Limba de lemn este o limba incremenita. Ea nu-l face pe om sa vibreze la auzul vorbelor.

A fi de lemn inseamna a nu simti nimic, a fi insensibil. Asa se face, si nu trebuie sa ne

ascundem sa afirmam, ca intalnim si in Biserica un limbaj uscat. Avem si aici de-a face
cu persoane care au cules diverse formule pe care le reproduc mecanic. Nu e vorba ca nu
mai gandesc, ci tristetea sta in faptul ca nu mai sunt vii pentru Dumnezeu. Astfel, niste
morti au ajuns sa ne vorbeasca despre “Cel ce sunt” (Iesire, 3,14).

Cand cineva este lipsit de experienta, se margineste la cateva cuvinte si le considera a fi

absolute. Insa, cand ajunge sa traiasca Cuvantul, atunci constientizeaza micimea
cuvintelor. E ceva asemanator cu un om care traieste o vreme inchis in casa sa. El va
crede ca aceasta casa este totul. In momentul in care va cunoaste orasul, tara, continentul,
se va lamuri de micimea casei sale.

Mantuitorul spune: “Litera ucide, iar duhul face viu” (2 Cor 3, 6). Asadar imobilitatea
mentala, neputinta de a scapa de “paralizia” lingvista este data de lipsa prezentei lui
Dumnezeu din om. Uitam ca painea si vinul de pe masa Sfantului Altar sunt prefacute in
Trupul si Sangele Domnului prin Duhul. Daca incetam sa-L mai invocam pe Sfantul Duh,
pe masa altarului vom avea doar paine si vin.

Extinzand putin problematica, devine mai evidenta nevoia trairii lui Dumnezeu. Arie,
desi a studiat mult, a ajuns sa afirme ca Fiul, a doua Persoana a Sfintei Treimi este
creatura si nu Dumnezeu adevarat. De ce a ajuns la aceasta ratacire? Pentru ca nu avea
experienta adevarului. Sfintii Parinti avand experienta adevarului sunt marturisitori.
Marturisitorul nu are ceva nou de spus; el nu creeaza, nu inventeaza, nu produce. El
vesteste umanitatii, ceea ce ne-a vestit Hristos. Si asa niciodata oamenii nu vor fi
dezamagiti de cuvant. Caci nu mai intalnesc oameni care spun multe si nu lamuresc
nimic.

„Limbajul de lemn - ca indepartare de metabolismul viu al Cuvantului - e, nici mai mult,

nici mai putin decat emblema omului cazut, chipul vorbit al pacatului originar. Limbajul
de lemn este la antipodul limbii care se aude in Paradis, este opusul a ceea ce anumite
traditii numesc „limba pasarilor”... Cuvantul inviat - iata sfarsitul limbajului de lemn si al
vietii de lemn la care ne-au condamnat stramosii”. (Andrei Plesu)

Adrian Cocosila

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/limba-lemn-biserica-96125.html

Limba de lemn a noilor ideologii ateiste

Larisa IFTIME
 Fotografii

 E-mail
 
 Print

 RSS

 digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz

 Text

Limba de lemn constituie una din creaţiile ideologiilor moderniste şi ateiste. Ea

reprezintă calul troian al unui război lung între modernism şi tradiţie. Mass-media,
ca şi majoritatea clasei politice, o foloseşte. Formele ei nu mai sunt brutale, ca în
comunism, sunt rafinate şi perfide. Ideologia "controlului populaţiei", una din
ramificaţiile culturii ateiste, are deja un întreg arsenal lingvistic. În România, după
1990, ea a impus o realitate nouă, una care atacă Biserica şi vrea să dărâme tradiţia
creştină.

