MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII a ologie Manual pentru clasa a Xl-a lonel Rosu Calin Istrate Aurel ArdeleanALCATUIREA CORPULUI UMAN 2. NIVELURI DE ORGANIZARE ‘conexiune inverst Rispuns Intreaga materie este organizatd in sisteme. Dintre sisteme, cele mai complexe sunt sistemele vii, sis- temele biologice. Un sistem biologic are o organizare specifica, mate- rializata prin structura si functia sa si prezinta conexi- uni interioare si cu exteriorul de natura material, ener- getica si informationala, insusirile unui sistem biologic sunt: — caracterul informational; — integralitatea; — echilibrul dinamic; —autoreglarea. Caracterul informational se referi la faptul cd sis- temele biologice mostenesc un anumit bagaj infor- mational, la care se adauga informatia Proprie doban- dita in relatiile cu medial. Integralitatea. Un sistem biologic nu se reduce la Suma insisirilor partilor sale componente, ci prezinti insusiri structurale gi finctionale noi, caracteristice intre- gului, pe care nu le au partile componente Iuate izolat. Echilibrul dinamic reprezinta starea stationara a sistemului in condifiile permanentului schimb de sub- stanta, energie si informatie ale acestuia cu sistemele ‘inconjuratoare. Autoreglarea este capacitatea de receptie a infor- matici, de acumulare gi prelucrare a acesteia, de selectie a rispunsului optim gi de efectuare a rispun- sului adecvat (fig. 3). Exist o ierarhie a sistemelor in functic de nivelul fiecdruia de organizare. Orice sistem este alcdtuit din subsisteme — niveluri de organizare inferioare — gi la randul sau este parte component a unui sistem mai com- plex, care reprezinti un nivel de organizare superior. Simplificat, in cazul organismului uman, putem lua in considerare urmatoarea ierarhie a sistemelor: celula, fesut, organ, sistem (aparat), organism (fig. 4). Celula este unitatea fundamentala morfofunctio~ nali si geneticd a organismelor vii, Ea este capabild de metabolism, excitabilitate, crestere, diferentiere, auto- Teproducere si autoreglare. Toate celulele organismului provin din celula-ou (zigot). fn urma proceselor de diferentiere, care se desfigoar’ pe Parcursul dezvoltarii ontogenetice’, forma celulelor se diversificd in concordanfé cu functile indeplinit, Fig. 3. Autoreglarea sistemelor biologice. 8 Cuvintele marcate cu asterise sunt definite in glosarul de la sfirsitul manuafulu,ALCATUIREA CORPULUI UMAN ALCATUIREA CORPULUI UMAN 1. PLANURI SI RAPORTURI ANATOMICE 1.1, PLANURI SI AXE poster) | (anterior) Pol caudal Fig. 1. Planuri gi axe ale corpului uman. 6 Corpul uman este constituit din patra segmente: cap, git, trunchi si membre. Capul cuprinde neurocraniul (cutia cranian’) si viscerocraniul (fafa) Giitul (regiunea cervicala) leag capul de trunchi. Prezinti o regiune cervicala posterioari (ceafa) gi 0 regiune cervical anterioara (gatul propriu-zis). Trunchiul este format din torace, abdomen si pelvis. Aceste structuri anatomice prezint& la interior cavitatea toracicd, cavitatea abdominala gi cavitatea pelviand. fn cele trei cavititi se afla viscerele. Cavi- tatea toracic’ este separati de cavitatea abdominal’ de cltre diafragma. Fiecare membru are in componenta sa centura gi ‘membrul liber. Centura leag membrul liber de trunchi, Membrele superioare sunt constituite din centura scapular si membrul liber cu brat (segment proximal, apropiat de centura), antebrat si ménd (segment distal, ‘indepartat de centuri) Membrele inferioare sunt constituite din centura pelviand gi membrul liber cu coapsa (segmentul proxi- mal), gamba si piciorul (segmentul distal. Pozitia segmentelor corpului se descrie in functie de elementele de orientare, axe si planuri. Axele Axul longitudinal, vertical, in lungimea corpului, are un pol cranial (superior) si un pol caudal (inferior). Azul sagital, vertical, anteroposterior, are un pol anterior gi un pol posterior. Axl transversal, orizontal, are un pol sting si un pol drept. Planurile (fig. 1) Planul sagital imparte corpul in dou’ jum&tati si- metrice, stingd gi dreapta. ‘Planul frontal imparte corpul in doua parti asime- trice, anterioara (ventrala) si posterioara (dorsal). ‘Planul transversal imparte corpul in dowd parti asime- ‘rice, una superioard (cranialé) si una inferioar’ (caudala). Se mai utilizeazi termenii: superficial (la supra~ fata), profind (in adincime), proximal (apropiat) si distal (indepartat).faa ALCATUIREA CORPULUI UMAN . REGIUNI SI RAPORTURI ANATOMICE [a if fru epune onal) ani) _— i regime tilt) = woe (ean ol) cap ease coed ogee mene || BL LS oem viene eo cme wie | a paris ~ ——~ bitbie (menton) | “™ = a) ige ee — aes coe Soamamp ay nN | mwa 8 ar e— s a iit | sn ee | is | opin pay | cant | En =| 2 iN I ee song 6 i vse mi (regiunes: Yh on ’ ao agi 4 _ gent [Eras tw > Van = ‘alu | alps cbotta plantar) lls 6 Regiunite corporate — ventral (a); dorsal (b) regan cost regan episod iposonds reane abdominal trait regimes ambit seuss iach regime Kipogasties- ——— Regiunile cavitagil toracice si abdominale Fig. 2. Regiunile corpului uman.’ i Pe parcursul dezvoltirii ontogenetice se desfisoari © evolutie cantitativa, materializata prin cresterea numarului de celule, si o evolutie calitativ — histo- geneza. Histogeneza este procesul de diferentiere si spe- cializare a celulelor, care duce la aparitia celor patra tipuri fundamentale de fesuturi: epitelial, conjunctiv, muscular gi nervos. Forma‘de existentd a celulelor in corpul uman este tesutul. ‘Tesutul este o grupare de celule diferentiate si in- terdependente, care au acceasi structura gi indeplinesc aceeasi functic. Histogeneza este urmati de asamblarea fesuturilor {n organe, organogeneza. in alcituirea organelor particip® unul sau mai multe tipuri de fesuturi. Aceste fesuturi asigurd atat structura organului respectiy, cit si functionarca acestuia, ‘Dupa capacitatea de regenerare, fesuturle pot fi ® slab specializate, capabile de regenerare (tesu- turile epiteliale si conjunctive); © putemnic specializate, fri capacitate de regenerare (fesuturile muscular si nervos). Numai celulele nematurizate, embrionare, sunt capabile de diferentiere. Celulele mature diferentiate isi pierd aceasté capacitate. Uneori, in tesuturile epi- teliale sau conjunctive rman celule nematurizate — celule de tip embrionar —, care se divid haotic si produc noi generatii de celule care mu se mai dife- rentiazi. In acest mod pot rezulta tumori maligne’. Organele sunt grupiri de fesuturi, identice sau diferite, care actioneaz3 impreund pentru indeplinirea ‘unei anumite functii. Organele care indeplinese functii similare sunt grupate in sisteme de organe, Un sistem reprezinti un ansamblu de elemente in interdependent, care functioneaz ca un intreg. Un sistem de organe reprezint& ansamblul de organe care contribuie la realizarea uneia din functille esentiale care asiguri viata orgenismului uman. Functiile organismului uman se pot grupa in: — functii ,pentru sine”, care asigura supraviefuirea individului in mediul de viafi, adic& autoconservarea (Functii de relatie gi functii de nutritie); — functii ,pentru specie”, care asigurii perpetuarea speciei (functia de reproducere). ALCATUIREA CORPULUI UMAN Crese: reste ~complexitatea true pumrul tral; ‘unitatilor —mirimea unitiilo, ~necestitile cenergetice; ~ordinea; ~ instabilitatea, Fig. 4, Nivelurile de organizare ale sistemului biologic uman, 9ALCATUIREA CORPULUI UMAN II FUNCTIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN A. FUNCTIILE DE RELATIE 1. SISTEMUL NERVOS REACTUALIZARE Organele nervoase sunt formate din fesut ner- ‘vos (neuroni si celule gliale), tesut conjunctiy si vase sangvine. Tesutul nervos formeaza atit sis- temul nervos central, cat si cel periferic. Fig. 5. Neuronul: 1. neurilemd; 2. neuroplasmi; 3. nucleu; 4, nucleol; 5. corpusculi Nissl; 6. neurofibrile; 7. dendrite; 8, axolemé; 9. axoplasmi; 10. celule Schwann; 1. teack de mielind; 12, strangulajie Ranvier; 13. teaci Henle; 14, arborizatie terminal; 15. butoni terminali; 16. axon; 17. mucleul celulei Schwann; 18. membrana celulei Schwann. Fig. 6, Structura sistemului nervos central: 1, miduva spindrii; 2, bulbul rahidian; 3. puntea; 4. mezencefalul; 5, cerebelul; 6, talamusul; 7. epifiza; 8. hipotalamusul; 9. hipofiza; 10. emisferd cerebrald; 11. girusuri gi 12. gan- {uri ale emisferelor cerebrale 11SISTEMUL NERVOS Zonele de asociatie ale neocortexului mai con- stituie incd un subiect de cercetare pentru fiziologi si psihologi, prezentnd multe necunoscute care isi asteapti rezolvarea in viitor. Fig. 7. Seefiune in miduvé. A. Substanti cenusie: 1. neu- oni somatosenzitivi; 2. neuroni somatomotori; 3. neuroni ‘viscerosenzitivis 4. neuroni visceromotori; 5. canal ependi- ‘mar, B. Substanfa alba: 6. cordon anterior; 7. cordon late~ ral; 8. cordon posterior, 9. fisuri median anterioard, 10. sant median posterior. Neuronii motori medulari indeplinese funcfii de centri nervosi. A Fig. 8. Cerebelul: 1. emisfere cerebcloase; 2. vermis. 