~ ARAMATICA LIMBIL ROMINE VOL. IGramatica limbti romine, in a doua editie, a fost elaborat& de colec- tivul de gramaticd al Institutului de lingvisticd din Bucuresti al Aca- demiei Republicii Populare Romine. Colectivul, condus de acad. AL. GRAUR, a fost constituit din: FInugva ASAN MIRCEA MITRAN MIOARA AVRAM RODICA OCHESANU ELENA CARABULEA MAGDALENA POPESCU-MARIN FULVIA CIOBANU I. RizEscu EUGENIA CONTRAS LAURA VASILIU FLORICA FICSINESCU Pentru elaborarea morfologiei, in prima fazd, a dat sprijin prof. J. Byck. Coordonarea lucrarilor si ultima revizie au fost asigurate de un colectiv restrins format din : acad. AL, GRAUR MIOARA AVRAM LAURA VASILIURAPORTURILE DINTRE GRAMATICA SI VOCABULAR 15 Je poate lua in flexiune. Aceste forme pot fi destul de deosebite intre ele. Astfel, verbul a lua are la persoana I gi a Il-a singular a indicativului prezent formele tau, tei, iar la persoana I si a II-a plural formele ludm, luazi; totusi iaw si ludém nu sint cuvinte diferite, ci forme diferite ale verbului a lua. In propozitia am imprumutat pe un prieten cu doi lei, verbul a tmpru- muta inseamni ,,a da cu imprumut”, pe cind in propozitia am tmprumutat de la un prieten doi lei acelagi verb are sensul de ,,a lua cu imprumut”. Aici e vorba de sensuri diferite ale aceluiagi cuvint, care isi pistreazi intelesul de baza. Toate cuvintele din limb& se impart in clase numite parti de vor- bire; in aceasta clasificare, de asemenea, se impleteste vocabularul cu gramatica. Partile vorbirii sint clase lexicale si gramaticale in acelagi timp, intrucit distinctia dintre ele se face atit dup& caracteristicile seman- tice ale cuvintelor (dupa categorii mari de sensuri lexicale), cit si dup& caracteristicile lor morfologice gsi sintactice. (Pentru aceast’ problem& si pentru masura contributiei fiecdrui criteriu la definirea diverselor parti de vorbire vezi § 9 — 12.) Unitati gramaticale gi lexicale in acelasi timp sint si locutiunile, grupuri de cuvinte mai mult sau mai putin sudate care au un inteles unitar si se comporté din punct de vedere gramatical ca o singuri parte de vor- bire: locutiunea verbala a-si aduce aminte, locutiunea conjunctionali cu toate ed (vezi si § 17). Chiar imbindrile libere de cuvinte, unitati sin- tactice, se apropie de lexic prin functiunea lor denominativa, prin faptul c& desemneazd obiecte, actiuni, stari, insusiri percepute ca unitate: examen de sfirsit de an, stépinul casei, om bun, iubitor de adevir, a merge repede etc. (vezi si § 419). De aceea este adesea dificil’ delimitarea intre o imbinare liberd, o locutiune gi un cuvint compus (vezi gi § 5). Dup& cum rezulté din insagi definitia cuvintului (vezi § 3) si din discutarea notiunii de cuvint ca unitate lexicald, cuvintele au pe de o parte unul sau mai multe sensuri lexicale, pe de alta diverse sensuri gra- maticale (valori sau functiuni) legate de diferite forme si intrebuintari. Aceste doud feluri de sensuri — sensul lexical si cel gramatical — sint strins legate. n general sensul lexical al cuvintelor limiteazd posibilitatea imbi- nirii intre ele a oricéror cuvinte. Nu se poate spune, de exemplu, copacul cumpard sau copacul vinde, fiindcd& intelesul lexical al verbelor a cumpdra si a vinde nu e potrivit cu folosirea substantivului copac ca subiect, copa- cul nu poate fi autor al actiunilor respective. Imposibilitatea imbindrii unor cuvinte cu sensuri lexicale incompatibile intre ele reduce considerabil situatiile confuze in constructiile cu forme gramaticale care in principiu ar putea fi interpretate in doua feluri. Astfel, confuzia dintre nominativul subiect si acuzativul complement direct al unei propozitii este exclus& ugor, pe baza sensului lexical, in exemple ca multi pomi au plantat acesti oament, degi din punct de