Măreşte

Carmen Obreja/www.fotopoetica.ro

Limba de lemn, ca instrument de punere în practică a multor ideologii din secolul al XX-
lea (Françoise Thom), continuă să fie prezentă în spaţiul public din România. Ea se
insinuează cu perfidie şi metodă pe o arie la fel de largă, ca şi în perioada comunistă, de
la presa (mai vie şi bogată) până la instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale.
Slujeşte mai departe ideologii, fireşte ideologii mai recente, care dau culoare momentului
şi care se manifestă cu toată puterea şi în ţările democratice. Există o asemănare dintre
limba de lemn folosită în perioada comunistă, de Partidul Comunist, şi cea utilizată în
prezent de anumite instituţii şi organizaţii internaţionale şi naţionale care promovează
controlul populaţiei prin industria avortului şi a contracepţiei.
Analiza "în oglindă" a anumitor concepte din ideologia comunistă şi ideologia controlului
populaţiei, ca educaţia tinerilor şi formarea omului nou, apelul la ştiinţă pentru a-şi
fundamenta practicile şi atitudinea negativă a lor faţă de religie ne arată coincidenţa
acestor două ideologii în concepte. Cele două ideologii, de fapt, sunt ramuri ale unui
singur trunchi, cel al gândirii ateiste.

Din punct de vedere lingvistic, limba de lemn poate fi definită fie drept un anume stil, cu
o sintaxă rigidă, cu o abundenţă de calcuri, fie un discurs pe ton impersonal, cu verbe la
imperativ sau viitor, plin de clişee sau forme fixe. Psiholingviştii (Tatiana Slama-Cazacu)
susţin că limba de lemn este expresia unui anume context social şi a "rigorilor unor
puteri". Acest limbaj, difuzat pe diferite căi, orale sau scrise, impune fie sisteme
ideologice, precum comunismul, fie subsisteme, ce ţin de putere şi autoritate, cum ar fi
subsisteme economice, tehnologice, politice sau culturale.

b>Discursul care solicită controlul populaţiei

În România, fenomenul golirii de sens a limbii, ca şi manipularea prin anumite limbaje, a

continuat să fie simţit şi după 1990, după căderea comunismului. Particularitatea de bază
a acestui limbaj o dă numărul mare de expresii noi pe care le introduce. Cele mai multe
astfel de expresii recente sunt calchieri după limbaje tehnocrate, din limba engleză mai
ales. Noii ideologi repetă discursul lor cu insistenţă, prin mass-media sau prin
documentele unor instituţii de prestigiu, folosind acest cod tehnocrat nou, ceea ce face ca
marea majoritate a oamenilor să nu cunoască înţelesurile reale ale mesajelor lor.
Insistenţa şi prestigiul instituţiilor atrase în joc au făcut ca mesajul lor să fie înregistrat ca
al unor autorităţi cu putere mare.

Atât în timpul comunismului, cât şi în prezent, putem observa tendinţa de a se utiliza un

limbaj menit să creeze rupturi, dislocări de la realitate şi/sau disensiuni între oameni.
Ideologii apasă cât pot pedala diferenţierii dintre "nou" şi "vechi", fapt care creează o
imagine dualistă asupra realităţii. Comuniştii vorbeau despre "noua orânduire" şi
"capitalismul putred", despre "democraţia muncitoresc-revoluţionară" şi "propaganda
apuseană antisocialistă". În multe articole din presa de astăzi, dominată de punctul de
vedere al noilor ideologii, controversa dintre "nou" şi "vechi" constituie o temă centrală.
Controversa are asprimea tonului de altădată, numai că atitudinea despre om şi viaţă a
îmbrăcat alte formule. Oamenilor li se insuflă căderea din istorie, din modernitatea
supraproducţiei şi a civilizaţiei axată pe cultivarea plăcerii. Intrarea în "modernitate",
ceea ce presupune automat intrarea în rândul democraţiilor "civilizate", înseamnă
acceptarea conceptelor de genul: "sănătatea reproducerii", "educaţia sexuală",
"nediscriminare", "drepturi sexuale", "libertate sexuală", "planificare familială", "soluţii
durabile" sau "sustenabile", "servicii prietenoase pentru tineri", "spaţierea naşterilor" ,
"contracepţia modernă", "şanse egale". "Vechiul", care e echivalentul tradiţiei, evocat
mereu pe un ton sumbru, ar trebui refăcut din cuvinte sau expresii ce trimit la valori
negative sau mitologii demoniace, cum ar fi: "bigotismul", "ignoranţa", "intoleranţa",
"violenţa", "lipsa de informaţii", "lipsa culturii", "lipsa educaţiei", "retrogradarea",
"neemanciparea", "extremismul", "extremismul de dreapta" (niciodată de stânga),
"tribalismul violent", "înapoiaţii", "miturile despre sex", "miturile despre contracepţie".
Dreptul la a păcătui...

