PSALM 59

Întru sfârşit, celor ce se vor schimba, întru scrisoarea stâlpului lui David, spre învăţătură, când
au ars Mesopotamia Siriei, şi Soval-Siria, şi s-au întors Ioav, şi a bătut pre Edom în valea Sărilor
douăsprezece mii

1
 1. Dumnezeule lepădatu-ne-ai pre noi, şi ne-ai surpat; mâniatu-te-ai pre noi şi
te-ai milostivit spre noi.
2. Cutremurat-ai pământul şi l-ai turburat pre dânsul; vindecă sfărâmările lui
că s-a clătit.
3. Arătat-ai norodului Tău cele nesâlnice, adăpatu-ne-ai pre noi cu vinul
umilinţei.
4. Dat-ai celor ce se tem de Tine semn, ca să fugă de la faţa arcului.
5. Pentru ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi, mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi
mă auzi.
6. Dumnezeu a grăit întru cel sfânt al Său: bucura-mă-voiu şi voiu împărţi
Sichemu, şi valea lăcaşurilor voiu măsura.
7. Al meu este Galaad si al meu este Manase, şi Efrem tăria capului meu.
8. Iuda împăratul meu, Moav căldarea nădejdii mele.
9. Spre Idumeea voiu întinde încălţămintea mea, mie cei de alt neam s-au
supus.
10. Cine mă va duce la cetatea îngrădirei? Sau cine mă va povăţui până la
Idumeea?
11. Au nu Tu Dumnezeu cel ce ne-ai lepădat pre noi? Şi au, nu vei ieşi
Dumnezeule întru ăuterile noastre?
12. Dă-ne nouă ajutor din necaz, şi deşartă este mântuirea omului.
13. Întru Dumnezeu vom face putere, şi El va urgisi pre cei ce ne necăjesc pre
noi.

1. εις το τελος τοις αλλοιωησομενοις ετι εις στηλογραφιαν τω δανιδ εις

διδαχην.
2. ΟπΟτε ενεπUρισεν την μεσοποταμιαν σνριας και την σνριαν σωβα και
επεστρεψεν Ιωαβ και επαταξεν την φαραγγα των αλων δοδεκα χιλιαδας.

2
 3. Ο θεος απωσω ημας και καθειλες ημας ωργισθνς και οικτιρησας.
4. συνεσειλλας την γην και συνεταραξας αUτην Ιαςαι τα συντριμματα
αUτης Οτι εσαλεUθη.
5. εδειξας τω λαω σου σκληρα επΟτισας ημας οινον κατανUθη.
6. εδοκας τοις φοβουμενοις σε σημειωσιν τοU φθγεινν απο προσοπου
τοξου διαψαλμα.
7. Οπας αν ρυσθωσιν οι αγαπητοι σου σωσου τη δεξια σου και επακουσον
μου.
8. Ο θεος ελαλησεν εν τω αγιω αUτοU αγαλλιασομαι και διαμεριω σικιμα
και την κοιλασα των σκηνων διαμετρησω,
9. εμος εστιν γαλααδ και εμος μαναση και Εφραιμ κραταιωσις της κεφαλης
μου Ιουδας βασιλεUς μου.
10. μοαβ λεβις της ελπιδος μου επι την Ιδουμαιαν εκτενω το Uποδημα μου
εμοι αλλοφυοι Uπεταγησαν.
11. τις απαξει με εις πολιν περιοχης τις οδηγησει με εως της Ιδουμαιας.
12. οUχι σU ο θελος ο αποσαμενος ημας και οUκ εξελεUση ο θεος εν ταις
δυναμεσιν ημον.
13. δος ημιν βοηθειαν εκ θλιψεως και ματαια σωτηρια ανθρωπου.
14. εν δε τω θεω ποιησομεν δUναμιν και αUτος εξουδενωσει τους θλιβοντας
ημας.

