Partea a doua LUMEA IN IMAGINI 6. METAFORISMUL REGINA METAFORA Manierismul este, asadar, intotdeauna rezultatul unor terisiuni polare fati de spirit, fata de societate, faté de propriul eu. Implicit, el devine expresia legitim’ a acestei problematici, modul de exprimare Tncordat al problematicii omului modern”, in opozitie cu felul de exprimare destins al omului inci legat de traditie, conservator in cel mai bun sens al cuvintului, care isi regiseste mereu, chiar, in urma celor mai cumplite zguduiri, ceititudinea existentiali. Experienta unor pierderi existentiale de orice naturi, in momente istorice de crizi, intensificd — in sensibilitatea atit de specific a omului problematic, a tipului melancolic — sentimentul ci toate lucrurile au posibilitatea si capacitatea de a se transforma. O dati ce lumea obiectiv’ pare a nu mai avea de oferit nimic concret, nimic univoc valabil, lumea relatiilor subiective incepe si-si arate puterea. Tati de ce metafora, transferul unui Jucru asupra altuia, dobindeste, in manierism, caracterul unui mijloc de comunicare foarte adecvat acestei lumi lipsite de structura, mai mult, dobindeste caracterul de instrument magic. Nesfirgitul joc al transformirilor pe care-l ing’duie metafora - o hori insoliti de metafore obscure — atinge, la apogeul manierismului, semnificatia nei adevirate oglinzi a lumii. Aici, haoticul fenxomenelor apare — datoriti unui ingenios balet de metafore — integrat unei ordini artificiale. Metaforismul ne diruieste certitudinea aparentd a unei lumi armonizate in chip artificial. El contribuie si la distrugerea imaginilor familiare ale unei prea optimiste lumi a ordinii, dar gi la alcituirea, din paradoxuri de maximi autificiozitate, a unei lumi magice, de o unitate incantatorie supra-relativad. Astfel, metafora dobindeste in orice Gp de manierism — in cel, mitic incd, al elenismului, ca si in cel necularizat al epocii moderne — o putere demonic. De aceea se cuvin stabilite, sub acest raport tocmai, delimitari vipuroase. Manierismului Antichitatii, incd legat de mit, in ciuda ac- centuatului sau subjectivism, i se aplicd ecuatia: .metafori egal Dunmezeu*; adicd: puterea de preschimbare a divinitatii se reflecti in88 Manierismul in literatura metafori, formula apartinindu-i lui Tesauro, manieristul din secolul al XVIJI-lea. Pentru manierismul secularizat este valabili ecuatia: »metafora egal om”, formula datoraté lui Novalis, romanticul din secolul al XIX-lea. In cele din urmi, in literatura tirzie a metropolelor europene si americane din secolul al XX-lea, metaforei nu i se mai \ potriveste decit ecuafia: ,.metafora egal enigma“, expresie, adicd, doar a ,,realitatii*, lipsite, in ultima instanti, de nume si chip. Asa spune ’ suprarealistul André Breton in veacul XX. lat trei formule-cheie ale metaforismului manierist. in orice epoca insa, el ndzuieste, printr-o aceeasi modalitate formald ~ prin transferuri (gr. metaphora ,,transfer“) - si comunice, in imagini, sensuri ultime, nepatrunse, ale lucrurilor!. Asa-zisa metafork: orficd este de origine miticd, putindu-si pistra acest caracter chiar intr-o epoca a civilizatiei de mase. Totodata ins’, incepind din culturi mai vechi, se ajunge la operarea strict ingenioasd cu metafore, la jocul disimulator al metamorfozelor, la inlintuirea golita de sens a metaforelor, la stilul literar omamental. Chiar si spargerea cuvintului este prilej de metafora. Din cuvintul yonix poate rezulta ,,Oh, nix“ (,,0, zipada“), iar apoi ,,oh, nix, flamma mea“ (,,0, zipadi, vipaia mea“)?. ,,Onix“ = ,,zipadi* = »Vapaie“ ~ contrariile sint asociate printr-o iscusité imbinare de cuvinte, una dintre modalitafile stilistice preferate de