vedere morfologic cele doud substantive pomi si oameni sint identice (amindoud pot fi si in nominativ gi in acuzativ), iar din punct de vedere sintactic topica e nespecificd. De asemenea, unele valori ale formelor gramaticale se desprind adesea din prezenta in con-16 INTRODUCERE — structia sintactic’: 2 unor anumite cuvinte: de exemplu, valoarea itera- tiv’ a prezentului indicativ este pus in lumina de vecinitatea unui com- plement circumstantial ca zilnic, adesea, duminica ete. : in fiecare 21 fac o plimbare in Cismigiu. Uneori la sensul gramatical al aceleiasi forme flexionare se vede atit legiitura cu sensul lexical al cuvintului in cauzi, cit si leg%tura ev sensul lexical al cuvintelor din constructia in care apare ; de oxemplu, folosirea prezentului indicativ cu valoare de viitor este lip- siti de echivoc nmnai in doud situatii: fie la verbe cu un sens lexical suficient pentru marcarea ideii temporale respective (ex. :plec cw trenul), fie in imbindri cu complemente circumstantiale de timp, ca mine, peste ciliva vreme, care dateazi caracterul viitor al achiunii (ex. fac asta peste doui zile). Pe de ali&i parte anumite imbindri exclud orice soviiald: cu privire la intelegerea justii a sensului lexical al unui cuvint polisemantic sau omonim : astfel, cu un subiect om verbul a se indoi poate insemna gi ,,% se apleca, a se curba” gi ,,a avea indoiali”, cu un subiect ca hirtie poate insemna ,,a se impituri” sau ,,a se dubla”, dar cu un subiect ca testie sau copac nu mai poate insemna decit ,,a se apleea, a se curba”, iar cu an subiect ca vin, cantitale numai ,,a se dubla”. Bxist’ cuvinte care, datorit’ sensului lor lexical, nu an anumite categorii morfologice (si forme flexionare) specifice pirtii de vorbire tn care se incadreazi. Astfel, adjective ca unic, vesnic, pdtrat nu au grade de comparatie pentru ¢4 exprimé insugiri absolute, categorice, care nu se pot compara, nu pot exista in grade diferite Ja mai multe obiecte sau la ace- lagi obiect in imprejurari difer O situatie asemAnatoare prezinti sub- stantivele care din cauza sensului lexical au forme numai pentru singular (de exemplu, nume de materii ca miere, aur, mazdire) sau numai penta plural (de exemplu, numele de obiecte formate din doné parti identice ca pantaloni, ochelari sau din mai multe elemente neseparabile ca dere), Tot aga, exist verbe care din cauza sensulvi lexical nu au ferme pentru amodul imperativ (de exemplu @ putea) sau pentru anumite persoane (de exemplu « mugé). Chiar daci uncle forme ca ature exista, iIntrebuintarea lor poate *{ limitat® de sensul lexical al cuvintului si de constructiile sintactice cu alte cuvinte ; de exemplu, intrebuintarea perfectului simplu la un verb ca « apérea este posibild numai cn sens momentan : se poate spine acest ziur apiiru in 1860, dar e nepotrivité o constructie cu sens durativ ca el aparu din 1860 pind in 1865, In aeceasi inisura, sensul lexical al unui cuvint poate favoriza unele forme gramaticale : aga se explicit deasa tntre- buintare a verbelor cu sensul ,,a dori” la modul optativ, care exprimd, grammatical ideea de dorint& (as vrea, as dori etc.) Bxist&{ insti gi cuvinte care datorité sensului lexical au_categorii gramaticale nespecifice pirtii de vorbire respective. Tn aceast& situa este categoria gradelor de comparatie la substantive ca foame, frig, linisie, la unele pronume sau interjectii (vezi § 22). Sensul lexical poate pune limite unor categorii sintactice. De exem- piu, numeroase valori ale diverselor feluri de atribute depind de sensul lexical al celor doi termeni (cuvintul determinant—atributul—gi substan- tivul determinat)., Atributul subiectiv sau cel obiectiv nu pot apareaRAPORTURILE DINTRE GRAMATICA $I VOCABULAR 17 decit ca determinante ale unui