3
 În contextul lumii vechi Evreii au fost poporul cu ceai mai bogată înzestrare
poetică. Nu mai puţin de o treime din Vechiul Testament este alcătuită din texte poetice. 1
Cununa poeziei vechi – testamentare este Cartea Psalmilor sau, aşa cum s-a impus prin
terminologia greacă, Pslatirea. Numele vine de la instrumentul muzical psalterion, un fel
de harpă a zilelor noastre, cu care era acompaniată recitarea sau cântarea imnurilor
religioase.2
Cartea Psalmilor cuprinde 150 de poeme. Numărul lor a fost stabilit înainte de
apariţia Septuagintei: aceasta are într-adevăr şi un al 151-lea psalm, care însă poartă
menţiunea „în afara numărului”.3
Titlul general al Cărţii Psalmilor este Psaltirea profetului şi regelui David, ceea
ce ar îmsemna că întreaga operă are un singur autor; aşa credea vechea şcoală rabinică şi
de aceeaşi părere erau chiar câţiva dintre Părinţii şi scriitorii bisericeşti ai primelor patru
secole. Cu toate acestea, atât titlurile originale ale psalmilor cât şi critica textuală
obiectivă au ajuns la concluzia că nu toţi psalmii sunt ai lui David, dar nici nu pot fi
stablite certitudini asupra paternităţii unuia sau altuia dintre cei puşi la îndoială.4
Sfinţii Părinţi extrag din Psaltire nouă „cuvinte” pe care le consideră „peste tot
cuprinzătoare” raportate la conţinutul psalmilor. Astfel aceste „cuvinte” se referă la: 1.
Arătarea arheologiei – atât a evreilor cât şi a celorlalte popoare; 2. Fiziologia – despre
cer şi cele de sub cer; 3. Proroociile despre iconomia Mântuitorului; 4. Proroociile după
Înălţarea Domului – chemarea neamurilor; 5. Teologia despre Sfânta Treime: Tatăl,
Fiul şi Duhul Sfânt; 6. Despre cele gândite (îngeri şi demoni); 7. Pedagogici; 8.Războiul
cu patimile; 9.Despre porunci;5
Sfântul Vasile spunea despre Psaltire că este o obştească vindecare care
cuprinde doctoria fiecărei patimi. Nu este la oameni nici faptă, nici cuvânt, nici patimă,
nici cugetare, căreia să nu îi poată afla omul leacul în cartea aceasta, fiindcă aceasta este
o adunare de tot felul de petrecere (pilde) şi de privire duhovnicească [duhovnicească] cu

1
IPS Bartolomeu Anania, Introducere la Cartea Psalmilor în Poezia Vechiului Testament, Editura
IMBOR, Bucureşti, 2000, p. 107.
2
Ibidem, p.108.
3
Ibidem, p.110.
4
Ibidem.
5
Sfântul Nicodim Aghioritul, Cuviosul Eftimie Zigabenul, Paltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi,
transliterare, diortorisire, revizuire după ediţia grecească şi note de Ştefan Voronca, vol. 1, Editura
Egumeniţa, p. 27.

