GAVRIIL PREDA

ISTORIA EUROPEI ŞI A UNIUNII EUROPENE

1

2

GAVRIIL PREDA

ISTORIA EUROPEI ŞI A UNIUNII EUROPENE

EDITURA UNIVERSITĂŢII DIN PLOIEŞTI 2005

3

Copyright © 2005, Editura Universităţii din Ploieşti Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PREDA, GAVRIIL Istoria Europei şi a Uniunii Europene/Gavriil Preda. Ploieşti: Editura Universităţii din Ploieşti, 2005 Bibliogr. ISBN 973-713-066-1 94(4/9) 341.217(4)UE

Control ştiinţific: Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei Dr. Aurel Pentelescu Tehnoredactare computerizată: Niculina Preda, Violeta Streche Director editură: Prof. dr. ing. Iulian Nistor ___________________________________ Editura Universităţii din Ploieşti Bd. Bucureşti 39, cod 100640 Ploieşti, România Tel. 0244-57 31 71, Fax. 0244-57 58 47

4

.......................................33 2........................51 IDEEA UNITĂŢII EUROPENE ÎN SECOLUL AL XIX-lea.........................1 Scurtă privire asupra secolului al XX-lea ......51 3................................... Coordonate geografice ........................3 Primele organizaţii pentru cooperare europeană (1945 – 1950) ........1 Proiecte privind unitatea europeană până în secolul al XV-lea ............. Comunităţile europene .........................4 Opţiunea pentru integrarea economică..................7 Capitolul 1.......12 1........................................ Etape de evoluţie ...............................................100 6.......................................................................................................................................................................................................................1 Europa după primul război mondial ...................94 6.........................64 4...... Definiţie..............................................................................51 3........23 1.......................................................................................1 Situaţia generală a Europei la sfârşitul celui de al doilea război mondial .........2 Războiul rece.............1 Europa ..............................................................................................................2 Idei despre o Europă internaţionalistă.......59 Capitolul 4...................113 7..............4 Creştinismul ..............................................113 INSTITUŢIILE EUROPENE..............2 Parlamentul European ......9 IZVOARELE CIVILIZAŢIEI EUROPENE..........................................................................................................................................................64 RENAŞTEREA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ.........................................................1 Ideea unităţii europene în secolul al XIX-lea ...............................9 1..........................1 Comisia Europeană....................................................33 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ...........................................................................2 Proiecte privind unitatea europeană..2 Modele teoretice ale integrării europene ..119 5 .........................................................................2 Ideea unităţii europene în secolele XVI – XVIII ..................77 5.............................................................96 6......................................................77 ISTORIA RĂZBOIULUI RECE ..............................................................115 7.....................................................3 Cultura şi civilizaţia Romei antice .....77 5.................................................................................33 2............5 Integrarea politică.......................................................................................................................CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE...............................................................41 Capitolul 3..........9 1......................28 Capitolul 2................................... .......................................................................................80 Capitolul 6............................................................................. Naşterea Uniunii Europene.....................................................105 Capitolul 7..........................................................................93 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ DUPĂ CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ..........................................................93 6...........................................66 Capitolul 5 .........64 4..............................................................................93 6..mit şi istorie.........................2 Cultura şi civilizaţia Greciei antice ............................................................................

...........................................................................................................................E..................140 7....179 9........182 9.................................3 Curtea Europeană de Justiţie...........................2 Participarea României la viaţa internă a Uniunii Europene ....................187 BIBLIOGRAFIE .....................140 7......9 Mediatorul European.............................................)................................... R.............C..........128 7................................................PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ............146 POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE....................................................................................................4 Consiliul European....................................................................................................................E.......3 Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană.....................................131 7.........................8 Curtea Europeană de Conturi .........143 Capitolul 8......................6 Comitetul Economic şi Social (C.................................................................................................179 ROMÂNIA ...............................14 Simbolurile Uniunii Europene .........................................137 7....................................135 7...................S......................................133 7..................13 Alte Instituţii şi Organisme Europene ..1 Asocierea României.....10 Banca Europeană de Investiţii (B..........12 Fondul European de Investiţii (F......................................E.........................7 Comitetul Regiunilor (C.....................................................7.200 6 ............................................................................................................................................................................................................146 Capitolul 9...........................I).....124 7........139 7...........................................).....I) ........138 7...........126 7.......E)......5 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)........................179 9................11 Banca Central Europeană (B.................

dar şi pentru ansamblul comunitar european. istoric. cât şi elemente de discontinuitate. cultural. presupune înţelegerea procesului de constituire şi funcţionare a Uniunii Europene. fiecare epocă a avut propria înţelegere asupra continentului. Implicarea în deplină cunoştinţă de cauză. În succesiunea lor istorică. precum şi la procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. Complexitatea procesului reclamă o cunoaşterea temeinică a dimensiunilor sale de manifestare pe diverse planuri (politic.). După cum era şi firesc. tratarea problematicii începe cu explicarea izvoarelor civilizaţiei europene. fiind în egală măsură realizatoarea şi beneficiara acestuia. social. a specificităţii europene. la procesul de integrare a României în comunitatea europeană. înţelegere care a întrunit atât elemente de continuitate. a implicaţiilor pentru societatea românească. ştiinţific. Un spaţiu larg este acordat în cadrul cursului. proces fără precedent în istoria „bătrânului continent”. În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană. mai ales a tinerei generaţii.CUVÂNT ÎNAINTE Prezenta lucrare răspunde unei reale nevoi de informare a societăţii româneşti. Tânăra generaţie aflată astăzi în sălile de curs este cea care va participa. construcţia europeană realizată de după cel de al doilea război mondial. 7 . de a simţi şi de a acţiona diferit de popoarele aflate pe alte continente. necesită un nivel de cunoaştere şi înţelegere menit să asigure o participare responsabilă a cetăţenilor la înfăptuirea sa. principalele teme se referă la: izvoarele civilizaţiei europene. asupra procesului de integrare europeană. uman şi profesional. prin intermediul cărora popoarele continentului au dobândit un mod propriu de a gândi. abordării unor teme referitoare la apariţia şi evoluţia ideii de unitate europeană de-a lungul timpului. În cadrul problematicii cursului. politicile europene. specialistul român trebuie să ţină cont în activitatea sa de dificultăţile adaptării societăţii româneşti la instituţiile europene şi la reglementările care asigură funcţionarea eficientă a acestora. instituţiile europene. juridic etc. Este tot mai evident faptul că integrarea europeană. apariţia şi evoluţia ideilor referitoare la unitatea europeană de-a lungul timpului. a costurilor sociale. economic.

economice. resurse financiare importante. Considerăm ca apariţia acestei lucrări. O atenţie deosebită s-a acordat analizei evenimentelor şi proceselor istorice din secolul al XX-lea. contribuie la sporirea cunoaşterii de către studenţi (şi nu numai de către aceştia) a vastului proces de integrare europeană. a politicilor care au demonstrat eficienţa procesului de integrare. IOAN CHIPER 8 . căreia. precum şi a drumului parcurs de România într-o construcţie continentală. prin problematica abordată. culturale. juridice etc. cu caracter federal. analizele şi observaţiile formulate. dar mai ales solidaritate umană şi voinţă politică. cu momentele sale esenţiale de evoluţie. secol care a marcat regândirea destinului european de la confruntare la conlucrare. Procesul de integrare europeană este extrem de complex şi se confruntă cu riscuri care provin atât din interiorul comunităţii.Din multitudinea de abordări. privind integrarea europeană conduce la observaţia că Uniunea Europeană constituie o realitate politică de necontestat a vremurilor noastre. prin destin şi vocaţie. capabilă să asigure atât conservarea identităţilor naţionale şi culturale. îi aparţine dintotdeauna. Reuşita integrării europene depline necesită timp. Lucrarea se încheie cu analiza instituţiilor care asigură funcţionarea Uniunii Europene. atenţia autorului s-a concentrat pe evidenţierea ideilor care au surprins elementele de unitate ale continentului din diferite epoci şi evenimente istorice. sociale. cât şi din afara acesteia. Abordarea sistematică şi argumentată a aspectelor istorice. imaginaţie. cât şi bunăstarea şi prosperitatea tuturor locuitorilor Europei. politice.

din extremitatea de vest a Egiptului. Pierre Milza. Cei doi au ajuns pe insula Creta unde s-au născut mai mulţi copii. În lumea antică. îndrăgostit de frumoasa pământeană. s-a preschimbat într-un taur alb care a răpit-o pe prinţesă.Capitolul 1 IZVOARELE CIVILIZAŢIEI EUROPENE 1. 1997. Chr. Pliniu ce Bătrân şi ale lui Ptolemeu din Alexandria. în „Istoriile” sale. Istoria Europei. Europa a fost o frumoasă prinţesă. conducător al oraşului fenician Tyr.1 Europa . Poetul Hesiod (se presupune că a trăit în a doua jumătate a secolului al VIII-lea a. a unor forme de relief diverse Serge Berstein. care admitea că Europa se întinde spre nord dincolo de Dunăre şi spre est până la Don. iar cultura minoică (circa 2600 – 1425 a. I. vol. În scrierile antice. a descris cele trei părţi ale uscatului cunoscut de greci în vremea sa: Asia. fiind cel mult o expresie geografică care desemna numai o parte din teritoriul Europei contemporane. Zeus. Institutul European. Contururile geografice nu erau clar delimitate de către Herodot. care erau răspândiţi pe trei continente – Europa. Conform legendelor greceşti. ca unitate teritorială. dar nu s-au gândit niciodată la Europa în sensul şi cu cuprinderea pe care i le atribuim noi astăzi. prin termenul de „Libia” se înţelegea Africa.) a folosit prima dată cuvântul Europa pentru a desemna un teritoriu. Unul dintre copii a fost Minos. Herodot. Existenţa unor climate diferite. Coordonate geografice Antichitatea acoperă o foarte lungă perioadă din istoria omenirii. Europa. În general. 14. deşertul saharian şi până la „coloanele lui Hercule” (situate în strâmtoarea Gibraltar). nu a avut o individualitate distinctă. prin scrierile lui Strabon.) a constituit primul leagăn al civilizaţiei europene. Libia şi Europa2. 1 2 9 . considerat fondatorul statului cretan. s-a vorbit puţin despre Europa în lumea antică greacă şi romană deşi. Chr. Asia şi Africa de Nord – cuvântul „Europa” a reprezentat doar o porţiune foarte restrânsă din teritoriul continentului care poartă astăzi acest nume.mit şi istorie. component al Greciei continentale1. cunoştinţele geografice s-au dezvoltat simţitor. Anticii au creat cuvântul Europa ce a rezistat de-a lungul timpului. Pentru greci. Grecii au fost cei care au inventat cuvântul „Europa”. fiica regelui Agenor. probabil. i-au dat un conţinut geografic. p.

Aria influenţei climaterice oceanice cuprinde toate teritoriile scăldate de Oceanul Atlantic şi prelungirile sale.precum şi lipsa unor limite continentale clar conturate. italic şi grec. cele mai mari insule ale Europei: Anglia. cu apele sale. Marea Mediterană. au contribuit la o înţelegere relativă. Marea Adriatică. Coordonate geografice Europa. la vest şi la nord. p. Europa are o suprafaţa de 10 500 000 km2 şi o populaţie de 720 000 000 locuitori3. Clima continentală se resimte în Europa centrală şi de Est fiind caracterizată prin diferenţe mari de temperatură dintre vară (+300 ÷ +350 C) şi iarna (minus 400 C). astăzi. Golful Finic şi Botnic în inima Europei de Nord. 3 Le Petit Larousse. Dar conceptul geografic nu a coincis cu aria de extindere a culturii antice. În nord. fragmentară şi centrală. Oceanul Atlantic înconjoară. continentul european se află situat în întregime în zona temperată. Nouvelle Edition. apare ca un promontoriu al acestuia situat la extremitatea sa vestică având o formă aproximativ triunghiulară. la est Munţii Ural până la Marea Caspică şi la vest Oceanul Atlantic. iar romanii şi-au construit imperiul în jurul Mării Mediterane. Datorită faptului că are vecinătăţi marine la sud. la sud – Marea Mediterană. veri călduroase şi ierni blânde. Islanda şi Groenlanda. în înţelegerea antică şi aria de răspândire a principalelor culturi antice au existat deosebiri considerabile. Marea Egee şi Marea Neagră scaldă insule şi arhipelaguri şi despart cele trei spaţii peninsulare: iberic. 10 . Oceanul Îngheţat pătrunde prin Marea Barents şi Marea Albă în adâncimea Câmpiei Ruse. Marea Ionică. Între conceptul geografic Europa. în mod deosebit pe dimensiunea geografică a cuvântului „Europa” de către antici. 1994. 1316. privită din perspectiva imensului bloc terestru eurasiatic. La vest. Marea Baltică. Marea Tireniană. Cu excepţia zonei polare nordice (6-7% din totalul suprafeţei). Este un ansamblu terestru de dimensiuni modeste ce reprezintă 7% din suprafaţa uscatului planetar şi axele sale măsoară 4 000 km de la nord la sud şi 5 000 de la est la vest (de la munţii Ural la Lisabona). În sud. Clima mediteraneană cuprinde cea mai mare parte a Spaniei. continentul este expus influenţelor acestora. Limitele continentului european sunt: la nord – Oceanul Îngheţat. Irlanda. Italiei şi Greciei fiind caracterizată prin precipitaţii reduse. Aceste influenţe determină trei tipuri de climă. din nordul Scandinavei până în Portugalia şi se caracterizează prin precipitaţii abundente tot timpul anului şi cu mici variaţii de temperatură. Grecii s-au răspândit pe trei continente. ape ce pătrund prin Marea Nordului. de soluri şi de vegetaţie naturală.

faună etc. sol. leagănul apariţiei omului nu se găseşte în Europa. reprezintă suportul unui întreg sistem de relaţii de intercondiţionare care au stat la baza activităţilor umane. Denumit Homo erectus. Bucureşti. nu şi-au părăsit cadrul de viaţă deşi. reprezintă un hominid mai evoluat. urmele sale fiind descoperite la Oldoway (Tanzania). omul pământului a găsit mereu infinite posibilităţi de adaptare. în ţinutul Afar din Etiopia. şi din sfera activităţilor omeneşti (necesitate a amenajării spaţiului în vederea producţiei. s-au modificat. Afirmaţia noastră nu doreşte să creeze ideea că aceste caracteristici se întâlnesc doar la popoarele europene. Roşu. 6 – 10. Homo habilis . Cele mai vechi forme hominide au fost descoperite în Africa. Paradisul pierdut. În complexa înfrăţire cu natura. etapă cu etapă. 1987.Diversitatea climaterică. 4 11 . dezvoltarea unor anumite tipuri de activităţi conform specificului locului etc. cunoscător al focului şi al unor tehnici diverse de realizare a uneltelor. Spania şi România. Grupurile umane. L. alcătuirea geologică a substratului. la desfăşurarea evolutivă a vieţii. p. p. 1993. sociale. economice. În spaţiul european au fost găsite primele forme de hominizi în Franţa. prin diversitatea sa de climă. ci în Africa. Acesta este sensul adânc al vieţii popoarelor europene. Primii Apud L. condiţiile geografice. 30 – 31.). de apărare. Şi în acest sens facem precizarea că apariţia omului. Pentru orice popor vechi teritoriul a devenit o parte integrantă a existenţei sale. Treptele antropogenezei. politice etc. cu rădăcini comune. istoria popoarelor sale. 73 – 76. Teritoriul european a fost scena pe care s-a desfăşurat. Aşadar. Bârzu. se manifestă la toate popoarele vechi de pe orice continent al lumii. Bucureşti. cu un fond străvechi de tradiţii rurale. O istorie a societăţilor primitive. de adăpostire. printr-o profundă adaptare. de regrupare şi de reluare a vieţii. fiind atestat în urmă cu circa 1 800 000 de ani în urmă4. a solurilor şi a formaţiunilor vegetale este însoţită de o mare varietate a formelor de relief. afirmarea şi dezvoltarea primelor civilizaţii au avut loc pe alte continente. fiind cunoscute sub numele de Australopithecus afarensis şi datează de circa 3 000 000 – 2 000 000 ani.). Mic dicţionar al oamenilor fosili.reprezintă următoarea verigă în evoluţia hominizilor şi a apărut cu circa 2 500 000 ani în urmă. Legătura organică dintre un teritoriu şi poporul cale îl locuieşte o lungă perioadă de timp. evident. realizarea căilor de comunicaţie. climatice. Continentul european. 7 – 12. care coboară prin străbuni până în negura timpului. Particularităţile de manifestare ale fiecăruia au rezultat din specificul naturii locurilor (relief. vegetaţie. specificitate hidrografică. strâns legate de mediu. climă. relief şi vegetaţie.

nu se ştiu foarte multe. podişul Anatolia. Nivelul de dezvoltare al acestei culturi s-a caracterizat prin 5 Serge Berstein. Irak. aparţin prin modul de viaţă. op. fac parte din marele trunchi al indoeuropenilor. Chr. mitologia comparată. cit. complexul de tehnici utilizate. Ca strămoş comun al majorităţilor etniilor care s-au dezvoltat în Europa.oameni care au venit să se stabilească pe continentul european erau din Africa sau din Orientul Apropiat. lingvistica comparată. Primele civilizaţii.. indo-europenii nu au lăsat posteriorităţii urme ale evoluţiei lor care să le fie atribuite cu certitudine5. şi primele două secole din mileniul II a Chr. Existenţa lor este demonstrată cu argumente furnizate de paleontologia lingvistică. grupurile umane care au populat spaţiul european dintre Oceanul Atlantic şi Marea Caspică. datele furnizând o imagine discontinuă în timp. teutonii. în ţări precum Palestina. cimerienii şi sarmaţii. 12 . De asemenea. Celţii. Originea şi natura entităţii indo-europene rămâne în continuare una dintre marile enigme ale istoriei. trăind în oraşe mari fortificate. începând cu sfârşitul mileniului III a. tracii. Siria. în Europa nu a luat naştere nici una din formele de civilizaţie deoarece continentul european nu oferă o arie omogenă de dezvoltare umană pentru că. alături de marile popoare fondatoare ale civilizaţiei scrisului de pe ţărmul de nord al mării Mediterane. 51 – 52. Pe parcursul preistoriei. p. Iran. Aceasta s-a numit civilizaţia minoică şi a fost influenţată de civilizaţiile Orientului Mijlociu. Cultura minoică a fost una dintre cele mai evoluate ale antichităţii pre-elene precum şi leagănul civilizaţiei antice greceşti. 1. practici simbolice. Pierre Milza. balţii. în Iran şi pe subcontinentul indian. Despre lunga perioadă de timp dintre apariţia şi evoluţia primilor hominizi de pe continentul european şi omul modern (Homo sapiens sapiens).2 Cultura şi civilizaţia Greciei antice Prima civilizaţie din istoria continentului s-a dezvoltat pe insula Creta. germanii. în timp ce lumea mediteraneană era puternic influenţată de civilizaţia Orientului Apropiat. pe de o parte şi Marea Mediterană şi bazinul baltic pe de altă parte. Explicaţia o găsim în faptul că majoritatea studiilor s-au axat pe reminiscenţelor lăsate de Homo erectus şi ale omului de Neanderthal (circa 100 000 de ani în urmă). zona dunăreană şi zona coastelor Atlanticului erau total diferite. origine etnică şi limbă marii familiei a popoarelor indo-europene. Aceste popoare au constituit rădăcina etno-lingvistică a popoarelor din Europa de mai târziu. practicând cultivarea cerealelor şi creşterea animalelor domestice au apărut în Orientul Apropiat. cimbrii. sciţii. Cunoaşterea acestor epoci este lacunară.

ştiinţa şi dreptul grecilor antici.au influenţat evoluţia ulterioară a Europei. 1987. prin alternanţa la conducerea Guido A. ţărmul de nord – vest al Asiei Mici şi insulele din nordul Mării Egee. a devenit o caracteristică a întregii lumi antice greceşti. p. grecii au declanşat un amplu proces de colonizare provocat de creşterea demografică. Editura Meridiane. Milet. Aceste domenii de activitate şi-au adus un aport decisiv la formarea şi dezvoltarea umanităţii pentru că au marcat cultura şi ştiinţa civilizaţiei europene moderne. necesităţile. procesul de colonizare s-a intensificat. Chr. Legendarul război al Troiei este un argument ştiinţific în acest sens. Forma de organizare statală a fost cea a oraşului – stat (polis) autonom şi autarh. Cu circa 1 200 – 1 000 de ani a. Din a doua jumătate a secolului al VIII-lea a. Siria şi Egiptul. regimul politic a suferit schimbări radicale. ca tip de instituţie social – politică şi administrativă. Polisul a fost creuzetul în care s-au cristalizat viaţa politică. unde au fost întemeiate numeroase oraşe: Mytilene. model care. de conflictele sociale şi politice din lumea greacă. În acest sens. Colonizarea greacă sa desfăşurat pe direcţiile: nord – est (Hellespont şi Pontul Euxin). p. 1978. Efes. problemele. construirea de palate impunătoare. În plan politic. Începând cu secolul al X-lea. Megara. iniţial. cunoşteau nemijlocit realităţile. vaste locuinţe aristocratice. Flota cretană a dominat Mediterana Orientală având strânse legături comerciale cu Grecia.cunoaşterea metalurgiei aramei şi a bronzului. cultura. de expansiunea economică. o dată cu colonizarea. În cadrul acestui tip de comunitate teritorială cetăţenii participau direct la treburile comunităţii lor. Chr. artele. 7 Anton Dumitriu.. Chalcis. Triburile doriene au pătruns în Grecia şi au nimicit civilizaţia miceniană. Halicarnas. Bucureşti. lumea mediteraneană a fost puternic zdruncinată de marile migraţii care s-au produs în acel interval de timp. Civilizaţiile Europei vechi. vest (Italia şi Sicilia) şi sud (Egipt şi Cineraica)6. Monsuelli. 122 – 134. 220. În Grecia antică. 6 13 . Polisul. civilizaţia scrisului. Editura Cartea Românească. Bucureşti. Culturi eleate şi culturi heracleitice. faptele şi oamenii acesteia. Rhodos etc. două modele politice greceşti – democraţia şi oligarhia . Milet. Procesul de colonizarea a cuprins. unică în întreaga lume a Antichităţii. Principali promotori ai procesului de colonizare au fost oraşele – stat: Corint. fiind superior celui din Grecia continentală. a fost o creaţie originală a grecilor. am moştenit de la greci până şi forma mentală cu care şi în care continuăm să gândim şi astăzi”7. Herder afirma: „Ceea ce avem mai de preţ nu este creat de noi.

cu modelul democratic – care presupunea guvernarea prin participarea tuturor cetăţenilor liberi. instituţia Areopag – ului pierzându-şi astfel autoritatea avută anterior. 127. Ulterior. Bucureşti. În Adunarea poporului toţi membrii erau egali. Chr.). Modelul democratic atenian a fost primul model politic din spaţiul european care a exprimat ideea că cetăţeanul este cel care trebuie să participe la dezbaterea legilor şi să îşi manifeste opinia prin vot liber. Ca urmare s-a produs transferul prerogativelor supreme de conducere către Adunarea Poporului. 1997. mai degrabă poate fi „o pildă pentru unii. Originile sistemului democratic grecesc se află în formele de guvernare colectivă ale polisului. cu drept de vot şi cu libertate de exprimare. Politologie. care în perioada 461 – 429 a. format din aristocraţi). a modificat radical constituţia lui Solon reducând semnificativ atribuţiile Areopag-ului (consiliu cu rol hotărâtor în administrarea statului şi a justiţiei. 8 Apud. În Atena antică. sentimentul public de identitate şi conştiinţa apartenenţei la o comunitate şi responsabilitatea faţă de destinul acesteia. a fost principalul artizan al acestui mod de guvernare. forme care s-au consolidat în decursul secolele VI – VI a. conţinea multe concesii pentru clasa aristocratică. Chr. Călin Vâlsan. Pericle a definit democraţia ateniană ca fiind nu doar „o rânduială politică ce nu are de râvnit legile altora” ci. Clistene.. Cetăţenii atenieni aveau aceleaşi drepturi şi reprezentau un corp civic. Adunarea poporului a devenit autoritatea suverană a statului. funcţia devenind accesibilă fiecărui cetăţean liber cu condiţia să fie propus de deme (circumscripţii teritoriale). toţi cetăţenii sunt egali în faţa legilor. arhonţii nu au mai fost aleşi numai din rândurile aristocraţiei. Numele său este democraţie fiindcă orânduirea statului nu se reazemă pe puţini ci pe cât mai mulţi.polisurilor a modelului oligarhic – care însemna guvernarea printr-o minoritate. deşi avea un caracter democratic. 14 . care se va regăsi în epoca modernă în formarea opiniei publice şi a societăţii civile. Chr. care. cetăţeanul se simţea legat de problemele comunităţii şi apare astfel. pentru prima dată. adept convins al democraţiei ateniene. drumul la onoruri în viaţa publică este deschis fiecăruia în măsura în care opinia publică îi apreciază talentele mai mult după merit decât după clasa socială”8. Solon a dat prima constituţie adevărată a Atenei în anul 594 a. p. Editura Economică. Apogeul democratizării statului atenian a fost atins în timpul lui Pericle (circa 500 – 429 a. Totodată a transformat funcţia de arhonte într-o funcţie onorifică. Polisul grecesc a transmis ideea libertăţii cuvântului şi a egalităţii indivizilor liberi în faţa legii. constituţie care a rămas în vigoare timp de 86 de ani şi. În afacerile lor personale. Chr.

atât de net şi de categoric ierarhizate9. (Vezi pe larg Ovidiu Drâmba. deşi formal prevedea ca organe de conducere trei instituţii: Adunarea Poporului. unde cetăţeanul nu era implicat în discutarea şi aplicarea legilor. nu aveau statut juridic. Consiliul celor 5 efori şi Consiliul bătrânilor (gerusia). „egalii” – singurii care aveau drepturi politice. erau lipsiţi de pământ. nici un alt oraş – stat grec nu a dus o politică de izolare voită precum Sparta interzicând cetăţenilor săi să călătorească în afara graniţelor şi supraveghindu-i sever pe străini. ratificare ce trebuia să fie făcută în unanimitate şi care se exprima nu prin vot. proveneau din străvechii băştinaşii subjugaţi de către spartani. Sparta oferă exemplu tipic al unui stat extrem de conservator. „Istoria Culturii şi civilizaţiei”. nu erau apăraţi de nici o lege. periecii şi hiloţii. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. vol. ideal care s-a transmis peste veacuri şi stă la baza concepţiei moderne a drepturilor fundamentale ale omului. 1995. Bucureşti. polisul spartan a fost un stat organizat după modelul aristocratic. erau excluşi de la viaţa politică. Sistemele politice opuse au generat războaie devastatoare între cele două oraşe – stat etalon: Atena şi Sparta. erau în număr de 9 000 şi îşi dedicau toată viaţa serviciului militar. Sistemele educaţionale în cele două state erau fundamental opuse şi corespundeau modului civic promovat de fiecare parte. a avut unele limite. Astfel femeile. oameni liberi lipsiţi de drepturi cetăţeneşti şi obligaţi să contribuie la susţinerea „egalilor”. Hiloţii. Nici un alt stat grecesc nu a avut un sistem de viaţă atât de inuman (viaţa personală şi familială fiind complet sacrificate şi subordonate militarismului dur care a făcut din Sparta cea mai mare putere militară greacă). comercială sau meşteşugărească. chiar în forma ei cea mai evoluată. capitolul „Grecia Antică”). Clasa periecilor includea proprietarii de teren sau crescători de vite. pe meşteşugari şi negustori. trăiau din veniturile obţinute de pe lotul de pământ lucrat de perieci şi hiloţi şi le era interzisă orice activitate agricolă. sclavii şi cetăţenii ai căror părinţi nu erau de origine ateniană.Democraţia ateniană antică. Este o realitate faptul că viaţa şi constituţia democratică a Atenei au realizat pentru prima dată în istoria lumii idealul libertăţii civile a cetăţeanului. Nici un alt stat grec nu a avut un sistem social atât de rigid cu cele trei clase sociale: „egalii” – aristocraţii. 9 15 . Spre deosebire de Atena. În Adunarea Poporului aveau dreptul de a lua cuvântul şi de a face propuneri doar eforii şi membrii consiliului bătrânilor. lucrau pe terenurile statului plătind dijme echivalente cu 50% din recolta obţinută. Constituţia spartană a fost pur oligarhică. Adunarea poporului nu exercita în mod real o putere suverană având doar rol consultativ. străinii stabiliţi în Attica. Rolul adunării era de a ratifica propunerile. Educaţi de stat încă din copilărie. ci prin aclamaţii şi bătăi de picioare. I. dar şi modele educaţionale diferite. trăiau în mare mizerie şi într-o permanentă teroare. numeric erau de 10 ori mai mulţi decât „egalii”.

Timp de doi ani tânărul urma pregătirea militară învăţând mânuirea armelor şi studiind legile şi funcţiunile statului. Educaţia spartană consta în exerciţii fizice dure şi antrenament militar permanent care urmărea să formeze tineri (ulterior cetăţeni) foarte disciplinaţi. Educaţia fetelor se făcea exclusiv în familie şi. citit. fetele au început să primească o uşoară educaţie culturală. Familia impunea educaţia copiilor până la vârsta de 18 ani. brutali. el devenea un cetăţean. În şcoli. după care accentul se punea pe educaţia fizică. caracterizaţi printr-o supunere oarbă faţă de regulamentele militare şi faţă de legile statului. până la vârsta de 14 ani. Copii familiilor bogate îşi continuau studiile în şcolile sofiştilor şi ale retorilor. participarea la viaţa colectivităţii. Ceea ce a diferenţiat într-un mod aparte cultura greacă de cultura altor popoare antice a fost umanismul. aceste şcoli marcând prima formă de învăţământ superior în spaţiul cultural european. La vârsta de 7 ani copii începeau şcoala care era încurajată de stat sub forma şcolilor particulare şi era privită ca o problemă civică esenţială. Aceste forme de învăţământ erau rezervate numai băieţilor. cultivarea sentimentelor cetăţeneşti. Educaţia fizică le fortifica corpul pentru a face faţă îndatoririlor militare şi pentru a combate laşitatea. cetăţeni implicaţi activ şi dinamic în viaţa cetăţii.În statul spartan. tânărul primea o lance şi un scut şi. copilul aparţinea familiei numai până la vârsta de 7 ani după care era total la dispoziţia statului până la vârsta de 60 de ani. În Atena (şi aproape în toate celelalte oraşe – stat greceşti) sistemul educaţional era cu totul altul şi avea ca scop esenţial formarea tinerilor ca membrii ai comunităţii. mai ales prin muzică şi poezie. La vârsta de 18 ani. „Multe lucruri minunate sunt în lume. Chr. puţini ţărani din statul atenian să fie analfabeţi. Educaţia intelectuală urmărea. 16 . aritmetică şi muzică. fapt care a făcut ca la începutul secolului al V-lea a. Educaţia fizică era completată cu o instrucţie intelectuală minimă: scris – citit şi noţiuni elementare de aritmetică şi de muzică militară. buni luptători. tinerilor li se predau noţiuni de: scris. formarea morală şi politică a viitorului cetăţean prin: dezvoltarea autocontrolului şi moderaţiei. În plan cultural grecii au lăsat o bogată moştenire europenilor. dar nimic nu e 10 Demă – formă de organizare echivalentă cu circumscripţiile electorale contemporane. în primul rând. dar şi educaţia estetică. La sfârşitul stagiului militar. tânărul era verificat de adunarea demei sale 10 şi de către Senat dacă aparţinea unei familii de cetăţeni liberi şi apoi depunea jurământul din care reieşea că va lupta pentru „zei şi vatra sacră”. abia în perioada elenistă. din acel moment. acesta fiind şi marele său titlu de glorie care a fundamentat şi influenţat în mod decisiv dezvoltarea ulterioară a culturii europene.

în însăşi firea sa. nici un zbucium nu strica unitatea. „Omul este măsura tuturor lucrurilor” a fost dictonul care a sintetizat cel mai complet semnificaţia artei şi a culturii greceşti. Astfel. ci dragostea de înţelepciune – „filosofia”. Socrate (469 – 399 a. Contribuţia adusă de ei în aceste domenii ale artei a fost deosebită pentru cultura europeană. 1995. În acelaşi timp erau şi o consecinţă a regimului democratic care a dat cetăţeanului o demnitate şi un înalt simţ civic de responsabilitate atât faţă de sine cât şi faţă de societate. 11 12 17 . sau ale Asiei. În cadrul filosofiei şi gândirii ştiinţifice greceşti antice au fost formulate întâi marile întrebări care frământă cugetarea filozofică până astăzi şi au fost inventate instrumentele logice de bază ale gândirii contemporane. Grecii antici preţuiau sculptura şi mai ales pictura. Pitagora (circa 580 – 500 a. construcţie a cărei arhitectură nu caută să impună prin dimensiuni colosale. v. Chr. teoriei muzicii etc. Căutarea neîntreruptă a binelui şi a Sofocle.) a adus contribuţii importante la dezvoltarea matematicii. reflectat de arta elină. Chr. Bucureşti. Tema unică a artei a devenit omul. 561. spre a descoperi în propriu său suflet. Antigona. domeniile care au avut un impact deosebit asupra mentalului european au fost reprezentate de filozofia şi gândirea ştiinţifică. perfecţiunea tehnică sau echilibrul formelor. explică şi stă şi la baza lumii. ci prin armonia proporţiilor. Cu toate aceste.stă la baza matematicii. valoarea universală şi eternă a binelui. ca în marile monarhii ale Egiptului. Semnificativ pentru spiritul artei greceşti este faptul că aceasta nu a fost expresia vanităţii sau a autoglorificării unui suveran. 332 – 333.) a fost cel care a delimitat domeniul gândirii ştiinţifice de cel al gândirii filosofice. Această virtute (de fapt ştiinţa despre bine şi adevăr) constă în efortul omului de a se studia pe sine. Istoria culturii şi civilizaţiei. întrucât numărul – în expresie absolută . realizat artistic în expresia perfectă a clasicismului grec. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. în arhitectură. concepţia lui Pitagora despre matematică a avut o importanţă excepţională. locul central îl ocupă templul. p. Ovidiu Drâmba. Omul. Socrate a afirmat că scopul omului nu este acumularea unui mare număr de cunoştinţe. Aceste caracteristici ale artei greceşti erau în perfect acord cu normele societăţii. matematica fiind considerată de acesta ca fundament al tuturor ştiinţelor. era echilibrat şi armonios. medicinii.mai minunat decât omul”11 afirmaţie făcută de Sofocle cu mai mult de două milenii în urmă. fiind principiul tuturor lucrurilor12. Pentru viitorul ştiinţei. frumuseţea şi armonia dintre trup şi suflet. Adept al maximei înscrise pe frontispiciul templului din Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”.

V a. biologie. Platon. a legilor cetăţii şi a zeilor. istoriografie etc. metode de calcul infinitezimal. că el nu se află în centrul universului şi că se mişcă în jurul unui Foc Central (Philolaos.) au fost iniţiate începuturile raţionalismului grec.adevărului va da naştere comportamentelor drepte şi virtuoase. Teoria sferelor concentrice privind mişcarea corpurilor cereşti elaborată de Eudonox din Cnidos a fost acceptată în astronomie timp de 2 000 de ani. prin respectarea aproapelui. Leucip din Milet. dar mai ales prin Democrit din Abdera (n. Prin Anaxagora. Printre cei mai importanţi matematicieni s-au numărat Democrit. Teoria geocentrică a avut mai mulţi adepţi precum: Heracleides din Pont. Eudonox din Cnidos (circa 408 – 355 a. Chr. din faptul că ignorează căutarea binelui şi a adevărului”. a spus Socrate. Chr. circa 400 a. Anaxagora. a. clasificarea numerelor iraţionale. curent care a avut o contribuţie decisivă la formarea raţionalismului european. Ibidem. direct sau prin intermediari. Aristotel. Remarcabile au fost progresele făcute de gândirea ştiinţifică greacă antică în domeniile. matematică. 15 Problemă a cărei imposibilitate de soluţionare a fost demonstrată abia la sfârşitul secolului al XIX-lea. f. în sensul că omul îşi poate procura fericirea sufletească printr-un comportament echilibrat şi corect. Prin această afirmaţie. În domeniul astronomiei au fost formulate teorii care susţineau că Pământul este rotund. Concepţia atomistă a lui Democrit. Caracteristicile principale ale matematicii greceşti şi care i-a conferit acesteia o superioritate asupra celei orientale – au fost depăşirea evidenţei sensibile sau experimentale şi acceptarea exigenţei demonstraţiei raţionale. Aristotel. expresie a unui sistem de gândire coerent. 13 14 18 . Socrate nu numai a afirmat dar a şi demonstrat prin destinul său tragic concordanţa dintre vorbe şi fapte. Hipocrat din Chios. sec. fizică. bine şi adevăr. bazele algebrei geometrice ş. dublarea cubului. Platon. „Nimeni nu face rău voit. din care au derivat. medicină. f. al unei capacităţi de sinteză deosebită. teoria generală a proporţiilor şi a numerelor întregi. trisecţiunea unghiului.). Socrate a pus în evidenţă o legătură intimă între virtute. Arhimede ş. astronomie. fiind considerat cea „mai mare personalitate a istoriei gândirii greceşti. ci din neştiinţă. dar şi probleme de geometrie plană şi în spaţiu. a. 615. Chr. influenţat şi îndrumat medicina Ibidem. a avut „o contribuţie extrem de importantă la dezvoltarea ştiinţei europene”14.). Euclid. mecanică. optică. toate curentele ulterioare ale filosofiei”13. Medicina grecilor antici a stimulat. Matematicienii greci au urmărit în cercetările lor probleme speciale de matematică superioară precum: cuadratura cercului15. ştiinţă. unitar. 624.

Filozofia lui Platon a avut o influenţă remarcabilă asupra multor concepţii filozofice idealiste europene din trecut până în zilele noastre (fenomenologie. Herodot (circa 485 – 425 a. Herodot. Hipocrat din Cos (născut în insula Cos către anul 460 a. 21). în analiza evenimentelor a introdus influenţa condiţiilor economice şi sociale şi nu a admis ideea fatalităţii. (Vladimir Hanga. Chr. personalism).Macedonia ( motiv pentru care i se mai spunea şi Stagiritul). va trebui să o cârmuiască”. regele macedonean scria.arabă şi europeană fiind caracterizată printr-un remarcabil sentiment de responsabilitate profesională. care şi-a continuat activitatea până în anul 529 p. Academia din Atena – cel mai important centru de cultură al Greciei antice. nu atât pentru că mi l-au dăruit. a fundamentat în anul 387 a. Platon (circa 427 – 347 a. A studiat pictura. dar şi prin cercetarea empirică a trecutului. Aristotel (384 – 322 a. de dragoste de libertate. a scris tragedii şi poezie. de a-l informa corect şi imparţial. Cel mai mare medic al antichităţii. a susţinut că rolul istoricului este de a delecta auditoriul prin respectarea adevărului. inciziile renale.) născut în Stagira . fizica. Gândirea filosofică şi ştiinţifică greacă (şi a întregii lumi antice greceşti). muzica. A predat timp de 30 de ani în mod gratuit lecţii la Academia pe care a înfiinţat-o şi a avut preocupări ştiinţifice şi artistice multiple. a atins apogeul dezvoltării sale prin opera lui Platon.) şi Tucidide sunt cei mai de seamă autori de texte istoriografice. va fi vrednic şi de tatăl său şi de împărăţia pe care. Chr. specific democraţiei ateniene. Chr. dar a excelat în matematică şi filosofie.. a legăturii dintre fapte şi cauzele lor.). Mulţumesc zeilor. puncţiile pleurale. ci mai cu osebire că a văzut lumina zilei în timpul vieţii tale. au realizat descrierea foarte exactă a maladiilor. Chr. Alexandru cel Mare. precum şi folosirea foarte exactă a medicaţiei. Apariţia istoriografiei în cultura greacă se explică prin spiritul pozitiv. printre altele: „. a fost timp de 20 de ani discipol al lui Platon şi apoi maestru al lui Alexandru Macedon. 1974.. discipol a lui Socrate. ascultaţia pentru depistarea unei pleurezii.). Chr. fără a dispreţui alte popoare. căruia i-a trezit interesul pentru ştiinţă şi cultură16. p. Hecate din Milet (născut circa 540 a. Chr. 16 19 . Medicii greci au practicat cu succes trepanaţia. În scrisoarea pe care Filip al II-lea a trimis-o lui Aristotel în acest scop. Fără îndoială că învăţat şi crescut de tine. iar scrierea istoriografică trebuie să trezească sentimente de patriotism. Editura Albatros.Destinul m-a învrednicit cu un fiu. dar mai ales a lui Aristotel. Tucidide a fost primul dintre istoricii antici care. astronomia. Chr.) a formulat şi aplicat principiile medicinii hipocratice care stau şi azi la baza medicinii moderne. într-o zi. socială şi umană care este exprimat perfect prin „jurământul lui Hipocrat”. considerat „părintele istoriei”.

iniţial. spiritual şi artistic ca şi cetăţile antice greceşti În planul vieţii politice. logica ş. un organism viu. caracterizate prin originalitatea şi profunzimea observaţiilor. cu toate momentele sale de evoluţie şi de manifestare.a. omul în centrul sistemului său de reprezentare.A fondat cu sprijinul material a lui Filip al II-lea gimnaziul Lykeion. teoria cunoaşterii. permite desprinderea unor considerente privind rolul jucat de această civilizaţie în istoria Europei. civilizaţie care a plasat. Din valoroasa moştenire pe care grecii au lăsat-o posterităţii. O primă observaţie are în vedere faptul că civilizaţia greacă a fost predominant o civilizaţie urbană. Abia atunci comunităţile urbane europene au putut îndeplini aceleaşi funcţii din punct de vedere politic. Influenţat. în permanenţă. ea a avut o structură complexă. În unele domenii cum au fost: ştiinţele naturale. susceptibil de a continua dezvoltarea. făcând din el măsura oricărui lucru. circa 400 de lucrări. Opera lui Aristotel constituie o sinteză a tuturor cunoştinţelor acumulate până la acea dată în toate domeniile ştiinţei şi filosofiei (fizica. psihologia. 20 . geometria. nimic nu a marcat atât de puternic şi durabil civilizaţia europeană ca filozofia şi gândirea ştiinţifică a acestora. etica. dotat cu o bogată şi bine organizată bibliotecă şi având un vast program de studii filozofice şi ştiinţifice. Aristotel a dezvoltat o operă impresionantă. astronomia. Modelul de dezvoltare oferit de polisul grecesc a putut fi atins abia la sfârşitul Evului Mediu de către oraşele europene. economic. Epocile şi generaţiile care au urmat au avut drept reper esenţial sistemul de valori şi informaţii creat de civilizaţia antică greacă. opuse ca mod de manifestare: modelul democratic atenian şi modelul oligarhic spartan. Grecia. Succinta trecere în revistă a celor mai cunoscute aspecte ale societăţii antice greceşti. politica. civilizaţia greacă a lăsat posteriorităţii două modele clasice. au lăsat lumii o moştenire culturală nepieritoare care nu a putut fi egalată de nici o altă civilizaţie antică. a creaţiei materiale şi spirituale realizată de aceasta. matematica. Cetatea grecească nu a fost doar o simplă aglomerare de oameni uniţi prin necesităţi comune. arta etc. biologia. în cadrul căreia viaţa materială şi viaţa spirituală formau o unitate. autoritatea teoriilor aristotelice s-a menţinut până în secolul al XIX-lea. faimoasa şcoală pe care a condus-o timp de 13 ani şi care ajunsese să aibă până la 2 000 de discipoli. Cele două modele au prefigurat disputa din Europa modernă dintre democraţie şi autoritarism. botanica. logica. de platonism.) şi a avut o influenţă excepţională de-a lungul veacurilor. morala. un adevărat institut de învăţământ superior. dar mai ales Atena antică.

În privinţa civilizaţiei. Alexandru Macedon (336 – 323 a. Lumea elenistică se întinde pe un imens teritoriu. cultura şi civilizaţia greacă antică au influenţat decisiv destinul culturii şi civilizaţiei europene. Marele imperiu a lui Alexandru Macedon s-a Conceptul de elenism a fost elaborat în anul 1836 de către istoricul german Johann Gustav Droysen (1808 – 1884).Prin această caracteristică esenţială. cit. fie în incertitudinea organizatorică. Dacă sub aspect etnic statul creat de Alexandru Macedon a fost extrem de eterogen. p. (anul sinuciderii Cleopatrei. nu era pe deplin posibilă din cauza dimensiunilor reduse ale arenei pe care se desfăşurau evenimentele. perioada elenistică a durat de la anul 323 a. Înaintea sa.) sau Alexandru cel Mare a iniţiat o nouă filozofie politică. sub aspectul civilizaţiei şi a culturii a prezentat surprinzător de multe aspecte unitare. 5. Omenirii îi lipsea perspectiva largă a istoriei. cu dialectul său cel mai de seamă – cel atic. din Sicilia până în India şi din Egipt până în ţinuturile Mării Negre. Alexandru cel Mare a anulat limitele impuse de obştile orientale şi polisurile greceşti. chiar sub veşmânt empiric. cel puţin sub aspect politic şi cultural. A fost o perioadă cu numeroase elemente de cultură şi civilizaţie originale datorate caracteristicilor de natură politică şi economică mult diferite de ale Greciei clasice. filozofia politică era cantonată fie în cercul strâmt. Pax macedonica instaurată de ilustrul general macedonean a favorizat circulaţia bunurilor. Chr. (anul morţii lui Alexandru Macedon) până în anul 30 a.. uniform şi autarhic al cetăţii greceşti (polis). Alexandru Macedon a proiectat şi. fiind în egală măsură izvor şi element de unitate al acesteia. Acesta a reprezentat prima mare sinteză dintre valorile unei civilizaţii de natură europeană (cea greacă) cu valorile civilizaţiei asiatice. op. de izolarea religioasă şi etnică şi a deschis contemporanilor săi perspectiva unităţii întregii lumi18. conceptul statului universal unitar. Prin acţiunile sale. diferenţele locale s-au estompat semnificativ înregistrându-se anumite omogenizări. Denumirea perioadei vine de la numele de „elenişti”. parţial a şi realizat. ultima regină a Egiptului elenistic). a ideilor şi a oamenilor şi a obişnuit lumea din vreme sa cu un nou concept: acela de stat cosmopolit. Generalizarea. Chr. Elenismul Aportul Greciei antice la civilizaţia europeană s-a identificat şi prin intermediul elenismului17. totul era local şi particular. termen dat orientalilor elenizaţi. Cronologic. 17 21 . Chr. Ca limbă oficială în întregul imperiu s-a impus elina comună. 18 Vladimir Hanga. în lipsa de contur a imperiilor despotice. autorul unor lucrări reprezentative asupra epocii. acesta fiind spaţiul supus influenţei greceşti.

lipsită de alte constrângeri în afara celor impuse de lege s-a mărginit la un cadru mult mai restrictiv. Chr). artei şi literaturii. dar şi în alte domenii. Ctesibios (circa 310 – 240 a. nave de război de până la 3 000 de tone care puteau să transporte 600 de marinari şi 300 de soldaţi). catapulte. 19 22 . care dispuneau de biblioteci importante. maşinării de aer comprimat. În plan politic s-au manifestat preponderent regimurile monarhice absolutiste. au fost inventate: pedala de la roata olarului. Pentru acea vreme au fost întemeiate un număr impresionant de noi oraşe începând din Macedonia până în delta Nilului şi până la Indus. Civilizaţiile Europei vechi.). Mansuelli. Apollonios). legăturile comerciale dintre Asia şi bazinul oriental al Mării Mediterane devenind frecvente. S-a creat geografia ştiinţifică (Pytheas din Massilia. Editura Meridiane. macaralei cu scripete triplu. a inventat un ceasornic cu apă. Viaţa politică liber organizată.destrămat în state imense ca teritoriu şi populaţie comparativ cu micile polis-uri greceşti. Viaţa economică s-a intensificat considerabil. moara de apă. în domeniul productiv. În asemenea condiţii. s-a creat trigonometria şi s-a perfecţionat algebra (Euclid. în domeniul amenajărilor portuare (farul din Alexandria şi digul de 1 300 m care leagă insula Pharos de port). biblioteca din Alexandria avea circa 700 000 de volume (volumina = rulouri de papirus sau de pergament). tehnica suflatului sticlei etc. Pella. „Supusul” a luat locul cetăţeanului. Urbanismul a cunoscut o dezvoltare deosebită. Construcţia oraşului s-a făcut. ştiinţei. este considerat inventatorul roţii dinţate. Bucureşti. 220-221. Efes şi aveau un mare număr de volume. iar locul Adunării poporului a fost luat de către sfetnicii din palatul regal. pentru prima dată. cea din Pergam aproximativ 200 000 de volume. cercetarea ştiinţifică a cunoscut o perioadă de excepţională intensitate şi diversitate. Au fost create instituţii ştiinţifice de cercetare denumite „muzee” (locuri dedicate Muzelor20). Epoca elenistică a deschis perspective nelimitate vieţii culturale. Progrese tehnice importante s-au realizat în domeniul militar (au fost construite maşini de asediu gigantice. Au fost elaborate studii Guido A. În celelalte domenii au fost înregistrate cuceriri importante. producerea pergamentului. 1. Ptolemeu). pe baza unor planuri urbanistice unitare şi de o amploare nemaiîntâlnită19. al „focului grecesc” etc. cea mai reprezentativă personalitate ştiinţifică a perioadei elenistice. 20 Muzele – au fost fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei – în număr de 9 – şi patronau artele şi ştiinţele şi pe slujitorii acestora. Arhimede (287 – 212 a. În această perioadă. De exemplu. Chr. angrenajului. balestre. fondatorul şcolii de mecanică din Alexandria. vol. filosofiei. Arhimede. pompa compresoare şi alte echipamente hidraulice. dar şi cele din Rhodos. şurubului fără sfârşit. p. Antiohia. Hiparcos.

Chr.fundamentale privind anatomia şi fiziologia omului: Herophilos şi Erasistratos au emis observaţii ştiinţifice care au rezistat 18 secole. Cultura elenistică a contribuit în mod hotărâtor la formarea culturii latine şi prin aceasta elenismul s-a constituit în element de bază. În prima perioadă a Această legendă a fost agreată şi încurajată de familia Iulia pentru a-şi etala nobleţea genealogică. au înconjurat oraşul cu un zid de 7 km. Filozofia elenistică şi-a pus o consistentă amprentă asupra multor aspecte ale doctrinei etice creştine. familie din care făcea parte şi Iulius Caesar. Roma a înlăturat regimul monarhic al regilor etrusci şi a instaurat un regim politic republican. în sensul elenistic al termenului. religioasă şi militară.3 Cultura şi civilizaţia Romei antice Roma. Arheologii şi istoricii moderni au încercat să deosebească adevărul istoric de legendă. i-au dat o adevărată structură urbanistică precum şi o organizare social – politică. mai ales asupra doctrinei stoicismului. în centrul Câmpiei Latium. Însăşi numele oraşului. Chr. Primele aşezări stabile. Ideea unităţii lumii. prinde contur. Regii etruşci care au condus Roma de la fondarea ei până în anul 509 a. hrăniţi de o lupoaică21. Începuturile Romei. datează încă din secolul al X-lea a. La sfârşitul secolului al VI-lea (anul 509 a. adică existenţa statului imperial combinată cu omogenizarea supuşilor a fost preluată pe un alt plan şi cu mai multă certitudine organizatorică de către Caius Iulius Caesar. 1. ca urmare a înfrângerii etruscilor de către romani. au creat un sistem de canalizare şi asanare al mlaştinilor. ca oraş – stat ţin esenţialmente de istoria etruşcilor. al Tibrului şi al colinelor se consideră a fi de origine etruscă. Tradiţiile elenistice au fost dezvoltate în imperiul roman. în peninsulă Italică. Carol Quintul sau Napoleon Bonaparte. a cărui capitală – Roma. În secolul al VII-lea aceasta se prezenta ca un adevărat mozaic de populaţii. altele venite aici din epoci şi spaţii diferite. ilustrul om politic roman. formativ şi normativ al culturii europene...). s-a dezvoltat fizica şi astronomia etc. care va realiza prima unificare a unei importante părţi din spaţiul european. ca entitate politică statală. celor doi fraţi gemeni – Romulus şi Remus. unele autohtone. Ideea imperială a stârnit puternice nostalgii în epocile feudale şi moderne fiind regăsită în gândirea politică şi faptele unor suverani precum Carol cel Mare.. Legenda atribuie naşterea Romei în anul 753 a. Chr. uneori 15 – 18 secole. avea puternice trăsături elenistice. atestate arheologic pe colinele Romei actuale. Chr. Rezultatele ştiinţei elenistice au fost transmise Europei prin intermediul romanilor şi apoi al arabilor şi au rămas modele de investigaţie ştiinţifică acceptate multă vreme. 21 23 .

întrucât ei constituiau principalul suport al armatei romane. Roma a distrus Cartagina. Chr. Aceştia din urmă au obţinut crearea instituţiei magistraţilor plebei. Prima „secesiune22” a plebeilor a avut loc în anul 494 a. într-o lungă suită de operaţiuni războinice. cenzori) ceea ce a dus la ştergerea distincţiilor dintre cele două categorii sociale. accesul la diverse magistraturi (consuli. Aceştia se retrăgeau pe o colină în afara Romei ameninţând că vor construi un alt oraş. Odată restabilită ordinea socială internă. mai ales „Secesiune” – a reprezentat o formă de revoltă nonviolentă a plebeilor. caracterizată prin cuceriri succesive de teritorii şi subjugări de popoare. În cursul secolului al II-lea a. 23 Istoria lumii în date.) în cea mai mare putere din peninsula Italică.) În interior. Împotriva puterii politice şi economice tot mai evidente a patricienilor s-au opus plebeii. Chr. ce au avut ca rezultat cucerirea lumii mediteraneene şi apoi a unei însemnate parţi din Europa de vest. Roma s-a angajat din anul 264 a. Roma a cunoscut numeroase crize şi răscoale. Între sfârşitul secolului al III-lea şi prima jumătate a secolului al IIlea (în urma celor trei războaie punice). Chr. păstrând proporţiile de rigoare. Roma a fost condusă de o oligarhie a marilor proprietari de pământuri. şi conflictul social s-a încheiat în anul 287 a. care deţinea în mod real puterea politică. pretori. politică şi socială a Romei. Chr. 37. ca prima formă de manifestare a partidismului. a cucerit Asia Mică şi Egiptul în paralel Spania şi a Galia (cuceriri desăvârşite de Caesar între anii 58 şi 51 a. armatele romane au cucerit Macedonia şi Grecia. legislativă şi executivă. 1969. Chr.Republicii. Chr. al căror rol a crescut considerabil datorită războaielor tot mai dese. Lupta pentru drepturi politice dusă de către plebei poate fi considerată. numite „secesiuni” care s-au derulat aproape două secole. 22 24 . Bucureşti. coord. echilibru care a dus la formarea unei noi aristocraţii – nobilimea (nobilitas). Odată cucerită Italia. Acţiunea lor a paralizat întreaga viaţă economică. Roma a devenit cea mai mare putere mediteraneană. politică ce a transformat-o într-un timp relativ scurt (340 – 275 a. a dreptului de căsătorie între plebei şi patricieni. Roma a fost obligată să stingă acest conflict social prin acordarea de drepturi politice plebeilor în urma unor dure confruntări. prin recunoaşterea deplină a egalităţii plebeilor în cadrul statului roman23. p. Andrei Oţetea. Roma a trecut la o politică externă agresivă. În secolul I a. Plebeii au obţinut rând pe rând drepturi politice în urma cărora s-a stabilit un echilibru social între patricieni şi plebei. (teritoriul acesteia devenind provincia romană Africa) şi întreaga Mare Mediterană occidentală a intrat sub stăpânirea romană. Editura Enciclopedică Română. Chr.

provinciile din Răsărit îl aveau 25 . instituind o autoritate centrală puternică. După un lung şir de războaie şi de dezordini interne. Crizele care au marcat ultimul secol al Republicii au fost provocate pe de o parte de dezechilibrele şi conflictele sociale generate de afluxul imens de bogăţii adus la Roma în urma cuceririlor. Pompei. Mizând pe tulburările interne. Chr. care transformase Marea Mediterană într-o „mare nostrum”. executive.cele din Sicilia şi cea condusă de Spartacus (73 – 71 a. Chr Imperiul roman a intrat în criză. În secolul I a. În anul 330 capitala imperiului s-a mutat de la Roma la Bizanţ. împăratul Diocleţian a hotărât scindarea imperiului în două părţi: Orientul şi Occidentul. oraş căruia împăratul Constantin i-a dat numele de Constantinopol. au reorganizat administraţia. Fraţii Gracchus au sfârşit prin a fi masacraţi pentru că au luptat pentru reformarea Republicii romane. vechile instituţii Senatul şi Adunarea poporului şi-au pierdut puterea efectivă. chiar dacă aparenţele acesteia au fost menţinute. Imperiul. Caesar. ale cărui graniţe în Europa ajungeau până în Scoţia. Anarhia militară din perioada anilor 235 – 284 a adus pe tronul Romei nu mai puţin de 50 de împăraţi. era condus de o administraţie eficace. În anul 271 împăratul Aurelian a retras trupele şi administraţia din Dacia.). dispunea de o reţea densă de drumuri care asigurau un comerţ viu şi o economie activă. În secolul al III-lea p. În anul 27 a. popoarele vecine barbare îi atacau tot mai frecvent şi mai puternic graniţele iar situaţia internă era tot mai instabilă. politice şi religioase. Chr. Împăraţii romani au concentrat în mâinile lor prerogativele puterii militare. dintre care 22 au fost asasinaţi. iar în anul 259 p. Chr. de constrângerile politice care impuneau ca un imperiu atât de întins să fie condus de un executiv puternic. a încetat şi agonia Republicii romane. În secolele I – II p. odată cu fondarea principatului de către Octavian. Chr. Chr. Chr. generalii învingători pe câmpurile de luptă au început să pună mâna pe puterea politică folosindu-se de diversele grupuri de putere adverse. existente în societatea romană. menţinând însă principiul unităţii romane. În epoca Imperiului. unitatea imperiului roman s-a destrămat în anul 395. Sylla. iar Roma a atins apogeul dezvoltării sale. iar pe de altă parte. Roma a cunoscut o accentuată instabilitate politică din cauza acţiunilor unor generali precum Marius. la tronul imperial candidau nu mai puţin de 18 pretendenţi. sub conducerea unor împăraţi abili. Crassus. Marcus Antonius şi Octavian. dincolo de Rin şi de Dunăre (în Dacia). societatea şi armata. Imperiul roman a cunoscut o lungă perioadă de pace. iar în anul 286 p. era apărat de legiuni puternice şi de limes – uri fortificate.

ca toţi oamenii liberi să devină „cives romanus”. Asiei şi Africii de Nord. Câţiva ani mai târziu. desfăşurată metodic timp de şapte secole.stat în cea mai marea putere a lumii antice. a). preluând valorile şi creaţiile spirituale greceşti. căpetenia herurilor. p. 715. Perioada cea mai reprezentativă a „păcii romane” a constituit-o primele două secole ale erei noastre. pe Câmpiile Catalaunice (lângă Troyes. romanii au dezvoltat conceptul de „cetăţenie” acordându-l succesiv locuitorilor Romei. vandali. op cit.. vizigoţii au cucerit Roma fiind pentru prima dată în opt sute de ani când „Cetatea Eternă” a fost cucerită şi jefuită de către o armată barbară. Chiar dacă noul statut nu implica drepturi politice esenţiale. 24 Ovidiu Drâmba. a adus în spaţiul european şi cel extra – european o perioadă de stabilitate cunoscută sub numele de „Pax romana”. 26 . ce aveau capitala la Ravenna. a fost detronat de către Odoacru. Chr. Chr. ostrogoţi. era condusă de Honorius. printr-o adevărată epopee militară. în Franţa de astăzi). a atins forma şi complexitatea sa maximă. În anul 410. alani. Roma a abandonat definitiv concepţia discriminatorie a statului . În acel an împăratul Caracalla a dispus. armatele romane. stăpâna celui mai întins imperiu cunoscut în istoria antică introducând elemente de civilizaţie care au influenţat benefic şi durabil istoria Europei. ultimul împărat al Imperiului Roman de Apus. percepţie care a rămas în memoria colectivă şi care a inspirat lumea medievală europeană. Roma antică. a acordat acest titlu tuturor oamenilor liberi din imperiu.cetate şi a recunoscut o realitate deja existentă: crearea unui imperiu imens ale cărei provincii au fost aşezate pe picior de egalitate cu metropola24. apoi locuitorilor Italiei (în anul 89 a. în anul 476 Romulus Augustus. care a trimis la Constantinopol insignele imperiale. iar cele din partea occidentală. Începând din anul 212 p. Imperiul roman de Apus a fost atacat în continuare de popoarele migratoare (vizigoţi. În anul 451. prin Constituţia Antoniană. au înfrânt armatele hunilor conduse de Attila. Tot în planul ideilor politice. Romanitatea. în perioada imperiului. Chr.ca împărat pe Arcadius şi capitala la Constantiopol. suevi. fiind cea mai fastă din întreaga sa istorie. alături de contingente vizigote. O astfel de realizare a fost opera geniului politic şi organizatoric roman care. fapt ce a marcat instaurarea dominaţiei germanice asupra Italiei. Roma a fost pustiită de către vandali. s-a transformat dintr-un mic oraş . france şi alane. semnificaţia simbolică a fost imensă pentru că a favorizat procesul de romanizare. comandate de Aetius. când Roma din stat – cetate a devenit stat teritorial) şi în anul 218 p. A fost ultima victorie a romanilor deoarece în anul 455. huni ş.

