CAPITOLUL 6

FLEXIBILITATEA IN PRODUCŢIE

6.1. FLEXIBILITATEA PRODUCŢIEI: DEFINIŢII, TIPURI

6.2. FLEXIBILITATEA GESTIUNII PRODUCŢIEI
6.2.1. SISTEMUL “MRP” - MANUFACTURING REQUIREMENTS
PLANNING (PLANIFICAREA NECESITĂŢILOR MATERIALE)
6.2.2. SISTEMUL “OPT” – OPTIMIZED PRODUCTION TECHNOLOGY
(OPTIMIZAREA TEHNOLOGIILOR DE PRODUCŢIE)
6.2.3. SISTEMUL "JIT” – JUST IN TIME (EXACT LA TIMP)
6.2.4. SISTEME "FMS" – FLEXIBILITY MANUFACTURING SYSTEMS
(SISTEME FLEXIBILE DE FABRICAŢIE)
6.2.5. SISTEME ASISTATE DE CALCULATOR:
“CAD” - COMPUTER AIDED DESING
(PROIECTARE ASISTATĂ DE CALCULATOR)
“CAM” - COMPUTER AIDED MANUFACTURING
(PRODUCŢIE ASISTATĂ DE CALCULATOR)
“CIM” - COMPUTER INTEGRATED MANUFACTURING
(PRODUCŢIE INTEGRATĂ PE CALCULATOR)
“CIB” - COMPUTER INTEGRATED BUSINESS
(AFACERE INTEGRATĂ PE CALCULATOR)
6.2.6. SISTEMUL “TQM” - TOTAL QUALITY MANAGEMENT
(SISTEMUL MANAGEMENTUL CALITĂŢII TOTALE)
6.2.7. SISTEMUL “LP” – LEAN PRODUCTION
(SISTEMUL PRODUCŢIE “ADAPTABILĂ”)
 6.2.4. SISTEME “FMS” – FLEXIBILITY MANUFACTURING SYSTEMS
(SISTEME FLEXIBILE DE FABRICAŢIE)

Sistemele flexibile de fabricaţie:

 sunt configuraţii automatizate
 care prezentă la un nivel avansat, două direcţii generale ale evoluţiei
tehnologice:
o existenţa unei majore flexibilităţi (o utilizare elastică a
unităţilor şi staţiilor operatorii care le compun, şi mai
ales, permit amplificarea mix-ului de bunuri produse)
o şi o majoră integrare/colaborare a maşinilor (legătura
dintre maşinile producătoare cu sistemele de manipulări,
sistemele de transport şi liniile de comunicare, controlul
complex al unui calculator din proces)
 foloseşte calculatoarele pentru a produce o gamă largă de
componente şi produse, capabil să treacă într-un interval scurt de timp
la fabricarea altor produse, implicând capacitatea de a realiza orice
produs pe mai multe maşini diferite, astfel încât cererea să poată fi
satisfăcută rapid, în ciuda unor fluctuaţii mari
 este nevoie de o integrare totală a subsistemelor sale componente:
prelucrare, logistică, control şi comandă, ceea ce impune utilizarea
maşinilor cu comandă numerică, transportoare automate, roboţi
industriali şi o reţea de comunicaţii care să concentreze toate fluxurile
informaţionale dintr-un sistem.
 trăsături de bază:
- integrabilitate, determinată de capacitatea sistemului de integrare
într-un sistem de producţie şi de cuplare funcţională cu alte sisteme;
- adaptabilitate, determinată de viteza de adaptare la schimbarea
volumului şi a gamei sortimentale a producţiei;
- dinamism structural, determinat de posibilitatea modificării
structurii sistemului flexibil de fabricaţie în funcţie de cerinţele concrete ale
producţiei.