4
mintea, este o visterie obştească de învăţături, care fiecăruia îî dăruieşte ceea ce îi
trebuieşte, pentru că şi rănile cele vechi ale patimilor le curăţă, şi celui ce de curând s-a
rănit de vreo patimă, în grabă îi dă vindecare, şi pe cel întreg după fapta bună, îl păzeşte,
şi toată patima cu totul i-o ridică.6
Psalmii au intrat foarte de timpuriu in cult, atat in cel mozaic cat si in cel
crestin. In cultul Bisericii ortodoxe, psalmii se regasesc integral sau numai versete, in
toate Cele Şapte Laude ale zilei liturgige, in Sfintele Taine, in ierurgii si in colectii de
rugaciuni. Tradiţia liturgica a imparţit psalmii, in ordinea curgerii lor in douazeci de
grupe numite catisme ( de la grecescul κατισμα = acţiunea de a aşeza, substantiv derivat
de la verbul a se aşeza ).7
Psalmul LIX se afla in catisma a opta şi face parte din categoria rugaciunilor
colective dupa clasificarea pe care o face Înaltul Bartolomeu Anania. 8
„ Întru sfârsit, celor ce se vor schimba, întru inscriptia stâlpului lui David, spre
învăţătură, cand a ars Mesepotamia Siriei, şi Sova-Siria, şi s-a întors Ioav, si a bătut pe
Edom in Valea Sărilor douăsprezece mii”. Întru sfârşit se scrie psalmul acesta, deoarece
învată pe cei ce-l citesc să privească la sfârşitul ( τελος =scopul, urmarea, împlinirea )
proorociilor ce se cuprind într-ânsul. Că prooroceşte despre întoarcerea iudeilor din
Babilon , adică a celor ce se robiseră, si despre zidirea cea din nou a Ierusalimului. Iar
acest sfârşit invaţă că se va face la cei ce se vor schimba, adică la cei ce se vor întoarce
din robie in slobozenie ( alegoric intelegand aceasta celor ce se vor schimba cu
dumneyeiasca si ludata schimbare) . Şi întru inscripţie se scrie psalmul, fiindcă spre
neştearsa şi arătata la toţi pomenire a facerii de bine celei de acest fel a lui Dumnezeu s-a
alcătuit de David.Iar spre învăţătură, de multumire adica şi de rabdare.Iar cele urmatoare
ale suprascrierii arată vremea in care David, insuflat de Duhul Sfant, a alcatuit aceasta.
Însa în nicio istorie a Sfintei Scripturi nu sunt scrise arătat limpede cele despre
Mesopotamia Siriei, şi despre Sova-Siriam, şi despre Valea Sărilor, fara numai în Cartea
a II-a a Împăraţilor la capitplul 8. Marele Vasile insă, prin cei ce se vor schimba, îi
numeşte pe creştini, atât prin schimbarea cea prin Sfântul Botez, prin care in loc de fii ai

6
Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, op.cit., p.29.
7
Î.P.S. Bartolomeu Anania , op. cit., p.112
8
Ibidem , p. 111

5
trupului se fac fii ai lui Dumnezeu, cât si pentru slobozenia pe care au dobandit din robia
dracilor. 9
„Dumnezeule lepădatu-ne-ai pre noi, şi ne-ai surpat; mâniatu-te-ai pre noi şi
te-ai milostivit spre noi”. Lepădat-ai după măsura păcatelor lor, spune psalmistul, pe cei
ce s-au lepadat de Tine. Nimicit-ai multimea răutaţii noastre, pentru că ne-ai facut bine
din pricina slăbiciunii noastre. Te-ai mâniat, când eram din fire fii ai mâniei ( Efes.2,3 )
neavând nadejde si fiind fără Dumnezeu in lume ( Efes. 2,12 ). 10 Te-ai milostivit spre noi
când pe cel Unul-Născut al Tău ni L-ai adus jertfă de milostivire pentru păcatele noastre,
ca întru sângele Lui să aflăm izbăvire; n-am fi cunoscut binefacerile ce ni le-ai făcut daca
nu ne-ai fi lepădat cu vinul umilinţei (v.3). Iar vin zice pe Cuvântul care îl face simţitor pe
cel cu inima înfocată ( πεπυρωμενην; înfocată cu focul patimilor). Iar dumnezeiescul
Atanasie zice: „Ne-ai pedepsit pe noi pentru cinstirea cea rea ce s-a făcut către Tine dar şi
milostiveşte-Te spre noi” Iar vin de umilinţa sunt pedepsele cela arătate in dumnezeieştile
Scripturi cele mai înainte propovăduite iudeilor pentru necinstirea cea întru Hristos. Ca
citindu-le şi cu cercare înţelegând pe cele mai-nainte vestite, să se străpunga la
conştiinţă. 11
„Cutremurat-ai pământul şi l-ai turburat pre dânsul; vindecă sfărâmările lui că
s-a clătit.” Cutremurare si tulburare numeşte aici David răsturnarea pământului iudeilor
şi a cetăţilor celor dintr-însul, şi prădarea si tulburarea oamenilor ce s-au făcut când au
robit babilonienii Ierusalimul. Fiindcă mai sus David a zis clătinare, pentru aceasta, după
urmare, zice aici si lucrările următoare cutremurului, care sunt zdrobirile si clătinarile
caselor şi a cetăţilor. Prin cuvintele acestea însă arata cu închipuire ( in ghicitură-din nou
este vorba de dărâmarea Ierusalimului de către romani ) căderea şi risipirea
12
Ierusalimului. ( σινταρασσο= a tulbura in adâncime, a răsturna cu susul in jos, a agita,
a răscoli, a răvăşi; apud Î.P.S. Bartolomeu Anania, Poezia Vechiului Testament, p. 209)
„Arătat-ai norodului Tău cele nesâlnice, adăpatu-ne-ai pre noi cu vinul
umilinţei. ”Nesâlnice zice David relele cele pricinuite de plângere şi de durere ce le-au
suferit iudeii, adică înconjurarea şi închiderea Ierusalimului, biruinţa şi robia ce le+au