Principii juridice formulate încă din antichitate inspiră şi astăzi procesul de elaborare al legilor. spaniol. apeducte. culturale erau distruse. de spirit inventiv. O dată cu expansiunea teritorială. Acest proces a fost sprijinit şi prin organizarea administrativă a statului. cu amfiteatre. Limba romană era limba oficială a întregului imperiu. tradiţionalist şi sceptic. În unele cazuri. de aplicaţie spre speculaţie teoretică. tehnicieni şi jurişti. administraţia instaurată era după modelul roman şi exercitarea ei se făcea cu funcţionari romani. Oraşele erau construite după planuri arhitectonice. Civilizaţie esenţialmente urbană. Roma a impus un program urbanistic bazat pe folosirea planului geometric inspirat de urbanismul elenistic. domeniu în care geniul organizatoric nu a avut echivalent în lumea antică. temple etc. vechile structuri administrative. sever şi meticulos. dar şi în domeniul normelor juridice. cu un deosebit simţ al datoriei civice şi al dragostei faţă de patrie. sisteme de canalizare. calităţi 27 . Prin romanizare. două treimi sau în totalitate şi devenea bun public. Romanii au fost excelenţi organizatori. caracterizată prin uniformizare teritorială şi lingvistică). Teritoriile cucerite erau anexate imperiului. depozite. pământul era confiscat pe jumătate. portughez. Roma a „exportat” un urbanism care a influenţat considerabil procesul de romanizare. populaţia era transplantată sau nu la Roma (în situaţiile în care nu era masacrată sau vândută la târgurile de sclavi). băi publice. ideea unei lumi dominate de o forţă care s-a impus prin realizarea lui „orbis romanus” (lumea romană. geniul roman a fost eminamente pozitiv şi organizat. popoare care reprezintă cea mai trainică şi vizibilă moştenire a Romei în istoria Europei. aspru şi rece. Modul de viaţă urban a stârnit admiraţia autohtonilor care au fost şi pe această cale atraşi spre civilizaţia romană. Aceste calităţi s-au regăsit nu numai în moştenirea politică şi organizatorică pe care au lăsat-o posterităţii. român). ci şi cea în plan cultural. dreptul penal şi dreptul civil. în istoria lumii a apărut ideea de stat universal. Acţiunea de romanizare a dat naştere popoarelor neolatine (francez. înclinaţi spre austeritate şi disciplină. lucid şi ordonat. politice religioase. fapt ce constituie încă un argument convingător privind aportul Romei la continuitatea civilizaţiei şi culturii europene. Lipsit de fantezie. fenomen pe care Iorga l-a numit „sigiliul Romei”. datorită diferitelor formule utilizate.Romanizarea a fost un proces complex care a antrenat nu numai asimilarea în plan politic. o parte din oraşele – state din teritoriile cucerite erau transformate în municipii iar locuitorii acestora primeau unele drepturi civile. Romanii sunt cei care au inventat noţiunea de drept privat şi drept public.

constituie pentru Europa cultura „greaco – latină”. Isus s-a născut în Betleem. cit. Tot romanilor li se datorează faptul că au extins aria culturii grecolatine. ideea care va străbate secole de-a rândul lumea europeană. intelectuale artistice şi morale ale romanilor. în timpul împăratului Augustus şi şi-a petrecut tinereţea în Nazaret. medievală şi modernă. p. iar de către preoţii evrei Serge Berstein.specifice care şi-au pus amprenta asupra întregii vieţi sociale. celtică iudeo-creştină. 25 26 28 . Centrul spiritual al creştinismului a fost Ierusalimul. literatură. apoi pe cea a creştinătăţii nu numai în spaţiul european ci şi în cel extra-european. Creştinismul primitiv a apărut în Palestina şi a avut ca principale surse iudaismul. acea ideea de imperiu unificat. După împlinirea vârstei de treizeci de ani a început să predice şi să înfăptuiască miracole. stoicismul grec şi mitologiile semitice. Chr. Rufus din Efes. geografia (prin Ptolemeu şi Strabon) şi medicina (prin Galenius. asupra acesteia. Trei au fost domeniile ştiinţifice în care savanţii romani s-au remarcat: astronomia. astfel erau denumiţi cei care îmbrăţişau noua religie a lui Chrestus (Mântuitor în latina populată). În artă. Noul izbăvitor al lumii propovăduit prin „Noul Testament” era Isus (Hristos în limba greacă) considerat „unsul lui Dumnezeu”. etruscă. ca instituţie. la care s-a adăugat propriu lor geniu creator. rod a sintezei culturilor greacă. Romanii au lăsat posterităţii modelul politic roman. Pierre Milza. religie profetică ce susţinea ideea unui salvator cu nume de Mesia. se poate vorbi de o artă romană originală25. sculptură. influenţa greacă fiind deosebit de puternică. Termenul de creştin derivă din forma latină populară (vulgata) de la termenul chrestianus. atât în teritoriile cucerite. Chr. Începând cu secolul al II-lea p. Discoride şi Celsus).4 Creştinismul Istoria Europei nu poate fi înţeleasă dacă nu este cunoscută influenţa religiei creştine şi a bisericii. Roma antică are contribuţii incontestabile la formarea şi afirmarea acestui proces. politice. O influenţă substanţială asupra noii religii a avut-o iudaismul. orientală. Ei au marele merit de a fi transmis generaţiilor viitoare impresionanta civilizaţie elenistică. Faptele sale au fost considerate de către romani drept agitaţie. cât şi în cele din afara imperiului. Ca element fondator al civilizaţiei şi culturii europene. care. 319 – 320. Romanii au lăsat ca moştenire o bogată civilizaţie. filosofie romanii nu au avut contribuţii originale. şi a fost îmbrăţişat de lumea celor săraci. împreună cu civilizaţia romană. italică. op. 1. ale cărui fapte sunt prezentate în cele patru Evanghelii. Creştinismul26 apare în secolul I p.

R. Trebuie recunoscut faptul că. Împăratul Teodosiu I (379 – 395) a interzis păgânismul astfel încât creştinismul a devenit unica religie oficială în Mircea Păcurariu. Împăraţii Lucinius (317 – 324) şi Iulian Apostatul (361 – 363) au întreprins o serie de persecuţii împotriva creştinilor. Marcus Aureliu (161 – 180). Septimiu Sever (193 – 211). 1992. Bucureşti. zona mediteraneană. s-a extins cu repeziciune în tot imperiul roman. Macedonia. Prigoana împotriva creştinilor a început în timpul domniei împăratului Nero. Maximiu Tracul (235 – 238). Aurelian (270 – 275) şi Diocleţian (284 – 305)27. după care s-a înălţat la cer. au cunoscut momente de mare intensitate datorită edictelor de urmărire şi de pedepsire date. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. înviind. Bisericii creştine i s-au restituit bunurile luate şi a fost recunoscută oficial ca instituţie religioasă organizată.96). Răspândirea noii religii a întâmpinat de la început greutăţi şi piedici datorită caracterului monoteist. După anul 313 religia creştină a cunoscut o stare de înflorire. datorită caracterului său monoteist. s-au creat scaune episcopale. anul 64 p. în timpul împăraţilor: Nero (54 – 68). Domiţian (81 . Chr şi a durat până în anul 313 a. Grecia. Noua religie a fost propagată prin viu grai de către cei 12 apostoli care au început să cutreiere lumea şi au început evanghelizarea aşa cum le ceruse Mântuitorul. Traian (98 – 117). Antoniu Piul (138 – 161). s-au construit biserici. Valerian (253 – 260). O. p. devenind în fapt „religia licita”. solidarităţii creştine şi nonviolenţei.drept răzvrătire religioasă. Odată cu creştinismul apare şi se manifestă şi intoleranţa creştină faţă de alte religii. Deciu (249 – 251). Întrucât se adresa celor săraci şi defavorizaţi. mai ales pentru că se declarase „fiul lui Dumnezeu”. Chr. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. fiind chiar favorizată de către noul împărat. sau convocat sinoade ecumenice sau locale. Hadrian (117 – 138). prin care s-a proclamat libertatea religiei şi a cultului pentru toţi cetăţenii imperiului inclusiv pentru creştini. A fost condamnat la moarte şi crucificat. creştinismul s-a manifestat intolerant faţă de alte religii. Persecuţiile împotriva creştinilor. conform religiei. Siria. Creştinismul a încetat să mai fie o religie „nepermisă” (religio ilicita) în anul 313. vol. A urmat o perioada caracterizată printr-o dualitate creştinism-păgânism care a generat tulburări sociale. Prima biserică s-a construit la Ierusalim. creştinismul s-a răspândit foarte repede în tot Imperiul Roman. s-au scris primele lucrări teologice. I. după care noua religie s-a răspândit în toată Palestina. refuzului de a accepta cultul imperial (conform căruia împăratul era de origine divină). după trei zile. 83. S-a arătat celor 12 apostoli. 27 29 . când împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Mediolanum (astăzi Milano). fără a fi continui în aceste două veacuri şi jumătate.

Ilarie din Pictovium şi Ambrozie din Milan. Răspândirea creştinismului a fost dată de conţinutul şi semnificaţia valorilor sale: dragostea pentru aproapele tău. considerat părinte al bisericii şi canonizat. Teologia creştină a cunoscut un moment de afirmare şi consolidare prin opera teologului. Primii autori creştini care au elaborat şi explicat esenţa doctrinei creştine au apărut înainte de secolul al IV-lea. dragoste şi înţelepciune30 şi a încercat să concilieze creştinismul cu neoplatonismul. care promovează principiul mântuirii individului prin graţia divină. Prin lucrările sale: „Confesiuni”. vocaţie universală. Ereziile28 cele mai importante au fost: arianismul (punea în discuţie divinitatea lui Isus Hristos) – a fost condamnat de conciliul ecumenic de la Nicea din anul 325. La începutul secolului al V-lea. filozofului şi scriitorului Aurelius Augustinus (354 – 430). înţelegerea. monofizismul – (considera că Isus a fost doar Dumnezeu şi nu om) – combătut de conciliul ecumenic de la Calcedon din anul 451 şi monothelismul – (care a contestat întruparea reală a lui Isus) – combătut de conciliul de la Constantinopol din anul 680. nestorismul – (susţinea că Isus Hristos avea două naturi: una divină şi una omenească cea de a doua permiţându-i să aibă slăbiciuni omeneşti) – a fost condamnat de conciliul de la Efes din anul 431. 30 Marin Voiculescu. p. „Despre cetatea lui Dumnezeu” a pus bazele filosofiei creştine. Ierarhia bisericii creştine cuprindea: preoţi. Iniţial. Episcopul de la Roma se afla pe aceeaşi treaptă ierarhică cu cei din Imperiul Roman de Răsărit. Vasile cel Mare. Ierusalim. nonviolenţă.imperiu. episcopi (aflaţi în fruntea fiecărui oraş/cetate). valori care 28 Ereziile – curente religioase care au pus în discuţie principiile fundamentale ale învăţăturii creştine. Biserica Creştină era o instituţie caracterizată prin disciplină şi organizare ierarhică. au formulat doctrina Trinităţii. Istoria ideilor politice. au fost considerate dăunătoare pentru unitatea lumii creştine şi interzise prin hotărârile unor sinoade ecumenice. În operele lor au combătut ereziile. A îmbinat cultura greco-latină cu noul spirit creştin şi a reuşit să creeze noi fundamente spirituale care au dat profunzime creştinismului şi au asigurat universalitatea acestei religii. 30 . 29 În Biserica Răsăriteană sub numele de „Preafericitul Augustin”. Grigore de Nissa. iar scrierile lor numindu-se patristice. sub numele de Sfântul Augustin29. Antiohia). Bucureşti. corpus-ul de idei filozofice elaborat. Editura Hyperion. XXI. ei fiind numiţi părinţi ai bisericii. 39 – 39. mitropoliţi (conduceau biserica din fiecare provincie) şi patriarhii (lideri spirituali care se aflau în fruntea bisericii din marile centre politice din parte orientală a imperiului precum: Alexandria. pacea. 1992. de biserica romanocatolică. Constantinopol. au stabilit slujba prin textele liturghiei. Cei mai renumiţi pentru această perioadă sunt: Atanasie al Alexandriei.

s-a prăbuşit sub loviturile valurilor succesive de năvălitori. slavilor.V. unele înainte de a intra în imperiu (precum goţii). De remarcat că o serie de popoare care s-au format în mileniul I. trecând succesiv. Romanitatea orientală. în secolele IV . aceştia au convins atât elitele cât şi masele aparţinând acelor popoare barbare de faptul că numai îmbrăţişând religia creştină. cele două părţi ale imperiului au avut destine politice. bulgarii). ci şi în afara graniţelor sale. Semnificaţia creştinării era mai mult decât o simplă schimbare de religie. de strălucire sau de decadenţă până în anul 1453. biserica fiind cea care a asigurat această continuitate. s-au născut popoare creştine (precum poporul român). pe calea culturii. Această dualitate lingvistică s-a regăsit şi în geneza popoarelor medievale. Patriarhii de la Constantinopol au căutat să aibă o autoritate comparabilă cu cea a papei de la Roma. Creştinarea germanilor. Acesta din urmă. În Apus. conform hotărârii conciliului ecumenic de la Nicea din anul 325.au fost acceptate rapid de masa oamenilor de pretutindeni. aceasta însemna că a intrat în civilizaţie. imperiul de cultură şi limbă latine. cu momente de ruptură urmate de reconcilieri. După ce unitatea Imperiului Roman a fost definitiv distrusă. a încercat să-i fie recunoscută întâietatea în întreaga Biserică creştină. 31 . Popoarele barbare31 au fost creştinate. când Constantinopolul a fost cucerit de către turci. Desemnarea Constantinopolului drept capitală a Imperiului Roman de Răsărit a consolidat poziţia patriarhului din acest nou centru de putere politică. 31 Erau numiţi „barbari” populaţiile situate în afara imperiului roman. până la sfârşitul mileniul I. dominată de limba şi cultura greacă. când un popor se creştina. Asemenea diferende s-au manifestat cu intensităţi diferite. Influenţa creştinismul nu s-a manifestat doar în cadrul imperiului. devenind un element de unitate al acestuia. poporul respectiv poate fi acceptat şi poate supravieţui în spaţiul european. populaţiilor din insulelor britanice şi a altor popoare migratoare (ungurii. în calitatea sa de succesor al sfântului Petru. În înţelegerea acelor timpurii. încă un mileniu. sociale şi culturale tot mai divergente. creştinismul a contribuit la refacerea unui imperiu având la bază factorul spiritual şi nu cel politic. prin perioade de expansiune sau de restrângere. altele după ce s-au aşezat în imperiu. Prin convertire. Creştinarea s-a realizat prin convertirea făcută de către apostoli în diferite zone ale Europei. dar limba latină a rămas limbă oficială a Europei occidentale. depăşind stadiul de popor barbar. va purta ulterior numele de Imperiul Bizantin. Anul 1453 a însemnat dispariţia Imperiului Bizantin. Drept urmare. a avut drept rezultat crearea condiţiilor pentru făurirea unei Europe unitare din punct de vedere religios.

vanităţile oamenilor şi interesele politice au fost mai puternice decât virtuţile credinţei. Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. ci şi prin ierarhia bisericească. 1992. care s-a situat deasupra comunităţilor locale şi chiar a statelor. 32 32 . 273. Constituţia Uniunii Europene. De două mii de ani Europa este şi rămâne un continent cu populaţie predominant creştină (catolici. dacă nu identice cel puţin cu multe elemente comune. În secolul al XI-lea.Aceste divergenţe au fost trecătoare pentru că dincolo de conflictele dintre persoane şi de revendicările pentru putere. nu consfinţeşte acest drept. Putem concluziona că biserica a constituit primul element de construcţie a unităţii europene nu numai prin spirit. Creştinismul şi-a pierdut unitatea. Claude Bresolette. Editura Lider. p. din păcate. Editura Orizonturi. La 16 iulie 1054. dorinţa de a restaura unitatea Bisericii a triumfat fiind puse în joc concepţiile şi destinul acesteia32. ortodocşi. Biserica creştină s-a separat în Biserica Răsăriteană sau Ortodoxă şi în Biserica Apuseană sau Romano – Catolică. Este pentru prima dată când toţi locuitorii Europei s-au închinat aceleaşi divinităţi şi au avut practici religioase. Dincolo de deosebiri. moment în care a avut loc marea schismă. în Marile religii. un lucru era evident: Europa se identifica cu creştinătatea. delegaţii papei Leon al IX-lea şi cei ai patriarhului Mihail Kerulorios s-au excomunicat reciproc. Bucureşti. protestanţi).

Întreg teritoriul european a reprezentat o imensă arenă pe care se desfăşurau neîncetate războaie. răspândită în lumea apuseană.1 Proiecte privind unitatea europeană până în secolul al XVlea Imaginea clasică a Europei Evului Mediu timpuriu. regresul în plan global a fost evident. Cele mai importante construcţii statale din secolul V şi începutul secolului al VI-lea au fost reprezentate de regatul ostrogot al lui Teodoric (481 – 526) şi regatul franc al lui Clovis (481 – 511). În această Europă. Europa nu mai prezenta o unitate politică reală consistentă decât în partea sa răsăriteană. chiar fărâmiţarea feudală şi modul de producţie autarhic a constituit un element de unitate. acţiunile sale politice fiind întemeiate pe aceste considerente. este aceea a unui continent care a trecut de la o civilizaţie citadină şi strălucitoare. Paradoxal. tulburări politico-statale. la moduri arhaice de producţie şi de schimburi comerciale. Iustinian (527 – 565) s-a declarat urmaşul de drept al Romei şi a iniţiat numeroase campanii militare pentru a reface ansamblul politico – teritorial al fostului imperiu. Din acest amestec confuz de populaţii sedentare şi popoare şi populaţii migratoare sau născut statele medievale au dat o anume aşezare viitoarelor state europene. Chr) a fost evident şi pentru Occident că centrul.Capitolul 2 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ 2. la timpurile întunecate ale barbariilor. în mod brutal. Marile migraţii nu au putut pune capăt. s-au manifestat. şi în care au apărut sau dispărut state cu frontiere mult schimbătoare. unui mileniu şi jumătate de civilizaţie greco-latină. Imperiul Bizantin. Pe ruinele fostului Imperiu Roman de Apus s-au constituit regate barbare care au asimilat încetul cu încetul civilizaţia învinşilor. al lumii civilizate s-a mutat la Constantinopol. Asia Mică şi până pe cursul inferior al Dunării. acolo unde Imperiul Bizantin a reuşit să-şi impună controlul pe o durată mai mare de timp asupra unor teritorii din Mediterana Orientală. În răsărit. dar trebuie nuanţat. Ar trebui adăugate 33 . în acelaşi timp şi elemente de unitate şi de identitate. După căderea Romei (anul 476 p. s-a considerat continuatorul de drept al Imperiului Roman. prin excelenţă. în care se părea că evoluţia era supusă fărâmiţării şi împrăştierii. adesea întâlnită în istoriografie. Fără îndoială.

Diferitele regate barbare care s-au înfiripat şi s-au succedat unele după altele în Franţa. Editura Lines. intense defrişări. limitele tentativelor lor. vol. un regat barbar.. sub o singură autoritate. restrângerea apoi expansiunea schimburilor în funcţie de fluctuaţiile politicii. Secolele care au urmat prăbuşirii Imperiului Roman de Apus nu au dus la dispariţia idealului politic de stat imperial ideal. au asimilat şi şi-au asumat mitul imperial. Carol cel Mare (768 – 814) a reunit prin cuceriri. dar adânc înrădăcinat în elementele dinamice ale societăţii medievale. Imperiul lui Carol cel Mare a fost. A fost protector al Papei de la Roma şi la anul 800 a fost încoronat de acesta ca „împărat al romanilor” şi numit „pater Europae” ceea ce însemna reîntemeierea Imperiului Roman de Apus. în diversele sale componente. o viaţă economică puternic axată pe celula de autosubzistenţă seniorală. rol crescut al Bisericii. p. slab administrat. înainte de orice. Imperiile barbare create de Carol cel Mare sau de către Otto I au cuprins teritorii însemnate din vestul continentului. p. 1999. în mare măsură. cunoaşte în Evul Mediu – susţin cu deplin temei Serge Berstein şi Pierre Milza – fenomene identice. op. dar nu şi a o supune unei organizări şi unei legi comune. prezentă în conştiinţe sub forma unei identităţi profund marcată de moştenirea antică şi de religia creştină. stabile. În toate aceste privinţe. Pierre Milza. Normandia şi Bretania. Serge Berstein. Italia şi Germania. II. Acest mit a fost intangibil regilor barbari capabili de a cuceri o parte din Europa. france şi din Ţările de Jos. Dincolo de războaie şi fărâmiţări. Europa – o idee în mers. A zdrobit pe longobarzi. care depăşesc frontierele statelor în formare: invaziile barbare. precum Roma altădată.elemente mai mult sau mai puţin vizibile ale acestei identităţi pe care o constituie asemănarea evoluţiilor şi înmulţirea schimburilor transnaţionale. evidenţiază eşecul construcţiilor politice realizate. s-a născut în Evul Mediu o Europă ce constituia o realitate trăită deasupra frontierelor politice. feudalitate. foste teritorii germane. 33 34 34 . a cucerit Bavaria şi Saxonia. apartenenţa la credinţa lui Hristos şi calitatea de enoriaş al unei congregaţii tutelate de Roma34. 68. În acest sens. cit. Astfel. de sub controlul voinţei deliberate a oamenilor şi care răspunde unor mişcări de fond ale istoriei”33. ia supus pe avari atingând cursul mijlociu al Dunării. Cluj – Napoca. 35 Zone militarizate. Ovidiu Pecica. cu un conţinut complex. în apropierea graniţelor. 8. Catolicismul – ca religie şi Biserică – acţionează ca factor de unitate continentală în Europa de Apus. Michael Devèse susţine că europenismul s-a conturat în perioada medievală şi a însemnat. există o entitate europeană a cărei existenţă pare să scape. totuşi. în care fiecare popor şi-a păstrat obiceiurile. a creat mărci35 care să apere imperiul la graniţa cu Spania. dar prăbuşirea rapidă a acestora după moartea creatorilor lor. „Europa.

a fost încoronat de papa Ioan al XII-lea cu titlul de „împărat Augustus”. Acesta a dat o mare strălucire statului german reunind sub conducerea sa cele mai multe teritorii germane. Imperiul german creat de Otto I a perpetuat şi extins influenţa spirituală a Romei. p. După ce i-a înfrânt pe unguri în anul 955 la Lech. crearea unui imperiu unic şi latin. Ideea unui imperiu creştin a fost reluată de Otto I (936 – 973). Histoire Générale. Sub conducerea lui Otto I. va cădea şi lumea”36. Ideea de imperiu unic şi roman era un ecou târziu al Romanităţii. 36 Apud Lawrise et Rambaud. constituia şi un proces de emancipare a lumii latine de sub influenţa Bizanţului. reforma clerului. În acelaşi timp. Construcţia statală a lui Carol cel Mare a fost fundamentată pe autoritatea politică a împăratului şi pe autoritatea spirituală a Papei. a ocupat Lorena. Roma va trăi. imperiul creat de acesta s-a prăbuşit dând naştere la noi entităţi statale. mai ales prin evoluţia limbilor romanice în defavoarea limbii latine. În anul 962. atribuindu-şi o vocaţie universală de a conduce şi evangheliza popoare. impozitele nu asigurau necesităţile statului. Despre Carol ce Mare s-a spus că a scos Europa din noaptea timpurilor barbare printr-o uşoară revigorare a comerţului internaţional. a avut capacitatea de a uni şi civiliza o parte a Europei. Ceea ce datorează Europa lui Carol cel Mare este apariţia unui ideal. 538.Administraţia centrală nu era decât formală. 2 februarie. punându-se astfel bazele Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. recunoaşterea unei arte oficiale a palatelor şi a bisericilor. Puterea imperială creată de Otto I nu a fost suficient consolidată. Administraţia comitatelor se afla în mâinile aristocraţiei locale. După moartea acestuia. Asocierea cu Roma a indus ideea de imperiu. I. când Roma va cădea. ideea fiind percepută în acea perioadă ca un simbol al duratei şi al unităţii. a fost recunoscut ca protector al Burgundiei dobândind o mare influenţă asupra Franţei şi a intervenit direct în Italia devenind rege al regatului lombard (în anul 951). al unui imperiu care să ducă spre emancipare creştinătatea latină. imperiul creat de el s-a destrămat pentru că nu se realizase o unitate politico-spirituală capabilă să reziste presiunilor externe şi tendinţelor centrifuge. germanii au cunoscut un moment de apogeu. destinele lumii continuând să fie legate de Roma şi de amintirea acesteia. o anumită înflorire a vieţii culturale manifestată prin dezvoltarea şcolilor. După moartea lui Carol cel Mare. când va cădea Colisseul va cădea şi Roma. pacea şi ordinea restabilită de Otto I au favorizat dezvoltarea economiei şi înflorirea culturii. „Cât va fi Colisseul în picioare. armata nu era permanentă. Imperiul caroligian a născut mitul imperial în Europa medievală. 35 .

Conflictul dintre puterea laică şi cea spirituală s-a desfăşurat în Europa occidentală sub numele de lupta de investitură. 96 36 . Biserica a sprijinit şi consolidat puterea laică fără a încerca să o subordoneze direct întrucât puterea împăratului era foarte mare. în Imperiul Bizantin. de fapt în numirea acestora. Franţa. consecinţă a destrămării rapide a diferitelor structuri statale. În acest context. iar regii aveau mari drepturi în alegerea. Aceasta a cunoscut un episod aparte în conflictul dintre papa Grigore al VII-lea (1073 – 1085) şi Henric al IV-lea (1056 – 1106). toţi episcopii aveau puteri egale. Pierre Milza. Germania. în timp ce în alte perioade coroana imperială a trecut din mână în mână după bunul plac al negocierilor cu papalitatea37. Un statut aparte îl avea episcopul de la Roma. Implicarea papilor în exercitarea şi influenţarea puterii lumeşti a determinat o interminabilă luptă între puterea spirituală reprezentată de biserică şi puterea laică a regilor şi împăraţilor timpului. episcopi şi chiar oraşe aflate în Italia. o poziţie superioară în ierarhia ecleziastică aducându-i titlul de papă – adică de conducător al întregii biserici catolice. vol. fiind dovada efemerităţii lumii fizice. biserica creştină a început a dobândi un rol social din ce în ce mai important datorită caracterului său organizat şi devotamentului slujitorilor săi. fapt care i-a permis să dobândească. Pentru că Henric al IV-lea a reacţionat cu violenţă la un decret al papei Grigore al VII-lea. Spania etc. cit. Biserica era foarte puternică datorită puterii morale pe care o exercita în societate. prin aspiraţia la un imperiu universal. acesta din urmă l-a excomunicat. Conform regulilor ierarhice. Mari conducători ai perioadei analizate precum Carol cel Mare şi Otto I au impus şi înlăturat papi având o poziţie dominantă în raporturile cu aceştia. op. II. Fiecare dintre cele două puteri. Cel care a creat puterea papală şi a proiectat principiile politicii papale privind crearea unui imperiu unic creştin a fost papa Grigore cel Mare (590 – 604). În partea răsăriteană a Europei. Henric al IV37 Serge Berstein. temporală şi spirituală. care se bucura de un mare respect şi veneraţie. şi-au legitimat acţiunile în ochii contemporanilor.. în timp. străduindu-se să-şi impună propria concepţie asupra acestuia şi găsindu-şi aliaţi în principi. În Apus.Una din principalele caracteristici ale primei perioade feudale a constituit-o fărâmiţarea autorităţii publice centrale. Acesta a fost în egală măsură „consul al lui Dumnezeu” şi fondator al puterii lumeşti a papalităţii. în timp ce conducătorul laic (rege sau împărat) este reprezentatul puterii trecătoare. Papa Grigore al VII-lea a urmărit să redea bisericii libertatea faţă de orice ameninţare a puterii laice considerând că un papă este superior împăratului sau regelui deoarece el reprezintă puterea spirituală – care dăinuie peste timp. mai ales în regatele barbare care au succedat dispariţiei Imperiului Roman de Apus. p.

Teodoric al II-lea. trei zile şi trei nopţi. mai ales a lui Aristotel. Biserica a rămas principala instituţie medievală cu un impact deosebit de puternic asupra societăţii europene. confruntat. a efectuării pelerinajelor. Conflictul prelungit dintre instituţia papală şi instituţia laică de conducere a societăţii. precum şi a înfloririi comerţului care a căpătat un mare avânt. Datorită organizării cruciadelor. reprezentată de rege sau împărat. 1197 – 1204. firave într-adevăr. Cruciadele au avut consecinţe importante pentru Europa. cu posibilitatea unei revolte generale a feudalilor germani împotriva lui. Victorioasă în conflictul cu împăraţii germani. în acelaşi timp. profitând de slăbiciunile imperiului Bizantin. de expansiunea spre est a creştinismului roman. Acest fenomen a început să se contureze în jurul universităţilor care au început să iniţieze schimbarea. în haine de penitent şi cu picioarele goale în zăpadă. papa Grigore al VII-lea murind în exil în anul următor. au permis descoperirea unei civilizaţii – cea arabă. la puţin timp după detronare. 1190. încoronând sau detronând suverani după cum dictau interesele sale. s-a umilit aşteptând. într-o Europă fărâmiţată politic. Punctul culminat a fost atins între anii 1245 – 1250 când papa Inocenţiu al IV-lea a organizat chiar o cruciadă împotriva împăratului Germaniei. 1227. au favorizat comerţul. cu toate acestea. 1249 şi 1270). să determine o reînnoire a gândirii prin redescoperirea autorilor antici. valori şi tehnică de producţie între zone diferite. au permis schimbul de idei. 38 37 . dar.lea. mult mai evoluată decât cea europeană. a subminat autoritatea creştinismului. au început să se afirme primele elemente. au ajutat ca popoarele europene să iasă din izolarea în care trăiseră până atunci. iar biserica a căutat să se folosească în permanenţă de această credinţă pentru consolidarea ordinii sociale şi a puterii sale decizionale. Sentimentul religios era foarte puternic în timpul Evului Mediu european. iertarea papei. a acţiunilor de evanghelizare a clericilor. Biserica catolică s-a comportat. 1144 – 1184. În secolele XI – XII lupta dintre împăraţii germani şi papalitate a înregistrat momente de mare înverşunare. în secolul al XIII-lea ca o adevărată putere europeană. în faţa porţilor castelului Canossa. ale unei identităţi specific europeană. S-a răzbunat peste câţiva ani când l-a înlocuit pe papa Grigore cu papa Clement al III-lea. Readucerea marilor filozofi în atenţia gândirii Evului Mediu s-a datorat unor spirite universale precum Sfântul Augustin (354 – 430) şi Toma d´Aquino (1225 – Între anii 1096 şi 1270 au fost organizate opt cruciade (1096 – 1101. cu multă cruzime de o parte şi de cealaltă. 1127. Cruciadele38 organizate de biserica catolică pentru eliberarea Mormântului Sfânt au fost o expresie a avântului economic care s-a înregistrat în Europa în secolele XI – XIII şi au reprezentat o atitudine expansionistă a Bisericii.

1371. În secolul al XIV-lea. teza sa este remarcabilă dacă avem în vedere faptul că ea a fost enunţată într-o epocă în care dogma religioasă subordona gândirea politică şi socială. politice. Arbitrajul suprem al puterii nu trebuia deţinut de către Pontifax Maximum (Papa). Proiectele politice ale lui Dante Alighieri şi Pierre Dubois nu au avut nici o rezonanţă într-o epocă ce se caracteriza prin calamităţi. Conceptual. conflicte. profunde transformări structurale. În unele regiuni flagelul a Serge Berstein. Pierre Dubois a susţinut şi elaborat o concepţie cu un înalt caracter ştiinţific privind organizarea pe baze federale a Europei. 12. 39 38 . Adept al monarhiei. Deşi a trăit într-o lume extrem de violentă. 1377. Monarhia universală în viziunea lui Dante nu era altceva decât o concepţie de tip federalist. economice. IV. în lucrarea sa De Monarchia – (1310). liniştea şi bunăstarea fiecărui individ. Numeroase epidemii au avut consecinţe dramatice asupra situaţiei demografice a întregului continent. a avut ca efect debilitatea populaţiei şi scăderea rezistenţei organismului la atacurile diferitelor boli. deşi idei sociale şi politice se află din belşug în scrierile acestora. urmată de reveniri catastrofale în anii 1360. Dante Alighieri (1265 – 1321). dezordini. Toma d´Aquino nu a întrezărit posibilitatea unei organizări internaţionale conduse de biserică care să reducă pagubele materiale şi umane produse de starea de permanentă beligeranţă. care avea menirea de a asigura pacea universală. foametea generală din anii 1313 – 1317 determinată de calamităţi naturale. III. a ucis aproximativ o treime din populaţia continentului. vol. a sesizat posibilităţile reconcilierii între prinţi şi monarhi sub conducerea unei monarhii universale. p. Se estimează că numărul victimelor acestor valuri succesive de epidemii s-ar cifra la aproximativ 26 000 000 de oameni39. a formulat principalele sale teze şi concepţii social politice. op. Pierre Milza. a unei colaborări între naţiuni se găsesc în scrierile lui Dante Alighieri şi ale procurorului Pierre Dubois. Primele idei care au proclamat necesitatea unei înţelegeri. crize. Preocuparea lor fundamentală a fost afirmarea dogmei creştine şi a moralei rezultate din aceasta.1274). Epidemia de ciumă neagră care a lovit întreaga Europă în perioada anilor 1437 – 1441. Vezi pe larg si Ovidiu Drâmba. ci trebuia depus în mâinile împăratului.. în accepţia specifică a cuvântului. Monarhia universală prefigurată de Dante trebuia să fie un stat independent de putere papală. sociale şi culturale. a demonstrat că victoria creştinătăţii asupra puterii otomane putea fi obţinută numai dacă naţiunile creştine ale Europei se asociau sub forma unei confederaţii. În lucrarea intitulată: De recuperatione Terrae Sanctae. cit. op. vol. cit. dintre care unele s-au detaşat net de viziunea contemporanilor săi.

ungurii. Această situaţie a avut ample consecinţe în plan demografic. a provocat o serie de revolte care au fost dur reprimate. mai ales a ţăranilor. a cunoscut o mare scădere a productivităţii. a coborât limita septentrională de cultură a secarei. În interior autoritatea împăratului era contestată de către oraşele ce făceau parte din liga Hansei şi de cele 100 de „oraşe imperiale”. Criza Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. Războiul a fost o permanenţă la sfârşitul Evului Mediu. sârbii. slovaci). Dar nu a fost singura manifestare a acestui flagel. dar şi în plan politico-militar. s-a 39 . de către regii Franţei în anul 1309. „Bula de Aur” din anul 1356 a exclus orice intervenţie a papei în alegerea împăratului. lituanieni. bulgarii şi românii încercau să oprească pătrunderea turcilor în regiunile dunărene.redus numărul locuitorilor la jumătate sau chiar mai mult (de exemplu în Irlanda aproape toată populaţia a fost decimată). curia papală a fost mutată. Secolele XIV – XV au rămas în memoria colectivă a europenilor ca fiind perioada „războiului de 100 de ani”. la Avignon. După întoarcerea curiei papale la Roma (în anul 1377). a accentuat tendinţele de fărâmiţare a Europei. principala forţă care aspira la universalitate. Criza generală a societăţii europene din secolul al XIV-lea a avut consecinţe nu doar economice şi sociale. În exterior. cel mai îndelungat conflict din epocă. Deteriorarea situaţiei sociale. finlandezi) şi slave (poloni. au devastat ţara. Ca efect al conflictului dintre statul francez şi papalitate. cea de a doua forţă care aspira la universalitate – papalitatea – a cunoscut una dintre cele mai lungi perioade de criză. După Imperiu. imperiul german şi-a încetat acţiunea de colonizare germană spre est datorită rezistenţei popoarelor scandinave (danezi. economic etc. dar a recunoscut deplina suveranitate a celor 7 electori şi a statelor lor. Aceasta a fost accentuată şi de o bruscă schimbare a climei: avansarea progresivă a gheţarilor alpini şi polari a provocat dispariţia culturii grâului din Irlanda şi din Peninsula Scandinavă. în timp ce pe continent expansiunea cavalerilor teutoni spre est a fost oprită de slavi. fapt ce a confirmat fragmentarea imperiului. dintre care amintim: revolta din Anglia condusă de Wat Tyler sau Jacqueria din Franţa. social. unde a fiinţat până în anul 1377. În insulele britanice englezii se luptau cu scoţienii. principala ramură economică şi sursă de venituri a populaţiei. războaiele dintre diferitele state. a culturii viţei de vie din Anglia şi din nordul Germaniei. În Germania puterea imperială a căzut pradă luptelor dintre prinţi şi ligile oraşelor. În parte de sud-est a continentului. dintre oraşe şi seniorii acestora. Lipsa forţei de muncă a determinat o gravă destructurare economică şi socială. În Italia. Agricultura. suedezi. În Peninsula Iberică şi în cea Scandinavă conflictele dinastice erau interminabile.

George Podebrady. urmaşul îndepărtat al imperiului roman – Imperiul Bizantin – s-a prăbuşit în urma cuceririi Constantinopolului (în anul 1453) de către armatele lui Mohamed al II-lea. Din punct de vedere politic. op. Bucureşti. p. pretenţie pe care o aveau Imperiul Roman de naţiune germană precum şi Imperiul Bizantin. Geniul militar şi diplomatic al unor principi români precum Iancu de Hunedoara. pentru o perioada de 6 ani (1409 – 1415) a avut trei papi – la Roma. Vlad Ţepeş şi mai ales Ştefan cel Mare. 2000.declanşat o profundă criză a sistemului papal denumită „marea schismă din Occident”. a unui Ev Mediu dominat de fantoma măreţiei romane. Faust Bădescu. Ca o primă consecinţă a fost recunoaşterea juridică a noii suveranităţi a statelor şi a marcat renunţarea de către puterea papală la pretenţia de a mai juca un rol de unificator al creştinătăţii. Ca urmare. diplomatul francez Antonio Marini a elaborat un proiect de uniune a statelor europene în scopul opririi expansiunii otomane. unitatea Bisericii catolice a fost puternic afectată. cit. La sfârşitul secolul al XV-lea. iar între anii 1415 – 1417 nu a existat un papă legitim40. Europa de la sfârşitul Evului Mediu a dobândit caracteristici noi. În anul 1438. Europa Unită. Cu toate acestea ideea unităţii europene nu a sucombat. Editura Majadahonda. a marcat sfârşitul unei lumi. Ideea federaţiei europene elaborată de Marini prevedea constituirea unui organism cu atribuţii de Curte de Justiţie. au reuşit să întârzie cu o jumătate de secol înaintarea turcilor spre centrul Europei. fapt care a forţat-o să recunoască diferitelor Biserici naţionale o anumită autonomie. Dispariţia acestui ultim vestigiu al Imperiului Roman de Răsărit.. Spania şi Imperiul german cu papalitatea au limitat gradul de intervenţia a acesteia din urmă în administraţia şi viaţă cotidiană a Bisericilor naţionale. Tratatele încheiate între Franţa. la Avignon şi la Pisa. Biserica „gallicană” a fost supusă controlului monarhului francez. indiferent de importanţa lor politică. p. 40 41 Ovidiu Drâmba. marcate de dispariţia marilor construcţii statale cu vocaţie universală. 28. cucerirea de către turci a întregii Peninsule Balcanice şi al ţărmului de nord-vest al Mării Negre a diminuat intensitatea disputelor politice şi religioase din centrul şi vestul Europei. Timp de 31 de ani Biserica catolică a avut concomitent câte doi papi (1378 – 1409). proces ce a continuat în imperiul german (anul 1448) şi în regatele Castiliei şi al Aragonului (anul 1481). Ludovic al XI-lea. compus din reprezentanţii tuturor statelor membre. menit să judece litigiile dintre federaţi (statele componente ale acestora ) şi să ia decizii care să fie impuse tuturor 41. Anglia. 40 . Proiectul a fost prezentat în anul 1464 regelui Boemiei. Pericolul reprezentat de extinderea imperiului otoman. care l-a propus regelui Franţei. 15. După mai multe secole de agonie.

Europa Unită. Fără îndoială că nu este vorba despre noţiunea de „Europa geografică” despre care se ştia că se întinde spre est până la Don.Apelurile lui Ştefan cel Mare pentru realizarea unei alianţe de mare anvergură între prinţii şi monarhii occidentali în scopul opririi ofensivei Semilunii. Spania. p. Italia. Occidentul. o economie închisă. Aria dominantă a schimbărilor se derula în limite regionale. Editura Majadahonda. Polonia şi Ungaria43. naţiunile afirmându-şi tot mai pregnant identitatea atât în nord cât şi în sud-estul continentului.. în esenţă. Afirmarea statului naţional a triumfat prin instituţii stabile şi eficiente care asigurau autoritatea suveranului în Franţa. cit. p. cit. culturală. Economia europeană a secolului al XVI-lea a rămas. 69. nu au fost urmate decât de promisiuni. În înţelegerea papei Pius al II-lea. Secolul a debutat cu o perioadă de prosperitate care s-a manifestat prin dezvoltarea producţiei. Cea mai veche era zona mediteraneană care lega sudul continentului cu Orientul Mijlociu şi nordul Africii şi avea ca centru de Faust Bădescu. Europa se suprapunea peste teritoriul ocupat de „poporul creştin” care trăia în Franţa. Germania. Pierre Milza. op. în care conotaţiile religioase continuau să fie prezente44. 15. Serge Berstein. vol. Renaşterea. s-au putut evidenţia mai multe zone economice. Ca o consecinţă a prăbuşirii marilor edificii imperiale. 44 Ovidiu Drâmba. termenul respectiv este înlocuit cu termenul de Europa. dar treptat a început să ia naştere o economie la nivel continental. Criza sistemului feudal din secolele XIV – XV a însemnat o prăbuşire a vechilor concepţii nu numai din domeniul politic. era un concept cu o consistentă încărcătură politică. prea egoist şi prea preocupat de problemele locale. 2000. ci şi cele din celelalte domenii ale vieţii sociale şi economice. Spania şi Anglia. III. op. Totodată au fost create premizele afirmării unui proces generator de înnoiri. ci numai despre teritoriile în care a rezistat limba latină şi religia Romei creştine. În funcţie de principalele căi comerciale terestre şi pe apă. O dată cu dispariţia construcţiilor politice care încercau să unifice continentul în jurul noţiunii de „creştinătate”. Europa a înregistrat un proces de creştere a aspiraţiilor naţionale. Este evident că noţiunea de Europa era o problemă de imagine politică şi culturală. 2.2 Ideea unităţii europene în secolele XVI – XVIII Secolul al XVI-lea s-a caracterizat printr-un suflu nou manifestat în viaţa economică. deschiderea de noi căi comerciale către Lumea Nouă etc. înflorirea oraşelor. p. nu a înţeles semnificaţia profundă a apelului făcut de principele Moldovei42. 52. 42 43 41 . Bucureşti. spirituală şi politică. creşterea populaţiei.

Dezvoltarea cea mai spectaculoasă a cunoscut-o coasta atlantică a Europei unde. În pofida diferenţelor lingvistice şi a rivalităţilor politice. Umanismul a pus în acord valorile antichităţii cu mesajul creştin şi a promovat idealul social al omului erudit şi care era deopotrivă om de acţiune.greutate Italia de Nord cu oraşele Genova. Polonia. umanismul a prefigurat mişcarea iluminismului din secolul al XVIII-lea şi a reprezentat un element esenţial al civilizaţiei europene. Marea Baltică reprezintă o altă zonă economică a Europei. umanismul a favorizat afirmarea sentimentului naţional. fondată pe diversitatea formelor sale de manifestare. Portugalia) şi cele din nord – vestul Europei (Franţa. facilitat de deschiderea noilor rute maritime peste Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. Germania. le-a conferit europenilor sentimentul că erau purtătorii unei civilizaţii distincte faţă de cele existente pe alte continente. Prin ideile promovate. spaţiu în care se întâlneau mărfuri de origine daneză. Renaşterea a fost un fenomen european care nu a fost circumscris doar planului cultural. zona Caucazului. Anglia. Le Havre. Sevilla. Prin glorificarea ideii de patrie preluată din scrierile antice. Rouen. Asia şi America. zonă care a jucat rolul de placă turnantă între zona Mediteranei şi Europa de Nord. Constantinopol şi state europene precum: Ţările Române. Veneţia. a creat o nouă identitate europeană. Londra şi Anvers au devenit mari poli economici ai epocii. Intensificarea şi frecvenţa sporită a schimburilor economice a adâncit şi a diversificat cunoaşterea europenilor între ei. Contactul cu civilizaţiile altor popoare din Africa. a limbilor naţionale. Această unitate în diversitate a fost ilustrată de avântul artistic al Renaşterii. umanismul nu a fost omogen. A treia zona economică era reprezentată de zona continentală având ca principale centre oraşele Lyon. culturi şi popoare. Lisabona. alături de vechi rute care asigurau schimbul de mărfuri dintre ţările din sudul continentului (Spania. Augsburg şi Nürnberg. Umanismul a pus în discuţie toate valorile pe care s-a bazat Europa în timpul Evului Mediu. umanismul s-a răspândit în toată Europa. Cu toate că a fost o mişcare europeană. germană. O altă zonă de comerţ o reprezenta bazinul Mării Negre dominată de monopolul economic turcesc şi care asigura schimbul de mărfuri între Asia Mică. Milano. ci a reprezentat o epocă determinantă ce a marcat 42 . modelul cultural şi economic european fiind puternic marcat de caracteristici naţionale distincte. a combătut scolastica rigidă şi formală şi a redescoperit valorile antichităţii. Florenţa. un artist şi un om de lume. Ţările de Jos). Zonele economice respective au constituit nu doar punţi de legături comerciale ci şi canale de cunoaştere reciprocă a diferitelor regiuni. s-au deschis noi căi maritime către Lumea Nouă. polonă etc. rusă. suedeză.

într-un cuvânt „descoperirea omului şi descoperirea lumii”45. iar spiritul său a fost prezent în toate sferele vieţii.pentru că ştiinţa umanistă s-a limitat doar la cunoaşterea ştiinţifică a lumii antice. a moralităţii şi a spiritului religios. prin artă şi cultură. calvinismul şi anglicanismul. descifrarea tainelor corpului uman. Serge Berstein. Apariţia şi afirmarea noilor religii protestante au dat o puternică lovitură unităţii creştinismului în Europa. problemele şi necesitaţile lor spirituale. dar au afirmat şi mai puternic spiritul naţional. în primul rând. 43 . cit. 5-7. Renaşterea a reuşit să refacă doar parţial. În plan politic.. vol. Vechea concepţie imperială a fost înlocuită de ideea de „echilibru european”. concept care prevedea 45 46 Ovidiu Drâmba. iar ideea de naţiune şi de tradiţie naţională s-a impus în ciuda proclamaţiilor de universalitate. Pierre Milza.). Originea reformei protestante s-a aflat în atmosfera de frământare religioasă de la sfârşitul Evului Mediu şi în incapacitatea Bisericii de a găsi o rezolvare la progresul tehnic şi ştiinţific al epocii. la afirmarea practică a industriei şi a pieţei de tip capitalist (financiară. Reforma a reprezentat o altă formă de manifestare a umanismului. Renaşterea a însemnat descoperirea pământului şi a cerului. sondarea naturii umane.. neputinţa Bisericii a provocat o reacţie de contestare. Într-o lume creştină în care credincioşii aşteptau un răspuns la cerinţele. p. împărat al Germaniei şi rege al Spaniei a încercat să refacă prin forţa armelor unitatea lumii creştine occidentale şi a preconizat o cruciadă împotriva ameninţării otomane. În interiorul Bisericii catolice au apărut o serie de mişcări reformatoare precum: lutheranismul. anabaptismul. unitatea pierdută a lumii creştine. p. Noile curente au pus în discuţie autoritatea papală şi au favorizat consolidarea noilor Biserici naţionale. Cronologic. op.profund cursul general al istoriei europene. 4. op. Acţiunile de forţă ale lui Carol Quintul îndreptate împotriva religiilor protestante au urmărit refacerea vechiului imperiu german creştin. perioada Renaşterii acoperă intervalul de timp cuprins între sfârşitul secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea. 143. reconcilierea în artă. inclusiv în promovarea economiei de piaţă. de mărfuri etc. Renaşterea a consemnat apariţia statelor naţionale. a spiritului uman cu natura. cit. şi nu numai. Carol Quintul (1519 – 1556). în plan religios şi a avut ca principală zonă de afirmare spaţiul german. ea s-a manifestat. proiect politic anacronic comparativ cu dorinţa de independenţă politică şi spirituală manifestată de către statele europene. Acest fapt a reprezentat o neîmplinire în plan intelectual . Renaşterea va da naştere la două curente opuse: barocul şi clasicismul46.

Imperiul Otoman a atins apogeul dezvoltării sale. Presiunea exercitată de Imperiul Otoman asupra Europei în secolele XVI – XVII a avut efecte multiple: a obligat pe Habsburgi să recunoască protestantismul. p. Erasmus din Rotterdam (1496 – 1536). Conform ideilor sale. Editura Enciclopedică. în care expunea viziunea sa privind căile de realizare a unităţii europene. op.. a sprijinit lupta francezilor împotriva Spaniei şi a Casei de Habsburg. 47 48 44 . 16. a favorizat răspândirea calvinismului în Ungaria şi în Boemia. situaţie care a generat o adevărată frenezie federativă în rândul spiritelor europene52. Pierre Milza. Pericolul otoman a declanşat în rândul învăţaţilor timpului. Halil Inalcik. p. Dintre proiectele privind reorganizarea europeană. Discordia dintre suveranii creştini. 51 Ovidiu Pecica. prelaţi. 52 Faust Brădescu. mentorul acestui cerc de elite umaniste. În anul 1521 au cucerit Belgradul şi în 1526 au zdrobit armata ungară la Mohacs. 82 – 83. cit. Au fost elaborate diferite proiecte privind materializarea acestui concept. precum şi prin toleranţa între state şi fundamentarea relaţiilor interstatale pe baza conceptelor creştine de iubire. Bucureşti. 50 „Republica Literelor” a fost prima formă de organizare a intelectualităţii europene din secolul al XVI-lea care a reunit în rândurile sale învăţaţi. 49 Ibidem. sSerge Berstein. a publicat lucrarea Elogiul nebuniei. toate acestea au slăbit puterea politică a Europei şi au prevenit o cruciadă antiotomană49. în anul 1519. După ce a ocupat statele din Peninsula Balcanică. Aceste ultime victorii obţinute au deschis drumul armatelor turce spre inima Europei unde.existenţa unui sistem de state în care nici unul să nu aibă dreptul de a-şi impune legea celorlalte47. cit. Imperiul Otoman. Idealul unităţii europene a preocupat atât pe reprezentanţii puterii politice cât şi pe cei ai culturii.. 163. războaiele civile şi războaiele religioase au slăbit considerabil unitatea politică a Europei secolului al XVI-lea.. p. op. a acelei aşa-numite „Republici a Literelor” gândirea sau iniţierea unei serii de proiecte privind unitatea europeană50. înfrângere urmată de lichidarea statului maghiar şi transformarea unei părţi din teritoriul Ungariei în paşalâc (în anul 1541). p. cit. op. 1996. p. unitatea europeană se putea realiza pe două căi: prin lupta unită a ţărilor europene împotriva Imperiului otoman. În secolul al XVI-lea. 82. dar toate au căzut de acord asupra unei probleme şi anume aceea reprezentată de pericolul otoman. iar doi ani mai târziu (anul 1521) au ocupat fortăreaţa Güns situată la circa 90 de km de Viena48. 84 – 85. fericire şi pace51. turcii s-au îndreptat spre Europa centrală. negustori nobili. oameni de stat. au asediat pentru prima oară oraşul Viena. Epoca clasică.

au detaşat cele elaborate de Francisco de Vitoria53 şi Francisco Suarez54. Ambele construcţii au încercat să găsească un remediu la grava problemă care o reprezenta ofensiva otomană în centrul Europei, dar au eşuat în planuri utopice fiind lipsite de spirit practic, de realism. Secolul al XVI-lea a consemnat eşecul tentativelor imperiului Habsburgic de a-şi impune dominaţia asupra Europei, dominaţie bazată pe supremaţia Bisericii catolice. Războiul de treizeci de ani (1618 – 1648) a produs mari pierderi economice statelor participante, a afectat dezvoltarea regiunilor din centrul şi nordul continentului. Finalizat prin înfrângerea Habsburgilor şi a spaniolilor, conflictul respectiv a creat un alt echilibru european bazat pe o dublă preponderenţă: franceză în centrul Europei şi una suedeză în nordul continentului. La jumătatea secolului al XVII-lea o profunda criză socială a zdruncinat lumea europeană. Criza a fost cauzată de conflictul dintre diferitele grupuri sociale tot mai dinamice şi mai novatoare şi monarhia care se manifesta tot mai absolutist. Fronda din Franţa, războiul civil şi execuţia regelui în Anglia din anul 1649, conflictul social din Ţările de Jos, au fost expresia violentă a contestării instituţiei monarhice absolutiste. Sfârşitul secolului a consemnat o altă situaţie politică pe scena europeană: o supremaţie franceză şi suedeză, o decădere a puterii spaniole, o putere maritimă engleză din ce în ce mai mare, un imperiu habsburgic în declin, o Polonie micşorată şi o Rusie care a intrat, pentru prima dată viguros, în jocurile de putere ale Europei. Toate aceste state au fost angajate într-un şir continuu de războaie, un adevărat măcel între fraţi creştini care a diminuat considerabil progresul cultural şi economic al continentului. Să nu uităm că secolul al XVII-lea a consemnat naşterea ştiinţei moderne. În mijlocul agitaţiei unui secol baroc în care războaiele civile şi conflictele europene au ocupat primul plan al scenei, s-a născut o Europă a savanţilor, o Europă a raţiunii. Johannes Kepler, René Descartes, Wiliam Gibert, Wiliam Harvey, Jean-Baptiste von Helmont, Blaise Pascal ş.a. au avut contribuţii importante la formarea spiritului ştiinţific al epocii. Rafinamentul spiritual şi înflorirea culturală a epocii a favorizat apariţia unor noi planuri de tip federalist privind unitatea europeană. Emerico Cruce a combătut în lucrarea sa Noul Cyne mentalitatea violentă a epocii şi a susţinut necesitatea de a înlocui războiul cu o armonie generală. Proiectul său preconiza unirea tuturor popoarelor europene şi nu numai, într-o structură federală denumită Adunarea Generală. În cadrul nou creat, diferendele dintre state erau soluţionate
Francisco de Vitoria, profesor la Universitatea din Salamanca, este considerat unul dintre fondatorii dreptului internaţional modern. 54 Francisco Suarez (1548 – 1617), teolog spaniol, autor al lucrării Apărarea credinţei în care a plasat puterea spirituală înaintea puterii temporale (politice).
53

45

printr-un arbitraj, iar războiul urma să dispară din viaţa social-politică a lumii. Toate proiectele politice cu privire la unitatea europeană din perioada secolelor XV - XVII au avut un semnificativ conţinut utopic întrucât preconizau doar o acţiune antiotomană şi realizarea unei păci perpetue pe continent. Ministrul de finanţe a regelui Henric al IV-lea, Maximilian de Sully (1560 – 1640), a propus un plan de reorganizare europeană pe care, apoi, posterioritatea l-a atribuit regelui francez. Proiectul politic gândit de Sully pornea de la constatarea că, pe continentul european exista un profund dezechilibru între forţele politice, fapt care genera conflicte sângeroase. Având în vedere dezechilibrul existent, se propunea realizarea unei Europe echilibrată, construită prin compromis, bazată pe o repartizare judicioasă a forţelor şi a teritoriilor. Potrivit acestor viziuni, Europa ar fi trebuit organizată sub forma sub forma unei reuniuni a 15 state (6 regate ereditare, 6 puteri elective şi 3 republici federaliste) şi care să fie condusă de un consiliu general format din 40 de membri care trebuiau să aplaneze orice conflict. Deşi la baza construirii celor 15 structuri statale principale se ţinea cont de cadrul politic şi religios anterior, construcţiile politice respective erau rodul unui proces arbitrar de realizat, fapt care punea sub semnul întrebării rezistenţa în timp a acestor state (sau a acestei formaţiuni politice.). Proiectul lui Maximilian de Sully conţine însă câteva idei interesante, cu spirit vizionar. Ideea de echilibru de forţe este remarcabilă şi, de atunci, ea a devenit unul din principiile de bază ale politicii internaţionale. Apoi constituirea unui Consiliu Suprem de conducere a uniunii formate şi a unui Tribunal internaţional care să rezolve litigiile precum şi formarea unei armate internaţionale aflată sub conducerea Consiliului Suprem. Toate acestea au determinat ca proiectul lui Sully să fie considerat primul plan viabil de reorganizare europeană sub raport politic55. François Fénelon (1651 – 1715), prelat şi scriitor francez, episcop de Cambrai, perceptor al ducelui de Bourgogne56, s-a remarcat prin scrierile sale: Traité de l´éducation des filles, Fables, Aventures de Télémaque ş.a. A criticat războaiele, politica de cuceriri a Franţei care, devenind mult prea puternică faţă de vecinii săi, se transformase într-o ameninţare pentru aceştia. Soluţia refacerii echilibrului european preconizată de Fr. Fénelon era reprezentată de crearea unei federaţii de state la nivel continental. Aşadar, ideea unităţii europene nu a încetat a se manifesta în epocă
Faust Brădescu, op. cit. p. 20. Duce de Bourgogne a fost titlul purtat de Ludovic de Franţa, fiul cel mai mic al lui Ludovic al XIV-lea, înainte de a deveni Delfin (titlu purtat de moştenitorul coroanei Franţei)
55 56

46

În anul 1693, Wiliam Penn (1644 – 1718), şeful clanului imigranţilor englezi, fondatorul şi legiuitorul viitoarei Pennsylvania, a dezvoltat în lucrarea sa Eseu pentru pacea actuală sau viitoare a Europei, o concepţie modernă privind reorganizarea Europei. În viziunea lui W. Penn, situaţia instabilă de pe continent putea fi echilibrată prin înfiinţarea unei Diete generale, formată din 86 de reprezentanţi, care urmau să constituie Consiliul Suprem al Statelor Europene. Fiecare stat avea un anumit număr de reprezentanţi, în funcţie de importanţa politică. Dieta avea ca principală misiune menţinerea păcii pe continent. Deciziile dietei erau luate cu o majoritate de trei pătrimi şi ele puteau fi efectiv impuse statului vinovat, pentru că Dieta dispunea de o forţă militară internaţională. W. Penn a surprins pe contemporanii săi cu noutatea ideilor şi a măsurilor practice preconizate, dar spiritul epocii făcea imposibilă aplicarea unor astfel de proiecte politice. Sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea a cunoscut o reaşezare a raporturilor de forţe dintre puterile europene. Sfârşitul dominaţiei franceze şi suedeze, precum şi înfrângerea Spaniei au însemnat creşterea puterii Austriei, a Rusiei, a Danemarcei şi a Angliei. S-a stabilit un alt echilibru de forţe al cărui arbitru a devenit Anglia. Noul echilibru a avut drept carenţă de bază incapacitatea generală a ţărilor europene de a domina continentul din punct de vedere politic. Această caracteristică se va menţine până la sfârşitul secolului al XX-lea. Secolul al XVIII-lea a permis afirmarea unui forme diferite de regim politic. Modelul de stat modern reprezentat de Franţa regelui Ludovic al XIV-lea a dominat filozofia politică din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi şi-a prelungit influenţa până la sfârşitul acestui secol. Secolul al XVIII-lea a adus în planul ideilor politice o formă diferită de regim politic care a apărut şi s-a afirmat în Anglia. Modelul de stat englez a avut ca izvoare o serie de acte constituţionale elaborate de-a lungul timpului: Magna Carthum din anul 1215, Petiţia Drepturilor din anul 1628, care a pus bazele existenţei Parlamentului, Habeas corpus Act din anul 1679, act ce a legiferat bazele libertăţii individuale, Legea Drepturilor din anul 1689, prin care s-au stabilit limitele autorităţii regale şi s-au fundamentat principiile monarhiei constituţionale, precum şi lucrările filozofilor Adams Hobbs şi John Locke. Regimul politic apărut în Anglia era total diferit de cele existente atunci în Europa şi în lume. Noul model politic se baza pe respectare libertăţilor cetăţenilor, limitarea puterii monarhului şi supremaţia puterii Parlamentului deoarece era format din reprezentanţii naţiunii care promovau şi apărau interesele tuturor stărilor sociale. În consecinţă, modelul politic englez era complet opus modelului oferit de monarhia
47

absolutistă care domina în celelalte ţări europene. În plan economic secolul al XVIII-lea a adus câteva elemente esenţiale privitoare la viitorul continentului. Începând din a doua jumătate a secolului, Europa a cunoscut o mare dezvoltare: sporirea producţiei agricole, creşterea natalităţii, dezvoltarea comerţului, mai ales cel maritim. Cel mai important fenomen economic a fost însă revoluţia industrială, care, prin consecinţele sale economice, social, politice şi culturale a avut o influenţă fundamentală în istoria continentului şi a lumii. Declanşată, sub raport tehnic, în anul 1733 prin inventarea suveicii zburătoare, acest fenomen economic a transformat Anglia în mai puţin de un secol în „atelierul lumii”, devenind, la începutul secolului al XX-lea singura putere industrială a lumii57. Ulterior, revoluţia industrială s-a extins în Ţările de Jos şi în Franţa. Revoluţia industrială a dat naştere unei noi geografii economice: un nord-vest european dinamic, cu o dezvoltare economică şi socială modernă, în timp ce restul continentului, dominat încă de relaţii de tip feudal, era departe de aceste procese. Specific secolului al XVIII-lea a fost afirmarea deplină a spiritului ştiinţific. Progresele realizate în acest secol, în toate domeniile, au fost hotărâtoare pentru dezvoltarea ulterioară a continentului. Datorită descoperirilor ştiinţifice, Europa a intrat într-o adevărată epocă ştiinţifică care a dat roade în secolul al XIX-lea prin trecerea de la stadiul de cercetare fundamentală la cel de utilizare tehnică. Spre exemplu, numărul brevetelor de invenţie reprezintă o dovadă în acest sens: de la 297 brevete în perioada anilor 1771-1780, la 653 brevete emise între anii 1780 – 1800. Progresele obţinute au dat încredere în posibilităţile nebănuite ale raţiunii şi cunoaşterii umane. Aplicată la societate, religie şi politică, această concepţie s-a manifestat în mişcarea filozofică a „Luminilor”. Secolul al XVIII-lea a rămas în istoria Europei şi a lumii ca fiind „secolul Luminilor”. A fost epoca în care raţiunea umană şi spiritul critic au deschis umanităţii perspective nebănuite prin critica nemiloasă făcută religiei, monarhiei, statului şi societăţii în ansamblul ei. În planul ideilor politice, secolul al XVIII-lea a fost deosebit de fertil prin contestarea ordinii politice existente şi prin soluţiile novatoare pe care le propune. În timpul negocierilor Congresului de la Utrecht (anul 1713), abatele Charles – Irénée de Saint-Pierre (1658 – 1743) a scris Proiect de pace perpetuă (Projet de paix perpétuelle), lucrare în care s-a schiţat imaginea unui Senat european, cu competenţe legislative şi judiciare. Pacea putea fi durabilă, susţinea Abatele de Saint-Pierre dacă se crea o societate permanentă, formată din cele 24 de puteri importante ale Europei,
57

Stelian Saon, Istoria Economiei României, 2001, p. 21 - 22. 48

în acest mod. cu două organe: Curtea de Justiţie şi un Congres al Păcii. declanşarea războaielor. Bertham. arbitrajul. nu există decât europeni” afirma Montesquieu. concepută nu dintr-un punct de vedere hegemonic. ci dintr-o perspectivă mult mai apropiată de înţelegerea de astăzi. În mediile intelectuale ale secolului al XVIII-lea a luat naştere o nouă viziune care depăşea cadrele naţionale fixate în epocile anterioare aşa numita viziune/concepţie cosmopolită. Filozofi. adică universală. urmau a fi aprobate de către popoare împiedicând. J. Proiectul acesta de confederaţie era aplicabil dacă 49 . economişti au susţinut cu argumente convingătoare că dincolo de graniţele politice există o unitate profundă a continentului european. germani. armata internaţională etc. Bertham considera că niciuna dintre puterile europene nu putea să ajungă la dominaţia continentului.capabilă să menţină statu-quo-ul teritorial şi să interzică orice război. care transcede graniţele naţionale. care va fi confirmată abia în secolul al XX-lea. constituirea unei armate internaţionale care să apere frontierele Europei. nu suveranii trebuiau convinşi despre necesitate apărării păcii ci popoarele. ca urmare propunea ca Anglia şi Franţa să se înţeleagă şi să formeze nucleul unei noi organizări a continentului. În secolul al XVIII-lea s-a conturat ideea unităţii europene. iar rolul opiniei publice în probleme de interes comun era aproape inexistent. filozofii au făcut apel la expresia „uzanţele comune ale Europei” arătând că respectivele „uzanţe comune” constituiau fondul de civilizaţie care favoriza unitatea. „Astăzi nu mai există francezi. Filozoful englez Jeremy Bentham (1784 – 1832) a redactat în anul 1789 un proiect de federaţie europeană în care a introdus o idee nouă. principiul egalităţii între state. În acest sens. Frederic al II-lea al Prusiei. Ecaterina Rusiei. Proiectul politic propus nu avut nici un rezultat practic în cadrul negocierilor de la Utrecht. şi anume ideea influenţei exercitate de către opinia publică internaţională asupra acţiunilor politice. Rousseau preconiza o republică europeană formată din mai multe provincii. În acest sens el preconiza organizarea unei Societăţi a Naţiunilor. Deciziile Congresului Păcii publicate în presă. Era o concepţie foarte îndrăzneaţă pentru o epocă dominată de monarhi atât de puternici precum: George al II-lea al Angliei. spanioli şi nici englezi. Toate litigiile urmau să fie soluţionate prin mediere şi arbitraj. de asemenea. Se propunea. J. Se cuvin a fi remarcate o serie de principii propuse care şi-au păstrat valabilitatea până astăzi. precum: solidaritatea statelor. aceasta fiind pentru prima dată clar formulată. medierea. Iosif al IIlea al Austriei. În viziunea lui J. jurişti.

unele monarhice.monarhii îşi abandonau natura lor „lacomă şi belicoasă”. p. V. toate având acelaşi fond religios. Trecut. toate având aceleaşi principii de drept public şi politice. cu toate că sunt independente. 60 Viorel Marcu. pe măsura formării şi desăvârşirii statelor naţionale europene. în secolul al IX-lea. Bucureşti. altele populare. prezent. politice. dar mai ales britanicul Adam Smith au combătut concepţia mercantilistă care a dominat gândirea economică europeană încă din secolul al XVI-lea. 21 – 26. a scris că Europa constituia un sistem politic. un corp format dintr-o multitudine de relaţii şi interese şi că toate acestea făceau din statele continentului „un fel de republică. 1998. Economiştii liberali din secolul al XVIII-lea au susţinut că legile economice care guvernează producţia şi comerţul puteau să asigure prosperitatea continentului numai dacă se manifestau nestingherite. Construcţia europeană. cit. ale cărei membre. iar popoarele se emancipau şi deveneau mai înţelepte58. care se va afirma puternic. În acest sens el a afirmat că Europa era „un fel de Republică imensă. 2001. 144 – 146. juridice şi economice. Pierre Milza. Editura Trei. a fost sprijinită şi de evoluţia gândirii economice. 59 Serge Berstein. J. dar toate în strânsă legătură unele cu altele. Emmerich Vattel. Bucureşti. p. împărţită în mai multe state. Drept constituţional comunitar. în plan ideatic mai întâi. dacă funcţionau normal. este o problemă de maximă necesitate şi în zilele noastre.. susţinând că prosperitatea se bazează pe libertatea de a produce şi comercializa. op. 58 50 . necunoscute în alte părţi ale lumii”59. Gournoy. Gânditori precum François Quernay. solidară. viitor. Apud Charles Zorbibe. Credinţa filosofilor iluminişti conform căreia Europa trebuia să devină o comunitate politică bine articulată. Astfel în jurul conceptului imaginar de unitate europeană a început a se contura o concepţie politică închegată. p. Editura Lumina Lex. sunt unite” prin intermediul interesului comun „pentru a menţine ordinea şi libertate”60. susţinută de argumente istorice. Unul dintre pionierii dreptului internaţional. Voltaire a susţinut că elementele de civilizaţie comune constituie baza unităţii europene. Remarcabila idee a lui Kant de a moraliza politica printr-o moralizare prealabilă a oamenilor politici. altele aristocratice. din păcate slab aplicată. altele mixte. 6.

