Noţiuni introductive

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Pentru a sublinia importanta insuşirii cunostinţelor din domeniul ingineriei electrice, este necesar sa se
arate că forma de energie cea mai utilizată în diferite domenii este energia electrică. În prezent, în toate
sectoarele de activitate se foloseşte, în cele mai diverse moduri, energia electrică. Motoarele electrice de
acţionare a diferitelor utilaje, maşini şi mijloace de transport transformă energia electrică în energie
mecanică, lampile electrice o transformă in energie luminoasă, cuptoarele electrice o transformă în energie
termica (caldură) pentru topit, încalzit sau uscat. Dacă se consideră şi utilizarea energiei electrice în
telecomunicaţii, în automatizări, în aparatele electrocasnice, rezultă domeniul foarte vast în care această
formă de energie îşi găseşte utilizarea.

1.1. O clasificare a mărimilor electrice

a) După prezenţa sau absenţa unei energii proprii:
Mărimi active: sunt acele mărimi care au asociată o energie, din care o parte poate fi utilizată în
procesul de măsurare. Raportul între energia totală, pe care o posedă mărimea respectivă şi energia folosită
pentru măsurare trebuie să fie cât mai mare, astfel încât să nu se afecteze valoarea mărimii măsurate.
Exemplu de mărimi active: temperatura, tensiunea electrică, intensitatea curentului electric, puterea
electrică.
Mărimi pasive: sunt acele mărimi care nu posedă o energie proprie liberabilă. Pentru măsurarea lor
este necesar să se recurgă la o sursă de energie auxiliară. Exemple de mărimi pasive: rezistenţa,
capacitatea, inductivitatea, e.t.c.
b) După aspectul dimensional-spaţial:
Mărimi scalare: complet determinate printr-un singur număr.
Mărimi vectoriale: caracterizate prin: modul (intensitate), direcţie şi sens.
c) După modul de variaţie în timp:
Mărimea
electrică

Constantă Variabilă

Aleatoare Deterministă

Periodică Neperiodică
Alternativă (Aperiodică
)
Pulsatorie
Sinusoidală

Fig.1.1. Clasificarea mărimilor de măsurat după modul de variaţie

în timp
Mărimea constantă: este acea mărime care nu îşi modifică valoarea în timp, având doar doi parametrii,
amplitudine şi polaritate.
Mărimea deterministă: este acea mărime a cărei evoluţie în timp este previzibilă, putând fi descrisă
printr-o funcţie matematică şi la care imprevizibilul intervine într-o mică măsură.
Mărimea aleatoare: prezintă variaţii neprevizibile, valorile pe care le ia în diverse momente de timp fiind
întâmplătoare. Aceste mărimi nu pot fi caracterizate decât în sens probabilistic cu ajutorul metodelor
statistice.

5
 Noţiuni introductive

Valoarea medie (componenta continuă) a unei mărimi aleatoare, într-un anumit interval de timp t1-t2
este dată de relaţia (1.2), iar valoarea efectivă de relaţia (1.3).
t2
1
Xm e d=
( t 2 − t1 ) ∫
x ( t) d t (1.2)

t1
t2
1
Xe f =
(t 2 − t1 ) ∫
x2 ( t ) d t (1.3)

t1
unde t2-t1 reprezintă timpul de integrare sau timpul de măsură.
x(t) Xmed

Fig.1.2. Mărime aleatoare

Mărimea periodică: are proprietatea că valorile pe care le ia la anumite momente, se repetă după
intervale egale de timp. Astfel pentru o mărime periodică, valoarea sa instantanee (momentană), x(t),
satisface relaţia:
x( t ) = x( t ± T ) (1.4)
unde T este perioada şi f=1/T este frecvenţa.
Mărimea periodică poate fi descrisă în domeniul timp ca funcţie de amplitudine, frecventa, perioada si fază.
Analiza în domeniul frecventa a acestor mărimi se face cu ajutorul seriei Fourier, rezultând un spectru de
frecvente discret.
Valoarea medie (componenta continuă) a unei mărimi periodice este:
t 0 +T
1
Xm e d=
T ∫ x ( t) d t (1.5)

t0
Un alt parametru utilizat pentru caracterizarea mărimilor periodice este valoarea efectivă:

t0 + T
1
Xe f =
T ∫ x2 ( t) d t (1.6)

t0

6
 Noţiuni introductive

Aplicaţia 1.1.
Să se determine valoarea medie şi valoarea efectivă a semnalului periodic din Fig.1.3.
x(t)
A
t
τT