9
Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, op.cit., p.685
10
Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuiri la psalmi, editura Sofia, Bucuresti 2004, p.256
11
Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, op. cit. p. 687
12
Ibidem, p. 687

6
suferit de la babilonieni. Vin de umilinţă numeşte necazurile şi primejdiile lor, pentru că
acestea aduc umilinţă şi căinţă în inimile celor ce greşesc lui Dumnezeu.13
„Dat-ai celor ce se tem de Tine semn, ca să fugă de la faţa arcului.” Câţi din
iudei au scăpat si nu au fost omorâţi de babilonieni, aceia aveau semn de viaţă pe fruntea
lor, care nevăzut s-a inchipuit lor de Dumnezeu ca unor slugi ale Sale. Drept aceea, şi
pentru semnul acesta, când s-a făcut năvălirea oştirrii asupra zidurilor Ierusalimului, n-au
fost omorâţi, ci au fost prinşi vii. Semnul reprezentând însemnarea cea adevărata, puterea
cea prin Cruce omoară cugetarea trupului sprea a fugi de la faţa arcului, adică de la
amăgitoarea arătare ce se arată între fiinţă, că faţă a arcului este patima cea drăcească a
fiecăruia, este arătarea cea care aţâţă simţirea trupurilor .Iar Tu ai dat nouă semn pe însuşi
sângele Mielului Celui nevinovat ce s-a junghiat pentru păcatul lumii ca semnul acesta
întrebuinţându+l am aflat chip de a scăpa de la faţa arcului. 14
„Pentru ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi, mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi
mă auzi.”Aceasta este pricina pentru care au luat semn pe frunte prietenii iubiţi ai lui
Dumnezeu şi drepţii, adică pentru a scăpa ei de moarte. Iar numeşte aici puterea cu care
se roagă David să se mântuiască poporul cel iubit.15 Mulţi părinţi comentează: dreapta
Tatălui este Hristos16
„Dumnezeu a grăit întru cel sfânt al Său: bucuramă-voi şi voi împărţi Sichemul
şi valea locaşurilor voi măsura” Zicerile acestea le-a grăit David dinaintea evreilor celor
robiţi, iar aceasta o zice dinspre faţa sa: sfânt adică, ori pe sine zicăndu-se, fiind afierosit
lui Dumnezeu, ori pe Sfântul Duh. Învaţă însă ca Dumnezeu a grăit întru dânsul cele ce
urmează a le zice. „Eu mă voi bucura pentru buna-plăcere cu care s-au arătat iudeii către
Dumnezeu, din pricina robiei.” Iar Sichemul este cetate a seminţiei lui Efraim: „deci
aceasta cetate o voi slobozi de la vrăşmaşii cei ce o stăpânesc şi o voi împărţi norodului
meu să o locuiască după robia din Babilon.”Dumnezeiescul Maxim înţelege întru cel
sfânt în loc de întru Fiul, după zicerea „În zilele acestea mai de pe urmă a grăit nouă întru
Fiul”(Evr. 1,2) căci scopul Său cel dumnezeiesc îl grăieşte întru Cuvântul Cel, cel ascuns
de către veacuri şi de către neamuri. Iar despre Sichem Teodoret zice: „ Sichemul este

