Beniamin Faragau Romani

!"#$

!
" #$ %

&' ( ' ) *'% + ')#( # ')#(
' ) (,

' # (%-./0((12
%3 #((%!
4!!-. #'
"%56 7%!844 %9!%9
-% 9!!!:8---.

) ,

' ;<%

%& '(

9

!

"
#

"$
%&'&()&*+

,

#

$
%&'&-+

#

"

"

"

#
.
#

#

#

$
%/'*)-+
!
!
0
#

#

1"

2

2

2

# "

$
%3'/4+
" #

"

)

!

"

0

"
#

"

!
5
"

#

"

$
%3'/&)/3+
$
" # $

6
#

"
"

"

!

7
"
"

"

0

1

1#

"

7

"

"

"
2 $
%8'&4+

%

!

#

#

"

0
9$
%8'&*+
%&&'

$

$ ! & '

#

"

:

0

0

#

#

! ('
;
# "

"

)
"
"

"

<$
%('&(+

2

2
8 )*"+ , #- . - / 01

! (

#

2

$
%*'/+
#

$
:

:

2
#

% (

#
2

)=

#
"

$
$ 2
6

"

#

#

"

"
#
"

"

%&&

(& ))

3) + & 45
>

"

#

2

"$

"

5

#

"

,

>

! 6
5
#

#

"

! 7

)
"

7

2)

" $
%-'3/+

#

"

7

*+,-(
.
!

*

&
?
#

"

#

"'
;

)9
5

)
"

#

"

$
%&&'/4)/&+
!
#

#

@

1
#

)

5

!

'

#

0

#

2)

"

!
7
A

;

B$
%&4'C
&3+

$ ! +'
0 "

)

)

"

0

6

'

#
#

"

" $
%&&'&8+9

D

"
"
#
# "

9
5

1"
2
#

"

2 9!

#

6
2

9
6 $
%&&'33)3(+

%

%)/((,01

) &

;

1

"

"

$
"
E

1

"

#

#

$
* & 4
>

"

$
%&F'/3+

$
%&8'&+

!
> " )

"

)

#

$
%&8'*+

!

"

1

;
)0

1

"

$
%&8'&(+

2),))

#$

%&'()'*+
G

"

"

# "

E "

#

1

, -
./

?

#
"

%&'&-)3'/4+

%3'/&)
8'/&+
#
#
2
%('&)*'/F+
#
#

%*'/8)-'3C+
#

%C'&)&&'3(+

"
"

#

: )*"+ , #- . - / 01

+ ' ' $ $( '( = # ) * ( )

= # # ( 1 # ) #( 1 % (()
' ' %> ) 1 # * #'(* *=1'1 #
= # ) '=( )# *'( ) ''#
''' )*()= ' ,

• * +,
• + * +
& ,
•

&* +,
? •
* +,
? •

,
? • * + -
.%,
1,
?• ( + * +

/ + +

&* +0

-) ' '1 # (=.')=*(
= ( ')#7 % "') ' = " ) ' )
#('=)
# *' ''$ #=( ')%3
(' )= ' () ) #( # %>)#(@
' 7 (#' # ' ' #'#'(= '(
>) (# (( ( # (%

6 # '( ) ' *=1 ='# # )
' .) %+'(#=(=#$ )# ' =)#(# ($'
'(#) ' 1 = )
' ' ) %
>#(')) =# ' ) $(#$ '' #'() )=
'( '( # 1 '
A ( )# #
'B ) % > '# ((' 'B ) BA
' * ' < = = B% + '( = ')# '
' ') # ') ='' *' ((' 'B
) B' <(1* ' ' )%

C ) # '( < ( ) ='(='# '()
#( D) :, ) =# ) '()

%ED) :, :
+ #'$ $( * # '( >)$ # * ' ) 'B#
6(#' (*'==( ') )* / 2%- )

'< ('= * 1('# 7#' ')'#1>)$#

3'&4

"

%

'B#6(=%>#(')) >)$ ='B = * 1('
1<( (==)#<' %&''=' 1 )6('(
= )< #<' 1(' ( ')#( (1=)
='B#A %>#(') #1>) FG' *
) ('=1 () '(1 # *H ' )= 'B)<#
* (H/0 %8, 82F' $(' ' () * 1('''
' (==) )<( # %&''= #* 1
'=(= = '=#()=') B ' >)$' B
' ' ( *) # ' = ) )<( # *
1('% ' #( ) ( = 'B# 1
)( 6>)$%

>#((' # * 1(' (' )= '
=D) 8# *'* ' ' #1'#'
# #' ( # /' #% 92<'== ' 1)#==
' # 1' # ' #8%

>1F '(()=' 1# $ #)

F<))(
=' . ( '()(#(#) ''= =)
'1 ( ' >) , ? ''( ' , ( "
' '(#" >)$ ( 1# A #'
) "
/ ,2%

> ' ( ' # ' ( ' )) ' ' '< '
1#( ' )%

0) ' ' ' ) ( ) 1 *'( '(%
E= (#()= ('* ) ' #)#' ) .(=
)( '# = '#%

0) ' # % ( '( 1 ') -.
# * )( ' ) ( 1( ( # ' ( 1 ' ' (
$ = -.% >1 < ' # ')#$ #
'B)<( 'B '()(()= ' 1%6 ) #(-=
=1* )1=)%

0) ' # * ) ( %> '( ' 1#
)( <( ( $ '# * ) ( 1 B(= #
)< '-.=# ) <<')(<( ( '%6(( '
) *( ') '( ' )'( (%+=)#(#
)' 1>)$) . ) )'= )1 ( .%>
' )) '%

0) ' & D* # ' $ 1 #' ( * 1 '
' # % 0) ' - ) +# # '#% 0) ' &
+ #*) 1#( ' # >?1' 13)#

! )*"+ , #- . - / 01

#* < ( '' (1 * '' ' # (
.( )#=)=%

0 # )) '>)$#* ) ) ' #('1 #
# ' ) #' ) ) = * ')# '= ' )( 1 )(
=' . $(=' %

0) '>)$# (#' ) = 'B)
=)# ' # 1
' 1 ')) =)<(#) * '('
' ' =') ( # '( # ) )
'
0

1
)

*() *=1' 1 # # )
2 %
&)# ' =)#(# ($''('#(%6' ' ( (
) ' 1 >)$ ' 1 =<(%
)
( # %? =<( ='## ''' ? )
#' =' 3 %
- ==)# ' () ' #'
# # = % - # ( '( " ) =
' = . ' , ) 1 " % > '( ) #'( )
,' ') )#
) =($,' * +%E3 ) '#
''# #(' ' /$ )% 9,!2 ''# ' = '
)= ' 1)/$!,21#' =( )1= '(
" ) < ( )% E B #( <1 # B
=)# >B*=/$0 % ,!I0 ', : 1
' ,!2 ="
##(' ' ' ) /9,8:2%> '# ' ''# <
(#)=<( '# * ')=%E ?
)# ='= #<) ''1 >)$1''1 (
1 ) . ''$ '( ' ' ( # ' ''1 ''1
>)$ <' =)# #) >)$/$ %,IJ%
,9IA %, I,89I8,48I!,'%2%

3 (' )= '(>)$ 1 #(( # ''1 ''1
) ' . ( ))1* #'(#( '

&
/$ + ,2 # '( >)$
* ' ( >B /, %%2 1 * ' %>'#' *
# '< /$ , 42%&' = )('()=
( % # # ( < ( * ) ( 4
A * =# '=1' %0= <*( =#
' ) = - '= 1 # #( = ' 0%
01 1' # >) # <(# ' -=
>)$/$
' !, 92 '' '>)$ *
= #
/$ 7 ,482 = # - E= F '( )
' >)$ 1 <' ( ' ( # <( # '
( -= >)$ # % -= '

6

"

:

#

:

$

2
&4'&*)/F

6
3'&)(
)*"+ , #- . - / 01

='( ' ")# *)( = #1( =B % -# 1 F
# F ( ' ' ' ' ( #('( '( ( ( = '
>)$% &' #' ) '1% > '( ' #('(
) " (0.'# A -#B(% .* #(1#
#(' I1) # '# =)%G# '
1) '( E ' 1) F '( F '( #($) #'
% - $', KE
' 'L1#($1#'
)' 1 ( =%> '
#($1-=
= >)$ . (=1(I# ' 1)'(
=) = % - $' '( ()= =< (( '(1') ( /
,82 '(*('==)# >)$)=' $'$%

% ''#' $ $(#$#'(=#$
<(( # % + #( <1 # 1 ' #
'(1) (,>)$M -
#= A
) / + , %%2% )1 #( ( = ' >)$ '
)' (*()=()'# %> 1 )* ( '
(. 1 )1 '(' ( 1 = ( ' # 1. 1 '
#( (='##' '( ( =' '
'(=#' (=B( ( ' (=)#) ='(/$
+9,:2%>1 )*('#( 1A #'('() ( )
# =)# '( 1 = ' =)# '(# =)# )
=)# (#= =' ' ' =)# B (( ' = =
' '1 /* % 8, 2 ' =) 'B) ( =)<('() ( )
>)$' (#)##'(/$8,!2% + #'(
= ' ( #( # ( =) #($ # >)$ % E
' (' ' $ $( #$( # # # >)$
) <'' (%- #)#%E)# (# ''
<(( %

> '# = ' ) = '( )= $<( *( #
#' =F #'' #'#$1 #' )=F
=)1* #'( ''#<<' '#)
#' '='( )%> <<' (<) ## '% (
' )
' $(#((1 ('A #( #=(
' #( ='#% + < $( ' ( * * # '( )=
<=(' ' ''
& %

0

. -

$

-

-

"

$

--

-

.

- &'1 ')2*+

0
*'&)&&
#
,
/&'&3

-8--9 :
&

)*' * ' ' '=' =' # $(#
>)$% ' ' *

* +% A
>)$ ''# ) '= ' ' #$( A %
' '
#$( # '( >) 1 '
'= ( = # F J*
#(1") ")#1+ - #CB-(F ('
#(E( ' ' (=' ) (B )=#'

' =
#*' 0 +' '%> *'(()=K= 'L
# ' # ' % > ' 1 # ( )= '( /
#$2 = 'B# (=1 # ' ' ## >)$ # #'( (1
# ' ().' '(#/, 4 92%A )= ) #
>B *= F &) A F ' E1 * ' ' # A ,
< >B1') >B '(-=>)$1 ' A
F#' )#('") 1+ - #CB-( '( '
")# >)$% &' ) # ' + #( <1
#)=#$(#<$/$+, 2 )=* #'(<$*
' ( ='B# '( =(' #1 ' )(
'' %$ # #' )(=' =' # $(#
>)$ # *#($-D(% )#=( '='= ( *),G)'(
' ( '>)$#('(1N '( . (')(#(' '
' ) O ' N # '(O - ( ' >)$ = #($1 1 ' (
/ 9,:2%E'7# '( '>)$
'''( A / 9,2'* )=A %

+'( = ? F3 )1" F>)$
#' ' )( ' % + ' = ? F

)+ " 1 5 ' F * ( ' #', ( #
''1 ''1
# ' ( #) <' #'

< (% + '( ? F " 5 5 1 6 F
>)$ =' . '7 # #'(' 1 #( *=1)
< #)1 '(' (1= (' # 1.1'
#( ( = '% - " #( 'B = ( =
# #'( >)$ # %>)$ ' #)' (=)#(( '(%
>1)1 =# )F ( ) ' () 1
> #' F # A 6 > 1
'(#( # 1 # ' ) >)% E +
<1') # <( =)##) *('>)>
#-' ='#1# ( ' ()= > ='#1
B *N O'#'( 6>)$#= )I
'(MN#O A >) /D)%,42%"= + *)('(
''#) '= (#( B 1 #B()= (#
' ' A @/D)%9,2%

& *')
' *$) *()=(
' % ##) '( '))
( # #' )#)'( #=(=#$ =<('' )
# )F( # #' ) (*'()#' * (' ()

4 )*"+ , #- . - / 01

) #' ' )% ('= =<('' )#
)= ,

✓ , ./

-
3
✓ $
-

!

3
✓ 4

. /

35

.

-

3
✓ ,
/
/
!-3
✓ ./

"

3 4
-
3
,
-

3
✓

.

3
✓
.

3
✓ !

-

3
✓ , .
.

3
.

3
✓ ,
3!
3
✓ , 6

3 1 7

7

3
✓ ,

3

3

E''$ )# 1#( = (=< ,-) (#)
') ( =)
* +H E 'B) ) . ) ='' (
#$()#$7)#' )# ( # *=< ,

E#)' $ )='' ' '(7 ('
#' # '( >)$ 1 ') 1 # ( .( = ' =
#* '(#( ')#) #' *)(* #'( =))
# '( >B >)$ *) 1 '( * '(% E ' ' $ * '
) =)= '' '%

E ' $ )= '' ' '(3
CP&
>)$ # #( = B (=1( 1 '( ' '= # '
'(=' =' # $(# >)$)1)'=
) )=
% E ' ' $ * ' ) = )= ''
&'%

E ' ( ()=) <' * # ='# * # *=1 #' * =# (
#'#=#' %E ' ' $) ''B#'#='#1'
# *=1 ) ' # #$( # ' ()% >#( ') *)( >
Q=' 7( & '' '= <
* ' ( )=% & )
( # ' #'
#$ '1(.%- <#( (''##'()=
( #' =>) A 1*(('( '#( (*)
#('MN>)$O/,82%

H
!

3

-8--9 :
& 9

8 )*"+ , #- . - / 01

! !"!##

+

8

- 1 '# " )1)
'
$ $( = . ) * # * *)( (, ' $
'#1) .# %

3' $ ' ( # + ' 1
' * '$(= ## %3' $ 1 '# ' =#$
#==' /,21=='B # /9,48, 2 ' ='
( '() ' ) ' # # = ') * ( )
' # ') 7# %

D) ,," ' ' (

+
< A
'B) (* #
# # ' ( '() * +

#' *((
) =
##'(
=*'#%

)#1
#.%
()= >
='#1#

='#1B *

'#
'( 6>)$
#= )I
'(# A
>)

#' )#)

-8--9 :
&

B 1 #
' ( ')
#)

# )

=' =1

&

0

>'(
' =
# < >)$
=D)
'B) (* *,
A 1# '
>)$" ( 1
>) A @/, %%2

: )*"+ , #- . - / 01

%

'

*

3 9

"! $0

- 1=' # + ='## 1#$ ' ' ,F
? ' <1 # A # ( B >)$%
B = )$ + A 1 ' '#

= ) '# #B( # ' (
>)$#'(1' ' '(%

'# ')

<'( = * ) ( '#)
+ % <1 # ' ='( = #) # /$
' ' () 2%

- < 1 # A + * =' ' '

)=' *(1'D) %&' (
# 1'#) '# '+ # **= '1),

0

E='B # + *)(='(( '# ' %+) *
*) )=9,4 ,

$

-

-

-
-

8

/

-

"
9

./

" +
; 6 < "

,

-
-

" )-

-

-

-

-

/
!- "

"

./

:

./

-

)#

$

$ %&;'2)'<='+

>1+ ' '(* (D) '1( B A
) =) ( '( ) ' ( '( 3
)
/9,: %%2 #' ) F # ' 1 ' D) F
- & :
* +;8&4
& *%& /9,8 %%2%

-8--9 :
&

&' 1 ( *) # (=='B # ,

"
-

>
"

./

"
7

-

-

-

9
7

. -

"

>
&;'()=<=?+

E ,9 + <1 # ' ' = 8, 8 # '
'(% E )< 7 ' #' ' ' ) $( 1
')# $( ' ' ' = )( '( B >) A
'#(#B(' #'(1' ' '(' ''
' ' /$ ,2% & * + *1 ' ' # '
>)$ ' # # = * ) A % 0=
#)1 = ) )( A * ' 1 ' ( = )
')(#* #'(>)$
= )/$D)%!,!2%
3
)( #A ' >)= )( (= ' -=
%

'## ) *) # ) ' ''1=$=
' # + %
' ' $ $( # * # '( ) == +
#$( B A < $ ' /$ ,:,82 #( ' =1
'B )(' ' ' ( # ',?(=) *
#= >)$ ( '# ' .*( *=(#('(
>)$, ' *# ( .<(B' '(/ ,2#' =
' # ' ) $( ( 7#' ') )# **('' ' %E)
) #' #)# >) A 1 '##' 1 *7 =
< $ #) + ( )) '( ' ) ( *(( (
'1#' #' ('B) ( # ''* ( ( #'%
) ) '# ( = '( = ' ( '( '( '
=# ' = ' -=>)$1 '1(1' (
=' $ "#A $' ' A ##()=%

! )*"+ , #- . - / 01

7+

1
&

) 1 8

% /,9I9, 42%

&*) '# F # '( + ( = = ' /$ ,92 '= 1 =
='B # /$ 9,4 1 8, 4 2 F )( = ) . '= 1
' '%0 . * '''#' )+ # 1
'# ' ' *) = ' ( ' ' =
'# ## % > = < ) . # /$ ,82 +
$( (#'$=' $ ',

6

>)$)
# A
#
'('' ( (= () %

>)$
'( E . '
=B)
= B 6(
=) ) '(
(#) '
='
=(')

1' '
# >)$
( )= *=1*' ( %

-(' ' (((
' (( B' '
#=( (

) <(
' (=)<(<(()
(
=).'
#'
#' )
=)#(
11%

-8--9 :
&

N&#O

3
* '(
) ) = (
' ('
#
' #' )
)* =)#' #=( ')%

= 1Q'1 <
1'=( 1'=( %

& *
=')(#1#)
)( (( ' B (
'D)
/,:9 %%2%

)
( < ' D) # ' + #(
$$=) ## /$9, 42%6 #'(='1 #)< '(
( (( #' ) *=1# /$8,82%
>' '##' 1 ( (1'' 1 (# '()#'
( =)<(<($ (%> #< <'('< ' D) = #
1 = < <% 6 ' # ' + = )(
=)#%+ ''1* # ' 1 ' # =' '(1'
( #'(#'(# + =' '( (' ' $<'*
/$ 7)# ,:2 1 * (1 $ '( ) = ' #
## $(%

E)# + ( #=%E ($)(#' #
= ,: ) '( #B( '#( = B ##(( #
'( 1 ' '( ' ' ( * ') ( ' ( ( < ')
#' < '('( #)H * #'(+ ( #
# # '$ ' *%
' ' 7#'( ' #
) ' # * *' ' 1 ' 7#'( =<( '
' , 8,
18,41# .' ' ' ,,:%+<)
#< <# $ ' #''1')
( ( = ?'B 1
()= ='' ( '( ) ?'B
()= = #)

()= # ' ( )#( )% -=1
#B( # * # ( ') # ( # ) ?'B
()=%6 ))1(' ) '(>)$#

( * )=%
)( ' '( =( # >)$ *(( #'#,
#'(='= ' '#B( #' (>)$ '( (1#(
= #B( =11 1 # * #B( # ' (

"
"

2<$
%3'3&+

5

<

"
<$
%('&+

5

<

2

<$
%('&F+

)*"+ , #- . - / 01

>)$% -(' A *=1
#' ' ' = ( # ( '(#(
#B( /!,42%

> #' ' # #) # '( ) #'(
<( ' ' = <( # + (1 ' *' '= # <
)% " ( = ( ' ( ) # ( * ( '' )
#' # ) # % > ') * < ( ''#() * # '( ' '
) = 'B 1 # # )
B
>)$ B A = *) ' ) ) '( 1 B
) ( )1=' '( " )%

> *' # /,:9I9,48, 2#)'
'(+ ( = '* (D) 1#('))( 1= 1
'=(. '( ( . # )( 1# ' ' ')
1 = ' , (1* '() ) = (
' ('#' #' ) )* =)#'
#=( ')% = 1 Q' 1 < 1 ' =( 1 ' =( %
& *=')(#1#) )( (( ' B ('
D) /,92%

+ * # A ' .
# )#' ) (*
.*(<#)( *(>B*=/9,82%- ' + ))
( ==)# ='=)#) ' * =' % # )
1 ( #)#. #=( = ' '( ( '( B '
A * ' ($ '(#) /$9, ! 2% (')
=)#' ) ( / 2F (+ %D) ' # )#
1= ( 1# ' ) ' # B A %E'
(#1#* F #+ #F= ) ==' '( =
# <( # 1 ' * '1( 1 * = = (( *(
# /9,42% 0 ) ) # ' )1 + *=1
# )#) . A ''('#'=)#
B < $( = ' ' ) ' + D) ' #
# = % - ' + # 1 )# * (
D) % E #) = ( ' 1 <' # ' '
(= () %E = (#) '(=' =('
= >)$'=&' (' $$$( D) ' (# (
'1#' 1#' )%

+# '+ 1 ' '(' ('$ '
*(' # ( # < ( $ =)#( '
A = '1'B '( =#' ' 1
# =)#%

? ==)#('A '1&' =(() ( #')' '* ' 1
()))>)$#' ' = ' 1)#)* #
= ('( ' '= A 'B # # % > ( *

-8--9 :
&

)#' =' A #)( ('=($) (=) ( ()1 (
() # ' ' ) ' = # ) ' # 1
# <( ) % E )( ( =) = ' A
A = ' ( F ' #) ( )() ' A
# <( % -B 1 ' '= #) * ' '= ) = '( <*('
) # < ( () # >) '1 ( ' ( '( '1
%
D' 1 # 1 ) )'=#)* 'E $(#
>)$%

=<()'=') *=1# 1' =D) 1' =
< ' 'F+ ' 1&' #0 &'1 &)# C<
'B &# & < ' "* 1 "* + D* & '
6A) + < A) 6 1 3)# 1 F *
(' 1 + H +$ ' ' *
(1' 1)(* '' ' #' ') #( ( '
( * ( ( ' # = ' + < 1# ( .(,
& *=')(#1#) )( (( ' B ('
D) /,92%

4 )*"+ , #- . - / 01

6
8
4 )

)

<
* +
&<

* + "!"=-"#$0

&)($'(+ #) # #' (#' ' () B 1 ),
( '(#) A ' ' )% '
* ' (# #)'() .# )'#' +
((. ().' '(= # *'(=A ' (
) ' A %>#(') *)(= 1+ =' #
' ' #' 1 ( '(= ' '
= (1 B >)$ /,2 B A /,82% +
#$(' < A /,2' ' * 'B) (* # /,2
1' * # # ' ( '() * +/, %%2%0
)1 B A F *)(+ ' *=1 '#
FI *'( * + # )= *'( ' ', ==
# Q'I ' = '#( #B( # ' (
>)$#'(1' ' '(/,8 %%2%

+# ' + '( $ BA ='(1
' =' ## 7#( (#)> ) '
* = 1 #' # >)$1 *) B A
=##( BA F=<1 # &' %>
# ( # ' ' ( = '# ?'B " )% E
'* R BSB 1 )$ # ' = # <
) * # >)$ # )= ='B # $ #
)#('6 ' ' *$= ( #%

> ' ( #( =( + 1* #'(# >)$
# )= * = ) # ' ' ( * # # 0 + 1 #
'
1# = # ' ()=( *) #' < >)=
%E# # >)$#)= *'( ' '$
) == # ' ' 1#=)#('/$7%
,:2%

3 * ' = '#?'B" )1 **' $ #0
>)$' '(#(' ) = < =)7# '(+ = 1
='(#) # %) #(#'$ * #'( #)
A ) B >)$ + ' *'( B #
( #', 1 4 % D((' B ( ' = '#
?'B" ) ' ' ( BF *)(+ F * *(((

-8--9 :
& 9

>)$ ) = # #' ( = * '# /, 2% <'
B E 16>)$, #1#6(/,2 '('
##
9F( ' ()= > =
'#1#/,2F#'$= *'( &'6 > -(
>)$E*(( = )1#
()=> ' # (#
9 ( # = ) F = ' #1 B *
'#'( 6>)$#= )/,42%

+ *) ='#* #'( B #' * ) '(=1
((' =?'B" )#'( * *(((>)$) =
##'(=*'#/, 2%

&)# ##('(' ( '#)= ((''B )
BA %+# )# * '#= #?'B" )#
)( ' ?'B" )#' + '= %+ (
# = ( ) # '( = 'B ) ( # ' =)#
A % + = 1 *)( = D) !,4 '( A *=1
=
=)# ' '(= =')<' %+ * '#
= # ?'B " ) = # ' ) $( ) ' '
=''= ( *'() # ) 'B ) ( # ' A )# #
' %

E + ) 9, # ) * ' ') # )/ 3
#'$=* #'(# # >)$ # #' =)#)%
=)# ) * #'( ' ''(>)%+'
* )1# # ' ) (*#'(>)< (
* * '# ' # = ) ' #) 3 %
E ( #' )($'(>)$G '#'(=
'#1
'##(=)/1=9% '()/19* '
# ' ' *) $() ?'B" )%

)/ #$( ' ( ')#(( D< # ( )
# ' < ( ) = ' >
= '( ) = #(' /$
D) 9, 2% - >
=) ' ) < >)$ (
( ')##)%"=>
)1#) ( ')#((*) () ==

&
5
&*'&4)&F

> "
#
,)

I
#
,)

,
I
>

,)

I
#

'
A

.
I

,B
I

1

,
I
A;

,9B$
%>
C8'C)&&+

8 )*"+ , #- . - / 01

=)# B/$Q%,92 #=))#'
=)# ' #) # #' # ' >)$ * ' & )
#='( * )#()=*<'= = ()= /$Q% ,
1 ,:2%

> '= ) ($ 1 ' 3 < ' ( = ' ( # )(
) ' >)$ ' < ' # 9 3 ='B
7% &< ='#= ' ) 8 =) = * '(
>)$=*((1 (%

- # ( ' ()== ()/%E)/( ) '(>)
' ' $( = ' ( ')#(( ) ='B ()=
()= ' '
1 - E= '
'') ' ' = ' # $( # >)$ # $ '(
'('(
%- 9# * '( *) -E=1'
#' '()/0

-' ) ) ' ' ' #$( #
)< # '( )/% +) ) '' '# #) ( #$'
' # )/ <1 ( ')#( ## >)$ D<
# ( ( ')#( ' * # <( = < $ .* ) # ' % =
) # ' * # 1 # >)$ # )= *'( '
'$ == ' ## >)$ # ' ) ' #
'( # 1 = # 1 1 ' 1 ( * ##
>)$1=)#('#%3 (## . >)
%
#$( ) '' /7% ! 42 1 '') ' '
( 1 ()= = ()= # ' >) ='B ' ## ( ,
&') '( ' 01 '(#($()=0F $ >)
= ' = ()= F * 0 ## '('
#()= 0/7%,92#'$= ** #'( '
>)
' ' 1#( (
()=%& )''/7% 9
4!2 <1 # ' 1 - E= = >)$ 1 %
()= >)$ 1 * ='B # # = < $ '
>)$ ' ## ( '
/$ 7% ,482 # ( # = < $
#) ## '*) =') /$ 7%, 1 4, :2% 6 # '(
()= * ='B #'' =1'< =7 4 >)='# (

< '( 0 # - E= < ='#= ' ' # 9 )/
1'(' '#$(-E=# 1>)$

1#

#

"

#
"

6
"

#

$
%H
3'&8+

#

.
#

$
%H
&/'3+

"

,9$
%H
//'&-+

@
&C'F)('
6"

#

)

#
)

,
6

"

,
#

"

,
"

,

,.
E
"

"

"
#

$
%+

@
&/'3-'
D
"

)

.

#

#
$

-8--9 :
&

*(= * '
()=%-E=# *''
B #) #' >)$ (
()=#' (*##
( # < $( '('(
1 * #( ( ' >)$%
D ' >)$ ' < $ ( # #B( # ' ( >)$ #
'( 1 ' < ( '( = ) #( '( # ' ( # (
' %&' 'F1' ' '(/,2F<
(=# '=' '('
/$ 'B) ) 2%

&')'( )#'$ )# # ( '()/19='') ' '(
>) #=< ' =>
13 1 ' ('(
).'H

>#( ') ) ) = >
( ) = ((' < # '
#(' #)/$Q%2'=1#' ( ')#((/$,9#')1
' #% 9!2% ' 3 F' ='#' (<( /$' #%!2
1 ' '( ' $ ' = ' # 9 F *( $()=
# ' ( ')#( D< #=< $ .*)# ' 1
' # ' = ) # ' * # # 1 1% "
- /$ ' #% 42 1 ' ' /$ ' #% 9 92 # ' #(
($( # ' )# # B # ($( % E'#= '
' # 8 ' 3 *' $ ( # '( # ' '
)(( <($' 1'( >)$ #) '(
=P 6((%( <( 1# <''
0 (# ) '(H

#$ '' )# )= )
'( B
A # ' + #$( = # ) ( # # ) '(
>) ' ' $( ' ' '( #
/D)% ,:,82 ' # # ) ? />
3 2
' #' ( # / ,9,2' #$='(* 0

>#('))= 'B) ) ( ')#( ##$ (D) , :,
F' '#* #B(#' >)$(*((
/, 9, 2
'1 '
/8,, 42 1 '1 ' >B *= /, 9:,2 F
) ( # ' )/% E ' ' $ ' # ,:, ! ' # ' D<
# (= (=) (('Q %( 4 ' (* ')
'' # H&' (=< 7))# ( '
( = (1 * ' B% # * '
B )# ( 1) ' # 7 '
'') ' ( B A %

> <' ' ' # /2 = ' * # $( ' $ $( = )
#'*' # # )% E ' ' $ ' ' *) = ' # :
' < = ' # , #( ' + ='B # $ # %
&' = ) '( B A #$ ( = ' # ,::,
' #' #'''* #'##'#

: )*"+ , #- . - / 01

'(%> 1 (* HC= (# '+ ) <'==' #!
' ) = )( ' = >) A H G '( ' #
' # $( ' = #1 # ' ' ( = )$ ' # $
(' =# '=#)=# '#' '$=A 1
* * =)( ' )*1 * ( /$, 42H

+$ # ' #() = ') * ( '( D) ' #
( <' ' ' 1 ' # ( B A %
+ ' + B # ' ) = 'B) ) < $( ' # (
* #'( $ ' #<' (' # B *
)' 1#)' #' %

E ''$ #$ ' ' ' #'() ) '( + =1 ) $(
B # # ) ' % + '( # /,:,82
#$(=)#

# '(>) ='(>
)/
9 1 3 # # ''( # / ,9,2 ' # ( 1
' $ '( * % & ' # ' .*( *=( 1 #('(
>)$/$D)% ,2= )(
<#>)$' () ''
1 ' ( # ( # # # ' # =1% 3 = '
* # * (=. ' #'%

() $(<)'#(## B1# =' )/
#' =) (* ')'= #'$( '1'
%C
#<)) . ''1 ) = ' %
3+ * ''= *) )# = ' (#(#' < ( ))
= ' )) 1 # ' ) $ ) #(% &*) F
**('' <*)(=<(F ( '=7,D) ,
I8,4
1!,4%

E)) ))
' '( )=7 ! 4%
' < (
(() 1 #' + B ' '') ' '
>)$%&)# ' ( *)()'(
< ) $(#'>)$
##(' 1' ()==
()=/$7%,482%

G
7
"#

&(&)&(3

"
"

2<$
%3'3&+

5

<

2

<$
%('&F+

5

#
2

$
%&4'F+

-8--9 :
&

E< + , F + '( *()
H F # '( #
*) , ! = ' < $( * # '( #B( (
>)$ & 9 ' ' ) ) '=1 # ' (
#'>)$F'(' )#('(1 =)# >)$1
) * ' #B( = >)$ # * #
/$ , 1
, !2F'#' = A %> * # 1 * ( ')#( 1'
#H D( ')#( D< # ( /$ 7% 2 * # B #
'(#
#'(
')(' * (%E)/
/$7%
! 42 =) ( ')#((#'(%> ' *

*(''
(*' (%>#( # >)$=7,48

) (*' =' ( )$ '>)$%

&== ' # )/+ < $(')((* #'(#'(
*()
I )#( =()
/,2% 7#' '
*) **('(=' #8' ##' + =''=< ) (
' ' # ' # = ,% ( #('() ) ' ( =) '( B H /8,2
= <(+ #=(1 '(' # == '1)%D( #
( #)#1( ,'')@' ))* (#(' ') () ()=
#(' H/8, 2%

+'= ' #< 1 # )/1 #)
*) '( '
7=' # '

D) , 9, ' 9 7 ! 4 = ' # ' 9
D) 8,, 4% & '
F # + F '( ( = '
-=>)$ < #'1%>#(') *) ) =$
A ='' ) '( >BA /$:,2 =1'(($
/$:,42%> #'' ==A ' = *=
A = )( ( #( =) * #()=1 ' #( =)
>B/:,2%

+ '(
# * * ( ' + #) B 1 # (
'( /,9 %%2 /8, 8 %%2
)% ' # #
%

-1 <
' '= )( * <
H

+'$ ' $ * <
1 * < (#= #(' F
-('#(' ) (#= # (#'( = #
' #B
/8,42 F * ' ( ') '( ' < # # #(' #
(%31'(# #('
/-%9,982#) *) '( *
<
= )( * < '$
' ')#'= )( *1 <#
#(' = (#= #(' (#=#' = (1
(#(' #

)

2 $
%
-'C+

5
"

"

$
%-'&F+

! )*"+ , #- . - / 01

(') #'(# #('
/-%9,982%&* <

' <B = )( *1 < '$
# * #(' #
A 1#=)<(' #B(
' <((#B '(#
'(% E '# = ' ) ) )( #(' *= # '( #
A #(' =1## (#= # ) 1# # ) %

&' ( ') # ) <=' )/%&''=
'('
) <
'( < '$ ' % + 1 <
'$
< ( ( - E= 1 ( '( .* #(1
# #(' (% + ' ' F ( #$ -
E=F#(' * ## ) .*(' ) ='1
# = ' # - E=% ) * F # )(
#(' '(# ' .* #(1F1 <
<
'$ ' % ( ' = = ) ' .* 7 ( .*(
& '( # #(' ' * - E= 1
)( # '' %&' 1' *) 1=" )%

0

@
.
"
A

.

$-

,

&'
"')2'B+

D$ #(' * ' # ( ' ' # ' )( F
#)( %

>' * <
= )(&4
9
' ' < .
+ =D) 8,1) * ' (1=# *) )( *)
D) 8,4,1F= <(F'( '(( <' ' ( ' =
< ' ' ' * '( < #(' ' ' ) *'(
< ' ' ' #B(H/8,82% #('='B' F
6'( # #(' ) I *(( # ( >)$
''(= A >) F=)'( (' )= A
#'( *()
I)#(=()
%E'#1
'1 ' >)$ '= # ' >)$%
01 ' * #) (= A (* ')#( 1*)$1
/$ +,42%> ' ' $ $( =)( =' #($)#'
>)$ '(=)( =' *) '(' ' =)##*
/%42%

! "#
& *) ( '1 '
) = D) !,4% &'
'7 < $(* #'(+ <1 #

@9 %A

-8--9 :
&

( =' '( )< ' % C)< #$ ( = )
?'B
()=%

A

.
"

-

-
)

/

/

-
/

,

-

.

/
&;'B)'<+

A *=1
= '( *=1?'B
()= '#
)
=
()= #) >)$ ='( # )
/$%,42%>'=7D) !,4)
= )(

@9 0

$ 7-

7 .

-
--

-
- -

,

" ) #"

-
"

"
. @ . -

.

1 . C

C
C

.
-
"

)
.
C

@
-

-
C :

-

-

)D, >E,

C

1

.

C

- .
%
1
-
)#5 .%

/
@

/

&
F)?'G+

+* '(() )
* 1
) ='% < $ =' ?'B
()= '
()= *
0 E 1E( A #' *(( =' #(' 1
* #(1 #B( 1'( * ( 1#' *
#' 1 *= * * = .< 0 +T E)#( = ")#
- ' /$ > % , 42% - 1 $((' ?'B
()= ' ') =
* #'( ' 1 ' #' #
* $ '= = - - ' '( 0 + (=1 1 # J*(
(=1( ?'B
()= # * ' ' ' % " ' $
# ' #(1 >) A % > ' A *=1

#' ''= (# ('(#( #B( /D)%!,42%

E''$ )# *) '(1+ <1 # *=1
=A
*)( = ' * * # '( ' >)$ * < # '

A0

0
#

0

;

)

"

)

)

"

)

"

B
A5

)

0

'

2
,

.
#

,
;

"

'
5#

9$
5
"
,

#

.

#
),

B$
%0
3&'3&)3F+

)*"+ , #- . - / 01

' * ' #B( # ' = A % >)#( #
?'B 1
()= '*)( '( B A
) (## ) 'B ) (#' ( )=''''( 0 %
!

"

&) ($ '( + ' *'( B # ' ##(1 # ( #', #
((' 'B ) 1 # <' , + M N * O # # ' (
'( B >)$#' *(( ) = ##'(=
* '#% ) . % ( ' ()= > = ' #1
# ='#1B *'#'( 6>)$#
= )I '(# A >) /,4 %%2%E)#'(('
B ==?'B" )<' B * +
A ,-' '#F # >) F#'( ''(
= ''( ')

6 / 9, %%2%
&' ()( #A ='#' *) " (Q ,9,?(.)(1
#=1*)= ()= 1 ()= %&' = $<' #1
= $< '('=% -*) ' *) >)$ # #<)
) ( ' ' * #'#'+ (,
&' N()= *)O= $<' #/Q%,92F $ >)$G #
= $'Q( % #'(0>)$*((' 1
*((#B ( * ' '= =) ) >)$')
' 1 ) ='#=< $ ' #7 =#
>)$' * '#(# *=1)%-(>)
=)/1=9#='7 ' *=# ) #
' A )#% E
+ * ' *) 7 =
' (#(,

,

0

,

$
-

-

- -

-
.

1

.

-

.

-

9

!

& &,=)*'?+

5
# "

"

"

#

"

)
# "

"
#

,

#

#

#

"
#

2)

"
#
0)

"
#
1

$
%&
>
&'&-)/&
+

&
>
&'&-)/&
#

&4'&)8

&
>
&'/4

-8--9 :
&

) ' ' 1 = )' =
?'B " ) <1 # ) *) = - < (
=)# '( #*( 'B ) # $ *(
) ' >)$% & * <' B ##( + F 6
>)$ ( ' ()= > = ' #1 # /D)% ,2 F '*)(
((''B ) ' B%

&)($ ) '( '###( B ' ) (*

%>' B *() #) <('1
'B) * * (='*) '
>)$%&' ('B)
(= ' >)$( )=# #' ( # / ,9,2%

" ( = ''$ ' /,2 + *)( '( B # '
##(1 # >)$ # )= *'( ' 'M
'= '#(#B(#' (>)$ 1'
#(') ' ,K-#B( (#'(L/8 %%2%

>' '#'(+ F ' $(1 '# ')

F ( '( ) #B( ' # '( 1 ' '
'( '( ' >)$% + =' '( (1 ( '#
##( ' =($ ( B A ' *'( )=
>)$= A *() #) '1# )=#
(= ' -=>)$#' #$ >B*==
'' ' '= #B( # ' >)$ # '(
' '( '( )( ) ( #(' # ' # #('
# ( * *=( 1 # >B *= ( # ( # B =
%

- (#) ' ''#1 (# #'( )# ' "'%
)
' ( ' ' * 1 #( 1 )
>)$" (# * ' (>B #
1

/ + , %%2% * ' ( >B *=

% >
'( ' *='('(
$(

%3#) *'>B*= ( '() (=

C'&)&4

-'*

4 )*"+ , #- . - / 01

'#1#(' #B( 1.' '( ('( ()#'(
' B ' ('(#(()= )%

0 . )
B A % > '
) * ' #B( = >)$ # * #
F # '(
#
'1 #( #(' F>)$*(#B('
#'(1' ' '(*((= (' #'( ( *()

'(< ( (= ' >)$%0 )#('))
B # ' ##(1 + <1 # # =)#

' *( ') # * # '( >)$ ) #' #(' #
= 1 6 ( = * )(( ' #(' #' #'
( *
=)#( = ' () #( =) * #()=1 ' #( =)
>B/:,42%+# + 'B )( ' '%+' '
' (*# <' (< (** ) (# B A
# ' + * $( # # ) # ' ) = ' '' '( 0
=' 1' # (' )/%

&) < #=( = #$ # '# ' $ 1 ) . )
% &)
($ . = # ) '( ' #' = = '
# %'# ' ) .' '
% > # 1 '# ## F ' # ) A
' ' 'D) F'# ' = 1 *='=
( . '( '# ## % E'' *' # ) 'B
) ( # ' ) ( B A = )

< ( '). = '* #' ' '%

' '( ) ( *) ( '(% *() = (
# ( F #( ') #) = 'B) ) . F = ( '
' (=' #)(=( '( )%

E (1 *) = ' + ( ' # $( * # '(
' '# < ( #'' )#' 1
*) '#,
% + ' ' ( * ) ( ) == +
< ( * )$ ' ( = B A =

0
&('-)&&'
=

J, $

K

#

#
1
E

#
'

, .

#
'

,

#

,
"

.

#
1'

1$

F'&F)&('
6

,
>

:

0
7

:

5
)

,
>

)

.

#

#

1"

$

?
3'/4

-8--9 :
& 9

= >)$ ( (=>) A %"') ' ' = * '=
#) # ' /,:,82% > ( ' ' * * ) ( =
B A + =1 '( # ' 'B) '
/ ,9,2%

& *=<''/,21'' /9,48, 2+ $(
' ( <' 7% +) /,:,82 *(1 ( = ' (
B A =' < ( '$1#' < ( * )$
' / ,9,2 #'$ $( * # '( ' ' ' ( =
' # ' .*( *=( 1 #('( >)$ # ' ( 1
'==A (' (G$ '(E)#(( %

+ #'( *) ' '( ' ) ' % -# ' /,:
9,2 * ' '/,21='B/9,48, 2%>#(')
# = 'B) ) *' ' ' '(F'
'# 1='B F =)# =(%&) ( ) # '
'# '(%- 1= ' # + ='## *(1 =
* # ''(7) < (# B
A /,:,82#(' =1(' #' (=(
/ ,9,2%

(#) ' # ## ) *) '# + ,# A F
# + F ) #) B 1 # ' ( ') # )

# ) = ' = 1 ' 'B) ( *
A /D),98 %%2%> '( # = A = )=
' '( '( /,:,82 = )( '(
' '
<1 + *'( ' ' #' ( '(% E ' $ ' = )
'# *) ='(#) # F' ( ')#)
' '# )/,92F < (#() *1

# ' ( ' '(=' *1 ' ' < (
'( ' ( = A % E ' ' $ < ( ')#() =<(
' ' ) # ' ) * 1#( = * )

(= =<('1=<(# '' =# =
$ ' $ ' = A % & ' ' = )( '
# ' .*( *=( #('( >)$% " 7 / ,
9,2 '#( 7#' ' #' 1 ) ''
=)#< #' =)#/ , 2 # #' <
( ') # ' .*( / ,:2 # '' < * ')/ ,
82 # #( *' $( = . ' ) * 'B) / ,,42 #
''# ' )( "#A /4, 21='B ' ( '#
) . A /9,2%

E'( ='#)#' ) (# ') ) ( <)'.(
* #'( '#7# >B*='# ' ' # '=
* )
/,9 %%2
/$ 8, 8 %%2% &) *(' ' ' # ' ') ( '()

8 )*"+ , #- . - / 01

< (#'= ( .)
F# #' (F
' ' $(' '(' %

>#(') )($# '' .( (=)#()' ='=
') %+)1 # #$' #)' *' '(
9,48, ='B '(%' ,:, ! '< ' <
( *) )= < = ' = )( ( =) ) = (1 )=
>)$%E ' , 9, + #') =))=* ( (
)=>)$%E ' 8,, 4+ *1)= ' ##' =
' '
< ' < #' (%
' , 9:,<1 #1 ( ()==)=1 <'
=)#' ' ,, < $(#' ' 7#) ''=
')#=( ' #()= ('*'(1')%+ '( ='B'
7 ,8% E ' ,9, #$( ( # # '
1 #(>)$ =) '(' %


#$##%

D #'= *) ' '( # = #) 1 # #$' +
#$(# ' <1 # >) A #'$=* #'( #
$ $( ' ' ' ) = ' = 1 '
D) % " ( + #'$ $( '( ) =)# ' #
##( B F B # ' >)$ *(( ) =
##'(=*'#1#' A =# # 1' %
*

+

"
,

#$#&'$()

E ,:, ! + '

4
& ' '
##(' % )# * #'(=') ' 1'#
< (*))=* ( ()=>)$,0= >)$
'# ' =)# '( ' >)$ 1 =)# '(
)' =(1 (= /,:2%+'$ '
* # < )# ( #' '% E #' ( ')#((
>)$ < (#( '()' %' <>)$
( $ #<) ' ' % >#
< =)#(' (% &') =)
) ( )= >)$ = $ .'( < (
=*(1()= >)$#' )=
(#))* 1'(*
)=1%

' ='B' < * #'() * '#B(=
MN >)$O # * #
/, !2 ( = ' ' =< , ') )
=) ')=H

-8--9 :
&



+

'$(#-$(#


,
- #, 9, < ' #

##B( #
' (>)$#'(*((* #
%> ='(=).' ' '
+ #=< )# (,>'#'( *()
H'')
F( #%>)#(=()
/,2%&' (=< '( #
* # =#)# 1$<(= ' 8,, 4%+)
' # 9 =#$ >)$#' ' (#)
) 1 ) >)$= A #<) #(' 1
) ' = 9, %+' = A ) =
B ' B '#( #(' = ) ' =) #('
' B =) 1 ) ) /9, !2% > ') *) * ' *
7# # + % '$ '( '1 '( ##(
#B( * ' ' >)$ ' #) ' = ' $( ( ( '(
= #) ( '('
' B * ' ' '= ( ( (
'#1 ($=) ) #(' %

.$#%$(/
 0

"

+ < * # '( # )/ ()= 1 = ' $ )=
) # ' # 8,, 4 + )( # #B( # '
>)$ #' = =0+ ' F # 'B )
##=( F= #
'( '('%& ' '
# 1 # ' #=( < ( = '( 1 #
) #=(=- % ('= <(+ ,3 ( .1= ' (
B (#('())' ( =) '(B H'')@/8, 2F( #
%&# #'(#) (=)#('>) A ) '(#
< (#= #(' ' ( () # >)$, -(' +U-&"C
)
(#= # (F #+ F#'( = #
' #B /8,42%
> 1 ' ( * $( 7#$( = 'B # ' + < (
( # '=< ,-) $( 'H(#('()#'() =)
#
' #B H'')F( #%1'( '(( <' ' (
' = < ' ' ' * '( < #(' ' '
) * '( < ' ' ' #B(H /8,982% +
7 ' #$( '
7 ! 4FD) 8,, 4F
)(' ''$#' )( '=#(' )'#(' $
# ,3')@-)( $<( ' #) H/, 42%
0

2"

%$(-&$'1


D( # ' (=< # (, 4F3')@-)(

$<( ' # ) H F #$ ') = ' ' #$(
- E= 7 94! = D) , 9:,% D( # ,

% E
) )/ * # , F 0) * >)$ # '(
( #
1 # -E=% =))

: )*"+ , #- . - / 01

( # )((, 0() * >)$ # A
>) @ /D)% , 92% $<( ( '('(
= #
- E= ' = ( ) )< 'B ) ( ' E 1 "#
A '(=# ) ( ' ')< #$ % *)( '
( *,

0

@
.
"
A

.

.

$ -

,

,

8 C

"
,
/
-

@

.

:

$

,

)#$ %

,
.

@

,

" 1

/
1 / ,

&'
"')2=)?+

( #('() ) ' ( =) '( B H /D)% 8,2 F =< + =
% (#('()#'() =) #
MH/8,92%- '
#) # '( ) #((1 ' >)$ 'B '( * $
'('(
HF= <( %D( # '(',
6 '( >)$@ - $', KE ' 'L 1 #($1 #'

)' 1 ( = / ,42% ' ) )# ( # #($
#' >)$ ' '= ) #('( ( ) -
- ' E= '( J* #(1#+(' 1 E
)1
0 +- '%) '()( )#(' '( '( ' )
)( =) # = A 1 ) ' ) #((1 '
>)$1' %

>' #
'( #' >)$ ()= = ' 1 #
'' ) # =' *1 )'>)$%
> ## ( >)$ ) ( ) ?'B
()= F ")# .* ') ( ) # '( 1 (<( 'B
) F' A >B*=-=1 ' )#

()=' =' # $(# >)$ ##( *
&' =B %

&0
&'(

-8--9 :
&

+ 7 ' ' # # -E=7 94!
='#'=, 91 )(=:,%E?'B
()= >) '<=
# -E=## ' ()$' ).'$ '('(
# (# ' ( ##=).''( *
>)$% > * # ' ( #$( >)$ # )=
#(' $'$% ( ' # '' =-%'
D) , 9:,' ' # '-7 94!19 =
'') #>B*= '(#E 1>)$'<==).'##
(% G =
()= ' ' = # ## >)$
(= (1#$ >BA =,- >BA
/:,2 F *)( + % > #( ') #$ >)$ # -
E= ()= ' = ## >)$ #' . =
<' P( +) = ' = ' ' ( # ' ''1
''1 >)$ 1 #$ >B >)$ = ).' ##
(
()=1'
=#'' ) $(
#( ' = B '( ' ( # ' ''1 ''1
>)$% + * ) ( '(
) 1
' B # ' ##( # >)$ # )=
*'( ' ' ') # '( = '#( #B( # ' (
>)$#'(N'' '(O1' '(#(')
' ,K-#B( (#'(L/, %%2%

+ ) 'B ) ( .( (=)1 ( '#()') = ' (
' ' <1 #>B*=/, 9:,2%E (= ' (
' '( =) # # # ' # ' ) # ) )

0+) ' 7 = # ) ,

/
! ,

/

-
/

A

!
-

-

:

/

/ @

/

/

@

/

-

3

-

3

/
A
!

-

3
,

3

/

>
,

3

> 6

>
,

.

39
.
-

3

) #

8

@

%
8

,

E
@
)

5
E
#

"

"

2

5
E

@
33'&8)&('
,
)
'
A

"

5

#

#

<
D

#

"

#

"
<B$

4! )*"+ , #- . - / 01

.

- -
.

"
&;F)=FG*+

& *' *#* <= '' '< #$ >)
1 #( ) 1 ' (# #P 6((%>
= *(1 # )'B ) #( (<( /$)%
!2 ) ($( /$ )% 2 ) ' $ -
/$)%42' =# =# = ''
)(( ='#'(3 # ($' %
3

"
4

1$###$'.

,
,

+
>#(') (<( ) /$)%!2 ) -

/$ )% 82 1 '( :, : = ) $(
Q # 0 ,,8%F3 'B )' #
>)$H=<()#(' )'7D) :, :%&'' *
( * ()( H * 1=) '(>)$'
# =< ' = =)# #
H -) # '
) . (* . (*#( '(( )( H>' $
>)$ = ) ='= B ) 'B ' ( ( 1
'B ' ( ( #=( = $ ($ /,:2H > ' #'( '
> ,0 ( #* '(=' (= =#.'(1=
#( ( #(% ( =' 'B ' ( ( 1 # ( )
=<(/%!2H

>#( ') ) ($ = # ) B A )

' ( # # ) ' ' ' .( ( =) '(
(' # * '# ( B *')
' 3 * ' # ( ' 1 ## ' *
( ')#( D< # (#B >)$% (' #+ ''
* =)( =) '= A ,

"

-

-

- -

.

-
-

-

)
#;
-
-

% ) -

) 9 .-
> ,

-

5

)
-

-

@

-

:
/

)

-

@

A

-

-

-

-

-

-

3&;'')'?=<+

-8--9 :
& 4

B ' ='#' '# )=>)$-=)# '(
' >)$1=)# '( )' =(<1 (
= 1 ' < $( * # '( .' >)$ #( '
( 1 '( >)$ ( #( *'( #( * # B
A % E ' 1 )# ' B ' )( ' ) D)
, 4/$' ) 2 B A %

C )#' ' #=7' *1 B
A 7 *=1' #,

.

> ,

>
:
#
.
3!

--

3
,
"

3%

-

>
&;'')GGG(+

3 *7' *=1)# '( B#'
+ *(1 = ' (%

#(#-$#'
 0

,

"
,
>7 ' ' ='B ' '( # ' ( 1
*=1 # ' ' B ' <1 # '( 1 1
#
B A %

&) ) . * # '( + #) A B 1 # ( '(
'( '
) ' ' = )( '( B
##((+ ')#( '( (() #) #$'' #1
' #' ( ,9,% > * # < ' '= ) # '
.*( *=( 1 #('( >)$ # "# A # ' >B
*= = $1 = # ' # ') #=( & > ? A )
='# (()=)#('A 1 ('()=)#(' $ E)#((
%
-' <F $ A < '1
F= (1 ('0
# ' 0)#(')1 )<1 )1$'" (0# '
)/&#'%, 2%> ) ' 'B )(A ='# ')1 '
'(' #)1= (#( B 1 #B(/9,2 '(
#(=A 1'' ' $ E)#((
%


#-$#/#.$(%

E'(#)= # + =*) $(# (
='=(' (#) ' + )(
),

4 )*"+ , #- . - / 01

$
/ ./
A

!

.

-
-

,
/

.

9

-

.

.

-
&;')*'G+

> ' 1')+ *(< ( 1$=* ' BA
( 7#' ) ==$ # ='B # /9,42%
() ' (/8, !2<1 #)) #

# ' + = < ' D) 1 ' < ' = ) ) ( #(
)==$$%# ='B 1 ') 1='# #'='
' ' # ' (1<' 8, %
0

5
+

"

' '(# (' << =''#'%+) '

'( /,:, !2 F ' < ( *) )= # F
'') '''#' , '# )=>)$/,:2I
>)$,* ' ()/, !2I<')=>)$,
'
1 (/, 2I''#.'(>)$#
' (/ ,,:21' ) (=* .'(1## >)$/, !2%

' ' /, 9, 2#'$ $('(#B( #' (>)$
' #('( #( =G = ' 1 )# #B( '') ' (, J*
#(1 >) A 1 ' ( = /, 2 '
#B(#'(= ?'B" )/4, 92'1 )
1 = )= ( /9,2 1 #'# #$( =
) #'= (=+) #'=&> & )/9, 2%

' ' /8,, 42#' ) -11
-)
<*()= < $(1 '= ''#')# #'
=' '( ( ( #( =< # ' # = ,, >' # '(
*()
H ) $( ' ) ' # ( #
*) =< *, ' = A /8,42 '1 '
/8,9 2$<( '1 <# #(' /,82 #('

1
/,21 * #()= '(1
/,4 42%

' # ' /, 9:,2 F - 1 ( ()= =
)=H F < $( =#)='=' >B*= <
' = /, 9:, 2 = = ''1
>)$* (''
< '#/:, :2%

' '' 1)(# '( # /,,82F==)*
' )@ F ' = ' '

-8--9 :
& 4

1 *=' . ''1* (>)$%+ ='## $ '
) ' ' '< ( = *('= * ' ( =
' 1 )=% >)$ # ' #
=< ' /, $ 1 % 2% = =*
()
.< )$ '( *(( # B 1 1
#(#A ' ) # '>)$<'= ='%
&)@/,4921#) . *')((< N' #O1
)= *(' N) O # # /, 2% * = ' #1
)= * # = (' (=A 1 ( <')=
#)( # '(% A ) == (% B
1
# >)$ # )= & ' ' /,8 %%2 * )
== # ' /$ ,82% 0 . * (
)( #' # #B( # ' >)$ #
' = A /$ !, 2% > ( )( = )( '(
>)$ #( # /$, 2%E 1+ ' '/$
,2% ( = ) ' * )=#' =
A /$ , 82% + >)$ # =
+ = # ' # /% 2 = ' '( '(
='B ' #<( 7 /% 82 ' *' $ $( ' #
# 1' =(>)$' )( ( ='%&)%

('# <( '( )
!

!

;')'? !

;')F'2

;')'('?C

.

.
./

"#$ %& '()* 4
& H
;')'FG=

;')'F

;')'*=B ;

)-.

;')='G=

)

.

;=)'G)F H
.

;G)*=B ,

-H

#*# +
'(,
&
)
H
;G)='G' 9
/

;<)'=2 9
/

0 /

8
;2)''' ,

9
/

;2)'==' 1

#- .
/ /0 ) 4& A
;()''< ,
3
;()'2=G , -
. 3
;?)'( ,

.

44 )*"+ , #- . - / 01

;?)?'G 1
.
;?)'<=G A

.
;?)=< ,
3
#*" .
/ / ' )

H
;?)=2F)=? ,

/ !-
;F)=FG* I

12 &&3
4 5 B '
* +
;*)'GG 0

;'B)'='

/ 9
-

;'')'G= "
;'')GGG(

#* 6

7T% &

;'=)'

-
-

;'=)= ,

'=)'
;'=)GF
4

;'=)*'(

;'=)'?'G)'< 1 -

;'<)'=G
8

;'2)''G

*-# +
/

,

-8--9 :
& 49


!

$ % & !
&' '= ' '( ( ' + ) < ( 1 ') ='# ')
)( 1 ' ' # )% > ) # ( ' * # '( ' '=
' ) ( ##( '( B A ' < ( 1 ')
='# ') )( 1 ' ' % &* ') ) # 1# ' >B
>)$ ('$ ' '='' $ B H

+ # =)# # ' ' 1'#)== '
' 1#' (%+ #$(# ' < A #
# ( '( B A %& *=')(#1#)F '
'D) F )( (( ' B M-('))1
B A I *'( # >)$ # )= *'(
' ' /,982% E #' + $( 1 1#( = )
$#' * '( D) , (1* '()
) = (
#' #' )
/, %%2 ##(( B % + ' ( ' '( ( '
' ' # ' /$ ,92 < ( ##(1 ( B
' B # >)$ #)= '( B
A '( B')#(%

> ')='#') )(1'' B H

+ < )# ##( B ')# ) # (
* ) % & ($ ''# # ) ')# ' = ' )
#*) % > # ' #( ) # ) ( *'$
# ) < ( * ')# ( # '( *1 ' # *1 %
+ ) BA # >)$#)= *'(
' ' &''#>B>)$ '
'= # #' ' # )%

&''= #' #) & 0'+ #) >)$
=1 '( . ( * # = 1 '( ' # ' )
# ( * ) < ( $ ' # < ' ' *('% G
=)# 1 =)#) #' #) >)H

:

/ "
-

9
/ !-

-

; +

:

-

$

&A =B)===2+

48 )*"+ , #- . - / 01

3 ' 1 .< #)( + >) * ( *=1H .< $
##( B%> * ##(( ( B H

J:

7 1

-
C

"

"
:

"

I
)
-

"
J

. ,
-

&A =B)'F=?+

- ( < '( * F ) ' )' ' ( * / !2 1 ) )
* (( '# >)$/ 2F+ < (* * ' =
)''='#'' )(1'' B A #' *
'B) ##( '(% > ' ' ' ') $ (=
7 < ' & 0'(% + <1 < ' ( ' = )
##( '( B A % * # '( B
##(( * ')#( ') $ # >)$ # )=
' # 1 ) #(' <(< 1*) ==) ) +(
A %

)# = () ' * #'(+ 1 ( < '=
#'' # (#= '(=,

/ !-

& )

./
+

6

. . ! :

@

.

./

-

-

:
-

,
/
!

-

-

&A =B)=FG=+

'
(% &
()* !
E#( . D) + =1)= ' ' %
' B A # ' + * ) ##( '(% 3 '
' ' ( BH - )
' < ' =
B A 1 ' H 7 ( 7 ') * D) , 9 :, '% #
' ' ' ' *('= # )$ B A % > ' (
* ') ' 7 ' ' ,: I , ' < ' # ( )=
>)$ 1 # .' >)$ ' #( ' (% ' (
* ')'7' ' 8,4I8,9 1,4 4#' + $ $(
# #(' 1#' '( =< H ' (* ')'7' '
, 4#' =) #'()( =' )*

-8--9 :
& 4

= (1 )= >)$H = * 7 # ( BH
"< ( ) #( ' '( ) ( 7#)() #
>)$ # )=H
) ) ') ='# ') )( 1 ' '
B A H- =*1 *((' # >)$
# )= # # = ' ' 'H -B ( # ) =
' # ,

1
"
/ -
./

-.

!
!-
!

A
!

/
-

A

@
"

/

9

9

/
-

"

;/

-

-

)
8
"
>&')'?+

E ' #) 1 # # + *)( ' #
B% E #) = B # ' * ) ##( '( *
*((() = ##'(=*'#/, 2%E =
#1#6(( ' ()= > ='#1# ='#1
B *'#'( 6>)$#= )I '(
# A >) /,42% = =+ *)('( # #
' #) >) A ' # ##( B
A ( '(#)
' '# )/,92%
( '' ')) + =#)1 # F/2

((' 'B ) B / 2 *' $ B # 6
>)$ 1 /2 *' # ' < ( #'( $ B 1 )

F ) '# '( # ) 'B ) ( # '
' 1 + B A # ' 0
E ) # * ' '' '( 0 ) *' ' )
)
B A 1'%

"!"C-D!5EB>
)/"-"5
B A # >)$#)= *'( ' '
/,82%0= $ $($<( )* ( ()=>)$'
=)# '(' >)$1=)# '( )
' =(1 (= /,:2% D) ,:') '
= +#'=# ###)= >)$ ( '#
#()= #' ' >)$ 1 #' ' ' )
)#+()=%> #(') $('# 1#(') *)(+ = 1=
D) 9, ' >)$1=(<1 (= ='#
=Q( %&' ') #) '('
1=) #(' =
)1##(' ) ,

J1

.

-

J
&,

.

4: )*"+ , #- . - / 01

. 8

C
/

.

/

,

&;2)'='<+

>' # 1 ' ) * ' ) /9,92 1 .'
( = /82 *'(#1 ) )
# /2 '( # ( 1 ( =( ' #
) /:2% &* # # ' ) ' ) * *('
#('(1 /2% *( ' # ( ' & )% > '
B A < (< '($ #(' )'% A
' ()=( *) #' <>)$=Q ,9 *
1# 1 ) '(%()= *) ($< '(*' #G #1
#) ) (*=B( ( #( >)$ (* '(
' '>)$%> =< ') ) * ' ' ($<( '
'= = (1 )= >)$ '# ' =)# '( '
>)$1=)# '( )' =(1 (=
/,:2H

D!5"- !5"B)/"5-"F
>
)( = # )/ ='# ' ' < *((
1 ##>)$%$<( # *('* ( (
)=>)$ '('=# >)$'=)#%+(' '
''1 * #( # ) < ( ) # ' % & * >)$
G $<( ## < ' )=( = < $ #) # ' *('
& ) '1 '1 *('= ( = ()='
>)$%

E D) , + *)( '( >)$ ( ) #B( *((
% >
' = )( '( #B( ( >)$ # '('
'(
>)$E 1%>)#(@ (=)
1#=)# %> '
'(+ , # )( '
1#'F1 )#B( (
>)$' #' = A #1# '''=
/, 2%

E ) # ) 'B ) A < ( * =)# #*(

#% = ) # ' * # >)$ #
)= ''' * ( ()=>)$#=))
'% E ( $( = )1 # A 6 * +
' '(#(' )/ , %%2%

?

#
)

0

:

:
#
)

)

>

@

#

?
&'&-)3'/4
#
&&'3/

?
'

"

" $
%&&'3/+

-8--9 :
& 4

=!"-#!5GB)/5E-5G
> # ' ') ( ( ()(') = 7# *((
, =
='B # * , + # ) == =< # * ' #'$ ,
>' # '( *()
H '')% >)#( =()

/,2%E# ) 'B ) ( * *) ' # (#
' =(()7,48%.% &9 /
* +%
>#( ') ' # ! 4 )/ '') ' #
' ()= =
()= 1 7D) 8,, 4'') ' #

'(
>)$' ()= =
()=%

#!5 -C!DFB)/5 -GE-9"-5#
> ') * * '( ' >)$ * )

9H
-) * * '( >) * - E= F ' $( '('(
F ') * * '( >) * '<= = ).' < 1 '(
* '' >)$H- '') * B A
*((D) , 9:,H> '( 1 # #)#B('
#) ' ( ( = #$ >)$ ( * ) ==( '
>)$ # = ) ='B
()= ( * ) ## >)$
' ( #B( < #( ( ' *% - E= *
>)$##( ' #B(%E-E=# *$ ('
#B (1 * '>)$ # ('%-) B (

#>)$# @

> '(=D) , 4 ) ( ' ' * = #
*('
'('
1 #) = < 1 (#= #(' D) , 9:, <1
# -E==*) )<'=' D (= A %
-=(<'@-=((.@-# #'*( *=1' #: @

/
! ,

/

-
/

A

!
-

-

:

/

/ @

/

/

@

/

-

3

-

3

/
A
!

-

3
,

3

/

>
,

3

> 6

>
,

.

39
.
-

3

) #

8

@

8

,

.

- & )

+ -
.

"
&;F)=FG*+

9! )*"+ , #- . - / 01

3 ') '( ( )() ' B A H - ' ) )
# # )H

F-""B3
>1 ) . #) = D) :, B A # '
##(1 + '( ' ' # % "# 'B
) < # + ( B A (
' #$( '( 3 '( * # '( ' ' ( # '
''1 ''1 >)$ <' =)# #)
%
& *# ##( B A < ( #) ) (
' ' D) , 4,

"

-

-

- -

.

-
-

-

)
#;
-
-

) -

) 9 .-
> ,

-

5

)
-

-

@

-

:
/

)

-

@

A

-

-

-

-

-

-

3&;'')'?=<+

B A ')#( *(( ( D) , 4%6 #'(=
' # *()='(= # B *) '
'D) !,!,> '()( 1'' # ' >)1 '('$
=) '(>)$
= )*)=%-('#' )(
' #(( #B( 1 # )( ' . )=% 6(( '
*) ='#1# B # ) %

>B >)$ ( ' ' ( ' )$ # ' ') = '
3 1 1$' ' )=* ' ) /$4
-%!D)%2%>'D) # ( BA #
' + #$(= 1 ' (=' ' ( $$* #'(
1 )* =)( F' ) ' = A '('
1 ( F #) * 1 ( * ( '( = ' (
))==)*()1'()=' #$= *' %

> '(## + ( $$# < '( # (
# #= 1 ( # ' ) ' * ( )( *
' '( >)$ # ( '( = )( '( ( ' =
' %

"

?
:

"

"
:

"
@

#

#

5

"

-8--9 :
& 9

"5!"-" !"DB*
- # )('7' # ( $ *=1 '%(*
< # *=1 BA H

.

> ,

>
:
#
.
3!

--

3
,
"

3

-

>
&'')GGG(+

B A <1 # ' <* ' # ' * '
' '' # #' * '= 16>)$ '
%>)#( 11'(
'(
)( )' ' >)1 '(
')' ( '(>)$
= )%> *'() (
*)( )#'((= ' %(()'(+ * )
A ( '( ' '# )%>'#'
# #) A + # ( ='B ##( B '
7 ,8% D) , ' * '( < '
B =') ') * ' * '( < '(
#'%

(()'(=* ( )7' '9, 8,8,

>

C

C -
-

>J "
.

@

-

-
-

.

"

-
-

-.
.

" >
. !

-
:

& 2)=*()(+

>#(')' * 'B) ( ' '#' (
) # 3 1 1 ' #' (D) ,9,
# *' ( *'B) ' ', )# ' (
# '( < ( * ( # = >)$% & *
' #' (D) ,9,' #* 0

" $
%&&'3/+<

" $

D

"

"

#
D

"

>

>

#

"

1

#

"
#

"

#

#

"
6

9 )*"+ , #- . - / 01

#6, 7 1
8&
&
* +

'=)= !

'=)GF *

=

'=)*'( *

'=)'?'G)'< 2

'<)'=G *
8

'2)''G ) ;

E ''$ #) *) '( B A # >)$ #
)= *'( ' ' '( B')#(' ) $(
#' ) (D) , 9, 1#'D) , 9:,% B #
' ##() B A 1 # >)$ #
)= ' ' ' '( #' )( *(( '1 * # '( < ( *)
)= * )= >)$ ' '# ' =)# '(
' >)$ 1 =)# '( ) ' =(1
( = /,:2 '( #' )( ' ( * # '( .'
>)$ #(' (/$ , 21'( ' ) * '
#B( = MN >)$O # * #
/, !2% B # '
##() B A '( < $( $ #(' 1
)# ( ( = ' >)$ '( '( ' '
'1 '
/8,, 42 #') 1 ' #
< ' ( # < 1 #' ( )( /$ , 42% >
B #' ##() B A '('1D)
,=)#('7#' ' ) $() )(%

- 1 + 1 =) 'B) ( ) ) B A % > 1)
='# 1 )( H G) ' = ''# ) . '
' 1 B A H3 )# #' 1+ #(
<(= < ' * 1 0, > ' ( )( ' ($ '( = '
=%-(') )* (( ' * +/6 # !, 8
%%2%

9

$! !%&
% 4
&

)# * # '( < D< # ( = )( (
'* * ' 6 1' ) '')= >)$
' ( # =#= ' )( # <%>#(') #
+ = ' #) ) # /,:, !2 B A < (
=' #(' ' (#'$ 7) )*' (%E)( ()< (
*)=)= ')= >)$ '(* ( ()=
&' , 0= >)$ '# ' =)# '( '
>)$1=)# '( )' =(1 (=
/:2% )#' ' ' * # = ) % >)$ < (G
#( '(1 #( ')#(()%>#(') #+
='# ')( # /, 9, 2#<) ) .( >)$=
( ')#( ) ') ( ' '(#B(# '
& )(

/$ , 82% > (( ' F #( ')
*)( + F ( =' ' ' ('11' (#' (=B(/+
9,:2% =)&
+ *)('( )# =)# '(1 ='
=)# '(# =)# ) =)# (#= =' '
'=)# B((' ==''1/* %8, 2%- '
< (()'( '(>)$E 1(# # (#

' # # (% ( ' *)( + = D) ,
3 (*'( )*((
( )I '= #' #(' = 1
) ) /,2% = " #'$ $(, ) #(' I 1 #
#('
/9,982%

> '( ' '= =) ' < ( *) )= (
)( # )= >)$# .= (')'(< (*))=
)= ' '=1 =#(' ('= # ='B
1 #$#' )( ' % )(=
1 ' )= < ( *) )=% E )( (
) ') # >)$ ')=
'#('
=)# '( ' >)$ 1 =)# '( )%
&''=' ' = = B #' ##())
# * )( ('*) 1F'# # F - =$
< ) ## ' *' '($ = )= 1 * *' ( =
' ' #($'#('1#($(<'#( ) %
E * B6(6) # E 16>)$'
94 )*"+ , #- . - / 01

(G<$0 B '(#'(#' # ( '( ( '('
%

( '( A ($< '( (# ' #G #%
> * #'(< ' <'=1 (') #'' #- *
$<* # E 11'( < (*)$<(=#)=
* ( ()=>)$1)= %

( ' ' * ( /,:, !2 ='# # < <' ' $ 1
) ( ()=>)$/$,: 2%&#= ,8+ <1
#.' >)$' #(' (1=) '( >)$
#( ( ( #( '( # *' #( * # 1 ) ( ''(
''# ( =<' ( ' 1) / ,21 ( )=1
' ' B =' ( =)# ' ( 1 '(
/ ,:2% - ' ' #< < =#( ( #) '( 1'( )=
>)$ % <' == 7 ( * ##
()= /$ ,492 1 ' # =< ' / 2% >
'('(
= 'B >)$ = ( =)#. '= 1
== *#$
/$ ,,:2%E, ! )'.'(
' >)$#+ # = ),&)F *)(+ F'(
* * Q' = # #(' /,2 1 '( ) * ' #(
= MN>)$O#* #
'#
'1 #(
#(' /, !2%

' * ( /,:, !2 ( ' ')# '# 1 #'1 = *
( ()=>)$% '(== ' )1'
)(' ( 1' ') #' ) ( '(#=(
(<( '%0= ' ) $(+ (< '(='
)=*
* +%

5
/'&F)&8

-8->?8@A : ) 99

"#
74+
* +

6 * +

* + & * +

4
0

>#( ') ) ($ *) + D) ,: F 0= >)$
'# ' =)# '( ' >)$ 1 =)# '(
) F ' ) ' # # = ' )=
>)$ ( # =##=' * ) ' ()
#==( ' )1 ) %

6 #'(+ $ $( ' ( $( # ) '( )
#%? :#$( ' )(# =# '(=#
) #)( '##.' (%E ' + (< '(
# 0+ ' #' #(>)$#'' '$=
# =
'/, 9, 2 '#=( *((1
)/$,, !2%"7* (/,: 2 ' # ' $
1*'' $ '( ( *')= >)$ '#(
'=)# ' %

0= >)$ '#('M/:2%

6'(M/2%
M&1 '( # (/ !2I

*'(M/ 2%
N6'(MO/ 2%
> ' M/ 42I

'('M/ 92%
>#' ' M/ 82%

6'(M/ :2%
& * . M/ 2%

0= >)$ '#('## =)# '('
>)$ # ( # =)# '( ) ' =(1

98 )*"+ , #- . - / 01

(= /,:2%>1)= >)$1= ) =
<'( ()=>)$'
* +1 #'
)# (#%> '() 1 ( ' #( ' >)$
1# #' # ()= >)$ ) ( #
%

+ '# )= >)$ /$ , 92 # #
' >)$F6'()(' '( ' '#>)$
# (' >)$' )()I' =1 1)

*((#'# =' /, 2F # (# ' '< '
* ) * >)$,1< #
' )1 1)(' (= ( (>)$/$, 1
92% 6 '# )= >)$ /$ , 4 2 1 ( #'%
) ## ( ' $ 1 *' #( ' >)$
) C %> ' * *'' >)$ ( #)=
)< ) /$, :2#' ' (1 =('## )=(1
=% > ' >)$ # ' )( '* ' >)$
# '* ' ' .' (=$ )=
'=>)$
)= 1 ' ' B =' ( =)# ( 1
' /$ ,:2% - ' * # '( ) * ( = )
< ) /$ , 2 ) * ( = ')#( #
) % E ' ' ' )= >)$ ( *'() = 1
($
#
1'(1)$
))# =' ()''B#
)$' (= # ) # ''
)='. ' ) ' 1' /$, : 2%

E * ' ' ( )= >)$ # # . *' (%
>' )= # ' 1#() < ( # '( ') ( )=
>)$% (' ( <('(=>) A # $(= (1
* + # )= ( * ( ( * +%
> * + # )= * ( ( * +% >
') # ' < $( + < >)$ = %
+(' )
# >)$ 1 = # ' =
'&' # 'B '( )=<<(%-( )
=#('
*) #>)$#)=(.) 1%3)<
( * )= * ( ( )= >)$% E )( ( >)$
' ) 1 ## # ' )=% E ( ' = )( '( (
1 ' >)$%>)$# * #' (* '((
/$ '%,2%D( < *) ) * ( 1 *
=' = 1 # # ' ) ' B' #)(
##()=%

-8->?8@A : ) 9

#$#&
!

+
E ,8 ' ' # + ' ' #
= ' *) = :% + *) '( B A
* + # )=% E<( *1 ' '(#''
) )= =## ,>' ))=H # (
# , > ' ') * + # ' ' ( )= (
( #H+ ''' )< (*))=H-= ='(1
')#' ( < ( * #<) ) # ' $ ( ' ')
* +H

0= >)$
'#
'
=)# '(' * +1
=)# '(
' =(1
(
= %

E )( ( #<) ) ' ( = * # '( =(<1 ( =
)# # ' 1 *) = %
)
) '( # ' ' ' ) ' # ( <( ' =)#(H E )(
(F *)(+ F#<) ) '(' >)$ #(
( * + =)# ' ' *('
'
1 ' = ) ' >)$ )# #
( ' /,:2% &) )= ') * ( ( )=
>)$% + 1 ( ) $ = ' ( #)( ' # /,:
, !2 * # '( = * #' ' = )( ) , - ) $(
'H=)NO) <'=N )OH'')%6'( )
'(**Q' = ##(' MNGO) * '#B(=
#* #
/, !2%&''= $()'(< (*))=')
* ( ( * +=)B #$ ()'
) #'== (1* + #)=%

+ ='# # *) '( )= >)$ # ) ( ( '( #
# =)# '(
* + # (# =)# '(
' =(<1 ( = % - ( ' =
=)( % - ' =(<1 ( = = )( '
>)$%- ' <= ' ( '%&' ( (
F ' >)$ 1 =(<1 ( = F ' <'
)=>)$%+)'( #'F' >)$F
* ''' '- ' F F'$ '

9: )*"+ , #- . - / 01

' %-( #' ( )(()*='
()= >)$'%E)# )= >)$
( ' = ) ' ) ' $ 1 *' ' $(
C % # ' ( () ' #' ( ( )= >)$
*'' >)$ ( = ) < ) %> # ' #'
'# )= >)$ < = 7 * ( /,: 2% > =)#

* +)=
( =) .' (=$
)=1 ((#.'( >)$/ ,92=$ '=#( B
) F # + F >)$ .' # A ' '
)/ ,82%E ' $*' # )*.' >)$#'
)
' # #))= 1 ' $1 =) /$ ,:2 #(*
>)$%

+%) , - .

' >)$ $ $( + >)$ >)$%
' >)$ ='#=Q( ''=>)$ * #
'()='= ( 'B$ =G #((1 ''=)
( ' 1 (
* '()' #>)$%&' = ) #
= ( -=>)$1'(' =)< %( ') )
') ) ==)# ',

.

)#1

.
@

.
%&I =)'2'?+

+ '' >)$ # ) '( 7 1 =(

% 3) < ( ' ( '( >)$ = 1 < 1 < (
'(' # ' %+' ' ( <(<' (*# <(
>)$ ) #'(, > #) '1 < 1 ( (
)(=''('=$ =' )=' )1/Q% ,2%> '
* ( '( #' #<)%- (* (
)=Q $(7 ( # ,

:

-

-

-
) #
) D!

.
3E%

A

) #1

.

.

)D!

.

E%

-
)#

)

/
/

-

%&I G)'2+

+ # # ' == < *) G # = ' ' #
(<>)$ ' ) $ = ' %& *

, - *) =
=

/% > * # ) '$ '( # ' >)$

-8->?8@A : ) 9

# '(' #' &' # (1 '$ ) ) <( 1 )
*''='#' * >)$,*' >)$@

0 ')#' ' # >)$#' ' # '
' >)$%+ ' ) 'B)< >)$)=
' (' )(('== 'B)< =)'( (>)$1
.1 ='B *(#='6('(' <'= ='/, 92%

+%) .0
' >)$ #( '( '('
#
) $ ' = ' , 6) ($ '( #) < )=' 1
#('#1'(#) ' ( 'B(' ) %& '
1 )=' I 1 <(< ' =( 1 <(< )=' 1 /Q%
,82% &' '= 1 <(< *' # ='# ( =(<1
( = 1 ='# ( )$ ' % - '
)# # ) *'( 1 1 1 #( ' ' '
( * = # * (1 # ( $# %

&) ($ '( )= >)$ # ) ( ( '( = ( (, #
# = ' >)$ # (# =
)%& #'' $<% = ' '
#()= ' ' ' , ) ' ')' #' 1
''%> 'B '( ' (>)$F '(
F ' * )#' # ' )= >)$
< 1 ( '# ' # '( ) *('

* +%

E ) =(<1 ( = ' ' '( 1 ) <
'=>)$')< (1= '( 1' ) <#%>' (
)' (*' (' '1 (#* ' '(=)' ) < 1 1
'(''( ' =)* '<H> '(= ( 1 * '(#'>)$
* *' '( ' >)$ * ')* >)$ '(
'( 7 '=' ' F' >)$F '#
)=
=(= 1) ) '
)' #>)$
' #' 1 ( C '( # ' '( =) ) 1# '= 1
' ' B(= ( '.'' 1''=)# G ' # (
1* '(' 1' ( .(#=( '1#' (1* '()%

3 ' = ) = Q( #( ' )1' )) G #,&'
1 # $ *), KA(= '( ), >)$ 1 '( = $ '=
)=' 'B'B1*' >)$' '=<1(L

5

G
%
H
&&'&)C+

)

$

"

#

)

1

#

>

@
@

H
&&'&)C

G
7
L

!

#

*4)*8

8! )*"+ , #- . - / 01

/Q% ,492H +< < '( ) = # G # ='# (
#'$ #
>)$ (%3 ') G # # H>' (>)$
()='()#)'1<1(H+ '(= ()) '(
) )=' # ' (G #( $ 1 # ' 1 < 1
(%

> '( >)$ *1 *=)#' #) (1=()= (#(
*' # 1 * * = =)$ # '
>)$= 7 () *# =='(= (>)$
# #$)( $ # %

&''=)E' 1#>)$ '$=
(* (
'#' >)$=# * ' ( #)= )< ) '
( = 1' '' >)$1' '=(<1 (
=%- ' =(<1 (= '( =
' ( - # # , ) ' ''
')' #' '% ( ' )= >)$ '#( '
) =)# ' >)$'1=)# ' =(<1 (
= = *#()=%

E* #( ( ' *1 ))=1'('B
# ' 1 $', > '( 7 >)$ ' ( 1 # ' #(
*1#(@

(# #)#'#('(>)$ ' ' )='
' ' ' >)$ 1 ' * ) *(( ., #
#()=% - ' ( # #) '( >)$ ' = #
#) = ( (*'# =) (= (=* .' 1
## 1 # '
% 3
) '$ ( 1
' #'H )' '' )##< <'(
'(' #'>)$ * 'B 1 %>)#(@
('' '' >)$ '() 1 =
(# #B(>)$1 ('$

' #>)$#= '1=' %

-B 1 1 '$ >)$ =#,> '( (F
=($ ' ( *)F#=)(#B( >)$')$'H
') >)$ #'=E1 (1)= H'')@F( #+ %
+'( *') .' >)$) H/,982%G' * ' '(
'$H F = <( + % ' )' ''1 >)$H
'')@F( #+ %>)#(>)$ (*( ( 1 )
(*( )'1#(') ' ,K- (*( #B(='" 1
(1< &8L/D)%,4 %%2%

>* #= ) # * '( *#' >)$#'
>)$ E1 1 #B( # # ' '

-8->?8@A : ) 8

'
'()%+' >)$ (*( #B(='
1
( (<'= *.' /$,42 < ( #)= )
< ) ' ' (* '('=(I < ( #) ( )##
1 ( )# = # ( ' * ' '
(') ( I M #$)( ' ' ( =1(' #
((' /, 2I < ( # ) ( ( 1# <=* =
>)$ < $' * 1 ((1 ( '' '( #( *((
#'#'('('=*(( * '(=#' *(()(/% 2%

E (=< * '( ') ) #==)# 1 ' %> '(>)$
' ' ' # ) * = ) ' H - ( ' (
' =D) , ' < (*# '' %(*
>)$ # < #$ ' ' = =' * )H
)# <@ ) '= # ( $'(, K= # >)$L F *)(
'%-('>)$# * #' (* '((1= 1 #1#)M
( =1 # < ) * , ' (<1' (=1
#= " ( ) = ' ' 'B)< ' )<( )
/ '%,2%

('# = )< (')=' 1# #
1 #''B/&#'% ,2' #(' =)#*)% = ' ' $
( >)$ G # ' ' = )( '( '
>)$ < = ( ' # * ( ( +
>)$'' # 'B)< )$%3) <=' ' # '
$ ' '' )% > '( '' ( >)$ = <
' ( = . '1 (( = ) ' ' '
>)$%> '() '' '( # )$F F= <
' ' =(<1 ( *)= ( = #
) ' ')'#''%

>#(')) ==) . #'() '(#
' ( ( B' ' #) $( )$ # '
.1%> 'B)<=1)$) ='# () * = 1($
()$%
#$#1()
0+

+
>#( ' # ' *) = : + 1 1$ ' = * )=
>)$' '#('= )( 7#'(' . *' (
'# )=>)$( == ' 1)# (=)1' *
#' ' * #%&*) : '' (
*) 1$ = ' (' $(*',

0= >)$ '#'M/:2%
6'(M/2%
11
+ / ! %%2I

8 )*"+ , #- . - / 01

*'(M/ 2%
N6'(MO/ 2%
> ' M/ 42I

'('M/ 92%
>#' ' M/ 82%

6'(M/ :2%
1
&8
</ %%2%

E1 *) ( )1(* $'' %+) )= !F&1
'( #$(F = F& * . #'
* M F ' ' # =#( ( # #) '( = 7 7
( ) # ( ) *' )= '
''$%+) ) % * +/$,
!2% & ) /$ , :2

* + '(=' ) =(<1 (%

)
/ , - !))
3) # ='' ( 'B$ <=1 # (# $=)#
( ()=>)$#'='(>)$($# *' '1
'( * ' '# *' %>#) '# ' )=
>)$=)# ' >)$ * #(%> )= >)$
'#(=). *' =)# ' >)$ '
),

0= >)$
'#
'
=)# '(' >)$M

6'(' # ' 1 #>)$
'#
=
-&
* +%

E (
= 1($

#
''(1
)$

(
()
* ' )
'=
'<( )(
='*('%
1
+ /,: ! %%2%

-8->?8@A : ) 8

- ' ' #'*'( >)$ * #'( >)$'
>)$ # 1 >)$ ($% > '( >)$ * #
') ' ( ( (( #'*'(
F* #'( ($F *
#' '$(# ' '
' #>)$%3)
' >)$ ') # '( >)$ , 0=
>)$ '#'=)# '(' >)$M6'('
# ' 1 # >)$

/: %%2% ' (
'# >)$ *(' # ( # % E #) = >)$
'## F- # ' 1 #>)$
'# / %%2 F = = '##
& ), E (= 1($
#
''(1)$
( () * ' )'='<( )( ='

*(' / !2%
( ' ( < # ( 7, -
# ' 1 # >)$ '# - &

* +/ %%2%3 #$(F '#=F $)(#
''(,'(' * ( >)$%6 $ ! (7#'
') ) *('>)$' ')' # ' 1'#,

E (
= 1($

#
''(1
)$

(
()
* ' )
'=
'<( )(
='*('%
&1 '( #$(/ !2%

&'- * 1 '( >)$ '>)$ (#
='*('= 1($
#
''(1)$
/ !2%+# )*' ## '(>)$' '

= ' 1)#1' >)$' ) ='(' (= 1($
#

''( 1 )$
# '( * ' #(
'B# 1 )( >)$% + ( # = ( >)$ # = )
'1( ' = #) ' ( '# = 1 ($
>)$ #
''( 1 )$
= = ## *( '= 1 =
' '*('>)$%

< * #'( - >)$ 1$ 'B#(=)
# 1$ # ) = (( '( = ).' '( )=
% & *
>)$ * ) 1 ( = '7 = '

G
7
"# $

&(3)&(*

84 )*"+ , #- . - / 01

>)$ ( #( $ )# ) 7)( '( '' '>)$
#=)(=$ ('' ' #=
) = ' 1$ # )% >)$ *(' ' ' ' ( * '(
( ) >)$% 6(( ' ( #$( #) ( >)$ =
'1 ) ' # (1 # *' = )'>)$%
G ' ' 1 ') 1'( ' , ( " ' '( # "
>)$ ( M/ ,2 >)$ 1$ #)=((#
'(( )') ='(' '= 1($ >)$'#
1'(1')$
%

E () #('(1#( )* >)$)1 $
'( = * ).' '( )= >)$ 1 ='.= '
' )=%&''= >
')# ( - '
') * $(' =) ='
# - #)$'(' ) # ' ) < *
6 >) ' (% > '= ='' ) ( ='. '
' )= # $(=* ' >)$#
'( ' # ' 1 # >)$ '# /D)%, %%2F
# + % >' ) ' ' = '( 1 = . ' ( 'B#
>)$ (# =*<='1 %

>'='#1( ' >)$ '') '
'B ' ' $ ='(1' =. * ' = #
'<' '(' '= ) * '( >)$ =1 * ' )
)( ('(
#()='B#(#()='1 (
%"') ' #'# '( ' '#>)$/, 2F #
'(
*#' 1% ' * '' ) ( # ($(%

G '( # $( ' ' * * >) ='B$= =
$##' ''=) ## * ' ' ' '( (( '(=
).' H - F 1 F 1 ( F F ' ( )
*' ' (* ' '(%3 1 ' ' *'=
)# ' () ' 1% E ' *' ' )
)$ (#1*'(# # (%- ' ( =)1) )
') ) #1
#$'
)1 1 ) 1 '# ' 1 % E = 'B)< '
) ' () <(1' ' $' % '
# * # $ * # '( ( = ( = 1 ($
>)$ #
1'( 1 )$
'# = ' *('
>)$(=$ (' >)$'1 ) )#*'=
) #$ >)$ 1 ' ) ( * ( &' ' (
# )' (=) '(<<=#' )1 # $ %

G
7
% &' &( )
H
&'&)/8'&&

F-)83

-8->?8@A : ) 89

&)($''()=#) ) 7F (
>)$ F ) . ''$ '( '# )= >)$ '
=)# '(' >)$/,:2 . *' (*'(' #
' 1 #>)$ '#='(' * ( >)$%E
(= 1($
#
''(1)$
(()
* ' )'='<( )( ='*('%&1 '(
# (/, !2%

> )= >)$ '#( ' ) =)# '
>)$ ' 1 =)# '( ) ' =(1 ( =
/,:2% 3 # ' >)$ ( # ( * '$ #
< (* '#)) = 1($
#
1'(1
)$
'1#(' =.'(1=## 1#)%

E ( + # '( # # ) # ( (# = * = 1
($ >)$ #
1'( 1 )$
# ( #
.'( ) ' ' # < ) ' '( '
' ( =
'1 1 '( # $(%?( ) '==)#(
'' (% > '( >)$ * *(' ' ' ) '')
# (
* ' # >)$% 3 + # '(
>)$ *(' ' ' /$ , !2% ) )(' '(
' ' #
>)$
# ( ' >)$' ))/$, 2' =(<1
(=%
#$(#
0

+
? ) ) =<= = ''$ #',
0= >)$ '# ' =)# '( '
>)$M/:2 M *'( )(' '( ' ' # >)$ F ' ( 7#
$)( !F
# (' >)$' )()I'
=1 F . 1==F1) *((#'#
=' / 2%

-( #' :F' >)$1=(<1 (=
F = = %E* ( >)$)
*(' ( ' #
' , # #
# ( ' >)$ F
'(
' ' ' >)$
' ' ' )( '
'(='B F # (# ))%

23%), - 4
&) *) ) '() # * )( ' <#' ' # $
' < '' (% &
# ( # >)$ ' >)$ = )(

6

>

?

6

@

M
?
N

*#+ ,

*(

88 )*"+ , #- . - / 01

'' $' >)$( =' (* '( < ( #
( ###()=1 # (# *( #()=' # ((
(%

E $(* #'(# ( >)$' >)$)
)=(=)=('# ( ' )$ (, *('( ==#
F # + = F '( *( '( # '' 1 *((
>)$ '( F 1 < ' ( )#= )
'( . 1==%> ' ==)# ' ' H

+ # '( # ( >)$ ' >)$ ) )=( = )=( '
)) , 6'( )(' '( ' ' # >)$
# ( '
>)$' )()/ 2%3 ' ))= )1
# ' ) * < ( )) '( ) >)$ 1 *('
. 1== 1' =' ) *((#'#H

253 40
& )) >)$ = )( ' 1 '( 1 #) '
)) 1 '1( 9 ' ). ' % &' '=
>) ' # # ## ( '( ' '= ' < *
)$ ( ' = - # '( * '($ ) #
# < * )$ '
# * #'( ' (>) ' ,

C

)#0

"
)D

! -
- .

-

- ,
)

6
) )8 <
< 6
)8

< 4E%
& 'F)'2+

+ ( >)$ ' >)$ 1 #) ' )) )=

#'
= )( % " '( #() ) # # '
(',# ( 1)) %+# ' 1'<$'() (

# () # >)$ ' >)$ ' ) 1 ' $ ' $ E ' )
'$='( (
= #< 1))#%>* #
' ' * ') ( # () ' ' % - ' () ' (
' () =) <( ' -=>)$#
'( ) )# '( ' ' ) ) < '= ' % 6'
' >)$ ) * )) 1 '
' ' = 1 = #'# ' 1 '
)) #' ' %

-8->?8@A : ) 8

#$(((%
6

+

+
3#)( ) #* #'(>)$ =#( (G '#

)= ' ='# = 1 ) = ' )(
< ' ' ' >)$, 1 = ( 1
=' ) *((#'#%& ) '# * #
'( >)$ =#( (G '# )= ' ='# = 1
'( #=( = % + + 7#'( ' = )( # (
>)$' >)$1' < ' #$ # 1 ( (
1 '' $( = ) ) $ F $ ) F ( #= )
#=.%

0= >)$ '#'MI*'(M

*('( ==#
1 =)$)
=' (' )(('
))
#( (
< ''# #'
1== %

> '
>)$ (
# ('(
()$#*)I
1 '(=1' ' #I

'('
'B)< =)'( (>)$1
.1 ='B *(#='6('(
' <'= ='@&)%

>#' '
>)$ (
= # ) '=< I
'(' *) 'B)< =< * '(
= ' =)# *I

*1<(<
#(( =< * '( *)
# =#*#
(=1# <(<( '('# <(<( '(
' '=<
1 #) = =11 # '( #
((' /,: 2%

8: )*"+ , #- . - / 01

&) *(1 (#( .*' . =),' $(1*'
' %+) . )= )= 4 =
9 %

/3 % &! 014434#
? 47#'(=#)=') ) . )1== %
*('( =#/$ 2* #' =* =' )#
#'# '( ) ' < ((' 1 >)$1
' %- '#=1 '>)$) =</$
<2% E = 4 7#'( = ' ) ''$ $( ' (
=' ) )),& 'B)< >)$)=
' (' )(('))#( (< ''# #' 1== / 2%
= == ' / 42 7#'(' =' '#'
=( >)$ # ) = ) ' , >)$ ( # (
'( ()$#*)I 1 '(=1' ' #/ 42,

*('( ==#
1 =)$)
= ' ( ' )(( ' ) ) #( (
< ''# #' 1== %

> '
>)$ (
# ('(
()$#*)I
1 '(=1' ' #/, 42%

3) *('( =#' '
# (#>)$' >)$
# '( =)$ #' ) # )( ' = = )
)#''( )$))'= 1# *)$%

+ # = ( '( 1 ) =)$ # #) ' #
' *('' # #()$ ' (1* '( )$'( (
='B1#' ( . '(%+*''#)$#$(
)(' *1# 1' ( #'=
(% > 1 ' # )$ ) ) = ='
$ <( 1 * ' )$ 1 ='B = % *( '( =
=#/ 2F '( # '(=1#( =#(>)$F1
1, 'B)< =)'( (>)$1 .1 ='B *(#
='6('(' <'= ='@/ 92%"') #' ' )
1 ' * ' ( ='(>)$' (
'B#>)$#' =# (= '*%

# "
#

# "
:

,

2

"

"
"

-8->?8@A : ) 8

+ (# ''=) = # - ()$#' 1
*(' * ' # )( 1 % 1 *(' )$
')$ )$ ) ) 1 ($ #' (# ( 'B)< 1) # #(
1 '( = # ' )$ *( ( * # # ) ) )
'= # G #%

'B)< >)$ ) = ' ( ' )(( ' ) )
#( (< ''# #' 1== / 2 * ') ' >)$
' *- * '<= ' 1'' 'B <
1 ') * * # ) ' =)$ # ' *
G # /$ Q% ,92% # '( ' ' * ' <
=)$ ) >)$ < ( # ) = )
< ) /$D)%, :21 < ( # ('( ' )
< ) (/$% 42%&''=' ='(#(= $( (#('( #
# '= ( 1 = ) < ) ) '( 1 ' # =
' $( ( .( (1' '(1 #' *('1 ( * . %> '(
>)$ *=*( ** '$ =# '=1' (
='()'=1'(G #% 1 *$ G #*) )#
#'(# >)$ (' '(' ' %-1 *
) ( '(* #'(G #)) '(E 1>)$ *)(
'( G # ' # ' '= # ) '( * ' >)$
' '=<1(,>)>)$ $ ,K ('() . '
' '=<1(L/Q%, 2H- ' # = (G #) '( *
' >)$ ) )'= ' 1<1(%&*' >)$= )(
1 # ( * ' = < 1 ' ( (% G ') #
( ' #' G #1 #)*('= < ' (
'' ( $F $(F ) # =)#*
'(G ###) ' ##()=%

E?'B" )>) $ (1* '('B#'# 1 ')
' )=(=#' >
' )=#'1' ' %
3) * *(' #( 'B# 1 )( >)$ /$ Q% , 8 :2 1
< (()=( ='B# ) ( >)$%> >)$
G ## ( ' '( = ) 1 =)#( ' ) ' #= 'B#
>)$) '(#(#%E =)$
# 1* )' ' 1# %G * (
#) (1* '(' 1= # '( F F #** '
1 /$ >% , 1 -% !,4 2 '= * # # ) 1
*)==B'##) %

@
#

6

$
,

(

0

0O

@
/4'F)(.
2
/('&.

F'&F)/F.
8'-)&4.
/*'&F)&8

6

1

I
L

)
#
I

"

I

"
# $
%
3/'&*
+

! )*"+ , #- . - / 01

> '(= D) )' (' $( 4#$(*'
% - $ < 'B)< >)$ ) = ' ( '
)(('))#( (< ''# #' 1== / 2%*'
'( >)$ ( # ( '( ( )$ #* ) I 1 '( =1
' ' # / 42% ? ) ' * *(' #( 'B# 1
)( >)$' (*)# *=#>) . (* <$
1' #'( '(#B' %

( )() = B ' $ =)$ % E ' $
#$ B' =#)' # ')%E
'
4, ''= ' 1)#'( ' B1#' ( (
) 'F #
' F#(' =. =).' ( 1
*(( (* '((/
' 4,92%0 7# (F*(( (* '((F
' '*) * #'(<' 1' B (* '((
) = ' '( ' #$ >) =)#' (
* '(' ' %

- $ =)$ B #$( #< < ' & B
% > # ' 1 ( = ' -=
>)$% &) ($ '( )= >)$ '#( ' = ) =
$'$1 '#=) =$ )=1 ((#
.'( >)$/ ,92%0 '#)=>)$#
' $ 1 *' ' $( % > ' * *' '
>)$ ( # ( '( /, 42 ( ( )() #* )
/ 42' -D(#' (' ) #/ 42 (
< ).'%

5
!

46347
&)($'()= >)$ '#('## #' '
>)$ # (# #' )%&)($ )
'( '# )= >)$ ' #( # # *'( '
# ' 1 #>)$ '#=/21=./$ !2
# ( # *'( )(' '( ' ' # >)$
# ( '
>)$ ' )()I ' = 1 / 2 'B)<=
>)$ ) = ' ( ' )(( ' ) ) /$ 2 1
='B= *(#='6('(/$ 92%

<
5

1

<

<

1
;
1

#

=

"

#

$
%&
5
&4'&C)
/4
+

;
# "

#

#

2)"

<
=

"

# <$
%&
5
('&C+

#
)

#
)
#
6
'
,

#
=

#

#

6

#

#

'

#

1

$
%,
&/'F3)F8
.

#
2
&&'/F)/(+

-8->?8@A : )

&)($ ) '(+ ( <$ ' $(*''
>)$ 1 )% > '( #) . ) + ' )(
4 ' . '# 9 % ? 9
='#' ' +,-(' 'B)< =)'( (>)$1
.1 ='B *(#='6('(' <'= ='@&)%
8 1 ' &, > #' ' >)$ ( =
# ) '=< I'('*) 'B)< =< * '( = '
=)# *I *1<(< #(( =< * '( *) #
= #* # (=1 # <(<( '( ' # <(<( '( '
'=< 1 #) = =11 # '( # ((' % + '
# ) + $( )#' # ( >)$ '
>)$#'( ) () * (=# 7 %

'# '(# 7 $ 1 $ F*) )(
( ) F ( % > ' ) <1 + ' #
' (* $()( () =)# '(')' #: !
9%3 ( . >)$= (' ) ( =)(=#
1' )= 1 #(=- %E (''1##') %
- $ ' *('' = (< >)$ ( )* (##
- * ) ( (=*) )(F# 7 '=< ,

!

.
!

-
-
C/
.
9

!

-

!

.
A

!

.

K-

@

- .

.

1

.

C
-

,

-

-
@
- -.

.

,

-

-

1

C
-

-

& 'F)=BGB+

+ = # 7 1 < (= ')
' $ '#)=>)$ 1 ') * #$ (= %
>)$ =#( (G '#)= '*'() '
>)$ 1 *( '( =# 1 # * ( < #
=' )%>' =)# ( >)$#)H

3) * ' >)$ ' ( * ) = ' # '
= 1 ($ >)$ #
1'( 1 )$
( *
) # = # (% &= ) '= )
* # ( # >)$ '
>)$1 *() ' '( >)$ <(#('(1 (=1(

)*"+ , #- . - / 01

/D)% , 2 *#) =. ' ' )#=
) )'E)#(( >)$1' &' %

> '(- ) (= 1($ >)$ #
1'1 )$
')*' - ' =) )
* )F = )'=()= < ( >)$%>
'# = ' ) 1 # ' >)$ ='B= = G # '
) '=< G #)1 'B)< ) %>' *
< ( #)$ >)$ . ' ='# ( #)$
()$%D( )=>)$ ='## )#* #
'(>)$ ( #)= )< ) = # ) '=< '
' '$ $(#)$%& # ' $ = *$'=
# 7 ') =1) '=< %

D# ( * # '( ((' ( ) ( # '
>)$ .( ( =) '( $ >)$ E 1I 1
' $ #<) ' # 1 '
<( # >)$ (G
)= # '= # (% #('))+ '
< ' (< '( #)#' # '>)$='(
= 'B BA %+' ' (#) '(#'(#
>)$ #)=< ( *' ## #
( # )#' ' (% B A # >)$
# )= ( * '# ' )= >)$ =)#
(%

#$(&'(
3

+

,

? : ' *''$ ' # #=(=#$#' +
*1 =' >)$'=1=' ) ' =(<1 (
=%

6'( '( (#( $#>)$='1

>)$ (
= )< )
' (* '('=(%

& *
. # ' * '
'(')( I##$)('
' (=1('#((' I
= 1# <=* = >)$ < $'
* 1 ((1 ( '' '(
#( *(( #'# '('( '= *((
* '(=#' *(()(%

-8->?8@A : )

G
)(' '(1B(= >)$
'(''* ' ) '
=')
1
) '(* '
1 ( ' < # ' ' * ' /D)%
, : 2%

, - 3 ) 0 4.
E)( (' >)$ ' =* #'(1) ' #(
'B# >)$
# # >)$ '1
#( #
>)$' )(' $ <# '( =#
' ( '' 1 *(( >)$% >#( ') ) ) ) >)$ *
< ( #)= )< ) ' (* '('=(/ :2%
) * # #' # '
=)#( ' )
>)$ #' = ' >)$ E1 1 #B( .' (, '
)' ''1 >)$H '')@ >)#( >)$ ( *
( ( 1 ) F )#( ' ' ' = F ( * (
)'1 #( ') ' , K- ( * ( #B( = ' " 1 ( 1
<'=*.' L/D)%,42%>)$ 1<') #* #'(
' ' # )=Q( ,E$ =' )='
) 1 / ,2% + # = D) 9, '( = $ = ' )
)=' # #(' = ) # #(' ) ) '
# )%

"' ' ) *) ) '*)(= ' )# * #)' #
)
%+1'G # *) #)=
( ' # ' ) $ 1 =)#(1 = ) ' ' ( 1 *(1
# %

89%

4:3
0= >)$ '#'## =)# '('
>)$ # ( # =)# '( ) /:2%
' >)$ *(' # ' 1
' >)$ '( )%
>#) >)$ < ( #)= )< ) %>''
$ # 1 '' $ ) ) )# # '
%&' ' )(## # >)$ ==1
= ('#$( = ,& . #'*
' ' (') ( I # #$)( ' ' (
=1('#((' I =1#<=*=>)$< $'
* 1 ((1 ( '' '( #( *(( #'# '('(
'=*(( * '(=#' *(()(/ 2%&==* #'(
) * ' (* )#= = 1($ #1

4 )*"+ , #- . - / 01

)$ ' '( ='B( =
#)'=1# ()$%&' (((1
< (')(*(>) E 1,

" )#9

-

@

8 ) D0
-

>E%
# % " #

:
@ -

A
-

-

:

@
C

C

8C @

-

%
#8 %"

# % "
) #
-

- -

C
C

- #
%
"
)
#9

@
. 8) % "
)
# -
8 C

C

)
C

C

1 .

C 3 1
, C #

B

-
.@

" C
C
,

C

3 C
3 ,

@

%

"
" )#9

!

3%#9%
" @#

8C
C

C @
5

C &"F)GG2'+

6 # = *'( # )$ '( ='B() *) % > '
( ' #()= * )# >)$ =#( (G
'#)= '=)# (%

8 0!
) 4
> '( #'*'( #' < = :F0=
>)$ '# ' =)# '( ) / %%2 F
7#'() # :1 )'= )( =(<1 (=
,G)(' '(1B(= >)$'(''* ' ) ' =
' ) 1 ) '( * ' 1 ( ' < # ' ' * '
/, 2%

&=(<1 (== )( #'(( <1<('
' * (# '=' <1 * ( # )
1 () # ( <<(%3' ' $(1) )(
)1=#(11) ) '# ' )=>)$=)#
%

-8->?8@A : ) 9

"#
6 & * +

-' ')=A .'()# '#(' #'( ()' ) 1 ,
))'>)$ ' ''B #6('
#' (
)(< ( = #=< #''H
>)$ # )1 #(## ) #( ')#( ('
( 1 1)=(,' ' ''B #6('
#
') *((# (=)#(' '/D)%:, 2'B '(
()=#(-=
%+# ' ) ( *)()
B = *= F#(')= '$( #') %

+ ( #( * # ' '= < .' 1 ##
( #<) (' ) ) '* +(
%+ ='#
#$ BA ' ' ( )( *) ,6 * +F
)= F '#'=)# '(' >)$1
=)# '( ) ' =(1 ( = /,:
%%2% E )( ( <) = )( ( ) < ( * )=
)= ')= >)$ '(* ( ()=&' %

)#' ' ' * # =) %>)$ < (G#( '(1
# ( ')#(( )% >#( ') # + ='#
' )( # /, 9, 2 #<) ) .( >)$ =
( ')#( ) ') ( ' '(#B(# '
& )(

/$ , 82% D( )= >)$ =)# '(
' >)$1=)# '( )# 1
''1 >)$ 1 ' = = #' )= <
)=( ) == ' 1 >)$% > 1 #( ' ) <*'
( ')#( ' =A #'(=.' ' 1
>)$I ' . ' '#(' * (%

> ((' F#(') *)(+F(=' '
' ('11' (#' (=B(/+9,:2% =)&
+ *)('(
) # =)# '( 1 = ' =)# '(# =)#
) =)# (#= =' ' ' =)# B ((
' = = ' '1 /* % 8, 2% - ' < ( () '( '(
>)$E 1(# # (#
'#
# (% (' *)(+ =D) ,3 (*'( )*((

( )I '= #' #(' = 1 ))/,2% ="
#'$ $(,) #(' I1# #('
/9,982%

0
F

8 )*"+ , #- . - / 01

> '( ' '= =) ' < ( *) )= (
)(#)= >)$# .= (')'(< (*))=
)= ' '=1 = #( ' ( '= # = 'B
1 #$#' )( ' 1'=1( * '
# (%> ' < (()'( )(=
1')=< (*))=%E)( ( ) ')
# >)$ ' )=
'# ' =)# '(
' >)$1=)# '( )/,:2%

&''=' ' = = B #' ##())
# * )( ('*) 1F'# # F - =$
< ) ## ' *' '($ = )= 1 * *' ( =
' ' #($'#('1#($(<'#( ) %
E * B6(6) # E 16>)$'
(G <$0 B '(#'(#' # ('( ( '(
' %

( '( A ( $< '( * ' # G # 1 (
)' '('( %> * #'(< ' <'=1 (') #
'' # - 1 '( <
& +4 &

* + 20

( ' + ='# ##( B A # < <'
' $ 1 ) ( ( )= >)$ /,: 2% &# = ,8 +
<1 # .' >)$ ' #( ' ( 1 = ) '(
>)$ #( (( #( '(#*' #(* #1 ) (
''(''# ( =<' ( ' 1) / ,21 (
)= 1 ' ' B =' ( =)# ' ( 1 '(
/ ,:2%-' ' #< <=#( (#) '( 1'(
)= >)$ % <' == 7 ( *##
()= /$ ,492 1 ' # =< ' /, 2% >
'('(
= 'B >)$ = ( =)#. '= 1
== *#$
/$ ,,:2%E, ! )'.'(
' + =)#' >B >)$ # = ),&)
F *)(+ F'(**Q' = ##(' /,21'() *
' #B( = MN >)$O # * #
' #

'1 #( #(' /, !2%

& * ' ( #)( ' B A )

/,:, !2 ( ')# '# 1 #'1 = * ( ( )=
>)$% '( = = ' )1 ' )(' (
1' ') #' ) ( '(#=( (<(
' * (% 0= ' ) $( + ( < '( = '

H
3'&8

&
0
3'-

5
/'&F)&8

-8->?8@A : )

)=* ( ()=>)$% #'(= (1)= >)$
'#(' # >)$ *'(# )=%

E ''$ ##( B A < ( =' #( ' <
( * #'( # >)$#)= *'( ' '
'# >)$ (= =>) A ' # <( (
)= '(* ( ()=>)$' '#'=)#
'(' >)$1=)# '( )' =(1
(= /,:2%

> $<( ' ' ' >)$ 1
' >)$ # ' # ' .*( *=( #('(
>)$%&''=#>B*=V B '= )= #' >)$
' = ' < ( > * )= = ) $<(
(.) 111 =)#'= .>)*((*'((=

= * 1 #B( ( ( /$
' ,882% ?(.) 1 '
)( ' ' # ' <( <(( =( 1 =
(<( >)$# ==
' 1= =(<1 (=
>)$E 1 '= .' #' (1)=
'#(
'=)# %

: )*"+ , #- . - / 01

#
"
2+8

9* +

* +<
4

5! -C$0

E# *,: )($'( ''=) *('( =#1 #
'(# (1*((>)$1#) * ( >)$= )
< ) #) ' * ' (1 * '( )$ ( ='B =
' 1 ( . '(%D$ ' <( ) '(*'
'B#1 )( >)$)()= (% )#' '
* # '( ' )$ =)'' '(
='B() 1 # ' = .) '( #$() 1
#)()%-B#)$#' .) = #%

'' ='B# ** ' ' '= ( '# )$
'(= 1($ '(#1 '()$ (()'='
<( )( '*('#%-B#)$ *'
) == ) #( ' )#)( = * '
')'#' '%
($##'
7

4

+ * )( / ,82 ' = ) # =)= ( () ' )
)(<( )( 1. %E ' # * ()=
* )' (') 1 *1 $('1 ('=* '
' 1 ( ( # ) '( # ) (% E #* ' )(1
=' ( %? = 1 $(=* .'(>)$'
#( ' ( / , 2% '# $( * = ' '
.' 1 ' ) * $()= % + '( ( )
( = 48 + '#( ' ' #)

>)$ ' #( 1 * = ' = .' >)$ # '
)% E 4 + = ' # ' ) ' ( '
>)$111( ' %

' & &9
%
6=' ='#' #F1)' *' .'#
# (I '(' # * # '( .' # =1 / , %%2 F
<( (()' #) ==' ' * # ) = 1 < #' '
) $(%E< #' ) * ) $(''$ + H

-8->?8@A : )

' *) =# *#'1' # (*<')
>)$%- ' # ' 1 #>)$ *
'#(%+) '#)$(%>
7 ='1 ( ' ' (') =* #'(=.'()#
%- # ' ( .'( 1'(
>)$
= ' (='1 (' ')#'= )('(7 (< $( (#
*.' %> #' + ( ) 1(
# (, # (M *'( ' .' # * ' ' 1 '
/ ,2%

1
&8
&

4 4 4
8, ,(4

4
4&/ 4,

8&
/ ,
49&
3
4
&
'(4 9
(4
3 /4

/4

4
,
743

,
,
4
&43

3
4&, 74
3

.
9

0

&0
'

* +A
+

A

&' ( *) )(# (* '$ (1(' #=( ' ((
* ( * (' $=' + ' = )='#'
' = *=1' #%

+ < '$=* (F
)' '#>)$' )')
(
' '% < 1 ')( '')(' )(>)$ '(
)( ) < = ) H ) ) ) # ( * # '( )(
'1') F =' ' '$ ) '' '
) <'= '' ' $ '( * 1$ ==') 1
) ==' '1= ' ##'%- *
) '(+ =#)8 ' # %

:! )*"+ , #- . - / 01

E* ' < # 1( '%+) ' (=,
= ,% > * # = ' ( ' # + 1 $( = * ( '
)/$, 1 ,2= (*'()' %

G)(' '(1 &1
B(= >)$'(' )
' * ' ) ' = ' *' .'#
')
I
1 '('
& #* #'(.'#

4 =1 I
& /, *'(
%%2% ' .'#
&/ , %%2%

+ ' , #) * ( #<() ' ' * (
' )()%- '1=, =#* * #'(1B(=
>)$'('' * ' *' =') % ' , ('
B)(* #'( # *'1=*='' (=1 ''
, %> '( )<=' ) #) ' * '# )1
1'%> ' ,=' )(#''* ' *'%E (+ #'(
* ' ') # * # '( .'( # = )# ' =11 * ' '
'% E ' ( ' * 1 '( # ) >)
% '(>) )=' ' )11'#('(1 ' )
B) # * % - ' = 'B
'1 = )
' ) '=#)%( ') )'>) '
6 ,

/
)#!

@

%

-

@

-
) #1 >% !
@

) #9 % -
./
J

/
)#!
%

-

-

&C2)='===?=F+

> '(#(' *1 * '==1()=' '
# ) # , H ( ' < (
(<) ( .'() 1 ( ' )() # = ( * .' 1 ( *
' ) # =1% D$ #<) ' >)$ * '
#( '') '$='* #'(( ( '
)) )'('= '#' 1 #(' F**) '
F#)( 1#( $(= ) >)$%

6 #'()).' ( 1'('
' (='1
(%&==
7 (< $(<'(#.' (% =*

-8->?8@A : ) :

, # < ( ) ( ' + <1
# 1) ) )'= #<1* #% =) '
6 ' =#(' <1' ) <= >)$%

;
, - 1 %)
)43#
> *) ( + ' *) .'(>)$,
G)= ('(.' >)$=)# '' (=1 ' *'

/ , %%2 '( #( ' (
>)$ 1
#(' (#'

=( 1=)%- '* #'(.'
>)$ #(' (= )('( ' ) #'
1 #' ' ( #(*'( #(* #.'== (#(

#( %

>#(') )($
>)$<= (=)>)$%
) = ' < = '(
>)$ * #'$ >)
='6 % ='## *) '( ( '
'
=)# '(%>' ''= *)('( )= #* ( (< (* '
< # = )( ' '( *)' #*1
1 ' 1'' ''*) #'(=) < (=)'( =)
* # #1 = * (
>)$ # = ) >)$
(#'( )*.' >)$%> '(
>)$ ( =
' ' (') ( #$)( ' ' ( =1(' #
((' 1# <=*( ( >)$ <($' * ((1 ( ''
' #(# (#'#'(' '=# ( * '(
=#' # ( )( ' ) * '( *' =
*(' = ' = * # = * ) 1
= %>)$ < (## '(# ' ' * ' *
' # # *'( # #(' ) /8, 2 # ( #
*'(= >)$ =* )/ ,2%

? F3' *' .'# # (I'('#* #
'(.'# =1 I*'(' .'# * ' ' 1'
/ ,2F *) ( ('B)= (.'()1 (#'()=
.=* .'(>)$%G)= (F #+ F'(.'
>)$ =)# ' ' (=1 ' * ' #( ' (
/ , 2%E* )('.' #( >)$ )# # (#$
'%+# )# ''(=* ) '(# .' (/$
,2 # (# )# #1 )# #<( 1= (<
>)$ ' = * ) (<'
' ) # #*
)== #'( * # ' ' = '#(% > ') # ' ' #(
' ( )( #$ = $ $( + = 14,G'$)'
.'#'' (=1 ' *'1#' * '1'( '(# .'
>)$H #1 <( <(( =( 1 =

(<(H$'(<( >)$= )( #'((H/ ,42%

: )*"+ , #- . - / 01

&( '(= (< >)$ (< *=1(' (
#) < .' *=1 1 ') ' #=)# ) '
( #'( '( () ') ( )= # $ )= 1 ((
#.'( >)$/92%

&) $ )= ' = ) ) = ' + ='# #$
B A , 0= * + '# ' =)# '(
' >)$ 1 =)# '( ) ' =(1
( = /,: %%2% &( '(#(= B '( )
< )= * ( ( )= * + 1 )= ' % E )(
(>)$ &' ' .' ' ) 1 ## '(
.' ( ( # # ' >)$ # (
# * #'( )=(<1 (=%

>' *) + )= >)$ '#('=(*%+
# 7 (
# ( #
)=
>)$% > '# ( )= >)$ ='# '# = '
>)$ ( #)= )< ) % '# ( )=
'=$ )=1 ((#.'( >)$/ ,92%

$ & )!
C = ' ) * 1$ ' $ 1 *' )
*$''1 # I) # '1 ' %
>7)#=D) + #'1 (*) #1 (#=') =
'(' (#= ' ( ( >)$% G (#= ' = *
=>)$/,2%E' *)('( (#= <(*'%
==>)$=#)=' (
($<#>)$ =
= ' . >)$ # < % >' (#= =1 =)#
= ' (<(*'= '( #('( #'%
# #( ' < ( *'$ >)$
#'$ ( E 1 >) % 0 == >)$ < ( * < 1 #' '
( ) ' ' 1 ' ( # 1 < # # #%
' $ 1
*' #( # # ' #' '% F # '( =)#
B $(=)'1=) '>)$ '#1#
= ' /D)% ,82 F * ' ' ' '= >)$ '
'(1 ''= ( =(<1= (#= ( '$'
$ #=( )(=($< >)$### (%

> '# )= >)$ ' 1 ) $<( # # ')'% (
') ) * = ' ?'B " ) ( #<) ')'
##>)$ ' ,

#

#

$
6

P
#

0

'
A
#

" B
E

2
#
>
%,
//'3*)F4+

-8->?8@A : ) :

-

-

/

/

> 9

C

C 3

/

/

:
/

-

@
1

@

)#!

/

%

.

,
C

@

,

.@ .

.
! . .
@

-
.
-

!

C

3
I

-
1

C

- 3&" 2)='G'+

+ )#1) #( (# '1 =)* =#
')'( ( ' #( # ' ') '= 1 #
) ( ' = # % > ' ) = = F
*)( #* ) = 7 ) F )( ' >)$ #
, > #' ' ' = #('
(# ' ' <((/%9, 92%E)+ )=
>)$ '# ' =)# '( ' >)$ 1
=)# '( )' =(1 (= /,:2
') # >)$=) '' =(*' (%
*)( ' 1 + = Q 8, ( =1 , K>)$ ( ( *
< .'%L- )(() ' 1 ' %- )((=* #()= '(
' * #()= '( #$ I ' )(( = >B ' >B
''(/Q %8,:2H

>1 )( 1 ' ' *) ('#(1= $'$
) # ( *' # )( # '( 1 '( ( ' '(
)#' = # ')' ' $ 1 *' ( #( *
'# ')' ( 1 '% > '( # <
*' ( '( ) = ')#( ' ( # < =''=
* ) *' # ' ' $ % + ' '
==)# " < /$ Q% ,2 >)$ *(=) ' ) (
*('=' ' $1*' ( )() #1) # )(=
# ' * ) ( <( ' $ ( = '( >)$%& ($())=
' * ' * ' < # *' >)$
" < # #' ' * # ' 1 '% + )( ( '
' **=' '' ) 1F#)F ($
)#' ) ) # # ')' ') # ' (
<< ( 1 $( '(%> ' ' ==)# =
# ' #( ) ( ''( * ' =#)=
( #= ' #$' (% = )( ( ) ( '
) )# #' ' #'1')'*('= (7#$#

:4 )*"+ , #- . - / 01

# ( *' '# )= >)$ ' =)# '( '
>)$ 1 =)# '( ) ' =(1 ( =
/,:2%

> ( # #) # '#( '( # =#' ) 1 ( '
# ' $1*'## ')'1 (1 '( * 1'(=
( ' >)$ * <( ' * # * = (1
##(1 ')'( ' ( 1 #'( # ' ) 1% 3) ' # < (
# *# %> '( 1#( ( $$ ' <(
) ( ' ' # #)(# ) (1 ' (. *'
# % + >)$ # '( .' ( #( ' ( (
'(' *'H

< !
% 9
, - 6
&)($'(## )= >)$ '#('=)# '('(
# (,# ' $1*'' $( ='
) * 1$ % ( =1 F # + F >)$ ( ( *
< .'%- )(() ' 1 ' /Q %8,2%3 (( = )
< ) )=1 = ='## )=(%

> ) *(' '('
') *#(,
(*/7% !,92'1' * +
%> ' < (
7 '# )= >)$ ' ( ' #( 1 ' #'
( )% + '( ) *(' ' * +
< ( & &
* + ' .' 1 ## # %
> # ' #'<1+ =#)1 #$' ' # '(
%

:

@

.

/ .

.

9

- - )

"
I !

-
)

"
I ,

-

8

- .

- . @

. -

.
1
.
/

. -

/

&;=)2'G+

+=( '+ *) '(7 (.' ('(.' >)$ #('
(1'(*' )' #.' >)$*' )

E

:

&CCC
:
#
5

1

"

"

@

"
'

#

1

"

#

-8->?8@A : ) :9

= >)$1)*.' #' (

1#'
(#'

( =%

, - 1)%
%% =3
6 ) ''1 ) ' #( ' '
9, 4, &( ( ( # '( ' '( ' 0 1 ' = -' 0
) ''(1 8' ') (/ %%2%>#(
' <'= ' >) A < ( #)',
F &)@ > ( < () '( * < ' #$ 1 ' '
< ' * #$,- '('01'=-'0
) M%- ==)#(= (''$''(' '('>)
H ( () '( + * ) ' 1 >) A ( '(

)% ('>)$
.' 1 ( #(#(* # %

> '(( *)" )) '( <1
= ' #1 * = ' >)$ .' % ( ='#) #( ' '
>) ,-('6) ((= " (('=(I1 '
( #(*'( &/0 %8, %%2%&' ( >)
# 1 7#' # (% + = ) ) =% E
- ' # 9#(+ <1 # *=1#()=1'
* ) .' ( *)(, > ' 1 ) ( *) #('M -('
< (=*(1()= ' .' ( A #' *' (1
#) '( ( # 4
- & & / -%
9,! %%2% <1 = ' 1 ) = 1
% E * < ' "
>) 'Q*' #$(' J'(,?') #'#%G
'' 1'(K =-'''$('B1) L,1

& &/&#'% , %%2% ('=I1( # 0
'0F #>) F'
&&/&#'% ,
%%2%7 '= '1) ' (.' =&#' # !,

, 1

- .

.
:

9

- /
:
- /

:

-

-

C

@C

2 ; :
C

-
-" -

-.

-

-&=B)'''2+

C) F3' * ( ' =' * ' = $*'
/92 F # # '( .' #( * # ' ' ) # < )
' #('( 1 = # >)$ /D)% , 2% 6 # '(
' *)= $( ')=' 0' *
=.B ='( = =) )% > ( ( () '#( ' ( '('

:8 )*"+ , #- . - / 01

) # #==# ' ) $(%>' ) ( (= ')
''#.'(>)$%

7 ( ' $ .'( $ )= = ' >)$ .' 1 ( #( #
*' &%

+ ) # ( # ( ' # ' ( *) + '*)
'( 1'( * ( >)$ ' ' # ( = <
'( ' 1 ) ' ' *(' = < 1 ' (
(% >#( ') ) ) . )' * '( ) * ' >)$
' '( 1'( '( . ( ' '( < 1 ( *(( = ( '
( * # ) '( * ' >)$ 1'( = )(
) ( '1 < 1 ( ' 1 ( * ' = < 1 ' ( (%
01 1' # =)#
''# # % + = 1 =
# >) %

&''==((
' ( # '(# 1 $ ,KE(('
(* '' ()1 ' ''(HL $ ,K- ' =
H-)'1=
HL ( # ,K(<1#>)>)$(' () ' *
(' (# 1''(I1# # #(' #= L%K
( # L $ IK& L/
' !, 9 : %%2%-7
= ' 1$ ' < = ) 9 /,9!,2 <( ( ()
'>) 1 ') * # %E#) < ' )'7#$
' =' '( (< '("* #') ) )= ' * )%
E ' < /,9982 >) ' ) # ' 1 # ' '=
'1 ( ' ( *' ' # ) ' (
*$ (
#) '( # >) 1 ( * ' ## , =
# ' 1 $ ,K1'B == *@L-('6)
' (# ( * )' ()= '(/,99982%>' '#( (
')'( ')E 1 =((
( # ' '( ** )
* #$ 1'( 1'('B '( ' ' (
# '(
#>) %

-'$ ' )#(, 1'( #)1 '( ' ' =
( ( = =)#
'( =
< # >)$ ' ( ) '
*' (# 1''1# # #' # = 1%ED)
+ * ' ' '= ( = ' # >) ,>)$M
( #(*'( #(* #%G ) ''# ( =
<' ( ' 1) I1 ''B=' (
=)# ' ( 1 '( /D) ,9: %%2% + ' (
' ('( ' '<# *'= #( #) +
#( ) = )( ') # < ' 1 ) )( *(
(,' $1 =) # ' *) '' * '(,==
# # # Q'% ( ' 1 # ' = ( # ' * ' <,
== # # # Q'% -(' = >)$ = *
) /D)% ,2% ''$ *)( ( ' 1

-8->?8@A : ) :

(,"'' #('(*((#*((I1'' #('( =
* .' #( % +'( ' '
= #B( =
>)$ ' ' ' =)# ' ' * ' #B( /D)% , 2%
- ''' #('(F''' (=* ' <=
F '(*) ') )=' #((#
%

+# # ) ' ' *) #='( '( 1 <
1'() %+ (# '1 # ' '#
' ) )) F 9, 4F=''= ( ('(* # 1 <
1'(% ( ' # , &( ( ( #

6 6-
''(1 .' (' '
) (/9, 4 %%2%

E ' ' #=)7#' =>) /$
' !, 9 :2'=1
+ /$D)% ,82 )# ( ()# ' %(< ()* #'(
+ <1 #') )* +' 1'( #')
) . '
4 1'(% ' ' = ' (
*) H&'=>) A = )( =)<(' ' '( .'
#B(
( < (% 3 ( ' ) * =)<(' = >)
A >)$ 1'(=< $ =)# (=1

'(
>) A =' )* =)<(' ,G# ==A %
* *(' >)$ # =#' * 1 ( ')#(
#' #( ') ' , K- ( ( = >)L / -% ,!
%%2% & )
*)( # >) '( * # =
' ' 1 *(( #(' % 3 # '(=$
#()=1>)
( #(' )&#(' 1 ' #) #(' %
& *)
#(1 % ('' =)=#'(
<#B(
%> ' #'( *()
#('
>)$( 1'(1 #' <1+ =D) )#(
=()
' = ( < ' # + =D) ,8,

J
-

-
:

@

/
.

.

9

- - )
"
I !

-
)
"
I ,

-
8

- .

- . @

. -

. % (

&;=)2'G+

E 1 *) ' ( # #) % > ') '
'#+ % ='## #''
' #>)$1'
' =(<1 (
= '( * ' ' >)$ E 1

F'&8

:: )*"+ , #- . - / 01

')=
'#('=)# %>#(' ( (
+ # '( ) '(# .' #( 1 #(
>)$%E'#1>)$ 1'('' *('=
( <1' ((%E< '( #)' ## (
1'(H E ' # + # #( '( * ( C F>)
A F #('( 1 = # >)$ /, 2% ' '
#('(F* '( *(' = =F#)
>)$' $1 =) )=1 1'(%#()= '
# 1'(=* .'(# >)$ ) A %
&1 ='#' ) ()= (1 (, (<*')')

1'('# * (
%> '( 7 # < (
' >) (=)# (' 1'('#
) 1%
3 ') ' ' = *)( + ='#= ' , , > ') (
#B(#' (>)$*((F # )( '
1#'
F1 )#B( (>)$' #' = A #
1 # ' ' ' = % ' <% -(' #('( 1 =
# >)$/, 2%&' 1'= *)(1 # ,

@

- A
! ,
A

@
$-

-

- A
! :

)

A
! ,
A

@
A

0

7

" 7

9 A

&'
"2)*'G+
($#/#.
0

5
+

+

8
E' + # ' $ $(' # #=(=#$ (#( '
), ) 1 % +=( ' #'# ( 1 .'( * #' =
'=1'%&='=1'( <*' >)$1
' ' ' '( # $(% &= '= 1 '( =
* ' .' ( >)$1*( #(>)$#<
( # ' * *(' '= ( = #% >1 = # >)$
#( ( 1'('' # ( =< '( '
1 ) + '# $( * # '( #'( '( #('( = '= 1
' ' # >)$ ( =) .'( F' #(
' (F *)=1,"'' #('(*((*((I1
'' #('( = & 8 / , %%2% + ' #
+ *(' = ) )#' ' = ) 1 % + = =
= #' ='#=' D) %> + '# $(' '
# # *) , +'( ''
= #B(
= >)$'''=)# ' ' * '#B(%

-8->?8@A : ) :

E * ''# .'( # >)$ 1 ( ( )=

=<(*' ') )= .' 1= ## >)$#''
$' ( #1' =)=( ' ( >)$H

' (=< ( #+ =7 ,48,

, 9
. -
-

.

.

.
. @

( @-

.
.

:
-
./

"

&;=)'<'(+

+ * ' ' '= (< ' ' #' #)'(
#) # >)$
' ' # ' #) ( %
N )O' =1 = I1N# ' O ''('
' ( = ) I M # ' ' )( 1 ' 1
=' =( ' ( '=/492%

' '* #'( ='#' '6+/44!=%A%2%&
7 ' ) ## .% = ' ' #( * )
' 'B(') *H-3 / !9!=%A%29-

/:9! =%A%2 )
/:!! =%A%2 * )
4/ 8=%A2
/'' !!=%A%2%
' '
( ' ( * # '( ) )(' '( #) '
# '
#) =1 = /42 *'('
' (=
)/92%

> ' ' ( 1'# $) '# %(
) () '( *' ) # ( = = ' * ' #1 ) 1
= $( .'( # ' ) % (
# #)= ' 1)#'()' $' (>)$'
=)=(' (-=
1' $' (A .=*
>)$ .' (% -) = .' >)$ # * )H E
' *' * = =1' = .'( #
' ' *(' = 1 >)$ ' ' *
= ' ( = '1 ) #'%
#( ' .' = 1 #
' < $ ( .'('(>)$%> '(=* ' = ' =
'1 ) *('<= < '1 =
>)$= 1'( '( *('(= )=1%+
'# . = ,&1 )' *' .'#
# (I'('#* #'(.'# =1 I*'('
.'# &/ , %%2% + ='B *,G* # '
= $ '= #( B ) >)$ .' # A

/ ,8 %%2%

>

G
7
"#
&-()&C*

0 "

)

N
Q

R-4
)

"
"

?P

! )*"+ , #- . - / 01

)= )( ( ') )6('( #=( #*
M#=( = '(= =#()=') * 1#=( = 'B
>)$ ' /'% ,82% >#( ') # ' #
' /$,1 ,42B' = ' >)$'' (
*) #' ' =)#=' ( =#%0 =
< 1 * # ( )# # B ' 'B
>)$F' (<)=)')#$ F#'
( *) ' #1 1 ' >)$ .' (% ? *
*' #< < ' >)$ ( '( 'B B = ')#
(' '1= ( ( = 'B1 '= )(
) ' ' )*(''1' ' )=#')1 1)
, ' * ' (') ( #$)( ' ' (
=1(' # ((' 1# <=*( ( * ( >)$
<($' * ((1 ( '' ' #(
# (#'#'(' '=# ( * '(=#' 1
# ()(% # # ) '( 1 '#= 'B
&' '' ) * ',

8

.
:

,

.

8

8

K

)
5
/ 8

- .
A83

8
@

8
@

.

8

8

)
#,

7
-

>% "

/
8
@

8

/
8

)

8 -
C

8

-
> 8 8
- -

/

, -/
/

8
@
8

-

-
,
.
8

>

,
8
&1'G*)''F+

) ) ' * # '( ' ( ( # 1 >)$ ) (
) =.'(
#,3>)$ '#'(@>#(
( ) ) 1 =@ < ' # " = 'B# E
)' ()((.) 1"(@(( '> )#''"( '1 (
)* '=<('' '(=)# " H> =( ''( (=1(I=# ''
#(.) 1 )/+ %, 2%> # ) 1'(=* ' .'(#
>)$ *' ( ') ' ) # '( >)$
#( .' 1#%+'( '(# # # (,-' $(
)(>)$1' 1)) @E' '()(1' 1)=@?$ '(
=#' 1)(#' ''@/+ %, 42%

-8->?8@A : )

E ( * ( ) 1 #) ' ) ' (%
+) ( .)= =' (( ). *'(#' '=)1* ')'B
1=* '1 %> ' ' =''( '(# (
()= = #' = * # .'( >)$ '(' ' *(#(
' (' 1 '#= 'B&' '' ) * '
/ 4,2% #'( ( * ' '= ( $ ( *'(
# <( <(( =( 1 = M (<( N >)$O
/D)% ,42 =()() ') ( )= # $ )= 1 (( #
.'( >)$/92%> '(= (' 1)( ) (
' ' >)$ ( #( ' #
# $
#<) %

>#(' )
$ * #'( .' (
1 '# = 'B &' ' ' ) * ' / 4,2 '(,
& **'( )0 += ) ' (<('F# 6
>)$F (()=) =)( (%-(' )0 +' (
<()( (<' I'' = ' * #' 1
*(( #(' % ( ##) ' #( =' ' B ' ( '(#(()
= 1 (( )B #' (*) . )/4,482%

> + #(' ()%> ' = B A
# ' ##(1 >)$ * *( ' ) =$ #( '
')#.' (' '#' + =#$( * #
)1 )%
($#%(/
4

"

4

+

8
+ *) '( '' #('( *(( # *(( I 1 ''
#('( = * .' #( / , 2% - '1 )( F '( '
'' #('( =F ' = )( %6= 1
) )** ='#1#B( #' (
*#B(

+ # (< '( '='1 <%

? !' (''' ( #$==< $
< #' = ' ## % + + #
'* ( '= =<( # 1 =( #' = 4 (
#* (( ,>#' ( B)>)$= )
/ 42%

>#( ' * ) ( 1 = * 1$ # = = '
)## ='#1. '#)=>)$=)#
# (# ='#1 )=+ =< =,,-
' == H 3') M N ) O / 2 F ( # % >

7
3'F)(

)*"+ , #- . - / 01

') #' ' ==(' <' #B #' >)$
# ( ' =) ) %

8
"

.

-

. @
.

-

.

@7

38

)
#! -
%-
3 8

)#!
%
38

-

3
8 -
.

.
3 ,
#

/
9
9
%

&=)'?=<+

>& !5
1
& * = )( * ()= & ) * '<= % &' '= =
' # + ' ) = # ''# $)
= ) < ' <( *( ) ' (
#' >)$ # =< ' , =
=* ()
.< )$ '( *((
# B 1 1 #( # A ' ) # '
>)$<'= ='/,492%&''=' ) =1 <
= ' # ) '7'# * #'() . ''' < +
'$= '( A >)$ # ='( = ' #( #
A ( '( ) #( *(( 'B ) # '
>)$ *(' #( % & ) = ) ' * ' #( 1 =
<'=('( ( >)$'=1 # <
'( ' * #%

>& -% 170
E ) )= # '
,"' )1'
$) #
M% '<= & ) 1 # ) ##
-(%&')'( )#'() ' >)$= '
) )'('=#$(#=(1#>)$E'1 ' (
' % D =' '= ' < = ) ) .( 'B 1
1#(#' = $(1&' ' '(' #)
*0 #' '%"' ' ) () *
%
* '
(%>) # #0 ,

" .

!

@

.

)#

>,
-

$/ 3 :

.

3%& <)?F+

-8->?8@A : )

E (
# ' #) ( # ( * # = ) 1
=#'=* ## =' * 1$ >)$%
> ' ' ) ( ==)# = ' $ = ' ( #($ '(

'(=' $=' (1( '( $'$=< $ ,(#($1 (
=)#I '('
F '( #($ 1 =)#
F &

' $< ' /82
') #* (#' = #'= ' #'>)%E
' 1 '7 >) $ 0 , 3@ ()= ' ' 1 )( ' (
)(01 (#($ '( #'0' (**'#'1'#
@/>%9, 2%6' = * #'( * ' 1 (*#$
>)$'#($ '

%>'## + =#( (
*) ' ( ( '( '' #('( = * .' #( %
+'(''
=#B(= >)$'''=)# '
' * '#B(/D) , 2% # (# *
=#( ( 'B) # ) F = ' 1 F '
'' '(' ('( ' >)$%+ * ) (
##( '( B A % =1 *)('<' #<
* ''('F *)(+ F))1 B A I*'(
# >)$ # )= & ' ',
>I ' = '#( #B( # ' ( >)$ #
'(1' ' '(#(') ' ,K-#B( (#'(L
/,8 %%2%

>& -, - 17
# ' $)

' '
R BSB
>)$' ''= $<(##()= 6 1 '
# ).' 0( D1 ' # ' * ) # )$
#% + # '= >) >)$ # ( ' )
,

C

"

) #0

:
)

) $
@

) $

)9

A

@

-
./

;
"

:
. -

8
-

@ C 8

1

8 8

8
@$

:

-
8 .
!

:
/ .

0
)D$

. 0

@$

0

>E 8
- - 8):

@,
- $
! $ 3,
8

-

6. - :
-

3 8 K

) :

./

1
8 8

:

@ "
8
! -

8 1 -

4 )*"+ , #- . - / 01

) . A

!

:

C @8

,

$

@"

8 0

1
8 >1 1 K

8

8 $ K

.

8
8
> :

,

A

:

@

"

%&4'2)''*
+

&' * # >)$ ')) = #) #' >' ,
=>)>)$(' ' #' <%(
)$ * (0/7% !, 2%E (' ' "=)$
> )H - ' " ) = * = * # ( G *('(
)H/7%9,2F# ( #( %>#(' ' *('>)#
') (*#' '=( (H

E (=* '$ '' '*(+ *=1 ' 'F>#'
( B)>)$= )/ , 42F # '( '
>)$ =1 # '% &( ' 1 >)' >)$
*< ( ) * = ' %- '1 6% H

" >
. !

-
:

!

-

!
.

-

-
/
!

%& ()<*+

6' < ( ))$ ' ' * ( #'% G 1 1
*('#< <%> %
() %
# =)
'# ' ) ' ) # )= 1$ ' # 1
* ='B ' #1' 1##($ #( =
)%& = ' '< = = * 1 =
* ' ' < = = % ) '( ' '= #
#* >)$ .' ( >)$ < ( #( # ,
-= ##0## ' 0(' 1' 1'<$ )

E

0 9
'
6
0 9$

>

#

E
"

#

2

"

#

2
#
#
"

@

#

>
#

#

0
@

2

G
0
G

"

,

('F)C
7

,

"

"

0
&'&)C

"

"

0

"

1

E

0

"

0
%
0
3'-+
#

0

"
#
?
G

0
%
0
F4)F(

#

+

"
#

"

"

-8->?8@A : ) 9

# 0 1 *' # ' 0 '= =((( (
) '( / % ,2% >) 1# ## ( ) ) '= ))
6% % 1# #($ 1=)# =') '%+'#)
< #( #<$'=)#' ' $ ( #(
$'$%

>& !)1.34#
"') # ' ( ' 1
) ' )() ( ,
- '1
' 1 ( * ' < = ' #'( 1 =(
/:2% E < $ # '( 1 ( * '( < = ' # '(
=(
)( ' = '( '(($ < ) ' '
==='#('*(()=(('1/ !2#
'( ' '(=
# '1#1 (/ !21'='
= 1 < ==' # #'#11#'(=)=
($(
* ( =((( () '(%-) # F=
= <(+ #'' *( ' ' '
1'>)$
F' M' =# #= N (O=H"' ##(1,
(*N (O*H"' $',(# '1N (O# '1H"'(
'=<(N (O.(*1)#H"' *(1'
N (O' 1#
>)$#'(' '
H/ 2%E* ' (' * '(
==' )) ##' )= >)$ ( '#
' 1 =)# 1) =)# ' #) )B '=
' ) )%

-('K#' ( B)>)$= )L#(')
' / 42 F ='B + '= # < ) =)# #* % +
(#< <= ' ' =7# > =) #(' ' '
G< /$ )% ,42 '= 1 '$ $'B ' ' < .'
) >) # = = ( '= 1 # ## = '
=)#(1 >)/$$'%8, 2%

E ( ' ' #('( =
*.' #(
#'(F
#(') *)(+ F
( ') )=#' 1
# ' ' ( >)$ ' ' ( #(( = )
=#( # %
($(-(1

5

"

E # * #' / , 42 + *' $ # ' #
) = < $ * # '( = #$
>)$% > +
( ') #* #'(1
1 )= '' #($ '%
E# ** (/ , 9 2' #<)
#<) (=)#.%

0
/C'&3

8 )*"+ , #- . - / 01

E ') ( # JB ) $( # )( <'( = '
# '( ) ( =)#. '<= = QB( 1 '( ( =)#. =
'(# # QB(%

E ( ( =)#. ) ' = ## >)$%
> ='7=' >)$ #'& )( =)#. #'$ $(
' * # '( ' ) * = < $ ' '( >)$ 1 '
# * # ='* %-= * & )== (($'1(
>) ( 1 $ ,K =>)$- #'%H 4
6 & & L /Q% , %%2 '( )<( = 0 = '
#' 0% E ' '7 '( >)$ = 1$ ##)
()=/$Q%, :21 )(=)#./$Q%,42%6 #'(

>) ='B ()= ' ) 1 & ) = < $ #'(
( =)#. F 1 ' < F ' = < $ '(
>) ( <$ (=# '(7 ' (# (
')# '(
1 * (# ( #( 1
>)$ = #* '('(
% "( =)#. 1 * '(
=)#1
I '( ' '
( =)#. . ( =)#.
/D)% , 92 '( <1 ' )' ' )% ' '
= )( '( 1 '(' = #' = == 1 # B #)
>)$%
='B
()= >)$ #'$ * ' * # '(
) 1## # * ' = #
# '
=') #' >)% "') ' - E= = '

()=% 3' ='' ) ' >)$ = < $
= ' = ' 1 )# '( >)
*) ")#=#1(=B )= '# %

) ' #*=)# $' 7 ")#)=
) # $' D< < '$ # ')
( =)#. ) '( # )(=)#. #
' )*' , -(' 1 <1 >) '( ) 1 ),
K> (1 ()( = #@"( (=)#.#>)
- 8 ) 1 ' ) ' ') (
$<' '( )= 0 ' *' 1 ( #( *(( ( # (
&
@ /% 4,4 %%2%
' ) # ) (
=)#. ' >)$ # = '#*'#' )
) ( '( # ")#,

M
?
N

*#+ ,

C/

2

#

@
/F

5
E

@
/8
>

G
7
--.

&&&)&/(
#
&F-)&8C

0
*'&)&&

-8->?8@A : )

"

"

)#:
,

)D
,

"

/

>

" )#$

-

9
/

)D 8
8

8
>E ,

-
-

-

-

.

.

%

/

, 3A

6
.

> :

-

C , / 9 C

)#!

>%

-

> , / 9 C
/

3

>

C
- /
!

9 C

-

C " >E%&" ?)''=+

' * ' ( =' '( '
' ') ' (
$ '
1' ( . <'( '
% (
' # + *) ' *) , "( =)#. 1 *
9I '( ' '
( =)#. . ( =)#.
/ , 9 %%2% * # ' ' ) , F J* 1 ='B #
(' 1(' =* '(=)#1
'( '(
' >)$1' ' >)$%)7 F') *
( =)#.F< (#$ ( F') *( =)#.
)F #+ '(B(= (= ' >)$%

$ % 9 %- ! % 46347
&''=+ ')# (#( =)#.' * $(
'( =)#.
' #'(1#($1
F> '(''( =)#.#($1#'

( =)#. ' ' ( =)#.H - ( =)#.
1 ' =)#1
= # ' ' ' )(' '(
1 ( =)#.H / 8 2 F ( #( '( 7 ' # #()=
' #($ #($1
=1 ' ' =' '
#' <#=(=#$%> 1 ( <$* #'(7 (
= ' ( =)#. ' ' ' ' ) )
>)$ '=
)'' ('( =)#. '1 )( ##'
=#'( =( =)#.%&''==. + =1 ' )
) = ' = 1 *( ' ' # ' <1 ')
( =)#. #)) (,

C

/

@ ;

"

6

@
. A
@

.
6

@

/
. -

/&A
G)<(+

: )*"+ , #- . - / 01

"( =)#. ' =##) 1& ) '1 ##'
* >)$' (*#$

%> + ' . () (
# ) # = ' #1 '
% ) )
)1) * '(<
''B ='
#1#B( #' (
%"1#'(1 ) '('(
=)#. 1 ' #B(
' 'B 1 # ' ) ='1
F* F *) = =((( ( ) '( +
' . ( #(,

.

6

-

" 1

.

.

-
.

(

/

:

-

-
@ .
/

&A
G)?''+

5
5
4.34:
G) = ( F *)( + F '( .' >)$M #( '
( / , 2% 0 1) ' *) #=( ')'(' ' = )('(
>)$ .' ) '($'1#' ' 1('.(
)%>)$ .' 1' )() ' * #(1' *('('
< '('==#' ) )) * # ' 1%>)$
.' 1 ' 1 (') 1 # ((' 1 <=* 1 1 ((1 1
' #(1# * '(1# )('%F1 .'
' ' ' (% > '( 1 ' ( .( = #$
>)$ < ( '( = #$ - *= # ' )'
#' 1 ' % E ) ) ( = #$ ).'(
>)$ /$ &#'% ,:2 )' = = N= - #$
>)$O)' (1= #'('1=)'(I') ' '1='
0/&#'% , 2%&' )#' ( =)#
'(%

,

-

-
-
C
-

.

/

-

&
=')?F+

,

@

-

C
9

1

/

-

-
$

9
9

@

C

&
=')=G=?+

-8->?8@A : )

,
-

@

@

-
/

-
/:

- -

> "
@
C C
-

-

-
.,

, $
!-
A

/

> -

.
/

>&==)'''2+

E) .'(>)$' #(## ' (

>)$F (= =)
=)1F # (#
' ( # '
)# ( >)$ = ( 1 = '1 *'(
# + ( ( * ( # * # '(
' ' (# * ('( I1(=)#. '
' # * ( = ' % - ' ' =(I 1 (
=)#. ' )=B= (I *=1 '
) ' >)$ / , : 2H C ' 1 1 ' ( '( #( B
##(( >)$ .' # A ' '
)/ ,82< (* '( ' (#'$ %

> + (=) # 1#== H(7 '
* .= )= $) #
(=1( R BSB1=
*('>)$(H
'$#&
6

>)$ = # & ) ' '# # <(<( '( ( =)#. =
' ## ( * )' ).' ) (I '(' ()= 0
/Q% ,42% "') ' * 1 * ( =)#. = ) 1 ' 1
'% * # '( + *) '( * = 'B >)$
( =)#. F ' ' ( # * ( '( I 1 (
=)#. ' ' # * (=' %- ' '
=(I1(=)#. ' )=B= (I *=1
' )' >)$/ , : 2F ==< ''
'B ' # , - ' == ' * (
=)#.H/,2%D( # + '1#)#,3') =) %G) ==
# * # '( * =' ' >)$ /, 2% >
') ''$ ( # (1'(+ 1 ( $= '
( # ' ( )(% <' = ' # < =
# * '= 1 )#' ' * # = ' #$ 1 %
>' ) ( + B(= ( '( # # ( = )
'$=#1# )#( # (# $ .'(
>)$' = 1 #(#%

!! )*"+ , #- . - / 01

3
) , - 34
* 1 >)$ = ) # ' = *(1 #
)=
(* #=< ' %"') ' >)$
== ) ' <(=* ' )%E7* ( '#='
' *) #=' #+ (== * #'(
* =' ->)$/ 2%>* #=# *#'/ ,
41 , 9 2+ ( #',
1( =)#.%> )<
#' ' ) , = =* ()
.< )$ '( *(( # B 1 1 #( # A
' ) # '>)$<'= ='@/,492%- ) 1
& ) * 1 >)$ ' # <'= ( .(
* ) #()= /$ Q% ,2% &' ( <'= < ( ( #
()= *)' ($< '(' #1 #/$Q%,92%

$ %* $) > 3#
> - ' *(' #) * >)$ E 1 'B '(
(G =# '( ' #) # ## % 3 ' M N
O )' ''1 >)$H/,2&')'(( (
') '( #' ) >)$ B = ) '
==)# '# >)$H? ()=# >)$ < *=1
#' ''1' >)$ (* '(H

#:
-
39

3

">

-
.

-
.

)#,-
.

/

8

-

%&G)G<+

>#(') *) . + # A 1 ) ( '(
B >)$' '# '#)
' '
# )' '= )('(# >)$ =)#)#'
''1 '* (%>)$G =)## '##(
1 # % >1 ' F " ( $ 0 ) = )= #
($( 1 =)# <( /D)% !, I $ 1 % 89, 2 F * 1 ()
( >)$ *')((< #) . ' #1
*(' # # 1 * = )# ' # 1 # =<
' %+ ' ($(1=)# <( * # ' ='
#1#C >)$%+)= ' ##($(1=)#
* =#'*)#*> #' (* '##('
1*(( (* #(1#' #B( 1'( (* (#'
1#' (*#'1#' *= * (* =*' 0 +
#(= 0B '=")#' '%G' * ' '( '$H
' )' ''1 >)$H '')@ >)#(
>)$ (*( ( 1 ) (*( )'1#(') ' ,
K- (*( #B(='" 1 (1<'=*.' L/,42%

C'/F)/8
#

8'&)&4

-8->?8@A : ) !

3 (' A = 1 =( '#) ()>)$
= =)# 1 '( ( $ # =)# # ' ' # #B( #
' (>)$#' = A %>' '(>)$ *.'
*( #B(='
#'(= A #)
=> @1
&)@%

, % %* , - 163=
> '( 1 ' '( '(>)$E1=)#1# F' *((
F 1 # # '( ( # = )( #B(
>)$')$'H') >)$ #'=E1 (1)= H
/?< ' = * )%2 '')@ +'( * ') .' >)$
) H/982%

E #' + #* #'(>)$G 1E1 '
=# # )= = #* ''1 ' (
* '(%> '(E1=)#1')# ') # ''=
E1 '#()= =)# '
1=)# )HD( #
+ F '')@ +'( * ') .' >)$ ) H /82 F
'= ') '' + #' )='(#) #$
'7/,:, !2,.' >)$1( )=
%+
>)$ # ' )=% '# 1 ( #( >)$
# .' = )% ># 1 * >)$ E <( # &' (
## '( ' ' >)$ 1 ' )' =(<1
(= %

( ') )' ' *)( $( #>) ,-= #
)(<$' #(I &' ' ) ) '=)1'( =
' ( ' ='(()%( <$ '>B*=1'*'%&'
# = )=(I E1 '( ' (=1 1 E1 = = = =
# =*'' /
' ,82%$'>B*=
# *' A >)$%" -' <$ '*'
''# # 1'(# ' ' *$ )= *(>)$%>
))'.' >)$ #(' (#)) '
>)$ .)( (%>''B '( MN)O#=
)( N1 ) )O #B( >)$ /D)% ,92 >)$ (
.') #( (%

, &)0
73.
B A #' ##( + B)' ) (1 # (
' ' # (#B(#' (>)$*((#'
= A % == ' # =)# *
B' *' (
>)$1' *' ) '(
'('
% D( # ' ' ' ' '$ # + 1 # '
'# = :,G '(#)' ) (>)$ ('11
) ) #
') == ).' ' #('( HG' (* ')

! )*"+ , #- . - / 01

(' ((<')#' < '('( #)H+
' ( # * #'( # '( ' ( ' 1 ( %
( =, 3 = ' ) #( /:2% - ' ' +
='B = * #' # ' 'B = ,: # (
=)%E# *' ) $(+ ('%

-8->?8@A : ) !

" $
#%
+4

4
& 8
* + &
9 &
9 9 D!5E$0

E #' ( ) ' ' . *'( *) ' ' +
='# ##( B A F 0= >)$ '#
' =)# '( ' >)$ 1 =)# '(
)' =(1 (= /,:2F =# *,
!%
9

,

:1;
- ) $( 'H =) F = = <( + # F ) < '=
N )OH '')% 6'( ) '( * * Q' = # #('
/,2?' =#' *() (,"M = ##(' @
+ 7#' = ' '+ # $( = 1''#,

)#9

/

9

9

8

9

-

I /

@

@

@ .

@

.

.

@
@ -

/
%&;G)'B'F+

'( + =1 *) $( ) ' = * 7
# )1#*%> # )11#* * 1#'
>)$=)# ##($( &' %?' ')(*(
') ' % ' * # ) =1 +
' (%E# )!499# ) ' )()#' >)$
* #'(=.'(1=## 1#',

1
3 1 8
3 ,

-

,

- -

,
-
)
#9 >9 >%" .

8

.

@
8
-

) #9

>% I

.
@

!4 )*"+ , #- . - / 01

- . !.

)/

!

)

$

.
)

./
>

) #
> $
A
>%

6$ > 9

> %
3 % $ 3 8

@
8

-

$ 8

8
-
L

- .

/
8
> $

@

8
.

- >

$

/

-
-

- .

&1 'B+

9

) #9 >% !

- .

-
!

-

-

@

-

#:

.

C

/ 3

- -

@

-

< 4
6
+' ,

! "

"
&1 2G+

> !
-

. >
,

@

- -

- -

> ,

. . ) 8

> + $
4 "

7&
+

! -

.

@

)#,
3%8

8 $

-
8

-

-

. 9

-

.
8

! > I

-

)

)
9

8

-
>2
+
< 7 &
+ !
-

5

/

8@

8
,
8

8

> 8
8

&1 2*+

+ )1=' )(>)$* #'(.'(#'(1 *)#'
.'( ' %> '*) # + D) ,F&1 )
' * ' .' # # (I '(' # * # '( .' #
=1 I *'( ' .' # * ' ' 1 ' / ,2 F

-8->?8@A : ) !9

.'= # . =11 < .' (% G 1 * ' ' .' # '
1# =)# (.) 1 (' (1 # =11))' *('
' 1 ' 1) % + * ' ' '= ( '(
) ## (' >)$ # ## (.) 1
&' ' 1(.) 1(' '(=)# 1# =< $ #(
>)$%
3

4

:#);
3 .' >)$ F ' #( ' (
>)$ 1 '
( # '
>)$ '# = F ( # ( *
#()= ' ) ' ( * ( ( ( '( = #(
>)$= ' (
<#>)$' =< $

( '
) 1'( (' 1# '%E )* ' ( *) F '
) #B( ' )(' /,!2 F *) $) ( *) '
) $(*('= ' '= (7#' *) * (%
3

:##;
')#B(/!2 '( '' ( <(#'#/2%

E< ') . ) # ( # ( #'# H 3
(HG ) ) #'*#'# < H

E , + < # ) = ' ) # #'# , 0(' '(
' ' # >)$
# ( ' >)$ ' )()I '
=1 1) & =' / %%2%3) . *((
#'##* #'( '( (#( $#>)$='1 1 * (
>)$= )< ) 1 . *((#'#/,2 , *(
'( = =# 1 =< /, 2% E '7 ' ' ' ##
#'#=) ''() =#' #'#=)
* #'()(' '(
' '#>)$)
' '' >)$1
' ( ' =1 =)$ #) )
*((#'# =' % (' #+ =)&
,

"

)

.

.

-

M

N -

-

-
&-
<)'?'*+

E'# =#' *' >)I 1 1 * #'# /+%
,!2 *)()% # #'#)(='(#(= (1 ('
' # >)$ % E # >) ' ' ' ' B
' /$
' , 4 82 1' * #'(1
'() '
# # '( # B ' 1 1

E

"
E
3'&&
:
;

$
%+
:

STUVWXV

&'/&
#
3&

YSTUZ[\]

#

!8 )*"+ , #- . - / 01

# < ( ' (' ( '(#&' ' #' 1
' ' (%&''=B' = '( 1' ()( (1
=)#<(/0 % ,442 ' ' 1 #B) '=(=
' (F*(( (< ( 1(1*(( (1' ()(' F' ' '1 #
)( ) ' .) '=' =%&1 ==)# ')'
'( ( #( $ # >)$ = '1 % - () ( )( ( 1
=)#<(' . #('*''(')
( IM#$)('' (=1('#((' /D)%
, 2 1# <=*( ( * ( >)$ <($' *
((1 ( '' ' #( # ( #'#
'(' '=# ( * '(=#' / ='(#(= 21
# ()(/$% 2%0 ( =''( # %
3

+
:##;
> '( >)$ '1 ( # ( #'#
' #( # ' ) '( '( )
# ( ( '( ) = #% > '( #<) #
>)$ $ < ( #' =)#(' ' >)$% >#( ')
*)( *= & * * >)$ = *' ) 7 (
)('( >)$=.#( '%JB ) #=( '
='= *) #( # ($'1'' '(=' '* ')
# () .,#)#(>)$ #( )*' 1
#( )% > ' + <1 # '( '
/WXYZ[W\2
#'( B(=('( =' ) ' = (*(1
# '( ) = '( <' #1 ) ) '= '% &' '=
' '
' (' #>)$E( 1E <#>)$'
() ' *1''%&' ' '(=
*#>)$

( = ' >) , - <1 # ( # ) )( ) )
'=#0 '0I1'<1#*#*'() )'=#
0 '0/0 %!,2%
3

"

:#(#%;
? F Q=. ))= 'B I . ' )< ' (
=1I # <$ #(I #( < ) 1 )(('I
#' <' ( =#(#(1# =#)I' ''
#('F ' 1' # , ' $ ' '+ # =
' # , ' $ 1 =) # ' * ) ' ' * ' (, ==
# ## Q'/ ,2%>)$ 1'( ' ' #
( =<' ( ' 1) /D)% ,2% (' 1# '
M# '* '<,==# ## Q'/ ,!2%> #'(
' ' ( * '( < ' )(' /, 2 >)$ #

2
&&'84
8&.
7
8'&*.

&&'(.
&/'&*
#
&
>
&'&4
E

&/'&*

#

# )

#

)

)
$
%+
E
&
>
&'&4

"

#

%+

-8->?8@A : ) !

) '= )= 1 ' $ 1 =) % >1 ' < >)$
#( ( 1'( ' ' *(' = < 1 ' ( (
' = * >) A 7 ( ' ) ' ( * ( # *
# 1' () 1'( &

%
6 #'( #('(1 =# >)$ 'B)<(')'
#(' >)$( 1'(%3 (' )= ' ' #'#)1* #
'( ((.# < 1'( * #' >)$
* '= A %&< =) ' (' #(( 1*('>)
, =' (1 %) " ('=#0/ 4,82%
<

+

:#&;
6 #'(*' >)$ = 'B/,:2 1') <
= ' '( )(' '( 1 B(= >)$ '( ' ' * ' ) ' =
' ) 1 ) '( * ' 1 ( ' < # ' ' * '
/, 2%

'))#'= #(<1 )') )' ='' (

' ( # >)$ '1 ) = 7
1 '=
#') % 7 >)$ ') )#) '(#
*' >)$%>))'7 () 7 ('.' ( <1
( * * # < $ < ' # < $
' ' 1) ' '=1(=* = )( ' %
> * # '( ) ') #(<1 # # ( = )( '( # ' #(
=''( 7 >)$% C) ) ( * ( ' 1
) % &' '==G # ##*) # * (
) (,?*' >)$' '=<1(/Q%,921 =< (
' ' < 1 ' (% < ) ' ' # #
' = (<(<,< #(' < G #%&) *) ) '()
* ''# ( * $ ' < ' # ( # $ '
'' (% 3) * ' #( 'B# 1 )( >)$ ) (
=$ = 1 ($
#
''( 1 )$
/D)%
, !2% > # = * < 1 = 1 G # '( #
' %3)# *' (#*'( =#>)$'=1# %
1'( '(( <' ' ( ' =< ' ' '
*'( < #(' ' ' ) *'( < ' ' '
#B(H /8,82% ' '=# ) <#('
#)1#== < #=< #(' ,6'( '(
( #( $ # >)$ = '1 >)$ ( = )
< ) ' (* '('=(%& * . #'*
/, : 2%
< #' ((. 1 ** # #(< < =
= ' ) ( = '( # #(' , G) = ('(

B' '(, =#()= '=<#(' %-('1'* ',* ''
'* ''( '%&') '(* '' )( '# ' '(

<(%G ') =''* '' ' '#(' ' '1=)M
-('<#' (* '* ''(#' (* ' '('* '

!: )*"+ , #- . - / 01

/D)%,42%&' 7=$ $(#'' 1 # *'' 1
7 ' = A )( 1 #(' ' ( ( <
1 ( *
$<( * < (#= #(' % > '( ' )1 '1 (
* < ( ) () = ' * (1 ' # ' <1 + =
D) , ! ' ' ' 1' #('1= 'B'( 7 (*'(
>)$1#('

%

"
=
:#1;
G) = ( F '( + F '( ' #

# ' ' = #

#' ' ( ( * # ( 1 ( ) ( * ( ( ( =
>)$/,2%

> '( 'B 1 ' ' <*' 7 #

>)$1'1 &' = ''=) )* ''
')('
= ' (*)( ' (' < (( '('' '
'#='1 %>* ## )1 '$ ) # )
' ) % # # ) ) + = # ) 7 '
)( ' (. # /$ + % 4I 92 1 '( #= # )1 =
=# =)# )=' * =)#(1 %

,

:();
' ,:, ! ='B ' ' ( ( = ) '
#'( ' ' 1 # (. =* )=
,-(')
* '#B(=
#* #
'#
'1
#( #(' /, !2% > ' )( ' 1 '
#$( ,
# )=#) ' ' (*'
)= % D
( '# #(' I
# ( $
#(' %

>) = ''=' '1'# ==)# '
#'1 '(=?'B" ))= #
=)#'=
" ))= #B %3 *''$ # * ( '(7'
'
':,9 )(( ' = ' '7' %
(' ##(79,

C

)#0

"
)#

! -
- .

-

- ,
)

!

C

.
C )
!

.

C )

>%&
'F)'2+

+ =)
,
=) $(#'(I' $',
K- * ' ' ' ( # L /Q % , 2% &*)( ') + '( =
?'B" ))= #
H> '( * '' ' F#(') )

-8->?8@A : ) !

# ' ' '( =) F ' $' = )
* *) D) , !,) * '#B(= MN
>)$O#* #
%3> 1 =# 1 * '
) ( ' (%&1 '( ##< <' + ( *' $
#1 )#%>'( # <'( # %

E) ' *) =D) ,8>)$ 1'(''#
( =<F'# ( = ('*)'
>)$F' (
' 1 ) I 1 )= 1 ' ' B =' (
=)# ' ( 1 '( % ' $ 1 =) # '
* ) ' ' * ' (M ( ' 1 # ' = ( # ' * '
<M-('= >)$ =* )/D)% ,2%E
*+ *)('(
#(' .' >)$' ( (
'( =) '# #) 1'(%>') '' #($1
1#'>) #) 1'(%>'
' =)=
' ,+
'1 #( #('
/, !2% #'(
#(1)# ( '#') ' '
= 1 ' )= = ) = 1 B ) 1 )
'' ) $ * (
' =
1) #%> ' ' 1%&'
1) *'
1')' * #( # # ]#'( '## (##()=
#')#'(= (' ') # )#
'(= # ' %&''==)''*'

>)$=)'( #1) %

% ) &

3
-
E ' (= (>) <#0 =-=)# 0 <
1 $ 1 #( = '
()=, $ ' 1
#()=) =)# ('( )# = 1) <'= 1
< )%& ' ((11 ()= <#>)>)$(
'=
1#,'(' ' =( 1) $
1) 1 # '= #' . >)'( #((
& ) '1 '/>%!, !2%9
-
+ 0
# * )( ('#() #' ('
=. '#1' # ) $ $ )%3' *'
' ' #() ' (< ( *) ' *'($#
'#11 *$<' =)%3)# = ),<#
>) >)$ '( '=
% & ' >)$ '
#B( #( >)$ ' 1' ') 1
'% (' '+= # (,>)$ '(
# ('
#1 1 # ' 1 -' 'B) # 1 #

# ' *((
# ) 1 ')# ' # ( ( * '
#( 1*)$1#(' * '(' ' =)##*/
+ ,42% ? 1'( #((1 ( * )$ '(
>)$% Q () ' ( # )( ( = '

! )*"+ , #- . - / 01

>)$ =)( =' *) '(' ' =)##*/42%
&' '= ) #(' '( '
>)$
* #) ' = )( #( >)$' ' ''(
' /$D)%,: 2%

, - 0-9
!

& (#' < (1) #
'(>)$.'(=< $
F ' ' #(' *1 = ) % > '( #(' #
>)$ ' <'( (% + '
( * *'( *
# (>)$' <=)= >B*=/$* %8,14, 2 >B
( # * # * 1 /$ -% ,2% >'

# $( = ) ) = #$ >B *= 1 = ') '1(% >
* #B )= ) '(>B*=#-=>)$1
# '(%E)= >B*=
1) '') <#%> '(
*
#' #(' (* (= (#(' =1 #('
=*(1 1 =)# )( 1 '' ( #(
>)$%

E''$#) *) '(=)= >B*=
<# )%
1 '('(

') ' ( =) A
' # ($'('(
%

+ ' )= >)$ ( <( 1 # < ( =)
' ) < ( *) )=% 6(( '
( '(
'('(
) ' >)$%

> # ' * ') < ( =) '(
1 # 1 ) (
'(# '1( #(' ) F1 ' '# F
$ #(' %

>
#1#* #'( ) $(' #)'
)% & ' >)$ ' ( ' >)$ '
) %- )* ' '( )1 '( (H? 1)
= #' <'' ( * '(1 (#$=*' )#)
% = ( <' ' # $( * * # '(
' 1)
%

3'&/)&8

?
8'&F

-8->?8@A : )

#
" #%
I* +

>) E1)(+' #0') .'(#'$='('
' ' ' $( *(( '( ' ' ')# ' = '('(
*= # # >)$ (1 ' .( < ) '
# ) ( <) ' $( =E)#(( >)$,

9

C

)# >%
$

-

8
C
C
$

)# >9

9 8 3 9

9 8 3 :
-

9 8 3%

)3"
B

)
<5

C
-

-

$

C

- -
/

-

)

-
&C?)='=?+

,%
9
! ) , -
>#( '= # + )= >)$ '#( ' =)# (
' * % E #) = ) * + ( '(
) ' #
>)$1 < (*).' 1## # = = )
'('

1 =) ## # )#' ' '('(
% >#
) 7 (( #' ( ()=>)$', #'$
'$1 #'' '=$ )=1 ((#.'(
>)$' ( #(*'( #(* #/ ,982%E'#1(
$ ' $ )= >)$ *' ( )) '( ' ' ' )
* # '( ( = C ' $ 1 *' ) * (
>)$ = ) < ) % ># ) =) = '
## ()=(#)#' '('(
%

;
, - %)
)
> '( ' #) #' ( ()=>)$ '( * #'(
)* ( = ) < ) )#('( ='' ( #F1
* #1* 'F ( $* ( ( ' )= >)$'==
. ' '( ) # ( #(1 # ' ' * ' ( 1
' )(#''* '<%"') 1 ='B D) ,
,G)(' '(1B(= >)$'(''* ' ) ' ='
) 1) '(* ' 1( '<#''* '/, 2%
) '(#'#B(' = # ,

)*"+ , #- . - / 01

"

8

>
,

-

$

.
9
-

/

/
.

;

)
.

.
./

)#,

, 1 $3

) -

.

.

)
-

&1?G)''<+

#( '( = ) ( ' # ) ' )
7'# % *' (')' )

' (=$)($='(>)$
E 1'*)( ' ('( ,&)) ($ # '(='=#
.' ( )1 1 '( = ' = # # ( /,82%
0 ) # # ' * ' # I 1 ( '( ' #( (
'()1 ) ()==@ =# ( =' #1 '
( )==@ /4,2% " ==)#( #(, ' 1 ( '
#B(1'('<1' ' 1'' '' '.*(' 1''
'.*(I'<' 1'#('( ''.(' 1'' ) (.@ (')
) (=' * ' # , )'( ' 1 ( %> ' 1 #(
) )( 1 ' = <=) )#'=( '%
G#( ' H' ')/, 2%

&' '= #) < #'( $(. % ?' (
'( 'B)<()# #' %&1 ' 1# ) ,

)#0
%
-

8
C
.

-

-

8

,

> !

-

,

/

8> ,

-

8
$ 8
8

@

- 8

1

- 8
3:

.

8
,

) -
-

,

8

@8

K

,
-

)
$-
8 &1?G)'2=F+

-B 1 ' 11 = .'( >)$, >)$
.' 1#'<1#'(I'(' ')#''1#'
* #(/,21 ''* #( .' (1.' ' * ''#
' ' *<*(/'% ,42%

-8->?8@A : )

J' >)$ #( ' (% &' = )( '( >)$
' ) #' 1 #' ' ( #(*'( #(* #
1 ) ,

?&P&?--U
0EGCDQ

'' ''

4
' ( ' 1) M =)# ' (1
'(%

%
3+

M# ' # ' *) ''
&4 ! &!
==# ## Q'% ==# ## Q'

-('
= >)$ =* )M

'
9 =#B(= >)$

' * '#B(/ , %%2

)# (()''#('( '>)$ ) $(= #
'( = # '( '( >)$ 1 '( >)$
< (.'1 (( #( '(#)#(* #/$D)% ,9I -%9,!I
Q %8,I* %8,9:I-%, 9I&#'% , '%2%+ )' .*
>)$ ='' ( #='1 )' ' )
'>)$%+ = (.* #)=' )< ('
'( E # >)$ = =)I # .* )) '( #
>)$ = =) # .* #(1 1 # .* # #(' '(
>)$E( ' (# '%E )('( = )'=)(1
= # # ' # =( < )= >)$ ' 1 =)#
'( ' >)$ 1 =)# '( )%-1
* # '( >)$ E () ' ( # ' <( ( $()
#(' ) % >#( ') # ) >) A *(' ( ')#(
( 1 #
)*)=( )=>)$%> *
)= ( )= >)$ # A = )(
( #
A (G( '( =%-$',KE' 'L1#($1#'

)' 1 ( = % > ' #($1 -=
=
>)$ . (=1(I# ' 1)'( =)=%-$''(()==
< (( '(1') ( / ,482%

4 )*"+ , #- . - / 01

==* #'(=*' '#( =).' '(>)$#'
' ) #' ' #' ' ( #(*'(
#(* #) # * 7 =(')# ),
&
1
& & % * ' ) $(

& 1 * = ' )
='' (1$''>)$%> ' )'*#<)=
( #( = (% E * =) ) 1 ') #=
<1'B 1 *(( %> = * $'$')#()' 1
') 7 >)$% &' ) ' ' *)
")#=#1(=B #(')E1 $ >)$####*
) ,

"

"

)#:
,

)D
,

"

/

>E
D

" )#$

-

9
/

)D 8
8

8
>E D,

-
-

-

-

.

.

/

, 3 A

6
.

>J :

-

C , / 9 C

)#!

>%J

-

> # , / 9 C
/

3%#

>%E%E%&" ?)'
''+

>)$.'(= * ''= * #* = * $'$%
'(.'
' #(' (( 1 )=

'#'=)# (%

>#( ') ) ($ 7 ( '# )= ' # ( #
* #'(= ' $1*' =)( = )
< ) ' ( * ') ' =( 1 ( .) # ' *
%> 7 (1 '# )=>)$% ' '
==)# =$ )=1 ((#.'( >)$/ ,92%

$ % % 9

- (#()#$ .'() ==< (')= %> '(7 (
>)$# #'
)' = )('(*' < ( ()
=*
# *.' 1## %G'$)MF' *F
'( '(# .' >)$H/ ,2%> '( )= '(7 ($ .'(
< (#()# ## 1'(< $ .'( =* #
'( ' '
>)$ # ( #
(= '
'(=* ' <%>)$ #( (

-8->?8@A : ) 9

1'(''# ( =< '( ' 1) F '(''
(= * '<F1#$ 1'(''B=' ( =)#
(1 ' F '( ')#('= * '(%> +
# *=1 ' #) ' ' '( ) * ' #B(
= >)$#* #
' ') #) 1'(
=) .'(>)$' #(' (%

&'') < ( () (()= ' >)$)$'H
+ '( '( () < ' ' ( '() =) < ' ' '()
*'( < #(' ' ' ) *'( < ' ' '
#B(/D)%8,82%G ' ' ' >)$$ ()
#)( '( <

(#)= #(' % ''=
< (#() '#(' /$D)%,4 42* ')'= ( *()
) )=1#) ( ()') ()=#$ )=1
((#.'( >)$' ( #(*'( #(* #/ ,982%
+# '# *#(#$ .'(< (*)( =A %

+ ( # = ( * = A = )( * ) * ( #(' 1 * #
>)$% - ' =) = A ' ( () = ' >)$
*'( ) * <$ = ) A #' #( ') A =
)# " ( 1 1 (() ((/8,42%

+)' *) '(#()#.' ( '(() $ ( '(
'(( ()$ #(' # $%

/ !-)#

.

C

C

C

> C .

)D

9
C >E

C

/ C >%

-

,

-

)#
%

,
-

-
.

)#

.

%&
G)?'2+

&' '= ) )( '('
) ' <
B
>)$=)#'1 (() (( # >)$%

> '( =<() =)#( ' + , + '( *()
H < (
( #)=)#(','')%>)#(=()
/,2%D '
>)$ ) $( '= #
% ' ' (

< $ .'( '(>)$%

E''$#) ( <)* #'(.' >)$ #(' (

1 ' ( # '

= ( 1 = *' % - ( *)
#(#.' (< ( ()'= ',

8 )*"+ , #- . - / 01

% (')'(7 ($ )=1 ((#.'( >)$'
( #( *'( #( * # % G ) ''( ' ' #
( = < ' ( ' 1) I1 )=1''
B=' ( =)# ' (1 '(/ ,9:2%
% ( =) = ' 1 )# '( #('( 1 = #
>)$ /, 2 1 '( ) * ' #B( = M N
>)$O # * #
' #
'1 #(
#(' /, !2%
% ( *) ( = A ' * *(' >)$ # =#'
##B( *1( ')#( /-%,!2#' .' #(
>)$ (# (*.' =' %
4% # * ( = A < ( $() #(' = & ($%
& )
$ $( * # '( )= $(
#(' # ** ( ' ,
) '* ' '
( <()( 1'' ('

* +%-
=) ( # = *' $ '=( ) $', K& ($L # ' '
( =)# '( # =1(' #(' % -(' ) *('
#( 1 A '(#( ()#=( *=1=' $( ='#
'=() $',K& ($ '( $
(=)#)' =$
($(L / , 9 %%2%
* * ' 1 + = , 6'( #
#(' ) , *((# ( >)$ 1'(=
A >) /8, 2%

D ' >)$ # <( = < $ '( (=1

>)$ ' '>)$ # <( # A &' '
* #= '' 1 *((#(' /$4,921 '(#B(
<(#' =%

!
"
#

$
%

&'(
' )
*'% +

' )#( # ' )#(

'

)

(,

'#(
%- ./0((1
2

%3#((

%!
4!!- .# '
"%567%!844 %9!%9
-
% 9!!!:8--- .

),

'
;<
%

:

= )
'

>) '( >'#> '

'# )
>
))''(
%

+
'
7 >
#( ( () ' #
'(/,:, !2
% =

' '(

/,2 +
< #
*# '( ? @
#

A )$ #
)>
*'(
'
'
,>> # B
' C
'
>' #
( #
?(
#'
(A )$ #
'
(1'
'
'
(/,82%A
> ''+(>'#(' #
$
#
?(
#'
(
A )$ #
'
( * '$ ) >> # ' #

)> A )$
>)#

'(
'
A )$ 1>)#

'(

)

'
>( 1 (
>

/,:2% &*
) + $(
*# '(> )((
< (*))>

<#(' '
*
( )> A )$ %
* # )>
'>>(1 %

A' #

)> A )$ >)#
) . *'(
' )
' # A )$ 1 '(' % +
' ' $ '

A )$ (
()>( > #'
)
< ( * ' ' # A )$ '
' A )$
< (*
) %D*(' ,-# ' 1
#
A )$ E *
)( + E
>

A )$ %=(
> 1
($ #
''(1 )$

(()
*'
)'> ' <(
)(> '

*('
%&1'( # (/, !%%2%

'
A )$ ' >*# '()('
'( ' ' #A )$
#
('A )$ ' ) ()C' >
1
1)

*(
( #
'#
> ' /, 2% &' '
($
(
>)#
-

#
* ) <

)#
(
'# )>')
(

!

"
# !

!$%&'(')*

! " #
<%6# '( #(

($
(
#
) '
* ' ) (1*'( )$
'(
( >'? 1 # '
( .'( ((
'

( ) % A

)
( > '

'
1

)$ # '
1 % &* # #
'

A )$ >(1
$'
<( ) )
$(>

#
( #

) ( ) ) ' >

)
'>1' ' * *'#('1)#' /$,
2%

0> A )$ E*
)+E#

)(( '(# #
>

#(#
> %=)#

) )> A )$

( #
*# '( A )$ ( # ) >
) <)%' $1*' '

$(
*(' '
#

)
) (. (#
'*
'(( #)#'
'('(

%A
>)#
'
A )$ )> A )$
< (

' *%+
'( ) '+
A )$
< (
#
>*A )$ #'
'1( ' ( '
'%

&'
' ( )( 7
) )#
( ' '
+ #
*$( (

#
#
?(
#'
(A )$ ,)
%F ' A )$ GE
*
)(E#
(' (
/ , 2'(#
(' (
'

A )$ 1 #
( ' (
# '
> ' #
( > )% &)
($ ) '(

* '

1 ' )
1
)>
%

) ' #(' %
#
'(
)$( # # )
A )$ . ' > <$ %
''( '
' #
(
> < ' ( ' 1 )

C 1
)> 1
'
' ? >'( >)#
' (
1 ' (

/ ,:2%&'1>
)>'
A )$ 1'(
)#
'
A )$ '$( > ' *% <
' (
(% =
# **# '( #('( 1># A )$ /, 2'(

# #
)1'() >'
A )$ 1'( >
1'( % A )$ 1'( > 1'( >
)
. '(
) > <$
#' # '
A )$ (# >
' 1 ) % &>
) '> ) #
> * ' (
1
' 1 ) ('

('( '

# *
$ 1*'>#

@
%=( @

)#*#()> '
1* #
'1 *(' #('1'
)

# (#
)'("(1'(%
@
'
<*'
1# $
1'%#
)'(
*
) () 1
E1# *#
)('(
)
#
%

- ' $ #
' )( > * . '( A )$ * *
)( 1

)(>H ), !(> ' )#' #
>*
(
(
)>
A )$ % &) E *
)( + E '( * * B
' > # #('
/,2''>)('(>
). '(
# A )$ ) * '
#
?( > 1 A )$ #
( ( 1'( '
' #

!

(
><' ('1)

/ ,2%&'( (
(' <
(#

>
(('
)
%

+ * '
'
1 < ( )>
% +>( '> )
$$(' )

< (*)> #
'##
)>
#
'
+
)$(( *(1
>) 7
)(
/, 9, 2%=,
#
$( #
?(
# '
A )$ ( ' '
'
> A )
@
% A
#
'( + *(' ( *
) ).
#

#

1
)>
EIJ) * ' #
?(G#
*#/, !21I JA

' )
( #
?(
#'
(A )$ *(
(/, 2E+
<(*'(#
'$
,#
'
#
(1)'#
)(
/4, 921
'
)(
/8,, 42% +
'
( *() *
)( +C
)#
( >(
) /,2% = 4, 9 *
)( *# '( ' ' '#
#
?(
#
'
(
('

K'? ")%&>&
)'>
1A < '
#
?(
#'
A )$ *(
(#
'
(%
+
) #
$'
H ) 9 '
$( ' ' $ #

?
>
'
)
#
'
> @
< > )#' #
$ '> 1 #
'
' *#%A
''# #>('# '(#'
'
>
<
#
''*(' A )$ #
>@
%+

A )$
# 1 #(

( *
( )>
#
' ' *('
@
L( <

('
) >)
'(
M
L-
7#'
' #
'#
#
$(
>)
1>(>'?+'
*(/$9, 2%

A #(' ))>'?)
'
('(
/$'?)) 2#
' '

. (( '$()) 7>'
)
/, 9, 2>>
'(

1(>)1
' ')'(
%=) 7,:, !
+)
)>
>
)
<*# '(
< (*)
)> *
(
(
)> A )$ %

()()'(>$#
)
(
' ) ##
' >#0

* ' # #
( 1
* # '( > '> $
(
)>
A )$ '
>)#
>
#11
*>'? ' *
$,)
* ' #
?( > #
*# E '( #
)

#
#
' '
# *' #
> '( #
<)( #
' '

# *' #
E
' #
' 1 #( #('
/H )% , !2% ( ) #
# ) '( 0
) * ( , 0> A )$
' #
'
>)#

'(
'
A )$ 1 >)#

'(

)
'
>( 1(
>

/,:2
'
'
>>)## ((#()>%-
'
*'(
$
$
*'
' >)
' #

' %- (
'
'($
(## * *'
#
)
#
A ) 1'
' 1 >>)#
#
)
*('
#
0 % =
$
#' ' '' $ > ' )>

+

,

! " #

A )$ (

'
0
>#<(
>
1$,ED'(
#''$>)#1
)'>)> A )$
(
# %
D)1'() # '>1< ( A ) #
)
#
%
*(' ('
%EK( ' < (' 0
#>('
,&' )
(
#
?(
# '
( A )$ *(
( G #
GI'
(J /H )% , 2%
(
>
*(' '?)
'
$$
#0 (# (#

'
<%
0 $,

!
"

#

"!

#

"

$ % #

! & %

" ! #

"

#
" ! !
& ! !$

"
"
'

(!

(
!!

(

"
! $

!

(
( # !! $
!(!! !
! !!

!! (
)(*+,-+-.

# ))< '
<(
(L

=H ), +*(1
>*'

( A )$
*(
(1
) #'
$
( >,:, !%

!

"#! $

%

!
$ & '()*+,+)-.

% /

0 /
%
!
1

( 2

&

!
3

%
%
#
1

'( 0

0$
3
% 0"

!

! "

! 3
% 0
%

%

4
5# '
56
52"
'

%

0
#

52
2 5
2 "

(!
%
$

$ 0 5 2
!

0 )-,+-+.

A )$
# ) 1
' 1(

%=( )
*(' >'
A )$ '>1>(< 1
(
&'
>
%
#
'( . ' A )$ #
( ' (
)>
A )$ ' #
( '
>)#

(

*'( ) #('( 1
>)# A )$ %&*#
'# >,:, !+ 1
'(>
)
' )(> A )$ %

&< '> ) > *
< ' (
'
( >'#> '

'# ' (
< ( ?% +

' #
( #
?(
#'
(A )$ *(
(#
'
> @
%
A ) @
0 F
*(#'
A )$
> ()
(>
'
#
' #

# 1 ' '
'
) > ( *) '

#%

! " #

= )
) #
?(

< <) >1 #
(

( >
*'
< /$ ,8 2%A
>>
'( * *
'> <#('
) #
?(
) '( A )$ % K
'#
'
( ') '( < (, A
' )
( #
?(
# '
(
A )$ *(
(E#
)(

'1#

'%

A #(' )*
)(F ? '' )/, 2' '
>'#'( ('

, (

1

%+
)

<$( *# '( ' '
)$( ( # ( +
'
'(''# ) %&' )'()>'(. ' #((

)# <
('
*# '( ))' (.(
)> )#
#
#

*

'(#
*#%A
')' )

( #
?(
# '
( A )$ *(
( / 2 '( #
?(

##'
( #'
'
(A )$ 1'(
. '#
>1><$
' )(*'( '
'
' )#('( 1
>)# %

& ( '

% & 7 *
)( +
) >
(<(
A )$ #
(
'(>'
A )$
' '
#('
/$, 92%*>
1 '#
* )
'=
#
K0
=

1 =(
@
% &* -
' @
>)#

> ( )

,
> @
1 #( @
% + '

#
7)
($'0
1=
A ) @
%=
(
>
#
'
) 1#
)'( + #
' )*' ' ) #
'
(
)
'?$
( (>
) @
%

&
( '

#
'( ' ' ) , 1 *# '(
'
* >*>
1
%-1#$'?#'#
#
*>
1%M * >
#%A
#
)
*(
( * ' #
#('1

#(1 #
?(
1'( * ( 1 #

' *
#'
E>
)=
1=((
E*> *
* > .<
0
+
N=)#(
> ")# -
' /$ A% , 42% K
) >
(<(

A )$ *>
1
'
*
%

=$

) #
?(

# ( )' ) ')
')#

'(
) 1 $. '
%

& /
*1 #
? ' * *#( '
>''( )
% +
?( >)( (

-. &/0

'1)

!
2/32 +

44

%2/32
'5*

678 9:'19

4

#('%A'#
?(>)((*(
(#
?(*(
(#('*(
((/02%A
*
(*(
(#
?(*(
(#(' *(
(('(#
?(#
# . '(%3
)
($ '(. ' A )$ G#
(' (
/H )% , 2'(#
(
' (
1' (
#'
>(1> %
' ' $
+ > ' #
'( * '( ) * ' #
?( >
A )$ #
*#'(>
). '(
'(
A )$ ><$
E
' #('( > ' #
?( 1 ' ) #
?(%

#
'(A )$
#1#(

# ' #
?(#'
''> '('
%=) ' )
*(
(1
%

" ')'#'
'+>
, E
' )
(
#
?(
#'
(A )$ 1 /%%2E' (
< (
?% A
' ( >) *# '( A )$ ( #
?(
1 '
'>>##
')($ '()1)' #
) >'

A )$ ( > 1'(% = '# + *
) # #
'(
) '(# . '
#( A )$
>
> '(
A )$ G
(#(*'(
#(*# %D )''('
'
#
(
><' ('1)

C1)>1
'
'
? >'( >)#
' (
1' (
/ ,8:2%
#
'
'(
(* <' ((
+>)
#( ()>

)(
, '$ 1
>)

#
' * )' '
*'
( , >>
# # # B
'% ( ' 1 #' >( #
' *' <,
>> # # # B
'% -(' > A )$
>
*
) / ,2%- )# 'A )$ #
?(
*(
(*(
('= 1(
*'( '('
'L

&
) '( A((

1 ' # '?)< ( >
#'

' + > 1
<1 #
*# '( > )# ' A )$ ' 1
#
?(#'
< '= 1(
()>(#
?(/$, 82 '= 1(
* ( #
?( > ' 1 ( ( <

'> * . ' /$ ,42% A'(
A )$ D
'('#
#

>'()*
#1
>)'( '
'# +>'# 1
)*(
%A'(1
'

)>
A )$
' #
'
>)#

'
A )$ 1
>)#

)
'
>(< 1(
>

%&'

>)'(. ' A )$
*#
(' (
1' (

# '
( > )% A
#
'( A )$ # * ' $ '

# ' #(

*
' ( >
<() ' >)( '( A )$ (
#
?(
1 L

= #
)
> > ) '
# > '# #
' *# '( A )$ (
#
?(
*(
( >)( '( ( # ( ' '> # ' . '(

>
<$ . '(#'
+'
>'# %- '#
'
(*) ' #
?(> A )$
< (*) ). '

! " # 9

> <$ '
< ( *) (
# A )$ % = ) '

*
)>'# #
'# * )# <(
'(
7( 1#
'
(' #
7(%&1%A#

*#
7)>

<>
K'?")%A'>('
+# '(A )$ ( #
?(
*(
(/, 2
(<1( ,
A#
E#
#
?(
#'
(A )$ *(
(E)(

'
1#

'/, 2%7#
1#

'' #
('# 2 1'(

#
*'K'? ")%

->)(*# '()(

1#
#
?(
#'
(A )$ *(
(
L

&) ($ >
'
) *( '(
((' ? # '

#
# ( 1+>>'(>2 %-
# (2
%=()' #
'(A ) >'#
1
(' )#(

(1>
'#
'#

) ' A )$ %=*(1

'(

(' )#(

#/7%2
)(>'?
()> / ! 42
()>' '
1

-
=>
/ 94!2
-
'
'
' )'
'
> '
#
$( #
A )$ #

$

'(

'('(
%-
1 &
# * ' (*) -
=>
1
' #''(
%

H(' )#(

1

' >()>' A )$ #
# *# '(
A )$ ' #
#
?( E ' ( * )
) H ) , %
A #( ' ) ) > '?)
'
( '(
> ' #
1 #

(' )#(

*(' # <$ #
?(
# '
( A )$ 1

' * ( '> #( .
' #( '
(' )#(

# '%H(' )#(

*(' #<$ #
?(
#'

A )$
1 . = ' #
1 #

(' )#(

H <
#( *(' > <$ #
?(
# '
A )$ #
'
(%

'
)
$>#
> ) #'# 1
11>1

#% = # > '
)> A )$ ' #
'
>)#

>
# ' '
#
'
( (# < > ) #'
'(# ' #
% A
' . ' ' #
#
)'( )>
A )$
# >>(' '
'
'
$> ' 1 #
># 1
1%

A
>'#
1#A )$
(' )#(

H <#(# #
(
*(' > <$ .
* ) #'% > ) #' * #
1 #

A )$ #
)>
*'(
'
'
$ >>'
# #
A )$
# '

)
'
#
'
( # 1># 1
1'

1 (
*# #
A )$ 1)#
(' #%

6+'9(;5

6+'<(=)

8

A ) < #( ' . % -# ! 4
'
' )'
'
(
1
()>
> ()> # '
A ) >'? '
# #
( , &' ) '( ' 0 1 '( #($ ()>
0 E$A ) >>'?' ()> E*0

# #
'(' #()> 0 /7% ,92 #
'$> * '
()> %

&)# '*
)'(> )'
# #>(' )()(

*# '(
A )$ ' #
#
?( > *(
( > <$ '
>

<
A )$ ' #

#(1
>>) #'%

A
#
?(
#
'

<1+>3 #
?(
#
)( (
#
'
# * #
( '
# * *'( '('(

% A'( (
'( )> A )$ ' #
'

>)#

'
A )$ 1>)#

)

'
>( 1(
>

/,:%%2>)('( 11>

'
1#1'
(
>
' A )$ ' ((''%
3>
(
()(

' (
%=)#

'
1#
#<$
(' )#(
(
#
>) #'1'

>()>' A )$
' #
)> A )$ '
>
) )#
)(

-
%

= )'7#

'>)'(#
?(
#'
(A )$ *(
(

< ( ' #

'('(

' ' )
*'('(

#

'1#'
#''
(**(' ># >

-#
'
#

(%+
'(# ( *#
?(
#
'
#
?(
#'
(A )$ *(
((# (*
> ( #(*'
'('

>' #

'(
A )$ ( 1-
=>
%

A #( ' ) # ) > *(1

'(
A ) '
()>

A )$ 1
>'? > <$ ' (
/$ 7% ,482%
()> >'?#' ' >1'<
>7 4%
A ) >
<1
0 #
-
=>
< >'#> ' '# 9 % A' #>(
>'?
()> A )$ ) )' #
-
=>
' '
>)('( ''
#
$(-
=>
#

1A )$
>*
'
()> %-
=>
# *''
*
?
#)
#'
A )$ ( ()> #
'( *
# #

( # <
$ (
'('(

% +(

' A )$
')(
#(

' #
?(
>&' %H' A )$
<$(#
#
?(
#'
A )$ *(
('(#
'
(1'

< ( '(
>) #(
'
(#
'
(# (' %&'

'
E1'
''
(/H )%,2E
< (
> #

'>

''('/$'?)) 2%

6+<4;1

,
>

! " #

=
(
)(

1 #
#
?(
# '
A )$ ( *(
(
>( #
'('
' #
>)#
% =
) . '( A )$
# 1
# > # ' $> B 7 ' '( #
'
( *. '1##%A
''
'
$>>A )$ ('>
'
(*. '1 )
>) #' * > ' >)
'>)#
'>11 '(#1 #
)?
* ' #
?(> A )$ %=
'1 *

A )$ # ( ' '( > ). '
# #
(
> <$ .
* '
) '( > <$ . '( *(' #(
(
1##
' *
)(
(. '(%='#
1#

>>1#(
#
?(
> A )$
'(>'#>'
#('(
) -
=>
#
* . ' 1 ##% A
#
'
1
A )$ E <
' >)
E ''>#

'
(

#' '( A ) 1 ' .
* #(1
.
* #

#(' #('
#
1 ' ' ( * ' #
?(
A )$ #

#'(#
' #

)>>.
* (#
%

A' '#('()(

1'(>K'? ")''
*
' #
?( > A )$ #
) '( #
?(
#

1 %

='*)(

'#

'#
#
?(
#'
A )$ (*(
(L-(
(# ) >

<

< ( ') ) *# '( #

' K'?
") > #
'

#
'
A )$ =1 ' )( # #
#

'
)( ()> ' ' A )$ % A' <$ ( # '

* )$( '

#

' %+

)
#
* K'? ")
# (
<'( >)#
%
'?) #
') 1 ( '?) # #

># >()> '
* >'?#<$%

+
>' ) )
<'#

'#
#
?(
#'
(A )$
*(
( *' ( ') ) #
* % &) ($ '( #
*
>1 '
1
' #
*' *
)
?' ' <$(,
1 (.%

=
' #
*'K'? "))>
#
7%= )
##(' *)
('
( ''# *

A )$
#>
) . '('
#
(' (
/ , 2)>
1
/:2'$1
>)

/2'()
%D 1>'
'

#

# #
A )$ #
) #
#
* ( )>
% (
#('*
)(A )$ #
,

6
!

#7
0

87 &9
9 $
!
#

!" 9

678 ! " ? 5'5:

:

& ! !
9 !
9
5 2
9
7
2 ! #

$% &%' ( %
$% )%
* 4 !
!
"9 $ !

& !

% !"

!

% # &% $# ' $#(7: # ! !7 0

% 9

7
7 ! !

!!7:/

$ !&
+%&
$ # #",$&

+)"%'-'&
+
. ,$&
+# !!!

! "
!! !
!
% !
)++;,; .

- ) # < ' >
) . '( '(
A )$ ' #('( (1 (
#(' '
( 1 <' >( ' '> # #(' <)
<' >
L A '(
" A )$ '

H <
A ) ,

&
!
5&
5
(

0 0

2 !

! 0 !

( 0
<
/$+ 0
$ ,.'

$ $ 1, .
" % $ '$,
& ' ! ", . $ 2

! / $ %$ %
$ , "'
) +% %'(
$ 2 '$,
'%,%"$/,. %1$# % %'02
%%
0
.
, + #. &' ' ' - ' !
+% $% '% $ 1 (

$ %
2 &
%

%

% (

$
" ! 0
(

!!

58 0

0
!
! 0
0
! ! $

! ! !

! 0 !
0 !
! '
0 = 9 %
!

! ! 0 !
!

0 !

#
#

#

! ! )>-++, .

=
(

$
#
7 )>
> "
< '( ( > '

H <
A ) %=H ) ,!+*
)('('1#'
#
'
*'<%3
>7 9A )$ # (#'
'##
'
(#''($ #
H < A ) %=
( )* ()( 1

(E
1#('' )'>
)>$ E*(' <('$(#%

= *
* 7 '
# *# '( #

'
<' #

#
?(
# '
A )$ ( 1 L '
' (

'

! " #

#

#

' ' ' #

#
# '(
#
*'% A
'
1##
$''(
#
*'K'? ")' 7'# '

)(#
' )>
%&>>
'(#
*'(

'

)
# # K'? ") # '

1
>
) ) '
$(
'
' A )$ ' '> #('

' <( *# '( > # * ( # #
A )$ '(

#
*' '
> $$( #

)( ' #
) )>

('( A )$ >
' ) >
) #
?(

#'
(*(
(%

!!"
!!
6(
( >)( #
'('
#
'
% 6# '(
A )$ ( #
?(
*(
(>)('( (><$)

#

>
). '(

><$%+
'(7#
*(
(
# *
*
1

(()('( +
(<1 7#' >
)
)(
,
A
' )
( #
?(
# '
( A )$ *(
( G $
#
?(
(A )$ '
#
'
> @
#
1#
'''
>% ' <
%-(' #('( 1>#
A )$ % D > ' #
?( *(
( #( #
?
( #

(' )#(

'
>@
/ 4%%2%

#
?(
( A )$ *(
(
#
?(
G '
#

'
> @
#
1# '''
>/ 2%#
?(
#'

( A )$ *(
( #
?(
'
'#(( *(
( #( #
?
(
'(#

(' )#(

'
>@
/ 42%

&) ($ > # #
' '( #
?(
# '
( A )$ *(
(
*(
(#(
>'#
1# %='#
1#A )$ '
#
?(
#
@
#
*'(%- ' >'
#
1 # A )$ #
?(
# '
( > <$ % # '(
##(' )
%+>('>#(' #(' )
A )$
# 1%= #1
#>
)
>
A )$ 1
#

*# '(

* ()> A )$ %D>
(
*
'( > '
( * '
>% A
>
)

' # >( ' '
'

'
$> >
<
A )$ )
$ '
> '
# > >
) #' # 1
1% > # 1
1 * *# '( > '
#'( * >)#(% D 1 #

' '( A )$
#
?(
*(
( '( *(
( #( #
'1 #
?(
# '

A )$ * #
'
' #
>)#
C * *(
( #( ' >
<$
(' )#(
(
##
> ) #'%

78 ! " ? 59
:'

>=()

"

!? 2

4('<<'

!

A

'?)
#
*

' '
) ( >)#'( >
@
%0 #'#=#
*
#0 A )$ '

'(#('
)/ , 2%*>
) K'? ()>

)<

('

<
(#
>
#
@
A )$ %('+#
<
#
' ) > ' 7#
> #
)
> ( '
'( #( ' )
*
)( F ? % A
' ) E *
)( + E )<
* > ' ( '

#
*

' '
#
*
%
( '))* >'
)7#'>
'
) *(

? @
#
# ( ( + ' K'? ")% # $ ' '
)
#

) >

'( ? @
# '

+ #
$( > # ) ( # #
) '(
A ) '

'
$( 2 ! ' '( '(
/H )% ,:,82
'
# #
) 4 /5 2
' #'(
# /H )% ,9,2'
# $>'(
.

= ' '$ E #( ' ) # <
> '?) ) E > )# '
' #
)<
#
*

? @

#
$(
#
*
(%
A# '

'#
*

(' 0
1=

A ) @
% A
( ' ' )
' ) '

A )
@
# #
<$ <'(#
?(
#'
A )$ (
*(
(
# ( #
<$ <'( '

% A ' '(
#
?(
(
'
'
'
> @
%
#$
! %
%
&

'

&#'
' <*
) +, EA
' )GE7
)
)#

') #
'

<1+>)#

)
>
(
%A# '
# A )$ ' (

*
( (
()'%+
>( @
<$ ()>#
'

<A )$ #
#
*K'? ")%=(
E#

& E' )

< #(
(<( ')
' '
*(' %+
'( ) '#((#
'> #()
%
' #
'>(

)
(1''*(' /
,82%

= (#
K'? ()>#'
+ )1
)>
(<(

A )$ /, 92A )$
' #(''

'#('
# *
$ '(
)
#
-
#()>'1#
>.
*
)
%H$
#('

< *(' (>-
-
''(
0
+

(>
11#

>)< %(#('#

& ,

! 0 /
!
% 0
/
!
!

$

$% +% '$%&# .0
6

5

! " #

$
"

$% . (% %
)(!+;+? .

K'? ()>
(>
11$
' #
)'#
A )$ %& '
'>
#
# A )$ #
'
( '( ' > >

#

' ()>

% A
# '

A )$ #('

' '
1 ' '

)<

<

/
!,2 # ( *'( (>
1 # ' ' #
#
A )$ ><$#

%+
' ) (# (* ' #
?(>
A )$ #('
< $
' '
%A
#(' )*
)>
7 ) >

1 ' #
# 1
#('% ( '

( %D ') '
'>#
$(7 & >'
,

/
0 @

$

$% +% '$%&# .0 /
(/1
/
< !
$
"9

"

$

6

9)
9 .!
! < 7:
< !

$

$

:)

0.

9! ! < :(

'
!:
$

1

3
$

$

(
!
$

#

!$ 0

0&
$

(
!

0
!

%
&

!
! 9 !
: A3 9
!

B:

!$

)(!+;>+C.

'

1

#('
*(' > -
-
' #
> A )
@
'
' 0
+

' > 1 > ( 1 *(' '
(
-

-
' #(' > ') ' ) *(' )
#
#()>' ( # O )
P##
'
(
<
(
#(' > A ) > '
#(1
% =
'# ) #

' ( () 1 7#'

#

( ()>,

0

! !
$

%
!

0 #
:

"

% 0
:@

'
% #

0

%
!

6

!
$

%

!

(

!

#%
& '#' )(!D++;
.

A') K'? ()>
#
$#
'' <> '>1
%='#
1<#(>
)K'? ()>*
#
'#
#()>%
#
#()>
(>
1'(>1*(')#'< '

%
A''(I@
J
*##()>'
)*#
E*
)(

& E*'(>'' '

#(%*' .<('
'?# 1
)<
'

'
1 #( #
' #
) 0 A )$ /
:,492%
&1
'

@

< ( -
-
' -
#()>'%A

#
' K'? ()> * #
' ( <( 1 < )#

(
) #(% " ' 1 #
' #

)>'(
<(
1 *

#((
* & /
,!%%2%A' '
# '>)#K'? ()>1#
<
'* > ' '
()> # '
K'? ()> #
*
% &' # ' > )# * )
'
) @
)
>
1 >(
@
-
% A
'

#
'
@
*(' >
)
'>

)>
#
>)1
(>
1
#(# A )$ '(
$
#(' >-
-
',

1
!
9 '
!

!

"

0
! #

! &

!

1
% ! # # $

!!
!

$ !7
)(!D+++?.

"7 '
,4# * ' * 7#'7 H ), 9
8,

' ( 0

0 $

3
% 0"
!

!
"

! 3
% 0

%

%

+
'(> (#
K'? ()>A )$
' #(' '
1
' #
?(# ''
'
$ >A )$ = 1>'(
''
#(' '
1
* '($ < ' $
'(
* ? (
> )
(
> '( # @
' F
*( #(1
% A # '

? (
>
(>'(>>)
)#@
>. ?
*
(%

+ #
A )$ # '(##(' )
/H )%8, 2%+(
#
#
)' #
?('('
(#
'
(/H )%,2%)

6 <('4':

62"<(;

! " #

'
) '?)#
)' #('( (#
)'(

>
)'

'
'
' ( >)#'( ' #
' A )$ % A
> K'?
()>#('
$ >) *'
##('( 1 '
> A )$ % Q #(1

'
( *# '( #('
#(

(% = ) )< ' >'(
' # # #
&$$ 1
>
# > ) &$$% &'(
$
)< '( #(' '
*#
>)
'
'
#(' ()#').
%

+ #
>#
=' $#A )$
#

#''
*
(
A )$ >' $> A )$ #(''

*
(

' '

*
(
$ '(#(' )
%+
( #

' ' #( *(( ) 1
% A
#
'(
#(' *
(
$ * ' *
(

' '
) 1

*(( ( ># *(' >' $(%A'> ('(' 7 (#(

*

%
'
'
#
(
1( # ) A )$ % '
#
?( # ' *(
( >( ' = 1 ( * # '(
() #
?(
/$H )%, 92%=
*

) >)

A )$ >' #(
>'(
'
' (
(%

A #
' - > ( A )$
< # #
( ##'( #
#('(
#(#
() 1
#
)('
'
' 1%A
>
)
'>#('

$ *A )$
()>>' #(*(1*('
(#(
%-?
'(
) >' #( )#
#
#
**

A )$
< ( )) 1 '( ( '
- >

# = <((>)#'(''$ #(' )'
,R-(*(
#
?(>' "1(1<

'>*. 'S/H )%,42%

+ #
> '
)< '( #
' >
) '
'
( > '
*(' # # '
A )$
'
#('

$
#
'>' $(%=(>'#
#A )$ #('

& /$H )%, 92%-'1#A )$ >
))
#
'
#( # ) A )$ )
& &

% A )$
' >
) '
' ( # ( '
#
?( # '
> '1 )# = 1 ( # (
()> #
?( /$ H )%
, 82%- ' A )$
( #
- H( +>
>1 '
>#>

' #*-

> A )$ %A#
'*# '(#('

' '
#(' (- H(
# 1#
' $>
#*'>1#A )$ %

6
'5

@ 7 8 #$ %%&
? '<1'<=A

? 2

@ 7
8 '(%()%* ?? <4;)

%','4(45*

6+9('4''(=9;1

78 ?? '1''15

4

+(#
>(> (#
K'? ()>* A )$ #
#
) ) 1
% " '1 E #

& #
#
* K'? ") E )('
'( * ( #
'

1
#
)'* *(( /
,2%

" ') ' ). '
()> #
' #
)

#

(' )#(

<
*(# '' * '?)(
'#'') 1
'
* *(( (/
,9%%2%"

'

*(' *(( ) 1

'
#
) >'( ) 1

*(( ( ') #
'( #(' *
(

' '
1 *
( >'(
$ '(#(%

6# '() 1
* >'((*
1
>
*#
<)>'#
1
' $
>
#
<)>'#
1
A )$ ' * %
=
) A*
>'( * (=)#(
(1* *(( (%
- *
) 7 A , 8 A )$ = 1
< ( *
(
=)#(
(%
#
'() ) >'
A )$ *(( ) 1

' >
) )#A= )1#A )$ ,->)<(
>$/A%,$1
%2* >) 7#

# )
*'(#
<)#
1#
'

' '> #
#
)
( > B ,9 A )$ *('
#
)
$ (
#('
%

=
#()> ' E > '
#(

E 1 ' ) *(' ' ( )
) '
/$
% ,:2 A )
#
)#

)'(*' ()>' ' 1' '
%&'
()> ' )#
' K'? ()> < '( < (
')*# '(A )

1 D) ')
#('
/$
% ,42% &'
) ) # '
> 1# -
>
% A
*#

<#
) ) >'
()> #
> ' #
#
) #'#'
A )$ >'?'
1'
* '('1
#
'(

% H #
()> '
( >
) #
'
*(
#
/$#(
%:2%A'
#
)
''
.

)# <( > ' 7 #
) ()>% D # #
A #
' ) 1 1

(

'

()> #
'
#
<) #(' ( *
*
$ ( > A )$ 1 * ( # ( #
) ># >
' '#1*(#

% A'
$
#('
)(# ('#(*
' $(

- H(
A )$ %A#
') )
<A )
> ,
># ') )> >$ #'

# +) % = )
-
' A )
#
= 1 *
)*')
,

6
9

3!5@<
!
9
5@

!

7
<
!
2<7:3

6!:(') <'<< <56 +9('4''(=9;1

#,
2

,. (

$%<
,4(':*

! " # 9

0 !
0! !7:
2

6 4 !

(7: 2
9

! 6
$

!

3!

!
9
:) +,,E-,.

@ (
>
A ) #
(#"(#
)
#'
'#
#('
)
>) '>1
*( <
#
D
# #
&' $
%
&'(<((1<
(># '
)#>>
,

3
9%

3

"
3
!%
! #

"
3

& # , . # % %0 ! "
$ , .
$%# 3 $
$ 1- % # #. + 0

. , " .
# # #
! "
$ , +
$ 4
$ (
9 !

! %

!!
7 !
7& !
!

!:)6+,E+, .

#
'(#>('# '>
'>>0 A )$ *(
#
'
' ) 1 (#>
* > 1 $<
(' #

/$ - % ,92
*-

E1)#'1A )$ "(E
< #
)(' $

#
% '
'
# < #
'( 1 #
'
( *
( '
#
?(> A )$ #('
*
('>
' '
'(

A )$ %& '>('> @
'0
+
<

' #

'
'))
1)(>
1'
*(' )>'( $

'C 1
( #
> ' #
*> ' > # 1
'' > 1>( #(''(#(
(' )#(

''(/
, 2
*(
( #('
*
K'? ()> '
'

.
( > -

* > *>
1 ' #
#
#(1

# #>
>#*1**
'-
. #+()>%

A ) @
> -
-
' ' 0
+
<

)
' 1 >)#
'

'

'

# -
1 #
'

< >
A, '
#
?(
'' #'
1
#

'1
*> *
/A%, 42%

=#
*A, 4
<1
#

$
*(#(' '
1#
'
#
?(
1'%('#
?? B
A,
D#$' (#()> * ? (
> #
# #
( 1 #
'( '
* #>( >'
*(
(
#>( #(1
#('
#>( #(1

&

#>( #'
1
#

'1#>(
*> *
/ 4%%2%

8

- *
) #
+ #
?(
1'(
< ( > #
)
>
A )$ # *
K'? ()>% +
*# '( > ( #
>

(<(
E'(> (#
K'? ()>EA )$
' #(' '

1 ' #
?(#''
#
##
'
(= 1
#
(#
?(%-# '
'>*
)(+>) 7#'>3 ,

&

!
3

%

% #
1

' ( 0

0 $
$%5
6% 1"
!

!
"

! $%5 6% 1
,$%+
6%,

$%$

$% 6% '#$$)=-,-,F .

A
( ' A ) @

' > ( > *> *
")#
-
'/$
,21>*
##-#' #(1
-? -

/$
, 42 #
?(
1'( A )$ '( *# '(

#'
A )$ '

*(
(' #

,-(*(#
?(>
' " 1 ( 1 <

'> * . ' /H )% ,42% A
# ( #

#
?(
1'( * ( 1 *
#
'?)('
1
*
( #
) > #
$ A )$
( < #
) ' $

#
' *# '( >
) >
(<(
A )$ #(' *
(

' '
%

*( #
*(' > ' #
1 <$
<'( #
> 0 /$ &# '% ,2% &* '
'

-

)
'?$( '
#
?(
1'>#
A )$ '>1#
*%
() *!

+

4
5 # ' 5 6
5 2"

'

%

0

#

52
2 5

2 "
(!
%

$

$)=-,E-;.

=
<

E M
#
' (L E # * *
) ( 1
*,6# '(1#

')(

'#
#
?(
#'
A )$ (
*(
(>)(
'('(#
?(
(A )$

1
)

L $
'
>
) #
#+'(
''' '

'
( *# '( )
>'
1 #
# ( )#

'

)

)#
'(
*E*
) E# )

<*' <' >
#
?(
#
'
> @
% =
<

( ')'
'
) '

$) #
'
( ' A )$
'
)( '(>'(( $
<
)'
'
>>>
'# (
'
*(
()1>((
'
1
/$ , !2
''
'
*( ' >> /,2%M
#
' (L
/, 2>>
<(+%D 1
(# , T/ 2
#
*#

E #
' ' ( <( ' ' ( E ' #
'
/$ , 2% 3

! " #

'
#
# )>>
' 1
#
'(

)
%+
'( '(
E* *
'E> <#('1'() * ' #
?(>
A )$ #
*# ' '
#
)' A )$ #
?(
#

'
> @
# (
' @
%

A #( ' ) ) ) >
$ (
'( A )$ # > )

'(*'(#
>
<
'/, 2%
'
'
' *
( >>, >
E *
)( + E >*

()
.< )$'( *(( #

? 1 1
#(
#@
'
)# '

A )$ <' >>'%
&)T/H )%,492%A
#('1 >)#'(>
<
' '
# @
# '

< ( ( ( #
)'( #
?(
#

'
( ' 1 '% A #( ' ) # + ) >
$
() #
*
( ')#
'(1 *(' #
'( ( '

'
#
#
?(
,

! 5 2 %

%
%
" 0
% $ 0

'
5 '

@

%

%
%
)=D-;-,"+;-.
,

! &+
3
' # + >
<

, A' #
'
( *()
LA #(' ))($ *>
<
# *#
('*>' ' $
#

* *( /, 2 '> 1 #
(
'#
4 1 9 ) )(

#
$ E &
) E
#
$ #

'
E
A E 1 >

/$ 9, 2 1 #
(
' '

)$( /8,
, 42'
* '$(' #
'(
##
<)
'
1 ' %

-1' ' $#

* *(/, 2#
>
<

E

#
'
( *() L /%%2 E + >1 #
# ( . # '

# (
'# $>
<(
)> 7#
*(
(%
=
(
<*' #
?(
#'
A )$ (*(
( >)(
*%6# '(A )$ ' 1#
?(#
'
( >)('(
>)<
( ' ) A )$ %+> 1#
)?
1# (
'(
'
)
%A' '
('
1'

(''( /$ H )% ,9C 8, 8 1 '% ,4 82% A #( ' ) ) ) >
$
>

A )$ #
(# >

*, #
'

#

' .
*(*>(#(' ( A )$ % )'*#

(
.<( ? ''(''#<(> A )$ /$H )% ,2%

6',
'(=1<(9

6
&9''

:

D ') '
'
$(1*# '(>
<
,
1* '#
(
''
)$(%=7'
)
()' *(/4, 9C9,1
2+ '
'
1 '
'
'
# (*'(#
(#
# ('(#
?(
#'
A )$ (*(
(
# *
<

'('%+
'(7 1''
' $ #+ )ED
'( *')
( '((<' )#
'

<'
( '(
# ) L /,:2 E
(<1 ( # ( >
<
, #
'
(1
#
('(
#
' #

'
1 ' '

)
>'#>'# 8/$'?)). 2%

A'()
#
)7 >
<

')1,6# '(A )$
#
?(
*(
(#
'
(*'' ) (
L'' )T
E
*
(# >( A )$ % -(' ) '( ' 0 1 '(
#($ ()> 0 * 0
# #
/7% ,92% 6(
(

7 # <
(
> ()> ' A )$
'
'
A )$
)$(
'># %
)>'
1('

A )$ % ( ' *
) + ( '(
'

)
%

A
>'+()
$'#'>'# 8,, 4>'# )

)(
/4, 92 >
' *
) #
'( E A
' )
(
#
?(
# '
A )$ A )$ *(
(
1 $

/, %%2E' 7)#*'#
7#
&
)/C$4,
9 21#
' A/#

'C$4,8:2%

! " #

6

!!"!
? @
>'# #
* '
' #
<) ) %
< ( *)
)> > #
) 1 > )
> *
(
(
)> A )$ >)#

'(
'
A )$ 1>)#

'(

)
'
>( 1
(
>

/,:2%H(

)> A )$ '
#
'(
. ' A )$ '
#
(' (
1' (
#'

>(1> %A
# A )$ = <(#&'(. '1(
(#('( *'(

#( *# / ,82 1 ) # #
(
''('
'#
(
><' ('1)

/2
#(
#
( )> 1
'
' ? >'( >)#
' (
1
' (
/:2% ) '(#. ' A )$ 1>

>
* ) /2%

&' )'(1)' ) '

>'#
1#A )$
< (>
<()' )
'

> ' #
1 # % =
<
'( 7(
) # *
#()> '
>
). '(
# A )$ # *
(#(&''
1'(L - ' $ + '? '(, &) '( * *
B
' > # #(' #( ' ) '
, R ' ) #
?( '
)('
S /, !2% A' ) ) ' #('( 1 > #
A )$ /, 2 >)( '( ) * ' #
?( > GI
A )$ J #
*# /, !2 1 ' ) # #
) 1'( >

). '(
# A )$ %

#
+
<) '( '
#
A )$
#
) )>
'

# (
()>(>)#%+

#(A )$
#
*
' #

>'(

* A ' =)#(
1 0
+
> -
A )$ 1 > =)#(
( % # ( >)# * ' % -

)$( 'L '
' 1
( )' '
' 1 A )$ L
'' )T A)#
( A )$ ( * ( (
1 ) ( * (
)' 1 #( ' ) '
, R- ( * ( #
?( > ' " 1 ( 1
<

'>*. 'S/,42%

=
(
A )$
< ( * ( #
?( 1 (
> ' '?

'( )
* ( )' 1% A
' ) =1 >)#
A )$
#
) L - <
>
1 > 1'( * '> *
)( + >

4!

H ) ,8,
#
' '
>

( '( ' 1
)

'( #
' '
>

( *(' > < 1
' (
( L3
A )$ # 1'(*'>$A )
>((
> '!, 9 :,

4 !
0

!

! ! 5:
&
05 &

5:
(
#

"

G :
! ! ! ! :)0 +;,>,C.5

+ ' '

< ( #' >
#
?(
# '
A )$ (
''(A )$ # (' <

. '(%F ' A )$
1
()>> #
(' (
1' (
#'
>
(1>''
. '%
'(A )$ # 1'(
>
)
. '( )#
>)( '( # ) * ' #
?( >
A )$
#

# %A #(' )> #
(
(
)> A )$
#>
#>
)

#
'(* (
>>*'
'(#
1'(
#
)

# A )$ * *(' ( 1A )$ #
' #
?(
#
>)#

#(>##
A ) @
>
'
%

0 )>
<('
< 'A )$ (#= 16 ( '#

(' )#(
(

L A'( >'?# ) '(
< ( *)
(' )#(
)>
>
<()#< (
#,
A )$ * #
'1
>#(
$ #
<)*L- ' )>(#A )$ '(
*
< ( * #
#

(' )#(

(L A
#( '> ) ($
. * . '(
1(% )>
< ( *)
(' )#(
##
# )
> 0 6(
(-
16(
(+
?('
*
(
(
>(1 )> A )$ % ' ' ' #
$ A )$ > ' * #

<) )>

% + E # = 1 6
( EA )$
> )(*#
'
>> .
*(
#(1
' (D
#
?(
C '('
' '
#(' >

) >
(<(
A )$ C #
' >
) ' ) (D

#
?(
>1*>'>(*#
?(1 1( ' '(#
?(#'
''
> /H )%, 9 82%

"
A
'
> @
>)(# #

' 1'(> A )$
)' 1((*) ' #
?(#
#
#
)

#(#
''#(*)>)<
('' #
?(
#'
'>1 #

'>
)
#. '( A )$ %D #
E# +>,
% E>>@
%* *(' A )$ #
>#'

! " # 4

*
1
(' )#(

#
' #(' )'
,R- ((
>A ) S/-
%,!%%2%

A'(?
A )$ $
(' )#(

'
> @
#

A )$ ?

*
)( >
>) > #
'
*
) >

' '

*#
)# 1'('()
#>#'
%6#
'()#
)#
?(
#
?
#
>)('(# )(<). '
% A)#
( ' '> >) ) < '( ?
#
) * # <
>
)
(' )#(
(
'
> @
' > > ) #
) ) % &' '

>' )((
*
)?
>*
>
'(''

)(
'#'1*

#A )$ %

= ' $ # ) *
) '( * #('( 1 1 # A )$ . '

#( A )$ (1 1
'##(%6# '(#>

#( ' )#
?(' )('
#
)#A )$
(' <

. '( %F ' A )$
< (
()>(#
('
(
1 ' (
# '
> (1 > ' '
>)
. '% +
'( >) ' #
?( #
?
'( #

(' )#(

'

>@
#
?(
#'
(A )$ #

#%&*>)#
'A )$ ' 1#
?(= 1
()>#
?(%&'(#
?(

* (

'
'
'
> @
* '
' # )
*(
#('1'#
(
#
A )$ %

6?;

6+'<(';

4

$7
4

& $&

!

7
4 .

= ' ,:, ! + '( ) > < #(' 1 '
A )$ # )( 1'(%K1'( >1'((
A )$
>
). '( %
. ' #
(' (
#'

A )$ >(>*'

%=
). '( A )$

# 1'(
''
#
(
><>

( '(
'1)

/$ ,2%

- ' $ ' '
>'? '( ' E ) * ' #
?(
> A )$ #
*# '(' #
' 1 #(
#(' /, !2E#
( ' 1
) %" 1>'#>'

'# + #
$( #
*(
( 1
#
'

< >
' #
'( '
% + *
)( '( A )$ #
( ( *

#
?(
1 / %%2%A#
'(#
?(
#'
(A )$ *(
(
E *
)( + E )(

' 1 #

' /, 2% +
7#' > '
) ' ( )(

1 #

'
) *(' '
> 1 1 >

'?)%='# 4+( ()(

1 #

'
#
( 7)#, &
) 1 A% &
) '

A'#

'
K'? ")%

# -%
!!

&

&!

6! 5
6!

%

' #! "2 &
#
56!
$

% :

!

% !

"
&

%

% )?+> .

7( *
(>
#
?(1
#
?(%&*#
?(>)(*
. '
#(1)#
( A )$ 1>
). '(** '

#'(*(
(#
?( *(
(#('%A
+*
).*# '(E>*
(
A ) @
E # * #()> ) 7 ) '
( * * (
#
?(> A )$ >*. '(
#%A' #(' )'

' )#
?(' )('
/,!2')('
&
)%A'(&
)
* ' #
?(#
*#
' '( E# +E

! " # 4

. -(' ' $' '
#
L R&
) '
$ # A )$ 1

' ' #
?(
S /4, %%2% A' &
) * ' #
?( > <$
*#
''
%+
''*
)+>7 , >)'(
&
) * ' #
?( > <$ *#
&' '(
#
?(
'
#
'
(%

& * ' #
?( #
>)( <> #
?(

'( #

$(

'
> '>(

# . '( A )$ % &
'>1 #
?(
#
#
# '( >

( ( ) (
> '(
) ' 1 )

1 '( ' ( ) '

>)#
(
?>'(%A
* )>1

A )$ %

-?
1*(
(
'>
( &
)E1' )
(>5 E
# )*
)''*
)(+#
,A'(&
)* ' #
?(#

*#
' '( /4, %%2%&
)* )
< '>)
%=) * )< '>)
''

( '( > ' % & ' '> )# #
&' ' >>)*
, R"(
&
)S $, RA'( * ' #
&
) *' *# &
)S / :,2 )#'> #
' '( *#
&
)
*# < '( ) < '> *#
% +
<) '( >
A )$ . ''(* < % A )$ # *#($(

> #
1
'> > '>% " ') ' > 1 &
)
< ( *
' #
?(> A )$ #
'
( #
*#,-$''
#
E
>
<( +L R&
) '
$ # A )$ 1

' '
#
?(
S/H )%4,%%2%

&
) +' #

* >'
)(

1#
#
?(
#
'
( A )$ *(
( #' >
<
4,, - ) $'
'(
'(#( E '( >
) '
(
E
() 1
&
)L/
%%2- ' '
$(E# +E#' ( ' 1
'

& # '> ' ' '

$( ' '
> - ' ' 1 # #('(
#
?('
#'

> ' ('#
?(
/4,49%%2%

A'(##
'

<>7 '(
#
?(

* #( ' ( '( ) < #
#

( '( >
)

(

'( '1)

#

'
(>
1(
%A
#
?(
#
)(A )$ '' ' ?
'(

)
#
) #
*# ' #
'
(% = '$ > '
) '>1
#
?(
><$)

'(#
#

(A )$
* <
( #
'(
' %A
) )' )
()A )$
*
( ( # ' ( <$( '> )

% "7 , 4
#
'$$(#'<$( *
(?
#
?(
,A
' )
( #
?(
#
'
(A )$ E' #
)

E1 )#
?(

( A )$ '

"##
1# ''
'
> % ' <
% -(' #('( 1 > #

44

A )$ %D> ' #
?(6

#"/, 4%%2%

6# '( > # A )$ >)( '( ' ' #('( >
#(
A )$ #
'( #('
'> $ #(

>
) 1
A )$ A )$ #' )% +
''(((>
'(>
)'(#
'

)1A )$ (
*'( )
< (. (

%3
') '
'>*'A )$ ,

*(
(#(
#
?
(
#

(' )#(

'
>@
%

7#
*(
(#($$(# #A )$ %
< (#())'
#
'( #
?(
1 #
' ' ' >
(% A
'
>)('('A )$ #()''(# (#
?(
%'
) ' )# #
( 6 % #
?(
# '
*
( A )$ 1 '

*(
( #( #
*(' #

(' )#(

'
> @
/, 42%
A'?

< #
'# #(

('
'
'? )( A )$
1 *
'
> ' #
1 *(
( #(% -(' 1 '( ' '

#

'

'
*
(' )#(
* 1

#'
) 1
(
#(
1
'' >' )# @
0 *(
('
1*(
(#
?(%
* ' ' )>>)
)1*
(*>
1
)

#

'
#
>'
' 1>A )$ '
>)
1(
#
''
1(.
((*>A )$ /+
,: 2%

?
# #
'
(
#(#

(' )#(

'

> @
7
) )#
(% A
# ' ' ' #
?( ( # ) *
' *(
(#
?(> A )$ * '>1>
) '
(
1
(' )#(
(

'
>@
%&'E*
)(

& E'
>
$#()>1 '>
(' 1'

'
()
1' '
()'(

-'# ($<('()
1*' #
' )('

'(
6 >( ( ' #
'

# '
*
% D #( ' * *('
(>
1*(' #
''' (
$
)>
'''('*
)A )$ ,0
+
R #(
> 0?'S/
9,!2%+

' ( # ( * *(' (>
1 #( ' >
( #()>'( >( (
' #
'

# '
*

< (
'( >
(
# ) >
'
1>
)
#
?(
%

A' '
> @
>)( # #

' 1 '( >
A )$ ) ' 1( ( *) ' #
?( #
#
#

)

#(#
''#(*)>)<
('' #
?(
#'

'>1 #
' >
)
# . '( A )$ % D #
E
# +>,% E>>@
%* *(' A )$ #

>#' *
1
(' )#(

#
' #( ' ) '
,
R- (( >A ) S/-
%,!%%2%

! " # 49

A'(?
A )$ $
(' )#(

'
> @
#

A )$ ?

*
)( >
>) > #
'
*
) >

' '

*#
)# 1'('()
#>#'
%6#
'()#
)#
?(
#
?
#
>)('(# )(<). '
% A)#
( ' '> >) ) < '( ?
#
) * # <
>
)
(' )#(
(
'
>@
' >> )#
)) %&'( <

(# ' '
' 1 '
' 1 A )$ <( > >

'
#
(%(#(''?)(

& ,

3
$

#

&
!

4
!
&

! #
! !

!
!
!

!
3

! H

( &

#
#
!
&

5

! 3

!

<
%
5 & !

"

0(
!

"

%

!
%
"
!

%

!
4

! ! )(!+,++?.

&' '
>' )( (
*
) ?
> *
>
'( ' '

)(
'
#' 1 *

# A )$ % ) ' ' ) '
(
#
A )$ # A ) >2
8 %A #(' ) )>H )
8'
> @
>)(# #
$<
(' '

#
'

)

#(#
>)<
(' '

#
'

(1%3
@

)
#
#(' 1
(1 #
A )$ % &1
)
< ( () >
(#>
#(' )(

' # 1
'
< (
() # >1 A )$ ' )
' )
)C 1
< ( ()
A )$ )(

'#1 #
?(
/$H )%8,2'(
'
(# >

A )$
< ( ')
# ' .
*(*>(
#(' ( A )$ /H )% ,2%

&
)'
$ #A )$ E# +E1' ' '#
?(

/H )% 4,2% '
' >>)# > B 9% A
*# '( &
) '
$ #

6?;

48

A )$ >)#'#A )$ (# ( &
)>B,,9
8 $/%%2%
>B:=)#A )$ ' >
#'
&
),-(' >' '11 '(#
'*
1' #(
( ( - A ) *('> '
# 1 < #
' * A ) (
>)#'(*(&
)'*(( /B%:,2%

=' ' $# )*
)'(#
?(
#'
*
(A )$ ><$
' (

(>
1'#
?
( #

(' )#(

'

> @
% A
'
. *'( '
' #( ' ) ) *'
# <( '
#
'( ( ' #
?( 1 ( '

( '
A )$
*(' (A )$
<
( '
$> '
#
#

A ? ( ' *>%
$. %
/
!

A &
)
#
$ ' K'? ") +
'
A
#
$ #

'
K'? ")% 0(

A # *
' ( ' * )(

#

'
K'? ")% A #( ' ) )(

1
#
#
?(
#'
A )$ (#
'
( *)(

'1#

'
#
'(#
?(
%D> A>>)#')((
' ''
>>)#> &
),

<

!

! ",+% %+,#$

.
6% H:

7H
7:)=?FC .

+ '$( +) ' *
)> #
'( #) #

) ( 1 > #) % = ' )
( # #) #
*
)( '(
+) * '
#( +) 9
)> #) * '
1 '
)

# '( A #('#(' ' D<1 #(' '#M
% =+)
9A1(
* >A ) )#
>

#
#(''

*
< ( '(##' )
,

6

< 7 <

7
# !

7

&

! <

! <

< " !

%
< ! $
<

< !

7 &
!
" !

H !
<!

I !

7 J

B
4'(#,

C !8

D

!7
E"$

,20 +
$ ? )'

! " # 4

%

72 H <
%<#

< $

% ! 7 6
! ! <
!

<
7 !
!
!
! < % ! !

< !
$
I I I

K

%
<

%
< ! I #

7 6
!$
%

$

"
!

<!)'>+.

A>1
' 1#(' E=)#
" )>)#
")#('( 1)*('
'
( >"/42E
' '>1*# '(A )$ # *'>
#>
? (
>
,&1'(& 41&
4/4%%2%=
'1)#'>)#(

A' 1
11'(#
#('
7(

% - *
) #
'
1 '

< ## ' )
%
" ')'>
#)#
#
)
*
>'
'

)#A )$ (('( #

A #
'

(# ( *
' #
?(
*(
(%

3
'1A#
#
A )$ #
? (
>
A )$ 1#

# <'A )$ (# ( *
*#
?(
*(
(L

=
K'? ")
<1 #
*# '( A )$ '

1
#
?(
' ( * '> *(
( % ='#>
' > '
&
)
# ' 1
#
' >

(
( # # #
> # 1

)> ' *'
$

' '> ' #('( >)#

A ) 1 ( <(

-
=>
A )
(
#
?

( '(> *

#' #
?(
*(
(%

#
'( A #(
>

'
'

>
($ ( (
A )$ ' '

+) 9%A
('
1(#
)1%('
+) #
'' ' *
)
>
(
A )$ '( *# '(
A )$ ' '

A1'#
?(
*(
(#'
A

? (#,

6
"
"

! !

"

"

? $%!
':(')<1*

@
@+
+
"!

<('4':
"!
.

6

.
@

!

?+
!

"
"

4:

'
>
(' +) 9% +) )(

#

'
A '
#

*# '(>
(
A )$ (#
?(
*(
(,

7$ !&'2# 2

H

7
H
%
! 7 &
!

&
< "
!

! 6
I

6!
7:3<

!
! ! I !
!
73%
! !
<

<
< $
! ( / /
! ! !

!
! ! !

: 2

/

$
02% ! !!7#

% 7)'-,.

+'$(
#
)
#) E6
''' *(
(
(1
' ' #(' ' #
T /+% ,2 E
' ' ' #
' ' $ #) %
H #)
<1 #
' ) ) < A '( #
?(
/92
#
' ) ) # < * #
?(
*(
( /82 #)

)> ' '<

' A )$

*(' (>
)
(
#
)
/2%

-
#
?(
#
)
($< >
+)% +
<< '( >'
# '((#
)
#('(>
1E*
)(#
#
AE*
)(
1#'>'>A* '(( $(1
? >
) '(' '>'G
=+) 9E' (#
EA#
)'(>(##('( 1'(
A ) E )(#(6"1 )A ? "( '*>%A()

(1< '
)>
"1#
.1)(' ?< ( (T& ' >(
'("#''''(1#('( 1
>
'"/+%9,2E
'
I#
+) J *'>')*') %

-
# ' ' #) A E +) 9 1 E *(
( ( 7')
>)#
(' +,A
' )
( #
?(
#'
(A )$ *(
(E
#
)(

'$
/, %%2LA#
'(#
?(
'>
A 1 * #
?(
'?) # ' .
( , A '
' )
(
U
)#
(TD'?

(
#)
#

'G *' ' ' '>
*(
(#
'#
#'

1' *
>
1 $(<(' '
'( #
#%EA)

#
'
(

''>'
>A ) >' .
' >

%#
?(
< '

( > A ) 1 (T '
( < '
' ' ) *(
( #
?(T
/+% ,82%

D" !
E
!
"

,20 +
$ ? )'

! " # 4

A'( *#
?(

# <(#
) &
)1#
) A'
'> ) )
# <( ' ) '(
) '?)<(
)<
'

) K'? ()>' ()>'
* .#' 1'
)
' >' )#0 A )$ #
'(
'#(' )>
L
0-%
!

&> &
) '> 1 A

#
$ K'? ()> ' '

%# '
'>
<
'( ' )#
?(
'
#

L=
<
* .# (>'# #
') #('+*
)'(
) E ) >

E ' #
?( #
'
( *(
(
*# /, :2% &'#>
' #

+ ' ( ' (

> , # A )$ ) A )$
L 1
)

LAE
(# #(E1)

C
'A )$

1 ' #
?( #
'
( # ' ( >)#
.
1 #

'
(1#'(>)#
.
/, !2%

&*
) * '*(' 1>'(
(#'1'
%A
>7 *(/4, 2+

1()
$''*
)>'(>'# # ,?
@
G #
A )$ #
)>
*'(
'
'
/,82%
(
'( *
(
# * )(
'
&
) * A )$ #
' > ()> ( * <' >
*)#()> %('' (+,G# B
' /,82%

H
/ % 0/

$

$5 & 6!

% :

5

$5 2

$

$ 6

$
%

$3

$"
%
"

$

$
!

6!

$ )=
?D+,.

$ " % &'(
3('<*# '(&
)* ' #
?(#
'
(/$4,2
+>
<(,'> ) ' &
)'(#
?(
#( >
(
>)#
.
L/!2%- ' (
>)#
.
1)#'
*#

'
< #
)
#
?(
#
'
(L

#
?(
< (&
)#
'
() (>B9,8
#
'
(
>)#
.
>( &
)>B,4%&
)
($'1 (
'> * (>)#
.
>'
#
# ( %6 ( )
>>
(

#
$' '> * ( >)#
.
> '
#
# ( % &
) 1 * (

9!

) * (>)#
.
'?
>$ '/B%, 4 82E#
'$$(

5 %A'>
$ >'
'
&
)* ' (' '#
?(

'(
A )$ 1$ (
>)#
.

'
()<
#
$'%

*# '( '

)#
( '
'( #

+% +
) ' ' ( )
> )#
>1 * )$(
*
)' *
)'(
&
)(

'
'
'
*
'(>
>(>)#
.
1 #<$' 1
)*
)(+'('

'
> )#
( (
>)#
.
1
#
)
#
?(
> A )$
'#((#
'
( #
(
>)#
.
%

'
'*
).' (
>'# , ''

(#
*
('( C1(
>)#
.
''
#*
(>'
%-
''
>(
C1(
>)#
.
')> ?
> (C * >1' )'A ) / , : 2%

) %#" '

+
&
)(
>)#
.
')#
?(
#
)#
'
(%0
>> * ' #
?( #
'
( # #
) ' ) (
>)#
.
'
#' ' #
?(
# '
'(#( #
'
( '>
( >)#
.

/4,2%)#'' *#'(

(' &
) #
(%*
)>> ' #
?(#
'
(1# * (>)#
.
#
'(*(

'
'
'
)('
'( >(>)#
.
C''(( ' '(1

#
?(
'C1#
'(*1('
(>)#
.
'('
'

) '( > ( >)#
.

1 ''(#
)'
'#'
(

&
)'>
(>)#
.
/4, 2%

A'( ''#()
) + 1 > <$
'() '
#
(

>)#
.
*
'(>
<()'
* ' # (
>)#
.
L

A #(' ))*
).#
'(
>)#
.
* (A )$ &
)
>B,4 #('A )$
> ()> ' &
)#' '
#
) #'()
'(#
'?)<
) ' &
)
>&
)
,

&
6! !
#

(

&

4
9 %

9

!
6!

"
!

9
& + %

& & , % & + & , % + %

2 <!
"!

"
!

9
9

"

!
!
(!

@

+

%:*

@ #B

B
$%0
D !""
<;*

@ #B
B

$%?" <;*

! " # 9

I

!

!

&
! "(! )8 +E+C
.

()> &
)' ' #
( > #
)
4 1 9, (
()> 0 # '
*' ' , & % ) )
&
) ' ) ( * &
)

/49 %%2% H
#
) (()>(1
(
'#
(*#
)

4 1 9 ' ' ' >)#
()> > E ' 1 ' )
A )$
*$,

-(# *()
)

>) # ) C *' )
>
1

1>)#(
%

#
'(>)#
'#
) >>)## #

# ()> 0 >
011()> #()>
)C
'* ()>''>#
'(
*A )$ ( 1
) #(%
D#
'( )

(
1 ) #( >
> '
' 1 ' ) '
( 1
) > (
- > (#>
''(C 1 *
A )$
/B%,8:%%2%

&(
'?)<
) &
) (
>)#
.
* ) #
'

()> ' * # >
A ) 1 &
) 1 >
A ) 1 ()>
&
) #( ) > )% ='?
()> ' * *#

&
) 1 ) #( ' #
>
<
'
#
'

< + ) >
$ > H ) % A1 &
) 1 ) )
)
1 (' >)#(
#( ' ) #
'
)

# '
*(' A )$ '( '

* ((
#
'
*$' 1
1 (
>)#
.
% A )$ ) '( > )

>
)1'
*
( &
)>) #

#'%*
>>)#( 1 > '$ *
'% &>
'> 1 H<' *
# A )$

< (
(>) #

#
' #%A
'?
1>'$ '

) '7(
%A )$ >#' # %+
<<'(
' &
) * (>)#
.
%" 1 >1(#
'#
>)#
()> >'?' &
)%) ')'

)1
'
% &' ) 7(
* '
#
'% A'

)1
# * ' * #
>
<
' '

A )$ #&
),>
>*
()
.<
)$'(*(( #

?11 #(
#@
'
)
# '

A )$ <' >>'%&)T/H )%,492%" 1>
' #
1
#
( ' &
) #
'

<1 + ' '
' <
(
>
/H )%,82%

9

=
(
#
#
'

< A )$ &
)
#' (

( ' &
) E ( ()> 0 # '
*' ' , &
% ) )&
)' )( *&
)

/B% ,49 %%2 E
< ' ( # ( '> # ' (

>)#
.
%
+# '( ' 1#'
#(
>)#
.
%
' '
>(>)#
.
>* &
)
''
'

&
)>* &
)%='#
1#
?(
> A )$ ' $(
(
>)#
.
)((
' &
) ' '
)((
' '
&
)%
#( ' ) *
) + > '# (
>)#
.
*(
(

'*'(#''

>1# (.>%&'
'
* '

>'?
()> &
)', -> * &
) > >
( ($' 1 (
A )
(1$,R >A )$ - #
'%M)<(>01
**(
(#
?(% K *' ()>>
011 >) # ) S
/B%, 2%+
&
)(.$#
' )<>A ) 1
**(
(#
?(#
$>'( *'#
()>L'' )T=B:,
#(A )$ # #
&
),-(' >' '11 '(#
'*

1' #(((-A ) *('>'
#1<

&
/%%2% = ) ' 7
)<
&
)>#
?(
#
(**' (' <
'1' )

()> )#
'<' >(
%='1
)
<
+1>'# # ,

< $

0 /

6

% /"
0

$ $
$

$
0

$ !

$5
&

$

0
!

! 0

$5

"

$

&

"
$
% !"

)=,,>,D.

A' )*' (
>)#
.
# * ( #
'('
<
( 1
#(
A )$ %
( 1/
!
!

&
&) ($ #>( > #

$ '( &
) ' 7# )(

1 #

#
?(
# '
A )$ ( *(
( #
'
(% &) ($ ) '(
A )$ #&
)'(*'(()
)
><$#
?(

#
)#
'
(%"(
>)#
.
* ( (')'
*(' >
<$#
?(
#
)#
'
(%A
))($ >
>
) '((

>)#
.
<( # A )$ ( ' ( # ' > ()> *(' ' &
)%
'
> ' ()> ' ( > '?)< '
( )((
'
' &
)%" ''' <
(
>(>)#
.

''
' <
(
>
> '( <*'$( <' >

! " # 9

()> &
)'% A#
'( <' >

)'(
<1 + >

)(
/H )% 4,C $ ' ) . 2% A
>
) '

)$( > 7 3 4, (
>)#
.
+ (
'
> (
>)#
.
1'
'1'
,

!
6! %&
.

1(
%
&

0
"

"

0 "

%

%

6!

0
6!

<

:)?+-+E .

A )$ *(' &
)*(( 7

%=
) +A )$
*(( &
) '( ) 1 )%
'( *(( (
#

'
' &
)'
L'' )E
(# +E

' *(( * *(' ( ' #

$' > ( *
/$B%,8:21 #(' )(
>)#
.
* ' ()> ')
()> 1
'(
) K'? ()>
# *' >)#
*(( ()> &
)'%

*"#+!"#!# ,
-> 1 ' ) *(' A )$ &
) ) #
) '( ) 1
)L(
')>
(#
) *(' A ) &
)#'
)>
'
5 / ,C,4C9, C,:C:,8C ,9:2%

5 ,+*,)

6!

!
!

! !
"!
! !
!

! !
!

!
"

! !

)8 +,+-.

= ' #
1 # &
) #
) B , $$(
( ()>( 1
<' >
% A
( 1
*)
)

#()> , "
*)#()>
*<' >>/2$A )$ %&'(#
)
# * ( > ) 1
) '(
&
)
'( ) 1 )
>)( ' (
% +
'' ) # # '( > <$ '
#
) &
) ()> ) 1 )' )) 1#&
)
1()>
' )*<' >(>&
)%

5 ,)*,:,;

6!
0
=%

!

"

!!
! 80&
+$% #0) % #
' -.%,'%
% &) % #,.$% #0&$%+
% %2#

"! )8 +-+?+E .

94

+
#
) B ,4 A )$ > #
) &
)
( 1 ()>(%
A
* > '
*(' ( #
) '? > &
) #
#'(
) (,= *'()>
C1'('(# )(

'# <
#()> 1()># (* )(
(/B%,8%%2%M
) )(
'
)'(# *(# >

('
' # '
&
) * '?)
(<( > 1 > % A'(
#'() '
) # '
'
$( A )$ #
#
) ) # ) '( >
)# ' *) #()> ( * <' > > &
) (
(()> &
) * &
)% '
'# >>)#
#
#
('
&
)%

5 ,<*,+,

&!
!
6!
!
6!

" (

:
6!
! 5 & "

( : 36!

$

!

: 6
&!
!

2 !

!
!

: 3
7%$ ,. % %$,'%
0$% 25"$9.&+
$% #0 :2 6!

%
)8 +>+F .

"7 B9,8
# (*
' ' $ +#
*# '(
&
)#
)'() 1 )1'?
)) '>>%+ #

&
) # )( > '( >)#(

D

# ( >
'(
>)#
A ) >*' #
) '
<(,&
) )C >'
( 1= $ =
/9,%%2%A*#A )
#
)# &
)') 1
%A#
''
) 11#A )$ E
# - '
*(' ) E
#
) ( # '( #
) '( ) 1
)L

+ ( #
) #( ' A )$ *' #
) > '1
)
?#
< $ ' 1 > '$ #
', - > A )
< *, R *
) 1
( '''1'*) 1
( S%D #('
*
($,9
$ '(# ( )
%D$,$&
S/B%9,49%%2%
#
'( *) )
)1

1
(A )$ '
' )'
'
.(1
>'

)(1$ #(#

'(()>( )
('# <
#()> 1''
,

(

4 1

: 6! !
!

5: 3 $

6!

"
@

"

6!

! " # 99

#

(
(

&% &% &
1
H
=
6 & 8% )8 +>E,+.

A'()()#?
(

'
' )'
A )$ )>'( >
' * *'#
(# ()>('# <
#()> 1''

*
(*# '(A )$ * )<.*
7
)(%

5 ,;*,>

&
6! !
#

(

&

4
9 %

9

!
: 6!

"
!

9
& + %

2 & & , % & + & , % + %

2 ;&
# 0$$' -&
+' # (-.'&
.
# % 0
9
9

"
!
!
(!

I

!

!

&
! "(! )8
+E+C .

A 7 *( /B%,:2 >'# ( >
( *# '( *
) 7
#
'()> &
) * ')
%A #(' )

'
' )'
( A )$ > B 9
) ( (# '(

#'

)1 &
)'

' <
># '1
1#
'
A )$ > '

#'( '#'
'()>(
&
)#
'
(*<' > *)#()> %

5 ,>*,?,@

G

# 6!

6
# ( 6! 5 &6!
! $

# &
+ )&#

% #2 &(
! &

6!

)8 +C+F+D .

=
)
#()> 1()> &
). ))
%A

) &
) '>
'#()> )'
*<' >(
#
1 ()> % >(
' 7 > '

A )$ ' #'
#'*' #
) #
'% A ) ' <
> ' ( )''( ) 1
B )
%>
<1 &
)1>>( ' (. '
). '
>

A ) 1 ' '(
( ') > <$ #
) # '
A ) *('
#
*# '( )
#()>
*<' >>%&1' ))#
'$
) # < ' ) 1
) '(
&
) 1 ()> (
< '(
>( # ' <' >(
'
#
&
) (
(*
>( #

>
)%

98

5 ++*,<,>
= 7 B ,9: '
' 1 ) )
'
5
#
) *(' A )$ &
) #
( ( #
)
#
'%"7 *)' '>#
)# *
#'
A )$ (
*'(
#
(# '
&
),

%
6! '9 $

! !

!

$ .
$'0% % -.$% #0&$%#%0& %4 .
<

! !

9 7: )8
,,+>+C .

' >
'

(*
> #
&
) #
>
#()> #

*# '( A )$ # 6 ( #
&
) #
()> 1 #

')
#()> > ')' )&
)>
($(#* ( #

( * #
A )$ % #
) 7 > '

<1 #
*# '(
()> &
)&'(
(.)1
E#
) 7>'
<' >

))'(' ' '# (#>
%

=B,8+*'(()> &
)' @

>H )4,
'
( ) @
#'1#')
,=(
'

(1 #
1 ' )
#
% -(' '(
() #

A )
()C1'()
)#
A ) )
)%A'*'(
()*'()
)
>)A ) %-('@
#
')
1>
$

$
&/%%2%

A
(#>
@
)((' (#>
)

%A'
(# ' )

(# A )
''
*'
*'))
,
'?)1$,RD'( )
)

)'#1))

#
''' (#>
%=
( *1%-
'
(*)
>
(*
.

C1
'

(*'>>
((*
<%+
'(6
) ( .'('( .'(1(D
(' )#(

#

) S /0% !, 9 :2% & ' '> + '

(
'

'
.)
1> ( ) ' ) @
>'#(
>(' * '># *

>)#

'
( %

A
>'(>K'? ")
<1#
>)#(
(1'( A )$ #
'

#
) 1
(#> * - +
> '( ()> &
)%
*'())'
%- '# >)#(
(1''
*
)'( ' ( 1 '

' # (#>
' # #
/A% ,442
'
) ).
'(
%
E '( =)#(
( K1'( E
*(
>)1)' '>)#(
(1>(1( ''/ ,442%
'(
>)#(
(
''>#
#
() *(
(.

)>
#'
'?# < '
1*(
>)'?# %

>6 ! , -

! " # 9

='# A# ' * ) >>#
-
>)<(
>$%
(#>
(1#
>)#(
('(E*
)(AE
#
' ( .'( # #
)
1 ) )<%(#>

(#>
''(1
''' )1>)#(
( *)'(
/A% ,42%
> <$ '
( '
1
#()>'(
#
(
* '(
)
'
', &' #
*
)
>#
>)#(
'

'##()>%A
*- +
=
#
)>)#(
(1
(#>>)#(
(>
'''>''/A%,:2%

-
('(> )
*7+
##>
#((
<'(
#
) 1
) '(
* - +
> '( '(
' '
#

'
( * ' #
?('1&
)#(%

= ' ' $ # ) *
) *# '( > )
#
* ' ' A 1
#
) A )$ *(' &
) '#(( ) # '
#
'$$(
+>3 ,) 1
>
)%

$" -'.

!
6! !

0
%
)=?+-.

6# '(*- +
>
) 1 )
#''1'(=)#(
('

*)'(' (1'

' #(#>
# #
/A% ,442
'
'
*
)>K'? ")%A
1>
<
' ) )
A )$ *
() 1
,#) #) '#
?(

'
'#(( #
'
( /H )% 4,2L +

(# '( >
<
(
>
') '#(>'
T

= A ,4 =)#(
( K1'( * ( M
&' ' 6
3) #'
A($ >>#
-=)<(
>Q,

9

!

!

"

&

0 #

!

$

#
0

! !

0 !

) E+-+?.

A ) ) ) # ''('6 3) *#

) 1
=)#(
(K1'%A'6 3) #
)=)#(
(1
=)#(
(
'(&''
) 1 )%A
' )
()>' '*-
+
>L E * >
< A% - ) #
) =)#(
( ' ) ) 1 )
&
)#(L

!:('=

9:

( #
# ) '( > ) ) > '
' 6 3) #
) =)#(
( -
=)<(
>Q *- +
> * >' #' 6 3)
,4%=''$)# *
)'( (' #
)=)#(
(%

M *
) ) * > ()('
< '
A '
#

> #
'
*(
>) '?# 1 '
#
*
) > =)#(
(
K1'(#
'

<1A%-
E'#'

#
$(#
#
(
) *(
(.

)>1'
* * A )$ '(*(
>))#

< E
> '( 1 #) A )$ % A
-
) A )$
#(
0 /% 44, :2 #
'( #
A )$ ( '( >#
)
'(# > '(>U
6(( %A' #(' )-

>'( 1
#) A )$ 1
>'( 1 #) -
%
>' ## #

A )$
0'6 3) #'
A>>,4%A #(' )
6 3)
E>'#
1
# E>' #*
- +
>1
)(
* #'
#
/$H )%,492 1*- +
>
E>
' #
1 )>
E > ' # 6 3) (# # #)
(#>

=)#(
('(
'1(*# <(
#
'*# '(=)#(
(*
(&' 6 3) #'
A>>' )>'

%

"#

)(
) # #
<<'% M
) )((

*

& >
,!%*
)('(> 1'

$' ( #( $' ' ( $') 1 #
&
)C '('

$ '> >>)# 0?' # &
) /%%2% 6
)((

)
# )*
)'( #(' )
>' # &
)
1 #(' )'#($' ( 0?' ''>&
)#('
$' 1*- +
>
>'6 3) '(>@
1
#
) =)#(
( >)#
( ' ' '> >*(1 > '
) - =)<(
> Q% &* * - +
>
#
) =)#(
(

#
'?
1''

(*$'1
<>>
#(
' 6
3) /$
,92
' ) A ,4
# ( (
1'
' ( A )$ %

M
' 1# '

*
( <
'
% 6
3) #'
>'
>,8
$('<
'
)(
).,-
'<
*>)<
('*>?<% 1
'' ) )'

1 )(

) > "( 0 1 > >

% -

'? ( ' ' $'
'
A ? /&# '%,982%#
'( )

* '
>)
) > '
0 '
* . ? /&# '%
,:2''>)('(#
'(# ()>
A )$ 1$
>@
>'(>>)
)%A'#
'1
< ')>
* > ' # @
' '> ' 6 3) > #
-

678 & :1)16 , -

6&9(;4

78 '(%()%* :;)5

! " # 9

=)<(
> Q 1 #
) (#>
( 1 #
>)#(
('( #
' (
.'( # #
)
1 ) )</A%,42%

=
!+*
)('(A )$ ( #
?(
'

#

'
> @
#
1# '''
>% ' <
%
-(' #('( 1 > # A )$ % D > ' #
?( *(
(
#( #
?
( #

(' )#(

'
> @
/H )% , 42% A
) )' ) # * ' #
?(#
*#'(#

(
'( '1)

>)('() *>=)#(
( A )$
'( >@
%A'# '
''
'(*
)()'(
#
)
=)#(
( ) 1
'(
*- +
>
$$(
#

'
> ' 6 3) # '
A = '
> ,4 1 '(

=)#(
('(
-=)<(
>Q%

+ )*
)'' '
*# '(*- +
>'( ''

*
( # "
#
) =)#(
(
' 6 3) #
) (#>

(1#
>)#(
('(#
'( .'( # #
)
1 )
)<% (#>
(#>
''( 1
' '' ) 1
>)#(
( *)'(' (/,42%

A #(')'
' )'
' 7 '?)'
# (* $>

+>'#
1#
<)
'(>H )4,(>
')' )7
' #
',=(
*(( *(' ( &
) ) '() 1 )
* *(' ( # ) ' # ) ' #
?(
'
'#(( #

'
(/4,2%

+
+*# '(*(( ) 1
* (>*
)#
'1''(#
?(
#
'
(* '
( &
)>
(
>)#
.
%+
'
'>>'#
1#
?(
#
'
('>1>'
#
1) 1
>>
#(1#+( ' '(#&
)(

'

'
'
*
'(> >(>)#
.
1'(> > <
) $'(%

&

0

"
0 "

)?+?+>.

*
#( '
A )$ . ' 1 ## # )
) )' #('( 1># A )$ E' $> #&
)
E #
*(( ) 1
1' >
(
)'(
'
''# )((. '( )#
)#
A )$ #(' )*. '>
<$)>1
%

> 6
,
8
F!
,>"

G 78 ?
??

8!

= 7 *( +
<1 > #
)
> ' ' ) '
' 1
(( ' #
?( > ' #
1 % ( #( ' # #

'1 > '# ! # , 6

) ) 1
(' ) '(

A )$ #

( * )> % )(

' '(
>( #

A )$
*(
(#
'#
,#
'(>
'> ' ' #
?(
#'
(
A )$ '( (1 # ( > #
?(

>11 1 # *
#
?(
#'
(A )$ /!,2%=
)(

*# '(
>>>) '
'E1#(' ) ()('1 >2

8 09E#
?(
' '
( .)'%3
+
*
) '
''
1
(#'>H ) , ,

<

0

! 0

!
0"

!

!

0

!"/

!

!5< !

# :5
< # !

: !
5<
$

5
<

0

05
& !

%
2
2 :

< $

0 "

0

$ $
$

$

0
$ !

$5
&

$

0
!

! 0
$5

"
$

&

"
$
% !"

)=,+E,D.

+
'
'
>1
' ' (
'
*
)+>
7 ) '( @
*>
1 #
'
' '
> (
# ( '(#( #
?(
/!,42
< ( * * ' (
< (%

) ) ' @
*>
1 '( ) ) ' A )$ ( #
?(

*(
(>)('() 1
>''*'#
'
(#
'(*#
?

1#
'*(( (*'?$(1 (#
(()> &
), )#

()>''
#'1#
()>''

'
&
)
(

#(' ) '
, ")
> ( * ( )
)

/4,82%

&''*B,9E"*'()
)
E)#$1 (>
# > *
) +#
) 1
)'(
&
)%A #(' )
* - +
>
> ' # ' 6 3) '
> #
-
=)<(
> Q 1 #
) =)#(
( 1 #
' '
#
'1

<A )$
> #&
)(#
>' # # ''

(<( '
()((
' %

68=(')

! " # 8

('2
-%

&
)#
) #
?(
*(
('(#
'
(%
><$'#
?(

>) # '
( A )$ #
) 1
)1
'(
) 1 )
') #
()> ' >(
'

) ( * ( >
'
&
)% A' > ' #
1 # &
) 1 > ' #
1 # >
*'
#
?(
'
' ) 1

$)( > )( ( # '

)'(
#
'
#
)) > #
?(
'> 1 ) 1
% A
' '
L - *
'
( &
)#
'#<$('# 'L

(

!
%
2$
! $

$

6 !
:3

/ !

/
#

(

!

(

% :)=?+E,,.

(
) 7 ) ,&
)'
$ #A )$ 1
(
$)> # #
) % A ' '
' * ' ( '
#
?(
%A

' #

*(*'('
&
)'

*' ' #
#' &
) #
A )$ % A '
< ( $(< ) #
'#'%

-
&
)* '
(>A )$ >'
' 1&'
))
>*# '(''A )$ *(( 1# (1>)#'(%+>('>A )$

< &
) 7 #
#
'
% = # ) )

' >
(#
) #'
A )$ *(' &
)
' #
) #'
)>'
5 / ,C,4C9, C,:C
:,8C ,9:2% &' #
) $$( ()> &
)
( 1
<' >
% A
'
&
) ( > #' ()> #
)(
A )$ %+ #
()>(('#'#
)
'

(
'('( ' '(
'(&
)
*
)1
<' >
#
)(
* (' %
#(#
)1
<
>)#
' #
)
' ) # # $<(% &
)
<(
>

#(1>(>>
(1'( )# ' #''(
** $<((

#' % A
) ) '
&
) ( ' #'
#
) A )$ 1 #
'( # ' #' #
) * )
()> *(' A )$ ' &
),(()> 0 #'
*'' ,&
% ) )&
)' )( *&
)!

/B% ,49 %%2%
#
) ,: #
'$ '(
)
'(

( * &
)
* <' > > ()> ' >

' %A

'>)#
&
)'
>A )$ L

8

'((

> A )$

!
'
>$()
1
'
'?)( '

'
>'1' )
*%

((. >)#

'(
(.

1
*. ()
)

#(' )# ,&1*()>%

D
*'(* <>'
(

# ( '

>)<(
>E#
# (E
'*# '(
)# (<(' #%

>
*(( A )$
#
'
(
'
>(
#
'

( A )$

#>'
'(
'*(( 1# (1>)#'(%

A''
'* ' ('#
?(
/H )%4, %%2%

- '
$ *# &
) ' #

A )$ L = #
)
> '( 1 '(
(#(1#''' (%A' '

. (1#(
('(
1
1(
( >
# '

( A ) % =
> '
$ '( A )$
'
' 1 '( =1 >)# #
) '?
'( #
( >>
$ #
)
) #
#' )'(# $<(>)#
%3) # ' ##>(
)(>
(%+
'( '(#&
)' '(* <('
(
> A )$ (
#(% &# A )$ 1# ' >)#

#
) #>('> )1 '
')# <,
# &
)1

#
>)<(
> #
$> 1 * ' #
'

% = ' ' #

&
)('
(#
) A )$ >)# #
'(((. '(
>)#

'(
(. ''>
# ( 1
#

#(
#
' ( <( '
'( A )$ '
*(' '( #
) '?)(
'

'
>'1' )
*1'(# '

(
#
>)<(
>%

A
' 7 *
'
&
) )$(
' > '

(' '%K
''
''>A )$ '
&
)
( '(#''.
*(#) 0
%A' )&
) ($'1 (
'>.
(''#
$'%
#
'(

678 . %)%/0 12 13 '<:

! " # 8

"
' '> &
)
' ' '(>. ?#
'
< ('
('(A )$ >>)
%+
'#
)
B9,E&
) )C >' ( 1
(#'*
)
E(
# ( >)#
) &
)
< ( '
( >
A )$ '
>$(
)
1'
#

)
>>1##
'*&
)(# () 1
#A )$ %

A' '
'
' &
) ' #
?(
'
'
( >
'
' 11> #
' A )$ %A
'&
)'
>
A )$
'
) '(
(#(1 # ' ' ' (
'( # *' 1 > *
*

# < ((. >)#

'(
(. 1#> ' A )$ (
>)#'( ' ' *(( % = # * *# '( '
' ) #(
( *
#
' > *(( A )$ #
'
( ' >(
#

'
( A )$ #>'
'('*(( 1# (1
>)#'(%A''
'R* ' ('#
?(
S/4, ! 2%

-%
!

/
+
' &
) ( # ( * ( )
)
# '
1 ' ) #
)
A )$ #
()> *(' ' /$B%,:2'
&
)
< (
# (>*
#1>%&*
*
()>)#(#
) A )$ *(' (
&
)1#' (# #
#
'?)<
) 1

#
( #
#
) (
>)#
.
'

()
>
'

) *# '( A )$ ()> &
) #
'

)% A
' >
4, 9 + ' > *) &
) # ' '

'
&
),

% :"

!

& !

1

!

% )?,-,>.

'
)
)#(% +
) # '
A )$ *('
&
)#
()>'(*()
)
/$B%,:2* *(' (
# + > <$ (
>)#
.
' > <$ ' > <$ #
?(
# '

&
)#
) #
'
(% A'#
) ' >*
'#
?(
#
''

'
>A )$ 1' )'
$ &
)%A'()(

1''

# 'A )E# +>H )!E1'('
$>)'(
A )$ > )
*)> I'(* ' #
?(>

6 ':(4

6 ':('4

@

.
'4(5 !

':(')

':(9';
."

"

!.
"

84

A )$ *(
( J% -(' #
'
)( '#(( #
?(
1 #

)(

'
. )>
/H )%!,!2%

3*'
()((' ' &
)#
*# '(> '>1'(
'
>A )$ 1>*
)*(' %&
)'
$ ''# A )$
#
'1'>
($)>>(1#)< *
'

# ( '(
#.
*(#) 0
(>>) A )$ (D$
#
#

%

< ('
)''# A )$ #
@
%

) .'
<*(&
)%=)#'&
)'
$ '('(
* '$ A )$ & & # ' )
) )(

'
'
1
& "& 1 (>'
#
)(

%

/ /

"

( H #

& H

"

H# 3

! !
!
H #

& H ! " H !

/
/
! 2H !
! ! )+ >D+-.

=
(
)#
E&
)E'
'(I'
JR* ' ('
#
?(
SC''
1#
'(

)* ' ( ('
'
'
) > - ' > )
# @
A )
'
*
#
'*(
(

1>#
'('()* ' #
?(/H )%
4, 92%

# "
!!%
!!

&*
) )
'# 4E&* #
'*(
(

1 > #
'( '( ) * ' #
?( /4, 92 E
#
$(
1
' *
(% +
>'? '
'
)
>
*
) , , A

' )
( #
?(
#'
(A )$ *(
(%A #('>'
H ),:, !+)
'( ' )#
?(' )('

/,!2 <1*# '() * ' #
?(> #
*#
/, !2*(' *
) )
,A
' )
( #
?(
#'

( A )$ *(
( E #
)(

' 1 #

' E 1 )
#
?(
(A )$ '
#
'
> @
#
1#
'''
>% ' <
%-(' #('( 1>#
A )$ % D > ' #
?( *(
( #( #
?
( #

(' )#(

'
> @
/, 42% A
#( ' ) #
&
) #
?(

'(#(A )$ #
'
(* '#'
&
)#
)
&
! 1 #
#
?(
# '
A )$ #
'
(
@
% & % 6 > '
*
)
4, 9 *'
'

('#
?(' >
@
)
,*

! " # 89

#
'*(
(

1>

/4, 9
%%2% - $ )
@
* *(
(
, *

/%%2%A
' $>
@
* #
?(
#'

A )$ >
)
(' )#(
(
'
>@
,>

/%%2%(''
>*# '(A )$ >#
@
)
#
' )>
,

'% "# %! "1
#&'
0,!

L !

%

0M
&
%
$

)=+;D+; .

& ''> '
)'(A )$ >#@
)
'
)1'(>

@
*# '(A )$ ' .#
?(1'('
)> A )$ )' #
('
>)#

(%
'
' '
#'>)' '
' #(' )# +>#

*
)(
%

A
>>(1'

E'( )# <E
*'%

(#
*'> ')'1'
'
'%A #(' )'
'
'

*'
)' )'' ) 1 '

' *' '
% +
*
) A ) @
( '(

)
% 3
'
( '
#
' *' ' (

()> '
(
(''( *

)>
% &
) * ' ( ' #
?(
'
'
'
(
'
'*''
%

6
'4(5A':('A')(')'9<<('')

88

6

& $
&

K
< #
*# '( &
) * ' #
?( > A )$ #

'
( +
(<1 ( '
'
)>
&
)
' #(
' )*
)('
''
( '
()>
%(' )
('
'

* ' ( &
)'#
?(
,

@ <

: (

! %

2$
! $

$

6 !
: 3

/ !
/
#

(

!

(

)=?+E,+.

- ' $ +'
(,-

R* ' ('#
?(
S/4,
%%2%A #('* #
'$(
'
&
)+# 7
# ,A

)#
'
'(R* ' ('#
?(
SC''
1#

'(

)* ' ( ('
''
)>-'>)
#
@
A )
'
* #
'*(
(

1>
#
'( '( ) * ' #
?( /4, 92% ' >
+ <( (
# )>#

'
'
'
&
)'
9'

'
'

(1 <((*)'
> )'
&
)%
&'
>-'># @
)
>)(((. >)#

'(

(.'( > *(( A )$ #
'
('>(
#

'

(( A )$ #>'
'('*(( 1#
(1>)#'(/ 2%& ''>*)*'
)>
?
'

- > A )$ % 6(
( #
*((
A )$ '

<$1 1 )
% &' ) >) #
<< ' # A )$ '( ) G

(1G'
'' >'

A )$ /0%4,42%=)1'
)'
&
)
< (*( )<
&
)' A )$
)<
' A )$ (>*# %=))'+#
)
?
1# ( '(#
) @

#
)
%&'>)('( '
('
$1#- > A )$
# * '
( )>
% A *# #( ' ) *
)( A ) > +
)((
=)#(
( A )$ ' ( > '
*( > ()>
- > A )$ % +
'
( ) #
)1 ' - > 1 ( ( '(
(>#()> ) %

? (- > A )$
<>)>A ? A )$ $<(1#(' 1)
>
#
<
(>@
%

! " # 8

A '> >' '
) '
1 $
#(' > ' (
>) '( #' 1 ) )

( >)#
( '
)
(

#
*

1
(' '
' 1 )
1 '

% ") $ )>
' #11 ) ) 1 # ) ) % &) # # >)#
( ' '
#
*
$> ," $
>#

1

( '>'$,
' )('
#
?( )
( /$ , 2% +
) '
'
'
)> > *
)
- > A )$ %
# )(
( ' '()
- >
#$1'

( )<

( )) )<

#

#
'
(%6(
((())
# 1#'

A )$ ' 1 '
) ) ' ( () ?
( 1 >)<
('() '
')
1>'()()*)
)"( '
' ()>>=)#(
(
A )$ 1#
?(
%

=
(
A )$ #
( ( #
?(
#
'
( #
%
A
'
)>
'( '
> <$ '(
( # ) * ' #
?(
> A )$
< (* '
(' &
)%+
'
(&
)
#(
(
1'( ( - > A )$ %+
'
(&
)'

>#
) A )$ '?
'( )1
<

'
$ '(

)>)#%+
'
(&
) #
((>
A )$ 1'
'> #''.
*(1(> #A )$ (D#

%&
)*
' ' #
?( #

% ? @

< (
'
$> '1'
'
'(*)1 ' #
?('&
)%

8:

%
&

A

" #!

& !

!

& $!

! A 6!

!

! & & 1' (3 .
<*,B-.

3!

45
+
)
'# 9$#*
) )
'# #
'%
= 4, 9 + *
) '( @
* #
' *(
(

1
> #
'( '( ) * ' #
?(% +
' + ( # ( ' '

9, E A' *'( >) ' #
?( #
'
( ) #' '
A )$ #
A )
@
E
< ( <( *
) '
'(
@
> )
% A'( @
> )
' ' '

'
)>>) ' #
?(1*)#'' A )$ %

='#
1'
+(>
@
)

< (
() '( #
) A)' >> ' @
> )
% &'(
>>
)
' '

1 )
> .< #
# (

? @
% + 1

< *# '(

< 1
) @
'
#
>
)
*6
A )$ A ) 1(#> 1

'
'
'
>,

' ! 1
%

!
(! %

# #
#
( !

H #
! !

!
%
!

H ! "
1

%

2
0

2

!%
1
)=++F.

-
>
@
(%A'$
)$(#'' A )$ ,
A' *'( >) ' #
?( #
'
( &

! #

A )
@
/9, %%2%
#' ' A )$ #
# <

)'()> A )$ ' #
('
>)#
'
'
)* '
#
?(#
'
> @
%3*#'' A )$ #($)
1>
>@
/6%4,2 ''> )
'#
'$
% )''

#'' A )$ # # ''# +>H ):,9,

! " # 8

& !
1
52

$ 5

<

"

: <

6
&

!

!

) . !

1

)=C->-D.

)''

#'' A )$ # '
(
H ):, : ,

% #
&

%

% H #

(

3 %

%
" %

% "

% !
!

5

!
!
5
(

% H#0

!
(

5)=C,C-,.

&'(
?
'<
$(+>#
) #
$'
'# 9%
<$( *# '( '(
?
* (
( A ) @
E
#
'# (' ( $' )
>#' 11#'
A )$
' >A ) @
%

'
6!%45
=
() *# E *
)( + E '( #
'
( )
> '(

?
>'
>)C1
& /9, %%2%
?

#' ' A )$ # '
) <> >
) *# '( ) * '
#
?(#
'
(%A
#>(
#
$('(
?
)
1
) (
,*# '(< '
()>(. A )$ / 2%

=, +# '(>
)#(' )># A )$ %
+('
' $#(

>
#('( 1A )$ /$%9, 2

#
$ A )$ #(
(##('( %&)#
(# ))
>
7#
A )$ #
$ A )$ 1A ? A )$ L
'
*# '(
> > '(
?
#
?(
#
) #
'
>
A ) @

$
(.)(1
( ' A )$ %
> #' '
A )$
'
( 1 # ) < '
#
$ A )$ % A

#
$ A )$ ' )#(A ? A )$ '(

( #
))
>
)'

> @
%('# +> ,

(

%
6

!#
$ !#

$
1
3 !
!
! )(! %

!

!
.
(0+
$0!6<+#

&%
.
$

!0)(++++? .

=
(
>
)'

> @

A )$ '(*#
'()#'' A )$ #
#
$A ? *>> %A
#(' )
*
)(+'

(%'*
''>
(< '
()
>(.# A )$ #'
)# ''> )
>* 1'>= ) .*(
()(>=)#(
( %
'

/
!
45
6# '( ) * ' #

?( #
'
( >
?
#(' '
A )$ %
#'' A )$ >)(
A )$ (((1 '(>
#
A ? *> '

( ' ' ((. ) '( (>
1'>%A'
#' ' A )$ ' )#( < '
'
( # #
>
E
< '
>(. A )$ /H )%9, 2E
#(#
>#
$E
< '
'?
1>'$

/2,)) < '
()'?
1>'$

C '(' 1) '( '$ '
(<

(<
' <
( > >'
'

<
' '(./42%

& )< #
'
( # )<(
#

% A ' '

<'(%A
#(' ))($
*'' '
##<' )
*#
')

@
' A ) #

$ ' $ '
( '
'( A )$
> # @
)
' )
*
> (. % A
# ' )
##<(
$ ( '

) '( '$
*' #

#. ' '
1%(' )*1+
'
1(,

G !

<

1
#

! 1
$ !

!
$

!

! 7 ! !

!

!

!

1
!0!

( 0 ! !

!

!

!
)+'
+-D.

=
) ' ++
*
)('(#
) )1
(.
A )$ (#'
*1'# ) 1

'(' (1>(
1 '
# 1. /,42 '
#(
( > '

#
% =( #>( (

6@ <<('5

. ? 2

!
!0
!0 0
@
%6'4('<*

! " #

. )'((#(>' ) >)G>
G#
*

>'
'(
#
' >'
'
'
GI
J G ( <( '
)
1
'
(
A ) I
J @
G / +
,2% "
'(
'

#'' A )$ 1< '
>(. A )$

'( (.
#
( * ') < '
> '$
1 > >'
'(
%
3
'< '
>(. A )$ ( ')>'$
L

'$

#
$(
%

# ( ('( > >
)
' #

A )$ *( %A )$ E)#
$' E* #
'
# ('#*
'( *'
7(#
' (# )
*( <) >
<(
%A
''>
(<()'$ 1
()>)>(A )$ ># *

#
'

')
A )$ ?1# '((. A )$
>1(
,

' / '

/ !
$!
!

! ! !

!

! !

!

1
! !
!
!0

$
21

!7H !6$&,!6! ",<
'6.$&
)+'
?+,+? .

A )$ (#) @

'#
)<*'1
A )$ , '
(>
'>#
#) @
'(
(< '
1((1
(
/+
4,2%

&>+'>1+
( *
1>'
'(
'# '
%+*
)(
'( '$ '
(<

(<
' <
( > >'
'
/H )% 9,42% 3

<
>>'
'
''>
A )$ %& ''>
) <
>'
'
) *(' #(
1 *
)$1% +

<1 >
)
)((
,=E>)>
(*' #
(>
)
# /+%,92
E (< '
) )('
'(' )
>>
#
# (
)
#
*
>'
'(
/+
,8%%2%

+
)>
<
>**
) +
' )(>)*
)
8,
'(
< L 0>
'
( * ' #
( >
)
#
*
(
') A )$ >(.'(
< '
()' )'()
>

?
#('' A )$ %( ()'()
>'(
?
#

>
@

#(' )# )) '
>
'( )# <

*'%-

*'(
#
*'%

*''

< '
> ). ' >'
'(

, = E > )>
( * ' #
( E (
< '
) )('
'( ' )
> >
#
# (
) #

*
>'
'(
#
' >'
'
'

' ) ) ' )#( '>

'
#
1 '
1 '
' #
* ' ( <( '
)
1 '

(
@
/ +
,8 %%2% 3

*
'(
(

@
)*(*(
('
( ' '
(*(L( ()'(#
?(

(> A )$
$)(#'

(> @
# '
(

'
' '
@
% 3
>'
'(
*
$ ' $
(

(
( > '
@
% "
( > ). ' #
1
>
##('<((' #(' #
'

,A'E# +

E>'(' #)
*
.1# ( ((.>?
'

(*
(
@
%IA
#>( 'J'1' #' (
&
># *#'
(('>
>1(%- #(' )-'
'?) *> * 1 * > ( #

( / +
,9 %2%
7#
((>
>># *1##
# '(>)1
<
( #()'
< ( #)>>)#

%3
')#'(

1
*
(%' @
# ('#'( #
'
#
'(

1
*
(,

(
6 !#

'#' (%. $ (%
. %
&
0 !

! !0 H !

$+ 3

!
#

0

!

9 '
9%: )(! >E+;
.

=)# #()>1@

< ( #' #(' ( #'(
()>(
#('% "
) > '
'
( '( <(( #
# *
(%

>)'?)('('()#
) %A
>) <<((' #('

>) $(' #('( 1'(''1
#
' '?< *# '( )

()>)#
(' '1# #*
> '((/$+
4,42%3
1>
'(#
(
< ('('()#
)A ) ,M(
'
)
-' *
#
#('( 1
>)#

1)
*(#
'
' ) ( ( #
) 1 ( '( < ( > *
% K
>)#
>'(#>(>> #>)#
#(' /
,42%

*
'>)#

#(' ( *
.
%=)#

*(
#('
#
$( #'*% .
>(
#
$( #' *
'
*'''>(>'( *
)'('#'

)( .)
>
' >)#

(% A
> >
'( > #('
#
$(

'

#>( '> ) '>1 <
# # * '( # #
#>)#
#(' ')('
)''( ># *'(>#
.

%-(# (

< (*<
#(' '

%
3
!%
64#5
=
A ) @
)
*# '( A )$ '
#
?( /$ 4, 92% -

( '( A )$ > # @
)

'> *
'
'()#'' A )$ 1(<
(
< '
()>(. A )$ /$9, 2%)) E*
)(+E

78 '%(%
4)::

! " #

< '
() '?
1 > '$

C '(' 1) '( '$ '
(<

(<

' <
( > >'
'

<
' ' (. /42% &) #'
(.1)>
,(. A )$ '$

(<
<
(>
>'
'
1(.%

A #( ' ) ) ($ A )$ *( #
'
)
),
< '
() > (. A )$ /9, 2%

) >
' ' #
' #

>'
'(

%=(' )'()#'' A )$ # )< '
'?
1>'$

#
'( 1) '( <
> >'
'
*' ' A )$ ( (
#

' ) 1 '% &
(< >'
'
>)( '

A )$ > # * *
% 3
> ' '$ A ? A ? A )$
?1#GI J/+%4,42%D*'
)(
((>(
1> (.
%+ #
>
1> )) ( #( A )$

#(#
((.
<(
*
)> ))
> '
% (. # '
) >
) <

> >'
'
>1(
#
'(
A )$ *
(>)
#
A ? *>'

* /9,92%

A ? *> + > ' #
#
) ( > '
% ' '

' >
(

'
11A ? *>/, 9:,2' >'
'(

)
<' #
% A ')(
< (
)) *# '( # ) ( # )
) >
7#
A )$ #
$ A )$ 1
A ? A )$ % '
*# '(
> > '(
?
#
?(

#
)#
'
>A ) @

$
(.)(1
(' A )$ %

>#'' A )$
'
(1# )< '
#
$ %
A
#
$ A )$ ' '
$$( ')>#
$A ? A )$
'(

( #
)) #(' )*
)(+> >
)'

>
@
,

(

%
6

!#
$ !#

$
1
3 !
!
! )(! %

!
.
(0+
$0!6<+#

&%
.
$

!0)(++++? .

A )$ #
$ A )$ () ' '> > 1

($ #
1'(1 )$
>'#()*#

$' $ ''>'?# @
>'#(#
('
>
%A

< ( () '( 1 ) * ' #
?( #
'
> @

' ()(
()>
)>'

( #
$1 '
$(' ) (#
%A #(
' ) ) > '#
)(
'> )#
() >
#
() >
( )
#
'
)
$$(# #
>>) *
#()>1
#(
#
> >) A ? % - ' > > @
E # + E

(' #(>)
*
#()>1' #(>)
A ? /:,2%A'(
(

6&5('4'5)('';

4

#( >)
I *
#()>1J E ' ( + E )
C
'( #

A ? *'()
(*#
#
(%-(' ''>'(( $A ?
A )$ >* A )$ /:,42%

() A )$
' '>
() #( >)
A ?
'( ''>#
A ? *')()
(*#
# 1*')*#(
1*

)$1%= )
**
)>)'#
$A ? *>
>
A )$ %A )$ )'(
'
#
?(
# ( 1 )#' >
1 ( #
(

() #( ># **# '()* )
'#('1'(>)>'
#(' > *'
'#(% A
') #
$ A ? *> >
*# '(
) * <

% A'( A )$ # @
#
' '>
)
#('( 11
()1 ' '>)) )#'>
' )'(
>
(' )#(

(#
# ' )#> 6 ( %=
(
'

) +

)(
%
7

"
!!/
%&4$5
+ >'# #
$
? @
#
# '( )>
A )$ ' #
'
>)#

'(
'
A )$ 1>)#

'(

)
'
>( 1 (
>

/,:2% &# >
' ,:, ! )

'( 7( ' ) #
?( '
)('
1 ')' >) <)
)> A )$ %A
>'#>
' , + < ( '( ' )
( #
?(
# '
(
A )$ *(
( #
?(
'
#
'
> @
% & ' '>
' ' #
?()> *
(
(
)> A )$ %

>(
#
$(
*# '( > #

* *( /9,2
<1

' #
)>
)> A )$ ''#
# '()>
)>
A )$
$ *1
'<'># ,A'' >))
' )'>>) ' #
?(#
> &
/9, %%2% - ) # ) #' ' A )$ '( )
)>
A )$ ' (()#$ #

('?
1# L- ) )
<
(>)'(#
)> A )$ #

(1'( *
)> #
@
7#' + #
> '#

)(
%A
#>( '' (*') 1'>#
'$(
%

A )$ # ( #
?(
*(
(
>
) )
1 >

A ) @
#
'(
1 # (
()>( = 1 #
?(, +
A )$
> )(*#
'
>> .
*(#(1

' (D
#
?(
C '('
' '
#(' >
) >

(<(
A )$ C #
' >
) ' ) C
1$
! !$$

"/H )%, 9 8%%2%

6<
'(;

! " # 9

A #( ' ) *
) + > #

*
)(
/9, 2 (
> ) #

&)#(' 1)

' >) ) #

)
%(

'(#
@
)
>'(
?
>'
>)1>'
# )(
< '
()#'' A )$ %A
7( *
(>
* >'
#
$(#('
1 )
1 * > '
#
$( #
?(
'
#
'
> @
%
A'( #(' 1 )
# ) > @

A )$

' #
)%
#
?(
#
)'
#
)%

6

!

$#'%,
&
0

6
% # ' !

6
% # ' 6%
! &

&
++%0 % )=>+C
+D .

@ (
>

*
)(>

1? (
>
#
?(
>#
?(

#
''
'
/#
$2>A ) @
%A
')#
'(#(' 1

#

(>
1#
'( (>
' ' '( >#
'(>?('
> @

< (*1(
()>(
#
$(>
'
' )
$(>'
%3
#
>'
'(
#
'

') ')
'
>'
'(,

! 7 ! !

!

# '0
&
$ , $ %'# .
.$ +
,$%)%
', $& . $, % $$ 3 $
$, ! 0
!
(0!!

!
!

!
)+'
+>D .

&') #
'
+#
)@
?
1# ( '(
'
(
'

# )
/,9 %%2% = ). '
>'
'(

'

()> '(
'(<
)>'
'
#
'
'

(> '
(<
(1 *'( (>
1 '

)#> )
' (.% 3
#
( '' (
'
1)(

#(' >
)'(

#('
*
#A ) @
%3(#('
*
#
A )
#
)(

>'$( ( ) ' $ 1 * (#>
#('
#

( *
>(% +
' ( 7#' ' )') > #

*

)(
+$<#
<)

'
' 1'
(/8,2

'
' 1 /8,9 1 ,82
#(' 1 /,2 1
*

#()>'( 1 /,4 42 #
' # > ' , 9:, (
$
#
<)

'
' 1 A ? *> '
*# '?
<
(%

6'
4()9

8

A
') *# '( 1 ) * ' #
?( #
'
(
< 1 (
' () ( *) )> )> A )$ >(
1 *
) '( )>
A )$ ' #
'
>)#

'(
'
A )$ 1>)#

'(

)
'
>( 1 (
>

/,:2%
A' #

)> A )$ >)#

'(
'
A )$ 1
>)#

'(

)

()>
<( #

' 1

'>%*
')* ''>

>
()>
A )$ 1 )

(% '
'(

''>
'('( '
' '1 ''>'('( '
' %
(
# > #
) # ( '(
) #
'
' (
#('( '( '( ( '' % A
'( ' #('( E ' ( E
)"( 0. '
# @
-#
?(%.
*#(1
#

#('
C1 )#

'#
>
)/ , 2%

#
*# '(

()>
*
(
(
)>
A )$ )#
@
0. '
#'
)"(%A

0. '
#
$(>) )' )'

%&'('

>(
#
)(

#(' %

( !!

(

!
(

! (
!

" 1
H 0

!
!

(

&!
0

& !

!

!
<
9$
)$'&
2= . ,'%% %
,4
.1

& %

(
$

"

3

0

& :
0
!

&!
0
$ !
"

( & (

)+
+>,F.

0>

< '>('# #
''

< (' 1 #() )
1

''
>@

< ( '()
'

@
%A ' #
'#'' A )$ #(
( ')#
*#
'(1)'('( ''>
)
(.)1)* >)#('' A )$ #
)

6 ( ' ) )) ' )'>>)>)#('' )*)> #

/9,!2%

&) > #
<< ' ) ) * )> #
)
A )

' )
>)1' ) )*)> #
L

6'
'(=9

! " #

+>'# #

* *(' ' ' $'
# #>(' ),
!*'(
>) ' #
?( #
'
( ) #' ' A )$ #
A )

@
/%%2%A

< (>
<() '*#'''(

< (*))> >'
)> A )$ L(
'(+

<1#
)>

(
>
) #
<<('>
)
'
, -(' '( ' '>
)
(.)1 ) * >)#(' ' A )$ #

)
6 (

'>>)>)#('' &
&1/9,!%%2%- '#
'
(
(
)> A )$
()>E
1 ')'*)#
(>)' ) #
$()>
#

@
# '> )#
* ( >) ' ) #
>)#('
'
A )$ #
)
%

= K'? ()> #
' ' ( # ( * )>
(

)>
A )$
< (<*'$* '.
*'
)1). '
)

#
% F
*
#
$ )

)
#
(% &) # ' *
) '(

)> # #
#

)

#(#
#

(%

=)#'>K'? ()>.
*1)
#

#
$ (
('>
()> @
> F
* '> 1 0
+
% & ' '> '
#('( E*
)( E#

>F
*#(1
'>1
). '
0
+
' > )
A ) '> 1 % A

' *
)7 ,F
*10
+
)
1A )
' $( >)#
( #
'

( ( * #
(% = '?)< 7
3 #
(
<'(#
(#',A'' >)) ' )'>
' #
?(#
> & )> #
)> A )$ %
-(''( ''>
(.)1! >)#('' A )$ #
)
6
( ' ) ) ) ' ) '> >) >)#(' ' & )> #

/H )%9,! %%2% K
*' ' >
' ( # * #
$
#
>)#('

( ' A )$ E &' ) '>
!
1 /%%2 E 1
#
)>

( #
@
, 7
)> A )$ /%%2% - ( *
$ 1 ) '
>
'
( #
! * 1
' 1
> ) #
$ , A'( '
'>
)
(.)1

! A6!' ) )
) ' )'>
' & &1/%%2%

+
*>)#('' A )$ #
. (*) ' #
?(>
A )$ @

< (*. '1##> '
#
'#
#
?(
( # ( *
< ( (% A
' ) >)( *# '( ) *
)> )> A )$ #
/!2 ' ) '( >) >)#(' '
A )$ L(*

<#
&
1 #
&1
# (
# $
(L

+(' # A )$ %3
#'' A )$ #
A )

@

> *
') (. A )$ % = + %
+*
)('( #
)' *' #
('>
(A ) E
'(*
) A ) @
E1>)'?)<>'1'?#

:

( > ( #
A ? A ) /,:2% = ' #
' )>

)#'( A ) @
> ( *
'% + #

) >
)(
'(

< ( *)
*
)% + ( #
>(
A )
*
)(

% #
$ >
( #

A ? *>% = 4 # ''
(, ( (
* 8 &

&GA'(0( <1'#($' > 0 1"(0 > <%
& & $&

/ 4,: %%2%('#
# + > 5 , &) *
( >)#
( ' @
1
('G
)

('
# $ %D#'

('' )>
#
('>
'
>6 A )$ '
) <1#> 1#
)/B%
, ! %%2% D ( ' # # A ) ''
> =(
,
A '(G1('(
&> $#>(*>
1 ' /0% :, !
%%2%

0>

( $ ' $ '
#
# <

( > # ' #(' '(

(

(#
A )$
')(#
$1 '

A ) @
>
#
#
A ? ( *>%A'
) >))> #
%A #(
' ) ) )
1 A ) # * #
> ' #
1 )>

(%+ #
)* >)#('' A )$ #
)
6 ( /!2

# ( #
>) 1 ) * )> )> A )$ #
6 (
'(#
'

A ? *>> ,

2

0
(

1
!
! <

! !

(

0 ! (

!
0@
1
!

()=F?C.

K ) * )> #
E *
) + ' >'

% D ) > E
' (E
1< '
()>A )$ #
A )
@
#
'

)'(#(>)#('
/H )%9,!2%(.
((
#
'

)
) ' *
)( 1 >(
( < '

( #
$(% 3
'( < '

# <(
#
A ) @
#
)
1 % =
(
>

()*# '(#
'
()
>'(
?
>'
>)/9, 2%A

>
() 1*# '(< '
()>A )$ '(< '
()>(.
A )$ %)) < '
()'?
1>'$

C'('1)'(
'$ '
(<

(<
' <
( > >'
'

<
' '
(.%=((.' >1(/9, 92
'#
)' *
)(>
#
$1 '

A ? *>%

A'>)# <
#

* 9,E'
(19, '

) ' # > # '
)$( E . '(
# > '
> ' '
*
) > , 4, 9 1 #
( ' '
)$( ( *
) > '# 8:% ")
< '
>(. A )$ E < '
'?
1>). ' '$

E
*
(>'# :,9 %" >'# :<
+1
A ? *>
>)>
/$:,42%+
<))> A )$ E)>'
)' ((

! " #

#$ #

( E ) > ) < > '# 8 1 % " ' )
#
'#1' ) )' (#
' )>

#
@
%

:!

3
"#$ &1

A'*'(>) ' #
?(#
'
()E ()E#''
A )$ #
A )
@
/9,2%='#
1#A )$ >'
#
1 *
)'
'(,& #'' A )$ #
A )

@
/9,%%2%='#
1>(# *
)'
'(,& #'
' A )$ #
A )
@
/9,%%2%->
#

*#

'( #' ' A )$ # '
) <> #
'
> @

)( ')*# '(1)* ' #
?(#
> @

1
< (' ()(*))> )> A )$ #
,

1

%
0 !
( &

!$

H#

(!
! 0)>C+;.

+(

#('' A )$ #
<)( <'(1>
(>
) >
'
#
$(> 1#
#
' )>
%A #('># ) <
>7
) '( #'
' )>
)
A ) @

#'
)>
@
%=H )4, 9
#
> !,! + *
)( '( #
)>
< '
( '
>

@
>)
'>
@
%A
'(
*(>)' ) )
)> 1
< (# )>#
)>
#
' )>
#

)
%

A'()* >)#('' A )$ #
)
6 ( /9,!2#
'()

6 (
< (
' ) )*)> )> A )$ #

6 ( #
'(6 (
< (L

&#'
)>

*
()>
*
(
(
)> A )$ %
A
>3 +
<1 (#'' #

)> A )$ ,
#' $ ' $ 1 #' > $ )> 1
((

#
. '( A )$ '

(#( *'(
#( *# / ,982% - (
< '
() )>
)> A )$ #
A ) @

< ( #
.$ )< #'
(
(
)> A )$ %
'

'# <
'(>)<
('()> @
%

, " "

(# !$

! " # :

$ " # !"
&)($ '(
(

()> A )$ # )*'#
' $1
*' '

$(
> '
) * 1$% 0> A )$
' #
('
>
)*# '() (#(
()#A )$ >' 1

( A )$ ( > )
<) ' ( *') '

>( %&(
>(< 1>

*'
(
#
>

7 )
'>

)
1 #
> #
)
>
# <)>

*$', > *

' < *
)
(#)'>
< *
#
)$
(
*
'
#

% " '
(
<' #
#
$ )> A )$ #
% + ) * )> '( )> A )$
> )(
> '
@

>'#(
('(> >)(
>'

()>)>1
()'%6# '( '

' # < # + > 1 > 5 , &) *
( >)#
( '
@
1
('G
!
# $ %D#'

('' )>
#
('>'
>6 A )$ '
) <1#
> 1#
)/B% , !%%2%-
>6 A )$ '
) <1
# > 1 #
) '?
(
* % -
>
@
>)#
($<
'#(' )(

11* <1
<(#>
#(' %A
>'1)#) )' )> <' <
?
A ? *>
<
( '
$ > ) 1 () #

(
@
'( ('
- >%"
(>'
A )$ >)>

(

)>
')> ' #
('

>)#
'

A )$ 1>)#

)
%

$ " #
A'( #
) #'
(
(
)> A )$ E #' E

)
1 #
*' #('
#
$( > $ ' $
#'
(
(
)> A )$ E#' E'

A )$ 1 '>$ )>1
((

#. '( A )$ '

(#(*'(
#(*# %D )E' (+E''(
'
' #
(
> < ' ( ' 1 )

C 1 )> 1

'
' ?>'(>)#
'(
1' (
/H )% ,9
:2% =
'
#
( ' *
)( *# '( . ' A )$ *' #( *#%
-('
< ( >*(1() > ' . '( @
#
'
*'
(1 #
)'(
(# #( <
( # '
* *(' '>
( >

#E*
)(+> -
9,!%
>5 !>(
1 '
', (
>1,RA )$ ((*<. '
S%-)(( ) '1'
%-
)(( > *
#()>'( '
*
#()>'( #
$
C
'
)(( > A ? '
A ? ''(/B%8,:2%A ) = 1
$'(>$ . '( )
' (
'' >*
#'

*
% -(' ' * ' *(
( ( 1 ' * >
/0% ,82%

&>>
'( )#('( 1>)# A )$ >
<

' ) )*)> >$ . '()> A )$ L+# '(#

:

@
%A'(#'

('' )>
#
('>'
>6
A )$ '
) <1#> 1#
)/B% , !2 '>$
)>1
((

#. '( A )$ &''
*. '> ' )
*A ) @
%D#
'(1* #> '

'1 1
#(' #
?(
)
< )
' * *('
A )$ #
>#' #
?(
*
1
(' )#(

#
' #(
' )'
,R- (( >A ) S/-
%,!2%
>5
+# ," '
* < $#
@
>)<
('' @
GD
'(> @
>R()>S &
)) 1
#
*(( (/B%
, 2%*> # *
)('(>$
((

#. '( A )$

'?'(
*#

1 ) )*. '1
(#( #(*#

'(
*##
''

*(>)<
('>@
,

6 !
& '

0

3 !

2

%3
%

!3
$

9
"9
0

H
$

3 9

0

N

!

)6,;+++>.

3
'* ('
>'
*
'>$ * '/&# '% !,92
'(
< ( #

(

' )
)> /H )% ,92 #
$
)>1
((

#. '( A )$ %&*'
>'
>)(*
(>)<
('' A ) @
' #
?(
%3('A )$
# 6 ( #
' ) *(
(#(>)#
(' '

/:, 2L K A )
()>' *
('?(#
)
''

' (('
(>>$ . '(
< '
#
?(
%

=' ' $# )#'' A )$ #
A ) @
#
'()*
' #
?(#
)
C>))> )> A )$ #

(
' '
>)#
'1A )$ #
A ? ( 1 )*)> )>
A )$ #

'A )$ *(' #
#
?(
1*
#
?(

< (. '(%-?)>

'
>
@
%
'

< ( *
#
$(% A ' <(( '(

(
@
' )1'%

&%

!

!

! !

$
!

9

1
(#
#

3 0 !

)<
,+++?.

! " # :

= 7 H ) 9, + )1 '(
(
@
<
( >
>'
'
/42% &' ' (. (. '
>1( #
'(

A )$ *
(>)
#
A ? *>'
* /92%

:4

2
$&

$ ! !

! ! $
! & &
!
"
#D'(<*,;-.

6 >'
>'##

* *(EA'G/ 2E <(('( ()

' #

* #
',

'?)
'
( )
$( '( #

* 9, . '(
' ' $
#
''# >, 4, 9
#

* 9, <$( )#'%
>
<() 1' )(7#
'9, ' )(
#

* *( /9, 2% +
'( # '

'
(

)( ()# >'
'('( ()(

#

*9,1
9, #' %

"7 H ) 9, ' ( #
$(% +
>
)
+) 1

()). 7 *(
(#
$
#'(,

)@. @

%

!

%
%
! &

! % )+,+C+D.

A #( ' ) <
( 7 ' )#
( ) E # &) 1 # @
E 1
)#' '
#
)
, +
'

) ' )

#('( 1
#
'

)') &
#
?(
/ %%2% = )# ' &) #
)
#(' 1 ' ' #

@
A )$ # # $ )
? (
>

? (
>

#
?(
'
# < '

''
>%

&' )(
#
)'
(%K
1!#

* #
' <*#
'( >)#('

( ' A )$ > )
6 (
>'#
) %
A
'))
(>
#1
'#('
#
)(>.

'
$( $' #
' )>

< ( '

'#
A ) %=
<
'

'('

' (
#
' E ' )

#
$ 1 '
(
#(' 1 '

#
$ 1 '
(
A ) E )
L = ) #
#

*
#
'/9,2+
(
*# '( *<,

! " # :9

'
%
! "

!

1

% 0!
( &

!$

H#

(!
! 0)>E+;.

=#

* *(/9, 2+
1# #
('?(#
#' #

>

'(' )#
#
' )
' #
' 1( '(*# '(
#
' * #( A )$ >'(1'(<
'(#
' )
E
''

' )#
' '
#
$(+>7E1'('
< '

(>A )$ #
@
) (>#

* #
'/%2

(% A
# ( #
'?$> #
#' #
)>
+
'
$( '
#
)>
#
'
> @
%
#( 2

!
!!"
!!
A #( ' ) ) ($ #

* #
' /9,2 . '(
# > *(1

'(
' ' $ >1

)#>(' )1#
(
#
''

)$(% =
#

* '
> #
1 > '

A ) @
,
=
()*# '(#
'
()
>'(
?
>'
>)C1
< '
() > (. A )$ /9, 2 ( # '
) ) 1

(A ) @
%-(''( ''>
)
(.)1)* >)#(''
A )$ #
)
6 ( ' ) )) ' )'>>)>)#(''
) * )> #
/9,!2% *# '(>

()>

$)( # #
1 # '

A ) @
% A'( '
# (
)
$'('''A )$ #
A ) >

*' )>

#
(< 1%" ') * <'>'
'((
(# (
+>#

* 9,
<#
#
'#
#
$(

>)
1
>(%

/'# #

+('
< *'#

(( ) '
* )'(# (
(#>
#'
A )$ %&)* )
#
'
#('
>
)% A '# > '
#('
> ) #
#('
1 )
'(
#(

) A )$ 1
' -H( #
'( A )$
# '(##(' )
%

&*
) &* )

' #

)
/ 2
)*'
)#
( #
>
)
% &) # #
# '( ( '

() 1

E&)E* #('1)
)<
'

6&:(':<1

6 <('4':

:8

) #

'
'( #

'
'

>' #
&) ''>'#('( %3*
#

(*
)
, ,6'(A )$ >'?# )>'
'(<(>

E ' ' >)( '( '(
'
#(' 1 )
#

)
* '
? (
>A )$ ># ( %A'( )
*
* >'?1>'
#
#('
E&)EA )$
*

# ( *

)>
#
'M
, @
%

A
*
#

< (> )#
'$(

,D*
)

' #

)

G /%%2%
7#
#
'( '( #('( # * >( > ( *
% + #

# )# '( #('( >&)'( )* 1#(' (' &)
') #
'(>) ) >'
&)#('( >
)

>' #
%-(' '
'
1'(' A ? ?/ ,82
# ' )%3('&)* #(' ''('
#
&)#(' %"7 B9,#
( ( *# $,
( '
)

&)% = $ '> *(' A )$ # ) *('
%*(' #
<(
<('(1#
*)'(<' >
1 )R )S>$ '> * *(' %>
(
$'
&)(' *
$ 1# )/B%9,
%%2%&)#
$'**(' #('?# 1)(
A )$
.
#
* ( # '( (' #( '?# 1 )(
&)% &'
'
# )
' ')''*
)+>H )9, ,0

' #

)
#
'( '( #('( % = '$ ' #(' )' '

' #

)
#('#

#
$
%

A
7#
#
'('( #('( /H )%9, 2# *>(1'
*

#(' #
*'(
%. '() *' )><$#('
)''><$#(' #
%A #(' ) )'>* &
)'

'
&
) 1#
)# *
)'(>* &) '
'
#('( '1&)%&(
'( #('( E*
)(+E1>
# A )$ /, 2 ' ' #
# '( 7( 1 *
(
(>
')'(1'
)'(%6# '( ' &)
#('(
#(
(
#
*(
(>
&)1' '>
>
&
)1' %&)#
(*
) )(# <#

#('( '(
# ) # 1 '
*(' ' ' &) (
#('( '(C
' ' *
)( '( >
(
) * >'?1 > '
>
' *
) ' # # '
A )$ '( > > 1% &* &)
#
$

>)
#
<
&
)'
( )
#
''
'
&
)%

A
')
( *# '( ) * >'?1 > '
'(
( *# '(
#

)
#(' > ) 1 #
#('
)
'
A )$ ( *
#
?(
#

)%

" &:(';<;

! " # :

A #(' ))($ >##
'>'

(<
'
6
3) >
) <
'
)(
)., - ' <
* >)<
(' * >
?<% 1
'' ) )'
1 )(

)
>"( 0 1>>

%-

'?(' '$'
'

A ? /&# '%,982%#
'( )
* '
>)
)>
'
0 '
* . ?/&# '%,:2''>)('(#
'(
# ()>
A )$ 1$>@
>'(>>)

)% &# ' ( $$ '( '$ >'? # > '
' (
# (>
%

/ #
'-
= ' #
'( '(
/,:, !2 + #
'$ *# '(
(
'( ' 1 #( #('
'
*( '

*1#(' %=)(
'(>** (#('
>
)(1' 7L'' )# +'('>#('
> )%
A
#(' >)(E'(
''
>(>
1'E'>(
)
% " 1 )
) &) #>( 0 '?
#'' #('(
(
#

'('
)((
' &)/42%6# '(#(' )
&)#>(0 #
# '(# #
7 1>'
( * * ( #
0
# ( #
'( > ( '( #
(
A )$ >)(#(' *)

* )%

A'(
** 1>
<
*
'(' )# )
( )'(#
)&)#>(0 '>* (<#
0 LA'(
*
* (
#
0 1'(
*7> )' *
< (
() ' *# '( ( #
0 > $ ) #
1 '>
# #
.

'
$ ( A )$ #
0 %
=)(
'(A )$ # . '1' )#''
$
0 L'' )T

)#
( ') ) ' '# #
* > '

. 'A )$ )%F ' A )$ #
(' (
1'
(
# '
> (1 > )% A ' A )$
(#( *'(

#(*# / ,82%

3 ! ! !

!
"

! % !
! !

2

! !

8 # !
! !

8 &
!
<

!"

! !$
'
0
%

!
% & 2
0

"!
0
"

6!
;(')

::

! ! ! !
3

!
! (! % ! $ 1

)=,E+F.

&>'>
'( '

>'
(>' 1 ) +# *
)
' (
*# '(#(' '

> )#
&)1'
#

' #

)
' )

#
'( # #(' )

)
'(#(
# #

'
#('( 11' )#%

+ 0#!! -
A'(>#
)

/9, 42
<#
#
#
'

> )
#(' 1 )
E &) E >

)(
/92
< #
#

#
'

> )? (
>
#
?(
,@
%

"
'
&) @
*(' ( #
7#
*>
1
4,
&)G ' (#
>'?#
- '((%7#
)(
)
'
'
<1 #

M '
7 *# >
&)E
<1#
#
7 @
1#
*# '(? (
>
>
#

)
1 >
6 A )$ #
' #()(
&) (
>(%
=)( '( >
-
* #()(( > ) # '
A )$
#
( > >)
)% &> >
*# '( >'( 1'
A )$ >'? > @
>
#
?(
1 ' #
)
'(

)
#
'

>@
-
A )$ >'?# )>
'
#
'(# (>
%

) #&) ' (#
>'?#
- '((/42+
1
(
('

( #
(
'
7(>
+
) 1&A &)
' ) = )1 # @
> -
9,49% (
1 ' )#

'
&)>'
) %=
*' #
?(
#
)#
'

> @

# * ' ')#
#'(%-
) >
<$'(
# A )$ ## > ' '
1# '

) #
?(
> <$ '
(
M
L - (
# A )$ (
< >)
' ')#
'' A ) @
''>
>) LH(# *>
<(
>)>#
) '
7(>

) ' +
) &)1
) ' &A &),@
%

0### 1'2
&)($ '(
#
$

(>@
(#
'
#
$(

>
&)% A )$ # >
#
'( >'? # >
'
% A
7( *
( ).
( >
* > '

(*
> #

(
'

&)1* >'
<*') '

@
%

' +% %%$.( ."

!

%

%

1

)>+> .

! " # :

+*
)('(
>'# >'(>)
) '

@

* ' '# ( A )$ * ) ' #
$(
'> )#' #(' '
' '(#

1
') * ' )
#

?
A )$ 1
#'
*(' ?
'>

)
'(> @
<1 '
) /9%%2%&'>)('(
' '
* 1 #('
> ) #
&) # <*' )#'
'
(
@
%3**
)'

('(
(' )#(

>@

*
(A )$

%A*#>7 *(+*
)(''
1
>7 H ), ,6'(A )$ >'?# )>'

/%%2%
#(# +<>'(<>#

#' >
(
# '
A )$ ( #
@
# > '( ?
1
#
'
*(' A )$ > @
>
'' ) )#'
1 &)%

A'#
)*
(>
)#' '
(
&)1' '
(
@

* ' '( '

@
* '
( A )$ ( * ) ) ' #
$(

'> '

&)%

A
>
'
(
'
&)7( ) *
('('1

%6 >'

(*
> #
'
) )#'
1 &)*
(
* > '

(*
> #
'
) )#' '
(
@
,A
*(
(
#( &

E '(' . ' (
>C

*(
(#(>
))

1 ? (
>

/8
%%2%&'>)('(>
). '(
&) >'($ ( #
#
'
#(' (>. '('($ 1 #
'
'1
' ) ) $', E &) )>'
( 1 (

#$ % A
>

). '(
@
#
?(
'
' . '(
(*
>>)
) #
'
) % A #( ' * ( . '( 1
#
>
# ) * ' #
?(>/$4, 92%
A
> ' #
1 '( #
?(
(
' %
+
)
'
(
' ('

(%A
' )E*
)+
E
( #
?(
#'
(A )$ *(
(G1 )#
?(
(
A )$ '

"#I
)J#
1#
'''
>% ' <
I1 ' 7'#J%-(' #('(
1># A )$ %D> ' #
?(*(
(#(#
?
(
#

(' )#(

'
>@
/, 42%

A' '( #
) *
( >
'

'
&) '( '

-
A &) * ) ) ' #
$(
'> '

+
) &) 1 # >
*
$
( > )#
+
) &) *
($$() >
'
)
*'#(
1('
( '
(
%B
1 &) >) )
> #
>
)
% A
'
@

(*
> > ) )
#
>
)
%&'
@
? (
>

*
(

'
<*'$(
''
'
>A ) @
%

H

0
!

!

%

%

% &1

0
(

% @

0 !
!

&
%

$
#
N !
:

!

8"

0 % H ! % 2 !

!% 6
53! 6

53! (!
5)=+;++?.

0 ###! !"
34 .
A'( #
' )

* ) #
' '> ' )>

( )>
A )$ #
@

*)# <(%
+
1(1' ('

') #

' <(#
' > )#
@
>
* #
' )
> ) #
&)% &' ) #
'
>
#

* *(/9, 2+(
1#
#'>

'?
))
# A )$ '

$(
1 '
*(' &)
' (
#
>'?#
- ' ( ( >)#

), A'( ' #

1

)
) #

' ) ) ) '' #
)' > (
#( ?
1
#
?(

) > ( #
'
'

@
T/2%

A >
'# + '<

?
> '
>) #

@
% *
<$( (#
#'1(.
( ')#
*# '(
'
#

#
' '
) *(' #(
1 #
'
>
@
*( #
' )
'
>) #(
1 #
'
( )'(%
A
(' ' ) )) #'
)>@
''
#
)'>
( #( ?
1
#
?(

) > ( #
'
'

@
/9,2%=#'#
) (= 1& #
' A )$
' ( < ( , -(' '( ' '>
)
(.)1 ) * >)#(' '
A )$ #
)
6 ( ' ) )) ' )'>>)>)#(''
)*)> #
/9,!2%
)>
#
@
)
#

'>)<1 ( *
( )
>(#
,A
'

*(
( #( ' 1 '
1C '(' '( #

1
' ) *
' )
#
?
A )$ 1
#'
*('
?
'>

)'(> @
$'
) /9,9
%%2%

& )>(#
@
>)(# #
*<

#
#(' '(
)>(#>
#(' )(

'#1
%A

# ( #
)
#
@
>)( # >1

!
"

D"
#

!

!.0

,

2

$%4(45 *

! " #

A )$ 1 A )$ )(

'#1 #
?(
%

'
'
')( '

#

#
"
# @
' .
*(
*>( #(' ( A )$ % A )

( #
@
*
7#'(#>>#
#'('(
/ ,9,2%
#.0 ,
- ! /
"
!! %

# )>#) '(>7 *(7( #

$('
'?>

1>'?' ' ' $
%K
:1
# <
''+# #>(' )'

$ )('
# ,

6

!
!

%

!

%
%
! &

! % )>+C+D.

&)
#
$ >)
>
)

'#

1
>('
E )
' E# )/:2%&*#

'

)') * *(' #('( 1/2%A ' *#
) > ' ,:, ! '
' #
' ' $
(
#

) >
,

@6!
/ ' !/
8

2
%
2

2

<

$

2
8
$

%"$ "
! "

" ! "

" "

%:)-D+C.

6# '(>
)
1
') * ' 1'(-
'
>'?# )>'
* A )$ > 1
'>
*
' ) #()' #
)

'
' >' < (
>#' 1 1 A )$ /,2 '
E #( ' ) # + >
, 8E*(' '
#
1#
/82#
' (*
> 'T &) /82% A
#( ' ) ) ($ '
' * *(' > )
'
(
&' '
(('(> ) '
(
@
'
* ' '
'06(
(-
>'(>>)
)1'
*
(#
' )
*>
1 ' % A' >'?

)
> '
>

*
>

#'
A )$ #
(
'

%

A
> '
+ ' )#
( >'( ( * > '
) <*'$( '
(

'
&)% = )# ' #
'

) ' )

6'
'('9<1

$ 1#
'

)') &
/9,
%%2% " ' '
* *(' #('( 1 #
'
+
) &) # * *('
#
?(#
'
- A &)%

A
# >( )((
#'*' 7( 1 *
#'*' >
' ( '
(
%
'
+
) &) #( >'?
>'

(

'
'

)) ( ') ' # +
) &)% A

'
- A &) ' #( '

( ' #
?(
> A )$ >) )%+
''(# (<*'#
?(

'>1( A ) @
#
'
(>
1(
< ('(
A )$ '(('(@
# '
#
%@

( 1 ( #
)% A

'
' #
) '( '
' '
>
)
# (*'(' # A )$ C(' >'
*

'
) ' A )$ / ,2% A
#( ' )
1
*$'( >'# #
' >'# 1 1
#
(
>'# #
'%=#
' *$' ''
# )'
)1
+
) &)
< ' #(' 1 . < (#>
#(' 1
)
#
'( '( #('( /$ H )% 9, 2% & ' '>
< #

# #
'( #
'
( #
( & A &) >
#
' '

*% A1 (' A )$ >) '
' #(' %
(1#('
() <(#>
#(' 1
)
, 1E>>
<(+#''
'
$ > @
E'('((
<' '(' >

<' '
' *'(
<#('
'
' )
* '(
< '
'
' #
?(
L /8,82%
" ')')#
(>)'(>
)' (
@

( ? (
>

'
'#
) ? (
>
#
?(

&/9,:%%2%- ' )
#
@
# *
$' $
#
''
#
)'> (#(1 %- )>)(
#
)?
1
#
?(
> (#( )>'# '

)$(%
+>'?#

* *(/9, 2 <*# '( '

@
)
' #
$(
'> '

#('
> )#
&)%
#) !

/ /
!
! !

+
(1 '
>
' 7>'
) E# ')) E
*
(

#
( *
#
?(
# '
A )$ ( *(
( #
'
>
@
%" '1E'*1+> 1((E ' '(# <
#
?(
#
% A#
'1 ' *
(
<+>'#
# #>> <
'
'( ' # ( . ( ( * '
#
?(> A )$ #
,

#8

$%+4()*

68=(;5

! " #

H

0
!

%

%

% &1

0
(

% )+;+?.

+>'?'#

*/9, 2 <*# '(''
*( '
/$ , 42
>
($(#
('(#
?(
# * < (#
>1(
)
'#
'( >
># A )$ %&(
'(

'(
A )$ #
0 *
>#(' '>) > ),

G 0 !

"

%

"

%
% ! ! 1

)>,;,+.

6# '(
>)
1 > '
$ 1 '( A )$

('(* )>
%1
()>

' )
%A
')#
'(> @
7( #
?(
#'
A )$
# *(
(
'>
)(
#
@
#(' )*
)(
+>B, 4%

6 ' ' ' 1 #( #(' E #
' (
(
()' ?
'('(#(()>

#
F
*#(1
1#

0. '
#'
)"(E
()>> #

)#
%A

' >1 *' * ' ' < > )> A ? *>% " ') '(
)#'

'(A ? *>>

$((#>
?
)

>
%('(. A )$ >1(T

@

&:(:'=

!

" !

6.
B

&=(='
"
6.

& '1(; @

=

#

2

.$%=(<;*!

2

#

$%=(<4*

"
6.
> !
6.

" # $ 2
#

$%&=(<1*!.!

.

? 2

4

F
$
!

#

/#
H#
$
#
<)( '
( 1 * ' $(
% >)
#
$ '
) '# > #
) > >
#

#
1%>)
#
$>' )##
1' *
1'
%&
*
#
$ > * *

>)( *
#
$
#
'$> ' '
#
$%

=
) )((
# )
<
#
$
1 > ' #
1

( '
A )$ %<
<1#

#
$ )
,+
) &)1&A
&)% +
) &)
#
$( > '( > ##( & A &)
#
$( > !" '( > )>
% +
) &) '$ > )
> '
#
1)
'>)
#

(

%&A &) '$
> )
> ' #
1 '> #
? (
>

1
? (
>
#
?(
%

7#
+
) &)1&A &)()>-
9 +' (
#
<) & )
% A #( ' ) )
> &) 1
> >
@
/-
%9, 2%&)'
#
$ )
>)

@

#
$ )
>(%

R3) >&)* *(' * %S& &)* *(' ?((

(/-
%9,492%A
1+
) &)* *(' * #
'(#

#(' > )1#
#('
)
#

)*#)

> )1*&)
#
$ )
>)
%&A &)
* *(' ?((
(''>)('(A )$ >
#
A ) @
'((
#
)%

A'<
<1#

#
$ )
%>()#
>'(
#
#
$ >)
E#+
) &)E )>)' %=(
#
#
$ >(E#&A &)E>)#
'
(>>1
''#>()
)>)#
(' '(# )># >)#
(' % '
'
'
' ' $#

* *(,

6

!
!

%

!

%
%
! &

! % )>+C+D.

+

)
#(' > ) 1 #
#('
)
1 *
)

' #

)
/9, 2%&* )
>
(
>)

! " # 9

) <
#
$
+
) &) > )
% A
) ' '
3
4
( <
#
$
&' >(%

+
#('
+
) &)#('
> )
#
'(##('
)
#
#(')

' #

)
*'( #('( %&
A &))
> '
%6'()
#('#('1
#(' #
)

$ #
<) #(' ' $ )
1 * *('
# <(

> )%K *

'
'
)
>)#
('
*(#(',=(
'()*(' ' #

)
)((
'
)* ' 1#

>
)((
' /H )%8,92%

A'( #
' )

* ) #
' '> ' )>

( )>
A )$ #
@

*)# <(%A
>#

* *(/9, 2+

1 (1 ' ( '
') #

' <( #
'
> )#
@
>*#
' )
> )#
&)%+
'
# ( *' (
1 #
#' >

'?
) ) #
A )$ '

$(
1'
*(' &)
' (#
>'?#

- '((>)#

),A'('#

1
)

)#

' ) )) ''#
)'> (#(?
1

#
?(

)>(#
'
'
@
T/2%

&#
)> (#(?
1
#
?(
>)(#
) ) *
'

#
)
@
'1 *
#'
A )$ *'#
@
%
+
)
@

$ ( #(' #
@
<
1 #(' 1
*
(( > /$ B% , !2 *' ( < '
() (
(( >
#
?(
%

='#>' '# 9+*' ( '

%+ #
'<
$(
?
>
'
)
1 > '
>)
( @
% A
#
( 1 (
7#''('(
?

< >(>
)
(
##
(
1
)<(
#'#
(%

7') + 9, A' *'( >) ' #
?( #
'
(
) #' ' A )$ #
A )
@
E #
(
$ '( )

.##
(%A
'()
.##
=)#(
(') < 1
+ ' #
<) ' > ' )#' ' ) > ' '# 8, '
>)('
>@

'
1 ' #(' /8,42C'>)( *
< /8,9 2C
'
1 ' /,82C

#('1/,
2C

*
#()>'( 1 /,4 42C
'
1 ' A ? *>
/, 9:, 2C
'
' 1 A )$ /:, :2C#
(>
< (

1#
(/,2C'*)> /!, C,82#
' (

)(/, 42'%

H(#
< ('( ()>) >'
*+=)#(
('
'?)(%
+

>=)#(
()#'(

##
( )<
#'1 .

(% =
) +
) * (' #
>
@

8

)
''
'
#
(
##
(%>)#($#
A )$ #

'
( #
)>
( * ' #
( ' '
'
# ' )<
#
'%
'('

(
()>'(>
)>'
'(

))> *

(
A ) @
' '
'
# ' .
(%
'()
(#
#
). '#

(#
)%
&'#
'

' (>
' ' '( >#'(>?(%

A
#
A )$ '
>) #($
( 1 A )$ >
@
*'(1(>
1(#
#
1#

$
''',
- #1
E# E('
' '

'( #('( %A
'('
#('( ) "( 0. '
# @
- #
?(% .
*
#(1
#
#('
C1 )#

'#
>
)
/ , 2%
#(' )*
)+>#

* *(/9, 2#
'
'
' '()#
'
> @
)#
''>#
' )

'
>)' '#
'
()'(%

6'
'(=9

6'
4()9

!
" #
$ %

&' (

' ) *'% +
')# ( #
'
)#(
'
) (,

'# (%-
./0((1
2
%3#( (%!
4!!-
.#'
"%567%!844 %9!%9
- % 9!!!:8---
.

),

' ;<%

:

!"#$

% &'()""

='#> '
'#
8 '( () > $ '
' ) ) ''#
'*
%=
*
(*1''#
8: ' ''
)'
)>
> ' 7
( $ '
$% "') '
''# '' (#
7
> (
# '>

'
)( > #'$
(*
)
%+ '('(> (# >

" ) ? '
'( *' '
'( > *
?
()'-(
@)

'
> ) '
$ '( 1 '
> # '(% +

) '( >(
1 '
.( ''#
#( ''# ' A$( '
'
) (

'( > '
*' #
< ' #
>)# > '

# '(
$% &1 #( + ( '
A (> (
'( > '
# )

' '> '
( #<) ('
)#(( #
'
'
) ( .
) (
') '( #
('
)#(( * #( '
'( @
)$
% #$(
'((
<'(

'+ (#>
#'> ()>
(1 <(<
% &
' '> )1'( # # )

'
@
)$

#*( (
'( > '
) > <
'> (

#
@
)$
%" **)#
#

B 1
)
>'#1 '(*
'(-
'> )C1
' ' (
') ( #
@
)$
/,42% &
' '> +*)('(*
>(1)

B '(*)$<(
< #*(>

* ? #
) ? (
' >
)( *<( '> ( ' #
> #$'
'
%@*# + '' '
''*)
>'(>#)>
A
B #'#$ (># %0>

@
)$
'# ' >)# '( '
@
)$
1
>)# '(
)'>(
1(
>
/,:2%
@' * ' )>
@
)$
) >
)
) *
)>
#
B %)>
' < #(#
'(
( ' ) * $<(
< '(
<'
$@
A

(>
B
>'#(
'$>1$<(1 #('

1)#
'#
()>' (## #'' )'
# (# #'## #(' %

=)#
' (@
A

@
)$

'
'1 @
)$

' #
' <
( () '
(
( )<(% @
)$
( '
#('
=)#(( '> # '
.
=
1 > '
#(% #
' (
# ( =)#(( (>
# @
A
*> (
'$ > <
( *) >
B
)
7 (1 )
*('(
''%+

' ' > > B
'( #
' '
('
#( >)
*
#()> 1 '
#( >)
@
A

) ' > 1 '
@
A

(>B (< (1*'(
'>%

!!

D ) ')# >' '# ', >')*
1$-1>'> )#( 'A1
#(('
)#(/$8,8 C:,
'%2% &1 *' '( ( > ( 1 ) > ()> ( >
B 1 (
< ( 1 #<( > )<
% @ '
>)('(7 (

)#< >)('1#< (
*(/$, 2%+

'
1
''#

?#(' (
''> <() ) '1
7 '
) > > ? )# ( *') ' # # > #

> <
' 1 ' #
> <
'( # ( # >
>
( 1 ' )>% 7 ( ' @
)$
#

(
> <
( * 1 7 ( #

( * % = )< '$

*' > <$ -
>

@
)$
' >
( ' 1
>)# 1 # ' % @ #
> @
)$
(
>)# '( 1 '
) ( >
<
( '#) -
>
#
' 1 #
%

'< # '('# )('

'
)
'
7' (
A'>'A,

!

"#
$$
"% "&
&

&

'( $
()**+,,,-.'

&'
)')

# '
#'# 8' %@
#(
'
) ) #

.
' #)

)
#( '#
: )
' *

#
'(
( >) '
)
) )$( @
)$
'A#

6

(
> > ).'
1 ('
> ' >'A% & > ) '> () '

#
)>'1 >1 ('
1#'()
'#(
*# (>
*' ( '

) >
(% >#) <
' '>
'A)<() )
*(
'>
) 6('(

% -(' *'
@)
>'#

>#'
11 * #'#/$+%,!2%

' '> ) > > '
@
)$

< '
' @)

>) '(

'

'$(>)#
(#<''
<'#@
)$
1
)#<
'' > 'A)
#( #
(
/:, :2% < ' ' # '
*
'# ('> (@)

(*) *)>'1'A#

(>(#@
A
@)

/ -%,:C$1E)%:, 2%

!

!

-,

='#>'
'#
8 ()>

) '() #')

+
- , /8,, 42% +
*' )
1
*()>' (
')) '()
'
# ><$#
'
. >'' # ( ' */%

@
#(
' #) 1# #$' ) #'
>)#
(
( '

)# %+) /,:, !2*(1
> 'A1 <

< 1 ( #
( 1 # ## *
> <$
## ) % =
'
/, 9, 2 + ' #A( #
' *( @
)$
*(( # ' >
B % @ + '

<' 7 ''# #A(#'(11(<1 (
#
( > < 1 ( *'( #'$ )# (, + '( *() F
''
)?(#
) %@)# (> () /,2%3' (
*
' ( #'$ 1$ ( )
#( #$ A

# ' ) #
'>
B F

(

()'(>' 7
'#' *)
+ #A(
#'(

'' *
) ''*('
')
' )#((
> '(>)#
1('
$## ' )'('

%='#
+(
'
$('
'
,@'(

( #
>
)( #A(
@
)$
' ) $'F
'
) @
)$

# '>=1(
1 )>F/G<'>*
)H
# >*

>'<'#)# ')I%2''
)J+
'( *'
).
'
@
)$

)F K '( #)'
)(

@
)$
(
'1 1)
)
#
')>
>
).
' '#('( FK'(
*')(

' ( ( < -

0 /,9:
%%2% &' +
) <1 ( (#
(, 3> ' )
# ( /,:2 *)( '
)(('
% 7
* <'
A#'#

'(+##(
1 < #' ('*'

'
% ( ' #
> < , )
#( '
*#
'(
@
)$
( #A( *(( # ' >
B % '
)
#( '
7#
#> >'
)' (' (#A(#'(?
>/,

!" #$%&&'( !

2 '> > G'A
" ) /4, 92 1
< )#' /9,2 1
/9, 2 ? + > ' > < #
( > , #
' >
'
+/8,, 42((#
('> > <().#
#A(#'@
)$
(*(( 1)#
(>'
%

= #)
>
<$( *#
'( A
')# < '
'('
'

#('
/8,42% = #*

)( /8,9 2 + 7#'( ' >)(
*
<
1'
)#
)(
()
<'
$ 1)#'
< (#>#('

%=
,8<1 #*#
'(#
#('

#)

* *> #
) @)

' * <
(
( # '( 1 * ) *
$<(
<#
#('

'(*)

B %+<1 #
#(' 1 /,2 >'A '

< #
* #()> 1 > *

''>)()(
# ()
'
#('
/,4 42%'
)('

' ( #(E), 4?3'
)J-)($<(
'
# ) F ? # ' + #( 1 #
(#

# '
*(1
>'#>'

)
)( %

!4

0

-

1-

- *2

0
)''# '' 7 *' 7

>%+
<1 # #(' 1 AC # ) *( #(' ' 7'
( >
'
>#(' C#** < $>B ''>)(** < $
>)
1'>#>)#
('
B C#>
B #
" (
1#*#
'(#'1(" (
1#
) ((
(C#
*#
'('()*('

'
B # ) )(( '

)*

'
1# >)(( '

C#( )

'
'A
>)#
( '
B C # $<('
#

#('

#

1 #
$<( ( # 1 *# < #('

% &## *' ) 7
''
)'
''# ')%-
)( ' >
> F-
'#
#'
)(1 +##*
*(F

" #
/
" 0 0
$ " 0 $ %
1 $ " 0
$
&
1
2

' 3 $ &

$ &
'

/$ &

$

$
$
4
)-+*5.'

6
<
'>'>'##*
*(?(#('(
))
'(>)
'(
A
F/2?
$(*#
'(+>''(((#
(#<(> <#'
* #

' # ( > * *) '
' >'A #*

#' % = 9, ')#> )
( >
) # '

&) '

(>
)#'

B +
< *#
'(*

B > ' '
)
* ) # &) > '
*#

'(
#
'(>)
'(1/9, !2,@
>)
#('
?*)(
+?'A
>)
1))
C#
'
#('
)#('
(#> >
) 11A
( (#>'(>#A('(''(#

B @)

/9, ! 2%

!#$%)* +,)-*
*. !9

= <(#('(
))
'(>)
'(A
F/8,2#(*.
*' (
*)'
'+>'A '#
>'#
9,@'( '(
>)
'( 1 /9, !2
7 ( #'
' (
# ' *('
>)

1# (( > )>'>

@
)$
(
)*
*' (
#
'#
F''
)?(#
+%B

@
)$
* >1*
)(
>'> ( $ (
# ' *('
>)
1
#('

%
= '
( * <
( < # ' ( #1 ( > >'A
> >#'
11
@
)$
%
)) <(1(
#

(#''
*)'*(># > <(8,,&
'(#('(
))

' ( >)
'( A
C '
) @
)$
( <( '> ( '# '

##
) A

)
( #('

? * ( #
( #

+%

= (> 9, ! +*)('(A

@
)$
>
B

*' '('# #(' )%@

$(>'
**#
'(
A
1#('
*')# <%@)# (J=(#
'(7
)
>.

+
' '(

> ##
( > A # ' ##(
+ (<1 (
#
( '#( '( #< <'
'( ( ()(' '
# A
# '
@
)$
>B '''>%

- ) $' F ( #('(
) )
' ( >)
'( A
F ? > <( +
)
#( ' *('
*) 9, ! % ''
)J /8, 2 ? (#
'

*) *)> *(( '1
*#
'( A
')# < '
#('
%

)

*
) $(#)#''>
B %

6
>'+>1>'#
) #
#<>
(()
)
#1 # ' ) #'
#>( > #$ 1 ( )#$) ''# '
( > B % *'
'
' >
'> > <( ' '
#
#
'() .(#
> %

+#)> <?'))
*(#(' '
)() ()>#(' F/ 2
? + *)( *#
( '
< 1
) '( ,
2&' (> <*)<( #'%=
('')
*(#('
)# (>#(' %@))
'

( *(#(' F@'('>1'
)
)> >)#
'
' F

E(#

+*()> ( #
(> <'1,

1 '( '>)* < $>
B )* < $>)
F/2%

> <
+

(#
> < ( #' ( ? '> 1 '
)

)))
*(#(' F?>'1 )#('
(> <%@'

!"##$#

!8

) )
*( #('
' '> ) * < $ > B % @ '> ) *
< $>B F

&<' #
' >'#*# 7#'%+>(' #
' +*('
'>
*) 1 % = #)
> ' '1 <
( 1 '( A
1 #('
>
')# <#
'( ('))
*(#(' ''#
() ()>
#(' % = > + *)( '( ) )
*( #('
' '> ) *
< $>
B %

=
4?' < $
>)
)* >#>)#
('

3( ()(
(/%%2?+#'$$(##

# ( #
>#( >)#
( '
B % &) * >#
>)#
('
B -1 +/4%%21)* >#>)#
(
'
B
/4%%2%

=# (>)#
('
B *('
-1 +%#
>(
> < '>
) ) * < $ > )
B F 3 + *(
))
> ' ) '$
> B
))
> ' ) )(
' (
'(>#< $

>*) ($
1($
F#
'>)

+'
() (
##
(F- ) #

#) (>)#
('
B F

( >''() ( (#
) ' #

' > <( #'>

7)#
#')>45
%&
''>+.
#
#) (
>*> >

#
''%= <#'#
#'
(#)
,&#) @
A
*> '>'$
F/6# , 2%= <
<$(

( # ' + > $< # > '#
)( *

,@'('@
A

B

/E)%:,21
)''
> '((
$ @
A

@
)$
> *
@
)$
/:,42% 3 '
)
(#
($''
> *> <F#'(#
(#

* <
(1 '>(
('
)
>'#)1 @
A
*> * <
(
*
(#)
%

@
#( '> ) + ( #) @
A

*> ))
#
'(
' ))
' ' % @'
' '> ' .
(
'(? <#'>@)

B ?>
)'#)1
@
A
*> %&' ( '*) +> 7
*,
,K
#('

$ '
>
(

/A )>
2 '$
> 1 *
#'
'
@
A
*> ' *
*((
1 '
()1
#
('
)#(''>1 @
)$
#

/*%,42%=
'1 ) <1 1 > 6 , -(' > *
@
)$
#
' > B
L K #
'( > * @
)$
) > )( @
A

6

(
' (,M&N'(,M" (JN/O%, 814,82%

!#$%)* +,)-*
*. !

@#
'@
A
*> (# (*#) ) (>)#
('
B <

(*
'#
'(
) *)#

*$<(#
<#(' 1'
(
%&
''>
''*)(
''(')('

$('(*

@
A*> +'
( (#< $

' <#< $

>#(,M@'
'< $* < $FN$%K
(#
,M-
< $

%N &
' + $, M < $ '
< $
#'( 1 #

(
'(>-'
#('(>
%N->

$ ' <
* < $
>
) @)

% -> 1 #
+ )># @
A
*> #>
# 1 <
> )< 1 #'
%
') #$' <(<
/6# ,2%

3 ' * > )# ( ' ( < $
'' *F
(#

#) @
A

*> ? )
' ''

?
*# '>

(
'@)

B #')(
)
#< $ (>)
%

-$
'*()
1 *#
'() (>)#
('
B (#
# '>
B # (# )(
' '>
#< $

% ('#
+>6 # '(1< $,-('
> *
@
)$
> B
% " ' * -1

>)<(' '
B /O%, 8 %%2%&#
+
<1 >
)'
+>' (#<)(,'' >'A#
?*)(+
?(
)>
1 '
)#1
)< $
'
'
(> ('

#1
')(

'
'
>
@
)$
#>

B ' (
#
@
)$

#( ' >( ' 1 K
#
> (#> 1
#
/+
, 2%+
)
(''
#*>1
#'

,#)(
##
< $

'
( '

>
) ' >
B % + >
1
*1 * #''
')>
(, @'()(
1 ''

#
'@)1'('$>) '(@
)$
> )*)>
%
-('#')('#( (#A(1#)(
'

.

)>

#( '
) $' '#
, M3' ' >
*
1N /E)%
!,2%-)( ' ('
)(
'

#
'>

'
(>)#
((*' *'#
'>B % ('#

% &' ( ( )#
%
& * ( + , -' . ( . / 0( 0 &( # 1&(
/ 0((' 2
*( ,-' (&.
#&
.
( 3% ( *
'(
3
&
3%)
(
/ /

(
34 .( '.( 0#1('
0

/ 0(( &. 5*.
' (

/ 0(6 7 8 8"$# ( '

# - / 0( (
( - . '
.
(
0/
.
& *(+ #-
.
.

( & *.

/ 0(#4 0 #

('
/ 0(.(( (&
-' (% 4*'
/ 0(
3 7 " ! ##$# % ' ) 9 :

/ 0( * *

(
,# ' (2

(
, ' ( & ( , ) (

*(,.
*(& #

!:

+
''*> <1'
)#
,&#) @
A
*> '>
'$
F /6# , 2%
' '> + ) '(
'

> '
<

) '< $
?M@'
'< $* < $FN$/6# ,2
?'1'
)'1 < $>
(#' #<#'

)>

%

( >''() ( ) #)( ''
$% &
' '> ) '$
>
B 1 )
)(
#
<' ' ( > # < $

# < $
> )
) *
>#>)#
('
#
'
#('
)B > )#" (

11( ()(
(/E)%8,42%

'#
>#( >)#
('
B > (>)#
('
'(
(
* ' # ' ) ( > * * >#
>)#
('
% (''))
*(#('
#
)() ()>#('
#
'( (>#(' ('A*('))
%&*'1 1
#

1> <8,
''A '
#('
' '> )%&)
B 1)'$
> ')#
'()'
'
# ()
($
'*('
#('
(1 *)'$
>#
'(#
)'(#
'' #$ 1 #('

% @ '( > )# ' '(
() ( *)
' #A(>B ?> <(+>6 ?1>1)*('
#('( 1 B

. #('

F ''
)J /O% ,2% -

'
B *

. #('

' '> () > #('

,
7- 2-(''($'(1
'
#')
' ? '
( + > '1 7 ? )( ( '
'('( % -('
#
) )
*( ? '( *( '
$ ? ' ( (' #

@
)$
% &) * ( >)#
( '
B 1 ('L
) ('
'
B (1 >)%K#' (''
)>
# ('>'>6

@
)$
')
< 1 #=
1#
)/O% ,: !2%'#

'
B # '( * ( $<('() )
' 'A ' '(

#(#* >1( 1(>)<('())
'
'>1
#('A#
-

' ' % '
' ' (
> #< *(( ( * * ># >)#
( '

B #< $1*(((*> >)#
('
(
(%

'#

'
B >)
('
1>(%@
#(
'> #
+(
(# ('(
'$(>'1#
'
> #B )%

'
#< $
>)

)* >#
>)#
('

#
'
➢
#('
)B > )

8

!#$%)* +,)-*
*. !

➢ 11( ()(
(/E)%8,42%

='#1 #
'( (
)# (<()')#
#'+*'> 1B ,&)* >#>)#
('
#
'

> )#" (
( ()(
(/8,4
%%2% -A ' *) ( #
' # >
B
),B > )
8/4%%2%+
' > #

B ) '( " (
#
(1#$''

'
'> <
( # ' ' 'A) ('( >
'
B %
" (
>(1#$1#
@
A

*> %&' (
< 1
>*,
,

%
$

'

% 12

/

//

$ + ,
/ ,
&/ +( +
0/ ,+ + '/ ,*+&!
) -*
*/ + '!
) ,
/
#

)&$'*+*67*''.'

= *)
>)#
('
B )<#('

1)#

@
)$
/$ E)% , 2 '( @
A

@
)$

#
( ( (
>)#
''( (
#
'(
#
%@'(**('

* >'*' '

@
)$
%=(1
@
)$
(#('

#
# (% - ( '>1 () " (
<
( )
) >)#
( '

B #
' * ( *) $<( # #(' % 0 ( >)#
( '

B ''('<>@
A

*> > %&' )

#
'+(#$@
A

*> < $
>
)
B %+
'
>'#
:# *
>'#$(@
A
*> >''

%
@') ( 1 (
<$ *#
'( ) )
>)#
( '
B ')
#
'( ()(
(%K'#('(
)#
#(')* < $
>B 1>#>)#
('
' '> )%

!
+1 (*'())
'> (
<$#< (
%
1 (
#< ( (
*%=( 9
, '
# ) )(( '

, '
1 #
>)(( '

/E)%8,9%%2%

=

B #' <>
*(?=('(
) *('

'
# ) )(( '

) *
'
1 #
>)(( '

/92?
''
>
1
))>

; 1< <:#

!

$
#( ) # '
'% ( '( ' ( 7# #
* ' ( *
*
( ')#
*#
'('

)
# >
) )(( '
@)

B C'

)* (
# '
' 1 1$ >
))>
(# > >'
(
)% -

' ' ' # ' )(
( > # < $

* >#
>)#
( '
B 1 '
( ( ()>( ># >)#
( '
# '
) $ (>)(
#('

# >)(( '

#
'(
#('
) )>&)?*)(+> ? 1
>>B C*'>
'
%B ' >C#

''>
B /-%9, 2%
()
'
' C#
'(
'
'> '))
$

11*(?#

@)

%-'
*('
<>#
(C''
*('
(
>
#
.
' (/9, : 2%

@' '( ) *('

'
? '
@)

B ? # )
)(( '

)*
'
1# >)(( '

/E)%
8,92% = ' #1 #
> 7 < # ) 1 > *$'( '

)*' #
#*
% @ > ' #1 # ) 1 >
( > )(( '

> #
)*' #
% - 7

.
*'( * # % & >

B > > 1 >( '> 1

#(>( ( ( (#
@
)$
#
#)=)#((

,6'(#) ')
)
#
#(' (#

C
##' (1 (1 #
@
)$
/8,!2%=*
'
9
# * > 1 *, @'( ) *('

'
# ) *( #('
)(( '

)*
'
1# ()(( '

%

O<
> ('1 *
) $(#) (>)#
(
'
B %@'() '
B ( (
(*#

'(
@
)$
*
( > ) # @
A
*> '
* /9,92% '( 1

'

( #'
# <
( *
#) ( ) >)#
( '
B < $( >
)
#) >#( >)#
( '
'
'

% @' ' )
*( #('
) (1 > #('
'(#
1#
( ('((
(%))
*(#('
''>
)* < $>B %K)* < $>B
' 1 *1'>
))(
' (>#< $
>#(%

=
! +
< *#
'( B )
#
#('
C # # ' (1 (1 #
@
)$
/8,! %%2% &
*'
'
# ) )(( '

>)(

)(*)
*(
#(' '1('
()(()>))*(#(' %@
#('
)#
'#
1
7#'
>)('(
#(< $ (>B
))#('(
%

(
, * *

'*

* (

'*
3 += > )
+
2
( / 0( 1'( . *# 4 * ( (

..(.(
'*.#

!#$%)* +,)-*
*.

@'('#('(
?*)(?)" (
0.' #
B
- #A( % . * #(1 #
#(' C 1

) #

' #
>
) / , 2% &
' '> )(
) #('

> )< $>)

B >' $(()'
$@
A

*> < ($$(1#
(
#
@
)$
%

@' '>)* < $>
B )* < $>)
/E)%8,2%
'#
>#( >)#
( '
B (
# #

@
A

*> % @
'
) ( ' ( 7 ( #)
'
#
#
((
(F(*( *#
'( 9 , '

# ) )(( '

, '
1# >)(( '

/9 %%2 ' #* ( ( )(( '

( ( >'( ' #
#()> ##
@
A

*> F

"
#$ $
%&
- >)#' #>( '
) ( () ( #
@
)$
).'
> >
1 ($

@
)$
#

1' 1
)$

F=
)( +#
'(#)#'(* ')#

#('

# ( 1 #
) #
'
' #('
> <%
' *
(>,4 4
+<1 #
'
'#'
#('

< 1 *
< (#>#('

,-('
1
'*',

*''
'*''
('LK
'?*)(+?
)>
''*'

'
' ' #('
' '
1 > ) /,92% - ( # ( (
(
<
(*
< 1,' (#
')(>)#)
(
%
3 ')
'
' > >)# >'#))>)#
('
B %

K )<
'()

''A
* (
>)#
('

#
'
(*<('
#

> , ' (
) *) <
#('

C

'('')

$<( #(' /8%%2%

"7
' '> ''# ' ' ()
% = #)
> +
'
''#

##'1-
' # ''( ) >)#
( '
B 1 ' # '
$( <(
<#('

%3)

''A * (#()> '('(
< # >1
' '> ) ?
> ) ? #( @
)$
%
3)

''A* ( >)#
('
B
''>)'$
>B

1 '> ) )(
' ( # < $

>
)
% = '# '
*)(+
#
#('

* $<(' #

1#
)#('

'(# )>('()* <<
%

@'# #('

) /8, 2#
' ? <'

@
)$
? $<( #(' # ) '
)

'
@
)$
*('
( 1
) '*( #('

#

#
(%@'
)'')
>)#
('
B $<( <#('

%
@'(>)7#
#
#('

1'
)
)* ' $<('
#

F

"
#
#('

*()

''A
#('
#*' '(
' ( > # #('

1 '(
> ) < #' #('

F @'(
)) #
)( ) #
*'
$ ($<
(
>
G'A

" ) > '(
#
' ' ')
) *(( %

@
)$
(($<
(

>
# 1#

#'
)*((
% @ ' # ($<

($<
(

>
> '# ) )

# #$
>

##>
@
)$
%=
* #
*
)( '
($<
(
>
'(

@
)$
> ( #
1
#
)1#
><1
'>1##

'
'#>(
)(
(%& *>#-
E(
#('

##*'%@$<('-
E(
#

#<(#
) 0
+
B ) ' <

(>'#>')

' 'A ( >)#
( '
% > '# > '
#
#('

$<(' #

)> )<+('

#
'(+('

)
#
# (,-('')
$<( #(' /8,%%2%

$<('
#

#('

#

# '(
''#
.
'

*# '( <' (F- 7
#(#$#

#( '
(#' #( >
1# #'

,-(''
)
?'(#
' ? $<( #(' /8,%%2%
@'
)()>
''
#'
<' F

&#'
<' )#' % - )
+ *) '( > ( '( 9
, '
# ) )(( '

, '
1# >
)(( '

/9 %%2% &' ( '

+ *
) $(
#
#
( ' # #
' > #
B ) #
8
/$8,42
##
@
A

(
'
*> %@' ($<(#
<<
#('

" (('
#('=)#((1'
<
( ()''1
=)#((%

; 7

2

2#""?#

; ! ?!#

!#$%)* +,)-*
*.

! "

#
$
G
:?&'
)'())
>)#
('
B ')'()1 (>)#
(
'
?.'(
# $
)>1> (''#
1#( ''
)$(,

( 1 &

1
+ '

8 &

4
' 2 $
% 1
'

$

' #

4

4

/'

/)-+9*:.'

'

()*

: * *) ( '> #>( '
)% =
4 *)( '(
># (>)#
('
B #< $
''# ') (

% >
9 > )
'( '( ) *('

'
# )
)(( '

) *
'
1 # > )(( '

%
G
:# (''#
> 419
'

) '# >
' ,

&'
)
'())
>)#
('
B
')'()1 (>)#
('

!

+%

6'(
#) ')

)
#
#('
(#

C
##' (1
(1 #
@
)$
/:!%%2%

@'())
>)#
('
B ')'()1 (>)#
('
/:2?*)(
+%-
'

*
) $(#''
) )
B ,
B
> )
)),)
)' (#>
#

/2%-
'
'(1#
) (('
B ) (
'
1
B *#
'(#
)( ()1(#)'
*'# ('
(@)

%= (+
#
'(
)$'
#

; !1? 8#

4

(
'#1 1#'
1 -
''A) #
1#

#' *((

#
)1'
)#'#
( ( *' #( 1 *
)$1
#( ' *
'('
' >
)
##* / +
,42%+B
> )1>>'(@
)$

#
( 1( # > '
'1 ) #
' ) '
(#> ' #
' ( 1 '
) ' #
)

)>'
' '1>' /*%, ! 21'(#
))

) ' (#>
#
>*#$( 1 > ' '( '( ) )

>)#
('
B L)1 (>)#
('
/:2%

@ # + '
(, 0
) ' (#>
#
,
* :
; 1 /! %%2% @' ) #
#
'( '
)
*(#(' (#

1 (1 #
@
)$
<
<#('

1#('

)' (#>
#
%

+

# $

, ))
+'>7#
B +>1>)(' ( >)1 '
# ,

" 11>1(
' (
)*(#('
1#
@
)$

>
B @)

/2%

- ' '>1
B > ) <' # ) 1 > <

(''#'()*('

'
# ) )(( '

'( ' ' '
'>
#('( 1 1
*(( 1 '

#('
)#) #'(* #A(#'@
)$
(*(( %3
( > ' (
<
( >
1) '
% +
>'
'
1*
) +>

) #*
*(
/8,42%=#)
>*)( ''
'$
>B 1
* < $>

)

* >#>)#
('
1 *
)
*(#(' %&' (
<
> #( <>) 1>
* *>'> (( #' '((
) $$>$'
$%)#'<' *'( #'(
'
)
B > )% @#
#('

# ( >' $(1
#

# ( *>% @' #
) ') < ( ' #

#
1#
) (' %6#
'( '
'

> )#(

$' 1 >
(#'#
) (#'#$1

'(@
A

*> > ($'
$%

; 9< <#

!#$%)* +,)-*
*. 9

+ $$ -
,
).)/
+ *)''(' )*(#(' 1#
@
)$

)#(

% +('
<' ( 1 7 ) #
'(%
*

*' ' * > A
( >'#) (

() '
>
'( > )
)*(#(' 1#
@
)$
%+# #('
#
#
( # # ' >(1
@
)$
% + ( # >( > <$
#

(
#('
#
(
# (% @'
#('
)@
)$

)#(('
(>'#

'-
1
(
>

D
1 ' #('
1 #

# (
> )#( '
' <(>*'(> )')# #
'1,

/ +
'

$+ $ $ '( $
'
$

+

&) '
$

*+ 1/ , ! *+! '

$
$

$$
$
$
$

+
&) 2

;
+ $

' 8

4

'
")<'
5+*:7:.'

= ) +
<1 #

' # #
><
' )#
#
%"')'#
'> 7
*(/8,
2(# (('(''' <
(7 <$(<' (#
>)#
' #
',

@'
#('
(
))'(>
#

)

1(
)'
#*
%

(
)> (#>#('

)(
(
'1

C
'(#>1(

@
)$

')'
)C
1
@
)$
)(
(
'#1
#A(/8, 2%

+

# $
0)
@'(')#() 7
*(/8, 2'
'E),4 4 )#

< '('
( 7 #(' $'(%=,4 4*)('(>>1

)#
(
# ()'
#('
%> 7
*(#
1#
1)#
(

; 9@ A!A#

8

)()> (#>#('

)(
'1

1(

)'
()#*
%0)
+'

)(*
$()()*)
< #('

' 1 ( >'#) ( () #
@
)$
% &*( *#
'( +

)1 '
<
(7
) <> ) #
)# '
'
'*
(% +
)

)1 ( #
( ' )# > * ( ( 1

#
'*'%)# # *>)# # ?*)(
+?'('#('

) (#>
# (#
'(
>
< '

<A/8,42%

+'

?
<A?<$$(> (
1 (> (

#
@
)$
%+
'(
> )
< '
<A#
)(*
$()()
() )(
>
.< #('

1 #
) ( >($) ( () )(

@
)$
'#1
#A(%@'>)(
*
<
'
<A%

6#
'(''

< '
<A* 1'
((*( ()(' >
''
A'% 0
*' ' 7 ' ( ( ##
)( # .' '

#('
# *
$

>)# '#
%=,)
#('
< # * #A( # ' @
)$
*' )

#('(
> <$
' > <$ ' >
B + > <(, + '( *()
F ''
) ? (#
#>( 1 >
'( ' #
>
' *%@)# (?#
#( ?> () /,2%->)(
'

*
< '
<AF

-1

< '
<A*)(+>8,41'#('

)
(#>
#
%+'$'
$
*
< 1
*
< (#>
#('

?-('#('

) (#>
# (#
'(
>
<
'
<A/8,42?*'(')'(' <##
#('

# (%31 '(#
#('

/-%9,982#
)*)'(
*
< >)( *
< '
$ ' ' )#' >)( * 1
<
#
#('

> (#>#('

(#>#'>(1 (#('

# ( ')#
'(#
#('

/-%9,982%&
*
<
'
<A>)(*1
<'
$ # *#('

#

B 1#>)<('#A(
#A(' <
(
(#
A'(#'(%

( '#
() (
*) + > #*
*( /8,42% >'#

# #
> < # ' <
( 1 #
( ' ' >''( (
*)A

@
)$
>*>'$>'(A
1#('

'('
> ')# <%(#('(
))
'(>)
'(A
F/8,2?> <(+%
6'(@
)$
J?(#

#('#
>*

1*),

$ '
( $
$% 1'
( $ % 1 &

1
0
'

!#$%)* +,)-*
*.

=1 &

&
'
3 1
&

1$
'

$ 1
!

>#

$

$
'
?
$

@ /
#$ !
/

1% >)9+7.@
'

$1'

-#
)

<$(*#
'(*

*
<
#<)(

'$( (#

'#<)(''
$$(>
))
>')#('(
%+ #('

*) >'#>'#('

> ( ()
< '( ()
<'
$%
''>

@
)$
>)# (## #('
'#( ('
#
('#
#('

/-%9,982# (# @
A

16

)# $> (
#
@
)$
''
>)#(( $< ( >)# >(1 #
(
%
@
A
1 6

#
#
>)# " (
% =( > '# > ' )(
)#('
*>
#'(

#
B #('
>1##
(#>
# (1#

# (@
A

@
)$
# $
#
(

%

&' (
'
)
# )<>' */%&
''>

'('
)
< '(
< '
$ % +
1
<
'
$
<
((#'(-
= >1(
'(. *
#(1#
#('
(
%+'
'
#('
* ##
)
. *( ' )
> '

1 # > '
#
-

= >%
) *#)(
#('

'(#
'. *#(1
1

<

<'
$% ('>>
) '
. *
7 (. *( ,'(#
#('
'*

-
= >1)(
#'
'

%&'1
'
*) 1
>
" ) ,

A
&

&
' &

'

&

4

% 1 8
'

' 3+ +*
+/ 4 * ,
* & ,/ *+ + & *+ +*+ ,

; @#

:

('
3
$
)*
%*+6*B''.'

E$ #('

*' # (

' #
'

)( #
)(

%

@'
*
<
,-
+
'
'
< .
+>E)8,1)*' (1>#*
)
)( *)
E) 8,4%
1 ? > <( + ? '( '( ( < '
' ( '

> <'
''
*'( <#(' '
') *'(
<'
'
'#A(F/8,82%
#('>'A'

? 6'( # #('

) C
*(( # (
@
)$

''(>
B @)

?>)'( (')> B
#'(
*() %@)# (> () %='#1
'1

'
@
)$
'
>
#
'
@
)$
%
01 ' * #)( >
B ( *') #( 1 *

)$1 % @
'
' $$( > )(
> ' #($) #
'

@
)$
'(>)(
>'*
) '('
' >
)##* /$
+
,42%

!#$%)* +,)-*
*.

1- -

% 1 !>!>
1

/
#$/

/

=/

1
1
/
#$/
1

/
1
=/
1

''# *#
'( )#<(*(('(%'
'()>'

(. '( ) '
(1% -
1 # ( '> >
(
(> (
)#'
)1#
'
* *('
#

$>
' (
* *)% &) #

) ' * '(
, %='#1 '
((

0' ((*#

'('' *'(

'#()%#
>(> <' '
( ')>
F
-
) *1 F = < ( '
) # ' ( '(
<*') #
)>

@
)$
>
B % - >)( '
'>
B F
% &

'

( $) * +
() *
)*('
#( 1
B ?*)(+>*?'(#( ()#>(*>1
?
' ? $

( >'#
'> ( ) $' M& ($ '(

$

( >)# )LN / ,49 %%2% @' ' ' *'
)1
<*' <'
> ( # ' ) > B '
(>%
#('
)*) +>#*
*(/8,42'>B
>)(## *< $>)
# (# *#( 1

% &'
) *'( # ) ' )
? B ? )
#
#('
(#

C##' (1 (1 #
@
)$
/8,!2
'>B >)(## <>
*(#(' )((
'

# ( # <>
*( =)#((
@
)$

)(( '

% & ' > B #
#
' > 1- '> 1
-, $<('()
'
#
' )
B 1 >)<('()

'
#
' (1 B %3 *'(
''
( )

'
'A>)#
('
B %)#''
*# >

%

0 ( .* . ( '
.* B

% # ' /
*

( 2
%

' ##C$#

!

=#)
>) (>)#
('
B >) *''
''
< (
<' '
$(
@
)$

#' #(' %@ ('))
*(
#
#('

/8,82
* $<(' #

' #
#('

% 7#
#

#('

# *>( > '
*+('
>#('> 1'
#'

* (#('( (%*'
'>
B )* (>)<*%

+('
' #( ' #
( )> # 1 #

#

# (%@ ('$ #<)(@
A

( > B
>'# (
'$ >
#
)
1 #('

$<(' 1 #

> ) $<( #('

1 )% -
()>'*('
(' ))*(#(' 1#
@
)$
'(
( >
1) )
B 1
% @#
) (
) ()
)(
> (#>#('

'#1

C'(()#
>1
@
)$
1(()
@
)$
)(
'#1

#A(%

@ #< 1 '
' '> + #
' ' #
> ,4 4F
&*)
E) ,4 4 > #
'
. , K
> ( '(
)'<

'
1 >)'(>*)#()> '(#
'('# )
(*'< 9
9,%-('<#'
(*'
*'
'(
#'

(*''('*'J/,:%%2%3
'''>

B # (
) )
)(
< #('

' (

@
)$

*('>
<#A(F@J
'
' ( ')#
'('
' #
+ ' >'A '
#* ( , -('

+
/8,4%%2%
'
$)

+)
1'))#
'
' (*)1(()>)>#)()*(
#(' #
'@
A

(>B
(<(< (
'$>
1 ( <
'( #('

1 ) )(
% +) (
) *(#(' #<(#
'(#
)<>
)(%
D)< >
)( )#'( < ( ( > '
> ' @
A

@
)$
# '
)(#('
(1># *$%

,0+#
0$
$
&)
A

()> @
A
*> % = >( '

B K

''1$,

( C

C4 C+!D2 ">'

' 2
+ A

; 98 !#

!#$%)* +,)-*
*.

$
C C & C

4C
' &

/ ' 3
$ C4

/+$C
2
C 4 +$

)%*-+6**.'

@' @
)$
>'A # ) > '
# 'A
1
' ) 1 # < )% ' ( < # '
(

' (@
A
*> %
'@
A

*> (>'#1
#('
#A(1.
' A
* @
)$
#
>
),->
?@
A
*> ?
) (>'#1 #('
#A(
1 .
' / 8,:2% &
' '> ''
('

( < #('

'
((#( $
1) > ('>1
<1 (

@
)$

@
A

@
)$
'
((
'$>>''>(
'('

A

'('# >
>)%= *

?#
#

?
( # ) '(
) #(' ' ( )(
) #(' '$> >
P * #(1 1 > 0 +
B % @' *(( @
A
*>
7
#< $<('( #(' %
) A

# ' *1 @
A
*>
#
K*'
'> -
>
1'%

1
0$
$
+
'(*)#($#

@
)$
' <
(
'(>'
>
' #$( ' ( #
, @
A
*> -
>
1 '% & * #
' '
<
( '
( 1 ; 12 &##
-
> <
#( ( '
> ( *(
('
" (
,
*'(
) "(
=)#(( " *'( " #'
) > ' 1 1 #
#()> /
' , 2% & * ) '1 $ *#
'( ## $'( -
>

'#>

) ''
).'#>)#'#

'
'
)* '1#
')* ('
)#(,>
#=)#((
@
)$
#
($'
$#
@
)$
%B($'('
-
>

@
)$

)# ( ' -
>

@
)$

) '
' $( #('
% = )> @
A

*> -
>

@
)$
< '
#(
#>(''(#
*
1
A
>'A
1)(
.
'(>

1 ) ) / 4, 2% ( ' $
'(
< ( *(
)(('
)(
-
>

#') >>) ,@'(0(
<
#($#
'0L-#
'01#($1 '0(
<1 L@'(0(

<1 ' #($ -
>
0
L HI '
0(
<1
#($1 '

0% K -
>
# '
$
0
' " (
' 0 ) /
4,9 42%

-
>

@
)$
*
' ('(> )
)1'
% = '1 )# -
>

@
)$
' ()>( '( =)#((

@
)$
'?>
).
/$0 %, 2?# *)

; <! :#

(> > >
) > (% )() (#

#'@)

0 >
'!,:4 F

? #% '$ C
' & C*!&56
*
3
/&
* '2
C

&
% +
! E

" F >'
% +!CC

$ 4

' C

> ) *B+,9:7
''.'

0 1 # ' <
(,

'
' <
1 J +
' *
*) ( <( <
#( ( #
) > < )#( 1 *'(, '
<
1 '

'
F &
' '>

) > *)

'
'
<
1 <
' ( #>% &
' '> '
>

'
'
<
1
#A #( '% &
' '> '
# <(

'
' <
1
) <
% &
' '> ' )(> 1 <>
>

'
' <
1 <( <
( #
(
# '% &)
#
'
#' ' *$ # ) $' ) %
@(**$'A ) (
)'

#>' 7 F

= <
#'
(#
> <

>(( ,=((
'(
*'

0/
'!, 9%%2%
>#
#' )> >>
* /
'!, 9 :2#>*
#>)#' /
'!,
2,

% +! " ">&
+!#

$

4

>' != > % !$
>) *B+7-79.'

@
#('>' '$( '
$@)

>#
'(
(

(1'(,
@
*( 1
*J /!,2% @'( > ( 1'( )1 1 >
) >)# > ') > ( 1 >

A
@
)$
'(
< #
@)
@
)$

'
( ) '
'

'

*
1 '
(
#
1 # ##
' # >1 > ) ( > ) #

> (
*F->1 .
#
>)#
*
'F

=
) <

#' 1> <(#''(?-(*''()1 '
''(F / 92 ? *$ '
' > (#

0 ? 0 0 #

)

'
>.$1 *()>

'
<
1 /42?'#( (
( % D

'
<
1 ' ( )1 1 1'(, #
@)
'0#
'
1#
>)#-
>

%

; .9! ?#

!#$%)* +,)-*
*.

3 ' >) #
*' ( 1) #' @)

1 (
'
()-
>

'0F- -
>
#'<1 >*'$F
-
> #
> )1' #
'(
) ' @ 1 #
) ( >(
-
>
' * '# 1 ( )'( # > &'
' < %
3'<'( )# ( ()>)#
(>.

'
1-
> '(()
#)
'#
#
> '(

*' ( () >
*'#
*((>((' $' ' '
> #'*'*' #
>
()(' )'#
-
>

@
)$
''<FD)
'A> >)#<)'
##

#)' %&)

'>1 '( )
> .

'#
1 ) 'A *

'
-
>
@)

1 >F - >)
'
' #

*) F 3 '# 1

* #) ' '#
F (
()#
)1 1'

'
<
1 ,-
>
''#(
>#('
1'*'(''(>=)#((J

2

0$
$
&)($
'(
)<>
)()#'(< ( (>'
>'@
A

@
)$
# '
)( #('
( 1 > # * $%
+ ('
'
-
>

@
)$
1*
>'# ()%
@' '
>'#$(#

@
)$
#

)-
>

@
)$
' 1 # ")#

@
)$
'( # ") '
B 1
#+ -#
DA

-(' B %
)
A'
''>
)* $ #('
)(
)#* )
((
1()()
> )1
1'( '$
()'
>'(

1
( )( #
( # '%
A 'A 1 ' ) '( ?
@'(
( '
' '( ( * #
'
#(>1'
)1
/0 %:,2?
<
(
'('
))(
(A'))
'(%6# #
)
>)# ? *
*.
'? <
(1
'(
)(1''()(# @
)$
'
%$ ))

)' (*) )
)( <,&( (#
'(
'##()> * >'C1'##()> * >
'L-(''
>

>
)0
> 1
>).'

/0 %:,: !2%

@' ()> ) *( #(' >)(
#( > #('
)(

'
' >)( (
#
) <
( ) >'
* @
)$
)>
,

/
#$+!(

C C

C

C

+!&
'0
C
(
C /C $

-
) 8 <!D' 7

2

' 2#!A?"#

; %'? !#

4

'

$ +!(>

' $
1

$
+ !(

)& ,+5*6.'

&
''>#('
>

'#'@
A
*>
)# *'#
(>''('(>'#1 #('

#A(1.
' %*'
'
' #'1 (#-
>

@
)$

#*1 %)>#'( '( %@
' '
) $' @
A
*> , M& ($ '(
$

( >)# )N
/,:2%
'
)
'
&'>@)

B >)(## $<('
'
#

' )
B '( ' #(' # ( # >)<('
'

#
' (1 B '(
'
#
'. *(*> (1#('
(

@
)$
#
$ "
#

B ' ( =)#((
%
6#
'( ' > B )#'( )< #' * ' )' > >
A
" ) '> 1>A
B *
%
)
# > '1 )# (
)$ # B ( 1
# >)#
%
+
#(
#( '
) '# -$
6# ? "
1
B
6
@
)$

'

/0 %8,82?='*
(#
$#<>
A (>&'
)
)#
*< .' 1( ,("*'(
@
)$
@)J (
Q > >)# 1 'J /0 % 8, 2% @ #

)
@)

,=#0 ,
1 # (# '#
0J
-(' >

> >

@
)$
' >
) /0 %
8, 2%=')) 1'

+

1>)#

1#

% * <

('*
1#'1#'

('(*'
'#
) ' (#( '(
'##,
1
'
A > >
*J ? $
% -(' 6
)

' ( #(

* ) ' ( )>
'( /
' ,99982% &' '
)$( #

<
( ('1.
'
.

*
)
" (
'
(
=)#((
1>)#
%
$,0>') (*'-
'
0 )1(>)#'
'
/4,42%-
'
0?)$

? >)# 0C1'

('
0#1 /
', 2%

+ < 6

3)

? . -

/0 % 4,4992 1 . /0 % 9,4!2 ? #'
) 1 '

#.
' (/$0 % 9,482
##< ()#'(
#$ > =)#((
@
)$
% &
(#
'
''1 ''1

@
)$
* ' >)<('
'
#
' (1 B
' >,

!#$%)* +,)-*
*. 9

(

+!
C

$

$

$$
C4
C$ C 4 $ C4$

C4$

C' ( 3
+!2 $
$ E

E
"&

+!(
$
$$CC C

$ ' /
)C'76+:*:-.'

=
'!, 4''(@)

#
(<
'
'(
) '>
'
> '' ')
> )
#'B >' '
)(
' ##(
=)#(( # # ' <
(
'(>
)
(
#
)% ( '(
) > '>'

# ' ' *') ' # ' ' *('

)% @ <*')
<'
>
'(
#'
''(# '('
* (

)'$<('#(' '1'
.

B .

(=)#((
%

- 1 > '$
$<('( #(' 1 >)<(' '
B *' > '
> '
#$(#

@
)$
#)>
,@
A
*> -
>
1'%

,0+#
0

'#<$ $
>)
?@)

B ?)* >#
>)#
('
#
'
#('
)B > )
8 1
?
8 '( ; =, ? 1 ( () (
(
/E)%8,4%%2%6((' (#
@
A

*> #'" ( > )#
@)

( =)#((
@
)$

# * ( ( '

% @
#( '
) ) > #*
)( ' ('
''
' (#
@
A

((#$>1(>''( (

'(*)>B
'
'
(
*)
< '(

<'
$%

1
0

#)'
*'# ('> (@)

1> )'A)<
>'1'A#
(>(#@
A
@)

*)(+> -
,:% - ' *)( >
'A#
1 )(
B @
A

@
)$
%@@)

# *# (>-
>

@
)$
,
#
'
(
@
)$
> ' #(1) #
)
1
)>*
)

%
'
' > >)#'()'0
'

'
' <
1 ' ( )1 ) 1'(, -
>

@
)$
%B
>)<('('
B ')(' (>'#
(%

@ % @

$

'8

'

8

$ $$

'

$ $
$

>)%'*+7*76.'

&
' '>
#
*) )
) ' = '
?
6'#> ''"#
1>#'
# J/
', 2?
(#
,M6')<('''
(-
>

@
)$
1 #($'J/
'
, :2%= ('#
'01#($1 '0(
<1 /4, 2
$
%-
>

@
)$
( ># )>

* 1#
)1 >)#
('
'*%

2

0

@
A

@
)$
? )
A

?
'$( # -
> 1 '( #
'.
( > >$<('#('

'> 1>>)<(' (=)#((%@'

#'*''>' #'F

=!, 4 9 (A)

#

, - % (
#(()
( '
)

<'C ' (
>)()
#1'
> ))
'
'> '($
##/%%2%&' (
>) 1*# <
?'(#($#
'
@
)$
'('
@
)$
(>#($#
'
/9,2?*' ')
'
>)<('
'
#
'B (1 %@
#('
))($
.+*
>' @)

'
A
# )

(
'( #

)

B
# )
% &
'
#

' # . *( *> ( #('
(
@
)$

#
' <%
&<
' '>
#
>
' . *( #
"
#

B
A '
(
'( > %

= ''
$ ' > B <
* ( > ' $<(' #(' '> 1 '
>)<(' '
=)#((
@
)$
' >
# =)#((
@
)$
#
( ( $ '
$% &) * ( >)#
( '
B 1 ('L ? #

+#?
) ('
'B (1 >)%K#'
(''
)>
# ('>'>6

@
)$
')
< 1 #
=
1#
)/O% , !2%@ *'( '()>
%

(

()>('(' <
#( ('# #$ (%K'>
>)#((-
E(
>''(('(>@
)$
#(
'
>'(
*) #($ #

@
)$
% + # ' '

A
B >' '# (#A(#'@
)$
(
1' # (# 1>#
>'

'$( @
A
*> # -
> 1 # '(% = ' '
#( $( '

; ' !.7 4 !D ?!#

!#$%)* +,)-*
*.

)>
' #) ( $<(' #(' 1 ' #) ( >)<(' '

=)#(('
'
'>
#=)#((
@
)$
>$'
$%

:

,
-+0

>-
9

-

,
- ,

-
0(!"($

+<) (
<A'(1+>8,9> '
,-
)$('F
(#('(
)#
'(
)> )
# '
# AF''
)/8,92?(#

'
'1 A (> ' #) > <% >
)( /8,8 2 +
7#'(>
(#

(

9
<'
)
(*(*#
'(#'

1
#(' (1'1)* ('
)#(#)

B <
( '
() ( *) )>
#
)>

@
)$
H'I '# ' >)# '( '
@
)$
1
>)# '(
)'>(
1(
>
/,:2%
,

)- .
)
&) *) >'#

' '
/8,, 42 '( + < ( (#
(
#<'
$'#

''
#A##(
(%
*'#*>(#

'
> <(#'*#

('# '

% +
(#
> < 8, ? ( #('(
) )
' ( >)
'(
A
F ? +
# ' ' >)(

2
+
(#
> <8,9?(#('(
)#
'(
)> )
#
'
# AF?
#
>'@
)$

A (>

)(1$-(1
#(('
)#(%&)* (
@
)$
( () ('
'
( ( #
> '*' %
G 8,
<$( *#
'( + <1 '
' ''%@'1'
*) > 8,8 > $$( # ' ,
1 '( '( ( < '
' (
'
> < '
' '
* '( < #(' H

'
I'
') *'( <'
'
'#A(F
/8,82%+
<$(#' (>'( (>8, ,6'(

,; 1
>
B @)

/%%2 1 > # ( > :, 4, &1 *
) () )' *
#()> 1 '( ()
#(>)
%@'( (
#(>)
C
'(#@
A
*'()(*#
#

%-(' ''> '((
$
@
A

@
)$
> *
@
)$
/%%2%

&) ($
> #*
#' /8,42 '( A
')# < '
#('
% @1
@
)$
#(
'*A

('#*#('

*>'> >
B
(7
#
(
#'*('
#('

'
'
.
*'(.''

7!8$%)* +*1'(.

#('
%=#*
*(/8,9 2+#
' > #'
(.'
'
#('
%

@
#( '
) ) *) )
@
)$
1$ >
( ( #
>
'*' '1 #
( > >
# ( '
'' > <$
'$ % > ) ' ' () < '
' ( '
() * '(
<#(' '
') *'( <'
'
'#A(
/82% &' ( #
' )) 7 % @
' 7 ( > '#
( )
) $( > ' ( '% @)

K
$ '
( *#
'()
#
. (#>%-('

>#

1
< # '( C

1 ' # '( /0 % 8, 42%
6#
'( ()>) 'A1 # )< ( #
7#
+

-$
6#/$0 %8, 82) >$
'
'1/$

',9982%& > +
'> 1'1
'

.

<*

( #
% &' (
() ( 1
#( 0 = 1
=( @)

B % @ ' ) ) ()

>

" ) %

( >1 ? *)( + ? M@
)$

( ( * < .' %N - )((
)
'1'%-)((>*#()> '('*#()> '(
#
$C ' )(( > @
A
' @
A
''( /O% 8,:2%
& ($ '(
$

? @
A

*> '
( + > * ?
(
>)# )'>$
($( '>$
# >#

#(1 0

# 10
#
>''1
($

'(0#
$'J@'0
)
)
' 1 ) $, M
( ('' > ) %

'
'
'(0J&).
>)>0'(
>A0%
)
* ' '

( <( )( 1 ''( ' ( (
# (@
)$
'
/, 2%='1 '1+
,-1 '#
'
(
(( >>#* #' ( ('>>1 (%-

#('
)-''A) *> *1*> (#
(/+

,492%6 .1AJ+
'(# '

( >''

' ('1 1 '
( # ' ( >A ( / +
9,:2% +'
' 1
#) ,& *?*)(+?'''( (>#'()(

'(/-%!, 2%

G <
( '( > #* '( )#
( # -
E(
'$
(%()<'
'('
()*'( <#(' *'( <
'
%@
'

> ')#%#
)*))
#
#@)

'
'>'> '
A
'
,

C C4 C ' /

$

$ /' 8
+!C '
' (

/

4

) **+7,7-.'

!

6#
'(@)

')'
'
)/$
',42<1 '>
# '#
)#
1##< ')
(*<

A
'

''>('<#'
< (-
>

@
)$
' ' > ) )#' >)( '
'
>
-
E(
% @'

)
># )1 1'
#( '
) #( '
*
#'% &) . '( > * #( ') ' )
'
''@)

,+
'1%
+
@)

<

(#
(*(().) ,=#0 J/0 %8, 2%
''>'1

> 1
$

,M@)(#
')(#*''1
()
'
)*('
FN
> #' 1$,M
1 '

A > >
*N /,94992 (>
*
# *#

'( '
#' 1 #1 'A 1 # ' ) ##
'' (%
'
' >
'*)('#
,

3

'

/

'

$
)&$'-+**
*,.'

+
+( $$)' 1)' ($<

#
>
'> )#11)>*''#(F@(> ')'#
@)

%3#)(> <>*'
7 '#'
A
'

('
'(>)F

(

() '( @
)$
*('
#)
#('A#
(

#()(%+

'
' )#'(1'#' #'()

>'

)
#
(% &
' '> @
)$
)

0
-

O , : ?
-1 >)
(
)# #()>
1
#
? ' )
1
')# (#
()#' (%3)
<
(
)## '
*'
#('A#

1)(
@
)$
*'(#( $'
@
)$
1(#)$
=)#((
%&
''>)
<

#'
)

#
#' ' #$ '
1 # ( #)$ >)#((
'
%3)
>)#
('

) >' (1
)#*'
) #
#
#
( '( >'A % @
A
'
'
(
'
'
)#
'(# (*>'>)#'#
%

=* <

#'#)'
)/
', 4 82'(> <,-
).

'(*'
( (F-
).

A
'
(* *('(FE(#

>)
> <
)
/
',4 2%@'(

<
(1
<)$

>)#((
'

' # <
) (#>
A
'

E
' &
'
#

7!8$%)* +*1'(.

@)

% 6
3)

()>
'(
* )%@''
(('
')>#
><$P *('
)#(( #-<
#'
'>1 #O %@'#

'('')* '
(''(
'(* )(
(1>)#< ( <
(
()>)#
('
#
'
'
)
*('>
'
' (#) '')'>1 F= )
+E)
8,8
>)#
( '
@)

>)( <
# '

<( -
>

% &
*'
'
' >)( ( () <
#('

'
') %

=
' ,9!, )>

*

*1 #
( ''# 1
) #

1 # % +
'

) >'
* '(1
*' (P *

B %@#
'
( )1 ) 1'( ? #

? <
( *') ' ' ' >

'((>)#)
<#@)
@
)$

'
()'

*
'
(#
1'
'

1###
'#>1%

) 1 ) ( () < '
( '
' #A(% ( '(
#
' ) #
@
A

*> ' ( >)#
''( #

'
@
)$
1( *)'#
>#>>A(#

* >#
(-
>
%3
')#
' " (
' >
'
( @
A
*> ' '
'
.
( *'(
('
" (

)(
'('('''>/$
',2F

@ '

( '
@)

>
< '
( '
'
#A(.
(#'(#>(1''

B >''#)
>" (#
'(
A
'
'*
' *(> ''

1#
A
)'> C (>)#
(>'(1$(>1 #
)(
)

'
.
) '> ' > /
' , 82% &
>)#
( '

>)( (
# ( #
'( (#
'
''1
''1

> )
+<
(<'
('
'
#A(%
/

$)"
)

"')#
'(+#$ (>' *
)#
(>'> )'A)(
() ))
' ) )# (% - )'A$(

# '
#('
1 >'
@
)$
%= )#
)
> ))
' ' '( #('
' '
1 >
/$ E)% , 1 !2 1 *( ' '
( ( 1 >)#< ( #

(#>"

@
)$
%@
#('
))($
))
'

1
(.) @ !!?3%
.

(+ '
30
&
30

& *

*
.(&

(

(
.
% .3

* &
'*
. '*
& B

*
B'**(. '*'
9#: !!$#

>'A* ' '
#
( (%&' >''#
'(((1(#
( (#># (%& > )'> -) '(
" ( 6
? @)

? 1 @
A
*> '
' > /$ 4, 2
A

'

# ( >'(,
'#

# ('#

#('

* >)<
(#) (>)#
('
B %
-
)*'
1'(>#@)

'()()(
(1>)#< (F
7 (

(#
%@1''()

'#

#'

? '(
# -
E(
? ' ( # ( ' '(
1 #

#
-
) ?'(
#@)

B ?1 # ' *('(%
@'
)> >)#(
'
' F

= '# > ' ) ( () < #('

# '
< ( *(
-
>

@
)$
1#>'(#(> (
#'(' *# ()

< '(
< '
$ %
' '>
@
)$
" (
>)# (@
)$
6
1@
A
*>
# *#
'(''>)#((
< ( >)# #
(C 1 '( < ( >)# #(<
11 #
%@''( < >)#
>
1'
)(
>)#((
/
'
,:2 ? > > <( @)

# ' ' '
$
'( ' ' '
.

)

'%&'
)'()#'''#
@)

>'
)
=)#((
@
)$

>)#((
#'#
()>'A)< ,'(
"

@
)$
$< >)#
=
1 '
) (
=)#((
F -

'

''>@
)$
" ( >)# (#
'(>
<
#('

#'
)
<'
$ @
)$
6
1@
)$

@
A
*>
# * #
'
#( ' #
@)

'
>)#(($< (>)# >(1
# (
%

('<
'
(+('('(''('
>' (
1

)
'
( *(#(' ,

@)
()*

@
)$

#
'(

#(',
-#('

'
))(#
>((

#' 9%

K
#'A*#
'(,
1-
< #('
9,-#A(/E)%8,:%%2%

" <> #*'
')#

<*#
'('

(#
'
( 1 ) (% 3( ) * < #('

% = ' ( *
##(

# >((
?A
B ?#')
$ 1
) ''# '
> )( % @#
) ) * $<( #(' 1 )
*('
<#A(%&'
#*#

'($<( (
#(' ''#>)#
' (#
(1
.#A(
# (

@
)$
%

7!8$%)* +*1'(.

< '
)*)
$(+' (,+'A*#
'(*
$<(
< #(' *('
<#A(/:2%+# #
+

7 (
(<%" '#
) '

)()<'

>'A()
'

.)%=
)$

*'')
> ?

*( '( > ># /, 2 ? () A)(%
> #< # >1%
E$ '
<()

>'A'
1

'
(%

+ (# >(*
>'*)
+(

:?.
,* $<(
< #(' *('
<#A(/%%2?#
#

)
) )%+
(>#A( '1 (>
,'()* $<(#(' %&' >)('(#$#('

<'A$(>

'@
A

*>
'@
A

(>B

'
# <
#('

1)'
'$(>)(
%+
'
@
A

((# ('
(
'$> <
(*)$<(#(' %

#( '
) ) > E) , 4 9 $<( #(' #<( # @)

B % P *#(1#
#(' 1 0+
1$ # '

)0(>'
'().''(#
%

@'( ' $<( #(' ' ( > #A( 1 '( ( >
#A( #<( #
' @
A

*> >
' 7
*(

<$( '
)
# ) < (
'( @
A
*> < (
'$ >
'( ) * $<( #(' '( '(
@
)$
>' (
) '
$% +
'( ' >)#((
# (
'( $< ( >)#
>(1 $<(
< #(' '( >' '
$( )# ( #

(
'
%

@*)

:?+'A*#
'(* $<(
< #('
*('
<#A(?)
<$(
()# %@
A
*> <1 # (
($$1(>)#
''(#
(>#A('@
)$

('
#('=)#((1(%
0 #) 1

.
@'()

# ()>>
#
'

?> <*(#(' 1<*(
#A(?1'(
*('
<#A(>)#
' <

, < #A( ? , - #A(L /%%2 ? ) >
'
$ (%"')'>'#>'

+
<$(*#
'(
'

) '
' (C
# #
(
'
(
'
' <
(
() > ' ') #'
#
* #()> 1 ,

; 98 !#

; @#

; ! ?!#

4

G<')1 ,

,
$$

*('
)(
( <'
(1*((
1'((>1*((

<
((*')(
( <#A(

7
,

-('
'
'><#('

<$*(#A(%

K'
'
'F
E'
'
)
(
1,
#
'(
*>1
'
'
) %

@'
)
('
* $<(#('
1*('
<
@
)$

,
'*>1 ,''(/8, %%2%

7#

? <' )1 ?
<$( *#
'( #
'#(
+ #1
'
##' ( * #()> 1 %
<'

#
* #()> 1 *
>,4 4%&'
)#
> '(
#' <
(*'))(
<#A(#
'(.
)
* (*((')
#@)
/ ,42%

( '#
() '> (
*) + #>( > #$ % >'#
#

<*#
'()>
@
)$
'#'>)# '('

@
)$
1 >)# '(
) ' >(
1 (
>

/,:2%@>, +
<
('*)'(@
)$

*( ' ' ' >
B #A( *(( ' $<( *
(( )>
@
)$
' $<( '
( # )
@)

>'

%@>#*
9,+ $$(*#

'(1)* >)#(''
@
)$
# 6

(
<
('
()(*)
)>
)>
@
)$
# 6

(
% &' ''# 7#' # >
#*
8,4
<*#
'('))
*(#('
)#
)
(>#(' >8,8#
1'
),
1 '('((<'
'
('
> <'
''
*'( <#(' '
'
) * '( < '
'
' #A(F @' )>

> '
* (( )>
@
)$
)# '(%

4(

(' -' '&' #

7!8$%)* +*1'(. 9

'
' *'#@)

''
1 1
'$(>#@
A

*> %

@> +
#*#

'(#'
)>

'
( '( #) '1 ( ' # ( ' ( . > #)
=)#((
@
)$
% @ #' #
* #()> 1 ' ()(

(
#
# '
#('
')(''#(/$E)%,4 42
(
1( (
)())(
>
.<#('

'((
)#('(
)%
'( > >)# ( #('(
) ( $() #('
> ( '>

)( #
)(

#
'>

B ('
('('#(' 1#

'@
A
*> (K# ('

'>%

'@
A

*> >
#<('>)<#('

1
#('
)
7#'+#> >E),4 4'

'(@
A

#<(
'> ()<#('

>'
@
)$
%-(.
)
* ( <
(*'))(
<#A(%=
)''
#
+
*
'@
A

#'> )>)1>)#
'
#'
(

@
)$

''>'
*> #$
# #'
>@)

/$+
, 2%&''* $<(
#(' 1*('
<
@
)$

,
, %
2 /

"
" +'
- >
)
)
* ( #
( '( 1'( < #
) %@'()'*1'*>1 1'(
''>
() <
@
)$
>
@
)$
)(
' # 1

#A( >)( '( > ( *#
'( ) 1'(
)

%+
' '
*) +>'A#*
*(#
*)
,6'(# #('

) ,,
; 1 ''( >
B @)

/8, %%2% @'(
1'(
*((# (
' '*#
'(1'(
<><$
) '><$' >@)

B #
')(

>
@
)$
% K ? #
+' 1##
'(1
(?#> >B
%* *('
@
)$
#

>#'
#A(*1('
)#(#
'
#('
) ',M-

((
>@)
N/-%, 2%

=''
$1#'>@)

B '(# *' ('

>) 1>(
)> )
< '
<A
#
)'
(#('(
)
'
)#
>')* 1$@
)$
-1>'
> ) ( ( () 1
#( ('
)#( ( 'A( #<
><#('

%"<
'(1 )'(# #('

)

*((# (
@
)$
''(>
B @)

/8, 2%
#
' ( #)) ' *(( # ( ' >
B <
( #( ()

8

'>%&'>@)

B >)($<('
'
#

')
1>)<('
'
#
' (1 %-'* '
> ' * 1 ' ' (1 ' > ' *'*'*>1
1'(%

7!8$%)* +*1'(.

5 ,
-+
,-
+,-
9

$ $! >"
$ $! />"
?

! />! >
C

! >

"

"
1
$! />

&*)'1

< '
<A* 1'
((*( ()(' (>
''
A'% +
)

*
< >)( * < (
'('()
> ' ) <
'$ * ># ( (
() # )
( %
3'
))>
#A
# %& **)''>
'
> '
1 '
1 *>) >

' '> #(1) #
'
>1(
$<('('
' 7 %

E( ()(' ''#

< ) )>( > )>( '
( ()(' ''#

' > B % &) ($
'( ' >
B >)( # #
$<('
'
#
')
B '(#('

<'*)(
#
(# -

'(*'" (
?
#($-
>

?)>' ($'
$%&'>B >)(

.

# (1 >)#
('
B %

- ('( '
< (#>#('

< (#>
B
*('

' '> ) )(
'

( # B ' @) 1 '> ) '$
>
) ('(@
)$
> )/$E)%!,2%3'

B '@)<(
'( (>'
@)

B '> )% '>*#
'(
*
<

>)(*<('('() '*<>)#)'
*# (

')(
'

(,
B @)
J
%

(
)- . *
)# (<()'(>E)8,4+(7#

*
<
*>1
(#>#('

# (,-('#('

) (#>
# (
#
'(
>
# '
# A /8,42% @' > ) '>
> )
<
'
<A#('

) (#>
# (%@'>)(*1
*

< FK'>)(*1
*
<AF

K '(<
)?'
'
'
$#(@
)$
? #('
C
1 #
#('

? '( #
#('

# ( ? /
-%9,982>)'(
*
< >)(*1
<'
$ %

:

>'#>'
)'>)# ( > #('

#

) (#>
# (%+
'(>(1 ?#'

?
# )> #('

? #'

? # 1 <
<
(#>#('

%K*'>'#>' *('
(>
)*#

'(
# #('

* #( (%

& > ) '> > ( 7 (
#(' )(
1 #(1 >
@)

B > )
<

<'
$ ' #

'( # #('

) % > '# > ' ) '
@
)$

@
)$
'( >)# ( ' .
'( 1 '
$
%

<
(
()'( ')'
%+# # '
1
#(#('

# (# .
' ('( @
)$
# (
'
(

1'
(
#'
>'#(>
''>
)(('

<
%

@'*
< >)(
<'
$ #'

#(' (>1 1
)(

$ >>@)

%
< ''#
'( #( (1 '
@
)$
> )# '
)<( > >
' ' #( $( #('

)( 1 )(
% @'( $') '( ) #(' >1()
1
(

>%@'()(
)#(' ''1# '(
#(' 1('
('('
%@'($')'()#('(
=*')
)'1-
>

>/,:!2%
%

(
)*
- '

<
< A > ))
> ' #('

#
* #'(#@)

B #)(

,@'($')'()
#( (1'
1
)<()>>
'))1
()(
%@'(
)<()>

)(
#( '
) >
1 >
)( ) #( (1
'
C 1 >

B 6

'
(1 ' #(' / ,82% @'
(
') #('
> '# > ' )(
#('
> *()
#
B
>1 ># (
'
$
#
B % @ #
'( B )

#
#(' (#

' ?+ #('

) /8, 2
? >)# ( * *('
( >' $( ( ) '
$% + #('

*#( (
)'(''
$>)# '
'
#('
)(
%

@'*
<A>)(#(' >
))(
%&*
<A
>)( #< ( () 1 ( () > #$
@
)$

> <$
) '><$) @)

B %
/
(
)*(
)- . *
7#
< 1
< A <' #
( ) 7 ( > '
#
)*
)) %&
''>#('
*(> (*()
<

7!8$%)* +*1'(.

'(
<'
$%
''>>

B '
( #('

)(
) 1
< 1 )
< A% & * *) #
#
'(
'
< >
<A
*' (#

%-

'
('#'>
B )
<A

()>
<
A#

* '> >)#(>'
>)%

&' *)<((*)) >)#
('
B
< $ (
>B %= (> ))>)#
('
B > )'> '
()(
') > % @ ' > )(
#('

'( '

( ) *( #(' % 6#
'('1 ( ( (('
' '

()7 (?
< 1
<A?*
>'<1
+>'
*(#
/8,:,2%> )'A)(>)'(
@)

#)>
(#'>
B 1(
)()%3 ('
) > '
) *
'$(
'
> =)#((
@
)$
<
( ' )
)*(#(' 1#
@
)$
%"<
()(
)())(

>
.<#('

'(()>
.<
@
)$
%&''>''((1
*'(##
)(#
(>#(' #
'(*
<A#('

)
(#>
#
<
() *)
+'
*('(,

1 '('((<'
'('
> <'
''

? > <( + '
( $ #
* ) ? * '( < #('
'
' ) * '( < '
'
' #A(F /8,82%

#('>:, *)(,&1*
) ())'*#()> 1 '
( ()
#( >)
+ $( > ' ) ), @'( (

#(>)
)
C'(#@
A
*'()(*#
#

(/:,2%&*
<A>)((A
(
'$1()'(> ,
-(' ''> '((
$@
A

@
)$
> *
@
)$
/:,42%
3

.

+
)- .
&
*
< >)('<
'
#A(#'@
)$
(*((
#'>@)

B %+ #('

*) 1
<
#<(#>)# '(#) #' #

' '> '# #('
> % 3 '> ) * < $ > B ) *
< $>)
%'#< $
>)
)* >#>)#
(
'
/8,42%3 ('))
*('
(1>' $(()'
$%
&'
) '( ) > >)#
( '
B ' 1 '
)
) * #('(

' (C'(''( '>B *(#
(H
$I
(%-'A

C ('(
'

*('
%K
'
' > @
)$

'>)#(' '
#
B / -%9,:2%

@1))
>')* )>
)(

'

#B '@)1
'$>)('(@
)$
> ))' 1 (
<
1'
< (#>#('

<
(>)'( ('

*>1 %+'(
*() %@)# (> () ?#

+ > E) ,% > E) ,: 1 9,! $$( '
#

4!

'#')>
@
)$
>)# '('
@
)$
1
>)# '(
) * ' * ''1

''1% -
'

' '>
'' #('(
' (
<
' 1 )>
@
)$
%@
A

@
)$
)

) (>'#1 #('
#A(1.
' ')#
.

( 1) #
< '
$ 1'
< (#>#('

%1
<
*'#
%

@'
*
< '
< A >)( * 1
< '
$ #
* #('

#
B %
'
' > >)#( # )(

#('

1$<('
1#>)<('#A(
B ' <
(

(#A'(#'(%='#>'))(
#('
*>

#'(
#
B #('
>1##
(#>
# (
1#
)>*@
A

('>'#(#$>#('
>1#1
#

# (%

& ($ > ''
1$ '1 <1 )#
#(' 1 (1 '

))
(< >#(' %3'> ''
)''1
# '(

#( (1'
@
)$
1
)<(>>
''('
#(' '
1)(
F

A
&

&
' &

'

&

4

% 1 8
'

' 3+ +*
+/ 4 * ,
* & ,/ *+ + & *+ +*+ ,

('
3
$
)*
%*+6*B''.'

E$ #('

*' # (

' #
'

)( #
)(

,0(
(
#(' 1
(
#
'(*
'% 0 #

('
*< '
#A( L 6 '(
( ('

(1> '

(1 '('> '#

#('( ( (''(
)>

* ) 1'#
)
#(' /'9,8 !2%&> '#*
( ('
(>)(
).'# '(#<'
1 1)(
#('

'( *
,

$

'

$
'

$ '

=4
=$
' (
$
4

$
' A

$2
C '

0
C &

)C'*9+*67B.'

; : 8#

7!8$%)* +*1'(. 4

->)()(
#('
F-
)*'
'
' F-
<
)(
#('
F
%

&)(
#('
>)() '
1 1'%+
''(
# ('
1 #('
<
(*.

@
)$
%@'> )($
>
'# #' ''
)'#)
) >
$)%
<$
'( .
'( '( @
)$
1
' '
1 #(
#('

'(

# ' ' $(#('
'#('
*1
'1'(' %&''
(>-
>

@
)$
$' >#'

' #('

% #('
' ()> ' >
'
((>1(>*(11
)((>)# '(%=E)9,
*)('() ) 'A1&)#>(017 >
#('

>' ()%+('
'
''%
'$(>*'(
1 )*'(
1 )7
%*'
#('

>)# )1)(
>)# ( 1 ''( # @
)$
'
% "') '
' 1$#('

) (%
-
#

" " "" . +

= * *) )

) ( #
* '
#( )(% -
> >)#'(7 (>#(' #'
'
1 )1'1

#
)()(
)F

@'(>
#'** ( @
)$
>) () )
(1 )%@(

()'(' (
'( (
>)@
A

*> %+ ( ( ()1(()>)>'
>'@
A

*> #$(,-
>
1'%(#
#
)? #<
?'(
) *('
# @
A
*>
K *('
#
% = '$
' #

@
)$
<
('''
)
%@1 1)

@
)$
*
7'
( % = ' #1
' @
A

*> #
) * <
1 % + #
> * '( > )> @
A

*>
-
>

@
)$

@
)$

' > ( '
1 #(
#('

,

+

$

/
/

' 0 $ &

/
(
$' ($
$ C ?

> (2
FGFHFIJK$ .&
2. B
L
'

M N +
' ##A!D$#

;9< .8 !8?"#

4

@ % 8

@ '

C?

4

$ $ ' #

/
/ $

)& :+*7*-.'

@
''>-
>

@
)$
<>)>@
A

*> > >)#('
) )
'> ( *) > ' #1 #('
> )>)1.

( ##)L '
#( >' '

A

' ( '(#( () >
1 (
()A'(*).
)/4,82%
%
)

3'#(' * )> >'*'

@
)$
% ')(
)(
) #('
) > > ; 1% @
#( '
) ) ($
> ' 9,8
> )>)()(
)#(' 1(
()
#
'(
*) '
#( ' '
(, 0 #

('
*< '

#A( /9,8%%2%&'1#19,4:,

3

&

'

%
'

$

4

'&

4

'
4

'

)*%6+*:
*9.'

@'( ( '( @
)$
1$ > '
' ') #
' ( *)
#($ '
1>1('
-
E(
?K )'(' ('
@
)$

#('(
1 '-('
@
)$
H,

I>#($1 1'
(

/ 9,:2 ?
' '

1 # #)

7
$*1>''(1$#('
'
@
)$
%$

'
#() %-
'> ())'
> > ))>
(%

&

'
1+ ) + &

4

% 18
'

'
&

'
3

$
)*%*+-*B''.'

0
)( ( )(
) #('
#
'
'
) (
>'#((>'((
#1 *(#)# 1#( (1%"7

)
#
')'
%@'(
)<()>
)(?'('(
')#('

)()(

?)#( (1
'
?#
#?>

7!8$%)* +*1'(. 4

B '
(1 ' #(' / ,2 ? *)( % 0(1
> ($(#
%&
''>' )()%

@' '( ) ( *) ' 1 '(#
< #
#('

#('
<

)(
%3#
'(#('
*
'*'
@
)$
'
1 ' * '('
@
)$
>(<
1 > )'
( (

@
)$
' #('
1#'.

%
*' (' )

E), ?& *
.
#'*

'
' (') (
C # #$)(
' ' (
>1('
#(
('C> 1# <>*
> @
)$
<$'

*1 (
(1 ('' '
( #( *(( #'# '('(
'
> *(( *'( >
#' *(( )( ? ' ( >) )

'(#('

%

@'
#('#('
* )(

@
)$
<
(*)(
>''
#
' %@'()#('(
>)#

*1
#(')'
'

1
#('))(
#('
>
@
)$
<
*')>**

% @'( #('
* *('
> #
<' <
( )(
) > #
<'% @'( )
#('(
>)# *
)
#
' #
<' >
$ <
( ')
>'1'
%+('
<
)(
>''
#' *(((
() >( '( &' # ' ) ' # #('

> #)
>
@
)$
1>)# ('#('>(1)>
%
'
(
)*
&)($
'(
*
<
>)(*<('('() %@)# (

*
< >)(*>*>1 <(>)#) ,-('?
'
'
#
(
>
'> *#()> '(*('*((#
?@
)$
> #('
>*
#()> '( )>#'#('

#>
16
(
> *)(( '

#('

#
'#
' (*>)# (>' ()

#(>)

* #()> 1 '
#( >)
@
A

/E)% :,42% +('

) (#>

# (?#
+?#
'(
>
# '
# A/8,42%B

*
<A)* (#<
@
A

(
##('

1
)'
'>)(
%& **
<A>)(* '

<
(#> 1 #
#('

< (#> 1 #
@
A

*> % @ #$ 1

'
> $( > < '> 1#
>)# %

= ''
$ #
) *) #( '(
*
<
, -

+,-
9 2
'
'
< .+>E)8,1
)*' (1>#*
)
)( *)E)8,4,
1 ?
> <( + ? '( '( ( < '
' ( '
> < '
'
'
*'( <#(' *'( <'
'

' #A(F /8,8 %%2%
#( ' >'A '

? 6'(

C
*(( # (
@
)$
''( >

B @)

/%%2 ? >) '( ( ' ) > B #

44

'(
*() % @)# ( > () % = ' #1
'1

'
@
)$
'
>
#
'1 1 ()> '

@
)$
%01 '* #)(>
B (*')#( 1*

)$1 % @
'
' $$( > )(
> ' #($) #
'

@
)$
'(>)(
>'*
) '('
' >
)##* /$
+
,42%

49

+

; --,

+--#!&$--
?= ?

- ,

-
-

-1+

2

= E) ,: + $ *#
'( )>
@
)$
'#
' >)# '( '
@
)$
1 >)# '(

)'>(
1(
>
%='#
(
#*#

'( =
1 @
)$
A$( ' *' ( #)) (#
#( *#
@
)$
# '( ''##('
>1
'
@
)$
(#(
## (% @
)$
1'(
''
*('
<?<** ''
(>1 ( ?1
)>1
''
*('
(
'(''
'(' %'
#'(

# (% &'
) *'( ) #('(
'( *'( ) '('
# #('

) #
%

@>#*( >'#>'
, +<1
1#
#A('
<
(><$) ' (
(@
)$

> <$ ) @)

B % ' ( #A( > <
(
'
' ' > @)

B % & * ' ' *(
< #$
+)

&) >)#( (1
' ' # '(

<
#$ -
@&)<*''
'
)1>1'%
+)
&) #
( # 1 # >)#(( '
% - @
&) #
(#@
)$
1#=)#((&'
%

='#> '
'#
8 < ' '
'$
> @)

B +
7#'( ' >)( *# ' > B 1 ' > )#' % - >
@)

?*)(+? <
>('*## 1-
# ( # - % @$<(' <

>( > # '
'

'
#('
>)<(' > # '

'

'
#A(%& *'>B >)(#
# '1
*(#(' '@)

B # (# '1

*(=)#((
@
)$
'1
%='#1 #('

* #
>
'
'1*((#(' %K
(''$')'(> )1()>)
> ' ( () ' 1
% @ #
'( > ) '> () >
#

# (
> >)#(#('(
)'>B
#( *(#('

; %'A <#

; ! :#
48

)(( '
@)

>)( *)
#
'#(' #
)(
'
#(' 1##(%='#1 =)#((
@
)$

' > B >)( >( ( () )(
'
) > #)
=)#((
@
)$
##()> %&' *''
(
'1

B (>
#B ( ('(>'('
>)

>)
*
#()> 1 '>)
@
A

%

= <(#'+'(>E)8?(#('(
))
'(>)
'(
A
F /8,2 1 ( #('(
) #
'(
) > )
# '
# AF /8,92 ?
$$(*# #<)>

)#
>' ()%>
)
''*)(>8,8>)'(*'
)#>(*>1
#$(

( ,
, -
' '
#
#
'( @
)$
)

< <
> <$ '(
)
# (
( > ( 1 ) > <'
> 1 < )%
' ( < '

' '
<
>( >
()>

'(( > '

#
#%@''
'(( '
@
)$

'
+('
>'A
#'

'( ,
1 '('((<'
'('

> <'
''
*'( <#(' '
') *'(
<'
'
'#A(F/8,82%

='#> '

8, + )#$1 )
> ' ) .

< (#>
#('

< (#>
B
)
> '
) .

0
B ,@)
()*

@
)$
#
'(
#('* <
#('

?'(
< (#># -
E(
?'
'
))(
#
>((
#'#) /8,2%

&#+*1 $<(
<<#('

')#'>
)
<
<#A(,K#'A*#
'(* $<(
<#(' *('
<
#A(/8,:2%-
'

7 (
(%3)
*
<#(' *

)#(( * ' (% (
'

'
' (
(
(
(('1
(' *)(>
>)#((#' %&' ( <
)> >># ( %

= (+*1 '>B #
(')# ,/2* $<(
#(' 1 / 2 *('
<
@
)$
% -
( ')# '.

'
*' *?*((')
#@)
/ ,42?1'*>1
'
#'1'(%-
'
1'( '
''
>
B
,(>
< $ > >)
+%

+ #'

)

# #'

( '1 # #('

H

)#''
(@
)$
I ) H'(#(@
)$
I,

*((# (
@
)$
H'(''
#
)<#) I
''( >
B @)

/E)% 8, 2% & * > B >)(
' > % ' > >)( <> *( #(' 1 *( =)#((

; ?D "!D#

" !$%&&'( 4

@
)$

)(( '

B % = )#
#()> 1
@)

)>'
* (*'(
@
)$
'A'
#
%&
' >
B >)( ' '( $ #<) ( (
)>
@
)$
*('> *#<(*' '
@
)$
%@
' >
B >)( 1 *' '
@
)$
$ '
$
'( (#
@
)$
>'
'#('#(%

= #*
*( /,82 + '
( ) '1

'

#1 '

(##' (%=#*#' /8,419 2
#*#
'(#'(
*() '()#
'
(
@
)$

#
#(')#) #A(>
@
)$
#'
>
B *(( %@'(>#*#' * #$ ('*
'' <
(
())1'' <
('
()>#*
*(
/,82 #$ (+'*'*(' <
()
)'(
#
)*
B %6
>'> #$
'
((')'()

#
> B '> 1 '
( (?B 1
? * > '*' ' 1 '
) > #(' ) *
< #
' '
>)#'(#B (*'((%B <
()(>'*) '
'
?+ #('

) /8, 2?#
')
>)#
('
>
'#1 (#
)*
%

=' #*/,82>
< '> (
).%=#)
>*)(
*#
'( (#>
# )

'> ( ) (1 /2% +
*'
> + *' '
'(( / 2 # ' #'( #
''1B %+
#

B ?#
+?))
*(
'(*)
'(
B /421'(
')(#
@
)$
/4<2%
=
9<1 #)
>'#('
#$ $(#
@
)$

#
<1#
*#)'#

%
)
/82

<$(>'( (*#
'($<( (''#>)#
' (

.#@
)$
,

0 $

" $

4

'

/ 4

' 2
$
$-*
* $

4 '
$

$ ' $
$

/ /
)5+*-''.'

6#
'( 1 B > #
1 +# #
'1<
#
*'(')'(

1)
B
'#
#'((

; A ?A.! !A!8#

4:

>'
B '(*)0
%@
'
'
'
#
(
') #
'( < #
@
)$
% @
)$
" (
# *

1)
6

@
A

*> %-
'+(#
(>' #*F
- .

" +

1 *?'('<'
)''
' ?'( (#>

#)

'> () (1 F/2'( *# (

@
)$
* (@
)$
)

1()><(#)#>(
>
) $
' P
'
@
)$
# ( '
(

1 '
(
# '
( > )

'
% +

#)

>' $() '
'# #('

*)
/$8, 2>'#) >1>' $('
$>)# )

#
'('
* >)# (%

&
''>>- 9+<1 #<
*(#>
) > <(, MD > <
) F D > <
) FN

H
'
'
I) #('
C1
+/9998
%%2%+*)('(>(1
@
)$
(+('

#
(> (#>

1(1*'(
'
>1#%@*# +#
* <(#
('(
><$
@
)$

*('
%#*((<'(# (#>+
# (
#
(#> +('

# (#>
% + *'
'
'
#
'(
' ( 7#)
* * '' ( ? >
1 * > 8,4 ? ' #
'(
**)
** ## ')# (# (# ')'
( (>
# %&
''>#('

(#>
#)

#>(
*>1

#('
'
( <( (#>
# )

1
#(
) )

#
1'% .
' # ' < > 0 9,48
$()>
#
' > ' ) #('
* ' , @
'( 0
< ) > *'
' '' ' * #(

1 >
JL K
'1 ) > ## ''( /0 % 9,4 1 482% @' +('
# ( <(
(#>
# )

) '> ( ) (1 ' 1 #
'( >
)'> ( >
#)

'(# (#>+('

#%@'

*% (#>
#)

'> () (1 %+ #('

*
) ?>
)( (#(*(@
)$
?>'#))

1>)# )
1>1>' $(#
###' %

"')#''
( <
(
()*)
+E),,

1 * '(' <'
) ' '
' '( + (#>

#)

'> () (1 F/%%2%
' *) #<(
>' 7 %@*#
#('
))+
' $'''#
@)

>0 9,4148%6>

''
*)@)

<+
>''(($
> *# >$
%@
#('
))*) )
'(
#('
(#> > '
'> ( ) ( # #' ( )

O
*
'&

0#

" !$%&&'( 4

#'
1 > ) '<
' #% @' > < # ' '(
+1#'>''($ '
)# '(
#((
'
#('

> *)
%' (
#(
'
#('
<
(*'( ,
+; 1
,%(

()'(#
+('

%
@'(+('
# '
@
)$
>1
#
(#>
#
) @
)$

# ( *'( )' #
) >)#
'
#%
2 % " + ))

.
- .
- ( '*' #<) (#>

# )

+ )
( '
> )

'(( ,

$

4

'

/ 4

)5+7,.'

='
'(( +'
('$
*)
<(<

#
'(>'

B )
0
B % (#>
# *) *#
'(

< ()>

'(( # )#
# %@'(
''>> (1 <(<
)( (
#(
'A)#'
(/2% (
' ' #'
( '( ( '(' #
#('

# * '> ) % @ '( ) <(<
? '
( + ?
H*)I ( 1'(
) #'
('()( (
#(

/2'(
)')(%
4
- .
'
&' ( #( ( '

B 1 '(( .
*' (
)<.
> '#
%+# ##

@
)$
G'A
" ) ?
?
)
; 1 @
)$
1*'
(

> '#
>'1 )%+ (# ##

@
)$

" ) ?'?
) <

%

@ '( (
)

'
@
)$
' ( * (
( '((
'
#
)#
#
'(1(
)

'

'
+('
>#( <
' (
* (
( '(( % @ *# '(( <
>( ' *

O ? 8 '&.
* ( ? ?!
* 0
4' * # ? ?!$# ;
<A#

; 4 " @"P! ".!! @#

%

$
$

'
$ /

9!

< (*> )1+('
>#('( *> )1B %@'(
+*< >'1 )#
># #
'
1'> #B
1 # *

'
#
@
)$
#
'( #

('
)#(( * <
#(
' '
( % @'
#
+('

B )
' ( *'( ' 1 #
'
* ( # ( *> #
+('

# ( 1 ( # ( <
<
(#>#('

%@'
'
@
)$
<
*('
(#)

B '#
#('

# (>(1
@
)$
%

@'>
)
@
)$
*))( ( (<(<
'> ()
(1 %E'((
# () %6#
'(@
)$
>

'(( #
#()> '('(*#
'( (#

'( #>() $
(#
@)

' !, 4!,6
'

'
?(#
@)

'A'
'
( # '(
?>(1)( (C''*('(<(# '
1
> ')'
>
'
)( %+
'('

#
)
'(' * ' >% K * *
@
)$
* * > /
'
!,482%

" (' (#)(# /$E)%,2 %+<)> '
(
< > 4% '( >''() ( () '# #

#) #
)*)'(*)>#$ (#)%'*) >
)'> <(<

?+('

? (1 >(# -

E(

# (% 6 <
@
)$
*# @
)$
=
1 > (
+('

#
# (%)*$@
A

@
)$
#('

'#( ( 1 # '( #
1 (#>
# ( ( # ' + >

<>,4 4%

-*) ' (
# )

# % @ #
'(
*( 1'(
# )
% - ( #
) (% @
#
'( ) ( )(
( (
#( ' .
'
/, 2) (*$'(
*' ''> (#'
'(#
1'
('*' )# '1''
''> )

' '> ) *$'(
% &' 7

@
)$
,
<
(>) #@)

B 1# <
)

(%

$

'

'

; Q! !A.)
(" E*
R
(
&
&

.
. 5'

..
' '
.'2364.
(2#(

#" A:$#

4&& ' (4.%'

(

S &*
&

/#;

('/(
.' * #-S
(2
((..

*
#

" !$%&&'( 9

' #
*#
'( +

' > '
# % @#

> 1 B ' > 1 B %
> < '

@
)$
#)>
1') *<%

@'+<1 > )) >'#1 +
>'#1
#= ," **)#
#

B 1)
>'#1 +
'(*
'(-
'> )C1' '(
')(#

@
)$
/,4 %%2% 5

; 1*
'*')
%='#1 >
)( (

'
' <
($()
#<) @
)$
R % = '# > '
')(
>)('(#( ( +(' (1#
)'(( '
#
)(*)
'(
B %=' #1 #B 1#
# ' ( # ( ' 0
% @ > '# > ' ) )
> '
#1 <(' '(0
%@''#>'))

*( '1'B
)> )'
$ % ('+('

#
?' ?
)' (#>
# (%

@> 7 7 (#'$'
<
'
('
," **)

1)
+'(*
'(-
'
> )C 1 ' ' (
') ( #
@
)$
/,4 %%2% 0
(*( * #<(#
B /%%2%@''#
> #( 1 >
1 '( 1 1 >
1* # (#( 1#
'
#) ()''(#''#
)'(#
1($<('(
# ' ' # *' )

#
1 < ( / ,492%
$<( (
< * #<( # *#
'( B >
#

% =
#
B '
'( > ' #1 )'

'#
) ')#
*#
'( #
'(# #('

) %&' ( #
*
) *$'(#
)>

-
>
<
(*'(
#1('
'(# %@'('>($(
>
#
B *'
()>
(#'>%@'*)(
'
> (,

?
/4 /

4

' /

+ / % 1
4
/ %
/

(/
'&
/
)*%:+*,.'

4'
&
*(
( %'2/
-' ( #
E &
(( (( 0*'

( ' 9#
8$#

-
*
' +# ?< "!"P # " ! . !D "$ 2 '/

'

-' (!
#2

&
(2 *
2 2

''
((
#

9

) 4
- .

#
$
@'#
#

B ))
*( ## '(*)

'( -
' > ) # ( # ' (
') ( #

@
)$
/,42%

= < ')>
@
)$

< >
) #=
16

(
F @

'#

#' +
# ) (
>)#
('
B '1#> (>)#
('
%
1 ?> <(+
?'( '>)* < $>
B )* < $>)
F'
#< $
>)
)* >#>)#
('

8
/E)% 8,4
%%2%
@''( '>B *(#
(
(%-'A

('(

'

*('
/ -%9,2%&' >)('(
) '#'(
>
('
-'> )#" (
1#&'
%

@
#('> )($
)
*''
@
)$
))#
('

'
*('
@
)$
( )* >
1 ($

@
)$

#

1'(1
)$
/$E)%, !2%&))*) '('>
B >)( > $<('

'
#
')
B '> 1
>)<('

'
#
' (1 % 3 * * '
)>
<(*'1
'*
# ('
#('
''
*
# ( #

#) >)#(( -
E(
' 1 ' *
# ( >
#)(=)#((
@
)$
#

@
)$
%
'
'

< @)

>* ,

& 2
C
'?
C
&
4

' (

' <C
& '

C' & A

'C&
4C
$ ' C $

4

$'
C
C
'

2
C $
4 $$
C)%*6+*
9.'

= ' ' 7
' ( >)( #) =)#((
@
)$
%
6'
))>
+
<$('
)
(*()#'(
>#)=)#((
@
)$
>'(#)>
A#'
##(
1 %0
#) B * (
'(#

)

'# )
/E)%,9%%2%
'
' '' $$(>
)
>' $ )
# %

3
1# '

" !$%&&'( 9

@'( > # '( # /,:,82 + ' >
)
'
) )
* $<(*(()>
@
)$
?'()
>'))
*(
'(*)-
'> )?># #' (# / ,
9,2<1 # (#
@
)$
%
, / - .

=
,9+)
(>) > > '
B '>

)A
B # *' (#'(E)
,:, !,-(''> ()
# * (#()> '(# )#(' >

'
>)(
1*('
(
')#
) /92%

@
#('
))>'#
: (
<*#()> '('1'#
(
<@
A
%6#()> '(> )>1#(@
)$
>
>)# (1#('
(#># ')##
%&
#(

* #()> '( 1 #(' + >

#*
)(
/,4 92%=' ' 7 + (
#'' (
<*#()> '(

##
) #'
')%&
''> ()
<*#()> '(
'(>> (#(' $ '

# ('
@
)$

'$ ( '
#('
1 * # #
#('
(#>
<>
( () > '
1 ( ) #
) '
'
(
#)() >)#((

(#>%='#1
'

*' ( ) E) , , '
' (') (
C #$)(
' ' ( >1('

# (
('C 1# <>*(
( *( @
)$

<($'
* (
(1 ('' '
#( #( #'#
'(''
> #( *'(>
#'#()( '%B (>

@
)$
?*)(+>, ? '(''*' *
'
> '
) '( * > # ) % E< > ' *( ' '
('
< * #()> '(
< ( *#
'( 1 1
'( A (>

@
)$
>)# ''*' *
'
) ($( >)#

@
)$
*(1(1< (%
4
- . &
1
#
$

@ '
) ? *)( + ? ) * $<( 1 > ) ) *(
' '<#
'(
.)
@
)$
>

A

#(
'A ( /82% -'
$ # ' #
) ' 7 '
# #

( (#
@
)$
( ' ) (*( '1'
)
**
#'(>' (
*%&)($
'($<(
( >) ' (
<'
$ 1 *
<#

# ' > ( +('

# (% $<( (
<
$ # *#
'( ) )
>)#
( '
B % @ * ) *(

>)(
'<*('
*
<')%

94

= <''(>**)
8?&)* $<( 1
> ))*( ' '<#
'(
.)
@
)$
?
'
)
' '> ()
< * #()> '(
#
) ( #

@
)$
'
) #
)F #( '( *
#'( > ' (
#
@
)$
%@' *''
$## (1#('>
)
#('(
@
)$

# (>)#
@
)$
'' '
#
(%
-
)(>)
'#<)' (+F

3

,
+ # ) ($
'(

)>
'

1
') ,K )L'( '#
#
''>
# #
''

( ( *
# ( 1 (
) ( * ( ( ( >
@
)$
% -('
)
*' #A( >
@
)$
#*# '#
'
1 #( #('

/, !2% + ( # +
<
*#
'( (
<

<'
$#''('(
(+('

# 1#

# (#
'((#)>
1> (#>
%
' >)('( ''>
<'
$ > (>)##
#
>
# '
+('
%&)( )
*#
'(>'#>')'('
1 * ()
<'
$ @
A

@
)$
=1>' $(>
'
>)#
'>
# >)# #('

'
>>>''(
( %+>('>#('

*
#
B #)(

@
A

@
)$

K#
' >%&<
''>))
*(
' ' < @
A
#
( >)#
''( #

(
#
@
)$
%

1-

, $0
$ 0
"7
/,82
<$( '( $<( (
'
#( 1 'A)<
'( > >'' (
.
@
)$
, @ '
) ) * $<(
1 > ) ) *( ' ' < #
' (
.)

@
)$
9
/8%%2%

=' 7
*( )
#
1 (' '> '*
#
'
@
)$
> % @
#( '
) ) ($
. >
'
)

#' +*1 )
'
))
' %=,?@'#
'( *() F ''
)% @)# ( > () ? +
*( )# -
>

@
)$
% & > ( >)( > '(
A
')# < '
'(' 1 '
#
) #('(
)
' (
>)
'(A
''))
*(#('
)#
) (>#(' %
= 8,4 + *1 7#
< , -(' #('

) (#>
#
( #
'(
>
# '
# A% = ' ' 7
*
<
>)(
*
< '
$ % @ > !,4 ? -(' B *>1

#
' ''>(# ('(#( #A(?+*( '
) G'A

()> % B *>1
>
'( *>1

; 7

2
!
"' #2#?@A!#

; 9: A.<!?#

" !$%&&'( 99

G'A

()> '#)
>
()> #)
@
)$
>'(#)1$'A/$%,41$'%8,982%@'>
7
E)!,4 )
>)(

%+ 2

+ '( > *

<$( + ' ) < '
(
()
?' )G'A

()> ?1B ,

3

$$$ $$ $)

'
%
+!%

$
%

%
4

$

&
'?

C C C
'

$
%

+

C

4& $

$
C '
$
$
+!

C

' ?

C
$

' ?$
+
!D
>
/4 /
)& 9+5*,''.'

+
* '
(()

*
*1
)
>'
/:,2% -
$ >'
G'A

()> '

()> *
'

/:,2' 7#' ##
1$(('
>'#1 $
#('

> ")#
'' /$ ,:2% $ >'
G'A

()>

* 0 = 1 =(

B # ' *((
>'
#(' 1

* #(1 #A( 1'( *
( 1
#'
* #'
1*>
**
>
.<0+ S=)#(
> ")#
'' /$ @% , 4 1 :,2% -

#
1 $(('
G'A

()>
' ')>*#
'(' 1
'
#'<
AA
O
@
#

* $ '> > -
'' '(

0+ (>1 1 # P *( (>1 ( '
7
> ()>
> >
#
'( ()>
> >
* #' @
)$
'1 #) 1 #

' '#%" '
$ #
'#(1 @)

B %@
' B *>1
#
' ' ' > ( # ( '(#(
#A(/E)%!,42%

@'( ''# () *#
'( > 7
E) ,8 ) #
'
1 '
)

'*)
1>
7 1B %
*
)<
'
B *>
#'
'
*'
' >
)<( 1
# ( 7
) (
% @ > ' '$ ) ()>
( (*)'(#
#

B ))
>'#1 '(*)

'(-
'> )F&' (#(*
< +>
O 9,

<

' % ?

1 $

'

98

' A $
/ 14 /);
'6+*:.'

"7
O 9,41'E),8)((>'#1 '
#
''$(> ?' )G'A

()> ?1B ?')<1
#$ )

()> %= 7
6 +
<$(*#

'( ) ( *( '( *( )
G'A

()> >
(>'> >)#( (B 1'( (
A%

=
) ' ' )

? )
G'A

()> ?
>))
11
)#

8E),@'
))* $<(
1 > ) ) *( ' ' <

7
; 1 9
/,8 %%2% 'A #$ (
G'A
()> '
>

) ' . * '
( 1 (<( %
@
A

>'=
.)'
)
@
)$
' *#
'(>
B
'
* >)# 1 *< %#
'(#
#

B ))

*( 1 >
'
)
'( ) 1
< '
$
.
(
@
)$
>)#
' (@
A
*> %&'
)>>'(
)
())'*#()> 1 '( ()
#(>)
#@
A
*')()(
*#
#

1 * ()#
@
)$
*'((
$@
A

@
)$
%

-
)>)(>''(=
.)
@
)$

#('A1
>

A

>E)!#
< '
)
(*(>O %

8

%
$
' $+
/ /

$
/ '1$

&
/)<'*B+*:.'

&' '
##
B
'
(>''(
.'(

@
)$

#( 'A '( > # G'A

()> ' 1 '
*) >) 1>)%@' #'>#(1 1#'<'O
1#'<''('+%

;
/ $ /
$ %
1 " %
+ $

/
" #/ " /

$ $ " 3 $
"

/
$
$$

" 2 !(
$ /' 3
$
( '

# $ /0

( + !2
$

; 98 !A#

" !$%&&'( 9

' (
(
'
$

4
+!=

$' /

!
/ ' 3 4+
! $

>' 1

$ #
@$+!=

>
@
( 0 1%
/
$ );
',+**:.'

& >''(
.)
@
)$

#('A)#'(1>''(#(')

@
)$
### $(%3+
< '
)
# )<
*#
'( )
* ' #A( >
@
)$
# *#
'# '
1 #(#('

/E)%, !2#
#
'( *
*O'>
# #(' 1'(
#('
) ',M

'
) #A( '

)('N /,!2 '('
#('(
1 > #

@
)$
/, 2%@'>

> '@)
)(A)

(/ -%,82% <#)(A)' (#)'
'1 (
'>1 #A( # ##
*
1

#
#A( # ' (
@
)$
#'>
B %-('@)
@
A
?'
(+?C1
@
A
@)

' <$% #)'
*'# ('
> ( @)

1 > ) 'A)< > '1 'A#
( >
( # @
A
@)

/ -% ,:2% @'
.
@
)$
>

A

>)( ( *) 1 $ @
A

@
)$
(
@
A

(>B
($<('(#('

1)%

; 98 #

9:

;; 1 ,

3
$

$

/# $
#$
$
%

"
?

1 $
1

3 > '' ( A
B #'( $ *#

'( >
#<)()

<
$ ('
@
)$

'
%&
''><)#
('
)#( )

>

'
'
*' #
< % =
#'
('
)#((

' (#>
'

A ((1 #
1 '
('
)#((% =
* ) #
#
'( ') A (> '
)#((

('
)#(#'
#' >*'#'
<>* (#>

'

%+
) '( (#>

? ' ' A ((1 #
('
)#(( ?
>)( '( @
)$
>
*'A)
'
%@
'

1J
,<

; 1@9=

2 <
( *) ('
)#(
)>
' * ((
)>
@
)$
'( * '
$( 1 #
@
)$
% 3
' >)('(&''*7 #
('
)#(( @
)$
=
1
# %
>
1 ')(''
%+ #('

) J
5+- . +#

$
3 (' ()>

'
#'

*
# #'#('

*'
'#<))#
@
)$
')#'
'
#)#)>

1' >)#'('#@
)$
(#)'(>#%
6))( ( (# <(<
'> () (1 ?*)(+
?C '( ) <(<
( <(<

% @'( ' '> >
(1 <(<
)( (
#(
'A)#'
(C'()<(<

( 1'(
) #'
('()( (
#(
/E)%,
2%@'( 7
E),*(*)$>
*# #)
>'
#
(>' (1 7 ( 7 '#'(
@
)$

>'
%

"7

' 8,: #( ? 3' >1 ( 1 # (
#'
1 1 ' ( # ' ( ( <(<
#'
1 ?
<(< 1
1 = $$( *# # @
)$
> '

; ? 8P? ?!P% / : <":?P' #

! 8!!#

%)
(0
*

..
(? 8
? ?!: 8# &S

. '*
. * .#

" !$%&&'( 9

#1 > #)
> '
# 1 '
)
> % = '
#1 # > '#
( <1 # '
'
@
)$
>
)'(( %@## >
) ()>

&)'

@
)$
#)

*)#()>

<'
> #( (1'
#
(# >
) B 1'('1 )# *#'
*)#()>

1')

>%

=' 5
*)('( ) )'

0

,(
<
'
() ( ) 1 ( () (J -('
0

C

#( 1 (>)<''

# (
' 1'
%/

<> *#
#A( *%2 &# ) $, M', 6' ' 'A) #(

0

JN &# ) $, M&' > ( '

@
)$
JN /&#'%
,2%'*) ()')')<(')1'
>
B '0(

#(
'*
,@
#(
' ))
1 ( '( ) ( # '
#

) )
' ) ' ) ' 1 ' )<( ' ( > #'
> '

) 1 > 0

>)<(' > A < '
)

*'>)>C1
'
1$'
,M0>
@
)$

'
1#'

)10

JN/&#'%,!2%

@' > #)
> > '#
( @
)$
1 ) ( > )
'(( % = >
@
)$
' ) $( ' (
> $$(
# ) ' 1 # @
)$
=
1% & * >
) 7 '
'E),81
'8,: > '> 1B > )>)#'

@
)$
( >) *' '
@
)$
% =(1

@
)$
=>)#'#B (*'(0
%@'(**('
>#*
' =
1 *
< '(
< '
$ 1 *
'*' '0.' )>
%
#
$
)

+
+<) '( > '# > ' )

#('(

'
@
)$
*>
# ) # )> +('

1 #('
# #
#
)

%@'()
*#) >'
B '(0
B
'> ()'
(( ('(<(<
'( '(
<') >
'> 1 B % "7
E) '
( *, @ '( ) <(<

( 1'(
) #'
('()( (
#(
/,2%

O :
'&
' ' : ?$ (

.
S

*
( 0 2 .
*(
P(%'2/ O

* '
. .

(

'
: :$# %

.
( (

2
(
'
2: @$#

; Q! ?#

8!

(#
#
)#
'#('(> >)#'<(<
)

? ?()(

'
)#< *% & $ ) '
#<)F @ # .
)( %
3)
*> (<('(( '( >)#'#@
)$

#' #B (#)'(>#%
'
' *) >@
) 4,
41 '*) >),9%

'&

'

4

1+1,)/),+,*, /*!

+& , *+/ ,+ *! )(+ /

$

) '7:+*:''.'

= >((
<'( * 7
; #
)
#
<(<

' #(%@''
'
7
'#
' # '((
# #) ># ' '
#( .

<(< %=')
(
#' ; +%-%-*)('(>
)#'17 (
(#
'(>' #./ 4,42' '
(>

4% +) ' *)$( # $ ) '( #'*'( '
'' ' <
( #' #
7'

4 /#$2%
& * ' <
9 , 1
:
# $ ' *) ' # '(( 1
( >
#<)#' /%%2%

3 ') *#
'( ) #'( 7
@
) 4,4
@
)$
1 1 '( #<) ' ( )
( 1 > ' #1
)

'
@
)$
% @
) 4=<(#@
)$
=
1
#' ,

&
+ !

"0$/ "

C"
>'!</

+ " 2
(

C

$

$ ( "
C+
G2 2 $ ?

H G3 &
" &

"H% $

>)%',+*6.'

"
'C $'

/

$ /

' # &

C &
")%'6+5I.'

-#1#12$ #%& '2#?DA?D<#

" !$%&&'( 8

=
) #> # ' @
)$

' >)# ##

(
1 $
$< # ( '
@
)$
># ( ( ##

(

' #(%K> (' #(* (
/$%,:2
'
)@)
#( (1

%
@'(#(> >)#
> ))
'( ) 1 $ '# > E< ( '(

)

1$>E<<<(
)(>)

%
-#
>'1 )#(<'(@
)$
> 7
,

%+!( $ %
"#

' &
$

C' '
%
$
' C%

%

$
' $
%

'

%

C $
'>
+
!0%
$
% >)%',+-**.'

"
&
- .
"

'
*#
'( )
#( ' 7

@
) 4,4 '(
@
)$
>
'
1 '

@)
(
) #* # '
? ' '( @)
> (
. ' #( ? 'A) ( >#
)#
('

'(@)
>#( 1' #(,

+!3%

' 0

' <
$

C
'> !3

& #
&

$
#'A C

'

/

$

' 3 %

4

%
0

'3

%

%

>)%',+*7*9.'

*.(:!"<8:(#,# (

( .>
0 (<8:(#,#E
(' ? ??A$(.% / ' : <":?$'&
2
(
(
*

( . >
;/ 2
(#

8

@#'#
'@
) 4,'*'*>),
*
7 #< >)#('(
'
@
)$
><$G'A

()> %3 (
' .

>
) '( G'A

()>
)
#
( > '( ># #)

< ' *)(% =
) 7

@
) 4,4' #' @
)$
>),9#)

'( @
)$
* *) #&' >#'
%-
' @
)$

*1 ( '(#)'A)(#* '#'#) #)

1

*
(*'(#)

% (#('#

@)
#
#('>(

' #(,

!= %

$

$
$

'> !

4
$

' 0 4
$ 4

8

+
0

<
#$

%
' &

/ $
$
'> !

'3 3
8C

<
'

$ C

0+

0
C '
?

C

C

'>!0 $
%

$'

3 $

'

2$ $
$$
' A$
/'%

'

C4
'> !% & $
$
$ $

' & $ $' $
$$

'(

C

>)%'6:+**5.'

& *#*#'@
)$
#) ##

(
'(
>#<
(>
'( #* ' G'A

" ) % @ *# 1#$' '
1# #$' '( #* ' G'A

" ) )( '
#)
*'
'
@
)$
%G< ' > )@
) 4,4#>(1
*#
'(@
)$
#) #)>#
1

=#
#&'

< '
$ #
'( #) >#
1

* >) '('
* (##
%"7
),#'$$(*#
'(@
)$

#
( #)'( ># # ##
(
1 #
1 )#
% 6()> '
' '
)$(,
$'),M-
)( #
# '#01(

02)*(
*' 4#

" !$%&&'( 8

( #('
( )1 #<( > #<)
F0(>)'(0(
'A), " (J K
) < 0% @ '
) ''(
<

(
*)10* ''1'
$'@)
JN/%,
!2%

#
' > < '
) #
@
)$
*' * #)

' '> >
'$
*
??''A) '
'(

)* #

@
)$
#)'(>#F@'))
>')
.

< (#>

>
) @
) 4,4 )'
'
'( @
)$

* $ #<) ' '( ' <(<
)('
()
'<(<
>'>(

)

9

#( ' #>( '('
,
; /@
% 4,4%%2%
/

'
" + - .
'
='#
(#('
'A '
(>#'
1'#('
'
<$

# '
@
)$
') #
'( ) > '

)$
(%

@
#('
))($
) *$'(#

$' (%
@ 'A '( )
>
1 ? ' ' '
#
( ?

@
)$
(>)#''
''* (
))
>
' #>( % > ' ( ' (

) 1
' >
) ' #( @
)$
> &)% @ '

* ' (
)
)1(>)>1% (''#
<1 #' > )
1

*(#
>B %

'
' ?( <
)
B
(? #<1 %=
9, + < # ) # #$ 1 # > #
#$ , & * ' ? ''
$$( +
)
?

#( '
) #
( 1( >( ' # ) 1
#
(A (> #
)A (>#A('
(%-('
#('
)#'

)')

* *('
#('( 1
1#'

)')
**('
#A(/9,:2%

B )
*$' #
1 > '

# $> )%
+ '( ) )
1 ) > >)#
( '
% @ ') #
'( ) '

#) '
'A

# '
+('

# #
'(

@
)$
* *('
(> )<('(( )%#
*#
'(
# ) 1 > ( >)#
( '
B >1 ) *(#

( ' ? '
) *)( +> - 9,?>
)
@
)$

B 1 < ( ' 0(
, " * * ) #
#

B 1)
>'#1 ? <# '
<

; <" !#

%'&!A A
? 8

84

(#>+('

*

?'(*
'(-
'>
)C1' '(
')(#
@
)$
/E)%,42%

& * $ ( <(<

*('

# )

+('

'#) (>B %&
''>'> '
@
)$
#'>@)

B > ')
)> >#

'#(>$(
(%
'
' *
< >'#
8 ,

0 $% 1$ "0

$ &
1

2
' 3
$ &
$ &

'

/ $ &

$
$
$

4 '(
1 &
1

+ '
8
&
4
' 2 $
% 1
)<'-+,**.'

0 ( >
B #
'#( 7 )

'A > (
>)#
('
B )'A$(1

)
%@'@
)$

)#)1
#''(* < (' #('
(*(#
(%"
1

##
$(#
'
''>)*$<(' 1'
#
#
)
#'#('

'
''>$<( (*')# (
''>1
#

'
#
#
$ * >)<(' > #
$% +>(
' > )
 ( G
( '( '
) (
#A(#'(@
)$
#'(>1*>'> (*#A( 1
1
(' '(#A( #'''>
/E)%, 82%;; 1
,
2

89

.+

;

+; 1; 1
-
9@
=

2

@'(>#*
#' /,82)< #'1 1 >#*
*(
/,2+#1 $<

<' ' ># '

'#
#*#' /8,4C9 1,82, #(' 1 %=
#*
#' /,82<#'(( +* <
(
'(
>'
('
+('
>#(>#$'
('
B >
+(%@#* (<'(#$<( (
< #
'
*(
'()>11$# #
#
<'
B

'
@
)$
#
'#( <
'(('()'A
# <>

# @
)$
( #( '(

#
('
)#(( % @$<
#*
#' # $<( ( < #('

< > '
>(1
@
)$
1$
'
> ##' '' (% +
#

B ) )
> ' #1 ' ( *)
B % = #*
*(
/,2+
'
'
)#
'>#'(1+('
1$<( >
#('

'

@
)$
%

" "0

'
$ $ $ +!# $>

(

$ $

$4
$
' $ $

'

' ?

'( $ $
' (
"0 '

$

$

)5+5*,.'

6 - . "
= <
? @' ')$'F '#('( F?('

') *
> ' + < # > #' % " *
* ) ? *)( + >
4 ? #
#

B 1
+ ' ( *
'( -
' > )C 1 ' ' (

')(#
@
)$
/%%2%6#
'( <
()
+
88

#
(
$)
' ( ( % "')'+
< ( ()
'( ' ( #<)(% @ #
'( (#

(
> <
'#('( F/2 'A'?''
)J/2?#
> <
'
) * + > #*
#'
)<. ' ( '$ ' (
)#1 ( ( F3+
*#

(<'(> ))
*( +('
) *( F J = ( + <1 ') #

'
' % & )
*( >)( )
*( +(' ? < #
+('
>#(?'(*(

#' '(#
)*

'( -
' > )% @ + #*( )<
' (
)* (>'

)<
('*$
''

##
'

'
%@'(+**) '(#
#

*
B * <
()
)>'#1 +('
>))#' *

*#
'(

)('
'B <
('*
** %
&' *
')#

B ?

? '
'A

''*1$ #'# #
'
1'>
>

* # > % @ #
' '
'
' ''# <% =
)( (#

B
* '
#' '
#+('

''

@
)$
%
'
' *) '
#
'( + >'( > #)
# 1 # # >
% + >'#
#$
A
B '
#'$'( <
(*)$<(
)>
'
)>
@
)$
, 0>
@
)$
'# ' >)# '(
'
@
)$
1 >)# '(
) ' >(
1
(
>
/,:2%@
#('
))($
()>
@
)$

(#' ,
#' #' ()>$'
$1
#' #
' ) ) > $
)> 1 ( ( # .
'(
@
)$
% 0>

@
)$

(# #('( ><$
@
)$
%'*''+(
<'( # $<( (
<

< +(' % ( ' #
+ >

,

?

$

&

'&*5*

/*+)

*+&
/

' (

$

)
'7+*,*6''.'

@) 1 (#>
* $<(' #
') # *#
'(

@
)$
* *('
(#)
B % #

#)

4 '
( 2' -' 2 (
# ' : 9 @ &
&
'
&2#4'*
)) 2&#O (*
2 ,

, A$# 4 (

&
. ( . ( , ( . 2#
O

&
(

&
.
*
2&

,#O (2*(*

((
<$#4
'*
B2
B -'

2&
(
(.#O (
&
'*2
S (/:$#4
'*

/ 0(
&
(
&
'*2T/0$
%!
2#"@"8$#

; 7

2
!
"2#"8D<.?<A#

" "!8$+&'( 8

#
'(
@
)$
> ( ' ( #
% @' ' ( # ( * $ ( '

( #<) '

# ( <
) > > $ ( '
%& *#
('
)#((' >B
<
#(
@
)$

'
' )# ( (%
'>1 ')('
(
'#(
#)
#
@
)$
%@
)$

$()'
%

@
)$
() >
> #$
*( > ( ' (

' ('()

>#(' %

"')#
'(#( $
'
'' #
' +#* (

'(>'
)<
(
#' (
1 $
> % @' ' ) $'F ? > <( + '#> > < '

( ? ' #('( F /,2% ' '
)J @)# (J /2 ?
(#
%
) !
- .

'<

'(
?#
+?'#('

)'
'

'> # % @ #( 1 * '
'
#* '(
) * #
, M(

#* 1 JN/2%@' <
(
')#
'(

)
'# '#('
% #

1) ')#''
*
''##('
1#'*#

'(>>

7 (

) *
' '
'
)
(# (*>'
%
7- .

@ '
>
<
% = '
'( <

#( 1 +('

'> -(('
'*
) 1+(' %

J?

'
$ $
$ +!# $> (

$
$

$4$
' $$
4
'

'?

)5+5**.'

6(( #('
) /:2 #
#('

/ -% 9,982
') (*#

'( 1 (1##'('(%+ #('

* ) '# > ' +('

1 ( )( )('( 1 ( )( >)#(
'(' >
*
+('

%
) #('
C
1
+ / -% 9,98 %%2 ' ' >)( '( *((
#('

'
*#
'('
)#
+*(( #('
)
/:2%

; 1< <:#

; 9 ???:#

; 7

2
!
"2#?!?<#

8:

0 /
)
"

+

<(
'(*(( #('
) +#$('(
),

$$

'
'?

)<'5+I
**.'

+
'#'*'('+*'#'(7)#*'
'
?(
#* 1 J?

''
>
#
)#
'(@'>%@
)$
#
)

>
O((,+()(>'
#(#('?'(
#(#* (?'#)((C
#)
'
1 <
1 (

(
)(>' /O% ,82 '( (

#* 1 ( )(>' % @' ) > ' )
*(( )
#(
*')

1 #
'#'@
)$
)

>O ,9
%@1#('
>
)'(1K#>O((1> '' ( (
* * ( +('
) >'#1 #

#)

%@>'#>
' @
)$
#
' O ,9 #('
> % @' #
'
1 (##?=$
>')>')
1 /O% ,2?
+('
#
' (#
'''1
@
)$

'(*#
'(@
)$
<
(>)#'(''*((
%

@' #
7#' *)
-( <
( '
) > '
'> (,
)
#
'1+('
%

@
#(#
@)

>.=
)
# *)( '

>'# )()((
(*
)

(*
(%0
)
> )'> @
)$

< )<$ > )'> @
)$

+('

'
' >)# )

% @'( '

*
'-
>

@
)$
1
>)#)'
@
)$

'
*#
>>1'
**'
#)

%@

-

-' (.
.
(.
'&. ((2 #
4(2@?$(.2
@ A!<$( ((2 56.56#O
'
& 2
9@(*
(* 56T/0)*#
#"8$#OT/0('

2(* ( #4

()*
-' )* * .)*
# % (*
* ( * ( 2 ( -' .
4 ( '& &
* 56 ' @?# ) T/ R
2

-' .2
*
2.
5(
&

'
2 0.

( Q
%6R "8"#8D$#1&

&2# & -'
'&
(
'
T/ 0 )*# # !D$# 1 *
* 4#
0(#

4.%'2(

(

2' 2 !
+$ ,'%%
-
'
U' #""#A<?$#
; ? !?#

" "!8$+&'( 8

')#
'(+('
>>)(#)'('
@
)$
>'#>'
'(' (+('
*1
1#

@
)$
#

# ) > (#> % @' #('

'
> (
' -
>

@
)$
1 '(>
$
)

1$>
#)>*
''(%

; 1$, @$*),
=$
>')>')
B (> '(
)
,@
)$
1
1 /O% ,2% '( > $
'> )>'
'A 'A 1 * ' @
)$

'
'><1(
/,492%

+
' )
( # ( * > '
'
( @
)$
' (
' -
>

@
)$
% @ )# ( >) '( #('

9
-#)(('
@
)$
' 9

9 ((
'
@
)$
# )'
(,G*'@
)$
/O%,92%-'
*('
)
1')
>'(' '
#< *('
%
='#>''
>*(#
K# #)#)>
'
') 1 )>% @
)$
* < ( >)#'( ' >
' ( #
'
# ((

% @*# )'
K#

*

'#'
' #)>
(.)(1*(@
)$
%
'' (.)1'
@
)$
## @
)$
><$
#

'()>
@
)$
'#'>)# '('
@
)$

1>)# '(
)'>(
1(
>
/E)%
,:2%

&' 1 ' ( K#
()> # 1 ($ > '$
'1

% @
'#
+>E)8,8,
1 '('((<'
'('

> <'
''
*'( <#(' '
') *'(
<'
'
'#A(%>:,'
(,@'( (
#(
>)
H*#()> 1 I)
C'(#@
A
*'()(*#

#

(%
'
' ( #
'( > <$ @
)$

< (1'(''*'<'('''
( 1(
)>1
''*'(
'# #('

) /$E)% ,82%

-> >)#(''
)'1'1 F(#
#
)'(*
#
'

@
)$
+('
# ()()('(1()(>)#('
@
)$
%
='#'()#
(>.,") #)>
@
)$
#

'( ' ') 1 ## ' 'A @
)$

# ( (
#
)>
*>)# '(#'(##' (#)>
)%@'(*' ((

%@'1 )
%

&1 J = ( # # #
'( )) < #('

) <

#('

#
#('

# ) ')
@
)$
'
#
$(*#
'(# #('

) %@
)$

# ( '(#('
'

1#
1)#
%"')'#
*''#
)>
>
'#
#
'
<
(*
') @
)$

!

'
>)
@
A

#
' ( )( *'( ( )(
' #('
1 ( '

>
(%='#>'#'( *#('

#
B )
)
<
)
) ' # '
# ') )
' ')
. '% & * #('
>1 # ')# #

#
)'#
#('

/-%9,982%@' @
A

(
>B
)$<( #('

1) ')#' ('

)>)
@
A

') >'#1 #('
#A(1
.
'
(>
)( )#(1 >'
@
)$

* (>
))(
#('

%

@'>
)( (
#('
#
)'+
'
%&1
( '#
+>E),!,K ' <
()
) #'
) % +
'( #('

#.
# ) )( 1

9 /%%2%&' >)('(#<))

'
)
) ( '# '
$
@
)$
% @'(

( ) <
(
.
() # )
'#
()>)# )%'
$(
>)# )# #
'#( '( >)# (''(###
'' #
'('?) ?* #' (%

=)'
)'>#*
#' /,82+ <
('

'
>
) '1 1 %@) *( )(# '
<
'
$%@ F '#('( F''
)J
2 - . + )

<
'
$ ( ' +('
%
' '
1 #( #('

) >$$)%

( $ $ ' (

" 0 '

$
$

)5+*7*,.'

= ')
(
# PA *'(
* *( ,

1
'
' -

+%+?*)( ?> M
< N1> ><%>1
)$('('
@
)$
#'
1'
((* >
># ( '> 1 * # % @ > $< < )>
%
5 /
< 2 ' > ' ( 7 )(% @> # #

#<) # '

1 # '(
) >
< < '
(
' %
*) < >< )H1A
>*>I%
-

+#( $('A<
%<
'
( > <

# #
># (1*1>'1 )#1<

; 7

2
!
"#??#

" "!8$+&'(

>)# %<
'
( '
@
)$
/, 2
'
''(#
>)#
> '>@
A
%

1 *> (1#
' *> (# (1<
(/, 2*)(+%
>
)'
(()>
(''
$%
'#('
'
*(#('( ') (*#

'(
. *#
'(#

) % @ #
' #('
( * #

'' > >''
)(
<
' (*#

*)(%-
'
>
1> 1

@
)$
'

# <%&
''>
'*('
C1 (
'(
* <
/O%,2* <'
>1' (# <
)

1 '% 3 > '
) ' F -> )# ( >)
(#

'' ' (> <F(*' ' #$ (1
> ''

F @ E) 8,8 1 #(% '
() ( () >
*
'('(1'
()()-(()<*#('

'
'
) *'
('
'#A(%

+*
*( /,2 >'#
'
> < *'( # ' ('
#*

#' /,82,@'')$'F '#('( F/,2%@
#('#

> ) < ( > ') # # >1%

1 ' 'A +('
' )#*'
<$ '( % @

'> <''( '' @
)$
)#*'
<1'

#< * # # )( +('

1 # #

#$ #

@
)$
FG<# *#()> '(1#(' #*

)( /,4 42 1$ > * (

#
*
#()> 1 %

=''
$#
)#
'(
'
' #**'('
'
) , )
1 #('
% = #$ ( # @
)$

' <
(
#('
( 1 (>1 (% @ #
( 1 ## #
'(' % @'(

7 > '

+('
' #( '
) )
1 > '# > '
)
'(' '##)

'
) %@'> #<)(
<
.
' (> ))

'
#' '

%(

()
'()>
@
)$
'#'>)# '('
@
)$

T/9#V#0)**2#""!#

& 2&

2#-) '
2.*
2 #0

'(

&&# . # E
&
B
*S2 &&B((2
. &(
*'(.(
( 3 += 4

( (
'( . .

( &&

( ( (&*.
(
(
#1 && *#& 2 (
.#O . 2/ '*
B*

*
( B &.
2
. * .
& 2 ( * 2# 4 B

-' B S 2 P
(
S 2

9# @ !<$# %)
( & . ( ( 2 #
* ' / 0( . .
( (
'(((,#

1>)# '(
)'>(
1(
>
/E)%
,:2% ='( >'#
+
# *#

'( > >
#<)( <
.
' ( > '
)

'
@
)$
>

@
)$
'#'
1.
'( %

@'(
.
'( 1 $( > ) 1 @
)$

' ' '
1

+('

>' ('
F@
#('
)*)(+>,:*(( #('
) %
+('
#'(<
#('* ( ,+()(>'
#(#('
' #) ((C #)
'
1 <
1 (

(
)(>' '(' >
'#>')>')
1 /O% ,82%&> ' 1
## #
'(' +('
#

'
) ( ( > )

'

@
)$
%+('

K#)$ ## ##
@
)$
'
<
(>)#'(''$'(()#)>'#>'' )>'
#)
# # (# ##< ')
'
)>
@
)$

( # ( * >1 % = '# > ' * ( #
'( #'$>
1 ''
'('(#('

H#
' I#.
1*('
('(>)?#
+
?##
' *
#* /,:2%6#
'(
'
' * '
#
(1
'( @
)$
' # ) '
' ( - 1 #* >)#

@
)$
1(
'
#
'
@
)$
>
>(1
'' *#
% @
#( ' )
* )( ( '' #
'
K#*
''
##
#)

'#
'

@
)$
#'

'( =
1 @
)$
% +
' * ( ' ( ) $ $ )
$'> )
+* ('()/!2
'()(
.
( ()> > $ % @ # *
( > '
#
'
' %@#'##' #
(> '1#
'(* ( > (
) '> 1 ( '( ##
# ) #' '('( ' ()
) %@#' ''') * )
%
'
' > >)#
>'#>'( )( (#(1'(# '
1'
%
+
'* (()'A$* '' (( (1) > ')
'#()

<
#''G'A
" )
<('#
'#1 .
>)#.
#
* # ' # '#1
' ( #(1'( #
(1) %

+('
'
#$ %#$ $(## #
@
)$
#
(# #< )

> '
1
'
@
)$
%@'(

* +('
*'
(*) '(*>'#1 #
)% @ 'A '( * > ( ## '('( +('
* *
')# *#
)'()

*#

*)( %->)('*#
'(
@
)$
>'A# )>'
/, 2F

3*#
'(@
)$
>'A# )>'
/E)%, 2(<(
*' ')'
' (< 1#
()

#* 1>)#

@
)$

)
))
'> > F(*<##
)

7 . S
*
*#-

& '
'
' #!! 8$#

" "!8$+&'(

1>'*) '

@
)$
F@'('
)(*
(

'#
'
@
)$
O ,9
%
#
<
)<((>)'*) >E), ?@
)$
>'A#
)>'
'(<(>
?>(
('
)#'
#
>
)'(
&)>#(' /$O%9,2%@
)$
>'A#
)>'
H>&)I'(<(>
H>B I%

4

.
+

$
8

"
&
$ /

;

'
)( '$( > #
)

? '(
' 7 '

) ?1#

# <?
>')(
A

1 ) #
> .

% "<
( #'$() >'#
'(
) #
(
( ( 1 ' (% + '( )
# >)#
'( 1 >
' >)# '(# >)# ) >)# (#>
>
'

'
' >)#
A
(
( ' > > '
'1 /*%
8, 2% >
)( ( '
#( > ' ' '>1 ( <

#
)

%&
>#'#
'(*'1
# #
(.

1
)
>1 '

1
(*((')('(<)(
'
' %-
' '1
)#
>#'
* >
#()> 1 ' # *'
A
1 )% G <
( '( B
< *'( ')#
'(*> #
+('

# (,@''#
> #( 1>
1'( 11>
1?
B ?* # (#( 1
#
'#) ()''(#''#
)'(#

1($<('(# ''#*')

#
1< (/
,492%&'')#
$(#*'(>*)
)(#*')
* ')# $<(' #

#) @)

B %+)

B 1 $#
'
#
'
' ( >)# ( 1
# ' 1 )' #
# '
'% & $<(' ) 1 (#> 1
*('
'(>
)
#('1 <

##'
'/-% ,4 92%
+
+('

* ( ' * *('
( # )

B >'

+('
1#
#

# (> )<%@
1B <('0(
%

&' (
( >') ?*#
'(> )' #A('(#
#
*0
B #'>?'A)(
<A%&*
<
>)(*
<'
$ 1
<#
('A

(#>%&*
<
A >)( * * $ ' ( # ) ( >)#
( '

B %@')
'(( '
B $> ( )
>)#
( '
B , " * * ) #
#

B 1 )
> '
#1 ' ( *
'( -
' > )C 1 ' ' (

')(#
@
)$
/E)%,42%

" "!8$+&'( 9

- . )
+
> )>*>1 0

B %@'* #
#) F&)($

'( + 1$( # #
'>

# B 1 +('
' # B 1
%
*'
'
' '
#
'(
'
%
@'( '*(' <
()#
#

B
'#('( F

@1>**)E),4?" **)#
#

B 1
)
+'(*
'(-
'> )C1
' '(
')(#
@
)$
/%%2?
*)

+#*(('( *> <>) ' ('> (
' > ) ' ( '#
'
#
@
)$
1 )#' 1

#>11%@
)$

#(
#
('
)#(( '1%

<
)

) '>(1
@
)$
''') (%
#
#

B ) )
> ' #1 ' @
)$
>
B >)#('>
)'
/ -%9,2%

<
( *> ( 1 # ( ? *)( + ? ') # *
'
#<%> *)#<('
1 )
('
1 )#('
%
*#
'(
> )'1 #('
>)('(*> (

'$(
1>%-('> ? <
0?#('

>
)% @ #('

> )( ? <> '( )
'(
@
)$
? '> ( )
% "
1 ? 'A '( )

> )(
#('
?) ) &)#>(0'A# ''
#('(
(
# '(' )(( '

&)/E)%9,42%
@'(#('

'(' 1 '( # #('

)
' ' ( ' $
#('
) <'
> 1
# ''
)

1)%

@'*1 (1 ) '
'
F

=#)
>''# >'( <
(*> (1# ()('( *(
*') ' ( > #
( ' ( () >
) %
*
( ()
(
) '
' *# C '
*# '
1 C '
'
1 >*>C '

>*> (<C '
(< C '
*C '

*
<)/$ +
,92%
*
(')''#

+
>'
,

$

% 1'

// $ /

'

$

/
4
$

' 3 /

; 9@ A#

- ' 7

2
!
"2#!!D!!#

8

3
C
% 1 )7 ?
*+9**.'

E'
'> '(

) *> ( 1 # ( ' 1 <
( #('
( 1 (>1 (
) ' '( )
''
)' >
'

)
)'('%
7- .

D
'
# ' <
( 1 ) ' ( *) < *' 1
>
1 )'( '(
+% -
'
*((
'(>>
1#('
) ')# #
'1
'1('
((><
,3(*'()*(( ()C'> #
'
#('
> 1
))
%K#
'' <
())#'

) /,!2%3 (')>' ( ) ()
#
1 # )
#
@
)$
% 3 *' @)
>'#

>#'
% "') ' (<1 + ( ( <' E)
#'
*' @)
,
>>)* ' ) J -(' '( '

@
)$
)
*1
'
'# %D ( <
( 1#)

@
)$
,#)*(''
'($
1<
( *( '(
>' $(
()>><
( ' C ) * ( 1
/E)%, ! 2%
8

.

- .
'

$

> '# > ' ) '('()% @ *
<
( * ) ( )'
K#
% = *' '#( >
'A
(
'

#*% 3 $ @
)$
'
( LB (> '(

)
J@@
)$
1 '(>$
'>)>''A'A1
*'@
)$
L/O%,92%
''>)'
K#
>') (
' @
)$
'(>*#
'(
<
(#('
(1
(>1 ( ) > )> 1 )
# *
'
# # ' ( 1
)1 %

@ '( 1 #('

> (#> ( *'( ( ') #
)'

*
'( @
)$
(
#
>)( '( 1
<

# K#
( >)>
A
) '(.
)
'1 *#
'(

@
)$
<
( #('
( 1 (>1 (% @
*# ') ' ( > ) # > (

@
)$
<1

) 1 .
( (
# ) 'A#

'

'
%

" "!8$+&'(

% + " +
- . /

&
''>
@
)$
(#)>+('

#('
> # '> 1
#
(
# (
#( '
) ) > #*

)( % +('
'
'
1 '
)>'
' >
('(>
@
)$
#
> (#> )(
1 >1 #)$( # # #()> % &<
#
#)
+('

*((')('(#
)>)#
,
K )>('(
A''(,
> #()> '>
<#('

%
-('
1
' *',
*' '
' *' '
('% &'
) '( *' '

)(
' # ' '( <
(% K
'
) >
' ' *'
'

' '#('
''
1 >)/E)%,42%

&)($
'(''A'(*)' # ?

?#'

/$@
% 4,41%,:2@
)$

*#

(' '(#A(
'(#>
*(('=
1(*'( '('##
%
= (#
#('

>(1
@
)$
% <
()
)*(
#(' #
''
$( ((>' $1(#
)*

B %
@'
>)('( '#('( %
('%K )
> ( '(
A''(,
> #()> ' ?#
+?>

<#('

/,42%= *

'#
#

B
()
)>'#1 #
'( * ** < (('()>
(%

=> ' (
## #
)1 '
#
%

'
' #
'(
)'))'
<

'
)
K#
'
'A
) @
1 ' ' >1( >
) /&#'%
,2% @ *# #
' @
A

*> ( '(
) ( > '
#1 .
' /$8,:2%G( (>' (#(' ( ')>
*#
'( #'()
'A )'
-
E(
>
# 1 (>
*
)( ' @
)$
1 '('
% + ( # >
( *'$##('( 1#('

1>'()'
$()

@
)$
'( # #( ) '(
( $() ) #('
1 (
(() (
#
(# #'( (%+
'
@
)$
'
($1#
@
A

*>
< (%
((.<
( ' #('

(#)(
#
'
'
)(>)# '()%

=''
$
'#('( '#('
'*(#('( %6'
<
(*
(
'#(' %&'
*'#( 1
1' >'( '
) 1 ' > )# ' '
( # )> #('

1 )

##('( 1
1*'
) %
6)

+
@'(#
('
)#(( ?>'
)#0

*(('

1*((#A(
? <
#( @
)$

@
)$
>)('( '
>
>)#((
'
% = '
*# <$( )
) #
(

:

(% )# (>)'(+('
?
)#
(
1)
( ? > >
1
' #

# (% +
+('

@
)$
%&
''>
@
)$
>)# (+('
*1
' ()(#
1<#
'(*# >(1 >(# 1#

# (%

)#
( (J+
(J@ # >< >
)'>
@
)$
#
J@'#
+'( (> 1
@
)$

#
) '
( #('(
)%
1 '( '( ( < '
' (
'
> < '
' '
* '( < #(' '
'
) * '( < '
'
' #A(F /E)% 8,82% >
E):
<$('
1))
(*(' (,&1*
)
() )' * #()> 1 ' ( ()
#( >)
% ;
C'(#@
A
*'()(*#
#

(%
-(' '' > '((
$ @
A

@
)$
> *
@
)$
/:, 4
%%2%

= ()>)>(' )(1
(' '>1 (@)

B # '
'
# -
E(
' '>1 ( ') # >)# '
,) #
#(' %

?

$

&

'(

' (

$

)
7+*,*6.'

3'
)#
)<*'>$'
$' (<
(
B F-
)#
)
((<
(
##('

F

3

?4
$

)<'5+5*,.4

$

$ )<'5+*:7:.4

/
#$
/

1%

)<'5+769+*:.

'

(

()'( =)#((
@
)$

'$(>''
-
>
1
>%@'
'(J
9)
+

@
#('
))>#*
E), 9:,' (#

@
)$

# ' +
)1 @
A

( #$( > ' ' > >

" "!8$+&'(

B
%>B
> ''
)
*(#(' %
'
'

'#
'1 >#)#' ()(
#('

%

A
&

&
' &

' ,+ 1+ ) + &

4

% 1 8
'

' 3+ +*
+ &

'
3
$
'

'
2

C
% 1
/'&
$
4

'3

' + !3
>

'

4 &
' &

% )*%*+67+-''.'

&
)<>
)(
#('
)=
1 >
)(>)(
'
'
*
#('
# '(> )''*#
> )%-'
'
# ( '*) ( ' 7 % &' '
)( 1
)<( >
)(
#('
'
( >@)

%&
)<>>
'>)(# '(

)#(' %@
)<>
)(>)()(
#('
%@
)$
?
*)( ? '' 1 # ( #(' 1 ( '
('( '

/2%

@)(
#('

$(#<) (#
'()(
#('

' >
B 1'< $( >)
% (
')
B <

( *('
(> )<

< '
$( % &' '
(1 )(
'( #('
' '
(
#'('( ( > )> ' ) ) *(
# ##
,

@
)$
%

- > >)#( ' '
'1
> ' )) F ( #
#
) '( *

#
'
@
)$
+('
# ( )( )#
$ > '
@
)$
% =
'#'>)#
>.,") #)>
@
)$
#
'(
'')1## ''A@
)$

# ( (#

)>
* >)# '( #'( ## ' ( # )> )%
@'( *' ((

% @' 1 )
% &1 J @ '( > '# '
)
)(1)(
)#(' ?@
)$
? ''1# (
#(' 1('
('('
/,2% #('

'( @
)$

# #
#('

# ( 1 'A >
)

'(
@
A

*> %

# #
( (?*)(+?)
# >)# '(1
>
' >)# '(# >)# ) >)# (#>
>
'

'
' >)#
A
(
( ' > > '
'1 /*%

:!

8, 2%
# (1> ) $*#
'(#
(
()>)>#'
'(
>)<('())
#'#
@
)$
#$,

$
' #

/

& /

' ?

' $
/

' 8 /
$

' A /

$
/ $
& /

4
)&$'-+*,
7B.'

&
''>$()'
#)

@
)$
'#)'(*'
*# ( '( > B % & ' >
B >)( # #
$<('
'
#
' )
B # ( # >)<('

'
#
'B (1 %
>'

'1<
A

#
)
( $( -
E(
'( #
) <
# 1 #('
% @ >)<('>
(

> # 1 #A( >'(>
'
> A #('
> '*

)>
1 #'>
#
'A ' (
# () #
> =)#((

@
)$
)#'()*# >)#
('
B >
'=)#((
@
)$
%

=''
$#
)*)'( (')>'(@
)$
<
(K#( '(
1 #
('
)#(( ) > 1 ' >'# + 1 '
) >'#
##(
A
B , 0> ; 1 '# '
>)# '( '
@
)$
1 >)# '(
)
'>(
1(
>
/,:%%2%= (( <
()
'A
# '
(% .
(

() '( '
@
)$

<

(>%
'
' #<'(#' ()'
> (
*(
'@)

B #') $ (>)(

#('

>

#
7 ( > ' #
) <
'
1'(, >
B

<A%+
''> >B

) '>%
@'#
#('

# *> (%

:

4

5 1
; 1

,
-
,
2

=E),14 4+#$ ()')
'7#'('
)> >)#(
'

''>*
$()()(
)#('
1(#(()%+ '
)'))'
.') > %=' +()

+(' 1 %+
#('

/-%9,982 ')#
'(
'' #
$('(# #('

) %@'+('
# '
#
' ' #('( 1 ( *) ') ) '( #(
@
)$
1<*(+(' %#
'(@
)$
''1'

# ((

'(#(()#'
1#(%

/ +
'

$+ $ $ '( $
' 9/ *)*/+

&) '
$
$

$'

$
$

$$
$
$ *)*/+
&) 2

;
+ $

' 8

4

'
"'''

C
$
% 1
'''($

4 $

)<'5+*:76.'
- .
"

+'A )

A''#()> ' '
)
#*

)(
/:,2%@') (
*' '(()
)'> *# )')#%
@
A''( #
+ #()> ' >
% 7#
''

@
)$
, )( @
)$

@
)$

@
)$
% @ 1
)
>
@
)$
%
3) >) >)1>#

@
)$
1)''(
1

#)

''>*()> (>>
'A#
1)(
%&>>

* ')
(
' #
')#<( '
' <
( 7
)( 1 >
1
)%@+
<$(
' ''<

; !>! !#
:

> 1 ), K ) > ( ? *)(?'(
A''(,

> #()> ' >
< #('

/42% -
) >)( #()> ' 1

A'' * 7#' # > > #*

)( % @') ( <
(
<()*#
'(+'
(7#
> #()> ''
7#'>
<
#('

'
' #) () )#)(# $(%@*
(>
)1 *#
'(> )#' '
((*
A''('((
#( * =)#((
@
)$

) 'A)< (#>
* '
) >
<
#('

%
)
(#> +('

@
)$
% 3 '
) > >)#
'

' F K *# # '
) #$ ( '
7 ' >
<
#('

F

<5@$K/#@

$'
$

)0&=.
7: $ $

)*6 ' '.

)76." & " %

"$

/

'

@'( ''# () ' ' >'1 (
1
' * >
#)
>>>
A
) '
'#$<(')

'A1
>)<(')

/$*%4, ! 42
')

E),4 4
#(* '
# 7#()(')
#) ('>
' # ' '
)
'> > )(

% =(1 $< (
'( <(
#'<1 7
')# (()
('

'(
)

* > (%'(>,4 9 <#'1
'''
$, 9?
& *'
)

.'
@
)$
C'
*#()> '(
.'
#('

?#(*'(''1

>
<*#
'(1'
' * ('

'
( ( ('( '*

( ( #

#
%
&1 >
'
#
> <'
)
).

)'* ('

(*>
<#('

F

' ( > < + (#
. > 8,9
#( ' > 8,4 *('

*) 1 (,

#

4

4

/'

/)<'-+*,*:.'

&*)#('

) (#>
# (#
'(
>
# '
#
A <1 #
) < < #('

#
) ('

#
)'* )
>)#((>
'

1* ()
>=)#((

T/0)**#8"#

4

&
(
) + ># -' '&. (
Q < :!?%: D8#

" #!#$:+ )*+&+ :

6

@
)$
%
" > <$ *) ' ) #

#
'( > )'>
)())(
> (#>#('

% = < # ' ) '
# > ')

7

E) 8,9 '( ) ) *( #(' >
) ' 1
< $()>B '
<)<#('

*')#<(
'()
><#('

FE(#

>(+>
1> )
)( ,

"# /"0 '

0 ,++,

*)

$

$

/")<'-+*6*-''.'

"7
# ( #'$$ ' *#
'( 7 (#< > '><#('

%
&)($
'(>'(-@
)$
1$ >' (*
'('(1>
#>() 'A'(> )#
)'$
>@)

B 1)*
('

@
)$
#>
B )%' >)('(
''1 # <*#('

'
') *'
('
'
#A(%-( ()'(>#>< <
(*')''#
+
>'
,

$
$

' / $
$
! +
1 ;+2 A
$ + $

$
$
$

/
$

$/' "<
+ $

'
$ $
$ $+
' 8

+
$

% 1
)<-+*57,''.'

@' ()> > < ( > '
#
'

@
)$
(
'(>''* * (## '
#) ( $<('
'
#
' )
B # ( # '
#) (>)<('
'
#
' (1 %3 *(' ((
(
'' '( # # < > )(
#('

# ( # <
'

)#'(' >#)=)#((
@
)$
%
, "

)

+
:
"
&*#()> '>)('*>

<#('

%= *

>
(#>#)'

'
),
1
'*'
*''

'*''
('/92%

; 1 ?#

:4

+<) 7 ) ( #
'( *( ) ) '> ) *
)1)(<((#)$ 'A1>#*''>'
'(*
<% G ) >'(' ( ( ( 1
)
) # '
)%
')#<( '
>(' # ' ' ) > A
'$
#'@)

') $( *>
',

'

' C C4
C' /
$

$
/'8 +!C '
' (

/

4

) **+7*7-.'

@'( #
) > # 7

' , 8 '
' E) )
'
#@)

#('
''
1 >)%#

+#('

>1#($1 > ( > <'>'>
*''
'*''
('/E)%,92%
@ # @)

'(
1
'
)
'(@)

'(#' '(+('
1(' (*('(%
"') ' )( + ' #* '

#( .
1 '
)

)
#
.

#) , 3 '
)J - )( $<( '
#
) FL0
()*

@
)$
#
B @)

JL/, 4
92% @ # .
/
' , 4 82 @)

=1 $$( '
(
*#
'( #'

'
% - ' * ''(-)
# > ' 1 >'( '
1#
A
) '> %
'
' #<
#
'( > ) '
' '( )
'

' #

# '

'(
# +('

#
A

'
#

# -
)
1 # ' *('(%-
'
0 >)# 01'

('
0#1 /
', 2?#
@)

%&*'
>)(

>)#
('
'()
*(#(' 1'
))
1 (#
#A(
1'
) ( %

/

+
6 >
< #('

> ) '
1 #('
/$ % 1 !2% @
#( '
) )
($
')# # ' + *('
> 1 )
> #()> '

A''#
'()) <#('

'
>1 *)'A)<
<
( (#>
%+('
7 ()'

>
)%- '(>)'

+,
)>
''*'
'
' '
#('
''
1 >)/1 !2F-
).
' #(' ('
'(>)F

7 (
( (#

#<% + # # #('

&) #('
)
) ''1'
)>
)#('(

&)'>1 (#
(#

" #!#$:+ )*+&+ :9

' )

''
'%+ (# #<'
#('
( >)#)#(#'+'>8,81>
:,% = '# > ' '
#(' > ) 1 '
1 > ) >)#
'
')
@
)$
?#
#('

* %

4

+) '
( #
' )1 #('

# ( *

(
*) : !1, ,

$

$
!
$'

$
$

$$
$ $

$

)<'5+*97B.'

8 /
)**+,7.'

-'> 7
,: !# (<'(> <1(
%0)
7 (>
''(*'(('(1((*'(<
(
%@
#
(
*'(<%

&
' '> # # ) > O( #) '
'( * '
@
)$
'
'> < 1 (
% K > ( @
)$
=
1 '
'
1
*) *#
'(
# ,@)
@
)$
$,M ('()
.
'

'
'><1(
N/O%4, 2%-'
#
>( )

'(*'@
)$
>)('))
'> '
1 <1(
,>)(

)('
1 <1(
'(1#
(1(*'>

)
< 1 ' ( (
% 3 ')
'
' > *)( + # )
#()> '
#'<1 ,1 (<'(<(

#
(*'(<
1
(
%@)# (#'(()#
'('>
>'(' 1
'*'''
(*'(%0 <
()()1*#
'(>'#>'
# K#
) >)(

'
> <
1#('
#

,6)($
'(#)
- )>' 1# 1'(#)

'('A('
) /O%,8%%2%

-'&. .'* .
*
*'.' - 8!D$#

%)2*2 ( E2( '
-'

(

# %

.
-'
'( &
A$ ( &
(
& ( & : : @8 !!$L

-' '&.

*(
(8 .##.

(4(,#W)2**
*2('
(''E' (( 5;
.& &

6 / ' " .##$# ' (
42 ( (*

)2* 2(
' * . **#- *

-' '

.

*( #
-
#% .
(A$.

& .(

(
(
8$# O . (
* . ( ( (..
.'&(.. 2.#O ( -' *
2
B' ' !A"!!.!<B( (* -'
&
LE

B
0B

(.2
.
(2 .

:8

4#

@1 > E) 9, *)( '( #

) #('
>
) 1 #
#(' ) 1 *) '

#

)>,
*)('(@
)$
>'A# )>'
'(<(>
>
7
*(
< # #('
)1 ' # #('
>*(#

'
#
' + (<1 *# ( *) 1 > 9, , 0 '

#

) /%%2%@'> 7
E),4 4
<#> '><#('

%' (> '><> >)#
#)< (1'1 ('('-
>

@
)$
%
1 ?>
> <(+#'#'*) '(
)
*(#('
''>
*
< $>
B ?'(-'('
> <'

' '
* '( < #(' '
' ) * '( <
'
'
'#A(/8,8%%2%-1'#
A
#@)

#('
('
'(>)#
'() %@
''>)
('
'(>)) *(*# #@)

1#@
A
*> %=
'
, @)

*)
#'#
' #'( ' 1
=)#((
@
)$
, 3' >)#(( < ( >)# #
(C 1 '(
< (>)# #(<
11 # %=<$'
#'#

''>
#'#('

(>1 " (
-' >)# )@
A
16

# *
#
)
#
# >)# " (
1
')(')(1)((>
(#> #('

% +
#('

* /$ -% 9,982 >(1

@
)$
)((#)>#('

11*''().

><#('

%
; )

+
G : !# (''#

> #' /42%)

#
'
'>'
7
*( **#()> '(%

) + )*+
$

$'

$
$

$$
$ $

$

)<'5+*97B''.'

-'

)
''
/'
#*$(,*#()> '(%=
4
+*
'
> >
,
A
/#()> '2(
>7#',>

< #('

/42% 6
'
1
' #()> ' 1
7#' # ' ( + ) * #()> ' > # '
'

@
)$
%&)#
'*)'(*#()> '(
'# ** ('*
)
#( @
)$
(
>)#
' @
A
*> % +
'
1 <
#
( * #()> 1
# '
#('
,K
>('(

(S.
(
.

' '..
/'T/0)**2#!D<!D:$#

>

T/0
(
(
!
' T/0)*#
#!$#

" #!#$:+ )*+&+ :

)' <

'
1 > ) '( > * ) #()> '( #
'( ' #
(*'< 9 (*'/,:%%2%+('
*#

# (#
'( >)#
' >(1
@
)$
%

7#'
+(#$( ((>),K'(*''

(
*'
)>
''*'
'
' ' / !%%2%
@'
) <
* (' ('
#('

>)F@
#('
))($

<'(#
()1 (&)'1
<$ ($')1
)#>#
('#$#(#('

''
1 >)1' *(1' ( #')'

>
)#))(<#('

#'
1#
%>'#
> ' ' > ) #

>''( #
)
>''(
)%

+*) >8,4,-('#('

) (#>
# (#
'(
>

# '
# A% &# > ,8 ) #
'
) <
( ) > ' #1
'(
)*

< '
<A>,)7#' '
)*1
+('
#
' ( )( <'( #
' ( (#>'(
# )% E)
,4 4 #$ ( ') ''

' ' # 1 '($
> #(' 1
* > >)#
>#
#('

#%

= ' (
# ( '
#('

> *' '
* ) #()> '(% @' *
#()> '(
' >
>
) *
)(
; 1 #'
*#

'('A#('

#'
%&>>''
$
+
' #* ? & * '
)

.'
@
)$
C '
*
#()> '(
.'#('

/, 92?'

( (%=#)
>

<
(.
'()'
#('
%>>
<
((()#('
('
'(
>%@'(#('
<
*(#)(
1#
'( # #'((% 0
() *

@
)$
#
B @)

J /, 92 # ' '
#('
# *
# ( '
@
)$

*('
(%
2 - .
+ .
7 (>)'()>> > )'> (1 >'

#)
'
)>
)1 +>, 4
>'
#
#
)#'#('

'
)
*)(>:,!%

;
+ $

' 8

4

'
"J
)5+7*7:.'

7 ('>)?*)(+?'
# (>)# #) )

% #) ()
> (> #@
)$
1 '(

::

@
)$
7#) (#
<
(#('
(1(>1 (%+*) .
'> ' ( /$ , 2% -A #*
*( *
#
' ( ''
$ *)(, K ) > ( '(
A''( /,42% -
)
.

'' (' (
@
)$
>)F

(
')) '*) +>E),,3(*'()
*(( ()C'> #
'#('
> 1
))
%K#
'
' <
())#'
) %+
'(#('

#.
#
))( 1#>(1#
'' ) '
) %= <

7 >1>&)#< #'
@
)$
1#'

K#F@'(@
)$

*1$ ' (#< >)#'

*' %@'(@
)$
*'

# <
*# %=(
@
)$
( '
' ( 1$ > *< * )

' ( <
<
(
< '
@
)$

K#%3)
* ' (*
'
$( > #
<
@
)$
'> 1#
<K#
%@

#( '
) ) *) )
> ' #1 #

# )

K#
>
'A##('

) *() > )'> * ( > (
## '('( % @' > # (

'
#
'
<((>)#'( >(1
. +('

'))(1#
%" '
' <
( *'( +('
' # )'

( )'( # ) >#

'
(@
)$
%&
''>
'
' >*(#
)

<

<'
$ 1
<#
') %

@'(' (#< ))

7 'A1> '(>

#'@

)$
=
1$'( * <
/$O%,2
'
*' ( #
) '( #< 7 ( '
> ) )
'
)
#( '( )

>
#(' % &) *) )
'( 7 ( ')# ( )1 ( 1 ')# ( #
#$ #('

% &) )

' '1 (
#
(%&' ((#
( #'<1 +> 7

*(%@7 *#
'(#> <
#()> '1>>

( '
)?*(3)

B ?'(*#

()>>#'>
*# %

@ 1 #'
' ) * '1 > '# > ' * (

1)
)

' #('
' '
1 > ) 1 # ' ) #)
<
(1 )1''
)#
#)#'

@
)$
' > ( ' # #
#('

* 1 # #('

*
) %
#( *
'
) #$ ( +
'
#('
' '
1 > )
*#

#)>'>
#)>
)
# >)# (?#
>
*'()()>#
'(,-('<#'
(*'
*'
' (
# '

( *' '( ' *'J /2 1 1
#( )
(

>)
#'
@
)$
CL(>)(
) ('
# (>)#
#) ) ) 1 -#('

' >)(
)
/ %%2% = * ' ( 7')
+ # # .
*' (, 3

; Q< ?#

" #!#$:+ )*+&+ :

'
)J-)($<('
#) FL/ 42%@

' ( #
(
'
) 7#'(
' '> <
#
)
('

'#

('

''($
><#('

F

= +' # 0
@)

K $ '
( *#
'( )

#
. (#>% = )
+
#
) '
> >
#('
'> 1@
A

@
)$
%&'>''
1 #('
#()> ''
>''
1 @
A

@
)$

A''%'
(
# ) '%

&' )
'

*'
<
>>
<')
> ) 1 ' '
1 > %
>
) )) >
< #('

#
'
) @
)$
/$ 8,82% & * < ( 1 ' >
#<%+# ).
(*
'
#(' #
'()'

1# * #()> 1 1 )) )(
>
.< #('

% + ( # *
'
@
A
*> >)('
1# @
A

1))(
>
.<
#A(%

= '# > ' #('
> ) #
'( ) 'A
1 #
#
'
) @
)$
1
) ) *( # #'((

@
)$
'
$
)
>
@
)$
#
'(# #('

) )((#)>#('

%=' (
>*#
#('

()>

% 3 #('
) #
' '> ) 1 * #
(#> #
)(
)

)*''
'*''
('1 *'
()(*

>#(' ))
%

&)($
>')
'#

'()
#
*)( '
<
#''
#$

'< '' (%&< >
.<$

%
& > )'>
()>'' @
)$
#'
#*#
'(>)

)(
>
.< =)#((
# < ) '
>
1 ($

@
)$
#

1'( 1
)$
#
'( >(1 #$

@
)$
>)#@
A
*> )(>)#
'1 (
*%
@
''>>)'A)< (#>
?<#

#

'
(
$ ' #< ' ( * '' (,
# $

#

#$

)?#<)(>.
((

)

)$

'(#
)
#
(%

&.
> ' (
) .

@
A

*> ' (
*((
1#'))'
>
)%>
>'))>
<#('

@
A
*> >)*(

'
,)(>)(1)(.
(()(#'('%+

' @
A
*> )( 1 > ' #1 #('
#A( 1

;(
(*
(./'.
/ .('
('#

' / , 9# 8 "$# -' 2

/'#4'/ ,&

/ , 1
*(

*
/ ( 9# 8 A$#(&
B
,B'
'*

/
,#

; 7

2
!
"' ##8?#

!

.
' #
)(
' * '

A

' ( '#( >
)
1#
)(')'

#
'(#(#('
')
%&'

<#
'@
A
*> # ()#
%='#>
' ''#
' @
A

*> > ) 1 )( )' > -
' @)

B )

) <
) >' $( ( )( ) '
$ 1 @
A

*> =1 '#( ( #

' # ) 1 (
) )> *#

#

'(*)%+
(*'<#''(*'#
'(>
*'##
@
A

*> %

6#
'( <
#'#
( ' # #$ ( * .
< >'( >
'#
1 * # > '#
%
@
)$

# * # (
+
@
)$
%@*# 7#''

@
)$
%@'
>1>'#+#*
*('
' ()* '(*),K )>('(

A''( /42% @' '
>)# >)

>)#
@
)$
%
A''('('1
('
@
A

@
)$
1''#$('
@
A

@
)$
%
<

= % " $)"

3'
)')($<('
#) F/, 42> <(+
'
#%@'(*'#'<1 +>#*
*(F
'1

F

@1) '
<' >>
#' #'' #'
('

1''
(1 ($?') '
(>'((
)< < ' $< ? )# ( )
#
% - 1
7)#*''
(#$7 )>')
(
# PA
'
> '
#$
@
0 1 -A -*% + # 0
'(
+<1 #1#*(
>)'>>'( (

<

0% >1 *
) $( ''
$ # *#
'( > '# 8: +
<1 # > '<#('

'> 1'
 '1 )#% + ( # -A
-* *)( '( 7
E) ' >
)
'*'

'' '(

'1 '*' ' #<>'>'@
A
*>
' 1'(
) > (
<'#A%

'
(#$7 ) )
(#'
0 T TP1#'

P)@
%0 T TP#)<#$) )
*)>
'('#'<1 +>E), 4#
*)( '
'1
.

> ) $ #
( ' >
)
'( < @
A

*>

; : <8#

T/0)*##!D:#

1/ %##1 .-

-
' ) !
/

-
-
#?A#

" #!#$:+ )*+&+

$$( '( ) >'( #('( >''> ( #(' 1 ( ('( (
*> (%
P)@
#
''
#
' '( '
(#'

&)1B >'(>E) <#'1
'*('

'
B # ) )(( '

'
*('
>'(
'
B
# >' '()(( '

%

>1*)(###
#$
>*#
'(> 7 #
*<#
'1
E

''
'A ) '
<1
@)

'
7#) #$1#
@
A

*> '(.
(
>)#'( @)

% >1 *
) $( #$ # #' '' ,
E$
)> ? *)( ? ' ((
'
$
( > E)
,4 9> *#
'(/
2
<1 /1' ('

2)
>'(<#('

/1'

'1 < 21
1 )'#@
A

*> /1'

''
) 2%

+<) '
#$

( PA '( >
) #'

<'
)(
> #

@
)$
)( > # '
<1 % ( '( ()> '($
( > #()> <
' '
-
>
9
/0 % , %%2% * ( '( + >1 >)( '

) *( #(' 1 #
@
)$
>
B /8,2% @
' ( ' ? ' #$ ( > (
#'
<' ? >
#'

<' '
)$(,(
)> (#>#('

)(
(
'1

C'(#>1(
@
)$
')'
)
C 1
@
)$
)(
( ' # 1
#A(/8,2%
-(><#('

> >)#(#'#'

<' '()

>'#'#)
>)
'#('

@
A

*> ?1*

>
>
'
# *'(?'#'#'

<' '( *#

'( () < #('

' ( '
() > > )
< *((% &<
' '> () < #('

) < #('

%
&.
)
<
#
'(
) > # <
> #

@
)$
?1
*
>
>
'
# *
'(?'#
'()
<'
$#'#('

'' #')
>*(#
%

*@
A
*>

'

#
'('' $ > 7
*(

1 (.
('
#'##

@
)$
#>(#
'
# E
'#

'(#('
#$ >
1 *>)#
@
A

# *#

'@
A

<' (% )# '()
()
) #'
7#'() 7
E),4 4>)
(<' , '('
+('
' #$ $( #
@
)$
#
#('

*
)(
#('

1 *

#
B # '( 1
<
'
$ <<#('

' (@
A

*> >) '%

U UT!

' #;#!!"#

; T/0)*#2#!D8!#

/ ##!D"#

,$

,
= , + < #
)

'
#( # @
)$
>
'
1
1* ( @
)$
>)
< ) %@1
)#

' *
> ' (1 #>( ')#' > ? 0(' '( 1

A (>
@
)$
'(''*' *
'
> ')
1

)'(*'1('<
#''*'/, 2?
>')<
'$
>''( ( '
( )
(
< )'
* #A( #()( .
'
'.
/$ ,2%

@
#( ' + *)(,
> #()> ' >
< #('

/,42 '
(

) # 7#'( ' '

,
'( >
<
#('

%=
)(
) (
)# (()
)'(*
>
< #('

''# ' #'( '1
1 '1 F
#< '

'1
' <
( * <
#A((.
(>
<#('

FQ>' $
#
'<1 7#>
<#('

(#

*' ''
) #
(. > B * '( *( ' ('

'(
'1 #
' *(*)'
%-'
>)#(' >'('
@
)$
#
@)

B > (
- /42 ) #

*)#<
(# %

@$K/#@
L
#

$
L

#

/
' 2

L

L
'
( $

'

!L
>$

' $ L
< 5 $

$

?

' &

$ $
$ $

'

@'
(7#>
<#('

1<#A(>1('>
(7#'>*(1
'(
'

?<#A(
?>'
##)?>
<#('

?>'#' F

)'' #
' <<'(#
)'(# >'

#' (

''

('

#
** (#''
# ( '(F

T/0)**#8"#

" #!#$:+ )*+&+

,$

$

@'( > ( 7
<
(
'(
)( > >
'

'
># '1 # ( ()$()'
''#
+>8,8

.
# (
)#
>'1$ @
)$
#-
1

,
1 '('((<
'
'('
> <'
''
*'( <#(' '

') *'( <'
'
'#A(/8,82%Q>'
' 7 #
)*)'(+<1 '
''>
<A

< '>
) ''> '1 ''1>@)

% *1>:,
#(
'+*)('(
) ())'*#()> 1 '( ()
#(>)

<$(#'#
'
$(
)#
(,@'( (
#(>)

? * #()> 1 ? )
C '( # @
A
*' ( )( *#

#

(% -(' '' > '((
$ @
A

@
)$
> *

@
)$
/:,42%

-#
'
( 7 /8,81:,42*)('(7 (#<

<#('

%
'
' > >)#(>'#>''
()+('
#' >'#>''('()#
'
@
)$
%

+
> ( * ''
$ ' *) )
<
( (
() 1
#<) ' *
% &) *) ) )

*#
'( (
'#
'
$( > '

'*

?
'
#'<1 7
??#
' 7
*'(
?1
?'(>'>
'
>
' 7
7 '
''%

='#1 *
#) '#
* '
'1 %
='#> '
, + #$ ( #A( # ' ( @
)$
*(( #
'>
B %*>1
'#

4>)<'
#A(''#( (#
'(#'$>'(#
&)'
* ' ('#A(/4, 2%
@ # + (<1 (
, @

) #
' '( M *
' ( ' #A(NC ' ' 1 #
'( ) * ' (

(''')>-'> )#
B @)

/4,
42%='#>'
'#
9+$(>) ''# #
'(>
/#$ 2' #A(#'(/$9, 2''
)
*(#('

' '>
* < $ > B /$ 8, 2 ' '
#( '
* <
#('

'
'
) )( #
>((
# '
#) 1 #
'A*#
'(
* $<(#('
*('
<#A(/$8,:2%

=''
$'
)'#'*'> 7 '( > ('#
)
*)'( 7
,4 4 '1
'1 1
'1
E
'

'1 % '#

+ ( (

#''$

#'#('
>'(> 1@
)$

''>
()<#('

'('
()%+
(
'1 ?'(#

*'<#')(*')?
>>1'>@
)$
'

4

#)%' (
'A)< (1
%1

'*(#
#')>>11(#
)*'A1#(
@
)$
'( 'A 1
' '> #('
'
$ #( > 1
@
)$
% 1
( #
# @
)$
1 =(

@
)$
#

' # #
@
A

*> > =
1 ()>>
#A( % @* 1
' # 'A)< * )

(''*)(1
<$(+>E),:,K
>('()'<

'
1 > ) '( > * ) #()> '( #
'( ' # ) ( *'
<)#
(*'% '
# (>)(
)>)#
#) ) )
#
#
)
>'#1
' >'(' (
(@
A

(>B
/:, 2'#$(>
'' >B
%
#('
)( +>#*

)( *>
B ' <
* (
'
' 1 ' ' ( 1
)<%=B

> '' ('

#(>)
*#()> 1 '

#(>)
@
A

/$:,2%-'
' ' ( >1#) (
.' '
#('
'$> '( # >11 #

< ' %
'

'
> >)#''
)
#
*#
'(>>1
)#

(
# () '
#('
) #' *#

'(
' '> #('(
)

<

< '
$ >(1 >)# (%
(
1( > (
'1 <
(
# #('

1
. >
#)=)#(( ()> (>@
)$
1
@
)$
>,

& @$
% J<C& '

C'& A

'
C &
4 C $ '
C $
4

$)%*6+*-.'

@
#('
)#
)( ( 1#
''

B
> )
+@
A

(' >B
/:, 2%

)' (@
A

(# $<(#('

1)%

@'() <('

''1
)(
#B '

1

# < $ > "
#

> '( ' # '

>
<
#('

'
)> >*(1
(
)1)> <'> >)# '

# *# (#
('(#<) '
@
)$
1'
#)
#'
% = ' ( ? #
?
# ( '(
''#
')#)
#*
1#)>('('(
>1 1
*'''*''%=

)'A <
(*1
''(
#
1 %@* #(
('(' '* ') ( %K#' ' >(1
(*)##'
) %@> *
> <()>)#
('

+, &
'

'
<
) ) F /,2% @'(
1 ) 1
')
(#

+ ' ( > < (#
# ' >'#> '

; ( ? #- )' 7

2

' #2#:@@#

" #!#$:+ )*+&+ 9

.
)( '
1 1 # ' '

#*

,4 4
)#(
1(#
#(' %&
'

'
<
) ) F''
)%
@ #('
') ' ( ( ( ' #(' ) ) #

'
<

#
' #('
( *( ' #('( # *#
'(
. '1
#
'(% K ) > ( '(
A''(,
> #()> '>
<
#('

/,42%
> #()> '#
'(#('
'
1 >)%@1)'$

>@)

B #('
#

((('
'(>)#'*#

'(
)'A
1#'
@
)$
,
1 ?> <(+?'('((
<'
'('
> <'
''
*'( <
#(' '
') *'( <'
'
'#A(/8,82%
'(#('
>) >)# )% *>)# )6
1
@
A
*>
# *#
)%
''>)()
>*#('

) ' 1( ? #
'( #
)
) * ) #()> '(
'('')()
>
)
#(#()@
)$
'(')'<

'
1 > ) '( > * ) #()> '( /,:2C #
)
@
)$
')# %

)'+( (
''
$#<(,3'
)J-)(
$<( '
# ) F /, 42% +
)1
# ) * )
#()> '('1 #
>*#('

'#>'#('
>>
))#( @
)$
%
, 3

#
$
&
' #

=
E(#

(
#(
4

, *' '

@
)$
# @)
' #
>
> )% *'
'
@
)$
#<(#@)

B ,0
()*

@
)$
? '
( + ? #
B @)

J /, 92% @ #
@)

B # .
#A(><$'('
@
)$
(
# ( * *('
(% &' ( #A( * ( @
)$
*(( '(
>
) >)# (>1 # ## ) *

' # ' >

B '>)# #
)' )
#
#('
)
%

=
' #
+ < # A
B >'
'# (#A('#'(1'
''('(''#A(
(#'(/$'A))
2%&'
(''(<)1
> 7 ) )# % @ #) '( ) #
1 # 1
.
)
@)

' ( *) ) */% @
'(
)
#( ' ) > ()> '
@)
#

# #
#('

# (#' #
*'
@
)$
%+
' (

'(
' ''
)(
#('

1

$/1$
1

"0

>);
'7+*5*9.'

8

-

= >
'

) $ ( > '
> ')
'
@
)$
#
> )
' . *% 3 '> #('

>

' 'A) ( ( # '( 1 (1 )(
'(
#('
#
' * *('
(#
<
>)

#('

(1 #( #

# '
1 *

'
@
)$
( *
*('
(%

&'1 #'#
*
'$( 1 > #$ #
''

) % +)
'(
#)
'>' #' #
#('

1
'
>#$
@
)$
1>*)
%@1'
)'1>G'A
" )
'
@
)$
) $( > #
'
( @
)$
% +
'( <
# '
< ') ( ''
()> < ((
) %
@'('(<#('

'
) *'(# #('

)
'('(<'
(.
#A(11'(%@>'#>
'#('
(> (## '
(@
)$
#('
'(
$
#( > 1 @
)$
()>)
1 #
'1 > *
#('

'(*')''
)1''
#'%0 > (()>>

.<
@
)$
*>'>
''
'($
>#(' # <<1
(
1 # 'A () #'(
@
)$
#' #('

'
'
1 > ) > <
#
' ( *' < # ' ' ( *' 1 )
#'
(*'(
#''
)
'(*'%=' ( >'>
'
#(' #
'()'A
1<
(1 )1)
(*'<)#
(*'%

+ '( ) .
>
*(( 1% = ( 1 * '( @
)$

*
( # #
)'

(@
A

*> %&' '

(
'>8,9:,

( C

C4 C+!D2 ">

' 2
+ A
$
C 4 C & C

4C
' &
,
,
+ ) & +/
;+ & 6,' 3
+ $ C4

/+$C
2
C 4 +$

)%*-+6**''.'

&' '

( 'A#

)'#
'''#

'#(>1)1C#< (#('

'')'$
>

B ).
'

,>
<#('

/,42%@
A
*> #

( #'
'
) >''> ( )( '( > ' #1 #('

#A(1.
' %"()(''
'
*('
(=
1@)

,=
'#1 #('
,*'(
'>0C>'#1 #A(,*'(0(
'
" (1
0()C>'#1 .
' ,*'( (#>

)'
.
' /8,2%(
()#>%

" #!#$:+ )*+&+

&
''>#('
'
1 >)'(
''>)>)
#(' )(

> '( > @)

% @
#( '
) ) ($
' > @)

>)('
*
>)
1>
'('1
'

## *(#(' # (# *(=)#((
@
)$
%3
)
*(#(' (#

'( ('(#
@
)$
% '

#('

> ) ' ' )% = ' '$ ' >)(
)(
#('
%@#
'#
#('

(# (*
# (>)
(
# * 1' #A( ). *(1
)# %@'@
A

*> =1 '
(
'
)( > ' #1 #A( @)

B *'(
" (>( '1

)(% <
' ')*
'0+ @)

%
" (1
#('*
'*> *1$ # '

)0(>'
'(
).''(#
%+
') $>. *#(1'
'
' #$ -
= > ' ( #)'( > <$ ).' )

# %+
''') $$(>)(
#('

#
'

P *#(110+ (# ().'$#('

,-#1(
'
'
'
' (
#('(
? *)( % @ '( ' #('(
?
'
(?)" (
0.' #
B -#A( % . *
#(1#
#(' C1

)#
'#
>
)
/ , 2%

'#

(@
A

*> (
'('

>
('(
'(#( ()A)%3 ')#
( '$#'
()'$('
'
#(' '
') %@'
*#
'(
) * > ' #1 #('
1 #A( >'( @
A
*>
K
)
''

(%1

)>'#1
#('
1#A('1>'#1 .
' *'( (#>

)'
.
' /8,2%

) #('
#' *#

'( ) '$
)'

% @
A
*>
1 ( '( *#
'(
* )' 1 )
@)

B #'
'* $<(' #

1* *('
'(>
*
)%& > )'>
(()'1' (
'
(
<( #

# ( # )'
# ' 1 ( *'( '*(
'<%@'(#'(
> (#(#('
'
*' ,

3

' +!3
>

'

4&
'
&

% )*%7+,-.'

&( '( > B >)( > $<(' #(' '> 1 >)<(' '

#A( '( '
'
@
)$
% @'( $<('

) (
>)<('#'(
* ')# (%

; %'@ !A8 <. " !A#

; 1 ! <#

:

&
' '> (() > ' #1 #('
#A( 1 .
'
' '

(@
A

*> * #'*#

'(7 (<$(
<' ( > # , P * #(1 1 0+
B %
' '>
(>
) '

>
( > ) 1 #)
@
)$
%
,) %

1 .
#
$
:

1 .

@1 >
'
'( ) # >
4 ''
$ *>1

9 ? & * '
)

.'
@
)$
C '
*
#()> '(
.'#('

/, 92?<(('()
9'#
''
$ ' #
> #' #*

,4 9% @ > >
#
7 '( ( '
'*('#
>#*

*( )(> <()'>)(' '
?& *'
)

.'
@
)$
C'
*#()> '(
.'#('

/, 92?1
'

*''
$F

! ><5$

76 @ !($

4 $

> )5+76. @
L
L
'
L $

$
$

76
$
'3

L
@ @ /

76 )

7:J
76 @
# @

L

'C

$

L$

/
'

=
) )

> ' ) < #<) > # #' #
) *) '(
> )>

''
#*#
'(' (''
$
# *)
(>
( # ' <
( * 7#' ( > '
> ' *( > 7 % @
> )
' '( ' ( ''
$ > #1 # ''
'A )
#
'1
E
%

> )
'#
#
?*(('
) *?'(*' *'
'$
7#
'
)*< $
'
@
A
*>

)#'
@
A
*>
@
)$
'(
$#(> >)#((>
'

%

T/0)**#!A#O*S
) (' !
T/0

T1#,#T##-/ #XB
0B
' !<&

2( #

" #!#$:+ )*+&+

"') * #
#$ ' '$ + # ''
$ '#

%
@
#( ' > 8,8 #
'(1).

<A

B #<
< #('

()>
1 'A( > ,4 9 ' ' > >)#( '
'
'<#('

#'
-
> '
)>, 9 $$(
'
)(>1''1

>#'%@
)$
( '
''
*'
) )
( * 1 ( ()>(
> ' # )( )((

( *
)% -A 1
#( ' ( ()>) 'A1 # *
'')<>)#((#
%

0)
>'#1 '
*#()> '(#'
&)1#'
*#

'( * ( #(' ()>
#
( #
$ 1 >' ( #
.
#('
%=>1'(>* (#()> '(
)'
1 )'<

'()''#

<

##('

%-
'>
)%@''
)
#
.
@
)$
> )#')
))(
# >)###(' %+

'1 (
#()
%@
)$

'A) (
)<() # '(
# % &' #
#
' (

@
)$
( <$ ( $ '
$% -
) >1 >(
'
(
'(F?> <(#)
%" (1(#

1*(1
#
#'

, =# >

#( -
>
"(
L > -
>
"(
> ) ) ' (

#('(
'>)# "J/+%,2%

@
)$

( '
'($$>)#((-
E(
'(1$>1>
.

#
()#
'('> #
( (%=#)

>-' >LHI?@
A
*> ? ))'> '' >
)/
4,42'(
A

)
A

A %=>-
>

@
)$

1
'( ) ( '> ' < '

( (1
, #(
#>( ' '(
#
*
1
A
>'A
1)(
.
'()1>
)%'
*(#
(
'
('
1'# > 'A&'
'

')*'/4, 2%> >>'#1 '
-
E(

# )

) ' '( # * >
'

*)( '( '
('
@
)$

#('(
1 '-('
@
)$
?'(*
>(?>#($1 1'(

/9,:2%&
''>#'(
' (1()>>'
#'''
)'@
)$
#
'1 ?@
A

*> '
-
> 1 *
#( (1 *('( ? #($
>(1#

@
)$
%&*#($#

@
)$
>)(*.
(
()>)>B
#$(#
' %

; 0

(? !AA?#4
O

*#
4'&'&(

('*

#

!!

.

,-0

& "

"
%
/

0

&)($
#<<>.

''1*
>
>#(' 1>)#

))
#)(
(' ' )#
%3'
)7#'(*#
'(1? > '> >)

'
? ) '1
> B
)(
# B > #
< $

1 )
* ))< ' > '(
'($

1 1
*

(1 > )' #('

) ( '
) 1 )#(>
'
@
)$
'
*
F
- . + .

= * '$

# $ ) # < '( $< (
'( '
( >'(
)
( ) > ' ' *
> #(' % - > '
$( # *' '

#.
'+>E),4 4,

/ +
'

$+ $ $ '( $
'
$

'
$
$

$'

$
$

$$
$
$
$

'

;
+ $

' 8

4

'
"J
)<'5+*:7:.'

@
' ($< 1'
)7#'( * '(#
()

#
> ''1 1''# *'F

+'(>'#
( #$ (''A)<#*
(>*

>'
> >
A
) /% 2% &' ( 'A)< > '
''')7#)
''>)#( @
)$
%=
'
) >'#
'
) #(( @
)$
, 6'( )(' '(

YJZ[\FJKP GJZ[\F][ . /&
/&
2( .
'
. /
6MN+ #<D$#

" #!#$:+ )*+&+ !

'
'
# @
)$

#( ' @
)$
'

)
() C '

>1 1)*((#'#>
' %
*( '(> >#
1
><
/E)% , 2% - ' <

*'

>
)$%6#
'('#'(
1
>'#'
>
)
< '
(+>))
'
% (#(
'*)(>*,
,

%
+

$

$

' &

$
$
'

14

% $
$

/ $

4 /

$ /

/$

)&$':+*57:''.'

= ( @
)$
? '
#( *)
+ E) ,:,
'' $$(> )'('
#('(
1> #
@
)$

/, 2 ? ' ( > >
' ) '( > >'( 1 ( #'
>)# ) 1
' ( '( )(% @1 $

> ((
@
)$
$ )( '( '%
'( #'>
># '
'
' > >
A
) '
#
'
1
@
)$
1B

(
%&1'('
)>'?*)(+
#'>)#(''
@
)$
?
)'
1 )#)>*

)C1'A
'( ) '
'
# B > *

)
1 '
)
'
1 ) > *
' %
-(' '( ' > B *(#
(
(% - 'A

, ( '(

'

*('
/ -%9,82%

'(>(> <'> >)#('
' )

'
1>#'
'

*(
@
)$

' '> ''
#('(
1 %
*' > >
A
) # ) F ''
)J "')
'
'

< > #*
*( /,4 42% @'( #( *' > )

7 ($< '(> 7
7
*1>
'( (
#''+> ''1 )'')(*')1''#
)

#
)*',

/ +
'

$+ $ $ J

$ $

$'

$
$

$ $J ;
+ $

' 8

4

'

"J)<'5+*:7:.'

!

@'(
7 ' ( $< > > < ' 1 7 ' (
#'() #('
'(
) >
<F 0
() * H'I

@
)$

#
B @)

/, 92 > #)
> #
'( > > '
>
) 1 > (

> >
A
)
' ()>
# >'A1
''>)'($
>#(' %
'@
A

*>
( > ' #1 #('
'$( > *#
'(
#( )
(

>) #'
@
)$
/, 2 1 'A '( )(
)
# '( ' #) ) )
' @
A

#
1 ' >
#) ( ) ) #
)( > ' #1 #('

#A(1.
' /$8,:2%
6
)
+ . "
@'( 'A 1 > ' ' < #('

*' > ) ()> #
#'> > $< 1 > # ( #
> < '
)
) <

>( ' ( > ) ' > #
' #'((
1

F
$
< > (
<
'>1 ( #

F
' (#(''
'> >)#()
(

@
)$

?
#( )
(

>) #'
@
)$
/ 2 ? )#$( 1
)(#
(#( ('
*' >) F&'(> <
'() # >
''1'
)* > ' F
%

='#
+'#'
>
'())

#'>
*#
'(@
)$
'
%=
')1)>'#
>'#
>''
'(
'
'
#@
)$

#( '@
)$
'

)
() C'
>1 1)*((#'#>
' %
*(
'(> >#1
><
C1
'A)< @
)$

)
> '(
' )(( '
)
)
#(( < ' '
#
#' 1 >> /, 2%
@'(>
')1)>'##'$
#(#@
)$
'
@
)$
1#
)

)>)('(' <
(>'#('

'
#'% @ #'

<
( * #' ( '
1
#('

1'
()%&' )) )' (, 4 9,
3'
)J-)($<('
#) FL0
()*

@
)$
#
B @)

%
& "

@' #' <

('
1
#(' (%@
#('
)A

B '#(#A(' 1' 1
' 1
#
'( ( >B > ).
()'

*
'

# =)#((
@
)$
% @# ' ( > '
( <1 + >

" #!#$:+ )*+&+ !

E) %3 (')#'#
#

@
)$
*(1
>
B > )
'A) ( (#
) '
''1 ''1 1 >

@
)$
% +
'
(#
'
>>
A
) , G(>)*
#
>

@
)$
(
'
#
'. *(*> (#('
(

@
)$
,' *# (
.<(
A''(%(
(#
'A#

'

'
'
,
' ( #

<<
@
)$
,'<
(#('
(1(>1 (/E)% , %%2%-
( #
) ' ) *( #(' 1 #
@
)$
) ( > (
<
(('(
@
)$
'*<
(#('
(1(>1 (#
'

'
)+('
(>1'
)>1 #>O((%

3 )
)
'
# )>
>
B ( ' ' 1 ) 1
'
1 )%K )>('(.
'
@
)$
L # ('
(
/ , 2%
K )H)IL'( '#
#
''>
< #
''

( ( *
# ( 1 (
) ( ( ( ( >
@
)$
/,2%
K ) ?
<
( 1 ) ? '( '> ) * < $ > B
) *
< $ > )
/8,2% K ) < '( )

' 'A * (
>)#
('
#
'
#
#('

(*<(' #

>1*'(

) *) < #('

/8,82% K >
'> 1 ) '( B
> )
)
),)
)' (#>
#
/8,2#
)' 1)
*( #(' 1 #
@
)$
% K ) ) '( #('

) (#>

# ('('
> )
< '
<A/8,82%@ <
(1 )1*#

'('(()<'
'('
()> )<'
''
()*'(
< #(' '
' ) * '( < '
'
'
#A( /8,82% & <
( 1 ) ) '( 1 (#>
#
)

'> () (1
1#
#

B ))
>'#1
' ( *)
'( -
' > )C 1 ' ' (
') (
#
@
)$
/,42% E ' #
@
)$
#<( # #
*'( 1 ) > ( '(
A''(C
> #()> ' >
<
#('

/,42%K ')#
'(1 )
'
'
)>''(
# ()

'
#('
') ' #('
>))(
#
'( ')

<
<A'(>B *>'> @
A

(>B
(
$<('( #('

1)/:, 2%01 )'(#>(>$
$ (
*
#(1
*
1 /:, 2?'
$>1
#

)
1
#

#
$#'#('

?1 # >$<(*(< '('
$<(
' $$( 1 ('
)#(
#

/:, 2% @1 # #
1 ) '
)
<
(
()# (# >''(>
1@
A
).'1 #

'

# ( /:, 82 1 ) '(
'

'$( >)#
( # <
''
<'#@
)$
1
)#<''> 'A)
#(#
(

/:, :2%K ' > <()1'+,

$
"
$ " &
/8
#
$
&

"

" (
/ "1
=
&

!4

1" 0

$
" + !
2 4 ' 2

(
'

$ ) +.
$
% 1

)<'9+,*,I.'

@*# > *
$$( ')>) '
#
>A
B #
'@
A

@
)$
(# (
'>*
'
'#'+<1 >'#>'
'#
%

6#
'( #'
> ) #
# # *

>
'( # # (
+ .
( '1 ) >
#*

'
# A
B # ( #
#
'7#( , '$$(>#) (>
A
) #

#
<<
@
)$
,'<
(#('
(1(>1 (%

= *

( $ (''
*
$ (()>(>
' #',

&
@ % 1 @ (

#

$

8

$' $$ #$

$ +C?!

C
/'

(

4$ $

' 3
$

/' /

/ '/

'

1
$

$

'
$

' $

$ /
#$

@ $

$ 8

$
)& 6+5-+-.'

+'
# $ > #1 ' ) # ' '
'
#'
>
) #'
)
$( #
#'
'
1

B % ( '
<
(
()>'
'
#'%

)+'1#
+
#( $('1 (>#
% (#(
'#
#)#
'
1 @)

,

" #!#$:+ )*+&+ !9

/
&
$

$$ $

$'

$4 $ 4 $4 $ 4

4
$4 $ '

$

% 1'

// $ /

'
$

/
4 $

' 3 /

3
C
% 1' $

' $

)7? *+,*,.'

+) >).
(

'()' (1(
'()>'

K#
)',

1

=
= ('(#(

'#1
<
(#'
('
<

1%-(
* ###(
1'
) (1
'(#
' ' %

"(
<'#1
#*('(.
'>
1<
'
'(
*'

%
= 1 #

$ '>
) '
# A *('(
*()>%
L

)) '#1

#(
'('<
1(%=1'

'A1)>
(%@'
)*'
#(
( ('
$) %
> '( #(
'(
$ <( ( >
1(% @ # '> ( > '( >
)
>

#
.'
*('(<(<(
$
%)'#1

>'#
(< ('
(%

+(>#
((
'
)('A(
1'
%@<( # (1'
1(
$ 1
'>' % -
'#

1 '(#(
1% = # >>

)1,

 ()( ( )( >'($' #
$ ) )
> '#
% =)
1*J

# ('A$'#1
#()
#
(
'
)('A
1
'
%

!8

 @#1 '> > )'1.
$)JK
)
)'
(
'$'(1#
(*'F@)# (J"
1
1
1#
(

> %

-#1
(( >
#' 1 '(#(
1 ' ) ' ) ( # ( '

>(

%@'>.
>#)$'
'#>('(,

 K ) ) '
)
# % K
> *% ( 1 # (
>'($'(%= )#
.
')<%

= '(# (#
'#
@J

J)
#(
1#1#

#
#

#
#

* L-#
#>$
'
) ' '
( 1 '( *)( >
(# #
' )
> . 1
A%#
1 (#
'(
) '>
'
>.
< .'
)1

'1 #*(( %

- ) A '
#( ' ) *) ' '
( ) >
(# #

.1A#('

(7
1
'(#J-)A'

#( (
#(, 4?3'
)J-)($<('

# ) F ? ( 7
1 1
( <
(, 0
() *

@
)$
#
B @)

J/, 92J

!!
" #
$ %

&' (

' ) *'% +
')# ( #
'
)#(
'
) (,

'# (%-
./0((1
2
%3#( (%
4-
. #'
"%567%84 4!%9%9
- %!9:8---
.

),

' ;< %

:

=
#('> )#

).
#('
!9'#
* ') >
'
#' ( 1
*
'
> # > '
*(
/,!9 :,2% ? 7#' ' (
##
7 ) (
')
)
*()>>
'(,

=
#( '
) ) > '@) )
' '
( # # '
'
>'#> '

!9 '#
) >
('
''#

'
-

? > 7 !9 4% (

#( ,!4 A 3
'
)B-)($<('
#) CA>(#
'

!9,0
()*

=
)$
#
D =)

B

&) *) '( 7
,4 !4 ' # '1
' '('>
<
'
$1 * <#('

%6
< #
=
@

*>
)
# ( > 1 ' () (
#

'
#('
% 0

> (=
@
*>
<1
=
)$
1>>'

1 ( ('(>

) #
#
'#( '( > >
1 '( > *

#()> '(
7 ('
*
#
*>#
1 (#>#('

#%=11 '( 1 *> (1#
' *> (# (1<
(
/,!2 #
( '#1 #
(#>
#
, E(' > )
' ,'>
(*'<(
# )%6'(
#()
(

>)
#'
=
)$
F(>)(
) ('
# (>)#
#) ) ) 1 )( < #('

' > )(
)
/,! !2% - ' #
*' )

'> ( > #
, 3
'
)B-)($<('
#) C/!42%

='(
7 ''
$ ,!9< ) * #

# '
')
'

#'
!4 #
'(
!9
'
'
% G(#

#) # '
A 0
() *

=
)$
#
D
=)

B /!92 A #*( #
(#

) ')#7 # ' +
)$(( >'#

:> <'
)1''(#' ('#1
#
(
#

) % &' * )
#
'
!9 ()>

!" #$"%"

# > '
( '
/8, ,!4 1 :, 2 1 > )
> '

*(>
' ''
)$(
''* %

'
' #*, ,!9 :, :,! ! 1 :,!: %=

+>1
( ' (
' # '
# # '
)

'(
'(
''1 ()
(
=
)$
% +)
' #* /,!9 :,2

<$( .'
' >D
%?' )
7 (#
' + ?
)1 > D #$( =
@

( ' (
<
1 #('

1)'
'$(>)(
%+>(#
#
' (=
@
*>
'>1<
'
>*'@1>#*
*#
' #
( ')%=#' (<
'
>*
< ().'=
@

#
<1 +> :,! !%H )
' #*/:,!:
2 )#

''1
=
)$
%

!"

#
#
$ "%
&
'

G(#

> <,!4A3'
)B-)($<('

# ) C A #''*('
=
)$
#
>
D '(
?')1?'()#=)

%

?,! !!+#
'(=
)$
(
#@(*(( #'
>
D % & * )

) '

=
)$
1
#@( #
' )
' =)

D % +
=
)$
>
) (*#'>>
. *(#(1
' ( I #@(
F '(' '
'
#(' > ) >

(<(
=
)$
F #
' > ) '
) ( I #@(

> 1 * >'> ( * #@( 1
1 ( ' '( #@( # ' ' ' >

/G)%,!9 !82%

(

()'(> #<)(#*
#' /,4 !42'
(

#(
!4 #('

' #
(#> # )
''

%=#'#('

=
)$
> >)# )1)
') >#('

(#>
#)%='>)''

'

1
* )(
()>
=
)$
(('#
' >)# )% G$ #<) #<( '( #

=
)$
*('
(% "') ' ' ' =
)$
( )( # ( '
#@( ' ?
1 ( ()>( #@( % =' # #('

)

) ) ) #
*' #
=
)$
%
1 '( '> ) *
< $>
D )* < $>)
CA> <(+>G)8,%
='#
#

D 1)
>'#1 A'(>'#1
'A'(*
'(-
'> )/,42%

&)>#<<' '$(#<)>' #1 #=
)$
%
= ' ' $( #<) > ' )( #1 # )C ' (

&'(" !)*$+ ,

'*(7#=)

'
'+>'@(#

!9,0
()*

=
)$
#
D
/,!9%%2%

=
#( ' > G) ,! !8 + *) '( #
) <*' #@( # '
=
)$
(*(( #'>
D >G),
#
'>)('>
D *'#

=
)$
(# (#>
* (,='()(
1 ''

#
'=)1'('$>)
'(=
)$
> )*)>
%-('#')('#( (
#@(1#)(
'

.
)>
/G)%, 2%?'(

''(+
( (
#*#

'()
#)
=)

D ' # ##(
@ (
'(
# )
%=''>
D 1 '=)

1
'1
'
A ' ' >)( '( > ( #
1 )#

<
(
#( ,!4 )# ' ' D ( * # 1 ' '
=)'( '>'
$(%(

()'()#
#' < >,4 !4
')()
D
# %# '#

'
(
)#
(')
C?'
'$B

? ''
$ #
) *) '(
' '> #' #('

)
< 1
* ) .
< #('

> .

#

) ' #
' >
* #('

# =
)$
#
D % =
'
'
> >)#'(##)# '('>
#

D =)

'> )%

= '
)
) $( #<) ' *('
( () '
#, 3
'
)B-)($<('
#) C/!42%

! " # $

"

$

% &

"

!
'

! ( !

! %
!

)

"

*

"
(

'

(#

#

&
+,-.///0

!

-'
$:,A&'
)
'>#
''> >D
A
*( (#
> < )
% = .
> D
'
'
* '>,4 !4$(#<)
%3 (.
>D
#)(

#('

1##'((''

) >
=
)$
#

'( D

#
#('
1 ## #
#(' '( ) *('>
* #>)#%

G),4 !4' ''

' '@##(' #'

1 ' $>
1 #('
) '( ($ ( '
1 .

(#> % ? '# > ' )
< #('

' ( '

=
)$
> >)# )

=
@

=
)$
>' ( )
>)#
''(>
*'
=
)$
%

'
#'=
@

*> >)# *'#

*)A'
' * >)>
'(
)11#('( A
'=
@

*> '(>8,:
''
$$(#'(#(' %$<' ('
'

(=
@

*>
J *#(110 + '1# '

)0(
1 ' ( ).''( #
% = ' ## > < A 3
'
)B - )( $<( '
# ) C /,!42 A +
(#
')#' (

=
)$
>
D ,0
()*

=
)$

/,!9%%2%
! " # ## $
&' )

)# *

=
)$
'( ''<*' *

=
)$
>=)

D '('( '')(

1#('

#) # ' >
D % &'
$( + > '
,
&'
)
'>#
''> /:,%%2%=+
(<1 ( *'( '
) >)( * > D
, -
('
#(
>)
*#()> 1 '
#(>)
=
@

/:,2%+
<$(*#
'(
' >
D >)(

) $<(' #(' '( $
#('

#)(

'1>)<(''
D ' (#
=
)$
%
" **)#
#

D 1)
>'#1
'( -
' > )F 1 '

/,4%%2%=' '
( >
D ''
(1

#(>)
*#()> 1 '
#(>)
=
@

%

= #<
'
' C
%&$ '

#
? #*
#' +
< #
('
'>#('
>

1
1 ( ('( > '
=
)$
# > )
(,-('<#'
( *'
*''(
#'

( *''('

&'(" !)*$+ ,

*'BI'(*''

(*'
)>
''*'
'
' '#('
'
'
1 >)%E('>)' ,'>
(*'<(
#
)% 6'(
#( )
(

>) #'
=
)$
F ( >
)(
) ('
# (>)# #) ) )1)(
< #('

' > )(
) /, !2% = ?)#(( ' (
')>*#
'(>#*' #
*#()> 1 *'<1

# '
#('
7 ("# ' >D
1'>''(
#('

1)$<(
)(%

=
@

(
>D

) $<( #('

1)%

-('A

'
'
#
(
>
'> *#()> '(*('*((#
A
=
)$
> #('

>*#()> '(
)>
#'#('

#>
16
(

> *)(( '
#('

#
'#
' (*>)# (
>
' ()

#(>)
*#()> 1
'
#(>)
=
@

/:,! 42

- >
D ) $ ( > )(
#('

*' #<( *
#('

#)#D %?''#( >' $(()()'
$
()(
) >'(% +
#('

*
# ( #('

)
# )
*'( #
#('

* *('
(% & *
) $
)'*#()> 1 '( ('
#(>)
%= 1
) $
)' * #()> 1 7 (
1 #< (
#( >)

# '',='( (
#(>)
)
/:,2%='
)(
#('

)
> ('
' < *
#()> 1 1<=
@

'(<
$#)>
(1(
'

%=
) > C

+*('
')(>#*
#' ,I
>(A'(*((
#
( (( A '( )' <

'
1 > ) '( > * ) #()> '(
#
'(' # )(*'<(
(/,:%%2%>
:,
(, I '( D >

/%%2% =' ( > ) *
) 1 #

<C
#
'(# *'< <
(*
#
*)C

4

?''
$,!9A& *'
)

.'
=
)$
F'
*
#()> '(
.'#('

A'
#(*),0
()*

=
)$
#
D =)

/,!92 +
#
*#

'( #('

>)(>)
) 1'@)<
'
*#()> 1 %=#''))'*)#()> '( >)
'< (#(' 11
<$ (1'(#)>
)
))#
(
*' < # ' ) ) > ( =
@
*> 1 '( <
( *'% I >
(+<1 #"# ' >D
')(
$<(1 #('

1)%"7

)$(*#()> '(%='(
* '
)
<
(*) (>*#('

1)

> * =
@

( > D
% &' ( #$( > *
=
@

16

#
'( #(' > %='
1
' (' (#
'>#('

1)%
# ' '( > D 7 ( ) )
'> $ #<) % - '
> D <*'$( =
@

( '( #
' > '*(
<

##('

1)% <#
*)'#
'
> ) > #* #$ 1 #
* ) #()> 1 1 ) (
#
( ('
#(>)
=
@

%
! %&$ '

# #
?'#>'>

)'>
D #('
* )(
1 * #

D AJ *#(1#
#(' >
)10 + ).' A

> < $ >)
1># >)#
('
%=#
) >' $((
)( ) '
$ =
@
*> # #
> ) > ( < 1 '
(
#
%-
'
=
@

(#$($ %'(
#
' ' > > D
%3*>D
>)('
(
'$ > ' * $<(' #(' # )(

) ( 1
''# >)#
' =
@

*> #
>)<(' '

=
)$
% & *
<$<' (1''=
@

((# ()* > (
*'(
<
'>1 (
D
##('

1
#)<
(
'#
)**('
#( 1#'(%

!"#
$

$

% &

" ' ( )%*

%

$+*,+%

$

*

"

%
* %
* %

&$ &

-.

" /
%

0 #

%

"1

.2$

"3
&

*

*

%

-.

"

%

*%

"'

*
*%&*.*

"

*
% $ -.

*

!4"56"

&'(" !)*$+ , 9

%&# (

&)($
#>(>#$ '(=
@

(#$ (
'=
@

*> >
1 '( # ( #
' ' > > D
% "7
)#
'(
' (=
@

(>D
)#
'('> #('

1
)% = ' ( * #('

1 ) ' ' <
( >
=
@

(>D
C

#('

1)') $<( =
@

(* ) (>
#*
#' ,E('>)"A#
+,'>
(*'
< (
# )% 6'(
#( )
(

>) #'

=
)$
F(>)(
)"'
# (>)# #)
) ) 1 )( < " ' > )(
) /,! ! %%2%
&' ( (' >) #('

1)#'
(
#&)1' ''(')%G'
#('

1)*' ') (*#

'(>'#>'#('(
'1
)
$ ) #('
#
#

) > D 1

< % ?
'#'> >)#(
(
'
%+# #
#('

* #('

'#( ( "
# )% # ( # #
'( =
@

(
#$( > D
>' $(()
'$>)1 *#('

'#( ( 1
# )% +
'( ' >)#(( < ( >)#
#
(/
',2=
@

#
# >)#
=
)$
' >
>)# )#'

'>)'>#''('( %
? ' '$ =
@
>
#
'( >)#' ( )( )
>)#
''(#
(>'
=
)$
%> *

)(
)# '
@''#
'(=
@

=
)$

'
1 >('(
> (< >)

) (''((
$ =
@

=
)$
%
) %

#%&*
&* ')=

@

(>D
'(*
$<(
#('

1)/:,!2%
#

(*'(
'
' #'*#

'(
*#()> '(*('*((#
/2%+
=
)$
) #
>
1) <'
> 1< )
)
)()> '*('
'>
(
<
#=
)$
1'
>>

%=+
#
'( * #()> '( ' ' ( > ' '
( *('> *
# (
*(( #
* # % >(1 <

#
'( > * ' (%
# $ #<) '

' *
'%

%

*

2 $

* " 7
*

-.

*
.&$

*

$*

*

!
"&

*

*

%

*

$/"

8
9:%9"

8

?,!+*) '()
*' #@( > KL
=
)$
M
# *# '
#
)( > .

#
*
#()> 1 )1 &) '

) ' #('

,
+ '
1 #(#('

/,!2%-@'(1*1$
#

(#

#
*'#
) ''> ( )#
(

('()
<'
$(*(((<(>(''))'(#
'

#)%=)# (B ** 1'
%>'(1 #
'(
>)
'(1/9,!2'#('

#.
1*('
('(>)
##
' *
#* F'('*(( #('
) /,:2%?'$

'

<'
$ #
)
< ) > >'( ' 1 ' '
)
>$ >'#' (%
''>#
>)
#
'()
<'
$(# ('@)<A'@'('

A)
1)
(
1)
#
*'%-
*#()> '( >'@)< *%3 ('
#('
> ) >
) '('( # # # #('
) '(#(=
)$
# (# (#('

(#>
"
#)#('
1 (#>
#)
'><'

*#()> '(%)

)'#
(*'
<
( >)#' % =1 ( ' ( ''
)' #)

) >
$ ) * #()> '( ( #(' $(('1 *
')
#('(
#
(>)#'( 1( >#)
%

"<
'(>)'(#<)
'
''
*#()> '('
)
#( =
)$
#'#('

# #

=
)$

1
< #('

%=1
@''(1>)#
(
#'
'( 1 '
* #()> '( # #
( >
)

'
( '('<#'
( *'
*''(
#'

(
*' '( ' *' /,2% = ' #
+ '( $<( ) #('

1
) *
!" >
'> * #()> '( *(' *(( #

/:,%%2%

&1*''(=
)$

#

$#<))#

#>'>'1 )

%=
*('
''> (>)
'(
## #('
/$,:19,!2# (# ()

/$9,1
,2% = ' =
)$
> #('
> * #()> '(
#'
#('

*(
> *)(( '
#('

/:,%%2%
)! #

+ ,#

D #
'#('
(# (*
"'
'
' > =)

D % 0
#
#('
D 1 $#
'

#
'
' ( >)# (1# '1 )' #
#
'
'% & <(' ) 1 (#> 1 *('
'( >
)
#('
1 <

# # '
' /-% !,4 92% 3 ( ' ) #
#('

8-&;%)<5%$("

&'(" !)*$+ ,

'
$ >
#
=)

* >)# ( +('
* > 1
$<(' #

#)

%

&1 *' '( #
$ ' ' #

$ +,-.+) &

=
)$
A A* <
'(/0.+1 )+)&
=
)$
%
D >
# #
' (> *)(( '
#('

(>'(
#('
% &' ( > #('

') > ( 1
' 6

=
)$
% ( )
> *' '#( % =1 * # >

'
'1
'($
' (>#(' %6#
'(
''>* (

D )
'*' ' ( * J *( #(1 %
& *A''
$$(

A''#> #( 1
>
1'( 11>
1* # (#( 1#
'#) (
)''( # ' ' #
) '( #
1 ( $<('( # '
'#*')

#
1< (/!,4 92%0 6

=
)$
#
)#'=
)$
#( #
#
$<(
<
#('

1)%+*)('(#

) #('
>
)1
##(' ) 1 *) '

#

)#'(
'(
#('(
/G)%9,!2'(#'*#

'(##
*('

>&)# (# #
'(*' ''
( ##()>
'(' >
1 %+

(,-('1 '(
'

'
# '

'

* ('
)#( (

''
>'
)#
D 0
*(('

1*((#@(/+

, %%2%=*

1
)1 )> >#(

&) # #( 1
#1 ) * ('
)#( '
#
#

'
)# >
0

=
)$
% + )
#(1
>
=
)$
#$

''')>%

+>
1*) >'(>'#

'#

,&'
)
'>
#
''> /:,%%2'(#
''#'(
''# '
(*('
)#(##>*
1
#'
)1
#( % & * ('
)#( >)( #
> D

#$(=
@

('(#
(>)#)#
' >#*
*#

'(#'#('

#

#
)1*#()> '('
'
((()>(#
'(>>(1%
- . %& # # #

$
?
)
=
)$
$ >
D ' '# # #
< (
< 1 * < #('

# ( #
>)#
' (#
((
(#
=
)$
,=
)$

&

3
=)>+
&-.

7<&
*!"3
?

&

<&
-.* -."

8@&A)"

:

> #('
>*#()> '( )>#'#('

#>
16
(
>
*)(( '
#('

#
'#
' (*>)# (>' ()

#(>)
*#()> 1 '
#(>)
=
@

/:, 42%

N 14G):
<$(
((
) >
#6

=
)$
% * ) # # #
' #('
( * > > *
#()> '( # ( # #
' #
' ( * >)# ( > )
)
')1' '
* '

#
'1>*#('

%

6

=
)$
* )(>)<'*)(( '
#('

%& *
A*)(+> A''#> #( 1>
1'( 11>
1
* # (#( 1#
'#) ()''(#''#

) '( #
1 ( $<('( # ' ' # *' )

#
1
< (/!,4 92%+('
* > >*#()> '(#*#

'(1D >)<(' *)(( '
#('

1'
# *
# >
'
'1
#(' %& *>
#
6

=
)$

.
' #
+('

('
)#(> ' ' >
&) > % +) '
* '>1 ( > $
# #
% ' '( * '>1 ( -

D $<(' ) 1 (#>
#( ' *('
'( 1
<

##-
'%+('
* > >*#()> '(#
'(

D ( > *)(( '
#('

#(' %#
'(
)
*(( #(' )
#

* ' ( * #
#(' % & * #('
*
> >*#()> '(>
#

6

=
)$
%

= 7
)(%+('
* >

)>*#()> '(

' 1 > * ( #()> '(% ?
) ' > =)

D '
')#') (>)#
('
#('
* $<(' #

# #$ 1 #
=
@

*> #
' >)# ( > ' 1
()>'(>* (#()> '(
1
()
#(>)
%=
#< 1 'C ? < ) ( *#
'( > #
+

<$(
( '( )#
(
#( >)
=
@

1

#(
>)
*#()> 1 '()>>D 1'#
>)#
%

?'( #)
'#

: ) * $ *#
'( () > #

( (#
) $ ## >>)
=
@

# (
# >>)
*#()> 1 %&# #
'(>D > ''

('
#( >)
* #()> 1 '
#( >)
=
@

% '
) >

4 *)( '( #
' >)# ( > ' '
('
#(
>)
* #()> 1 '
#( >)
=
@

% -> *)
1 4 ) #
#
'( > D > ' ' >)#' #
'
% &' >)( '( ') *(( 1 * > D >
'

')# <%
' '> ) #('(
#

# #$ ( > D

8=A%$-
A%"8B#.
* .":;%9"

8/)"

&'(" !)*$+ ,

#('
<
)(
> (% & * #('
* > > >(1 * (
#()> '(#*#
'( >)# (%
/0 # '

#(#
&(
9 :'$()#
#
1## #'
#
'(=
)$
)#>
16
(
> *)(( '

#('

#
' #
' ( * >)# ( > ' ()

#( >)

* #()> 1 '
#( >)
=
@

/:, 42% &' ( #'$ (
)#
(
#( >)
=
@

#( >)
* #()> 1
*('
(
(>#*
*(/$%142%"')' )

7#''
)$(> 9 :%

!
'

! ( !

!
%
!
)

"

+,-.1-0

"7
'(
'
.( * >
> #
'
%
(
'
#' *' # 7# > ( /92 # '
)$( *#
'( 7#' '
)$( ( '
( #< ,
(
#(>)
*#()> 1 1 (
#(>)
=
@

%N 91
8
<$(*#
'( *)(>
)(>
)<
#(K
)
( >
%
7#'( '

'#

)
A
)<
#(
'
*#()> 1 A1 # () %

"(
#( >)
* #()> 1

#( >)
=
@

#$ (

('
(
#$ (

)*>'1

)
* (%"(
#(>)
*
=
@

) $$(>
)<

#(
'
*
=
@

' ' ')( )#'
1
) 1
'
)(%

N<#>.('# '
##' =)

$
''(,

234
)

!*

!
2 &

!

# 4 5 !

#

4 '
5 *

%

#

6+"/7.77890

!

&)( >)
=)

1 >)

+ ' ( > *#
'( >
)<'$
> (@

%='()
1$ # ' #
#

('
" (
(
#( >)
=
@

>)(#'
#)> >*
)
" (

' >'

).' ?)#((
1 '(
'
( * '
( *'( >
% & (
#(>)
*#()> 1 1
)<
#(
'
*#()> 1
>)(# ('
' (
('
'*'>'( '$

*
)

=
)$
1 >
# ?)#((
#
<
' #>

#
@')>$'
$%

"(
#( >)
* #()> 1 ()('1 >
)<
#(
'
*
#()> 1 % (
#(>)
=
@

()('1 >
)<
#(
'

=
@

%?-+'
(7#' ,

!

:

#

#
&

;

.

.
) !

4

!

!

#

:

)

)
<!
&
!
!

! !

!

!

!

#
!
=

#

!

(

4

;

5 +#8.//>0

? 7
)

'
=
@

>
'

'
*
#()> 1 >
'
# #()> % ? '
'
# #()> +

)(, '
'
( # ) #* 1 (') ' >'@
)> (.)(1 (
' <
1 ' #
1
(
)'
'% " ' '( *# )

'
'@ # ' )
$<(' #) 1> (>)#
('
D %>'
'

+
)(,)(#(>
<
( )<>>

(<>(
*(
#()
@ ' ' (

(>1 #'
D
'
1 > ' '
-
>
1
'
-
>
. '
)

)>)(1#(
D #

&'(" !)*$+ , !

' ' *')% ? ) (
#( >)
=
@

1 (
#(
>)
*#()> 1
'
()
(')# ' %

=
# ' '
( )
( )C ''
)B 3
')' (#'$
< (> :,

( !

!
!
-(" %
!
)

"

+,-.?-
0

-
(
'
()
( ' %'
()
(
'

( ' , (
#( >)
* #()> 1 1
)<
#(

'
* #()> 1
'
% (
#( >)
=
@

1
)<

#(
'
=
@

' %-
()
(1'
(

* . ) > '#
!
#( ' > '#

< *#
'(
)<
#(
'
* #()> 1
)#
# ) ' *

'
' (') (
F # #$)(
' ' (
>1('
#(
('F> 1# <>*
> =
)$
<$'

*1 (
(1 ('' '
( #( *(( #'# '('(
'
> *(( *'(>
#'*(()(/,! 2%

(
$

=$ )

2 @;A (

!

'

4

.

:
&

!
.

: #

5
'
)
=

"

+,7.7/80

+ *)( '(
)<
#(
'
* #()> 1 (.)(1 '
=
)$
%
(.)1
=
)$
#)'

()>1
>
).
'(
# %
/ + ##%&
?
#' *) '(
)<
#(
'
*#()> 1 )
/82% = ) >

)( A 6'(
)<
#(
'
* #()> 1
(.)(1>)#
=
)$
'('L*#()> '(M

#

=
)$
1 '
# (
#
( /2 A
( >'(
. > ' (
'
' '
$ 1 *' % 0
#' *#

'(
)<
#(

'
* #()> 1
'( > (.)(1 '
=
)$
% *

(.)1=
)$
?1'#(')>>)# (%& .>' (

'
('
$1*'
)$(>
#

17#'('
))

!!

> ' ( (.)(1 '
=
)$
, -(' L* #()> '(M

#

=
)$
1'
# (
#
(/2%

=' (
#( >)
* #()> 1 1
)<
#(
'
* #()> 1
>)( (1
)<>'

=
)$
%='
+(
<$ #
(*#()> 1 '
#
'
=
)$
,
I '
# (
#
(C ='( * #()> '(
# (
#
(

=
)$
'##1 =
)$
'
) C3
)#
'#

( ' ''
) (
( > * .
'(
=
)$
) '( +
<1 1 *#
'( =
)$
?
1 >'@ # ) > '
/$
,!2C G(#

#
'( #
* #()> 1 '

=
)$

( ' #
'( ( '('

' > ' ( #
( /$ ,4 !42% =
#( '
) ) ($
' ' > D

#
=
@

('>''(#
* #()> 1
1 <
1 #('

1 )% =' '' > #()> 1
# ( #'(

=
)$
/:,:2
#
'(> #()> 1 '#
'(
#()> 1 #
7
#'
>D
%

&*>D $( (<
<'>#

=
)$
,
' > #
'' > /:, %2%
G #'+*1 '*>D
)
7 (>
' <
( *) 1
) *( ' <
( # () ' ( *) >
)
7 ( #' % & * > D #
#
(
#( >)

=
@

1
)<
#(
'
=
@

' (
#( >)
*
#()> 1 ' ' )
7 (
) >D %&*>D
>)(*>#( (1'
=
)$
%?('' ('
#(>)
*#()> 1
1
)<(
#(
'
*#()> 1 > (.)1'
=
)$
%'' (.)1
'
=
)$

# *>D %

"')
)(
) #'7#'(' ('()>>D

# % =' * > D
# ' <>) (
#

*((*>#'
#%3'> )(()<
#('

'( '> '
() >)
* #()> 1 1 #) (
)<()
#(
'
* #()> 1 *
$> > '1 )# ( #'() )
#(' >' ()()*)>D 1 ()
<>
=
)$
%?'#
')(.)1
=
)$
1)# #
)
>*>#
1
#
)
)%
1' ( )(
#('

1#(
%
1 .# $'
+>'#
#*
,4 !9'
*)' (1
(,
> #()> '
>
<#('

/,42%=17 (
(1')#' (#
( '( (
'
) '
#'<1 +' 7
#(
$*#
'(
' ( #()> '>
<#('

$(#$#('

>,I

&'(" !)*$+ , !

'
) >
' ' *'
'
' '
/,
%%F $ 1 !2% = >
:, + *' *) '

#
( #), N
>(
) > #()> 1 '
@'1 K% - > >)# >
,4 1
:,C+
D )* $<( <#('

/$,!92'(# >
D
1 ' ( # *
% ? '# >'#'(1#'((#('
*
)(
* $<(' #

'
)()'
$(%='#
'=
@

=
)$
'(#( <
'
>)%
)
'
@'' ' (' (< =
@

'>)%
N>(
)> #()> 1 '
@'1 #

'='( '=
@

D

/%%2%

H > <()# '('# *>'1 )# > #()> ''>
1
@''CG(#

1# *
*
>'+*1
> 7 '
( (%+# *#()> '>)( (
#(>)
*
#()> 1 1
)<
#(
'
* #()> 1 '( * >
< #('

%

'
'
'( > (.)(1 '
=
)$
1
#( ) '(
#( =
)$
% + ( # *
@'' >)( (
#(
>)
=
@

)<
#(
'
=
@

'( )(

#

#
>
.< #@(% 3
'
'
'
#(
# '

=
)$
,1#'% '$<(*)()'()
# * ( >
#()> ''> 1
@''')
# (* ( > # '> 1(.)1
'
=
)$
%

&
> < '( '
( ( # > )

#( '
C+ ''( '( >' ('(# ''
))
(*#()> '>'( )) (*
@''C #<'

)) >('
'(1(
'$=
@

=
)$
>))
'(
('
'(1(
'$#('
C#
'(''
=
@

D

# ' ( <( =
@

D >

) )) > ))

)( (
<(C

0
#( *> <(''
<($'
'
<*)%='(
)>($#
'#((> <()'
'#1'1 1>>'
)

'
>($1 ((" ((
'
> <1)1C(
()'
0 8,! !%"')#
'(
)) +

'#
)$'( '$
'( # ( *'( #1 ) # > '
1
(>)

) #
> <$ >)
*
#()> 1 %
'#(' ('1

)$
%=)

1' # > #+
'>
1#'
''
''> > #+
1 $,?#0 ,

1 # (# '#
0B-('>

> >

=
)$
'
>
) /0 % 8,!2%
' '>
( > ( 1
7#
'1/$
',9 982>)'('')##
''
=)

* '
#'

<*

@ (1
#)
# >>)#

%-
'
0 >)# 0F1'

( '
0 #1 /
' ,!2 $
% ' ) ># (

!4

(<)('()
)#

#('
)>)'(> <()'

)'> >

=
)$
>' (#(%

='#
'1 (*'

)) =
@
*> ##(' 1
*1*
@''((
)) #()> '1C

? ,4 !9 ) #'
# '
) #()> '
@''% -@
' ) )*$( =)

D 1=
@

('#$(>
D
% &
' '>
) #('( >1)(
1 #('
#)1 #
J * #(1 '
D 1 # ).'0
+ '

D % ?''#( >' $(( )>'(#)
#' =
@

=
)$
# ( '
'( 1 (
'$ > > ( < % ' > '
'
1 > ( =
@

D
D 1
@''% & *
#()> '>
<#('

##'(('()

@''%
='(+>'#
(<'(''
'$
>
D > <
'
).

)'
)) '$
>
D (*>

<
#('

1((#()> 'C-' ) )*$( #'$ (
+,
1 '( '( ( < '
' ( '
> < '
'
'
*'( <#(' '
') *'( <'
'

'#@(C/8,82%'(
<$'
1))
( (' (+
>'@ *#*
G)8,9 !,6'(# #('

) '(
7' '1
'
' ( ' # ( ' ' (
#( >)
* #()> 1
)<(
#(
'
*#()> 1 /$:,82,
*((# (
=
)$

''( >
D =)

/G)% 8,!2 '( 7' '1
'

' <
'
' ' (1
#( >)
=
@

1
)<(
#(
'

=
@

/$:,82%N)''(''1 '@#('

1
*
)$#
>*#

A3'
)B-)($<('

# ) C /,!42 A # (
>
D 1 # <*' A
0
()*

=
)$
#
D =)

/,!92A.
>
* > ' )
7 (
) > D

' >
/$:,21' *(*#()> '(/$:,!2%='@1''
.
>' )
7 (
1 $ #< ')
(> '

( (> '
(
)
1> '
( %

='
' > #
' ' > > D
'(#
''
('
#(>)
=
@

#(>)
*#()> 1 % ('#
)(
#('

1 # #(
) .
> D

) ()
)'*#()> 1 '( ()
#(>)
%0)
)1#

) (
#(>)
*#()> 1 '=
@

(>D

$<( #('

1 )% = '
>)( '(
) #
> >)#( ()
#(>)
%='( (
#(>)
A#
+A
)
F'(#=
@
*'()(*#
#

(/:,2%

83%"

&'(" !)*$+ , !9

2/ 3 '
' ' ( '

+>('+< #*#

'(> )>D %?
*)(
'(D >%D >#=
@
-
' > #D
),

(

'

(#

#

&
+,-./B//0

? #) #

A ='( D >
#

#

)#'#('

F
@

#'#@(A*'

$''
$
)#

!9,& *'
)

.'

=
)$
F '
* #()> '(
.' #('

/,!92% ?

)

#*
,4 !9
#$ (* ( )#+#

#'
)
#(' *#(
'(#) (#
(
#(,!4%
='(#

(#
#)
( A3'
)B-)($<(
'
# ) C A '

, 0
() *

=
)$
#

D =)

B/,!92 *#(
'(#<) $ (>)* %
I
#( ) ''
'
)$(
#( #
'
# 7 A K
& * %%% A * #(
'( > ( + $ $<( *( > D %
=''
$
#
(>'
#' )*1 # %=
#()
()*

=
)$
#
D =)

)*'
#<<')1,
& *
) '>#
''> >D
%
*

) () )' * #()> 1 ' ( ()
#( >)
% ? '@)< +
( > *
'(, & * '
)

.'
=
)$
F '
*
#()> '(
.'#('

/,!92%&'1
)'1*
'(()1>
7
:,,I'(D >
#

#
)#'
#('

F
@

#'#@(%

& *1#*
#=
@
*> 1#=
@

(>D

' )( # $<( #('

1 ) /:, 2 )( > *
'(
)(( '
' ,!9%
'
'
# (

'
'' $$( '(
'', & * '
)

.'

=
)$
A '( #' #@(
@
)

AF '
*
#()> '(
.' #('

/,!92 '( #' #('

#
)

#
)% ')#'(()>)>#@(#' *
=
)$
>
D %

? ' 7 + '
( (
<$ *#
'( ' ( #@( >
# '> 1 *# % -> <) # *#
>)
#@(>
=
)$
#''>1 ()### *
%
'

' )# > ) '(
#( '
) *)( '#
#>( 1 *#

!8

<
> ' @( )>. ( >
=
)$
/$%84,82% <
#@(#')>=)

D %? (' ')#
#

'> )
()*

=
)$
#
D #' )' =)

1'
()( ' )11 )# ( (
#(>)

=
@

%

I'(=
@
-
'> #
')'
1 >-'> #
D
)>1
#
)
#'=
@

(
'
'
1 >/:,2%-7 (#)
B+
#'#

>'#
8, ?('( )*('

'
# ) )(( '

)*
'
1# >)(( '

/8,92%+>(>#$ )
< #>>*
'(#
((
<

1 '( 7
8,9 *' > ) * 1 *
#'

'(
>)>(
'
>

%6#
'()<#' <

>
)(1 7
,

C
#C

)

%

-
!#- # 5
&
%
!
&
( )
% 4
'

" -
!%
)!" * # !

'

) +
1.797D
0

N > A >
'( 1 *( )) A ' '

=
@
-
> )'
>%=>'''
1 1'
((
'
'(=
@

=
)$

=
@

D >C?E 4,8+*)(,
I #
'( > * =
)$
) > )( =
@
6

(
' (,
O&P '(, O" (BP% = *
=
)$
> ' ' # # ' >
=)

D A-(' > *
=
)$
#'>D

/E%,!82# (# ''> '((
$=
@

=
)$
> *

=
)$
/G)%:,42%= + '' $$(<'E
#'
*>1 # * #()> '( ' '
>'#
# =
@
, 3 E
'@<$
B- *)' #> '@'(* $
(
D
'( C (
)''(1
,#*# #) =
@

#
$'C> 1'@<$
C=
#('>'#
#=
@

'
)(*>1#*#()> '(C/E%, 2%

='(
')) '()* '>D > '#$<('#('
'
') '> 1'#>)<(''
'
'
'#@(
'
=
@

D 1*'((
$>
(#' #<%)

# (
'(=
@

D '(
'((
$ %
=
@
*>

@

$ &. %

+
& "/
.

+

2

&'(" !)*$+ , !

)1 %&'>'7 (1()>
#
'(
*('

'
D #
) )(( '

*
'
D 1# >)(( '

'(''(=
@
-
'> #
')'
1 >-'
> #D
)>1
#
)
#'=
@

(
''
1 >/:,2%

& *
2

+ " ' *

&

*

$

/
*

"

!:

-

3
6
!

3
6 ! !

.
C
.! !

=
#(')($
> #
(* #()> 1 >* 1#('

> <()'()7 ((.' > )'> ()>
#( ()(
<
(C3 *> < '
> )* '
'> ## '
(
)>' () '>')) <(>' (#(#
(# '
'> >))<'( (
( '1 ')(

<

# #('

' 1 <
>
#( >
1 ($

=
)$
#

1'1
)$
>$'
$%+' (
<
( )%&)## 7)#
3)

#
(# #)

,
) '0(<((1 <(<1

/,2%
4 5 !
'
7 G) 8, :, '(
1
>
# > )
7 ' % ?
<' (<(
) ) 1 > >)#
( '

D '( ) *( #(' #
' * ( #
) ( #

=
)$
%&
''>#'( ()
)>)
7 (#'
+>
)1 >D '#)'('#$(=
@

('
(#
(<
)#('

1)'(>)#
'1 #
(
(>
.<
=
)$
1#
%

=*>D
#'<>) (#

*((*>
#'
#%3'> )(()<#('

'('>
'
() >)
* #()> 1 1 #) (
)<()
#(
'
*
#()> 1 *
$>>'1 )#(#'()) #(' >' ()()*)
>D 1 ()
< '(
<'
$
=
)$
%?'#'
) (.)1
=
)$
1 ) # #
)
>*> #
#

)
)%
1' ( )(
#('

1#(
%

855"

8";)%;"

8@&>"

&'(" !)*$+ , !

&) *) )
'( '
>)
* #()> 1 1
)<
#(
'

*#()> 1
') %? < '>
)
*# ) '(
#( =
)$
C -
'
' > >)#( '

) ('

'
#('(
1 '
>>)
*#()> 1 C+
'' ((* C
3 '@ > 1
<( )

'
=
)$
C - @ ((1 *#
>
#=
)$

)
C+<
>
'(*''(>
#(' ' D 1 ' >
# )

'
=
)$
% &'
>)
*
'( #
(% ?
)) > ) >(

> '(
)) *(#
'
#(#'((1'((( ()
>(

%31'

#'#
1''# %-
)> >)#(*#
'
C
"4 5( ! # # (!
?'#1 )>

<
* ('*'@)<')%+'(
* ( ' *
' > ) ' > ' > >)#.
%
'@)<')
'>'#>'#< $ (>D
) * ># >)#
( '
1 ' ) )
*( #(' #
'
#( '
)
D > ) # " (
1 1 ( () (
( /8,42%
&'
)' ('('@)<')

) ('>
)
)

$ '
'#
>)1'1'
)>
)(>##>
' > ' ) # >)#'( > ' ) ># <>
)( ( )
> %+< > '>#()>#
#'# '>'

)#'%

3 ' >)( *)
+ 7 ' 1 ' G) 8,8 !F :,9 : 1
:,! C3>' <1 #'@)<(

#'@)<(
'CH '
') ' ((/$))
.2%

#

!" ! #
E&

!"!E4 4
!
!
! !

E
+,?./9/?0

?'##'( #'>
D ' ) $ >)(

#('

1 > #( ) *('
> >)#.
1)# #
)
#'

()1'
'(,0

)*

=
)$
A*)(+A
#
'(
#( ' * < #('

'
'
) )( #

>((
# ' #) % I # '@ *#
'( * $<(
< #('
*('
< #@( /8, :2% )
#( ' + '

' > )

#' '(

) '
'
) #
'(>)'(1
(
<
>(> )

)

#''>(
'(,

855*<;)%;*%"

*!

.

!

! !

$" ./( $)(!
-
$!"F
#

! !

(

E ,
.
$)#!% $
! !!
$
! ! !

$)#!% -( -%" %
.

+,?./D
78
0

-
(
)

'
( % &
' '> ()
#( >)
*
#()> 1 ) < #('

') ' '
)
1 #
'(

/8,! %%2 '( #( *( =
)$

'( > '#
! > ) )> 1
'$

1 >) ( # '
=
)$
(>
).
'(
# %&'
)>(
#(')*('
> >)#.

# ) ( >)#
( '
D *( #(' 1 # > ( )
>)#
('
)*('
)(
<#@(1)# *#
)

* ' '(1''
=
)$
%

H > <()# '
' >#*
:, '('
# *>'1 )#1#()> '1
@''CG(#

1
# *
*
> ' + *1 > 7 '
( (%+# *
#()> '>)( (
#(>)
*#()> 1 1
)<
#(
'
*
#()> 1 '( * >
< #('

%
'
'
'( >
(.)(1'
=
)$
1
#() '(#(=
)$
%+
( # *
@'' >)( (
#( >)
=
@

)<
#(

'
=
@

'()(

#

#
>
.<#@(%3

'
'
'
#(
# '
=
)$
, 1 #'% '
$< ( *)() '( )
# * > '1 )# > #()> ' '> 1

@''')
# (* ( > # '> 1(.)1'
=
)$
%

=1 '
( ( A
@'' 1 #()> ' A
# >
''

# >( > )

#( ' C ' (
>)( ')%=1)* ('

)
1
< ( () < * #('

'( '
( -
>

=
)$

)
'
') *'
(-
>

=
)$
1(#) *
#
)
'
'(%
"
( 4 5
- ' <

( ) '( '
(
)

'
( *
'))'
>*>)
*#()> 1 *>)

=
@

% &
' '> '
> >)
* #()> 1 #) #
) #
'('
=
)$
> >)#( '>
'
% -(' '
)
7 (#'+>
)1 >D 1
'
< '(

< '
$ % = > '# ' =
@
*> ?1 >' $( >
'

&'(" !)*$+ ,

>)#
'#
(>'

=
)$
(># #

'
(

('''#( >'#1
#('
#@( 1 .
' % ? '1 )# >( # '
<
).
<#('

%+
#('

* >(1(#)>
#('

1 * #('
'#( ( ) > > #
# #

# (

>
> (#>%

)'(# (#>#('

(1)

< %
'
' #< # )(
#('

% + )(

#('
* # # D 1 >' $( ( ) '
$% ? '#
'## #('
##

# (# (# =
@

*> < ( I#'(>) 1 *#('
#1#

# ( #
'( ) #
'( '> #('

1 ) A
=
@

(>D
A>'#
(#$>%

+ #'(( 1 # )(
#('

'@)<()
' )% +

#( ') <
(
)())(
> (#>#('

'
(()#>1
=
)$
1(()
=
)$
)(
'#
1
#@(%

( #
#
) '( 1
$) >)
=
@

*> # #'(( >)# )
1
) 1
() '
'
>) )(

#('
% - > >)#( > '
'$C

=
)
#('

') '# #('

) /8,!2%'(
'
() ( ()
#( >)
* #()> 1 ) )
'( ) .
>
>1'(%? <#' #
)')> *'$
#
# '> #
))#
)
)*(('(.
)>
'
)
#
)> '# (# '( #<'
'1 ''*
>)(A'(*) )
+G), !4A
'* ('

(.
(> *
*((> 'C

&'
( #' , )#' #('

# ( 1 #'

.
#
'
) 7 ( . *(
' '

#
((*)>(11
1#'((%

#
=
#( '
) >)#((
=
)$
>1 11#('
>1
%?
+ #
'( #('
>1( >*(1(
)(>)# 1 % 3
)(1''(A*)(+A# =
)$
'
%
&

' *
> '
'$( #('
> <
' #
(

8";5$"

8@&5A%5$95%"

8@&"

8@&"

8@&"
8@&"

!

.
) >
> ' 1 =
@
*> '
( ( <'( 1 ( '@)
#'(( (
)
$)% &' )
#
' =
)$

'
( >
)) #>('#
)'
>'
' $$('( <
(
#'() ($'(
$)
=
@

*> %?
)7#
0
'($($( *) >#
$'($( (>

#(
*((=
)$
+ $$((
()<)' >
)'> ()>>#'*((
(>@
A
=
)$
A'

(
#)'( # >$
/ 4,2% ='
( )
# >$ *((
( > @
=
)$
>'( > #'
>)('(=
@
*> )<1 >'().
> >)# >'>
)

$)
%

" '< > )'> ()>
#7 (#< > '#
)

)%=' (*)
>''
*'
>)# #('

%3 ()
>)# (
) (#
>)
=
@

% 0 )
>'>'$(
>)#
@

< .'
%)#''
*# > * ,

#
"C #

%

! )E
#

# .3C !
; F6(
.3

) &6 :

F +;
/B.7-8/0

=' .' '
#('
1 *
$ )(

1 #(
' > *
'(' > #' 6

=
)$
(

#

'A > )'> # (A
)7 (1#
'(=
)$

(
#
%
!!'# #
" * * ) A *)( + A #

#

D 1 )
> '
#1 '( -
' > )F 1 '

/G)%,4%%2%= ') (*#

'(

))
'D )
>'

<*')*((# (
)

#
> < '( > * ( > ' #1
'
)#
'
$(#
'('
()(#('(
)C

=
(#

' ( > < <
( () # > #
'(( 1 )

#( ' * # (, =
)$
1 )% +
( > =
)$
1 ) )
% - 1 #) ) * %
( #('(
) )
' ( >)
'( @
C A > <( + ' %
''
)BA(#
'
*) %'))
*(#(' '
)()
() > #(' C
1 '( '> ) * < $ >
D ) * < $ >
)
C ' # < $
> )
) * ># >)#
( '

&'(" !)*$+ ,

#
'
#('
)D > )#" (
11

%/G)%8, 4%%2%

-
) <
( #) ' ( > ' ) * #) =
)$
% &) #

#
'() (>)#
('
D >'###

('
=
)$
<
( (###
1'(#
*$'
' $(C
'(( ( '
=
)$

( #
(C &'( )#'(
('
=
)$
#

1
#

C

0 =)

D * > ) *$'( '> 1
#
(% #
'>)>
(> <

(=
)$
# '(*)

> > )% + ) ' )
% )
( #

F # # ' (1 (1
/G)% 8, %%2%
=
#( '
) 0 1 ? =)

D
$ > *( 1
7 ( 1 > ) (*(+(' 1>)#((
'> 1# (
=
)$
1?)#((
<
($$> (*(17 ('(
<
( $$ > #'
#
'> 1 # ' *$'% + #
)
#) +('

' >
@
1 ' >
#

% + ( # >( 1
'(( ('
=
)$
')(1)<#' %='
#

")#
=
@

*> ' '
1 > 1 # ' ) #)
=
)$
>
#
'> 1
*

> =)

% ( ' $$(
+>+
,='#('
(
))'(
)
1(
)
'
#*
%(
)> (#>#('

'1

F' (
=
)$
')'
)F1

=
)$
)(
( '#1
#@(/G)%8,!
%%2%-'
$G)!,
<$('
1))
(*(' (,N(>)
* #
>

=
)$
(
' ' . *(
*> ( #('
(
=
)$
, ' * # (
.<(
@''(
/%%2%N
=
)$
A'
(+A <
(1 ( ( > '
) '> 1
'

#

%

#('>& +#
'(> )#'#
)*'

#'

*)'
D *')

@/$ )-%8,8 2A'
'#((
(*((> '
( #
A'
(

1#*)'( ('
D ' >
@
'> 1
#

,

1 '(
#

")#
=
@

*> ' '
1 > 1 # '
#) =
)$
CI'(
> 1 C-('* '
)#('

#%
+(#=
)$
1#
'>
=
)$
/-%
8, !%%2%

. B* B" /
%
B

& $

*

"1
*
*
" .
0 '
" B
$ " / &
$ * % . ,
*

" #

*

%

!
%3

$

.*
$

!*
$
"

8/"5:%9"

4

='>'#1 ('
=
)$

#
)'

#' *$'

#' #
%+
=
)$
*)('
'
' %
-
'
* '( 1

)1=
)$
#=)

D )#'(1'

@

1'

#

> % ( ' =
)$
' (
<) # '
( ) '

*
'
'

1'
(#
(B ('>'@+ *#*

G)8, 4,

%

;$ $

'

5

&

'

'

+?./B/80

' (#
'( > (17 (*((
(,-('#('

)
(#>
# (#
'(
>
< '
<@/8,42%+
)(()
)(

=
)$
'#1
) #@('#('
)
(#>
# (
) # >)#' ( *')
'
' % " ' '
> >D
'(''
)>
< '
<@
#
=
@

('>>)#
'1 (<
'(#('

1)'

'$(>#)(>)(
%1

'#(#('

1 ) '
' > ) #
'( '> A =
@

( >
D A'<
1 #('

1))(
> )'>

'$(>' > )'> > )1()>)>D %

9

& #-

&

#

#

?')
*()>)#( '#
:> #* ' / ! !1!:
2% "
1 #
' ) ' 1
'
' > *# >

> #<% ") ' ( '
1 ( '' 1
=
@
*> % (

'
#*> 1 %+*
*(
/:,! !2>'
(#'#' /:, 2'
#)(''
$ ''
* #
#'1

'
=
@
*> /:, 2%&
# ''
$
)>#*

)( /:,!: 2%=
#('> +*) '(
=
@

(#$(>)
7 (#'
) >D
A?(=
@

(
) $<( #('

1
)/:,!%%2A> ! 4 ''
$,&1*
)
() )' * #()> 1 ' ( ()
#( >)
% ='( (
#(
>)
)
F'(#=
@
*'()(*#
#

(%
-(' ''> '((
$=
@

=
)$
> *
=
)$
/:,! 42%

&' (
()#').>'
' >D %+# >
#*
*'
)>
1=
@
1 >)#
('

@

'(> )
'#
=
)$
/:,82 # ( # 1 ) '(
'

'$(
>)#
(#<''
<'#=
)$
/:,!:2%&'
()#'
'
'
(#*'
)$(
<1'
'' #
#>('%

?
)'*) )
'#
#) #*
*(/!
42 <
(
1#*

#' '*((
)

+'

#'>)(*
@''
*'
')# %?'1 )#>(*((
( #*() #*
*( /:,! !2 '
'1 /! 42 #1 #
'

#'#

) '
)$(%

1
2.

; .*
%
<&**C?D**/;!4;%:6*."A%9<E=
F
- +! 4;%:6* ." >A%)< E " C" +*
(G+(G/!4;%:6*."5%59<-=* H?F+
B&!4;%:6*."::%A<E/&* /;!4;%
:6*.")5%;:"
8

( >'#) ' # ') #) #*

*('> >(
'

> ' ' #
) > ') #
' > (1
''
( ! 4%
/- 3
#
(

'

#

+-./7/90

+>'#'
'

.
'*# A
) ())'*
#()> 1 /!2 A
#( ' 7#
> )#' .( ( >
) '
(A='( (
#(>)
)
/2A'> 1)#' (>
'*) '
,='(#=
@
*'()(*#
#

(/2%
I
' /! 42>'@'
*)

*# ,> *

=
)$
''> '((
$=
@

=
)$
'''

'
.
'(1 ('>
)%&'1(* *) 1>
8, 4,

%

;

'

5

&

'

'

#

!
" !+?./B/90

& ' ) *( #(' >)(
'
.
'( > '

) (>)#
('
D 1 (>
)%

&)($
''(*)
!A
) ())'*#()> 1
A
'' .
'% = #
#
' *)( +

* #( 1 (
'
#('

* ( %='

) () )' * #()> 1 ' ( *) <
* ( ()
#(
>)
%?,4 !4+'

'
''($>>#('
<
'
$ #
#('

*
=
)$
# )>
#('

%&*
< >)(##
*>D A''#1
#
=
@

(A# (# *
< (#>#('

%+('

>1 # (#>
# '
'
)
< '
< @ /$ 8,42%
=' > :,! + <1 ' ' > > D

< @ ' '
('

#(>)
*#()> 1 '
#(>)
=
@

1#
)
)<(
#(

'
=
@

%=#'#('

)'
#'*#

'(#
'
&)=
)$
>'@# )>'
*#()> '(*('
*((#
#' *#()> '(#
'(>>)# /$,4 !92%

'0!%%+12)#

+
>)# )
*
$ #
*
% &' (
*
$#
> (>))
>'
<'
$ 1 (

< @
> D % =' ' ' > > D
) $( )' *
#()> 1 '( ('(
#(>)
%#
'(>
'$(=
@

( ' ( < > D # * '
$ ( > ( ( (
#( >)

=
@

%

!

"
>( )# ( >) '(
)
)( A='( (
#(
>)
)
F'(#=
@
*'()(*#
#

(
/2 A (
+ ' ( (
# ( #
> '
=
)$
@ (> ('@1
#(('
)#( (>D %& > )
'> () > '
# )
> '
# )
'( > :,
'

< #
' '' ('

% $

7 ) ( 1 >'$( > 1
# '
* ( ' ''

% 3 # ' ) ' > ( >
>
'
)$(%

?G)8,8 *)('('')
$<( #(' %=
''1 * #'(#('
#=)

D AJ *
#(1#
#(' >
)A $<(
<'
$ 1
<#

#('

#
# ' >(1 ( #('

# (% = +
$$(*#
'() (>)#
('
D
) #<
'(

< *

) #
% -'
()> > ' (
*
'( >)
*#()> 1 1>)
=
@

<
1# ('

) >)
=
@

% "') ( ' *
' > ' *( 1 '
'' $$('''

+'
(,='#('
(
))'(
>
#

)
1(
)'
#*
%(
)> (#>
#('

)(
( ' 1

F ' ( # >1(

=
)$
')'
)F1
=
)$
)(
( '#1
#@(/8,! 2%#

) '
+*'#'$
.
', -(' #('

) (#>
# ( #
'(
>
#
'
# @ /8,42% +
' '
) >
< '
< @
#

+('

Q#('

* $<(' #

' > ' ' > > D

'$( #
) ) '> #('

1 ) 1
) =
@

(>D
%

=' #
#('

/ -% 9,982 > ) '> > 7 (

#(' )(
#
# +('

% > )#
'
=
@

(
# #>#
'(
> )>D
%& > )'>
> )
<

< '
$ " (
6
1 =
@
*>
#
' >

& & * * & &
",)%*7&& $

$*
*

,&

"7*

2

A
&

7&

"

)&
"

:

#
'( 6
1 =
@

#
# >)# " (
% 3' >)#(( < (
>)# >(1 #
(A$=)

AF1''
'(< (
>)# >(1
# (
%='( ' *(# < F'
'
) # (
>)#((
C/0 %!,!9 !82%=' #'#

$(

>)#(( '1?)#((
=
)$
%? 7
0 !,!9=)

<1 # ' >)#((%
*)
)( *#
'(
#
*')'1 '*'*'#
'" (
')>'

(*'(-
' )%$ #' #'#
>E !

+
1'
#( *
' #+>'
#(> <(,='(>
)#''(
()(*)' #@(>D 1>1)*('#('( 1
D

. #('

C ''
)B A *)( '
(% -(' '(
$' (1
'
# ' ) ' A '( #('
*('))
A)(
( '
'('( /E%!, :2%='(*
$

+
)>''
)

** .
*' '#
(>)('(+'*
$ (')(
'(' %?' ' 7 > <(, D

.
#('

C/E%!,2%? <
+
<$(*#
'(
''>)
( ()
#(>)
*#()> 1 1('('() *
=
)$

'

D > >' $( ' D

. #('

%

1) ) #('

1 ')')
(#

#

#(' %

& > )#'>
=
)$
>)# ('( > )#'>
))

*(
> )# '> '
$ >)# (
>' 6

=
)$
1=
@

=
)$

# *#
%? *
#'(''
#
'#
# =
@
*> % +(' ? # # =
@
*> '

' ) * #'
#
$
('
)#(( #('(
( > '
1
#'( #(' ? # "% #
'( *'
#('

>)# )
#
).
>
>'(
)
$)
=
@

*> ''@)(
#'((1 *) (1''((# (=
)$
%

=>'#>'#'()(
)#(' 1#() *
*('
(A#) =)

# #('

* #( (A>' $((
) '
$% & * 1)
< 1 ()
< @% ? ' ( @
#(' *
# ( '
#
D
) )' >)#
(1'=
@
*> (<
'>1#
.

8$2
-
>"

8**3):"

83AA"

7&
$&

*
? $
-. . -.
8

-. *

! 4" 9A6" 7&
/
*
-.*
-. 8

-.*
$ .
*

! 4(" :6* %

*

& &!*
. >5" I

&

< -.
8

-..
?!4("6"

8@ "A)%9"

8@&>%"

'0!%%+12)#

( ()#
=
)$
*('>)(
1
#@(#
'
=
)$
%

=
#( '
) ) ($
*)
) >
# '
# @ /G)% 8,42

)$( '()>'@)< (* ''*')%='(
*
1
'''.
(*
<@

< ()>
<@* '*'%
' (
<@
<
#'
)#
)#

#'> )'@) #( ()# (>)#
' (=
@
*>
#'#
)#'> )(#('(
)C ' (> <(#

+>#*
8,9 !#'>> <,(#('(
)#
'(
)> )

# '
# @C /8,92% G(#

'@', ''
)B
#( '
+ *(1( > ( ' ''

(>

#
*#

'(> (

()>'@ >
)
#) '> 1
)

#(,
1 '('((<'
'( '
> <'
'
'
*'( <#(' '
') *'( <'
'

' #@(K 6'( # #('

) ,
*(( # (

=
)$
''(>
D =)

/8,8F!2%-
'

'1
()> '@ # *
)<
) #
=
)$
(

( ( ( '
*
* ' (% = '
'

( (#

# #
'1 1>'

%

- (
*) #$ >
'( 7 (
1 #< ( '
() *
#()> '(>
<#('

1# *#) >G), +
7#'( > '

)

D 1 *
> ' #
) <*'
)#''(
#)(
1#
#('

# (%

+)

'
# ' <
( 1 ) '(

)(
# )

#('
'
=
)$
% =
)$
* '' 1 #
#
((

% "') '
'
#)

> <'
> '> 1
< )
(
% 3 #
'( # #('

) )>
=
)$

'# ' >)# '( '
=
)$
1 >)# '(

) ' >(
1 (
>
/G) ,:2%

'(' '
=
)$
1
%?G)9,:
+ #'$$(, = =
)$
?1 ( *( # *#
'( # '>
)>'(#('( 1D )
#
%=''
> ))
'
)'>> )
' #@(#>

/%%2%
+
'( ) > )>
#$ ( )>
=
)$
'> 1

>)( '( #
'@
'()'$
>=)

D 1'@'(#)
)* >)#(''

=
)$
%=''>
D
' >*#< (#('(
%
3 ') ' ( >
<$( + # ( 1 >)

'# 8 :/8, 9 !F:,! 4 '%2%-
'

7 ('
)
#*#()>

A'1
'1 A#
'*) 8,8!

83)%5"

4

1 :, (
* ( 1 # %
( ( 1
)<( #
)

#('

) '
' > ) < ) =)

D
*' (#'( > '
) '> 1'

' ( *'

' ('( <
(*1(()>( #$ (#
''%&
'
'>'A* ('$<('#(' 1'>)<(''
#@(A
> '
' > D
#

' >,
" * * ) A *)( + A #
#

D 1 )
> '
#1 ' ( *
'( -
' > )F 1 ' ' (

')(#
=
)$
/,421''
)#
#(' %-(''> ()
#
* (#()> '(# )#(' >
'
>)(

1*('
(
')#
) %='
))* $<( 1> )
)*( ' L''
$1'(#('

#

# (M
' < #
' (
.)
=
)$
>

@

#( '@
(/,9 82%#
'+(
<$*#
'(' <
(*1
'(

) >'1

>, !47#'('> >)#(>'

''>(
'
=
)$
%

&
''>>''

7 (
#(' )(
''
#'
#()> ' >
< #('

>(1
=
)$
1 ')# #
' >
*>)
*#()> 1 ' >)#( ('(>#(' %?' ( =
@

*> ) #( $( '@ *( '' '

( # '
1
) (>'#1 #('
#@(1.
' >''> *
(
'( -
'
D #
' # #'((1'((*)<
#(' % 3 ( ' ) )(
#('
#
#

D ) )
> ' #1
'(*)
D %3#
'' >D

) '
>%

?''
$ #'+
)1
<@1

<
>D
<
(*#) (%' () $$(>*
#(' 1
> (>#@(,

#

! !

(

E ,
.

! !

.
%
.

+?.7B780

=
#( ' > G) ,4 !4 + ( (
()
' >)( * <
#('

( >
1 <
#( 1 #

* ) A 3
'
)B-)($<('
#) C/,!42A1#
*
A 0
() *

=
)$
#

D =)

B /,!92 A ''
$$(, K & * '
)

.'
=
)$
F '
* #()> '(
.' #('

/,!92%
-
'
>>
@
)1'('
) #
)(
.)

=
)$
%=#'*#()> 1
#

' ('*
#('
#
)#('
'
(( >'1# '@(1>1%

'0!%%+12)# 4

"')'''
'$
>
D 1'#
)
'@
#$1
'(=
@

*> +#

(
'
%+# '(=
@

-
'> #
')'
1 >-'> #D

) > 1
#
)
#' =
@

(
' '
1 >
/:,2% + ( # >( > >'
.$( ( ( (
)<
#( >)

=
@

#(>)
*#()> 1 ,&1*
) ())'
*#()> 1 '( ()
#(>)
%='( (
#(>)
)
F
'(#=
@
*'()(*#
#

(/:,! 2%

# #
#$
&**

=
)$

#' '>1 ()><$
)

' *('
'>1
1'()><* '( ()

><$

%&**

=
)$

''(
'
$$('
)1'

7 (, -(' '' > '((
$ =
@

=
)$
> *
=
)$

/:,42% = *# =
@

=
)$
'
> ( > /:,2 >)(
'>) % =
@
# '>)
1 # $ #

( '1 > ' > '
=
)$

>)#
('('(#('
* $ 1 * #=)

D
# '(% . * #(1 #
#(' A *)( AF 1

)#
'#
>
)/!,!2%

?* ( ('((
$=
@

*(('' (' $'(>
*
''#
+>G):,,N>(
)> #()> 1 '
@'1
'(=
@

=
)$
'
1 >(>%='( '=
@

D

% & =
@

D '
> >)(
)<
'((
$ % - ( ( (
)<() '((
$ * #()> '(%

#
)#> '
( (*'(
7 ( ).'%
)<
#(

'
* #()> 1 (.)(1 >)#
=
)$
K =' '' >
#()> 1
# (#'(
=
)$
/:, :2%3=
@

=
)$
'((
$
>
>#$<('#(' 1>)<(''
?)#((
=
)$
%=
@

*> >)#
'1 A *(( >( ( < A ( ) ( > '

=
)$
1'
''
=)

D (?)#((
=
)$
%=
'# (*)=)

>0 9,,6''>)#('
'('*
'@)*
=
)$
B

='>*
# *
(#'

'

<
#
)(
(, -(' '' > '((
$ =
@

=
)$
> *
=
)$

/:,42%
/0 $ &($
=
#( '
) ) ($
1
#( ' ( ()>) > ' (*
'('(
>)
=
@

1>)
*#()> 1 %='#
'(7 ('>#'

'
*#()> '(>*' #
'
*'%

4!

&(
(1
1*'

' ).'#'##'
' $( # )% 6

=
)$
( ' ( )''(
'(
=

# ( ' (
#( #
*'
# '
''>,=''#> #( 1>
1'(A*)(

A 11>
1* # (#( 1#
'#) (
)''( # ' ' #
) '( #
1 ( $<('( # '
'#*')

#
1< (/!,4 92%&1*''(
''> )>D
)#)

@<'())*'(')
#)

@>*'*'( (),&B'(," (B/$:,92%& >
( #<)*'>'> >)
''><1 #'
(
$() **' #)

'

) '>')#
'()1*(,='> #*'1''1'><1
'1'
(.
>'@( 1 )'1 # > $
' '
*' 1 '

#
'( '( )
/&#'% !,:2% 6' 1$ ( #) # ' ( (
' #<( ' % ='(
$ *' )( '@ #

''1
'
'><
''
(. >'@1)'
(
#' #
#(*(=
)$
%

6'*#
'(#
' ()>'@( > #< (

#(>)
*#()> 1 ''
') '> 1#< (
#(
>)
=
@

' '
'(1#'%='(<1 +(*)
'> (
),

(

! '

. 3F . 5 F6

(

.

;

;+-./1/>0

? #)
> <
( 1 ) '( ) #)

@ >* ' *' ( ()
" (B% + ' #'
<'

'#( (
'#

<' > % ? > '1 >* ')# ( # #
<
'
1 '#
=
)$
# ( # <
'
1
)1
=
)$
>)#
( '
=)

D % -

1)#'
>(' (,='(
*)'
( >)#
('

' ( *) 1 #( >)#
( '
/:,2% - > #
#
'( ()>
'@( 1 #<

* >)#
( '
1 '
* #(
>)#
('
1)#)

@>*' #
*'( ()&B
'(" (B1=
@
'1#
>)#
('

@

'(> )
'#
=
)$
1)1
=
)$
%-
'
'' *)
>
A='( (
#(>)
L*#()> 1 M)
F'(
#=
@
*'()(*#
#

(A > ( '

%

'0!%%+12)# 4

# '# # 6 ' ( #'

#6
+<)>''(1

**
(>'
>'(>'#
9%
L

D M? ()*#
'(#'() >' ( @>'> )F
1 <
'
() > (.
=
)$
% ) )
A *)( + A
<
'
()'@1>'$
F'('1 )'('$

'(<(<
'
<
(>>''<
'
'(.%?((.'
>1(
#
'(
=
)$
*
(>) #=
@
*> '
* /9,! 92% - :, A ='(
*) '
( >)#
( '
A
#(
$*#
'(
*
>''>'1 (
#
'

1 '(% =
#( '
)#
+

* ',>#)
>

*( ' (
# ( '
#('
#
*( ' (
< .'
'.

> >
*('*#
'(

)

))'
(*(1#)*
<1
.)%? 7

+
< # #)
#'
* #
* ' (

# '
#('
%?!#
'(
)>)# >'(#>(>>

# >)# #('

/42%3>
)'*) >8,81>:, *
>)# *( #(' (% &

* >)#
( '
D >)( '
# 1 (
#(>)
*#()> 1 %3
)
'
') %

&' ('*'(#
#
)'(
>*'<1 +>:,8
#
)'(> (
*)>)#
('
D %? 7
'#
9
+ #'$$( '(
*
>''
' (< (<
' <
( >
>'' 1 <

' (.% (. # * '( 1 '
)()>

<' % $ <' ( (. ') <
> >'' '
'
#

*'>1 ( *'> ##$1#
=
@

*> >%?
( + *)( '( (.'
>1(#
'(
=
)$

*
(>) #=
@
*> ' * /9,92%

?) ' (
'=
@

>)#
('

@

'(> )
'#
=
)$
1 )1 >)#
( '
=)

D >' $(
'
'>'()# %+ $$('( '' ('
#(>)
*
#()> 1 )
%=
@

=
)$
>'$(>* (1

)1 '( > ) '((
$ '(' '' > '((
$
=
@

=
)$
> *
=
)$
/:,42 '
B
>*
#<(>''
('
#(>)
*#()> 1 '
#(>)

=
@

'(''> >D
1>'
'$(=
@
*> %

='*) #>(>' )) >'#
:#
)
''(=
@
*> >

<(
'% + # ( #
( > '
-
>

=
)$
#*#
'(=
@

(>D
$<(1
#('

1 ) /:,!2% # ( # =
@
*> >'$(

*
=
)$
%=

* #<('(
) > > )
#
'
( -
>

=
)$
%)'
# *

(
*
'( (1 >#(' %

44

,
( ''
+
) ''#
*'*'#<('*)>*
+1$(
> '
)#((%+#
*'> )
(*
)# (# '1 # (1#'1 # ()1#'

#
)<*

*(,
' ''(
*)'
)

> ' ( * #
(
'
' ( * '# (*(
/:,:%%2%+<<'()1 #'< +>

'

#'<1 >
*(%

3 (' 1$ >' (*
'(
*'
)1 +>1
) $( #$
' % #
( ) '
) 1 '
) 1
*('
*A='( (
#(>)
)
/:,2A#
'('
'
'
1 (

<% = #
( '1 (

*'( ' <
'
1 (.% ( ' (<1 + ' (
(

:,
' ' '(
* ) '
)
> ' (*#

(
'
'*'# (*(%

?( ) #$ (
' '> #'
#$
#$ > )
()>)'
(%)'
('> *
)(1 (#(#)

*' ' '> ( @('( (. >1( % = ' +
1 #) (
*) # ( A ?
1 =
@
1 >)#
( '

@

'(
> ) '#
=
)$
%I'(> )'#> )1)1 ,)1

=
)$
1>)#
()1 '
D /8 2A'
(1'><$
'(' (()><,='(
*)'
( >)#
('
'(*)1
#(>)#
('
/:,2%) ''#
*##
')#
*'
)'
# (# >
*#

'(
* # ('
#
=
)$
%

=# '
*( ( * <C
* ' <
( <( *' '
'
>*'
'((
$=
@

*> >)# #('

'@#>(>%
)
' ' > '((
$ =
@

=
)$
> *
=
)$
% =
@

=
)$
'((
$ >
> ' #
( #('

> ' (
#('

'
'#11#(' '
'#%
#
#
'
#(#(%=( '
1 ( '
( '1 '(( # '
#' >
) >)<(K -

'
( > #@( #
'( #('
$( 1 <
'@$(
#(% #
# 1 > 1 #()> % <

#

#<( # ''#
> 1 ) ) '( # '<> > #
)1#'(''>) #
'(>)(( *
#()> 1 %
1/ 3$ ( (#
6#
'(+'
1'>' (1 # 1 '()
)1
'
'1#()>
*#
#('
)*)(1 '('#

'0!%%+12)# 49

))1
'
1
#()>
%R
=)

K'
@A*)(
+
% ? $
' '
' '
$
#
'1 # )
'(
(1#()>
'
' #K=
#(*((

1 # ()
'
1
#()>
>''
#@(/!+
, 2%>$

#
+ )($
'@'
'
,&#)($

'
1

#()>
F#
'('
>1#()>
>#(1)
) /&#'%
!,2%&' (>> '1 # (1*,

+3$$ G 3$
$ !(0

#
$

$
)
!
!
!
$
4
,$-

!+ ,

+,-./D77
0

-
#('

*
)('> E((>')

* #
'
'$ 1 #($'(% = ' ( #'(
#( >
#()> 1
>

*> '*)( ('

1 %+)(
('
'
)#
#('
1 ( )# #
'
.

%
=$'@< )

$'@< ' ')' 1 ''% +
'
)>
=
)$
('#'>)# '(
)'
>(<
1( (
>
=
)$
1$ # ) >

'
$ 1 *'

% & * )
* > ) #< (> '
*
(>
*(#''$)

%=))
=
)$
.
)
#

) >' 1$ #)%& *'(
'(*) # )
=
)$
< ('(
%->=)
('1 L'>M

(
(
)A#
&)A#(1
#( .('1>*
-)

' /&) ,!2% =
)$
'> ( # '

)
'

'' * )>(.'()

)1> '#('

%
'
'
)( 7 2# .
%
*' (
' ()
( , 7
)
'#
41
'#
9,

)

<

&

! !! .3
!F6

)

" . 3

'

< F:
F)

F

% ) F 5!

!
F#

(;
C - ! $)
#
"( $"*##

(
-
$!#

C

$ -!$"-"*

5

'

'

,

$
.*$
*

$
. &* &
.

D

*

$*

* .*&
$
$

$
"

48

!
#

C

$
-!/"#/!#%"'

#

C

! $#-
5
; '- $!
$4 "$$"-$5 )"$"-$$#"!*1
!4!-
$!(

C

$ *
&
:

'

#

C

2 $

F# ;

;

!

.

4"+9.//8

0

4 C

CE;

! (

'
=

'

.3&

6

!
#
C

'

#

')

! &
'

!

&
;

C !
;

E
:
=

) C
E+1.778/0

&)#
#
'(> '* #(>.'
#('

1#'#('

1
*( (

*) #1#'%
'
'
*
' =
)$
#
'(*'(#' (# (

)#<('1
#('
(
> >)# (#'-(%
'
' > >)#
#
'
=
)$
%?'(>()
#(-(=)
$)

,
6'( '

1 )>' #)
# ' >
#
'),O(
)(>''P< ) '
)#()>
#' %-

)
(
(( '@> $ F#1#(()(( 1(
)(>'<#'>)#%?
* ( )(>'#>#>( > '>
#()> '('*
F'('(>(1 1>(>( > '/E%, 2%

? (**
#
(1 ('
A
'#''
'
#

A '
(. >( '( 1 * $<( ( < '('
' ( <( #
<$ '#
=
)$
/G)% :,! !2% ?
)( ( - '

#
1 ('
' > ( =
)$
1 ' '(
$(
'

' )
# '(
> #(' % ? )# ' )
1 ('
'(
> (=
)$
'''
* )#
'

) '( =
)$
?
1 ' ).' ( )>
>)#

)

%

'0!%%+12)# 4

?&#'#8#
'

''
##'
'>
1
( >)<
.
'(
=
)$
%6'#' A*(#) A*
(#()>
>
1 ('
' > ' ) )
% * > >)#( 1 # )(
( '
( >)<
.
'(
=
)$
,

#
C
.3*
6(

#

)

!#
C

. 3*
F6 C

#

(
)

.3H

5

F

F6 #
C

.3*
F6 C
!#

C

"
"

!

+?.8-0

# '
7 # *
> ' # '#
#' % -
' ( > ' * ( > )> -
' 1 # '

) ' .
'(
*
=
)$
# $(#''#
>'#
(()>*

=
)$

#)''###(' '(%=> )
7
'*)('(' (' '#

=
)$
'
#> '%
?' '$#<( # (
##'
'

>%#

#$ ') ( )>
=
)$
>)# '
=
)$
1
>)#
)%&' #'
#+>G),:1
#$ >
) '

- /$ G)% , !2% > ' '$ #'
#$ ( ( '#1'
')#*'('
' )#

1'

>)
*((% G
# #'
' #>( R
=)

'( #>(
+) N
D %
>)< '
(
# #' -
'
>'' )#*'> 1 ) )
( )>
=
)$

# #()>

#')#*'(
)%

("B"/ 22
&

J)K3
&

"7
&=

4)<;<>;<9*)$>6"7
*
&.

*

.
& $"

$&*$
.
&

&&3

4&:6

8
H
$ /

* 8
H* @ '$

&

*
%L .
" 3 $

.
*

/

I
3
*

.
&

*
&

&

$ . "7

*&
?*
$&&B

*&
&

"+

* &

!4("B"/*

!.">9%>6"

7

&*&B#.
*" .")9%>A"

4:

)/ "(# #!
?(

)'1')' >=
@

#()>
11 # ()>*'(('
)#(
#

%-('>(.' )*
)>
%=(.'
) (.,#
'(')#
((.
C+'>'(((.
)'
)1 # ()'
(</G)%:,! !92%

=
#('
))>

#' '
#$ 1 1#(*# ('(
+ 1 >*% ? E ,!8 *)( '( > *
=
)$
#
' > D
% = ) >

)( ' ( < $

#
D 1>)<(' ('
D %-1>G)81> 7

*(+*1 ''*## $<('
'
#
'
)
D # (# >)<(''
D '('

'
#
'
(1 % = * '( $( >*% ?)<(' '
D
>
((
(>)#
('
D >)( (
#(>)
=
@

%=
'>G):,4+*)('(''> '((
$=
@

=
)$

> *
=
)$
% = '( >* ' (
)< (
#(

'
=
@

>)('( *$ (*>1

)

%=1> )*
11)>'@1=
@

>' (#(1 # ()
1>*
'( *$ ')# ( ( > )1 '('( 1
> (1'
# 1 .#( (>'
#
KLM/+
,42%N)
#))>

* '*>1 ' %

&> ' > #
( > ' () ''1 >

D '( *#
'( 1 ('
)#( # ) =)

D ) *

1 ( > '
> *
' '( > >)
* #()> 1 1
>)
=
@

<
(<(()<)('
)*))>
%"7 ''
G)8,8!1:,
$ *#
'(
)
#) ()>'@
1)*('
> )#.

''>)'
)(#

>((
#')#) 1'>)(#
#'
'%&)*
) $*#
'(=
@

(#$(>D >
D ()> ' ' (1
#( >)
=
@

% + 7
G)
:,4 + ' >* (
)<
#(
'
=
@

'(
'((
$ ('( =
@
%> 7
*(/:,!2<1 #>*
1#)1 '* ('(
*)'
( >)#
(
'
D -(# 1 =(>1 )>
K ' #
<
'
'
#
(>
* '
'#

111# '

)

=
)$
/!,!2%

&' (1 # >* 1'>).'
#'#' ')
)< 1#'+
*1 (#
(> ' (
<
(*
1 # '
*'('
#('
))($
)#)

@<'()
)*'('

@>*'*'( ()&B'(," (B/$:,92%
=
@
>*''#
'
#$=
@

*> >

=
)$
>) $
<
<
'
1
(.'

'0!%%+12)# 4

>1(%"')'1((.
)'
)/:,!921 # ()
1'
(<
'('1 )'()1 '(
( >) * (>> )%
0/ & $
(

()'(*()>'
& #-/,!9 :,2%?(1*'
'
'+*'*=
@
*> >' '# >)((')'(
( (
<@

< > (#<(##$1
'=
@

*> >''%? (' =
@

D A*)(+A

/:,2%=
@

=
)$

=
@

D '
1 > (>
'(1< (
'$>%
'=
@

>))
#' %?
#)
> =
@
'((
$1 /$ :,42% ? > >)#
'1 >
/$ :,!2% =
' '> =
@
< ( *'( > ' (

''((
$1>)#
'
('
(
'(1# ,?
1
=
@
1 >)#
('

@

'(> )'#
=
)$
/:,82%>
7
*( /!8 !2 #
( > ( #
'=
@

*> >,
).'
>,

(
)
!

.
!

)

(#

'
;)

+-.7?
7>0

"7
<1 #
(
('
> #% + #
('

( # ( #
('
=
@

' # ( ( >
('

( > )# '
( > '

)
=
)$
' ( *'(
''#
'(
1 )''
) <
(
()1''(

()%&
''> )#
'>=)

D )* ' #@(
>
=
)$
#@
(
#('
)#(' >
D %='
*'(> )' #@(#'()/
,()2#''
=
)$

# =)

D /G)% 9,2% 3 ( .
1 > ' ( @
<
'
()>(.
=
)$
%))
<
'
()'@1>'$

F '(' 1 ) '( '$

' (< (<
' <
( > >''
<
'
' (.% ?( (. '
>1( #
'(

=
)$
*
(>) #=
@
*> ' * /9,! 92%?

)
**)#''$(
'
>'# )'

) #
#
#
'(
('
# ' < > G) :,!8

('
)

)#
''=
)$
* >D
%=)($

##' '(

*$ %

+ # 1 ) * )>
*(()>
=
)$
#)
=)

D <

1('
()(*))>
*(()>

=
)$
#
/$9, 2%=1))
*(#('
''>)*

$$

+ *
&
;
"

9

< $ > D
1 <
( ' ) ) *( #(' 1 (
) ()
)(
'
) '(*'(#('
'# #('

) % =1 ) * >* 1 # ()
1 >* '( ('
)#(
#

1 >)1 ' * #( (%?
)'#
)

#< ( >) 1
('
'

('
)

)%
"<
()

))#
'')'>1 .#=)

D %= <

(1')# '
=
)$
# > (# (

) < $ >#'
1 #
( ()>) > D '
> ' #$(
#

=
)$
#
)>
%

+ (# >(#'

*$ 1
#
' %=
#('
)
)>#*

)( #'#' '
'
) L=
)$
M
1@ (> )
#*-#
'(*'> >
('
) )
* /:,!2% I '( ' #

=
)$
#

<
(
() ' =
)$
( @
()> > #'

*#'#'
'$(>'@#

D % ()> > ' #'
')((#

''1 ''1
=
)$
%

*!

.

!

! !

)

F
#

! !

(

E ,
.

! !

.
+,?./D770

+
#

D ) * $<( ' ( *)
D 1 (
.)

=
)$
>

@

#( '@% =' ' )>

=
)$

('
<
( $$ ' #

( <' ')#) % +
# (')# #
)
<
()>.
(
(>#*

#''#'#'%+ (# >('1 (

(*('1(*(%6

=
)$
( '
()''(
'(

/,:21(1$>1>.

?)#((

=
)$
<
( '('() #
)% "') > ' ( *(
)$(>'@#

D %&
''>
''=)

'
&'

( >(1$ > )> >#'
* *

)

=
)$
# #()> >
# ?)#((
# >)#

#'
)>'11##()> 1<##'* #(' 1
<
# ,

' @ 59%* 7& &

% $ $

'* *%&
$
-
"
' %&

*

&
&

"
/ %&
& $ .
*
&*&*&

&*&

$"
*

*&
&

*$*
&

4@ "59%6"

'0!%%+12)# 9

!.35

F&
45'

5' 5

=

'

'

!
#5

F+C ?.D/80

"#
'
('
#
)#
1 '% 3 ' #
+ '(

1 ) '
) <
(
() 1 ' ?
1 =
@
).'1 #
'

#
( C=1 #

('
#)#
1'## ('
('

>).'

')#71')#' #$1
'#('

' )#(% + ( # ' 1 ' * ( <
( *'(
=
)$
#
'
'# '@#

6

(
> C + '( #<)
( (
*)'
)#' <
(''# ()1(
(<()'()(>)#(()>)#
('
D /$:,2%&'1(>
+>3.
,&( '
>
' ,'())
>)#
('
)1
(>)#
('
%='((<())1>)#((>)#
('
%='(#(()
1#(%='(> )''1
1()>'''('

# ((

/! ")% !, 2% ( * ( ).' =
@

')
#
(#'#1''# >

*CN)'#

+>#*

)( B

+

"

($-%*
$$"

9!

#

%

%

% &

<

+ #
&) *) > # #' '( ' > =)

D

#<)(
' 1
( 1
)< '
D
) < $
#<)(
) $ > (
#(>)
=
@

1
)<
#(

'
=
@

% ='( > (
* '@( '>
( ' A '
'
(=
)$
A)#
( ()1 1<
'
1#
'(#' '

7 '
#''() ( ('
D %G >( %
=
)$
1$ >'( - > *
'( 1 > #
#'

7 %* A'
))
) ' (('
'

)
A *1 '
)( ' ' >

'@)< (
' '
#( ' (% -@ 1
#( '
)
) 1
)

'@> (1'@)(()% ('1+#

'(
) ())'*#()> 1 '( ()
#(>)

(
1,
='( (
#( >)
)
F '( # =
@
*' ()(*#

#

(/:,2%& > )'> ()>'
#)
'(>
:,'

<#
'''('

% $

7 ) ( 1 >'$( >

1 '

<$(
(#
>' ()% ('> ,

# E&

!"!E4

4 !
!
! !

E+,?./1/?0

%
.

+,?.780

(
"
.

!

#
.

" !
(

(

!

!

#
!

F
(

:

.
!

%

"
'

'0!%%+12)# 9

!

H

F #
! E

C

F

)
'
) +,>./9710

2

!
'

! ( !

! %

!
)

"

+,-./-0

'

#

+,-./7/90

" 7 )

*#
'('@1
#(' '
()( ()>
*
' '( 7 > #< ( > ( 1 ) % +
7# '
G) ,4 !4 + ( (
()
' >)( '
'(<#('

( >
> <
#(1#

*
)A3'
)B-)($<('
#) C/,!42A
'> 1# *
A0
()*

=
)$
#

D =)

B/,!92%=''
$ 7

AK& *'
)

.'
=
)$
F'
*#()> '(
.'#('

/,!92A

<$( *
''>'*()%-
'
>>

@
)1'('
) #
)(
.)
=
)$
%=#'
*#()> 1 #'
#

' ('* #('
#
)
#('
'
(( >'1# '@(1>1%
+ &#$
=
#( '
) ) ($
1
#( ' ( ()>) > ' (*
'('(
>)
=
@

1 >)
* #()> 1 % #
'( 7 ( '> #'

'
* #()> '( > *' #
'
*'% 6' #

' ( ( *#
'( #
' ()> '@( > #<
(
#(>)
*#()> 1 ''
') '> 1#< (

#(>)
=
@

''
'(1#'%

&(
(1
1*'

' ).'#'##'
> ' $( # )% = 6

=
)$
( ' ( )''(
'(
=

# ( '(
#(1#
*'
#'
''>,=''#> #( 1>
1'(A*)(

A 11>
1* # (#( 1#
'#) (

94

)''( # ' ' #
) '( #
1 ( $<('( # '
'

#
1< (/!,4 9%%2%

"') #
'( *' )( #
'( > )>
1)

'
(#))

@>*'$1 *'%I #)

@
<'()*'(F'#)

@>*'*'( (),O&BP
'(, O" (BP A *)( + > G) :,9% &'1 ( >
<$( 1 >
", I #
'( > * =
)$
) > )( =
@

6

(
' (, O&BP '(, O" (BP /E% 4,:2% 6' >
>

*
=
)$
%= ')'
'=
@
>*#
' )#) ,?
1=
@
1 >)#
('

@

'(> )'#

=
)$
% I '( > ) '# > ) 1 )1 , )1
=
)$
1
>)#
( )1 '
D '(
*) '
( >)#
( '
' ( *) 1
#(>)#
('
/G)%:,8 2%

+<) *' ' # #
(#> # * 7 ) (% ?
)
''><1 #'
($() * 1
) *' #)

'

) ' > ') # ' ()1
*(,='> # ''1'><1
'1'
(. >'@(
1 )'1 # > $
' '
*' 1 '
#
'( '(
)
/&#'% !,: %%2% 6' 1$ ( #) # ' ( ( '
#<( ' %='(
$*')('@#
''1

'
'><
''
(. >'@1)'
(#' #

#(*(=
)$
%
+ ($ '$ ,
? "# ! 7 (

<
/!, !2 > ' =)

'$(
) # #),*(('*'1@
>)# =
@

*> %=
# ) ( ' ) > >
#<( # '(
7#'>)')
' #

'>#*((1@
=
@

*> %
?#)
>=)

')(*(('#'
)1

*%&*
*('>)(>''( ( ''> 1 *# %6#((

#@( > ) # (

# (# 1 ' *
#
'('
%&**('>)(
)<>>
'#( (
)
'# %

)<>>
'
') %

* ;

;

; !

!

;

'
% "

;

#
"

+/

/.1/B0

'0!%%+12)# 99

- >($
)< >
)( '( >($ )(

#(' > . )' # ' >''() ( ( () * ' '> > )%
=
)$

#
(@1#('

#
*(('%
6((' )'
(# ''()>*(> 1)'1,='>
#*'1''1'><1
'1'
(. >'@( 1
# >$

''
*'1'
#
'('()

/&#'%!,:%%2%

?>=)

' *((''
#
'(
(('
*((' ')*'%

3 ' #1 ( '(
() ) > > ?)#((
=
)$
1 #@(

') *' $
)> >. #
' ) )>' ' ) < 1 '
'
)>)<('C='()>'>=
)$
#
(*'$

) ''# 1
1 ')#)
% ='( ) >' > #
#

(
)'<>1# %='()''((#>
*'$
)>.1#
) (1# )#

'
=
)$
1
)(<1#('('()>#'< %='(
)' ()(
*) =)

A
>''(<
'
<C"
1'

(>
=
)$
%I'@#
'# (>
)(%='(
( ),> )#'> )
(<
/
'!,8 2A*'
'
<(1#>) 1)
1( ()
#>
) >)<(%

3'
# ' 7' ( #

# ))< %
)
) ')
'<1 ##

#%?(#<)) '(
#

*' ) <1 1
) #' * ) ) '> ' '
)(# %N(#

(# 0A $ =)

#'
.

A,(
( )''
'
#
1
#('
)# *')'%
&)((( '(( )%") (&''
#('
'#
(

'>@(F(#
(( )/
'!,4 92%

? ' ) (
'$ )
'
#

# *' )'
*

% I ' *
)

('>1 (
)'(1 #
*

'
)>'@)<#

*

/0 % 8,!82%
# )

#

* ) =

) .
# )

#

% - 1 =
)$

*1>''(('> #'

#

''
) #
>)#
>#

* %

? > <
( >) '
)
( =)

#

#-*(('1*'(%

? )
)<( =)

# +()> #
* 1 '(

>)#

' ' ##
'
'( '1 $ % ?
7
# 0 !,!! #<) @
=
@

*> '( '
'$

98

'(

>(' % 0
#
# >
# ' '
1

)) > ) )
' > < '
#

> <' > )>*,&
'

>(' <1)
F1

()(
1 '( )

< 1 % " ) $'
, O0

* 45->

$ 6
'
'
$,O3)
'
'
''> '
$<
)
'BP/0 %!,!! !42%

G'** #)# ( ')'( (>*1(')'(>

% = #
*' ) A *'( > ( #
* A *
*#
'(>'#.
'(

'( + ) )

1 (> '(
>)#

'@ 1 # ' '
'> '
'> $ >
)(%
&' (#
(< '#

''=)

'
,
'
'> ' # ).'
')
( 1 1 '
> )

#
()'1
''
'@%&' (#
#$ (
# ' (
')
*
=
)$
1 ' I#
%
# # ( 1 #
)

)>*$'')>#
%I''
>'(
).' 1'
''
)
(
1
(#
% ('
)>#
=)

#'.

,

;
.
C

%

'
C

(! %
' &

#

)

!' &

!!6+"/7.-/70

3 ' )#
#'
(<1 >)# 6

'> >)# =
@

*>
''>''''(>#'#6

=
)$
#('(
1 '
C

' *(1
'(#

=
)$
%=#6

)(
)'
>('%#>=
@

*>
)()'@$>'#

#=
@

,

C#C '

C
!.3I
5E

5
.*
C'
C; C

'C
" (

;

)
.

C
'

.
C5
C'
) .

) +
/?.1//0

N =
@

*> ( )'@$ #
> '
#

=
)$
#
)>
*'(
' '% =
@
*> )
@

=
)$
%
+ (' @ 1'11 >*'((
'(
#
=
)$
*(%

8@&95%"

'0!%%+12)# 9

7
&)($
'(*'# 1 $*#

'('@1
#(1 (

=
)$
( >*
''(1#<
1
( 1 '
)#' , &1 *
) () )' *
#()> 1 '( ()
#(>)
%='( (
#(>)
)
F
'(#=
@
*'()(*#
#

(/G)%:,! 2%= ')>
' '( ' #< *

@ >* ' (
'( >)#
( '

@

'( > ) '#
=
)$
1 >)#
(
)1 '
6
(

D %

3)1 <>) (
#
)'<
'
'

*%+>(1>

*#(*'(%0
)>
'
>=
@
*> *('
(
()>(<
'
'@1>).'
>''(1
*,

"

'
!

)
<
!

'
! !!

!

)

)

&

+,1./10

&' (1 # (. 1'>).'
#'#' ')
)< 1#'+
*1 (#
(> ' (
<
(*
1 # '
*'('
#('
))($
)#)

@<'()
)*'('

@>*'*'( ()&B'(," (B/$:,92%
=
@
>*
#$=
@

*> >
=
)$
>
) $
<
<
'
1
(.'
>1(%"')
' 1 ((.
) '
) /:,!92 1 # ()
1 '
(< '(' 1 ) '(
)1 '(
( >) * (>> )%

(

! '

. 3F6 . 35 F6

(

.

;

; ;

+,-./1/-0

9:

6

( # *-!(
" # * -

'

+'*) >'
G),: ,!)* >

=
)$
1)($
'(#*
1#)
7 ('1
' (
% =#
) ' ' ) () ( # )>

=
)$
% ?( * #' ) * )>
'( =
)$
?
1%
#
'
'
' (*#<=
)$
<
(<
'(#'(
(('(
><$'((# (' #@(> )#'?
1(
()>(#@( %3#@(
)# (* ))'>
' #@( % = ' > <( +, I ' *' '(

'$
C/G)%,2%0)
)#
(> <,I'*''(
* '$
C ' )' ''1
=
)$
C ''
)B
=)# ( =
)$
( * ( ( 1 ) ( * ( )'1
#(
'
) ', O- ( * ( #@( > '
" 1 ( 1 <
'> *
.
' P/G)%, 42%"') *
#(
=
)$
>?
1,+
A#=)

D A=
)$
>
) (*#'>
>
. *( #(1 ' ( I #@(
F '(' '
'

#(' > ) >
(<(
=
)$
F #
' > )
'
)( I #@(
#
# /G)%,!9 !8%%2%=
#('>G),! +
*) *#
'( =
)$
*( #@( *(( # '( '
''#
> N'@
" ) /$ 4, !92 '( =
)$
#@(
>
#'(1' (# %=' (#@(
' (
=
)$
# '('
# ' '( ' # >)# %
+

'
' > '# 9 + *(1( > ' (
*
)
@
D ) > '( > ( #

=
)$
#
)>
*'(
''%-#
:# # *'
#'
' # ' + 1 '((
$ '
.( ' % #*
*(/:,!:
2 )#

)

'
#>

*'
@%?'
#* + $(
*#
'( >
# )>
>1 > #
#
'=
)$
'(
>?
1%"')'>)#
' (>
''11 #
'
=
)$
,' '
''@#6
(
'
#
'
)
*((# (>)#
('

'
C/:,!2A
> <(+%

&'
) #* '#

: ' " "

#
'>> (1 ))

''678!(!*
%+ , 9

>
%6
'

+*)#

<

>''
#*,

5

" !&

"

'

$" ( ! # !"
( $)(5 ! $ "!/ 5 / 5 *# %
#"( 9 %$"
%(*!/
$:!$
$5!#!
!
%("5$"./(
*
""+ ,
#

"
<

F
+;8./97/
0

? ( #*
G) :,!: ' ' ( #
) #'# '
()
) >') 1 >()
D ' > ' '
'
1 (1'(.
) *# (#(
=
)$
%
# (*
7# (#

'>)
)

) %?
))'L#M (# ''#

,## %='
> # > * * ( > ') > 7 1 ( *'() #)

)
)

%

? #*
#' /:,! !2 + < # (. ' <(
1 # %(.$$(( #'))1 $

% /:, %%2% > )# ' ') * # >''(
1 # ()'
(<'' * #)%='##
1 )'
)'>
1 '
)
) <
(
*)%
1 ) '
#
=
)$
'1 ('
%

1 )'
) <
(
()#'
)
*11 # (
'*'# (*()@ (> (=
)$
%=# (#
1 ) '(
'

'$( >)#
( # < ''
<' # =
)$
1

) # < '' > '@)
#( #
(
/!:2% =' 1 ) '( > #*

* # ' ') =
)$
> ' 1 *' '
'
(

'$>)#
(#<
%

='(
()' )
)

+1>#) (##' (
#
) *) '( # #
'( #>( > $
$ ( *
#( 1
*

1 % I

) 1 ' ) ' > =
@

#()>11 # ()>*'(('
)#(
#

%-('>(.
' ) * )>
/!! !4 %%2F 1 #
'( ((.
) '
) 1 # () '

(<% + ( # >(
'( > )# ' 1 # () '
(< ('
)#(

#

'

'$(>)#
(#<''
<'#=
)$
/!:2%

+
)
< 1 *(
)

% + # =
@
' '
1 '(> )'#
=
)$
1)1 >)#
('
D %+ (

8

# *'
' ' >)#
( '

@

@

>''( '

>*
%1 )'(=
@
.
(>(<'
(K
I-''' $()1 ' ($
=
@

F#
'().'1 #

*
#(
=
)$
/!8 !2%I)1 )'(
'

'$(>)#
(
#<''
<'#=
)$
/!:2%

?''
$#
)*)'(##
1 )'
*(>'
'
?
<1 # =
)$
# ( # 1 ) '( ' (
*(
)

)>
=
)$
# % + #
1 ) '
#
=
)$

1 ('
> '# (# 1 )'(
'(#
'

<
' 1 '
'

'$( >)#
( # < ''
<' #
/!:2% + # > ' (

1 ) >
' )(' '
) <
(

()# (# 1 )'(
'
'
*'#=
)$
('#
)> ' =
@
.
( > (<'
( ).' #
'

#
( 1 *('>
#(
=
)$
1 ') '
'

'$(
>)#
(#<''
<'#=
)$
%

='## > )A'
''1 )

1 )'
''
*)1'
'
'((.
)%# (# =
)$
A'
''1
'
#
1'

(>1 (% =# '
)( A #
1
(>1 (

=
)$
A1 (<'(+> 7
*(,

!
!

!

& #

% &

;

(

'

'

E

E ;

%& "

;
E #

E

F #

E F < ;

)

#

E4
!

) !E . 3

5
'

6 5

!

! #
!

+,-.7-8D0
! 47 5 # '

#
=
#( '
) *)( 1 J@
!: G) :

' )
'
'
<%
='))

'
*) >'

E+* "*"A5"

''678!(!*
%+ , 8

>
1#' >)')
#'>''()
( *) '
) >)( < # >)# '(

'$( >)#
(

'
%?(>
)' 7

'
'
#<%
*)<
'=
)$
%

!
!

!

& #

$" ) $ 1 2"5

;

+,-.7-7D
0

=
)$
*('

#>?
1>'(> > )
)%?'*)
'
' #=
)$

'##''
*' '#' '@) #
##(
@
D 1
)((
'(>'@#
6

(
%#
>)# <

'$( >)#
(
'
% ='( ) > '

)
)(1 =
)$
((
'(>
' (''

1 ) >
'
) <
(
()% #) '
* '# ( ' >
(=)

1> )'@)<>'1'@#
(>(#
=
@
=)

/! -% ,:2% = ' 1 ' ( <
(
*'(=
@

=
)$

)) #
(
'@#

=)

>C3 <
(>)>( <
'

#'> ( <1

#'#
(( (
<#('
($<

#'

#'
1 < .'
# ) 1
''

''

KC? (
1 )'
) <
(
()1' <
(')
=
)$
% - )
'
>( ( 1 ) '( >
1 =
@
).'1 #
'

#( %I-''' $()1 ' ($
=
@

#
'(
).'1 #
*
#(
=
)$
/:,!8 !2'(#>)#'#

#'=
)$
>'
#*' ,(
>'@#

6

(
%

3 ('1 )1')'(=
@
>'(
7#
1'( >
1 )1*#
'(
'

'$(>)#
(#>)##

=
)$
>
, *) (>
'@#
1)(=)

D %&' '@#

D > (. # ' < + >G)
9,!1>'<
'
()%))
A
(A<
'
()'@1>'$

F '(' 1 ) '( '$

' (< (<
' <
( > >''
<
'
' (.% ?( (. '
>1( #
'(

=
)$
*
( > ) # =
@
*> ' * /9, 92%
+
'=
@

*> >*'
( (A <#>''(
#' ')1#')1 <
>)1
)A'
$(
>'@#
=)

D %?'#
:+ #
'(> ''>
> D
'$( =
@

( ' <
1 #('

1 ) 1
*
( ) '@#

D > % ( ' < # $
'(

'$(>)#
(
'
B

?&*,&!4/">6"

8!

, ! /%!
+)
7 ( G) :,!: ' (, "
'

'$(
>)#
(LM#<
/!:%%2%-> '1 1'
>)(
<#=
)$
C

=1
' '> ) $ '
<
=
)$

!: > < A
-
) > '1 C A *( +
) > ' ()

#'

<' ' $$( # 1
< ( *( =
)$
' >
' ()
#'

<' ' $$( #

=
)$
*( %
&#'

<'
*' <>'# #' 1' <

(> ')>'(*)
<=
)$
'*(+%

='1 )'#
('( =
)$
(>#($#
'
/
9,2)#
('(
()(#
> 7 #)# '# +
'
<'#)#
'
(=
)$
%

?G)8#(+ < #*#
'(#'>
D #
# ) )
*( #(' # ( # ) > *( =
)$
% =#
) '@)( ( ' ) ) *( #(' 1 #
=
)$
>

D =)

, =' #('
(
) )'( >
#

)
A
#
A 1 (
) '
#*
% (
) > (#> #('

)(
( '1

F' (#>1(
=
)$
'
) '
) F 1

# /8,! %%2% ? 8, + #
'(
#( '
) ( ) *('

)(
<'
(1'((>1)*(( 1'
)

# '(.
)* (%&'
)
'( )*('
<
=
)$
)'*'*>1 1'(/$
8,!!2%&'1
'
#
1>,8,='
))* $<( 1> )
) *( ' ' < 7

(
#

#( '@ ( /%%2% " ' 7 <' #
<
=
)$
> ) $<('( #('

1 >)<('( 1 #)( ?)#((

=
)$
%"')'>'#
:
<=
)$
#
(>' '

(.)(1'
=
)$
,

( !

!
%
!
-!". "%
#
!- + ,

"

$" " + ,; *

"2 #

+-.?D/9
0

-'
<'#=
)$

> >'
'$'' ('
#(>)
*
#()> 1 1
)<(
#(
'
*#()> 1 '''> '((
$=
@

=
)$
1>)#
''(
.'(#=
)$
''
(#

''678!(!*
%+ , 8

>

=
)$
( (*(
'>
1
#
'. *(*> (#('
(

=
)$
/$G)!,2%

&)($
''(#)
:,!:A= (# 1 )'(
'

'$(
>)#
( # < ''
<' # =
)$
A ' ( ')
(#

''1 ''1
'(
< ( ' ( >
#($#
'
=
)$
%

>
#*'(
'
)#
#
'(> )*# ''
@ (>)
'
%+>('>

<)#=
)$

#
'>'@#

6

(
%I>
*1 %=#
>'' (
'
<
(
> ')>#*#' %

&) ($
#( '( '( ) * ( > ) ## #
) * 1
'%
'
' > >)#('> )(()<#('

1
=
@

(>' $(()
'$>%? *
()>(>''()
### *
(>)#)
=
)$
#''
1 )1
') * <
( 1 (>1 (, 6'(
#( )
(

>) #'

=
)$
F(>)(
) ('
# (>)# #)
) )1)(<#('

' >)(
)/,!! !2%=
#('
) ) <
) ()> '> ( ) '
' *)
>
< #
=
)$
# ## ) *
1 (
#( .
, 3 '
)B
-)($<('
#) KC/,!42%&>'>'(
=
)$
( > #($ #
'
/9,2 *#
'('

#
)
< # =
)$
# ## *
% =' #>( 1 >
>)# '
!: A ''
<' # =
)$
A <
( *)
>)#
'=
@

=
)$
%

3 * *)
$( # '# (
(#

''1 C''
)B=# (( ')
> (
'
#
' *) .+#>('
)%

=
#('+ 7#' '('>D >)($<('
'
#
'
)
D A#('
'*A1>)<('
'
#
' (1 A
?)#((
=
)$

< ' #' A >)(, -( ) *(
#(' 1 #
=
)$
>
D =)

% =' #('
(
)
)'(>
#

)
1
#*
%-
>
(#> #('

)(
( ' 1

F ' ( #
>1(
=
)$
')'
)F1
=
)$
)(
(
'#1
#@(%-('#('

) (#>
# (#
'(

>
< '
< @ /G)% 8, %%2%
*' ( <() $
< 7 #
'(>)#< () $'
>'
,$-( 8-
8-
8( #>1(K

=
)$
)(
( '%= #<
'
' C

84

"') #
'(
) > )
< '(
< '
$ '
< @ '(
># >)#
( '
D 1 > >)#
( '
> ) '@) ( '1 $()
' ( 1 ( () > <$
% &' >)( '( < > '@# *

> ) ' ' <
( #(1) '
# #'

> #

% &' '
'
'
(' *(=
)$
%
?(&''#(#

=
)$

%

? #*
8,9 !
( <1 +
< >'( ( *#
'(
(#

''1 ''1
=
)$
<

*'
%
+
' $(
#
( > ' ) * 1$ =
)$

#( ('
)#( (% + ('
)#( ' >
D =
)$

$<( *
''(>')* 1$-' >)#
' #

<
(
%?(=
)$
( 1< (

$>

> '@)< '', -
)$( 'C ( #('(
) #
'(
) > )
#
'
# @C''
)%
1 '('( <'
'( '

< '
' '
* '( <#(' '
') *'(
<'
'
'#@(C/G)%8,9 8%%2%?*' (
''#'((()<
=
)$
%=1()>)>#'

*
' =
@
*> #
' * ( ) ' *>1 1'(%
'

' '
*( =
)$
% = #'
*

) #
('#
=
@

*> %

&# > '#
: + #
'( =
@

( A
' #
>*>#('

1))(
A 1()># (
#
''> >D %&' #
#'=
)$
' #
>
'# ( >D #('

1)'
<1'
'$(
> )(
% = (#

''1 ''1
(
)( ()
#(>)
=
@

#(>)
*#()> 1 F()
(
)<()
#(
'
=
@

#(
'
*#()> 1 %

? ''
$ <
(
<) )# > '
!:% ?
(
'

'$(>)#
(L M#<''
<'#=
)$
%

<=
)$
'
(%&'
<#
<
=
)$

*( A # ' < + >
)( A ' #
<
( *( % -
' #
* > ' 7
'
* (
) '
#' 0( G1
) >$

% ? )<
'$
*'*('
)

* )

'=)

%=> '#

=
)$
#
)>
( #
( > )1' =)
1 # ' )
( 1
'( '
'% 0 * < ( #(1'( # )
0( 1 ( 1
*'(#
,=)
$
0,O-
( ' C#
'#

( #'( > % "
'(
> )> # ) 1 (
/7%4,9 8%%2%30* ''#' )C
B=)
*('

# #

# )>
*'(
' '% * > >)# ) >$
1
,

''678!(!*
%+ , 89

=

#
)

#*$

! # !/ $

$

J
'
& =

+8./9/?
0

?)<'$
#'('
'#
>'
#

=
)$
#
)>
% &' 7#'( '
) 1 > ) ('

7 (
1
#< ( () ( >*> ( #
( > * *
#()> 1 %&''(<#('

#'
')'
-
G(

.
> (#> #('

% =' ?
<' # =
)$

) ' ' #' '(
'
' '( ' '
('
#(>)
*#()> 1 '
#(
>)
=
@

%-
' '#
*#
'(?
<)
(1#
'(>(1#$1
'=
@

*> >*'#<(

<
=
)$
'( %=
#('
)*)(#
,= (
>
*#
'()
< #=
)$
'>*#
'(
< #1 )#6

(
'. *(#(1#
#(' /4,2%+
(,'
'
' '@ # 6
(
' #
'
)
*(( # (
>)#
('

'
C/:,!2%? (#1#
>

'
%&
(*>'B&)/G)%,82%
3$
# ,#
"')#
'(>'
'
('#
#)>
=)

( > < ' ># (1 # =
)$
( *'( #( 1 '
'

<
'
( >)#
'
#
C +
(#
' (
> <A' )# ('$$(#

=
)$

(
#>)#
'#
'
'
(' A+7#'(

<=
)$
>
)#

(
,

= (#
1 )
'(
'

'$(
>)#
(
#<
''

1
)
#<
''> #
-%

-'
<'#=
)$

''> >)#
'=
)$
#
'

<
'
('> ''> '@)
#(#
(
/!:2%-(
*() ' > '1 #
) *'
(
'
% + # #
)(> ')>

88

'# #' '
*(1
> (> *)( ) '(#

)>

=
)$
# ( # ) #
( ) '( ' ' )
) $ '# #'

' 7
) 7

*(%

1/)2 .
- '
<' # =
)$
> *' + '
' ' > '@)
#(
#
(
/!:2%
#('
))($
''> '@)=
)$

#(#

(
#
<#=
)$
#
'(
* >11
<)> >=
)$
1>
>)#
'
<#=
)$
?
1=
@
*> %='(*'1 C

!
%

=*(1
#

)>

=
)$
>
>'# #
#'$*#

'( <
(*))>
*(()>
=
)$
/$
,:2%=
#('+1 *#
'(=
)$
># ( (##'(
#
'( '# 1 1*#
'( > )
<#(' '(
>
=
)$
1
) ' 1( ( )>
)
* ((
)>
% &< '> '
'
* ()
1 > #
) <
'
# #
N
(,! !8,

+ . *!0
$
" $

; 4

! #

(

&

= ;

"

" )
(

"'

!
'

(

"

+8.7/7?0

&' #

=
)$
#
)>
%''> '@)
#(#
(

/!:2> '''>=)

D %=
)$
># ( ((

##
=
@

(
*>

''> >D '(

''
#'
' ('

#(>)
*#()> 1 '
#(>)

=
@

1
)<(
#(
'
=
@

% &'1 > ' '
<' # =
)$

'(''> '@)
#(#
(
%+<)># (
=
)$
>
>
<# <
>(># '
## %='(

** *('
(#) =)

D >'

*< #
=
)$
( I '# ' >)# ( )>

<% +

=
)$
*(1
>
D *")#'(
=
)$
>
(%
'
' '' 7
) 7

/:,!:2%

''678!(!*
%+ , 8

!
%

=
)$
'(
> ?
1 #
)>
1 *('
>'( >
> )
)% &' ( * *) > ,!9 1 !8 A + L# =)

D M =
)$
>

K /!9 %%2 A 1 '*) > )

#('#
(%"7
G):,! <1 ')#' @ (>

=
)$

) /! 2,

!
!

!

& #

* *
% &

;

(
* '

'

+,-.7-8B
0

"7
*)( '( =
)$
'
'
) 1 @ (> ) % 0 )

)< #' A #1 1 @ (> )
=
)$
A >
)$,+#' '
'
) 1@ (> )
( * ) '@#

6

(
#
' ( * ' > > ('

/!%%2%+9'(##' '
'
1#' @ (> )
(*)'@#

6

(
A '@) ' #@(1 1
#( % &' *)
<$( '> (
). 1 '( '> > <(
)# %

&
'
- '
<' # =
)$

# *( '
$ ' #
'(
' '>

'
> # ##'
=
)$
'1
* '@)
#(#

(
'( '1 $(
D @ > ' *( /$ 9, 92,
+
'( ') '( )
' #@( # '( *(( *#
/,!:2%

=' #@( # ' ( =
)$
*(( '(
<
( ><$
) ' '( ) * * .
' 1 (#( =
)$
> <$
* <
()>1
'$1 >) '('
#('(
1
> #
=
)$
/,!2%=#@(#'(=
)$

# ' >
/,!!2 #
' ' ' > % #@( '
*(( # ( #
#
=
)$
# ('
)#( ' >

D % * . * #(1 #
#('

' ' ' > >

=
)$
#

(' '(#@(()>>?
1#@( %H

#
2 ! &$

2 &

.

! 4)6* . $ ?" 7

* *
7& )" 3 $
$=*$

.
%"'$

-. $ /

'*

& &* %

&" & $ & $

#

+
* , =

"

8@ A%<7
;%<;<>;"

8:

#'
(C
%+'*C&*# C
F'#'
/,!2%?'
'
<
(#
('#( (#

'(
>''('
*) >#'
)>
%
(
#
"''?
<'#=
)$

* '@)
#(#

=
)$
*)(
+>G):,!:%>'
*(1(> ('
( #
'
#, 1 %

+) #( ' #
# ' + >
)1 ) %
=
#( '
) ) ) . < # > )
)% ?
G), 8+<1 #
#'(
=
)$
>?
1,

H
!

F #

)
"

"F (
3

E&

"E#

!
E
;
;

;
"
F
+//.888?0

)
#
(*'
'
>
=)

)
#
(** * '

)
#
( * ''(<('#) >##
'(#
*
*('
#1#
> '(*7 -%6
?
1 <
(
1 ) > ' # " (
% &
' '> " ( , + ' (
) 1')#
C/%8,:26

=
)$
$, ( )(/>

'( '#02(*'"=
)$
B/,2%"'
'(>

'( * '# (
(''')>,-('< (
'#
#( #
# ' '(
> >
1 A #

+>A'(
'(>##)
# I
(1
>

>D
'
,''
1'##()> /*%, 2%

&
#( '
# '( )#) #

% &' (

#( > $$( # ' # ' =
)$
'
'
) 1 # '
@ (> ) ( * ) '@#

6

(
% =
#( ' *) + >
7
*(/G)%:,! 2' ( #(' #1,/2 '@) /!2 '
#@(1/2 1#( %='(*'1 C

!
#)
)

'
&
' '> ' ) 7
G) :,! A -(' # # ' '
'
)
1@ (> ) (*)'@#

6

(
#
'(*
' > > ('
) )
*% I # # ' @ (> ) 1
'@) F 1 # # ' '@) 1 ' #@(F # # '
' #@( 1#( A> <()'> '#' <%
3'> '#'=
)$
'
'
) 1#' @ (> )
( * ) '@#

6

(
C ( * < # )

#
C

8)%A"

''678!(!*
%+ , 8

- '
( #
( *

( ) < ' 7
7 ' >
'(C? (>''()((#
)' (> < )# (> <()
'( *()> * '
) > '1 #

'()<(>'' (<'(
##'

<' A'
)
> '1 C A ' # ' <' , + ' <$( <' ( @ (> '@)
># ( 1#( =
)$
#'#'>#(C

(

()'('#
#'
)(1 +##*
*(/:,!: 2 (
'( ''1 ()
(
=
)$
% + #
( >'' ( *'(

'
' (>

# *#

'( > ) ' #
#( (.
1>'

=
)$

<
(*').
' '
)$( ' # ' # ' =
)$
'@) 1 '
#@(F#'#' ' #@( 1#( %='')$'
> *

'
'
C ='( =
)$
#
' * >)#
(C/ 2%+
)'*1 #
'(#
'

=
)$

> ' #1
'
> ) % =
' ' > ' '

)

+% #
''

# ' '@) ' # #
(>1 >
<$'(
)* @ (>'@)' #@(1#(%

( * # =
)$
'
( )
)( #
'
).'
( ( >)
1
#'#'( #('(
(
6
(

#( ' > * *) >
'@#
1)(
C

'(
>?
1
#>'(> > )
)##'I *7
1
7 >)#
% -
=
)$
* ' #
D (

'( )
* )(( '
6
(
1 )1 >)#
( '
% 7
$( #

* 6

(
) #
#(' #
'
* =
)$
( # ( ' #@( > 1 * >'> ?
1 ( ()>(
#@( 1(# (<
'>>)#'#

*((>((
) $ >
* < #
HB
'( =
@

*> > %=>
' '$ 1 ) #( > <, - > ' # ' <1 7

:,! C + *( #
'% 3 7# ' '
# #
'
&)
)#
C

?)
''>#) ##' .
'(*A$#(
7 '1'0 !9, 48
&#'#!, 9A>)'(

)1

&)*> '#(=
)$
#
**=)

D
1 )1 >)#
( '
% = 'C +
'( =
)$

@ (> )
1 '
'@)
#
'(
*
$ '@)
C &'
> <'>)# # >
( <#
%

I

% .

24":%6"

.
"

/&
$

.

"

&.
# $** %# #% #*

*
.

E ?* )59%59: $
$
2
.
"M

#
# #$+
5;%"/

46& <46.<46$
&<4A6

$4)6"
4)9:%)5A6*. *

$

=
)$
>'@
) > '
' ( <( >

/G)%
,! %%2% &' ( >'@

) > '
*('
# *#
'(
#

) A # &) A #('
>
) 1 # #('
) 1) '

#

)#'('(
#('(

'(#'('(
* 1#(' >&)%?G)9,! !+*)(
'( ' ( >'@ > ) > '
<
'( #
'
=
)$
(# (>
,& *A*)(+A
#('
)#

( 1( >( ' #
1 #
(
@ (> #

@ (>#@('(%-('

#('
)#'

)')

* *('
#('( 1 1#
'

) ' )
* *('
#@( /9,: 2% * '
*) *#
'(@ (> (#
D
#

@ (>#@(%

=
#( '
) ) > '# # ' * ( #
' #>
+
*)('(
* ()(#
'(
* 1'#
'((
#@( # ' ( =
)$
# ' >
D 1
##(
1

$ /$,1: !2%

# "

!
;

C

"
=

!

.3&

.3#

E+&
0&.3#

E+&

0 # E 3#

.

(

"

#

)

& .3!

$
*
$4!
:'

!

!
( < 1 " %
3
! - 1
+
5-) #6+/B.9/8
0

7#'G):,! <
1$ (>'> '
7#'/,
21 /,!1,!2%

*
+
#
-@)
* *('
( =
)$
> '*) '
#
(
*('
( >
'#

(
@ (>
>'(> > )
)%(
#
#
)#
'#('(
'> > )
)=
)$
>

#'

<' #

(
'('
)*# 1'
'

(&* $ " /
&

46

< 46 .

< 46 $ < 4A6 $ 4)6
& "

$7&
.

!* $
&
*

$
2 *

*4&B#.
*&*.":%
6"

''678!(!*
%+ ,

#'
<'
'( <$ <' ( ' ( #) ( $ #

(
%
+#($'( ')>' (',-=
)$
($$#'
#1#'<$(<' (*1$ %+'#' '
'
) A
* '( <
)
A 1 @ (> )
(*)'@#

6

(
#
'(*'> >('
)
)
* /:,!2% =' =
)$
" ( ' 6
(
(
*
% =
@ (> '(*
#
*''> )'@#

6

%+

$ ' $ '( #< ' )
( .
( ) '@#

6

(
=
)$
'(
>?
1
#%&' #
)(*).'
1
>)#
% $ <' ( >)#
* 6

(

) , + =
)$
>
) ( * # ' > >

. *(#(1'( I #@(
F'(' '
'
#('
> ) >
(<(
=
)$
F #
' > ) '
) ( I
#@(
>1*>'> (*#@( 1
1(' '(#@( #'
' ' >
/,!9 !82% +
' (>1 #
>)#

=
)$
%7 ('
> '' '#
'6
(
(<()
*
#((
1)1 >)#
('
%

? <$ '
# (>1 7 > >'( *'
) ) # (
=
)$
*('
'@)#''
(#
'@)(#'(
' #@( 1 1 #( % 6#
' #
'( > ' #1 #
=
)$
#
(
# >
#'% = ##'
=
)$

'
> ) '
)'( ))%

?''
$)#
*)'( 1.
=
)$
#
'
'

(
'$#<
#$(>

) '
,>'
''
)'
#
#'=
)$
'(
>?
1%?'

'
<
)# 1'' ( '
< >' 7 %?:, *) '(

' > #
'' > /%%2 #
'( ') D

''
)' '
#

=
)$
#
% =
@

(
#$(>''> >D
>'#1 >D
>
''
)<(
#(>)
=
@

'* )> 1>'(
#('( #
D (
> '@#
(
% +
'( * > D
>)(* * #)(
#('

#
)
# (# ('(
>D > )'> #( $(>#(' '
'
1)(
%

?' #1 #=
)$
>D > '#'=
)$
'
'
1
@ (> ) ( * ) '@#

6

(
% =
' '> > <() '(
'1 > )## (
# 1
)'1 <

(

() '( > 7
*(

( <'( # #'

<'
#'
<' %

+
& $
*
$"

$

$

07&

%

!

3
?*$

"

!

-('#'
#'()
(#
)

#*-
#
'(*'> >('
))
*%

I#'
#' @ (> )
(#
F •

1#' #*-
#' '@) •

( #F #*-
#'
•

#' ' #@(
#*-
( %
•

'

+ >'# '
#

/% !:2 1 )( '

<
) '
#, 6

=
)$
#
/% !2% " '
) 7 '
'#' ( )#' (<$(<' ('@)(1
% =
)$
'(
> ?
1
#% ' ) 1 # (
@
( #

(
1$ 0 ? 1 ?( 6

(
'

&' ( #
=
)$
1 ).'1 #
/42% + ' ( <$(
<' ( > # 1$ ' ) ' #'

<'

<'%

?G),!+*)('(=
)$
>'@)>'
'(
<( >
/%%2

% # ' '(
' '> =
)$
'(

#
>?
1 > '(6

(
)
'
(
#
>)##

(
%&' (7 (* (=
)$

'@ #

'#'#&) >'@>'
%&
)

G) 9,! ! '( * @

>
D > ' '
)
)

#('

' >
)#&)%=> )#'#1
&)
>( #
) # '

D #
)

'# %6#
'(=
)$
>'@# )>'

7#'('> (#&)'($
>)
)
#

)%
@
'>1 >
)('
)#(( #D *(

>'
'(#
#'(*
=
)$
%

? < # ' #
)
#
'( =
)$
1
) '

)(#
1'
(#
* #'*'>
)C6((

''678!(!*
%+ ,

#)
'1
#
)(#
*) %='(=
)$
=
)$
'*)
''#
#>'#
( )# )#$ 1
%
='
)'
)#
#
'(1
1'
#'<$(
)>
#')>
'1
%=#
' 7 '
> <
' # #
# =
)$
' '
) #
=
)$

#>' 7 #'*'%

=
#('
))($

''>)')
#(#1
=
)$

+
, ! > > 7
'> 1>)
7 #A$0
!, 8F!!, 4F'#
!4F*,4 F1-,! A (#<$
<' (
=
)$

# <$
<' ( '( # ' <$( >
=
)$
#'#' 1
#'
)>%

? G) : + 7#'( #

=
)$
# )>
( 1 #
'
%+
>6
=
)$
>'(>1'1 '

(<>'#>'
#
'
'','
#
(/$'@))

2,& * '@)

)
'1 )
/,!42%&' (
'@) $( # '
@ # ' + #
##(
'(###
'
'> )'@)((#
)
#'>=
)$
1><
'
#6
(
%

# "

;

C

"
=

!

.3&

.3#

E+&
0 .3#

E+&

0 # E 3#

.

(

! !

-"*

"

#

)

& .3H

!
:'

!

" %
3

4

6+,/B.9/8
0

' =)

D <$ <' ( #

# ' =
)$

'(
> ?
1 ' (
'( ># # )% + ( 1
'<(#

#'=
)$
'(
'
)
)#> '@'(
* * ' ' ' ' > '@) ( * ) '@#

6

(

#
' ( * ' > ) )
* /% !2% =' * (

*) ( >
'@#
1 )( =)

D #
( #

=
)$
#
1 ' *
#(

'( ) ( *) #( >)#
( '
6

=
)$
% ) * 1 '
*
' ( =
@
*> %
) ' ' ?
<' # =
)$
> > #'

*1
)''
'*
'*>1 1'(/$8,!!2%

8B#.
* #'(')&"3*."9%>"

8@&A"

4

"7
G):,!A-('#'#' '
'
) (#

# * - #
' ( * ' > ('
) )

* /%%2 A
'1
'
'
7
* ,4% ? A #
+ >
A =
)$
> > )
)

#!/,4%%2%'(*)*1*((#@(>
=
)$

'
>
> #', >
>* >
) ('
)#(( 1 (
#(' #>
/,2'##

/,21#'
('

=
@
*> /,2%= ' >
<
=
)$

* 1 *(( #@( >

> )
+ G) :

=
)$
*')'@#

6

(
#
'(*'> >('

))
*%

=1) )*(
''>)>''(') ()'#
)(
# / 2
1)# ( '#()
) '
'
)%
(#
#
)'(@ (>)
=
)$
'
$ (%+'#'
@ (> ) 1 '@) F 1 # ' # ' '@) 1 '
#@(F#'#' ' #@( 1#( /2%='(1

'
> < ' 7 ( >
> )# 1 >
$(C = ' >'#> '
'#
8 +
1 ( *'( ( >) '
)

) *
'$(
'
> #
( > ' ()C -
) ( >)
$( '
' 7 ''8,8F,4 !4:, F:,C=
)#
> <'
)
)(# () $, !!%+
) #>( ' >'> ( #
(
)( ' '
* > )( ?
1
=
)$
,

!

.
3,
.

. 4
F #

I !

. !

!
'
+,//./>770

+
# '( @ (> )
=
)$
'
$ ( ' '
(
+'
7
G):, #'1 ('(*#
'(#

=
)$
#
(>1 1'( ''=
)$
@ (> >)#
/ 42C='>''(('(
=
)$
>
D /9
2C
)/)- # ' ' #8
&
' '> > 1 # ' *'# (*( <
( ')#
>''(1#
*> <()# '(
'
)=
)$
($>

'(
'
)
#( #
) ''#(
'(
'
)
(
%? '
)$(+1 (
<
''1

''678!(!*
%+ , 9

=
)$
>
'>#

#'* >
'#(
'( 1*#
'(
#'*
) $(' # (>1 (%

+
*'=
)$

#'(*) $C+
(
(>'(
1 ' ( 7 #< * ( < ( ).'
)C
''
)B =
)$
> #
> ' ) )' )(
, #1 1
@ (> ) #>( '@) ( ' ( ' #@(
>
1#>(#( (>)#
('
6
(
,='(
'#

1)1 F)1
=
)$
1>)#
()1 '
D /:,2%=
+(<1 (
,='(
*)>)#
('
'(*)#(>)#
(
'
/2 (>
*
#*#

'('

'
#
#'

' ( '
( ' )# ( #
' (
#
)<
'
1>)##

=
)$
%=> 4+
> ' # #'
<' #

# =
)$
' 1 '
) (
'( (>1 '
# (
1 ''1 ()
(

=
)$
>>)#
%
+>''((*'(''*('
.>
'#
9,

<$ (. (>''>('(''1

=
)$
>*>1''>'#
>%

#

=

'
!

"

;

#

)

%
&

;

"(

!

+,1.?//0
&'1 (#1 7

*(,

E

E=5!!(1! 2"5<*!

(5

; E #

E

F #

E
F< ;

)

+,
-.8/89
0

!#

'"
7# '
' >'#
A =' ' ) $' > *

'

'
A#( 1 ''
$'*
) $(# '
'
*)
. #>( > #$ % -
* '
'
> * '( ) * 1$C
? < '
#$( 1> )<(
()'(#
'' #

,! #>( > :,% ? ( + $$( ' #' #) #>( '
) '
) $(*#
'(=
)$
#
%*)'
(>'#
>
,!)
#('+ ) ) *#
'(=
)$
<
(*
>)# ($(

I)>'#
'( )' 1#
'()

8

'('
% -
' N
( '( =
)$

>)# ( #
'( * #@( >
> #* #
'() # (%==
)$
#
1#
*#
'(
#(
' #D #
#'>)>'(#('( 1#
>)#(''

# ) 6

(
@ (> ( )>
'( > '
* ((
)>
#6

(
/$G)%9, 2%

#

"+
? ( > *

'
'
/2 #
) ' ( ) *#
'(
=
)$
#
% +
( '
'
> -
'
D >
*#
'(=
)$
'
''@#6
(
' #
/2%3
'> >'
#
=
)$
*('
#)

*' ( )
< -
' #
' ) ( (
)# ' (
' <, =
)$
#
% = # -
' =
)$
' > 6
(

>)#('>
)'
1# ,+ *)(
'#
#' (# $(1
( <()(
#> '
C='@'(

1

'
'
'@#, ('( )(# #)>0B/%4,9 82%

!

'"
='(=
)$
#

4/%%2%"7
<1
#=
)$
A' #
A#A'#
' =
)$

A1#''#
*>)# (%G(#

> <'

# ( '
( 1 # ' ' '
)
#
> =
)$
1 '
'
' ' ' #
* >)# (% ? < > 1 *
*)
( >'> ( ')# > # # =
)$
# ( #
'
''#
*>)# (''#
'#>(>)#
(1 #
*>%=#'(*<C

=
#('
))($
>'(>G),:&'' >)# ( =
)$

?
1% 0>
=
)$
'# ' >)# '( '

=
)$
1>)# '(
)'>(
1(
>

/,:2%+ @ (> (

'(>'
#
#
'(
'>
7
1> '

>)# ('#
'(>
)( (

<
( *) )>
)>
' )>
=
)$
*(()>

%=''(>) #
(
*
''(>')* (
( () (#

> <
A ='( =
)$
#

'*>)# (CA ,)B

@

7& @ 5%9
&.

.& $

"
3
'
$

%-

8
&
*=+
&

*$

" & & " H%& *

*

.<*&
*@&!4-
A%)6"37

&

*

.*
&
*$&
.4&7
);%:6"

''678!(!*
%+ ,

=
)$
#
#*#
'( '
''@#6
(
' #

%==
)$

#
*#
'(#' *>)#

?
1% &' @
D % = #'
'(
D
=
)$
# ' #@( >
* >'> ?
1 ( ()>(
#@( %='=
)$
# *#
*>'> (
# (*'
$ )
1 ' * ' ) (
# ( ' # '
# % )
#

' #>( >)# ( ' #@( # ' '>1 D
( 1 ( 1 * )
# '
$ # =
)$
'('
%
='
7 ( ' <$( #
' ( *) #>> 1 ' =
)$
( *
%

= > <
A ='( =
)$
#
' * >)#
( A
'
1 # % =' ) #
#
'('(=
)$
#

)
#
* >)# (% 3 * *)
*
) $( # < ( *) >1 >)# ( < '
*)''#')>8,98F:, '%& *'(
#(
('
)#( (>D =
)$
( < #('(
)#
< <#('

<
)<
#(>)
*#()> 1
1)
>)('(>1#
)*>)# (>1%

+*
>'#
*)> '( 1 ) '(
'

'$( >)#
( LM #
< ' '
<' # =
)$
'(#<'''*)#

=
)$
( ('(
#(>)
=
@

1(
)<
#(
'
=
@

1
(
('(
#( >)
* #()> 1 1 (

)<
#(
'
*
#()> 1 %

()
,-"
'( (#

> <

'
# '
<1 ##<#>>11 '
)
#>>1
=
)$
><$
=
)$
<
(#)>% (
'>' 7 (*# )> >#@(
=
)$
1<#
#@( (% #@(
=
)$
*
) $( # *#
'(
' #@( # @ '(
/,!42%
='('')'$
>
D )#
*
1(1'>#
# ' '(

=
)$
> D
(>1 ( 1 #
) )>
( * (( )>
=
)$
* #
(
< )

> <(% 3 # ' ' *)( > #*
*( + 1 ( '(
')'
%=
)$
#

#''#
>
'
A=
)$
?1 ( *(#*#
'(#'>)>'(
#('( 1D )
#
/9,:2A'1#'' #
(*'(#

1> ,' '
''@#6
(
' #
'
)

*((# (>)#
('

'
C/!2%3'> '
'
#
'=
)$
#( (*((# (>)#
('
D C

:

,
(

"+
*>1
#)'
' /,: ,!2 ('1#
'1>#( >

* #@( (
)>
( * (( )>

=
)$
%'*'''( (#@(=
)$
(
*((# (,-('
#('(
A#
+A1> #
=
)$
%I
> ' #@( #@
(
#('
)#(' >D

/,! !4 %%2% = > :,! +
( >'( )
'
@% *((
# (
''=
)$
#
'(' ('#@(
>
'1'' "#
%='
)*(

'
# ' =
)$
#( ( *(( # ( >)#
( '

=)

D C

<
(* %>G)9+ #
'(#'()
> ' ( @A> ' #@(>
=
)$
A1'(
*><
'
()>(. %?G):' (( *
* ( > ) )( >
'@#
6

=
)$
1 )1
>)#
('
%"7
*(/:,!2
('(=
)$
*>1''
>'#
#
%=#
'
'
' (# (> >)# <
(>#)
' 7 , >)#
( '
' >)#
( '
D % =
)$
*((
# (
'
)>
( A ' ( ' #@( 1
#( (A>)#
('
D %=#(D
))'
'=
)$

# (*)''(
> )>D %

(
')) '(
) '>#
''> >D

/$:,2*>D

''# )'

''# '%&*>
D
>)( (
#( >)
=
@

#( >)
*
#()> 1 %3' (1
#(>)
*#()> 1
>D 1'

#) )' =
)$
)# ( )
/$ :,2% & * > D
>)(*'((
$
('((
$ =
@

=
)$
%& > )'> > )
>D =
)$
>)#
('

'
#
'(=
@

( > D
$<( #('

1 )% & * ' ' > >
D =
)$
(*((# (#'(
#@('
'>1
*
) #'

1'( )>
* ( )>

=
)$
/$9, 18,!! !2%

() )*#
'(*

*>D *''
,

1 '('((<'
'( '
> <'
''
*
'( <#(' A'('
A'
') *'( <
'
'
'#@(C/8,82%&'1
'
>
<$(+1>G)
:,! , &1 *
) () )' * #()> 1 ' ( ()
#(
>)
%='( (
#(>)
)
F'(#=
@
*'(
)( *#
#

(% & (
#( >)
=
@

#( >)

* #()> 1 A ' ( <) ) *' >)
#
#'

>#

'(# )
1#'#>1

#
) 'A '
('()>>D %6>

''678!(!*
%+ ,

D =
)$
>)#
( '

'
#
'( > )
('
)#( # >
#(' 1 ' ' ( ' #@(
>
=
)$
>)1*1#( (>'(>
*'
)%?
#
=
)$
(>1 >D 1 '> >
<
'
>)##

%

.

#/

"")"$
-
)
)=
)$

'
>)#
('
D C&
'>
)
)
# =
@
*> '(
D

) J * #(1 #
#('
'10
+ ' >( '1'
)1# '

) 0( ' ( ).''( #
% -
( #' ) 1
=)

> )>
( #
)>
(%
'
' *)
.+>'#
9,

"

;

#

)

%&

;

" (

!

+1.-//0

+) =)

D )* >)#(''
=
)$
#&'

'(#
').' #'
D *'#
=
)$
#
=
@
*> #-
> 1#'()*)>
)>
=
)$
%?
4+#
'()
0+ >) ' (<(
'
A#

6

=
)$
/4,42% = ' A #
A ( ()>) > )(

(% -(' )
0 + ' ( <( )( (<'
F '

'>
'
* # '1*((#(' %(##)'
#(
>''

@

'('(#( ()>
1(()@#
'(*).

)/4,9 82%N)
''> ) <#('

'( '
()%?')) )
< =
@

(>' $(
()
'$>%&
''@'()(*')<)*<

#('

1 ) '
'$( > )(
% ? ' (
=
@

=
)$
)#
#$'

((
>'#1 #('
#@(1.
' #

''

@

'(
'(#( ()>
1(()@
)> >,3'
)B-)(
$<('
#) C#,0
()*

=
)$
#

D =)

/G)%,!92%

=' )>
( ( > )

D '> 1
%
> ) '> ) *('
1 ()>)
'
# ) )(( '

) *
'
1 # ( )(( '

#
'( =
)$
'
'
''@#6
(
' #
'
)
*((# (>)#
(
'

'
'( > *'> 1*'%&
''>> )>D
##
=
@

*> )#
(('
D (<
(
#
#('

%'
'<
()>>>D D ?
1>#) ,-
'

:

<
>(1('
0#'

0
)
#('
)1
)<
1)
1$
'
" (0
#'

)%-
'@('
'$''
=
@
/&#'%,! !!2%
)/)1 &

=1)#)

> )''
!A' '
'
'@#6
(
' #
'
)
*((# (>)#
('

'
A7 (
1
#
'
<#' ># 7# '(
> %6 (1'(( 1>
* > <()'
)

) (
()
* '
)C > ) *#

'( =
)$

< '(
C- ((*#

'( *> <(# ((
>)
>''(1
*(%

+ () #* /9 2 + '
( (
'( ' >
(
<
( ') )'

' ( '( '(

*
'$
'***#

'(=
)$

#( %N *(/9 2''#' <'#=
)$

#
)%

#

E4

!
) !E .3

5

6 5

!

! #
!

+,-.81
8D0

? <
+
$$( ' ( ' ''1
=
)$
% -

'
+ >''( ( #
( '( '

'

) A '$

>) # *) # >)<('() #). < '% A

<
' * $ *#

'( =
)$

)
<1 % =)# (B
"') ' *) + >'#
'( 1 ) '(
'

'$(>)#
(
#<''
<'#=
)$
'(#<''> '@)
#(#

(
/!:2%'#

=
)$
> (*'()'@#

6

(
'$
>) #*) #>)<('() #).<
'%>
) >)>
#' <
#)
'(

=
)$
*(%

! 0
.
'"1)"2
? *) '( =
)$
#
1 '( # 6
(

#
%N
#' /42)
)#=
)$
" (#=
)$

6
% ?
4
' )>
# ( ##' 6

, D
)
B))
1> (#
=
)$
1).'1 #
B

''678!(!*
%+ , :

0
D #
'
'
(1 ) (%=''##
=
)$
#D # *)>
>'@#(>1 A*)(+>A
#
'( LD M (1 #

' ( ).''( #
/ ,!92% ='
).' =)

D #
#'
)>
'
'
( > ) '> () >
#1(>1> ('
'
#( (>)#
('
D '0(
%

&'
) '$> >
D
( ') 1 > #

#$ 1 > 1
% "') ' > ) >'
'
' '> >
( '$
>) # *) # >)<('() #).
< '% ? '# ' <( ( 1# '( >
'@, N$ '(
=
)$

<'(D 1'
) #

*( ( '
#'$
B+1 ('(*#
'(' *1# >
'@1
> ) > )'

%
( (. <
( > *
'
>' *)( '( )'
#
#(

=
)$
' >D
=)

%? *))
) (
1 ) '
) (
()% = ( *#

'( 1 ) # # '(

D 0 + '
( ( ).''( #

#(
=
)$
#
=
@
*> #' )(((1
'(># (# '(
'

'$(>)#
(#<''
<'#=
)$
)1 1 '@
'(#'

D > )) ($
/821'@'(> )
' '1 ( /82%

( '( # )

D ) * ('
)#( 1 >)#(' '

=
)$
* ( '( #'
)>

>'@ %
'
(#* (,='
) ('* $<(#(' 1 *('

<
=
)$
A *)( + A :
% 6'( # #('

) ,
*(( # (
=
)$

''(>
D =)

/8,!! !%%2%&)'*
'( ) *('
<
=
)$
'( '( # '
' *')
)(

) #@(%

3 #'
* ' # '
#
>''( A *)( > + '> 1 +
% ?
#) # ( +
#
'( ) * 1 =
)$
> #1

#'
*' #'
* (>

#*#

'(*

#(%6((A*)(1+A)
#=
)$
%

+'
* >

)#' #'
)> ))
1

1#))>

*

'*>1 '%+'
)*
A *)( +
A > #($ #

=
)$
# '( #

)>
(*'# (>)
#B?(<
'
)
)(''(
'
) '( <
> > #
#
( ) # *
>''( #
'
>'' ' '
)
) '
)#( '>

' # 1 '
1

8@&A"

87
%:"

:!

'' #*'(<('
)
1' (

D /+ %
,9 2%+<1 > ))(( ,
L
D M? ()*#
'(#
'() >' ( @>'> )F1<
'
()>(.

=
)$
%))
<
'
()'@1>'$
F'('1 )'('$

' (< (<
' <
( > >'' <
'
' (.%
?((.'
>1(#
'(
=
)$
*
(>)
#=
@
*> ' * /G)%9,! 92%

? 7
)
/9, 2 + <1 # <
'
> '$
> :,
<1 #
*('1#'#( '
=)

,I
'( > ) '# > ) 1 )1
=
)$
1 >)#
( )1 '

D '(
*) >)#
( '
' ( *) 1 #( >)#
( '
/:,2%
#'(
*>)#
('
D # ('1 (%3'C

(
')) *#
'('>
D >)((*'))
'

)# ) )(( '

'1# ()(( '

%3> $ #()> 1 )(' '( 6
>( ( '
#

'
# '
* / 9,:2% & ' >
D >)( $<('
#('

'
'
#
'
*(% = ' >
D
>)(

)$<(''1>)<('#)' (?)#((
%3
* >)<(' ) > '> )
('
" (
,
*'(
) "(
F ?)#(( "F *'( " #'
) > ' 1 1 #
#()> /
',!2%*'
=
)$
)>' ($'
$>

) '( ) > ' #
( < .'
) 1 ' '
)#'(1
*(%+'<'-,0(<
'
'
)>
*)
#
F1>
#
)
>)#''#1
*
D #

#

' '/,!42%

!
+
0
#3 .
"4)"5
3 ('1 )

*> (1 ('> )'1'(
*

*#

'( ) * #(( =
)$
)# ( #'
=
)$

'> ''#'##($)1>
>D
%

32

5

6$
= 5 $

$

!

! #
!

+,-.818D0

3
>'
+C &
)
' '
' ( *)(
>'>)>G)9, ,

8#A5"

''678!(!*
%+ , :

+. 0

"

'
!

)
<

!

'
! !
!

!

)

)

&

#

=

'
!

"

;

#

)

%
&

;

"(

!

+,1.///0

- <(
)

+ )#(% ' >
=
)$

1 #$<, ='(
' '> ) (.)1 ) * >)#(' '
=
)$

# ) 6

(
'
)
) )
'
) '> > ) >)#(' '
) *
)>
#
/9,2%='' '
''@#6
(
'
)

*((# (>)#
('

'
/:,!2%- >)##=
)$
(
#6
(
#

''>)>'(#('( 1C=

) %
=#1#
>
'
%&
(*>'B&)/,82%

:4

-

+' '
=
)$

(.)(1 >)#
=
)$
B &' > '
( (
#<#'#
)* 1=
)$
%)>
( (>
*# @ (>
=
)$
%&
''>
=
)$

'
$()
#''
=
)$
#=)

D %
''>
=
)$

>)# ( >1 > ) ' (.)1
=
)$
% ->
=
)$
(.)1 )>
'#( ' # # >)#
'( '
=
)$
/,:2 # ( # >)# '(

)'>(
1(
>
/,:2%

& ' #=
)$
>)(>(
#%'>)>'#
(>)
(
#=
)$
) )# '('#
'%3
'
' >''((
*'( =
# ' '% ? '# > '
1 ' # )'

( *'( (
>'#) ( >) (
# =
)$

1 ) #
)( ( >)#( 1
'
%
''>' 1
'*>
( > ' >)# ( 1 ( # )> +('

# )>
=

%&' )') '>G), ,

H

" '

(
!
=

)

"

!

!

E 4

!

)
+,>.D/80

3( '> ) *(( () 1 +('

' #

# )
*'( #
#('

/ -% 9,982% &'
) >( '( ) ' (
() 1 #
7 ( '1

#
#

) >D 1
>#
7 (#('(

#
#

)
< <
(

)#)'
1'('('
''
1
=
)$
1D

(

'('( ()
(%&''?'
1 #=
)$

#
*)#

'
>
1
(>(
#=
)$
'
' 1 '(' #
'
% 3 * '
1 =
)$
>''( (
).''( + > G) :,!: % &
' '> .
) ( *) '1 '(

'

'$(>)#
(#<''
<'#=
)$
/:,!:2'('
'
''@#6
(
' #
K*((# (>)#
('

'
/:,!2 '( ' ) ' ' > ' (#> '
#
'
'
'
)'' '>()'>')' (
*(#
(/
,$2
*> (# (
=
)$
'
>
D =)

/:,: 2
)
'(

)#<( ( >)#( > (
# =
)$

#

< )

''678!(!*
%+ , :9

> <(
*( % - (
=
)$
*(
*' ' ) ( ( *
( #'
D ' > ' '
#'#>#**#

'(
) '#'$
1 >) (##

*) ##).
<%

?
#*/:,!: 2* *'$ #=
)$
1#(>1

>

D >'#1 )>
(%&#'>(
*) >
!: <
( * #' <
'
1 <

'( (.% ?
( *'( > ) ' #@( # '( L <
M
#' '

=
)$
#=)

D /9,%%21> ) )%=1
# # <' # =)

D ) #' '
=
)$
#
' (

>1I#'
)'

' ( <' ( <
(')1( ()

<' % N) > )# '

'
'()
')
# %

=)
=
)$

# ) 1 1$ > (

'
'$ 1
#($'(%=)
=
)$
)

#
'' ,O+()(>'
#(#('
'#)((F#)
'
1 <
1(

(
)(>''('>
$
> ' )>' )
1 P /E% !,9 2% ='( * *
'( 1<
(
=
)$
A*#
'(&'''*)
#

'(
> ?
1 (
# 6
(
#
) >'( >
> )
)1<(<

*((# (>)#
('

'
A

*#'
'@)'
I#
%?'#>'>#

=
)$
*( '(>
* )7 )
<
1# -
G(
%

<
(
() '
) *
'$(
'
>
) #
(%
#

# ( '@ '( ( >' '

'(
> # ' ( >@ (% ='
#
+('

+('
*'
( *'( ( #
)
< )

> <(
=
)$
1(>' ()()(#
)'
A'('

#($ #
'
A
% ? '# > ' () <
( <
#('

'('>
=
)$
>(1
=
)$
(#('

#

# (%'#') ><#('

%-
()
(
=
)$
*(>=)

D '(
$> 1
)'
-
G(
%

3
')' ( ()
(
=
)$
*(
'#
#'>
)(1 +>#*
:,!: C=
#(' #
'(
'1 ( 1
* >
#( 1 '( *((
*(
(. ( *)
#( >)#
( '

D 1 ( '( *#
'( # ' )
'>(#
)<
'
()

=
)$
*(
>=)

D %+# <
(1 )'(#

=
)$
*
1 (*'()'@#

6

(
%# (# <
(1 )'('
) ' ' > ' (#> ' #
'
'
'
) '

2

)*
2

&"

:8

' ' >() ' >') ' ( *(#
(
* > (
# (
=
)$
' >
D =)

/:,: 2%

''>1 )'
'
#'
=
)$
'> ''#'#
#($ ) 1 >
>
D =)

'@ 1 > ).'

