© Teofania, 2001. Toate drepturile rezervate. Str. Emile Zola, nr. 28, 2400 — Sibiu Tel. /fax 069.432323; tel. 069.239473 Mobil: 092.17.08.63 ISBN 973-85097-4-2 Tiparul: . au” Sibiu a Tel & Fax: 069/23.11.10 BIBLIOTECA NOULUI TESTAMENT 1 Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc Asist. Drd. Daniel Mihoc Drd. Ioan Mihoe INTRODUCERE iN STUDIUL NOULUI TESTAMENT Volumul | Edifia a doua Tsofenia Sibiu — 2001BIBLIOTHECA NOVI TESTAMENTI 1 Fr. Prof. Dr. Vasile Mihoc Assist. Daniel Mihoc oan Mihoc INTRODUCTION TO THE NEW TESTAMENT Volume | Second edition © Teofania, 2001. All rights reserved. Cuvant inainte je @ acestui volum, publicat intr-un tiraj destul de redus, sa cepuizat imediat, A devenit, deci, necesard pregitirea unei noi edifii. In vederea reeditarii am procedat la o atenté revizuire si completare a materialului, avand in vedere mai ales necesitafile predarii Studiului Noului Testament la facultatile noastre de teologie. Disciplinele Studiului Noului Testament sunt numai partial acoperite de volumele publicate pang acum in limba romana. Dac exist materiale serioase de Introducere (isagogie) a Noului Testament = incepénd mai ales cu eminenta realizare in domeniu datorati Parintelui Vasile Gheorghiu (Cernauti, 1929) — suntem deficitari la discipline ca Ermineutica biblica, Exegeza Noului Testament si Teologia Noului Testament. Aceasti lipsii o resimt in mod acut mai ales studenfii teologi, pusi in situatia de a-si cduta materialele pentru examene in surse variate si nu intotdeauna ugor de gasit. Dar o resimt, de asemenca, credinciosii doritori de a cunoaste mai indeaproape cuvantul lui Dumnezeu, si pe baza unei documentari care s& aibaigirul competentei stiintific-teologi Tata de ce am socotit potrivit si initiem tiparirea unei serii de volume ~ sub titlul generic Biblioteca Noului Testament ~ cuprinzind materiale care s& acopere toate disciplinele Studiului Noului Testament, la nivelul exigentelor epocii actuale, dar, totodata, intr-un mod sintetic si corespunzitor unei pturi cat mai largi de cititori. fi avem in vedere in primul rnd, pe studentii teologi, dar nu mai put pe tofi cei interesafi de a descoperi pentru ei ingisi si pentru propaisirea lor duhovniceasca serierile inspirate de Duhul Sfant cuprinse in a doua parte a Biblie. Volumul I al seriei pe care o initiem cuprinde mai intai storia epocii Noului Testament, apoi o scurt& Introducere generald in Noul Testament si, in sfirsit, Introduceri speciale la cele patra Sfinte6 Introducere in Studiul Noului Testament Evanghelii. Este, vorba, deci, de subiecte mai cunoscute decit altele si ‘mai mult ilustrate in literatura neotestamentard roméneasca. Reluarea lor ~ bineinfeles, din perspectiva seriei proiectate ~ nu numai c& nu este superflud, ci, dimpotriva, se videste absolut necesar’. Cici va exista 0 continuitate, pe traseul unui curs ascendent, intre acest volum sicele care vor urma, | Ne apropiem cu sfial& si eu constinja nevredniciei de scririle inspirate ale Noului Testament, aceste scrieri in care risuni cuvéintul 1ui Hristos Insusi si euvantul Apostolilor Sai in calitatea lor de martori ai Cuvantului intrupat. Lui ne plecdm cu umilingl, rugindu-L st inecuvinteze Iucrarea inceputi si s-o facd deplin roditoare in viaja Bisericii noastre Ortodoxe gi a Teologiei romanesti.. Autorii Disciplinele Studiului Noului Testament Studiul Noului Testament este una din ramurile cele mai importante ale teologiei crestine. O ramuri de o bogatie fird seaman, ilustraté prin cercetiri care ineep cu operele celor mai vechi Parinji si dascali al Bisericii si care se continua pe intreg parcursul celor dou milenii de istorie crestin&. Fiind insd o disciplina extrem de complexa, care a cunoscut 0 dezyoltare cu totul deosebita mai ales in ultimele veact Studiul Noului Testament cuprinde, de fapt, urmitoarele discipline: Istoria epocii Noului Testament. Nu putem studia Noul Testament fird a fine seama de contextul istoric in care s-au desfasurat evenimentele pe care le relateaz’. Crestinismul a apdrut si s-a raspdndit intr-un cadru istoric si geografic destul de clar delimitat. De asemenea, cirile cuprinse in canomul Noului Testament au fost serise in anumite situatii si raspund la probleme specifice care, de multe ori, nu pot fi injelese fir o cunoastere a cadrului istorie mai larg in care ‘au aparut, In general, specialistii delimiteazt cadrul cronologic al ipline intre epoca lui Alexandru cel Mare (+ 323 1H.) si ultima mare revolta iudaica (132-135 d.H.). Bibliografie: L Ievoare IOSIF FLAVIU, Antichitdyi iudaice, carte I-X, trad. de lon Acsan, Hasefer, Bucuresti, 2000, IDEM, Istoria razboiulut iudeilor impotriva romanilor, traducere de Gheneli Wolf si fon Acsan, Editura Hasefer, Bucuresti, 1997 (abr: Iosif’ FLAVIU, Rézboiut iudaic). The Life and Works of Flavius Josephus, trad. de William Whiston, Ed. Holt, Rinehart and Winston, New York, fa EUSEBIU DE CEZAREEA, istoria bisericeascé, in Scrieri, Partea intaia, trad. de Pr, Prof. T. BODOGAE, col. ,Parint si seriitori bisericesti*8 Introducere in Studiul Noului Testament 13, Ed. Institutului Biblie si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1987 (abr: Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeased. 1 Cart gi studi ABEL, F. M,, Histoire de la Palestine, Paris, 1951-1952. ABRUDAN, Dumitru, osif Flaviu ~ istoric al epocii intertestamemtare Importanya sa pentru cunoasterea contextului in care a aparut cresinismul, in ,Mitropolia Ardealului*, XXXU (1987), nr. 3, p. 20. APOYPIAHY, iffac, loropia suv xpdvov ime Kevrie Auabties. Pournaras, Tesalonic, 1985 (abr-: ATOYPIAHE, loroo‘e) IDEM, Jazcpia ens Sonowetag rou loperii, EAknveed Vpduara, Atena, 1995, BALCA, Nicolae, storia flozofiei untice, Editura Institutului Biblic yi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1982 (abr. BALCA, Istoria flazofie). BARRETT, C. K., The New Testament Background: Selected Documents, SPCK., London, 1961 (abr: BARRETT, New Testament Background). CORBU, Adrian, Istoria politica a epocii Nowlui Testament, in ,Altarul Banatului serie noua, VIM (1997), ne. 7-9, p. 83-91 CORBU. Agapie, Situaya sociala in Tara Sfanta in epoca Noului Testament, in .Teologia”, II (1998), nr. 1-2, p. 57-63. DANIELOU, 1., Message évangelique et culture hellénistique, 1961. DRIMBA, Ovidiu, storia culnurit $i civilizayei, vol. 1, Editura stiintific si ‘enciclopedic’, Bucuresti, 1984 (abr. DRIMBA, lstoria culturi) IERIMA, Pavel, Epoca irodiand dupa scrierile (ui Iosif Flav, in Revista Teologica, serie noua, X (2000), nr. 2, p. 128-163. MARCU, Grigorie, O sting nowi: Istoria vremurilor neotestamentare, Sibiu, 1946. IDEM, Mediud de aparitie al cdrtilor Noului Testament, in ,Mitropolia Ardealului nr. 46/1976, p. 252-272. MAY. Herbert, Oxford Bible Atlas, Oxford University Press, New York Toronto, 1984’, MIHOC, Vasile, Samariteni, iy ,Mitropotia Ardealului, nr. 7-9/1980, p. 625-632. MOMMSEN, Theodor, foria romand, vol. FIV, trad. de Joachim Nicolaus, Editura Enciclopedies, Bucuresti, 1987-1991 (abr. MOMMSEN, Istaria romana) PFEIFFER, R., History of New Testament Times, 1949. Disciplinele Studiului Noului Testament 9 ROETZEL, Calvin J., The World That Shaped the New Testament, John Knox Press, Atlanta, 1985 (abr.: ROETZEL, The World). ROPS, Daniel, Jésus en son temps, Fayard, Paris,1945 (abr.: ROPS, Jésus en son temps) IDEM, La vie quotidienne en Palestine au temps de Jésus, Machete, Paris, 1961 (abr.: ROPS, La vie quotidienne). SCHORER, Emil, The History of the Jewish People in the Age of Jesus Christ (175 B.C. ~ A.D. 135), A new English version revised and edited by Geza Vermes, Fergus Millar, Martin Goodman, Edinburgh, 4 vol, 1973-1987 (abr: SCHURER, History) SUETONIUS, C. Tranquillus, Viele celor doisprezece cezari, rad. de D. Popescu si C. V. Georoc, Editura stiintifica, Bucuresti, 1958 (abr. SUETONIUS, Doisprezece cezari. TRICOT, A. Le milieu du Nouveau Testament, in Introduction & la Bible Tome Il ~ Le Nouveau Testament, sous la direction de A. Robert et ‘A. Feuille, Desclée & Cie, Toumai, 1959 (abr: TRICOT, Le milieu) TUDOR, Dumitru, Cezar, Editura enciclopedied romana, Bucuresti. 