principii:
- viteză constantă în timp pentru obţinerea producţiei;
- elemente modulare standardizate monofuncţional;
- nivele reduse ale timpului de pregătire;
- sistem eficient de aplicare a standardelor;
- autodiagnosticarea automată şi semnalarea apariţiei unor
pagube, rebuturi, pierderi;
- reparaţii simple prin rapida substituire cu piesele necesare;
- nivel redus al zgomotului;
- posibilitatea de corelare şi integrare a diverselor unităţi de
producţie;
- utilizarea unui limbaj simplu şi a unor tehnici de depistare a
erorilor;
- crearea unităţilor operatorii în funcţie de necesităţi;
- cercetarea şi crearea unei “culturi” de automatizare;
- îndrumarea treptată în funcţie de un program dinamic.
 3 stadii:
Sistemul flexibil de producţie
 este un sistem controlat de un calculator compus din mai multe
unităţi operatoare (mai mult de 3)
 legate de mijloace automate de mişcări şi înmagazinări ale
pieselor şi subansamblurilor
 producând diferite piese din aceiaşi categorie în loturi de
dimensiuni variabile
 cuprinde mai multe celule de fabricaţie, conectate prin sisteme
automate de transport, cu ajutorul cărora se deplasează
produsele şi echipamentul tehnologic între maşini.

Celula flexibilă de fabricaţie

este o configuraţie mai simplificată decât sistemele flexibile de
fabricaţie
compusă din 2-3 unităţi operatoare
controlate de calculator şi legate de mijloace automatizate de mişcări şi
înmagazinare ale pieselor şi eventual ale subansamblelor
apte să producă piese din aceeaşi categorie în loturi de dimensiuni
variabile
este constituită din mai multe module flexibile de fabricaţie cu maşini
controlate direct de calculator.

Module flexibile de fabricaţie (unitate flexibilă de prelucrare)

 sunt configuraţiile minime ale unui sistem de automatizare flexibilă a
producţiei
 constituite dintr-o singură unitate operatorie, controlată de calculator
 dotată cu mijloace automate de mişcări şi înmagazinare ale pieselor şi
eventual ale subansamblelor
  apte să producă piese din aceeaşi categorie în loturi de dimensiuni
variabile
 reprezintă, de obicei, o maşină complexă, denumită şi centru de
prelucrare, echipată cu o magazie de SDV-uri complexe şi un
manipulator sau robot automat de scule, care pot funcţiona în mod
automat.

avantaje:
- datorită faptului că se utilizează un sistem computerizat de maşini,
poate fi executată orice piesă, în orice moment şi în orice
cantitate;
- încorporarea în interiorul utilajelor ale componentelor
microelectronice le face să devină “terminale inteligente”;
- informarea continuă şi controlul permanent al activităţilor
muncitorilor se face automat cu ajutorul aceloraşi maşini;
- posibilitatea sistemelor flexibile de fabricaţie de a gestiona în mod
optim situaţiile imprevizibile;
- dezvoltarea unor noi programe soft aplicate permite rezolvarea
numeroaselor probleme legate de coordonarea diverselor componente
ale sistemului şi funcţionarea optimă a utilajului;
- capacitate mare de adaptare la modificarea sortimentului de
fabricaţie, lucru care se realizează doar prin schimbarea programului
la calculator, fără a acţiona asupra echipamentelor din dotarea
maşinilor;
- nivelul înalt de tehnicitate permite corelarea cu cerinţele tot mai
diversificate ale consumatorilor;
- obţinerea unui mix adecvat de produse (obţinute prin diferite
metode de lucru), ceea ce duce la o majoră flexibilitate tehnologică şi
organizatorică, etc.
Dezavantaje:
- dificultăţi în reţeaua de comunicaţii în vederea asigurării
în bune condiţii a fluxurilor informaţionale;
- un sistem flexibil de fabricaţie poate să îndeplinească rolul
pentru care a fost creat numai dacă cuprinde toate cele
patru subsisteme componente: prelucrare, logistică,
control şi comandă;
- integrarea incompletă a uneia din componente ar duce la
nereuşita aplicării respectivului sistem, etc.

6.2.5. SISTEME ASISTATE DE CALCULATOR

 au evoluat în conformitate cu cerinţele de pe piaţă

 începând cu faza de proiectare a produsului şi planificare a
producţiei
 urmată de producţia propriu-zisă şi controlul fabricaţiei,
ajungând până la distribuţia către consumatorul final
 au fost concepute patru sisteme de producţie asistate de
calculator
 bazate pe utilizarea mai multor stadii de automatizare ale
fazelor realizării unui produs: Proiectare asistată de calculator – CAD
(Computer Aided Desing), Producţie asistată de calculator – CAM
(Computer Aided Manufacturing), Producţie integrată pe calculator –
CIM (Computer Integrated Manufacturing), Afacere integrată pe
calculator – CIB (Computer Integrated Business).
 Proiectarea asistată de calculator - CAD
– realizează proiectarea unui produs cu ajutorul computerului prin
diferite prezentări grafice ale proiectului pe diferite stadii
– oferă posibilitatea de a vizualiza pe monitorul computerului
diferitele părţi/componente ale unui produs şi de a avea eventuale
variante de realizare ale acestuia în mod practic
– furnizând informaţii precise legate de noul produs înainte ca acesta
să fie efectiv realizat
– prin utilizarea diferitelor arii de proiectare, a desing-ului şi a
producţiei, CAD integrează sistemele informative şi furnizează
posibilitatea de legare a elaborării datei proiectate în definirea
proceselor specifice sau a comenzilor împărţite concret pe maşini şi
utilaje.