Fig.1.3. Semnal dreptungiular

Mărimea alternativă: este acea mărime periodică a cărei valoare medie pe o perioadă este nulă. Cele mai
întâlnite mărimi alternative în domeniul electric sunt prezentate în Fig.1.4.
arii egale arii egale

a) Undă sinusoidală c) Undă triunghiulară

arii egale arii egale

b) Undă dreptunghiulară d) Undă în dinţi de fierăstrău

Fig.1.4. Principalele forme de undă alternative

Faţă de tensiunea şi de curentul continuu, ale căror valori în timp sunt în general stabile, tensiunea
alternativă alternează în polaritate (Fig.1.4), iar curentul alternativ alternează în direcţie (Fig.1.5).

a) b)
Fig.1.5. Curent continuu (a) şi curent alternativ (b)

O modalitate de a exprima intensitatea sau amplitudinea unei mărimi alternative constă în măsurarea
valorii de vârf sau a valorii vârf la vârf (Fig.1.6).

Xmax
XVV= 2Xmax

Timp

Fig.1.6. Valoarea maximă şi valoarea vârf la vârf a unei mărimi alternative

Din păcate fiecare dintre aceste valori ne pot înşela dacă comparăm două tipuri diferite de undă. Astfel, o
tensiune dreptunghiulară cu valoarea de vârf de 10V este clar o valoare mai mare în timp decât valoarea de
vârf de 10V a unei tensiuni triunghiulare, efectul acestor două tensiuni ce alimentează aceiaşi sarcină fiind
diferit (Fig.1.7).

7
 Noţiuni introductive

Energie (putere)
R termică disipată
Vmax=10V
mare

Energie (putere)
Vmax=10V R termică disipată
mai mică

Fig.1.7. Efectul alimentării aceleiaşi sarcini cu două tensiuni diferite, dar având aceiaşi valoare maximă
O altă valoare importantă, ce oferă informaţii referitoare la puterea electrică, a unei mărimi electrice
este valoarea efectivă sau valoare RMS (Root Mean Square).
Valoarea efectivă a unei tensiuni electrice alternative este egală cu valoarea tensiunii continue care
determină pe o aceiaşi sarcină, aceiaşi putere electrică. În cele două circuite din Fig.1.8, cele două surse de
tensiune, una alternativă şi una continuă, determină un anumit curent prin sarcina de 2Ω . Reglăm din sursa
de curent continuu până se obţine aceiaşi putere disipată, sub formă de căldură, ca şi pe rezistenţa
alimentată în curent alternativ. Dacă valoarea tensiunii continuee este de 10V, atunci valoarea efectivă a
tensiunii alternative este tot de 10V, respectiv valoarea efectivă a curentului
Ief=10V/2Ω =5A.

50W putere
disipată

50W putere
disipată

Fig.1.8. Analogie între valorile efective şi valorile continui ale tensiunii şi curentului electric

Raportul dintre valoarea de vârf (maximă) şi valoarea efectivă a unei mărimi (semnal) electrice se
numeşte factor de vârf:
Kv=Xmax/Xef (1.7)

Mărimea pulsatorie: este acea mărime periodică a cărei valoare instantanee nu-şi schimbă semnul
(Fig.1.9).

8
 Noţiuni introductive

x(t) x(t)

t t
T T
Fig.1.9 Mărimi pulsatorii

Mărimea neperiodică (aperiodică): nu mai este caracterizată de relaţia (1.4). Această mărime
evoluează în timp după legi predeterminate, dar valorile pe care le ia nu au un caracter periodic. Exemplu de
astfel de mărimi: parabole, hiperbole, exponenţiale e.t.c.
Mărimea sinusoidală: Este o mărime alternativă dată de relaţia:
x(t)=Xmsin( ωt+ϕ ) (1.8)
unde: x(t) – valoarea momentană (instantanee);
Xm – valoarea maximă (de vârf);
ω t – faza;
ϕ - faza iniţială;
ω =2π f – pulsaţia;
f = 1/T – frecvenţa;
T = 2π /ω - perioada.
x(t) x(t)
Xm Xm

