= Unitatea de tnvatare 5 — NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROCEDURA CIVILA ROMANA. DESFASURAREA PROCESULUI iN SISTEMUL PROCEDURIL LEGISACTIUNILOR 5.1.|ntroducere........ - 47 5.2.Competente. 47 5.3.Aciiunea ae a7 5.4.Nofiunea gi evolutia procedurii civile ramane sass 47 5.5.Justitia privata, 48 5.6.Procedura legisactiunilor. ai penance 5.7.Rezumat. Se 52 5.8.Test de evaluare. aaa Sy 5.1. INTRODUCERE, ‘ Aceasta unitate de invatare urmareste familarizarea studentilor cu aspectele teoretice fi practice ale procedun. eve romane, Asi, studeni vor fl nrodugl in sudul evokiit istorice a proceduri civile romane. De asemenea cursantii vor fi familia teoretice si practice ale proceduri legisactiunilor. “f 5.2. COMPETENTE, rizafi cu aspectele +s explice terminologia juridica latina, creafie a romanilor, sa identifice sensurile propfii fiecarei categorii si fiecarui concept juridic, sa stapaneasca principiile fundamentale si regulile de drept; + dezvoltarea capacitati cursanfior de a delimita elementele specifice fiecarei nofiuni prezentate in aceasta unitate de tnvatare, cat si de a decela raportul dintre acestea;, * sd explice si sa interpreteze regimul juridic al desfagurari procesului in sistemuul proceduril legisactiunifor. Durata medie de parcurgere a acestei unitati de invatare este de 2 ore (timp consacrat cu atentie concentrata). 5.3. ACTIUNEA. ACTIUNEA este mijlocul de a valorifica pe cale judecatoreasca un drept. La romani, in vremurile de nceput, nu toate raporturile sociale fuseserd recunoscute de ius civile, de aceea, numai drepturile lzvorate din raporturile recunoscute de ius civile erau ocrotite, find inzestrate cu actiuni Un drept care nu poate fi valorificat, care nu poate fi reclamat pe cale judecatoreasc’, nu este, de regula, de nici un folos pentru cel ce-| are. De ’aceea, romanii dau numele de ius, de vinculum iuris, numai acelor raporturi sociale care sunt Inzestrate cu actiuni. Mai tarziu, raporturile sociale s-au inmultt, si s-au ivt si raporturi sociale nol, Pretori,jurisconsuifi si Imparati, in masura nevollor, au recunoscut si aceste raporturi noi si le-au inzestrat cu actiuni, De atunci gi ele au dobandit numele de ius, vinculum iuris, pe care nu-| aveau mai inainte. In practica s-a ajuns ca termer iS $i actio sa fie atat de sinonime, incat cand era vorba sa se afle natura unui raport juridie, romanii nu ‘intrebau ce drept izvordste din acel raport, ci ce actiune serveste la valorificarea acelui raport (romani concepaind dreptul mai degraba sub aspect procesual) 5.4. NOTIUNEA $I EVOLUTIA PROCEDURII CIVILE ROMANE. © persoana, cu privire la un lucru, poate avea sau un drept de proprietate, adica un drept real supra acelul lucru, sau poate avea dreptul de a cere altel persoane sé-i dea acel lucru, adic $8 alba un drept personal (dept de creanfa) — Insé nu este de ajuns a avea un drept, mai iebule 68+ $i valorific! acest drept,, adica trebule ca justitia fail In care tralesti sa-ti recunoasca acest drept: trebule ~ cu alte cuvinte - sa {i se faca dreptate. PROCEDURA CIVILA = acea parte a dreptului care are ca obiect formele de realizare a dreptului si cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza desfagurarea proceselor cu privire la libertate, la Proprietate, la mostenire sila valorificarea drepturilor de creanta, Insa drepatea nu este 0 nojune imuabla, vepnic aceeas| > drepatea este o nofiune care se poate Sschimba dela. un popor la atu, chit la acelag! popor, in decusul secolelo, Intrucat dreptul privat roman a evoluat si pe cale procedurala, pentru a intelege evolutia institutilor de drept civ, este necesar a cunoasle care sunt formele