Scribd Logo
Upload

Welcome to Scribd!

  • Actul Politic Si Problema Limitarii Puterii

    Uploaded by

    Denisia Botezatu
    6 views12 pages

    Copyright

    © © All Rights Reserved

    Available Formats

    PDF or read online from Scribd

    Did you find this document useful?

    Is this content inappropriate?

    Report this Document

    Copyright:

    © All Rights Reserved
    Download as PDF or read online from Scribd
    Flag for inappropriate content
    6 views12 pages

    Actul Politic Si Problema Limitarii Puterii

    Uploaded by

    Denisia Botezatu

    Copyright:

    © All Rights Reserved
    Download as PDF or read online from Scribd
    Flag for inappropriate content
    of 12
    RecunoaSterea internationala a statelor International Recognition of States La reconnaissance internationale des Etats Maria-Alexandra DINU, anul Il, grupa 211 Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti Prof, coord.: lector univ. dr, Bogdan AURESCU Rezumat Recunossterea intemajionala reprezinté unul dintre cele mai controversate subiccte ale teor dreptului international, principalul motiv constituind lips uniformitaqii in practica statelor. Doetrina a generat douli mari teorii cu privire la efectele juridice ale recunoasteri, teorii ce rezolva, fiecare intr-un mod diferit, problema daci recunoasterea duce ta crearea unui subiect de drept international. Dar, acesta din urma este doar un aspect al recunoasterii, un alt aspect ce trebuie analizat fiind cel al puterii discretionare pe care un stat o are in aceasta materie. Considerind teoria declarativa, se argumenteazi cA recunoasterea nu afecteazi in niciun fel statalitatea, calitate pe care o entitate o dobandeste ca urmare a intrunirii unor elemente de fapt(un guvern,teritoriu, populatie permanent, capacitatea de a intra in relatii cu alte state), mai mult o conditionare a statalitatii unei entitifii de obfinerea recunoasterii din partea celorlalte state ar incalea grav principiile egalitajii suverane, autodeterminarii si neamestecului in treburile inteme. Pe de alta parte, unii autori, dar si practica statelor, araté c& recunoaslerea are efecte constitutive, in sensul aceasta permite entitatilor accesul la anumite drepturi consacrate pe plan international. Limitarea puterii discrefionare pe care statele o au in materia recunoasterii este, de asemenea, un subject dezbatut de teoreticieni. O astfel de limitare ar avea sens numai atunci cand atribuim efecte constitutive recunoasterii, iar criterile propuse includ intrunirea condifiilor stabilite in Conventia de la Montevideo, controlul efectiv sau respectarea normelor de drept international Doctrina si, cu atét mai putin practica nu au oferit un raspuns definitiv Ja intrebarile puse de recunoastere, Cele doud tcorii nu reflects in mod salisficator practica statelor, dar in lumina argumentelor propuse, coroborate cu. ceea ce se petrece la nivelul relafiilor internationale, 0 solutie preferabili ar fi si atribuim recunoasterii un efect dublu, dectarativ, in sensul constatdrii existentei noului stat, ca urmare a intrunirii elementelor sale $i constitutiv, in privinta opozabilitatii acestei existente fat de statul care a ffcut recunoasterea. Aceasta solutie este preferabild, deoarece are in vedere natura recunoasterii, aceea de get unilateral a unui stat care igi exprimdi intenfia, nut de crea un stat, ci de a supune ordinii juridice internationale raporturile sale cu enfitatea pe care 0 recunoaste, Abstract International state recognition constitutes one of the most controversial issues in International Law theory, mainly because of contradictory practice. Two theories regarding recognition and its legal effecis have been proposed, cach of these answering in a different way the question whether recognition creates a state, Nonetheless, the latter is one of the aspects of recognition, the other being whether states have unlimited discretion in this matter The declarative theory is based on the idea that recognition does not create state, bearing in mind that statehood is acquired by satisfaction of objective criteria (government, defined territory, permanent population, the ability to establish relation with other states). Moreover, the idea of implying that statehood is dependent on recognition would represent a serious violation of International Law