12 Fig, 9. Emisfere cerebrale — fata lateral: 1. sant late- ral Sylvius; 2. arie auditivi; 3. arie de asociatie auditiva; 4, arie vizualit; 5, arie de asociatie vizwald; 6. arie so- mestezici primar’; 7. arie de asociatie somestezic3; 8, santul central Rolando; 9. arie motorie; 10. arie premo- torie; F,, F,, Fy, F, — girusuri ale lobului frontal; P,. P, P, — girusuri ale lobului parietal; O,, O,, 0, — girusuri ale lobului occipital; T,, T,, T,. girusuri ale lobului tem- poral Fig. 10. Emisfere cerebrale — fafa medianii: 1. corpul ccalos; 2. bulb olfactiy; 3. ari olfaetives 4. conturul paleo- ‘cortexului; 5. conturul sistemului limbic; 6. trigomul cere- bral; 7. girusul corpalu ealos; 8. sanful calcarin,SISTEMUL NERVOS 1.1. CLASIFICAREA SISTEMULUI NERVOS DIN PUNCT DE VEDERE TOPOGRAFIC $I FUNCTIONAL Sistemul nervos indeplineste doud fuunctii esentiale: integrarea organismului in mediul inconjurdtor si coor- diomarea activitafii tuturor fesuturilor, organelor si sistemelor care constituie organismul. Sistemul nervos, din punct de vedere morfologie si Ssctional, este constituit din doud componente: sis- s=mal nervos al vietii de relatie si sistemul nervos weeetativ. ‘Sistemul nervos al viefii de relatie— SN somatic’ — asigurd legitura dintre organism si mediul exter, ‘=zasformind excitatiile, in functie de natura si intensi- ‘stea stimulilor, in senzafii, reactii de aparare sau de adptare. Sistemul nervos somatic cuprinde sistemul nervos ceatral si sistemul nervos periferic (fig. 11). 1. Sistemul nervos central — SNC — este format x encefal si mAduva spinitii, 2. Encefalul cuprinde: — emisferele cerebrale; — diencefalul (talamus, epitalamus, metatalamus, hipotalamus); —cerebelul; —trunchiul cerebral (bulb rahidian, puntea lui Varolio, mezencefal). b. Miduva spiniii, Encefalul si miduva spindrii formeaz4 axul cere- brospinal sau nevraxul. 2, Sistemul nervos periferic este format din gan- alioni nervosi gi nervi . Din punct de vedere al localizlrii, deosebim nervi cranieni si nervi spinali. Din punct de vedere functional, nervii sunt senzi- ‘ivi, motori sau micsti. Sistemul nervos al vietii vegetative — SNV — regleazii $i coordoneaz activitatea organelor interme: nuttitia, respiratia, circulatia, excretia etc. Sistemul nervos vegetativ cuprinde: — centri nervosi situati in SNC; — ganglioni nervosi si nervi ‘in componenta sistemului nervos vegetativ intra SNV simpatic si SNV parasimpatic. Ambele formatiu- ni au o portiune situati in sistemul nervos central (con- stituitd din centri nervosi vegetativi) ¢i o portiune peri- fericd, ce cuprinde ganglioni nervosi si nervi vegetativi sau fibre vegetative in componenta altor nervi. Cele douk componente ale sistemului nervos, in permanenti conexiune morfo-functionald, realizeazi unitatea organismului si legatura sa cu mediul ambiant, Sistemul nervos este un sistem unitar de organe care realizeaza si regleazA functiile senzitive, motorii si psihice ale organismului in raport cu condiftile vari- abile ale mediului a B Fig. 11. A. Componentele sistemulul nervos: 1. ence- falul; 2. maduva spindtii; 3. ganglioni nervogis 4. nervi. B.Regiunile miduvei spinirii si plexurile uunor nervi spinali: 1. regiunea cervicali; 2. regiunca tor cd; 3. regiunea lombara; 4. regiunea sacral; 5. plexul cervi- cal; 6, plexul brahial; 7. plexul lombar; 8. plexul sacral; 9, plexul coccigian; 10. filum terminale; 11. coada de cal. 13SISTEMUL NERVOS *1.2, PROPRIETATILE NEURONULU! Neuronul este unitatea structurald si funcfionald a sistemului si fesutului nervos, capabilé de excitabili- tate, conductibilitate si integrare (vezi fig.5). 1.2.1. Clasificarea neuronilor dupa functie Dupé functie, neuronii se grupeazi in: senzitivi, motori si de asociatie (vezi fig. 7). a. Neuronii sencitivi sau receptori sunt neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali, cu dendrita lung’, care trimit impulsuri de la receptorii specifici entra sensibilitatea exteroceptiva’ si proprioceptiva™ (neuroni somatosenzitivi) si sensibilitatea viscerocep- tiva’ (neuroni viscerosenzitivi). b.Neuronii motori sunt neuroni multipolari de dimensiuni mari, cu axon lung (neuronii motori din scoarfa cerebrald sau din substanta cenusie medulara) Ei determina contractia musculaturii scheletice (neu- ronii somatomotori) si a celei netede (neuronii vis- ceromotori). ¢. Neuronii de asociafie sau intercalari sunt neu- roni de dimensiuni mici, care realizeaza legatura dintre neuronii senzitivi si neuronii motori. Dendritele si axonii neuronilor constituie fibrele nervoase. Influxul nervos circuld centripet prin den- drite si centrifug prin axon. Fibrele nervoase pot fi amielinice, cu conducere din aproape in aproape, gi mielinice, cu conducere saltatorie, rapida. Fibrele mielinice prezint& trei teci (vezi fig. 5). Teaca Schwann este formati din celule gl risucite in