cerute pentru valoriicarea drepturlor subiective. DREPT ROMAN | "7NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROCEDURA CIVILA ROMANA EVOLUTIA PROCEDURII CIVILE ROMANE: In evolutia sa, dreptul privat roman a cunoscute trei sisteme procedurale: =procedura legisactiunilor (= epoca vache); ~procedura formulara (= epoca clasica): procedura extraordinara (epoca postelasica). Primele doua sisteme procedurale, cea a legisaciunilor si cea formulard, se caractereaza prin diviziunea procesului in doua faze: faze in iure (adicé In fata magistratului, care avea rolul de a organiza instanta judecata, stabilind despre ce este vorba in proces) si faza in iudicio (adicd in fata judecatorului, care conducea dezbaterea contradictorie, asculta pledoarille avocatilor, aprecia probele si pronunta sentinta) + in procedura legisactiunilor rolul magistratului era limitat de un formalism rigid + se limita laa bserva daca parle au respect formele necesare tpuui de proces pe care W organiza, dupa care pronunta anumite cuvinte solemne. + in procedura formulard rolul magistratului oreste — in functie de cazul concret, redacta o formula prin care dadea judecatorului instructiuni cu privire la felul in care trebule sa se judece procesu: formulele create de pretor contineau germenii unor noi principii de drept, facand posibilé solutionarea ltigilor pe care legile in vigoare nu le aveau in vedere — de aceea dreptul civil a evoluat pe cale procedural, pastrand aparenta ca ar fi ramas neschimbat. Th epoca postclasica a fost introdusa procedura extraordinard, caracterizata prin disparitia diviziunii procesului in dou’ faze, dezbaterile find conduse de aceeasi persoana de la Inceput pana la sfarsit. 5.5. JUSTITIA PRIVATA. JUSTITIA PRIVATA = realizarea pretentilor cuiva prin mioace personale. Pentru epoca prestatala termenul de justitie nu poate fi intrebuintat decat cu rezerva c&, In aceasta orénduire neexistand nici stat nici drept, cuvantul justitie nu poate evoca ideea de drept, ci idea de obicei nejuridic — in cazul conflictele dintre persoane fiecare isi apara si-gi realiza interesele singur, folosind violenfa Impotriva celui ce i le nesocotea (rézbunarea privata) —> ou timpul conflictele incep s& fie solutionate pe calea talionului (principiul “ochi pentru ochi gi dinte pentru dinte") si a arbitrajului privat (supunerea litigiului spre rezolvare unui arbitru ales de par) — ulterior apar unele cutume care eglementau solutionarea conflctelor pe cale de arbitraj. in sec. VI Le.n., odata cu nasterea statului roman, apare si justitia ca forma de realizare a dreptului de catre organele 'specializate ale statului — statul a introdus 0 procedura de judecata caracterizat print-un formalism excesiv: procesele se judecau intr-un cadru solemn si numai in anumite zile, cu Schilarea unor gesturrtuale Si pronunjarea unor cuvinte solemne pe care nu le cunosteau decat pontifi Cu toate c& rolul statului in infaptuirea justiiei a crescut necontenit, alaturi de justia publica (Infaptuita de organele specializate ale statului) s-a practicat gi justitia privata (valorificarea drepturilor Subiective prin mijloace propri). Justitia privata prezinta doua aspecte: = "un aspect agresiv: cand cel care are anumite pretenti ia initiativa pentru a le realiza (ex. proprietarul unui lucru care ia acel lucru din mainile posesorului). — Un aspect defensiv: cand cineva se apara contra atacurilor cuiva (ex. posesorul se apara contra aceluia care-i tulbura posesiunea). Jusiiia privata defensiva a fost Intotdeauna admisa potrivt principiului vim vi repellere licet (violenta poate fi inlaturata prin violenta) —» principiul legitimei aparai. Justitia