196. IDEM, Figuri de imparayi romani, vol. |-2, Editura eneiclopedied romind, Bucuresti, 1974 (abr.: TUDOR, Imparayi romani), TUDOR, Dumitru (coordonator), Enciclopedia civilizariei romane, Editura stiingificd si enciclopedicd, Bucuresti, 1982 (abr: Enciclopedia civilizatie’. Arheologia biblicd este o disciplina mai noua. Cercetirile arheologice constituie 0 sursi importanté de informatii privind circumstanjele sociale, geografice, politice, culturale, religioase in care au aparut cartile care formeaza canonul Noului Testament, Bibliografie: ABRUDAN, Dumitru si Emilian CORNITESCU, Arheologie biblicd, Bucuresti, 1994. ALBRIGHT, W. F, De “age de la pierre a la chrétienté, 1951 IDEM, Archéologie de la Palestine, 1955. BAEZ-CAMARGO, G., Archaeological Commentary on the Bible, Doubleday, New York, 1986. BARROUS, A. G., Manuel d archéologie biblique, 1939, CORSWANT, W., Dictionnaire archéologie biblique, 1956. FINEGAN, J. The Archaeology of the New Testament, vol. k: The Life of Jesus and the Beginning of the Early Church, ed. rev., Princeton University, 1992; vol. Il: The Mediterranean World of the Early Christian Apostles, Weswview, Boulder, 198110 Introducere in Suaiul Noului Testament GROLLENBERG, L. H., dias de fa Bibi, 1955 EREUASS Te deol inthe Time of Jesus, Fortress. Philadelphia, 1969, oa "es of the Gospels, Herder and Herder, New York, MAY, HG, Oxford Bi mY ona rford ‘Bible Aras, Oxford University Press, New EYERS, E. M. (ed.), The Oxford Encyclo ppedia of Archaeology in rer ee etter nar Times Atlas of the Bible, Times Books, 1989, I limbii originale (grec i abil o (grecesti) a Noului Testa Ghigetul acest discipline il reprezinté cunoasterea dialectull commun fl ntl poeea 2 casi fe serise carile Noului Testament, O b imbii i inelegeren core a a extulat Noului Testament conribuie la Bibliogratie: ABEL, P. M,, Grammaire di . lu grec bibligue, Pais, 1927, CARRERA, Ne i tntroduction Grammar of New Testament Greek, 1965 » M.. Grammaire greeque di Nouveau Testament, 1966, SCHMOLLER, A., Ha ic 1965. 8" Handkontordanz zum griechischen Newen Testament, TAYLOR, V., The Text of the Ne +» The Text of the New Testament, 1963. WENHAM, J. W., The Elements of New Testament Greek, 1965. scoirdtroducerea (isagogia) in cArtile Noului Gisciplina ‘biblics, introducerea in eirile Noului vant 2 Seoliat incepand eu secolul al XVIMl-lea, PAringii Biseriii si Scrona Painc nrna oan oan ene edt azional. i introductiva gpiscop de leranolis(ncepuul sc. It) tn eteva ragimens eras Alecanasneatt, Fusebiu de Cezarcea. Teofil de Antiohia, Clement shen Tanti si SE Irineu, ne ofr informatii importante legate de Canonului, iar Origen este preocupat de autenticitate impul aparitiei mai multor cdrti din Noul Testament, Ca introductiv in cartile Sfintei Scripturi poate fi socotita scrierea iivodug éntcouog chic Beta fe, atribuita Sfintului aubiepiscopul Alexandriel (e373) 9 buts SPEntlui Atanasie, Disciplinele Studiului Noului Testament u Obiectul Introducerii in carjile Noului Testament este de a urmari soarta acestor carfi din momentul aparitiei lor pana in zilele noastre. Isagogia se refer’ pe de o parte la Noul Testament in ansamblu, $i atunei vorbim de isagogie generala. In cuprinsul acesteia yom regasi_urmatoarele probleme: Istoria canonului Nou! Testament; Inspiratia, _autenticitatea si canonicitatea_Noului Testament: Istoria textului Noului Testament; Istoria traducerilor Noului Testament. Pe de alta parte, isagogia priveste indeaproape fiecare scriere in parte. Avem de a face in acest caz cu 0 isagogie special a cirei arie de lueru cuprinde rezolvarea_urmatoarelor probleme: Cine este autorul? Cand gi unde a scris? In ce imprejurari? Ce scop a urmarit? Cui s-a adresat? In ce limba a seris? Este autenticd sorierea care s-a plstrat pdnd astizi? Si-a pistrat ea unitatea si integritatea? De rezultatele pe care le pune la dispozitie Introducerea depinde in cea mai mare misura realizarea comentariului Noului Testament. liografie: BARKER, G. W,, W, L. LANE, J. R, MICHAELS, The New Testament ‘Speaks, Harper & Row, San Francisco, 1969 (abr.: BARKER, The ‘New Testament) BALASESCU, Nifon, Isagoghi sau Introducere in crite Sfitei Scripturi a Vechiului si Noului Testament, Bucuresti, 1858, BROWN, Raymond E., Am Introduction to the New Testament, Doubleday, ‘New York, 1997 (abr.: BROWN, Introduction). COLLINS, R. F. Jntroduetion to the New Testament, Doubleday, New York, 1983 (abr.: COLLINS, Introduction). DOUGLAS, J. D, (ed.), The New Bible Dictionary, Inter-Varsity Press, London, 1962 (abr.: New Bible Dictionary). Acest dietonar a aparut si in traducere roméneasca cu titlul Dicfionar biblic, Edit. ,Cartea {restin’, Oradea, 1995 (abr.: Dictionar bibli). GHEORGHIU, Vasile, buroducere in sfiuele eiiti ale Testamentului Now, ‘Cemiusi, 1929 (abr.: GHEORGHIU, Intraducere). GRANDMAISON, Léonce de, Jésus Christ, sa personne, son message, ses iprewes, ition abrégée, col. .Verbum Salutis*, 1, Paris, 1930 {abr.: GRANDMAISON, Jesus Chis), GUTHRIE, Donald, New Testament Introduction, Apollos, Leicester, England & Intervarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 1990 abr.: GUTHRIE, Introduetion). HARRINGTON, Wilfrid, Record of Revelation (The Bible) ~ Record of the ‘Promise (The Old Testament) ~ Record of the Fulfillment (The New Testament), The Priory Press, Chicago, 1965. Vom cita Iuerarea dupa editia ffanceza, in traducerea lui J. Winandy, sub tillnD Introducere in Studiul Noului Testament Nowelle Introduction la Bible, Editions du Seuil, 1971 (abr HARRINGTON, /ntroduction). RAPABIAOIOYAOS, lodvung, Beowywyr) ory Kawrf Atabrien, Pournara. Tesalonie, 1991 (abr. KAPABLAONOYAOE, Htoayay7. KUMMEL, W. G., Introduction to the New Testament, 2 vol.. editie rev zuita, Abingdon, Nashville, 1986, LAYMON, Charles M. (ed.), The Interpreter's One-Volume Commentary on the Bible, Collins, London-Glasgow, 1972 (abr.: Interpreter's One- Volume Commentary). METZGER, B. M., The New Testament: Its Background, Growth, and Content, Abingdon, Nashville, 1983. MOFFATT, J, 4m Introduction to the Literature of the Clark, Edinburgh, 1918°. MUNTEANU, Liviu. Compendin de Introducere in Cartile Nowlui Testament, Cluj, 1941 NICOLAESCU, Nicolae 1, Grigorie MARCU, Softon VLAD, Liviu G, MUNTEANU, Studiul Noului Testament. Pentru Institutele Teologice, Edit. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1983* (abr.: Studiul Noului Tesiament). OLARIU, losif luliu, Introducere in cartile Noului Testament, Caransebes, 1913. ROBERT, A. et A. FEUILLET, Introduction a Ia Bible, \-ll, Desclée et Cie, Tournai, 1959 (abr.: ROBERT et FEUILLET, Introduction) SCHENKE, H. M. si K, M. FISCHER, Einleitung in die Schriften des Neuen Testaments, 2 vol., 1978-1979, SCHWEIZER, E., A Theological Introduction to the New Testament, Abingdon, Nashville, 1991 SCRIBAN, luliu, Curs de Introducere in cartile Noului Testament, Bucuresti, 1930. TOFANA, Stelian, Introducere in Studiul Noului Testament, Vol. |: Text si Canon, Epoca Noului Testament, Presa Universitara Clujeand, Cluj- ‘Napoca, 1997, New Testament, Ermineutica biblie#. Numele disciplinei vine de la verbul épuenvebewv, care inseamna a explica, a tilmaci, a interpreta, inc din sec. 11. se poate vorbi ve inceputurile viitoarei discipline a Ermineutieii. In lucrarea A’ Acts (Cheia), episcopul Meliton din Sardes (170 dH.) a voit s& dea lista celor mai obisnuifi tropi biblici si explicarea lor. Obiectul acestei discipline il reprezinta stabilirea principiilor $i regulilor care permit o explicare (t8lmacire) corecti a Sfintei Seripturi ‘in general si a Noului Testament in special Disciplinele Studiului Noului Testament 5 Ermineutica cuprinde tei diviziuni: noemiea (teoria sensurilor Sfintei Scripturi); euristiea (aflarea si identificarea sensurilor in diferite texte biblice) si proforistica (aplicarea sensului celui mai potrivit in cazul textelor dificil de interpretat), Bibliografie: BASARAB, M., Ermineutica biblica, Oradea, 1997. BLACMAN. D. C., Biblical Interpretation, 1957. BRAUN, D. M., The Sensus Plenior of Sacred Scripture, 1945. CHIRICESCU, C., Ermineutica Biblicd, Bucuresti, 1895, COPPENS, J.. Problémes et méthodes d'exégese biblique, 1950, GRANT, R. M.. 4 Short History of tne Interpretation of the Bible, 1965. GRELOT. P., Sens chrétien de Ancien Testament, Desclée & Co, Tournal, 1962 GUILLEMETTE, N., Introduction 4 la lecture du Nouveau Testament, Cerf, Paris, 1980, JEANROND, W. G., Text and Interpretation as Categories of Theological Thinking, 1988. MARCU, Grigorie, Preocupdri ermnutice de interes uctual panortodox $i ecumenist, in rev. .Mitropolia Ardealului™, 7-8/1958, p, 484-515, MIHOC, Vasile, Sensul tipic al Vechiului Testament dupa I Corineni 10, 1- 11, MA, XX1 (1976), p. 273.285, IDEM, Actualitatea