Producţia asistată de calculator - CAM

– presupune utilizarea calculatoarelor în mod direct în procesul de
producţie: producţia de bază sau în transport (manipularea pieselor,
ansamblelor, produselor) sau în mod indirect prin sisteme care
contribuie la buna desfăşurare a procesului de fabricaţie: planificarea
capacităţilor, aprovizionarea, evidenţa calităţii, expedierea sau
distribuţia produselor finite
– cu ajutorul calculatorului legat direct de linia de producţie se poate
face controlul procesului de fabricaţie (a maşinilor, sistemului de
transport, calităţii produselor, metodelor de lucru etc.) în orice moment
şi, dacă este cazul, pot fi făcute unele modificări în structura
sortimentală.
 Producţie integrată pe calculator - CIM
 reprezintă un sistem de organizare a producţiei prin care se asigură
integritatea tuturor elementelor legate de producţie, atât prin
mijloace cu caracter tehnic, cât şi prin mijloace cu caracter
economic, social şi uman
 are efectul de a integra sistemul informativ cu funcţiile de
direcţionare şi control ale utilajului cu cele de supervizare a
diferitelor zone de lucru şi în final cu ansamblul de utilaje, maşini şi
instalaţii ale procesului de producţie
 este dotat cu echipamente automate, care îi permit folosirea
calculatoarelor electronice în proiectarea şi desing-ul produselor, a
atelierelor flexibile de fabricaţie, a echipamentelor de stocare, transport
şi manipulare automatizate prin integrarea elementelor componente ale
unui sistem global de informare şi decizie
 prevede integrarea-coordonarea unui ansamblu de activităţi:
tehnică (proiectarea şi ingineria produsului), executivă (fabricaţia,
omologarea, transportul şi depozitarea), de gestiune (gestiunea
produsului, planificarea şi controlul producţiei)
cerinţe:
- ansamblul de modele care conţin elemente şi relaţii, pe baza aplicării
cărora se va asigura o funcţionalitate sincronizată a tuturor
compartimentelor funcţionale şi de producţie ale întreprinderii;
- definirea ansamblului componentelor care trebuie integrate în
sistem: cele cu caracter tehnic, de marketing, de ergonomie, organizaţionale,
umane, sociale etc.;
- să se elaboreze o schemă funcţională pentru gestionarea datelor
tehnice, care să identifice obiectivele ce trebuie gestionate, pornind de la
produse şi până la resursele tehnice şi umane, precum şi elaborarea de
scenarii tehnice, cu specificarea sistemelor de organizare, a sistemelor de
automatizare şi a sistemelor industriale.
 Afacere integrată pe calculator – CIB
reprezintă o serie de configuraţii hard şi metodologii de programare,
control şi simulare, fiind cea mai evoluată formă de sisteme asistate
de calculator
toate activităţile din întreprindere sunt integrate pe calculator,
oferind posibilitatea ca fiecare salariat să dispună de un terminal, care
integrat în cadrul reţelei, să îi poată oferi acestuia orice informaţie
legată de activităţile desfăşurate, mai puţin acele informaţii cu caracter
secret sau restrictiv
în structura acestui sistem sunt integrate cele trei sisteme de
producţie asistate de calculator prezentate mai sus, dar şi sistemele
OPT, MRP, JIT etc.

