UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIA TURISMULUI SIBIU

Prof. univ. dr. Gheorghe C. POPESCU

GEOLOGIA ROMANIEI
Suport curs

Sibiu, 2012

0
 CUPRINS

INTRODUCERE ...................................................................................................... 3

Unitatea de învăţare 1
8
Încadrarea teritoriului României în ansamblul geostructural continental

1.1. Introducere ...................................................................................................................... 8

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ............................................................. 8
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare ........................................................................................ 9
1.3.1. Încadrarea teritoriului României în ansamblul geostructural continental........ 9
1.4. Îndrumător pentru autoverificare .................................................................................... 11

Unitatea de învăţare 2
Unităţile precarpatice
13

2.1. Introducere ...................................................................................................................... 13

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ............................................................. 13
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare ........................................................................................ 14
2.3.1. Aspecte generale............................................................................................... 14
2.3.2. Unităţi 15
eoproterozoice.......................................................................................
2.3.2.1. Platforma Moldovenească.......................................................................... 15
2.3.2.2. Platforma Valahă (Moesică).................................................................... 18
2.4. Îndrumător pentru autoverificare .................................................................................... 23

Unitatea de învăţare 3
Orogenul nord - dobrogean 26

3.1. Introducere ...................................................................................................................... 26

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ....................................... 26
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare ........................................................................................ 27
3.3.1. Delimitare......................................................................................................... 27
3.3.2.Unitatea Măcin 27
3.3.3. Unitatea Niculiţel 30
3.3.4. Unitatea Tulcea................................................................................. 31
3.3.5. Bazinele Orogenului nord - dobrogean............................................................. 33
3.4. Îndrumător pentru autoverificare ................................................................................... 33

Unitatea de învăţare 4
Carpaţii Meridionali 36

4.1. Introducere ...................................................................................................................... 36

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ....................................... 36
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare ........................................................................................ 37
4.3.1. Aspecte generale............................................................................................... 37
4.3.2. Danubianul ....................................................................................................... 37

1
 4.3.3. Sedimentarul Danubian 39
....................................................................................
4.3.4. Geticul ............................................................................................................. 40
4.3.5. Unitatea de Severin...........................................................................................
4.3.5. Depresiuni intramontane................................................................................... 44
4.4. Îndrumător pentru autoverificare .................................................................................... 46

Unitatea de învăţare 5
Munţii Apuseni 49
0
5.1. Introducere ...................................................................................................................... 49
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ....................................... 49
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare ....................................................................................... 50
5.3.1. Aspecte generale............................................................................................... 50
5.3.2 Munţii Apuseni de Nord.................................................................................... 50
5.3.3. Munţii Apuseni de Sud..................................................................................... 54
5.4. Îndrumător pentru autoverificare .................................................................................... 57
1
Unitatea de învăţare 6
Carpaţii Orientali 60

6.1. Introducere ...................................................................................................................... 60

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ....................................... 60
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare ........................................................................................ 61
6.3.1. Aspecte generale............................................................................................... 61
6.3.2. Zona cristalino - mezozoică.............................................................................. 62
6.3.3. Zona flişului cretacic........................................................................................ 63
6.3.4. Zona de molasă................................................................................................. 65
6.3.5. Zona vulcanitelor neogene................................................................................ 65
6.3.6. Depresiunile intramontane................................................................................ 66
6.4. Îndrumător pentru autoverificare .................................................................................... 66

Unitatea de învăţare 7
Bazinul Transilvaniei 70

7.1 Introducere ....................................................................................................................... 70

7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ........................................ 70
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare ......................................................................................... 71
7.3.1. Bazinul Transilvaniei........................................................................................ 71
7.4. Îndrumător pentru autoverificare .................................................................................... 72

2
 INTRODUCERE

Disciplina Geologia României este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul

disciplinelor cu caracter fundamental, structura geologică constituind fundamantul
celorlalte componente ale mediului natural, în general şi baza formării reliefului, cu toate
caracteristicile sale morfometrice şi morfografice. Tot Geologia este cea care studiază
resursele de subsol teritoriale, ce constituie baza dezvoltării economice.
În ultima perioadă, problema descoperirii de noi resurse şi valorificarea durabilă a
acestora a atras după sine studii tot mai elaborate cu privire la caracteristicile locale şi
regionale, la modul cum aceste resurse pot constitui baza dezvoltării regionale, şi implicit a
conturării unei strategii şi planificări teritoriale adecvate.
Cursul de Geografia României se adresează în primul rând studenţilor facultăţilor
de geografie, geologie, şi specialiştilor din domeniul planificării şi amenajării teritoriului.
Lucrarea îşi propune o abordare teoretică şi practică a fenomenelor şi proceselor
geologice de pe teritoriul României în strânsă interdependenţă cu dinamica teritorială la
nivel continental şi global. Pentru aceasta au fost valorificate sau actualizate informaţiile
existente în literatura de specialitate, precum şi informaţii obţinute de la specialiştii din
domeniul Geologiei, valorificând totodată experienţa acumulată pe parcursului activităţii
personale.
În cadrul cursului au fost abordate mai multe probleme fiecare constituind o unitate
de învăţare separată, respectiv: Încadrarea teritoriului României în ansamblul
geostructural continental, Unităţile precarpatice: Unităţi Eoproterozoice (Platforma
Moldovenească, Platforma Valahă), Orogenul nord - dobrogean: Delimitare; pânza
Măcin; pânza Niculiţel; pânza Tulcea; bazinul Babadag, Carpaţii Meridionali, Munţii
Apuseni, Carpaţii Orientali: zona cristalino-mezozoică, fliş intern, fliş median, fliş
extern, zona de molasă, Bazinul Transilvaniei.
La sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare au fost prevăzute întrebări recapitulative de
autoevaluare, care să permită studenţilor pe de o parte să-şi verifice modul în care au
înţeles şi şi-au însuşit informaţiile de bază cuprinse în unitatea respectivă, iar pe de altă
parte, să-şi fixeze aceste informaţii. De asemenea, la sfârşitul fiecăreia au fost realizate
sinteze ale noţiunilor şi termenilor importanţi, care să permită o dată în plus studenţilor
recapitularea şi fixarea lor şi în final, însuşirea lor temeinică.

3
  Întrucât activitatea proprie de investigare este deosebit de importantă în dobândirea
şi înţelegerea cunoştinţelor, în cadrul cursului sunt propuse unele teme de control. Acestea
îi ajută pe studenţi să dobândească anumite abilităţi de învăţare şi problematizare a
fenomenelor geologice.
 Sperăm că parcurgerea acestui curs va permite studenţilor să-şi însuşească în condiţii
optime cunoştinţele de bază din domeniul hidrologiei continentale şi le va trezi interesul
pentru aprofundarea acestui domeniu atât de important pentru existenţa umană.

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice

privind Geologia României, pornind de la bazele conceptuale cu care operează această
ştiinţă. De asemenea sunt abordate o serie de aspecte legate de particularităţile teritoriului
României din punct de vedere geologic, al evenimentelor structurogenetice ce au avut loc
pe teritoriul României şi al domeniilor structurale. Parcurgând această disciplină studenţii
îşi vor putea însuşi modul în care structura geologică a influenţat apariţia şi dezvoltarea
teritorială, de la elementele paleogeografice, până la structura actuală în ansamblu.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențe generale

şi specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor
specifice disciplinei)
 identificarea de termeni, relaţii, procese din hidrologie, perceperea unor
relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinelor fizico-geografice;
 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul geologiei
României;
 definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea geologică;
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte,
procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 generalizarea, particularizarea, integrarea unor domenii structurogenetice
în contextul teritorial românesc;
 capacitatea de a realiza conexiuni între fenomenele şi procesele geologice;

4
  argumentarea existenţei anumitor domenii structurale pe teritoriul
României (domeniul precarpatic şi domeniul carpatic);
 capacitatea de analiză a diferitelor areale din punct de vedere geologic;
 capactitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor
practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de
aplicare)
 relaţionări între elementele ce caracterizează structurile şi domeniile
structurale;
 descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar în evoluţia
geologică teritorială;
 formarea la studenti a deprinderilor de utilizare a aparaturii folosite in
geologie, insusirea procedeelor de constructie a hărţilor geologice;
 capacitatea de a elabora modele pe baza existenţei unor anumite
particularităţi regionale;
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul
ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice /
promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi
creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea
instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat
cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare
profesională )
 reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a
răspunde la întrebările privind dinamica sistemului hidrologic;
 implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina Geologia
României;
 capacitatea de a aprecia diversitatea şi multidisciplinaritatea analizei
geologice;
 abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.

Resurse şi mijloace de lucru

5
 Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, studii de
caz, aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În
timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale,
metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi
vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după
următorul plan tematic, conform programului fiecărei grupe:

1. Recunoaşterea principalelor tipuri petrografice care alcătuiesc unităţile de platformă

şi de orogen ale teritoriului României; (1 ora)
2. Citirea şi descifrarea hărţilor geologice (2 ore)
3. Întocmirea secţiunilor geologice aferente teritoriului României; (2 ore)
4. Formarea deprinderilor şi abilităţilor de a folosii materialul cartografic geologic în
activitatea de teren şi de întocmire a documentaţiilor (1 ora)

Structura cursului

1. Încadrarea teritoriului României în ansamblul geostructural continental (1 ore)

2. Unităţile precarpatice: Unităţi Eoproterozoice (Platforma Moldovenească, Platforma

Valahă) (3 ore)

3. Orogenul nord - dobrogean: Delimitare; pânza Măcin; pânza Niculiţel; pânza Tulcea;
bazinul Babadag. (2 ore)

4. Carpaţii Meridionali: (2 ore)

5. Munţii Apuseni (2ore).

6. Carpaţii Orientali: zona cristalino-mezozoică, fliş intern, fliş median, fliş extern, zona
de molasă (2 ore)
7. Bazinul Transilvaniei (2 ore)

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Încadrarea teritoriului României în ansamblul

Unitatea de învăţare 2.
Unitatea de învăţare 3.
Unitatea de învăţare 4.
Unitatea de învăţare 5.
geostructural continental (1 oră)
Unităţile precarpatice: Unităţi Eoproterozoice (Platforma
Moldovenească, Platforma Valahă) (3 ore)
Orogenul nord - dobrogean: Delimitare; pânza Măcin;
pânza Niculiţel; pânza Tulcea; bazinul Babadag. (2 ore)
Carpaţii Meridionali: (2 ore)
Munţii Apuseni (2ore).