manierism. O metafora naste nenumirate altele. Se nasc lanturi asociative de »imagini“, fie cd e vorba de metafore, parabole, comparatii, simboluri, embleme sau catahreze (utilizarea unui cuvint in sens impropriu, ca, de exemplu, ,,barba unei chei*), alegorii, personificiri sau oximorone (corelarea subtil poantaté a unor notiuni care se exclud reciproc, bundoara, ,,vipaie de gheata*). In aceasta acceptie particulari, metafora este pentru poetul manierist — definitia dateazd din secolul al XVII-lea — ,,regina fi- gurilor lexicale“, ,,cea mai spirituali“ si cea mai ingenioasi“, ,,cea mai miraculoasi* si cea mai rodnica“3. Cea mai spirituali — pentru c& impleteste termenii cei mai distanti, stabileste corespondente intre extremele depirtate (Gracidn). Ingenioasi ~ fiindca ,,imperecheazi cele abstruse“, In felul acesta ea creeazi miraculosul ({meraviglioso ), iar noi stim ci Tesauro — ca si André Breton, teoreticianul supra- realismului actual — pretuiesc ,,miraculosul“ drept_,,frumos“, »indiferent care miraculos anume; nici nu e frumos decit miraculosul ! Tesauro, op. cit., p. 37. Gracin, op. cit., p. 16. Tesauro, op. cit., p. 164. Tbidem Metaforismul 89 ca atare“5. Jelul suprem al poeziei e definit de André Breton intr-un mod foarte apropiat Jui Tesauro: ,,A compara doua Jucruri pe cit posibil indep&rtate intre ele sau — cu totul alta metoda — a le pune fata in fafa intr-o maniera surprinzitoare.“© Unificarea a ceea ce nu poate fi unit produce ,,sfupore“ (uluire). Prin noutate, spune Tesauro, spiritul e ,,surprins“, ceea ce-I ,,desfati". Avem de-a face aici cu o tehnic&d elementara pentru sesizarea unor ,, phantasiai“. Insusi Heraclit scria: ,,Contrariilor le sade bine impreuna; din cele diferite se naste cea mai frumoasa armonie.*7 $i prin cuvinte stranii, exotice, rare, artificial imbinate, se poate realiza acest efect8. Baudelaire constata: »lregularul — adicé neastep- tatul, surpriza, uimirea — constituie un element esential al frumosului*. Alituri de metafora alogica, si alegerea unor cuvinte rare, ,,culte“, di imptesia ,raritatii* si a ,moutitii ,,Cultismul* (cultismo), de la Géngora pind la Mallarmé si T. S. Eliot 9, amestecd un metaforism abstrus cu elemente de eruditie rafinata. ,,Lucrurile rare sint nemu- ritoare®, afirmi Gracién!°, Pentru descoperirea lor exist’ multiple »maneras“11, Dar iscusitele piruete lirice (conceptos) il preocupa pe Gracién in mult mai mare masurd decit metafora. Pentru Tesauro, in schimb, ea rimine .,regina poeziei“. Metafora cautata, paralogica, are avantajul de a crea ,enigmaticul. Ea vorbeste ,,limpede in mod obscur“. fl oblig& pe cititor la o ,,art& interpretativi proprie“. Oratorul trebuie si se fereasci de exagerari, poetul se poate servi de elel2, Tesauro ne diruieste o teorie completi a stilului metaforic. $i aici sint descrise modalititi de compunere artificiala a metaforelor. Tesauro demonstreazi existenta a opt ,,maniere“!3. Liudati este in primul rind metafora ,,de opozitie“, de pilda: ,,broasca festoasi e o lira fara corzi*, ,,orga e o privighetoare fari pene“. Marino este frecvent citat ca autor exemplar. Tesauro propune ,,facerea‘ unor metafore cu totul > André Breton, in Manifeste du surréalisme, cf, Lumea ca labirint, p. 38. CE. Les vases communicants, Paris, 1932, p. 129. 