ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN

Cuprins
Capitolul 1. BAZELE ANATOMICE ALE FUNCŢIILOR DE RELAŢIE......................................................................4 Scopul unităţii de curs:............................................................................................................4 Obiective operaţionale............................................................................................................4 1.1. SISTEMUL NERVOS ...........................................................................................................4 1.1.1. Dezvoltarea sistemului nervos....................................................................................5 1.1.2. Sistemul nervos central...............................................................................................6 1.1.3. Sistemul nervos periferic...........................................................................................17 1.1.4. Sistemul nervos vegetativ.........................................................................................20 Capitolul 2. ANALIZATORII.........................................................................................................23 2.1.1. Analizatorul cutanat..................................................................................................23 2.1.2. Analizatorul kinestezic...............................................................................................25 2.1.3. Analizatorul olfactiv...................................................................................................25 2.1.4. Analizatorul gustativ..................................................................................................25 2.1.5. Analizatorul vizual.....................................................................................................26 2.1.6. Analizatorul acustico-vestibular.................................................................................28 Capitolul 3. SISTEMUL ENDOCRIN..............................................................................................31 3.1.1. Hipofiza....................................................................................................................31 3.1.2. Epifiza.......................................................................................................................31 3.1.3. Glanda tiroidă...........................................................................................................32 3.1.4. Glandele paratiroide..................................................................................................32 3.1.5. Timusul......................................................................................................................32 3.1.6. Pancreasul endocrin.................................................................................................32 3.1.7. Glandele suprarenale................................................................................................32 3.1.8. Glandele sexuale.......................................................................................................33 BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................33 REZUMATUL CAPITOLULUI.....................................................................................................33 ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE..................................................................................................33 STUDIU INDIVIDUAL...............................................................................................................33

3

Autori: Conf. dr. Raveica Gabriela, Lector univ. Maxim Gheorghe

Capitolul 1. BAZELE ANATOMICE ALE FUNCŢIILOR DE RELAŢIE
Scopul unităţii de curs:
• • • constituirea fondului de bază al cunoaşterii sistemului nervos şi endocrin, a relaţiilor structurale dintre sistemul nervos central şi cel periferic, dar şi între sistemul nervos somatic şi cel vegetativ; familiarizarea cursanţilor cu termenii de specialitate (uneori şi etimologia lor); edificarea nei gândiri anatomice logice, absolut necesare pentru inventarierea noţiunillor de bază sau a formulelor mnemotehnice (asociaţii de idei) spre a elimina confiziile şi a fixa denumirile.

Obiective operaţionale.
• • • După ce vor studia această unitate cursanţii vor putea să: îşi îmbunătăţească cunoştinţele de anatomie; utilizeze în mod logic unii termeni care au o semnificaţie foarte precisă; formeze deprinderea de a utiliza atlasele sau schemele de specialitate.

* Sugerăm cursanţilor să folosească un caiet special în care să facă notaţii asupra problemelor studiate. În acest caiet se vor scrie şi răspunsurile la întrebările de la finalul fiecărei unităţi de curs. Răspunsurule la cele două teme de verificare vor fi redactate separat pe maximum 5 (cinci) pagini fiecare; pe baza acestor răspunsuri se va realiza şi notarea.

1.1. SISTEMUL NERVOS
Sistemul nervos reprezintă totalitatea organelor formate predominant din ţesut nervos ce recepţionează, transmite şi integrează informaţiile primite din mediul extern sau intern şi permite elaborarea unui răspuns adecvat mesajului primit. Recepţionarea mesajelor se realizează prin intermediul receptorilor, specializaţi în transformarea stimulilot - ce poartă diferite forme de energie - în impuls nervos, ce reprezintă energia internă specifică organismului. De la receptori, influxul nervos este transmis pe căile nervoase aferente (care aduc) spre centrii nervoşi de integrare de la nivelul diferitelor etaje de la nivelul sistemului nervos central. Integrarea nervoasă reprezintă prelucrarea de către centrii nervoşi, a mesajelor primite şi elaborarea comenzilor pentru organele efectoare sau, aceste informaţii sunt stocate ca "acte de memorie" (formarea de engrame) şi reactualizate ulterior. Răspunsurile care pleacă de la centrii sunt conduse pe căile nervoase eferente (care duc) spre efectori, cărora le va determina intrarea în activitate (contracţia muşchilor scheletici, contracţia musculaturii viscerale, activitatea gleandelor cu secreţie internă şi externă). Sistemul nervos este împărţit în: - sistemul nervos al vieţii de relaţie sau somatic ce stabileşte legătura între organism şi mediul extern; - sistemul nervos al vieţii vegetative ce coordonează activitatea organelor interne, în strânsă legătură cu sistemul nervos somatic şi cu sistemul endocrin (hormonii amplifică, generalizează şi prelungesc în timp, reacţiile iniţiate de sistemul nervos vegetativ). Sistemul nervos somatic este format din: - sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul cerebro-spinal sau nevrax, reprezentat de encefal şi măduva spinării; - sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce cuprinde ganglionii nervoşi, nervii spinali şi nervii cranieni. Sistemul nervos vegetativ este format din: - sistemul nervos central cu centrii nervoşi vegetativi situaţi în axul cerebrospinal; - sistemul nervos periferic cu ganglionii nervoşi vegetativi şi fibrelel nervoase vegetative preganglionare şi postganglionare care intră în componenţa nervilor spinali şi cranieni.

4

ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN

1.1.1. Dezvoltarea sistemului nervos Dezvoltarea filogenetică a sistemului nervos Sistemul nervos apare la celenterate ca o reţea nervoasă în care celule sunt cu prelungirile în continuitate. Sinapsele apar la artropode la care sistemul nervos are aspectul unor mase gelatinoase ce pot realiza reflexe simple. La vertebrate schema de organizare devine mai complexă. Măduvei spinării care este centrul reflexelor simple segmentare, i se suprapun centrii superiori de integrare. Treptat, apare cerebelul, creierul tectal (tuberculii cvadrigemeni), creierul bazal (nucleii bazali), iar la mamifere şi om se dezvoltă preponderent creierul cortical, care se suprapune la rândul său prin funcţii complexe şi coordonează în ultimă instanţă toată activitatea lui. Scoarţa cerebrală împreună cu centrii subcorticali transformă omul într-un animal sociabil şi constituie substratul material al personalităţii umane. Dezvoltarea ontogenetică a sistemului nervos Sistemul nervos (SN) se dezvoltă din ectodermul feţei dorsale (placa neurală) a discului embrionar, care se invaginează şi formează şanţul neural, mărginit de două buze, denumite creste neurale. Acesta se adânceşte şi se separă de ectoderm devenind tub neural. În pereţii tubului neural prin multiplicarea celulelor se formează trei straturi: intern, este zona germinativă cu celule în mitoză. Acestea vor genera neuroblaşti şi spongioblaşti care formează zona de manta. Neuroblaştii devin neuroni, iar spongioblaşti celule gliale. În stratul extern sau zona marginală, prelungirile neuroblaştilor dau naştere substanţei albe a SNC. Din lumenul tubului neural la nivelul măduvei se formează canalul central (ependimar), iar la nivelul encefalului apar ventriculii cerebrali. Prin îngroşarea pereţilor tubului neural, apar: lama bazală, anterior; lama dorsală, posterior; lamele fundamentale, antero-lateral şi lamele aleare, postero-lateral. Măduva spinării ia naştere din partea mijlocie şi terminală a tubului neural. Fibrele nervoase ale substanţei albe a măduvei sunt iniţial fără teacă de mielină. Aceasta apare în luna a IV-a intrauterină la nivelul cordoanelor posterioare senzitive. Fibrele corticospinale încep să se mielinizeze după naştere, fapt ce explică posibilitatea apariţiei mersului mai târziu după naştere. Encefalul se dezvoltă din trei vezicule cerecbrale denumite prozencefal, mezencefal şi rombencefal. Prima şi ultima se mai segmentează ulterior şi astfel se ajunge la stadiu de 5 vezicule cerebrale. Din prozencefal iau naştere telencefalul şi diencefalul. Mezencefalul rămâne nesegmentat, iar prin segmentarea rombencefalului iau naştere metencefalul şi mielencefalul. Din mielencefal se dezvoltă bulbul; din metencefal puntea şi cerebelul; din mezencefal pedunculii cerebrali şi tuberculii cvadrigemeni; din diencefal, talamusul, hipotalamusul cu lobul posterior al hipofizei, subtalamusul, metatalamusul şi epitalamusul; din telencefal emisferele cerebrale şi ganglionii bazali. Datorită creşterii mai mari în lungime a veziculelor cerebrale decât a cutiei craniene apar o serie de curburi (a vertexului, pentină şi nucală), iar emisferele ajung să acopere celelelalte formaţiuni şi suprafaţa lor se cutează, adaptându-se la volumul cutiei craniene. Sistemul nervos periferic şi cel vegetativ iau naştere din crestele ganglionare ce se dezvoltă din crestele neurale. După formarea tubului neural crestele ganglionare se separă de el, aşezându-se între acesta şi somite. Din crestele ganglionare se dezvoltă ganglionii spinali şi ai nervilor cranieni; tot din celule migrate de aici se vor forma ganglionii vagetativi ai lanţului simpatic, ai plexurilor prevertebrale şi ai plexurilor nervoase intramurale ale organelor cavitare. Gruparea neuronilor în sistemul nervos Pentru o mai bună înţelegere a unor termenilor specifici ai sistemului nervos este necesară precizarea unor noţiuni ca: nuclei nervoşi, substanţă cenuşie, centrii nervoşi, gangioni nervoşi, substanţa albă, nervi, plexul nervos. Nuclei nervoşi sunt grupări de corpi neuronali, localizaţi în sistemul nervos central, unde formează (împreună cu fibrele amielinice) substanţa cenuşie; noţiunea de centrii nervoşi se referă la aspectele funcţionale ale nucleilor nervoşi. Ganglionii nervoşi sunt grupările de corpuri neuronale situate în sistemul nervos periferic; ei se împart în ganglioni senzitivi (spinali şi cranieni) şi ganglioni vegetativi. Fasciculele sau căile nervoase sunt grupări de fibre nervoase dispuse în interiorul sistemului nervos central (intranervraxial) unde formează substanţa albă.; în masa lor nu există ţesut conjunctiv. Nervii reprezintă gruparea fibrelor nervoase în sistemul nervos periferic (extranevraxial) şi sunt înveliţi în teci conjunctive. Unii nervi conţin şi fibre mielinice şi amielinice. În unele regiuni ale corpului ramificaţiile nervului se împletesc între ele şi formează plexuri nervoase, ce conţin şi celule nervoase. Din punct de vedere fiziologic nervii pot fi: senzitivi, motori sau micşti. Nervii senzitivi sunt formaţi din fibre nervoase senzitive, reprezentate de dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau cranieni; ei primesc excitaţiile de la receptori şi le transmit la sistemul nervos central. Nervii motori conţin fibre nervoase motoare reprezentate de axonii neuronilor motori din nucleii de substanţă cenuşie ai axului cerebrospinal; terminaţiile lor se distribuie la diverse organe efectoare. Nervii micşti conţin fibre senzitive şi fibre motoare. 5

Autori: Conf. dr. Raveica Gabriela, Lector univ. Maxim Gheorghe 1.1.2. Sistemul nervos central Este format din măduva spinării şi encefal care alcătuiesc la un loc sistemul nervos cerebrospinal sau nevrax. 1.1.2.1. Măduva spinării Configuraţia externă. Măduva spinării este partea SNC adăpostită în canalul vertebral format din suprapunerea găurilor vertebrale, completat între corpurile vertebrale de discurile intervertebrale, iar între arcuri de ligamentele galbene. Se întinde de la nivelul arcului anterior al atlasului unde iese primul nerv cervical până în dreptul discului L 1L2. La embrionul de 3 luni umple tot canalul vertebral până la coccis, dar ulterior creşte mai puţin decât coloana vertebrală, realizându-se o ascensiune aparentă. La bărbat are o lungime de 45 cm, iar la femei de 43 cm. Măduva spinării este un cordon cilindric antero-posterior cu diametrul de 12 / 9 cm. Ea prezintă două regiuni mai umflate: una cervicală (intumiscentia cervicala) în dreptul vertebrelor C3-T2 şi alta lombară (intumiscentia lumbalis) în dreptul vertebrelor T9-T12. Aceste umflături sunt locul de unde pleacă nervii pentru membre şi dezvoltarea lor este condiţionată de funcţionalitatea membrelor respective. De exemplu, cangurul nu are intumiscenţă cervicală, foca pe cea lombară, şarpele nu are nici o intumiscenţă, iar la amputaţi sau la cei cu lipsă congenitală a unui membru dispare sau scade intumiescenţa respectivă (fig. 18). În partea inferioară unde măduva se termină cu conul medular care se prelungeşte până la coccis cu filum terminale din substanţa albă. Rădăcinile nervilor spinali datorită ascensiunii aparente a măduvei vor coborî din ce în ce mai oblic ca să ajungă la gaura de conjugare respectivă, aşa că sub L 1 vom găsi doar rădăcini ale nervilor lombari şi sacrali alături de firul terminal, formând ceea ce se numeşte coada de cal. Măduva spinării se împarte în mai multe segmente (miolomere) şi din fiecare iese câte un nerv spinal. Sunt 8 perechi de nervi spinali cervicali, 12 perechi de nervi toracali, 5 perechi de nervi lombari, 5 perechi de nervi sacrali şi 1 pereche de nervi coccigieni (fig. 19). Pe suprafaţa măduvei se văd mai multe şanţuri longitudinale a căror denumire arată şi situaţia lor: fisura mediană anterioară, şanţul median posterior, şanţul lateral anterior pe unde ies rădăcinile anterioare ale nervilor spinali şi şanţul lateral posterior pe unde intră rădăcinile lor posterioare. La nivelul măduvei cervicale se descrie şi un şanţ intermediar posterior ce corespunde limitei între fasciculele Goll şi Burdach. Sturctura internă. Pe secţiune transversală se constată că măduva spinării este alcătuită din substanţa cenuşie situată central şi care pe secţiune are forma literei "H” şi subtanţa albă, aşezată la periferie. Datorită fisurii anterioare şi a şanţuli median posterior care se prelungeşte în interior cu un sept median posterior, măduva apare împărţită în două jumătăţi legate între ele prin două comisuri: una cenuşie posterioară, formată de bara transversală a "H”-ului şi alta albă anterioară, între fundul fisurii mediene anterioare şi comisura cenuşie. - Substanţa cenuşie. Prezintă pe suprafaţa sa de secţiune două prelungiri anterioare, numite coarne anterioare, care în lungul măduvei realizează coloanele anterioare. Ele sunt mai umflate şi nu ajung până la suprafaţa măduvei. Prelungirle posterioare se numesc coarne posterioare şi formează în lungul măduvei coloanele posterioare. Ele sunt mai subţiri şi ajung până la şanţul colateral posterior de care sunt separate printr-o lamă de substanţă albă numită zona marginală (Lissauer). Coarnele posterioare au un apex, un cap, un col şi o bază. Coarnele laterale formează în lungul măduvei columna laterală întinsă între mielomerele C8-L2. În grosimea comisurii posterioare este situat canalul central. Substanţa cenuşie este formată mai ales din corpul neuronilor. Datorită legii neurobiotaxiei care afirmă că toţi neuronii cu aceeaşi funcţie stau grupaţi la un loc, în substanţa cenuşie se vor descrie nuclei. După funcţia neuronilor, în substanţa cenuşie se descriu patru zone: - Zona somatomotorie, în cornul anterior cu nucleii motori pentru musculatura striată scheletică. Se numesc şi neuroni radiculari deoarece axonul lor intră în rădăcina anterioară a nervului spinal. Neuronii radiculari sunt de 2 tipuri: alfa care inervează fibrele contractile ale muşchilor şi gama care sunt fusiformi. Neuronii motori au şi rol trofic asupra fibrelor musculare. - Zona visceromotorie la baza conului anterior şi în cornul lateral conţine nuclei vegetativi. Între C 8 şi L2 este nucleul intermedio-lateral în care sunt centrii simpatici pentru tot organismul începând cu nucleul ciliospinal (C8-T3) care produce midriaza (dilatarea pupilei) şi terminând cu nucleul veziculo-spinal la L1 şi anorectul la L2. În măduva sacrată sunt nucleii parasimpatici ai micţiunii, defecaţiei şi erecţiei. Axonii acestor neuroni trec prin cornul anterior, rădăcina anterioară a nervului spinal şi din nervul spinal ajung prin ramul comunicant alb la lanţul ganglionar simpatic laterovertebral. - Zona viscerosenzitivă din partea posterioară a regiunii intermediare are neuronii care recepţionează interoreceptivitatea şi care nu se grupează în nuclei. La ei vin fibrele nervoase de la viscere, prin rădăcina posterioară a nervilor spinali. - Zona somatoreceptivă din cornul posterior prezintă nucleul pericornual în care sub zona marginală (Lissauer) se găseşte stratul zonal Waldeyer, iar mai profund substanţa gelatinoasă Rolando. Acest nucleu are deutoneuronii pe calea exteroceptivă. La baza cornului posterior, în partea medială se găseşte nucleul toracic (ClarkStilling), iar în partea laterală nucleul latero-bazilar (Bechterow). Aceşti doi nuclei recepţionează stimulii proprioceptivi pentru coodonarea motorie fiind alcătuiţi din deutoneuronii acestei căi. Pe lângă neuronii motori şi senzitivi, somatici şi vegetativi, se găsesc şi numeroşi neuroni intercalari sau de asociere. 6