privata agresiva s-a mentinut, in mod exceptional, pana in epoca postelasica, find limitata treptat, pe masura ce aceasta era de natura sa aduca atingere intereselor clasei dominante. ‘Urmele justtiel private sunt dovedite prin existenta a trei acte legislative destinate sé inléture justitia privata agresiva: ‘.Lex Iulia de vi publica et privata (legea relativa la violenta publica si privata): data in timpul lui Augustus, pedepseste cu pedepse publice (confiscarea bunurilor, exilul) fapta creditorului care, prin violenta, ia un bun care aparfine debitorului sau. 2.Decretum Marci: dat de Marcus Aurelius (sec. Il), pedepseste cu o pedeapsa privat (pierderea creanje)) pe creditorui care, chiar fara folosirea violent, ia un bun al debitorului sau ‘3.Constitutia din anul 389: data de Valentinian Il, pedepseste cu o pedeapsa privata (pierderea dreptului de proprietate) pe proprietarul care fiind deposedat de bunul sau ia reluat bunul, prin mijloace violente, din mainile posesorului. 5.6. PROCEDURA LEGISACTIUNILOR. Termenul de legisacfiune, prin care este desemnat primul sistem procedural roman, araté c& orice acfiune, ca mijloc de valoriicare a unui drept subiectiv, se intemeiaza pe lege. LLegisacjiunile = tipuri de procese, utlizate in Scopul recunoasterii sau executarii unor tipuri corespunzatoare de drepturi subiective. Potrivit procedurii actjunilor legii (legisactiunilor), drepturile subiective pot fi valorficate prin utiizarea unuia din cele 5 procedee recunoscute de lege: 48 INTRODUCERE IN DREPTUL ROMANNOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROCEDURA CIVILA ROMAN — primele trel (sacramentum, iudicis postulatio, condictio) erau legisactiuni de judecata, servind la Fecunoasteréa unui drept. — ultimele “doua (manus iniectio, pignoris capio) erau legisactiuni de executare, servind la ‘executarea unei sentinte de condamnare sau a unui drept recunoscut prin lege. CARACTERELE PROCEDURII LEGISACTIUNILOR: — caracterul judiciar: decurge din faptul ca péirile erau obligate s8 se prezinte In fata magistratulul (exceptie: pignoris capio) si s pronunte anumiti termeni — reciamantul trebuia s afirme dreptul sau in anumiti termeni care se numeau formulele legisactiunilor (sft. sec. IV i.e.n. Gnaeus Flavius a divulgat formulele legisactiunilor prin afigarea in forum — potrivt traditiei,formularea acfiunilor legii nu se gasea In leg), ci fusese Incredinjata pontiflor, carora parfle trebuiau sa ceara formulele pe care urmau sa le recite). < caracterul legal: decurge din faptul c legisacunile erau prevazute in legi iar péifle foloseau ‘erment ue! din lagea pe care se Infemela respeciva lgisactune sistem logieacunior conetiuia procedura legal, nu numai pentru c fusese consacrata prin legi, dar si pentru cd, in nici un caz, nu te uteai judeca daca nu aveai o actiune atestata prin lege. = caracterul formalist: decurge din faptul c& tefmenii care intrau in compunerea_formulelor legisactiunilor trebuiau 8 fie pronuntati Intocmai, fiind formulafi de catre pontifi dupa insisi termenii legilor — orice abatere de la formula solemna corespunzatoare unui tip de proces era sancfionata cu pierderea dreptului subiecti, reclamantul nemaiputand intenta a doua oara actiune pentru respectivul drept, 0 simpla negljare a formei find ireparabilé (ex. un reclamant a pierdut procesul pentru ca in actiunea intentata intrebuinfase termenul de vite in loc de cel de arbori, asa cum prevedea XII T. care nu vorbea despre talerea wf, ci despre tlerea arbonior in general) chiar daca iba vorbita nu mal corespundea celei utiizate in vechile leg, parle erau obligate sa se exprime in limba arhaica, DESFASURAREA