7 Cf W. Nestle, Die Vorsokratiker, Jena, 1922, p. 109. Tesauro, op. cit., p. 154. Comentariul personal al lui T. S. Eliot la The Waste Land atest nu doar un simplu ,,cudtismo”. E vorba de un autentic ,,culrismo“ prejios. Cf. Collected Poems, Londra, 1934, p. 91 si um. Op. cit., p. 155. ‘1 Op. cit. p. 248 12 Yesauro, op. cit. p. 168 si urm. Op. cit, p. 174 si um.90 Manierismul in literatura uluitoare dupa aceste opt ,,maniere“. Ele ar trebui apoi sd serveascd drept material figurii-cheie a manierismului — concetto -, combinarii imagistice de idei, paralogismului lirico-metaforic. METAFOREGGIARE Prin neologismul ,,metaforeggiare“, Tesauro desemneazi 0 modi ale cirei exagerari e nevoit si le critice chiar si el insusi. Pentru a caracteriza ceea ce era pe atunci ,,moderno escribir“, Gracidn utilizeaza verbul conce ptuar 14, A face poezie inseamna, pentru Tesauro, ,,a cladi un teatru din cuvinte*. Arta metaforica este ridacina tuturor celorlalte!5, Metafora de opozitie, adici aceea care reuneste contrariile, este socotita cel mai izbutit produs al ingeniozitatii spiritului, deoarece — fapt important — ,,retoricienii nu o cunose™!6 Pentru gasirea ei se recomanda folosirea artei combinatorii. Nu e de mirare ca Tesauro lauda ca poet ,,ingenios* pe cel care ,,stie si prefacd orice in orice, un oras intr-un vultur, un birbat intr-un leu, o lingu- sitoare intr-un soare“. Oamenii care izbutesc o astfel de performanta merita si fie asemuiti ingerilor. Gracidn ii socoteste pe concettistii talentati egali heruvimilor. Géngora este, asadar, ,,lebada, vultur, fenix ~ prin muzicalitate, prin ingeniozitate, prin extremism !7, Dementa devine sinonim al metaforei. Poefii, matematicienii $i nebunii au, pentru Tesauro, ceva comun. .Inlauntral metaforelor™ + scrie Tesauro, ,,fantasmele se preschimba intre ele*.!8 fn finalul romanului sau Nadja, André Breton scrie: ..Frumusetea va fi «convul- sivi> — sau nu va fi*!9. fntr-o alt& oper, Breton ne oferi o definitie “generoasa: ,,Frumusetea convulsiva va fi invaluit-erotica, exploziv: ri- gidi, magic-accidentala - sau nu va fi. “20 Tati un neo-asianism in chintesenti suprarealisti, tinzind s& distrugd realitatea ,,clasici“, respectiv ,.burghezi“. Dar aceste tendinte fac parte din prima fazi a suprarealismului. Intr-o fazi ulterioard apare nizuinta de a da nastere unei lumi noi intr-o poezie noua, mai cu seama in opera lui Eluard. M Op. cit.. p. 45. 5 Op. cit. p. 172. 16 Op. cir.. p. 269. 17 Op. cit. p13. 18 Op. cit. * 57. (Aici sint din nou amestecate platonismul si aristo- telismul. cf. Lunea ca labirint, p. 235.) sy Pats, 1928, 0 Cf. Lamour fou, Paris, 1937. Metaforisniul o1 »UNEALTA A CREATIEI* Spania este o fara a metaforistilor, datoriti strinsei, secularei legaturi cu ,,asianismul, de asemenea cu mai tirzia cultura arabia. Raymundus Lullus este spaniol, ca si Seneca, Lucan si Martial, autori exemplari ai lui Gracidn. Asemenea relatii isi gisesc ecoul iv cuvintele lui Ortega y Gasset, care spune despre metafor’ ca ar fi cea mai mare putere a omului, Ea se invecineazd cu vrajitoria gi e ca un instrument al creatiei, vitat de Dumnezeu inlduntrul creaturilor sale, duj a cum chirurgul distrat uita un instrument in trupul celui operat], Recunoastem modul de exprimare al Ini Gracidn, ca si al lui Lautréamont, nascut in America Latina, dar si pe acela al lui Tesauro si Peregrini. S-a scris mult despre adevarata {ara de origine a concettismului european din secolul al XVIl-lea2, S-a oscilat intre Italia, Anglia si Spania. Pari indoiald ci asa-numitul euphuism este mai vechi decit gongorismul si marinismul. fn schimb, mai vechi decit euphuismul sint unele manierisme formale si chiar ,,de continut“ din scrierile lui Tasso, Petrarca si Dante. Originea manierismului in literatura europeani se afld mai adinc in timp, mai departe in spatiu; ea se afli — repetim ~ in ,,asianism*. Neindoielnic e ins’ ci, dupa provensalul trobar clus si dup’ manierismele formale din latina medievala, metaforismul modern si concettismul au prins si se infiripe — m&car in punctele lor de pornire ~ intii in Italia?3. Dar italianul Tesauro, oricit de nesecat i-ar fi tezaurul de metafore, este cu mult mai putin inventiv si nicidecum la fel de bun scriitor ca Gracidn. In plus, Gongora este (ca si Dante) un poet de prim rang, pe cind Marino nu posedi decit talentul unui inginer intr-ale literaturii, Cert este ins ca in Italia s-a conceput — rezultat al scolilor de epigoni ai lui Petrarca si Tasso — teoria modem a poeziei a-logice: constatare care ni-l indicd pe un alt martor principal al metaforismului «Mmanierist", pe Matteo Peregrini (1595-1652), cu sciierea sa Delle acutezze, aparuté in 1639, deci inaintea tratatelor manieriste ale lui ‘Tesauro si Gracidn?4, 2! CEH. Friedrich, op. cit. p. 220. CY. printre alii: Meozzi. II secentismo europeo, Pisa, 1936. si Carlo Calcaterra. I! Parnaso in rivolta, Milano, 1940. 23 Cf. Ulrich Leo. Torquato Tasso, Berna, 1951. Bologna. Amanunte despre trattatisti intr-un capitol special. Primele parti din aceasta opert a [ui Gractin au aparut in 1642, editia complet abia tn 1619. ~92 Manierismul in literatura SAPTE IZVOARE Cele sapte izvoare ale ingeniozitatii lirice sint, dup’ Matteo Peregrini, ,,incredibilul, echivocul, contrastantul (ingelitorul), meta- fora obscura, aluzia, agerimea, sofismul‘25. Arta transpunerii (metaforismul) const& in ,,reunirea contrariilor*26, Se poate realiza lucrul acesta in multiple ,,maniere“. Sint cunoscute cuvintele lui Corydon, cind i s-a adus piine neagra: ,,Nu-mi mai aduce, ca altfel faci noapte !*27, Pentru a compune metafore izbutite, trebuie s& ne indepartam de ,,comun™ si si cdutim neobisnuitul*28, Pentru a gasi metafore neobignuite, ni se recomanda sa utilizim tabelele combi- natorii. Se obtin astfel nenumirate posibilitati. Trebuie si ne ferim insa de exagerari; altminteri cddem in greselile ,,oratorilor asianisti*2?. »Asianistii* nu au p&catuit prin promovarea inventivititii ludice, ci prin lipsa de m&sura in practicarea ei?”. . . Dar Matteo Peregrini era socotit de manieristii inveterati ai vremii sale, din pricina programului sau de innoiri prea blajin, drept inapoiat. Tocmai ,,exagerarile asianice, combitute, printre alfii, si de Cicero in favoarea stilului aticist, sint considerate exemplare de ctre arhi-ma- nieristii din secolul al XVII-lea. Criticind Ja asianisti substituirile de cuvinte, figurile de sens (concetti), poantate pina la ininteligibil, abundenta de metafore, incarcarea stilului, emfaza, obscuritatea, afectarea si cdutarea, Cicero promova un nou aticism latin, stilul laconic al republicanismului ,,sindtos*?!, Matteo Peregrini, repre- zentant tipic al unei perioade de tranzitie, mai rimasese pe jumatate 30 Op, cit., p. 154. 31 Cf. Gennaro Perrotta, Disegno storico della letteratura greca, Milano, 1958. Cicero a devenit purtatorul de cuvint al unei autostiliziri literare a Romei — conformindu-se astfel, ce-i drept. unei imagini ideale a Aticii -, actiune indreptatt impotriva_,,strainilor din Roma, fmpotriva poetilor, scriitorilor si oratorilor venifi din Africa si Asia. Lui Hegesias din Lydia (sec. 3 Hr.) Cigero fi opune ,,salubritas® si ,,sanitas“ ale atenianului Lysias (445-380 2H). Intr-o perioada ulteriow’ a latinititii, .de argint, conformindu- se unor curente spirituale noi, asianice, il vom vedea pe Seneca opunindu-se iardsi lui Cicero, pe Lucan lui Virgiliu. pe Iuvenal lui Statius. Complexitatea, subtilitatea, pretiozitatea si metaforismul ajung din nou la mod’ — impotriva latinitatii ciceroniene. Alexandria inregistreazi o alt victorie asupra Atenei, fantezia asupra mimesis-ului si a clasicismului antic imperial de mai tirziu. Cf. si René Pichon, Histoire de (a littérature latine, Paris, 1947, p. 433 gi urn Metaforismul 93 ciceronian. Tocmai de aceea, opera sa videste cu deosebit’i pregnanti sciziunea, o dati cu indicarea expresi a ,,asianismului*: spre deosebire de Gracian, el i se mai opunea, cu timiditate, ce-i drept, coplesit deja de victoria noii mode vechi. Cea mai important’ forma improprie a limbii este metafora.