Rusia şi Imperiul Otoman. Sub conducerea lui Napoleon. dreptul la o viaţă liberă şi demnă. a proclamat pentru prima dată în istorie drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. statul federal. catalizând transformarea ei într-o Europă a naţiunilor. Franţa a declanşat un amplu proces de cuceriri. au reprezentat un alt model de construcţie politică. op. Napoleon a cucerit Europa ca apărător al concepţiilor nou create de către Revoluţia franceză. S-a spus despre secolul al XIX-lea că. cât şi prin consecinţele pe care le-a avut.Capitolul 3 IDEEA UNITĂŢII EUROPENE ÎN SECOLUL AL XIX-lea 3. care au luat naştere în anul 1789. În timpul revoluţiei. întreaga Europă a cunoscut dominaţia franceză. conciliind pe plan instituţional unitatea cu diversitatea. Între anii 1803 – 1809. 51 . Pierre Milza. Napoleon domina Europa. Revoluţia americană. Revoluţia franceză a marcat un moment decisiv în această evoluţie atât prin aspiraţia sa de a fi mondială. p. Napoleon a înlăturat Directoratul printr-o lovitură de stat şi a pus capăt Revoluţiei. pentru Europa. cit. Napoleon a modificat relaţia dintre Franţa şi Europa. El a aşezat într-o nouă matcă Europa statelor. condus de un guvern capabil să menţină o putere politică democratică unitară pe un vast teritoriu. 359. conflictul s-a manifestat între un imperialism şi o Europă monarhică61. egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor şi a popoarelor. a învins toate marile puteri din Europa şi a impus propria sa lege. Acest afirmaţie şi-a avut premisele în revoluţia americană şi în cea franceză. Exceptând Marea Britanie. Istoria politică a secolului al XIX-lea a oscilat între dorinţa de unificare şi afirmarea structurilor statale naţionale. Sub conducerea lui Napoleon. prin Declaraţia de Independenţă din 4 iulie 1776..1 Ideea unităţii europene în secolul al XIX-lea Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea a înregistrat o adevărată cascadă de evenimente care au zguduit din temelie vechea ordine politică. În anul 1811. Spiritul care a întrupat-o în mod radical a fost Napoleon. Totodată Statele Unite ale Americii. după un şir de campanii victorioase. După ce s-a afirmat ca un strălucit general în Italia. În momentul său de 61 Serge Berstein. conflictul dintre o Franţă revoluţionară şi o Europă a prinţilor era înfruntarea dintre două concepţii opuse ale societăţii europene. Napoleon (ajuns împărat în anul 1804). a fost secolul revoluţionarilor şi al naţiunilor.

În jurul Franţei se constituise un sistem continental. adică având alipite Olanda. Napoleon a spulberat coaliţiile create împotriva sa de marile puteri adverse. Ţara Românească şi Serbia62. Protector al Confederaţiei Elveţiene. Românii şi ideea federală. libertatea religioasă. iar pe tronul regatului Neapolelui şi pe cel al Suediei se aflau mareşali ai lui Napoleon. cultură. Au fost consemnate două proiecte: unul viza cedarea Moldovei şi a Ţării Româneşti Imperiului Habsburgic pentru a constitui o barieră împotriva Rusiei. şi părţi din regatul Prusiei. aceea de succesor al lui Carol cel Mare. învăţământ. ideile naţionaliste s-au întors împotriva ei. slab evoluată. Dominaţia napoleoniană s-a bazat pe cuceriri şi pe forţa armată. Această modernizare a avut în vedere egalitatea cetăţenilor în faţa legilor. Revoluţia franceză i-a adăugat un nou principiu potrivit căruia. Într-o scrisoare din anul 1807. Olanda. Bucureşti. celălalt preconiza o „Confederaţie a Dunării” care includea Moldova. Provinciile Ilirice. mai ales cel din spaţiul german. Editura Enciclopedică. împărat pe care l-a avut ca model în procesul de unificare a Europei. Spania şi mai puţin evidentă în Europa de est şi sud care. Belgia. statele germane. A fost suficient un singur eşec militar pentru ca edificiul politic creat de Napoleon să se prăbuşească. Acelaşi tip de patriotism. p 2 – 3. 62 52 . dezvoltarea sistemelor moderne de administraţie. Ideea de naţiune izvorâtă din filosofia iluministă se baza pe o concepţie universalistă despre om şi drepturile sale naturale. justiţie. Răspândite de Franţa. Napoleon era împărat al Franţei. în graniţele fostei Galii romane. se găsea sub influenţa imperiului ţarist şi a celui otoman. Portugalia. Modernizarea a fost mai intensă în Italia. Rând pe rând. George Ciorănescu. rege al Italiei. Pe tronul Spaniei şi pe cel al Westfaliei se aflau fraţii săi. Piemontul. 1996. împreună cu ideea de libertate au însufleţit patriotismul francezilor şi au făcut posibilă victoria Revoluţiei franceze. Napoleon îşi preciza ideea politică care a stat la baza cuceririlor sale. al Marelui Ducat al Varşoviei. înlăturarea practicilor feudale. Napoleon nu a fost preocupat de zona dunăreană şi implicit de teritoriile româneşti. El a dorit crearea unor federaţii la Dunărea de Jos doar pentru a stopa expansiunea rusească spre Balcani. Acest principiu fundamental. transporturi etc. popoarele au dreptul de a-şi hotărî singure soarta. Rhinului. a trezit popoarele dominate de Franţa napoleoniană şi a avut un rol esenţial în prăbuşirea imperiului creat de Napoleon. în cadrul căruia s-a produs o modernizare care a imitat în mare măsură experienţa franceză. structuri statale în care predominau relaţiile economice de tip medieval. Hegemonia franceză a însemnat trezirea naţiunilor.maximă expansiune.

dacă nu intervenea dezastrul din Rusia din iarna anului 1812. Franţa. legislaţie comună. afirma Napoleon. Sistemul european era întemeiat. nu era deloc favorabil ideii de unificare65. desfiinţarea vămilor. Soluţiile politice şi administrative preconizate erau pe măsura geniului său de general şi administrator. unitatea europeană era realizabilă prin unitate de opinii. Napoleon preconiza unificarea în Europa a 30 de milioane de francezi. 63. Napoleon a explicat concepţia sa privind unificarea Europei. Congresul de la Viena a dat o nouă organizare Las Cases. p. A fost o epocă ce s-a caracterizat prin puternice presiuni exercitate de forţele monarhice şi conservatoare (învingătoare ale lui Napoleon). După Congresul de la Viena (septembrie 1814 – iunie 1815). în acea epocă. Secolul al XIX-lea. Bucureşti. În viziunea lui Napoleon. Considerăm că unificarea prin forţă a fost singura soluţie viabilă pe care s-a putut sprijini Napoleon. o singură monedă. tratată la Chaumont ca o naţiune învinsă şi suspectă. Editura Minerva. 65 Cristian Hen. op. Las Cases. oriunde ar fi călătorit. „Pacea de la Moscova desăvârşea şi încheia expediţiile mele războinice […]. Într-un timp relativ scurt. secolul naţionalismelor. 13. a fost.În anii exilului. hotărârile tratatului de la Chaumont au devenit caduce. cit. Este de remarcat faptul că proiectul politic privind unitatea europeană gândit de Napoleon a depăşit cu mult gândirea contemporanilor săi şi avea nevoie de timp pentru a se consolida. Tot atât de adevărat este şi că o soluţie de forţă nu rezistă în timp şi însăşi prăbuşirea imperiului napoleonian este un argument în acest sens. „Europa ar fi format cu adevărat un singur popor şi fiecare. p. 1975. 2002. 63 64 53 . Memorialul din Sfânta-Elena. popoare care urmau să facă „acelaşi corp naţional”. datorită neînţelegerilor dintre învingători. o curte de casaţie europeană. pentru înfăptuirea operei sale. La baza Sfintei Alianţe a stat tratatul de la Chaumont din martie 1814. Bucureşti. p. sentimente şi interese ale cetăţenilor continentului. a 30 de milioane de germani şi a 15 milioane de spanioli şi italieni. Prăbuşirea ideii napoleoniene de unificare a Europei a marcat pentru mult timp sfârşitul tentativelor de integrare. Editura Coresi. 63 – 64. Uniunea europeană. Pentru înfăptuirea acestei unităţi urmau a fi aplicate o serie de legi şi principii comune precum: un cod european. exploatate cu abilitate de Talleyrand. la Viena. la care Anglia a propus Rusiei şi Prusiei o alianţă pe timp de 20 de ani îndreptată împotriva Franţei. Jaques Léonard. trebuia doar să fie organizat”63. Primele decenii ale Europei post-napoleoniene au suportat consecinţele Congresului de la Viena (1815). tratată ca o putere şi a aderat la Sfânta Alianţă. s-ar fi găsit tot timpul în patria comună”64. ca reacţie la mişcările democratice şi sociale. . Realizarea acestui sistem european ar fi permis „să visăm la marea familie europeană”.

Neimplicarea Angliei în acţiunile militare ale Sfintei Alianţe a diminuat considerabil influenţa sa continentală. Contele de Saint-Simon a susţinut în lucrarea sa „Despre organizarea societăţii europene sau despre necesitatea şi mijloacele de a reuni popoarele Europei într-un singur corp politic păstrând fiecăruia independenţa sa naţională” necesitatea unui „parlament european” format din reprezentanţii Franţei şi Angliei. fiind bulversat de avântul naţionalismului şi al liberalismului. ideea federalizării europene a devenit o temă frecventă mediilor culturale. dincolo de rivalităţi. 27. partea de nord a Saxoniei şi provincia Renania-Westfalia. fapt explicabil pentru că acela era spiritul vremii67. Verona – 1822) unde se hotăra intervenţia militară dacă echilibrul european era pus în pericol. cit. Prusia şi Austria deţineau rolurile centrale. etnice ce nu pot fi contestate. În viziunea sa. Trappau – 1820. Echilibrul precar realizat de Sfânta Alianţă n-a durat decât foarte puţin timp. la care urmau La Congresul de la Viena s-a hotărât: Franţa a fost redusă la graniţele din anul 1792. Triestul. Modalitatea de lucru a constat în întâlniri periodice în congrese (Aix la Chapelle – 1818. Era o solidaritate a coroanelor şi nu a naţiunilor. op. Statele naţionale se afirmau ca un puternic element de unitate internă purtătoare a unor trăsături naţionale. în care marile puteri aveau rolul hotărâtor. 66 54 . construcţia europeană trebuia să se facă în cadrul unei alianţe între Franţa şi Anglia. Dalmaţia. Puterile secundare ale Europei nu au avut nici un rol în această organizare a Europei. Apariţia şi afirmarea naţiunilor era un proces care nu mai putea fi oprit. Prusia lua în stăpânire o parte din teritoriile poloneze. Rusia primea Finlanda. Austria obţinea Galiţia. noua organizare a continentului avea drept scop prevenirea războiului şi a oricăror mişcări sociale care tulburau ordinea internă a statelor europene. Lombardia şi Veneţia şi îşi consolida autoritatea în Italia. 67 Faust Brădescu. Olanda primea Belgia. Styria. Dar realitatea politică rămâne departe de construcţiile intelectuale. dar nici una îndeajuns de puternică pentru a-şi impune hegemonia. culturale. Anglia îşi extindea imperiul colonial şi lua în stăpânire Malta şi insulele Ionice. Echilibrul european era asigurat de statele învingătoare ale Franţei napoleoniene în cadrul cărora Rusia. Tirolul.. Bazată pe respectarea statu-quo-ului teritorial creat prin deciziile Congresului de la Viena. În acest nou echilibru de putere creat în Europa.Europei66. Existenţa statelor naţionale a conturat tot mai evident o Europă a echilibrului. Sfânta Alianţă a fost o coaliţie a monarhilor europeni pentru a apăra pacea şi „spiritul iubirii creştine”. Aportul adus de Sfânta Alianţă la organizarea europeană a constat în faptul că statele mari ale continentului şi-au descoperit interese comune şi au simţit nevoia unei solidarităţi reale. Basarabia şi teritoriile fostului ducat al Varşoviei. p.

op. a emis ideea unei Societăţi a Naţiunilor. În eseul „De una letteratura europea” publicat în anul 1829 scria că: „Istoria particulară a naţiunilor e pe sfârşite. Mazzini scria. ns. noi credem că totul tinde în Europa la unitate şi că în reorganizarea generală ce i se pregăteşte. ca „şef politic şi ştiinţific” şi se prevedea colectarea unui impozit68. Ştefan Delureanu. p. Cristian Hen.să adere şi alte ţări pe măsura eliberării lor şi a accesului la instituţii reprezentative. în lucrarea sa „Soirées de Sanct Petersburg”. independenţa şi libertatea naţională. Bucureşti. dorite şi întreţinute de despoţi şi vor dispărea. astfel. dar elimina şi diferenţele de ordin cultural şi economic. cit. Astfel urma să apară. Dorinţa de a realiza libertatea politică. în manifestul „Tânăra Italie”: „Construirea de unităţi naţionale este impulsul către marea federaţie europeană care trebuie să reunească într-o singură asociaţie toate familiile lumii vechi. omul politic francez Alexandru – Auguste Ledru – Rollin (1805 – 1874)..A. 2002. s-a remarcat ca fiind unul dintre fondatorii federalismului european. 1999. rivalităţile de rasă şi se vor consolida naţionalităţilor conform drepturilor şi necesităţilor locale”70. În anul 1821. 2002. Conceptele de patrie şi europenism. Jaques Léonard.U. o federaţie (subl. singura republică a Europei”. la Marsilia.. cit. 14.)69. Din principiu şi considerând larg mişcarea timpurilor. Federaţia de popoare libere va şterge toate diviziunile dintre state. Fapt revelator pentru „secolul naţionalităţilor” a fost afirmarea simultană atât a construcţiilor politice statal-naţionale. Bucureşti. p. era tot mai des analizat de către numeroşi intelectuali. o Federaţie europeană. În acest sens. în sensul de unitate europeană erau complementare şi nu opuse. Giuseppe Mazzini (1805 – 1872). Editura Paidea. Idei asemănătoare au fost susţinute şi de către o altă personalitate a timpului. era însoţită de aspiraţia de depăşire a contrastelor. Jaques Léonard. ca rezultat ultim al operei epocii noastre. op. 68 69 55 . Modelul politic al S. Filozoful francez Pierre Leroux (1797 – 1871) a publicat în anul 1827 în ziarul Le Globe un articol-studiu „Despre Uniunea Europeană”. nu numai că reunea într-o singură asociaţie popoarele europene. Editura Coresi. Perioada de timp cuprinsă între Congresul de la Viena şi revoluţia europeană (mişcările sociale europene) de la 1848. care. a dus la apariţia mai multor proiecte de integrare europeană rămase la stadiul ideatic. această regiune a lumii va reprezenta. cât şi a ideilor federaliste. Geneza Europei comunitare. istoria europeană stă să înceapă […]. în viziunea lui Mazzini. Editura Coresi. În fruntea Europei trebuia să fie un rege. care scria „de un pământ liber. 14. 70 Cristian Hen. în anul 1831. Bucureşti. p. rivalităţilor şi resentimentelor istorice care divizau statele europene. Joseph de Maestre. 16.

2002. Italia. Ungaria. Europa se îndrepta spre un comerţ liber şi neîngrădit de barierele statale. italianul Cesare Balbo. cit. Revoluţia din anul 1848 a pus în evidenţă o serie de proiecte politice prin care popoarele din această zonă puteau convieţui şi progresa. iar ideile şi valorile se vor deschide pentru toţi locuitorii continentului. om politic şi istoric francez. toate naţiunile continentului. a scris un studiu despre federalizarea Europei. de sufragiu universal al popoarelor. Va veni o zi în care gloanţele vor fi înlocuite cu voturi. au fost elaborate proiecte privind constituirea unei federaţii danubiene – germane (autor Ludovik Roth). germanul Friederich List. în felul acesta.În anul 1828. care va fi pentru Europa ceea ce este Parlamentul pentru Anglia. Italia. Mişcarea revoluţionară a avut obiective şi forme de manifestare distincte în funcţie de condiţiile sociale. Revoluţia europeană din anul 1848 a fost determinată de o complexă criză economică. vă veţi contopi într-o unitate superioară şi veţi constitui fraternitatea europeană…. Victor Hugo propunea unificarea Europei pe baza votului universal afirmând că: „Va veni o zi care Franţa.. Ordinea europeană stabilită la Congresul de la Viena din anul 1815 a fost puternic zdruncinată de valul revoluţionar izbucnit la Paris şi care s-a extins cu repeziciune şi în Germania. 4. englezul David Urquhart. ceea ce este Dieta pentru Germania şi Adunarea Legislativă pentru Franţa”72. op. Editura Coresi. Astfel. Presa a fost elementul care a reflectat cel mai bine aceste preocupări. economice şi politice concrete existente în fiecare ţară. op. Cehia. o federaţie româno – maghiară (Simion Bărnuţiu)71. Victor Hugo aprecia că. alături de alte teme. Polonia. cum a fost denumită revoluţia europeană din 1848. a fost înăbuşită de armatele ruse. fără a vă pierde calităţile distincte şi individualitatea glorioasă. Rusia. de un adevărat arbitraj al unui senat suveran. cit. şi problema unităţii europene. Anglia. În luna februarie 1848. o federaţie slavă a Dunării (iniţiator David Urquhart). socială şi politică ce a afectat lumea europeană. Construcţiile federaliste propuse de aceşti autori slujeau interese diferite proprii spaţiului politico-cultural din care aceştia proveneau. Revoluţia de la 1848 a adus în dezbatere. Jaques Léonard. Cristian Hen. 56 . p. românul Simion Bărnuţiu. sasul Ludovik Roth. În încheierea expunerii sale. V. François Guizot (1787 – 1874). „Primăvara popoarelor”. Bucureşti. 71 72 George Ciorănescu. România. La jumătatea secolului al XIX-lea au fost elaborate mai multe proiecte de federalizare la Dunărea de Jos având ca autori pe francezul Bois – Le – Compte.p. La Congresul de pace de la Paris din martie 1859. în editorialul „Monitorul parizian” apărea un articol care susţinea că idealul constituirii Statelor Unite ale Europei era mai aproape ca oricând. 15. Germania. . austriece şi otomane.

p. op. Şi va veni ziua când vom vedea două grupuri uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean”73. a dus la prăbuşirea imperiului francez. Războiul franco-prusac (1870 – 1871). Rând pe rând. încheiat prin dezastrul de la Sedan. 16. 73 Cristian Hen. Bismarck a fost un adversar tenace al oricărui proiect federalist sau de integrare europeană. Echilibrul european creat în urma Congresului de la Berlin s-a prăbuşit datorită intereselor divergente ale marilor puteri. Sprijinit de Franţa. Otto von Bismarck (1864 – 1871). 57 . au devenit entităţi naţionale. ce au urmat revoluţiilor de la 1848. care a urmat acestui conflict. adică state naţionale. a avut consecinţe deosebite asupra echilibrului european. Esenţa politicii lui Bismarck a fost păstrarea echilibrului european şi anihilarea oricărei alianţe care ar fi putut pune în pericol securitatea Germaniei. Imperiul otoman a înregistrat un accentuat regres. Jaques Léonard. a fost o noţiune doar cu conţinut geografic.Hugo profetiza: „… va veni o zi când tunurile nu se vor mai vedea decât prin muzee şi lumea se va mira că au fost vreodată cu putinţă. statul italian prin geniul lui Cavour (1859 – 1866) şi statul german prin sabia „cancelarului de fier”. procesul de unificare din Europa a cunoscut o puternică afirmare. iar rivalitatea ruso-austriacă din Balcani nu a fost rezolvată.. 2002. Editura Coresi. Germania. cancelarul german manifestându-şi. au creat situaţii favorabile pentru făurirea statelor naţionale Războiului Crimeii din anii 1853-1856. Spre deosebire de Napoleon al III-lea care era adeptul unui sistem de congrese ce aveau menirea de a rezolva pe cale paşnică litigiile dintre state. Franţa era izolată politic prin crearea Triplei Alianţe (Germania. problema naţionalităţilor. sub conducerea lui Bismarck. Sistemul de alianţe gândit de „cancelarul de fier” care asigura Germaniei un rol de arbitru în politica europeană. cit. ce a urma războiului ruso-turc dintre anii 1877-1878. Se constată din proiectul prefigurat de către Victor Hugo privind organizarea politică a Europei alterna între conceptul federalizării şi cel al unităţii europene. Congresul de la Berlin a avut consecinţe importante pentru viitorul politic al Europei. a dominat centrul Europei în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. fără rezerve. statul român sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866). congres prezidat de cancelarul Bismarck. Condiţiile politice de pe continent. pentru Bismarck. scepticismul faţă de orice proiect de uniune europeană. Congresul de la Paris ( 25 februarie – 8 aprilie 1856). oficial. a pus pentru prima dată. Această atitudine sa regăsit în deciziile Congresului de la Berlin (iunie – iulie 1878). Austria şi Rusia). fără nici o conotaţie de ordin politic. s-a năruit după anul 1890. Europa. Bucureşti.

Prin constituirea celor două blocuri militare. A avut loc o puternică afirmare a ideologiilor naţionaliste. imperialiste care au pătruns în zone largi ale opiniei publice. darwiniste. op. 58 . a unor mesaje şovine şi războinice. politică şi economică a naţiunilor încorporate forţat într-o asemenea construcţie statală. sau remarcat oamenii politici români Aurel Popovici şi Alexandru VaidaVoievod. a fost un factor de instabilitate pentru centrul şi estul Europei. în mod inevitabil. Ideea reformării imperiului prin transformarea acestuia într-o federaţie. 51. criza bosniacă din perioada 1912 – 1913. rasiste. evidenţiază câteva trăsături specifice. Europa era sfâşiată de naţionalisme preocupate de a-şi justifica poziţiile şi purtătoare. socială. Ambiţiile imperialiste şi dorinţa de independenţă a popoarelor au amplificat înclinaţiile războinice ale acestora.Iosif. repercusiuni şi asupra celorlalte. Politica nu mai era apanajul doar al diplomaţilor. Mijloacele media aveau un impact asupra opiniei publice şi aceasta din urmă reacţiona la fiecare decizie politică europeană majoră. Trebuie făcută o delimitare clară între acţiunile popoarelor încorporate cu 74 George Ciorănescu. a câştigat tot mai mult teren fiind susţinută de fruntaşii politici ai naţiunilor asuprite şi chiar de către moştenitorul tronului. au transformat războiul într-un element permanent al vieţii europene. Criza morală şi culturală care a însoţit sfârşitul secolului al XIX-lea. care a accentuat criza internă a Imperiului Austro-ungar incapabil să satisfacă cerinţele legitime de emancipare naţională.Dualismul austro-ungar creat după 1867. a doua criza marocană din anul 1911. Anglia (în anul 1907). Europa s-a îndreptat spre război. p. cit. În acest context. Italia şi Austro-Ungaria (în anul 1882) şi Antanta sau Tripla Înţelegere – formată din Rusia. Presiunea opiniei publice era tot mai mult luată în calcul de către toate cancelariile. a degenerat în atitudini de forţă. arhiducele Franz . mai apoi. Franţa. Criza marocană din anul 1905. purtătoare ale germenilor de război. Reaşezarea echilibrului de forţe în Europa a avut drept rezultat crearea a două blocuri militare: Tripla Alianţă – formată din Germania. În atmosfera ultimului deceniu al secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului al XX-lea orice criză ce afecta pe una dintre marile puteri avea. Analiza stării de spirit a opiniei publice din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului al XX-lea. în acelaşi timp. conflictele balcanice din anii 1912 şi 1913.. De-a lungul primului deceniul al secolului al XX-lea au avut loc o serie de crize şi conflicte care au pregătit războiul mondial care va începe în anul 1914. care au susţinut autonomia Transilvaniei în cadrul Imperiului Austro-ungar74. a transformat sentimentul naţional în naţionalism care.

Atmosfera timpului era dominată de o febră patriotică favorabilă naţionalismului. menite să apere pacea şi să asigure bunăstarea locuitorilor ei au fost zdrobite de o realitate politică programatică. Aceste manifestări organizate şi susţinute de o elită restrânsă nu au avut nici o influenţă într-o epocă în care marile puteri – principalii actori ai vieţii internaţionale – erau preocupate de a-şi justifica propriile interese şi întreţineau o psihoză a războiului. Atitudinile şovine şi agresive au devenit o mişcare contagioasă care a dus Europa spre războiul mondial. Generoasele proiecte de tip federalist privind organizarea Europei. Efortul de a evita războiul. condusă de un consiliu federal. având ca primă consecinţă crearea unui mare decalaj între vestul european puternic industrializat şi centrul şi estul continentului dominate de trăsăturile arhaice ale unei economii prin excelenţă rurală. Juristul elveţian Johann Kaspar Bluntshli a avansat ideea unei confederaţii a statelor europene. industria electricităţii. Industrializarea nu s-a manifestat cu aceeaşi intensitate pe cuprinsul întregului spaţiu european. industria siderurgică şi industria cărbunelui şi au creat permisele pentru apariţia şi dezvoltarea unor noi industrii: chimia industrială. dominată de interese extrem de divergente. 59 . eşecul acestora. Începutul războiului a însemnat sfârşitul tuturor proiectelor de unitate europeană. ideile care promovau unitatea europeană erau tot mai puţin acceptate.putere”. Tot din aceeaşi perioadă trebuie remarcate proiectul lui Frederich Passy şi Randal William Cremer (1838 – 1908) privind crearea unei Uniuni Interparlamentare (anul 1888) şi cele două „conferinţe de pace” de la Haga (din anii 1899 şi 1907). Transporturile (feroviare. Una dintre doctrinele principale care a înregistrat o mare influenţă în ultima jumătate a secolului a fost doctrina socialistă. Europa a cunoscut o intensă industrializare care a cuprins treptat noi spaţii continentale. Sectoarele cheie ale primei revoluţii industriale au fost: industria textilă. de automobile.forţa în structura unor imperii anacronice precum cel ţarist.2 Idei despre o Europă internaţionalistă Secolul al XX-lea a consemnat apariţia mai multor doctrine privind realizarea unităţii europene. 3. Senatul era format din delegaţii permanente din parte statelor membre ale confederaţiei. În perioada 1850 – 1914. În această perioadă Europa s-a împărţit între „Europa calului de tracţiune” şi „Europa calului . de a rezolva problemele litigioase prin confederaţii europene au fost sortite eşecului. cuprinzând delegaţi ai tuturor statelor europene şi un Senat. maritime şi rutiere) şi sistemul bancar au cunoscut o dezvoltare fără precedent. industria petrolului. În această atmosferă. austro-ungar sau otoman şi naţionalismul orgolios şi exclusivist al marilor puteri. farmaceutică.

Accidentele de muncă. lipsa asistenţei sanitare şi a locuinţelor. alcoolismul. În Germania anului 1914 erau. a meseriaşilor şi a micilor producători agricoli din cauza productivităţii reduse. Efectivele sindicatelor engleze au crescut de la un milion şi jumătate în anul 1893 la peste 4 milioane în 191375. iar prin politizarea 75 Kostas Papaioanu. Sindicatele au favorizat integrarea indivizilor în societate. Manchester. Silezia. a înregistrat o mare amploare. lipsa de legi şi norme juridice care să reglementeze relaţiile de muncă. mai puţin de o jumătate de milion de membri în anul 1889 au stins în anul 1913 cifra de 2 574 000 membri. clasa muncitoare s-a implicat în lupta politică din societate prin intermediul organizaţiilor profesionale. drepturile economice şi sociale. Sindicalismul. procesul de concentrare economică şi de apariţie a noilor ramuri industriale a influenţat procesul de organizare politică a proletariatului. Noul actor social. Paris. minieră. Liverpool. Franţa şi Germania. în total. sindicate şi prin intermediul partidelor politice proprii pe care şi le-a creat. În Germania numai sindicatele de inspiraţie social-democratică care aveau. exploatarea nemiloasă şi ilegală a muncii copiilor şi a femeilor. Prima fază a revoluţiei industriale a accelerat procesul de constituire a proletariatului industrial. Les marxistes. în total. Ziua de muncă de 12-14 ore. crizele economice au înrăutăţit tot mai mult situaţia clasei muncitoare. dublate de o rată înaltă a criminalităţii şi analfabetismului. Nu întâmplător primele ligi şi asociaţii proletare cu caracter politic au apărut în Anglia. 1965. metalurgică şi în transportul maritim şi s-a dezvoltat în centre şi oraşe precum: Londra. 60 . Paris. în industria textilă. peste 4 000 000 de sindicalişti. Acesta a fost stimulat de procesele de concentrare economică şi de ruinare. Mişcarea sindicală a cunoscut două modele: un model care îmbina reformismul cu existenţa unui partid dominat de sindicate (specific Germaniei şi Angliei) şi un model care consta în dorinţa sindicatelor de a rămâne independente de orice partid politic (specific Italiei şi Spaniei). L'Essentiel. în acelaşi timp. Condiţiile de muncă şi de viaţă extrem de precare au determinat organizarea profesională şi politică a proletariatului. În Franţa numărul membrilor de sindicat a crescut de la 420 000 în anul 1885 la peste un milion de membri în anul 1913. În acelaşi timp. în acelaşi timp. după un început dificil. a costurilor ridicate şi a lipsei de performanţe tehnice. şi importante efecte sociale. Rhenania etc. specifice micii producţii. Saxonia.Industrializarea a avut. Nantes. p. Lyon. Geneza şi dezvoltarea proletariatului industrial au constituit un proces care s-a derulat în funcţie de condiţiile social – politice şi economice concrete din fiecare ţară. 254. au constituit instrumente de presiune extrem de puternice. de lipsa oricărui proiect de culturalizare au favorizat erodarea sănătăţii fizice şi morale a muncitorilor.

bazat pe valorile ateismului. Jaques Léonard. Socialiştii utopici (Charles Fourier. Cabot. şi-au pierdut coeziunea ideologică şi nu au mai avut forţa necesară de a preveni războiul.. prezentă în opera lui E. 197. A. Datorită apariţiei şi dezvoltării marxismului. 14. forma de guvernământ republică. în cadru geografic al statului şi care permitea eliberarea indivizilor de etatism. p. În cadrul gândirii socialiste s-au conturat mai multe curente precum: socialismul utopic. bazată pe proprietatea comună. Bucureşti. P. socialismul şi marxismul. unificarea Europei presupunea constituirea unei federaţii care trebuia realizată. Cele Fr. drepturi politice şi civile) şi revendicările economice şi sociale (îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale muncitorilor. Opere. 19. Europa trebuia să fie o „federaţie de federaţii”77. cit. Noua ideologie a atribuit proletariatului un destin mesianic. Engels. O altă linie de gândire din mişcarea muncitorească a fost comunismul utopic. a unei societăţi comuniste la nivel planetar. Paralel cu avântul sindicalismului şi în strânsă legătură cu acesta. în Europa s-a dezvoltat gândirea socialistă care nu a îmbrăcat forma unei doctrine coerente şi unitare. 76 61 . Nu se poate discuta despre o filiaţie directă marxism . Marx. de origine muncitorească sau intelectuală care au adăugat la revendicările politice ale revoluţiei de la 1848 (dreptul de vot. Pierre Leroux şi alţii. 77 Cristian Hen. Contele de SainSimon. prin revoluţie şi dictatură. Termenul desemna pe democraţii de stânga. Proudhomme s-a remarcat ca un adept înflăcărat al unificării europene. Pentru el. În: K.social-democraţie. Aceştia militau pentru instaurarea. vol. Engels. Louis Blanc. Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă. în primul rând. social democraţia. comunismul utopic. transformarea sistemelor de producţie). condamna nedreptatea socială şi propunea un model de reformă socială prin construirea unei societăţi a oamenilor liberi şi egali. Apariţia marxismului în deceniul cinci al secolului al XIX-lea a dus la crearea unei noi ideologii. Pierre Joseph Proudhomme) au proiectat o societate a egalităţii şi fraternităţii menită să elibereze nu doar o „anumită clasă socială. J. conceptul „socialdemocrat” a avut o puternică conotaţie revoluţionară până în 1914. pe care o vedeau ca un nou creştinism. Blanqui. Bucureşti p. Gândirea socialistă făcea o analiză critică a societăţii existente. Editura Politică. ci dintr-o dată întreaga omenire”76. Robert Owen.imperialistă şi naţionalistă pe care au cunoscut-o la începutul secolului al XX-lea. având rolul de a înfăptui revoluţia mondială care va duce la dispariţia statului şi constituirea societăţii fără clase. Fr. Tot la jumătatea secolului al XIX-lea a apărut în Germania conceptul social democrat şi în acelaşi timp de social-democraţie. 2002. Editura Coresi. op.

democratizarea marilor state industrializate. Internaţionala organiza congrese anuale şi era reprezentată de birouri naţionale în toate ţările afiliate. 10 germani.partidul social-democrat). 9 francezi. 6 italieni.două curente au apărut aproape concomitent. mai ales dintre discipolii lui Marx şi cei ai lui Bakunin. Creşterea efectivelor populaţiei muncitoreşti. Datorită curentelor antagonice. efectele depresiunii economice din anii 1872-1895. Danemarca (în anul 1880 – partidul social – democrat). Italia (în anul 1882 – partidul social-democrat). o Asociaţie internaţională a Muncitorilor cunoscută sub numele de Internaţionala I. Aceasta era condusă de un Consiliu General format din 21 de englezi. 2 polonezi şi 2 elveţieni. A promovat spiritul fraternităţii şi al solidarităţii muncitoreşti şi a jucat un rol important în dezvoltarea conştiinţei de clasă a muncitorilor. ceea ce a diminuat 62 . în anul 1876 Internaţionala I s-a destrămat. Marxismul a considerat statul drept principalul obstacol în calea eliberării clasei muncitoare. Franţa (în anul 1882 – partidul socialist). au avut o evoluţie paralelă în stânga europeană şi au dat naştere la două mari familii de partide: partidele social-democrate şi partidele comuniste. Social-democraţia germană a apărut într-o cultură politică dominată de cultura statului şi a preconizat o unitate europeană a muncitorilor cu păstrarea structurilor sociale. Deşi lipsită de unitate doctrinară. recunoaşterea sindicatelor au favorizat dezvoltarea mişcării socialiste. În anul 1889 s-a constituit Internaţionala a II-a. iar deviza „Muncitori din toate ţările. marxişti şi anarhişti. Austria (în anul 1874 partidul socialdemocrat). fără existenţa statelor. la Londra. istoria politică a Europei între anii 18701914. în anul 1900 . Spiritul internaţionalist a fost atenuat de permeabilitatea ideilor naţionale şi imperialiste în partidele naţionale. Mişcarea socialistă europeană a cunoscut dezbinări profunde între reformişti şi revoluţionari. mişcarea socialistă şi sindicatele au contribuit la ameliorarea condiţiilor de viaţă ale muncitorilor şi au marcat. În perioada 1870-1900 s-au constituit majoritatea partidelor socialiste şi social-democrate naţionale: Germania (în anul 1875 – partidul social. uniţi-vă” avea în vedere realizarea unui continent proletar. Suedia (în anul 1887 – partidul social-democrat). În anul 1864 s-a constituit. în mod oficial. partizani şi adversari ai grevei generale în cazul unui război european. Belgia (în anul 1889 – partidul social-democrat). al drepturilor egale şi fraternităţii muncitoreşti. în mod inconfundabil. Sediul organizaţiei se afla la Londra. Aceasta a avut o largă recunoaştere şi s-a bucurat de un mare prestigiu. România (în anul 1893 partidul social-democrat).

considerabil capacitatea acestei mişcări de a se opune declanşării primului război mondial. 63 .

prin puterea industrială şi financiară. ca epocă istorică. p. care propaga exportul de revoluţie comunistă în întreaga lume. care a reprezentat . d) redesenarea hărţii politice a Europei. Tratatul de pace impus de principalele puteri învingătoare (Franţa. p. 1914-1918.cel mai redutabil adversar al aliaţilor. 28 de state ale lumii cu o populaţie de 1. ceea ce a fost echivalent cu o scădere mai mare decât cea provocată de toate crizele economice. Distrugerile îngrozitoare produse de război au micşorat cu o treime producţia ţărilor europene. precum: a) prăbuşirea imperiilor ţarist. e) neînţelegerile şi fricţiunile dintre statele învingătoare. 78 64 . Anglia. 472.5 miliarde de locuitori au mobilizat şi trimis la luptă circa 75 de milioane de soldaţi. b) apariţia unui nou sistem politic în Rusia bolşevică.de departe . 467. prin superioritatea modelelor politice şi culturale şi care deţinea supremaţia lumii.Capitolul 4 RENAŞTEREA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ 4. mutilaţi şi dispăruţi78. Italia). la Viena. Primul război mondial. lucrarea „Ultimele zile ale umanităţii”. Editura Lider. Toate minţile luminate ale continentului au refuzat să creadă că o Europă care. prin influenţa civilizaţiei intelectuale şi artistice. 1979. a fost dominat de mari probleme. dintre care circa jumătate (aproximativ 37 500 000 de soldaţi) au fost declaraţi morţi. Dintre aceştia. austro-ungar şi otoman. cunoscut sub numele de Tratatul de la Versailles. p. odată cu primul război mondial. c) exercitarea controlul asupra Germaniei învinse. Bucureşti. Mircea N. cât şi pentru a crea structuri statale viabile în locul fostelor imperii dispărute aproape simultan la sfârşitul războiului. din secolul al XIX-lea. răniţi sau dispăruţi. „Lămpile s-au stins în întreaga Europă”. Secolul extremelor. ţările europene au plătit un tribut de 8 milioane de morţi şi peste 20 de milioane de răniţi. iar marele scriitor satiric Karl Krauss a scris. Când a izbucnit conflictul. însumate79. prin progresul tehnologic şi ştiinţific. f) preocuparea statelor învingătoare de a elabora un act normativ european care să împiedice un nou război80. diplomatul englez Edward Grey a spus. Bucureşti. Timp de patru ani (1914 – 1918).1 Europa după primul război mondial Secolul al XX-lea a început. 45-47. 80 Eric Hobsbawn. 1994. Popa. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. atât pentru a reduce influenţa Germaniei. Statele Unite. 79 Ibidem. a putut să dezlănţuie un conflict de o asemenea amploare.

Soluţionarea acestor probleme s-a făcut, de regulă, în folosul marilor puteri învingătoare, care şi-au promovat interesele în dauna învinşilor, dar şi a statelor mici şi mijlocii aliate. Fără a intra în detalii, se cuvine subliniat faptul că Tratatul de la Versailles nu putea crea bazele unei păci reale. Acest fapt era valabil nu numai pentru clauzele economice dar şi pentru cele politice. Excluderea învinşilor de la Conferinţa de pace, dar mai ales a Germaniei şi a Rusiei sovietice, precum şi refuzul Statelor Unite de a ratifica tratatele de pace şi de a intra în Liga Naţiunilor, state foarte importanţe ale vieţii politice internaţionale, nu putea să asigure o stabilitate reală a lumii după primul război mondial. Tratatele din anii 1919-1920 au schimbat radical harta politică a Europei. Global, pacea de la Versailles, fondată pe principiul naţionalităţilor, a dat o nouă coloratură politică continentului, o hartă a statelor naţionale, care a împlinit numeroasele revendicări de recunoaştere a identităţilor; numărul europenilor aparţinând unor minorităţi aflate pe teritoriul altui stat a scăzut de la circa 60 000 000 în anul 1914, la aproape 25 000 000 în anul 192081. Clauzele Tratatelor de la Versailles (din iunie 1919), SaitGermain-en-Laye (din 10 septembrie 1919), Trianon (4 iunie 1920), Neuilly (27 noiembrie 1919) şi Sèvres (11 august 1920) au creat noua ordine europeană provocând satisfacţie învingătorilor şi puternice resentimente celor învinşi. În aceste condiţii toate forţele politice lucide din Europa au înţeles că refacerea continentului european - puternic marcat de cataclismul războiului - pacea şi stabilitatea sa economică, necesitau un efort comun, o concepţie superioară despre responsabilitatea fiecărei naţiuni în parte şi ale tuturor la un loc. Oamenii de stat europeni au înţeles că aveau la dispoziţie un timp scurt pentru a reface unitatea continentului deoarece perioada de după război a fost una dintre cele mai agitate din punct de vedere social şi politic. Mişcarea de unitate a reunit numeroşi oameni politici, economişti, intelectuali de valoare, publicişti influenţi şi s-a manifestat sub forme diverse: a iniţiativelor guvernamentale sau particulare, oficiale sau subversive, fapt ce a lipsit-o de coordonare pe fondul unui continent, pe drept dominat de spiritul de suveranitate naţională şi a independenţei statale. Predominanţa spiritului naţional era firească pentru naţiuni şi state care şi-au finalizat efortul istoric de construcţie a statului naţional după secole de asuprire străină (cazul polonilor, românilor, cehilor, slovenilor, croaţilor, slovacilor ş. a). Dorinţa firească a popoarelor europene de a trăi liber, în state naţionale, constituia un drept imprescriptibil ce nu putea fi
81

Serge Berstein, Pierre Milza, op. cit., vol. 4, p. 343. 65

pus în discuţie de nici o instanţă internaţională. Din această perspectivă nu suntem de acord cu unii autori care apreciază că declanşarea celui de al IIlea război mondial s-a datorat apariţiei şi afirmării noilor state naţionale din Europa. Mai degrabă se cuvine a fi analizate principiile şi atitudinile impuse de marile puteri în cadrul raporturilor interstatale, imperialismul brutal manifestat de acestea, restricţiile artificiale aplicate în comerţul internaţional care au indus anarhie în relaţiile economice internaţionale, naţionalismul exacerbat şi violent al statelor învinse şi învingătoare. Cert este faptul că pe „bătrânul continent” s-au confruntat în perioada interbelică forţe dintre care, unele, au avut ca suport credinţa în conştiinţa comună a popoarelor europene, dorinţa acestora de a statua forme de asociere politico-economică şi pe alte planuri care să salvgardeze pacea şi civilizaţia Europei de un nou război şi, altele, revanşarde, ostile oricărei forme de unitate europeană, anchilozate în mentalităţi naţionaliste, de tip nociv, care au favorizat accesul la putere a tuturor formelor de totalitarism (fascism , nazism, comunism). Susţinătorii unificării politice a Europei, adepţi ai democraţiei şi liberalismului, au considerat că fondul comun de valori, reînnoirea unităţii culturale a continentului şi crearea unei uniuni politice şi economice a continentului pot salva pacea şi unitatea lumii europene. Deşi statele europene deveneau tot mai independente economic şi îşi deschideau pieţe în toată lumea, ele continuau să formeze compartimente politice ermetice, pentru că în ansamblu, ideea de Europa unită era dominată de ideea naţională. Doctrina suveranităţii naţionale a fost utilizată de o dreaptă politică, virulent naţional - populistă, în scopul devierii şi anihilării mişcării liberal democratice. Opinia publică europeană a început, mai ales după afirmarea regimurilor totalitare în Ungaria, Italia şi Germania, să accepte hipernaţionalismul, care a degenerat rapid în dogma statului naţional-suveran etern şi absolut, răspunzător în faţa nimănui şi de nimic altceva decât de vocaţia sa expansionistă şi hegemonică82. Acest scurt tablou al confruntării dintre forţele care sprijineau ideea unităţii europene şi forţele imperialiste, totalitare, evidenţiază dificultăţile pe care le-au avut de întâmpinat ţările europene, în perioada postbelică, în efortul lor de a-şi asigura pacea şi cooperarea şi explică într-un fel şi eşecul, pentru o bună bucată de timp a acestui efort. 4.2 Proiecte privind unitatea europeană. La sfârşitul războiului din anii 1914-1918, opinia publică din numeroase ţări europene era preocupată de crearea unei organizaţii internaţionale care să aibă largi competenţe în menţinerea păcii.
Ştefan Delureanu, Geneza Europei comunitare. Mesajul democraţiei de inspiraţie creştină, Editura Paidea, Bucureşti, 1999, p. 21.
82

66

Organizaţiile pacifiste s-au întâlnit la Londra în zilele de 10-13 martie 1919 şi s-au constituit în Uniunea Internaţională a Asociaţilor pentru Societatea Naţiunilor. Scopul declarat al acestei asociaţii a fost de a asigura un consens cât mai larg al statelor asupra principiilor ce urmau a fi aşezate la baza Societăţii Naţiunilor83, organizaţie internaţională care avea drept scop sprijinirea colaborării între state şi apărarea păcii. Începând cu 18 ianuarie 1919 s-a trecut la elaborarea proiectului de creare a Societăţii Naţiunilor Unite. În timpul discuţiilor s-au conturat două concepţii opuse referitoare la caracterul sancţiunilor ce trebuiau să fie aplicate de către Consiliul Naţiunilor Unite. Marea Britanie şi Statele Unite considerau că opinia publică şi forţa morală erau suficiente pentru eliminarea conflictelor internaţionale. Franţa a propus aplicarea de măsuri coercitive împotriva statelor agresoare, ceea ce presupunea şi crearea unei armate internaţionale. În final s-a adoptat o soluţie de compromis între cele două concepţii. La 14 februarie Proiectul Societăţii Naţiunilor Unite a fost înaintat Conferinţei Păcii, iar la 28 aprilie 1919, delegaţiile de la Conferinţa de Pace au votat Pactul Societăţii Naţiunilor. Societatea Naţiunilor a fost formată iniţial din 26 de state, 4 dominioane şi India, ulterior au mai fost admise 13 state neutre. Nu au fost admise statele învinse, Uniunea Sovietică a fost marginalizată, iar Statele Unite au refuzat să intre. Principalele organe ale Societăţii Naţiunilor au fost: Adunarea, Consiliul şi Secretariatul care avea caracter permanent. Pe lângă Societatea Naţiunilor au mai funcţionat ca instituţii distincte, dar strâns legate de ea, Organizaţia Internaţională a Muncii, şi Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională. Adunarea Societăţii Naţiunilor era forul suprem şi se compunea din reprezentanţii tuturor statelor membre, câte trei reprezentanţi pentru fiecare stat ce reprezentau un singur vot în adunare. Adunarea era abilitată să se ocupe de orice problemă care intra în sfera de activitate a societăţii. Hotărârile se luau prin vot unanim şi sesiunile adunării aveau loc o dată pe an. Consiliul reprezenta organul executiv al Societăţii Naţiunilor şi era alcătuit din membrii permanenţi: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia şi din alţi 4 reprezentanţi aleşi de către Adunarea europeană. Secretariatul general al Societăţii Naţiunilor era alcătuit din secretarul general, numit de către Adunarea europeană şi din personalul necesar pentru exercitarea atribuţiilor.
Petre Bărbulescu, România la Societatea Naţiunilor Unite, Editura Politică, Bucureşti, 1975, p. 19.
83

67

Adunarea Naţiunilor Unite îşi desfăşura lucrările sesiunilor anuale în cadrul comisiilor sale. Acestea erau în număr de 6 după cum urmează: - comisia nr. 1 pentru chestiuni constituţionale; - comisia nr. 2 pentru organizarea tehnică; - comisia nr. 3 Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională; - comisia nr. 4 pentru organizarea Secretariatului şi finanţarea Societăţii; - comisia nr. 5 pentru admiterea noilor membri; - comisia nr. 6 pentru mandate, armamente, arme economice84 Toate tratatele de pace adoptate la Versailles includeau în prima lor parte Pactul Societăţii Naţiunilor (art. 1-26), cu anexa membrilor fondatori ai Societăţilor Naţiunilor semnatare ale Tratatului de Pace, care la 26 aprilie 1919 au aprobat acest Pact. O analiză a principalelor articole ale Pactului Societăţilor Naţiunilor evidenţiază faptul că respectiva organizaţie nu putea să aibă o eficienţă reală, ceea ce marca posibilitatea reală redusă de soluţionare a cazurilor de forţă majoră. Sancţiunile economice reprezentau în mod concret, riposta minimă pe care Societatea Naţiunilor o putea lua faţă de statele agresoare. Sancţiunile militare şi politice erau inoperante. Având în vedere punctele slabe din activitatea Societăţii Naţiunilor, unii oameni politici precum Eduard Herriot, au propus la cea de a 5-a sesiune a Adunării Societăţii Naţiunilor din septembrie 1924, stabilirea unui sistem de reglementări a conflictelor internaţionale prin arbitrajul Societăţii Naţiunilor. Proiectul nu a fost acceptat deşi a fost cunoscut sub denumirea de Protocolul de la Geneva din 2 octombrie 1924. Principiul fundamental al Protocolului postula că nici un stat nu-şi poate face dreptate singur, războiul fiind considerat şi calificat ca o crima internaţională, adică era scos în afara legii În esenţă, clauzele Protocolului precizau ca obligatorie procedura paşnică de rezolvare a conflictelor internaţionale, calificau agresorul, impuneau sancţiunile şi permiteau statelor să stabilească un program de reducere a înarmărilor. Abia în anul 1928, aceste idei generoase se vor concretiza în Tratatul de la Paris (28 august 1928) de renunţare la război ca instrument al politicii naţionale, România devenind parte la acest tratat la 21 martie 1929. Societatea Naţiunilor a fost confruntată în tot timpul existenţei sale cu cele două probleme capitale ale perioadei interbelice: dezarmarea şi securitatea. În acest sens au fost create grupări regionale precum: Mica Înţelegere (formată în anul 1922 din: România, Cehoslovacia şi Iugoslavia), Antanta Balcanică (formată în anul 1934 din: România, Turcia, Grecia şi Iugoslavia) şi Antanta Baltică (1934 formată din următoarele
Petre Bărbulescu, România la Societatea Naţiunilor Unite, Editura Politică, Bucureşti, p. 33.
84

68

La mijlocul deceniului al treilea al secolului trecut. În anul 1926 a fost înfiinţat un „Comitet franco-german de informaţie şi documentare”86 şi au fost elaborate şi alte proiecte de unificare europeană. vol. care reunea principalele ţări producătoare de oţel din Europa continentală. Astfel a luat fiinţă o altă organizaţie. În anul 1926 s-a semnat un Acord Internaţional al oţelului. Casa Editorială Demiurg. Societatea Naţiunilor a favorizat procesul de unificare europeană şi a însemnat o mare experienţă pe drumul parcurs de către statele europene pentru realizarea unui sistem de relaţii interstatale bazate pe principiul dreptului. Această organizaţie a desfăşurat o intensă activitate pentru dezvoltarea înţelegerii şi cooperării internaţionale. Pierre Milza. a stabilit garantarea reciprocă a frontierelor franco-germane şi germano-belgiene rezultate prin sistemul de tratate de la Versailles. op. În acelaşi an s-a întemeiat la Geneva Asociaţia pentru Cooperare Europeană cu reprezentanţe permanente la Paris. prefigura o destindere reală a atmosferei politice europene. având ca principale direcţii colaborarea cu Societatea Naţiunilor şi cu Marea Britanie. În pofida limitelor sale. s-a realizat o uşoară apropiere de foştii adversari. Italia şi Japonia. dar mai ales cele europene. Lituania şi Estonia).state: Letonia. Societatea Naţiunilor a fost un instrument prin care statele lumii. Berlin şi Londra. Anglia. În acei ani de prosperitate (1924-1929) au fost proiectate şi alte structuri organizaţionale menite să promoveze o mai bună cunoaştere şi apropiere între foştii adversari. cit. p. urmată de intrarea Germaniei în Societatea Naţiunilor şi de admiterea sa ca cel de al 5-lea membru al Consiliului. 57. au încercat să apere sistemul socio-politic creat în urma păcii de la Versailles. V. 86 Serge Berstein. Refuzul Germaniei de a recunoaşte hotărârile de la Versailles privitoare şi pentru frontierele sale estice a provocat o mare nelinişte în cancelariile europene. aceste organizaţii regionale reprezentau etape în procesul de realizare a unităţii politice europene. Reconcilierea francogermană. S-a evidenţiat cu acest prilej că marile puteri europene utilizau Societatea Naţiunilor ca pe un instrument menit a promova propriile lor interese în detrimentul ţărilor mici şi mijlocii85. Europa în derivă. Marii Britanii şi Belgiei. Formate din state membre ale Societăţii Naţiunilor. p. Pactul semnat cu acest prilej. În anul 1925 a avut loc Conferinţa de la Lucarno.. 62-67. Italiei. Iaşi. 85 69 . Ion Ciupercă. pe picior de egalitate cu Franţa. la care s-au întâlnit reprezentanţii Franţei. 2001. Germaniei. Uniunea Vamală Europeană care a grupat aderenţii unui proiect ce Emilian Bold. denumit Tratatul de la Lucarno. Reconcilierea din domeniul politic a fost urmată de cea din domeniul economic şi din alte domenii.

În opinia lui Aristide Briand „chestiunea Europei federalizate” presupunea o „solidaritate necesară între europeni. Anii 19271930 au consemnat prima tentativă interbelică de a muta campania pentru unitate europeană la nivelul negocierilor interguvernamentale.. Om politic francez. Acest Memorandum prevedea constituirea unei Asociaţii Europene formată prin asocierea statelor continentului. Aristide Briand (1862-1832). 21. afirma cu prudenţă A. Argumentul hotărâtor adus în analiză de către diplomatul francez a fost acela că în faţa pericolelor şi a crizelor tot mai grave care ameninţau Europa. Iniţiativa a aparţinut ministrului de externe francez. A. Briand şi i-a cerut acestuia să-şi clarifice ideile într-un proiect de federalizare care să fie supus analizei guvernelor naţionale. Adunarea Societăţii Naţiunilor nu a respins proiectul lui A. 87 88 70 . op. Briand a prezentat Memorandum-ul său asupra organizării uniunii federale europene. La 5 septembrie 1929. Briand. 55. rivalitatea franco-italiană în Balcani şi în zona danubiană constituiau germenii unor viitoare crize şi conflicte în Europa.considera că o uniune vamală şi economică europeană era proiectul cel mai urgent şi posibil de realizat87. Conferinţa Europeană – organism director şi reprezentativ. cit. de manieră să împiedice războiul” fără „a încălca principiile suveranităţii şi independenţei”89. op. statele acesteia trebuiau să se unească într-o structură federativă pentru a diminua neînţelegerile. de 11 ori Preşedinte al Consiliului de Miniştri. care aveau un număr mic de membri. „de o simplă apropiere economică şi politică” care asigura un „fel de legătură federală”90. p. Partizan al reconcilierii cu Germania. criza internă din Iugoslavia. 89 Faust Brădescu. Laureat al premiului Nobel pentru pace. izolarea Uniunii Sovietice. Ministru de externe al Franţei. p. Aristide Briand a expus în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor un proiect de uniune europeană având acordul guvernului francez.cit. Ştefan Delureanu. exportul revoluţiei comuniste hotărâtă de Komintern. Aristide Briand88. agresivitatea revizionismului maghiar şi bulgar. ascensiunea la putere a regimului fascist în Italia. Era nevoie. Mesajul pe care l-au transmis contemporanilor era convingerea că „realizarea Statelor Unite ale Europei” constituia o necesitate vitală pentru a preveni războiul şi pentru a salva identitatea Europei de „bolşevism” şi „americanism”. nu a fost lipsită de importanţă. 90 Ibidem. Acordul sovietogerman din anul 1926 şi colaborarea militară clandestină dintre cele două state. Acţiunea acestor organizaţii. Structura federalistă creată ar fi trebuit să dispună de următoarele organisme de conducere: 1. Argumentele aduse în sprijinul propunerii sale au avut în vedere numeroasele impasuri în care s-a aflat Societatea Naţiunilor pe parcursul deceniului 1920-1930. La 1 mai 1930. susţinător al Societăţilor Naţiunilor.

spunea: „Această încercare de federalizare vine prea târziu sau prea devreme. Prea târziu pentru că ne aflăm la sfârşitul euforiei europene. dominată de ideea suveranităţii şi obsesia frontierelor. am fi putut reuşi punerea bazelor Uniunii europenilor. 3. proiectul a fost atacabil în instrumentele sale organizatorice şi în unele ţeluri ascunse. Prea devreme. op. a remarcat faptul că ideile acestuia au fost interpretate greşit şi tendenţios de către 91 92 Emilan Bold. p. dar respectând independenţa statelor. 72. Dacă propunerea ar fi fost făcută imediat după Lucarno. în timp ce România a dat un răspuns prudent. precum şi cea a egalităţii în luarea deciziilor.. Doar Iugoslavia a dat un răspuns favorabil. 20 de ani de tensiune diplomatică. au demonstrat o anumită lipsă de înţelegere din parte majorităţii miniştrilor şi diplomaţilor vremii. Memorandum-ul asupra uniunii europene şi proiectul de organizare pe care îl conţinea au fost respinse de 15 state europene. Anglia şi Spania l-au contestat pentru că reprezenta o cale de a „îngheţa” statutul internaţional al unor state şi a frontierelor acestora. Nicolae Titulescu. pentru că Europa nu este încă conştientă de groaznicele consecinţe ale crizei economice mondiale”92. Tribunalul Proiectul Briand încerca să găsească mijloace pentru ameliorarea crizei economice şi insista asupra necesităţii de a subordona problemele politice celor economice. 1966. Edward Beneş. Chiar dacă susţinea ideile generoase ale apărării şi menţinerii păcii. Secretariatul 4. p. Italia. Din punct de vedere economic se consideră că solidaritatea guvernelor ar putea înfăptui o piaţă comună şi o politică vamală adecvată acestei pieţe. aceasta fiind cel mai nevralgic aspect al oricărui proiect federal. analizând proiectul lui A. când s-au creat Piaţa Comună şi Uniunea Europeană. Ion Ciupercă. preşedintele Cehoslovaciei. Briand. Faptul că nu a fost lipsit de carenţe a constituit unul dintre factorii care au determinat reacţia de respingere a acestui proiect. totuşi. Comitetul Politic permanent – organism de studiu şi de acţiune.2. iar intenţia Franţei de a conduce această organizaţie nu a putut fi ascunsă91. cit. 106-107. Aristide Briand a evitat să includă în principiile de bază ale uniunii federale europene problema suveranităţii. Norvegia şi Ţările de Jos au apreciat caracterul proiectului ca fiind „supranaţional”. Bucureşti. Reacţiile guvernamentale. În acest sens. Comitetul politic preconizat a fi conducător leza. 71 . după ce au primit şi analizat Memorandum-ul lui Briand. Nu este greu de observat că unele propuneri de atunci s-au materializat după cel de al doilea război mondial. Portugalia. Géneviéve Tabouis. El a preconizat o federalizare fondată pe ideea uniunii. scoţând din viitoarea comunitate URSS şi Turcia. suveranitatea statelor.

În anul 1938. Mica Înţelegere. Proiectul de uniune europeană elaborat de Aristide Briant a rămas în arhive. practic un cordon economic format din statele din centru continentului şi din bazinul Dunării. În realitate. conceptul Lebensraum avea în vedere un spaţiu economic complementar. 1967. Respingerea Memorandum-ului propus de către A. Prin formularea obiectivelor sale externe esenţiale – realizarea unei Grossdeutschland (Germania Mare) şi obţinerea unui Lebensraum (spaţiu vital). a Austriei. Editura Ştiinţifică. Materializarea acestor obiective a însemnat anexarea Austriei. 93 94 Nicolae Titulescu. Eliza Campus. În doctrina economică a partidului naţional-socialist. avea drept obiectiv distrugerea sistemului de tratate de la Versailles. p.ul includea teritoriul Germaniei. Uniunea economică danubiană nu dădea nici o garanţie în ceea ce privea menţinerea statu-quo-ului şi păstrarea suveranităţii statelor componente. ceea ce a dus la o respingere categorică din partea statelor din zonă a acestui proiect94. Între anii 1930-1940 au fost elaborate mai multe proiecte care vizau realizarea unor organizaţii zonale. Lumea europeană încă nu era pregătită pentru uniune. primul ministru ceh.mulţi diplomaţi şi analişti. Germania cerea ca dominaţia sa asupra acestui spaţiu să fie considerată ca fiind „legală” şi excludea intervenţia unei alte mari puteri95. 97 şi urm. Discursuri. Autorul exprima convingerea că statele dunărene aveau capacitatea de a se reface prin forţe proprii. Germania a reluat tema geopolitică clasică germană Mitteleuropa. destrămarea Cehoslovaciei. care urma să reunească toate ţările riverane Dunării. se urmărea consolidarea influenţei franceze în zonă. 1968. Politica externă a Germaniei. Cehia şi Moravia. Iugoslavia şi România. Acesta a propus şi a reuşit crearea în cadrul Societăţii Naţiunilor a unei Comisii de studiu pentru uniunea europeană. dar ideile sale merită atenţie şi astăzi. 361. din care urmau să facă parte Austria. dar el venea în conflict cu viziunea Germaniei privind „Mitteleuropa”. 72 . Ungaria. Eşecul nu l-a demobilizat pe A. Editura Ştiinţifică. La 4 martie 1932. Grossdeutschland. Planul răspundea unei mai vechi tendinţe de realizare a unităţii ţărilor dunărene. care urmau a fi dependente economic şi politic de Berlin. parte de vest a Poloniei. Bucureşti. expusă de cancelarul Adolf Hitler în lucrarea Mein Kampf. Briand. Bucureşti. scopul creării organizaţiei zonale respective a fost atenuarea crizei economice. p. În opinia autorului. André Tardien a propus crearea Uniunii economice danubiene. Briand a avut cauze multiple ce nu trebuie cantonate numai la problema naţionalistă. Diplomatul român a sesizat şi accentuat faptul că Memorandum-ul Briand urmărea ca obiectiv imediat rezolvarea crizei economice şi nu a pus niciodată problema ca Europa „să fie contopită întrun singur stat”93. Milan Hodza a lansat aşa-numitul Plan danubian.

destrămarea organizaţiilor regionale precum Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică. 43. Înţelegerea Balcanică şi Antanta Baltică. având la bază fie principiul federalismului. a constituit-o Memorandum-ul Briand. Securitatea colectivă şi ideea unei federaţii a statelor europene au găsit în filozoful şi politologul englez. Einaudi considera că o sarcină imperativă pentru popoarele europene era crearea Statului federal pe continent. 100. toate acestea fiind etape care au pregătit cel de al doilea război mondial. Luigi Einaudi a publicat în „Corriere della Sera”. 2001. după cum s-a arătat. Elitele politice şi intelectuale au exprimat o preocupare continuă pentru realizarea ideii de uniune europeană. acesta având o armată. din iniţiativa particulară. o construcţie menită eşecului.atacarea şi dezmembrarea Poloniei şi a Iugoslaviei. Ploieşti. În anul 1924 a creat organizaţia Uniunea Pan-Europeană în care a reuşit să atragă un număr impresionant de personalităţi. p. Încercarea cea mai importantă din punct de vedere politic. 1939-1947. 96 Ion Gheorghe Bărbulescu. Alături de acesta se pot enumera ca reuşite cu caracter regional Mica Înţelegere. În realitate a fost un imperiu camuflat. slăbiciunile regimurilor democratice. înţeleasă ca fiind singura „cale de alungare a experienţei tragice la care a dus ura de tip naţionalist”96. 2001. politicieni. Bucureşti. contele de Coudenhove-Kalergi un pasionat adept. p. în pofida declaraţiilor pacifiste ale cancelarului german. în anul 1918.aprofundare şi extindere – de la Comunităţile Europene la Comunitatea Europeană. 95 73 . fie principiul forţei. Aceste preocupări s-au materializat prin înfiinţarea. Amploarea crizei economice şi activarea excesivă a rivalităţilor politice. Construcţia politică realizată de Adolf Hitler între anii 1938-1941. Editura Trei. s-a făcut prin forţă şi presiune. României şi Bulgariei. Editura Printeuro. În acelaşi an a fost publicată cartea Federazione Europea o Lega della nazione? în care autorii Attila Cabiatti şi Giovanni Agnelli au expus cu precizie şi au susţinut cu argumente necesitatea unificării europene pe baza principiului federalist. o serie de articole în care a criticat concepţia politică de asociere care a stat la baza înfiinţării Societăţilor Naţiunilor. a numeroase asociaţii şi publicaţii care promovau concepţia paneuropeană şi difuzau tezele lor federaliste. filosofi Gavriil Preda. Uniunea Europeană . Importanţa strategică a petrolului românesc. la scară mai mică sau mai mare. Astfel de asociaţii au fiinţat în întreaga perioada interbelică precum şi în timpul celui de al doilea război mondial. guvern şi sistem fiscal propriu. Se poate observa că în perioada interbelică au fost lansate diverse proiecte de unificare europeană. dominaţia politică şi economică a Ungariei. au netezit calea spre putere a regimurilor totalitare.