Şi în comunism, linia partidului trimitea la o realitate mitologică, dar calificată a fi nouă,

iar discursul era împănat de cuvinte şi expresii ale unui nou limbaj. Cei care confirmau
aderarea, fără a încerca traducerea acestui discurs, erau trecuţi în tabăra genului arian.
Ceilalţi, care-şi puneau întrebările fireşti pe care le trezesc astfel de slogane sau care
nutreau sentimente ostile, trebuiau identificaţi, criticaţi, demolaţi, distruşi.

Consiliul Pontifical pentru Familie de pe lângă Vatican a explicitat, într-un volum

publicat în 2003, 78 de termeni folosiţi de ideologiile ce urmăresc controlarea numărului
de oameni în lume. Analiza are şi o dimensiune antropologică, perspectivă din care
putem observa amploarea acestui val social şi cultural, care poate trimite viaţa omului în
neant. În acest volum, care cuprinde peste 800 de pagini, sunt dezvăluite sensurile
adevărate ale unor termeni ca: "sănătatea reproducerii", "drepturile copilului",
"mentalitate contraceptivă", "maternitate sigură", "dreptul la avort", "parentalitate
responsabilă", "alegere liberă", "pentru alegere". În cadrul discursului, aceste cuvinte sunt
golite de sensul lor adevărat, devenind ele însele elemente abstracte, care dau omului
impresia că totul e cu putinţă. Demolarea temeiurilor lumii sale, ale lumii "vechi", aşa
cum au fost prefigurate de tradiţie, apare ca un act nu numai posibil, dar şi necesar.

Atât comunismul, cât şi controlul populaţiei urăsc religia. Alain Besançon, făcând o
comparaţie între nazism şi comunism, spunea că "...ambele regimuri profesau o ură activă
faţă de toate religiile care venerau o ordine divină distinctă de cea stabilită de oameni.
Nazismul îl ura pe Dumnezeul lui Avraam; comunismul, orice fel de dumnezeu, dar
îndeosebi pe acel Dumnezeu. Pretutindeni, organizarea religioasă a ţărilor cucerite a fost
imediat bulversată".

Şi în cazul controlului populaţiei lucrurile stau la fel: "Denigrarea religiei tradiţionale este
de importanţă crucială în planurile noii instituţii a educaţiei sexuale şi controlului
populaţiei. Toate autorităţile şi loialităţile rivale trebuie să fie distruse, ca individul să fie
eliberat pentru noul său rol faţă de stat şi de elitele conducătoare. Unul din unghiurile de
atac este să se învinuiască religia că ar încuraja "disfuncţia" sexuală. Materialele
instructive ale lor ridiculizează etica şi practicile creştine, caracterizându-i pe creştini a fi
drept proşti, bigoţi şi, mai presus de toate, diferiţi" (Jaqueline Kasun, The War Against
Population, Ignatius Press, 1999). Ceea ce spunea Jacqueline Kasun, vorbind de America
anilor â60, se petrece astăzi în România. Mai multe organizaţii, gen "Liga PRO
EUROPA", organizaţii care alcătuiesc deja o reţea extinsă şi bine aşezată la nivel
naţional, cer scoaterea simbolurilor religioase şi a religiei din şcoli.

http://www.ziarullumina.ro/articole;1466;0;41242;0;Limba-de-lemn-a-noilor-ideologii-
ateiste.html