PROCESULUI iN SISTEMUL PROCEDURII LEGISACTIUNILOR: Ceea ce caracterizeaza procedura civilé romana in primele doua epoci ale dreptului roman (epoca veche si cea clasica) este ceea ce se numeste cu 0 expresie latina, ins neromana, ordo ludiciorum privatorum (ordinea Sau reglementarea procesului civil), adica un complex de reguli care guverneazdi procesul civil roman, proces divizat in doua faze — prima faz are loc in fala magistratulul (in iure), a doua faza are loc in fata judecatorului (in iudicio) — sistemul cu ordo pare sa reprezinte momentul interventiei statulul in conflictele dintre particular, conflicte ce anterior erau trangate de un arbitru. 41.FAZA IN IURE. ‘Sistemul cu ordo e caracterizat prin aceea ca, pentru a exista un proces trebuie ca ambele parti sa ‘se prezinte In fata magistratului, ins infatisarea paratului trebuie sa o procure reclamantul far amestecul statului + daca, cu toata diligentele facute de reclamant, paratul nu se prezenta procesul nu putea avea loc. PROCEDEE DE CITARE: ~in ius vocatio (chemarea in fata magistratului): reclamantul soma pe parat sé-| urmeze inaintea magistratului prin rostirea unor cuvinte solemne “in ius te voco" (te chem inaintea magistratulul) > daca nu vrea sd mearga, reclamantul trebuia sa constate refuzul de a-| urma cu martori iar apoi cauta ‘sa-| tarasca cu forfa — paratul putea sa se sustraga obligatiei de a-| urma imediat pe reclamant constituind un vindex (garant), care promitea ca-| va determina sa se prezinte in fata magistratului la un alt termen —+ daca paraul se ascundea, cu scopul de a evita procesul, magistratul putea recurge la mésuri de constrangere, acordand reclamantului o missio in possessionem (trimitere In posesia bunurilor paratului). -vadimonium extrajudiciar: era angajamentul paratului c& se va infatisa in fata magistratului la o anumité data (cAnd pardtul fusese citat in justitie insa procesul nu a fost trangat in aceeasi zi). —condictio: era somatia prin care rectamantul chema in fata magistratului pe paratul peregrin. ACTIVITATEA PARTILOR: In fata magistratului, reclamantul, folosind anumii termeni solemni, arta care sunt pretentille sale — pardtul, fata de pretentiile formulate de reclamant, putea adopta trei atitudini 1.8 recunoasca pretentile reclamantului (confessio in iure - mérturisirea In fata magistratului): marturisirea era echivalenta sentintei, aplicandu-se principiul confessus pro iudicato est (cel care a marturisit se considera drept condamnat) paratul era asimilat cu cel condamnat — potrivit XII T. recunoasterea in fata magistratului constituia titlu executoriu iar procesul nu mai trecea in faza a doua. 2.88 nege pretentille reclamantului: daca nega pretentile reclamantului, dandu-si in acelasi timp concursul la desfagurarea procesului > procesul trecea in faza a doua si Se incheia cu pronuntarea tune sentinte. 3.84 nu se apere cum trebuie: daca nu-si dadea concursul la desfasurarea procesului + paratul era asimilat cu cel condamnat iar procesul nu mai trecea in faza a doua. LITIS CONTESTATIO (luarea de martor) Ultimul act al procedurii in iure era litis contestatio, adica luarea de martori + martorii aveau rolul de a constata ca partile doresc sa ajunga in fata judecatorului in scopul obtinerii unei sentinte. ACTIVITATEA PRETORULUI: INTRODUCERE iN DREPTUL ROMAN 49NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROCEDURA CIVILA ROMANA In procedura legisactiunilor, activitatea pretoruli, principalul magistrat judiciar, se rezuma la a observa daca partile pronuntau corect formulele propri legisacfiunii la care au recurs, dupa care, in functie de imprejurar, pronunta unul din urmatoarele cuvinte