Cele lungi sau de proiecţie ies din măduvă spre etajele superioare formând căi ascendente. Cordoanele sunt alcătuite din fibre care pot fi grupate în: endogene care pleacă de la neuronii din măduvă şi care pot fi scurte şi lungi. dar mai ales din aproape în aproape cu multiple staţii în substanţa reticulată prin căile ascendente nespecifice. afectivă. devine ascendent şi formează în cordonul anterior. 20). Prin tractul spinotalamic anterior este condusă sensibilitatea de presiune şi tactilă grosieră. Fibrele tractului piramidal încrucişat. iar tractul spinocerebelor anterior încrucişat (Gowers) îşi are originea în nucleul latero-bazilar din partea opusă. Tractul spinotalamic lateral conduce termoalgezia. mai se descriu cu aceeaşi funcţie şi fasciculul triunghiular.1. ele formează tractul corticospinal anterior (Türk) situat de o parte şi de alta a fisurii mediene anterioare (piramidal direct) şi tractul corticospinal lateral (piramidal încrucişat) din fasciculul lateral. d) Alte căi extrapiramidale. B. Dacă provin de la neuronii ganglionului spinal formează căi ascendente. iar axonul pe calea rădăcinii posterioare ajunge la nucleul pericornual. a) Căile sensibilităţii exteroceptive.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Substanţa reticulată a măduvei este formată din grămezi de celule nervoase dispuse “în reţea” în substanţa albă. pe când cele de centrii superiori. cordonul lateral între cornul anterior şi septul median dorsal. Sunt diferite pentru stimulii ce deservesc coordonarea motorie de cei ce realizează simţul kinestezic. termici şi dureroşi). Ele conduc sensibilitatea la etajele superioare. Cele scurte nu părăsesc măduva şi alcătuiesc fasciculele de asociere intersegmentară a măduvei (fasciculele fundamentale). tractul spinotalamic anterior. Cordonul anterior între fisura mediană anterioară şi cornul anterior. Sunt reprezentate de fasciculul tectospinal ce pleacă de la coliculii cvadrigemeni superiori. căi descendente. au făcut decusaţia la nivelul bulbului. în vecinătatea imediată a substanţei cenuşii. ca şi pentru coordonarea lor. b) Căile sensibilităţii proprioceptive. Fibrele exogene aparţin neuronilor din afara măduvei. Căile ascendente. Pentru sensibilitatea proprioceptivă de coordonare motorie mesajele recepţionate de la fusurile neuromusculare şi corpusculii tendinoşi Golgi. Este alcătuit dintr-o parte axilară denumită trunchi cerebral. -Substanţa albă este formată din 3 perechi de funicule sau cordoane. La măduvă. Encefalul. c) Căile sensibilităţii interoceptive. b) Căile pentru mişcările automate. automate. pe lângă sistemele de fibre ascendente şi descendente sunt şi fibre intersegmentare aparţinând aparatului elementar al măduvei spinării. Pe căile sensibilităţilor. Axonii acestora fac două fascicule ascendente ce merg la suprafaţa cordonului lateral. fină gnostică sau epicritică este condusă prin fasciculele Goll şi Burdach. de unde stimulul ajunge la cortex în zona respectivă de intergrare (fig. Cele pentru mişcări voluntare se numesc căi piramidale. În substanţa albă a măduvei spinării. A. iar celelalte căi extrapiramidale. Sunt reprezentate de tractul rubrospinal de la nucleul roşu din mezencefal situat în cordonul lateral. Pentru sensibilitatea proprioceptivă kinestezică (aşa-zis "conştientă”). între canalul posterior şi cel lateral. De aici. axonii protoneuronilor intră în măduvă. reflexe de echilibru. 1.2. Reprezintă partea sistemului nervos central adăpostită în cutia craniană. Primul neuron (protoneuronul = N1) pe calea tuturor sensibilităţilor de la nivelul trunchiului şi membrelor este neuronul pseudounipolar din ganglionul spinal de pe rădăcina posterioară a nervului spinal aflat lângă gaura de conjugare unde cele două rădăcini se unesc spre a forma nervul. Cele ale tractului piramidal direct se încrucişează dar pe parcurs şi merg şi ele să se termine la nivelul neuronilor motori din coarnele anterioare de partea opusă. Alături de fasciculele fundamentale situate în fiecare cordon lângă substanţa cenuşie. Ele nu au tracturi speciale la nivelul măduvei. Axonul acestuia trece în jumătatea opusă a măduvei. Aceste căi aduc comenzi de la etajele superioare pentru mişcări voluntare. Informaţiile culese de la viscere sunt conduse prin fibrele tractului spinotalamic. Pleacă din girusul precentral din celulele giganto-piramidale Betz. septomarginal şi semilunar. a) Căile pentru mişcările voluntare ale corpului şi ale membrelor. difuză sau protopatică pe când sensibilitatea tactilă. Tractul spinocerebelos posterior sau direct (Flechsig) pleacă din nucleul toracic de aceeaşi parte. pe calea lemnisculului medial mesajele ajung la talamus de unde sunt proiectate pe cotex. Fasciculul spinotectal conduce sensibilitatea exteroceptivă la nivelul coliculilor optici din gama cvadrigemină. c) Mişcările reflexe de echilibru. devin ascendenţi formând fasciculele Goll şi Burdach din cordoanele posterioare şi merg să facă sinapsă cu al doilea neuron în nucleii omonimi din bulb. Sunt comandate prin fasciculul vestibulospinal din cordonul anterior. tractul olivospinal ce pleacă din oliva bulbară şi tractul reticulospinal. Dendrita protoneuronului se duce la periferie pe calea ramurilor nervului spinal de unde culege stimulii de la exteroceptori (tactili. Căile descendente. deutoneuronul conduce mesajul la al III-lea neuron care cu excepţia sensibilităţii olfactive se află în talmus. înapoia căruia se găseşte cerebelul şi din creier sau cerebrum situat superior de acesta. iar în cordonul lateral tractul spinotalamic lateral şi spinorectal.2. 7 . sunt trimise de protoneuron la nucelii latero-bazilari şi toracici din măduvă.

a. Este situat la nivelul trunchiului cerebral între bulb şi punte care îi formează podeaua şi cerebel care îi formează tavanul. b. în trigonul pontin între breţele conjunctive este format de o lamă de substanţă albă numită văl medular anterior. puntea şi superior pedunculii cerebrali ai mezencefalului (fig. În profunzime la acest nivel se găseşte nucleul abducensului (VI). La baza acestei fose se găsesc corpii mamilari. Bulbul în jumătatea inferioară prezintă în continuare formaţiile de la măduvă. Trunchiul cerebral este aşezat în etajul inferior al endobazei. iar pentru trigonul pontin vor fi pedunculii cerebeloşi mijlocii (braţele punţii) şi superiori (braţele conjunctive) (fig. iar superior de şanţul bulbopontin. nervul vag (X) şi nervul accesor (XI) din şanţul lateral posterior. . Mai lateral este cordonul lateral al bulbului în continuarea celui medular şi care va avea ca limită posterioară şanţul lateral posterior. care aparţin diencefalului. se mai numeşte şi măduva prelungită. Au aspectul a două benzi divergente denumite picioarele pedunculilor cerebrali. Fisura mediană posterioară împreună cu nişte filamente superficiale de substanţă albă întinse lateral şi numite strii medulare formează calamus-ul scriptorius. Se observă astfel fisura mediană anterioară care este întreruptă inferior de decusaţia piramidelor. foramen caecum. mijlocii şi inferiori). Trunchiul cerebral. fovea vegi (aripa cenuşie) ce corespunde nucleului dorsal al vagului) şi cel mai lateral. Maxim Gheorghe A. Jumătatea superioară a feţei posterioare a bulbului participă la formarea ventriculului al IV-lea (fig. pereţi laterali şi un tavan. Aceasta se termină superior cu câte o proeminenţă ce corespunde nucleilor Goll şi Burdach. Se observă şanţul median posterior ce separă între ele cordoanele posterioare formate de fasciculele gracilla (Goll) şi cuneatus (Burdach). În partea superioară a cordonului lateral se găseşte o umflătură ovoidală numită oliva bulbară. I se vor descrie o podea. La nivelul triunghiului superior sau pontin se observă de o parte şi de alta a fisurii mediene. iar superior se continuă cu diencefalul. aria vestibulară (aripa albă externă). De o parte şi de alta a fisurii mediane sunt două cordoane de substanţă albă proeminete. două proeminenţe de mărimea unui sâmbure de cireaşă. mai puţin proeminente care se continuă lateral şi posterior cu braţele punţii sau pedunculii cerebeloşi mijlocii. Puntea este limitată inferior de şanţul bulbopontin. iar în trigonul bulbar este un înveliş subţire – membrana tectoria care are 3 orificii: 2 laterale (Luschka) şi 1 median (Magendie). Superior ea se termină cu o depresiune. 22).23). vasele din piamater formează plexurile coroide ale ventriculului IV. dr. La nivelul membranei tectoria. Podeaua este numită fosa romboidă. Tavanul.Faţa posterioară a trunchiului cerebral nu poate fi observată decât după ridicarea cerebelului prin secţionarea celor 3 perechi de pedunculi cerebeloşi (superiori. Raveica Gabriela. prin care sistemul cavitar al nevraxului comunică cu spaţiul subarahnoidian la nivelul cisternei medulocerebeloase. Pe această faţă se observă foarte bine cele 3 componente ale trucnhiului cerebral: bulbul. Ventriculul al IV-lea este o dilatare a canalului ependimar care apare datorită curburii pontine. Configuraţia externă. La nivelul trunchiului cerebral se distinge o faţă antero-laterală şi alta posterioară. În jumătatea superioară. 21). Pedunculii cerebali sunt limitaţi inferior prin şanţul potopeduncular. Are aspectul unei fâşii longitudinale de fibre albe peste care trece ca o bandă transversală. Bulbul este limitat inferior de planul convenţional de sub desucaţia piramidelor. Fiind în continuarea măduvei ale cărei formaţiuni superficale se continuă şi la acest nivel. Lector univ. Lateral de acesta se văd piramidele punţii. deoarece are o formă rombică. Mai lateral se găseşte o depresiune numită fovea rostralis căreia îi corespunde în profunzime nucleul motor sau masticator al trigemenului. iar nervul hipoglos (XII) din şanţul preolivar sau lateral anterior. Pe această faţă limita dintre cele 3 componente ale trunchiului cerebral este mai puţin evidentă. Pereţii laterali ai ventriculului al IV-lea vor fi corpii restiformi în trigonul inferior. limitată anterior de un şanţ retroolivar ce coincide cu şanţul retroolivar situat ceva mai înaintea şanţului lateral posterior. De pe suprafaţa bulbului se descriu nervii cranieni de la perechea a VI-a la a XII-a şi anume: nervul abducens (VI) din şanţul bulbopontin în dreptul piramidelor. între care se formează o depresiune triunghiulară cu fundul perforat de vase sanguine numită substanţă perforată posterioară. Din punte se desprinde nervul trigemen (V) la limita dintre piramide şi braţele pontine. Pe diagonala mică a rombului. care se întinde şi în trigonul pontin şi la nivelul căreia se găsesc nucleii cohleari şi vestibulari. numită coliculul facialului. . între braţele punţii este cerebelul. un alt mănunchi de fibre care formează puntea. La nivelul trigonului inferior sau bulbar se disting 3 zone: trigonul hipoglosului (aripa albă internă).Autori: Conf. Pe linia mediană se găseşte un şanţ denumit şanţul artrei bazilare. la nivelul şanţului bulbopontin. În această fosă. două proeminenţe mediale fiecare având în partea inferioară câte o proeminenţă rotundă. de pe faţa medială a picioarelor peduculilor cerebrali se desprinde nervul oculomotor (III). situate în continuarea cordoanelor anterioare ale măduvei. Acestea sunt nişte franjuri vasculare ce proemină în 8 . Lateral de acestea se află şanţul lateral anterior ce continuă pe cel din măduvă.Faţa antero-laterală. Nervul glosofaringian (IX). pe clivus (faţa dorsală a apofizei bazilare). denumite piramide bulbare. nervul facial (VII) şi acusticovestibular (VIII) tot din şanţul bulbopontin în dreptul unei depresiuni numită foseta supraretroolivară. iar superior de un şanţ transversal paralel cu acesta numit şanţul pontopeduncular care o separă de pedunculii cerebrali. cordoanele posterioare par că se continuă cu două benzi divergente numite corpi restiformi sau pedunculi cerebeloşi inferiori.

Din coloana somatică aferentă generală nucleul tractului mezencefalic al trigonului culege proprioceptivitatea kinestezică de la cap. iar nucleul principal senzitiv al trigemenului din punte şi nucleul tractului spinal al trigemenului din bulb. care nu sunt inhibaţi (rigiditate prin decerebrare). Coliculii optici trimit fibre eferente către nucleii motori din trunchiul cerebral şi măduvă prin tracturile tectobulbar şi tectospinal. De fapt. către cerebel prin tracturile tectocerebelos superior şi inferior şi către cortex. iar cel inferior prin braţul colicului inferior de corpul geniculat. . Coliculii cvadrigemeni constituie un organ superior de integrare la vertebratele inferioare.Aparatul elementar este alcătuit din următorii nuclei din coloana somatomotorie. reglând tonusul centrilor inferiori. de la care primeşte şi aferenţe corticotectale. iar în punte nucleul abducensului (VI). Funcţional este un centru al motilităţii. c. Datorită apariţiei ventriculului IV zonele de substanţă cenuşie care la măduvă erau suprapuse. Structura internă.Aparatul supraelementar este alcătuit din nucleii proprii şi centri supraelementari situaţi în formaţia reticulată. Coliculul superior este legat prin braţul coliculului superior de corpul geniculat. Substanţa cenuşie nu mai este compactă ci datorită fribrelor care se încrucişează este fragmentată în nuclei. vasomotor şi cardiomotor. Se descriu apoi centrii unor funcţii vitale ca cel respirator. centrul reflexului audiooculocefalogir. X şi XI este motor pentru muşchii laringelui. . funcţiile lui au fost preluate de centrii superiori. faringelui şi ai esofagului superior. facialul pe cea a mimicei. centrii ai unor funcţii metabolice ca. centrul salivar superior. exteroceptive prin tractul tractul spinotectal. centrii unot funcţii digestive ca: deglutiţia. Din coloana vegetativă motorie (viscereomotorie generală) în mezencefal este nucleul accesor al nervului oculomotor (Eddinger Westfall) cu rol iridoconstrictor. În bulb este nucleul hipoglosului (XII) motor pentru muşchii limbii. Sub tectum. La om. 9 . fotomotorii. nucleii din această coloană reprezintă şi centrii parasimpaticului cranian. În bulb se găsesc nucleii Goll şi Burdach staţie pe calea proprioceptivă kinestezică “conştientă” şi oliva bulbară.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN interiorul ventriculilor de lumenul cărora sunt separate prin învelişul lor ependimar. este tegumentul mezencefalic limitat inferior de substanţa neagră care îl separă de picioarele pedunculilor cerebrali situaţi sub substanţa neagră. Coliculii optici (superiori) sunt legaţi de reflexele oculocefalogire. deoarece inervează musculatura striată derivată din arcurile branhiale se descriu în punte nucleul motor al trigemenului şi al facialului. Mezencefalul prezintă pe faţa posterioară tectum-ul mezencefalic sau lama cvadrigemină format din 2 coliculi superior sau optici şi 2 inferiori sau acustici separaţi între ei printr-un şanţ cruciat. Din coloana somatică aferentă specială sunt nucleii cohleari şi vestibulari care culeg stimulii de auz şi echilibru. clipitului (corneean). proprioceptive de la cerebel şi de auz de la coliculul acustic. Din coloana viscerală aferentă se găsesc în bulb nucelul tractului solitar care culege gustul prin nervii VII. Lama cvadrigemină formează tectum-ul mezencefalic şi este limitată inferior printr-un plan convenţional ce trece prin apeductul lui Silvius (fig. nucleul roşu. staţie pe calea de coordonare motorie corticopontocerebeloasă. ca nuclei proprii sunt nucelii pontini. lateral şi inferior. Sub coliculul inferior se desprinde nervul trohlear (IV) singurul care îşi are originea pe faţa posterioară a trunchiului cerebral şi care se încrucişează în nevrax. suptul. . centrul clipitului auditivo-palpebral. pe cea exteroceptivă de la pielea feţei şi mucoasele cavităţilor feţei. 24). Ea este un centru al motilităţii extrapiramidale şi este legată şi de substanţa reticulată a trunchiului cerebral. prin intermediul aparatului elementar. În mezencefal se descriu ca nuclei proprii. staţie pe calea de coordonare motorie. Trigemenul inervează musculatura masticatoare. Ele formează lichidul cerebrospinal. În punte. iar în bulb nucleul ambiguu. medial. Corpii geniculaţi sunt nucleii diencefalici (aparţin metatalamusului). ca şi de o serie de mişcări automate pentru care trimit comanda prin fasciculele tacospinal şi tectonuclear. atât în punte. Se disting nuceli ai aparatului elementar consideraţi omologi cu cei formaţi de substanţa cenuşie a măduvei şi fromaţiuni ale paratului supraelementar ce sunt reprezentate de nucelii şi de centri supraelementari ce determină acte complexe. IX şi X şi interoceptivitatea prin nervul IX şi X. În mezencefal sunt nucleul oculomotorului (III) şi al trohlearului (IV). centrii ai tonusului muscular etc. Centrul glicozuric şi centrii ai tonusului muscular. Nucleul roşu este situat în tegumentul mezencefalic şi are o formă ovalară. Au o structură laminată şi primesc aferenţe vizuale de la retină. iar cea albă la exterior. iar celălalt este secretor pentru glandele submandibulară şi sublinguală. toţi nervi motori pentru musculatura extrinsecă a globului ocular. în punte se găsesc nucleii lacrimo-nazal şi salivar superior. Secţiunea sub nucleul roşu dă o hipertonie marcată. determinată de centrii inferiori pontini şi bulbari. strănutului. iar nucelul ambiguu care îşi trimite fibrele prin nervii IX. centrii unor reflexe de apărare ca: centrul vomei. Din coloana visceromotorie specială sau branhiomotorie. Nucleii cohleari dorsali şi ventrali sunt în punte. Primul determină secreţia glandelor lacrimale şi a glandelor mucoasei nazale. aici sunt juxta-puse. Substanţa neagră are celule bogate în pigmenţi. centrul lacrimal. Centrii supraelementari sunt reprezentaţi de centrul masticator. cât şi în bulb. a trunchiului cerebral. tusei. În bulb se găsesc nucleii salivar inferior secretor pentru glanda parotidă şi nucelul dorsal al vagului numit şi centru cardiopneumoenteric deoarece inervează parasimpatic aceste viscere. iar nucleii vestibulari: superior. Substanţa cenuşie este la interior. salivaţia.Substanţa cenuşie. reflexul retinopalpebral. substanţa neagră şi coliculii cvadrigemeni.

prin fasciculul corticonuclear (fasciculul geniculat). Cele pentru mişcări voluntare se numesc căi piramidale. urcă la cortexul cerebelos prin pedunculii cerebeloşi inferiori. Acest căi duc comenzile de la etajele superioare şi din trunchiul cerebral. iar celelalte căi extrapiramidale.sensibilitatea proprioceptivă de coordonare motorie ce merge prin tractul spinocerebelos posterior. Tractul spinotectal conduce exteroceptivitatea la coliculii optivi. Căile proprii. b) Căile senzitive de la extremitatea cefalică sunt reprezentate de următoarele fascicule: . ce va străbate bulbul şi măduva.sensibilitatea kinestezică (proprioceptivă "conştientă”) ajunge prin fasciculul Goll şi Burdach la nucelii omonimi din bulb. Căile descendente. tractul olivospinal şi tractul reticulospinal. Fasciulul geniculat merge în trunchiul cerebral la nucleii motori ai acestuia. Maxim Gheorghe Coliculii acustici (inferiori) au o structură ganglionară. . iar fasciculul corticonuclear prin genunchiul capsulei interne şi de aceea este numit şi fasciulul geniculat. Ei primesc aferenţe de la lemniscul lateral şi sunt centrii pentru reflexele declanşate de stimulii acustici (reflexul acusticooculocefalogir). Printre acestea se descriu: .fasciculul longitudinal medial care asociază nucleii vestibulari cu nucleii nervilor motori oculari şi cu nucleul accesorului.Substanţa albă. El se termină la nucleul ventral postero-medial (arcuat) talamic unde este al III-lea neuron. pentru mişcările voluntare. La origine în mezencefal. automate.pentru sensibilitatea exteroceptivă este tractul spinotalamic anterior şi lateral. intervin astfel în menţinerea axului de prvire prin coordonarea mişcărilor capului şi globilor oculari. unde este deutoneuronul acestei căi. care de la punte formează un singur traiect spinotalamic ce se termină în nucleul ventral postero-lateral talamic. în funcţie de stimulii veniţi de la receptorii vestibulari din urechea internă. 10 . spre scoarţa cerebrală. Cuprind fibrele ascendente ce duc sensibilitatea de la trunchi şi membre. c) Căile ascendente fac parte din căile de coordonare motorie sunt reprezentate în bulb de fasciculul vestibulocerebelos şi fibrele clivocerebeloase. tractul corticopontin.sensibilitatea gustativă şi cea interoceptivă culeasă de glosofaringian şi vag merg prin fibre solitariotalamice la al III-lea neuron din talamus. . La nivelul diencefalului fasciculul corticospinal trece prin braţul posterior al capsulei interne. Ca centrii supraelementari se descriu centru de veghe. . centrul reflexelor de redresare etc.fasciculul longitudinal dorsal cu fibre de natură vegetativă ce pleacă de la centrii vegetativi diencefalici spre nucelii vegetativi ai trunchiului cerebral. iar cea adusă de tractul spinocerebelos anterior străbate tot trunchiul cerecbral şi prin pedunculii cerebeloşi superiori se îndreaptă spre cortexul cerebelos. peste 80 % din fibrele fasciculului corticospinal se încrucişează (decusaţia piramidelor) aşa că în partea inferioară a bulbului şi în măduvă se găseşte fasciculul corticospinal anterior (piramidal direct) şi unul lateral (piramidal încrucişat). . c) Mişcările reflexe de echilibru sunt comandate prin fasciculul vestibulospinal.Autori: Conf. Substanţa albă a trunchiului cerebral este alcătuită din căi ascendente şi descendente care asigură funcţia de conducere a acestui segment.lemniscul trigeminal (fasciculul trigeminotalamic) conduce extero şi proprioceptivitatea extremităţii cefalice. dr. fibrele ce duc sensibilitatea de la nivelul extremităţii cefalice şi fibrele ascendente din căile de coordonare motorie. iar cele pentru mişcările voluntare de la nivelul capului.sensibilitatea interoceptivă de la măduvă urcă prin substanţa reticulată cu multiple staţii şi parţial prin tractul spinotalamic. Raveica Gabriela. La nivelul bulbului. . iar în mezencefal de fasciculele dentotalamic. De la nucleii pontini unde se opreşte tractul corticopontin. Din lemniscul lateral merg colaterale la coliculii acustici ce mijlocesc reflexe ale trunchiului cerebral declanşate de auz. o zonă de substanţă albă situată între talamus şi nucleul lentiform. b) Căile pentru mişcări automate ale trunchiului şi membrelor ca şi calea pentru mişcările automate de la nivelul capului merg prin fasciculul tectospinal şi tectonuclear. reflexe de echilibru. dentorubric şi dentotectal. a) Căile pentru mişcări voluntare ale trunchiului şi membrelor merg prin fasciculul corticospinal. aceşti axoni se încrucişează la nivelul punţii formând corpul trapezoid care separă partea tegumentală de cea bazilară a punţii. Ambele fascicule pleacă din girul precentral.calea cohleară este formată din axonii deutoneuronilor din nucleii cohleari. Axonii deutoneuronilor se încrucişează şi formează în continuare lemniscul medial (panglica Reil) care urcă până la nucleul ventral postero-lateral talamic unde este al III-lea neuron. tracturile tectospinale se încrucişează formând decusaţia dorsală a tegmentului (Meynert). . apoi devin ascendenţi şi alcătuiesc lemniscul lateral care urcă spre corpii geniculaţi mediali. . Căile ascendente. a) Căile senzitive de la măduvă sunt reprezentate de următoarele fascicule: . pleacă fibrele pontocerebeloase prin pedunculii cerebeloşi mijlocii. ca şi pentru coordonarea lor. Căile proprii ale trunchiului cerebral sunt asociative între diferiţi nuclei ai acestuia. Tracturile rubrospinale se încrucişează în mezencefal formând decusaţia ventrală a tegmentului (Forel). El este format din axonii deutoneuronilor din nucleii senzitivi ai trigemenului situaţi în tot lungul trunchiului cerebral. d) Alte căi extrapiramidale sunt reprezentate de: tractul rubrospinal şi rubronuclear. Lector univ.