-ϕ/ω t -ϕ ωt

-Xm -Xm
t=T=2π/ω ωt=T=2π
a) b)
Fig. 1.10. Reprezentarea în timp (a) şi respectiv în fază (b), a unei mărimi sinusoidale
Deci practic o mărime alternativă sinusoidală este definită prin 3 parametrii: amplitudine, frecvenţă şi
fază.
Se observă că valoarea medie pe o perioadă (componenta continuă) a mărimii sinusoidale este nulă,
iar valoarea efectivă este dată de relaţia:
Xm
Xef = (1.8)
2
În tabelul 1.1 sunt prezentate principalele mărimi din domeniul ingineriei electrice iar în tabelul 1.2
principalele forme de semnal şi parametrii acestora.
Tabelul 1.1
Mărimea fizică Simbol Unitatea de măsură

Rezistenţă electrică R Ohm [Ω]

Capacitate electrică C Farad [F]
Inductivitate L Henry [H]
Impedanţă Z Ohm [Ω]
Reactanţă X Ohm [Ω]
Conductanţă G Siemens [S]

9
 Noţiuni introductive

Factor de calitate Q Adimensional

Factor de pierderi tgδ Adimensional
Permitivitate ε Farad/metru [F/m]
Permeabilitate µ Henry/metru [H/m]
Intensitate curent electric I Amper [A]
Tensiunea electrică U Volt [V]
Frecvenţa f Hertz [Hz]
Sarcina electrică Q Coulomb [C]
Fluxul magnetic φ Weber [Wb]
Intensitate câmp magnetic H Amper/metru [A/m]
Inducţia magnetică B Tesla [T]
Putere electrică activă P Watt [W]
Putere electrică reactivă Q Voltamper reactiv[Var]
Putere electrică aparentă S Voltamper [VA}
Energie electrică W Watt•secunda [Ws]

Tabelul 1.2
Semnal Formă Valoare Factor Valoare
efectivă de medie
vârf
Continuu X 1 X
X
t
Sinusoidal Xmax Xmax/ 2 0
t
2
Sinusoidal Xmax Xmax/ 2 2
redresat X max
t 2 π
Dreptunghiular Xmax Xmax 1 0
alternativ t

Dreptunghiular Xmax/ 2 Xmax/2

Xmax
unipolar 2
t
T Xmax T θ
Impulsional
Xmax X max
t
θ θ T
θ
T

1.2. Principii de bază ale ingineriei electrice

Conductoarele, sunt materiale care conţin electroni, care sunt slab legaţi de nuclee lor şi care se pot
deplasa uşor de la un atom la altul.
Izolatoarele sunt materiale ale caror electroni sunt stâns legaţi de nucleele lor.
Intensitatea curentului electric (curentul electric), reprezintă o deplasare dirijată de sarcini electrice.
Se pune întrebarea, care este sensul curentului electric. În acest sens, considerăm următoarea situaţie: un
electron şi un proton se află imobilizaţi pe foaia de hârtie

10
 Noţiuni introductive

-
Electron liber
- +
Electron + Proton fix
fix
Proton liber

Un al doilea electron care este liber să se mişte, cade între cele două particole. Deoarece electronul este
încărcat negativ el se va deplasa spre dreapta (totdeauna spre sarcina cu polaritate opusă). Dacă însă, un al
doilea proton, care este liber să se deplaseze, este aruncat între cele două particole fixe, el se va deplasa
spre stânga (către electronul fix).
Ca urmare sensul curentului electric de electroni este invers faţă de cel al protonilor. Convenţional, s-a
stabilit ca sensul curentului electric să fie dat de sensul de deplasare al sarcinilor pozitive (protonii). Ca
urmare, sensul curentului prin rezistenţa R alimentată cu tensiunea continuă de
la o baterie cu polaritatea din figură, este de sus în jos (de la + la -).
+ I
Cantitatea de sarcini electrice transferate într- R un anumit interval de timp este:
Q = I·t [C] (1.9) -
Astfel, 1 ampere = 1 coulomb pe secundă (1A = 1C/1s)

