DESCRIPTORII COMPETENTEI DE COMUNICARE ORALA IN LIMBA ROMANA

Utilizator experimentat
( mediu → avansat → experimentat )
I. Înţelegerea textului
Citeşte corect, cursiv, conştient şi expresiv
Sintetizează mesajul global al textului şi explică aspectele implicite ale acestuia
II. Exprimarea şi argumentarea unui punct de vedere
Exprimă, susţine cu argumente un punct de vedere personal, demonstrând capacitate de
persuasiune a interlocutorilor
III. Organizarea discursului
Construieşte un discurs clar, coerent şi personalizat, respectând structura specifică tipului de
text vizat prin cerinţă (descriptiv/ informativ/ narativ/ argumentativ)
IV. Adaptarea la situaţia de comunicare
Işi adaptează în mod creativ discursul la interlocutori şi la scopul comunicării
Işi adaptează comportamentul la contextul de examen, cu folosirea adecvată a mijloacelor
comunicării orale (verbale, nonverbale şi paraverbale), dovedind autocontrol
V. Utilizarea limbii literare
Utilizează corect, adecvat şi nuanţat limba literară, în situaţiile de comunicare date

Varianta 1
„L-am văzut cum îşi curăţa pomii din livadă, începu Ştefan cu un zâmbet
misterios. Stam pe prispă şi-l observam. Atunci l-am înţeles. M-am convins că munca lui e de
o altă calitate decât muncile noastre. Eram pregătit, de altfel, pentru asta, continuă Ştefan
după o scurtă pauză, pentru că ceva din beatitudinea asta o cunoscusem şi eu, când pictam.
Numai că, în cazul meu, nu era vorba de o muncă responsabilă, cu un obiect precis, ca în
cazul lui. El îşi curăţa pomii de omizi. Il observam şi-l simţeam cum era prezent în fiecare
gest. în faţa pomului nu era distrat, nu se gândea la nimic altceva. Dar ghiceam că pomul
acela i se revela în totalitatea lui. Nu era un simplu obiect, unul dintre o mie la fel cu el, aşa
cum ni se arată nouă, majorităţii oamenilor. Lui, pomul acela, pe care-l curăţa, îi revela, în
acel moment, Universul întreg. Il vedea în totalitatea lui: cu rădăcinile, cu ramurile, cu
frunzele şi paraziţii lui..."
(Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene)
[Citeşte textul cu voce tare]
1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare?
a) Cui se adresează textul?
b) Ce tip de text este acesta?
c) Care este atitudinea lui Ştefan faţă de activitatea la care asistă ( curăţarea pomilor)?
2. Care este opinia ta despre atenţia acordată gesturilor pe care le implică o
anumită activitate? Susţine, cu argumente, opinia prezentată.

1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare?

Autorul=Emiţătorul

= sursa de informaţie dintr-o situaţie de comunicare;

Numele autorului este indicat în subsolul textului.
Titlul sugerează faptul că autorul este un:
scriitor ( Mircea Eliade ) → text beletristic
In general, titlul sugerează faptul că autorul este un:
1. scriitor → text beletristic;
2. om de ştiinţă → text tehnico-ştiinţific;
3. Instituţie legislativă ( Parlamentul României )
→ text juridico-administrativ ( oficial ) ;
4. jurnalist→ text publicistic ( jurnalistic ) .
Elementele situaţiei de comunicare:
Emiţătorul =Autorul=sursa de informare dintr-o situaţie de comunicare;
Mesajul = fraza care poartă informaţia;
Codul= limba română;
Canal =scris;
Referent = informaţia despre ceva; =despre ce este vorba în mesaj;
Context= loc, timp, vârstă, sex, profesie, interlocutor.

a) Cui se adresează textul?

Receptorul = beneficiarul informaţiei dintr-o situaţie de comunicare;
Receptorul = un cititor:
1. specializat ( un specialist în domeniu: critic literar / jurist/ om de ştiinţă );
2. în curs de specializare ( elevi, studenţi );
3. nespecializat ( cititor obişnuit)

b) Ce tip de text este acesta?