substantiv cu sens de actiune (de origine verbal sau cu sens legat de verb): plecarea copiilor ; examinarea bolna- vilor. Atributul autorului este o specie de atribut posibil’ numai cind substantivul determinat denumeste un obiect creat de cineva (o oper’ literara, artistic’ sau gtiintifick, o scrisoare etc.), iar atributul este un nume de fiint&, de cele mai multe ori un nume propriu (Balada lui Ciprian Porumbescu, poeeit de Eminescu) sau un adjectiv derivat de la asemenea nume (vers eminescian). Sensul lexical poate influenta comportarea sintactic’ a cuvintului in unele constructii. Aceast& influent& se vede clar la acordul dup’ inte- les cu un substantiv la care exist’ contradictii intre forma gi inteles, de exemplu la acordul predicatului cu un subiect exprimat printr-un substan- tiv cu inteles colectiv : dat fiind c& un substantiv colectiv (derivat colec- tiv sau numai cu sens colectiv) la singular exprim’ prin sensul lui lexical o pluralitate de obiecte de acelasi fel, el poate fi tratat din punct de vedere sintactic ca un plural, ajungindu-se la constructii ca o mulfime au lipsit. Influenta sensului lexical asupra unor constructii sintactice se oglindeste, de agemenea, in complinirile substantivelor (derivate sau nederivate) eu sens verbal: substantivele de acest fel au atribute construite la fel ca gi complementele verbelor corespunzitoare: plecarea acasd, drumul spre casd etc. Relatiile de sinonimie lexicald pot avea diverse efecte gramaticale. O constructie sintacticd sau o categorie gramaticala se poate extinde de la un cuvint la un sinonim al lui: asa se explicd, de exemplu, con- structia cu dativul a adverbului intoomat (dupa modelul sinonimului asemenea) sau aparitia gradului comparativ la numeralul ordinal tniti cu valoare adverbial& (sinonim cu émainte). Aldturi de o locutiune for- mata in jurul unui cuvint care are un sinonim apropiat poate exista alta deosebita prin simpla inlocuire sinonimic&é a elementului respectiv; de exemplu, la locutiunile conjunctionale: in vreme ce — in timp ce, cttd oreme — cit timp; din pricing c& — din cauzd cd; mdcar cd, madcar sé — regional batir cd, batir sd etc. Forta fenomenului de inlocuire sinonimicd poate duce gsi in locutiuni la neglijarea particularitatilor de constructie ale cuvintelor sinonime : datorit& sinonimiei adverbelor indatd si imediat, Jocutiunea conjunctionald indaté ce a putut servi ca model pentru crearea locutiunii conjunctionale imediat ce, trecindu-se peste faptul c& un adverb propriu-zis ca imediat nu se construieste cu un pronume relativ ca ce (care in tndaté ce se justificé prin formatia originaraé in datd ce, ca pe daté ce). Sinonimiei lexicale i se datoreste si fenomenul de tmpletire a unor cuvinte deosebite intr-o serie de opozitii: de la sinonimia lui niste cu unit, unele, s-a ajuns ca articolului nehotarit de singular wn sa-i cores- pund’ la plural niste; de asemenea, sinonimia daté — oard (cf. inttia daté — inttia oard) explic&é formarea numeralului adverbial la singular cu daté gi la plural cu ori (0 daté — de doud ori, de tret ori etc.). Verbele sinonime a vrea si a voi, din a c&ror contaminare a rezultat a vroi, igi impletese flexiunea : la majoritatea timpurilor si modurilor exist&é forme paralele, dar la imperfect se folosese mai mult formele lui a vot sau chiar ale hibridului a vroi (voiam sau vroiam, mai curind decit vream), iar la18 INTRODUCERE, persoana I si a Il-a singular a perfectului simplu aproape numai forme de la @ vrea (vrui, nu voii). ' Si alte fenomene lexicale, ca atractia paronimicd sau etimologia popularé, pot avea uneori consecinte gramaticale, mai ales cind sfera semanticd este aceeagi. De exemplu, modificarea mai vechiului pirdu sub influenta lui réu a dus la alternanta