principles, the principle of sovercign equality, self-determination and non-interference in internal affairs. On the other hand, some authors, based on state practice, argue that recognition is necessary for states to be granted international rights Also, a controversial subject is the limitation of state discretion in the matter of recognition Limiting state discretion would make sense only if we consider that recognition creates a state, and the criteria proposed were the conditions laid down by the Montevideo Convention, effective control and obedience of international obligations. Doctrine, fet alone practice, has not managed yet to lay down a definitive answer to the questions raised by recognition, The declaratory and the constitutive theory do not accurately comply with state practice. However, considering state practice and the arguments put forward by supporters of the two theories, a viable solution would be to interpret recognition to have a declaratory effect (regarding the existence of the newly created state, as a result of meeting the above-mentioned criteria) and also a constitutive effect, regarding the opposability of the recognised state’s existence towards the recognising state. This solution is preferable, as it is in accordance with the nature of recognition, which is that the recognising state expresses its intent for its relations with the recognised state to be regulated by international law. Résumé La reconnaissance intemnationale des Etats constitue l'une des questions plus controversées de la théorie du droit International, principalement en raison de la pratique contradictoire, Deux théories concernant la reconnaissance et ses effets juridiques ont été proposés, chacun d'entre eux & la question de maniére différente si reconnaissance crée un Etat. Néanmoins, ce dernier est 'un des aspecis de la reconnaissance, l'autre étant la question de savoir si les Etats ont pouvoir discrétionnaire illimité dans cette affaire. La théorie déclarative est basée sur I'idée que la reconnaissance ne erée pas un état, gardant & I'esprit qu'un Etat est acquis par la satisfaction de eriteres objectifs (population permanente, gouvernement, la capacité d'établir des relations avec les autres Etats, tertitoire défini). En outre, Vidée de ce qui implique qu'un Etat dépend de la reconnaissance représenterait une violation grave des principes du droit International, le principe de l'égalité souveraine, V'autodétermination et la non-ingérence dans les affaires intérieures. En revanche, certains auteurs, basés sur la pratique de Etat, font valoir que la reconnaissance est nécessaire pour les Etats 4 accorder des droits internationaux, Aussi, un sujet controversé est la limitation du pouvoir de I'Etat relatif & la reconnaissance. Limiter la discrétion de Etat serait logique que si nous considérons que la reconnaissance crée un Etat, et les critéres proposés ont été les conditions fixées par la Convention de Montevideo, un controle efficace et dobéissance des obligations internationales. Doctrine, et encore moins pratique, n'est pas parvenue encore détablir une réponse définitive aux questions soulevées par la reconnaissance. Le jugement déclaratoire et la théorie constitutive ne repondent pas précisément aux pratiques de I'Etat. Toutefois, compte tenu de la pratique de Etat et les arguments avancés par les partisans des deux théories, une solution viable serait & interpréter la reconnaissance pour avoir un effet déctaratoire (en ce qui concerne existence de I'Etat nouvellement eréé, de répondre aux critéres mentionnés ci-dessus) et aussi un effet constitutif, en ce qui concerne lopposabilité de l'existence de l'état reconnu vers |'Etat reconnaissant Cette solution est préfiérable, elle est conforme a la nature de la reconnaissance, qui est que MEtat reconnaissant exprime son intention de ses relations avec l'état reconnu d’@ire régis par le droit international. 4 Lista cuvinte cheie: recunoastere international, statalitate, teoria declarativa, teoria constitutiva, erearea statelor, principiul legitimitiqii, principiul eficacitatii, principiile dreptului inteational Conventia de la Montevideo, puterea discretionara a statelor, act unilateral, Key words: international recognition, statehood, declaratory theory, constitutive theory, the creation of states, legitimacy, effectiveness, International law principles, Montevideo Convention, state discretion, unilateral act, Mots clés : reconnaissance internationale, indépendance, la théorie déclaratoire, la théorie constitutive, la création d'Etats, légitimité, efficacité, principes du droit International, Convention de Montevideo, diserétion de I'Etat, l'acte unilatéral. 