13
Ibidem, p.687
14
Ibidem, p.688
15
Ibidem , p. 688
16
Pr. Ioan Usca, Prof. Ioan Traia, Vechiul Testament in tâlcuirea Sfinţilor Părinţi.Psalmii, editura
Christiana, Bucureşti 2009, p.321

7
cetatea cea lăsată lui Iosif de Iacob, şi întru aceasta, Efraim a întemeiat împărăţie după
despărţirea celor zece seminţii iar Vale Corturilor numeşte ţara israeliţilor , ca pe una ce
se pustiise, iar acum primise corturi păstoreşti.Valea Corturilor era un loc care se afla
înaintea cetăţii Sichemului, şi pe acest loc făgăduieşte David să-l măsoare cu funia şi să-l
dea evreilor ce s-au slobozit din robie. Însă cu numele acestor două locuri a arătat toată
Iudeea, ca din parte, totul. 17
„Al meu este Galaad, şi al meu este Manase, şi Efraim tăria capului meu”
Galaad este nepotul lui Manase. Psalmistul a spus cuvintele acestea ca să arate şirul
patriarhilor, care se pogoară de la Dumnezeu, din care este Hristos dupa trup. 18
Dumnezeiescul Maxim spune ca duhovniceşte însă, prin Galaad se tâlcuieşte
„descoperire”, iar Manase „uitare” pentru aceasta descoperirea şi uitarea se dau dreptului
fiindcă acesta ia prin vedere descoperirea celor negrăite, ia însă şi uitarea ostenelilor fapei
bune .19
„Iuda, împăratul meu, Moab caldarea nadejdii mele” Din seminţia lui Iuda zice
va fi împărat iudeilor. Pentru că Zorobabel, după slobozenia din Babilon, a împărăţit
peste evreii care se trăgeau din seminţia lui Iuda. Şi aici însă pronumele Meu, adică
împăratul Meu, arată apropierea împărăţiei lui Iuda către Dumnezeu. Dumnezeiescul
Maxim zice spre Iuda, adică spre Zorobabel cel din seminţia lui Iuda, împărat al Său l-a
numit Dumnezeu, ca de Însuşi hirotonit, iar după cuvânt mai înalt, Efraim se numeşte
lăţire, care este nădejdea cea nesmintită după credinţă pentru bunătăţile cele viitoare, care
este apărarea capului dreptului, adica a credinţei, căci faptul fiecărui drept şi al toto
lucrului bun este credinţa, că Iuda este şi soartă a Domnului, adică a tot cel ce se
mărturiseşte şi Îl slavosloveşte pe El.
Căldarea este un vas ce slujeşte trebuinţelor oamenilor. Deci cu vasul acesta
arată ghicitoreşte David că neamul moabitenilor se va supune iudeilor, şi vor sluji lor. Iar
nădejdii Mele a zis în loc de „ celor ce nădăjduiesc in Mine, adică a iudeilor” , ori „întru
cei ce am nădejde că se vor face ai mei”.20
„ Moab, vasul nădejdii” sau, după cum spune un altul dintre traducători „vasul
spălării”, sau „vasul lipsei de grijă”. Adică, omul acela de dispreţuit care este ameninţat
17
Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, op.cit., p.689
18
Sfântul Vasile Cel Mare, op. cit., p.258
19
Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, op.cit., p.690
20
Ibidem, p.691