Aplicaţia 1.2. Cât este intensitatea curentului, dacă 0,24 coulombi sunt transferaţi în 15ms?.
Aplicaţia 1.3. Dacă un curent de 10A circulă printr-un circuit 4 minute, cât este cantitatea de electricitate
transferată?.
Pentru ca un curent să circule între două puncte ale unui circuit, trebuie ca între cele două puncte să
existe o diferenţă de potenţial sau o tensiune electrică. Unitatea de măsură a tensiunii electrice este voltul
V.
Puterea şi energia electrică : Dacă un curent continuu străbare un circuit electric la bornele căruia se
află tensiunea continuă U, puterea electrică consumată de acel circuit este :
P = U I [W] (1.10)
Energia electrică consumată de circuit este dată de relaţia:
We = P t [Ws] sau [Joule] (1.11)
Adesea, energia electrică este exprimată în kilowatoră [KWh]:
1 KWh = 1000 Wh = 1000·3600 Ws = 3 600 000 Ws sau J

Legea lui Ohm

Ohm a descoperit că:
-aplicând la capetele unui rezistor o tensiune electrică U, prin rezistor ia naştere un curent electric I;
-trecând printr-un rezistor un curent electric I, la capetele rezistorului se va obţine o tensiune electrică U.
Legea lui Ohm spune că într-un conductor intensitatea (I) curentului electric este direct proporţională cu
tensiunea (U) aplicată şi invers proporţională cu rezistenţa (R) a conductorului. Dacă tensiunea şi curentul
sunt constante sau continui: U = IR. Dacă tensiunea şi curentul este variabil în timp: u(t)=Ri(t)
Polarităţile la capetele unui rezistor, satisface următoarea convenţie: tensiunea în i(t)
R
partea rezistorului în care curentul intră este mai pozitivă decât tensiunea în paqrtea
rezistorului în care curentul iese. +
u(t)
-

11
 Noţiuni introductive

Aplicaţia 1.4 Se dă circuitul din figură. Să se determine valoarea şi sensul

curentului prin rezistenţa R. Să se determine puterea electrică disipată pe U= + R=
rezistenţa R. 10V - 100Ω

Aplicaţia 1.5 Se dă circuitul din figură. Să se determine valoarea şi polaritatea

tensiunii la bornele rezistenţei R. Să se determine puterea electrică disipată pe
R=
rezistenţa R. I=5A
50Ω

Aplicaţia 1.6
Determinaţi mărimile necunoscute din figura de mai jos

Aplicaţia 1.7
Figura de mai jos prezintă un rezistor variabil (potenţiometru) în serie cu un rezistor fix de 30Ω. Să se
determine:
a) tensiunea pe rezistorul R2 dacă potenţiometrul R1 este setat pe 20Ω.
b) valoarea rezistenţei R1 pentru ca tensiunea V2 să fie 150V

Surse de tensiune şi surse de curent

O sursă de energie electrică este un convertor (dispozitiv sau maşină electrică) ce poate transforma
altă formă de energie (chimică, mecanică, termică, solară, potenţială, cinetică) în energie electrică.
Exemple de surse de energie electrică:
Pila electrică sau bateria - converteşte energia chimică în energie electrică.
Panou fotovoltaic - converteşte energia solară în energie electrică.
Generator - converteşte energia mecanică sau termică în energie electrică.

+ u(t)
E U E(t) ~
-

Sursă constantă de tensiune Sursă variabilă de tensiune

Sursele de tensiune sunt acele dispozitive care produc tensiunile electrice. Tensiunile produse pot fi
constante sau variabile în timp (de regulă sinusoidale). Bateriile sunt adesea reprezentate ca surse
constante de tensiune.

12
 Noţiuni introductive

O sursă ideală de tensiune este un dispozitiv ce are capacitatea de a impune o diferenţă de potenţial
între bornele sale, constantă, indiferent de curentul ce o străbate.
Ecuaţia ce caracterizează o sursă ideală de tensiune este:

unde, în general, E(t) se numeşte forţa electromotoare a sursei.

Sursele de tensiune reale se comportă diferit de cele ideale, astfel
încât tensiunea la bornele lor are valoare maximă în gol (curentul
debitat este zero) şi scade odată cu creşterea curentului furnizat de
sursă. De cele mai multe ori dependenţa tensiuni de curent este liniară
fiind dată de relaţia:
U=U0-RiI
unde U0 este tensiunea în gol iar Ri este rezistenţa internă a sursei.
O sursă de tensiune reală poate fi modelată ca o sursă de tensiune
ideală în serie cu rezistenţa sa internă.