Mai recent. iar faţa anterioară vine în raport pe linia mediană cu trunchiul cerebral de care o desparte ventriculul IV. emboliformi şi dinţaţi. Toate conexiunile cerebelului se realizează prin intermediul pedunculilor cerebeloşi. Pentru a înţelege conexiunile cerebelului trebuie să amintim că cerebelul are rol principal în coordonarea motorie. . Fisura orizontală separă faţa superioară de faţa inferioară a cerebelului. iar eferenţele pleacă de la nucleii cerebelului. Faţa inferioară a cerebelului este în raport cu fosele cerebeloase ale scuamei occipitalului. lobulul central cu aripa lobulului central. nucleii vestibulari) informează în derivaţie şi cerebelul prin căile corticopontocerebeloase. spre emisferele cerebeloase sunt nucleii globoşi. B. şanţurile mai puţin adânci determină o lobulaţia a vermisului căreia îi corespunde o lobulaţie a emisferelor cerebeloase. Este situată la interior şi apare pe o secţiune medio-sagitală cu un aspect ramificat caracteristic. Nucleii cerebelului sunt reprezentaţi de nucleii fastigiali în dreptul vermisului şi lateral de ei. iar lui folium îi corespunde lobul semilunar superior. . Configuraţia externă. uvula cu tonsila sau amigdala cerebelului. cerebelul este informat de ceea ce sa executat din mişcarea comandată. iar axonii în substanţa albă spre nucleii cerebelului. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin 3 perechi de pedunculi cerebeloşi. În acelaşi timp prin fasciculele spinocerebeloase anterioare şi posterioare. corespunzând şi din punct de vedere fiziologic şi filogenetic. iar pe lături cu faţa posterioară a stâncilor temporalului. Cerebelul are o formă de hemiovoid cu o faţă superioară care este separată de lobii occipitali ai emisferelor cerebrale printr-o prelungire orizontală a dureimater denumită cortul cerebelului. Acestea îşi trimit axonii către stratul următor unde colateralele lor se ramifică în jurul celulelor Purkinje.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN .Substanţa albă. cuprinzându-le ca într-un coş. El poate realiza această coordonare datorită faptului că centrii care comandă mişcările voluntare. Cerebelul. Clasic este împărţit prin 2 şanţuri sagitale într-o parte mediană denumită vermis şi 2 părţi laterale. În continuare pe faţa inferioară. pedunculii cerebeloşi mijlocii sau braţele punţii îl leagă de punte. prin fasciculul cerebelo-dento-tectal pentru coliculii optici care au determinat mişcările automate. Cerebelul sau creierul mic este un organ nervos cu rol în coordonarea motorie. În final şanţuri şi mai puţin adânci separă suprafaţa cerebelului în folii sau lamele. Faţa superioară este separată de faţa inferioară prin fisura orizontală. iar pedunculii cerebeloşi superiori sau braţele conjunctive îl leagă de mezencefal. iar substanţa albă formată din fibre se află la interior. coliculii optici. Aferenţele ajung la cortexul cerebelos. Structura cerebelului. care au corespondentul în emisferele cerebeloase. În ea se disting fibre asociative intracerebeloase care leagă puncte din aceeşai emisferă cerebeloasă. iar după fisura postero-laterală nodulus cu floccus ce aparţin arhicerebelului. Această informare şi modelare a centrilor motori se face prin: fasciculul cerebelo-dento-talamo-cortical pentru centrii corticali ce au comandat mişcări voluntare. posterior de care este şanţul primar. piramida cu lobulul biventer. că piramidele şi uvula sunt formaţiuni paleocerebeloase. vermis cu lobul semilunar inferior. ca să şi-o modifice în funcţie de gradul ei de executare. pentru că este format din celule mici are printre celulele sale unele denumite "în coşuleţ”. Stratul superificial sau stratul molecular.fasciculul central al tegmentului sau palidorubroolivar este pe calea extrapiramidală de coordonare motorie. Cel mai profund este stratul granular format din celule mici. lăţite denumite emisferele cerebeloase. fibre comisurale care leagă zone simetrice şi fibre de proiecţie aferente şi eferente. De remarcat. dar în sens postero-anterior se disting: tuber. tectocerebeloase superioare şi inferioare şi respectiv. În lobul mijlociu sunt declive cu lobul cvadrangular posterior (culmen şi declive formează împreună monticulus). vestibulo-cerebeloase. făcând sinapsă cu dendritele neuronilor Purkinje. cât şi emisferele în lobi. lobul anterior (paleocerebelul) de lobul mijlociu care este mai recent apărut (neocerebelul). bipolare care trimit dendritele în stratul molecular. mărind astfel suprafaţa acestuia. şi prin fasciculele cerebelo-fastigio-vestibular pentru nucleii vestibulari care au imprimat mişcări reflexe de echilibru. Se dezvoltă din lamele alare ale metencefalului. iar fisura postero-laterală separă lobul mijlociu de lobul floculonodular care este cel mai vechi filogenetic (arhicerebelul) (fig. Toţi sunt paleocerbeloşi cu excepţia unei părţi din dinţat care este de apariţia neocerebeloasă. {anţurile primare separă între ei. În substanţa albă se mai găsesc grămezi de neuroni care formează nucleii cerebelului. stelate al căror axon urcă în stratul molecular unde se ramifică în "T”. Dinainte înapoi se disting în vermis lobuli. 25). Cerebelul este alcătuit din substanţă cenuşie dispusă la suprafaţă formând scoarţa sau cortexul cerebelos. Cortexul cerebelos este alcătuit dint 3 straturi celulare. culmen cu lobul cvadrangular anterior. se descriu şanţuri orizontale care împart atât vermisul. automate şi de echilibru (cortexul cerebral. Pedunculii cerebeloşi inferiori sau corpii restiformi îl leagă de bulb. Al doilea strat este denumit stratul ganglionar sau al celulelor lui Purkinje. În lobul anterior se descrie lingula cu frâurile lingulei. 11 . care a fost numit "arborele vieţii”. El integrează aceste aferenţe şi printr-un mecanism de feed-back (conexiune inversă) reinformează centrii care au dat comanda.Substanţa cenuşie. cu cele mari piriforme.

La nivelul tavanului se găsesc plexurile coroide ale acestui ventricul. gustative etc. Faţa superioară a diencefalului este făcută de talamus. olivocerebelos. Pe linia mediană. În pedunculii cerebeloşi mijlocii se descriu doar fibre aferente pontocerebeloase. În vezicula primitivă se vor evidenţia cele 3 straturi (ependimar. Posterior se găsesc 2 mici proeminenţe denumite corpi mamilari (fig. Configuraţia exterioară. tracturile optice ce limitează lateral această faţă bazală. căptuşită de piamater. îl separă în nuclei. paleal şi marginal). epitalamus şi hipotalamus. vestibulocerebelos. acustice. Lateral. tectcerebelos inferior. ventriculului III comunică prin apenductul Syvius cu ventriculul al IV-lea. Exteroceptivitatea şi proprioceptivitatea kinestezică de la extremitatea cefalică. metatalamusul rămânând mai mult o noţiune topografică.glanda epifiză legată printr-o tulpină de comisura habenulei. Epitalamusul este situat în partea posterioară şi superioară a diencefalului şi este format din: . chiasmei şi nervilor optici. cerebelo-fastigio-recticulo-spinală. toate celelalte căi ascendente către cortex. situate în jurul ventriculului al III-lea (fig. Substalamusul este situat între talamus şi mezencefal. dar o porţiune mică inferioară unui şanţ numit şanţ hipotalamic este formată de hipotalamus. În interiorul său se găseşte ventriculul al III-lea. fastigioreticular. aferente sunt fibrele din fasciculele spinocerebelos posterior. Fasciculul spinotalamic cu exteroceptivitatea şi lemniscul medial cu proprioceptivitatea kinestezică de la corp. Diencefalul este aşezat în continuarea mezencefalului sub emisferele cerebrale care îl acoperă lăsând vizibilă la exterior doar faţa inferioară ce corespunde hipotalamusului. Se descriu radiaţii optice. bifurcată anterior ca un “Y”.Autori: Conf. iar stimulii optici prin tractul optic ajung la corpul geniculat lateral. cu o formă ovoidă cu polul anterior mai ascuţit numit rosturm. C. medial. metatalamus. Lector univ. Se descriu următorii nuclei: rostral. iar anterior şi lateral prin 2 orificii denumite găurile interventriculare (Monroe) cu ventriculii laterali (I şi II) din interiorul emisferelor cerebrale. care la rândul său este împărţit într-un nucleul lateral şi altul medial sau arcuat. În interior o lamă medulară internă de substanţă albă. cerebelo-fastigi-oolivo-spinală. dentorubric şi dentotectal sunt eferente. Podeaua ventriculului este formată de hipotalamus. Talamusul este format din 2 mase mari cenuşii. Ventriculul al III-lea situat median este o dilatare care provine din cavitatea primitivă a tubului neural. dr. Aferenţele talamusului cu excepţia căilor olfactive. . Maxim Gheorghe Concomitent cerebelul intervine şi direct la periferie acţionând asupra grupelor de muşchi antagonişti pentru a bloca mişcarea la momentul necesar. ca de exemplu cerebelo-dentro-rubrospinală şi rubrospinală. În pedunculii cerebeloşi inferiori. Auzul condus prin lemniscul lateral ajunge la corpul geniculat medial. lateral şi ventral. Pânza coroidiană este întinsă între 2 benzi subţiri de substanţă albă numite strii medulare (habenulare) care se află la marginea ce separă faţa superioară de cea medială a talamusului. zona incertă şi câmpul lui Forell cu 2 fascicule de substanţă albă. 26b). cerebelo-fastigio-olivospinală etc. În partea posterioară. Diencefalul este alcătuit din talamus. formaţiunile lui sunt staţii de legătură ale sistemului extrapiramidal. În pedunculii cerebeloşi superiori fasciculul spinocerebelos anterior şi tectocerebelor superior sunt aferente. Tavanul este format de pânza coroidiană epitelială a ventriculului III. cu o prelungire în formă de plâlnie denumită infundibulum de care printr-o tijă este prinsă glanda hipofiză. strâns legate funcţional de corpii striaţi de la baza emisferelor cerebrale. merg la nucleul ventral posterolateral. 12 . Tot în talamus. La nivelul lui se găsesc: nucleul subtalamic. Structura diencefalului. Din diencefal se desprind veziculele optice care vor da naştere tracturilor. Eferenţele talamusului. cu substanţă albă redusă. ca şi unei părţi din globul ocular (retina). înapoia chiasmei optice se găseşte o formaţiune proeminentă denumită tuber cinerum. Diencefalul Diencefalul sau creierul intermediar se dezvoltă din vezicula diencefalică ce rezultă din segmentarea prozencefalului. iar fasciculele dentotalamic. subtalamus. iar eferente cele din fasciculele fastigiovestibular. cu al III-lra neuron în talamus. Pe singura faţă vizibilă la exterior sau faţa bazală care corespunde hipotalamusul (HT) se observă în partea anterioară chiasma optică de la care pleacă spre corpii geniculaţi laterali. care merg spre aria corticală de integrare a sensibilităţii respective şi care vor fi studiate la emisferele cerebrale. Fibrele care pleacă de la talamus formează pedunculii sau radiaţiile talamice. fastigioolivar. ca şi stimulii gustativi.trigonul habenulei cu nucleul habenular. Raveica Gabriela. . care se dezvoltă mult şi fac la nivelul diencefalului. ajung la nucleul ventral postero-medial sau arcuat prin lemniscul trigeminal. majoritatea specialiştilor include şi corpul geniculat lateral şi cel medial. posterior. Interoceptivitatea vine din hipotalamus la nucleii rostrali. pereţii laterali sunt formaţi în cea mai mare parte de talamus. braţul posterior al capsilei interne îl separă de nucleul lentiform. În nucleul ventral sunt 3 subdiviziuni: nucleul ventral anterior. mase mari cenuşii. 26a). nucleul ventral lateral şi nucleul ventral posterior. Feţele laterale sunt separate prin capsula internă de corpii striaţi. fapt care se realizează prin multiple căi.striile habenulei. ce participă la formarea ventriculilor laterali. iar cu cel posterior mai rotunjit numit pulvinar.

Fisuraţia şi giraţia duc la creşterea suprafeţei scoarţei cerebrale (fig. bazală şi 3 poli: frontal. formând şanţul precentral. Umoral prin calităţile sângelui care-l irigă. Configuraţia exterioară. În rest nucleii din hipotalamus (HT) nu pot fi bine individualizaţi. Nucleii tuberali reglează activitatea adenohipofizei. în girus cinguli. Lobul frontal are 2 şanţuri orizontale – şanţul frontal superior şi inferior care sunt biturcate posterior. El este informat prin 2 căi: umorală şi nervoasă. iar reţeaua capilară secundară în adenohipofiză. Emisferele cerebrale de formă ovoidă şi cu axul mare antero-posterior. Capul şanţului parietooccipital separă incomplet lobul parietal de cel occipital. din tuber cinerum unde se găsesc nucleii tuberali regiune căreia îi aparţin şi neurohipofiza. glandă cu care are strânse legături. se dezvoltă din vezicula telencefalică şi formează. centrul setei. {anţul lateral (Sylvius) separă lobul temporal situat dedesubt de lobii frontal şi parietal situaţi deasupra lui. iar pe faţa convexă se află şanţurile temporal superior şi mediu. determinând secreţia de hormoni tropi a acesteia. care delimitează girii temporali transverşi. Calea nervoasă este realizată de căile descendente către centrii vegetativi inferiori. Hipotalamusul primeşte informaţii şi comenzi de la cortex. au 3 feţe: convexă. protidic. iar nervos prin căile aferente atât ascendente. centrul saţietăţii. 27). Tot în el sunt centrii ce intervin în funcţiile sexuale şi în coportamentul individului. 32 (interoceptive) de pe faţa medială a emisferelor cerebrale. Emisferele cerebrale. ce separă girii temporal superior. inferior şi precentral. hipotalamusul apare ca un tablou central de comandă pentru reglarea majorităţii funcţiuinilor din organism. devenind centrul superior de integrare a tuturor funcţiilor somatice şi vegetative ale organismului. Lobul temporal are la nivelul buzei inferioare a şanţului lateral Sylvius 2 şanţuri temporale transverse. Secreţia nucleilor tuberali este reglată printr-un mecanism umoral de conexiune inversă de către concentraţia hormonilor specifici secretaţi de glande sub acţiunea hormonilor tropi adenohipofizari. {anţul lateral începe pe faţa bazală înconjură marginea laterală şi se îndreaptă oblic în sus şi posterior. Superior şi lateral cu acest şanţ se află şanţul cingului ce devine ascendent în partea sa posterioară. Faţa medială este vizibilă după secţionarea formaţiunilor comisurale interemisferice. Din 13 . cât şi desendente de la cortex. {anţul central aproape perpendicular pe cel precedent separă între ei lobul frontal situat anterior. temporal şi occipital. Sistemul venos porthipofizar are reţeaua primară în HT. iar posterior din corpii mamilari. frisonul termic). 28. De aici ele sunt eliminate în sânge în funcţie de necesităţi. Lobul occipital are şanţul transvers şi lateral ce mărginesc girii occipitali superior şi laterali. medială. 15. Din punct de vedere funcţional. Este alcătuit dintr-o porţiune supraoptică unde se individualizează NPV. venele în tija hipofizei. Hipotalamusul primeşte aferenţe de la centrii vegetativi inferiori. Hipotalamusul este situat în partea inferioară a diencefalului unde formează podeaua şi partea inferioară a pereţilor laterali ai ventriculului al III-lea. dar sunt parasimpatici în hipotalamusul antero-posterior şi simpatici în hipotalamusul posterior. Conexiunile hipotalamusului sunt internucleare sau asociative şi de proiecţie. creierul sau cerebrum. El prelucrează mesajele şi ia decizii pe care le trimite la organele efectoare tot prin cele 2 căi (nervoasă şi umorală). Pe suprafaţa lor se văd şanţuri mai adânci care delimitează lobii. Faţa convexă prezintă 2 şanţuri mai adânci: şanţul lateral şi şanţul central. La om scoarţa cerebrală are întinderea maximă şi o structură complexă. centrul foamei. Ei secretă factori de eliberare (RF = releasing factors) care pe calea adenohipofiză. Lobul parietal prezintă un şanţ postcentral care limitează posterior girul postcentral şi un şanţ intraparietal care separă lobulul parietal superior de cel inferior care prezintă girul supramarginal la capătul şanţului lateral Sylvius şi mai posterior girul angular în jurul capului şanţului temporal superior.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Prin comisura şi striile habenulare nucleul habenulei se leagă de centrii olfactivi de la baza emisferelor cerebrale constituind un centru al reflexelor olfactivo-somatice. trimiţând eferenţe spre centrii vegetativi inferiori (fasciculul dorsal Schütz). care prin fibrele simpatice şi parasimpatice modifică activitatea efectorilor. iar la nivelul lobilor şanţuri mai puţin adânci care separă între ei girii cerebrali. Rolul de depozit al neurohipofizei a fost dovedit prin ligatura tijei care a făcut să scadă cantitatea de hormoni din glandă şi să se acumuleze în tijă deasupra ligaturii. Emisferele cerebrale în număr de două sunt separate de fisura interemisferică. de lobul parietal situat posterior. centrul matabolismului glucidic. 24. împreună cu diencefalul. graţie cărora ele funcţionează simultan. Calea umorală prin care hipotalamusul intervine la periferie este reprezentat de secreţiile hipofizei. În fundul şanţului se vede o proeminenţă numită lobul insulei. lipidic şi al apei. Emisferele sunt legate prin comisuri. mijlociu şi inferior. superior. pe care la proiectează pe cortexul cerebral direct sau prin intermediul nucleilor rostrali talamici în ariile 14. dar şi prin intervenţia pe componenta somatică (ex. De la nucleul supraoptic şi paraventricular care secretă ADH şi ocitocina prin axonii tractului hipotalamohipofizar aceste neurosecreţii ajung în neurohipofiză unde sunt depozitate. iar în interior conţin cavităţi denumite ventriculi laterali. mediu. deci hipotalamusul poate fi considerat ca un creier vegetativ. În plus în hipotalamus se află şi centrul somnului. Aceste şanţuri delimitează girii frontal. D. Pe faţa superioară a corpului calos este şanţul corpului calos.