8
că nu va intra in Biserica Domnului. Nu vor intra moabitul şi amonitul până in a treia şi in
a zecea generaţie şi până in vremea din veac. Totuşi, pentru că Botezul dă iertare de
păcate şi este prilej de lipsă de grijă pentru datornici, psalmistul arată răscumpărarea prin
botez şi apropierea de Dumnezeu când zice: „Moab vasul spălării” sau „vas al lipsei de
grijă”.21
„Spre Idumeea voi întinde încalţămintea mea, Mie cei de alt neam s-au supus”.
Încălţăminte numeşte David mergerea, zice dar că: „ Şi prin Idumeea voi umbla, adică o
voi supune poporului Meu, Israil, ajutându-l întru oştire. Iar Marele Vasile zice: deci toţi
cei de alte seminţii s-au supus jugului lui Hristos, plecându-şi capul, pentru aceasta către
Idumeea va pune încălţămintea Sa, iar încălţămintea dumnezeirii este trupul cel purtător
de Dumnezeu ( adică cel dumnezeieşte ipostaziat ), prin care trup a venit la oameni. Iar
Idumeea de la Edom s-a numit, după alt tâlcuitor Edom a fost Isav. Ori încălţămintea sunt
şi toţi cei ce au slujit propovăduirii.Idumeea însă se numeşte „lut păcătos”, care se
tâlcuieşte „pământesc”, după Didim.Iar după Sfântul Maxim prin Idumeea se poate
înţelege trupul fiecăruia dintre noi, ătre care întindem încalţămintea adică cel ce păzeşte
sufletul de ciulinii si mărăcinii cei răi ai diavolului, cu nevoinţa şi înfrânarea, că fără de
nevoiţă şi fără de înfânare cu de-amănuntul cu neputinţă este a birui patimile trupului.Iar
Isihie spune: arată Hristos cum că pe Biserica neamurilor mai întâi, adică cu întâietate
faţă de cea a lui Israel o a făcut supusă, întinzându-Şi încălţămintea şi până la dânsele,
adică Bunavestire ( Evanghelia) .
Cei de alte seminţii, moabitenii şi idumeii cei de mai sus, şi neamurile cele
dimprejurul acestora se vor supune Mie.Însă in loc de se vor supune la vreme viitoare ,s-a
scris la vremea trecută –s-au supus- după însuşirea ce o au proorocii, a yice adică cele
viitoare ca trecute.22
„Cine mă va duce la cetatea îngrădirii? Sau cine mă va povăţui până în
Idumeea?” Dinspre faţa iudeilor celor robiţi se zice cuvântul acesta. Iar cetatea îngrădirii
se numeşte Ierusalimul pentru că era înconjurată şi întărită de ziduri tari şi înalte.
„Cine mă va duce la cetate întărită?” Poate ca psalmistul vorbeşte aici de
Biserică; îi zice „cetate” pentru că este o adunare în care se locuieşte în chip legal; îi zice
„întărită” pentru că-i întărită datorită credinţei. De aceea unul dintre traducătorii psaltirei
21
Sfântul Vasile Cel Mare, op. cit., p.258
22
Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, op.cit., p.692

9
a tradus în chip minunat zicând: „în cetate înconjurată de ziduri” . „Cine, dar, îmi va da
mie, vrea să spună profetul, să văd priveliştea aceasta mare: Dumnezeu locuind între
oameni?” Aceasta este ceea ce s-a spus de Domnul: „ Mulţi profeţi şi drepţi au dorit să
vadă ceea ce vedeţi, şi n-au văzut”23
Iar după dumnezeiescul Maxim, cetate îngrădirii este înţelepciunea cea adunată
din multe dumnezeieşti şi tainice priviri cu mintea; îngrădită adică împrejmuită cu
întăririle faptelor bune întru care tot bine-credinciosul se călăuzeşte doare de Dumnezeu,
Cel ce pe toţi către Sine îi trage pentru negrăita mărime a bunătăţii. Iar Idumeea este
adunarea tuturor zidirilor celor de sub simţire întru care urmează a se aduna fireasca
vedere cea întru Duhul Sfânt după care Făcătorul a toate priveşte de cel ce cu bună-
cinstire culegecunoştinţa existenţelor potrivit din frumuseţea si mărimea zidirilor, pe scurt
a zice cetatea îngrădirii este vederea cunoscătoare a celor gândite, iar lumea este
cunoştinţă a celor simţite, la care duce şi povăţuieşte singură înţelepciunea lui Dumnezeu
şi Părintele Unului-Născut Fiului Său. .24
„Au nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Şi au nu vei ieşi,
Dumnezeule, întru puterile noaste?” Aceasta trebuie a se citi in chip întrebător, adică:
„ Cime altul mă va duce pe mine, poporul cel robit, la cetatea Ierusalimului, fără numai
Tu Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pentru păcatele noastre şi ne-ai dat babilonienilr?
Sau cine altul mă va povăţui până la Idumeea, decât iarăşi Însuţi, Care pentru păcatele
noastre ne-ai părăsit, şi nu ai ieşit cu oştile noastre la luptă asupra vrăşmaşilor noştrii? Iar
graiul nu vei ieşi este aici schimbare de timp, in loc de „ ai ieşit” precum este şi acela ce
l-a zis în altă parte: Şi nu va ieşi Dumnezeu întru puterile noastre (Ps. 43, 11) .25
„Dă-ne nouă ajutor întru necaz, şi deşartă este mântuirea omului.” Să nu
cerem ajutor nici de la tăria, nici de la sănătatea trupului; să nu căutăm să dobândim
sprijin de la cei socotiţi de oameni a fi străluciţi; nu în înălţimea slavei stă puterea slavei;
ci Domnul hărăzeşte ajutor celor ca I-l cer din necazul cel peste măsură de mare. Un om
26
ca acesta era Pavel, care-şi făcea o laudă din necazurile lui (Rom. 5,3) . Iar
dumnezeiescul Maxim zice: necaz după mine a zice este tirania şi stăpânirea morţii şi a