solemne: = prin do: numea judecaitorul ales de partie In Itguu — prin dico: atribuia obiectulIigios, cu tit provizoriu, uneia din pari. — prin addico: atribuia dreptul de proprietate asupra lucrului Itigios, cand parétul nu contesta dreptul reciamantulul Magistratul are un rol pasiv, el observa daca partie Itigante respect Intocmai procedura de Judecatd i hotaraste dupa cum pretentile lor se incadreaza sau nu in tpcul eg. LEGISACTIUNILE DE JUDECATA: 1.SACRAMENTUM (procedura prin jurémain Aceasta forma procedurala pastreaza multe urme de justitie primitiva, precum si influente religioase. Inaintea magistratului partie ist afirmau, tn mod contradictoriu stn termeni sacramentali, pretentile lor. Initial, aceste afirmati erau Intarite printr-un jurdmént’religios, aga cum araia si cuvantul sacramentum, fiecare parte litigant find obligata s4 depuna la pontifi un anumit numar de capete de vite. Ponti, care defineau secretele religiei si ale dreptului, aveau s& decid’ care dintre cele dows juraminte ‘era just si care injust — partea a cérei juramént fusese declarat injust pierdea procesul, precum si animalele depuse, care erau jertite zeilor. ‘Odaté cu laicizarea dreptului, jurémantul a fost inlocuit cu un pariu iar parfile trebuiau sa depund, tot la pontifi, o suma de bani de 50 sau 500 de agi, dupa cum valoarea procesului era mai mica sau mai mare de 1000 de asi — cel care pierdea procesul plete si suma de bani, ce ua destinaia sacrifcilor religioase Utterior, parfile nu au mai fost obligate sa depuna efectiv respectiva suma de bani, ci numal sa 0 promita si'sa garanteze cu chezagi ca partea care va pierde procesul o va achita — bani intrau in tezaurul Statulul, avand caracterul Unei amenzi civil. Procedura prin sacramertum era de aplcaje generals, la urémant recurgandu-se In siuatile in care nu se prevedea in lege ca s-ar putea judeca altfel — in functie de obiectul legisactiunii distingem: — cand avea ca obiect un drept real (proprietatea unui lucru), lua forma lui sacramentum in rem uramantul asupra unut lucru). — cand avea ca obiect un drept personal (valorificarea unei creanfe), lua forma lui sacramentum in ersonam (jurémantul asupra unei persoane). ‘SACRAMENTUM IN REM (urdmantul asupra unul lucru).. Modul de desfasurare al proceduri ne-a fost transmis prin Institutele lui Gaius (sec. II), care au in vedere un itigiu privind dreptul de proprietate asupra unui sclav. Nu se poate vorbi de reclamant si de parat, ambele péiti avand acelasi rol, fiind in acelagi timp si reclamant si parat: totusi existd 0 deosebire intre partie care revendicau lucrul: cel care vorbeste primul este cel care nu poseda lucrulltigios, posesorul va vorbi in al doilea rand. Gaius: [interventia ‘magistratului, ca reprezentant al ordinii sociale care a inlocutt justija privat, simboliza noua situate In care statul a juat asupra sa distriouirea justitel] «Cel care revendicase primul, intreba astfel pe cella: “te rog s@ spui in virutea cérei cauze ai reclamat?" Acela réspundea: "am exercitat dreptul, asa cum ‘am aplicat vindicta’, la care, partea care revendicase intai spunea mai departe: ‘deoarece ai revendicat pe nedrept te provoc la un juramant de 500 de agi’; adversarul raspundea la fel: “si eu pe tine” Pretorul invita dupa aceea pe una din pairfi sa prezinte garanti, adica decidea cine sa fie posesorul interimar sii ordona acestuia s&i prezinte adversarului garanfi, atat pentru valoarea bunului in sine, at gi pentru aceea a fructelor.» Jaca bunul nu putea fi usor transportat sau adus fn instan{a (ex. o turma de oi, o ctdire, un teren), se aducea in instanta din turma fie 0 oaie, fie chiar un fir de par smuls