exegezei biblice a Sfimilor Paring in vol. Biblie si teologie. Prinos de cinstire Parintelui Profesor Dr. Nicolae Neaga Ja implinirea varstei de 95 de ani, Sibiu, 1997, p. 52-74: The Actuality of Church Fathers’ Biblical Exegesis, in vol. James DUNN, Ulrich LUZ, Hans KLEIN und Vasile MIHOC (ed,), Auslegung der Bibel, col. ,Wissenschaftliche Untersuchungen zum Neuen Testament, 130, Mohr Siebeck, Tubingen, 2000, p. 3-28, IDEM, Tipologia ca metoda de interpretare cresting a Vechiului Testament, in Altarul Banatului*, VIM (1997), ne. 7-9, p, 28-39, NICOLAESCU, Nicolae I., Biserica Ortodoxa, pastrdioarea celor mai bune traditit $i metode de exegeci biblica, in rev. .Studii Teologice™, 1- 2/1952, p. 113-133. ROBINSON. M. J. siJ. B. COBB, The New Hermeneutic, 1964 SCRIBAN, luliu, Manual de Erminewticd Biblica, Bucuresti, 1922, SUCIU, lustin, Ermineutica biblicd, Arad, 1933. Exegeza Noului Testament. Cea mai veche importanté dintre aceste discipline este exegeza, adic: sau comentariul carjilor Noului Testament, Aplicarea practic a Principiilor ermineuticii este sarcina exegezei. Aceasta este tot atat de4 Introducere in Studiul Noului Testament veche ca si ettile Noului Testament, eici Apostoli insisi simt nevoia lamuririi unor invafaturi propovaduite de Mantuitorul. fi vedem adresdndu-l-se cu cuvintele: ,.Desluseste-ne noua pilda aceasta (Mt 13, 36b). Cu atit mai mult se resimte aceastit nevoie de talmacire la aceia care n-au ascultat direct pe Méntuitorul. Apostolii, primind ‘mandatul de a propovidui Evanghelia lui Hristos, au menirea de a o si explica pe injelesul tuturor. Ei fac acest lucru luminafi fiind prin inspirajia Duhului Sfént. Dar pe masura ce intre Mantuitorul si ascultatorii Evangheliei se interpun secole, interpretarea Noului ‘Testament devine tot mai grea. Primele scoli teologice, ca acelea din Alexandria, Cezareea si Antiohia, sunt scoli exegetice, deoarece munea lor se concentreazi in primul rind asupra tilmacirii Sfintei Seriptuti Disciplinele biblice urmiresc si extragi din textul cartilor Noului Testament injelesul dat de autorii sfinji si sa-1 expuni cu claritate gi precizie, pe injelesul credinciosilor. Acest lucru este cu atat ‘mai dificil, cu c&t autorii catilor sfinte ale Noului Testament de multe ori nu fac altceva, decat reproduc cuvintele Méntuitorului fra a le da vreo limurire. Din precizarea obiectului, rezulta clar gi limitele interpretirii sau talmacirii exegetice. Numai interpretarea care fsi propune si Jamureasca injelesul dat de autorii sfingi scrierilor lor, este exegetica, Indati ce depaseste acest obiectiv, urmairind si alte tendinje, ca: apirarea injelesului dat de autor anumitor adeviruri sau aplicarea acestor adevaruri pe terenul vie(ii practice, nu mai avem de-a face eu 0 exegezii puri, ci cu una mixt4, care are caracter apologetic, dogmatic, catchetic, omiletic ete. Toate disciplinele neotestamentare sunt auxiliare ale exegezei sau comentariului, Ele nu fac altceva decat si ofere materialul stiinfific necesar unei edt mai bune interpreta. Bibliografie: Pentru comentariile patristice, vom face trimiteri la urmatoarele colectii: MIGNE, J.-P. (ed.), Patrologia graeca (abr.: PG); Patrologia latina (abr: PL). Sources chrétiennes, Cerf, Paris, incepand cu anul 1942. Paring si seritori bisericesti(abr.: PSB), Editura Institutului Bibl gi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, incepaind cu anul 1979, Pentru paralelele rabiniee, facem trimitere Ia importanta lucrare a lui STRACK, H.L. si P. BILLERBECK, Kommentar zum Neuen Testament aus Talmud und Midrasch, § vol, Beck, Munchen, 1922-1928. Disciplinele Studiului Noului Testament 15 fn ce priveste comentariile moderne, sunt de menjionat unele ceunoscute serii de comentarii, ca: The International Critical Commentary on the New Testament (ICC), T&T Clark, Edinburgh; Meyer, H. A. W, (ed) Kritisch-Bxegetischer Kommentar zum Neuen Testament (MeyerK); Etudes bibliques (EB), Patis, Gabalda; Commentaire du Nouveau Testanent (CNT), Delachaux & Niestlé, Neuchatel; The Interpreter’s Bible (IBi; Das Neue Testament Deutsch’ (NTD), Vandenhoeck & Ruprecht, "Gottingen; Evangelisch-Katholischer Kommentar zum Neuen Testament (BKK), Benziger-Neukirchener, Zurich/Dusseldort! Neukirchen/Viuyn; The Anchor Bible (AB); The International Bible Commentary (IBC). Epunvetr Karis Aveériene (EKA), Pournara, Tesalonic; The New International Commentary (NIC); The New Jerome Biblical Commentary (NIBC); The New Century Bible Commentary (NCBC), W. B. Eerdmans-Marshall, Morgan & Scott, Grand Rapids/London; The New International Greek Testament Commentary (NIGTC); §. &. ‘Comentarii romanesti exist numai la 0 parte dintre cértile Noului Testament; ele vor fi indicate in bibliografia speciala a respestivelor cart neotestamentare, Teologia Noului Testament. Se bazeazi pe studiul exegetic, find un produs sistematic al acestuia. Este sistematizare a rezultatelor exegezei, adicd a invajaturilor mantuitoare cuprinse in cdrtile Noului Testament. Bil erate: BENOIT, P, Bxégse et Théologie, LIV, incepénd cv 1960. BONSIRVEN, I, Théologie du Noweau Testament, 1951 CAIRD, G. B., New Testament Theology, Clarendon, Oxford, 1994. CULLMANN, ., Salvation in History, Hanper and Row, New York, 1967, GOPPELT, L., Theology of the New Testament, 2 vol. Eerdmans, Grand Rapids, 1981-1982. JEREMIAS, 1, New Testament Theology, 1973, KITTEL, G., G. Friedrich (ed.), Theologisches Worterbuch zum ‘Newen Testament, 1-X, 1933-1979. Trad. englez8: Theological Dictionary of the New Testamer ierdmans, Grand Rapids, 1964-1976 (abr. ‘TDNT). KOMMEL, W. G., The Theology of the New Testament According to its Major Witnesses: Jesus-Paul-John, Abingdon, Nashvill, 1973 LADD, GE. Theology of the New Testament, revizuité de D. A. Hagner, Berdmans, Grand Rapids, 1993. LAGRANGE, Mel. L'Evangile de Jésus Christ, 193016 Introducere in Studiul Noului Testament MARCU. Grigorie, Introducere in Teologia Biblicd in ,Anuarul XVI (1939-1940) al Academie Teologice ,Andreiane* din Sibiu, PRAT, F., Jésus Christ. Sa Vie, Sa Doctrine, Son Oeuvre, Il, Paris, 1953, IDEM, La Théologie de Saint Paul, ed. de Jean Daniélou, -Il, 1961-1962. RICHARDSON, A., An Introduction fo the Theology of the New Testament, SCM Press, London, 1958. IDEM, 4 Theological Word Book of the Bible, Macmillan, New York, 1950. SPICQ, C.. Theological Lexicon of the New Testament, 3 vol., Hendrickson, Peabody, MA, 1994 (originalul in francezi. 1978). STAUFFER, E., New Testament Theology, SCM Press, London, 1955. Adaugim aici céteva lucriri de bil Studiului Noului Testament: jografie general asupra FITZMEYER, J. A, An Introductory Bibliography for the Study of ‘Scripture, Pontifical Biblical Institute, Roma, 1990, FRANCE. R. ., 4 Bibliographic Guide to New Testament Research, JSOT, Sheffield, 1983°. HARRINGTON, D. J., The New Testament: A Bibliography, Glazier, Wilmington, 1985. HORT, E., The Bible Book: Resources for Reading the New Testament, Crossroad, New York, 1983, MARCU, Grigorie, Preocupdiri didactice si bibliografice neotestamentare — Contributiuni partiale, in .Mitropolia Ardealului*, VIII (1963), ne. 11-12, p. 836-856, IDEM, Preocupari si studit de teologie biblicd, in vol. .Doudzeci de ani din ata Bisericii Ortodoxe Romane. La a XX-a aniversare a aii Prea Fericitului Parinte Patriarh Justinian”, 1968, p. 266- METZGER, B. M.. Index to Periodical Literanure on Christ and the Gospels, Brill, Leiden, 1966, MIHOC, Vasile, Studiul Noului Testament, in vol. Contribugii transilvinene la Teologia ortodoxa, Sibiu, 1988, p. 53-67. NICOLAESCU, Nicolae |, Studiile biblice in Biserica Ortodoxdé Roména, in Studii Teologice”, seria a Ila, XXIII (1971), nr. 1-2, p. 14-30, ROVENTA, Haralambie, Siudiul Noului Testament la noi in ultimii 50 de ani (1881-1931), in ,Studii Teologice*, Il (1931), nr. 2, p. 246-302 Extras, Bucuresti, 1932 ISTORIA EPOCIL NOULUI TESTAMEN’ Pentru buna injelegere a multor texte din Noul Testament este necesari o minima cunoastere a mediului in care el @ aparut, a lor politice, sociale, culturale gi religioase care caracterizau epoca respectivi. Mintuitorul a trait si $i-a desfisurat activitatea {ntr-un spatiu geografic si temporal limitat: cel al iudaismului palestinian, Totusi, in epoca Sa, iudaismul palestinian nu reprezenta tun spafiu inchis. Pronia divina si destinul su politic I-au introdus in spafiul mai larg al lumii greco-romane, lar Biserica, curdnd dup ‘ntemeierea ci, a profitat