foneticd t/a neobigsnuita in fle- xiunea nominala : singular pirtu — plural pirate (normal : piriu — piraie sau pirtu — pirturi); flexiunea nord — nurori, nee’ timologicd, se explicd prin influenta lui soré — surori, cuvintele fiind foarte apropiate si ca aspect fonetic si ca sens. Imprumuturile de cuvinte prezinté aspecte yariate ale interde- pendentei dintre vocabular si gramaticd. Cuvintele imprumutate capita anumite caracteristici formale datorité adaptarii la tipurile flexionare existente, dar pot duce gi la crearea unor tipuri flexionare noi sau la intirirea unora slab reprezentate; aceasta situatie poate fi ilustrata prin tipul de adjective invariabile (gri, eficace etc.) sau de substantive cu accentul schimbat in flexiune (rddio — radiduri). Tmprumutarea cuvintelor in imbinari poate duce la crearea sau int&rirea unor constructii sintactice, de exemplu a complementului indirect exprimat prin dativ (ex. @ adera unei idei). Raporturile dintre vocabular si gramatic&’ se manifesta, si in con- tributia gramaticii la diferentierea lexicalé a unor cuvinte sau numai a sensurilor unor cuvinte. Mijloacele morfologice de diferentiere lexicalé in limba romin& sint la substantiv genul (in situatii ca masculin cap — capi, neutru cap — capete), forme deosebite de plural in cadrul aceluiasi gen (ex. feminin bandd — bande si bandé — benzi sau masd — mese si masd — mase; neutru are — arourt gi are — arce), numarul ca atare (ex. friguri fata de frig; bucate fata de bucat&é — bucdfi), forme deosebite cazuale (vocativul doamne i domnule) sau de articulare (tata gi tatdl), iar la verb forme de diatezd activa sau reflexiva (ex. a wita — ase wita, a indura — a se indura, a pleca — a se pleca) gi forme deosebite in cadrul aceleiasi conjugari (ex. acord si acordez, indoaie si indoieste). In toate aceste exemple este vorba de diferentierea prin forme pur gramaticale, realizate cu desinente, alter- nante fonetice, articolul enclitic sau pronumele reflexiy. Alteori se folo- sesc elemente care au in acelagi timp valoare lexical& si gramatical& (pen- tru acestea vezi § 5). Sintaxa contribuie la diferentierea sensurilor lexicale ale unui cuvint printr-o anumita topic la atributul adjectival (ex. un muneitor simplu fata de un simplu muncitor) sau prin constructia sintacticd a cuvin- tului respectiv (cele doud sensuri opuse ale verbului a imprumuta »@ da” si ,,a lua cu imprumut”, despre care a fost vorba mai sus, se deo- sebese in constructia cu acuzativul a imprumuta pe cineva sau cu prepo- zitia de la — a imprumuta de la cineva, dar se confunds la unii vorbitori in constructia cu dativul a imprumuta cuiva). § 5. Raporturile dintre gramaticé si formarea cuvintelor sint atit de strinse, incit se consider’ uneori c& formarea cuvintelor face parte din gramaticd, respectiv din morfologie (vezi si § 3).RAPORTURILE DINTRE GRAMATICA $1 FORMAREA CUVINTELOR 19 Formarea cuvintelor se apropie de morfologie in primul rind prin faptul ci derivarea constituie un sistem, intocmai ca morfologia. Deri- varea urmeaza reguli care se aplic& in general la un grup mare de cuvinte, carora le modificé intrebuintarea si sengul lexical in acelasi fel. Astfel, dupa cum desinentele -m, -fi formeaza, persoana I gi a Il-a plural a tuturor verbelor, sufixul -tor poate forma de la aproape orice verb numele celui care indeplineste actiunea (nume de agent): ascultdtor, tntelegdtor, cititor ; de aceea, intocmai cum pentru a conjuga un verb nou de conju- garea I folosim aceleasi desinente ca si pentru verbele cunoscute, putem forma si derivate de la un asemenea verb : de la a iaroviza formim auto- mat derivatul iarovizator (ca si formele gramaticale iarovizdm, iarovizati), ‘i nici un rise ca termenul astfel creat si nu fie inteles. Derivarea regre- siva se explicd si ea prin mecanismul regulat al formarii cuvintelor dintr-o familie. ’ Observa tic. Caracterul regulat al formatiilor nume de agent poate da impresia ca aceste derivate fac parte din formele flexionare ale verbului (vezi si p. 21, pentru constructia verbal4 a unor nume de agent). Afixele lexicale sint de obicei specializate pe parti de vorbire si de aceea pot fiatrase uneori in descrierea cite unei parti de vorbire (vezi § 16). Exist’, de pildi, un mare num&r de sufixe substantivale folosite numai pentru formarea de substantive. Aceste sufixe substantivale se repartizeazé, la rindul lor, dup& rid&cinile sau temele la care pot fi ata- gate, in sufixe care creeazi substantive derivate din verbe si sufixe care creeazi substantive derivate din substantive si adjective. fn cadrul fie- cdreia dintre aceste grupari morfologice sufixele se grupeaza, dupa cate- gorii lexicale : de la verbe sufixele substantivale creeazi nume de actiuni (vinzare, tnvéfdturd), nume de instrument (batdtor, ascufitoare), numele locului unei actiuni (ascunzdtoare), iar de la substantive (si adjective) nume de calitati (bundtate, cruzime), nume colective (tineret, pietrig), derivate motionale (casierita, vulpoi) etc. Acestea sint categorii lexicale de sufixe exclusiv substantivale. Exist’ insi si sufixe care pot crea atit substan- tive, cit si adjective: nume de agent (croitor; gest imbucurdtor), diminu- tive (copilas, béietel ; drigdlas, frumugel). Intrebuintarea unor sufixe la pari de vorbire diferite se explicd prin asemindrile de ordin lexical si morfologic dintre aceste categorii. Si prin valoarea lor lexicald unele derivate se apropie de forme flexi- onare, ca cele cazuale. Exist& situatii in care adjectivele derivate de la un substantiv exprima acelasi continut ca si cazul genitiv al substantivului respectiv : mosia boiereascd sau ograda boiereascd (la CREANGA, A. 159) este mogia (sau ograda) boieruli jaldturi de fondul presedintelui se spune si fondul prezidential, alituri de opera lui Eminescu, opera eminesciand ete. Tat& un exemplu in care se folosese in conditii identice un adjectiv derivat gi doud genitive : — Vaeile sint ale satului? intrebai eu. — Sint si omenesti, dar cele multe-s a ciocoiului. SADOVEANU, oO. Ut 487,ODUCERE 20 INTR' Exist&i, de asemenea, adjective derivate (cu sufixul -isim sau cu prefixe ca strd-, eatra- etc.) care au valoare de superlativ ; pentru afixele cu valoare apropiat& de instrumentele de formare a gradului superlativ vezi § 29 gi 30. — . . ‘Alta expresie a legiturii dintre derivare si morfologie este faptul ci unele derivate se formeaz&é de la forme flexionare ale cuvintului de pazi : de la forma de plural a substantivelor si a adjectivelor, de la forme de indicativ prezent ale verbelor. Derivarea de la asemenea forme flexionare este tridat& de prezenta unor modificiri formale produse in flexiunea cuvintului de bazai gi transmise derivatelor: alternante fonetice in rid&cind, mentinerea unor desinente (-i) sau, numai a unor elemente din desinente (-wr- din -uri sau -l- din -le), °. Astfel, derivate ca dintat fata de dinte (cu alternanta t/{) se explica prin influenta pluralului (dinfi), iar vinzdtor fati de a vinde (cu alter- nanta d/z) prin influenta formei vechi si regionale de persoana I singular a indicativului prezent (vinz). Observatie. In ce priveste alternanfele fonetice trebuie ficut& InsX rezerva ct ele pot avea gi alte explicafii, valabile pentru alte cuvinte sau chiar, alturi de cea data mai sus, la accleasi cuvinte. Pe de 0 parte modificarea unor sunete s-a putut produce in derivate tntr-o perioadd veche, 0 dat& cu modificarea produsi in aceleasi condifii fonetice tn flexiunea cuvintului de bazi: lat. mutus are pl. muti si derivatul