jurul fibrei. intre celulele Schwann se strangulatiile Ranvier’. Datoriti risucirii celulel gliale in jurul fibrelor si expulzirii citoplasmei aces 1a spre exterior, rezulti 0 suprapunere de memb care formeazi teaca de mielind, cu rol trofic, de p tectie gi izolator. Teaca Henle acoperi la exterior fibra nervoasi intregime, este de natura conjunctiva gi are rol de apa 1.2.2, Excitabilitatea Excitabilitatea este proprietatea fundamental unor celule vii (celule nervoase, musculare, glandula etc.) de a reactiona specific 1a actiunea unor stimuli = se manifest prin depolarizarea membranei (tab. 1). Tab. 1. Comparatie intre potentialele de membrank ale diferitelor tipuri de celule Cotati ad Fibra muscles | 70... 90 mV ee ae ike SSO 30 mV Bibra nocula | _ 50... -6OmV 35 mV Neuronul 0-100 mV 30-40 mV A anioni organici Interior B Exterior +ttttttetd eee ett Mombrani Inferior Fig. 12. A. Rolul pompei ionice in polarizarea mem- branei celulare. B. Potentiatul de repaus. 14 Polarizarea electric’ a membranei (potenti de membrani). De o parte si de alta a membranei gisesc cationi difuzibili (Na’, K*), anioni difuzit (CH si nedifuzibili (organici). Anionii organici, macromoleculele proteice, se af in citoplasma. fn repaus, anionii Cl predomind la exte rior, respingi de cei proteici. Repartitia predominant la exterior a cationilor Na i predominant la interior a celor K* se datoreaz& pom pei ionice (fig. 12. A). Acest sistem de transport ‘expulzeaz permanent si rapid Na* din celulé gi intro duce lent K*. Na* acumulat la exterior incarc& pozit suprafata externi a membranei. Partea interni ri ‘ncircata negativ datoriti anionilor proteici, care pre domind, chiar dac& existi si ioni K*. Potentialul d ‘membrand se datoreaz semipermeabilitatii acesteia‘ransportului activ al ionilor. Efectul acestor procese este repartiia inegald a ionilor pe cele doui fefe ale membranei. Potentialul de membrani poate fi: de Tepaus sau de actiune. Potenfialul de repaus. Starea membranei, caracte- zat prin dispunerea sarcinilor pozitive la exterior si 2 celor negative la interior, constituie potentialul de repaus (fig. 12. B). Potenfialul de actiune. Orice variatie energeticd din mediul inconjuritor (mecanici, electrics, termicd, chimic& etc.) poate constitui un stimul sau un excitant, Actiunea stimulilor externi asupra membranei celu- Jare determin’ modificiri fizico-chimice, care genereazi excitatia, Depolarizarea, adic& inversarea stirii de polarizare electric’, se datoreste cresterii permeabilititii mem- branei pentru Na* la locul actiunii stimulului, Patrun- derea Na* modificd dispunerea sarcinilor electrice si genereazii potentialul de actiune (fig. 13: A, B). Inver- sarea sarcinilor electrice dureaz4 un timp extrem de scurt, deoarece permeabilitatea membranci pentru Na* scade rapid, pompa ionicd reintri in functiune gi se restabileste potentialul de repaus. Fenomenul poarti numele de repolarizare. 1.2.3. Conductibilitatea Daca intensitatea stimulului atinge o valoare prag sau o depigeste, excitatia se propagi pe toatl suprafata membranei sub forma unei unde de depolarizare. Propagarea undei de-a lungul membranei constituie conductibilitatea celulard. Sarcinile electrice negative se comporti ca un catod si atrag sarcinile pozitive, cre- find curenti locali care determina deplasarea undei de depolarizare din aproape tn aproape (fig. 13: B,C, D). {In cazul fibrelor nervoase mielinice, teaca de mieli- nd se comporté ca un izolator, care determina polari- zarea si depolarizarea numai a nivelul strangulatiilor Ranvier’, unde aceasta este intrerupti. Acest tip de deplasare a undei de depolarizare se numeste condu- cere saltatorie. Intensitatea minima a unui excitant necesara pentru a produce un rispuns poarti numele de prag. Daca ex- perimental se utilizeaz ca excitant curentul electric, valoarea prag se numeste reobazd. Excitantii sub va- loarea prag nu produc rispunsuri prin depolarizare, Pentru orice stimul care are sau depiseste valoarea rag, depolarizarea si conducerea excitatiei se desfi- ‘soardi cu aceeasi intensitate, Acest mod unic de aparitie SISTEMUL NERVOS stigul tte eeees sey Ten carmel pai te ra sy 2 i tteee ————————— depolsizareembrank para tetas +34 c Sao ee Tepolarizare depolarizarepolarzare tetesees D be tttt+ repolarzare —— depolarizare Fig. 13. Potentialul de actiune si conducerea excitafi A. potential de repaus; B, C, D. conducere din aproape in aproape. si conducere a excitatiei constituie legea ptot sau nimic”, Stimularea repetati cu excitanfi subliminali poate produce totusi excitatie, datorita procesului de sumatie (insumare a modificarilor repetate de depolarizare). Excitabilitatea depinde si de timpul necesar unui stimul pentru a produce un rispuns (timp util), dar i de bruschetea cu care stimulul actioneaz asupra mem- branei. La cresterea lenti a intensitatii stimulului, membrana se adapteaz si celula nu mai rispunde printr-o noua depolarizare, 1.2.4, Integrarea Prin relaiile neuro-neuronale si neuroefectoare, realizate prin sinapse, celulele nervoase realizeaza atat legitura functional’ intre structurile organismului (integrare intern’), eat gi adaptarea acestuia la conditi- ile exteme mereu schimbiitoare (integrarea in mediu). 