Communism has produced mutations at the deepest level of human conscience. Not even
language was spared the bad consequences of communism. The language of communism,
the severest form of linguistic deviation has been called “wooden language”. It was a
reality of the communist totalitarianism, which died with it, unlike other residues of the
system. In 1946, English novelist and essayist George Orwell wrote a famous article
entitled “Politics and the English Language”, in which he showed that language was
maimed by thinking and in turn thinking was marred by the growing imprecision of
language. Politics was “responsible” for that state of affairs because the political
language was used to mislead, deceit and cheat. It was prone to many clichés,
euphemisms and avoiding straightforward address. The annex to the novel “1984”,
published in 1948 and entitled “The Principles of Newspeak” offers a detailed
presentation of the main ideas in the article. In the late 1980’s, French expert on Soviet
issues Francoise Thom best systematised communist language in her well known volume
“La Langue de Bois”. Thom showed that the communist wooden language maimed
speaking and thinking, since it affected different languages like English, French, Russian
and Chinese for instance. It was ubiquitous and had two versions - a popular one and
another one used by the state apparatus. It somehow represented the communist power
expressing its arbitrariness and unlimited power.

What’s most striking about wooden language is its extremely poor conceptual universe. It
is marked by pathos and a desperate attempt to avoid the concrete. It is aggressive,
judgmental, vacillates between invectives and eulogies, severs words from things. It
sounds like peroration. It makes excessive use of compounds, neologisms, long
periphrases or bad metaphors that is metaphors which are not based on a real analogy.
Orwell used to call them “dying metaphors”. A classical example of dying metaphor
collected by Thom from the Soviet press is “The fascist octopus has sung its swan song”.
To analyse wooden language we have invited professor Rodica Zafiu from the Faculty of
Letters with the Bucharest University, who comments Orwell’s theory on wooden
language.

“This is an extreme interpretation of a linguistics hypothesis that links thought to

language, pushed up to the conclusion that if you alter the language, you can change
people’s way of thinking. Up to a certain point that is true; and that was felt by those
who, in an attempt to impose a propaganda language, were trying to change the way in
which people refer to the world, to society. The words were marked as being “ours” and
“theirs”, positive and negative, words you can or cannot use. Articles carried by some
Romanian papers in the 1950’s read that the word ‘soldier- soldat’ had to be avoided as it
was derived from a Latin word meaning salary, and that was a Western term which was
not bound to be used. “Soldat” had to be replaced with another word, ‘Ostas’ coined in
the USSR. There was also another way of making words lose their original meaning: they
were used in phrases able to modify their meaning. “

This wooden language was characterised by inflexibility of forms, juxtaposed syntax,

lexical poverty and void content. The wooden language was also an instrument of
dissimulation, duality and usurpation. Francoise Thom has also identified another
function of the wooden language, namely social ascension. The language became “an
element to separate the ignorant grass-roots from the upper classes, being a sign of
culture and social ascension. Before being imposed through terror, the wooden language
got promoted through snobbism.” According to Thom, if somebody didn’t speak the
wooden language they were regarded as a rednecks. The process of educating the new
soviet citizens, the eradication of illiteracy were achieved by teaching the wooden
language. Such citizens could hardly grow mature from a psychological and intellectual
point of view, let alone asserting their personality. For this reason Thom makes a
distinction between the Russian and the Soviet language. But it is also true that the
wooden language was also a way to escape. Here is Rodica Zafiu.

“The wooden language became a pathology of language as it turned self-sufficient and

lost contact with reality, being able to say that white was black and black was white and
to modify the normal circumstances under which a language was used. Being under strict
control, this language even became unable to meet the aims of a language. To the few
people who used to read newspapers at that time, this language became some sort of an
interference hampering the real discourse. Maybe the wooden language was a test of
submission, to see whether someone was toeing the line of the communist party. You
spoke that language you were one of them, otherwise you were a threat. Let’s not forget
these deviations came not only from inside the language, they were made through
political action. The language couldn’t have become self-sufficient had it not been
imposed by the Securitate, by the laws punishing an alternative discourse. A democratic
language can never take that path, as there will always be diversity, polyphony, and
people can challenge the statements of a political language no matter how stupid; but
during those times there was no alternative to the wooden language. And that was the
gravest thing.”