de asociaţie. La nivelul lobului frontal se găseşte şanţul olfactiv.stratul piramidal extern. termică. În partea temporooccipitală. dr. cu o dendrită care pleacă de la vârf şi ajunge în stratul molecular. 14 miliarde de neuroni. cuprinzând un număr de cca. se descrie un izocortex heterotipic piramidal sau granular în zonele cu funcţie motorie şi un izocortex heterotipic granular sau coniocortex. Unele dintre ele. la incapacitatea de formare de reprezentări şi noţiuni.28a). . Izocortexul la nivelul căruia cele 6 straturi sunt dezvoltate proporţional se numeşte homotipic. denumită izocortex. Scoarţa cerebrală cuprinde zone sau câmpuri corticale cu structură şi funcţii specifice. Acesta este împărţit printr-un şanţ colateral în 2 giri temporooccipitali. paralel cu corpul calos care în partea posterioară printr-un istm se continuă cu girul parahipocampal ce aparţine feţei bazale. Medial de acest şanţ se află girul drept (fig. Unii proiectează kinestezia şi la nivelul ariei 4 care este însă predominant motorie. . Câmpurile 3. iar cele piramidale un rol efector. Lezarea ei duce la pierderea posibilităţilor de asociere a senzaţiei primare cu informaţii de la ceilalaţi analizatori. . stratul granular. cu giraţie şi figuraţie bogată şi cu întindere mare în suprafaţă. alcătuit din celule piramidale mari şi altele foarte mari (gigantopiramidale Betz) ale căror prelungiri se comportă ca şi acelea ale stratului piramidal extern.stratul polimorf. celulele lui Martinotti îşi trimit axonul în stratul molecular. între care nu există limite nete. iar acest şanţ şi fisura calcarină se află cuneusul ce aparţine lobului occipital (fig. care delimitează girii orbitali al lobului frontal. format din celule numeroase. format mai ales din celule receptoare şi altul profund. Structura scoarţei cerebrale. 2 şi 1 din girul postcentral reprezintă aria somestezică unde sunt centrii de integrare a sensibilităţii generale somatice. Faţa bazală a emisferelor cerebrale este formată de faţa inferioară a lobilor: frontal. Celulele granulare au rol receptor. format din celule mici poligonale sau tringhiulare. cu celule motorii şi de asociere. Girul temporooccipital lateral se numeşte şi girul fusiform. Prin giraţie şi fisuraţie suprafaţa ei a crescut ajungând la 1300-2300 cm2. Scoarţa cerebrală este organul superior de integrare a funcţiilor întregului organism. netedă şi redusă ca întindere denumită paleocortex. Înaintea şanţului parietoocipital este o parte a lobulului parietal numită precuneus. dureroasă şi kinestezică (proprioceptivă "conştientă”). . corespunzătoare riencefalului şi alta de achiziţie recentă. cu celule piramidale mici. iar una în jurul acesteia aşa-zisa arie senzitivă secundară sau psihosenzorială. Ariile senzitive şi senzoriale sunt locul de proiecţie a sensibilităţii generale şi senzoriale. se disting 2 straturi celulare: unul superficial.Substanţa cenuşie ca şi la cerebel este dispusă la suprafaţă. Se descriu la nivelul scoarţei cerebrale o citoarhitectonică ce se ocupă de celulele din cortex şi dispoziţia lor şi a mieloarhitectonică ce analizează dispoziţia fibrelor din scoarţa cerebrală. care îi dau aspect granular. Există o regiune cu 2-3 straturi numită allocortex şi alta mai întinsă. La nivelul ariilor receptoare se găseşte coniocortex. iar posterior şanţul perietooccipital. Scoarţa cerebrală (pallim). Deasupra şanţului cingului se găseşte girul frontal superior (intern). La microscop se constată că scoarţa cerebrală este alcătuită din neuroni şi prelungirile lor. . cu funcţii specifice. spre deosebire de cortexul heterotipic în care predomină dezvoltarea mai mare a unor straturi. stratul piramidal. Girul parahipocampic este limitat medial de şanţul hipocampului care proemină în interiorul ventriculului lateral unde formează cornul lui Ammon sau hipocampul. Astfel. care formează buza inferioară a şanţului calcarin şi girul parahipocampic situat anterior. La nivelul izocortexului se descriu începând dinspre suprafaţă următoarele straturi: . În ceea ce priveşte fiziologia la nivelul ariilor receptoare se disting 2 zone: una primară de maximă specializare. zona receptoare propriuzisă şi a cărei distrugere duce la dispariţia sensibilităţii respective. 1. a descris la nivelul cortexului 52 de câmpuri sau arii corticale. bazându-se pe citoarhitectonică. dispuşi în mai multe straturi.Autori: Conf. cu direcţia antero-posterioară care adăposteşte bulbul şi tractul olfactiv. Aici ajunge sensibilitatea tactilă epicritică. La nivelul allocortexului care corespunde în mare parte riencefalului. În lobul parietal se observă şanţul subparietal. denumită neocortex.stratul granular extern.stratul molecular.stratul granular intern. Structura emisferelor cerebrale. alcătuită din 6 straturi. Raveica Gabriela. alcătuit din celule mici cu numeroase prelungiri dendritice şi axoni care formează o reţea. Maxim Gheorghe el se desprinde şanţul paracentral cu traiect ascendent. de forma literei "H”. Lateral de el se găsesc şanţurile orbitale. 28b). Se descrie şi o somatotopie a neuronilor ce realizează aşa numitul homunculus senzitiv. uncus = cârlig). girul temporal inferior este separat prin şanţul temporal inferior de lobul temporooccipital. Celelelalte dendrite rămân la nivelul acestui strat. formând scoarţa cerebrală şi la baza emisferelor alcătuind nucleii bazali sau corpul striat. Posterior de el este lobulul paracentral.stratul piramidal intern sau ganglionar. Brodmann. în zonele senzitive şi senzoriale. temporal şi occipital. cu aspecte variate. Lector univ. Sub aceste şanţuri delimitează următorii giri: girul cinguli. Cortexul cerebral are o regiune mai veche. cu celule asemănătoare stratului granular extern şi ale căror prelungiri nu părăsesc scoarţa. . care prezintă o formaţiune ca un cârlig numită uncus (lat. 14 . Axonii trec în substanţa albă. cu nucleu mare. iar cel medial se subdivizează în girul lingual situat posterior.

pe linia mediană se găseşte o membrană denumită septum pellucidum care desparte cei 2 ventriculi laterali. Nucleii bazali se leagă prin fibre nervoase între ei şi au conexiuni şi cu scoarţa cerebrală. Ea este străbătută de fibre de proiecţie ale emisferelor cerebrale. Nucelii bazali. Lezarea lui dă tulburări de vorbire (disartrie). de stăpânire a emoţiilor etc. care se formează în cursul veţii. Câmpurile 41. 19 reprezintă aria vizuală situată de o parte şi de alta a fisurii calcarine. după care urmează corpul corpului calos 15 . masticaţia. nucleul roşu. Reprezentarea este inegală datorită raportului de inervaţie al unităţilor motorii. Capsula internă are un braţ anterior între capul nucleului caudat şi nucleul lentiform şi unul posterior între talamus şi nucleul lentiform. Capsula externă este situată între nucleul lentiform şi claustrum. 22 reprezintă aria de integrare a mesajelor acustice. Câmpul 22 este şi locul înţelegerii cuvintelor vorbite. Există o somatotropie a neuronilor motori care realizează aşa-zisul homunculus motor (Penfield) cu reprezentare răsturnată deoarece de la piciorul girului pleacă inervaţia pentru cap (1/3). superior şi lateral de talamus. Ariile 18 şi 19 se numesc peristriată şi respectiv parastriată (fig. pentru membrul inferior şi perineu. deglutiţia. Ca formaţiuni comisurale se descriu corpul calos. Formează cemtrul emisferelor. Fornixul sau trigonul este formaţiunea care în majoritate este constituită din fibre asociative între hipocamp sau cornul lui Ammon şi corpul mamilar de aceeaşi parte. Excitarea la nivelul câmpului 4 produce contracţia muşchilor scheletici. 25. Câmpurile 44 şi 45 din girul frontal inferior reprezintă centrul limbajului articulat (câmpul 44 este centrul lui Broca). etc. Fornixul este aşezat sub corpul calos şi între aceste 2 formaţiuni. Câmpurile 39 şi 40 au funcţii complexe de analiză şi de sinteză. reprezintă sediul integrării sentimentelor. lezarea lui produce incapacitatea de a scrie sau agrafia. La stângaci se află în hemisfera dreaptă. talamusul. 3. externă şi extremă. Un neuron din cortex inervează numai 3-6 fibre la muşchii care execută mişcări fine cum sunt cei ai globului ocular sau ai policelui şi 300-600 fibre de la nivelul muşchilor spatelui. nucleul olivar şi formaţiunea reticulată. Acestea sunt reprezentate de capsula internă. Ariile de asociere sau zonele psihice. Pe o secţiune medio-sagitală este ca o lamă care descrie un arc cu concavitatea inferioară. Centrul scrisului se dezvoltă lanivelul girului frontal mijlociu. Câmpul 43 de la piciorul girului postcentral este centrul gustativ. Lezarea lor produce tulburări de comportament. substanţa neagră. 24. Prezenţa nucleilor bazali datermină în substanţa albă de la baza emisferelor formarea unor lame de substanţă albă. coordonând mişcări complexe ca oculocefalogiria. comisurale şi de proiecţie. iar capsula extremă este între claustrum şi scoarţa lobulului insulei. iar cea din partea superioară a girului (1/3) şi chiar de la nivelul feţei interemisferice. Anexat nucelilor bazali este şi claustrum care apre ca o lamă cenuşie lateral de putamen. masa de substanţă albă. Câmpurile 13. În general lobul frontal este sediul personalităţii umane. 2. situate la baza emisferelor cerebrale. formează genunchiul corpului calos. 18. din partea mijlocie cea pentru membrul superior şi trunchi (1/3). denumită centrul semioval. Fibrele mijlocii fac legătura între 2 lobi sau între 2 giri ceva mai îndepărtaţi. anterior. Cele scurte se întind între 2 giri. Câmpul 17 se numeşte şi arie striată pentru că la nivelul lui scoarţa are şi o strie de substanţă albă. fiind în strânsă legătură cu centrii vegetativi diencefali (HT). Distrugerea lor duce la lipsa de coordonare a mişcărilor complexe şi nu dă paralizie. 10 şi 11 de la nivelul lobului frontal. Câmpurile 6 şi 8 sunt arii motorii de asociere. Acste câmpuri reprezintă şi segmentul cortical al căilor extrapiramidale. hipotalamusul. Câmpurile 9.Fibrele comisurale sunt acelea care leagă între ele cele 2 emisfere cerebrale. Câmpul 4 din girul precentral este locul de origine a tracturilor corticospinale şi corticonucleare. El are un corp central triunghiular cu vârful anterior. lezarea lor produce şi incapacitatea de a înţelege cuvintele scrise sau alexia.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Câmpurile 5 şi 7 din lobul parietal sunt arii de asociaţie ce deservesc somestezia. Prin intermediul picioarelor şi a părţii posterioare a corpului fornixului trec şi fibre comisurale între cei 2 hipocampi (comisura interamoniană sau comisura fornicis). . un corp şi o coadă. Este formată din fibre nervoase: de asociere. Sunt mase de substanţă cenuşie. 29). fasciculul longitudinal superior care uneşte scoarţa lobului frontal cu cea a lobilor parietal şi occipital. Corpul calos este un sistem de fibre care în interiorul emisferelor formează tavanul ventriculilor laterali. . se împart în zone de asociaţie motorie ca centrii vorbirii şi ai scrisului şi arii de asociere senzitivă ca centrul înţelegerii cuvintelor scrise sau vorbite. Din unghiurile posterioare se desprind alte 2 tracturi numite picioarele fornixului care se îndreaptă spre hipocamp. realizând funcţia lor simultană. iar cele lungi leagă regiuni îndepărtate ale scoarţei ce de exemplu. Lezarea lui dă surditatea verbală (deşi aude nu înţelege ce vorbeşte). La unirea celor 2 braţe se găseşte genunchiul capsulei interne. Ariile motorii sunt acelea de la care pleacă comenzi pentru mişcările voluntare ca şi pentru coordonarea lor. comisura albă anterioară şi comisura fornicis.Fibrele de asociere leagă între ele puncte din aceeaşi emisferă cerebrală. Sunt formaţi din: nucleul caudat înfăşurat în jurul talamusului şi din nucleul lentiform alcătuit la rândul său dintr-o parte laterală numită putamen şi alta medială mai decolorată numită globus pallidus. 32 de pe faţa medială a emisferelor şi din girus cinguli reglează funcţiile vegetative. din dreptul căruia pleacă spre corpii amilari 2 tracturi numite columnele fornixului. Din cauza aspectului pe care îl au pe secţiune se numesc şi corpul striat. La acest nivel se găseşte izocortex heterotipic piramidal cu numeroase celule gigantopiramidale. 14. subtalamusul. Câmpurile 17. I se descriu o prelungire anterioară sau rostrum care schimbându-şi direcţia. 42. iar distrugerea sa dă paralizii musculare. care se termină în nucleul amigdalian. Nucleului caudat i se descriu un cap.Substanţa albă a emisferelor cerebrale. .

1-2 mm. Este partea cea mai veche ca apariţie filogenetică a emisferelor cerebrale. Lector univ. La capătul său anterior apeductul se deschide într-o nouă dilataţie situată în diencefal. Prin găurile interventriculare (Monroe) situate anterior şi lateral se face comunicarea între ventriculul III şi ventriculii laterali I şi II din interiorul emisferelor cerebrale şi care au fost descrişi odată cu substanţa albă a emisferelor. Între duramater şi arahnoidă se află un mic spaţiu capilar. Scoarţa cerebrală a acestor centrii este reprezentată de allocortex. În bulbii olfactivi se termină nervii olfactivi. În interiorul cutiei craniene ea trimite o prelungire orizontală care separă emisferele cerebrale de cerebel. împreună cu piamater (lat. O altă prelungire a membranei duramater. formând loja glandei hipofize. Formaţiunile care-l delimitează au fost descrise la trunchiul cerebral. Din spaţiul subarahnoidian este incontinuu resorbit şi trecut în circulaţia venoasă de către granulaţiile arahnoidale (Pachioni). Comisura albă anterioară este subţire şi leagă între ei bulbii olfactivi şi scoarţa lobului temporal. Aceste formaţiuni se leagă cu centrii corticali ai rinencefalului: aria parolfactorie. putând însă să fie astupat pe alocuri. formată din ţesut fibros şi elastic dens. canalul central se continuă cu ventriculul IV situat între bulb şi punte care-i formează podeaua şi cerebel care-i formează tavanul. care sunt derivate din lumenul tubului neural primitiv. Acest spaţiu este străbătut de rădăcinile nervilor spinali în jurul cărora duramater formează teci radiculare. Din ventriculul I şi II. cu direcţia sagitală şi perpendiculară pe faţa superioară a cortului cerebelului este coasa creierului. posterior şi inferior. Arahnoida (gr.Autori: Conf. În dreptul conului medular prezintă o mică dilataţie numită ventricul terminal. lichidul cefalorahidian (LCR). Ea poartă denumirea de diafragma şeii şi prezintă în centru un orificiu prin care trece tija glandei hipofize. denumit spaţiul extradural sau epidural. denumită coasa cerebelului care proemină între emisferele cerebeloase. În grosimea membranei duramater craniene sunt cuprinse şi sinusurile venoase ale acesteia. Bulbul olfactiv se continuă cu tractul olfactiv care merge posterior până la trigonul şi tuberculul olfactiv. O prelungire a membranei duramater acoperă şaua turcească. corn anterior. Sistemul cavitar al nevraxului. Plexurile coroide sunt franjuri vasculare ale vaselor pieimater care proemină în interiorul ventriculilor. Maxim Gheorghe care la extremitatea posterioară este mai îngroşată şi se numeşte splenium. Acesta este secretat incontinuu de pânza coroidiană a fiecărui ventricul. Meningele spinale se continuă la nivelul găurii occipitale cu meningele cerebrale. Raveica Gabriela. Când la copii posibilităţile de resorbţie sunt afectate poate apare o hidrocefalie externă. este mai groasă. El se mai absoarbe şi la nivelul tecilor durale ale nervilor spinali. La unghiul său anterior. Acesta are un diametru de cca. LCR este deci. 16 . Fiecare ventricul are câte o prelungire în lobul frontal. Este alcătuit din bulbul olfactiv aşezat în şanţul omonim al lobului orbital. În partea superioară. Sistemul limbic (Rinecefalul). În acest spaţiu se fac anesteziile rahidiene epidurale. În interiorul sistemul nervos central se găsesc o serie de canale sau regiuni mai dilatate numite ventriculi. pia = bună + mater = mamă) care înveleşte la suprafaţă măduva spinării şi encefalul sunt mai subţiri. îndeplinind la animalele inferioare funcţii olfactive. De aici prin găurile laterale (Luschka) şi mediană (Megendie) din membrana tectria a acestui ventricul. Membrana exteriară denumită duramater (lat. dura = tare + mater = mamă). Duramater spinală este despărţită de peretele osteofibros al canalului vertebral printr-un şpaţiu plin cu ţesut adipos şi numeroase vene. occipital şi temporal denumite respectiv. spre deosebire de cea spinală aderă strâns de oasele cutiei craniene. Duramater cerebrală. numită ventriculul III (fig. până la faţa superioară a corpului calos. {i la nivelul acestor ventriculi există o pânză coroidiană ca va produce lichidul cefalorahidian din interiorul ventriculului. nucleul amigdalian. în grosimea comisurii cenuşii se găseşte canalul central. În interiorul substanţei albe se găsesc ventriculii laterali I şi II. 30). care învelesc măduva spinării şi encefalul. Dacă congenital sau în urma unei meningite la copii se astupă parţial găurile din tavanul ventriculului IV. cavităţi pline cu lichid cefalorahidian. denumit spaţiul subdural. Aceasta desparte cele 2 emisfere cerebrale. În sistemul cavitar al nevraxului ca şi în spaţiul subarahnoidian se găseşte un lichid incolor. LCR trece în ventriculul III unde se adaugă cel secretat aici şi prin apeductul lui Sylvius dernează mai departe în ventriculul IV. ventriculul al IVlea se continuă cu apeductul lui Sylvius săpat în grosimea mezencefalului la limita dintre tegment şi tectum. Arachne = păianjen + eidos = aspect) situată sub duramater. substanţa perforată anterioară. denumită cortul cerebelului care se inseră pe buzele şanţului transvers şi pe marginea superioară a stâncii temporalului. dar rămân separate de cavitatea ventriculară printr-o lamă epitelială de natură ependimară (interventriculare şi extraventriculare). Ventriculii laterali sunt separaţi între ei prin septum pellucidium şi comunică prin găurile interventriculare (Monroe) cu ventriculul III. Meningele sunt 3 membrane conjunctive de protecţie. într-o continuă reînnoire. LCR trece în spaţiul subarahnoidian la nivelul cisternei medulocerebeloase. care părtunde în fisura interemisferică şi ajunge în profunzime. De pe faţa inferioară a acestuia pleacă o mică prelungire sagitală. În interiorul măduvei spinării. Tavanul ventriculilor laterali este format de corpul calos. care se continuă la periferie cu perinervul. străbătut de tracturi fibroase şi vase sanguine. dr. nucelii septali. Meningele. LCR se acumulează în sistemul cavitar destinde encefalul şi apare hidrocefalia internă. formând periostul intern al acestor oase şi se continuă la nivelul suturilor cu periostul extern.