6
 Unitatea de învăţare 6. Carpaţii Orientali: zona cristalino-mezozoică, fliş intern, fliş
median, fliş extern, zona de molasă (2 ore)
Unitatea de învăţare 7. Bazinul Transilvaniei (2 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi

acestea vor avea următoarele subiecte:
1. Analiza diferenţierilor dintre formaţiunile de soclu şi cele din cuvertură (2 ore)
2. Stabiliţi, pe baza secţiunii realizate la laborator, a raporturilor existente între
pânzele din alcătuirea Orogenul nord – dobrogean, între acestea şi Bazinul Babadag
(2 ore)
3. Diferenţiaţi subunităţile din alcătuirea Carpaţilor Meridionali şi încercaţi să asociaţi
raportul dintre ele cu evoluţia tectonică a zonei (2 ore)
4. Stabiliţi unităţile geologice care delimitează bazinul Transilvaniei (2 ore)

Bibliografie obligatorie:

Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României. Ed. Tehnica, Bucureşti

Luca, A., Marin, C., Popescu M. (2000), Geologie generală şi Geologia României (Caiet
de lucrări practice) Ed. Fundaţiei „România de Mâine”

Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile şi subiecte în extenso,
ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale
studentului.

7
 Unitatea de învăţare 1

INCADRAREA TERITORIULUI ROMANIEI

IN ANSAMBLUL GEOSTRUCTURAL CONTINENTAL

1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Încadrarea teritoriului României în ansamblul geostructural continental
1.4. Îndrumător pentru autoverificare

1.1. Introducere

Teritoriul actual al României este rezultatul unor evenimente structurogenetice şi

geostructurale ce au avut loc la nivel global.
Principalul eveniment structogenetic şi geostructural care a avut loc la începutul
Ciclului Alpin a fost apariţia unui rift care a avut drept consecintă separarea ariei
continentale, care atinsese starea de Pangea la sfârşitul Ciclului Hercinic, în două mari
plăci: Placa Africană şi Placa Euroasiatică. Riftul despărtitor a generat o arie de expansiune
oceanică dând Marea (Oceanul) Tethys. Aceasta şi-a încheiat evolutia de arie labilă
devenind, în structura actuală, Sutura tethysiană sau Sutura Vardarului evidentă în
ţinuturile Vardarului.
Ariile continentale din imediata vecinătate a suturii, adică zonele de margine ale
plăcilor africană şi euroasiatică, au evoluat ca arii labile (margini active) capabile de a
genera structuri cutate şi catene muntoase. Marginea Plăcii Euroasiatice găsindu-se într-o
asemenea situaţie a generat catenele alpine şi catenele carpato-balcanice.

8
 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea principalelor evenimente structurogenetice şi geostructurale ce au marcat

evoluţia geologică a României;
- cunoaşterea ansamblurilor geostructurale majore în care se încadrează unităţile
geostructurale din România;
– cunoaşterea domeniilor în care este înscris spaţiul consolidat, circumscris graniţelor
României;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să specifice evenimentele geostructurale majore;

– studenţii vor putea să ansamblurile geostructurale;
– studenţii vor putea să descrie domeniile în care este înscris teritoriul consolidat al
României.

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Incadrarea teritoriului Romaniei in ansamblul

geostructural continental, timpul alocat este de 1 oră.

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Incadrarea teritoriului Romaniei in ansamblul geostructural continental

Principalul eveniment structogenetic şi geostructural care a avut loc la începutul

Ciclului Alpin a fost apariţia unui rift care a avut drept consecintă separarea ariei
continentale, care atinsese starea de Pangea la sfârşitul Ciclului Hercinic, în două mari
plăci: Placa Africană şi Placa Euroasiatică. Riftul despărtitor a generat o arie de expansiune
oceanică dând Marea (Oceanul) Tethys. Aceasta şi-a încheiat evolutia de arie labilă
devenind, în structura actuală, Sutura tethysiană sau Sutura Vardarului evidentă în
ţinuturile Vardarului.

9
 Ariile continentale din imediata vecinătate a suturii, adică zonele de margine ale
plăcilor africană şi euroasiatică, au evoluat ca arii labile (margini active) capabile de a
genera structuri cutate şi catene muntoase. Marginea Plăcii Euroasiatice găsindu-se într-o
asemenea situaţie a generat catenele alpine şi catenele carpato-balcanice.
Teritoriul României circumscrie în graniţele sale, atât o parte din marginea activă
(labilă) a Plăcii Euroasiatice, cât şi o parte din aria neafectată de influenţa ariei de rifting
tethysiană care a rămas şi a evoluat ca arie stabilă. In consecinţă, două sunt ansamblurile
geostructurale majore în care se încadrează unităţile geostructurale din România
Un prim ansamblu îl constituie domeniul cratonizat (fig.1), adică regiunile care şi-
au încheiat evoluţia de arii labile înainte de Ciclul Alpin sau chiar în Ciclul Alpin dar într-o
tectogeneză anterioară acelora care au generat primele structuri carpatice La scară
continentală, spaţiul consolidat, în care se include şi acela circumscris de graniţele
României, aparţine la două domenii majore.

Fig. 1. Schiţa geotectonică a spaţiului precarpatic..

1 - Platforma Esteuropeană; 2 - Masivul Bohem; 3 - Catena hercinică sudetă; 4 - zonă de
structuri cadomiene; 5 - structuri caledonian-hercinice; 6 - metamorfite şi granitoide
(soclu silezian); 7 - structuri alpine.. FP - Falia Palazu; FPC - Falia Peceneaga Camena;
FT - Falia Trotuşului

10
 Primul este domeniul esteuropean care se întinde mult spre răsărit şi constituie, în
structura actuală, Platforma Esteuropeană. Cel de al doilea domeniu este acela dintre
Carpaţi şi Balcani, respectiv domeniul moesic nu care se întinde la sud de Falia Peceneaga-
Camena (a nu se confunda cu Platforma Moesică) care include unităţi consolidate în
timpuri diferite. Intre cele două domenii consolidate anterior Ciclului Alpin, se delimitează
un spaţiu a cărui evoluţie de arie labilă din timpurile prealpine s-a continuat şi în primele
faze ale Ciclului Alpin, dar a cărui cratonizare s-a desăvârşit înainte de apariţia primelor
structuri carpatice (mezocretacice). Acest spaţiu constituie, în structura actuală,
Structogenul Nord Dobrogean.
Domeniile geostructurale amintite sunt situate în faţa arcului carpatic încât, în mod
firesc, constituie unităţile precarpatice cu rol de vorland.
Cel de al doilea ansamblu geostructural european, acela al ariilor cutate în
Orogeneza Alpină, formează cele trei ramuri ale Carpaţilor româneşti, care circumscriu
Depresiunea Transilvaniei. Acestea constituie Unităţile Carpatice.
Aşadar, unităţile geostructurale majore constituiente ale teritoriului Rommâniei pot
fi definite ca: unităţi precarpatice cu rol de vorland şi unităţi carpatice (Pl. I).
- Domeniul precarpatic sau vorlandul carpatic cuprinde următoarele unităţi:
platforme: Platforma Moldovenească; Platforma Valahă şi Dobrogea de Sud; Masivul
Central Dobrogean;
structogen: Dobrogea de Nord.
- Domeniul carpatic se caracterizează printr-o evoluţie complexă prin prezenţa
unor bogăţii importante ale subsolului şi are o întindere mai mare.
Cele două domenii se delimitează prin linia pericarpatică, în interiorul acesteia
dezvoltându-se domeniul carpatic.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Teritoriul României circumscrie în graniţele sale, atât o parte din marginea activă
(labilă) a Plăcii Euroasiatice, cât şi o parte din aria neafectată de influenţa ariei de rifting

11
tethysiană care a rămas şi a evoluat ca arie stabilă. In consecinţă, două sunt ansamblurile
geostructurale majore în care se încadrează unităţile geostructurale din România:
- un prim ansamblu îl constituie domeniul cratonizat
- cel de al doilea ansamblu îl constituie domeniul carpatic
La scară continentală, spaţiul consolidat, în care se include şi acela circumscris de
graniţele României, aparţine la două domenii majore.
- domeniul esteuropean
- domeniul dintre Carpaţi şi Balcani, respectiv domeniul moesic
Unităţile geostructurale majore constituiente ale teritoriului Rommâniei pot fi
definite ca: unităţi precarpatice cu rol de vorland şi unităţi carpatice (Pl. I).
- Domeniul precarpatic sau vorlandul carpatic cuprinde următoarele unităţi:
platforme: Platforma Moldovenească; Platforma Valahă şi Dobrogea de Sud;
Masivul Central Dobrogean;
structogen: Dobrogea de Nord.
- Domeniul carpatic se caracterizează printr-o evoluţie complexă prin prezenţa
unor bogăţii importante ale subsolului şi are o întindere mai mare.
Cele două domenii se delimitează prin linia pericarpatică, în interiorul acesteia
dezvoltându-se domeniul carpatic.

Concepte şi termeni de reţinut,

Vorland
 platformă
 Domeniu carpatic
 Domeniul precarpatic

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Precizaţi primul eveniment structurogenetic şi geostructural de la începutul Ciclului Alpin.

2. Care sunt unităţile geostructurale majore constituiente ale teritoriului Rommâniei?
3. Enumeraţi unităţile domeniului precarpatic.

12
 Unitatea de învăţare 2

UNITATIlLE PRECARPATICE

2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Aspecte generale
2.3.2. Unităţi Eoproterozoice
2.3.2.1. Platforma Moldovenească
2.3.2.2. Platforma Valahă
2.4. Îndrumător pentru autoverificare

2.1. Introducere

Domeniul precarpatic este alcătuit din mai multe unităţi geostructurale (v.fig. 1)
care diferă între ele prin anumite trăsături particulare. Astfel, în evoluţia lor toate aceste
unităţi au trecut printr-o etapă de zonă labilă, urmată de o etapă de stabilitate (craton); însă
nu toate au căpătat această calitate în acelaşi timp.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea evoluţiei unităţilor precarpatice;

- cunoaşterea unităţilor de platformă din România;
– cunoaşterea unităţilor Eoproterozoice de pe teritoriul României;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să specifice evoluţia unităţilor precarpatice româneşti;

13
 – studenţii vor putea să descrie unităţile de platformă din România;
– studenţii vor putea să descrie unităţile Eoproterozoice de pe teritoriul României.