şi scriitori. cit. op. au considerat suveranitatea naţională drept principală cauză a războiului şi propuneau realizarea unei uniuni a democraţiilor. dar nu un plan politic al unei federaţii de state. Julien Benda (Discurs către Naţiunea Europeană – 1933) ş. se vor regăsi după cel de al doilea război mondial în ideile care au stat la baza reconstrucţiei europene. 1935). Lionell Robins (Economic Planing and International Order 97 Faust Bădescu. contele de Coudenhove-Kalergi a publicat faimoasa carte Pan – Europa care a suscitat un viu interes prin claritatea ideilor. Joules Romain. Extremul Orient şi Europa97. a. idealismul susţinut. cât şi ale Estului. confirmate de evoluţiile politico-economice şi militare ale secolului al XX-lea.. Salvarea Europei în faţa acestui dublu pericol nu se găsea decât în încercarea de a realiza o unitate politico-economică. Commonwealth-ul britanic. Autorul pan – europenismului susţinea că viitorul omenirii va consemna apariţia a şase gigantice unităţi politico-economice: America de Nord. o parte. Ideea federaţiei europene a fost susţinută şi de lucrările altor adepţi idealişti precum: contele Carlo Sforzza (a publicat în anul 1929 cartea Statele Unite ale Europei). 60-62. Bertrand de Jouvenal (cu lucrarea Spre Statele Unite ale Europei – 1930). Există o anumită contradicţie între ideile enunţate. În anul 1923. în general. Astfel de concluzii rezultă din lucrările lui Henry Noel Brailsford (A League of Nation. capabilă să anihileze tendinţele expansioniste atât ale Vestului. au fost. în sensul că pe de o parte se critica suveranitatea dar totodată nu se admitea nici o lezare a suveranităţii britanice. 74 . În cele trei congrese internaţionale organizate de Uniunea Pan – Europeană la Viena. În spaţiul politic şi cultural britanic din perioada interbelică au fost publicate multe lucrări pe teme federalizării Europei. Federalizarea europeană se impunea. America de Sud. În lucrările publicate au fost elaborate concepţii economice. p. precum şi subtila capacitate de înţelegere a tendinţelor majore de transformare a lumii. din cauze multiple. arăta contele Coudenhove-Kalergi. Remarcabila sa forţă de analiză şi de prospecţiune a viitorului. politice. Berlin şi Bâle. Europa era supusă unei duble presiuni: una net economică (cea americană) şi una periculoasă ideologic (cea sovietică). principii şi concepte dintre care. în mare măsură. Principalul motiv era însă apariţia a două mari construcţii politico-economice în apropierea spaţiului european: Statele Unite ale Americii şi blocul sovietic (Uniunea Sovietică). participanţii au discutat o serie de probleme de importanţă continentală. Aceste lucrări. convingerea privind necesitate ideii federaliste şi profetismul său.

dar şi un program politic de depăşirea a stadiului de stat – naţiune. În anul 1939. să garanteze anumite drepturi civile în statele membre.E. în 1939. Cu şcoala britanică federalismul a câştigat nu doar un important suport teoretic prin rigoarea metodelor de analiză a stărilor din Europa.a. Propunerea lui W.şi The Economic Causes of War – 1936) şi Ivor Jennings (The Idea of a United State of Europa – 1938). Altiera Spinelli şi Ernesto Rossi au redactat. După începerea războiului. a constat în trecerea de la simpla declaraţie de principii la declaraţia de principii însoţită de un program imediat de acţiune. organizaţie care şi-a propus studierea şi promovarea federalismului.M. În anii celui de al doilea război mondial. Economic Aspect of Federation de Lionell Robins. Charles Kimber. Peace by Federation de Wiliam Beveridge. competenţe federale în domeniile apărării. afacerilor externe şi economic. să organizeze alegeri federale libere. un document intitulat Pentru o Europă liberă şi unită – proiect de manifest. Churchill adresată Franţei de a se uni cu Marea Britanie. Schimbarea majoră pe care a aduso Manifestul de la Vantotene faţă de toate proiectele precedente privind uniunea europeană. În momentul elaborării şi lansării documentului citat. Europa se afla într-o profundă criză datorată războiului mondial care constituia o tragică realitate. The Philosophy of Federalism de C. Germania şi ţările Beneluxului. Socialism and Federation de Barbara Wootman ş. Joad. se consideră că a fost inspirată de acest tip de gândire federalistă europeană. Franţa. în primăvara anului 1940. devenit ulterior Federal Union Research Institute. Au iniţiat publicarea săptămânalului Federal Union News şi au creat un departament de cercetare la Oxford. Viitoarea federaţie trebuia să aibă: un organ legislativ cu două Camere. Patric Ransome şi Derek Rawnsley au înfiinţat Federal Union. 75 . Dintre aceste se remarcă Federal Europe în care Ronald Wiliam Gordon Mackay a elaborat şi publicat primul proiect al unei constituţii europene. în anul 1941. să aibă o constituţie. un organ executiv responsabil în faţa acestuia. Federal Union Research Institute a difuzat o serie de cercetări care prefigurau constituirea unei viitoare federaţii postbelice formate din Marea Britanie. au fost publicate o serie de lucrări care au analizat aspecte privind viitoarea federaţie europeană. Alternativa primordială postbelică era eliminarea cauzelor războiului şi reformarea societăţii printr-o mutaţie radicală instituţională. cunoscut ulterior sub numele de Manifestul de la Ventotene (după numele insulei unde a fost redactat) şi care reprezintă un moment de schimbare esenţială a gândirii federaliste europene. La activitatea acestei organizaţii au luat parte multe personalităţi ale vieţii academice şi politice.

faţă de noua formă politică propusă într-o lume cu tendinţe atât de discordante cum era lumea europeană a vremii. Europa s-a îndreptat. o mişcare coerentă. p. datorită politicii promovate de marile puteri. a fost reticenţa. cit. lucid. În prima jumătate a secolului al XX-lea nu a existat. mai mult. aproape maladivă. de răni necicatrizate. Ceea ce se detaşează în raportul dintre utopicii ideilor pan – europene şi contemporanii lor. A fost necesară această cumplită experienţă a omenirii pentru a se accepta modificarea structurală a gândirii sale politice? Nu credem că a fost necesară. în raport cu realitatea politică existentă. soluţii concrete pe calea unităţii continentului – Uniunea Europeană fiind rezultatul acestui proces complex de evoluţie.respectiv prin trecerea de la statul – naţiune suveran la federaţia europeană. de mândrie naţională. Manifestul de la Vantotene a fost considerat ca cel mai incisiv şi original document al gândirii politice contemporane. marcată de tradiţie. 31 – 32. la nivelul continental. a celor din urmă. cu perspectivă irelevantă. care să acţioneze pentru unificarea europeană. în care personalitatea fiecărei naţiuni este mai reliefată şi autonomă ca oriunde în lume. coerent şi ferm privind organizarea Europei postbelice98. ca instrument de pace şi libertate. dar războiul cu efectele sale dezastruoase a avut printre consecinţe: maturizarea treptată a ideii de reconstrucţie europeană pe principiul unităţii. spre cel de al doilea război mondial ce va avea consecinţe nebănuite în acel moment. organizată. de ambiţii nesăbuite. acceptarea unei formule politice de tip federalist a întâlnit piedici infinite. cu un discurs programatic. 98 Ştefan Delureanu. renaşterea spiritului federalist şi. Lipsită de soluţii viabile la crizele care o măcinau. ei fiind consideraţi nişte himerici a căror gândire a fost percepută ca o utopie. op. 76 . Adepţii ideii de uniune europeană au acţionat izolat.

Caracterizarea acestui secol. În acest secol. Albania. Tot în acest secol s-au desfăşurat peste 250 de conflicte regionale în toate colţurile lumii. belgiană.1 Scurtă privire asupra secolului al XX-lea Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai zbuciumate din istoria omenirii şi. Scriitorul englez Wiliam Golding. laureat al premiului Nobel. O altă caracteristică definitorie a secolului al XX-lea o reprezintă confruntarea dintre două tipuri de regimuri opuse: regimul politic democratic şi regimul politic dictatorial. mai ales după anii '60. franceză. olandeză portugheză. austro-ungar (în anul 1918). Asia. societatea omenească nu a cunoscut atâta moarte şi distrugere într-un singur secol. anul 1991. Istoria politică a consemnat prăbuşirea a patru mari imperii în primele decenii ale secolului. Fără îndoială. Lituania. Letonia. datorită eliberării popoarelor din Africa. în perioada 1949 – 1991). Austria. Iugoslavia etc. Grecia. iar după anii ’60. America de Sud şi Oceania de sub ocupaţia colonială (engleză. create prin forţă şi asuprire. După primul război mondial s-au prăbuşit imperiile: ţarist (în anul 1917). evidenţierea trăsăturilor sale esenţiale. o simplă însumare a numărului războaielor şi conflictelor precum şi a victimelor provocate de acestea. Muzicianul Yehudi Menuhin a afirmat că a fost secolul care „a trezit cele mai mari speranţe concepute vreodată de omenire şi a distrus toate iluziile şi idealurile”. dar şi revoluţii pentru mai bine. ne arată că niciodată. constituie o încercare deosebit de riscantă Realitatea secolului al XX-lea a îngemănat în egală măsură unele dintre cele mai cumplite evenimente prin care a trecut umanitatea. istoria contemporană a înregistrat apariţia a peste 100 de noi state pe harta politică a lumii. iar progresul ştiinţei a fost extraordinar. România. omenirea a cunoscut trei războaie mondiale: două războaie calde (primul război mondial 1914 – 1918 şi al doilea război mondial 1939 – 1945) şi un război rece (care a durat 42 de ani. Cehoslovacia. Bulgaria. Ca urmare a dispariţiei celor trei construcţii statale multinaţionale.). imperiul german (în anul 1918) şi otoman (în anul 1920). el a început o dată cu primul război mondial şi s-a terminat o dată cu încheierea războiului rece. l-a considerat „cel mai violent secol din istoria omenirii”. Finlanda. spaniolă etc.Capitolul 5 ISTORIA RĂZBOIULUI RECE 5. s-au format statele naţionale şi şi-au desăvârşit construcţia statală ţările din centru şi din estul Europei (Polonia. După cel de al doilea război mondial. în evoluţia ei. ca delimitare istorică. Estonia. prăbuşirea sistemului colonial mondial. 77 .

regimul nazist condus de Adolf Hitler). 99 78 . Italia (în anul 1924. Coreea de Nord. fascist sau nazist) au dispărut de pe scena istoriei după cel de al doilea război mondial. precum şi a „exportului de revoluţie comunistă”99. Iugoslavia. formarea şi existenţa în anumite etape istorice. Mongolia şi Vietnam. în Asia: China. regimuri politice de orientare comunistă s-au instalat în centrul şi în estul Europei: Germania de Est. apoi regim de factură personală). În confruntarea dintre democraţie şi totalitarism (fie de stânga sau de dreapta). În prezent. când s-a înregistrat destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. ţara fondatoare a acestui tip de regim politic. Regimurile politice totalitare de dreapta (hortist. precum şi în America Centrală: Cuba. Iugoslavia. regimul fascist într-o primă fază. Mongolia. Regimul politic totalitar de orientare comunistă s-a instalat pentru prima dată în istoria lumii în Rusia. Germania (în anul 1933. Franţa.Regimul politic democrat a avut ca principali piloni de rezistenţă: SUA. Germania de Est. fiind supuse unor profunde transformări. condusă şi finanţată de către URSS în alte ţări ale lumii şi care a avut drept scop aducerea la putere în aceste state a unor regimuri de orientare comunistă. acest tip de regim politic a fost legiferat şi a dăinuit în această ţară până în anul 1991. regimul fascist condus de B. Ungaria. Vietnam şi Cuba. Musollini). Experienţa istorică a secolului al XX-lea relevă o altă caracteristică a acestuia şi anume. Regimurile politice totalitare comuniste din Europa şi-au încetat existenţa în urma imploziei sistemului comunist din anul 1989 (comunismul s-a prăbuşit succesiv în Polonia. ca urmare a intrării în sfera de influenţă sovietică a unor state. victoria a aparţinut regimului democratic. Regimurile politice totalitare de dreapta s-au instalat la putere în Ungaria (în anul 1920 regimul hortist. Cehoslovacia. Albania. regimuri politice de tip comunist mai dăinuiesc în China. Lenin din anul 1917. Cehoslovacia. Bulgaria. I. Marea Britanie. După crearea Uniunii Sovietice în anul 1922. Regimurile politice de tip dictatorial au cunoscut mai multe forme de manifestare: de orientare comunistă. Polonia. cunoscută în istorie sub numele de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Albania. Ungaria. în urma revoluţiei comuniste condusă de V. Existenţa acestora a avut „Exportul de revoluţie” reprezintă o expresie ce a definit mişcarea subversivă de orientare comunistă care a fost organizată. În anul 1991 sistemul politic comunist s-a prăbuşit şi în Uniunea Sovietică. de tip fascist). Australia etc. ţările nordice. de orientare fascistă. România. de orientare nazistă. Spania (în anul 1939. Coreea de Nord. După cel de al doilea război mondial. Bulgaria şi România). Canada. a unor puternice alianţe şi coaliţii politico-militare opuse. dictaturi personale etc.

astfel se explică aderarea României şi a Italiei la Antanta în timpul primului război mondial. Franţa. 1996. Cele două coaliţii militare au aruncat Europa. Privire istorică. la 7 decembrie 1941. La 22 iunie 1941. armatele germane au atacat U. Antanta a luat fiinţă în anul 1907 prin aderarea la această coaliţie militară a Franţei. Austro . şi Uniunea Sovietică a devenit aliatul firesc al Marii Britanii. Italia. Aceste state au declanşat cel de al doilea război mondial prin atacarea Poloniei la 1 septembrie 1939 de către Germania. Primul război mondial a fost purtat între Puterile Centrale şi Antanta.R. Bulgaria şi România. viziunilor diferite privind organizarea lumii postbelice şi împărţirii sferelor de influenţă. Belgia.A101.S. 179. economice şi militare ale statelor membre. Alianţa franco-engleză. 101 Constantin Olteanu. în august 1914. adversara Axei. ambele state au adoptat o poziţie de neutralitate. ambele aderând la Antanta100. Canada. Norvegia. Portugalia şi S. Editura Fundaţiei „România de Mâine”. a fost înfrântă în iunie 1940 prin ocuparea Franţei de către armatele germane. şi apariţia. s-a constituit Coaliţia Naţiunilor Unite.drept scop realizarea unor interese politice. Islanda. prin semnarea actului constitutiv de către miniştri de externe a celor 12 state fondatoare: Anglia. Coaliţia Axei a fost formată în anul 1939 din Germania. cunoscut sub denumirea generică de primul război mondial. între puterile învingătoare. Bucureşti. Danemarca. Italia şi România au intrat mai târziu în conflict. 100 79 . a întreţinut starea conflictuală dintre ţările lumii şi a făcut posibilă declanşarea şi desfăşurarea celor două războaie mondiale. Uniunea Sovietică şi Statele Unite. scopurilor particulare urmărite de fiecare putere învingătoare. p. Cel de al doilea război mondial a fost provocat de polarizarea puterilor lumii în două mari coaliţii politico-militare. Ulterior au intrat în acest bloc militar: Italia. Imperiul otoman. Coaliţia Puterilor centrale (Tripla Alianţă) a luat naştere în anul 1882. fiind formată din: Germania.S. într-un conflict generalizat care va cuprinde ulterior lumea. Italia şi Japonia. Imperiul austro-ungar. La 4 aprilie 1949 a luat naştere Organizaţia Atlanticului de Nord.Ungaria a atacat Serbia în 1914 şi.U. prima în 1915. întrucât clauzele acordurilor nu le obligau să intervină în război. Cunoscută sub Acordurile prin care România şi Italia au aderat la Tripla Înţelegere aveau clauze strict defensive. iar a doua în 1916. După intrarea în război a Statelor Unite. Coaliţii politico-militare. Olanda. Marea Britanie a rămas singurul adversar al Axei în perioada iunie 1940 – iunie 1941. Sfârşitul celui de al doilea război mondial a consemnat capitularea puterilor Axei. formată din Marea Britanie. Rusiei şi a Marii Britanii. Luxemburg. a unor puternice disensiuni şi stări de suspiciune datorate: deosebirilor de regim politic.

Poloniei. Ulterior la N. stări atât de specifice războiului rece. a fost secolul progresului. România şi originile războiului rece.numele de N. definit drept un conflict început fără declaraţie de război şi încheiat fără un tratat de pace103. Germaniei de Est. României. Experienţa istorică a secolului al XX-lea a demonstrat că problemele complexe cu care s-au confruntat statele europene în acest interval de timp nu au putut fi depăşite prin soluţii de forţă. La 14 mai 1955 a luat fiinţă Organizaţia Tratatului de la Varşovia prin aderarea Albaniei. Ungariei şi a Uniunii Sovietice. Bulgariei.A. 1-2. Don Juan Manuel (1282 – 1349) şi a desemnat conflictul militar dintre creştinii şi arabii din Peninsula Iberică. credinţa sinceră în valorile progresului şi ale civilizaţiei. de către A.O. 102 103 80 . în Revista de Istorie Militară.O. a manifestării dictaturilor de extremă dreapta şi de extremă stânga şi a multor acte de cruzime care au marcat evoluţia omenirii în acest interval de timp. pentru că sporirea permanentă a arsenalelor militare a amplificat tensiunea şi suspiciunea internaţională.O102.A. au arătat că există şi o altă alternativă în locul războiului şi a urii. Secolul al XX-lea a fost scena bombardamentelor atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. 62. Cehoslovaciei. din gândirea politică şi activitatea economică. consilier al fostului preşedinte Roossvelt. al progresului material şi spiritual al popoarelor lumii. pentru a desemna refuzarea planului Iniţialele provin de denumirea în limba engleză: North Atlantic Treaty Organisation. Cooperarea. p. Toate aceste constituie argumente convingătoare că victoria democraţiei şi a libertăţii este posibilă prin victoria idealurilor de justiţie şi respect pentru fiinţa şi demnitatea umană. (69-70)/2002. Canada şi Statele Unite. al cunoaşterii şi al educaţiei. Definiţie. Etape de evoluţie Termenul de „război rece” a fost folosit pentru prima dată în istorie de regentul Castiliei şi Leonului. Crearea Tratatului de la Varşovia a fost o reacţie de răspuns a Uniunii Sovietice şi a ţărilor socialiste aflate în sfera sa de influenţă la constituirea N. Grecia şi Germania de Vest. al revoluţiilor din artă şi cultură. Existenţa celor două coaliţii militare pe teritoriul Europei nu a asigurat niciodată securitatea reală şi încrederea între state. 5. În acelaşi timp. Spania.T. După cel de al doilea război mondial expresia de „război rece” a fost pentru prima dată utilizată. această coaliţie politico-militară a reunit iniţial doar 10 ţări din Europa occidentală. nr.T. depăşirea dogmelor din gândirea politică. în anul 1947. Florin Constantiniu. Barruch.T. colaborare. prin crearea unor coaliţii militare cu un potenţial imens de distrugere.A.2 Războiul rece. au mai aderat: Turcia.

Războiul era imposibil pentru că arsenalele nucleare împiedicau cele două superputeri: Statele Unite şi Uniunea Sovietică să transforme războiul rece într-un război cald. 1995. deschis între taberele beligerante. s-a evitat conflictul armat. Bucureşti. Raymond Aron (1907-1992). purtat între taberele beligerante. fiind marcat de existenţa a două sisteme ideologice distincte. op. Fontaine consideră că războiul rece a început în anul 1917 şi a durat până în anul 1991. unul dintre marii politologi ai secolului al XX-lea. în pofida suspiciunii. vezi pe larg Florian Gârz. Prin durata sa. uman. A. Spre exemplu în anul 1986. 107 Date despre potenţialul material. în perioada războiului rece. I. care a zdruncinat puternic valorile şi André Fontaine. A durat 42 de ani (din 1949-1991)106. 104 105 81 .Marschall de către Uniunea Sovietică şi de către ţările din sfera sa de influenţă104. Istoria războiului rece. p. a crizelor şi a conflictelor regionale. asupra periodizării istoriei secolului al XX-lea. Statele Unite dispuneau de 14 800 încărcături nucleare. membru al Academiei Franceze. 1992. iar Uniunea Sovietică de peste 10 000 de încărcături nucleare105. Bucureşti. iar Statele Unite şi lumea occidentală aveau ca obiectiv eliminarea ameninţării comuniste. fără tratat de pace la sfârşit şi fără a se utiliza armele de foc în evoluţia sa. Europa a cunoscut cea mai profundă divizare din istoria sa. Războiul rece a avut consecinţe dramatice pentru viaţa lumii şi în mod deosebit a Europei. vol. fără declaraţie de război. a angajat în desfăşurarea sa cele mai mari coaliţii politico-militare din istoria lumii (NATO şi OTV – sigla pentru Organizaţia Tratatului de la Varşovia) conduse de cele două superputeri: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică107 şi a avut drept scop dominaţia întregii planete şi chiar a spaţiului care o înconjoară. Walter Lippman a publicat sub acest titlu mai multe articole. 106 În istoriografie sunt opinii diferite asupra duratei războiului rece şi. Ca efect al dezacordurilor profunde dintre cele două superputeri. Spre exemplu. anvergura forţelor şi mijloacele angajate. cit. Pacea era imposibilă întrucât scopurile celor două superputeri erau antagonice: Uniunea Sovietică urmărea ca prin export de revoluţie comunismul să se extindă la scară planetară. 8. Se poate afirma că războiul rece a reprezentat acel tip de război. amploarea spaţială. ceea ce a făcut ca expresia să se impună în limbajul curent al opiniei publice. a ameninţărilor. războiul rece a reprezentat cel mai mare conflict pe care l-a cunoscut umanitatea. precum şi prin scopul urmărit. Demn de subliniat este faptul că în perioada războiului rece. Editura Militară. ştiinţific şi tehnologic alocat de cele două coaliţii se regăsesc pe larg în Florian Gârz. în general. Casa Editorială Odeon. Cei mai mulţi istorici apreciază că războiul rece a durat 42 de ani. NATO: Globalizare sau dispariţie. a definit războiul rece ca fiind „un război imposibil şi o pace imposibilă”.

în care. Descurajarea nucleară nu a făcut lumea mai sigură. alături de armele clasice. Rând pe rând. Un alt aspect al războiului rece l-a reprezentat pericolul de război. au început derularea de programe destinate producerii de arme nucleare. a. A fost o perioada de patruzeci de ani în care supraputerile s-au întrecut în a-şi extinde sferele de influenţă împărţind arme de-a lungul şi de-a latul planetei. China.a celor din vestul continentului faţă de Statele Unite. Coreea de Nord ş. sărăcia. ci. În realitate statele respective au cunoscut un dur proces de instalare a regimului politic comunist după modelul sovietic.fundamentele sale. Astfel s-a realizat o „satelizare” politică şi economică a statelor europene care a condus la o aliniere aproape totală faţă de Uniunea Sovietică a statelor din estul Europei şi o dependenţă. permanenta ameninţare la adresa popoarelor lumii. proces extrem de nociv pentru progresul general al societăţii umane întrucât s-au utilizat pentru producerea de arme mari resurse financiare. Temându-se de expansionismul sovietic. Deturnarea acestor valori financiare. foametea. culturală şi economică construite de-a lungul existenţei sale. armele nucleare aveau un rol deosebit. de mişcarea comunistă internă sprijinită şi finanţată de Moscova. Franţa. Marea Britanie. dar de mică intensitate.). capacităţi de cercetare şi producţie. ţările occidentale au căutat sprijinul economic şi militar al Statelor Unite. fiind considerate girul păcii şi al securităţii mondiale. riscul distrugerii lor datorită armelor de nimicire în masă (arme nucleare. războaiele locale şi alte tare sociale (drogurile. Pakistan. bacteriologice) în cazul degenerării într-un conflict armat de amploare. chimice. materii prime şi materiale. de instaurare a regimurilor de democraţie populară”. care putea degenera oricând într-un conflict major. În acelaşi timp. a antrenat şi alte state în producerea de arme atomice. Au fost patruzeci de ani în care economiile puternic militarizate şi cu importante complexe industrial-militare. Israel. materiale şi umane de la producerea de bunuri materiale şi spirituale a stânjenit dezvoltarea normală a societăţii umane şi a favorizat subdezvoltarea. Profeţia contelui Kalergi a devenit o realitate în timpul războiului rece. mai ales militară şi mai puţin economică. au avut interesul să vândă mereu 82 . Statele Unite şi Uniunea Sovietică erau deţinătoarele unor potenţiale militare considerabile. patruzeci de ani de război constant. Republica Sud-Africană. din contra. ţările europene ocupate de Armata Roşie au trecut printr-un „proces revoluţionar. Războiul rece a avut ca efect direct accelerarea cursei înarmărilor (atât cu arme clasice cât şi cu armament nuclear). terorismul etc. Acesta a fost acordat prin planul Marschall (sprijinul economic) şi prin crearea NATO (cel militar). India. Războiul rece a umplut lumea cu o cantitate incredibilă de arme. a rupt unitatea spirituală.

În acest interval s-o consemnat înfiinţarea Tratatului de la Varşovia (în anul 1954). Asupra etapizării războiului rece. criza rachetelor din Cuba (în anul 1962). revoluţia anticomunistă din Ungaria şi criza Suezului (în anul 1956). au pus în joc pacea mondială. intervenţia militară a Uniunii Sovietice şi a altor state socialiste în Cehoslovacia (1968). indiferent de consecinţele socioeconomice şi politice ale comerţului internaţional cu arme. literatura de specialitate a înregistrat puncte de vedere diferite.intervenţia militară din Afganistan care a costat viaţă a 13 300 de militari sovietici. decizia înarmării ţărilor socialiste de către Stalin şi războiul din Coreea (1951-1953). şi a dus la o însemnată creştere a numărului rachetelor nucleare sovietice şi americane dislocate în Europa. începutul intervenţiei americane în Vietnam (1964) războiul araboisraelian din anul 1967. dar şi de perioade de destindere când sistemul clasic al rivalităţilor a trecut pe plan secund şi lumea a redescoperit virtuţile colaborării şi bucuria păcii lipsite de ameninţare. Cele mai importante evenimente au fost: încetarea războiului din Vietnam (în anul 1973). a) Etapele războiului rece Războiul rece a avut o evoluţie contradictorie punctată succesiv de crize şi conflicte care. Etapa s-a încheiat o dată cu moartea lui I. Venirea la conducerea Uniunii Sovietice a lui Mihail Gorbaciov a declanşat un amplu proces de reformă a societăţii sovietice prin intermediul fenomenelor de „perestroika” (restructurare a sistemului economic prin creşterea 83 . Se admite că războiul rece a cunoscut mai multe etape şi fiecare dintre acestea se particularizează prin evenimente care au avut efecte semnificative asupra vieţii internaţionale. În această perioadă Uniunea Sovietică a avut sindromul său „vietnamez” . Evenimentele cele mai importante ale etapei respective au fost: crearea NATO. Stalin în martie 1953. războiul Yom-Kippour-ului dintre Israel şi arabi (din anul 1973) şi Conferinţa Europeană pentru Securitate şi Cooperare de la Helsinki din anul 1975. Intervenţia militară sovietică în Afganistan a pus capăt perioadei de destindere din viaţa internaţională.V. Etapa 1949-1953 – reprezintă etapa în care s-a declanşat Războiul rece. Etapa 1953-1969 – s-a caracterizat printr-o încordare a raporturilor dintre taberele beligerante. Etapa 1969-1979 – a fost cunoscută ca o perioadă de destindere fiind marcată de câteva acţiuni care au condus la o sporire a încrederii şi intensificarea colaborării în viaţa internaţională. Etapa 1979-1991 – a marcat o creştere semnificativă a încordării şi neîncrederii pe plan internaţional. Criza eurorachetelor a relansat cursa înarmărilor. nu o dată.arme altor ţări pentru a obţine profit.

109 Pascal Boniface. fie între aliaţii celor două superputeri. condusă de o dictatură capitalistă. Institutul European. 108 84 . 1998. 67. unde nu s-a consemnat nici un conflict armat. de cele mai multe ori în lumea a treia. cea sovietică şi cea americană. Europa de Est – eliberată. Conflictul a început la 25 iunie 1950.autonomiei întreprinderilor) şi „glasnost” (politica de democratizare şi transparenţă). A fost o stabilitate provizorie pentru că nu a fost echivalată cu o perioadă de pace. fiind de fapt primul conflict Est . Între cele două armate. când forţele armate ale Coreii de Nord au invadat Coreea de Sud. „În 6 ani şi 9 luni. războaiele au fost ţinute sub control de cele două superputeri din teama de a nu provoca un conflict direct. au dus la dispariţia prin implozie a conglomeratului numit Uniunea Sovietică. Iaşi. Relaţiile Est-Vest 1945-1991. Nici o confruntare nu a avut loc direct între sovietici şi americani în timpul războiului rece. de regulă. fie între una dintre superputeri şi o ţară din lumea a treia. sistemul sovietic totalitar desfiinţat”109.Vest. la periferia celor două blocuri militare. Coreea a fost eliberată de către trupele sovietice împreună cu cele americane de sub ocupaţia japoneză. p. cursa înarmărilor terminată. A fost cel mai devastator război al perioadei şi cel mai sângeros. Pe plan extern a acţionat pentru destinderea şi încetarea războiului rece punând capăt „doctrinei Brejnev”108. În anul 1945. fiind considerat apogeul războiului rece. Personalitatea lui Mihail Gorbaciov a avut o mare influenţă asupra sfârşitului de secol XX. Războaiele au avut loc. Coreea a fost astfel împărţită într-o zonă sovietică – Coreea de Nord în care s-a instaurat un regim comunist şi o zonă americană – Coreea de Sud. a ideilor de reformare ale societăţii. Mihail Gorbaciov a schimbat faţa lumii: războiul rece a fost abandonat. Guvernul american a convocat reuniunea Consiliului de Securitate al Doctrina Brejnev preconiza dreptul Uniunii Sovietice de a interveni în treburile interne ale statelor socialiste aflate în zona de influenţă sovietică. în perioada 1949-1991 nu a existat un an în care în diferite regiuni ale globului să nu se desfăşoare un conflict armat serios. Cu toate acestea. b) Criza şi conflictele războiului rece În perioada războiului rece situaţia internaţională a fost percepută ca o perioadă de stabilitate. Războiul din Coreea – (1950-1953) A reprezentat primul conflict limitat după cel de al doilea război mondial. declaraţiile de independenţă ale republicilor naţionale ţinute în frâu în jurul imperiului sovietic precum şi lovitura de stat din august 1991. Eşecul reformei economice. care ar fi putut degenera într-un război nuclear între ele. s-a stabilit o linie de demarcaţie dea lungul paralelei 380. Cu excepţia Europei.

când ţările arabe reunite au încercat să împiedice formarea statului Israel. Fiecare superputere dorea să controleze Orientul Apropiat. După eşecul mai multor ofensive. În octombrie 1950 trupele O.U. Primul conflict arabo-israelian a avut loc în anul 1948.5 milioane de oameni.A de a-i furniza armament.. inclusiv ocuparea capitalei Seul. la Pan Mun Jon. conflictul dintre ţările arabe şi cele două superputeri şi conflictul de interese între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Israelul a rezistat. comanda trupelor O.R. de-a lungul paralelei 380.N. Ofensiva trupelor nord-coreene şi a voluntarilor chinezi a dus la recuperarea unor importante teritorii din sud.A. Criza din Orientul Apropiat Criza din Orientul Apropiat a avut mai multe planuri de confruntare simultane şi anume: conflictul dintre ţările arabe şi Israel. Războiul din Coreea a însemnat moartea a peste 2. peste un milion de „voluntari” chinezi au trecut graniţa chino-coreeană şi au intervenit în sprijinul trupelor nord-coreene. iar Egiptul a ocupat fâşia Gaza. a cerut preşedintelui S. materie primă strategică. Americanii au sancţionat Egiptul 85 . deţinătoare a celor mai mari rezerve de petrol. reafirmându-se supremaţia puterii politice asupra militarismului.U. Preşedintele Egiptului Gamal Abdul Nasser. Succesele trupelor americane a neliniştit China. Generalul MacArthur.N. extinderea conflictului asupra Chinei şi utilizarea armelor nucleare.O.N. La 27 iulie 1953 s-a semnat un armistiţiu.U.U. dislocate în Coreea. şi care separă. S. umilit de înfrângerea suferită. Ca urmare. situaţia s-a stabilizat de-a lungul paralelei 380 ajungându-se la un impas militar. Datorită puternicului sprijin britanic. ceea ce a marcat profund destinul poporului coreean. venit la putere în anul 1952. şi au obţinut condamnarea Coreii de Nord şi intervenţia forţelor ONU pentru eliberarea Coreii de Sud.U.U.N. prin care s-a stabilit o zonă demilitarizată lată de 4 km. Al doilea război arabo-israelian a avut loc în anul 1956.A. Africa şi Europa. cele două ţări. a apelat la ajutorul U. generalul MacArthur a fost revocat din funcţie de către preşedintele Truman. comandantul trupelor americane. trimise în Coreea. Forţele americane reprezentau 90% din trupele O. Consecinţele războiului au fost: divizarea Ierusalimului.N. divizarea unei naţiuni sărace în două construcţii statale opuse. pentru a achiziţiona armament modern.S. au preluat. vitală pentru toatele statele lumii.U au declanşat o contraofensivă prin care au respins trupele nord-coreene şi au trecut la nord de paralela 380. din însărcinarea Consiliului de Securitate al O. Truman. ocuparea unor teritorii de către Iordania. o zonă aflată la confluenţa a trei continente: Asia. La 10 aprilie 1951.U. datorită refuzului S.S. unde regimul comunist abia cucerise puterea în anul 1949.

a) cunoscut sub numele de „Războiul de 6 zile”. era gata să „utilizeze toate formele moderne de arme distructive”. La 5 noiembrie 1956 Uniunea Sovietică a transmis un ultimatum la Londra. Ostilitatea lumii arabe faţă de Statele Unite şi Occident a sporit şi a determinat. care a resimţit dureros şantajul nuclear sovietic şi lipsa sprijinului american. Nasser a naţionalizat. a dobândit un mare prestigiu şi a preluat conducerea lumii arabe. Canalul de Suez ce era exploatat de societăţi comerciale franceze şi britanice.S. Israelul a atacat Egiptul ocupând Peninsula Sinai. Egiptul. Această construcţie hidrotehnică era menită să asigure energie electrică şi să permită irigarea a peste un milion de hectare de teren arabil. Marea Britanie şi Franţa au stabilit un plan comun cu Israelul de a ataca Egiptul. capabilă să le apere împotriva puterilor coloniale. Franţa. În urma acestui conflict. prin care s-a cerut ca trupele agresoare israeliene să se retragă din teritoriile cucerite. peninsula Sinai şi teritoriul Iordanului de Vest. În Orientul Apropiat. o creştere a influenţei Uniunii Sovietice în regiune. Ameninţarea nucleară sovietică. Libia ş. Iordania. cunoscut sub numele de „războiul Yom86 . La 29 octombrie 1956. dar victorios în plan politico-diplomatic. Paris şi Tel-Aviv cerând oprirea atacurilor şi arătând că U. a trecut la accelerarea propriului program atomic pentru a-şi asigura o forţă capabilă să descurajeze cele două superputeri. Siria. înlocuind pe cea franceză şi britanică. Investiţia ar fi rezolvat într-o însemnată măsură problemele de aprovizionare cu energie electrică şi alimente a Egiptului. tensiunea din zonă a cunoscut o cotă foarte înaltă. că în marile sale decizii de politică externă era dependentă de ajutorul şi acordul Statelor Unite. a transformat o înfrângere militară a Egiptului într-o mare victorie diplomatică.. armata israeliană a obţinut o victorie fulgerătoare şi a ocupat Fâşia Gaza. iar aviaţia britanică şi franceză a bombardat oraşele Cairo şi Alexandria.S. învins militar. înălţimile Golan. Marea Britanie a înţeles. în acelaşi timp. pe Nil. precum şi hotărârea Consiliului de Securitate al O. Pe de altă parte.S. rivalitatea sovieto-americană a cunoscut noi dimensiuni şi forme de manifestare.N.S.şi au refuzat să mai aloce fonduri pentru construirea barajului de la Assuan. Ca urmare a unei ofensive preventive.R. Prin gestul făcut. la 25 aprilie 1956.U. refuzul Statelor Unite ale Americii de a le garanta britanicilor şi francezilor securitatea faţă de ameninţarea U. Statele Unite au început să-şi impună propria influenţă asupra lumii arabe. Primul război din Orientul Apropiat a avut doi câştigători: Uniunea Sovietică şi Egiptul. În anul 1967 a avut loc un alt conflict între Israel şi ţările arabe (Egipt. Moscova a arătat că este aliatul natural al ţărilor din lumea a treia. În octombrie 1973 a avut loc al patrulea conflict arabo-israelian.R. Drept replică la sancţiunile americane.

p. fiul unui bogat plantator cubanez. cit. capabilă de a exporta revoluţia comunistă în America Centrală şi de Sud. F. armatele egiptene şi siriene au atacat forţele israeliene din peninsula Sinai şi de pe înălţimile Golan reuşind să elibereze aceste teritorii. La cererea cubanezilor. În august 1962 un avion spion american tip U-2 a detectat prezenţa rachetelor nucleare pe insulă. De la început s-a afirmat ca un lider naţionalist şi progresist. liderul sovietic S. l-a obligat pe Castro să caute protecţia sovietică şi. La 6 octombrie 1973 (ziua celebrării sărbătorii evreieşti Yiom-Kippour). să adere la cauza comunistă. în opinia multor istorici şi politologi. Kennedy a anunţat public existenţa rachetelor nucleare sovietice în Cuba şi a prezentat riscul unui război nuclear. ţările arabe exportatoare de petrol au majorat de patru ori preţul petrolului. Pentru a sancţiona susţinerea Israelului de către Statele Unite împreună cu celelalte state occidentale. a ordonat o blocadă navală în jurul Cubei pentru a împiedica navele sovietice să mai aducă noi rachete pe insulă. care nu a putut suporta uşor existenţa unui regim care nu le era aliat şi nu putea fi controlat. Uniunea Sovietică a construit rampe de lansare pentru rachete nucleare şi a trecut la instalarea lor (primăvara – vara anului 1962). Acest conflict a avut importante consecinţe militare şi economice. respectiv Egiptul şi Siria. când s-a luat în calcul chiar posibilitatea unui război nuclear între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. în final.. ci şi statele sărace. Fidel Castro Ruz. cea mai critică perioadă a războiului rece. a preluat puterea în Cuba în anul 1959. În plan militar a însemnat spulberarea mitului invincibilităţii israeliene. Cele două superputeri. La 23 octombrie 1962.Kippour-ului”. obligându-i să pună capăt conflictului. Hruşciov a calificat 110 Eric Hobsbawn. Israelul. La 22 octombrie 1962 preşedintele american J. mai ales pentru ţările occidentale. Desfăşurarea rachetelor sovietice era inacceptabilă pentru Statele Unite. Creşterea bruscă a preţului petrolului a provocat o gravă criză economică mondială. În plan economic. Existenţa unui regim comunist în emisfera americană a fost percepută nu numai ca o ameninţare. afectând nu numai marile puteri. Criza rachetelor din Cuba (august – octombrie 1962) Criza din Cuba a fost. op. Statele Unite şi Uniunea Sovietică au făcut presiuni asupra aliaţilor beligeranţi. un gigant politic. dar şi ca o sfidare adusă Statelor Unite. economic şi militar al lumii contemporane110 şi o gravă încălcare a „doctrinei Monroe”. N. al căror teritoriu era expus direct loviturilor nucleare. Trupele israeliene au restabilit echilibrul după data de 16 octombrie 1973. 87 . Ostilitatea Statelor Unite. 286. Totodată. consecinţele au fost devastatoare pentru economia mondială.

brutalitatea soldaţilor americani faţă de populaţia civilă.B. Percepţia. Bombardamentele asupra satelor şi a oraşelor vietnameze. Ţara a fost împărţită. Războiul din Vietnam (1964-1973) În anul 1954. liderii politici.R. au făcut ca războiul să devină extrem de nepopular în Statele Unite. Statele Unite şi Uniunea Sovietică au angajat negocieri secrete pentru a ieşi din criza nucleară.S va riposta cu armele sale cele mai puternice (cele nucleare . reală de altfel. ca şi Coreea. Vietnamul şi-a câştigat independenţa de sub dominaţia colonială franceză. utilizarea napalmului şi a altor arme chimice şi biologice împotriva populaţiei civile au scandalizat opinia publică internaţională. Johnson a trimis trupele americane în sprijinul regimului aflat la putere în Vietnamul de Sud. Efectul benefic al acestui moment critic al războiului rece a fost instalarea „telefonului roşu”. a opiniei publice internaţionale asupra armatei americane a fost aceea că o armată agresivă. Statele Unite erau preocupate de a împiedica intrarea în sfera de influenţă comunistă a statelor din lumea a treia care se eliberau de sub dominaţia colonială. legătură care asigura o comunicare rapidă între liderii celor două superputeri. La 26 octombrie.S. În anul 1956 primii consilieri americani au fast trimişi în Vietnamul de Sud pentru a sprijini regimul anticomunist în lupta dusă cu rezistenţa comunistă sprijinită de Vietnamul de Nord. Forţele americane angajate în conflict pe teritoriul Vietnamului au crescut de la 275 000 militari în anul 1965 la 518 000 militari în anul 1969. Rezistenţa îndârjită a Vietnamului. Vecinătatea directă a Vietnamului independent cu China comunistă crea premize pentru extinderea comunismului în întreaga peninsula Indochina. Statele Unite să-şi retragă rachetele sale nucleare din Turcia şi Marea Britanie şi să se angajeze că nu va ataca Cuba. personalităţi ştiinţifice. În anul 1964. preşedintele american L.n. pierderile importante în vieţi omeneşti ale armatei americane (peste 56 000 de morţi). religioase şi artistice au făcut apel la raţiune şi au cerut celor doi lideri să renunţe la ameninţarea nucleară reciprocă. o legătură telefonică directă între Casa Albă şi Kremlin. Propunerea a fost acceptată iar criza a încetat. ns.). imperialistă încerca să subjuge un popor sărac ce lupta pentru independenţă sa. Războiul împotriva Vietnamului a produs o severă criză de 88 . Cetăţenii americani nu doreau să suporte şi să ducă un război pe care-l dezaprobau. ca în schimbul retragerii rachetelor din Cuba. Opinia publică mondială. în situaţie de criză majoră. de-a lungul paralelei 170 între un regim comunist în nord şi un regim capitalist în sud. Hruşciov a propus.blocada navală drept un act de piraterie şi a declarat că în cazul unui eventual război U.

India. în cadrul ţărilor lumii a treia a fost uriaş fiind percepută ca o putere imperialistă şi nu ca fiind aliatul natural de până atunci. Sciziunile din Est Bipolarismul a funcţionat pe baza acordului dintre cele două superputeri conform căruia.conştiinţă în America – ţara care are ca valori fundamentale democraţia şi libertatea. Noua putere s-a confruntat cu rezistenţă dură din partea din partea unei populaţii profund tradiţionaliste.N. în general. Polonia. Agresiunea sovietică a fost condamnată de Adunarea generală a O.S. Mudjahedinii. În anul 1975 trupele americane s-au retras din Vietnamul de Sud. A fost reluată teza pericolului sovietic care a determinat oprirea cursului destinderii sovietoamericane şi al destinderii. Pentru a ajuta regimul prieten de la Kabul. Războiul din Afganistan (1979-1989) În anul 1978. Ţările occidentale au refuzat să participe la Jocurile Olimpice de la Moscova din anul 1980. La 27 ianuarie 1973 s-a semnat la Paris un acord de pace între Statele Unite şi Vietnamul de Nord. fiecare a avut dreptul de a interveni în oricare din ţările aflate în sfera sa de influenţă. trupe de paraşutişti sovietici au ocupat capitala afgană. pe plan mondial. Opinia publică a avut un rol considerabil în angajarea negocierilor de pace.U şi de opinia publică mondială. Uniunea Sovietică a cunoscut astfel propriile sale limite. rurale şi ataşate de religie. Efectivele militare sovietice au crescut de la 5 000 de soldaţi în anul 1979 la 120 000 în anul 1981. Peste 4 milioane de afgani au părăsit ţara. Ungaria. La scurt timp trupele nordvietnameze au ocupat Vietnamul de Sud şi au realizat o unificare forţată. Prima reacţie anticomunistă a avut loc în Germania de Est în anul 1953.S. partidul comunist a preluat puterea în Afganistan printr-o lovitură de stat. Muncitorii germani din Berlinul de Est s-au revoltat împotriva regimului politic impus de Armata Roşie.R. Acordurile sovietoamericane de limitare a armamentelor nucleare SALT II nu au fost ratificate. Pakistan şi China au opus o puternică rezistenţă forţelor sovietice care au pierdut în acest conflict armat peste 13 000 de militari. Impunerea cu forţa a regimului comunist de tip sovietic în ţările din centrul şi estul Europei a fost contestată sub diferite forme în perioada războiului rece de popoarele din Germania. Deficitul de imagine a U. puternic sprijiniţi de către Statele Unite. Trupele sovietice au intervenit în 89 . la 27 decembrie 1979. Această înţelegere şi-a găsit cea mai clară formulare în doctrina Brejnev. Consecinţele intervenţiei sovietice în Afganistan au fost multiple.

Alexander Dubček a promovat un program curajos de reforme economice. La Budapesta au avut loc lupte sângeroase. nu au avut nici o reacţie. Imre Nagy a fost executat. ungare şi poloneze au atacat Cehoslovacia şi au înlăturat conducerea acestei ţări. După 1968. printre alte măsuri politice şi economice. La 31 august 1980 guvernul polonez a acceptat aceste cereri printr-un acord încheiat cu Organizaţia Solidaritatea Sindicală Independentă . Trupele sovietice au intervenit cu o rară brutalitate şi au zdrobit mişcarea condusă de Imre Nagy. Liderul reformator comunist Imre Nagy a format un guvern care. cit.forţă şi au restabilit ordinea fără ca vest-germanii sau americanii să reacţioneze111. în Polonia s-au declanşat un lanţ de demonstraţii şi de greve ale muncitorilor datorate creşterii preţurilor la alimente şi la bunurile de larg consum. 90 . a denunţat Tratatul de la Varşovia şi a proclamat neutralitatea Ungariei. Mişcarea sindicală din Polonia În cursul anului 1970. Revolta muncitorilor de pe şantierul naval din Gdansk s-a extins în toate oraşele de pe coasta polonă a Mării Baltice căpătând. circa 60 000 de militari sovietici au rămas în Cehoslovacia de unde au fost retraşi abia în anul 1991. Punerea în discuţie a modelului comunist de tip sovietic a fost de neacceptat pentru Moscova pentru că în acest fel se contesta rolul de hegemon al Uniunii Sovietice în mişcarea comunistă mondială. Scânteia revoltei a pornit de la Gdansk. organizaţie de sindicat independentă. p.. Anul 1956 a consemnat revolta din Ungaria împotriva ocupaţiei sovietice şi a regimului comunist. trupele sovietice împreună cu cele bulgare.O. îmbunătăţirea vieţii sociale. a suprimat cenzura şi a restabilit libertatea sindicală.A. iar Ianoş Kadar a devenit noul lider al Ungariei comuniste.Solidarność. în scurt timp. Anul 1980 a marcat o accentuare a confruntării dintre regimul comunist din Polonia şi muncitori. 111 Pascal Boniface. Statele Unite şi N. În anul 1976 a fost creat Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor. legalizarea sindicatelor independente.T. dimensiuni naţionale. op. Mişcarea sindicală poloneză a început să aibă o atitudine tot mai ostilă faţă de regimul comunist. care se deosebea de modelul sovietic. Muncitorii cereau numeroase revendicări politice şi economice printre care dreptul la grevă. „Primăvara de al Praga” din anul 1968 a reprezentat o încercare de reformă a regimului comunist iniţiată de liderii Partidului Comunist din Cehoslovacia. La 20 august. proiectând un „socialism cu faţă umană”. marcate de multe acte de cruzime între forţele procomuniste ungare şi cele fidele lui Imre Nagy. 52.

România a avut o poziţie echilibrată declarându-se. în sistemul politic instaurat de Moscova în ţările europene aflate în sfera sa de influenţă. Acest document a pus capăt monopolului puterii deţinute de comunişti şi a permis organizarea de alegeri libere. România a dus o politică externă care a evoluat de la o atitudine de obedienţă (în perioada 1945-1961) la o politică independentă (între anii 1964-1989).. România a cunoscut ocupaţia trupelor sovietice până în anul 1958. Churchill şi „ţarul roşu”. De asemenea nu a fost de acord cu subordonarea totală a forţelor române comandamentului sovietic. În acelaşi timp. În decembrie 1981. La alegerile din luna iunie 1989. Solidaritatea a obţinut o victorie zdrobitoare.U. Prin efectele aranjamentelor făcute în cadrul Conferinţei de la Yalta dintre preşedintele S. Eliberat după circa un an. diplomatic şi material ţările aflate în zonele de criză (Coreea. Începând din anul 1949 România a devenit membru fondator al Tratatului de la Varşovia. De remarcat că România nu a participat cu trupe la nici o acţiune în afara teritoriului naţional. sindicatele poloneze şi puterea comunistă au început să negocieze un Contract Social. a extinderii Tratatului de la Varşovia în Asia. economic. Solidaritatea a primit adeziunea a circa 10 milioane de membri. Situată în sfera de influenţă şi control a Moscovei.A. după anul 1964. România a fost vândută de către puterile occidentale Uniunii Sovietice. împotriva accelerării cursei înarmărilor. 91 . Liderul acesteia a fost ales Lech Walesa. România s-a implicat în crizele care au zguduit lumea în anii războiului rece sprijinind politic. Ungaria. A fost prima modificare majoră. în toate etapele războiului rece şi în crizele acestuia. Roosevelt. de după al doilea război mondial. care a fost semnat la 5 aprilie 1989. Această implicare s-a datorat cadrului geopolitic în care s-a aflat România după cel de al doilea război mondial. militar etc. În anul 1988. c) România şi Războiul rece România a fost implicată politic. generalul Wojciech Jaruzelski a introdus legea marţială şi l-a arestat pe Lech Walesa. fapt care a dus la pierdere puterii de către comunişti. Declarată ţară învinsă la Tratatul de Pace de la Paris din anul 1947. România nu a mai permis desfăşurarea de aplicaţii militare cu trupe străine pe teritoriul său. prin aderarea Mongoliei. Intrarea României în sfera de influenţă sovietică a însemnat instaurarea regimului comunist cu consecinţe devastatoare pentru societatea românească. Lech Walesa a fost ales preşedintele Poloniei post comuniste.În câteva luni. La 9 decembrie 1990. în permanenţă. Walesa a primit premiul Nobel pentru Pace în anul 1983. premierul britanic W. În cadrul Tratatului de la Varşovia. diplomatic. Vietnam). Stalin.

România a promovat o politică externă conformă cu interesele sale.După anul 1964. În plan economic. România a dezvoltat relaţii de colaborare şi de cooperare cu toate statele lumii indiferent de regimul politic. 92 . de alianţele militare sau politice ale acestora. fapt care a dus la tensionarea relaţiilor atât cu Uniunea Sovietică cât şi cu alte ţări socialiste. a respins politica de „bloc” promovată de Moscova.

împărţită în patru zone de ocupaţie (sovietică. p. Marea Britanie. 216-221. engleză şi franceză). având oraşele. americană. Fără armată. Lira sterlină a încetat a mai fi moneda de schimb internaţională. avea cea mai mare parte a infrastructurii sale distruse de război.1 Situaţia generală a Europei la sfârşitul celui de al doilea război mondial La sfârşitul celui de al doilea război mondial Europa era ruinată. 93 . Franţa. cit. Italia. a cunoscut o puternică decădere economică. În plan material. începând din anul 1939 şi până în anul 1945. peste 35 de milioane de morţi şi de răniţi. rezervele sale de aur şi valută au fost secătuite din cauza cheltuielilor efectuate pentru ducerea războiului. Germania a pierdut peste şase milioane de oameni. căile de comunicaţie şi industria distruse. produsul naţional brut reprezentând abia a treia parte din volumul celui realizat în anul 1938. Bilanţul războiului a fost şi rămâne impresionant prin dimensiunile pierderilor umane şi materiale suferite de popoarele europene. fără guvern.Capitolul 6 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ DUPĂ CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL 6. iar producţia agricolă a scăzut cu o treime în Europa occidentală şi cu peste 50% în Europa Centrală şi Orientală112. situată în tabăra învingătorilor. Pierre Milza. aflată sub ocupaţie militară americană a înregistrat o scădere a nivelului produsului naţional brut la circa 40 % faţă de nivelul antebelic. În plan uman. V. economia germană practic nu mai funcţiona. de peste patru ori în Franţa şi de mai mult de zece ori în Germania. La terminarea războiului a obţinut importante câştiguri teritoriale 112 Serge Berstein. ţară care a luptat împotriva Germaniei şi Japoniei continuu. iar produsul naţional brut scăzuse la jumătate faţă de nivelul realizat înainte de război. La această ruinare materială se adăugau efectele financiare catastrofale ale războiului: datoria publică a crescut de peste trei ori în Marea Britanie. op. producţia industrială a continentului a scăzut cu 50% faţă de anul 1939. vol. devastată. Uniunea Sovietică a plătit cel mai greu tribut celui de al doilea război mondial: 26 de milioane de oameni morţi şi pierderi economice evaluate la nivelul sumei produsului intern brut ce s-ar fi realizat în 6 ani normali. un sfert din teritoriu. Ţările învingătoare sau învinse au cunoscut acelaşi dezastru economic.

Germaniei. ci şi mediile universitare. Dolarul a devenit monedă schimburilor internaţionale în locul lirei sterline. La sfârşitul războiului produsul naţional brut al S. Elveţiei. Robert Schuman. Poloniei. ideea refacerii unităţii europene a început să câştige tot mai mult teren. Europa a cunoscut o nouă fază a relaţiilor internaţionale marcată de rivalitatea sovieto-americană cu efecte negative pentru bătrânul continent. care trebuiau repatriaţi. Dintr-o Europă interbelică dominată de modelul statelor suverane. Flota americană reprezenta 2/3 din flota comercială a lumii. cu excepţia Suediei. situaţie ce a marcat unitatea continentului şi a accentuat dezechilibrele.a. Wiston Churchill.U.A. Mişcarea pentru Europa Unită – iniţiată de Wiston Churchill.) reunită în jurul lui Coudenhove-Kalergi.E. În faţa acestor probleme şi provocări. Portugaliei şi Spaniei au cunoscut importante pierderi umane şi materiale. Preocupări pentru destinul comun al tuturor popoarelor au manifestat nu numai guvernele.P. Alcide de Gaspieri. Singura mare putere care a obţinut avantaje considerabile în raport cu pierderile de vieţi omeneşti suferite a fost S. sindicatele. îngenunchiată economic şi politic de cele două superputreri exterioare continentului: Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Dintre organizaţiile europene care au militat pentru unitatea continentului s-au remarcat: Uniunea Europeană a Federaliştilor (U. acela că marele înfrânt al celor două războaie mondiale a fost Europa însăşi.2 Modele teoretice ale integrării europene Primii ani postbelici au găsit o Europă slăbită. Turciei. Consiliul 94 . Toate aceste conştiinţe au înţeles un adevăr amar. Uniunea Parlamentară Europeană (U.A. Jean Monnet ş. politic şi economic. cu legături comerciale întrerupte. milioane de oameni fără locuinţă şi alte zeci de milioane dezrădăcinaţi de război. după cel de al doilea război mondial a rezultat Europă profund divizată ideologic. Liga Europeană pentru Cooperare Economică condusă de Paul Van Zeeland.înglobând suprafeţe aparţinând Finlandei. S. era dublu faţă de anul 1940 şi reprezenta aproape jumătate din producţia mondială. 6. Printre adepţii refacerii unităţii europene s-au aflat: Henri Brugman. cu aşezări umane şi infrastructură distruse. Toate celelalte state din Europa. mari personalităţi ale vieţii intelectuale şi artistice. În cel de al doilea război mondial.U.R) cu filiale în 12 state şi peste 100 000 de membri. României. iar ţările baltice au intrat cu totul în componenţa statului sovietic.E. Altiero Spinelli.U. Denis de Rougemont. cu economia destabilizată. Paul-Henri Spaak. Konrad Adenauer. În această situaţie confuză şi tensionată.A a pierdut circa 300 000 de oameni.

Funcţionalismul gradualist al cărui fond de idei a fost creat de economistul român David Mitromy şi funcţionalismul integrării sectoriale având ca principal teoretician pe Jean Monnet114. cit . Au participat circa 1 000 de delegaţi din 19 state. Au fost propuse mai multe modele de abordare ale integrării europene precum: federalismul. la integrarea funcţională în sistem a altor sectoare. În anul 1948 a avut loc la Haga primul congres al mişcărilor federaliste europene. Astfel. Conform acestei abordări. Mişcarea Socialistă pentru Statele Unite ale Europei ş. Cea de a doua condiţie considera că integrarea economică atrăgea după sine şi integrarea politică. Funcţionalismul – a fost un curent ce a susţinut necesitatea unităţii europene şi care s-a caracterizat prin două şcoli de gândire cu strategii diferite. prin care se urmărea mai buna gestionare a rivalităţile istorice ce au permis declanşarea celor două războaie mondiale. p. integrarea era un proces de interdependenţă cu caracter politic şi funcţional care se baza pe două condiţii. Ştefan Delureanu.. Noul organism politic european ar fi trebuit să includă convocarea unei Adunări parlamentare. tradiţiile. Se considera că gestionarea procesului de integrare economică era eficientă doar la nivel supranaţional. 113 114 Ştefan Delureanu. Un alt model fost reprezentat de abordarea interguvernamentală. Aceştia au adoptat o rezoluţie politică prin care s-a cerut constituirea unui organism politic european căruia statele europene trebuiau să îi cedeze o parte din suveranitate. p. spre exemplu: transporturile.Francez pentru Europa Unită. a. 46.113. funcţionalismul şi interguvernamentalismul. şi să elaboreze o Cartă a drepturilor omului. 39 95 . op. a unei Curţi de Justiţie. instituţiile şi culturile lor specifice. Federalismul – a cunoscut o puternică afirmare în primii ani postbelici. în mod firesc. sectoarele economice integrate exercitau o presiune pentru extinderea integrării şi asupra altor sectoare. Curentele federaliste au comis eroarea de a prefigura unificarea europeană după modelul statelor federale americane sau germane. op. Federalismul era înţeles ca o alternativă pacifistă la statul – naţiune. S-a impus şcoala reprezentată de Jean Monnet. Fiecare model a avut o viziune aparte asupra raportului dintre principiile teoretice ale procesului de unificare şi materializarea lor practică. Prima dintre ele postula că integrarea anumitor sectoare economice precum cărbunele şi oţelul conducea. cit. fără a înţelege că trebuia căutat un model diferit care să ia în calcul realitatea statelor – naţiune din Europa.

decât de o integrare europeană. Ţările Benelux-ului.3 Primele organizaţii pentru cooperare europeană (1945 – 1950) Disponibilitatea opiniei publice şi a guvernelor pentru unificarea europeană a fost influenţată de motivaţia diferită a ţărilor continentului de a participa la acest proces. În ţările din centrul şi estul Europei astfel de preocupări au fost neutralizate de ocupaţia militară sovietică. Ele au avut un rol important în special pe terenul propagandei şi al sensibilizării opiniei publice. Meritul de a fi iniţiat acest proces revine mişcărilor federaliste şi paneuropeniste. 6. pentru că astfel erau mai bine protejate de presiunea exercitată de marii vecini: Germania şi Franţa. organizate deja într-un sistem de liber schimb comercial. Până la sfârşitul celui de al doilea război mondial. preocupată de refacerea prestigiului internaţional. sprijineau proiectele de integrare. Procesul de integrare europeană. Germania şi Italia urmăreau să iasă din izolarea internaţională impusă prin statutul de ţări învinse. acest model a vizat crearea unor organizaţii a statelor europene. Ideea unei Europe unite a început să prindă contur şi a devenit preocupare interguvernamentală datorită situaţiei economice. Curentul de unificare europeană s-a derulat doar în vestul Europei unde funcţionau regimurile democratice. oscila între dorinţa de se manifesta în continuare ca mare putere colonială sau voinţa de a fi principalul motor al unificării europene. o entitate culturală manifestată prin bogata diversitate şi originalitate a modurilor de viaţă şi de a simţi a popoarelor europene. Spaak. De Gasperi). Franţa. în cadrul cărora statele europene puteau coopera fără a-şi ştirbi suveranitatea. menite nu numai să asigure prosperitatea economică a locuitorilor continentului. Ea a fost însă. indiferent de modelul de abordare a integrării. a unor parlamente şi a unor guverne a fost decisivă în trecerea de la doctrină la acţiune. sociale şi politice grave cu care se confrunta continentul în primii ani postbelici şi care nu putea fi depăşită decât prin eforturi comune. Europa nu a fost niciodată o entitate economică sau o entitate politică. a adus la putere guverne 96 . care. Marea Britanie era mai interesată de o alianţă cu Statele Unite menită să-i conserve politica insulară. începând din anul 1949. reclama o viziune pe termen lung. Adenauer. Presiunea exercitată de acestea precum şi acţiunea unor personalităţi care s-au identificat cu acest proces (precum Monnet.Pornind de la observaţia întemeiată că identităţile şi loialităţile naţionale nu se schimbă cu uşurinţă. dar şi să stingă vechile rivalităţi istorice. Schuman.