din plin de avantajele misionare oferite de acest spatiu. Prigonifi de conafionalii lor, misionarii crestini au putut depasi cu usurinf& spafiul Tarii Sfinte, bucuréndu-se de protectia si facilitijle oferite de statul roman. De aceea, cunoasterea lumii greco- romane, in general, sia iudaismului palestinian, in special, constituie 0 conditie de baza pentru infelegerea scrierilor Noului Testament. ati de ce am considerat potrivit si deschidem aceasta Introducere in studiul Noului Testament cu. scurti prezentare a situafiei lumii greco-romane sia celei iudaice la inceputurile Crestinismului.I. Imperiul roman 1. Situatia polities Specialistii impart in mod obisnuit istoria Romei in trei pai epoca regilor, cea a republicii si cea a imperiului. Dupa tradifie, Roma a fost. fondati in anul 753 i.H. Prima perioada a istoriei Romei tine de la aceasta dati pnd in anul 510 LHL, cdind a fost depus ultimul rege, Tarquinius Superbus, Epoca republicii fine din 509 pana in 27 i.H. in cursul acestei epoci, Roma a cucerit putin cate pujin o pozitie preponderenta, mai {intdi fn Talia, apoi de jur-imprejurul Marii Mediterane. Ea si-a imbogitit totodati, din ce in ce mai mult, si experienfa politica si administrativa, Cultura ei a avut mult de céstigat prin contactul cu celelalte popoare, mai ales cu grecii. in ultima parte a epocii republici asistim la o considerabilé dezvoltare a comerfului, desi situayia politicd se degradeaza din ce in ce mai mult Perioada a treia incepe cu ridicarea pe tronul imperial a tui Octavian August, in anul 27 i.H. De fapt, August nu gi-a lua titlul de impérat; cl prefera s& fie numit principe sau ,primul cetijean'?, Totusi, ¢ neindoielnie ea epoca imperiului incepe cu domnia sa. {CE HARRINGTON, /niroduction, p. $77. Alti autori vorbese de patru perioade, limpirtind perioada imperiului in doua pari: cea a principarulu, care se tatinde dela ‘nul 27 1H, pan la venirea lui Diocletian, care inaugureaz& perioada dominatului 285 dill). Deosebirea dintre acestea const in modul de guvernare: Caracterstcn Politic a primei perioade este participarea senatuluialaturi de imparat la guvemare, 4 celei de-a doua, lipsirea senatului de vreun rol in viafa publica. Conffuntat cu o ravi cri interna, care afectastabilitateatronului imperial si favorizaintervenile abuzive ale armatei in viata politics, Dioclejan a preluat controll tuturor puterilor din stat. Cf. 1. BARNEA, Dominatul, in Enciclopedia civilizjle, p. 267; 0. TOROPU, Principatul, in Enciclopedia civilzafe, p. 614 ® TUDOR, Imparaji romani, 37 Imperiul roman in epoca Noului Testament 19 Pe noi ne intereseaza in special ultimii ani ai republicii si primii ani ai imperiului, adicd epoca in care se incadreazi apari Crestinismului si a Noului Testament. in anul 66 generalul roman Pompei pleca spre Orient in fruntea unei armate puternice si cu puteri foarte largi in ce priveste initiativele politice si administrative. El a cucerit Asia Mica si si-a condus trupele pana la poalele Muntilor Caucaz si la jarmurile Caspicei. in primavara lui 63 1.H. a ajuns la Damase, de unde a trecut la ocuparea Tri Sfint. Terusalimul a fost asediat si in scurta vreme eucerit. In anul 63 incepe, deci, stapanirea romand asupra Tarii Sfinte. in acelasi timp, Iuliu Cezar cucerise Galia. Rivalitatea dintre cei doi generali romani a degenerat curdnd in rizboi civil (49 i.H.). Cezar a devenit curdnd stipén al situayiei in Italia si Spania. El I-a urmarit pe Pompei pand in Grecia unde, in lupta de la Farsala (48 1.H.), -a infrént definitiv. Dar in anul 44 .H. Cezar a fost asasinat’, si din nou a izbuenit rizboiul civil. Brutus si Cassius, principalii membri ai conspiratiei cireia i-a cézut victima Cezar, s-au aflat confruntafi cu Marc-Antoniu i cu téndrul Octavian, fiul adoptiv al lui Cezar, sustinufi si de marele pontif Lepidus. Triumvirii au invins in batalia de Ja Filippi. Ei si-au impfrit teritoriul roman. Octavian va deveni curdind stipan si peste partea lui Lepidus. Occidentul se declara pentru Octavian, in timp ce Antoniu este preocupat numai de dragostea sa pentru Cleopatra, regina Egiptului, cu care se si cisttoreste. Izbucneste conflictul armat intre cei doi, incheiat cu batalia de la Actium, in care flota lui Antoniu este distrust (31 iH.). Antoniu gi Cleopatra s-au sinucis, Octavian riméndnd singurul stipén al lumi romane*, in anul 27, invingatorul primeste din partea senatului supranumele de August (lat: Augustus)° gi pnd la moartea sa, in anul 14 d.HL, el raméne in fruntea celui mai puternic imperiu pe care la cunoscut istoria. > Pentru detalii despre importanja acestuia in procesul expansiuni statului roman, vezi monografia lui D. TUDOR, Cezar, Edit, enciclopedied roménd, Bucuresti, 1969, ‘TUDOR, impérayi romani, p. 28-29, $0. TOROPU, Augustus, in Enciclopedia civiizapei, p. 11S.20 Introducere in Studiul Noului Testament Epoca lui Octavian August a ramas in istorie ea un timp de pace si prosperitate®. Dupa ani lungi de tulburari si raizboi civil, guvernarea Sa, care @ reinstaurat ordinea si justitia, a apdrut ca cea a unui bineficitor al neamului omenese. Lui August i-a urmat ginerele sau Tiberiu (14-37 dll). Desi inteligent si abil, Tiberiu suferea de toala banuielii, ceea ce a facut ca ultimii ani ai domniei sale s& rman’ in istorie ca 0 epoca de teroare sdngeroasi’. Folosindu-se de Lex majestatis si de Lex concussionis, doua legi votate in timpul lui Augustus, dar pufin folosite pana atunci, Tiberiu a instaurat pretutindeni frice. Prima lege lovea in tofi aceia care prin cuvant sau fapté atacau maiestatea impfiratului. Era suficient sf se producd un denun}, si denunjatul era adus in fata justtiei. In majoritatea cazurilor se pronunta pedeapsa capitala; in cel mai bun caz, acuzatul se putea alege cu exiul. De a doua lege se folosea impotriva guvematorilor de provincit sau_a altor inalti functionari banuiti de fraude, Pedepsele erau accteasi.* in timpul acestui tiran Si-a desftigurat Mantuitorul activitatea publicé si a fost condamnat la moarte, Slujbasul impiiratului din Tudeea, Ponjiu Pilat, nu s-a dovedit mai bun decat stapénul siu. Pentru a evita confruntarea cu Ler ‘majestatis, L-a dat morfii pe Méntuitorul lumii. Pana la urma inst nu a scfipat de ceea ce se temea: In urma unei intervenfii brutale impotriva tunci mulfimi de samariteni care se adunasera pe Muntele Garizim, Pilat si-a pierdut postul si a fost trimis la Roma pentru a da socoteala de conduita sa in fafa lui Tiberiu”. Dupai Tiberiu, au urmat pe tron Caligula (37-41), depravat si capricios, apoi Claudiu (41-54), un administrator destul de bun, si, in sfarsit, Nero (54-68), primul mare persecutor al cregtinilor. Asasinarea sa mareheaza inceputul unei perioade de tulburari, in cursul cAreia trei imparati - Galba, Otto si Vitelius ~ n-au avut decdt domnii efemere ‘Acum ineepe armata sé-si impund pe tron preferafii. Legiunile de 1a Dunare si din Orient Iau aclamat ea impirat pe generalul Vespasian (69-79), care conducea pe atunci cperafiunile impotriva revoltajilor iudei. Alegerea s-a dovedit fericits, Vespasian restabilind ordinea si ‘umpland din nou vistieria statului. Fiul si succesorul su, Titus, n-a * fn vestamentul sb, Octavian amintestee8 a nchis de tei or templul ui anus, ceea ce insemna instaurarea pci generale in imperi. CE TUDOR, fmparati romani, p. 30. " HARRINGTON, Inroduction p. 578 "TUDOR, imparat romani, p. 102-103. Iosif FLAVIU, Anohii, XVII i, Imperiul roman in epoca Nowlui Testament 2 domnit decat doi ani (79-81)"°, Lui i-a urmat fratele stu Domitian (81-96), care a dezlanjuit din nou persecutia impotriva crestinilor. Dupa asasinarea lui Domitian, senatul a desemnat ca succesor la tron pe batrénul jurist Nerva (96-98), ciruia i-a urmat fiul siu adoptiv Traian (98-117). Domnia lui Traian va deschide o epoca de reinnoire pentru Imperiul Roman. 