Nervul oculomotor are fibre somatomotorii cu originea reală în nucleul oculomotorului din tegmentul mezencefalic în dreptul coliculilor optici sub apeductul lui Sylvius. în ventriculii cerebrali. plin cu lichid cafalorahidian. care este singurul epiteliu senzorial propriu-zis. În afară de primele 2 perechi care sunt derivate ale veziculelor cerebrale.1.3. cisterna chiasmatică. Nervul abducens este motor pentru muşchiul drept extern al globului ocular.Culege sensibilitatea propioceptivă de la aparatul masticator prin ramura mandibulară. VI. -motori: oculomotor comun (III). IV. facialul (VII). V. Protoneuronii sunt situaţi în ganglionul Gasser. opticul (II). Între piamater şi arahnoidă se află spaţiul subarahnoidian. Nervul optic este alcătuit din axonii neuronilor multipolari din retină. restul ies din trunchiul cerebral şi au o origine reală şi alta aparentă dacă au fibre motorii şi o terminare aparentă şi alta reală dacă au fibrele senzitive. oculomotor extern (VI). Din punct de vedere funcţional pot fi: -receptori: olfactivul (I). Originea aparentă este situată pe faţa medială a picioarelor pedunculilor cerebrali. iar deutoneuronul în nucleii senzitivi din bulb şi punte. Originea aparentă este dorsal de coliculii acustici. -micşti: trigemenul (V).Fibrele motorii pleacă din nucleul branhimotor din tegumentul pontin şi merg prin ramura mendibulară la muşchii masticatori.Culege sensibilitatea exteroceptivă de la pielea feţei şi de la mucoasele cavităţilor feţei prin toate cele 3 ramuri.1. III. hipoglosul (XII). iar axonii lor merg la nucleul tractului mezencefalic al trigemenului unde sunt deutoneuronii. Nucleii motori din trunchiul cerebral vor fi originea reală. Pe traiectul lui se află ganglionul semilunar (Gasser) de la care pleacă cele 3 ramuri ale lui: oftalmicul. cisterna şanţului lateral şi cisterna corpului calos. Ele fac sinapsă în ganglionul ciliar ataşat ramurei oftalmice a trigemenului. cu rol în secreţia lichidului cefalorahidian. muşchiul drept medial. la baza encefalului el prezintă. Nervul oculomotor are şi fibrele vegetative parasimatice cu originea în nucleul accesor al oculomotorului (EdingerWestphal). Sunt reprezentaţi de un număr de 20-30 de filete nervoase formate din axonii neuronilor din mucoasa olfactivă. denumite ligamente dinţate. care sunt iridoconstrictoare. adică un neuroepiteliu. Nervii olfactivi. 1. fiind singurul nerv cranian care se încrucişează în SNC şi iese de pe faţa dorsală a trunchiului cerebral. maxilarul şi mandibularul. 17 . Prin ea şi prelungirile pe care le trimite. Nervii cranieni. cisterna cerebelomedulară din dreptul găurii Megendie. muşchiul tensor al vălului palatin şi la muşchiul tensor timpanic. . care se distribuie în teritoriile feţei corespunzătoare denumirii lor. cum sunt: cisterna pontină. Măduva spinării este ancorată de duramater în părţile laterale prin prelungiri ale membranei piamater situate în plan frontal. în dreptul depresiunilor. Sistemul nervos periferic este alcătuit din 12 perechi de nervi cranieni şi 31 de perechi de nervi spinali. Pe ramurile trigemenului se găsesc ganglionii vegetativi parasimpatici şi fibrele vegetative ale parasimpaticului cranian. Nervul trohlear are fibrele somatomotorii cu originea reală în nucleul trohlearului din tegmentul mezencefalic în dreptul coliculilor acustici. vor avea pe traiectul lor cel puţin un ganglion unde se vor găsi protoneuronii receptori ai sensibilităţii culeasă de nervul respectiv. care se termină în corpii geniculaţi laterali. I. Piamater cerecbrală trimite prelungiri bogate în vase sanguine. Nervii senzitivi ca şi nervii micşti pentru fibrele lor senzitive. lacuri pline de LCR denumite cisterne aubarahnoide. Nervul trigemen este nerv mixt. Ei inervează cea mai mare parte a muşchilor exterinseci ai globului ocular. iar cei senzitivi vor reprezenta terminarea reală a nervilor cranieni. muşchiul drept inferior şi muşchiul oblic inferior. Originea reală a fibrelor este în nucleul somatomotor al abducensului din dreptul coliculului facialului (eminenţa rotundă) din fosa romboidă. pătrund în sistemul nervos central. vasele sanguine. cisterna interpedunculară. Axonii se termină la celulele mitrale din bulbul olfactiv. între rădăcinile anterioare şi posterioare ale nervilor spinali. Originea aparentă este dorsal de coliculilor acustici. glosofaringianul (X). respectiv: muşchiul drept superior şi muşchiul ridicător al pleoapei superioare. spinal (XI). II. . Fibrele care vin de la retină nazală se încrucişează cu cele simetrice formând chiasma optică de la care pleacă apoi tracturile optice.1. acusticul (VIII). Astfel. pneumogastricul (IX). cu neuronul postganglionar. pateticul (IV). . 1. Spaţiul subarahnoidian cerebral este mult mai neregulat decât cel spinal. Sistemul nervos periferic. Originea sau terminarea aparentă va fi locul unde nervii se desprind din trunchiul cerebral. Protoneuronul este situat în ganglionul Gasser. care formează plexurile coroide ale ventriculilor.3. Prin fisura orbitală superioară pătrunde în orbită şi inervează muşchiul oblic superior.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Piamater aderă de suprafaţa măduvei şi a encefalului şi este o membrană vasculară.

. – fibrele motorii pentru muşchii faringelui pleacă din nucleul ambiguu din bulb (originea reală). Nervul vag este nerv mixt şi pe traiectul lui se găsesc 2 ganglioni: jugular (superior) şi nodos (inferior). sub glosofaringian şi deasupra accesorului.1.2.culege sensibilitatea exteroceptivă de la pielea conductului auditiv extern. dr. Nervul facial este nerv mixt şi pe traiectul lui are ganglionul geniculat: – fibrele motorii pleacă din nucleul branhiomotor din tegmenul pontin şi merg la muşchii mimicii. Fibrele vegetative şi senzoriale sunt descrise de unii autori ca nervul VII bis (nervul intermediar Wriesberg). .fibrele senzitive culeg gustul de la 2/3 anterioare ale limbii. ce se formează prin unirea în apropierea găurii de conjugare a rădăcinii ventrale cu rădăcinea dorsală. Nervul accesor este motor. Lector univ.fibrele visceromotorii (vegetative) pentru glanda lacrimală şi glandele mucoasei nazale pleacă din nucleul lacrimonazal. muşchiul stilohiodian şi la muşchiul scăriţei.culege sensibilitatea exteroceptoare de la 1/3 posterioară a limbii şi sensibilitatea faringelui. datorită teritoriului său de distrtibuţie este denumit şi centrul cardio-pneumo-enteric şi asigură inervaţia parasimpatică a organelor respective. iar axonii lor fac sinapsă ramura vestibulară a perechii a VIII-a care se termină în nucelii vestibululari din dreptul unghiului lateral al fosei romboide. iar cele pentru glandele submandibulară şi sublinguală sunt situaţi în tegmentul pontin. După unirea celor 2 rădăcini. . 1. . Protoneuronul este situat în ganglionul geniculat. . . 18 .fibrele care provin din nucleul ambiguu vor părăsi nervul prin ramul intern care se alătură nervului vag şi ajung la laringe prin nervul laringean inferior.3. Originea aparentă este în şanţul preolivar. Originea reală este în nucleul somatomotor din fosa romboidă în dreptul aripii albe interne (trigonul hipoglosului). Protoneuronul se află în ganglionul Scarpa. Nervul glosofaringian se desprinde din dreptul şanţului lateral posterior al bulbului (originea aparentă). Ca şi cele de gust ele se duc în bulb la nucleul tractului solitar. . . Nervul acusticovestibular este senzorial. iar axonii se duc la nucleii exteroceptivi ai trigemenului din punte şi bulb. Nervul glosofaringian este mixt şi pe traiectul lui se găsesc 2 ganglioni: intra şi extracranian. Acest nucleul. 5 perechi lombari. 12 perechi toracali. Nervul hipoglos este motor pentru muşchii limbii. Raveica Gabriela. XI. Protoneuronul este în ganglionul intracranian. . Nervii spinali sunt 31 de perechi metamerice care se subîmpart în: 8 perechi cervivali.culege excitaţiile acustice de la organul lui Corti prin dendritele neuronilor situaţi în ganglionul spinal Corti (protoneuronul). Are cel mai mare teritoriu de inervaţie viscerală. iar axonul se duce la nucleii exteroceptivi ai trigemenului din punte şi bulb (deutoneuronul). El are o dubllă origine: bulbară şi medulară.fibrele din nucleul spinal (medular) merg prin ramul extern la muşchii trapez şi sternocleidomastoidian. Axonii acestor neuroni pseudounipolari merg prin rădăcina posterioară şi intră prin şanţul lateral posterior la nucleii senzitivi din nevrax (fig. VII. El are pe traiectul său 2 ganglioni: Corti şi Scarpa.culege excitaţiile de echilibru de la receptorii vestibulari. Axonii se duc la nucleul tractului solitar (din bulb). Maxim Gheorghe Originea aparentă este din spaţiul bulbopontin în dreptul piramidelor. VIII.fibrele senzoriale ale neuronilor din ganglionul nodos culege gustul din regiunea posterioară a limbei şi de la valecule (cele 2 fosete gloso-epiglotice). Nervul vag se desprinde din dreptul şanţului lateral posterior al bulbului (originea aparentă). şi de rinichi şi căile urinare până la ureter inclusiv. Protoneuronul este în ganglionul jugular. Axonii lor fac ramura cochleară şi merg să se termine în nucleii cochleari din punte (deutoneuronul).31). 5 perechi sacrali şi 1 nerv coccigian pereche. IX. . îşi au originea în protoneuronul din ganglionul nodos. proprio şi interoceptivă. de la tubul digestiv până la unghiul splenic. . Fiecare nerv spinal este un nerv mixt. Nervii spinali.fibrele interoceptive de la sinusul carotidian îşi au protoneuronl în ganglionul extracranian şi ca şi cele gustative se duc în bulb la nucleul tractului solitar. Nervul se desprinde la nivelul şanţului bulbopontin în dreptul fosetei supraretroolivare. XII. el se împarte într-un ram intern şi altul extern: .fibrele visceromotorii pleacă de la nucleul dorsal al vagului din bulb (coloana visceral eferentă generală). . X.fibrele senzoriale ale protoneuronului din ganglionul extracranian culeg gustul de la "V-ul” lingual şi de la o îngustă zonă posterioară acestuia. Pe traiectul ădăcinii posterioare se află ganglionul spinal unde sunt situaţi protoneuronii receptori pe calea extero. lateral de nervul facial.fibrele visceromotorii (vegetative) pleacă de la nucleul salivator inferior din bulb şi determină secreţia parotidei.fibrele interoceptive de la zonele reflexogene cardiovasculare de la aparatul respirator.Autori: Conf. . distribuindu-se în torace şi apoi la nivelul abdomenului unde ajunge până la unghiul splenic al colonului: – fibrele motorii pentru o parte din muşchii faringelui şi pentru cei ai laringelui şi ai esofagului superior îşi au originea în nucleul ambiguu. Nervul se termină în şanţul bulbopontin (originea aparentă) în foseta supraretroolivară.

provenită din C2 şi C3. Nervii intercostali. fasciculul medial al plexului brahial. segmentară. Plexul brahial. Ramurile ventrale ale trunchiului primar. Aceste ramuri nu se anastomozează între ele păstrându-si dispoziţia metamerică.nervul auricular mare. iar ramura ventrală a trunchiului inferior. Este format prin anastomoza ramurilor anterioare ale ultimilor 4 perechi de nervi cervicali (C 5 . Nervul frenic dă ramuri pentru diafragm şi alte ramuri frenico-abdominale traversează diafragmul prin orificiile amintite. sternohioidianul şi sternotiroidianul). iar cea anterioară eferentă sau motorie. . Al doilea grup formează un trunchi ce se divide în 3 ramuri: ramura suprasterală. Nervul frenic este format din fibre provenite din C3. . Ramurile colaterale ale plexului brahial sunt: nervul dorsal al scapulei. Ramura comunicantă cenuşie are fibre postganglionare ce vin la nervul spinal din lanţul simpatic.). Poate fi albă şi cenuşie. . 4. . prin orificiul venei cave inferioare şi orificiul esofagian. .C 6.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Funcţional rădăcina posterioară este senzitivă. îşi păstrează dispoziţia segmentară numai cele ale nervilor toracici. Acest plex dă 2 feluri de ramuri: ramuri profunde care formează plexul cervical profund. muşchiul sternocleidomatsoidian) şi unii muşchi ai spatelui (trapezul. apoi prin torace şi traversează diafragmul. . se anastomozează cu ramuri ale nervilor intercostali şi împreună cu fibre simpatice alcătuiesc plexul diafragmatic. aferentă. nervul subscapular. Ramurile ventrale se distribuie cutanat şi motor la peretele antero-lateral al trunchiului şi la membre. Ramurile posterioare prin fibrele lor senzitive culeg exteroceptivitatea de la pielea cefei şi a spatelui în interiorul ariei delimitată de linia parieto-acromio-trochantero-coccigiană. prin ramurile colaterale şi terminale tegumentul umărului şi al membrului superior.C7. 19 . superior şi mijlociu. ridicătorul scapulei). 2. 3. Celelalte ramuri se anastomozează între ele şi formează 5 plexuri nervoase: cervical. nervul pectoral medial şi lateral. Primul nerv cervical nu are fibre senzitive.C 4.nervul cutanat al gâtului. care ies prin şanţul lateral anterior şi merg la organele efectoare. Tot pe ea merg şi fibrele vasomotorii. . Ramurile terminale ale plexului brahial sunt: nervul median.nervul occipital mic. nervul radial şi axilar (din fasciculul posterior).C8 ) şi ale primei perechi de nervi toracali (T1). Primul grup se compune din: . deşi s-au descris fibre. subhioidiană şi cervicală.Ramurile cutanate sunt ramuri senzitive şi se împart în 2 grupuri: un grup de 3 nervi şi alt grup format care formează un trunchi. formează fasciculul lateral. . care inervează pielea din regiunea parietală şi occipitală a capului. ramura supraclaviculară şi ramura supraacromială care inervează pielea din regiunea antero-superioară a toracelui şi antero-laterală a umărului. Ansa hipoglosului este formată dintr-o ramură descendentă laterală (ramura nervului hipoglos. mijlociu (C7 ) şi inferior (C8 . Plexul cervical. El prezintă o porţiune supraclaviculară şi o porţiune infraclaviculară (axilară) şi este format din 3 trunchiuri primare: superior (C5 -C 6. nervul suprascapular şi nervul toracodorsal. . Trunchiul comun. Cele albe conţin fibre preganglionare simpatice şi fibre aferente vegetative. nervul musculo-cutanat (din fasciculul lateral).Ramura comunicantă conduce fibrele vegetative. care dau fiecare ramuri ventrale şi dorsale. Plexul brahial inervează. iar fibrele celui de-al doilea nerv.Ramura posterioară. nervul ulnar. Ea inervează muşchii subhioidieni (omohiodianul. lombar. Ramurile dorsale ale celor 3 trunchiuri formează fasciculul posterior al plexului brahial. format prin unirea celor 2 rădăcini este foarte scurt şi imediat ce iese prin gaura intervertebrală se împarte în 4 ramuri periferice.Rădăcina anterioară. muşchiul scalen mediu. care fac excepţie de la regulă. . Ceilalţi muşchi ai spatelui care deservesc membrele sunt inervaţi de ramurile anterioare ale nervului spinal. care formează nervii intercostali.). sacral şi coccigian. Ele alcătuiesc ramurile musculare şi inervează muşchii gâtului (muşchiul lung al capului.Ramura meningeală care reintră în canalul vertebral prin gaura intervertebrală asigurând sensibilitatea meningelor. brahial. ). care inervează pielea din regiunile suprahioidiană. care inervează pielea de pe feţele anterioară şi posterioară ale pavilionului urechii. şi C5 şi coboară prin gât. alcătuiesc marele nerv occipital. muşchiul lung al gâtului. nervul subclavicular. nervul cutanat antibrahial medial (din fasciculul medial). nervul cutanat brahial medial. Rădăcina anterioară este formată din axonii neuronilor somato şi visceromotorii din măduvă. nervul toracic lung. ramuri cutanate (superficiale) care formează plexul cervical superficial. Este format de anastomozele ramurilor anterioare ale primilor 4 nervi cervicali spinali (C1. care ia naştere prin 2 rădăcini (una din fasciculul medial şi alta din fasciculul lateral).T1.Ramurile profunde sunt ramuri motorii. muşchii centrurii scapulare şi ai extremităţii libere al membrului superior. De la el pronesc anastomoze pentru nervul hipoglos (XII) şi nervul accesor (XI). Dintre ele. situat pe faţa inferioară a diafragmului. Prin fibrele lor motorii inervează musculatura autohtonă a spatelui. provenită din C1) şi o ramură descendetă medială.

Rezultă din anastomozele ramurilor anterioare ale celui de-al patrulea nerv sacral (S 4). Nervii intercostali formează ramuri intercostale şi ramuri cutanate. ca şi pielea acestei regiuni. o altă ramură este cutanată şi inervează pielea din regiunea şoldurilor. ramura posterioară inervează muşchiul adductor mare şi articulaţia coxofemurală.1. Inervează muşchii peretelui toracic şi al jumătăţii superioare a peretelui abdominal. Acest plex conţine întreg parasimpaticul pelvian. nervul fesier inferior. semimembranos şi aductorul mare). A.Autori: Conf. .nervul genitofemural inervează pielea feţei mediale a coapsei şi pielea scrotului sau a labiilor mari. Ramurile terminale formează: . . Ramurile terminale ale marelui sciatic sunt: nervul peronier comun şi nervul tibial. din căi nervoase aferente care conduc mesajele spre centrii nervoşi şi din căile eferente care transmit organelor efectoare. Este cel mai voluminos plex şi se află situat în bazin. iar vârful situat în scobitura sciatică (incizura ischiatică) a osului coxal. S3). . precum şi muşchii gambei şi ai piciorului (muşchiul biceps femural. coccigian prin unirea unei ramuri a nervului S4. ramurile anterioare ale nervilor spinali nu formează plexuri. nervul dorsal al penisului şi nervul dorsal al clitorisului. Plexul coccgian. parasimaticul este inhibitor şi invers. Nervul marele sciatic provine deci din toate componentele plexului sacral şi părăseşte bazinul prin gaura ischiatică. Raveica Gabriela. S2.nervul obturator care are o ramură anterioară şi alta posterioară. . Sistemul nervos vegetativ (SNV) integrează şi coordonează. funcţiile viscerale. nervii scrotali posteriori. cu o ramură a nervului S5. nervul ridicătorului anal. iar cu plexul următor. iar T12 la formarea plexului lombar. nervii perineali. nervul obturatorului. nervii labiali posteriori. Nervul tibial dă nervul cutanat sural medial (nervul safen extern) ca ramuri colaterale musculare şi ca ramuri terminale nervul plantar medial şi nervul plantar lateral. Prin ramurile viscerale formează nervii rectali inferiori (nervi hemoroidali inferiori). Pentru abdomen merg ultimii 6 nervi intercostali. Ramurile cutanate inervează muşchiul ischiococcigian şi pielea cuprinsă între vârful coccisului şi orificiul anal. piramidalului şi nervul ischiatic (marele sciatic). dintre care numai 10 (T2-T11) alcătuiesc nervii intercostali. deoarece T1 participă la formarea plexului brahial. din regiunea pubiană şi a scrotului la bărbat şi a labiilor mari la femeie. inervând tegumentul regiunii fesiere (neinervat de plexul lombar) şi muşchii din grupul posterior al coapsei. el este o anexă a plexului sacral cu care se leagă printr-o ramură a nervului S 3. muşchiul pectineu şi formează ramuri pentru muşchii din loja antero-medială a coapsei. El este alcătuit din centrii nervoşi vegetativi cu rol de integrare. Prin ramurile musculare inervează muşchii ridicători anali şi ischiococcigianul. Maxim Gheorghe În regiunea toracală. 1. Ramurile colaterale formează: .nervul iliohipogastric prin ramura muscuară inervează muşchii laţi ai abdomenului şi drepţi abdominali. Nervul peronier comun dă nervul cutanat sural lateral (ca ramură colaterală) şi ca ramuri terminale nervul peronier superficial (nervul musculo-cutanat) şi nervul peronier profund (nervul tibial anterior). Ramurile plexului sacral sunt: nervul fesier superior. Sunt 12 perechi de nervi toracali. Calea aferentă. Este format din anastomozele ramurilor anterioare ale T12 şi ale primilor 4 nervi lombari (L1. L3. Lector univ. Plexul ruşinos. ramura anterioară inervează muşchiul obturator extern.nervul femurocutanat lateral inervează pielea regiunii fesiere şi pielea regiunii laterale a coapsei. În cadrul SNV se disting o parte simpatică şi alta parasimpatică cu acţiune antagonistă la nivelul organelor efectoare.nervul ilioinghinal inervează pielea scortului la bărbat sau a labiilor mari la femei. Ramurile viscerale intră în alcătuirea plexului hipogastric.nervul femural este cel mai voluminos nerv al plexului lombar. Ei străbat spaţiile intercostale mergând împreună cu vasele omonime în şanţul costal. ca şi pielea aceleiaşi regiuni prin ramurile lor cutanate. Rezultă din anastomozele ramurilor anterioare ale trunchiului lombosacral (anastomoză L4-parţial L5) şi ale primilor 3 nervi sacraţi (S1. 20 .4. precum şi pielea din regiunea genunchiului şi a feţei mediale a coapsei. L2. cel mai voluminos nerv din organism. în sensul că acolo unde simpaticul este excitat. Ramurile plexului lombar sunt ramuri colaterale (nervul patratul lombelor şi nervul psoas) şi terminale. muşchii adductor lung şi scurt. nervul cutanat femural posterior (micul sciatic). Plexul sacral. gemenului superior şi inferior. dr. în cavitatea pelviană dă ramuri pentru muşchiul psoas iliac. muşchiul semitendinos. Baza structurală şi funcţională a SNV o constituie arcurile reflexe vegetative. şi parţial L4). Plexul lombar. în strânsă legătură cu SNC. Sistemul nervos vegetativ. Ia naştere din anastomozele ramurilor anterioare ale lui S5 cu nervul coccigia. muşchiul pectineu. având ramuri musculare şi viscerale (motorii şi senzitive). Are forma unui triunghi a cărui baze corespunde găurilor sacrale anterioare. comenzile centrilor.