mulire; sub influenja lui i, consoana ¢ a putut deveni / in acelasi timp in pluralul mufi si tn derivatul a mufi (daci acesta e mostenit). Pe de alt& parte unele modificdri fonetice care nu se mai produc in mod independent pot fi reluate prin analogie : transformarea lui ¢ in f tnaintea sufixului -el, normala in evolutia derivatelor latinesti ca vilellus > vifel, s-a extins sila derivatele ro- minesti si, dac& derivate ca nepofel s-ar putea explica si prin influen{a pluralului nepofi, la cuvinte ca buchefel, capofel analogia este singura explicatic, De la deprinderea de a mo- difica rid&cina in cursul flexiunii si la derivatele vechi sau influenjate de flexiune s-a putut ajunge deci la ideea cA la addugarea unui sufix trebuie si apard o modificare in rédacina Diminutive ca boisori, céigori, cdiufi arat&é clar c& deriva direct de la formele de plural boi gi cai (fata de bow gi cal), a cairor desinenti de plural o preiau in baza lor de derivare. in sprijinul explicatiei prin plural vine aici si faptul c&, cu aceasta forma, diminutivele citate sint intrebuintate numai la plural. Exist’ in limba romin& o serie intreag’ de derivate care contin elementul -ur-: adjective in -uros (cioturos), -uriu (timpuriu) si -urat (crengurat), verbe in -uri (inrturi) gi -wra (picura) gi diminutive plurale in -urele (tirgurele). Elementul -wr- din asemenea derivate se explicd de cele mai multe ori prin influenta pluralului in -wrt: in aceasta situatie sint adjective ca cioturos (,,cu cioturi’) gi colfuros (,,cu colturi”), verbe ca picura (cu nuanta iterativa) si infwmura (,,a avea fumuri’), precum si diminutivele intrebuintate numai la plural tirgurele, focurele etc. Observatie. $i la acest element se pot da insa alteori explicafii diferite : in unele cuyinte el poate proveni din tema latin& a cuvintelor respective (de ex. friguros de la frigor-) lar in altele (de ex. alburiu, tnfasura) se poate datora analogiei cu cuvintele formate de 1a plural.RAPORTURILE DINTRE GRAMATICA $1 FORMAREA CUVINTELOR 24 Mai putine derivate prezinté adiugarea unui element acolo unde rédacina se termina’ cu o vocala, iar sufixul incepe tot cu o vocala : instelat, catifelat. Si acest element std in leg&turd cu desinenta -le folosita in flextunea cuvintului de baza (stea — stele, catifea — catifele). Observafie. La fnstelat sensul se potriveste cu explicatia prin plural (,,cu stele”) dar s-ar putea gi ca derivatul si fie vechi, legat de aspectul originar al cuvintului sfea (lats slella)s Pentru catifelat nu exist ins o forma primitiva cu -I-: acest derivat se explica sau prin influenfa flexiunii sau prin analogie. In sfirgit derivarea se impleteste cu morfologia in afixele care au in acelagi timp valoare lexicala (de formare a unor cuvinte noi) si morfo- logicé (de marcare a unor forme gramaticale): vocala caracteristic’ a conjugirii la verbele derivate ca depozita, netezi are dubla valoare de sufix lexical si morfologic ; la fel, -d din lectord este in acelasi timp sufix lexical motional (formeaza un substantiv feminin de la masculinul lector) gi desi- nenti de nominativ-acuzativ singular (forma de plural gi de genitiv- dativ singular este lectore), vezi § 4. Motiunea este, de altfel, un aspect al derivirii foarte apropiat de morfologie chiar cind se realizeazi cu afixe pur lexicale ca -i{é, -easd, -an, -oi, deoarece este un procedeu prin care se exprim’ categoria grama- tical a genului. Raporturile dintre gramaticd si derivare se manifest% gi in unele probleme de flexiune, in comportarea morfologic& a derivatelor : in schim- barile de sufixe lexicale in flexiune (la singular -éed, la plural -ele ; vezi si § 31) sau in folosirea unor desinente legate de anumite sufixe (adjectivele terminate Ja masculin in consoand an femininul