2. Situatia administrativa si social La moartea lui Octavian August, Imperiul Roman cuprindea, in afard de Italia, Spania, Galia, o mare parte din Germania, Balcanii, Asia Mica, Siria i Palestina, Egiptul si Africa de Nord. Mediterana devenise 0 ,mare romani, clici, int-adevar autoritatea imperiului se jntindea de jur-imprejurul ei. in primul veac al erei crestine, legiunile romane vor face ca frontierele si fie impinse inc& si mai departe. in acest vast Imperiu, diferitele popoare isi pastrau caracteristicile i tradifiile proprii. Totusi, numeroasele contacte economice, culturale si religioase tindeau s& steargi diferentele, In forage, limba cea mai raspandita era greaca vulgard, acel dialect ‘comun (Koine); limbile vechi se mengineau insé, mai ales in zonele rurale. Imperiul era impart in provincii. Cele mai vechi erau demumite provineii senatoriale, fiind guvemate de cdte un proconsul desemnat de senat; celelalte erau provineli imperiale, fiind conduse de un legat, desemnat de catre imparat''. Incepdnd cu anul 6 4.H. si Tara Sffinta a fost integrata in sistemul administrativ imperial, conducerea ei fiind incredinjata unui procurator. Acesta era subordonat legatului imperial al Siri. (© vast& refea de drumuri lega intre ele provinciile romane. Propovaduitorii crestini vor parcurge aceste drumuri, profitind astfel de facilititile pe care le oferea unitatea politic& si administrative a lumii greco-romane. © caracteristica importantd a acelei vremi era numérul enorm de selavi, Numarul lor era aproape tot atét de mare ca si acela al cetitenilor liberi. Cei mai mulfi ajungeau in aceasta: conditie prin ° Probabil a fost ucis de fratele sau Domifin, Cf. BARRETT, New Testament Background, p. 18. NTRICOT, Le miliew,p. 13,2 Introducere in Studiul Nowlui Testament nastere; altii, din cauza saraciei'’, iar alfii erau prizonieri de razboi. in principiu, si de multe ori si de fapt, sclavul era tratat ca: un luca oarecare. Intre animale si sclavi diferenta de regim era minima; ea depindea in intregime de bunul plac al stapanului, puteau fi eliberati de st&panii lor sau de stat si in acest caz intrau in randul libertilor'’. Sclavul eliberat (libertul) nu beneficia de totalitatea drepturilor politice si civile. El avea o serie de indatoriri fafa de fostul lui stapan care-i devenea acum patronus'*. ‘Nu tofi locuitorii Imperiului aveau si cetdjenia romana. Acesta conferea o serie de privilegii, intre care era scutirea de pedepse corporale si, in caz de condamnare la moarte, aplicarea unei ,,bona mors", cetéjenii romani neputind fi condamnati la ristignire. Ei aveau, de asemenea, dreptul de a face apel la tribunalul Cezarului. Cetijenia romana era ereditari; de asemenea, ea putea fi acordati ca recompensi, dar putea gi si fie cumparata (cf. Fapte 22, 25-28)'*, 3. Situatia culturala (principalele curente filosofice) in lumea greco-romand, metafizica lui Platon si cea a ‘au avut un prea mare ecou. Ceea ce fi interesa cu adevarat pe oameni rau mai ales problemele care priveau viaja de zi cu 2i $i obfinerea fericirii. Tendinjele care predominau erau cele epicureice si stoice'®, Epicureismul. Inifiatorul acestui sistem, Epicur din Samos (342 ~270 i.H.), a facut din plicere idealul viefi; ins& trebuie sa infelegem bine ce injelegea el prin aceasta. El nu se referea la pliceri efemere, la senzafii trecatoare, ci la 0 plicere care dureaz intreaga viatS. Epicur avea in vedere placerea rezultata, in principal, din pacea interioara, Singura placere durabila se afla, dupa el, in sinitatea trupeasca gi linigtea sufleteascd, de unde necesitatea moderatiei sia stipanirii de sine'’, Pentru atingerea fericirii omul trebuie sd cunoasci realitatea gi sé se convingl de patru adevaruri fundamentale: (1) c& zeii nu trebuie "* Cei mai multi din aceasta categorie erau debitoriinsolvabili vanduti pentru ali se pli datorile, |ARRINGTON, Introduction, p. $79, “SN. GUDEA, Clasele si categorie sociale, in Enciclopedia cvlizatieh,p. 19. |S HARRINGTON, Introduction, p. 579 " Ibidem, p. $80. " DRIMBA, Istaria eulturi,p. 660. Imperiul roman in epoca Noului Testament 23 sii inspire team; (2) c& nu trebuie si-i fie fried de moarte; (3) ci este usor si-fi procuri binele; (4) ca este usor s8 suporti durerea’*, Pentru Epicur stiinfa si filosofia au rostul de a ajuta la atingerea fericirii omului. De aceea la epicurei filosofia mu mai cauta si clarifice rostul Jumii gi al omului, ci formeaz un fundament al artei de a trai'”. Pe adeptii sti fi sfituia s4 nu se amestece in politica. Epicur admitea existenfa zeilor, dar, in viziunea sa, acestia traiau departe de lume, fir a fi preocupati de bunul ei mers”. Asadar, consecinja practic a adoptirii filosofiei lui era ateismul, deoarece un zeu inaccesibil este ca ji inexistent. Marea masi a poporului a indragit aceastt filosofie deoarece nu ficea apel la prea multe nofiuni abstracte si oferea ca finta a vietii placerea. Nu intalnim in epicureism notiunea de pacat, de judecata finald sau de vieji dup& moarte. De aceea nu trebuie si ne mire atitudinea atenienilor fay de Sf. Pavel, atunci cand le-a vorbit despre Tus expe fviee Pape 17, 18-32), intre adeptii epicureismului s-au numérat Lucrejiu, Cicero, Virgiliu si Horatiu. Influenfa curentului se va prelungi pang in secolul al I-lea dH. Stoicismul, ‘ondat de Zenon din Cittium (336-264 i.HL), cerea adeptilor 0 perfec: integritate morala si, in consecinté, stipanire de sine si 0 veritabila ascez’. Aceste precepte fi atrigeau pe cei care ‘voiau si reactioneze contra imoralitéjii care domnea atét in viata publica, cat si in cea privat Stoicii credeau c& divinitatea este 0 realitate material& care exist din vesnicie; ea a existat dintotdeauna sub forma focului primordial si cesta raméne sufletul universului, care a derivat din el. Dumnezen sau Logosul este principiul activ care cuprinde in el insusi formele tuturor lucrurilor. Sufletul omenesc este o parte din acest foc divin. El coboari in om in momentul erearii lui, Nemurirea personalé nu este posibila deoarece toate sufletele trebuie si se intoarcd in focul primordial atunci cfind 0 conflagrajie generala va distruge universul Acesta, de altfel, va renaste pentra a parcurge un nou ciclu care se va ‘ncheia in acelasi fel; procesul acesta nu are sfarsit.”” ° tbidem, p. 659 '° BALCA, lstoria flezofie,p. 266. ® HARRINGTON, huroduction,p. 580 * Poidem, p. SB4 Introducere in Studiul Noului Testament un loe si un rost in ordinea naturals $i trebuie si caute si {acd acele lucruri care sunt utile pentru pozijia lui. Imparjirea oamenilor prin diverse organisme politice, deseori antagonice, este un rau. Tofi oamenii sunt egali si ebuie tratati cu bunavointa. Stoicii_ nu vorbesc de necesitatea iubirii aproapelui, cide necesitatea slujirii lui. Slujirea celor din jur este semnul unei vieji normale. Slujirea nu trebuie impreunata cu iubirea, pentru cd aceasta ar putea provoca suferin( Toti camenii au puterea de a gandi corect. Dar cei mai multi crese si trfiese intr-un mediu care-i imbibi cu intuifii nerafionale. Pentru acestia, géndirea corecti este numai o putere latent’, ce nu poate fi trezitd si cultivaté decat prin exercitii filosofice.”” ‘Stoicismul nu cunoaste positilitatea unei relatii personale cu divinitatea, care de altfel, neavand caracter personal, nu se poate implica in problemele oamenilor. In epoca Noului Testament, invataturile stoicilor formau fundamentul a ceea ce am putea numi ,,filosofia populara“. Aceasta era propagata de oratori, ei ingigi stoici, care se bucurau de aprecierea maselor, Ei foloseau diatriba, metoda oratoric& care se baza pe dialog; oratorul adresa intrebiiri la care el insusi didea rispuns gi isi sublini ideile prin exclamafii si apostroftiri directe”’, Un exemplu de diatriba ne ofera Sf. Pavel in Epistola cétre Romani 3, 1-9. Acesti invafatori populari nu erau panteisti, ca primii stoici; ei credeau intr-un Dumnezeu universal, suflet si rajiuae a lumii, parinte al zeilor gi al oamenilor. Ei invajau cd singurul Iucru important in via este atingerea virtujii, Doar aceasta poate aduce fericirea, Atingerea acesieia presupune asceza si stipdnire de sine, Astfel acest sistem filosofic a ajuns sa imbrace aspectul unei religii Prin raspéndirea acestor invataturi, stoicii au contribuit intr-o oarceare misuri la pregatirea oamenilor pentru primirea crestinismului, 4, Religia traditionala; sincretismul religios Samanta Evangheliei nu a fost aruncat& intr-un pamant nelucrat. Lumea anticd, cu rare exceptii, era adine patrunsi de se religios. Numeroase culte, de origini si naturi diferite, erau inridicinate in viaja si obiceiurile celor cdrora li se adresau misionarii ® BALCA, storia filasoie, p. 243. ® TRICOT, Le milieu, p.17 Imperiul roman in epoca Noului Testament 25 crestini pentru a le descoperi pe lisus Hristos. Pe buna dreptate se poate vorbi de o cucerire a lumii antice de catre crestinism; aceast cucerire, ins, nu a fost usoard. Crestinismul a avut de infruntat toate religiile cu care a venit in contact, si nu trebuie uitat c& acestea ficeau parte din patrimoniul nafional al popoarelor