In pursuing the Romanian case, Rodica Zafiu has made an attempt to observe the
evolution of the wooden language.

“As you follow closely the press language of the 1950’s and 1980’, it’s interesting to note
that there existed syntagms that have endured, but that there are changes in the overall
tone. The extreme violence of the wooden language of the 1950’s is striking, but this was
then lost. As the enemy probably vanished after the ‘50s, the wooden language violence
appeared occasionally and always in reference to foreign perils. There was no more
domestic need of this language. The wooden language increasingly acquired new
material, more like in a Mannerist way. Sentences were increasingly longer, compulsory
adjectives were ever more frequent and followed any noun referring to the party and
Communist dictator Nicolae Ceausescu. Then there was the development of a syntagm,
which would also grow longer and become tautological. Look for example at how some
event denominations changed. What was originally known as the August 23rd 1944
insurrection turned into a social and national, anti-Fascist and anti-Imperialist liberation
revolution. People were expected to repeat this endless syntagm time and again, just like
they were compelled to call Ceausescu secretary general of the Romanian Communist
Party and president of the Socialist Republic of Romania. This language became a burden
with its complications and clichés. The term ‘multilateral’ itself had become insufficient
and this had given way, at some point, to the mind-boggling expression ‘multilateral from
all points of view’. "

Rodica Zafiu also talks about the consequences of the wooden language over the first
years of Romanian democracy.
”Orwell’s examples have also found their way in the Romanian political language where
democracy was always ‘original’ and freedom emerged in contexts that would reverse its
meanings. As free speech became a currency in our country after 1990, people’s thinking
was still modelled on clichés and oppositions. The term ‘private’ for example, acquired a
negative meaning, referring to ‘something depriving’. People shunned the word
‘capitalist’, and instead used ‘market economy’, because many viewed capitalism as a
negative thing.”

Wooden language fortunately saw its demise along with the ideology that had engendered
it, Communism. As the thinking of societies that have endured Marxist regime recovers,
language also returns to health.
http://www.rri.ro/arh-art.shtml?lang=1&sec=9&art=4166

Limba de lemn (sau limbajul de lemn) este un termen lingvistic care desemnează
printre altele limba utilizată de oficialităţile regimurilor comuniste. Termenul traduce /
calchiază expresia franceză langue de bois.

Acest limbaj, difuzat pe diferite căi, orale sau scrise, impune fie sisteme ideologice,
precum comunismul, fie subsisteme, ce ţin de putere şi autoritate, cum ar fi subsisteme
economice, tehnologice, politice sau culturale.[1]

Limba de lemn nu este apanajul exclusiv al comuniştilor. Toţi specialiştii – medicii,

juriştii, militarii, preoţii, filosofii etc. – au limba lor de lemn. Diferenţa constă în faptul că
respectivele jargoane specializate înseamnă ceva, cel puţin pentru cei iniţiaţi, şi deci nu
sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le înţeleg, nici pentru cei ce nu le înţeleg.

Limba de lemn este astfel opusul transparenţei, ea trebuie descifrată, citită printre rânduri.

Limba de lemn ascunde realitatea, pe care o încapsulează în formulele prefabricate ale

doctrinei despre cum trebuie să fie realitatea.

Cuprins
[ascunde]
 1 Mijloc de dezinformare
 2 Limba de lemn în Biserică
 3 Note

 4 Bibliografie

[modificare] Mijloc de dezinformare

Utilizarea limbii de lemn este cel mai perfid mod de a escamota adevărul, de a abate
atenţia, de a arunca praf în ochii cititorului, sau a auditorului în cazul discursului politic,
în scopul inducerii în mintal a unei viziuni idealiste, a unei dogme ideologice, sau de a
anihila un adevăr. Scopul ascuns al limbii de lemn este mistificarea realităţii şi
manipularea mintalului. Cei care se folosesc de limba de lemn manifestă cea mai mare
teamă de adevăr. De aceea ei învelesc mereu minciuna într-un simulacru de adevăr.[2]