rădăcina anterioară a nervului spinal. Cei parasimpatici la nivelul regiunii lui anterolaterale. Se descriu cu funcţii viscerale câmpurile corticale 13. Dacă fibra se distribuie la viscerele supradiafragmatice sau la partea somatică. Centrii vegetativi. Calea eferentă a reflexului vegetativ spre deosebire de cea a reflexului somatic este formată din 2 neuroni: unul situat în centrul vegetativ preganglionar din măduvă sau trunghiul cerebral. face sinapsă în lanţul simpatic. Neuronii postganglionari simpatici sunt aşezaţi în apropierea nervraxului. Dacă este pentru viscerele subdiafragmatice trece fără oprire în nervii splahnici abdominali şi pelvini către plexurile prevertebrale. carotidian etc. Pentru viscerele subdiafragmatice pleacă de la plexurile prevertebrale celiac şi hipogastric ca plexuri perivasculare şi cu arterele care irigă viscerul respectiv ajung la destinaţie. Desigur că la viscerele corpului va ajunge ca plexuri perivasculare cu ramurile carotidelor. Se mai găsesc însă neuroni receptori la nivelul lanţului simpatic. În ordinea apariţiei lor filogenetice se disting centrii nervoşi inferiori în trunchi şi măduvă. Ultimii 6 dau fibre abdominale sub forma nervului mare şi mic splanhnic abdominal ce merg spre plexul celiac. care produce iriodilataţie se înşiră toţi centrii simpatici în succesiunea lor firească. 25. a plexurilor prevertebrale şi chiar intramurali. A. ramura comunicantă albă şi ajunge la lanţul ganglionar latero-vertebral. Proiectează informaţiile directe pe scoarţa cerebrală sau prin intermediul nucleilor rostrali talamici şi este controlat de cortexul cerebral prin căi descendente corticohipotalamice. ca şi pentru interceptorii din muşchi. De la ei pleacă spre periferie calea eferentă. Hipotalamusul este principalul centru subcortical de reglare a activităţii simpaticului şi parasimpaticului. Fibra postganglionară se comportă diferit după organul efector la care se distribuie. fie în plexurile prevertebrale. 21 . iar axonul lui se duce nucleul tractului solitar. centrii supraetajaţi subcorticali în hipotalamus şi centrii vegetativi corticali. în lanţul latero-vertebral sau într-un plex prevertebral. excitaţiile sunt culese de neuroni din ganglionul extracranian al glosofaringianului şi conduse tot la nucleul tractului solitar. multineuronale. Fibra postganglionară merge la organul efector pe calea nervilor somatici. a celor abdominale incluzând tubul digestiv până la unghiul splenic. 14. Pentru viscerele supradiafragmatice părăsesc lanţul simpatic ca nervii vegetativi prorpii (ex. superior. Astăzi se crede că în scoarţa cerebrală există centrii în raport cu inervaţia simpatică şi parasimpatică. . uniţi prin cordoane de substanţă albă ca un şirag. Primii 5 ganglioni toracici trimit eferenţe la viscerele toracice din mediastinul posterior formând plexurile pulmonar. prin nervii vegetativi proprii sau pe calea vaselor sanguine cu plexuri perivasculare. 1. pe când cei parasimatici se află cel mai frecvent în imediata apropiere sau chiar în peretele viscerului respectiv (intramurali). -partea toracică este alcătuită din 10-11 ganglioni.Centrii vegetativi subcorticali sunt situaţi în hipotalamus. El este informat de la centrii inferiori prin căi ascendente nespecifice. Lanţul simpatic. . unde formează nucelul intermedio-lateral. Centrii preganglionari simpatici se întind între mielomerele C8-L2. nervul spinal. Cele pentru partea somatică merg prin ramura comunicantă cenuşie înapoi la nervul spinal şi cu ramificaţiile acestuia se distribuie la periferie.). Cea mai mare parte a viscerelor toracice. Din punct de vedere funcţional i se descriu mai multe porţiuni: -partea cervicală alcătuită din 3 ganglioni. Fibrele lor eferente se distribuie la viscerele capului. iar influenţa lui se exercită prin căile descendente ca fasciculul dorsal Schütz şi prin substanţa reticulată. la nivelul cornului lateral. Calea eferentă. 32. nervii cardiaci) sau ca plexuri perivasculare (plexul subclavicular. protoneuronul receptor este reprezentat de neuronul pseudounipolar situat lanivelul genglionului spinal.4. Începând cu centrul ciliospinal de la C8-L2. B. Lanţul ganglionar simpatic latero-vertebral este alcătuit din 22-23 ganglioni alungiţi. . Aferenţele lui sunt reprezentate de fibrele senzitive de la viscere şi de ramuri comunicante albe. plex vertebral. Eferenţele pleacă prin ramul comunicant cenuşiu şi prin nervii splanhnici. mijlociu şi inferior. esofagian şi aortic.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Pentru viscerele pelvine colonul stâng o parte din organele retro-peritoneale şi din mediastinul posterior. situat într-un ganglion periferic. ca şi a zonelor reflexogene vasculare au sensibilitatea recepţionată de nervul vag. Ultimile realizează un plex cardiac la care se adaugă şi o componentă parasimatică vagală.1.1. Se disting centrii parasimpatici în trunchiul cerebral şi în măduva sacrată şi centrii simpatici în măduva toracolombară. 24.Centrii vegetativi inferiori se numesc şi centrii preganglionari.Centrii vegetativi corticali au fost menţionaţi mai sus. a cărui prelungire formează fibra preganglionară care face sinapsă cu al doilea neuron numit neuron postganglionar. Sistemul nervos simpatic. Fibra preganglionară merge prin cornul anterior. terminându-se cu centrul vezicospinal la L1 şi ano-raectal la L2. Protoneuronul este situat în ganglionul nodos. de pe feţele orbitală şi medială ale lobului frontal ca şi cornul lui Ammon. De la sinusul carotidian. În ganglioni se găsesc neuroni postganglionari pentru partea somatică şi viscerele supradiafragmatice ca şi neuronii receptori. gâtului şi ale mediastinului anterior. iar cei simpatici în partea posterioară. Nervul postganglionar este situat aşa cum se poate deduce după comportarea fibrei preganglionare fie în lanţul latero-vertebral simpatic. C.

iar de la nucleul salivator inferior pe calea nervului glosofaringian. În continuare la plexuri perivasculare (perirectale.1. nervii sacrali şi se desprind din aceştia din urmă dub numele de nervi errectori (nervul splachnici pelvini). 1. aortico-renali şi mezenteric inferior legaţi între ei prin cordoane nervoase. B. După situaţia neuronului preganglionar se descrie un parasimpatic cranian şi altul sacrat. Plexul hipogastric are componenta simpatică parasimpatică adusă de nervii splanhnici pelvini (erectori). nucleii lacrimali şi salivator superior din tegmentul pontin. mezenteric superior. Calea spre viscere este tot ca plex imtramural. rădăcina anterioară. Vagul are o situaţie deosebită deoarece fibrele lui preganglionare merg să facă sinapsă cu neuronii postganglionari situaţi în imediata vecinătate a viscerelor inervate de el sau chiar în pereţii acestora. Aferenţele sunt reprezentate de fibrele preganglionare din marele şi micul nerv splanhnic abdominal. vasele peniene etc. Plexul celiac este alcătuit din ganglionii celiaci. împreună cu fibrele postganglionare simpatice ajung la rect în vezică. Nervii postganglionari sunt situaţi în nişte ganglioni de lângă nervul oftalmic în orbită. La nivelul aortei abdominale se descrie în partea superioară plexul celiac. Parasimaticul cranian. iar cele ale splanhnicilor simpatici sacrali fac sinapsă cu neuronul postganglionar. de la nucelul salivator superior spre glandele submandibulară şi sublinguală pe calea nervului facial. fie sub forma unor fascicule vegetative spre organele efectoare. dr. -partea pelvină este formată din 3-4 ganglioni. Fibrele preganglionare trec prin cornul anterior. A.). 22 . care se duc la plexul hipogastric. De exemplu de la nucleul Eddinger-Westphal merg pe calea oculomotorului. Sunt formaţi din neuronii postganglionari simpatici şi din neuronii receptori. Parasimpaticul sacrat are centrii preganglionari în nucleii micţiunii.2. nucleul salivator inferior şi nucleul dorsal al vagului din bulb. ganglionul pterigopalatin lângă nervul maxilar şi ganglionul otic şi submandibular alăturaţi mandibularului. Centrii preganglionari sunt reprezentaţi de nucleii din trunchiul cerebral: nucleul accesor al nervului oculomotor (Eddinger-Westphal) din mezencefal. coarda timpanului şi apoi ramul mandibular al trigemenului. B. {i aici fibrele parasimpatice trec prin plex fără oprire. perivezicale etc. Sistemul nervos parasimpatic. merg în plexul hipogastric şi de aici cu vasele laperiferie. iar inferior şi în continuarea lui plexul hipogastric. Fibrele postganglionare merg fie ca nervi proprii. Nervii splanhnici sacrali. Raveica Gabriela. Fibrele preganglionare merg pe calea nervilor cranieni formând aşa-zisele cabluri vegetative. erecţiei şi defecaţiei din măduva sacrată.4. Maxim Gheorghe -partea lombară este formată din 3-4 ganglioni ale căror eferenţe merg la plexul aortic şi apoi cu ramurile aortei ajung ca plexurile perivasculare la viscere. Plexurile prevertebrale. Lector univ. dar şi din fibre preganglionare parasimpatice vagale ce trec fără oprire spre a face sinapsă cu neuronul postganglionar care este situat intramural. de fibre senzitive.Autori: Conf. Eferenţele merg ca plexuri parietale spre viscere fiind alcătuite din fibre simpatice postganglionare şi parasimpatice preganglionare.

ANALIZATORII Analizatorii sunt formaţiuni anatomo-funcţionale prin care sistemul nervos recepţionează informaţiile din mediul înconjurător sau din interiorul organismului şi le integrează în centrii nervoşi. Receptorii periferici percep stimulii fizici sau chimici din mediul intern sau extern şi îi transformă în impuls nervos. 23 .segmentul central reprezentat de centrul nervos cortical care integrează informaţiile şi le transformă în senzaţii.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Capitolul 2.Stratul bazal format dintr-un singur rând de celule prismatice. poate fi influenţată direct activitatea celulelor receptoare. . de presiune. corpusculii tendinoşi Golgii. . pielea are un important rol de organ de simţ. conduc rapid impulsurile ce sunt proiectate pe o arie corticală specifică fiecărui analizator. iar greutatea cca.1. Căile ascendente sunt directe şi indirecte.5 m 2. Segmentul periferic a analizatorului cutanat este situat în piele. palma. . genunchi. În mijlocul segmentului central există o zonă de specializare maximă (arie primară). cu sinapse puţine.segmentul intermediar cu rol de conducere a excitaţiilor spre centrii nervoşi. După locul de unde preiau informaţiile se disting trei categorii de receptori: exteroceptori. organ cu funcţii hemodinamice. asigurând reînnoirea straturilor superficiale ale epidermului. proprioceptori şi interoceptori. planta piciorului). Segmentul periferic. . Pielea este învelişul extern la organismului. exteroceptorii de la distanţă sau telereceptori (receptorul vizual şi receptorul acustic). Analizatorii reprezintă canalele informaţionale ale sistemului nervos şi anatomic. microbieni.Stratul spinos format din 6-20 de rânduri de celule poliedrice.Stratul granular este format din 1-5 rânduri de celule aplatizate. . dermul şi hipodermul (ţesutul subcutanat). prin care impulsurile nervoase sunt conduse lent şi proiectate cortical.Proprioceptorii sau receptorii profunzi ai aparatului locomotor.segmentul periferic sau organul de simţ propriu-zis. Analizatorul cutanat. lezarea ei duce la pierderea simţului respectiv.Exteroceptorii culeg stimulii din mediul extern şi se împart în: exteroceptorii de contact (receptorii cutanaţi tactili. termici. În ambele straturi se găsesc celule cu pigment melanic produs de melanocite. uree şi produşi de catabolism. cu informaţii de la ceilalţi analizatori. Căile de conducere directe. iar deasupra ei pătura cornoasă (ce curpinde stratul glanular. organ cu rol în termoreglare.1. Pe lângă toate acestea.Interoceptorii (visceroceptori) culeg stimulii de la organele interne (viscere) şi sunt reprezentaţi de terminaţii nervoase intraepiteliale. transformându-le în senzaţii. legate între ele. lucid şi stratul cornos) (fig. durere. care sunt localizate în derm.1. datorită receptorilor pe care-i conţine. sunt reprezentaţi de fusurile neuromusculare. din mucoasa organelor cavitare. corpusculii Vater-Pacini. la care ajunge calea de conducere şi la nivelu căreia excitaţiile sunt transformate în senzaţii conştiente specifice. . utilizează sistemul reticulat ascendent activator. Pielea este un organ de protecţie faţă de agenţii fizici. Segmentul intermediar (de conducere) este format din căile nervoase prin care influxul nervos este transmis la scoarţa cerebrală. 2. De la suprafaţă spre profunzime. eliminând apă. de corpusculii genitali din organele genitale externe. 18 kg. Suprafaţa pielii la omul adult este de cca. Mobilitatea pielii pe planurile subiacente este mai mare pe feţele de extensie ale articulaţiilor (cot. de terminaţiile nervoase difuze din seroase şi vase sanguine. Se compun din 3 părţi: . ţn mod difuz şi nespecific. depozitând sânge în reţeaua capilară. Nucleii se fragmentează deoarece la nivelul acestui strat celulele epidermului încep să moară. partea dorsală a mâinii) şi redusă sau chiar absentă pe feţele de flexiune (plica cotului. 2.1. care conţin granulaţii de keratină în citoplasmă. gustativi). Calea de conducere indirectă. Epidermul este format dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos. aşezat pe o membrană bazală. pielea este alcătuită din 3 straturi: epidermul. lezarea ei duce la pierderea posibilităţii de asociere a senzaţiei. În partea sa profundă se află pătura germinativă (constituită din stratul bazal şi stratul spinos).32). ei dau informaţii privind poziţia corpului sau a segmentelor lui în repaus şi în mişcare.1. cheratinizat. Pielea are o dublă origine embrionară provenită din ectoderm (epidermul) şi din mezoderm (dermul şi hipodermul). organ de excreţie prin secreţie sudorală. Pielea. aşezate pe membrana bazală care le desparte de derm. Pigmentul melanic dă culoarea mai închisă sau mai deschisă a pielii. Segmentul central este reprezentat de aria din scoarţa cerebrală. care recepţionează stimulii. care îl separă de mediul extern şi se continuă la nivelul orificiilor naturale cu mucoasele. Date recente au stabilit că din centrii corticali ai analizatorului prin sisteme de fibre cortico-fugale. modificând pragul de excitabilitate al acestora. organ de absorbţie a unor substanţe medicamentoase. 1. de corpusculii Vater-Pacini din viscere. chimici. . olfactivi. Celulele din pătura germinativă se divid activ. prin prelungiri în formă de spini (desmozomi). de natură conjunctivo-epitelială. . Zona din jur este o zonă asociativă şi este denumită arie psiho-senzorială (arie secundară).

. de partea opusă celei receptoare. partea superficială a foliculilor piloşi. Segmentul de conducere. Dermul este alcătuit dintr-un strat papilar superficial şi un strat rticular profund.Stratul cornos conţine celule foarte turtite. vizibili şi cu ochiul liber. Segmentul central este situat în aria senzitivă primară.reţeaua intraepidermică e formată din fibre amielinice situate în profunzimea epidermului din care se desprind expansiuni nervoase ce se termină la suprafaţa celulelor sub formă de butoni ce recepţionează excitaţiile dureroase. grosieră se transmite prin fasciculele spinotalamice anterioare. Sensibilitatea dureroasă este condusă pe calea fasciculuui spinotalamic lateral. . o proteină bogată în sulf. Anexele pielii sunt cornoase (firele de păr şi unghiile) şi glandulare (glandele sudoripare. cu aspect ondulat pe suprafaţa de secţiune. în interiorul lor fibra nervoasă este bogat ramificată realizând aspect de reţea.expansiunile iederiforme (discurile tactile Merkel) fac trecerea către receptorii incapsulaţi şi sunt reprezentate prin fibre mielinice provenite din plexul nervos din derm. cu citoplasmă omogenă şi transparentă datorită eleiedinei.Corpusculii Krausse sunt situaţi la nivelul papilelor dermice. Receptorii incapsulaţi sunt expansiuni nervoase în care terminaţiile senzitive sunt izolate în interiorul unei capsule conjunctive. sebacee. . 2. din lobul parietal. Conţine de asemenea capilare sanguine şi limfatice.. Golgi-Mazzoni).Autori: Conf. Dermul (corionul) este stratul de sub epiderm.Corpusculii Golgi-Mazzoni au o structură asemănătoare celor precedenţi. Stratul papilar este format din ţesut conjunctiv cu substanţă fundamentală abundentă. Celulele keratinizate sunt celule moarte. dermici. La om au fost descrise două varietăţi morfologice de terminaţii nervoase intraepidermice: . Raveica Gabriela. nervii subcutanaţi. cu un înveliş de keratină. unde este al treilea neuron. acest strat este foarte gros pe palme şi pe planta piciorului. mai numeroşi la nivelul palmei şi plantei piciorului. Din punct de vedere structural receptorii cutanaţi sunt de 2 tipuri: terminaţii nervoase libere şi receptorii incapsulaţi (fig. Receptorii cutanaţi (tactili. Capsula este formată din mai multe lamele concentrice. partea profundă a foliculilor piloşi. în palmă şi în talpa piciorului papilele sunt mai proeminente şi formează ridicături cunoscute sub numele de creste papilare. . capilare şi fibre nervoase. bogat în celule adipoase. în schimb se găsesc numeroase terminaţii nervoase libere. Sunt formaţi din multiple lame concentrice în axul lung urcând fibra nervoasă. de formă ovoidală. Toate acest căi de conducere după încrucişare ajung la talamus. Recepţionează stimulii termici reci. dr. grupate în lobuli adipoşi (paniculi adipoşi) printre care se găsesc fibre conjunctive. . pe care o conţine şi care provine din degradarea keratinei. 33). melanoblaşti. care dau rezistenţă pielii.1.Stratul papilar ridică spre epiderm o serie de proeminenţe conice.Stratul lucid este format din celule turtite. a căror întinpărire constituie amprentele digitale.2. iar cea tactilă epicritică. cu ramificaţii fine este cuprinsă într-o stromă conjuctivă acoperită la exterior de o capsulă subţire din lamele concentrice. reţeaua vasculară a dermului şi numeroşi receptori nervoşi.Corpusculii Meissner sunt situaţi în papilele dermice.Corpusculii Vater-Pacini sunt corpusculi lamelari. În stratul subcutanat se află glomerulul glandelor sudoripare. 24 . . Lector univ. localizaţi în hipodermul pulpei degetelor. receptorii nervoşi (corpusculii Vater-Pacini. Recepţionează stimulii daţi de presiunea şi tracţiunea pielii şi sunt foarte numeroşi la nivelul pulpei degetelor. Sensibilitatea tactilă protopatică. . pe calea fasciculelor Goll şi Burdach. ansamblul numindu-se corpuscul senzitiv. dureroşi şi de presiune) sunt exteroceptori de contact situaţi la nivelul pielii. fibre elastice şi de reticulină. iar porţiunea axială este reprezentată de una sau mai multe fibre nervoase amielinice. În epiderm nu pătrund vase de sânge.1. Receptorii cutanaţi. . Ruffini. numite papile dermice. Pe suprafaţa degetelor. Terminaţii nervoase libere sunt arborizaţii dendtritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali. rezistentă şi elastică. reţeaua vasculară subcutanată. Au formă ovoidă şi o lungime de cca. recepţionează stimulii tactili. cu nucleul degenerat. Hipodermul (stratul subcutanat) este format din ţesut conjunctiv lax. În derm sunt glande sebacee. 100µ (microni). distribuite printre celulele păturii geminative a epidermului. cu lungimea de 1-5 mm. canalele de excreţie ale glandelor sudoripare. mai gros decât acesta şi format din ţesut conjunctiv dens. fibroblaşti. Maxim Gheorghe . fibra nervoasă. dar şi tracţiunile şi deformările care se exercită asupra fibrelor conjunctive din straturile profunde ale dermului.Corpusculii Ruffini sunt localizaţi în dermul profund şi în hipoderm. recepţionează excitaţiile de presiune şi tactile. . Recepţionează stimulii daţi de presiuni mai mici decât corpusculii Vater-Pacini. fibre nervoase.Stratul reticular continuă stratul precedent. dar sunt mai mici. care este mai bogat în fascicule de fibre colagene şi lame elastice. Recepţionează stimulii termici calzi. care se termină sub forma unui disc neurofibrilar concav în care este aşezată o celulă epitelială modificată. iar legăturile dintre ele slăbesc încet şi se descuamează (se desprind şi cad). glandele mamare). au formă sferoidală.