23
Sfântul Vasile Cel Mare, op. cit., p.259
24
Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, op.cit., p.694
25
Ibidem, p.694
26
Sfântul Vasile Cel Mare, op. cit.p.260

10
stricăciunii, iar ajutor este nădejdea cea adevărată şi prin har a Învierii, către care privind
bine-cinstitorii de Dumnezeu, posomorârea morţii fără mahnire o poartă.27
„Întru Dumnezeu vom face putere, şi El va defăima pe cei ce ne necăjesc pe
noi.” De vreme ce zice, noi suntem slabi şi neputincioşi, pentru aceasta cu ajutorul lui
Dumnezeu vom face, adică vom dobândi putere, şi Dumnezeu va pierde pe babilonienii
care-i necăjesc.Aceasta este tâlcuirea istorică a psalmului dar el se poate potrivi şi la
creştini, care mai-nainte erau robi demonilor : Dumnezeule ne-ai lepădat pe noi mai
înainte de a crede şi ne-ai doborât pe noi mai-nainte de a crede; şi ne-ai dobândit, fiidcă ai
dat loc de a ne strica unii pe alţii in războaie, şi cu alte asemenea rele şi Te-ai mâniat
asupra noastră, pentru că nu Te-am cunoscut pe Tine Făcătorul nostru, ne-ai miluit însă
pentru că ne-am amăgit de diavolul. (v.1).Ai cutremurat pământul şi l-ai tulburat când
petreceai ca un om pe pământ, învăţând popoarele Evanghelia Împărăţiei.(v.2) Ai arătat
nouă prin Evanghelie căi aspre, adică calea cea strâmtă, ne-ai adăpat pe noi cu vinul
umilinţei, adică cu propovăduirea Evangheliei care se aseamănă cu vinul pentru că
veseleşte inima.(v.3) Dat-ai semn celor ce se tem de Tine, pecetea Botezului şi
închipuirea crucii celei de viaţă făcătoare.(v.4) Iar zicerea Dumnezeu a grăit întru cel
sfânt al Său, să o întelegi despre Hristos Dumnezeu.(v.6-8)
Psalmul LIX poate fi interpretat atât prin prisma istoriei relatată in Cartea a
doua a Regilor, în care este prezentată prin intermediul istorisirii faptelor petrecute şi
relaţia cu Dumnezeudintr-o anumită periaodă a poporului iudeu; dar poate fi interpretat
si duhovniceste ca relaţie a creştinului cu Dumnezeul Care i se descoperă prin
Evanghelie, Botez şi celelalte Sfinte Taine. Mergând mai departe aceasta se poate aplica
intregii cărţi a Psaltirei care pe langa partea istorică, contextuală sau profetică poate primi
şi o interpretare duhonicească in raport cu viaţa lăuntrică a creştinului din oricare vreme.

27
Cuviosul Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, op.cit., p.694

11
12