Text ficţional
= aparţine stilului beletristic ( roman ):
caracter subiectiv ;
se adresează sensibilităţii receptorului;
cuvintele sunt polisemantice;
cuvintele se folosesc cu sensul lor conotativ ( figurat );
se folosesc figuri de stil;
topica este neobişnuită ( inversiunea );
foloseşte toate registrele stilistice: limbajul popular, familiar, argotic, regional, arhaic sau
neologic;
originalitate.
Stilul beletristic
( al literaturii artistice )
utilizarea imaginilor artistice, a cuvintelor cu sens figurat ;
folosirea limbajului conotativ şi a figurilor de stil;
se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii cititorului;
valorifică toate sectoarele lexicului: arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de jargon
şi argou, cuvinte populare, termeni ştiinţifici şi tehnici ;
posibilitatea interferenţei cu alte stiluri ( mai ales în textele în proză, dacă personajul este
avocat- stil juridico- administrativ, dacă e om de ştiinţă – stil tehnico-ştiinţific; ziarist- stil
jurnalistic )
a) Cui se adresează textul?
Receptorul = beneficiarul informaţiei dintr-o situaţie de comunicare;
Receptorul = un cititor:
1. specializat ( un specialist în domeniu: critic literar / jurist/ om de ştiinţă );
2. în curs de specializare ( elevi, studenţi );
3. nespecializat ( cititor obişnuit ).
Text ficţional
= aparţine stilului beletristic ( roman ):
2. Care este opinia ta despre atenţia acordată gesturilor pe care le implică o anumită
activitate? Susţine, cu argumente, opinia prezentată.
In opinia mea, ( ... )
De exemplu, ( ... ) ( + conectori )
In concluzie, ( ... )
N. B. !
Citiţi textul cu mare atenţie şi spuneţi-vă părerea, respectând regulile textului
argumentativ, care are SCOP PERSUASIV = DE CONVINGERE:
Eu cred că... / In primul rând, consider acest lucru.../ In al doilea rând.../ In concluzie....
1. Autorul textului este prozatorul Mircea Eliade, iar fragmentul citat aparţine unui roman,
Noaptea de Sânziene. Astfel, situaţia de comunicare este una fictivă, creată de autor.
► Textul se adresează atât unui receptor specializat - un alt scriitor, un profesor de limba şi
literatura română, un student la Facultatea de Litere -, cât şi unui receptor nespecializat - cititorii
obişnuiţi.
► Acest text este de tip ficţional, aparţine stilului beletristic, prin faptul că face parte dintr-un
roman, dar şi pentru că prezintă într-o manieră subiectivă o anumită realitate. Aşadar, textul
reprezintă un monolog al unui personaj, Ştefan, despre o activitate la care asistase - curăţarea
pomilor.
► Atitudinea lui Ştefan faţă de activitatea la care asistă este una de respect şi admiraţie. El îl admiră
pe cel care curăţă pomii din livadă pentru că face acest lucru cu pasiune şi dedicaţie: „II
observam şi-l simţeam cum era prezent în fiecare gest. In faţa pomului nu era distrat, nu se
gândea la nimic altceva. Dar ghiceam că pomul acela i se revela în totalitatea lui. Nu era un
simplu obiect, unul dintre o mie la fel cu el, aşa cum ni se arată nouă, majorităţii oamenilor."
Pentru acela care îngrijeşte livada, pomii capătă aproape o dimensiune sacră. Se remarcă, de
asemenea, atitudinea panteistă a celui care îngrijeşte livada. Această atitudine poate fi identificată
şi în alte romane ale lui Mircea Eliade, precum Maitreyi. Protagonista acestui roman îi povesteşte
la un moment-dat personajului-narator, Allan, că a fost îndrăgostită de un copac. Credinţa
panteistă se referă la faptul că Dumnezeu nu este exterior Universului, ci este prezent în tot
Universul înconjurător, divinitatea identificându-se cu întreaga natură. Ingrijitorului livezii,
pomul îi revelă Universul întreg.
2. In opinia mea, orice activitate trebuie executată cu grijă, cu pasiune şi dedicaţie. Fie că este artist,
muncitor sau îngrijitorul unei livezi, omul trebuie să-şi execute munca într-o manieră atentă şi
delicată, pentru a fi mulţumit mai târziu de rezultatele obţinute.
► Graba, lipsa de atenţie, lipsa pasiunii sfârşesc prin a compromite rezultatele muncii unei
persoane.
► In concluzie, gesturile care însoţesc orice activitate trebuie să fie pline de solicitudine”.
( Paicu, L. , Columban, M., Corcheş H., Lascăr, M., Limba şi literatura română, Bacalaureat 2010.
Proba scrisă. Proba orală, Ed. Art, 2009 )