4. activează zonele polare ale fibrelor intrafusale. fără striaţii. La exterior fasciculele sunt înconjurate de o capsulă subţire conjunctivă.Fusurile neuro-musculare sunt formate din 5-10 fibre musculare modificate numite fibre intrafusale.1. Excitarea neuronului γ . Inervaţia motorie este asigurată de axonii motoneuronilor γ (gama) din cornul anterior al măduvei. Epiteliul mucoasei olfacive este format din celule de susţinere.1. ce fac sinapsă cu deutoneuronul căilor olfactive reprezentat de celulele mitrale multipolare din bulbul olfactiv. ce conţin 40-50 nuclei şi fibre cu lanţ nuclear. Axonii acestor neuroni mitrali formează tractul olfactiv. care la intrare îşi pierd teaca de mielină (fig. 2. -Corpusculii Ruffini sunt situaţi în stratul superficial al capsulei articulare şi recepţionează informaţii în legătură cu poziţia şi mişcările din articulaţii. care conţin fibre extrafusale contractile. Segmentul periferic este situat în mucoasa olfactivă ce acoperă lama ciuruită a etmoidului. Axonii protoneuronilor ajung la nucleul solitar din bulb. laterală ce delimitează substanţa perforată anterioară. iar al treilea neuron este în talamus.1. Receptorii analizatorului gustativ sunt reprezentaţi de mugurii gustativi situaţi în mucoasa linguală (papilele caliciforme. prin fasciculele spinobulbare (sensibilitatea proprioceptivă conştientă). IX (ganglion extracranian) şi X (ganglion plexiform al vagului). Segmentul de conducere. faţa medial a cornetului nazal superior şi o mică parte din septul nazal.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN 2. iar dendrita lor se termină la suprafaţa mucoasei cu un buton olfactiv de la care pleacă 5-6 cili olfactivi. Pacini şi terminaţiile nervoase libere. Capetele fusului neuro-muscular. Terminaţiile nervoase sunt excitate de întinderea puternică a tendonului în timpul contracţiei musculare. de la care pleacă stria olfactivă medială. cilii vin în astfel în contact cu substanţele sapide dizolvate. care prin contracţie excită receptorul situat în zona ecuatorială.2. Segmentul central se găseşte în aria 43 din lobul parietal din porţiunea inferioară a girusului postcentral. substanţa perforată anterioară şi nucleii septali. primesc terminaţii nervoase motorii. Receptorii kinestezici din capsule articulare. tendoane. Segmentul periferic. celule nervoase senzitive bipolare şi celule bazale. Fusurile au inervaţie senzitivă şi motorie. La polul bazal celulele gustative vin în contact cu terminaţiile nervoase senzitive ale nervilor facial. între care se găsesc 5-20 de celule senzoriale. Segmentul periferic e reprezentat de proprioreceptori situaţi în muşchi. care pătrund în orificiul de la suprafaţă numit porul gustativ al mugurului. Impulsurile aferente de la proprioceptori sunt conduse pe 2 căi: -pentru sensibilitatea kinestezică (simţul poziţiei şi al mişcării în spaţiu). Aceşti centri au legătură cu centrii olfactivi secundari. ce au la polul apical câte 3-6 cili. Analizatorul gustativ. învelite într-o capsulă conjunctivă. din hipocamp (lobul temporal) şi nucleul amigdalian. dilatată. lungi. Axonii celulelor olfactive străbat lama ciuruită se înmănunchează şi formează 10-20 nervi olfactivi. tendoane. Segmentul central. Segmentul de conducere. Celulele bipolare au rol de receptor sunt fusiforme. 35). 2. Inervaţia senzitivă este asigurată de dentritele neuronilor senzitivi din ganglionul spinal. printre fasciculele tendinoase. Analizatorul olfactiv. capsule articulare şi periost. Mugurii gustativi se prezintă ca formaţiuni ovoide formate de celeule de susţinere. Primul neuron se află situat în ganglionii de pe traiectul nervului VII (ganglion geniculat). care se termină prin trigonul olfactiv. Calea olfactivă nu are legături directe cu talamusul. -Corpusculii neuro-tendinoşi Golgi sunt situaţi la limita dintre corpul muşchiului şi tendon. În corionul mucoasei sunt glande seroase care menţin umedă mucoasa. Sunt formaţi dintr-o reţea de fibre nervoase terminate sub formă de butoni. Unele dintre ele se numesc anulospirale şi se rulează în jurul ecuatorului fibrelor cu sac nuclear. -Terminaţiile nervoase libere se ramifică în toată grosimea capsulei articulare şi transmit sensibilitatea dureroasă articulară cauzată de amplitudinea excesivă a mişcării. unde fac sinapsă cu deutoneuronii. -pentru sensibilitatea proprioceptivă de control a mişcării (simţul tonusului muscular). 34). identici cu cei din piele. În corpuscul pătrund 1-3 fibre mielinice.3. alte terminaţii nervoase "în buchet" se termină pe ecuatorul cu lanţ nuclear (fig. Analizatorul kinestezic. sunt sensibili la mişcări şi modificări de presiune. . excitaţiile sunt colectate de la corpusculii Golgi. fungiforme şi foliate). 25 . prin fasciculele spinocerebeloase ventrale şi dorsale (sensibilitatea proprioceptivă inconştientă). glosofaringian şi vag. subţiri şi scurte cu nucleii aşezaţi în şir pe toată lungimea lor. Fibrele musculare intrafusale sunt de 2 tipuri: fibre cu sac nuclear. Segmentul intermediar. periost şi articulaţii sunt corpusculii Vater-Pacini. receptorii acestei căi sunt fusurile neuro-musculare. groase cu o parte centrală. Ruffini. Centrii primari unde ajung fibrele deutoneuronilot sunt formaţi de trigonul olfactiv.

dr. în centrul căruia se află orificiul numit pupilă.Corpul ciliar continuă anterior coroida şi este o formaţiune conjunctivo-vasculară. mediile transparente sunt: umoarea apoasă. Dendrtitele lor fac sinapsă cu prelungirile interne ale celulelor cu conuri şi bastonaşe. în structura sa intră procesele ciliare şi muşchii ciliari. ele trimit prelungiri citoplasmatice ce se dispun în jurul cornurilor şi bastonaşelor. În afara acestora se mai găsesc celule de susţinere şi celule de asociaţie. la lumină intensă. Tunica internă sau nervoasă este reprezentată de retină (de origine nervoasă).Irisul reprezintă partea anterioară a tunicii mijlocii şi are forma unui disc. dar conţine fibre nervoase amielinice. Muşchii irisului sunt alcătuiţi din fibre musculare netede. iar în foveea centralis sunt numai cele cu conuri. Celulele cu bastonaşe conţin o substanţă fotosensibilă numită rodopsină. Lector univ.5 mm. În afară de cornee. cuprinde 3 părţi: coroida. care nu are vase de sănge. corpul ciliar şi irisul.1.1. cele mai importante sunt: -stratul celulelor pigmentare alcătuit dintr-un rând de celule încărcate cu pigment melanic. Corneea este o membrană conjunctivă transparentă. Raveica Gabriela. . format din celule multipolare care reprezintă al doilea neuron al căii optice. ce prezintă 2 regiuni importante (pata galbenă şi pata oarbă). Celulele cu bastonaşe sunt celule nervoase modificate în număr de 125 milioane. Sunt mai numeroase în partea periferică a retinei. Pata galbenă (macula luteea) situată în dreptul axului vizual prezintă în centrul său o scobitură de 1. o zonă perforată prin care trec fibrele nervului optic. Celulele cu conuri şi ele sunt celule nervoase modificate în număr de 7 milioane. Pata oarbă (papila optică) situată medial şi inferior de pata galbenă. Analizatorul vizual. colorată. Este alcătuit dintr-un perete format din 3 tunici concentrice şi o cavitate în care se află mediile refringente (transparente) ale ochiului (fig.stratul neuronilor bipolari. redusă ca suprafaţă şi transparentă. . Axonii acestor celule fac sinapsă cu dendritele celulelor multipolare. circular şi radial.Muşchii ciliari sunt alcătuite din fibre musculare netede dispuse longitudinal. formând camere obscure. aici nu există elemente fotosensibile. . cristalinul şi corpul vitros. în profunzimea căruia se află canalul Schlemm. se află şanţul sclerocorneean. Tunica medie sau vasculară este bogată în celule pigmentare şi vase de sânge. Coroida căptuşeşte sclerotica şi prin celule pigmentare pe care le conţine contribuie la formarea camerei obscure. acestea permit vederea diurnă. lipsind în foveea centralis. Mai multe celule cu bastonaşe fac sinapsă cu o celulă bipolară şi mai multe celule bipolare fac sinapsă cu o celulă multipolară (fenomenul de convergenţă a impulsurilor) ceea ce explică faptul că la o celulă multipolară corespund circa 200 celule cu bastonaşe. printre care se găseşte ţesut elastic. Din punct de vedere funcţional i se disting 2 regiuni: retina oarbă care vine în raport cu corpul ciliar şi cu irisul şi nu conţine celule fotosensibile. ce acţionează asupra cristalinului prin intermediul ligamentului suspensor (Zinn). care se întinde de la corpul ciliar la cristalin. În iris se găsesc celule conjunctive ce conţin pigment care dă culoarea ochiului: un număr mare de celule pigmentare realizează culoarea brună. . Mediile refringente au rolul de a refracta razele de lumină.5. Retina are o structură stratificată datorită aşezării în lanţ a neuronilor şi a legăturilor lor sinaptice. proiectând imaginea pe retină. Între sclerotică şi cornee. Fiecare celulă cu conuri face sinapsă cu o singură celulă bipolară. format din celule bipolare care reprezintă primul neuron al căii optice. 36). 2 numită foveea centralis în care se găsesc numai celule cu conuri. 26 . Maxim Gheorghe 2. Se deosebesc 10 straturi (fig. iar axonii lor formează fibrele nervului optic. Tunica externă este fibroasă şi formată din 2 porţiuni inegale: posterior se află sclerotica este opacă şi mai mare ca întindere şi anterior corneea. aflate în relaţii sinaptice: celule fotoreceptoare cu prelungiri în formă de con şi celule cu prelungire în formă de bastonaş.1. Începând de la coroidă. Procesele ciliare sunt alcătuite din cute vasculare în număr de 60-80. cu rol în micşorarea sau mărirea diametrului pupilei. prin care iese nervul optic. el corespunde lamei ciuruitei a sclerei. Celulele cu bastonaşe sunt adaptate pentru vederea nocturnă. mai numeroase în pata galbenă. ele secretă umoarea apoasă.5 mm.5. Celulele cu conuri conţin o substanţă fotosensibilă numită iodopsina. în timp ce o cantitate mică de pigment determină culoarea albastră.Coroida este o membrană abundent vascularizată şi are un rol important în nutriţia globilor oculari. . prin care trece umoarea apoasă spre sistemul venos. 37) în care se găsesc 3 feluri de celule funcţionale. dură. celule bipolare şi celule multipolare. Segmentul periferic al analizatorului vizual este alcătuit din globul ocular şi organele anexe ale acestuia. Posterior.stratul neuronilor multipolari. iar în pata galbenă numărul lor este mic. iar aceasta cu o singură celulă multipolară. la lumină slabă. . reprezintă locul de ieşire a nervului optic din globul ocular şi de intrare a arterelor. Dendritele lor fac sinapsă cu axonii celulelor bipolare. care face parte din tunica externă a globilor oculari. Sclerotica este membrana albă-sidefie. retina vizuală situată în partea posterioară. Globul ocular. responsabilă de recepţia şi transformarea stimulilor luminoşi în influx nervos. 2.Autori: Conf. -stratul celulelor vizuale constituit din elemente fotoreceptoare (celule cu bastonaşe şi celule cu conuri). circulare şi radiale. coroida prezintă un orificiu cu diametrul de 1. care prezintă în partea postero-mediană lama ciuruită.

înaintea zonei ecuatoriale a globilor oculari şi vârful (originea) pe un inel tendinos comun (tendonul Zinn) fixat în vecinătatea orificiului optic din orbită. ce reprezintă aria vizuală. Segmentul intermediar al analizatorului vizual (calea optică) este alcătuit din înlănţuirea a 3 neuroni: protoneuronul este reprezentat de celule bipolare. iar deutoneuronul este reprezentat de celule multipolare.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Umoarea apoasă este un lichid transparent. transparentă ce tapetează faţa posterioară a pleoapelor şi cea anterioară a globilor oculari. de o parte şi de alta a scizurii calcarine. de unde sunt preluate de canalele lacrimale care încep pe marginea liberă a pleoapelor. aparatul lacrimal. Mişcările globilor oculari sunt conjugate prin acţionarea bilaterală a unui număr de muşchi. nu se încrucişează şi merg în tractul optic de aceeaşi parte. Muşchiul ciliar prin intermediul ligamentului suspensor. fibrele ce vin din jumătatea nazală a retinei se încrucişează. el are forma unei lentile biconvexe aşezat în plan frontal. care primesc excitaţiile de la celulele cu conuri şi cu bastonaşe. cu baza (inserţia) pe sclerotică. Pleoapele sunt două cute (superioară şi inferioară) musculo-fibroase acoperite de piele şi căptuşite pa faţa internă de conjunctivă cu rolul de a proteja corneea transparentă. bilateral. externi şi interni) au formă de trunchi de con. Conjunctiva este o membrană fină. Sprâncenele sunt formate din fire de păr situate deasupra orbitei. Se împart în anexe de mişcare şi anexe de protecţie. se efectueză prin contracţia dreptului extern de la un ochi împreună cu dreptul intern de la ochiul opus. Mişcarea în sus se realizează prin contracţia muşchilor drepţi superiori şi a celor oblici inferiori. canalele lacrimale conduc lacrimile spre sacul lacrimal şi de aici prin canalul nazo-lacrimal ajung în fosele nazale. 19. 18. pleoape. iar nervul VI (abducens) inervează muşchiul drept extern. Axonii celulelor multipolare formează nervul optic. Sunt 4 muşchi drepţi şi 2 muşchi oblici. între iris şi corpul vitros. 27 . iar tractul optic conţine fibre de la ambii ochi. drept intern şi oblic inferior. Nervul III (oculomotor) inerează muşchii: muşchii drept superior. Fibrele din jumătatea temporală a retinei. modifică curbura cristalinului (în special a feţei anterioare) intervenind astfel în acomodarea la distanţă. Sunt glande tubulo-acinoase ce secretă lacrimile eliminate prin 18-20 canalicule excretoare la nivelul conjunctivei. La nivelu chiasmei optice. nervul optic conţine fibre de la un singur ochi.1. secretat de procesele ciliare care umple camera anterioară a ochiului între cristalin şi iris şi de aici prin pupilă ajungând în spaţiul dintre cornee şi iris. inferiori. Muşchi oblici superiori au aceeaşi origine cu muşchii drepţi. dreaptă sau stângă. Anexe de mişcare asigură mişcarea globilor oculari în diferite direcţii. Corpul vitros este o substanţă gelatinoasă. Anexele globului ocular. unde se continuă cu epiteliul acesteia. omogenă şi transparentă. Glandele lacrimale sunt localizate în partea latero-superioară a orbitei. la nivelul meatului nazal inferior.2. Anexe de protecţie sunt reprezentate de sprâncene. până la periferia corneei. bilateral. Segmentul central. Pleoapele delimitează deschiderea palpebrală şi conţin glande sebacee modificate (Mebomius) dispuse la baza genelor. Axonii deutoneuronilor (din tractul optic) ajung la metatalamus în corpul geniculat extern. unde fac sinapsă cu al treilea neuron. Prin mişcarea pleoapelor lacrimile sunt dirijate către unghiul intern al pleoapelor. în câmpurile 17. Aparatul lacrimal cuprinde glandele lacrimale şi conductele lacrimale. Mişcarea în jos se realizează prin contracţia drepţilor inferiori şi a oblicilor superiori. Deci. care împiedică scurgerea transpiraţiei pe globul ocular. Pe marginile pleoapelor se găsesc genele ce reţin particulele de praf. Cristalinul este organul cel mai important al aparatului dioptric. subţire ce se numeşte membrană heloidă. Mişcarea de convergenţă a ochilor se realizează prin contracţia ambilor muşchi drepţi interni. Ocupă camera posterioară a globilor oculari dintre cristalin şi retină. iar lateral de aceasta se află plica semilunară (rest al celei de a treia pleoapă de la păsări). Ele sunt reprezentate de muşchii extrinseci ai globilor oculari care sunt muşchi striaţi (spre deosebire de muşchii intrinseci (irisul şi corpul ciliar) care sunt muşchi netezi).5. La exterior el prezintă un strat dens. Mişcarea de lateralitate. Axonii neuronilor din corpul geniculat extern se îndreaptă spre scoarţa cerebrală şi se termină în lobul occipital. drept inferior. conjunctiva. Muşchi drepţi (superiori. mergând în tractul optic în partea opusă. secretată tot de procesele ciliare. Muşchi oblici inferiori au originea pe osul lacrimal şi inserţia pe partea latero-inferioară a scleroticii. Nervul IV (tohlear) inervează muşchiul oblic superior. În unghiul intern al ochiului acoperă o proeminenţă numită caruncula lacrimală. în care excitaţiile luinoase se transformă în senzaţii vizuale. 2. dar trec mai întâi printr-un inel fibro-cartilaginos situat în unghiul intern al orbitei şi se inseră în partea latero-superioară a scleroticii. La exterior este acoperit de o membrană subţire dar rezistentă numită capsula cristalinului. în lacul lacrimal. glande sudoripare modificate (Moll) şi glande ciliare care se deschid pe marginea liberă a pleoapelor. Marginile capsulei sunt fixate prin intermediul ligamentului suspensor de procesele ciliare.