1. Premise Primul Jucru pe care il invatim la disciplina drept international public este c& statele ereeaza dreptul international pe baza acordului lor de vointd, esenta intregului sistem de norme. Statele, subiecte de drept international plenipotentiare, ca purtatoare ale puterii lor suverane, igi stabilesc prin consens drepturile $i obligatiile in raporturile lor cu alte subiecte. Norma international este creat’ chiar de cltve cei cirora li se adreseaz. Considerdnd acestea, am putea spune c& norma de drept international este creata printr-un act de voinfa $i cd astfel dreptul international, la randul sau, este invariabil legat de acesta, in sensul c& statele se antreneaza in raporturi internationale numai ca urmare ca exprimarii consimtamdntului for. Pénd la urma, daca statele decid si facd parte din raporturi internationale si sta in puterea lor sa igi determine drepturile $i obligatiile, atunci este firesc ca ele 58 decida si cu care subiecte de drept sa interactioneze, bineinteles, in cadrul normativ al dreptului international. Asa cum rezult& din practica statelor, recunosterea, inainte de orice, face posibila stabilirea unor relajii normale intre state’ . Ceea ce se intampla, de regula, este c&, atunci cand un nou stat apare pe scena international’, celelalte state isi exprimA intentia a-l considera subiect de drept, deci recunoseéndu-i capacitatea de a dobéndi drepturi si obligati?’ , dar nu neapirat intr-un sens absolut, abstract, ci, mai degraba faa de statu! care, individual, face recunosterea, Acesta constituie scopul imediat al actului de recunoastere. Scopul mediat, insi, este legat de satisfacerea unor interese pe plan extern a statului in cauza si din aceasté perspectiva, recunoasterea ni se infifiseaza ca find, in primul rind, un instrument al politicii externe Mai mult, recunoasterea nu este o institutie propriu-zisi a dreptului intemational, iar lipsa unei reglementiri corespunzatoare a ficut ca actul recunoasterii sa alba un profund caracter discretionar, statele, deseori, apliciind in legiturd cu diverse entitai statale, criterii alese arbitrar, de multe oti contradictorii. Dupa cum arata O'Connell’, este unul dintre subiectele cele mai confuze ale dreptului international sau dup& cum afirm H. Kelsen* aceastdi problemd nu a fost rezolvatd in mod satisfaiccitor nici in teorie, nici in practica, Cu greu se poate gési o problemd mai controversatd. O alt& abservatic pertinenta este aceea lui Alwin V. Freeman’ care considera recunoasterea ca_ un subject de 0 enormd complexitate, in primul réind pentru ca este un amalgam de elemente politice si legale ino mésurd neobigmuita chiar peniru dreptul international. Controversa generatii de recunoastere priveste efectele juridice ale unui astfel de act. Doctrina dreptului intemational, pe baza practicii statelor, a emis dowd mari teorii, dectarativa si constitutiva, teorii care solu fiecare intr-un mod distinct cele doud aspecte ale conceptului si anume: da statul nou creat existé inainte de recunoasterea sa de cate alte state, pe de o parte si pe de alta parte, dac& statele au o putere discretionara nelimitata in a recunoaste.° Aceasta controversa, desi exist’ inca de la nasterea dreptului international modern, nu s-a perimat, dimpotriva, a cApatat noi valente si i-au fost date noi semnificafii, autorii contemporani chiar indeparténdu-se de teoriile clasice si adoptnd 0 " LDiaconu, Tratar de drept international public, 2002, vol. 1 * ibidem *Citat de C-Stanescu, V. Duculescu in articolul Caracterul insttupied recunoasterit statelor si guvernetor tn Jumina principillor dreptului international contemporan, Revista romana de drept, anul XXV, 1969, nr.11, pAS * ibieem * thidem "Ase vedea W. T. Worster, Law, Politics, and the Conception of the State iv State Recognition Theory, Boston University International Law Jounal, Vol. 27, No. 1, 2009. 