Avantajele utilizării sistemelor asistate de calculator:

o gestiune rapidă şi eficace a informaţiei;
realizarea unei grafice de culori şi rezonanţă superioară cu ajutorul
calculatoarelor;
reducerea preţului de achiziţionare a diferitelor sisteme grafice
disponibile pe piaţă datorită răspândirii acestora din ce în ce mai
mult;
un control adecvat şi o calitate adecvată a activităţii de producţie;
reducerea absolută a costurilor atât prin timpul de implementare a
proiectului cât şi prin dezvoltarea unui nou produs;
majoră simplificare şi eficienţă a sistemului informativ al
producţiei;
flexibilitate sporită a sistemului de producţie;
ameliorarea şi uniformitatea calităţii produsului;
sporirea productivităţii şi o economie de timp şi resurse;
importante inovaţii în structura organizatorică etc.
neajunsuri:
necesitatea realizării unui proces de integrare al acestor
sisteme componente, dar şi cu alte sisteme automatizate din
întreprindere, pentru a putea beneficia la maximum de posibilităţile
oferite prin utilizarea diferitelor forme ale sistemelor asistate de
calculator;
necesitatea de a avea o adecvată structură şi o performantă
bază de date;
carenţe datorate diferenţelor dintre limbajele de programare
utilizate sau a posibilităţilor de comunicare dintre funcţionari;
exigenţa de dezvoltare a instrumentelor de analiză a proceselor
de producţie etc.

6.2.6. SISTEMUL "TQM " - TOTAL QUALITY MANAGEMENT

(SISTEMUL MANAGEMENTUL CALITĂŢII TOTALE)

Managementul calităţii totale – TQM

 este vorba despre o “filozofie” ce direcţionează
întreprinderea spre orientarea asupra calităţii totale:
calitatea fiecărui element al procesului de producţie, al
procesului organizatoric şi al procesului de conducere
 este o inovaţie care izvorăşte din evoluţia în timp a conceptului
de calitate
 este ansamblul caracteristicilor unui produs, care îi conferă
aptitudinea de a satisface nevoile explicite sau implicite ale
consumatorilor.
 Gestiunea Satisfacţia
personalului personalului

Leadership Politici şi Calitatea Satisfacţia Rezultate

strategii sistemului consumatorului economice
şi
proceselor
Resurse Impactul
asupra
societăţii
Factori Rezultate

Modelul unui sistem TQM (după A. Chiarini, 1997, pp. 28)

Principiile de bază ale unui sistem TQM

Autorul R. Collard prezintă următoarele principii:
Angajamentul managementului de vârf (top management) – trebuie să
intensifice continuu un sistem TQM referitor la tot ce face, să garanteze în
totalitate propriul angajament al aportului. Pentru aceasta top management
trebuie să garanteze că toţi participaţii din interiorul unei întreprinderi, de la
nivelul superior şi până la cel de mai jos, au înţeles clar obiectivele stabilite
(aceasta se datorează stilului de management, calităţii comunicării, respectiv
totul ce se desfăşoară într-o întreprindere);
Schimbarea atitudinii. Calitatea totală necesită o schimbare totală a
atitudinii şi a culturii prevalente din întreprindere. Problema atitudinii a pornit
întotdeauna încă de la iniţierea procesului de implementare a unui sistem TQM;
Ameliorarea continuă se referă la schimbarea atitudinii şi a ideii de
ameliorare continuă. Întreprinderile au nevoie (prin utilizarea proceselor de
control, a diagramelor de control şi de multe alte tehnici) de a dispune mereu
de probe sigure pentru a înţelege ce se petrece într-un anumit proces. Acest
lucru determină cultura organizaţiei să garanteze înţelegerea şi individualizarea
problemei calităţii totale încă de la începutul procesului de producţie şi să caute
continuu să -l amelioreze;
Supervizarea este necesară pentru a garanta buna desfăşurare a
procesului de muncă în vederea funcţionării în mod eficient a activităţii
întreprinderii. Dacă mai demult supervizorii erau consideraţi ca fiind
“autoritatea” din interiorul întreprinderii, în prezent supervizarea a început să
fie considerată ca fiind legată de căutarea progresului. Prin aceasta se
recunoaşte rolul-cheie al supervizorului, pentru a garanta mesajul: calitatea
descinde de la nivelul cel mai de jos şi până la nivelul superior;
Formarea supervizorilor. Selecţia, formarea şi motivarea supervizorilor
vor permite apariţia acelor capacităţi care vor deveni o forţă dinamică în
vederea ameliorării continue a sistemului. Pentru aceasta top management
trebuie să furnizeze acele oportunităţi şi acea investiţie de formare, care vor
garanta cea mai bună calitate a supervizării.
Recunoaşterea rezultatului. Este important de recunoscut rezultatele
obţinute. Întrebarea dată ar fi: cum se poate obţine în cel mai bun mod? În
Japonia, spre exemplu, recunoaşterea este generalizată prin premii şi
competiţii pentru propuneri şi proiecte mai numeroase şi mai bune. Acest lucru
impulsionează aplicarea calităţii totale la toate nivelele ierarhice şi încurajează
persoanele sau grupurile de a căuta o ameliorare continuă.