Necesitatea reconversiei industriei de război în industrie civilă. Pentru a preîntâmpina această ameninţare (a extinderii influenţei sovietice în vestul Europei n. La 5 iulie 1947.prima – să elaboreze un plan comun de redresare a spaţiului european (creditele nu se acordau pentru fiecare ţară în parte. p. Moscova şi-a consolidat poziţia de hegemon. Existenţa unei economii europene autarhice. având rolul decisiv în stabilirea obiectivelor şi în îndeplinirea lor. disperarea. 115 116 97 . Într-o Europă în ruină. În plan politic.. generalul Marshall a făcut publică această iniţiativă într-un discurs ţinut la Haward cerând europenilor să se unească pentru a depăşi mai uşor dificultăţile. planul Marshall. op.prosovietice. Scopul fundamental al acestui proces a fost extinderea regimului politic comunist de tip sovietic în ţări precum: Germania de Est. ostile oricărei influenţe occidentale. Proiectul economic cunoscut sub numele de „planul Marshall” soluţiona eficient câteva obiective economice importante precum: asigura o mare piaţă externă pentru exportul produselor industriei civile americane. partidul comunist număra mai mult de 800 000 de membri.). în care segmente importante ale populaţiei cunoşteau mari privaţiuni materiale. exista riscul real ca ideologia comunistă să canalizeze nemulţumirile şi să aducă la putere partide comuniste116. Polonia. 48. Bărbulescu. lipsa forţei de muncă calificată. a exporta şi a pune în mişcare mecanismele economice din fiecare ţară. în cadrul căruia. România. 117 Pascal Bonifaciu. devastată de război. ci numai Ion Gh. punea stavilă expansiunii ideologice a Uniunii Sovietice în vestul continentului. În Franţa. sărăcia şi haosul”117. iar în Italia peste 1 800 000 de membri. distrugerile din infrastructură reprezentau alte piedici majore în reluarea procesului economic productiv. op. ţările europene trebuiau să îndeplinească două condiţii esenţiale: . Uniunea Sovietică a iniţiat şi a condus un proces de cooperare. Ungaria. cit. Statele Unite au iniţiat un program de ajutorare a ţărilor europene menit să învingă „foamea. Aceste partide controlau între 25 30% din corpul electoral. p. În ansamblul său.. Cehoslovacia. relansa economia europeană şi o transforma într-un partener necesar economiei americane. ns. Planul Marshall a vizat toate ţările Europei şi preconiza acordarea de credite în sumă de 13 milioane de dolari necesare reconstrucţiei continentului. fără o circulaţie curentă a mărfurilor şi banilor între statele europene. economia europeană nu avea resursele materiale pentru a produce. arată că „Europa nu avea cultura cooperării”115. cit. În Estul Europei. 14. inflaţia sufocantă. cu puţine acorduri bilaterale. Pentru a obţine creditele necesare. Bulgaria etc.

Acest proiect de susţinere financiară a fost refuzat de către U. Islanda. Elveţia şi Turcia).). Grecia. Italia. lea demonstrat că se poate duce o politică de cooperare în locul celei beligerante. În plan politic. fie din partea Uniunii Sovietice. dar şi împotriva unei 118 Ion Gh. Cooperarea economică s-a materializat în plan instituţionalizat prin crearea Organizaţiei Europene de Cooperare Economică. În anul 1947 Marea Britanie şi Franţa au semnat la Dunkerque un tratat de alianţă şi asistenţă mutuală îndreptat împotriva pericolului sovietic. cooperare diplomatică şi militară. .a doua – creditele să fie destinate producţiei şi nu consumului.E. cit. 98 . Au aderat ulterior Germania. s-a evitat o dependenţă directă a fiecărei ţări europene faţă de Statele Unite şi a oferit acestora din urmă o primă lecţie de cooperare politică faţă de o superputere.S. Aplicarea planului Marshall a avut o importantă şi benefică influenţă asupra Europei occidentale. care stăpânea partea centrală şi de est a continentului.C. coordonând programul de reconstrucţie comună a tuturor statelor membre. să elaboreze un plan de ansamblu pentru reconstrucţia continentului şi să creeze instituţii economice care să repartizeze şi să gestioneze creditele primite prin „planul Marshall”. Portugalia. Construcţia europeană. la îngroparea dezbinării şi a urii.C. în anul 1949 şi Spania – în anul 1959. (O. Belgia. Franţa. Aceasta a luat fiinţă la 16 aprilie 1948 la Paris şi cuprindea un număr de 16 state (Austria. 49. Irlanda. A avut ca obiectiv principal reducerea obstacolelor din calea schimburilor şi facilitarea plăţilor. p. În plan economic. şi statele aflate sub controlul acesteia. fiind considerat un amestec american în politica lor economică. Acestea puteau veni fie din renaşterea militarismului în Germania. Norvegia.S. gestionarea în comun a ajutorului american a învăţat statele occidentale lecţia unirii. Luxemburg.pentru proiecte comune mai multor ţări.E) s-a transformat în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Acest organism a fost creat pentru gestionarea ajutorului financiar american. cooperare politică şi parlamentară. Cooperarea a permis să se înţeleagă că poate fi organizată o Europă bazată pe propriile energii118. Condiţiile impuse au determinat ţările europene să îşi reducă barierele vamale. Danemarca..D. Cooperarea diplomatică şi militară a avut în vedere posibile surse de agresiune asupra ţărilor occidentale. op. Regatul Unit. Bărbulescu.E. În anul 1960 Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică (O. Olanda. prin gestionarea în comun a fondurilor primite. în primii ani postbelici s-a concretizat prin trei forme: cooperare economică.R. a consolidat convieţuirea dintre europeni şi a ajutat la depăşirea amintirilor trecutului. Suedia.

Belgia. an în care s-a transformat în Uniunea Europei Occidentale. Franţa. Islanda. Danemarca. op. Tratatul a fost semnat de Franţa. Editura Sylvi. R. 10. Marea Britanie. Blocada Berlinului a demonstrat că statele occidentale aveau nevoie de sprijinul militar al Statelor Unite prin crearea unui sistem unic de apărare. În cadrul aceloraşi preocupări. p. 2002. 2003. au fost puse bazele Consiliului Europei. Danemarca. Grecia. p. Aceste votau rezoluţii (cu o majoritate de două treimi) pe care le înaintau Consiliului de Miniştri. Turcia şi Grecia au aderat în anul 1952. Strategii de Integrare europeană. Gheorghe Prisăcaru. cit. Germania şi Austria121. Statele Unite şi Canada. Ştefan Delureanu.Adunarea Parlamentară – formată din delegaţiile parlamentelor naţionale din ţările membre. În urma negocierilor purtate. Denumit „conştiinţa democratică a Europei”120 . Sediul Consiliului Europei a fost stabilit la Strasbourg şi din punct de vedere structural cuprindea: . Norvegia. 121 Adrian Pop. 119 120 99 . în fapt un tratat militar destinat explicit pentru a stăvili expansiunea comunistă. p. care a reunit acele state care promovau pluralismul politic. 24. Irlanda. Consiliul Europei reprezenta o organizaţie de cooperare parlamentară. iniţial. a cunoscut o extindere importantă în anul 1955 o dată cu aderarea Germaniei şi a Italiei. Luxemburg. Turcia. Suedia şi Marea Britanie. Norvegia. la care s-au mai raliat: Italia.. cele 10 state semnatare ale Tratatului de la Londra: Belgia. Istoria şi evoluţia Uniunii Europene. Evenimente respective au pus lumea occidentală în faţa unei realităţi dure: incapacitatea de a rezista unei eventuale agresiuni din parte Uniunii Sovietice. Bucureşti. iar Germania de Vest în anul 1955. Uniunea Occidentală creată în anul 1948. Editura Universităţii Suceava. Olanda. la 4 aprilie 1949 a fost creat Tratatul Atlanticului de Nord format din cele cinci ţări membre ale Tratatului de la Bruxelles. Portugalia. În scurt timp au aderat Islanda. Consiliul Europei a reunit. Italia. În urma rezoluţiilor adoptate la congresul de la Haga din 7 – 11 mai 1948 organizat de Comitetul Internaţional de Coordonare a Mişcărilor pentru Unitate Europeană119 şi în temeiul Tratatului de la Londra din 5 mai 1949. Două evenimente au grăbit procesul de cooperare militară: instaurarea regimului comunist în Cehoslovacia în primăvara anului 1948 şi blocada Berlinului.F. Olanda şi Luxemburg şi avea o valabilitate de 50 de ani. La 17 martie 1948 a luat fiinţă la Bruxelles Uniunea Occidentală. statul de drept şi respectiv drepturile omului. Cooperarea politică şi parlamentară a fost înfăptuită prin crearea unor structuri interguvernamentale şi prin definirea unor domenii de acţiune limitată. 42.eventuale revanşe germane.

. După ce au refuzat să participe la planul Marshall. Domeniile foarte restrânse de aplicabilitate limitau competenţele şi capacitatea de acţiune a instituţiilor înfiinţate prin cooperare. În scurt timp această organizaţie a devenit marginală deoarece intervenea în aceleaşi probleme ca şi N. specifice războiului rece.) a fost creată la 4 noiembrie 1950. care avea competenţe şi resurse mult mai mari. C. din punct de vedere al structurii. .R. cel al drepturilor omului.4 Opţiunea pentru integrarea economică. o organizaţie economică denumită Consiliul de Ajutor Reciproc (C. De exemplu. unificarea europeană a rămas în continuare un deziderat. ceea ce limita puterea efectivă de abordare şi rezolvare a unor probleme dificile.A.O. Conform statutului. Europa s-a divizat în două părţi nu numai pe plan ideologic. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma a fost ratificată de Franţa abia în anul 1974. era o organizaţie care îşi propunea integrarea economică complexă a ţărilor aflate în zona de influenţă a Moscovei.T. Deşi în scurt timp luaseră fiinţă structuri instituţionale care reglementau cooperarea economică.E. într-o măsură mai mare.. de o putere consultativă şi nu putea lua decizii decât într-un domeniu foarte restrâns. de primele rezultate datorate instituţiilor de cooperare create. Comunităţile europene Ideea unei integrări mai profunde a statelor europene a fost motivată pe de o parte. Uniunea Europei Occidentale a avut ca principal domeniu de acţiune apărarea europeană şi problemele militare. Toate instituţiile europene nu aduceau nici o atingere suveranităţii statelor membre. militare şi economice din Europa. de evoluţia relaţiilor dintre Est şi Vest. militară.Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.). Argumentele credibile pentru solidaritatea 100 . parlamentară dintre statele europene occidentale. ca urmare a adoptării de către toate statele membre a „Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. diplomatică. Consiliul Europei era.D.O. politică şi militară în diferite ansambluri transnaţionale în Europa occidentală. Anii 1947 – 1948 au marcat ruptura definitivă dintre foştii aliaţi care au învins ţările care compuneau Axa. ce dispunea. Procesul nu era realizabil dacă între popoarele europene nu se realiza o solidaritate reală.E. dar şi în plan economic. Evoluţiile politice.A. politică. în ianuarie 1949. iar pe de altă parte.R. deşi foarte important. Uniunea Sovietică şi ţările satelite din Europa Răsăriteană au creat. politic şi militar.Consiliul de Miniştri – compus din miniştrii afacerilor externe şi care adopta hotărâri în unanimitate.A. au determinat o dezvoltare a tendinţelor de integrare economică. o organizaţie internaţională clasică. 6.E.

Olanda şi Luxemburg – a „Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”. o Europă unită nu se poate realiza dintr-o dată.) a intrat în vigoare la 10 august 1952. dar şi o profundă semnificaţie politică: punea capăt rivalităţii istorice francogermane şi stabilea o deplină egalitate în drepturi şi îndatoriri între ţările învingătoare şi cele învinse.C. Belgia. Principiile enunţate în Declaraţia Schuman reflectă concepţia conform căreia.E. Ea se baza pe delegarea de suveranitate liber consimţită a statelor membre şi a reprezentat punctul de plecare pentru Europa comunitară. Modelul de instituţie europeană reprezentat de C. Germania. cuprindea patru instituţii cu legitimităţi şi roluri diferite: Înalta Autoritate menită să asigure preeminenţa intereselor Comunităţii în raport cu cele naţionale. de către şase state fondatoare – Franţa. Organizaţia Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C. Consiliul de Miniştri. F. care reprezenta organismul interguvernamental.europeană erau oferite de derularea unor programe economice comune capabile să asigure avantaje şi profituri reciproce mai repede decât proiectele politice. R. Planul prevedea plasarea industriei cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Germania sub conducerea unei Înalte Autorităţi. Jean Monnet (pe atunci comisar al Planului de Dezvoltare a Franţei) şi colaboratorii săi au redactat în ultimele zile ale lunii aprilie 1950 o notă de câteva pagini care conţinea expunerea de motive şi dispozitivul acestei propuneri ce avea să bulverseze toate schemele diplomaţiei clasice. domenii cheie pentru evoluţia economică a celor două ţări.O. prin semnarea la Paris.E.C. stabilindu-se mai întâi o solidaritate de fapt care să elimine opoziţia seculară dintre Franţa şi Germania. În aceste condiţii s-a putut afirma planul Schuman.C. a înlocuit relaţiile diplomatice tradiţionale fondate pe cooperarea interguvernamentală cu un sistem juridic original.C. Intenţia s-a materializat la 18 aprilie 1951. Declaraţia Schuman. ci printr-o succesiune de paşi concreţi.O. Adunarea ce avea ca sarcină fundamentală exercitarea 101 . organism supranaţional compus din membrii independenţi.O. C. Planul Schuman a avut nu numai o importanţă economică deosebită. Declaraţia Schuman stă la baza actului de naştere a C. Noua organizaţie fondată. în care apărarea intereselor naţionale se articula cu promovarea interesului comun în cadrul unor instituţii supranaţionale.O.E. Italia.E. este declaraţia făcută la 9 mai 1950 de către ministrul francez de externe Robert Schuman şi a reprezentat un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet ce prevedea punerea sub o autoritate comună unică a întregii producţii de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania.

E.unui control democratic şi Curtea de Justiţie.E. care a redactat un raport („Raportul Spaak”) şi un proiect de Tratat privind integrarea economică a celor şase ţări membre C. această organizaţie fiind mai degrabă un simbol al divizării şi confruntării care avea loc între Est şi Vest.C. În anul 1953. Perioada 1950 – 1954 a fost dominată de proiectele privind crearea unei Comunităţi Europene de Apărare.promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice pe teritoriul tuturor statelor membre.A. s-au întâlnit la Messina şi au decis elaborarea unui proiect privind o integrare economică pe baza următoarelor obiective: dezvoltarea instituţională. E.C. la Roma.E.O. Neînţelegerile dintre ţările occidentale asupra reînarmării Germaniei. Piaţa Comună permitea exprimarea atât a intereselor naţionale cât şi o viziune comunitară asupra politicilor economice şi sociale în scopul coordonării şi armonizării acestora.E.O.E.C.) şi a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM sau C. Beyer a propus o extindere a cooperării la o uniune vamală şi la o piaţă comună. au fost: .T.). mai ales Franţa. a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Economice Europene” (C.C.O.E. Cele două documente au fost prezentate oficialilor din ţările C. Comunitatea Economică Europeană.E.O. doreau să îşi creeze un sistem de apărare propriu care să reprezinte răspunsul comunitar la ameninţările războiului rece. a devenit integrarea economică. . Obiectivele generale ale C.C. Cele două tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 şi cuprindeau aceleaşi state ca şi C. Crearea N. W. la eşecul proiectului de apărare europeană.E.A. ci a constituit o organizaţie europeană care avea prerogative supranaţionale. (care avea competenţe doar asupra gestionării ajutorului american).E. La 6 iunie 1955 a fost creat un comitet condus de Paul Henry Spaak. . la 25 martie 1957. Ţările occidentale. nu poate fi înscrisă în procesul de realizare a unităţii europene. priorităţile procesului de refacere economică au reprezentat tot atâtea obstacole care au dus. crearea unei pieţe comune şi armonizarea politicilor sociale. ministrul de externe olandez.O.C. E. care trebuia să vegheze asupra respectării drepturilor omului. nu a substituit C.E.O.stabilitatea crescândă a statelor membre şi a Comunităţii Economice 102 .E. presiunile Statelor Unite. Preocuparea prioritară a statelor membre C.E. cunoscută mai mult sub numele de Piaţa Comună sau C. fuziunea progresivă a economiilor. la 21 aprilie şi au constituit baza negocierilor care au condus la semnarea.O. În iunie 1955. reprezentanţii celor şase state fondatoare C. în final.expansiunea continuă şi echilibrată. proiecte susţinute mai ales de către Franţa.

iar produsul intern brut a crescut. crearea unei pieţe comune pentru circulaţia echipamentelor şi a materialelor nucleare. . nu numai ca noţiune dar şi ca instituţie a avut în vedere asigurarea celor patru libertăţi fundamentale ale pieţii: .) realizată în domeniul producţiei agricole prin deschiderea frontierelor. protecţia populaţiei şi a mediului înconjurător. . facilitarea investiţiilor. Efectele înlăturării barierelor vamale au fost spectaculoase: comerţul intercomunitar a crescut de 6 ori. Politica comună în domeniul nuclear a vizat aspecte referitoare la: cercetarea ştiinţifică. în medie. 103 . industrială şi agricolă.E. astfel că la 1 iulie 1968.E. transportul şi comerţul. Eliminarea taxelor vamale intercomunitare şi suprimarea contingentelor cantitative au fost programate pe o perioadă de 12 ani. cu o contribuţie foarte importantă la procesul de unificare europeană. . a reprezentat principalul instrument de modernizare a agricultorilor din statele membre. S-a apreciat că P.libera circulaţie a persoanelor şi serviciilor. E.libera circulaţie a capitalului. EURATOM-ul a avut drept obiectiv general coordonarea eforturilor pentru dezvoltarea rapidă a industriei nucleare. Politica Agricolă Comună (P. Mai mult. Uniunea vamală din cadrul C. dar şi protecţia acestora faţă de „exterior” prin practicarea unor taxe vamale externe comune.A. ceea ce a dus la coordonarea altor politici cum au fost politica socială sau fiscală.C. Piaţa Comună.libera circulaţie a bunurilor în regim de concurenţă liberă şi loială..libertatea cetăţeanului comunităţii de a se stabili în oricare dintre statele membre al e Comunităţii.Europene pe ansamblul său. cu 70%. a oferit statelor membre capacitatea de a acţiona unitar pentru depăşirea diferitelor dificultăţi în procesul de elaborare şi promovare a politicilor economice comune. a fost un element esenţial în integrarea europeană. uniunea vamală era realizată. precum şi a capitalului necesar pentru investiţiile nucleare. garantarea utilizării paşnice a materialelor nucleare.A. . La rândul său.realizarea unor relaţii mai apropiate între statele membre: Mijloacele care făceau posibilă împlinirea obiectivelor generale erau: stabilirea unei pieţe şi apropierea progresivă a politicilor lor economice. C. nu a asigurat doar o liberă circulaţie a bunurilor în interior. articolele 38 şi 39 din Tratatul de la Roma au permis formularea unor politici comune în domenii precum agricultura.C. Concretizarea cestor libertăţi fundamentale ale pieţii s-a făcut prin uniunea vamală. E. Perioada a fost redusă cu 18 luni.creşterea nivelului de trai: .

E.Din punct de vedere instituţional. Datorită opoziţiei Franţei. Deoarece în Norvegia. s-a decis extinderea Comunităţii Economice Europene şi realizarea unei Uniuni Economice şi Monetare (U. Irlandei şi a Norvegiei au demarat la 39 iulie 1970 şi s-au finalizat în ianuarie 1972. În raport cu C.C. Suedia şi Elveţia au creat în anul 1960 o Asociaţie a Liberului Comerţ European (E. iar în ianuarie 1981 C. Astfel s-a ajuns ca fiecare comunitate europeană (C. Grecia a semnat Tratatul de aderare. C. (au dobândit statutul de ţări membre în ianuarie 1986)..E. Finlandei şi a Suediei (statutul de ţări membre l-au 104 . atât C.F. solicitările acestor state au fost respinse până în anul 1969. Marea Britanie.E. la care s-a adăugat o Curte de Conturi. au solicitat integrarea în Comunitatea Economică Europeană. Resursele financiare proprii ale Comunităţii Economice Europene proveneau din: toate taxele vamale asupra produselor importate din ţările nemembre.E. Danemarca. Danemarca şi Norvegia. o singură Adunare Parlamentară.E. Irlanda.). Fiecare organizaţie avea propria Comisie.E. La 22 aprilie 1970 s-a semnat tratatul de la Luxemburg care a decis introducerea graduală a unui sistem de resurse proprii pentru C. în timp ce C.E. Prin aderarea Spaniei şi a Portugaliei în anul 1985. C. dar cu o structură instituţională unică: o singură Comisie. când au fost semnate tratatele de aderare al acestor state la Comunitatea Economică Europeană. Danemarcei. Adunarea Parlamentară şi Curte de Justiţie. din 12 decembrie 1969. Austria. Portugalia. şi EURATOM) să dispună de structuri instituţionale identice ca funcţionalitate. o organizaţie care nu promova o politică vamală externă comună faţă de terţi.E. a devenit „Europa celor 10”. EURATOM avea un caracter sectorial. extinderea a cuprins doar trei state. Consiliu.E.E cât şi EURATOM aveau structuri independente. avea un caracter economic general şi a dobândit o poziţie predominantă în ansamblul celor trei Comunităţi.O.E. În anul 1979.A.T.E. începând cu anul 1961.O. Cu ocazia întâlnirii dintre şefii de stat şi de guvern de la Haga. Procesul de extindere a continuat. s-a creat „Europa celor 12” următoarea extindere a avut loc în anul 1994. prin aderarea Austriei.E.E.M.).E. un singur Consiliu. Negocierile privind aderarea Marii Britanii. o singură Curte de Justiţie. au rămas în continuare trei Comunităţi. devenind „Europa celor 9”. o serie de state occidentale precum: Marea Britanie. precum şi din rezultatele obţinute din aplicarea TVA. tratatul de aderare a fost respins prin referendum.E. toate impunerile din domeniul agriculturii. Procesul de integrare economică bazat pe principiul „celor şase” nu a fost agreat de toate ţările occidentale. Ca urmare.C.E. Datorită succeselor economice obţinute de ţările membre C.

P. de către ţările O.). a mediului. Se afirma despre C.L. prin majorarea preţului la petrol şi oprirea exporturilor de produse petroliere către unele state occidentale.A. Franţa a părăsit la 1 iulie 1965 negocierile privind finanţarea Politicii Agricole Comune (P. l-a reprezentat alianţa franco-germană. În anul 1975 a fost creat Fondul European de Dezvoltare Europeană şi un Comitet pentru Politică Regională. a fost neîncrezător în voinţa reală a Marii Britanii de integrare reală în Comunitatea Economică Europeană.E.C.E. Motorul acestui proces a fost cooperarea dintre ţările membre pentru a găsi soluţii unanim acceptabile diverselor provocări cu care s-au confruntat statele europene în Comunitatea Economică Europeană. el a fost marcat de multe dificultăţi şi sinuozităţi. a devenit „Europa celor 15”.E. de a deveni membru al Pieţei Comune.C. Situaţia s-a rezolvat prin compromisul de la Luxemburg (în ianuarie 1966) când Franţa a revenit la lucrările organizaţiei.S. că reprezenta un gigant economic şi un pitic politic. Fiecare lărgire succesivă a adus importante beneficii cetăţenilor europeni. Depăşirea crizei s-a realizat prin luarea deciziei de a se realiza o convergenţă a politicilor comune. respectarea drepturilor politice. Construcţia europeană. 6. Procesul de integrare economică şi de extindere geografică nu a fost liniar. Franţa a făcut uz de dreptul său de „veto” pentru a respinge încercările Marii Britanii. Asociaţia Europeană a Liberului Schimb . noi facilităţi economice. Naşterea Uniunii Europene Elementul fondator al construcţiei europene în perioada postbelică.obţinut la 1 ianuarie 1996) eveniment în urma căruia C. Anul 1979 a marcat două momente importante în procesul de integrare economică: crearea Sistemului Monetar European şi alegerea membrilor Parlamentului European pentru prima dată prin vot universal şi direct.E. Disproporţia evidentă dintre forţa economică uriaşă pe care o deţinea C. a stimulat progresul economic şi social.E. Discuţiile privind Politica Agricolă comună au generat o serie de dezacorduri între ţările Pieţei Comune. Drept urmare.5 Integrarea politică.E. Charles de Gaulle.. a fost percepută ca o organizaţie rivală a Pieţei Comune. a reprezentat un nou impas pentru ţările membre ale Pieţei Comune. din perioada anilor 1960 – 1968. pe plan mondial şi 105 .E. Preşedintele Franţei din anii ’60. a asigurat o extindere a normelor europene în domenii diverse precum: protecţia consumatorului.E. Criza energetică declanşată în anul 1973. prevederile sociale etc. limitată doar la integrarea economică era incompletă.A. fondată pe solidaritatea europeană.

Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg (la 17 februarie 1986) şi la Haga (la 26 februarie 1986) şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. iar landurile din Germania de Est au devenit componente ale Comunităţii Europene. iar la 27 noiembrie 1990 acelaşi acord a fost semnat şi de către Italia. care să aibă o pondere politică în viaţa planetei echivalentă cu ponderea sa economică122. Documentul prevedea: includerea de noi politici în domeniul comunitar (cum ar fi dezvoltarea regională. a impus ca o necesitate transformarea Europei Occidentale într-un partener politic credibil. Amendamentele aduse Tratatului de la Roma aveau drept scop revitalizarea procesului integrării europene prin cooperarea politică şi a fost cunoscută sub numele de „Act Unic European”. La 19 iunie 1990 a fost semnat acordul Schengen pentru eliminarea controlului la graniţă între Franţa. 122 106 . La 3 noiembrie 1990 a avut loc reunificarea Germaniei. transporturile. Crearea Uniunii Europene a urmărit ca integrarea economică să fie asociată cu o integrare politică ce se baza pe o reformă a instituţiilor şi provocarea unei politici noi. al cărui scop era acordarea de sprijin financiar ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Consiliul Europei întrunit la Dublin între 24 – 26 iunie 1990 a aprobat deschiderea a două conferinţe interguvernamentale: una cu privire la Uniunea Monetară şi o alta referitoare la Uniunea Politică. dezvoltarea ştiinţifică. prilej cu care şi-au început lucrările cele două Conferinţe Interguvernamentale amintite anterior. Germania şi ţările Benelux. comună pentru diferitele domenii. Acest proiect a fost acceptat de şefii de stat şi de guvern cu ocazia întrunirii Consiliului European de la În anii ’70 H. Prin adoptarea a circa 300 de directive privind Piaţa Internă a Uniunii Europene. La 14 – 15 decembrie 1990 a avut loc un Consiliu European. precum şi promovarea unei politici europene comune. La 29 mai 1991 a fost creată Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). După un an de lucru intens s-a ajuns la un acord cu privire la proiectul de Tratat asupra Uniunii Europene. Prăbuşirea comunismului începând cu anul 1989 în ţările din estul şi centrul continentului a influenţat procesul de integrare a ţărilor occidentale. s-a reuşit scoaterea comunităţii occidentale din impas.capacitatea extrem de redusă a influenţei politice. Kissinger ar fi afirmat sarcastic că: „nu există un telefon direct atunci când vreau să vorbesc cu Europa”.). extinderea votului majoritar în locul unanimităţii în adoptarea deciziilor în Consiliul de Miniştri (cu excepţia domeniului fiscal şi al liberei circulaţii a persoanelor). dimensiunea socială. protecţia mediului etc. Între 2-4 decembrie 1985 a avut loc la Luxemburg şedinţa Consiliului European care a decis modificarea unor prevederi din Tratatul de la Roma.

trecerea frontierelor externe şi controlul acestora. politici structurale.Titlul II – a modificat tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (Tratatul de la Roma) prin înlocuirea sintagmei Comunitatea Economică Europeană cu sintagma Comunitatea Europeană şi a conferit acesteia noi domenii de competenţă la nivel comunitar.Maastricht din data de 9 . afirma principiul unicităţii cadrului instituţional şi confirma rolului conducător al Consiliului European. Pilonul al treilea – reprezintă cadrul cooperării între organele de poliţie şi de justiţie din statele membre pentru consolidarea securităţii interne. Italia. Primul pilon – singurul pe deplin integrat . Pilonul al doilea asigură cadrul de desfăşurare a acţiunilor comune în sfera politicii externe şi a securităţii.pilonul unu . Danemarca. uniunea economică şi monetară. Intrarea în vigoare a tratatului de la Maastricht a permis transformarea Comunităţii Europene într-o Uniune politică. Tratatul privind Uniunea Europeană (T. respectiv: Franţa. . politica de imigrare. o Uniune Economică şi una Monetară.E) – conţinea şapte titluri: . Marea Britanie.I).S. cooperarea vamală. Belgia. social.10 decembrie 1991. 107 . concurenţă etc. Olanda. poliţienească. judiciară etc.Titlul II şi IV – au integrat modificările făcute în tratatele de constituire a CECA şi a EURATOM – ului. fraude de dimensiuni internaţionale.A.cel comunitar reprezentat de către Comunitatea Europeană şi care avea competenţe sporite în domeniile: piaţa internă.permitea instituţiilor Uniunii să coordoneze politicii comune în domeniile arătate anterior. Spania şi Portugalia la data de 7 februarie 1992 şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. lupta împotriva toxicomaniei.pilonul trei – reprezentat de cooperarea în domeniile Justiţiei şi a Afacerilor Interne (J.Titlul I – fixa obiectivele Uniunii Europene. transporturi. Luxemburg. . .E. consiliu ce este format din şefii de stat şi de guvern din ţările membre. Cooperarea în sfera justiţiei şi a afacerilor interne făcea referiri la următoarele domenii: politica de azil.pilonul doi – reprezentat de Politica Externă şi de Securitate Comună (P. ceea ce a dus la creşterea rolului global al Uniunii Europene. Uniunea Europeană a fost organizată pe trei piloni : . Grecia. Germania. cercetare. Irlanda. .C). Tratatul de la Maastricht privind constituirea Uniunii Europene a fost semnat de către miniştri de externe şi de finanţe din ţările Comunităţii Europene. relaţii comerciale externe.U.

Dincolo de toate aceste. . . care nu a mai funcţionat ca un organism subsidiar.identitatea externă. Totodată Tratatul Uniunii Europene a adus importante modificări Uniunii: . cât şi faţă de restul lumii. care a adus noi modificări Tratatului de la Maastricht în ceea ce privea Uniunea Europeană. de a fi pus bazele unei uniuni politice şi de a fi instituit cetăţenia europeană. . a capitalului şi a serviciilor. Negocierile privind noul tratat s-au axat pe trei teme centrale: .Uniunea Europeană şi cetăţenii. în decembrie 1995 la Madrid.instituţiile Uniunii.a sporit rolul Parlamentului European. La 2 octombrie 1997 s-a semnat Tratatul de la Amsterdam de către şefii de stat şi de guvern ai statelor membre.a înfiinţat Comitetul Regiunilor şi a instituit noi organisme în materie monetară.. Prin intrarea în vigoare a TUE au fost îndeplinite. .Titlul VII – cuprindea dispoziţii finale. atât în interiorul său. prin consolidarea puterilor de codecizie legislativă şi de control a acestuia. Ratificarea acestuia a fost făcută în ţările membre ale Uniunii europene pe parcursul anilor 1998 – 1999. . TUE are meritul de a fi creat o Uniune Economică şi Monetară. . . Noul tratat a fost impus de responsabilităţile politice majore care reveneau Uniunii Europene. începând cu data de 1 ianuarie 1999 să fie introdusă moneda unică europeană – Euro – €. a bunurilor. desemnat în acest scop de către Consiliul European. La 1 mai 1999 a intrat în vigoare tratatul de la Amsterdam.Titlul V – avea în vedere toate aspectele legate de politica externă. La întâlnirea şefilor de stat şi de guvern în cadrul Consiliului European de la Madrid din 15 – 16 decembrie 1995 s-a stabilit ca.Titlul VI – a introdus noi proceduri în materie de cooperare judiciară şi a poliţiei.a transformat Curtea de Conturi în instituţie comunitară. Tratatul de la Amsterdam insistat asupra următoarelor aspecte: 108 . Raportul comitetului de experţi a fost audiat de şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Comunităţii Europene. Tratatul de la Amsterdam a fost rezultatul activităţii unui comitet de experţi.a modificat statutul Tribunalului de Primă Instanţă. cele patru categorii de libertăţi prevăzute în Tratate: libera circulaţie a persoanelor. în liniilor lor fundamentale.

aprobarea agendei politicii sociale europene. Bulgaria şi Malta. origine etnică.consolidarea politicii europene de securitate şi apărare. Conferinţa interguvernamentală pe această temă şi-a început lucrările în februarie 2000. Totodată. Obiectivul următorului Tratat. procedurile de luare a deciziilor şi structurile necesare în acest sens. convingeri politice etc. .sprijinirea susţinută a statelor candidate pentru a crea condiţiile de adoptare şi aplicare a acquis-ului comunitar. religie rasă. Lituania. a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România. La 1 martie 2000 Comisia Europeană a aprobat un proiect ambiţios privind reforma administraţiei sale. Consiliul European întrunit la Helsinki.stabilirea principiilor care ghidează politica externă a Uniunii.accelerarea negocierilor de aderare cu statele candidate. prin care se urmărea transformarea acesteia în model de influenţă şi de transparenţă. . .sporirea eficacităţii instituţiilor Uniunii Europene în luarea deciziilor. . . . 109 . Semnarea Tratatului de la Nisa a fost precedată de Conferinţa interguvernamentală dintre Consiliul Europei. În decembrie 1999 a avut loc o întâlnire a şefilor de stat şi de guvern la Helsinki în cadrul căreia s-a stabilit reformarea instituţiilor europene pentru a fi pregătite să primească noi ţări candidate.obligaţiile Uniunii Europene de a respecta drepturile fundamentale ale omului (pentru prima dată s-au prevăzut sancţiuni pentru statele în care nu se respectă drepturile omului). considerat indispensabil viitoarei extinderi. Proiectul respectiv. adaptarea instituţiilor europene la procesul lărgirii spre Europa Centrală şi de Est. sănătatea şi securitatea consumatorilor. dezvoltarea capacităţilor militare ale Uniunii Europene. Slovacia. consolidarea politicii externe şi de securitate comună etc. handicap. a fost prezentat parlamentului European sub preşedinţia lui Romano Prodi. cunoscut sub numele de „Cartea Albă”. Tratatul de la Amsterdam a lăsat deschise câteva probleme precum.dreptul Uniunii Europene de a combate orice formă de discriminare bazată pe sex. Parlamentul European şi Comisia Europeană care au proclamat solemn „Carte drepturilor fundamentale a Uniunii europene”. . prilej cu care s-au evidenţiat o serie de aspecte privind viitorul Europei precum: . Lucrările Conferinţei interguvernamentale au avut loc între 7 – 9 decembrie 2000.coordonatele politicii economice. era de a asigura o bună activitate instituţională în momentul când Uniunea Europeană urma să includă în componenţa sa şi alte state din Europa Centrală şi de Est.

securitatea maritimă. . cele mai însemnate pentru viitorul Europei au fost: extinderea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului de Miniştri. . a simplificat şi extins procedura codeciziei care a devenit procedură legislativă standard. Tratatul de la Nisa a confirmat hotărârea Uniunii Europene de a-şi pregăti instituţiile pentru a face faţă extinderii de la 15 la 27 de state membre. . (măsură menită să prevină o posibilă blocare a activităţii de luare a deciziilor în cadrul instituţiilor europene. schimbarea procedurii de numire a Preşedintelui şi a membrilor Comisiei (s-a trecut de la procedura în unanimitate la cea de majoritate calificată). Conferinţa interguvernamentală s-a încheiat printr-un acord politic care vizează o reformă instituţională având trei axe principale: componenţa şi modul de funcţionare al instituţiilor. Tratatul a modificat componenţa Parlamentului European (numărul parlamentarilor fiind stabilit la 732).serviciile de interes general. la 25 februarie 2001. Simpla enumerare a domeniilor comune arată gradul înalt al integrării economice şi sociale şi complexitatea procesului.regiunile ultraperiferice.cultura. acţiune fără precedent din punct de vedere al dimensiunii şi complexităţii. . Tratatul a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. Cele mai importante modificări sunt: limitarea la 27 a numărului de comisari europeni. numeşte vicepreşedinţii. Dintre reformele instituţionale operate de Tratatul de la Nisa. poate cere demisia unui comisar etc.inovaţia şi cunoaşterea ştiinţifică în Europa.. s-au sporit atribuţiile preşedintelui (acesta distribuie sarcinile şi responsabilităţile. .libertatea. securitatea persoanei şi justiţia. Totodată a suferit modificări şi Comisia Europeană care este organul executiv al Uniunii Europene. miniştri de externe din statele membre ale Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Nisa care prevedea o reformă a instituţiilor Uniunii Europene în vederea viitoarei extinderi.mediul. Trei luni mai târziu. . Ca urmare. . Tratatul de la Nisa a stipulat faptul că o decizie poate fi adoptată doar dacă în favoarea 110 . .).securitatea aprovizionării cu anumite produse. procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea cooperării între instituţii.relaţiile externe. în condiţiile existenţei unui număr sporit de state membre) şi realocarea numărului de voturi care să reflecte cât mai fidel puterea economică şi ponderea demografică a statelor membre.

Polonia. op. 123 Adrian Pop. astfel încât s-a asigurat garantarea celor patru libertăţi de circulaţie: a persoanelor. pe care statele membre au fost obligate să le respecte. uniunii vamale precum şi a programelor comune: în cercetare – dezvoltare. energiei. Procesul de integrare europeană a fost întemeiat pe baze economice solide. Slovacia. Letonia. La 7 martie 2002 a fost lansată iniţiativa privind elaborarea unei constituţii europene. La 13 iunie 2003. Interesul reciproc şi interdependenţa economică crescândă au dat naştere unei veritabile solidarităţi. 2. proiectul Constituţiei Europene a fost prezentat şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene întruniţi la Salonic la 20-21 iunie în acelaşi an. politici sociale uniuni economice şi monetare etc. Malta. Slovenia şi Ungaria. sub denumirea „Convenţia privind viitorul Uniunii Europene”. Cipru. La 9 aprilie 2003. Proiectul a fost oficializat încă din decembrie 2001. comerţului exterior. competiţiei. a serviciile şi a capitalului. în acelaşi an. a mediului. Condusă de către Valery Giscard d’Estaing. iar legea a prevalat în relaţiile dintre statele membre şi instituţiile europene. a bunurilor. permite o serie de concluzii precum: 1. în perspectiva celei mai ample extinderi din istoria sa. La 1 ianuarie 2002 s-a încheiat procesul de punere în circulaţie a monedei unice europene – euro – ceea ce a marcat deplina integrare monetară la nivelul Uniunii Europene. cit. La 16 aprilie. Convenţia Europeană a reprezentat cadrul instituţional oficial al dezbaterilor privind viitorul Europei. p. Estonia. telecomunicaţii. prin decizia şefilor de stat şi de guvern întruniţi la Laeken în Belgia. ceea ce a făcut ca nici unul dintre aceste state să nu intenţioneze a părăsi această structură comunitară. 17-18. s-a semnat la Atena Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană a celor 10 state mai sus menţionate. 3. Litigiile sau conflictele dintre statele membre şi instituţiile comunitare au fost rezolvate de către instanţele abilitate. Parlamentul European a aprobat aderarea la Uniunea Europeană a 10 state: Cehia. pescuitului. Cele trei comunităţi care au precedat Uniunea Europeană (CECO şi EURATOM) au condus la o prosperitate generalizată în statele membre. Constituţia europeană s-a bazat pe tratate cu putere de lege. aplicarea de politici comune: în domeniul agriculturii. Succinta trecere în revistă a principalelor etape ale construcţiei europene de după cel de al doilea război mondial. Lituania.ei au votat cel puţin 14 state sau dacă statele care au votat reprezintă cel puţin 62% din populaţia europeană123. Raportul suveranitate – supra-naţionalitate s-a manifestat printrun transfer progresiv de suveranitate de la statele membre către instituţiile europene. dezvoltării regionale. 111 . transporturilor.

Construcţia europeană reflectată astăzi prin existenţa Uniunii Europene este un succes al concepţiei federaliste . ceea ce a generat o prosperitate. datorită vecinătăţii cu state instabile din punct de vedere politic. justiţia. Ucraina. imaginaţie şi timp pentru soluţionare. 7. Procesul de consolidare Uniunii Europene este departe de a fi finalizat. în domenii sensibile precum: agricultura. 6. pentru că vine în contradicţie cu conceptul de suveranitate al statelor. 10. Marile decalaje şi disparităţi de dezvoltare economico-socială existente între statele fondatoare ale Uniunii Europene şi noile state admise. Strânsa interdependenţă economică a generat. Diversitatea culturală a ţărilor membre reprezintă o mare bogăţie în multiculturalitatea viitoarei Europe Unite. un nivel de trai şi de civilizaţie pentru cetăţenii acestora invidiat de toate celelalte ţări europene (cu excepţia Elveţiei). Europa a devenit cea mai importantă putere comercială a lumii. influenţat favorabil de mecanismul democratic de luare a deciziilor în cadrul instituţiilor comunitare.4. el fiind expus încă unor puternice pericole şi presiuni atât din interiorul ţărilor membre cât şi din exteriorul Uniunii. afacerile interne şi altele. care ţine cont de specificul mentalului european. S-a asigurat o pace durabilă între statele membre după secole de conflicte armate. în mod firesc. necesită eforturi mari. A asigurat păstrarea/conservarea identităţii naţionale ale statelor membre. social şi economic precum Rusia. 9. un proces de integrare politică. S-au pus bazele unei politici comune în domeniile securităţii şi al apărării – unul dintre cele mai dificile obiective de realizat. că viitorul comun al continentului este opera şi responsabilitatea fiecăruia în parte. 5. protecţia mediului. o mare piaţă (cu circa 500 000 000 de locuitori după anul 2007) care va juca un rol de „actor global” în viaţa internaţională. cu alianţele militare pre-existente. cu divergenţele de analiză ale fiecărui stat membru în privinţa apărării naţionale. 112 . Existenţa şi funcţionarea Uniunii Europene demonstrează că europenii au mult mai multe lucruri care îi leagă decât cele care îi despart. Belarus sau Moldova. 8. un model de cooperare şi integrare interstatală pe multiple planuri. ceea ce a avut ca rezultat dezvoltarea coeziunii economice şi sociale între cetăţenii statelor membre. Prin crearea Uniunii Europene.

Pe măsură ce competenţele Uniunii s-au extins (datorită lărgirii graniţelor). s-a caracterizat în principal prin stabilirea unor forme de cooperare instituţionalizate între statele vest europene. Uniunea Europeană s-a dezvoltat din trei comunităţi iniţial separate: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. 2004. 10. să atenueze diferenţele şi să construiască o Europă unită. Această cooperare s-a derulat cu ajutorul unor structuri stabile. resursele financiare şi caracterul juridic. W. Procesul politic în Uniunea Europeană. Structurile au fost create în urma unor tratate multilaterale succesive. Consiliu de Miniştri (în care intrau reprezentanţii guvernelor statelor membre).Capitolul 7 INSTITUŢIILE EUROPENE Istoria instituţiilor europene este strâns legată de istoria formării şi consolidării Uniunii Europene. Chişinău. Ediţia. În 1965 prin Tratatul de fuziune acestea au devenit un ansamblu: Comisia Europeană (ramura executivă). care le-au fixat obiectivele. ale proceselor politice – din ţările vest europene124. Wallace. separate ca locaţie. Editura Arc. Instituţiile europene. cu trăsăturile obişnuite ale politicilor naţionale – şi. De aceea au apărut schimbări în cadrul instituţiilor europene. au fost aprobate o serie de legi şi tratate care au întărit şi consolidat rolul şi atribuţiile fiecărei instituţii europene. prin valoarea juridică a deciziilor adoptate. Procesul de lărgire al Uniunii Europene a dus la includerea unor state din Europa Centrala şi de Est ce au o cultură politică şi o organizare instituţională diferită. dar asemănătoare ca atribuţii. Procesul de construcţie europeană. 124 113 . investite cu atribuţii specifice. Parlamentul European (numit iniţial „Adunare” – ce reunea reprezentanţi ai partidelor politice din statele membre) şi Curtea Europeană de Justiţie (rezolva disputele referitoare la arbitraj şi interpretare juridică). Wallace. Politicile europene sunt politici normale. sunt un indicator al eficacităţii angajamentului colectiv adoptat de ţările vest europene. care a început după cel de al doilea război mondial. nevoite acum să rezolve noi dispute şi probleme. H. a IV-a. Procedura de luare a deciziei la nivel european se aseamănă foarte mult cu procesul legislativ naţional. Comunitatea Economică Europeană şi Euratom. prin extensie. p. Aceste comunităţi aveau fiecare instituţii proprii.

incluzând aici delegaţii oficiali ai acestora).126.  Mediatorul European („Ombudsman” – investighează plângerile cetăţenilor Uniunii Europene privind funcţionarea defectuoasă a instituţiilor şi organismelor din cadrul comunităţii). aceste organisme au rolul de a facilita procesul de aderare al viitorilor membrii şi de integrarea a unor noi state.  Alte Instituţii şi Organisme Europene.  Banca Centrală Europeană (verifică şi răspunde de politica monetară în zona euro). b) Pe lângă aceste instituţii funcţionează şi alte organisme ce au drept scop sprijinirea activităţilor şi o mai bună implementare a deciziilor.  Consiliul de Miniştri (reprezintă guvernele statelor membre. Dintre aceste organisme menţionăm:  Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor (sunt organisme consultative care acordă sprijin diferitelor categorii sociale şi regiuni ale Uniunii Europene). *** ABC-ul Integrării în Uniunea Europeană. 17. 125 114 .  Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre).  Banca Europeană de Investiţii (este instituţia financiară a Uniunii Europene). având un rol cu precădere consultativ). Bucureşti 2004. p.a) Principalele cinci instituţii implicate în conducerea Uniunii Europene sunt:  Comisia Europeană (reprezintă executivul şi are dreptul de a iniţia legi). De asemenea. de arbitraj şi interpretare juridică şi asigură compatibilitate cu dreptul comunitar) 125.  Curtea de Justiţie (are competenţe judiciare. 126 Ibidem.  Consiliul European (întruneşte şefii de guvern ai tuturor statelor membre. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. prin informare continuă şi acordare de consultanţă.

în anul 1951. România are delegat un comisar pentru Uniunea Europeană. W. Wallace. 12.Prezentare generală a cadrului instituţional al Uniunii Europene127: 7. aprobare Propune legi Parlamentului Face propuneri Consiliului de Miniştri PARLAMENTU L EUROPEAN Experţi Firme ONG-uri Grupuri de interese . cu competenţe puternice în anumite domenii (de exemplu politica de concurenţă) şi diminuate în altele.1 Comisia Europeană În cadrul Uniunii Europene. p. conciliere. finalizare. 5 vicepreşedinţi si 20 de comisari. Lărgirea Uniunii a determinat creşterea numărului la 25: un preşedinte. 115 PARLAMENTELE CONSILIUL EUROPEAN cazu ri CURŢILE EUROPENE raporta ză deci de Influenţează Comisia Decide asupra propunerilor Comisiei interpre t şi judecăt or COMISI A G U V E R N E L E CONSILIUL DE MINIŞTRI consultare. Această instituţie a fost prima cu caracter supranaţional. Astfel Comisia avea un statut ambiguu. Comisia Europeană reprezintă puterea executivă. erau 20 de Comisari europeni. Propunerile şi deciziile 127 H. activitatea sa determinând unele guverne membre să-şi manifeste reţinerea faţă de crearea unei instituţii autonome puternice. Până la 1 mai 2004. Treptat însă Comisia şi-a câştigat credibilitate şi putere. În momentul înfiinţării sale. cit. Wallace. Începând cu 1 noiembrie 2004. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului i-a delegat atât sarcini executive cât şi de secretariat. op. codecizie.

luate de membrii Comisiei trebuie sa întrunească votul întregului colectiv sau al majorităţii simple. 213. cu condiţia ca această decizie să întrunească 2/3 din votul membrilor. paragraful 2 din Tratatul Întărit al Uniunii Europene din 1997 explică în mod clar condiţiile de alegere şi statutul comisarilor europeni: „Membrii Comisiei îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. În cazul încălcării acestor obligaţii. comisarii europeni sunt independenţi de guvernele ţărilor membre. Fiecare stat membru se angajează să respecte acest principiu şi să nu influenţeze membrii Comisiei în îndeplinirea sarcinilor lor. De asemenea.. Fiecare departament este condus de un 128 129 Tratatul Întărit al Uniunii Europene. Wallace. Numirea comisarilor este condiţionată de confirmarea lor în funcţie de către Parlamentul European. paragraful 2. mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor. La preluarea funcţiei. p. Un astfel de caz s-a întâmplat în martie 1999. economice. Ei se abţin de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor. Instituţia este alcătuită din departamente. poate după caz. 116 . sesizată de Consiliu sau Comisie. să destituie membrul în cauză. în interesul general al Comunităţii. fie ea remunerată sau neremunerată. Comisia Europeană se doreşte a fi instituţia cu cel mai pronunţat caracter unional deoarece. Mandatul este prelungit la 5 ani. Pe durata funcţiei lor membrii Comisiei nu pot exercita nici o altă activitate profesională. hotărârea poate fi înaintată Parlamentului European sau Consiliului. Articolul 213. Aleşii sunt politicieni sau înalte oficialităţi cu experienţă în probleme juridice. H. Curtea de Justiţie. politice sau administrative şi depun un jurământ de independenţă în momentul preluării mandatului. ei nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun guvern şi nici de la un alt organism. să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţie. Odată avută această majoritate. op. pentru a coincide cu durata unui mandat parlamentar. art. pe durata exercitării funcţiei şi după încetarea ei. ei se angajează solemn că. în condiţiile articolului 216. W. 13. conform tratatelor. subordonate în Directorate generale şi servicii. Parlamentul controlează activitatea Comisiei. Parlamentul are dreptul de a cenzura Comisia. sau să-l declare decăzut din dreptul la pensie sau alte avantaje care îl înlocuiesc”128. când Comisia prezidată de Jacques Santer a fost obligată de Parlament să demisioneze în urma unor acuzaţii de administrare defectuoasă a fondurilor129. Conform Tratatului de la Amsterdam din anul 1997. Wallace. aceasta răspunzând direct în faţa lui. În realizarea îndatoririlor lor. cit.

DG V – piaţa muncii. Aceasta este ordinea cronologică a înfiinţării directoratelor. DG XI – mediu. DG XIII – telecomunicaţii. 14. DG X – informaţii. DG XXI – educaţie. instruire şi tineret. cit. DG VI – agricultură. DG XV – piaţa internă şi servicii financiare. DG XIX – controlul financiar. DG XII – ştiinţă. Pe parcursul timpului s-au produs schimbări în structura lor. W. 117 . America Latină DG II – afaceri economice şi financiare. relaţii industriale şi probleme sociale. cercetare şi dezvoltare (şi Centrul Mixt de Cercetare). DG IA – relaţii externe – Europa şi Comunitatea Statelor Independente –se ocupă de politica externă şi de securitate comună.. cultură şi audiovizual. DG IX – personal şi administraţie. DG XX – impozitarea şi uniunea vamală. piaţa informaţiei şi exploatarea cercetării. p. DG XVI – politica şi coeziunea regională. DG XVII – energie. DG XXII – politica liberei iniţiative. activităţi comerciale distributive. comunicare. Directoratele corespund principalelor domenii de activitate: DG I (Directoratul general I) – se ocupă de relaţii externe: politica comercială şi relaţiile cu majoritatea ţărilor dezvoltate. în funcţie de numărul de membrii noi şi de lărgirea sferei de activitate. Orientul Mijlociu. DG IB – relaţii externe: ţările mediteraneene. DG XVIII – buget. DG VIII – dezvoltare (şi servicii mixte pentru ajutorarea comunităţii). Wallace. DG IV – concurenţă. 130 H. op.comisar european. DG VII – transporturi. Directoratele generale sunt asemănătoare ministerelor naţionale – fiecare este responsabil de un domeniu separat – iar în subordinea lor se găsesc directoratele (aşa cum un minister are în structura sa departamente). DG III – industrie. DG XIV – pescuit. Wallace. turism şi cooperare. DG XXIII – politica consumatorului şi protecţia sănătăţii130. securitate nucleară şi protecţie civilă.

Competenţele sale includ asigurarea respectării prevederilor tratatelor comunitare. În practică însă. în acest mod. Wallace. temporar şi experţi naţionali pe diverse probleme. Drept instituţional comunitar european. Până la adoptarea Actului Unic European. defineşte. Principala sa funcţie este de a asigura diferite tipuri de expertiză: juridică. Editura Universităţii Spiru Haret. De aceea s-au delegat o serie de puteri din partea Consiliului către Comisie. controlează şi stabileşte ajutorul economic Augustin Fuerea. Serviciul înglobează personal permanent. absolut necesar ca serviciul de traducere să funcţioneze impecabil. prin consultări cu guvernele membre. negociază tratate în numele Uniunii Europene şi stabileşte bugetul Comunităţii. 2001. Şi-a dezvoltat astfel canale specifice de comunicare: comitete consultative. Comisia are drept de iniţiativă legislativă. întrunindu-se o dată pe săptămână în şedinţe nepublice. comitete legislative şi administrative care intermediază comunicarea între autorităţile naţionale de resort şi Comisie. Bucureşti. stabileşte şi operează cu reglementări privitoare la politica concurenţei. are puterea de a pune în practică politica agrară comună şi politica referitoare la concurenţă. p. Wallace. 132 H. Comisia este o instituţie cu activitate permanentă. Comisia neputând lua măsuri de execuţie decât în urma unei abilitări dată de acesta din urmă. Consiliul nu mai făcea faţă tuturor solicitărilor venite din partea statelor. Se ştie că toate actele Uniunii Europene sunt traduse în toate limbile oficiale ale statelor membre. Iată de ce unii analişti politici consideră Comisia Europeană ca fiind cea mai bună ţintă pentru grupurile de lobby sau pentru cei care vor să influenţeze conţinutul politicii. Puterile Comisiei Europene au fost consolidate de Tratatul Întărit al Uniunii Europene din 1997. W. puterea executivă şi legislativă erau deţinute de către Consiliul. Pe scurt. chemarea în justiţie a celor vinovaţi de neîndeplinirea normelor comunitare131.Personalul din subordinea comisarilor formează serviciul civil european şi este de obicei selectat din rândul cetăţenilor statelor membre Uniunii. în domeniul relaţiilor economice externe poartă negocieri în numele Uniunii Europene cu alte ţări132. Nici o iniţiativă a Comisiei nu poate deveni lege sau tratat dacă nu este mai întâi aprobată în Consiliu şi Parlament. Dar poate cea mai importantă competenţă a Comisiei Europene este aceea că are drept de iniţiativă legislativă pentru că. veghează aplicarea tratatelor. 13. 11. op. 131 118 . p. Este deci.. Pentru a pune în practică politicile aprobate Comisia are nevoie de o reţea foarte bună de comunicare şi informare cu guvernele statelor membre. în special în domeniul agricol. programele de cheltuieli. statistică şi mai ales lingvistică. cit. Comisia poate influenţa agenda de lucru a Consiliului şi Parlamentului European.

Privind retrospectiv activitatea Comisiei Europene. În prezent preşedintele Comisiei Europene este Jose Manuel Barroso. iar acestui statut i se acordă o mare importanţă. Jacques Delors a finalizat semnarea Actului Unic European din 1986 şi a Tratatului de la Maastricht din 1992. 85. Anii ’90 au fost marcaţi de schimbări importante în structură şi funcţii. În realitate. de justiţie şi afaceri interne. Londra. pe Charles de Gaulle şi respectiv Margaret Thatcher. Noii parlamentari erau membrii în parlamentele Rodney Leach. din anii `60 şi până în prezent. în ciuda acestei modalităţi de alegere. Parlamentul este singura aleasă în mod direct de către cetăţenii statelor membre. fiind realeşi în aceste funcţii. 7. Comisia a înregistrat un declin al autorităţii sale în timpul crizei luxemburgheze (anii 1965. aşa cum s-a arătat. căci nu are drept de iniţiativă legislativă. p. Totuşi. Editura Profile Books. iniţiativele Comisiei trebuie să fie discutate şi aprobate de parlamentari. Walter Hallstein a fost primul preşedinte al Comisiei şi a condus într-un mod strălucit negocierile Germaniei de Vest referitoare la Tratatul de la Paris din 1951 şi Tratatul de la Roma din 1957. că pentru a deveni legi. 1998. puterea Comisiei este de necontestat – deşi Parlamentul încearcă să găsească modalităţi pentru a o limita – căci are acces imediat la informaţie şi un rol primordial în procesul de luare a deciziei133.2 Parlamentul European Dintre toate instituţiile Uniunii Europene. Are totuşi un cuvânt de spus în subiecte legate de politica externă şi de securitate comună. Este adevărat însă. întrucât permite statelor mici să limiteze puterea celor mari. Parlamentul are rolul de a exercita un control democratic şi de a trage la răspundere celelalte instituţii europene. schimbări ce au avut ca rezultat o coordonare internă defectuoasă. Parlamentul împarte această funcţie cu Comisia Europeană.1966). De asemenea au avut şi adversari pe măsură. 133 119 . Din punct de vedere istoric. Parlamentul European este succesorul Adunării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. statutul său nu se compară cu cel al parlamentelor naţionale. putem spune că momentele sale de vârf au fost în timpul mandatelor lui Walter Hallstein şi Jacques Delors. Preşedintele Comisiei are un statut echivalent oricărui şef de guvern. A Concise Encyclopedia of the European Union from Aachen to Zollverein. Autoritatea sa este mai limitată în ceea ce privesc problemele interguvernamentale. Ambii preşedinţi au avut convingeri federaliste puternice şi s-au bucurat de sprijinul guvernelor proprii. care s-a creat în 1952 la Strasbourg. Europe.dat de Comunitate precum şi fondurile structurale interne. suprasolicitarea personalului şi administrarea slabă.

57. în urma celui de-al doilea război mondial. p. Pentru unii. pentru alţii. nu este altceva decât un loc costisitor şi în care se vorbeşte mult136. Dar dacă urmărim cu atenţie fiecare tratat din 1986 şi până în prezent. Oxford University Press.eu. Modul de funcţionare este de asemenea plin de stângăcii: de exemplu europarlamentarii trebuie să călătorească între Bruxelles (unde se întâlnesc comitetele parlamentare şi se ţin diverse întâlniri) şi Strasbourg (unde au loc sesiunile plenare). 54. Astăzi el are putere de codecizie împreună cu Consiliul. zdruncinate. p. Ei se gândeau că „Adunarea va fi cutia de rezonanţă a naţionalismelor.europarl. Nu are drept de iniţiativă legislativă şi controlul său asupra celorlalte instituţii europene este restrâns. Adunarea avea rol consultativ.int/facts/1_3_4_en. Deputaţii europeni nu s-au considerat niciodată „o reuniune de parlamentari”. 135 Ibiem. Editura. Oxford. care face o sinteză între sistemul parlamentar de tip anglo-saxon şi cel de tip continental135. cu rol consultativ şi puteri inexistente. 137 http://www. Pentru ca Uniunea să aibă o legitimitate democratică de necontestat. La nivel european s-a creat astfel un parlamentarism nou. Indiferent însă de numărul criticilor. Parlamentul european reprezintă fundamentul democratic al Uniunii Europene. dar nu muribunde”134. atât de critică la adresa parlamentului. e adevărat. Timpul a demonstrat că părerea lor. Este de admirat modul în care a ştiut Parlamentul european să se transforme dintr-o simplă Adunare. atunci criticii au dreptate: forul european este mai slab având o autoritate redusă. Parlamentul reprezintă vocea poporului în cadrul procesului european de luare a deciziei. Dacă vrem să comparăm Parlamentul European cu unul naţional. Aderarea Jean-Louis Burban. O dată cu aderarea noilor state. el fiind mandatarul cetăţenilor137. Alexander Stubb. observăm că rolul Parlamentului în procesul european de luare a deciziei s-a consolidat. iar datorită componenţei sale eterogene a putut beneficia de experienţa politică a mai multor ţări. 1999. 65.htm 134 120 . însă. p. în aproape toate problemele legislative. Meridiane. ci un adevărat Parlament. 136 Elizabeth Bomberg. s-a dovedit neîntemeiată. Parlamentul European. Parlamentul trebuie să se implice pe deplin în procesul legislativ şi să exercite controlul politic asupra celorlalte instituţii. Parlamentul este format din 626 de membri aleşi o dată la fiecare 5 ani. The European Union: How Does It Work?. Bucuresti. 2003. numărul a crescut la 732. într-o instituţie de bază a Uniunii Europene. întrucât însăşi „părinţii fondatori” ai Uniunii Europene nu aveau încredere în puterea şi eficienţa unui astfel de organism.naţionale şi au primit împuternicire să participe la Adunare. Părerile sunt şi azi împărţite în ceea ce priveşte eficacitatea sa.

95% .5.30 de mandate.Verzii/Grupul Alianţei Europene Liberale. Liderii grupărilor. un politician trebuie să fie mai întâi membru în parlamentul naţional.Grupul Stângii Europene Unite/Stânga Verde Nordică. . educaţie.5% . mediu.82% . .ELDR . Rezultatul acestei metode de lucru este abordarea detaliată a oricărui subiect dezbătut. deputaţii sunt grupaţi în funcţie de opţiunea politică şi nu de naţionalitate.UEN .ELDR 8.Grupul Parlamentar al Partidului Socialist European.EDD 2. . . .46% .EDD .43% .Independenţi.43 de mandate.PPE-DE . . .44 de mandate.PPE-DE 36. . Actuala compoziţie a partidelor din Parlamentul European. . . 121 .6.României şi Bulgariei va creşte numărul la 786.PPE-DE . De altfel proiectul noii Constituţii Europene prevede un număr maxim de 750 membrii. Grupurile politice din Parlamentul European sunt: .191 de mandate. dar numai temporar.PSE .98% .PSE 26. Europarlamentarii se asociază după gruparea politică şi nu după naţionalitate: astfel cele mai importante grupări sunt creştin-democraţii şi socialiştii.84 de mandate. Asocierea într-un grup parlamentar aduce acelui partid resurse. etc.Grupul European pentru o Europă a Naţiunilor.NI . totuşi.28%.24 de mandate. . putere şi influenţă politică. .PSE 29.9% .43% .Alţii 5. . Pentru a deveni europarlamentar.Verts/ALE .GUE/NGL .Grupul pentru Europa democraţiilor şi a diferenţelor .59% .270 de mandate. la nivelul Parlamentului European.GUE/NGL .37. prestigiu.42 de mandate.180 de mandate. împreună cu preşedintele parlamentului şi vicepreşedinţii stabilesc agenda de lucru. O mare parte din activitatea parlamentară se desfăşoară în cadrul comitetelor specializate pe diferite probleme: transport. în funcţie de rezultatele ultimilor alegeri. agricultură. se prefigurează a fi: .Grupul Parlamentar al Democrat Liberalilor.48 de mandate.UEN 3. alegerile din 2009 reducându-l din nou la 732.Grupul Parlamentar al Partidului Popular European (Creştini-Democraţi) şi Europenii Democraţi. . Deşi alegerile au loc în fiecare ţară membră separat.Verts/ALE . . Componenţa Parlamentului european după alegerile din 1999 au fost: .1% .Alţii 11.

iar succesorul său împărtăşeşte alte puncte de vedere asupra politicii europene. Schimbările au fost legitimate de Tratatul de la Luxemburg din 1970 şi de la Bruxelles. ns)”138. susţineau că trebuie consultat în probleme de importanţă minoră şi nu în probleme esenţiale pentru viitorul comunităţii.26 de mandate. Acesta doreşte ca bugetul Comunităţii să nu fie finanţat prin contribuţiile statelor membre. 67. El primeşte aceste atribuţiuni în 1970.20 de mandate. Curtea de Justiţie Europeană a condamnat în 1980 Consiliul. ci prin resurse proprii. Contextul istoric este următorul: mandatul preşedintelui Charles de Gaulle s-a terminat. în urma Tratatului de fuziune. Hallstein se baza pe succesele obţinute de Piaţa Comună şi avea încredere în faptul că tânăra comunitate europeană avea suficiente forţe pentru a se dezvolta în acest mod.4% .ELDR 9.7% . iar hotărârea a fost luată în 29 octombrie 1980 – n. şi implicit în structura parlamentară. ceea ce va constrânge în viitor Consiliul la mai puţină dezinvoltură în relaţiile sale cu Parlamentul (este vorba de „afacerea izoglucozei”. Hallstein.39 de mandate. În urma fuziunii au rezultat schimbări în structura şi funcţiile diferitelor instituţii comunitare. O altă încercare pe care Parlamentul a depăşit-o cu succes a fost acordarea dreptului de a gestiona puterea bugetară. În timp însă. În acel moment preşedintele Comisei Europene era W.5. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) s-a unit cu Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euroatom). UEN 3. 122 . controlul bugetar să cadă în sarcina Parlamentului European.66 de mandate.36 de mandate. De fapt.4. la rândul său.5% .0% . Propunerea sa întâmpină opoziţia preşedintelui francez şi nu va fi acceptată pe toată perioada mandatului său. op. În realitate.9% . p. Dar procesul era greoi şi încetinit de opoziţia Comisiei Europene ce îşi vedea astfel ameninţată poziţia.cit. De altminteri. EDD 2. 1975. tratatele nu recunoşteau Parlamentului în integralitate dreptul de a fi consultat în chestiuni legate de actele legislative ale comunităţii. ieşind astfel din zona de influenţă a parlamentelor 138 Jean-Louis Burban. GUE/NGL . Verts/ALE . În 1965. propunerea preşedintelui Comisiei erau prematură şi a determinat polemici vii între ţările membre. Consiliul European „a căpătat totuşi deprinderea de a consulta Adunarea în maximum de cazuri şi. Iniţial. anulându-i una din hotărârile luate fără a fi consultat Adunarea când chiar Tratatul Comunităţii Economice Europene o impunea. Hallstein dorea ca o dată cu adoptarea propunerii sale. aceasta din urmă şi-a făcut un obicei din a-şi da avizul în rarele cazuri care rămân. W.