de pe ele, de pe cladire se lua 0 tigla, din teren se lua o brazda, Partile procedau in continuare la alegerea judecdtorului. ‘SACRAMENTUM IN PERSONAM (juramantul asupra Unei persoane), Era 0 procedura specifica urmarifi drepturlor personale (de creanta). Creditorul se adresa debitorului: “afirm c& imi datorezi 10.000 de sesterti; acest lucru cer. s8-1 afirmi sau sé neg’. Paratul nega afirmatia reclamantului, folosind de asemenea cuvinte solemne, dupa care partile se rovocau la juramént, procedand in continuare la alegerea judecatorulu, ca si la sacramentum in rem. 2IUDICIS POSTULATIO (cererea de judecator sau arbitru) 50 INTRODUCERE iN DREPTUL ROMAN,NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROCEDURA CIVILA ROMANA. ‘Aceasta procedura avea un caracter exceptional, adica se folosea acolo unde procedura comuna, sacramentum, nu se putea aplica deoarece legea impunea a se recurge la iudicis postulatio, ex. — valorificarea creantelor izvorate din sponsio (contract solemn) (XII T.2.1b.); = Impartirea unui succesiuni intre comostenttori (XII T.5.3. = impartirea unui bun comun (legea Licinia). ludicis postulatio, asa cum fi arata si numele, consta, dupa ce se indica pricina pentru care se purta Brocesul, nt-o simpié cere adresata magistaluli, peri ca aceeta sd desemeze un judecator sau un arbitru. in cazul valorificarea creantelor izvorate din sponsio reclamantul spunea urmétoarele: “eu afirm c& tu trebuie s8-mi dai 10.000 de sesterf, potrivit angajamentului ce f-ai Iuat solemn; eu aceasta cer: 8 ecunosti sau sé negi", parétul spunea cé nu trebvie iar reclamantul adduga: “de vreme ce tu negi, te tog, pretore, sd ne dai un judecator ori un arbitru” — prin aceasta legisactiune partea care pierdea procesul nu era sanctionata cu pierderea unei sume de bani, cum se intampla cu suma de bani ‘depusd/promisa cu till de sacramentum. 3.CONDICTIO (chemarea in judecats). ‘Aceasta procedura a fost introdusa in sec.lI-I .e.n. pentru: = Valorificarea creanelor avand ca obiect sume de bani determinate (legea Sila); = valorificarea creanfelor avand ca obiect un lucru determinat (legea Calpumnia). Condictio (somatie, de la condicere - a soma), aga cum Ii arata si numele, consta, dupa ce se indica pricina pentru care se purta procesul, intr-o somatie de se prezenta din nou in iure peste un anumit interval de timp (30 de zile), Reclamantul declara: “eu sustin ca tu trebule s&-mi dai 10.000 de sester{i; eu aceasta cer: sa recunosti sau s4 negi’, parétul spunea c& nu trebuie iar reclamantul adauga: “de vreme ce tu negi, te somez ca in termen de 30 de zile sa te prezin{i pentru primirea unui judecator’, apoi in a 30-a zi el trebuiau sa se prezinte pentru primirea judecatorului. Aparitia acestei proceduti se explica prin necesitatea accelerarii judecatilor, ca 0 consecint a devel comer gl credulu, care reciamau procedurtsimplficate fafa de sacramentum g] Leis postulati. 2.FAZA IN IUDICIO. ACTIVITATEA PARTILOR: De la magistrat, pairfle se infatisau judecatorului unde, in cea mai mare libertate, exprimandu-se in Jimbajul comun, igi expuneau pe scurt pricna. Daca una din’ parti lipsea, judecétorul astepta pana la amiaz8, dupa care, in lipsa adversarului, dadea castig de cauzé parti prezente; Reclamantului fi revenea sarcina probei (potrivit adagiului actor incumbit onus _ probandi, reclamantului fi revine sarcina probei, id est cel care face o propunere in justi trebuie so dovedeasca), acesta aducea in sprijinul afirmafilor sale fie martori, fie Inscrisuri — romani necunoscaind ierarhia probelor, un Inscris putea fi combatut cu martor. Parfile puteau reourge la servicile unui avocat — avocatii nu aveau