Autorii G. Dellacasa şi Stefania Moncini au enunţat principiile următoare:

Atenţia îndreptată spre client/consumator. Exigenţele şi cererile
clienţilor/consumatorilor trebuie să fie atent analizate şi înţelese, în vederea
oferirii către aceştia a unei maxime valori adăugate posibile. Astfel, satisfacţia
consumatorului şi a factorilor care induc fidelitatea trebuie să fie măsurate şi
analizate;
Colaborarea cu furnizorii. Raporturile de parteneriat cu furnizorii se
fondează pe încredere şi cooperare, indispensabile pentru realizarea ameliorării
sistemului;
Antrenarea/implicarea personalului. Expresia deplină a potenţialităţii
persoanelor se obţine prin divizarea grupurilor cu valori comune şi a unei
culturi de încredere şi delegare. Implicarea şi comunicarea trebuie să fie
susţinute de iniţiativa pentru dezvoltare şi reluarea propriilor competenţe şi
capacităţi;
Procese şi acţiuni. Toate activităţile unei organizaţii sunt acţionate în
termenele procesului. Pentru fiecare proces sunt stabilite exact
responsabilităţile şi fluxurile. Fiecare persoană participă pentru ameliorarea
proceselor prin activităţi continue şi actualizate de previziune. Astfel, faptele,
relevările şi informaţiile vor constitui baza gestiunii activităţii;
Inovaţie şi ameliorare continuă. Existenţa unei culturi de ameliorare
continuă. Învăţarea continuă este presupusa ameliorare. Inovaţia şi ideile
originale trebuie să fie încurajate;
Leadership şi coerenţă între obiective. Liderii dezvoltă cultura
organizaţională. Ei gestionează resursele şi asigură coordonarea. Politicile şi
strategiile trebuie să fie răspândite şi actualizate într-un mod organic şi
sistematic în toată întreprinderea. Personalul trebuie să fie la curent cu valorile
şi orientările organizaţiei;
Responsabilitate publică. Întreprinderea şi personalul său trebuie să
respecte orientările normative şi legale, adoptând un aport orientat către
valoare;
Orientarea către rezultate. Succesul durabil este condiţionat de
capacitatea de conciliere şi satisfacere a intereselor părţilor implicate: clienţi,
furnizori, angajaţi, colaboratori şi toţi cei care au un interes financiar sau nu în
întreprindere.

Autorul S. Gay se referă la calitatea pentru:

management: calitatea obiectivelor, directivelor, responsabilităţilor,
informaţiilor, comunicării, organizării, strategiilor;
produs: calitatea prestărilor, siguranţei, preţului, credibilităţii,
termenelor de livrare, facilităţilor de utilizare, satisfacerii exigenţelor
clientului/consumatorului;
ambient: calitatea ambientului de lucru, siguranţei lucrului, comodităţii,
serviciilor sociale, asigurării serviciilor sanitare, relaţiilor umane, curăţeniei,
principiilor morale;
 relaţiile sociale: calitatea utilizării personalului, contribuirii la
iniţiativele culturale, controlului poluării;
comportamentul personalului: calitatea modului de a se exprima şi de a
lucra, a sănătăţii, a comportării morale (decente), scopului lucrului, instruirii;
prestările întreprinderii: calitatea posibilităţilor de dezvoltare,
stabilităţii, acceptării riscurilor, profiturilor;
imagine: calitatea strategiilor, rolului întreprinderii în societate,
filozofiei întreprinderii.