*%
&' ( #' ' > *#
'( 1 ) '(
'

'$( >)#
( #
< # ' =
)$
> 1 @ (> #
>'(> > )

)%

387
© Editura Logos, 1999
Ediţia a doua – varianta „online”

ISBN 973-9212-07-7
Toate drepturile rezervate.
Această versiune nu conţine imagini grafice. Pentru varianta completă, puteţi cumpăra
cartea la urmatoarea adresă:
Biserica Baptistă Nr. 1, Cluj (Mănăştur)

Str. Ospătăriei nr. 10,
3400, Cluj-Napoca
Tel. & Fax. 064-42.50.51
Cont nr. 251101030836 CEC Cluj
sau la email:
carti@ib-ro.org
www.IB-RO.org
388 ROMANI – Volumul 2 (capitolele 6 — 11)
Romani 9:1-11:36
Israel în planul lui Dumnezeu
sau pericolul tăierii din măslin
Locul capitolelor 9-11 în carte
În introducerea epistolei (1:1-7), Pavel face cîteva afirmaţii legate de Evanghelia lui
Dumnezeu sau de Evanghelia lui Hristos. În primul rînd, el afirmă că rădăcinile
Evangheliei sînt în Vechiul Testament. Pavel a fost pus deoparte să vestească acea
Evanghelie a lui Dumnezeu pe care El „o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi, în
Sfintele Scripturi” (1:2). În al doilea rînd, Evanghelia propovăduită de Pavel Îl vizează pe
Hristos, deci linia mesianică a Vechiului Testament: „Ea priveşte pe Fiul Său, născut din
sămînţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei, dovedit cu
putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Hristos, Domnul nostru”
(1:3-4, s.n.). În al treilea rînd, Hristos i-a dat lui Pavel harul şi apostolia ca, prin
propovăduirea Evangheliei, să aducă la ascultarea credinţei pe toate neamurile, cu alte
cuvinte, auzirea Evangheliei — afirmă Pavel — trebuie să ducă la acea credinţă care să
genereze o trăire în ascultare de Hristos.
După cum am văzut deja, Evanghelia lui Hristos începe cu afirmaţia din 1:18, despre
descoperirea din cer a mîniei lui Dumnezeu „împotriva oricărei necinstitiri a lui Dumnezeu
şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor”,
pentru ca în secţiunea 1:18-3:20 Pavel să demonstreze vinovăţia întregii omeniri. Vestea
Bună propriu-zisă este prezentată cititorilor lui Pavel abia începînd cu versetul 3:21. După
ce în secţiunea 3:21-5:21 Pavel ne spune cum anume sîntem mîntuiţi, în cele două secţiuni
următoare (6:1-7:24 şi 7:25-8:39) ne este descrisă mîntuirea, subliniindu-se condiţiile care
trebuie respectate pentru a ne putea bucura de ea. Cu aceasta, am ajuns la secţiunea de faţă
(9:1-11:36), în care ne sînt subliniate pericolele care pot ameninţa relaţia cu Dumnezeu.
Dar să vizualizăm din nou diferitele secţiuni din carte, pentru a încerca să punctăm locul şi
rolul capitolelor de faţă (9-11) în cadrul epistolei.
Locul capitolelor 9-11 în carte 389
De obicei, capitolele 9-11 din Romani sînt considerate a fi o paranteză care nu vizează pe
neamuri, ci pe Israel şi „poziţia lui unică în planul lui Dumnezeu”.287 Începînd cu capitolul
12, intrăm în secţiunea aplicativă a cărţii, ceea ce înseamnă că, dacă într-adevăr capitolele
9-11 vizează doar pe Israel, secţiunea teologică (1:18-11:36) trebuie s-o împărţim în două
blocuri de text distincte. Evanghelia lui Hristos — spun cei care susţin caracterul distinct al
capitolelor 9-11 — este prezentată în capitolele 1:18-8:39, iar capitolele 9-11 constituie un
apendice teologic sau o paranteză, ce nu ţine, de fapt, de corpul principal al cărţii. Dar aşa
să fie oare? La această întrebare există o serie întreagă de răspunsuri:
„Secţiunea din Romani 9-11 este la fel de plină de probleme ca ariciul de ţepi”, scrie Dr. Tom
Wright. „Mulţi au renunţat la a înţelege aceste capitole, pe considerentul că ele constituie o
treabă prost făcută, lăsînd astfel cartea Romani cu opt capitole de «evanghelie» la început şi alte
patru capitole de «aplicaţii» la sfîrşit, cele trei de la mijloc fiind considerate un labirint”
(Wright, The Climax of the Covenant. Christ and the Law in Pauline Theology p. 231). Unii
privesc Romani 9-11 ca fiind nimic mai mult decît o «paranteză» sau o «anexă». Chiar şi
Martyn Lloyd-Jones numeşte aceste capitole „un fel de «post-scriptum», care cuprinde o temă
specifică (Lloyd-Jones, vol. VIII, pag. 367 ş.urm.). Cu toate acestea, el recunoaşte importanţa
mare a acestor capitole. Alţii merg la extrema opusă şi consideră capitolele 9-11 ca fiind inima
epistolei, restul capitolelor fiind doar introducerea şi încheierea lor. Aceste capitole constituie
„punctul culminant al Romanilor”, scrie Bishop Stendahl (Stendahl, p. 4), adevăratul „centru de
greutate al epistolei” (Ibid., p. 28). Între aceste poziţii extreme, cei mai mulţi comentatori
recunosc totuşi că, departe de a fi o digresiune, secţiunea din Romani 9-11 este parte integrantă
a dezvoltării argumentului apostolului şi constituie „o parte esenţială a epistolei” (Nygren,
p. 357).288
După cum am văzut deja în introducerea comentariului de faţă,289 vom aborda aceste trei
capitole (9-11) plecînd de la ideea că ele formează parte integrantă a blocului teologic al
epistolei şi că fără aceste trei capitole Evanghelia în sine ar fi incompletă. Unde în altă
parte descrie Pavel mai bine decît în capitolul 10 din carte ce anume trebuie să facem ca să
fim mîntuiţi? Dacă am scoate din Evanghelia lui Hristos afirmaţia lui Pavel din 10:9-10, nu
am şti ce să spunem oamenilor care ne-ar întreba, ca odinioară mulţimea pe apostoli:
„Fraţilor, ce să facem?” (Fapte 2:37). Textul din Romani 10:9-10 conţine răspunsul lui
Pavel la această întrebare: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi
în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit. Căci prin credinţa din inimă se
capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire”.
La o citire mai atentă a celor trei capitole (9-11), putem lesne observa că ele au fost scrise
credinciosului — deci nu neapărat evreilor — şi constituie o atenţionare privind pericolul
păcatului cu voia sau pericolul tăierii din măslin (vezi 11:17-22). Aceste trei capitole ar fi
corespondentul capitolului 10 din 1 Corinteni sau ale capitolelor 3 şi 4 din Evrei.
Dar există şi alte considerente pentru includerea capitolelor 9-11 în corpul Evangheliei lui
Hristos din Romani. Am văzut, de pildă, că rădăcinile vechi- testamentale ale Evangheliei
287
John, R. W. Stott, op.cit., p. 261.
288
Ibid., p. 261.
289
Beniamin Fărăgău, Romani 1-5, pag. 31-37.
lui Hristos sînt în Pentateuh.290 Pentateuhul constituie paradigma pe care construieşte Pavel
şi a cărei împlinire el o vede în viaţa şi lucrarea Domnului Isus.
După cum cartea Numeri nu poate fi scoasă din Pentateuh, tot aşa nici capitolele 9-11 nu
pot fi scoase din Evanghelia lui Hristos. Hristosul lui Dumnezeu are o dublă funcţie: să
boteze cu Duhul Sfînt şi să boteze cu foc291 sau să dea mîntuire şi să judece şi să
pedepsească.292 A nu include avertizările din Romani 9-11 în Evanghelia lui Hristos ar
însemna a-L priva pe Hristos de o parte a funcţiilor Lui.
Deci, în lumina paralelei cu Pentateuhul, putem afirma că, pe de o parte, secţiunea din
Romani 9-11 face parte integrantă din Evanghelia lui Hristos şi este inclusă în carte ca să
ne avertizeze de faptul că, deşi am fost altoiţi în măslin — ca urmare a credinţei noastre în
Isus Hristos, care a dus la naşterea noastră din nou — putem fi totuşi tăiaţi afară din el,
dacă în loc să ne temem ne îngîmfăm şi cădem în cursa diavolului, pierzîndu-ne credinţa, în
urma împietririi inimii.
Pe de altă parte, nu putem exclude nici intenţia lui Pavel de a se adresa prin aceste capitole
confraţilor săi evrei. El plînge şi se roagă pentru cei din neamul lui care au fost tăiaţi din
măslin, fiind convins că Dumnezeu poate să-i altoiască din nou, dacă ei nu stăruie în
necredinţa lor. De fapt, după cum afirmă John Murray, „Întrebarea care ne întîmpină la
începutul capitolului 9 se ridică tocmai din termenii în care este afirmată tema epistolei.
Evanghelia este «puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede, întîi a
Iudeului, apoi a Grecului» (1:16). «Mai întîi a Iudeului…». Aceasta este prioritatea care
pare să fie contrazisă de necredinţa în masă şi de apostazia lui Israel. Prioritatea relevanţei
şi a aplicabilităţii pare să nu se verifice în desfăşurarea istorică a evenimentelor. De aici
derivă nevoia de a rezolva întrebarea pe care o ridică necredinţa iudeilor. Acest motiv în
sine ar fi suficient pentru a explica rostul capitolelor 9-11 în carte”.293
Supărarea multora pe aceste trei capitole vine din faptul că ele par să contrazică ideea
predestinaţiei. Dacă am accepta ideea predestinaţiei la mîntuire, tot acest concept din
Romani — pe de o parte, tăierea celor care au fost altoiţi, iar pe de altă parte, altoirea celor
care au fost tăiaţi — nu ar avea sens, deoarece predestinaţia fixează lucrurile în forma
dinainte hotărîtă de Dumnezeu, şi nimeni şi nimic nu poate interveni în schimbarea
lucrurilor hotărîte de El. Dar ce înseamnă oare faptul că „Dumnezeu a închis pe toţi
oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi” (11:32, s.n.)? Dacă acest „ca să aibă
îndurare de toţi” ar fi cauzativ, mîntuirea ar fi universală. Dar ea nu este. Înseamnă oare că
Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare ca să aibă îndurare de unii, adică de cei
aleşi? Dar lucrul acesta este contrazis de afirmaţiile lui Pavel din 10:4, 11, 12, 13, 11:32
etc. După cum am văzut mai sus, Pavel plînge şi se roagă pentru cei lepădaţi, fiind convins
că aceştia vor fi altoiţi iarăşi dacă nu stăruie în necredinţa lor, şi, în acelaşi timp,
avertizează cu tăierea pe cei care au fost altoiţi.
290
Vezi Beniamin Fărăgău, Romani 1-5, pag. 31-37.
291
Vezi Luca 3:15-17.
292
Vezi Ioan 5:21-30.
293
John Murray, The Epistle to the Romans, vol. II, p. xiii.
Locul capitolelor 9-11 în carte 391
Cele trei capitole cuprind o varietate de teme, toate adunate în jurul avertismentului din
11:17-22, avertisment pentru care el are o bază extrem de solidă în istoria generaţiei din
pustie. Secţiunea începe cu durerea lui Pavel pentru fraţii lui evrei (vezi 9:1-6). După ce
Pavel face o scurtă incursiune în istoria neamului său pentru a puncta harul deosebit pe care
Dumnezeu i l-a acordat, el trage concluzia: „Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără
putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sînt Israel” (9:6).
Prin faptul că în 9:4 Pavel a afirmat că toţi cei ce se coboară din Israel sînt israeliţi, iar în
9:6 afirmă că nu toţi cei ce se coboară din Israel sînt Israel, este evident că Pavel foloseşte
termenul Israel/israeliţi în două sensuri: într-un sens fizic, şi unul spiritual. În sensul fizic,
în 9:7-13, Pavel afirmă că Dumnezeu l-a ales pe Israel în mod suveran şi unilateral ca vas
pentru o întrebuinţare de cinste. Pentru această alegere ca vas pentru o anumită
întrebuinţare, Pavel construieşte un argument pe două etaje. Primul etaj marchează
descendenţa din Avraam, iar al doilea, descendenţa din Isaac. În ambele cazuri, alegerea s-
a făcut prin Cuvîntul suveran al lui Dumnezeu. În faţa acestei alegeri suverane şi
unilaterale a lui Dumnezeu, se ridică o întrebare: „Deci… nu cumva este nedreptate în
Dumnezeu? Nicidecum!” (9:14) — răspunde Pavel —, căci Dumnezeu Se îndură de cine
vrea şi împietreşte pe cine vrea. O astfel de afirmaţie pare de-a dreptul jignitoare şi ne
obligă să răspundem împreună cu presupusul cititor al lui Pavel: „Atunci de ce mai bagă
vină? Căci cine poate sta împotriva Lui?” (19). Cu toate acestea, după cum vom vedea,
paragraful din 9:14-23 ne invită să punem o întrebare ceva mai înţeleaptă: De cine-i place
lui Dumnezeu să Se îndure, şi pe cine vrea El să împietrească? Dacă vom asculta cu atenţie
răspunsul, caracterul lui Dumnezeu se va revela înaintea noastră, aşa cum s-a revelat şi
înaintea lui Moise la Sinai, şi vom fi împinşi negreşit la a ne închina înaintea Lui, aşa cum
a făcut-o şi Moise.
În paragraful din 9:24-10:21, Pavel ne va dezvălui cel de-al treilea etaj al argumentului său.
De data aceasta însă, întrebarea este cum se aleg vasele îndurării de vasele mîniei? Adică,
dintre toţi coborîtorii din Israel, cine sînt aceia care pot fi consideraţi adevăratul Israel, şi
cine nu? Ca şi în cazul alegerii la slujire, şi în cazul destinului omului hotărăşte tot
Cuvîntul lui Dumnezeu. Iar „«Cuvîntul acesta — afirmă Pavel — este aproape de tine: în
gura ta şi în inima ta». Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu
L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit… după cum zice Scriptura: «Oricine crede în el, nu va fi
dat de ruşine»” (10:8-11).
După ce în continuarea capitolului 10 Pavel ne arată încăpăţînarea lui Israel, în primul

paragraf din capitolul 11 (1-10), el demonstrează că în pofida împietririi majorităţii din
Israel Dumnezeu n-a lepădat pe Israel, dar a împietrit pe cei ce s-au împietrit. Astfel,
Dumnezeu a lăsat o rămăşiţă, ca de-a lungul întregii lor istorii de altfel, care acum se
bucură de mîntuirea prin credinţa în Domnul Isus. Paragraful 11:11-16 încearcă să
demonstreze că, dacă alunecarea lor a fost o bogăţie pentru neamuri, atunci, plinătatea
întoarcerii lor va fi o înviere din morţi.
Acum că imaginea ramurilor tăiate din măslin din pricina necredinţei lor a putut fi privită şi
cumpănită cu toată atenţia, în paragraful din 11:17-22, Pavel se întoarce spre ramurile care
tocmai fuseseră altoite în măslin, pentru a pune înaintea lor o serioasă atenţionare: „Nu te
îngîmfa dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici
pe tine. Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut,
şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi
tăiat şi tu” (17:20-22). Dar spre surprinderea noastră, trebuie să recunoaştem că este
posibilă nu numai tăierea din măslin a ramurilor altoite în el de mîna lui Dumnezeu, ci este
posibilă şi realtoirea în măslin a ramurilor care au fost tăiate din el (11:23-24).
În paragraful din 11:25-31, Pavel vorbeşte despre intrarea unui număr deplin al neamurilor,
care va declanşa mîntuirea întregului Israel, fără însă ca harul să se ia de la neamuri.
Dimpotrivă! Pavel pare să ne fi spus în prima parte a capitolului că întoarcerea lui Israel va
însemna o explozie de har pentru neamuri, „căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea
lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi” (11:15).
Înainte de doxologia (11:33-36) cu care se încheie nu numai aceste trei capitole din Romani
(9-11), ci întregul bloc teologic al cărţii, Pavel face o afirmaţie intrigantă: „Dumnezeu a
închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi” (11:32). Ce altceva putea
el spune după un astfel de adevăr decît că „din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile.
A Lui să fie slava în veci!” (11:36).
393
Romani 9:1-33
Vase pentru două întrebuinţări şi vase pentru două destine
Din perspectiva desfăşurării planului lui Dumnezeu în istorie, există o

alegere la slujire, şi una la mîntuire, ambele făcîndu-se în baza
Cuvîntului suveran al lui Dumnezeu.
Durerea lui Pavel pentru iudei, rudele lui trupeşti (1-3), se leagă de faptul că, în pofida
privilegiilor extraordinare pe care aceştia le-au avut (4-5), cei mai mulţi dintre ei sînt totuşi
nemîntuiţi. În versetul 6, Pavel afirmă însă că, în pofida acestui fapt, Cuvîntul lui
Dumnezeu n-a rămas fără putere, „căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sînt Israel”. Dar
această afirmaţie trebuie demonstrată. După cum am amintit deja, argumentul lui Pavel
legat de alegerea lui Israel începe în versetul 7 şi se desfăşoară pe două etaje. În versetele
7-9, vedem că Dumnezeu l-a ales pe Isaac în mod suveran, iar în versetele 10-13, că
Dumnezeu l-a ales pe Iacov în mod suveran. Dar afirmarea alegerii suverane şi unilaterale
a lui Dumnezeu s-ar putea să ridice semne de întrebare în unii privind dreptatea lui
Dumnezeu. De aceea, după ce afirmă cu tărie faptul că Dumnezeu Se îndură de cine vrea,
şi împietreşte pe cine vrea, în 9:14-18, Pavel ne explică de cine-i place lui Dumnezeu să Se
îndure şi pe cine vrea El să împietrească, dezvăluindu-ne astfel frumuseţea caracterului lui
Dumnezeu. Versetele 19-21 vorbesc despre vase pentru două feluri de întrebuinţări, iar
versetele 22-23, despre vase pentru două destine diferite. În 9:24-33, el porneşte discuţia
despre felul cum se aleg vasele îndurării de vasele mîniei, discuţie pe care o va încheia în
capitolul 10 al epistolei.
9:1-6 Durerea lui Pavel pentru fraţii lui evrei
Capitolul 8 s-a terminat pe o declaraţie monumentală: „Căci sînt bine încredinţat că nici
moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici
cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne
despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8:38-
39). Dar imediat lîngă „Everestul” cărţii Romani, găsim „Groapa Marianelor” ei (cap. 9-
11). Abisul ei este marcat de durerea lui Pavel pentru fraţii săi, pentru rudele lui trupeşti.
Paradoxul este că deşi toţi aceştia s-au bucurat de favoruri de necontestat — „Ei sînt
israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile,
Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!” (4-5) — Pavel deplînge totuşi soarta acestora.
Majoritatea dintre ei nu puteau contempla minunea mîntuirii lui Dumnezeu de pe piscul de
la sfîrşitul capitolului 8, pentru că se aflau în abisurile necredinţei şi ale apostaziei, în urma
încăpăţînării lor de a-L respinge pe Isus Hristos şi, o dată cu El, de a respinge neprihănirea
pe care o dă Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos.
Ca să descrie situaţia jalnică a poporului Israel, Pavel îl citează pe Isaia: „Dacă nu ne-ar fi
lăsat Domnul Savaot o sămînţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora”
(29). Aceasta este situaţia, dar oare cum se explică cauza care a dus la ea?
După cum vedem în schema de mai sus, la întrebarea: Cel care alege este oare Dumnezeu
sau omul?, se pot da două categorii de răspunsuri. Lucrurile pot fi privite fie din
perspectiva suveranităţii lui Dumnezeu, fie din perspectiva libertăţii omului. Cei care intră
în prima categorie vorbesc despre absoluta suveranitate a lui Dumnezeu în alegere. Iar
pentru aceştia versete ca cele din 9:15-16 sînt versete de boltă: „Căci El a zis lui Moise:
«Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va
plăcea să Mă îndur. Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de
Dumnezeu care are milă” (9:15-16). Cei care intră în a doua categorie vorbesc despre
libertatea omului de a alege oferta pe care Dumnezeu le-o face în mod suveran. Acelaşi
Pavel, în acelaşi bloc de text (cap. 9-11), pare să pună întreaga responsabilitate pe umerii
confraţilor săi:
1
Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie
mîntuiţi. 2Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3pentru că, întrucît
n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire
a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. 4Căci Hristos este
sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea (10:1-4, s.n.).
Vinovăţia lor este că nu s-au supus neprihănirii pe care o dă Dumnezeu, ci în mod deliberat
s-au bizuit pe propria lor neprihănire, care, din păcate, nu le foloseşte la nimic atunci cînd
este vorba despre judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Iar în versetele imediat următoare,
Pavel explică în ce anume a constat neprihănirea pe care o dă Dumnezeu: „Dacă
mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a
înviat din morţi, vei fi mîntuit… după cum zice Scriptura: «Oricine crede în El, nu va fi dat
de ruşine». În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaş Domn,
care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. Fiindcă «oricine cheamă Numele
Domnului, va fi mîntuit»” (10:9-13).
Iată-ne deci în faţa unei dileme legate de căile Domnului. Este Dumnezeu liber şi suveran
să aleagă pe cine vrea şi să Se îndure de cine vrea? Desigur! El Însuşi îi spune lui Moise
lucrul acesta: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de
oricine-Mi va plăcea să Mă îndur” (15). De cine a vrut Dumnezeu să Se îndure? Şi la
răspunsul acesta ne răspunde tot Pavel: „Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în
neascultare — adică «nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii» —
ca să aibă îndurare de toţi” (11:32, s.n.).
33
O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile
Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui! 34Şi în adevăr, „cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau
cine a fost sfetnicul Lui? 35Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă de primit înapoi?” 36Din El, prin El,
şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin (11:33-36).
Totuşi, de ce unii sînt mîntuiţi, şi alţii nu? Şi de ce tocmai ei, rudele trupeşti ale lui Pavel,
care s-au bucurat de un favor aşa de mare din partea lui Dumnezeu — „Ei sînt Israeliţi, au
Romani 9:1-33 / Vase pentru două întrebuinţări şi vase pentru două destine 395
înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi

din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu
binecuvîntat în veci. Amin!” (9:4-5) —, au rămas totuşi pe dinafară? Ca să răspundem la
aceste întrebări de pe baze exegetice, trebuie să parcurgem împreună textul capitolului 9.
Aproape că doresc să fiu eu însumi anatema pentru fraţii mei (1-3)

Oare de ce începe Pavel această secţiune cu o declaraţie atît de serioasă: „Spun adevărul în
Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este maortor, că simt o mare
întristare, şi am o durere necurmată în inimă” (9:1)? Cine ar fi pus la îndoială sentimentele
lui cu privire la poporul său? Să fie oare aceste rînduri o nouă încercare a lui Pavel de a
sublinia, pe de o parte, convingerea sa cu privire la seriozitatea mîntuirii prin credinţa în
Isus Hristos, iar pe de altă parte, durerea sa pentru faptul că rudele sale trupeşti nu au parte
de acest har extraordinar?
Să nu uităm că Pavel însuşi a început ca prigonitor al Bisericii lui Hristos: „Aţi auzit, în
adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică, prigoneam
peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai
înaintat în religiunea Iudeilor decît mulţi din neamul meu, de o vîrstă cu mine. Eram
însufleţit de o rîvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti” (Gal. 1:13-14). Cei care Îl
propovăduiau atunci pe Hristos erau pentru Pavel trădători de ţară şi de neam. Tocmai de
aceea s-a dus el — pe atunci Saul din Tars — „la marele preot şi i-a cerut scrisori către
sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblînd pe Calea credinţei, atît bărbaţi, cît
şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim” (Fapte 9:1-2). Dar nu mult timp după convertirea
sa, din prigonitor a ajuns el însuşi prigonit pentru Numele lui Isus Hristos. A ajuns să fie el
însuşi suspectat şi acuzat de trădare de ţară şi de neam, acuzat de faptul că şi-a părăsit
religia şi Dumnezeul şi că nu-i pasă de confraţii săi. Să nu uităm nici faptul că întreaga
scrisoare are şi o puternică notă apologetică, deoarece erau mulţi fraţi ai săi iudei care îl
acuzau de stricarea Legii şi de ducerea în rătăcire a poporului.
Trebuie să mai adăugăm că Pavel era un apostol al neamurilor. Lucrul acesta agrava şi mai
mult situaţia lui în ochii fraţilor săi iudei. Pentru ei, Pavel era considerat a fi un apostat. În
Faptele Apostolilor 21 ne este relatată prinderea şi acuzarea lui Pavel de către fraţii săi
iudei: „Bărbaţi Israeliţi, daţi ajutor! Iată omul, care propovăduieşte pretutindeni şi în toată
lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia (Fapte 21:28).
În ochii lor, doar vameşii mai puteau fi comparaţi cu situaţia lui Pavel.
Într-un astfel de context, devine mai uşor de înţeles de ce anume începe Pavel prin a se
justifica: „Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este
martor că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc
să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti” (9:1-
3).
Privilegiile pe care aceştia le-au avut (4-5)

„Aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele
mele trupeşti” (3), a spus Pavel cu durere în inimă. Dar cine sînt, de fapt, fraţii lui? În
versetele 4 şi 5, el face o retrospectivă asupra istoriei lor, marcînd favorurile uriaşe pe care
le-a incubat alegerea lor de către Dumnezeu: „Ei sînt Israeliţi, au înfierea, slava,
legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit,
după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci.
Amin! (9:4-5).
Sînt israeliţi
Ei sînt israeliţi, adică descind din Iacov, căruia îngerul Domnului i-a schimbat numele în
Israel, ca semn al faptului că a ieşit biruitor în lupta lui cu oamenii şi cu Dumnezeu:
24
Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el pînă în revărsatul zorilor. 25Văzînd că
nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrîntit încheietura
coapsei lui Iacov, pe cînd se lupta cu el. 26Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă
zorile. Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci pînă nu mă vei binecuvînta. 27Omul acela
i-a zis: „Cum îţi este numele? „Iacov,” a răspuns el. 28Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi
Iacov, ci te vei chema Israel (Celce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu
oameni, şi ai fost biruitor” (Gen. 32:24-28).
În ce-i priveşte pe părinţii lui Iacov, pe Avraam şi pe Isaac, Dumnezeu a făcut o alegere
privind linia pe care urma să curgă împlinirea planurilor Lui. Dintre fiii lui Avraam,
Dumnezeu l-a ales pe Isaac, iar dintre fiii lui Isaac, pe Iacov. Atunci însă cînd desfăşurarea
planului lui Dumnezeu a ajuns la Iacov sau Israel, toţi urmaşii lui Israel au fost incluşi în
poporul lui Dumnezeu, aleşi ca vas pentru o întrebuinţare de cinste. A fi israelit deci
înseamnă a face parte din coborîtorii din Avraam, pe linia celor aleşi de Dumnezeu.
Au înfierea
Urmaşii lui Israel au coborît în Egipt, după profeţia pe care Dumnezeu o făcuse lui
Avraam, în Genesa 15:13. Dar la împlinirea vremii despre care îi vorbise Dumnezeu lui
Avraam — „În al patrulea neam, ea (sămînţa ta, Avraame) se va întoarce aici” (Gen. 15:16)
—, Domnul a scos pe Israel din Egipt cu mînă tare. Iar în confruntarea cu Faraon, Domnul
îl numeşte pe Israel fiul Său, întîiul Său născut:
21
Domnul i-a zis lui Moise: „Plecînd ca să te întorci în Egipt, vezi să faci înaintea lui Faraon
toate minunile pe cari ţi le pun în mînă. Eu îi voi împetri inima, şi nu va lăsa pe popor să plece.
22
Tu vei zice lui Faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: „Israel este fiul Meu, întîiul Meu născut. 23Îţi
spun: „Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe
fiul tău, pe întîiul tău născut (Ex. 4:21-23, s.n.).
Însăşi înfierea vorbeşte despre alegerea lui Dumnezeu. Rolul întîiului născut în Israel era
un rol de răscumpărător al fraţilor săi. Ceva mai tîrziu, la Sinai, Domnul avea să le spună
prin Moise: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai
Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi
un neam sfînt” (Ex. 19:5-6). Înfierea lor, poziţia lui Israel de întîi născut, cere în mod
implicit aducerea în discuţie a celorlalţi fraţi. Or, „Domnul zisese lui Avram: «Ieşi din ţara
ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din
tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o
binecuvîntare. Voi binecuvînta pe ceice te vor binecuvînta, şi voi blestema pe ceice te vor
blestema; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine»” (Gen. 12:1-3, s.n.).
Într-adevăr, înfierea lui Israel sau ridicarea lui la poziţia de întîi născut al Domnului îi
conferea funcţia aducerii binecuvîntării asupra celorlalte familii ale pămîntului.
Au slava
„Slava” se referă la prezenţa Domnului în mijlocul poporului Său. Atunci cînd Domnul i-a
dat lui Moise proiectul pentru Cortul Întîlnirii, El a legat de jertfa necurmată prezenţa Sa în
mijlocul poporului:
42
Aceasta este arderea de tot necurmată, care va fi adusă de urmaşii voştri la uşa Cortului
Întîlnirii, înaintea Domnului; acolo Mă voi întîlni cu voi şi îţi voi vorbi. 43Acolo Mă voi întîlni
cu copiii lui Israel, şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea. 44Voi sfinţi Cortul Întîlnirii şi
altarul; voi sfinţi pe Aaron şi pe fiii lui, ca să fie în slujba Mea ca preoţi. 45Eu voi locui în
mijlocul copiilor lui Israel şi voi fi Dumnezeul lor. 46Ei vor cunoaşte că Eu sînt Domnul
Dumnezeul lor, care i-am scos din ţara Egiptului, ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sînt Domnul,
Dumnezeul lor (Ex. 29:42-46, s.n.).
Împlinirea acestei promisiuni devine posibilă din momentul în care slava Domnului
coboară peste Cort: „Astfel a isprăvit Moise lucrarea. Atunci norul a acoperit cortul
întîlnirii, şi slava Domnului a umplut cortul. Moise nu putea să intre în cortul întîlnirii,
pentrucă norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea cortul” (Ex. 40:33-35, s.n.).
Acest eveniment a marcat coborîrea „oficială”a slavei Domnului ca să locuiască în mijlocul
poporului Său. Însă prezenţa slavei Domnului a început să fie simţită încă din Egipt, în tot
timpul celor zece urgii nimicitoare pentru egipteni, şi izbăvitoare pentru israeliţi.
Concretizarea acestei prezenţe s-a făcut la ieşirea din Egipt în forma norului sau a stîlpului
de foc care i-a călăuzit pe israeliţi în tot timpul călătoriilor lor: „Domnul mergea înaintea
lor, ziua într-un stîlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stîlp de foc, ca
să-i lumineze, ca să meargă şi ziua şi noaptea. Stîlpul de nor nu se depărta dinaintea
poporului în timpul zilei, nici stîlpul de foc în timpul nopţii” (Ex. 13:21-22). Atunci cînd
poporul a ajuns în mijlocul mării urmărit de armatele lui Faraon, slava Domnului s-a
dovedit a fi reprezentată prin două aspecte: lumină pentru poporul lui Dumnezeu, şi
întuneric pentru vrăjmaşii Acestuia. „Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei
lui Israel, Şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stîlpul de nor care mergea înaintea
lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor. El s-a aşezat între tabăra Egiptenilor şi tabăra
lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi cele două
tabere nu s-au apropiat una de alta toată noaptea” (Ex. 14:19-20, s.n.). La Sinai, slava
Domnului s-a arătat sub forma unor tunete, fulgere şi a unui nor gros (vezi Ex. 19:16-19),
reprezentînd rigoarea Legii care tocmai urma să fie dată de Domnul lui Israel. În faţa
manifestării acestui aspect al slavei Domnului, „poporul tremura, şi stătea în depărtare. Ei
i-au zis lui Moise: «Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească
Dumnezeu, ca să nu murim». Moise a zis poporului: «Nu vă înspăimîntaţi; căci Dumnezeu
a venit tocmai ca să vă pună la încercare, şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri,
pentru ca să nu păcătuiţi»” (Ex. 20:18-20).
După ce Cortul Întîlnirii a fost terminat, slava Domnului S-a coborît peste Cort, Domnul
Însuşi aşezîndu-Şi locuinţa în mijlocul poporului Său.294 Iar atunci cînd cortul a fost înlocuit
cu Templul lui Solomon, Scriptura ne spune că Domnul a sfinţit şi a ales acel locaş sfînt ca
locuinţă pentru Sine, dovedind lucrul acesta prin coborîrea slavei Lui peste Templu:
„Preoţii au dus chivotul legămîntului Domnului la locul lui, în Locul prea sfînt al casei, în
Sfînta Sfintelor, supt aripile heruvimilor… În clipa cînd au ieşit preoţii din Locul sfînt,
norul a umplut casa Domnului. Preoţii n-au putut să rămînă acolo să facă slujba, din pricina
norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului (1 Împ. 8:6-11, s.n.).
Poporul lui Dumnezeu se defineşte la răscrucea dintre elementul divin — slava sau
prezenţa Domnului — şi elementul uman. Lucrul acesta este adevărat atît pentru poporul
lui Dumnezeu din Vechiul Testament, cît şi pentru poporul lui Dumnezeu din Noul
Testament. În Romani 8:9, Pavel afirmă că „dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al
Lui”. Iar în 8:14, el adaugă: „Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu — ca şi
poporul Israel în pustie — sînt fii ai lui Dumnezeu”.
Au legămintele
Ei sînt israeliţi — afirmă Pavel despre descendenţii lui Iacov —, au înfierea, sau locul de
întîi născut între familiile pămîntului, şi au slava, adică dovada prezenţei lui Dumnezeu în
mijlocul lor. Iar prezenţa lui Dumnezeu este însoţită de promisiunile lui Dumnezeu sau de
legămintele pe care El le-a încheiat cu Israel. Şirul legămintelor care-l vizează pe Israel şi
prin el pe toate celelalte familii ale pămîntului începe cu Legămîntul avraamic,295 se
continuă cu Legămîntul mozaic,296 la care se adaugă Legămîntul davidic.297 În baza acestor
legăminte, se precizează locul şi rolul de vas pentru o întrebuinţare de cinste pe care
Dumnezeu le-a hotărît în mod suveran şi unilateral pentru Israel. Prin Legămîntul
avraamic, Dumnezeu precizează că în sămînţa lui Avraam, deci prin unul din descendenţii
lui, vor fi binecuvîntate toate familiile pămîntului. Despre acest legămînt a vorbit Pavel în
Romani 4, afirmînd şi demonstrînd că Avraam „este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în
care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca şi cum ar fi”
(Rom. 4:17). Dar în acelaşi capitol, Pavel l-a adus în discuţie şi pe David (vezi 4:6-8), ca pe
al doilea reprezentant al şirului de legăminte. Legămîntul davidic este ultimul punct de
inflexiune în desfăşurarea planului de mîntuire al lui Dumnezeu. Prin promisiunea făcută
lui David, planul lui Dumnezeu intră pe ultima porţiune de linie dreaptă. În baza
Legămîntului davidic, s-a hotărît seminţia şi familia din care avea să descindă Hristos. El
avea să fie un fiu al lui David298, urmaşul lui la tronul lui Israel:
11
Cînd ţi se vor împlini zilele, şi cînd te vei duce la părinţii tăi, voi ridica sămînţa ta după tine,
şi anume pe unul din fiii tăi, şi-i voi întări domnia. 12El Îmi va zidi o casă, şi-i voi întări pe
vecie scaunul lui de domnie. 13Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu; şi nu voi îndepărta bunătatea
Mea dela el, cum am îndepărtat-o dela cel dinaintea ta. 14Îl voi aşeza pentru totdeauna în Casa
Mea, şi în împărăţia Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie (1 Cron. 17:11-14).
294
Vezi Exod 40:34-36; Numeri 9:15-23; 14:10.
295
Vezi Genesa 17:1-8.
296
Vezi Exod 19:1-20:17.
297
Vezi 2 Samuel 7:11-16 şi 1 Cronici 17:10-14.
298
Vezi Matei 1:1; vezi şi explicaţia din Beniamin Fărăgău, Evanghelia după Matei, vol I, pag. 54-59.
Acest Fiu al lui David este în punctul focal al Evangheliei pe care o propovăduieşte Pavel:
1
Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui
Dumnezeu, 2pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3Ea priveşte
pe Fiul Său, născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul, 4iar în ce priveşte duhul
sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus
Hristos, Domnul nostru, 5prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele
Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile, 6între cari sînteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui
Isus Hristos (Rom. 1:1-5).
Acest Fiu al lui David este unul şi acelaşi cu Sămînţa lui Avraam,299 şi unul şi acelaşi cu
sămînţa femeii promisă în Eden,300 care a zdrobit capul Şarpelui. Din pricina planului Său şi
a alegerii pe care Dumnezeu a făcut-o, Israel a trebuit să rămînă pe scena istoriei pînă la
împlinirea promisiunii legămintelor. De aceea, şirul de favoruri extraordinare de care au
avut ei parte se încheie cu precizarea: „Şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai
pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin! (9:5).
Sînt depozitari ai Legii

„Ei sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii…” (9:4), afirmă Pavel despre
fraţii săi. Despre acest favor de depozitari ai Legii lui Dumnezeu acordat lui Israel Pavel a
vorbit în capitolul 3 din Romani: „Care este deci întîietatea Iudeului, sau care este folosul
tăierii împrejur? Oricum, sînt mari. Şi mai întîi de toate, prin faptul că lor le-au fost
încredinţate cuvintele lui Dumnezeu (Rom. 3:1-2, s.n.). Legea cuprindea cuvintele lui
Dumnezeu. După cum am văzut, Legea trăgea graniţă clară între domeniul morţii şi
domeniul vieţii. Ascultarea de Lege era menită să aducă viaţă. Generaţiei care a
supravieţuit celor treizeci şi opt de ani de peregrinări prin pustie Domnul le aduce aminte
prin Moise de faptul că, într-adevăr, nu este puţin lucru să ai Cuvintele lui Dumnezeu:
5
Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le
împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire. 6Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi
înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, cari vor auzi vorbindu-se de toate aceste
legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput! 7Care este, în
adevăr, neamul acela aşa de mare încît să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi
pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de cîte ori Îl chemăm? 8Şi care este neamul acela aşa de
mare încît să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun
astăzi înainte? (Deut. 4:5-8)
29
O! de ar rămînea ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile
Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor! … 32Luaţi seama dar, să faceţi aşa cum v-a
poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi dela cele ce a poruncit El nici la dreapta,
nici la stînga. 33Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, să
umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi, şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpînire.
6:1
Iată poruncile, legile şi rînduielile pe cari a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să vă învăţ
să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire; 2ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău,
299
Vezi Galateni 3:16.
300
Vezi Genesa 3:15.
păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău, şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui
pe cari ţi le dau, şi să ai zile multe. 3Ascultă-le dar, Israele, şi caută să le împlineşti, ca să fii
fericit şi să vă înmulţiţi mult, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi, cînd ţi-a făgăduit
ţara în care curge lapte şi miere. 4Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul
Domn. 5Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată
puterea ta. 6Şi poruncile acestea pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. 7Să le întipăreşti în
mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele cînd vei fi acasă, cînd vei pleca în călătorie, cînd te vei
culca şi cînd te vei scula. 8Să le legi ca un semn de aducere aminte la mîni, şi să-ţi fie ca nişte
fruntarii între ochi. 9Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale (Deut. 5:29-6:9).
Legămîntul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Israel la Sinai se baza pe condiţia ascultării
de Legea Domnului.301 Tocmai de aceea, în momentul pecetluirii legămîntului reînnoit cu
generaţia din Cîmpia Moabului, Domnul a chemat cerul şi pămîntul martori şi a reamintit
lui Israel faptul că viaţa şi fericirea lui atîrnau de ascultarea de Legea Domnului:
19
Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea,
binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta, 20iubind pe Domnul,
Dumnezeul tău, ascultînd de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci de aceasta atîrnă viaţa ta şi
lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da
părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov (Deut. 30:19-20).
Au slujba dumnezeiască
Cortul Întîlnirii a fost ridicat de Moise după chipul care i-a fost arătat pe munte. Dar pentru
ca el să fie funcţional, deci pentru ca copiii lui Israel să se poată apropia de Dumnezeul
care locuia în mijlocul lor, „Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din Cortul Întîlnirii”
(Lev. 1:1) şi a precizat toate condiţiile apropierii israelitului de Domnul. Aceste legi şi
porunci leviticale definesc slujba dumnezeiască pe care Israel trebuia s-o respecte cu
sfinţenie. Ea avea o valoare paradigmatică, întocmai ca şi Cortul Însuşi. Lucrul acesta s-a
dovedit în urma răscoalei lui Core, Datan şi Abiram. Acuzaţia pe care, în Numeri 16, cei
răzvrătiţi o aduc lui Moise este că el a inventat toată această slujbă, favorizîndu-l astfel pe
Aaron, fratele lui, în detrimentul celorlalţi. Moise a răspuns celor răzvrătiţi:
28
… „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimes să fac toate aceste lucruri, şi că nu lucrez
din capul meu. 29Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaş
soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimes Domnul; 30dar dacă Domnul va face un lucru ne mai auzit,
dacă pămîntul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încît se vor pogorî de vii în
locuinţa morţilor, — atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul. 31Pe cînd isprăvea el
de spus toate aceste vorbe, pămîntul de subt ei s-a despicat în două. 32Pămîntul şi-a deschis
gura, şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor. 33Şi
s-au pogorît astfel de vii în locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pămîntul i-a acoperit de tot, şi
au perit din mijlocul adunării. 34Tot Israelul, care era în jurul lor, cînd au ţipat ei, a fugit; căci
ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pămîntul! 35Un foc a ieşit dela Domnul, şi a mistuit pe cei
două sute cincizeci de oameni cari aduceau tămîia (Num. 16:28-35).
Evenimentul acesta confirma faptul că slujba din Cortul Întîlnirii era o slujbă
dumnezeiască, poruncită de Dumnezeu Însuşi. Iar El nu era dispus să negocieze nimic din
301
Vezi Ex. 19:4-6.
ea, tocmai din pricina naturii paradigmatice ale acestei slujbe, care arăta spre împlinirea ei
desăvîrşită în Hristos. Pentru ca să pună capăt oricărei răzvrătiri împotriva funcţiei de
mare-preot — esenţa legămîntului —, Domnul a făcut ca toiagul lui Aaron să înfrunzească
şi să rodească şi să coacă migdale.
1
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2„Vorbeşte copiilor lui Israel, şi ia dela ei un toiag, după
casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinţilor
lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui; 3şi să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi;
căci va fi cîte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinţilor lor. 4Să le pui în Cortul Întîlnirii,
înaintea mărturiei, unde Mă întîlnesc cu voi. 5Bărbatul pe care-l voi alege, va fi acela al cărui
toiag va înflori, şi voi pune capăt dinaintea Mea cîrtirilor pe cari le ridică împotriva voastră
copiii lui Israel. 6Moise a vorbit copiilor lui Israel; şi toate căpeteniile lor i-au dat cîte un toiag,
fiecare căpetenie cîte un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui
Aaron era în mijlocul toiegelor lor. 7Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul
mărturiei. 8A doua zi, cînd a intrat Moise în cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era
pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise, şi copsese migdale. 9Moise a luat
dinaintea Domnului toate toiegele, şi le-a dus tuturor copiilor lui Israel, ca să le vadă şi să-şi ia
fiecare toiagul lui. 10Domnul i-a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea
mărturiei, şi să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiţi, ca să pui astfel capăt înaintea Mea
cîrtirilor lor, şi să nu moară (Num. 17:1-10).
În Romani 10:4, Pavel precizează faptul că „Hristos este sfîrşitul Legii”, adică împlinirea
ei. În Isus Hristos, paradigma Legii, a Vechiului Legămînt, a ajuns să fie împlinită. Această
legătură dintre Vechiul şi Noul Legămînt îi dă posibilitatea lui Pavel să construiască
Evanghelia lui Hristos pe tiparele vechi-testamentale ale Legii sau ale Legămîntului
mozaic.
Au făgăduinţele
„Darea Legii” vizează mai mult decît Decalogul. Ea vizează toate Cuvintele pe care
Dumnezeu le-a dat poporului Său. Or, multe din aceste cuvinte ale lui Dumnezeu conţin
făgăduinţe mari. Poate cea mai mare dintre ele este făgăduinţa Noului Legămînt. Această
făgăduinţă se fundamentează pe legămintele avraamic şi davidic şi, în momentele de criză
maximă la care a ajuns relaţia dintre Dumnezeu şi poporul Său, articulează împlinirea lor.
Făgăduinţa explicită a unui legămînt nou este profeţită prin Ieremia şi Ezechiel,302 în
momentul în care Dumnezeu tocmai se pregătea să rupă Legămîntul făcut cu părinţii lor la
Sinai:
31
„Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt
nou. 32Nu ca legămîntul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă,
să-i scot din ţara Egiptului, legămînt pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra
lor, zice Domnul. 33„Ci iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea,
zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi
Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. 34Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe
fratele său, zicînd: „Cunoaşte pe Domnul! Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic pînă la cel
mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul
lor (Ier. 31:31-34).
302
Vezi Ezechiel 16:59-63; 34:23-31; 36:24–28 etc.
Această mare făgăduinţă este împlinită apoi în Domnul Isus Hristos. Din pricina iertării
depline a păcatelor, cel care crede în Domnul Isus Hristos se bucură de o intrare slobodă în
Locul prea sfînt, „prin sîngele lui Isus…, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El,
prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său” (Evrei 10:10-20).
Au patriarhii
John Stott include între patriarhi nu doar pe Avraam, Isaac şi Iacov, ci pe cei doisprezece
fii ai lui Iacov şi pe alţi oameni proeminenţi din istoria lui Israel, cum ar fi Moise, Iosua,
Samuel, David etc.303 Dar nu trebuie să uităm că, dintre toţi aceştia, Domnul, Dumnezeul
cerurilor, Şi-a legat Numele doar de Avraam, de Isaac şi de Iacov. Or, practic, aceştia sînt
patriarhii sau părinţii israeliţilor. Jurămîntul făcut lui Avraam L-a obligat pe Dumnezeu să-
Şi continue lucrarea prin Israel, în pofida necredincioşiei acestuia. Este suficient să citim
Ezechiel 20 ca să înţelegem că începînd din Egipt şi terminînd cu izbăvirea din Robia
babiloniană Dumnezeu a lucrat din pricina Numelui Său, şi nicidecum din pricina meritelor
lui Israel. El Şi-a legat Numele de Avraam, de Isaac şi de Iacov, şi nimeni şi nimic nu-L
vor face să-I pară rău de alegerea făcută. Legarea Numelui lui Dumnezeu de patriarhii lui
Israel — Avraam, Isaac şi Iacov — s-a făcut tocmai în baza alegerii suverane şi unilaterale
a lui Dumnezeu, prin care El a hotărît ca planul Lui să fie dus la îndeplinire pe linia alegerii
făcute. Fiind vorba despre o alegere suverană şi unilaterală, lucrul acesta L-a obligat pe
Dumnezeu, şi, astfel, Numele Lui a fost legat de Avraam, de Isaac şi de Iacov pentru
totdeauna.
Pe acest raţionament îşi fundamentează Pavel afirmaţiile din capitolul 11 din Romani:
25
Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din
Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. 26Şi
atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va
îndepărta toate nelegiuirile dela Iacov. 27Acesta va fi legămîntul, pe care-l voi face cu ei, cînd le
voi şterge păcatele. 28În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru;
dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor. 29Căci lui Dumnezeu nu-I pare
rău de darurile şi de chemarea făcută. 30Dupăcum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi
dupăcum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, 31tot aşa, ei acum n-au ascultat,
pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare (Rom. 11:25-31).
Din pricina faptului că Numele lui Dumnezeu este legat de patriarhii lui Israel — de
Avraam, de Isaac şi de Iacov — a putut Pavel afirma cele de mai sus, iar noi trebuie să
înţelegem că, în ce priveşte destinul urmaşilor lor, ultimul Cuvînt al lui Dumnezeu în
istorie încă nu s-a spus.
Din ei a ieşit, după trup, Hristosul

După cum vom vedea, Dumnezeu a ales pe Israel în mod suveran şi unilateral, ca să facă
din ei un vas pentru o întrebuinţare de cinste. Cinstea care li s-a acordat a fost ca ei să fie,
pe de o parte, depozitarii elementelor care circumscriu paradigma mîntuirii — înfierea,
slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele şi patriarhii —, iar pe de
altă parte, să aibă harul să poarte în coapsele lor şi să aducă apoi pe scena istoriei pe Acela
303
Vezi John R. W. Stott, op. cit., p. 265.
care va aduce împlinirea desăvîrşită a acestui tipar sau a acestei prefigurări a mîntuirii, pe
Domnul Isus Hristos: „Şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate
lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin! (9:5). Dar după cum vom vedea mai
tîrziu, o dată ce mandatul lor de purtători de Hristos s-a împlinit, adică o dată ce Hristos a
fost adus pe scena istoriei, misiunea lor de vas pentru o întrebuinţare de cinste s-a sfîrşit.
Avantajul lor a fost ca, pe de o parte, de-a lungul istoriei să fie poporul care L-a avut pe
Dumnezeu cel mai aproape,304 iar pe de altă parte, ca, la împlinirea vremii, să fie cei cărora
darul şi harul neprihănirii în Isus Hristos să li se ofere mai întîi. De aceea a subliniat Pavel
de cîteva ori în epistolă prioritatea iudeului în faţa neamurilor: „Căci mie nu mi-e ruşine de
Evanghelia lui Hristos — afirmă Pavel —; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru
mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului (1:16, s.n.). Iar atunci cînd
Pavel vorbeşte despre faptul că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui, el
precizează: „Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu,
apoi peste Grec” (10, s.n.). Într-adevăr, Hristos a venit mai întîi la ai Săi. El S-a întors spre
neamuri abia atunci cînd ai Săi L-au respins.
În concluzie, putem afirma împreună cu Pavel că întîietatea iudeilor este oricum mare: „Ei
sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile,
Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!” (Rom. 9:4-5).
Cuvîntul lui Dumnezeu n-a rămas fără putere, căci nu toţi cei ce se coboară din Israel
sînt Israel (6)
În primele 5 versete, Pavel îşi deschide înaintea noastră inima îndurerată din pricina
situaţiei propriului său popor. Deşi aceştia s-au bucurat de privilegii unice între toate
celelalte popoare (vezi 9:4-5), totuşi cei mai mulţi dintre ei sînt nemîntuiţi, fiind împietriţi
chiar de Dumnezeu: „După cum este scris: «Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi
ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, pînă în ziua de astăzi». Şi David zice: «Masa lor să li
se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. Să li
se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gîrbovită»” (Rom. 11:8-10).
Avînd în vedere că aceste privilegii au fost turnate peste ei de Însuşi Dumnezeu, care i-a
ales în mod suveran şi unilateral dintre toate celelalte popoare şi dintre toţi ceilalţi
descendenţi ai lui Avraam,305 se ridică întrebarea cine anume este responsabil de acest
faliment. Dacă ei au fost aleşi prin Cuvîntul lui Dumnezeu, oare nu cumva Cuvîntul lui
Dumnezeu este acela care a rămas fără putere? Răspunsul lui Pavel este negativ, iar
motivarea răspunsului este aceasta: „Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel”
(Rom. 9:6). Urmează apoi o demonstraţie pe trei niveluri sau pe trei paliere, o demonstraţie
care vizează istoria acestei alegeri: de la Avraam la Isaac este primul palier; de la Isaac la
Iacov sau la Israel este al doilea palier; şi de la Israel, pe de o parte, la cei mîntuiţi din
Israel, iar pe de altă parte, la cei nemîntuiţi din Israel, avem cel de-al treilea palier. După
cum observăm, în versetele 7-13, Pavel parcurge două dintre cele trei paliere implicate în
304
Vezi Deuteronom 4:4-8.
305
Vezi Deuteronom 9:1-6.
mod necesar în afirmaţia sa din versetul 6. Să urmărim mai îndeaproape argumentarea lui
Pavel!
După cum reiese clar din afirmaţia pe care o avem în versetul 6 — „Căci nu toţi cei ce se
coboară din Israel, sînt Israel” (6) —, Pavel vizează dintru început acest al treilea nivel sau
palier, încercînd să răspundă la întrebarea de ce nu toţi cei ce se coboară din Israel sînt
Israel, deşi toţi au primit harul deosebit de a fi fost aleşi de Dumnezeu pentru o
întrebuinţare de cinste, adică, în primul rînd, harul de a fi israeliţi, în al doilea rînd, harul
de a avea înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
patriarhii, şi, în al treilea rînd, harul de a-L aduce pe Hristosul pe scena istoriei? Toate
aceste alegeri au fost operate de Dumnezeu în mod suveran şi unilateral, prin Cuvîntul Său.
Noi putem să judecăm alegerile lui Dumnezeu doar în lumina a ceea ce ne-a revelat
Dumnezeu, adică în lumina Cuvîntului în baza căruia Dumnezeu a ales.
9:7-9 Dumnezeu l-a ales în mod suveran pe Isaac
Cuvîntul 1
Dintre Ismael şi Isaac, Dumnezeu l-a ales în mod suveran pe Isaac în baza Cuvîntului Lui:
7
Şi, măcar că sînt sămînţa lui Avraam, nu toţi sînt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei
avea o sămînţă, care-ţi va purta numele”. 8Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sînt copii ai
lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sînt socotiţi ca sămînţă. 9Căci cuvîntul acesta este o
făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu” (Rom. 9:7-9, s.n.).
După cum relatează cartea Genesa evenimentele, Avraam a avut mai întîi un fiu cu Agar.
Sara şi Avraam au crezut că în felul acesta pot grăbi împlinirea planului lui Dumnezeu. De
aceea, atunci cînd „Dumnezeu a zis lui Avraam: «Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta
Sarai, ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvînta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi
binecuvînta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din
ea», Avraam s-a aruncat cu faţa la pămînt şi a rîs, căci a zis în inima lui: «Să i se mai nască
oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?» Şi
Avraam a zis lui Dumnezeu: «Să trăiască Ismael înaintea Ta!»” (Gen. 17:15-18). Dar
Dumnezeu respinge din capul locului propunerea lui Avraam:
19
Dumnezeu a zis: „Cu adevărat nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu, şi-i vei pune numele Isaac.
Eu voi încheia legămîntul Meu cu el, ca un legămînt vecinic pentru sămînţa lui după el. 20Dar şi
cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvînta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi
nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare. 21Dar
legămîntul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta”
(Gen. 17:19-21, s.n.).
Promisiunea că Avraam va avea un fiu din Sara, cu care Dumnezeu va încheia Legămîntul,
este „Cuvîntul” în baza căruia Dumnezeu a ales în mod suveran şi unilateral pe acela prin
care să Îşi ducă mai departe planurile spre împlinire.
Versetele 4 şi 5 din Romani 9 au precizat deja despre ce planuri este vorba. Din cele opt
lucruri înşirate în aceste versete — „Ei sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea
Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul,
care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!” (9:4-5) —,
ultimul, aducerea lui Hristos pe scena istoriei, este mai presus de toate celelalte şi este
punctul focal şi punctul terminus al slujbei la care Israel a fost ales în mod suveran şi
unilateral de către Dumnezeu. Deci în această alegere, Dumnezeu nu Se consultă nici cu
Avraam, dar nici cu Ismael şi cu Isaac, ci, pur şi simplu, îl alege pe Isaac ca să încheie cu el
Legămîntul Lui.
Mai tîrziu, din Chetura, Avraam a mai avut şi alţi fii: pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe
Madian, pe Işbac şi pe Şuah (vezi Gen. 25:1), dar nici unul dintre aceştia, deşi sînt sămînţa
lui Avraam, nu sînt fiii lui Avraam în sensul legămîntului pe care Dumnezeu l-a făcut cu el
şi cu sămînţa sa după el. Dumnezeu a ales ca legămîntul Lui să fie făcut doar cu Isaac,
pentru ca în baza acestui legămînt El să-Şi ducă planurile la îndeplinire.
9:10-13 Dumnezeu l-a ales în mod suveran pe Iacov
Cuvîntul 2
Întocmai ca şi în cazul lui Ismael şi Isaac, dintre Esau şi Iacov, Dumnezeu l-a ales pe Iacov,
în mod suveran şi unilateral, în baza Cuvîntului Lui:
10
Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai dela părintele nostru
Isaac. 11Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, ca
să rămînă în picioare hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu
prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, 12s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic,
13
după cum este scris: «Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît»” (Rom. 9:10-13).
Pentru ca suveranitatea lui Dumnezeu în alegere să nu poată fi contestată în nici un fel,

Domnul a făcut ca atît Sara, nevasta lui Avraam, cît şi Rebeca, nevasta lui Isaac, să fie
sterpe. Astfel, descendenţii Legămîntului au fost, în adevăr, dăruiţi de Dumnezeu, aduşi în
existenţă de Cuvîntul dătător de viaţă al lui Dumnezeu. Iată cum ne este relatată în Genesa
naşterea lui Esau şi a lui Iacov:
19
Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac. 20Isaac era în vîrstă
de patruzeci de ani, cînd a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram,
şi sora lui Laban, Arameul. 21Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă, şi
Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată. 22Copiii se băteau în pîntecele ei,
şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sînt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul. 23Şi
Domnul i-a zis: „Două neamuri sînt în pîntecele tău, şi două noroade se vor despărţi la ieşirea
din pîntecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celălalt. Şi cel mai mare va
sluji celui mai mic.” 24S-au împlinit zilele cînd avea să nască; şi iată că în pîntecele ei erau doi
gemeni. 25Cel dintîi a ieşit roş de tot: ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau.
26
Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mîna de călcîi pe Esau, şi de aceea i-au pus numele
Iacov. Isaac era în vîrstă de şaizeci de ani, cînd s-au născut ei (Gen. 25:19-26, s.n.).
Pe de o parte, Rebeca fiind stearpă, amîndoi copiii i-au fost daţi în mod supranatural de
Dumnezeu. Pe de altă parte, Dumnezeu a ales în mod suveran şi unilateral pe unul dintre
cei doi ca instrument al Legămîntului pe care Dumnezeu îl făcuse, mai întîi cu Avraam,
apoi cu Isaac. Atunci cînd Iacov fugea de acasă, pentru că luase dreptul de întîi născut al lui
Esau, Dumnezeu îi confirmă alegerea:
10
Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi-a luat drumul spre Haran. 11A ajuns într-un loc unde a
rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătîi şi s-a culcat
în locul acela. 12Şi a visat o scară rezemată de pămînt, al cărei vîrf ajungea pînă la cer. Îngerii
lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea. 13Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea:
„Eu sînt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac. Pămîntul pe care eşti
culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. 14Sămînţa ta va fi ca pulberea pămîntului; te vei întinde la
apus şi la răsărit, la miază-noapte şi la miază-zi; şi toate familiile pămîntului vor fi
binecuvîntate în tine şi în sămînţa ta (Gen. 28:10-14).
Dumnezeu Însuşi precizează linia alegerii Lui, numindu-Se Dumnezeul lui Avraam şi al lui
Isaac, iar, prin promisiunea făcută în versetul 13, El devine şi Dumnezeul lui Iacov. Este
important să notăm aici faptul că atît Avraam, cît şi Isaac şi Iacov au fost aleşi la slujire.
Iar slujba pentru care au fost aleşi a fost precizată clar celor trei patriarhi: Lui Avraam,
Dumnezeu i-a spus: „Toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine” (Gen. 12:3) şi
„toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta” (Gen. 22:18). Acelaşi lucru
îi este spus de Domnul atît lui Isaac — „Toate neamurile vor fi binecuvîntate în sămînţa ta,
ca răsplată” (Gen. 26:4) —, cît şi lui Iacov: „Toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate
în tine şi în sămînţa ta” (Gen. 28:14). Deci alegerile celor trei trebuie socotite alegeri la
slujire. Această alegere a fost făcută de către Dumnezeu în mod suveran şi unilateral, din
pricina jurămîntului cu care S-a jurat lui Avraam:
15
Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam 16şi a zis: „Pe Mine însumi jur,
zice Domnul: „pentrucă ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, 17te
voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume: ca stelele cerului şi
ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei. 18Toate neamurile
pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea! (Gen. 22:15-
18, s.n.).
Promisiunea binecuvîntării pentru toate familiile pămîntului trebuia să se împlinească prin

sămînţa lui Avraam. Deci Dumnezeu a ales în mod suveran linia de descendenţă pentru
Sămînţa promisă. Urmaşii lui Avraam pe linia lui Isaac şi Iacov trebuiau să-L aducă pe
scena istoriei pe Hristosul, Dumnezeu binecuvîntat în veci, prin a cărui lucrare
binecuvîntarea promisă de Dumnezeu — adică părtăşia nemijlocită cu El — să poată fi
oferită tuturor familiilor pămîntului.
Aceasta nu înseamnă însă că Dumnezeu doar Se foloseşte de Avraam, de Isaac şi de Iacov,

precum şi de sămînţa lor ca să-Şi împlinească planurile prin ei, după care îi leapădă.
Alegerea la slujire presupune în acelaşi timp şi oferta mîntuirii, oferta părtăşiei nemijlocite
cu Dumnezeu, fără însă ca prima să o impună în mod necesar pe a doua. Încă înainte de a
încheia legămîntul cu Avraam, Domnul i-a zis acestuia: „Avrame, nu te teme; Eu sînt
scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare” (Gen. 15:1). Domnul Se oferea mai întîi pe Sine
lui Avraam ca scut şi răsplată. Realitatea acestei oferte a mîntuirii pentru vasele de slujire
alese de Dumnezeu este confirmată de Pavel atunci cînd subliniază prioritatea iudeului în
primirea mîntuirii: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este
puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a
Grecului” (Rom. 1:16, s.n.). Iar Pavel nu face altceva decît să respecte tiparul vechi-
testamental (vezi Ex. 19:4-6), pe care l-a îmbrăţişat şi l-a promovat şi Isus Hristos. Însuşi
Isus Hristos a venit mai întîi la ai Săi şi Şi-a trimis ucenicii mai întîi „la oile pierdute ale
casei lui Israel”.
Dar faptul că Dumnezeu alege pe Israel ca vas pentru o întrebuinţare de cinste şi îl ţine pe
scena istoriei ca popor pînă cînd Îşi termină lucrarea prin el nu înseamnă că alegerea lui
Dumnezeu obligă pe toţi cei din Israel să se bucure de Dumnezeu ca singura şi cea mai
mare moştenire a lor. De-a lungul întregii Scripturi, Domnul vorbeşte prin profeţi de
mîntuirea unei rămăşiţe, nu pentru că Dumnezeu a hotărît în mod suveran cine să facă parte
din ea, şi cine nu, ci pentru că, în baza Numelui Lui, rostit în auzul lui Moise la Sinai,306
Domnul Se îndură de cei care-L iubesc şi păzesc poruncile Lui, şi pedepseşte pe toţi cei
care-L urăsc.
În concluzie, putem afirma că alegerea suverană şi unilaterală a lui Dumnezeu despre care
se vorbeşte în versetele 7-13 vizează slujirea la care Dumnezeu a ales pe urmaşii lui
Avraam, pe linia lui Isaac şi Iacov. Conţinutul slujbei lor este punctat de Pavel în versetele
4 şi 5. Iar punctul focal al acestei întrebuinţări de cinste la care a fost ales Israel viza în
mod evident aducerea pe scena istoriei a lui Hristos, „care este mai pe sus de toate
lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!” (5).
9:14-18 Dumnezeu este suveran ca să aleagă
În versetele 7-13 am parcurs împreună primele două niveluri ale argumentului reclamat de
afirmaţia din versetul 6: „Căci nu toi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel”. Pînă acum
am văzut că, în sensul legămîntului, nu toţi cei ce se coboară din Avraam sînt fii ai lui
Avraam şi că nu toţi cei ce se coboară din Isaac sînt fii ai lui Isaac, ci numai aceia pe care
Dumnezeu i-a ales în mod suveran, pentru ca prin ei să-Şi ducă planurile la îndeplinire. În
lumina faptului că dintre copiii făgăduinţei doar o rămăşiţă era mîntuită, afirmaţia din
versetul 6 — „Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu” —
rămîne în picioare doar dacă alegerea suverană despre care s-a vorbit mai sus a fost o
alegere la slujire, nu la mîntuire. Dacă făgăduinţa sau alegerea suverană şi unilaterală a lui
Dumnezeu ar fi fost la mîntuire, nu la slujire, atunci mulţimea celor nemîntuiţi dintre copiii
lui Israel ar fi fost dovada faptului că, într-adevăr, însuşi Cuvîntul lui Dumnezeu a rămas
fără putere. Dar afirmaţia din versetul 6 nu vizează pe fiii făgăduinţei dintre descendenţii
lui Avraam şi Isaac, ci doar pe descendenţii lui Iacov: „Căci nu toţi cei ce se coboară din
Israel, sînt Israel” (6), şi deci această expresie trebuie să aibă în vedere altceva decît s-a
spus în versetele 4 şi 5. Din punctul de vedere al slujbei descrise în versetele 4 şi 5, toţi
copiii făgăduinţei, fără excepţie, adică toţi descendenţii lui Avraam prin Isaac şi prin Iacov,
sînt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
306
Vezi Exod 34:5-7.
patriarhii, şi ei au fost păstraţi pe scena istoriei, ca popor, pentru ca aceste lucruri să

dăinuiască pînă la venirea lui Hristos, punctul focal al slujirii la care aceştia au fost aleşi în
mod suveran şi unilateral de Dumnezeu. Din întregul Israel, adică dintre aceia care au
descins din Israel sau din Iacov şi care toţi sînt israeliţi, toţi au înfierea, slava, legămintele,
darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi ei, ca popor, au fost păstraţi pe
scena istoriei307 pînă cînd „din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate
lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!”, Dumnezeu a ales în mod suveran pe cei
mîntuiţi, tot în baza Cuvîntului Lui.
În primele două cazuri — în cazul alegerii lui Isaac, apoi în cazul alegerii lui Iacov —, am
văzut care au fost „cuvintele” în baza cărora a ales Dumnezeu (v. 7 şi 9, respectiv 12 şi 13).
Dar oare care să fi fost Cuvîntul în baza căruia a ales Dumnezeu pe cei mîntuiţi din Israel
de cei nemîntuiţi?
Este interesant că, înainte ca Pavel să ne spună clar în baza cărui Cuvînt al lui Dumnezeu
au fost aleşi cei mîntuiţi din Israel, el intercalează o discuţie pe baza unei posibile întrebări
care s-ar fi putut ridica în urma celor afirmate mai sus: „Deci ce vom zice? Nu cumva este
nedreptate în Dumnezeu?” (14). Cu alte cuvinte, ce-i dă dreptul lui Dumnezeu să aleagă pe
unul, şi nu pe celălalt dintre fiii lui Avraam, respectiv ai lui Isaac? Răspunsul lui Pavel este
direct: tocmai faptul că este Dumnezeu!
14
Deci
ce vom zice?
Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu?
Nicidecum!
15
Căci El a zis
lui Moise:
„Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi
Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur”.
16
Aşa dar, nu atîrnă
nici de cine vrea,
nici de cine aleargă,
ci de Dumnezeu care are milă.
17
Fiindcă Scriptura zice
lui Faraon:
„Te-am ridicat înadins,
ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentruca
Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul”.
18
Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
19
Dar îmi vei zice:
„Atunci de ce mai bagă vină?
Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?”
307
După profeţia din Daniel 9:24-27, Israel a fost acela din mijlocul căruia s-a ridicat Unsul, dar tot Israel a mijlocit şi
stîrpirea Lui, cerînd ca sîngele Lui să cadă asupra capului lor şi asupra capului copiilor lor (vezi Mat. 27:25).
Împlinirea acestei cereri a lor s-a materializat în Marea Dispersie din 132-135 d.Hr., care a pus capăt existenţei lor ca
stat.
20
Dar,
mai degrabă,
cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?
Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”
(Rom. 9:14-20, s.n.).
Dumnezeu este suveran să aleagă la slujire pe cine vrea (14)

Înainte de a intra în dezbaterea privind înţelesul celor afirmate în versetele 14-20, este
important să precizăm faptul că la o citire superficială a textului ne scapă schimbarea de
direcţie, care transformă aceste versete într-o paranteză. Să recapitulăm deci cele spuse
pînă acum. În versetele 1-3, Pavel mărturiseşte durerea inimii lui pentru rudele lui trupeşi,
pentru israeliţi. El plînge pentru ei, pentru că, deşi au primit din partea lui Dumnezeu
favoruri incredibile — alegerea, înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba
dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii şi favorul suprem de a mijloci venirea lui Hristos în
istorie —, totuşi, la ora aceea, marea lor majoritate erau nemîntuiţi. În faţa afirmaţiilor din
versetele 1-5, s-a ridicat o întrebare: Oare, dacă ei au fost aleşi în mod suveran de
Dumnezeu, prin Cuvîntul Lui, nemîntuirea lor este cumva dovada faptului că a rămas fără
putere tocmai Cuvîntul lui Dumnezeu? Pavel nu pune întrebarea în mod direct, ci o
presupune doar, iar în versetul 6 dă răspunsul la ea. Este adevărat că majoritatea dintre cei
care au fost aleşi în mod suveran ca să aibă parte de acest extraordinar privilegiu nu sînt
mîntuiţi — deşi Evanghelia lui Hristos „este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea
fiecăruia care crede: [şi mai] întîi a Iudeului…” (1:16) —, „dar aceasta nu înseamnă că a
rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt
Israel” (9:6).
Afirmaţia ne obligă la o diferenţiere între două alegeri ale lui Dumnezeu. Prima alegere
este la slujire, iar a doua, la mîntuire. De fapt, Pavel afirmă foarte clar că nu toţi cei aleşi la
slujire în baza Cuvîntului suveran al lui Dumnezeu sînt aleşi şi la mîntuire, iar în versetele
7-11, el s-a ocupat doar de alegerea la slujire, nu de alegerea la mîntuire. Astfel, întrebarea
din versetul 14 — „Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu?” — trebuie
raportată doar la alegerea la slujire despre care a fost vorba pînă aici, la alegerea pe care
Dumnezeu a făcut-o între Isaac şi ceilalţi fii ai lui Avraam, între Iacov şi Esau. Subliniem
încă o dată faptul că această alegere, deşi oferea şi mîntuirea, nu a fost o alegere la
mîntuire, dovada fiind tocmai faptul că, la acea oră, majoritatea dintre cei aleşi nu erau
mîntuiţi, altfel ar trebui să spunem că omul poate zădărnici alegerea suverană şi unilaterală
a lui Dumnezeu. Despre cum anume alege Dumnezeu la mîntuire va fi vorba începînd cu
versetul 24 al acestui capitol.
Deci, pentru a clarifica lucrurile, întrebarea din versetul 14 ar putea fi reformulată astfel:
„Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu” atunci cînd El alege să Se
folosească de unii, şi nu şi de ceilalţi pentru împlinirea planului Său? „Nicidecum!” Iar,
apoi, pentru a demonstra faptul că alegerea suverană a lui Dumnezeu nu este un act de
nedreptate din partea Lui, Pavel apelează la două personaje — Moise şi Faraon — şi
termină cu analogia olarului şi a vaselor făcute de acesta.
Moise (15-16)
În Dumnezeu nu este nedreptate, „căci El a zis lui Moise: «Voi avea milă de oricine-Mi va
plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur. Aşa dar, nu atîrnă
nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă»” (15-16). Este oare
vorba în acest text de o alegere la mîntuire, sau se continuă subiectul alegerii la slujire?
Pentru clarificare, mai revenim o dată asupra argumentului prezentat pînă acum. Dintre toţi
descendenţii lui Avraam şi Isaac, Dumnezeu a ales doar pe unii pentru ca să-i facă israeliţi,
să le dea înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
patriarhii şi să-i folosească pentru aducerea pe scena istoriei a lui Hristos. Este oare
nedreptate în Dumnezeu din pricina acestei alegeri suverane? Nicidecum! — răspunde
Pavel —, pentru că Dumnezeu este liber să aleagă pe cine vrea la această slujire.
Dar afirmaţia din versetele 15 şi 16 nu poate fi limitată la actul alegerii la slujire a lui Israel
de către Dumnezeu, deoarece formularea Îl vizează pe Dumnezeu Însuşi, natura Lui: „«Voi
avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să
Mă îndur». Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care
are milă” (9:15-16). Cine este, de fapt, Dumnezeul care rosteşte despre Sine astfel de
cuvinte? Suveranitatea justifică oare capriciul?
Să ne aducem aminte că Dumnezeu rosteşte cuvintele de mai sus în contextul incidentului

cu viţelul de aur, nu mult timp după ce a încheiat Legămîntul cu Israel la Sinai. Imediat
după ce Israel a ajuns la Sinai, Dumnezeu le propune să intre cu ei în Legămînt. Condiţia
Legămîntului era ascultarea întocmai de Domnul:
4
„Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la
Mine. 5Acum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei
dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; 6Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un
neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.” 7Moise a venit de a
chemat pe bătrînii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise
Domnul. 8Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului
cuvintele poporului (Ex. 19:4-8).
Apoi, Domnul le dă Legea (vezi Ex. 20-24), iar în capitolul 24 ni se relatează încheierea
Legămîntului, care este pecetluit cu sîngele jertfelor şi celebrat prin reprezentanţii
poporului în prezenţa lui Dumnezeu. După aceasta, Moise este chemat pe munte, pentru ca
Domnul să-i dea tablele Legii şi planul Cortului Întîlnirii. În răstimpul celor patruzeci de
zile în care Moise este pe munte, poporul îşi făureşte viţelul de aur:
7
Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi pogoară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara
Egiptului, s-a stricat. 8Foarte curînd s-au abătut dela calea, pe care le-o poruncisem Eu; şi-au
făcut un viţel turnat, s-au închinat pînă la pămînt înaintea lui, i-au adus jertfe, şi au zis:
«Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!»” 9Domnul a zis lui Moise: „Văd
că poporul acesta este un popor încăpăţînat. 10Acum, lasă-Mă; mînia Mea are să se aprindă
împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.»” 11Moise s-a
rugat Domnului, Dumnezeului său, şi a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mînia Ta
împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mînă tare?
12
Pentru ce să zică Egiptenii: «Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi, şi ca să-
i şteargă de pe faţa pămîntului?» Întoarce-Te din iuţimea mîniei Tale şi lasă-Te de răul acesta pe
care vrei să-l faci poporului. 13Adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora
le-ai spus, jurîndu-Te pe Tine însuţi: «Voi înmulţi sămînţa voastră ca stelele cerului, voi da
urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpîni în veac».” 14Şi Domnul
S-a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său (Ex. 32:7-14).
Iar atunci cînd Moise cere Domnului să-l ierte pe Israel, încercînd un fel de „şantaj” —
„Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o! (32:32)
—, „Domnul a zis lui Moise: «Pe acela care a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge
din cartea Mea»” (32:33). Or, această afirmaţie dovedeşte că Domnul nu lucrează din
capriciu, pedepsind sau mîntuind la întîmplare, ci El operează în baza unei legi, în baza
caracterului Său neschimbător.
Pentru că Domnul ameninţa să nu mai însoţească poporul în drum spre Canaan, Moise
insistă pe lîngă Dumnezeu, dorind să afle căile Lui, adică ceva mai mult din caracterul Lui,
din felul în care El operează în relaţia cu oamenii, în general, şi în relaţia cu Israel, în
special. După ce, în sfîrşit, Moise obţine din partea Domnului promisiunea că El Însuşi va
merge cu poporul, Îi mai adresează o cerere: Arată-Mi slava Ta!” (33:18). Fraza din
Romani 9:15 este răspunsul la această cerere a lui Moise: „Domnul a răspuns: «Voi face să
treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu
Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!»” (Ex. 33:19,
s.n.).
Prin afirmaţia „Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am
milă!” (19), Domnul Se prezintă, de fapt, pe Sine, afirmaţia ţinînd de însuşi Numele
Domnului, adică de esenţa fiinţei Lui. Fraza nu face altceva decît să declare suveranitatea
absolută a lui Dumnezeu, fără însă să clarifice cum anume arată şi operează ea.
Să presupunem că, imediat ce Domnul Şi-a rostit Numele — „Eu Mă îndur de cine vreau să
Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!” (19) —, Moise L-ar fi întrebat pe Domnul:
Doamne, de cine vrei să ai milă şi de cine vrei să Te înduri? Oare ce i-ar fi răspuns
Domnul? Textul care urmează este format dintr-o serie de afirmaţii ale Domnului. Textul ar
părea să redea o conversaţie, din care lipseşte partea unuia dintre partenerii de conversaţie.
Promisiunea pe care Domnul o face lui Moise — „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată
frumuseţea Mea” (33:19) — l-a copleşit, probabil, pe Moise şi l-a lăsat fără grai. Însă
Domnul, care îi citeşte gîndurile, îi răspunde la ele, chiar dacă gîndurile lui Moise au rămas
neexprimate.308 În textul de mai jos, am încercat să refacem dialogul, punînd în italice
părţile lipsă:
— Arată-Mi slava Ta!

— Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului
înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!
— Dar, Doamne, de cine vrei să ai milă şi de cine vrei să Te înduri!
— Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!
308
Vezi Ps. 139.
— Dar de ce Doamne?
— Iată un loc lîngă Mine; vei sta pe stîncă. Şi cînd va trece slava Mea, te voi pune în
crăpătura stîncii, şi te voi acoperi cu mîna Mea, pînă voi trece. Iar cînd Îmi voi trage mîna
la o parte dela tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea” (Ex. 33:21-
23)… 5Domnul S-a pogorît într-un nor, a stătut acolo lîngă el şi a rostit Numele
Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: «Domnul Dumnezeu este un
Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie,
care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi
păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea
părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!»” (Ex.
34:5-7).
— Îndată Moise s-a plecat pînă la pămînt şi s-a închinat (Ex. 34:8).
Oare ce a înţeles Moise despre Domnul de a pus capăt întrebărilor prin închinarea sa pînă la
pămînt? În mod evident, acest gest al închinării este dovada mulţumirii lui Moise sau faptul
că el a înţeles, în sfîrşit, căile Domnului. Dacă „faţa” Domnului reprezintă dreptatea Lui,
într-adevăr, nimeni nu poate vedea faţa Lui, „căci toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de slava lui
Dumnezeu” (Rom. 3:23).309 Cu toate acestea, există şi un „spate” al lui Dumnezeu. Oare ce
să reprezinte el? Probabil, afirmat în termenii cei mai generali, „spatele” Domnului
reprezintă acea realitate din Dumnezeu pe care El ne-o face accesibilă, pentru ca apropierea
noastră de Dumnezeu să fie totuşi posibilă. Omul se poate deci apropia de Dumnezeu, nu
stînd în faţa judecăţii Lui drepte, ci adăpostindu-se sub crucea Domnului Isus Hristos, adică
ascuns după palma Braţului Domnului, care poartă, din veşnicii, semnul cuielor. Iar lucrul
acesta Îi permite lui Dumnezeu să ne socotească neprihăniţi înaintea Lui, în aşa fel încît El
Însuşi să rămînă neprihănit.310
Faraon (17-18)
Dacă Moise a fost ales ca, prin el, Pavel să exemplifice suveranitatea lui Dumnezeu de a Se
îndura de cine vrea, Faraon este ales de Pavel ca, prin el, acesta să exemplifice
suveranitatea lui Dumnezeu de a împietri pe cine vrea: „Fiindcă Scriptura zice lui Faraon:
«Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentruca Numele Meu să fie
vestit în tot pămîntul»” (9:17).
Este ştiut faptul că Faraon a terminat prin a fi împietrit de Dumnezeu şi pedepsit. Iar pentru
că lucrul acesta s-a petrecut în contextul în care Dumnezeu a ales să aibă milă de Israel, în
versetul 18 urmează concluzia lui Pavel cu privire la „vrerea” lui Dumnezeu: „Astfel, El
are milă de cine vrea [adică de Israel], şi împietreşte pe cine vrea [adică pe Faraon]” (18).
Iar în versetul 19, Pavel pune degetul pe întrebarea firească ce se putea ridica în mintea
cititorului său în urma concluziei lui din versetul precedent: „Dar îmi vei zice: «Atunci de
ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?»”
Întrebarea pare legitimă, şi tocmai de aceea trebuie să găsim răspuns la ea. Nu pentru că
răspunsul pe care-l dă Pavel însuşi în versetele următoare — „Dar, mai degrabă, cine eşti
tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce
309
Vezi tot ce spune şi demonstrează Pavel în Romani 1:18-3:20.
310
Vezi Romani 3:25-26.
l-a făcut: «Pentru ce m-ai făcut aşa?»” (20) — nu ar fi suficient, ci pentru că o primă citire
a acestui text nu face decît să incite şi mai mult spiritele. Aici însă nu este vorba despre ce
anume simţim noi în faţa cuvintelor lui Pavel, ci despre ce anume doreşte el să spună prin
ele cu privire la Dumnezeu. Iar pentru a înţelege afirmaţia lui, trebuie să ne întoarcem în
contextul cărţii Exod, în istoria lui Faraon, contextul în care Pavel a făcut afirmaţia de mai
sus: „Astfel, El … împietreşte pe cine vrea” (18). Întrebarea logică la care ne invită
afirmaţia lui Pavel este oare pe cine vrea Domnul să împietrească? Istoria lui Faraon o
găsim în capitolele 8-12 din Exod. Citindu-le cu atenţie, observăm tiparul de mai jos cu
privire la Faraon în relaţia sa cu Dumnezeu:
Exod 8:15 „Şi-a împietrit inima…”

Exod 8:19 „I s-a împietrit inima…”

Exod 9:7 „I s-a împietrit inima…”
Exod 9:12 „Domnul i-a împietrit inima…”

Exod 9: 35 „I s-a împietrit inima…”

Exod 14:4 „Eu voi împietri inima lui Faraon…”
Procesul împietririi inimii este iniţiat de Faraon. El este cel care şi-a împietrit inima. Apoi
inima, docilă, s-a împietrit ea însăşi, pentru ca, în ultimă instanţă, Domnul, care cercetează
inimile, să hotărască împietrirea ei. „Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de
rea, a afirmat Domnul prin Ieremia, pentru ca apoi să întrebe: cine poate s-o cunoască? Eu,
Domnul, cercetez inima şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după
rodul faptelor lui” (Ier. 17:9-10). Într-un fel, tiparul de mai sus răspunde la întrebarea: pe
cine vrea Domnul să împietrească? El împietreşte pe acela care se împietreşte, adică pe
acela care refuză să se pocăiască, dînd astfel păcatului timpul de care păcatul are nevoie ca
să-şi facă lucrarea de împietrire în noi.
În concluzie, Domnul este absolut suveran, adică El lucrează în funcţie de Sine, şi, de
aceea, Se îndură de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. Dar o astfel de frază trebuie
calificată în continuare, pentru că ea nu ne spune de cine anume vrea Dumnezeu să Se
îndure şi pe cine anume vrea Dumnezeu să împietrească. Limitele vrerii sau voii lui
Dumnezeu sînt în mod evident determinate de însăşi persoana lui Dumnezeu. Iar esenţa
fiinţei lui Dumnezeu în această problemă este revelată în Numele lui Dumnezeu. Din
pricina dreptăţii Lui, Dumnezeu nu poate socoti vinovat pe cel nevinovat, dar nici nu poate
îndreptăţi pe cel păcătos. Am văzut că atunci cînd Moise cere Domnului să-l ierte pe Israel,
încercînd un fel de „şantaj” — „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din
cartea Ta, pe care ai scris-o! (32:32) —, „Domnul a zis lui Moise: «Pe acela care a păcătuit
împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea»” (32:33), precizînd astfel că El nu
poate lucra în mod arbitrar. Însăşi fiinţa Lui Îl obligă la o anumită rigoare dictată de
Numele pe care i l-a descoperit lui Moise:
5
Domnul S-a pogorît într-un nor, a stătut acolo lîngă el şi a rostit Numele Domnului. 6Şi
Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de
îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, 7care Îşi ţine dragostea pînă
în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel
vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă
la al treilea şi al patrulea neam! 8Îndată Moise s-a plecat pînă la pămînt şi s-a închinat (Ex. 34:5-
8).
Acum că ştim de cine vrea Domnul să Se îndure şi pe cine vrea El să pedepsească, sîntem
eliberaţi de teama arbitrarului în acţiunile lui Dumnezeu faţă de om şi avem libertatea să ne
deschidem în faţa a ceea ce Dumnezeu doreşte să reveleze în continuare despre Sine în
versetele care urmează.
9:19-21 Vase pentru două feluri de întrebuinţări
Afirmaţiile lui Pavel cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu de a alege — „Astfel, El are
milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea” (18) — sînt menite să stîrnească o reacţie.
Pavel se aşteaptă la ea, şi tocmai de aceea iese în întîmpinarea ei:
19
Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?”
20
Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva
vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?” 21Nu este olarul stăpîn pe lutul
lui, ca din aceeaşi frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt
vas pentru o întrebuinţare de ocară? (Rom. 9:19-21).
Dar după cum reiese din textul de mai sus, întîmpinarea lui Pavel nu este mai puţin directă
şi mai puţin dură decît concluzia sa din versetele care au stîrnit reacţia. El nu pare să fie
dispus să negocieze în nici un fel suveranitatea lui Dumnezeu în a alege să Se îndure de
cine vrea şi să împietrească pe cine vrea. Dar, după cum am văzut în cele două exemple
alese de Pavel — Moise şi Faraon —, Dumnezeu nu Se ascunde sub scutul suveranităţii
Lui, lăsîndu-ne să ne perpelim în faţa întrebărilor cu privire la natura Lui. El nu este un
Dumnezeu capricios. Căile Lui sînt drepte şi previzibile. Doar necunoaşterea acestor căi ne
poate arunca în angoasa incertitudinilor. Spre exemplu, Numele Domnului rostit înaintea
lui Moise pe munte a pus capăt o dată pentru totdeauna frămîntărilor lui Moise legate de
căile Domnului, deoarece Dumnezeu i-a descoperit pe cine anume vrea El să împietrească,
şi de cine anume vrea El să aibă milă. Judecata lui Dumnezeu este potrivită cu adevărul,
ceea ce înseamnă că El nu va condamna pe cel nevinovat, dar nici nu va îndreptăţi pe cel
vinovat. Deci suveranitatea lui Dumnezeu trebuie să meargă mînă în mînă cu dreptatea Lui
— ceea ce exclude din start capriciul în alegere. Alegerea lui Dumnezeu nu poate nega
Numele pe care Domnul Însuşi l-a strigat înaintea lui Moise: „Domnul, Dumnezeu este un
Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, care
Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi
părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!” (Ex. 34:6-
7).
Să nu uităm de unde a plecat întregul argument în mijlocul căruia ne aflăm acum. După ce
Pavel a înşirat privilegiile unice ale lui Israel, el deplînge starea lor de faţă, dar apără, în
acelaşi timp Cuvîntul lui Dumnezeu: „Dar aceasta — adică faptul că majoritatea iudeilor
sînt nemîntuiţi — nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi
cei ce se coboară din Israel, sînt Israel” (6). După cum am văzut, pe primele două paliere
ale argumentului, alegerea unora de ceilalţi s-a făcut în baza Cuvîntului suveran rostit de
Dumnezeu. Aşa a fost ales Isaac, şi nu Ismael, şi tot aşa a fost ales Iacov, şi nu Esau.
Întrebarea este cum anume se face alegerea pe palierul al treilea, adică cum anume se aleg
cei mîntuiţi de cei nemîntuiţi dintre descendenţii lui Israel, atunci cînd atît unii, cît şi alţii
„sînt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască,
făgăduinţele, patriarhii, şi [cînd] din ei — ca popor reprezentat atît de unii, cît şi de ceilalţi
— a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu
binecuvîntat în veci. Amin!” (9:4-5)? Răspunsul la această întrebare va fi desfăşurat
înaintea noastră începînd cu versetul 24 şi va fi continuat în capitolul 10 al cărţii. Dar pînă
atunci, Pavel trebuie să pregătească inima cititorilor lui, pentru ca ei să poată înţelege şi
primi răspunsul acesta.
Parte din pregătirea inimii cititorilor ţine de felul dur şi direct în care Pavel răspunde în
versetele 14-20 la întrebările care s-au ridicat în urma afirmaţiilor făcute de el. Pavel
încearcă astfel să corecteze focalizarea cititorilor săi. Toate întrebările şi nemulţumirile din
această porţiune de text (14-20) L-au vizat pe Dumnezeu. Or, tocmai lucrul acesta trebuia
corectat cît de repede posibil. Deşi Pavel a precizat încă din versetul 6 că nu a rămas fără
putere Cuvîntul lui Dumnezeu, chiar dacă nu toţi cei ce se coboară din Israel sînt Israel,
totuşi mintea noastră se încăpăţînează să caute problema în Dumnezeu, nu în noi înşine:
„Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu?” (14). Iar dacă „El are milă de cine vrea şi
împietreşte pe cine vrea, atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei
Lui?” (18-19). Atîta timp cît stăm cu ochii pironiţi asupra Persoanei şi caracterului lui
Dumnezeu, căutînd vina în El, nu sîntem pregătiţi să pricepem cum anume se poate ca
majoritatea israeliţilor să nu fie între cei care s-au bucurat de puterea lui Dumnezeu pentru
mîntuire, putere care este în Isus Hristos, deşi ea le-a fost oferită mai întîi lor.
Ca să pună capăt acestei răzvrătiri, Pavel face apel la analogia cu olarul. Ca Olar,
Dumnezeu este liber ca din aceeaşi frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare
de cinste, şi un altul pentru o întrebuinţare de ocară. Dar trebuie să înţelegem că a fi ales
pentru o anume întrebuinţare nu este totuna cu a fi ales pentru un anume destin. Or, în text
se vorbeşte despre ambele aspecte.
Dacă încercăm să aplicăm analogia la ceea ce s-a spus pînă acum, atunci am putea spune că
vasul pentru o întrebuinţare de cinste este tocmai Israelul, care a fost ales de Dumnezeu în
mod suveran şi unilateral la cinstea înfierii, a purtării slavei, la cinstea de a fi depozitari ai
legămintelor, ai Legii, ai slujbei dumnezeieşti, ai făgăduinţelor, la cinstea de a descinde din
patriarhii de care Şi-a legat Domnul Numele, precum şi la cinstea de a-L purta pe Hristos în
coapse de-a lungul istoriei311 şi de a-L aduce pe scena istoriei la împlinirea vremii. În
comparaţie cu această slujbă sau întrebuinţare de cinste, rolul celorlalte popoare în istoria
mîntuirii poate fi socotit a fi o „întrebuinţare de ocară”. Trebuie să notăm însă faptul că
expresiile „întrebuinţare de cinste” şi „întrebuinţare de ocară” au sens doar în contextul
comparaţiei locului şi rolului iudeilor şi al neamurilor în planul lui Dumnezeu.
Deci cinstea cea mai mare care i-a fost încredinţată lui Israel a fost ca, la împlinirea vremii,
să-L aducă pe scena istoriei pe Acela care „este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu
binecuvîntat în veci. Amin!” (9:5). Dar această slujbă a lui Israel acoperă doar două dintre
cele trei niveluri ale argumentaţiei din text. După cum am amintit deja şi după cum reiese şi
din diagrama de mai jos, pe fiecare dintre primele două paliere ale alegerii despre care
vorbeşte Pavel, factorul hotărîtor este Cuvîntul specific al lui Dumnezeu, care a decis
alegerea unora, şi nu a altora la această slujbă de purtători de Hristos.
Dumnezeu a ales între Ismael şi Isaac în baza Cuvîntului pe care-l găsim în versetele 7 şi 9
şi pe care îl numim „Cuvîntul 1”, iar între Esau şi Iacov, în baza Cuvîntului specific din
versetele 12 şi 13 şi pe care-l numim „Cuvîntul 2”. Întrebarea este cum se aleg cei mîntuiţi
de cei nemîntuiţi din poporul Israel? Există oare şi pe palierul al treilea un Cuvînt specific
rostit de Dumnezeu, în baza căruia se aleg vasele mîniei de vasele îndurării? Există
menţionat în epistolă un „Cuvînt 3”, prin care Domnul alege din Israel pe adevăratul Israel,
dovedind că, într-adevăr, Cuvîntul Lui n-a rămas fără putere?
9:22-23 Vase pentru două destine diferite
Ideea vaselor pentru două destine pleacă de pe ideea vaselor pentru două întrebuinţări
diferite. Să nu uităm de unde a plecat argumentul nostru. Faptul că nu toţi cei care se
coboară din Israel sînt Israel, adică faptul că nu toţi descendenţii lui Israel sînt mîntuiţi, nu
înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Pavel a dovedit puterea
Cuvîntului lui Dumnezeu prin aceea că alegerea suverană şi unilaterală a lui Dumnezeu cu
privire la întrebuinţarea de cinste a lui Israel n-a putut fi dejucată de necredincioşia şi
răzvrătirea lui Israel de-a lungul istoriei lui.312 Hristos a fost adus pe scena istoriei prin
Israel, şi jurămîntul pe care Dumnezeu l-a făcut lui Avraam, că toate familiile pămîntului
vor fi binecuvîntate în sămînţa lui, îşi urma cursul spre împlinire, în pofida apostaziei lui
Israel.
21
Nu este olarul stăpîn pe lutul lui,
ca din aceeaş frămîntătură de lut
să facă
un vas pentru o întrebuinţare de cinste,
şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?
22
Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu,
fiindcă voia
! să-Şi arate mînia şi
311
Pentru detalierea acestui concept, vezi Beniamin Fărăgău, Romani 1-5, Anexa I, pag. 235-256.
312
Vezi Ezechiel 20.
! să-Şi descopere puterea,

a suferit
cu multă răbdare
nişte vase ale mîniei
făcute pentru pieire;
23
! şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui
Cine sînt vasele mîniei şi de faţă de nişte vase ale îndurării
ce „le-a suferit”, în loc să pe care le-a pregătit
le sfărîme? mai dinainte
pentru slavă
(despre noi
vorbesc)?
Textul de mai sus subliniază faptul că Dumnezeu a dorit trei lucruri: „Să-Şi arate mînia”
(22), să-Şi descopere puterea (22) şi „să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale
îndurării, pe cari le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc). Iar pentru ca
să poată împlini ceea ce Şi-a propus, El „a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei,
făcute pentru pieire” (22). Oare cînd sau de cînd a trebuit Dumnezeu să sufere cu multă
răbdare pe Israel? Despre Isaac El a spus că l-a iubit. Să fi început acest calvar al suferirii
lor încă din Egipt. Aşa s-ar părea, dacă trecem în revistă istoria lor aşa cum este analizată în
Ezechiel 20. Cu toate acestea, în toată perioada istoriei lor, Israel a continuat să fie poporul
Legămîntului. Iată cuvintele pe care le rosteşte Domnul prin Osea, cu puţin timp înainte de
căderea Samariei, adică cu puţin timp înainte ca Domnul să dea o carte de despărţire lui
Israel:
7
Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sînt chemaţi înapoi la Cel Prea Înalt,
nici unul din ei nu caută să se ridice. 8„Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum
să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se sbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se
mişcă de milă! 9Nu voi lucra după mînia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sînt
Dumnezeu, nu un om. Eu sînt Sfîntul în mijlocul tău, şi nu voi veni să prăpădesc. 10Ei vor urma
pe Domnul, ca pe un leu care va răcni; căci El însuş va răcni, şi copiii vor alerga tremurînd dela
apus. 11Vor alerga tremurînd din Egipt, ca o pasăre, şi din ţara Asiriei, ca o porumbiţă. Şi-i voi
face să locuiască în casele lor, zice Domnul. 12Efraim mă înconjoară cu minciuni, şi casa lui
Israel cu înşelătorii. Iuda este tot hoinar faţă de Dumnezeu, faţă de Cel Sfînt şi credincios (Osea
11:7-12) .
În acest oracol profetic — ca de fapt în multe altele de acest fel —, se amestecă zbaterea
iubirii lui Dumnezeu cu zbaterea dreptăţii Lui, a suferirii poporului ales. Dar încă Efraim,
care reprezenta cele zece seminţii din Regatul de Nord, mai era poporul Legămîntului, soţia
lui Dumnezeu. O sută de ani mai tîrziu, în Ieremia 3:8, Domnul vorbeşte despre o carte de
despărţire pe care Dumnezeu o dăduse deja lui Israel şi, din text, am putea deduce că El Se
pregătea să dea o astfel de carte de despărţire şi lui Iuda.
Este interesant că imediat după căderea Ierusalimului şi după dărîmarea Templului, atunci
cînd Domnul judecă pe păstorii sufleteşti ai lui Israel pentru că au risipit turma (vezi Ezec.
34:1-33), El nu promite să schimbe păstorii răi cu alţii mai buni. Dumnezeu urma să ia oile
din mîna păstorilor lui Israel, ca să le păstorească El Însuşi prin robul său David, adică prin
Păstorul Davidic, Hristos. Este important de reţinut lucrul acesta. Deşi putem desprinde din
text tot felul de principii aplicabile în orice segment al istoriei cu privire la păstorirea
sufletească a poporului Domnului, profeţia lui Ezechiel vizează în primul rînd însăşi
desfăşurarea planului lui Dumnezeu în istorie. De fapt, profeţia lui Ezechiel atrage atenţia
asupra faptului că desfăşurarea acestui plan a ajuns la punctul în care Israel urma să fie
scos din isprăvnicie. Prin Pilda ispravnicului necredincios din Luca 16:1-13 şi 14-18,
Domnul Isus anunţă împlinirea acestei profeţii. Dar aceasta înseamnă că dărîmarea
Templului şi a Ierusalimului a însemnat ruperea Legămîntului cu Iuda.313 Dacă aşa stau
lucrurile, atunci următoarele aproape cinci secole — perioada dintre 586 î.Hr. şi venirea lui
Hristos — ar putea fi privite într-adevăr ca fiind vremea în care Dumnezeu i-a suferit cu
multă răbdare pe cei răzvrătiţi din Israel — fără însă să le dea voie să abdice de la slujba
pentru care i-a ales,314 pentru ca la vremea potrivită, faţă de vasele mîniei, să-Şi arate
mînia, iar faţă de noi, nişte vase ale îndurării, pregătite mai dinainte pentru slavă, să-Şi
descopere puterea mîntuitoare şi bogăţia slavei Lui în Hristos.
Dar să revenim la textul din Romani. Ce ni se spune, de fapt, în el? În primul rînd, că există
vase pentru două feluri de întrebuinţări şi vase pentru două destine complet opuse unul
celuilalt. În al doilea rînd, se afirmă faptul că vasele îndurării au fost pregătite mai dinainte
pentru slavă, iar vasele mîniei sînt făcute pentru pieire. Cele două destine sînt deci „slava”
şi „pieirea”. „Slava” ar corespunde vieţii veşnice, iar „pieirea”, morţii veşnice sau
despărţirii veşnice de Dumnezeu.
Dar întrebarea este pe ce bază se vor alege vasele îndurării de vasele mîniei. La nivelul
argumentului din capitolul 2, Pavel ne spune că lucrul acesta se va face prin judecata
dreaptă a lui Dumnezeu. El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, fără ca să se aibă în
vedere faţa omului.315 Dar în aceeaşi secţiune a cărţii (1:18-3:20), se precizează că „nu este
nici un om neprihănit, niciunul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici
unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte
netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (3:9-12). Dacă aşa stau
lucrurile, atunci este evident faptul că, în baza judecăţii drepte a lui Dumnezeu, întreaga
omenire — iudei şi neamuri deopotrivă — trebuie inclusă între vasele mîniei făcute pentru
pieire. Dar vestea bună este că „acum — este vorba despre acea cumpănă a apelor istoriei,
marcată de Întruparea, Moartea, Învierea şi Înălţarea lui Isus Hristos — s-a arătat o
neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege — despre ea mărturisesc Legea şi proorocii
— şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru
toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire [între iudei şi greci]. Căci toţi au
313
Despre ruperea Legămîntului vorbeşte şi textul din Ezechiel 16:59-63. Astfel este interpretat de către Pavel în Evrei
8:9 şi textul din Ieremia 31:31-34.
314
Vezi Ezechiel 20:32-44.
315
În ziua mîniei şi a arătării dreptei Lui judecăţi, Dumnezeu, „va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da
viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh
de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc
care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste
Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului” (Rom. 2:6-11, s.n.). Toţi iudeii,
adică toţi descendenţii lui Israel, au fost aleşi pentru întrebuinţarea de cinste de a-L aduce pe Hristos pe scena istoriei.
Cu toate acestea, nu toţi vor primi viaţa veşnică, deci slava pregătită pentru vasele îndurării.
păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin
harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus (Rom. 3:21-24).
În concluzie, putem afirma că Dumnezeu ne alege dintre vasele mîniei făcute pentru pieire
în baza credinţei noastre în Isus Hristos:
25
Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de
ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în
delungei răbdări a lui Dumnezeu; 26pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în
aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuş să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. 27Unde
este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.
28
Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. 29Sau,
poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al
Neamurilor; 30deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe
cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur (Rom. 3:25-30, s.n.).
Acest plan de mîntuire fără Lege, prin credinţă, a fost alcătuit de Dumnezeu încă înainte de
întemeierea lumii. Pentru ca să-l ducă la îndeplinire, El a făcut promisiunea din Genesa
3:15 şi alegerea lui Avraam din Genesa 12 şi a încheiat cu El legămîntul din Genesa 17:1-
8, pe care l-a pecetluit cu jurămîntul din Genesa 22:16-18. Apoi, Dumnezeu Şi-a adus
aminte de jurămîntul făcut lui Avraam şi, la vremea potrivită, a scos sămînţa lui din Robia
Egipteană, intrînd cu ea în Legămînt. Prin alegerea Lui suverană şi unilaterală, Dumnezeu a
făcut din Israel un vas pentru o întrebuinţare de cinste, ca să-Şi împlinească prin el planul
de mîntuire. Dar Pavel a precizat în capitolul 4 al epistolei faptul că neprihănirea prin
credinţă a fost făgăduită cu mult timp înainte de a fi fost date Legea sau tăierea împrejur, şi
chiar mai înainte ca Dumnezeu să fi încheiat cu Avraam legămîntul şi să-l fi ales astfel
pentru întrebuinţarea de cinste despre care vorbeşte Pavel în Romani 9:4-5. Însuşi lucrul
acesta ne obligă să nu încurcăm cele două planuri şi cele două alegeri. Promisiunea
neprihănirii prin credinţă are de-a face cu alegerea pentru un destin, pe cînd alegerea
seminţei lui Avraam, Isaac şi Iacov are de-a face cu o alegere la slujire. Dar tocmai pentru
că prima o precede pe a doua, prima — adică neprihănirea prin credinţă — se oferă tuturor,
chiar dacă ea este oferită mai întîi iudeului, şi abia apoi grecului.
În ce priveşte relaţia dintre alegerea la destin şi alegerea la slujire, după cum ne spune
profetul Ezechiel în capitolul 20 al cărţii lui, deşi ales ca vas pentru o întrebuinţare de
cinste, Israel s-a răzvrătit totuşi împotriva Domnului în fiecare fază a istoriei lui. Ar fi prea
mult să cităm întregul capitol, de aceea, oferim mai jos tiparul care se desprinde din el şi
care marchează clar ce anume a însemnat ca, de-a lungul istoriei lor, Dumnezeu să-i sufere
cu multă răbdare ca pe nişte vase ale mîniei, făcute pentru pieire:
20:4-9 În Egipt
4-7 Actul îndurării lui Dumnezeu
8a Răspunsul răzvrătirii lor
8b Domnul hotărăşte să-Şi dezlănţuie mînia împotriva lor
9 Dar Domnul Se răzgîndeşte din pricina Numelui Lui
20:10-14 În drum spre Sinai


20:15-22 La Sinai şi la Cades Barnea

20:23-26 După Cades Barnea

23-26 Domnul hotărăşte să-Şi dezlănţuie mînia împotriva lor
20:27-44 În ţară
27-28a Actul îndurării lui Dumnezeu
28b-31 Răspunsul răzvrătirii lor
32-38 Domnul Îşi va dezlănţui mînia împotriva lor
39-44 Dar Domnul îi va mîntui din pricina Numelui Lui
După cîte se poate deduce din tiparul de mai sus, întreaga istorie a lui Israel se datorează
hotărîrii lui Dumnezeu de a-i suferi cu multă răbdare, din pricina Numelui Său, adică din
pricina jurămîntului pe care Domnul l-a făcut lui Avraam că toate familiile pămîntului vor
fi binecuvîntate în sămînţa lui, pentru ca, astfel, să-Şi poată arăta „bogăţia slavei Lui faţă
de nişte vase ale îndurării, pe cari le-a pregătit mai dinainte pentru slavă” (Rom. 9:23).
Vase ale îndurării, pregătite mai dinainte pentru slavă

Expresia „pe cari le-a pregătit mai dinainte pentru slavă” (9:23, s.n.) rezonează cu
adevărurile afirmate în 8:29-30: „Căci pe aceia pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi
hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut
dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia
pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi
proslăvit” (s.n.). Cum a pregătit Dumnezeu mai dinainte, pentru slavă, vasele îndurării?
Întrebarea ne readuce la furca dintre aspectul subiectiv şi aspectul obiectiv al alegerii. Să

fie oare vorba despre întrebarea pe cine anume a ales Dumnezeu mai dinainte şi pe cine nu,
sau despre întrebarea pe ce bază anume a ales Dumnezeu pe cei pe care care i-a ales?
Încă înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a alcătuit în Sine Însuşi un plan pe care să-l
ducă la îndeplinire la împlinirea vremii, iar planul Lui a fost să ne facă „asemenea chipului
Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi” (8:29). În vederea
împlinirii acestui plan, pe Hristos, „Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa
în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea
păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu; pentruca, în vremea de
acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuş să socotească
neprihănit pe cel ce crede în Isus” (3:25-26). Deci pregătirea vaselor îndurării pentru slavă
a fost făcută mai dinainte de întemeierea lumii, tocmai prin hotărîrea lui Dumnezeu de a-L
da la înjunghiere pe Însuşi Fiul Său. Iar „El care n-a curţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat
pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate lucrurile?” (8:32). Dar
pînă la împlinirea vremii, adică pînă cînd a sosit vremea Întrupării, Morţii, Învierii şi
Înălţării lui Hristos, Dumnezeu a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei, făcute
pentru pieire, deşi i-a folosit în tot timpul acesta ca pe nişte vase pentru o întrebuinţare de
cinste.
Vase ale mîniei, făcute pentru pieire

Afirmaţiile din versetele 22 şi 23 par să vorbească despre predestinarea celor două categorii
de vase. Vasele mîniei au fost făcute pentru pieire, dar au fost suferite cu multă răbdare de
Dumnezeu pînă cînd El Şi-a împlinit lucrarea prin ele, iar vasele îndurării au fost pregătite
mai înainte pentru slavă. Atunci cînd astfel de expresii le punem în lumina afirmaţiilor din
versetele de mai sus, cum ar fi, de pildă, cele din versetele 9:11-13 — „Căci, cu toate că cei
doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămînă în picioare
hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin
Cel ce cheamă, s-a zis Rebecii: «Cel mai mare va fi rob celui mai mic», după cum este
scris: «Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît»” —, concluzia pripită ar fi că înainte de
întemeierea lumii Dumnezeu, care, în preştiinţa Sa, avea înaintea ochilor Lui pe toţi
oamenii ce aveau să se nască în istorie, a hotărît în mod suveran şi unilateral ca unii dintre
ei să fie vase ale mîniei, iar alţii, vase ale îndurării. O dată ce această hotărîre apriori a fost
luată, istoria n-a făcut altceva decît să actualizeze hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu.
Însă întrebarea este dacă aceasta este singura explicaţie plauzibilă. Cum anume putea
Dumnezeu hotărî altfel, mai dinainte, cine va fi un vas al mîniei, şi cine un vas al îndurării?
Dacă este vorba despre o hotărîre care a existat înainte de întemeierea lumii — ceea ce este
adevărat —, ea nu trebuie să ţină neapărat de o alegere a anumitor oameni de către
Dumnezeu, ci de o hotărîre a Lui, care să fie în armonie cu natura Lui. Deci această
hotărîre se putea referi, de pildă, la termenii în care Dumnezeu va da viaţa veşnică sau
moarte veşnică, la termenii în care Dumnezeu va aduce pe cineva la slavă sau va condamna
pe cineva la pieire. Or, această hotărîre nu ţine neapărat de noi, ci, în primul rînd, de
Dumnezeu Însuşi, de căile Domnului, de felul în care El va judeca lumea şi va răsplăti pe
cei din ea, indiferent cine ar fi ei. În această problemă nu se are în vedere faţa omului şi nu
intră în discuţie în nici un fel alegerea subiecţilor din istorie. Deci, înainte de întemeierea
lumii, toate vasele mîniei, adică toţi aceia care în urma judecăţii drepte a lui Dumnezeu vor
fi găsiţi vinovaţi, au fost hotărîţi pentru pieire. Iar aceia care vor fi găsiţi nevinovaţi au fost
pregătiţi pentru slavă. De fapt, înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a pregătit două
destine, pentru două categorii de vase. Cum se ajunge într-o categorie sau în cealaltă,
urmează să ne spună Pavel în versetele următoare.
Dar trebuie subliniat încă un adevăr extrem de important. În lumina unor texte ca cel din
Romani 11:32 — „Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă
îndurare de toţi” (s.n.) — sau ca cel din Matei 25:41 — „Duceţi-vă dela Mine,
blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (s.n.) —,
putem afirma că hotărîrea lui Dumnezeu dinaintea întemeierii lumii de a-L da pe Fiul Său
la moarte pentru păcatele noastre a pus în mişcare o soluţie care să poată anula destinul
morţii pentru omenirea întreagă. Soluţia lui Dumnezeu este mai cuprinzătoare decît
întreaga problemă pe care a iscat-o păcatul.316 Destinul morţii a rămas însă deschis pentru
toţi aceia care se încăpăţînează să calce în picioare oferta mîntuirii lui Dumnezeu.
9:24-29 Vasele îndurării provin atît dintre iudei, cît şi dintre neamuri
Pavel a vorbit pînă acum despre vase pentru două feluri de întrebuinţări — vase pentru o
întrebuinţare de cinste şi vase pentru o întrebuinţare de ocară —, precizînd faptul că
Dumnezeu a ales în mod suveran şi unilateral pe Israel ca vas pentru o întrebuinţare de
cinste. Dar tot el a vorbit şi despre vase pentru două destine diferite: vase ale mîniei făcute
pentru pieire şi vase ale îndurării pregătite mai dinainte pentru slavă. Dacă alegerea vaselor
pentru o anume întrebuinţare împarte lumea în iudei şi neamuri, în ce priveşte vasele
îndurării, pregătite mai dinainte pentru slavă, între ele găsim atît iudei, cît şi neamuri
deopotrivă.
Dacă vasele pentru o întrebuinţare de cinste sînt poporul Israel, atunci neamurile intră în
categoria vaselor pentru o întrebuinţare de ocară. Dar, în ce priveşte alegerea pentru destin,
nu pentru întrebuinţare, Dumnezeu „ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre
Neamuri” (24, s.n.). Deci, între vasele îndurării, pregătite mai dinainte pentru slavă, există
atît vase care au fost alese pentru o întrebuinţare de cinste, cît şi vase care, în comparaţie cu
primele, au rămas pentru o întrebuinţare de ocară. Textul mai precizează şi faptul că pentru
a ajunge în categoria vaselor îndurării Dumnezeu ne-a chemat, deci Dumnezeu a rostit un
„Cuvînt”,317 ca şi în cazul alegerii lui Isaac şi a lui Iacov, despre care am discutat la
începutul capitolului 9. Dar oare care a fost „Cuvîntul” chemării lui Dumnezeu? Pentru a-l
identifica, Pavel se întoarce în profeţii Vechiului Testament: Osea şi Isaia:
24
Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri, 25după cum zice în Osea:
„Voi numi «popor al Meu», pe cel ce nu era poporul Meu, şi «prea iubită», pe cea care nu era
prea iubită. 26Şi acolo unde li se zicea: «Voi nu sînteţi poporul Meu», vor fi numiţi fii ai
Dumnezeului celui viu.” 27Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul
fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mîntuită. 28Căci Domnul va împlini pe
deplin şi repede pe pămînt cuvîntul Lui.” 29Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi
lăsat Domnul Savaot o sămînţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora”
(9:24-29, s.n.).
Atît textul din Osea, cît şi cel din Isaia vorbesc despre primirea înapoi a copiilor lui Israel.
Deşi Dumnezeu a trebuit să-i sufere cu multă răbdare ca pe nişte vase ale mîniei, pînă cînd
ei şi-au terminat de împlinit misiunea de vase pentru o întrebuinţare de cinste, Dumnezeu a
fost dispus să ofere îndreptăţirea prin credinţa în Hristos în primul rînd iudeilor, tocmai
celor care I-au atîrnat Fiul pe lemn şi au cerut ca sîngele Lui să cadă asupra capului lor şi al
copiilor lor. Conform profeţiei din Daniel 9:24-27, Dumnezeu a hotărît să dea poporului lui
Daniel încă o săptămînă sau o heptadă de har, chiar şi după ce ei au instrumentat stîrpirea
Unsului. Cartea Faptele Apostolilor stă dovadă împlinirii acestei profeţii. De fapt, întreaga
316
317
În desfăşurarea argumentului lui Pavel din capitolul 9 din Romani, acesta ar fi Cuvîntul 3, sau cuvîntul în baza
căruia se face alegerea pe palierul al treilea al argumentului, unde se aleg cei mîntuiţi de cei nemîntuiţi din Israel.
scriere a Noului Testament confirmă faptul că Evanghelia lui Hristos a fost, într-adevăr,
propovăduită mai întîi iudeilor, apoi neamurilor, chemarea la nuntă a fost făcută mai întîi
celor care aveau invitaţii, apoi celor de la răscrucile drumurilor.318
Deci această chemare a Domnului, care alege între vasele mîniei şi vasele îndurării, Pavel o
leagă de profeţiile vechi-testamentale, care prezintă tiparul căilor Domnului, vestind faptul
că, în pofida vinovăţiei, Dumnezeu este dispus să aducă mîntuirea în locul pedepsei.
Despre lucrul acesta a vorbit Pavel în 3:21, cînd a zis că Legea319 şi prorocii320 vorbesc
despre neprihănirea pe care Dumnezeu este pregătit s-o dea fără Lege, prin credinţă. Deci
chemarea lui Dumnezeu la îndreptăţirea prin credinţă a fost făcută în termeni generici atît
prin Lege, cît şi prin proroci. Putem vorbi despre o paradigmă vechi-testamentală care
vesteşte aceste lucruri. Dar o astfel de chemare generică adresată atît neamurilor, cît şi lui
Israel nu rezolvă încă şi alegerea personală. Despre felul în care se poate accepta în mod
personal o astfel de chemare generică Pavel va vorbi în capitolul următor din epistolă.
9:30-33 Mulţi din Israel au rămas între vasele mîniei pentru că au căutat o
Lege care să dea neprihănirea
În ultimele trei versete ale capitolului (30-33), Pavel explică de ce anume a rămas Israel
nemîntuit, şi face lucrul acesta ca şi cum ar fi încercat să-şi dea răspuns lui însuşi, pentru ca
astfel să-şi stîmpere durerea exprimată în primele versete ale capitolului.
30
Deci, ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi
anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; 31pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care
să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. 32Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin
credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, 33după cum este scris: „Iată că pun în
Sion o piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine” (Rom.
9:30-33).
Neamurile nu umblau după neprihănire (30)

Există o diferenţă esenţială între neamuri şi Israel în ce priveşte raportarea la neprihănire.
Neamurile — spune Pavel — „nu umblau după neprihănire”, în timp ce Israel „umbla
după o Lege, care să dea neprihănirea”. Ciudăţenia este că acela care nu căuta neprihănirea
a găsit-o, iar acela care umbla după ea a rămas pe dinafară. Această realitate stîrneşte din
nou o întrebare. N-a spus oare Domnul Isus că oricine cere capătă, că oricine caută găseşte
şi că aceluia care bate i se deschide? Iar apoi a adăugat: „Cine este tatăl acela dintre voi,
care, dacă-i cere fiul său pîne, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în
loc de peşte? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să
daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt
celor ce I-L cer!” (Luca 11:11-13). A umbla după neprihănire înseamnă a căuta Împărăţia
lui Dumnezeu. Or, tot Isus a zis ucenicilor Săi: „Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl
vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” (Luca 12:32, s.n.). Isus ne prezintă inima Tatălui,
318
Vezi Pilda nunţii fiului de împărat din Matei 22:1-14.
319
320
spunîndu-ne că El abia aşteaptă să ne ofere neprihănirea. Acest adevăr a fost subliniat cu

multă forţă în Romani 5:
6
Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei
nelegiuiţi. 7Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate
că s-ar găsi cineva să moară. 8Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe
cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9Deci, cu atît mai mult acum, cînd
sîntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu.
10
Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului
Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui (Rom.
5:6-10)
Cine ar putea să-L acuze pe Dumnezeu de rea-voinţă, de faptul că cei pierduţi sînt pierduţi
pentru că El, Dumnezeu, a căutat nod în papură, adică a căutat să găsească un motiv, cît de
mic, ca să nu le dea neprihănirea? O astfel de afirmaţie ar fi negată de istoria întreagă, iar
crucea de pe Calvar ar pecetlui o dată pentru totdeauna adevărul acestui strigăt de protest.
Iată cum a încheiat Pavel secţiunea precedentă a cărţii:
31
Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va
fi împotriva noastră? 32El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum
nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33Cine va ridica pîră împotriva aleşilor
lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! 34Cine-i va osîndi? Hristos a
murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! 35Cine
ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strîmtorarea sau prigonirea sau
foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? 36După cum este scris: „Din
pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat. 37Totuş în toate
aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit. 38Căci sînt bine
încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de
acum, nici cele viitoare, 39nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (sau: zidire), nu vor
fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru
(Rom. 8:31-39).
Dacă pînă şi aceia care nu umblau după o neprihănire au căpătat neprihănirea care se
capătă prin credinţă, cu cît mai mult ar fi dat-o Dumnezeu acelora care umblau după ea! N-
a afirmat deja Pavel de cîteva ori pînă acum prioritatea iudeului în primirea neprihănirii?
Atunci, iudeii — respectiv, majoritatea dintre ei — de ce nu au găsit neprihănirea după
care umblau?
Israel umbla după o Lege, care să dea neprihănirea (31-33)

Este interesant că Pavel nu afirmă că Israel umbla după neprihănire, ci „după o Lege care
să dea neprihănirea” (31). Prin aceasta, în lumina a ceea ce s-a spus deja în carte, Pavel
atrage atenţia confraţilor săi că ei sînt aceia care au greşit ţinta căutării lor. Pînă în prezent,
toate întrebările cărora le iese Pavel în întîmpinare în versetele 9:14-23 vizează Persoana
lui Dumnezeu, ca şi cum El ar fi fost vinovat de nemîntuirea lui Israel. Acum însă, după ce
Pavel a declarat direct — şi nu de puţine ori foarte dur — suveranitatea şi credincioşia lui
Dumnezeu, el îndreaptă degetul acuzator spre Israel. A mai făcut-o o dată în 2:17-29, unde
a dovedit vinovăţia lor. Acum, Pavel dă în vileag mecanismul care a dus la situaţia
prezentată în capitolul 2.
După cum am văzut în capitolul 2, Legea lui Dumnezeu n-a fost dată ca să ofere sau să
mijlocească neprihănirea, tocmai pentru că dintru început, „Dumnezeu a închis pe toţi
oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi” (11:32). Funcţia Legii este: (1) să
circumscrie perimetrul vieţii, delimitîndu-l de zona morţii; (2) să fie baza unică pentru
judecarea noastră a tuturor de către Dumnezeu şi (3) să aducă cunoştinţa deplină a
păcatului, adică este singurul „aparat” care detectează păcatul. Iată de ce a afirmat Pavel în
concluzia primei secţiuni din epistolă că „nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele
Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului” (3:21). „Dacă s-ar fi dat o
Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege — afirmă Pavel în
Galateni. Dar Scriptura a închis totul supt păcat — continuă el —, pentruca făgăduinţa să
fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos. Înainte de venirea credinţei, noi eram
supt paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel — conchide
el —, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin
credinţă” (Gal. 3:21-24).
Problema lui Israel este însă chiar mai gravă. Pentru că ei umblau „după o Lege care să dea
neprihănirea” (31), văzînd că nu pot împlini Legea lui Dumnezeu la nivelul cerinţelor lui
Dumnezeu, în loc să se smerească şi să recunoască neputinţa lor, au început să coboboare
standardele Legii lui Dumnezeu. Au făcut lucrul acesta tălmăcind şi răstălmăcind Legea,
pînă cînd o bună parte dintre ei — în speţă cărturarii şi fariseii — au ajuns la o „lege” sau
la o interpretare a Legii care, în opinia lor, pe de o parte, era însăşi Legea lui Dumnezeu, iar
pe de altă parte, le putea oferi neprihănirea. Cum altfel ar fi îndrăznit fariseul Pavel —
Saul de altădată — să spună despre sine: „Cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea,
fără prihană” (Fil. 3:6, s.n.)? Dacă nu ar fi existat o astfel de percepere a lucrurilor, Isus
Hristos nu ar fi spus în Predica de pe Munte: „Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu
va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia
cerurilor” (Mat. 5:20). Isus vorbea despre o neprihănire pe care aceştia au obţinut-o prin
faptele Legii, dar a unei legi diluate, cu standardele coborîte şi pervertite pînă acolo încît să
poată pretinde că au ţinut-o şi, drept urmare, merită să fie socotiţi neprihăniţi şi înaintea lui
Dumnezeu. Or, astfel, au pervertit însăşi funcţia esenţială a Legii, şi anume, pe aceea de
„îndrumător spre Hristos”, iar atunci cînd a venit Hristos, piatra din capul unghiului
clădirii, în loc să creadă în El, ca să nu fie daţi de ruşine în faţa judecăţii lui Dumnezeu,
zidarii lui Israel au lepădat piatra aleasă de Domnul Însuşi ca piatră din capul unghiului
clădirii, s-au poticnit de ea şi, drept urmare, la sfîrşitul celei de-a şaptezecea heptade
danielice, au fost spulberaţi de piatra aceasta.
426
Romani 10:1-21
Cum se aleg vasele mîniei de vasele îndurării
„Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în

inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit… Fiindcă
«oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit»”.
Am văzut că în capitolul precedent Pavel a vorbit despre vase pentru două feluri de
întrebuinţări şi despre vase pentru două destine. El a precizat faptul că, din moment ce
alegerea unui vas pentru o anumită „întrebuinţare” nu înseamnă în mod necesar şi alegerea
sa pentru un anumit „destin”, Dumnezeu este liber să aleagă vasele pentru o anumită
întrebuinţare în mod suveran şi unilateral. Astfel, El a ales pe descendenţii lui Avraam, prin
Isaac şi prin Iacov, ca vase pentru o întrebuinţare de cinste. Dar din pricina răzvrătirii lor
permanente, El i-a suferit cu răbdare ca pe nişte vase ale mîniei, pînă Şi-a împlinit prin ei
planul. În ce priveşte vasele îndurării, pregătite mai dinainte pentru slavă, Dumnezeu „ne-a
chemat — afirmă Pavel — nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri. Chemarea lui
Dumnezeu presupune rostirea unui Cuvînt de către Dumnezeu în acest sens. Cum se aleg
deci vasele mîniei de vasele îndurării sau care este cuvîntul specific prin care ne-a chemat
Dumnezeu ca să fim vase ale îndurării, care au fost pregătite mai dinainte pentru slavă?
După cum am văzut în versetele 9:24-33, în Vechiul Testament, Dumnezeu a făcut o

chemare de ordin general prin prorocii Săi. Tocmai de aceea spune Pavel că atît Legea, cît
şi prorocii mărturisesc despre neprihănirea prin credinţă, pe care Dumnezeu a pregătit-o
încă înainte de întemeierea lumii.
Dacă în 9:24-29 Pavel a vorbit despre cuvîntul prorocilor prin care Dumnezeu a vestit o
astfel de alegere la mîntuire, în 9:30-33, el începe să desfăşoare înaintea cititorilor săi
cauza pentru care cei mai mulţi dintre iudei sînt nemîntuiţi. Nefiind atenţi la paradigmele
Legii şi ale prorocilor, care vorbeau despre o neprihănire pe care Dumnezeu o dă prin
credinţă, nu prin faptele Legii, israeliţii au umblat nu după această neprihănire, ci după o
Lege care să dea neprihănirea. Rîvna lor fără pricepere (10:1-3) i-a orbit ca să nu vadă că
„Hristos este sfîrşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea”
(10:4). Nemîntuirea iudeilor nu se datorează greutăţii extraordinare pe care a pus-o
Dumnezeu pe spinarea lor, împiedicîndu-i astfel să facă pasul credinţei. Dimpotrivă!
„«Cuvîntul este aproape de tine — spune Pavel —, în gura ta şi în inima ta». Şi cuvîntul
acesta este cuvîntul credinţei pe care-l propovăduim noi” (10:8). Dar ce anume au fost
trimişi apostolii să propovăduiască? Sau care este Cuvîntul care alege între vasele mîniei şi
vasele îndurării? După ce, în versetele 5-8, se face paralela între concluzia cărţii
Deuteronom şi propovăduirea apostolilor, în versetele 9-10 este articulat însuşi Cuvîntul
acesta al credinţei, care alege între vasele îndurării şi vasele mîniei. Dar pentru ca nimeni
să nu creadă că Pavel alege în mod arbitrar acest „Cuvînt al credinţei” prin care Dumnezeu
alege între vasele mîniei şi vasele îndurării, în 10:11-13, el îl ancorează în Scriptură: „După
cum zice Scriptura: «Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine»… Fiindcă «oricine va
Romani 10:1-21 / Cum se aleg vasele mîniei de vasele îndurării 427
chema Numele Domnului va fi mîntuit»” (11, 13). După ce şi-a ancorat mesajul în
Scriptură, Pavel continuă prin a-şi ancora apostolia în Scriptură (14-17). Pentru că credinţa
vine în urma auzirii Cuvîntului lui Dumnezeu, Pavel se aliniază în şirul profeţilor care au
fost trimişi de Dumnezeu ca să propovăduiască de-a lungul istoriei mesajul neprihănirii
prin credinţă. În ce-i priveşte pe fraţii săi iudei, nu cu propovăduirea sau cu auzirea este o
problemă, ci cu încăpăţînarea lor de a nu se supune neprihănirii pe care o dă Dumnezeu
prin credinţă (18-21).
10:1-3 Rîvna fără pricepere a israeliţilor
Fiecare dintre cele trei capitole din secţiunea de faţă începe cu o mărturisire personală din
partea lui Pavel. În 9:1-2, el îşi mărturiseşte întristarea şi durerea pentru fraţii săi iudei care
au fost tăiaţi afară din măslin din pricina necredinţei lor. În 10:1, Pavel îşi deschide inima
înaintea lor, pentru a le mărturisi că se roagă necurmat pentru ei, şi nu fără nădejde. Iar în
11:1 şi 11, el pune întrebări legate de hotărîrea lui Dumnezeu cu privire la poporul său
Israel. Este el lepădat? S-au poticnit ei să cadă? Ca şi la întrebările din 6:1 şi 14, răspunsul
lui Pavel este neechivoc: „Nicidecum!”, ceea ce ne obligă să deschidem un nou capitol în
dezbaterea teologică a epistolei: locul şi rolul viitor al lui Israel în planul lui Dumnezeu.
Dar să ne întoarcem deocamdată la mărturia lui Pavel din primul verset: „Fraţilor, dorinţa
inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mîntuiţi (1, s.n.).
În cazul în care Pavel ar fi abordat situaţia lui Israel din perspectiva predestinaţiei, cu alte
cuvinte, în cazul în care el ar fi tras concluzia că situaţia de faţă a fraţilor săi iudei se
datorează hotărîrii suverane şi definitive a lui Dumnezeu, ar fi greu de explicat de ce
anume ar mai continua el să se roage pentru ei. Este adevărat că lucrurile ascunse sînt ale
Domnului,321 dar la fel de adevărat este şi faptul că întreaga discuţie din secţiunea de faţă
(9:1-11:36) ţine tocmai de contextul alegerii suverane şi unilaterale a lui Dumnezeu. Faptul
că Pavel nu rosteşte cuvinte gratuite şi că, din punct de vedere teologic, el crede în
posibilitatea iertării şi reprimirii fraţilor săi israeliţi reiese din 11:23-24. După ce a afirmat
clar că toţi aceştia au fost tăiaţi din măslin „din pricina necredinţei lor” (11:20), nu din
pricina hotărîrii lui Dumnezeu, el continuă: „Şi chiar ei — adică chiar şi aceia care au fost
tăiaţi din pricina necredinţei lor —, dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci
Dumnezeu poate să-i altoiască iarăş. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin,
care din fire era sălbatec, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cît mai
mult vor fi altoiţi ei, cari sînt ramuri fireşti, în măslinul lor?” (11:23-24, s.n.). Iar afirmaţia
din versetele următoare — „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu
ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va intra
numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, după cum este scris:
«Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile dela Iacov»” (11:25-26) —
ne face să credem că Pavel nădăjduia reîmpăcarea grabnică a fraţilor săi cu Dumnezeu.
Poate tocmai această nădejde îl motiva şi-l energiza pe Pavel în lucrarea sa printre neamuri.
În pofida necazurilor şi problemelor,322 el se grăbea să contribuie la intrarea numărului
deplin al neamurilor, nădăjduind că, pe de o parte, mîntuirea neamurilor va stîrni gelozia
321
Vezi Deuteronom 29:29.
322
Vezi Romani 8:35-39; 2 Corinteni 11:16-33 etc.
celor din poporul său, iar pe de altă parte, în clipa în care va intra numărul deplin al
neamurilor, Domnul va începe să lucreze printre iudei cu mare putere, şi cei care nu vor
stărui în necredinţa lor vor fi altoiţi iarăşi în măslin.
Dar pentru a-i ajuta să pună capăt necredinţei lor, Pavel încearcă să pună degetul pe rană,
să le arate unde anume au greşit şi continuă încă să stăruie în greşeala lor:
2
Le mărturisesc că ei
au rîvnă pentru Dumnezeu,
dar fără pricepere:
3
pentrucă,
întrucît n-au cunoscut neprihănirea,
pe care o dă Dumnezeu,
au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi,
" şi nu s-au supus astfel neprihănirii,
pe care o dă Dumnezeu.
4
Căci Hristos este sfîrşitul Legii,
pentruca
" oricine crede în El,
să poată căpăta neprihănirea.
Mărturia lui Pavel conţine o afirmaţie directă, prin care, mai întîi, îi laudă — „Au rîvnă
pentru Dumnezeu” —, pentru ca apoi să-i mustre: „Dar fără pricepere”. El elaborează apoi
cele spuse pe două planuri. În primul rînd vorbeşte despre planul responsabilităţilor:
„Pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună
înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă
Dumnezeu” (3). În al doilea rînd, Pavel vorbeşte despre planul lui Dumnezeu — „Căci
Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (4)
—, despre punctul de inflexiune pe care l-a adus evenimentul Hristos în desfăşurarea
acestui plan.
Sentimentele profunde ale lui Pavel pentru fraţii săi îşi aveau izvorul în propria lui
experienţă. Nu au trecut prea mulţi ani de la convertirea sa pe drumul Damascului, pentru
ca timpul să fi şters din mintea şi inima lui gustul a ceea ce înseamnă rîvna fără pricepere,
care l-a aruncat în nebunia prigonirii Bisericii lui Hristos. Atunci cînd îşi caracterizează
viaţa dinaintea întîlnirii cu Isus Hristos, el nu se sfieşte să arate că rîvna lui era o pricină de
laudă pentru el: „Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pămînteşti.
Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pămînteşti, eu şi mai mult; eu, care sînt
tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei;
în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte rîvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la
neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană” (Fil. 3:4-6). „Eram mai înaintat în religiunea
Iudeilor decît mulţi din neamul meu, de o vîrstă cu mine”, afirmă Pavel despre rîvna cu
care încerca să-L slujească pe Dumnezeu. „Eram însufleţit de o rîvnă nespus de mare
pentru datinile strămoşeşti” (Gal. 1:14), afirmă el. De pe această poziţie şi cu această
experienţă la activ simte, plînge şi se roagă Pavel pentru fraţii săi. În lumina acestei
experienţe, cuvintele lui din 9:1-3 capătă şi mai multă greutate: „Spun adevărul în Hristos,
nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor, că simt o mare întristare, şi
am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit
de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti”. Priceperea a ceea ce se întîmpla cu el i-a
fost dată doar în clipa în care Duhul Sfînt i-a luminat cugetul. Lucrul acesta a început pe
drumul Damascului, dar a continuat în Damasc în mijlocul Bisericii lui Hristos, apoi în
Arabia, în faţa Scripturii.
Dar experienţa sa este nu doar o pricină de durere, ci şi una de speranţă. El a putut spune
despre sine:
12
Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de
încredere, şi m-a pus în slujba Lui, 13măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi
batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă — adică din nepricepere —
, în necredinţă! 14Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu
credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. 15O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este
cuvîntul, care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi”, dintre cari
cel dintîi sînt eu. 16Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintîi,
toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa
vecinică (1 Tim. 1:12-15, s.n.).
Iar dacă Dumnezeu a făcut o astfel de minune pentru el, ce L-ar putea împiedica pe
Dumnezeu să facă o minune şi pentru fraţii săi iudei? Deci rugăciunea şi cererea lui Pavel
pentru mîntuirea fraţilor săi era ancorată, pe de o parte, în faptul că le cunoştea rîvna pentru
Dumnezeu, o rîvnă ca rîvna lui de altădată, dar pe de altă parte, în faptul că el însuşi
gustase harul mîntuirii, fără să o fi meritat în vreun fel.
Rîvna este un lucru lăudabil. Dar atunci cînd lipseşte priceperea, ea duce la fanatism.
Atunci cînd Domnul Isus l-a întîlnit pe Pavel pe drumul Damascului şi i s-a descoperit,
Pavel a plecat de îndată în Arabia, pentru ca, în tihnă, să-şi reevalueze întreaga înţelegere
sau pricepere a Scripturilor, de data aceasta însă sub reflectorul Duhului Sfînt.
13
Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religiunea Iudeilor. Cum, adică,
prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea; 14şi cum eram
mai înaintat în religiunea Iudeilor decît mulţi din neamul meu, de o vîrstă cu mine. Eram
însufleţit de o rîvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. 15Dar cînd Dumnezeu — care
m-a pus deoparte din pîntecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, — a găsit cu cale 16să
descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun
om, 17nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în
Arabia (Gal. 1:13-17).
Iar atunci cînd după patrusprezece ani se părea că lucrarea lui intră în contradicţie cu
lucrarea celor din Ierusalim, nu s-a sfiit să se suie la Ierusalim ca să dezbată problemele cu
mai-marii bisericii, pentru „ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zădar” (Gal. 2:2),
spune Pavel. El a făcut toate acestea pentru că şi-a dat seama că rîvna fără pricepere nu
duce nicăieri.323
Or, acum, tocmai din pricina experienţei lui, Pavel era în măsură să arate fraţilor săi
israeliţi în ce anume se manifesta în propria lor viaţă rîvna fără pricepere:
3
Pentrucă,
întrucît n-au cunoscut neprihănirea,
pe care o dă Dumnezeu,
au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi,
" şi nu s-au supus astfel neprihănirii,
pe care o dă Dumnezeu.
4
Căci Hristos este sfîrşitul Legii,
pentruca
" oricine crede în El,
să poată căpăta neprihănirea (Rom. 10:3-4,
s.n.).
În 9:30-33, Pavel a făcut o paralelă între neamuri şi iudei în contextul căutării neprihănirii.
Deşi neamurile nu au umblat după neprihănire, cu alte cuvinte, nu s-au străduit să trăiască
în baza unor canoane ca s-o obţină, ei au primit totuşi neprihănirea pe care Dumnezeu o dă
prin credinţă, în timp ce iudeii, deşi au umblat după o Lege care să le dea neprihănirea, nu
au ajuns la Legea aceasta. Iar lipsa de pricepere a iudeilor rezidă tocmai în faptul că în loc
să umble după neprihănirea prin credinţă, despre care mărturiseşte întregul Vechi
Testament, ei „au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi” (3). Umblînd după o
Lege care să dea neprihănirea, ei „n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu… şi
nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu” (3). Deci problema lor nu este că
nu au fost aleşi de Dumnezeu, ci că au refuzat chemarea lui Dumnezeu. S-au rătăcit,
necunoscînd Scripturile şi neînţelegînd faptul că a sosit vremea abrogării Vechiului
Legămînt şi a inaugurării Noului Legămînt, pe care Dumnezeu l-a promis prin profeţii Săi.
10:4 Hristos este sfîrşitul Legii
Dumnezeu dă o neprihănire fără Lege, „căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentru ca oricine
crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (4).
În lumina paralelei dintre Evanghelia lui Hristos şi tiparele ei revelate în Pentateuh, avînd
ca şi carte pivotală cartea Exod, Pavel face cîteva afirmaţii importante în privinţa relaţiei
dintre creştin şi Lege. În introducerea comentariului de faţă, am discutat problema Legii în
323
Aceste cuvinte — „Ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zădar” (Gal. 2:2) — pot fi înţelese şi în lumina lucrării
iudaizatorilor, care venind pretutindeni pe urmele lui Pavel ar fi putut zădărnici lucrarea lui Pavel în inimile ucenicilor.
Rîvna fără pricepere poate fi extrem de dăunătoare. Or, tocmai lucrul acesta îl vedea Pavel în iudaizatorii care veneau
pe urmele lui şi tocmai lucrului acestuia dorea el să-i pună capăt.
Romani,324 referindu-ne la trei versete esenţiale în această privinţă: 3:31; 6:14 şi 10:4. Am
văzut că aceste trei versete conţin trei uzaje diferite ale termenului „Lege”.
În Romani 3:31, Pavel afirmă că, prin credinţă, noi întărim Legea, n-o desfiinţăm. După
cum am văzut, aceasta înseamnă că pentru acela care a crezut în Domnul Isus Hristos şi a
fost socotit neprihănit prin credinţă cuvîntul de ordine este şi rămîne ascultarea de Hristos.
Prin credinţă noi nu desfiinţăm Legea, aşa cum israelitul nu a putut să desfiinţeze Lege prin
ieşirea lui din Egipt.
Abia răscumpărarea din Egipt şi legămîntul încheiat cu Dumnezeu i-a dat israelitului
prilejul să stea în faţa Legii şi să trăiască în ascultare de Lege.325 La fel este şi cu noi, cei
care am crezut în Domnul Isus Hristos. Abia după ieşirea noastră din robia Egiptului
păcatelor noastre putem nădăjdui să trăim în ascultare de Cuvîntul lui Dumnezeu. „În
adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.
Căci — lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească o făcea fără putere —
Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş
Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în
noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului” (Rom.
8:2-4, s.n.). După cum subliniază toţi autorii Noului Testament, cuvîntul de ordine în viaţa
credinciosului trebuie să fie ascultarea.326 Prin credinţă, Legea nu poate fi desfiinţată,
deoarece Pavel a primit harul şi apostolia să aducă „la ascultarea credinţei” (1:5, s.n.) sau
la „ascultarea de credinţă” (16:26, s.n.) toate neamurile. Iar ascultarea presupune o Lege,
un standard, o poruncă.
A doua afirmaţie cheie în Romani privind relaţia creştinului cu Legea o avem în 6:14. Ea
vine ca o împuternicire pentru porunca din versetele precedente şi ca o asigurare privind
posibilitatea reală a împlinirii ei:
12
Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele
lui. 13Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci
daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările
voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. 14Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră,
pentrucă nu sînteţi supt Lege, ci supt har (Rom. 6:12-14, s.n.).
După cum am văzut, a nu fi „sub Lege” nu înseamnă a fi liberi să călcăm legea, ci a fi, în
sfîrşit, liberi s-o împlinim. De aceea continuă Pavel cu întrebările şi cu atenţionările din
versetele imediat următoare: „Ce urmează de aici? Să păcătuim pentrucă nu mai sîntem
supt Lege ci supt har? Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi,
sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că
este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (Rom 6:15-16). Iar atunci cînd lărgim
contextul la capitolul 7 din Romani, putem afirma că a nu fi „sub Lege” înseamnă a nu fi
sub acuzarea Legii, pentru că păcatul a fost mărturisit şi transferat asupra lui Hristos. Acela
324
325
Vezi Exod 19:4-6; 20:1-17; Levitic 18:1-5 etc.
326
Vezi, de pildă, Romani 6:1-23; 8:1-14; 1 Ioan 1:5-2:6 etc.
care, prin trupul lui Hristos, adică prin identificarea cu Hristos în moarte în urma
mărturisirii păcatului, a murit faţă de Lege nu mai este „sub Lege”.
Al treilea text legat de relaţia creştinului cu Legea este textul de faţă, din Romani 10:4.
Pavel le spune fraţilor săi că Dumnezeu poate da neprihănirea prin credinţă, „căci Hristos
este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea”. Relaţia
structurală dintre versetele 3 şi 4 subliniază faptul că acel „acum”327 din 3:21 — „Dar acum
s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege — despre ea mărturisesc Legea şi
proorocii — şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus
Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au
păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (3:21-23, s.n.) — are în primul rînd un
caracter istoric, pentru că marchează graniţa dintre două epoci sau dintre două moduri
diferite de administrare a relaţiei omului cu Dumnezeu: cea a Vechiului Legămînt şi cea a
Noului Legămînt. Acum că Legea a fost împlinită, prin moartea Mielului lui Dumnezeu
care ridică păcatul lumii, Dumnezeu poate da, fără Lege, acea neprihănire despre care
mărturisesc Legea şi prorocii, pentru că o poate da în aşa fel încît, în timp ce ne socoteşte
pe noi neprihăniţi, El Însuşi să rămînă neprihănit. Abia „acum”, în urma morţii şi învierii
lui Isus Hristos, neprihănirea care este fără Lege pentru noi este prin împlinirea Legii
pentru Dumnezeu.
În lumina contextului despre care vorbim, putem afirma deci că termenul Lege din 10:4 se
referă la sistemul Vechiului Legămînt. Hristos a venit să înlocuiască umbra cu realitatea.
Umbra este reprezentată de întregul sistem al Vechiului Legămînt. „Hristos este sfîrşitul
Legii” în sensul că El este sfîrşitul Vechiului Legămînt, deoarece, prin moartea şi învierea
Lui, a intrat în vigoare Noul Legămînt, promis de Dumnezeu încă prin Ieremia (vezi Ier.
31:31-34328). Deci, în primul rînd, în textul din Romani 10:4, termenul „Lege” desemnează
sistemul Vechiului Legămînt.
7
În adevăr, — afirmă autorul Epistolei către evrei —, dacă legămîntul dintîi ar fi fost fără cusur,
n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. 8Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui
Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un
legămînt nou; 9nu ca legămîntul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de
mînă, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentrucă n-au rămas în legămîntul Meu, şi nici Mie nu Mi-
a păsat de ei, zice Domnul. 10Dar iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele
zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi
Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. 11Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele
său, zicînd: «Cunoaşte pe Domnul!» Căci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai
mare dintre ei. 12Pentrucă le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi
fărădelegile lor.” 13Prin faptul că zice: „Un nou legămînt”, a mărturisit că cel dintîi este vechi;
iar ce este vechi, ce a îmbătrînit, este aproape de peire (Evrei 8:7-13).
327
328
„«Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou. Nu ca legămîntul,
pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, să-i scot din ţara Egiptului, legămînt, pe care l-
au călcat, măcarcă aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.» «Ci iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui
Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi
Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicînd: „Cunoaşte
pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea,
şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor»” (Ier. 31:31-34).
Pentru definirea relaţiei dintre cele două legăminte, autorul Epistolei către evrei foloseşte
termenul „înlocuit”. Iar baza obiectivă a înlocuirii Vechiului Legămînt cu Noul Legămînt
au fost Moartea, Învierea şi Înălţarea lui Isus Hristos, prin care fărădelegile au încetat,
păcatele şi nelegiuirea au fost ispăşite, neprihănirea veşnică a fost adusă, vedenia şi
prorocia au fost pecetluite, şi Sfîntul sfinţilor a fost uns în slujba Sa de Mare-Preot/ Împărat
în Templul Ceresc (vezi Dan. 9:24). Cusurul şi zădărnicia Vechiului Legămînt au constat
tocmai în faptul că aceste şase lucruri despre care i-a vorbit arhanghelul Gavril lui Daniel
nu puteau fi rezolvate decît în Cortul Ceresc, de către un Mare-Preot desăvîrşit şi printr-o
Jertfă desăvîrşită, iar Vechiul Legămînt nu putea face lucrul acesta. Toate acestea s-au
realizat prin lucrarea ispăşitoare a Domnului Isus Hristos. De aceea, „Hristos este sfîrşitul
Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (Rom. 10:4).
Dar expresiei din Romani 10:4 — „Hristos este sfîrşitul Legii” — îi putem acorda şi o
valenţă personală, nu doar una istorică. Pe planul individului, expresia „Hristos este
sfîrşitul Legii” ar putea însemna şi faptul că Hristos este sfîrşitul stăpînirii Legii sau al
acuzării Legii. Atunci cînd, din pricina păcatului prezent în viaţa lui, cel din Romani 7:14-
24 a ajuns în fundul prăpastiei disperării, tot ceea ce i-a mai rămas de făcut a fost să strige:
„O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (7:24). Dar care era,
de fapt, problema acestuia? În clipa în care a deschis uşa păcatului, Legea l-a dat în
stăpînirea păcatului. Puterea păcatului fiind Legea, pentru a rezolva problema stăpînirii
păcatului, trebuia mai întîi rezolvată acuzarea Legii. Or, cine altcineva este sfîrşitul Legii,
în sensul stăpînirii ei, decît Isus Hristos. Iată de ce exclamă Pavel: „Mulţămiri fie aduse lui
Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!” (7:25).
În concluzie, am putea afirma că deşi Pavel vorbeşte despre un sfîrşit al Legii în Hristos, el
nu afirmă în nici un fel faptul că ascultarea de Dumnezeu nu ar mai fi obligatorie pentru cel
care a fost socotit neprihănit prin credinţa în Isus Hristos. Dimpotrivă, paralela dintre
Vechiul şi Noul Legămînt confirmă ideea că Evanghelia lui Hristos din Romani este
modelată pe paradigma vechi-testamentală pe care o găsim în cele cinci cărţi ale lui Moise.
Deci o Evanghelie adevărată trebuie să înceapă cu afirmaţia din Romani 1:18, care
subliniază revărsarea mîniei lui Dumnezeu „împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi
împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor”, şi,
tocmai de aceea, adevărata Evanghelie trebuie să se termine cu chemarea la ascultarea
credinţei, chemare pe care o găsim desfăşurată în Romani 12:1-15:13.
10:5-8 Cuvîntul credinţei este aproape de tine
Acuzaţia lui Pavel cu privire la lipsa priceperii legate de rîvna lor pentru Dumnezeu ar fi
părut ridicolă oricărui iudeu credincios. Nu spusese oare Moise însuşi:
5
Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le
împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire. 6Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi
înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, cari vor auzi vorbindu-se de toate aceste
legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput! 7Care este, în
adevăr, neamul acela aşa de mare încît să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi
pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de cîte ori Îl chemăm? 8Şi care este neamul acela aşa de
mare încît să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun
astăzi înainte? (Deut. 4:5-8).
După cum a afirmat deja Pavel în capitolul 2, fraţii lui iudei se rezemau pe Lege şi se
lăudau cu Dumnezeul lor pentru care erau atît de plini de rîvnă. Iar în ce priveşte
priceperea, ei se lăudau că ştiu voia lui Dumnezeu, se măguleau cu faptul că sînt „călăuza
orbilor şi lumina celor ce sînt în întunerec, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor
neştiutori”, pentru că în Lege aveau dreptarul cunoştinţei depline al adevărului.329
Tocmai de aceea, afirmaţia din versetul 4 — „Hristos este sfîrşitul Legii”, adică sfîrşitul
sistemului Vechiului Legămînt — părea, probabil, o gravă insultă pentru iudei. Iată de ce
se grăbeşte Pavel s-o ancoreze tocmai în cuvintele lui Moise, subliniind contrastul dintre
ceea ce a sfîrşit Hristos şi ceea ce a inaugurat El:
5
În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea, va trăi prin ea.
6
Pe cînd iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se
va sui în cer?» (Să pogoare adică pe Hristos din cer). 7Sau: «Cine se va pogorî în Adînc?» (Să
scoale adică pe Hristos din morţi).” 8Ce zice ea deci? „Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta
şi în inima ta.” Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care-l propovăduim noi (Rom. 10:5-
8).
N-a spus Moise că Dumnezeu trebuie să ridice un Proroc ca el, de care va trebui să asculte
întregul Israel?
15
Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să
ascultaţi de el! 16Astfel el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău,
la Horeb, în ziua adunării poporului, cînd ziceai: „Să nu mai aud glasul Domnului,
Dumnezeului meu, şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor. 17Atunci Domnul mi-a zis:
„Ce au zis ei, este bine. 18Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune
cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. 19Şi dacă cineva nu va
asculta de cuvintele Mele pe cari le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală (Deut.
18:15-19).
Or, acest proroc ca Moise, pe care-l aştepta întregul Israel, era Isus Hristos. Iar venirea Lui
a pus capăt umbrei reprezentate de Vechiul Legămînt şi a inaugurat realitatea, adică Noul
Legămînt.
Neprihănirea pe care o dă Legea (5)

La prima vedere, s-ar părea că ceea ce spune Pavel pune în contrast pe Moise şi pe Hristos,
ca şi cum primul ar fi fost greşit şi a trebuit înlocuit cu cel de-al doilea.330 Dar lucrul acesta
ar arunca un blam asupra lui Dumnezeu Însuşi, deoarece Moise a fost pregătit şi chemat în
mod suveran de Dumnezeu, şi el nu a făcut nimic de la sine. Dar a vorbit oare Moise despre
329
330
Atunci cînd vorbim despre Vechiul şi Noul Legămînt, primul a fost, într–adevăr, zadarnic şi nedesăvîrşit pentru
lucrarea de ispăşire care trebuia făcută în cortul ceresc (vezi Evrei 7 şi 8).
o neprihănire pe care o dă Legea? Desigur! El nici nu putea să vorbească despre o altă

neprihănire.331 Atunci cînd Israel a ajuns la Sinai, Domnul l-a chemat pe munte şi i-a zis:
3
… „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: 4„Aţi văzut ce am făcut
Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. 5Acum, dacă veţi
asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci
tot pămîntul este al Meu; 6Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt
cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel. (Ex. 19:3-6).
Ce altceva ar fi putut spune Moise copiilor lui Israel decît cuvintele Domnului? Iar
cuvintele Domnului erau cît se poate de clare: „Dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi
păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele…” (5). Şi, într-adevăr, „Moise a
venit şi a chemat pe bătrînii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi
poruncise Domnul. Tot poporul a răspuns: «Vom face tot ce a zis Domnul!» Moise a spus
Domnului cuvintele poporului (Ex. 19:7-8, s.n.). Harul despre care le-ar fi putut vorbi
Moise în acele clipe nu putea fi decît harul sîngelui mielului pascal, care a fost preţul
răscumpărării lor din Robia egipteană. Dar acum că eliberarea din Robia egipteană era
încheiată, după spusele Domnului Însuşi, relaţia cu Dumnezeu urma să se reglementeze în
spaţiul Legii, adică prin ascultarea de Lege. La ora aceea, Moise nici măcar nu putea să le
vorbească despre harul iertării prin ispăşirea din Cortul Întîlnirii, pentru că Domnul nu-i
vorbise încă despre aceasta. Atunci cînd, prin Ieremia, Domnul Se plînge că poporul Său a
transformat Templul într-o peşteră de tîlhari, argumentul teologic care justifică afirmaţiile
lui Dumnezeu şi mînia Lui se bazează pe secvenţa revelaţiei din Exod:
21
„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Adăugaţi arderile voastre de tot la
jertfele voastre, şi mîncaţi-le carnea! 22Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat
nici o poruncă, cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua cînd i-am scos din ţara Egiptului. 23Ci
iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi
veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe cari vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi. 24Dar ei
n-au ascultat, şi n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi şi
n-au mers înainte. 25Din ziua cînd au ieşit părinţii voştri din Egipt, pînă în ziua de azi, v-am
331
Sub titlul „Noi provocări aduse vechii tradiţii”, într-un eseu preliminar din comentariul său pe Romani, John Stott
consacră un spaţiu considerabil interacţiunii cu scrierile lui E. P. Sanders, Paul and Palestinian Judaism, în care acesta
elaborează conceptul de „nomism cavenental”. Sanders susţine în baza acestui concept că „Dumnezeu a adus pe Israel
într-o relaţie de legămînt cu Sine, prin harul Său, dar apoi le-a cerut să răspundă la harul Său prin ascultare de Legea
Lui (nomism). Aceasta l-a condus pe profesorul Sanders să zugrăvească tiparul religios al iudaismului în termenii
«intrării» (prin alegerea harului lui Dumnezeu) şi a «rămînerii înăutru» prin ascultare. «Ascultarea păstrează poziţia
cuiva în Legămînt, dar, de fapt, harul lui Dumnezeu nu este cîştigat prin ascultare» (E. P. Sanders, Paul and
Palestinian Judaism, p. 420). Neascultarea era ispăşită în urma mărturisirii” (John R. W. Stott, op. cit., p. 26). Deşi
lucrurile sînt mult mai complicate, cel puţin la acest nivel al afirmaţiilor am putea fi de acord cu E. P. Sanders. Ceea ce
nici unul, nici celălalt nu discută este faptul că rezultatele ascultării noastre nu ne pot fi atribuite ca merite, din moment
ce, după cum afirmă Pavel în Romani 7:14-24, în noi înşine nu sîntem în stare să acumulăm nici măcar cel mai mic
punct, în ce priveşte meritele noastre. „Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac,
iacă ce fac!… O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte” (Rom. 7:20-24). Fără ajutorul legii
Duhului de viaţă în Hristos Isus, omul nu poate face nici cel mai mic pas ca să-şi poată asuma vreun merit pentru el.
Dar aceasta nu neagă imperativul ascultării de Cuvîntul lui Dumnezeu. După cum Moise a trebuit să ridice toiagul
deasupra apelor Mării Roşii şi după cum preoţii au trebuit să-şi înmoaie talpa piciorului în apele Iordanului, tot aşa şi
noi trebuie să trăim după îndemnurile Duhului şi să umblăm după lucrurile Duhului, ceea ce reclamă „întinderea
toiagului, prin credinţă” şi „păşirea, prin credinţă, în apele Iordanului”. Dar cine dintre noi ar putea avea pretenţia că
„a despărţit Marea Roşie” sau că „a despărţit Iordanul”?
trimes pe toţi slujitorii Mei, proorocii, i-am trimes în fiecare zi, de dimineaţă. 26Dar ei nu M-au
ascultat, n-au luat aminte; şi-au înţepenit gîtul, şi au făcut mai rău decît părinţii lor (Ier. 7:21-26,
s.n.).
Sistemul jertfelor leviticale a fost complet pîngărit, şi funcţia lui fusese anulată, din pricina
faptului că, în gîndirea şi în practica lor, cei din Israel au schimbat locul Legii cu locul
Cortului Întîlnirii, încercînd să reglementeze relaţia cu Dumnezeu nu în spaţiul ascultării de
Lege, cum poruncise Domnul, ci în spaţiul ritualului religios.332
Cuvintele Domnului din Ieremia 7:23 — „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul
vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe cari vi le-am poruncit, ca să
fiţi fericiţi” —, care definesc condiţia rămînerii în legămînt, combină textul din Exod 19:4-
6 cu cel din Deuteronom 30:19-20. Deci nici la începutul călătoriei lor prin pustiu, şi nici la
sfîrşitul ei, Moise nu putea spune altceva decît ceea ce i-a vorbit Domnul: condiţia
rămînerii în Legămînt este ascultarea de Lege.
Moise a trebuit deci să vorbească despre o neprihănire pe care o dă Legea, pentru că

Domnul nu i-a vorbit lui însuşi despre altceva. Iată ce i-a spus Domnul imediat ce Cortul
Întîlnirii a fost ridicat: „Să împliniţi poruncile Mele, şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu
sînt Domnul, Dumnezeul vostru. Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini,
va trăi prin ele. Eu sînt Domnul!” (Lev. 18:4-5, s.n.). Iar atunci cînd un astfel de cuvînt a
fost pecetluit cu „Eu sînt Domnul!”, putea oare Moise să-l schimbe? Ferească Dumnezeu!
Pavel recunoaşte că aşa stau lucrurile, atunci cînd, în Romani 2, ne atrage atenţia asupra
judecăţii drepte a lui Dumnezeu. În ce-L priveşte pe Dumnezeu, El nu poate da viaţa
veşnică decît acelora care au împlinit Legea Lui întru totul, în faptă, în vorbă, în gînd, în
atitudine şi în motivaţie, adică în duh şi în slovă:
2
Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este
potrivită cu adevărul … [Iar în] ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6[El]…
va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în
bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se
împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet
omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. 10Slavă, cinste şi pace va veni însă
peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. 11Căci înaintea lui Dumnezeu nu se
are în vedere faţa omului. 12Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au
păcătuit avînd lege, vor fi judecaţi după lege. 13Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi
înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi (Rom. 2:2-
13).
Dacă nu avem curajul să auzim şi să primim adevărul afirmat mai sus despre judecata
dreaptă a lui Dumnezeu, nu sîntem pregătiţi să renunţăm la ideea propriei noastre
neprihăniri. Problema iudeilor a fost, pe de o parte, că au adăugat la cele spuse mai sus
meritul statutului lor de descendenţi ai lui Avraam,333 statut marcat de tăierea împrejur şi de
332
Pentru o explicare mai detaliată a textului din Ieremia 7, vezi Beniamin Fărăgău, Ieremia 1-13, pag. 106-113.
333
Vezi Luca 3:7-9; Ioan 8:30-47 etc.
ţinerea Sabatului, iar pe de altă parte, că au coborît standardele Legii pînă acolo încît unii
dintre ei — cum a fost, de pildă, şi fariseul Saul din Tars — să poată spune: „Cu privire la
neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană” (Fil. 3:6).
Deci Moise nu trebuie nici o clipă respins pe motivul că el „scrie că omul care împlineşte
neprihănirea pe care o dă Legea, va trăi prin ea” (Rom. 10:5). El nu putea scrie altceva
decît ceea ce i-a spus Domnul. Dar atît jertfa mielului pascal din seara în care mînia lui
Dumnezeu s-a descoperit din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva
oricărei nelegiuiri a oamenilor — egipteni şi iudei deopotrivă —, cît şi întregul sistem al
jertfelor leviticale vorbesc despre faptul că, în ce ne priveşte, Dumnezeu nu a dat, nu dă şi
nu va da neprihănirea altfel decît prin credinţa ancorată nu în meritele noastre, ci în soluţia
desăvîrşită a lui Dumnezeu. De aceea se grăbeşte Pavel să adauge la oferta neprihănirii pe
care Dumnezeu o dă fără Lege faptul că „despre ea vorbesc Legea şi proorocii” (3:21).334
Neprihănirea pe care o dă credinţa (6-8)

Dacă la prima vedere între versetele 5 şi 6 se creează un contrast, care pare să nege lucrarea
lui Moise, dar care, de fapt, nu face altceva decît să semnaleze sfîrşitul acesteia, la o citire
mai atentă a contextelor la care se face referire, Pavel se foloseşte de tiparele din scrierea
lui Moise ca să construiască tiparul neprihănirii prin credinţă:
6
Pe cînd iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se
va sui în cer?» (Să pogoare adică pe Hristos din cer). 7Sau: «Cine se va pogorî în Adînc?» (Să
scoale adică pe Hristos din morţi).” 8Ce zice ea deci? „Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta
şi în inima ta.” Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care-l propovăduim noi (Rom. 10:6-
8).
Textul de faţă se suprapune peste textul din Deuteronom 30, ca şi cum Pavel ar fi dorit să
sublinieze că scrierile lui Moise sînt într-adevăr paradigma pe care a venit Isus Hristos s-o
umple.335
6
Pe cînd iată cum vorbeşte neprihănirea pe 11Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi,
care o dă credinţa: nu este mai pesus de puterile tale, nici
departe de tine.
„Să nu zici în inima ta: «Cine se va sui în 12Nu este în cer, ca să zici: „Cine se va sui
cer?» (Să pogoare adică pe Hristos din cer). pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca
s-o auzim şi s-o împlinim?”
7
Sau: «Cine se va pogorî în Adînc?» (Să
scoale adică pe Hristos din morţi).” 8Ce 13Nu este nici dincolo de mare, ca să zici:
zice ea deci? „Cine va trece pentru noi dincolo de mare
şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o
împlinim?”
334
335
Acesta este un argument în plus pentru identificarea rădăcinilor vechi-testamentale ale Evangheliei lui Hristos cu
tiparul din Pentateuh.
„Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta şi

14
în inima ta.” Dimpotrivă, este foarte aproape de tine,
în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti.
Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei,

pe care-l propovăduim noi.
9 15
Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele,
ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că moartea şi răul. 16Căci îţi poruncesc azi să
Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să
mîntuit. 10Căci prin credinţa din inimă se umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile
capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu Lui, legile Lui şi rînduielile Lui, ca să
gura se ajunge la mîntuire, 11după cum zice trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul,
Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara
de ruşine.” pe care o vei lua în stăpînire. 17Dar dacă
(Rom. 10:6-11). inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, şi
te vei lăsa amăgit să te închini înaintea
altor dumnezei şi să le slujeşti, 18vă spun
astăzi că veţi peri, şi nu veţi avea zile multe
în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, după
ce veţi trece Iordanul (Deut. 30:11-18).
Pavel înlocuieşte în textul din Deuteronom porunca sau Cuvîntul cu Hristos. Cerul rămîne
cer, deoarece este originea comună atît a descinderii Cuvîntului, cît şi a descinderii lui
Hristos.336 Iar trecerea mării este înlocuită de Pavel cu coborîrea în Adînc, adică cu trecerea
rîului morţii, pentru a duce păcatele omenirii în domeniile lui Azazel, în conformitate cu
tiparul poruncit de Dumnezeu lui Moise şi practicat de Israel timp de peste cincisprezece
secole. Cuvîntul care trebuia păzit de israelit era aproape de el, în gura şi în inima lui,
pentru că Dumnezeu Însuşi l-a revelat sau l-a descoperit din cer prin Moise. Iar cuvîntul
credinţei este şi el aproape de om, pentru că, o dată ce Hristos S-a făcut trup şi a locuit
printre noi plin de har şi de adevăr, El a încredinţat apostolilor Lui propovăduirea acestui
cuvînt al credinţei.
Am văzut care sînt asemănările între textul original şi actualizarea lui la Isus Hristos.
Întrebarea care se ridică este ce diferenţe esenţiale există între vorbirea lui Moise şi
vorbirea lui Pavel din acest text? La o considerare mai atentă a contextului Scripturii, am
putea spune că nu există nici o diferenţă de fond. Atît într-un caz, cît şi în altul, ceea ce ni
se cere este ascultarea întru totul de Cuvîntul lui Dumnezeu. Răscumpărarea din Robia
egipteană a fost fără plată pentru ei, prin har, adică prin răscumpărarea care era în sîngele
mielului pascal, căci toţi erau păcătoşi şi erau lipsiţi de slava lui Dumnezeu, meritînd doar
revărsarea mîniei Lui. La fel este şi acum, ca şi atunci. Dumnezeu dă o neprihănire, „care
vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o
deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sînt socotiţi
336
„La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu… Şi Cuvîntul S-a făcut trup, şi a
locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr” (Ioan 1:1, 14).
neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus” (Rom.
3:22-24), Mielul Pascal al lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.
Dar o dată ce am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin credinţă, sîntem şi noi chemaţi să trăim
în ascultare, ca şi ei. A-L mărturisi pe Hristos cu gura ta ca Domn şi a crede în inima ta că
Dumnezeu L-a înviat din morţi înseamnă a fi gata să spui ca odinioară Samuel: „Vorbeşte
[Doamne], căci robul tău ascultă” (1 Sam. 3:10), sau a întreba ca Saul, pe drumul
Damascului: „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6). A-L mărturisi cu gura pe Hristos ca
Domn înviat din morţi şi aşezat la dreapta scaunuluide domnie al Măririi în ceruri şi a
continua să trăieşti în neascultare de El este o contradicţie în termeni şi o alegere cu
consecinţe fatale: „Să păcătuim pentru că nu mai sîntem supt Lege ci supt har? Nicidecum.
Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi,
fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la
neprihănire?” (Rom. 6:15-16). „Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii
pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei”, afirmă Pavel în capitolul 8. „Dacă trăiţi după
îndemnurile ei — continuă el —, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele
trupului, veţi trăi” (Rom. 8:12-13).
Oare este mare diferenţă între ceea ce spune Pavel şi ceea ce a spus Moise? Iată cuvintele
lui Mosie din Deuteronom:
15
Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. 16Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe
Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi
rînduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te
binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpînire. 17Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei
asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, 18vă spun
astăzi că veţi peri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, după ce veţi
trece Iordanul (Deut. 30:15-18).
10:9-10 Cuvîntul care alege vasele îndurării de vasele mîniei
Cuvîntul 3
Am văzut că, la începutul acestei secţiuni (9:1-11:36), pentru a explica de ce n-a rămas fără
putere Cuvîntul lui Dumnezeu, deşi nu toţi cei ce se coboară din Israel sînt Israel, Pavel îşi
desfăşoară argumentarea pe trei paliere.
Vorbind despre alegerea lui Dumnezeu, Pavel afirmă că aceasta s-a făcut în baza unui
cuvînt expres al lui Dumnezeu. Dar de-a lungul argumentării lui, Pavel subliniază faptul că
există două feluri de alegeri: o alegere la slujire şi o alegere la mîntuire. La slujire, adică la
slujba aducerii lui Hristos pe scena istoriei, Dumnezeu a ales în mod suveran şi unilateral
pe Israel, pe linia descendenţei din Avraam, Isaac şi Iacov (sau Israel). În ce priveşte
slujirea aceasta, Israel în întregime a fost ales ca un vas pentru o întrebuinţare de cinste.
Bineînţeles că, o dată cu chemarea la slujire, Dumnezeu le-a oferit şi mîntuirea, fără însă să
lege mîntuirea de slujire. Aşa se face că deşi toţi cei ce se coboară din Israel „sînt Israeliţi,
au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi

din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu
binecuvîntat în veci. Amin!” (Rom. 9:4-5), nu toţi cei ce se coboară din Israel sînt Israel, în
sensul alegerii lui Dumnezeu la mîntuire.
Am văzut apoi că pe fiecare palier există un Cuvînt al lui Dumnezeu prin care, de exemplu,
este ales Isaac, nu Ismael, Iacov, nu Esau. Am mai văzut că există vase pentru două feluri
de întrebuinţări şi pentru două feluri de destine. Pavel a mai afirmat, în 9:24, că în ce
priveşte nu slujba, ci destinul, Dumnezeu „ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre
Neamuri”. Deşi iudeii şi neamurile sînt vase pentru două feluri de întrebuinţări, ei pot avea
acelaşi destin, atunci cînd se lasă aleşi de Cuvîntul lui Dumnezeu care alege vasele
îndurării de vasele mîniei.
Această chemare generică a lui Dumnezeu la mîntuirea prin credinţă o putem găsi atît în
slovele, cît şi în tiparele Vechiului Testament. Încă de la început, Pavel ne-a spus că lui nu-
i este ruşine de Evanghelia lui Hristos, „fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru
mîntuirea fiecăruia care crede, întîi a Iudeului, apoi a Grecului, deoarece în ea este
descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă,
după cum este scris: «Cel neprihănit va trăi prin credinţă»” (Rom. 1:16-17). Pavel a citat
din Habacuc 2:4. În textul de faţă, el citează din Isaia 28:16: „Oricine crede în El — în
piatra încercată, în piatra de preţ pe care Domnul Însuşi a pus-o ca temelie în Sion —, nu
va fi dat de ruşine” (Rom 10:11). Iar apoi, el citează din Ioel 2:32: „Oricine va chema
Numele Domnului, va fi mîntuit” (Rom. 10:13), întregind astfel argumentul conform căruia
există în Scriptură o chemare generică la a primi neprihănirea sau mîntuirea prin credinţă.
Această chemare generică trebuie însă acceptată sau însuşită în mod personal. De aceea, în
versetele 9-10, Pavel articulează Cuvîntul credinţei prin care Dumnezeu alege vasele
îndurării de vasele mîniei:
9
Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în
inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit. 10Căci prin
credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se
ajunge la mîntuire, 11după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va
fi dat de ruşine” (Rom. 10:9-11).
10:11-13 Temeiul scriptural pentru Cuvîntul credinţei
Dacă, într-adevăr, şi pe al treilea palier — pe palierul pe care se alege între cei mîntuiţi şi
cei nemîntuiţi din Israel — există un Cuvînt al lui Dumnezeu care alege între vasele mîniei
şi vasele îndurării, întrebarea este cît de importantă este cunoaşterea şi înţelegerea acestui
Cuvînt? Întrebarea are sens atunci cînd ne aducem aminte că în cazul primelor două paliere
Cuvîntul rostit de Dumnezeu nu a avut de-a face nimic cu cei aleşi, cu Isaac şi cu Iacov.
Aceştia au fost aleşi fără ştirea lor. Cel puţin aşa a fost atît în cazul lui Isaac, cît şi în cazul
lui Iacov. Cei doi nici nu erau încă născuţi atunci cînd Dumnezeu a rostit Cuvîntul alegerii
lor: „În Isaac vei avea o sămînţă, care-ţi va purta numele… Pe vremea aceasta Mă voi
întoarce, şi Sara va avea un fiu (Rom. 9:7-9). „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se
născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, — ca să rămînă în picioare hotărîrea mai
dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă,
— s-a zis Rebecii: «Cel mai mare va fi rob celui mai mic»” (9:11-12).
Trebuie însă să ne aducem aminte că şi în cazul palierului al treilea — palierul din

argumentul lui Pavel pe care se aleg vasele îndurării de vasele mîniei — Cuvîntul lui
Dumnezeu a fost rostit înainte de întemeierea lumii, deci înainte ca vreunul dintre cei aleşi
să fi existat. Dar ce fel de Cuvînt a fost acesta? Un cuvînt adresat personal unui anume
Isaac, şi nu unui Ismael, sau unui anume Iacov, şi nu unui Esau, sau un Cuvînt prin care se
hotăra cum anume se vor mîntui acel Isaac sau Iacov, mai mult, chiar şi Esau şi Ismael? În
ce priveşte mîntuirea, spune Pavel, Dumnezeu „ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi
dintre neamuri” (9:24), după care el aliniază o serie de rostiri profetice ca să-şi susţină
afirmaţia: Isaia 1:9; 10:22-23; 13:9; 28:16, 22; Osea 1:10; 2:23; şi Ioel 2:32 (vezi şi Hab.
2:4). Dar argumentul lui forte nu sînt rostirile profetice, ci tiparul din lege şi din profeţi
care adună şi legitimează toate aceste rostiri profetice. După cum am văzut atunci cînd am
comentat Romani 3:21, tocmai tiparele sau căile Domnului descoperite în Lege şi proroci
mărturisesc despre neprihănirea pe care Dumnezeu o dă fără Lege, prin credinţă.
În textul din Romani 10:9-11, Pavel a afirmat cum anume se poate particulariza această
rostire profetică generică pentru un individ, fie el iudeu, fie el dintre neamuri. Rostirea
profetică a lui Dumnezeu a fost însăşi întruparea Logosului divin. Iar în timp ce a locuit
printre noi plin de har şi de adevăr, El a zis:
28
Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29Luaţi jugul Meu asupra
voastră şi învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru
sufletele voastre. 30Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară (Mat. 11:28-30).
37
…Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. 38Cine crede în Mine, din inima lui vor
curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura (Ioan 7:37-38).
10
Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la
mîntuire, 11după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.” 12În adevăr, nu
este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare
pentru toţi cei ce-L cheamă. 13Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit”
(Rom. 10:10-13).
10:14-17 Credinţa vine în urma auzirii Cuvîntului lui Dumnezeu
Să presupunem că aşa stau lucrurile. Încă înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a stabilit
modalitatea prin care oamenii vor fi mîntuiţi. Tiparul acesta cuprinde cîţiva paşi. Primul s-a
făcut de către Dumnezeu Însuşi, atunci cînd a hotărît ca soluţia mîntuirii noastre să fie
jertfirea Fiului Său. Lucrul acesta s-a întîmplat încă înainte de întemeierea lumii. Dar apoi
Dumnezeu „ne-a chemat” — spune Pavel — atît dintre iudei, cît şi dintre neamuri. Cum s-a
făcut lucrul acesta? Cuvîntul credinţei pe care l-am descoperit în tot Vechiul Testament ne-
a fost propovăduit de către trimişii Domnului (vezi 1:1-5; 10:8 etc.), iar propovăduirea
aceasta a fost crezută de unii, dar n-a fost crezută de alţii. Astfel, vasele îndurării s-au ales
de vasele mîniei prin credinţa în Cuvîntul lui Hristos propovăduit de trimişii Lui.
Rămîne totuşi o întrebare. Pentru că Dumnezeu are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine
vrea, nu cumva cei nemîntuiţi n-au crezut pentru că Dumnezeu nu le-a dat harul credinţei?
O astfel de întrebare este legitimată de texte ca cel din Efeseni 2:8: „Căci prin har aţi fost
mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta — mîntuirea şi credinţa — nu vine dela voi; ci este darul
lui Dumnezeu”. Petru confirmă faptul că pînă şi credinţa este un dar de la Dumnezeu:
„Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi
preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru
1:1, s.n.).
Deşi este ispititoare o astfel de pistă, pentru că readuce discuţia în sfera suveranităţii lui
Dumnezeu, Pavel nu pare să meargă pe ea, deşi declară suveranitatea lui Dumnezeu. Iată,
de pildă, cum este construit argumentul care explică nemîntuirea fraţilor săi:
14
Dar
cum vor chema pe Acela în care n-au crezut?
Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit?
Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
15
Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi?
După cum este scris:
„Cît de frumoase sînt picioarele
celor ce vestesc pacea,
ale celor ce vestesc Evanghelia!”
16
Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie.
Căci Isaia zice:
„Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?”
17
Astfel,
credinţa vine în urma auzirii;
iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos
(Rom. 10:14-17, s.n.).
Ca să crezi în Hristos, afirmă Pavel, trebuie să auzi Cuvîntul lui Hristos, căci „credinţa vine
în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos” (10:17). Dar ca să auzi Cuvîntul
lui Hristos, cineva trebuie să ţi-l propovăduiască. Iar ca să-ţi folosească ceea ce auzi,
propovăduitorul nu poate veni în numele lui, ci trebuie să fie trimis de Hristos Însuşi.
Deci, în versetele 14-17, Pavel stabileşte tiparul după care se aleg vasele îndurării de vasele
mîniei.
10:18-21 Deşi a auzit propovăduirea, Israel a respins-o
De ce a rămas Israel sau cea mai mare parte din Israel nemîntuit? La această întrebare ar
putea fi date, teoretic vorbind, cel puţin cîteva răspunsuri. Primul răspuns ar putea da vina
pe Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu alege în mod suveran, El face ce vrea, alege pe
cine vrea, şi cine ar putea să-I bage de vină. Un al doilea răspuns ar putea să constituie o
nuanţare a primului răspuns. Dumnezeu a hotărît înainte de întemeierea lumii modul în care
cineva poate fi mîntuit. Pentru că credinţa este unul dintre factorii determinanţi, după cum
am văzut mai sus, Dumnezeu putea să nu dea unora harul credinţei, iar fără credinţă este cu
neputinţă să-I fim plăcuţi Lui. Dar am putea să-L lăsăm o clipă pe Dumnezeu şi să venim în
bătătura noastră. Într-adevăr, „Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă
îndurare de toţi” (11:32). Tocmai de aceea a oferit El tuturor neprihănirea fără Lege, dar au
primit-o doar aceia care au crezut, adică aceia care s-au supus neprihănirii pe care o dă
Dumnezeu. Dar oare Israel a beneficiat de fiecare dintre cele şase elemente care alcătuiesc
acest cadru mîntuitor: hotărîrea mai dinainte, anunţarea prin profeţi, trimiterea,
propovăduirea, auzirea şi credinţa?
18
Dar eu întreb:
„N-au auzit ei?”
Ba da;
căci „glasul lor a răsunat prin tot pămîntul, şi cuvintele lor au ajuns pînă la
marginile lumii”.
19
Dar întreb iarăş:
„N-a ştiut Israel lucrul acesta?”
Ba da;
căci Moise, cel dintîi, zice: „Vă voi întărîta la pizmă prin ceea ce nu este
neam, vă voi aţîţa mînia printr-un neam fără pricepere.”
20
Şi Isaia merge cu îndrăzneala pînă acolo că zice:
„Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau;
M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.”
21
Pe cînd, despre Israel zice:
„Toată ziua Mi-am întins mînile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor
la vorbă” (Rom. 10:18-21)
De ce a rămas Israel nemîntuit? Pavel nu zideşte în nici un caz în direcţia hotărîrii lui
Dumnezeu să nu dea harul credinţei mîntuitoare unora şi s-o dea altora. El pune
responsabilitatea toată pe umerii necredinciosului. Israel a auzit vestea bună, dar a refuzat
să creadă şi să se supună neprihănirii pe care Dumnezeu o dă prin credinţă. Ei erau mult
prea îndrăgostiţi de propria lor religie. Erau prea preocupaţi să umble după o Lege care să
dea neprihănirea, pentru ca să-L fi recunoscut între ei pe Logosul divin care S-a întrupat ca
să pună capăt Legii, adică sistemului Vechiului Legămînt, pentru ca oricine crede în El să
poată căpăta neprihănirea.
În concluzie, problema mîntuirii poate fi privită în continuare din două perspective: din
perspectiva lui Dumnezeu şi din perspectiva omului. Există afirmaţii în Romani 8:29-30
care ne-ar putea îndemna să credem că Dumnezeu i-a ales, pe nume, înainte de întemeierea
lumii pe toţi aceia pe care a voit să-i aleagă, pentru că „El are milă de cine vrea şi
împietreşte pe cine vrea” (9:19). A fi Dumnezeu, adică a fi autoritate ultimă în univers,
înseamnă, prin definiţie, a avea libertate deplină. Dar atunci cînd la suveranitate adăugăm şi
dreptatea, credincioşia şi bunătatea, lucrurile se schimbă. De aceea, afirmaţia de mai sus —
„El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea” (9:19) — trebuie întîmpinată nu cu o
răzvrătire, ci cu o întrebare de copil: Doamne, arată-mi căile Tale şi spune-mi pe cine vrei
să împietreşti şi de cine vrei să ai milă? La o astfel de întrebare Dumnezeu ne va răspunde,
ca odinioară lui Moise, strigînd Numele Lui în auzul nostru: „Domnul, Dumnezeu este un
Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, care
Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi
părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!” (Ex. 34:6-
7). Dintr-o dată toată teama noastră dispare, iar noi cîştigăm libertatea şi bucuria de a ne
închina în tăcere, ca Moise odinioară: „Îndată Moise s-a plecat pînă la pămînt şi s-a
închinat” (34:8). Numele sau caracterul lui Dumnezeu nu-i permite să fie capricios. El va
acţiona întotdeauna în armonie cu caracterul Său. „Înaintea lui Dumnezeu nu se are în
vedere faţa omului. Toţi ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi ceice au
păcătuit avînd lege, vor fi judecaţi după lege. Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi
înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi” (Rom.
2:11-13).
Poate cea mai mare eliberare o primim atunci cînd înţelegem că în textul din Romani 9 şi
10 este vorba despre două feluri de alegeri: o alegere la slujire sau la a fi un vas pentru o
întrebuinţare de cinste, alegere de care s-a bucurat Israel, şi o alegere sau o chemare la
mîntuire, pe care au primit-o atît Israel, cît şi Neamurile. Pavel porneşte mai întîi să
răspundă la o întrebare firească. Cum se poate ca aşa mulţi din Israel să fi rămas nemîntuiţi,
atunci cînd Dumnezeu a oferit lui Israel favoruri cum nici un popor n-a avut? Răspunsul la
această întrebare este defalcat în două părţi, şi argumentul se desfăşoară pe trei paliere.
Prima parte, care cuprinde primele două paliere ale argumentului, răspunde la problema
alegerii lui Israel la slujire. În esenţă, putem spune că Dumnezeu i-a ales în mod suveran şi
unilateral pe Isaac, şi nu pe Ismael, pe Iacov, şi nu pe Esau, fără însă ca prin aceasta El să
fie nedrept în vreun fel. Deşi slujirea implică privilegii enorme, ea înseamnă şi o jertfă
considerabilă. Practic, la această jertfă l-a ales Dumnezeu pe Israel, la jertfa de a-L aduce
pe Hristos pe scena istoriei şi de a păstra un cadru cultural-religios — înfierea, slava,
legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască şi patriarhii — care să pregătească venirea
lui Hristos.
Dar pentru că există nu doar vase pentru două feluri de întrebuinţări, ci şi vase pentru două
destine diferite, întrebarea cea mare, care vizează a doua parte a răspunsului, este cum
anume se aleg vasele îndurării, pregătite mai dinainte pentru slavă, de vasele mîniei, făcute
pentru pieire?
Faptul că, deşi nu tot ceea ce coboară din Israel este Israel, totuşi Cuvîntul lui Dumnezeu n-
a rămas fără putere ne atrage dintru început atenţia asupra faptului că alegerea este făcută
în baza Cuvîntului unui Dumnezeu absolut suveran, care face ce vrea. Ce anume vrea El să
facă depinde de Cuvîntul pe care-l rosteşte. Iar, în ce priveşte mîntuirea, acest Cuvînt este
cuvîntul credinţei propovăduit de Pavel şi de ceilalţi apostoli: „Cuvîntul este aproape de

tine: în gura ta şi în inima ta. Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care-l
propovăduim noi. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima
ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă
neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire, după cum zice Scriptura:
«Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine»” (Rom. 10:8-11). Deci Israel a rămas nemîntuit
nu pentru că nu a fost ales de Dumnezeu, ci pentru că nu s-a supus mîntuirii pe care
Dumnezeu i-a oferit-o mai întîi lui.
16
Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să
păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rînduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul,
Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpînire. 17Dar dacă inima ta se
va abate, dacă nu vei asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le
slujeşti, 18vă spun astăzi că veţi peri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în
stăpînire, după ce veţi trece Iordanul. 19Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-
am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi
sămînţa ta, 20iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultînd de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci
de aceasta atîrnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a
jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov (Deut. 30:16-20).
19
Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt, 20pe
calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său: —
21
şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, 22să ne apropiem cu o inimă
curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o
apă curată. 23Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a
făcut făgăduinţa. 24Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte
bune. 25Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi
cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie. 26Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am
primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, 27ci doar o aşteptare
înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. 28Cine a călcat Legea
lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29Cu cît mai aspră pedeapsă
credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele
legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? 30Căci ştim cine este Cel ce
a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti! Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul
Său. 31Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu! (Evrei 10:19-31).
Dacă Cuvîntul Domnului care a ales pe Israel ca vas pentru o întrebuinţare de cinste a fost
rostit la un moment dat în istorie şi a fost valabil pentru cei cărora le-a fost adresat sau
pentru cei pe care i-a vizat, se pare că în ce priveşte alegerea vaselor îndurării de vasele
mîniei al treilea Cuvînt, Cuvîntul credinţei, a fost în operare de la întemeierea lumii.
Cuvîntul credinţei a fost rostirea lui Dumnezeu pe care omul a trebuit s-o creadă. Cum a
operat acest cuvînt în afara lui Israel rămîne un mister pe care-l vom şti doar cînd vom
ajunge în cer.
446
Romani 11:1-10
A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?
Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai

dinainte, ci, în vremea de faţă, este o rămăşiţă, datorită unei alegeri
prin har.
Locul lui Israel în planul lui Dumnezeu
Faptul că Pavel afirmă ceea ce afirmă în primele trei versete din capitolul 9 — „Spun
adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor, că simt
o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu
însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti” (9:1-3, s.n.)
— vorbeşte despre gravitatea extraordinară a situaţiei lui Israel. Pentru că şi-a împietrit
inima în faţa ofertei mîntuirii lui Dumnezeu în Domnul Isus Hristos, Dumnezeu i-a
împietrit inima. Dar astfel de afirmaţii ridică întrebări legate de locul şi rolul viitor al lui
Israel în planul lui Dumnezeu. Or, Pavel crede în profeţiile Vechiului Testament, care
vorbesc despre Israel în viitor şi care îşi aşteaptă încă împlinirea. De aceea, în capitolul
care urmează (11:1-36), Pavel face cîteva afirmaţii majore. În primul rînd, Dumnezeu n-a
lepădat pe Israel, dar a împietrit pe cei ce s-au împietrit (vezi 11:1-10). Aceasta înseamnă
că în planul lui Dumnezeu mai există un loc pentru Israel ca naţiune. Pavel priveşte spre
momentul revenirii lui Israel pe scena istoriei şi întreabă: „Dacă, deci, alunecarea lor a fost
o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea
întoarcerii lor?” (11: 12; vezi şi 11:11-16).
Dar tăierea ramurilor fireşti din măslin şi altoirea unor ramuri sălbatice în locul lor ar fi
putut să stîrnească pe neamuri la mîndrie şi la dispreţ faţă de Israel, ceea ce s-a şi întîmplat
de-a lungul istoriei. De aceea, în 11:17-22, Pavel continuă cu o serioasă atenţionare la
adresa neamurilor: „Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!” Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu
ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine” (11:20-21). Iar în ce-i priveşte pe cei care au
fost tăiaţi afară din măslinul lor, Pavel spune că Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi pe cei
ce nu stăruie în necredinţă (vezi 11:23-24).
În 11:25-31, Pavel ne descoperă o taină: „O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care
va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit,
dupăcum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile dela
Iacov” (11:25-26). După două mii de ani, o astfel de afirmaţie devine o mustrare extrem de
serioasă la adresa Bisericii, privind faptul că încă numărul deplin al neamurilor nu pare să
fi fost atins, deşi Bisericii i s-a încredinţat mandatul preoţiei cu aproape două milenii în
urmă.
Romani 11:1-10 / A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? 447
Capitolul se termină cu taina tuturor tainelor: „Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în

neascultare, ca să aibă îndurare de toţi” (32), a cărei înţelegere ne obligă să ne proşternem
înaintea lui Dumnezeu şi să recunoaştem că „din El, prin El, şi pentru El sînt toate
lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin” (11:36).
11:1-4 A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?
După ce Pavel pune două întrebări — „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” (11:1) şi „S-
au poticnit ei ca să cadă?” (11:11) —, la care dă şi răspunsurile de rigoare (1-10 şi 11-24),
el face o afirmaţie cu privire la viitorul lui Israel în planul lui Dumnezeu (25-32), terminînd
atît capitolul, cît şi secţiunea de teologie a cărţii cu o superbă doxologie (11:33-36), din
care face o rampă de lansare înspre secţiunea aplicativă a cărţii. În Romani 5:17, Pavel a
afirmat că oricine primeşte în toată plinătatea harul şi darul neprihănirii va domni în viaţă
prin şi împreună cu Hristos. Hristos Însuşi a afirmat că a venit ca oile Lui să aibă viaţă, şi s-
o aibă din belşug.337 În capitolele aplicative ale epistolei, Pavel zugrăveşte portretul aceluia
care a gustat viaţa din belşug şi domneşte într-adevăr împreună cu Hristos. Avînd însă în
vedere faptul că acest portret este zugrăvit cu ajutorul mai multor imperative, el devine şi o
invitaţie şi o provocare de a domni în viaţă împreună cu Hristos. Cu alte cuvinte, partea
aplicativă a cărţii detaliază înţelesul declarării lui Hristos ca Domn în vieţile noastre sau
efectele mîntuirii, atunci cînd ea este definită ca ascultare a credinţei.
Întrebarea din 11:1 — „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” — este, de fapt, o reluare
mai directă şi mai dură a întrebării din spatele răspunsului din 9:6: A rămas Cuvîntul lui
Dumnezeu fără putere, adică n-a reuşit Cuvîntul lui Dumnezeu să culeagă vreun rod din
propriul său popor? În 11:1, Pavel întreabă dacă nu cumva Dumnezeu S-a mîniat pe
poporul Său şi l-a lepădat. Răspunsul este simplu şi direct: „Dumnezeu n-a lepădat pe
poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte” (2). Dar acest răspuns trebuie pus faţă în
faţă cu afirmaţiile tranşante din restul paragrafului: „Deci, ce urmează? Că Israel n-a
căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe cînd ceilalţi au fost împietriţi, după cum
este scris: «Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-
audă, pînă în ziua de astăzi». Şi David zice: «Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un
laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. Să li se întunece ochii ca să nu vadă,
şi spinarea să le-o ţii mereu gîrbovită (11:7-10).
În pofida aparentei contradicţii dintre versetele de mai sus şi declaraţia din versetul 2, cele
afirmate în versetele 7-10 trebuie înţelese în lumina acestei declaraţii. Deşi Dumnezeu este
Acela care „le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, urechi ca să n-audă, pînă în
ziua de azi” (8), totuşi „Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său” (2).
1
Întreb dar:
„A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?”
Nicidecum!
Căci şi eu sînt Israelit,
din sămînţa lui Avraam,
din seminţia lui Beniamin.
337
Vezi Ioan 10:10.
2
Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său,
pe care l-a cunoscut mai dinainte.
Dumnezeu ar fi lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte, dacă nici unul
dintre israeliţi nu ar fi fost mîntuit prin credinţa în Isus Hristos. Or, în primă fază, Pavel se
aduce pe sine însuşi ca dovadă a faptului că Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său: „Căci
şi eu sînt Israelit, din sămînţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin” (1). Atîta vreme cît
există chiar şi un singur israelit mîntuit prin credinţa în Domnul Isus Hristos, se poate
spune că „Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său” (2). Dar în faza a doua, Pavel deschide
cercul argumentării lui la toţi ceilalţi evrei mîntuiţi, aducînd ca analogie istoria lui Ilie:
2
…Nu ştiţi
ce zice Scriptura,
în locul unde vorbeşte despre Ilie?
Cum se plînge el [Ilie]
lui Dumnezeu
împotriva lui Israel
cînd zice:
3
„Doamne,
pe proorocii Tăi i-au omorît,
altarele Tale le-au surpat;
am rămas eu singur,
şi caută să-mi ia viaţa?”
4
Dar ce-i răspunde Dumnezeu?
„Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi
care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”.
5
Tot aşa,
şi în vremea de faţă
este o rămăşiţă
datorită unei alegeri prin har (11:2-5, s.n.).
Argumentul lui Pavel are două părţi, fiind construit pe tiparul: „După cum… tot aşa”. După
cum, pe vremea lui Ilie, pe lîngă Ilie Domnul Şi-a mai păstrat încă 7000 de suflete
credincioase, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal, tot aşa, acum, pe lîngă
Pavel, Dumnezeu a mai ales o rămăşiţă, şi anume pe toţi aceia care, prin credinţă, şi-au
plecat genunchiul înaintea Domnului Isus Hristos.
Pentru că în timp ce unii din Israel au fost mîntuiţi alţii au fost împietriţi, se pune întrebarea
care este cauza din spatele acestei realităţi? Sînt ei împietriţi pentru că i-a împietrit
Dumnezeu în pofida voinţei lor? Nicidecum! Curgerea textului ne lasă să înţelegem că
Dumnezeu a împietrit pe cei care s-au împietrit, exact ca şi în cazul lui Faraon. Acest
adevăr poate fi înţeles pe deplin doar dacă-l privim în lumina istoriei lui Israel.
Istoria lui Israel a început cu alegerea suverană şi unilaterală a patriarhilor: Avraam, Isaac
şi Iacov. Din sămînţa lui Iacov, Dumnezeu Şi-a ridicat un popor, cu care a intrat în
legămîntul de la Sinai, legămînt în care, atît pentru fiecare israelit, cît şi pentru poporul
întreg, relaţia cu Dumnezeu era condiţionată de ascultarea de Dumnezeu (vezi Ex. 19:4-8).
Ca şi pe Avraam, — „Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană” (Gen. 17:1) —, Dumnezeu i-
a chemat la ascultarea credinţei şi pe urmaşii lui Avraam. Deşi de-a lungul întregii lor
istorii ca neam cei care au trăit în ascultarea credinţei au fost doar o rămăşiţă, Dumnezeu a
continuat să-i sufere cu răbdare pe toţi ceilalţi pe scena istoriei, deoarece îi alesese ca vas
pentru o întrebuinţare de cinste în desfăşurarea planurilor Lui, alegere care a fost făcută în
mod unilateral, prin jurămîntul lui Dumnezeu faţă de Avraam.338 Lucrarea la care au fost
aleşi în mod suveran şi unilateral — aducerea lui Hristos pe scena istoriei — trebuia să fie
dusă la îndeplinire în contextul seminţei lui Avraam, iar, după cum afirmă Daniel în
oracolul din 9:24-27, totul trebuia să se întîmple în cetatea Ierusalim. Venirea şi lucrarea lui
Hristos trebuie înţeleasă deci în contextul înfierii, al slavei, al legămintelor, al dării Legii,
al slujbei dumnezeieşti, al făgăduinţelor şi al patriarhilor (vei 9:4-5). În acest context se
defineşte Hristos pe Sine şi în acest context se defineşte şi lucrarea Lui, despre care a vorbit
Domnul lui Daniel în 9:24: încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor, ispăşirea nelegiuirii,
aducerea neprihănirii veşnice, pecetluirea vedeniei şi proorociei şi ungerea Sfîntului
sfinţilor. Pavel ne spune că Hristos a fost un slujitor al tăierii împrejur (15:8), adică a
aparţinut de aceia care se identificau cu poporul lui Dumnezeu prin acest semn.
Mandatul lui Israel a fost împlinit prin aducerea lui Hristos pe scena istoriei. Dar israeliţii
au mers mai departe, şi, după spusele lui Daniel,339 L-au stîrpit pe Unsul, adică L-au
răstignit pe Hristos. Conform aceleiaşi profeţii din Daniel 9:24-27, Dumnezeu avea să mai
acorde poporului lui Daniel încă o săptămînă sau o heptadă de har, după care va avea loc
desfiinţarea lor ca naţiune şi împrăştierea lor printre neamuri, ceea ce ar echivala cu o luare
a harului de la ei. Dar pentru a înţelege ce s-a întîmplat cu cei împietriţi, trebuie mai întîi să
înţelegem cum au fost mîntuiţi cei mîntuiţi.
11:5-6 Alegere prin har, nu prin faptă
Înainte de a rosti prin gura lui David acest blestem ca avertizare, Pavel a subliniat încă o
dată cum au ajuns mîntuiţi cei mîntuiţi din Israel: „Tot aşa — spune el — şi în vremea de
faţă există o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har” (5). Dacă Pavel ar fi vorbit doar despre
o „alegere”, nu despre o „alegere prin har”, am fi fost obligaţi să reedităm întreaga discuţie
din capitolele precedente legate de predestinaţie şi liber arbitru. Într-adevăr, alegerea lui
Dumnezeu este un act suveran şi unilateral. Deci, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe
cine vera. Întrebarea pe care am pus-o şi la care am răspuns în capitolele trecute este legată
tocmai de această „vrere” a lui Dumnezeu: Pe cine vrea El să împietrească şi de cine vrea
El să Se îndure? Din contextul exemplelor pe care Pavel le aduce în discuţie — Moise şi
Faraon, iar acum Ilie şi cei 7000 —, rezultă clar că Dumnezeu împietreşte doar pe acela
care se împietreşte şi Se îndură de oricine crede în El: nu este nici o deosebire între iudeu şi
grec. În cazul textului de faţă, Pavel precizează că există o rămăşiţă mîntuită, datorită unei
alegeri prin har. Iar apoi Pavel adaugă:
338
Vezi Genesa 22:16-18.
339
Prin citatele la care apelează, Pavel, pe de o parte, constată o realitate, iar pe de altă parte, avertizează de iminenţa
împlinirii ei. Este vorba de profeţia din Daniel 9:24-27, conform căreia, după stîrpirea Unsului, poporul lui Daniel
urma să fie nimicit şi împrăştiat, ca popor. Interpretarea săptămînilor danielice este extrem de disputată de către
exegeţi.
6
Şi dacă este prin har,
atunci nu mai este prin fapte;
altminteri, harul n-ar mai fi har.
Şi dacă este prin fapte,
nu mai este prin har;
altminteri, fapta n-ar mai fi faptă (6, s.n.).
Oare alegerea prin har despre care se vorbeşte în versetul 5, cu sublinierea de rigoare din
versetul 6, înseamnă că rămăşiţa este mîntuită în urma unei alegeri suverane, unilaterale şi
arbitrare din partea lui Dumnezeu? Nicidecum. Atunci cînd Pavel a început să vorbească
despre o neprihănire pe care o dă Dumnezeu fără Lege, prin credinţă, el a definit cît se
poate de clar harul:
21
Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu fără lege — despre ea mărturisesc
Legea şi proorocii — 22şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus
Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. 23Căci toţi au
păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. 24Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul
Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. 25Pe El, Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte
să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci
trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; 26pentruca,
în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuş să
socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. 27Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce
fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. 28Pentru că noi credem că omul este socotit
neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. 29Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul
Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor; 30deoarece Dumnezeu este unul
singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe
cei netăiaţi împrejur (Rom. 3:21-30, s.n.).
Atît explicit, cît şi implicit, Pavel afirmă că harul este sinonim cu răscumpărarea care este
în Hristos Isus. Deci alegerea prin har nu este similară cu o alegere arbitrară din partea lui
Dumnezeu, ci cu faptul că deşi nici unul dintre noi nu a avut cu ce plăti ca să fie acceptat în
prezenţa lui Dumnezeu Dumnezeu a plătit El Însuşi pentru noi toţi preţul sîngelui Fiului
Său, a Domnului Isus Hristos. Toţi aceia care au primit prin credinţă oferta lui Dumnezeu
au fost mîntuiţi, iar toţi aceia care s-au încăpăţînat să o respingă, crezînd că se vor descurca
şi fără ea, au fost împietriţi.
11:7-10 Dumnezeu le-a dat un duh de adormire
Dacă alegerea este prin har, adică prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, pentru toţi
cei ce cred în El, fără nici o deosebire, înseamnă că cei nemîntuiţi din Israel sînt în starea
aceasta pentru că „nu s-au supus neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este
sfîrşitul Legii — a afirmat Pavel —, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta
neprihănirea… În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec — dar nici între iudeu
şi iudeu —, căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L
cheamă” (10:3-4, 12).
Însă în pragraful de faţă, Pavel pare să vorbească ca şi cum acest act al împietririi iudeilor
de către Dumnezeu ar fi avut deja loc, cu alte cuvinte, ca şi cum Dumnezeu i-ar fi împietrit
deja:
7
Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe cînd ceilalţi
au fost împietriţi, 8după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu
vadă, şi urechi ca să n-audă, pînă în ziua de astăzi”. 9Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă
într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. 10Să li se întunece
ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gîrbovită” (Rom. 11:7-10, s.n.).
Avînd profeţiile lui Daniel (vezi 9:24-27), care au fost confirmate de Domnul Isus în
Discursul Său Olivetic (vezi Mat. 24; Marcu 13 şi Luca 19), Pavel ştia precis că vine o
astfel de „scoatere a lui Israel de pe scena istoriei”, însoţită de o împietrire care va ţine pînă
la o vreme, vremea cînd numărul deplin al neamurilor va fi intrat (vezi 11:25). Dar faptul
că, deşi vorbeşte în termenii de mai sus, el continuă să se roage fierbinte pentru pocăinţa şi
reîntoarcerea fraţilor săi ne face să credem că Pavel nădăjduia încă în harul pe care
Dumnezeu era dispus să-l dea lui Israel. Dovada acestui fapt este efortul lui de a stîrni
gelozia fraţilor săi prin faptul că Dumnezeu revărsa harul Său asupra neamurilor (vezi
11:14).
Afirmaţiile lui Pavel din acest paragraf, corelate cu afirmaţiile lui despre Faraon, ne dau
dreptul să spunem că deşi, teoretic, atîta vreme cît se zice „astăzi” există posibilitatea
întoarcerii unui om la Dumnezeu, practic, trebuie să recunoaştem existenţa unui moment pe
care-l hotărăşte Dumnezeu în atotştiinţa Sa, în care Dumnezeu Însuşi răspunde la
încăpăţînarea omului, aducînd peste el un duh de adormire şi împietrindu-i inima.
Am putea însă privi lucrurile şi prin prisma textului din Evrei 3:7-15. Autorul Epistolei
către evrei subliniază efectul de împietrire al păcatului. S-ar putea deci ca Dumnezeu,
Acela care cercetează rărunchii şi inima omului, să ştie cînd anume inima a ajuns
împietrită, fără nici o nădejde de întoarcere. Există — spune autorul Epistolei către evrei
— situaţia în care, deşi făgăduinţa intrării în odihna Lui este încă în picioare, noi să ne
pomenim veniţi totuşi prea tîrziu (vezi Evrei 4:1). De aceea, el lasă cititorilor săi o singură
soluţie: „Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în
aceeaşi pildă de neascultare” (Evrei 4:11). Or, în contextul cărţii Evrei, a te grăbi înseamnă
a nu amîna pocăinţa pe mîine, dacă, astăzi, auzi glasul Duhului Sfînt. Mîine s-ar putea să
nu-l mai auzi, deşi El va continua să vorbească cîtă vreme pentru tine se zice astăzi.
În concluzie, avînd în vedere modul tranşant în care vorbeşte Pavel în cele trei capitole ale
secţiunii de faţă (9-11), trebuie să înţelegem că pericolul împietririi este real. În textul de
faţă, aproape că îl auzim pe Pavel rostind un blestem peste poporul Israel: „Masa lor să li
se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. Să li
se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gîrbovită” (11:9-10). Dar cine
l-ar putea acuza pe Pavel de rea-voinţă faţă de fraţii săi, după tot ce ne-a mărturisit în
capitolele precedente? Deci cuvintele lui sînt cu siguranţă intenţionate a fi o avertizare
pentru aceia care mai au urechi de auzit.
452
Romani 11:11-16
Prin alunecarea lor s-a făcut cu putinţă mîntuirea neamurilor
Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea

lor din nou, decît viaţă din morţi?
Dumnezeu n-a lepădat pe Israel. Dovada acestui fapt este atît mîntuirea şi includerea lui
Pavel în Biserica lui Hristos, cît şi mîntuirea unei rămăşiţe dintre fraţii săi. La fel, pare să
fie clar şi faptul că nemîntuirea celorlalţi se datorează împietririi acestora. Deşi, la ora în
care scrie Pavel, Templul nu fusese încă dărîmat, şi Israel nu fusese încă împrăştiat printre
popoare, Pavel ştia că în direcţia aceea curg evenimentele. Întreaga Biserică din vremea
aceea avea profeţia Domnului Isus din discursul Acestuia de pe Muntele Măslinilor (vezi
Mat. 24:1-35; Luca 19:41-44 şi 21:5-37). Din starea de faţă a poporului, Pavel putea
deduce foarte simplu că lucrurile curg în direcţia respectivă. Dar oare cum trebuia judecată
această cădere sau alunecare a lui Israel? Pavel a afirmat deja faptul că Dumnezeu n-a
lepădat pe Israel. Dar, în paragraful precedent, argumentul lui este neconcludent în ce
priveşte locul naţiunii Israel în planul lui Dumnezeu, deci locul lui Israel ca popor. Or,
profeţiile vechi-testamentale cuprind o serie de oracole a căror împlinire era încă viitoare la
acea oră şi care se referă la întoarcerea lui Israel şi la mîntuirea lui. Este suficient să
amintim faptul că, cu excepţia cărţii Naum, fiecare carte profetică se termină pe un element
de nădejde pentru Israel, care vobeşte despre faptul că Dumnezeu mai are pentru poporul
Său — pe care l-a cunoscut mai dinainte — un loc rezervat în planul Său. De aceea, Pavel
se vede obligat să pună o a doua întrebare: „S-au poticnit ei ca să cadă?” (11).
11:11 S-au poticnit ei ca să cadă?
Am văzut că Dumnezeu împietreşte pe acela care se împietreşte, adică pe acela care

respinge în mod sistematic oferta mîntuirii lui Dumnezeu sau oferta harului Său. Cea mai
mare parte din Israel „au fost împietriţi, după cum este scris: «Dumnezeu le-a dat un duh de
adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi, ca să n-audă” (11:7-8). Dar oare care este intenţia
lui Dumnezeu faţă de Israel, pieirea sau mîntuirea lor?
11
Întreb dar:
„S-au poticnit ei ca să cadă?
Nicidecum!
Ci,
prin alunecarea lor,
s-a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor,
ca să facă pe Israel gelos (11:11).
A fost alunecarea sau potcnirea lui Israel un lucru fără folos în planul mîntuirii lui
Dumnezeu? Nicidecum, răspunde Pavel, pentru ca apoi să sublinieze că alunecarea sau
poticnirea lui Israel a făcut cu putinţă mîntuirea neamurilor. Dar încă din aceste prime
Romani 11:11-16 / Prin alunecarea lor s-a făcut cu putinţă mîntuirea neamurilor 453
versete ale argumentării lui, Pavel limpezeşte relaţiile corecte între diferitele realităţi:
alunecarea lor, mîntuirea noastră şi mîntuirea lor.
Dar oare de ce ar fi fost cu neputinţă mîntuirea neamurilor dacă Israel nu ar fi alunecat? Să
fie oare mîntuirea lui Pavel şi a rămăşiţei o piedică în mîntuirea neamurilor? Nicidecum!
Dimpotrivă! Iar dacă mîntuirea rămăşiţei nu a împiedicat mîntuirea neamurilor, de ce era
nevoie de alunecarea lui Israel ca să fie posibilă mîntuirea neamurilor?
O dată ce există o rămăşiţă mîntuită din Israel, în textul de faţă nu poate fi vorba despre o
alunecare în bloc a lui Israel. Aceasta ar fi însemnat, de fapt, lepădarea lor. Or, Pavel ne-a
spus deja că „Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte” (2).
Cu toate acestea, „rămăşiţa” nu poate fi socotită a fi decît o minoritate în Israel. Mai mult,
în text expresia „alunecarea lui Israel” este sinonimă cu o dezintegrare naţională. La data
scrierii Epistolei către romani (55 d.Hr),340 dezintegrarea naţională nu era încă o realitate, şi
niciunul dintre iudei nu ar fi îndrăznit să se gîndească la ea. Pavel însuşi ne spune la
sfîrşitul epistolei că se pregăteşte să se suie la Ierusalim, probabil cu ocazia vreuneia dintre
sărbătorile de peste an ale evreilor. Dar, după cum am amintit deja, Biserica lui Hristos era
o voce profetică, asemănătoare cu vocea lui Ieremia, care anunţa împlinirea grabnică a
profeţiei din Daniel 9:26-27, pe care Domnul Isus a reluat-o şi a reactualizat-o în discursul
Său de pe Muntele Măslinilor, în Matei 24. Conform acestor profeţii, cetatea Ierusalim şi
Templul urmau să fie dărîmate, iar poporul urma să treacă printr-un necaz „aşa de mare
cum n-a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi” (Mat. 24:21).
După cum dărîmării Templului din 586 î.Hr. i-a urmat Robia Babiloniană, tot aşa, dărîmării
Templului din 70 d.Hr. i-a urmat Marea Dispersie, care a însemnat dezintegrarea naţională
a lui Israel şi care a durat pînă la 14 Mai 1948, cînd s-a reînfiinţat statul Israel. Într-adevăr,
un astfel de necaz n-a fost pentru israeliţi de la întemeierea lumii şi nici nu va mai fi.
De ce era nevoie în planul lui Dumnezeu de dărîmarea Templului şi de împrăştierea lui

Israel printre neamuri?
Deşi Pavel leagă alunecarea lui Israel de beneficiile pe care le-au avut neamurile pe urma
acestui fapt — „Prin alunecarea lor s-a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor” (11:11) —,
trebuie să afirmăm că împrăştierea lor a fost, în primul rînd, spre binele lor.341 O dată cu
terminarea lucrării Domnului Isus Hristos, vedenia şi prorocia au fost pecetluite (vezi Dan.
9:24). Aceasta însemna, pe de o parte, că Vechiul Legămînt a fost făcut sul, pecetluit şi pus
deoparte ca împlinit în Hristos, iar pe de altă parte, că Noul Legămînt a fost contrasemnat
cu sîngele Testamentarului, deci a Domnului Isus Hristos, şi, astfel, avînd această pecete pe
el, Noul Legămînt a intrat în vigoare, înlocuindu-l definitiv pe cel vechi. Deci din moment
ce Noul Legămînt a intrat în vigoare, Vechiul Legămînt, centrat în Templu şi în sistemul
jertfelor leviticale, a ieşit din uz. Dar Israel continua să se ţină de el, încercînd astfel să-şi
pună înainte o neprihănire a lor înşişi, ceea ce-i împiedica să se supună neprihănirii pe care
o dă Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos. Acest anacronism al închinării lui Israel a fost
profeţit de Isaia:
340
H. Wayne House, Chronological and Background Charts of the New Testament, p. 16
341
Oare nu cumva tocmai în acest sens trebuie privite afirmaţiile din Apocalipsa 12:13-17?
1
„Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pămîntul este aşternutul
picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi, şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?
2
Toate aceste lucruri, doar mîna Mea le-a făcut, şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa — zice
Domnul. — Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mîhnit, spre
cel ce se teme de cuvîntul Meu. 3Cine junghie un bou ca jertfă, nu este mai bun decît cel ce
ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gîtul unui cîne, cine aduce un dar de
mîncare, este ca cel ce ar vărsa sînge de porc, cine arde tămîie, este ca cel ce s-ar închina la
idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urîciunile lor. 4De aceea şi
Eu, voi alege ce este spre nefericirea lor, şi voi aduce peste ei lucrurile de cari se tem, căci cînd
am chemat Eu, n-au răspuns, şi cînd am vorbit Eu, n-au ascultat; ci au făcut ce este rău înaintea
Mea, şi au ales ce nu-Mi place! 5„Ascultaţi Cuvîntul Domnului, voi, cari vă temeţi de Cuvîntul
Lui. Iată ce zic fraţii voştri, cari vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: „Să-Şi arate
Domnul slava, ca să vă vedem bucuria! — Dar ei vor rămîne de ruşine! 6Un glas răsunător iese
din cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Domnului, care dă vrăjmaşilor lui plata
cuvenită! (Is. 66:1-6).
Textul s-ar putea interpreta în lumina capitolului 1 din Isaia, adică în lumina pervertirii şi
anulării valabilităţii închinării lui Israel din pricina nelegiuirilor lor. Pentru că le sînt
mîinile pline de sînge şi inima plină de nelegiuire, de aceea „cine junghie un bou ca jertfă,
nu este mai bun decît cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gîtul
unui cîne, cine aduce un dar de mîncare, este ca cel ce ar vărsa sînge de porc, cine arde
tămîie, este ca cel ce s-ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte
plăcere în urîciunile lor” (66:3), iar Domnul urăşte închinarea lor.
10
Ascultaţi cuvîntul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru,
popor al Gomorei! 11„Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sînt sătul de
arderile de tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sîngele taurilor, oilor şi
ţapilor. 12Cînd veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi
spurcaţi curţile? 13Nu mai aduceţi daruri de mîncare nefolositoare, căci Mi-e scîrbă de tămîie!
Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu
sărbătoarea! 14Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le
mai pot suferi. 15Cînd vă întindeţi mînile, Îmi întorc ochii dela voi; şi ori cît de mult v-aţi ruga,
n-ascult: căci mînile vă sînt pline de sînge! (Is. 1:10-15).
Dar în contextul exegetic al cărţii, mai ales dacă ţinem cont de secvenţa revelaţiei, de faptul
că textul din capitolul 66 vine după cel din capitolul 53, textul poate fi interpretat şi cu
referire la abolirea sistemului levitical al jertfelor, din pricina împlinirii lor în Isus Hristos.
A păstra sistemul levitical al jertfelor şi a încerca să te apropii de Domnul prin cadrul
Vechiului Legămînt care fusese abolit şi înlocuit cu un nou Legămînt era o urîciune
înaintea lui Dumnezeu.
Aşa cum Dumnezeu le-a făcut un hatîr celor de sub Turnul Babel încurcîndu-le limbile, tot
aşa El a făcut un mare serviciu lui Israel, dărîmînd Templul. Prin dărîmarea Templului, a
încetat întregul sistem al jertfelor, şi o imensă piedică a fost dată la o parte din calea
convertirii iudeilor. În altă ordine de idei, deoarece religia iudaică era o religie naţională,
dezintegrarea naţională care a urmat dărîmării Templului şi împrăştierii iudeilor printre
neamuri a slăbit în continuare chingile iudaismului şi i-a obligat pe iudei, rudele trupeşti ale
lui Pavel, să reconsidere oferta de mîntuire a lui Dumnezeu în Isus Hristos.
Dar ce au toate acestea a face cu mîntuirea neamurilor? De ce era totuşi nevoie de

alunecarea lor pentru ca mîntuirea noastră să fie posibilă?
Este suficient să recitim epistolele pauline şi să observăm imensele probleme pe care Pavel
le-a avut de-a lungul întregii lui lucrări din pricina iudaizatorilor care veneau pretutindeni
pe urmele lui. Deoarece aceştia nu ştiau cum să delimiteze Noul Legămînt de Vechiul
Legămînt, ei încercau să aducă elemente care aparţineau de Vechiul Legămînt — cum ar fi
tăierea împrejur, reguli alimentare, Sabatul etc. — şi să le impună neamurilor care
crezuseră în Domnul Isus Hristos, făcînd din ele condiţii pentru mîntuire.342 Sînt
revelatoare, de pildă, încleştările cu iudaizatorii despre care ne scrie Pavel în Galateni şi
Filipeni. Uneori, Pavel trebuie să fie extrem de dur cu ei, din pricina răului imens pe care-l
provocau în bisericile proaspăt formate.
8
Odinioară, cînd nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor, nu sînt dumnezei
— le scrie Pavel bisericilor Galatiei. 9Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau mai
bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăş la acele învăţături
începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? 10Voi păziţi zile, luni,
vremuri şi ani. 11Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi (Gal. 4:8-11).
Această reîntoarcere la Lege era efectul lucrării iudaizatorilor. Ceea ce nu ştiau aceştia era
faptul că legămintele sînt sisteme integrate, indivizibile, care rămîn operante doar dacă sînt
luate ca atare. Nimeni nu putea lua din Vechiul Legămînt numai tăierea împrejur sau numai
Sabatul, fără să fi fost obligat prin aceasta să păzească toată Legea: „Iată, eu, Pavel, vă
spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc iarăş
încă odată oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată
Legea” (Gal. 5:2-3). Dar întoarcerea la Lege era fatală, tocmai pentru că întregul Vechi
Legămînt, ca şi cadru al apropierii de Dumnezeu, fusese abrogat şi înlocuit:
1
Rămîneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăş sub jugul robiei — le scrie Pavel, încercînd să
contracareze efectele a ceea ce făcuseră iudaizatorii… 4Voi, cari voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi
prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har… 7Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea
ca să n-ascultaţi de adevăr? 8Înduplecarea aceasta nu vine dela Cel ce v-a chemat. 9Puţin aluat
face să se dospească toată plămădeala. 10Eu, cu privire la voi, am, în Domnul, încrederea că nu
gîndiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură, va purta osînda, oricine ar fi el. 11Cît despre mine, fraţilor,
dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sînt prigonit? Atunci pricina de poticnire a
crucii s-a dus. 12Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură! (Gal. 5:1-12)
În Filipeni, Pavel este chiar mai dur: „Păziţi-vă de cînii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia
răi; păziţi-vă de scrîjilaţii aceia!” (Filip. 3:2). Un astfel de limbaj trădează seriozitatea
pericolului la care erau expuşi cei vizaţi de lucrarea iudaizatorilor. O dată cu dărîmarea
Templului, iudeii încreştinaţi au fost obligaţi să-şi reevalueze convingerile legate de
Vechiul Legămînt, iar influenţa lor asupra bisericilor dintre neamuri a scăzut considerabil.
Iar o dată ce această piedică a fost luată din cale, s-a făcut posibilă mîntuirea neamurilor
fără ca ei să fie obligaţi să poarte povara inutilă a iudaismului.
342
Vezi Fapte 15.
11:12 Dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor?
Desprinderea de iudaism a Bisericii a fost anevoioasă. Ea a reclamat limpezirea teologică a

relaţiei dintre Vechiul şi Noul Legămînt. Or, apostolul Pavel, apostol al neamurilor, a avut
o contribuţie decisivă în această privinţă. Cu toate că, după cum am văzut, Pavel a avut
încleştări serioase cu fraţii săi iudei creştini, încercînd să apere libertatea neamurilor în
Hristos, el nu şi-a format o teologie de reacţie, prin care să-şi consolideze poziţia negînd
locul şi rolul lui Israel în planul lui Dumnezeu, înlocuindu-l, pur şi simplu, pe Israel cu un
„nou Israel”, adică cu Biserica. Pavel era rob al lui Isus Hristos, „pus deoparte să vestea
Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi, în Sfintele
Scripturi” (Rom. 1:1-2). Or, tocmai de aceea, el nu putea prezenta o Evanghelie care să fi
fost contrară revelaţiei lui Dumnezeu din scripturile Vechiului Testament. Neprihănirea
prin credinţă nu putea contrazice Legea şi prorocii, deoarece tocmai Legea şi prorocii
vorbeau despre o astfel de neprihănire. Aceasta înseamnă că, dintru început, Dumnezeu era
pregătit să ofere neamurilor neprihănirea, fără să trebuiască să nege lucrarea Sa în şi prin
Israel. După demonstraţia pe care Pavel a făcut-o în capitolul 4, Avraam a fost socotit
neprihănit prin credinţă înainte de a fi fost tăiat împrejur, tocmai pentru ca să poată fi tatăl
tuturor celor care au credinţa lui, indiferent dacă sînt sau nu tăiaţi împrejur, adică dacă sînt
sau nu din poporul Israel.
12
Dacă, deci,
alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume,
şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri,
ce va fi plinătatea întoarcerii lor?
13
V-o spun vouă,
Neamurilor:
„Întrucît
sînt apostol al Neamurilor,
îmi slăvesc slujba mea,
14
şi caut, ca,
dacă este cu putinţă
să stîrnesc gelozia celor din neamul meu,
şi să mîntuiesc pe unii din ei.
15
Căci, dacă
lepădarea lor a adus împăcarea lumii,
ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi?
16
Iar dacă
cele dintîi roade sînt sfinte,
şi plămădeala este sfîntă!
Dacă
rădăcina este sfîntă,
şi ramurile sînt sfinte (12-16).
În versetele 12-16 urmează un raţionament legat de felul în care lucrează şi va lucra

Dumnezeu cu poporul Israel, raţionament pe care Pavel îl repetă în versetele 12 şi 15,
incluzînd între ele o referire la slujba sa şi încheind cu o afirmaţie care deschide orizontul
pentru toate nădejdile viitoare legate de locul lui Israel în planul lui Dumnezeu. În esenţă,
el clădeşte pe tiparul pe care l-am întîlnit şi în 5:1-11: „dacă… cu cît mai mult…”. „Dacă,
deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru
Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? (12, s.n.). Deşi întrebarea rămîne deschisă,
răspunsul este lesne de intuit. Dacă alunecarea lui Israel a adus har pentru neamuri, atunci
reprimirea lui Israel nu va diminua, ci dimpotrivă, va amplifica harul pe care ele l-au gustat
prin alunecarea lui Israel. „Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi
primirea lor din nou, decît viaţă din morţi? (15, s.n.).
11:13-14 Sînt apostol al neamurilor şi îmi slăvesc slujba
Faptul că expresia „viaţă din morţi” trebuie înţeleasă în termenii binecuvîntării

excepţionale pe care o vor gusta neamurile cu ocazia întoarcerii lui Israel este susţinut şi de
versetele următoare. Dacă întoarcerea lui Israel ar fi zădărnicit întreaga lucrare a lui Pavel
de aducere a neamurilor la ascultarea credinţei, întreaga promisiune a lui Dumnezeu făcută
cu jurămînt lui Avraam ar fi fost şi ea zădărnicită. La început, Dumnezeu a ales pe Avram,
apoi pe Iacov şi Israel, pentru ca prin sămînţa lor să binecuvînteze toate familiile
pămîntului. Deci nu se putea ca realegerea sau reprimirea lui Israel să însemne blestem
pentru neamuri sau lepădarea lor, afară de cazul în care paharul răzvrătirii neamurilor s-ar
fi umplut, şi Dumnezeu ar fi hotărît să îi împietrească, din pricina împietririi lor. Dar, după
cum vom vedea în 11:25-32, Pavel nu duce lucrurile în această direcţie. Şi tocmai lucrul
acesta îl subliniază prin versetele de faţă:
13
V-o spun vouă,
Neamurilor:
„Întrucît
sînt apostol al Neamurilor,
îmi slăvesc slujba mea,
14
şi caut, ca,
dacă este cu putinţă
să stîrnesc gelozia celor din neamul meu,
şi să mîntuiesc pe unii din ei (12-14).
Dacă întoarcerea în masă a lui Israel ar fi pus capăt slujbei lui Pavel, pe care el „o
slăveşte”343 — „Sînt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea” (13) —, este greu de
imaginat că Pavel ar fi dorit şi ar fi făcut tot ce îi stă în putinţă să grăbească întoarcerea lui
Israel. Neamurile erau încă nemîntuite, binecuvîntarea adusă de Sămînţa lui Avraam nu
ajunsese încă pînă la marginile pămîntului, şi mandatul preoţiei dat de Isus ucenicilor Săi344
nu era încă împlinit.
343
Vezi Faptele Apostolilor 20:22-24; Romani 1:1-5 şi 8-17.
344
Vezi Faptele Apostolilor 1:6-8; Matei 28:18-20 etc.
11:15 Reprimirea lui Israel va fi viaţă din morţi pentru neamuri
În versetul 15, argumentul din versetul 12 este dus cu un pas mai departe, oferind răspuns
la întrebarea din versetul 12: „Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi
primirea lor din nou, decît viaţă din morţi?” (15).
Dar oare „viaţa din morţi”345 se referă la neamuri sau tocmai la Israelul care va fi reprimit
de Dumnezeu? Deşi ideea învierii din morţi prin credinţa în Isus Hristos a lui Israel nu
poate fi exclusă, totuşi textul nu ne permite să limităm „viaţa din morţi” doar la Israel.
Israel Neamuri
„Dacă, deci,
alunecarea lor a fost, o bogăţie pentru lume,
ce va fi plinătatea întoarcerii lor? (12). …..!?
„Căci, dacă
lepădarea lor, a adus împăcarea lumii
ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi? (15, s.n.).
În coloana din stînga am separat tot ceea ce Pavel spune că i s-a întîmplat lui Israel, iar în
coloana din dreapta, efectele acestor lucruri asupra neamurilor. Concluzia cea mai firească
este că dacă alunecarea şi lepădarea lor a adus împăcare şi bogăţie pentru neamuri
reprimirea lor înapoi va amplifica beneficiile pentru neamuri, ca şi cum reîntoarcerea lui
Israel ar antrena un imens val de pocăinţă şi în rîndurile neamurilor. Citîndu-l pe Denney,
Stott afirmă că „Pavel prevede că «o binecuvîntare inimaginabilă» va veni peste Neamuri,
o binecuvîntare de dimensiuni mondiale, care va întrece atît de mult tot ceea ce ei au văzut
pînă atunci, încît ea nu poate fi asemănată cu nimic altceva decît cu viaţă din morţi”.346
11:16 Dacă rădăcina este sfîntă, şi ramurile sînt sfinte
Pavel pregăteşte atenţionarea care urmează în versetele 17-22 prin două metafore: pe de o
parte, cele dintîi roade şi plămădeala toată, iar pe de altă parte, rădăcina şi ramurile.
Ambele metafore vorbesc despre relaţia care se stabileşte între două realităţi: pe de o parte,
între cele dintîi roade şi restul plămădelii din care au fost luate cele dintîi roade, iar pe de
altă parte, între rădăcină şi restul copacului care a crescut din rădăcina respectivă.
345
John Stott vorbeşte despre trei posibile interpretări ale expresiei „viaţă din morţi”: literală, spirituală şi figurativă. În
interpretarea literală, ar fi vorba despre învierea morţilor, care va avea loc cu ocazia celei de A Doua Veniri a lui
Hristos. Imediat după reîntoarcerea lui Israel — spun cei care susţin această interpretare —, istoria se va sfîrşi cu
învierea morţilor şi cu judecata de apoi (vezi Apoc. 20:11-15). Interpretarea spirituală susţine că expresia se referă la
învierea noastră împreună cu Hristos prin credinţă (vezi Ioan 5:25). Interpretarea figurativă susţine că expresia este o
figură de vorbire care să sugereze amplificarea neobişnuită a harului pentru neamuri, în clipa întoarcerii lui Israel
(John R. W. Stott, op.cit., p. 298).
346
Ibid., p. 298
Cele dintîi roade şi plămădeala

Deoarece Dumnezeu a dorit să binecuvînteze toate familiile pămîntului, El a ales din
această „plămădeală”347 ca şi cel dintîi rod pe Avraam. Dar dacă cele dintîi roade sînt sfinte,
şi plămădeala este sfîntă.348 Adică Dumnezeu nu a ales pe Avraam dintre toate familiile
pămîntului pentru ca apoi să le lepede, ci pentru ca să le binecuvînteze. Metafora însă poate
fi aplicată şi la un alt nivel. Din „plămădeala” neamurilor, prin Avraam, Isaac şi Iacov,
Dumnezeu l-a ales pe Israel ca şi cel dintîi rod.349 Acum, „dacă cele dintîi roade sînt sfinte,
toată plămădeala este sfîntă” (16).
În concluzie, indiferent dacă aplicăm prima dintre metafore la Avraam şi restul familiilor
pămîntului sau la Israel şi restul familiilor pămîntului, Dumnezeu i-a avut în vedere atît pe
unii, cît şi pe alţii, atunci cînd, înainte de întemeierea lumii, a alcătuit în Sine Însuşi planul
mîntuirii în Hristos. În lumina acestui adevăr devine clar de ce în Dumnezeu nu este
nedreptate,350 chiar dacă l-a ales pe Israel în mod suveran şi unilateral ca să facă din el un
vas pentru o întrebuinţare de cinste, lăsînd ca, prin comparaţie cu rolul lui Israel în planul
lui Dumnezeu, celelalte neamuri să rămînă vase pentru o întrebuinţare de ocară.
Rădăcina şi ramurile
Oare cum funcţionează a doua metaforă? În ea este vorba despre o rădăcină şi despre ceea
ce a crescut din ea. „Dacă rădăcina este sfîntă, şi ramurile sînt sfinte” (16).
Am putea spune că rădăcina este Avraam. În acest caz ramurile crescute din el sînt toţi cei
din poporul Israel, pe linia lui Isaac şi Iacov. Dar în 9:4-6, Pavel ne-a spus deja că deşi toţi
cei care au crescut din această rădăcină „sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea
Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul,
care este mai pesus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!” (4-5), totuşi
„nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel”, fără însă ca aceasta să însemne că „a
rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu” (6). Pe de altă parte însă, prin Legămîntul
avraamic din Genesa 17:1-8, Dumnezeu a făcut din Avraam „tatăl multor neamuri” sau
rădăcina măslinului care are ca ramuri pe toţi aceia care au credinţa lui Avraam, fie ei
dintre cei tăiaţi împrejur, fie dintre cei netăiaţi împrejur.
9
Fericirea aceasta — adică fericirea de a fi socotiţi neprihăniţi prin credinţă — este numai
pentru cei tăiaţi împrejur, sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa
„i-a fost socotită ca neprihănire”. 10Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui
împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur. 11Apoi a primit ca semn
tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, cînd era
netăiat împrejur. Şi aceasta, ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sînt tăiaţi
347
Termenul se potriveşte cum nu se poate mai bine în contextul în care omul a fost plămădit din ţărîna pămîntului.
348
„Aluzia este, probabil, la textul din Numeri 15:17-21, unde israelitului i se porunceşte să aducă lui Dumnezeu o
turtă din făina care a fost proaspăt adusă de la moară. Prezentarea acestei turte lui Dumnezeu sfinţeşte întreaga
plămădeală din care turta a fost făcută” (F. F. Bruce, Romans, p. 216).
349
Aceasta ar corespunde conceptului de „întîi-născut” sau conceptului „înfierii” despre care am vorbit în comentariul
textului din 9:4.
350
Vezi 9:14-20.
împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; 12şi ca să fie şi tatăl celor
tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sînt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele
credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur (Rom. 4:9-12).
În concluzie, plămădeala sfinţită de cele dintîi roade luate din ea sau ramurile pe care
rădăcina le ţine şi le sfinţeşte rădăcina trebuie privite în lumina celor spuse de Pavel în
Romani 4:9-12 şi 9:6. Atunci cînd este vorba despre mîntuirea prin credinţă, relaţia cu
Avraam se judecă pe linia credinţei lui Avraam, nu pe linia descendenţei fizice. Tocmai de
aceea, nu toţi cei ce se coboară din Israel sînt Israel, ci doar aceia care au credinţa lui
Avraam, tatăl lor înaintea lui Dumnezeu. Deci, conceptul sfinţeniei plămădelii din care s-au
luat cele dintîi roade şi al sfinţeniei ramurilor pe care le ţine rădăcina nu trebuie înţeles ca
aplicîndu-se la toţi de-a valma, ci doar la aceia care păstrează legătura credinţei cu
„începutul”, indiferent că este vorba despre cele dintîi roade sau despre rădăcina pomului.351
351
John Stott interpretează cele două metafore strict cu referire la Israel. Cele dintîi roade sînt cei dintîi convertiţi
dintre ei, între care s-a enumerat Pavel şi pe sine (vezi 11:1-4), iar restul plămădelii reprezintă convertirea întregului
Israel, despre care Pavel va vorbi în paragraful din 11:25-32. Dacă rădăcina sînt patriarhii lui Israel, ramurile sînt
descendenţii acestora care au fost incluşi în Legămînt. Din păcate, John Stott nu elaborează mai mult cele două
metafore, ca să înţelegem mai bine ce anume vrea să spună el prin Legămîntul care i-a inclus pe descendenţii
patriarhilor lui Israel. La fel interpretează şi Leon Morris cele două metafore, ca referindu-se la Israel şi la faptul că din
pricina rădăcinii ramurile mai tîrzii vor fi şi ele sfinte. El face aluzie la întoarcerea lui Israel despre care va vorbi Pavel
în 11:25-32.
Romani 11:17-24
Nu te îngîmfa, ci teme-te!
Dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.

Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu; asprime faţă de cei
ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în
bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.
De la metafora cu rădăcina şi ramurile pe care o avem în versetul 16, tranziţia la măslin şi

ramurile lui este cît se poate de firească. Iar legătura este evidentă, pentru că ideea
dependenţei ramurilor de rădăcină este reluată explicit în versetul 18: „Să ştii că nu tu
[ramură] ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine”.
17
Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost
altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18nu te făli faţă de
ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. 19Dar vei zice:
„Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu. 20Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor,
şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te! 21Căci dacă n-a cruţat
Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. 22Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui
Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în
bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu (11:17-22).
Prin elaborarea metaforei cu rădăcina şi ramurile măslinului, Pavel explică în continuare ce

anume a vrut el să spună prin afirmaţia din versetul 16: „Dacă rădăcina este sfîntă, şi
ramurile sînt sfinte”. „Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate” (17), înseamnă că aceste
ramuri nu au fost sfinte, în timp ce dacă alte ramuri, care aparţineau unui măslin sălbatic,
au fost altoite în măslinul cu rădăcina sfîntă, aceste ramuri au devenit sfinte. Dar în
paragraful 11:17-22, Pavel discută statutul şi atitudinea ramurilor altoite faţă de cele care
au fost tăiate.
11:17a Unele ramuri au fost tăiate
Despre tăierea acestor ramuri care în mod natural aparţineau de măslin a fost vorba în 9:6.
Dar faptul că unele ramuri au fost tăiate, adică faptul că nu toţi cei ce se coboară din Israel
sînt Israel, nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Faptul că există un
singur Măslin care adună în el toate vasele îndurării sau toate ramurile sfinte, dar care a
avut în el şi ramurile care acum au fost tăiate dovedeşte că Dumnezeu a ales în mod
suveran şi unilateral pe Avraam şi pe urmaşii lui prin Isaac şi prin Iacov ca vase pentru o
întrebuinţare de cinste, dîndu-le în acelaşi timp şi harul de a fi vase ale îndurării sau ramuri
sfinte în măslin. Tăierea lor se explică, pe de o parte, prin faptul că Dumnezeu a făcut o
separare clară între alegerea la slujbă şi alegerea la mîntuire. Faptul că ei toţi sînt israeliţi,
au înfierea, slava, legămintele, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii şi că din ei a
ieşit după trup şi Hristos nu înseamnă că Îl obligă pe Dumnezeu să-i şi mîntuiască.

Mîntuirea sau, în ce-i priveşte pe israeliţi, rămînerea în măslin era posibilă doar prin
credinţa în Isus Hristos, „căci, Hristos este sfîrşitul Legii — sfîrşitul slujbei lor —, pentru
ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea” (10:4).
11:17b Tu, o ramură dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor
În capitolul 9, Pavel a vorbit de vase pentru două feluri de întrebuinţări. Aici, el vorbeşte
despre două feluri de măslini. Vasele pentru întrebuinţarea de cinste corespund măslinului
bun, iar cele pentru o întrebuinţare de ocară, măslinului sălbatic. Amîndouă categoriile sînt
vase, şi amîndoi copacii sînt măslini. Dar în ce priveşte planul de mîntuire al lui
Dumnezeu, au fost folosite doar vasele pentru o întrebuinţare de cinste, şi rămîne doar
măslinul bun, măslinul care aduce roadă.
Altoirea ramurilor unui măslin sălbatic într-un măslin bun a ridicat numeroase întrebări,
deoarece altoirea se face invers: o ramură dintr-un pom bun într-o rădăcină sălbatică.
Ramura poartă în ea taina care determină natura rodului, nu rădăcina.
În 1905 — scrie John Stott —, Sir William Ramsay a scris un articol interesant, inspirat atît din
surse antice, cît şi din surse moderne, care continuă să fie încă citat. Procesul pe care îl descrie
Pavel — afirmă Ramsay — continuă să se folosească «în condiţii excepţionale…», căci «se
obişnuieşte să se revigoreze un măslin care a încetat să mai rodească, prin altoirea în el a unei
ramuri dintr-un măslin sălbatic. Pe de o parte, seva din măslinul nobil înnobilează ramura din
măslinul sălbatic, iar pe de altă parte, măslinul însuşi începe să rodească din nou». Pavel se
referă deci — continuă Ramsay — «nu la procesul altoirii unui măslin tînăr», ci la «metoda
revigorării unui măslin îmbătrînit». În acest caz, ceea ce este împotriva firii nu este «altoirea», ci
«apartenenţa», şi anume, faptul că ramura a fost tăiată dintr-un măslin sălbatic, căruia îi
aparţinea în mod natural, şi a fost altoită într-un măslin cultivat, căruia nu-i aparţine în mod
natural.”352
Într-adevăr, aceasta este direcţia în care duce Pavel lucrurile în textul de faţă. Altoirea în
măslin a ramurilor dintr-un măslin sălbatic ar trebui să aibă efectul revigorării măslinului
sălbatic, în termenii lui Pavel, întoarcerea neamurilor ar trebui să stîrnească la gelozie pe
Israel.
11:18 Nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine, deci nu te făli faţă de

ramuri
Măslinul despre care este vorba şi care reprezintă pe Israel a primit din partea lui
Dumnezeu toată „grăsimea” promisiunilor Lui. „Ei sînt Israeliţi, au înfierea, slava,
legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, 5patriarhii, şi din ei a ieşit,
după trup, Hristosul, care este mai pesus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci.
352
John Stott, op.cit., p. 300. Articolul lui Sir William Ramsay a apărut în W. Robertson Nicoll (ed.), The Expositor,
6th series, vol. XI (Hodder and Stoughton, 1905), pag. 16 ş. urm. şi 152 ş. urm., şi a fost mai tîrziu inclus în Ramsay’s
Pauline and Other Studies (1906), pag. 217 ş.urm.
Romani 11:17-24 / Nu te îngîmfa, ci teme-te! 463
Amin!” (Rom. 9:4-5). Aceasta înseamnă că tot ceea ce avem noi neamurile avem din
pricina şi datorită lui Israel. Toate legămintele — inclusiv Noul Legămînt — îi vizează pe
ei, nu pe noi. Ca şi cum am spune că Dumnezeu a făcut legămînt cu măslinul, nu cu
ramurile. Este revelator, de pildă, să citim cu atenţie promisiunea Noului Legămînt din
Ieremia 31:31-34 şi reluarea ei în Evrei 8 şi 10:
31
fratele său, zicînd: „Cunoaşte pe Domnul! Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic pînă la cel
lor (Ier. 31:31-34, s.n.).
7
În adevăr, dacă legămîntul dintîi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un
al doilea. 8Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi
face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou; 9nu ca legămîntul pe care l-am făcut
cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au
rămas în legămîntul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. 10Dar iată legămîntul,
pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în
mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. 11Şi
nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicînd: „Cunoaşte pe Domnul! Căci toţi
Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei. 12Pentru că le voi ierta
nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor (Evrei 8:7-12).
Strict vorbind, Noul Legămînt nu ne-a fost promis nouă neamurilor, ci casei lui Israel şi
casei lui Iuda. Deci dacă e să ne bucurăm în vreun fel de promisiunile Lui, trebuie să fim
altoiţi neapărat în măslinul care reprezintă pe Israel. El are făgăduinţele, nu noi. Scriind
Bisericii din Efes, Pavel le atrage atenţia asupra acestui adevăr: „De aceea voi, cari altădată
eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia cari se cheamă tăiaţi
împrejur, şi cari sînt tăiaţi împrejur în trup de mîna omului: aduceţi-vă aminte că în vremea
aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei,
fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume (Efes. 2:11-12, s.n.). Ne-am făcut părtaşi
legămintelor fădăduinţei şi făgăduinţelor legămîntului prin altoirea noastră în măslinul care
îl reprezintă pe Israel.
Din pricina promisiunii din Genesa 3:15, Hristosul trebuia să fie născut din femeie, iar din
pricina faptului că toate promisiunile lui Dumnezeu au fost făcute lui Avraam şi seminţei
Lui, Hristos a trebuit să fie născut sub Lege. „Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii
împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu, şi să întărească făgăduinţele date
părinţilor, şi ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui” (Rom. 15:8-9).
Dacă rădăcina este Avraam, iar ramurile sîntem noi cei mîntuiţi dintre iudei şi neamuri,
cine este tulpina? Oare nu tocmai Hristos, acea sămînţă unică a lui Avraam în care trebuie
să fim altoiţi cu toţii şi prin care ne facem părtaşi făgăduinţelor pe care Dumnezeu le-a
făcut lui Avraam?
O dată ce am înţeles că noi sîntem ramuri dintr-un măslin sălbatic şi că doar prin altoirea
noastră în măslinul cel bun ne-am făcut părtaşi grăsimii măslinului, adică promisiunilor lui
Dumnezeu investite în măslin, dispare orice pricină de laudă, dispare orice fală chiar şi faţă
de ramurile care au fost tăiate, căci ce avem şi să nu fi primit?
11:19-20 Ramuri tăiate din pricina necredinţei lor
Să fii o ramură verde şi roditoare în măslin şi să priveşti la ramurile tăiate care se usucă şi
sînt pregătite pentru foc este un lucru care poate trezi foarte uşor mîndria, pentru că
termenul de comparaţie se oferă de la sine. De aceea îi avertizează Pavel pe fraţii săi din
Roma:
18
Nu te făli faţă de ramuri.
Dacă te făleşti, să ştii
că nu tu ţii rădăcina,
ci rădăcina te ţine pe tine.
19
Dar vei zice:
„Ramurile au fost tăiate,
ca să fiu altoit eu”.
20
Adevărat:
au fost tăiate
din pricina necredinţei lor,
şi tu stai în picioare
prin credinţă:
Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!
Este adevărat că prin Isus Hristos am ajuns să devenim părtaşi grăsimii măslinului, în timp
ce multe dintre ramurile naturale ale măslinului au fost tăiate pentru ca să fim altoiţi noi.
Dar întrebarea este cum interpretăm lucrul acesta ca să nu ajungem la mîndria care merge
înaintea căderii sau care pregăteşte propria noastră tăiere din măslin? În primul rînd, trebuie
să nu uităm că nici unul dintre noi nu a fost altoit în măslin pentru că a fost mai bun decît
fraţii lui iudei care au fost tăiaţi afară din el. De această problemă Pavel s-a ocupat pe
îndelete în secţiunea din 1:18-3:20. Concluzia lui este destul de grăitoare în privinţa lipsei
oricăror merite din partea noastră:
9
Ce urmează atunci? Sîntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie
Iudei, fie Greci, sînt sub păcat, 10după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul
măcar. 11Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot
dinadinsul pe Dumnezeu. 12Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care
să facă binele, nici unul măcar. [Şi de aceea] … nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui,
prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului (Rom. 3:9-20).
Faptul că am fost primiţi de Dumnezeu în pofida vinovăţiei noastre dovedite ar trebui să

pună capăt oricăror zvîcniri de mîndrie din inima noastră. Lucrul acesta l-a subliniat Pavel
şi în paragraful precedent (11:1-10): „Tot aşa, şi în vremea de faţă — ca pe vremea lui Ilie
—, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este
prin fapte; altmintrelea, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har;
altmintrelea, fapta n-ar mai fi faptă” (11:5-6). Dumnezeu ne oferă o neprihănire fără Lege,
adică fără să avem vreun merit personal pentru că o acceptăm şi pentru că o avem, tocmai
pentru că nici unul nu avem vreun merit, care să-L oblige pe Dumnezeu să ne dea
neprihănirea ca pe o plată cuvenită: „Căci celui ce lucrează — afirmă Pavel — plata
cuvenită lui i se socoteşte nu ca har, ci ca ceva datorat. Pe cînd celui ce nu lucrează, ci
crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca
neprihănire” (Rom. 4:4-5). Tocmai această credinţă a lipsit celor care au fost tăiaţi din
măslin. Altoirea noastră s-a făcut în baza credinţei noastre, iar tăierea lor s-a făcut din
pricina necredinţei lor.
11:21-22 Pericolul tăierii noastre din măslin
Dar, după cum am văzut în capitolul 6 din epistolă, credinţa mîntuitoare trebuie definită, pe
de o parte, ca pe o dezbrăcare de toate lucrurile pentru care a murit Hristos, iar pe de altă
parte, ca pe o îmbrăcare cu lucrurile pentru care trăieşte Hristos. Deci, atunci cînd credinţa
încetează să se mai exprime în această „dezbrăcare” şi „îmbrăcare”, încetează ea însăşi să
mai existe. Deci credinţa se poate pierde. Iar pentru că fără credinţă este cu neputinţă să-I
fim plăcuţi lui Dumnezeu,353 Pavel include în paragraful de faţă o atenţionare extrem de
serioasă, la care, în introducerea acestei secţiuni, ne-am referit ca la „Groapa Marianelor”
cărţii Romani.
Soluţia rămînerii noastre în măslin este frica de Domnul. De aceea ne avertizează Pavel:
„Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!” (20). Frica de Domnul este începutul înţelepciunii, afirmă
Solomon, tocmai pentru că acela care o are se lasă învăţat de Dumnezeu. Fiind
transcendent creaţiei Lui, Dumnezeu trebuie să ni Se descopere ca să-L putem cunoaşte.
Căile Domnului nu le putem inventa. Ele trebuie cunoscute din revelaţia lui Dumnezeu în
Sfintele Scripturi. Pericolul mare pentru acela care interpretează Scriptura este acelaşi cu
pericolul care-l paşte pe acela care a fost altoit în măslin, pericol despre care ne-a vorbit
Pavel în versetele precedente. O dată ajunşi în măslin prin altoire, începem să ne arogăm
merite pentru starea de har în care am ajuns. La fel, pe măsură ce Dumnezeu începe să ne
descopere taine ale Căilor Lui, din Scriptură, este aşa de uşor să ne arogăm merite pentru
înţelegerea şi cunoaşterea lor. Dar în clipa aceea pierdem smerenia şi o luăm înaintea
Duhului Sfînt, ticluind cutii teologice prin care judecăm Scriptura, în loc să lăsăm Scriptura
să ne judece pe noi şi cutiile noastre teologice.

21
Căci
dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti,
nu te va cruţa nici pe tine.
22
Uită-te dar
la bunătatea
şi asprimea lui Dumnezeu:
asprime faţă de cei ce au căzut,
şi bunătate faţă de tine,
353
Vezi Evrei 11:6.
dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta;

altmintrelea, vei fi tăiat şi tu (Rom. 11:20-22, s.n.).
În textul de faţă (Rom. 11:17-24), ne aflăm într-un astfel de punct sensibil, în care am fi
poate tentaţi să încălecăm Scriptura cu cutiile noastre teologice. Iată, de pildă, ce spune
John Stott despre acest paragraf:
Atenţionarea adresată credinciosului dintre neamuri este clară. Măslinul a suferit atît o tăiere, cît
şi o altoire. Unele dintre ramuri au fost tăiate din măslinul cultivat, ceea ce înseamnă că unii
dintre iudei au fost respinşi sau lepădaţi. Iar în locul lor, au fost altoite ramuri dintr-un măslin
sălbatic. Aceasta înseamnă că unii dintre neamuri au crezut, şi au fost primiţi în poporul
Legămîntului lui Dumnezeu. Nu te făli faţă de ramuri. Aceasta este avertizarea, pe care Pavel o
coroborează cu o serie de argumente. În primul rînd, spune el, trebuie să-ţi aduci aminte de
faptul că tu depinzi de rădăcină, deoarece ramurile nu au viaţă în ele însele. Dacă te făleşti, să
ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine (18). În al doilea rînd, trebuie să reflectezi
asupra faptului că stabilitatea ta se datorează numai credinţei tale. Vei protesta poate spunînd că
«ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu» (19). Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei
lor, şi tu stai în picioare prin credinţă (20). Deci poziţia ta este prin definiţie vulnerabilă. În al
treilea rînd, nu te îngîmfa dar, ci teme-te (20). Căci nu trebuie să uiţi ce s-a întîmplat cu Israelul
necredincios, care a aparţinut în chip firesc de măslin. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile
fireşti, nu te va cruţa nici pe tine (21), căci tu nu aparţii în mod natural de măslin. În al patrulea
rînd, trebuie să continui să meditezi la caracterul lui Dumnezeu. Uită-te dar la bunătatea şi
asprimea lui Dumnezeu: asprime în judecată faţă de cei ce au căzut, iudeii apostaţi, şi bunătate
faţă de tine, cel credincios dintre neamuri, care ai fost primit doar prin har, dacă nu încetezi să
rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu (22). Aceasta nu înseamnă că aceia
care cred cu adevărat vor fi respinşi vreodată, ci că perseverarea sau rămînerea este semnul
distinctiv al adevăraţilor copii ai lui Dumnezeu.354
Este ciudat cum după o expoziţie atît de liniară şi clară John Stott adaugă acea ultimă frază,
pe care lăsînd-o neexplicată tulbură apele limpezi ale celor spuse mai sus. El începe prin a
afirma că „atenţionarea adresată credinciosului dintre neamuri este clară”, dar termină prin
a afirma că „aceasta nu înseamnă că aceia care cred cu adevărat vor fi respinşi vreodată, ci
că perseverarea sau rămînerea este semnul distinctiv al adevăraţilor copii ai lui
Dumnezeu”. Afirmaţia lui este adevărată în ea însăşi. Aceia care cred cu adevărat sînt în
Hristos Isus şi rămîn în El, şi, de aceea, nu vor fi respinşi niciodată. Dumnezeu nu taie pe
nimeni din măslin în pofida credinţei celui în cauză, ci din pricina necredinţei lui. La fel de
adevărat este şi faptul că semnul distinctiv al copiilor adevăraţi ai lui Dumnezeu este
perseverarea sau rămînerea în credinţă. Dar fraza lăsată aici ne-ar putea împinge să credem
că adevăraţii copii ai lui Dumnezeu nu sînt de fapt în pericolul de a fi tăiaţi din măslin.
Acest pericol îi paşte doar pe aceia care dintr-un motiv sau altul nu sînt adevăraţi copii ai
lui Dumnezeu. Dar un astfel de caz nu îşi găseşte locul în cadrul circumscris de textul din
Romani, pentru că aici nu este vorba despre o autoaltoire în măslin, ci despre cineva pe care
Dumnezeu însuşi l-a altoit în măslin.
354
John R. W. Stott, op.cit., pag. 300-301.
Ne este greu să pricepem cum anume mai poate fi tăiată din măslin o ramură care a fost
altoită în el de Domnul Însuşi, la fel cum ne este greu să pricepem cum anume mai poate fi
altoită din nou în măslin o ramură care a fost tăiată din el de Domnul Însuşi. Dar dacă
afirmăm că legătura noastră cu măslinul este dată de existenţa credinţei noastre şi dacă
admitem că credinţa reprezintă un aspect dinamic, adică ea se poate întări, poate slăbi sau
se poate pierde, atunci putem afirma că acela care crede (verbul fiind la prezent) este şi
rămîne în măslin, iar acela care nu crede nu este în el. Însă astfel de afirmaţii par să
relativizeze întreaga noastră relaţie cu Dumnezeu, şi, de aceea, ne ferim de ele, pentru că ne
plasează într-o sferă extrem de incomodă. Ce este deci de făcut? Soluţia pe care ne-o oferă
Pavel este să nu ne îngîmfăm, căutînd un culcuş teologic care să ne ofere o siguranţă
gratuită şi deci falsă, ci să ne temem, adică să ne plecăm în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu şi
să-L rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze prin Duhul Său.

21
Căci
dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti,
nu te va cruţa nici pe tine (Rom. 11:20-21).
Avertizarea că s-ar putea să ajungem în situaţia în care să nu fim cruţaţi nici noi, aşa cum
n-au fost cruţate ramurile fireşti ale măslinului, este serioasă şi trebuie luată deci în serios,
tăierea din măslin trebuie considerată a fi un pericol real care paşte pe fiecare credincios.
Este important să acceptăm această avertizare ca fiind reală, deoarece doar în clipa în care
am făcut-o sîntem pregătiţi să deschidem ochii şi inima să vedem şi să acceptăm soluţia lui
Dumnezeu pentru păstrarea sfinţilor în har. Dacă este adevărat că „pe aceia pe cari i-a
cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său,
pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai
dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia
pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit” (8:29-30), atunci înseamnă că Dumnezeu a
gîndit întregul drum şi s-a asigurat încă înainte de facerea lumii că soluţia Lui este
desăvîrşită ca să ne poarte pe el pînă la capăt. A crede „în Cel ce L-a înviat din morţi pe
Isus Hristos, Domnul nostru” înseamnă a ne supune termenilor în care El a gîndit mîntuirea
noastră. Pentru acela care crede în acest fel, Dumnezeu garantează mîntuirea. „Voi sînteţi
păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă — afirmă Petru —, pentru mîntuirea gata să
fie descoperită” (1 Petru 1:5). Faptul că mîntuirea este încă viitoare — este „gata să fie
descoperită în vremurile de apoi” (1 Petru 1:6), dar încă nu este descoperită355 — şi faptul
că pe drumul pe care-l avem de parcurs pînă atunci ne putem bucura „cu o bucurie negrăită
şi strălucită” (1 Petru 1:8) dovedesc încrederea noastră în desăvîrşirea soluţiei lui
Dumnezeu. „Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri — întreabă Pavel cu
mirare? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El care n-a cruţat
nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El
toate lucrurile?” (Rom. 8:31-32).
Soluţia pe care ne-o oferă Pavel în text este să nu pierdem nici o clipă din vedere faptul că
Dumnezeu este atît dragoste, cît şi dreptate, atît bunătate, cît şi asprime. Atîta vreme cît
355
Vezi şi 1 Petru 1:7-9.
rămînem în bunătatea Lui, adică atîta vreme cît rămînem în Isus Hristos, Domnul nostru,
sîntem în perfectă siguranţă. Dar dacă am ieşit din Hristos şi am intrat sub Lege, adică sub
acuzarea ei, însăşi mînia lui Dumnezeu ne ameninţă din cer:
22
Uită-te dar
la bunătatea
şi asprimea lui Dumnezeu:
asprime faţă de cei ce au căzut,
şi bunătate faţă de tine,
dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta;
altmintrelea, vei fi tăiat şi tu (11:22, s.n.).
Rămînerea în măslin sau rămînerea în bunătatea lui Dumnezeu înseamnă, practic,

rămînerea în Hristos, expresia supremă a bunătăţii lui Dumnezeu. Iar, după cum am văzut,
rămînerea în Hristos este posibilă doar prin credinţă, definită ca pe o permanentă
dezbrăcare de păcat şi o îmbrăcare cu Împărăţia lui Dumnezeu.
Faptul că trebuie să am privirile aţintite în permanenţă atît la bunătatea, cît şi la asprimea

lui Dumnezeu dovedeşte că mînia lui Dumnezeu continuă să se descopere din cer
„împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor,
cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor” (1:18) şi mă atenţionează de faptul că plata
păcatului continuă să fie moartea, în cazul nostru tăierea din măslin.
În concluzie, putem afirma că în măslinul despre care vorbeşte Pavel în versetele 17-24 se
află aceia pe care Pavel i-a numit în capitolul 9 vase ale îndurării pregătite mai dinainte
pentru slavă. Există deci un loc al îndurării, o stare de har în care am intrat prin credinţă şi
în care rămînem prin credinţă. Dar pentru că credinţa este un concept dinamic, definit ca o
permanentă dezbrăcare şi îmbrăcare, ea nu este un bun cîştigat o dată pentru totdeauna, ci
ceva care poate să crească să se întărească, să slăbească sau să se piardă, iar o inimă rea şi
necredincioasă ne desparte de Dumnezeul Cel viu (vezi Evrei 3:12).
11:23-24 Posibilitatea realtoirii în măslin a ramurilor tăiate
Cel neprihănit de şapte ori va cădea şi se va ridica, spune Scriptura (vezi Prov. 24:16),
pentru că deşi norma în viaţa creştină este ascultarea de Dumnezeu, dacă cineva a păcătuit,
„avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire
pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi” (1 Ioan
2:1-2). Cu alte cuvinte, există posibilitatea iertării. Dar Ioan vorbeşte despre accidentele
survenite în viaţa credinciosului. În schimb, în textul de faţă, Pavel vorbeşte despre
realtoirea în măslin a ramurilor care au fost tăiate din pricina necredinţei lor, a iudeilor care
„au fost împietriţi” (11:7) prin faptul că „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să
nu vadă şi urechi ca să nu audă, pînă în ziua de astăzi” (11:8). Pentru aceştia plînge Pavel,
dorind aproape să fie anatema pentru ei, şi pentru aceştia se roagă el şi cere din mîna lui
Dumnezeu mîntuirea lor. Dacă Pavel nu ar fi avut convingerea că fraţii lui pot fi mîntuiţi,
adică pot fi altoiţi din nou în măslinul din care au fost tăiaţi, atît durerea cît şi rugăciunea
lui ar fi fost o mascaradă. Dar el crede din toată inima în posibilitatea ca fraţii lui să fie
mîntuiţi, mai mult, după cum vom vedea, Pavel crede că dacă va intra numărul deplin al
neamurilor Dumnezeu Se va întoarce spre Israel şi le va da un har special al pocăinţei.
Pavel cunoştea profeţia lui Zaharia, de pildă:
9
În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile cari vor veni împotriva Ierusalimului.
10
Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de
rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns. Îl vor plînge cum plînge
cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plînge amarnic, cum plînge cineva pe un întîi născut. 11În
ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului. 12Ţara
se va jăli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit, şi femeile ei deosebit;
familia casei lui Natan deosebit, şi femeile ei deosebit; 13familia casei lui Levi deosebit, şi
femeile ei deosebit; familia lui Şimei deosebit, şi femeile ei deosebit; 14toate celelalte familii,
fiecare familie deosebit, şi femeile ei deosebit. 1În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi
locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat şi necurăţie (Zah. 12:9-13:1, s.n.).
Pavel aştepta cu nerăbdare ziua aceea, cînd toate profeţiile şi promisiunile care-l vizau în
primul rînd pe Israel aveau să se împlinească pentru Israel.
23
Şi chiar ei:
dacă nu stăruiesc în necredinţă,
vor fi altoiţi;
căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăş.
24
Fiindcă,
dacă tu,
care ai fost tăiat dintr-un măslin,
care din fire era sălbatec,
ai fost altoit,
împotriva firii tale,
într-un măslin bun,
cu cît mai mult
vor fi altoiţi ei,
cari sînt ramuri fireşti,
în măslinul lor? (11:23-24)
Dacă alunecarea lui Israel a fost o revărsare de har pentru neamuri, altoirea neamurilor, a
ramurilor măslinului sălbatic, este o garanţie a faptului că cu atît mai mult va altoi
Dumnezeu ramurile fireşti în măslinul lor, dacă ei nu stăruie în necredinţa lor. Faptul că în
planul şi în intenţia lui Dumnezeu locul lor era în măslin este dovedit de prioritatea pe care
le-a acordat-o Dumnezeu la mîntuire. Evanghelia lui Hristos este puterea lui Dumnezeu
pentru mîntuirea fiecăruia care crede, dar mai întîi a iudeului, abia apoi a grecului.
470
Romani 11:25-32
Locul şi rolul viitor al lui Israel în planul lui Dumnezeu
Să aşteptăm şi să grăbim intrarea numărului deplin al neamurilor,

căci dacă lepădarea iudeilor a adus împăcarea lumii, ce va fi
primirea lor din nou, decît viaţă din morţi!
Dumnezeu l-a ales pe Israel ca să facă din el un vas pentru o întrebuinţare de cinste,
întrebuinţare pe care Pavel o rezumă în 9:4-5. Punctul focal al slujbei lor a fost acela de a-L
aduce pe Hristosul lui Dumnezeu pe scena istoriei. Din pricina alegerii Lui suverane şi
unilaterale, Dumnezeu nu i-a lăsat să iasă de pe scena istoriei ca popor, pînă cînd nu şi-au
împlinit mandatul. Dar o dată ce mandatul lor a fost împlinit, alături de toate celelalte
popoare, evreii au fost aşezaţi în faţa lui Hristos, prin care Dumnezeu le oferea în primul
rînd lor, apoi celorlalţi, harul de a deveni vase ale îndurării. Dar din tot Israelul, doar o
rămăşiţă a crezut. Restul a fost împietrit în urma împietririi lui şi a fost împrăştiat printre
popoare, fără însă să fie lepădat. Aşa cum, înainte de întruparea lui Hristos, Dumnezeu i-a
suferit cu răbdare ca pe nişte vase ale mîniei, deşi erau vase pentru o întrebuinţare de
cinste, tot aşa, Dumnezeu a continuat să-i sufere cu răbdare chiar şi după împrăştierea lor,
deoarece în planul lui Dumnezeu mai exista încă ceva pentru ei:
25
Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din
Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. 26Şi
atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va
îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. 27Acesta va fi legămîntul, pe care-l voi face cu ei, cînd
le voi şterge păcatele. 28În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru;
dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor. 29Căci lui Dumnezeu nu-I pare
rău de darurile şi de chemarea făcută. 30Dupăcum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi
dupăcum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, 31tot aşa, ei acum n-au ascultat,
pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare (11:25-31).
11:25a Nu vreau să nu ştiţi taina aceasta…
În lumina răspunsurilor pe care Pavel le-a dat la cele două întrebări ridicate de el — „A
lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” (11:1) şi „S-au poticnit ei ca să cadă?” (11:11) —, în
11:25-32, el face o afirmaţie cu privire la istoria viitoare a lui Israel. Pavel numeşte „taină”
lucrarea viitoare a lui Dumnezeu cu Israel, dar nu în sensul unui secret neştiut de nimeni, ci
în sensul unui plan pe care Dumnezeu l-a alcătuit în Sine Însuşi şi faţă de care El a hotărît
să rămînă credincios în pofida necredincioşiei lui Israel. Pavel tocmai scotea la lumină
această taină, o făcea de cunoscut destinatarilor săi şi, prin ei, întregii lumi. Taina este
legată de faptul că împietrirea lui Israel va ţine doar pînă la o vreme: „Fraţilor, ca să nu vă
socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o
împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor” (25, s.n.). Afirmaţia
legată de această taină ridică cîteva întrebări. Era oare nevoie de împietrirea lui Israel?
Trebuie oare să o privim ca pe o pedeapsă adusă de Dumnezeu peste Israel sau ca pe o
Romani 11:25-32 / Locul şi rolul viitor al lui Israel în planul lui Dumnezeu 471
binecuvîntare pentru neamuri? Dacă a fost nevoie de împietrirea lor ca să poată fi posibilă
mîntuirea noastră, va fi oare nevoie de împietrirea noastră ca să fie posibilă mîntuirea lor?
11:25b Luarea harului de la neamuri sau o explozie de har pentru ei?
Mai există un tronson al planului lui Dumnezeu, în care Dumnezeu va opera prin Israelul
repatriat şi pocăit. Începutul acestui tronson este marcat de „intrarea numărului deplin al
neamurilor”. În Luca 21:24, Isus a profeţit El Însuşi acest moment: „Vor cădea sub
ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în
picioare de neamuri, pînă se vor împlini vremurile neamurilor”.
Oare ce să însemne această intrare a numărului deplin al neamurilor? Faptul că el este legat
de despietrirea lui Israel şi de întoarcerea lui Dumnezeu spre ei ca popor să însemne oare
luarea harului de la neamuri, ca să se dea lui Israel? Într-adevăr, în ce-l priveşte pe Israel,
„atunci tot Israelul va fi mîntuit” (26) în baza Legămîntului din Ieremia 31:31-34 şi Zaharia
12:10-13:1. Dar ce se va întîmpla cu neamurile? Se va lua harul de la ele sau se va înmulţi
harul peste ele? Pentru a răspunde la o astfel de întrebare, trebuie să ne întoarcem în
paragraful precedent (11-24).
11
Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu
putinţă mîntuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; 12dacă, deci, alunecarea lor a fost o
bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii
lor? 13V-o spun vouă, Neamurilor: „Întrucît sînt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,
14
şi caut, ca, dacă este cu putinţă să stîrnesc gelozia celor din neamul meu, şi să mîntuiesc pe
unii din ei. 15Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît
viaţă din morţi? 16Iar dacă cele dintîi roade sînt sfinte, şi plămădeala este sfîntă! Dacă rădăcina
este sfîntă, şi ramurile sînt sfinte (Rom. 11:11-16).
Logica argumentului lui Pavel poate fi găsită în versetele 12 şi 15 şi este structurată pe

tiparul: Dacă… cu atît mai mult. „Dacă deci alunecarea lor — a lui Israel — a fost o
bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru neamuri, ce va fi plinătatea
întoarcerii lor?” (12) Şi „dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor
din nou, decît viaţă din morţi?” (15).356 Să reluăm sub formă tabelară aceste afirmaţii:
Israel Neamuri
„Dacă, deci,
alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume,
ce va fi plinătatea întoarcerii lor? (12). ………!?
„Căci, dacă
lepădarea lor a adus împăcarea lumii,
ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi? (15, s.n.).
356
Vezi comentariul aferent acestor versete.
În baza argumentului lui Pavel, putem afirma că întoarcerea lui Israel, departe de a duce la
luarea harului de la neamuri, va aduce o explozie de har pentru ele. Iată, de pildă, profeţia
lui Isaia în acest sens:
2
Se va întîmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai
înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
3
Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniţi, să ne suim la muntele Domnului,
la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui”. Căci
din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvîntul Domnului. 4El va fi Judecătorul neamurilor, El
va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încît din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi
din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai
învăţa războiul (Is. 2:2-4, s.n.).
Dacă acum că Israel continuă să aibă pe ochi o măhramă se întorc oameni dintre popoare,
dar nu popoare întregi, atunci, la întoarcerea lui Israel, „popoarele se vor duce cu grămada
la el, şi vor zice: «Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov,
ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui»” (Is. 2:3). Cînd şi cum se vor
întîmpla toate acestea este, într-adevăr, o taină.
11:26-29 Tot Israelul va fi mîntuit, după cum este scris…
Pavel deduce adevărul cu privire la locul şi rolul viitor al lui Israel în planul lui Dumnezeu
din scrierile Vechiului Testament. El a făcut deja o afirmaţie în sensul acesta, atunci cînd,
în 9:4-5, a definit prin cîteva concepte mari rolul de vas pentru o întrebuinţare de cinste pe
care Dumnezeu l-a dat lui Israel în urma unei alegeri suverane şi unilaterale: „Ei sînt
Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pesus de toate lucrurile,
Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!” (9:4-5). Avînd legămintele, darea Legii şi
făgăduinţele, Israel trebuie să fie într-un fel sau altul beneficiarul lor. Am văzut că pînă şi
Noul Legămînt a fost promis de Dumnezeu casei lui Israel şi casei lui Iuda:
31
fratele său, zicînd: „Cunoaşte pe Domnul! Ci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel
lor (Ier. 31:31, s.n.).
Promisiunea lui Dumnezeu vizează „casa lui Israel” şi „casa lui Iuda”, adică pe Israel şi pe
Iuda ca naţiune. Iată, de pildă, cît de clar afirmă lucrul acesta Zaharia:
10
Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi
de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns. Îl vor plînge cum
plînge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plînge amarnic, cum plînge cineva pe un întîi născut.
11
În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului.
12
Ţara se va jăli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit, şi femeile ei
deosebit; familia casei lui Natan deosebit, şi femeile ei deosebit; 13familia casei lui Levi
deosebit, şi femeile ei deosebit; familia lui Şimei deosebit, şi femeile ei deosebit; 14toate
celelalte familii, fiecare familie deosebit, şi femeile ei deosebit. 1În ziua aceea, se va deschide
casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat şi necurăţie (Zah. 12:10-
13:1, s.n.).
Casa lui David şi locuitorii Ierusalimului trebuie să-şi întoarcă privirile spre Cel pe care L-
au străpuns, adică spre Domnul Isus Hristos. Despre o astfel de vreme a vorbit Isus în
Matei 23. Înainte de răstignirea Sa, Isus rosteşte asupra Casei lui David şi asupra
Ierusalimului o serie de „vaiuri” profetice, anunţînd iminenţa pedepsei ce urma să cadă
asupra lor: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi
la tine! De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum îşi strînge găina puii sub aripi, şi n-aţi
vrut! Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea
pînă cînd veţi zice: „Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Mat. 23:37-39).
Dar Isus nu Se opreşte în groapa pedepsei, ci ridică ochii spre vremea reîntoarcerii Lui în
Ierusalim, cînd Osanalele vor cuprinde toată Casa lui David şi pe toţi locuitorii
Ierusalimului. Aspectul naţional este subliniat de Zaharia prin enumerarea familiilor din
casa lui David. Zaharia vorbeşte despre mîntuirea lui Israel: „În ziua aceea, se va deschide
casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat şi necurăţie. În ziua
aceea — zice Domnul oştirilor — voi stîrpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai
aducă aminte de ei; voi scoate, de asemenea, din ţară pe proorocii mincinoşi şi duhul
necurat” (Zah. 13:1-2).
Pe baza unor astfel de profeţii afirmă Pavel că „Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe
care L-a cunoscut mai dinainte” (11:2) şi că alunecarea lor n-a fost spre cădere, adică spre
eliminarea lor totală (vezi 11:11). „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau
să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va
intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris:
«Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile dela Iacov»” (Rom. 11:25-
26).
11:28-29 Lui Dumnezeu nu-I pare rău de alegerea făcută
Vorbind despre locul şi rolul viitor al lui Israel, Pavel continuă: „În ce priveşte Evanghelia,
ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din
pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută”
(11:28-29). De ce este vrăjmăşia lor cu Dumnezeu spre binele nostru, am văzut în paginile
de mai sus. Ei au ajuns vrăjmaşi ai lui Dumnezeu atunci cînd nu numai că au respins oferta
neprihănirii prin credinţă, dar au stîrpit cu mînie şi cruzime pe Unsul, adică pe Acela prin
care a fost posibilă această ofertă, cerînd ca sîngele Lui să cadă asupra capului lor şi a
copiilor lor. Vremea de împietrire în care a ajuns Israel ţine de ascultarea acestei cereri a
lor de către Dumnezeu. Cu toate acestea, în lumina legămîntului pe care Dumnezeu l-a
făcut cu Avram, această vreme de împietrire trebuia să ia sfîrşit, pentru ca promisiunile lui
Dumnezeu făcute lui Avraam şi repetate apoi prin profeţii Săi să se poată împlini. Dar
despre ce este vorba?
În Legămîntul Avraamic, Dumnezeu a făcut promisiuni nu numai cu privire la neamuri —

„Pe Mine însumi jur, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău,
pe singurul tău fiu… Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentru
că ai ascultat de porunca Mea” (Gen. 22:16-18, s.n.) —, ci şi cu privire la sămînţa lui
Avraam:
4
„Iată legămîntul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. 5Nu te vei mai numi
Avram, ci numele tău va fi Avraam., căci te fac tatăl multor neamuri. 6Te voi înmulţi nespus de
mult; voi face din tine neamuri întregi, şi din tine vor ieşi împăraţi. 7Voi pune legămîntul Meu
între Mine şi tine şi sămînţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legămînt vecinic în
puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine (Gen. 17:4-7, s.n.).
Pentru că Legămîntul Avraamic este un act juridic unilateral şi, de aceea, irevocabil,
Dumnezeu este legat de jurămîntul Lui.
Acum, am putea, desigur, să continuăm argumentul pe linia deschisă de Pavel în primele

zece versete ale capitolului 11. Într-adevăr, Dumnezeu n-a lepădat pe Israel, tocmai prin
faptul că există o rămăşiţă mîntuită în care s-a împlinit promisiunea. Dacă adăugăm la
aceasta şi faptul că toate promisiunile lui Dumnezeu sînt Da! şi Amin!, în Isus Hristos,
Sămînţa lui Avraam, atunci chiar dacă întregul Israel ar fi decis să se lepede de Dumnezeu,
promisiunile Lui sînt totuşi împlinite în Hristos. Dar în lumina profeţiilor Vechiului
Testament, nu putem să ne mulţumim doar cu o astfel de definire a locului lui Israel în
planul lui Dumnezeu. Pavel însuşi priveşte în viitor spre o vreme în care Dumnezeu Îşi va
întoarce faţa în mod special spre Israel ca naţiune. Deşi „în ce priveşte Evanghelia, ei sînt
vrăjmaşi…, dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor. Căci lui
Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (11:28-29).
11:30-31 Prin neascultarea lor aţi căpătat voi îndurare
Faptul că în planul lui Dumnezeu există un loc şi un rol viitor pentru Israel ca naţiune
reiese clar din profeţiile Vechiului Testament. Dar cînd şi cum se va întîmpla mîntuirea
întregului Israel este o taină, la fel cum rămîne o taină şi răspunsul la întrebarea care
anume este acel număr deplin al neamurilor. Aspectul tainic al acestor lucruri l-a declarat
Domnul Isus atunci cînd, înainte de înălţarea Sa la cer, ucenicii L-au întrebat: „«Doamne,
în vremea aceasta ai de gînd să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?» El le-a răspuns: «Nu
este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub
stăpînirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, cînd Se va pogorî Duhul Sfînt peste voi, şi-Mi veţi
fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi pînă la marginile pămîntului»” (Fapte
1:6-8).
Tot ceea ce trebuiau să ştie atît ucenicii, cît şi noi, Biserica născută în urma propovăduirii
lor este că „dupăcum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi dupăcum prin
neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentruca, prin
îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare” (11:30-31).
Era oare nevoie de alunecarea lor, pentru ca noi, neamurile, să putem căpăta îndurare? Cum
adică prin neascultarea lor am căpătat noi îndurare? Să fie oare vorba despre încrîncenarea
lor împotriva lui Isus Hristos, care a dus la răstignirea lui Isus? În ce priveşte actul în sine
al schingiuirii şi răstignirii lui Isus, el trebuie privit ca şi un rod al neascultării lui Israel.
Ucenicii nu au tăgăduit nici o clipă acest adevăr. Iată ce spune Petru în ziua de Rusalii:
„Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de
Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe cari le-a
făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în
mînile voastre, după sfatul hotărît şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi
răstignit şi L-aţi omorît prin mîna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegîndu-I
legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea” (Fapte 2:22-24). Cu toate că
pe planul uman Petru a putut spune fraţilor săi iudei: „Voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorît
prin mîna celor fărădelege” (23), pe planul divin, „Omul acesta [a fost] dat în mînile
voastre, după sfatul hotărît şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu”.
Planul mîntuirii lui Dumnezeu trebuia să se desfăşoare de-a lungul a două legăminte.
Vechiul Legămînt a fost făcut cu sămînţa lui Avraam, prin Isaac şi Iacov. El a prins
contururi finale în urma Legămîntului Mozaic, încheiat cu sămînţa lui Avraam la Sinai. La
acest Legămînt se referă Pavel în 9:4-5, adunîndu-l în jurul celor opt concepte importante:
aspectul naţional — „ei sînt Israeliţi” —, relaţia privilegiată cu Dumnezeu de întîi-născuţi
— „au înfierea” —, la care se adaugă „slava, legămintele, darea Legii, slujba
dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii”, şi aducerea lui Hristos pe scena istoriei. În cele
peste cincisprezece secole, Legămîntul acesta s-a statornicit ca şi cadru al apropierii omului
de Dumnezeu. Legăturile emoţionale ale iudeilor şi teologia lor centrată în Legămîntul
Mozaic i-au împiedicat să înţeleagă faptul că a sosit vremea abrogării lui.
Cel mai mare har pe care Dumnezeu l-a făcut mai întîi iudeilor, apoi nouă, neamurilor, a
fost, mai întîi, dărîmarea Templului, apoi împrăştierea lor printre neamuri. În felul acesta,
neamurile au rămas libere să primească harul lui Dumnezeu neamestecat cu tiparele
perimate ale unui legămînt abrogat. Eliberată de chingile religiei iudaice, Evanghelia a
putut să se mişte liberă în lume. Este suficient să ne amintim de încleştările pe care Pavel
le-a avut cu iudaizatorii, ca să înţelegem forţa imensă pe care Vechiul Legămînt o exercita
prin agenţii lui asupra bisericilor proaspăt formate între neamuri (vezi Gal. 2:11-16; 5:1-12;
Fil. 3:1-11 etc.).
Dar oare este nevoie de alunecarea noastră, a neamurilor, pentru ca să se poată întoarce
evreii? Nicidecum. Nu prin împietrirea neamurilor se vor întoarce evreii, ci prin îndurarea
arătată nouă. Întoarcerea lor va începe doar atunci cînd va intra numărul deplin al
neamurilor. Iar atunci cînd se va întîmpla întoarcerea lor, neamurile vor trăi o perioadă de
har nemaipomenită.
Deoarece la întoarcerea evreilor cîştigul nostru va fi nemăsurat de mare, cu mult mai mare
decît cel pe care-l avem acum, este în folosul nostru să aşteptăm şi să grăbim întoarcerea
lor. Dar oare cum trebuie s-o facem?
În ce priveşte întoarcerea lui Israel la Dumnezeu, am putea gîndi în termenii unui efort
special de evanghelizare a evreilor. Dar oricît zel ar dovedi încercarea bisericii de a
evangheliza pe evrei,357 în lumina a ceea ce ne spune Pavel şi în lumina lucrării lui, o
preocupare excesivă în această direcţie ar însemna o defocalizare de pe ceea ce trebuie, de
fapt, făcut pentru întoarcerea lor. „Întrucît sînt apostol al Neamurilor — afirmă Pavel —,
îmi slăvesc slujba mea, şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stîrnesc gelozia celor din
neamul meu, şi să mîntuiesc pe unii din ei” (11:13-14, s.n.). Iar în 11:30-31 el adaugă:
„Dupăcum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi dupăcum prin neascultarea lor aţi
căpătat îndurare acum, tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată
vouă, să capete şi ei îndurare”.
Ceea ce ne spune, de fapt, Pavel este că dacă am dori cu adevărat mîntuirea evreilor, am fi
mai plini de zel în ce priveşte evanghelizarea neamurilor. Despietrirea lui Israel va fi făcută
de Dumnezeu Însuşi, după cum tot El „le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi
urechi ca să nu audă, pînă în ziua de azi” (11:8).
Ar fi deci mult mai indicat să ne gîndim la principiul din Fapte 1:8 şi să luăm în serios
„Ierusalimul” nostru, cercul nostru imediat şi cercurile concentrice care ne privesc în
lumina mandatului preoţiei pe care Hristos l-a dat bisericii Lui. În primul rînd, chemarea
noastră nu este să încercăm să-i evanghelizăm pe evrei, ci este să grăbim intrarea
numărului deplin al neamurilor. Iar pentru aceasta, trebuie să luăm în serios statutul nostru
de creştini, relaţia noastră cu Dumnezeu. Oare ar putea fi cineva gelos pe ceea ce avem sau
zicem că avem, pe felul în care ne bucurăm de relaţia noastră cu Dumnezeu?
Adevărul este că în această privinţă există multe lucruri în care evreii au toate motivele să
ne arunce în faţă reproşurile lor pentru nestîrnirea geloziei lor prin relaţia noastră cu
Dumnezeu. Cine ar fi stîrnit la gelozie de perioada Inchiziţiei, de Holocaustul adus peste
evrei de către creştini — chiar dacă cei vinovaţi au fost creştini nominali? Cum să fi stîrnit
la gelozie pe evrei antisemitismul de pe toate meridianele? Dacă aceia care se numesc
creştini ar fi călcat pe urmele Domnului Isus Hristos, cele două milenii de cînd au primit
mandatul preoţiei, învăţînd să întoarcă şi celălalt obraz, poate că, în prezent, ar fi o cu totul
altă situaţie decît există.
9
Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare
pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. 10Ziua Domnului însă va
veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare
căldură, şi pămîntul, cu tot ce este pe el, va arde. 11Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se
strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfîntă şi evlavioasă, 12aşteptînd şi
grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor
topi de căldura focului? 13Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, în
care va locui neprihănirea. 14De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să
fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace. 15Să credeţi că îndelunga răbdare a
Domnului nostru este mîntuire, cum v-a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după
înţelepciunea dată lui, 16ca şi în toate epistolele lui, cînd vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele
357
Există organizaţii speciale care se ocupă cu evanghelizarea evreilor. Şi în ţara noastră avem cîteva semne ale
prezenţei lor. Vezi, de pildă, revistele Via.
sînt unele lucruri grele de înţeles, pe cari cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe
celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. 17Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste
lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi tîrîţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi
tăria; 18ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos. A Lui
să fie slava acum şi în ziua veciniciei. Amin (2 Petru 3:9-18, s.n.).
Atunci cînd comparăm textul din Romani 11:25 cu textul din 2 Petru 3, care vorbeşte
despre aşteptarea şi grăbirea zilei Domnului, am putea spune că intrarea numărului deplin
al neamurilor realizează un fel de „masă critică de har” sau de îndurare arătată nouă,
neamurilor, care va declanşa procesul întoarcerii lui Israel.
Ce anume putem face noi pentru a aştepta şi a grăbi acea Zi, ne va spune Pavel începînd cu
capitolul 12. Dacă întoarcerea evreilor depinde de intrarea numărului deplin al neamurilor,
de felul în care îi stîrnim pe ei la gelozie, prin calitatea relaţiei noastre cu Dumnezeul lor,
atunci singurul mod de a aştepta şi de a grăbi Ziua Domnului este să ne aducem trupurile
noastre ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea noastră slujba
duhovnicească pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi. Ceea ce urmează în continuare
(12:2-15:13) vine să ne ajute să înţelegem cum anume putem împlini mai bine porunca din
12:1. Versetul 2 defineşte condiţia împlinirii acestei porunci. Dacă ne-am fi străduit pînă
acum să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne prefacem prin înnoirea minţii
noastre, am fi ajuns să deosebim bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvîrşită,
şi arderea noastră de tot ar fi fost de un mai bun miros lui Dumnezeu. Altarul sau contextul
slujirii noastre este zidirea Trupului lui Hristos (vezi 12:3-8). Atitudinea în slujire este
definită de Pavel în 12:9-16. Iar dacă de la înălţarea lui Isus Hristos la cer am fi păstrat
focalizarea slujirii noastre, lăsînd în seama Domnului răzbunarea (vezi 12:17-21), rînduirea
dregătorilor (vezi 13:1-14) şi schimbarea gîndirii şi trăirii celor din jurul nostru (14:1-23),
astăzi numărul neamurilor întoarse la Dumnezeu ar fi fost mult mai aproape de acel număr
deplin de care vorbeşte Pavel.
11:32 Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă

îndurare de toţi
Versetul 32 — „Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă

îndurare de toţi” — încheie un argument, constituindu-se în cauza efectelor expuse în
versetele precedente. Astfel, Pavel Îl declară pe Dumnezeu suveranul absolut, din Care,
prin Care şi pentru Care sînt toate lucrurile. Dumnezeu este Acela care a iniţiat procesul —
„a închis pe toţi oamenii în neascultare” (32) —, şi tot El îl şi finalizează, prin faptul că a
oferit soluţia ieşirii omului din această temniţă a neascultării: „ca să se îndure de toţi” (32).
În 9:14-23, Pavel a declarat suveranitatea lui Dumnezeu, în termeni care, în unii, a stîrnit
nedumerirea, iar în alţii, răzvrătirea:
14
Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum! 15Căci El i-a zis lui
Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va
plăcea să Mă îndur. 16Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu
care are milă. …18Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. 19Dar îmi vei zice:
„Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui? 20Dar, mai de grabă, cine
eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce
l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa? 21Nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaşi
frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o
întrebuinţare de ocară? (9:14-21).
În comentariul de faţă, în faţa unor afirmaţii atît de tranşante — „Voi avea milă de oricine-
Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur. Aşa dar, nu
atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. …Astfel, El are
milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea” (9:15-18) —, am încercat să evităm trapa
revoltei împotriva lui Dumnezeu, punînd o întrebare simplă: De cine vrea Domnul să aibă
milă şi pe cine vrea El să împietrească? Răspunsul ne-a fost dat de Pavel însuşi în capitolul
10:
4
Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea…
9
Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a
înviat din morţi, vei fi mîntuit. 10Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin
mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire, 11după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu
va fi dat de ruşine. 12În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi
Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. 13Fiindcă „oricine va chema
Numele Domnului, va fi mîntuit (10:4-13, s.n.).
Dumnezeu vrea să Se îndure de „oricine crede în El” (10:4 şi 11), adică de „oricine va
chema Numele Domnului” (10:13). Expresia conţine două părţi: „oricine” şi „crede în El”.
Primul termen al expresiei — „oricine” — desemnează pe aceia pe care vrea Dumnezeu să-
i mîntuiască, pe aceia de care Dumnezeu vrea să Se îndure. Or, tocmai în această problemă
aduce lumină versetul 32 din capitolul 11: „Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în
neascultare, ca să aibă îndurare de toţi (11:32, s.n.). Dacă primul termen — „oricine” —
deschide îndurarea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, al doilea grup de termeni — „crede
în El” — limitează îndurarea lui Dumnezeu doar la aceia care cred în El, adică la aceia care
cheamă Numele Domnului. Dar înainte de a ne întreba cine sînt aceştia, trebuie să încercăm
să lămurim prima parte a versetului: „Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare”
(32). Cum să înţelegem această afirmaţie?
Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare

De ce anume a închis Dumnezeu pe toţi oamenii în neascultare ne spune textul însuşi: „Ca
să aibă îndurare de toţi” (32). Deci, oricît de supăraţi am fi pe faptul că Dumnezeu a închis
pe toţi oamenii în neascultare, trebuie să ne liniştim în faţa scopului cu care El a făcut-o. El
nu a închis pe toţi oamenii în neascultare ca să Se îndure de unii şi să piardă pe alţii, ci ca
să Se poată îndura de noi toţi. Dar oare de ce nu exista o altă soluţie? De ce a trebuit să fim
închişi cu toţii în neascultare, înainte ca Dumnezeu să Se poată îndura de noi?
Răspunsul la această întrebare, Pavel l-a dat în paragraful din 5:12-21. Acolo ni se explică
şi cum anume am fost închişi cu toţii în neascultare, şi de ce.
12
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea,
şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... Tot aşa,
printr-o singură hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă
viaţa. 19Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot
aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi (5:12-19).
„Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (5:12). Expresia
„din pricină că toţi au păcătuit” (12) poate fi înţeleasă în două feluri. Pe de o parte, putem
spune că toţi au păcătuit în Adam, adică toţi am fost atinşi de păcat o dată cu Adam, tocmai
pentru că, în momentul în care Adam a păcătuit, întreaga omenire era în coapsele lui.358 O
dată ce Adam a fost atins de păcat, tot ceea ce s-a născut din el a preluat de la Adam
„păcatul”. În cazul acesta, păcatul adamic, care a trecut asupra tuturor oamenilor, este un
păcat prin reprezentare.359
Dar expresia „din pricină că toţi au păcătuit” (Rom. 5:12) poate fi înţeleasă şi ca referindu-
se la păcatul personal al fiecăruia. La judecată, nimeni nu va fi condamnat în baza păcatului
adamic, ci în baza păcatului personal. După cum numai aceia sînt fiii lui Avraam care au
credinţa lui Avraam, tot aşa, prin analogie, am putea afirma că sînt fii ai lui Adam toţi aceia
care au păcătuit ca şi Adam. Adevărul este că „toţi au păcătuit — afirmă Pavel —, şi sînt
lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (3:23), ceea ce presupune că există totuşi o diferenţă
esenţială între descendenţa adamică şi cea avraamică. Faptul că toţi descendenţii lui Adam
au păcătuit s-ar părea să arate spre o altfel de legătură între Adam şi descendenţii lui decît
între Avraam şi descendenţii lui. Adam pare să ne fi transmis o anumită disponibilitate spre
a păcătui, care se actualizează în fiecare din noi în clipa în care păcătuim şi căreia se pare
că nu-i putem rezista;360 iar aceasta confirmă că, într-adevăr, am fost închişi în neascultare
în conformitate cu planul pe care Dumnezeu l-a alcătuit în Sine Însuşi. Astfel, Adam este
reprezentantul nostru al tuturor în moarte, spre deosebire de Avraam, care este „tată” numai
pentru aceia care au credinţa lui Avraam.
Ca să aibă îndurare de toţi

Tocmai datorită faptului că am fost închişi în neascultare, adică datorită faptului că printr-
un singur om — Primul Adam — a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, este
acum legal ca Dumnezeu să ne ofere neprihănirea tot printr-un singur om: prin Al Doilea
Adam. Dar cum anume sîntem mîntuiţi prin acest Al Doilea Adam, prin Isus Hristos, şi
cine anume este mîntuit prin El? Pe cine vizează termenul „toţi” din versetul de faţă
(11:32)?
A existat şi continuă să existe o înfocată dezbatere legată de ce anume înseamnă expresia „pe
toţi oamenii”. Unii au înţeles-o ca referindu-se la „toţi cei aleşi”,361 în timp ce alţii o
358
Pentru a înţelege validitatea unei astfel de argumentări, vezi Beniamin Fărăgău, Romani 1-5, pag. 245-251.
359
Textul din Genesa 5:1-3 pare să susţină o astfel de poziţie: „Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua cînd a făcut
Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a
binecuvîntat, şi le-a dat numele de «om», în ziua cînd au fost făcuţi. La vîrsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut
un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set” (Gen. 5:1-3, s.n.). Adam este prezentat ca fiind făcut după
chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar deja despre fiul său Set ni se spune că s-a născut după chipul şi asemănarea lui
Adam. Acest lucru poate marca tocmai ceea ce a afirmat Pavel în Romani 5:12: „Moartea a trecut asupra tuturor
oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit”.
360
Lucrul acesta l-a subliniat Pavel în Romani 7:14-24.
361
A. Schweitzer, The Mysticism of Paul the Apostle, New York, 1931, p. 85.
interpretează cu referire la o mîntuire universală.362 Dar s-a ajuns la astfel de poziţii — continuă
Leon Morris — prin scoaterea textului din context. Pavel se ocupă de iudei şi neamuri în
neascultarea lor, şi este vorba despre acel „toţi” care se referă la problema în discuţie, adică la
ambele aceste grupuri, care sînt închişi [în neascultare] în felul acesta. El nu se ocupă aici de
mîntuirea individului, ci de ceea ce se întîmplă atît cu iudeii, cît şi cu neamurile. Iar scopul final
al lui Dumnezeu este ca El să Se îndure de ei toţi. Acest scop al lui Dumnezeu nu vizează
condamnarea şi pedeapsa, ci întotdeauna îndurarea.363
Într-adevăr, termenii în care discută Pavel trebuie înţeleşi în context. Or, am văzut că în
capitolul 10 acest „toţi”, care a stîrnit atîtea discuţii, a fost anticipat de repetarea de mai
multe ori a adevărului că „oricine crede în El” va fi mîntuit. Deci „toţi” trebuie să se refere
în acelaşi timp la „oricine”, ceea ce înseamnă că nimeni nu este exclus din sfera lui de
cuprindere. Înseamnă oare lucrul acesta că trebuie să cădem neapărat pe panta
universalismului? Nicidecum! Iar lucrul acesta este adevărat pentru că, dacă primul termen
al expresiei — „oricine” — deschide îndurarea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire, a
doua parte a expresiei în discuţie — „crede în El”— o limitează doar la aceia care cred în
Domnul Isus Hristos.
Am văzut în rîndurile de mai sus că, spiritualiceşte vorbind, descendenţa adamică diferă de
descendenţa avraamică. Noi devenim părtaşi implicaţiilor căderii lui Adam în mod
automat, în timp ce fii ai lui Avraam devenim doar dacă avem credinţa lui Avraam.
Moartea a trecut automat asupra tuturor oamenilor datorită faptului că primul dintre ei —
Adam — a deschis uşa pentru păcat, şi păcatul a intrat în lume prin el. Dar „darul fără plată
nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osînda;
dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărîre de iertare” (5:16, s.n.).
Deci iertarea nu este oferită în mod automat tuturor descendenţilor lui Adam, care au fost
închişi în neascultare din pricina lui Adam. „Astfel dar, după cum printr-o singură greşală,
a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărîre de iertare a
venit pentru toţi oamenii [nu o neprihănire, ci] o hotărîre de neprihănire care dă viaţa. Căci,
după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin
ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi (5:18-19, s.n.), în măsura în
care vor crede în Domnul Isus Hristos.
Deci, prin Adam, „Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de
toţi” (11:32). Cu alte cuvinte, sfera îndurării lui Dumnezeu este cel puţin la fel de
cuprinzătoare ca sfera ravagiilor pe care le-a făcut neascultarea de Dumnezeu. „Unde s-a
înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; pentruca, după cum păcatul a stăpînit
dînd moartea, tot aşa şi harul să stăpînească dînd neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin
Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 5:20-21). Dar numai aceia care cred în Isus Hristos se
bucură de îndurarea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Oferta şi chemarea lui Dumnezeu sînt
pentru toţi oamenii, dar mîntuirea lui Dumnezeu este doar pentru cei ce cred în Isus
362
O’Neill, de pildă, afirmă că „Dumnezeu nu lasă pe nimeni în afara sferei iubirii şi purtării Lui de grijă, şi, pînă la
urmă, toţi — sau toţi aceia care cred într-un singur Dumnezeu — vor fi mîntuiţi”. Mai tîrziu, el afirmă că expresia se
referă la faptul că „harul lui Dumnezeu se va da atît la membrii Bisericii care provin dintre neamuri, cît şi la cei care
provin dintre iudei”. Dodd — continuă Leon Morris — afirmă că, „fie că vrea, fie că nu… Pavel însuşi trage o
concluzie «universalistă», şi se pare că noi înşine trebuie s-o tragem din premisele de la care pleacă el”.
363
Leon Morris, The Epistle to the Romans, p. 426.
Hristos. „Pe El — pe Hristos — Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în
sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea
păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; 26pentruca, în vremea de
acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească
neprihănit pe cel ce crede în Isus (Rom. 3:25-26, s.n.).
482
Concluzii şi aplicaţii la Romani 9:1-11:32

Cei care sînt adăpostiţi în Hristos sînt păziţi de puterea lui Dumnezeu
! Păziţi de puterea lui Dumnezeu

! Păziţi prin credinţă
! Puterea lui Dumnezeu operează doar în Hristos
! Corespundenţa dintre Vechiul şi Noul Legămînt
Păziţi de puterea lui Dumnezeu
În faţa pericolului de a fi tăiaţi afară din măslin,364 există oare vreo asigurare care să
înlocuiască teama din inimile noastre cu liniştea pe care o etalează Pavel în Romani 8:28-
39 sau cu bucuria negrăită şi strălucită de care ne vorbeşte Petru?
38
Căci sînt bine încredinţat — afirmă Pavel — că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici
stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39nici înălţimea, nici
adîncimea, nici o altă făptură (sau: zidire), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui
Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru (Rom. 8:38-39, s.n.).
5
Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă — scrie Petru —, pentru mîntuirea
gata să fie descoperită în vremurile de apoi! 6În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă
trebuie, sînteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, 7pentru ca încercarea
credinţei voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să
aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, 8pe care voi Îl iubiţi fără să-L
fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, 9pentru
că veţi dobîndi, ca sfîrşit al credinţei voastre, mîntuirea sufletelor voastre (1 Petru 1:5-9, s.n.).
Nici Pavel şi nici Petru nu par să-şi trăiască viaţa creştină sub imperiul fricii. Dimpotrivă!
Cu toate acestea, nici unul, nici celălalt nu au şi nu oferă o bucurie ieftină, nu au şi nu oferă
liniştea struţului, ci acea pace a lui Hristos care întrece orice pricepere şi care o poţi avea în
mijlocul suferinţelor şi a pericolelor de tot felul care ne pasc pe drum.
Faptul că pe drumul dintre momentul naşterii din nou şi cel al intrării în moştenirea din
ceruri365 trebuie să fim păziţi de însăşi puterea lui Dumnezeu ne atrage atenţia asupra
pericolelor care sînt prezente pe cale. În timp ce Petru ne spune că pe drumul alergării
noastre spre ţintă sîntem întristaţi prin felurite încercări,366 că poftele pe care le aveam
altădată se războiesc cu sufletul,367 că sîntem batjocoriţi de semenii noştri şi avem de suferit
chiar şi pentru neprihănire,368 că potrivnicul nostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu, care
răcneşte şi caută pe cine să înghită,369 Pavel merge pînă acolo încît să ne avertizeze de
364
365
Vezi 1 Petru 1:3-9.
366
Vezi 1 Petru 1:6.
367
Vezi 1 Petru 1:14; 2:11.
368
Vezi 1 Petru 3:14.
369
Vezi 1 Petru 5:8.
Concluzii şi aplicaţii la Romani 9:1-11:32 483
pericolul de a fi tăiaţi din măslin.370 Pe deasupra tuturor acestor pericole de pe cale, la

sfîrşitul drumului, fiecare dintre noi va fi judecat, fără părtinire, după faptele lui.371 Nu este
deci de mirare că Petru ne îndeamnă să umblăm cu frică şi cutremur în timpul pribegiei
noastre,372 iar Pavel ne îndeamnă să nu ne îngîmfăm, ci să ne temem!373 Dar în faţa acestor
serioase avertizări, ne întrebăm ce şanse avem ca să rămînem în picioare pînă la capătul
drumului şi, astfel, să ajungem să ne bucurăm de harul care ne va fi adus la arătarea
Domnului Isus Hristos? Nu cumva fiind conştienţi de toate aceste pericole ne piere bucuria
de a trăi?
Citind Epistola către romani, înţelegem că viaţa creştină trebuie şi poate fi o viaţă de
biruinţă, de certitudini şi de bucurie. Iar în Romani 5, Pavel ne asigură de faptul că bucuria
şi nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu s-a materializat în prezenţa
Duhului Sfînt în inimile noastre: puterea lui Dumnezeu prin care sîntem păziţi şi
împuterniciţi pentru trăirea unei vieţi creştine de biruinţă. Sîntem deci păziţi de puterea lui
Dumnezeu — afirmă Petru.374 Şi „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva
noastră?”, întreabă Pavel în Romani 8:31. Iar în Evanghelia după Ioan, acelaşi adevăr este
subliniat de Însuşi Domnul Isus cu multă forţă: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le
cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le
va smulge din mîna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decît toţi; şi nimeni nu
le poate smulge din mîna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una sîntem” (Ioan 10:27-30). Asigurările
sînt mult mai cuprinzătoare decît măsura pericolelor, iar lucrul acesta trebuie să ne
liniştească inimile.
32
El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată,
împreună cu El, toate lucrurile? 33Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?
Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! 34Cine-i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai
mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! (Rom. 8:32-34).
Deci, într-adevăr, faptul că sîntem păziţi de însăşi puterea lui Dumnezeu şi că putem conta
pe credincioşia Lui este o adevărată „Evanghelie”, o extraordinară Veste Bună, o garanţie
că Acela care ne-a cunoscut mai dinainte şi ne-a chemat S-a gîndit la tot drumul pe care-l
avem de parcurs şi ne-a pregătit ieşire din orice ispită,375 pentru a ne garanta ajungerea la
ţintă.
Păziţi prin credinţă
„Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie
descoperită în vremurile de apoi!” (1 Petru 1:5, s.n.) — afirmă Petru. Deşi puterea lui
Dumnezeu ar fi mai mult decît suficientă pentru a ne păzi pe drum, Petru alătură puterii lui
370
371
Vezi Romani 2:4-13.
372
Vezi 1 Petru 1:17.
373
Vezi Romani 11:20.
374
Vezi 1 Petru 1:5.
375
„Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu
va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi
răbda” (1 Cor.10:13).
Dumnezeu credinţa noastră. La fel face şi Pavel, atunci cînd ne spune că ramurile care au
fost tăiate au fost tăiate din pricina necredinţei lor, iar noi sîntem în măslin din pricina
credinţei noastre.376
Nu este greu de dedus faptul că lanţul se rupe întotdeauna la veriga cea mai slabă. Iar
veriga slabă nu va fi niciodată „puterea lui Dumnezeu”, ci eventual „credinţa noastră”. Într-
adevăr, credinţa noastră este aruncată în cuptorul încercărilor377 şi este fragilă tocmai pentru
că este ancorată într-un Hristos pe care nu-L vedem378 şi pentru că ea este a noastră. În mod
evident deci, dacă ar fi să ne îngrijorăm pe drum, îngrijorarea este legată de credinţa
noastră, nu de puterea lui Dumnezeu.
Dar ce este credinţa? În Evrei, Pavel ne spune că „credinţa este o încredere neclintită în
lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 1:1).
Am afirmat mai sus că credinţa noastră este ancorată într-un Hristos pe care nu-L vedem,
dar şi într-un Dumnezeu nevăzut. Am pornit pe urmele Lor pe paginile Scripturii, tocmai ca
să găsim stînca în care să ne putem ancora credinţa.
În Romani 7, am văzut că singura şansă de reuşită a păcatului este să ne mintă cu privire la

caracterul lui Dumnezeu şi la adevărul Cuvîntului Lui, pentru ca astfel să ne împingă la
necinstire de Dumnezeu şi, apoi, la nelegiuire. Petru afirmă că pe drumul vieţii creştine
sîntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă. Iar credinţa este, pe de o parte,
încrederea neclintită în lucrurile pe care Scriptura le spune despre Dumnezeu şi pe care
Hristos — prin Întruparea, Viaţa, Moartea, Învierea şi Înălţarea Lui — le declară, iar pe de
altă parte, măsura de ascultare pe care ea reuşeşte s-o inducă în noi. Bucuria lui Pavel în
mijlocul încercărilor vine din credinţa sau din încredinţarea lui, ancorată în Persoana lui
Dumnezeu şi în înţelegerea planului Său de mîntuire în Hristos. Drumul vieţii de creştin
trece deseori prin valea umbrei morţii. „Necazul sau strîmtorarea sau prigonirea sau
foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia” (Rom. 8:35) sînt parte a
acestui peisaj. „Din pricina Ta — continuă Pavel — sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem
socotiţi ca nişte oi de tăiat” (8:36). „Totuşi în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît
biruitori, prin Acela care ne-a iubit — scrie Pavel. Căci sînt bine încredinţat că nici
moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici
cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (sau: zidire), nu vor fi în
stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru
(Rom. 8:37-39, s.n.).
Într-adevăr, sîntem „păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să
fie descoperită în vremurile de apoi” (1 Petru 1:5, s.n.). Credinţa ne ancorează în
credincioşia şi puterea lui Dumnezeu. Şi chiar dacă mîntuirea va fi dobîndită de noi doar ca
sfîrşit al credinţei noastre, cu alte cuvinte, doar ca urmare a păstrării pînă la sfîrşit a
credinţei noastre nezguduite, cum precizează autorul Epistolei către evrei (3:6, 14), atunci
cînd credinţa este reală, puterea lui Dumnezeu oferă o protecţie garantată.
376
Vezi Rom. 11:17-22.
377
Vezi 1 Petru 1:7.
378
Vezi 1 Petru 1:8.
Credinţa ţine deci de aspectul subiectiv al existenţei noastre şi are menirea să ne ancoreze
în realitatea obiectivă a ceea ce Dumnezeu a revelat despre Sine şi despre planul Său.
Această ancorare în realitatea obiectivă a Persoanei şi planului lui Dumnezeu este făcută
prin lucrarea Duhului Sfînt. „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi
primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: «Ava! » adică: «Tată!» Însuş Duhul
adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu” (8:15-16).
Ce este deci credinţa şi cum poate fi ea păstrată, pentru ca să continuăm să fim păziţi de
puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile viitoare?
Puterea lui Dumnezeu operează doar în Hristos
Am definit credinţa ca fiind „o încredere neclintiă în lucrurile nădăjduite, o puternică

încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Dar pentru că „lucrurile
nădăjduite” sînt cele pe care Dumnezeu ni le-a descoperit despre Sine şi despre planul Său
în Scriptură, credinţa poate fi definită ca fiind ascultarea care ne duce în cadrul în care
operează puterea lui Dumnezeu. „Nimeni nu le va smulge din mîna Mea” sau „nimeni nu
le poate smulge din mîna Tatălui Meu” — a promis Domnul Isus. Cadrul în care puterea
lui Dumnezeu operează este mîna Domnului Isus Hristos sau mîna Tatălui ceresc, căci Cei
doi sînt una. Dar expresia este în mod evident metaforică, antropomorfică.379 Se pune însă
întrebarea cum anume trebuie definită „mîna lui Dumnezeu” din punct de vedere teologic
sau cum anume trebuie definit cadrul în care operează puterea lui Dumnezeu pentru
mîntuirea noastră?
Pentru a răspunde la o astfel de întrebare, trebuie să revenim la cadrul în care este definită
relaţia cu Dumnezeu. Să nu uităm că în 1 Petru 1:5 nu este vorba de intrarea în această
relaţie. Conform afirmaţiilor din versetul 3, naşterea noastră din nou este o realitate trecută
şi terminată: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care,
după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi”
(1:3, s.n.). Păzirea noastră de către puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea
gata să fie descoperită, este o realitate în cadrul acestei relaţii sau, altfel spus, noi trebuie
să fim păziţi nu pentru a intra pe poartă, ci pe drum, după ce am intrat pe poartă. Tot aşa, în
Romani 11:17-22, Pavel vorbeşte despre faptul că rămînerea în măslin a ramurilor care au
fost altoite în el, fiind luate dintr-un măslin sălbatic, este posibilă doar prin credinţă.
În concluzie, atunci cînd definim credinţa ca fiind ascultarea care ne aduce în cadrul în care
operează puterea lui Dumnezeu, ne gîndim la viaţa de zi cu zi a creştinului.
Să nu uităm că Pavel şi-a început propovăduirea afirmînd că lui nu-i este ruşine „de
Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia
care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire
pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: «Cel
379
Antropomorfic, adică în formă umană. Expresia defineşte acele referiri la Dumnezeul nevăzut în care se folosesc
elemente umane: mîna lui Dumnezeu, faţa lui Dumnezeu, ochii lui Dumnezeu etc.
neprihănit va trăi prin credinţă»” (Rom. 1:16-17). Am ilustrat acest verset pe structura
cărţii Exod:
În Exod, cadrul în care operează puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care
crede este Cortul Întîlnirii şi tot ceea ce reprezintă el. În împlinirea nou-testamentală a
prefigurării vechi-testamentale, Cortul Îl reprezintă pe Hristos.
În Romani, Pavel vorbeşte în mod evident despre două domenii de existenţă: „sub Lege” şi
„în Hristos” (6:14 şi 8:1-2). Iar el precizează că puterea lui Dumnezeu operează doar într-
unul din ele, „în Hristos”. A încerca să trăieşti în afara lui Hristos este o tragedie. Despre ea
vorbeşte Pavel în Romani 7:14-24. Acela care este sub Lege nu este păzit de puterea lui
Dumnezeu, ci este pedepsit de ea. Şi cea mai mare pedeapsă este ca Dumnezeu să-Şi tragă
mîna înapoi şi să ne lase în voia minţii noastre blestemate. Într-o astfel de situaţie, chiar
dacă, după omul dinlăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu, o altă lege, care lucrează în
mădularele mele, mă ţine rob păcatului şi morţii.
Corespondenţa dintre Vechiul şi Noul Legămînt

În Vechiul Testament, relaţia cu Dumnezeu este mediată prin legămînt. Iar după cum am
văzut, legămîntul a fost încheiat în baza Legii (vezi Exod 19-24). A trăi în prezenţa lui
Dumnezeu însemna a trăi în desăvîrşită ascultare de Dumnezeu. În momentul ratificării
legămîntului (Exod 24), Cortul Întîlnirii încă nu exista. Dumnezeu încă nu vorbise nimic
lui Moise despre el. Iar atunci cînd Dumnezeu îi spune lui Moise să adune materiale pentru
Cortul Întîlnirii, el precizează faptul că dorinţa Sa este să locuiască în mijlocul poporului
Său: „Să-Mi facă un locaş sfînt, şi Eu voi locui în mijlocul lor” (Ex. 25:8). Deci, în
realitate, relaţia propriu-zisă cu Dumnezeu urma să fie mijlocită de Cortul Întîlnirii, locul
rezolvării tuturor călcărilor de lege. Atîta vreme cît Cortul Întîlnirii urma să-şi împlinească
funcţia, deşi este adevărat că orice nelegiuire este păcat, păcatul nu trebuia să ducă neapărat
la moarte,380 adică la ruperea relaţiei cu Dumnezeu. Deci Cortul Întîlnirii urma să fie spaţiul
sau cadrul în care avea să opereze puterea lui Dumnezeu, spre păzirea şi păstrarea în relaţie
a acelora care trecuseră pe sub sîngele mielului pascal pus pe uşorii uşii, în Egipt, şi care
erau în drum spre moştenirea promisă.
Ca să putem actualiza principiile pe care le descoperim în Vechiul Testament, este

important să ne aducem aminte de faptul că Domnul a poruncit lui Moise ca atît cortul cu
uneltele lui, cît şi slujba din cort să fie făcute întocmai după chipul arătat lui Moise pe
munte: „Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta” (Ex. 25:9).
Moise a primit de la Domnul planul unei realităţi cereşti complexe, în care realitatea
materială a Cortului nu putea fi separată de funcţia lui sau de slujba din cort. Deci cortul şi
slujba din el erau dimpreună chipul realităţii cereşti. După cum afirmă Pavel în Coloseni
2:16-17, întregul sistem constituia „umbra lucrurilor viitoare”, dar „trupul” sau realitatea
care şi-a aruncat umbra pe pămînt este Hristos. Prin planurile Sale, alcătuite în Sine Însuşi
ca să le aducă la îndeplinire la împlinirea vremii, Dumnezeu — Lumina — S-a proiectat
380
Vezi 1 Ioan 5:16-17.
asupra Fiului Său, care acceptase funcţia de Hristos înainte de întemeierea lumii,381 iar
proiecţia sau umbra aruncată de Acesta pe pămînt a fost sistemul Vechiului Legămînt. Dar
dintru început, Vechiul Legămînt a fost plănuit doar pentru o vreme, pînă la sosirea vremii
de îndreptare a tuturor lucrurilor (vezi Evrei 9:10). Lucrul acesta l-a semnalat Dumnezeu
Însuşi prin profeţii Săi.382 O dată cu întruparea Sa şi o dată cu terminarea lucrării Sale —
lucrare care fusese prefigurată în Cortul Întîlnirii —, Trupul, care îşi aruncase umbra pe
pămînt, a înlocuit umbra (vezi Col. 2:16-17).
Deci Vechiul Legămînt fiind umbra lucrurilor cereşti, iar Noul Legămînt, întruparea lor,
între cele două legăminte există o desăvîrşită armonie, o corespondenţă care poate fi făcută
dacă ţinem cont de principiile care reglementează trecerea din Vechiul în Noul Legămînt.
Ca să înţelegem care este cadrul în care operează puterea lui Dumnezeu, trebuie să facem
neapărat această corespondenţă între legăminte.
Să nu uităm că legămîntul este o realitate complexă şi indivizibilă, care operează ca sistem

şi care trebuie înţeles ca sistem. Nu putem lua din sistemul Vechiului Legămînt doar un
anumit lucru. Ori luăm întregul sistem, ori lăsăm întregul sistem. În baza acestui adevăr
spune Pavel bisericilor din Galatia: „Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur,
Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc încă o dată oricărui om care primeşte
tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea” (Gal. 5:2-3, s.n.). Sistemul
Vechiului Legămînt începe să se contureze o dată cu primirea de către Moise a planurilor
Cortului Întîlnirii. Planul şi facerea Cortului Întîlnirii le avem în cartea Exod. În ultimul ei
capitol ne este relatată terminarea Cortului şi coborîrea slavei lui Dumnezeu peste el. Însă
legea Cortului Întîlnirii o găsim în Levitic. În lumina ei, Vechiul Legămînt sau Legea, care
reglementa apropierea omului păcătos de Dumnezeu, cuprindea cîteva elemente: Cortul
(mai tîrziu Templul), marele preot, jertfa necurmată, curăţirile şi sărbătorile. Acestea
împreună alcătuiau cadrul care făcea posibilă apropierea israelitului de Dumnezeu. În acest
cadru opera puterea lui Dumnezeu. Dar israelitul era păzit de ea doar dacă se apropia de
Dumnezeu prin credinţă. Pentru israelit, credinţa era ascultarea de a veni în acest cadru
după rînduielile precizate de Dumnezeu. Deci, credinţa israelitului era ascultarea care îl
aducea în cadrul în care opera puterea lui Dumnezeu. Fără credinţă era cu neputinţă ca
israelitul să fie plăcut lui Dumnezeu383 sau să fie păzit de Dumnezeu.
După cum ne spun atît Petru, cît şi Pavel, principiul rămîne valabil şi în Noul Legămînt.
Noi sîntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie
descoperită.
Corespondentul nou-testamental al Templului din Vechiul Testament este Isus Hristos

împreună cu Biserica Sa. Isus Hristos este Temelia şi Piatra unghiulară a Templului nou-
testamental — Biserica —, şi nimeni nu poate pune o altă temelie, afirmă Pavel în 1
381
Vezi 1 Petru 1:19-20; Evrei 10:5; Apocalipsa 5:1-13 etc.
382
Este semnificativă profeţia lui David din Psalmul 110, în care el vorbeşte despre un „preot în veac, în felul lui
Mehisedec”, nu după rînduiala lui Aaron. Zaharia întăreşte profeţia în 6:12-13, vorbind despre un preot-împărat —
Odrasla — care va veni să zidească Templul Domnului.
383
Vezi Evrei 11:6.
Corinteni 3:11. Dar — oricît de incredibile ar părea cuvintele lui Pavel — Biserica este
„plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi” (Efes. 1:23), şi astfel Domnul Isus Hristos «Îşi
împarte funcţia» de Templu cu Biserica Sa. De fapt, Pavel afirmă în mod explicit faptul că
noi sîntem „zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus
Hristos. În El toată clădirea (deci atît Temelia, cît şi zidurile), bine închegată, creşte ca să
fie un Templu sfînt în Domnul. Şi prin El şi voi sînteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al
lui Dumnezeu, prin Duhul” (Efes. 2:20-22, s.n.). Dacă, în Noul Legămînt, funcţia de
Templu se împarte între Domnul Isus Hristos şi Biserică, funcţia de Mare-Preot şi de Jertfă
necurmată rămîne întreagă a Lui. Curăţirea sau sfinţirea este lucrată de Duhul Sfînt, prin
sabia Acestuia: Cuvîntul lui Dumnezeu. Iar sărbătoarea, adică apropierea noastră de
Dumnezeu Tatăl, şi bucuria noastră înaintea Lui sînt posibile tot prin Isus Hristos. „Prin
sîngele Lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt, pe calea cea nouă şi vie, pe care
ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său” (Evrei 10:19-20).
Cadrul Noului Legămînt — Isus Hristos, Duhul Sfînt, Cuvîntul şi Biserica — este locul în
care operează puterea lui Dumnezeu. Faptul că credinţa este actul ascultării care ne aduce
în acest cadru, în care sîntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, pentru mîntuirea gata să fie
descoperită, este cu prisosinţă subliniat de autorul Epistolei către evrei, care aşază în
sinonimie credinţa şi ascultarea:
Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia cari
ieşiseră din Egipt prin Moise? Şi cine au fost aceia de cari S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-
au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Şi cui S-a jurat El
că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem dar că n-au
putut să intre din pricina necredinţei lor (Evrei 3:16-19, s.n.).
Cum anume operează în mod practic puterea lui Dumnezeu prin Biserică înţelegem dacă
citim cuvintele autorului Epistolei către evrei sau cuvintele Domnului Isus din Evanghelia
după Matei.
După ce ne-a spus că a fi casa lui Dumnezeu este condiţionat de păstrarea pînă la sfîrşit a
încrederii nezguduite şi a nădejdii cu care ne lăudăm (Evrei 3:6), autorul Epistolei către
evrei ne dă şi soluţia păstrării credinţei şi nădejdii noastre: „De aceea, cum zice Duhul
Sfînt: «Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile»” (3:7-8). Iar ca să ne explice
cît de real este pericolul, autorul readuce înaintea ochilor noştri istoria celor din pustie: „Nu
vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri
M-au ispitit şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea
M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: «Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au
cunoscut căile Mele! Am jurat dar în mînia Mea că nu vor intra în odihna Mea!»” (3:8-11).
În termenii din text, a fi păziţi pe drumul alergării noastre spre moştenirea păstrată în ceruri
pentru noi înseamnă a rămîne cu inimile neîmpietrite. Deci în direcţia aceasta trebuie să
opereze puterea lui Dumnezeu. Dar oare cum o face?
Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să
vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice:
„Astăzi”, pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-
am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită de la început,
cîtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii”
(Evrei 3:12-15).
Putem afirma deci că credinţa este ascultarea care ne aduce în cadrul în care operează
puterea lui Dumnezeu. Iar acest cadru cuprinde şi Biserica, adică acele relaţii vii, în care
veghem unii asupra altora, în care ne îndemnăm unii pe alţii pentru ca nu cumva să ne
împietrim prin înşelăciunea păcatului.
Textul din Matei 18:15-20 vine să detalieze mai departe cum anume operează puterea lui
Dumnezeu în cadrul Bisericii:
Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă,
ai cîştigat pe fratele tău [cu alte cuvinte, puterea lui Dumnezeu l-a păzit, şi inima nu i-a fost
împietrită prin înşelăciunea păcatului]. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi,
pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte
de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn
şi ca un vameş (Matei 18:15-17).
Iar pentru ca Domnul Isus să sublinieze că deşi lucrurile se întîmplă pe pămînt însăşi
puterea lui Dumnezeu este, de fapt, în operare, El adaugă: „Adevărat vă spun, că orice veţi
lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pămînt, va fi dezlegat în cer. Vă
mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le
va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în [sau
pentru] Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:18-20).
Concluzia pe care o putem trage este cît se poate de clară: sîntem păziţi de puterea lui
Dumnezeu prin Biserică, Trupul lui Hristos, care, pentru Numele lui Hristos, îşi păstrează
şi îşi exersează funcţia!
490

ISBN 973-9212-07-7

3400, Cluj-Napoca
Tel. & Fax. 064-42.50.51
sau la email:
carti@ib-ro.org
www.IB-RO.org
Prefaţa la volumul 3 491
Romani 11:33-36 Doxologia
Există un singur mod de a ne opri în faţa revelaţiei de care Duhul lui Dumnezeu ne-a făcut
parte în aceste prime unsprezece capitole din Epistola către romani: închinarea înaintea lui
Dumnezeu şi proslăvirea Lui ca Dumnezeu şi Izvor al harului cu care sîntem copleşiţi:
33
O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui
Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît
de neînţelese sînt căile Lui! 34Şi în adevăr, „cine a
cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul
Lui? 35Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă de primit
înapoi?”
36
Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A
Lui să fie slava în veci! Amin
(Rom. 11:33-36).
492 ROMANI – Volumul 3 (capitolele 12  16)
Romani
„Ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor
domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!”
(Romani 5:17)
Volumul 3 / Capitolele 12-16

Prefaţa la volumul 3
Romani şi Eclesiastul
Studierea cărţii Romani, în programul de faţă, se extinde pe şapte luni. După cum se poate
observa în programa de studiu pentru anul în curs, abordarea epistolei se face în două
etape. După primele opt capitole, am intercalat studierea cărţii Eclesiastul, mai mult dintr-
un motiv practic decît dintr-unul teologic. Vara are un regim mai special, din pricina
concediilor multora din biserică şi mai ales din pricina vacanţelor care îi împrăştie pe elevi
şi studenţi. Iar adevărurile din cartea Romani sînt prea importante ca să le pierdem din
pricina lipsei continuităţii. Aşa se face că am intercalat Eclesiastul pentru cele două luni de
vară: august şi septembrie.
Cu toate că a primat motivul practic în decizia de a intercala studierea cărţii Eclesiastul

între capitolele 8 şi 9 din Romani, există totuşi şi un aspect teologic în discuţie. Cartea
Eclesiastul nu este o paranteză nerelevantă studierii cărţii Romani. Dimpotrivă! Adevărul
cu care se încheie capitolul opt din Romani este că „toate lucrurile lucrează împreună spre
binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celorce au fost chemaţi după
planul Său” (8:28). După cum ne spune Pavel însuşi în versetul imediat următor, acest
„bine” pe care-l urmăreşte Dumnezeu prin toate lucrurile prin care ne trece este modelarea
chipului Fiului Său în noi. Or, cartea Eclesiastul este focalizată tocmai pe acest aspect,
încercînd să ne atragă atenţia asupra faptului că în vasul de lut al trupului nostru purtăm o
comoară: duhul nostru. În clipa în care se rupe funia de argint a vieţii, duhul se întoarce la
Cel care l-a dat, pentru a fi cîntărit şi judecat. Sîntem atenţionaţi deci de faptul că, în ultimă
instanţă, procesul umblării prin deşertăciune este mai important decît tot ceea ce adunăm
din deşertăciunea prin care umblăm. De aceea, pe de o parte, trebuie să trăim viaţa
focalizaţi pe ziua de astăzi, pentru a nu lăsa să fim înşelaţi şi să dăm astfel pasărea din mînă
pe cea de pe gard, iar pe de altă parte, viaţa pe care o trăim trebuie să o privim dinspre
mormînt, pentru a nu uita că, în umblarea prin bucla deşertăciunii, nu ceea ce adunăm în
pumni contează, ci ceea ce se adună în noi şi ceea ce va fi judecat şi răsplătit de Dumnezeu
atunci cînd funia de argint se rupe şi cînd ţărîna se întoarce în pămînt, cum a fost, iar duhul
se duce la Dumnezeu, care l-a dat.
Judecata este o realitate de care nu va scăpa nimeni. În această privinţă, există o deplină
armonie între afirmaţiile lui Pavel şi ale Eclesiastului: „Şi crezi tu, omule, … că vei scăpa
de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei
Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu
împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mînie pentru
ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după
faptele lui” (Rom. 2:3-6). „Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de
Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va
aduce orice faptă la judecată — afirmă Eclesiastul în încheierea cărţii lui —, şi judecata
aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Ecl. 12:13-14).
Apostolul Ioan confirmă cele spuse de Eclesiastul şi de Pavel, dîndu-ne imaginea judecăţii:
11
Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au
fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. 12Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd
în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă
carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise
în cărţile acelea. 13Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au
dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. 14Şi Moartea şi
Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. 15Oricine n-
a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc (Apoc. 20:11-15).
Pentru ca cineva să ajungă să fie scris în cartea vieţii, trebuie să-şi aducă aminte de
Făcătorul lui, înainte ca funia de argint să se fi rupt, lăsîndu-se mai întîi dovedit vinovat
înaintea Lui, iar apoi mîntuit prin Evanghelia lui Hristos, care este „puterea lui Dumnezeu
pentru mîntuirea fiecăruia care crede” (1:16).
Rolul cărţii Romani în program

În programul de studiu biblic „Istoria Binecuvîntării”, cartea Romani se doreşte a fi atît o
rezumare, cît şi o verificare a frămîntărilor noastre teologice din ultimii şapte ani. Lucrul
acesta este posibil, pe de o parte, prin faptul că Pavel expune în epistola sa Evanghelia lui
Hristos într-o formă sistematică, iar pe de altă parte, pentru că el construieşte Evanghelia
lui Hristos pe paradigma Pentateuhului. Mai întîi, forma sistematică a Evangheliei lui
Hristos în Romani ne va oferi un cadru în care să încercăm să vedem în ce măsură se
potrivesc adevărurile legate de doctrina mîntuirii pe care le-am descoperit în diferitele cărţi
din Scriptură. Apoi, în baza paralelei dintre Evanghelia lui Hristos şi Pentateuh, vom putea
verifica adevăruri pe care le-am descoperit în Vechiul Testament, în lumina împlinirii
acestora în Hristos Isus.
Dimensiunile Evangheliei lui Hristos din Romani

Una dintre primele întrebări majore în faţa Epistolei către romani este cît din ea constituie
textul de bază al Evangheliei propriu-zise. Întrebarea este esenţială, deoarece numai
Evanghelia completă oferă garanţia puterii lui Dumnezeu la lucru în acela care o acceptă.
Răspunsul la această întrebare ne-a fost facilitat de descoperirea rădăcinilor vechi-
testamentale ale Evangheliei lui Hristos în Pentateuh.384
Rădăcinile problemei sau ale păcatului se află în Genesa, iar rădăcinile răscumpărării, în
Exod. Cartea Levitic ne oferă soluţia lui Dumnezeu pentru păstrarea relaţiei: mărturisirea
păcatului. Doar mărturisindu-ne păcatul vom putea beneficia de iertarea mijlocită de jertfa
de ispăşire şi de marele-preot. Cartea Numeri ne avertizează de pericolul păcatului cu voia
sau de pericolul căderii din har.385 Iar cartea Deuteronom subliniază cadrul în care relaţia
384
Pentru tratarea detaliată a acestui subiect, vezi Beniamin Fărăgău, Romani 1-5, vol. I, pag. 31-37.
385
Pericolul căderii din har este afirmat în mod explicit în Noul Testament. În Galateni 5, de pildă, Pavel afirmă:
„Rămîneţi, deci, tari, şi nu vă plecaţi iarăş supt jugul robiei. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur,
Hristos nu vă va folosi la nimic. Şi mărturisesc iarăş încă odată oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este
dator să împlinească toată Legea. Voi, cari voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi
căzut din har” (5:1-4, s.n.; vezi, de asemenea, şi Evrei 6:4-6; 10:19-31 şi 2 Petru 2).
noastră cu Dumnezeu este sigură: iubirea de Dumnezeu şi de semeni. Cărţii Genesa îi

corespunde pasajul din Romani 1:18-3:20, care descrie problema omenirii — păcatul — şi
pericolul care ne ameninţă din pricina lui. Este important să înţelegem că nu din mîna lui
Satan trebuie să fim mîntuiţi, ci din faţa revărsării mîniei lui Dumnezeu. Cărţii Exod îi
corespunde pasajul din Romani 3:21-5:21, în care ni se spune cum anume sîntem mîntuiţi
sau în ce condiţii ne poate da Dumnezeu neprihănirea. Cărţii Levitic îi corespunde pasajul
din 6:1-8:39, în care învăţăm cum să păstrăm relaţia cu Dumnezeu, cum să ne raportăm la
Legea lui Dumnezeu şi cum să rezolvăm călcările de Lege, pentru ca Legea Duhului de
viaţă în Hristos Isus să poată opera în vieţile noastre în toată libertatea. Cărţii Numeri îi
corespund capitolele 9-11 din Romani. Prin ele, sîntem avertizaţi de pericolul tăierii din
măslin a tuturor celor care nu rămîn în credinţă, din pricina îngîmfării inimii lor şi a
nesmeririi lor în faţa condiţiilor impuse de Dumnezeu.
Dar Pavel nu a fost trimis să aducă neamurile la credinţă, ci la ascultarea credinţei (vezi
1:1-5). Avînd în vedere acest fapt, se subliniază cu prisosinţă adevărul că fără fapte, adică
fără o materializare a credinţei în ascultare, credinţa este moartă. Drept urmare, Evanghelia
lui Hristos nu se poate opri nici pe culmile „Everestului” capitolului 8, dar nici în „Groapa
Marianelor” capitolelor 9-11. Ea trebuie dusă mai departe, în partea aplicativă a epistolei,
în capitolele 12-15. Credinţa noastră în Isus Hristos trebuie definită ca fiind atît o
dezbrăcare de lucrurile pentru care a murit Hristos, cît şi o îmbrăcare cu lucrurile pentru
care El trăieşte. Or, Hristos a murit faţă de păcat, o dată pentru totdeauna, şi trăieşte pentru
Dumnezeu, lucrînd la zidirea Trupului lui Hristos, la zidirea Templului lui Dumnezeu.
Credinţa în Hristos se verifică pe altarul pe care ne-am adus trupurile ca jertfă vie, sfîntă,
plăcută lui Dumnezeu. Acela care nu veghează la curăţia vieţii lui şi nu lucrează, pentru ca
să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui, nu crede, de fapt, în Hristos Isus. Doar acela
care primeşte în toată plinătatea harul şi darul neprihănirii, adică acela care şi-a pus inima,
pe de o parte, să înţeleagă, iar pe de altă parte, să se smerească înaintea adevărurilor pe care
i le-a descoperit Dumnezeu, va domni cu adevărat în viaţă prin şi împreună cu Hristos.
Deci în afara introducerii din 1:1-17 şi a încheierii din 15:14-16:27, Epistola către romani
sau Evanghelia lui Hristos conţine şase secţiuni mari:
Rom. 1:18-3:20 Problema sau din ce anume trebuie să fim mîntuiţi

Rom. 3:21-5:21 Temelia credinţei sau neprihănirea pe care o dă Dumnezeu
Rom. 6:1-7:24 Lupta credinţei sau furca edenică
Rom. 7:25-8:39 Biruinţa credinţei sau Legea Duhului de viaţă
Rom. 9:1-11:36 Neascultarea necredinţei sau pericolul tăierii din măslin
Rom. 12:1-15:13 Ascultarea credinţei sau ce înseamnă a domni în viaţă
împreună cu Hristos
Ce ne-a mai rămas de parcurs

Volumele precedente ale comentariului de faţă au acoperit introducerea şi primele cinci
părţi din Evanghelia propriu-zisă — 1:1-11:36 —, rămînîndu-ne să tratăm în volumul de
faţă ultima dintre cele şase părţi menţionate mai sus: Ascultarea credinţei sau ce înseamnă
a domni în viaţă împreună cu Hristos (12.1-15:13), precum şi încheierea epistolei —
15:14-16:27 —, în care Pavel vorbeşte pe îndelete despre slujba lui în Împărăţia lui
Dumnezeu (15:14-21) şi despre planurile lui de viitor (15:22-33). Epistola se încheie cu o

lungă listă de nume, reprezentînd numele prietenilor şi tovarăşilor de lucru ai lui Pavel, pe
care acesta îi salută călduros în nădejdea reîntîlnirii cu ei în curînd (16:1-16), la care Pavel
adaugă îndemnurile şi benedicţia de încheiere (16:17-27). Din punctul de vedere al
structurii lui, volumul de faţă conţine trei secţiuni mari (12:1-15:13; 15:14-33 şi 16:1-27),
la care va fi adăugată o anexă, conţinînd gînduri privind scopul şi organizarea bisericii.
Anexa se leagă în mod direct de partea aplicativă a epistolei, oferind un cadru pentru
implementarea ei.
Ce înseamnă „ascultarea credinţei”

sau scopul cu care am fost mîntuiţi
Romani 12:1-15:13
Apostolul şi planurile lui
Romani 15:14-33
Urări de sănătate
Romani 16:1-27
Scopul şi organizarea bisericii
497
Comentariul cărţii
Romani 12:1-16:27
498
Romani 12:1-15:13
Ce înseamnă „ascultarea credinţei”
sau scopul cu care am fost mîntuiţi
Introducere
Pavel şi-a început Epistola către romani afirmînd trei lucruri esenţiale despre Evanghelia
lui Hristos. În primul rînd — spune el —, rădăcinile Evangheliei sînt în Vechiul Testament:
„Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească
Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele
Scripturi” (1:1-2, s.n.). După cum am văzut,386 Pavel construieşte Evanghelia lui Hristos pe
paradigma Pentateuhului. În al doilea rînd, esenţa acestei Evanghelii nu este un set de idei,
ci o persoană: „Ea — Evanghelia — priveşte pe Fiul Său, născut din sămînţa lui David, în
ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui
Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru” (1:3-4). În al
treilea rînd, scopul propovăduirii Evangheliei lui Hristos este aducerea tuturor neamurilor
la ascultarea credinţei: „Prin …[Isus Hristos] — spune Pavel — am primit harul şi
apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,
între cari sînteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos” (1:5-6, s.n.).
Rădăcinile vechi-testamentale ale Evangheliei lui Hristos ne-au ajutat să înţelegem

dimensiunea Evangheliei, adică să înţelegem că propovăduirea unei Evanghelii curate
trebuie să includă atît ameninţarea cu revărsarea mîniei lui Dumnezeu din Romani 1:18-
3:20, cît şi ameninţarea cu tăierea din măslin din capitolele 9-11. Să ne readucem aminte
despre ce anume este vorba în aceste trei capitole din urmă.
Pericolul tăierii din măslin
Prin concluziile de la sfîrşitul capitolului 8 din Epistola către romani, Pavel ne-a urcat pe
cel mai înalt pisc posibil, pe „Everestul” mîntuirii. Cel care a ajuns acolo poate admira
credicnioşia lui Dumnezeu în toată splendoarea ei şi, de aceea, poate să afirme cu toată
liniştea: „Sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici
puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă
făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus
Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8:38-39). Dar imediat după aceea, prin lucrurile afirmate în
386
Vezi Beniamin Fărăgău, Romani 1-5, vol. I, pag. 32-37.
Romani 12:1-15:13 / Ascultarea credinţei 499
capitolele 9-11, Pavel ne coboară în „Groapa Marianelor” epistolei lui — lepădarea lui
Israel —, pentru a ne avertiza şi pe noi cu toată seriozitatea: „Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!
Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Uită-te dar la
bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu — adaugă Pavel —: asprime faţă de ceice au căzut, şi
bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat
şi tu” (Rom. 11:20-22, s.n.).
Seriozitatea acestui avertisment este cu atît mai mare, cu cît cei care ne sînt daţi ca exemplu
nu sînt luaţi la întîmplare din istoria omenirii. Ei sînt tocmai aceia pe care Dumnezeu i-a
ales în mod suveran şi unilateral pentru a face din ei vase pentru o întrebuinţare de cinste:
„Ei sînt Israeliţi — spune Pavel despre fraţii săi iudei împietriţi —, au înfierea, slava,
legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit,
după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci.
Amin!” (9:4-5). Cu toate acestea, marea lor majoritate a fost împietrită, fiindcă s-a împietrit
şi nu şi-a plecat genunchiul în faţa Domnului Isus Hristos, fiindcă n-a mărturisit cu gura pe
Isus ca Domn şi nu a crezut în inimă că Dumnezeu L-a înviat din morţi; fiindcă măcar că a
auzit, totuşi n-a crezut propovăduirea şi, drept urmare, n-a chemat Numele Domnului,
crezînd că Isus este Hristosul. „Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui
Dumnezeu — afirmă Pavel. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel” (9:6, s.n.).
Oare despre care Cuvînt al lui Dumnezeu să fie vorba? Se poate oare verifica afirmaţia lui
Pavel din Romani 9:6? Lucrul acesta ar fi cu neputinţă dacă ar fi vorba despre un Cuvînt
tainic, ştiut doar de Dumnezeu, care s-a materializat în alegerea unora şi în lepădarea
altora. Dar Pavel ne spune că este vorba despre un Cuvînt pe care Dumnezeu l-a rostit, deci
pe care l-a făcut cunoscut şi prin care a ales, de fapt, pe cei aleşi. Însăşi versetele care
urmează — 9:7-13 — vin să sublinieze acest adevăr. După cum Dumnezeu a rostit
„Cuvîntul” alegerii lui Isaac (vezi 9:9) şi „Cuvîntul” alegerii lui Iacov (vezi 9:12), tot aşa,
El a rostit şi Cuvîntul care alege între cei nemîntuiţi şi cei mîntuiţi. „«Cuvîntul [acesta] —
afirmă Pavel — este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta». Şi cuvîntul acesta este
cuvîntul credinţei, pe care-l propovăduim noi” (10:8). Este deci vorba despre cuvîntul
Evangheliei, despre Vestea Bună că, acum, Dumnezeu dă o neprihănire fără Lege, şi
anume, neprihănirea care vine prin credinţa în Isus Hristos. „Dacă mărturiseşti deci cu gura
ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi
mîntuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se
ajunge la mîntuire, după cum zice Scriptura: «Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.» În
adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaş Domn, care este
bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. Fiindcă «oricine va chema Numele
Domnului, va fi mîntuit»” (Rom. 10:8-13).
Cuvîntul acesta deci — „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine” şi „oricine va chema
Numele Domnului, va fi mîntuit” (Rom. 10:11 şi 13) —, care a fost rostit de Dumnezeu
prin profeţii Săi, n-a rămas fără putere nici chiar faţă de iudei, deoarece, dacă nimeni
altcineva dintre ei nu ar fi fost mîntuit, Pavel era. Dar alături de el mai erau încă mulţi alţii
(vezi 11:1-10). Deci Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său, şi Cuvîntul lui Dumnezeu a
mîntuit o rămăşiţă, după cum promisese prin profeţii Săi: „Chiar dacă numărul fiilor lui
Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mîntuită. Căci Domnul va împlini pe

deplin şi repede pe pămînt cuvîntul Lui” (9:27-28).
„Astfel, — continuă Pavel —, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul
lui Hristos” (10:17). În faţa acestui Cuvînt al Evangheliei lui Hristos se aleg vasele mîniei
de vasele îndurării, prin credinţa respectiv necredinţa cu care se raportează la el cei care-l
aud. Iar despre poporul său, Pavel afirmă: „Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu,
dar fără pricepere: pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu,
au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe
care o dă Dumnezeu” (10:2-3, s.n.). „Toată ziua Mi-am întins mînile spre un norod
răzvrătit şi împotrivitor la vorbă” (10:21) — spune Dumnezeu despre Israel. Gestul suprem
al lui Dumnezeu în acest sens s-a materializat în mîinile întinse pe cruce ale Fiului Său, pe
care iudeii înşişi L-au răstignit, cerînd ca sîngele Lui să cadă asupra capului lor şi al
copiilor lor. Dar acela dintre ei care L-a mărturisit cu gura lui pe Hristos ca Domn, hotărînd
să-şi trăiască viaţa în ascultare de El, a fost mîntuit.
Actul domnirii noastre împreună cu Hristos
După ce Pavel îşi încheie disertaţia teologică din primele 11 capitole cu o superbă
doxologie — „O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse
sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui! Şi în adevăr, «cine a cunoscut gîndul
Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă de primit
înapoi?» Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin”
(11:33-36) —, el începe să detalieze înaintea cititorilor săi ce înseamnă a-L mărturisi pe
Hristos ca Domn.
În 5:17, Pavel aruncase deja o extraordinară provocare cititorilor săi, îmbiindu-i cu

posibilitatea de a domni încă în viaţa aceasta prin Hristos şi împreună cu El: „Ceice
primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul
singur, care este Isus Hristos!” (s.n.). Iar acum, de-a lungul capitolelor 12:1-15:13, Pavel
explică ce anume înseamnă în mod concret să primim în toată plinătatea harul şi darul
neprihănirii sau ce anume înseamnă ascultarea credinţei pe care Evanghelia lui Hristos
trebuie s-o rodească în vieţile noastre. Cu alte cuvinte, în aceste capitole aplicative avem
zugrăvit înaintea noastră portretul aceluia care domneşte în viaţă prin Hristos şi împreună
cu El, portret pe care Pavel doreşte să-l vadă întrupat în viaţa destinatarilor săi. El nu se
poate mulţumi cu mai puţin, deoarece Dumnezeu i-a încredinţat ca mandat al lucrării lui
aducerea tuturor neamurilor la ascultarea credinţei (vezi 1:5; 15:14-33 şi 16:24-27).
Deci scopul Evangheliei — aducerea la ascultarea credinţei a tuturor neamurilor — ne

obligă să includem în textul propriu-zis al Evangheliei lui Hristos şi capitolele aplicative
ale epistolei: Romani 12:1-15:13. Mai mult, afirmaţia de scop (vezi 1:5; 15:16 şi 16:26) ne
obligă să considerăm partea aplicativă (12:1-15:13) ca fiind testul credinţei adevărate în
Hristos. Cel care crede în Isus Hristos trebuie s-o dovedească prin ascultarea sa de Hristos.
Deci, din perspectiva misiunii pe care Pavel a primit-o din partea Domnului Isus, accentul
cade tocmai pe partea aplicativă a epistolei lui (12:1-15:13), în care se precizează
coordonatele ascultării credinţei. Întrebarea este cum anume trebuie să abordăm această
parte a epistolei?
Abordarea părţii aplicative a epistolei
Una dintre premisele pe care sînt construite epistolele Noului Testament este că teologia
determină trăirea. Adevărul acestei afirmaţii este întărit de faptul că întotdeauna caracterul
determină conduita,387 iar caracterul este modelat de adevărul lui Dumnezeu. Acest
principiu este subliniat clar prin structura Epistolei către romani.
Ca apostol al lui Isus Hristos, Pavel a fost trimis să aducă toate neamurile la ascultarea
credinţei (vezi 1:5). Sintagma este reluată şi întărită în 16:26, unde Pavel vorbeşte despre
taina lui Hristos, „care a fost arătată acum prin scrierile proorocilor, şi, prin porunca
Dumnezeului celui vecinic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de
credinţă” (s.n.). Deci „ascultarea credinţei” sau „ascultarea de credinţă” este aşteptarea lui
Dumnezeu Tatăl388 şi a lui Dumnezeu Fiul,389 iar ea se împlineşte în noi prin lucrarea lui
Dumnezeu Duhul Sfînt, fiindcă doar prin Duhul putem face să moară faptele trupului (vezi
8:13). El ne călăuzeşte în procesul ascultării credinţei sau al ascultării de credinţă (vezi
8:14).
Dar este important să realizăm faptul că ascultarea nu poate fi ruptă de credinţă. Credinţa
produce ascultarea. Ascultarea este a credinţei, iar credinţa este ancorată în adevărurile lui
Dumnezeu revelate în Sfintele Scripturi. Astfel, ascultarea sau viaţa creştină de zi cu zi
este, în ultimă instanţă, guvernată de teologie.
Avînd deci în vedere acest principiu, în general, în literatura epistolară a Noului Testament
— mai ales în epistolele pauline —, după o scurtă introducere, urmează partea de teologie
pe care se construieşte apoi partea aplicativă. Epistola se încheie cu salutări şi cu o
benedicţie sau cu o doxologie.390
Dacă ţinem cont de acest principiu, înseamnă că înţelegerea părţii aplicative trebuie făcută
întotdeauna în lumina părţii teologice. Iar, în ce ne priveşte, partea aplicativă este partea
esenţială a epistolei, raţiunea scrierii ei, partea teologică avînd menirea să ne motiveze să
trăim în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Lucrul acesta este subliniat cum nu se poate
mai bine în Epistola către romani, atît în introducerea, cît şi în încheierea ei. Printre
primele lucruri pe care le afirmă Pavel în introducerea epistolei este scopul propovăduirii
387
Pentru dezvoltarea acestui concept, vezi Beniamin Fărăgău, Matei 1-10, vol. I, capitolul „Evanghelia Împărăţiei sau
Predica de pe Munte” pag. 119-255.
388
Prin porunca Dumnezeului celui Veşnic a fost propovăduită taina lui Hristos, iar El a poruncit această propovăduire
tocmai pentru ca neamurile „să asculte de credinţă” (16:26).
389
Prin Domnul Isus Hristos a primit Pavel propovăduirea, ca să aducă, „pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe
toate Neamurile” (1:5)
390
În cazul Epistolei către romani, introducerea este cuprinsă în 1:1-17, urmează partea de teologie (1:18-11:36), pe
care se construieşte apoi partea aplicativă (12:1-15:13). Încheierea epistolei conţine, de obicei, o serie de salutări şi
benedicţii. Încheierea Epistolei către romani o găsim în 15:14-16:27.
Evangheliei şi deci scopul scrierii acestei epistole, care conţine în forma ei cea mai
ordonată Evanghelia lui Hristos:
1
Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui
Dumnezeu, 2pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3Ea priveşte
pe Fiul Său, născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul, 4iar în ce priveşte duhul
sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus
Hristos, Domnul nostru, 5prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele
Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile, 6între cari sînteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui
Isus Hristos (Rom. 1:1-6, s.n.; vezi, de asemenea, 15:16 şi 16:26).
Dacă ţinem cont de afirmaţia de scop din 1:5 — „Ca să aducem, pentru Numele Lui, la
ascultarea credinţei pe toate Neamurile” —, înţelegem că, în ce ne priveşte, accentul cade
pe partea aplicativă din carte (12:1-15:13). Tocmai de aceea, sînt importante înţelegerea şi
aplicarea corecte a poruncilor din această parte a cărţii. Iar lucrul acesta este posibil doar
dacă vedem fiecare poruncă prin prisma adevărurilor din secţiunea teologică a cărţii. Într-
un fel deci, înţelegerea fiecărei porunci dintr-o epistolă ne obligă la o privire de ansamblu
asupra întregii epistole, pentru a înţelege porunca specifică în lumina adevărurilor
teologice din carte. Astfel, după aşezarea poruncii specifice în contextul imediat, trebuie să
lărgim contextul la întreaga carte. O astfel de abordare a cărţii va duce la o adîncire a
adevărurilor din întreaga carte şi deci la o mult mai bună cunoaştere a Căilor Domnului şi a
Domnului Însuşi. Iar cunoaşterea singurului Dumnezeu adevărat şi a Hristosului pe care El
L-a trimis, este viaţa veşnică.
O privire de ansamblu asupra părţii aplicative a epistolei
Deşi partea aplicativă este prezentată de obicei într-o formă foarte succintă, ea este totuşi
cea mai importantă parte din carte, deoarece teologia noastră se exprimă şi se verifică în
viaţa noastră. Înainte de a purcede la analiza propriu-zisă, vom face o privire de ansamblu
asupra părţii aplicative din carte.
Romani 12:1
Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu
Singura jertfă plăcută lui Dumnezeu ca răspuns la îndurarea arătată nouă în Isus Hristos
este totala noastră dedicare Lui, prin aducerea trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă, plăcută
lui Dumnezeu. Astfel, aplicaţia care se aşteaptă de la noi în urma înţelegerii adevărurilor
prezentate în primele unsprezece capitole este subliniată în versetul 1 din Romani 12. Tot
restul textului — 12:2-15:13 — se subordonează poruncii din 12:1 şi ne explică cum
anume poate fi împlinită mai bine această poruncă.
Romani 12:2
Jertfa este plăcută lui Dumnezeu doar dacă este după voia Lui
Aducerea trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu reclamă cunoaşterea
voii lui Dumnezeu, iar pentru aceasta trebuie să continuăm să ne înnoim în duhul minţii
noastre, ca să putem deosebi bine voia lui Dumnezeu şi ca să o putem percepe ca fiind
bună, plăcută şi desăvîrşită (vezi 12:2). Aceasta ne va motiva la a sfinţi Numele Domnului
şi la a întrupa Împărăţia Lui prin a asculta de voia Lui precum în cer aşa şi pe pămînt.
Romani 12:3-8
Altarul pe care trebuie adusă jertfa este Trupul lui Hristos
Orice jertfă trebuie adusă pe un altar. Oare care să fie „altarul” pe care trebuie să ne
aducem trupul ca jertfă? Prin versetele 3-8 din Romani 12, Pavel ne spune că este vorba
tocmai despre altarul zidirii Trupului lui Hristos. Preocuparea principală a lui Dumnezeu pe
pămînt este zidirea Trupului lui Hristos, zidirea Templului Său celui sfînt. De aceea,
punerea în negoţ a talantului pe care l-am primit, adică lăsarea Duhului să Se arate prin noi
spre folosul altora, nu este o opţiune, ci o obligaţie:
4
Căci, dupăcum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaş slujbă,
5
tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem
mădulare unii altora. 6Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are
darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. 7Cine este chemat la o slujbă, să
se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. 8Cine îmbărbătează pe alţii, să
se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă.
Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie (12:4-8).
Romani 12:9-16
Slujba este duhovnicească doar dacă Se arată Duhul Sfînt prin ea
Dacă a crede în Isus Hristos înseamnă, pe de o parte, a dezbrăca păcatul, iar pe de altă
parte, a îmbrăca Împărăţia sau a ne implica în promovarea intereselor lui Dumnezeu pe
pămînt, atunci implicarea noastră în lucrarea de zidire a Trupului lui Hristos este lucrul cel
mai normal posibil. Dar jertfa noastră va fi bine primită doar dacă este adusă cu atitudinea
corespunzătoare: cu o dragoste de fraţi neprefăcută, cu rîvnă şi bucurie, cu răbdare şi
stăruinţă în rugăciune, binecuvîntînd şi păstrînd o inimă smerită în tot ce facem.
9
Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. 10Iubiţi-vă unii
pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia. 11În sîrguinţă, fiţi fără
preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. 12Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în
necaz. Stăruiţi în rugăciune. 13Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
14
Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi. 15Bucuraţi-vă cu cei ce se
bucură; plîngeţi cu ceice plîng. 16Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după
lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi (12:9-16).
Romani 12:17-21
Nu este treaba noastră să ne răzbunăm singuri
Dar chiar dacă slujim cu o atitudine bună, există totuşi pericolul defocalizării. Iar lucrul
acesta se întîmplă ori de cîte ori confundăm responsabilităţile noastre cu responsabilităţile
lui Dumnezeu. Sînt cîteva lucruri care nu ţin de datoria noastră, nu ne-au fost încredinţate
nouă. Răzbunarea, de pildă, este a Domnului, nu a noastră. Pentru a ne păstra focalizarea,
trebuie să nu ne lăsăm biruiţi de rău, ci să biruim răul prin bine (vezi 12:17-21).
Romani 13:1-14
Dumnezeu orînduieşte stăpînirile în funcţie de cum ne rînduim noi viaţa
De asemenea, nu este treaba noastră să orînduim stăpînirile. Treaba noastră este să ne
rînduim viaţa după voia lui Dumnezeu, şi Dumnezeu va orîndui deasupra noastră stăpîniri
care să lucreze spre binele nostru (vezi 13:1-7). A ne rîndui viaţa înseamnă a nu datora
nimănui nimic, ci a ne iubi unii pe alţii (13:8-10), a veghea la curăţia vieţii noastre şi a ne
îmbrăca cu Hristos, nepurtînd de grijă firii pămînteşti ca să-i trezim poftele (vezi 13:11-14).
Romani 14:1-23
Dumnezeu schimbă convingerile fraţilor noştri, noi trebuie să-i acceptăm
Al treilea domeniu important care nu ne-a fost dat nouă în responsabilitate este schimbarea
convingerilor fraţilor noştri (vezi 14:1-23). Fratele nostru este robul Domnului Isus, şi
numai Domnul Isus îi poate schimba convingerile, dacă El doreşte s-o facă. Datoria noastră
este să ne acceptăm unii pe alţii şi să nu facem nimic care să fie pentru fratele nostru un
prilej de poticnire şi de cădere. „Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui
Dumnezeu şi cinstit de oameni” (14:18).
Romani 15:1-13
Hristos este modelul desăvîrşit de slujire
Ne-am adus trupul ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu dacă slujirea noastră este
după modelul slujirii lui Hristos:
1
Noi, cari sîntem tari, sîntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă
înşine. 2Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. 3Căci şi
Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuş; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine,
au căzut peste Mine.” 4Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră,
pentruca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
5
Dumnezeul răbdării şi al mîngîierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţiminte, unii faţă de alţii,
după pilda lui Hristos Isus; 6pentruca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe
Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. 7Aşa dar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a
primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu (15:1-7).
În concluzie, aplicaţia pe care trebuie s-o avem cu toţii în vedere, ca răspuns la îndurarea pe
care Dumnezeu ne-a arătat-o în Domnul Isus Hristos, este cuprinsă în porunca din 12:1.
Restul textului — 12:2-15:13 — vine să ne explice cum anume trebuie împlinită această
poruncă, pentru ca jertfa noastră să fie vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu, subliniind
condiţiile (12:2), contextul sau altarul (12:3-8), atitudinea (12:9-16) şi focalizarea în slujire
(12:17-21; 13:1-14 şi 14:1-23), pentru ca ea să fie sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu şi
prezentîndu-ni-L pe Isus Hristos, modelul desăvîrşit de slujire (15:1-13).
Romani 15:14-16:27
Planurile şi urări de sănătate ale apostolului
În schema de mai jos avem prezentate elementele esenţiale care definesc o epistolă nou-
testamentală: destinatari, autor şi textul epistolei. Destinatarii au ocazionat scrierea. În
cazul nostru, aceştia sînt toţi aceia care sînt preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să
fie sfinţi (vezi 1:7), adică chemaţi să fie puşi deoparte pentru Dumnezeu, în slujba Lui.
După cum vom vedea, deşi Pavel nu a vizitat Roma, el are totuşi în biserica din Roma o
mulţime de prieteni şi tovarăşi de lucru. Epistola pe care le-o scrie are menirea să
pregătească vizita pe care el o aşteaptă de multă vreme.
Dar epistola sa face mai mult decît să stabilească o legătură prin care Pavel să îşi anunţe
apropiata vizită. Ea este mărturisirea de credinţă a lui Pavel privind teologia lui şi privind
harul şi apostolia pe care le-a primit de la Hristos Isus. Biserica din Roma era şi ea, alături
de toate neamurile, cîmpul de misiune al lui Pavel, iar scopul scrierii şi vizitei lui sînt clar
formulate, atît în introducerea scrisorii, cît şi în concluzia ei. Încă în primele rînduri, Pavel
le scrie că a primit de la Domnul Isus Hristos harul şi apostolia să aducă la ascultarea
credinţei pe toate neamurile (vezi Rom. 1:5), neamuri între care se numărau şi cei din
Roma. Pe aceeaşi notă se şi termină epistola:
24
Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin. 25Iar Aceluia care poate să vă
întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, — potrivit cu descoperirea
tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, 26dar a fost arătată acum prin scrierile
proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui vecinic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor
Neamurilor, ca să asculte de credinţă, — 27a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie
slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin (Rom. 16:24-27, s.n.).
Despre această „ascultare a credinţei” (vezi 1:5) sau „ascultare de credinţă” (vezi 16:26)
este vorba în partea aplicativă a epistolei.
12:1 Aplicaţia: Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui
Dumnezeu
12:2 Condiţia ca jertfa să fie bine primită

12:3-8 Contextul slujirii sau altarul pe care trebuie adusă jertfa
12:9-16 Atitudinea în slujire
12:17-14:23 Focalizarea în slujire
15:1-13 Modelul de slujire
După cum se poate observa în schema de mai sus, singura jertfă plăcută lui Dumnezeu ca
răspuns la îndurarea arătată nouă în Isus Hristos este totala noastră dedicare Lui, prin
aducerea trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu. Astfel, aplicaţia care se
aşteaptă de la noi în urma înţelegerii adevărurilor prezentate în primele unsprezece capitole
este subliniată în versetul 1 din Romani 12. Tot restul textului — 12:2-15:13 — se
subordonează poruncii din 12:1 şi ne explică cum anume poate fi împlinită mai bine
această poruncă. Astfel, partea aplicativă — 12:1-15:13 — alcătuieşte un întreg teologic
coerent, care se cere abordat ca atare.
506
Romani 12:1
Aşteptarea lui Dumnezeu
Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu
Răspunsul aşteptat de Dumnezeu la îndurarea Sa revărsată

peste noi
După cum vedem, aplicaţia pe care o sugerează Pavel începînd cu capitolul 12 al epistolei
derivă din teologia pe care ne-a prezentat-o — „Vă îndemn dar (deci, prin urmare, în
consecinţă), fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu” — şi este în armonie cu mandatul
primit de el: să aducă la ascultarea credinţei pe toate neamurile (vezi 1:5). Mîntuirea este
prin credinţă, dar credinţa trebuie să se materializeze în ascultare, în aducerea trupului
nostru ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru
îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui
Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Rom. 12:1). După cîte
se vede — în deplin acord cu Iacov —, Pavel afirmă că o credinţă fără fapte este moartă.
A-L mărturisi cu gura pe Hristos ca Domn implică aducerea întregii noastre fiinţe sub
domnia Sa. A face cu restul fiinţei noastre altceva decît am mărturisit cu gura ar însemna
făţărnicie, iar în acelaşi timp, ar însemna o gravă necinstire a lui Dumnezeu şi ar avea ca
urmare descoperirea mîniei lui Dumnezeu împotriva noastră. Deci jertfa plăcută lui
Dumnezeu este totala noastră dedicare Lui. Din moment ce Dumnezeu „n-a cruţat nici
chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi” (8:32), şi din moment ce El este hotărît să ne
dea, împreună cu El, toate lucrurile, şi încă fără plată, oare s-ar cuveni să-I răspundem cu
jumătăţi de măsură? Nicidecum! Iată de ce ne îndeamnă Pavel să aducem trupurile noastre
— adică întreaga noastră fiinţă — ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu. Dar oare de
ce subliniază Pavel tocmai nevoia aducerii trupului nostru ca jertfă?
După cum afirmă John Stott, prin formularea din 12:1 s-ar putea ca Pavel să contracareze o
componentă platonică a gîndirii greceşti din acea vreme — componentă evidentă şi în
gîndirea orientală —, care susţinea că trupul este puşcăria sau mormîntul sufletului şi că
eliberarea din această puşcărie este lucrul pe care trebuie să-l dorim şi să-l urmărim cu
insistenţă. Iar aceasta înseamnă că atenţia noastră nu trebuie să fie îndreptată asupra
trupului, ci asupra sufletului.391 Este însă mult mai plauzibil ca Pavel să construiască pe
391
„Această referire directă la trupurile noastre a fost calculată să şocheze pe cititorii greci ai lui Pavel. Pentru că au
crescut în contextul gîndirii platonice, ei considerau trupul ca o piedică jenantă. Sloganul lor era soma sëma estin
Romani 12:1 / Aşteptarea lui Dumnezeu 507
tipare ebraice, nu pe tipare greceşti, şi să răspundă, eventual, tiparelor greceşti de gîndire

cu cele vechi-testamentale. În revelaţia vechi-testamentală, singurul răspuns acceptabil la
harul coborîrii lui Yahweh în mijlocul poporului Său a fost o totală dăruire de sine Lui,
dăruire simbolizată de arderea-de-tot şi de darul de mîncare.
Şi Petru ne îndeamnă să facem acelaşi lucru, ca răspuns la mîntuirea în Isus Hristos, de care
Dumnezeu ne-a făcut parte:
1
Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; 2şi,
ca nişte prunci născuţi de curînd, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentruca prin el să
creşteţi spre mîntuire, 3dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul. 4Apropiaţi-vă de El, piatra
vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. 5Şi voi, ca nişte pietre vii,
sînteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfîntă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti,
plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos (1 Petru 2:1-5, s.n.).
Pentru că am fost mîntuiţi din „Egiptul” păcatului nostru şi am fost aduşi la „Muntele
Domnului”, sîntem o preoţie împărătească. Iar, ca preoţie sfîntă ce sîntem, prima dintre
jertfele pe care trebuie să le aducem pe altar este „arderea-de-tot”, adică pe noi înşine.
În Epistola către romani, Pavel construieşte Evanghelia lui Hristos pe tiparele vechi-
testamentale. Este deci normal ca, după ce a terminat de explicat întregul plan şi proces al
mîntuirii din „Egiptul” păcatelor noastre (vezi 1:18-3:20), după ce a zidit înaintea ochilor
sufletului nostru „Cortul Întîlnirii”, coborînd peste el slava Domnului (vezi 3:21-11:36),
Pavel să ne vorbească despre funcţia noastră de preoţi ai Dumnezeului celui Preaînalt (vezi
12:1-15:13). Apropierea noastră de Domnul urmează paradigma vechi-testamentală, fiind o
împlinire a acesteia.
În Vechiul Testament, imediat ce norul slavei Domnului a coborît peste Cortul Întîlnirii,
„Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din cortul întîlnirii, şi a zis: «Vorbeşte copiilor lui
Israel, şi spune-le: Cînd cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l aducă din vite, fie
din cireadă, fie din turmă. Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din
partea bărbătească fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa cortului întîlnirii înaintea
Domnului, ca să fie plăcut Domnului” (Lev. 1:1-3). Într-adevăr, la Domnul putea veni
oricine şi oricînd, dar numai dacă era dispus să împlinească cu stricteţe condiţiile impuse
de Domnul, deci nu oricum.
Cele cinci feluri de jertfe cu care se putea apropia un israelit de Domnul se împărţeau în
două categorii: jertfe de bunăvoie şi jertfe obligatorii. Jertfele de bunăvoie — arderea-de-
tot, darul de mîncare şi jertfa de mulţumire — puteau fi aduse doar în contextul unei relaţii
cu Dumnezeu neobturate de păcat. Atunci însă cînd păcatul era prezent în viaţa cuiva,
acesta era obligat să-l rezolve mai întîi, aducînd jertfa de ispăşire sau jertfa pentru vină.
Arderea-de-tot era semnul dedicării lui Dumnezeu. Acela care o aducea de bunăvoie
Domnului declara prin ea primul dintre cele trei adevăruri de boltă care definesc relaţia lui
cu Dumnezeu: Doamne, sînt al Tău în întregime! Celelalte două adevăruri cardinale ale
(„trupul este un mormînt”), în care a fost închis spiritul uman şi din care el tînjeşte să scape” (John R. W. Stott, The
Message of Romans, p. 322).
relaţiei erau declarate prin jertfa de mulţumire şi prin jertfa pentru păcat. Prin jertfa de
mulţumire, israelitul declara că depinde de Dumnezeu în întregime, din mîna Lui
coborîndu-se orice dar bun şi desăvîrşit. Iar prin jertfa pentru păcat, israelitul declara faptul
că ştie şi crede că lui Dumnezeu Îi va da socoteală pentru orice lucru.
Revenind în Epistola către romani, putem observa că imediat ce planul mîntuirii în sîngele
Domnului Isus Hristos a fost desfăşurat înaintea ochilor noştri Pavel continuă cursul firesc
al paradigmei vechi-testamentale, îndemnîndu-ne să ne apropiem cu încredere de Domnul
Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, aducînd trupurile noastre ca o jertfă vie,
sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, adică aducîndu-ne pe noi înşine ca ardere-de-tot pe altarul
Lui. Aceasta echivalează cu o declaraţie solemnă: Doamne, sînt al Tău în întregime! Am
fost cumpărat cu preţul scump al sîngelui unicului Tău Fiu, şi, de aceea, nu îmi mai aparţin
mie însumi. „Nu ştiţi — întreabă Pavel pe cei din Corint — că trupul vostru este Templul
Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu
sînteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi
în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6:19-20, s.n.).
Relaţia corectă cu Dumnezeu

Întreaga Scriptură vorbeşte despre faptul că există o graniţă foarte fină între relaţia idolatră
şi relaţia corectă cu Dumnezeu. Iată, de pildă, ce spune Isaia în această privinţă:
1
Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales! 2Aşa vorbeşte Domnul, care te-a
făcut şi întocmit, şi care dela naşterea ta este sprijinul tău: „Nu te teme de nimic, robul Meu
Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales. 3Căci voi turna ape peste pămîntul însetat şi rîuri pe
pămîntul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămînţa ta, şi binecuvîntarea Mea peste odraslele
tale, 4şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lîngă pîraiele de apă. 5Unul va zice: «Eu
sînt al Domnului!» Altul se va numi cu numele lui Iacov, iar altul va scrie cu mîna lui: «Al
Domnului sînt!» Şi va fi cinstit cu numele lui Israel” (Is. 44:1-5, s.n.).
Într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, poziţiile Creatorului şi a creaturii sînt clar definite.
Într-adevăr, atunci cînd se toarnă peste noi Duhul lui Dumnezeu, atunci cînd slava
Domnului coboară peste Cortul Întîlnirii, înţelegem că nu Domnul este al nostru, ci noi
sîntem ai Lui; înţelegem că noi am fost făcuţi spre slava Domnului, nu El spre slava
noastră. O dată ce am realizat acest lucru, înţelegem că este normal să aducem trupurile
noastre ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, pentru că, de fapt, aparţinem lui
Dumnezeu în întregime.
O relaţie idolatră cu Dumnezeu se caracterizează prin încercarea de a manipula divinitatea,

de a găsi modalităţile prin care să putem stoarce de la ea binecuvîntările pe care le dorim.
„Cine este acela — întreabă Isaia — care să fi făcut un dumnezeu, sau să fi turnat un idol şi
să nu fi tras niciun folos din el?” (Is. 44:10, s.n.). În faţa unui idol cioplit din lemn sau din
piatră sau turnat din aur sau din argint, omul poate gîndi aşa. Dar n-o poate face atunci cînd
se opreşte în faţa Dumnezeului celui Viu:
6
Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: „Eu sînt
Cel dintîi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu. 7Cine a făcut proorocii ca
Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de cînd am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să
vestească viitorul şi ce are să se întîmple! 8Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi, căci nu ţi-am vestit şi
nu ţi-am spus de mult lucrul acesta? Voi Îmi sînteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de
Mine? Nu este altă Stîncă, nu cunosc alta! (Is. 44:6-8).
Dacă în cazul unei relaţii idolatre idolul este făcut spre folosul închinătorului, şi nu invers,
în faţa Dumnezeului descris de Isaia în textul de mai sus nu ne rămîne decît să ne
proşternem la picioarele acestui Dumnezeu şi să-I recunoaştem dreptul asupra noastră:
sîntem ai Domnului în întregime.
În concluzie, la magnifica doxologie cu care Pavel încheia disertaţia sa teologică despre

Evanghelia lui Hristos — „O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît
de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui! Şi în adevăr, «cine a
cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă
de primit înapoi?» Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în
veci! Amin” (11:33-36) — se cuvine dat un singur răspuns: aducerea trupului nostru ca
jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu.
Realitatea spirituală în care trăim

Ca să înţelegem ce anume înseamnă a aduce trupurile noastre ca jertfă lui Dumnezeu, este
important să vorbim despre realitatea spirituală în care trăim. Pe de o parte, am putea spune
că există un „sus în cer” şi un „jos pe pămînt”, adică o lume fizică şi o lume spirituală. Dar
pe de altă parte, Scriptura afirmă că în locurile cereşti există două realităţi spirituale în
conflict. Iar noi, cei de pe pămînt, ne putem ralia uneia sau celeilalte din aceste două
realităţi, dîndu-ne trupul ca instrument pentru promovarea intereselor realităţii spirituale
respective.
A ne aduce trupurile ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu înseamnă a lupta
„împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui
veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti” (Efes. 6:12), iar lucrul acesta
este posibil doar dacă ne încingem mijlocul cu adevărul, dacă ne îmbrăcăm cu platoşa
neprihănirii, ne încălţăm cu rîvna evangheliei păcii, dacă luăm scutul credinţei, coiful
mîntuirii şi sabia Duhului — Cuvîntul lui Dumnezeu — şi dacă, echipaţi astfel, intrăm în
lupta spirituală a promovării valorilor Împărăţiei lui Dumnezeu (vezi Efes. 6:13-18),
sfinţind Numele Domnului şi întrupînd Împărăţia Lui prin împlinirea voii Lui.
Imediat ce Pavel ne-a prezentat neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţa în Isus
Hristos, el pune o serie de întrebări, care vizează tocmai baza aducerii trupului nostru ca o
jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu. Prima întrebare o avem în Romani 6:1: „Să
păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” Cu alte cuvinte, putem continua să ne
aservim mădularele trupului nostru lumii spirituale negative, din robia căreia ne-a mîntuit
Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, pentru ca această lume spirituală negativă să se
manifeste prin mădularele noastre şi să-şi promoveze interesele? Putem deci — întreabă
Pavel — ca, pe de o parte, să ne numim creştini, iar pe de altă parte, să trăim ca şi cum nu
am fi? Nu ar dovedi oare lucrul acesta că, de fapt, nu sîntem creştini? A crede în Isus
Hristos — afirmă Pavel în Romani 6:1-14 — înseamnă, pe de o parte, a dezbrăca acele
lucruri pentru care a murit Domnul Isus — păcatul sub toate formele lui —, ceea ce se
întîmplă doar prin mărturisirea şi transferarea păcatului asupra lui Isus Hristos, deci prin
identificarea noastră permanentă cu moartea Lui. Dar pe de altă parte, a crede în Isus
Hristos înseamnă a îmbrăca acele lucruri pentru care El trăieşte spre slava Tatălui. Or, o
astfel de definire a credinţei în Isus Hristos reclamă tocmai aducerea trupului nostru ca o
jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu:
10
Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin
viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă
de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12Deci, păcatul să nu mai
domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. 13Să nu mai daţi în
stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă
lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte
unelte ale neprihănirii. 14Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentrucă nu sînteţi supt
Lege, ci supt har (Rom. 6:10-14, s.n.).
A ne aduce trupul ca jertfă vie, sfîntă, păcută lui Dumnezeu înseamnă deci a ne socoti morţi
faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu. Iar aceasta implică, pe de o parte, a nu mai lăsa
păcatul să domnească în trupurile noastre muritoare, ceea ce este posibil, pentru că nu
sîntem sub Lege, ci sub har. Dar pe de altă parte, atunci cînd păcatul nu mai domneşte în
trupul nostru muritor, avem libertatea să dăm mădularele trupului nostru lui Dumnezeu, ca
unelte ale neprihănirii, adică instrumente ale promovării unei stări după voia lui Dumnezeu.
O jertfă vie
Relaţia israelitului cu Dumnezeu era mijlocită de jertfa necurmată şi de marele-preot. Dar
în ce-l privea, israelitul mai era chemat să aducă cinci feluri de jertfe — arderea-de-tot,
darul de mîncare, jertfa de mulţumire, jertfa de ispăşire şi jertfa pentru vină —, pentru ca
prin aceste jertfe, reprezentate, desigur, prin animale moarte pe altar, israelitul să-şi aducă
aminte că el a fost chemat să fie o jertfă vie pentru Domnul. A fi o jertfă vie însemna
pentru israelit trăirea unei vieţi care să întrupeze în toate aspectele ei cele trei adevăruri
fundamentale ale relaţiei cu Dumnezeu: faptul că Îi aparţine lui Dumnezeu, depinde de
Dumnezeu şi Îi dă socoteală lui Dumnezeu. Jertfele pe care le aducea israelitul trebuiau să
moară şi să ardă pe altar, tocmai pentru ca el să poată trăi ca jertfă vie, adică, pentru ca
viaţa lui, sub toate aspectele ei, să poată fi închinată Domnului.
Tot aşa, şi noi sîntem chemaţi să aducem trupurile noastre ca jertfă vie lui Dumnezeu, adică
trebuie să întrupăm adevărurile Lui în viaţa de zi cu zi. Iar lucrul acesta este posibil tocmai
pentru că Domnul Isus Hristos a murit în locul nostru. Astfel, prin trupul Lui, noi am murit
în ce priveşte Legea, iar, o dată Legea împlinită, Duhul Sfînt are libertatea să lucreze în
vieţile noastre şi să ne împuternicească pentru trăirea unei vieţi după voia lui Dumnezeu.
O jertfă sfîntă
Jertfa trebuie să fie nu numai vie, ci şi sfîntă, adică pusă deoparte pentru Domnul şi pentru
scopurile Lui. Am fost creaţi şi răscumpăraţi pentru a-L glorifica pe Dumnezeu, împlinind
întru totul voia şi scopurile Lui. Cu toate acestea, trăirea unei vieţi după voia lui Dumnezeu
ar putea fi privită într-un mod strict egoist. Dacă Dumnezeu este Făcătorul nostru, El ştie
cel mai bine care sînt coordonatele cele mai împlinitoare ale vieţii. Deci ascultarea sau
teama de Dumnezeu, adică evlavia, este de folos şi pentru viaţa aceasta, nu numai pentru
cea viitoare. Tocmai de aceea putem privi ascultarea de voia lui Dumnezeu ca pe un cîştig
personal imediat şi atît. O astfel de gîndire ne va împinge la a încerca să încheiem cu
Dumnezeu tranzacţii ca şi Iacov: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul
călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pîne să mănînc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi
întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta,
pe care am pus-o ca stîlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi îţi voi da a zecea
parte din tot ce-mi vei da” (Gen. 28:20-22). O astfel de atitudine nu exclude aducerea
trupului nostru ca o jertfă vie. Dar pentru ca jertfa să fie şi sfîntă, nu numai vie, trebuie să
adăugăm elementul promovării active a planului şi Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin
rugăciunea Tatăl Nostru, Domnul Isus ne-a învăţat faptul că jertfele leviticale cuprindeau în
ele şi acest aspect, al promovării Împărăţiei Domnului. Noi nu sîntem aici să ne bucurăm
doar de Împărăţie, ci s-o şi promovăm. De aceea, apropierea noastră de Dumnezeu trebuie
să fie mijlocită de acordarea voii noastre cu voia lui Dumnezeu pentru noi: „Tatăl nostru
care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-Se voia Ta, precum în
cer şi pe pămînt” (Mat. 6:9-10, s.n.).
Acest aspect al sfinţeniei jertfei noastre vine să întregească înţelesul credinţei noastre în
Hristos, subliniind nevoia implicării noastre active în promovarea Împărăţiei lui
Dumnezeu, prin întruparea ei în viaţa noastră de zi cu zi. În capitolele 6-8, Pavel a subliniat
acest aspect cu multă forţă. Păcatul nu va mai domni în trupul nostru muritor doar dacă nu
vom mai trăi după poftele firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. Importanţa acestei
alegeri este apoi subliniată prin precizarea că doar dacă ne lăsăm călăuziţi de Duhul lui
Dumnezeu sîntem fiii lui Dumnezeu. Faptul că, la sfîrşitul cărţii Exod, slava Domnului a
coborît peste Cortul Întîlnirii nu a fost o garanţie a intrării tuturor acestora în Ţara Promisă.
„Cei mai mulţi dintre ei, n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie — afirmă
Pavel. Şi aceste lucruri s-au întîmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentruca să nu
poftim după lucruri rele, cum au poftit ei” (1 Cor. 10:5-6), adică să nu ne dăm mădularele
roabe ale păcatului, cum au făcut aceştia:
7
Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să
mănînce şi să bea; şi s-au sculat să joace.” 8Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o
singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii. 9Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din
ei, cari au pierit prin şerpi. 10Să nu cîrtiţi, cum au cîrtit unii din ei, cari au fost nimiciţi de
Nimicitorul. 11Aceste lucruri li s-au întîmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise
pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfîrşiturile veacurilor. 12Astfel dar, cine crede că
stă în picioare, să ia seama să nu cadă. 13Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu
puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste
puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.
(1 Cor. 10:7-13).
Capitolul 10 din 1 Corinteni este intenţionat a fi o atenţionare pentru cei din Biserica lui
Hristos din Corint care n-au contenit să facă din trupurile lor mădulare ale păcatului. Este
însă important să observăm conţinutul capitolului 9 din aceeaşi carte, capitol în care Pavel
vorbeşte despre dăruirea lui totală în slujba Împărăţiei lui Hristos, îndemnîndu-ne astfel să-i
călcăm pe urme:
16
Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi
vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia! 17Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată.
Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată. 18Care este atunci răsplata
mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia, pe care o vestesc, şi să nu mă folosesc de dreptul
meu în Evanghelie. 19Căci, măcar că sînt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să
cîştig pe cei mai mulţi. 20Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu ceice sînt
supt Lege, m-am făcut ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe
ceice sînt supt Lege; 21cu ceice sînt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar
că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege.
22
Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să
mîntuiesc pe unii din ei. 23Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea. 24Nu ştiţi că
ceice aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în
aşa fel ca să căpătaţi premiul! 25Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de
înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul
acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. 26Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti
încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt. 27Ci mă port aspru cu
trupul meu, şi-l ţin în stăpînire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu
lepădat (1 Cor. 9:16-27).
Pavel ilustrează prin propriul său exemplu ce înseamnă să ne aducem trupurile noastre nu
doar ca o jertfă vie, ci şi ca o jertfă sfîntă lui Dumnezeu. Trupul nostru este pus pe altarul
lui Dumnezeu ca jertfă vie şi sfîntă doar dacă am făcut din el un instrument pentru
promovarea intereselor lui Dumnezeu, trupul nostru fiind peticul de pămînt pe care se face
voia lui ca în cer.
O jertfă plăcută lui Dumnezeu

Am văzut că sîntem îndemnaţi să răspundem la îndurarea lui Dumnezeu arătată faţă de noi
în Domnul Isus Hristos prin a ne aduce trupurile noastre ca o jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui
Dumnezeu. A fi o jertfă vie înseamnă a avea curajul să ardem pe altarul împlinirii voii lui
Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. A fi o jertfă sfîntă înseamnă a adăuga la acţiunea corectă şi
atitudinea corectă. A face voia lui Dumnezeu, respectiv a trăi conform adevărurilor lui
Dumnezeu, este un lucru folositor chiar şi pentru cel mai mare ateu, pentru că Universul
acesta, sub toate aspectele lui, funcţionează cel mai bine şi cel mai profitabil pentru om
dacă trăim în el conform adevărului lui Dumnezeu. Dar jertfa este cu adevărat sfîntă, adică
cu adevărat pusă deoparte pentru Dumnezeu, doar dacă este plăcută lui Dumnezeu. „Jertfa
celor răi este o scîrbă înaintea Domnului — spune Solomon —, dar rugăciunea celor fără
prihană Îi este plăcută” (Prov. 15:8). „Jertfa celor răi este o scîrbă înaintea Domnului, cu cît
mai mult cînd o aduc cu gînduri nelegiuite” (Prov. 21:27).
După cum vom vedea, aducerea trupului nostru ca jertfă este plăcută lui Dumnezeu doar
dacă acela care se arată prin noi în relaţii este Dumnezeu Însuşi. Darul duhovnicesc este
definit ca fiind „arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Cor. 12:7). Dacă Domnul Însuşi nu
Se poate arăta prin mine, jertfa mea nu poate fi plăcută Lui.
În Galateni, Pavel vorbeşte despre bătălia care se duce în fiecare dintre noi, atenţionîndu-
ne de cele două realităţi care îşi dispută întîietatea în adîncurile noastre: firea pămîntească
şi Duhul. „Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul — ne îndeamnă el —, şi nu împliniţi poftele
firii pămînteşti. Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii
pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” (Gal. 5:16-
17). Chiar şi atunci cînd sîntem implicaţi în promovarea Împărăţiei lui Dumnezeu sau în
ceea ce noi numim lucrare creştină, războiul acesta din noi continuă. Şi dacă nu sîntem
atenţi, jertfa noastră va fi pîngărită de faptele firii pămînteşti (vezi Gal. 5:19-21). Jertfa va
fi plăcută lui Dumnezeu doar dacă Duhul Îşi poate arăta prin noi roadele: „dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa,
înfrînarea poftelor” (Gal. 5:22-23). În cazul acesta, jertfa adusă de noi este plăcută lui
Dumnezeu, pentru că este o jertfă duhovnicească.
O slujbă duhovnicească
Expresia o „slujbă duhovnicească” rezumă expresiile de care a fost precedată. Atunci deci
cînd o jertfă este vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu, ea este, desigur, şi o slujbă
duhovnicească. Expresia în sine se lămureşte atunci cînd înţelegem că altarul pe care
sîntem chemaţi să ne aducem trupurile ca jertfă este tocmai Trupul lui Hristos. Voia lui
Dumnezeu este să alcătuiască din noi toţi cei mîntuiţi un singur Trup. Iar pentru aceasta,
Dumnezeu a hotărît să fim mădulare unii altora, adică să ne lăsăm folosiţi de Duhul lui
Dumnezeu pentru a Se arăta prin noi spre folosul fraţilor noştri. Atunci cînd Duhul Sfînt,
respectiv roada Lui se manifestă prin noi în relaţiile noastre, slujba este duhovnicească.
Concluzii şi aplicaţii pe Romani 12:1

Hristos a murit în locul nostru ca noi să trăim pentru El
„Dumnezeu, în adevăr, n-a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea — îi spune Isus
înţeleptului Nicodim —, ci ca lumea să fie mîntuită prin El” (Ioan 3:17, s.n.).
Mîntuirea adusă de Isus vizează două aspecte: pe de o parte, mîntuirea din faţa revărsării
mîniei lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, mîntuirea din neputinţa firii pămînteşti de a trăi
în lumina adevărului pe care-l cunoaştem:
18
Ştiu, în adevăr — afirmă Pavel în Romani 7 —, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în
firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19
Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac!…
22
Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; 23dar văd în mădularele mele o
altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care
este în mădularele mele. 24O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?
(Rom. 7:18-24, s.n.).
Tema noastră este legată de acest al doilea aspect al mîntuirii, deoarece porunca de a ne
aduce „trupurile ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu” (12:1) se bazează pe faptul
că Isus Hristos a rezolvat mîntuirea noastră din neputinţa firii pămînteşti. Iar împlinirea
acestei porunci devine astfel dovada mîntuirii noastre. Acela în viaţa căruia mîntuirea nu
lucrează nici o schimbare n-a avut, de fapt, parte de ea. „Dumnezeu a osîndit păcatul în
firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într-o fire
asemănătoare cu a păcatului, [tocmai] pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari
trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului” (Rom. 8:3-4).
Deci cel cu adevărat mîntuit a fost mîntuit din neputinţa firii pămînteşti şi este liber şi
bucuros s-o dovedească în aducerea trupului său ca jertfă vie, sfîntă, plăcută pe altarul
zidirii Trupului lui Hristos.
Trăirea prin credinţă reclamă participarea noastră
Este bine să subliniem faptul că această înnoire în vieţile noastre nu se face fără
participarea noastră directă, la fel cum nici căderea în păcat nu s-a făcut fără alegerea şi
participarea directă şi nemijlocită, mai întîi a lui Adam şi a nevestei lui, apoi a noastră a
fiecăruia. „Nu ştiţi — ne întreabă Pavel — că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi,
sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că
este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (6:16, s.n.). Păctul nu ajunge să
locuiască într-un om născut din nou, decît dacă acesta îi deschide uşa cu bună ştiinţă. Dar
după cum căderea în păcat reclamă participarea noastră directă şi nemijlocită, tot aşa şi
trăirea prin credinţă reclamă participarea noastră directă şi nemijlocită. A trăi prin credinţă
înseamnă a înţelege căile Domnului şi a păşi prin credinţă pe ele. Pentru că Dumnezeu este
credincios, pasul făcut prin credinţă în direcţia aducerii trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă,
plăcută lui Dumnezeu se va finaliza, din pricina şi prin puterea Legii Duhului de viaţă, care
operează în toţi cei care sînt în Hristos Isus şi care au deci puterea să învingă legea
păcatului şi a morţii care operează în mădularele noastre.
Hristos a murit în locul nostru, ca noi să trăim pentru El
Deci îndemnul lui Pavel din 12:1 nu este un îndemn gratuit şi imposibil de împlinit. El este
un răspuns la îndurarea lui Dumnezeu turnată peste noi în Domnul Isus Hristos, prin care s-
au creat toate condiţiile ascultării de acest îndemn. Cei care sînt în Hristos Isus pot deci să-
şi aducă trupurile ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, deoarece Legea duhului de
viaţă în Hristos Isus i-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.
Jertfa trebuie să fie mai întîi vie. Hristos a murit în locul nostru, pentru ca noi să putem trăi
în locul Lui şi pentru El. „Căci eu, prin Lege — adică prin împlinirea ei în trupul lui
Hristos —, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit
împreună cu Hristos — spune Pavel —, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos
trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui
Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuş pentru mine” (Gal. 2:19-20, s.n.). Deci
jertfa plăcută lui Dumnezeu este totala noastră dedicare Lui.
Dar jertfa trebuie să fie nu numai vie, ci şi sfîntă, adică pusă deoparte pentru Dumnezeu,
pentru împlinirea planurilor Lui. Dumnezeu l-a creat pe om pentru împlinirea scopurilor
Lui eterne. După ce l-a plămădit din ţărîna pămîntului, Dumnezeu l-a aşezat pe om în casa
gata mobilată a Universului şi i-a încredinţat un mandat, care exprimă scopul existenţei
omului pe pămînt: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui
Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvîntat şi
Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste
peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt»” (Gen.
1:27-28). Dacă am fost creat ca să împlinesc planurile lui Dumnezeu pe pămînt, cu cît mai
adevărat trebuie să fie lucrul acesta acum că, prin puterea creatoare a Duhului Sfînt,
Dumnezeu m-a făcut o nouă creaţie în Isus Hristos!
În Romani 1:20, Pavel ne spune că „însuşirile nevăzute ale Lui [Dumnezeu], puterea Lui
vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de
seamă la ele în lucrurile făcute de El”. Între lucrurile făcute de Dumnezeu, omul este
coroana Creaţiei, deci lucrarea mîinilor lui Dumnezeu în care El a săpat densitatea cea mai
mare a însuşirilor Lui nevăzute, a puterii lui veşnice şi a dumnezeirii Lui. Pe deasupra,
omul se deosebeşte de tot restul lucrurilor făcute de Dumnezeu tocmai prin faptul că a fost
creat după chipul şi asemănarea Acestuia. Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu pentru ca să fie reprezentantul lui Dumnezeu pe pămînt. Acesta este, de fapt,
Mandatul Creaţiei sau Mandatul Cultural pe care Dumnezeu l-a dat omului. A stăpîni
pămîntul înseamnă a-l modela în armonie cu caracterul lui Dumnezeu. Iar pentru că trupul
nostru este primul petic de ţărînă care trebuie luat în stăpînire, a-l stăpîni înseamnă a face
din el displayul însuşirilor nevăzute ale lui Dumnezeu, al puterii Lui veşnice şi al
dumnezeirii Lui.
Căderea omului a demonstrat392 faptul că omul este mai degrabă o albie, decît un izvor.
Albia va purta întotdeauna apele izvorului la care este conectat. Dumnezeu nu l-a creat pe
om ca pe o fiinţă autonomă. Omul există doar în închinare la un dumnezeu. Astfel, omul va
etala însuşirile nevăzute ale dumnezeului la care se închină. Cu alte cuvinte, dacă nu ne
aducem trupurile ca jertfă vie lui Dumnezeu, le vom aduce ca jertfă vie Celui Rău şi vom
etala, drept urmare, însuşirile nevăzute ale Celui Rău, puterea lui malefică şi întunecata lui
dumnezeire.
În pilda din Luca 11:24-26, Domnul Isus îl aseamănă pe om cu o „casă”. Casa nu poate să
rămînă goală, măturată şi împodobită — afirmă Domnul Isus. Raţiunea existenţei casei este
însuşi locatarul ei. Omul are doar libertatea de a-şi alege locatarul, care va dispune, în
ultimă instanţă, de mădularele lui, de trupul lui, de inteligenţa lui, de timpul lui, de bunurile
lui etc.
Pavel, exemplu pozitiv de împlinire a poruncii din 12:1
Un exemplu pozitiv de împlinire a poruncii din Romani 12:1 îl avem în apostolul Pavel. El
a aplicat mai întîi în viaţa lui ceea ce a spus altora. El se numeşte pe sine rob şi apostol al
lui Isus Hristos. Ca rob al lui Isus Hristos, Pavel nu mai dispune de viaţa sa. „Nu ştiţi — îi
întreabă el pe fraţii săi din Corint, care refuzau să-şi aducă trupul ca jertfă vie lui
Dumnezeu — că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care
L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un
preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu” (1
Cor. 6:19-20).
Ca apostol al lui Isus Hristos, Pavel era un rob pus într-o slujbă: „Am fost răstignit
împreună cu Hristos — spune el celor din Galatia —, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci
Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul
lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuş pentru mine” (Gal. 2:20). Pavel ştia
precis că Isus Hristos a murit în locul lui, pentru ca el să poată trăi în locul lui Hristos, mai
bine zis, pentru ca Hristos să poată trăi şi lucra prin el pentru împlinirea planurilor Tatălui
Său din ceruri. Ca apostol sau ca trimis al lui Isus Hristos, Pavel avea un mandat clar din
partea Acestuia, şi de aceea el ştia în ce fel trebuie să-L proslăvească pe Dumnezeu în
trupul şi în duhul lui. El a fost pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Isus Hristos. De
aceea, chiar şi atunci cînd Duhul îl anunţa de pericolele care îl aşteptau în Ierusalim, Pavel
avea curajul să spună: „Dar eu nu ţin numai decît la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă,
ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o dela Domnul
Isus, ca să vestesc Evaghelia harului lui Dumnezeu” (Fapte 20:24). Epistola către Romani
a fost scrisă cu puţin timp înainte ca Pavel să fi făcut această declaraţie în Milet. Deci
392
A fi creat după chipul lui Dumnezeu nu înseamnă a fi „un depozit” al însuşirilor nevăzute ale lui Dumnezeu pe care
omul să le etaleze în mod inconştient. Deşi, într-o anumită măsură, şi lucrul acesta este adevărat în privinţa mecanicii
complicate a corpului uman, aspectul specific al acestui chip al lui Dumnezeu în om este personalitatea omului. De
aceea, displayul însuşirilor nevăzute specifice ale lui Dumnezeu se face în mod deosebit la nivelul caracterului, deci la
nivelul relaţiilor personale.
porunca din Romani 12:1 nu conţine cuvinte afirmate cu uşurinţă, nu reprezintă o povară
aşezată pe umerii altora, pe care să nu fi fost dispus s-o ia el însuşi mai întîi pe proprii lui
umeri.
15
Totuş, ici colea v-am scris mai cu îndrăzneală — va scrie Pavel în încheierea epistolei —, ca
să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu,
16
ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba
Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul
Sfînt. 17Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. 18Căci n-aş îndrăzni să
pomenesc nici un lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la
ascultarea de El: fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele, 19fie prin puterea semnelor şi a
minunilor, fie prin puterea Duhului Sfînt. Aşa că, dela Ierusalim şi ţările de primprejur, pînă la
Iliric, am răspîndit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos. 20Şi am căutat să vestesc Evanghelia
acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, 21după cum este
scris: „Aceia, cărora nu li se propovăduise despre El, Îl vor vedea, şi cei ce n-auziseră de El, Îl
vor cunoaşte” (Rom. 15:15-21, s.n.).
Cum arată omul care nu este dispus să-şi plece urechea la

îndemnul din 12:1
Pavel este un exemplu pozitiv în raportarea la îndemnul din Romani 12:1. El a ştiut să
răspundă harului pe care Dumnezeu l-a turnat peste El, prin faptul că s-a dat rob lui Isus
Hristos, acceptînd să fie trimis în lucrarea pe care Acesta o avea de făcut. Dar în Romani
avem şi exemple de oameni care nu au fost dispuşi să-şi aducă trupul ca jertfă vie, sfîntă şi
plăcută lui Dumnezeu, crezînd că este suficient să-l cinsteşti pe Dumnezeu doar cu buzele:
17
Tu, care te numeşti Iudeu, care te reazimi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, 18care
cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentrucă eşti învăţat de Lege; 19tu, care
te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sînt în întunerec, 20povăţuitorul celor fără
minte, învăţătorul celor neştiutori, pentrucă în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al
adevărului (2:17-20).
Desigur, acela despre care vorbeşte Pavel în textul de mai sus nu este un credincios născut
din nou. Totuşi, în termenii noştri, un astfel de om are pretenţia că este tobă de teologie.
Cum ar trebui să arate viaţa lui în urma cunoştinţelor pe care le-a acumulat, dacă aducerea
trupului ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu nu ar fi un act de voinţă, un pas făcut
în ascultare, prin credinţă, ci ceva care se întîmplă de la sine, în cei care înţeleg adevărul lui
Dumnezeu? Ceea ce urmează dovedeşte cu prisosinţă faptul că putem cîştiga dezbateri
teologice, ne putem lua diplome în teologie, putem chiar predica nespus de frumos şi de
convingător, putem ţine conferinţe pe teme biblice, încercînd să fim „călăuza orbilor,
lumina celor ce sînt în întunerec, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori”
(2:19-20), fără însă să ne fi adus trupul ca jertfă vie, sfîntă plăcută lui Dumnezeu, adică
fără ca credinţa noastră să fi rodit ascultare, pentru a se dovedi o credinţă autentică.
21
Tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi,”
furi? 22Tu care zici: „Să nu preacurveşti,” preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scîrbă de idoli, le
jăfuieşti templele? 23Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei
Legi? (Rom. 2:21-23).
A ne aduce trupul ca jertfă lui Dumnezeu înseamnă a trăi în ascultare de Dumnezeu în

lucrurile mici şi în lucrurile mari ale vieţii. A nu ne aduce trupul ca jertfă lui Dumnezeu
înseamnă a-l aduce ca jertfă diavolului, lăsîndu-l pe el să trăiască în noi şi să lucreze prin
noi. Rezultatul este tocmai invers celui pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi. Dacă am
fost mîntuiţi prin jertfa Domnului Isus Hristos, ar trebui ca din pricina noastră Numele lui
Dumnezeu să fie proslăvit pe pămînt. Ascultaţi ce spune Pavel despre aceia care se
mulţumesc să-L proslăvească pe Dumnezeu doar cu buzele şi să rămînă departe de El cu
inima şi cu viaţa: „Căci «din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între
Neamuri», după cum este scris” (Rom. 2:24).
La o astfel de trăire se ajunge atunci cînd răstălmăcind harul lui Dumnezeu îl transformăm
în desfrînare. Dacă mîntuirea este prin credinţă, ea este prin har, adică este un dar nemeritat
pe care ni-l dă Dumnezeu. Iar dacă mîntuirea este prin har, ea nu este prin fapte. Şi dacă ar
fi prin fapte, nu ar fi prin har. Totuşi, credinţa fără fapte este moartă. Adevărata credinţă nu
se limitează doar la dezbrăcarea păcatului, ci va face pasul mai departe, la îmbrăcarea
neprihănirii, adică la a aduce trupul ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu. Cel care
îndrăzneşte să gîndească şi să zică: „Dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu
străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sînt eu însumi judecat ca păcătos?” (3:7) şi
„să păcătuim [deci] mereu, ca să se înmulţească harul” (6:1) sau „să păcătuim pentrucă nu
mai sîntem supt Lege ci supt har” (6:15), a transformat harul în desfrînare. A pune oricare
dintre aceste întrebări înseamnă a nu fi, de fapt, dispuşi să ne aducem trupul ca jertfă vie,
sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că, de fapt, nu credem în Isus Hristos.
Dar, pentru aceia care vor obiecta cu privire la textul ales pentru a sublinia posibilitatea ca
cineva să nu dorească să-şi aducă trupul ca jertfă lui Dumnezeu, deşi a înţeles adevărurile
legate de Împărăţia lui, putem aduce ca exemplu şi un text care îl vizează nu pe iudeul
nenăscut din nou, ci pe unul care a fost născut din nou. Este vorba despre textul din
Romani 7:14-24:
14
Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului.
15
Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. 16Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc
prin aceasta că Legea este bună. 17Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul
care locuieşte în mine. 18Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea
pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. 19Căci
binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! 20Şi dacă fac
ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21
Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. 22Fiindcă,
după omul dinlăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; 23dar văd în mădularele mele o altă lege,
care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în
mădularele mele. 24O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? (Rom.
7:14-24).
A fi vîndut rob păcatului înseamnă a-ţi fi adus trupul ca jertfă pe un altar străin. Lucrul
acesta se poate întîmpla şi aceluia care a fost născut din nou. Tocmai de aceea îl
avertizează Pavel pe acela care nu mai este sub Lege, ci sub har393: „Nu ştiţi că, dacă vă daţi
robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat,
care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (6:16). În
clipa în care ne-am dat robi păcatului, am adus, de fapt, trupul nostru ca o jertfă vie pe
altarul împlinirii scopurilor Celui Rău. Iar o dată ajunşi pe acest altar străin, noi sîntem robi
păcatului, pentru că facem nu ceea ce am dori, ci ceea ce urîm.
Pentru îndurarea lui Dumnezeu…
Tocmai pentru că există această înfricoşătoare posibilitate de a ne da robi păcatului sau de a

ne aduce trupul ca jertfă pe altarul zidirii Împărăţiei Celui Rău, Pavel ne îndeamnă să luăm
în serios răspunsul pe care se cuvine să-l dăm la îndurarea lui Dumnezeu revărsată peste
noi în Hristos. Dar mai există un aspect important în îndemnul lui Pavel din 12:1. Să privim
atent transcrierea structurală a versetului:
„Vă îndemn
dar,
fraţilor,
pentru îndurarea lui Dumnezeu,
să aduceţi trupurile voastre
ca o jertfă
vie,
sfîntă,
plăcută lui Dumnezeu:
aceasta va fi
din partea voastră
o slujbă duhovnicească (12:1, s.n.).
În primul rînd, îndemnul este o concluzie — „Vă îndemn dar…” — sau este pasul firesc
pentru acela care a înţeles tot ceea ce s-a spus înainte. În al doilea rînd, el este adresat
„fraţilor”, adică celor care au fost înfrăţiţi cu Isus Hristos şi, prin El, unii cu alţii. Îndemnul
îi vizează doar pe cei care sînt în Isus Hristos, deoarece numai în ei lucrează Legea Duhului
de viaţă, care poate birui legea păcatului şi a morţii care lucrează în mădularele fiecărui
muritor.
În al treilea rînd, îndemnul este să ne aducem trupurile ca jertfă „pentru îndurarea lui
Dumnezeu” (s.n.). Aceasta poate fi înţeles în două feluri. Pe de o parte, trebuie să ne
aducem trupul ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu ca răspuns la îndurarea lui
Dumnezeu. Dar pe de altă parte, trebuie să facem lucrul acesta, pentru ca îndurarea lui
Dumnezeu să curgă mai departe în vieţile noastre, adică pentru ca îndurarea lui Dumnezeu
să nu fie obstrucţionată în vieţile noastre şi să putem continua să ne bucurăm de ea.
Evanghelia lui Isus Hristos este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuire. Deci îndurarea lui
Dumnezeu revărsată peste noi este ca, prin har — adică nu prin meritele noastre —, să ne
393
Vezi Romani 6:14.
facă părtaşi acestei puteri mîntuitoare. Însă de această îndurare a lui Dumnezeu se bucură
doar acela care crede în Isus Hristos.394 Iar a crede în Isus Hristos înseamnă, pe de o parte, a
dezbrăca păcatul, iar pe de altă parte, a îmbrăca Împărăţia — sau a lăsa ca Împărăţia lui
Dumnezeu să se învedereze prin trupul nostru, pe care l-am adus ca jertfă vie, sfîntă,
plăcută lui Dumnezeu pe altarul împlinirii scopurilor şi planurilor Lui.
Trăirea unei vieţi în ascultare de Dumnezeu este posibilă doar dacă în noi operează puterea
care poate mîntui din neputinţa firii pămînteşti.395 Pentru ca această putere mîntuitoare —
Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus — să rămînă operantă în noi, trebuie să ne aducem
trupurile ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, adică să ne dăm robi ascultării — care
duce la neprihănire —, nu păcatului — care duce la moarte.
Am văzut că, în Luca 11:24-26, Domnul Isus ne-a spus că raţiunea existenţei „casei” —
care-l reprezintă, de fapt, pe om — este locatarul ei. Omul fiind o albie, nu un izvor, a fost
creat pentru a trăi doar în închinare unui dumnezeu. El are libertatea să-şi aleagă
dumnezeul, dar nu are libertatea să trăiască fără un dumnezeu. Acela care nu-şi aduce
trupul ca jertfă adevăratului Dumnezeu îl va aduce în mod implicit ca jertfă Celui Rău,
aservindu-şi mădularele împlinirii scopurilor şi planurilor acestuia. Dar atunci cînd ne dăm
robi păcatului ca să-l ascultăm, intrăm sub acuzarea Legii şi pornim pe drumul care duce la
moarte. Din acea clipă, Legea Duhului de viaţă încetează să mai lucreze în noi, pentru că
nu mai sîntem în Hristos, sau sub har, ci sub Lege. „Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu
sînteţi supt Lege” (Gal. 5:18), le spune Pavel celor din Galatia. Iar Duhul ne va călăuzi
întotdeauna în direcţia aducerii trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu.
Iar dacă numai aceia care sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu,
înseamnă că îndemnul lui Pavel din Romani 12:1 nu este opţional, dacă dorim să
continuăm să ne bucurăm de îndurarea lui Dumnezeu.
Aşadar, „vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu — adică, pe de o parte, ca
răspuns la ea şi prin puterea ei, iar pe de altă parte, pentru a nu obstrucţiona lucrarea ei în
voi —, aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi
din partea voastră o slujbă duhovnicească” (12:1), pentru împlinirea căreia aţi fost, de fapt,
mîntuiţi. Ne va fi de folos să ne reamintim de cîteva pasaje din Romani 6-8, care subliniază
acest mare adevăr:
6
Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să
fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; 7căci cine a murit, de
drept, este izbăvit de păcat. 8Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi
împreună cu El, 9întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are
nici o stăpînire asupra Lui. 10Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată
pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11Tot aşa şi voi
înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
12
394
395
voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii (Rom. 6:6-13).
4
Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai
altuia, adică ai Celuice a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.
5
Căci, cînd trăiam supt firea noastră pămîntească, patimile păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în
mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. 6Dar acum, am fost izbăviţi de
Lege, şi sîntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, ca să slujim lui Dumnezeu într-
un duh nou, iar nu după vechea slovă (Rom. 7:4-6).
1
Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după
îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. 2În adevăr, legea Duhului de viaţă în
Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. 3Căci — lucru cu neputinţă Legii,
întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pămîntească.) o făcea
fără putere — Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului,
pe însuş Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, 4pentruca porunca Legii să fie
împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
5
În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti;
pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. 6Şi umblarea
după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi
pace. 7Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu,
căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. 8Deci, ceice sînt
pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. 9Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti,
dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu
este al Lui (Rom. 8:1-9).
Aducerea trupului ca jertfă este deci atît răspuns, cît şi condiţie
Pavel ne îndeamnă să ne aducem trupurile ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, pe de
o parte, ca răspuns la îndurarea lui Dumnezeu revărsată peste noi în Isus Hristos, Domnul
nostru, iar pe de altă parte, pentru ca să nu obstrucţionăm în noi lucrarea în continuare a
acestei îndurări a lui Dumnezeu. Dacă nu ne-am adus trupul ca jertfă lui Dumnezeu, l-am
adus ca jertfă pe altarul împlinirii scopurilor Celui Rău. Dar în clipa respectivă, intrînd sub
acuzarea Legii, lucrarea îndurării lui Dumnezeu prin Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus
se împuţinează în noi, Duhul păstrînd deschisă pentru noi doar serviciul Său de urgenţă.396
Deci, pe de o parte, după tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, este frumos să ne
aducem trupul ca jertfă lui Dumnezeu. Dar pe de altă parte, este necesar s-o facem, dacă
dorim ca această îndurare a lui Dumnezeu să se manifeste plenar în noi.
396
Vezi Ioan 16:8-11.
522
Romani 12:2
Condiţia impusă jertfei noastre
Jertfa este plăcută lui Dumnezeu doar dacă este după voia Lui
Ascultarea de Hristos va putea fi doar pe măsura

cunoaşterii voii Lui
Ca să putem face din mădularele trupului nostru unelte ale neprihănirii, adică unelte pentru
promovarea unei stări după voia lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi, trebuie, mai întîi, să
cunoaştem voia lui Dumnezeu şi să o cunoaştem în aşa fel încît să fim convinşi că ea este
„bună, plăcută şi desăvîrşită”. Iată de ce continuă Pavel astfel: „Să nu vă potriviţi chipului
veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine
voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită” (12:2). Deci cunoaşterea voii lui
Dumnezeu este condiţia esenţială pentru ca jertfa noastră să fie după voia lui Dumnezeu şi,
astfel, ea să fie plăcută lui Dumnezeu.
Să ne aducem aminte că, după ce Domnul a coborît în mijlocul poporului Său peste Cortul
Întîlnirii ridicat în pustie, El a chemat pe Moise din Cortul Întîlnirii şi a precizat faptul că,
deşi poate să se apropie de Domnul oricine şi oricînd, cel care se apropie de El nu o poate
face oricum. Cartea Levitic conţine, de fapt, voia lui Dumnezeu cu privire la felul în care
trebuie să se apropie de El cei care o fac, indiferent că sînt preoţi, lideri sau oameni de rînd.
Primirea jertfei lor era condiţionată de respectarea întru totul a voii lui Dumnezeu, a
condiţiilor stipulate de Domnul.
Acelaşi adevăr este precizat şi în 12:2. „Cortul Întîlnirii” sau „Templul” care face posibilă
relaţia dintre om şi Dumnezeu este Domnul Isus Hristos. De Dumnezeu se poate apropia
oricine şi oricînd, dar nu oricum. „Oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit”
(Rom. 10:13). Deci poate veni oricine. Dar, după cum am văzut în Romani 10:9-10,
apropierea de Dumnezeu este condiţionată de declararea lui Isus Hristos ca Domn, ceea ce
echivalează cu aducerea trupului nostru ca ardere-de-tot lui Dumnezeu. Iar arderea-de-tot
are o lege a ei. Pentru ca jertfa să fie plăcută lui Dumnezeu, ea trebuie să fie adusă după
voia lui Dumnezeu. Iar pentru că această jertfă este vie, nu moartă, este imperativă
permanenta înnoire în duhul minţii noastre, ca să putem deosebi bine voia lui Dumnezeu şi
să înţelegem că ea este bună, plăcută şi desăvîrşită.
Romani 12:2 / Condiţia impusă jertfei noastre 523
Adevărul din 12:2 este formulat prin două imperative aşezate în contrast. Pe de o parte,
trebuie să ne străduim să nu facem ceva — „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia”
—, iar pe de altă parte, trebuie să ne străduim să facem ceva: „Să vă prefaceţi, prin înoirea
minţii voastre”.
Este evident faptul că accentul cade pe al doilea termen al contrastului, adică pe

permanenta înnoire în duhul minţii noastre, ca să putem deosebi astfel bine voia lui
Dumnezeu. Dar oare ce rol să aibă primul termen al contrastului? Să fie oare conformarea
la chipul veacului acestuia un pericol care paşte pe fiecare dintre noi, chiar şi după
convertirea noastră, de Pavel găseşte cu cale să ne avertizeze de lucrul acesta? În lumina
celor afirmate în Romani 6-8, aşa s-ar părea.
Prin credinţa în Isus Hristos, am intrat în starea de har a socotirii noastre ca neprihăniţi
înaintea lui Dumnezeu. Dar lucrul acesta nu exclude posibilitatea alegerii să trăim totuşi
după îndemnurile firii pămînteşti, cu toate consecinţele acestei alegeri. După ce, în 6:1 şi în
6:15, Pavel a pus două întrebări clarificatoare — „Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească
harul?” şi „Să păcătuim pentrucă nu mai sîntem supt Lege,397 ci supt har?” — şi a
demonstrat absurditatea unei astfel de opţiuni pentru acela care, prin credinţă, L-a declarat
pe Hristos ca Domn, el precizează că pericolul şi posibilitatea de a da totuşi curs gîndului
tăinuit de cele două întrebări rămîne. De aceea, el precizează imediat şi consecinţele
eventualei noastre alegeri: „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sînteţi robii
aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de
ascultare, care duce la neprihănire?” (6:16). Implicaţiile deschiderii uşii pentru păcat sînt
apoi detaliate în 7:14-24. Acela care se dă rob păcatului prin deliberata neascultare de
Dumnezeu ajunge robul păcatului. Iar pentru că însăşi Legea lui Dumnezeu ne dă pe mîna
păcatului — puterea păcatului fiind Legea (vezi 1 Cor. 15:56) —, Duhul lui Dumnezeu este
obligat să-Şi înceteze în noi lucrarea de împuternicire, pînă cînd Legea lui Dumnezeu este
satisfăcută. Iar satisfacerea Legii este posibilă doar prin moartea păcătosului — pentru că
„plata păcatului este moartea” (6:23). În ce ne priveşte, satisfacerea Legii — fără ca noi să
trebuiască să murim fizic — este posibilă doar dacă prin trupul lui Hristos murim în ce
priveşte Legea. Iar cufundarea noastră în moartea lui Hristos se face prin aducerea
păcatului la lumină, adică prin mărturisirea păcatului. Dar chiar şi după ce am rezolvat
păcatul, mărturisindu-l, trebuie să înţelegem că trupul nostru rămîne supus morţii din
pricina păcatului. Cu alte cuvinte, în noi va continua să opereze legea păcatului şi a morţii.
„Astfel dar, — concluzionează Pavel paragraful din Romani 7:14-25 —, cu mintea, eu
slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului” (25). Aceasta
înseamnă că, lăsat în seama puterilor mele, voi aluneca înspre alegerile firii pămînteşti. Iată
de ce ne atenţionează Pavel să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, cu alte cuvinte, de
397
După ce Pavel ne avertizează de lupta din noi — „Firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva
firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” (Gal 5:17) —, el precizează ce
anume înseamnă a fi sau a nu fi „sub Lege”. „Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu sînteţi supt Lege” (Gal. 5:18). Deci a
fi „sub Lege” înseamnă a fi sub incidenţa şi sub acuzarea Legii. Lucrul acesta se întîmplă ori de cîte ori împlinim
poftele firii pămînteşti, lăsîndu-ne călăuziţi de ea. Nu sîntem „sub Lege” atunci cînd nu sîntem acuzaţi de ea. Iar Legea
doar atunci nu are nimic împotriva noastră cînd umblăm călăuziţi de Duhul, adică atunci cînd Legea este împlinită în
noi. În Romani 8, Pavel afirmă că atunci cînd trăim după îndemnurile Duhului, nu după îndemnurile firii pămînteşti,
sîntem „în Hristos”, şi Legea Duhului de viaţă are libertatea să opereze în noi şi să ne izbăvească de legea păcatului şi
a morţii. Deci a nu fi „sub Lege” şi a fi „în Hristos” sau „sub har” este unul şi acelaşi lucru.
ce ne cere să ne opunem acestor înclinaţii fireşti păcătoase din noi. Este interesant că
mijlocul prin care trebuie să dăm bătălia aceasta este să ne schimbăm prin înnoirea minţii
noastre, ca să ajungem să înţelegem tot mai adînc voia lui Dumnezeu.
Dar oare cum se defineşte chipul veacului acestuia şi în ce fel ne depărtăm de el printr-o tot
mai adîncă cunoaştere a voii lui Dumnezeu? De ce este necesară înnoirea minţii pentru a
deosebi bine voia lui Dumnezeu, şi cum se produce ea?
Chipul veacului acestuia

Veacul acesta este lumea cu tiparele ei. Veacul acesta împreună cu fiii ei sînt sub
condamnarea lui Dumnezeu. „El — Isus Hristos — S-a dat pe Sine însuş pentru păcatele
noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău” (Gal. 1:4). Deşi noi continuăm să trăim în
lume, nu mai sîntem cetăţenii ei. Cetăţenia noastră este în ceruri. Iar pentru că am fost
aşezaţi deja în locurile cereşti împreună cu Hristos, noi trăim în acelaşi timp şi în veacul
viitor, pe care Hristos l-a inaugurat prin Întruparea, Viaţa, Moartea, Învierea şi Înălţarea Sa
la cer.
Dacă veacul acesta este lumea cu tiparele ei, ce să însemne chipul veacului acestuia?
Mulţi dintre noi încercăm să definim chipul veacului acestuia privind la fiii ei: la felul în
care aceştia mănîncă, se îmbracă, la casele pe care şi le fac, la slujbele pe care şi le aleg, la
muzica pe care o ascultă etc. Dacă astfel încercăm să definim chipul veacului acestuia,
atunci a nu ne potrivi chipului lui ar însemna să facem totul pe dos decît fac aceia pe care i-
am observat, ceea ce ar duce la izolarea noastră pe insula subculturii pe care am creat-o.
Intuim însă că nu aşa ceva înseamnă să nu ne potrivim chipului veacului acestuia. Dar ce să
însemne atunci lucrul acesta?
Pentru a lămuri lucrurile, ne vine în ajutor tocmai contrastul din text, deoarece cei doi
termeni ai contrastului se definesc reciproc. Lumea — ne spune Pavel prin contrastul pe
care-l creează — nu este interesată de voia lui Dumnezeu. Pentru că lumea are mintea
neînnoită, chiar dacă este confruntată cu voia lui Dumnezeu, ea nu o poate accepta ca fiind
bună, plăcută şi desăvîrşită şi, de aceea, o respinge sau o nesocoteşte. Deci a nu ne potrivi
chipului veacului acestuia înseamnă a ne raporta la voia lui Dumnezeu altfel decît se
raportează la ea fiii veacului acestuia:
1
Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre — afirmă Pavel în Efeseni —, 2în cari trăiaţi
odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează
acum în fiii neascultării. 3Între ei eram şi noi toţi odinioară — continuă el —, cînd trăiam în
poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi
eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi. 4Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru
dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la
viaţă împreună cu Hristos (prin har sînteţi mîntuiţi). 6El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să
şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus (Efes. 2:1-6).
Veacul acesta sau lumea are un mers al ei, guvernat nu de voia lui Dumnezeu, ci de domnul
puterii văzduhului, de duhul care lucrează acum în fiii neascultării. Cei care se supun
acestui domn al puterii văzduhului trăiesc după poftele firii pămînteşti şi fac voile firii
pămînteşti, adică trăiesc în conformitate cu gîndurile lor deşarte. Într-un cuvînt, se
potrivesc chipului veacului acestuia.
17
Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în
deşertăciunea gîndurilor lor, 18avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din
pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. 19Ei şi-au perdut orice pic de
simţire, s-au dedat la desfrînare, şi săvîrşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. 20Dar voi n-aţi
învăţat aşa pe Hristos; 21dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în
Isus, aţi fost învăţaţi, 22cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel
vechi care se strică după poftele înşelătoare; 23şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre, 24şi să vă
îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care
o dă adevărul (Efes. 4:17-24).
În mod clar, creştinul s-a rupt de felul de viaţă al păgînilor, de felul deşert de gîndire al
acestora, şi refuză să se mai conformeze lor, refuză să se mai potrivească chipului veacului
acestuia. Şi tocmai lucrul acesta i-l porunceeşte Dumnezeu.
Iubiţi lumea şi totuşi nu iubiţi lumea!

Veacul acesta este deci lumea, iar chipul veacului acestuia constituie tiparele ei de gîndire,
sistemul ei de valori. În rugăciunea Sa de Mare-Preot, Domnul Isus afirmă că noi, ucenicii
Săi, nu sîntem din lume, deşi trăim în ea.398 Am putea spune că noi am fost scoşi din lume
tocmai ca să o putem iubi aşa cum o iubeşte Dumnezeu şi să putem trăi în ea, lucrînd
împreună cu Dumnezeu la mîntuirea ei.
În Scriptură, vom găsi mai multe sensuri ale termenului „lume”. Pentru a încerca să
definim sensul pe care-l vizăm, am putea pleca de la două texte: Ioan 3:16 şi 1 Ioan
2:15-17. Primul text vorbeşte despre relaţia lui Dumnezeu cu lumea: „Fiindcă atît de mult a
iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu
piară, ci să aibă viaţa vecinică” (Ioan 3:16, s.n.). În cazul Domnului Isus, pentru ca acest
adevăr din inima lui Dumnezeu să poată fi materializat, Isus S-a întrupat, ceea ce a
însemnat o dezbrăcare de toată slava Sa şi o îmbrăcare în ţărînă, mai precis, o îmbrăcare
într-o expresie cultural-relevantă pentru cei între care a trăit şi a lucrat. Isus a mîncat
împreună cu cei din vremea Lui — a mîncat chiar şi cu vameşii şi cu păcătoşii din societate
—, S-a îmbrăcat aşa cum se îmbrăcau cei din vremea respectivă în Palestina etc. Din acest
punct de vedere, Isus Hristos S-a potrivit „chipului veacului acestuia”, tocmai pentru că a
iubit pe fiii ei şi a dorit să comunice cu ei.
În acest sens iubeşte Dumnezeu lumea, şi tot în acest sens sîntem şi noi chemaţi s-o iubim.
Iar pentru a o putea face, sîntem chemaţi să nu ieşim din lume, creînd o subcultură complet
nerelevantă pentru cei cu care am dori să comunicăm adevărurile lui Dumnezeu, pentru cei
pe care i-am dori mîntuiţi, ci să rămînem în ea.
398
Vezi Ioan 17:13-17.
Al doilea text este cel din 1 Ioan 2:15-17: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă
iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii
pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume…” (s.n.). Aici
Ioan pune în contrast două realităţi: „Tatăl” şi „lumea”. Cele două realităţi reprezintă două
principii care pot controla motivaţiile, atitudinile, gîndirea şi acţiunile noastre. Cele două
realităţi sînt, de fapt, doi stăpîni care îşi dispută întîietatea şi dreptul asupra noastră,
încercînd să determine modul în care ne vom raporta la toate lucrurile din jurul nostru.
„Tatăl” şi „lumea” sînt doi dumnezei: Yahweh, Creatorul şi Susţinătorul întregului
Univers, respectiv dumnezeul veacului acestuia.
Întrebarea care se pune este cine controlează viaţa mea: „Tatăl” sau „lumea”. Atunci cînd
lumea cu principiile ei controlează deciziile mele, totul duce la moarte, pînă şi cele mai
sfinte lucruri: Biblia, rugăciunea, postul, milosteniile etc. (vezi Mat. cap. 6). De aceea,
opţiunea deschisă pentru creştin este clară: Nu iubiţi lumea!
Este evident deci faptul că atunci cînd vorbim despre relaţia creştinului cu lumea sub aspect
pozitiv ne referim la sensul termenului din Ioan 3:16, nu la cel din 1 Ioan 2:15-17. Noi
sîntem chemaţi să iubim oamenii, pentru că Dumnezeu îi iubeşte, şi să urîm duhul lumii,
principiile ei, dumnezeul care lucrează acum în fiii neascultării, şi să luptăm „împotriva
căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac,
împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti” (Efes. 6:12). Sîntem chemaţi să nu
ne potrivim chipului veacului acestuia, adică să nu acceptăm principiile ei şi sistemul ei de
valori privind raportarea noastră la realităţile din noi şi din jurul nostru.
În Efeseni 2, Pavel afirmă: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în cari trăiaţi
odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care
lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară — continuă Pavel —,
cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale
gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi” (Efes. 2:1-3). La lucrurile
care alcătuiesc universul nostru — mîncare, băutură, sport, sex, îmbrăcăminte, televizor,
copii, relaţii, Biblie, rugăciune, biserică etc. — ne putem raporta în două feluri: fie după
voia lui Dumnezeu, fie după voia firii pămînteşti, care este în perfectă armonie cu voia
domnului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
Dacă deci voia firii pămînteşti este elementul natural pentru urmaşul lui Adam — element
alimentat de mersul lumii acesteia, de domnul puterii văzduhului —, atunci, cunoaşterea
voii lui Dumnezeu cere efort şi timp. Voia lui Dumnezeu ne este descoperită în Cuvîntul
Său.399 Este deci evident faptul că Pavel ne cheamă să nu ne potrivim chipului veacului
acestuia privind nepăsarea lumii faţă de cunoaşterea voii lui Dumnezeu. Noi sîntem
chemaţi să trăim alături de ei, dar raportîndu-ne la toate lucrurile din jurul nostru după voia
lui Dumnezeu, care în cele mai multe cazuri se va materializa în motivaţiile şi atitudinile
noastre faţă de aceste lucruri. Vom rămîne în lume, dar nu ca robi ai ei, frămîntaţi de pofta
399
Pentru discutarea unui mod logic şi coerent de raportare la Scriptură, vezi Beniamin Fărăgău, Matei 24-28, vol. III,
Anexa I, „Viziunea Împărăţiei”.
firii pămînteşti, de pofta ochilor şi de lăudăroşia vieţii, ci ca preoţi ai Dumnezeului celui

Viu.
O dată termenii definiţi în acest fel, înţelegem că atunci cînd încălţăm rîvna evangheliei
păcii nu pornim în lucrarea lărgirii Împărăţiei lui Dumnezeu cu gîndul de a mijloci mutarea
oamenilor dintr-o organizaţie în alta, de la un mod de a mînca la altul, de la un mod de a se
îmbrăca la altul, ci dintr-o realitate spirituală în alta, de la un sistem de valori la altul.
Convertirea reprezintă ieşirea din alianţa cu lumea spirituală negativă şi intrarea în sfera de
influenţă a lumii spirituale pozitive. Or, lucrul acesta înseamnă să nu mai dăm trupul nostru
în slujba lui Satan, să nu mai promovăm interesele Lui, ci să aducem trupul nostru ca o
jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu, punîndu-l în slujba lui Hristos, pentru
promovarea Împărăţiei Lui.
În Romani 7: 25, Pavel ne avertizează de realitatea luptei lăuntrice, care continuă în noi
chiar şi după convertire: „Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea
pămîntească, slujesc legii păcatului”. Iar în Galateni 5, el elaborează concluzia din Romani
7:25: „Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti. Căci firea
pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri
protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu
sînteţi supt Lege” (Gal. 5:16-18). Deci pericolul conformării chipului veacului acestuia
continuă să ne ameninţe. Evitarea lui este posibilă tocmai prin transformarea gîndirii
noastre, prin declanşarea şi întreţinerea unui proces continuu de cunoaştere a căilor lui
Dumnezeu din Scriptură şi prin plasarea şi rămînerea noastră în cadrul în care să putem să
ne ajutăm unii pe alţii în umblarea noastră pe aceste căi. Înainte de înălţarea Sa la cer,
Domnul Isus a circumscris cadrul formării şi existenţei Bisericii Lui: „Toată puterea Mi-a
fost dată în cer şi pe pămînt — a zis Isus ucenicilor Săi. Ducîndu-vă, faceţi ucenici din
toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh şi învăţîndu-i
să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul
veacului. Amin” (Mat. 28: 18-20 trad. aut). Înnoirea minţii se face printr-o tot mai adîncă
cufundare în realitatea Trinităţii. Dar procesul acesta va continua doar dacă trăirea concretă
se va conforma gîndirii înnoite.400
Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia

În textul din Romani 12:2 nu este în discuţie definirea chipului veacului acestuia401 decît la
nivelul implicit al afirmaţiei, ci imperativul neconformării noastre la acest chip. Or, pentru
a împlini porunca, trebuie să definim practic procesul înnoirii minţii, procesul
metamorfozării minţii noastre în raport cu voia lui Dumnezeu. Acela care nu este implicat
în mod activ în procesul înnoirii minţii este de fapt în procesul modelării sale întru chipul
veacului acestuia.
În Romani 7:14-24 ne este prezentată zbaterea celui născut din nou, care a deschis uşa
pentru păcat, invitîndu-l să locuiască în viaţa lui:
400
Pentru comentariul textului din Matei 28:18-20, vezi Beniamin Fărăgău, Matei 24-28, vol. III, pag. 117-128.
401
Lucrul acesta îl vom face în concluziile şi aplicaţiile la acest apragraf.
14
Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului.
15
Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. 16Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc
prin aceasta că Legea este bună. 17Şi atunci, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul
care locuieşte în mine. 18Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea
pămîntească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. 19Căci
binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! 20Şi dacă
fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21
Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. 22Fiindcă,
după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; 23dar văd în mădularele mele o altă lege,
care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în
mădularele mele. 24O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…
(Rom. 7:14-24).
Numai un om a cărui minte a fost înnoită prin naşterea din nou poate spune că, după omul
dinăuntru, îi place Legea lui Dumnezeu. Deci el deosebeşte voia lui Dumnezeu şi o vede
chiar bună, plăcută şi, de aceea, de dorit. Cu toate acestea, la un moment dat în viaţă, omul
nostru a ajuns să pună în cîntar cu voia lui Dumnezeu voia Celui Rău şi să considere voia
Celui Rău mai de dorit decît voia lui Dumnezeu. Astfel s-a deschis pentru păcat şi a ajuns
rob al păcatului. Această alegere dovedeşte că voia lui Dumnezeu nu a fost deosebită bine,
ca fiind bună, plăcută şi desăvîrşită. Şi, drept urmare, cel în cauză a ales voia Celui Rău.
Cum se fac astfel de alegeri?
În Romani 7:7-13, Pavel ne explică cum anume lucrează păcatul. „Odinioară — spune
Pavel, referindu-se la perioada edenică de dinaintea dării poruncii din Genesa 2:17 —,
fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit”
(7:9). Cum anume a ajuns păcatul să mă omoare ne este precizat în context: „Păcatul nu l-
am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus:
„Să nu pofteşti! Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot
felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort... Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea
viaţa, mi-a pricinuit moartea. 11Pentrucă păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin
însăş, porunca aceasta m-a lovit cu moartea” (Rom. 7:7-11).
Păcatul ne amăgeşte tocmai prin poruncă, distorisionînd-o într-un fel sau altul. Atunci cînd
noi credem minciunile lui şi alegem să le ascultăm, intrăm sub condamnarea Legii, iar
Legea cerînd condamnarea noastră, sîntem daţi pe mîna păcatului.
Atunci cînd, în Ioan 16:8-11, Domnul Isus a vorbit despre lucrarea Duhului Sfînt, El a
făcut o precizare şi cu privire la această credulitate a noastră în raport cu Păcatul:
5
Acum Mă duc la Cel ce M-a trimes; şi nimeni din voi nu Mă întreabă: „Unde Te duci?” 6Dar,
pentrucă v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima. 7Totuş, vă spun adevărul: Vă
este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mîngîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă
duc, vi-L voi trimete. 8Şi cînd va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul,
neprihănirea şi judecata. 9În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; 10în ce priveşte
neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; 11în ce priveşte judecata: fiindcă
stăpînitorul lumii acesteia este judecat (Ioan 16:5-11, s.n.).
O parte esenţială a lucrării Duhului Sfînt de recuperare a aceluia care s-a vîndut rob
păcatului este să-l dovedească vinovat în ce priveşte judecata: „În ce priveşte judecata —
spune Domnul Isus —: fiindcă stăpînitorul lumii acesteia este judecat” (11). Duhul Sfînt nu
Şi-a terminat lucrarea de recuperare, pînă cînd nu m-a dovedit vinovat pentru faptul că l-am
crezut pe Diavolul, pe Şarpele cel vechi, pe Acela care înşală întreaga lume. O pocăinţă
este completă doar dacă cel care se pocăieşte ajunge să realizeze ce greşeală mare a făcut
dînd crezare Amăgitorului. Stăpînitorul lumii acesteia a fost dezbrăcat de puterea lui şi a
fost dat în vileag ca mincinos în faţa întregii lumi, atunci cînd Isus Hristos a murit pe cruce
pentru toate implicaţiile minciunilor lui în vieţile noastre.
Deci cu cît deosebim mai puţin bine voia lui Dumnezeu, cu cît sîntem mai puţin convinşi că
ea este bună, plăcută şi desăvîrşită, cu atît sîntem mai vulnerabili în faţa minciunilor
Aceluia care înşală întreaga lume.
Procesul înnoirii minţii trebuie să fie un proces continuu

Oare de ce nu a fost suficientă înnoirea minţii de care ne bucurăm în momentul naşterii
noastre din nou? De ce trebuie să continue acest proces? Faptul că el trebuie să continue,
Pavel îl precizează şi în Efeseni 4:
17
pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. 19Ei şi-au perdut orice pic de
Isus, aţi fost învăţaţi, 22cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel
îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe
care o dă adevărul (Efes. 4:17-24, s.n.).
Problema păgînilor este o minte întunecată, care macină gînduri deşarte şi care s-a
înstrăinat de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află, adică, din pricina
necunoaşterii adevărului lui Dumnezeu, pe cînd acela care este în Hristos trebuie să fie
implicat într-un proces permanent de înnoire în duhul minţii, în procesul unei permanente
îmbrăcări în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu. Nu cumva continuarea
procesului înnoirii minţii noastre este imperativ tocmai pentru că acest proces este
reversibil? Mintea nu poate sta în starea în care se află. Fie creşte în cunoaşterea voii lui
Dumnezeu, fie se întoarce în tiparele vechi de gîndire, printr-o tot mai pronunţată potrivire
cu chipul veacului acestuia. Dacă nu ar exista pericolul reversării procesului, nu ni s-ar fi
poruncit să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne prefacem prin înnoirea
minţii, ca să putem deosebi bine voia lui Dumnezeu.
În textul din Romani 7:14-24 observăm folosul incalculabil al unei minţi înnoite, care
distinge voia lui Dumnezeu şi de aceea se zbate atunci cînd a ajuns în robia păcatului. Dar
oare ce să însemne împietrirea inimii de care ne avertizează Pavel în Evrei 3: „Luaţi seama
dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă
despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se
zice: «Astăzi,» pentruca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului”
(3:12-13). Oare procesul împietririi inimii să fie tocmai reversul procesului înnoirii minţii?
Dacă da, atunci este lesne de înţeles de ce ne îndeamnă Pavel să continuăm procesul
înnoirii minţii. Dar oare cum se face lucrul acesta?
Voia lui Dumnezeu este descoperită în Cuvîntul lui Dumnezeu. Iată de ce a zis Domnul
Isus că omul nu va trăi numai cu pîine, ci cu orice Cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu
(vezi Luca 4:4) şi iată de ce şi-a ales Maria partea cea bună, care nu i se va lua (vezi Luca
10:38-42). Ne înnoim în duhul minţii noastre pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu tălmăceşte
Scripturile pentru noi.
Ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu

„Cine are poruncile Mele şi le păzeşte — a zis Domnul Isus —, acela Mă iubeşte” (Ioan
14:21). Relaţia cu Dumnezeu este caracterizată de măsura ascultării de Dumnezeu în toate
sferele vieţii, deci de măsura arderii noastre pe altarul voii lui Dumnezeu. Iar pentru
aceasta, cunoaşterea voii lui Dumnezeu este esenţială. Pentru a putea păzi voia lui
Dumnezeu, trebuie mai întîi s-o cunoaştem. Iar cunoaşterea voii lui Dumnezeu cere timp.
Ţinînd cont de faptul că Domnul Isus a spus că omul nu trăieşte numai cu pîine, ci cu orice
cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu, mulţi dintre noi, atunci cînd ne ordonăm lista
priorităţilor vieţii, aşezăm pe primul loc relaţia cu Dumnezeu:
Relaţia cu Dumnezeu
Relaţia cu mine însumi
Relaţia cu familia
Relaţia cu slujba
Relaţia cu Biserica.
Relaţia cu lumea
Relaţia cu natura
O astfel de definire a priorităţilor ne poate însă duce la a crea un spaţiu în programul nostru
zilnic sau săptămînal pentru relaţia cu Dumnezeu, care se va defini prin cîteva lucruri care
ţin de domeniul „sacrului”, cum ar fi, timpul de părtăşie, de studierea Bibliei, timpul pentru
mersul la Biserică, şi pentru aşa-zise activităţi creştine. Toate acestea sînt extrem de
binevenite. De aceea a împărţit Dumnezeu săptămîna în şase zile plus una. Sabatul era ziua
în care israelitul trebuia să pună jos din mînă lucrul său şi trebuia să se întoarcă spre
Dumnezeu pentru a-L cinsti, prin citirea Scripturii, prin adunările laolaltă împreună cu
fraţii săi etc. Pentru că am pierdut aceste bune obiceiuri, ne-am pomenit înstrăinaţi de
Dumnezeu.
Însă pericolul unei astfel de abordări este împărţirea realităţii în două sfere distincte: sfera
sacrului şi sfera profanului. Avînd viaţa împărţită în cele şapte domenii — relaţia cu
Dumnezeu, cu sinele, cu familia, cu slujba, cu Biserica, cu lumea, cu natura —, putem izola
uşor domeniile între ele, închizîndu-L pe Dumnezeu în colţul sacrului din viaţa noastră. De
fapt, în trăirea de zi cu zi, relaţia cu Dumnezeu nu există ca o realitate în sine, ruptă de
celelalte. Relaţia cu Dumnezeu este măsura ascultării noastre de Dumnezeu în toate
celelalte realităţi ale vieţii. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil, trebuie să ne punem timp
deoparte pentru a ajunge să cunoaştem voia Lui. Iar la nivelul imediat al interpretării
textului din Romani 12:2, a nu ne potrivi chipului veacului acestuia înseamnă tocmai a
începe prin a pune timp deoparte pentru a afla voia lui Dumnezeu.
Întrebarea este cît timp trebuie să punem deoparte pentru aceasta, ştiind că ziua are numai
24 de ore, iar săptămîna numai 7 zile? La o astfel de întrebare, răspunsul este dat de scopul
pe care ni l-am fixat. „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin
înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi
desăvîrşită” (12:2, s.n.).
Voia lui Dumnezeu — afirmă Pavel — este bună, plăcută şi desăvîrşită. Problema noastră
este că nu totdeauna o vedem aşa şi, de aceea, nici nu ţinem la ea cu tot dinadinsul. Voia lui
Dumnezeu trebuie deosebită bine. Iar pentru aceasta trebuie să ne folosim mintea să
judecăm şi să cîntărim lucrurile lui Dumnezeu. Uneori, pentru a deosebi bine voia lui
Dumnezeu, trebuie să înţelegem căile Domnului, adică trebuie să distingem în Scriptură
tiparele după care lucrează Dumnezeu. Iar lucrul acesta va cere timp pentru o studiere
sistematică a Scripturii. Dacă ne mulţumim cu o citire sporadică a Scripturii şi cu o citire
sau cu o studiere a ei pe sărite sau dacă ne mulţumim cu studierea părerilor altora legate de
Scriptură, este greu de presupus că vom ajunge vreodată să deosebim atît de bine voia lui
Dumnezeu încît să fim convinşi că ea este bună, plăcută şi desăvîrşită şi, drept urmare, să
fim gata să o alegem, chiar cu preţul vieţii.
Voia lui Dumnezeu este pe măsura caracterului lui Dumnezeu

Vom ajunge să înţelegem că voia lui Dumnezeu este întotdeauna bună, plăcută şi
desăvîrşită numai pe măsură ce vom descoperi caracterul Lui în Scriptură. Iar caracterul lui
Dumnezeu se leagă de căile Lui, de tiparele în care a lucrat de-a lungul istoriei.
În ce-l priveşte pe Israel, atunci cînd acesta se afla pe buza prăpastiei şi i se pregătea Robia
Babiloniană, deşi Domnul chemase deja asupra lui pe Nebucadneţar — nuiaua mîniei Lui
—, El le spune celor plecaţi în robie: „Îmi voi aduce aminte de voi, şi voi împlini faţă de
voi făgăduinţa Mea cea bună, aducîndu-vă înapoi în locul acesta. Căci Eu ştiu gîndurile, pe
cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau
un viitor şi o nădejde” (Ier. 29:10-11). Afirmaţiile Domnului se fundamentau pe caracterul
Lui şi pe intenţiile Lui declarate cu ocazia reînnoirii legămîntului cu aceia care se pregăteau
să intre în Ţara Făgăduinţei:
29
„O! de ar rămînea ei cu aceeaş inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile
Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor! 30Du-te de spune-le: «Întoarceţi-vă în corturile
voastre». 31Dar tu, rămîi aici cu Mine, şi-ţi voi spune toate poruncile, legile şi rînduielile, pe cari
să-i înveţi să le împlinească în ţara pe care le-o dau în stăpînire.” 32Luaţi seama dar, să faceţi aşa
cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi dela cele ce a poruncit El nici la
dreapta, nici la stînga. 33Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru
să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi, şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în
stăpînire. 1Iată poruncile, legile şi rînduielile pe cari a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, să
vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire; 2ca să te temi de Domnul,
Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău, şi fiul fiului tău, toate legile şi
toate poruncile Lui pe cari ţi le dau, şi să ai zile multe 3Ascultă-le dar, Israele, şi caută să le
împlineşti, ca să fii fericit şi să vă înmulţiţi mult, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor
tăi, cînd a făgăduit ţara în care curge lapte şi miere. (Deut. 5:29-6:3, s.n.).
Toate poruncile Domnului pentru Israel — ca şi pentru noi toţi aceia care sîntem ai Lui —
au un singur scop: să fie fericiţi, să se bucure, pe de o parte, de viaţa trăită pe pămînt, iar pe
de altă parte, de viaţa veşnică. „Adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă
nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: «Nu găsesc nici o plăcere în
ei»” — afirmă Eclesiastul (12:1). Iar atunci cînd ţinem cont de unul dintre laitmotivele
cărţii402 — „Dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănînce din ele,
să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar dela
Dumnezeu” (Ecl. 5:19) — înţelegem că, într-adevăr, Dumnezeu doreşte să ne vadă fericiţi
încă aici pe pămînt. Putea oare Dumnezeu să afirme acest adevăr mai bine decît a făcut-o
prin profeţiile din Isaia?
13
„Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pămîntule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci
Domnul mîngîie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui”. 14Sionul zicea: „M-a părăsit
Domnul, şi m-a uitat Domnul!” 15„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă
milă de rodul pîntecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuş Eu nu te voi uita cu niciun chip: 16Iată
că te-am săpat pe mînile Mele, şi zidurile tale sînt totdeauna înaintea ochilor Mei! (Is. 49:13-
16).
7
Cîteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. 8Într-o izbucnire de mînie,
Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste vecinică, zice
Domnul, Răscumpărătorul tău. 9Şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după
cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pămînt, tot aşa jur că nu Mă voi mai mînia pe
tine şi nu te voi mai mustra. 10Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea
Mea nu se va muta dela tine, şi legămîntul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are
milă de tine. 11Nenorocito, bătuto de furtună şi nemîngîiato! Iată, îţi voi împodobi pietrele
scumpe cu antimoniu, şi-ţi voi da temelii de safir. 12Îţi voi face crestele zidurilor de rubin,
porţile de pietre scumpe, şi tot ocolul de nestemate. 13Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, şi
mare va fi propăşirea fiilor tăi. 14Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n-ai
nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine. 15Dacă se urzesc uneltiri, nu vin dela
Mine; oricine se va uni împotriva ta va cădea supt puterea ta” (Is. 54:7-15).
Dacă Acesta este Dumnezeul în care credem, atunci ce fel de Legi şi porunci putea să dea
un astfel de Dumnezeu omului? Voia Lui pentru noi nu poate fi decît bună, plăcută şi
desăvîrşită. Prin Legile Lui, Dumnezeu urmăreşte fericirea şi bunăstarea noastră, chiar şi pe
această planetă.
402
Vezi 2:24-26; 3:12, 22; 5:18-19; 8:15; 9:9 şi 11:9.
Dar gîndurile de pace şi de fericire ale Domnului faţă de cei ce-L iubesc întrec cu mult
limitele existenţei terestre:
29
Căci pe aceia pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea
chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. 30Şi pe aceia pe cari
i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar
pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. 31Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor
acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32El, care n-a
cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu
El, toate lucrurile? (Rom. 8:29-32).
Pentru că binele suprem pe care Dumnezeu ni-l doreşte fiecăruia este să ne facă asemenea
chipului Fiului Său, El va face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre acest bine al
nostru. Însuşi Duhul Sfînt ne-a fost dat ca să poată mijloci în noi împlinirea acestui plan al
lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră:
căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine
negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El
mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile
lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce
sînt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît
mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre
mai mulţi fraţi.” (Rom. 8:26-29). Într-adevăr, voia lui Dumnezeu pentru cei care-L iubesc
nu poate fi decît bună, plăcută şi desăvîrşită.
Să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre

Dar cunoaşterea voii lui Dumnezeu reclamă o prefacere, o transformare prin înnoirea
minţii. După cum am văzut mai sus, această transformare se petrece doar în măsura în care
noi privim cu faţa descoperită ca într-o oglindă slava Domnului, doar în măsura în care
ajungem să-L cunoaştem pe El, călcînd pe urmele paşilor Lui prin spaţiul sacru al revelării
de Sine: sfintele Scripturi. Dar atenţie, iubirea de Scriptură naşte farisei — spunea cineva
—, în timp ce iubirea de Dumnezeu naşte sfinţi. Transformarea în duhul minţii noastre se
face doar la răscrucea întîlnirii noastre cu Dumnezeul Scripturii, nu cu slova Scripturii. De
aceea, o studiere a Scripturii care nu ne aduce în prezenţa lui Dumnezeu nu ne este de nici
un folos. Mandatul pe care Domnul Isus Hristos l-a dat ucenicilor Săi înainte de Înălţare
viza tocmai aducerea oamenilor în prezenţa lui Dumnezeu: „Faceţi ucenici din toate
neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”, adică,
cufundîndu-i în realitatea Trinităţii sau mijlocind întîlnirea dintre ei şi Dumnezeu.
Cufundarea noastră în realitatea Trinităţii, adică cunoaşterea tot mai profundă a lui
Dumnezeu, pe de o parte, ne va ajuta să deosebim tot mai bine voia lui Dumnezeu, iar pe
de altă parte, va adînci în noi convingerea că voia lui Dumnezeu pentru noi este bună,
plăcută şi desăvîrşită.
Arderea-de-tot în sistemul levitical al jertfelor se aducea împreună cu darul de mîncare. Iar

legea darului de mîncare din Levitic 2 afirmă că sarea, adică semnul Legămîntului, nu
putea lipsi de pe altar: „Toate darurile tale de mîncare să le sărezi cu sare; să nu laşi să
lipsească niciodată de pe darurile tale de mîncare sarea, care este semnul legămîntului
Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mîncare să aduci sare” (Lev. 2:13). Fiind semnul
legămîntului pe care l-a făcut Dumnezeu cu Israel, sarea presărată pe altar aducea aminte
israelitului aflat în faţa altarului că el este al Domnului în întregime şi că lucrul acesta nu
este o corvoadă, ci un privilegiu. Aducerea trupului nostru ca jertfă vie şi sfîntă este plăcută
lui Dumnezeu doar dacă am înţeles că lucrul acesta nu este o corvoadă, ci un extraordinar
privilegiu, doar dacă am înţeles că această voie a lui Dumnezeu pentru noi este bună,
Concluzii şi aplicaţii pe Romani 12:2

Atenţie, procesul înnoirii minţii este un proces reversibil
Imperativul cunoaşterii voii lui Dumnezeu
Întregul Vechi Testament ne atenţionează de faptul că o jertfă este plăcută lui Dumnezeu
doar dacă îndeplineşte condiţiile impuse de El. Deci dacă dorim ca jertfa să fie plăcută lui
Dumnezeu, trebuie să ajungem la cunoaşterea temeinică a voii lui Dumnezeu. De aceea,
Pavel continuă astfel îndemnurile lui: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să
vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea
bună, plăcută şi desăvîrşită” (12:2).
După cum am văzut, contrastul dintre cele două acţiuni — „să nu vă potriviţi…” şi „să vă
prefaceţi…” — ne ajută să definim chipul veacului acestuia nu în termenii lucrurilor
materiale, ci în termenii raportării noastre la ele: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume.
Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta
firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume. Şi lumea
şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac (1 Ioan 2:15-17, s.n.).
Chipul veacului acestuia ţine de pofta firii pămînteşti, de pofta ochilor şi de lăudăroşia
vieţii şi se materializează într-o viaţă ce îşi are izvorul în voia noastră, nu în voia lui
Dumnezeu. Iar necunoaşterea voii lui Dumnezeu va duce la o trăire pe măsură, deoarece
gîndul naşte fapta.
Relaţia dintre gînd şi faptă
Relaţia dintre gînd şi faptă este subliniată deja în primul verset al Evangheliei lui Hristos
propovăduite de Pavel: „Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei
necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, cari înăduşe
adevărul în nelegiuirea lor” (1:18). Am văzut că necinstirea lui Dumnezeu are de-a face cu
felul în care gîndim despre El şi despre adevărurile care ne-au fost revelate, iar nelegiuirea,
cu ceea ce facem cu aceste adevăruri. Întotdeauna gîndul naşte fapta, sau necinstirea lui
Dumnezeu duce la nelegiuire. Atunci cînd începem să gîndim rău despre Persoana lui
Dumnezeu, vom continua prin a gîndi rău şi despre adevărurile lui Dumnezeu. Iar
nemulţumirea noastră cu privire la cadrul pe care ni l-a circumscris Dumnezeu prin
adevărurile Lui care ne-au fost revelate va duce la păcatul luciferic al autoîndumnezeirii,
care atrage după sine prăbuşirea şi dezintegrarea: „S-au fălit că sînt înţelepţi — adică, s-au
fălit cu faptul că ei ştiu mai bine decît Dumnezeu ce este binele şi ce este răul —, şi au
înebunit” (Rom. 1:22). Iar necunoaşterea voii lui Dumnezeu a adus după sine o viaţă de
idolatrie şi imoralitate.
Ascultarea de Hristos va putea fi doar pe măsura cunoaşterii voii Lui
În paginile de mai sus am văzut că ascultarea de Hristos poate fi întotdeauna doar pe

măsura cunoaşterii voii Lui. „Cine are poruncile Mele, a zis Isus, şi le păzeşte, acela Mă
iubeşte” (Ioan 14:15). Într-adevăr, „dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui”
(1 Ioan 5:3) — afirmă Ioan —, dar păzirea poruncilor începe întotdeauna cu cunoaşterea
lor. Avînd în vedere acest principiu, psalmistul — a cărui dorinţă este să-şi ţină curată
cărarea — începe prin a strînge Cuvîntul lui Dumnezeu în inima lui: „Cum îşi va ţinea
tînărul curată cărarea? Îndreptîndu-se după Cuvîntul Tău. Te caut din toată inima mea; nu
mă lăsa să mă abat dela poruncile Tale. Strîng Cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu
păcătuiesc împotriva Ta!” (Ps. 119:9-11).
Atenţie, procesul înnoirii minţii este un proces reversibil
Prin contrastul creat în textul de faţă, Pavel defineşte chipul veacului acestuia ca fiind lipsa
de interes pentru cunoaşterea voii lui Dumnezeu: „Să nu vă potriviţi chipului veacului
acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui
Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită” (12:2, s.n.). Îndemnul ne obligă la a fi părtaşi
unui proces continuu de înnoire a minţii. Dar oare ce se întîmplă atunci cînd îl neglijăm?
„Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul — spune tot Pavel în Efeseni —: să nu

mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor, avînd mintea întunecată,
fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi
inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrînare, şi săvîrşesc cu
lăcomie orice fel de necurăţie” (Efes. 4:17-18, s.n.).
Cum trăiesc păgînii sau fiii veacului acestuia? În deşertăciunea gîndurilor lor, adică avînd
o gîndire care se alimentează dintr-o fîntînă goală, iar aceasta pentru că au mintea
întunecată. Dar oare cum au ajuns în starea aceasta? S-au înstrăinat de viaţa lui Dumnezeu,
„din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor”. Textul din Romani 1
subliniază şi el procesul acesta de potrivire cu chipul veacului acestuia: „Fiindcă, măcar că
au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s-au
dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sînt înţelepţi,
şi au înebunit” (Rom 1:21-22).
A-L proslăvi pe Dumnezeu ca Dumnezeu înseamnă a-I da crezare şi a-L asculta, cu alte
cuvinte a cunoaşte voia Lui şi a i te supune. A înceta să mai cauţi voia lui Dumnezeu
înseamnă a decupla albia de la izvor. Consecinţa inevitabilă este deşertarea ei de apa vieţii.
Dar oare lucrul acesta se poate întîmpla şi celor credincioşi?
Dacă potrivirea cu chipul veacului acestuia nu ar fi un pericol, nu ni s-ar porunci să băgăm

de seamă ca nu cumva să pornim în direcţia respectivă. Este suficient să cităm cîteva texte
din Noul Testament adresate diferitelor biserici.
3
Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celuice
ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, 4prin cari El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi
scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care
este în lume prin pofte. 5De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră
fapta; cu fapta, cunoştinţa; 6cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea,
evlavia; 7cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 8Căci, dacă
aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce
priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. 9Dar cine nu are aceste lucruri, este
orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate. 10De aceea, fraţilor,
căutaţi cu atît mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul
acesta, nu veţi aluneca niciodată. 11În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în
Împărăţia vecinică a Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos (2 Petru 1:3-11, s.n.).
Este deci posibil ca cineva să uite că a fost curăţit de vechile lui păcate. Dar cum anume se
ajunge aici? Simplu, dacă nu ne întărim chemarea şi alegerea, adică dacă nu continuăm să
ne înnoim în duhul minţii noastre ca să putem deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună,
1
În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor
strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i-a răscumpărat, şi vor face
să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. 2Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina
lor, calea adevărului va fi vorbită de rău… 17Oamenii aceştia sînt nişte fîntîni fără apă, nişte
nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunerecului. 18Ei vorbesc cu trufie lucruri
de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrînări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc
în rătăcire. 19Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sînt robi ai stricăciunii. Căci fiecare
este robul lucrului de care este biruit. 20În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii,
prin cunoaşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăş şi sînt biruiţi de
ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decît cea dintîi. 21Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi
cunoscut calea neprihănirii, decît, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă dela porunca sfîntă, care
le fusese dată. 22Cu ei s-a întîmplat ce spune zicala adevărată: „Cînele s-a întors la ce vărsase”,
şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăş în mocirlă (2 Petru 2:1-22).
Dacă nu ne îmbăiem mintea în Cuvîntul lui Dumnezeu, se vor găsi destui proroci şi
învăţători mincinoşi ca să ne scalde mintea în neadevăruri. Rezultatul este că ne întoarcem
de la porunca sfîntă care ne-a fost dată, şi o dată cu mintea se întoarce şi viaţa în tiparele ei
vechi.
Pericolul este imens, de aceea Pavel mustră aspru pe cei din biserica evreilor care nu au
răspuns la îndemnul înnoirii minţii. După ce începe să le vorbească despre Hristos —
subliniind faptul că El a ajuns să fie numit Mare-Preot după rînduiala lui Melhisedec —, el
îşi dă seama că aceste adevăruri ar putea foarte bine să treacă pe deasupra lor:
11
Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi
la pricepere — le spune Pavel. 12În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăş
trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să
aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. 13Şi oricine nu se hrăneşte decît cu lapte, nu este
obicinuit cu cuvîntul despre neprihănire, căci este un prunc. 14Dar hrana tare este pentru
oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele
şi răul (Evrei 5:11-14).
Neimplicarea în procesul permanent al transformării minţii noastre ne lasă într-o stare de

copilărie. Iar a fi copil în cele spirituale înseamnă a fi extrem de vulnerabil, deoarece
necunoaşterea căilor lui Dumnezeu duce la neumblarea pe ele, respectiv la umblarea pe
căile necinstirii de Dumnezeu şi ale nelegiuirii.
Cum anume recade mintea în tiparele ei vechi de gîndire este de acum lesne de înţeles. Iată
ce ne spune Pavel în Romani 1:
20
În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit,
dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se
pot desvinovăţi; 21fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu,
nici nu I-au mulţămit; ci s-au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
22
S-au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit; 23şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o
icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare (Rom.
1:20-23).
Înnoirea minţii începe cu a ne uita cu băgare de seamă la sursele revelaţiei lui Dumnezeu:
Universul, conştiinţa, istoria, Isus Hristos şi Scriptura, între care sursa primară, prin care se
verifică toate celelalte, este Scriptura. Dar pentru ca înnoirea minţii să continue, ceea ce
mintea a aflat din Scriptură, trebuie întărit şi consfinţit în trupul nostru, adică în viaţa de zi
cu zi. Dacă nu există, mai întîi, această continuă informare a minţii, iar apoi această fixare a
gîndirii în faptă, gîndirea se întoarce încet şi inevitabil în făgaşele ei vechi, înstrăinîndu-se
de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află. Iar înstrăinarea de viaţa lui
Dumnezeu merge mînă în mînă cu apropierea de celălalt sistem de valori şi cu întruparea
lui. Nu există poziţie neutră. Decăderea morală este o consecinţă a necunoaşterii lui
Dumnezeu şi a neaducerii trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu:
24
De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi
necinstesc singuri trupurile; 25căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit
şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin. 26Din pricina
aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat
întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27tot astfel şi bărbaţii, au părăsit
întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvîrşit parte
bărbătească cu parte bărbătească lucruri scîrboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru
rătăcirea lor. 28Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a
lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29Astfel au ajuns plini de ori ce
fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de
ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, 30bîrfitori, urîtori de Dumnezeu,
obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31fără pricepere,
călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. 32Şi, măcar că ştiu hotărîrea
lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le
fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Rom. 1:24-32).
Din cele afirmate mai sus putem conchide că chipul veacului acestuia începe acolo unde se
termină dorinţa şi efortul nostru de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi voia Lui; unde ne lăsăm
prinşi în mreaja mersului lumii acesteia, biciuiţi de duhul lumii ca să ne reîntoarcem înapoi
între fiii neascultării, din rîndurile cărora de abia am ieşit.
Într-adevăr, procesul înnoirii minţii este reversibil. Ne putem întoarce de la porunca sfîntă
care ne-a fost dată, iar lucrul acesta se întîmplă dacă nu continuăm să ne înnoim în duhul
minţii ca să deosebim bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvîrşită.
În concluzie, putem afirma că din pricina relaţiei dintre gînd şi faptă — cum gîndim aşa
vom şi trăi — continuarea înnoirii minţii pentru a deosebi bine voia lui Dumnezeu este
imperativă, nu facultativă. Ascultarea de Hristos va putea fi doar pe măsura cunoaşterii voii
Lui. Dar imperativul din Romani 12:2 trebuie să-l luăm în serios şi din pricina faptului că
procesul înnoirii minţii este un proces reversibil. Biblia îl numeşte procesul împietririi
inimii.
540
Romani 12:3-8
Altarul pe care trebuie adusă jertfa
Jertfa trebuie adusă pe altarul zidirii Trupului lui Hristos
12:3-8 Altarul este însuşi Trupul lui Hristos

Răspunsul pe care-l aşteaptă Dumnezeu la îndurarea cu care am fost copleşiţi în Domnul
Isus Hristos este să ne aducem trupul ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu. Dar
„jertfa” noastră va fi sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu doar dacă este adusă în conformitate cu
cerinţele Lui. În Vechiul Testament, aspectele legate de cum anume să fie jertfa şi cum
anume să fie ea adusă nu au fost lăsate la latitudinea israelitului. El trebuia să se
conformeze întru totul cerinţelor stipulate de Dumnezeu în Legea Lui. Tot aşa, pentru ca
„jertfa” noastră să fie sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu, noi trebuie să fi ajuns să deosebim
bine voia Lui, să o socotim bună, plăcută şi desăvîrşită şi să o respectăm în totul.
Să presupunem, pentru o clipă, că sîntem de acord cu tot ceea ce ni s-a spus în primele
două versete din Romani 12 şi că sîntem gata să ne aducem trupul ca jertfă lui Dumnezeu.
Dar oare care este „altarul” pe care trebuie să ne aducem trupul ca jertfă vie? Iată primul
domeniu în care ni se cere să deosebim bine voia lui Dumnezeu.
În lumina adevărurilor Vechiului Testament, problema locului în care trebuia să fie adusă
jertfa nu a fost nici ea lăsată la latitudinea israelitului: Iată ce a poruncit Domnul prin
Moise:
1
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2„Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi tuturor copiilor lui
Israel, şi spune-le: «Iată ce a poruncit Domnul. 3Dacă cineva din casa lui Israel junghie în tabără
sau afară din tabără un bou, un miel sau o capră, 4şi nu-l aduce la uşa Cortului Întîlnirii, ca să-l
aducă în dar Domnului înaintea cortului Domnului, sîngele acesta va fi pus în socoteala omului
aceluia: a vărsat sînge; omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său. 5De aceea copiii lui
Israel, în loc să-şi junghie jertfele pe cîmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la
uşa Cortului Întîlnirii, şi să le aducă Domnului ca jertfe de mulţămire. 6Preotul să le stropească
sîngele pe altarul Domnului, la uşa Cortului Întîlnirii; şi să ardă grăsimea, care va fi de un miros
plăcut Domnului. 7Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu cari curvesc. Aceasta va fi o lege
vecinică pentru ei şi pentru urmaşii lor.» 8Să le spui dar: «Dacă un om din casa lui Israel sau
dintre străinii cari locuiesc în mijlocul lor, aduce o ardere de tot sau vreo altă jertfă, 9şi n-o
aduce la uşa Cortului Întîlnirii, ca s-o aducă jertfă Domnului, omul acela să fie nimicit din
poporul lui»” (Lev. 17:1-9, s.n.).
Romani 12:3-8 / Altarul pe care trebuie adusă jertfa 541
Ar fi fost o contradicţie în termeni să pretindă cineva că aduce o jertfă lui Dumnezeu în

timp ce ar fi adus-o pe un altar străin, slujind idolilor şi curvind astfel cu ei. Jertfa trebuia
adusă în locul pe care Dumnezeu l-a desemnat pentru aceasta: înaintea Domnului, în Casa
Domnului. Locul s-a păstrat şi pentru credinciosul nou-testamental, atîta doar că el trebuie
înţeles în termenii schimbărilor pe care le-a adus Noul Legămînt. De data aceasta, Casa
Domnului este alcătuită din pietre vii. Deci „altarul” pe care trebuie să ne aducem trupul ca
jertfă este însuşi Trupul lui Hristos. Lucrul acesta îl putem deduce din ceea ce afirmă Pavel
în continuare:
3
Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai
înaltă decît se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe
care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. 4Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare,
şi mădularele n-au toate aceeaş slujbă, 5tot aşa şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup
în Hristos, dar fiecare în parte sîntem mădulare unii altora. 6Deoarece avem felurite daruri,
după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei
lui. 7Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de
învăţătură. 8Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă.
Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă; cine face milostenie, s-o facă cu bucurie (Rom. 12:3-8,
s.n.).
Să fie oare aducerea trupului nostru ca jertfă vie unul şi acelaşi lucru cu punerea în negoţ a
darului duhovnicesc pe care l-am primit spre folosul celor din Trupul lui Hristos? În cazul
acesta, „altarul” pe care trebuie să ne aducem trupul ca jertfă este, într-adevăr, însuşi
Trupul lui Hristos, Biserica. „Noi, cari sîntem mulţi — afirmă Pavel —, alcătuim un singur
trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora” (5). Într-o măsură mai
mică sau mai mare, Dumnezeu ne-a dat fiecăruia harul arătării Duhului spre folosul altora,
pentru că dorinţa Lui este să vadă Trupul zidit prin ceea ce dă fiecare încheietură în măsura
ei şi zidit în dragoste.
Pentru a înţelege mesajul din acest paragraf, este important să observăm relaţiile structurale
din text. Întregul text (3-8) pare să fie zidit pe adevărul din versetul 3: „Prin harul, care mi-
a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se
cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a
împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” (12:3). De acest adevăr se leagă apoi tot ceea ce urmează.
Versetul 3
Căci… (v. 4)
tot aşa… (v. 5)
Deoarece… (v. 6)
Cine… (vs. 7-8)
În primul rînd, nimeni să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine, căci
Trupul lui Hristos nu este alcătuit dintr-un singur mădular, ci din mai multe, şi deci alţii
sînt cel puţin la fel de importanţi în Trup ca şi noi. În al doilea rînd, nimeni să nu aibă
despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine, deoarece chiar şi ceea ce avem se datorează
harului care ne-a fost dat fiecăruia. Iar în al treilea rînd, nimeni să nu aibă despre sine o
părere mai înaltă decît se cuvine, pentru că locul şi rolul fiecăruia dintre noi în Trup este
hotărît nu de ceea ce gîndim despre noi, ci de slujba pe care o facem, de felul în care ne-am
pus darul în negoţ, de felul în care Duhul a reuşit să Se arate prin noi spre folosul altora. Cu
alte cuvinte, nimeni să nu stea să se uite la sine, atunci cînd există atît de mult de lucru.
Aşadar, „cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină
de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu
inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu
bucurie” (7-8, s.n.).
12:3 Nimeni să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît

se cuvine
Aducerea trupului nostru ca jertfă pe altarul Trupului lui Hristos este un răspuns la
îndurarea lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că în procesul slujirii Trupului lui Hristos
comparaţia cu alţii nu-şi are locul. Singura noastră preocupare ar trebui să fie dacă am
răspuns sau nu aşa cum se cuvine la îndurarea pe care Dumnezeu a revărsat-o peste noi prin
Domnul Isus Hristos. Deci îndurarea lui Dumnezeu este singurul termen de comparaţie
valid pentru felul în care ne-am adus trupul ca jertfă vie pe altarul Trupului lui Hristos.
Cu toate acestea, dacă nu ar exista pericolul comparării cu ceilalţi, Pavel nu ne-ar spune atît
de apăsat: „Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre
sine o părere mai înaltă decît se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu
măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” (12:3). Pericolul comparării
cu alţii ne paşte mai ales atunci cînd încercăm să ne cîntărim pe noi înşine pentru a ne
stabili locul şi rolul în Trupul lui Hristos. Dar chiar şi atunci cînd încercăm să ne cîntărim,
trebuie s-o facem punînd pe celălalt taler al cîntarului nu pe fraţii noştri, ci măsura de
credinţă pe care ne-a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.
Înţelesul acestei expresii — măsură de credinţă — a fost disputată la nesfîrşit de exegeţi —

afirmă Matthew Black, în comentariul său pe Romani —, şi un consens în interpretare nu este
mai plauzibil acum decît în perioada exegezei patristice sau a reformei, o situaţie care pare să
arate înspre o «eroare primitivă» în textul transmis, deşi nu există variante de text semnificativ
diferite. Se pot face obiecţii cu privire la toate opţiunile de interpretare tradiţionale (vezi
Cranfield, pag. 613 ş.urm. pentru o privire de ansamblu în detaliu). Cele două interpretări care
au fost cel mai larg acceptate sînt: (a) măsura (cantitatea) de «credinţă» pistis în sensul paulin
cel mai familiar, însemnînd „credinţa mîntuitoare”, fides qua creditur şi (b) măsura darului
divin al „credinţei”, în sensul pistis din 1 Cor. 12:9; 13:2, cu referire la carismata, „o putere dată
de Dumnezeu pentru a face diferite lucruri (de exemplu, pentru a muta munţii)” (Barrett, p.
235), adică „o credinţă lucrătoare de minuni” (Cranfield). Obiecţia principală la ambele poziţii a
fost afirmată în mod convingător de Cranfield: „… În ambele cazuri implicaţia ar fi că un
credincios poate să se vadă pe sine mai presus decît pe fratele său, care are o măsură sau o
cantitate mai mică de credinţă… Este, desigur, puţin probabil ca Pavel să fi avut intenţia să
spună aşa ceva; deoarece o astfel de intenţie ar fi în total dezacord cu… versetele 4 ş.urm. (p.
614). Cranfield susţine înţelesul unui „standard” (după care să ne estimăm pe noi înşine), şi
anume, „credinţa”, adică fides qua creditur, „ceea ce ar însemna, de fapt, să recunoaştem că
Isus Hristos… este Acela faţă de care trebuie să ne măsurăm atît pe noi înşine, cît şi pe semenii
noştri” (p. 616). Dar „standardul credinţei (în Hristos) nu poate fi unul şi acelaşi lucru cu
standardul care este Hristos Însuşi”. Pallis ia expresia într-un sens pasiv: „măsura a ceea ce ne-a
fost încredinţat de către Dumnezeu”, adică limita capacităţii cu care am fost încredinţaţi [de
către Dumnezeu], (lat. fideicommissum). S-ar putea oare ca pistis, care a avut o largă gamă de
înţelesuri (vezi Cranfield p. 697), să fi ajuns să semnifice responsabilitatea noastră? Desigur,
„potrivit cu măsura de responsabilitate” în Biserică — Trupul lui Hristos — ar putea oferi un
înţeles plauzibil.403
În contextul imediat, „măsura de credinţă” ne-a fost împărţită de Dumnezeu fiecăruia, iar
noi trebuie să învăţăm să ne cîntărim prin ea. Nevoia acestei cîntăriri este precizată apoi
imediat în versetul care urmează: „Căci, dupăcum într-un trup avem mai multe mădulare, şi
mădularele n-au toate aceeaş slujbă, tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur
trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora” (4-5). Iar în versetul
următor (6), este asociat un dar cu o măsură de credinţă: „Cine are darul proorociei, să-l
întrebuinţeze după măsura credinţei lui” (6), ceea ce ar putea sugera că „măsura de
credinţă” are de-a face cu sfera de responsabilitate pe care îndrăznim să ne-o asumăm în
folosirea darului nostru.
După cum am văzut în capitolul 9, atunci cînd este vorba despre o lucrare în Împărăţia lui
Dumnezeu, El ne alege în mod suveran şi unilateral pe fiecare dintre noi, pentru o anume
lucrare specifică. El este Creatorul nostru şi ştie cel mai bine care este puterea şi potenţialul
fiecăruia dintre noi. În Pilda talanţilor (vezi Mat. 25:14-30), de pildă, stăpînul îşi
încredinţează averea în mîna slujitorilor săi, dînd unuia cinci talanţi, altuia doi, iar celui din
urmă unul, „fiecăruia după puterea lui” (Mat. 25:15). Acelaşi lucru ni-l spune şi Pavel.
Dumnezeu a împărţit fiecăruia — în mod suveran şi unilateral — o anumită măsură de
credinţă. Tot ceea ce se cere de la noi este să ne cumpănim prin ea şi faţă de ea, avînd
dorinţa şi credinţa să trăim şi să slujim în Trupul lui Hristos prin tot ceea ce ne-a fost dat de
Dumnezeu. Este deci important să nu ne comparăm cu alţii, ci să dăm socoteală lui
Dumnezeu de măsura folosirii darului nostru, căci El este Acela care, în mod suveran,
împarte fiecăruia un dar duhovnicesc anume şi o anume măsură de credinţă.
Oare ce relaţie este între dar şi măsura de credinţă? Cum anume putem defini cele două
concepte? Mai mult, tocmai diferenţele măsurilor de credinţă pe care Dumnezeu le împarte
ne fac să ne întrebăm oare de ce face Dumnezeu diferenţieri între noi? De ce nu ne priveşte
pe toţi în mod egal?404 Dar înainte de a răspunde la aceste întrebări, trebuie să observăm că
lucrarea la care am fost chemaţi este lucrarea lui Dumnezeu, nu lucrarea noastră. Indiferent
ce dar avem şi ce măsură de credinţă ne-a fost împărţită de Dumnezeu, toate acestea va
trebui să le punem în negoţ în ceea ce El are de făcut, în Trupul lui Hristos, Biserica.
403
Matthew Black, Romans, second edition, pag. 168-169.
404
Există un sens în care Dumnezeu ne priveşte pe toţi în mod egal. Iar acest sens este legat de neprihănirea pe care am
primit-o de la Dumnezeu, fără fapte, prin credinţă. Pavel afirmă cu multă tărie acest adevăr în mai multe dintre
epistolele lui. Iată, de pildă, ce spune el în Galateni: „Căci toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.
Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici
rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus. Şi dacă
sînteţi ai lui Hristos, sînteţi «sămînţa» lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” (Gal. 3:26-29). Deci în textul din
Romani nu poate fi vorba despre valoarea noastră poziţională în Hristos, ci despre locul nostru în slujirea Trupului lui
Hristos, adică de valoarea noastră funcţională.
12:4-5 În Trupul lui Hristos, sîntem mădulare unii altora

Dumnezeu Şi-a propus să alcătuiască din noi toţi un singur TRUP şi să zidească din noi toţi
un singur TEMPLU spre slava Sa. „Căci, dupăcum într-un trup avem mai multe mădulare,
şi mădularele n-au toate aceeaş slujbă, tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur
trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora” (12:4-5, s.n.). Zidirea
Trupului lui Hristos este lucrarea de cea mai mare importanţă pe care Dumnezeu urmăreşte
s-o facă în istorie. O astfel de afirmaţie este susţinută de faptul că, în lumina Scripturii,
istoria se va opri pe singurul lucru care, în ultimă instanţă, Îl „interesează” pe Dumnezeu pe
pămînt: Mireasa lui Hristos. Iată cum se încheie cartea Apocalipsa:
1
Apoi am văzut un cer nou şi un pămînt nou; pentrucă cerul dintîi şi pămîntul dintîi pieriseră, şi
marea nu mai era. 2Şi eu am văzut coborîndu-se din cer dela Dumnezeu, cetatea sfîntă, noul
Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 3Şi am auzit un glas tare, care ieşea
din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei
vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4El va şterge orice
lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere,
pentrucă lucrurile dintîi au trecut.” 5Celce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate
lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt vrednice de crezut şi adevărate.”
6
Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul. Celui ce îi este sete,
îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. 7Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu
voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. 8Dar, cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi,
ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde
cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apoc. 21:1-8).
Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pentru ca să mîntuiască oameni din păcat şi să alcătuiască
din ei Trupul lui Hristos, ca să zidească din ei — pietrele vii — Templul Său cel sfînt. Deci
proiectul şi lucrarea sînt ale Domnului, nu ale noastre. Iar prin faptul că am fost cumpăraţi
cu preţul nespus de scump al sîngelui Fiului Său, trebuie să înţelegem că nu El este
implicat în lucrarea noastră, ci noi sîntem implicaţi în lucrarea Lui. Tocmai de aceea, jertfa
noastră va fi plăcută lui Dumnezeu doar dacă prin ea se va zidi Templul de care Dumnezeu
Însuşi este interesat. Pentru a nu pierde din vedere interesele Lui, noi nu trebuie să ne
potrivim chipului veacului acestuia, ci trebuie să ne înnoim mintea mereu pentru o tot mai
bună înţelegere a voii lui Dumnezeu şi a planurilor Lui. Necunoaşterea voii lui Dumnezeu
şi a planurilor Lui va conduce uşor la defocalizarea noastră în lucrare. De o astfel de
defocalizare s-a făcut vinovat acel rob din Pilda talanţilor care a primit un singur talant de
la stăpînul său. Talanţii reprezintă averea Stăpînului şi interesele Lui. Ultimul dintre cei trei
robi, îngropînd talantul, a îngropat cu el şi planurile şi interesele stăpînului său, pentru ca
să se ducă să caute şi să urmărească împlinirea propriilor lui interese. Lucrarea lui
Dumnezeu nu poate fi făcută în timpul liber, pe lîngă lucrarea noastră. Acela care va
încerca să gîndească şi să trăiască aşa va termina prin a-şi îngropa talantul sau prin a-l
folosi ca şi capital pentru împlinirea propriilor lui lucrări şi pentru a-şi urmări propriile lui
interese. Zidirea Împărăţiei lui Dumnezeu trebuie să ne frămînte şi să ne preocupe douăzeci
şi patru de ore din douăzeci şi patru şi şapte zile pe săptămînă din şapte, fără însă ca o
astfel de afirmaţie să nege cele spuse de Dumnezeu în Decalog:
Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată
Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta,
nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut
Dumnezeu cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de
aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o (Ex. 20:9-11).
În lumina acestui text, noi nu sîntem chemaţi să promovăm interesele noastre sau ale
duşmanului lui Dumnezeu timp de şase zile, după care a şaptea zi să le punem jos şi să ne
implicăm în lucrarea lui Dumnezeu. A şaptea zi este pentru împlinirea imperativului din
Romani 12:2, este o zi pusă la o parte ca să putem cunoaşte voia lui Dumnezeu, prin
studierea Scripturilor şi prin părtăşia frăţească prin care adevărul Scripturii se
particularizează la contextul specific al fiecăruia şi la contextul specific al bisericii din care
facem parte. Este nevoie de timp pentru adîncirea noastră în cunoaşterea planului lui
Dumnezeu. De aceea trebuie să punem la o parte o zi din şapte. Facem lucrul acesta pentru
ca să evaluăm felul în care am trăit cele şaze zile precedente şi pentru a ne gîndi şi a ne
ruga cu privire la felul în care vom trăi cele şase zile următoare. Fiind ai lui Dumnezeu cu
trupul şi cu duhul nostru, rostul nostru pe pămînt este să promovăm interesele lui
Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. Cele şase zile ale săptămînii ne obligă să luăm în serios
mandatul cultural. Dar pentru că am fost răscumpăraţi prin sîngele lui Isus Hristos, noi
sîntem preoţi ai lui Dumnezeu, chemaţi să promovăm interesele Împărăţiei Lui prin tot ceea
ce facem. Pentru aceasta, trebuie să învăţăm să subordonăm mandatul cultural în mod
conştient şi creativ mandatului preoţiei405 noastre. Porunca pe care Domnul Isus a dat-o
ucenicilor Săi înainte de Înălţare — şi prin ei Bisericii Lui din toate timpurile — este să
facă ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului
Duh şi învăţîndu-i să păzească tot ceea ce le-a poruncit Domnul Isus, Capul Bisericii (vezi
Mat. 28:18-20). Or, împlinirea acestei porunci nu poate fi lăsată doar pentru timpul liber
sau pentru o zi din şapte. Ea defineşte raţiunea existenţei noastre ca şi creştini. În lumina
acestor afirmaţii, lucrarea creştină trebuie definită ca fiind orice activitate, legitimată de
mandatul cultural (vezi Gen. 1:28), care a fost subordonată conştient şi creativ mandatului
preoţiei (vezi Mat. 28:18-20). Iar în acest caz, viaţa cu aspectele ei banale de zi cu zi
devine vehiculul preoţiei noastre, mijlocul proslăvirii lui Dumnezeu, mijlocul răspîndirii în
lume a luminii prezenţei Lui în noi.
12:6a Darul specific şi măsura de credinţă

Am văzut că slujirea noastră este răspuns la harul pe care Dumnezeu l-a turnat peste noi
prin Domnul Isus Hristos, iar altarul slujirii noastre este Trupul lui Hristos, pe care
Dumnezeu doreşte să-l zidească prin contribuţia noastră a fiecăruia. În vederea realizării
acestui lucru, Dumnezeu a împărţit fiecăruia un dar şi o măsură de credinţă. Pavel afirmă
că avem „felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (6, s.n.), după care el înşiră un
număr dintre ele: darul prorociei, darul de a face anumite slujbe sau darul diaconiei, darul
învăţării, darul îmbărbătării, darul dărniciei, darul cîrmuirii şi darul milosteniei. Porunca
specifică pe care o dă Pavel în acest text vizează perseverarea sau credincioşia noastră în
punerea darului în negoţ:
405
Pentru definirea conceptelor „mandatul cultural” şi „mandatul preoţiei”, precum şi a relaţiei dintre ele, vezi
Beniamin Fărăgău, Matei 24-28, vol. III, pag. 164-199.
Cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o
slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează
pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să
cîrmuiască cu rîvnă; cine face milostenie, s-o facă cu bucurie (Rom 12:6-8, s.n.).
Pavel insistă în mod deosebit nu pe definirea darurilor specifice, ci pe punerea în negoţ a

darului primit. Totuşi, întrebarea pe care ne-o punem cel mai adesea este legată de definirea
şi identificarea darului pe care l-am primit. Înainte de a discuta însă acest aspect, trebuie să
încercăm să lămurim înţelesul expresiilor „măsură de credinţă” şi „dar duhovnicesc”,
precum şi al relaţiilor dintre ele.
Să ne imaginăm că cercul de mai jos reprezintă Trupul lui Hristos în toată complexitatea
lui, iar sectoarele de cerc reprezintă darul sau slujba specifică al diferitelor mădulare.
„Căci, dupăcum într-un trup sînt mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaş
slujbă, tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în
parte, sîntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost
dat…” (12:4-5) — continuă Pavel —, fiecare dintre noi să vegheze asupra credincioşiei cu
care darul lui este pus în negoţ.
Dacă darul specific este ilustrat prin sectorul de cerc, atunci măsura de credinţă vizează
sfera de influenţă în exercitarea darului în Trupul lui Hristos sau îndrăzneala pe care o
avem în exercitarea darului respectiv spre folosul altora. Măsura de credinţă este
reprezentată prin arcul de cerc corespunzător unei anumite raze.
Pînă la un anumit nivel al măsurii noastre de credinţă în folosirea anumitor daruri, putem
funcţiona în mai multe compartimente. Dar pe măsură ce creşte măsura de credinţă în
folosirea unui anumit dar, deci pe măsură ce îndrăznim să călcăm cu talpa piciorului tot
mai mult din spaţiul exersării darului spiritual pe care l-am primit, încercarea de a sta în
mai multe compartimente înseamnă să nu avem simţiri cumpătate despre noi înşine. Pentru
că nu este vorba despre lucrarea noastră, ci despre lucrarea Domnului, preoţia noastră
vizează nu numai „marginile pămîntului”, ci şi slujirea unei realităţi extrem de complexe.
Iată de ce perspectivele punerii unui anumit dar al nostru în negoţ sînt nelimitate. Dar sfera
de influenţă pe care o atingem prin slujirea noastră este determinată de măsura noastră de
credinţă, mai precis de cît anume am îndrăznit să punem în negoţ din ceea ce am primit.
Deşi Dumnezeu ne-a împărţit o anume măsură de credinţă, de obicei noi ne folosim doar de
o parte din ea, de atît cît am îndrăznit să călcăm cu talpa piciorului nostru din „teritoriul” în
care am fost chemaţi să slujim.
Să ne aducem aminte de experienţa lui Israel din vremea lui Iosua:

1
După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul i-a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui
Moise: 2„Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul
acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. 3Orice loc pe care-l va călca talpa
piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise. 4Ţinutul vostru se va întinde de la pustie şi
Liban pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi pînă la marea cea mare, spre
apusul soarelui. 5Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cît vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am
fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. 6Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da
în stăpînire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da. 7Întăreşte-te
numai, şi îmbărbătează-te, lucrînd cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu
Moise; nu te abate dela ea nici la dreapta nici la stînga, ca să isbuteşti în tot ce vei face. 8Cartea
aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutînd să faci tot ce
este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
9
Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu
te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:1-9).
Ţara era deja a lor. Domnul le-o căutase cu grijă406 şi le-o dăduse prin legămîntul pe care l-a
făcut cu Avraam:
7
Domnul i-a mai zis [lui Avram]: „Eu sînt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi
dau în stăpînire ţara aceasta”. 8Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că
o voi stăpîni?” 9Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei
ani, o turturea şi un pui de porumbel”. 10Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în
două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le-a despicat. 11Pasările răpitoare
s-au năpustit peste stîrvuri; dar Avram le-a izgonit. 12La apusul soarelui, un somn adînc a căzut
peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întunerec. 13Şi Domnul i-a zis lui Avram:
„Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor
apăsa greu, timp de patru sute de ani. 14Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi
pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. 15Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat
după o bătrîneţă fericită. 16În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor
nu şi-a atins încă vîrful.” 17După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întunerec adînc; şi iată că a
ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. 18În ziua
aceea, Domnul a făcut un legămînt cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale îi dau ţara aceasta, dela
rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, 19şi anume: ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a
Cadmoniţilor, 20a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor, 21a Amoriţilor, a Canaaniţilor, a
Ghirgasiţilor şi a Iebusiţilor” (Gen. 15:7-21, s.n.).
Deşi Domnul hotărîse perimetrul ţării — „Ţinutul vostru se va întinde dela pustie şi Liban
pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi pînă la marea cea mare, spre apusul
soarelui” (Ios. 1:4) — şi deşi El a dat deja ţara lui Israel, totuşi Israel urma să aibă, de fapt,
din ţara aceasta doar atît cît îi va permite măsura de credinţă, atît cît va îndrăzni să calce cu
talpa piciorului din ceea ce era deja, de drept, al lui. Deci tot ceea ce trebuia să facă Iosua şi
poporul era să ia, prin credinţă, ţara pe care Domnul le-o căutase şi pe care tot El le-o
dăduse deja. Măsura de credinţă trebuie deci să aibă de-a face cu cît îndrăznim să luăm din
ceea ce Domnul ne dă. Atunci cînd aplicăm acest concept la mîntuirea şi moştenirea
noastră împreună cu Hristos, în Domnul Isus Hristos Dumnezeu ne-a dat absolut totul: „Pe
aceia pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului
Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a
hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi;
iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit” (Rom. 8:29-30). Deci, din
perspectiva lui Dumnezeu avem absolut totul: răscumpărare, sfinţire, proslăvire şi
moştenire. Întrebarea este dacă îndrăznim să le luăm prin credinţă din mîna lui Dumnezeu
406
Domnul a căutat pentru Israel în mod special ţara în care curge lapte şi miere, pe care le-a dat-o apoi: „În ziua
aceea, Mi-am ridicat mîna spre ei, ca să-i duc din ţara Egiptului într-o ţară pe care o căutasem pentru ei, ţară în care
curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările” (Ezec. 20:6, s.n.). Tot ceea ce aveau ei de făcut era s-o ia
prin credinţă.
şi să ne bucurăm de ele. În ce priveşte răscumpărarea, trebuie s-o primim prin credinţa

materializată în punerea sîngelui mielului pascal pe uşorii uşii inimii noastre, ca singură
soluţie pentru mîntuirea noastră din faţa revărsării mîniei lui Dumnezeu.407 În ce priveşte
sfinţirea noastră, atunci cînd, prin credinţă, călcăm în apele umflate ale Iordanului, Iordanul
se despică sub talpa picioarelor noastre, deoarece Dumnezeu este credincios şi El va
împlini ceea ce a promis.408 Iar în ce priveşte moştenirea noastră împreună cu Hristos, vom
fi proslăviţi împreună cu El tot prin credinţa în El, dacă păstrăm credinţa pînă la sfîrşit,
chiar şi în pofida necazurilor şi suferinţelor din pricina Numelui Său.409
Iar atunci cînd aplicăm conceptul „măsurii de credinţă” la lucrarea noastră, avem doar ceea
ce îndrăznim să primim de la Domnul prin credinţa materializată în credincioşia cu care ne
silim să punem darul în negoţ. Aceasta nu înseamnă că putem face salturi imense peste
noapte, considerînd măsura de credinţă ca un cec în alb pe care-l completăm după bunul
nostru plac. Deşi măsura de credinţă are şi o componentă subiectivă, ea este totuşi o
realitate obiectivă, pe care Dumnezeu o împarte fiecăruia. Cine nu a fost şi nu este
credincios în lucrurile mici nu va fi nici în cele mari.
Deoarece firea noastră pămîntească nu este întotdeauna răstignită, mulţi dintre noi ar dori
să intre în slujirea Trupului lui Hristos nu dinspre centru înspre periferia cercului din
schema de mai sus, ci invers. Cu alte cuvinte, mulţi am dori să facem în Trupul lui Hristos
lucrări de anvergură, care depăşesc cu mult mandatul şi măsura noastră de credinţă. Măsura
de credinţă părînd a fi un element subiectiv, se vor găsi unii între noi care, avînd despre ei
înşişi o părere mai înaltă decît se cuvine, se vor avînta în lucrări pentru care nu există
acoperire în viaţa lor. Lucrul acesta se va vedea imediat, deoarece un dar duhovnicesc este
„arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Cor. 12:7). Trupul va sesiza imediat cînd cineva
operează în afara darului sau în afara măsurii de credinţă pe care i le-a dat Dumnezeu.
Lărgirea sferei noastre de influenţă nu se realizează printr-un efort subiectiv de a lărgi
orizontul lucrării noastre, ci prin punerea darului în negoţ şi prin perseverarea în slujire sau
prin credincioşia în slujire. Doar aceluia care a fost credincios în lucrurile mici îi va
încredinţa Dumnezeu lucruri mai mari. „Nu umblaţi după lucrurile înalte — ne spune
Duhul lui Dumnezeu prin Pavel —, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri
înţelepţi” (Rom. 12:16).
În textul din 1 Timotei 3, de pildă, Pavel lasă cumpănirea în seama noastră: „Dacă rîvneşte
cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun” (3:1). Dar el se grăbeşte să ne dea standardul
Scripturii, ca să elimine cît se poate subiectivismul, adică părerile despre sine care nu sînt
conforme cu măsura de credinţă primită:
2
Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept,
vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. 3Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş,
nici doritor de cîştig mîrşav, ci să fie blînd, nu gîlcevitor, nu iubitor de bani; 4să-şi
chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. 5Căci dacă cineva nu
ştie să-şi cîrmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? 6Să nu fie întors la
407
408
Vezi Romani 8:1-14.
409
Vezi Evrei 3:6-15 şi Rom. 8:17.
Dumnezeu de curînd, ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda diavolului. 7Trebuie să

aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentruca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în
cursa diavolului (1Tim. 3:2-7).
Să fie oare măsura de credinţă evidenţiată tocmai de aspectele menţionate în text:

„cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii, să nu
fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de cîştig mîrşav, ci să fie blînd, nu gîlcevitor, nu
iubitor de bani; să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată
cuviinţa” (2-4)? Sau măsura de credinţă să fie tocmai sfera de influenţă la care rîvneşte
cineva? Fiind vorba despre darul cîrmuirii, pot rîvni, de pildă, la cîrmuire în cercul familiei
mele sau în cercul Bisericii lui Hristos.
Părerea Duhului Sfînt, făcută de cunoscut Bisericii Lui prin Pavel, este că fiecare dintre noi
trebuie să începem cu cele smerite. Pentru că lucrarea de prezbiterat este o lucrare de
cîrmuire, trebuie să începem prin a ne deprinde cu cîrmuirea în propria noastră familie şi
prin a lărgi treptat sfera de influenţă a slujirii noastre: „Să-şi chivernisească bine casa, şi să-
şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să-şi cîrmuiască bine
casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?” (4-5). Înainte să facem pasul următor şi
să lărgim sfera slujirii noastre, în cazul de faţă înainte de a dori să cîrmuim Biserica lui
Dumnezeu, trebuie să fi exersat cu succes cîrmuirea în sfera familiei noastre. „Trebuie să
aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară — continuă Pavel —, pentruca să nu
ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului” (7).
Măsura de credinţă pe care o avem şi care constituie capitalul slujirii noastre trebuie să fi
fost verificată prin credincioşia noastră în sfera de slujire în care ne aflăm şi confirmată de
fraţii care au beneficiat de slujirea noastră. În cazul prezbiterului despre care îi vorbeşte
Pavel lui Timotei, neprihănirea, cumpătarea, înţelepciunea, vrednicia de a fi cinstit de alţii,
primirea de oaspeţi, măsura în care este în stare să înveţe pe alţii, motivele slujirii — cu
lepădare de sine sau pentru un cîştig mîrşav410 —, blîndeţea, stăpînirea limbii; chivernisirea
şi cîrmuirea bună a casei, maturitatea în credinţă, mărturia celor de afară etc. trebuie să le
confirme în mod neapărat biserica, înainte de a investi pe cineva în funcţia de prezbiter. La
fel trebuie să se procedeze şi în cazul unui diacon.
8
Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu
doritori de cîştig mîrşav: 9ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat. 10Trebuiesc cercetaţi
întîi, şi numai dacă sînt fără prihană, să fie diaconi. 11Femeile, de asemenea, trebuie să fie
cinstite, neclevetitoare; cumpătate, credincioase în toate lucrurile. 12Diaconii să fie bărbaţi ai
unei singure neveste, şi să ştie să-şi cîrmuiască bine copiii şi casele lor. 13Pentrucă cei ce slujesc
bine ca diaconi, dobîndesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în
Hristos Isus (1 Tim. 3:8-13, s.n.).
Doar aceia care slujesc bine — în cazul textului de mai sus, ca diaconi —, deci aceia care
avînd o slujbă se ţin de slujba lor, „dobîndesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în
credinţa care este în Hristos Isus” (1 Tim. 3:13, s.n.). Să fie oare măsura de credinţă
tocmai îndrăzneala pe care o avem în sfera slujirii noastre? Aşa se pare! Iar atunci,
410
Vezi 1 Petru 5:1-4.
„măsura de credinţă” pe care ne-o împarte Dumnezeu fiecăruia este răspunsul lui
Dumnezeu la măsura credincioşiei noastre în slujire, şi ea ne este împărţită de Dumnezeu,
pe de o parte, prin lărgirea darului în noi, adică, prin înmulţirea numărului de talanţi, iar pe
de altă parte, prin confirmarea continuă care vine din partea acelora pe care-i slujim prin
exersarea darului nostru. Creşterea numărului de talanţi, deci a poverii pe care cineva o
poate duce în lucrarea Împărăţiei, se vede tocmai într-o măsură mai mare de cumpătare,
înţelepciune, vrednicie în cinste, primire de oaspeţi, în capacitatea de a învăţa pe alţii etc.,
cu un cuvînt, în conturarea chipului lui Hristos în el.
După cum vom vedea în paragraful următor (Rom. 12:9-16), în exersarea darului nostru
paşii înainte se fac nu prin poziţiile pe care le ocupăm, ci prin măsura în care Duhul lui
Dumnezeu Se arată prin noi.
12:6b-8 Fiecare să se ţină de slujba lui

Dacă pînă aici Pavel a făcut cîteva precizări de ordin general, prin care au fost vizaţi toate
mădularele Trupului deopotrivă, începînd cu ultima parte a versetului 6, el se adresează
unor grupuri specifice din biserică, celor care au un dar specific sau altul:
6
…Cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.
7
Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui.
Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.
8
Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.
Cine dă, să dea cu inimă largă.
Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă.
Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.
Implicaţiile imediate ale acestei adresări — „Cine…” — sînt că nu toţi avem acelaşi dar,
deci nu pe toţi ne vizează deopotrivă ceea ce este afirmat în versetele acestea. Nu toţi au
darul proorociei, după cum nu toţi sînt chemaţi la aceeaşi slujbă. Adică, nu toţi sînt chemaţi
să înveţe pe alţii, să îmbărbăteze, să dăruiască, să cîrmuiască sau să facă milostenie.
Trebuie însă să facem precizarea că, într-o anumită măsură, fiecare dintre noi trebuie să fim
implicaţi în fiecare dintre aceste aspecte. Toţi învăţăm pe alţii la un anumit nivel şi toţi
îmbărbătăm pe cei de lîngă noi în diferite situaţii. De asemenea, toţi facem dărnicie şi
milostenie în dreptul nostru şi toţi cîrmuim în dreptul nostru, cel puţin în familiile pe care
ni le-a dat Dumnezeu sau la locul nostru de muncă, dacă avem subalterni. Dar aici este
vorba despre lucrări şi daruri specifice în Trupul lui Hristos. De aceea spune Pavel: „Cine
are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o
slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine
îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine
cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie” (6-8).
Cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei

lui (6b)
„A proroci sau a profeţi — afirmă John Stott — înseamnă a vorbi sub inspiraţie divină”.411
Stott precizează faptul că Biserica lui Hristos este zidită pe temelia apostolilor şi prorocilor,
piatra din capul unghiului fiind Însuşi Domnul Isus Hristos. Deci funcţia apostolică şi cea
profetică sînt fundamentale pentru Trupul lui Hristos. El continuă prin a încerca o
diferenţiere între cele două:
În două liste care conţin darurile spirituale — carismata — profetul este plasat pe o poziţie
secundă faţă de apostol, sugerînd că este vorba despre un dar profetic mai mic decît cel al
profetului vechi-testamental. Cuvintele rostite de astfel de profeţi trebuiau cîntărite şi judecate,
în timp ce cuvintele apostolilor trebuiau crezute şi ascultate, fără să fi fost necesare cîntărirea şi
analizarea lor. O altă deosebire între profeţi şi apostoli era faptul că profeţii pare să se fi adresat
unei situaţii locale, în timp ce autoritatea apostolilor era universală. Mai departe, Hodge a avut
cu siguranţă dreptate — afirmă Stott — atunci cînd a subliniat că o altă deosebire între profeţi şi
apostoli era faptul că „inspiraţia divină a apostolilor era permanentă”, în timp ce „inspiraţia
divină a profeţilor era ocazională”. În lumina acestei realităţi se face în continuare precizarea:
„cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui”.412
Ca şi în cazul dezbaterii legate de înţelesul expresiei „măsura de credinţă” din versetul 3, şi

în cazul de faţă, expresiei i se poate atribui un aspect subiectiv şi unul obiectiv. În primul
caz, dacă ne referim la aspectul subiectiv, măsura de credinţă se referă la îndrăzneala
profetului în exercitarea darului său. În al doilea caz, dacă ne referim la aspectul obiectiv,
atunci profetul este îndemnat să vegheze ca profeţia făcută în numele Domnului să nu se
abată cu nimic de la adevărurile credinţei în Isus Hristos, adică de la adevărul Scripturii.
În Romani, Pavel ne spune că Dumnezeu a oferit neprihănirea fiecăruia dintre cei care cred
în Isus Hristos. Iar această credinţă în Hristos vine prin auzirea Cuvîntului sau a
Evangheliei lui Hristos. În cazul specific al Epistolei către romani, temelia credinţei sînt
adevărurile desfăşurate de Pavel înaintea cititorilor săi în primele unspreze capitole ale
epistolei. Întreaga noastră slujire — indiferent de darul specific şi de slujba specifică în
Trupul lui Hristos — trebuie să fie un răspuns la îndurarea pe care ne-a arătat-o Dumnezeu
în Domnul Isus Hristos. Iar pentru ca jertfa noastră să fie sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu ea
trebuie să se conformeze neapărat voii lui Dumnezeu, indiferent prin ce dar specific este
adusă această jertfă. Deci, tocmai pentru că, în 12:2, a fost deja afirmată condiţia
conformării la voia lui Dumnezeu, ar fi inutil, într-un fel, să ni se mai spună încă o dată
acelaşi lucru. În acest caz, este mai probabil ca precizarea legată de exersarea darului
prorociei — „să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui” — să ţină de aspectul subiectiv,
adică de îndrăzneala celui în cauză în a-şi exercita darul. Ceva mai încolo Pavel va face o
precizare interesantă: „Tot ce nu vine din încredinţare este păcat” (14:23). Este adevărat că
această precizare este legată de libertatea conştiinţei celui în cauză de a mînca o mîncare
sau alta. Este însă important să observăm că lipsa încredinţării celui în cauză se
obiectivează în păcat, deci într-o mergere împotriva voii lui Dumnezeu. Să fie oare vorba
411
John R. W. Stott, The Message of Romans, p. 326.
412
Ibid., p. 327.
despre ceva asemănător şi în cazul măsurii de credinţă pe care Dumnezeu a împărţit-o

fiecăruia? A ne aduce trupul ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu înseamnă a rămîne
în parametri hotărîţi de Dumnezeu pentru slujba noastră.
În cazul profetului, acesta este chemat să confrunte situaţii concrete din Biserică sau din
societate. Dar pînă unde este chemat el să meargă? Răspunsul se leagă de măsura de
credinţă pe care i-a dat-o Dumnezeu profetului respectiv în situaţia respectivă. Deci, „cine
are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui” (12:6).
Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui (7a)
Sub această afirmaţie — „Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui” (7a) — am
putea încolona tot ceea ce urmează în continuare, deoarece învăţătura, îmbărbătarea,
dărnicia, cîrmuirea şi milostenia sînt, de fapt, diferite slujbe în Trupul lui Hristos. Deşi,
după cîte am văzut, toţi sîntem puşi în situaţia de a le face pe toate acestea la un anumit
nivel, atunci cînd vorbim despre slujbe în Trupul lui Hristos, ne referim la daruri speciale
pe care le-au primit în această direcţie unii din Biserică. Din acest punct de vedere, nu toţi
sînt învăţători, nu toţi au darul şi slujba îmbărbătării, a dărniciei, a cîrmuirii sau a
milosteniei. Deci cine este chemat la o anumită slujbă să se ţină de slujba lui!
Există totuşi un numitor comun care se desprinde din text şi care se potriveşte deopotrivă
tuturor: chemarea la credincioşie sau ţinerea de slujba la care am fost chemaţi. Cine învaţă
trebuie să se ţină de învăţătură, cine îmbărbătează trebuie să se ţină de îmbărbătare, cine dă
trebuie să se ţină de dărnicie etc. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne cere să fim credincioşi în
lucrul încredinţat nouă. În cazul diaconilor, deci a celor care au primit o slujbă, „ceice
slujesc bine ca diaconi — adică, aceia care se ţin de slujba lor şi o fac cu credincioşie —,
dobîndesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus” (1
Tim 3:13). Creşterea îndrăznelii sau a măsurii de credinţă în slujire se face pe măsura
credincioşiei noastre în lucrul care ne-a fost încredinţat. „Nu fi nepăsător de darul care este
în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata presbiterilor — îi
scrie Pavel lui Timotei. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele,
pentruca înaintarea ta — sau creşterea ta în măsura de credinţă primită — să fie văzută de
toţi” (1 Tim. 4:14-15). A ne ţine de o slujbă înseamnă a ne pune pe inimă ceea ce facem şi
a face lucrul acela cu toată puterea noastră, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.
Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură (7b)
Dacă „a profeţi înseamnă a vorbi sub inspiraţie divină”,413 a învăţa pe alţii înseamnă a
tălmăci Scriptura pe înţelesul lor. „Un învăţător este unul care formează şi instruieşte
Biserica prin Cuvîntul adevărului”.414
Învăţarea altora se face tot sub inspiraţie divină, adică prin lumina şi puterea Duhului Sfînt.
Dar ca şi în cazul celorlalte daruri, şi în cazul darului învăţării Pavel insistă mai degrabă pe
413
John R. W. Stott, op.cit., p. 326.
414
Calvin, Romans and Tessalonians, p. 269.
credincioşia în slujire, şi nu atît de mult pe definirea domeniului în care se exersează darul.

„Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură” (7b, s.n.). A te ţine de învăţătură poate viza
cel puţin două aspecte distincte. Pe de o parte, cine învaţă pe alţii să se înveţe mai întîi pe
sine însuşi şi să trăiască conform adevărului învăţat. Tocmai în această problemă i-a acuzat
Pavel în capitolul 2 pe iudei:
17
Tu, care te numeşti Iudeu, care te reazimi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, 18care
cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentrucă eşti învăţat de Lege; 19tu, care
te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sînt în întunerec, 20povăţuitorul celor fără
minte, învăţătorul celor neştiutori, pentrucă în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al
adevărului; — 21tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti:
„Să nu furi,” furi? 22Tu care zici: „Să nu preacurveşti,” preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scîrbă de
idoli, le jăfuieşti templele? 23Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea
acestei Legi? 24Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după
cum este scris (2:17-24).
Acela care nu se învaţă mai întîi pe sine nu are dreptul să-i înveţe pe alţii, pentru că va
ajunge sub osînda diavolului, şi, din pricina lui, Numele lui Dumnezeu va ajunge să fie
hulit de oameni.
Pe de altă parte, acela care învaţă pe alţii se ţine de învăţătură doar dacă se ţine de slujba
lui, adică dacă o face în mod regulat şi sistematic. O slujbă presupune exersarea unui dar pe
o perioadă de timp considerabilă, pentru ca prin slujba respectivă să se poată atinge
dezideratul lui Dumnezeu: zidirea Trupului lui Hristos. În Efeseni 4, Pavel precizează:
11
Şi El [Isus Hristos] a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii,
păstori şi învăţători, 12pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea
trupului lui Hristos, 13pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui
Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; 14ca să nu mai fim
copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi
prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; 15ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem
în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos (Efes. 4:11-15).
Ca învăţător, a te ţine de învăţătură înseamnă a avea în vedere, pe de o parte, desăvîrşirea

sau echiparea sfinţilor în vederea lucrării de slujire, iar pe de altă parte, zidirea Trupului lui
Hristos în maturitate şi stabilitate doctrinară.
Desigur, ambele aspecte — atît credincioşia în aplicarea adevărului mai întîi la noi înşine,
cît şi credincioşia în desfăşurarea sistematică a adevărului Scripturii înaintea bisericii —
sînt absolut necesare. Dacă învăţătorul nu ar aplica învăţătura mai întîi în propria lui viaţă,
jertfa lui nu ar fi sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu. Iar dacă slujba învăţării nu se face într-un
mod sistematic, Biserica nu se zideşte şi nu este înrădăcinată în adevărul lui Dumnezeu.
Haddon Robinson pledează pentru o predicare expozitivă, deci sistematică, pe care el o
defineşte astfel: „Predicarea expozitivă este comunicarea unui concept biblic, derivat şi
transmis printr-un studiu istoric, gramatical şi literar al pasajului în contextul său, concept
pe care Duhul Sfînt îl aplică întîi la personalitatea şi experienţa predicatorului şi apoi îl

aplică, prin el, ascultătorilor”.415
Pentru că dorinţa lui Dumnezeu este ca nimeni să nu ne înşele prin vorbiri amăgitoare, ci
noi toţi să fim înrădăcinaţi şi zidiţi în Hristos Isus — Domnul —, „cine învaţă pe alţii, să se
ţină de învăţătură” (7b).
Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare (8a)
Dacă învăţătura are de-a face cu mintea, care judecă şi primeşte adevărul lui Dumnezeu, cu
pămîntul în care cade sămînţa — „Sămînţa căzută în pămînt bun, este cel ce aude Cuvîntul
şi-l înţelege” (Mat. 13:23) —, îmbărbătarea are de-a face cu inima.416 „Parakaleo este un
verb cu o paletă întreagă de înţelesuri, de la încurajare şi îndemnare pînă la confruntare,
consiliere sau consolare. Acest dar poate fi exersat de la amvon (darul vorbirii înflăcărate,
NEB) sau prin scris, dar cel mai des el este folosit în spatele scenei, ca şi dar al consilierii,
sau se manifestă în oferirea prieteniei noastre celor singuri şi în a da curaj proaspăt celor
care şi-au pierdut inima. Barnaba, fiul încurajării, a avut desigur acest dar şi l-a folosit ca să
cîştige prietenia lui Saul din Tars (vezi Fapte 4:36 şi 9:26-27).417 Calvin afirmă că darul
profeţiei, al învăţării şi al îmbărbătării sînt foarte asemănătoare şi totuşi diferite. „Nimeni
nu poate îmbărbăta fără să facă apel la adevărul lui Dumnezeu, cu toate acestea, acela care
învaţă nu este în mod automat îmbrăcat şi cu darul îmbărbătării”.418 În 1 Corinteni 14:3 —
„Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mîngîiere” —,
Pavel defineşte profeţia ca o vorbire spre zidire, sfătuire şi mîngîiere, deci spre
îmbărbătare. Toate aceste aspecte sînt parte din ceea ce Pavel numeşte în 1 Corinteni 14
„zidirea sufletească a bisericii”. Iar importanţa acestui lucru în ochii lui Dumnezeu o putem
deduce din felul în care sînt puse în balanţă darul vorbirii în limbi — prin care este zidită
doar persoana care îl exersează — şi darul proorociei, deci al zidirii, mîngîierii şi sfătuirii
— prin care este zidită sufleteşte biserica:
2
În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-
l înţelege, şi, cu duhul, el spune taine. 3Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre
zidire, sfătuire şi mîngîiere. 4Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuş; dar cine
prooroceşte, zideşte sufleteşte Biserica. 5Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să
proorociţi. Cine prooroceşte, este mai mare decît cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă
tălmăceşte aceste limbi, ca să capete Biserica zidire sufletească… 11Dar dacă nu cunosc
înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce vorbeşte, va fi un străin
pentru mine. 12Tot aşa şi voi, fiindcă rîvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din
belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii… 19 …În Biserică, voiesc mai bine să spun cinci
cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decît să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. 20Fraţilor,
nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari (1 Cor. 14:2-20).
415
Haddon Robinson, Arta comunicării adevărului biblic, p. 20.
416
„După cum învăţătura este direcţionată spre mintea omului, îmbărbătarea este direcţionată spre inimă, conştiinţă şi
voinţă. Conjugarea acestor două aspecte ale lucrării cuvîntului este imperativă. Ele sînt uneori combinate în lucrarea
uneia şi aceleiaşi persoane. Şi prin profeţire se poate exersa o slujbă a îmbărbătării (vezi 1 Cor. 14:3)”, (John Murray,
Epistle to the Romans, vol. II, p. 125).
417
John R. W. Stott, op.cit., pag. 327-328.
418
Calvin, op.cit., p. 270.
Cine dă, să dea cu inimă largă (8b)
Următoarea slujbă menţionată de Pavel este slujba dărniciei: „Cine dă, să dea cu inimă
largă” (8b). Este mai ferice să dai — afirmă Scriptura — decît să primeşti. Or, lucrul acesta
trebuie să se fi săpat în noi în momentul convertirii, în momentul alipirii noastre de
Dumnezeu.
În Vechiul Testament, una dintre cele cinci feluri de jertfe pe care israelitul trebuia să le
aducă pe altar era jertfa de mulţumire. Prin aducerea ei, israelitul declara faptul că depinde
de Dumnezeu în întregime. „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus,
pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” —
este afirmat în Iacov 1:17. Iar aceasta înseamnă că noi dăm mai departe doar ceea ce am
primit de la Dumnezeu. În ultimă instanţă, ce avem şi să nu fi primit?419 Dumnezeu ne-a dat
trupul şi viaţa din el, şi tot El ne dă şi putere să punem în negoţ acest dar al Său. Iar atunci
cînd începem să-L cunoaştem pe Dumnezeu de mai de aproape, înţelegem că El ne dă
întotdeauna în aşa fel încît să ne ajungă şi nouă şi să avem şi ce să dăm la alţii. Esenţa
Dumnezeirii este dăruirea de Sine, descoperită nouă în jertfa Domnului Isus Hristos. „El,
care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată,
împreună cu El, toate lucrurile?” (Rom. 8:32). Dar acest principiu al „dărniciei lui
Dumnezeu” sau al dăruirii de Sine a lui Dumnezeu în sfera mîntuirii se poate regăsi în toate
celelalte sfere ale vieţii. El a întocmit Universul în aşa fel încît să ne deprindă cu dărnicia,
urmărind propriul Lui exemplu. Atunci cînd punem o sămînţă de grîu în pămînt, spicul care
dă din el poartă treizeci, şaizeci sau o sută de alte boabe. Toate boabele în plus faţă de ceea
ce am semănat sînt darul lui Dumnezeu pentru noi. Dar oare nu cumva ni se înmulţeşte
puţinul pentru ca să fim îndemnaţi la a da şi celor ce nu au?
Vorbind corintenilor despre dărnicia creştină, Pavel are îndrăzneala să afirme că dărnicia
lui Dumnezeu faţă de ei este condiţionată de dărnicia lor faţă de semeni: „Să ştiţi: cine
samănă puţin, puţin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera” (2 Cor. 9:6). Tocmai
de aceea, el continuă astfel:
7
Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă
cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”. 8Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca,
avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, 9după cum este
scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămîne în veac.” 10„Cel ce dă sămînţă
sămănătorului şi pîne pentru hrană”, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămînţa de sămănat şi va
face să crească roadele neprihănirii voastre. 11În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate
privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu.
12
Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o
pricină de multe mulţămiri către Dumnezeu. 13Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi
face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de
Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi; 14şi-i face să
se roage pentru voi, şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu
faţă de voi. 15Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare! (2 Cor. 9:7-
15).
419
Vezi 1 Corinteni 4:7.
Ca şi în cazul tuturor darurilor precedente, şi darul dărniciei se foloseşte în baza măsurii de

credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. Să ne aducem aminte de ţara Canaan, pe
care Domnul i-a dat-o lui Israel. Ei au avut din ea doar atît cît au călcat cu talpa piciorului
din pămîntul ei. Faptul că Dumnezeu a dat cuiva ceva nu înseamnă neapărat că persoana
respectivă se şi bucură de ceea ce Dumnezeu i-a dat. Noi trebuie să luăm şi să folosim prin
credinţă ceea ce am primit de la Dumnezeu. Aşa este şi cu darul dărniciei. Cel care a primit
un astfel de dar trebuie să ştie că nu dă din al său, ci din al lui Dumnezeu. Cel care are din
partea lui Dumnezeu acest dar a primit şi cheile de la cămările cerului şi a primit
însărcinarea să împartă averea lui Dumnezeu cu înţelepciune şi cu inimă largă, pentru
proslăvirea lui Dumnezeu şi pentru lărgirea Împărăţiei Lui. Deci „cine dă, să dea cu inimă
largă” (Rom. 12:8b), ca unul care ştie că dă, de fapt, din hambarul ceresc al lui Dumnezeu,
din care binecuvîntările Lui nu se termină niciodată.
Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă (8c)
Este interesant faptul că darul cîrmuirii este aşezat între darul dărniciei şi cel al milosteniei.
Lucrul acesta ar putea sublinia faptul că a cîrmui înseamnă mai degrabă a purta de grijă
decît a porunci şi a stăpîni. A cîrmui înseamnă „a dărui” celor din jur lumină din lumina
primită de la Dumnezeu privind direcţia în care trebuie mers.
Darul cîrmuirii califică pe cineva pentru munca de episcopat sau de prezbiterat în Biserică.
8
De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor. 9Şi acest: „S-a suit
ce înseamnă decît că înainte Se pogorîse în părţile mai de jos ale pămîntului? 10Cel ce S-a
pogorît, este acelaşi cu cel ce s-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.
11
Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi
învăţători, 12pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui
Hristos, 13pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea
de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; 14ca să nu mai fim copii, plutind încoace
şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în
mijloacele de amăgire; 15ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca
să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. 16Din El tot trupul, bine închegat şi strîns legat, prin
ceiace dă fiecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura
ei, şi se zideşte în dragoste (Efes. 4:8-16).
Cele cinci aspecte despre care vorbeşte Pavel în Efeseni 4:11 — apostoli, proroci,
evanghelişti, păstori şi învăţători — sînt darurile-oameni pe care Hristos le-a dat bisericii
pentru zidirea ei. Cele cinci aspecte definesc cinci sfere de cîrmuire sau de prezbiterat, care
trebuie organizate în aşa fel încît biserica să fie echipată pentru lucrarea de slujire.420
După cum se observă, cele cinci aspecte sînt în aşa fel enumerate, încît să ne atragă atenţia
asupra faptului că Biserica a fost lăsată în lume pentru ca Dumnezeu să Se folosească de
Biserică pentru cîştigarea lumii pentru Hristos. Primele trei daruri date Bisericii —
420
După cum vom vedea în anexa cărţii — Scopul şi organizarea Bisericii —, cele cinci sfere de slujire sînt
interconectate, întocmai ca şi funcţiile principale ale trupului omenesc.
apostoli, proroci şi evanghelişti — privesc spre în afară, spre impactul pe care Biserica
trebuie să-l aibă în jurul ei. Ultimele două daruri — păstori şi învăţători — privesc spre
înăuntru, spre echiparea Bisericii pentru slujirea în afară. Deoarece impactul nostru în lume
depinde de statura noastră în Hristos, în echiparea Bisericii trebuie să plecăm întotdeauna
dinspre înăuntru spre în afară: învăţare, păstorire, evanghelizare, prorocire şi munca de
apostolat.
Există trei domenii mari asupra cărora trebuie să vegheze ceata prezbiterilor şi a diaconilor:
(1) sănătatea gîndirii bisericii, (2) sănătatea vieţii interne a bisericii şi (3) sănătatea lucrării
în afară a bisericii.
Aceste trei domenii definesc sfera învăţării, a pastoralei şi a evanghelizării. Dacă

Dumnezeu a aşezat între noi şi darul apostoliei şi pe cel al prorociei, lucrarea bisericii va fi
relevantă şi penetrantă în sfere tot mai largi, atît în societate, cît şi în Împărăţia lui
Dumnezeu. Apostolia presupune ca prin lucrarea pe care Dumnezeu o face între noi să
trecem noi şi noi frontiere, pornind din «Ierusalimul» nostru şi vizînd «marginile
pămîntului». Iar darul prorociei presupune ca lucrarea noastră să fie relevantă în
confruntarea unor probleme acute şi actuale atît în Biserică, cît şi în societatea în care
trăim.
Textul din 1 Petru 4:11 ne ajută să deosebim între două grupuri de slujire sau între două
sfere de cîrmuire: „Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă
slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu” (s.n.). Am putea spune
că prezbiterii sînt cei care folosesc, în primul rînd, darul vorbirii, iar diaconii, darul slujirii.
Diferenţierea între funcţiile de «prezbiter» şi de «diacon» poate fi în continuare făcută prin
însuşi înţelesul termenilor. Prezbiterii sau episcopii sau priveghetorii sînt aceia pe care
Dumnezeu i-a înzestrat cu darul înţelegerii în ansamblul lor a lucrurilor din diferitele sfere
de activitate ale bisericii. În funcţie de darul acestora, Scriptura îi numeşte apostoli,
proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători (vezi Efes. 4:11), diferenţiind astfel între
diferitele sfere specifice de slujire ale acestora. Ei sînt chemaţi ca, în domeniul respectiv, să
gîndească lucrarea în ansamblul ei şi să dea astfel direcţie lucrării. De asemenea, ei sînt
chemaţi să găsească mijloace specifice pentru desăvîrşirea sfinţilor în vederea lucrării de
slujire. Condiţiile calificării lor pentru slujire sînt prezentate în Scriptură (vezi 1 Tim. 3:1-
7; Tit 1:5-9).
Munca de diaconat presupune o implicare imediată şi directă în diversele nevoi ale

bisericii. Într-un anumit fel, oricine se implică într-o lucrare de slujire specifică şi
sistematică face o muncă de diaconat. Dar pentru a putea fi recunoscut de biserică,
diaconul trebuie să îndeplinească cerinţele Scripturii. Slujba de diacon poate fi făcută
deopotrivă atît de bărbaţi, cît şi de femei (1 Tim. 3:8-13).
Numitorul comun dintre cele două grupuri — prezbiteri şi diaconi — ni-l sugerează tot
Petru, atunci cînd spune: „Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu.
Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu, pentruca în toate
lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii
vecilor! Amin” (1 Petru 4:11, s.n.).
Deci, însăşi Biserica trebuie să recunoască cine anume are darul cîrmuirii. Iar pentru că
Scriptura încurajează aspiraţia oricăruia dintre noi la o astfel de slujire — „Dacă rîvneşte
cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun” (1 Tim. 3:1) —, ea ne dă şi standardul după
care biserica trebuie să verifice dacă acela care rîvneşte la o slujire de episcopat nu cumva
are o părere mai înaltă despre sine decît se cuvine:
1
Adevărat este cuvîntul acesta: „Dacă rîvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun. 2Dar
trebuie ca episcopul (sau: priveghetorul) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste,
cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. 3Să nu fie
nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de cîştig mîrşav, ci să fie blînd, nu gîlcevitor, nu iubitor de
bani; 4să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. 5Căci dacă
cineva nu ştie să-şi cîrmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? 6Să nu
fie întors la Dumnezeu de curînd, ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda diavolului.
7
Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, ca să nu ajungă de ocară, şi să cadă
în cursa diavolului. 8Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de
mult vin, nu doritori de cîştig mîrşav: 9ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat.
10
Trebuiesc cercetaţi întîi, şi numai dacă sînt fără prihană, să fie diaconi. 11Femeile, de
asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile.
12
Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste, şi să ştie să-şi cîrmuiască bine copiii şi casele
lor. 13Pentrucă cei ce slujesc bine ca diaconi, dobîndesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în
credinţa care este în Hristos Isus (1 Tim. 3:1-13).
Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie (8d)
Există oare vreo diferenţă esenţială între dărnicie şi milostenie? Probabil că da, din moment
ce ele sînt menţionate separat în text. Milostenia este guvernată de nevoile imediate ale
celor vizaţi de ea, pe cînd dărnicia este guvernată de un plan şi vizează lărgirea Împărăţiei
lui Dumnezeu, prin punerea în negoţ a bunurilor materiale pe care ni le-a dăruit Dumnezeu.
„Cinsteşte-L pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintîi roade din tot venitul tău: căci
atunci grînarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must” (Prov. 3:9-
10) — ne îndeamnă Solomon. Această dărnicie a lui Israel nu viza direct pe cei nevoiaşi,
deci nu putea fi considerată a fi milostenie. Ea viza bunul mers al lucrurilor în Împărăţia lui
Dumnezeu. Din această dărnicie trăia întreaga seminţie a leviţilor în Israel. „Cel neprihănit
îşi întrebuinţează cîştigul pentru viaţă, iar cel rău îşi întrebuinţează venitul pentru păcat”
(Prov. 10:16) — spune acelaşi Solomon. Atunci cînd ne-am întors la Domnul, începe să ne
preocupe Împărăţia Lui. Iar atunci cînd rostim rugăciunea Tatăl Nostru — „Sfinţească-se
Numele Tău, vie împărăţia Ta” (Mat 6:9) —, rostirea acestor cuvinte ne obligă să fim
dispuşi să facem noi înşine ceea ce am cerut. Oare nu tocmai lucrul acesta înseamnă să ne
aducem trupul ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, ca răspuns la îndurarea Sa
revărsată peste noi?
În ce priveşte milostenia, Solomon are foarte multe să ne spună în cartea Proverbe:
Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, cînd poţi s-o faci. Nu zice aproapelui tău: „Du-te
şi vino iarăş; îţi voi da mîne!” cînd ai de unde să dai (Prov. 3:27-28).
Omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi turbură însăş carnea lui (Prov.
11:17).
Unul, care dă cu mîna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face
decît să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el
(Prov. 11:24-25).
Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe
Ziditorul său (14:31) .
Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l-a făcut (Prov. 17:5).
Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns, cînd va striga (Prov.
21:13).
Omul milostiv va fi binecuvîntat, pentrucă dă săracului din pînea lui (Prov. 22:9).
Cine dă săracului, nu duce lipsă, dar cine închide ochii, este încărcat cu blesteme (Prov. 28:27).
Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s-o priceapă (Prov. 29:7).
Milostenia este încurajată şi în Noul Testament, nu numai în Vechiul Testament. Iată, de

pildă, ce spune Pavel în Galateni: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea
potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşa dar, cît avem prilej, să facem
bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă” (Gal. 6:9-10). Iar în Predica de pe Munte,
Domnul Isus precizează: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” (Mat.
5:7).
Deşi încurajează milostenia — „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia… să facă bine, să

fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, aşa ca să-şi strîngă
pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie ca să apuce adevărata viaţă” (1 Tim.
6:17-19) —, Scriptura nu doreşte să încurajeze prin ea lenea şi viaţa dezordonată. În 2
Tesaloniceni, Pavel mustră cu asprime pe aceia care nu lucrează cu mîinile lor, ci preferă să
trăiască pe spatele altora:
6
În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate,
care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile pe cari le-aţi primit dela noi. 7Voi înşivă
ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am trăit în neorînduială, între voi. 8N-am
mîncat de pomană pînea nimănui; ci, lucrînd şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu
fim povară nimănui dintre voi. 9Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi
înşine o pildă vrednică de urmat. 10Căci, cînd eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să
lucreze, nici să nu mănînce. 11Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorînduială, nu lucrează
nimic, ci se ţin de nimicuri. 12Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus
Hristos, să-şi mănînce pînea lucrînd în linişte. 13Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui.
14
Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi nici un
fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. 15Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe
un frate (2 Tes. 3:6-15).
Şi Proverbele lui Solomon sînt pline de avertizări la adresa lenevirii:

4
Cine lucrează cu o mînă leneşă sărăceşte, dar mîna celor harnici îmbogăţeşte. 5Cine strînge
vara, este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face ruşine
(Prov. 10:4-5).
27
Leneşul nu-şi frige vînatul, dar comoara de preţ a unui om este munca (Prov. 12:27).
4
Leneşul doreşte mult, şi totuş, n-are nimic, dar cei harnici se satură (Prov. 13:4).
18
Sărăcia şi ruşinea sînt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus
în cinste (Prov. 13:18).
23
Oriunde se munceşte este şi cîştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă (Prov. 14:23).
9
Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu cel ce nimiceşte (Prov. 18:9).
15
Lenea te cufundă într-un somn adînc, şi sufletul molatic sufere de foame (Prov. 19:15).
13
Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii, şi te vei sătura de pîne (Prov. 20:13).
Deci pe de o parte, Scriptura încurajează milostivirea, iar pe de altă parte, descurajează

lenea, încurajînd o viaţă ordonată în care fiecare este sfătuit să lucreze cu mîinile lui, astfel
încît să aibă el însuşi şi să aibă şi din ce să dea celui lipsit. Iar atunci cînd cineva ajunge
totuşi în situaţia de a avea nevoie de mila altuia, cei care trebuie să înveţe să ridice această
povară în primul rînd sînt tocmai familia celui în cauză: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai
lui — îi scrie Pavel lui Timotei —, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi
este mai rău decît un necredincios” (1 Tim. 5:8).
Concluzii şi aplicaţii pe Romani 12:3-8

Cum poate cineva să îşi descopere darul?
Aplicaţia pentru fiecare dintre cei mîntuiţi este aducerea trupului nostru ca jertfă pe altarul
zidirii Trupului lui Hristos: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să
aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din
partea voastră o slujbă duhovnicească” (12:1, s.n.). Lucrul acesta trebuie să-l facem „pentru
îndurarea lui Dumnezeu”, ceea ce ar putea însemna, pe de o parte, ca răspuns la îndurarea
lui Dumnezeu, dar pe de altă parte, ca să nu obstrucţionăm în noi manifestarea în
continuare a acestei îndurări.
Pentru ca jertfa să fie plăcută lui Dumnezeu, trebuie să cunoaştem şi să respectăm voia Lui,
cea bună, plăcută şi desăvîrşită. Iar primul aspect al voii lui Dumnezeu cu privire la
aducerea trupului nostru ca jertfă este precizarea altarului pe care trebuie adusă jertfa. După
cum ne spune Pavel în versetele 12:3-8, altarul acesta este însuşi Trupul lui Hristos. Deci
trebuie să ne aducem trupul ca jertfă pe altarul zidirii Trupului lui Hristos, punîndu-ne în
negoţ darul primit, potrivit cu măsura de credinţă pe care ne-a împărţit-o Dumnezeu
fiecăruia. Dar oare cum anume poate cineva să îşi descopere darul?
Darul duhovnicesc trebuie confirmat de cei pe care-i slujim
Definiţia darului duhovnicesc pe care Pavel o dă în 1 Corinteni 12:7 — „arătarea Duhului

spre folosul altora” — ne ajută să înţelegem că, de fapt, nu noi sîntem aceia care trebuie să
ne descoperim darul duhovnicesc, ci cei din jurul nostru. Dar aceasta nu înseamnă că noi
putem să stăm cu mîinile încrucişate. În versetele precedente, ni s-a spus care anume este
partea noastră. Ca răspuns la îndurarea lui Dumnezeu, trebuie să ne aducem trupurile ca
jertfă, vie sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, pe altarul zidirii Trupului lui Hristos. Deci, pe
măsură ce înţelegem voia lui Dumnezeu şi pe măsură ce vedem nevoi în jurul nostru,
sîntem chemaţi să ne implicăm cu credincioşie în slujire. La începutul vieţii de credinţă —
deci atunci cînd, după diagrama darului şi a măsurii de credinţă pe care o avem mai sus, ne
aflăm în centrul cercului — sîntem chemaţi să ne slujim unii altora cu tot ceea ce găseşte
mîna noastră să facă.421 La început vom descoperi că putem face mai multe lucruri deodată.
În tot procesul acesta, cel mai important aspect este credincioşia. Atunci cînd Dumnezeu
ne oferă ocazia de a vedea o nevoie şi de a o împlini, şi dacă putem face lucrul acesta o
vreme oarecare cu credincioşie, cel spre folosul căruia Se arată Duhul prin noi va sesiza şi
va confirma lucrul acesta.
Poate că în sufletul nostru s-ar putea strecura teama că noi vom începe să sluljim pe fraţii
noştri, dar confirmarea privind arătarea Duhului Sfînt prin noi nu va veni din partea lor.
Dar lucrurile nu stau aşa. Din pricina nevoii profunde de Dumnezeu, care constituie parte a
chipului lui Dumnezeu în fiecare dintre noi, cel slujit va sesiza prezenţa Duhului care Se
421
Vezi Eclesiastul 9:10; Galateni 6:9-10.
arată prin noi, pentru că răspunde la cea mai profundă nevoie a fiinţei lui. Or, prezenţa
Duhului care Se arată prin noi în timpul slujirii noastre este garanţia unui dar duhovnicesc,
din moment ce un dar duhovnicesc este definit ca fiind tocmai „arătarea Duhului spre
folosul altora” (1 Cor. 12:7).
Am putea afirma deci că în procesul descoperirii darului nostru nouă ne revine sarcina
aducerii trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu pe altarul zidirii
Trupului lui Hristos şi perseverarea cu credincioşie în slujba pe care o facem pentru fraţii
noştri, iar Trupului lui Hristos îi revine sarcina să ne facă de cunoscut darul pe care-l avem.
De fapt, noi ne descoperim darul duhovnicesc doar în măsura în care fraţii noştri îl
confirmă în noi, în urma faptului că au fost zidiţi prin exersarea lui. Responsabilitatea
noastră este să fim credincioşi în slujire şi atenţi la confirmările sau infirmările Trupului lui
Hristos cu privire la felul în care el este zidit prin slujirea noastră. Atunci cînd avem un dar
duhovnicesc sau atunci cînd Duhul Se arată prin noi spre folosul altora, vom găsi atît noi,
cît şi ceilalţi bucurie în slujba făcută, iar pe deasupra vom găsi în noi resurse de a face din
ce în ce mai bine ceea ce facem. Aceasta ne va lărgi mereu măsura de credinţă şi deci
cercul influenţei lucrării noastre.
Dumnezeu ne cere credincioşie în lucrul pe care ni l-a încredinţat
Dacă la începutul vieţii de credinţă fiecare dintre noi poate face destul de bine mai multe
lucruri deodată, o dată ce măsura de credinţă într-o anumită lucrare creşte, pentru a face
bine ceea ce facem, trebuie să renunţăm la alte lucrări, pentru a putea duce la bun sfîrşit
ceea ce am început. A nu face lucrul acesta înseamnă a nu ne fi cumpănit potrivit cu darul
pe care l-am primit prin harul lui Dumnezeu şi potrivit cu măsura de credinţă pe care ne-a
împărţit-o Dumnezeu.
1
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se
aşează pe scaunul celor batjocoritori! 2Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte
cugetă la Legea Lui! 3El este ca un pom sădit lîngă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea
lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfîrşit. 4Nu tot aşa este cu cei
răi: ci ei sînt ca pleava pe care o spulberă vîntul. 5De aceea cei rău nu pot ţinea capul sus în ziua
judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi. 6Căci Domnul cunoaşte calea celor
neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire (Ps. 1, s.n.).
Dumnezeu ne cere credincioşie în lucrul pe care ni l-a încredinţat. Credincioşia este semnul
relaţiei sănătoase cu Dumnezeu.
Lucrarea este a lui Dumnezeu. Iar dorinţa Lui este să-Şi zidească Biserica prin ceea ce dă
fiecare încheietură, în măsura ei. Dar dorinţa lui Dumnezeu de a vedea Biserica zidită
sufleteşte va fi împlinită doar dacă ceea ce dăm fiecare este de cea mai bună calitate, la
nivelul măsurii de credinţă pe care ne-a împărţit-o Dumnezeu. Din texte ca cel din 1
Timotei 4:7-16 este evident faptul că noi putem şi trebuie să creştem în măsura de credinţă
a folosirii darului nostru:
7
Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti — îi scrie Pavel lui Timotei. Caută să fii evlavios.
8
Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă,
întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. 9Iată un cuvînt adevărat şi cu totul
vrednic de primit! 10Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentrucă ne-am pus nădejdea în
Dumnezeul cel viu, care este Mîntuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi.
11
Porunceşte şi învaţă aceste lucruri. 12Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă
pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. 13Pînă voi veni, ia
seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora. 14Nu fi nepăsător de darul
care este în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mînilor de către ceata
presbiterilor.422 15Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca
înaintarea ta să fie văzută de toţi. 16Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe
care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi
pe cei ce te ascultă (1 Tim. 4:7-16, s.n.).
Pavel îi scrie lui Timotei că trebuie să aleagă între a fi evlavios sau a se îndeletnici cu
basmele băbeşti şi lumeşti, subliniind implicaţiile acestei alegeri: „Căci deprinderea
trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea
are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare” (8). Noi toţi alegem ceva, adică, toţi ne
aducem trupul jertfă pe un altar. Dar nu este tot una ce alegem, adică, pe ce altar ne aducem
trupul ca jertfă. Apoi, Pavel afirmă un adevăr general legat de implicarea noastră în
lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu: „Iată un cuvînt adevărat şi cu totul vrednic de primit!
Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentrucă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu,
care este Mîntuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi” (9-10). Toată
munca şi slujirea noastră — îi spune Pavel lui Timotei — este un răspuns la îndurarea
turnată de Dumnezeu peste noi. Dar imediat după aceea, Pavel îi vorbeşte lui Timotei
despre lucrarea specifică la care acesta a fost chemat. Fiind lăsat să organizeze şi să
conducă biserica, Timotei avea de „poruncit” altora şi de „învăţat” pe alţii. Dar pentru ca el
să poată creşte în măsura de credinţă sau în curajul folosirii darului său, Pavel îi spune
cîteva lucruri. În primul rînd, măsura credinţei nu este hotărîtă de vîrsta cuiva, ci de
credincioşia în slujba care i-a fost încredinţată şi în păstrarea unui caracter hristic: „Nimeni
să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în
dragoste, în credinţă, în curăţie” (12). Credincioşia aceasta însemna ca Timotei să se ţină de
slujba la care a fost chemat, adică să ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe
care o dă altora. Să nu fie nepăsător de darul primit însemna ca Timotei să-şi pună pe inimă
aceste lucruri, să se îndeletnicească cu ele, cu dedicare, avînd motivaţii şi atitudini corecte,
astfel încît înaintarea lui să fie văzută de toţi. „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra
învăţăturii, pe care o dai altora — continuă Pavel —; stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă
vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă” (1 Tim. 4:16).
În concluzie, avînd în vedere că un dar duhovnicesc este definit ca fiind „arătarea Duhului
spre folosul altora” (1 Cor. 12:7), nu noi sîntem aceia care ne descoperim darul, ci fraţii
noştri, spre folosul cărora este slujirea noastră. Nevoia fundamentală a fiecăruia dintre noi
este nevoia de Dumnezeu. Fiind creaţi după chipul şi asemănarea Lui, adîncurile noastre
422
Darul care i-a fost dat lui Timotei prin punerea mîinilor de către ceata prezbiterilor a însemnat, probabil,
recunoaşterea de către Trupul lui Hristos a darului pe care Dumnezeu i l-a dat lui Timotei şi pe care acesta l-a exersat
cu credincioşie între ei. Punerea mîinilor putea să ţină de ceremonialul numirii lui Timotei în slujba de cîrmuire a
bisericii, ceea ce astăzi se numeşte ordinarea de lucrători.
rezonează la întîlnirea noastră cu Dumnezeu. Or, atunci cînd prin slujba pe care o facem în
Trupul lui Hristos fraţii noştri se întîlnesc cu Dumnezeul care Se arată prin noi, atît ei, cît şi
noi sesizăm lucrul acesta şi ne bucurăm deopotrivă de el. Datoria noastră este să observăm
nevoile în lucrarea zidirii Trupului lui Hristos şi să ne implicăm în împlinirea lor, ţinîndu-
ne cu credincioşie de slujba pe care o facem. Duhul Sfînt care Se arată prin noi va face ca
Trupul să confirme darul nostru. Deci cheia descoperirii darului nostru duhovnicesc este
punerea noastră la dispoziţia Duhului Sfînt şi rămînerea la dispoziţia Lui prin credincioşia
noastră în slujirea pe care o facem.
Poate că mulţi dintre noi se simt marginalizaţi, ca şi cum de ei nu ar fi nevoie în Trupul lui
Hristos. Un astfel de sentiment se poate naşte din două greşeli pe care le facem. Prima
dintre ele este legată de modul în care definim Biserica. Dacă Biserica este definită strict
prin adunările ei şi prin activităţile care se fac în ele, este normal ca nu toţi membrii unei
biserici — mai ales dacă este vorba despre o biserică mare — să-şi găsească locul în
slujire. Dar dacă Biserica sîntem noi toţi cei născuţi din nou, dintr-o dată cîmpul nostru de
misiune se lărgeşte de la cîteva ore pe săptămînă la întreaga săptămînă şi la toate cele
douăzeci şi patru de ore din zi. A doua greşeală este că aşteptăm ca alţii să ne pună lucrul în
mînă. Vindecarea vine în clipa în care în loc să aşteptăm ca alţii să ne spună ce avem de
făcut luăm noi înşine iniţiativa să facem tot ceea ce găseşte mîna noastră să facă. În ultimă
instanţă, nu ceea ce facem este important, ci cum facem ceea ce facem. Singura noastră
grijă trebuie să fie aceea de a-L lăsa pe Duhul Sfînt să Se arate prin noi spre folosul altora,
adică să-L lăsăm să rodească prin noi roada Lui.423 Spre exemplificarea acestor două
principii importante vom aduce un exemplu concret din biserica Iris, din Cluj.
În primăvara acestui an, s-a aruncat o provocare celor din biserică. Am fost rugaţi să
aşternem pe hîrtie cîteva gînduri legate de slujba la care ne-a chemat Dumnezeu pe fiecare.
Desigur, nu toţi au răspuns la provocare, totuşi s-au adunat o serie de astfel de hîrtii, venind
din toate cele trei sfere de activitate ale bisericii noastre: învăţare, pastorală şi misiune, şi
legate de ambele bătălii majore în care este implicată biserica, atît de adunările ei, cît şi de
împrăştierea ei în societate.424 Legat de adunările bisericii, s-au formulat gînduri în cîteva
domenii: învăţătură, închinare, şcoala duminicală, traducerea simultană pentru oaspeţii care
poposesc între noi, echipa tehnică ce susţine logistic activităţile adunării, biblioteca
bisericii, activitatea corului. În domeniul pastoralei, s-au exprimat gînduri legate de
grupurile de creştere spirituală, grupul de adolescenţi, cateheză, lucrarea de ajutorare,
primirea de oaspeţi, de domeniul administrativ, de munca de secretariat, de grupul de tineri,
de munca de consiliere etc. În sfera misiunii au îndrăznit să-şi exprime visurile cei care sînt
implicaţi în liceul creştin, la radio, în munca cu copii handicapaţi, în închisori, în spitale, în
domeniul artei puse în slujba misiunii, cei care au făcut din agricultură un cîmp de misiune,
cei de la fundaţia creştină de ajutorare şi alţii, cei care slujesc prin lucrarea cu casetele,
lucrarea prin taberele de vară, grupuri de misiune, cei care visează ca Domnul să-i trimită
misionari în alte ţări, şcoala sanitară postliceală etc.
423
Vezi Galateni 5:22-23.
424
Aceste concepte vor fi detaliate în Anexa I a acestui volum.
Atunci cînd Biserica este definită corect — casa Lui sîntem noi, aceia care ne-am făcut
părtaşi lui Hristos425 —, domeniul de slujire este deschis pentru fiecare mădular al Trupului
lui Hristos, timp de douăzeci şi patru de ore pe zi şi timp de şapte zile pe săptămînă.
Singura noastră preocupare ar trebui să fie credincioşia în lucrul încredinţat nouă de
Dumnezeu. Iar pentru că inima omului este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea,
este important să veghem unii asupra altora şi să ne îndemnăm la credincioşie: „Cine este
chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui” (Rom. 12:7). „În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi
plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz.
Stăruiţi în rugăciune… Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite” (Rom.
12:11-16).
Atunci cînd îndrăznim să ne aşternem în scris scopul şi obiectivele slujirii noastre şi să le

împărtăşim fraţilor noştri, pe de o parte, ne obligăm în mod implicit să ne lăsăm traşi la
răspundere sau încurajaţi de către fraţii noştri şi să facem la rîndul nostru acelaşi lucru
pentru ei. Pe de altă parte, uşurăm mult lucrarea prezbiterilor bisericii, adunîndu-ne în jurul
lor ca să ne echipăm şi să facem lucrarea de slujire a Trupului într-un mod unitar. Dacă
Trupul „îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei” (Efes. 4:16),
înseamnă că este importantă lucrarea fiecăruia dintre noi şi deci nici unul dintre noi nu este
în plus.
425
Vezi Evrei 3:6-15.
566
Romani 12:9-16
Atitudinea cu care trebuie adusă jertfa
Slujba este duhovnicească doar dacă Duhul Sfînt Se arată prin ea
12:9-19 Jertfa va fi bine primită doar dacă o aducem cu o

atitudine corectă
Aplicaţia corectă la înţelegerea corectă a harului pe care Dumnezeu l-a revărsat peste noi în
Domnul Isus Hristos este aducerea trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui
Dumnezeu. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil, trebuie să deosebim voia lui Dumnezeu
atît de bine, încît să ajungem să o considerăm a fi bună, plăcută şi desăvîrşită. Iar voia lui
Dumnezeu este ca trupurile noastre să fie aduse ca jertfă pe altarul zidirii Trupului lui
Hristos, prin punerea în negoţ a darului pe care l-am primit, potrivit cu măsura de credinţă
pe care ne-a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.
Acum, dacă un dar duhovnicesc se defineşte ca fiind arătarea Duhului spre folosul altora,
slujirea noastră va duhovnicească doar dacă Duhul Sfînt Se arată prin noi. Alternativa ar fi
ca prin noi să se arate firea pămîntească. În Galateni 5, Pavel ne oferă o listă legată de cele
două opţiuni opuse şi inconfundabile:
16
Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti. 17Căci firea
protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. 18Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu
sînteţi sub Lege. 19Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia,
necurăţia, desfrînarea, 20închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile,
neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte
lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de
lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blîndeţa, înfrînarea
poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege (Gal. 5:16-23).
Atunci cînd Se arată prin noi Duhul Sfînt, ceilalţi se vor bucura de roada Duhului, şi nu de
faptele firii pămînteşti. În versetele 9-16 există o serie de imperative care reglementează nu
atît slujirea noastră, cît atitudinea cu care o facem. Astfel, lista de imperative se constituie
în testul slujirii noastre şi se potriveşte la exersarea oricăruia dintre darurile mădularelor
bisericii:
Romani 12:9-16 / Atitudinea cu care trebuie adusă jertfa 567
Dragostea să fie fără prefăcătorie.

Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.
Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească.
În cinste, fiecare să dea întîietate altuia.
În sîrguinţă, fiţi fără preget.
Fiţi plini de rîvnă cu duhul.
Slujiţi Domnului.
Bucuraţi-vă în nădejde.
Fiţi răbdători în necaz.
Stăruiţi în rugăciune.
Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie.
Fiţi primitori de oaspeţi.
Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi.
Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură;
plîngeţi cu cei ce plîng.
Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii.
Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite.
Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
12:9-10a Dragostea să fie fără prefăcătorie

Este interesant felul în care se echilibrează diferitele aspecte de pe această listă. Dragostea
are tendinţa să coboare standardele. Ea „acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul,
sufere totul” (1 Cor. 13:7). Cu toate acestea, dragostea nu se poate bucura de nelegiuire, ci
de adevăr (vezi 1 Cor. 13:6). Aşa că atunci cînd îl iubim pe fratele nostru trebuie să ne fie
groază de rău şi să ne lipim tare de bine. Doar aşa poate fi dragostea fără prefăcătorie.
Iubirea de fraţi trebuie să se subordoneze iubirii de Dumnezeu. „Cunoaştem că iubim pe
copiii lui Dumnezeu — afirmă Ioan — prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim
poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui
nu sînt grele” (1 Ioan 5:2-3).
În Romani 13:8, Pavel ne îndeamnă să ne iubim unii pe alţii: „căci cine iubeşte pe alţii, a
împlinit Legea”. „Căci toată Legea — spune el în Galateni — se cuprinde într-o singură
poruncă: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Gal. 5:14). În Proverbe, Solomon
afirmă că „dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar şi rugăciunea lui
este o scîrbă” (Prov. 28:9). Cum ar putea fi deci slujirea unui astfel de om?
12:10b În cinste, fiecare să dea întîietate altuia

După ce ne-a confruntat cu imperativul aducerii trupului nostru ca jertfă pe altarul zidirii
Trupului lui Hristos, Pavel a început prin a ne atrage atenţia asupra pericolului mîndriei:
„Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere
mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de
credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” (12:3). Porunca aceasta vizează în
primul rînd faptul că Trupul este alcătuit din mai multe mădulare cu slujbe diferite. A avea
o părere mai înaltă despre noi înşine decît se cuvine ar putea însemna ca unul dintre
mădulare să aibă impresia că el alcătuieşte întregul trup şi, de aceea, să încerce să
monopolizeze întreaga scenă. Pentru a evita acest pericol, Pavel ne spune: „În cinste,
fiecare să dea întîietate altuia” (12:10).
12
Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului,
măcar că sînt mai multe, sînt un singur trup, — tot aşa este şi Hristos. 13Noi toţi, în adevăr, am
fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie
slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. 14Astfel, trupul nu este un singur mădular,
ci mai multe. 15Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sînt mînă, nu sînt din trup” — nu este pentru
aceasta din trup? 16Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sînt ochi, nu sînt din trup” — nu este
pentru aceasta din trup? 17Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde
ar fi mirosul? (1 Cor. 12:12-17).
Cinstirea şi aprecierea darului şi slujbei celuilalt este extrem de importantă. Aceasta trebuie
să fie atitudinea dominantă în Trupul lui Hristos. Dar întrebarea este cum anume trebuie să
se materializeze această atitudine. Problemele sînt cu atît mai mari în materializarea acestei
atitudini cu cît definim mai îngust locul interacţiunii diferitelor daruri. Dacă locul sacru al
slujirii lui Dumnezeu sînt doar adunările bisericii şi dacă ele se reduc la două-trei ore pe
săptămînă, este de-a dreptul imposibil să existe o exersare echilibrată a darurilor Trupului.
Dar dacă Biserica sîntem noi toţi, timp de şapte zile pe săptămînă şi timp de douăzeci şi
patru de ore pe zi, atunci există dintr-o dată posibilitatea punerii în negoţ a fiecăruia dintre
daruri. În acest caz, pot să-şi exerseze darul şi aceia care au diferite măsuri de credinţă,
pentru că se pot crea diferite cadre pentru exercitarea darului. De pildă, darul învăţării îl pot
avea mai mulţi din biserică, dar nu toţi au aceeaşi măsură de credinţă, şi de aceea nu toţi îl
pot exersa în acelaşi cadru. Cel care este chemat să-şi înveţe copiii acasă sau cel care îşi
deschide gura într-un grup mic nu neapărat este chemat să înveţe şi în public. Dar acela
care va fi credincios în lucrurile mici se va pregăti şi pentru altele mai mari. De aceea, a da
întîietate altuia nu înseamnă a invita pe cineva să-şi exerseze darul într-un cadru nepotrivit
pentru măsura de credinţă pe care i-a împărţit-o Dumnezeu. Aceasta ar duce la pătimirea
întregului Trup. Atunci cînd biserica este adunată laolaltă, dorinţa lui Dumnezeu este
zidirea sufletească a bisericii prin tot ce se face în ea. Acesta este motivul pentru care Pavel
scrie bisericii din Corint:
1
Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi. 2În
adevăr, cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l
înţelege, şi, cu duhul, el spune taine. 3Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre
zidire, sfătuire şi mîngîiere. 4Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuş; dar cine
prooroceşte, zideşte sufleteşte Biserica (1 Cor. 14:1-4, s.n.).
După cum reiese din textul de mai sus, există situaţii în care întîietatea pe care trebuie s-o
dăm celuilalt este hotărîtă de Dumnezeu Însuşi, iar El face lucrul acesta tocmai în vederea
zidirii sufleteşti a Bisericii. Aceasta înseamnă că îndemnul lui Pavel din Romani — „În
cinste, fiecare să dea întîietate altuia” (12:10) — este un îndemn de ordin general şi se
potriveşte mai degrabă cu cele spuse de el în 1 Corinteni 12:
18
Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. 19Dacă toate ar fi
un singur mădular, unde ar fi trupul? 20Fapt este că sînt mai multe mădulare, dar un singur trup.
21
Ochiul nu poate zice mînii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-
am trebuinţă de voi”. 22Ba mai mult, mădularele trupului, cari par mai slabe, sînt de neapărată
trebuinţă. 23Şi părţile trupului, cari par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă
podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţă, 24pe
cînd cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să
dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste: 25pentru ca să nu fie nici o desbinare în trup:
ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. 26Şi dacă sufere un mădular, toate
mădularele sufăr împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură
împreună cu el. 27Voi sînteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui (1 Cor. 12:18-
27, s.n.).
Aşadar, avem nevoie unii de alţii, şi în cinste fiecare trebuie să învăţăm să dăm întîietate
altuia.
12:11 Slujiţi Domnului cu sîrguinţă şi rîvnă

Dacă a da întîietate altuia ne îndeamnă la a face un pas înapoi, pentru a face loc şi celui de
lîngă noi, următoarele trei porunci echilibrează „pasul înapoi” cu un „pas mare înainte”:
„În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului” (12:11). Deşi
trebuie să ne iubim unii pe alţii şi trebuie să ne cinstim unii pe alţii, dînd întîietate unul
celuilalt, noi nu am fost chemaţi la o rundă de curtoazie, ci la slujirea Domnului, la zidirea
Trupului lui Hristos. Există deci un scop al trăirii şi slujirii noastre. Dumnezeu a plătit un
preţ imens pentru ca să-Şi vadă Biserica zidită sufleteşte. Noi nu putem să ne „cinstim” unii
pe alţii nefăcînd, de fapt, nimic pentru zidirea Trupului lui Hristos. Sîrguinţa şi rîvna au
sens doar dacă pricepem planul lui Dumnezeu, doar dacă ne-am adus trupul ca jertfă pentru
a contribui astfel la realizarea acestui plan.
Una dintre cele mai mari probleme în Trupul lui Hristos este lipsa de sîrguinţă, de rîvnă şi
de credincioşie în slujire. Mulţi pornim cu zel la a face o anumită lucrare. Dar pentru că ea
nu ne aduce mulţumire imediată, o lăsăm baltă. Aproape nimic în slujirea Trupului lui
Hristos nu aduce satisfacţie şi împlinire imediată. Ceea ce aduce satisfacţie şi împlinire este
credincioşia în slujire. Acela care slujeşte Domnului s-a aşezat lîngă izvorul de apă şi, de
aceea, tot ce începe, duce la bun sfîrşit.
Sîrguinţa, rîvna şi credincioşia în slujire sînt elemente esenţiale pentru a ne descoperi darul
în Trupul lui Hristos.
12:12a Bucuraţi-vă în nădejde

În Vechiul Testament, arderea-de-tot era adusă împreună cu jertfa de mîncare. Iar de pe
jertfa de mîncare nu putea lipsi sarea: „Toate darurile tale de mîncare să le sărezi cu sare;
să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mîncare sarea, care este semnul
legămîntului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mîncare să aduci sare” (Lev. 2:13,
s.n.). Fiind semnul legămîntului pe care, în bunătatea Lui, Dumnezeu Însuşi l-a făcut cu
Israel, presărarea sării pe altar avea menirea să aducă aminte israelitului de imensul har pe
care Domnul i l-a făcut. Deci arderea-de-tot nu putea fi adusă decît cu bucurie. Pentru noi,
cei din Noul Legămînt, atunci cînd înţelegem harul imens pe care Dumnezeu ni l-a făcut în
Domnul Isus Hristos, acest lucru trebuie să fie cu atît mai adevărat.
Dar, în text, bucuria este legată de nădejde. Despre nădejde şi bucurie ne-a vorbit Pavel
imediat ce a ajuns cu noi la poarta mîntuirii şi ne-a văzut intraţi pe ea, prin credinţa în Isus
Hristos: „Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu,
prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această
stare de har, în care sîntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Rom. 5:1-2,
s.n.).
În Romani 12:12a, Pavel ne spune doar atît: „Bucuraţi-vă în nădejde”. Dar în primele
versete ale capitolului 5, el a făcut deja precizarea că este vorba despre bucuria noastră în
nădejdea slavei lui Dumnezeu, adică în nădejdea că Dumnezeu va isprăvi ceea ce Şi-a
propus — şi anume să ne facă asemenea chipului Fiului Său — şi că va descoperi pentru
noi slava viitoare pe care ne-a pregătit-o (vezi Rom. 8:18).
Porunca — „Bucuraţi-vă în nădejde!” — este deci fundamentată, pe de o parte, pe hotărîrea

lui Dumnezeu de a ne face asemenea chipului Fiului Său, iar pe de altă parte, pe
promisiunea Lui că va isprăvi în noi ceea ce a început:
29
Căci pe aceia pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea
chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. 30Şi pe aceia pe cari
i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar
pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. 31Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor
acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32El, care n-a
cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu
El, toate lucrurile? (Rom. 8:29-32).
Dacă ajungerea noastră la ţintă ar fi pusă sub semnul întrebării, din pricina faptului că nu
sîntem siguri nici de credincioşia lui Dumnezeu, şi nici de desăvîrşirea soluţiei Lui, bucuria
noastră ar fi, practic, devorată de îndoielile noastre. Dar Pavel a afirmat deja faptul că noi
nu am primit un duh de robie, ca să mai avem frică, ci un duh de înfiere, care ne dă curaj:
„Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere,
care ne face să strigăm: «Ava!» adică: «Tată!»” (8:15). Diferenţa dintre rob şi fiu constă
tocmai în felul în care cei doi gîndesc cu privire la Dumnezeu. Robul vede în Dumnezeu un
Stăpîn, dar nu este prea sigur de intenţiile Acestuia pe care le are cu privire la el. Teama
robului este că ar putea fi vîndut sau alungat de acasă. Fiul însă ştie că este moştenitor:
16
Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. 17Şi, dacă
sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu
Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El (Rom.
8:16-17).
Tocmai duhul înfierii îl face pe Pavel să încheie capitolul 8 din Romani cu un imn al
credincioşiei lui Dumnezeu:
33
Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte
neprihăniţi! 34Cine-i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui
Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! 35Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?
Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau
primejdia sau sabia? 36După cum este scris: „Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua;
sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat. 37Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît
biruitori, prin Acela care ne-a iubit. 38Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici
îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39nici înălţimea,
nici adîncimea, nici o altă făptură (sau: zidire), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui
Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru (Rom. 8:33-39).
În faţa acestor lucruri, porunca „Bucuraţi-vă în nădejde!” pare firească şi binevenită,

deoarece, prin credincioşia lui Dumnezeu şi prin desăvîrşirea planului Său în Hristos Isus,
nădejdea noastră devine certitudine, iar bucuria noastră, reală şi statornică.
12:12b Fiţi răbdători în necaz

Nădejdea slavei este o ţintă pe care Dumnezeu o pune înaintea tuturor celor care cred în
Isus Hristos. Iar această ţintă este însăşi moştenirea noastră împreună cu Hristos. Dar pînă
la atingerea ţintei acesteia există un drum lung de parcurs, adesea presărat cu suferinţe şi
necazuri. „Dacă sîntem copii — a afirmat Pavel — , sîntem şi moştenitori: moştenitori ai
lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu
El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El (Rom. 8:17, s.n.). Petru vorbeşte în acelaşi fel
despre drumul alergării noastre spre ţintă, spre moştenirea nestricăcioasă şi neîntinată care
ne aşteaptă în ceruri:
3
Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea
mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, 4şi la o
moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.
5
Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie
descoperită în vremurile de apoi! 6În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie,
sînteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, 7pentruca încercarea credinţei
voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuş este cercat prin foc, să aibă ca
urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, 8pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut,
credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, 9pentrucă veţi
dobîndi, ca sfîrşit al credinţei voastre, mîntuirea sufletelor voastre (1 Petru 1:3-9).
Dacă pe acest drum rămînem lîngă Hristos — în pofida suferinţelor şi a necazurilor —,

împreună cu El, Dumnezeu ne va da, fără plată, toate lucrurile necesare pentru finalizarea
alergării noastre în pace. Cu alte cuvinte, El va isprăvi ceea ce a plănuit şi ceea ce a început
în noi. Este însă important să înţelegem ce anume înseamnă aceste promisiuni extraordinare
din Romani 8:28-39, care, la prima vedere, par a fi un cec în alb, o garantare fără condiţii a
ajungerii noastre la ţintă, a bucuriei noastre de împlinirea tuturor promisiunilor lui
Dumnezeu:
29
Căci pe aceia pe cari i-a cunoscut mai dinainte — spune Pavel —, i-a şi hotărît mai dinainte să
fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. 30Şi pe
aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit
neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. 31Deci, ce vom zice noi în
faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
(Rom. 8:29-31).
Versetul 28 din Romani 8 a afirmat că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele
celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său”,
după care, în versetele 29-30, ne este aşezat înainte planul lui Dumnezeu, precizîndu-se şi
faptul că acest plan este terminat şi este sigur. În ce ne priveşte, nimeni, în afara noastră, nu
se poate opune împlinirii lui. „Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă
Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (31). Dar textul precizează foarte
clar pentru cine este Dumnezeu, şi pentru cine nu. „De altă parte, ştim — a precizat Pavel
în 8:28 — că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu
(s.n.). În mod evident, Dumnezeu este doar pentru cei care Îl iubesc pe El, adică pentru cei
care trăiesc şi umblă după lucrurile Duhului (vezi Rom. 8:1-11).
Este oare iubirea faţă de Dumnezeu o responsabilitate a noastră, astfel încît să putem
obstrucţiona lucrarea lui Dumnezeu în noi şi să dovedim astfel adevărată afirmaţia de mai
sus: în afara noastră, nimeni nu se poate opune împlinirii planului lui Dumnezeu despre
care este vorba în Romani 8:29-30?
Să ne aducem aminte de ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Iosua, în clipa intrării acestuia în
slujbă. Conform Scripturii, Dumnezeu Însuşi a căutat pentru poporul Său Israel ţara cea
mai frumoasă dintre toate ţările de pe pămînt.426 Tot Dumnezeu a promis-o lui Avraam, iar
promisiunea aceasta a fost unilaterală şi, de aceea, irevocabilă.427 Dar atunci cînd, sub
comanda lui Iosua, sămînţa lui Avraam a pornit să intre în ţară, Dumnezeu le-a spus:
„După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul i-a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul
lui Moise: «Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot
poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel»” (Iosua 1:1-2, s.n.).
Ţara era a Domnului. El o căutase special pentru poporul Lui. Tot El o promisese lui
Avraam şi seminţei lui. Iar acum, le-o dădea, garantîndu-le protecţie şi ajutor. Dar i-a
avertizat că, deşi El le-a căutat-o special lor şi le-a dat-o, ei vor avea din ea doar atît cît vor
îndrăzni să ia din ea prin credinţă:
3
Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise. 4Ţinutul
vostru se va întinde dela pustie şi Liban pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi
pînă la marea cea mare, spre apusul soarelui. 5Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cît vei
trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi (Iosua 1:3-5).
Deşi, în ce-L privea pe El, pe de o parte, Domnul le dăduse toată ţara — „Dela pustie şi
Liban pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi pînă la marea cea mare, spre
apusul soarelui” (Ios. 1:4) —, iar pe de altă parte, le promisese toată asistenţa Sa —
„Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cît vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu
Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Ios. 1:5) —, în ce-i privea pe ei, Dumnezeu le-
426
Vezi Ezechiel 20:6.
427
Vezi. Genesa 15:18-21 şi 17:7-8.
a promis că le va da doar atît cît vor îndrăzni să ia din ea, prin credinţă. Iar pentru că, în
ultimă instanţă, totul depindea de credinţa lor, Domnul i-a zis lui Iosua:
6
Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpînire poporului acestuia ţara pe care am
jurat părinţilor lor că le-o voi da. 7Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrînd cu credincioşie
după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate dela ea nici la dreapta nici la
stînga, ca să isbuteşti în tot ce vei face. 8Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta;
cugetă asupra ei zi şi noapte, căutînd să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în
toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. 9Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta:
„Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul
tău, este cu tine în tot ce vei face (Iosua 1:6-9).
Credinţa lui Iosua şi a poporului urma să fie întărită prin cunoaşterea şi respectarea întru
totul a Cuvîntului lui Dumnezeu. Privind istoria din perspectiva noastră, înţelegem tragedia
că, deşi toată ţara era a lor — „Dela pustie şi Liban pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, toată
ţara Hetiţilor, şi pînă la marea cea mare, spre apusul soarelui” (Ios. 1:4) —, Israel nu s-a
bucurat decît de o parte din ea, de acea parte pe care a îndrăznit s-o calce cu talpa
piciorului.
Oare nu cumva este la fel şi cu mîntuirea pe care ne-a pregătit-o Dumnezeu? În ce-L
priveşte pe El, Dumnezeu „a căutat-o” pentru noi — adică a plănuit-o în Sine Însuşi, iar
apoi a lucrat-o pentru noi în Hristos încă înainte de întemeierea lumii, în cele mai mici
detalii. Deci, în ce-L priveşte pe Dumnezeu, „pe aceia pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a
şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi
născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe
aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi,
i-a şi proslăvit” (Rom. 8:28-29). Iar prin Evanghelia lui Hristos, care ne-a fost
propovăduită, „El ne-a chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri” (Rom. 9:24), ca
să ne dea toată această „ţară frumoasă a mîntuirii”. Întrebarea este cît din ceea ce a pregătit
Dumnezeu pentru noi vom îndrăzni să luăm? În Romani 8, Pavel ne atenţionează de faptul
că vom fi proslăviţi împreună cu Hristos doar dacă şi suferim împreună cu El: „Şi voi n-aţi
primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să
strigăm: «Ava! adică: Tată!» Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem
copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui
Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El,
ca să fim şi proslăviţi împreună cu El” (Rom. 8:15-17, s.n.). Iar apoi Pavel continuă: „Eu
socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava
viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi” (8:18). Deci „bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi
răbdători în necaz” (12:12). „Ba mai mult — dezvoltă Pavel gîndul în Romani 5 —, ne
bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce
biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală,
pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne-
a fost dat (Rom. 5:3-5). Putem deci să ne bucurăm în nădejde. Iar dacă trebuie, merită să
fim răbdători în necaz. Iar necazul poate fi răbdat, pentru că Legea Duhului de viaţă în
Hristos Isus ne izbăveşte de legea păcatului şi a morţii, garantînd biruinţa celor care sînt şi
rămîn în Hristos prin credinţă.
12:12c Stăruiţi în rugăciune

Cel mai bun mod de a răbda necazul este să-l aducem înaintea lui Dumnezeu şi să-L rugăm
să ne ajute să acceptăm faptul că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L
iubesc pe Dumnezeu, deci chiar şi necazul prin care trecem. Am văzut că binele pe care
Dumnezeu a plănuit încă înainte de întemeierea lumii să ni-l facă este să ne modeleze întru
asemănarea chipului Fiului Său.428 Aşa stînd lucrurile, oare care dintre noi ştim ce daltă
trebuie să folosească Dumnezeu la un moment dat pentru a ciopli în noi chipul Fiului Său?
Este deci normal să ne lăsăm în mîna Marelui Artist, care ştie ce face. Cu toate acestea, nu
este uşor să răbdăm necazul — şi cu atît mai puţin uşor este să ne şi bucurăm în mijlocul
lui. „Stăruiţi în rugăciune!” (12) — ne îndeamnă Pavel.
Rugăciunea ca instrument al modelării inimii celui care se roagă
Rugăciunea este în primul rînd un instrument al modelării inimii celui care se roagă. Ea are
funcţia şi puterea să ne schimbe starea lăuntrică în aşa fel încît să ajungem să acceptăm că,
într-adevăr, toate lucrurile — inclusiv situaţia prin care trecem — lucrează, împreună, spre
binele nostru, dacă continuăm să-L iubim pe Dumnezeu. Iar rugăciunea are menirea tocmai
să nu lase să se stingă în inimile noastre dragostea faţă de Dumnezeu. Iar vestea bună este
că, în această frămîntare a rugăciunii, „Duhul — care a fost turnat în inimile noastre ca
semn al dragostei lui Dumnezeu faţă de noi429 — ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu
ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru
sfinţi după voia lui Dumnezeu” (8:26-27). În ce fel face rugăciunea această lucrare în noi
înţelegem dacă coborîm spre rădăcinile ei vechi-testamentale.
Rugăciunea ar putea fi considerată a fi corespondentul jertfelor pe care israelitul le aducea

înaintea lui Dumnezeu: arderea-de-tot, darul de mîncare, jertfa de mulţumire, jertfa de
ispăşire şi jertfa pentru vină. După cu am văzut în cartea Levitic,430 nu jertfele aduse de
către israelit garantau prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul taberei, ci jertfa necurmată, pe
care trebuia s-o aducă marele-preot. Înseamnă că jertfele aduse de israelit erau în primul
rînd pentru acesta, nu pentru Dumnezeu. Jertfele aveau menirea să modeleze inima
israelitului, focalizîndu-l mereu pe coordonatele cardinale ale relaţiei cu Dumnezeu, adică
limpezind mereu în el dragostea faţă de Dumnezeu. Arderea-de-tot şi darul de mîncare îi
reaminteau israelitului harul şi responsabilitatea de a fi al Domnului în întregime. Jertfa de
mulţumire reactualiza în israelit faptul că depinde de Dumnezeu, iar jertfa pentru păcat, că
lui Dumnezeu Îi va da socoteală pentru toate lucrurile.
După cum jertfele vechi-testamentale aveau menirea să modeleze nu inima lui Dumnezeu,
ci inima celui din poporul lui Dumnezeu, tot aşa se întîmplă şi cu rugăciunea credinciosului
nou-testamental. Rugăciunea nu trebuie privită ca un mijloc prin care-L putem manipula pe
Dumnezeu spre atingerea scopurilor noastre, ci ca un instrument al modelării propriei
428
429
Vezi Romani 5:5.
430
Vezi Beniamin Fărăgău, Levitic 1:1-17:16, vol. I, pag. 33-68.
noastre inimi. Voia lui Dumnezeu pentru noi este bună, plăcută şi desăvîrşită. Dumnezeu a
dovedit pe crucea de pe Calvar faptul că El are faţă de noi gînduri de pace, nu de
nenorocire. Noi trebuie să stăruim în rugăciune tocmai pentru ca să ajungem să înţelegem şi
să acceptăm acest adevăr. Înseamnă că numai atunci este corectă stăruinţa noastră în
rugăciune cînd în inima noastră se înrădăcinează tot mai ferm cele trei coordonate cardinale
ale relaţiei cu Dumnezeu: aparţinem lui Dumnezeu în întregime, depindem de El şi Lui Îi
dăm socoteală pentru toate lucrurile. Atunci cînd rugăciunea modelează în noi aceste
adevăruri, vom îndrăzni să aducem trupul nostru ca jertfă lui Dumnezeu.
Dar oare de ce spune Pavel să stăruim în rugăciune? A stărui înseamnă a persevera cu

hotărîre, fără renunţare. Este nevoie de stăruinţă, adică de o încordare deliberată a voinţei
noastre, pe de o parte, pentru că rugăciunea în sine este un lucru asupra căruia ne aplecăm
cu greu, iar pe de altă parte, pentru că ceea ce rugăciunea trebuie să realizeze în noi se
realizează cu greu.
Oare de ce ne vine greu să ne rugăm?
În lumina celor afirmate mai sus, rugăciunea are menirea ca, în primul rînd, să ne judece şi
să ne modeleze inima, iar lucrul acesta doare, pentru că nu de puţine ori el reclamă
rearanjarea radicală a realităţilor din lăuntrul nostru. Esenţa păcatului este egocentrarea. Iar
esenţa idolatriei este încercarea de a-L manipula pe Dumnezeu să facă lucruri spre folosul
nostru,431 fără ca noi să fim preocupaţi de sfinţirea Numelui Lui şi de învederarea Împărăţiei
Lui prin ascultarea întru totul de voia Lui. Or, rostul rugăciunii este să taie aceşti lăstari ai
idolatriei, învăţîndu-ne că noi am fost creaţi pentru slava lui Dumnezeu, şi nu Dumnezeu,
pentru slava noastră. „Primul lucru pe care trebuie să-l înveţi despre rugăciune — scrie
John White — este că Dumnezeu doreşte părtăşia cu tine şi că El te atrage către Sine. Să
schimb metafora — continuă White —, El este în căutarea ta şi urmăreşte să te prindă într-
o confruntare cu El. Nu o face pentru că are nevoie de tine, ci pentru că tu ai nevoie de El”
(s.n.).432 Iar nevoia noastră fundamentală este nevoia unei părtăşii intime cu Dumnezeu, a
unei părtăşii în care ne putem abandona în întregime în mîinile Lui. „În primul capitol al
cărţii lui Augustin, Confesiuni, găsim mult citatele cuvinte: «Căci Tu ne-ai făcut pentru
Tine şi inimile noastre nu-şi găsesc odihna pînă cînd nu se odihnesc în Tine»”.433 Odihnirea
noastră este posibilă doar atunci cînd „am ajuns acasă”, adică atunci cînd ne dăm Domnului
în întregime, avînd convingerea că tot ceea ce se coboară de sus, de la Tatăl luminilor, este
un dar bun şi desăvîrşit, că El Se va îngriji de noi în cele mai mici detalii ale vieţii şi că Lui
Îi dăm socoteală de toate lucrurile.
Atunci cînd Domnul Isus Şi-a învăţat ucenicii să se roage, El a modelat rugăciunea „Tatăl
Nostru” pe modelul funcţiei jertfelor leviticale:
431
Vezi Isaia 44:10.
432
John White, Lupta, p. 23. În cartea sa, John White insistă pe nevoia noastră de părtăşie cu Dumnezeu prin
rugăciune (vezi pag. 19-39). „Adînc în vastul tău spaţiu lăuntric… se află un cort construit de Dumnezeu pentru a avea
comuniune cu tine. Din acel cort El te cheamă cu o tandră insistenţă şi, din cele mai îndepărtate colţuri ale spaţiului tău
lăuntric, durerea unei dorinţe arzătoare răspunde ca un ecou. Tu o poţi ignora. Uneori o şi faci, pentru că alte lucruri te
atrag mai mult, dar ele îţi ating [şi împlinesc] fiinţa doar superficial. Ele creează nelinişte, în timp ce chemarea Lui este
o chemare la pace… Adîncul cheamă adîncul (pag. 22-23).
433
Ibid., p. 22.
9
Iată dar cum trebuie să vă rugaţi — le-a zis Domnul Isus ucenicilor Săi: „Tatăl nostru care eşti
în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; 10vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe
pămînt. 11Pînea noastră cea de toate zilele (sau: pentru mîne) dă-ne-o nouă astăzi; 12şi ne iartă
nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile
noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.); 13şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne
de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! (Mat. 6:9-13).
Funcţia arderii-de-tot şi a jertfei de mîncare sînt cuprinse în prima parte a rugăciunii:

„Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt”
(9-10). Acela care şi-a adus trupul ca jertfă lui Dumnezeu a făcut-o cu scopul de a face tot
ce-i stă în putinţă pentru ca Numele lui Dumnezeu să fie sfinţit şi pentru ca Împărăţia Lui
să se învedereze în chiar trupul şi viaţa sa. Funcţia jertfei de mulţumire este exprimată prin
faptul că îndrăznim să-I cerem lui Dumnezeu pîinea de fiecare zi: „Pînea noastră cea de
toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (11). Iar funcţia jertfei pentru păcat este reprezentată de
fraza imediat următoare: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor
noştri; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (12-13a). Dumnezeu ne judecă, şi
tot El ne şi păzeşte. Deci Lui Îi dăm socoteală de toate lucrurile şi pe El Îl chemăm în
ajutorul nostru în faţa ispitei. Domnul Isus a uzat de acest adevăr atunci cînd S-a rugat
pentru ucenicii Săi:
9
Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentrucă sînt
ai Tăi: — 10tot ce este al Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, — şi Eu sînt proslăvit
în ei. 11Eu nu mai sînt în lume, dar ei sînt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în
Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei să fie una, cum sîntem şi noi. 12Cînd eram
cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe cari Mi i-ai dat; şi niciunul
din ei n-a perit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13Dar acum, Eu vin la
Tine; şi spun aceste lucruri, pe cînd sînt încă în lume, pentruca să aibă în ei bucuria Mea
deplină. 14Le-am dat Cuvîntul Tău; şi lumea i-a urît, pentrucă ei nu sînt din lume, dupăcum Eu
nu sînt din lume. 15Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. 16Ei nu sînt din lume,
dupăcum nici Eu nu sînt din lume. 17Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul.
18
Cum M-ai trimes Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimes şi Eu pe ei în lume. 19Şi Eu însumi Mă
sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr (Ioan 17:9-19, s.n.).
Dumnezeu ne păzeşte prin Duhul Său cel Sfînt, căruia I-a dat ca primă sarcină să
dovedească lumea vinovată „în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8).
Duhul nu va înceta să facă în noi această lucrare, pentru a ne aduce astfel la vreme la
scaunul harului, ca să căpătăm îndurare la vreme de nevoie şi să revenim „în Hristos”, unde
operează Legea Duhului de viaţă, care ne poate izbăvi de legea păcatului şi a morţii.
În concluzie, sîntem chemaţi să stăruim în rugăciune, pe de o parte, tocmai pentru a învinge

inerţia din noi în această privinţă, iar pe de altă parte, pentru că ceea ce rugăciunea trebuie
să lucreze în noi se realizează greu. Ne vine greu să ne îndeletnicim cu rugăciunea, pentru
că nu ne plac schimbările radicale. Or, rugăciunea ne duce la moarte faţă de noi înşine,
pentru a trăi plenar cu Dumnezeu şi pentru El. Rugăciunea conştientizează în noi
necredinţa, adică nedezbrăcarea noastră de păcat şi neîmbrăcarea cu Împărăţia lui
Dumnezeu. Cu alte cuvinte, în rugăciune realizăm că nu ne-am adus trupul ca jertfă vie,
sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, deşi ne bucurăm de harul nespus de mare pe care El l-a
revărsat peste noi prin Domnul Isus Hristos. Rugăciunea scoate la iveală temerile noastre
lăuntrice, dovedind neîncrederea şi neatîrnarea noastră de Dumnezeu. Dacă am aduce mai
des Domnului jertfele noastre de mulţumire, cu alte cuvinte, dacă mulţumirea şi lauda ar
ocupa o pondere mai mare în rugăciunile noastre, am ajunge să credem că El ne poartă în
adevăr de grijă. Oare de ce mult prea mulţi dintre noi — cei care ne numim credincioşi —
ne investim trupul şi viaţa în căutarea hranei şi a îmbrăcăminţii, şi nu în căutarea Împărăţiei
lui Dumnezeu? Nu cumva tocmai pentru că nu credem că Dumnezeu este în stare să ne dea
pe deasupra mîncarea şi îmbrăcămintea atunci cînd noi căutăm mai întîi Împărăţia lui
Dumnezeu? „Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui — le-a spus
Domnul Isus ucenicilor Săi, imediat după ce i-a învăţat rugăciunea „Tatăl Nostru” —, şi
toate aceste lucruri — este vorba despre mîncare şi îmbrăcăminte — vi se vor da pe
deasupra” (Mat. 6:33).
Tot prin rugăciune învăţăm şi faptul că „nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este
gol şi descoperit înaintea Aceluia, cu care avem a face” (Evrei 4:13) şi de aceea trebuie să
învăţăm să umblăm în lumină înaintea Lui, mărturisindu-ne păcatul imediat ce a intrat în
viaţa noastră. Acela care crede astfel în Dumnezeu nu vine la judecată, ci a trecut din
moarte la viaţă.434
Rugăciunea ca armă în lupta împlinirii planurilor lui Dumnezeu pe

pămînt
Am văzut că rugăciunea este un instrument al modelării inimii noastre după voia lui
Dumnezeu, este un instrument al permanentei noastre refocalizări pe coordonatele
cardinale ale relaţiei cu Dumnezeu, un instrument al limpezirii permanente a dragostei
noastre faţă de Dumnezeu. Dar — după cum afirmă E. M. Bounds în cartea sa The Weapon
of Prayer (Arma rugăciunii) — rugăciunea lucrează nu numai la modelarea inimii noastre
după voia lui Dumnezeu, ci Îl înduplecă şi pe Dumnezeu să lucreze ca răspuns la ea.
Nu trebuie să uităm niciodată — afirmă E. M. Bounds — faptul că lumea aceasta este guvernată
de Dumnezeul cel Atotputernic. El nu este un Dumnezeu absent. Mîinile Lui sînt pururea pe
cîrma problemelor omenirii. El este prezent pretutindeni. „Ochii Domnului sînt în orice loc, ei
văd pe cei răi şi pe cei buni” (Prov. 15:3). „Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii
fiecăruia” (Iov. 34:21). [Dar] El conduce lumea aşa cum conduce şi Biserica prin rugăciune.
Această lecţie trebuie subliniată şi repetată în auzul omului modern al zilelor noastre şi făcută să
penetreze cu o forţă cumulată conştiinţele celor din această generaţie, a căror ochi nu mai văd
lucrurile eterne, ale căror urechi sînt surde faţă de Dumnezeu… Rugăciunea Îl priveşte pe
Dumnezeu — continuă Bounds —, căci împlinirea scopurilor şi planurilor Lui este condiţionată
de rugăciune. La fel şi arătarea slavei Lui este legată de rugăciune. Zilele arătării splendorii lui
Dumnezeu şi ale înălţării Numelui Lui au fost întotdeauna marile zile ale rugăciunii… Este
conform planului divin, ca trezirea spirituală să vină pe canalul rugăciunii. Sfinţii rugativi sînt
agenţii lui Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire pe pămînt lucrarea Lui providenţială de
mîntuire. Dacă sfinţii Lui falimentează în lucrarea rugăciunii, atunci însăşi lucrarea lui
434
Vezi Ioan 5:24.
Dumnezeu falimentează. Agenţii rugativi ai Celui Preaînalt sînt întotdeauna antemergătorii

prosperităţii spirituale.435
Există nenumărate exemple în Scriptură în care Îl vedem pe Dumnezeu lucrînd ca urmare a

rugăciunii sfinţilor Săi respectiv a Sfîntului Său. Aşa este, de pildă, în cazul unora ca:
Moise,436 David,437 Solomon,438 Daniel,439 Neemia,440 Isus Hristos,441 apostolii442 etc. Există, de
asemenea, nenumărate porunci în Scriptură în acest sens.443 Iată, de pildă, cîteva dintre ele:
5
Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi
la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
6
Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi
Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. 7Cînd vă rugaţi să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe,
ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. 8Să nu vă
asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi. 9Iată
dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; 10vie
împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt. 11Pînea noastră cea de toate zilele
(sau: pentru mîne) dă-ne-o nouă astăzi; 12şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, aşa cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor
noştri.); 13şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea
şi slava în veci. Amin! (Mat. 6:5-13, s.n.)
6
Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui
Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri. 7Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice
pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus (Fil. 4:6-7, s.n.).
18
Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată
stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, 19şi pentru mine, ca, ori de cîte ori îmi deschid gura, să
mi se dea cuvînt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, 20al cărei sol în lanţuri
sînt; pentruca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc (Efes. 6:18-20).
2
Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţămiri. 3Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca
Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvînt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care
435
E. M. Bounds, The Weapon of Prayer, pag. 9-11. În cartea sa, Bound insistă tocmai pe faptul că rugăciunea sfinţilor
Îl obligă pe Dumnezeu să Se implice în cererile lor, să lucreze împlinirea planurilor Lui. Capitolul doi al cărţii lui are
un titlu foarte incisiv în această privinţă: „Putting God to Work” (A-L pune pe Dumnezeu la lucru). Pentru cititorul
superficial, felul în care este prezentat subiectul în cartea lui Bounds dă impresia că rugăciunea poate fi şi este un
instrument de manipulare a lui Dumnezeu, ceva prin care Îl putem obliga pe Dumnezeu să Se implice în lucrurile pe
care I le cerem. Dar exemplele pe care el le aduce din Vechiul şi din Noul Testament subliniază că Dumnezeu Se
implică doar în rugăciunile care sînt făcute după voia Sa. De aceea a fost ascultat Moise în Exod 33-34. Acesta a fost
scopul pentru care, în Fapte 6, apostolii au renunţat la slujirea la mese, pentru ca să se consacre propovăduirii
Cuvîntului şi rugăciunii. În capitolele 2; 6; 9 şi 10, din cartea Daniel, îl vedem pe acesta rugîndu-se ca să înţeleagă şi
să se smerească în faţa Cuvîntului şi voii lui Dumnezeu.
436
Vezi Exod 32:11-14, 30-33; 33:7-34:8.
437
Vezi 1 Cronici 21:16-30.
438
Vezi 1 Împăraţi 8 şi 9.
439
Vezi Daniel 2:17-23; 6:10-28; 9:1-27 şi 10:1-21.
440
Vezi Neemia 1:1-11.
441
Vezi, de pildă, Ioan 11:41-42.
442
Vezi Fapte 4:23-37.
443
Substantivul „rugăciune” (prosukee) îl găsim folosit în Noul Testament de 37 de ori, iar verbul „rugaţi-vă”
(prosukomai), de 87 de ori (vezi George V. Wingram & Ralph D. Winter, The Word Study Concordance p. 663).
iată, mă găsesc în lanţuri: 4ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea (Col. 4:2-
4).
13
Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cînte cîntări
de laudă! 14Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (sau: bătrînii) Bisericii; şi
să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. 15Rugăciunea
făcută cu credinţă va mîntui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi
vor fi iertate. 16Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi
vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. 17Ilie era un om supus
aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n-a plouat deloc în ţară trei
ani şi şase luni. 18Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pămîntul şi-a dat rodul.
19
Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi dela adevăr, şi-l întoarce un altul, 20să ştiţi că cine
întoarce pe un păcătos dela rătăcirea căii lui, va mîntui un suflet dela moarte, şi va acoperi o
sumedenie de păcate (Iac. 5:13-20).
14
Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. 15Şi dacă
ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că sîntem stăpîni pe lucrurile pe care I le-am cerut.
16
Dacă vede cineva pe fratele său săvîrşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi
Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvîrşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat
care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela (1 Ioan 5:14-16, s.n.).
Rugăciunea este într-adevăr şi o armă prin care ne implicăm în bătăliile spirituale din noi şi
din jurul nostru. E. M. Bounds şi-a intitulat înadins capitolul doi al cărţii lui The Weapon of
Prayer: „Punîndu-L pe Dumnezeu la lucru”. Iar apoi în primele rînduri a încercat să
explice astfel acest titlu îndrăzneţ:
Afirmaţia din titlu nu este decît un alt mod de a declara faptul că Dumnezeu, de bunăvoia Lui,
S-a plasat pe Sine sub legea rugăciunii şi S-a obligat să răspundă rugăciunilor oamenilor. El a
hotărît ca rugăciunea să fie un mijloc care, atunci cînd oamenii se roagă, să-L determine să facă
lucruri pentru ei pe care nu le-ar face altfel. Rugăciunea este o rînduială divină a cerului, prin
care Dumnezeu a hotărît să-Şi ducă la îndeplinire planul pe pămînt şi să facă operant şi eficient
planul mîntuirii Lui. Atunci cînd afirmăm că rugăciunea Îl pune pe Dumnezeu la lucru
înţelegem faptul că omul are posibilitatea să-L facă pe Dumnezeu să lucreze între oameni în
armonie cu scopurile Lui în moduri în care El nu ar lucra dacă omul nu s-ar ruga.444
În concluzie, putem afirma că împlinirea poruncii pe care Pavel ne-o dă în Romani 12:12
— „Stăruiţi în rugăciune!” — este spre binele nostru. În primul rînd, rugăciunea este
instrumentul prin care Dumnezeu modelează mai întîi inimile noastre, acordîndu-le cu voia
Lui. În al doilea rînd însă, în mîinile unui om care a acceptat voia lui Dumnezeu ca fiind
bună, plăcută şi desăvîrşită, rugăciunea este un mijloc prin care acesta se implică în mod
direct în împlinirea planurilor lui Dumnezeu. După cum afirmă Bounds, Dumnezeu S-a
supus de bunăvoie legii rugăciunii, hotărînd ca unele lucruri în universul creat de El şi mai
ales în împlinirea planurilor Lui să nu se întîmple decît atunci cînd cineva se roagă. Petru
îşi încheie astfel a doua sa epistolă:
444
E. M. Bounds, The Weapon of Prayer, p. 21.
9
Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare
pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. 10Ziua Domnului însă
va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de
mare căldură, şi pămîntul, cu tot ce este pe el, va arde. 11Deci, fiindcă toate aceste lucruri se vor
strica, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfîntă şi evlavioasă, 12aşteptînd şi
grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor
topi de căldura focului? 13Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, în
care va locui neprihănirea (2 Petru 3:9-13, s.n.).
Oare nu tocmai stăruind în rugăciune vom dovedi că aşteptăm, într-adevăr, Ziua Domnului
şi nu aşa vom grăbi oare venirea ei? Putea oare Dumnezeu să respecte mai mult decît a
făcut-o chipul Său în noi? A fi fost creaţi după chipul lui Dumnezeu înseamnă a avea în noi
o adîncă nevoie de Dumnezeu, de semnificaţie şi de semeni sau de comuniune. Implicarea
noastră în rugăciune alături de Dumnezeu şi implicarea lui Dumnezeu alături de noi în
împlinirea planurilor Lui este un răspuns direct la nevoia de semnificaţie pe care o purtăm
în noi din pricina chipului lui Dumnezeu din noi. Deci acela care stăruieşte în rugăciune
face să strălucească în el însuşi chipul lui Dumnezeu.
12:13a Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie

Două dintre darurile menţionate în paragraful precedent sînt legate de porunca de faţă:
darul dărniciei şi cel al milosteniei. În exersarea ambelor daruri, noi sîntem doar poştaşii
sau distribuitorii darurilor lui Dumnezeu. Un dar duhovnicesc este definit de Pavel ca fiind
„arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Cor. 12:7). În cazul darului dărniciei sau în cel al
darului ajutorărilor, Duhul Se arată prin noi dimpreună cu bunurile materiale pe care le-am
primit din mîna Domnului şi pe care sîntem dispuşi să le punem în negoţ în şi pentru
Împărăţia Lui.
Ceea ce ne spune Pavel în textul de faţă este că prima noastră datorie în ajutarea celor în
nevoi este faţă de fraţii noştri: „Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie” (13, s.n.). Sfera
responsabilităţii noastre în a ajuta pe cei aflaţi în nevoie pleacă întotdeauna din imediata
noastră vecinătate. Primul cerc de responsabilitate este însăşi familia noastră. „Dacă nu
poartă cineva grijă de ai lui — îi scrie Pavel lui Timotei —, şi mai ales de cei din casa lui,
s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decît un necredincios” (1 Tim. 5:8). Afirmaţia lui
Pavel este atît de tranşantă, încît aproape că am fi gata să spunem că, pentru moment, Pavel
a uitat că mîntuirea este prin credinţă, nu prin fapte. Dar oare să fi uitat Pavel lucrul acesta?
Sau tocmai noi sîntem aceia care nu am înţeles pe deplin cum se defineşte în lumina
Scripturii credinţa mîntuitoare.
În Romani 6:1-14, Pavel a definit credinţa ca fiind o moarte împreună cu Hristos faţă de
păcat şi o înviere împreună cu El la o viaţă trăită pentru Dumnezeu.
5
În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El
şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui…10Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit
pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.
11
Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos,
Domnul nostru. 12Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai
ascultaţi de poftele lui. 13Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte
unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi
lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii (Rom. 6:5-13).
„Dacă ne-am făcut una cu El (Hristos) printr-o moarte asemănătoare cu a Lui — afirmă
Pavel — vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui” (6:5), pentru că o dată
ce am fost îngropaţi în moartea Lui Legea încetează să ne mai condamne, iar Duhul Sfînt
are deplină libertate să lucreze în noi. De aceea, porunca de a ne da pe noi înşine lui
Dumnezeu şi a da lui Dumnezeu mădularele noastre nu este o poruncă imposibil de
împlinit. Din moment ce sîntem în Hristos Isus, Legea Duhului de viaţă ne izbăveşte de
legea păcatului şi a morţii, împuternicindu-ne să trăim în ascultare de poruncile lui
Dumnezeu. Deci trăirea vieţii pentru Dumnezeu este, de fapt, dovada credinţei noastre în
Hristos. Or, a trăi pentru Dumnezeu înseamnă a lua în serios în primul rînd sfera
responsabilităţii noastre în familia noastră. Iată de ce „dacă nu poartă cineva grijă de ai lui,
şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decît un necredincios”
(1 Tim. 5:8).
În Galateni, Pavel lărgeşte cercul responsabilităţii de la familie la toţi oamenii, înscriind

însă în el cercul care îi vizează pe fraţii noştri în credinţă: „Să nu obosim în facerea binelui;
căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşa dar, cît avem
prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă” (Gal. 6:9-10). Petru ne spune
acelaşi adevăr: „Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci
dragostea acopere o sumedenie de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cîrtire. Ca
nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora
după darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:8-10). Iar pe scara virtuţilor cu care îşi prefaţează
a doua epistolă, Petru aşază imediat după dragostea de fraţi şi iubirea de oameni:
3
Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce
ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, 4prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi
scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care
este în lume prin pofte. 5De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră
fapta; cu fapta, cunoştinţa; 6cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea,
evlavia; 7cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 8Căci, dacă
aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce
priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. 9Dar cine nu are aceste lucruri, este
orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate. 10De aceea, fraţilor,
căutaţi cu atît mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul
acesta, nu veţi aluneca niciodată. 11În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în
Împărăţia vecinică a Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos (2 Petru 1:3-11, s.n.).
Nelepădarea noastră de credinţă este dovedită şi de faptul că ne-am adus trupul ca jertfă lui
Dumnezeu, ajutînd pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Iar această lucrare de ajutorare trebuie să
pornească din cercul imediat al familiei noastre, să se extindă apoi mai departe la cercul
Bisericii şi chiar şi la ceilalţi oameni din jurul nostru.
12:13b Fiţi primitori de oaspeţi

„Fiţi primitori de oaspeţi” — ne îndeamnă Pavel —, iar Petru adaugă: „Fiţi primitori de
oaspeţi între voi, fără cîrtire” (1 Petru 4:9, s.n.).
Societatea în care trăim este caracterizată de o tot mai adîncă izolare. Ne retragem în
carapacea noastră şi nu mai dorim să vedem pe nimeni. Într-un fel, lucrul acesta se
datorează şi stresului care caracterizează societatea actuală. După opt sau zece ore de
slujbă, majoritatea dintre noi ne bucurăm să tragem uşa după noi şi să nu mai vedem pe
nimeni. Cu toate acestea, porunca din Scriptură — „Fiţi primitori de oaspeţi” (Rom. 12:13)
— rămîne cu încăpăţînare pe paginile ei, fără să ţină parcă cont de schimbările care apar în
societate. Oare de ce? Nu cumva tocmai din pricina faptului că poruncile Scripturii nu se
reactualizează pe măsura schimbărilor care se produc în societate? A ajuns oare o astfel de
poruncă să fie nerelevantă? În nici un caz. Dimpotrivă! Relaţia dintre noi este vitală pentru
desăvîrşirea mîntuirii noastre. De aceea a afirmat Duhul Sfînt prin Petru: „Icoana aceasta
închipuitoare vă mîntuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de
întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui
Isus Hristos, care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce S-a înălţat la cer, şi Şi-a supus
îngerii, stăpînirile şi puterile” (1 Petru 3:21-22). Botezul ne aduce în Biserică,445 tocmai
pentru ca veghind unii asupra altora inima noastră să nu fie împietrită de păcat, iar o inimă
rea şi necredincioasă să ne despartă de Dumnezeul cel viu.446 Acest aspect „mîntuitor” al
Bisericii este subliniat de Domnul Isus Însuşi în Matei 18:
15
Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te
ascultă, ai cîştigat pe fratele tău. 16Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi,
pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. 17Dacă nu vrea să asculte
de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn
şi ca un vameş. 18Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi
dezlega pe pămînt, va fi dezlegat în cer. 19Vă mai spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc
pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. 20Căci acolo
unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor (Mat. 18:15-20).
De cele mai multe ori, pînă nu ne apropiem de fraţii noştri nu ştim care sînt problemele prin
care trec şi care sînt ispitele care îi ameninţă. În societatea şi în Biserica zilelor noastre
fraţii noştri mor în stînga şi în dreapta noastră, şi noi nici măcar nu realizăm lucrul acesta,
pentru că ne întîlnim cu ei doar din cînd în cînd şi chiar şi atunci doar pentru a sta lîngă ei
cîteva ore şi a asculta serviciul divin. Cum să ajutăm pe sfinţii care sînt în nevoie, atunci
cînd noi nu le cunoaştem nevoile. Milostenia bisericii este consumată pe ajutarea
profitorilor care se aciuează pe lîngă biserici ca să profite de bunăvoinţa credincioşilor, iar
dărnicia ei este din ce în ce mai anemică şi nu de puţine ori stinsă tocmai din pricina
centralizării ei. Cei cu adevărat sfinţi au învăţat să se reazeme pe Dumnezeu, şi de aceea nu
îşi vor afişa niciodată nevoile. Este de datoria noastră să le aflăm. Iar lucrul acesta se
445
Pe plan spiritual, lucrarea aceasta a botezării noastre în Trupul lui Hristos a făcut-o Însuşi Duhul Sfînt în momentul
naşterii noastre din nou (vezi 1 Cor. 12:12 ş.urm.).
446
Vezi Evrei 3:12-15.
întîmplă doar dacă strîngem relaţiile unii cu alţii. Cel mai bun mod este să fim primitori de
oaspeţi şi să ne deschidem astfel casa şi inima pentru fraţii noştri.
Atunci cînd o biserică ia în serios porunca aceasta, ea va plăti preţul adunării în grupuri
mici, în care membrii ei se pot cunoaşte unii pe ceilalţi, putînd astfel să-şi împlinească mai
întîi nevoile spirituale unul celuilalt, iar apoi şi pe cele materiale, dacă va fi cazul,447 putînd
să împlinească porunca Scripturii: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la
dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne
îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:24-
25).
12:14 Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi

nu blestemaţi
Dacă poruncile de pînă acum s-au referit în mod evident la relaţiile dintre fraţi, porunca de
faţă pare să se întoarcă înspre relaţiile care se stabilesc cu cei de afară. A fi creştin
înseamnă a fi ieşit din lume. Or, lucrul acesta aduce asupra noastră de cele mai multe ori
dezaprobarea şi batjocura celor de care ne-am separat:
3
Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrînări, în pofte, în
beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. 4De aceea se miră ei că nu alergaţi
împreună cu ei la acelaşi potop de desfrîu, şi vă batjocoresc. 5Dar vor da socoteală înaintea
Celui ce este gata să judece viii şi morţii (1 Petru 4:3-5).
Simpla noastră separare de lume aduce o condamnare implicită asupra ei, şi tocmai de
aceea ea răspunde prin a ne batjocori. Este însă foarte important — ne spune Petru — ca
nimeni dintre noi „să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ, sau ca unul care se amestecă în
treburile altora. Dimpotrivă — continuă Petru —, dacă sufere pentru că este creştin, să nu-i
fie ruşine, ci să proslăveascvă pe Dumnezeu pentru numele acesta” (1 Petru 4:15-16).
„Dacă sînteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos — spune tot Petru —, ferice de voi.
Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi” (1 Petru 4:14). De ce să
blestemăm şi de ce să nu binecuvîntăm atunci cînd cei care ne blestemă aduc asupra noastră
o astfel de binecuvîntare: odihnirea peste noi a Duhului Slavei? Aceasta nu înseamnă că a
fi creştin înseamnă a fi un masochist care găseşte plăcere în a se autoflagela, ci a fi creştin
înseamnă a fi înţeles şi a fi acceptat faptul că întreaga noastră viaţă este în mîna Aceluia
care a hotărît să ne facă asemenea chipului Fiului Său şi care nu scapă lucrurile de sub
control, indiferent ce s-ar întîmpla în viaţa noastră. El va sfîrşi ceea ce a început în noi. De
aceea are Pavel curajul să scrie în Epistola către romani:
35
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strîmtorarea sau prigonirea
sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? 36După cum este scris: „Din
pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat. 37Totuş în toate
447
Vezi Beniamin Fărăgău, 1 Petru 3:13-5:14, vol. II, pag. 83-88.
(Rom. 8:35-39).
Iar în Romani 5, Pavel merge pînă acolo încît să ne spună că acela care s-a întîlnit cu
Dumnezeu se bucură chiar şi în necazuri, căci ştie că necazul aduce răbdare, răbdarea
aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejde, o nădejde care nu înşală,
pentru că biruinţa în încercare este dovada prezenţei şi lucrării Duhului Sfînt în noi.
În prima sa epistolă,448 Petru scrie: „Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară;
dimpotrivă, binecuvîntaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvîntarea” (1
Petru 3:9, s.n.). Despre ce chemare la binecuvîntare să fie vorba?
Termenii «a binecuvînta» şi «binecuvîntare» nu sînt folosiţi de Petru nicăieri în altă parte.

În schimb, Petru ne-a mai vorbit despre moştenire. Cu aceasta şi-a început, de fapt,
epistola: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după
îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi la o
nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată
în ceruri pentru voi” (1:3-4, s.n.). Despre moştenire ne-a vorbit şi Pavel, în Romani 8:17.
Să fie oare binecuvîntarea tocmai moştenirea care ne aşteaptă în ceruri?
De fapt, Petru încearcă să ne spună că toţi aceia care doresc să guste încă acum şi aici din
moştenirea lor trebuie s-o împartă cu alţii. Ceea ce nu dai nu ai! Sau ai doar ceea ce dai!
Lucrul acesta devine mai clar în a doua sa epistolă. Moştenirea la care ne-a chemat
Dumnezeu este să ne facem părtaşi firii Lui dumnezeieşti, adică să devenim părtaşi naturii
lui Dumnezeu, s-o gustăm, s-o experimentăm. De aceea — spune Petru —, daţi-vă şi voi
toate silinţele să uniţi credinţa cu fapta, cu cunoştinţa, cu înfrînarea, cu răbdarea, cu
evlavia, cu dragostea de fraţi şi cu iubirea de oameni, cu alte cuvinte, daţi-vă toate silinţele
să gustaţi şi să etalaţi natura dumnezeiască pe care aţi fost chemaţi s-o moşteniţi, căci dacă
faceţi aşa nu veţi aluneca niciodată. Dar cine nu face aşa, „cine nu are aceste lucruri este
orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate” (2 Petru 1:9).
Chemarea pe care am primit-o şi alegerea noastră trebuie întărite, ca să nu alunecăm
niciodată şi ca să ni se dea din belşug „intrare în Împărăţia vecinică a Domnului şi
Mîntuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1:11). Pentru că am fost chemaţi să moştenim
binecuvîntarea, acela care îi binecuvîntează pe cei care-l blestemă gustă deja de pe acum
din moştenirea care i-a fost rînduită, pentru că s-a făcut părtaş firii dumnezeieşti.
„Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi” (Rom. 12:14) — ne

porunceşte Duhul Sfînt prin Pavel. Am spus că porunca pare să reglementeze relaţia
credinciosului cu cel de afară. Dar sîntem blestemaţi — poate că ni se va părea prea tare
termenul — nu numai de către cei de afară, ci uneori chiar şi de către cei dinăuntru, de
către înşişi fraţii noştri. A binecuvînta înseamnă a cuvînta sau a vorbi de bine pe cei care ne
vorbesc de rău. Dacă am cădea în plasa vorbirii de rău a celor care ne vorbesc de rău, din
promotori ai Împărăţiei lui Dumnezeu am deveni promotori ai împărăţiei Celui Rău. Or, noi
am fost chemaţi să ne aducem trupul ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu pe altarul
448
Pentru o comentare mai în detaliu a textului, vezi Beniamin Fărăgău, 1 Petru 1:1-3:12, pag. 139-141.
Trupului lui Hristos. De aceea, dacă am hotărît să răspundem astfel harului pe care
Dumnezeu ni l-a arătat în Isus Hristos, nu putem decît să binecuvîntăm pe cei care ne
prigonesc şi ne vorbesc de rău, indiferent dacă aceştia fac parte din Biserică sau sînt din
afara ei.
12:15 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi

cu cei ce plîng
Porunca de a ne bucura am avut-o şi în versetele precedente: „Bucuraţi-vă în nădejde!”
(12:12). Prin ea Pavel ne aduce aminte de faptul că bucuria creştinului are o bază obiectivă:
nădejdea slavei lui Dumnezeu, adică nădejdea că pe aceia pe care Dumnezeu „i-a cunoscut
mai dinainte i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să
fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi” (Rom. 8:29). Nădejdea aceasta prinde contur în
vieţile noastre pe măsură ce privim cu faţa descoperită ca într-o oglindă slava Domnului
Isus Hristos, slavă descoperită pentru noi pe paginile sfintelor Scripturi. În textul de faţă —
„Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură” (15) —, Pavel ne spune că bucuria în doi este mai
semnificativă decît bucuria de unul singur. Atunci cînd ne bucurăm cu cei ce se bucură,
bucuria este parcă mai mare, decît atunci cînd ne bucurăm fiecare de unul singur. Dar după
cum bucuria creşte cînd ne bucurăm cu alţii, tot aşa durerea se micşorează atunci cînd o
împărţim cu alţii, adică, atunci cînd nu plîngem fiecare de unul singur, ci şi alţii plîng
împreună cu noi. Şi oare Dumnezeu nu ne-a aşezat unii lîngă alţii în Trupul lui Hristos
tocmai ca să ne purtăm poverile unii altora? „Purtaţi-vă sarcinile unii altora — ne spune
Pavel — , şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos” (Gal. 6:2). A-l iubi pe fratele tău ca pe
tine însuţi înseamnă a împărţi cu el bucuriile şi necazurile lui. Deci „bucuraţi-vă cu cei ce
se bucură şi plîngeţi cu cei ce plîng” (Rom. 12:15).
12:16a Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii

Oare ce vrea să ne spună Pavel prin această poruncă: „Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă
de alţii” (16a)? Să fie oare această poruncă legată de cea precedentă — „Bucuraţi-vă cu cei
ce se bucură şi plîngeţi cu cei ce plîng” (15), deci împărtăşiţi cu fraţii voştri simţămintele
lor — sau de cea care urmează: „Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele
smerite” (16b)?
„Trăiţi în armonie unii cu alţii” (NIV449 sau RSV450), este o traducere rezonabilă — afirmă Leon
Morris —, după cum este o traducere corectă şi cea din GNB:451 „Aveţi aceleaşi preocupări faţă
de toţi”. Greaca lui Pavel ar putea fi tradusă şi astfel: „Gîndiţi în acelaşi fel unii faţă de alţii”.
Desigur, Pavel n-a dorit altceva decît să promoveze adevărata unitate, iar cuvintele lui trebuie să
fie luate ca fiind un îndemn la a avea aceleaşi gînduri şi aceleaşi simţiri unii faţă de alţii.452
John Stott precizează faptul că propoziţia din limba greacă ar putea fi tradusă astfel:
„Gîndiţi aceleaşi lucruri unii despre alţii… Încă o dată — subliniază Stott —, trebuie să
449
NIV — The New International Version of the Bible.
450
RSV — The Revised Standard Version of the Bible.
451
GNB — The Good News Bible.
452
Leon Morris, op.cit, p. 450.
observăm locul fundamental pe care-l ocupă «mintea» [sau gîndirea] noastră în trăirea
creştină. Din moment ce creştinii au o minte înnoită — adică o gîndire prelucrată de Duhul
Sfînt —, trebuie să existe un numitor comun la toţi cei credincioşi, toţi trebuind să
împărtăşim aceleaşi convingeri de bază şi aceleaşi preocupări de bază. Fără această
«minte» comună — afirmă Stott — nu putem gîndi şi lucra împreună în armonie”.453
Este adevărat că Hristos „a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe
alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru
zidirea trupului lui Hristos, pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului
lui Dumnezeu, la starea de om mare” (Efes. 4:11-13, s.n.), adică pentru ca toţi cei din
Trupul lui Hristos să ajungă să creadă şi să gîndească în acelaşi fel despre Hristos şi despre
adevărurile legate de El. Dar textul nostru — „Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii”
(Rom. 12:16) — nu pare să vorbească despre cunoştinţele noastre teologice, ci despre
relaţiile noastre. Este adevărat, totuşi, că, în ultimă instanţă, relaţiile noastre se
fundamentează pe teologia noastră.
În Romani 14, vom vedea că în Biserică pot apărea diferenţe profunde de gîndire între cei
tari şi cei slabi în credinţă. Cei tari ar putea foarte uşor să nimicească pe cel slab în
credinţă, forţînd convingerile lui, prin exemplul nesăbuit pe care i-l dau. Întregul capitol
subliniază cel puţin cîteva lucruri în care ar trebui să avem aceleaşi simţăminte unii faţă de
alţii, chiar dacă unii sîntem slabi în credinţă, iar alţii tari. Nu trebuie să ne dispreţuim unii
pe alţii, ci să ne privim unii pe alţii ca aparţinînd fiecare aceluiaşi Stăpîn. Fiecare trebuie
să-l privim pe fratele nostru ca pe robul Altuia, nu ca pe robul nostru. Fiecare trebuie să-l
vedem pe fratele nostru ca pe unul pentru care a murit Hristos. Numai aşa vom putea să ne
bucurăm cu cei ce se bucură şi vom putea plînge cu cei ce plîng, cu alte cuvinte, numai aşa
vom putea avea aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii.
12:16b Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele

smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi
Oare ce ar însemna să umblăm după lucrurile înalte? Şi oare care sînt lucrurile smerite la
care trebuie să rămînem?
Textul din Romani 12:1 conţine aplicaţia la tot ceea ce ni s-a spus în primele unsprezece
capitole, iar versetul 2, condiţia împlinirii ei: cunoaşterea şi respectarea voii lui Dumnezeu.
Primul lucru pe care Dumnezeu ni l-a făcut cunoscut a fost că altarul pe care trebuie să ne
aducem trupul ca o jertfă vie este tocmai Trupul lui Hristos. Dar prima avertizare a fost ca
niciunul dintre noi să nu aibă o părere mai înaltă despre sine decît se cuvine, ci să aibă
simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o
Dumnezeu fiecăruia. O posibilă problemă în dreptul fiecăruia dintre noi este să nu fim
mulţumiţi cu darul şi cu măsura de credinţă pe care ni le-a dat Dumnezeu. A nu te supune
harului lui Dumnezeu înseamnă a te socoti singur înţelept, ca şi cum tu ai şti mai bine cîtă
ţi-e puterea şi cîţi talanţi poate să-ţi încredinţeze Stăpînul. Tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu
453
este pentru împlinirea şi fericirea noastră, dacă le primim cu mulţumire şi dacă le folosim
pentru slava Lui.
Am văzut apoi că ne descoperim locul şi rolul în Trupul lui Hristos dacă începem să slujim
în el cu ceea ce „ne cade” în mînă. Regula de bază în descoperirea darului nostru am putea
s-o subliniem folosindu-ne de cuvintele Eclesiastului: „Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă cu
toată puterea ta” (9:10). Cheia descoperirii darului nostru nu este deci în ceea ce facem, ci
în credincioşia cu care facem ceea ce facem. Din moment ce un dar duhovnicesc este
definit ca fiind „arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Cor. 12:7) şi din moment ce Duhul
care Se arată prin noi este cel mai interesat în zidirea Trupului lui Hristos — a Bisericii —,
trebuie să fim deplin încredinţaţi că Duhul Sfînt nu va obstrucţiona participarea noastră la
zidirea Trupului lui Hristos. Dimpotrivă! Dar Duhul nu ne va putea folosi decît în măsura
în care sîntem pregătiţi pentru aceasta. A pune pe umerii noştri mai mult decît am putea
duce ar însemna distrugerea noastră, şi nicidecum împlinirea noastră. De pildă, Pavel îl
avertizează pe Timotei în mod indirect de faptul că se vor găsi în biserică şi de aceia care
vor umbla după lucrurile înalte şi nu vor vrea să rămînă lîngă cele smerite. Din pricina
acestui pericol, Pavel face următoarea precizare: „Dacă rîvneşte cineva să fie episcop,
doreşte un lucru bun. Dar trebuie ca episcopul … să nu fie întors la Dumnezeu de curînd,
ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda diavolului. Trebuie să aibă o bună mărturie
din partea celor de afară, pentruca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului” (1
Tim. 3:1-7). Ar fi o tragedie să încercăm să slujim Trupul lui Hristos de pe o poziţie care
nu ni se cuvine, pentru că nu avem măsura de credinţă care să poată duce povara şi harul
acestei slujbe, şi astfel să cădem în cursa sau în osînda diavolului. Ar fi o tragedie să
începem prin a sluji Trupul lui Hristos şi a termina în braţele diavolului. De aceea, Pavel ne
spune: „Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi
singuri înţelepţi” (16). Cu alte cuvinte, nimeni dintre noi, „să nu aibă despre sine o părere
mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de
credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia” (Rom. 12:3).
Ceea ce a spus Domnul Isus cu ocazia unui ospăţ se potriveşte cum nu se poate mai bine în
contextul nostru, dacă aplicăm principiul la subiectul discutat:
7
Apoi, cînd a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintîi, le-a spus o pildă. Şi le-a zis:
8
„Cînd eşti poftit de cineva la nuntă, să nu te aşezi la masă în locul dintîi; ca nu cumva, printre
cei poftiţi de el, să fie altul mai cu vază decît tine, 9şi cel ce te-a poftit şi pe tine şi pe el, să vină
să-ţi zică: „Dă locul tău omului acestuia. Atunci, cu ruşine, va trebui să iei locul de pe urmă.
10
Ci, cînd eşti poftit, du-te şi aşează-te în locul cel mai de pe urmă; pentruca, atunci cînd va veni
cel ce te-a poftit, să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus. Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea
tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine. 11Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se
smereşte, va fi înălţat (Luca 14:7-11).
Poftirea pe care ne-a făcut-o Dumnezeu în Romani 12:1 de a ne aduce trupul ca o jertfă vie,
sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, pe altarul zidirii Trupului lui Hristos, este ca o poftire la un
extraordinar ospăţ, tocmai din pricina nevoii de semnificaţie, care este parte componentă a
chipului lui Dumnezeu în noi. Dar, ca şi în cazul despre care vorbeşte Domnul Isus, trebuie
să ne aşezăm „mai la urmă”, adică să nu avem despre noi înşine o părere mai înaltă decît se
cuvine. Dacă darul duhovnicesc pe care-l exersăm este într-adevăr arătarea Duhului spre
folosul altora, însuşi Trupul lui Hristos care este zidit prin slujirea noastră va confirma
arătarea Duhului prin noi şi va zice: „Prietene, mută-te mai sus” (Luca 14:10). Slujeşte-ne
mai mult, pentru că avem nevoie de slujirea ta sau, mai bine zis, de Duhul care Se arată
prin tine spre zidirea noastră sufletească. „Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor
celor ce vor fi la masă împreună cu tine” — a zis Domnul Isus. Apoi a adăugat: „Căci
oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat (Luca 14:10-11). Deoarece
doar „cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari” (Luca
16:10), este important să nu umblăm după lucrurile înalte, ci să rămînem la cele smerite,
pînă cînd învăţăm credincioşia în ele. Dumnezeu a întocmit rînduielile Împărăţiei Lui. A ne
supune lor înseamnă a nu ne socoti singuri înţelepţi, căci începutul înţelepciunii este frica
de Domnul, adică supunerea faţă de rînduielile Lui.

Slujba este duhovnicească doar dacă poartă roada Duhului Sfînt spre alţii
Slujba este duhovnicească doar dacă poartă roada Duhului Sfînt spre alţii: „dragostea,
înfrînarea poftelor” (Gal. 5:22-23). Dar oare slujirea noastră în Trupul lui Hristos ar putea
purta şi altceva înspre fraţii noştri? Desigur!
Umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti
După cum am văzut, Dumnezeu ne-a aşezat în furca edenică a alegerii între viaţă şi moarte
şi continuă să ne ţină în ea chiar şi după convertire. Cu alte cuvinte, păcatul continuă să
pîndească la uşă, şi el se poate furişa foarte uşor în inimile noastre, dacă nu sîntem hotărîţi
să ne folosim de dreptul şi de puterea de a-l stăpîni. Dreptul nostru vine din biruinţa
Domnului Isus pe Cruce, iar puterea este a Duhului Sfînt care locuieşte în noi. Nicăieri în
altă parte nu este subliniată mai bine această frîngere a noastră între două realităţi opuse ca
în textul din Galateni 5:
16
Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti. 17Căci firea
protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. 18Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu
sînteţi supt Lege. 19Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia,
necurăţia, desfrînarea, 20închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile,
neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte
lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de
lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blîndeţa, înfrînarea
poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit
firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm
prin Duhul. 26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărîtîndu-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne
unii pe alţii (Gal. 5:16-20).
Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul
„Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (25) — ne îndeamnă Pavel. A trăi prin
Duhul înseamnă a ne bucura de lucrarea Duhului, prin care sîntem aduşi sub crucea lui
Hristos, ca să fim iertaţi prin sîngele Lui. Dar aceasta este o lucrare pe care Duhul o face în
noi. El ar dori însă să lucreze nu numai în noi, ci şi prin noi. Deci, dacă trăim prin Duhul,
să şi umblăm prin El, adică să-L lăsăm să-Şi rodească rodul prin noi. Îndemnul lui Pavel
din Romani 12:1 este făcut în lumina faptului că fără să ne aducem trupul ca o jertfă vie,
sfîntă, plăcută lui Dumnezeu Duhul nu Se poate manifesta, roada Duhului nu poate fi
culeasă de semeni, pentru că Dumnezeul nevăzut nu Se poate învedera. Partea mai
glorioasă a lucrării Duhului nu este ceea ce El face în noi, ci ceea ce El face prin noi.
Lucrarea Lui în noi este în vederea lucrării Lui prin noi.
Pavel ne atenţionează de faptul că deşi am fost lăsaţi la răscrucea dintre îndemnul Duhului
şi îndemnul firii pămînteşi nu putem face totuşi tot ce voim. Iar prin aceasta se subliniază
libertatea noastră de alegere şi invitaţia pe care ne-o face Dumnezeu de a aduce trupul
nostru ca jertfă vie, sfîntă, plăcută Lui, nu Celui Rău.
Cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu
„Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti. Căci firea
pămîntească pofteşte împotriva Duhului — ne atenţionează Pavel —, şi Duhul împotriva
firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” (Gal.
5:16-17).
Am pornit să fim călăuziţi de firea pămîntească ori de cîte ori dragostea este cu
prefăcătorie; cînd nu ne mai este groază de rău şi devenim mai neglijenţi în ce priveşte
alipirea de bine; ori de cîte ori iubirea faţă de alţii este nu numai cu prefăcătorie, dar şi din
interes; cînd întîietatea pe care ne-o dăm unii altora este doar de ochii lumii. Firea
pămîntească a început să lucreze în noi, atunci cînd sîrguinţa şi rîvna s-au stins în vieţile
noastre şi cînd întreaga noastră slujire este în vederea realizării intereselor noastre; cînd
deznădejdea ne cuprinde tot mai des şi cînd din pricina aceasta ne-a pierit bucuria; cînd
necazul aduce nu răbdare, ci doar înfrîngeri în vieţile noastre şi cînd rugăciunea a devenit
inutilă şi plictisitoare.
Firea pămîntească a început să lucreze în noi atunci cînd aşteptăm ca toţi să ne ajute pe noi
şi de aceea nu ne mai rămîne energie să ajutăm noi pe alţii; cînd casele ne sînt din ce în ce
mai încăpătoare şi totuşi un călător obosit nu mai găseşte în ele un loc unde să-şi plece
capul. Firea pămîntească a început să lucreze în noi atunci cînd de pe buze ni se rostogolesc
mai lesne blestemele decît binecuvîntările în faţa celor care ne prigonesc; cînd ne-am
îndrăgostit atît de mult de noi înşine, încît nu-i mai vedem şi nu-i mai auzim pe semenii
noştri, nici în bucuriile, şi nici în necazurile lor, pentru că în afara noastră nu mai există, de
fapt, nimeni şi nimic, dar sîntem supăraţi foc atunci cînd ne întîlnim cu unul care gîndeşte
şi simte ca şi noi.
Firea pămîntească a început să lucreze în noi atunci cînd sîntem supăraţi că scara pe care
ne-am căţărat este prea mică şi cînd din vîrful ei nu facem altceva decît să vorbim doar
despre noi înşine, ca şi cum nimeni altcineva nu ar mai fi pe pămînt.
Iar cînd astfel de lăstari au pornit să se arate în viaţa noastră, trebuie să ştim că faptele firii
pămînteşti nu sînt departe: „preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli,
vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de
partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea”
(Gal. 5:19-21).
„Cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (Gal. 5:21), pentru
că astfel de lucruri nu ţin de Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci cînd slujirea noastră este
atinsă de astfel de lucruri, putem fi siguri că nu Duhul Sfînt Se arată prin noi, ci duhul
lumii acesteia, prin firea noastră pămîntească.
591
Romani 12:17-21
Focalizarea în slujire (1)
Nu este treaba noastră să ne răzbunăm singuri
Romani 12:17-14:23  Focalizarea în slujire
După ce Pavel a precizat faptul că singurul răspuns acceptabil la harul care a fost turnat
peste noi prin Domnul Isus Hristos este aducerea trupului nostru ca o jertfă vie, sfîntă,
plăcută lui Dumnezeu, el detaliază condiţiile şi contextul împlinirii acestei porunci.
Condiţia împlinirii ei este cunoaşterea şi respectarea întru totul a voii lui Dumnezeu. De
aceea procesul înnoirii minţii noastre, pentru a deosebi bine voia lui Dumnezeu şi pentru a
ajunge convişi că ea este bună, plăcută şi desăvîrşită nu trebuie să înceteze niciodată (vezi
12:2). Altarul pe care trebuie să ne aducem trupul ca jertfă sau contextul slujirii noastre
este Trupul lui Hristos (vezi 12:3-8). Iar pentru ca jertfa să fie plăcută lui Dumnezeu, ea
trebuie adusă cu o atitudine corectă (vezi 12:9-16). Dar cel mai mare pericol în slujirea
creştină este defocalizarea. Lucrul acesta se întîmplă ori de cîte ori încurcăm
responsabilitatea noastră cu cea a lui Dumnezeu, lăsînd în seama Lui partea încredinţată
nouă şi încercînd să facem ceea ce ţine, de fapt, de El. În blocul de text care urmează —
12:17-14:23 —, Pavel atinge trei astfel de sfere de conflict între responsabilitatea noastră şi
cea a lui Dumnezeu.
În primul rînd, este vorba despre sfera răzbunării. În slujirea semenilor există multă
bucurie, dar şi multă durere. Prin definiţie, relaţiile dor, şi, de aceea, uneori vom fi tentaţi
să ne răzbunăm pentru rănile primite. Pentru a ne păstra focalizarea, trebuie să înţelegem că
răzbunarea nu este a noastră, ci a Domnului. Nouă ni se cere să nu ne lăsăm biruiţi de rău,
ci să biruim răul prin bine. Iar pentru a putea focaliza întreaga noastră energie în direcţia
aceasta, trebuie să lăsăm judecata şi răzbunarea în seama Domnului (vezi 12:17-21).
În al doilea rînd, este vorba despre sfera supunerii noastre faţă de stăpînirile cele mai înalte.
În Noul Legămînt, poporul lui Dumnezeu nu mai este un popor între popoare, ci un popor
împrăştiat printre popoare. Iar ca şi cetăţeni ai unei anumite ţări, trăim şi slujim în cadrul
unor structuri de autoritate cărora trebuie să ne supunem. Conceptul de democraţie care se
flutură mai nou pe toate meridianele globului ne îndeamnă să ne implicăm în alegerea şi în
schimbarea lor. Dar, pentru a ne păstra focalizarea în slujirea Trupului lui Hristos, Pavel ne
atenţionează de faptul că treaba noastră este să ne rînduim viaţa după voia lui Dumnezeu,
iar treaba lui Dumnezeu este să orînduiască stăpînirile (vezi 13:1-14).
Al treilea domeniu în care se poate foarte uşor întîmpla defocalizarea noastră în slujire este
domeniul diferenţelor de convingeri între noi şi fraţii noştri în ce priveşte părerile
îndoielnice. Pentru a ne păstra focalizarea în faţa acestei realităţi de necontestat, nu trebuie
să uităm că treaba noastră este să-i acceptăm pe fraţii noştri, lăsînd în seama lui Dumnezeu
să le schimbe convingerile (vezi 14:1-23).
Vrăjmaşii de afară şi cei dinăuntru

17
Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. 18Dacă
este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. 19Prea iubiţilor, nu vă
răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este
a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. 20Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să
mănînce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe
capul lui. 21Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine (12:17-21).
Oare textul de faţă se referă la relaţia celor din biserică cu cei de afară sau la relaţiile dintre
cei din biserică? Majoritatea comentatorilor optează pentru prima variantă, tocmai pentru
că în text este vorba despre vrăjmaşul meu, nu despre fratele meu. Iar în Tesaloniceni,
Pavel spune despre cel pe care biserica trebuie să-l mustre pentru neorînduiala în care
trăieşte: „Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate” (2 Tes. 3:15). O
primă concluzie pe care am putea s-o tragem este că „vrăjmaşii” noştri sînt în afara
bisericii, nu în sînul ei. Într-adevăr, atunci cînd Domnul Isus i-a trimis pe ucenicii Săi în
misiune,454 i-a avertizat de vrăjmăşia celor de afară:
16
Iată, Eu vă trimet ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca
porumbeii. 17Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în
sinagogile lor. 18Din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să
slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. 19Dar cînd vă vor da în mîna lor să nu vă
îngrijoraţi, gîndindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în
ceasul acela; 20fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi. 21Fratele va da
la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor
omorî. 22Veţi fi urîţi de toţi din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi
mîntuit. 23Cînd vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi
isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel pînă va veni Fiul omului. 24Ucenicul nu este mai pe sus de
învăţătorul său, nici robul mai pe sus de domnul său. 25Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul
lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpînul casei L-au numit Beelzebul, cu cît mai
mult vor numi aşa pe cei din casa lui? 26Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns
care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. 27Ce vă spun Eu la întunerec,
voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul
caselor. 28Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai
degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă. 29Nu se vînd oare două vrăbii la
un ban? Totuş, nici una din ele nu cade pe pămînt fără voia Tatălui vostru. 30Cît despre voi, pînă
454
Pentru mai multe detalii, vezi Beniamin Fărăgău, Matei 1-10, vol. I, pag. 285-304.
Romani 12:17-21 / Focalizarea în slujire (1): problema răzbunării 593
şi perii din cap, toţi vă sînt număraţi. 31Deci să nu vă temeţi; voi sînteţi mai de preţ decît multe
vrăbii. 32De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu
înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; 33dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea
oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. 34Să nu credeţi că am
venit să aduc pacea pe pămînt; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. 35Căci am venit să despart pe
fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. 36Şi omul va avea de vrăjmaşi
chiar pe cei din casa lui. 37Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decît pe Mine, nu este
vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de
Mine. 38Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. 39Cine îşi va
păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va cîştiga. 40Cine vă primeşte
pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimes pe
Mine. 41Cine primeşte un prooroc, în numele unui prooroc, va primi răsplata unui prooroc; şi
cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om
neprihănit. 42Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi în
numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata (Mat. 10:16-42).
Această avertizare însoţeşte trimiterea ucenicilor în misiunea cu care i-a încredinţat Isus:
„Pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: «Împărăţia cerurilor este aproape!» Vindecaţi pe bolnavi,
înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să
daţi” (Mat. 10:7-8). Pentru ca ei să-şi poată păstra focalizarea în lucrare, judecata şi
răzbunarea trebuiau s-o lase în seama lui Dumnezeu: „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu
va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de
pe picioarele voastre. Adevărat vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru ţinutul
Sodomei şi Gomorei decît pentru cetatea aceea” (Mat. 10:14-15).
Într-un fel, parcă nici nu ne aşteptăm la altceva din partea celor de afară. Domnul Isus
Însuşi ne-a avertizat: „Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca
domnul lui. Dacă pe Stăpînul casei L-au numit Beelzebul, cu cît mai mult vor numi aşa pe
cei din casa lui?” (Mat. 10:25). Dar am putea lua în considerare şi ideea că vrăjmăşia poate
apărea şi în cadrul relaţiilor dintre fraţi, în timpul slujirii noastre. Nu în toate lucrurile
sîntem de acord unii cu alţii. Iar în astfel de cazuri, în loc să mergem înainte în lucrurile în
care sîntem de acord şi să lăsăm ca Dumnezeu să ne lumineze în celelalte, se întîmplă să ne
suspectăm unii pe alţii, să ne vorbim de rău şi să răstălmăcim bunele intenţii ale celuilalt.455
Pavel însuşi afirmă cu durere că „sînt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos”
(Fil. 3:18) şi, fiind într-o astfel de stare, nu se vor da înapoi să se facă şi vrăjmaşi ai fraţilor
lui Hristos. Pe aceştia, Pavel îi numeşte „protivnici” (2 Tim. 2:25) sau vrăjmaşi, care au
ajuns să fie prinşi în cursa diavolului şi au ajuns să-i facă voia. Între aceştia, ar putea fi
incluşi iudaizatorii, pe care Pavel nu se sfieşte să-i numească „cînii aceia”, „lucrătorii aceia
răi” şi „scrîjilaţii aceia” (Fil. 3:2), „fraţi mincinoşi, strecuraţi printre noi, ca să pîndească
slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gînd să ne aducă înapoi la robie” (Gal. 2:4).
Pavel rosteşte asupra lor o teribilă imprecaţie: „Schilodească-se odată cei ce vă tulbură”
(Gal. 5:12). Lui Timotei, Pavel îi atrage atenţia asupra cîtorva persoane de acest fel:
„Imeneu şi Filet” (2 Tim. 2:17), ale căror cuvîntări duc la necinstirea lui Dumnezeu şi ale
căror cuvinte rod ca gangrena, tocmai pentru că s-au abătut de la adevăr. Un altul este
Alexandru, căldărarul. Iată ce spune despre el: „Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău.
455
Vezi Fil. 3:15-21.
Domnul îi va răsplăti după faptele lui. Păzeşte-te şi tu de el, pentrucă este cu totul
împotriva cuvintelor noastre” (2 Tim. 4:14-15).
Tocmai avînd în vedere contextul mai larg al Scripturii, credem că textul din Romani
12:17-21 trebuie aplicat mai întîi la astfel de realităţi din cadrul bisericii, şi abia apoi la
relaţiile dintre cei din biserică şi cei din lume. Lucrul acesta este important, pentru că a
alege calea răzbunării sau a intra în jocul unor astfel de oameni ar duce la defocalizarea
slujirii noastre. Nouă ni s-a poruncit să ne aducem trupurile ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută
lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi trebuie să ne ţinem de slujba care ne-
a fost încredinţată: „Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe
alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine
dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s-
o facă cu bucurie” (12:7-8, s.n.). Or, nu există o forţă defocalizatoare mai mare în slujba la
care am fost chemaţi decît frămîntările şi neînţelegerile dintre noi, cei care sîntem, de fapt,
chemaţi să fim mădulare unii altora.
Pentru ca o lucrare făcută de cineva să fie spre folosul altora, cel prin care Se arată Duhul
Sfînt trebuie să fie vorbit de bine de către cei spre care Se arată Duhul Sfînt. Lucrul acesta
trebuie să fie adevărat chiar dacă este vorba despre o slujire la mese, cum a fost cazul în
situaţia descrisă în Fapte 6. Iată condiţiile pe care le-au propus apostolii pentru cei chemaţi
la o astfel de slujbă: „De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine,
plini de Duhul Sfînt şi înţelepciune, pe cari îi vom pune în slujba aceasta” (Fapte 6:3, s.n.).
Plinătatea Duhului Sfînt în ei constituia premiza exersării unui dar duhovnicesc, pentru că
Duhul era prezent şi S-ar fi putut arăta spre folosul altora. Dar pentru ca arătarea Duhului
să fie percepută ca fiind spre folos, cei slujiţi trebuiau să aibă deschise canalele de
comunicare cu cei care aveau să-i slujească. Or, lucrul acesta se face doar dacă acela prin
care Se arată Duhul este vorbit de bine de către beneficiarii slujbei lui. Dar după cum atît în
cazul lui Hristos, cît şi în cazul lui Pavel slujirea lor nu a fost primită bine de către toţi, iar
ei nu au fost vorbiţi de bine de către toţi, tot aşa se poate întîmpla în cazul oricăruia dintre
noi. În astfel de cazuri, pentru a ne păstra focalizarea şi pentru a investi fiecare strop de
energie în slujba pe care o avem de făcut în Trupul lui Hristos, trebuie să facem ceea ce ne
spune Pavel în Romani 12:17-21.
După cum putem observa, textul conţine trei perechi de îndemnuri, în fiecare pereche
echilibrîndu-se o parte negativă cu o parte pozitivă, ceva ce nu trebuie să facem cu ceva ce
trebuie să facem:
17
Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău.
Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. 18Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi,
trăiţi în pace cu toţi oamenii.
19
Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este
scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.
20
Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănînce; dacă-i este sete, dă-i să bea,
căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.
21
Nu te lăsa biruit de rău, ci
biruieşte răul prin bine (12:17-21).
Perechile sugerează realitatea furcii edenice din viaţa fiecăruia dintre noi. Am vorbit despre
ea în Romani 6:15-23. „Nu ştiţi — îi întreabă Pavel pe cei care sînt sub har, nu sub Lege —
că, dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este
vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la
neprihănire?” (6:16). Aspectele negative vizate în perechile de porunci de mai sus arată
spre robia păcatului, deci spre moarte, iar cele pozitive, spre robia neprihănirii, deci spre
viaţă.
12:17 Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău

A întoarce rău pentru rău înseamnă a înmulţi răul pe planetă. Dimpotrivă, noi sîntem
chemaţi să înmulţim binele pe planetă, urmărind „ce este bine înaintea tuturor oamenilor”
(17). Dar problema noastră este că dorinţa de răzbunare este înzidită în noi, ceea ce face
deosebit de dificilă respectarea acestei prohibiţii: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău”
(17). Împlinirea acestei porunci este însă mult mai uşoară dacă o abordăm pe latura ei
pozitivă: „Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor” (17). Pentru că punerea în
negoţ a darului duhovnicesc pe care l-am primit de la Dumnezeu este împlinitor pentru noi,
este mai uşor să ne „încăpăţînăm” să facem ceea ce ne place să facem, decît să ne luptăm să
nu facem ceea ce ne-ar plăcea — cel puţin în fire — să facem. A urmări ce este bine
înaintea tuturor oamenilor înseamnă a continua să slujim Trupul lui Hristos cu darul pe care
Dumnezeu ni l-a dat şi în baza măsurii de credinţă pe care am primit-o.
A întoarce rău pentru rău înseamnă a ne răzbuna. Dar a ne răzbuna singuri înseamnă a ne
defocaliza în slujirea noastră, adică a pune la o parte „binele” pe care Dumnezeu ni l-a dat
să-l facem în Trupul Său, pentru a rezolva „răul” pe care ni l-au făcut alţii. Pe de o parte,
chiar dacă am reuşi să facem lucrul acesta, adică să ne răzbunăm singuri, trebuie să
recunoaştem că pentru a face lucrul acesta a trebuit să renunţăm la împlinirea aşteptării pe
care o are Dumnezeu de la noi, ca răspuns la îndurarea pe care El a turnat-o peste noi în
Domnul Isus Hristos: aducerea trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu
pe altarul zidirii Trupului lui Hristos. Pe de altă parte însă, Pavel ne-a avertizat de pericolul
pornirii pe drumul faptelor firii pămînteşti: „În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii
pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti … Şi umblarea după lucrurile firii
pămînteşti, este moarte… Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie
împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se
supună. Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Aşa dar, fraţilor, noi nu
mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după
îndemnurile ei, veţi muri” (Rom. 8:5-13).
A întoarce rău pentru rău înseamnă a trăi după îndemnurile firii pămînteşti şi a umbla după
lucrurile firii pămînteşti. Or, avertizarea privind consecinţele acestui fapt este destul de
clară şi tranşantă: „Dacă trăiţi după îndemnurile ei — ale firii pămînteşti —, veţi muri”
(8:13).
12:18 Dacă este cu putinţă, trăiţi în pace cu toţi oamenii

„Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti — continuă Pavel în Romani 8 —, ci duhovniceşti, dacă
Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos —
locuind în adevăr în El —, nu este al Lui” (8:9). Duhul locuieşte în adevăr în noi doar dacă
are libertatea să lucreze în noi. Deci, „dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului —
cum ar fi dorinţa de a întoarce răul pentru rău —, veţi trăi. Căci [numai] … ceice sînt
călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu…” (Rom. 8:13-14) —
concluzionează Pavel. Duhul lui Dumnezeu nu ne va călăuzi niciodată în direcţia călcării
poruncilor lui Dumnezeu, indiferent în ce situaţie ne-am afla. Deci faptul că Duhul
locuieşte în adevăr în noi se va vedea din dorinţa şi din puterea de a trăi în conformitate cu
îndemnurile Lui. În cazul de faţă, îndemnul Duhului este să urmărim „ce este bine înaintea
tuturor oamenilor” şi, „dacă este cu putinţă”, să trăim „în pace cu toţi oamenii” (12:17-18).
Felul în care este formulată partea pozitivă a primei perechi de porunci — „Urmăriţi ce este
bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu
toţi oamenii” (17-18) — ne lasă să înţelegem că nu întotdeauna este posibil ca prin ceea ce
atîrnă de noi să trăim în pace cu toţi oamenii. Noi nu putem fi în controlul ambelor părţi ale
unei relaţii. Putem face doar ceea ce atîrnă de noi, dar, desigur, de noi atîrnă doar partea
noastră. Totuşi, este important să facem întotdeauna tot ce atîrnă de noi. Deşi nu putem
controla şi schimba întregul sistem în care sîntem prinşi, dacă acceptăm să ne schimbăm pe
noi înşine, vom aduce totuşi o schimbare în întregul sistem.
Dar ce înseamnă a trăi în pace şi pînă unde trebuie să mergem în această direcţie?
„Ferice de cei împăciuitori — a spus Isus în Predica de pe Munte — , căci ei vor fi chemaţi
fii ai lui Dumnezeu” (Mat. 5:9).456 Isus Hristos a venit să facă pace, mai întîi între om şi
Dumnezeu, apoi între oameni. Mai întîi trebuie rezolvată alienarea omului faţă de
Dumnezeu şi de sine, ca să se poată rezolva şi alienarea lui faţă de semeni. Iar pacea cu
Dumnezeu este atît de importantă, încît ea trebuie căutată chiar cu riscul pierderii păcii cu
semenii.
„Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pămînt; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. Şi
omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui (Mat. 10:34-36). Cei din casa noastră ne
vor fi vrăjmaşi, din pricina faptului că nu şi-au rezolvat relaţia cu Dumnezeu. Dar relaţia cu
Dumnezeu trebuie păstrată indiferent ce alte relaţii am risca să le pierdem. „Cine iubeşte pe
tată ori pe mamă mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori
pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Mat. 10:37). La fel, cine îşi
iubeşte mai mult soţul sau soţia decît pe Mine — ar fi putut să spună Domnul Isus — nu
este vrednic de Mine:
12
Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: Dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să
trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. 13Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el
456
Pentru comentariul acestui verset, vezi Beniamin Fărăgău, Matei 1-10, vol. I, pag. 183-191.
voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. 14Căci bărbatul necredincios
este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele;
altmintrelea, copiii voştri ar fi necuraţi, pe cînd acum sînt sfinţi. 15Dacă cel necredincios vrea să
se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sînt legaţi: Dumnezeu ne-
a chemat să trăim în pace. 16Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mîntui bărbatul? Sau ce ştii tu,
bărbate, dacă îţi vei mîntui nevasta? (1 Cor. 7:12-16, s.n.).
În acest caz, ceea ce atîrnă de cel credincios pentru ca să trăiască în pace cu celălalt este să
accepte divorţul, ca şi cum Dumnezeu ar preţui mai mult pacea, decît o astfel de relaţie de
căsătorie. În nici un caz, Dumnezeu nu ne îndeamnă să facem pace — adică să păstrăm
relaţia — cu orice preţ, chiar cu preţul sacrificării adevărului. Există o limită pînă la care
putem merge în a face pace. De aceea, porunca sună astfel: „Urmăriţi ce este bine, înaintea
tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”
(17-18).
12:19 Nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mînia

lui Dumnezeu
Chiar dacă am face absolut tot ce atîrnă de noi, pacea cu semenii nu este întotdeauna cu
putinţă. De aceea, Pavel continuă: „Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se
răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: «Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti»,
zice Domnul” (Rom. 12:19). Răzbunarea merge mînă în mînă cu mînia. Or, Scriptura ne
cere să facem să piară din mijlocul nostru „orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie,
orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate” (Efes. 4:31). Numai Dumnezeu este
îndreptăţit să-Şi descopere din cer mînia împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi
împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor (vezi
Rom. 1:18). Şi El a promis ca în ziua mîniei şi a arătării dreptei Lui judecăţi să răsplătească
fiecăruia după faptele lui. Răzbunarea este a Domnului, deoarece numai El poate să
cîntărească drept pe fiecare dintre noi. Numai înaintea ochilor Lui este totul gol şi
descoperit. Iar atunci cînd ne va aşeza pe cîntarul judecăţii Lui drepte, Dumnezeu „va da
viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da
mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de
nelegiuire. Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste
Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi
peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului”
(Rom. 2:7-11).
Pavel ne cere să lăsăm răzbunarea în seama Domnului, şi aduce citatul din Cîntarea lui
Moise din Deuteronom 32:35 — „A Mea este răsbunarea şi Eu voi răsplăti… şi ceea ce-i
aşteaptă nu va zăbovi” —, pentru ca să ne asigure de faptul că situaţia nu va fi pur şi
simplu uitată. Ştiind că soarta noastră este în mîna Domnului, vom avea, poate, curajul să
ne vedem de slujirea noastră indiferent cine ce ar spune la adresa noastră sau cine ce ne-ar
face. Deşi am fost chemaţi să ne aducem trupul ca jertfă pe altarul zidirii Trupului lui
Hristos, noi nu sîntem în slujba fraţilor noştri, ci în slujba lui Dumnezeu. Avînd în vedere
lucrul acesta, „orice faceţi — ne îndeamnă Pavel în Coloseni —, să faceţi din toată inima,
ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii cari ştiţi că veţi primi dela Domnul răsplata
moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos” (Col. 3:23-24).
12:20 Dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănînce

Este important să înţelegem faptul că în economia lui Dumnezeu răzbunarea este a Lui, nu
a noastră. „Prea iubiţilor, nu vă răsbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mînia lui
Dumnezeu; căci este scris: «Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul” (19). O
dată ce am înţeles şi am acceptat acest adevăr, vom fi liberi să ne concentrăm pe a împlini
partea noastră, pe a continua să slujim în mod pozitiv, lăsînd pe Duhul lui Dumnezeu să Se
arate prin noi, chiar şi spre folosul vrăjmaşilor noştri: „Dimpotrivă: dacă îi este foame
vrăjmaşului tău, dă-i să mănînce; dacă-i este sete, dă-i să bea, căci dacă vei face astfel, vei
grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui” (20).
Pentru că în Vechiul Testament se spune că Dumnezeu va face să plouă peste cei răi „cărbuni,
foc şi pucioasă” (Ps. 11:6), unii consideră că în textul de faţă „cărbunii aprinşi” sînt un simbol
al judecăţii, şi aceştia merg pînă acolo încît să susţină faptul că vrăjmaşii noştri «vor avea ca
răsplată o pedeapsă mai mare»457 — din pricina binelui pe care l-am făcut noi pentru ei. Aceasta
ar însemna că noi ne putem răzbuna, de fapt, în mod indirect. Dar întregul context strigă
împotriva unei astfel de interpretări, şi, în mod special, tocmai versetul următor care ne cere să
biruim răul prin bine. Alţii sugerează că durerea pe care o cauzează cărbunii aprinşi este un
simbol pentru ruşinea şi remuşcările trăite de un vrăjmaş care a fost mustrat cu dragoste. A treia
opţiune ar fi să vedem cărbunii aprinşi ca un simbol al penitenţei. Comentatori moderni atrag
atenţia asupra unui ritual egiptean vechi în care un penitent duce cărbuni aprinşi pe cap, ca şi o
dovadă a pocăinţei lui. În acest caz, cărbunii sînt «un simbol dinamic al schimbării minţii care
are loc ca urmare a unui act al iubirii».458 … Cărbunii aprinşi pe care îi îngrămădim pe capul
vrăjmaşului nostru prin binefacerea cu care îi răspundem sînt intenţionaţi spre vindecare, nu
spre a produce durere, spre a cîştiga, nu spre a aliena, de fapt, spre a-l ruşina şi a-l aduce la
pocăinţă.459
Această a treia interpretare a înţelesului cărbunilor aprinşi îngrămădiţi pe capul vrăjmaşului

nostru este în armonie cu contextul Epistolei către romani. Vorbind despre judecata lui
Dumnezeu, Pavel spune vrăjmaşului lui Dumnezeu care amînă pocăinţa:
1
Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că
judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. 2Ştim, în
adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este potrivită cu
adevărul. 3Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi
tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei
şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
5
Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mînie
pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6care va răsplăti fiecăruia după
faptele lui (Rom. 2:1-6, s.n.).
457
Robert Haldane, Exposition of the Epistle to the Romans, vol. II, p. 574.
458
Aceasta este concluzia lui William Klassen, „Coals of Fire: Sign of Repentance or Revange?”, New Testament
Studies 9, 1962-3, p. 349, citat de Murray (vol. II, p. 143), Morris (1988, p. 455) şi Dunn (vol. 38B, p. 571).
459
John R. W. Stott, op. cit., pag. 336-337.
12:21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine

A treia pereche — „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine (12:21) —
completează imaginea zugrăvită pînă în prezent, constituindu-se în rezumatul şi concluzia a
ceea ce are să ne spună Pavel. A nu te lăsa biruit de rău înseamnă a nu întoarce nimănui rău
pentru rău şi a nu te răzbuna singur, ci a lăsa să se răzbune mînia lui Dumnezeu. Iar a birui
răul prin bine înseamnă a urmări ce este bine înaintea tuturor oamenilor, a trăi în pace cu
toţi oamenii, dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de tine, iar dacă îi este foame vrăjmaşului
tău, a-i da să mănînce şi, dacă-i este sete, a-i da să bea. A birui răul prin bine înseamnă, de
fapt, a grămădi cărbuni aprinşi pe capul vrăjmaşului tău, îndemnîndu-l astfel la pocăinţă.
În tot demersul lui Pavel din textul de faţă, ni se atrage, de fapt, atenţia asupra faptului că
unele lucruri intră în atribuţia noastră, dar altele nu, deoarece ţin de sfera de
responsabilitate a lui Dumnezeu. „Corespondenţa verbală dintre ceea ce se spune despre
Dumnezeu şi ceea ce ne este interzis nouă face clară intenţia lui Pavel. Tocmai activităţile
care ne sînt interzise nouă (răzbunarea şi răsplătirea răului) — afirmă Stott — se spune că
Îi aparţin lui Dumnezeu. Motivul pentru care ne sînt interzise răzbunarea şi pedepsirea sau
răsplătirea răului nu este faptul că ar fi rău ca răul să fie pedepsit (căci răul merită şi trebuie
să fie pedepsit), ci faptul că lucrul acesta este prerogativul lui Dumnezeu, nu al nostru”.460
Iar atunci cînd încurcăm prerogativele noastre cu cele ale lui Dumnezeu, ne defocalizăm şi
încetăm să mai aducem trupul nostru ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu, adică
încetăm să mai răspundem îndurării lui Dumnezeu pe măsura aşteptărilor Lui.
Dacă aplicăm acum termenul de „vrăjmaş” la cei de afară — aşa cum susţin mulţi
comentatori că a intenţionat Pavel să facă —, atunci situaţia în care se află cel vizat de text
este o situaţie de suferinţă şi persecuţie din pricina faptului că cel vizat este credincios. În
acest caz se aplică îndemnul din 1 Petru:
12
Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca
să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: 13dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucît aveţi
parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. 14Dacă
sînteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui
Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. 15Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca
făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. 16Dimpotrivă, dacă sufere pentru
că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. 17Căci
sîntem în clipa cînd judecata stă să înceapă dela casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care
va fi sfîrşitul celorce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? 18Şi dacă cel neprihănit scapă cu
greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? 19Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu,
să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine (1 Petru 4:12-19).
A-ţi încredinţa sufletul credinciosului Ziditor înseamnă a ajunge la pacea care vine din
convingerea despre care vorbeşte Pavel în Romani 8:35-39:
35
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea,
sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? 36După cum este scris: „Din
pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua, sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. 37Totuş, în toate
460
John R. W. Stott, op. cit. p. 336.
acum, nici cele viitoare, 39nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să
ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru (Rom. 8:35-
39).
Or, avînd o astfel de convingere şi ştiind că ceea ce Dumnezeu urmăreşte să realizeze în

viaţa noastră este în primul rînd dăltuirea chipului Fiului Său în noi, putem să ne liniştim în
credinţa că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.
Singura noastră preocupare trebuie să fie deci să continuăm să-L iubim pe Dumnezeu mai
presus de orice şi să lăsăm restul în mîna Lui. Nu noi, ci El este chemat să facă rînduială în
acest Univers şi să aducă la judecată orice vorbă şi orice faptă. Atunci cînd ni se fac
nedreptăţi, avem o bună ocazie să verificăm iubirea noastră faţă de Dumnezeu şi să lăsăm
răzbunarea în seama Lui. Cu siguranţă că noi vom fi cei cîştigaţi.

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine
În concluzia precedentă, am vorbit despre lupta care se duce în noi între Duhul lui
Dumnezeu şi firea noastră pămîntească: „Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul — le-a scris
Pavel galatenilor —, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti. Căci firea pămîntească pofteşte
împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri potrivnice unele altora,
aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” (Gal. 5:16-17). Binele este îndemnul Duhului. Răul este
îndemnul firii pămînteşti. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine, ne spune Pavel
în textul din Romani 12:17-21. În cazul acesta, îndemnul firii pămînteşti este îndemnul
răzbunării pe aproapele nostru, îndemnul de a-i întoarce rău pentru rău. „Vrăjbile, certurile,
zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele [şi] uciderile”
(Gal. 5:20-21) sînt fapte ale firii pămînteşti. „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea,
înfrînarea poftelor” (Gal. 5:22-23). Aşadar, „nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi
ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în
pace cu toţi oamenii… Dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănînce; dacă-i este
sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. Nu te
lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Rom. 12:17-21).
Semnele care prevestesc răzbunarea
În Efeseni 4, Pavel ne cheamă la acelaşi lucru, subliniind încă o dată realitatea furcii
edenice în care ne aflăm avînd libertatea de a alege fie viaţa, fie moartea:
17
pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. 19Ei şi-au pierdut orice pic de
Isus, aţi fost învăţaţi, 22cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel
îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care
o dă adevărul. 25De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său
adevărul”, pentru că sîntem mădulare unii altora. 26„Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună
soarele peste mînia voastră, 27şi să nu daţi prilej diavolului. 28Cine fura, să nu mai fure; ci mai
de grabă să lucreze cu mîinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. 29Nici un cuvînt
stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor
ce-l aud. 30Să nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru
ziua răscumpărării” (Efes. 4:17-30).
În ce priveşte tema răzbunării care ne-a preocupat în textul de faţă, Pavel ştie că lucrurile
trebuie oprite din vreme, altfel ele se amplifică şi ies de sub control. De aceea, spune el,
„orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de
răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă
unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efes 4:31-32). Deja
amărăciunea ar trebui să fie un semnal de alarmă în vieţile noastre, pentru că ea atrage după
sine iuţimea, mînia, strigarea, şi, în urma lor vine răzbunarea. Stăpînirea de sine —
înfrînarea poftelor, cum o numeşte Cornilescu — este o roadă a Duhului, ceea ce înseamnă
că Duhul Sfînt are soluţie pentru rezolvarea problemei, încă din rădăcina ei.
Biruiţi răul prin bine
Prin sfaturile pe care ni le dă, Pavel nu face altceva decît să calce pe urmele Domnului Isus
Hristos. În Predica de pe Munte, Domnul Isus a făcut o corecţie esenţială:
38
Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. 39Dar Eu vă spun: Să nu vă
împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
40
Oricui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. 41Dacă te sileşte cineva să
mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. 42Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui
ce vrea să se împrumute de la tine. 43Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti
pe vrăjmaşul tău”. 44Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă
blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, 45ca
să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi
peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46Dacă iubiţi numai pe cei ce vă
iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? 47Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai
pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel? 48Voi fiţi dar desăvîrşiţi,
după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit (Matei 5:38-48).461
Răzbunarea cere „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” (Mat. 5:38). Isus însă ne îndeamnă
să întoarcem şi celălalt obraz celui care ne loveşte, să dăm şi cămaşa celui ce ne ia haina şi
să mergem două mile cu cel care ne pretinde să mergem cu el una. Răzbunarea cere ură
pentru ură. Isus ne îndeamnă să iubim pe vrăjmaşii noştri, să binecuvîntăm pe cei ce ne
blastămă, să ne rugăm pentru cei care ne asupresc şi ne prigonesc, dacă vrem să fim fii ai
Tatălui nostru care este în ceruri. Ne vom păstra focalizarea în slujire doar dacă vom
continua să-L lăsăm pe Duhul Sfînt să rodească roada Lui prin noi, lăsînd în seama Tatălui
răzbunarea.
Dar toate acestea sînt, într-adevăr, lucruri potrivnice firii pămînteşti, firescului sau
naturalului şi, de aceea, sînt extrem de greu, dacă nu imposibil de făcut prin propriile
noastre eforturi. Este extrem de greu chiar şi să-L lăsăm pe Duhul Sfînt să le facă prin noi.
De aceea, se pune întrebarea ce anume trebuie să ştim ca să avem puterea să facem aceste
lucruri. Am afirmat că aplicaţiile din epistolă sînt ancorate în partea teologică a ei. Deci tot
ceea ce trebuie să ştim pentru a fi motivaţi la ascultare în problema specifică a răzbunării
ne-a fost spus de Pavel în prima parte a cărţii lui.
461
Pentru comentariul detaliat al acestui text vezi Beniamin Fărăgău Matei 1-10, vol. I, pag. 230-232, în lumina a ceea
ce a fost tratat mai înainte.
Răzbunarea este a Domnului
Evanghelia lui Hristos începe cu afirmarea adevărului legat de răzbunarea lui Dumnezeu:
„Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi
împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor” (1:18).
Am văzut apoi că revărsarea mîniei lui Dumnezeu trebuie înţeleasă sub ambele ei aspecte.
Există o revărsare lentă şi continuă a mîniei şi o revărsare violentă. Dumnezeu ne-a aşezat
într-un univers guvernat de legea cauzei şi efectului şi, de aceea, „ce samănă omul aceea va
şi secera. Cine samănă în firea lui pămîntească va secera din firea pămîntească putrezirea;
dar cine samănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa vecinică” (Gal. 6:7-8), încă acum şi
aici. Aceasta are de a face cu revărsarea lentă şi continuă a mîniei lui Dumnezeu.
În Romani 2, Pavel a vorbit despre judecata lui Dumnezeu, adică despre revărsarea violentă
a mîniei lui Dumnezeu, despre ziua cea mare a răzbunării Lui:
2
potrivită cu adevărul. 3Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe
care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4Sau dispreţuieşti tu bogăţiile
bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te
îndeamnă la pocăinţă? 5Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o
comoară de mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6care va
răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine,
caută slava, cinstea şi nemurirea; 8şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se
împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet
omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. 10Slavă, cinste şi pace va veni însă
peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. 11Căci înaintea lui Dumnezeu nu se
are în vedere faţa omului. 12Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au
păcătuit avînd lege, vor fi judecaţi după lege. 13Pentru că nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi
înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi (Rom. 2:2-
12, s.n.).
„Dumnezeu … va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7Şi anume…, va da mînie şi urgie
celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi
strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul” (2:6-9). Într-adevăr,
răzbunarea este a Domnului, şi nu trebuie să ne temem de faptul că El va trece cu vederea
răul care ni s-a făcut, deoarece răul acesta este făcut, în primul rînd, împotriva Lui, apoi
împotriva noastră. Cunoaşterea acestui adevăr ne va da libertatea să lăsăm în seama
Domnului apărarea numelui nostru bun şi a dreptăţii noastre. Iată ce ne spune înţeleptul
Solomon: „Am mai văzut sub soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte
nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate este răutate. Atunci am zis în inima mea:
«Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice
lucru şi pentru orice faptă»” (Ecl. 3:16-17). Să spunem că ar fi la îndemîna noastră să ne
răzbunăm pe aproapele nostru. Dar nedreptatea — afirmă Solomon — se face la niveluri
care ne sînt inaccesibile. Oare cum altfel am putea să ne păstrăm mintea întreagă, decît
lăsînd în seama lui Dumnezeu răzbunarea?
Mîniaţi-vă, dar nu păcătuiţi
Fiind creaţi după chipul şi asemănarea unui Dumnezeu drept, în fiecare dintre noi există
săpat adînc simţămîntul de dreptate, care stîrneşte mînia în noi la vederea răului. De aceea
ne spune Pavel în Efeseni 4: „«Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi». Să n-apună soarele peste mînia
voastră, şi să nu daţi prilej diavolului” (Efes. 4:26-27). Este instructiv să citim psalmii de
imprecaţie pe care îi găsim în Scriptură, în care psalmistul îşi varsă mînia înaintea
Domnului, ca să înţelegem ce anume vrea să spună Pavel în textul din Efeseni 4:26. Atunci
cînd ne mîniem, doar aşa nu păcătuim dacă ne vărsăm mînia înaintea Domnului. Iată cum o
face David, de pildă, în Psalmul 139: „O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă
de la mine, oameni setoşi de sînge! Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele
ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi! Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc, şi să nu-mi fie
scîrbă de cei ce se ridică împotriva Ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvîrşită; îi privesc ca pe
vrăjmaşi ai mei (19-22). Dar imediat după aceea, pslamistul se aşază sub lumina scrutătoare
a lui Dumnezeu, ca Domnul să-i cerceteze inima: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi
cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gîndurile! Vezi dacă sînt pe o cale rea, şi
du-mă pe calea veşniciei!” (Ps. 139:23-24).
Deci pe de o parte, avem în noi, prin Creaţie, un simţămînt al dreptăţii, pentru că Legea lui
Dumnezeu a fost săpată în conştiinţa noastră.462 Pe de altă parte însă, din pricina Căderii,
sînt corupte în noi atît capacitatea de a judeca şi a cîntări lucrurile, cît şi simţămîntul de
dreptate. De aceea, Dumnezeu Şi-a păstrat prerogativul răzbunării şi îl exercită atît prin
legea cauzei şi efectului, cît şi prin intervenţia Lui directă în a judeca şi a pedepsi răul.
Avantajele ascultării de Dumnezeu în problema răzbunării
Dumnezeu face promisiuni deosebite celui care are curajul să asculte de porunca Lui din
Romani 12:17-21 şi să lase în seama lui Dumnezeu răzbunarea:
6
Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor
asupriţi, şi rupe orice fel de jug; 7împarte-ţi pîinea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe
nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
8
Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va
merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. 9Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei
striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu
degetul şi vorbele de ocară, 10dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul
lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua nămeaza mare!
11
Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou
putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă. 12Ai
tăi vor zidi iarăşi pe dărîmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi
numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit” (Is.
58:6-12).
462
Vezi Rom. 2:1-16.
Pe de o parte deci, avem conştiinţa faptului că, în dreptatea Sa, Dumnezeu nu va lăsa
nejudecată şi nepedepsită nici o răutate. Pe de altă parte însă, prin extraordinarele
promisiuni ale lui Dumnezeu pentru cel care are curajul ascultării de El în această privinţă,
sîntem încurajaţi să dezlegăm lanţurile răutăţii, să desnodăm legăturile robiei, să dăm
drumul celor asupriţi, şi să rupem orice fel de jug. Dacă îi este foame vrăjmaşului nostru, să
împărţim cu el bucata de pîine, dacă-i este sete, să-i dăm să bea; căci dacă vom face astfel,
vom grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. Numai aşa nu ne vom lăsa biruiţi de rău şi numai
aşa vom birui răul prin bine.
Putem rezuma cele spuse pînă aici subliniind faptul că porunca din Romani 12:17-21 —
„Nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu” (12:19) — se
reazemă pe dreapta judecată a lui Dumnezeu, despre care Pavel ne-a vorbit încă la
începutul epistolei lui.
Credinţa este incompatibilă cu răzbunarea
Dar această poruncă îşi are rădăcinile nu doar în dreptatea, în judecata dreaptă a lui
Dumnezeu şi în răzbunarea Lui, ci şi în credinţa noastră în Domnul Isus Hristos. În Romani
6:1-14, ni se spune că a crede în Isus Hristos înseamnă a dezbrăca păcatul şi a îmbrăca
Împărăţia, deci a birui răul prin bine. Fiind îngropaţi împreună cu Hristos şi înviaţi
împreună cu El, sîntem chemaţi să ne socotim morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu:
„Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de
poftele lui. Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale
nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui
Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Rom. 6:12-13). Ne dăm
mădularele în stăpînirea păcatului atunci cînd întoarcem rău pentru rău, cînd urmărim
cearta în locul păcii, cînd ne răzbunăm singuri şi cînd facem tot ceea ce ne stă în putinţă ca
să îngrămădim cărbuni aprinşi pe capul vrăjmaşului nostru, în sens literal, nu în sens
figurat.
Prin trupul lui Hristos am murit în ce priveşte Legea
Un al treilea text din partea teologică a epistolei, care aduce clarificări textului nostru îl
avem în a doua parte a capitolului 6 şi în prima parte a capitolului 7. În 6:16 ni se spune să
băgăm bine de seamă că acela care se dă rob păcatului, adică neascultării de Dumnezeu, va
fi robul păcatului, pe cînd acela care se dă rob ascultării de Dumnezeu ajunge la
neprihănire. Noi prin trupul lui Hristos — spune Pavel în 7:4 — am murit în ce priveşte
Legea, ca să fim ai Celui ce a înviat din morţi; „şi aceasta, ca să aducem roadă pentru
Dumnezeu. Căci, cînd trăiam sub firea noastră pămîntească, patimile păcatelor, aţîţate de
Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum,
am fost izbăviţi de Lege, şi sîntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca
să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă” (7:4-6). Dacă ne
socotim ai lui Hristos, sîntem morţi faţă de Legea care cerea ochi pentru ochi şi dinte
pentru dinte şi sîntem liberi să-I slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după slova
veche.
Doar cei călăuziţi de Duhul Lui sînt fii ai lui Dumnezeu
Al patrulea text din partea teologică a cărţii care aruncă lumină asupra textului nostru este
cel din capitolul 8, în care se vorbeşte despre trăirea şi umblarea după îndemnurile şi
lucrurile firii pămînteşti sau îndemnurile şi lucrurile Duhului:
5
În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti;
pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. 6Şi umblarea
după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi
pace. 7Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu,
căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. 8Deci, cei ce sînt
pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. 9Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti,
dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu
este al Lui… 12Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după
îndemnurile ei. 13Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să
moară faptele trupului, veţi trăi. 14Căci toţi cei ce sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii
ai lui Dumnezeu (Rom. 8:5-14).
Firea pămîntească ne îndeamnă la răzbunare. Duhul ne îndeamnă să lăsăm răzbunarea în

seama Domnului şi să nu întoarcem rău pentru rău, ci să urmărim ce este bine înaintea
tuturor oamenilor, să nu ne lăsăm biruiţi de rău, ci să biruim răul prin bine, dînd
vrăjmaşului nostru să mănînce, dacă îi este foame, şi să bea, dacă îi este sete.
Toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu
Al cincilea text relevant pentru subiectul nostru îl avem în a doua parte a capitolului 8 din
Romani. Sîntem moştenitori ai lui Dumnezeu, dimpreună cu Hristos, doar dacă şi suferim
împreună cu El, ca să fim proslăviţi împreună cu El. Pe „de altă parte ştim — continuă
Pavel în versetul 28 — că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe
Dumnezeu”. Iar binele acesta fiind modelarea chipului Fiului Său în noi, nici unul dintre
noi nu ştim de ce daltă are nevoie Dumnezeu ca să-Şi desăvîrşească lucrarea Lui în noi.
Atunci cînd ne luăm soarta în propriile noastre mîini şi ne grăbim să ne facem singuri
dreptate, s-ar putea să zădărnicim tocmai această lucrare de modelare a chipului lui Hristos
în noi. Dacă „nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici
lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură nu
vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul
nostru” (8:38-39), atunci avem garanţia că dacă noi Îl iubim pe El, lăsînd în seama Lui
răzbunarea, El Însuşi va veghea ca „binele” pe care l-a plănuit pentru noi să nu rămînă
neîmplinit.
Atunci cînd se adună în spatele poruncii din 12:17-21 toate aceste adevăruri din partea
teologică a cărţii, dintr-o dată începem să înţelgem raţiunea poruncii şi sîntem motivaţi la
ascultare. Porunca ne apare dintr-o dată ca fiind voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi
desăvîrşită, dată spre binele nostru de către un Dumnezeu atotînţelept şi iubitor:
17
Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. 18Dacă
este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. 19Prea iubiţilor, nu vă
răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este
a Mea; Eu voi răsplăti,” zice Domnul. 20Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să
mănînce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe
capul lui.” 21Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine (12:17-21).
608

ISBN 973-9212-07-7

3400, Cluj-Napoca
Tel. & Fax. 064-42.50.51
sau la email:
carti@ib-ro.org
www.IB-RO.org
Romani 13:1-14 / Focalizarea în slujire (2): problema stăpînirilor 609
Romani 13:1-14
13:1-7 Orînduirea stăpînirilor este responsabilitatea lui

Dumnezeu
Am afirmat că în Noul Legămînt poporul lui Dumnezeu nu mai este un popor trăind ca
popor între popoare, ci un popor împrăştiat printre popoare, ceea ce înseamnă că fiecare
credincios are o dublă cetăţenie. Pe de o parte, cetăţenia noastră fiind în ceruri, aici pe
pămînt sîntem străini şi călători. Dar pe de altă parte, pentru că ne aflăm încă pe pămînt,
noi sîntem în acelaşi timp şi cetăţeni ai unei anumite ţări, trăim şi slujim în cadrul unor
structuri de autoritate cărora trebuie să ne supunem. „Fiţi supuşi oricărei stăpîniri omeneşti
— afirmă Petru —, pentru Domnul; atît împăratului, ca înalt stăpînitor, cît şi dregătorilor,
ca unii cari sînt trimeşi de el ca să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe ceice fac
bine” (1 Petru 2:13-14).
Pentru a ne păstra focalizarea în slujirea Trupului lui Hristos, Pavel ne atenţionează de

faptul că treaba noastră este să ne rînduim viaţa după voia lui Dumnezeu (vezi Rom. 13:8-
14), pentru ca jertfa noastră să-I fie sfîntă şi plăcută, iar treaba lui Dumnezeu este să
orînduiască stăpînirile (vezi 13:1-7). Şi Dumnezeu va orîndui stăpînirile în funcţie de
modul cum ne rînduim noi viaţa.
După ce, în paragraful precedent (12:17-21), Pavel ne-a îndemnat să lăsăm răzbunarea în
seama Domnului, acum el ne porunceşte să fim supuşi stăpînirilor celor mai înalte. Porunca
vizează pe oricare dintre noi: „Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte” (13:1, s.n.),
părînd, în acelaşi timp, să dea un cec în alb stăpînirilor de deasupra noastră, cec semnat şi
contrasemnat de Dumnezeu Însuşi: „Căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu.
Şi stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte
stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu, şi ceice se împotrivesc, îşi vor lua
osînda” (1-2).
Pentru a ne motiva la ascultare, în versetele 3-6, Pavel subliniază funcţia stăpînirilor,

precizînd faptul că ele sînt în slujba lui Dumnezeu, pe de o parte, ca să-L răzbune, iar pe de
altă parte, spre binele nostru. Iar versetul 7 subliniază încă o dată datoria noastră de a fi
supuşi stăpînirii, explicînd ce anume înseamnă în mod concret această supunere.
Oare ce legătură există între paragraful de faţă (13:1-7) şi paragraful precedent (12:17-21)?
În ambele paragrafe este vorba de „răzbunare”. În 12:17-21 ni se spune să nu ne răzbunăm
singuri, căci răzbunarea este a Domnului, iar în 13:1-7 se afirmă că prin stăpînirile puse
peste societatea umană este răzbunat Domnul Însuşi, atunci cînd aceste stăpîniri pedepsesc
pe făcătorii de rele. Se pare că Dumnezeu ne răzbună uneori tocmai prin stăpînirile pe care
le-a orînduit ca să pedepsească pe cei ce fac răul. Cu toate acestea, am văzut că paragraful
precedent (12:17-21) poate fi interpretat în două contexte: în contextul relaţiilor din
biserică sau în contextul relaţiilor celor credincioşi cu cei de afară. Atunci cînd este vorba
despre relaţiile dintre fraţi, Scriptura ne îndeamnă să rezolvăm diferendele dintre noi în
cadrul bisericii:
1
Cum! Cînd vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la
cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi? 2Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată
de voi, sînteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? 3Nu ştiţi că noi
vom judeca pe îngeri? Cu cît mai mult lucrurile vieţii acesteia? 4Deci, cînd aveţi neînţelegeri
pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe cari Biserica nu-i bagă în
seamă? 5Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om
înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate? 6Dar un frate se duce la judecată cu alt
frate, şi încă înaintea necredincioşilor! 7Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi, este un cusur pe
care-l aveţi. Pentruce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu răbdaţi mai bine paguba?
8
Dar voi singuri sînteţi aceia care nedreptăţiţi şi păgubiţi, şi încă pe fraţi! 9Nu ştiţi că cei
nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici
curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, 10nici hoţii, nici
cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
11
Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în
Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru (1 Cor. 6:1-11).
Dacă ne greşeşte unul dintre fraţii noştri, nu putem să ne răzbunăm pe el dîndu-l pe mîna
stăpînirilor, adică mergînd cu el la judecată. Este important să rezolvăm problemele între
noi, pentru că în litigiul respectiv este vorba în primul rînd de păcat, apoi de pagube
materiale sau morale. Stăpînirile pămînteşti nu sînt interesate şi nu ştiu cum să rezolve
păcatul. Dîndu-l pe fratele nostru pe mîna stăpînirii pămînteşti, nu am face altceva decît să
ne răzbunăm pe el, iertîndu-l în plata Domnului, iar dacă la mijloc este un păcat, Domnul
nu va putea plăti decît cu moarte, căci „plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23). Scopul
nostru este să cîştigăm pe fratele nostru, nu să-l pierdem, pentru că „nu este voia Tatălui
vostru din ceruri — spune Domnul Isus — să piară unul măcar din aceşti micuţi” (Mat.
18:14). Diferendele dintre fraţi se rezolvă întotdeauna în baza tiparului din Matei 18:15-
20.463
Această procedură nu poate fi aplicată şi în relaţiile cu cei de afară. Răul în societate

trebuie pedepsit. Tocmai acesta este rolul stăpînirilor orînduite de Dumnezeu. Şi ceea ce ne
spune Pavel în textul de faţă (13:1-7) este că răzbunarea trebuie lăsată în mîinile stăpînirii
pe care a orînduit-o Dumnezeu. A fi supus stăpînirii înseamnă a lăsa în seama ei răzbunarea
şi a nu încerca să ne facem singuri dreptate. „Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă
bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele, şi vei avea laudă
463
Vezi şi Beniamin Fărăgău, Matei 11-23, vol. II, pag. 124-139.
dela ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te, căci
nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească
pe cel ce face rău” (13:3-4, s.n.).
Am văzut care sînt punctele de tangenţă dintre paragraful precedent (12:17-21) şi cel de
faţă (13:1-7). Dar se pune întrebarea despre ce fel de stăpîniri să fie oare vorba în textul de
faţă, despre stăpîniri pămînteşti sau despre stăpîniri cereşti? Cum să înţelegem afirmaţiile
lui Pavel despre faptul că stăpînirile sînt în slujba lui Dumnezeu pentru binele nostru —
„Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele, şi vei avea laudă dela ea. El este
slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău” (3-4) —, atunci cînd Pavel însuşi şi mulţi alţi
creştini de pe vremea lui au fost martirizaţi de către aceste stăpîniri? Dar să luăm pe rînd
aceste întrebări şi să încercăm să răspundem la ele, plecînd, în primul rînd, din contextul
imediat, după care să încercăm să lărgim contextul, pe de o parte, la scrierile lui Pavel, iar
pe de altă parte, la scrierile Noului Testament şi ale întregii Scripturi. Această lărgire a
contextului este necesară, deoarece testul pentru înţelegerea corectă a adevărului biblic este
armonia întregului.
13:1a Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte
Porunca din 13:1 reclamă interpretarea a cel puţin doi termeni: „a ne supune” şi „stăpîniri”.
Ca să ştim cui anume trebuie să ne supunem, trebuie să înţelegem mai întîi despre ce
„stăpîniri” este vorba.
Oricine să fie supus stăpînirilor

Înţelesul termenului „stăpîniri” (exousiai) din Romani 13:1 este disputat în lumea
teologică. Unii susţin că el se referă doar la stăpînirile pămînteşti, iar alţii, că termenul ar
avea un dublu înţeles, referindu-se atît la domniile şi stăpînirile din locurile cereşti, cît şi la
cele pămînteşti.
„Înainte de a continua, — scrie John Stott în comentariul său pe Romani —, trebuie să luăm în
considerare o dispută care i-a scindat pe teologi de-a lungul secolelor. Ea priveşte identitatea
stăpînirilor (exousiai) din versetul 1. S-a susţinut de către unii (începînd, se pare, cu Martin
Dibelius în 1909) că termenul exousiai trebuie înţeles ca avînd o dublă referinţă, şi anume, pe
de o parte, la puterile civile, iar pe de altă parte, la forţele cosmice, care se află în spatele
puterilor civile şi care lucrează prin ele. Protagonistul principal al acestui punct de vedere a fost
Oscar Cullmann, al cărui argument poate fi rezumat astfel. În primul rînd, Pavel a crezut în
inteligenţe supranaturale şi s-a referit frecvent la ele, inteligenţe supranaturale pe care le
numeşte: «căpetenii», «domnii», «stăpîniri» şi «puteri». Deci un astfel de înţeles trebuie să aibă
şi «stăpînirile» din Romani 13:1. Pentru că au fost biruite de Hristos şi dezbrăcate de puterea
lor, ele «şi-au pierdut caracterul malefic» şi, acum, sînt supuse domniei lui Hristos. În al doilea
rînd, este cert — scrie Cullmann — că, în 1 Corinteni 2:8, «fruntaşii veacului acestuia», care,
dacă ar fi cunoscut înţelepciunea lui Dumnezeu, «n-ar fi răstignit pe Domnul Slavei», erau «atît
forţele şi puterile invizibile, cît şi agenţii acestora, în persoana domniilor pămînteşti, mai precis
procuratorul roman al Palestinei» (Cullmann [1957], p. 63). În al treilea rînd, dacă venim fără
prejudecăţi la Romani 13, «este, pe departe, cel mai natural lucru să nu dăm pluralului pentru
exousiai un alt sens decît cel care-l are întotdeauna pentru Pavel, adică acela de „puteri
îngereşti”, deşi el scria în mod clar şi despre stat, ca şi despre agenţii executivi ai puterilor
angelice» (Cullmann [1962], pag. 194 ş.urm.)”.464
Desigur, atît Pavel, cît şi alţi autori ai Scripturii vorbesc despre existenţa unor căpetenii,
domnii, stăpîniri şi puteri angelice în locurile cereşti (vezi, de pildă, Efes. 6:12 şi Dan.10).
Să luăm textul cel mai clar cu privire la relaţia credinciosului cu aceste căpetenii, domnii şi
stăpîniri angelice. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva
căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac,
împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti” (Efes. 6:12). În acest text, Pavel nu
ne îndeamnă să ne supunem acestor realităţi spirituale cereşti malefice, ci să luptăm
împotriva lor. Iar porunca de a lupta împotriva domniilor şi stăpînirilor din locurile cereşti
rămîne în picioare, deşi Pavel însuşi afirmă că Isus Hristos le-a dezbrăcat de puterea lor,
ieşind biruitor asupra lor prin cruce.465 Deci trebuie să ţinem cont de faptul că deşi lupta a
fost cîştigată, războiul nu s-a terminat încă. Tocmai de aceea sîntem îndemnaţi să luptăm
împotriva acestor puteri angelice. Iar Pavel menţionează în mod expres faptul că lupta
aceasta nu este împotriva cărnii şi sîngelui, deci nu este împotriva stăpînirilor pămînteşti.
Dar ceea ce Pavel subliniază în Efeseni 6:13-18, în 2 Corinteni 10:3-5, cît şi în Romani
13:11-14 este faptul că lupta împotriva acestor stăpîniri angelice nu poate fi dată cu armele
firii pămînteşti, ci doar cu armele întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. De aceea, în
Efeseni 6, Pavel descrie cu grijă toată armura lui Dumnezeu pe care trebuie s-o îmbrace
acela care vrea să intre în luptă:
14
Staţi gata dar, avînd mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, 15avînd
picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii. 16Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul
credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. 17Luaţi şi coiful
mîntuirii şi sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu. 18Faceţi în toată vremea, prin
Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune
pentru toţi sfinţii, 19şi pentru mine, ca oridecîteori îmi deschid gura, să mi se dea cuvînt, ca să
fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, 20al cărei sol în lanţuri sînt, pentruca, zic, să
vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc (Efes. 6:14-20, s.n.).
Pe de o parte, lupta „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor

întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti” (Efes.
6:12) o ducem luînd armele adevărului, ale neprihănirii, ale rîvnei Evangheliei păcii, ale
credinţei, ale mîntuirii şi ale Cuvîntului lui Dumnezeu. Pe de altă parte însă, în lumina
Scripturii, s-ar părea că este adevărat şi faptul că aceste căpetenii, stăpîniri, domnii şi
duhuri cereşti intră în coaliţie cu realităţi pămînteşti, încălecînd cu uşurinţă diferitele
structuri pămînteşti — structuri politice, administrative, economice, sociale, religioase etc.
— ca, prin ele, să-şi promoveze interesele pe pămînt. Acest adevăr reiese din conversaţia
pe care Omul în Haina de In o are cu Daniel pe malul rîului Hidechel sau Tigru (vezi
Daniel 10:1-11:1).466 Dar, chiar dacă ar părea ciudat, lupta noastră împotriva acestor
stăpîniri angelice cereşti, care lucrează prin stăpînirile pămînteşti, se face nu prin
464
John R. W. Stott, The Message of Romans, p. 338. John Stott se referă la lucrările lui Cullmann Oscar, The State in
the New Testament (1956; ET, SCM, 1957) şi Christ in Time. The Primitive Christian Conception of Time and History
(1946; ET, 1951; ediţia a treia revizuită, SCM, 1962).
465
Vezi Coloseni 2:14-15.
466
Pentru mai multe detalii, vezi Beniamin Fărăgău, Daniel, ediţia revizuită, pag. 289-320.
răzvrătirea împotriva stăpînirilor pămînteşti prin care ele lucrează, ci prin supunerea
noastră faţă de ele, ca şi cum prin aceasta am recunoaşte că atît orînduirea lor, cît şi
pedepsirea lor cade în sarcina lui Dumnezeu, nu în sarcina noastră.
Dar în textul din Romani 13:1-7 Pavel se referă la stăpînirile pămînteşti, nu la cele cereşti,
chiar dacă prezenţa acestora din urmă nu este negată în mod direct. Stăpînirile îngereşti nu
poartă sabia, şi lor nu trebuie să le plătim nici birul, nici vama. Textul paralel din Petru
clarifică şi mai mult lucrul acesta:
13
Fiţi supuşi oricărei stăpîniri omeneşti, pentru Domnul: atît împăratului, ca înalt stăpînitor,
14
cît şi dregătorilor, ca unii care sînt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude
pe ceice fac bine. 15Căci voia lui Dumnezeu este, ca făcînd ce este bine, să astupaţi gura
oamenilor neştiutori şi proşti. 16Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia
aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. 17Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe
fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului! 18Slugilor, fiţi supuse stăpînilor voştri cu
toată frica, nu numai celorce sînt buni şi blînzi, ci şi celor greu de mulţămit. 19Căci este un lucru
plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept.
20
În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, cînd aţi făcut rău? Dar dacă
suferiţi cu răbdare, cînd aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. 21Şi la
aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi
pe urmele Lui. 22„El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug. 23Cînd era batjocorit,
nu răspundea cu batjocuri; şi, cînd era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător
(1 Petru 2:13-23).
În concluzie, indiferent care ar fi relaţia dintre stăpînirile pămînteşti şi cele cereşti, textul
de faţă (Rom. 13:1-7) reglementează relaţia noastră cu stăpînirile pămînteşti.
Oricine să fie supus stăpînirilor

Porunca este directă şi clară: „Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte” (1a, s.n.).
Acum că am văzut că termenul „stăpîniri” se referă la stăpînirile pămînteşti din structurile
socio-politice în care trăim, se pune întrebarea ce înseamnă a fi supus lor?
Ţinînd cont că Epistola către romani a fost scrisă în jurul anului 55 d.Hr., în timpul celei
de-a treia călătorii misionare a lui Pavel,467 pe vremea lui Nero (54-58 d.Hr.), stăpînire sub
care au fost martirizaţi atît Pavel cît şi Petru şi au fost arşi pe ruguri şi aruncaţi la fiare sute
de creştini, ne vine foarte greu să credem că Pavel spune ceea ce auzim că spune. El începe
cu o afirmaţie de ordin general — „Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte” (1a)
—, pe care o justifică apoi cu suveranitatea absolută a lui Dumnezeu de a orîndui
stăpînirile: „Căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt,
au fost rînduite de Dumnezeu” (1b). Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că orice nesocotire a
stăpînirii puse de Dumnezeu implică o nesocotire a lui Dumnezeu Însuşi: „De aceea —
continuă Pavel —, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de
Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osînda” (2).
467
Vezi H. Wayne House, Chronological and Background Charts of the New Testament, p. 16.
Cu siguranţă că Pavel a cunoscut sau a auzit despre atrocităţile din timpul domniei lui
Caligula468 şi de legile abuzive date de Claudiu469 pentru expulzarea evreilor din Roma. Oare
cum de a putut spune într-o astfel de situaţie ceea ce a afirmat în versetul 1: „Oricine să fie
supus stăpînirilor celor mai înalte”? Mai mult, ce să însemne ceea ce afirmă el în versetul
3: „Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie
frică de stăpînire? Fă binele, şi vei avea laudă dela ea” (s.n.). O astfel de afirmaţie pare
complet lipsită de suport faptic într-o lume a nedreptăţii. Dar ce ar putea să însemne a te
supune stăpînirilor celor mai înalte?
A te supune cuiva înseamnă a te alinia după persoana respectivă pentru a promova

scopurile acesteia cu tot ceea ce îţi stă în putinţă. Atunci cînd se vorbeşte despre supunerea
lui Hristos faţă de Dumnezeu Tatăl, se vorbeşte de faptul că Domnul Isus Hristos a făcut
din voia Tatălui mîncarea Lui de fiecare zi, făcînd — chiar cu preţul vieţii — totul pentru
ca voia Tatălui să fie împlinită, şi planul Lui să fie dus la îndeplinire.
Scriptura vorbeşte despre supunerea soţiei faţă de soţul ei. Soţia este chemată să-şi
mobilizeze toate darurile şi toată energia pentru a fi ajutorul potrivit al soţului ei în
împlinirea mandatului pe care acesta l-a primit de la Hristos — Capul bărbatului —, pentru
el şi întreaga lui familie. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil, soţia trebuie să fie la fel de
mult interesată de planurile lui Hristos pentru soţul ei, ca şi acesta. Este spre binele şi spre
împlinirea ei să-şi ajute soţul în descoperirea acestui plan specific pentru familia lor şi apoi
să se alinieze după el în împlinirea lui întocmai. Cu cît ea va fi informată mai bine cu
468
„Gaius Julius Caesar Germanicus, supranumit „Caligula” (Cizme Mici) de soldaţii săi de pe Rin, s-a născut în 12
î.Hr. din Germanicus şi Agripina. După moartea tatălui lui, în 19 d.Hr., şi după arestarea mamei lui, în 29 d.Hr., el a
trăit cu bătrînul Tiberius. După moartea fratelui lui mai mare Drusus, în 33 d.Hr., Gaius a fost numit împreună
moştenitor cu fiul lui Drusus, Tiberius Gemellus… La moartea lui Tiberius, în anul 37 d.Hr., Gaius a fost aclamat
împărat, mulţumită suportului lui Macro, prefectul trupelor pretoriene. Senatul a invalidat testamentul lui Tiberiu. În
primul an al domniei lui, Gaius a fost foarte bolnav, şi după vindecarea lui el a manifestat simptomele unei nebunii
sadice şi iresponsabile pentru care a rămas cunoscut în istorie. L-a executat pe Macro şi pe Tiberius Gemellus şi a
acţionat cu o autocraţie capricioasă” (Merrill C. Tenney, The Zondervan Pictorial Enciclopedia of the Bible, vol. I, p.
693).
469
„Claudiu (41-54 d.Hr.), fiul lui Drusus şi al Antoniei, nepotul împăratului Tiberius şi nepotul Liviei, soţia lui
Augustus, s-a născut la Lugdunum (Lyon, în Franţa) în anul 10 î.Hr. Ca tînăr, a fost marcat de neputinţe fizice şi
intelectuale, care l-au împins să trăiască retras în toată perioada domniei lui Tiberiu. A fost numit consul în 37 d.Hr. de
către Caligula şi a deţinut alte posturi importante, în general spre amuzamentul lui Caligula. Atunci cînd Caligula a fost
ucis, Claudius a fost numit împărat de către garda pretorienilor, în schimbul unor libertăţi considerabile acordate lor
acestora… Claudius este menţionat de două ori în Noul Testament. În Fapte 11:28, se vorbeşte despre o profeţie făcută
de Agab, cu privire la «o foamete mare în lumea toată», despre care se spune «că a şi fost, în adevăr, în zilele
împăratului Claudiu»… În Fapte 18:2 ni se spune că Pavel a întîlnit în Corint «pe un Iudeu, Acuila, de neam din Pont,
venit de curînd din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma» (Fapte
18:2). Evenimentul corespunde, probabil, cu un incident pe care-l menţionează Suetonius: «Judaeos impulsore Chreso
asidue tumultuantes expulit» (Claud. 25). Dio afirmă, probabil, ceva mai corect faptul că iudeilor, care nu au putut fi
expulzaţi din pricina numărului lor mare, li s-a luat dreptul adunărilor publice libere, care i-a obligat pe iudeii pioşi să
părăsească cetatea, pentru a putea continua să practice ritualurile lor religioase (60. 6. 6). Claudius a avut o atitudine
favorabilă faţă de iudei în primii ani ai domniei lui. Două edicte, unul legat de Alexandria, iar celălalt de imperiu, le-au
oferit iudeilor dreptul la a-şi practica religia ca pe o religie tolerată, scutire de serviciul militar şi o guvernare parţial
independentă (Iosif Flaviu, Ant. XIX. V. 2). El a fost influenţat în atitudinea lui de unul din favoriţii săi, Irod Agripa,
care a susţinut ridicarea lui la tron (19. 4. 5) şi care în schimb a primit toată Palestina şi favoruri fraţilor şi fiilor săi.
După cîte se pare, edictul expulzării iudeilor a fost dat spre sfîrşitul domniei lui, probabil în 50-52 d.Hr.” (Merrill C.
Tenney, The Zondervan Pictorial Enciclopedia of the Bible, vol. I, pag. 881-882).
privire la planul lui Dumnezeu revelat în Scriptură, cu atît va putea participa mai plenar la
descoperirea şi împlinirea voii lui Dumnezeu, specifice lor.
Oare să funcţioneze acelaşi principiu şi în relaţia credinciosului cu stăpînirea? Aşa se pare,

din moment ce stăpînirile sînt orînduite de Dumnezeu pentru împlinirea scopurilor
Acestuia. Deci a fi supuşi stăpînirilor celor mai înalte înseamnă a ne alinia după stăpînirile
puse de Dumnezeu, cu scopul de a ajuta prin tot ceea ce ne stă în putinţă la împlinirea
scopului pe care Dumnezeu îl are pentru aceste stăpîniri: pe de o parte, binele celor peste
care au fost orînduite să stăpînească, iar pe de altă parte, răzbunarea Dumnezeului care le-a
orînduit, prin pedepsirea făcătorilor de rele.
Dar se pune întrebarea ce anume sîntem chemaţi să facem atunci cînd supunerea faţă de
stăpîniri ne-ar împinge la nesupunere faţă de Dumnezeu?
Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte

În textul de faţă — „Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire
care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu. De
aceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu; şi ceice
se împotrivesc, îşi vor lua osînda” (13:1-2) —, Pavel pare să poruncească o supunere oarbă
faţă de stăpîniri, lăsînd în seama lui Dumnezeu judecarea acestora. Dar o astfel de gîndire
ar obtura însăşi relaţia credinciosului cu Dumnezeu, deoarece ar transfera asupra
stăpînirilor prerogativele lui Dumnezeu. Or, porunca din Romani 12:1 — „Aduceţi
trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu” — nu ne permite lucrul
acesta. Relaţia noastră cu Dumnezeu, care a fost restabilită prin credinţa în jertfa
ispăşitoare a Domnului Isus Hristos, trebuie păstrată cu preţul vieţii. Ne vom aduce trupul
ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu doar dacă Dumnezeu va continua să rămînă
obiectul închinării noastre. La lucrul acesta nu putem renunţa cu nici un preţ. „Cine iubeşte
pe tată ori pe mamă mai mult decît pe Mine — a spus Domnul Isus —, nu este vrednic de
Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine” (Mat. 10:37-38).
Iar pentru că, uneori, a ne lua crucea poate însemna chiar şi a fi trimişi la moarte din pricina
ascultării de Hristos, Isus continuă: „Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va
pierde viaţa pentru Mine, o va cîştiga” (Mat. 10:39).
Istoria dovedeşte faptul că în relaţia credincios-stăpîniri — la orice nivel am discuta

problema — pot exista conflicte etice. Este suficient să ne gîndim la martirii care au ales
mai degrabă moartea, decît să se supună cerinţelor stăpînirilor respective. Cum operează
acest text în astfel de cazuri, mai ales că însăşi Scriptura stă dovadă faptului că aceştia au
făcut ce este bine. Iată de pildă ce se spune în Apocalipsa:
9
Cînd a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut supt altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din
pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră. 10Ei strigau cu
glas tare, şi ziceau: „Pînă cînd, Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să
răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?” 11Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă,
şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, pînă se va împlini numărul tovarăşilor lor de
slujbă şi al fraţilor lor, cari aveau să fie omorîţi ca şi ei (Apoc. 6:9-11).
7
Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii
lui s-au luptat şi ei, 8dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. 9Şi balaurul cel
mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost
aruncat pe pămînt; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 10Şi am auzit în cer un glas
tare, care zicea: „Acum a venit mîntuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpînirea
Hristosului Lui; pentrucă pîrîşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pîra înaintea Dumnezeului
nostru, a fost aruncat jos. 11Ei l-au biruit, prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor,
şi nu şi-au iubit viaţa chiar pînăla moarte (Apoc. 12:7-11, s.n.).
Martirii din primele secole au fost de obicei obligaţi să aleagă între ascultarea de stăpînirile
pămînteşti şi ascultarea de Dumnezeu. Ei au fost martirizaţi tocmai pentru că au ales să nu
asculte de stăpînirile pămînteşti. Oare aceştia n-au călcat porunca din Romani 13:1?
Dacă observăm cu atenţie cum este formulată porunca — „Oricine să fie supus stăpînirilor
celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari
sînt, au fost rînduite de Dumnezeu” (13:1, s.n.) — Stăpînirea cea mai Înaltă este aceea care
orînduieşte toate stăpînirile, deci Dumnezeu Însuşi. Chiar dacă nu este de dorit, din pricina
libertăţii pe care Dumnezeu a dat-o omului, acesta se poate răzvrăti împotriva lui
Dumnezeu. Se poate deci întîmpla şi ca o stăpînire pusă de Dumnezeu să se ridice
împotriva lui Dumnezeu.
Este, de pildă, grăitor faptul că fiecare dintre imperiile care au cotropit Israelul sau Iuda au
fost, la început, instrumente în mîna lui Dumnezeu. Asirianul este numit de Domnul
„nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele” (Is. 10:5). Nebucadneţar este
numit robul Domnului: „Voi trimete după robul Meu Nebucadneţar, împăratul
Babilonului” (Ier. 25:9). „Tu Mi-ai fost un ciocan şi o unealtă de război — afirmă
Dumnezeu despre Babilon. Am zdrobit neamuri prin tine, am nimicit împărăţii prin tine.
Prin tine am sfărîmat pe cal şi pe călăreţul lui; prin tine am sfărîmat carul şi pe cel ce şedea
în el. Prin tine am sfărîmat pe bărbat şi pe femeie; prin tine am sfărîmat pe bătrîn şi pe
copil; prin tine am sfărîmat pe tînăr şi pe fată. Prin tine am sfărîmat pe păstor şi turma lui;
prin tine am sfărîmat pe plugar şi boii lui; prin tine am sfărîmat pe cîrmuitori şi pe
căpeteniile lui (Ier. 51-20-23). Şi Cir — împăratul Imperiului Medo-Persan — este chemat
tot de Domnul pe scena istoriei: „Eu zic despre Cir: «El este păstorul Meu şi el va împlini
toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: „Să fie zidit iarăş!” Şi despre Templu: „Să i se
pună Temeliile!”»” (Is. 44:28). În versetul imediat următor, Cir este numit chiar unsul
Domnului (vezi Is. 45:1), un fel de mesia, de mîntuitor al lui Iuda. Cu toate acestea — după
cum relatează Daniel —, deja în al treilea an al lui Cir, Omul în Haina de In, împreună cu
voievodul Mihail, a trebuit să lupte împotriva căpeteniei Persiei (vezi Dan. 10:13), ceea ce
înseamnă că, deja în al treilea an al lui Cir, structurile politice din Imperiul Persan erau
aservite puterilor cereşti malefice. La fel s-a întîmplat cu toate celelalte imperii. După o
vreme Asiria şi Babilonul s-au îngîmfat, iar Domnul a trebuit să-i pedepsească pentru
aceasta.470
470
Pentru îngîmfarea şi nimicirea Asiriei, vezi Isaia 10:5-19, iar pentru îngîmfarea şi nimicirea Babilonului, vezi
Ieremia 50-51.
Ceea ce s-a întîmplat cu aceste stăpîniri, se poate întîmpla cu orice stăpînire. Oare
credinciosul trebuie să ţină cont de relaţia stăpînirilor cu Dumnezeu? Sau atîta vreme cît
stăpînirea este subordonată lui Dumnezeu credinciosul trebuie să fie supus şi el stăpînirii,
dar în clipa în care stăpînirea nu se mai supune lui Dumnezeu, şi credinciosul poate să
înceteze să se mai supună stăpînirii? Pavel nu pare să ne dea această libertate în textul de
faţă. Dacă Dumnezeu orînduieşte stăpînirile, este treaba Lui să le şi pedepsească: Nu noi, ci
„El şade deasupra cercului pămîntului, şi locuitorii lui sînt ca nişte lăcuste înaintea Lui…
[Nu noi, ci] El preface într-o nimica pe voivozi, şi face o nimica din judecătorii pămîntului.
De abia sînt sădiţi, de abia sînt sămănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pămînt: şi [nu
noi, ci] El suflă peste ei, de se usucă, şi un vîrtej îi ia ca pe nişte paie” (Is. 40:22-24, s.n.).
Dar totuşi, ce înseamnă să ne supunem stăpînirilor orînduite de Dumnezeu?
Din nou, relaţia dintre soţie şi soţul ei care a încetat să mai asculte de Cuvîntul lui
Dumnezeu este revelatoare: „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri;
pentruca, dacă unii nu ascultă Cuvîntul, să fie cîştigaţi — la ascultare de Dumnezeu — fără
cuvînt, prin purtarea nevestelor lor, cînd vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în
temere” (1 Petru 3:1-2). Supunerea are în ea un aspect militant, care ne obligă să încercăm
să aducem înapoi la ascultare de Dumnezeu stăpînirea de deasupra noastră. Dar dacă, în
împotrivirea ei faţă de Dumnezeu, stăpînirea ar pretinde împotrivire lui Dumnezeu,
credinciosul trebuie să aibă curajul neascultării faţă de stăpînire, alegînd ascultarea faţă de
Stăpînirea mai înaltă, adică faţă de Dumnezeul cel Preaînalt. Oare nu tocmai aceasta ar
însemna împlinirea cu adevărat a poruncii din Romani 13: „Oricine să fie supus stăpînirilor
celor mai înalte!” (1, s.n.)? Cea mai înaltă stăpînire este aceea care orînduieşte stăpînirile,
deci Domnul Dumnezeu. Dar s-ar putea întîmpla ca nesupunerea credinciosului să-l coste
însăşi viaţa, ca pe atîţia martiri de-a lungul istoriei. Însă s-ar putea ca tocmai acest gest
extrem din partea credinciosului să fie harul pe care Dumnezeu îl acordă celor în cauză,
încercînd, astfel, să le trezească conştiinţa prin acest extraordinar bine ultim care li se face.
13:1b-4 Orice stăpînire vine de la Dumnezeu şi este în slujba Lui
„Nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu” (1) — afirmă Pavel. Iar pentru ca nu
cumva să credem că i-au scăpat aceste cuvinte pe negîndite, el adaugă: „Şi stăpînirile cari
sînt, au fost rînduite de Dumnezeu” (1), după care, prin cele afirmate în versetul următor —
„De aceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu; şi
ceice se împotrivesc, îşi vor lua osînda” (2) —, Pavel face ca intenţiile lui să nu mai poată
fi răstălmăcite în nici un fel. Într-adevăr, orice stăpînire — bună sau rea, din punctul nostru
de vedere — vine de la Dumnezeu şi este în slujba Acestuia. Pentru ca să putem fi supuşi
stăpînirilor celor mai înalte, trebuie să înţelegem care este slujba acestora, privită în lumina
revelaţiei lui Dumnezeu. „Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună — continuă
Pavel —, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele, şi vei avea
laudă dela ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te,
căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să
pedepsească pe cel ce face rău” (3-4, s.n.).471
471
În faţa acestui text, stăpînirile din România — şi mai ales preşedinţia — se fac vinovate pentru că nu şi-au împlinit
funcţia dată de Dumnezeu şi asumată în faţa întregului popor, de a pune capăt corupţiei şi de a-i pedepsi pe cei răi,
Dacă orice stăpînire vine de la Dumnezeu, înseamnă că, orice s-ar întîmpla pe această
planetă cu structurile politice, Dumnezeu este şi rămîne în controlul Universului. Iar în
suveranitatea Lui, Dumnezeu a orînduit stăpînirea cu două scopuri. Ambele scopuri sînt
menţionate în versetul 4: (1) stăpînirea este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele nostru şi
(2) stăpînirea este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune [pe El].
Stăpînirile sînt un fel de canal pe care vine asupra oamenilor fie binecuvîntarea lui
Dumnezeu, fie blestemul. Binecuvîntarea vine peste cei care fac binele, iar blestemul sau
pedeapsa peste cei care fac răul. Înseamnă că Dumnezeu păstrează un echilibru în
Universul material şi spiritual prin stăpînirile pe care le orînduieşte. Atunci cînd într-o
societate se înmulţeşte răul, Dumnezeu Se îngrijeşte să ridice stăpîniri prin care blestemul
lui Dumnezeu să cadă peste societatea respectivă, şi, astfel, Dumnezeu este răzbunat pentru
toată necinstirea Sa şi pentru toate nelegiuirile în care se înăbuşe adevărul Lui. Astfel,
stăpînirile respective devin canalul revărsării mîniei lui Dumnezeu pe pămînt.
Dar Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci doreşte ca acesta să se întoarcă de la

căile lui rele. Deci atunci cînd o ţară pare să nu mai poată ieşi din perioada de tranziţie,
atunci cînd se perindă guvern după guvern, şi nici unul nu pare să dea de capăt
problemelor, ţara respectivă ar trebui să-şi pună în modul cel mai serios problema refacerii
relaţiei cu Dumnezeu. După spusele lui Pavel, răscoala şi revoluţia nu par să fie opţiuni.
„Cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu; şi ceice se
împotrivesc, îşi vor lua osînda” (2).
Este suficient să răsfoim paginile Vechiului Testament ca să vedem că într-adevăr Domnul

ridică stăpînirile cele mai înalte pe pămînt şi o face pentru ca El să fie răzbunat pentru
necinstirile şi nelegiuirile de care oamenii s-au făcut vinovaţi. Plata păcatului fiind
moartea, moartea este adusă peste cel păcătos de Dumnezeu Însuşi. Iar unul dintre canalele
prin care ea poate veni sînt tocmai stăpînirile pe care le orînduieşte Dumnezeu. În
vremurile vechi-testamentale, stăpînirile care-L răzbunau pe Dumnezeu pentru necinstirile
aduse Lui de poporul Său şi de popoarele din jur erau împăraţii cotropitori, cum au fost
împăraţii Asiriei, ai Babilonului, ai Persiei, ai Greciei sau, în perioada intertestamentală şi
nou-testamentală, împăraţii Romei. Vechiul Testament nu vorbeşte în termenii mişcărilor şi
maşinaţiilor politice care au adus la putere un partid sau altul, ci în termenii pedepsei pe
care Dumnezeu a adus-o peste poporul Său sau peste alte popoare, prin ridicarea unor astfel
de împăraţi şi împărăţii. Iată, de pildă, acest adevăr rostit de Ieremia:
1
Cuvîntul, care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda, în al patrulea an al lui
Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda — acesta era cel dintîi an al lui Nebucadneţar,
împăratul Babilonului — 2cuvînt, pe care l-a rostit Ieremia înaintea întregului popor al lui Iuda
şi înaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului, zicînd: 3„De la al treisprezecelea an al lui Iosia, fiul
lui Amon, împăratul lui Iuda, sînt douăzeci şi trei de ani de cînd mi-a vorbit Cuvîntul
Domnului, v-am vorbit, v-am vorbit de dimineaţă şi n-aţi ascultat. 4Domnul v-a trimes pe toţi
pentru toate atrocităţile făcute începînd din Decembrie 1989. Dar oare nu cumva adevăraţii vinovaţi sîntem tocmai noi,
poporul peste care au fost orînduite aceste stăpîniri şi care din pricina compromisurilor şi păcatelor noastre am stîrnit
mînia lui Dumnezeu, care a legat mîinile celor puşi să ne facă bine, lăsînd astfel răul să clocească în ţara aceasta ca
pedeapsă din partea Aceluia care trebuie răzbunat?
slujitorii Săi proorocii, i-a trimes disdedimineaţă, şi n-aţi ascultat, n-aţi plecat urechea să
ascultaţi. 5Ei au zis: «Întoarceţi-vă fiecare dela calea voastră cea rea şi dela răutatea faptelor
voastre, şi veţi rămînea în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri, din vecinicie în
vecinicie; 6nu vă duceţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi şi să vă închinaţi înaintea lor, nu Mă
mîniaţi prin lucrarea mînilor voastre, şi nu vă voi face niciun rău!» 7Dar nu M-aţi ascultat, zice
Domnul, ci M-aţi mîniat prin lucrarea mînilor voastre, spre nenorocirea voastră.” 8De aceea, aşa
vorbeşte Domnul oştirilor: „Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele, 9iată, voi trimete să aducă
toate popoarele dela miazănoapte, zice Domnul, şi voi trimete la robul Meu Nebucadneţar,
împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi
împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvîrşire şi să facă
din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărîmături vecinice. 10Voi face să înceteze între
ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cîntecele mirelui şi cîntecele miresei, uruitul
morii şi lumina lămpii. 11Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor
fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani (Ier. 25:1-11).
În lumina Scripturii, venirea lui Nebucadneţar n-a fost un accident, n-a fost consecinţa
jocurilor şi ambiţiilor politice sau militare, ci hotărîrea lui Dumnezeu. Domnul a trimis
după robul Său Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ca să-Şi pedepsească, prin el,
poporul, din pricina păcatelor acestuia şi a încăpăţînării acestuia în răzvrătire, în pofida
risipei de har pe care Domnul a făcut-o, trimiţînd pe robii Săi, prorocii, ca să-i vorbească
timp de douăzeci şi trei de ani.
Dar Ieremia ne spune că mînia Domnului se răsfrînge nu numai asupra lui Iuda, ci şi asupra
ţărilor din jur. Aceleiaşi legi i se supune chiar şi Babilonul:
„12Dar cînd se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe
neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface
în nişte dărîmături vecinice. 13Voi aduce peste ţara aceea toate lucrurile pe cari le-am vestit
despre ea, tot ce este scris în cartea aceasta, tot ce a proorocit Ieremia472 despre toate neamurile.
14
Căci neamuri puternice şi împăraţi mari le vor supune şi pe ele, şi le voi răsplăti după faptele
şi lucrarea mînilor lor” (Ier. 25: 12-14, s.n.).
Aceleiaşi legi se supun şi ţările din jurul lui Israel. De aceea, profeţii Domnului din Vechiul
Testament au rostit adesea oracole profetice şi împotriva acestora:
15
Căci aşa mi-a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Ia din mîna Mea acest potir plin cu vinul
mîniei Mele, şi dă-l să-l bea toate neamurile la cari te voi trimete. 16Vor bea şi se vor ameţi şi
vor fi ca nişte nebuni, la vederea săbiei pe care o voi trimete în mijlocul lor.” 17Eu am luat
potirul din mîna Domnului şi l-am dat să-l bea toate neamurile la cari mă trimetea Domnul:
18
Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, împăraţilor şi căpeteniilor sale, ca să le prefacă în
dărîmături, într-un pustiu, să-i facă de batjocură şi de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi;
19
lui Faraon, împăratul Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui, şi tot poporului lui. 20la toată
Arabia, tuturor împăraţilor ţării Uţ, tuturor împăraţilor ţării Filistenilor, Ascalonului, Gazei,
Ecronului, şi celor ce au mai rămas din Asdod; 21Edomului, Moabului, şi copiilor lui Amon;
22
tuturor împăraţilor Tirului, tuturor împăraţilor Sidonului, şi împăraţilor ostroavelor cari sînt
472
În baza unei astfel de profeţii a putut Daniel să-l sfătuiască pe Nebucadneţar să pună capăt păcatelor lui, să trăiască
în neprihănire, s-o rupă cu nelegiuirile lui şi să aibă milă de cei nenorociţi, în nădejdea că i se va prelungi fericirea
(vezi Dan. 4:24-27).
dincolo de mare; 23Dedanului, Temei, Buzului, şi tuturor celor ce îşi rad colţurile bărbii,
24
tuturor împăraţilor Arabiei, şi tuturor împăraţilor Arabilor cari locuiesc în pustie; 25tuturor
împăraţilor Zimrei, tuturor împăraţilor Elamului, şi tuturor împăraţilor Mediei, 26tuturor
împăraţilor dela miazănoapte, de aproape sau de departe, şi unora şi altora, şi tuturor
împărăţiilor lumii cari sînt pe faţa pămîntului. Iar împăratul Şeşacului va bea după ei. 27„Să le
spui: «Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Beţi, îmbătaţi-vă, şi vărsaţi, şi
cădeţi fără să vă mai ridicaţi, la vederea săbiei pe care o voi trimete în mijlocul vostru!”» 28Şi
dacă nu vor vrea să ia din mîna ta potirul ca să bea, spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:
„Beţi! 29Căci iată că în cetatea peste care se cheamă Numele Meu, încep să fac rău: şi voi să
rămîneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămînea nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii
pămîntului, zice Domnul oştirilor”»” (Ier. 25:15-29).
Din textele de mai sus reiese clar faptul că „al Domnului este pămîntul cu tot ce este pe el,
lumea şi cei ce o locuiesc!” (Ps. 24:1). Străjerul ceresc care i s-a arătat în vis lui
Nebucadneţar473 i-a spus apăsat: „Hotărîrea aceasta — hotărîrea de a tăia copacul, ceea ce
reprezenta detronarea lui Nebucadneţar — a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale
înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că
o dă cui îi place şi că ridică pe ea pe cel mai de jos dintre oameni” (Dan. 4:17). Iar în
capitolul 7, acest adevăr al suveranităţii lui Dumnezeu este afirmat cu şi mai multă forţă, cu
privire la întregul sistem al stăpînirilor pămînteşti. Soarta acestei planete este în mîna lui
Dumnezeu. Fiarele pe care Daniel le-a văzut ieşind din mare s-au ridicat doar atunci cînd
vînturile cerurilor au suflat pe marea cea mare. Întreaga activitate a fiarelor ce reprezintă
stăpînirile pămînteşti ale acelor vremuri este controlată de tronul ceresc. Textul precizează
că primei fiare „i s-au smuls aripile” şi „i s-a dat o inimă de om” (Dan. 7:4). Fiarei a doua
„i s-a zis” (7:5) să mănînce multă carne. Fiarei a treia „i s-a dat stăpînire” (7:6), sugerînd
subordonarea acestor fiare unor realităţi de deasupra lor. Iar atunci cînd fiara a patra a
început să rostească vorbe de hulă la adresa sfinţilor Celui Preaînalt şi la adresa Celui
Preaînalt, lui Daniel i s-a dat să vadă realitatea cerească care controlează de fapt stăpînirile
pămînteşti.474
9
Mă uitam la aceste lucruri, pînă cînd s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrînit de
zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lînă curată;
scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins. 10Un rîu de foc
curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii
stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile. 11Eu mă uitam mereu, din pricina
cuvintelor pline de trufie pe cari le rostea cornul acela: m-am uitat pînă cînd fiara a fost ucisă, şi
trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars. 12Şi celelalte fiare au fost desbrăcate de
puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii pînă la o vreme şi un ceas anumit. (Dan. 7:9-12).
Iar în ce priveşte condiţiile ridicării cornului mic pe scena istoriei, arhanghelul Gavril îi
spune lui Daniel că lucrul acesta se va întîmpla atunci cînd „păcătoşii vor fi umplut măsura
nelegiuirilor” (8:23). Este vorba despre păcătoşii din poporul sfinţilor pe care acesta avea
să-i biruiască şi să-i trîntească la pămînt.475
473
Vezi Beniamin Fărăgău, Daniel, ed. revizuită, pag. 111-112.
474
Pentru tratarea detaliată a acestui aspect în Daniel, vezi Beniamin Fărăgău, Daniel, ed. revizuită, pag. 183-218.
475
Ibid., pag. 230-233.
Stăpînirile sînt deci ridicate de Domnul ca să-L răzbune pe El. Dar faptul că este pedepsit
chiar şi instrumentul răzbunării Domnului dovedeşte că, într-adevăr, scena politică este
controlată de Dumnezeu. Iar de scena politică se leagă şi celelalte contexte ale vieţii:
economic, social, moral, religios etc. Bazat pe aceste adevăruri ale Scripturii a spus, poate,
Pavel faptul că „nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au
fost rînduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte
rînduielii puse de Dumnezeu; şi ceice se împotrivesc, îşi vor lua osînda” (Rom. 13:1-2).
Însă aceasta nu presupune că a fi supus stăpînirilor înseamnă a îndura fără vorbă toate
relele pe care acestea le-ar putea face. O dovadă clară este Pavel însuşi. El a fost aruncat în
temniţă, împreună cu Sila, fără ca vreunul din ei să fi fost vinovat de călcarea legii. În
pofida acestui fapt, aceştia au primit cu bucurie suferinţa. „Pe la miezul nopţii — spune
Luca —, Pavel şi Sila se rugau şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu” (Fapte 16:25).
Domnul a făcut o minune, iar urmarea acestor lucruri a fost convertirea temnicerului şi a
casei lui.
35
Cînd s-a făcut ziuă — continuă Luca —, dregătorii au trimes pe cei ce purtau nuielele
(greceşte: lictori), să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora”. 36Şi temnicerul a
spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimes să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi
duceţi-vă în pace”. 37Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să
fim judecaţi, pe noi, cari sîntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe
ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!” 38Cei ce purtau nuielele, au spus
aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, cînd au auzit că sînt romani. 39Dregătorii au
venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea. 40Ei au ieşit
din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mîngîiat pe fraţi, au plecat (Fapte
16:35-40).
Pavel s-a supus stăpînirilor cetăţii, dar nu trecînd cu vederea călcările lor de Lege, ci
confruntîndu-i cu ele, pentru a-i readuce la operarea în parametrii Legii.
Să luăm, de pildă, situaţia unei soţii al cărei soţ părăsind ascultarea de Cuvînt nu-şi mai
împlineşte menirea de soţ. „Nevestelor — le spune Petru —, fiţi supuse bărbaţilor voştri;
pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvîntul — adică, în cazul acesta, dacă unii nu-şi împlinesc
menirea rînduită de Dumnezeu —, să fie cîştigaţi fără cuvînt, prin purtarea nevestelor lor,
cînd vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere” (1 Petru 3:1-2). În termeni
comparabili ni se adresează şi Pavel în Romani 13: „Oricine să fie supus stăpînirilor celor
mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au
fost rînduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte
rînduielii puse de Dumnezeu, şi ceice se împotrivesc, îşi vor lua osînda” (13:1-2). Am
putea oare compara nu numai imperativul supunerii, ci şi scopul supunerii noastre faţă de
stăpîniri cu scopul supunerii unei soţii faţă de soţul ei? Desigur! A te supune, în acest caz,
înseamnă a face tot ce-ţi stă în putinţă pentru ca acela căruia te supui să revină la ascultare
de Cuvînt, adică să se alinieze scopurilor lui Dumnezeu pentru el.
Deci sîntem chemaţi să fim supuşi stăpînirilor celor mai înalte, pentru ca prin supunerea
noastră să-L cinstim pe Dumnezeu, contribuind cu tot ce ne stă în putinţă la împlinirea
scopurilor Lui pe pămînt: sfinţirea Numelui Lui şi învederarea Împărăţiei Lui nevăzute,
prin împlinirea voii Lui precum în cer, aşa şi pe pămînt. Actul supunerii noastre trebuie să
aibă în vedere realizarea acestui deziderat.
13:5 Să fim supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului
Pentru a-şi aduce soţul la ascultare de Cuvînt, soţia are la îndemînă purtarea ei, adică un
trai curat şi în temere. Tot aşa şi nouă ni se porunceşte să ne supunem stăpînirilor,
îmbrăcaţi în armele luminii, trăind frumos, ca în timpul zilei. Mai mult, trebuie să fim
„supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului” (5, s.n.). Iar lucrul acesta
este posibil doar dacă acceptăm faptul că stăpînirile au fost, într-adevăr, orînduite de
Dumnezeu spre slava Lui. Dacă acela care se împotriveşte stăpînirii se împotriveşte
orînduielii puse de Dumnezeu, înseamnă că acela care se supune stăpînirii se supune, de
fapt, lui Dumnezeu.
22
Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpînii voştri pămînteşti; nu numai cînd sînteţi supt
ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii cari vă temeţi de
Domnul. 23Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, 24ca
unii cari ştiţi că veţi primi dela Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. 25Căci
cine umblă cu strîmbătate, îşi va primi plata după strîmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în
vedere faţa omului (Col. 3:22-25).
Principiul din textul de mai sus este acelaşi cu principiul care trebuie să guverneze
supunerea poruncită în Romani 13. Pentru ca robul să poată sluji stăpînului său pămîntesc
ca Domnului, el trebuie să accepte faptul că stăpînirea respectivă a fost orînduită de
Dumnezeu deasupra lui. În clipa în care s-a realizat lucrul acesta, robul poate să slujească,
de fapt, stăpînirii celei mai înalte, adică lui Dumnezeu, ştiind că va primi de la Domnul
răsplata moştenirii.
În a doua sa epistolă, Petru îi condamnă pe aceia care batjocoresc dregătoriile, subliniind

faptul că pînă şi îngerii lui Dumnezeu respectă hotărîrea lui Dumnezeu:
9
…Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei
nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii: 10mai ales pe ceice, în pofta lor necurată, umblă
poftind trupul altuia, şi dispreţuiesc stăpînirea. 11pe cînd îngerii, cari sînt mai mari în tărie şi
putere, nu aduc înaintea Domnului nici o judecată batjocoritoare împotriva lor. 12Dar aceştia, ca
nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor
pieri în însăş stricăciunea lor (2 Petru 2:4-12).
Ne vom putea supune stăpînirilor nu numai din frică, ci şi din îndemnul cugetului doar dacă
avem încredere în Dumnezeu, care le-a orînduit şi care le va şi judeca, aşa cum ne va
judeca şi ne va pedepsi şi pe noi dacă nu vom şti respecta sfera Lui de responsabilitate.
13:6-7 Daţi tuturor ce sînteţi datori să daţi
Plata birurilor şi a vămii nu sînt singurele expresii ale supunerii noastre, ci una dintre
expresiile ei. Desigur, atunci cînd i-a cerut lui Samuel un împărat, aşa cum au toate
neamurile, Israel nu s-au gîndit, poate, la responsabilitatea pe care o implică susţinerea unei
astfel de stăpîniri. Or, Dumnezeu l-a confruntat de la început cu aceasta:
11
El a zis: „Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi. El va lua pe fiii voştri, îi
va pune la carăle sale şi între călăreţii lui, ca să alerge înaintea carului lui; 12îi va pune căpetenii
peste o mie şi căpetenii peste cincizeci, şi-i va întrebuinţa la aratul pămînturilor lui, la seceratul
bucatelor lui, la facerea armelor lui de război şi a uneltelor carălor lui. 13Va lua pe fetele voastre
să-i facă miresme, de mîncare şi pîne. 14Va lua cea mai bună parte din cîmpiile voastre, din viile
voastre şi din măslinii voştri, şi o va da slujitorilor lui. 15Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi
viilor voastre, şi o va da famenilor şi slujitorilor lui. 16Va lua pe robii şi roabele voastre, cei mai
buni boi şi măgari ai voştri, şi-i va întrebuinţa la lucrările lui. 17Va lua zeciuială din oile voastre,
şi voi înşivă veţi fi slugile lui. 18Şi atunci veţi striga împotriva împăratului vostru pe care-l veţi
alege, dar Domnul nu vă va asculta. 19Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. „Nu!” au
zis ei, „ci să fie un împărat peste noi, 20ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne
va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cîrmui în războaiele noastre” (1 Sam. 8:11-20).
6
Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sînt nişte slujitori ai lui Dumnezeu,
făcînd necurmat tocmai slujba aceasta. 7Daţi tuturor ce sînteţi datori să daţi: cui datoraţi birul,
daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea,
daţi-i cinstea (Rom. 13:6-7).
Dar nişte stăpîniri corupte vor risipi banii celor peste care stăpînesc. Astfel de stăpîniri vor
pune biruri din ce în ce mai mari peste popor, pînă acolo că îl vor aduce la sapă de lemn.
Oare trebuie să fim supuşi şi într-o astfel de condiţie? Cum să plăteşti unor pungaşi şi hoţi
biruri şi taxe?
În ce priveşte implicarea lui Dumnezeu în situaţia economică, există nenumărate texte care
vorbesc despre intervenţia Lui expresă, pentru a regla conturile cu poporul Său, fie prin
turnarea binecuvîntării, fie prin turnarea blestemului peste el. Iată, de pildă, ce spune
Ieremia:
21
Ascultaţi lucrul acesta, popor fără minte, şi fără inimă, care are ochi şi nu vede, urechi şi n-
aude! 22„Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea? Eu am
pus mării ca hotar nisipul, hotar vecinic, pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei
se înfurie, totuş sînt neputincioase; urlă, dar nu-l trec. 23Poporul acesta însă are o inimă dîrză şi
răzvrătită; se răscoală, şi pleacă, 24şi nu zic în inima lor: «Să ne temem de Domnul, Dumnezeul
nostru, care dă ploaie la vreme, ploaie timpurie şi tîrzie, şi ne păstrează săptămînile hotărîte
pentru seceriş». 25Din pricina nelegiuirilor voastre n-au loc aceste orînduiri, păcatele voastre vă
lipsesc de aceste bunătăţi. 26Căci în poporul Meu sînt oameni răi; ei pîndesc ca păsărarul care
întinde laţuri, întind curse, şi prind oameni. 27Cum se umple o colivie de păsări, aşa se umplu
casele lor prin vicleşug; aşa ajung ei puternici şi bogaţi. 28Se îngraşă, lucesc de grăsime, întrec
orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate
celor lipsiţi. 29Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un
asemenea popor? 30Grozave lucruri, urîcioase lucruri se fac în ţară. 31Proorocii proorocesc
neadevăruri, preoţii stăpînesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi
face la urmă?” (Ier. 5:21-31).
Mulţi dintre noi nu realizăm că există o relaţie strînsă între standardul moral al unui popor
şi felul în care plouă sau nu, cutremurele de pămînt şi furtunile care bîntuie prin ţara
respectivă, situaţia economică a acelei ţări şi bunăstarea poporului respectiv. Domnul
afirmă prin Ieremia faptul că El Însuşi este implicat în pedepsirea nelegiuirii. Pe de o parte,
El dă ploaia, şi tot El o şi opreşte, astfel încît binecuvîntarea să se transforme în blestem.
Iar aceasta pentru ca Domnul să fie răzbunat pentru toate necinstirile şi nelegiuirile care s-
au ridicat împotriva Lui. Iată ce spune Domnul prin prorocul Hagai:
5
Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! 6Sămănaţi
mult, şi strîngeţi puţin, mîncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi,
şi tot nu vă este cald, şi cine cîştigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă”. 7Aşa vorbeşte
Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! 8Suiţi-vă pe munte, aduceţi
lemne şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta, şi voi fi proslăvit, zice Domnul. 9Vă
aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentruce? zice
Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărîmată, pe cînd fiecare din voi aleargă
pentru casa lui. 10De aceea, cerurile nu v-au dat rouă, şi pămîntul nu şi-a dat roadele. 11Am
chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grîu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate
duce pămîntul, peste oameni şi peste vite, şi peste tot lucrul mînilor voastre” (Hagai 1:5-11).
15
Uitaţi-vă dar, cu băgare de seamă, la cele ce s-au întîmplat pînă în ziua de azi, pînă să se fi pus
piatră pe piatră la Templul Domnului! 16Atunci, cînd veneau la o grămadă de douăzeci de
măsuri, nu erau în ea decît zece; cînd veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el
decît douăzeci! 17V-am lovit cu rugină în grîu şi cu tăciune, şi cu grindină; am lovit tot lucrul
mînilor voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. 18Uitaţi-vă cu
băgare de seamă, la cele ce s-au petrecut pînă în ziua de azi, pînă în a douăzeci şi patra zi a lunii
a noua, din ziua cînd a fost întemeiat Templul Domnului, uitaţi-vă cu băgare de seamă la ele.
19
Mai era sămînţă în grînare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, şi nici măslinul, n-au mai
adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvîntarea Mea (Hagai 2:15-19).
În cazul despre care vorbeşte Hagai, Iuda era vinovat de neascultare de Dumnezeu privind
rezidirea Templului. Ajunşi în ţară ei au devenit mai preocupaţi de căptuşirea cu lemn a
tavanelor caselor lor, decît de rezidirea Casei Domnului.
Deci atîta vreme cît Dumnezeu nu este răzbunat, nu putem aştepta să ne meargă bine. Dacă
stăpînirile orînduite peste noi ar dori să schimbe ordinea de prioritate, punîndu-ne pe noi
înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să uităm că în mîna lui Dumnezeu continuă să fie, de
fapt, ploaia şi seceta şi din mîna Lui vine, în ultimă instanţă, pîinea noastră cea de toate
zilele. Dacă astăzi putem lupta împotriva secetei prin irigaţii, ne este mult mai greu să
luptăm împotriva ploilor care nu mai contenesc, împotriva dealurilor care alunecă peste
case şi sate şi mătură şosele şi drumuri, împotriva barajelor care fisurează. Este imposibil
să luptăm împotriva cutremurelor de pămînt şi a uraganelor, împotriva ridicării temperaturii
climei planetei şi împotriva creşterii nivelului mărilor. Ne este tot mai greu să luptăm
împotriva epidemiilor care mătură planeta, a viruşilor necunoscuţi care fac ravagii în
diferitele zone ale globului. Dar chiar dacă am ajunge să stăpînim şi să controlăm toate
acestea, Dumnezeu ne poate lua minţile ca să ajungem să ne facem rău cu propria noastră
mînă. Într-adevăr, „al Domnului este pămîntul, lumea şi cei ce o locuiesc. Căci El l-a
întemeiat pe mări, şi l-a întărit pe rîuri. Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine
se va ridica la locul Lui cel sfînt? — Cel ce are mînile nevinovate şi inima curată, cel ce
nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele. Acela va căpăta binecuvîntarea
Domnului (Ps. 24: 1-5).
În concluzie, putem afirma că în timp ce Domnului Îi revine sarcina de a orîndui stăpînirile,

nouă ne revine sarcina de a ne rîndui viaţa. Cele două sfere nu trebuie confundate, dacă
dorim să rămînem implicaţi în lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu de făcut: zidirea
Trupului lui Hristos. Domnul Isus Şi-a învăţat ucenicii o rugăciune:
9
…Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; 10vie împărăţia Ta; facă-se voia
Ta, precum în cer şi pe pămînt. 11Pînea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, 12şi ne
iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; 13şi nu ne duce în ispită, ci
izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! (Mat. 6:9-
13).
Dacă cresc birurile, aparent în mod nejustificat, datoria noastră rămîne să facem voia lui
Dumnezeu precum în cer, tot aşa şi-n viaţa noastră. Iar dacă noi ne-am făcut partea,
Dumnezeu Îşi va împlini partea Lui. Atunci cînd noi vom căuta mai întîi Împărăţia lui
Dumnezeu şi neprihănirea Lui, mîncarea şi îmbrăcămintea ni se vor da pe deasupra.
13:8-14 Responsabilitatea noastră este să ne rînduim viaţa

după voia lui Dumnezeu
În primele şapte versete din acest capitol, Pavel a vorbit despre sfera de responsabilitate a
lui Dumnezeu. El orînduieşte stăpînirile. În paragraful următor (13:8-14), Pavel urmează să
se focalizeze asupra sferei noastre de responsabilitate şi ne explică ce anume înseamnă să
ne rînduim viaţa după voia lui Dumnezeu, pentru ca el să orînduiască stăpîniri spre binele
nostru:
8
Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit
Legea. 9De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu
pofteşti”, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi”. 10Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci, este
împlinirea Legii. 11Şi aceasta cu atît mai mult, cu cît ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul
să vă treziţi în sfîrşit din somn; căci acum mîntuirea este mai aproape de noi decît atunci cînd
am crezut. 12Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele
întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în
chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; 14Ci îmbrăcaţi-vă
în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să-i treziţi poftele
(Rom. 13:8-14).
Lucrurile sînt atît de complicate în ce priveşte structurile statale, cele europene sau cele
mondiale, încît este aproape imposibil ca un individ să poată înţelege ceea ce se întîmplă cu
adevărat în jurul lui. Mai ales în zilele noastre, cînd mintea şi conştiinţa indivizilor este
permanent manipulată de mass-media, pînă şi gîndul că ar trebui să descîlcim noi înşine
situaţia politică, economică sau socială este de-a dreptul copleşitor. Iar atunci cînd întreaga
realitate este şi coruptă, ne dispare orice nădejde de bine. Într-o astfel de situaţie, este mare
lucru să ştii că există un Dumnezeu atotputernic, în faţa Căruia nu este nimic ascuns şi că
El este Acela care controlează Universul. Eclesiastul îi sfătuieşte pe cititorii cărţii lui să
încredinţeze această problemă în mîna lui Dumnezeu, dacă vor să-şi păstreze mintea
întreagă: „Am mai văzut supt soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte
nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate este răutate. Atunci am zis în inima mea:
«Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice
lucru şi pentru orice faptă»” (Ecl. 3:16-17). Pe aceeaşi notă a judecăţii încheie Solomon
cartea: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire
la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Ecl. 12:13-14, s.n.).
De îndată ce am căpătat libertatea lăuntrică de a lăsa în mîna lui Dumnezeu orînduirea

stăpînirilor, putem participa noi înşine la schimbarea feţei ţării, a cetăţii, a bisericii sau a
familiei în care trăim. Dar lucrul acesta nu se va face prin lupta politică sau prin încercarea
de a-l manipula pe celălalt, ci prin luarea în serios a responsabilităţii noastre de zi cu zi.
Această responsabilitate o articulăm atunci cînd rostim rugăciunea Tatăl Nostru:
„Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt”
(Mat. 6:9-10). Deci a ne rîndui viaţa înseamnă a face tot ce ne stă în putinţă pentru a sfinţi
Numele Tatălui nostru ceresc şi pentru a întrupa Împărăţia Lui pe pămînt, prin ascultarea
întru totul de voia Lui, prin aducerea trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui
Dumnezeu pe altarul Împărăţiei Lui.
Ca şi în cazul textului din Romani 12:17-12, unde Pavel ne-a învăţat cum să lăsăm
răzbunarea în seama Domnului, şi în textul de faţă (13:8-14), Pavel ne dă o serie de perechi
de porunci:
Să nu datoraţi nimănui nimic, decît
să vă iubiţi unii pe alţii…
Să ne desbrăcăm dar de faptele întunerecului, şi

să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
Să trăim frumos, ca în timpul zilei,

nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi

nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să-i treziţi poftele (Rom. 13:8-14).
A datora este pus în cîntar cu a iubi; a dezbrăca faptele întunericului, cu a îmbrăca armele
luminii; a trăi frumos, cu a trăi în chefuri, beţii şi în fapte de ruşine; iar a ne îmbrăca cu
Domnul Isus, cu a purta de grijă firii pămînteşti.
13:8-10 Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii
Pentru a ne rîndui viaţa, trebuie să punem mai întîi în cîntar „a datora ceva altora”, cu „a
iubi pe alţii”, pentru ca apoi să alegem pe a doua în locul primeia. A datora cuiva ceva
înseamnă a ajunge să depinzi de acela căruia ai ajuns să-i datorezi, adică a ajunge să trăieşti
pe spatele altora, să iei din ceea ce nu este al tău. A iubi pe alţii înseamnă a dărui altora din
ceea ce este al tău: fie afecţiunea ta, fie o vorbă bună, fie bunurile tale, fie timpul tău. A
datora cuiva ceva înseamnă a aştepta ca alţii să ţi se dăruiască ţie, pe cînd a iubi pe alţii
înseamnă a te dărui lor.
Acest contrast dintre „a datora” şi „a iubi” ne duce la rădăcina lucrurilor. Esenţa păcatului
este egocentrarea. Esenţa mîntuirii este altruismul, dăruirea de sine. Atunci cînd harul lui
Dumnezeu, în Isus Hristos, a fost turnat peste noi, răspunsul pe care Dumnezeu îl aşteaptă
de la noi este dăruirea de sine, adică aducerea trupului nostru ca jertfă pe altarul zidirii
Trupului lui Hristos. A ne aduce trupul ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu înseamnă
a învăţa să slujim altora, nu a aştepta ca alţii să ne slujească pe noi. „De fapt — spune
Pavel —: «Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu
pofteşti», şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: «Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi»” (9). A preacurvi, a fura, a face o mărturisire mincinoasă, a
pofti etc. înseamnă a lua ceea ce nu este al tău, a frustra pe fratele sau pe semenul tău de
ceea ce este al lui.
Să luăm de exemplu păcatul curviei. A curvi înseamnă să ajungi să ai nevoie imperioasă de

ceea ce numai celălalt îţi poate da şi, deşi nu ţi se cuvine, să întinzi totuşi mîna şi să iei,
călcînd în picioare pe semenul tău, pentru a te împlini pe tine însuţi. Dar sîmburele acestui
păcat este semănat în situaţii în care nici nu ne-am aştepta, în situaţii care, aparent, nu au
nimic cu păcatul propriu-zis al curviei. De pildă, cine ar spune că există vreo legătură între
păcatul curviei şi obiceiul de a te îndatora, cerînd împrumut de la semeni? În 1
Tesaloniceni 4:11-12, în contextul în care Pavel ne îndeamnă să ne ferim de curvie (vezi 1
Tes. 4:3-12), el ne atenţionează: „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să
lucraţi cu mînile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară,
şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni” (s.n.).
Să presupunem că avem un eşec în relaţia cu soţia sau cu soţul. În amărăciunea noastră,

căutăm pe cineva să ne confesăm lui. Cu alte cuvinte, cerem împrumut de la semenul
nostru un strop de alinare sau confort lăuntric. Dacă, în neatenţia sau în nebunia noastră,
apelăm la o persoană de sex opus, ne expunem unui pericol imens, deoarece am început să
trăim pe spesele semenului nostru. La început avem nevoie de mîngîierea cuvintelor lui,
apoi de mîngîierea lui fizică, şi astfel am făcut pasul spre călcarea poruncii lui Dumnezeu.
Dacă avem o nevoie — şi fiecare dintre noi ajunge în astfel de situaţii —, Dumnezeu ne
îndeamnă să venim la El şi să învăţăm să ne confesăm Lui şi să ne atîrnăm de El. „Nimeni
să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său” — afirmă Pavel în
acelaşi context. Atunci cînd cineva a ajuns să poftească bunurile semenului său, nu se va da
înapoi nici de la a pofti nevasta lui.
1
Domnul este Păstorul meu — afirmă David —: nu voi duce lipsă de nimic. 2El mă paşte în
păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă; 3îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări
drepte, din pricina Numelui Său. 4Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem
de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie. 5Tu îmi întinzi masa în
faţa protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. 6Da,
fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului pînă
la sfîrşitul zilelor mele (Ps. 23, s.n.).
Oricare dintre noi poate alerga la Domnul cu problemele lui de orice fel, şi acela care se
încrede în El nu va fi dat de ruşine, indiferent că este vorba de probleme materiale476 sau
spirituale.477 Domnul Isus ne învaţă să căutăm mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi
neprihănirea Lui, şi El ne promite că Dumnezeu Însuşi Îşi va asuma responsabilitatea
pentru vieţile noastre: „Am fost tînăr, şi am îmbătrînit, dar n-am văzut pe cel neprihănit
părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pînea” (Ps. 37:25).
„De aceea… — a zis Isus — nu vă îngrijoraţi, cu privire la viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi
mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. 23Viaţa este mai mult
decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea. 24Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei
nu samănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grînar: şi totuş Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cît
mai de preţ sînteţi voi decît păsările! 25Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să
adauge un cot la lungimea vieţii lui? 26Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentruce
vă mai îngrijoraţi de celelalte? 27Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici
nu ţes: totuş vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. 28Dacă
astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe cîmp, iar mîne va fi aruncată în cuptor, cu cît
mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? 29Să nu căutaţi ce veţi mînca sau ce veţi
bea, şi nu vă frămîntaţi mintea. 30Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru
ştie că aveţi trebuinţă de ele. 31Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri
vi se vor da pe deasupra. 32Nu te teme, turmă mică; pentrucă Tatăl vostru vă dă cu plăcere
Împărăţia (Luca 12:22-32).
A nu datora nimănui nimic înseamnă a împlini ceea ce spune Pavel bisericii din Efes:
„Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mînile lui la ceva bun, ca să aibă
ce să dea celui lipsit. Nici un cuvînt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru
zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efes. 4:28-29). Ca să putem iubi
pe alţii, trebuie mai întîi să învăţăm să ne iubim pe noi înşine, alipindu-ne de Domnul
pentru a ne încărca cu principiile Împărăţiei Lui şi pentru a primi puterea de a trăi conform
lor. Aceasta presupune rezolvarea urgentă a tuturor datoriilor noastre, pentru a putea
schimba macazul de pe a datora altora pe a iubi pe alţii. Lucrul acesta este atît de
important, încît Pavel face din el o problemă de disciplinare în biserică:
6
În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate,
care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile pe cari le-aţi primit dela noi. 7Voi înşivă
ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am trăit în neorînduială, între voi. 8N-am
mîncat de pomană pînea nimănui; ci, lucrînd şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu
fim povară nimănui dintre voi. 9Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi
înşine o pildă vrednică de urmat. 10Căci, cînd eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să
lucreze, nici să nu mănînce. 11Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorînduială, nu lucrează
nimic, ci se ţin de nimicuri. 12Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus
Hristos, să-şi mănînce pînea lucrînd în linişte. 13Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui.
14
Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi nici un
476
Vezi Matei 6:9-13.
477
Vezi Filipeni 4:6-7, 1 Petru 5:7 etc.
fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. 15Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe
un frate (2 Tes. 3:6-15).
A datora cuiva ceva înseamnă a mînca de pomană pîinea acestuia şi a fi o povară pentru
persoana respectivă. Scăpăm de datorii doar dacă ne deprindem să lucrăm şi să ne ostenim,
dacă trebuie, zi şi noapte. Şi „cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce” (2 Tes. 3:10).
Dar ce au toate acestea cu supunerea noastră faţă de stăpînirile cele mai înalte?
Forma cea mai clară şi cea mai directă de supunere faţă de stăpîniri este împlinirea Legii
sau ascultarea de Lege. Acesta este primul dintre îndemnurile lui Pavel: „Să nu datoraţi
nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea”
(13:8). După ce a făcut acest enunţ general — „Să vă iubiţi unii pe alţii” —, Pavel detaliază
lucrurile: „De fapt: «Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă,
să nu pofteşti», şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: «Să iubeşti
pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este
împlinirea Legii” (13:9-10). Iar „dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună, ci pentru
una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele — adică „să nu preacurveşti, să
nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti” (13:9) —, şi vei avea laudă
dela ea” (13:3), adică de la stăpînire. Iar dacă se întîmplă ca binele să fie răsplătit cu rău,
singurul lucru de care trebuie să ne asigurăm — ne atenţionează Petru — este ca „nimeni să
nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în
treburile altuia. Dimpotrivă, dacă sufere pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să
proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci sîntem în clipa cînd judecata stă să
înceapă dela casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfîrşitul celorce nu
ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel
nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze
sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine” (1 Petru 4:15-19). Iar „dacă sînteţi
batjocoriţi pentru Numele lui Hristos — menţionează Petru —, ferice de voi! Fiindcă
Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi” (1 Petru 4:14).
13:11-12 Să dezbrăcăm faptele întunericului şi să îmbrăcăm armele luminii
Este cel puţin interesantă comparaţia indirectă dintre „fapte” şi „arme”: „Să ne desbrăcăm
dar de faptele întunerecului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (12, s.n.). Să fie oare
faptele noastre tocmai armele noastre, cu alte cuvinte, să fie oare trăirea noastră tocmai
lupta noastră?
În Romani 6:1-14, Pavel a definit credinţa în Isus Hristos ca o dezbrăcare de păcat şi o

îmbrăcare cu Împărăţia lui Dumnezeu. Deci credinţa în Isus Hristos înseamnă mai mult
decît mărturisirea păcatului. A păcătui înseamnă a da în slujba Păcatului mădularele
noastre, a aduce diavolului trupul nostru — motivaţii, atitudini, gînduri, vorbe şi fapte —
ca o jertfă vie, pentru ca el să se folosească de fiinţa noastră în promovarea intereselor
împărăţiei lui. A crede în Hristos înseamnă nu numai a refuza să facem lucrul acesta, ci a fi
şi dispuşi să trecem de partea cealaltă, dînd lui Dumnezeu fiinţele noastre, pentru ca prin
noi să fie promovate interesele Împărăţiei Lui. Iar lucrul acesta sîntem îndemnaţi să-l facem
în lumina modelului lui Hristos:
10
Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin
viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă
de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12Deci, păcatul să nu mai
domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. 13Să nu mai daţi în
stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui
Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte
unelte ale neprihănirii (Rom. 6:10-13).
Ne implicăm în lupta Împărăţiei lui Dumnezeu doar în măsura în care ne aducem trupul ca
jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, doar în măsura în care ne dezbrăcăm de faptele
întunericului, luînd armele luminii.
Credinciosul nu este o figură pasivă în univers, unul pe care nu-l interesează nimic altceva
decît fantasmele lui religioase — cum le place duşmanilor lui să-l acuze. El este activ
implicat pe această planetă, pentru că are din partea lui Dumnezeu un mandat cultural care
vizează viaţa de zi cu zi. Atunci cînd l-a creat pe om, Dumnezeu l-a făcut după chipul Său;
„parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu
le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării,
peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt” (Gen. 1:27-28).
Atîta vreme cît vor exista cerul şi pămîntul, omul va rămîne subordonat acestui mandat.
Deci noi am fost aşezaţi pe planetă ca şi gardieni ai planetei, pentru ca să nu lăsăm ca ea să
fie aservită intereselor Celui Rău. Trebuie însă să ştim că noi nu putem lupta cu orice fel de
arme pentru promovarea intereselor lui Dumnezeu. Arma noastră de căpătîi este ascultarea
de Dumnezeu. De aceea ni s-a poruncit să ne aducem trupul ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui
Dumnezeu. Doar aceasta va fi din partea noastră o slujbă duhovnicească. Prin versetele
13:11-12, Pavel pare să ne zorească: „Şi aceasta cu atît mai mult, cu cît ştiţi în ce
împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfîrşit din somn; căci acum mîntuirea este
mai aproape de noi decît atunci cînd am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua”
(13:11-12).
În mod clar, Pavel întrebuinţează o vorbire figurată. Ziua care se apropie trebuie să fie ziua
mîntuirii, ziua eliberării finale, ziua în care toţi duşmanii Domnului Isus Hristos vor fi
aşezaţi sub picioarele Lui, ziua în care Împărăţia şi puterea vor trece în mîna Dumnezeului
nostru. Întreaga istorie se grăbeşte înspre acest deznodămînt. În contextul comentariului
versetelor 12:3-8, am afirmat că altarul pe care trebuie să ne aducem trupurile noastre ca
jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu este Trupul lui Hristos, în care am fost aşezaţi
pentru ca să fim mădulare unii altora, tocmai prin faptul că-L lăsăm pe Duhul lui
Dumnezeu să Se arate prin noi spre folosul altora. Este important să păstrăm focalizarea
slujirii noastre, pentru că punctul focal al lucrării lui Dumnezeu în Univers este pregătirea
Miresei lui Hristos. Istoria se va termina cu o nuntă, cu Nunta Mielului:
1
După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aliluia! A
Domnului Dumnezeului nostru, este mîntuirea, slava, cinstea şi puterea! 2Pentrucă judecăţile
Lui sînt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pămîntul cu curvia ei, şi
a răzbunat sîngele robilor Săi din mîna ei.” 3Şi au zis a doua oară: „Aliluia!... Fumul ei se ridică
în sus în vecii vecilor!” 4Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat
la pămînt şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin!
Aliluia!” 5Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru,
toţi robii Lui, voi cari vă temeţi de El, mici şi mari!” 6Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca
vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aliluia! Domnul,
Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. 7Să ne bucurăm, să ne veselim,
şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, 8şi i s-a dat să se îmbrace
cu in supţire, strălucitor, şi curat.” (Inul subţire sînt faptele neprihănite ale sfinţilor.) 9Apoi mi-a
zis: „Scrie: «Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!»” Apoi mi-a zis: „Acestea sînt
adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” (Apoc. 19:1-9).
Aceasta este ziua despre care vorbeşte Pavel! Este vorba despre ziua în care slava viitoare
are să fie descoperită faţă de noi, ziua slobozeniei slavei copiilor lui Dumnezeu, ziua
răscumpărării trupului nostru, în urma cărui fapt din Mireasa lui Hristos vom putea deveni,
în sfîrşit, Soţia Lui.
Dar de atunci au trecut aproape două mii de ani. Se pare că toţi autorii Noului Testament au
crezut că Isus va reveni în timpul vieţii lor. Din toate scrierile Noului Testament răzbate
acea nădejde a revenirii Domnului Isus Hristos. Să se fi înşelat ei oare? Dacă da, atunci
factorul motivator din aceste versete (Rom. 13:11-14) îşi pierde forţa. Mai mult, efectul lor
este tocmai contrar efectului scontat de Pavel. Cum să înţelegem cuvintele lui: „Şi aceasta
cu atît mai mult, cu cît ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfîrşit din
somn; căci acum mîntuirea este mai aproape de noi decît atunci cînd am crezut. Noaptea
aproape a trecut, se apropie ziua” (13:11-12)?
Ziua Domnului poate fi privită din două perspective. Pe de o parte, există o zi şi un ceas în
care Isus Hristos „Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, [ci] ca să aducă
mîntuirea celor ce-L aşteaptă” (Evrei 9:28). Însă nimeni nu ştie ziua şi ceasul acela. Dar tot
în Evrei este afirmat faptul că „oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după
aceea vine judecata” (Evrei 9:27). Deci, într-un fel, pentru fiecare individ în parte, „ziua
aceea” vine în momentul morţii lui. Şi după cum nimeni nu ştie ziua şi ceasul Revenirii lui
Hristos, tot aşa nimeni nu ştie ziua şi ceasul morţii lui însuşi. De aceea ne spune Domnul
Isus că singura soluţie este vegherea. Or, Pavel afirmă tocmai lucrul acesta. „Acum —
indiferent cînd a fost rostit acest cuvînt — mîntuirea este mai aproape de noi decît atunci
cînd am crezut” (13:11). Cu fiecare zi sîntem mai aproape de ceasul morţii şi cu fiecare zi
sîntem mai aproape de Ziua Venirii Domnului Isus. Dar ce înseamnă a veghea sau a trăi în
aşa fel încît Ziua Aceea să ne găsească pregătiţi? Ziua Aceea trebuie să ne găsească
dezbrăcaţi de faptele întunericului şi îmbrăcaţi cu armele luminii, adică să ne găsească
luptînd de partea lui Dumnezeu.
13:13 Să trăim frumos, ca în timpul zilei
Să trăim frumos, ca în timpul zilei, adică aşa cum am dori să ne găsească Ziua Venirii
Domnului Isus Hristos.
A crede în Isus Hristos — ne-a spus Pavel în paragraful din Romani 6:1-14 —înseamnă a
dezbrăca toate lucrurile pentru care a murit Hristos şi a îmbrăca toate lucrurile pentru care
El trăieşte. Lucrurile pentru care a murit Hristos sînt faptele întunericului: chefuri, beţii,
curvii, fapte de ruşine, certuri, pizmă etc. În Galateni 5, Pavel ne dă o listă mai amplă a
acestor fapte ale întunericului sau ale firii pămînteşti şi ne spune şi care sînt consecinţele
trăirii în acest fel: „Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia,
curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile,
mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile,
îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai
spus — afirmă Pavel apăsat —, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui
Dumnezeu” (Gal. 5:10-21).
13:14 Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos
Oare ce legătură să fie între a îmbrăca armele luminii şi a ne îmbrăca cu Isus Hristos? Ce să
însemne să ne îmbrăcăm cu Hristos şi de ce contrastul pare să fie făcut cu purtarea grijii
firii pămînteşti? Ce vrea să spună de fapt Pavel? Contrastul explicit îl avem între versetele
13 şi 14:
Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în

chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de
ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
ci
îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu

purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să-i
treziţi poftele.
Pe de o parte, sîntem chemaţi să trăim frumos, ca în timpul zilei, adică îmbrăcaţi în Domnul
Isus Hristos. Pe de altă parte, sîntem chemaţi să nu purtăm de grijă firii pămînteşti, adică să
nu-i trezim poftele, trăind în chefuri şi în beţii, în curvii şi în fapte de ruşine, în certuri şi în
pizmă. În context, a ne îmbrăca cu Domnul Isus înseamnă a trăi cum a trăit Isus, a căuta
mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, a sfinţi Numele Domnului şi a
întrupa Împărăţia Lui, făcînd voia Lui. Acela care a gustat din natura dumnezeiască o va
dori mai mult. Iar acela care gustă din faptele firii îi va trezi poftele, va dori mai mult din
ele şi va fi mai neputincios în faţa îndemnurilor firii pămînteşti.
Deci dezbrăcarea de faptele întunericului trebuie să fie urmată neapărat de o îmbrăcare cu

armele luminii sau cu Însuşi Domnul Isus Hristos. Altfel, — dacă lăsăm casa goală,
măturată şi împodobită —, alte şapte duhuri, mai rele decît primul, se vor întoarce în ea, şi
starea noastră de pe urmă va fi mai rea decît cea dintîi.478 Dacă casa a fost golită de faptele
firii pămînteşti, mai bine zis de Păcatul care locuia în noi şi ne obliga să facem astfel de
fapte,479 ea trebuie umplută cu roada Duhului, mai precis, Duhul Sfînt trebuie lăsat să
478
Vezi Luca 11:24-26.
479
locuiască în adevăr în noi şi să rodească în noi în toată libertatea: „Roada Duhului,

dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine,
credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor” (Gal. 5:22-23). „Împotriva acestor lucruri —
spune Pavel — nu este lege” (24), adică astfel de lucruri nu sînt condamnate de Lege, ceea
ce înseamnă că Duhului îi rămîne libertatea să rodească şi mai mult în noi.
A ne îmbrăca cu Hristos înseamnă a ne boteza în El, adică a ne cufunda în moartea Lui,

pentru ca Duhul Sfînt să ne poată împuternici la a trăi o viaţă ca a lui Isus Hristos. „Noi
deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum
Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa — prin slava Tatălui, sau prin lucrarea
Duhului Sfînt — şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-
o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a
Lui” (Rom. 6:4-5). Deci îmbrăcarea noastră cu Hristos — sau trăirea unei vieţi
asemănătoare cu cea a lui Hristos — este posibilă doar dacă ne-am făcut una cu El şi printr-
o moarte asemănătoare cu a Lui. „Cei ce sînt ai lui Hristos Isus — spune Pavel în Galateni
5 —, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei” (24). La prima
vedere, un astfel de om ar părea să nu mai aibă nici o problemă cu firea pămîntească, dacă,
oricum, ea a fost deja răstignită. Dar lucrul acesta trebuie, desigur, înţeles altfel, din
moment ce, doar cu cîteva versete mai sus, Pavel ne-a poruncit să nu împlinim poftele firii
pămînteşti, căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii
pămînteşti, avertizîndu-ne că nu putem face tot ce voim (vezi Gal. 5:16-17). Aceasta
înseamnă, de fapt, că numai aceia sînt ai lui Isus Hristos care şi-au răstignit firea
pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei, aceia care trăiesc nu doar auzind
îndemnurile Duhului, ci şi umblă după ele. „Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui
Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14).
A trăi frumos ca în timpul zilei înseamnă a trăi în mijlocul ispitelor, dar fără păcat, aşa cum
a trăit Domnul Isus Hristos. Atunci cînd cineva este preocupat să se îmbrace cu Domnul
Isus Hristos, nu va avea timp să poarte de grijă firii pămînteşti. Iar cea mai lesne
„dezbrăcare” de faptele întunericului se face atunci cînd am acceptat să ne aducem
trupurile ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu, atunci cînd am decis să nu ne
potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne prefacem prin înnoirea minţii, ca să putem
deosebi bine voia lui Dumnezeu, şi cînd am intrat în slujba Trupului lui Hristos şi ne ţinem
de slujba noastră, potrivit cu măsura de credinţă pe care ne-a împărţit-o Dumnezeu.
Pentru a rezuma lucrurile, să ne aducem aminte de faptul că în paginile precedente am

pornit să vorbim despre focalizarea în slujire. Slujba la care am fost chemaţi este zidirea
Trupului lui Hristos, prin punerea în negoţ a darului pe care l-am primit, în măsura
credinţei care ne-a fost dată în acest sens. Primul mare pericol de defocalizare asupra căruia
ne-a atras Pavel atenţia a fost răzbunarea. În slujirea semenului, se întîmplă ca binele pe
care-l facem altora să fie răstălmăcit şi răsplătit cu rău. În astfel de situaţii, în loc să biruim
răul prin bine, se poate întîmpla să ne lăsăm biruiţi de rău, luînd soarta noastră în mîinile
noastre şi încercînd să ne facem dreptate. De obicei, din astfel de situaţii se nasc certurile şi
pizmele. Dar certurile şi pizmele sînt fapte ale întunericului, şi atunci cînd le acceptăm în
viaţa noastră, fără să ne fi gîndit, ne pomenim aservind trupul nostru intereselor celeilalte
împărăţii. De aceea, Dumnezeu ne cere să lăsăm răzbunarea în seama Lui, nouă revenindu-
ne sarcina să biruim răul prin bine şi, cît atîrnă de noi, să încercăm să trăim în pace cu toţi
oamenii.
Al doilea pericol de defocalizare vine din neînţelegerea responsabilităţii noastre faţă de

stăpînirile cele mai înalte şi faţă de structurile de care acestea se slujesc. În primele şapte
versete ale capitolului 13, Pavel a subliniat faptul că orînduirea stăpînirilor cade în sarcina
lui Dumnezeu, nu în sarcina noastră. Iar dacă pe vreunul dintre noi Dumnezeu ne
orînduieşte într-o astfel de poziţie, trebuie să ştim că funcţia stăpînirilor este ca, în primul
rînd, să-L răzbune pe Dumnezeu, şi abia în al doilea rînd, să lucreze spre binele celor peste
care au fost orînduite. Ca şi orice stăpînire, şi stăpînirile pămînteşti răspund mai întîi în sus,
apoi în jos. Iar Acela care le-a orînduit şi care, de aceea, rămîne întotdeauna Superiorul lor,
este Dumnezeu. Dar o dată ce am priceput sfera de responsabilitate a lui Dumnezeu în acest
domeniu, vom înţelege şi faptul că stăpînirile sînt orînduite de Dumnezeu în măsura în care
noi ne rînduim viaţa după voia lui Dumnezeu. După ce, în Galateni 5, Pavel a înşirat
diferitele faţete ale roadei Duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,
bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor” (5:22-23), el adaugă:
„Împotriva acestor lucruri nu este Lege”, adică aceste lucruri nu sînt condamnate de Legea
lui Dumnezeu, ele fiind, de fapt, împlinirea ei. Deci atunci cînd viaţa ne este rînduită în aşa
fel încît am dezbrăcat faptele firii pămînteşti şi ne-am îmbrăcat cu roada Duhului,
Dumnezeu nu trebuie să fie răzbunat prin stăpînirile puse deasupra noastră. În acest caz, El
le va da înţelepciune şi pricepere să ne conducă spre bine, şi stăpînirile vor deveni astfel
canale ale binecuvîntării lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu este în controlul lucrurilor
Dumnezeul prezentat de Pavel în acest paragraf (13:1-7) trebuie să fie un Dumnezeu

suveran, care are controlul asupra întregului Univers. Esenţa mesajului acestui paragraf ţine
de echilibrul pe care un astfel de Dumnezeu îl păstrează în Universul Său. Oare ce anume
din partea teologică din Romani mă ajută în convingerea că orînduirea stăpînirilor este
responsabilitatea lui Dumnezeu? Dacă nu ajung la o astfel de convingere, nu voi avea
liniştea să-L slujesc pe Dumnezeu, mai ales într-un context în care răul a ajuns să fie
legiferat, aşa cum este cazul în societatea despre care vorbeşte Pavel în Romani 1:28-32.
Atunci cînd o societate ajunge la gradul de decădere descris în Romani 1:21-32, înseamnă
că stăpînirile din acea societate au abdicat de mult de la funcţia lor, afară de cazul în care,
într-adevăr, Dumnezeu Însuşi le-a luat minţile, obligîndu-le să tolereze tot acest rău, pentru
ca mînia lui Dumnezeu să se poată astfel abate asupra societăţii aceleia, din pricina
necinstirii lui Dumnezeu şi a nelegiuirii oamenilor care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.
Dacă decăderea ar fi doar religioasă, am putea spune că stăpînirile civile nu au nici un
amestec şi nu ele se fac vinovate de situaţia respectivă. Dar atunci cînd este vorba de
nelegiuire, de curvie, de viclenie, de răutate, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de
neascultare de părinţi, şi încă la nivelul legiferat al acestor vicii, nu mai putem spune că
stăpînirile civile sînt tot nevinovate. Controlarea acestor rele prin pedepsirea lor la vreme
intră în sfera lor de responsabilitate. Dar de ce s-a ajuns aici? Conform textului nostru,
pentru ca Dumnezeu să fie răzbunat, oare nu ar fi trebuit ca toate aceste lucruri să fi fost
pedepsite la vreme de către stăpîniri şi dregători? Oare textul din Romani 13 justifică şi
indolenţa dregătorilor în exercitarea funcţiei lor, atunci cînd el afirmă clar: „Dacă faci răul
teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să
pedepsească pe cel ce face răul” (Rom. 13:4, s.n.).
Dumnezeu Se răzbună, lăsîndu-ne în voia minţii noastre blestemate
Este important să observăm că sînt menţionate două funcţii ale stăpînirilor şi dregătorilor,
iar cele două funcţii sînt juxtapuse: (1) „ca să-L răzbune” şi (2) „să pedepsească pe cel ce
face răul”. Oare poate dregătorul să-L răzbune pe Dumnezeu, fără să pedepsească pe cel ce
face răul?
Să ne aducem aminte de faptul că descoperirea mîniei lui Dumnezeu din cer are două
aspecte distincte. Într-adevăr, există un aspect violent al revărsării acestei mînii. Iar
judecarea şi pedepsirea celor răi de către dregătorii puşi de Dumnezeu în slujbă este o
prefigurare a marii judecăţi din ziua mîniei lui Dumnezeu, cînd El va judeca după dreptate
şi va pedepsi pe oricine a făcut răul. Dar un alt mod în care Dumnezeu ne pedepseşte este
să ne lase în voia minţii noastre blestemate ca să facem lucruri neîngăduite (vezi Rom.
1:28). Se pare că în prima fază a lucrurilor, Dumnezeu administrează interesele Lui pe

Pămînt orînduind dregători buni, care pedepsesc răul la vreme, menţinînd astfel lucrurile
într-un făgaş care face viaţa posibilă. Dar atunci cînd necinstirea de Dumnezeu şi
nelegiuirea oamenilor creşte, Dumnezeu schimbă strategia, lăsîndu-ne în voia minţii
noastre blestemate, orînduind peste noi dregătorii corupte, care, nepedepsind răul la vreme,
lasă ca răul să se înmulţească, însăşi răul acesta moral, social, politic şi economic devenind
pedeapsa lui Dumnezeu peste noi.
De 10 ani încoace, ţara se frămîntă din toate punctele de vedere. Indiferent ce partid a venit
la guvernare, situaţia economică a rămas dezastruoasă. De la un an la altul şi de la un
guvern la altul situaţia devine tot mai acută. Oare de ce? Dacă este adevărat faptul că
Dumnezeu orînduieşte stăpînirile în măsura în care noi ne rînduim viaţa, s-ar prea putea ca
situaţia actuală să treneze tocmai din pricina vinovăţiei ţării întregi faţă de Dumnezeu. Vine
anul alegerilor. Teoretic, în cei zece ani care au trecut, am epuizat toate variantele politice.
Omeneşte vorbind, nu vom face altceva decît să luăm lucrurile de la capăt, schimbînd un
guvern impotent cu altul. În lumina Scripturii, soluţia trebuie să fie spirituală, nu politică.
La toate acestea se adaugă impertinenta noastră pretenţie că sîntem o ţară creştină. Se pare
că, în minţile şi în sufletele noastre ale românilor, o astfel de pretenţie face casă bună cu
degradarea morală în care ne complacem, cu grava necinstire a lui Dumnezeu şi cu
mulţimea nelegiuirilor în care este înăduşit adevărul lui Dumnezeu în toate sferele vieţii. În
primii şase ani de după revoluţie, soluţia pentru majoritatea românilor era schimbarea
sistemului de guvernare, prin schimbarea puterii de la guvern. Dar acum, după alţi patru
ani, cînd toate năzuinţele noastre de bine ne stau sfărîmate în pumni, oare în ce anume
vedem ieşirea din situaţia dezastruoasă în care ne aflăm? Soluţia nu mai pare să fie politică,
afară de faptul că Dumnezeu ne-a luat minţile şi ne lasă să credem că negru este alb ,şi alb
este negru. Dacă oricum, raţional vorbind, uşile sînt toate închise, nu ar fi oare vremea să
plecăm urechea la adevărul Scripturii şi să credem ceea ce vedem, de fapt, cu ochii?
Stăpînirile de deasupra noastră sînt orînduite de Dumnezeu ca să-L răzbune. Ele nu pot lua
decizii spre binele nostru, nici chiar dacă ar vrea, atîta vreme cît necinstirile de Dumnezeu
şi nelegiuirile noastre nu sînt fie pedepsite, fie ispăşite în alt mod. Epistola lui Pavel către
romani cuprinde Evanghelia lui Hristos, care este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea
fiecăruia care crede. Vestea bună este că nelegiuirile noastre pot fi rezolvate şi altfel decît
plătind pentru ele. Hristos a murit tocmai plătind preţul nelegiuirilor întregii omeniri. Deci
putem să rezolvăm relaţia noastră cu Dumnezeu prin pocăinţă, ceea ce ar însemna
recunoaşterea păcatului şi lepădarea lui.
Vindecarea ar trebui să înceapă cu Casa lui Dumnezeu
Judecata lui Dumnezeu începe de la Casa lui Dumnezeu,480 deoarece cui i s-a dat mult, i se
cere mult. Dar aceasta înseamnă că vindecarea trebuie să înceapă tot de acolo. Prin cărţile
studiate în anul acesta — Daniel, Luca, Romani şi Eclesiastul — Dumnezeu ne-a aruncat o
provocare tocmai nouă, Bisericii Lui din România. Iar provocarea aceasta este să acceptăm
să pornim pe drumul devenirii de „Danieli” în societatea zilelor noastre. Or, pentru aceasta,
480
Vezi 1 Petru 4:17.
ar trebui să învăţăm să ne alipim de Domnul, lăsînd în seama Lui orînduirea stăpînirilor,

pentru ca fiecare strop de energie să ne rămînă pentru rînduirea vieţilor noastre după voia
lui Dumnezeu. Dar ca să îndrăznim să acceptăm provocarea lui Dumnezeu, trebuie să avem
încredere în El. Este El cu adevărat în controlul situaţiei? Este oare El într-adevăr Acela
care orînduieşte stăpînirile şi este adevărat că dacă noi ne vom rîndui viaţa după voia Lui El
Însuşi Se va îngriji de fericirea noastră şi a copiilor noştri?
Din El, prin El şi pentru El sînt toate lucrurile
În primele două capitole ale Epistolei către romani, Pavel ne-a vorbit despre judecata
dreaptă a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este nu doar Judecătorul întregului Univers, ci şi
Acela care a plănuit totul: „Din El, prin El şi pentru El sînt toate lucrurile” (Rom. 11:36),
spune Pavel în încheierea părţii teologice a epistolei. Iar înainte de aceasta, el ne-a vorbit
despre faptul că Dumnezeul nostru poate să facă astfel ca toate lucrurile să lucreze
împreună spre binele celor ce-L iubesc pe El, şi anume spre binele celor ce sînt chemaţi
după planul pe care Dumnezeu l-a alcătuit în Sine Însuşi încă înainte de întemeierea lumii.
Iată cum încheie Pavel capitolul 8:
31
Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va
fi împotriva noastră? 32El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum
nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33Cine va ridica pîră împotriva aleşilor
lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! 34Cine-i va osîndi? Hristos a
murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! 35Cine
ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strîmtorarea sau prigonirea sau
foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? 36După cum este scris: „Din
pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. 37Totuş în toate
(Rom. 8:31-39).
Dumnezeu este nu numai atotputernic, ci şi binevoitor. Dacă este adevărat că toate lucrurile
sînt din El, prin El şi pentru El, este adevărat şi faptul că El poate să facă astfel ca toate
lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce-L iubesc pe El, adică spre binele celor
care ascultă şi împlinesc poruncile Lui. În cazul temei noastre specifice, iubirea de
Dumnezeu stă în supunerea noastră faţă de stăpînirile orînduite de El, „nu numai de frica
pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului” (13:5). Iubirea de Dumnezeu stă în rînduirea vieţii
noastre în aşa fel încît să nu datorăm nimănui nimic, decît să ne iubim unii pe alţii. Să ne
rînduim viaţa în aşa fel încît „să ne desbrăcăm… de faptele întunerecului, şi să ne
îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu
în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă” (13:12-13), ci îmbrăcaţi în Domnul
Isus Hristos, pentru ca să avem puterea să refuzăm să trăim după îndemnurile firii
pămînteşti. „Acum dar — afirmă Pavel în Romani 8 —, nu mai este nici o osîndire pentru
cei ce sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după
îndemnurile Duhului. În adevăr, Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de
legea păcatului şi a morţii” (8:1-2). Cei care s-au îmbrăcat în Hristos au de partea lor Legea
Duhului de viaţă care îi poate izbăvi de legea păcatului şi a morţii.
Atunci cînd luăm în serios provocarea pe care ne-o face Dumnezeu prin Romani 13 —
rînduirea vieţii după voia lui Dumnezeu —, realizăm că această responsabilitate este
suficient de mare pentru noi ca să nu ne mai rămînă energie pentru a interfera cu sfera de
responsabilitate a lui Dumnezeu: orînduirea stăpînirilor. Atîta vreme cît rămîne adevărat
ceea ce ne spune psalmistul — „Al Domnului este pămîntul cu tot ce este pe el, lumea şi
cei ce o locuiesc! Căci El l-a întemeiat pe mări, şi l-a întărit pe rîuri” (Ps. 24:1-2) —, nu se
poate ca noi să continuăm să ne complacem în necinstirea lui Dumnezeu şi în înăbuşirea
adevărului în nelegiuire şi să avem şi stăpîniri care să ia decizii spre binele nostru,
indiferent cîte alegeri am face.
639
Romani 14:1-23
Dumnezeu schimbă convingerile fraţilor noştri, noi trebuie să-i acceptăm
Începînd cu Romani 12:17, am pornit să vorbim despre focalizarea în slujire. Pavel a ţinut
să sublinieze trei factori care pot defocaliza slujirea noastră. În 12:17-21, el a vorbit despre
pericolul răzbunării, pericol care ne poate paşte pe fiecare, atunci cînd în locul binelui pe
care-l facem altora sîntem răsplătiţi cu rău. Apoi el a subliniat pericolul defocalizării ce
vine din neînţelegerea felului în care Dumnezeu guvernează societatea umană (vezi 13:1-
14). Lui îi revine sarcina să rînduiască stăpînirile, iar nouă, să ne rînduim viaţa. Iar în
paragraful de faţă (14:1-23), Pavel ne atrage atenţia asupra modului în care Dumnezeu
administrează lucrurile în Biserica Sa. Lui Dumnezeu îi revine sarcina să schimbe
convingerile fraţilor noştri, iar nouă ne revine sarcina să-i acceptăm aşa cum sînt, lăsîndu-l
pe Duhul lui Dumnezeu să se arate prin noi spre folosul lor. Bineînţeles, este vorba doar de
domeniul părerilor îndoielnice.
14:1-12 Primiţi bine pe cel slab în credinţă

Primele douăsprezece versete ale capitolului 14 din Romani conţin o poruncă generală (1),
urmată de două exemple (2 şi 5a,b) şi întregite fiecare cu cîte o poruncă specifică (3a,b şi
5c) şi cu cîte un argument (3c-4 şi 6-9). Versetele 10-11 conţin o întrebare aplicativă, iar
versetul 12, o concluzie la întregul paragraf.
Porunca generală: Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra
părerilor îndoelnice (1).
Exemplul 1: Unul crede că poate să mănînce de toate; pe cînd altul, care este slab, nu
mănîncă decît verdeţuri” (2, s.n.).
3
Porunca specifică: Cine mănîncă, să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi cine nu
mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă” (3, s.n.),
Argumentul 1:
fiindcă Dumnezeu l-a primit.
4
Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este
treaba stăpînului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere
să-l întărească pentru ca să stea (4, s.n.).
5
Exemplul 2: Unul socoteşte o zi mai pe sus decît alta; pentru altul, toate zilele sînt la
fel (5).
Porunca specifică: Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui (5, s.n.).
Argumentul 2:
6
Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face
deosebire între zile, pentru Domnul n-o face.
Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă; pentrucă aduce mulţămiri lui
Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă; şi aduce şi el
mulţămiri lui Dumnezeu (6).
7
Concluzie: În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi
nu moare pentru sine. 8Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă
murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi
sîntem ai Domnului. 9Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca
să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii (7-8, s.n.).
10
Întrebare aplicativă: Dar pentruce judeci tu pe fratele tău? Sau pentruce dispreţuieşti tu pe
fratele tău?
Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
11
Fiindcă este scris: „Pe viaţa Mea Mă jur”, zice Domnul, „că orice
genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui
Dumnezeu”.
12
Concluzie: Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuş lui
Dumnezeu.
La o simplă citire a textului, am putea să ne luăm următoarea aplicaţie: Fratele meu — fie
că este tare, fie că este slab în credinţă — este robul Altuia, aşa că trebuie să-l las în pace,
ca nu cumva să intru în conflict cu Stăpînul lui! Fiecare dintre noi să se judece pe sine şi să
vadă în ce măsură promovează interesele Stăpînului său, ale Domnului Isus Hristos, şi să
nu uite că fiecare dintre noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu, are să
dea socoteală despre măsura în care şi-a adus trupul ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui
Dumnezeu, pe altarul zidirii Trupului lui Hristos, şi nu pe altarul dărîmării lui.
Întrebarea cu care ne lasă această primă parte a capitolului 14 este legată de interesele
specifice ale Stăpînului, ale Domnului Isus Hristos: care sînt ele şi cum anume pot fi
urmărite cel mai bine. Cu alte cuvinte, ce anume înseamnă ca în acest context specific să ne
aducem trupurile ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu?
14:1-6 Diferenţele dintre noi trebuie acceptate, nu schimbate

1
Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoelnice. 2 Unul
crede că poate să mănînce de toate, pe cînd altul, care este slab, nu mănîncă decît verdeţuri.
3
Cine mănîncă, să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi cine nu mănîncă, să nu judece pe cine
mănîncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. 4Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în
picioare sau cade, este treaba stăpînului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-
l întărească pentru ca să stea. 5Unul socoteşte o zi mai pe sus decît alta; pentru altul, toate zilele
sînt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. 6Cine face deosebire între zile, pentru
Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănîncă, pentru
Romani 14:1-23 / Focalizarea în slujire (3): problema convingerilor 641
Domnul mănîncă; pentrucă aduce mulţămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul
nu mănîncă, şi aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu (Rom. 14:1-6, s.n.).
Primele şase versete conţin porunca generală — „Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu
vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoelnice” (14:1) —, exemplificată prin problema
mîncării şi a ţinerii zilelor. Fiecare dintre acestea este apoi urmată de cîte o poruncă
specifică ce trebuie respectată în cazul respectiv, precum şi de argumentul prin care Pavel
încearcă să ne motiveze la păzirea poruncii respective.
Slab în credinţă şi tare în credinţă (1)

În capitolul 12, Pavel ne-a vorbit despre o „măsură de credinţă” pe care Dumnezeu a
împărţit-o fiecăruia, cu care trebuie să ne cumpănim fiecare, astfel încît nici unul dintre noi
să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine. Textul de faţă (14:1-15:7)
vorbeşte despre două categorii de oameni: unii care par să aibă o măsură mai mică de
credinţă — sau care sînt slabi în credinţă (14:1) —, iar alţii care par să aibă o măsură mai
mare de credinţă — sau care sînt tari în credinţă (15:1). Slăbiciunea sau tăria în credinţă
are de-a face cu măsura înţelegerii lucrurilor privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. „Cei
slabi în credinţă — afirmă William Hendriksen — sînt aceia care nu sînt sau par să nu fie
în stare să priceapă semnificaţia morţii lui Hristos pe cruce pentru viaţa de zi cu zi.”481
„Veţi cunoaşte adevărul — a spus Domnul Isus celor ce crezuseră în El —, şi adevărul vă
va face slobozi” (Ioan 8:32). Aplicarea acestui verset la textul de faţă ar cere reformularea
lui astfel: Veţi cunoaşte adevărul legat de semnificaţia morţii Domnului Isus Hristos pe
cruce cu privire la trăirea de zi cu zi, şi înţelegerea acestui adevăr vă va face slobozi.
Dar cunoaşterea adevărului nu este totdeauna facilă şi rapidă. Uneori avem nevoie de luni
şi de ani pînă cînd să putem pricepe ceea ce ni se spune.
Atunci cînd Domnul Isus a spus ucenicilor: „«Şi voi sînteţi aşa de nepricepuţi? Nu
înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca? Fiindcă nu intră în inima
lui, ci în pîntece, şi apoi este dat afară în hazna?» A zis astfel — adaugă Marcu —, făcînd
toate bucatele curate” (Marcu 7:18-19). În pofida acestor afirmaţii şi explicaţii ale
Domnului Isus, zece sau cincisprezece ani mai tîrziu îl vedem pe Petru frămîntîndu-se încă
cu problema aceasta (vezi Fapte 10:9-24 şi Gal. 2:11-14). Iar cînd Petru pricepe, în sfîrşit,
el este obligat să se disculpe în faţa iudeilor din Ierusalim (vezi Fapte 11:1-18). Pînă cînd
un frate nu reuşeşte să înţeleagă un anumit lucru, pentru el a face lucrul acesta continuă să
fie un păcat, căci „tot ce nu vine din încredinţare, e păcat” (Rom. 14:23).
Unul crede că… (2)

Afirmaţia din Romani 14:23 — „Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat” — este explozivă
în mîinile acelora care nu înţeleg exact contextul în care ea este folosită de Pavel. De aceea,
este important să limităm o astfel de definire a păcatului la acele aspecte ale poruncilor
vechi-testamentale care au fost abrogate prin împlinirea lor în Domnul Isus şi să nu le
transferăm în domeniul prejudecăţilor noastre de orice fel. Să luăm, de pildă, cele două
481
William Hendriksen, Romans, p. 454.
domenii la care se referă în mod expres Pavel: domeniul alimentar şi ţinerea Sabatului.
Ambele aceste elemente intrau sub incidenţa poruncilor clare ale lui Dumnezeu. Deci în
Vechiul Testament, ambele aceste aspecte ţineau de domeniul părerilor neîndoielnice.
Oricine ar fi călcat Sabatul cu bună ştiinţă trebuia omorît. La fel, oricine s-ar fi spurcat cu
bucate necurate se făcea de asemenea vinovat. Este suficient să ne aducem aminte de
decizia pe care a luat-o Daniel cînd a ajuns în Babilon de a nu se spurca cu bucatele şi cu
vinul de la masa împăratului. Acea decizie l-ar fi putut foarte bine costa viaţa (vezi Dan.
1:8).482 Deci cel slab în credinţă este acela care încă nu a reuşit să se debaraseze de tiparele
vechi-testamentale, deşi există o vorbire clară a lui Dumnezeu în direcţia aceasta în
Scriptură.
Cel tare în credinţă are parte de o măsură de libertate mai mare decît cel slab în credinţă.
Iar această măsură mai mare de libertate a cîştigat-o în baza unei mai bune înţelegeri a
Scripturii cu privire la transformările majore aduse de Hristos. Galateni 2:1-10 este un
exemplu clar în acest sens. Pavel a cîştigat o libertate mai mare decît Petru printr-o mai
bună înţelegere a lucrării Domnului Isus şi prin acceptarea acestor lucruri prin credinţă.
Dar, a fi tare în credinţă — după cum vom vedea — nu înseamnă a fi liber să calci în
picioare pe cel slab, ci a fi liber să te acomodezi lui, respectiv a fi liber să mergi în ritm cu
înţelegerea lui şi să nu forţezi convingerile acestuia.
Dacă măsura de credinţă vine din măsura în care înţelegem lucrurile privitoare la Împărăţia
lui Dumnezeu, atunci nu trebuie să uităm că Pavel vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu
tocmai în acest capitol: „Împărăţia lui Dumnezeu — afirmă el — nu este mîncare şi
băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt” (14:17). Cu alte cuvinte, noi vom
promova Împărăţia lui Dumnezeu atunci cînd preocuparea noastră se focalizează nu pe
lucruri, ci pe oameni, nu pe dezbateri privitoare la mîncare şi băutură, ci pe relaţiile cu
fraţii noştri. „Eu ştiu — afirmă Pavel — şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este
necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat decît pentru cel ce crede că este necurat” (14).
O astfel de afirmaţie mă dezleagă de tendinţa de a încerca să-I plac lui Dumnezeu prin
alegerea lucrurilor curate de cele necurate, dîndu-mi un grad de libertate mult mai mare în
raport cu lucrurile din jurul meu. O astfel de libertate trebuie totuşi subordonată slujbei la
care Dumnezeu m-a chemat, aceea de a zidi Trupul lui Hristos. În Romani 12:3-8, Pavel a
afirmat cu foarte multă tărie faptul că Dumnezeu este preocupat de zidirea Trupului lui
Hristos, în care El este Acela care ne-a făcut să fim mădulare unii altora, tocmai prin harul
pe care ni l-a dat şi prin măsura de credinţă pe care El a împărţit-o fiecăruia.
Domeniul părerilor îndoielnice sau contextul discuţiei (3)

Încă de la început, Pavel precizează că întreaga discuţie ce urmează vizează doar domeniul
părerilor îndoielnice, adică domeniul în care Scriptura nu oferă standarde tranşante, cum ar
fi, de pildă, ce să mîncăm şi ce să nu mîncăm, ce zi să ţinem sau ce zi să nu ţinem.
Domeniul părerilor neîndoielnice este domeniul în care Dumnezeu S-a pronunţat clar în
Scriptură. A fura sau a nu fura, a minţi sau a nu minţi, a curvi sau a nu curvi, a vorbi de rău
sau a nu vorbi de rău pe fratele nostru, a-l judeca sau a-l dispreţui etc. nu ţin de domeniul
482
Căpetenia famenilor pune problema lui Daniel în termenii posibilităţii pedepsei capitale pentru oricine ar fi
îndrăznit să se abată de la porunca împăratului (vezi Dan. 1:8-10).
părerilor îndoielnice. În Scriptură, Dumnezeu porunceşte să nu furi, să nu minţi, să nu

curveşti, să nu-l bîrfeşti şi să nu-l judeci pe fratele tău. Orice comentariu este de prisos.
Ceea ce a spus Dumnezeu în această privinţă este neîndoielnic sau neinterpretabil în mai
multe feluri.
Este important de observat faptul că, plecînd de la o problemă care ţine de domeniul
părerilor îndoielnice — cum ar fi acela al mîncării sau al zilelor pe care le ţinem sau nu le
ţinem —, se ajunge foarte uşor în domeniul părerilor neîndoielnice — cum ar fi judecarea
sau dispreţuirea fratelui nostru —, unde cădem sub incidenţa poruncilor clare ale lui
Dumnezeu. Iar cînd este vorba de călcarea unor porunci neîndoielnic de clare ale lui
Dumnezeu, toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, şi fiecare din
noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu. Deci, în timp ce a mînca sau a nu
mînca o anume mîncare sau a ţine o zi sau alta este totuna, nu tot aşa este cu a judeca sau a
dispreţui pe fratele nostru: deci „cine mănîncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi
cine nu mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit” (14:3).
Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? (4)

Aceste două categorii de credincioşi — cei tari şi cei slabi în credinţă — pot să se raporteze
unii la alţii într-un mod nesănătos. Cel slab ar putea să-l judece pe cel tare, pentru libertăţile
pe care acesta din urmă şi le permite şi pe care cel dintîi le va considera nesănătoase şi
chiar contrare voii lui Dumnezeu. Iar acela care este mai tare în credinţă va avea tendinţa
să-l dispreţuiască pe cel slab în credinţă, tocmai din pricina îngustimii gîndirii acestuia, din
pricina neînţelegerii corecte a lucrurilor.
Este important să observăm că, deşi începe prin a se adresa celui tare — „Primiţi bine pe
cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice” (14:1) —, Pavel
porunceşte mai întîi celui slab să nu-l judece pe cel tare: „Cine eşti tu — îi spune Pavel
acestuia —, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpînului
său; totuş va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea” (4).
De ce începe Pavel cu cel slab? Să fie oare cazul acesta al judecăţilor emise de către cei
slabi mai frecvent în biserici? Tot ce se poate! Cel puţin aşa începe problema.
În general, în mintea celui care le practică, restricţiile de orice fel sînt dovada unei anumite
spiritualităţi, ceea ce poate să-l împingă pe acesta foarte uşor la legalism şi la judecată. În
primă fază, cel slab în credinţă, care, din pricina slăbiciunii lui în înţelegerea realităţii
Împărăţiei lui Dumnezeu, îşi pune tot felul de limite, se teme, în mod sincer, pentru fratele
său. Tocmai de aceea va încerca să-l atenţioneze pe acesta, atrăgîndu-i atenţia asupra
„libertăţilor nepermise” de care acesta s-a făcut „vinovat”. Dar atunci cînd îl atenţionează
pe acesta, cel slab în credinţă se poate lovi de un fel de nepăsare din partea celui tare sau de
un aer de superioritate afişat de către acesta. În faţa acestei respingeri, preocuparea celui
slab se va transforma repede în judecată. Legat de teama lui, Pavel îi spune celui slab care-l
judecă pe fratele său, că Stăpînul fratelui său are putere să-l ţină pe acesta, chiar dacă celui
slab în credinţă i se pare că fratele său umblă pe un teren minat. De fapt, fiecare dintre noi
trebuie să ne grăbim să ajungem cît mai repede în spaţiul libertăţii pe care ni l-a cucerit
Hristos prin moartea şi învierea Sa din morţi. Cu cît mai multe astfel de restricţii sau legi
inutile vom păstra în vieţile noastre, cu atît mai uşoară pradă vom deveni pentru Cel Rău.
Să ne aducem aminte de modul în care lucrează ispita şi despre care Pavel ne-a vorbit în
Romani 7:7-13:
7
Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am
cunoscut decît prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu
pofteşti! 8Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de
pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. 9Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a
venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. 10Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa,
mi-a pricinuit moartea. 11Pentrucă păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin însăş,
porunca aceasta m-a lovit cu moartea. 12Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este
sfîntă, dreaptă şi bună. 13Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul,
tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentruca păcatul să se
arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaş poruncă (Rom. 7:7-13).
Întrebarea din capitolul 7 — „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?” — s-a ridicat
din pricina afirmaţiei din 7:4, unde Pavel spune că singurul mod de a scăpa de acuzarea şi
condamnarea Legii este să murim faţă de Lege prin trupul lui Isus Hristos. Nu Legea este
rea — ne spune Pavel —, ci consecinţele călcării ei. De aceea, trebuie să scăpăm cît mai
repede posibil de aceste consecinţe — plata păcatului este moartea —, iar lucrul acesta este
posibil doar prin împlinirea Legii, adică prin executarea sentinţei de către Domnul Isus
Hristos, care ne-a substituit în moarte şi ne-a lăsat să beneficiem de lucrul acesta prin
credinţă.
O dată ce am priceput că Legea este sfîntă, dreaptă şi bună, se pune întrebarea cum anume
se foloseşte de ea Satan ca să ne ispitească. Legea este lege doar dacă are ataşată de ea o
pedeapsă, adică numai dacă există consecinţe pentru călcarea ei. Iar plata călcării de Lege
este moartea, adică despărţirea de Dumnezeu şi darea noastră pe mîna lui Satan de către
Dumnezeu Însuşi.483 Tocmai de aceea, Satan va face tot ce-i va sta în putinţă să ne împingă
la călcarea Legii, după care va aştepta ca Dumnezeu Însuşi să ne dea pe mîna lui. Deci
intenţia Celui Rău este să facă tot posibilul să rupă practica noastră de crezul nostru, adică
să ne împingă la a călca porunca lui Dumnezeu.
Fiecare să fie încredinţat în mintea lui (5)

Cea mai frecventă greşeală pe care o facem în viaţa de credinţă este să ne lăsăm
îndoctrinaţi, adică să preluăm concluziile altora cu privire la adevărul biblic şi cu privire la
tiparele trăirii vieţii creştine, fără să plătim preţul înţelegerii lucrurilor pe care le primim. În
Pilda semănătorului, Domnul Isus a făcut distincţie între patru feluri de pămînturi.
Exceptînd pămîntul bătătorit, care nu intră deloc în relaţie cu sămînţa, pentru că, din pricina
împietririi, refuză să ştie de existenţa ei, celelalte trei feluri de pămînt o fac. La prima
vedere, cea mai de dorit relaţie cu sămînţa o are pămîntul stîncos: „A răsărit îndată…”
(Mat. 13:5) — spune Domnul Isus. Iar în tălmăcirea pildei, El adaugă: „Sămînţa căzută în
locuri stîncoase, este cel ce aude Cuvîntul, şi-l primeşte îndată cu bucurie” (20, s.n.).
Problema este că sămînţa căzută în pămîntul stîncos „n-are rădăcină în el, ci ţine pînă la o
483
Vezi Romani 1:18.
vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de
el” (21). Rădăcina ţine de tăria convingerilor noastre legate de adevărul lui Dumnezeu.
Prin această pildă, Domnul Isus doreşte să sublinieze faptul că ceea ce contează înaintea lui
Dumnezeu este nu cît de repede încolţeşte sămînţa, ci cîtă roadă aduce ea, adică cît de
durabilă şi cît de sănătoasă va fi relaţia ei cu pămîntul:
18
Ascultaţi dar ce însemnează pilda sămănătorului. 19Cînd un om aude Cuvîntul privitor la
Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost sămănat în inima lui. Acesta este
sămînţa căzută lîngă drum. 20Sămînţa căzută în locuri stîncoase, este cel ce aude Cuvîntul, şi-l
primeşte îndată cu bucurie; 21dar n-are rădăcină în el, ci ţine pînă la o vreme; şi, cum vine un
necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el. 22Sămînţa căzută între
spini, este cel ce aude Cuvîntul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor
îneacă acest Cuvînt, şi ajunge neroditor. 23Iar sămînţa căzută în pămînt bun, este cel ce aude
Cuvîntul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci (Mat.
13:18-23).
Sămînţa căzută în pămînt bun este acela bare este bine încredinţat în mintea lui de adevărul
pe care l-a primit. Atunci cînd un astfel de om îşi aşază viaţa pe lucrurile înţelese, între
ceea ce ştie şi ceea ce face există o armonie.
Problema fundamentală a celui slab în credinţă este neînţelegerea corectă a Cuvîntului.

Tocmai de aceea, pilda de trăire a celui tare în credinţă devine ispititoare, deoarece prezintă
un model nu doar plauzibil, ci şi de dorit. Problema începe în clipa în care noi părăsim
terenul convingerilor noastre şi rupem astfel trăirea de înţelegerea lucrurilor. Dumnezeu a
creat viaţa creştină în aşa fel încît să înceapă cu înnoirea minţii noastre. Trăirea trebuie să
urmeze înţelegerii. Atunci însă cînd trăirea o ia în direcţie opusă înţelegerii, se produce în
noi o ruptură, care cască o imensă spărtură în noi, pe care poate intra foarte uşor Cel Rău
cu ispitele lui şi ne poate devasta viaţa. De aceea, în domeniul părerilor îndoielnice, este
important să păstrăm armonia între ceea ce credem şi ceea ce facem. „Unul socoteşte o zi
mai pe sus de alta; pentru altul, toate zilele sînt la fel” (Rom. 14:5). Pentru moment, adică
pentru deciziile care trebuie luate pe loc, bătălia mare trebuie să fie pe trăirea în
conformitate cu crezul. Dacă păstrăm acest raport, înseamnă că, atunci cînd se îndreaptă
crezul nostru, automat se va îndrepta şi viaţa noastră. Iar crezul nostru se poate îndrepta
doar prin înţelegerea corectă a Cuvîntului lui Dumnezeu.
În concluzie, esenţa lucrurilor este legată de tiparul în baza căruia trebuie să ne trăim viaţa:
teologia trebuie să ne modeleze trăirea, crezul trebuie să ne modeleze umblarea. Acest tipar
nu trebuie călcat în picioare nici cu riscul de a continua să fim încă o vreme slabi în
credinţă. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui de faptul că ceea ce face este în
conformitate cu ceea ce crede.
Sîntem ai Domnului, şi Lui Îi dăm socoteală (6)

Disensiunile dintre cei despre care vorbeşte Pavel în text pleacă de la neînţelegerea
mîntuirii primite prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi a implicaţiilor ei asupra sistemului
Vechiului Legămînt. Atunci cînd Dumnezeu pregătea schimbarea de legăminte, a afirmat
prin Ieremia că „în zilele acelea — adică în zilele cînd Noul Legămînt va intra în vigoare
—, nu se va mai zice: «Părinţii au mîncat aguridă, şi copiilor li s-au sterpezit dinţii,» ci
fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om, care va mînca aguridă, i se vor sterpezi
dinţii!” (Ier. 31:29-30), ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi dăm socoteală în mod
personal lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce facem. Am intrat pe poarta mîntuirii declarîndu-
L, fiecare în parte, cu gura noastră, pe Hristos ca Domn, fiind plătiţi, fiecare în parte, cu
sîngele Lui, şi deci, fiecare în parte, Îi aparţinem Lui, nu altuia. Mîntuirea este deci
personală.484 Deşi sîntem fraţi, nici unul dintre noi nu dă socoteală fratelui său, ci lui
Dumnezeu pentru ceea ce face. În 12:1 s-a afirmat că trebuie să ne aducem trupul ca jertfă
vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, ca răspuns la îndurarea Lui revărsată peste noi în Domnul
Isus Hristos. Iar în 12:3 ni se spune, ca nici unul dintre noi să nu aibă despre sine o părere
mai înaltă decît se cuvine. Dar cumpănirea noastră nu se face în raport cu fratele nostru, ci
în raport cu măsura de credinţă pe care Dumnezeu a împărţit-o fiecăruia. Este deci
important ca viaţa creştină s-o trăim ca răspuns la îndurarea lui Dumnezeu şi spre slava lui
Dumnezeu:
6
Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru
Domnul n-o face. Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă; pentrucă aduce mulţămiri lui
Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă, şi aduce şi el mulţămiri lui
Dumnezeu. 7În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare
pentru sine. 8Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim.
Deci, fie că trăim, fie că murim, noi sîntem ai Domnului. 9Căci Hristos pentru aceasta a murit şi
a înviat, ca să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii (Rom. 14:6-9, s.n.).
La citirea textului de mai sus, ne sar în ochi expresiile „pentru Domnul” şi „lui
Dumnezeu”, care sînt, practic, concluzionate în versetul 9: „Căci Hristos pentru aceasta a
murit şi a înviat, ca să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii” (Rom. 14:9, s.n.).
Atunci cînd mă uit la fratele meu şi mă evaluez comparîndu-mă cu el, voi termina fie prin
a-l judeca, fie prin a-l dispreţui. Dar dacă am înţeles că am fost cumpărat cu un preţ şi de
aceea Îi aparţin lui Hristos şi deci îmi trăiesc viaţa în faţa Lui şi pentru El, sînt dintr-o dată
liber să trăiesc în baza măsurii de credinţă pe care o am acum. Fiecare dintre noi este al lui
Hristos şi fiecare dintre noi are să dea socoteală despre sine lui Dumnezeu. Din acest punct
de vedere, în domeniul părerilor îndoielnice „nu sînt păzitorul fratelui meu”. „Dacă stă în
picioare sau cade, este treaba stăpînului său” (14:4). Iar dacă în timp ce Dumnezeu l-a
primit eu continui totuşi să-l judec, intru în conflict direct cu Dumnezeu.
14:7-9 Am fost răscumpăraţi de Dumnezeu, ca să trăim pentru El
Concluzia din versetul 6 — „Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu
face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă;
pentru că aduce mulţămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă, şi
aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu” — este întărită prin cele spuse în versetele 7-9:
484
Faptul că mîntuirea este personală nu înseamnă că este şi privată. Pavel ne-a spus deja că există un singur Trup,
care are mai multe mădulare, iar noi sîntem mădulare unii altora. Dar aici a fost vorba despre slujire, nu despre
judecată.
7
În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine.
8
Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că
trăim, fie că murim, noi sîntem ai Domnului. 9Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca
să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii (Rom. 14:7-9).
Dacă rearanjăm cuvintele din textul de mai sus, putem trage următoarea concluzie: În
adevăr, noi sîntem ai Domnului, căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă
stăpînire şi peste cei morţi, şi peste cei vii. De aceea, nici unul din noi nu trăieşte pentru
sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine. Aşadar, dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi
dacă murim, pentru Domnul murim. Sîntem ai Domnului, fiindcă El ne-a cumpărat cu
preţul scump al sîngelui Său, vărsat pentru noi. Aceasta înseamnă că preocuparea noastră
de căpătîi trebuie să fie nu schimbarea şi modelarea fratelui nostru după gusturile noastre,
ci modelarea şi schimbarea noastră după gusturile şi voia lui Dumnezeu, care va duce la
zidirea fratelui nostru spre slava lui Dumnezeu, lăsînd Duhul Sfînt să Se arate prin noi spre
folosul acestuia.
Am înţeles ce anume înseamnă faptul că nici unul din noi nu trăieşte pentru sine. Dar ce să
însemne faptul că nici unul din noi nu moare pentru sine? Dacă este relativ uşor să
înţelegem cum poate cineva să trăiască pentru Domnul, întrebarea care se ridică este cum
anume poate cineva să moară pentru Domnul, respectiv ce anume a vrut Pavel să spună
prin astfel de expresii.
O primă interpretare ne-ar putea duce cu gîndul la martirii din istorie. Dar aceasta ar limita
textul la o categorie restrînsă de creştini. De aceea, trebuie să plecăm de la faptul că
paralela dintre moartea şi învierea lui Hristos şi moartea şi învierea noastră a mai fost
făcută de Pavel în capitolul 6 al epistolei:
1
Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? 2Nicidecum! Noi, cari am
murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? 3Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus
Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? 4Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost
îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot
aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. 5În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte
asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. 6Ştim bine că
omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat
de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; 7căci cine a murit, de drept, este
izbăvit de păcat. 8Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu
El, 9întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o
stăpînire asupra Lui. 10Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată
pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11Tot aşa şi voi
înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
12
voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii (Rom. 6:1-13).
Ca să putem trăi pentru Hristos, trebuie mai întîi să murim împreună cu Hristos. Moartea
aceasta este o moarte faţă de păcat. În lumina textului din Romani 14, păcatul faţă de care
trebuie să murim în acest caz este păcatul judecării sau al dispreţuirii fratelui nostru.
„În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru
sine” (14:7) — afirmă Pavel. Cu alte cuvinte, atunci cînd hotărîm să murim faţă de păcat, o
facem de dragul Domnului Isus Hristos, iar atunci cînd alegem să trăim în neprihănire, o
facem tot de dragul Domnului Isus Hristos. Fiind cumpăraţi pe preţul scump al sîngelui
Său, noi nu mai sîntem ai noştri. „Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă
stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii” (14:9). Aşadar, „dacă trăim, pentru Domnul
trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi sîntem ai
Domnului” (14:8).
Dar textul se pretează şi la o interpretare literală, cu referire la trăirea şi moartea fizică.

Acela care nu este pregătit să şi moară pentru Hristos nu va putea nici trăi pentru El.
Hristos a murit în locul nostru, pentru ca, dovedindu-Şi supremaţia asupra morţii, să ne
elibereze de frica de moarte:
14
Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă
părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
15
şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor (Evrei
2:14-15).
Relaţia cu Domnul Isus Hristos transcende moartea. Acela care s-a unit cu Hristos prin
credinţă a devenit Mireasa Lui şi aşteaptă cu o dorinţă înfocată ziua Nunţii, ziua în care
trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire. Într-adevăr, dacă trăim pentru
Domnul Isus Hristos, ne va fi uşor să murim pentru El, pentru că moartea nu este decît un
pasaj spre adevărata viaţă.
14:10-12 Fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui
Dumnezeu
Înţelegerea faptului că fratele nostru Îi aparţine lui Dumnezeu, nu nouă face ridicolă şi
culpabilă încăpăţînarea noastră de a-l judeca pe fratele nostru sau de a-l dispreţui. Pe de o
parte, din moment ce Dumnezeu l-a plătit cu un aşa preţ şi din moment ce l-a primit,
judecata şi dispreţul Îi sînt adresate, de fapt, Lui. Iar pe de altă parte, judecata nu ne-a fost
dată nouă, ci Domnului Isus, Aceluia care a plătit preţul de sînge pentru a ne răscumpăra:
10
Dar pentruce judeci tu pe fratele tău? Sau pentruce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne
vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. 11Fiindcă este scris: „Pe viaţa Mea Mă
jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui
Dumnezeu. 12Aşa că fiecare din noi va da socoteală despre sine însuş lui Dumnezeu (Rom.
14:10-12).
Pavel aduce în discuţie judecata tocmai pentru a sublinia stăpînirea absolută a Domnului
Isus Hristos. Iar dacă, în ziua judecăţii, El este Acela care ne va judeca pe fiecare,
înseamnă că este înţelept să recunoaştem domnia Lui încă acum şi să trăim respectînd
deciziile Lui prezente. Or, El a primit şi pe cel care mănîncă, şi pe cel care nu mănîncă; şi
pe cel care socoteşte o zi mai presus decît alta, şi pe cel pentru care toate zilele sînt la fel.
Într-adevăr, ştiind că „fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuş lui Dumnezeu”
(14:12), este înţelept ca acela care face deosebire între zile să o facă pentru Domnul, iar
acela care nu face deosebire între zile să o facă tot pentru El. Cine mănîncă să mănînce
deci pentru Domnul, aducînd mulţumiri lui Dumnezeu, dimpreună cu acela care nu
mănîncă.
Însăşi definiţia trupului impune diversitate în unitate. Iar unitatea noastră derivă din
închinarea noastră Aceluiaşi Dumnezeu, în timp ce diversitatea derivă din faptul că
Dumnezeu ne-a primit aşa cum sîntem. Slavă Lui!
Concluzii
Capitolul a început cu o poruncă generală — „Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă
apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoelnice” (1, s.n.) —, prin care s-au introdus în discuţie
două concepte esenţiale: „slab şi tare în credinţă” şi „domeniul părerilor îndoelnice”. Este
tare în credinţă „unul care crede că poate să mănînce de toate” (2) sau unul pentru care
„toate zilele sînt la fel” (5). Cel slab în credinţă „nu mănîncă decît verdeţuri” (2) şi
„socoteşte o zi mai presus decît alta” (5). Problema este că atunci cînd cei doi se întîlnesc
— Şi cum s-ar putea să nu se întîlnească atunci cînd Dumnezeu i-a aşezat pe amîndoi în
acelaşi Trup al lui Hristos? — amîndoi sînt ameninţaţi de pericolul de a transforma o
problemă ce ţine de domeniul părerilor îndoielnice într-o problemă care este condamnată şi
pedepsită de Legea lui Dumnezeu. De aceea, amîndoi — atît cel tare, cît şi cel slab în
credinţă — trebuie să se supună poruncii exprese a lui Dumnezeu:
3
Cine mănîncă,
să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă;
şi cine nu mănîncă,
să nu judece pe cine mănîncă,
fiindcă Dumnezeu l-a primit (3, s.n.).
După cîte se pare, Pavel ştie că întreg acest domeniu este mai degrabă sub imperiul
sentimentelor, decît sub imperiul raţiunii, şi, tocmai de aceea, se vede obligat să aducă un
argument care să ne mute atenţia de pe celălalt pe Stăpînul acestuia şi să ne oblige astfel la
ascultare: „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este
treaba stăpînului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru
ca să stea” (4, s.n.).
Dumnezeu ne-a primit atît pe unul, cît şi pe celălalt. Mai mult, El ne-a cumpărat atît pe
unul, cît şi pe celălalt cu preţul sîngelui scump al Însuşi Fiului Său. Deci atît unul, cît şi
celălalt preţuim la fel de mult pentru Dumnezeu, Stăpînul nostru. Atunci cînd problema
este mutată între noi şi Dumnezeu, înţelegem că singura Lui dorinţă este ca niciunul dintre
cei care au fost plătiţi cu acest mare preţ să nu se piardă. De aceea, fiecăruia ni se cere nu
să schimbăm convingerile fratelui nostru, ci să-l acceptăm şi să-l slujim, lăsînd Duhul lui
Dumnezeu să Se arate prin noi spre folosul aceluia care este robul Stăpînului nostru comun,
robul lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi trebuie să ne trăim viaţa în faţa Aceluia care ne-a răscumpărat. De aceea,
„fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui:
6
Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face.
Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face.
Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă;
pentrucă aduce mulţămiri lui Dumnezeu.
Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă,
şi aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu” (5,6, s.n.).
14:13-23 Nu nimici pe acela pentru care a murit Hristos

Am împărţit capitolul 14 în două blocuri de text: 1-12 şi 13-23. În primul ni s-a poruncit să
primim bine pe cel slab în credinţă. În al doilea, Pavel ne avertizează de consecinţele
neluării în serios a poruncilor din prima parte: „Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească
din pricina unei mîncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela
pentru care a murit Hristos! … Să nu nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu.
Drept vorbind, toate lucrurile sînt curate. Totuş, a mînca din ele, cînd faptul acesta ajunge
pentru altul un prilej de cădere, este rău” (15, 20). Deci paragraful de faţă stă sub imperiul
acestui pericol extrem de serios.
14:13-15a Atenţie, pentru fratele tău a murit Hristos!
O dată ce ni s-a atras atenţia asupra Zilei Judecăţii (vezi 11-12), atenţia noastră ar trebui
automat să se mute de pe judecarea fraţilor noştri pe judecarea propriilor noastre fapte,
deoarece „fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuş lui Dumnezeu” (12).
13
Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii, ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie
pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. 14Eu ştiu şi sînt încredinţat
în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat decît pentru cel
ce crede că este necurat. 15Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mîncări,
nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!
(Rom. 14:13-15).
Întreaga noastră energie ar trebui focalizată asupra aspectului pozitiv, reclamat de hotărîrea
noastră de a ne aduce trupul ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu. Dacă am fost
chemaţi să zidim Trupul lui Hristos, este important să nu dărîmăm cu mîna noastră ceea ce
Duhul lui Dumnezeu a zidit prin noi. Aici se potrivesc cuvintele de atenţionare ale
Domnului Isus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine,
risipeşte” (Luca 11:23).
Ca şi în cazul paragrafului precedent (14:1-12), şi paragraful de faţă (14:13-23) conţine o

poruncă generală (13) şi două porunci specifice (15b-16 şi 19-20a), fiecare dintre porunci
fiind urmate de cîte un argument (14-15a, 17-18 şi 20b, c), prin care Pavel doreşte să ne
motiveze la ascultare. Textul se termină cu o concluzie în două puncte (21-23), prin care
Pavel se adresează atît celui tare în credinţă, cît şi celui slab. Pe primul îl îndeamnă să-şi
păstreze pentru sine încredinţările, pentru ca să nu-l ispitească prin ele pe cel slab, iar celui
din urmă îi atrage atenţia asupra faptului că tot ce nu vine din încredinţare este păcat.
13
Porunca generală: Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii, ci mai bine judecaţi să nu faceţi
nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej
de păcătuire.
14
Argumentul 1: Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în
sine, şi că un lucru nu este necurat decît pentru cel ce crede că este necurat.
15
Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mîncări, nu
mai umbli în dragoste!
Porunca specifică:
Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!
16
Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău.
17
Argumentul 2: Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire,
pace şi bucurie în Duhul Sfînt. 18Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta,
este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.
Porunca specifică:
19
Aşa dar, să urmărim lucrurile cari duc la pacea şi zidirea noastră. 20Să nu
nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu.
Argumentul 3: Drept vorbind, toate lucrurile sînt curate. Totuş, a mînca din ele, cînd
faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.
21
Concluzia 1: Bine este să nu mănînci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru,
care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de
slăbire. 22Încredinţarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine, înaintea lui
Dumnezeu.
Concluzia 2: Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine. 23Dar cine se
îndoieşte şi mănîncă, este osîndit, pentrucă nu mănîncă din încredinţare.
Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat (Rom. 14:13-23, s.n.).
Să nu ne mai judecăm unii pe alţii (13a)

Porunca generală este cuprinsă în versetul 13 şi vine ca şi o concluzie la tot ceea ce s-a
spus în paragraful precedent: „Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi
să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de
păcătuire”. Porunca are două părţi aşezate în contrast. În prima parte — „Să nu ne mai
judecăm dar unii pe alţii” (13a) — ni se spune ce anume nu trebuie să facem, iar în partea
doua — „Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de
poticnire sau un prilej de păcătuire” (13b) —, ce anume trebuie să ne străduim să facem.
Prin prima parte a poruncii din versetul 13 — „Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii”
(13a) —, Pavel a adus la un numitor comun atitudinile celor doi, subliniind faptul că şi
dispreţuirea celuilalt este tot o judecată. Acela care este slab în credinţă l-a judecat pe cel
tare pentru măsura libertăţii pe care acesta şi-a permis-o, în timp ce acela care este tare în
credinţă l-a dispreţuit pe fratele său pentru îngustimea înţelegerii acestuia. De fapt, atît
unul, cît şi celălalt l-au judecat pe fratele lor. Problema celor doi este că au pierdut din
vedere „verticala”, adică relaţia cu Dumnezeu. Pe de o parte, fratele meu nu este dat în
grija mea în ce priveşte problemele legate de domeniul părerilor îndoielnice. Nu este
chemarea mea să încerc să-l modelez pe fratele meu întru chipul şi asemănarea mea. El este
robul lui Hristos — ca şi mine, de fapt, — şi, de aceea, va da socoteală lui Hristos. Pe de
altă parte, preocuparea de a-l judeca pe fratele meu dovedeşte că am pierdut din vedere
faptul că eu însumi va trebui să stau în faţa scaunului de judecată al lui Hristos ca să dau
socoteală despre felul în care am răspuns la îndurarea arătată mie, despre felul în care am
tradus în faptă declararea lui Isus Hristos ca Domn al vieţii mele.
Piatră de poticnire sau prilej de cădere (13b)

O dată ce, în lumina judecăţii lui Hristos, atenţia ne-a fost atrasă asupra responsabilităţii
noastre, prin a doua parte a poruncii din versetul 13, Pavel ne spune ce anume trebuie să ne
preocupe pe fiecare: „Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele
vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire”. Cu alte cuvinte, Pavel ne îndeamnă
să ne judecăm şi să ne cîntărim pe noi înşine, modul în care ne-am adus trupul ca jertfă pe
altarul zidirii Trupului lui Hristos.
Faptul că fratele nostru nu a fost dat în grija noastră în acest domeniu al părerilor
îndoielnice nu înseamnă că el ne poate fi indiferent. Fiind al lui Hristos, el a fost plătit cu
preţul nespus de scump al sîngelui lui Hristos şi, de aceea, trebuie să avem mare grijă să nu
fim pentru el un prilej de păcătuire sau o piatră de poticnire, cu alte cuvinte, să nu risipim
ceea ce a adunat Hristos şi, astfel, să ne pomenim luptînd împotriva Lui.
În paragraful precedent, Pavel a introdus două noţiuni: slab în credinţă şi tare în credinţă. În
paragraful prezent (13-23), el introduce o altă noţiune: „piatră de poticnire”, căreia îi dă
imediat şi un sinonim, „prilej de păcătuire”, pentru ca, în versetele următoare, să adauge
încă două: „prilej de cădere” (20), şi „prilej de slăbire” (21). Dar întrebarea este la ce
anume se referă Pavel, din moment ce discuţia a început pe marginea problemelor ce ţin de
domeniul părerilor îndoielnice. Păcatul se defineşte ca fiind o călcare a poruncii exprese a
lui Dumnezeu. Totuşi, în finalul acestui paragraf, Pavel introduce o altă noţiune: „Ferice de
cine nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine. Dar cine se îndoieşte şi mănîncă, este osîndit,
pentrucă nu mănîncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat” (14:22-23,
s.n.). La prima vedere, o astfel de definire a păcatului pare, pe de o parte, să relativizeze
păcatul, iar pe de altă parte, să facă extrem de vulnerabil pe cel tare în credinţă, care poate
deveni uşor o pricină de poticnire pentru fratele său mai slab în credinţă.
Ce anume înseamnă a fi un o piatră de poticnire şi un prilej de slăbire, de păcătuire sau de

cădere pentru fratele meu este detaliat în versetele care urmează: „Eu ştiu şi sînt încredinţat
în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat decît pentru
cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei
mîncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela pentru care a murit
Hristos” (14:14-15).
Atunci cînd ne străduim să nu fim o piatră de poticnire sau un prilej de cădere pentru
fratele nostru, nu cîntărim lucrurile pe care le facem, ci impactul lor asupra fratelui nostru.
Ceea ce facem — faptul că mîncăm sau nu mîncăm o mîncare sau faptul că ţinem sau nu
ţinem o zi — nu este un lucru rău în sine, dar dacă lucrul acesta aduce mîhnire fratelui meu,
este mai bine să renunţ la el de dragul lui. Să ne aducem aminte de cine anume era cel slab
din Biserica lui Hristos din Roma, citîndu-l pe Stott:
Patru mari propuneri au fost făcute privind identitatea celui slab — afirmă John Stott, pentru ca
apoi să treacă în revistă aceste patru propuneri. Cel tare se identifică de la sine prin contrast cu
cel slab. În primul rînd, s-a sugerat că aceia pe care Pavel îi numeşte slabi au fost idolatrii,
convertiţi de curînd de la păgînism, aceeaşi categorie de oameni pe care Pavel i-a întîlnit în
Corint şi despre care a scris în 1 Corinteni 8. Deşi acum erau mîntuiţi de idolatrie, conştiinţa lor
mult prea scrupuloasă le interzicea să mănînce carne, care, înainte să fi ajuns în măcelăriile din
cetate, fusese jertfită idolilor. Ei se temeau că a mînca din carnea care fusese jertfită idolilor
(eidolothyta) i-ar compromite şi astfel i-ar contamina… A doua sugestie este că toţi cei slabi
erau asceţii… Mişcări ascetice au existat atît în păgînism (de pildă, pitagorienii), cît şi în
iudaism (de pildă esenienii). Un astfel de ascetism ar putea explica de ce cel slab nu bea vin şi
nu mînca carne… În al treilea rînd, C. K. Barrett a susţinut faptul că aceia pe care Pavel îi
numeşte slabi erau legaliştii. Expresia „slabi în credinţă” dovedeşte falimentul acestora „de a
înţelege principiile fundamentale pe care le subliniază epistola lui Pavel pagină după pagină, şi
anume faptul că omul este îndreptăţit şi împăcat cu Dumnezeu nu prin vegetarianism,
sabatarianism…, ci numai prin credinţă.485 Cu alte cuvinte, cel slab (fiind slab în credinţă)
privea legile şi regulile pe care le păzea ca fiind fapte bune necesare pentru mîntuire. Dar, avînd
în vedere faptul că, în Galateni, Pavel a pronunţat o solemnă anatemă peste toţi aceia care au
distorsionat în felul acesta Evanghelia harului (vezi Gal. 1:8 ş.urm.), putea fi el oare atît de
blînd cu cei slabi din Roma…, dacă însăşi esenţa Evangheliei ar fi fost în discuţie? A patra şi
cea mai satisfăcătoare propunere este că majoritatea celor slabi ar fi fost creştini iudei, a căror
slăbiciune consta în devotamentul lor conştient faţă de rînduielile iudaice privind mîncările şi
ţinerea zilelor.486
Această a patra poziţie pare să fie cea corectă. De unde venea deci condamnarea pentru cel
slab care ar fi călcat rînduielile legate de mîncări şi zile? Atît regulile alimentare, cît şi
ţinerea zilelor erau domenii reglementate în mod clar de Vechiul Testament. Creştinii iudei
care continuau să se ţină în mod conştient şi deliberat de rînduielile iudaice credeau că
violînd regulile alimentare stipulate în Vechiul Testament şi neţinînd Sabatul intră direct
sub acuzarea Legii şi se fac astfel vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Într-un fel, Barrett are
dreptate atribuind slăbiciunea aceasta unui spirit legalist. Dar afirmaţia lui trebuie neapărat
înţeleasă în lumina precizării celor care susţin poziţia a patra, deoarece Pavel se referă strict
la mîncări şi la zile, deci la domenii reglementate clar de Vechiul Testament. Problema
celor slabi din Roma era că ei nu au putut pricepe pe deplin implicaţiile lucrării Domnului
Isus, faptul că Noul Legămînt nu a fost dat de Dumnezeu ca să peticească Vechiul
Legămînt, ci ca să-l înlocuiască: „În adevăr, dacă legămîntul dintîi ar fi fost fără cusur, n-ar
mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea” (Evrei 8:7, s.n.). Iar în ultimul verset al
capitolului, Pavel afirmă: „Prin faptul că zice: «Un nou legămînt», a mărturisit că cel dintîi
este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrînit, este aproape de peire” (13). Legămîntul întîi a
fost gîndit de Dumnezeu cu un termen de valabilitate precis. Noul Legămînt a fost anunţat
atunci cînd Dumnezeu era pe punctul de a rupe legămîntul cu Iuda (vezi Ier. 31:27-34).
485
C. K. Barrett, A Commentary on the Epistle to the Romans, p. 256.
486
John R. W. Stott, op. cit. pag. 355-6.
Esenţa Noului Legămînt a fost ungerea în funcţia de Mare-Preot a Unuia care nu venea din
seminţia lui Levi, din familia lui Aaron. Concluzia argumentului din Evrei 7 îl avem în
primele versete din Evrei 8:
1
Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta
scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2ca slujitor al Locului prea sfînt şi al adevăratului cort,
care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. 3Orice mare preot este pus să aducă lui
Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celalt Mare Preot să aibă ceva de
adus. 4Dacă ar fi pe pămînt, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sînt ceice aduc darurile după Lege. 5Ei
fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise dela
Dumnezeu, cînd avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost
arătat pe munte”. 6Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atît mai înaltă cu cît legămîntul al
cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. 7În adevăr, dacă
legămîntul dintîi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea (Evrei
8:1-7).
Înlocuirea Legămîntului întîi cu un Nou Legămînt a început cu înlocuirea marelui-preot

după rînduiala lui Aaron cu un Mare-Preot după rînduiala lui Melhisedec. Dar „odată
schimbată preoţia — precizează Scriptura —, trebuia numaidecît să aibă loc şi o schimbare
a Legii” (Evrei 7:12), adică a întregii rînduieli legate de cadrul apropierii omului de
Dumnezeu. Aşa se face că Moartea, Învierea şi Înălţarea Domnului Isus pentru a fi uns ca
Mare-Preot al Cortului Ceresc au pus capăt legilor alimentare şi ţinerii zilelor de
sărbătoare, porunci care făceau parte integrantă din Legămîntul întîi. Legămîntul fiind un
sistem integrat nu poate fi desfăcut pe părţile lui componente, pentru ca să luăm din el doar
elementele care ne convin: tăierea-împrejur, Sabatul, legile alimentare etc. Bisericilor din
Galatia, Pavel le scrie pe un ton extrem de tăios:
1
Rămîneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăş supt jugul robiei. 2Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă
veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. 3Şi mărturisesc iarăş încă odată oricărui om
care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. 4Voi, cari voiţi să fiţi
socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har (Gal. 5:1-4, s.n.).
Dar tocmai pentru că perioada în care trăia şi lucra Pavel, deci perioada în care a fost scrisă
Epistola către romani, era o perioadă de tranziţie, în care aceste adevăruri constituiau
aspectul central al frămîntărilor Bisericii, Pavel cere celor tari, adică celor care au înţeles
aceste adevăruri, să aibă răbdare cu cei slabi şi să nu le forţeze conştiinţa.
14:14-15a Nimic nu este necurat în sine şi totuşi…
Versetele 14-15a conţin un contrast. Pe de o parte, „nimic nu este necurat în sine” (14),
afirmă Pavel. Pe de altă parte însă, dacă faci pe fratele tău să se mîhnească din pricina unui
lucru — care nu este necurat în sine —, „nu umbli în dragoste” (15). Prin acest contrast,
Pavel pune în balanţă un lucru banal din viaţa de zi cu zi, mîncarea, cu un om pentru care a
murit Domnul Isus Hristos. Iar Hristos a murit nu ca să schimbe un regim alimentar cu
altul, nu ca să mute un ritualul religios făcut într-o anumită zi într-o altă zi, ci ca să ne
smulgă din acest veac rău şi să ne împace cu Dumnezeu. Cele două categorii de lucruri
aparţin la două scări de valori atît de diferite încît nici măcar nu pot fi comparate unele cu
altele. „Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un
lucru nu este necurat decît pentru cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău
să se mîhnească din pricina unei mîncări, nu mai umbli în dragoste!” (14-15).
14:15b-20a Nu nimici, prin mîcarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos
Porunca generală din versetul 13 este urmată de argumentul din versetele 14-15a. Imediat
după aceea, Pavel continuă cu o poruncă specifică (15b-16), pe care o motivează apoi prin
argumentul din versetul 18, pentru ca să o întărească încă o dată, repetînd porunca în
versetele 19-20a.
15
…Nu nimici, prin mîcarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! 16Nu faceţi ca binele vostru
să fie grăit de rău. 17Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire,
pace şi bucurie în Duhul Sfînt. 18Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui
Dumnezeu şi cinstit de oameni. 19Aşa dar, să urmărim lucrurile cari duc la pacea şi zidirea
noastră. 20Să nu nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu (Rom. 14:15b-20a).
Pericolul la care cei tari ar fi expus pe fraţii lor iudei mai slabi în credinţă, neumblînd în
dragoste faţă de ei şi făcîndu-i, astfel, să se mîhnească din pricina unei mîncări, era mare:
nimicirea aceluia pentru care a murit Hristos, ceea ce însemna, de fapt, nimicirea lucrului
lui Dumnezeu. Pericolul fiind atît de serios, Pavel nu se sfieşte să dea porunci clare şi
apăsate celor care erau sau se considerau a fi tari în credinţă: „Nu nimici, prin mîncarea ta,
pe acela pentru care a murit Hristos!” (15b); „Să nu nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui
Dumnezeu” (20a).
Oare ce valoare trebuie să dăm acestui avertisment? Poate oare fi nimicită de mine lucrarea
lui Dumnezeu în fratele meu pentru care a murit Domnul Isus Hristos?
Ce fel de „distrugere” sau „nimicire” are Pavel în minte — întreabă John Stott? Profesorul
Dunn — continuă Stott — afirmă că, după cum toţi comentatorii recenţi sînt de acord, „ceea ce
se are în vedere este nimicirea escatologică finală”, adică iadul.487 Să-mi fie iertat, dar eu nu sînt
de acord cu el — afirmă Stott —, iar aceasta avînd în vedere patru motive. În primul rînd, să
putem oare crede că un singur act al unui frate creştin împotriva conştiinţei lui — care în nici un
caz nu este greşeala lui, ci greşeala celui tare, care l-a dus în ispită, şi care, de aceea, este o
greşeală neintenţionată, iar nu o neascultare deliberată — merită condamnarea eternă? Nu! Iadul
este rezervat numai celor încăpăţînaţi, celor care nu vor să se pocăiască, celor care persistă în
mod voit în a face răul (2:5 ş.urm.). În al doilea rînd, o astfel de poziţie (nimicirea eternă a unui
frate) este inconsecventă cu doctrina perseverării pînă la sfîrşit, pe care apostolul a expus-o în
mod elocvent în 8:28-39, afirmînd că absolut nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui
Dumnezeu. Semnul distinctiv al oricărui „frate” autentic sau al oricărei „surori” autentice este
acela că el sau ea, prin dragostea statornică a lui Dumnezeu, va persevera pînă la sfîrşit. În al
treilea rînd, Pavel scrie, în versetul 15, că fratele tare este în stare să-l nimicească pe cel slab;
dar Isus a zis că Dumnezeu Însuşi este acela care va nimici pe oameni în iad.488 În al patrulea
487
James D. G. Dunn, Romans, in The Word Biblical Commentary, vol. 38B, p. 821.
488
Vezi Matei 10:28.
rînd — afirmă Stott —, contextul cere o interpretare diferită pentru verbul „a nimici”.
„Apollymi” are un spectru larg de sensuri: de la „a ucide” pînă la „a strica”. Aici, opusul
verbului „a nimici” este verbul „a zidi” (19 şi 15:2). De aceea, atenţionarea lui Pavel se referă la
posibilitatea ca acela care este tare şi care l-a dus în ispită pe cel slab, împingîndu-l să acţioneze
împotriva conştiinţei lui, să aducă prejudicii serioase în procesul uceniciei acestuia. Pavel îl
avertizează pe cel tare să nu aducă un astfel de prejudiciu celui slab.489
Afirmaţiile lui Stott merită comentate, mai ales că avertismentul lui Pavel este reluat cel
puţin de două ori — „Nu nimici pentru mîncarea ta pe cel pentru care a murit Hristos” (15)
şi „să nu nimiceşti pentru o mîncare lucrarea lui Dumnezeu” (20) — şi întărit de-a lungul
întregului context prin expresii ca acestea: „prilej de păcătuire” (13, 21, s.n.), „prilej de
cădere” (20, 21, s.n.) sau ca afirmaţia din versetul 23: „Tot ce nu vine din încredinţare este
păcat” (s.n.). Să luăm pe rînd cele patru motive ale lui Stott.
În primul rînd, — întreabă Stott, punînd sub semnul întrebării afirmaţia lui Dunn —, să putem
oare crede că un singur act al unui frate creştin împotriva conştiinţei lui — care în nici un caz
nu este greşeala lui, ci greşeala celui tare, care l-a dus în ispită, şi care, de aceea, este o greşeală
neintenţionată, iar nu o neascultare deliberată — merită condamnarea eternă? Nu! Iadul este
rezervat numai celor încăpăţînaţi, celor care nu vor să se pocăiască, celor care persistă în mod
voit în a face răul (2:5 ş.urm.).
Mai întîi, nu credem că Pavel se referă la un act singular pe care-l comite cel slab, ci la un
tipar pentru care acesta deschide uşa. Trăirea creştină trebuie să se fundamenteze pe
convingerile pe care le cîştigăm în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu. Dacă începem să ne
permitem libertatea să călcăm în picioare conştiinţa noastră, respectiv convingerile
dobîndite în faţa Cuvîntului, întrebarea este ce anume ne va opri să continuăm pe această
cale a răzvrătirilor deliberate împotriva lui Dumnezeu. Oare nu tocmai lucrul acesta
încearcă Pavel să-l prevină afirmînd, pe de o parte, că fiecare trebuie „să fie deplin
încredinţat în mintea lui” (14:5), iar pe de altă parte, că „tot ce nu vine din încredinţare este
păcat” (14:23)? Faptul că greşeala iniţială nu este iniţiată de cel în cauză nu schimbă cu
nimic lucrurile. Iată ce spune profetul Isaia celor din vremea lui: „Cei ce povăţuiesc pe
poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sînt pierduţi” (9:16, s.n.).
Prin Isaia, Duhul lui Dumnezeu pune astfel responsabilitatea atît pe umerii povăţuitorilor,
cît şi pe umerii celor care se lasă povăţuiţi de ei. Păcatul Evei a fost iniţiat şi indus de către
Şarpe, iar păcatul lui Adam, de către Eva. Au fost scutiţi oare aceştia de consecinţele
păcatului? Nicidecum!
Apoi, în argumentul de mai sus, Stott nu ia în considerare efectul de împietrire al păcatului:

păcatul înşală, înfăşoară lesne şi împietreşte, iar o inimă rea şi necredincioasă ne desparte
de Dumnezeul cel viu (vezi Evrei 3:12-15).
În al doilea rînd, — afirmă Stott —, o astfel de poziţie (nimicirea eternă a unui frate) este
inconsecventă cu doctrina perseverării pînă la sfîrşit, pe care apostolul a expus-o în mod
elocvent în 8:28-39, afirmînd că absolut nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu.
489
John R. W. Stott, op. cit. pag. 365-6.
Semnul distinctiv al oricărui „frate” autentic sau al oricărei „surori” autentice este acela că el
sau ea, prin dragostea statornică a lui Dumnezeu, va persevera pînă la sfîrşit.
Oare cele spuse de Pavel în Romani 8:28-39 nu trebuie înţelese în lumina celor spuse în
capitolele 6-8 şi a explicaţiilor din capitolele 9-11? Să nege oare Pavel prin cele spuse în
8:28-39 seriozitatea avertizărilor din 6:16, 23; 8:5-8 şi 13 sau pericolul tăierii din măslin
despre care a vorbit în 11:17-24? Este adevărat că „semnul distinctiv al oricărui «frate»
autententic sau al oricărei «surori» autentice este acela că el sau ea, prin dragostea
statornică a lui Dumnezeu, va persevera pînă la sfîrşit”.490 Dar cum să-i caracterizăm pe cei
care au pornit pe cale şi au ajuns să cadă. Dacă aceştia nu sînt fraţi autentici, nu vedem de
ce s-ar fi impacientat Pavel pentru ei. Dacă nu ar exista atît posibilitatea tăierii din măslin
(11:17-22), cît şi cea a realtoirii în el (11:23-24), pe de o parte, nu ar fi justificate nici
temerile lui Pavel, şi nici atenţionările lui, iar pe de altă parte, nu ar fi justificate nici
rugăciunea, nici aşteptarea lui ca fraţii lui care au fost tăiaţi afară să fie altoiţi din nou.
Dacă pericolul nu ar fi real, nu vedem de ce s-a temut Pavel pentru cei din Tesalonic, care
au călcat pe urmele lui şi pe urmele Domnului Isus Hristos, primind nu doar Evanghelia, ci
şi suferinţele care au venit împreună cu ea. Dacă nu era nici un pericol real, de ce le scrie
Pavel aceste cuvinte:
17
Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi cîtăva vreme de voi, cu faţa dar nu cu inima, am avut
cu atît mai mult dorinţa să vă vedem. 18Astfel, odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel
puţin) să venim la voi; dar ne-a împedecat Satana. 19Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau
bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sînteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la
venirea Lui? 20Da, voi sînteţi slava şi bucuria noastră. 1De aceea, fiindcă nu mai puteam răbda,
am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena, 2şi v-am trimes pe Timotei, fratele nostru şi
slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în
credinţa voastră, 3pentruca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că
la aceasta sîntem rînduiţi. 4Şi cînd eram la voi, v-am spus mai dinainte că vom suferi necazuri,
ceea ce s-a şi întîmplat, cum bine ştiţi. 5Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri
despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să
fi fost degeaba (1 Tes. 2:17-3:5, s.n.)?
Pericolul este real. Oare nu tocmai de aceea a scris Pavel capitolele 6-8 din Romani, cu
toate avertizările serioase pe care le cuprind aceste capitole? Acela care se dă rob păcatului
ca să-l asculte va fi robul păcatului, iar plata păcatului este moartea (vezi 6:16 şi 23). Acela
care va trăi după îndemnurile firii pămînteşti, adică va merge în direcţie opusă direcţiei pe
care o arată Cuvîntul lui Dumnezeu, va muri, spune Pavel, în 8:13, căci umblarea după
lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. Căci fii ai lui Dumnezeu
sînt „toţi ceice sînt călăuziţi de Duhului lui Dumnezeu” (8:14). Or, călcarea convingerilor
noastre legate de Scriptură nu sînt pe linia călăuzirii Duhului Sfînt.
Perseverarea în har este o lucrare a harului lui Dumnezeu de la un capăt pînă la celălalt.
Fără revărsarea harului lui Dumnezeu peste noi, adică fără lucrarea directă a Duhului Sfînt,
nimeni nu poate nici măcar să-şi ceară iertare pentru păcatele lui. Duhului Sfînt I-a fost
încredinţată de Dumnezeu lucrarea de a dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul,
490
Ibid., p. 366.
neprihănirea şi judecata.491 Înseamnă oare lucrul acesta că omul păcătos nu poate

obstrucţiona lucrarea Duhului Sfînt, refuzînd împăcarea la care-l îndeamnă Duhul şi
nevenind la lumină cu păcatul lui ca să fie iertat de el? Nicidecum! Duhul Îşi face această
lucrare în noi prin sabia Duhului, adică Cuvîntul lui Dumnezeu, şi prin comunitatea
Duhului, adică fraţii. În textul din Matei 18: 15-20, se descrie lucrarea Duhului Sfînt prin
aceste instrumente ale harului, dar se precizează clar faptul că, în pofida acestei lucrări, nu
se garantează pocăinţa celui păcătos:
15
Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te
ascultă, ai cîştigat pe fratele tău. 16Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi,
pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. 17Dacă nu vrea să asculte
de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un
păgîn şi ca un vameş. 18Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice
veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer (Mat. 18:15-18, s.n.).492
„Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua
ispitirii în pustie” (Evrei 3:7-8, s.n.), ne îndeamnă Pavel în Evrei. Dar oare de ce există acel
„dacă” în text? De ce să nu poată auzi cineva glasul Duhului Sfînt? Există două posibilităţi:
fie Duhul Sfînt nu mai vorbeşte, fie omul păcătos nu mai aude glasul Duhului, din pricina
împietririi inimii lui. Din moment ce mandatul Duhului de a dovedi lumea vinovată în ce
priveşte păcatul nu a încetat, rămîne deschisă cea de-a doua variantă. Într-adevăr, nimic din
afara noastră nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus
Hristos, Domnul nostru. Cu alte cuvinte, nimic din ceea ce ar putea veni peste noi nu este
semnul mîniei lui Dumnezeu împotriva noastră, deoarece nimic nu-L va face pe Dumnezeu
să Se răzgîndească şi să nu termine ceea ce a început să facă în noi. De aceea, „El care n-a
cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, fără plată,
împreună cu El, toate lucrurile?” (8:32) — dar numai „împreună cu El”. Însuşi Domnul
Isus ne-a spus că deşi „cel tare”, adică duhul necurat, a fost scos din casă de către „cel mai
tare”, adică de Însuşi Domnul Isus, casa poate totuşi să rămînă la un moment dat goală,
măturată şi împodobită, pentru că — chiar dacă nu ne vine să credem — casa, care nu a
avut putere asupra „celui tare”, are puterea şi libertatea să-L scoată afară pe „cel mai tare”
din ea, pentru ca apoi să fie invadată din nou de duhurile rele. „Cine nu este cu Mine — a
încheiat Domnul Isus — este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Luca
11:23).
În al treilea rînd — afirmă Stott —, Pavel scrie, în versetul 15, că fratele tare este în stare să-l
nimicească pe cel slab; dar Isus a zis că Dumnezeu Însuşi este acela care va nimici pe oameni în
iad.
Într-adevăr, prerogativul judecăţii şi pedepsei I-a fost dat Domnului Isus.493 Dar aici este
vorba despre acela care îl împinge pe fratele său în păcatul aducător de moarte. Oare toate
îndemnurile şi avertizările din Noul Testament cu privire la prorocii mincinoşi să nu aibă
491
Vezi Ioan 16:8-11.
492
Pentru o analiză detaliată a textului, vezi Beniamin Fărăgău, Matei 11-23, vol. II, pag. 124-136.
493
Vezi Ioan 5:21-29.
nici o bază? Oare pericolul pe care-l prezintă ei pentru Biserica lui Hristos să nu fie tocmai
atît de serios? Iată ce spune Pavel la plecarea lui din Milet:
„25Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat
propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu. 26De aceea vă mărturisesc astăzi, că sînt curat de sîngele
tuturor. 27Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. 28Luaţi seama dar la voi
înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfînt episcopi (sau: priveghetori), ca să
păstoriţi Biserica Domnului, pe care a cîştigat-o cu însuş sîngele Său. 29Ştiu bine că, după
plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, cari nu vor cruţa turma; 30şi se vor scula din
mijlocul vostru oameni, cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea
lor. 31De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să
sfătuiesc cu lacrămi pe fiecare din voi. 32Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mîna lui Dumnezeu
şi a Cuvîntului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu
toţi cei sfinţiţi (Fapte 20:25-32, s.n.).
Dar nu numai Pavel avertizează de acest pericol. Iată, de pildă, cum încheie Petru a doua sa
epistolă, după ce, în capitolul 2, expune pe îndelete pericolul prorocilor şi învăţătorilor
mincinoşi, care vor vorbi cu trufie lucruri de nimic, vor momi cu poftele cărnii şi cu
desfrînări pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire:
14
De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără
prihană, fără vină, şi în pace. 15Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mîntuire,
cum v-a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, 16ca şi în toate
epistolele lui, cînd vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sînt unele lucruri grele de înţeles pe
cari cei neştiutori şi nestatornici le răstîlmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.
17
Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi
tîrîţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria; 18ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa
Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veciniciei.
Amin (2 Petru 3:14-18, s.n.).
După cum Dumnezeu lucrează prin oameni, tot aşa şi Diavolul lucrează prin oameni. Iar
Pavel ne îndeamnă, în Romani 14, să nu acceptăm să fim noi înşine oamenii prin care
Diavolul să lucreze la dărîmarea şi la nimicirea fraţilor noştri şi a Templului lui Dumnezeu.
16
Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17
Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu;494 căci
Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi. 18Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre
voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. 19Căci
înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El
prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.” 20Şi iarăş: „Domnul cunoaşte gîndurile celor înţelepţi.
Ştie că sînt deşarte” (1 Cor. 3:16-20, s.n.).
Templul lui Dumnezeu este nimicit atunci cînd cineva nimiceşte, de fapt, pe fratele său,
împingîndu-l la păcat în mod direct sau indirect. Atît în textul din Romani, cît şi în cel din 1
Corinteni, este prezentat nu doar pericolul pentru cel în cauză, ci şi pericolul pentru acela
care se face vinovat de nimicirea fratelui său.
494
Vezi şi Matei 18:1-9.
În al patrulea rînd — afirmă Stott —, contextul cere o interpretare diferită pentru verbul „a
nimici”. „Apollymi” are un spectru larg de sensuri: de la „a ucide” pînă la „a strica”. Aici,
opusul verbului „a nimici” este verbul „a zidi” (19 şi 15:2). De aceea, atenţionarea lui Pavel se
referă la posibilitatea ca acela care este tare şi care l-a dus în ispită pe cel slab, împingîndu-l să
acţioneze împotriva conştiinţei lui, să aducă prejudicii serioase în procesul uceniciei acestuia.
Pavel îl avertizează pe cel tare să nu aducă un astfel de prejudiciu celui slab.
Oare „nimicirea” despre care se vorbeşte în text să se refere doar la zona sfinţirii, doar la
„stricarea” lucrurilor zidite în fratele meu în procesul de ucenicie? Dar oare de ce este pusă
în contrast lucrarea de nimicire a celui slab de către cel tare tocmai cu lucrarea pe care
Hristos a făcut-o în El prin moartea Lui? „Nu nimici prin mîncarea ta pe acela pentru care
a murit Hristos!” (15, s.n.). „Nu nimici, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu!” (20, s.n.).
„Nimicirea” celui slab este contrastată cu lucrarea pe care Hristos a făcut-o murind pentru
el, respectiv cu ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el, probabil, prin Domnul Isus Hristos. În
sine, această comparaţie implicită ne obligă să luăm foarte serios avertizarea cu privire la
„nimicirea” despre care este vorba în text.
Oare nu aici se aliniază avertismentele din restul cărţii, cum ar fi cele din Romani 6:16, 23;
8:5-8 şi 13? Oare dacă fratele slab este împins să se deschidă păcatului, din pricina
prilejului de păcătuire pe care i-l dă cel tare, nu va trăi el tragedia celui despre care
vorbeşte Pavel în Romani 7:14-24? Dacă acela care a căzut în păcat persistă în el şi nu vine
la lumină, nu va muri el oare? „Aşa dar, fraţilor, — ne spune Pavel în Romani 8 —, noi nu
mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei” (12). Dar tot Pavel
afirmă şi cele spuse în versetele imediat următoare: „Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi
muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi ceice sînt
călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu…. Şi, dacă sîntem copii, sîntem
şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă
suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El” (Rom. 8:13-17,
s.n.). Deşi proslăvirea noastră a fost hotărîtă mai dinainte de către Dumnezeu, ea se va
întîmpla doar dacă suferim cu adevărat împreună cu Hristosul în care am crezut. Parte din
această suferinţă este însăşi pocăinţa care aduce moartea noastră faţă de păcat.
Acum că am văzut cît de serios este pericolul de a nimici pentru o mîncare pe fratele pentru
care a murit Hristos — nimicim însăşi lucrarea lui Dumnezeu —, să vedem prin ce anume
ne motivează Pavel la împlinirea poruncilor specifice din versetele 15 şi 20.
În primul rînd, adresîndu-se celor tari în credinţă, Pavel le scrie, „nu faceţi ca binele vostru
să fie grăit de rău” (16). „Binele” care poate fi grăit de rău este tocmai libertatea în Hristos
la care aceştia au ajuns şi de care se bucură în urma înţelegerii implicaţiilor morţii
Domnului Isus Hristos. Însă libertatea noastră în Hristos nu poate merge împotriva lui
Hristos şi a lucrării Lui. Să ne aducem aminte de un incident din viaţa Domnului Isus. În
drumul Său spre Ierusalim, Domnul Isus i-a trimis pe Iacov şi pe Ioan într-unul dintre
satele Samariei, ca să-I găsească loc de poposire. Dar pentru că samaritenii nu au vrut să-i
primească, în mînia lor, cei doi au vrut să ceară foc din cer peste satul respectiv. „Isus S-a
întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: «Nu ştiţi de ce duh sînteţi însufleţiţi! Căci Fiul omului a
venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mîntuiască»” (Luca 9:55-56). În acel

moment, deşi mergeau cu Isus spre Ierusalim, cei doi nu adunau, de fapt, cu El, ci luptau
împotriva intereselor Lui. A fi pentru fratele nostru un prilej de păcătuire sau de cădere
înseamnă a nimici lucrarea lui Hristos, a merge împotriva lui Hristos.
În Matei 18, Domnul Isus întoarce fila, rostind sentinţa asupra celui vinovat, adică asupra
celui care l-a împins pe fratele său la păcat:
6
…Pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, cari cred în Mine, ar fi mai de
folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adîncul mării. 7Vai de lume,
din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai
de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! 8Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face
să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop
sau ciung, decît să ai două mîni sau două picioare, şi să fii aruncat în focul vecinic. 9Şi dacă
ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine. Este mai bine pentru tine să
intri în viaţă numai cu un ochi, decît să ai amîndoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei.
10
Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în
ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri. 11Fiindcă Fiul omului a venit să
mîntuiască ce era pierdut... [Deci] 14…nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul
măcar din aceşti micuţi (Mat. 18:6-14, s.n.).
Este interesant că Pavel îşi motivează cititorii pozitiv, nu negativ, vorbindu-le despre natura
Împărăţiei lui Dumnezeu, şi nu ameninţîndu-i cu mînia lui Dumnezeu: „Nu nimici, prin
mîncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos … Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este
mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt. Cine slujeşte lui Hristos
în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni (15-18). Cu siguranţă că
fratele tare în credinţă, cel căruia îi vorbeşte Pavel şi alături de care se enumeră şi pe sine,
nu făcea cu rea intenţie ceea ce făcea. Este atît de uşor să ţii cu toată puterea ta de
adevărurile descoperite în Scriptură şi să nu ţii cont de ceea ce simte fratele tău în faţa
căruia ţi-ai etalat cu elocinţă crezul prin vorbă sau faptă. Ceea ce face Pavel pentru ca să
evite astfel de încleştări teologice, care ar putea fi fatale pentru cel slab în credinţă, este să
redefinească pentru noi esenţa Împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru mulţi dintre noi, Împărăţia
lui Dumnezeu se defineşte printr-un set de reguli şi ritualuri religioase exterioare: „Nu lua,
nu gusta, nu atinge cutare lucru! Toate aceste lucruri — spune Pavel colosenilor —, cari
pier o dată cu întrebuinţarea lor, şi sînt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în
adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de
trup, dar nu sînt de nici un preţ împotriva gîdilării firii pămînteşti” (Col. 2:21-22).
Împărăţia lui Dumnezeu are o cu totul altă natură. De aceea, în atenţia noastră trebuie să fie
lucruri de o cu totul altă natură: nu „mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în
Duhul Sfînt” (Rom. 14:17). Aceasta înseamnă că putem şi trebuie să facem întotdeauna
rabat la mîncare şi băutură — lucruri ce ţin de domeniul părerilor îndoielnice —, dar
niciodată la neprihănire, la pace şi la bucuria pe care o dă Duhul Sfînt, realităţi care
definesc esenţa Împărăţiei lui Dumnezeu şi care ne sînt oferite pe preţul nespus de scump al
sîngelui Domnului Isus Hristos.
14:20b-23 Tot ce nu vine din încredinţare este păcat, deci dă timp fratelui
tău ca să se convingă singur
În versetele 20-23, Pavel reia discuţia din versetele precedente, repetînd porunca din 15:
„Să nu nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu” (20). Ceea ce el schimbă însă în
aceste versete este argumentul. Pavel îndreptăţeşte pe cel tare în credinţă privind
concluziile pe care acesta le-a tras în problema mîncării şi băuturii, adică în problema
legată de domeniul părerilor îndoielnice. Din punct de vedere teologic, el are dreptate:
„Drept vorbind, toate lucrurile sînt curate. Totuş, — continuă Pavel, mutînd accentul pe
lucrurile esenţiale —, a mînca din ele, cînd faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de
cădere, este rău” (20, s.n.).
În clipa în care am fost născuţi din nou, am şi fost aşezaţi de către Duhul Sfînt în Trupul lui
Hristos. „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh — afirmă Pavel în
1Corinteni —, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi” (1
Cor. 12:13). Iar în Romani, el adaugă: „Căci, după cum într-un trup avem mai multe
mădulare… tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos” (Rom.
12:4-5). Fiind deci mădulare unii altora, fiecare dintre noi are o responsabilitate faţă de
fratele său. Or, tocmai pentru că, pe de o parte, Fiul a venit să mîntuiască ce era pierdut, iar
pe de altă parte, nu este voia Tatălui nostru din ceruri să piară nici măcar unul dintre cei
mîntuiţi de către Fiul Său, însărcinarea noastră în Trupul lui Hristos este clară şi
indiscutabilă. Sîntem mădulare unii altora pentru a lăsa Duhul lui Dumnezeu să Se arate
prin noi spre folosul altora, adică spre întărirea şi zidirea lor, nu spre slăbirea şi nimicirea
lor. Atenţie deci, atunci cînd în loc să căutăm folosul fratelui nostru căutăm folosul nostru,
afişînd libertăţile noastre în Hristos, în detrimentul fratelui nostru, pentru care a murit
Hristos, am ieşit de sub călăuzirea directă a Duhului Sfînt şi devenim „un prilej de cădere,
de păcătuire sau de slăbire” (21) pentru fratele nostru. „Bine este să nu mănînci carne, să
nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere,
de păcătuire sau de slăbire” (21).
Pavel concluzionează (22-23) — scrie John Stott — prin a face o distincţie între crez şi acţiune,
adică între convingerile private şi comportamentul public. Astfel, — scrie el —, în ce priveşte
sfera privatului, „încredinţarea pe care o ai — indiferent că eşti tare şi crezi că poţi mînca orice,
sau slab şi crezi că nu poţi mînca orice —, păstrează-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu”
(22a), păstrează lucrul acesta ca pe un secret. Nu este cazul nici să afişezi crezul tău, şi nici să-l
impui altora. Iar în ce priveşte comportamentul public, există două opţiuni, reprezentate de doi
oameni, pe care îi recunoaştem repede ca find un creştin tare, respectiv unul slab. Este ferice de
creştinul tare, deoarece conştiinţa lui aprobă decizia lui de a mînca din toate, aşa că îşi poate
urma conştiinţa, fără a avea sentimente de vinovăţie. „Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în
ce găseşte bine” (22b). „Dar cine se îndoieşte — adică creştinul slab, care este frămîntat de
semnalele care-i vin din partea conştiinţei — şi mănîncă, este osîndit, pentrucă nu mănîncă din
încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat” (22-23).495
495
John Stott, op. cit., p. 368.
Regula este „să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere,
de păcătuire sau de slăbire” (21). Lucrul acesta va fi nu numai posibil, ci şi uşor, dacă vom
înţelege, pe de o parte, că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci
neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt” (17), iar pe de altă parte, că „tot ce nu vine din
încredinţare, e păcat” (23).
Să ne oprim o clipă lîngă această ultimă afirmaţie a lui Pavel: „Tot ce nu vine din
încredinţare, e păcat” (23). Termenul folosit de Pavel — păcat (hamartia) — este acelaşi cu
termenul pe care l-a folosit el, de pildă, în 6:23, unde a precizat faptul că „plata păcatului
(hamartias) este moartea”.496 Astfel, avînd în vedere uzajul termenului în contextul cărţii, la
prima vedere, această ultimă clauză din Romani 14 — „Tot ce nu vine din încredinţare este
păcat” (23, s.n.) — mută definirea păcatului în sfera relativului, ca şi cum păcatul s-ar
defini în funcţie de încredinţările pe care le are sau nu cineva. În lumina Scripturii, putem
afirma cu certitudine că lucrul acesta nu este adevărat. Păcatul se defineşte doar în raport
cu Legea lui Dumnezeu. Păcatul se defineşte ca fiind o călcare de Lege, de care ne putem
face vinovaţi fie prin comitere, fie prin omitere, adică fie făcînd ceea ce ne porunceşte
Dumnezeu în mod expres să nu facem, fie nefăcînd ceea ce Dumnezeu ne porunceşte să
facem. Dovada acestei obiectivităţi în definirea păcatului o avem în cele afirmate de Pavel
însuşi în Romani 5:
12
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea,
şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit... 13(Căci
înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă cîtă vreme nu este o lege.
14
Totuş moartea a domnit, dela Adam pînă la Moise, chiar peste ceice nu păcătuiseră printr-o
călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celuice avea
să vină…) (Rom. 5:12-14).
De către cine nu a fost ţinut în seamă păcatul înainte de a fi fost dată Legea? Din moment
ce, în ultimă instanţă, păcatul se defineşte strict în relaţia omului cu Dumnezeu, există două
posibile răspunsuri: (1) păcatul nu este ţinut în seamă de Dumnezeu şi (2) păcatul nu este
ţinut în seamă de om. Primul răspuns nu este posibil, deoarece textul din Romani
precizează că, deşi păcatul nu a fost ţinut în seamă, „moartea a domnit, dela Adam pînă la
Moise, chiar peste ceice nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui
Adam” (14). Deci trebuie să ne rezumăm la al doilea răspuns posibil: dacă nu este o Lege,
păcatul nu este ţinut în seamă de către cel care-l comite. Cu alte cuvinte, din pricina
faptului că nu are cunoştinţă de o lege scrisă a lui Dumnezeu, cel în cauză ar putea să aibă
încredinţarea că nu face rău. Oare încredinţarea celui în cauză va opri ea consecinţele
păcatului? Nicidecum, deoarece legea a fost înscrisă în conştiinţa omului încă de la Creaţie:
12
Toţi ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi ceice au păcătuit avînd lege, vor fi
judecaţi după lege. 13Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci
cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. 14Cînd Neamurile, măcar că n-au lege,
fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, îşi sînt singuri lege; 15şi ei dovedesc
496
Termenul hamartia este folosit de 174 de ori în Noul Testament. Pentru uzajul termenului, vezi, de asemenea, 6:1,
2, 6, 7, 10, 11, 12, 13, 14, 16, 17, 18, 20, 22, respectiv capitolele 7 şi 8, unde Pavel a continuat să vorbească despre
păcat şi despre legea păcatului şi a morţii.
că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul
lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele. 16Şi faptul acesta se
va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile
ascunse ale oamenilor (Rom. 2:12-16).
În baza acestui principiu va judeca Dumnezeu lumea — ne spune Pavel în capitolul 2 al

cărţii. O judecată după adevăr, în urma căreia Dumnezeu nu va condamna pe cel nevinovat
şi nu va îndreptăţi pe cel vinovat, este posibilă doar dacă există o bază obiectivă pentru
definirea păcatului. Or, Pavel a afirmat faptul că această bază obiectivă este însăşi Legea
lui Dumnezeu. Păcatul nu poate fi deci relativizat, în funcţie de încredinţările noastre.
Ce vrea să spună deci Pavel în versetul 23: „Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat”?
Pentru a răspunde la întrebare, trebuie să revenim la întregul context al capitolului.
În capitolul 14, au fost afirmate cîteva adevăruri, pe care încercăm să le sistematizăm mai
jos:
În primul rînd, încă în primul verset din capitolul 14, Pavel a precizat că este vorba
despre sfera părerilor îndoielnice.
În al doilea rînd, am văzut că din cele patru poziţii pe care le susţin diferiţi exegeţi cu
privire la identitatea celui slab în credinţă — (1) păgîni convertiţi de curînd de
la idolatrie, (2) asceţi, (3) legalişti şi (4) creştini iudei care continuau să ţină
cerinţele Legii mozaice în domeniul alimentar şi cu privire la Sabat — ultima
este cel mai bine susţinută de context. În cazul acesta, putem afirma că
problemele în discuţie — mîncările şi zilele — nu erau păreri subiective legate
de obiceiul unuia sau al altuia, ci erau probleme clar reglementate de scrierile
Vechiului Testament.
Deci pentru acela care nu a înţeles faptul că Vechiul Legămînt a fost înlocuit cu Noul
şi, de aceea, credinciosul nou-testamental nu mai este sub jurisdicţia legilor şi
poruncilor Vechiului Legămînt, a călca oricare dintre poruncile legate de
mîncări sau zile era considerat a fi un păcat condamnat şi pedepsit de
Dumnezeu. Drept urmare, cel în cauză se credea şi se simţea vinovat înaintea lui
Dumnezeu şi condamnat de El.
Şi ce are a face dacă cineva credea lucrul acesta — am putea replica noi —, din moment ce,
în mod obiectiv, Dumnezeu nu-l condamna, pentru că porunca respectivă fusese abrogată?
Oare, în ultimă instanţă, încredinţarea celui în cauză fiind strict de natură subiectivă putea
să aibă implicaţii atît de grave, încît să merite toată dezbaterea din acest capitol? Pavel
merge pînă acolo încît ne spune că fratele slab, care este acuzat de conştiinţa lui că a călcat
o poruncă a lui Dumnezeu, pe care el o considera încă în vigoare, poate fi nimicit. Oare
care este mecanismul care intră în funcţie în aces caz, atunci cînd Scriptura spune că mînia
lui Dumnezeu se descoperă din cer doar împotriva necinstirii lui Dumnezeu şi a nelegiuirii,
deci împotriva călcării acelor porunci ale lui Dumnezeu care continuă să fie încă în
vigoare? Din moment ce Legea a fost abrogată, călcarea ei nu mai poate stîrni mînia lui
Dumnezeu. Cum de cel în cauză poate fi nimicit totuşi sau cum se face că el este într-un
aşa mare pericol?
Viaţa creştină trebuie trăită în lumina adevărului biblic

Viaţa creştină trebuie trăită în lumina adevărului biblic, pentru că a crede în Hristos
înseamnă a dezbrăca păcatul şi a îmbrăca Împărăţia lui Dumnezeu (vezi Rom. 6-8). Păcatul
poate fi definit doar în lumina Legii lui Dumnezeu, adică în lumina voii exprese a lui
Dumnezeu. Iar Împărăţia lui Dumnezeu este descrisă şi delimitată pentru noi tot în lumina
voii exprese a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea ne îndeamnă Pavel: „Să nu vă potriviţi
chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi
deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită” (12:2, s.n.). Cunoaşterea
voii lui Dumnezeu este importantă, pentru că viaţa creştină trebuie să fie o aducere
conştientă şi deliberată a trupului nostru ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu. Or,
jertfa va fi plăcută lui Dumnezeu doar dacă este după voia Lui.
Trăirea vieţii creştine este un act deliberat

Trăirea vieţii creştine este un act deliberat, de aceea, la Creaţie, Dumnezeu ne-a aşezat în
furca edenică şi, de aceea, El continuă să ne ţină acolo chiar şi după răscumpărarea noastră.
Afirmaţiile din versetele precedente ne ajută să înţelegem că Pavel vorbeşte cu cei născuţi-
din-nou: „Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale
nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui
Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (6:13). Un astfel de
îndemn nu are nici un sens pentru un om nenăscut-din-nou. Tocmai lucrul acesta îl
subliniază Pavel prin versetul următor: „Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră,
pentrucă nu sînteţi supt Lege, ci supt har” (6:14, s.n.). Tocmai „pentrucă nu sînteţi supt
Lege, ci supt har”, puteţi să nu vă mai daţi mădularele voastre în robia păcatului, ci le puteţi
da în robia neprihănirii. Dar oare a fi „sub har” înseamnă că nu mai există posibilitatea sau
uneori ispita de a ne da robi păcatului? Sau a fi „sub har” înseamnă cumva că am scăpat de
consecinţele păcatului, chiar dacă continuăm să-l facem? Nicidecum! „Nu ştiţi — îi
întreabă Pavel pe cei care sînt sub har, deci în Hristos — că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l
ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la
moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (Rom. 6:16). Este deci
clar faptul că Pavel vede trăirea vieţii creştine ca un act conştient şi deliberat, guvernat de
alegerea omului şi împuternicit de Duhul Sfînt, atunci cînd alegerea este conformă cu voia
lui Dumnezeu revelată în Scripturi.
Ce se întîmplă cînd mergem împotriva conştiinţei noastre

Ce se întîmplă dacă, la un moment dat, conştiinţa ne spune că ne-am dat robi păcatului,
concluzia ei fiind întărită de însuşi Cuvîntul lui Dumnezeu pe care nu l-am înţeles corect?
Aşa este, de pildă, cazul cu cel slab în credinţă, care a călcat una dintre regulile alimentare
ale Vechiului Testament.
Sentimentul de vinovăţie nu motivează pe nimeni. Dimpotrivă! Tocmai de aceea, atunci
cînd ne-am încărcat cu el, devenim o prada uşoară pentru Cel Rău. Acesta se va folosi de
sentimentul de vinovăţie, pe de o parte, ca să ne trîntească la pămînt şi să ne paralizeze
viaţa de zi cu zi, iar pe de altă parte, ca să ne ispitească şi să ne împingă la alte călcări ale
Legii lui Dumnezeu. Dacă de data aceasta călcările de Lege sînt reale şi, de aceea,
condamnate şi pedepsite de Dumnezeu, diavolul şi-a atins ţinta. Deci pericolul pentru acela
care în mod conştient deschide uşa neascultării de conştiinţa lui este că Ispititorul va găsi
mai uşor cale spre el, folosindu-se de conştiinţa lui încărcată.
Cum operează ispita

În Romani 7:7-13, Pavel ne-a vorbit despre modul în care lucrează ispita ca să ne împingă
la călcarea Legii lui Dumnezeu:
7
Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am
cunoscut decît prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu
pofteşti! 8Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de
pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. 9Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a
venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. 10Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa,
mi-a pricinuit moartea. 11Pentrucă păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin însăş,
porunca aceasta m-a lovit cu moartea. 12Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este
sfîntă, dreaptă şi bună. 13Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul,
tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentruca păcatul să se
arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaş poruncă (Rom. 7:7-13).
Întrebarea din capitolul 7 — „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?” — s-a ridicat
din pricina afirmaţiei din 7:4, unde Pavel ne spune că singurul mod de a scăpa de acuzarea
şi condamnarea Legii este să murim faţă de Lege, prin trupul lui Isus Hristos, prin credinţa
în sîngele lui Isus Hristos, căpătînd neprihănirea pe care Dumnezeu o dă, fără Lege.497 Nu
Legea este rea, ne spune Pavel, ci consecinţele călcării ei. De aceea, trebuie să scăpăm cît
mai repede posibil de aceste consecinţe, plata păcatului fiind moartea. Iar lucrul acesta este
posibil doar prin împlinirea Legii, adică prin executarea sentinţei de către Domnul Isus
Hristos, care ne-a substituit în moarte şi ne-a dat posibilitatea să beneficiem de lucrul
acesta prin credinţă.
O dată ce am priceput că Legea este sfîntă, dreaptă şi bună, se pune întrebarea cum anume
se foloseşte de ea Satan ca să ne ispitească. „De pildă — afirmă Pavel —, n-aş fi cunoscut
pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: «Să nu pofteşti!» Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut
să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte” (7:7-8). În cazul fratelui slab — care
din pricina neînţelegerii corecte şi complete a implicaţiilor morţii Domnului Isus se mai
considera încă sub jurisdicţia legilor alimentare ale Vechiului Testament şi a legilor care
reglementau ţinerea Sabatului —, acesta a pornit tocmai pe tiparul descris de Pavel. Legea
spunea: „Să nu mănînci…” sau „Să ţii Sabatul”. Dar ispita de a călca Legea a venit prin
exemplul fratelui tare în credinţă. Astfel, Păcatul a luat prilej şi prin poruncă a făcut să se
nască în el pofta de a mînca sau de a-şi face lucrul lui în ziua de Sabat, încărcîndu-şi astfel
conştiinţa cu sentimentul de vinovăţie faţă de Dumnezeu. Deşi, în mod obiectiv, păcatul nu
are putere asupra lui, „căci fără Lege, păcatul este mort” (7:8), păcatul a cîştigat totuşi un
atu asupra celui slab în credinţă, pentru că l-a făcut să pornească în direcţia în care lucrează
Pacătul de obicei. Acum că uşa este deschisă, Păcatul va lua prilej ca să-l amăgească din
nou pe cel slab în credinţă, dar de data aceasta o va face nu cu o poruncă ieşită din uz, ci cu
o poruncă în vigoare, a cărei călcare are ca şi consecinţă moartea.
497
Legea este lege doar dacă există consecinţe pentru călcarea ei. Iar Scriptura ne spune că
plata păcatului sau consecinţa călcării Legii este moartea, adică despărţirea de Dumnezeu.
Tocmai de aceea, Satan va face tot ce-i va sta în putinţă ca să ne împingă la călcarea Legii,
după care va aştepta ca Dumnezeu Însuşi să ne dea pe mîna lui. Puterea păcatului fiind
Legea (vezi Rom. 7:8 şi 1 Cor. 15:56), în momentul în care am fost amăgiţi să călcăm
Legea lui Dumnezeu, dreptul şi puterea păcatului asupra noastră este legală, fiind legiferată
de însăşi Legea lui Dumnezeu. Deci intenţia Celui Rău este să facă tot posibilul să rupă
practica noastră de crezul nostru, adică să ne împingă la a călca porunca lui Dumnezeu.
9
Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am
murit. 10Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. 11Pentrucă păcatul a
luat prilejul prin ea, m-a amăgit, şi prin însăş, porunca aceasta m-a lovit cu moartea. 12Aşa că
Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună. 13Atunci, un lucru bun mi-a
dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea
printr-un lucru bun, pentruca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se
slujea de aceeaş poruncă (Rom. 7:9-13).
Nici unul dintre noi nu trebuie să subestimeze şiretenia şi puterea de ispitire şi înşelare a
păcatului. Iar lucrul acesta este cu atît mai adevărat pentru cel slab în credinţă. Tocmai de
aceea, Dumnezeu cere celui tare în credinţă să-l protejeze pe fratele său mai slab, să nu
forţeze conştiinţa acestuia, ci să aibă răbdare pînă cînd i se va întări credinţa prin
înţelegerea corectă a Cuvîntului lui Dumnezeu:
1
Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuş; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine,
au căzut peste Mine. 4Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră,
pentruca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
5
primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu (Rom. 15:1-7).

„Ajutorul potrivit” adună cu Hristos, nu risipeşte ceea ce a adunat El
Ceea ce este bine pentru Dumnezeu trebuie să fie bine şi pentru noi
Dacă Dumnezeu poate să orînduiască stăpînirile, atunci cu siguranţă că El poate „rîndui” şi

inimile fraţilor noştri. Este important să credem lucrul acesta, pentru ca să ne putem păstra
focalizarea în slujire. Dumnezeu Şi-a revărsat peste noi îndurarea, pentru ca noi să ne
aducem trupul ca jertfă pe altarul zidirii Trupului lui Hristos. Dar aşa cum putem foarte
uşor să exagerăm în zelul „rînduirii” Universului, încercînd să ne amestecăm în ceea ce
aparţine, de fapt, doar lui Dumnezeu, tot aşa putem foarte uşor să exagerăm în zelul
„rînduirii” Bisericii lui Dumnezeu, din nou, amestecîndu-ne în ceea ce aparţine doar lui
Dumnezeu. Însă nu trebuie să uităm că Biserica este a lui Dumnezeu, nu a noastră, şi
pentru ca jertfa noastră să fie sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu, ea trebuie să se conformeze
întru totul voii lui Dumnezeu.
Dacă dorim ca jertfa noastră să fie primită de Dumnezeu, atunci cînd este vorba despre
relaţiile cu duşmanii noştri, trebuie să lăsăm în seama Domnului răzbunarea. Atunci cînd
este vorba despre Universul lui Dumnezeu şi despre structurile politice din el, trebuie să
lăsăm în seama lui Dumnezeu orînduirea stăpînirilor, ca noi să avem timp şi energie să ne
focalizăm asupra rînduirii propriei noastre vieţi după voia lui Dumnezeu. Iar atunci cînd
este vorba despre Biserica lui Dumnezeu, trebuie să umblăm cu băgare de seamă,
întrebîndu-ne cum anume vede Dumnezeu lucrurile, pentru ca nu cumva să îndrăznim să nu
ne placă lucrurile aşa cum Dumnezeu Însuşi le-a rînduit în Casa Lui: „Cine mănîncă să nu
dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi cine nu mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă
Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau
cade, este treaba stăpînului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l
întărească ca să stea” (Rom. 14:3-4, s.n.). Ceea ce „a primit” Dumnezeu, nu ne putem
permite să respingem noi. Ar fi o crasă nepoliteţe din partea noastră să intrăm în Casa lui
Dumnezeu şi să începem să rearanjăm lucrurile după gusturile noastre. Cu atît mai grav ar
fi însă ca noi să ne permitem să nimicim lucrul lui Dumnezeu, făcut cu preţul jertfei
Domnului Isus Hristos. În domeniul părerilor îndoielnice, diferenţele dintre noi trebuie
acceptate, nu schimbate, deoarece Dumnezeu Însuşi ne-a primit şi pe fratele nostru şi pe
noi. Am fost răscumpăraţi de Dumnezeu, ca să trăim pentru El, şi fiecare din noi are să dea
socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este ca noi, cei tari, să
răbdăm slăbiciunile celor slabi, punîndu-ne la dispoziţia Duhului Sfînt, pentru ca El să Se
poată arăta prin noi spre folosul fraţilor noştri, spre zidirea lor.
Mireasa lui Hristos trebuie să fie un „ajutor potrivit” pentru El
În Romani 7:4, ni se spune că, prin trupul lui Hristos, noi am murit în ce priveşte Legea, ca
să fim ai lui Hristos.498 După cum, la Creaţie, femeia a fost alcătuită de Dumnezeu ca să fie
un ajutor potrivit pentru bărbat, tot aşa, Hristos a murit pentru noi pentru ca noi, devenind
Mireasa Lui, să-I fim ajutor potrivit în lucrarea pe care Dumnezeu I-a încredinţat-o. În
acest sens spune Pavel că Biserica „este Trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în
toţi” (Efes. 1:23). Noi sîntem mădularele Trupului lui Hristos, prin care Hristos Însuşi
trăieşte şi lucrează la împlinirea planurilor lui Dumnezeu. „Am fost răstignit împreună cu
Hristos — afirmă Pavel despre sine, incluzîndu-ne însă în această afirmaţie pe toţi aceia
care am beneficiat de harul lui Dumnezeu în Hristos —, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu,
ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2:20). Or, Hristos S-a întrupat ca să zidească Tatălui Său
din ceruri un Templu sfînt, alcătuit din pietre vii. Deci a fi ajutorul potrivit al lui Hristos
înseamnă ca, indiferent ce s-ar întîmpla, să nu cumva să facem ceva pentru dărîmarea
Templului pe care Hristos a pornit să-l zidească. Dimpotrivă, să ne aducem trupul ca jertfă
vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu pe altarul zidirii Trupului lui Hristos.
„Ajutorul potrivit” adună cu Hristos, nu risipeşte ceea ce a adunat El
Ca Mireasă a lui Hristos, sîntem «ajutorul Lui potrivit», ceea ce înseamnă că sîntem
chemaţi să adunăm cu Hristos, nu să risipim ceea ce a adunat El. În acest spirit sînt
afirmate lucrurile în capitolul 14 din Romani. „Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus —
spune Pavel —, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat decît pentru
cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei
mîncări — continuă el —, nu mai umbli în dragoste!” (14:14-15). După care, Pavel aduce o
atenţionare extrem de serioasă înaintea cititorilor săi: „Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela
pentru care a murit Hristos! Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău. Căci Împărăţia lui
Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt. Cine
slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni. Aşa dar,
să urmărim lucrurile, cari duc la pacea şi zidirea noastră. Să nu nimiceşti, pentru o mîncare,
lucrul lui Dumnezeu” (15-20, s.n.). Există deci nu doar posibilitatea să nu fim un ajutor
potrivit pentru Mirele nostru Isus Hristos, ci există chiar şi pericolul să ne pomenim luptînd
împotriva Lui,499 nimicind ceea ce El a mîntuit cu un preţ atît de mare. De fapt, tocmai
pentru a evita acest pericol, Dumnezeu ne cheamă să acceptăm de bunăvoie restrîngerea
sferei noastre de libertate, de dragul fratelui nostru mai slab în credinţă. Oare în ce fel ne
ajută partea teologică a cărţii la înţelegerea acestor lucruri?
Fratele nostru a fost plătit cu preţul imens al sîngelui lui Hristos
Evanghelia lui Hristos despre care ne vorbeşte Pavel în Romani începe cu starea de păcat a
omenirii. Concluzia lui Pavel este neechivocă:
498
Dar oare ai cui am fost pînă în acel moment? Conform Legii, am fost ai celuilalt bărbat, ai lui Satan. Şi însăşi Legea
lui Dumnezeu i-a dat drept şi putere asupra noastră, căci „boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este Legea”
(1 Cor. 15:56).
499
Vezi cazul lui Iacov şi Ioan, în Luca 9:51-56 sau cazul lui Petru, în Matei 16:21-26.
9
Ce urmează atunci? Sîntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie
Iudei, fie Greci, sînt sub păcat, 10după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul
măcar. 11Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot
dinadinsul pe Dumnezeu. 12Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care
să facă binele, nici unul măcar. 13Gîtlejul lor este un mormînt deschis; se slujesc de limbile lor
ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; 14gura le este plină de blestem şi de amărăciune; 15au
picioarele grabnice să verse sînge; 16prăpădul şi pustiirea sînt pe drumul lor; 17nu cunosc calea
păcii; 18frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor. 19Ştim însă că tot ce spune Legea, spune
celor ce sînt sub Lege, pentruca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată
înaintea lui Dumnezeu. 20Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii,
deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului (Rom. 3:9-20).
Iar o astfel de concluzie ne lasă goi şi descoperiţi în faţa revărsării mîniei lui Dumnezeu.
Ştiind că judecata Lui este potrivită cu adevărul, nici unul dintre noi nu poate nici măcar
nădăjdui că va scăpa de ea sau că în urma ei va putea primi altceva din partea Dumnezeului
celui Sfînt şi Drept decît mînie şi urgie, necaz şi strîmtorare veşnică. Acesta este fundalul
pe care aşază Pavel Vestea Bună. Iar în miezul ei se află preţul imens al jertfei Domnului
Isus Hristos: „Toţi au păcătuit, — reia Pavel concluzia de mai sus — şi sînt lipsiţi de slava
lui Dumnezeu. Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea,
care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în
sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea
păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; pentruca, în vremea de
acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuş să socotească
neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Rom. 3:23-26, s.n.).
Atunci cînd înţelegem valoarea jertfei lui Hristos, sîntem obligaţi să ne ruşinăm chiar şi la
gîndul că am putea pune în cîntar acest imens preţ de sînge cu o mîncare sau cu ţinerea unei
zile oarecare. Dar dacă am îndrăzni s-o facem, fiind în stare să nimicim pe fratele nostru
pentru ele, nu trebuie să uităm că vom sta în faţa lui Dumnezeu. Şi „dacă nimiceşte cineva
Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este
sfînt: şi aşa sînteţi voi” (1 Cor. 3:17) — scrie Pavel bisericii din Corint.
Nu este voia Tatălui nostru din ceruri să piară unul măcar din
aceşti micuţi
În Matei 18, ne este relatat un incident dintre ucenicii Domnului Isus: „În clipa aceea,
ucenicii s-au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: «Cine este mai mare în Împărăţia
cerurilor?»” (18:1). În lumina avertizării extrem de severe a Domnului Isus, se pare că El a
detectat ceva grav în spiritul ucenicilor. Probabil că problema dintre ei era că fiecare se
gîndea la sine şi la locul lui în Împărăţia lui Dumnezeu, fiind gata să calce în picioare pe
fratele său pentru ca el să poată urca scara. Or lucrul acesta este contrar însăşi esenţei
Împărăţiei lui Dumnezeu.500 Isus aşază în mijlocul lor un copilaş, ca lecţie obiectuală, după
care le spune cu severitate: „Oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă
primeşte pe Mine. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, cari
500
Pentru mai multe detalii legate de comentariul textului din Matei 18:1-14, vezi Beniamin Fărăgău, Matei 11-23, vol.
II, pag. 116-123.
cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, şi să fie înecat
în adîncul mării” (5-6). După care El îi ajută pe ucenici să înţeleagă şi ceea ce simte Tatăl
într-o astfel de situaţie:
10
Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi — continuă Domnul Isus în
acelaşi ton—; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în
ceruri. 11Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut. 12Ce credeţi? Dacă un om are
o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce
să caute pe cea rătăcită? 13Şi, dacă i se întîmplă s-o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă
bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră. 14Tot aşa, nu este voia
Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi (Mat. 18:10-14, s.n.).
Oare nu am fost puşi noi de Dumnezeu străjeri în Casa Lui, tocmai pentru că nu este voia
Tatălui nostru din ceruri să piară „unul măcar din aceşti micuţi”? (14).501 Iar dacă El a dat
pentru mîntuirea acestor micuţi pe Însuşi Fiul Său, oare noi ne vom permite să-i nimicim
pentru o mîncare sau pentru diferenţele de păreri legate de zile sau pentru orice alte
neînţelegeri legate de domeniul părerilor îndoielnice, care, în fond, nu au nimic a face cu
esenţa Împărăţiei lui Dumnezeu, căci ea nu stă în mîncare şi în băutură, ci în neprihănire,
pace şi bucurie în Duhul Sfînt?
Este important să înţelegem că măsura de îngăduinţă şi înţelegere pe care o arătăm faţă de

fraţii noştri reflectă măsura de înţelegere a valorii preţului cu care ei şi noi am fost plătiţi de
Dumnezeu.? Oare lucrurile pe care cheltuim timpul şi energia noastră nu reflectă tocmai
convingerile noastre privind sistemul de valori după care ne rînduim viaţa? „Unde este
comaora voastră — a spus Domnul Isus — acolo este şi inima voastră” (Luca 12:34).
Diferenţa esenţială între cei care sînt ai lui Dumnezeu şi cei care nu sînt ai Lui se vede
tocmai în ceea ce unii şi ceilalţi fac cu capitalul pe care Dumnezeu li l-a dat: trupul şi viaţa
din el. „Să nu căutaţi ce veţi mînca sau ce veţi bea, şi nu vă frămîntaţi mintea — le spune
Isus ucenicilor Săi. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că
aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se
vor da pe deasupra” (Luca 12:29-31). Cea mai nobilă slujbă este să investeşti în vieţile
oamenilor, în pietrele vii din care Duhul zideşte Templul sfînt al lui Dumnezeu.
501
Vezi Mat.18:15-20.
672
Romani 15:1-13
Modelul de slujire
Hristos, modelul desăvîrşit de slujire
Să ne aducem aminte de faptul că Pavel a fost trimis să vestească Evanghelia lui Hristos cu
scopul de a aduce la „ascultarea credinţei pe toate Neamurile” (1:5, s.n.). Dar pentru ca
credinţa să poată duce la ascultare, trebuie să se înfiripeze mai întîi ea însăşi în sufletele
noastre. Şi „credinţa — spune Pavel — vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul
lui Hristos” (10:17), adică prin cuvîntul pe care Hristos îl rosteşte prin trimişii Săi, între
care se număra, evident, şi Pavel, robul şi apostolul lui Hristos: „Şi cuvîntul acesta este
cuvîntul credinţei, pe care-l propovăduim noi” (Rom. 10:8).
Dar atunci cînd, în urma auzirii Cuvîntului, în inimile noastre se înfiripează credinţa, ea nu
poate rămîne închisă în inimă, ci trebuie mărturisită cu gura şi trăită în viaţa de zi cu zi.
Vestea Bună — respectiv viaţa creştină care se naşte din sămînţa ei — este pentru întreaga
noastră fiinţă.502 Astfel, „dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn — spune Pavel
—, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit. Căci prin
credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire,
după cum zice Scriptura: «Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine»” (Rom. 10:9-11).
Mărturisirea lui Isus Hristos ca Domn trebuie să se materializeze în ascultarea credinţei. La

îndurarea lui Dumnezeu turnată peste noi prin Domnul Isus Hristos se cade să răspundem
într-un singur mod: aducîndu-ne trupul — adică întreaga noastră fiinţă — „ca o jertfă vie,
sfîntă, plăcută lui Dumnezeu” (12:1a). Numai aceasta va fi din partea noastră „o slujbă
duhovnicească” (12:1b), adică o slujbă după voia lui Dumnezeu. Versetul 1 din Romani 12
conţine deci aplicaţia pe care trebuie s-o ia fiecare dintre aceia care beneficiază, prin
credinţa în Isus Hristos, de îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu. În textul care urmează
(12:2-15:13), Pavel detaliază înaintea noastră condiţiile împlinirii acestei porunci.
502
Faptul că Dumnezeu aşteaptă de la noi ascultarea credinţei rezultă din afirmaţiile directe ale lui Pavel (vezi 1:5 şi
16:24-27). În ce anume constă această ascultare a credinţei înţelegem din întreaga parte aplicativă a cărţii (vezi Rom.
12:1-15:13).
Romani 15:1-13 / Modelul de slujire 673
12:1 Aplicaţia: Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu
12:2 Condiţia împlinirii poruncii din 12:1

12:3-8 Contextul slujirii sau altarul pe care trebuie adusă arderea-de-tot
12:9-16 Atitudinea în slujire
12:17-14:23 Focalizarea în slujire
15:1-13 Modelul desăvîrşit de slujire: Isus Hristos
După ce am detaliat aplicaţia la care ne cheamă Dumnezeu (12:1), am vorbit despre

condiţia care face ca slujirea noastră să fie plăcută lui Dumnezeu (12:2), despre contextul
slujirii (12:3-8), despre atitudinea în slujire pentru ca ea să fie o slujbă duhovnicească
(12:9-16) şi despre importanţa focalizării în slujire. Defocalizarea se întîmplă ori de cîte ori
încurcăm sfera noastră de responsabilitate cu cea a lui Dumnezeu. Am văzut, în primul
rînd, că nu este treaba noastră să ne răzbunăm singuri. Răzbunarea este a Domnului. Treaba
noastră este să nu ne lăsăm biruiţi de rău, ci să biruim răul prin bine (12:17-21). În al doilea
rînd, nu este treaba noastră să orînduim stăpînirile. Pe acestea le orînduieşte întotdeauna
Dumnezeu, pentru că prima lor funcţie este să-L răzbune pe Dumnezeu Însuşi (13:1-7).
Treaba noastră este să ne rînduim viaţa după voia lui Dumnezeu (13:8-14). Iar în al treilea
rînd, nu este treaba noastră să schimbăm convingerile fraţilor noştri. Aceasta o va face
întotdeauna Dumnezeu la vremea hotărîtă de El, dacă va fi cazul. Oricum, El ne-a primit
atît pe unii, cît şi pe alţii. Ceea ce ne cere însă Dumnezeu este să-i acceptăm pe fraţii noştri,
lăsînd Duhul Sfînt să Se arate prin noi spre folosul lor, adică spre întărirea şi zidirea lor, nu
spre slăbirea şi nimicirea lor (14:1-23).
Iar atunci cînd slujirea ne pare grea, ne vom păstra focalizarea dacă vom avea privirile
aţintite în permanenţă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care este
modelul desăvîrşit de slujire. „Aşa dar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi
Hristos, spre slava lui Dumnezeu” (15:7, s.n.).
15:1-7 Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos

Pavel încheie partea aplicativă a epistolei aşezînd înaintea noastră modelul desăvîrşit de
slujire pe care îl avem în Domnul nostru Isus Hristos:
1
Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuş; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au
căzut peste Mine”. 4Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră,
pentru ca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
5
după pilda lui Hristos Isus; 6pentruca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură să slăviţi pe
primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu (Rom. 15:1-7).
Prin textul de faţă, Pavel se adresează celor tari, adică celor care au înţeles implicaţiile
morţii lui Isus Hristos şi, de aceea, au acceptat să trăiască în libertatea pe care le-o oferă
această înţelegere. El se include şi pe sine în rîndurile lor: „Noi, cari sîntem tari — afirmă
Pavel —, sîntem datori” să facem trei lucruri:
„să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi

să nu ne plăcem nouă înşine, [ci]
fiecare din noi să placă aproapelui,
în ce este bine,
în vederea zidirii altora” (15:1-2).
După cîte ne-a spus deja Pavel în Romani 12:3-8, voia lui Dumnezeu a fost să ne aşeze în
Trupul lui Hristos şi să ne facă mădulare unii altora. Lucrul acesta s-a întîmplat în clipa
naşterii noastre din nou: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să
alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi
dintr-un singur Duh” (1 Cor. 12:13). Aşadar, Dumnezeu a hotărît care să fie altarul pe care
să ne aducem trupul ca jertfă, şi noi nu avem de ales, aşa cum Adam şi Eva nu au avut de
ales privind mandatul cultural pe care Dumnezeu li l-a dat imediat la Creaţie. În ultima zi a
Creaţiei, ei au fost aduşi într-un univers gata mobilat, doar ca să-l ia în primire. Omul a fost
creat pentru slava lui Dumnezeu, deci pentru a împlini scopurile Lui. La fel, noi am fost
răscumpăraţi pentru slava lui Dumnezeu, ca să împlinim scopurile Lui. Iar scopul Lui este
zidirea Trupului lui Hristos, pregătirea Miresei Fiului Său.
În lumina capitolului 15, a ne împlini slujba sau a ne aduce trupul ca jertfă vie, sfîntă şi
plăcută lui Dumnezeu înseamnă a face cele trei lucruri pe care le porunceşte Pavel în
primele două versete ale capitolul: (1) să răbdăm slăbiciunile celor slabi, (2) să nu ne
plăcem nouă înşine şi (3) să plăcem aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii lui.
15:1a Să răbdăm slăbiciunile celor slabi
Pavel ne spune că „noi, cari sîntem tari, sîntem datori — avem responsabilitatea sau
obligaţia — să răbdăm slăbiciunile celor slabi” (15:1, s.n.). De unde vine această datorie?
Să ne aducem aminte de felul în care a început partea aplicativă a cărţii: „Vă îndemn dar,
fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă,
plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească (12:1, s.n.).
Faptul că ne aducem trupurile ca jertfă pe altarul zidirii Trupului lui Hristos este un răspuns
la îndurarea pe care Dumnezeu a turnat-o peste noi prin Hristos. Iar „dragostea lui Hristos
ne strînge — ne obligă, afirmă Pavel în 2 Corinteni —; fiindcă socotim că, dacă Unul
singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentruca cei ce
trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei”
(5:14-15). Acelaşi adevăr l-a afirmat Pavel şi în Romani 14: „În adevăr, nici unul din noi
nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru
Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi
sîntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpînire şi
peste cei morţi şi peste cei vii” (7-9). Deci, „noi, cari sîntem tari, sîntem datori să răbdăm
slăbiciunile celor slabi” (Rom. 15:1).
Dar dacă atitudinea noastră faţă de cei slabi este un răspuns la îndurarea nemărginită a lui
Dumnezeu revărsată peste noi prin Domnul Isus, cu siguranţă că sîntem chemaţi la mai
mult decît la a împlini din silă porunca aceasta. „Verbul grecesc bastazo … — scrie John
Stott — poate însemna fie «a răbda» în sensul de «a tolera», fie «a purta» sau «a susţine».
Contextul sugerează — continuă el — că, în cazul de faţă, a doua semnificaţie ar fi cea
corectă. Părţile tari ale unuia pot compensa părţile slabe ale celuilalt”.503 Într-adevăr, a fi
mădulare unii altora înseamnă a lăsa Duhul lui Dumnezeu să Se arate prin noi spre folosul
celorlalte mădulare. Dar o astfel de arătare a Duhului înseamnă nu doar a răbda — în
sensul de „a tolera” — slăbiciunile celuilalt, ci şi a le purta, adică a încerca să-l înţelegem
pe fratele nostru în Hristos şi a încerca să-l ajutăm, fără să-l strivim. Pavel face lucrul
acesta într-un mod superb. Pe de o parte, el îşi declară convingerile în problema în discuţie:
„Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru
nu este necurat decît pentru cel ce crede că este necurat” (Rom. 14:14). Dar, ştiind că
„Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în
Duhul Sfînt” (14:17), el trece de partea fratelui slab: „De aceea, dacă o mîncare face pe
fratele meu să păcătuiască, nu voi mînca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să
păcătuiască (1 Cor. 8:13). Prin aceasta, Pavel l-a obligat pe fratele său la un proces de
maturizare, de reexaminare a convingerilor lui, fără însă să-l strivească prin libertatea sa în
Hristos.
Deci a răbda slăbiciunile celui slab înseamnă a ne implica alături de el, purtîndu-i
slăbiciunile, identificîndu-ne cu ele, pînă la completa lui eliberare de ele. Dacă răbdăm doar
din obligaţie slăbiciunile fraţilor noştri, adică dacă tolerăm doar slăbiciunile lor, şi nu ne
implicăm alături de ei în purtarea lor, pierdem tocmai esenţa funcţiei noastre în Trupul lui
Hristos. Trupul este chemat să crească întru asemănarea lui Hristos, să se maturizeze, să se
zidească în dragoste. Dar lucrul acesta se întîmplă doar în măsura în care ne implicăm în
mod activ în proces, făcînd mai mult decît să tolerăm din obligaţie slăbiciunile fraţilor
noştri, adică să le ignorăm. Iată voia lui Hristos în această privinţă pentru Biserica Lui:
11
Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi
învăţători, 12pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui
Hristos, 13pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea
de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; 14ca să nu mai fim copii, plutind încoace
şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în
mijloacele de amăgire; 15ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca
să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. 16Din El tot trupul, bine închegat şi strîns legat, prin
ceiace dă fiecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura
ei, şi se zideşte în dragoste (Efes. 4:11-16, s.n.).
În lumina acestui text, care dintre noi este scutit de la a participa în mod direct la creşterea
şi zidirea Trupului lui Hristos? Deci, „noi, cari sîntem tari, sîntem datori — faţă de
Domnul Isus Hristos — să răbdăm slăbiciunile celor slabi” (Rom. 15:1a, s.n.). Lucrul
acesta se va vedea la judecată:
503
31
„Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al
slavei Sale. 32Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum
desparte păstorul oile de capre; 33şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui. 34Atunci
Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: „Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi
Împărăţia, care v-a fost pregătită dela întemeierea lumii. 35Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de
mîncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; 36am fost gol, şi M-
aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.
37
Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat
să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut? 38Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am
primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat? 39Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit
pe la Tine? 40Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut
aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut. 41Apoi va zice
celor dela stînga Lui: „Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost
pregătit diavolului şi îngerilor lui! 42Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi-a fost
sete, şi nu Mi-aţi dat să beau; 43am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi
îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pela Mine. 44Atunci Îi vor răspunde şi ei:
„Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav sau în
temniţă, şi nu Ţi-am slujit? 45Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, oridecîteori
n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi
făcut. 46Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică
(Mat. 25:31-46).
A crede în Isus Hristos înseamnă, pe de o parte, a dezbrăca păcatul sub toate formele lui,
iar pe de altă parte, a intra în slujba lui Dumnezeu cu tot ce avem. Iar lucrarea pe care
Dumnezeu doreşte s-o facă prin noi este zidirea Trupului lui Hristos.
15:1b Să nu ne plăcem nouă înşine
Ca să putem răbda şi purta slăbiciunile fraţilor noştri trebuie să ne fi eliberat de

egocentrism, de dorinţa de a vedea toate lucrurile învîrtindu-se în jurul nostru, de a încerca
să avem noi dreptate întotdeauna şi în orice situaţie. Lucrul acesta va fi posibil doar în
măsura în care înţelegem că în Împărăţia lui Dumnezeu principiul fundamental este să te
dăruieşti, nu să ţi se dăruiască. Egocentrismul este esenţa păcatului. Iar esenţa credinţei
este, în primul rînd, dezbrăcarea de păcat sau moartea faţă de păcat. În clipa în care, prin
Hristos, am murit faţă de păcat, în noi devine operantă Legea Duhului de viaţă, care
biruieşte legea păcatului şi a morţii şi ne dă puterea să ne întoarcem dinspre noi înspre
semeni. Aceasta este cea mai mare biruinţă a lui Dumnezeu în noi şi este dovada prezenţei
şi lucrării harului pe care El l-a turnat peste noi. Ascultarea credinţei este dovada credinţei.
15:2 Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine
Nu este suficient „să nu ne plăcem nouă înşine” (1). Aspectul negativ trebuie echilibrat cu
cel pozitiv: „Fiecare din noi să placă aproapelui” (2). Ne-am rupt de noi înşine numai în
măsura în care ne-am întors spre semeni. Cele două aspecte corespund dezbrăcării şi
îmbrăcării prin care Pavel a definit credinţa în Hristos. Dacă a continua să ne plăcem nouă
înşine, neţinînd cont de fratele pentru care a murit Hristos, înseamnă a continua să trăim în
păcat, a nu ne plăcea nouă înşine înseamnă a dezbrăca păcatul. Dar credinţa este completă
doar dacă adăugăm şi aspectul pozitiv al îmbrăcării cu Împărăţia lui Dumnezeu. În cazul de
faţă, aceasta înseamnă a-l iubi pe fratele nostru, căutînd să facem ceea ce este bine pentru
el.
Aspectul pozitiv al poruncii — „Fiecare din noi să placă aproapelui” — este calificat în
două moduri: în primul rînd, „în ce este bine”, în al doilea rînd, „în vederea zidirii altora”.
Iubirea de semeni nu poate veni niciodată înaintea iubirii de Dumnezeu. Deşi este
asemenea primei porunci, a iubi pe aproapele nostru rămîne întotdeauna porunca a doua.
„Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu — afirmă Ioan în prima sa epistolă — prin
aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui” (1 Ioan 5:2). „Binele” este
întotdeauna definit de Dumnezeu, nu de om. Iar în cadrul Epistolei către romani,
„binele”este definit ca fiind modelarea noastră întru asemănarea Fiului lui Dumnezeu (vezi
Rom. 8:28-29). Deci „binele” pe care trebuie să-l avem în vedere atunci cînd căutăm să
plăcem aproapelui este spre „zidirea” lui, adică spre atingerea dezideratului pe care
Dumnezeu Şi l-a propus pentru noi fiecare, încă înainte de întemeierea lumii. Pentru ca el
să poată fi împlinit, adică, pentru ca aproapele nostru să fie modelat întru asemănarea lui
Hristos, noi trebuie să ne punem, practic, în slujba Duhului Sfînt, nu în slujba aproapelui,
pentru că numai arătarea Duhului Sfînt prin noi va fi spre zidirea aproapelui nostru. Deci
porunca din primele două versete ar putea fi parafrazată astfel: Să nu ne plăcem nouă
înşine, ci fiecare dintre noi să se pună la dispoziţia Duhului Sfînt, pentru ca, prin arătarea
Duhului prin noi, Dumnezeu să poată înfăptui în fiecare dintre noi binele pe care Şi l-a
propus pentru noi încă înainte de întemeierea lumii, şi anume să ne facă „asemenea
chipului Fiului Său, pentruca El — Isus Hristos — să fie cel întîi născut dintre mai mulţi
fraţi” (Rom. 8:29).
15:3-4 Hristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi
Modelul nostru de slujire trebuie să se ancoreze în modelul de slujire al lui Hristos. Dar
modelul de slujire al lui Hristos este ancorat în scripturile Vechiului Testament, prin care
Dumnezeu a hotărît încă înainte de întruparea lui Hristos contextul slujirii Acestuia.
3
Căci şi Hristos
nu Şi-a plăcut Lui însuş;
ci,
după cum este scris:
„Ocările
celor ce Te ocărăsc pe Tine
au căzut peste Mine” (3).
Hristos a venit ca Trimis al lui Dumnezeu, pentru a împlini voia Tatălui şi pentru a împlini
planurile Acestuia. Atunci cînd Îl luăm pe Hristos ca model de slujire, ne angajăm, practic,
să respectăm tiparul după care a slujit El Însuşi. El nu Şi-a putut plăcea Lui Însuşi, pentru
că S-a întrupat tocmai ca să facă voia Tatălui.
5
De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un
trup; 6n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. 7Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul
cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule! 8După ce a zis întîi: „Tu n-ai voit
şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat (lucruri aduse
toate după Lege), 9apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule. El desfiinţează astfel pe
cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua. 10Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin
jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna (Evrei 10:5-10).
Faptul că Hristos S-a întrupat ca să facă voia Tatălui reiese din felul în care a trăit şi a
lucrat. Mîncarea Mea — a spus El la fîntîna Samariei — este să fac voia Celui ce M-a
trimes” (Ioan 4:34). Iar la sfîrşitul alergării Lui pe pămînt, Isus a avut curajul să spună:
„Vine stăpînitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine; dar vine, pentruca să cunoască
lumea că Eu iubesc pe Tatăl, şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl” (Ioan 14:30-31, s.n.).
Cheia modelului de slujire al Domnului Isus a fost o foarte bună cunoaştere a voii lui
Dumnezeu şi convingerea Lui că această voie este bună, plăcută şi desăvîrşită.
De aceea, a lua pe Isus Hristos ca model de slujire înseamnă a începe prin a lua în serios
îndemnul din Romani 12:2 şi a rămîne astfel activ implicaţi în procesul transformării minţii
noastre în vederea cunoaşterii voii lui Dumnezeu din Scriptură. Pentru aceasta, trebuie să
stăm mereu aplecaţi asupra Cuvîntului lui Dumnezeu şi să ne exersăm mintea în studierea
lui, pentru a învăţa să deosebim binele de rău, adică voia lui Dumnezeu din mijlocul
multelor neadevăruri cu care ea a fost amestecată în cercurile religioase ale lumii acesteia.
„Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin
răbdarea şi prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (15:4). Aplecarea
noastră asupra Scripturilor ne va întări în slujirea noastră, pentru că descoperirea voii lui
Dumnezeu şi cunoaşterea căilor Lui ne vor motiva la ascultare de Dumnezeu. În acelaşi
timp, necunoaşterea căilor Domnului va duce la rătăcirea noastră: „M-am desgustat de
neamul acesta — spune Dumnezeu despre generaţia care a ieşit din Egipt sub Moise — , şi
am zis: «Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!»” (Evrei 3:10).
După ce am înţeles cum operează ispita în vieţile noastre, putem afirma că rătăcirea noastră
are întotdeauna la rădăcină necunoaşterea căilor Domnului.
Dar înţelegerea Scripturilor ne dă nu doar învăţătură, adică lumină în slujire, ci şi răbdare,

mîngîiere şi nădejde. Nădejdea noastră este ancorată în hotărîrea mai dinainte a lui
Dumnezeu de a ne face asemenea chipului Fiului Său, în „slava viitoare, care are să fie
descoperită faţă de noi” (Rom. 8:18). Mîngîierea noastră vine din promisiunile lui
Dumnezeu prin care ni se dă asigurarea ajungerii noastre la ţintă, atîta vreme cît stăm în
cadrul pe care l-a circumscris Dumnezeu: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a
dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile” (Rom. 8:32,
s.n.) de care avem nevoie pentru ajungerea la ţinta hotărîtă de Dumnezeu. Cadrul în care
este garantată păzirea noastră pe drumul alergării spre ţintă este Hristosul în care trebuie să
rămînem. Iar răbdarea vine din înţelegerea faptului că „sîntem moştenitori ai lui
Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, [doar] dacă suferim cu adevărat împreună
cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El” (Rom. 8:17, s.n.).
Dar textul este formulat astfel încît să sublinieze o anume legătură între Scripturi, răbdare,
mîngîiere şi nădejde: „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura
noastră, pentruca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem
nădejde” (15:4). Scripturile dau învăţătură, iar prin ea dau răbdare şi mîngîiere. Iar atunci
cînd le avem pe acestea, primim nădejde. Cum anume se întîmplă de fapt toate acestea?
În Scripturi avem descoperite planurile şi căile Domnului, adică voia Domnului. Iar atunci
cînd ne punem inima să înţelegem voia lui Dumnezeu, vom descoperi că ea este bună,
7
Legea Domnului este desăvîrşită — spune psalmistul —, şi înviorează sufletul; mărturia
Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. 8Orînduirile Domnului sînt fără
prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului sînt curate şi luminează ochii. 9Frica de Domnul
este curată, şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sînt adevărate, toate sînt drepte. 10Ele sînt mai
de preţ decît aurul, decît mult aur curat; sînt mai dulci decît mierea, decît picurul din faguri.
11
Robul Tău primeşte şi el învăţătura dela ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare (Ps.
19:7-11)
Înţelegerea faptului că voia Domnului este bună, plăcută şi desăvîrşită, în pofida

necazurilor prin care trebuie să trecem, face ca necazul să aducă răbdare. Răbdarea aduce
biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce mîngîiere şi nădejde,504 pentru că biruinţa în
încercare — adică trăirea în ascultare de Dumnezeu în pofida necazurilor de afară şi a
luptelor dinăuntru505 — este dovada prezenţei şi lucrării Duhului Sfînt în noi, deci dovada
dragostei lui Dumnezeu faţă de noi. Or, cunoscînd gîndurile şi hotărîrile Lui faţă de noi,
hotărîri luate de El încă înainte de întemeierea lumii, — hotărîri a căror împlinire, în ce-L
priveşte pe Dumnezeu, este garantată tocmai de darea la moarte a Fiului Său —, ştim că
nădejdea aceasta nu înşală. Căci „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru
noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Rom. 8:32). „Căci
sînt bine încredinţat — afirmă Pavel în continuare — că nici moartea, nici viaţa, nici
îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici
înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea
lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8:38-39). Dacă toate
acestea le găsim în Scripturi, cum să nu fie adevărat faptul că prin învăţătura pe care o dau
ele noi avem mîngîiere şi nădejde?
15:5-6 Prima benedicţie
Faptul că Pavel se apropie de sfîrşitul propriu-zis al epistolei lui este marcat de apariţia
unei binecuvîntări sau a unei benedicţii,506 caracteristice încheierii epistolelor lui Pavel:
„Dumnezeul răbdării şi al mîngîierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţiminte, unii faţă de
504
Vezi Romani 5:1-11.
505
506
În rîndurile care urmează, vom folosi varianta latină a termenului „binecuvîntare”, adică „benedicţie”, pentru a nu
confunda termenul cu noţiunea generală de binecuvîntare pe care o dă Dumnezeu. Aici este vorba despre rostirea unei
binecuvîntări de către Pavel, asupra cititorilor săi.
alţii, după pilda lui Hristos Isus; pentruca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi
pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos” (Rom. 15:5-6).
Dacă citim epistolele lui Pavel, observăm că Pavel are obiceiul să-şi încheie epistolele cu o
benedicţie sau cu o binecuvîntare de acest fel.507 Aspectul deosebit al Epistolei către romani
ţine de mulţimea benedicţiilor pe care le găsim în ea. Şi acesta poate fi o confirmare a
faptului că în Epistola către romani avem o desfăşurare sistematică a Evangheliei lui
Hristos, care este prin excelenţă o Evanghelie a harului, o Evanghelie a binecuvîntării.
Capitolele 15 şi 16 conţin cinci astfel de benedicţii, ca şi cum Pavel nu s-ar fi putut dezlipi
de epistola pe care o dicta:
5
Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos (15:5-6).
13
Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca,
prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde! (15:13).
„Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi! Amin” (15:33).
„Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre. Harul Domnului nostru
Isus Hristos să fie cu voi! Amin” (16:20) — spune Pavel imediat ce a terminat de salutat pe
nume pe cel puţin 27 de membri ai bisericii din Roma. Dar încheierea propriu-zisă vine abia în
versetele următoare (16:21-27), care conţin şi ultima mare benedicţie:
24
Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin. 25Iar Aceluia care poate să vă
întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, — potrivit cu descoperirea
tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, 26dar a fost arătată acum prin scrierile
proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui vecinic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor
Neamurilor, ca să asculte de credinţă, — 27a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie
slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin (16:24-27).
Această din urmă benedicţie se transformă practic într-o doxologie, rezonînd cu marea
doxologie din 11:33-36, care a marcat sfîrşitul părţii de teologie din scrierea lui Pavel:
33
cine a fost sfetnicul Lui? 35Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă de primit înapoi? 36Din El, prin El,
Să luăm pe rînd benedicţiile, încercînd să sondăm adîncimea fiecăreia, aşezînd-o la locul ei

în cadrul epistolei. Aşadar, în Romani 15:5-6, stăm în faţa primei benedicţii din carte:
„Dumnezeul răbdării şi al mîngîierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţiminte, unii faţă de
alţii, după pilda lui Hristos Isus; pentruca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi
pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos (15:5-6).
507
Vezi 1 Corinteni 16:23-24; 2 Corinteni 13:14; Galateni 6:18; Efeseni 6:24; Filipeni 4:23; Coloseni 4:18; 1
Tesaloniceni 5:28; 2 Tesaloniceni 3:18; 1 Timotei 6:21; 2 Timotei 4:22; Tit 3:15; Filimon 25 şi Evrei 13:25.
Dumnezeul răbdării şi al mîngîierii

În versetul precedent (15:4), am văzut că Scripturile dau celor care le studiază cu atenţie
pentru a descoperi în ele voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvîrşită, răbdare şi
mîngîiere, pentru că Dumnezeul pe care Îl prezintă Scripturile este Dumnezeul răbdării şi al
mîngîierii.
Despre răbdarea şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu ne-a vorbit Pavel în capitolele

precedente.
2
potrivită cu adevărul. 3Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe
cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4Sau dispreţuieşti tu bogăţiile
bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te
îndeamnă la pocăinţă? 5Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o
comoară de mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6care va
răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în
bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se
împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire (Rom 2:2-8, s.n.).
Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că El a amînat judecata, trecînd cu
vederea păcatul în vremea îndelungei Lui răbdări (vezi 3:25). Dar tocmai răbdarea şi
îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu au adus mîngîierea noastră, a acelora care am fost
înstrăinaţi de Dumnezeu prin alegerile noastre. Această mîngîiere, care a constat în
împăcarea noastră cu Dumnezeu, ne-a fost oferită prin Domnul Isus Hristos: „Pe El
Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire,
ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în
delungei răbdări a lui Dumnezeu; pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea
Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuş să socotească neprihănit pe cel ce crede în
Isus” (Rom. 3:25-26). Iar acum că am fost socotiţi neprihăniţi, am fost, în sfîrşit, mîngîiaţi.
Dar această mîngîiere pe care am primit-o prin Domnul Isus Hristos, în urma îndelungii-
răbdări a lui Dumnezeu, ar trebui să ne oblige şi pe noi la îndelungă-răbdare faţă de
semenii noştri. Iată de ce spune Pavel că „noi, cari sîntem tari, sîntem datori să răbdăm
slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă înşine” (15:1), „pentruca toţi împreună, —
continuă Pavel —, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru
Isus Hristos” (15:6).
Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu ţine de însuşi Numele Lui:

5
Domnul S-a pogorît într-un nor, a stătut acolo lîngă el, şi a rostit Numele Domnului. 6Şi
Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de
îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, 7care Îşi ţine dragostea pînă
în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel
vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă
la al treilea şi al patrulea neam!” 8Îndată Moise s-a plecat pînă la pămînt şi s-a închinat. (Ex.
34:5-8).
Ne-m bucurat de benedicţia pe care Pavel a rostit-o peste noi abia atunci cînd ea a născut în
noi, Biserica lui Hristos, doxologie, adică slăvire şi închinare lui Dumnezeu. Într-adevăr,
acela care a stat cu adevărat în prezenţa lui Dumnezeu şi a simţit binecuvîntarea Lui I se va
închina, aşa cum a făcut-o şi Moise, plecîndu-se pînă la pămînt, ca semn al acceptării
depline a voii Lui. Acesta este momentul în care credinţa începe să lucreze ascultare,
momentul în care ne lăsăm în mîna lui Dumnezeu, ca să modeleze în noi caracterul Său.
Simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus

„Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi — îi scrie Pavel bisericii din
Efes. Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi «ca un
prinos şi ca o jertfă de bun miros», lui Dumnezeu” (Efes. 5:1-2). Tiparul pe care l-am văzut
deja în viaţa şi slujirea lui Hristos a fost tiparul proslăvirii lui Dumnezeu în tot ceea ce
făcea. „Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuş; ci, după cum este scris: «Ocările celor ce
Te ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine»” (Rom. 15:3). De dragul lui Dumnezeu Tatăl,
Hristos a răbdat nu numai slăbiciunile noastre, ci şi împotrivirea şi răzvrătirea noastră; a
răbdat mojicia noastră, a ţărînii răzvrătite împotriva Creatorului ei. „Căci, pe cînd eram noi
încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi… Dumnezeu Îşi
arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit
pentru noi” (Rom. 5:6-8). Dacă vom învăţa să avem unii faţă de alţii aceleaşi simţăminte,
după pilda lui Hristos, cu alte cuvinte, dacă ne vom iubi unii pe alţii, dîndu-ne pe noi înşine
Duhului Sfînt pentru ca El să Se arate prin noi spre folosul fraţilor noştri, şi dacă vom face
lucrul acesta nu de dragul fraţilor noştri, ci de dragul lui Dumnezeu şi spre slava Lui, atunci
se va împlini binecuvîntarea rostită de Pavel peste noi: „Pentruca toţi împreună, cu o inimă
şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos” (15:5-6).
15:7 Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii spre slava lui Dumnezeu
Iar acum că ne-am închinat înaintea Domnului, plecîndu-ne pînă la pămînt înaintea Lui, ca
semn al acceptării voi Lui, putem asculta şi concluzia lui Pavel din 15:7:
7
Aşa dar, primiţi-vă unii pe alţii,
cum v-a primit şi pe voi Hristos,
spre slava lui Dumnezeu.
Am văzut că Hristos ne-a primit şi ne-a slujit de dragul lui Dumnezeu şi spre slava lui
Dumnezeu. Atunci cînd, ca răspuns la îndurarea lui Dumnezeu arătată faţă de noi prin
Domnul Isus Hristos, ne aducem trupul ca jertfă pe altarul zidirii Trupului lui Hristos, Trup
în care sîntem mădulare unii altora, ne vom primi unii pe alţii, spre slava lui Dumnezeu,
după pilda lui Hristos. Dar oare ce înseamnă să ne primim unii pe alţii, după pilda lui
Hristos, sau în ce condiţii este mulţumit Dumnezeu Tatăl de jertfa slujirii noastre? Iată ce îi
scrie Pavel bisericii din Colose:
1
Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la
dreapta lui Dumnezeu. 2Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt. 3Căci voi aţi
murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. 4Cînd Se va arăta Hristos, viaţa
voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă. 5Deaceea, omorîţi mădularele
voastre cari sînt pe pămînt: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare
la idoli. 6Din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. 7Din
numărul lor eraţi şi voi odinioară, cînd trăiaţi în aceste păcate. 8Dar acum lăsaţi-vă de toate
aceste lucruri: de mînie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, cari v-ar
putea ieşi din gură. 9Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu
faptele lui, 10şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul
Celui ce l-a făcut. 11Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere
împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi (Col. 3:1-
11).
Cu alte cuvinte, dacă am înviat împreună cu Hristos, trebuie să trăim cum a trăit Hristos:
12
Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină
de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţă, cu îndelungă răbdare. 13Îngăduiţi-vă unii pe
alţii, şi, dacă unul are pricină să se plîngă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat
Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. 14Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care
este legătura desăvîrşirii. 15Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur
trup, să stăpînească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. 16Cuvîntul lui Hristos să locuiască
din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu
cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră.
17
Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi,
prin El, lui Dumnezeu Tatăl. (Col. 3:12-17).
Nici una dintre aceste porunci şi îndemnuri nu sînt fără suport pentru împlinirea lor. Dacă
am murit şi dacă am înviat împreună cu Hristos, avem la dispoziţia noastră imensa putere a
Duhului de viaţă în Hristos, care ne izbăveşte de legea păcatului şi a morţii. „Aşa dar,
fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei” (Rom.
8:12). Într-adevăr, dacă am murit şi am înviat împreună cu Hristos, noi nu mai datorăm
nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei; căci „cei ce sînt ai lui Hristos Isus,
şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul,
— scrie Pavel galatenilor —, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă,
întărîtîndu-ne unii pe alţii — prin libertăţile şi încredinţările noastre pe care nu am învăţat
să le păstrăm pentru noi înşine508 —, şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Gal. 5:24-26). Într-
adevăr, dacă sîntem cu adevărat ai lui Hristos, nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să
trăim după îndemnurile ei, dar datorăm totul lui Hristos, aşa încît să fim obligaţi să trăim
după pilda Lui, urmînd îndemnurile Duhului. „Dacă trăiţi după îndemnurile ei — ale firii
pămînteşti —, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:13-
14).
Putem încheia, repetînd benedicţia lui Pavel şi făcînd totul să o transformăm într-o
doxologie materializată în ascultarea credinţei noastre: „Dumnezeul răbdării şi al mîngîierii
să vă facă să aveţi aceleaşi simţiminte, unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus;
pentruca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului
508
Vezi Romani 14:22.
nostru Isus Hristos. Aşa dar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre
slava lui Dumnezeu” (15:5-7). Amin!
15:8-13 Slujiţi-i pe cei prin care aţi fost slujiţi

În întregul context al capitolului 14, cel slab în credinţă a fost creştinul iudeu, care a crezut
în Isus Hristos, fără însă să se fi putut desprinde de ritualurile religioase ale Vechiului
Legămînt. „Noi, cei cari sîntem tari — a spus Pavel apăsat celor dintre neamuri sau celor
dintre iudeii care au reuşit să se desprindă din chingile ritualurilor vechi-testamentale, între
care se numără şi pe sine —, sîntem datori să răbdăm — adică să purtăm — slăbiciunile
celor slabi” (15:1). În paragraful de faţă (15:8-13), Pavel mai aduce încă un argument prin
care să ne motiveze la aceasta. Nu noi, neamurile, sîntem aceia care ţinem rădăcina, ci
rădăcina ne ţine pe noi, rădăcina şi tulpina măslinului fiind poporul Israel. Noi am fost
aceia care am fost altoiţi în măslin şi făcuţi astfel părtaşi grăsimii măslinului. Deci, la
rîndul nostru, şi noi avem o datorie faţă de aceia care au slujit din greu la aducerea pe scena
istoriei a lui Hristos, prin care binecuvîntarea a ajuns şi la noi.
15:8a Hristos a fost un slujitor al tăierii împrejur
Aducerea trupului nostru ca jertfă este un răspuns la îndurarea pe care Dumnezeu a turnat-o
peste noi, prin Isus Hristos. Dar pentru ca îndurarea aceasta să ajungă la noi, Dumnezeu l-a
ales mai întîi pe Avraam şi sămînţa lui, pentru ca în Sămînţa lui — adică în Isus Hristos —
să fie binecuvîntate toate familiile pămîntului.509 Tocmai de aceea îi îndeamnă Pavel pe cei
dintre neamuri să îi slujească pe cei prin care au fost slujiţi. Atunci cînd realizăm binele de
care ni s-a făcut parte, sîntem mai motivaţi să ne arătăm recunoştinţa faţă de binefăcătorul
nostru. Şi, deşi noi datorăm totul lui Hristos, nu iudeilor, nu trebuie să uităm că, pe de o
parte, Hristos Însuşi a fost iudeu, deci un slujitor al tăierii împrejur, iar pe de altă parte,
iudeii despre care este vorba sînt şi ei ai lui Hristos şi, cînd facem cel mai mic lucru unuia
dintre cei mai mici fraţi ai lui Isus Hristos, Lui I le facem.
În încheierea epistolei, Pavel vorbeşte despre intenţiile lui de a duce la Ierusalim ajutoarele
pentru sfinţii de acolo, strînse de către cei din Ahaia. Pavel vede strîngerea de ajutoare de
către cei dintre neamuri atît ca un semn de bunătate din partea lor, cît şi ca o datorie a lor,
tocmai din pricina binecuvîntării care a venit peste neamuri prin iudei, căci prin ei le-a
venit mîntuirea:
25
Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor. 26Căci cei din Macedonia şi Ahaia au
avut bunătatea să facă o strîngere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii, cari sînt în Ierusalim.
27
Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentrucă, dacă Neamurile au avut
parte de binecuvîntările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor
pămînteşti (Rom. 15:25-27, s.n.).
În acest spirit vorbeşte Pavel şi în textul de faţă. „Noi, cari sîntem tari, sîntem datori să
răbdăm slăbiciunile celor slabi”, slujindu-i astfel pe fraţii noştri, prin care ne-a venit, de
fapt, binecuvîntarea.
509
Vezi Galateni 3:16.
15:8b Ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu
Este adevărat că Isus Hristos a fost, mai întîi de toate, iudeu, adică „un slujitor al tăierii
împrejur” (Rom. 15:8), născut sub Lege şi subordonat ei. Dar nu prin descendenţa Lui ne-a
cîştigat binecuvîntarea, ci prin credincioşia Lui faţă de Dumnezeu. Deşi a fost ispitit în
toate lucrurile ca şi oricare dintre noi, Isus Hristos n-a avut păcat, dovedindu-Se astfel
vrednic să fie moştenitorul tuturor promisiunilor lui Dumnezeu. În Isus Hristos, iudeul, s-a
dovedit pe deplin credincioşia lui Dumnezeu, prin faptul că toate promisiunile lui
Dumnezeu sînt „Da!” şi „Amin!” în El.
Pavel a început prezentarea Evangheliei subliniind faptul că ea „priveşte pe Fiul Său,

născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei
dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos,
Domnul nostru” (1:3-4). Ca Fiu al lui David, Isus a devenit moştenitorul promisiunilor
Legămîntului Davidic. Dar Matei îşi începe Evanghelia numindu-L pe Isus „fiul lui David,
fiul lui Avraam” (Mat. 1:1) şi aşezînd astfel pe umerii Lui nu doar împlinirea Legămîntului
Davidic, ci şi pe cea a Legămîntului Avraamic. Iată de ce, toate promisiunile lui Dumnezeu
sînt Da! şi Amin! în Isus Hristos. Aşa se face că în Isus Hristos, pe de o parte, s-a dovedit
credincioşia lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, au fost întărite toate făgăduinţele date
părinţilor poporului Israel — Avraam, Isaac şi Iacov —, tocmai prin împlinirea lor prin El.
15:9a Ca neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui
Este important să ştim faptul că toate promisiunile lui Dumnezeu au fost făcute iudeilor, nu
neamurilor. Pînă şi Noul Legămînt a fost promis casei lui Israel şi casei lui Iuda. Iată cum
l-a formulat Dumnezeu prin Ieremia:
31
nou. 32Nu ca legămîntul, pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă,
Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. 34Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe
fratele său, zicînd: „Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel
lor (Ier. 31:31-34, s.n.).
Din punct de vedere tehnic, noi nu ţinem în nici un fel de „casa lui Israel” sau de „casa lui
Iuda”. Însă Isus Hristos face parte din ea. El avea dreptul să fie beneficiarul acestor
promisiuni. Şi după cum am văzut,510 El este singurul pămîntean care, în urma judecăţii
drepte şi imparţiale a lui Dumnezeu,511 a meritat viaţa veşnică, cu tot ce cuprinde ea, în timp
ce nimeni altcineva de pe pămînt nu a meritat-o, fiindcă „toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de
slava lui Dumnezeu” (Rom. 3:23).
510
Vezi comentariul de la capitolul 2, Beniamin Fărăgău, Romani 1-5, pag. 105-110.
511
Vezi Romani 2:6-13.
Tocmai prin faptul că mîntuirea vine de la iudei, noi, cei care am beneficiat de promisiunile
lui Dumnezeu prin ei, sîntem datori să purtăm slăbiciunile celor care au mjlocit mîntuirea
din slăbiciunile noastre, aducîndu-L pe Hristos pe scena istoriei. Într-adevăr, noi,
neamurile, putem slăvi pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, revărsată peste noi prin Isus
Hristos, slujitorul tăierii împrejur.
15:9b-12 Ca să se împlinească Scripturile
Doxologia care trebuie să răsune de pe buzele neamurilor ca răspuns la îndurarea revărsată

peste ei este ancorată de Pavel în scripturile Vechiului Testament. El citează din Psalmul
18:49, respectiv 2 Samuel 22:50; din Deuteronom 32:43;512 din Psalmul 117:1 şi din Isaia
11:10:
„De aceea Te voi lăuda printre Neamuri, şi voi cînta Numelui Tău”.
10
Este zis iarăş: „Veseliţi-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui”.
11
Şi iarăş: „Lăudaţi pe Domnul toate Neamurile; slăviţi-L, toate noroadele”.
12
Tot astfel şi Isaia zice: „Din Iese va ieşi o Rădăcină, care se va scula să domnească
peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El” (Rom. 15:9b-12).
Neamurile au motiv să-L laude pe Domnul, pentru că „Hristos a fost, în adevăr, un slujitor
al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu, şi să întărească
făgăduinţele date părinţilor” (15:8). Credincioşia lui Dumnezeu s-a dovedit în faptul că
toate promisiunile mesianice din Vechiul Testament şi-au găsit împlinirea în Isus Hristos şi
astfel făgăduinţele făcute au fost întărite prin împlinirea lor în El. Izbăvirea lui David din
mîna tuturor vrăjmaşilor lui (vezi Ps. 18 şi 2 Sam. 22) arată spre izbăvirea lui Hristos din
mîna tuturor vrăjmaşilor Lui, spre biruinţa Lui de pe cruce, unde a dezbrăcat domniile şi
stăpînirile şi unde le-a făcut de ocară înaintea întregii lumi. Adevărata veselire a neamurilor
a fost posibilă doar în baza judecăţii drepte a lui Dumnezeu şi a revărsării mîniei Lui
împotriva tuturor vrăjmaşilor Săi, conform celor spuse de Moise în cîntarea sa din
Deuteronom 32. Cum anume s-a împlinit adevărul acestei cîntări ne spune Isaia în 63:1-6.
În pedepsirea lui Isus Hristos au fost pedepsite, de fapt, toate popoarele. Pedeapsa
nelegiuirilor întregii lumi a căzut peste Hristos, şi astfel neamurile se pot veseli împreună
cu Israel de mîntuirea cîştigată de El. Bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi, neamurile, s-a
arătat prin Isus Hristos, Sămînţa lui Avraam, împlinitorul promisiunii făcute de Dumnezeu
în Genesa 12:3. Focalizarea pe Isus Hristos este definitivă prin ideea celui de-al patrulea
citat: „Din Iese va ieşi o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; şi
Neamurile vor nădăjdui în El” (15:12). Isus Hristos este Odrasla ieşită din tulpina lui Isai,
Vlăstarul care a ieşit din rădăcinile lui şi care, dovedind credincioşia lui Dumnezeu şi
întărind făgăduinţele date părinţilor lui Israel, a devenit un steag pentru toate neamurile.
512
„Eu nu pot accepta — afirmă Calvin — faptul că Pavel ar fi citat din cîntarea lui Moise. Intenţia lui Moise prin
cîntarea sa de triumf a fost mai degrabă să bage spaima în duşmanii lui Israel, prin mărimea şi măreţia lui Dumnezeu,
decît să-i invite să participe împreună cu Israel la o bucurie comună. De aceea, eu sînt de părerea că versetul este citat
din Psalmul 67:5, în care psalmistul spune: „Te laudă popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă”. Pavel a
adăugat: „împreună cu poporul Lui”, ca o explicaţie, pentru că aici psalmistul îi leagă pe cei dintre neamuri cu cei din
Israel, invitîndu-i pe amîndoi să se bucure (Calvin, op. cit., p. 308). Majoritatea comentatorilor susţin că citatul este
totuşi din Deuteronom 32:43, versiunea din LXX.
15:13 A doua benedicţie
Benedicţia din versetul 13 — „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea,

pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!” (Rom.
15:13) — este consecinţa firească a cîntării de laudă din versetul precedent. Acum că, prin
citatele din Vechiul Testament, Pavel a dovedit că neamurile au fost altoite în măslinul
sfînt al lui Israel prin adevăratul Israelit — Isus Hristos — în baza lucrării Lui, el poate
rosti binecuvîntarea din versetul 13.
În versetul 4, Pavel ne-a vorbit despre faptul că scrierile Vechiului Testament ne-au fost
lăsate pentru învăţătura noastră, „pentruca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care o dau
Scripturile, să avem nădejde”. El a menţionat trei concepte: răbdare, mîngîiere şi nădejde.
În versetul imediat următor, Pavel îl numeşte pe Dumnezeu „Dumnezeul răbdării şi al
mîngîierii” (5). Iar acum, el Îl numeşte „Dumnezeul nădejdii” (13).
În relaţiile dintre noi, avem nevoie de răbdare. Dar, prin definiţie, conceptul de răbdare
presupune suferinţă, căci dacă nu ar fi durere şi suferinţă nu ar fi nevoie de răbdare. Însă
răbdarea va supravieţui doar dacă există mîngîiere şi nădejde în inimile noastre. Or, toate
trei le primim de la Dumnezeul răbdării, al mîngîierii şi al nădejdii, şi El le va turna peste
noi, prin Scripturi, pe măsură ce privim în ele, „cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava
Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul
Domnului” (2 Cor. 3:18).
Benedicţia prin care Pavel încheie partea aplicativă a epistolei lui vizează, de fapt, nu
nădejdea lui Dumnezeu — deşi El este sursa nădejdii —, ci nădejdea noastră: „Dumnezeul
nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea
Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!” (Rom. 15:13, s.n.). Adevărata credinţă în Isus
Hristos este, pe de o parte, ancorată în cunoaşterea planului de mîntuire al lui Dumnezeu,
iar pe de altă parte, exprimată prin dezbrăcarea de păcat şi îmbrăcarea cu Împărăţia lui
Dumnezeu, ambele fiind lucrări ale Duhului Sfînt în noi. O astfel de credinţă aduce atît
pace cu Dumnezeu — în urma dezbrăcării de păcat —, cît şi bucuria implicării noastre în
lucrarea Împărăţiei Lui. Prezenţa şi lucrarea Duhului Sfînt în noi ne fac tari în nădejde,
pentru că avem confirmarea faptului că El — Dumnezeu, prin Duhul Său cel Sfînt — va
isprăvi ceea ce a început în noi.

Noi, care sîntem tari, sîntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi
„Noi, care sîntem tari, sîntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem
nouă înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.
Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuş; ci, după cum este scris: «Ocările celor ce Te
ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine». Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru
învăţătura noastră” (Rom. 15:1-4). A fi slab sau tare în credinţă se defineşte la nivelul
înţelegerii Cuvîntului lui Dumnezeu, şi este deci o problemă de teologie. Textul din
Romani 14:1-15:7 se referă la o problemă specifică vremurilor nou-testamentale.
Problema ridicată de abolirea Vechiului Legămînt
Prin lucrarea, moartea şi învierea Lui, Isus Hristos a adus în istorie un punct vital de
flexiune, în care s-a înlocuit Vechiul Legămînt cu Noul Legămînt. Această înlocuire a adus
cu sine abolirea unui întreg sistem legislativ, deoarece „o dată schimbată preoţia — deci o
dată ce marele-preot după rînduiala lui Aaron a fost schimbat cu Marele-Preot după
rînduiala lui Melhisedec —, trebuia numaidecît să aibă loc şi o schimbare a Legii” (Evrei
7:12). Dar înţelegerea acestor lucruri de către Biserică s-a realizat extrem de anevoios. Iar
lucrul acesta a adus după sine o zbatere îndelungată în Biserică. Unii erau bucuroşi să
primească în toată plenitudinea ei libertatea adusă de Hristos. Între aceştia se numărau cu
precădere cei convertiţi dintre neamuri, deoarece ei veneau fără nici un fel de prejudecăţi
legate de sistemul legămîntului vechi-testamental. Iată cum vorbeşte Pavel despre cele
două categorii de convertiţi:
30
Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi
anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; 31pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care
să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. 32Pentruce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin
credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, 33după cum este scris: „Iată că pun în
Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine”
(Rom. 9:30-33).
Tocmai Legea aceasta dătătoare de neprihănire după care umblau iudeii513 a fost balastul
fatal pentru majoritatea dintre ei:
1
Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie
mîntuiţi. 2Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3pentrucă, întrucît
n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire
a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu (Rom. 10:1-13, s.n.).
Dar chiar şi dintre aceia care au primit neprihănirea prin credinţa în Isus Hristos, mulţi s-au
desprins extrem de greu din chingile Vechiului Legămînt, deoarece religia lor era legată
aproape într-un mod inseparabil de etnia lor. A fi iudeu şi a ţine legile alimentare sau
sărbătorile iudaice era unul şi acelaşi lucru. A renunţa la aceste legi, a accepta că ele au fost
513
Vezi Matei 5:20 şi Matei 6.
abolite şi înlocuite, tocmai din pricina schimbării preoţiei, pentru mulţi, era sinonimă cu
lepădarea de neam şi ţară.
Relevanţa textului pentru noi
Dacă problema ridicată de capitolele 14:1-15:7 este o astfel de problemă specifică, care a
fost depăşită pe parcursul istoriei, să însemne oare faptul acesta că textul de faţă şi-a
pierdut relevanţa pentru majoritatea dintre noi astăzi? Nicidecum. Nu îi spune Pavel lui
Timotei că „toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre,
să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie
desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2 Tim. 3:16-17)? Oare la ce este
de folos frămîntarea cu acest text şi înţelegerea principiilor cuprinse în el?
În esenţă, un frate slab în credinţă este unul care este mai încet în ce priveşte priceperea
anumitor adevăruri din Scriptură sau care este în urma noastră în această privinţă, dintr-o
mulţime de motive obiective sau subiective. Se poate, de pildă, să fie vorba despre unul
care s-a întors la Hristos mult mai tîrziu decît noi şi de aceea nu a avut încă timpul să
parcurgă întregul drum pe care l-am parcurs noi. Într-un astfel de caz, poate apărea situaţia
în care noi, cei tari în credinţă, deci cei care am ajuns mai departe în înţelegerea adevărului
biblic, să devenim nerăbdători cu cei care vin în urma noastră. Oare de cîte ori ne-am făcut
vinovaţi de lucrul acesta? Ne-am pierdut răbdarea cu fraţii noştri şi le-am forţat conştiinţa
în lucrurile pe care nu au apucat încă să le priceapă!
A răbda slăbiciunile celui slab nu înseamnă a negocia adevărul
Dar oare a răbda slăbiciunile celor slabi înseamnă a evita orice discuţii care ar putea să
ducă la neînţelegeri? „Încredinţarea pe care o ai — spune Pavel —, păstrează-o pentru tine,
înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine” (14:22).
Însă lucrul acesta se aplică doar la domeniul părerilor îndoielnice, adică la lucrurile care nu
ţin de adevărul evangheliei. Însă chiar şi în acest domeniu al părerilor îndoielnice,
dezbaterile teologice sînt importante şi necesare, dacă avem în vedere faptul că datoria
noastră este să-l acceptăm pe fratele nostru şi să-i răbdăm slăbiciunile, asistîndu-l în
procesul înţelegerii Scripturii şi a formării convingerilor lui teologice.
Există însă lucruri nenegociabile. Şi, aşa cum i s-a întîmplat şi lui Pavel de multe ori, în
astfel de cazuri adevărul trebuie articulat cu tărie. Pavel însuşi afirmă cu durere că „sînt
mulţi cari se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos” (Fil. 3:18) şi, fiind într-o astfel de
stare, nu se vor da înapoi să se facă şi vrăjmaşi ai fraţilor lui Hristos. Pe aceştia, Pavel îi
numeşte „protivnici” (2 Tim. 2:25) sau vrăjmaşi, care au ajuns să fie prinşi în cursa
diavolului şi au ajuns să-i facă voia.514 Între aceştia, ar putea fi incluşi iudaizatorii, pe care
Pavel nu se sfieşte să-i numească „cînii aceia”, „lucrătorii aceia răi” şi „scrîjilaţii aceia”
(Fil. 3:2), „fraţi mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să pîndească slobozenia, pe
care o avem în Hristos Isus, cu gînd să ne aducă la robie” (Gal. 2:4). Pavel rosteşte asupra
lor o teribilă imprecaţie: „Schilodească-se odată cei ce vă tulbură!” (Gal. 5:12). Lui
Timotei, Pavel îi atrage atenţia asupra cîtorva persoane de acest fel: „Imeneu şi Filet” (2
514
Vezi 2 Timotei 2:26.
Tim. 2:17), ale căror cuvîntări duc la necinstirea lui Dumnezeu şi ale căror cuvinte rod ca şi
cangrena, tocmai pentru că s-au abătut de la adevăr. Un altul este Alexandru, căldărarul.
Iată ce spune despre el: „Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti
după faptele lui. Păzeşte-te şi tu de el, pentrucă este cu totul împotriva cuvintelor noastre”
(2 Tim. 4:14-15). În astfel de situaţii, nu mai este vorba despre fraţi slabi în credinţă, ci
despre farisei.515
Doar dacă rămînem credincioşi adevărului vom creşte întru asemănarea lui
Isus
Tocmai pentru a nu ceda vicleniei şi mijloacelor de amăgire a unor astfel de oameni,

Hristos „a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi
învăţători, pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului
lui Hristos, pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la
starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind
încoace şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin
şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în
toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efes. 11:15). Creşterea
noastră întru asemănarea Domnului Isus Hristos este posibilă doar dacă rămînem
credincioşi adevărului. Iubirea de Dumnezeu trebuie să superceadă iubirea de semeni,
creînd cadrul în care iubirea de semeni se poate manifesta. Iar dragostea de Dumnezeu stă
în păzirea poruncilor Lui.
Sîntem deci datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi doar atunci cînd adevărul lui
Dumnezeu nu este în joc. În domeniul părerilor îndoielnice, trebuie să ne păstrăm
încredinţările pentru noi. Dar adevărul lui Hristos trebuie proclamat cu tărie.
515
Vezi Beniamin Fărăgău, 1 Corinteni, pag. 99-107.
691
Romani 15:14-33
Apostolul şi planurile lui
După cum se poate observa în schema de mai jos, epilogul Epistolei către romani poate fi
împărţit în două părţi mari: apostolul şi planurile lui (15:14-33) şi urările de sănătate (16:1-
27). Fiecare dintre aceste părţi poate fi la rîndul ei împărţită în două. Prima parte vorbeşte
mai întîi despre slujba apostolului (15:14-21), apoi despre planurile lui (15:22-33). Iar în
partea a doua, Pavel intercalează între două secţiuni de urări (16:1-16 şi 21-23) o
atenţionare (16:17-20), epistola încheindu-se cu o ultimă benedicţie (16:24-27).
15:14-21 Slujba apostolului

John Stott se referă la lucrarea lui Pavel descrisă în acest text ca la o lucrare preoţească (16-
17), ca la o lucrare făcută cu putere (18:19a) şi ca la o lucrare de pionierat (19b-22).516 Ca
preot, Pavel mijlocea între Hristos, al cărui apostol era, şi neamuri. Puterea lui venea din
faptul că Duhul Sfînt lucra prin el. Iar lucrarea lui de pionierat se datora strategiei pe care o
adoptase: „Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu
zidesc pe temelia pusă de altul, după cum este scris: «Aceia, cărora nu li se propovăduise
despre El, Îl vor vedea, şi cei ce n-auziseră de El, Îl vor cunoaşte»” (15:20-21).
15:14 Sînt încredinţat că sînteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii
N-a terminat bine de dictat benedicţia din 15:13 — „Dumnezeul nădejdii să vă umple de
toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari
în nădejde!” — şi Pavel simte că trebuie, într-un fel, să justifice unele dintre lucrurile pe
care le-a afirmat în epistola sa. Dar oare de ce? Ce anume din epistolă ar fi putut să-i
jignească sau să-i supere în vreun fel? În nici un caz partea teologică a cărţii! În ce priveşte
adevărul afirmat în primele unsprezece capitole, Pavel nu are nimic de retractat şi nimic de
îndulcit. Acesta este adevărul lui Dumnezeu în faţa căruia trebuie să ne plecăm cu toţii.
Cuvintele pentru care el încearcă să-şi ceară scuze sau cel puţin să le justifice trebuie
căutate în partea aplicativă a cărţii. Toate poruncile conţinute de această parte a epistolei ar
fi putut fi recepţionate de către aceia care nu-l cunoşteau pe Pavel ca un fel de acuzare
516
Vezi John Stott, op. cit., pag. 378-383.
indirectă. Aceluia îi spui, de pildă, să nu se răzbune singur despre care presupui că o face
sau cel puţin că ar fi în pericolul s-o facă vreodată. Poate că partea cea mai sensibilă din
secţiunea aplicativă a epistolei o constituie totuşi cele spuse în 14:1-15:13. În această
porţiune de text, Pavel a fost nevoit să se atingă de problema sensibilă a relaţiilor dintre
iudei şi neamuri, el însuşi fiind iudeu. Pe deasupra, trebuie să ţinem cont de faptul că Pavel
nu vizitase biserica din Roma pînă la acea oră. Şi deşi cunoştea pe mulţi dintre ei în mod
personal,517 evident, nu-i cunoştea pe toţi.
Iată de ce porneşte să formuleze astfel încheierea epistolei: „În ce vă priveşte pe voi,

fraţilor, eu însumi sînt încredinţat că sînteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de
cunoştinţă, şi astfel sînteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii” (14).
Pavel se arată ca unul care are tact — afirmă William Barclay. Nu există dojeneli făcute cu
supărare. Nu îi cicăleşte pe fraţii din Roma, nici nu vorbeşte cu ei ca şi un învăţător mînios.
Pavel le spune că nu face altceva decît să le aducă aminte lucruri pe care ei le ştiu deja şi îi
asigură că el este încredinţat că ei sînt în stare să se sfătuiască unii pe alţii şi să-l slujească pe
Domnul lor. Pavel era mult mai interesat de ceea ce un om putea fi decît de ceea ce el era. Pavel
vede greşelile cu claritate şi le rezolvă cu promptitudine; dar el se gîndea tot timpul nu la fiinţa
nenorocită care era, de fapt, omul, ci la fiinţa minunată care omul respectiv putea deveni. Se
spune că o dată, cînd Michael Angelo a început să cioplească un imens bloc de marmură fără
formă, el a afirmat că lovind cu atîta furie piatra nu doreşte decît să-l elibereze pe îngerul închis
în blocul de piatră. Şi, într-adevăr, din blocul acela fără formă el a sculptat îngerul pe care ochii
lui l-au văzut în el. Aşa era şi Pavel. El nu dorea să trîntească pe cineva la pămînt; el nu critica
pentru ca să cauzeze durere şi suferinţă; el vorbea cu onestitate şi cu severitate, dar vorbea
întotdeauna pentru că dorea să-l ajute pe om să fie ceea ce omul respectiv ar fi putut să fie şi
ceea ce încă nu a ajuns să fie.518
Aşadar, cuvintele lui Pavel din versetul 14 nu trebuie socotite a fi un simplu act de
diplomaţie. Este suficient să citim lista celor cărora le trimite urări personale şi să realizăm
lucrările din biserică reprezentate de aceştia, ca să ne dăm seama de bogăţia de slujitori de
care se bucura biserica din Roma. Atunci cînd Pavel le-a scris: „Căci doresc să vă văd, ca
să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau mai degrabă, ca să ne
îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi şi
eu” (1:11-12, s.n.), cuvintele lui au reflectat adevărul din inima lui. Nu puţini dintre cei din
Roma au slujit împreună cu el şi nu puţini l-au slujit pe el, punîndu-şi chiar viaţa în joc
pentru el.519
Deci Pavel este sincer cînd afirmă ceea ce afirmă în versetul 14: „În ce vă priveşte pe voi,
fraţilor, eu însumi sînt încredinţat că sînteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de
cunoştinţă, şi astfel sînteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii”.
517
Vezi urările de sănătate de la sfîrşitul epistolei.
518
William Barclay, The Letters to the Romans, p. 220.
519
Romani 15:14-33 / Apostolul şi planurile lui 693
15:15-16 Totuşi, v-am scris în puterea harului primit de la Dumnezeu
Deci, pe de o parte, Pavel recunoaşte zestrea de lucrători pe care o are Biserica lui Hristos
din Roma. El este încredinţat că ei sînt în stare să se sfătuiască unii pe alţii. Dar pe de altă
parte, el este conştient de locul şi rolul lui în Împărăţia lui Dumnezeu şi de privilegiul şi
datoria de a trăi în lumina rolului primit. Încă în primele versete ale epistolei, Pavel se
prezintă ca rob şi apostol al lui Isus Hristos. Ca apostol, el era încredinţat cu propovăduirea
Evangheliei. Ca rob, el avea datoria să-şi ducă la îndeplinire misiunea. Iar misiunea lui era
să aducă, pentru Numele lui Hristos, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, între care
erau şi cei din Roma. În baza acestui mandat a îndrăznit el să le scrie epistola, măcar că nu-
i vizitase încă: „Totuş, ici colea v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou
aminte de lucrurile acestea, în puterea harului, pe care mi l-a dat Dumnezeu, ca să fiu
slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba
Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de
Duhul Sfînt” (15:15-16, s.n.).
Pavel nu pretinde că le-ar fi scris lucruri noi, nemaiauzite de ei. Dimpotrivă, el ştie că
lucrurile sînt în bună parte cunoscute de ei: „V-am scris… ca să vă aduc din nou aminte de
lucrurile acestea…” (15, s.n.). Dar pentru că ştia foarte clar faptul că Dumnezeu l-a chemat
nu doar să disemineze o informaţie privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, ci să înroleze în
oastea Împăratului pe cei care au auzit această informaţie — „Am primit harul şi apostolia
să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei, pe toate neamurile, între cari sînteţi
şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos” (1:5-6) —, Pavel îndrăzneşte să repete lucruri
cunoscute, poate, de ei, tocmai „pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită
de Duhul Sfînt” (15:16).
În ce-l priveşte pe Pavel, în discuţie nu era jena sau eventuala supărare a unora din Roma,
ci ascultarea credinţei lor. Iar pentru aceasta, Pavel nu s-a sfiit să se folosească de
îndrăzneala pe care i-o dădea puterea harului primit de la Dumnezeu Însuşi, ca să fie
slujitorul lui Hristos printre neamuri. În ultimă instanţă, nu ce ziceau ei conta, ci ce zicea
Stăpînul care l-a trimis. Pavel lucra de dragul lui Hristos şi spre slava Lui: „Eu îmi
împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o
jertfă bine primită, sfinţită de Dumnezeu” (16).
15:17 Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu
Partea aplicativă a epistolei a început astfel: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui
Dumnezeu — adică, pe de o parte, ca răspuns la îndurarea lui Dumnezeu, iar pe de altă
parte, pentru ca îndurarea lui Dumnezeu să continue să se manifeste în toată libertatea în
voi —, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va
fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (12:1). Iar apoi Pavel a spus: „Cine este
chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui” (12:7). Dar împlinirea acestei porunci trebuia să
se facă în lumina adevărului afirmat în versetul 3: „Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun
fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă
simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o
Dumnezeu fiecăruia”. Adevărurile din aceste versete sînt ilustrate cu prisosinţă în viaţa lui
Pavel.
În primul rînd, ca răspuns la îndurarea pe care Dumnezeu a turnat-o peste el în Isus Hristos,
el şi-a adus trupul ca jertfă. Iată ce-i scrie lui Timotei în prima sa epistolă:
12
Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de
încredere, şi m-a pus în slujba Lui, 13măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi
batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă! 14Şi harul
Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care
este în Hristos Isus. 15O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice: „Hristos
Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi dintre care cel dintîi sînt eu. 16Dar am
căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintîi, toată îndelunga Lui
răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa vecinică. 17A Împăratului
veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii
vecilor! Amin (1 Tim. 1:12-17, s.n.).
Pavel a primit provocarea de a-şi aduce trupul ca jertfă pe altarul zidirii Trupului lui
Hristos cu multă bucurie şi recunoştinţă. Din hulitor al lui Hristos şi din prigonitor al
Bisericii, el a devenit un slujitor al lui Hristos şi un ziditor al Bisericii Lui. „Mă bucur
acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui
Hristos, pentru Trupul Lui, care este Biserica. Slujitorul ei am fost făcut eu, după
isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvîntul lui
Dumnezeu” (Col. 1:24-25). Ce a însemnat pentru Pavel să se ţină de slujba primită reiese
din multe din scrisorile pe care le-a scris.520 Am putea rezuma toate acestea prin lucrurile pe
care el le afirmă în Faptele Apostolilor, atunci cînd li se adresează prezbiterilor adunaţi la
Milet:
20
Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să
vă învăţ înaintea norodului şi în case, 21şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de
Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. 22Şi acum, iată că, împins de duhul, mă
duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întîmpla acolo. 23Numai, Duhul Sfînt mă înştiinţează
din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24Dar eu nu ţin numai decît la viaţa mea,
ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am
primit-o dela Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. 25Şi acum, ştiu că
nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia
lui Dumnezeu. 26De aceea vă mărturisesc astăzi, că sînt curat de sîngele tuturor. 27Căci nu m-am
ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. 28Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma
peste care v-a pus Duhul Sfînt episcopi (sau: priveghetori), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe
care a cîştigat-o cu însuş sîngele Său. 29Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi
răpitori, cari nu vor cruţa turma; 30şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor învăţa
lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. 31De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă
aminte că, timp de trei ani, zi şi nopate, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrămi pe fiecare din voi.
32
Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mîna lui Dumnezeu şi a Cuvîntului harului Său, care vă
poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi (Fapte 20:20-32,
s.n.).
520
Vezi, de pildă, 2 Corinteni 11 şi 12.
Dacă, în primul rînd, Pavel lucra ca răspuns la îndurarea lui Dumnezeu, în al doilea rînd, el
lucra în baza măsurii de credinţă pe care i-a împărţit-o Dumnezeu: „Totuş, ici colea v-am
scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea
harului pe care mi l-a dat Dumnezeu, ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri”
(15:15-16). Iar în al treilea rînd, el era hotărît să se ţină de slujba pe care a primit-o de la
Domnul, urmărind nu doar să fie credincios în lucrul încredinţat lui, ci mai ales ca Stăpînul
lui să fie mulţumit: „Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu,
pentruca Neamurile să-I fie [Lui] o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfînt” (16, s.n.).
Într-adevăr, Pavel avea cu ce se lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. Bucuria şi
lauda lui izvorau din ceea ce Duhul Sfînt lucrase în el şi din ceea ce Duhul lucra prin el. În
urma lui şi a tovarăşilor lui, Duhul lui Dumnezeu a lăsat biserici vii, stînd lîngă Hristos
chiar şi în mijlocul suferinţelor şi a prigoanelor. Este semnificativă, în acest sens,
scrisoarea pe care o scrie tesalonicenilor, imediat ce primeşte veşti prin Timotei despre
statornicia acestora în credinţă în pofida prigoanei care se abătuse peste ei:
17
Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi cîtăva vreme de voi, cu faţa dar nu cu inima, am avut
cu atît mai mult dorinţa să vă vedem. 18Astfel, odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel
puţin) să venim la voi; dar ne-a împedecat Satana. 19Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau
bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sînteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la
venirea Lui? 20Da, voi sînteţi slava şi bucuria noastră (1 Tes. 2:17-20).
Pentru că i-a fost încredinţată de către Isus Hristos apostolia de a aduce, pentru Numele
Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, Pavel nu putea să se laude cu lucruri făcute
pe jumătate. Testul final al slujbei lui urma să fie prezenţa rodului în ziua Venirii lui
Hristos. Aceasta l-a făcut pe Pavel să nu poată sta liniştit, ori de cîte ori vreun pericol
ameninţa tinerele biserici care se formaseră în urma slujirii lui. După ce, în 2 Corinteni 11,
Pavel ne dă o listă lungă cu necazurile şi problemele care au însoţit slujba lui, el adaugă:
„Şi, pe lîngă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. Cine este
slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?” (2 Cor. 11:28-29). Iar în 1
Corinteni 9, el spune:
19
Căci, măcar că sînt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să cîştig pe cei mai mulţi.
20
Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu ceice sînt supt Lege, m-am făcut
ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe cei ce sînt supt Lege;
21
cu ceice sînt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a
lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege. 22Am fost slab cu cei
slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.
23
Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea. 24Nu ştiţi că ceice aleargă în locul de
alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi
premiul! 25Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac
lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o
cunună, care nu se poate vesteji. 26Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă
lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt. 27Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în
stăpînire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat (1 Cor. 9:19-
27).
Pavel avea ochii pironiţi pe premiul alergării lui, pe care urma să-l primească doar pentru o
roadă care avea să rămînă pînă la Venirea Domnului Isus. Nu că el ar fi putut garanta în
vreun fel rămînerea rodului, dar, din pricina mandatului primit, era obligat înaintea lui
Hristos şi pentru Numele Lui să facă tot ceea ce îi stătea în putinţă să nu se piardă nici unul
dintre cei pe care îi chemase Dumnezeu.521 Această atitudine reiese foarte clar în scrisoarea
scrisă tesalonicenilor:
1
De aceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena, 2şi
v-am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca
să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, 3pentruca nimeni din voi să nu se
clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta sîntem rînduiţi. 4Şi cînd eram la voi, v-
am spus mai dinainte că vom suferi necazuri, ceea ce s-a şi întîmplat, cum bine ştiţi. 5Astfel, în
nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să
vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba. 6Dar chiar acum a venit Timotei
dela voi la noi, şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi
o plăcută aducere aminte despre noi, şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe
voi. 7De aceea, fraţilor, în toate strîmtorările şi necazurile noastre, am fost mîngîiaţi cu privire la
voi, prin credinţa voastră. 8Acum, da, trăim, fiindcă voi staţi tari în Domnul. 9Cum putem noi
oare să mulţămim în deajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o
avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru? 10Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă
putem vedea faţa, şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre. 11Însuş Dumnezeu, Tatăl
nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi! 12Domnul să vă facă să
creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru
voi, 13ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu,
Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi (1 Tes. 3:1-
13).
În concluzie, Pavel se lăuda, în Hristos, cu ceea ce lucrase Duhul Sfînt prin el, în urma
faptului că el şi-a adus trupul ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu. Din Ierusalim şi
pînă la Iliric, a fost vestită Evanghelia, şi s-au format biserici, care stăteau tari în credinţă.
15:18-19a Instrumentele apostolului
Deşi Pavel avea cu ce se lăuda în Hristos, el este foarte atent ca nu cumva să se laude cu
lucruri pe care Hristos nu le-a făcut prin el:
17
Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. 18Căci n-aş îndrăzni să
pomenesc nici un lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la
ascultarea de El: fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele, 19fie prin puterea semnelor şi a
minunilor, fie prin puterea Duhului Sfînt (15:17-19).
521
Acelaşi principiu îl descoperim şi în Matei 18. Pentru că Tatăl nostru din ceruri nu vrea să se piardă nici unul dintre
cei pe care i-a mîntuit Fiul Său, Isus Hristos, ne cere implicarea în aducerea înapoi a celor căzuţi şi, astfel, păstrarea lor
în har. „Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte — adică nu se face vinovat de păcatul care duce la
moarte —, ci [sau pentru că] Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el” (1 Ioan 5:18). În textul
de faţă, „cel născut” din Dumnezeu care mă păzeşte este fratele meu în Hristos (vezi şi Evrei 3:6-15).
Pavel se lăuda în Isus Hristos. El era conştient că tot ceea ce lucrase se făcuse, pe de o
parte, ca răspuns la îndurarea lui Dumnezeu revărsată peste el, iar pe de altă parte, ca
urmare a puterii Duhului Sfînt care lucrase prin el. Dar Pavel nu se exclude pe sine,
atribuindu-şi, într-un fel, lauda: „Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui
Dumnezeu” (17, s.n.). El, Pavel, a fost acela care, la întîlnirea cu Isus Hristos pe drumul
Damascului, şi-a adus trupul ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu atunci cînd a
îndrăznit să întrebe: „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6). Domnul avea pregătit răspunsul
şi-l pusese deja în gura bătrînului Anania din Damasc: „Du-te, căci el este un vas, pe care l-
am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor
lui Israel” (Fapte 9:15). Pavel nu s-a opus acestei alegeri. Dimpotrivă! El şi-a adus trupul
ca jertfă pe altarul zidirii Trupului lui Hristos, lucrînd — după cum afirmă el — „mai mult
decît toţi: totuş — se grăbeşte să adauge — nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în
mine” (1 Cor. 15:10).
Această manifestare a harului lui Dumnezeu prin Pavel a fost diversă: „Căci n-aş îndrăzni
să pomenesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile
la ascultarea de El: fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi
a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfînt” (Rom. 15:18-19, s.n.).
Fie prin cuvîntul meu…

În capitolele 9-11, Pavel ne-a vorbit despre faptul că Dumnezeu alege între vasele mîniei şi
vasele îndurării prin Cuvîntul Său. Iar „cuvîntul acesta este cuvîntul evangheliei pe care-l
propovăduim noi” (Rom. 10:8) — afirmă Pavel. Pavel se referă, desigur, la propovăduirea
lui. Evanghelia a trebuit articulată în cuvinte, deoarece „credinţa vine în urma auzirii —
afirmă Pavel —; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos” (10:17). Acest Cuvînt al lui
Hristos a fost propovăduit de Pavel peste tot, „aşa că, de la Ierusalim şi ţările de primprejur,
pînă la Iliric, am răspîndit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos” (15:19). „Ştiţi — le spune
Pavel prezbiterilor adunaţi la Milet — că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-
am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case, şi să vestesc
Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos”
(Fapte 20:20-21).
„Dacă vorbeşte cineva — scrie Petru în prima sa epistolă — să vorbească cuvintele lui
Dumnezeu” (1 Petru 4:11). Atunci cînd noi vorbim cuvintele lui Dumnezeu, Dumnezeu
lucrează prin noi în semenii noştri, pentru că puterea este în Cuvîntul lui Dumnezeu, care
„este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că
desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii”
(Evrei 4:12). Singura noastră grijă este ca, atunci cînd rostim Cuvîntul în Numele lui
Dumnezeu, să rostim cuvintele lui Dumnezeu.
Fie prin faptele mele…

Dar propovăduirea Evangheliei a fost făcută de Pavel nu numai cu vorba, ci şi cu fapta. Cu
alte cuvinte, Evanghelia a fost nu numai vorbită, ci şi trăită de Pavel, în faţa acelora cărora
le propovăduia. Sînt semnificative, din acest punct de vedere, cele scrise de Pavel
tesalonicenilor:
1
Voi înşivă ştiţi, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică. 2După ce am suferit şi am
fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru, să vă
vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte. 3Căci propovăduirea noastră nu se
întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie. 4Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit
vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui
Dumnezeu, care ne cercetează inima. 5În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat
vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu. 6N-am căutat slavă dela oameni:
nici dela voi, nici dela alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste.
7
Dimpotrivă, ne-am arătat blînzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.
8
Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui
Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atît de scumpi ne ajunseserăţi. 9Vă aduceţi aminte, fraţilor,
de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină nici unuia din voi,
şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu. 10Voi sînteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea,
că am avut o purtare sfîntă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi, care credeţi. 11Ştiţi iarăş că am
fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mîngîiam şi vă adeveream,
12
să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa. 13De
aceea mulţămim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci cînd aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu,
auzit dela noi, l-aţi primit nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe
Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi (1 Tes. 2:1-13).
Cum să nu aibă putere un cuvînt dublat de puterea exemplului personal, de dovada puterii
lui demonstrate tocmai în viaţa propovăduitorului!
33
N-am rîvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva — spune Pavel în Milet.
34
Singuri ştiţi că mînile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.
35
În toate privinţele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrînd astfel, trebuie să ajutaţi pe cei
slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuş a zis: „Este mai ferice să
dai decît să primeşti” (Fapte 20:33-35).
Dacă Pavel dorea „ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită” — lui Dumnezeu —,
„sfinţită de Duhul Sfînt” (Rom. 15:16), trebuia ca el însuşi să fie mai întîi această jertfă.
Or, acela care îşi aduce trupul ca jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu nu poate
propovădui Evanghelia doar cu vorba, negînd-o în acelaşi timp cu fapta. Adevărata
propovăduire este aceea pe care ne-am adresat-o mai întîi nouă înşine, apoi altora. În
Romani 12:7, Pavel spune: „Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură”. Am văzut că a te
ţine de învăţătură poate însemna două lucruri. Pe de o parte, a ţine sau a păzi tu însuţi ceea
ce spui altora, iar pe de altă parte, a continua învăţarea altora cu credincioşie şi în mod
sistematic. Atunci cînd Pavel afirmă că Hristos a lucrat nu doar prin cuvîntul lui, ci şi prin
faptele lui, el se referă la primul aspect: la aplicarea mai întîi a cuvîntului spus altora în
propria sa viaţă.
Fie prin puterea semnelor şi a minunilor…

La cuvînt şi faptă, Pavel adaugă „puterea semnelor şi a minunilor”. Stott afirmă că „această
expresie — «puterea semnelor şi a minunilor» — adună în ea trei dintre cei mai folosiţi
termeni biblici pentru a numi supranaturalul.522 «Semne» indică semnificaţia evenimentelor
522
Acelaşi lucru îl afirmă şi John Murray, în comentariul său pe Romani: „Cei trei termeni standard pentru a numi
miraculosul în Noul Testament sînt «puteri», «semne» şi «minuni». Numai doi dintre ei sînt folosiţi aici; cuvîntul
(în mod special în demonstrarea venirii Împărăţiei lui Dumnezeu); «puteri», caracterul lor
(demonstrînd puterea lui Dumnezeu asupra naturii), şi «minuni», efectul lor (evocînd
impactul asupra oamenilor)”.523 Stott precizează de asemenea faptul că Pavel foloseşte
aceşti termeni doar încă o dată cu referire la sine, în 2 Corinteni 12:12: „Semnele unui
apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni cari au fost
făcute printre voi”. În baza acestui text, mulţi comentatori524 afirmă că semnele, puterile şi
minunile sînt marca specifică a unui apostol. Dar Stott subliniază că „aceasta nu neagă
faptul că Dumnezeu poate face minuni şi astăzi, pentru că ar fi absurd să impunem limitări
Creatorului Universului. A spune că semnele, puterile şi minunile sînt marca unui apostol
nu înseamnă altceva decît a recunoaşte că scopul de căpătîi al acestor manifestări a fost să
autentifice lucrarea unică a apostolului”.525 Pavel era conştient de autoritatea lui apostolică:
„Totuş, ici colea v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile
acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu, ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos
între Neamuri” (Rom. 15:15-16, s.n.). Harul era însoţit de putere. Şi tocmai această
autentificare a lucrării apostolice dădea atîta forţă acestei lucrări şi îi încărca cu
responsabilitate pe cei care beneficiau de ea. Iată ce spune Pavel în Evrei:
1
De aceea, cu atît mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe cari le-am auzit, ca să nu fim
depărtaţi de ele. 2Căci, dacă Cuvîntul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice
abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, 3cum vom scăpa noi, dacă stăm
nepăsători faţă de o mîntuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întîi de Domnul, ne-a fost
adeverită de cei ce au auzit-o, 4în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi
felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfînt, împărţite după voia Sa! (Evrei 2:1-4, s.n.).
Jean Calvin face o remarcă importantă în comentariul său cu privire la puteri, semne şi
minuni:
Acesta este un pasaj notabil — afirmă Calvin — cu privire la folosul miracolelor, al căror scop
este să trezească în oameni şi între ei reverenţă faţă de Dumnezeu şi să încurajeze ascultarea de
El. Astfel, în Marcu citim: „Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra
împreună cu ei, şi întărea Cuvîntul prin semnele, cari-l însoţeau (Marcu 16:20). La fel vorbeşte
şi Luca în Faptele Apostolilor: „Domnul… adeverea Cuvîntul privitor la harul Său, şi îngăduia
să se facă semne şi minuni prin mînile lor” (14:3). Orice minuni care încearcă să glorifice
creatura, şi nu pe Creator sînt în mod evident de la diavolul.526
Fie prin puterea Duhului Sfînt…

De fapt, ce anume din ceea ce facem noi pentru Dumnezeu poate fi făcut fără puterea
Duhului Sfînt? Slova ucide; Duhul dă viaţă. Indiferent cît ar fi vorbit Pavel şi cît ar fi
propovăduit el Evanghelia, dacă vorbirea lui nu ar fi fost împuternicită de Duhul Sfînt, nu
«putere» este folosit în construcţie cu «semne şi minuni» … Termenii nu se referă la evenimente distincte. Ei se referă
la acelaşi eveniment văzut din perspective diferite. Un miracol este atît un semn, cît şi o minune. Ca semn, el arată spre
agentul prin care s-a făcut şi are astfel un caracter de certificare; ca minune, el scoate în evidenţă aspectul de surpriză
al evenimentului” (John Murray, The Epistle to the Romans, pag. 212-213).
523
John Stott, op.cit., p. 381.
524
Vezi, de pildă, Leon Morris, The Epistle to the Romans, p. 513.
525
526
John Calvin, The Epistle of Paul The Apostle to the Romans and to the Tessalonians, p. 312.
ar fi existat nici un rod. „În adevăr — scrie Pavel tesalonicenilor —, Evanghelia noastră v-a
fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfînt şi cu o mare
îndrăzneală!” (1 Tes. 1:5, s.n.). Iar atunci cînd Evanghelia se propovăduieşte aşa, nu este de
mirare că oamenii răspund la ea: „Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele — continuă
Pavel — şi pe urmele Domnului, întrucît aţi primit Cuvîntul în multe necazuri, cu bucuria
care vine dela Duhul Sfînt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi
din Ahaia” (1 Tes. 1:6-7, s.n.). Cuvîntul a avut putere doar pentru că Duhul Sfînt lucra atît
în propovăduitor, cît şi în ascultători.
La fel este şi cu fapta. Dacă Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus nu operează în viaţa
noastră, prin noi înşine nu sîntem în stare să facem nici măcar binele pe care am dori să-l
facem: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească,
— afirmă Pavel despre acela pe care Duhul Sfînt a încetat să-l împuternicească şi care a
fost lăsat, astfel, în seama propriilor lui eforturi —, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac
binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care
nu vreau să-l fac, iată ce fac! … O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de
moarte?” (Rom. 7:18-24).
Dar dacă nu putem rosti nici vorbe spre viaţă şi nu putem face nici fapte spre viaţă fără
puterea Duhului Sfînt, cu cît mai puţin pot fi însoţite vorbele şi faptele noastre de puterea
semnelor şi a minunilor, dacă Duhul Sfînt nu lucrează în mod nemijlocit prin noi? De ce a
adăugat totuşi Pavel şi a patra clauză în text: „Fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele,
fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfînt” (15:18-19, s.n.)?
„Din moment ce această clauză este separată de referinţa la puterea semnelor şi a minunilor
— afirmă Stott —, trebuie că şi înţelesul ei este diferit de înţelesul expresiei precedente. 527
Oare să fi adăugat Pavel şi ultima clauză — „fie prin puterea Duhului Sfînt” — tocmai
pentru că toate celelalte pot fi făcute şi prin puteri demonice? Am afirmat că în 2 Corinteni
12:12 Pavel foloseşte cei trei termeni — puteri, semne şi minuni — ca semn al apostoliei
lui. Dar întregul context vorbeşte despre apostolii mincinoşi care erau mereu pe urmele lui
încercînd să strice lucrarea lui:
1
O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! 2Căci sînt gelos
de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentrucă v-am logodit cu un bărbat, ca să vă
înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. 3Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit
pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia
care este faţă de Hristos. 4În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care
noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o
altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine! 5Dar socotesc că nici eu nu
sînt cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” … 13Oamenii aceştia sînt nişte
apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos. 14Şi nu este
de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. 15Nu este mare lucru dar, dacă şi
slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfîrşitul lor va fi după faptele lor (2 Cor. 11:1-
15).
527
Dar Satana îşi va trimite numai astfel de slujitori, împuternicindu-i, dacă trebuie, cu puterea
semnelor şi minunilor, şi însuşi Antihrist, omul fărădelegii, va lucra aşa, ca să înşele pe cît
mai mulţi: „Arătarea lui — a omului fărădelegii — se va face prin puterea Satanei, cu tot
felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice
sînt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi” (2 Tes.
2:9-10, s.n.).
Tocmai pentru că prorocii mincinoşi şi omul fărădelegii vin şi lucrează cu putere, semne şi
minuni, dar împuterniciţi nu de Duhul Sfînt, ci de Satan, Pavel a simţit nevoia să adauge şi
a patra clauză pentru a califica lucrarea lui: „Fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele,
fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfînt” (Rom. 15:18-19,
s.n.).
Miracolele fizice — afirmă Stott — nu sînt singurele căi prin care se manifestă puterea Duhului
Sfînt. Într-adevăr, modalitatea uzuală de a se manifesta este prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care
este sabia Duhului.528 Duhul este Acela care ia cuvintele noastre slabe şi le confirmă cu puterea
Lui divină în minţile, inimile, conştiinţa şi voinţa ascultătorilor.529 Fiecare convertire este o
întîlnire a celui în cauză cu o putere imensă, în timpul căreia Duhul prin Evanghelie mîntuieşte
şi regenerează pe păcătos.530
15:19b-21 Strategia apostolului
Faptul că Duhul lui Dumnezeu a lucrat cu putere prin Pavel, atît prin cuvînt şi faptă, cît şi
prin puterea semnelor şi a minunilor făcute prin el, nu l-a împiedicat pe Pavel să-şi
gîndească o strategie de lucrare. De fapt, lucrarea Duhului Sfînt s-a suprapus peste strategia
lui. Iar în strategia lui Pavel aspectul specific a fost ambiţia acestuia de a nu zidi pe temelia
pusă de altul, adică de a vesti Evanghelia acolo unde ea nu mai fusese vestită pînă atunci:
„Aşa că, de la Ierusalim şi ţările de primprejur, pînă la Iliric, am răspîndit cu prisosinţă
Evanghelia lui Hristos” (Rom. 15:19).
Ierusalimul nu a fost domeniul specific al lucrării lui Pavel, din moment ce el a primit din
partea lui Dumnezeu harul să fie „slujitorul lui Isus Hristos printre Neamuri” (16). Lucrul
acesta a fost confirmat în Consiliul de la Ierusalim, despre care Pavel scrie în Galateni 2:
6
Cei ce sînt socotiţi ca fiind ceva — orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa
oamenilor — aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adaus nimic. 7Ba dimpotrivă, cînd au văzut că
mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese
încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, — 8căci Cel ce făcuse din Petru apostolul
celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor — 9şi cînd au cunoscut harul,
care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, cari sînt priviţi ca stîlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba,
mîna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi
împrejur (Gal. 2:6-9, s.n.).
528
Vezi Efeseni 6:17.
529
Vezi, de pildă, 1 Corinteni 2:4 şi 1 Tesaloniceni 1:5.
530
Dar aceasta nu înseamnă că Pavel nu a propovăduit Evanghelia în Ierusalim. De fapt, din

Damasc,531 el a plecat la Ierusalim, unde a fost dus de Barnaba la apostoli. Pavel a umblat
cu aceştia o vreme prin Ierusalim, propovăduind cu îndrăzneală în Numele Domnului.532
Este adevărat că lucrarea lui în Ierusalim a fost de scurtă durată, deoarece Pavel a fost
trimis de fraţi la Tars, din pricina pericolului în care era viaţa lui. După o vreme, din Tars, a
fost luat de Barnaba şi dus în Antiohia, unde a învăţat biserica timp de un an.533 Antiohia a
fost biserica din care Pavel a fost trimis ca misionar spre neamuri.534 Din Antiohia, Pavel a
pornit în trei călătorii misionare consecutive, în cercuri tot mai largi, ajungînd pînă pe
meleagurile Macedoniei, adică pînă la graniţele Iliricului.535
Desigur, aşa cum subliniază mai mulţi comentatori,536 răspîndirea cu prisosinţă a

Evangheliei nu a însemnat că Evanghelia a fost auzită de toţi cei care locuiau pe teritoriul
menţionat de Pavel. Strategia lui a fost să intre în cetăţile mai mari şi să lase în urma lui
cîte o biserică. Rămînea în sarcina bisericii respective propovăduirea Evangheliei pe
teritoriul din jurul ei. Un bun exemplu este cel al bisericii din Efes. Pavel a rămas în Efes
timp de doi ani. Dar, din Efes, Cuvîntul s-a răspîndit în toată Asia537 şi, astfel, s-au născut
cel puţin cele şapte biserici menţionate în Apocalipsa 2 şi 3. Un alt exemplu îl avem în
Tesaloniceni. Prima cetate din Europa în care a intrat Pavel a fost cetatea Filipi, unde a
ajuns să fie închis din pricina propovăduirii Evangheliei. După ce a fost eliberat din
temniţă, a plecat în Tesalonic. Dar şi acolo au izbucnit ostilităţile, şi Pavel a fost obligat să
fugă în Berea, apoi în Atena. Însă în urma lui, în Tesalonic a rămas o biserică. Iar biserica
aceasta a devenit imediat o biserică misionară, în pofida persecuţiei şi a suferinţelor care s-
au abătut peste ea:
5
În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul
Sfînt şi cu o mare îndrăsneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi. 6Şi
voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucît aţi primit Cuvîntul în multe
necazuri, cu bucuria care vine dela Duhul Sfînt; 7aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii
din Macedonia şi din Ahaia. 8În adevăr, nu numai că dela voi Cuvîntul Domnului a răsunat prin
Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspîndit pretutindeni,
aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea (1 Tes. 1:5-8).
După cum putem deduce din citatul la care apelează Pavel ca să-şi justifice strategia —
„După cum este scris: «Aceia cărora nu li se propovăduise despre El, Îl vor vedea, şi cei ce
n-auziseră de El, Îl vor cunoaşte»” (Rom. 15:21) —, el a citit cu atenţie profeţiile Vechiului
Testament şi şi-a fundamentat trimiterea în textele care vorbesc despre primirea neamurilor
în harul lui Dumnezeu. Din Genesa 3:15; 12:1-3 şi 22:16-18, Pavel a înţeles că Dumnezeu
a preconizat încă de la început includerea neamurilor în sfera mîntuirii. Lucrul acesta i-a
531
Vezi Fapte 9:23-25.
532
Vezi Fapte 9:26-30.
533
Vezi Fapte 11:25-26.
534
Vezi Fapte 13:1-3.
535
Iliricul corespunde aproximativ Albaniei, la care se adaugă nord-vestul Macedoniei de astăzi, şi sudului Serbiei.
536
Vezi, de pildă, Leon Morris, op.cit., p. 514; John Murray, op.cit., p. 214; Matthew Black, op.cit., p. 203; John Stott,
op.cit., p. 382 etc.
537
Vezi Fapte 19:8-12.
fost apoi confirmat de nenumăratele texte profetice, din care el include o bună parte în
Epistola către romani:
24
Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri, 25după cum zice în Osea:
„Voi numi „popor al Meu”, pe cel ce nu era poporul Meu, şi „prea iubită”, pe cea care nu era
prea iubită. 26Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sînteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai
Dumnezeului celui viu. … 30Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au
căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; 31pe cînd Israel, care
umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta (Rom. 9:24-31).
8
Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui
Dumnezeu, şi să întărească făgăduinţele date părinţilor; 9şi ca Neamurile să slăvească pe
Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Neamuri,
şi voi cînta Numelui Tău.” 10Este zis iarăş: „Veseliţi-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui.”
11
Şi iarăş: „Lăudaţi pe Domnul, toate Neamurile; slăviţi-L, toate noroadele.” 12Tot astfel şi Isaia
zice: „Din Iese va ieşi o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile
vor nădăjdui în El” (Rom. 15:8-12).
20
Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe
temelia pusă de altul, 21după cum este scris: „Aceia, cărora nu li se propovăduise despre El, Îl
vor vedea, şi cei ce n-auziseră de El, Îl vor cunoaşte (Rom. 15:20-21).
Pavel însuşi avea, probabil, nevoie de aceste confirmări ale Scripturii cu privire la misiunea
sa, tocmai din pricina permanentei lui lupte cu iudaizatorii, care veneau pe urmele lui ca să-
l discrediteze şi ca să întoarcă din drum pe cei care tocmai se convertiseră.
15:22-32 Planurile apostolului
În paragraful precedent (15:14-21), Pavel le-a vorbit celor din Roma despre slujba lui. El a
făcut lucrul acesta, pe de o parte, pentru a justifica prin autoritatea sa apostolică
îndrăzneala cu care le-a scris pe ici, pe colo, iar pe de altă parte, pentru a le arăta ce anume
l-a făcut să-şi amîne atît de mult vizita, pe care o dorise şi o plănuise de mulţi ani. În
paragraful de faţă (15:22-32), el le vorbeşte despre planurile lui. Dorinţa lui era să ajungă
în Spania (23-24). Dar mai întîi, trebuia să treacă prin Ierusalim, ca să ducă ajutoarele pe
care fraţii din Macedonia şi Ahaia le strînseseră pentru sfinţi (25-27). Pavel nu se sfieşte să
le scrie şi despre temerile lui privind vizita la Ierusalim şi să-i roage să se lupte cu el în
rugăciune, pentru a fi izbăvit din mîna răzvrătiţilor din Iudea (28-32). Secţiunea de faţă —
15:14-33 — se încheie cu o nouă benedicţie (33).
15:22-24 Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, cînd mă voi duce în Spania
Iliricul a fost graniţa de nord a cîmpului misionar al lui Pavel. La ora la care scrie Epistola
către romani, Pavel îşi întorsese privirile spre sud, avînd de gînd să meargă în Spania.
Dorinţa de a vizita Roma era o dorinţă mai veche, iar drumul spre Spania i-ar fi dat ocazia
s-o împlinească.
„Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, — le-a scris Pavel în introducerea epistolei —, că, de multe
ori am avut de gînd să vin la voi” (1:13). Dar, după cum afirmă Pavel însuşi în textul de
faţă (15:20-22), împlinirea dorinţei lui a fost amînată din motive de strategie. Din
perspectiva strategiei pe care o alesese — „Am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde
Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul” (15:20) —, Roma nu era o
prioritate. Dorinţa lui de a ajunge totuşi acolo era legată, probabil, mai degrabă de faptul
că, pe de o parte, acolo avea o mulţime de prieteni, iar pe de altă parte, Roma era capitala
imperiului, deci cel mai important oraş al vremii respective. Este posibil ca Pavel să se fi
gîndit să facă din Roma o bază538 similară cu cea din Antiohia, din care să poată pleca şi la
care să poată reveni din călătoriile pe care le va face în Peninsula Iberică şi chiar mai
departe spre marginile Imperiului Roman.
După cum afirmă H. Wayne House,539 Epistola către romani a fost scrisă, probabil, în anul
55 d.Hr., din Corint, în timpul celei de-a treia călătorii misionare. Această a treia călătorie
misionară a lui Pavel s-a terminat cu vizita la Ierusalim, unde acesta a fost închis, trimis la
Cezarea, iar apoi în Roma. Cererea lui de a fi judecat de Cezar era deci în armonie cu
planurile lui.
Dacă a ajuns sau nu în Spania nu se ştie — afirmă Stott. Cea mai bună dovadă privind fatul că
Pavel se poate să fi ajuns acolo o avem în afirmaţia făcută de Clement al Romei în prima sa
Epistolă către corinteni (datată, de obicei, în anii 96-97 d.Hr.) — despre „nobilul renume” al lui
Pavel ca propovăduitor al Evangheliei: „El a propovăduit neprihănirea la întreaga lume şi,
ajungînd la limitele Vestului,540 el a depus mărturie în faţa dregătorilor”.541 S-ar putea deci, după
cum s-a speculat adesea, ca Pavel să fi fost eliberat din domiciliul său forţat din Roma, unde-l
lasă Faptele Apostolilor, şi să-şi fi reluat călătoriile misionare, incluzînd o vizită în Spania,
înainte să fi fost arestat din nou, întemniţat şi, în final, decapitat în timpul persecuţiilor
neroniene”.542
Este de remarcat că Pavel pare să aibă conştiinţa faptului că misiunea sa în nord a luat
sfîrşit: „Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă ţină pe aceste meleaguri, şi fiindcă
de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi, nădăjduiesc să vă văd în treacăt, cînd mă voi
duce în Spania” (23-24). Aceasta subliniază cum nu se poate mai bine strategia despre care
538
Vezi Leon Morris, op.cit., p. 517.
539
H. Wayne House, Chronological and Background Charts of the New Testament, p. 16 (vezi, de asemenea, Leon
Morris, op.cit., pag. 5-7).
540
„Pe baza expresiei το τερμα της δυσεως, J. B. Lightfoot conchide: «Din limbajul lui Clement pare că intenţia lui
Pavel (Rom. 15:24) a fost împlinită». Lightfoot susţine că expresia pare să se refere la extremitatea de vest a Spaniei.
«Nu este cu totul exclus — continuă Lightfoot — ca această călătorie spre vest a lui Pavel să fi inclus o vizită în Galia
(2 Tim. 4:10; vezi Galatians, p. 31)» (J. B. Lightfoot, The Apostolic Fathers, p. 31). O altă referire timpurie la vizita
lui Pavel în Spania o avem în Fragmentele Muratoriene. Latina stricată a textului este formulată astfel de Lightfoot:
«Sed et profectionem Pauli ab urbe ad Spaniam proficiscentis» (ibid.). O interpretare mult mai precaută a acestei
expresii o avem în W. Sanday and A. C. Headlam, A Critical and Exegetical Commentary on the Epistle to the
Romans, (New York, 1929)., ad loc. (John Murray, op.cit., vol. II, p. 217, nota de subsol 27.
541
1 Clement 5:7.
542
a vorbit Pavel în versetele de mai sus. Strategia lui Pavel viza împlinirea cît mai grabnică a
mandatului pe care Hristos l-a dat apostolilor Săi şi, prin ei, Bisericii Lui:
18
Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe
pămînt. 19Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfîntului Duh. 20Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu
voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin (Mat. 28:18-20).
Iar indicaţiile din Fapte 1 oferă nu numai o ţintă — marginile pămîntului —, ci o strategie:
„Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub
stăpînirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, cînd Se va pogorî Duhul Sfînt peste voi, şi-Mi veţi
fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi pînă la marginile pămîntului” (Fapte
1:7-8). Misiunea lor trebuia să înceapă în Ierusalim şi trebuia să se extindă în cercuri
concentrice pînă la marginile pămîntului. Pavel a început în Ierusalim, dar fiindcă a
constatat repede că existau alţii care să facă această lucrare, a pornit spre neamuri, ca
slujitor al lui Isus Hristos între neamuri (vezi Rom. 15:16). Tot parte a strategiei lui de a
cuceri o cetate a fost să intre în sinagoga din cetate şi să propovăduiască Evanghelia, în
nădejdea că va putea lăsa în urma lui o biserică. În clipa în care lucrul acesta se întîmpla, el
se simţea liber să plece mai departe. Se pare că Pavel avea o gîndire similară şi cu privire la
ajungerea pînă la marginile pămîntului. Mai întîi trebuia cucerit Imperiul Roman, apoi
ţările care erau dincolo de graniţele lui. Pînă în anul 55 d.Hr., cînd Pavel scrie Epistola
către romani, atenţia lui a fost concentrată pe partea de nord a Imperiului. Acum însă,
fiindcă, după spusele lui, nu mai avea nimic care să-l ţină pe aceste meleaguri, şi-a întors
faţa spre teritoriile de sud-vest ale imperiului. Roma ar fi putut constitui o bună bază pentru
această a doua parte a lucrării lui. Faptul că ţinta lui era dincolo de Roma reiese clar din
text: „Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, cînd mă voi duce în Spania… după ce îmi voi fi
împlinit, măcar în parte, dorinţa de a fi stat la voi” (24). Dar faptul că Pavel dorea să ia cu
sine însoţitori din Roma trădează, probabil, dorinţa lui de a implica pe cît mai mulţi alături
de el în lucrare. Aşa cum biserica din Antiohia şi-a pus mîinile peste Pavel şi Barnaba, el s-
ar fi bucurat ca Duhul Sfînt să scoată misionari din biserica din Roma pentru meleagurile
de sud-vest ale imperiului.
15:25-29 Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor
Înainte de a porni spre Spania, Pavel mai avea un drum de făcut pînă la Ierusalim, cu
ajutoarele pe care cei din Macedonia şi Ahaia le strînseseră pentru sfinţii din Ierusalim.
Oare de ce era nevoie de ele? Care era situaţia din Ierusalim, de Pavel s-a legat să facă
această lucrare pentru sfinţii de acolo?
Atunci cînd Pavel s-a dus la Ierusalim ca să se consulte cu mai-marii Bisericii privind
misiunea lui între neamuri, după ce Petru şi Iacov i-au dat mîna dreaptă de însoţire, i-au
spus să nu uite de săraci: „Şi chiar aşa am şi căutat să fac” (Gal. 2:10) — afirmă Pavel în
Epistola către galateni.
Chiar din primele zile ale existenţei ei — scrie Philip E. Hughes —, Biserica Apostolică a fost
confruntată cu problema unei sărăcii extreme a comunităţii creştine din Ierusalim, cetatea-mamă
a Bisericii. Propovăduirea apostolilor din Ziua Cincizecimii (26 Mai, anul 30 d.Hr.) şi din zilele
ce au urmat a fost însoţită de convertirea a mii de suflete (vezi Fapte 2:41; 4:4). Preţul
pierderilor materiale pentru majoritatea dintre ei trebuie să fi fost imens. Venind din contextul
unei rîvne iudaice exclusiviste, nu trebuie demonstrat faptul că în urma convertirii lor ei au
devenit victimele ostracizării sociale şi economice, ale excomunicărilor eclesiale şi ale
dezmoştenirii naţionale.543 În cele mai multe cazuri, afacerile lor trebuie să fi căzut în ruină, şi
relaţiile de familie trebuie să se fi frînt în mod dureros. Dar situaţia creată a fost întîmpinată
într-un mod spontan şi altruist, astfel încît membrii numeroşi ai acestei noi comunităţi şi-au
demonstrat unitatea unii cu alţii în inimă şi suflet, prin împărţirea între ei a averilor şi resurselor
lor (Fapte 4:32 ş.urm.)… Dacă luăm anul 34 d.Hr. ca fiind anul convertirii lui Pavel, atunci
putem spune că trei ani mai tîrziu, în 37 d.Hr., el a vizitat pentru prima dată Ierusalimul (vezi
Fapte 9:26 şi Gal. 1:18), făcîndu-se martor la sărăcia creştinilor de acolo. Este de un interes
special pentru studiul nostru — afirmă Hughes — că scopul următoarei lui vizite (cca. 46 d.Hr.)
a fost să aducă împreună cu Barnaba ajutoare de la creştinii din Antiohia „fraţilor care locuiau
în Iudea” (Fapte 11:29 ş.urm.). Cu ocazia celei de-a treia vizite la Ierusalim — care a avut loc,
probabil, în anul 51, patrusprezece ani după prima vizită (Gal. 2:1) —, el a luat parte la
Consiliul din Ierusalim (Fapte 15:22), unde s-a căzut de acord ca împreună cu Barnaba să ducă
Evanghelia la neamuri (Gal. 2:9). În acelaşi timp — ne spune Pavel —, Iacov, Petru şi Ioan şi-
au exprimat dorinţa ca el şi Barnaba să-şi aducă aminte de săraci — fiind vorba, fără îndoială de
creştinii săraci din Ierusalim —; „şi chiar aşa am şi căutat să fac” (Gal. 2:10), adaugă Pavel… În
anul imediat următor scrierii celei de-a doua Epistole către corinteni (adică, anul 58 d.Hr.), el îi
informează pe romani că doreşte să meargă la Ierusalim, ducînd cu sine ajutoare din Macedonia
şi Ahaia (provincie a cărei capitală era Corintul), „pentru săracii dintre sfinţii, cari sînt în
Ierusalim” (Rom. 15:26). Aceasta a fost ocazia celei de-a cincea vizite la Ierusalim (o a patra
vizită avusese loc cu vreo patru ani în urmă, după cum indică textul din Fapte 18:12), şi ea a
avut loc, după cum îi explică Pavel lui Felix, guvernatorul Cezareii, pentru ca „să aduc
milostenii neamului meu, şi daruri la Templu” (Fapte 24:17). Această scurtă privire de
ansamblu, bazată pe dovezile pe care le avem în Noul Testament — încheie Hughes —, ne ajută
să înţelegem cît de important rol a jucat în lucrarea apostolului ajutorarea creştinilor săraci din
Ierusalim. Aceasta a fost o problemă asupra căreia Pavel a avut atenţia îndreptată în toţi aceşti
ani de lucrare intensă, de călătorii şi evanghelizare.544
După cum putem deduce din citatul de mai sus, Pavel nu făcea lucrul acesta doar din
obedienţă faţă de cererea apostolilor, ci dintr-o profundă convingere privind obligaţia
Neamurilor faţă de fraţii lor iudei, cei prin care primiseră harul lui Hristos. Hristos a fost
Sămînţa lui Avraam, „slujitor al tăierii împrejur ca să dovedească credincioşia lui
Dumnezeu, şi să întărească făgăduinţele date părinţilor; şi ca Neamurile să slăvească pe
Dumnezeu, pentru îndurarea Lui” (Rom. 15:8-9). Dar Pavel nu obliga de fapt pe nimeni. El
îi motiva la această lucrare în lumina adevărurilor lui Dumnezeu. În cea de-a doua sa
Epistolă către corinteni, Pavel dedică două capitole întregi pentru a motiva biserica din
Corint să isprăvească strîngerea de ajutoare pentru sfinţii din Ierusalim, ceea ce dovedeşte
seriozitatea cu care privea el această lucrare. El laudă exemplul celor din Macedonia:
1
Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile
Macedoniei. 2În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare
şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. 3Vă mărturisesc că au
543
Vezi, de pildă, Evrei 10:32-34.
544
Philip E. Hughes, The Second Epistle to the Corinthians, pag. 284-285.
dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor. 4Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe
pentru harul şi părtăşia la această strîngere de ajutoare pentru sfinţi. 5Şi au făcut aceasta nu
numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întîi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui
Dumnezeu (2 Cor. 8:1-5).
„Negreşit, au avut bunătatea — scrie Pavel celor din Roma despre cei din Macedonia şi
Ahaia —; dar era şi o datorie faţă de ei”, continuă el, adică faţă de creştinii din Ierusalim.
Iar această datorie este motivată tocmai prin faptul că „Neamurile au avut parte de
binecuvîntările lor duhovniceşti”, şi este deci „datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor
pămînteşti” (Rom. 15:27). Acelaşi principiu l-a amintit Pavel şi în relaţia lui cu biserica din
Corint: „Dacă am sămănat între voi bunuri duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera
bunurile voastre vremelnice? … Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sînt hrăniţi
din lucrurile dela Templu, şi că cei ce slujesc altarului au parte dela altar? Tot aşa, Domnul
a rînduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie” (1 Cor. 9:11-
14).545
Deci drumul pînă la Ierusalim era pentru Pavel o obligaţie morală atît de puternică, încît a
socotit că trebuie să-l facă, chiar dacă, în lumina înştiinţărilor Duhului Sfînt, el ştia că acolo
îl aşteaptă „lanţuri şi necazuri” (Fapte 20:23).
15:30-32 Vă rog, luptaţi-vă pentru mine în rugăciunile voastre către

Dumnezeu
După vizitele precedente în Ierusalim şi după experienţele avute cu iudeii din cetăţile Asiei,
Macedoniei şi Ahaiei, el bănuia că în Ierusalim îl aşteaptă probleme şi suferinţe. Domnul
Însuşi îl anunţase şi îl pregătea pentru aceste lucruri:
„Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întîmpla
acolo — le spune el prezbiterilor veniţi să-l întîlnească la Milet. Numai, Duhul Sfînt mă
înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar eu nu ţin numai decît
la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi
slujba pe care am primit-o dela Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui
Dumnezeu” (Fapte 20:22-24). Ştiind deci că-l aşteaptă „lanţuri şi necazuri”, Pavel le cere
celor din Roma să lupte împreună cu el în rugăciune. Lupta lor dimpreună cu el urma să
aibă un dublu scop: pe de o parte, ca Pavel să fie izbăvit din mîna răzvrătiţilor din Iudea,
iar pe de altă parte, ca ajutorul dus de el să fie bine primit de sfinţi.
Vorbirile de rău afectaseră cu siguranţă pe mulţi dintre sfinţi, pentru că tocmai în rîndurile
lor erau strecuraţi iudaizatorii cu care Pavel avusese de furcă peste tot pe unde umblase. Nu
545
Principiul pe care Pavel îl enunţă şi pe care îl şi aplică cu privire la datoria neamurilor faţă de iudei, a refuzat însă
să-l aplice în propria lui viaţă şi lucrare. De cele mai multe ori a lucrat cu mîinile lui (vezi 1 Tes. 2:1-12), ca să le dea o
pildă în el însuşi şi să nu fie o povară pentru bisericile în care lucra. Lucrul acesta l-a aplicat cu grijă mai ales în
Corint: „Am despoiat alte Biserici — le scrie el în a doua sa epistolă —, primind dela ele o plată, ca să vă pot sluji
vouă. Şi cînd eram la voi, şi m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii,
cînd veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit, şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. Pe adevărul lui Hristos care
este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei!” (2 Cor. 11:8-10).
de puţine ori a trebuit să fie foarte dur cu ei şi faţă de ei. „Schilodească-se odată cei ce vă
tulbură” (Gal. 5:12 ), scrie Pavel bisericilor din Galatia. Iar pe cei din Filipi îi avertizează la
fel de direct: „Păziţi-vă de cînii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrîjilaţii
aceia! Căci cei tăiaţi împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui
Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, şi cari nu ne punem încrederea în lucrurile
pămînteşti” (Fil. 3:2-3). „Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători
înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos — le scrie celor din Corint. Şi nu este de
mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi
slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfîrşitul lor va fi după faptele lor” (2 Cor.
11:13-15). Iar majoritatea dintre aceştia venea tocmai din Ierusalim, de la Iacov,546 adică
din biserica din Ierusalim, chiar dacă nu era, de fapt, trimisă de liderii bisericii. Ne putem
deci imagina bîrfa răspîndită de astfel de oameni la adresa lui Pavel.
Abia ajuns la Ierusalim, şi temerile lui Pavel par a se confirma. „Vezi, frate, cîte mii de
Iudei au crezut, şi sînt toţi sînt plini de rîvnă pentru Lege — i-au zis unii dintre ei. Dar ei au
auzit despre tine că înveţi pe toţi Iudeii, cari trăiesc printre Neamuri, să se lepede de Moise,
că le zici să nu-şi taie copiii împrejur, şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. Ce este de
făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit” (Fapte 21:20-22).
Acesta era motivul pentru care Pavel ceruse celor din Roma să intre împreună cu el în lupta
rugăciunii.
Evenimentele care au urmat şi care sînt consemnate pe paginile Scripturii ne fac să

înţelegem că Pavel nu a fost izbăvit din mîna răzvrătiţilor din Iudea şi deci nu a ajuns la
Roma cu bucurie, ca să se răcorească puţin în mijlocul lor. Dimpotrivă, a ajuns în temniţă,
şi a fost deportat la Roma după aproape cinci ani de la scrierea Epistolei către romani, şi
nu ca să-şi răcorească sufletul în mijlocul lor, ci ca să stea în lanţuri şi, în ultimă instanţă,
ca să fie decapitat. Înseamnă oare că rugăciunea la care i-a chemat pe cei din Roma nu a
avut nici un sens? Nicidecum! Lupta a fost cîştigată, şi rugăciunea a primit răspunsul pe
care Dumnezeu l-a crezut a fi cel mai bun pentru împlinirea planurilor Lui şi pentru
împlinirea dorinţei lui Pavel: el spusese celor din Milet: „Dar eu nu ţin numai decît la viaţa
mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi slujba pe
care am primit-o dela Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu”
(Fapte 20:24, s.n.). Pavel a fost ales de Dumnezeu ca să ducă Evanghelia la dregători şi la
împăraţi. Tocmai în urma întemniţării lui la Ierusalim, iar apoi la Cezarea, Pavel a avut
ocazia să vorbească împăratului Agripa şi dregătorilor romani Felix şi Festus,547 apoi lui
Publius, mai-marele insulei Malta, şi casei lui. Iar Luca îşi încheie cartea Faptele
Apostolilor cu precizarea: „Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu
chirie. Primea pe toţi cari veneau să-l vadă, propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa
pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos”
(Fapte 28:30-31). „Vreau să ştiţi, fraţilor, — scrie Pavel celor din Filipi, tocmai din
închisoarea din Roma —, că împrejurările în cari mă găsesc, mai degrabă au lucrat la
înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească, şi pretutindeni aiurea, toţi
ştiu că sînt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi
546
547
Vezi Fapte 23-26.
de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvîntul lui
Dumnezeu” (Fil. 1:12-14). Într-adevăr, rugăciunea şi-a primit cel mai potrivit răspuns,
pentru acela care şi-a adus trupul ca jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu.
15:33 A treia benedicţie
Acestei prime părţi din încheierea epistolei, care se ocupă de slujba şi de planurile
apostolului, Pavel îi pune punct cu o a treia benedicţie: „Dumnezeul păcii să fie cu voi cu
toţi! Amin!” (13).
El tocmai vorbise despre luptă şi răzvrătire. După vizitele precedente în Ierusalim, după
experienţele avute cu iudeii din cetăţile Asiei, Macedoniei şi Ahaiei şi după înştiinţările
primite de la Domnul, Pavel bănuia că în Ierusalim îl aşteaptă război, nu pace. Tocmai de
aceea le-a cerut celor din Roma să i se alăture în rugăciunile lor şi să-I ceară lui Dumnezeu
izbăvire pentru el. Dar Pavel nu-şi încheie epistola pe o notă a disperării sau a îndoielii, ci
pe o notă a încrederii. Dumnezeul lui era Dumnezeul păcii. În benedicţiile precedente,
Pavel L-a numit pe Dumnezeu „Dumnezeul răbdării şi al mîngîierii” (15:5) şi „Dumnezeul
nădejdii” (15:13). Un astfel de Dumnezeu putea să-i umple de toată bucuria şi pacea de
care el şi ei aveau nevoie, cu condiţia ca Dumnezeu Însuşi să fie cu ei. Iar El promisese
prezenţa şi ajutorul Său pentru toţi cei care Îl iubesc. Acestora le era garantat faptul că toate
lucrurile lucrează înspre binele lor şi că, împreună cu Hristos, Dumnezeu le va da toate
lucrurile.548
548
710
Romani 16:1-27
Urări de sănătate
După cum am văzut, prima secţiune din epilogul epistolei (15:14-33) se ocupă, pe de o
parte, de lucrarea şi strategia apostolului Pavel, pentru a explica de ce anume nu a ajuns
pînă acum să viziteze Roma, iar pe de altă parte, de planurile lui Pavel legate de vizita sa în
Spania şi Roma, precum şi de temerile lui legate de vizita sa la Ierusalim (15:22-32).
Sfîrşitul acestei secţiuni este marcat de benedicţia din 15:33.
A doua secţiune a încheierii este cuprinsă în capitolul 16, şi ea cuprinde patru părţi. În
primele şaisprezece versete, avem o lungă listă de urări de sănătate, în care Pavel aminteşte
peste douăzeci şi cinci de oameni pe nume, lista subliniind numărul mare de cunoştinţe
personale pe care le avea în Roma. Versetele 17-20 conţin o serioasă atenţionare cu privire
la pericolul pe care îl prezintă „ceice fac dezbinări şi turburare împotriva învăţăturii pe care
aţi primit-o” (17). Versetele 21-23 conţin salutările tovarăşilor lui Pavel: Timotei, Luciu,
Iason, Sosipater, Terţiu, Gaiu, Erast şi Cuart. Adevăratul sfîrşit al epistolei îl avem abia în
16:24-27, text ce conţine ultima benedicţie a cărţii, care se transformă — aşa cum se şi
cuvine — într-o frumoasă doxologie: „A lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie
slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin” (16:27).
16:1-2 Fivi, diaconiţa bisericii din Chencrea

Lunga listă de salutări începe cu o rugăminte adresată de Pavel bisericii din Roma. Ea
vizează venirea la Roma a sorei Fivi, diaconiţă în biserica din Chencrea. Se pare că
plecarea sorei Fivi la Roma a precipitat scrierea acestei superbe epistole. Ea pleca la Roma
cu alte treburi. Pavel îi roagă pe fraţii lui de acolo să-i ofere găzduire şi ajutor: „S-o ajutaţi
în orice ar avea trebuinţă de voi” (16:2). Practic, Pavel îi returna lui Fivi un favor, pentru
tot binele pe care l-a făcut multora şi, îndeosebi, lui. Plecarea ei a precipitat, probabil,
scrierea epistolei, constituind un mijloc sigur pentru ajungerea ei la ţintă.549
Înainte şi după această cerere, — este vorba de cererea lui Pavel pentru Fivi —, Pavel dă cîteva
informaţii despre ea, «punînd de o parte şi de alta a nevoilor ei — scrie Crisostom — laudele
549
„Este foarte posibil ca Fivi să fi fost încredinţată cu importanta slujbă de a duce la destinaţie în Roma scrisoarea lui
Pavel” (John Stott, op.cit., p. 392). Cît de mare pierdere ar fi fost pentru Biserica lui Hristos dacă această scrisoare s-ar
fi pierdut! Într-un fel, putem mulţumi pentru ea nu numai lui Pavel, ci sorei noastre Fivi. Cu siguranţă că, omeneşte
vorbind, statutul ei social şi condiţiile în care călătorea au fost o garanţie în plus pentru ca Pavel să încredinţeze pe
mîna ei această extraordinară valoare.
În loc de postfaţă… 711
sau meritele ei».550 Într-adevăr, continuă el, «vedeţi în cîte feluri alege Pavel să-i dea cinste». În
primul rînd, el o numeşte sora noastră, «şi nu este puţin lucru să fii chemată sora lui Pavel».551
În al doilea rînd, el o recunoaşte ca pe o slujitoare a bisericii din Chencrea.552 Acest înţeles
general al termenului diakonos ar putea fi suficient în acest text — scrie Stott. Pe de altă parte
însă, ştim că oficiul de „diacon” exista deja, indiferent cît de puţin dezvoltat ar fi fost
conceptul.553 Astfel, versiunea RSV şi NIV — precum şi versiunea Cornilescu, adăugăm noi —
o numesc pe Fivi „diaconiţă a bisericii din Chencrea” (1), iar profesorul Cranfield vede această
traducere nu numai ca fiind „mult mai naturală”, ci „aproape sigură”.554 În al treilea rînd, „ea s-a
arătat de ajutor multora, îndeosebi mie” (2). Textul conţine termenul prostasis, care poate
însemna „patroană” sau „binefăcătoare”. Fivi a fost în mod evident o femeie înstărită, care şi-a
folosit averea să susţină Biserica şi pe apostoli.555
„Astfel de scrisori — spune Stott — erau comune în lumea antică şi erau necesare ca să-i
ferească pe oameni de şarlatani”.556 Prin ele, bisericile erau ferite de învăţătorii şi prorocii
mincinoşi care circulau pretutindeni şi care profitau de fraţi.
O astfel de scrisoare însoţitoare i-a fost dată de fraţii din Efes lui Apolo, care se pregătea să
plece în Ahaia: „Fraţii l-au îmbărbătat să se ducă, şi au scris ucenicilor să-l primească bine”
(Fapte 18:27). Deci nici recomandarea lui Fivi nu este ieşită din comun.
Dar recomandarea dată sorei Fivi către Biserica din Roma rămîne totuşi doar o notă, într-o
scrisoare care are un cu totul alt conţinut şi scop major. Ea conţine cea mai sistematică şi
mai frumoasă prezentare a Evangheliei lui Isus Hristos. Iar pentru că Pavel ştia că
Evanghelia lui Hristos „este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede:
întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă
Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: «Cel neprihănit va
trăi prin credinţă»” (Rom. 1:16-17), el a folosit ocazia plecării lui Fivi la Roma, să aştearnă
în scris lucrurile care-i clocoteau în inimă.
După cum am văzut, Epistola către romani a fost scrisă în anul 55 d.Hr. După cronologia
pe care o dă H. Wayne House,557 din închisoarea din Cezarea, Pavel a fost trimis la Roma în
iarna anului 59, ajungînd la Roma în primăvara anului 60,558 deci la aproximativ cinci ani
după scrierea Epistolei către romani. Este adevărat că el plănuia de mult o vizită la Roma
— „Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că, de multe ori am avut de gînd să vin la voi, ca să culeg
vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri, dar am fost împedicat pînă acum” (1:13)
—, iar, după calculele lui, tocmai sosise vremea ei: „Dar acum, fiindcă nu mai am nimic
care să mă ţină pe aceste meleaguri, şi fiindcă de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi,
550
John Chrysostom, Homilies on the Epistle to the Romans, delivered in Antioch c. 387-397, in Philip Schaff, ed., A
Select Library of the Nicene and Post-Nicene Fathers, vol. XI (Eerdmans, 1975), p. 550.
551
Ibid., p. 549.
552
Chencrea era portul estic al Corintului, la capul Golfului Saronic.
553
Vezi, de pildă, Filipeni 1:1; 1 Timotei 3:8, 11.
554
Cranfield Charles E. B., A Critical and Exegetical Commentary on the Epistle to the Romans, in The International
Critical Commentaries (T. and T. Clark; vol. I, 1975; vol. II, 1979; with correction, 1983), p. 781.
555
556
557
H. Wayne House, op.cit., p. 127.
558
Vezi Fapte 27 şi 28.
712 În loc de postfaţă…
nădăjduiesc să vă văd în treacăt, cînd mă voi duce în Spania” (15:23-24). Este de asemenea
adevărat că dacă ar fi fost izbăvit din mîna răzvrătiţilor din Ierusalim şi nu ar fi fost arestat
în anul 56 d.Hr., la sfîrşitul celei de-a treia călătorii misionare (52-56 d.Hr.), dorinţa lui de
a-i vedea pe fraţii din Roma s-ar fi împlinit mult mai devreme. Şi, de fapt, tocmai aceste
planuri ale lui, despre care le-a şi scris celor din Roma, l-au făcut să se folosească de
plecarea sorei Fivi şi să scrie epistola.
16:3-16 Spuneţi sănătate lui…

O dată ce s-a achitat de responsabilitatea de a o vedea pe Fivi încredinţată în mîini bune,
Pavel aşterne în scris — mai bine zis, dictează — o lungă listă de urări:
3
Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus, 4cari şi-au pus
capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţămesc nu numai eu, dar şi toate Bisericile
ieşite dintre Neamuri.
5
Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor.
Spuneţi sănătate lui Epenet, prea iubitul meu, care a fost cel dintîi rod al Asiei pentru
Hristos.
6
Spuneţi sănătate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi.
7
Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, cari sînt
cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar.
8
Spuneţi sănătate lui Ampliat, prea iubitul meu în Domnul.
9
Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de lucru în Hristos, şi lui Stache, prea iubitul
meu.
10
Spuneţi sănătate lui Apele, încercatul slujitor al lui Hristos.
Spuneţi sănătate celor din casa lui Aristobul.
11
Spuneţi sănătate lui Ierodion, ruda mea.
Spuneţi sănătate celor din casa lui Narcis, cari sînt ai Domnului.
12
Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, cari se ostenesc pentru Domnul.
Spuneţi sănătate Persidei prea iubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul.
13
Spuneţi sănătate lui Ruf, cel ales în Domnul, şi mamei lui, care s-a arătat şi mama mea.
14
Spuneţi sănătate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patroba, lui Herma, şi fraţilor cari
sînt împreună.
15
Spuneţi sănătate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii lui, lui Olimpa, şi tuturor sfinţilor
cari sînt împreună cu ei.
16
Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă. Toate Bisericile lui Hristos vă trimet
sănătate (15:3-16).
Este impresionant să vezi pe cîţi din Roma îi cunoştea Pavel în mod personal, şi nu doar
din întîlniri fugare, ci din relaţii care s-au stabilit între ei pe cîmpul de misiune, lucrînd
împreună la lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Chiar dacă, din punct de vedere teologic,
Pavel era un gigant, el nu era totuşi un însingurat. Pavel folosea orice ocazie ca să
călătorească cu cineva, pe de o parte, pentru că nu se prea călătorea atunci decît în grup,
dar pe de altă parte, pentru că aceste călătorii lungi erau cele mai bune ocazii de a discuta
cu oamenii şi de a-i convinge să se implice în lucrarea lui Dumnezeu. Cursul lui Pavel de
misiologie nu era predat de la catedră, ci modelat pe drum. Nu spusese Domnul Isus Însuşi
că neamurile lumii acesteia caută mîncarea şi îmbrăcămintea? Noi, cei care ne numim
copiii lui Dumnezeu, cei care am beneficiat de harul Său revărsat peste noi, trebuie să
căutăm mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.559 Or, Pavel nu se sfia să
arunce această provocare tuturor. Aşa face chiar şi de data aceasta. Intenţia lui era să
ajungă în Spania. Este adevărat că Roma era în drumul lui şi dorea mult să ajungă acolo.
Dar Pavel nu pierde ocazia să invite cu el pe cei care doresc să-l însoţească pînă în Spania:
„Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, cînd mă voi duce în Spania, şi să fiu însoţit de voi pînă
acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorinţa de a fi stat la voi” (15:24, s.n.). Dacă
ar fi fost după Pavel, el ar fi mers în Spania cu toată biserica din Roma.
Oare ce discuta cu oamenii pe drum, în astfel de situaţii? În ce fel îi implica în lucrare cu

el? Este clar din epistolele lui că niciodată nu era singur. Şi de data aceasta, în Corint stă la
Gaiu, gazda lui şi a întregii biserici, dar are în jurul lui pe Timotei, pe Luciu, pe Iason, pe
Sosipater, pe Terţiu, pe Erast — vistiernicul cetăţii — şi pe Cuart. Oare nu aşa i-a crescut şi
Isus pe cei doisprezece şi pe mulţi alţii care I s-au alăturat?
Deci această lungă listă de cunoştinţe personale ale lui Pavel se datorează în parte strategiei
lui de lucrare. El a înţeles că, indiferent ce dar ar fi primit, indiferent ce lucrare personală ar
fi făcut, mandatul primit de la Domnul Isus Hristos — Capul şi Stăpînul Bisericii — era să
facă ucenici, botezîndu-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh şi învăţîndu-i să
păzească tot ceea ce i-a poruncit Domnul Isus Hristos. Ceasurile, zilele şi uneori anii de
învăţătură într-o anumită localitate,560 care constituiau procesul botezării în realitatea
Trinităţii a celor ce-l ascultau şi al învăţării acestora să păzească ceea ce au învăţat,
continuau în lungile călătorii de la o localitate la alta sau dintr-o regiune la cealaltă.
Dar să privim mai îndeaproape lista de saluturi, insistînd pe comentariile pe care Pavel le
face cu privire la persoanele de pe ea. Aceasta ne va crea o imagine mai clară asupra naturii
relaţiilor stabilite cu ele.
Priscila şi Acuila sînt numiţi tovarăşii lui Pavel de lucru, în Hristos Isus. Aceştia pare să-şi
fi riscat cîndva propriile lor vieţi ca să scape viaţa lui Pavel. Avînd în vedere lucrarea pe
care Pavel a făcut-o după aceea printre neamuri, el a putut spune: „Le mulţămesc nu numai
eu, dar şi toate Bisericile ieşite dintre Neamuri” (4), biserici care nu ar fi existat dacă viaţa
lui Pavel nu ar fi fost scăpată de cei doi. Dar lucrarea lui Acuila şi a Priscilei nu era una de
circumstanţă. Poate că şi nouă ni se poate întîmpla să scăpăm un copil de sub roţile unei
maşini, pentru ca să-l vedem în ani pe copilul respectiv ajuns prim-ministru. Dar nu o
întîmplare singulară caracteriza viaţa celor doi. Pe oriunde au umblat, au adunat oameni în
jurul lor şi au strîns o biserică în casa lor. Aşa era şi cînd au locuit în Efes561 şi aşa era şi
acum în Roma: „Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor” (5). Acestor doi
tovarăşi de lucru ai lui Pavel li se alătură pe lista saluturilor şi „Urban, tovarăşul nostru de
lucru în Hristos” şi „Apele, încercatul slujitor al lui Hristos” (10).
559
Vezi Mat. 6:33 şi Luca 12:22-34.
560
În Efes, Pavel a stat mai bine de doi ani. La fel a făcut şi în Corint. El pleca în grabă dintr-o cetate doar dacă era
scos afară cu forţa din ea. Prima călătorie misionară a lui Pavel a durat între anii 47-48; a doua, între 49-51; iar a treia,
între 52-56 d.Hr.
561
Vezi Fapte 18:23-28 şi 1 Corinteni 16:19.
Există pe listă cel puţin trei inşi pe care Pavel îi numeşte preaiubiţii lui în Domnul. Epenet
este preaiubitul lui Pavel din pricina faptului că a fost „cel dintîi rod al Asiei” pentru
Hristos. Ce extraordinar trofeu pentru Hristos şi ce extraordinară bucurie pentru Pavel! Lui
i se alătură Ampliat şi Stache.
Un număr de femei sînt salutate din pricină că s-au ostenit pentru Dumnezeu şi pentru el:
Maria, Trifena, Trifosa, Persida şi mama lui Ruf, care s-a arătat a fi şi mama lui.
Pavel aminteşte trei dintre rudele lui, pe Andronic, pe Iunia şi pe Ierodion. Pe Andronic şi
pe Iunia îi numeşte tovarăşii lui de temniţă şi „cu vază între apostoli” (7).
Are apoi prieteni în casa unora care, probabil, nu erau încă ei înşi creştini, şi ţine să-i salute
în mod special: pe cei din casa lui Aristobul şi Narcis. Există grupuri de prieteni pe care îi
salută Pavel: „Spuneţi sănătate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patroba, lui Herma,
şi fraţilor cari sînt împreună cu ei. Spuneţi sănătate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii
lui, lui Olimpa, şi tuturor sfinţilor cari sînt împreună cu ei” (14-15). Salută familii la care a
găzduit probabil înainte ca aceştia să fi ajuns în Roma. Aşa este cazul lui „Ruf, cel ales în
Domnul” şi al mamei acestuia, „care s-a arătat şi mama mea” (13), spune Pavel.
Lista se încheie cu un salut către toată biserica şi de la toate bisericile: „Spuneţi-vă sănătate
unii altora cu o sărutare sfîntă. Toate Bisericile lui Hristos vă trimet sănătate” (16).
16:17-19 Depărtaţi-vă de cei ce fac dezbinări

Aminteam în paginile de mai sus că în vremurile respective scrisorile jucau atît rol de
recomandare, cît şi rol de avertisment. Pe scena eclesiastică apăruseră mulţi proroci şi
învăţători mincinoşi, care făceau foarte mult rău bisericilor. Petru, de pildă, se vede obligat
să scrie o circulară către bisericile dintr-o zonă geografică considerabilă — „Pont, Galatia,
Capadocia, Asia şi Bitinia” (1 Petru 1:1) — tocmai pentru ca să-i avertizeze de venirea şi
de lucrarea unor astfel de lupi răpitori:
În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor
strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i-a răscumpărat, şi vor face
să cadă asupra lor o pierzare năpraznică… Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua namiaza
mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, cînd ospătează
împreună cu voi. 14Le scapără ochii de preacurvie, şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele
nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sînt nişte blestemaţi! …17Oamenii aceştia sînt nişte
fîntîni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunerecului. 18Ei
vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrînări, pe cei ce de abia
au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. 19Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sînt robi ai
stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. 20În adevăr, dacă, după ce au
scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos, se
încurcă iarăş şi sînt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decît cea dintîi. 21Ar fi
fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decît, după ce au cunoscut-o, să se
întoarcă dela porunca sfîntă, care le fusese dată. 22Cu ei s-a întîmplat ce spune zicala adevărată:
„Cînele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăş în mocirlă”
(2 Petru 2:1-22).
După scrierea Epistolei către romani,562 în drumul său spre Ierusalim, Pavel a ţinut să adune
la Milet pe toţi liderii bisericilor din regiunea Efesului, pe de o parte, ca să-şi ia rămas bun
de la ei, dar pe de altă parte, ca să-i avertizeze de pericolele care ameninţau bisericile:
28
Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfînt episcopi (sau:
priveghetori), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a cîştigat-o cu însuş sîngele Său. 29Ştiu
bine că, după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, cari nu vor cruţa turma; 30şi se vor
scula din mijlocul vostru oameni, cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de
partea lor. 31De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am
încetat să sfătuiesc cu lacrămi pe fiecare din voi. 32Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mîna lui
Dumnezeu şi a Cuvîntului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea
împreună cu toţi cei sfinţiţi (Fapte 20:28-32).
Ameninţarea venea din partea acelora care propovăduiau o învăţătură falsă, neconformă cu
adevărul lui Dumnezeu. De aceea, protecţia putea veni doar prin înţelegerea corectă a
acestor adevăruri. Numai Cuvîntul harului lui Dumnezeu poate zidi sufleteşte, şi
Dumnezeu va da moştenirea doar celor sfinţiţi de Duhul Său, prin Cuvînt.563 „Dar acum,
odată ce aţi fost izbăviţi de păcat — le scrisese Pavel celor din Roma — şi v-aţi făcut robi
ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, — o sfinţire care vine doar prin robia neprihănirii,
adică doar prin trăirea în ascultare de Cuvînt —, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică” (6:22).
Sfinţirea este puntea spre viaţa veşnică.
Avertismentele ca cel din textul de faţă sau ca cele din textele citate mai sus trebuie înţelese
în lumina mandatului pe care Domnul Isus Hristos i l-a încredinţat lui Pavel. El a fost
trimis „în puterea harului” primit de la Hristos, ca să aducă, spre slava Numelui Lui, la
ascultarea credinţei pe toate neamurile. Ascultarea credinţei trebuie înţelească ca o realitate
care trebuie să ne însoţească pînă la sfîrşitul vieţii. „Casa Lui (a lui Dumnezeu) sîntem noi
— afirmă Pavel în Evrei —, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită şi nădejdea
cu care ne lăudăm… Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit
încrederea nezguduită dela început, cîtă vreme se zice: «Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu
vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii»” (Evrei 3:6; 14-15, s.n.). Iată de ce
avertismentele erau la fel de mult parte a Evangheliei propovăduite de Pavel ca şi Vestea
Bună propriu-zisă.
Atunci cînd privim Evanghelia lui Hristos pe care Pavel o aşază înaintea noastră în Epistola
către romani, observăm că Pavel adaugă capitolele 9-11 cu un dublu scop: pe de o parte, ca
să explice cine sînt aceia pe care, înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu i-a cunoscut, i-a
chemat, i-a răscumpărat şi i-a şi proslăvit, cu alte cuvinte, cum anume alege Dumnezeu
între vasele mîniei şi vasele îndurării, iar pe de altă parte, ca să-i avertizeze pe cei care, prin
îndurarea lui Dumnezeu, au fost altoiţi în măslin de pericolul de a fi tăiaţi afară de către
Dumnezeu Însuşi, dacă nu rămîn în bunătatea lui Dumnezeu, prin credinţă.
Pentru a demonstra principiul alegerii vaselor mîniei de vasele îndurării, Pavel se foloseşte
de situaţia lui Israel. În faţa lui şi în faţa lumii întregi exista o realitate. Deşi toţi
562
După cum am văzut, este posibil ca epistola să fi fost scrisă din Corint.
563
Vezi Ioan 17:17.
descendenţii lui Avraam, prin Isaac şi Iacov, „sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele,
darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup,
Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!”
(9:4-5), totuşi, majoritatea dintre ei erau la ora aceea nemîntuiţi, tăiaţi afară din măslin, din
pricina împietririi lor. „Dar aceasta nu înseamnă — spune Pavel cu tărie — că a rămas fără
putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel” (9:6).
După cum vedem, în situaţia aceasta „Cuvîntul lui Dumnezeu” trebuia îndreptăţit. Aceasta
înseamnă că tocmai „Cuvîntul lui Dumnezeu” a ales între unii şi alţii. Am văzut apoi că în
capitolul 10 din Romani Pavel aduce înaintea noastră acest „Cuvînt” al lui Dumnezeu, care
alege între vasele mîniei şi cele ale îndurării:
8
… „Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta. Şi cuvîntul acesta este cuvîntul
credinţei, pe care-l propovăduim noi. 9Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi
dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit. 10Căci prin credinţa din
inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire, 11după cum zice
Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine. 12În adevăr, nu este nici o deosebire între
Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.
13
Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.” 14Dar cum vor chema pe Acela
în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre
El fără propovăduitor? 15Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi? După cum este scris: „Cît
de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia! 16Dar nu toţi
au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?
17
Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos (Rom. 10:8-17).
„Cuvîntul lui Hristos”, care aduce credinţa mîntuitoare în inimile noastre, este învăţătura pe
care Pavel a fost trimis s-o propovăduiască, iar pentru cei din Roma, era Evanghelia lui
Hristos pe care Pavel a aşternut-o în scris în epistola pe care se pregătea să le-o trimită.
Dacă, în urma auzirii Cuvîntului curat al lui Hristos, în inima noastră se înfiripează credinţa
mîntuitoare — o credinţă adevărată —, înseamnă că stricarea acestui Cuvînt aduce după
sine stricarea credinţei sau modelarea ei după învăţăturile primite. Iată de ce ţine Pavel să
adauge la epistola lui şi atenţionarea din versetele 16:17-20:
17
Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii, pe
care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. 18Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul
nostru, ci pîntecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne
crezători. 19Cît despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur dar de voi, şi
doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul. 20Dumnezeul păcii va
zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu
voi! Amin.
Îndemnul era important de luat în seamă, tocmai din pricina pericolului de a fi tăiaţi afară
din măslin toţi aceia care nu rămîn în bunătatea lui Dumnezeu, păstrînd credinţa curată:
17
Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost
altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18nu te făli faţă de
ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. 19Dar vei zice:
„Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu. 20Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor,
şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te! 21Căci dacă n-a cruţat
Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. 22Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui
Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în
bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu (Rom. 11:17-22).
După cum putem lesne observa, Pavel scrie această avertizare în vreme de pace şi linişte
pentru biserica din Roma. Starea lor spirituală era bună. El tocmai le scrisese: „În ce vă
priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sînt încredinţat că sînteţi plini de bunătate, plini şi de
orice fel de cunoştinţă, şi astfel sînteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii” (15:14). Iar acum
întăreşte acest adevăr: „Cît despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi” (16:19).
Dar Pavel nu se culcă pe o ureche şi nu se alintă cu gîndul biruinţei finale, deşi are curajul
să-l afirme — „Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre”
(16:20) —, ci îi avertizează de faptul că ei au un rol important de jucat pe parcurs. Într-
adevăr, partea lui Dumnezeu este să zdrobească pe Satan sub picioarele lor. Dar şi ei au o
parte importantă de jucat: „Mă bucur dar de voi — le scrie Pavel —, şi doresc să fiţi
înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul” (16:19). Pentru aceasta, ei
trebuie să facă tot ce le stă în putinţă ca să lase procesul înnoirii în duhul minţii să continue,
pentru ca să poată deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvîrşită.
16:20a Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana sub

picioarele voastre
Pavel este convins nu doar de credincioşia lui Dumnezeu (vezi Romani 8:28-39), ci şi de
biruinţa finală a Acestuia: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele
voastre” (16:20). El se referă, probabil, la adevărurile afirmate în Romani 8:15-23:
15
Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne
face să strigăm: „Ava! adică: Tată!” 16Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că
sîntem copii ai lui Dumnezeu. 17Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui
Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să
fim şi proslăviţi împreună cu El. 18Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt
vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. 19De
asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 20Căci firea a
fost supusă deşertăciunii — nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o — cu nădejdea însă,
21
că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui
Dumnezeu. 22Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii. 23Şi
nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm
înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru (Rom. 8:15-23).
Satana va fi zdrobit sub picioarele nostre atunci cînd vom fi fost izbăviţi de prezenţa lui.
„Şi dacă Hristos este în voi — scrisese Pavel doar cu cîteva rînduri mai sus —, trupul
vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina
neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce
a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina
Duhului Său, care locuieşte în voi” (8:10-11). Iar atunci, Satana va fi fost zdrobit sub
picioarele noastre, pentru că toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu vor fi fost zdrobiţi sub picioarele
Domnului Isus Hristos: „În cele din urmă, va veni sfîrşitul — continuă Pavel gîndul învierii
morţilor în 1 Corinteni 15 —, cînd El va da Împărăţia în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după

ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere. Căci trebuie ca El să
împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă,
care va fi nimicit, va fi moartea” (1 Cor. 15:24-26).
Este interesant că în toată Epistola către romani aceasta este singura dată cînd Pavel
aminteşte de Satan. După cum am văzut în comentariul capitolului 7, el se fereşte în mod
intenţionat să-l aducă pe Satan în discuţie, pentru ca nu cumva cei cărora le scrie să ajungă
să creadă că Dumnezeu îi este dator cu ceva lui Satan, că preţul răscumpărării noastre a
trebuit să fie plătit lui. Dumnezeu nu datorează nimic nimănui. Lucrul acesta l-a declarat
Pavel cu foarte multă forţă în doxologia de la sfîrşitul părţii teologice a epistolei: „O,
adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile
Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau
cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă de primit înapoi? Din El, prin
El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin (11:33-36, s.n.).
Dumnezeu Şi-a plătit Sieşi preţul răscumpărării noastre, dîndu-Se pe Sine pentru noi în Isus
Hristos. Pavel afirmă în mod explicit faptul că „Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea
cu Sine” (2 Cor. 5:19, s.n.).
Dar aceasta nu înseamnă că Pavel nu crede în existenţa lui Satan. Prezenţa lui o putem
detecta pretutindeni de-a lungul cărţii, atunci cînd Pavel vorbeşte despre „păcat”. Atunci
cînd el afirmă: „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de
care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare,
care duce la neprihănire?” (6:16, s.n.), pentru Pavel, „păcatul” este o fiinţă vie care ne
poate lua în robia ei şi care poate promova astfel prin noi interesele împărăţiei ei. La fel
este şi în textul din capitolul 7. „Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit
în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celuice a înviat din morţi; şi aceasta, ca să
aducem roadă pentru Dumnezeu” (7:4). Pe un taler al balanţei este Cel Înviat din Morţi,
adică Isus Hristos. Cine să fie oare pe celălalt taler? Desigur, „Păcatul”, adică soţul nostru
precedent. Despre el vorbeşte Pavel în versetele următoare: „Odinioară, fiindcă eram fără
Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit” (7:9, s.n.). Aici, ca
în multe alte părţi din epistolă, „păcatul” trebuie înţeles a fi scris cu majusculă şi deci ca
referindu-se la domnul puterii văzduhului, la dumnezeul veacului acestuia.
Desigur, Satan este o realitate de netăgăduit, dar nu de neînfrînt. Noi nu trebuie să ne

temem în nici un fel de el, pentru că el a fost biruit de către Isus Hristos pe cruce. Isus
Hristos „a şters zapisul cu poruncile lui — este vorba despre Legea lui Dumnezeu —, care
stătea împotriva noastră şi ne era protivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. [Astfel, Isus
Hristos] a dezbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a
ieşit biruitor asupra lor prin cruce” (Col. 2:15). Cu alte cuvinte, prin trupul lui Hristos, noi
am murit în ce priveşte Legea — este vorba despre zapisul cu poruncile lui care stătea
împotriva noastră şi deci care dădea putere lui Satan asupra noastră, deoarece „puterea
păcatului este Legea” (1 Cor. 15:56) —, ca să fim ai altuia, adică ai Aceluia care ne-a
cumpărat cu preţul sîngelui Său, cîştigîndu-ne astfel dragostea.
Pe crucea de pe Calvar a fost cîştigată bătălia decisivă asupra lui Satan şi a împărăţiei lui,
hotărîndu-se deznodămîntul final. Lupta însă continuă. Noi, Biserica lui Hristos, avem de
luptat, nu împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva „căpeteniilor, împotriva domniilor,
împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în
locurile cereşti.” (Efes. 6:12). Iar această bătălie nu este o bătălie cosmică, colectivă şi deci
intangibilă pentru noi ca indivizi existînd în timp şi spaţiu, ci ea se dă în dreptul fiecăruia
dintre noi. De aceea scrie Pavel fraţilor săi din Roma: „Dumnezeul păcii va zdrobi în
curînd pe Satana supt picioarele voastre” (Rom. 16:20, s.n.). Satan trebuie să fie zdrobit
sub picioarele fiecăruia dintre noi. Fiecare dintre noi este chemat să nu se dea rob
păcatului, ci să se dea rob neprihănirii. „Dar acum — le scrie Pavel celor din Roma —,
odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea,
iar ca sfîrşit: viaţa vecinică” (6:22). Aşa se cîştigă biruinţa împotriva lui Satan. Sfinţirea
noastră este biruinţa noastră. Iar biruinţa finală este mîntuirea noastră din prezenţa lui
Satan, prin faptul că vom fi întotdeauna cu Mirele nostru iubit, în timp ce Satan va fi
aruncat în iazul de foc, împreună cu îngerii lui.564
Acum însă, atîta vreme cît sîntem încă pe drum, există totuşi pericolul căderii. Atenţionarea
de pericol o avem în Romani 6:16, dovada lui, în Romani 7:14-24, iar avertizarea de
seriozitatea acestui pericol este repetată în Romani 11:17-22. Tocmai de aceea, cei care vor
să rămînă în picioare după ce vor fi biruit totul trebuie să ia în seamă îndemnurile Duhului
Sfînt prin Pavel:
13
De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să
rămîneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. 14Staţi gata dar, avînd mijlocul încins cu
adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, 15avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei
păcii. 16Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate
săgeţile arzătoare ale celui rău. 17Luaţi şi coiful mîntuirii şi sabia Duhului, care este Cuvîntul lui
Dumnezeu (Efes. 6:13-17).
16:20b A patra benedicţie

Tocmai pentru că pericolul este real şi pentru că bătălia este pe viaţă şi pe moarte, „harul
Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi!” (16:20), adaugă Pavel, după care întăreşte
urarea lui cu „Amin”, aşa să fie.
În Romani 8:32, Pavel ne-a asigurat de credincioşia şi de bunăvoinţa lui Dumnezeu: „El,
care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată,
împreună cu El, toate lucrurile?” (s.n.). Tot ce are Dumnezeu pregătit pentru noi ca să
putem să-l vedem pe Satan zdrobit sub picioarele noastre ne este oferit doar în Isus Hristos.
De aceea, doar „împreună cu El” vom primi, fără plată, toate lucrurile de care avem nevoie
ca să ne putem bucura de ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi: adică proslăvirea noastră
împreună cu Hristos. Isus Hristos este harul lui Dumnezeu care trebuie să fie cu noi pentru
ca victoria finală să fie garantată. Dar, „ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm
pînă la sfîrşit încrederea nezguduită de la început, cîtă vreme se zice: «Astăzi, dacă auziţi
564
Vezi Apocalipsa 20:10.
glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii»” (Evrei 3:14-15). Deci „harul
Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin” (16:20), şi vă va fi îndeajuns.
16:21-23 Vă trimit sănătate…

După benedicţia din versetul 20 şi după acel „Amin” apăsat pe care l-a rostit Pavel, Terţiu,
acela care scria scrisoarea, ar fi putut crede că epistola este în sfîrşit terminată. Dar nu,
Pavel a continuat să vorbească:
21
Timotei, tovarăşul meu de lucru, vă trimete sănătate; tot aşa şi Luciu, Iason şi Sosipater,
rudele mele. 22Vă trimet sănătate în Domnul eu, Terţiu, care am scris epistola aceasta. 23Gaiu,
gazda mea şi a întregii Biserici, vă trimete sănătate. Erast, vistiernicul cetăţii, vă trimete
sănătate; tot aşa şi fratele Cuart (Rom. 16:21-23).
Oare ce căutau toţi aceşti oameni în jurul lui Pavel? Să ne imaginăm cam cum s-ar fi putut
întîmpla lucrurile. Pavel era într-o călătorie misionară, şi după cum am văzut deja, el nu
călătorea niciodată singur. Timpul era prea preţios ca să fie pierdut. De aceea, în jurul lui
erau întotdeauna oameni. Dar Pavel nu obliga pe nimeni să vină cu el. Oamenii se
înghesuiau, probabil, să fie primiţi ca tovarăşi de drum ai lui Pavel, din pricina a tot ceea ce
Dumnezeu avea să le spună prin el. Aşa se face că şi de data aceasta Pavel avea în jurul lui
o mulţime de oameni. Gaiu era gazda lui din Corint, şi, în acelaşi timp, în casa acestuia se
aduna biserica de acolo. De aceea, Pavel era îndreptăţit să trimită salutările întregii biserici.
Timotei îl însoţea în această a treia călătorie misionară împreună cu alţi cîţiva, pe care Luca
îi înşiră în Faptele Apostolilor: „Avea ca tovarăşi pînă în Asia pe: Sopater din Berea, fiul
lui Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi
Trofim cari erau din Asia” (Fapte 20:4). Gaiu, Timotei, Tihic şi Trofim veniseră cu Pavel
din Asia. În Macedonia şi Ahaia i s-au alăturat Sopater din Berea, sau Sosipater, cum este
numit în textul din Romani, Aristarh şi Secund, amîndoi din Tesalonic. Din acest singur
verset, ne putem imagina cam ce se întîmpla în jurul lui Pavel. El pornea la drum cu cîţiva
dintre tovarăşii lui de slujbă, după care, pe drum, i se alăturau unul sau altul, pentru a folosi
ocazia şi a creşte astfel spiritualiceşte. Unii îl însoţeau pe întregul traseu, alţii doar o
porţiune de drum. Faptul că pe Timotei îl numeşte tovarăşul lui de lucru ar putea să
sugereze că Pavel a pornit la drum doar cu el în această a treia călătorie misionară. În Asia i
s-au alăturat Luciu, Iason şi Sosipater, rudele lui, împreună cu ceilalţi, pe care Luca îi
aminteşte ca fiind din Asia.
Din pricina problemelor pe care le avea, probabil, cu ochii, Pavel nu îşi scria scrisorile, ci
le dicta. Astfel, scrierea unei scrisori devenea o predică, pe care, probabil, o ascultau toţi
cei care erau disponibili. Aşa se face că la semnarea ei erau prezenţi toţi aceştia. Scrisoarea
era ascultată, discutată şi apoi aprobată cu bucurie de toţi ascultătorii ei.
Este, poate, interesant să ne oprim o clipă lîngă precizarea din versetul 21: „Luciu, Iason şi
Sosipater, rudele mele”. Nu cunoaştem prea multe despre familia lui Pavel. Doar în această
epistolă sînt menţionaţi şase dintre rudele lui. Trei erau cu el în Corint, iar pe trei —
Andronic, Iunia (16:7) şi Ierodion (16:11) îi salută prin scrisoarea pe care o scria, căci se
aflau în Roma. Andronic şi Iunia erau nu numai rudele lui, ci şi tovarăşii lui de temniţă. Pe
aceştia Pavel îi prezintă ca fiind cu vază între apostoli şi ca fiind convertiţi înaintea lui. Nu
ştim cine şi cum a încercat să-i vorbească lui Pavel despre Domnul Isus Hristos înaintea
întîlnirii acestuia cu Hristos pe drumul Damascului. Dar se pare că Pavel nu şi-a neglijat
familia. Nu la întîmplare i-a scris lui Timotei că cel care nu ştie să-şi cîrmuiască bine casa
nu va şti să îngrijească nici de Biserica lui Dumnezeu.565 Şi „dacă nu poartă cineva grijă de
ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi a ajuns mai rău decît un
necredincios”566. Este adevărat că primul text se referă la cîrmuirea casei de către un soţ şi
părinte, iar al doilea la purtarea de grijă în lucrurile materiale, dar principiul se aplică şi la
aspectul spiritual. „Căci ce ar folosi unui om să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde
sufletul” (Mat. 16:26). Pavel, care ştia şi propovăduia acest principiu, a făcut, probabil, tot
ceea ce a putut ca să-şi slujească familia. Aşa se face că îl vedem înconjurat de rude
întoarse la Domnul.
Terţiu este scribul. Pavel îşi dicta scrisorile, probabil din pricina ţepuşului pe care-l purta în
coaste şi pe care Domnul nu a vrut să i-l ia.567 Afirmaţia din Galateni 4 — „Ştiţi că, în
neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întîia dată. Şi, n-aţi arătat nici
dispreţ, nici desgust faţă de ceeace era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi
primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuş Hristos Isus. Unde este dar fericirea
voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos pînă şi ochii şi mi i-
aţi fi dat” (4:13-15) — pare să sugereze că ţepuşul a fost o problemă pe care Pavel a avut-o
cu vederea. Să-i fi rămas oare acest handicap în urma întîlnirii lui cu Hristos pe drumul
Damascului? Nu ştim precis. Dacă a fost aşa, Pavel îl purta ca o piatră de aducere aminte a
harului pe care i l-a făcut Hristos ieşindu-i în cale şi făcînd din El un apostol al Său. Poate
tocmai handicapul lui l-a făcut atît de profund, fiind în stare să dicteze o capodoperă ca
Epistola către romani.
Din cîteva note fugare care ne-au fost lăsate în scrierile Noului Testament, înţelegem că
Pavel a avut acces la nivelurile de vîrf ale societăţii. Erast, de pildă, era vistiernicul cetăţii
Corint, o funcţie nu tocmai neglijabilă. După cum am văzut, însăşi Fivi trebuie să fi fost din
păturile înstărite ale societăţii din Corint. Dar să ne aducem aminte de faptul că, imediat
după convertire, Domnul i-a spus că el trebuie să ducă Evanghelia şi înaintea împăraţilor:
„Du-te — i-a zis Dumnezeu lui Anania din Damasc —, căci el [Pavel] este un vas pe care
l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea
fiilor lui Israel” (Fapte 9:15, s.n.). Să fi inclus oare Pavel în strategia lui această notă
specifică? Aşa se pare. Abia plecaţi din Antiohia în misiune, şi, pe insula Cipru, Barnaba şi
Pavel ajung să vorbească dregătorului Sergius Paulus. Atunci cînd în a treia călătorie
misionară a izbucnit răscoala lui Dimitrie în Efes, „chiar şi unii din mai marii Asiei, cari-i
erau prieteni, au trimes la el să-l roage să nu se ducă la teatru” (Fapte 19:31, s.n.), unde
erau adunaţi răsculaţii din Efes. La unii dintre ei a ajuns în vremuri de pace, altora însă —
cum au fost împăratul Agripa, Festus şi Felix — le-a vorbit ca întemniţat.
565
Vezi 1 Timotei 3:5.
566
1 Timotei 5:8.
567
Vezi 2 Corinteni 12:7-10.
16:24-27 A cincea şi ultima benedicţie şi doxologie

Mulţimea benedicţiilor din carte — 15:5-6, 13, 33; 16:20 şi 16:24-26 — dau o notă
specială Epistolei către romani între toate celelalte epistole pauline. Mulţimea lor ar putea
reflecta conţinutul epistolei, care purta o greutate de har mai mare decît toate celelalte
epistole. Această încărcătură de har dădea peste şi-l făcea pe Pavel să izbucnească în laude
şi binecuvîntări. Pentru că în toate celelalte epistole pauline astfel de benedicţii încheie de
obicei epistola, aici Pavel pare că nu mai vrea să încheie. După fiecare benedicţie o ia de la
capăt adăugînd încă un bloc de text la epistola sa. De data aceasta, am ajuns la a cincea şi
ultima benedicţie din partea de încheiere a epistolei. După cum se poate vedea, ea începe
repetînd benedicţia precedentă — „Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu
toţi! Amin” (16: 24; vezi şi v. 20) —, după care Pavel izbucneşte într-o superbă doxologie
la adresa lui Dumnezeu:
25
Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos,
— potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, 26dar a fost arătată
acum prin scrierile proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui vecinic, a fost adusă la
cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă, — 27a lui Dumnezeu, care singur este
înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin (16:25-27).
Dumnezeu făcea lucrarea prin Pavel, şi tot El făcea lucrarea şi în cei din Roma. El este
acela care îi poate întări. Dar trebuie observat faptul că această lucrare a lui Dumnezeu nu
este ruptă de lucrarea lui Pavel: „Să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea
lui Isus Hristos” (25, s.n.). Oare nu tocmai înţelegerea acestui adevăr de către Pavel l-a
motivat pe acesta să nu ia mîinile de pe coarnele plugului?
Expresia „propovăduirea lui Isus Hristos” subliniază esenţa Evangheliei pe care o

propovăduia Pavel. Lucrul acesta a fost deja subliniat în introducerea epistolei. Evanghelia
pe care Pavel a fost trimis s-o propovăduiască priveşte pe Fiul lui Dumnezeu, „născut din
sămînţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere
că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru”
(1:3-4). Iar această propovăduire a lui Isus Hristos este făcută „potrivit cu descoperirea
tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile
proorocilor” (16:25-26).
În această paranteză, Pavel subliniază două lucruri. Pe de o parte, el ne spune că

propovăduirea lui nu este ruptă de scripturile Vechiului Testament, iar pe de altă parte, că
propovăduirea lui făcută la porunca directă a Dumnezeului Celui veşnic. În ce priveşte
primul aspect, este adevărat că propovăduirea lui şi a celorlalţi apostoli putea să pară
iudeilor ca un lucru nou, nemaiauzit şi străin de scripturile Vechiului Testament. Dar
adevărul este că ceea ce propovăduiau ei era o taină care fusese ţinută ascunsă de
Dumnezeu doar din faţa ochilor lor. Pavel însuşi descoperise această taină din scrierile
prorocilor. El se referă, probabil, la frămîntarea din cei trei ani petrecuţi în Arabia, în care a
încercat să armonizeze experienţa lui de pe drumul Damascului cu adevărurile Scripturii.
Atunci cînd scrie bisericii din Colose, Pavel ne lasă să înţelegem că El a primit mandat de
la Dumnezeu ca să întregească Scripturile:
24
Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte
suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica. 25Slujitorul ei am fost făcut eu,
după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvîntul lui
Dumnezeu. 26Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din vecinicii şi în toate veacurile, dar
descoperită acum sfinţilor Lui, 27cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia
slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. 28Pe El Îl
propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să
înfăţişăm pe orice om, desăvîrşit în Hristos Isus. 29Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea
puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine (Col. 1:24-29, s.n.).
Pentru ca un astfel de mandat să fie adevărat, el trebuia să fi fost primit direct de la

Dumnezeu. Or, tocmai lucrul acesta îl subliniază Pavel în doxologia cu care încheie
epistola. Taina lui Dumnezeu privindu-l pe Hristos Isus a fost adusă la cunoştinţa tuturor
neamurilor „prin porunca Dumnezeului celui vecinic” (26, s.n.). Deci Pavel se include pe
sine în rîndul profeţilor Scripturii, pretinzînd că vorbeşte cu autoritatea lui Dumnezeu. Şi,
tocmai ca şi în cazul misiunii lor, şi scopul misiunii lui era ca neamurile „să sculte de
credinţă” (26).
Doxologia din versetul 27 — „A lui Dumnezeu, care este singur înţelept, să fie slava prin
Isus Hristos, în vecii vecilor!” — cu care se încheie practic epistola rezonează cu cea de la
sfîrşitul părţii teologice din carte (vezi 11:33-36).
Într-adevăr, cine altul este înţelept, afară de Dumnezeu, atunci cînd nimeni altcineva nu a
putut rezolva nici problema Cerului, şi nici pe cea a Pămîntului. Cerul se încărcase cu
vinovăţia de a trece cu vederea păcatele mai dinainte în vremea îndelungii răbdări a lui
Dumnezeu, începînd de la Adam pînă la Hristos.568 Iar Pămîntul — mai precis omenirea
întreagă — s-a făcut vinovat de necinstirea lui Dumnezeu şi de prăvălirea întregii istorii în
vria fără ieşire a morţii. Dar în înţelepciunea Lui, Dumnezeu a găsit soluţia şi a pregătit-o
pentru noi încă înainte de întemeierea lumii: „Pe El — pe Hristos — Dumnezeu L-a rînduit
mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate
neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a
lui Dumnezeu; pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît,
să fie neprihănit, şi totuş să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Rom. 3:25-26).
33
cine a fost sfetnicul Lui? 35Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă de primit înapoi? 36Din El, prin El,
Iată de ce, a „Aceluia… a lui Dumnezeu, care este singur înţelept, să fie slava, prin Isus
Hristos, în vecii vecilor! Amin” (16:25-27). Obişnuiţi cu faptul că Pavel nu mai găsea
aterizarea, probabil că toţi cei din jurul lui — incluzîndu-l pe Terţiu, scribul — aşteptau ca
Pavel să tragă manşa şi să se ridice din nou înspre înălţimi. Dar, de data aceasta, Pavel a
rămas tăcut pe pista de aterizare a tuturor lucrurilor. Dacă „din El, prin El şi pentru El sînt
toate lucrurile” (11:36), prin doxologia pe care tocmai o rostise, toate lucrurile ajunseseră
568
acasă. Slava s-a întors la Singurul care o merită. Şi deci nu mai era nimic de adăugat.
„Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin. Iar … a lui Dumnezeu,
care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin” (16:24-27).
În loc de postfaţă…
Cu programul de studiu biblic Istoria Binecuvîntării s-a întîmplat ceva asemănător

Epistolei lui Pavel către romani. Pavel îşi încheie epistola propriu-zisă în 15:13. El se
pregăteşte apoi de „aterizare”, dar înainte de a atinge solul, se ridică din nou spre înălţimi.
Cele cinci benedicţii din carte — 15:5-6, 13, 33; 16:20 şi 24-27 — vorbesc despre mai
multe „aterizări” ratate cu bună ştiinţă. Acela care citeşte încheierea epistolei (15:14-16:27)
are impresia că Pavel nu vrea să se despartă de epistola lui şi, prin ea, de fraţii săi din
Roma.
Atunci cînd am pornit iniţial programul de studiu biblic Istoria Binecuvîntării,569 am hotărît
să-l încheiem după primii trei ani de studiu, cel puţin pentru bisericile din ţară. Dar, pe
parcurs, ne-am îndrăgostit de Dumnezeul descoperit pe paginile Scripturii, am rămas
fascinaţi în faţa căilor Domnului pe care le descopeream prin ţeserea laolaltă într-un întreg
teologic coerent a adevărurilor Scripturii şi am hotărît să tragem manşa şi să ne înălţăm din
nou spre zări. După şapte ani, încercăm o a doua aterizare. Am parcurs între timp douăzeci
şi şase din cele şaizeci şi şase de cărţi ale Scripturii.
Au trecut şapte ani, în care viaţa mea s-a împletit cu a multor altor fraţi ai mei din ţară.
Acum sînt mai bogat decît atunci cînd am pornit la drum. S-au adunat în sufletul meu
chipurile şi numele dragi ale acelora cu care am tras la jug şi am împărţit bucuria
descoperirii căilor Domnului, a părtăşiei cu Creatorul nostru, umblînd pe urmele Lui prin
spaţiul sacru al revelării de Sine a Celui Preaînalt: Sfînta Scriptură. Desigur, nu am
terminat de colindat acest tărîm miraculos al revelării de Sine a lui Dumnezeu. Mai sînt
încă neatinse „continente” întregi din el. Dar am sfîrşit, oricum, un tronson al drumului,
prin care am acoperit împreună douăzeci şi şase de cărţi ale Scripturii. Sîntem obosiţi. Dar
oboseala aceasta este oboseala de după un cules bogat, cu multă mulţumire către
Dumnezeu şi către fraţii noştri. De aceea, nu m-aş despărţi de fraţii mei cu care am bătut
acest drum răsplătitor fără să-i salut.
În capitolul 16 din Romani, Pavel trimite salutările lui, ca să deschidă drum prin ele spre
inimile celor pe care dorea să-i viziteze în curînd. Eu am să încerc s-o fac, ca să rămînă în
mine urma adîncă a aducerilor aminte de toţi fraţii mei dragi pe care i-am cunoscut de-a
lungul acestor ani. Alături de aceştia, sînt mulţi alţii a căror faţă nu am văzut-o, dar de care
mă leagă totuşi adevărurile pe care acelaşi Duh Sfînt ni le-a descoperit de pe paginile
aceleiaşi Scripturi. Dacă ar fi să hotărăsc din care colţ al ţării să încep, mi-ar fi foarte greu,
pentru că fiecare cetate îşi are chipurile şi numele dragi prin care Dumnezeu m-a îmbogăţit.
De aceea, voi colinda ţara, aşa cum m-am obişnuit s-o fac de-a lungul anilor. Din Cluj,
569
În Cluj, programul a fost pornit în toamna anului 1990, iar în bisericile din ţară, programul a fost lansat în toamna
anului 1992.
drumul duce mai întîi la Oradea, apoi la Arad, Timişoara, Reşiţa, Petroşani, Sibiu,
Bucureşti, Constanţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi şi înapoi la Cluj. Desigur nu am poposit în
fiecare dintre localităţile în care am fraţi dragi cu care am colindat Scriptura în toţi aceşti
ani, pentru că ei sînt mulţi, iar eu sînt unul singur. Ne-am adunat în cîteva centre unde am
studiat împreună Cuvîntul şi de unde fiecare a dus acasă la fraţi ceea ce Dumnezeu ne-a dat
din bogăţiile Cuvîntului Său.
Mai întîi, drumul ducea spre meleagurile bihorene, unde am cunoscut şi unde m-am bucurat
cu mulţi fraţi în Hristos. Spuneţi sănătate570 lui Aurel Ciorba şi casei lui. Prin tăcuta lui
iubire de Scriptură, el a fost şi continuă să fie un puternic factor catalizator în Comunitatea
de Oradea. Credincioşia lui a păstrat vie credincioşia multora din jurul lui. Dumnezeu să-l
binecuvînteze. Spuneţi sănătate tuturor celor din Aleşd, Lugaşu, Josani, Groşi, Aştileu etc.
care se adună în casa lui: Ioan Kovács, Iosif Ţîrlea, Aurel Lazău şi fiica Ana-Maria, Gavril
şi Ani Ilea şi fiica Andreea, Gergely Zoltán, Gergely Dániel, Gergely Lidia, Ghiţă şi Dana
Bica, Radu Secară, Lavinia Bica, Gavril Bradea şi fratele meu Ştefan Bujor. A fost o
bucurie să-i văd adunaţi în jurul Cuvîntului lui Dumnezeu şi să ştiu că bucuria lor în
studierea lui nu s-a stins încă. Spuneţi sănătate lui Costică Mateiaş şi casei lui, pentru toată
slujirea de care s-au învrednicit, atît faţă de mine, cît şi faţă de toţi cei din jurul lor. El a
luat nu o dată povara întîlnirilor pe care le-am avut la Aleşd şi la Oradea. Spuneţi sănătate
bisericii penticostale din Aleşd, care şi-a deschis pentru noi casa de rugăciune şi inima.
Spuneţi sănătate lui Pădure Gheorghe şi Bisericii Nr. 4 din Oradea pe care o păstoreşte şi
care a fost deschisă pentru noi de fiecare dată. Spuneţi de asemenea sănătate fratelui meu
Florian Drîmbe şi casei lui. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru credincioşia cu care s-a
alipit de Dumnezeu şi de Cuvîntul Său, deşi s-a întors la Domnul în a doua jumătate a
vieţii. Prin slujirea lui, el a fost inima întîlnirilor noastre de la Oradea. Spuneţi sănătate şi
celor din jurul lui: Florian Haragoş, Viorel Ile, Nelu Benţe, Florian Foltuţ, Viorel Oros şi
Dănuţ Acatrinei. Dumnezeu să binecuvînteze de asemenea pe toate surorile care se
ostenesc să slujească pe oamenii flămînzi şi obosiţi care se adună de pe meleagurile din
jurul Oradiei să studiem Scriptura împreună.
Spuneţi sănătate fraţilor mei nevăzători din Oradea, prin care Domnul m-a ruşinat nu numai
o dată. Mă gîndesc în mod special la Petrică Jurcuţ şi la casa lui. Deşi trebuie să citească cu
urechile şi cu degetele, credincioşia lui în căutarea Celui Preasfînt a fost şi continuă să fie o
extraordinară încurajare şi provocare pentru mine. Spuneţi sănătate sorei Rodica
Andrievici, care a luat cu credincioşie cuvintele de pe pagina scrisă şi le-a pus în urechile a
zeci şi sute de nevăzători din ţară. Dumnezeu să-i binecuvînteze slujirea, ca ea să rodească
viaţă veşnică în mulţi.
Spuneţi sănătate lui Alin Cristea, casei lui şi tuturor celor din biserica în care i-a aşezat
Domnul. Fie ca focul iubirii de Dumnezeu, pe care-l văd arzînd în el de cînd ne cunoaştem,
să aprindă pe mulţi alţii din jur.
570
Folosesc sintagma „spuneţi salutări…” în rezonanţă cu felul în care îşi salută Pavel fraţii din Roma. Acela care
citeşte aceste pagini este chemat să ducă aceste salutări celor menţionaţi în ele.
Spuneţi sănătate fratelui meu din Tinăud Ghiţă Ghiorghiaş şi casei lui şi bisericii pe care o
păstoreşte. Spuneţi sănătate lui Beni Cociubei din Salonta şi casei lui, precum şi bisericii pe
care o păstoreşte, care a ştiut să împlinească porunca lui Dumnezeu din Galateni 6:6.
Dumnezeu să le răsplătească osteneala.
Spuneţi sănătate lui Dan Micula şi bisericii pe care o păstoreşte în Marghita. Dumnezeu să-
l binecuvînteze pentru toată osteneala lui de a rămîne lîngă izvorul curat al Cuvîntului lui
Dumnezeu.
Din Oradea, drumul îmi coboară spre Arad, unde s-au adunat de obicei fraţii din toată zona
Banatului.
Spuneţi sănătate bisericii Maranata din Arad; lui Doru Popa, păstorul ei, care a susţinut cu
bucurie lucrarea, deschizînd pentru fraţii din toată zona Banatului nu numai facilităţile
extraordinare cu care i-a binecuvîntat Dumnezeu, ci şi inima lui. Nu o dată m-a încurajat,
spunîndu-mi: „Ai întotdeauna o uşă deschisă în biserica noastră!” Domnul să-i
binecuvînteze casa şi lucrarea şi să-l facă un stîlp şi un promotor al cunoaşterii lui
Dumnezeu în Ţara Românească, într-o vreme în care tot mai mulţi slujitori ai Evangheliei
se ocupă cu tot mai multe alte lucruri decît cu propovăduirea ei. Dumnezeu să-i dea curajul
să spună împreună cu Pavel: „Eu nu ţin numai decît la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi
scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o dela
Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Fapte 20:24).
Spuneţi sănătate lui Petrică Bulboacă şi casei lui. El a fost acela care, de cele mai multe ori,
a iniţiat şi a organizat întîlnirile de la Arad, purtînd de grijă multelor detalii legate de o
astfel de ocazie. Spuneţi sănătate şi soţiei lui, care s-a obosit să poarte de grijă şi sănătăţii
mele. Dumnezeu să le binecuvînteze casa şi viaţa.
Spuneţi sănătate familiei Miron şi Elena Cheregi şi părinţilor care locuiesc în casa lor. Ei s-
au ostenit pentru lucrarea lui Dumnezeu şi pentru mine ca puţini alţii, luînd pe umeri, în
mod voluntar, poveri, cheltuind din timpul şi bunurile lor materiale, pentru ca cei veniţi la
întîlnirile de la Maranata să poată aduna bunuri spirituale, prin care să poată, la rîndul lor,
îmbogăţi pe cei dintre care au venit. Dumnezeu să le răsplătească însutit. Ar putea să spună
şi ei împreună cu Pavel: „Eu dar mă pot lăuda571 în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu”
(Rom. 15:17).
571
Cuvîntul pe care Pavel îl foloseşte — „mă pot lăuda…” (leitourgos) — este un cuvînt extraordinar. În Grecia
antică — afirmă William Barclay — existau anumite responsabilităţi de stat care se numeau liturghii (leitourgiai), care
erau uneori puse pe umerii cuiva, iar alteori luate în mod voluntar de către oameni care îşi iubeau ţara. Existau cinci
astfel de slujbe voluntare pe care cetăţeni patrioţi obişnuiau să şi le asume. (a) Exista choregia, slujba de a forma un
cor. Atunci cînd Eschil, Sofocle şi Euripide îşi produceau dramele lor nemuritoare, în fiecare dintre aceste drame era
nevoie de un cor care recita anumite părţi. Existau festivaluri mari, cum era festivalul oraşului Dionisia, unde se juca
nu mai puţin de optsprezece astfel de lucrări dramatice în premieră. Oameni, care îşi iubeau oraşul, acceptau în mod
voluntar ca, pe spesele lor, să adune şi să pregătească un astfel de cor. (b) Exista apoi gumnasiarchia. Atenienii erau
împărţiţi în zece triburi. Ei fiind mari atleţi, la unele dintre marile festivaluri aveau loc faimoasele întreceri cu torţe
între echipele diferitelor triburi. Noi vorbim încă despre purtarea torţei şi practicăm lucrul acesta legat de jocurile
olimpice. Era o mare cinste să cîştigi o astfel de cursă, şi, tocmai de aceea, existau oameni în cetate, care, pe spesele
lor, selectau, susţineau şi antrenau echipa care să le reprezinte tribul. (c) Era apoi hestias. Existau ocazii în care
triburile se adunau laolaltă ca să mănînce şi să se bucure împreună. În astfel de ocazii, oameni generoşi preluau
În ultimii şapte ani, întîlnirile pentru pregătirea studierii Scripturii au putut avea loc pentru
că în diferitele oraşe — Constanţa, Galaţi, Iaşi, Sibiu, Cluj, Oradea, Arad, Timişoara,
Reşiţa etc. — s-au găsit oameni care, în mod voluntar, şi-au luat astfel de slujbe pe umăr ca
să facă întîlnirile posibile şi roditoare. Dumnezeu să-l binecuvînteze pe fiecare şi să le
răsplătească tuturor osteneala. Cine dă un pahar de apă în numele unui ucenic va primi
răsplata unui ucenic, a spus Domnul Isus. Într-un trup există multe mădulare, şi este nevoie
de slujba fiecărui mădular, pentru ca trupul să-şi poată împlini menirea. Unii dintre fraţii
mei dragi au organizat întîlnirile, luînd asupra lor cheltuielile implicate, alţii şi-au deschis
casele ca să cazeze pe cei veniţi din alte localităţi, alţii au slujit cu credincioşie la mese,
dînd din timpul şi din viaţa lor, alţii au susţinut financiar tipărirea materialelor, alţii s-au
implicat în producerea şi distribuirea lor, alţii s-au rugat pentru noi, ca să nu se risipească
toată această investiţie. Ce minunăţie este Trupul lui Hristos! Dumnezeu să fie lăudat
pentru lucrarea Lui!
7
… Cine este chemat la o slujbă — spune Pavel — să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii,
să se ţină de învăţătură. 8Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea
cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu
bucurie. 9Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.
10
Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia. 11În
sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. 12Bucuraţi-vă în
nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. 13Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi
primitori de oaspeţi. 14Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi.
15
Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu cei ce plîng. 16Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă
de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri
înţelepţi (Rom. 12:7-16).
Dacă toţi aceşti fraţi ai mei nu ar fi luat în serios îndemnul lui Pavel din Romani 12:1 —
„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o
jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă
duhovnicească” —, bucuria şi cîştigul nostru al multora nu ar fi fost posibile.
Spuneţi sănătate lui Nicu Atnagea şi casei lui. Dragostea şi respectul lui pentru Scriptură şi
pentru Dumnezeu au fost o continuă încurajare pentru mine, obligîndu-mă să alerg o milă
în plus pentru pregătirea mea. Simpla lui prezenţă la întîlnirile noastre era pentru mine un
îndemn la a mă conforma celor poruncite de Pavel în 2 Timotei: „Caută să te înfăţişezi
înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi
care împarte drept Cuvîntul adevărului. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce
le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu” (2:15-16). Şi el şi eu ştim şi
preţuim adevărul din versetele imediat următoare: „Totuş temelia tare a lui Dumnezeu stă
nezguduită, avînd pecetea aceasta: «Domnul cunoaşte pe ceice sînt ai Lui»; şi: «Oricine
responsabilitatea de a organiza şi de a susţine financiar astfel de întîlniri. (d) Exista archetheoria. Uneori cetatea
Atenei trimitea un ambasador unei alte cetăţi sau îl trimitea ca să consulte oracolul din Delfi sau Dodona. În astfel de
ocazii, totul trebuia făcut în aşa fel încît onoarea cetăţii să nu fie ştirbită. Existau oameni în cetate care se angajau în
mod voluntar ca să suporte cheltuielile implicate într-o astfel de ocazie. (e) Exista şi trierarchia. Atena era o mare
putere navală a lumii antice. Şi unul dintre lucrurile considerate a fi semnul celui mai mare patriotism era ca un om să
se angajeze în mod voluntar să susţină financiar întreţinerea unei trireme pe timp de un an. Acesta este cadrul de care
ţine cuvîntul leitourgos (William Barclay, The Letter to the Romans, pag. 221-222).
rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!»” (2 Tim. 2:19). Mulţumesc

Domnului pentru curăţia vieţii lui şi pentru iubirea lui de Scriptură.
Spuneţi sănătate lui Titus Lile şi soţiei lui, care şi-au deschis casa şi inima pentru mine şi
pentru toţi aceia care veneau cu mine la Arad. Dumnezeu să le răsplătească osteneala şi să
le binecuvînteze viaţa, ca să ştie cînd să fie „Marta” şi cînd „Maria”, neuitînd că „Maria şi-
a ales partea cea bună, care nu i se va lua” (Luca 10:42). Spuneţi sănătate lui Adi Bodri,
care nu o dată a slujit bucuros pe toţi aceia care ne-am adunat în jurul Cuvîntului lui
Dumnezeu. Spuneţi sănătate lui Nelu Andru şi casei lui. Deşi întors de curînd la Domnul,
foamea lui după adevăr şi dragostea lui de Dumnezeu a lăsat în mine un puternic ecou.
Spuneţi sănătate lui Dan Fizedean, prietenul meu drag, şi casei lui. Faţa lui luminoasă şi
inima lui deschisă spre Domnul şi spre oameni au fost întotdeauna o încurajare pentru
mine.
Spuneţi sănătate fratelui Drăuceanu şi celor din casa lui. De dînsul mă leagă amintiri din
cele mai plăcute. Dumnezeu ne-a împletit destinul începînd din anii ’70, cînd unul dintre
copiii lui a venit să studieze la Cluj. Sub bagheta dînsului am prins bucuria slujirii lui
Dumnezeu şi, ca orice ucenic, am călcat mai întîi pe urmele dînsului, ca dirijor de cor.
După mulţi ani însă, Dumnezeu mi-a luat cu gingăşie bagheta din mînă, punîndu-mi în loc
Scriptura. În planul Lui, exista un alt „cor” de dirijat, şi o nevoie mult mai stringentă în
Împărăţia Lui era pregătită pentru mine. Dar pot să spun că credincioşia în lucrurile de
atunci mi-a dat curajul credincioşiei în lucrurile de acum. Mă bucur că relaţia noastră
continuă, dar de data aceasta în Cuvînt. Dumnezeu să-l întinerească şi să-i dea încă mulţi
ani de bucurie în El. Spuneţi sănătate şi familiei lui mai largi, dintre care mulţi, deşi plecaţi
de pe aceste meleaguri, nu s-au dat înapoi de la a susţine lucrarea lui Dumnezeu cu bucurie.
Salut în special toată casa fratelui meu Ştef şi le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut în
Numele Domnului pentru mine şi pentru lucrarea lui Dumnezeu.
Spuneţi sănătate bisericii Bujac, din Arad, care la începuturi a găzduit cu bucurie întîlnirile
de la Arad. Spuneţi sănătate lui Titi Bulzan şi casei lui, pe atunci păstorul bisericii Bujac.
De el mă leagă mulţi ani de creştere şi slujire împreună lui Dumnezeu. El să le răsplătească
efortul şi să-i facă o făclie în noaptea care nu se mai ridică de peste ţara aceasta. Spuneţi
sănătate lui Iosif Zene şi casei lui, care a fost şi casa mea nu o dată, în pofida greutăţilor
prin care treceau. Dragostea lui de Dumnezeu şi de Scriptură i-a fost scut în vremuri
potrivnice, scoţîndu-l la liman. Spuneţi sănătate de asemenea şi lui Daniel Crişan şi casei
lui. Pe amîndoi i-am cunoscut în Bujac. Acum Domnul i-a învrednicit să ia pe umeri jugul
lucrării într-o altă biserică a lui Hristos. El să le fie tovarăş de drum şi ajutor.
Spuneţi sănătate bisericii Şega din Arad şi în mod special lui Mircea Aioanei şi casei lui.
Ani la rînd, el a fost acela care cu mari eforturi a mijlocit ca materialele să fie tipărite la
vreme şi să ajungă astfel în mîinile celor din ţară. Dumnezeu să nu uite osteneala şi
dragostea ta şi să-ţi ridice ochii spre El în vremuri grele. Alipeşte-te de Domnul, înalţă
Numele Lui, şi El te va înălţa. Spuneţi sănătate şi celor din jurul lui: Costică Holhoş,
Daniel Pantiş, Mircea Belc, Aurel Ardelean şi Horia Hîrtaci, aceia care au trudit pentru
pregătirea studiului biblic pentru ca slujirea lor să fie bine primită şi cu folos. Dacă un
singur om în spărtură este o încurajare, cu cît mai mult veţi fi voi toţi, dacă nu-l veţi lăsa pe
Cel Rău să vă îndepărteze de Cuvînt şi pe unii de alţii!

Spuneţi sănătate Bisericii Pîrneava din Arad. Lui Onisim Mladin, păstorul bisericii şi
prietenul meu, cu care, de-a lungul anilor, am împărţit multe ceasuri de părtăşie în Cuvîntul
lui Dumnezeu. Fie ca iubirea de Scriptură care este în inima lui să nu se îngroape în multele
treburi cu care s-a împovărat în ultima vreme. Spuneţi sănătate şi lui Doru Butaş, care a
schimbat bagheta de dirijor cu Scriptura. Spuneţi sănătate în mod deosebit lui Luci Oprea şi
prietenilor lui: Vali Sas, Dorin Stanca, Daniel Goileanu şi mulţi alţii, care cu credincioşie
au rămas lîngă Cuvîntul lui Dumnezeu din prima zi în care am pornit la drum. Prin
dragostea lor de Scriptură, ei au fost pentru mine magnetul care m-a adus înapoi la Arad cu
bucurie, de multe ori. Dumnezeu să poarte de grijă tuturor nevoilor voastre şi să vă
răsplătească umblarea cu El în toţi aceşti ani, cu cunoaşterea Lui deplină. Fie ca tot ceea ce
aţi învăţat despre El să se întrupeze în vieţile voastre. Spuneţi sănătate lui Ghiţă Ponta, ruda
mea, pentru duhul lui blînd, pentru casa lui deschisă şi mai ales pentru inima lui mare în a
sluji.
Spuneţi sănătate lui Timotei Băbuţ şi casei lui. Dumnezeu să-l binecuvînteze pentru curajul
şi insistenţa cu care m-a zorit cu foarte mulţi ani în urmă să aştern în scris gîndurile pe care
Dumnezeu mi le dădea din Cuvîntul Său şi pe care le împărtăşeam cînd ajungeam în Arad.
Atunci îl priveam cu îngăduinţă şi puneam deoparte îndemnurile lui, ca fiind nerelevante
pentru mine. Dar acum, cînd Domnul a adus vremea scrisului, îmi aduc aminte de
îndemnurile lui şi le preţuiesc mult. Toţi aceia care au beneficiat de pe urma cuvintelor
aşternute pe hîrtie îi datorează şi lui mulţumiri, deşi ei nu ştiu că la îndemnurile lui am
îndrăznit să iau pana în mînă. Dumnezeu să-l binecuvînteze, să-i sporească darul încurajării
şi să-i răsplătească jertfa pe care a făcut-o cu credincioşie în toţi aceşti ani.
Spuneţi sănătate celor din marea familie Rudolf, în a căror casă m-am desfătat nu o dată în
Cuvîntul lui Dumnezeu în anii tinereţii mele, prin cei care se adunau acolo să se întîlnească
cu Domnul în Scriptură şi cu care am continuat să ne bucurăm în jurul Cuvîntului pînă în
ziua de astăzi.
Spuneţi sănătate bisericii din Curtici şi păstorului ei Ghiţă Moţoc. Spuneţi sănătate şi
familiei Bulboacă. Dumnezeu să le sporească stăruinţa în cunoaşterea Lui.
Întîlnirile de la Arad alternau cu cele de la Timişoara, o cetate puternică, în care Dumnezeu

a aşezat nenumăraţi iubitori de Dumnezeu şi de Scriptură. Spuneţi sănătate fraţilor mei din
Biserica Betel din Timişoara: lui Radu Marius şi casei lui, care a fost şi casa noastră nu o
dată; lui Teo Tăşădan, Cristian Bodri, Alex Neagoe, Silviu Rogobete, Daniel Bulzan, Nelu
Botnariuc şi Gicu Madăr. Cui i se dă mult, i se cere mult, spune Domnul Isus. Tot ceea ce
Dumnezeu a turnat în voi trebuie pus cu curaj în negoţ, pentru ca, la venirea Lui, Stăpînul
să primească cu dobîndă înapoi ceea ce este a Lui. Spuneţi sănătate lui Ionel Emil Drăgan
şi casei lui. Îi mulţumesc pentru toată slujirea lui în toţi aceşti ani în zona Timişoarei.
Spuneţi sănătate fraţilor mei din biserica Vox Domini din Timişoara, născută de curînd cu
dorinţa de a fi o voce a Domnului pe acele meleaguri, o voce care să-L slăvească pe
Dumnezeu şi care să se ridice ca stindard spre slava Lui. Îmi aduc cu bucurie aminte de
Gili Indrie şi casa lui, de toată căutarea şi găsirea de Dumnezeu pe care am văzut-o în el.
Spuneţi sănătate lui Gelu Paul, Cornel Şandru şi Adi Totan. Părtăşia lor în jurul Cuvîntului
lui Dumnezeu a aprins un foc a cărui căldură se simte la fiecare dintre întîlnirile noastre.
Dumnezeu să vă dea curajul să modelaţi tot ceea ce faceţi după adevărurile curate ale
Scripturii, să croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca Dumnezeu să poată aduce
prin voi vindecare multora dintre cei care vă privesc.
Spuneţi sănătate celor din biserica Betania din Timişoara, în mod special lui Ilie Dănuţ şi
lui Liviu Neagoe. Apa vieţii ne-a fost dată ca s-o dăm mai departe. Oare cîţi vor învia în
jurul vostru în urma lucrării pe care Dumnezeu o va face prin voi?
Spuneţi sănătate lui Marius Birgean, casei lui şi bisericii Emanuel, pe care o păstoreşte şi în
care am fost încurajat întotdeauna. Dumnezeu să vă dea curajul să trageţi brazda adîncă în
ogorul Lui, în acea zonă a ţării unde este multă nevoie de lumina Cuvîntului lui Dumnezeu.
Spuneţi sănătate fraţilor mei dragi din Reşiţa care de şapte ani plătesc preţul cu bucurie
pentru a-L întîlni pe Dumnezeu în Cuvînt: Ion şi Nicu Ardelean, Cornel Cimpoieş, Gabriel
Bocşe, Adrian Constantin, Fane Szabo, Adrian Buşan, Ion Dragomir şi Costică Popescu.
Credincioşia lor a inspirat credincioşie şi în mine, şi bucuria lor de Cuvînt a sporit şi
bucuria mea. Dumnezeu să vă dea curajul şi puterea să vegheaţi unii asupra altora şi să vă
îndemnaţi la dragoste şi la fapte bune. Speciale salutări fraţilor mei Mihai Mihuţ şi Daniel
Bărnuţiu, care trudesc pe ogorul Evangheliei în acea zonă. Spuneţi sănătate lui Marius
Păun şi Ion Crina, care trudesc cu credincioşie în împrejurimile Reşiţei; în Caransebeş,
Zaharia Arnăut; în Oraviţa, Eugen Rundo şi Daniel Oprean; în Jimbolia, Adrian Popa.
Spuneţi sănătate fraţilor mei dragi de la Petroşani; grupului care se adună în casa familiei
Iosif şi Cornelia Rusu: Puiu Cristea, Sorin şi Tabita Mihanţa, Cornel şi Marta Marici, Cristi
şi Tabita Gall, Adi Ştirbu, Emilia Neiconi, Ligia şi Aura Cărare, Felicia Căprar. Dumnezeu
să binecuvînteze în mod special pe Iosif şi Cornelia Rusu cu dorinţa de a continua să-şi
deschidă cu generozitate casa pentru aceia care doresc să studieze Cuvîntul lui Dumnezeu
şi să le dea curajul motivării acestora la statornicie în studiul Scripturii şi la cunoaşterea lui
Dumnezeu. Nu vă descurajaţi. Biruinţa este a Domnului!
Spuneţi sănătate lui Nicu Chindea din Buziaş şi casei lui. M-am bucurat să-l revăd şi să văd
că stă lîngă Domnul şi lîngă Scriptură.
Spuneţi sănătate fratelui meu Gheorghe Peagu din Craiova şi grupului cu care studiază
Scriptura. Dumnezeu să vă ajute să descoperiţi căile Lui, ca să puteţi croi cărări drepte cu
picioarele voastre, pentru ca aceia care şchiopătează pe cale să nu cadă, ci să fie vindecaţi.
Mare este secerişul, puţini sînt lucrătorii în toată zona Olteniei. De aceea, Dumnezeu să vă
facă secerători destoinici în secerişul Lui.
Spuneţi sănătate „Bisericii Nr. 2” din Sibiu. Dumnezeu să toarne binecuvîntări speciale
peste păstorul ei Beniamin Poplăceanu şi peste casa lui, care a fost şi casa mea nu o dată.
Dumnezeu să-i dea înţelepciunea de a încuraja şi de a susţine studierea Scripturii în toată
comunitatea, aşa cum a făcut-o pînă acum. Speciale salutări lui Cornel Fogoroşiu şi casei
lui, lui Cornel Bîrlea şi casei lui, lui Nistor Popa şi casei lui şi lui Petre Cojocaru şi casei
lui. Preţul pe care l-au plătit toţi aceşti prieteni ai mei a rodit spre slava lui Dumnezeu, prin
slujirea multora de către ei în jurul Sibiului. Dumnezeu să le răsplătească alergarea.
Spuneţi sănătate lui Sorin Căpăţînă, lui Cornel Butuc şi lui Vasile Şeican din Biserica Nr. 1
din Sibiu. Spuneţi sănătate lui Gheorghe Răducanu din Sebeş, Alba, lui Andrei Nicolae
care lucrează în Motru şi Baia de Aramă, lui Traian Capotă, Nicu Stremţan, Dan Poşta din
Cisnădie, lui Dorin Feireisz din Avrig şi fratelui meu Hotea din Drăgăşani, lui Corneliu
Petrean din Vulcan, rămas statornic în studiul Scripturii; lui Kovács Valentin din Lugoj, lui
Ilie Mondoc din Rîmnicu-Vîlcea, lui Mircea Fer din Zlatna şi mulţi alţii din Comunitatea
de Sibiu care continuă să studieze Cuvîntul şi să-l împartă şi altora.
Spuneţi sănătate fratelui meu Botar Petru, care lucrează în Corna; lui Valeriu Onica din
Cîrnesti; lui Vári Zsolt din Hunedoara şi lui Ion Mihălţan din Ohaba.
Spuneţi sănătate lui Gigi Dobrin şi casei lui, precum şi întregii biserici din Mediaş.
Dumnezeu să toarne peste el o măsură mai mare de credinţă, pentru ca să îndrăznească să-
şi lărgească sfera de slujire. Dumnezeu să facă din el un catalizator care să adune în jurul
Scripturii tot mai mulţi oameni din zona în care a fost aşezat.
Spuneţi sănătate celor din Alba Iulia şi din împrejurimi, cu care am petrecut multe ceasuri
binecuvîntate în Cuvîntul lui Dumnezeu: păstorilor bisericii, Marcel Cordoş şi Ionuţ
Dragomir, lui Barna Petru, Cornel Alexandroni, Mircea Dragomir, Cornel Dragomir,
Mircea Popiţa, Claudiu Almăşan, Daniel Zdrînc, Ovidiu Achim, Petru Nicula, Nelu Chiş,
Cornel Marcu.
Deşi nu am fost niciodată în Braşov, mai nou am acolo un prieten drag: pe fratele meu mai
mare, Iosif Ţon, pe care Dumnezeu l-a folosit la vremea potrivită în mod deosebit în viaţa
mea. El a fost acela pe care Dumnezeu l-a readus pe meleagurile clujene tocmai în perioada
formării mele şi prin care a sădit în mine foamea după Cuvîntul lui Dumnezeu. Iar atunci
cînd am început să scriu, el a fost acela care m-a încurajat să merg înainte. Am o deosebită
preţuire pentru el şi pentru toată lucrarea pe care Dumnezeu o face prin el. Dumnezeu l-a
ridicat în ţara noastră ca pe un stîlp pe care să se reazeme lucrarea Împărăţiei Lui.
Dumnezeu să-i dea sănătate şi mulţi ani de slujire rodnică, astfel încît să stîrnească pe mulţi
la iubire de Dumnezeu. Spuneţi sănătate şi fratelui meu Răican Valentin din Braşov.
Spuneţi sănătate fratelui meu Taloş Vasile, alături de care am pornit la drum cu şapte ani în
urmă. Mă bucur de povara pe care Domnul a aşezat-o pe inima lui de a vedea sud-estul ţării
cîştigat pentru Domnul. Fie ca la temelia fiecărei noi biserici care se naşte în ţara aceasta să
fie aşezată în modul cel mai serios învăţătura apostolilor. Spuneţi sănătate bisericii Popa
Rusu din Bucureşti şi păstorului ei Liviu Căprar. Dumnezeu să-i înmulţească darul slujirii
în formarea generaţiei de mîine. Spuneţi sănătate lui Mircea Pătrăşescu şi lui Dragoş
Alexandrescu şi celor din casele lor, cu care am petrecut ceasuri binecuvîntate în Cuvîntul
lui Dumnezeu. Nădăjduiesc că poverile cu care s-au încărcat nu i-au strivit şi nu i-au
îndepărtat de Scriptură. Spuneţi sănătate lui Iosif Dragomir din Bucureşti şi bisericii pe
care o păstoreşte. Spuneţi sănătate lui Florin Bădulescu şi grupului din jurul lui.
Spuneţi sănătate lui Titus Peia şi casei lui. Foamea lor după Cuvînt mi-a umplut inima de
curaj şi de nădejde, gîndindu-mă la ce va lucra Dumnezeu prin ei în marea metropolă a
Bucureştiului. Fie ca tot ceea ce Dumnezeu a început în casa voastră să se aprindă ca un
foc în toată cetatea. Spuneţi sănătate fratelui meu Emanuel Pavel din biserica Carol Davila
din Bucureşti şi tinerilor din jurul lui. Dumnezeu să-l facă o voce care să se audă clar în
toată ţara.
Spuneţi sănătate Bisericii Nr 1 din Constanţa şi păstorilor ei Marian Ghiţă şi Claudiu

Fechete. Dumnezeu să vă dea lumină în direcţia pe care o alegeţi.
Spuneţi sănătate lui Samuel Cristian şi celor din casa lui. Casa lui este şi casa mea atunci
cînd sînt la Constanţa. Bucuria mare este nu doar să ne încurajăm împreună, scoţînd din
adîncurile Scripturii bogăţiile ei, ci să şi călătorim împreună, împărţind atît povara, cît şi
bucuria drumului. Spuneţi sănătate tuturor celor care se adună în casa lor în jurul
Cuvîntului lui Dumnezeu. Nu vă lăsaţi descurajaţi, orice ar veni peste voi! Dumnezeu are
lucrări mari de făcut în voi şi prin voi. Staţi deci alipiţi de El cu toată inima! Ridicaţi-vă
ochii şi priviţi holdele coapte! Visaţi împreună cu Hristos la secerişul Lui, şi veţi secera
spre slava Lui, în toată Dobrogea şi mai departe.
Spuneţi sănătate Bisericii Nr. 2 din Constanţa şi pastorului ei Daniel Fodorean, de care mă
leagă amintirea multor ani petrecuţi în aceeaşi biserică în Cluj. Dumnezeu să te ţină alipit
de El şi înrădăcinat în Cuvîntul Lui. Spuneţi sănătate şi lui Marius Băcioiu, care trage
alături de Daniel brazdă în adîncirea Scripturii. Marius, în vremuri tulburi, învaţă să-ţi
ridici ochii spre Dumnezeu şi să nu uiţi, că Dumnezeu ne-a dat trupul şi viaţa ca să căutăm
mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.
Spuneţi sănătate bisericii din Brăila şi în mod deosebit fratelui meu Iosif Ştefănuţ şi casei
lui. El a fost acela care în anii ’80 a venit la mine cu trei tineri din jurul lui ca să studiem
Scriptura. Ca urmare a acelei experienţe, în anul ’90, a revenit şi a insistat să accept
coordonarea studiului biblic în ţară. Probabil că nici el şi nici eu nu ştiam exact despre ce
este vorba. Dumnezeu să-l binecuvînteze pentru inima lui de păstor şi pentru extraordinarul
dar al încurajării, prin care a ştiut şi ştie să lanseze pe cei din jurul lui. Spuneţi sănătate şi
lui Marius Mezin şi tinerilor din jurul lui cu care deschide Scriptura ca să-L cunoască
împreună pe Dumnezeul ei. Dumnezeu să-l încurajeze în păşirea lui prin spaţiul sacru al
revelării de Sine a lui Dumnezeu şi să-l încurajeze în credincioşia lui, pentru ca înaintarea
lui să fie văzută de toţi.
Spuneţi sănătate lui Ghiţă Ovidiu, de care mă leagă ani lungi de prietenie în Cuvîntul lui
Dumnezeu. Ne-am cunoscut la începutul anilor ’80 în jurul Cuvîntului lui Dumnezeu
undeva în munţii Transilvaniei. Reîntîlnirea noastră după cîţiva ani o pot mulţumi fratelui
Iosif Stefănuţ. Ovidiu a fost unul dintre cei trei tineri care, împreună cu fratele meu
Ştefănuţ, au poposit în casa noastră ca să ne bucurăm împreună în Cuvînt. De atunci am
tras brazdă împreună în slujire şi mă bucur tot mai mult de faptul că îndrăzneşte să ia în
primire colţul de sud-est al ţării pe care Dumnezeu l-a împărţit spre slujire lui şi celor din
jur. Spuneţi sănătate şi casei lui, care este şi casa mea ori de cîte ori poposesc pe
meleagurile Galaţiului. În mod special, spuneţi sănătate bisericii pe care o păstoreşte şi
care, pentru mine, este o desfătare, din pricina iubirii de Scripură şi de Dumnezeu pe care o
văd şi o simt ori de cîte ori sînt acolo. Fie ca Dumnezeu să-i facă o lumină pentru toată
partea de sud-est a ţării. Spuneţi sănătate tuturor celor din jurul lui. O salutare sfîntă fratelui
meu drag Radu Luciu, a cărui foame după Dumnezeu este molipsitoare pentru toţi cei din
jur şi care a ştiut să-L ducă pe Dumnezeu în viaţa şi în slujba lui de zi cu zi. Spuneţi
sănătate tuturor celorlalţi din grupul lor de studiu: Octavian Cristian, Dănilă Paul, Titi
Aostăcioaei, Beniamin Bulugu, Daniel Profire, Emanuel Tonică. Spuneţi sănătate şi lui
Dan Olaru, Dănuţ Dubei, Viorel Pricope, care, deşi au plecat pe alte meleaguri, caută în
continuare pe Dumnezeu pe paginile Scripturii.
Spuneţi sănătate lui Mihai Dumitraşcu, păstorul bisericii penticostale Emanuel din Galaţi,
şi tuturor celor din jurul lui. Dumnezeu ne-a împletit cărările tocmai în Ierusalim, şi de
atunci mă uit cu bucurie la ceea ce se întîmplă în jurul lui. Dumnezeu să-i înmulţească
curajul de a umbla cu El şi de a ridica un steag pentru fraţii lui.
Spuneţi sănătate bisericii din Tulcea şi păstorului ei Aurel Gacea, un altul dintre cei pe
care, în anii ’80, fratele Ştefănuţ i-a adus cu sine la Cluj ca să studiem Biblia împreună.
Deşi viaţa ne-a dus apoi pe coordonate diferite şi ne-am întîlnit mai puţin des, dragostea lui
de Dumnezeu şi de Scriptură a continuat să fie o încurajare pentru mine. O salutare sfîntă şi
lui Cornel Moş-Man şi lui Adrian Popa din Tulcea. Spuneţi sănătate lui Costel
Tomoşoschi, care lucrează în Tecuci, lui Beniamin Boingeanu, care lucrează în Gropeni,
lui Nuţu Dăboi din Bîrlad şi lui Costică Creţu din Moineşti.
Spuneţi sănătate fraţilor mei din Bacău: Constantin Cojoc, Lucian Tomulescu, Nelu, Dan şi
Dorin Bejenaru, Cornel Zăvoian, Viorica Iacob, Gheorghe Juravle, Ionel Chivoiu, Ion
Năstat, Mariana Galeru. Dumnezeu să vă încurajeze la alipire de El, indiferent prin ce veţi
trece. Spuneţi sănătate şi lui Ioan Dimitriu şi lui Titi Enache din Vaslui şi lui Neculai
Ştefănescu din Bîrlad.
Spuneţi sănătate lui Doru D. Neculai din Piatra-Neamţ şi casei lui. Ori de cîte ori îl
întîlnesc sînt încurajat de ceea ce Dumnezeu a lucrat în viaţa lui şi a celor din jurul lui:
Adrian Arseni, Vili Neculai, Gigi Manolache, Gheorghiţă Botomei. Dumnezeu să vă dea
curajul să rămîneţi tari pentru El în zona în care El v-a aşezat să luptaţi pentru lărgirea
Împărăţiei Lui. Spuneţi sănătate tuturor celor care lucrează pe acele meleaguri moldovene:
Andrei Dumitrăşcuţă (Almaş), Gheorghe Negustoru şi Nicu Pîntea (Bicazu-Ardelean),
Manole Dandu (Bicaz-Chei), Ion Dandu şi Beni Handaric (Dămuc 1), Daniel Bucur
(Dămuc 2), Ion Topoliceanu (Huisurez), Costel Apetrei (Bîrleşti), Gheorghe Motoc şi
Sandu Trişcă (Borca). Spuneţi sănătate lui Liviu Betiuc şi grupului din jurul lui şi Bisericii
din Cîmpulung Moldovenesc.
Spuneţi sănătate lui Costel Ghica, familiei lui şi bisericii care s-a născut sub acoperişul lor
şi tuturor celor care, prin dragostea lor de Scriptură şi prin căutarea lor de Dumnezeu, au
devenit o provocare pentru mulţi din ţară. Zilele petrecute împreună în Cuvîntul lui
Dumnezeu la Suceviţa, ani la rînd, m-au umplut de bucurie şi au fost o provocare pentru
mine. Privesc cu mult interes ceea ce Dumnezeu va binevoi să lucreze prin ei în toată zona
Iaşului şi a Moldovei. Spuneţi sănătate în mod deosebit tinerilor din biserică, ce şi-au dat
viaţa lui Dumnezeu, ca Daniel. Dumnezeu să facă din ei repere în generaţia lor, indicatoare
spre Dumnezeu şi să le crească curajul slujirii în cercuri tot mai largi, pornind cu curaj din
„Ierusalimul” în care Domnul i-a aşezat.
Spuneţi sănătate lui Orest şi Cristina Onofrei, precum şi părinţilor lor din Marginea, pentru
căldura cu care ne-au găzduit întîlnirile în multe veri, ca să putem sta în linişte în jurul
Cuvîntului lui Dumnezeu. Speciale salutări fratelui Vladimir Onofrei, care în rîvna lui
pentru Domnul se poate bucura împreună cu El de biserica nouă care s-a deschis între fraţii
noştri romi. Dumnezeu să-l binecuvînteze şi pentru ajutorul pe care, împreună cu familia
lui, l-a dat familiei mele în anul în care eu porneam la drum în scrierea materialelor de
studiu. Credincioşia lor în lucrul mîinilor lor a fost o slujire deosebită pentru familia mea,
în vremuri în care eu însumi, fiind aplecat asupra scrisului, nu am putut să împlinesc ceea
ce ar fi trebuit pentru ei. Dumnezeu să le sporească îndrăzneala de a visa şi de a sluji în
Împărăţia lui Dumnezeu. Potenţialul pe care Dumnezeu l-a pus în ei poate aduce roadă spre
slava lui Dumnezeu în toată Moldova. Oare vor îndrăzni să facă la Suceviţa un centru de
conferinţe şi de formare pentru învăţătorii din ţară? În acel loc minunat, inima şi mintea se
pot apropia de Dumnezeu ca în puţine alte locuri.
Spuneţi sănătate „Bisericii 1” din Iaşi, păstorului ei Florin Vasiliu şi casei lui. Le
mulţumesc pentru toată osteneala de a organiza întîlnirile de studiu biblic care au avut loc
în Iaşi de-a lungul anilor. Spuneţi sănătate surorilor care ne-au slujit cu bucurie pe toţi cei
care ne-am adunat acolo. Spuneţi sănătate în mod special lui Titi Frunză, casei lui şi celor
din jurul lui: Laurenţiu Bărbulescu şi Nelu Gacea.
Spuneţi sănătate fraţilor mei din „Biserica 2” din Iaşi, lui Mihai Costache, păstorul ei, şi
celor din casa lui. Spuneţi sănătate şi lui Dănuţ Mănăstireanu şi casei lui, de care mă leagă
mulţi ani de bucurie în Cuvînt şi a cărui casă a fost adesea şi casa familiei mele. Acum că
va scutura în curînd de pe umăr povara buchisirii cărţilor, sper ca Domnul să se poată
bucura din nou de casa lui plină de oameni, unde mulţi au descoperit pe Dumnezeu şi
frumuseţea căilor Lui, şi să-l facă un stîlp pentru Împărăţia Lui din tîrgul Ieşilor şi din ţară.
Spuneţi sănătate bisericii Filocalia din Iaşi, lui Pavel Romaniuc şi casei lui. Spuneţi
sănătate lui Radu Onu şi tuturor acelora care, împreună cu el, au pornit pe urmele
Domnului prin spaţiul sacru al Scripturii. Dumnezeu să vă întîlnească pe cărările Scripturii
şi să vă sfinţească prin adevărurile ei. Dumnezeu să vă facă o lumină şi o provocare pentru
studenţii care vin în tîrgul Ieşilor să-şi caute rostul în viaţă. Fie ca prin voi să-L găsească pe
Acela care dă rost vieţii.
Spuneţi sănătate lui Petrică Ursache din Botoşani şi casei lui. Nu i s-a părut mult să străbată
ţara în lung şi în lat ca să se încarce cu Cuvîntul lui Dumnezeu, dar să şi încurajeze pe mulţi
să pornească pe drumul cunoaşterii lui Dumnezeu prin studierea Scripturii. Iar în
momentele de cumpănă, a ştiut să aleagă partea cea bună, ca Maria, care nu i se va lua.
Dumnezeu să aprindă prin el focul iubirii de Dumnezeu în toată zona Moldovei între fraţii
mei dragi creştini după Evanghelie. Spuneţi sănătate şi lui Virgil Achihai din Tîrgovişte,
fratelui meu Ion Nicuşor Rotaru, lui Nicu Grigore din Buzău. Spuneţi sănătate lui
Constantin Moraru din Tălmaciu. Dumnezeu să-i binecuvînteze în toată lucrarea pe care o
fac. Spuneţi sănătate lui Sebi Rusu din Bistriţa şi casei lui. Mă bucur de seriozitatea cu
care, alături de alţi fraţi ai lui — Nicu Mîţi, Silviu Hangea —, a plătit preţul venirii la Cluj
pe ploaie sau ninsoare, timp de doi ani de zile. Iar atunci cînd a sosit vremea înţărcării, a
pus mîna pe coarnele plugului pentru ca să tragă brazdă adîncă spre slava lui Dumnezeu.
Dumnezeu să nu uite osteneala voastră.
Spuneţi sănătate lui Crăciun Şandor din Dorohoi şi casei lui. Cu mulţi ani în urmă,
întîlnirea lui cu Dumnezeu a produs în mine o mare bucurie, pentru că am putut să văd cu
ochii mei în viaţa lui semnele naşterii din nou arătate în foamea după Cuvînt şi după fraţi.
De atunci au trecut mulţi ani, şi continuăm să ne bucurăm împreună ca fraţi în Isus Hristos.
După ce am colindat ţara înspre vest, sud, est şi nord, este vremea să mă întorc acasă, pe
meleagurile clujene, în comunitatea care adună în ea zona Bistriţei, Dejului, Tîrgu Mureş,
Sălajul, Baia Mare şi Satu Mare. Întreaga lucrare îşi are originea în ceea ce Dumnezeu
lucrează mai întîi în „Ierusalimul nostru şi în toată Iudea”. De aceea, spuneţi sănătate şi
fraţilor mei din Cluj, între care trăiesc şi cu care mă bucur în Cuvîntul lui Dumnezeu. În
fiecare marţi dimineaţa mă întîlnesc cu cîţiva dintre ei, ca să desţelenim ogorul acelei
săptămîni şi cel în care se va semăna programul de studiu biblic pentru toată ţara.
Dumnezeu să binecuvînteze pe: Nelu Carţiş, Adi Pastor, Olimpiu Benea, Vasile Lucaci,
Cornel Vereş, Gigi Cosman, Daniel Darie, Mihai Kollar, Nicu Lazăr, Marcel Salahoru,
Relu Moldovan şi Nelu Lucaci. Salutări speciale lui Adi Pastor şi casei lui. Dumnezeu să-l
binecuvînteze pentru toate zilele şi nopţile cheltuite cu bucurie alături de mine pentru a mă
ajuta la formatarea şi tipărirea materialelor de studiu. Dar în mod deosebit, binecuvîntarea
lui Dumnezeu să fie peste el pentru felul în care a ştiut să ia poveri de pe umărul meu şi să
hrănească biserica prin darul pe care Dumnezeu i l-a dat. Ori de cîte ori mă gîndesc la el,
mi se bucură inima, şi îmi zic: Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Dumnezeu să-l facă
credincios în slujba Împărăţiei Lui.
Spuneţi sănătate Anei Rudolf, pentru toată slujirea ei în editarea miilor de pagini, de-a
lungul anilor în care materialele au trebuit scrise şi publicate pentru toţi fraţii noştri din
ţară. Spuneţi sănătate Deliei Vuşcan, aceea pe care Dumnezeu a folosit-o să ţină legătura
cu majoritatea fraţilor din ţară. Fără munca ei, nu s-ar fi ţesut acea pînză nevăzută de relaţii
de care ne bucurăm acum.
Spuneţi sănătate lui Olimpiu Benea şi casei lui. Dumnezeu a pus în el un extraordinar dar
atît în administrarea lucrurilor, cît şi în înţelegerea Scripturii. Cuvintele spuse de bătrînul
Pavel tînărului Timotei se potrivesc foarte bine relaţiei lungi pe care Dumnezeu ne-a dat-o:
„Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în
purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie… Ia seama bine la citire, la îndemnare şi la
învăţătura pe care o dai altora. Nu fii nepăsător de darul care este în tine… pune-ţi pe inimă
aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentruca înaintarea ta să fie văzută de toţi.
Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora. Stăruieşte în
aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mîntui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă” (1
Tim. 4:12-16).
Aş dori să mulţumesc în mod special lui Radu Bocăniciu şi casei lui pentru preţul plătit, în
fiecare săptămînă, de nouă ani încoace. El este acela care deschide şi închide cu
credincioşie uşile întîlnirilor de luni seara pentru sutele de studenţi căutători de Dumnezeu.
Pe cînd ajungem noi, ceilalţi, sala este aranjată şi primitoare, pentru că el s-a dat Domnului
să facă cu credincioşie această slujire. Dumnezeu să-l binecuvînteze pentru grija şi
osteneala de a pune în mîinile oamenilor paginile scrise prin care aceştia să poată intra în
părtăşie cu fraţii lor de pretutindeni în timp şi spaţiu.
Spuneţi sănătate lui Gigi Cosman şi lui Cornel Vereş, păstorii bisericii Mănăştur şi
tovarăşii mei de lucru, cu care de mulţi ani tragem brazdă împreună pentru a desţeleni
ogorul în Cluj şi în ţară. Spuneţi sănătate în mod deosebit întregii biserici Mănăştur din
Cluj, care de ani de zile găzduieşte cu generozitate întîlnirile de luni seara, de marţi
dimineaţa, întîlnirile lunare cu păstorii din comunitate şi conferinţele din zonă. Dumnezeu
să le răsplătească osteneala celor din corpul administrativ care, în jurul fratelui Luca, ne
slujesc cu bucurie de atîta vreme. Acela care dă un pahar de apă în numele unui proroc va
primi răsplata unui proroc, spune Domnul Isus. Iar lucrul acesta li se aplică, desigur, şi lor.
Spuneţi sănătate bisericii din Mărăşti, păstorului ei, Vasile Tămaş, şi fraţilor lucrători care
îl înconjoară: Nelu Lupoian, Máté Feri şi Mircea Dudaş. Spuneţi sănătate bisericii Dîmbul
Rotund şi fraţilor care slujesc în ea: Gelu Dănuţ, Nelu Petricău şi Daniel Lar.
Spuneţi sănătate bisericii Iris din Cluj, familia caldă de care aparţin şi în care slujesc
împreună cu Eugen Stîncel, Nelu Carţiş, Vasile Lucaci, Adrian Pastor, Petrică Morar,
Traian Glatter, Traian Pop, Daniel şi Adrian Porumb, Remus Pop, Costel Scoarţă, Marcel şi
Octavian Cîmpean şi mulţi alţii. Ca şi în orice atelier de prototipuri, nu întotdeauna
lucrurile reuşesc să atingă performanţa scontată. Căutările şi încercările sînt parte
integrantă din realitate. Toată această bucurie şi durere a facerii pe care au îndurat-o fraţii
mei din Iris în ultimii zece ani s-a transformat în bucurie pentru mulţi alţii în ţară.
Dumnezeu să le binecuvînteze răbdarea şi curajul de a sta în spărtură alături de mine.
Spuneţi sănătate sorei Hanza, care mă însoţeşte în rugăciunile ei pretutindeni pe unde
călătoresc. Dumnezeu să-i binecuvînteze curajul de a sta în spărtură chiar şi la vîrsta la care
mulţi alţii au renunţat să se mai implice în bătăliile Împărăţiei lui Dumnezeu. Spuneţi
sănătate întregii biserici, în mijlocul căreia am crescut şi în mijlocul căreia slujesc.
Spuneţi sănătate fraţilor mei Vasile Tămaş şi Cornel Vereş, care prin inima lor smerită şi
iubitoare de Dumnezeu au făcut posibile întîlnirile lunare cu lucrătorii din toată
Comunitatea de Cluj, pentru ca să ne hrănim împreună din Cuvîntul lui Dumnezeu şi să ne
smerim înaintea Lui. Minunea pe care o vedem cu ochii este că puterea Cuvîntului a adus
între noi unitatea care nu a fost frîntă nici măcar o dată în toţi aceşti ani de neînţelegeri. Cît
de adevărat este că aceia care se adună în jurul lui Dumnezeu se apropie şi unii de alţii.
Mulţumesc lui Dumnezeu pentru bucuria de a ne vedea feţele şi de a ne încuraja în slujire
cu zeci de fraţi păstori din întreaga comunitate.
Mă bucur în mod deosebit de iniţiativa lor de a se aduna pe diferitele zone pe care le

reprezintă, ca să se încurajeze unii pe alţii în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în lucrarea de
lărgire a Împărăţiei Lui. Dumnezeu să binecuvînteze pe toţi cei care se adună în zona
Bistriţei, Dejului, pe cei din Tîrgu Mureş, Sălaj, Baia Mare şi Turda.
Spuneţi sănătate fraţilor mei din Dej. Speciale salutări familiei Danciu, care a dăruit cu
generozitate pentru ca multe dintre cărţile de studiu să poată fi tipărite. Dumnezeu să
înmulţească darul vostru spre slava Lui. Spuneţi sănătate celor care de şapte ani de zile
poartă torţa Cuvîntului în biserica din Dej şi de pe meleagurile învecinate: Nelu Pop, Vasile
Danciu jr., şi tuturor celor din jurul lor.
Nu aş putea să închei fără să transmit salutări speciale fraţilor mei împrăştiaţi prin toată
lumea. Spuneţi salutări lui Adrian Gocan şi Deliei pentru slujirea lor în toţi aceşti ani.
Adrian Gocan a fost acela care a dat viaţă primelor volume de comentarii, lucrînd neobosit
la grafica din ele şi la copertă. Dar slujirea lor nu s-a stins o dată cu plecarea lor din ţară, ci
s-a înmulţit. În timp ce mulţi alţii s-au îngropat în căutarea mîncării şi îmbrăcăminţii,
Adrian şi Delia au ştiut să caute mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.
Dumnezeu să le răsplătească slujirea şi să-i facă promotori ai Împărăţiei Lui prin darurile
speciale cu care i-a înzestrat.
Spuneţi sănătate lui Ionuţ Suciu şi casei lui. În anul 1988, aflat în faţa morţii, Dumnezeu i-a
vorbit şi i-a alipit inima de Scriptură, unde i-a rămas inima chiar şi după ce a fost adus la
viaţă în urma unui transplant de rinichi, care l-a dus pe meleagurile Californiei. Casa lui a
fost şi casa mea, şi slujirea lui a adus bucurie întregii mele case. Spuneţi sănătate şi
prietenului meu Vasile, pentru slujirea lui faţă de mine şi faţă de casa mea. Dumnezeu să-l
aducă aproape de Sine în toate zbaterile şi căutările lui. Spuneţi sănătate fratelui meu Ştef
din Chicago şi fraţilor lui, pentru partea pe care au avut-o la Evanghelie în toţi aceşti ani
prin slujirea lor.
Spuneţi sănătate şi fratelui meu drag Daniel Brînzei şi casei lui. Zilele petrecute în Cuvîntul
lui Dumnezeu în această vară în biserica din Los Angeles m-au făcut să mă gîndesc mai
mult la fraţii mei români din diaspora. Spuneţi sănătate bisericii din Detroit, păstorului ei
Cornel Drăgoi şi în mod deosebit tinerilor din jurul lui. Dumnezeu să vă facă un stindard în
bătălia pentru reîntoarcerea bisericilor româneşti din diaspora americană la o abordare
contextuală a Scripturii. Şi voi, ca şi noi, aveţi nevoie de cunoaşterea căilor Domnului,
pentru ca să nu vă rătăciţi în inima voastră, ci să fiţi un bastion al Împărăţiei Lui pe acele
meleaguri. Spuneţi sănătate tuturor tinerilor români cu care am petrecut o săptămînă în
Colorado alături de Daniel şi de tovarăşii lui. Oare cîţi dintre voi veţi avea curajul să păşiţi
pe urmele lor? Bucuria mea a fost să văd că tot mai mulţi din generaţia a doua a celor
plecaţi din ţară se lasă chemaţi mai aproape de Dumnezeu şi de Cuvîntul Lui. A fost o
extraordinară încurajare să văd foamea după Cuvîntul lui Dumnezeu în tinerii români din
întreaga Americă. Dumnezeu să vă dea curajul de a preţui atenţionarea Domnului Isus din
Matei 16 şi de a vă croi viaţa în lumina ei: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se
lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentrucă oricine va vrea să-şi scape viaţa,
o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va cîştiga. Şi ce ar folosi unui om
să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru
sufletul său?” (Mat. 16:24-26).
Spuneţi sănătate fraţilor mei care au avut curajul să ducă cu ei programul de studiu „Istoria
Binecuvîntării” în Canada, Olanda, Germania, Austria, Italia, Australia şi în multe alte
locuri de pe glob. Dumnezeu să vă binecuvînteze şi să vă ţină pe urmele paşilor Lui revelaţi
în Scriptură.
Pentru că în cei şapte ani care au trecut Dumnezeu mi-a umplut inima de bucurie prin toţi
aceşti fraţi ai mei, ca şi Pavel odinioară, aş dori să-i încredinţez în mîna lui Dumnezeu,
pentru ca El să-i păzească şi să-i folosească spre slava Lui:
17
Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac desbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe
care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. 18Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul
nostru, ci pîntecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne
crezători. 19Cît despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur dar de voi, şi
doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul. 20Dumnezeul păcii va
zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu
voi! Amin (Rom. 16:17-20). „Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mîna lui Dumnezeu şi a
Cuvîntului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi
cei sfinţiţi” (Fapte 20:32).
Bibliografie
Barclay, William, The Letter to the Romans, The Saint Andrew Press, Edinburgh,
second edition, 1957.
Black, Matthew, Romans, Eerdmans, Grand Rapids, Michigan, 1973.
Bounds, E. M., The Weapon of Prayer, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan,
second printing, 1977.
Bruce, F. F., The Epistle of Paul to the Romans, Inter-Varsity Press, Leicester,
1963.
Caird, George Bradford, The Revelation of St. John the Divine, Adam & Charles Black,
London, 1966.
Calvin, John, The Epistle of Paul The Apostle to the Romans, Eerdmans, Grand
Rapids, Michigan, 1961.
Carroll, B. H., An Interpretation of the English Bible Romans, Baker Book House,
Grand Rapids, Michigan, 1948.
Chrysostom, John, Homilies on the Epistle to the Romans, delivered in Antioch c. 387-
397, in Philip Schaff, ed., A Select Library of the Nicene and Post-
Nicene Fathers, vol. XI. Eerdmans, 1975.
Cranfield, Charles E. B., A Critical and Exegetical Commentary on the Epistle to the Romans,
in the International Critical Commentaries, T & T Clark, vol. I,
1975; vol. II, 1979; cu corecturi în 1983.
Cragie, P. C., The Book of Deuteronomy, Grand Rapids, Michigan, Eerdmans,
1976.
Eaton, Michael, No Condemnation, A New Theology of Assurance, Downers Grove,
Illinois, Inter-Varsity Press, 1995.
Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I, „De la epoca de piatră
la misterele din Eleusis”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1981.
Fărăgău, I. Beniamin, Deuteronom — Shema Israel!, Logos, Cluj-Napoca, 1992.
Fărăgău, I. Beniamin, Isaia — Nădejde în întuneric, vol. I & II, Logos, Cluj-Napoca, 1992.
Fărăgău, I. Beniamin, Genesa 1:1-25:11 — Un nume legat de Dumnezeu…ori de cărămizi
şi smoală, Logos, Cluj-Napoca, 1994.
Fărăgău, I. Beniamin, Levitic 1:1-17:16 & 18:1-27:34, vol. I & II, Logos, Cluj-Napoca,
1994.
Fărăgău, I. Beniamin, Note pe Apocalipsa, Logos, Cluj-Napoca, 1995.
Fărăgău, I. Beniamin, Ieremia 1-13 & 14-38, vol. I & II, Logos, Cluj-Napoca, 1997.
Fărăgău, I. Beniamin, 1 Petru 1:1-3:12 & 3:13-5:14, vol. I & II, Logos, Cluj-Napoca, 1997.
Fărăgău, I. Beniamin, Daniel 1-6 & 7-12, vol. I & II, Logos, Cluj-Napoca, 1998.
Fărăgău, I. Beniamin, Matei 1-10 & 11-23 & 24-28, vol. I, II & III, Logos, Cluj-Napoca,
1998.
Fărăgău, I. Beniamin, Romani 1-5 & 6-11, vol. I & II, Logos, Cluj-Napoca, 1999.
Hendriksen, William, Romans, The Banner of Truth Trust, Edinburgh, 1980.
Hoekema, A. Anthony, The Bible and the Future, Eerdmans, Grand Rapids, Michigan, 1979.
House, H. Wayne, Chronological and Background Charts of the New Testament,
Academie Books, Grand Rapids, Michigan, 1981.
Hughes, Philip Edgcumbe, Paul’s Second Epistle to the Corinthians, Eerdmans, Grand Rapids,
Michigan, 1962.
Gooding, W. David, O împărăţie ce nu poate fi clătinată, Logos, Cluj-Napoca, 1995.
Lightfoot, J. B. & Harmer J. R., trad., The Apostolic Fathers, ed. a doua, Leicester, Apollos, 1990.
Lloyd-Jones, D. Martyn, Romans, The Law: Its Function and Limits (Rom. 7:1-8:4), Edinburgh &
Grand Rapids, Michigan, Banner of Truth Trust and Zondervan,
1973.
Moo, Douglas, Romans 1-8, in The Wycliffe Exegetical Commentary, Moody, vol. 1,
1991.
Morgan, G. Campbell, God’s Perfect Will, Morgan and Scott LTD, London.
Morris, Leon, The Epistle to the Romans, Eerdmans, Grand Rapids, Michigan,
1988.
Murray, John, The Epistle to the Romans, Eerdmans, Grand Rapids, Michigan,
1959, 1965, reprinted in one volume edition in 1987.
Olyott, Stuartt The Gospel as it Really Is, Paul’s Epistle to the Romans Simplly
Explained, Evangelical Press, Welwyn, Hertfordshire, England,
1979.
Philip, James, The Epistle to the Romans, Didasko Press, Aberdeen.
Sanday, W. and Headlam, A. C., A Critical and Exegetical Commentary on the Epistle to the
Romans, New York, 1929.
Sanders, E. P., Paul and Palestinian Judaism, SCM Press LTD, London, 1977.
Spurgeon, C. H., The Treasury of David, vol. I, Hendrikson Publishers, Peabody,
Massachusetts.
Stott, R. W. John, The Message of Romans, Inter-Varsity Press, Leicester, 1994.
Ziesler, John, Paul’s Letter to the Romans, Macmillan, 1859; sixth edition, 1885.
Warren Rick, The Purpose Driven Church, Grand Rapids, Michigan, Zondervan
Publishing House, 1995.
White, John, Lupta, Logos, Cluj-Napoca, ed. revizuită, 1993.
Wilson B. Geoffrey, Romans, The Banner of Truth Trust, Edinburgh, 1976.

Beniamin Faragau Romani

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Beniamin Faragau Romani

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

8 )*"+ , #- .  - / 01

   

 )*"+ , #- .  - / 01

#(E( ' '  (='   ) (B )= #'

  3   1     7 

 ! !"!##

' # ')

-  < 1 #       A   +  *  ='  ' '  

 ()= = #)  

 ()=%6    ))1 (' ) '(>)$#  

 ()= * ='B #'' = 1'< =7 4 > )='# (

     ,

 '  '#  )/,92F < (# () *1

E ,:, ! +   '

- # , 9,  < ' #  

D( #  ' (=<  # (, 4F3  ')@-)(

>#(') (<(  ) /$)%!2 )    -  

   

   .

  () ' ( /8, !2 <1 #)) #

' '(# ('  << =' '#  '%+) '

  /8,9 2$<( '1 <# #(' /,82  #(' 

      

( '' '))  + =#)1 # F/2

 ()=  1 7D ) 8,, 4'') ' # 

   

   .

  "   

 # (' >)$' )()I'    =1 1)

+% )      , - .

  ( ()  * ' )'='<(   )( ='

/ !2%+ #  )*' # # '(>)$'   ' 

  #

3#)(  ) #* #'(>)$ =#( (G ' #

0= >)$  ' #'MI*'(M

6'( '(  (#( $#>)$=' 1  

"   )#9 

  >)$1 11 ( '   %

%      

     

       

 -   

-  

 >)$'#($ ' 

  # '    $)   

8  $    K

 ()=/$Q%, :21 )(=)#./$Q%,42%6 #'(

    

,   

  

   39  

I     /

     @      

 5   

 ' )#B(/!2 '( ''  ( <(#'#/2%

N - 

G) = ( F ' ( +  F '(   ' #

   1     '('( 

& & % * '  ) $( 

<%6 # '( #(

'  1   ) ('

 $ $('  )

(# )  >

8 )*"+ , #- . - / 01

)*"+ , #- . - / 01

#(E( ' ' (=' ) (B )=#'

3 1 7

! !"!##

'# ')

- < 1 # A + * =' ' '

()= = #)

()=%6 ))1(' ) '(>)$#

()= * ='B #'' =1'< =7 4 >)='# (

,

' '# )/,92F < (#() *1

E ,:, ! + '

- #, 9, < ' #

D( # ' (=< # (, 4F3')@-)(

>#(') (<( ) /$)%!2 ) -

.

() ' (/8, !2<1 #)) #

' '(# (' << =''#'%+) '

/8,9 2$<( '1 <# #(' /,82 #('

( '' ')) + =#)1 # F/2

()= 1 7D) 8,, 4'') ' #

.

"

# (' >)$' )()I' =1 1)

+%) , - .

( () * ' )'='<( )( ='

/ !2%+# )*' ## '(>)$' '

#

3#)( ) #* #'(>)$ =#( (G '#

0= >)$ '#'MI*'(M

6'( '( (#( $#>)$='1

" )#9

>)$111( ' %

%

-

-

>)$'#($ '

# ' $)

8 $ K

()=/$Q%, :21 )(=)#./$Q%,42%6 #'(

,

39

I /

@

5

')#B(/!2 '( '' ( <(#'#/2%

N -

G) = ( F '( + F '( ' #

1 '('(

& & % * ' ) $(

<%6# '( #(

' 1 ) ('

$$(' )

(# ) >

#'( * >)#(% D 1 #

& E' )

& E*'(>'' '

' '#1*(#

(#('( *'(

$ A )$ > ' * #

& # '> ' ' '

'*'(#''

&) ($ #>( > #

< # !

(#(1#''' (%A' '

& H ! " H !

(>#()> ) %

6# '( ) * ' #

' / '

#

' ,:, ! )

A #( ' ) ) ($ #

# )>#) '(>7 *(7( #

<' '(' >

#) !

8 &

; @#

% &

) >)# > ') > ( 1 >