care locuiau in vastul spatiu geografic al Imperiului Roman. Initial religia romana era mai consistent decat cea greaci, pentru ea zeii latinilor nu aveau deloc caracter uman. Ei erau fortele care guvemnau lucrurile din [umea materiala, iar progresul material nu putea fi objinut fara concursul lor. Numarul lor era imens din moment ce fiecare persoand, fiecare lueru si fiecare fenomen natural era vazut ‘ea find sub controlul unui anumit zeu. Detasarea zeilor de naturi si cristalizarea unor personalitati divine distincte s-au desfagurat lent. Prin contactul cu reli popoarelor cucerite, romanii si-au imbogatit mitologia. Unii eruditi Jatini au incercat sé grupeze informatiile despre zeii romani, stabilind totodat& o ierarhie a lor. Din mulfimea de zei eunoscuti in Roma antic, putini au beneficiat de un caracter oficial si de recunoastere publica. Desi varietatea si numarul zeilor romani nu se regiseste in nici o alta religie, in ansamblu religia romana era foarte simpl& din punct de vedere doctrinar™. data cu extinderea granijelor statului roman spre Résirit, cultura greaca a exercitat 0 influent& considerabila asupra celei romane. Chiar si religia romana va suferi mutatii importante. Sub influenja panteonului grecese romanii isi redefinese religia. Zeii romani sunt identificati cu cei greci. Astfel Jupiter, zeul cerului, a fost identificat eu Zeus; Juno, sofia tui, cu Hera; Neptun, stipanul marilor, cu Poseidon; Pluto, zeul lumii subpamantene, cu Hades ete. in secolul I £H., prin cucerirea Asiei Mici si a Orientului Apropiat, romanii vin in contact cu o eivilizatie care purta amprenta marilor mutajii ce au urmat epocii lui Alexandru cel Mare. Noile populatii intrate in spatiul roman igi ofera cu generozitate mostenirea culturala si religioasa cuceritorilor. Pe de alti parte, credinja in jena unui mare numar de zei si convingerea c& nu toji erau 0 astfel de sistematizare a Incercat M. Terentius Varro in Antiquitates rerum fumanarum et divinarum, Din nefericire, aceasta lucrare s-2 pierdut. Parti din ea, precum gi 0 prezentare sintetica, ne oferd Fer. Augustin in luerarea sa De civitare Dei. 3, SANIE, Religia, in Enciclopedia civilzayel, p. 655-65626 Introducere in Studiul Noului Testament cunoscufi (vezi si Fapte 17, 23) inlesneau adoptarea unor noi zeitii, Astfel incetul cu incetul aria de rispandire a cultelor diferitelor zeitaji orientale se extinde, ajungénd in capitala imperiului si chiar mai departe. Cauzele acestui proces sunt numeroase: preponderenta economicd a Orientului in cadrul Imperiului; dezvoltarea relatiilor comerciale; prezenfa militarilor recrutati din Orient pe frontierele de la Rin si Dunare; stafionarea legiunilor si a trupelor auxiliare in Orient; stabilirea multor orientali la Roma $i in alte provincii ale imperiului ete. Cultele orientale réspundeau unor aspirafii religioase pe care religia tradijionali nu le satisficea; ele impuneau 0 devotiune Personala si nu una civied; promiteau, pe lng’ protectie in lumea aceasta, perspectiva unei vieti mai bune intr-o lume dincolo de moarte. Contactul indelungat cu noile culte venite din Orient a marcat profund religia traditionala greco-romand, generind cea ce numim sincretismul religios, fenomen ce caracteriza in ansamblu lumea antica la inceputurile crestinismului. Aceasti apropiere intre diferite religii a avut si un efect pozitiv, oamenii devenind mai deschisi adoptirii unor idei noi. Acest fapt a favorizat raspindirea credinfei monoteiste iudaice (astfel incdt la inceputurile Crestinismului numarul ,,tematorilor de Dumnezeu gi al prozelitilor era considerabil) si, mai tarziu a celei crestine. Astfel si sincretismul religios greco-toman igi giseste locul in acea de Dumnezeu voita praeparatio evangelica, adica in pregtirea omenitii pentru primirea Evangheliei. 5, Relig de mistere Sunt numite mistere (sau misterii) riturile cu caracter sacru care pretindeau ci oferi o inifiere in tainele religioase si divine. Raspandirea extraordinara de care se bucurd aceste rituri in lumea pagina a epocii de la inceputurile Crestinismului se explica prin neputinfa politeismului traditional de a astimpara setea religioasd a sufletului omenese, Din ce in ce mai mult, practicarea vechilor culte oficiale nu insemna altceva — chiar si pentru oamenii simpli, nu numai pentru. intelectuali ~ decdt indeplinirea mecanicl a unor indatorii ‘cetajenesti si politice. Oamenii simfeau ins c& dupa altceva inseteari adancul fiinfei lor. Nu e de mirare, deci, c& tocmai cei cu cele mai Imperiul roman in epoca Noului Testament 2 autentice inclinat joase si-au parasit religia strabund, cautind zei noi sau rituri religioase noi, Religiile sau cultele de mistere, care practicau initierea mistica, pareau sa corespunda mai bine aspiratiilor acestor oameni. Astfel de religii au existat atét in lumea orientala, cit mediul elenistic. La inceputurile erei crestine, cultele grecesti al Demetrei si al lui Dionisos, cultul frigian al Cibelei, cultele feniciene ale Zeitei siriene si al lui Adonis, cultele egiptene al lui Isis gi al lui Serapis si altele, atat grecesti cat si orientale, igi avea fiecare propriile sale ,mistere*. Acestea pretindeau c& impartigesc initiatilor lor, prin anumite rituri sacre (al ciror secret era pastrat cu stragnicie), 0 legatura directa (nemijlocita) cu divinitatea. Aceasti legaturd directa cu divinitatea era socotita mai stransd sau mai indepartata dupa gradul de initiere al fiecdrui initiat (numit mistos, de la cuvantul grecesc }vottipiov = taind, mister). Misterele elenice cele mai vechi si mai populare erau cele ale lui Dionisos”*. Ele erau practicate cam peste tot in lumea greco-romani. Desi Dionisos nu mai era decét o figura simbolica, in ,misterele" sale subzista ceva din spiritul si din riturile care, la origine, atrésesera si captivasera masele. Misterele dionisiace implicau posturi, purificari, cintece silbatice, dansuri frenetice si mese sacre. Inijiatul, cuprins de un fel de extaz sau delir religios, se simfea eliberat de tot ceea ce ar fi putut fi 0 piedicd in manifestarea prin el a ,lucrarii divine“. Dionisos era, dupa cum se stie, zeul vinului. Frenezia ,,divina a inifiailor isi avea sursa, in bund misura, in excesele bahice. Printre devotafii lui Dionisos se giseau mai ales femei. Dupd o pregatire prin post si anumite rituri de purificare, ele participau Ia ceremonii care durau toati noaptea gi in cursul c&rora aveau loc copioase libaiuni. Rezulta o stare de frenezie ,divina™, de extaz, in care se consuma, chipurile, unirea misticd cu zeul, ca un fel de pregustare a fericirii vegnice.” ‘Cum a fost si firesc, cu vremea, aceste rituri au degenerat atat de lamentabil inet au ajuns si scandalizeze cea mai elementard constiinj& moral, devenind un pericol pentru ecbilibrul sufletesc al societitii. In anul 186 iH. senatul roman s-a vazut nevoit si ia atitudine, pe cale de lege, impotriva scandaloaselor practici pseudo- ® HARRINGTON, Introduction, p. $83, * TRICOT, Le milieu, p. 24.28 Introducere in Studiul Noului Testament religioase ale ,inifitilor* in misterele lui Dionisos, care se dedau la acte de adevarata salbaticie. Misterele de la Eleusis se dezvoltasera in jurul mitului zeitei pamantului, Demetra, Fiica ei, Persefona, fusese dusi de Hades in infern. Gratie interventiei altor zei, ea a fost redata mamei sale, cu conditia ca vreme de patru luni in fiecare an s& se reintoarca in infer. Misterele celebrate la Eleusis, in Grecia, reactualizau doliul Demetrei si apoi fericita reintoarcere a Persefonei, printr-un simbolism care evoca trezirea naturii in anotimpul primaverii, Cultul Demettei se pare cA nu avea alt scop la origine decat objinerea de recolte bogate. Mai ‘arziu, in siclul anual al anotimpurilor a fost privit ca un simbol al vietii si al morfi, iar participarea la misterele de la Eleusis era socotita 8 asigurao viata noua intr-o alta lume.”* La Roma se regiseau, de asemenea, misterele egiptene ale lui Osiris. La aceste mistere se celebra mitul lui Isis, care cilatoreste i lumea subierand in cdutarea corpului dezmembrat al sofului ei, Ositis, devenit zeu al infemului. Prin participarea la acest cult se credea ci inijiatul retrdieste suferintele si calatoria epuizanti a lui Osiris, unindu-se astfel cu zeul mortilor. Se pretindea ca, printr-o astfel de initiere, omul era izbavit de orice teama in fala mori, impartisind speranja redobandirii viet in lumea de dincolo.” Dintte cultele orientale care au invadat Roma si intreg Imperiul trebuie amintit in primul rand cel al renumitei zeife frigiene Cibela mama zeilor cum i se spunea, cdreia i-a fost dedicat un templu pe colina Palatin ined din anul 191 iH. Cibela era o zeité a naturi. inchinatori ei ii aduceau omagii prin practici rituale de o patimasa cruzime, impinse pind la vatémarea propriei lor integritaji corporale, prin automutilari, Sarbatoarea de capetenie a Cibelei cddea primiivara. Ea se desfisura in zgomotul unor manifestiri ce vadeau o iesire din normalitatea psihici. Acompaniati de muzica stridenti a unor strumente si scotdnd strigite sAlbatice, care voiau sA fie aclamafii, inchinatorii Cibelei se flagelau pana la singe sau igi fliceau rani pe trup cu obiecte tdioase; unii se ardtau cupringi de o atare inflicérare pseudo-religioas’, inedt se castrau cu o arta atét de meticulos studiata, de pared ar fi fost turbati (expresia e a unui contemporan). 2% HARRINGTON, /nroduetion, 583, ” Ibidem. Imperiul roman in epoca Noului Testament 29 ‘Trebuie si menfionm, de asemenea, cultul zeului frigian Atis La origine, acesta era socotit ul naturii care renaste* (al primaveri, al incolfiri, al dezmorjirii). Moartea si invierea lui simboliea erau celebrate in fiecare primavard, Mai térziu, cultul lui Atis a fost combinat. cu ritul sacral numit taurobolism* (ritualul jertiri taurului)"’, Mistos-ul_ era coborat in subsolul templului, unde, dezbricat, astepta inificrea. De deasupra se scurgea peste trupul itiatului singele taurului jertfit in templu cu acest prilej, Preofii lui tis il asigurau pe ,.inifiat* c in felul acesta i se spald picatele si se uneste cu divinitatea. La ospejele sacre ale zeului, méncarile si bauturile erau servite dintr-ur tamburin si un fimbal, instrumente muzicale preferate (si socotite ,sfinte“) de acest zeu. Dintre cultele orientale, cea mai mare dezvoltare a cunoscut-o cultul lui Mithra (Mithras)."' La obarsie, Mithra fusese un zeu persan. ‘A ajuns in spatiul latin prin soldatii romani care luaserd parte la grelele campanii din Rasdrit. Mithra a fost si a rimas mai presus de orice 0 zeitate cazond, un zeu al soldajilor. Femeilor le era interzish participarea la cultul acestui zeu, | Mithra era celebrat in temple miniaturale, de campanie care erau improvizate uneori si in corturi. Cultul sau avea sapte grade de inifiere. Inifiaii se intruneau in jurul altarului modest si acolo, in conditii sobre, isi celebrau ospetele lor rituale si ceremonialul sacru de inijiere progresiva Cultul lui Mithra pretindea adeptilor sai o finuta corecta, 0 conduita morala severa. Initiatul era obligat sa traiascé dup modelul eului, adicd singur, in castitete si sfinfenie. Zeul Mithra se afla la Ca gi el, adepfii sai erau obligati si ducd lupta neobosita impotriva fortelor intunericului. Li se spenea ca, daca f’iceau astfel, sufletele lor, dupa o judecata si o peregrinare prin lumea planetelor, aveau s& intre in odihna vesnica. La sfirsitul lumii, dupa 0 judecaté finald, si trupurile lor aveau si se impértageascd de fericirea eterna, Simbolul mithraismului era soarele. Rasaritul Iui era salutat zilnic, cu o manifestare religioasa ™ Cf, Gr, MARCU, Mediul de apariie al cartilor Noului Testament, p. 265. » ADOYPIAHE, Zozopca, p. 199.30 Introducere in Studiul Noului Testament Favorizat de unii imparaji™?, cultul lui Mithra a cunoscut 0 rispandire deosebita in primele secole ale erei crestine ajungéind spre sfirsitul secolului TV s& aiba mai multi adepji decat toate celelalte religii din Imperiu. Mai amintim aici, din multimea cultelor orientale de mistere, cultul siriac al lui Baal si Atargatis, si cultul lui Hermes Trismegistos {adic& Hermes cel de trei ori mare)? care, de asemenea, exprima nelinistea religioasi a paginilor si neodihnita lor alergare dupa mantuire Un caracter deosebit il aveau misterele bazate pe traditia si doctrina pitagoreice. Este vorba de cea ce s-ar putea numi ,.misterele filosofice*, in cadrul cdrora riturile nu aveau altt valoare decat aceea de simboluri doctrinare; odati ce le-a injeles semnificatia, initiatul are garanfia unei nemuriri fericite. In timp ce mistica platonicd se rezuma Ia idei si nu recurgea la riturireligioase, pitagoreismul se exprima prin imagini cu valoare simbolicd. in mare, doctrinele pitagoreice aveau ca obiect originea sufletului omenese si unirea sa trecdtoare cu trupul stipénit de patimi. Intinat datorita acestei uniri, sufletul avea nevoie de urificare, pentru a se putea apoi intoarce in sfera cereasca si la fericirea vederii eteme a divinitaqii. O bazilica subterand descoperita la Roma in 1917 este impodobiti cu simboluri care arata etapele purificdrit sufletului i ale ascensiunii sale spre cer."* Secretul acestor initieri a fost destul de bine pastrat si nu cunoastem prea multe amanunte, Totusi, apare clar accentul pus pe unele rituri care trebuiau pazite cu cea mai mare scupulozitate. Mintuirea era objinuta — conform acestor credinje ~ prin mijlocirea unei ceremonii de inijiere; prin urmare, in general, aceste culte nu aveau o influenf& real asupra conduitei morale si, cu unele exceptii, ‘nu chemau la 0 schimbare a viefii. Din acest ultim punct de vedere, influenja stoicismului a fost mult mai eficienta. Dac in domeniul ‘moral misterele nu ficeau aliceva decdt s8 creeze o exaltare trecatoare si adeseori morbida, ele exercitau ins’ o influent continua si profunda asupra sentimentului religios al maselor, dezvoltind unele credinte gi De remarcat doi impirai, Nero si Comod, chiar au fost iifat n misteele lui Mithra. Aljiimptrafi, precum Diocleian, Galeriu si Licini, lau proclamat pe Mithra protector al stafului. Cf, ATOYPIAHE, forapic, p. 199 © Cu privire acesta din umm’, a se vedea monumentala monografie a lui A. J FESTUGIERE, La révélation d'Hermés Trismégist, vol. FIV, Paris, 1950-1958. STRICOT, Le mille, 24-25. Imperiul roman in epoca Noului Testament 31 hranind uncle aspiratii. Ca aspecte pozitive ale cultelor de mistere, trebuie totusi refinute credinja in nemurire, recurgerea la unii zei smantuitori", trezirea unei dorinje de unire personala cu divinitatea etc. Toate acestea rispundeau unor necesita sufletul omului antic de mai aute care o ofereau cultele traditionale. adane resimgite de 4 trdire religioasa decét aceea pe Cultul imparatului Credinfa in divinitatea regilor s-a rispéndit in Orient cu multe veacuri inainte de nasterea Mantuitorului. Alexandru cel Mare (357-323 1H.) a fost privit de catre supusii sai din Asia gi Egipt ca un zeu coborat pe plimant, Urmagii si, Scleucizii, in Siria, si Ptolemeii, in Egipt, si-au atribuit titluri divine si au pretins s& fie adorati ca zei de catre supusi Supranumele de Soter (Mantuitor) si Euergetes (Binefacator) le erau acordate in mod curent. Antioh al IV-lea (175-163 1.H.), eunoscut in istoria biblicd prin persecutia pe care a declangat-o impotriva iudeilor {n anul 168 1.H., purta supranumele Epifanes (0 prescurtare a expresiei wtheos epifanes", care inseamna ,dumnezeu ardtat"). Odata cu dominafia romana s-a introdus in lumea elenisticd un cult nou: cel al zeije? Roma sau al geniului acestui oras. Era 0 creatie artificial, cu caracter politic, si nu produsul spontan al sentimentului religios popular. Cum zeija Roma nu era decat o abstracjie, curind cultului_acesteia i-a fost asociaté 0 .divinitate* concrett: imparatul roman. indata dupa victoria de la Farsala (48 1.H.), Tuliu Cezar a fost cinstit ca zeu: in cinstea lui s-a ridicat un templu gi s-au organizat jocuri publice’’. Dupi moartea sa (44 i,H.), prin decizia Senatului, a fost agezat intre zeii protectori ai statului. Cand Octavian Augusta instaurat pacea in Imperiu, provinciile orientale au fost primele care s-au grabit sa cinsteasc& virtujile acestui nou Alexandru, numindu-1 >fiul zeilor*, ,mantuitor" si ,dumnezeu'. Curand au zidit in cinstea lui temple. Aceste omagii corespundeau unui sentiment real de gratitudine, De altfel, conveneau si beneficiarului lor, care vedea in ideea imparatului-zeu un mijloc sigur de asigurare a unititii vastului imperiu roman. De aceea August a incurajat aceasta tending’ in TUDOR, Cezar, p. 89-8132 Introducere in Studiul Noului Testament provinciile orientale, cerand asocierea cultului siu cu cel al zeitei Roma, in capitala, insd, nici un templu nu a fost dedicat imparatului in timpul viefii sale’: August nu avea incredere in cetatenii Romei si se temea de criticile lor. Dup& moartea sa (14 d.H.), senatul Iva ridicat oficial in randurile zeilor si un colegiu de preoji a fost instituit la Roma pentru nou! cult, Toti urmasii lui Augustus au favorizat religia imperiald. Unii, precum Caligula”, Nero si Domitian, nu au ezitat si se zeifice ei ingigi {ned fiind in viata. Temple dedicate imparatului (Augustewm-uri) s-au ridicat in tot cuprinsul imperiului. in Asia Mica cultul imperial a luat o asemenea amploare incét cetijile se intreceau in a-si dovedi atasamentul pentru impirat prin zidirea de temple dedicate acestuia. Sarbitori, jertfe si jocuri publice erau organizate periodic de catre municipalitati in cinstea imparatului.”