in -é, cu_exceptia celor formate cu sufixul -tor). Ele se manifesta, de asemenea, in comportarea sintactic’ a deriva- telor si anume in faptul ca derivatele primese determindrile corespunz’- toare cuvintelor de bazi. Construirea substantivelor derivate de la verbe cu aceleasi compliniri ca si verbele de baza intra in problema mai general a influentei senstdui lexical asupra comportirii sintactice a cuvintului respectiv, in misura in care gi substantivele nederivate pot avea asemenea atribute daca sensul le e legat de un verb (‘vezi § 4). Bxist& ins’ situatii evidente de trecere a constructici sintactice de la cuvintwl de baz& la derivat sau invers. Numele de agent se construiesc uneori ca verbele de bazi, cu com- plemente directe : de la a fine locul s-a ajuns la locfiitor, de la a face bine Ja binefacdtor, Adjectivul dator adopt constructia eu complement direct a verbului a datora, derivat de la el: Nelegiuitul Duca este dator domnia iar unuia din familia noastra, ALEXANDRESCU, P. 220. De la de mic copil s-a ajuns la din mica copildrie : Ceci mi-a fost iubitd mie Din mica copilarie.22 INTRODUCERE, De la sdrdcie lucie s-a reficut o determinare asemanatoare gi pentru euvintul de baz& sdrac (luciu) : L-a bagat in judecdfi... si l-a ldsat strac lweiu. DELAVRANCEA, 8, 19. Asa se explicié exemple ca: vardisii nafionali (DELAVRANCEA PAR, 152) de la (g)vardie nafionaldé; pensionard viagerd (OARAGIALE, 0. 1189) de la pensie viagerd; ofiter tivil (CARAGIALE, 0. VI 128) de la oficiul civil = ofictul starii ‘civile. Procedeul este frecvent in termino- logia tehnic&i: tuberculosi pulmonari..., tuberculost osogi (CALINESCU, 1ST. 880) dupa tuberculozd pulmonard, respectiv osoasd; artilerist ani aerian de la artilerie antiaeriand ; sudor electric sau autogen de la sudurd electric sau autogend etc. Toate aceste constructii sint nerecomandabile, dar adesea greu de evitat. Formarea cuvintelor prin schimbarea valor grama- ticale este un mijloc gramatical prin excelenta : formarea unui cuvint nou se face in acest caz prin trecerea de la o parte de vorbire la alta, cuvin- tul insusindu-si caracteristicile morfologice si sintactice ale pirtii de vor- pire la care trece. De exemplu, adverbul bine devine substantiv in momen- tul cind se articuleaza gi, deci, se declind: Binele ades vine pe urmele mihnirei, ALEXANDRESCU, 0, 85. Harap-Alb, pentru cd esti aga de bun gt te- ai ostenit de ne-ai fieut adé- post, vrew sd-fi ‘fac eu un bine in viata mea, CREANGA, P. 239, WNimice nu mi se pérea mai méaret decit actiunea inchinatéd binelui celor multi si népdstuifi, SADOVEANU, 0. XVII 520. Din punct de vedere sintactic cuvintul bine nu mai are in aceste exemple functiunile adverbului — dea determina un verb, adjectiv sau alt adverb, rar anumite substantive —, ci functiunile substantivului: subiect, complement direct si indirect (alteori atribut, nume predicativ sau com- plement de alt fel). In aceast& calitate el primeste determinantele sub- stantivului, cum sint atributul genitival din ultimul exemplu (binele celor mulfi) sau atributele adjectivale din : Aga! aga! iubite, s-a dus scumpul meu bine. ALEXANDRESCU, 0. 251, S-au schimbat deci caracteristicile morfologice si sintactice ale cuvintului bine; din punct de vedere lexical, el continua sa exprime aceeagi insugire, cu deosebirea ci la substantivul bine insusirea e conceputi ca obiect, ca notiune de sine stititoare, si nu ca o caracteristicd atribuité in anumite conditii unei actiuni, stari sau altei insusiri. Foarte frecvente sint trecerile de la adjectiv la substantiv (ex. albas trul marii, dreptul nostru), mai putine, cele de la substantiv la adjec (ex. copil cu sensul ,,copiliros, naiv’”). In principiu orice parte de vorbire se poate substantiviza, de