15SISTEMUL NERVOS 1.2.5, Sinapsa Sinapsele reprezinti legiturile morfofunctionale de Contiguitate’ dintre neuroni. O sinapsi cuprinde trei componente (fig. 14): — componenta presinapticé este reprezentati de butonul terminal al axonului, in care se gisesc mito- condrii si vezicule cu mediator chimic (acetilcolina, adrenalin sau noradrenalina); — fanta sinapticd este spatiul sinaptic de 200-300 A’, cuprins intre membrana presinapticd a butomului ter. minal si cea postsinaptic’; — componenta postsinapticd poate fi membrana diferenfiata a unei dendrite (sinaps& axodendritica), a lunui corp neuronal (sinapsi axosomatic’) sau a unei fibre musculare (sinapsi neuromuscular sau placa motorie), Prin intermediul sinapselor neuroneuronale se rea- lizeazi o rejea de receptie, conducere, stocare si inte- grare a informatiilor, in vederea elaboririi unor ris- Punsuri reflexe sau voluntare. Aceste rspunsuri sunt transmise prin intermediul sinapselor neuroefectoare la muschi si glande, deter- ‘mindnd reacjii de apirare si adaptare a organismului la conditiile variabile ale mediului. Etapele transmiterii sinaptice (fig. 15) sunt: —sinteza mediatorului chimic; —stocarea mediatorului in veziculele sinaptice; cliberarea mediatorului in fanta sinapticS, in cantitate proportionala cu frecventa impulsurilor; — acfiunea mediatorului asupra membranei postsi- naptice (cresterea permeabilitati); —aparitia potentialului postsinaptic excitator (Gacit in celula patrunde Na’), sau a potentialului post- sinaptic inhibitor (cand patrunde Cr, ce determina hiperpolarizarea membranei); — inactivarea enzimatica a mediatorului, Datoriti succesiunii acestor procese apare intar- Zierea sinapticd de 0,51 ms. Circulatia unidirectionala a impulsului nervos de-a Tungul unui sir de neuroni este determinati de dis- Punerea veziculelor sinaptice numai in butonii termi- nali ai axonilor. in unele structuri (miocard, muschi viscerali ete.) se descriu ,sinapse electrice”, fri mediatori chimici si cu circulatie probabil bidirectionals a influxului nervos. 16 Fig. 14. Sinapsi axodendritied: 1 - axon; 2 - buton termi- nal; 3 - vezicule sinaptice; 4 - fanti sinapticd; 5 - dendritd, i ws ° t 9 Fig. 1. Mecanismele transmiterii sinaptice. A. Etape: - pitrunderea calciului; b - actiunea mediatorului asupra receptorului; ¢- reabsorbfia mediatorului neutilizat;d - reab- Sorbfia mediatorului inactivat;1. neurofibrile; 2.’ vezicula sinapticd; 3, mitocondrie; 4. influx nervos; - receptor B. Mecanism: 1. veziculd sinaptic8; 2. membrand presinap- ticty 3. fant sinaptica; 4. membrani postsinapticd; 5, recep- tor; 6. acetilcolini; 7. colinesteraza; 8. colin’; 9. acetat; 10. actiunea mediatorului membranei postsinaptice,SISTEMUL NERVOS © 1.3. SISTEMUL NERVOS SOMATIC Sistemul nervos isi desfasoard activitatea prin acte reflexe cu centri nervosi situati in substanfa cenusie din Beritele segmente ale nevraxului, pe baza informatiilor transmise prin fibrele nervoase din constitutia nervilor = din substanja albé a sistemului nervos central. 1.3.1. Funetia reflex a sistemului nervos somatic Actul reflex este reactia de raspuns a organismului ‘2 actiunea unui excitant, din mediul extern sau intern, ssupra unui receptor. Suportul anatomic al actului seflex este arcul reflex (fig.16). Arcul reflex are urmitoarele componente: —receptorul (proprioceptor, exteroceptor), care poate fi o formatiune specializata, un corpuscul sau 0 éendriti a unui neuron senzitiv; — calea aferenta, reprezentati de prelungirile neu- sonilor senzitivi din ganglionii spinali sau din gan- lionii omologi ai nervilor cranieni; —centrul reflex, reprezentat de neuronii motori medulari sau de centrii nervosi din trunchiul cerebral, cerebel sau cortex, care genereaza impulsuri; —ealea eferenta, axonii neuronilor motori medu- lar si fibrele motorii ale nervilor cranienis —efectorul, muschi scheletic, Conducerea influxului nervos prin arcul reflex se face in sens unic. *Funcfia reflex a miduvei spindrii La nivelul miduvei se inchid a. Reflexele monosinaptice. Se mai numesc reflexe miotatice sau osteotendinoase (de extensie). Arcul lor reflex este constituit din doi neuroni (reflexul rotulian, ahilian etc.). b. Reflexele polisinaptice. Se mai numese reflexe de flexie sau reflexe nociceptive’, de rispuns Ia acti- ‘unea unui stimul nociv (exemplu: 0 intepaturd, 0 lovi- tur etc.). Arcul reflex are cel pufin un neuron inter- calar, *Functia reflex a trunchiului cerebral in centri nervosi din substana cenusie a trun- chiului cerebral, situati in bulb, punte gi mezencefal, se inchid urmatoarele reflexe somatice: —reflexe de tuse, strinut, deglutitie si voma (in bulbul rahidian); —reflexe de supt, clipire si masticatie (in punte); —teflexe de reglare a migcirilor si a alternanfei somn-veghe (in substanta neagr din mezencefal); —reflexe de diminuare a tonusului muscular (in nucleul rogu din mezencefal); —reflexe de orientare a capului in functie de sursa de lumin& (in coliculii cvadrigemeni superiori) sau in fanctie de sursa de zgomot (in coliculii cvadrigemeni inferiori din mezencefal), *Funcfia reflex a cerebelului Din punct de vedere functional, cerebelul prezinti trei componente cu vechime filogenetic’ diferitt athicerebelul, paleocerebelul si neocerebelul a. Arhicerebelul sau lobul floculonodular, forma- tiunea cea mai veche, indeplineste functia de reglare a echilibrului. Primeste aferente vestibulare si proprio- expe inconstiente. ection, es time pecs letter comandate de scoarts. Fig. 16. Areul reflex medular: A. Structura nervalui spinal: 1 ~ maduva spina; 2 -ridacina posterioara; 3 - gan- glion spinal; 4 - receptor tegumentar; 5 - mugchi strat; 6 - trunchi mixt; 7 - ridacin anterioara; 8 - neuron de aso- ciafie; B. Arcul reflex spinal: 9 - receptori; 10 - cale afe- rent; 11 - centru reflex; 12 - cale eferenti; 13 - efector. 17SISTEMUL NERVOS b, Paleocerebelul, format ‘din nucleii cerebelosi, are rol in menfinerea tonusului muscular (alaturi de ‘oucleul rosu, substanta reticulata si scoarta cerebral). El actioneazi prin intermediul fasciculelor vestibu- lospinale si rubrospinale medulare, tonusului muscular, iar excitarea determin scdderea tonusului muscular. ¢.Neocerebelul, formatiune noua filogenetic, este constituit din emisferele cerebeloase gi nucleul dinfat. Este caracterizat prin prezenfa cortexului cerebelos format din tei straturi celulare. Cel mai important este stratul mijlociu, ganglionar, format din celule piri- forme’ Purkinje, Neocerebelul asigurd coordonarea miscatilor fine comandate de scoarja cerebrala, diminuand sau inta- tind aceste comenzi si determinand astfel armonizarea activitatii diferitelor grape musculare. Extirparea neocerebelului este urmata de pierderea capacititii de executie a migcirilor fine, tulburari in ‘mers si atonie. Extimparea totali a cerebelului este compatibila cu Viata, functiile sale fiind preluate progresiv de catre cortex, ‘mind lipsa tonusului muscular (atonie), incapacitatea de a pistra pozifia vertical (astazie) si diminuarea Ccapacitatii de efort fizic (astenie), *Functia reflex a scoarfei cerebrale La baza activititii corticale stau actele reflexe neconditionate si conditionate. Reflexele necondifionate, inndscute si comune tuturor indivizilor, sunt constante si invariabile. Arcurile lor reflexe existi de la nastere si se inchid la nivele inferioare ale nevraxului. Unele reflexe neconditionate sunt simple (clipit, tuse, stranut, secretie salivard etc.), altele sunt complexe (lanturi de reflexe) si stau la baza formarii instinctelor (alimentar, de reproducere, de aparare, mater etc.). Reflexele condifionate, dobandite in cursul viefi, sunt temporare gi individuale. Arcurile lor reflexe se inchid la nivelul cortexului, Reflexele conditionate se formeazi pe baza celor neconditionate, prin coinci- denfa repetati in timp a doi excitanti, unul necon- 18 difionat (EN) si unul conditionat (EC) (fig. 17). Mecanismul formarii unui reflex conditionat consti in Stabilirea unei legituri functionale temporare intre focarele de excitatie cortical ale celor doi excitanti care coincid, EN si EC. Excitatia este procesul cortical activ, care provoa- c&, mentine sau intensificd activitatea nervoasi. Are un efect pozitiv asupra organismului. Inhibifia este, de asemenea, un proces activ care se ‘manifest prin diminuarea sau incetarea unor activitati corticale Excitatia se poate transforma in inhibitie gi invers, proces de mobilitate denumit dinamicd corticald. In cadrul dinamicii corticale deosebim: iradierea, concentrarea gi inductia reciproca, Iradierea consti in extinderea excitatici