două instrumente de bază:

cercurile de calitate. Principiul de bază îl reprezintă participarea
personalului operativ la activitatea de ameliorare a calităţii. Un cerc de
calitate este un grup mic de persoane ce efectuează voluntar activitatea de
control al calităţii într-o unitate organizatorică. Pe lângă activitatea de
voluntariat cercurile de calitate mai efectuează pregătiri de formare şi
instruire ale personalului. Aceste cercuri de calitate nu au putere formală, ci
au la dispoziţie un sistem de stimulenţi, care determină membrii să furnizeze
sugestii şi să rezolve problemele. Avantajele aduse de către respectivele
cercuri de calitate sunt: ameliorarea generală a metodelor şi a procedurilor
de lucru, precum şi o răspândire uniformă a informaţiilor;
benchmarking (evaluarea comparată) are ca scop compararea
proceselor şi produselor unei întreprinderi cu cele din alte
întreprinderi, care prezintă performanţe superioare într-o anumită arie
specifică (întreprinderi “leader”). Informaţiile obţinute din această analiză
comparată permit identificarea oportunităţilor de ameliorare ale propriilor
produse şi procese. Astfel, benchmarking-ul constrânge întreprinderea de a
“privi spre exterior”, de a se confrunta cu alte întreprinderi, pentru a obţine
sugestii şi stimuli utili în vederea ameliorării.
avantaje:
- integrarea calităţii în mod coerent prin diferite politici şi
strategii de planificare, marketing, cercetare şi dezvoltare, inginerie,
producţie, controlul gestiunii, gestiunea resurselor umane, relaţiile cu
furnizorii, relaţiile cu consumatorii, etc.);
- calitatea trebuie să fie integrată în cantităţi inovative, pornind de
la nivele ierarhice inferioare şi până la cele superioare (top management);
- integrarea activităţilor componente ale tuturor funcţiilor din
întreprindere;
- stimularea activităţilor de diagnosticare ale carenţelor şi
stimularea ameliorării;
- aportul important al resursei umane de la toate nivele ierarhice,
implicând o formare interfuncţională şi munca în echipe. Aceasta determină
încredere în aportul creativ al persoanei şi stimularea în continuare a
creativităţii prin favorizarea competiţiei, valorificarea rezultatelor, aplicarea
premiilor, promovărilor etc.

Avantajele prezentate mai sus, dar şi altele, pot fi grupate în două

categorii:
- avantaje de natură externă (în raport cu piaţa): ameliorarea
imaginii întreprinderii, sporirea credibilităţii pe piaţă, calitatea fiind
efectuată şi de către instituţii externe (nu numai pe baza autoevaluării);
- avantaje de natură internă: ameliorarea eficienţei şi raţionalizarea
proceselor de producţie, control de gestiune mai eficace, beneficii de natură
organizatorică, divizare majoră a muncii, redefinirea organigramei etc.
Limitele:
- necesitatea unei gestiuni ce constă în eliminarea cauzelor factorilor
“anormali” şi prevenirea repetării respectivilor factori;
- necesitatea de a realiza o corelaţie adecvată şi o coordonare
interfucţională între elementele componente ale respectivului sistem;
- lipsa tuturor informaţiilor necesare la nivelul unor sectoare din
întreprindere. Din acest motiv nu pot fi rezolvate unele probleme care apar
pe parcursul desfăşurării activităţii;
- dificultăţi în asigurarea unei activităţi reuşite de control la
nivelul fiecărui loc de muncă, atelier, compartiment, secţie, etc.

6.2.7. SISTEMUL “LP” – LEAN PRODUCTION (SISTEMUL

“PRODUCŢIE ADAPTABILĂ”)

 Lean Production sau sistemul de producţie de maximă eficienţă

este un sistem alcătuit din mai multe părţi: JIT, zero stocuri
nevândute; TQM, implementarea calităţii în loc de inspecţia post-
execuţie, maximum de împuternicire pentru muncitorii direcţi,
producţia de serie mică, îmbunătăţiri continue, muncă standardizată,
întreţinerea preventivă totală; sisteme de control vizual şi lucru în
echipă
 se referă la un nou model organizatoric care porneşte nu
numai de la procesul de producţie, dar de la toată sfera de activitate a
întreprinderii, de la raportul cu clienţii şi furnizorii, de la sistemul
logistic şi structura organizatorică, până la sistemul relaţiilor industriale
şi de gestiune al resurselor umane
 permite întreprinderii de a fi capabilă să realizeze, în funcţie
de optica pieţei, nivele ridicate ale prestaţiilor în termeni de: calitate,
 flexibilitate, preţuri, cu un nivel minim de utilizare a resurselor:
personal, maşini, stocuri etc.
 este un ansamblu integrat şi coerent de principii şi tehnici
de organizare şi gestiune a producţiei, configurându-se ca un rezultat
al unui “proces cognitiv”, prin utilizarea unor practici şi pârghii de
intervenţie în vederea diminuării consumului de resurse
 americanii au fost primii care au inventat termenul de
producţie lean production prin conceperea unui ansamblu de tehnici,
care să îmbunătăţească continuu sistemul de producţie şi calitatea
produselor
 primii care au reuşit obţinerea unei astfel de producţii au
fost japonezii, prin îmbinarea aporturilor diferitelor elemente:
dezvoltarea şi proiectarea produsului, rolul forţei de muncă, lanţul
aprovizionărilor, eliminarea producţiei pe stoc, raportul cu clientul etc.
Modelul producţie “adaptabilă” a fost implementat în Japonia datorită
unor inovaţii de gestiune şi de reorganizare a cunoscutelor deja metode
OPT, JIT, CIM etc.