“32 No utilizarea metaforei e manieristi, ci metaforismul, adick inlantuirea excesiva a metaforelor si folosirea in mod special a metaforei ,,de opozitie“. Rezultatele unui asemenea ,,metaforreggiare“ in operele unor poeti diferiti sau ale unor epoci diferite pot ft usor deosebite. Nu dorim si ignorim aceasti diferentiere, chiar dacd ne propunem si demonstrim cu precidere contiauitatea in timp a manierismelor formate. Wolfgang Kayser compara bunioara versuri de Trakl cu produse lirice ale unor poeti ,,baroci“. El stabileste pe bana dreptate ca, in. cazurile mai vechi, ,,au fost reunite intr-un amestec, cu ajutorul ratiunii, doud elemente independente, pe cind (la Trak!) din fluxul incandescent al simtirii sau al viziunilor s-a niscut o contopire care anuleazi autonomia elementelor si creeazi din ele un ton nou, un al treilea element“. O comparatie intre poeme bogate in metafore de Hofmannswaldau si Hofmannsthal evidentiazi si mai sugestiv, in interpretarile lui Kayser, aceeasi idee. n ceea ce priveste principiile manieriste formale, constatim din nou: arta combinatorie manieristé, ca si metaforismul manierist din toate timpurile, slujesc — in sensul unui gest primar intentional — unei restici ,,paralogice* a modalitatii improprii a limbii. E de inteles ci Goethe (in perioada sa ,,clasicd*) a respins in egald masuri meta- lorismul $i hiperbola?>. Oricum ar actiona potentele sentimentale sau ‘mpulsurile ,,vizionare* in situafii istorice sau imprejurari nationale duerite, precum si in cazul unor inctinatii individuale diferentiate valoric, nici un poet nu scapi de imperativul stu de exprimare temperamental si de gestica respectiva, de la Callimah pind la Eluard ut Gottfried Benn. Gestica manieristi a vorbirii improprii a fost judecati in majo- nGuca cazurilor doar negativ. S-a trecut deseori peste faptul cd pina si in be(ia excesiva, chiar grotesci, de imagini, atunci cind e vorba de o Poevie valoroasd, lianele de imagini asianice izvorasc si ele dintr-un spintt metaforic“ elementar (Herder), dintr-o obsesie de exprimare. funordiala’*, In chip aseminator, stilul ornamental grotesc in arti *' CL Wolfgang Kayser. Das sprachliche Kunstwerk, Berna, 1956, p. 119 vin SY Kayser, op. cit., p. 124. ‘VC(Ladwig Curtius, Die Rankengéitin, in Torso, Stuttgart, 1957, p. 192 vino4 Manrerismel in fneratara corespunde ritualurilor magice ale fertilitatii legate de stravechi divinitati ale vegetatiei, din care se trag ,,zeifele lujerelor“, cunoscute din istoria artelor. Ele sint expresia unei .idei mitologice oma- mentale“?”, Asemenea motive pot vegeta parazitar, lifaindu-se fara sens, precum ~ fie-ne permis comparatia ~ niste buruieni, sterpe sub raport mitic. Cum se petrece fenomenul in istoria manieristi a artei pina la Jugendstil si la suprarealism ne este cunoscut>®, 7. CONJURAREA DEMONICULUI LAUDA ECHIVOCULUIL in vremuri fird certitudini, in vremuri de criza, in vremurile unor dramatice rascoliri de orice natur’ — implicit in epoci de inalta civilizatie, ca ia Alexandria sau in timpul domniei lui Hadrian, la apogeul Evului Mediu, in secolul al XV-lea burgund, in Florenta lui Ficino si in Roma lui Michelangelo, in deceniile dinainte si de dupa Shakespeare, in romantismul european gi in secolul de Ia 1850 pina la 1950 — ,meadapostitii*, bintuiti de covirsitoare viziuni, evadeaza, »gisindu-si eliberarea in imaginile plismuite de ei insisi“37. ,,Astfel privitd, opera artistului constituie rispunsul creator la provocarea continuta in descoperirea imensei — de necuprins in notiuni — adincimi existentiale.” Esenta imaginii — fari a tine seama de situatiile istorice iesite din. comun — ,,este intrepitrunderea dintre apropiere si departare"38, oo Cautarea aproape vicioasi a corelatiilor de citre manieristi isi gaseste aici o explicatie mai profunda. ,,Esenfa imaginii consta in echivocul ei launtric.