exemplu pronume (nimicuri), interjectii (un of), forme verbale nepersonale (supin cititul, participiu wn rdnit). Observafie. Ca formatiiocazionale, se pot substantiviza orice forme flexionare sau cuvinte ajutiitoare— prepozifii, conjunefii, articole —,cind se intrebuinfeaz’i ca nume ale formelor sau cuvintelor respective : un este, un pe, doi si etc., asa cum se poate vorbi si de numele unui sunet sau al unei litere: un u, un Rh. Daca se construiese propozifii ca Pe este prepozifie, aceasta nu inseamn& ed subiectul poate fi exprimat prin prepozitie: pe este folosit aici cu valoare substantival, ca nume al prepozitiei respective.RAPORTURILE DINTRE GRAMATICA $I FONETICA 23 Compunerea este si ea un procedeu de formare a cuvintelor legat de gramaticd prin formatiile provenite din grupuri sintactice : a) determinat + determinant: substantiv + atribut > substantiv (bundvoinjd, floarea-soarelui, untdelemn), adjectiv + complement > adjectiv (nou-ndscut, clar-vdzdtor, atotputernic), verb + complement > verb (binevoi, binecuvinta) ; b) termeni coordonati: doud substantive > substantiv (marwxism- leninism, sud-est), douk adjective > adjectiv (alb-gdlbui, burghezo-mo- sieresc), doud adverbe > adverb (térts-grapis) ; ¢) prepozitie + substantiv > substantiv (dupd-amiaed, demincare ), adjectiv (cuminte) sau adverb (acasd) ; d) propozitie > substantiv (gurd-cascd, caled-n strachini }) sau adjectiv (cumsecade) ; , e) frazd > substantiv (lasd-md sd te las ; uite popa, nu € popa , numele unui joc de carti’). Cuvintele compuse prezint&’ diverse grade de sudurs, morfologica a elementelor componente, oglindita in articulare si in flexiunea propriu- zisi: substantivul bundvointd se articuleazd bundvoinfa, spre deosebire de rea-vointdé, a cirui form& articulata este reaua-vointé ; pluralul de la primdvard este primdveri, dar de la primd-balerind este prime-balerine. Atit compusele, cit si grupurile de cuvinte mai des intrebuintate, indeosebi locutiunile, pot da nastere la derivate : a) burtdverde > burtiverzime ; cwminte > cuminti, cumingenie; cinci sule > cincisutist; scurteircwit > seurteircuita, intr-una > intruni ; b) maulfi ani > mulfumi; pe dos >pidosnic; in laturi > inlitura ; asi aduce aminte > aminti; a-si bate joc > batjoc, batjocurd, Aga se explicd si procesul de transformare a unor prepozitii (a, in, sub) in prefixe. Derivatele de la compuse si grupuri de cuvinte (cu situatia speciala a prepozitiilor devenite afixe) arat& ci raporturile dintre formarea cuvin- telor si gramaticd sint adesea mai complexe decit rezult’ din examinarea separaté a fiecdérui procedeu de formare a cuvintelor. Devivarea este deci legata uneori de compunere. Alteori ea se impleteste cu schimbarea valo- rii gramaticale, de exemplu la substantivele nume de actiuni provenite din fostul infinitiv lung : dac&i mincare, vedere etc. se explica prin schim- barea valorii gramaticale ca vechi forme de infinitiv lung, substantive noi ca aterizare, iarovizare sint mai curind derivate dup& modelul exis- tent, intrucit verbele de bazi nu au mai apucat epoca de intrebuintare a infinitivului lung ca forma verbali, iar substantive ca vinzare, zdeare sint derivate propriu-zisc, cu vechiul afix de infinitiy al conjugirii 1 atagat la teme de alta conjugare, § 6. Raporturile dintre gramatic’ si fonetic& se oglindese pe de o parte in folosirea cu valoare gramaticald a unor elemente de ordin fonetic (alternantele fonetice, lungirea si dublarea sunetelor, accentul, intonatia si pauza), pe de alti parte in consecintele pe care le pot avea imbinarile asupra modificdrii corpului fonetic al unor cuvinte, In flexiune se intimpli adesea ca uncle foneme din radaciné sau tema sa fie regulat inlocuite cu altele intr-un numdr mai mare sau mai mie