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Unităţile precarpatice, timpul alocat este de 3 ore.

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. ASPECTE GENERALE

Domeniul precarpatic este alcătuit din mai multe unităţi geostructurale (v.fig. 2)
care diferă între ele prin anumite trăsături particulare. Astfel, în evoluţia lor toate aceste
unităţi au trecut printr-o etapă de zonă labilă, urmată de o etapă de stabilitate (craton); însă
nu toate au căpătat această calitate în acelaşi timp. Prin urmare, o primă distincţie în rândul
Unităţilor Precarpatice trebuie făcută în funcţie de vârsta lor, adcă timpul de consolidare.
Din acest punct de vedere se pot delimita unităţi eoproterozoice, unităţi cadomiene şi
unităţi hercinic-chimerice..

O a doua distincţie ar fi aceea că unele din unităţile din vorlandul carpatic, după ce
au devenit sisteme cutate cratonizate, au fost supuse eroziunii fiind nivelate şi au suferit
mişcări de coborâre fiind acoperite de ape redevenind astfel arii de acumulare cu substrat
consolidat. Depozitele acumulate în această a doua etapă formează o cuvertură relativ
groasă, cuasiorizontală, care acoperă soclul cutat.Aceste regiuni constituie unităţi cu
structură tipică de platformă, deci platforme propriu-zise,
Alte regiuni, cutate şi cratonizate, au rămas ca atare descoperite pe suprafeţe întinse
timp îndelungat fiind supuse eroziunii. Acestea alcătuiesc cratogene.
Din prima categorie (unităţi de platformă), în vorlandul carpatic sunt: Platforma
Moldovenească şi Platforma Moesică. Din cea de a doua categorie sunt: Masivul Central
Dobrogean şi Structogenul Nord Dobrogean. La nord de grahiţele Rommăniei se mai
găsesc: Masivul Bohem,Catena hercinică sudetăşisoclul silezian ( v.fig.2).

14
 Limita la zi dintre unităţile precarpatice şi unităţile carpatice este dată de Falia
Pericarpatică, care se poate urmări de la graniţa de nord a ţării până în Valea Trotuşului;
mai departe este acoperită, însă a fost detectată prin foraje până în Valea Dunării la
Drobeta-Turnu Severin (v.Pl.I). Această limită este aparentă căci unităţile precarpatice
înaintează şi sub edificiul carpatic

2.3.2. U N I T A T I E O P R O T R O Z O I C E

Primele unităţi din structura actuală (cele mai vechi) provin dintr-o megastructură
unică formată în Eoproterozoic, poate chiar în Arhaic, constituind de fapt unuldin nucleele
(scuturile) continentale. Pe teritoriul României se cunosc două fragmente din această unică
structură şi anume: Platforma Moldovenească şi Platforma Moesică.

2.3.2.1. PLATFORMA MOLDOVENEASCĂ

Delimitarea teritoriului aferent Platformei Moldoveneşti se face, la vest, de către

Carpaţii Orientali, la est, de râul Prut, la nord de o porţiune din graniţa ţării, iar la sud de
către Depresiunea Bârladului.
Din punct de vedere geologic ea reprezintă continuarea spre sud-vest a Platformei
Est-Europene.
Soclul Platformei Moldoveneşti
În alcătuirea Platformei Moldoveneşti se distinge un etaj inferior cutat (soclu) şi
un etaj structural superior, cuvertura, care corespunde unei etape în care spaţiul respectiv a
evoluat ca domeniu stabilizat (cratonizat).
Soclul Platformei Europei Orientale aflorează în sectorul Cosăuţi raionul Soroca,
pe malul Nistrului, iar la adâncimi mai mari, a fost interceptat de câteva foraje în aria
situată între râurile Prut şi Siret (Bătrâneşti, Todireni, Iaşi, Popeşti).
În forajul de la Bătrâneşti, între adâncimile de 1008 – 1046 m, au fost întâlnite
gnaise cu biotit, gnaise traversate de o reţea de filoane pegmatitice şi, în bază gnaise cu
diopsid, hornblendă şi biotit.
Forajul de la Todireni a adus informaţii asupra fundamentului pe un interval destul
de mare de adâncime (950 – 1433 m), stabilind că acesta este constituit preponderent din
gnaise şi anume gnaise cu biotit şi hornblendă

15
 În zona Iaşului, s-au săpat cinci foraje dintre care două au întâlnit soclul foraje:
unul, la nord de gara Socola, a intrat în şisturi cristaline la adâncimea de 1121-1391.4 m pe
care le-a deschis cca. 270 m, stabilind existenţa unei serii de paragnaise: gnaise biotitice,
gnaise cu microclin, asociate cu gnaise oligoclazice leucocrate.
Unii geologici consideră soclul ca fiind alcătuit din mai multe tipuri de
fundament: o primă şi cea mai veche zonă ar avea un fundament arhaic – karelian ce ar
corespunde părţii de nord-est a Moldovei, situată între râul Prut şi linia Dărăbani – Truşeşti
– Ungheni. Spre vest, ar urma o altă zonă, cu fundament baikalian, ce s-ar fi sudat tectonic
la zona anterioară, cu extindere spre vest, până la linia Ibăneşti – Botoşani – Hârlău –
Târgu Frumos.
La vest de această linie, se dezvoltă o a treia zonă, constituită din şisturi verzi, pe
care autorii o consideră drept o continuare a soclului assyntic, cunoscut la suprafaţă în
Dobrogea centrală.
Cuvertura Platformei Moldoveneşti
Cuvertura platformei debutează cu formaţiuni riphean superioare-vendiene, peste
care se dispun formaţiuni paleozoice inferioare (cambriene, ordoviciene, siluriene) cu
grosimi variabile, mai mari pe treptele afundate ale soclului. Pe arii restrânse, în sectoarele
Bătrâneşti-Iaşi şi Ungheni-Chişinău, forajele au indicat şi prezenţa formaţiunilor devoniene
inferioare, după care succesiunea continuă cu formaţiuni mezozoice, în principal cretacice
(cenomaniene) şi terţiare (neogene) (v. fig.2).

CUATERNAR Nisipuri şi pietrişuri

PLIOCEN

Nisipuri argile şi cinerite

MEOŢIAN

Prundişuri şi nisipuri
Calcare oolitice
NEOGEN

SARMAŢIAN Calcare recifale

MIOCEN

Argile şi gresii
Nisipuri şi gresii
Calcare recifale
BADENIAN
NEOZOIC

Gipsuri şi marne
Conglomerate şi nisipuri

Gresii
EOCEN
CRETACIC PALEOGEN

PALEOCEN Gresii calcaroase

Calcare cu accidente silicioase

MEZOZOIC

SUPERIOR sn Marnocalcare cretoase

cm Nisipuri glauconitice

INFERIOR al Calcare şi gresii calcaroase

ap

JURASIC SUPERIOR Calcare, calcare dolomitice, anhidrite

CARBONIFER Gresii silicioase şi argile violacee

PALEOZOIC

DEVONIAN Gresii şi argile violacee

Calcare spatice, argile, tufite

SILURIAN
Gresii calcaroase

Formaţiuni presiluriene Gresii şi şisturi argiloase

16
 Fig. 2. Coloană stratigrafică sintetică cuprinzând depozitele
de cuvertură
Tectonica ale Platformei
Platformei Moldoveneşti
Moldoveneşti
Separarea fundamentului platformei în etaje structurale în funcţie de vârsta cutării
este imposibilă la ora actuală, din cauza grosimii mari a cuverturii sedimentare şi a
puţinelor foraje care au interceptat fundamentul. Imaginea structurală acceptată la ora
actuală porneşte de la discontinuităţile majore deduse pe baza discontinuităţilor
paleoreliefului constatate la nivelul fundamentului, prin metode geofizice. În figura 2 este
prezentată o secţiune geologică prin Platforma Moldovenească.
S-a evidenţiat un sistem de discontinuităţi cu caracter regional orientat NNV-SSE
cu vergenţă sud-estică.
Se pot considera următoarelor discontinuităţi:
- falia Siretului este limita vestică a blocului Botoşani-Huşi, care s-a consolidat şi
a funcţionat ca atare în tectogeneza cadomiană (baikaliană), fiind regenerat în ciclurile
ulterioare caledonian şi hercinic. În planul acestei dislocaţii blocul Botoşani-Huşi ia
contact cu blocul Rădăuţi-Paşcani, situat spre vest şi a cărei structogeneză este atribuită
ciclului caledonian, eventual regenerat ulterior
- falia Solca este considerată a fi limita vestică a blocului Rădăuţi-Paşcani, în
lungul căreia acesta intră în contact cu un sector a cărui structogeneză se datorează
ciclurilor caledonian şi hercinic, funcţionând ca platformă postpaleozoică (Scitică-Central
Europeană).
Problema delimitării sudice a Platformei Moldoveneşti se încearcă a se rezolva pe
baza unui sistem de falii atestate geofizic orientate VNV-ESE, fără o vergenţă evidentă pe
teritoriul nostru. Aceste falii, în succesiunea de la nord la sud sunt:
- falia Vaslui este considerată a reprezenta limita nordică a unui bloc căzut al
Platformei Moldoveneşti
- falia Bistriţei marchează limita sudică a Platformei Moldoveneşti şi contactul
acesteia cu Depresiunea Bârladului care are un fundament paleozoic cutat, delimitată la
rândul ei spre sud de falia Trotuşului care marchează contactul cu orogenul nord-
dobrogean. Soclul prezintă o uşoară înclinare (sub 1°) de la NV spre SE. în ansamblu, se
poate afirma că are o cădere în trepte spre E şi S, ceea ce duce la conturarea unor blocuri
alungite N-S eventual cu o subsidenţă şi ridicări mai mult sau mai puţin independente.
- falia Trotuşului care ar putea delimita la sud un sector ce face legătura între

17
Platforma Europei Orientale şi Platforma Central Europeană.
Cuaternarul începe printr-o răcire a climei determinată de o puternică glaciaţiune,
urmată de o perioadă de încălzire, adică de primul interglaciar.
Din nou urmează o răcire şi apoi iar o fază interglaciară şi în fine, ultima
glaciaţiune, urmată de un climat care se încălzeşte treptat şi ajunge la cel de astăzi. În
perioadele interglaciare s-a sedimentat loessul.
Fig. 3 – Secţiune geologică prin Platforma Moldovenească

Boldeşti
Roman E
V Popeşti Ungheni Comeşti
Iaşi
tică

318
358 330
bd - sm S S
605 S 392
709
545
pa

703 C
bd - sm C V
car

1000 V
1083
1411 K 1100 1045
1524 1340 1370
Sc
1734 1698 C 1685
1810
2003 C
2158
K
V
Sc
3270

K 0 10 20km

250
3950m
V
1000m

(după I. Pătruţ şi Th. Dăneţ, 1987):

bd-sm=Badenian – Sarmaţian;K=Cretacic; S=Silurian; C=Cambrian;
V=Vendian(Precambrian); Sc=soclul cristalin

Substanţe minerale utile

Substanţele utile se găsesc cantonate în depozitele de cuvertură şi aceste substanţe
sunt nemetalifere: argile bentonitice (Crasnaleuca), calcare (zona Bărbăteşti-Costeşti),
gipsuri (în malul drept al Prutului, între Miorcani şi Crasnaleuca), gresii (ex. Coşula,
Hudeşti, Tudora), nisipuri (Miorcani). Ape minerale (Nicolina-Iaşi, Pârcovaci-Deleni,
Răducani)

2.3.2.2. PLATFORMA VALAHĂ

18
 Compartimentul de la nord de Dunăre şi până la Orogenul carpatic poartă
denumirea de Platforma Valahă şi reprezintă sectorul nordic al Platformei Moesice.
Din punct de vedere geografic, această unitate geologică corespunde Câmpiei
Române şi sudului Piemontului Getic.
Stratigrafie
Soclul Platformei Valahe
Ca şi în Platforma Moldovenească, nici în această unitate geologică soclul nu se
cunoaşte din observaţii directe. Cunoaşterea lui s-a realizat pe baza datelor furnizate de
forajele numeroase executate în zonă.
Din datele de foraj dar şi din interpretarea datelor geofizice s-a putut stabili că
paleorelieful acestui soclu este alcătuit din zone ridicate şi depresiuni (fig. 3) dintre care
mai importante sunt ridicarea Balş – Optaşi şi ridicarea Videle. Zonele ridicare sunt
delimitate de zone depresionare (ex. Depresiunea Alexandriei).
Atât sub aspectul constituţiei cât şi al vârstei consolidării se poate afirma că soclul
Platformei Valahe este heterogen.

BUCUREŞTI
Craiova Slatina

Dep. Constanţa
Dep .
Băileşti Roişori-Alexandria

Fig. 4 – Morfostructura prejurasică a Platformei Valahe

(după Paraschiv, 1979, din L. Ionesi, 1994)

1. În forajele realizate pe ridicarea Balş-Optaşi s-a interceptat soclul la

adâncimi de cuprinse între –1940 m (Priseaca) şi -3715 m (Străjeşti). În alcătuirea

19
 soclului intră şisturi cristaline mezometamorfice reprezentate prin amfibolite, şisturi
cloritoase cu porfiroblaste de albit, şisturi cuarţoase-sericitoase Metamorfozarea
acestor roci s-a produs într-un ciclu prebaikalian. Aceste roci au fost străbătute de de
intruziuni magmatice (granite la Balş, diorite şi granodiorite la Dioşti, gabrouri la
Ciureşti şi Bârza) care se consideră că reprezintă un batolit pus în loc înainte de
acumularea depozitelor de cuvertură.
2. Soclu alcătuit din şisturi verzi s-a întâlnit în partea de NE a Platformei
(în forajul executat la Bordeiul Verde, de exemplu) şi el este de tipul şisturilor verzi
din Dobrogea Centrală ceea ce i-a determinat pe geologi să aprecieze că acest soclu
este de fapt o prelungire a soclului din Dobrogea Centrală. Rocile sunt mai slab
metamorfozate şi consolidarea a avut loc în ciclul baikalian.
3. În sud-estul Platformei Valahe soclul este alcătuit, se pare, din
formaţiuni de tipul celor întâlnite în alcătuirea soclului din Dobrogea de Sud. Nu a
existat o posibilitate de cunoaştere directă (nu a fost interceptat în foraje) dar se
presupune, prin extrapolare, că formaţiunile de tipul celor din Dobrogea de Sud sunt
reprezentate prin roci metamorfice foarte vechi (arhaice şi/sau proterozoic inferioare.
Cuvertura Platformei Valahe
Mişcările caledoniene timpurii au marcat trecerea la stadiul de cratogen.
Depozitele sedimentare au mulat relieful soclului astfel încât s-au estompat denivelările
acestuia, la suprafaţă înregistrându-se un relief de câmpie.
S-au înregistrat patru cicluri de sedimentare importante, corespunzătoare unor
transgresiuni majore, separate între ele prin faze de exondare
1. Ciclul Cambrian – Carbonifer. Depozitele sedimentare s-au dispus
discordant peste formaţiunea de soclu.
Cambrianul este cunoscut din foraje în partea de est a platformei unde se dispune
peste şisturile verzi aparţinătoare soclului. Este reprezentat prin gresii arcoziene şi
cuarţoase cu intercalaţii de siltite. Ordovician se presupune a fi în continuitate de
stratificaţie cu Cambrianul şi este reprezentat litologic prin gresii cuarţitice în bază, acestea
fiind intercalate cu argilite. Urmează depozite siltitice şi şisturi argiloase adesea cu
glauconit.
Silurianul apare atât în zonele elevate ale soclului unde stă peste acesta sau peste
depozite cambriene, cât şi în cele depresionare ale soclului. Este reprezentat prin argile cu
graptoliţi, parţial bituminoase, în intercalaţii cu marne, calcare, gresii calcaroase şi tufuri
bazice.

20
 Devonianul, mai ales în zonele de afundare urmează în continuitate de
sedimentare cu cele siluriene. În bază se dezvoltă un complex argilos care nu se deosebeşte
litologic de cel silurian, peste care se dezvoltă depozite predominant grezoase alcătuite din
gresii silicioase şi subordonat din microconglomerate. În Devonianul mediu se creează
condiţiile depunerii unor sedimente carbonatice (calcare şi dolomite) la care se mai
asociază anhidrite şi gipsuri.
Carboniferul a cunoscut aceleaşi condiţii de sedimentare ca şi în cazul Devonianul
mediu şi superior. Din Carboniferul mediu sedimentarea redevine clastică, întâlnindu-se
acumulări de şisturi argiloase, gresii şi subordonat lentile de calcar. S-au înregistrat
intercalaţii subţiri de cărbuni. Urmează o fază de exondare care a afectat întreaga platformă
şi a durat până în Permian.
2. Ciclul Permian – Triasic. Procesul de sedimentare s-a reluat la sfârşitul
Permianului. Grosimea acestor depozite se reduce astfel încât în unele zone de elevare a
soclului ele nu se mai întâlnesc (forajele executate pe ridicarea Balş – Optaşi).
Permian. Depozitele care îi aparţin sunt reprezentate prin argile negricioase care
au o dezvoltare predominantă în zonele depresionare (de exemplu Depresiunea Alexandria
– Roşiori). Zonele mai ridicare prezintă depozite mai grosiere de tipul conglomeratelor la
care se adaugă gresii anhidritice – gipsifere, adesea roşietice, marnocalcare şi dolomite.
Triasicul. a) În bază este considerată formaţiunea roşie inferioară (argile nisipuri,
gresii, microconglomerate). b) Urmează o formaţiune preponderent carbonatică aparţinând
Triasicului mediu înregistrându-se intercalaţii de anhidrit dar şi gresii cu ciment anhidritic
şi sare. c) Triasicul superior se caracterizează prin prezenţa formaţiunii roşii superioare.
Pe parcursul acestui ciclu de sedimentare s-au înregistrat manifestări magmatice
efuzive. Efuziunile de natură bazică (bazalte, andezite bazaltice), asociate depozitelor
permo-triasice inferioare, sunt orientate pe direcţie predominant est – vest.
3. Ciclul Jurasic – Cretacic.
Jurasic. Acest al treilea ciclu de sedimentare debutează cu depozite epiclastice
pentru ca apoi să treacă în depozite carbonatice La începutul Cretacicului se menţin
condiţiile de sedimentare de la sfârşitul Jurasicului. În partea centrală a platformei s-au
întâlnit calcare micritice şi marnocalcare ca reprezentante ale unui facies pelagic. În
extremitatea estică, datorită unor oscilaţii locale s-au depus, în bază gipsuri şi anhidrite în
alternanţă cu marne şi calcare.
Cretacicul este reprezentat în continuare prin depozite cu un caracter pregnant
carbonatic cu unele intecalaţii grezoase şi, la partea superioară, cu intercalaţii de tufite.

21
 După exondarea ce a avut loc la sfârşitul Cretacicului, datorită fazei laramice care
cunoaşte un paroxism, ultimele depozite cretacice au fost supuse fenomenelor de eroziune,
rezultând un relief variat cu fenomene carstice şi paleovăi cu direcţia N-S (D. Paraschiv,
1979).
4. Ciclul Badenian – Pleistocen a început odată cu înaintarea apelor dinspre
avanfosa carpatică, acoperind partea nordică şi vestică a platformei. Sedimentarea
Neogenului din platformă este guvernată în special de subsidenţa accentuată din avanfosa
externă. Depozitele aparţinând acestui ciclu de sedimentare sunt predominant detritic,
molasice
Depozitele loessoide sunt siltite şi argile nisipoase de culoare gălbuie, cu o
grosime cuprinsă între 5 şi 40 m . În cuprinsul lor se găsesc câteva intercalaţii roşii sau
cărămizii, argiloase, considerate soluri fosile.
Depozite de terasă. În partea vestică, devenită uscat în Pleistocenul inferior, s-au
acumulat depozite de terasă. Concomitent cu depunerea formaţiunii de Coconi (în partea
central-estică), aici se formează terase înalte, în timp ce terasele inferioare corespund
perioade de depunere a pietrişurilor de Colentina.
Depozite de dune. Între Craiova şi Dunăre şi în Bărăgan apar nisipuri gălbui, fine
până la grosiere de câţiva metri grosime. Aceste depozite au fost transportate de vânt şi
depuse pe lunci, terase şi interfluvii. Acumularea lor s-a produs în Holocen.

Tectonica Platformei Valahe

Trecerea Platformei Valahe de la stadiul de regiune labilă la cea de cratogen s-a
produs, se pare, după mişcările assyntice târzii sau caledonice timpurii din Cambrianul
inferior. Acum se produce metamorfozarea şi cutarea şisturilor verzi şi retromorfismul
şisturilor cristaline din partea centrală şi vestică a platformei. Până la orogeneza hercinică,
toată platforma prezintă elemente ale unei oarecare mobilităţi: discordanţe, înclinări
importante (chiar până la 50º), magmatism efuziv, sistem ruptural accentuat, diapire
argiloase incipiente.
Fracturile care afectează platforma sunt numeroase şi marchează o complexitate a
tectonicii zonei. Cea mai importantă falie este falia intramoesică cunoscută şi sub numele
de falia Fierbinţi care se plasează de pe platforma continentală a Mării Negre până sub
pânza getică (cu orientare SE – NV). Limita nordică a Platformei Valahe este marcată de
falia pericarpatică, falie ce pune în evidenţă încălecarea depozitelor Depresiunii Getice
peste formaţiunile de platformă. Această şariere se presupune a se fi realizat în urma fazei

22
moldave (fig. 5). În sectorul de nord – vest (la SV de Motru) molasa pericarpatică este
strivită între platformă şi Danubian prin împingerea acestuia din urmă peste depozitele de
platformă, fenomen petrecut tot ca urmare a mişcărilor moldave.

S
N Bibeşti Craiova
Tg.Jiu Ţicleni

0 5 10 Km

Platforma Valahă Orogenul carpatic

Fundament Formaţiuni prealpine

Paleozoic şi Mezozoic Mezozoic şi Paleogen

Badenian superior -
Aquitanian - Volhinian inferior
Volhinian inferior
Volhinian superior -
Pleistocen

Fig. 5 – Secţiune geologică la contactul dintre Orogenul Carpatic şi Platforma Valahă

(după C. Motaş şi L. Tomescu, 1983, din L. Ionesi, 1994)

Majoritatea fracturilor au afectat soclul platformei fragmentându-l în blocuri care

au suferit mişcări pe verticală conturându-se arii ridicate şi afundări majore (fig. 5). Cea
mai importantă ridicare este Balş – Optaşi. Între zonele ridicate se află zone afundate,
depresionare, în care s-au acumulat mai depozite sedimentare mai groase. Dintre aceste
depresiuni mai importante sunt: Roşiori – Alexandria şi Movila Miresei – Ghergheasa.
După Pleistocenul mediu partea de NV a platformei a înregistrat o mişcare de
ridicare ce a avut drept consecinţă apariţia uscatului şi a unei reţele hidrografice. Mişcarea
a continuat episodic ceea ce se reflectă şi prin prezenţa unor interfluvii înalte şi a unor văi
adânci. Partea estică a platformei a cunoscut o mişcare de subsidenţă, sedimentarea
desfăşurându-se în regim lacustru (formaţiunea de Coconi – Pleistocen mediu). Din
Holocen se remarcă iar un proces de subsidenţă în sectorul de NE reflectat prin prezenţa
unor interfluvii joase uneori chiar sub nivelul luncilor actuale.
Resurse minerale: argile se găsesc în formaţiunile aluvionare din lunca Dunării;
nisipuri şi pietrişuri sunt cantonate în depozite cuaternare de terasă; hidrocarburile
constituie principala resursă a Platformei Valahe.

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

23
 Sinteza unităţii de învăţare 2

Unităţile Precarpatice pot fi diferenţiate în funcţie de vârsta lor, adcă timpul de

consolidare. Din acest punct de vedere se pot delimita unităţi eoproterozoice, unităţi cadomiene şi
unităţi hercinic-chimerice. Din acest punct de vedere se pot delimita unităţi eoproterozoice, unităţi
cadomiene şi unităţi hercinic-chimerice.
Unele din unităţile din vorlandul carpatic, după ce au devenit sisteme cutate cratonizate, au
fost supuse eroziunii fiind nivelate şi au suferit mişcări de coborâre fiind acoperite de ape
redevenind astfel arii de acumulare cu substrat consolidat. Depozitele acumulate în această a doua
etapă formează o cuvertură relativ groasă, cuasiorizontală, care acoperă soclul cutat.Aceste regiuni
constituie unităţi cu structură tipică de platformă, deci platforme propriu-zise.
Din prima categorie (unităţi de platformă), în vorlandul carpatic sunt: Platforma
Moldovenească şi Platforma Moesică. Din cea de a doua categorie sunt: Masivul Central
Dobrogean şi Structogenul Nord Dobrogean.
Primele unităţi din structura actuală (cele mai vechi) provin dintr-o megastructură unică
formată în Eoproterozoic , poate chiar în Arhaic, constituind de fapt unul din nucleele (scuturile)
continentale. Pe teritoriul României se cunosc două fragmente din această unică structură şi anume:
Platforma Moldovenească şi Platforma Moesică.

Concepte şi termeni de reţinut,

Vorland
 platformă
 soclu
 înveliş sedimentar

Metoda de studiu

 Încercaţi să faceţi diferenţieri între formaţiuni de soclu şi cele din cuvertură.

 Revedeţi scara geocronologică.
 Asociaţi resursele minerale cu vârsta formaţiunilor care le cantonează.
 Completaţi, din caietul de laborator, informaţiile oferite de hărţile unităţilor
studiate


Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Precizaţi deosebirile care există între unităţile de platformă şi cele de orogen.

2. Comparaţi evoluţia tectonică a Platformei Moldoveneşti cu cea a Platformei Moesice.

24
 3. Enumeraţi resursele minerale care se găsesc în Platforma Moldovenească.
4. Care este semnificaţia unui ciclu de sedimentare?

TEST
1. Vorlandul reprezinta un domeniu:
a. preponderent alcatuit din unitati de platforma
b. preponderent alcătuit din unităţi de orogen
c. alcătuit doar din unităţi de platformă
2. Platforma Moldovenească este constituită din:
a. soclu Precambrian şi cuvertura phanerozoică
b. soclu Paleozoic şi cuvertura mezozoică
3. Platforma Moesică este delimitată de Orogenul nord- dobrogen:
a. printr-o depresiune postectonică
b. printr-o falie crustală
c. printr-o pânză de şariaj
4. Cuvertura platformei Moesice este formată din :
a. exclusiv din formaţiuni paleozoice si mezozoice
b. din formaţiuni neozoice
c. din formaţiuni paleozoice, mezozoice şi neozoice
5. Platforma sud-dobrogeana este delimitată:
a. de cursul inferior al Dunării şi Marea Neagră
b. de falii crustale
c. de depresiuni posttectonice
6. Soclul Platformei sud-dobrogene este reprezentat prin:
a. şisturi cristaline precambriene
b. formaţiuni paleozoice
7 Masivul Central dobrogen este constituit din:
a. soclu proterozoic şi cuvertura mezozoică
b. soclu paleozoic şi cuvertura neozoică

Bibliografie obligatorie

Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României. Ed. Tehnica,

Bucureşti
Luca, A., Marin, C., Popescu M. (2000), Geologie generală şi Geologia României
(Caiet de lucrări practice) Ed. Fundaţiei „România de Mâine”

Bibliografie facultativă
Ionesi L., Ionesi Bica, Barbu N. (1971) – Orizontarea depozitelor fluvio – deltaice din
partea vestică a Podişului Sucevei şi semnificaţia ei paleogeografică Anal.Univ. Iaşi,
sect II, geol. Geogr.XVIII, Iaşi

25
 Paraschiv, D. (1975) – Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din România. St. Tehn.
Econ. A,10, Inst. Geol.Geof. Bucureşti

Unitatea de învăţare 3

OROGENUL NORD – DOBROGEAN

3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare
3.3.1. Delimitare
3.3.2. Pânza Măcin
3.3.3. Pânza Niculiţel
3.3.4. Pânza Tulcea
3.3.5. Bazinul Babadag
3.4. Îndrumător pentru autoverificare

3.1. Introducere

Toate unităţile geologice din vorlandul carpatic analizate până acum erau unităţi de
platformă. O poziţie aparte o are Orogenul nord - dobrogean deoarece a evoluat ca o arie
labilă în orogeneze prealpine şi a cunoscut o reactivare în orogenezele eo- şi
neochimmerică aparţinând ciclului alpin. Se poate considera că Orogenul nord - dobrogean
este alcătuit din Pânza Măcin, Pânza Niculiţel şi Pânza Tulcea, Podişul Babadag şi
Promontoriul nord dobrogean îngropat.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea unităţilor geologice din vorlandul carpatic;

- cunoaşterea delimitării orogenului Nord - Dobrogean;
– cunoaşterea alcătuirii orogenului Nord - Dobrogean;

Competenţele unităţii de învăţare:

26
 – studenţii vor putea să specifice care sunt unităţile vorlandului Crapatic;
– studenţii vor putea să descrie alcătuirea orogenului nord-dobrogean;
– studenţii vor putea să menţioneze caracteristicileunităţilor: Pânza Măcin, Pânza
Niculiţel şi Pânza Tulcea, Podişul Babadag.

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Orogenul nord - dobrogean, timpul alocat este de 2 ore.

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Delimitare
Se situează la nord de falia Peceneaga – Camena, fără a depăşi falia Sf. Gheorghe.
Spre NV, dincolo de Dunăre, acest sector apare îngropat sub o cuvertură de platformă,
cunoscut fiind sub numele de „Promontoriul Nord Dobrogean”.
Caracteristica morfologică o constituie prezentarea sub formă de pediplenă a
acestei zone. îi primeşte Dunărea sunt Cerna, Luncaviţa şi Topolog.
Toate unităţile geologice din vorlandul carpatic analizate până acum erau unităţi
de platformă. O poziţie aparte o are Orogenul nord - dobrogean deoarece a evoluat ca o
arie labilă în orogeneze prealpine şi a cunoscut o reactivare în orogenezele eo- şi
neochimmerică aparţinând ciclului alpin. Se poate considera că Orogenul nord - dobrogean
este alcătuit din Pânza Măcin, Pânza Niculiţel şi Pânza Tulcea, Podişul Babadag şi
Promontoriul nord dobrogean îngropat (fig. 5).

3.3.2. Pânza Măcin

Se situează în partea vestică a Dobrogei de Nord şi se delimitează prin falia
Dunării, la sud, şi falia Luncaviţa – Consul, la nord.
În alcătuirea acestei pânze intră formaţiuni prealpine. În timpul orogenezei alpine
activitatea în zonă s-a concretizat doar prin consolidarea unor roci eruptive pe filoane.
Fundamentul cristalin este alcătuit din şisturi cristaline care se împart în grupa
şisturilor cristaline mezometamorfice (se cunosc din aflorimente deoarece alcătuiesc
dealurile Orliga şi Sărărica şi intră în alcătuirea dealului Medgina şi sunt reprezentate prin

27
amfibolite, gnaise, micaşisturi, calcare cristaline provenite prin metamorfozarea în facies
amfibolitic a unor formaţiuni epiclastice şi a unor magmatite bazice în
aliniamentul Priopcea – Piatra Cernei, în culmile Boclugea şi Coşlugea şi a rezultat în
urma unui metamorfism în faciesul şisturilor verzi care a afectat formaţiuni epiclastice).
Magmatite asociate şisturilor cristaline descrise mai sus le străbat pe acestea sub
formă de corpuri intrusive reprezentate, în principal, prin granite şi granitoide ca de
exemplu granitul de Megina.
Învelişul sedimentar paleozoic se dezvoltă pe o arie destul de mare în cuprinsul
pânzei Măcin. Din Silurian zona devine bazin de sedimentare cu o poziţie, se pare, între
două unităţi de platformă. Depozitele siluriene, discordante peste formaţiunile
epimetamorfice sunt alcătuite, în bază din gresii cuarţoase şi argile filitice peste care s-au
depus calcare şi marne intercalate cu argile filitice grafitoase; aflorează între vârfurile
Priopce şi Bujoarele. În continuitate de sedimentare, apărând la zi în Dealurile Bujoarele,
se dezvoltă o formaţiune de vârstă Devonian inferior. În alcătuirea ei intră argile filitice în
intercalaţii de calcare, raportul lor inversându-se în continuare. Urmează apoi un complex
de roci care conţine cuarţite, şisturi ardeziene şi calcare, într-o succesiune ritmică, ceea ce
sugerează un caracter de fliş al formaţiunii. Aceste depozite siluriene şi devoniene se
caracterizează prin faptul că au fost afectate de un metamorfism datorat orogenezei
hercinice (faza bretonă). Zona a fost exondată şi afectată de procese de Proterozoicul
superior) şi grupa şisturilor cristaline epimetamorfice (aflorează pe denudare. Corpuri
magmatice străbat şisturile cristaline şi aceste depozite sedimentare, formând aureole de
contact termic cu corneene. Se pot menţiona granitele de Hamcearca (lipsite de minerale
mafice) şi granitul de Coşlugea (frecvent roşii, cu feldspat potasic în proporţie ridicată).
Aceste granite prezintă cataclazări.
În Carbonifer inferior se reia sedimentarea, depozitele alcătuind suită cunoscută
(şi descrisă de L. Mrazec şi R. Pascu) sub numele de formaţiunea de Carapelit. Prezenţa la
zi a stratelor de Carapelit este legată de axele a două sinclinale în care se dezvoltă aceste
strate dintre care unul se urmăreşte de la Dl. Pricopanu spre SE până în dreptul localităţii
Atmagea. La partea superioară se realizează o alternanţă de gresii şi argile vişinii şi cenuşii
şi apar intercalate niveluri de tufuri lapilice şi ignimbrite riolitice ceea ce sugerează faptul
că au avut loc manifestări efuzive explozive.
Apoi sedimentarea paleozoică încetează. Zona este afectată de faza sudetă a
orogenezei hercinice ceea ce a determinat metamorfozarea slabă a formaţiunii de Carapelit
şi aranjamentul tectonic al unităţii Măcin.

28
 Magmatismul se manifestă destul de pregnant în timpul orogenezei hercinice.
Granite calcoalcaline se găsesc în alcătuirea Masivului Greci (unde forma de zăcământ este
lacolit), Masivului Pricopan şi la Cetate (în malul Dunării, lângă Măcin). Granite alcaline
se situează pe un aliniament situat la vest de primul şi intră în alcătuirea Masivului
Iacobdeal. Zonele ridicate din jurul localităţii Cârjelari sunt alcătuite din riolite.
Formaţiuni sedimentare alpine. În fundamentul bazinului Babadag apar, sub
cuvertura cretacică, depozite jurasice (între localităţile Cârjelari şi Camena, în vecinătatea
faliei Peceneaga – Camena. Aceste depozite au un caracter turbiditic şi sunt asociate cu
produse vulcanice. Se poate presupune că depozite sedimentare alpine precretacice au
acoperit arii mai întinse din unitatea Măcin dar au fost înlăturate prin eroziune.
Pânza Măcin este delimitată de falia Luncaviţa – Consul, la nord, şi falia
Peceneaga – Camena, la sud. Falia Luncaviţa – Consul reprezintă linia tectonică după care
a avut loc şarierea peste unitatea de la nord-est. Această pânză are o poziţie elevată faţă de
unităţile Niculiţel şi Tulcea.

29
 Unitatea Măcin se continuă şi la nord – vest de Dunăre, unde suferă o afundare
după falia Dunării şi constituie ceea ce se cunoaşte sub numele de „promontoriul nord-
dobrogean” dar fiind acoperită de depozite neogene este mai greu de intuit apartenenţa la
aceeaşi unitate.
Individualizarea unităţii Măcin ca pânză s-a făcut primele faze de orogeneză
alpine. Formaţiunile din alcătuirea acestei unităţi au fost afectate şi de orogeneze mai
vechi.
Mişcările neochimmerice au făcut să înceteze evoluţia de orogen, zona a devenit
un cratogen supus proceselor de denudare. Zonele de sud şi nord, unde sedimentarea a
continuat ca urmare a afundării sectoarelor respective a permis depunerea unor sedimente
nedeformate care au intrat în alcătuirea Platformei Babadag şi a Platformei Covurlui.
Resurse minerale: argile caolinoase (în partea nordică a masivului Priopcea),
calcare (la vest de Cârjelari), cuarţite (în culmea Priopcea), granite (a vest de satul
Atmangea, culmile Iacobdeal şi Dealul lui Manole), porfire cuarţifere (la vest de Turcoaia),

Luncaviţa

Măcin
III
Tulcea
II
I Mahmudia
IV

Horea
Dunavăţ
Agighiol

Cârjelari

V Babadag

Camena

Fig. 5 – Schiţă tectonică a Dobrogei de Nord (după hărţile ridicate de O. Şi

El. Mirăuţă, din D. Patrulius et.al., 1974, simplificată):
I – pânza Măcin; II – pânza Consul; III – pânza Niculiţel; IV –
pânza Tulcea; V – Platforma Babadag.

30
şisturi verzi (la sud şi vest de localitatea Peceneaga).

3.3.3. Pânza Niculiţel

Se situează la nord est de pânza Măcin, dincolo de falia Luncaviţa - Consul
(partea din Orogenul nord - dobrogean care se situează dincolo de această falie se mai
cunoaşte şi sub numele de ”zona triasică”). Extinderea acestei pânze se face până la falia
Sarica dincolo de care se află pânza Tulcea.
Pânza Niculiţel se consideră alcătuită din două digitaţii: digitaţia Consul, situată în
interior, şi digitaţia Sarica, situată în exterior.
Digitaţia Consul aflorează pe o zonă destul de îngustă, la limita cu pânza Măcin.
Depozite prealpine se cunosc într-un areal restrâns (la vest de Mihai Bravu) şi sunt
reprezentate de formaţiuni vulcanogen-sedimentare (brecii vulcanogene, conglomerate cu
galeţi de porfire, cuarţ granite, strate subţiri de jaspuri verzi şi roşii, tufuri porfirice cu
feldspat roşu).
Peste aceste formaţiuni se dispun, transgresiv, depozite triasice (atât roci
sedimentare cât şi magmatice). Sedimentele sunt detritice şi carbonatice. În alcătuirea
rocilor epiclastice intră un material detritic cuarţo-feldspatic ce poate proveni din pânza
Măcin (care ocupa o poziţie elevată).
Digitaţia Sarica se situează la NE de digitaţia Consul şi ocupa o arie mai extinsă.
Este alcătuită mai ales din depozite triasice.
Depozitele epiclastice şi carbonatice întâlnite în Digitaţia Consul se regăsesc şi în
această digitaţie. În Triasicul mediu sedimentarea se intensifică, se trece de la depozite
carbonatice.
În Triasicul superior se află o formaţiune cu caracter de fliş care poartă denumirea
de „formaţiunea de Alba”.
Magmatitele triasice sunt rezultatul unei activităţi magmatice efuzive atât bazică
cât şi acidă.
Vulcanitele bazice se situează mai ales în sectorul nordic al digitaţiei (între
Luncaviţa şi Niculiţel). Sunt reprezentate prin bazalte ce formează curgeri submarine.
Vulcanitele acide. Au o dezvoltare mai mare în digitaţia Consul dar apar şi în digitaţia
Sarica. Sunt reprezentate de porfire microgranitice şi porfire cuarţifere (riolite), însoţite de
tufuri riolitice şi ignimbrite.
Cuaternarul. Acoperă depozite mai vechi şi este reprezentat prin depozite
loessoide în alcătuirea cărora intră prafuri arenito-siltito-argiloase cu grosimi de 2 până la 5

31
m. Apar intercalaţii de paleosoluri (soluri fosile).
Tectonica
Modelul cu privire la evoluţia geotectonică alpină a pânzei Niculiţel a fost
construit de Săndulescu M. (1984). Acest model presupune evoluţia unui rift
intracontinental cu o dezvoltare maximă în Triasicul mediu, rift apărut între unităţile Măcin
şi Tulcea. În zona riftului se instalează o sedimentare de tip fliş. Magmatismul acid, legat
de cel bazic dar prezent pe o arie mai extinsă, se poate lega de perioada de distensiune
triasică. Primele compresiuni au loc în Jurasic inferior şi va afecta în primul rând
sedimentele corespunzătoare pânzei Niculiţel (din aria riftului).
Resurse minerale: calcare (la sud de Niculiţel), porfire cuarţifere (pe culmea
Consul).

3.3.4. Pânza Tulcea

Se delimitează de pânza Niculiţel prin falia Sarica şi de Platforma Scitică, prin
falia Sf. Gheorghe.
Stratigrefia
În alcătuirea pânzei Tulcea intră formaţiuni prealpine, formaţiuni alpine şi
depozite cuaternare care acoperă în mare parte depozitele mai vechi.
Formaţiuni prealpine. Aflorează în Dealul Rediu şi în Colinele Mahmudia –
Tulcea (în fruntea pânzei). Cele mai vechi formaţiuni din anticlinalul Rediu sunt slab
metamorfozate, vârsta lor fiind presiluriană. Între Tulcea şi Mahmudia apar tot depozite
slab metamorfozate reprezentate prin filite verzi cuarţoase, uneori roşietice.
Magmatitele paleozoice asociate acestor depozite sunt roci intrusive prezenţă mai
modestă decât în pânza Măcin. În axul anticlinalului Rediu aflorează granitele de Uzum
Bair.
Formaţiuni alpine. Sunt reprezentate prin depozite sedimentare însoţite de
prezenţa unor roci magmatice ca rezultat al activităţii vulcanice ce a avut loc în acest
interval de timp geologic.
Triasicul, depus transgresiv peste formaţiunile prealpine, debutează cu formaţiuni
detritice reprezentate prin conglomerate, gresii, siltite. Peste aceste roci epiclastice s-a
depus o formaţiune carbonatică: marno-calcare, calcare sideritice gălbui care apar sub
formă de lentile în siltite cenuşii-negricioase, calcare şi argile negre cu intercalaţii de
dolomite (în zona Somova).
Magmatitele triasice sunt localizate în NV, între Somova şi Malcoci, destul de

32
restrânse ca arie. La fel ca şi în cazul pânzei Niculiţel, sunt reprezentate prin roci bazice şi
acide ca expresie a unui magmatism bimodal.
Depozitele jurasice sunt conservate în partea vestică (în regiunea Cataloi –
Somova) şi în partea estică a pânzei Tulcea (zona Murighiol – Plopina) zone afundate în
Jurasic. În Jurasicul inferior şi mediu se dezvoltă formaţiuni de tip fliş. Deoarece în pânza
Tulcea, pentru formaţiunea de tip fliş predomină depozite cuarţos-argiloase, diferite de cele
din pânza Niculiţel se poate aprecia existenţa unor arii-sursă diferite pentru aceste
formaţiuni.
Cuaternarul. Depozitele cuaternare acoperă depozitele mai vechi şi sunt
reprezentate de depozite loessoide şi de loess, cu grosimi ce variază între 5 şi 20 m
intercalate cu niveluri brune de paleosoluri. În apropierea Dunării aportul aluvionar a fost
determinant. De asemenea, complexul lacustru Razelm – Sinoe este determinant pentru
formarea depozitelor din vecinătatea acestuia.
Tectonica
Aranjamentul tectonic este determinat de o succesiune de deformări suferite în
cursul mai multor faze tectogenetice aparţinând ciclurilor hercinic şi apoi alpin.
Configuraţia actuală este dată de şarierea pânzei Tulcea peste formaţiunile situate la NE
(platforma Scitică), în lungul faliei Sfântu Gheorghe, suportând la rândul ei şarierea pânzei
Niculiţel în lungul faliei Sarica. Această ultimă şariere este postjurasică (probabil
neochimmerică). Structura de pânză este relativ simplă: se recunosc cute anticlinale drepte,
larg dezvoltate între care se dezvoltă sinclinale relativ plate (doar anticlinalul frontal are
tendinţa de deversare spre exterior). Orientarea cutelor este aproximativ NV-SE, cu o
tendinţă de evazare spre SE.
Resurse minerale: baritina (filoane şi chiar corp cilindric în Dealul Cortelu),
calcare (exploatarea de la Mahmudia, Zebil, Mineri, Somova), dolomite (în perimetrul
localităţii Mahmudia), gresii (în dealul Carierei - Tulcea, în dealul Denis Tepe), sulfuri
polimetalice (între Somova şi Mineri).

3.3.5. Bazinele orogenului nord – dobrogean

În Cretacicul mediu, partea de sud-vestică a orogenului a suferit o scufundare,
rezultând Bazinul Babadag, fenomen petrecut şi cu sector de nord-vest (în Badenianul
supeior), devenind ceea ce se cunoaşte sub numele de Promontoriu nord-dobrogean Zonele
scufundate au devenit bazine în care sedimentarea a continuat fără ca depozitele
sedimentare acumulate să mai sufere fenomene de deformare importante, fundamentul lor

33
fiind însă de tip orogenic (cutat).

3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3

Orogenul nord – dobrogean se situează la nord de falia Peceneaga – Camena, fără a

depăşi falia Sf. Gheorghe. Spre NV, dincolo de Dunăre, acest sector apare îngropat sub o
cuvertură de platformă, cunoscut fiind sub numele de „Promontoriul Nord Dobrogean”.
Caracteristica morfologică o constituie prezentarea sub formă de pediplenă a
acestei zone. îi primeşte Dunărea sunt Cerna, Luncaviţa şi Topolog.
Din cadrul său fac parte Pânza Măcin, Pânza Niculiţel şi Pânza Tulcea, Podişul
Babadag şi Promontoriul nord dobrogean îngropat.
Pânza Măcin se situează în partea vestică a Dobrogei de Nord şi se delimitează
prin falia Dunării, la sud, şi falia Luncaviţa – Consul, la nord. În alcătuirea acestei pânze
intră formaţiuni prealpine. În timpul orogenezei alpine activitatea în zonă s-a concretizat
doar prin consolidarea unor roci eruptive pe filoane.Fundamentul cristalin este alcătuit din
şisturi cristaline care se împart în grupa şisturilor cristaline mezometamorfice.
Pânza Niculiţel se situează la nord est de pânza Măcin, dincolo de falia Luncaviţa
- Consul (partea din Orogenul nord - dobrogean care se situează dincolo de această falie se
mai cunoaşte şi sub numele de ”zona triasică”). Extinderea acestei pânze se face până la
falia Sarica dincolo de care se află pânza Tulcea. Pânza Niculiţel se consideră alcătuită din
două digitaţii: digitaţia Consul, situată în interior, şi digitaţia Sarica, situată în exterior.
Pânza Tulcea se delimitează de pânza Niculiţel prin falia Sarica şi de Platforma
Scitică, prin falia Sf. Gheorghe. În alcătuirea pânzei Tulcea intră formaţiuni prealpine,
formaţiuni alpine şi depozite cuaternare care acoperă în mare parte depozitele mai vechi.
În Cretacicul mediu, partea de sud-vestică a orogenului a suferit o scufundare,
rezultând Bazinul Babadag, fenomen petrecut şi cu sector de nord-vest (în Badenianul
supeior), devenind ceea ce se cunoaşte sub numele de Promontoriu nord-dobrogean.

Concepte şi termeni de reţinut

pânză;
şariaj;

34
  orogen;
 formaţiuni prealpine
 formaţiuni alpine
Metoda de studiu

 Revedeţi definiţia unei pânze.

 Stabiliţi, pe baza secţiunii realizate la laborator, a raporturilor existente între pânzele din
alcătuirea Orogenul nord – dobrogean, între acestea şi Bazinul Babadag
 Completaţi, din caietul de laborator, informaţiile oferite de hărţile unităţilor studiate

Întrebări de control şi teme de dezbatere

 Care pânză din cuprinsul Orogenul nord - dobrogean are cea mai mare dezvoltare?
 Ce vârstă au formaţiunile care intră în alcătuirea Pânzei Tulcea?
 Urmăriţi pe hărţi traseul faliilor mai importante din Dobrogea.

TEST
Dobrogea de Nord este o unitate:
a. de platformă
b. de orogen
Granitele din Unitatea de Măcin s-au format în:
a. Precambrian
b. Paleozoic
c. Mezozoic
Bazaltele de Niculiţel sunt de vârstă:
a. plaeozoică
b. triasică
c. cretacică
Unitatea de Tulcea este constituită dintr-un:
a. fundament Prealpin şi înveliş sedimentar Alpin
b. fundament Mezozoic şi înveliş sedimentar Neozoic
c. fundament Paleozoic şi înveliş Mezozoic
Bibliografie obligatorie
Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriului României. Ed. Tehnica,
Bucureşti
Luca, A., Marin, C., Popescu M. (2000), Geologie generală şi Geologia României
(Caiet de lucrări practice) Ed. Fundaţiei „România de Mâine”

Bibliografie facultativă
Mutihac V., Dragastan O., Lăcătuşu A. (1972) – Cretacicul inferior din Dobrogea
de nord. St. Cerc.geol.17, 1, Bucureşti

35
 Unitatea de învăţare 4

C A R PAT I I M E R I D I O N A L I

4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Caracteristici generale
4.3.2. Autohtonul Danubian
4.3.3. Pânza Getică
4.3.4. Unităţile supragetice
4.4. Îndrumător pentru autoverificare

36
 4.1. Introducere

Carpaţii Meridionali, ca unitate geostructurală alpină, se întind din bazinul râului

Dâmboviţa (Falia Iezer Păpuşa) spre vest depăşind Dunărea, până în Valea Timocului.
Spre sud sunt limitaţi de Falia pericarpatică aceasta prelungindu-se din faţa Carpaţilor
Orientali însă este acoperită de depozite sarmato-pliocene. Pe sub acestea, falia trece pe la
sud de Piteşti, nord Drăgăşani, nord Strehaia şi atinge Dunărea în zona Drobeta-Turnu
Severin. În structura actuală a Carpaţilor Meridionali se disting următoarele structuri
tectogenetice: Autohtonul Danubian, Pânza Getică, Unităţile supragetice; toate au fost
generate de implicarea marginii continentale esteuropene în tectogenezele alpine.La
acestea se adaugă Depresiunea Getică, ca unitate de molasă dezvoltată în faţa zonei
cristalino – mezozoice

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- cunoaşterea unităţii geologice a Carpaţilor Meridionali;

- cunoaşterea stucturilor tectonogenetice ale Carpaţilor Meridionali;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să specifice particularităţile Carpaţilor Meridionali;

– studenţii vor putea să descrie alcătuirea tectonogenetică a Carpaţilor Meridionali;
– studenţii vor putea să specifice particularităţile Autohtonul Danubian, Pânza
Getică, Unităţile supragetice.

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Carpaţii Meridionali, timpul alocat este de 2 ore.