6 viziune mult mai complex’. Actualitatea problemelor puse de recunoasterea statelor se releva mai ales studiind situatia diverselor entitati care cauti a-si clarifica statutul politic si juridie prin instrumente ale dveptului international, mentionand cazul Taiwanului, itatea de membru ONU in 1971 in favoarea Republicii Populare Chineze si in prezent recunoscut de 23 de state sau Kosovo, recunoscut la randul sau de 88 de state sau cazul Palestinei, care, in 2011, prin cererea de admitere in ONU ca Stat Membru, a incercat si objing, indirect, 0 recunoastere colectiva a statalitatii sale din partea Natiunilor Unite. Plecand de la aceste premise, scopul lucrarii de fai este sé prezinte intr-un mod sintetic si si analizeze solujiile date de doctrina la problemele puse de efectele juridice ale actului de recunoastere, asa cum au fost aratate mai sus, Definirea nofiuni Nojiunea de recunoasterea statclor are ca gen proxim recunoasterea, avind semnificatia unui act unilateral prin care un stat constatd existenja unor fapte care pot avea consecinje asupra drepturilor si obligatiilor sale si declaré expres sau accepté implicit ed relafiile sale internationale vor fi construite findnd seama de aceste fapte’. Aceasta viziune asupra recunoasterii lato sensu este relativ unitard in doctrina, o alta interpreiare similar — procedeu! prin care un subiect de drept international, in mod special un stat, care nu a participat la nasterea unei situatii, sau la adoplarea unui act, accept ca diced situayie sau act sti fie opozabil, adicé adimite ca efeciele juridice ale acestora si se aplice (Nguyen Quoc Dinh, Daillier Patrick, Pellet Alain in Droit international public, 2002) °. Reies din aceste definifii anumite trisituri: recunoasterea este, mai inainte de toate, un act unilateral, este, de asemenea un act de constatare a unei situa{ii la care statul care recunoaste nu a participat, dar, fiindcd i exprima vointa in acest sens, efectele juridice ale respectivului fapt sau chiar act se vor risfrdnge gi asupra statului care face recunoasterea. In ciuda similaritilor celor dou afirmatii, exist’ diferente semnificative; astfel c& autorii strini arat& cd statele sunt cele care de regula au capacitatea de a face recunoasteri, dar nu numai, ci atribuie aceasta capacitate tuturor subiectelor de drept intemagional, de unde deducem ca si organizatiile internafionale ar putea fi susceptibile de a emite recunoasteri. in plus, autorii strdini subliniaza ci recumoasterea are, in mod obligatoriu, efecte juridice, si influenfeazi mult mai mult decat modul in care relajiile internationale se desfigura pe viitor Astfel, recunoasterea unui stat se infaiseaz ea un act unilateral prin care se accepta si se considere © noua entitate politici ca find un stat, ca urmare, se admite ci acesta este subiect de drept internafional si c& are capacitatea de a dobéindi drepturi si obligatii internationale, Drept consecinta, intre statul care recunoaste si statul care este recunoscut se stabilese relajii reglementate de dreptul international, relajii i care dreptucile si obligatiile fiecdruia sunt protejate si stipulate in normele serise sau cutumiare ale dreptului intemational TIL Aspecte ale recun asterii statelor 1. Este recunoasterea o condifie a statalitayii? Citeva preciziri despre ce se infelege prin notiunea de stat sunt necesare, mai inainte de toate, in primul rand, statul este considerat subject primar al dreptului internafional, avand capacitatea de a-si asuma totalitatea drepturilor si obligatiilor internationale. Calitetea de subiect de drept international al 7A se vedea J. Crawford, The Creation of States in International Lavr, Oxford University Press, 2nd edition, 2006 *1, Diacomu, op.cit " Citayi de Raluca Miga-Besteliu in. Drept international public, ed. All Beck, 2005, vol. 1 7 statului decurge din suveranitatea statului, infeleas’ ca exercijiul autorita{ii supreme intr-o regiune. in al doilea rand, in dreptul international cutumiar au fost consacrate patru conditii ale statalititii, asa cum au fost ele stabilite de Conventia de la Montevideo asupra drepturilor si indatoririlor statelor: 0 populatie permanent®, un teritoriu definit, un guvern si capacitatea de a intra in relajii cu alte state. Aceste ctiterii, pe lang importanga teoretiea, au de asemenea si o relevanta practica, de notat ca, recent, acestea au fost aplicate de Comisia pentru admiterea de noi membri a Consiliului de Securitate in scopu! analizarii cererii de admitere a Palestinei