două ipoteze de fond şi anume:

- valoarea economică şi avantajele competitive nu sunt
rodul unor inovaţii izolate, ci al unui sistem (paradigme)
prin care se realizează “uniunea structurală” de principii
economice şi socio-instituţionale;
- în acest fel, respectiva comuniune este produsul unei
evoluţii “zvelte” cu un pronunţat caracter de sistem unitar
şi complex.
principii:

- pluralitatea obiectivelor de producţie referitoare la satisfacţia

consumatorului prin realizarea diferenţierii între tradiţionalele pieţe de
desfacere şi obiectivele sistemului de producţie (eficienţă, flexibilitate,
calitate etc.);

- controlul timpului. Acest principiu este legat de varietatea şi caracterul

aleator al cererii. Astfel, sistemul de producţie, pe de o parte, poate să
anticipeze previziunile şi schimbările, iar pe de altă parte, să efectueze
posibile corecturi în caz de necesitate, reducând în acest mod distanţa dintre
previziune şi realitate. În condiţii de complexitate ambientală apar diferite
probleme, care pot să compromită eficienţa şi eficacitatea acţiunilor
întreprinse de întreprindere, mai ales din cauza erorilor de previzionare şi
măsurare, întârzieri şi timpi consumaţi inutil. Pentru aceasta, cu ajutorul
producţiei flexibile se poate interveni, făcând o pârghie între ideea centrală
că timpul este o resursă în sine, ce este consumată pentru dezvoltarea
proceselor din întreprindere şi astfel trebuie conservată (păstrată). În acest
context pentru ca sistemul să fie suficient de flexibil, este necesar să se
asigure timpii necesari pentru efectuarea integrală a activităţilor ce execută
produsele finite (output-urile). Prin aceasta se diminuează intervalul de
incertitudine şi creşte flexibilitatea informaţiei, îmbunătăţindu-se astfel
previziunea;

- controlul procesului de producţie. În activitatea sa întreprinderea

intercondiţionează în amonte sau în aval cu componentele filierei în variatele
faze de concepere, realizare şi utilizare a produsului, intervenind direct în
procesul de producţie, pentru a obţine rezultate semnificative. Integrarea
prestaţiilor solicitate de relevanţa strategică a timpului de transformare a
input-urilor (intrărilor) în output-uri presupune reducerea costurilor,
valorificarea tuturor resurselor utilizate şi amplificarea gradelor de
compatibilitate între diferite prestaţii de servicii. Pentru aceasta atenţia se
îndreaptă cu precădere spre orientarea mecanismelor organizatorice şi ale
sistemelor de gestiune şi stimulare, de la producţia în flux şi procese de
producţie până la resurse şi funcţiuni. În acest fel, se poate evita influenţa
limitată a unei întreprinderi şi se extinde intercondiţionarea cu celelalte
unităţi economice aflate în amonte sau în aval;

- rolul angajaţilor. Căutarea unei inovaţii continue ale aceloraşi produse

implică necesitatea de convingere a personalului de la toate nivelurile
ierarhice (nu doar a conducerii şi a specialiştilor, dar şi a muncitorilor, cu
precădere a celor direct productivi) prin asigurarea unei certe transparenţe a
întregului mecanism al procesului de producţie, nu numai la nivelul unei
singure faze sau operaţii. Prin aceasta se poate obţine o lărgire a ariei
responsabilităţilor, dincolo de această strictă autoritate formală, care este
principiul de bază a proiectării organizaţionale tradiţionale, prin delimitarea
ariei responsabilităţii de aria autorităţii. Ca urmare, se dezvoltă integrarea
profesională a tuturor angajaţilor, ce începe cu muncitorii şi merge până la
conducătorii procesului de producţie şi top manager, devenind astfel
“proprietari” deopotrivă. În acest fel, se întâlnesc calităţile de cunoaştere
amplă ale obiectivelor parţiale şi alinierea acestora la cele generale, prin
amplificarea rolului de dezvoltare a capacităţii integrative de gestiune şi
păstrarea eficienţei în dezvoltarea continuă a activităţii de producţie;

- dezvoltarea şi proiectarea produsului. Organizarea procesului de

planificare a oricărui produs are întotdeauna nevoie de a evita erorile, ce pot
să aducă rezultate necorespunzătoare celor prestabilite. Inovaţia planificării,
în funcţie de exigenţele derivate din realitatea contextuală, constituie un
important catalizator pentru funcţionalitatea întreprinderii. Astfel, producţia
şi transmiterea cunoştinţelor devin astăzi un factor decisiv în raportul
întreprindere-piaţă prin eliminarea rigidităţii sistemelor de producţie.

- lanţul aprovizionărilor. În vederea reducerii costurilor de producţie şi

ameliorării calităţii produselor finite, este foarte important de asigurat o
armonie între cei care furnizează materii prime, materiale etc. şi
întreprinderea producătoare. Este nevoie de o flexibilitate în fluxul de
informaţii şi legături între întreprindere şi furnizori în privinţa tipurilor şi
cantităţilor necesitate dintr-un anumit tip de materie primă sau alta. Astfel, s-
au putut evita întârzierile în livrări şi producerea unor tipuri de articole în
cantităţi prea mici sau prea mari.

- raportul cu clientul/consumatorul. LP şi reducerea costurilor de

planificare pot să răspundă variatelor exigenţe ale
cumpărătorilor/consumatorilor prin instaurarea unei reţele de distribuitori.
Unii dintre aceştia pot poseda un mic pachet de acţiuni din respectiva
întreprindere şi prin aceasta dezvoltă o nouă tehnică de vânzare “agresivă”,
datorită faptului că au un “destin comun”. Aceasta reprezintă un avantaj atât
pentru producător, cât şi pentru vânzător, dar şi client/consumator, prin
favorizarea proceselor de producţie, vânzare şi cumpărare. În această ordine
de idei se vor putea anticipa fenomenele, se vor putea analiza punctele tari şi
slabe ale noilor pieţe de desfacere, precum şi ale noilor tehnologii şi ale
produselor în curs de inovaţie. Este important de adoptat strategii agresive
pe piaţă, bazate pe reducerea ciclurilor de fabricaţie a produselor, în vederea
trecerii la altele noi şi obţinerea în timp redus al multiplelor performanţe în
aria diferitelor prestaţii.
avantaje:
- se poate prevedea şi pregăti adecvat facilităţile benefice ale
implementării proceselor prin prezenţa unei structuri flexibile şi a
unei tehnologii avansate;
- este o posibilitate de menţinere şi de control asupra strategiei de
producţie;
- creşte capacitatea de modificare prin utilizarea materialelor,
tehnologiilor şi standardelor calitative pentru obţinerea unor produse
ameliorate (îmbunătăţite calitativ);
- adaptarea mai rapidă a ofertei de produse, lucrări şi servicii la
nevoile şi dorinţele clienţilor şi a populaţiei, prin reducerea timpilor
de dezvoltare a ciclurilor de producţie, reunirea celorlalte sisteme
OPT, JIT, TQM etc.;
- importanţa factorului uman;
- implicarea clienţilor/consumatorilor în dezvoltarea unor tehnici
agresive de vânzare prin oferirea unui pachet de acţiuni din
respectiva întreprindere etc.

Limite:
- din punct de vedere al managementului, este necesară o susţinere
directă şi continuă a activităţii de producţie, precum şi prezenţa
conducătorilor la locurile de muncă pentru a facilita comunicarea;
- este nevoie de o calificare complexă a lucrătorilor şi de o
participare intensă a acestora la procesul de producţie;
- concurenţa permanentă, dar şi neprevăzută a unor ţări
emergente;
- este necesar a fi stabilite relaţii certe şi de durată cu furnizorii,
etc.