sau 2 inhibitiei dintr-o zona cortical in zone vecine legate functional de prima, Marimea procesului de iradiere depinde de intensitatea stimulului. Concentrarea este un proces activ, opus fenome- nului de iradiere. El const& in revenirea excitatici sax inhibitiei la zona iniiala. Inductia reciprocd consti in faptul c& un focar de excitafie provoacd inhibitie in_jurul Ini, in timp ce uz focar de inhibifie provoacd in jurul lui o zoni de exci tatie. Ea tinde si limiteze extinderea excitatiei sau 2 inhibitiei, iar din aceasta interdependenj& rezult ux echilibru functional intre cele dou procese. centru vizual cemisferd cerebral plande‘salivare VII, IX Fig. 17. Arcuri reflexe necondifionate si condiionate de salivatie,SISTEMUL NERVOS Formarea de reflexe conditionate reprezinti un mecanism clementar al invafirii numit conditionare clasic&(pavlovisti). El are la bazi asocietea cunostinfelor gi deprinderi- lor ce urmeaza a fi insusite, cu stimularea unor centri din sistemul limbic gi diencefal. Stimularea centrului recompensei, cind animalul de experiment executa corect actul invafat, si a cen- trului pedepsei, cénd animalul greseste sau refuzi si invefe, grabesc procesul de insusire de noi cunostinfe. Acest mod de invafare, bazat pe recompens si pedeapsi, poart numele de conditionare operant’. Este valabil si in cazul invéirii umane. Substratul elementar al invifirii este reprezentat de conexiunile sinaptice al cAror numar creste odatii cu varsta si cu acumularea de notiuni noi. invatarea este influentati de factorii ambianti, de prezenfa unor stimuli suplimentari gi de 0 motivatie corespunzitoare. Capacitatea de invitare depinde nu numai de condifionare, ci gi de nivelul de inteligenta, ca insugire cognitiva. *LUCRARI PRACTICE {n functie de timpul avut la dispozitie, un experiment se realizeaz pe baza unei fise de lucru gi se finalizeazi printr-un referat intocmit de c&tre experimentator si pastrat in portofoliul individual sau al grupei de lucru. Ambele materiale trebuie si cuprinda: tema lucrarii, obiectivul urmarit, principiul lucrarii, materialele necesare, tchnica de lucru, concluzii. Experimentul de mai jos poate servi drept exemplu, 1. Tema lueririi: reflexele medulare somatice. 2. Obiectivul lucririi: demonstrarea legilor reflexelor. 3. Principiul lucririi, Activitatea reflex medulara se desfigoari conform urmitoarelor legi: a) Legile lui Pfliiger: legea localizarii; legea unilateralitatii; legea simetriei; legea iradierii; legea generalizArii. b) Legea coordonarii (Ch. Richet). 4. Materiale: broaste decerebrate, stative, solufii de acid acetic sau acid clothidric, cu diferite concentratii. 5. Tehnica de lucru. Verificarea experimental a acestor legi se realizeaza pe broascd decerebrat. Dup ‘tecerea socului operator (5-10 min) si restabilirea tonusului muscular, se até broasca intr-un stativ vertical. Se introduce degetul piciorului posterior drept ‘in solutii de concentrafii diferite, crescdinde, de acid, spalandu-se piciorul cu apa intre incercari_ si lisind intervale de 10 minute intre acestea. Pe misura desfisurdrii experimentului, completati tabelul urmitor. Identificafi figurile corespunzltoare legilor enumerate gi stabiliti arcurile reflexe implicate: 1. unilateral; 2. controlateral; 3, 4, intersegmentar. 1%] 5% 2 SSA S%| 15% 15) 2006 glacial] 30% 6. Concluzii: Pe msura cresterii intensitagii stimu- lului aplicat, se amplified gi rispunsul organismului, datoriti implicdrii unui numir crescdnd de neuroni situati in arii tot mai extinse ale miduvei.SISTEMUL NERVOS 1.3.2. Funetia de conducere Functia de conducere a maduvei spinarii Are ca substrat anatomic substanta alba constituitdé in fascicule ascendente $i descendente. Substanfa alba, aflati la exteriorul maduvei, este format din fibre nervoase mielinice. Coamele sub- stanfei cenusii delimiteazd in substanfa alba trei pe- rechi de cordoane: anterioare, posterioare si laterale. in interiorul cordoanelor se delimiteaza fascicule (trac- turi) ascendente si descendente (fig. 18). Fasciculele ascendente sunt senzitive, iar cele descendente sunt motorii. In afara acestor fibre lungi, in substanta alba medu- lard exist gi fibre scurte, de asociatie, care fac legitu- ta intre diferitele segmente ale maduvei (fascicule intersegmentare), 1 7 on Fig. 18, Tracturile substantei albe medulare: A. Ascen- dente: 1. spinotalamic anterior; 2. spinotalamic lateral; 3. spinobulbare; 4. spinocerebelos direct; 5. spinocerebelos ‘ncrucisat. B. Descendente: 6, piramidal incrucisat; 7. pira- ‘midal direct; 8. rubrospinal; 9. tectospinal; 10. olivospinal; 11. vestibulospinal; 