calitatea de reprezentanti tn Jusije, | doar veneau in spriiul uneia in pri prin pledoarile lr, Judecatorul, dupa ce lua cunostinté de afirmatile partilor, pledoariile avocatilor si de probele administrate, se pronunta potrivit iberei sale convingeri. In cazul procedurii prin sacramentum, judecatorul nu se pronunta direct asupra Iitigiului, ci avea s& se pronunte al cui jurémant este just si al cui este injust — astfel judecatorul se pronuna, implicit, si asupra fondului procesului, dand castig de cauza parti al carel juramant a fost declarat just — cel care castiga procesul intra Th stapénirea lucrului si redobandea suma de bani, in timp ce adversarul pierdea suma de bani depusa/promisa cu titlu de sacramentum. JUDECATORII: In vechiul drept roman, ca si in dreptul clasic, judecatorul era o persoana particularé (nu existau judecdtori de profesie), aleasa de pari si confirmata de magistrat — iniial nu puteau fi judecatori decat ‘Senatori, ulterior s-a acordat acest drept gi cavalerilor. Judecatorul unic (iudex unus) judeca procesele in care avea de constatat daca pretentile reclamantului erau sau nu intemeiate iar, in functie de convingerea pe care si-o forma, pronunta 0 sentinta de condamnare sau de absolvre. ‘Arbitrul (arbiter) era tot un judecator unic insa care judeca afacerile unde nu se contesta un drept, ci intinderea lui (ex. cazul de impérfire a unui teren care aparfine mai multor persoane, adic cazul acini in parta). La romani mai existau: = tribunale nepermanente: compuse dintr-un numar nepereche de judecstori (recuperatores), judecau procesele dintre cetatenii romani si peregrini ~ {ribunale permanente: ‘Cei zece barbafj care s& judece procesele’, decemvirii (decemviri Itibus iudicandis): judecau procesele cu privire la libertate, adica cazurile cénd se afirma ca un sclav este un om liber sau invers. INTRODUCERE iN DREPTUL ROMAN siNOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PROCEDURA CIVILA ROMANA = "Cei o suté de barbati" centrumvirii (centumvir): judecau procesele cu privire la proprietate si mostenire (erau impart In mai multe sectiuni iar in realitate erau 105). LEGISACTIUNILE DE EXECUTARE: 1.PIGNORIS CAPIO (luarea de gal) Creditorul, doar in anumite cazun $1 in prezenta martorilor, putea sa ia din patrimoniul debitorului un luoru, fara judecata, de asemenea nu presupunea prezenta magistratului sau a debitorului), dar cu pronuntarea unor cuvinte solemne (in formula solemna de la pignoris capio trebuia enunfat raportul Juridic din care deriva pretentia reciamantului), pentru ca in acest mod sé! sileasca s8-si achite datoria — pignoris capio era o legisactiune de executare lipsita de caracter judiciar. In epoca veche executarea purta asupra persoanei debitorului, nu asupra bunurilor sale, decarece creditorul, daca debitorul nu plétea, n-avea dreptul sa puna stapanire pe bunurile sale si sa le vanda Pentru a se despagubi din preful realizat. Chiar in cazul lui pignoris capio, desi creditorul putea, fara un proces prealabil si fara ca debitorul s& se poata opune, sa ia un lueru al debitorului, nu suntem in prezenfa unei executari asupra bunurilor, Intrucat creditorul n-avea voie nici sa vanda lucrul, nici s&-1 insuseasca, ci numai sé-| pastreze pentru ca astfel sa-| sileasca pe debitor s4 se execute’ daca debitorul se Incapajana sa nu plateasca creditorul putea distruge lucrul. Cazurile In care se aplicé aceasta procedura sunt extrem de limitate, urmarind doar ocrotirea intereselor anumitor creditor ori ale statului roman —> pignoris capio putea fi aplicata: contra celui care a cumparat un animal pentru sacrificiu si nu a achitat pretul (Xli 7.12.1.) contra celui care n-a platit banii pentru vita de povara ce Fa fost inchiriaté de cineva pentru a-si procura bani in vederea unui sacrificiu (XII T.12.1.); contra celor care ar datora impozite statulul, caz in care publican, cei insarcinati cu strangerea impozitelor, puteau exercita pignoris capio. 