* Astfel destul de repede cultul imperial a dobindit intaietate absolut in religia oficiald si si-a pastrat acest loc pana la Constant cel Mare (306-337). impdratul era adorat pretutindeni ca ,,dumnezeu ca mantuitor* sau ca domn”. Sfantul Apostol Pavel si ccilal misionari crestini care au predicat de-a lungul Imperiului invatau c& Dumnezeu, Mantuitor si Domn este Tisus Hristos. in toate orasele Asiei Mici, Macedoniei si Greciei, in care au vestit Evanghelia, religia imperiala avea temple, preofi si numerosi adepfi. Confictul dintre cele doua religii era inevitabil. Autoritajile romane nu puteau accepta ca religia oficiali si fie ameninfata; crestinii nu puteau recunoaste divinitatea imparatului si au trebuit de multe ori si plateasca cu singe pentru aceasta atitudine. Cartea Apocalipsei se face ecoul acestei confruntiri dramatice intre lumea pagana si crestinii din Asia Micd de Ja sfarsitul secolului Td.H. > SUBTONIUS, Doisprezece cecari, I, $2, p. 82 ata ce relateaza losif Flaviu despre Caligula: sfiditor cu norocoasa lui soar: a ceruts8 fie socotitzeu, fiind numit ea atare, si sia lipst patria de barbati ei cei mai de vaza, extinzndu-si nelegiirea pan in ludeea El La trimis la lerusalim, in fruntea unei osti, pe Petronius, ca s& introduc’ in Templu statui de-ale sale, dindu-i ordinul ca, daca iudeii nu se vor supune, si ucida pe cei ce se impotrivese, restul intregului popor urmand sia caleatirgului de selavis* (Razboiu! iudaic, Ml, x, 1; trad. G. Wolf si 1. Aesan), Doar interventia personala a regelui Agripa I si amenintares unei rezistenfe masive a iudeilor au cut ‘ca acest plan dement sa nu fie pus in aplicare TRICOT, Le miliew, .29. ‘ezar Caius a fost nespus de IL Tudaismul Anii 65-63 1-H, marcheaz un punct de cotitura in istoria poporului iudeu: este perioada in care puterea romana se instaleazA in Siria si Palestina. De asemenea, pentru poporul ales acum incepe ultima perioada a existenfei sale in spafiul Tri Sfinte. Pentru a raspunde ameninfarii pe care Mithridates, regele Pontului (112-53 i.H.), si ginerele siu Tigranes, regele Armeniei (94- 56 i.H.), 0 reprezentau pentru partie orientale ale imperiului, Pompei a debarcat in fruntea unei numeroase armate in Asia Mica'. invins, Mithridates s-2 refugiat in Crimeea, unde si-a gasit sfargitul?, Ginerele stu, Tigranes, s-a vazut nevoit si se supund in fala fortei invingatorului. Atunci Pompei s-a indreptat spre Siria pe care a ‘ocupat-o, fiicdnd din fostul imperiu al Seleucizilor o provincie romana (41H). Pe cnd se afla in Damasc, iudeli i-au cerut s& arbitreze in disputa dintre Hircan al Il-lea, pe care-I sprijineau fariseii, si Aristobul, sprijinit de saduchei. Fiind angajat intr-o expeditie ‘impotriva nabeteenilor, Pompei amana interventia, chiar daca personal era de partea lui Hircan’, Aristobul insi nu cedeaz gi incearcé si reziste. Atunci Pompei intervine si Aristobul ajunge_prizonier. Susfinatorii Iu. Aristobul se refugiaz in Ierusalim si apoi in incinta templului*, Dupa un asediu de trei luni, Pompei cucereste lerusalimul TRICOT, Le mew, p. 85. 2 Andrei BODOR, Mithridates V1 Eupator, in Enciclopedia evap, p. S06-507 IDEM, Tigranes, in Enciclopedia chilizael,p. 766 Cf. losif FLAVIU, Amichit, XIV i, 3, SIbidem, XIV, iv. |34 Introducere in Studiul Noului Testament i intra in Sfiinta Sfintelor®, Aceste evenimente aveau loc in anul 63 H. Pompei I-a instalat pe Hircan ca etnarh gi arhiereu’, El avea in ‘administrare Iudeea si Galileea. Conditile de pace pe care i le-a impus Pompei erau deosebit de grele pentru iudei. Hirean se obliga si plitcasca tribut Romei, cetafile elenistice din Transiordania au fost declarate autonome si integrate in provincia romana a Sirie, iar oragul ‘Samaria a primit statutul de cetate inéependenta®, intreaga provincie era pusti sub autoritatea legatului Siriei. Astfel marea majoritate a iudeilor au devenit supusi ai Imperiului roman, Doar comunitaile iudaice din Babilonia si Iran ramaneau in afara autoritafii Romei. 1. Dinastia irodiand a, Irod Idumeul (cel Mare) (37-4 £1.) Domnia lui Irod poate fi caracterizata ca o perioada de consolidare a ‘stipanirii romane asupra Tarii Sfinte. Nascut in anul 73 7.H. Irod gi-a Petrecut copilaria si adolescenja la curtea lui Joan Hircan al I-lea, unde tatil su, Antipater, era ministru. in anul 47 iH. ajunge guvernator al Galileii. Aici s-a remarcat prin energia cu care a luptat impotriva grupurilor de talhari care actionau in regiune'®, Guvernatorul roman al Siriei a fost at&t de impresionat de ‘calititile de conductor ale téndrului Irod ineat I-a numit prefect al provinci Coele-Siria'', In timpul rézboiului civil, Irod a luat pe rand partea lui Cezar, Pompei si Antoniu. Atunci cand parfii au invadat Siria si Palestina si l-au pus pe hasmoneanul Antigonus pe tronul Tudeii (40- 37 i.H.), senatul roman, ascultind sfatul lui Antoniu si Octavian, i-a dat lui Irod titlul de ,.rex amicus et socius populi romani“ (rege prieten. “IDEM, Rézboial iudaic, I, vii 1 si urm, Cuceritea lerusalimului de catre Pompei geste mentionata gi de STRABON (Geograjia, XVI, i, 0). "IDEM, Antichitay, XIV, iv 4, SIDEM, Antichit, XIV, iv, 4; Rézboiulfdaic, I, vi, 8 * Penuru cronologia domniet lui irod vezi: SCHORER, History I p. 286-294. "" Iosif FLAVIU, Antchitji, XIV, xv, 45; Rzbotul udaic, x, 5. "IDEM, Rézboiul ludaic, lx, 5-8, Judaismuul in epoca Noului Testament 35 si aliat al poporului roman)"*. A fost nevoie ins& de trei ani de lupte ca titlul sau sa devind realitate'®, Timpul domniei tui Irod poate fi imparjit in trei perioade"* Prima, cuprinsa intre anii 37-25 LHL, este dominata de lupta pentru consolidarea autoritatii sale, A doua, 25-13 i.H., este era prosperitii Acum relafile prietenesti cu Roma ating apogeul. A treia perioada, care se incheie cu moartea sa (4 i.H.), este caracterizati de crimele sivarsite impotriva membrilor propriei famili Pana in anul 31 i.H., in ciuda bundvoinfei lui Antoniu, pozitia lui Irod a fost precar& datoritd intereselor Cleopatrei, care voia si vada Tudeea din nou in regatul Ptolemeic. Ea a reusit s& obfind de la Antoniu anexarea cdmpiei de pe coasta Mediteranei si bogata regiune a lerihonului'’, iar Irod a fost obligat sa se facd garantul tributului pe care nabateenii'® trebuiau si-l plateasca Cleopatrei"”, Sireata regina a sit astfel mijlocul de a semana saménja discordiei intre vecinii ei de Ja risirit. Totusi situafia avea si se intoared in avantajul lui Irod Cand, in anul 32 .H., a izbucnit razboiul intre Antoniu si Octavian, Irod era gata s& intervina de partea lui Antoniu. Dar Cleopatra I-a ‘trimis intr-o campanie militar’ impotriva nabateenilor'®. Octavian a iegit invingdtor in batilia de la Actium (31 i.H.), iar Antonin si Cleopatra s-au sinucis. Astfel, fara voia lui, Irod a evitat un dezastru, {ndatd dupa aflarea rezultatului batilici, el s-a grabit si se infajigeze in fata invingitorului si Octavian I-a confirmat ca rege al iudeilor (30 iH)". La scurt timp dupa aceea, I-a intémpinat pe Octavian la Prolemais cu mare fast si a pus la dispozitia acestuia toate resursele posibile pentru sprijinirea campaniei impotriva Egiptului. Efortul a fost considerabil si Octavian I-a rdsplatit pe Irod addugind regatului su teritoriile care fi fusesera rapite de Cleopatra si, in afara acestora, ® SCHORER, Mision, p. 316. © BARKER, The New Testament, p. 52. TRICOT, Le milieu, p. 86, "Cf, SCHORER, History, I, p. 296. " Regiunea Terihonului era cea mai fertilé si mai produ nod, Fapal este sublniat de STRABON (Geogr, XVL ELAVIU (Razbotul indaic, IV, viii, 3). parte a regarului Iii la nord de Damase, pind la hotarcle Egiptului. Capitala ‘egatului nabatean era Petra, CE, MOMMSEN, Istaria romand, IV, p. 232. "HARRINGTON, /nroduction, p, 585. Iosif FLAVIU, Amtichitay, XV, v, 1: Réboiulindaic xix, 13. "IDEM, Amtichtay, XV, vi, 5-7; Rasbolultudaie, I, x 1-3,