37
 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. ASPECTE GENERALE

Carpaţii Meridionali, ca unitate geostructurală alpină, se întind din bazinul râului

Dâmboviţa (Falia Iezer Păpuşa) spre vest depăşind Dunărea, până în Valea Timocului.
Spre sud sunt limitaţi de Falia pericarpatică aceasta prelungindu-se din faţa Carpaţilor
Orientali însă este acoperită de depozite sarmato-pliocene. Pe sub acestea, falia trece pe la
sud de Piteşti, nord Drăgăşani, nord Strehaia şi atinge Dunărea în zona Drobeta-Turnu
Severin.
În figura 6 este prezentată schema de evoluţie a Carpaţilor Meridionali reţinându-se
că în structura actuală a Carpaţilor Meridionali se disting următoarele structuri
tectogenetice: Autohtonul Danubian, Pânza Getică, Unităţile supragetice; toate au fost
generate de implicarea marginii continentale esteuropene în tectogenezele alpine.La
acestea se adaugă Depresiunea Getică, ca unitate de molasă dezvoltată în faţa zonei
cristalino – mezozoice.

4.3.2. AUTOHTONUL DANUBIAN

Autohtonul Danubian a fost descoperit de eroziune şi apare ca o imensă

semifereastră în partea sud-vestică a Carpaţilor Meridionali întinzându-se între Valea
Olteţului şi Dunăre . Aceasta include Munţii Parâng, Munţii Retezat, Munţii Vâlcan,
.Munţii Cernei, Platoul Mehedinţi şi Munţii Almăj. In aria semiferestrei amintite,anumite
porţiuni sunt acoperite de formaţiuni ce aparţin Pânzei Getice reprezentând petice de
acoperire cum sunt Munţii Godeanu şi arii limitate din Platoul Mehedinţi.
La alcătuirea Autohtonului Danubian participă şisturi cristaline cu corpurile
magmatice asociate şi învelişul sedimentar al acestora.
Sisturile cristaline prehercinice
Acestea aflorează pe suprafeţe întinse şi sunt reprezentate mai ales prin
mezometamorfite şi într-o mai mică măsură prin epimetamorfite.
Sisturile cristaline hercinice

38
 Acestea provin din metamorfozarea unor formaţiuni paleozoice, preponderent
terigene, care au fost slab metamorfozate în condiţiile faciesului şisturilor verzi Ele
prezintă o litologie foarte variată cu frecvente schimbări laterale de facies. Sisturile
cristaline hercinice s-au păstrat pe suprafeţe relativ restrânse, mai ales în Munţii Parâng,
Vâlcan, Retezat, unde ocupă zonele axiale ale unor sinclinale, sau urmăresc contactul
dintre Pânza Getică şi autohton.
Corpurile magmatice prealpine
O caracteristică a şisturilor cristaline din Autohtonul Danubian este dată de
asocierea acestora cu numeroase corpuri granitice. Corpurile magmatice se aliniază în
lungul unor structuri anticlinale care se dispun pe mai multe aliniamente ce execută o
virgaţie deschisă spre vorland conformă curburii Carpaţilor Meridionali. In Munţii Parâng,
corpurile magmatice apar pe trei aliniamente: unul la est de localitatea Novaci (corpul de la
Novaci, corpul de la Crasna etc.); aliniamentul Nedeiu-Sadu-Susiţa este situat la nord de
precedentul şi include masivul Suşiţa. In Munţii Vâlcan, corpurile plutonice ocupă
suprafeţe mai restrânse. In rândul acestora se numără : plutonul Tismana care străbate
cristalinul de Lainici-Păiuş. In Munţii Retezat şi Tarcu se găseşte corpul Retezat (mai
important) care apare sub forma unei boltiri anticlinale. In Munţii Tarcului este corpul
Muntele Mic format din granite, granodiorite şi diorite cuarţifere. In Munţii Almăj, se
întâlnesc trei corpuri de granitoide dispuse pe un aliniament nord -sud: corpul Sfârdinu,
cel mai nordic, format din microgranite, granite şi granodiorite; corpul Cherbelezu situat
imediat la sud este format din granite potasice; corpul de la Ogradena, cel mai sudic,
format din roci granitice foarte variate.

Masivele de roci bazice şi ultrabazice.

In Munţii Almăj, în cotul pe care îl face Dunărea între localităţile Iuţi şi Plavişeviţa,
se găsesc două masive de gabbrouri (de la Iuţi şi de la Plavişeviţa) separate prin masivul
de serpentinite de la Tisoviţa.

4.3.3. SEDIMENTARUL DANUBIAN

Primele depozite sedimentare ale învelişului masivelor cristaline din domeniul

danubian aparţin Carboniferului superior, urmate de depozite permiene, împreună

39
constituind învelişul prealpin. Sfârşitul Paleozoicului corespunde unei faze de exondare
care s-a prelungit şi în prima perioadă a Ciclului Alpin, în Triasic. Drept urmare,
sedimentarul alpin în domeniul danubian începe cu formaţiuni eojurasice de tip
continental. Procesul de sedimentare început în Liasic a durat până spre sfârşitul
Eocretacicului, timp în care, cu excepţia Liasicului, s-au acumulat aproape exclusiv
depozite calcaroase. Spre sfârşitul Eocretacicului se înscrie o discontinuitate stratigrafică
majoră consecinţă a mişcărilor austrice.
Alt ciclu de sedimentare alpin din domeniul danubian corespunde Neocretacicului
care s-a caracterizat printr-o instabilitate tectonică pronunţată a bazinului depoziţionel.
Drept urmare, acumulările au un pronunţat caracter arenitic, turbiditic..Odată cu sfârşitul
Cretacicului, când s-a desfăşurat Tectogeneza laramică definitorie pentru arhitectura
Autohtonului Danubian (ca de altfel a întregului ansamblu al Carpaţilor Meridionali)
acesta a evoluat în continuare ca uscat supus denudaţiei. In această situaţie o bună parte
din învelişul sedimentar a fost îndepărtat încât acesta s-a conservat doar în anumite zone
care, în timpul procesului de sedimentare, au funcţionat ca arii depresionare separate între
ele prin zone de ridicare, adesea exondate. In domeniul danubian se cunosc trei asemenea
zone şi anume:
-zona Sviniţa-Svinecea situată în partea sudică a Munţilor Almăj;
-zona Presacina, între Munţii Almăj şi Munţii Tarcu;
-zona Cerna-Jiu care se întinde din Valea Cernei spre est.
În figura următoare sunt prezentate coloanele stratigrafice pentru fiecare din zonele
amintite, putându-se urmări astfel, în paralel, evoluţia stratigrafică.

40
 Fig.6.Coloane stratigrafice în Autohtonul Danubian.

4.3.4. P A N Z A G E T I C A

Pânza Getică ocupă o suprafaţă foarte întinsă începând din Valea Oltului până
înValea Dunării. De la Valea Oltului spre est este acoperită de pânza supragetică a
Făgăraşului însă reapare în Munţii Iezer-Păpuşa unde Pânza Getică vine în contact tectonic
cu cristalinul de Lereşti-Tămaş din Unitatea Leaota-Bucegi- Piatra Mare în lungul Faliei
Iezer-Păpuşa. Astfel delimitată, Pânza Getică include Culmea Iezer-Păpuşa, o bună parte
din Munţii Căpăţânii, Munţii Lotrului, Munţii Cibin şi Sebeş, partea sudică a Munţilor
Poiana Ruscă, Muntele Mic, partea vestică a Munţilor Almăj şi Munţii Semenic cu zona
Reşiţa-Moldova Nouă. Mai aparţin Pânzei Getice Munţii Godeanu şi două arii întinse din
Platoul Mehedinţi (peticele de acoperire Bahna şi Porţile de Fier).

MASIVELE CRISTALINE PREALPINE

Masivele cristaline prealpine care, din punct de vedere tectogenetic reprezintă
structuri mai vechi reluate în tectogenezele alpine, spre deosebire de Autohtonul Danubian,

41
în domeniul getic nu includ şisturi cristalinehercinice; sunt însă prezente cele două grupe:
grupa şisturilor cristaline mezometamorfice şi grupa şisturilor cristaline epimetamorfice.
Mezotamorfitele din Pânza Getică au fost descrise sub numele de cristalinul de
Sebeş-Lotru constituind una din cele mai dezvoltate şi omogene entităţi cristaline din
Carpaţii Meridionali; este alcătuită mai ales din paragnaise micacee, gnaise oculare, gnaise
rubanate, micaşoisturi, amfibolite etc.Totul este străbătut de frecvente filoane, cuiburi sau
lentile depegmatite
In aria de aflorare a Pânzei Getice, metamorfitele de intensitate moderată au o
distribuţie foarte limitată; se întâlnesc în Munţii Semenic, la sud de Valea Minişului sunt
alcătuite din filite şi şisturi cuarţito-sericitice cu clorit şi grafit.
Corpurile magmatice prealpine
Cristalinul getic este străbătut de câteva corpuri magmatice: în partea central-
vestică a Munţilor Semenic fiind intrus în cristalinul de Sebeş-Lotru, în partea nord-vestică
a Munţilor Semenic, altul este în partea sudică a Munţilor Almăj, în jumătatea sudică a
Munţilor Poiana Ruscă.

INVELISUL SEDIMENTAR.
Ca şi în domeniul danubian şi în domeniul getic, sedimentarul aparţine
Paleozoicului superior şi Mezozoicului. Procesul de sedimentare în Ciclul Alpin se
instalează la începutul Jurasicului.Si în domeniul getic formaţiunile sedimentare s-au
acumulat în anumite zone care au funcţionat ca arii dpresionare, însă care au căpătat
această calitate în momente diferite. Astfel, odată cu începutul Jurasicului s-a schiţat
bazinul depoziţional care, în structura actuală, reprezintă zona Reşiţa-Moldova Nouă. Tot
la începutul Jurasiculi s-a conturat ca arie de acumulare zona Haţeg. In partea estică a
domeniului getic a evoluat zona de sedimentare Holbav-Măgura Codlei. In Mezojurasic, în
partea sudică a Munţilor Căpăţânii s-a delimitat zona Vânturariţa. Dintre acestea mai
importante sunt zona Haţeg şi Vînturariţa. În fig 8 se prezintă sedimentarul pe zone pentru
a se urmări evoluţia comarata a acestuia.

42
Fig.7. - Coloană stratigrafică în zona Reşiţa-Moldova Nouă.

Fig. 8. – Coloane stratigrafice în Domeniul Z

Getic

43