Este un tratat care instituie mecanisme complicate. lucru de altfel vizibil şi în conţinutul Tratatelor de la Luxemburg din 1970 şi 1975139. între aceste instituţii au existat păreri diferite. atunci hotărârea va fi adoptată de la prima citire. rezultând de multe ori conflicte. Deci. Propunerile Comisiei sunt înaintate Parlamentului pentru consultare. a asentimentului sau prin dreptul de iniţiativă. bugetul este adoptat de un parlament – acesta era raţionamentul lui Hallstein – iar organul reprezentativ pentru Comunitatea Europeană era propriul parlament. http://www. Evident.europarl. Iată de ce Parlamentul European a primit controlul bugetar în mod treptat. armonizării legislative. În orice democraţie. al politicii sociale şi de mediu (unde este necesară întrunirea majorităţii voturilor) precum şi în unele aspecte legate de politica externă şi internă. o procedură bugetară greoaie şi o comunicare permanentă între Comisie.cel maximalist (Olanda) – care acorda încredere totală Parlamentului European şi îi ceda controlul bugetului . în cazul unui dezacord. a consultanţei. Cooperarea a fost introdusă de Tratatul de la Maastricht şi obligă Consiliul să ia în considerare acele puncte dintr-un act. Procedura de consultanţă se aplică în domeniul agricol.htm 123 . Codecizia presupune egalitatea între Parlament şi Consiliu. În acest ultim caz. Actul Unic European din 1986 este primul semn al câştigării puterii legislative de către Parlament.cel minimalist (Franţa) – care nu dorea cedarea controlului. Parlamentul cere Comisiei Europene să înainteze o propunere în acest sens140. iar hotărârea poate fi trimisă la un comitet specializat pe problema respectivă. 71. Parlament şi Consiliu. a cooperării. într-o dezbatere parlamentară primesc majoritate absolută a voturilor. Tratatul de la Luxemburg este un compromis între cele două curente de opinie opuse existente în epocă: .int/facts/1_3_2_en. Participarea la procesul legislativ se face pe baza codeciziei. Apoi europarlamentarii decid dacă ea va fi adoptată în acea formă sau va suferi modificări. ea nu va fi adoptată decât după ce ambele instituţii au ajuns la consens. înainte. Parlamentul îşi va consolida puterea prin implicarea tot mai accentuată în procesul legislativ. al concurenţei.eu. p. Dreptul de iniţiativă legislativă este conferit de către Tratatul de la Maastricht. care. dacă cele două instituţii se pun de acord. În anii `80 şi `90. al taxelor. Tratatul de la Maastricht îi acordă drept de codecizie împreună cu Consiliul European. se amână adoptarea ei. 139 140 Ibidem.naţionale. dar el nu poate fi folosit decât dacă.

dar sentinţa este formulată în particular. cit. Structura legislativă a Uniunii Europene a dobândit soliditatea şi substanţă: Curtea Europeană este capabilă să interpreteze textele de legi controversate şi să ducă la îndeplinire procesul de justiţie. cele două organe de drept preluând atât cazuri venite din partea instanţelor naţionale.3 Curtea Europeană de Justiţie Curtea Europeană de Justiţie este instituţia responsabilă de buna reglementare. De asemenea.are o putere de codecizie legislativă în domeniul bugetar şi în alte domenii expres prevăzute de tratate. . o instituţie asemănătoare Curţii. Wallace.numeşte şi destituie pe mediatorul european. . cât şi cele înaintate direct lor. arbitrează conflictele apărute între persoanele fizice sau juridice şi Comunitatea Europeană 141 H. Pe scurt. prin votul judecătorilor141. . monitorizare şi desfăşurare a sistemului legislativ european. 25. . putând cere Comisiei să prezinte propuneri. Rolul şi importanţa sa au fost consfinţite încă de la primele tratate. În acest fel s-a fluidizat procesul legislativ.Rezultă că principalele responsabilităţi ale Parlamentului European sunt: . .are dreptul de a examina petiţiile care îi sunt adresate.intervine în procedura de desemnare a membrilor Comisiei. Instanţele examinează cauzele în mod public. arbitrează disputele dintre instituţiile europene sau dintre instituţii şi statele membre. şi veghează ca instituţiile comunitare să nu îşi depăşească puterile acordate de tratate.emite avize conforme referitoare la încheierea acordurilor internaţionale.se bucură de drept de iniţiativă. W. p. Curtea are rolul de a se asigura că normele tratatelor sunt îndeplinite. 7. care prevedea înfiinţarea Instanţei de Fond. .. O primă încercare de uşurarea a volumului de muncă a venit în 1986. deşi volumul de muncă şi extinderile ulterioare ale Uniunii i-au complicat şi îngreunat mult activitatea.exercită un control politic asupra Consiliului şi al Comisiei. 124 . Guvernele pot primi de asemenea sancţiuni în cazul în care nu aplică dreptul european în mod corect.are un rol consultativ în procesul elaborării actelor comunitare. o dată cu Actul Unic European. ce trebuia să preia o parte din cazurile înaintate. Wallace. . De atunci şi până acum au intervenit puţine modificări în structura Curţii. op. Tratatul Întărit al Uniunii Europene i-a dat dreptul de a aplica amenzi guvernelor statelor membre în cazul în care acestea nu se conformează normelor de drept ale Uniunii Europene.

56. Judecătorii aleg Preşedintele Curţii pentru o perioadă de trei ani. op. dar sunt atent monitorizate de către Curte . Aceste legi sunt elaborate de Comisie. Curtea Europeană de Justiţie veghează asupra respectării şi implementării normelor Uniunii Europene. Acestea sunt: . Aplicarea lor se face atât prin intermediul instanţei europene cât şi a celor naţionale. Acesta prezidează audierile şi dezbaterile şi conduce lucrările Curţii. Leonard. Criteriile de alegere au fost formulate în articolul 167 al Tratatului de la Roma: „persoane a căror independenţă este mai presus de orice îndoială şi care au pregătirea necesară pentru numirea în cele mai înalte funcţii judecătoreşti din ţările lor sau care sunt jurisconsulţi cu o competenţă recunoscută”143. pe lângă instituţiile europene. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. Bucureşti.. Utilizarea corectă a normelor dreptului european determină instituţiile abilitate să favorizeze un anumit proiect politic. Chiar şi cei ce vor reforma politică apelează tot la imensa bază de date oferită de sistemul legislativ. Tocmai de aceea. Factorii de decizie politică acordă o mare atenţie sensului juridic al textelor formulate. Este ajutat de avocaţii generali – ce nu trebuie confundaţi cu procurorii – al căror rol este de a da avize imparţiale şi independente referitoare la speţele judecate de Curte144. 2001. de Consiliu sau de Consiliu şi Parlament împreună. cit. Invocarea argumentului existenţei unui precedent poate avea uneori o Leonard. Editura. Dick.sunt hotărâri limitate la anumite circumstanţe.directive – sunt hotărâri transpuse în dreptul intern al statelor membre. p. au o anumită flexibilitate spre deosebire de directive. Ghidul Uniunii Europene. Bucureşti 2004. de exemplu ele pot viza politica concurenţei şi sunt date unui destinatar precis. funcţionează o serie de departamente. 57. comisii şi comitete alcătuite din experţi juridici care examinează atent formulările juridice din acte. Ei sunt numiţi de guvernele statelor membre de comun acord. Dick.(inclusiv acele cazuri în care este implicat personalul comunitar) şi ia decizii asupra acordurilor internaţionale. 22. p. 142 143 125 .deciziile . cu posibilitatea reînnoirii sale. pentru un mandat de şase ani. p. 144 *** ABC-ul Integrării în Uniunea Europeană. Influenţa Curţii Europene de Justiţie asupra procesului politic nu se rezumă doar la controlul modului în care guvernele statelor membre aplică dreptul european.reglementări – intră în vigoare imediat ce au fost promulgate de către instituţiile europene şi sunt aplicabile în cadrul statelor membre . Curtea de Justiţie este formată din 25 de judecători şi 8 avocaţi generali. Teora. Împotriva unei hotărâri a Curţii Europene de Justiţie nu se poate face apel142.

Întâlnirile bianuale sunt găzduite de statul membru care asigură preşedinţia Consiliului. Elizabeth Bomberg. Este vorba de două cazuri celebre: cazul Van Gend en Loss. The European Union: How Does It Work?. p. dacă îl privim din punct de vedere juridic. în anumite sfere ale politicii europene. Enel din 1964. fiecare dintre cele două întâlniri anuale constituiau un eveniment pentru oraşul gazdă. O serie de decizii luate în această perioadă au mărit jurisdicţia Curţii şi au dat substanţă sistemului de drept european. împreună cu delegaţiile şi miniştrii lor reclama un efort substanţial din partea statuluigazdă. Oxford University Press. cit. Curtea a jucat un rol decisiv în continuarea procesului. Cercetătorii care se ghidează după paradigma neofuncţionalistă. Cu toate acestea. W. Wallace. Oxford. În perioada 1960 . care a avut ca rezultat apariţia doctrinei „efectului direct” – cetăţenii Uniunii Europene au dreptul legitim de a se aştepta ca guvernele lor să adere la obligaţiile europene. La prima vedere Curtea Europeană de Justiţie nu este nici controversată. Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul de Miniştri). folosesc deseori acest exemplu pentru a contracara paradigma interguvernamentalistă – şi anume ca ritmul procesului de integrare este dominat în totalitate de interesul naţional. Prezenţa a douăzeci şi cinci de şefi de stat şi guvern. acesta nu este o instituţie a Uniunii Europene.1970. Costa vs. a instituit supremaţia dreptului european asupra celui naţional146. Wallace. Tratatul Întărit al Uniunii Europene stabileşte foarte exact cei trei piloni ai politicii europene şi delimitează funcţiile şi puterea Curţii. Tratatul de la Amsterdam a creat unele controverse în ceea ce priveşte competenţa Curţii în probleme ce vizează justiţia şi afacerile interne şi spaţiul Schengen. din 1963. Totuşi. efort care nu însemna neapărat cheltuieli financiare cât asigurarea H. al doilea caz.25. nici foarte puternică. Iată de ce „factorii de decizie politică trebuie să aleagă cu grijă articolele din tratate atunci când determină baza juridică pe care o vor utiliza şi să reflecteze foarte atent asupra tipului de legislaţie pe care îl vor elabora”145.valoare capitală. Comisia Europeană. instituţiile abilitate au căutat să ţină la distanţă Curtea Europeană de Justiţie pentru a nu influenţa sistemul european de drept. p. când procesul de integrare europeană a cunoscut o perioadă de stagnare. op.4 Consiliul European Consiliul este format din şefii de stat sau de guvern ai celor 25 de state membre şi Preşedintele Comisiei Europene. Spre deosebire de Parlamentul European. Alexander Stubb. Curtea de Justiţie Europeană sau Curtea de Conturi. 2003. 145 146 126 . 7. Atribuţiile sale vizează în principal aplicarea normelor de drept şi iniţiativa legislativă. 60.

şefii de stat şi guverne şi-au asumat responsabilităţi din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte reforma instituţională. El trebuie să evite orice acuzaţie că ar încerca să controleze politica dusă de statele membre. The Council of the European Union. extinderea Uniunii. Consiliul a apărut pe la începutul anilor 1970 dar a fost recunoscut ca parte a sistemului instituţional abia în 1986. 151. Dar rolul său în cadrul instituţiilor europene este deosebit de important. 148 Rodney Leach. Datorită denumirii sale este frecvent confundat cu Consiliul de Miniştri (sau Consiliul Uniunii Europene). În cazul în care subiectele erau prea sensibile şi nu puteau fi rezolvate în Consiliul de Miniştri. de securitate şi de apărare. Unii cercetători consideră că este meritul Consiliului faptul că Uniunea şi-a păstrat integralitatea în timpul perioadelor de criză. o dată cu extinderea Uniunii către Est s-a stabilit ca toate întâlnirile Consiliului European să se ţină la Bruxelles. o dată cu adoptarea Actului Unic European. în care se redau pe scurt poziţiile adoptate în diferite probleme şi stabileşte setul de priorităţi în politica viitoare a Uniunii Europene. într-un cuvânt de a sparge nodurile şi barierele care fac ca evoluţia Uniunii să fie atât de întortocheată. dar creează cadrul legislaţiei comunitare. la sfârşitul fiecărei întâlniri se redactează un document numit „communiqué”. Londra. şi nu au statut legal. Consiliul European este în continuare separat de celelalte instituţii comunitare. Deciziile Consiliului se exprimă în mod normal sub formă de concluzii. 88. Deşi nu există nici o prevedere legală care să interzică asta. ca de exemplu selecţia ţărilor care vor adopta moneda euro. Subiectele dezbătute includeau viitoarele contribuţii naţionale la bugetul Uniunii sau finanţarea unor noi misiuni însărcinate cu probleme legate de politica externă. 147 127 . Sarcina Consiliului este de a surmonta dezacordul dintre miniştrii.147 Întâlnirile dintre şefii de stat şi delegaţiile lor au drept scop încurajarea formulării strategiei Europene şi rezolvarea problemelor apărute la nivelurile de mai jos. op. Oxford University Press. cit. toate politicile comunitare importante sunt lansate şi aprobate mai întâi în Consiliu148. p. Teoretic. Dar uneori Jeffrrey Lewis.unui climat de securitate şi confort sporit. bugetul. Va rămâne astfel pentru a evita să deranjeze delicatul echilibru instituţional al interguvernamentalismului şi supranaţionalismului. în European Union Politics. Consiliul European ia rareori decizii asupra unor propuneri specifice. politica externă. De la 1 mai 2004 însă. În întâlnirile din ultimul deceniu. de a rezolva neînţelegerile. 2003. Totuşi. editat de Michelle Cini. atunci ele erau preluate la aceste întâlnirile de nivel înalt. Consiliul European trasează direcţia strategică generală a Uniunii Europene. p. rezoluţii sau declaraţii.

este condamnat să facă exact acest lucru. mai ales în ceea ce priveşte controlul orientării Uniunii Europene. cit. şi instituţiile comunitare de luare a deciziilor la nivel european150. iar la discutarea bugetului.. William Wallace.aceste întâlniri întârzie procesul de luare a deciziilor. uneori. El reuneşte reprezentanţii ai fiecărui stat membru. 128 . se ocupă de chestiunile majore în politica europeană. ca de exemplu: extinderea UE către est. cei de finanţe. op. În anii ’90 rolul şi atitudinea Consiliului European s-au modificat. Indiferent însă de opiniile specialiştilor. p. coordonează activitatea celorlalte consilii ministeriale dar dezbat şi orice alt subiect complex sau presant care nu intră în sfera de 149 150 Hellen Wallace. Agenda întâlnirilor stabileşte componenţa participanţilor: dacă se discută probleme legate de agricultură. De asemenea are o influenţă hotărâtoare în cadrul politicii de securitate şi apărare comună şi în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Dintre aceste întâlniri. căci se ajunge în situaţia când pe masa Consiliului ajung probleme puţin importante. op. instituirea Uniunii Monetare Europene. din organ consultativ acesta se transformă în factor cu putere de decizie foarte mare. Rodney Leach.5 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) Consiliul Uniunii Europene este considerat de mulţi cercetători ca fiind. cea mai importantă este considerată reuniunea miniştrilor de externe – Consiliul Afacerilor Generale – ce are loc cel puţin o dată pe lună şi abordează probleme legate de politica externă.. p. dimpotrivă. cea mai puternică dintre instituţiile europene. Unul dintre aspectele ce vor trebui rezolvate de viitoarele tratate va acela al posibilei încadrări a Consiliului în cadrul „structurilor constituţionale” ale Uniunii Europene149. vor participa miniştrii agriculturii din statele membre. Se ajunge astfel la discutarea unor aspecte tehnice sau puţin relevante pentru politica de dezvoltare a Uniunii Europene numai pentru că subordonaţii din guvernele statelor membre nu au vrut să îşi asume responsabilitatea unor decizii. etc. Alţii cred ca. Consiliul European nu ar trebui să funcţioneze ca o curte supremă de apel – cu excepţia problemelor foarte importante. Dar se pare că. 22. Consiliul reprezintă interfaţa dintre statele membre şi entităţile suprastatale pe de o parte. comisari şi personal din structura secretariatului propriu. Comisia Europeană are o influenţă mult mai mare. dacă sunt abordate subiecte legate de industrie vor veni miniştrii de resort. Iată de ce mulţi politicieni din cadrul statelor membre sunt îngrijoraţi de creşterea influenţei Consiliului. trasează noile sarcini fundamentale ale Uniunii Europene. 49. 7. întrucât deţine puteri legislative şi executive ce depăşesc cu mult atribuţiile birocratice convenţionale. cit.

Preşedintele Consiliului este ales o dată la fiecare şase luni. cu efecte negative asupra consolidării procesului de integrare. Astfel se acordă o atenţie sporită politicii macroeconomice şi monetare – în special datorită introducerii monedei unice europene – în detrimentul politicii externe. dar a fost refuzat de cei de finanţe datorită riscului şi costurilor ridicate. fiind ales prin rotaţie. datorită re-echilibrării balanţei puterilor în interiorul Uniunii. este de datoria lui să îi convingă să îşi schimbe părerea. p. Alexander Stubb. aşa cum există tendinţa să se întâmple. în cadrul Pactului de Stabilitate în Balcani. o zi şi sunt în număr de 80-90 pe an. Orice subiect dezbătut a fost înainte atent citit şi analizat de personalul din subordinea fiecărui ministru. De asemenea.preocupări a colegilor lor specialişti. Problema a fost rezolvată la nivelul Consiliului European. . Alte două întâlniri importante sunt cele ale Consiliului Miniştrilor Economiei şi Finanţelor (Ecofin) şi cel al Miniştrilor Agriculturii.. uneori se desfăşoară două sau trei întâlniri simultan: miniştrii de externe într-o încăpere. în loc ca acestea să fie grupate. op. cit. Există şi perioade foarte aglomerate. totodată este de aşteptat ca el să facă tot posibilul pentru a de ajunge la un acord în cât mai multe probleme şi să găsească soluţii de compromis ori de câte ori se ajunge la un impas. a apărut o reacţie de rivalitate între miniştrii de externe şi cei de finanţe. op. în cazul în care membrii delegaţiei sale sunt cei care împiedică adoptarea unei decizii. când şefii de stat şi guvern au respins opoziţia Ecofin-ului151. de obicei. cit. Ultimele decenii au adus o creştere a influenţei Ecofin-ului în defavoarea Consiliului Afacerilor Externe.. Pentru a facilita schimbul de informaţii şi a scurta timpul de lucru. Acest personal poartă numele de Delegaţie permanentă şi este compus din diplomaţi. Un exemplu în acest sens a fost cazul controversei privind pachetul de asistenţă financiară ce trebuia acordat Muntenegrului de către Uniunea Europeană. Până în 1996 rotaţia se făcea în ordine alfabetică.. după această dată s-a ales o nouă modalitate de alegere a Preşedintelui care să asigure o distanţă rezonabilă între statele mai mari. cei de finanţe în alta şi cei ai agriculturii la două uşi mai departe153. op. oficiali din ministerul de resort. cit. de obicei. Jeffrrey Lewis. experţi pe diferite probleme. Aceste trei reuniuni au loc lunar şi durează douătrei zile. Rolul său este de a organiza activitatea Consiliului pe perioada mandatului. la sfârşitul preşedinţiei unei ţări sau pentru a completa calendarul legislativ. Deţinerea Preşedinţiei nu înseamnă că acea ţară are mai multă putere formală. 155. 153 Dick Leonard. p. 46. Proiectul era intens susţinut de către miniştrii de externe. dar are cu siguranţă mai multă influenţă152. p. Întâlnirile membrilor Consiliului durează. Ca rezultat. 55. Elizabeth Bomberg. 151 152 129 .

Dacă proiectul de pe agenda de zi are aprobarea guvernelor naţionale şi există acord deplin între participanţi. Aceste întâlniri poartă numele de COREPER II. 154 155 130 . la data aderării. propunerea este amânată pentru şedinţele ulterioare. În acelaşi timp delegaţiile se întâlnesc în paralel cu şedinţele COREPERului pentru discuta alte probleme ce nu intră pe agenda de lucru a grupului.personal administrativ.ul Integrării în Uniunea Europeană. iar România va avea. Conform articolului 148 din Tratat. În realitate. 14 voturi. propunerea este dată grupurilor de experţi din cadrul delegaţiilor pentru discuţii ulterioare. de secretariat şi translatori. *** ABC . Bucureşti 2004. Alături de ei lucrează şi funcţionari ai ţării respective pentru a facilita comunicarea între delegaţie şi oficialităţile ţării gazdă sau alte instituţii europene. 21. România va avea 5. în această categorie intră problemele legate de politica de transport şi mediu. Dacă punctele de vedere sunt foarte diferite. cele mai cunoscute fiind reuniunile Comitetului Special pentru Agricultură (CAS). Procesul de luare a deciziei în cadrul Consiliului European a fost stabilit de Tratatul de la Roma. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. Tratatul de la Roma a fost amendat de Actul Unic European şi a redus numărul chestiunilor care cereau întrunirea regulii majorităţii pentru a fi adoptate. cu majoritate calificată (62 din 87 de voturi) sau în unanimitate. de o importanţă mare154. În prezent numărul total de voturi este de 321. denumit pe scurt COREPER. Şefii delegaţiilor – au de asemenea rang de ambasadori speciali – se reunesc în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi. Tratatul de la Maastricht aduce alte modificări.38% din voturile necesare blocării deciziilor”155. Consiliul de Miniştri are responsabilităţi legate de puterea legislativă şi competenţă în aprobarea bugetului (atribuţii pe care le împarte cu Idem. pe baza schimbului reciproc de servicii şi concesii. deciziile se pot lua cu majoritate simplă. majoritatea calificată este necesară adoptării unui număr foarte mare de decizii. Amânarea propunerilor vreme de câţiva ani nu mai este posibilă pe motivul că unul sau mai multe state au obiecţii. Dacă însă un guvern se răzgândeşte în ultimul moment. Majoritatea simplă de aplică chestiunilor minore (de exemplu cele de natură procedurală). atunci acesta primeşte calificativul „A” şi este adoptat imediat.49% din totalul voturilor necesare adoptării unei decizii şi 15. p. multe decizii sunt luate în urma unui proces de negociere între reprezentanţii diferitelor guverne. „Având în vedere faptul că majoritatea calificată într-o Uniune cu 27 de membrii va fi de 255 de voturi. în sensul că extinde aria domeniilor care necesită majoritatea calificată: astfel. iar unanimitatea revine cazurilor speciale.

S-ar putea crede că atât Consiliul cât şi COREPER. Poate înainta propuneri referitoare la numirea membrilor unor alte instituţii: Curtea Cenzorilor. Sir Michael Butler: „Într-un sens. reprezentanţi ai întreprinderilor mici şi 156 Dick Leonard.. Consiliul şi-a construit o identitate colectivă – întemeiată pe politici şi puncte e vedere naţionale – care a ajutat la fundamentarea procesului de integrare europeană. Membri Membrii în număr de 317 (după aderarea României şi a Bulgariei numărul acestora va fi de 344 din care România va avea 15) sunt nominalizaţi de guvernele naţionale şi numiţi de Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit. angajaţi şi interese variate (membri ai patronatului. pe baza orientărilor date de Consiliul European. Are un rol de forum de dezbatere şi reflexie atât pentru nivelul european cât şi pentru statele membre. Opiniile sale sunt înaintate unor instituţii precum Consiliul. vicepreşedinţi şi membri. adoptă deciziile necesare definirii şi aplicării politicii externe şi de securitate comună. agricultori. în numele Comunităţii. poate încheia. Ca rezultat. În alt sens. Componenţa Comitetul Economic şi Social: preşedinte. coordonează politica economică generală a statelor membre. cit. etc.S.ul sunt organisme interguvernamentale care sunt interesate în primul rând să îşi protejeze interesul naţional şi astfel să încetinească procesul de integrare.) Comitetul Economic şi Social este un organism consultativ european. tratate şi acorduri cu alte state sau organizaţii internaţionale. Pe scurt activitatea sa a fost descrisă de un fost reprezentant permanent britanic. ele constituie comitetul de conducere care ia multe dintre deciziile de zi cu zi asupra politicilor Comunităţii”156. Comitetul Economic şi Social. În al treilea sens.6 Comitetul Economic şi Social (C.Parlamentul European). 7. 48. COREPER şi Consiliu formează un forum care facilitează negocierile permanente şi simultane între guvernele membre asupra unei game largi de probleme. o grupare non-politică ce oferă o platformă formală de exprimare a punctelor de vedere despre problematicele Uniunii Europene. p. ele reprezintă legislaţia Comunităţii. Comisia şi Parlamentul European. Dar întâlnirile ministeriale regulate. 131 . Are atribuţii referitoare la cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală. În acelaşi timp el este organul care.E. Ei aparţin unuia dintre cele trei grupuri: angajatori. contactele formale şi informale şi rutina negocierilor din timpul reuniunilor au constituit bazele pentru o cooperare continuă şi strânsă la nivelul membrilor executivului din diferitele ţări. op. muncitori.

G. În medie Comitetul distribuie 170 de documente consultative şi opinii pe an (dintre care 15% sunt puse în discuţie din proprie iniţiativa). AMU. . cu suportul organelor Uniunii Europene. ACP. şi a preşedintelui. .sarcina membrilor este să prezinte opiniile pentru interesul Europei Consiliului.Rolul informaţional şi de integrare: În ultimii ani Comitetul Economic şi Social şi-a susţinut rolul său în Uniunea Europeană şi a îndeplinit datoriile directe ce au decurs din Tratate. CEEC. în alte cazuri este opţională. profesiuni liberale. iar în acest scop promovează dialogul organizat cu reprezentaţii acestora şi ajută la constituirea de organisme similare în zone vizate: Europa de Est şi Centrală. Sarcina principala a 132 . Preşedinţie şi birou . şi cetăţenii Europei) sunt în sfera de activitate a biroului C. familiei. Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene. organizaţii pentru protecţia mediului. din partea forurilor competente. ţările EUROMED etc. Organizare internă a Comitetului economic şi social 1. Preşedintele este responsabil pentru conducerea de zi cu zi a activităţii Comitetului. o serie de evenimente care ajuta Uniunea să se apropie de oameni. Toate opiniile sunt înaintate organelor de luare a deciziilor comunitare şi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.E.mijlocii. Turcia. Această consultanţă poate fi obligatorie pentru luarea unor decizii. societăţi de întrajutorare. ţările din America Latina şi alte ţări terţe. şi îi asigură posibilitatea de a fi consultat de Parlamentul European. Mandatul membrilor . El este asistat de vicepreşedinţi care îl substituie în cazul absenţei sale. Asigură o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la iniţiativa europeană şi de a edifica o Europă apropiată cetăţenilor săi. Adunările comune (în legătură cu ţările EFTA. El acţionează ca un forum pentru piaţa unică şi găzduieşte. Preşedintele reprezintă Comitetul în relaţiile cu alte organe. asociaţii meşteşugăreşti. Comitetul Economic şi Social poate adopta opinii din propria iniţiativă. Comisiei şi Parlamentului European.La fiecare doi ani Comitetul economic şi social alege un birou compus din 24 de membrii. În acelaşi timp are menirea de a spori rolul organizaţiilor şi a asociaţiilor civile în ţările ne-membre (sau grupuri de ţări). Rolul Comitetul economic şi social.S.N.Rolul consultativ: să ofere consultanţă celor trei mari instituţii: Parlamentul European. în anumite cazuri.-uri cu caracter „social”). O. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi aleşi din cele trei grupuri prin rotaţie. Actul Unic European şi Tratatul de la Maastricht a extins paleta de probleme la care trebuie să se pronunţe Comitetul.

La o sesiune plenară. Grupuri de studiu: opiniile secţiunii sunt analizate de grupuri de studiu.Transport. Comitetul Economic şi Social creează legături pe glob cu alte consilii economice şi sociale şi alte organizaţii similare la "Întrunirile Internaţionale" ce se ţin la fiecare doi ani. .Angajarea de forţe de muncă. Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor ţin în gestiune comună o serie de departamente de bază. . Infrastructura şi Societatea informaţională (TEN). Sesiunea plenară: ca regulă. Secţiuni .comitetul este aservit secretariatuluigeneral condus de către un secretar . 5. Relaţiile cu consiliile economice şi sociale Comitetul Economic şi Social păstrează legătura cu consiliile economice naţionale şi regionale de pe tot cuprinsul Uniunii Europene. opiniile sunt adoptate pe bazele opiniilor secţiunii de o majoritate simplă. Dezvoltarea Rurala şi Mediul Înconjurător (NAT). întreg Comitetul se întruneşte în sesiune plenară de zece ori pe an. 2. în iulie 2002 (CCIC).S. de obicei.general care raportează preşedintelui. Se înaintează instituţiilor şi se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor europene. Din ianuarie 1995. Afaceri sociale şi Cetăţenie (SOC). Secretariatul – general . Instituirea Comitetul Regiunilor a fost un pas semnificativ în „procesul creării unei Uniuni şi mai apropiate de 133 . Subcomitetele: Comitetul are dreptul să organizeze subcomitete. Aceste legături implică schimb de informaţii şi discuţii comune în fiecare an pe teme specifice.biroului este să organizeze şi să ordoneze lucrările diferitelor organe şi să prezinte direcţiile politicii lucrărilor sale.Piaţa Unică.Uniunea Economică şi Monetară şi Coeziune Socială (ECO).E. . 3. el reprezentând biroul. 4. Aceste subcomisii operează în aceleaşi coordonate precum secţiunile. R. 12 membri.Agricultura.7 Comitetul Regiunilor (C. Producţie şi Consum (INT).) Comitetul Regiunilor a fost creat prin Tratatul de la Maastricht. Membrii grupului de studiu pot fi asistaţi de experţi (de obicei patru).Comitetul Economic şi Social are 6 secţii: .Relaţii Externe (REX). Un nou Comitet consultativ pe Schimbul Industrial a fost încorporat în structura C. Acestea au. . Constituirea acestui Comitet s-a făcut ca răspuns la cererile formulate de autorităţile locale şi regionale care o reprezentare concretă în cadrul instituţional şi de decizie al UE. pentru anumite probleme. incluzând şi un raportor. Energie. . 7.

cercetare si turism. Comitetul Regional joacă un rol important în procesul de integrare europeană. .Reţelele transeuropene. coeziune economică şi socială. Comisia şi Consiliul). Comitetul regiunilor are un număr de 314 membri şi un număr egal de supleanţi. Grecia. Numărul locurilor rezervate pentru fiecare ţară în Comitet este următorul: . Comitetul a instituit şi o Comisie Specială asupra Afacerilor Instituţionale. care sunt numiţi pentru un mandat de 4 ani de către Consiliul Uniunii Europene prin vot unanim la propunerea ţărilor membre UE. În sistemul instituţional comunitar.cetăţenii Europei. După terminarea mandatului.Politică regională. Austria. politica economică. cultură. care a avut loc în martie 1994.Belgia. Comitetul îşi alege Preşedintele şi Biroul din rândul membrilor săi.E. industrie şi întreprinderile mici şi mijlocii. în care deciziile sunt luate pe cât posibil de apropiat de cetăţean în conformitate cu principiul subsidiarităţii”. Olanda. aşa cum se arată în preambulul Tratatului U.Luxemburgul are 6 membrii. cooperare transfrontalieră şi inter-regională. . încă de la creare şi de la prima şedinţă. Comitetul şi-a câştigat un loc bine definit datorită experienţei politice a membrilor săi la diferite niveluri locale şi a cunoaşterii aprofundate a problematicii locale şi regionale. . Irlanda si Finlanda au câte 9 membrii. pregătire vocaţională. dezvoltare rurală şi pescuit. Comitetul s-a evidenţiat ca un puternic gardian al principiului subsidiarităţi.Planificarea spaţială.Danemarca.Politica socială.Germania. Comitetul are în subordine 7 Comisii principale: . Unul din principalele sale obiective îl reprezintă consolidarea coeziunii economice şi sociale a statelor membre. membrii Comitetului pot fi realeşi. . . . probleme urbanistice.Agricultură. tineret şi drepturile cetăţenilor. De altfel. . energie şi mediu.Educaţie. fonduri structurale. protecţia consumatorului. ei trebuind să fie complet independenţi.Forţa de muncă. piaţa unică. Italia si Marea Britanie au câte 24 de membrii. . Membrii Comitetului nu pot fi legaţi de un mandat imperativ. În prezent Comitetul regiunilor este un organism complementar celor trei instituţii Comunitare (Parlamentul. Franţa. Portugalia si Suedia au câte 12 membrii. cu responsabilitate în aria dezbaterilor privind reforma 134 . transport şi societatea informaţională. . pentru un mandat de 2 ani.Spania are 21 de membrii. . sănătatea.

menţin constant legătura cu cetăţenii. Aceste arii sunt: . . Comitetul Regiunilor are o funcţie consultativă. Ei acţionează complet independent pentru îndeplinirea obligaţiunilor specifice. .stimularea cooperării statelor membre UE în domeniul forţei de muncă. nu funcţionează permanent la Bruxelles şi.politica transporturilor. El îşi exercită funcţia de recomandare în arii de importanţă pentru autorităţile locale şi regionale. Membrii Comitetul Regiunilor deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local. . Ocazie cu care adoptă recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diverse comisii.educaţia vocaţională. .Fondul de Coeziune. România va fi reprezentată de 15 membri din totalul de 344 (conform Tratatului de la Nisa). Comitetul poate fi consultat de către Parlament.implementarea deciziilor privind Fondul Social European. . 7. . Membrii şi succesorii sunt reprezentanţi ai corpurilor regionale şi locale conform articolului 263 al Tratatului U. .8 Curtea Europeană de Conturi Curtea europeană de conturi are ca principală atribuţie verificarea execuţiei bugetului Uniunii Europene. . . urmărind interesul general al Uniunii Europene. În prezent Comitetul regiunilor dezvoltă legături puternice cu Parlamentul European.instituţiilor UE.E.politica mediului înconjurător.cultură. oraşele şi comunele statelor din statele membre.Fondul de Dezvoltare Regională European. Comitetul Regiunilor reprezintă o „punte” de legătură între instituţiile europene şi regiunile. Se reunesc de cinci ori pe an în sesiune plenară. aceştia vor fi politic responsabili în faţa electoratului de la nivel regional sau local pe care îl reprezintă. .suport pentru măsurile din aria educaţiei şi a tineretului. Consiliu sau Comisie în cazurile în care aceste instituţii consideră necesară consultarea. . ca urmare.sectorul căilor trans-europene. .măsurile sociale. cu dublu scop de a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi de a informa cetăţenii Europei cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autorităţile cu 135 .politica forţei de muncă.sectorul public de sănătate. .politica structurală în domenii specifice nelegate cu cele ale Fondului.

numai dacă Curtea de Justiţie constată. Membrii Curţii de Conturi aleg dintre ei preşedintele Curţii de Conturi. 247 din Tratatul privind Uniunea Europeană: „(1) Curtea de Conturi este compusă din cincisprezece membri (după procesul de lărgire din anul 2004 numărul membrilor Curţii Europene de Conturi este de 25. mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor. Conform art. de serviciile naţionale competente. Asistă Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control privind executarea bugetului. ei nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun guvern sau de la un alt organism. (7) Membrii Curţii de Conturi nu pot fi destituiţi din funcţiile lor şi nici nu pot fi declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau la alte avantaje când sunt înlocuiţi. Orice document sau orice informaţie. la cererea Curţii de 136 . Cel în cauză este înlocuit pentru durata rămasă din mandat. În afară de cazul demisiei din oficiu. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. (6) Cu excepţia reînnoirilor obişnuite sau din cauză de deces. necesare pentru îndeplinirea misiunii Curţii de Conturi. (4) Membrii Curţii de Conturi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. ei se angajează solemn că pe durata exercitării funcţiilor şi după încetarea ei. care. să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţia respectivă. pe o perioadă de trei ani. funcţia membrilor Curţii de Conturi încetează în mod individual prin demisie voluntară sau din oficiu. în interesul general al Comunităţii. dacă acestea nu dispun de competenţele necesare.responsabilităţi de gestiune. fie ea remunerată sau neremunerată. sau au făcut parte din instituţiile de control extern din ţările lor. câte un reprezentant al fiecărui stat membru. sau care au o calificare specială pentru această funcţie. în măsura în care actul fondator nu exclude acest control. Membrii Curţii de Conturi pot fi numiţi din nou. declarată de Curtea de Justiţie conform paragrafului 7. Ei se abţin de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor. De asemenea. de către celelalte instituţii ale Comunităţii şi de către instituţiile de control naţionale sau. la cerere.). În realizarea îndatoririlor lor. La preluarea funcţiei. după consultarea Parlamentului European. (3) Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi pe o perioadă de şase ani de către Consiliu. Ei trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă. membrii Curţii de Conturi rămân în funcţie până când sunt înlocuiţi. decât. (5) Pe durata funcţiei lor. examinează conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor oricărui organism creat de Comunitate. îi sunt comunicate. (2) Membrii Curţii de Conturi sunt aleşi dintre persoanele care fac parte. membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate profesională. hotărăşte în unanimitate.

mai ales. că au încetat să corespundă condiţiilor cerute sau să îndeplinească obligaţiile care decurg din funcţia lor. După aderarea la Uniunea Europeană.Conturi. 7. România va avea şi ea un membru în cadrul Curtea Europeană de Conturi. (9) Dispoziţiile protocolului asupra privilegiilor şi imunităţilor Comunităţilor Europene aplicabile judecătorilor de la Curtea de Justiţie sunt. Curtea nu are prerogative jurisdicţionale. cu aceeaşi majoritate. Atribuţii ale instituţiei Mediatorului European: Mediatorul European investighează şi sesizează cazurile de proastă administrare a activităţii instituţiilor sau organismelor Comunităţii Europene. Primul Mediator European. cum ar fi Comisia Europeană. a fost ales domnului Jacob Söderman. (8) Consiliul. aplicabile membrilor Curţii de Conturi. indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui şi ale membrilor Curţii de Conturi. de asemenea. orice indemnizaţie care ţine loc de remuneraţie. Este ales pentru un mandat pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea de a fi reales. hotărând cu majoritate calificată. Consiliul stabileşte. care a fost avocat al poporului şi ministru al justiţiei în Finlanda.9 Mediatorul European Instituţia Mediatorului European (sau Ombudsman) fost înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht în anul 1992. verificându-se dacă – şi în ce măsură – au fost atinse obiectivele propuse în materie de gestiune. Curtea de conturi verifică dacă încasările şi cheltuielile s-au făcut legal şi corect. a organizaţiilor şi organismelor din cadrul Uniunii Europene. organismele comunitare competente sunt informate imediat pentru a lua măsurile necesare. Instituţia are rolul de a investiga plângerile privind funcţionarea defectuoasă a instituţiilor.” Independenţa Curţii Europene de Conturi în raport cu alte instituţii comunitare şi cu statele membre garantează obiectivitatea activităţii sale de audit. Se pune accent deosebit pe corectitudinea gestionării financiare. Actualul mediator european este P. Nu se ocupă cu sesizările privind administraţia naţională. Consiliul Uniunii Europene şi 137 . regională sau locală din statele membre. În cazul în care auditorii descoperă nereguli. De asemenea. Curtea de conturi are deplină libertate în ceea ce priveşte organizarea şi planificarea activităţii sale de audit şi de publicare a rapoartelor. fost mediator naţional al Greciei. stabileşte condiţiile de angajare şi. remuneraţiile. precum şi costurile aferente. A fost ales de Parlamentul Europei şi deţine postul începând cu 1 aprilie 2003. inclusiv frauda. Nikiforos Diamandouros. Curtea Europeană de Conturi garantează astfel cetăţenilor europeni că bugetul propus Uniunii Europene a fost gestionat şi executat corect şi în modul cel mai eficient posibil.

Banca facilitează. Banca Europeană de Investiţii are o personalitate juridică şi este o instituţie autonomă a Uniunii. De obicei. prin Tratatul CEE.E. la 1 ianuarie 1959 la Luxemburg. Banca Europeană de Investiţii este instituţia financiară a Uniunii Europene. dar poate desfăşura şi anchete din propria iniţiativa. A fost constituită.I este de a contribui la integrarea. 7. Înfiinţată în baza Tratatului de la Roma în anul 1958.proiecte care vizează modernizarea sau conversia întreprinderilor sau crearea de noi activităţi ca urmare a instituirii progresive a pieţei comune. Fondurile sale finanţează proiecte prin care se materializează obiectivele UE în cadrul Uniunii.E. Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii. În îndeplinirea misiunii sale. În prezent. prin natura sau amploarea lor. care.Parlamentul European.proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care. finanţarea proiectelor de mai jos în toate sectoarele economiei: . nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre.I) Rolul B. prin amploarea sau natura lor. Mediatorul European desfăşoară anchete pe baza sesizărilor primite. conform Tratatului asupra Uniunii Europene. dezvoltarea echilibrată şi coeziunea economică şi socială a statelor membre.proiecte care vizează dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate. conjugat cu asistenţa acordată de fondurile structurale şi de alte instrumente financiare ale Comunităţii. . statele membre sunt obligate să-i furnizeze informaţiile care pot ajuta la clarificarea cazurilor de proastă administrare a activităţilor instituţiilor sau organismelor Comunităţii Europene. nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre. precum şi în alte 120 de ţări din întreaga lume. Instituţiile şi organismele Comunităţii sunt obligate să-i furnizeze informaţiile solicitate sau să-i permită accesul la dosarele în cauză. Pentru aceasta. De asemenea.10 Banca Europeană de Investiţii (B. prin acordarea de împrumuturi şi garanţii şi fără a urmării un scop lucrativ. Numai activităţile juridice ale Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă nu cad sub incidenţa activităţii sale. Mediatorul European are vaste puteri de investigare. 138 . . Banca Europeană de Investiţii are misiunea să contribuie la dezvoltarea echilibrată şi neîntreruptă a pieţei comune în interesul Comunităţii. apelând la pieţele de capital şi la resursele sale proprii.

Comitetul director se compune din preşedinte.Păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre.Consiliul Guvernatorilor.7. vicepreşedinte şi alţi patru membrii. Reuniunile sunt confidenţiale. la un nivel de independenţă instituţională şi transparenţă. Pentru a putea îndeplini cu succes mandatul clar definit de stabilitate monetară.Promovarea unui sistem eficient de plăţi. a proclamat strategia de stabilitate monetară pentru ghidarea deciziilor politicii monetare în Stadiul al treilea al Uniunii economice şi monetare.Derularea operaţiunilor externe. Se întruneşte de cel puţin 10 ori pe an. prin instrumente şi proceduri financiar-bancare.C. . .Comitetul Director. Analiza economică se concentrează pe dezvoltarea economică curentă şi e asociată cu termene de mici şi medii de risc până la stabilitatea preţurilor. Consiliul guvernatorilor se compune din membrii Comitetului director şi guvernatorii băncilor centrale naţionale.E. supravegherea funcţionării Sistemului Monetar European şi utilizarea euro.C. Obiectivele acestui sistem sunt: . Tratatul de creare a Comunităţii Europene racordează S. Comitetul director este responsabil pentru gestiunea curentă a B. 139 .E.C. la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor.C) este compus din Banca Central Europeană şi toate celelalte bănci centrale naţionale ale statelor membre. Doar cetăţenii statelor membre pot fi membrii ai Comitetului director.E.11 Banca Central Europeană (B.B. Strategia politicii monetare a B. Pe 13 octombrie 1998 Consiliul guvernator al B. Organele de conducere ale Băncii sunt: . Aceştia sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre la nivelul şefilor de stat şi de guvern. .E. . Mandatul lor are o durată de 8 ani şi nu poate fi reînnoit.B. Rolul Băncii Central Europene este acela de a controla.C.E.Definitivarea şi implementarea politicii monetare a zonei euro. politica monetară unică a UE. Consiliul poate decide să facă public rezultatul deliberărilor sale. pentru a asigura stabilitatea preţurilor. dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute.E) Sistemul European de Bănci Centrale (S.C.

Sistemul euro conduce operaţiunile pe piaţa deschisă. . . Nu este implicat în programele de asistenţă preaderare (PHARE.Misiunea EuropeAid este să pună în practică instrumente de asistenţă externă ale Comisiei Europene finanţate din bugetul Comunităţii Europene şi Fondul European de Dezvoltare. Sistemul euro se divide în următoarele 3 categorii: .EUROPEAID OFICIUL DE COOPERARE . implementare şi monitorizare. Fondul intervine în principal cu capital de risc şi instrumente de garantare provenind fie din fonduri proprii. tendinţele de ansamblu privind relaţia strânsă între bani din economie şi preţuri . cel pentru Dezvoltare şi aprobate de Comisie.Analiza monetară se focalizează pe aprecierea pe termen mediu şi lung a inflaţiei. în baza mandatelor acordate. . în activităţile umanitare. creşterii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.EI.Operaţiunile principale de refinanţare. evaluarea proiectelor şi programelor). fie de la Banca Europeană de Investiţii sau Uniunea Europeană. în Politica externă şi de securitate comună sau Facilitatea de reacţie rapidă.E.Operaţiuni structurale. ISPA şi SAPARD).12 Fondul European de Investiţii (F. oferă facilităţi de bază şi implică folosirea instituţiilor de creditare pentru a păstra rezerve minime în acord cu Băncile Centrale Naţionale din zona euro. . preluând operaţiunile „Grupului de Acţiune pentru Coordonarea Prevenirii Fraudei” (UCLAF). OLAF 140 .OFICIUL EUROPEAN DE LUPTA CONTRA FRAUDEI (OLAF) – Oficiul şi-a început activitatea în iunie 1999. fiind subordonat Comisarului responsabil cu bugetul comunitar.13 Alte Instituţii şi Organisme Europene . Cadrul operaţional constă într-o serie de instrumente. OLAF face parte şi din structura organizatorică a Comisiei Europene. creat în 1988 în cadrul Secretariatului General al Comisiei. 7.Operaţiuni fine-tuning. este un parteneriat public privat.I) Este o instituţie în a cărei competenţă intră sprijinirea apariţiei. F. Deşi are un statut de organism independent în desfăşurarea anchetelor. pregătirea deciziilor financiare. 7. care asigură atingerea obiectivelor programelor stabilite de Direcţia Generală pentru Relaţii Externe. Oficiul este responsabil pentru toate etapele din circuitul proiectului (identificarea şi evaluarea proiectelor şi programelor.Operaţiunile pe termen lung de refinanţare. de asistenţă macro-financiară.

îndeplineşte sarcinile de investigare conferite Comisiei prin legislaţia comunitară şi prin acordurile în vigoare încheiate cu ţările terţe.Sistemul european de autorizare a produselor medicale pentru uz uman sau veterinar se bazează pe cooperarea dintre autorităţile naţionale cu atribuţii în domeniu ale statelor membre şi EMEA. care să permită dezvoltarea şi implementarea de către Uniunea Europeană şi alte state membre ale EEA a unor politici eficiente de protecţia mediului. Comisia Europeană.OFICIUL PENTRU PUBLICAŢII OFICIALE ALE COMUNITĂŢILOR EUROPENE (OPOCE) – OPOCE este editura instituţiilor Uniunii Europene. . EPSO este punct unic de contact pentru cei care vor să lucreze în instituţiile Uniunii Europene (Parlamentul European. . . este să furnizeze în mod operativ factorilor de decizie. Consiliul European.Misiunea EEA. Mediatorul European).AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU EVALUAREA MEDICAMENTELOR (EMEA) . CENTRUL EUROPEAN PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ (CEDEFOP) .AGENTA EUROPEANĂ A MEDIULUI (EEA) . Statele şi teritoriile partenere ale ETF sunt cele eligibile pentru participarea la programele Tacis şi Meda. coordonând resursele pe care autorităţile naţionale le pun la dispoziţie.Înfiinţată în ianuarie 1995. . inclusiv cei 2 300 de specialişti europeni care lucrează în domeniu. Curtea Europeană de Conturi.a. a corupţiei şi a oricăror alte activităţi ilegale care prejudiciază interesele financiare ale Comunităţii Europene. şi să furnizeze asistenţa tehnică Programului Tempus. care se comportă ca centru al acestei reţele. informaţii corecte şi complete privind mediul. independent. CEDEFOP a fost înfiinţat ca organism non-profit. Comitetul Regiunilor. pentru a asista Comisia în elaborarea direcţiilor şi evaluarea 141 . Fundaţia are ca misiune să contribuie la procesul de formare profesională şi reformă a activităţilor de formare. Comitetul Economic şi Social. OFICIUL EUROPEAN PENTRU SELECŢIA PERSONALULUI (EPSO) .Din 2003. în vederea promovării luptei contra fraudei. creată în 1999. ai statelor membre şi ai celorlalte organizaţii care reprezintă partenerii sociali pe tot cuprinsul Europei. Raportul general de activitate s . precum şi publicului. Curtea de Justiţie.FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ (ETF) . de Comisie. responsabilă cu producţia şi distribuţia publicaţiilor Uniunii Europene: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Este agenţia europeană care furnizează informaţii complete despre politicile de formare profesională factorilor de decizie şi experţilor Comisiei Europene. proces în plină desfăşurare în statele şi teritoriile partenere.

D.necesităţilor de formare profesională. care permite obţinerea de drepturi de proprietate intelectuală pentru varietăţile vegetale. . o reţea cu Centre de Informare în fiecare stat membru al Uniunii. Centrul este membru al Comitetului Interinstituţional pentru Traduceri şi contribuie la activităţi din următoarele domenii: resurse. OFICIUL COMUNITAR PENTRU VARIETĂŢI VEGETALE (CPVO) . pentru a răspunde nevoilor în domeniul traducerilor a numeroase agenţii şi oficii europene. . traduceri externe. . alături de curţile de justiţie din statele membre ale Uniunii Europene. sarcina de a pronunţa hotărâri judecătoreşti referitoare la cererile de invalidare a titlurilor înregistrate. în promovarea şi dezvoltarea acestei activităţi. Conferinţa Interguvernamentală a hotărât ca sediul CPVO să fie la Angers (Franţa).A fost înfiinţată printr-o Reglementare a Consiliului de Miniştri din 1975. administraţie.A fost înfiinţat în 1997 de 142 . metode şi tehnici de lucru. drepturi valide în Uniunea Europeana.T) . Situata în Bilbao (Spania). Îndeplineşte. CPVO este o instituţie comunitară cu statut juridic independent şi este operaţionala din 27 aprilie 1995. În 1996. din 1997.FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE MUNCĂ ŞI VIAŢĂ .AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANŢĂ ŞI SĂNĂTATE LA LOCUL DE MUNCĂ (OSHA) .Legislaţia Comunitară a înfiinţat un sistem de protecţie a drepturilor în domeniul varietăţilor vegetale.OFICIUL PENTRU ARMONIZARE ÎN PIAŢA INTERNĂ (OAMI) – Are misiunea de a promova şi administra mărci înregistrate şi proiecte în cadrul Uniunii Europene. Agenţia coordonează. prin activităţi de conştientizare şi diseminare a informaţiilor şi practicilor susceptibile de a fi de folos în acest domeniu. CPVO implementează şi aplică această schemă. . Misiunea Fundaţiei este de a contribui la planificarea şi aplicarea unor condiţii mai bune de viaţă şi de muncă. .CENTRUL DE TRADUCERI PENTRU INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE (C.CENTRUL EUROPEAN DE MONITORIZARE A DROGURILOR ŞI A DEPENDENŢEI DE DROGURI – (EMCDDA) A fost înfiinţat în 1993. OAMI administrează procedurile de înregistrare pentru titluri de proprietate industrială comunitară şi ţine evidenţa publică a acestor titluri.CENTRUL EUROPEAN DE MONITORIZARE A RASISMULUI ŞI XENOFOBIEI (EUMC) . . ca răspuns la escaladarea acestei probleme în Europa şi la nevoia de evaluare exactă a dimensiunilor şi particularităţilor acestui fenomen pe teritoriul Uniunii Europene.A fost înfiinţat în 1994.A fost creată de Uniunea Europeană pentru a oferi informaţii celor interesaţi de sănătatea şi securitatea ocupaţională.

I .14 Simbolurile Uniunii Europene Simbolurile Uniunii Europene sunt: drapelul. . Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia. aşezate în cerc.Este organizaţie a Uniunii Europene. EUMC va pune la punct o Reţea Europeană de Informare asupra Rasismului şi Xenofobiei (RAXEN). cu misiunea de a evalua proporţiile şi evoluţia fenomenelor rasiste. Titlul I.către Uniunea Europeană ca organism independent. xenofobe şi antisemite la nivelul Uniunii Europene şi de a promova „practici corecte” în statele membre. ONU şi alte organizaţii internaţionale. reprezintă perfecţiunea (şi nu numărul statelor membre UE cum s-ar putea crede). care va fi un instrument de colectare şi asociere de date şi statistici de la nivel naţional până la nivelul unei unităţi centrale a EUMC. cu cele 12 stele. . EUSC are misiunea de a sprijini procesul de luare a deciziilor în Uniunea Europeană. deviza.INSTITUTUL EUROPEAN PENTRU STUDII DE SECURITATE (ISS) . . Istoria steagului 157 Tratatul de instituire a unei constituţii pentru Europa.8 143 . iar stelele.AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE (EAR) . pentru a preveni conflictele. Steagul. are un statut de agenţie autonomă care ţine de al doilea pilon al Uniunii Europene . a sprijini eforturile de menţinere a păcii în caz de conflict şi de oferire de ajutoare umanitare în timpul dezastrelor.Înfiinţată în februarie 2000. înseamnă unitatea şi identitatea popoarelor Europei. Priştina.EUROPOL . EAR administrează Programul de Reconstrucţie şi Reabilitare în Kosovo.creat în 2001. care aplică legea comunitară pentru combaterea criminalităţii. moneda unică euro şi Ziua Europei . EAR are sediul central la Salonic şi sedii operaţionale în Belgrad. pe un fond albastru. înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht.Politica externă şi de securitate comuna (PESC). imnul. program înfiinţat de Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru a sprijini Misiunea Naţiunilor Unite din Kosovo. îmbunătăţirea dezbaterilor strategice şi promovarea sistematică a intereselor Uniunii. EUMC colaborează cu Consiliul Europei. prin îmbunatăţirea capacităţii Uniunii Europene de a aduna informaţii despre spaţiu. . Obiectivul ei este de a îmbunătăţii eficienţa cooperării între autorităţile competente ale statelor membre pentru prevenirea şi combaterea crimei organizate la nivel internaţional. Podgorica şi Skopje. Partea I Art.9 mai157. în contextul Politicii externe şi de securitate comune şi a ESDP. în număr de 12.CENTRUL EUROPEAN PENTRU OBSERVAŢII DIN SATELIT (EUSC) – a fost înfiinţat în anul 2002. Scopurile sale sunt: dezvoltarea unei culturi comune a securităţii europene. 7.

Ziua Europei . iar în anul 1985. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspiraţia spre valorile comune. Întâi. Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unică să poarte numele de „Euro”.9 mai Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană. cât şi cu prima literă din cuvântul „Europa”. cu vârste cuprinse între 10 şi 20 de ani.începe în 1955. Uniunea Europeana nu a urmărit. Moneda unica – euro . prin aceasta decizie. doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o. Din mai 2000. ca imn oficial al Uniunii Europene. În anul 1985.E. în anul 1972. Ministrul de Externe al 158 Ibidem. Tratatul de la Roma (1957) declara că piaţa comună este unul dintre obiectivele Comunităţii Europene şi ea va contribui la o „uniune mai strânsă între popoarele Europei”. Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera grecească epsilon. iar începând cu anul 1986 el este utilizat de către toate instituţiile Uniunii Europene. la Paris. Tratatul Uniunii Europene (1992 ..Maastricht) introduce Uniunea Economică şi Monetară şi pune bazele monedei unice. Începând cu 1 ianuarie 2002. să înlocuiască imnurile naţionale ale Statelor Membre. în al Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Europa are deviza – „Unitate în diversitate” -. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilităţii euro. ulterior li s-a alăturat Grecia. ea trebuind să facă legătura atât cu leagănul civilizaţiei şi democraţiei europene. statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunităţilor Europene (C.E. Monedele şi bancnotele naţionale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulaţie pe 28 februarie 2002. ca „Oda bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său. În decembrie 1995. unitatea în diversitate şi idealurile de libertate. şi ele. În acel moment. Deviza Uniunii Europene – „Unitate in diversita158” Deviza Uniunii este enumerată alături de celelalte simboluri. pace şi solidaritate – principii care stau la baza Uniunii Europene. Statele Membre UE l-au adoptat. aceasta fiind rezultatului unui concurs la care au participat. organizaţie internaţionala apărătoare a drepturilor omului şi a valorilor culturale europene. el a fost folosit de Consiliul Europei. În acea zi.000 de tineri. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Euro a intrat propriu-zis în circulaţie şi în buzunarele cetăţenilor europeni.€ La originea conceptului de moneda unică se afla tratatele care stau la baza Uniunii Europene. 144 .). cu propuneri peste 80. Imnul Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis.

Franţei.în scopul evitării izbucnirii unui nou război. Germania şi celelalte popoare ale Europei să îşi unească producţiile de oţel şi cărbune. Robert Schuman. În 1985. iar cel de-al doilea război mondial aproape ca le distrusese. a citit presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa. . au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei 145 . Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunităţi în cadrul căreia membrii să îşi pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune – ca baza a puterii lor militare. pentru a constitui „prima fundaţie concretă a unei federaţii europene”. Ţările cărora li se adresa în primul rând aceasta provocare – Franţa şi Germania – fuseseră în război timp de aproape 100 de ani. când proiectul construcţiei europene era deja clar conturat. cele zece state membre care formau la acea data Comunitatea Europeană.

Capitolul 8 POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE Uniunea Europeană numără 25 state membre şi 460 milioane locuitori. Aceste obiective ale Uniunii Europene sunt rezumate în patru mari domenii: . Aşa s-a ajuns la ideea politicilor comune tuturor statelor membre.afirmarea identităţii europene în întreaga lume. Aplicarea principiilor pieţei interne (în special libertatea de a presta servicii şi libera concurenţă) asupra tranzacţiilor este un obiectiv de importanţă majoră deoarece: . Politicile Uniunii Europene se grupează după cum urmează 1. . orice modificare ulterioară a acestora regăsindu-se în aplicarea politicilor comune. astfel de politici comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene. aderare şi extindere. precum şi existenţa unor obiective clar definite în toate documentele şi tratatele care semnifică fundamentul constituirii şi consolidării uniunii. Pentru realizarea acestor obiective. Obiective 1. . Achiziţii publice. Conţinutul capitolelor. .păstrarea drepturilor şi libertăţilor.achiziţiile publice reprezintă circa 11% din PIB al Uniunii (contracte încheiate de autorităţile publice plus contractele încheiate de firmele din sectorul public investite cu drepturi exclusive sau speciale). Aceste politici vizează domenii multiple şi variate din sfera vieţii economice. În ciuda diferenţelor dintre acestea. în uniune nu există o majoritate. pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene. Existenţa politicilor comune conferă unicitate Uniunii Europene. acela al solidarităţii şi coeziunii. elaborate şi adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. ci numai minorităţi. pe baza unor interese comune. În urma procesului de formare. 146 . politice şi sociale. în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional. la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună.promovarea dezvoltării durabile şi a coeziunii economice şi sociale. prevederile şi obiectivele lor s-au negociat în baza tratatelor Uniunii Europene.dezvoltarea bogăţiei culturale europene. De multe ori.

prin favorizarea aproape generalizată a furnizorilor naţionali. populaţiei în ansamblul ei. Politica Agricolă Comună (PAC) a oferit rezultate spectaculoase: Comunitatea a reuşit repede să depăşească lipsurile alimentare manifestate în anii ’50. Aceste obiective se realizează prin: .asigurarea disponibilităţii ofertei. o piaţă alimentară stabilă.stabilizarea pieţelor. în mod obişnuit..asigurarea unui nivel de viaţă adecvat pentru populaţie. 2. Crearea unei politici agricole comune a fost justificată prin următoarele motivaţii: .luarea măsurilor pentru ca acestea să ajungă la consumator cu preţuri rezonabile. O mai bună alocare a resurselor economice: .să confirme impactul sectorului agricol al micilor ferme asupra economiei şi a politicii regionale. încurajând astfel creşterea gradului de competitivitate a industriei europene în raport cu concurenţii acesteia (dezvoltarea întreprinderilor prin extinderea activităţilor de desfacere şi intensificarea concurenţei). 2.să stimuleze schimbările structurale esenţiale care urmează să ofere fermierilor posibilitatea de a beneficia de pe urma dezvoltării economice şi sociale. Tratatul Instituind Comunitatea Economică Europeană a definit obiectivele politicii agricole comune (PAC) şi a stabilit obiectivele comerţului intra-comunitar. doar 2 % din contractele publice erau câştigate de întreprinzători externi). prin reducerea riscurilor de fraudă şi corupţie. Agricultura. Obiective 1. .creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic şi asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei precum şi utilizarea optimă a factorilor de producţie. al telecomunicaţiilor şi al industriei grele. doză categorii de obiective care afectează atât producătorii cât şi consumatorii. . autorităţile obţinând produse şi servicii de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ.prin preferarea celor mai buni întreprinzători de pe piaţa europeană. deoarece industria agricol era un sector de importanţă majoră în vederea realizării integrării europene. . mai ales din cauza unor importante bariere comerciale de ordin legal sau administrativ în interiorul Comunităţii (înainte de implementarea legislaţiei comunitare.sunt caracterizate. .o utilizare mai raţională a fondurilor publice. în special a forţei de muncă. .au un efect determinant asupra anumitor sectoare: al construcţiilor şi lucrărilor publice. . .să ofere.se realizează prin: . . energetic. atingând un nivel de producţie care să satisfacă nevoile interne 147 .

victime ale dezastrelor naturale. în special reducerea treptată a preferinţei faţă de produsele comunitare şi înlocuirea pe pieţele europene a produselor autohtone cu altele importate. . sau circumstanţe comparabile dezastrelor naturale sau celor cauzate de factori umani. ajutor şi operaţii de protecţie nediscriminatorie.sprijinirea operaţiilor de protecţie civila.susţinerea finanţării transportului ajutorului şi efortul asigurării accesibilităţii celor cărora le este destinat.salvarea şi conservarea vieţii în timpul crizelor şi urmărilor lor şi a dezastrele naturale.’80 au condus la stabilirea unor noi priorităţi. Obiective Principalele obiective ale operaţiilor de ajutor umanitar sunt: . 148 . . strămutaţi şi repatriaţi) cauzate de dezastrele naturale şi cele datorate factorului uman. prin măsurile introduse de Actul Unic European în 1987. a victimelor luptelor sau situaţii de urgenţă comparabile.şi apoi obţinând surplusuri ciclice structurale. în special infrastructura şi livrare de echipament. prioritar pentru populaţia din ţările în curs de dezvoltare.asigurarea asistenţei şi ajutorului necesare oamenilor afectaţi de izbucnirea crizelor de durată. precum războaiele şi conflictele sau situaţii excepţionale.realizarea unor lucrări de reabilitare pe termen scurt şi de reconstrucţie. de către ciocnirile armate sau războaie. crizelor provocate de factori umani.asigurarea pregătirii pentru riscurile dezastrelor naturale sau circumstanţelor excepţionale şi folosirea unui sistem potrivit de alertă timpurie şi intervenţie. în sprijinul populaţiilor din ţările terţe. în condiţii preferenţiale. în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare.rezolvarea consecinţelor mişcărilor de populaţie (refugiaţi. . . Ajutorul umanitar Ajutorul umanitar furnizat de Comunitate va cuprinde asistenţă. iniţiată în 1992. 3. prin deciziile adoptate de către Consiliu în februarie 1988 şi prin reforma PAC. Ca urmare a orientărilor propuse în 1985 prin Cartea Verde (documentul informativ al Comisiei cu privire la viitorul PAC). economice şi politice. cu scopul de a uşura livrarea ajutorului. în perioada anilor . din alte ţări. Au existat o serie de raţiuni tehnice. în particular. . . Modificările survenite în agricultură. au fost puse noile baze pentru viitorul PAC. în special cele mai vulnerabile. în cadrul Comunităţii şi la nivel mondial.

deoarece dispun de aparatul necesar pentru colectarea şi controlul acestor sume. Fondul Social şi Fondul Regional sunt de 159 Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Cheltuielile operaţionale în cadrul FEOGA. Acestea şi-au menţinut drepturile. 10% din resursele proprii sunt reţinute de către Statele Membre drept taxă de colectare. A devenit în ultimii ani. cel mai important donator de ajutor umanitar. Acest lucru se realizează parţial cu ajutorul mecanismelor de control financiar intern ale Comisiei şi al auditului efectuat de Curtea Europeană de Conturi. ECHO (Oficiul European pentru Asistenţă Umanitară de Urgenţă) a fost instituit în 1992 cu scopul de a coordona ajutorul umanitar comunitar în scopul organizării sale mai eficiente. 5. complementare programelor naţionale existente. în special cele vizând propriile resurse. o problemă de mare importanţă pentru instituţiile UE.constituirea unui spaţiu comun al informaţiei. Parlamentul trebuie să aprobe închiderea bugetară pentru Comisie. încă de la sfârşitul anilor ’60. Bugetul şi controlul financiar Obiectivele politicii privind bugetul şi controlul financiar rezultă din prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană159. Acesta a fost motivul pentru care Parlamentul European a creat un Comitet de Control privind Transferul Fondurilor. Controlul iniţial. Comisia are obligaţia de a executa bugetul conform principiilor de gestiune financiară sănătoasă. Etapa finală a controlului o reprezintă procedura de încheiere bugetară: o dată pe an. Colectarea fondurilor proprii este. 4. atât al veniturilor cât şi al cheltuielilor. Comisia este obligată să respecte observaţiile Parlamentului cu privire la executarea cheltuielilor.compatibilitatea reglementărilor Statelor Membre în perspectiva dereglementării (sau reintroducerii reglementării) activităţilor de radio şi televiziune. este exercitat parţial de autorităţile naţionale. . Audiovizualul Politica comună în domeniul audiovizualului are următoarele obiective: .promovarea programelor televizate cu problematică europeană. a devenit un element cheie al politicii internaţionale a Comunităţii. adesea în colaborare cu organismele naţionale de control. Articolul 274 (205). . la recomandarea Consiliului.Comunitatea a fost implicată în operaţiunile de ajutor umanitar. totuşi. din lume. 149 . inclusiv adoptarea unor standarde comune. Nivelul semnificativ al asistenţei acordate de la sfârşitul anilor ’80. Uniunea Europeană a devenit cel mai mare furnizor de asistenţă umanitară.