2.MANUS INIECTIO (aplicarea mai Aulus Gellius (Nopiile atice, sec. Ill): fragment privind dispozitile XII T: «Pentru 0 datorie recunosouta si dupa ce s-au facut formele de judecata, s8 se dea ragaz de 30 de zile. Apoi sa se fac ‘manus iniectio si sa fie dus la judecata. Daca la judecata nu plateste, sau daca nu! garanteaza cineva, a+ ia creditorul cu sine, s8-1 lege, s@-l puna in catuse sau in obezi. Sa-| lege cu lanturi in greutate de 15 livre, nu mai mare, ci daca vrea mai mica. Daca vrea, sa se intretina singur. Daca nu se Intretine singur, cel ce-| are legat s4-i dea zilnic cate o liv de faina. Daca vrea sa-i dea mai mutt” [XII T.3.1-4 ] intre timp totusi dreptul de a cadea la intelegere: daca nu se invoiau debitoril stateau 60 de zile in lanturi. In acest interval, in trei zle de targ, consecutive, erau dusi in fata pretorului in comitium si li se spunea cu voce tare suma pe care o au de plata. In a treia zi de targ li se dadea pedeapsa capitala, ‘sau erau vandutl la straini peste Tibru. Dar pentru respectul fafa de cuvantul dat, cum am spus, au facut acea pedeapsa capitald groaznic& si temuta prin respectul atrocitati si prin noi feluri de a inspaimanta. Cac in cazul in care erau mai mul Creditor la care era Impar{it condamnatul, au permis ca, daca voiesc, s8 taie i s8-si imparta intre ei corpul omului dat lor... “in a treia zi de térg sa fie téiat si impart. Dac unul a luat mai mult sau mai putin, sd nu se considere frauda’ [XIIT.3.5].» PERIODIZARE: Procedura legisacfiunilor incepe s& dispara odat cu legea Aebutia (149-126 1.e.n.) prin care s-a introdus procedura formulara —> legea nu a suprimat legisactiunile, ci a dat posibiitatea partilor de a ta pentru una din cele doua proceduri — in practica find preferata procedura formulara, legea Iulia iudiciara (17 Ten.) a abolit definitiv procedura legisactiunilor, afara de céteva cazuri exceptionale. 5.7. REZUMAT. Procedura civilé roman cunoaste o evolutie istorica la fel ca celelalte notiunt intalnite tn dreptul civil roman, Astfel, acfiunea era mijlocul de a valorifica pe cale judecatoreasca un drept, numai drepturile izvorate din raporturile recunoscute de ius civile find ocrotite. Procedura civilé era acea parte a dreptului care avea ca obiect formele de realizare a dreptulu si ‘cuprindea totalitatea normelor care reglementau desfésurarea proceselor cu privire la libertate, la proprietate, la mostenire sila valorificarea drepturilor de crean{a. reptul privat roman a cunoscut trel sisteme procedurale, anume procedura legisactiunilor (in epoca veche), procedura formulara (in epoca clasica) si procedura extraordinar& (in epoca postelasica). In progedura legisacunior destégurare procesuicuprndeafeza [nue sl faza nud, Procedura legisactiunilor Incepe s& dispara odata cu legea Aebutia (149-126 i.e.n.) prin care s-a introdus procedura formulea:legea ru a suprimat legisacunle, cia dat posblttea patior de a opta pentru una din cele doua proceduri. In practica fiind preferata procedura formulara, legea lulia ludiciara (17 ie.n,) a abolit definitiv procedura legisactiunilor, afara de cateva cazuri exceptionale. 5.8. TEST DE EVALUARE. g 1, care sunt actele legislative destinate s& inlature justia privat agrosiva? 2. care sunt caracterele proceduri legisactiuniior? 3. care sunt, potrivit lui Gaius, etapele unui sacramentum in rer? 52 INTRODUCERE IN DREPTUL ROMAN