Limba de lemn utilizată atât în scris, cât şi în vorbire, în ziare, cărţi şi la radio, este
considerată capodopera dezinformării, deoarece este imposibil de folosit de cineva fără ca
acesta să nu devină în acelaşi timp şi dezinformator şi dezinformat. Principalele
caracteristici ale limbii de lemn sunt:[3]

 caracterul impersonal şi pasiv al frazelor (“relaţiile reciproce s-au strâns“, „într-o

atmosferă de stimă şi respect reciproc“, „s-au exprimat urări“ etc.)
 abundenţa mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativităţii (a
trebui, a fi dator, cu necesitate, negreşit, obligatoriu, neabătut etc.)
 maniheismul (lipsa nuanţelor, împărţirea strictă în doar două categorii ale oricărui
domeniu sau mulţimi de oameni – buni şi răi, prieteni şi duşmani, devotaţi şi
trădători, abstract şi concret, general şi particular, obiectiv şi subiectiv etc.)
 metaforele şi personificările excesive (hidra capitalistă, părintele popoarelor - cu
referire la Stalin etc.)
 codificarea (anumite cuvinte, ca „revizionist“ sau „duşman al poporului“, dau
semnalul de atac; altele, precum „lipsa de vigilenţă revoluţionară“, servesc drept
avertisment sau ameninţare etc).
 folosirea construcţiilor verbale în locul verbelor;
 folosirea pronumelui noi în locul pronumelui eu;
 prezenţa excesivă a comparaţiilor.

Mi-a venit ideea sa deschid acest topic dupa ce am ascultat, la o cafea, interviul lui
Stolojan de la "Turnul de control" la Total FM. Discursul sau era plin de expresii ale unui
limbaj de lemn.Iata cateva dintre ele:
-lada (groapa) de gunoi a istoriei - asta se trage chiar din anii '90, cand FSN-ul era la
putere si ii gratula pe PNL-isti si taranisti
- sistemul ticalosit - adica se vrea a spune ca sistemul era bun, dar s-a ticalosit dupa
aceea
- patrulaterul negru( sau rosu) - pe cand un hexagon maro?
- solutia imorala - o solutie inseamna o rezolvare a unei probleme, faptul ca e morala sau
imorala nici nu mai conteaza
Si cateva porecle pentru politicieni: Felix motanu', Razgandeanu/Moliceanu, Traian
Boc/Baselu'
Interviul lui Stolojan a fost plin de expresiile de mai sus, dovada clara a unui limbaj de
lemn, exact ca pe vremea comunistilor
Daca mai aveti si alte asemenea expresii - va rog sa le postati aici.
Eu sincer m-am saturat de acest tip de limbaj, acum ma amuza teribil.
Ah, era sa uit- in afara politicienilor, cei care folosesc astfel de expresii ori sunt
propagandisti, membri de partid, ori o fac din spirit de imitatie
Faci o mica confunzie. Ce ai subliniat tu sunt de fapt clisee. Pot face parte din constructii
de "limba de lemn" , dar ele in sine nu sunt decat clisee. (+ ca Razgandeanu etc sunt doar
infantilisme, ma rog intreaba un peremist ei sunt specializati pe astfel de constructii)

"Limbajul de lemn" se refera in general la constructiile bombastice, pline de forma dar cu

foarte putin sau total lipsite de fond. Practic, este o combinatie de clisee + laba verbala,
dand nastere in final de multe ori la constructii complicate care nu inseamna absolut
nimic sau prea putin comparativ cu efortul de a le spune.

Un exemplu ar fi : "Sa ne ancoram in sinergia faptelor, fara a eluda meandrele

concretului." al lui Ion Iliescu. Deasemenea sa nu uitam faimoasele " sa luptam pentru
propasirea neamului si aducerea Romaniei pe cele mai inalte culmi de civilizatie
multilateral dezvoltata"
"Să facem treabă bună" sintagmă utilizată şi reutilizată până la refuz de Mona Muscă.