“ Lauda echivocului ne este cunoscuté din secolul al XVIl-lea, epoca dintre cele mai subminate de primejdii din istoria Europei. ,Echivocului imaginii (in genere) ii corespunde echi- vocul lucrului reprezentat in ea.“39 Reusita unei infatisiri a lumii ca lume de imagini: ,,Omul e dormic de aparenti, nestiind si indure nici fiinta, nici nefiinta, el insusi fiind o fapturd a aparentei.“ ,,Adevarul 35 Gp. cir. p. 196. 36 CE Lannea ca labirin. 37 CE Wilhelm Weischedel. Abschied vom Bild. extras din Erziehung zur Mensebher, Viabingen. 1957 38 Weischedel. op. cir. p. 622. 39 Ibidesn. Con jurarea demonicului 95 apare, dar. in timp ce apare. se disimuleaz’ totodat’ in propria-i aparitie 7" ADAPOSTIRE $I NEADAPOSTIRE » In totalitatea a ceea ce exist’, nedisimularea e intotdeauna amestecati cu disimularea.““! Mergind pe linia acestei relatii de bazi ontologico-dialectice, putem stabili urmitoarele: aticismul si asianismul, respectiv clasicismul si manierismul sint dou’ modalitati autentice si legitime de a intelege existenta. In cadral amindurora se petrece, in chip diferit, un proces de luminare si unal de invaluire. Pentru modul de infelegere aticist-clasicist, existenta se lumineazi intr-o anumiti directie, inviluind ins implicit in intuneric o alti latura, accesibilA numai modului de intelegere asianico-manierist; si viceversa. Urmindu-l pe Weischedel, putem apoi — fara a ne lisa antrenati intr-o inflatie a sintezei speculative — si vorbim si in privinta literaturii, chiar mai cu seami in legatura cu ea, nu numai despre un raport de ,,chiasm“* intre clasicism si manierism. Acum vom intelege si mai limpede natura diferité a celor doud pozitii, cu toate coordo- nirile ontologice: in clasicism, existenta apare ca prin piu a ceea ce adaposteste, ordoneaza, intemeiaza, intruchipeazi; iar in manierism — ca principiu a ceea ce ameninti, produce teroare, niruie si refuzd adapostirea. Dar manierismul isi are forma specifica a esuarii, dup’ cum si-o are si clasicismul pe a sa: aici pretiozitate, clasicizare dincolo. Esecul gindirii manieriste incepe chiar cu absolutizarea unui mijloc, a unui medium pentru perceperea existentei; astfel, intre altele, cu supra- aprecierea freneticd a imaginii in genere. Weischedel citeazi un pasaj 40 Op. cit, p. 623. CE. Weischedel, in Lenea ca labirint, subcapitolul «,A fi nu-i totuna cu ,a fi altel», © citat& o alta carte a lui Wilhelm Weischedel. Die Tiefe im Antli¢g der Welr, Tiibingen, 1952. * Cf. Lumea ca labirint, p. 361-362 (text) sip. 362 (not) (G. R. H.). Reproducem nota de la p. 362, asa cum a dat-o Hocke, in Lumea ca labirint: «Chiasm incrucisare_ simetrici. a unor parti de propozitie reciproc corespunzatoare din punct de vedere sintactic sau semantic, de cele mai multe ori cao dispunere & subiectului sau a predicatului sau a substantivului sia ad jectivului. in care termenii se oglindese reciproe (asezare simetricd), in dowd propozitii construite la fel. in succesiunea: a +b: b + a sau in dovd trepte pualele: a+ boa + bob + a. b + a Figur de stil deosebit de indragi imanierisnul secolelor al NVI-lea si ad NVIL- ct st in literatura de astiizi. CP. Sachworterbuch der Lereraiur, Stuttgart, 19.