La fel ca şi sursele de tensiune, sursele de curent produc curenţi constanţi sau curenţi variabili în timp.

I i(t)

Sursă constantă de curent Sursă variabilă de curent

Când se conectează o sursă de tensiune cu un alt element pasiv, se stabileşte un

circuit pe care circulă curentul i(t).
Curentul pe care îl furnizează sursa, depinde de elementele pe care le alimentează:
• o sursă de tensiune poate fi lăsată în circuit deschis, respectiv fără nici o conexiune la
bornele sale. În acest caz, curentul i(t) pe care îl furnizează este nul şi în consecinţă,
şi puterea u(t)·i(t) pe care o furnizează;

E
• terminalele unei surse ideale de tensiune nu pot fi legate între ele printr-un conductor (scurtcircuit),
deoarece, această situaţie corespunde anulării tensiunii generatorului; în timp ce o sursă de tensiune
înseamnă u(t)=E(t), un scurtcircuit înseamnă u(t)=0
• două surse de tensiune pot fi legate în paralel, doar dacă forţele electromotoare sunt egale;

Când se conectează o sursă de curent cu un alt element pasiv, se stabileşte un circuit pe care circulă
curentul i(t).
Diferenţa de potenţial u(t) între bornele sale, depinde de elementul pe care îl
alimentează sursa:

13
 Noţiuni introductive

• în cazul unei surse de curent, terminalele sale pot fi legate între ele. În acest caz, tensiunea între
terminalele sale u(t) fiind nulă, rezultă că şi puterea pe care o debitează u(t)i(t), este nulă;
• o sursă de curent nu poate fi lăsată niciodată în circuit
deschis, deoarece aceasta ar corespunde anulării curentului
pe care îl furnizează; întotdeauna trebuie să existe un circuit
prin care să circule curentul; deoarece o sursă de curent
impune i(t)=I(t), un circuit deschis impune i(t)=0
• două surse de curent se pot conecta în serie dacă au
aceeaşi valoare a curentului;
O sursă ideală de curent debitează un curent cu
intensitatea independentă de tensiunea la bornele sale.
Aplicaţia 1.8 Să se determine valoarea rezistenţei R,
puterea debitată de cele două surse şi puterea absorbită de
rezistenţă.

Aplicaţia 1.9 Să se determine valoarea rezistenţei R, puterea debitată de sursă şi puterea absorbită de
rezistenţă.

Legile (teoremele) lui Kirchhoff

Aceste legi se referă la două legi importante ale fizicii şi anume la legea conservării sarcinii (Legea I) şi
respectiv la legea conservării energiei (Legea II).
Legea I a lui Kirchhoff: Suma curenţilor care intră într-un nod de
reţea este egală cu suma curenţilor care ies din acel nod de reţea. (Suma
algebrică a curenţilor într-un nod de reţea este zero).
Pentru curenţii reprezentaţi în figură, Teorema I conduce la ecuaţia:

Legea a II-a a lui Kirchhoff: Suma algebrică a tensiunilor într-un

ochi de reţea, este egală cu zero.
Conform Teoremei a II-a a lui Kirchoff (Legii ochiurilor), în orice
moment, suma algebrică a tensiunilor de-a lungul oricărui ochi de
circuit, este nulă.

Cu sensurile de referinţă specificate în figura de mai sus şi

parcurgând ochiul în sensul acelor de ceasornic, Teorema a II-a a
lui Kirchhoff conduce la ecuaţia:

14
 Noţiuni introductive

De notat faptul că, tensiunile u2 şi u4 au fost considerate cu semn negativ, deoarece sensurile lor de
referinţă, sunt opuse sensului de parcurgere a ochiului. Indiferent de sensul de parcurgere a ochiului (în sens
orar sau trigonometric), se vor obţine ecuaţii de tensiuni absolut echivalente.

Aplicaţia 1.10 Aplicând Teorema I a lui Kirchhoff, determinaţi valoarea

curentului i4.
Aplicaţia 1.11 Considerând sensurile de referinţă şi valorile indicate,
verificaţi dacă tensiunile reprezentate în figura de mai jos, sunt în
conformitate cu Teorema a II-a a lui Kirchhoff.