Cliseele media si limba de lemn a prezentatorilor

Categoria “Catalin Radu-Tanase”:

- “…a fost batut cu salbaticie…” (traducere: i-a tras doua palme)

- “…dupa o urmarire ca-n filme…” ( traducere: s-au fugarit pe scari, si unul a cazut)
- ” …….ingrozitoarea catastrofa…” ( traducere: i s-a innecat unuia oaia)
- ” …….calvarul de neinchipuit…” ( traducere: le-a luat apa doi magari)
- ” …dupa o noapte de cosmar…” (traducere: li s-a taiat curentul)

Categoria “Marioara Murarescu”:

- “…Pe meleaguri bucurestene…”

- “…pe-un picior de plai mioritic…”
- “…plaiurile cantecului…” (femeia aia are ceva cu plaiurile…)

Categoria “Andreea Esca”:

- “…transmitem in direct de la fata locului…” (traducere: am inregistrat acum doua ore)

- ” …au dat dovada de o extrema vigilenta…” (traducere: Au venit dupa trei ore si au
facut proces verbal)
- “… actiunea prompta a fortelor de ordine…” ( Traducere:…la fel ca mai sus…)
- “…atmosfera este de-a dreptul incendiara…” (traducere: striga doi tampiti “Hai
Steaua!”)
- “…ritmurile trepidante…” ( traducere: canta Liviu Guta…)
Categoria “Slagare din marile vacante”:

- “…Un virtuoz al….”( aplicabil la orice, poate sa fie si drujba)

- “…Acest Frank Sinatra al plaiurilor mioritice…” (iarasi aplicabil la orice… si astia au
ceva cu plaiurile)
- ” …Vocea de peste ani…” ( a murit demult )

Categoria “Andreea Marin” :

” Nu-i asa..??” ( Ba asa e !!)

Obisnuiam sa cred ca ceea ce spunem noi, ca si crestini, este esential pentru comunicarea
Evangheliei. Astfel, mesajul rostit sau scris este cel mai important… Insa incet, incet am
inceput sa-mi dau seama ca puneam un accent mult prea mare pe continutul mesajului, in
detrimentul Persoanei care este de fapt mesajul. De multe ori aveam impresia ca ceea ce
voi spune va determina pe cineva sa fie interesat de Evanghelie. Mi-am dat insa seama ca
Mesajul este mult mai puternic atunci cand este intrupat. De aceea a venit Cristos pe
pamant si a luat forma umana. In intruparea Lui rezida forta si puterea mesajului Lui
salvator. Din acest motiv, ceea ce spunem, cuvintele pe care le rostim, nu reprezinta
esenta mesajului. Aceasta esenta rezida in fiintele noastre, in ceea ce suntem, in
caracterul nostru, in modul in care comunicam harul lui Cristos prin atitudinea noastra
fata de oameni. Oamenii vor fi atrasi de farmecul nostru, nu de discursurile noastre
spilcuite.

Mai mult decat oricand, oamenii disperati au nevoie de un Cristos intrupat in biserica Lui,
in noi, ucenicii Lui. De prea multe ori suntem buni de gura, dar slabi la capitolul actiune.
De aceea adoptam atat de usor limbajul de lemn. Pentru ca este superficial si nu necesita
efort. Este usor de asimilat si de transmis mai departe. Este infiorator cat de repede preiau
noii crestini acest limbaj si cat de repede isi pierd din prospetime. Este o delectare sa-l
auzi pe un nou convertit vorbind intr-un limbaj normal despre experienta traita cu Cristos.
Daca-l ascultam dupa un an vorbind despre aceeasi experienta, limbajul va fi atat de
inlemnit, incat mai nimeni nu-l va intelege. Nu ne trezim din transa decat dupa ce
prietenul pe care l-am adus la biserica ne intreaba jenat: „Dar voi nu stiti sa vorbiti
normal?”