în toate instituţiile. trebuie să suporte costurile aferente acestor intervenţii. prevederile sale au fost accentuate prin Tratatul de la Amsterdam. în fiecare an.rapoartele speciale cu privire la probleme specifice. conform acestui articol. a legalităţii şi corectitudinii tranzacţiilor (cunoscut sub apelativul DAS). 6. Articolul 280 (209 a) din Tratatul Comunităţii Europene (TCE) se referă la fraude şi interesele financiare ale UE. tehnologia telecomunicaţiilor şi 150 . Acestea sunt: . Din nefericire. împotriva fraudelor implicând fonduri ale UE şi de a coordona organismele responsabile în Statele Membre.atestarea corectitudinii contabilităţii. Uneori. Acesta a fost consolidat la iniţiativa Parlamentului European şi are un rol important în protejarea intereselor financiare ale Uniunii. Problemele de personal i-au redus însă eficienţă în timpul primului an de funcţionare (1999/2000).Research and Development R&D . Curtea de Conturi înaintează şi rapoarte privind operaţiunile de împrumut/credit şi operaţiunile Fondului European de Dezvoltare. înaintează autorităţii bugetare rapoarte detaliate. o convenţie din 1995 laolaltă cu două protocoale semnate de Statele Membre în scopul aplicării anumitor aspecte ale acestei cooperări nu au fost însă ratificate de numărul de state prevăzut pentru intrarea în vigoare. în cadrul procesului de reformă pe care îl traversează Comisia în prezent. La nivel comunitar. . Cercetarea şi tehnologia Obiective Principalul obiectiv îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante ale cercetării şi dezvoltării . având responsabilitatea de a lupta. controlul este exercitat de către directori cu atribuţii de control şi contabili iar ulterior de către controlorul financiar intern.(de exemplu: IT. deseori. Biroul de Luptă Împotriva Fraudelor (cunoscut sub apelativul OLAF) este în mod oficial independent de Secretariatul General al Comisiei Europene. Este foarte posibil ca Regulamentul Financiar să impună în viitor o separare a funcţiilor de cenzurat de procesul de aprobare prealabilă a cheltuielilor.asemenea controlate. de către autorităţile Statelor Membre. care. Rolul controlului financiar a fost reevaluat. . în interiorul fiecărei instituţii. Controlul extern este efectuat de către Curtea de Conturi. incluzând bugetele tuturor instituţiilor şi organismelor satelit.raportul anual privind executarea bugetului general. acum se impune o mai strânsă şi mai constantă cooperare a Statelor Membre cu Comisia precum şi o cale pentru ca măsurile Consiliului să acorde Statelor Membre protecţie echivalentă şi eficace în ceea ce priveşte interesele financiare ale UE. într-o primă fază. care.

de exemplu: protecţia mediului şi sănătatea publică). în contextul Uniunii Europene. Imitând noţiunea de cetăţenie naţională. Ca rezultat al Tratatului Uniunii Europene. Cetăţenia Uniunii europene Obiective Inspirată de prevederea stipulată în Tratate privind libera circulaţie a persoanelor. În urma activităţii pregătitoare iniţiate la mijlocul anilor '70.armonizării treptate a procedurilor de formulare şi implementare a politicii comunitare privind cercetarea.biotehnologie). acest proiect a fost plasat. care se referă la noţiunea de „cetăţenie a Uniunii” ca la un obiectiv de atins. la nivelul Comunităţii.promovării realizării unei pieţe interne comune (de exemplu formularea unor specificaţii şi standarde comune) şi sprijinirii activităţii privind depăşirea graniţelor ştiinţifice şi tehnice în Europa. Trebuie 151 . . aceasta idee a devenit o nouă parte a Tratatului Comunităţii Europene.promovării proiectelor de cercetare potrivite în ceea ce priveşte problemele transfrontaliere (privind.eliminării dublării nejustificate a eforturilor în programele naţionale. relaţie definită ca reunind drepturile. drept rezultat. cetăţenia Uniunii descrie relaţia care asociază cetăţeanul cu Uniunea Europeană. îndatoririle şi participarea politică a acestuia. Se urmăreşte aplanarea conflictului rezultat ca urmare a intensificării impactului acţiunii Comunităţii asupra cetăţenilor ei faţă de modalitatea aproape exclusiv naţională de garantare a drepturilor şi datoriilor şi a participării acestora la procesul democratic. sprijinirea reducerii şomajului în Comunitate prin inovaţie şi noi tehnologii. în special. eventual. . 7. menţinerii sau redobândirii competitivităţii Europei faţă de Statele Unite şi Japonia.îmbunătăţirii eficienţei sau reducerea costurilor proiectelor naţionale şi comunitare prin împărţirea sarcinilor sau. . în scopul: .reducerii diferenţei existente între potenţialul privind cercetarea şi rezultatele specifice dobândite de ţările Comunităţii şi. Ar trebui ca politicile naţionale sau activităţile de cercetare să fie coordonate. respectiv să se desfăşoare. cu drepturi şi obligaţii bine definite. în 1990. aceasta ar implica. 11 si 12 decembrie 1992). . . a fost luată în discuţie încă din anii '60. un raport bun costuri/beneficii şi coordonarea între programele naţionale (Consiliul European de la Edinburgh. o mai bună diseminare a rezultatelor în rândul întreprinderilor (mai ales în rândul celor mici şi medii). introducerea cetăţeniei Europene. utilizarea în comun a resurselor. mulţumită existenţei unei strategii comune de cercetare (cu fonduri sporite).

accentuată identificarea cetăţenilor cu UE şi trebuie urmărită construirea unei opinii politice europene la nivelul întregii populaţii, a unei conştiinţe politice europene şi a unei identităţi europene. Mai mult, trebuie asigurate drepturile şi interesele cetăţenilor Statelor Membre. În plus, cetăţenia unională poate acţiona şi ca o sursa de legitimitate a UE. Statutul de Cetăţean al Uniunii înseamnă, pentru orice cetăţean: - dreptul de liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul Statelor Membre; - dreptul de a vota şi de a putea candida pentru Parlamentul European şi în alegerile municipale ale Statului Membru în care locuieşte, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui Stat; - dreptul de a i se asigura protecţia de către autorităţile diplomatice sau consulare ale altui Stat Membru atunci când se află pe teritoriul unei ţări în care ţara sa nu este reprezentată, în aceleaşi condiţii ca şi un cetăţean al respectivului Stat Membru; - dreptul de a se adresa cu plângeri Parlamentului European şi dreptul de a se adresa ombudsman-ului pentru a-i aduce la cunoştinţa acestuia orice cazuri privind administrarea defectuoasă din partea instituţiilor şi a organismelor Comunităţii, cu excepţia organismelor legislative. - dreptul de adresare către instituţiile europene într-una dintre limbile oficiale şi de a primi răspuns în acea limbă ; - dreptul de a avea acces, în anumite condiţii, la documentele Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei; Ultimele trei drepturi se aplică şi persoanelor fizice sau juridice cu reşedinţa sau cu sediul central pe teritoriul unui Stat Membru. 8. Coeziunea economică şi socială Realizarea coeziunii economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene este o condiţie esenţială a procesului de asociere şi integrare a statelor în Comunitate. Obiectivele acestei politice rezultă din prevederile TCE conform căruia: „Comunitatea se va orienta spre reducerea inegalităţilor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni şi a rămânerii în urma a regiunilor celor mai defavorizate”160. Ca mijloace de atingere a acestui obiectiv sunt menţionate Fondurile Structurale (Fondul de Dezvoltare Regională Europeană - FDRE; Fondul Social European FSE; Secţiunea Orientativa a Fondului European pentru Orientare şi Garantare in Agricultura - FEOGA) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI).
160

Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Articolul 158 (130 a). 152

9. Comerţul Comunitatea europeană este exclusiv responsabilă pentru politica comercială comună161. În cadrul acestei politici, a fost instituită o uniune vamală între statele membre, cu regulamente comune care să guverneze modificările tarifelor, încheierea acordurilor de comerţ cu statele nonmembre, politica de import şi de export, etc. Deciziile sunt luate de Consiliu, cu majoritate calificată. Tratatul de la Amsterdam permite Consiliului, să decidă prin unanimitate lărgirea sferei politicii comune comerciale la negocieri internaţionale şi acorduri în domeniul serviciilor şi proprietarii intelectuale. Pentru ca aderarea de noi membri la Uniunea Europeană să nu blocheze aplicarea acestei prevederi, Comisia a propus la Conferinţa Interguvernamentală lansată în februarie 2000, ca politica comercială să cuprindă şi acordurile respective. 10. Concurenţa Politica concurenţei trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite monopolizarea pieţei prin împărţirea acesteia de către anumite firme în urma unor înţelegeri private. Pieţele pot fi monopolizate ca rezultat al unor înţelegeri cu caracter restrictiv sau al fuziunilor. Prin politica în domeniul concurenţei se încearcă a se evita ca una sau mai multe firme săşi utilizeze în mod impropriu puterea economică în detrimentul firmelor mai slabe (abuz de poziţie dominantă). De asemenea, trebuie să împiedice guvernele Statelor Membre să distorsioneze regulile prin acordarea de discriminări pozitive/subvenţii întreprinderilor de stat sau prin favorizarea companiilor din sectorul privat. 11. Cultura Politicele comune în domeniul culturii au ca obiective principale: - contribuţia la dezvoltarea culturii statelor membre, respectând în acelaşi timp diversitatea lor naţională şi regională; - punerea moştenirii culturale a popoarelor şi naţiunilor în centrul acţiunilor din domeniul cultural. Acţiunea comunitară s-a concentrat asupra protecţiei moştenirii culturale care acoperă proiectele pilot de conservare a moştenirii arhitecturale a Comunităţii. S-au acordat fonduri nerambursabile şi burse artiştilor, s-a asigurat asistenţă traducerilor literare şi s-a iniţiat finanţarea evenimentelor culturale. Multe programe cu finanţare comunitară precum Fondul Social European şi Fondul European de Dezvoltare Regională pot asigura de asemenea finanţare pentru activităţi şi proiectele culturale în Uniunea Europeană.
161

Tratatul de constituire a Comunităţii Europene , Articolul 133. 153

1. Programe culturale a. Programul Kaleidoscope a fost iniţiat în anul 1996 şi a avut ca obiectiv încurajarea creaţiei artistice şi promovarea sensibilizării şi diseminării culturii popoarelor europene, în special în domeniul artelor, prin schimburi şi cooperare culturală. b. Programul Ariane a fost adoptat în 1997 pentru o perioada de doi ani (1997-1998). Programul a avut ca obiectiv creşterea cooperării Statelor Membre în domeniul cărţilor şi lecturii, şi în promovarea unei cunoaşteri mai largi a operelor literare şi a istoriei popoarelor europene prin mijloacele traducerilor şi a îmbunătăţirii performanţelor profesioniştilor din domeniu. În plus, prin programul Ariane, Uniunea Europeană contribuie la Premiul Aristerion, un premiu literar european pentru literatură şi traduceri. c. Programul Raphael a fost adoptat în 1997 pentru perioada 19972000. El avea ca scop încurajarea cooperării Statelor Membre în domeniul moştenirii culturale cu dimensiune Europeană. Programul-cadru comunitar Kaleidoscope, Ariane şi Raphael au marcat primul stadiu în implementarea acţiunii comunitare din domeniul culturii şi au ajutat la întărirea şi extinderea parteneriatelor transnaţionale, au îmbunătăţit accesul publicului la cultură şi au promovat activităţile culturale europene. Obiectivele programului-cadru au fost: promovarea dialogului şi a cunoaşterii reciproce a culturii europene, promovarea bunelor practici cu privire la moştenirea culturală Europeană, promovarea creativităţii şi diseminării transnaţionale a culturii şi mobilitatea artiştilor, dezvoltarea de noi forme de exprimare culturală, şi adâncirea dialogului între culturile europene şi ne-europene. Aceste obiective trebuiesc atinse prin trei tipuri de acţiuni: - acţiuni inovative şi experimentale; - acorduri de cooperare culturală; - evenimente culturale speciale cu dimensiunea europeană şi/sau internaţională. 2. Alte activităţi a. „Capitala Europeană a culturii”, „Oraşul european al culturii” a fost lansat în Atena în 1985 şi a fost un succes real. Menţionăm ca pentru anul 2007, Sibiul, alături de Luxemburg, a fost nominalizat pentru a fi „Capitala Europeană a culturii” b. Bunuri culturale Având în vedere implicaţiile înlăturării controalelor vamale determinată de consolidarea pieţii interne, au fost necesare reguli pentru
154

protecţia bunurilor culturale. De aceea Comunitatea a adoptat Reglementarea Consiliul 3911/92 conform căreia exportul bunurilor culturale (amendată de Reglementarea 469/96) este permis în baza prezentării unei licenţe de export, valabilă pe cuprinsul Comunităţii. Scopul Directivei Consiliului 93/7 din 15 martie 1993 (amendată de Directiva 96/100) este să asigure reîntoarcerea bogăţiilor naţionale de valoare artistică, istorică şi arheologică, ce au fost îndepărtate ilegal de pe teritoriul Statelor Membre. c. Dreptul de autor Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi a dreptului de autor au aspecte economice, sociale şi culturale. Crearea unei pieţe unice europene şi dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii au făcut necesară crearea de către Comunitate a unei protecţii legale a dreptului de autor. d. Drepturile conexe ale artiştilor În anul 1996 Comisia a prezentat o propunere de directivă cu privire la armonizarea drepturilor de revînzare ale artiştilor în Uniunea Europeană (COM (96)97), deoarece doar 11 state membre au adoptat legislaţie cu privire la acest subiect (cu diferenţe, însă) iar patru nu au legislaţie în domeniu. În 9 aprilie 1997, Parlamentul a susţinut propunerea cu anumite amendamente. Propunerea modificată a Comisiei a ţinut cont de modificările cerute, precum: excluderea manuscriselor din categoria operelor de arta vizate de drepturile conexe, introducerea unei rate minime (4%) în cazurile în care este prevăzut un prag mai mic decât cel comunitar (1,000 Euro). Deşi poziţia comună a Consiliului din 19 iunie 2000, preia multe din amendamentele Comisiei şi ale Parlamentului, Comisia, în evaluarea sa din 15 septembrie 2000 a poziţiei comune, a declarat ca nu poate accepta textul, datorită, în special, introducerii unui prag înalt de aplicare şi a unui plafon, dincolo de care artiştii nu vor mai fi eligibili să-şi revândă drepturile în corelare cu succesul lor. Parlamentul European, în octombrie 2000, pregătea a doua lectură a documentului. 12. Dezvoltarea Politica comunitară va contribui la dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi statului de drept şi va susţine ţările în curs de dezvoltare. Se au în vedere următoarele obiective: - dezvoltarea economică şi socială durabilă; - integrarea uşoară şi treptată în economia mondială; - campania împotriva sărăciei”162.
162

Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, Articolul 177. 155

Includerea prevederilor politicii dezvoltării în Tratatul de constituire a Comunităţii Europene este semnificativ politic, deoarece, astfel, această politică este ridicată la rangul de politică comunitară. La obiectivele formulate ale politicii de dezvoltare se adăugă trei obligaţii impuse Comunităţii şi statelor membre: - Uniunea Europeană trebuie să ţină cont de obiectivele dezvoltării în formularea politicilor sale ce pot afecta ţările în curs de dezvoltare. - se impune Uniunii Europene şi statelor membre, coordonarea politicilor lor de cooperare în domeniul dezvoltării, precum şi consultarea reciprocă cu privire la programele de asistenţă. - Uniunea Europeană şi statele membre, în sfera corespunzătoare de competenţă, vor coopera cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale competente. Implementarea politicii Uniunii Europene de dezvoltare, îmbracă două forme: prima, acorduri regionale ce creează anumite privilegii regiunilor cărora li se adresează în funcţie de domeniul vizat şi, a doua, acţiuni la nivel mondial. 13. Dreptul societăţilor comerciale Politica Uniunii Europene în domeniul drepturilor societăţilor comerciale are în vedere următoarele obiective: - să impună tuturor companiilor aflate sub jurisdicţia statelor membre respectarea unui set minimal de obiective menite a susţine instaurarea unui sistem concurenţial nedistorsionat, să acorde persoanelor aflate în relaţii de afaceri cu companii o anumita protecţie în toate statele membre şi să sprijine astfel dezvoltarea economică a societarilor. - să elimine obstacolele legislative care împiedică dezvoltarea societăţilor comerciale, la scară europeană: piaţa unică implică apariţia unor companii cu acoperire europeană, care să-şi poată desfăşura activitatea oriunde în cadrul Comunităţii în condiţii identice celor din propria ţară; trebuie eliminate obstacolele legislative din cele 25 sisteme legislative naţionale. Toate acestea oferă speranţa că noţiunea de companie europeană, adusă în discuţie pentru prima oară acum aproape treizeci de ani, va deveni în curând o realitate. Progresul decisiv care s-a realizat constă în aceea că se vorbeşte tot mai mult despre căutarea unei formule flexibile, capabile a păstra intacte trăsăturile esenţiale ale diferitelor sisteme naţionale. 14. Drepturile fundamentale

156

Respectarea drepturilor fundamentale este unul dintre principiile de baza ale Uniunii Europene şi reprezintă condiţia esenţială pe care se bazează legitimitatea acesteia. În primul paragraf din Tratatul Uniunii Europene se menţionează că „Uniunea are la baza principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi statului de drept, principii comune statelor membre”163. Al doilea paragraf al articolului subliniază că: „Uniunea va respecta drepturile fundamentale garantate de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, semnată la Roma pe 4 noiembrie 1950, drepturi stabilite de tradiţiile constituţionale comune Statelor Membre ca principii generale ale legislaţiei comunitare”164. Curtea de Justiţie a reafirmat în repetate rânduri aceasta obligaţie a Uniunii Europene. 14.1 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene Carta Drepturilor Fundamentale acoperă drepturile în trei domenii: - drepturi civile: drepturile omului şi dreptul la justiţie, garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului adoptată de Consiliul Europei; - drepturi politice care derivă din cetăţenia europeană stabilită prin Tratate; - drepturi economice şi sociale care includ drepturile stabilite de Carta Comunitară a Drepturilor Sociale ale Muncitorilor, adoptată pe 9 decembrie 1989 la summit-ul de la Strasbourg al şefilor de stat şi guvern din Statele Membre, sub forma unei Declaraţii. Carta enumera aceste drepturi în şase capitole: Demnitate, Libertate, Egalitate, Solidaritate, Cetăţenie şi Justiţie. Capitolul şapte acoperă prevederile generale. Astfel, Carta consolidează toate drepturile personale într-un singur text, implementând principiul indivizibilităţii drepturilor fundamentale. Demnitate - demnitatea umană, dreptul la viaţă, dreptul la integritatea persoanei, interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei şi a muncii forţate. Libertate - dreptul la libertate şi siguranţă, respectarea vieţii private şi de familie, protejarea datelor cu caracter personal, dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare şi informare, libertatea de întrunire paşnică şi de asociere, libertatea artelor şi ştiinţelor, dreptul la educaţie , libertatea profesională şi dreptul la muncă, libertatea acţiunilor, dreptul la proprietate, azil, protecţie în caz de expulzare şi extrădare.
163 164

Tratatul Uniunii Europene, Articolul 6 (F). Ibidem 157

Egalitate - egalitate în drepturi, interzicerea discriminării, diversitate culturală, religioasă şi lingvistică, egalitatea în drepturi între bărbaţi şi femei, dreptul copilului, dreptul persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap. Solidaritate - dreptul la informarea şi consultare a muncitorilor din întreprinderi, dreptul la negociere şi acţiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de plasament, dreptul la protecţie în caz de concediere nejustificată, condiţii de muncă juste şi echitabile, interzicerea muncii pentru copii, protecţia tinerilor la muncă, viaţă familială şi profesională, securitate socială şi ajutor social, protecţia sănătăţii, acces la serviciile de interes economic general, protecţia mediului, protecţia consumatorilor Cetăţenie - dreptul la vot şi dreptul de candida la alegerile pentru Parlamentul European, şi alegerile locale, dreptul la o bună administraţie, dreptul de acces la documente, dreptul la Ombudsman, dreptul de petiţie, libertatea circulaţiei şi de şedere, protecţie diplomatică şi consulară. Justiţie - dreptul la un recurs efectiv şi la un tribunal imparţial, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, principii ale legalităţii şi ale proporţionalităţii delictelor şi pedepselor, dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru aceeaşi infracţiune. Aceasta Cartă stabileşte o distincţie, pe care textele europene şi internaţionale o evidenţiaseră deja, între drepturile civile şi politice, pe de o parte şi drepturile economice şi sociale pe de alta parte. În cadrul principiului universalităţii, majoritatea drepturilor enumerate sunt conferite tuturor oamenilor, indiferent de naţionalitatea lor sau de locul de rezidenţă. Cu toate acestea, de drepturile legate direct de cetăţenia Uniunii beneficiază numai cetăţenii (precum dreptul de a lua parte la alegeri pentru Parlamentul European sau la alegerile municipale) iar o altă serie de drepturi se referă la anumite categorii (ca de exemplu drepturile copiilor sau anumite drepturi sociale ale muncitorilor). Acest document îşi propune să răspundă la problemele generate de actualele şi viitoarele evoluţii din domeniul tehnologiei informaţiei sau ingineriei genetice, stabilind o serie de drepturi precum protecţia datelor personale sau drepturi legate de biotică. Documentul este, în acelaşi timp, un răspuns la cererea legitimă de transparenţă şi imparţialitate în funcţionarea administrativă a Comunităţii, incluzând dreptul de a avea acces la documentele administrative ale Comunităţii şi dreptul la o bună administrare, care însumează cazuistica Curţii de Justiţie în domeniu. 15. Educaţia, formarea profesională şi tineretul Cetăţenii Comunităţii vor deveni mai conştienţi de rolul pe care învăţământul şi educaţia îl au în viaţa de zi cu zi şi în promovarea
158

înţelegerii între popoare. Învăţământul, pregătirea elevilor şi a profesorilor vor dobândi o dimensiune europeană, iar Comunitatea va avea posibilitatea de a se implica activ în toate domeniile cercetării, tehnologiei şi învăţământului superior. 16. Energia Politica energetică a UE are la bază obiectivele pe termen lung definite în 1995 în: „Cartea albă a politicii energetice pentru Uniunea Europeană”. Conform acestui document - idee accentuată continuu de toţi factorii de decizie în domeniul politicii energetice la nivelul UE (Comisia, Parlamentul şi Consiliul), politica energetică trebuie să constituie o parte integrantă a obiectivelor generale ale politicii economice Comunitare, care se bazează pe integrarea pieţei, de reglementare, limitare a intervenţiei publice la ceea ce este strict necesar în scopul apărării interesului public şi al bunăstării, dezvoltării viabilă, protecţia consumatorului şi coeziunea economică şi socială. Cu toate acestea, politica energetică trebuie să urmărească, dincolo de aceste obiective generale, şi obiective specifice sectorului energetic privind atât competitivitatea şi siguranţa furnizării cât şi protecţia mediului. În afara obiectivelor energetice generale, Comunitatea a prevăzut diverse obiective sectoriale ce au delimitat cadrul politicii energetice a UE: - menţinerea procentului de combustibil solid (cărbune) în valoarea totală a consumului energetic, în special prin creşterea competitivităţii acestui sector. - creşterea ponderii consumului de gaz natural; - stabilirea condiţiilor de maximă siguranţă ca o premisă pentru planificarea, construirea şi utilizarea centralelor electrice nucleare; - creşterea ponderii surselor reînnoibile de energie. În timp ce Comunitatea a obţinut succese de necontestat în realizarea obiectivelor mai sus menţionate, Statele Membre au însă performante inegale. Toţi factorii politici (Comisia, Parlamentul şi Consiliul) au fost de acord, în această perioadă, că trebuie făcut un efort, în ceea ce priveşte obiectivele sectoriale, pentru a creşte ponderea surselor reînnoibile de energie: obiectivul (minimal) este de a dubla ponderea acestora în consumul total de energie, astfel încât în 2010 să atingă nivelul de 15% (principiul substituţiei). 17. Extinderea Uniunii Europene Extinderea Uniunii Europene nu este un scop în sine, deşi se poate afirma că, pentru a-şi îndeplini misiunea de a realiza unitatea Europeană, de

159

adoptarea obiectivelor fundamentale ale Uniunii. 160 . Extinderea în continuare a Uniunii Europene va avea impact deosebit asupra uniformităţii din cadrul UE şi asupra modului de funcţionare a Uniunii. capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi pieţei din cadrul Uniunii. după decenii de regim totalitar. acord care trebuie ratificat de către fiecare stat membru. Acordul de principiu al UE UE se declară. în favoarea extinderii. Eforturi aşteptate din partea statelor solicitante În 1993. Condiţii care trebuie îndeplinite Dintre aceste condiţii putem enumera: situarea geografică a ţărilor candidate la aderare pe continentul european. respectarea principiile care stau la baza Uniunii: democraţie. Consiliul ia o hotărâre unanimă. Proceduri Statul solicitant adresează solicitarea către Consiliu. care implică în primul rând ţările Europei Centrale şi de Est. scopul Uniunii este acela de a aduna la un loc toate popoarele Europei. respect pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. care acţionează printr-o majoritate alcătuită din membrii săi. Probleme ridicate de viitoarele extinderi a. la Copenhaga. care presupune capacitatea de a efectua modificări substanţiale ale legilor. Diferenţele dintre statele solicitante în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor constau în faptul ca situaţiile lor sunt diferite. Condiţiile de aderare şi adaptarea la tratatele pe care le implica acest proces sunt menţionate în cadrul unui acord dintre Uniune şi statul solicitant. iar procesul de aderare trebuie să ţină cont de acest lucru. Crearea unui cadru juridic aplicabil a. şi anume integrarea politică. declin economic şi izolare de familia Europeană. b. în consecinţă. Aderarea acestora este considerată necesară pentru a întări noile democraţii şi. economică şi monetară. 2. stat de drept etc. Uniunea consideră că este de datoria sa să ajute aceste ţări să adere la organismul european. adoptarea acquis-ului comunitar. Consiliul European a stabilit criteriile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii la aderare (în plus faţă de condiţiile stabilite în cadrul Tratatului): o economie de piaţa funcţională. în principiu. După consultarea Comisiei şi obţinerea aprobării din partea Parlamentului European.a menţine pacea pe continent şi de a avea un rol mai activ în lume. reglementarilor şi prevederilor administrative. pentru a contribui la menţinerea păcii în Europa. b. În vederea extinderii Uniunii Europene se au în vedere mai multe obiective: 1.

pentru a implementa programe naţionale menite să pregătească ţările respective pentru aderare. Strategia de extindere elaborată de Uniune Strategia a fost elaborată în mare parte de Consiliul European la Luxemburg. care vor continua să constituie baza relaţiilor Uniunii cu aceste ţări. în cadrul unei singure structuri. Programele pentru fiecare ţara acoperă priorităţile pe termen scurt şi mediu 161 . deci trebuie să fie realizată în cadrul unui proces de negociere unitar. Într-un „Protocol privind extinderea Uniunii Europene”. a. Principii adoptate pentru realizarea acestui proces. Strategia de pre-aderare Consiliul European a decis să adopte o strategie accelerată de preaderare pentru ţările central şi est-europene.). la alocarea locurilor in Parlamentul European începând cu mandatul 20042009 şi la reorganizarea Comisiei. Necesitatea adaptării Uniunii la procesul extinderii Pentru a se asigura că o extindere de asemenea proporţii nu se realizează în detrimentul procesului de integrare. . Cadrul comun trebuie aşadar să permită negocieri separate pentru fiecare ţară.3. având în vedere situaţiile diferite ale statelor candidate. ceea ce reprezintă un instrument-cheie al acestei strategii. politica regională) şi asupra cheltuielilor comunitare aferente. 4. în funcţie de nivelul de pregătire al ţării candidate şi în funcţie de propriul ritm. Uniunea trebuie mai întâi să se adapteze. b.Având în vedere caracteristicile economice ale ţărilor candidate (stadiul relativ de dezvoltare. politica agricolă. Extinderea este privită ca un proces general. Strategia include două instrumente: . care aduc toate formele de asistenţă ale Uniunii în ţările candidate.parteneriate de aderare. care să înceapă în fiecare caz la momentul potrivit. extinderea va avea în mod inevitabil consecinţe asupra anumitor politici comune (ex. din 12 şi 13 decembrie 1997. Strategia completează acordurile europene. Tratatul de la Nisa include prevederi instituţionale referitoare la sistemul de votare în cadrul Consiliului (care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005).Organizarea instituţională trebuie să fie regândită în condiţiile în care Uniunea trebuie să continue să funcţioneze eficient cu peste 25 de membri. astfel încât să se garanteze includerea a câte unui membru din fiecare Stat Membru începând cu anul 2005. şi îşi propune să ajute Ţările Central şi est-europene să realizeze cât mai rapid şi mai curând posibil acquis-ul comunitar. etc. importanţa agriculturii. facilitându-le astfel procesul aderării. extinderea este un proces progresiv. Cu toate acestea. Aceasta semnifică: .

guvernul elveţian nu a solicitat aderarea la UE. Începerea negocierilor de aderare Consiliul European de la Madrid a stabilit ca deciziile necesare începerii negocierilor de aderare să fie luate în maxim şase luni de la încheierea Conferinţei Interguvernamentale referitoare la revizuirea tratatelor.asistenţa comunitară: Consiliul European de la Berlin din martie 1999 a decis să mărească substanţial ajutorul pentru pre-aderare. în ultima perioada.b. Situaţia Elveţiei Ca urmare a rezultatelor negative ale referendumului din 1992 referitor la aderarea acestei ţări la Spaţiul Economic European. . justiţie şi afaceri interne.a. să creeze două instrumente specifice: instrumentul structural de pre-aderare (ISPA) şi instrumentul de pre-aderare pentru agricultura (SAPARD). au intrat în vigoare în anul 2001. Impozitarea Atât crearea Pieţei Unice cât şi finalizarea Uniunii Monetare şi Economice au condus. în conformitate cu rezultatele Conferinţei Interguvernamentale asupra revizuirii tratatelor (care a luat în final forma Tratatului de la Amsterdam). Conferinţa Europeană Consiliul European convoacă Conferinţa Europeană propusă de Comisie. să iniţieze o serie de programe comunitare (în domeniul educaţiei şi al cercetării) pentru ţările solicitante. Conferinţa este un forum multilateral de consultare care reuneşte Statele Membre şi statele candidate pentru a aborda probleme de interes comun în domeniile politicii externe şi de securitate. Implementarea strategiei: progresul concret înregistrat de ţările candidate . 18.care trebuie să fie respectate în adoptarea acquis-ului. 5. mobilizând resursele financiare disponibile pentru acest scop. La Madrid în decembrie 1995 s-a solicitat Comisiei exprimarea opiniei în legătura cu o serie de candidaturi. la noi iniţiative comunitare în 162 . să menţină accentul programului PHARE pe două obiective prioritare: întărirea sistemului administrativ şi judiciar (reprezentând până la 30% din finanţare) şi investiţii legate de adoptarea acquis-ului comunitar (până la 70 %).c. . UE a încheiat o serie de acorduri sectoriale cu Elveţia la sfârşitul anului 1998. . în special în cadrul programului PHARE. Aceste acorduri. c. Comisia şi-a exprimat opinia întro informare datată iulie 1997 denumita „Agenda 2000”. care includ aspecte privind libera circulaţie a persoanelor şi transporturile. dar nici nu a respins-o. cooperare regională şi politica economică.

Statele Membre vor trebui să finanţeze orice creştere a cheltuielilor publice prin creşterea impozitelor. aceasta conducând la o deplasare a sarcinii fiscale de la capital către forţa de muncă.politica socială şi regională (când procesul de reconversie industrială are consecinţe sociale şi regionale imposibil de acceptat). Din cauza aceasta. 163 . Din aceste motive. Comunitatea urmăreşte o serie de obiective atunci când construieşte politică generală de impozitare: .măsuri generale pentru dezvoltarea în continuare a pieţei interne şi pentru consolidarea uniunii economice şi monetare în Europa (în acest sens. Eliminarea restricţiilor privind circulaţia capitalului a provocat temeri în sensul că bazele de impozitare naţionale ar putea fi erodate de competiţia în materie fiscală. fiind vorba în special de „migrarea” bazelor de impozitare naţionale pe măsură ce firmele îţi părăsesc sediile iniţiale din Statele Membre în căutarea celui mai favorabil regim fiscal în alte ţări comunitare. 19. acordurile comerciale bilaterale şi multilaterale cu implicaţii în anumite sectoare industriale). politica industrială face parte din politica economică generală). .In domeniul impozitării directe. cu consecinţe nefaste asupra ocupării forţei de munca. Industria În sens larg.politica comercială externă (politica anti-dumping.Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Monetară şi Economică dau o nouă dimensiune politicii de impozitare generală prin limitarea strictă a posibilităţii guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi. . politica industrială constă în: . .prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale.prevenirea distorsionării concurenţei în interiorul Pieţei Unice prin existenţa diferenţelor dintre cotele impozitelor indirecte şi dintre sistemele de impozitare propriu-zise. Aceasta a fost motivaţia legislativă privind TVA şi accizele. . obiectivul primar al Comunităţii a fost acela de a „elimina ambiguităţile legislative” care permiteau evaziunea fiscală. Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare prevede ca Statele Membre cu deficit bugetar de peste 3% să constituie depozite nepurtătoare de dobândă care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu se reuşeşte reducerea deficitului. un al doilea obiectiv l-a constituit evitarea dublei impuneri. Obiectivul general al Pactului este ca bugetele Statelor Membre să se menţină într-un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic.ceea ce priveşte domeniul general al impozitelor şi taxelor. .

Astfel. Uniunea are un Comisar însărcinat cu politica privind IMM. Întreprinderile Criteriile de definire a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) diferă considerabil de la un stat membru la altul şi nu exista nici o înţelegere oficială privind o definiţie comunitară. Prevederile sunt incluse în Tratatului de la Maastricht: 164 . pe de o parte. cât şi în cele tradiţionale nu mai pot fi rezolvate de politicile industriale naţionale. 21. Se face distincţia între microîntreprinderi (0-10 angajaţi) şi micile întreprinderi (10-50 angajaţi). politica industrială a Comunităţii face referinţă la măsuri specifice pentru anumite sectoare industriale şi la resursele acordate în acest scop. mijloace fixe în valoare neta de mai puţin de 75 mil. Uniunea însăşi foloseşte criteriile operaţionale: în contextul BEI şi al creditelor acordate în baza „Noului Instrument Comunita”" (NIC).. Ele operează în special la nivel naţional. Justiţia şi afacerile interne 1. o întreprindere poate fi clasificată drept IMM dacă are cel mult 500 de angajaţi. legislaţia societăţilor comerciale. EURO. Comunitatea s-a implicat în anumite sectoare industriale ale Europei din pricina performantelor lor relativ slabe la nivelul pieţei mondiale. politica Comunităţii în acest domeniu consta în măsuri menite să promoveze interesele IMM şi să elimine discriminările care le pot bloca accesul pe piaţa. În sens restrâns. procesul de restructurare industriala este strâns legat de fenomenul interdependenţei economice. 20. .consolidarea cooperării între întreprinderile europene. . acestea fiind prezente în toate sectoarele industriei şi serviciilor. Existenţa IMM este necesară pentru funcţionarea armonioasă a economiei moderne.politica concurenţială (instrumente juridice destinate intervenţiei asupra mecanismelor de piaţa care nu funcţionează corect şi monitorizării sprijinului acordat de stat). Ca urmare. Din 1986. mai mult de 99% din firmele existente în cadrul Uniunii precum şi o mare parte a populaţiei aflată în câmpul muncii aparţin IMM. concurenţa. şi întreprinderile de mărime medie (50-250 angajaţi).politica de cercetare şi dezvoltare. însă sunt afectate de legislaţia comunitară privind taxele şi impozitele. Conform acestei definiţii. şi nu are mai mult de o treime din capital în posesia unei firme mai mari. atât în ramurile industriale de înalta tehnologie. Dificultăţile cauzate de concurenţa tot mai acerba. pe de alta. şi adaptându-se mult mai uşor schimbărilor survenite în condiţiile economice şi sociale. politicile sociale şi regionale şi formalităţile vamale.

pregătea deciziile acestuia.condiţii de intrare şi circulaţie pentru persoanele provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. 7) Cooperare judiciară în probleme legate de infracţionalitate. 2. 2) Reguli care guvernează traversarea de către persoane a graniţelor externe ale statelor membre şi exercitarea controlului la aceste graniţe. inclusiv reîntregirea familiei şi accesul la muncă. inclusiv. securitate şi justiţie”. care trebuiau să se implice total în asemenea acţiuni. Pentru a crea o nouă „zonă de libertate. 4) Combaterea dependenţei de droguri în măsura în care aceasta problemă nu este prevăzută de (7) până la (9). cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Sistem de luare a deciziilor Organismul însărcinat cu luarea deciziilor era Consiliul. b. Consiliul acţiona în unanimitate. 5) Combaterea fraudei la scara internaţională în măsura în care această problemă nu este prevăzută de (7) până la (9). Dreptul la iniţiativă aparţinea.condiţii de rezidenţă pentru persoanele provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi şi un Comitet de Coordonare al înalţilor funcţionari publici.a. cel de-al treilea pilon al Uniunii Europene. Schimbări produse prin Tratatul de la Amsterdam. alcătuit din miniştrii afacerilor interne şi ai justiţiei. fie statelor membre. în funcţie de sector. în cadrul unui birou european de poliţie (Europo). în legătură cu organizarea unui sistem de schimb de informaţii la nivelul Uniunii. acolo unde este necesar. a rezidenţei ilegale şi a muncii neautorizate în cazul persoanelor provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. deşi procedurile de 165 . 8) Cooperare vamală. Tratatul de la Amsterdam a transferat o mare parte a celui de-al treilea pilon din Tratatul de la Maastricht în sfera comunitară. fie Comisiei. 9) Cooperare la nivelul poliţiei pentru a preveni şi combate traficul de droguri şi alte forme grave de infracţionalitate la nivel internaţional. anumite aspecte ale cooperării vamale. . . „Comitetul K 4”.combaterea imigraţiei ilegale. Aceştia informau şi consultau Parlamentul în anumite domenii. 3) Politica de imigrare şi politica referitoare la persoanele provenind din terţe state: . 6) Cooperare judiciară în probleme civile. se aplica în noua zone de „interes comun”: 1) Politica de azil. Domeniu de aplicare În cadrul Tratatului de la Maastricht.

câteva calendare de implementare şi opţiunea de a dezvolta în continuare procesul de cooperare. încorporează câteva aspecte comunitare. Acea parte a celui de-al treilea pilon rămasă în sfera interguvernamentală.liberalizarea trebuie să ducă la crearea pieţei unice prin încurajarea celorlalte libertăţi: (de circulaţie a persoanelor. Libera circulaţie a bunurilor Libera circulaţie se aplică produselor provenind din statele membre şi produselor provenind din terţe ţări. Libera circulaţie a capitalului . precum şi stabilirea unui tarif vamal extern unic pentru întreaga Comunitate. libertatea de mişcare a persoanelor. subiectul include trei tipuri de clauze de flexibilitate. accentul a fost pus pe eliminarea tuturor obstacolelor privind libera circulaţie.un teritoriu fără frontiere interne. Acest plan acordă prioritate maxima luptei împotriva crimei organizate.de asemenea. a bunurilor şi a serviciilor) . libera circulaţie a bunurilor era considerată a face parte dintr-o uniune vamală a statelor membre.luare a deciziilor şi prerogativele Curţii de Justiţie nu sunt neapărat în acord cu regulile comunitare. 23. dezvoltarea Europo şi cooperarea mai strânsă în domeniul judiciar. . trebuie să încurajeze progresul economic prin facilitarea investiţiilor eficiente de capital. şapte protocoale suplimentare. Planul adoptat în decembrie 1998 stabileşte un calendar de prioritatea pentru perioade de doi şi cinci ani şi subliniază necesitatea de a încorpora sistemul Schengen în cadrul juridic al Uniunii. 22. În final. 17 declaraţii semnate de către statele membre. Mai târziu. limitată acum la cooperare judiciară şi la nivel de poliţie în legătură cu probleme legate de infracţionalitate. acela al pieţei interne 166 . constând în eliminarea taxelor vamale. în scopul realizării pieţei interne .eliminarea tuturor restricţiilor asupra circulaţiei capitalului între statele membre şi apoi a restricţiilor asupra circulaţiei capitalului între statele membre şi ţările terţe (în ultimul caz. a restricţiilor cantitative asupra schimburilor comerciale şi a măsurilor cu caracter echivalent. Libera circulaţie a persoanelor Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne fac parte dintr-un concept mai larg. combaterea traficului de persoane. unde bunurile (printre altele) să poată circula la fel de liber ca şi în interiorul unei pieţe naţionale. La început. . care se află în circulaţie pe teritoriul statelor membre. cu luarea în considerare a măsurilor de protecţie în situaţii excepţionale) . 24.

industrie. Aceasta se aplică şi cetăţenilor unor terţe ţări. Libera circulaţie a serviciilor Se urmăreşte ca persoanele care prestează activităţi independente (în domeniul comercial. Primele prevederi referitoare la acest subiect se refereau numai la libera circulaţie a persoanelor asimilate agenţilor economici. aplicarea de măsuri pentru a facilita exercitarea lor. deşi semnatară a Acordurilor Schengen. Aceasta implică eliminarea discriminării pe baza naţionalităţii şi. 26. protecţia mediului" 167 . activităţi meşteşugăreşti sau profesii liberale) să fie libere să-şi exercite profesia în cadrul Comunităţii. prevăzute prin Tratatul de la Amsterdam. acoperind şi noţiunea de cetăţean al Uniunii. prevenire. În Tratat se menţionează explicit necesitatea ca problematica protecţiei mediului să fie integrată în toate politicile sectoriale ale Comunităţii. Conceptul economic originar a câştigat treptat un interes mai general. mai ales prin armonizarea regulilor naţionale privind accesul sau recunoaşterea lor reciproca. fie prestatori de servicii. Danemarca. plăteşte”. în mod expres. în cazul propunerilor ce pot avea grave repercusiuni asupra mediului. că „sănătatea. are reţineri în ceea ce priveşte aplicarea Metodei Comunitare în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi nu va aplica toate deciziile adoptate în acest domeniu. Trebuie remarcat ca Regatul Unit şi Republica Irlandei au optat pentru neaplicarea noilor măsuri privind libera circulaţie a persoanelor. De la apariţia sa. atunci când aceste libertăţi urmează sa fie puse efectiv în practică. liderii UE şi-au subliniat angajamentul faţă de obiectivul dezvoltării durabile. cu luarea în considerare atât a libertăţii de stabilire a reşedinţei cât şi a libertăţii de a presta servicii. în special în ceea ce priveşte cea mai bună localizare din punct de vedere economic. siguranţa. conceptul de liberă circulaţie a persoanelor şi-a schimbat sensul. Aceasta nouă clauză are aplicabilitate extinsă. îndepărtarea sursei de poluare şi „cel care poluează. căci odată cu eliminarea controalelor la frontierele interne nici o persoană nu mai putea fi supusă controlului privind naţionalitatea. 25. Tratatul CE prevede. ce constituie în prezent unul din obiectivele principale ale UE. Politica de mediu a Comunităţii se bazează pe următoarele principii: precauţie. independent de orice activitate economică sau distincţii privind naţionalitatea. Mediul înconjurător Modificarea Tratatului Uniunii Europene subliniază principiul dezvoltării durabile. Comisia se angajează să realizeze studii de evaluare a impactului.în care nu este posibilă existenţa frontierelor interne sau restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor. fie angajatori.

trebuie subliniat ca responsabilitatea combaterii şomajului revine Statelor Membre. în mod tradiţional. Parlamentul European şi Consiliul vor urmări atingerea acestui obiectiv. 27. asigurarea unui dialog între conducerea întreprinderii şi sindicat. Art. 174 (130 r). care acoperă. protecţie socială adecvată. în limitele puterilor cu care sunt investite”165. în special. evaluarea mai bună a necesitaţilor industriei în ceea ce priveşte politica de cercetare ştiinţifică. un nivel mai ridicat de viaţă şi condiţii de muncă mai bune. 165 Tratatul de constituire a Comunităţii Europene Art. obiectivele şi activităţile importante menţionate în Tratat se numără: promovarea în interiorul Comunităţii a unui înalt nivel de ocupare a forţei de muncă prin elaborarea unei strategii concertate în acest sens şi. ultimele evoluţii susţinute de descoperiri ştiinţifice. dezvoltarea resurselor umane pentru obţinerea unei rate înalte de ocupare şi păstrare a forţei de muncă şi combaterea situaţiilor de excludere. de înaltă tehnicitate. aerului. Uniunea se va ocupa de probleme de mediu doar atunci când ar putea acţiona mai eficient decât o pot face autorităţile naţionale sau regionale. Ocuparea forţei de muncă şi politica socială Promovarea ocupării forţei de munca. Deşi Tratatul de la Amsterdam a introdus acţiuni coordonate în acest sens. Printre principiile. date şi imagini. În conformitate însă cu principiul subsidiarităţii. în special. a florei şi faunei. climei.Tehnologie Informatică) şi electronică. 95 [100 a] (3) 168 . Telecomunicaţiile şi Tehnologia Informaţiei (TTI). Priorităţile de acţiune sunt: dezvoltarea pieţei interne. o poziţie puternică sunt din ce în ce mai mult ameninţate. Exista numai câteva sectoare în care UE deţine o puternică specializare a cercetării şi un clar avantaj tehnologic. Noile tehnologii industriale Termenul „tehnologii noi” desemnează întreg domeniul tehnologiilor moderne. menită a promova forţa de muncă bine pregătită. Sectoarele în care se regăseşte concentrată cercetarea sunt deseori cele ce implică tehnologiile de nivel mediu. stocarea. realizarea Societăţii Informaţionale şi promovarea cooperării industriale. Domeniile în care deţinea.sunet. procesarea şi transmisia informaţiilor .trebuie să se bazeze pe „un grad ridicat de protecţie. având în vedere. TTI include toate tehnologiile folosite pentru colectarea. poziţia UE apare a fi din ce în ce mai slabă în domenii cum sunt IT (Information Tehnology . calificată şi adaptabilă şi pieţele de munca receptive la schimbările economice. a apei. între altele. Uniunea este astfel angrenată în implementarea unei politici active privind protecţia solului. constituie obiective clare ale politicii Uniunii Europene în domeniul ocupării forţei de muncă şi a politicilor sociale. 28.

eficientizarea reglementarilor pieţei unice (asigurarea respectării acestora şi simplificarea lor la nivel Comunitar şi naţional). în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite.consolidarea securităţii Uniunii şi a Statelor Membre.rezolvarea celor mai importante distorsiuni ale pieţei (barierele vamale şi atitudinea anti-concurenta/protecţionistă). Pescuitul Politicile economice în ceea ce priveşte pescuitul au în vedere următoarele direcţii: .eliminarea obstacolelor sectoriale din calea integrării pieţei (noi măsuri legislative şi modificarea atitudinii administraţiilor locale).creşterea productivităţii în activităţile legate de industria pescuitului. în beneficiul tuturor cetăţenilor.menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale. sau produse ale prelucrării primare care au o legătură directă cu aceste produse166”. care sunt şi obiective ale Politicii Comunitare în domeniul Pescuitului (PCP). aşa cum sunt definite în Tratatul CE sunt următoarele: . 1 (2). . . 11(1) (J.stabilizarea pieţelor. Politica externa şi de securitate comună Cele cinci obiective specifice ale PESC167. sub toate formele. Planul de acţiune indica patru obiective strategice de egală importanţă şi care trebuie urmate în paralel: . a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii. . .29. . Piaţa internă Funcţionarea eficientă şi deplină a pieţei unice prin indicarea detaliată a măsurilor care trebuie luate în vederea îmbunătăţirii funcţionarii pieţei unice a constituit. . 31. 30. una din preocupările fundamentale ale Uniunii Europene. . întrucât aceasta defineşte produsele agricole ca fiind „produse ale solului.salvgardarea valorilor comune. 169 . încă de la începuturi. ale fermelor zootehnice şi ale activităţii de pescuit. Tratatul de la Roma include prevederi referitoare la politica în domeniul pescuitului: se precizează obiectivele Politicii Agricole Comunitare (PAC). precum şi cu principiile 166 167 Tratatului de constituire a Uniunii Europene Articolele 32-37 (38-43) Tratatului privind Uniunea Europeană. Art.asigurarea livrării de produse la preţuri rezonabile pentru consumator.realizarea unei pieţe unice.

acceptate la nivel internaţional: . . investiţiile sectorului privat trebuie suplimentate de sprijinul public.dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii. Protecţia consumatorului Uniunea Europeană recunoaşte un număr de cinci drepturi de baza ale consumatorului.Actului final de la Helsinki şi obiectivele Cartei de la Paris. a unor drepturi de care societăţile comerciale pot uza în completarea sau ca o alternativa la drepturile acordate de legislaţiile naţionale. Aplicarea în practica a acestor drepturi teoretice are în vedere. drepturile de proprietate intelectuală. Politica regională Între regiunile Uniunii Europene precum şi între oamenii care trăiesc acolo există inegalitatea din punct de vedere economic şi social. precum şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi timp. . Compromisul obţinut consta în instituirea. 33. problemele sunt destul de mari pentru a fi necesară alocarea unui sprijin comunitar. industrială şi comercială depind însă de legislaţiile naţionale. . Perspectiva unei unificări totale şi absolute a acestor legislaţii nu a fost niciodată preconizată în mod serios de către statele membre. într-un efort combinat de solidaritate care va face ca toate regiunile şi locuitorii lor să beneficieze integral de avantajele Pieţii unice şi de Uniunea economică şi monetară.promovarea cooperării internaţionale.dreptul la protejarea intereselor financiare. la nivel Comunitar.dreptul la reprezentare şi participare. 32.dreptul la informaţie şi educaţie. Privite la nivelul Uniunii. în principal. În Tratatul de la Amsterdam se precizează ca acest obiectiv se referă şi la graniţele externe. În vederea stimulării activităţii economice în regiunile mai puţin favorizate. .dreptul la protejarea intereselor legale. în baza schemelor naţionale de asistenţă regională. dezechilibrele sunt şi mai evidente. O mare parte a acestui sprijin este asigurată de statele membre. doua domenii: 170 . 34. .dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept. Proprietatea intelectuală Fiind drepturi exclusive. ca întreg. Diferenţele dintre regiuni în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare şi nivelul de trai au fost mult timp un fapt obişnuit în fiecare dintre statele membre. .

Una dintre orientările principale în acest sens o reprezintă legarea insulelor.se refera la obiectivele. telecomunicaţii şi distribuţie a energiei. Uniunea are sarcina de a reuni sub aceeaşi umbrela toate popoarele Europei. este unica şi are o importanta istorica. 36. de a extinde zona de stabilitate şi prosperitate pentru a include noi membri. dezvoltarea serviciilor de informare a consumatorului precum şi extinderea testării comparative a produselor. priorităţile şi liniile generale ale măsurilor preconizate. cantitatea. Relaţii transeuropene 1. Extinderea reprezintă una dintre cele mai mari deschideri ale Uniunii Europene acum. Obiective: Tratatul de la Maastricht a trasat Comunităţii sarcina de a sprijini formarea şi dezvoltarea infrastructurilor destinate unor reţele trans-europene de transporturi.să evalueze caracteristicile de bază (felul. De aceea este imperativă îmbunătăţirea standardelor de informare în legătura cu produsele de larg consum Printre liniile generale ale acestei politici se numără: transparenţa informaţiei privind produsul.1.Capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul de cunoştinţe.Pentru elaborarea acestei politici s-a pornit de la ideea conform căreia cumpărătorul ar trebui să fie capabil: . 171 . Achiziţionarea . de a păstra pacea pe continent şi de a-şi spori importanţa la nivel mondial. Informarea . 35. în scopul de a construi Europa unită. Instrumente: Utilizând procedura de codecizie. . la începutul secolului al XXI-lea. calitatea. Scopul acestor reţele se regăseşte în obiectivul general privind coeziunea economică şi socială. chiar dacă se poate susţine că. 2. preţul) bunurilor şi serviciilor ce i se oferă. dat fiind că ele depind în primul rând de interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale. . 2. a zonelor izolate şi a regiunilor periferice cu regiunile centrale ale Comunităţii. Relaţii externe Extinderea Uniunii Europene nu este un obiectiv în sine.să folosească bunurile şi serviciile în siguranţă şi în mod satisfăcător.identifica proiecte de interes comun.să solicite reparaţii pentru orice vătămare fizică sau pagubă cauzată de produsul sau serviciile achiziţionate. Sarcina asumată. Comunitatea adoptă orientări care . . pentru a putea face o alegere avizată dintre produsele şi serviciile aflate în competiţie. de a continua integrarea continentului prin mijloace paşnice.

statele membre nu au primit cu entuziasm ideea implementării acestei prevederi. alte politici”.implementarea progresivă a principiului tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei în probleme de securitate socială. în special a celor extrem de grave. În acest domeniu se au în vedere următoarele direcţii de acţiune: . precum şi măsurile cu caracter stimulativ menite a proteja şi îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei vor fi supuse aprobării de către Consiliu cu majoritate calificată. Se vor lua măsuri pentru prevenirea bolilor. dar.37. prin definirea şi implementarea tuturor politicilor şi activităţilor Comunităţii se va asigura un înalt nivel de ocrotire a sănătăţii populaţiei. precum şi prin intermediul educaţiei şi al transmiterii de informaţii medicale. UE va contribui la asigurarea unui nivel ridicat de ocrotire a sănătăţii prin încurajarea cooperării între Statele Membre iar dacă este necesar le va oferi sprijin în acţiunile lor. În el se stipulează că. 38. .tratamentul egal pentru bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la locurile de muncă. chiar dacă subordonată principiului subsidiarităţii. Tratatul preciză că „. Directivele referitoare la egalitate din Tratatul de la Roma include principii potrivit cărora bărbaţii şi femeile ar trebui retribuiţi în mod egal pentru acelaşi volum de muncă depus. . sănătatea publică la rangul de competenţă oficială a UE. inclusiv dependenţa de droguri.. prin prevederile PAC se vor include şi măsuri luate în domeniile veterinar şi fitosanitar.. 172 .. pentru prima dată. pe parcursul timpului au fost adoptate o serie de documente care.. Şanse egale Asigurarea unor şanselor egale şi a unui tratamentului egal pentru bărbaţi si femei constituie. conform Tratatului de la Amsterdam.Tratatul de la Amsterdam. unul dintre obiectivele fundamentale ale politicilor Uniunii Europene. deşi nu prevede o politică specifică la nivelul UE. de asemenea. Aceste măsuri. 1. precum şi faptul că. o dată prevăzute în tratatele oficiale capătă un caracter de obligativitate. împreună cu cele privind calitatea sângelui uman şi a organelor destinate transplantului. Sănătate publică Tratatul de la Maastricht (TUE) a promovat. Cerinţele de ocrotire a sănătăţii vor face parte din . pregătirea şi promovarea profesională şi condiţii egale de muncă.principiului retribuirii egale a bărbaţilor si femeilor. Aceste prevederi se referă la: . prin promovarea cercetării cauzelor şi a modului de transmitere a acestora. face totuşi unii paşi în aceasta direcţie. al căror obiectiv direct îl constituie ocrotirea sănătăţii populaţiei.

când ofertele publice sunt realizate prin intermediul hârtiilor de valoare). Societatea informaţională Unul dintre obiectivele UE este garantarea faptului că firmele.. . care lucrează pe cont propriu. . CEEP (Centrul European pentru Întreprinderile Publice) şi ETUC (Confederaţia Europeană a Sindicatelor). care au născut de curând sau care alăptează.principiului tratamentului egal între bărbaţi şi femei angajaţi în activităţi legate de agricultură. .Armonizarea. emitenţii de titluri ar trebui să se bucure de accesul facil şi în termeni competitivi la pieţe de capital. cu privire la prospectele de emisiune (în special pentru cele care trebuie publicate.Acţiuni eficiente pentru a sprijini demararea activităţii companiilor necotate a căror activitate se desfăşoară în domenii inovative. precum şi pentru protecţia femeilor liber profesioniste pe durata sarcinii şi maternităţii.Dovezi credibile în cazuri de discriminare sexuală. Din punctul de vedere al cererii. prioritar în cadrul planului de acţiune pentru o piaţă unică este statutul companiei europene).stimularea cercetării în domeniul dezvoltării şi aplicării de noi tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiei. 39. . mai flexibile. .principiul tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei în cadrul schemelor ocupaţionale de securitate socială.introducerea de măsuri menite să îmbunătăţească siguranţa şi protecţia sănătăţii la locul de muncă a femeilor însărcinate. pe baza aplicării eficiente a legislaţiei existente şi a modificării sau completării legislaţiei acolo unde este ineficientă sau incompletă reprezintă fundamentul pentru o politică financiară eficientă.Acord cadru referitor la concediul de maternitate/paternitate încheiat de UNICE (Uniunea Industriilor din Comunitatea Europeană). guvernele şi cetăţenii continuă să joace un rol de frunte în economia globală. . Servicii financiare Elaborarea unei strategii pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice în ceea ce priveşte serviciile financiare. într-o oarecare măsură. a cadrului reglementarilor privind conducerea corporaţiilor (printre propunerile de armonizare necesare. în special prin: .Adoptarea unor reguli noi. Adoptarea monedei unice stimulează modernizarea pe scara largă a pieţelor financiare în cadrul UE. . 40. bazată pe cunoaştere şi informaţie. 173 . Aceasta se poate realiza prin: .