ca Stat Membru, Statalitatea este independenta de recunoastere Afirmatia reprezint& esenfa teoriei declarative. Astfel, recunoasterea este, in fapt, un act politic, de constatare a unei situafii si nu se conferii prin aceasta calitatea de subiect de drept internafional unui stat, ci este rezultatul suveranitaqii inerente a acestuia, Cu atéit mai mult prin recunoastere nu se confer unei entitati calitatea de stat, aceasta se dobandeste prin intrunirea cumulativa a criteriilor sus- menfionate. Existenta unui stat ca subiect de drept international este independents de actul recunoagterii, flind opozabild si statelor care nu [-au recunoscut. O asemenea condifionare a stataliti{ii de recunoasterea unor state a fost consideraté de doctrina'” ca o fncalcare a principiilor egalitati suverane, neamestecului in treburile interne si autodetermindi Conditionand dobandirea calitajii de stat de recunoastere, se ivesc anumite probleme care submineazi universalitatea nofiunii de stat. O prima problema ar fi puterea discrefionara pe care unele state ar avea-o asupra entitajii care cauti recunoastere, idee, cum ariitam in parageaful anterior, neconforma cu principiile dreptului internajional. Mai mult, s-ar pune problema de céte acte de recunoastere ar avea nevoie entitatea in discutie si care este statutul unui stat putativ recunoscut de un subiect de drept si nerecunoscut de altul, O asemenea conditionare duce la consecinje ilogice, care nu pot fi asimilate de normele dreptului international. Potrivit teoriei declarative, crearea unui nou stat nu este tine de drept, ci este un fapt'!, astfel ci principiul eficacitaqii, injeles ca guvernarea unei puteri responsabile si independent asupra unui teritoriu si unei populagii este criteriul avut in vedere atunci cdnd se analizeaza aparitia unui noi entitati stotale, Principiul legitimitaqii nu este acceptat de teoria declarativa deoarece statul nu este o simpla constructie legal gi nu poate fi redus la un ansamblu de drepturi si obligatii, a cdror constituire sau pierdere sa marcheze nasterea, respectiv, dizolvarea statului Practica statetor in materia recunoasterii susfine aceasta teorie, citandu-se in acest scop articolul 3 al Convenjiei de kx Montevideo: Existenfa politicd a unui star este independenié de recunoasterea din partea altor state. Chiar inainte de recunoastere, statul are dreptul de a-si apara integritatea si independenjo...]. Recunoasterea unui stat semmificd doar cé statul care recunoaste ti accep acestuia, cu toate drepturile si datoriile conferite de dreptul international. Recunoasterea este neconditionata si irevocabild. De menfionat sunt si raporturile ‘Tribunalului arbitral mixt germano- polonez in privinfa noului stat polonez (1929), al Comisiei de juristi cu privire fa cazul insulelor Aaland (1920) sau al Comisiei Badinter (Conferinta Europeani de Pace pentru lugoslavia, 1991), raporturi ale caror concluzii confirma teoria declarativa, De asemenea, Curtea International de Justitie s-a pronunjat in favoarea teoriei declarative in cazul genocidului din Bosnia, chiar daca intr-un mod indirect. in speja'’, Republica Federala a lugoslaviei a ' A se vedea C. Stanescu, V. Duculescu, op.cit, "The formation of a new slate..is a matter of state, and not of law "> Raportul Cli, 1996, p. $95, 613 "Oppenheim, citat de J. Crawford, op ci 8 sustinut ci organul international nu este competent si judece diferendul potrivit Conventiei privind prevenirea si pedepsirea crimei de genocid deoarece la data instituirii procedurii cele doua parti nu s-au recunoscut reeiproe. Curtea a respins acest argument sia aratat c4 nerecunoasterea nu in niciun fel drepturile si obligatiile statclor, parti la un tratat multilateral, cum ar fi Conventia. i au devenit opozabile lugoslaviei de cénd primul a devenit un stat gi nu de cand a primit recunoasterea iugoslava. Cu toate astea, trebuie si avem in vedere ca hotarérile Curtii nu sunt izvoare ale drepturilui international si au valoare obligatorie numai intre parti gi cu privire la cauza solufionata, dar se opune ca rafionamentul din hotardrea respectiva sa fie aplicat, pe vi in alte cazuri Recunoasterea este 0 conditie a statalitait Doctrina contemporana, pe de o parte, si practica statelor moderne, pe de cealalti parte, favorizeazs viziunea declarativa, denunfand, in acelasi timp, teoria constitutiva, considerat& a caracteriza practi marilor puteri curopene ale secolului al XIX-lea'’. Recunoasterea era, de fapt, un instrument al unei politici discriminatorii pe plan extern, direcfionat spre a permite doar anumitor state intrarea in clubul natiunilor eivilizate $1 0 data cu aceasta dobandirea de drepturi $i obligatii internationale. © asemenea practic’ este, astazi, respins’ de teoreticienii dreptului international si, in ultimé instant, ilegals, deoarece raporturile internationale se stabilese pornind de la principiul egalitatii suverane, concept fundamental al dreptului international: toate statele au drepturi $1 obligaftt egale $1 sunt membri egali i comunitaiit interna fionale. Un asemenea rationament ar face ca o eventual argumentare a tezei constitutive si fie inutila, din moment ce duce la coneluzia c& aceasta este din start neconforma cu dreptul international. Dar teoria declarativa este sustinuté de argumente intemeiate ale autorilor de drept international, dar $i de practica statatelor, care, Rird a incdlea normele internationale, atribuie efecte constitutive recunoasteri Mari eoreticieni, cum sunt H. Kelsen'* sau H. Lauterpacht'’ argumenteaza tn ce fel recunoasterea are efecte constitutive. Aceasta din urma, pornind de la idea c& fn orice sistem de drept exist o anumiti toritate care isi stl a leste subiectele, concluzioneaza ca, in dreptul international, statele find cele care ereeazi normele sunt $i cele indreptitite si recunoasci o entitate ca subiect de drept Recunoasterea se infitiseaz ca act menit si acorde unei entitati drepturi $i obligatii. Avand in minte principiul legitimitatii, Kelsen vede statul ca pe o entitate care are mai intdi de toate un caracter legal, apreciat ca atare numai in relatie cu alte state, [n acelagi timp, J. Crawford subliniaza ca statalitatea ir sine are prea putine consecinte practice dacd nu este completati de recunoastere, act care ar permite accesul la drepturile conferite de normele intemationale (de notat c& numai statele au un toc in Consiliul de Securitate, se pot adresa Curfii Internationale de Justitie), in anumite spete din practica statelor au fost conferite recunoasterii efecte constitutive, in sensu ca statele au dobéindit drepturi si obligatii internationale prin recunoastere. Avem ca exemple cazul lugloslaviei, consideratt a avea personalitate juridica in sinuosul proces al dezmembratii sale; desi, practic, confederatia nu mai exista, statele s-au comportat fat de aceasta ca fata de un stat ce exista efectiv. Sau merit’ a fi mentionat cazul Kuweitului, caruia, desi invadat si anexat de Irak, Natiunile ® A se vedea Gr. Geamanu, Tratat de drept intemational public, vol. I, ed. 1981, p. 302, 45. Crawford, opeit, p20 'S ibidem. 9 juridice, in ciuda pierderii controlului efectiv asupra Unite au susfinut continutatea personalita teritoriului sau, in forma sa bruté, teoria constitutiva are importante carente care nu pot fi trecute cu vederea. in acest sens, Crawford, arati!’, in primul rand ca, daci am accepta teoria declarativa, atunci recunoaSterea nu poate fi decat definitiva $i irevocabila. Or, nulitatea unui act de recunoaStere a fost acceptata in practic, altfel, recunoasterea ar fi o forma de interventie, in al doilea rand, relativitatea, propusi de Kelsen ca fiind inerent& teoriei declarative, nu poate fi acceptaté pe planul relatiilor internationale. 2. tatele au o putere discretionard in materia recunoasterii Puterea discretionara pe care au statele in a emite recunoasteri este strins legata de ce efecte atribuim actului in sine, constitutive sau declarative, am putea spune ci este proportionala cu rolul pe care respectivele state il au in crearea unei alte entitati statale, putere discretionara nelimitata a statelor in materia recunoasterii coroboratd cu teoria constitutiva ar afecta gray modul in care, astazi, relatiile internationale sunt construite, Libertatea absolut. ar determina statele si actioneze numai pe baza intereselor lor politice in functie de care s& acorde sau si refuuze recunoasterea. Nepermitand unor emtitati st devina subiecte de drept international, statele deja existente ar o pozitie privilegiata in raport cu primele, cea ce ar duce la o inedlcare flagranté. a egalitatii suverane Pe de alta parte, nelimitarea puterii discretionare a statelor nu ar avea consecinte atat de grave dact se iau in considerare numai efectele declarative ale recunoasterii. Limitarea puterii discretionare apare ca necesara numai cand se atribuie recunoasterii efecte constitutive, Daca acceptim, in baza teoriei constitutive, cd puterea discretionari a statelor trebuie limitata, atunci trebuie s& distingem criteriile in functie de care un stat poate recunoaste un alt stat si Ti confer acestuia calitatea de subiect de drept international. O serie de astfe! de criterii au fost propuse. Un prim set de conditii este acela in Conventia de la Montevideo, aa cum a fost ardtat anterior: populatie permanent&, teritoriu definit, un guvern $i capacitatea de intra in relatii cu alte state. O conditie de alta natura este aceea a controlului efectiv, dar in acest caz, ar prea inacceptabil si se confere prin recunoastere calitatea de stat unei entititi care, in ciuda controlului efectiv, a inedilcat norme imperative ale dreptului international. Probleme se apar in practic& legate de stabilirea definitiva $i aplicarea acestor criterii deorece nu exist, inainte de toate, un consens in privinta lor. Pe planul relatiilor internationale, statele nu le-au acceptat ca avand fort’ obligatorie, acestea au fost aplicate in mod discriminatoriu gi s-au bazat, in fapt, pe consideratii de ordin politie'®, De altfel, ideea unor criterii fixe, care s& fie apli neutru, fieckrei situatii aparute, nu corespunde standardelor relatiilor internationale $i, deci, dreptului international, Relatiile internationale constituie un domeniu dinamic, se dezvolté rapid, aga incat nu este un lucru neobisnuit sé existe anumite zone gri ale relatiilor intre state, nereglementate de normele dreptului international. "A se vedea W. T. Worster, op.cit. p. 134 " J. Crawtor, op.cit, p. 22. Worster, op.cit, p. 160. 10 Pe de alta parte, in cuvintele lui J. Crawford: anatiza statalitafsi trebuie sf fie separatd de actul recunoagerii, refucul de a acorda recunoagterea unei emitéti care se calificdi ca stat permite statului care refucd sé se comporte ca $i cdnd aceasta din urmé nu ar fi un subject de drept, si-i ignore nafionalitatea, sd intervind in afacerile proprii, sd-i nege drepturile conferite de normele internationale, ceea ce este inaccepiabil'”. Crawford pledeaz, in esenta, pentru necesitatea reglementtirii recunoasterii cu efecte constitutive in conformitate cu principiile dreptului intemational, astfel ineat puterea discretionara a statelor in aceast materie sa fie eliminatd. Un ultim aspect ce ne atrage atentie este admiterea in O.N.U. $i daca aceasta poate si aib’ valoarea uunei recunoasteri colective. Cu siguranti, aceasta alternativé pare preferabilé deoarece limiteaza in mod substantial puterea discretionara a statelor, recunoasterea s-ar face considerdnd criterii neutre, bine definite. S-a remarcat™, insti, c& admiterea in organizatiile internationale nu presupune ci toti ceifalti membri ai organizatiei recunose acea entitate in calitate de stat dar $i o&, atunei cand un stat voteaza in favoarea admiterii unui nou membru, in mod implicit if recunoaste calitatea de stat; invers, cdind un stat voteaz’ impotriva constituie drept un refuz. de recunoastere. IV. Coneluzii Nu este absolut necesar ca doctrina $i, pe baza observatiilor flcute de aceasta, normele de drept international (intr-o reglementare ulterioard a actului de recunoastere) si considere c’, dintre cele dow mati teorii ale recunoasterii, numai una este valabila, Solutia la dilemele puse de acest subiect complex ar putea fi mixté, in sensul ed recunoasterea are aves un dublu efect, declarativ (constatandu-se existenta noului stat, ca urmare a intrunitii elementelor sale) si constitutiv (in privi acestei existente fata de statul care a flicut recunoasterea)”" in acelasi timp, trebuie si observim c&, in practicd, problemele legate de efectele constitutive ale recunoasterii se ivese atunci cand este vorba de entitati care au statut juridie si politic disputat. in acele cazuri este de notat c& politicul prevaleaza asupra juridicului, in mod regretabil. Un consens cu privire la efectele juridice ale recunoasterii exprimat intr-o prevedere normativa ar clarifica considerabil situatia acelor entitat Pana la urmé, disputa cu privire la recunoastere este un derivat al controversei cu privire la nagterea statelor. In momentul de fata nu mai exista

    You might also like