Varianta 2
Cum e mai bine să fie lucrurile pe care le folosim: mari sau multe? Sau şi mari şi multe şi scumpe,
dacă se poate. Şi viu colorate? Nu vi se întâmplă să vă uitaţi în jur în ultima vreme şi să simţiţi o
atmosferă de bazar părăsit? Când umblaţi prin magazine, prin hypermarketuri nu vă loveşte o
revelaţie că sunt fie prea multe lucruri pe rafturi, fie inutil de multe în cărucior? (...) De la portbagaj
la dulapul de haine şi apoi la toate troacele sau accesoriile cu care se umplu până la sufocare casele de
obicei, e un pas mental uşor de făcut. Nu cumva am muşcat prea cu pasiune şi am rămas cu fălcile
încleştate, ca un pitbull, în bunătăţile cărora nu mai vrem să le dăm drumul, pe care vrem să le avem
şi să le păstrăm fără niciun fel de măsură sau raţiune?"
(Răzvan Exarhu, "Viaţa e o magazie?", în Evenimentul zilei, 20.07.2009)
[Citeşte textul cu voce tare.]

1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare?

• Cine este?
• Cui se adresează?
• Unde ar fi putut apărea textul?
 • Care este opinia sa despre lucrurile pe care le cumpără şi le adună oamenii?
• De ce crezi că textul cuprinde o serie de întrebări?
2. Care este opinia ta despre importanţa cumpărăturilor în ziua de astăzi? Susţine, cu argumente,
opinia prezentată.
1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare?
• Cine este?
► Autorul=Emiţătorul=sursa de informaţie
dintr-o situaţie de comunicare;
► Numele autorului este indicat în subsolul textului.
► Titlul sugerează faptul că autorul este un jurnalist→ text publicistic ( jurnalistic ) .

► “Răzvan Exarhu, una dintre vedetele media de după 1989. Absolvent de română-engleză, reşapat
de PRO FM într-un realizator de emisiuni radio de mare audienţă, s-a remarcat printr-un spirit
viu şi ironic, cu mare priză la publicul tânăr, inteligenţă zglobie, intelectual polivalent, moralist
impenitent, îşi valorifică toate aceste calităţi prin editoriale musculoase în Evenimentul Zilei. “
www.bibliofagia.ro/index.php?...razvan-exarhu
• Cui se adresează?
► Unui receptor specializat → un sociolog
“ Autorul textului, Răzvan Exarhu, este gazetar şi scriitor, iar situaţia de comunicare este una
reală. Astfel, gazetarul publică acest articol în ziarul Evenimentul Zilei ca urmare a consumismului
exagerat din România perioadei actuale.
► Textul este de tip nonficţional, aparţine stilului publicistic şi se adresează atât unui receptor
specializat - un sociolog -, cât şi unui receptor nespecializat - oamenii obişnuiţi.
► Textul ar fi putut apărea în orice cotidian, pe un blog al autorului sau într-o revistă de opinie
precum Dilema Veche.
► Autorul consideră că oamenii cumpără foarte multe lucruri, fără a avea neapărat nevoie de
acestea. De asemenea, oamenii cumpără diverse lucruri oarecum în virtutea inerţiei şi într-o
manieră iraţională: „Nu cumva am muşcat prea cu pasiune şi am rămas cu fălcile încleştate, ca
un pitbull, în bunătăţile cărora nu mai vrem să le dăm drumul, pe care vrem să le avem şi să le
păstrăm fără niciun fel de măsură sau raţiune?"
► Textul cuprinde o serie de întrebări retorice: „Nu vi se întâmplă să vă uitaţi în jur în ultima
vreme şi să simţiţi o atmosferă de bazar părăsit? Când umblaţi prin magazine, prin
hypermarketuri nu vă loveşte o revelaţie că sunt fie prea multe lucruri pe rafturi, fie inutil de
multe în cărucior"? al căror răspuns este implicit, întrebările retorice au rolul de a atrage atenţia
cititorului asupra problemei pe care o ridică textul: consumismul exagerat şi iraţional al omului
modern.
2. In opinia mea, pentru majoritatea oamenilor, cumpărăturile sunt foarte importante în ziua de astăzi. In
fiecare seară, la fiecare sfârşit de săptămână, hypermarketurile devin un furnicar de oameni, care îşi
umplu cărucioarele până la refuz, în mod iraţional, cu lucruri utile sau inutile. Reclamele agresive la
diverse produse reprezintă un factor important care îi determină pe oameni să cumpere în exces, fără a
avea neapărat nevoie de lucrurile pe care le achiziţionează”.
► In cazul românilor, consumismul exagerat este cauzat cel mai probabil şi de faptul că, în perioada
comunistă, ei au fost privaţi de cele mai elementare produse, iar acum încearcă să recupereze
ceea ce le-a lipsit în acea epocă, făcând cumpărături în exces.
► In concluzie, pentru unii oameni din ziua de astăzi, <a cumpăra> a devenit sinonim cu <a trăi>".
( Paicu, L. , Columban, M., Corcheş H., Lascăr, M., Limba şi literatura română, Bacalaureat 2010. Proba
scrisă. Proba orală, Ed. Art, 2009 )
Text nonficţional = aparţine stilului publicistic, tehnico-ştiinţific, juridico-administrativ
► caracter obiectiv;
► se adresează gândirii Receptorului;
► textul transmite informaţii şi explicaţii, scopul textului fiind informativ;
► cuvintele sunt monosemantice;
► predomină cuvintele cu sens denotativ, propriu.
Stilul publicistic ( jurnalistic )
► stârnească interesul.
► Titlurile conţin de obicei epitete superlative ( teribil, formidabil, extraordinar ).
► Folosirea de fraze exclamative şi interogative= pentru a sugera dialogul între presă şi cititor:
“Cine curmă indolenţă şi iresponsabilitatea unor locatari?”
► Utilizarea unui lexic pe înţelesul cititorului cu o cultură medie, care vrea să se familiarizeze cu
noţiuni noi;
► Un lexic foarte bogat şi variat, care să redea toate domeniile din care sunt inspirate ştirile
( medical, ştiinţific, politic, economic, literar, juridic );
► folosirea unor clişee verbale: oraşul de la poalele Tâmpei= Braşov, fraţii noştri de peste Prut=
basarabeni, oraşul din Bănie= Craiova, perla litoralului românesc= Mamaia ;
► frecvenţa neologismelor= presa prezentând noutăţi, e firesc ca vocabularul să conţină multe
neologisme.
► Îmbină registre stilistice diferite: colocvial, ştiinţific, administrativ, publicitar, literar, polemic.
► Informaţia are caracter perisabil;
Stilul tehnico-ştiinţific
1. Scopul acestui stil este de a transmite informaţii.
2. Se adresează gândirii nu sensibilităţii cititorului;
3. Cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu, nu figurat (exactitatea informaţiei)+ cuvinte
monosemantice -cu un singur înţeles;
4. Abstract, inexpresiv: claritate, precizie, sobrietate;
5. Nu foloseşte figuri de stil, arhaisme, regionalisme;
6. Frecvenţa neologismelor =progresul tehnicii;
7. Fiecare domeniu are o terminologie specifică;
8. Se foloseşte pluralul autorului ( noi ) în locul persoanei I sg; emiţătorul evită afirmaţiile pe care
nu le poate dovedi.
9. Timpul prezent = adevăruri general- valabile.;
10. Caracter internaţional: aceleaşi nume în aproape toate limbile: pneumatic ( engl. ), pol ( engl.
pole ), mecanism ( engl. mechanism ).
Sens denotativ / conotativ
Sensul denotativ
- sensul propriu, de bază al unui cuvânt; primul sens din dicţionar;
= sensul general, obişnuit, cunoscut şi dominant în conştiinţa oamenilor, fiind relativ liber de
context; unul singur;