Aplicaţia 1.12 Utilizând teoremele lui Kirchhoff, să se determine tensiunea

la bornele rezistenţei R2. I1
I2
Rezolvare: R1=10Ω
U= + R2 =
Is+I1=I2 10V Is=5
- 20Ω
A
U=I1R1+I2R2
V2=R2I2
Rezolvând acest sistem se obţine V2=40V.

Aplicaţia 1.13

Utilizand teoremele lui Kirchoff sa se determine curtentii prin cele 3 rezistente.

Teorema superpoziţiei (suprapunerii efectelor)

Într-un circuit liniar cu mai multe surse independente, orice curent sau tensiune asociat unei laturi a
circuitului, se poate calcula ca fiind suma algebrică a curenţilor sau tensiunilor produse de fiecare sursă
independentă luată separat, atunci când celelalte surse independente sunt pasivizate.
Deci această metodă constă în rezolvarea circuitului, separat pentru fiecare sursă (considerându-le pe
celelalte "deconectate") şi însumarea soluţiilor individuale astfel obţinute, astfel încât să se obţină soluţia
corespunzătoare circuitului complet, cu toate sursele.
O sursă de tensiune "deconectată" este echivalentă cu un scurt-circuit, iar o sursă de curent "deconectată"
corespunde unui circuit deschis.
Aplicaţia 1.14 Se consideră circuitul din figură. Se cere să se determine
curentul i1, utilizând metoda superpoziţiei.
Prin deconectarea sursei de tensiune, configuraţia circuitului devine:
Prin deconectarea sursei de curent, configuraţia circuitului devine:

Aplicaţia 1.15 Să se determine tensiunea la bornele rezistenţei R2, I1

I2
utilizînd teorema superpoziţiei (suprapunerii efectelor). R1=10Ω
U= + R2 =
Se va determina o tensiune V21 ca efect al sursei de tensiune U, 10V Is=5
- 20Ω
A
considerând că curentul debitat de sursa de curent are valoare 0

15
 Noţiuni introductive

(Is=0). Apoi se va determina o tensiune V 22 ca efect al sursei de curent I s, considerând că tensiunea debitată
de sursa de tensiune este 0 (U=0)

Aplicaţia 1.16 Utilizând teorema superpoziţiei să se determine valoarea curentului Ia.

Inducţia electromagnetică
Se numeste inductie electromagnetica fenomenul de generare a unei tensiuni electromotoare într-un circuit
strabatut de un flux magnetic variabil în timp . Fenomenul de inductie electromagnetica a fost pus în evidenta
experimental de M. Faraday(1831).
Daca circuitul strabatut de fluxul magnetic variabil este deschis, în el se induce o
tensiune electromotoare numita tensiune indusa.
Daca circuitul strabatut de fluxul magnetic variabil este închis, în el se induce un
curent electric numit curent indus. Generarea curentului indus demonstreaza
existenta unui cîmp electric indus.
Într-o spiră ia naştere curent indus atunci cănd variază fluxul magnetic prin
suprafaţa delimitată de spiră. Fluxul varibil poate fi produs fie prin mişcare relativă a
unui magnet faţă de spiră, fie prin variaţia curentului dintr-un circuit vecin. El mai
poate fi produs prin variaţia curentului electric din însăşi spira indusă, care joacă
astfel şi rolul de inductor.
Legea inductiei electromagnetice (legea lui Faraday) spune că
tensiunea electromotoare indusa într-un circuit este egala cu viteza de variatie a
fluxului magnetic prin suprafata acelui circuit.
e = - Δ φ /Δt (1.12)
Autoinductia
Este fenomenul de inductie electromagnetica produs într-un circuit datorita variatiei intensitatii curentului din
acel circuit. Sensul t.e.m. induse se poate afla cu ajutorul regulii lui Lenz.
Autoinducţia se produce nu numai la stabilirea sau întreruperea unui curent, ci ori de câte ori variază
intensitatea curentului electric din circuit.
Regula lui Lentz
Tensiunea electromotoare indusa si curentul indus au astfel de sens, încît fluxul magnetic produs de curentul
indus sa se opuna fluxului magnetic inductor.

16