Cineva predica recent despre rugaciunile standard care se repeta mecanic in fiecare
duminica. Nici nu trebuie sa dau exemple, le stim cu totii. Marea problema este ca
limbajul de lemn nu se opreste acolo, chiar daca in rugaciunile noastre el este cel mai
evident. Eliminarea limbajului de lemn cere mult efort si concentrare. Insa renuntarea la
el este un exercitiu absolut necesar pentru a intrupa mesajul lui Cristos in limbajul
contemporan, actual. Oamenii trebuie sa-L cunoasca pe Cristos in mod real, in limba lor,
nu intr-un dialect de la inceputul secolului trecut sau in limba de trib a unei subculturi.
Apoi, dupa intruparea in limbaj, va veni si intruparea in caracterul si atitudinile noastre.
Modul in care vorbim ne afecteaza caracterul. Cuvintele pe care le rostim ne transforma
fiintele, pentru ca la inceput a fost Cuvantul. Daca vorbim cu limba de lemn, vom fi ca de
lemn, adica inflexibili si… inflamabili.
O dovada clara a acestui divort intre mesajul rostit si intruparea mesajului se reflecta in
extremele adoptate de membrii unor grupari de dreapta asa-zise crestine, numiti uneori si
moralisti, care protesteaza iritati in dreapta si in stanga, se inflameaza la cea mai mica
abatere a societatii de la o lista de precepte, fie ele chiar si morale. Nu aceasta este
atitudinea care-L va comunica pe Cristos. Uciderea doctorilor care fac avorturi poate fi o
solutie temporara, insa ea incalca flagrant spiritul invataturii lui Isus. De asemenea,
instigarea la asasinarea unui presedinte de tara, fie chiar si comunist, este un exemplu clar
de ratacire in hatisurile unui limbaj lemnos care ne gadila urechile infundate, dar
comunica un mesaj nociv si impietrit.

Din pacate, ne-am obisnuit sa folosim cu nonsalanta o pleiada de expresii care pentru cei
din afara spatiului evanghelic nu au nici un sens. Uneori ne aparam de aceasta acuzatie,
spunand ca trebuie sa ai Duhul Sfant ca sa intelegi Biblia. Desi acest lucru este in parte
adevarat, Cristos n-a vorbit pe pamant in limbi ceresti si ingeresti, ci in aramaica. Aceasta
nu inseamna ca si noi trebuie sa vorbim in aramaica (desi, din obiceiurile exegetice ale
unor lideri religiosi, cam asa ar reiesi…). Noi trebuie sa vorbim in limba romana. Nu intr-
un dialect evanghelic al limbii romane, ci chiar in limba romana. Nu de putine ori,
oamenii care intra in bisericile noastre nu pricep o multime de termeni si expresii.
Conceptul de „partasie”, spre exemplu, este complet strain celor din afara. Indraznesc
chiar sa spun ca acest termen adanc incetatenit ne este strain chiar si noua, evanghelicilor.
Ironia este ca il folosim foarte des, dar nu-l pricepem deloc. Intr-un dictionar de sinonime
cuvantul „partasie” are urmatoarea explicatie: „avantajare, favorizare, patima, partinire,
protejare, subiectivism”. Propun cu aceasta ocazie renuntarea la acest termen si inlocuirea
lui cu termenul de „comuniune”, care comunica mult mai bine ideea biblica si este mult
mai apropiat de limba romana. Am putea considera acest lucru ca fiind primul pas in
lupta impotriva limbii de lemn…

Succesul in a-L comunica pe Cristos lumii intr-un fel proaspat si atragator atarna in
extrem de mare masura de disponibilitatea noastra de a depune eforturi sustinute pentru a
ne lupta cu limbajul de lemn. Este o lupta a fiecaruia dintre noi, nu doar a liderilor
bisericesti, desi a lor este cea mai mare responsabilitate in educarea credinciosilor. In
mod clar, un limbaj de lemn care pleaca de la amvon se va perpetua in congregatie.
Efortul de a gasi cuvinte si expresii din limbajul normal, contemporan, nu va reusi doar
sa-L comunice mai bine pe Cristos, dar va avea si un efect de improspatare a propriei
noastre vieti de credinta. Aceasta improspatare ne va ajuta sa traim si sa simtim
implicatiile intruparii Domnului Isus in propria noastra viata, facandu-i pe oameni sa
descopere intr-adevar in noi pe ucenicii Domnului.

Daniel Manastireanu