Internetul este principalul promotor al societăţii informaţionale. . firmele cu activitate în diverse domenii ale tehnologiei şi instituţiile academice într-o serie de programe de Cercetare si Dezvoltare Tehnologica (CDT) în efortul de a promova dezvoltarea tehnologică. Cooperarea în interiorul Uniunii Europene constituie o realizare mai recentă. . şcolilor. securităţii şi justiţiei Statele membre UE şi-au lărgit cooperarea la diverse niveluri în domeniul justiţiei şi a afacerilor interne: bilateral. Implementarea se realizează printr-o iniţiativa majoră de finanţare care reuneşte UE.crearea unei Europe digitale educaţionale şi antreprenoriale prin intermediul Internetului. măresc gradul de utilizare a conţinutului şi instrumentelor multimedia şi asigura crearea tehnologiilor şi a infrastructurilor esenţiale. Deşi Tratatul din 1957 instituind Comunitatea Europeana (Tratatul CE) include printre obiectivele sale libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Comunităţii. traficul de droguri. ieftinirea accesului şi sporirea securităţii accesului la Internet.stimularea dezvoltării de aplicaţii şi conţinut în paralel cu sprijinirea iniţiativelor care încurajează şi permit participarea benefică a tuturor cetăţenilor Europei la societatea informaţională. firmelor şi administraţiilor prin creşterea vitezei. cum ar fi crima organizată trans-frontalieră. Începând din anii '70. Libera circulaţie era considerată din punct de vedere strict economic şi privea doar forţa de muncă. imigraţia sau politica de vize. Spaţiu al libertăţii.. Comisia a schiţat o strategie cuprinzând trei mari obiective. dorinţa de extindere a acestei libertăţi asupra tuturor persoanelor şi importanţa crescândă a anumitor probleme. O alta parte importantă a strategiei privind Societatea Informaţională este încurajarea dezvoltării de noi tehnologii şi aplicaţii care vin în sprijinul cetăţenilor.conectarea on-line a tuturor cetăţenilor. menită să încurajeze şi să mărească gradul de utilizare a Internetului: . de exemplu) şi global (mulţumită Interpol-ului şi Naţiunilor Unite). 174 . De aceea. imigraţia ilegală şi terorismul. 41. regional (în cadrul Consiliului Europei. el nu reglementează problemele privind trecerea frontierelor. stimulează munca şi comerţul în context electronic.construirea unei societatea informaţionale care să includă toate categoriile sociale. . au încurajat statele membre ale Uniunii Europene să intensifice cooperarea ad-hoc în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.crearea şi menţinerea unui cadru de reglementari şi standarde generatoare de concurenţă.

asumarea costurilor infrastructurii la nivel comunitar. ca şi cele care progresează într-un mod armonios. fără discriminare. energetică. Ele constituie un sector important al activităţii. Politica de transporturi trebuie să îndeplinească în primul rând obiectivele prevăzute de tratat şi care se referă. a mediului. ceea ce implică. reprezentând aproximativ 7% din PNB şi care. Turism Importanţa economică a turismului a determinat instituţiile europene să se concentreze asupra acestui sector în ciuda absenţei unei baze legale. Uniunea este cea mai mare regiune 175 . în linii mari. securitatea. Dar. fiscale şi sociale ale liberei concurente şi permiţând operatorilor comunitari să furnizeze. . Se va ajunge astfel la următoarele rezultate: se va elimina distorsionarea concurenţei dintre diferitele tipuri de transport. condiţiile şi timpii de transport.42. servicii într-un alt stat membru decât cel în care îşi au sediul. cum ar fi cea economică. socială şi regională. este clar că întocmirea unor reguli trebuie să meargă în paralel cu implementarea lor efectivă de către autorităţile chemate să exercite un nivel satisfăcător de control. atât în amonte cât şi în aval. Domeniile care prezintă probleme însă de la început pot fi identificate.în cadrul liberalizării pieţei comunitare.Politica Comună a Transporturilor a eliminat progresiv din fiecare tip de transport (politica modală) obstacolele artificiale ridicate între Statele Membre. dispoziţiile sociale şi obligaţiile ce revin serviciului public. Eficacitatea sistemului comunitar astfel creat nu va deveni evidentă decât treptat. definind regulile care trebuiesc respectate de către transportatorii comunitari în ceea ce priveşte aptitudinile profesionale. Transporturile 1. este strâns legat de alte politici fundamentale. în schimb. 43. Deţinând 53% din piaţă. Realizarea unui sistem „viabil prin flexibilitate”. interoperabilitate. Aceasta înseamnă organizarea transporturilor astfel încât să se optimizeze consumurile de energie. distorsionare provocată de transferarea costurilor în mod greşit către transportatori. la completarea pieţei interne. Crearea Pieţei Interne a serviciilor de transport s-a bazat pe măsuri de liberalizare şi de armonizare: . Politica Comună a Transporturilor a garantat condiţii de funcţionare armonioase. 2. transporturi combinate. eliminând distorsiunile tehnice. Transporturile reprezintă una din cheile succesului pentru Piaţa Unică deoarece contribuie la concretizarea a două din obiectivele fundamentale ale acesteia: libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a bunurilor.

Pentru ca acest domeniu să poată fi exploatat la adevărata sa valoare. în cadrul politicilor economice ale Uniunii s-au stabilit o serie de măsuri menite a stimula activităţile turistice atât în ceea ce pricesc agenţii economici promotori ai turismului cât şi vizând siguranţa turiştilor. concurentă şi afaceri de mici proporţii. Măsuri speciale a. etc. Dezbaterile au stabilit principiul ca ghizii turistici să-şi poată desfăşura activităţile în alte state decât ţara de origine atunci când însoţesc un grup în străinătate. În acelaşi an a fost instituită o linie de buget pentru finanţarea contribuţiei comunitare menită să sprijine eforturile statelor membre de promovare pe pieţele din afara CE. pentru a genera creştere economică si locuri de munca. cum ar fi muzeele. Pentru afaceri şi profesionişti: includ măsuri referitoare la accesul pe piaţa.turistică din lume. acest domeniu a beneficiat de sprijin prin Fondurile Structurale. Aceasta industrie reprezintă 5. în special ERDF si EAGGF . a recunoscut importanţa turismului pentru integrarea Europeană şi a invitat Comisia să facă propuneri. Campania împotriva turismului sexual în care erau implicaţi copii a constituit subiectul unui comunicat al Comisiei din 1996. 1. O Decizie ulterioară din 22 decembrie 1986 a stabilit un comitet de consiliere pe probleme de turism şi a cerut statelor membre să ia legătura cu acesta. b. Pentru ţări şi regiuni: . situri de interes istoric sau arhitectural deosebit. Aceste măsuri au acordat o atenţie speciala profesiei de ghid turistic. 176 . d.Secţiunea ghidare. 2. . . siguranţei şi a intereselor directe ale turiştilor. referitor la comportamentul turiştilor în ţările aflate în curs de dezvoltare.Comunitatea a mai iniţiat acţiuni menite se dezvolte industria turismului. datând din 10 aprilie 1984. c. Primul plan de acţiune a avut drept scop stimularea calităţii şi competitivităţii turismului european.Având în vedere contribuţia turismului la dezvoltarea regională.5% din PIB-ul Uniunii şi oferă 6% din totalul locurilor de muncă.O atenţie deosebita a fost acordată creării unui sistem statistic comunitar în acest sector. în special după declararea anului 1990 ca an european al turismului. Pentru turişti: includ măsuri care facilitează traversarea frontierelor şi protejarea sănătăţii. care este supusă unor reguli stricte în ţările mediteraneene ale Comunităţii şi mai puţin stricte în alte state membre. cu condiţia ca ei să nu opereze în locuri unde este necesară prezenta unui ghid specializat. Măsuri generale Prima rezoluţie a Consiliului în legătură cu acest subiect.

a unei anumite invulnerabilităţi a noii monede la speculaţiile de pe plan internaţional.consolidarea stabilităţii monetare a Europei şi sporirea puterii sale financiare prin: a) eliminarea. Prin facilitarea derulării afacerilor şi venind în sprijinul cetăţenilor. 1. Consiliul a adoptat cu majoritate calificată o propunere a Comisiei. c) crearea posibilităţii pentru moneda euro de a deveni o moneda principala de rezervă şi o monedă de plata. din aceleaşi motive. iar o Piaţa Internă în deplinul interes al cuvântului include uniunea monetară. sistemul taxelor vamale comune (TVC) constituie aspectul sau exterior. care nu poate funcţiona corect fără reguli comune aplicate uniform la toate graniţele externe ale Comunităţii. a oricărei posibilitatea de speculaţie implicând monedele comunitare. Obiectivele majore ale uniunii monetare sunt: . atât în mod autonom cât şi în cadrul negocierilor tarifare (de 177 . . Instrumentele politicii vamale Dacă principiul liberei circulaţii a bunurilor este faţa interioară a uniunii vamale. prin dimensiunea economică şi financiară a uniunii monetare astfel formate. .creşterea activităţii economice. 45. Integrarea monetară este un factor al coeziunii economice şi al solidarităţii dintre statele membre. TVC a reprezentat media aritmetică a tarifelor vamale aplicate în 1957 de către statele membre. precum şi prin asigurarea comparabilităţii totale a costurilor şi a preţurilor în cadrul Uniunii. dar şi a costurilor protecţiei împotriva riscurilor fluctuaţiilor valutare. introducând o serie de amendamente. b) asigurarea. Uniunea Vamală Definiţia şi instrumentele politicii vamale Politica vamală este unul dintre fundamentele Uniunii şi este esenţială pentru existenţa pieţei unice. Acest set de reguli formează politica vamală şi reprezintă motivul pentru care cele 25 de autorităţi vamale ale statelor membre lucrează ca o singura entitate. pentru o Europa unită. indiferent de statul membru de destinaţie.finalizarea construcţiei pieţei unice prin eliminarea sentimentului de nesiguranţă şi a costurilor inerente operaţiunilor de schimb valutar. aceasta trebuia să stimuleze comerţul intra-comunitar. La început. aceasta este un atu în relaţiile cu restul lumii.44. prin definiţie. Uniunea economică şi monetară Succesul Pieţei Comune se bazează pe convergenţa politicilor monetare ale statelor membre. întrucât face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale asupra produselor importate din ţări terţe.

un instrument internaţional de clasificare administrat de către Organizaţia Mondiala a Vămilor. fiscală sau monetară.exemplu. Este cunoscută sub denumirea de „Nomenclatura Combinată”. În paralel cu introducerea Nomenclaturii Combinate a fost creată baza de date computerizată Taric (tariful integrat al Comunităţilor Europene). Convenţia de la Neapole II. şi are la baza Sistemul Armonizat. creat în 1988. Eliminarea formalităţilor vamale în 1993 a dus la introducerea sistemului Intrastat pentru colectarea direct de la comercianţi a informaţiilor statistice privind comerţul cu bunuri dintre Statele Membre. a nivelului economic şi a dezvoltării în toate zonele Uniunii. Începând cu anul 2000. a drepturilor şi a obligaţiilor. în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ – GATT). Nomenclatura TVC este un instrument foarte important. aceasta baza de date este disponibilă gratuit pe serverul Europa sub denumirea „DDS database” (Sistemul de difuzare a datelor tarifare). este QUOTA (contingente şi plafoane tarifare). datorită utilizării sale atât în scopuri tarifare cât şi statistice. Alt instrument de cooperare şi asistenţă reciproca. O alta baza de date. care a simplificat substanţial procedurile. presupune unitate şi coerenţă în interiorul sau. Uniunea Europeană. Un alt instrument al politicii vamale este Documentul Administrativ Unic (DAU). cu scopul de a identifica prevederile comunitare aplicabile fiecărui bun. ci tematic. prin însuşi sensul conceptului. De aceea obiectivul major al acestor politici ale Uniunii Europene este egalizarea standardelor de viaţă. a îmbunătăţit eficienţa luptei împotriva încălcării reglementărilor vamale naţionale şi comunitare. înlocuind 150 de documente vamale. De aceea toate aceste probleme nu sunt abordate geografic. agricole. Crearea unor sisteme informatice ca SIV (Sistemul de Informare Vamală) a îmbunătăţit cooperarea dintre autorităţile administraţiei din statele membre şi dintre aceste autorităţi şi Comisia Europeană în vederea sporirii eficienţei luptei împotriva fraudei şi a asigurării aplicării corecte a reglementarilor vamale. nu numai pentru colectarea taxelor vamale ci şi în elaborarea statisticilor privind comerţul exterior şi aplicarea măsurilor aferente politicilor comercială. indiferent de apartenenţa statală a regiunilor afectate. 178 . disponibilă la aceeaşi adresa.

culturale şi de altă natură pe care România le aducea ca aport la valorile europene. scutirea de taxe suplimentare a produselor româneşti. şi Uniunea Europeană. Acordul European a instituit o asociere între România. obligarea părţii române să respecte un anumit nivel al preţurilor pentru a nu crea dificultăţi pe piaţa statelor membre. ca obiectiv fundamental. Aceste acorduri au urmărit. La 1 august 1996 a intrat în vigoare Protocolul Adiţional la Acordul european de asociere. Se arăta.1 Asocierea României Primele relaţii oficiale între România şi. pe de o parte. carne de porc. După evenimentele din decembrie 1989. pe atunci.Capitolul 9 ROMÂNIA . privind deschiderea programului Uniunii europene către România. Acordul avea. respectiv. au fost instituite în anul 1967. prin iniţierea negocierilor pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare. membre ale Comunităţii. ouă. În acelaşi timp. România. brânzeturi. acordul releva importanţa legăturilor tradiţionale existente între România şi statele europene. iar pe de alta parte. intrat în vigoare la 1 februarie 1995. necesitatea României de a primi din partea Uniunii europene asistenţă pentru a continua şi finaliza procesul de tranziţie al României spre un nou sistem politic şi economic care să respecte regulile statului de drept şi drepturile omului. Comunitatea Economică Europeană. în acelaşi timp. guvernele care s-au succedat la conducerea României au iniţiat o serie de tratative menite a avea ca obiectiv final aderarea României la Uniunea europeană. în acelaşi acord. pregătirea aderării României la Uniunea Europeană. Astfel la 1 februarie 1993. care a perfectat cadrul juridic şi instituţional al raporturilor româno-comunitare. pe de altă parte. semnat la 30 iunie 1995. ulterior fiind suspendat de către Comunitate din cauza încălcării drepturilor omului în perioada regimului comunist. au semnat Acordul de asociere a României la Uniunea Europeana (Acordul European). să practice un sistem pluripartid bazat pe alegeri libere şi democratice si să 179 . Între Comunitatea Europeană şi România a fost încheiat un Acord comercial încă din 1980.PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ 9. precum şi setul de valori istorice. şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora. pe de o parte. inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor.

Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească sunt: . piscicole. toate ţările europene pot depune o cerere de aderare.acceptarea ansamblului de principii. semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999. .aplicarea politicii comerciale.apărarea valorilor democratice. a fost depus la Bruxelles răspunsul României la chestionarul Comisiei europene privind pregătirea avizului asupra cererii de aderare la UE.să stabilească un cadru pentru integrarea graduală a României în Comunitate. a drepturilor omului şi ale minorităţilor. . La 25 iulie 1996. abolirea pedepsei cu moartea. relaţii economice avantajoase. în scopul instituirii unei economii de piaţă funcţionale.să asigure un cadru adecvat pentru dialogul politic între părţi. 180 . . circulaţia lucrătorilor. concurenţă. a unui tarif extern comun şi a codului vamal. cooperarea economica s. . mai riguroase decât cele bazate anterior pe aşa-zisele criterii „de la Copenhaga” (fixate cu ocazia Summit-ului din capitala daneză. . reguli şi obiective care intra în structura Uniunii. financiară şi culturală. care a avut loc la 21-22 iunie 1993). decizii. a produselor industriale. Aşa cum prevede Tratatul de la Amsterdam.să promoveze dezvoltarea comerţului. . plăţi. a produselor agricole. România a depus. Documentul prezenta o serie de soluţii privitoare la modul de ridicare la nivelul standardelor europene a diferitelor sectoare.să sprijine eforturile României de dezvoltare a economiei. . şi Strategia Naţionala de Pregătire a Aderării României la UE. armonizarea legislaţiei. . economică sau culturală la bătrânul continent. Asocierea între România şi Uniunea Europeană a urmărit: .să asigure o baza pentru cooperare economică socială. cu condiţia să îndeplinească cinci criterii esenţiale. împreună cu cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană.respectarea mecanismelor de piaţă cu o economie deschisă şi bazata pe concurenţă. de desăvârşire a tranziţiei spre o economie de piaţa funcţională şi de consolidare a democraţiei. . La 22 iunie 1995. politic. printre care dispoziţii legate de libera circulaţie a mărfurilor. dreptul de stabilire.să permită dezvoltarea unor legături politice strânse.apartenenţa geografică. Acordul cuprindea o largă gamă de prevederi de ordin economic.asigure liberalizarea economică. capital. furnizarea de servicii.a.

Ungaria. dezvoltarea societăţii româneşti pe principiile democraţiei. Textul Tratatului de Aderare a fost finalizat la începutul lunii februarie. în Concluziile Consiliului European că. în avizele sale din 1997. O dată cu acest Consiliu au fost prezentate aşa-numite „foi de parcurs” care furnizau României şi Bulgariei obiective identificate clar şi dădeau fiecărei ţări posibilitatea de a stabili ritmul procesului de aderare. pe baza unui raport şi a unei recomandări din partea Comisiei. Malta. Negocierile de aderare a României la UE au fost lansate oficial în 15 februarie 2000. incluzive şi ireversibile a procesului de lărgire. Estonia. Uniunea Europeană a încurajat Turcia să continue energic procesul său de reformă. Parlamentul European a votat avizul conform privind Tratatul de Aderare al României şi Bulgariei la UE. România are ca dată ţinta a aderării anul 2007. Republica Ceha. Comisia a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Letonia. statului de drept şi economiei de piaţă. în măsură să asigure stabilitatea socială şi prosperitatea cetăţenilor şi a naţiunii. La 1 mai 2004 cele zece ţări citate mai sus au intrat oficial în UE. Slovenia şi Cipru. sub rezerva anumitor condiţii specifice. ca negocierile de aderare să se deschidă cu Republica Ceha. Polonia. dacă la Consiliul European din decembrie 2004. vizând ancorarea solidă a ţării în sistemul de valori europene. Uniunea Europeană şi ţările aderente au căzut de acord asupra unei declaraţii comune intitulate „O Singură Europă" asupra naturii continue. Estonia. Cu această ocazie a fost salutată încheierea negocierilor de aderare cu Cipru. Şefii de stat şi de guvern ai Celor 15 şi cei ai celor zece ţări candidate nominalizate pentru aderare în 2004 au semnat pe 16 aprilie 2003 un tratat istoric de extindere în clădirea numită „Coloanele lui Atalos” de la poalele colinei Acropole din Atena. Pe baza rapoartelor din 1999. Polonia. Letonia. Lituania. Ungaria. La 22 februarie 2005 Comisia Europeană a adoptat opinia favorabilă privind aderarea României şi Bulgariei la UE. Aderarea României la Uniunea Europeană constituie pentru societatea românească un obiectiv strategic fundamental. S-a arătat. Uniunea Europeana va deschide fără întârziere negocierile cu Turcia. Republica Slovacia şi. leagăn al democraţiei. Tot la acelaşi Summit. La 13 aprilie 2005. cu Bulgaria şi România. Lituania. Republica Slovacia şi Slovenia.După ce a evaluat gradul respectării criteriilor de aderare atins la acea dată de către ţările candidate. Malta. Această opţiune are la bază sprijinul tuturor forţelor politice şi sociale. Comisia europeană a recomandat. se decide că Turcia îndeplineşte criteriile politice de la Copenhaga. 181 . La Copenhaga. Pe 12-13 decembrie 2002 Consiliul European s-a întâlnit în Copenhaga.

9. în urma formalizării acestora. securitate şi justiţie. pe diferite relaţii. Conceptul Uniunii Europene. Aria de libertate. Urmează ratificarea Tratatului de către cele 25 de state membre şi de către România. constituind criterii ferme pentru extinderea Uniunii Europene. a fost introdus de Tratatul de la Amsterdam şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999. bazat pe drepturile omului. securitate şi justiţie Aria de libertate. la momentul aderării. securitate şi justiţie. aceasta va trebui să asigure un management eficient al graniţelor sale externe. în cadrul Conferinţei de Aderare la nivel ministerial din 14 decembrie 2004. la Luxemburg. pentru cetăţenii Uniunii. Aceste evoluţii au loc pe fondul deciziei Consiliului European din 16-17 decembrie 2004. în condiţiile în care fiecare cetăţean se bucură de acces la justiţie 182 . văzută ca o arie de libertate. ca o arie în care libera circulaţie a persoanelor şi dreptul de rezidenţă pe întreg teritoriul Uniunii sunt asigurate. contribuind astfel la consolidarea ariei de libertate. securitate şi justiţie . De altfel. Obiectivele sunt susţinute de mecanisme legislative şi instituţionale care să determine funcţionarea acestei arii fără a aduce prejudicii drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre. În contextul în care. ce a confirmat încheierea negocierilor de aderare cu România. frontiera de nord şi de est a României va deveni frontieră externă a UE. nu doar prin asocierea şi. implicit. care au culminat cu semnarea Tratatului de Aderare la 25 aprilie 2005. la nivel tehnic. încă din acest moment. Comisia Europeană a lansat procesul de monitorizare a îndeplinirii angajamentelor asumate de către România în procesul de negociere a aderării la UE. ci şi prin implicarea sa în misiunile militare şi de poliţie europene şi împărtăşirea experienţei sale în sfera politicii externe.La 17 februarie 2005. subsumează un număr de politici menite să asigure că. poate să aibă o contribuţie consistentă la Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii Europene. Procesul de aderare se află în etapa avansată a definitivării procedurilor la nivel comunitar. pe instituţii democratice şi pe aplicarea legii. susţinerea poziţiilor şi declaraţiilor comune ale Uniunii. securitate şi justiţie. Acesta menţionează că Uniunea Europeană trebuie să fie păstrată şi dezvoltată ca o arie de libertate. libertatea este garantată.concept Integrarea europeană are la bază conceptul de libertate.2 Participarea României la viaţa internă a Uniunii Europene România consideră că. acestea reprezintă elemente esenţiale ale cetăţeniei europene. Aceste valori comune s-au dovedit a fi necesare pentru asigurarea păcii şi prosperităţii în Uniunea Europeană.

Migraţia . Politicile care contribuie la consolidarea ariei de securitate. instituţiilor şi practicilor din ţara noastră cu cele 183 .Cetăţenia UE . dublate de o constantă preocupare pentru managementul frontierelor externe şi de eforturi de a combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră conexă.Managementul frontierelor externe . face parte dintre ţările ce contribuie la consolidarea acestei arii. În acest sens.Cooperarea judiciară în materie civilă şi penală .Drepturile omului . care să respecte în totalitate prevederile Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor şi altor instrumente relevante privind respectarea drepturilor omului.Azilul .Combaterea terorismului .Combaterea rasismului şi a xenofobiei . Unul dintre obiectivele pe care se bazează aceste politici este de a asigura o Europă deschisă şi sigură. se dezvoltă politici comune în materie de azil şi migraţie. Progresele realizate şi măsurile preconizate au în vedere în principal armonizarea legislaţiei.Cooperarea poliţienească şi vamală .Politica de vize .Prevenirea criminalităţii . Din politicile aplicate rezultă extrem de clar că Uniunea Europeană promovează în întreaga lume aplicarea drepturilor şi libertăţilor de care se bucură proprii cetăţeni. libertate şi justiţie sunt: .Combaterea crimei organizate . în calitate de stat în curs de aderare la Uniunea Europeană.Relaţii externe . capabilă de a răspunde nevoilor umanitare.Prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri .Extinderea UE din perspectiva domeniului Justiţie şi Afaceri Interne Contribuţia României la consolidarea ariei de libertate.Spaţiul Schengen .Libera circulaţie a persoanelor . securitate şi justiţie România. în spiritul solidarităţii.şi beneficiază de securitate. Politicile aplicate nu neagă dreptul celor a căror libertate şi securitate nu este garantată în ţările de origine. dreptul de a accede în Uniunea Europeană.Managementul crizelor transfrontaliere în cadrul Uniunii Europene .

. cu ocazia întâlnirii şefilor de stat sau de guvern de la Salonic (20 iunie 2003). Lucrările 184 . procesul constituţional a trecut la faza de negociere interguvernamentală. preocupată de promovarea principiilor şi a practicilor utilizate de Uniunea Europeană în regiune. inclusiv.ratificarea Tratatului de către statele membre ale Uniunii Europene. analize desfăşurate în cadrul procesului constituţional European. la care ţara noastră a participat cu statut de observator activ. Dezbaterile naţionale au condus la conturarea poziţiei României faţă de proiectul de Constituţie europeană. După prezentarea propunerii Convenţiei de către Valery Giscard d’Estaing. astfel încât aceasta să fie pregătită pentru desăvârşirea procesului de extindere şi să devină mai eficientă. a traficului cu fiinţe umane. în forma Conferinţei Interguvernamentale. . Alături de reforma sistemului judiciar. derulând iniţiative proprii care să asigure consistenţă combaterii migraţiei ilegale. la momentul aderării. combaterii criminalităţii transfrontaliere în general Participarea României la reflecţie pe marginea viitorului Europei România participă la dezbaterile pe marginea viitorului Europei. începând cu 29 octombrie 2004.pregătirea proiectului de Tratat Constituţional de către Convenţia privind viitorul Europei. a fost dat prin adoptarea Declaraţiei de la Laeken. frontiera de nord şi de est a României va deveni frontieră externă a Uniunii Europene. un Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. asigurarea unui management eficient al frontierei este un domeniu prioritar. Procesul constituţional european cuprinde trei faze majore: . urmează a fi supus procedurii de ratificare în toate statele membre. Impulsul hotărâtor pentru dezbaterea asupra viitorului Europei şi. mai ales în contextul în care. transparentă şi mai aproape de cetăţeni. de asemenea. care a constituit şi fundamentul mandatului pe care reprezentanţii români l-au susţinut la negocierile din cadrul Conferinţei Interguvernamentale. România este. semnat de către şefii de stat sau de guvern ai statelor membre şi candidate care. pentru procesul constituţional european. prin care s-a subliniat necesitatea reformării substanţiale a modului în care funcţionează Uniunea.Conferinţa Interguvernamentală (CIG) şi . pentru a putea intra în vigoare. Participarea României la procesul constituţional european Uniunea Europeană are.europene în materie de Justiţie şi Afaceri Interne. fiind chemată să contribuie la elaborarea unei viziuni coerente asupra Uniunii din care va face parte după aderarea sa la Uniunea Europeană.

Pentru România. Anterior acestei extinderi fără precedent. construcţia europeană a suferit o serie de modificări. nedorind redeschiderea negocierilor pe un număr mare de subiecte ale textului. numărul statelor membre la 25. Încă de la crearea Comunităţii Economice Europene în 1958. în iunie 2004. din care va face parte după aderare. precum şi responsabilităţile politice în context global. România. simplu şi eficient pentru funcţionarea viitoarei Uniuni. obţinerea unui acord asupra formei finale a textului constituţional. au dus la crearea unui sistem deosebit de complex şi confuz pentru cetăţeanul de rând. Miza imensă a elaborării Tratatului Constituţional a fost aceea de a crea un cadru clar. au fost adoptate o serie de tratate în scopul reformării modului de funcţionare a Uniunii. în loc să simplifice procedurile de luare a deciziilor. s-au creat premisele necesare pentru ca Uniunea să-şi poată îndeplini angajamentele economice şi sociale asumate în plan intern. a fost prezentă. cea mai amplă fiind aderarea celor 10 noi state central-europene la UE la 1 mai 2004. parlamentari europeni sau parlamentari naţionali. aceştia din urmă reuşind. Noul Tratat instituind o Constituţie pentru Europa constituie cel mai important pas în direcţia aprofundării integrării europene din istoria Uniunii Europene. în calitate de observator activ. care cuprinde nu numai voinţa politică a guvernelor europene. a reprezentat.acestui for s-au desfăşurat sub mandatul Preşedinţiilor italiene şi irlandeze ale Uniunii. activitatea Convenţiei a reprezentat un succes şi o bază bună pentru negocierile la nivel interguvernamental. care au participat la Convenţia privind viitorul Europei. Participarea la lucrările Conferinţei Interguvernamentale (CIG). Este un exemplu fără precedent pentru angajamentul liderilor europeni în ceea ce priveşte viitorul profil al Uniunii Europene. astfel. delegaţia română şi-a propus să contribuie la clarificarea unor formulări ambigue înscrise în proiectul de Tratat. Prin întărirea metodei comunitare şi extinderea domeniului codeciziei. 185 . care. Pornind de la această apreciere şi prin prisma interesului prioritar legat de încheierea negocierilor în 2004. În al doilea rând. în primul rând. un util exerciţiu de contribuţie la marile decizii europene. crescând. Rezultatul negocierilor din cadrul Conferinţei Interguvernamentale este un text elaborat într-un cerc larg. împreună cu Bulgaria şi Turcia. la întregul proces de regândire a Uniunii. din luna octombrie 2003 până în iunie 2004. după semnarea Tratatelor de la Roma. prezenţa la CIG a făcut posibilă transmiterea unui mesaj direct partenerilor europeni asupra viitorului profil european al României. dar şi viziunea de viitor a reprezentanţilor aleşi.

Forma finală a Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa răspunde în cea mai mare măsură acestor principii: . Acest sistem are la bază principiul rotaţiei egale şi este aplicabil tuturor statelor membre.În cadrul Conferinţei Interguvernamentale.Declaraţia Conferinţei.întărirea metodei comunitare. cât şi după aplicarea sistemului dublei majorităţi. . între statele membre şi între cetăţenii Uniunii. În ceea ce priveşte viitorul său loc în arhitectura instituţională a Uniunii. mai eficientă. într-o Uniune cu 27 de membri. urmând ca apoi să deţină la fiecare ciclu de trei mandate ale Comisiei câte un comisar în două din cele trei mandate.extinderea sferei de aplicare a votului cu majoritate calificată. până la intrarea în vigoare a prevederilor instituţionale (2009). . . interesele şi aşteptările României sunt reflectate în următoarele soluţii: . . ca putere de influenţă a deciziilor în Consiliu (după Spania şi Polonia şi înainte de Olanda).Beneficiul direct al Tratatului Constituţional pentru România este că.întărirea metodei comunitare (sporirea rolului Parlamentului European. România se menţine pe locul 7. .În Consiliu. România va avea o poziţie de influenţă similară celei prevăzute în Tratatul de la Nisa.claritate. legitimitate şi eficacitate în redefinirea procedurilor comunitare. . . o Comisie eficientă). .o mai clară departajare a competenţelor între Uniune şi statele membre. Ca principii de bază ale mandatului naţional au fost identificate şi reprezentate următoarele : . mai solidară şi mai aproape de cetăţenii săi. 186 . . La momentul aderării vom beneficia de 14 voturi în Consiliu. Atât în perioada tranzitorie. prevede că. în 2007 ea va adera la o Uniune mai unită.asigurarea echilibrului instituţional al Uniunii.respectarea strictă a dublei egalităţi. care specifică prevederile tranzitorii cu privire la reprezentarea României şi a Bulgariei în instituţiile europene în perioada 2007-2009 (de la aderare până la intrarea în vigoare a prevederilor instituţionale). României îi sunt atribuite 35 de locuri de europarlamentari.un sistem flexibil de adoptare a deciziilor în Consiliul Uniunii Europene.egalitatea statelor membre. co-decizia devine regulă.România va beneficia de un comisar la momentul aderării până în 2014. . delegaţia României a promovat o conduită constructivă.

aduse prin aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Astfel. s-au redactat în paralel un Act de aderare şi un Protocol de aderare. în principiu. va intra în vigoare Actul de aderare. Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei trebuie să conţină adaptările necesare aduse Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa. Spre deosebire de cele zece state membre care au aderat la 1 mai 2004. Ministerul Afacerilor Externe va contribui la comunicarea privind aderarea la Uniunea Europeană. Dacă.cuprinde modificările tratatelor constitutive în vigoare în prezent: Tratatul privind Uniunea Europeană. De asemenea. iar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului 187 . Protocolul de aderare . conţinut identic (diferă doar referirea la textele din Constituţia Europeană. Ministerului Afacerilor Externe îi revine un rol cheie în informarea opiniei publice din actualele şi viitoarele state membre ale Uniunii Europene asupra profilului şi aspiraţiilor României de viitor membru. însă. În cazul în care Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa va intra în vigoare înaintea aderării României şi Bulgariei (1 ianuarie 2007). pe care le implică statutul de membru deplin al Uniunii Europene. I. în legătură cu beneficiile şi obligaţiile. Actul de aderare . Acest tratatul a fost elaborat pe baza aceloraşi principii şi după aceeaşi metodă de lucru utilizate la redactarea Tratatului de aderare a celor zece noi state membre. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energie Atomice (EURATOM). la momentul aderării acestora. respectiv Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul privind Uniunea Europeană).adaptează Tratatul Constituţional pentru a face posibilă aderarea României şi Bulgariei la acest document. Actul şi Protocolul vor intra în vigoare alternativ. dacă acesta va fi ratificat de toate statele membre până la data aderării efective a României şi Bulgariei. în funcţie de intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa.9. În acest context. Actul şi Protocolul au. Tratatul Constituţional va intra în vigoare după aderarea României şi Bulgariei. prin intermediul strategiilor naţionale de informare/comunicare. Elemente generale Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu cel de aderare a Bulgariei şi reprezintă rezultatul integral al procesului de negociere a celor 31 de capitole. Protocolul de aderare va intra direct în vigoare.3 Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană În perioada imediat următoare. România şi Bulgaria vor adera prin Tratatul de aderare şi la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa.

după caz.Actul de aderare / Protocolul de aderare. Actul de aderare / Protocolul de aderare conţine Partea I .Tratatul propriu-zis.Constituţional.Prevederi generale: elemente privind ajustarea Tratatelor/ Constituţiei Partea a III-a . Spre deosebire de Tratatul celor zece noi state membre.Principiile Partea a II-a . Actului de aderare. Tratatul conţine o clauză privind intrarea în vigoare alternativă a Actului de aderare şi a Protocolului de aderare. se precizează data la care Tratatul de aderare va intra în vigoare. Conform clauzei finale.măsuri permanente şi măsuri temporare . De asemenea.Prevederile temporare (perioadele de tranziţie) Partea a V-a . precum şi faptul că prin aderare cele două state devin parte la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa. Structura Tratatului de aderare Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană cuprinde mai părţi. Instrumentele de ratificare vor fi depuse până la 31 decembrie 2006. .Anexele: măsurile convenite în cadrul negocierilor . având în vedere perioada mare între momentul semnării Tratatului şi momentul aderării efective. precum şi faptul că acesta va fi ratificat de părţile contractante conform procedurilor interne.Prevederile permanente (în principal adaptarea acquis-ului) Partea a IV-a . dacă unul dintre cele două state care aderă nu depune instrumentul de ratificare până la această dată.Declaraţiile.formate din: . Adaptările tehnice au fost redactate în paralel cu Tratatul şi au fost convenite la nivel politic în 11 februarie 2005 (odată cu acordul politic asupra textului în limba engleză) şi vor fi adoptate prin acte ale instituţiilor comunitare. în condiţiile reglementate prin Protocolul anexat la acest Tratat. Consiliul urmând să adopte ajustările necesare Protocolului de aderare sau. Părţile generale 1. . Tratatul va intra în vigoare pentru celălalt stat. II. Tratatul României şi Bulgariei nu conţine în anexă adaptările tehnice aduse acquisului comunitar. Părţile generale .Prevederi legate de implementarea Actului 188 . Tratatul de aderare propriu-zis (care cuprinde şase articole) consacră aderarea României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană. respectiv Consiliul şi Comisia. Actul de aderare va fi abrogat şi Protocolul va începe să producă efecte juridice.

. fiind considerate state cu derogare de la adoptarea monedei unice conform articolului 122 al Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene. pentru perioada 2007 2009. până la data aderării.15 membri în Comitetul Economic şi Social şi 15 membri în Comitetul Regiunilor. numărul locurilor în Parlamentul European va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European. .judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi unul la Tribunalul de Primă Instanţă. de la data aderării.35 de locuri în Parlamentul European. respectiv participarea României şi Bulgariei la instituţiile Uniunii Europene: România va avea : . restricţiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte vor fi adaptate pentru a ţine cont de aderarea Bulgariei şi a României la Uniune. Este statuată obligaţia celor două noi state membre de a adera la convenţiile şi acordurile încheiate de Uniune cu terţe state. La fiecare trei ani.14 voturi în Consiliul Uniunii. Mandatul este de şase ani. . se vor schimba.3. De asemenea. alternativ. care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. În caz contrar. România şi Bulgaria vor participa în cadrul Uniunii Economice şi monetare. Partea a II-a conţine prevederile instituţionale. treisprezece sau paisprezece judecători. aceste tratate vor fi denunţate. se prevede că acestea vor fi administrate de Uniune. . precum şi însuşirea acquis-ului Schengen.2. tratatele încheiate cu state terţe. în raport cu importurile României şi Bulgariei. Se prevede faptul că Uniunea va adapta restricţiile cantitative la oţel şi produse din oţel în relaţia cu statele terţe. 189 . România şi Bulgaria au obligaţia de a modifica. După această dată. Aplicarea dispoziţiilor tratatelor originare şi ale actelor instituţiilor sunt supuse derogărilor convenite în cursul negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat. În ceea ce priveşte acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România şi Bulgaria înainte de aderare. convenţiile încheiate între statele membre. Partea I (Principiile) conţine definiţii şi prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centrală Europeană anterior aderării acestora la Uniunea Europeană. Lista convenţiilor încheiate între statele membre este anexată Actului/Protocolului.

societăţi în nume colectiv.. drumuri naţionale. 4. lista instituţiilor din România participante la procesul de achiziţii publice. precum şi referirea la mecanismul efectuării adaptărilor tehnice ale acquis-ului adoptat până la 1 octombrie 2004 („cut-off date”). inclusiv în intervalul dintre semnarea Tratatului de aderare. lista produselor chimice periculoase. 190 . Potrivit prevederilor instituţionale cu caracter temporar: . taxă de drum. prevederile instituţionale şi prevederile financiare cu caracter temporar. lista de specii de plante şi animale protejate în România. precum şi în Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut de Tratatul EURATOM. . societăţi în comandită simplă. drumuri comunale etc. lista statelor cărora România le solicită viză şi diferitele categorii de viză.În ipoteza în care Constituţia Europeană va intra în vigoare în 2007. societate pe acţiuni. lista profesiunilor liberale şi a instituţiilor de învăţământ care au eliberat diplomele în acest sens. lista aeroporturilor internaţionale. societăţi cu răspundere limitată. România are obligaţia de a desfăşura alegeri pentru Parlamentul European „nu mai târziu de 31 decembrie 2007”. până în 2009 se va menţine sistemul de vot „Nisa”. Partea a III-a (Prevederile permanente) stipulează acceptarea măsurilor negociate permanente (prevăzute într-o anexă). lista punctelor de frontieră. societăţi în comandită pe acţiuni. societăţi pe acţiuni. pot fi menţionate: etichetarea produselor electrice şi electronice. traducerea în limba română a tuturor termenilor de specialitate în diverse domenii (ex. Acestea înseamnă că România poate organiza oricând înainte de 31 decembrie 2007 aceste alegeri.România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Băncii Europene de Investiţii. Se stipulează că limba română şi limba bulgară devin limbi oficiale ale Uniunii. calificări. drumuri judeţene. Partea a IV-a (Prevederile temporare) se referă la măsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor (conţinute în anexă). precum şi numărul de 15 locuri în Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor.România va avea 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsă între data aderării efective la Uniune şi data la care se vor desfăşura noi alegeri pentru Parlamentul European (2009). România având 14 voturi. 5. care va avea loc la 25 aprilie 2005 şi data aderării. Este vorba despre actele adoptate de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii care vor fi adaptate în vederea aplicării acestora la România şi Bulgaria Dintre adaptările tehnice. autostrăzi.).

Conform prevederilor financiare cu caracter temporar.1 399 milioane Euro în 2007 . Se stipulează gestionarea de către agenţiile de implementare a fondurilor din cadrul asistenţei de pre-aderare. Comisia Europeană.1 972 milioane Euro în 2008 . din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru. având ca scop îmbunătăţirea acestora. vor apărea dificultăţi grave şi persistente într-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora situaţia economică într-un anumit domeniu. b) Clauza de salvgardare privind Piaţa Internă Dacă în primii trei ani de la aderare. România sau Bulgaria pot solicita Comisiei autorizaţia de a lua măsuri de protecţie pentru a ameliora situaţia creată şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune. Alocările pentru România vor fi de: . Tratatul conţine trei clauze generale de salvgardare: a) Clauza de salvgardare generală Dacă. programul ISPA.3 milioane Euro.CBC (Cross-border cooperation). poate să ia măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii. orice stat membru actual poate solicita autorizaţia de a lua măsuri protecţioniste cu privire la unul sau ambele noi state membre. programul PHARE . c) Clauza de salvgardare justiţie şi afaceri interne 191 . precum şi de Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility).8 milioane Euro în 2009.8 milioane Euro în 2008 . Ca şi în cazul celor zece noi state membre. Contribuţia României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel este de 29. România va beneficia de Facilitatea Schengen având ca scop finanţarea acţiunilor desfăşurate la frontiera externă în vederea implementării acquis-ului Schengen. acordată prin programul PHARE.88 milioane Euro. De asemenea.131. România şi Bulgaria nu îşi îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor periclitând astfel funcţionarea Pieţei Interne. până la sfârşitul a trei ani de la aderare. România va contribui la capitalul subscris Băncii Europene de Investiţii cu 42.2 milioane Euro în 2007 . Suma totală a alocărilor pentru acţiuni structurale pentru România în perioada 2007-2009 va fi de: . În aceleaşi circumstanţe. Această clauză poate fi invocată şi înainte de data aderării celor două state. în perioada de tranziţie.130.297.2 603 milioane Euro în 2009. Partea a IV-a cuprinde şi clauzele de salvgardare. programul SAPARD şi Facilitatea pentru perioada de tranziţie.

Dacă în România şi Bulgaria există întârzieri cu privire la transpunerea sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoaşterea mutuală în domeniul civil şi penal. Comisia. Astfel. se stipulează posibilitatea pentru România şi Bulgaria de a adopta măsuri tranzitorii pentru a facilita trecerea la noua politică agricolă comună. Aceste măsuri trebuie să fie justificate şi menţinute nu mai mult decât este strict necesar pentru remedierea situaţiei. Comisia şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene) a regulilor de procedură.Titlul I conţine dispoziţii referitoare la necesitatea adaptării de către instituţiile comunitare (Consiliul. Consiliul poate decide. cu majoritate calificată. în acord cu Preşedintele Comisiei şi cu avizul Parlamentului European. în cazul României şi al Bulgariei se poate aplica o clauză de amânare a aderării. al cărui mandat va expira o dată cu expirarea mandatelor celorlalţi membri ai Comisiei. Comisarii român şi bulgar vor fi numiţi de Consiliu.d) Clauză de amânare a aderării: Consiliul. spre deosebire de Tratatul celor zece. fito-sanitar şi al siguranţei alimentelor. . Partea a V-a (Prevederi referitoare la adaptările instituţionale) cuprinde dispoziţii privind adaptările instituţionale care sunt necesare în urma aderării României şi Bulgariei (Titlul I). 6. poate. În cadrul prevederilor temporare. din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru. precum şi în ceea ce priveşte aplicarea regulilor comunitare în domeniul veterinar. . la recomandarea Comisiei. dacă se constată o pregătire insuficientă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne şi în domeniul concurenţei (există 11 obligaţii menţionate într-o anexă). în 192 . În plus. până la sfârşitul a trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului. până la 1 ianuarie 2008. România şi Bulgaria vor numi câte un membru al Comisiei Europene. până la 1 ianuarie 2008. la data aderării. dacă în urma monitorizării Comisiei se constată că stadiul pregătirii şi implementării acquis-ului de către cele două state demonstrează pregătirea insuficientă a acestora pentru a deveni membre ale Uniunii. amânarea aderării cu un an. poate lua decizia de a amâna data aderării cu un an. modalităţile de aplicare a actelor instituţiilor comunitare faţă de Bulgaria şi România (Titlul II) şi prevederile finale (Titlul III). prin vot cu majoritate calificată. prin vot în unanimitate. în ceea ce priveşte România. Faţa de Tratatul celor zece noi state candidate. să ia măsurile necesare şi să specifice condiţiile de aplicare a acestora.

Totodată. . Aceste măsuri includ şi obligaţia de a opera modificările legislative interne necesare.Declaraţia Bulgariei privind alfabetul chirilic. precum şi tratatele internaţionale deţinute în arhivele Secretariatului General al Consiliului. adaptări care nu au fost redactate odată cu Tratatul de aderare. Mecanismul presupune adoptarea modificărilor necesare de către Consiliu sau Comisie (în funcţie de instituţia care a emis actul).cazul numirii noilor comisari se va cere şi avizul Parlamentului European. se prevede comunicarea către România şi Bulgaria a unei serii de măsuri (cum ar fi cele referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva radiaţiilor). în vederea accelerării armonizării cu acquis-ul comunitar. mecanismul realizării adaptărilor tehnice pentru acquis-ul adoptat după „cut-off date” (1 octombrie 2004). statele membre îşi exprimă angajamentul de a spori accesul cetăţenilor români la piaţa muncii. Mandatul unuia dintre cei doi judecători va expira în 2006. De asemenea.Declaraţia comună a statelor membre (UE 25) privind libera circulaţie a persoanelor. Faţă de Tratatul celor zece. s-a introdus obligaţia vechilor state membre de a lua măsurile necesare pentru a modifica legislaţia lor internă. acolo unde aceste modificări au fost generate de adaptările actelor comunitare ca urmare aderării Bulgariei şi României.Titlul III prevede transmiterea României şi Bulgariei a unei copii certificate a unor instrumente juridice: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul Uniunii Europene. care nu produc efecte juridice: . pentru a se asigura o mai mare transparenţă a deciziei. directivelor şi deciziilor adoptate de instituţii şi comunicate statelor membre. Titlul II prevede obligaţia României şi Bulgariei de a adopta toate măsurile necesare pentru a se conforma. de la data aderării. iar a celuilalt în 2012. decizia fiind luată prin tragere la sorţi. Este stipulat.Declaraţia comună a UE 25 şi a Comisiei Europene privind pregătirile pentru aderare ale Bulgariei şi ale României.Prin Declaraţia privind libera circulaţie a persoanelor.Declaraţii La Tratatul de aderare a fost anexată o serie de declaraţii cu caracter politic.Declaraţia comună a Germaniei şi Austriei privind libera circulaţie a persoanelor. România şi Bulgaria vor numi membri la Curtea Europeană de Conturi. totodată. . 193 . . Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. . România şi Bulgaria vor numi câte un judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi la Tribunalul de primă instanţă. . . realizată cel târziu la data aderării. la solicitarea României sau Bulgariei.

Pentru 22 de zone defavorizate (Comăneşti.Libera circulaţie a capitalurilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de 7 ani pentru achiziţionarea de teren agricol. Moldova Nouă-Anina. 97/9/CE. Nivelul minim al compensărilor va ajunge la minim 20. scutirea de la plata taxelor pentru investiţii noi va fi aplicată pe durata existenţei zonelor defavorizate: . . Ceptura. acordând o atenţie deosebită asupra domeniilor justiţiei şi afacerilor interne. România a acceptat declaraţiile propuse de statele membre şi nu a solicitat introducerea unor declaraţii după modelul celor zece noi state membre. Pentru investitorii care au dobândit certificatul de investitori în zonele defavorizate înainte de 1 iulie 2003. Baraolt. Altân Tepe. Apuseni.Libera circulaţie a serviciilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de cinci ani. Bucovina. concurenţei şi mediului. Motru Rovinari. Albeni. Rusca Montană. până la 1 ianuarie 2012. Bocşa. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 5 pentru dreptul de achiziţie asupra terenului pentru reşedinţa secundară.Declaraţia privind pregătirea României şi Bulgariei pentru aderare afirmă faptul că UE va continua monitorizarea strictă a aplicării angajamentelor convenite în negocieri. pentru transpunerea Directivei nr. Ştei-Nucet.. deoarece prevederile Tratatului în aceste domenii sunt clare şi lipsite de echivoc. Bălan) până la 31 decembrie 2008. Schela. Valea Jiului. . privind schemele de compensare a investitorilor. Filipeşti. respectiv referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi la clauza de salvgardare. păduri şi teren forestier de către cetăţenii UE şi SEE (Spaţiul Economic European). Declaraţia cuprinde aceleaşi elementele exprimate în Concluziile Consiliului European din 17 decembrie 2004. Capitolul 6 – Concurenţa România a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea scutirilor de taxe în zonele defavorizate.Pentru 3 zone defavorizate (Brad. Anexa 1 PERIOADE DE TRANZIŢIE ŞI DEROGĂRI OBŢINUTE DE ROMÂNIA Capitolul 3 .In Declaraţia privind dezvoltarea rurală sunt estimate posibilele alocări bugetare pentru România în acest sector (2 308 milioane Euro).000 euro la finalul perioadei de tranziţie (dacă investiţia a depăşit această sumă) Capitolul 4 . Borod Şuncuiuş194 .

până la 31.2009. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a laptelui (28 unităţi).România a obţinut drepturi suplimentare de plantare a viţei de vie pentru vinuri de calitate cu denumire de origine controlată şi struguri de masă. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirilor de origine şi geografice pentru: 13 băuturi spirtoase din prune. şi perioadă de tranziţie pentru restructurarea sistemului siderurgic Capitolul 7 . Copşa Mică) până la 31 decembrie 2010 Perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2011 pentru aplicarea unor scutiri de la plata redevenţei pentru zonele libere. precum şi pentru organizarea centrelor de colectare şi a celor de standardizare lapte.000 ha ocupate cu hibrizi interzişi şi replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera. 8.. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. România a obţinut dreptul de adăugare a zaharozei pentru îmbogăţirea musturilor în zahăr în vederea ridicării potenţialului alcoolic al vinurilor. 195 .12. Hida-Surduc. România a solicitat şi a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. 7 . 2. 9. pentru conformarea la cerinţele comunitare a fermelor de animale de lapte şi la calitatea laptelui crud obţinut. .Pentru 3 zone defavorizate (Cugir. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 8 ani.2014 pentru defrişarea suprafeţelor de 30.) 3. „horincă” şi „turţ” şi 5 băuturi spirtoase din distilat de vin.12. Şărmăşag-Chiejd-Bobota. de 1. până la 31. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirii de origine pentru băutura spirtoasă „palincă”. cu recunoaşterea dreptului de replantare. până la 31. până la 31. 5 . 10.Dobreşti-Vadu Crişului. Rodna) până la 31 decembrie 2009.12. pentru firmele care au semnat contracte comerciale cu Administraţiile Zonelor Libere înainte de 1 iulie 2002. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de tăiere şi alinierea la cerinţele europene a unităţilor de procesare a cărnii (26 unităţi). Zimnicea.România a obţinut încadrarea în categorii a zonelor viti-vinicole.Agricultura 1.12.5% din suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie.2009. Ip. 4. Popeşti-Derna-Aleşd. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a cărnii de pasăre (2 unităţi. respectiv „ţuică”.JibouBălan.2009. Baia Mare. respectiv „vinars”. până la 31. 6. Borşa Vişeu.2009.12.

În lipsa notificării.România a obţinut posibilitatea utilizării a 20% din fondurile destinate dezvoltării rurale pentru suplimentarea plaţilor directe. care la rândul lor nu vor avea acces pe piaţa din România. Pe durata perioadei de tranziţie statele membre. Statele membre au posibilitatea de a prelungi interdicţia accesului la cabotaj cu încă doi ani pe baza adresării unei notificări către Comisie.5 şi 11 tone: 0. Statele care nu au solicitat tranziţii au primit formula 2+2. Ungaria şi Cehia. pentru aplicarea. pe baza acordurilor bilaterale. oxiclorura sau hidroxid).între 11 şi 11. 12 . datorită pieţei de transport de dimensiuni reduse.2009 . în ceea ce priveşte vehiculele româneşti care desfăşoară exclusiv activităţi de transport intern.12. până la 31 decembrie 2013.Politica în domeniul transporturilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de 4 ani.11 . piaţa se deschide automat. care stabileşte dimensiunile maxime admise în traficul naţional şi internaţional şi greutăţile maxime admise în traficul internaţional de 7 ani. Perioada de tranziţie este acordată pentru depăşirea greutăţii maxime pe axa motoare (nu şi pentru depăşirea greutăţii totale) şi se aplică pentru reţeaua de drumuri secundare nereabilitată.între 10 şi 10. dimetoat şi respectiv 2 ani pentru substanţa activa 2. ţari care au cerut la rândul lor tranziţii în domeniul transportului rutier. în primii trei ani după aderare. pot schimba autorizaţii de cabotaj. acetoclor.pentru utilizarea produselor de protecţie a plantelor omologate în prezent în România şi care conţin următoarele substanţe active incluse În Anexa I a Directivei 91/414/CEE: sulf. Uniunea Europeană a solicitat o perioadă de tranziţie pentru Regulamentul EEC 3118/93 privind cabotajul rutier. a impozitelor minime prevăzute în anexa I la Directiva 1999/62. nu li s-a solicitat perioadă de tranziţie Perioada de tranziţie presupune faptul că.5 tone: 0. transportatorii români nu vor avea acces la piaţa de transport rutier de marfă în actualele şi viitoarele state membre. Polonia. Sunt prevăzute următoarele suprataxe pentru vehiculele cu suspensie mecanică: . până la data de 31. Ciprului şi Sloveniei care.4 D.30 euro/km .România a obţinut 3 ani. România a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea integrală a prevederilor referitoare la greutăţile maxime ale Directivei 96/53. Pentru reţeaua de tranzit principală nu a fost acordată perioadă de tranziţie întrucât cea mai mare parte a reţelei respective va fi reabilitată până la data aderării.între 10.11 euro/km . Capitolul 9 . respectiv până la 31 decembrie 2010. cu excepţia Maltei.44 euro/km Pentru vehiculele cu suspensie pneumatică taxele vor fi cu cel puţin 25% mai reduse. (top-up). inclusiv 196 . cupru (sub forma de sulfat.5 tone: 0. Perioada de tranziţie la cabotajul rutier este solicitată în aceeaşi formulă (3+2 ani) negociată cu Bulgaria.

În cazuri urgente şi excepţionale de puternică distorsiune pe piaţa internă de transport. pentru gaz natural utilizat în scopuri necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării. România solicită următoarele perioade de tranziţie: pentru benzină fără plumb: o perioadă de tranziţie de 4 ani de la data aderării. Capitolul 10 . cu concentraţie de 40% în volum. cu notificarea Comisiei. de la aplicarea art.2013.2010.liberalizarea integrală a cabotajului rutier.pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a transportului internaţional de persoane. de la aplicarea art. obţinute de fermieri şi destinate autoconsumului. respectiv până la data de 1.potrivit art. respectiv până la data de 1. România a obţinut o derogare . 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I . 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I . poate suspenda aplicarea acquis-ului pe o perioadă determinată. pentru păcura care nu e utilizată în reţeaua de termoficare 197 . echivalent a 50 litri băuturi spirtoase /gospodărie/an. un stat membru care a solicitat perioadă de tranziţie poate invoca o clauză de salvgardare şi.2009. pentru păcură: o perioada de tranziţie de 2 ani de la data aderării. în vederea atingerii nivelului minim al accizelor la ţigarete prevăzut de noul acquis prin Directiva Consiliului 2002/10/CE privind ţigaretele. respectiv până la data de 1. 3 (b) şi Anexei F pct. prin aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicată în România.000 Euro cifră de afaceri anuală pentru plătitorii de TVA. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I Tabelul A din directivă. până la 31 decembrie 2009. 17 . 28 alin.01.01.01. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I . de la aplicarea art. de la aplicarea art. România a obţinut o derogare de la aplicarea art. Pentru transpunerea prevederilor directivei 96/2003/CE privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea produselor energetice şi a electricităţii.Tabelul C din directivă.Tabelul A din directivă.01. respectiv până la data de 1.Tabelul C din directivă. 24(2) din Directiva 77/388/EEC privind regimul special aplicabil micilor întreprinzători în ceea ce priveşte aplicarea pragului de impozitare de 35.2011. pentru motorină folosită drept carburant pentru maşini: o perioadă de tranziţie de 6 ani de la data aderării. România a obţinut o derogare pentru acordarea unui regim special pentru accizarea băuturilor alcoolice distilate din fructe.Impozitarea România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani.

faţă de 90 de zile. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I . până la 31 decembrie 2007. pentru electricitate folosită în scopuri comerciale şi necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării. până la 31 decembrie 2011. de la aplicarea art. România solicită o perioadă de tranziţie de 4 ani.12. respectiv până la data de 1.01. pentru mai multe sute de instalaţii. pentru constituirea stocului minim. privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobândă şi de redevenţe efectuate între companii asociate din diferite State Membre. pentru păcura utilizată pentru furnizarea energiei termice livrate populaţiei prin sisteme centralizate de încălzire urbană (termoficare). 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I . astfel: .O perioadă de tranziţie de 5 ani de la momentul aderării. în prezent. cât prevede acquis-ul. consumul este acoperit în proporţie de cca. respectiv până la 31 decembrie 2011. Capitolul 22 . 49/2003/CE. de la aplicarea art. de la aplicarea art.Energia România a obţinut o derogare şi o perioadă de tranziţie referitoare la obligaţia menţinerii unor stocuri minime de ţiţei şi produse petroliere pentru 90 de zile.Tabelul C din directivă. amendată de Directiva 2004/12/EC.01. 198 . Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje. În ceea ce priveşte directiva nr. România va asigura un stoc minim corespunzător consumului pe 67. respectiv până la data de 1.5 ani perioadă de tranziţie.pentru păcură: o perioada de tranziţie de 3 ani de la data aderării.între 1-3 ani perioadă de tranziţie.2010. dată la care România va atinge un nivel de stocare de 67. . respectiv până la data de 31. Capitolul 14 .Protecţia mediului înconjurător România a obţinut perioade de tranziţie pentru: Directiva 94/63/EC privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile service. întrucât România este ţară producătoare de petrol şi. pentru atingerea unui nivel de 50% recuperare şi 15% pentru reciclarea plasticului.2010. . Astfel.5 zile.2010. 1 din directivă.5 zile. . 50% din producţia internă.O derogare de 25% din nivelul stocului minim de petrol.Tabelul C din directivă.

hexaclorbutadienă (HCBD). 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate urbane până la 31 decembrie 2020. 96/61/EC privind prevenirea si controlul integrat al poluării (IPPC) .dichloretan. pentru aplicarea integrală a prevederilor directivei. Directiva nr. Lindan .2 . . . 5. conform directivei 94/62/EC.2 ani perioadă de tranziţie.perioadă de tranziţie de 3 ani (până la 31 decembrie 2009). Directiva Consiliului nr. 199 .5 ani perioadă de tranziţie.până la 16 iulie 2017 . 1.până la 31 Decembrie 2015.3 ani perioadă de tranziţie. pentru substanţele periculoase hexaclorbenzen (HCB). Directiva 99/31/EC referitoare la depozitarea deşeurilor . triclorbenzen. pentru atingerea unui nivel de 60% recuperare globală şi 55% pentru reciclarea sticlei. Directiva 2002/96/EC privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice . 88/609/EEC privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosfera de la instalaţii mari de ardere (LCP) (amendata de Directiva 2001/80/EC) . până la 31 decembrie 2008. până la 31 decembrie 2011.5). Regulamentul nr.2 ani perioadă de tranziţie. dinspre şi înspre Comunitatea Europeana . cadmiu şi mercur.până la 31 Decembrie 2015.. Directiva 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor între 1-2 ani perioadă de tranziţie pentru mai multe zeci de instalaţii pentru incinerarea resturilor şi deşeurilor rezultate din activităţi medicale.până la 31 Decembrie 2015. Directiva nr. 7.2). pentru atingerea ţintelor de reciclare şi recuperare (art. 98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman . până în 31 decembrie 2013. pentru atingerea unui nivel de 15% de reciclare a lemnului. Directiva nr. 259/93 privind controlul transportului deşeurilor în.pentru mai multe zeci de combinate. considerând 2008 ca an de referinţă. tricloretilenă. Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunităţii: .până la 31 Decembrie 2013. pentru atingerea nivelului de colectare de 4 kg deşeuri electrice şi electronice/locuitor/an (art. până la 31 decembrie 2008.

Istoria Europei. Editura Meridiane. Claude . Faust . 1997 11. Boniface. Institutul European. Campus. Bădescu. Jean-Louis Parlamentul European. Bucureşti. Stubb.Le Petit Larousse. Bold. Editura Enciclopedică Română. 1969 3.ul Integrării în Uniunea Europeană. 2001 12. Bomberg. Burban. 1975 10. Pierre. în Marile religii. L.Mica Înţelegere. 2001 9. .România la Societatea Naţiunilor Unite. Pascal. *** . Bârzu. 1994 4. Editura Majadahonda. 2003 13.Paradisul pierdut. 2000 8. Bărbulescu. Bresolette.Tratatul instituind Comunitatea European 6. Oxford. Bărbulescu. *** . Bucureşti 2004 2. Bucureşti. Bucureşti. Ion. Emilian.Europa în derivă. Alexander .aprofundare şi extindere – de la Comunităţile Europene la Comunitatea Europeană. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale.. 1968 200 . 1993 7. Bucureşti. 1999 16.Istoria lumii în date. Serge.Uniunea Europeană . Editura Lider. O istorie a societăţilor primitive. Iaşi. Elizabeth.The European Union: How Does It Work?. *** .BIBLIOGRAFIE 1. Casa Editorială Demiurg. Editura Politică. Bucureşti. 1992 15. Berstein. Iaşi. Bucureşti. .Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. . Bucureşti. *** . Ciupercă. Andrei Oţetea.Tratatului privind Uniunea Europeană 5. Bucureşti.Europa Unită.Relaţiile Est-Vest 1945-1991. coord. . Ion Gheorghe. 1998 14.Oxford University Press. Editura Ştiinţifică. Editura Orizonturi. Editura Trei. *** . Institutul European. . Milza.ABC . Petre . Nouvelle Edition. Eliza .

Editura Meridiane. Halil . Editura Cartea Românească. Ovidiu Istoria culturii şi civilizaţiei.a. Lawrise et Rambaud. Engels. Hen. Londra.Alexandru cel Mare. Bucureşti. Bucureşti. Lewis. 1-2. 1987 23. Epoca clasică. Drâmba. Ciorănescu. 1996 31. Eric . în European Union Politics. Fr.Românii şi ideea federală. Gârz. 1999 20. Editura Enciclopedică.Secolul extremelor. Editura Enciclopedică. Engels. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. 1992 25. 19.Culturi eleate şi culturi heracleitice. George . Editura Lider. Bucureşti. Dumitriu. 1975 201 . 1975 32. Bucureşti. 2001 21. Bucureşti. Florian . 2001 26. Bucureşti. f. Hobsbawn.Uniunea europeană. Florin România şi originile războiului rece. Editura Politică. Anton . (69-70)/2002 19. Editura Teora. Histoire Génèrale. Leach. Editura Albatros.NATO: Globalizare sau dispariţie. Hanga. Rodney Europe. Léonard. 1974 28. Marx. Delureanu. nr. Casa Editorială Odeon. Londra. 2002 29. Oxford University Press. A Concise Encyclopedia of the European Union from Aachen to Zollverein. 2002 34.Drept instituţional comunitar european. André . Editura Militară. în „Revista de Istorie Militară”. Bucureşti 24. Las Cases . Dick. Fr.17. 33. Constantiniu. Bucureşti. Mesajul democraţiei de inspiraţie creştină. În: K. Editura Coresi. Opere. Bucureşti. Mansuelli. Jeffrrey The Council of the European Union. Leonard Ghidul Uniunii Europene. Inalcik. Editura Universităţii „Spiru Haret”. Editura Minerva. Fontaine. Paris. Fuerea. Jacques .Memorialul din Sfânta-Elena. Vladimir .Imperiul Otoman. 1994 30. Ştefan Geneza Europei comunitare. 1995 22. Civilizaţiile Europei vechi. 1995 27. Guido A. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1996 18. Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă. Cristian. Bucureşti. vol. 2003 35. Editura Profile Books. Editura Paidea.Istoria războiului rece. Augustin . Bucureşti.

L. Bucureşti.20 de ani de tensiune diplomatică. 1992 52. 1979 43.Coaliţii politico-militare.Europa – o idee în mers. Titulescu. Editura Ştiinţifică. Mircea . Viorel . 2001 44. Editura Trei. Ediţia.R. 2002 45. Pecica. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Trecut. Gavriil .36. 1972 48.Construcţia europeană. 1997 51. Bucureşti.Istoria şi evoluţia Uniunii Europene. 1996 38. Editura Lumina Lex. Editura Meridiane. 1939-1947. Bucureşti. Bucureşti. Editura Sylvi. Bucureşti. Géneviéve . Bucureşti. Adrian . Roşu. Bucureşti. Mircea N. Paris. Editura Fundaţiei „România de Mâine”. 2003 42. Marcu.Primul război mondial. Gheorghe . Editura Hyperion XXI. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. Editura Economică.Drept constituţional comunitar. Bucureşti. 1965 39. Prisăcaru. 1914-1918. 1966 49. viitor. Stelian . Saon. Zorbibe. Editura Arc. 2001 37.Strategii de Integrare europeană. Bucureşti.Istoria Economiei României. . Ovidiu .Treptele antropogenezei. Marin . a IV-a. Călin . Bucureşti.Antigona. Voiculescu. Popa. 1992 40. . Papaioanu. Editura Universităţii „Sextil Puşcariu”. Pop. Păcurariu. 2001 47.O. H. 1999 41. Olteanu. Privire istorică. Bucureşti. Cluj – Napoca. Editura Lines. Chişinău. 1998 202 . Charles .Importanţa strategică a petrolului românesc. Mic dicţionar al oamenilor fosili. . Braşov. L'Essentiel. Preda. Vâlsan. 1967 50. Wallace. 1987 46. Ploieşti.Istoria ideilor politice. Kostas . Editura Universităţii Suceava.Procesul politic în Uniunea Europeană.Politologie. Tabouis. Constantin . Editura Printeuro.Discursuri. Nicolae . Editura Politică. 2004 53. Wallace. Bucureşti. prezent.Istoria Bisericii Ortodoxe Române.Les marxistes. W. Sofocle .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful