Motorul sincron cu magneti permanenti din

pamanturi rare fara crestaturi

1. Magneţi permanenţi

Dezavantajele masinii sincrone in constructie clasica, cu excitatie

electromagnetica :
− prezenta sistemului perii – inele colectoare pentru alimentarea excitatiei;
− necesitatea unei surse de curent continuu care poate fi o amsina de curent
continuu sau un redresor comandat;
Solutia la puteri mici si medii: folosirea magnetilor permanenti.
Magneţii permanenţi (MP) sau materialele magnetice dure sunt caracterizate
printr-o rezistenţă mare la demagnetizare, odată ce acestea au fost magnetizate. MP
reprezintă una dintre cele mai importante direcţii ale cercetării ştiinţifice contemporane,
asemănătoare cu materialele radioactive. Utilizând tehnici experimentale tot mai
avansate, de o remarcabilă fineţe şi putere de pătrundere, câmpul cercetărilor în domeniu
a fost considerabil lărgit. Studiului materialelor cristaline masive i s-au adaugat, rând pe
rând, studiul magnetismului eşantioanelor cu geometrie specială (straturile subţiri şi
multistraturile, particulele fine, firele şi fibrele), cel al magnetismului sistemelor
dezordonate şi amorfe, al nanostructurilor, al moleculelor organice şi al lichidelor
magnetice, fiecare din ele cu un câmp enorm de aplicaţii posibile. Adesea „ignoraţi“
deoarece în echipamentele în care sunt introduşi, rolul lor este pus puţin în evidenţă,
magneţii permanenţi s-au afirmat în prezent drept componente indispensabile în cele mai
diverse domenii ale tehnicii şi activităţii sociale.
Calitatea esenţială a unui magnet permanent este proprietatea sa de a stoca cu
pierderi neglijabile energia magnetică. În consecinţă MP va genera un câmp magnetic
propriu, fapt ce conferă independenţă energetică dispozitivelor şi instalaţiilor dotate cu
asemenea elemente şi se mai dovedeşte util atunci când restricţii de spaţiu interzic
folosirea electromagneţilor. Energia necesară menţinerii câmpului este înmagazinată în
magnet în decursul procesului magnetizării sale iniţiale, într-un câmp exterior foarte
puternic, dupa înlăturarea căruia magnetul păstrează o importantă magnetizaţie (sau
inducţie) remanentă Mr. O asemenea remanenţă presupune, evident, şi o magnetizaţie
(sau inducţie) de saturaţie ridicată, MS. Magneţii permanenţi (MP) artificiali au un proces
de fabricaţie complex, care include mai multe faze (de ex. amestecul pulberii,
sinterizarea, încălzirea şi răcirea controlată în câmp magnetic) care pot fi realizate numai
în întreprinderi de profil. Fabrici de producere a MP s-au dezvoltat în toată lumea
inclusiv America, Europa, China, Japonia. Materialele magnetice dure sunt caracterizate
printr-o rezistenţă mare la demagnetizare, odată ce acestea au fost magnetizate, deci pot fi
transpostate scoase din circuitul magnetic până la beneficiar. Materialele magnetice din
pământuri rare (de ex. neodim-fier-bohr) sunt magnetizate în faza finală a procesului de
fabricaţie. În schimb magneţii din ferită, care au energii interne mai mici pot fi
magnetizaţi în instalaţii la beneficiar. Complexitatea instalaţiei de magnetizare depinde
de direcţia de magnetizare şi de numărul perechilor de poli.

2. Magneti permanenti din pamanturi rare

Magnetii din pamanturi rare sunt magneti permanenti realizati din aliaje a
pamanturilor rare cu metale precum fierul, nichelul sau cobalt. Magnetii din pamanturi
rare sunt cei mai puternici magnetii permanenti existenti la ora actuala fiind mult mai
puternici decat magnetii din AlNiCo sau ferite. Campul magnetic produs de acesti
magneti poate atinge chiar si o valoare a inductiei de 1.4 T pe cand cei din ferite, de
exemplu, ajung doar pana la (0.5-1)T. Din punct de vedere al materialului folosit
magnetii permanenti din pamanturi rare sunt de doua tipuri: din Neodim sau Samariu-
Cobalt(SmCo).
Temperatura Curie a magnetilor permanenti din pamanturi rare este de 310-400 0C
deci in forma lor pura proprietatile lor magnetice apar la temperaturi scazute, de aceea
sunt folositi in cambinatii cu alte metale precum fier, nichel, cobalt, a caror temperatura
Curie este mai ridicata.

3. Maşina sincronă cu magneţi permanenţi

Magneţii permanenţi şi-au găsit aplicaţie şi în construcţia maşinilor sincrone

înlocuind sistemul de excitaţie cu ajutorul unor înfăşurări străbătute de curent continuu.
Maşinile sincrone cu magneţi permanenţi se utilizează îndeosebi ca generatoare
autonome funcţionând la frecvenţa standard sau frecvenţe mai ridicate, cu puteri
ajungând până la câteva sute de kVA. Avantajele acestor maşini constau, în afara de lipsa
înfaşurării de excitaţie, în: simplificarea construcţiei, lipsa contactelor alunecatoare
asociate excitaţiei electromagnetice, siguranţa mărită în funcţionare, dimensiuni de
gabarit şi greutate mai reduse, preţ de cost mai scăzut decât maşinile generatoare de
constructie clasică şi, bineinţeles, randament superior datorită lipsei pierderilor de
excitaţie. La toate acestea adăugam ca nu mai este nevoie de o sursă de excitaţie.
Dezavantajul principal al generatoarelor cu magneţi permanenţi constă în imposibilitatea
reglării fluxului de excitaţie, ceea ce limitează domeniul lor de funcţionare.
Motoarele sincrone cu magneţi permanenţi prezintă aceleaşi avantaje ca şi
generatoarele similare. Pentru motoare nu este importantă cerinţa reglării fluxului de
excitaţie. Calculându-se corespunzător circuitul magnetic al motorului este posibilă
funcţionarea la cos φ =1 şi chiar la cos φ capacitiv, situaţie nerealizată de nici un alt tip
de motor de curent alternativ. Motoarele sincrone cu magneţi permanenţi concurează din
punctul vedere al indicatorilor energetici - randament şi factor de putere - atât motoarele
reactive cât şi cele cu histerezis, dar chiar şi pe cele asincrone, fiind depăşite doar de cele
universale cu colector. Din punctul de vedere al utilizării materialelor active motorul cu
magneţi permanenţi concurează pe cel reactiv, este oarecum egal cu motorul cu histerezis
şi este depăşit de cel asincron.
Generatoarele sincrone cu magneţi permanenţi, cu concepţia celor de foarte mică
putere, prezintă două variante constructive: cu poli cu gheară şi cu poli aparenţi de
construcţie obişnuită. Rotorul cu poli în formă de gheare constă dintr-un magnet cilindric
magnetizat în sens axial şi două şaibe din material feromagnetic de o parte şi de alta a
magnetului, şaibele prezentând o serie de armături polare care se interpătrund alternativ
la periferia exterioară a magnetului, formând un sistem magnetic multipolar. Statorul nu
prezintă nimic deosebit. În cealaltă construcţie magneţii permanenţi înlocuiesc miezurile
pieselor polare aparente din construcţia obişnuită. Piesele polare din material
feromagnetic lipite de magneţi prezintă colivii separate.
Ca magneţi permanenţi se utilizează aliaje speciale cu diferite denumiri (alni,
alnico, magnico, alnisi etc.). În general, aceste materiale sunt foarte dure şi casante, iar
magneţii respectivi nu pot fi prelucraţi cu utilajele obişnuite. Ei sint turnaţi în forma
practic definitivă, fiind prelucraţi la precizia necesară asamblării doar prin polisare. În
ultima vreme, se utilizează însa cu mult succes magneţi ceramici, realizaţi din pulbere
feromagnetică şi din alte componente, tot sub formă de pulbere, prin presare şi prin
preelucrare termică.
Demagnetizarea maximă a magneţilor permanenti ai maşinii sincrone se produce
sub influenţa reacţiei statorice în cazul curentului maxim posibil şi al regimului inductiv.
Asemenea situaţie se întâlneşte în caz de scurtcircuit la borne, în care caz se poate
produce chiar o demagnetizare ireversibilă a magnetului permanent. În scopul reducerii
acţiunii demagnetizante a reacţiei indusului în caz de scurtcircuit, generatorul sincron cu
poli aparenţi este prevăzut cu poli cu dispersie mărite, cu circuite amortizoare la suprafaţa
polilor (colivie de amortizoare sau talpă polară masivă). În acelaşi timp trebuie avut în
vedere ca permeabilitatea relativă a magneţilor permanenţi nu este deloc mare şi se
măsoara în unităţi sau zeci de unităţi, ceea ce influenţează funcţionarea maşinii slăbind,
de exemplu, reacţia longitudinală a indusului.
În ceea ce priveşte motorul sincron cu magneti, evidenţiem un fenomen neplăcut
care apare la pornire. Fluxul constant al rotorului induce în timpul regimului tranzitoriu al
pornirii o t.e.m. în stator, în fiecare înfăşurare de fază conectată la reţeaua de alimentare.
Curentul produs de aceasta t.e.m. are o frecvenţa variabilă o dată cu turaţia rotorului. El
cauzează apariţia unui cuplu de pornire care influenţează destul de puternic curba
cuplului rezultant în domeniul alunecarilor mari. Un asemenea fenomen nu se întâlneşte
la maşina cu excitaţie electromagnetică care în timpul pornirii are circuitul de excitaţie
ori deschis, ori nealimentat şi închis pe o rezistenţă de mare valoare. În plus, în timpul
pornirii la viteze subsincrone în circuitul statoric apar curenţi care depăşesc curenţii de
scurtcircuit şi care demagnetizează puternic magneţii permanenţi. Datorită acestor
neajunsuri, motorul sincron cu magneţi permanenţi se utilizeaza rar, de cele mai multe ori
în combinaţiecu elemente de inducţie sau cu histerezis pentru pornire.
Schema de principiu a motorul:
 Date introductive:

• Diametru rotor: Dr =100mm;

• Grosime întrefier: δ =0,5mm;
• Înălţimea magnet: hm=3mm;
• Grosimea jugului: h jr =7mm;
• Lungime pol : lp =10mm;
• Inaltime bobinaj : gbob =6mm;
• Numar de poli : n=8;

Din construcţie, maşina este cu întrefier mic şi cu relaxare de flux.

• Coeficient de dispersie: kσ =1,1;

• Coeficient de saturaţie: k s =1,1;
• Permeabilitatea magnetica relativa : μrm =1,1;
• Inductia magnetica remanenta : Br =0,5;

Obiectul proiectarii constitue de a gasi configuratia geometrica a motorului care

satisface urmatoarele valori impuse pentru inductiile magnetice din masina :
- inductia in intrefier : Bδ = 0,5 T;
- inductia in jugul rotoric : Bjr intre 1T si 1,2T