Sensul conotativ
= sensul figurat, derivat, variantă a sensului principal, sens nou, neobişnuit;
= multiple ( denotaţia e una singura, pe când conotaţiile sunt multiple datorită caracterului lor
individual, secundar )
Exemplu: a pica
Denotaţie = a cădea de la o oarecare înălţime
Conotaţiile : = ( familiar, despre îmbrăcăminte ) a nu se mai tine pe corp ;
= (figurativ ) a muri în luptă, a nu reuşi la un concurs ;
= ( popular, despre zile ) a se nimeri la o anumită dată.

Exemplu : inimă
Sens denotativ= DENOTATIE = desemnează, în limbajul medical, un anumit organ:
► CORD : « suferă de inimă » ;
Sensuri conotative= CONOTATII :
► SENSIBILITATE : « are inimă bună » ;
► CRUZIME : « om fără inimă » ;
► REGRET : « o doare inima după ea » ;
► STOMAC : « a mânca pe inima goală » ;
► INDRAZNEALA : « a-şi lua inima-n dinţi » .
Stilul juridico-administrativ( oficial )
► obligatoriu alineate, paragrafe, articole numerotate (“art. 3” ) → scoatere în evidenţă a ideilor +
claritatea acestora;
► clişee sau formule lexicale: “Se adevereşte prin prezenta…”, “Vă aducem la cunoştinţă că…”;
► exprimarea este lapidară ( concisă ), clară, neutră, obiectivă ( fără încărcătură afectivă sau
emoţională ).
► accesibilitate ( pentru a putea fi înţeles şi de persoanele mai puţin instruite );
► sensul cuvintelor = denotativ ( primul sens din dicţionar )= nu permite decât o singură
interpretare ;
► vocabularul este specializat ( terminologie specifică: licitaţie, adjudecare, conform, se adevereşte,
sentinţă, reclamaţie, culpă, din oficiu, la cerere);
 ► respectarea strictă a normelor limbii literare;
Perspectiva / punctul de vedere al autorului poate fi:
1. obiectiv
= relatare la pers. a III-a = autorul nu se implică afectiv, fiind neutru prin tonalitate şi
informaţiile furnizate.
= impersonal = se adresează gândirii; transmite informaţii şi explicaţii.

2. subiectiv
= relatare la pers. I, autorul se implică afectiv, îşi exprimă propria opinie ( “eu cred că..., sunt de
părere că” );
= mesajul este orientat spre Emiţător;
= se adresează sensibilităţii Receptorului;
= mărcile subiectivităţii: verbe, pronume şi adj. pron posesive la persoana I.

3. obiectiv, dar cu note de subiectivitate ( în cazul în care întâlnim, uneori, şi persoana I, autorul
exprimându-şi şi propria opinie despre un anumit fapt) .

CALITATILE GENERALE ALE STILULUI

► Corectitudinea= respectarea strictă a regulilor gramaticale, a ortografiei
în vigoare;

► Claritatea = formularea clară, logică, coerentă a ideilor, a

enunţului (conţinutul este accesibil + forma e corectă );

► Proprietatea= utilizarea celui mai potrivit cuvânt în

exprimare; cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu, denotativ .
ORALITATEA
Calitate particulară a stilului, care se impune prin mărcile limbii vorbite:
 folosirea persoanei a II-a;
 vocativele;
 interjecţiile;
 zicerile tipice;
 exclamaţiile şi interogaţiile;
 regionalismele.
Identificaţi în următoarele fragmente, din Povestea lui Stan Păţitul de Ion Creangă, elementele de
oralitate.
1. “ - Da’ de unde eşti tu, măi ţică ?”
“tu”, “eşti” = pers. a II-a;
“măi”= interjecţie;
“ţică” = subst. în V;
“măi ţică” = exclamaţie;
interogaţiile = “ - Da’ de unde eşti tu, măi ţică ?”
2. ”- De unde să fiu, bădică ? Ia, sunt şi eu un băiet sărman, din toată lumea, fără tată şi mamă, şi
vreu să intru la stăpân. “
“De unde să fiu, bădică ?”= interogaţie;
“bădică” = subst. în Vocativ;
“Ia”= interjecţie;
“băiet, vreu” = regionalisme .
3. “- Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe păreţi, că eu sunt Stan păţitul !”
“Ia”= interjecţie,
“Păziţi-vă treaba” = pers. a II-a / exclamaţie,
“nu-mi spuneţi cai verzi pe pereţi” = ziceri tipice.
Vorbirea directă şi vorbirea indirectă
De la textul dialogat la textul narativ

► eliminarea liniei de dialog; VORBIRE DIRECTA = TEXT

► transformarea persoanei I şi a II-a a DIALOGAT
verbelor şi a pronumelor în persoana Ex.: Dar vocea de dincolo adaogă:
a III-a; - Coniţă! Uite Ionel! Vrea să-mi răstoarne
► semnalarea replicilor prin verbe care maşina!… Astâmpără-te, că te arzi!
exprimă acţiunea de “a spune”; - Ionel! Strigă iar madam Popescu; Ionel
vin’ la mama!
- Sări, coniţă! Varsă spirtul ! s-aprinde!
► plasarea, după aceste verbe, a unor - Ionel! Strigă iar mama, şi se scoală repede
cuvinte precum: că, să , ca să, dacă, să meargă după el.
unde, când, care etc.; VORBIRE INDIRECTA = TEXT
► reproducerea cât mai exactă a NARATIV
cuvintelor vorbitorului; Ex. Dar vocea de dincolo îi strigă
coniţei că Ionel vrea să-i răstoarne maşina.
► transformarea modului imperativ în
Servitoarea îi spune lui Ionel să se astâmpere,
conjunctiv;
pentru că se va arde.
► transformarea cazului V în Ac sau D; Madam Popescu îl cheamă pe Ionel
să vină la ea.
► eliminarea exclamaţiilor Slujnica o roagă pe coniţă să îi sară în
ajutor, fiindcă Ionel varsă spirtul şi se
aprinde.
Mama îl strigă iar pe Ionel şi se
scoală repede să meargă după el.