12. reticulospinal. a, Caile ascendente medulare sunt ciile sensibi- litiii, © Calle sensibilitafii exteroceptive (fig.19 A) sunt cai specifice, lungi, cu proiectie cortical’: —sensibilitatea tactila grosiera — protopaticd, dinte: 1, coroand; 2. col; 3. ridi- cin; 4. vase sangvine; 5. smalt; 6. denting; 7. gingie; 8. pulpi; 9. cement; 10, canal dentar; 11. alveoli; 12. liga- ‘ment; 13. orificiul apical; 14. nev Fig. 78. Secfiune in mucoasa intestinal: 1. vilozititi in- testinale; 2. epitetiu cilindric unistratificat; 3. capilare sang- vine; 4, capilar limfatic (chilifer), 5. fesut conjunctiv; 6. glande intestinale; 7. venulf; 8. arteriold; 9. vas limfatic; 10. tunicd mucoasd; 11. tunicd submucoasd; 12. tunicé mus- cular 13. tunica seroasi. | | Fig. 77. Struetura stomacului: I. esofag; 2. cardia; 3. cor pul stomacului; 4. curbura mic; 5. duoden; 6. fundul stoma- cului; 7. tunicé seroasi; 8. musculaturé longitudinala 9, musculatur’ circulard; 10, musculaturd oblied; 11. curbu- ra mare; 12. pliuri ale mucoasei; 13. antrul piloric; 14 pilor. Fig. 79. Cai biliare extrahepatice: 1. canal hepatic drept; 2. canal cistie; 3. vezied biliara; 4. duoden; 5. ampula hepatopancreaticd; 6. sfincter Oddi; 7. capul pancreasuluis 8, canal pancreatic (Wirsung); 9. corpul pancreasuluis 10. coada pancreasului; 11, pancreas; 12. canal accesor (Santorini); 13. canal coledoc; 14, canal hepatic comun; a deck hee ee ince Pen alim moi, sucu mari tubu ir mug dime saliv:DIGESTIA $I ABSORBTIA 1.1. TRANSFORMARI FIZICO - CHIMICE ALE ALIMENTELOR iN TUBUL DIGESTIV Digestia alimentelor este un proces unitar care incepe in cavitatea bucaldi $i se termind in intestin. Pentru a putea fi absorbite prin mucoasa intestinalé, alimentele suferd transformari mecanice si chimice. 1.1.1. Digestia mecanic& Digestia mecanicd presupune desfigurarea a trei categorii de fenomene: —transformarea alimentelor ingerate sub form de fragmente relativ mari gi solide, in particule mici gi moi, usurand digestia chimica; amestecarea continutului tubului digestiv cu ‘sucurile digestive, proces care favorizeazi transfor- miirile chimice gi absorbtia; — progresia (transportul) alimentelor de-a Iungul tubului digestiv si eliminarea resturilor nedigerate. De calitatea digestiei mecanice depinde desfigu- ratea corespunzitoare a digestiei chimice gi a absorb- fiei intestinale. in cavitatea bucald, sub actiunea dintilor, limbii si a ‘muschilor masticatori are loc masticatia, care reduce dimensiunea particulelor alimentare, le amestecd. cu saliva gi contribuie la formarea bolului alimentar. ‘Masticatia reprezinté un act reflex invatat. La nou- niscut exist migcdri de expulzie a alimentelor intro- dduse in guri $i nu de masticatie. Bolul alimentar urmeazA a fi inghitit, proces denu- mit deglutitie, in trei timpi: ~timpul bucal, voluntar, in care bolul alimentar este impins in faringe; —timpul faringian, voluntar, in care bolul este impins in esofag; —timpul esofagian, in care prin contractii peri- staltice* involuntare, bolul se deplaseazd spre cardia, RETINEFI: Conexiunile centrilor deglutitiei cu cen- ttii respiratori bulbari fac posibila oprirea respiratici in timpul deglutitici (fig. 80). Fig, 80. Deglutitia: 1. fose nazale; 2. limba, 3. laringe; 4. cale respirator; 5. val palatin; 6. epigloti; 7. cale diges- tiva; 8. esofag. in stomac se desfiisoari miscari tonice, de umplere fa stomacului, are loc depozitarea temporaria ali- ‘mentelor in functie de consistenfa lor, precum gi misc&ri peristaltice de amestec cu sucul gastric, care duc la formarea chimului gastric. Acesta va fi evacuat lent si fractionat in duoden prin miscari peristaltice de evacuare. Contractile ritmice ,in got” ale musculaturii gastrice determina senzatia de foame. in intestinul subtire au loc migciri de segmentare (de amestec), migcdri peristaltice lente gi rapide de propulsie a confinutului spre colon, precum si migedti pendulare ale portiunilor intestinale libere (jejun gi ileon). Sub actiunea lor se realizeazi amestecul chi- mului gastric cu sucurile intestinale, usurarea contac- tului cu mucoasa intestinald in vederea absorbiiei si ‘ransportul confinutului, numit chil intestinal, spre colon. Dupi absorbjie, chilul intestinal trece prin valvula ileocecala in cecum gi apoi in colon. in colon este ‘supus unor contractii lente, segmentare, de amestec gi unor contractii peristaltice ,,in masi”. Aceste miscari favorizeazi absorbtia apei si a unor sruri minerale, impingerea continutului colic spre rect si formarea materiilor fecale, care vor fi eliminate prin orificiul anal, proces denumit defecatic. 79