6. mulându-se pe el. Separarea celor 2 rampe este completată de o formaţiune fibroasă numită membrana bazilară. mai conţine ligamente şi muşchi intrinseci (muşchii tragusului. numită lama spirală osoasă (mai lată la bază şi îngustată spre vârf) ce separă incomplet canalul osos într-un compartiment superior. cu şase pereţi. În acest canal. Analizatorul acustic (pentru auz) şi analizatorul vestibular (pentru poziţia spaţială a corpului în repaos şi mişcare) sunt două aparate receptoare situate în urechea internă. Este acoperit cu piele. Peretele posterior are un orificiu prin care cutia timpanică comunică cu cavităţi din interiorul apofizei mastoide. 3 canale semicirculare membranoase şi melcul membranos (canalul cohlear). Anterior cavitatea timpanică comunică cu nazofaringele. săpate în stânca temporalului care în ansamblu alcătuiesc labirintul osos. receptorii sunt însă situaţi împreună în urechea internă. Urechea medie. numit columelă (modiol). căile de conducere şi segmentele centrale separate. care descrie 2 spire şi jumătate în jurul unui ax central. iar inferior fereastra rotundă. nicovală şi scăriţă. 38a). Această porţiune este alcătuită din pavilionul urechii şi contuctul auditiv extern. Perfecţionarea aparatului acustic a determinat dezvoltarea unor anexe importante (urechea externă şi urechea medie) care nu au nici o relaţie cu aparatul vestibular. până la peretele lateral al melcului osos (fig. situat la vârful melcului.Sacula este o veziculă sferică. receporilor acustici. . urechea medie şi urechea internă. fereastra ovală (vestibulară). iar în partea medială. Contuctul auditiv extern are o lungime de 3 cm. Rolul acestor oscioare este de a transmite vibraţiile timpanului spre membrana feretsrei ovale şi de aici prin perilimfă. În centrul său se găseşte o depresiune numită concă. 28 . are rol de protecţie împotriva pătrunderii corpurilor străine. Pavilionul urechii este situat în partea laterală a capului în spatele articulaţiei temporo-mandibulare. dispuse perpendicular între ele. mai mică decât utricula şi situată inferior faţă de aceasta. helisului etc. canalul anterior şi posterior sunt verticale. Pe peretele lateral se găseşte fereastra ovală (acoperită de talpa scăriţei) şi rotundă (acoperită de membrana elastică). utricula şi sacula.Vestibulul este o cavitate centrală. În partea laterală. în care sunt receptorii acustici şi vestibulari. plin cu endolimfă. . canale semicirculare şi melcul osos. lipsită de cartilaj. În structura sa are un schelet fibrocartilaginos. şi se întinde de la conca auriculară la membrana timpanică. . în formă de potcoavă. Urechea este alcătuită din 3 părţi cu structură şi funcţii distincte: urechea externă. Vestibulul comunică şi cu melcul osos. se deschid canalicule aferente din lama spirală.Utricula are o formă elipsoidală în ea deschizându-se cele 3 canale semicirculare membranoase prin 5 orificii. ce contribuie la egalizarea presiunii de o parte şi de alta a timpanului. dr. capetele neampulare (lipsite de dilataţii) ale canalelor anterior şi posterior. Analizatorul acustico-vestibular. Ciocanul se sprijină cu mânerul pe membrana timpanică şi se articulează cu nicovala. endolimfă.Autori: Conf.) care au rol în menţinerea pliurilor. Pavilionul este legat de oasele din jur de către muşchii auriculari (extrinseci). Peretele extern este reprezentat de membrana timpanică.1. având o formă de pâlnie şi prezintă pe suprafaţa sa proeminenţe şi depresiuni cu rolul de a dirija undele sonore spre conductul auditiv extern. prin care plecă axonii ce alcătuiesc ramura cohleară a nervului VIII. Este formată dintr-un sistem de cavităţi ce comunică între ele. are o structură fibro-cartilaginoasă. iar medial de mucoasa cavităţii timpanice. sunt fuzionate aşa încât în vestibul sunt 5 orificii. cu traiect longitudinal în columelă. La baza lamei spirale este un canal spiral în care se găseşte ganglionul spinal al lui Corti. în interiorul căruia. care separă 2 orificii: superior. Maxim Gheorghe 2. Între labirintul osos şi membranos se află un lichid numit perilimfă. care la om sunt rudimentari. De pe columelă pleacă o lamă subţire.Melcul osos este situat anterior de vestibul şi este format dintr-un canal spiralat. . iar aceasta cu scăriţa care se fixează cu talpa pe membrana ferestrei ovale. cerumenul. învelit pe ambele feţe de piele. din acesta pleacă un alt canal ce stabileşte legătura cu sacula. Peretele posterior şi superior prezintă 5 orificii de deschidere ale canalelor semicirculare. iar în labirintul membranos. Urechea internă. Lector univ. acoperită de talpa scăriţei.Canalele semicirculare osoase sunt în număr de 3. osoasă. Între timpan şi fereastra ovală se află un lanţ de 3 oscioare articulate între ele: ciocan. Fiecare au însă receptorii. în cele 3 planuri ale spaţiului. Labirintul osos este format din vestibul. Peretele medial corespunde urechii interne şi prezintă în centru o proeminenţă numită promontoriu. Printrun canal endolimfatic. ce prezintă peri şi glande ceruminoase (glande sebacee modificate) al căror produs de secreţie. Comunicarea între cele 2 rampe se face printr-un orificiu numit helicotremă. cu rolul de a transmite vibraţiile aerului spre urechea internă. În partea inferioară există o prelungire numită lobul urechii. Raveica Gabriela. iar cel lateral este orizontal. învelit lateral spre conductul auditiv de piele. Urechea externă. numite celule mastoidiene. numit rampa vestibulară şi altul inferior numit rampa timpanică. comunică cu un mic diverticul. . prin trompa lui Eustachio. prin care trec dendritele neuronilor receptori şi canale eferente. care prezintă central cavitatea timpanică. Labirintul membranos este situat în interiorul labirintului osos (fig. este labirintul membranos. una este mai dilatată şi se numeşte ampulă. care se întinde de la marginea liberă a lamei spirale osoase. Este o cavitate situată în interiorul stâncii temporalului. Pe timpan se inseră mânerul ciocanului. numit şi sac endolimfatic care ajunge până la duramater. formată dintr-un strat fibros cu fibre circulare şi radiare. 38b) şi este format din 2 vezicule mici. Din cele 2 extremităţi ale unui canal.

Calea vestibulară. iar cele externe pe 3 rânduri ca şi celulele auditive. mişcându-se cilii. Segmentul de conducere.Canalele semicirculare prezintă la nivelul ampulelor nişte proeminenţe transversale pe planul canalului. Crestele ampulare recepţionează stimulii declanşaţi de mişcarea capului. 40b). de un epiteliu cubic simplu. din care lipsesc otolitele. . stimulii declanşaţi de poziţia capului (simţul static) (fig.6. IV (din mezencefal) şi VI din punte. care împreună cu nervul vestibular constituie nervul VIII cranian (acustico-vestibular). iar în canalul cohlear se găseşte emdolimfa.1. în timp ce celulele de susţinere externe sunt continuate spre peretele extern al canalului cohlear. 2. Dendritele primului neuron. Curentul apare doar atunci când canalul semicircular este deplasat în lungul axului lui. . numite creste ampulare. Cilii celulelor senzoriale. 39). Deasupra organului lui Corti se află membrana tectoria. Primul neuron este situat în ganglionul spinal Corti şi dendritele ale ajung la polul bazal al celulelor auditive din organul Corti. sprijinite pe celule de susţinere mai mici numite celule Deiters. Celule de susţinere interne sunt continuate spre lama spirală osoasă. care pătrunde în trunchiul cerebral prin şanţul bulbopontin la nivelul fosetei retroolivare. de celule înalte numite celulele Hensen. Toate formaţiunile organului Corti descriu cele 2 spire şi jumătate ca şi canalul cohlear.40a). de unde şi denumirea de organe otolitice.6. 29 . situate la polul apical. Urmează al patrulea neuron al căii acustice este situat în metatalamus. situat pe traiectul nervului. celule de susţinere şi celule senzoriale vestibulare cu cili ceva mai groşi. ce se proiectează pe scoarţa cerebrală. .fasciculul vestibulo-spinal. iar axonii constituie ramura vestibulară a nervului VIII cranian.fasciculul vestibulo-cerebelos. iar cu cealaltă pluteşte liberă în endolimfă. Maculele recepţionează deci. care străbat o membrană subţire numită membrana reticulară.Canalele semicirculare membranoase corespund celor osoase deschizându-se prin 5 orificii în utricule (2 se contopesc) dintre care 3 sunt mai dilatate şi se numesc ampulele canaelor semicirculare membranoase. axonul acestuia formează radiaţiile acustice. care se îndreaptă spre coliculul inferior. axonii protoneuronilor formează nervul cohlear. Axonii se termină în nucleii cohleari (ventral şi dorsal) din planşeulul ventricului IV. altul format de membrana bazilară care-l separă de rampa timpanică şi un perete lateral opus lamei spirale osoase. în canalul semicircular apare un curent de endolimfă care înclină cupola ampulară şi îndoaie cilii celulelor senzoriale care vor fi excitate.fasciculul vestibulo-talamic. spre nucleii de origine ai nervilor III. formând lemniscul lateral.1. . După încrucişare axonii capătă un traiect ascendent. acestea la rândul lor diminuă şi se continuă cu celule cubice numite celulele Claudius. se excită celulele senzoriale. Acestea prezintă de asemenea. La polul bazal al celulelor senzoriale sosesc de asemenea dendrite ale neuronilor din ganglionul vestibular Scarpa (fig. ambele alcătuite dintr-un epiteliu cu celule senzoriale. Pe o secţiune transversală are o formă triunghiulară. formaţi din celule de susţinere înalte.fasciculul vestibulo-nuclear. unde se găsesc deutoneuronii căii acustice. Gravitaţia deformează membrana otolitică şi astfel. Calea acustică (cohleară). în urechea internă. Axonii deutoneuronilor se încrucişează pe linia mediană. merg la celulele senzoriale vestibulare din macule şi crestele ampulare. inferior. depărtate la bază şi apropiate la vârf. datorită inerţiei. celule de susţinere internă sunt dipuse pe un singur rând. care delimitează tunelul lui Corti.Melcul membranos (canalul cohlear) descrie ca şi melcul osos 2 spire şi jumîtate.1.2. care printr-o extremitate aderă de lama spirală osoasă. Deutoneuronii se găsesc în nucleii vestibulari bulbari (superior. Receptorii vestibulari se găsesc în utriculă. cu un perete format din membrana vestibulară (Reissner).ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN . în corpul geniculat medial. spre măduvă. În ambele rampe se găseşte perilimfă şi comunică între ele prin helicotremă.În utriculă şi saculă se găseşte câte o proeminenţă numită macula utriculei şi macula saculei. La polul bazal al celulelelor senzoriale sosesc dendritele neuronilor senzitivi din ganglionul vestibular Scarpa. în timpul căreia. iar la polul bazal sunt înconjurte de terminaţii dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionul spiral Corti (situat în columelă). formând corpul trapezoid. Receptorii acustici se găsesc în canalul cohlear şi sunt reprezentaţi de organul spiral (Corti) aşezat pe membrana bazilară (fig. care străbate stânca temporalului. în vecinătatea căruia se găseşte nucleul olivar pontin. care-l separă de rampa vestibulară. unde se găseşte al III neuron. Protoneuronii se găsesc în ganglionul vestibular Scarpa. spre talamus de unde prin fibrele talamo-corticale se proiectează spre scoarţa cerebrală (probabil în girusul temporal superior). Creasta este acoperită de o masă gelatinoasă sub formă de cupolă. Canalul cohlear cumunică printr-un mic canal cu sacula. Celulele auditive sunt mici şi la polul apical prezintă cili (80-100 pentru cele externe şi 40-60 pentru cele interne). 2. spre cerebel. Celulele senzoriale acustice sunt aşezate în 3 şiruri laterale şi un şir medial faţă de tunelul Corti. Segmentul periferic. în dreptul şanţului retroolivar. La nivelul său se descriu 2 stâlpi extern şi intern. . prin meatul auditiv după care pătrunde în trunchiul cerebral la nivelul şanţului bulbo-pontin. saculă şi ampulele canalelor semicirculare membranoase. lateral şi medial) şi prin axonii lor constituie următoarele fascicule: . ciliate aşezate pe celule de susţinere. . pătrund într-o substanţă gelatinoasă care se găseşte la suprafaţa maculei şi care prezintă granule de carbonat de calciu numite otolite.

3. Raveica Gabriela.1. Unii îi consideră în girurusul temporal superior. Cercetări recente au decelat impulsuri vestibulare. 30 .Autori: Conf. unde există o somatotopie (corespondenţă spaţială) între cohlee şi zona corticală. Centrii corticali ai auzului sunt situaţi în ariile 41. 42 din girusul temporal superior.6. ceea ce sugerează că la nivel cortical proiecţia ar putea fi legată de aferenţele proprioceptive. dr. Centrii auzului au ample conexiuni cu câmpurile 6 şi 8 din lobul frontal şi mai ales cu centrul vorbirii din aria 44. Segmentul central. Maxim Gheorghe 2. alături de aria auditivă. vorbirea fiind strâns legată de simţul auditiv. Lector univ. tot cu proiecţie controlaterală în girusul postcentral. Centrii corticali vestibulari sunt mai puţin cunoscuţi.

1. formată din piamater.1. 3. care la rândul lor se vor capilariza în hipofiză. După naştere 31 . celule gliale. care acţionează la distanţă asupra altor organe sau ţesuturi. tiroida. ce vin în relaţie strânsă cu reţeaua de capilare sinusoide dintre ele. Epifiza. posterior (neurohipofiza) şi lobul intermediar care la om este rudimentar.1. denumite hormoni (ormao = a excita). este auxiliară reglării nervoase. Adenohipofiza. vase de sânge. Unii neuroni hipotalamici elaborează diferite substanţe chimice (neurosecreţie) pe care le descarcă în capilarele hipotalamice şi care prin vasele portale. hormonul tireotrop (TSH). Neurohipofiza. este condus pe cale axonilor neuronilor secretori ce alcătuiesc tractul hipotalamo-hipofizar. cât şi activitatea celorlaltor glande şi sunt reprezentaţi de: hormonul de creştere sau somatotrop (STH). partea endocrină a pancreasului şi a glandelor genitale. Aceşti hormoni influenţează atât creşterea. 3. Glandele endocrine sunt: hipofiza. Lobul intermediar.2. este legată de partea bazală a hipotalamusului (tuber cinereum).1. 3. ce trimite în interior septuri ce împart parenchimul glandei în lobi. 3. continuuă şi lentă. Lobul intermediar este o lamă subţire de ţesut epitelial glandular care aderă de lobul anterior şi de neurohipofiză şi reprezintă numai 2 % din masa hipofizei. Coordonarea nervoasă este complexă. fibre vegetative postganglionare simpatice. Popa şi englezul Aiuna Fielding. Prin baza sa aderă de o regiune diencefalică cu care alcătuieşte epitalamus.1.3. timusul. către hipofiza posterioară. secretoare ale hormonilor şi sunt la rândul lor acidofile şi bazofile. ajung în hipofiza anterioară.1. în strânsă dependenţă cu coordonarea nervoasă. înapoia chiasmei optice şi înaintea corpilor mamilari. Între adenohipofiză şi hipotalamus există o strânsă corelaţie funcţională. T. Produşii de neurosecreţie au proprietatea de a stimula secreţia celulelor adenohipofizare (hormoni hipotalamici de eliberare) sau de a inhiba secreţia celulelor adenohipofizare (hormoni hipotalamici inhibitori). Glanda hipofiză sau creierul endocrin are un rol important în reglarea funcţiilor metabolice ale organismului. controlată la rândul său de sistemul nervos. de unde neurosecreţiile ajung în ţesutul gandular. printr-o formaţiune numită tija hipofizară şi este formată din 3 lobi: anterior (adenohipofiza). Secretă homonul stimulator al melanocitelor (MSH). exercitând o acţiune caracteristică metabolică sau morfogenetică. 3. suprarenalele. la care se adaugă celule conjunctive. La exterior este învelită într-o capsulă. paratiroidele. Este alcătuită din cordoane celulare neregulate. Hipofiza are mărimea unui bob de fasole. din care iau naştere vase portale. iar celulele cromofile sunt celule mature. numit hormonul trop.2. Parenchimul este format din celulele principale (pinocite).1. realizează coordonarea hormonală a funcţiilor organismului. Produsul de secreţie al fiecărui tip de celulă este un hormon specific. cât şi prin interrelaţiile cu majoritatea celorlaltor glande endocrine.1. mult diferenţiată şi rapidă. Acest sistem îşi are originea într-un plex capilar din hipotalamus. Buna funcţionare a glandelor endocrine este o condiţie esenţială pentru realizarea coordonării umorale. în sens stimulator sau inhibitor. Celulele cromofobe sunt considerate celulele secretorii imature. Adenohipofiza reprezintă partea secretorie a glandei şi cuprinde 75 % din întreaga glandă. epifiza. Neurohipofiza este alcătuită dintr-o stromă conjunctiv vasculară. din celule gliale şi din numeroase fibre nervoase care sunt prelungiri axonice ai neuronilor hipotalamici (nucleul supraoptic şi nucleul paraventricular) care au proprietăţi neurosecretoare. Produsul de neurosecreţie reprezentat de hormonul antidiuretic (ADH) şi ocitocină. realizată printr-o legătură vasculară denumită sistemul port-hipotalamo-hipofizar descris în 1929 de românul Gr.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Capitolul 3. pe care-i varsă direct în sânge. În funcţie de afinitatea pentru coloranţi se disting 2 tipuri de celule: cromofobe şi cromofile. celule pigmentare şi celule nervoase.1. Acest sistem prin elaborarea hormonilor specifici. Hipofiza. în timp ce coordonarea endocrină.1. Ea este situată în cutia craniană. Epifiza are formă conică asemănătoare unui con de pin (glanda pineală) şi este situată în şanţul median dintre tuberculii cvadrigemeni superiori. SISTEMUL ENDOCRIN Glandele endocrine (endo = înăuntru. hormonul adenocorticotrop (ACTH) şi hormonii gonadotropi (PSH şi ICSH). krino = a secreta) sau glandele cu secreţie internă sunt organe specializate în secreţia unor substanţe cu acţiune specifică. îm şaua turcească a osului sfenoid. atât prin legăturile sale intime cu sistemul nervos central. la baza diencefalului. Prin hormoni se înteleg substanţe elaborate de un anumit organ sau de anumite teritorii celulare. unde este depozitat şi de unde este eliberat îm sânge după necesităţi.

creşte până la pubertate. provenind din celulele crestelor ganglionare din care se dezvoltă şi sistemul nervos simpatic. situat în etajului superior al mediastinului anterior. Celulele glandulare ce alcătuiesc parenchimuri sunt de două tipuri: celule principale. Glanda tiroidă este cea mai mare dintre glandele endocrine. cănd începe să involueze transformându-se în cea mai mare parte într-o masă de ţesut adipos. Timusul. Raveica Gabriela. 3. Pancreasul endocrin este alcătuit din insulele de celule răspândite în interiorul lobulilor pancreasului exocrin. de formă cubică în perioada de secreţie redusă. mai subţire. iar medulara de origine nervoasă (ectodermică). care este în cantitate redusă când glanda este foarte activă. el conţine iod. Maxim Gheorghe în epifiză au loc depuneri treptate de săruri de calciu şi de magneziu. În stroma conjunctivă dintre foliculii tiroidieni se găsesc celule C. Epifiza secretă mai mulţi hormoni. La naştere timusul are 5-6 cm. Corticosuprarenala.4. situată în regiunea anterioară şi laterală a gâtului în loja tiroidiană. greutate 10-15 g. cu diametrul de 0. La exterior. alcătuită din celule mici dispuse în grupe ovoide sau glomerulare şi secretă hormonii mineralocorticoizi. omogenă care poartă numele de holoid. situate deasupra polului superior al rinichiului. dr. Glandele paratiroide sunt 4 formaţiuni mici.1. Are forma literei "H" şi prezintă 2 lobi laterali (stâng şi drept).1. secretoare de insulină. dar care devin înalte în perioada de activitate crescută. culoarea roşie-cenuşie şi este alcătuit din 2 lobi (drept şi stâng) uniţi între ei pe linia mediană şi acoperiţi de o capsulă conjunctivă care trimite în interior prelungiri delimitând lobuli. 3. În structura unui lobul se găseşte ţesut conjunctiv (stroma conjunctivă) şi ţesut glandular propriu-zis (parenchimul glandular). Lector univ.Autori: Conf.5. Pancreasul endocrin. care împart glanda în lobuli. care secretă hormonul paratiroidian şi celule oxifine. secretă hormonii glucocorticoizi (cortizolul). prin care influenţează creşterea şi maturarea sexuală. în care se mai păstrează la adult mici zone de ţesut timic. la mijloc. 3. ce sintetizează calcitonina (secretată şi de paratiroide). Are parenchimul format din celule epiteliale. Glanda tiroidă. cea mai groasă. de care sunt separate printr-un sept conjunctiv. dispuse în cordoane care probabil sunt formele îmbătrânite ale celor principale. -zona fasciculată. Aceste insule sunt alcătuite din cordoane celulare care se anastomozează formând o reţea în ochiurile căruia se găsesc capilare sanguine. timusul are o funcţie endocrină (deşi nu a fost încă individualizaţ hormonul timic). În cavitatea foliculului se găseşte o substanţă gelatinoasă. Pe lânga funcţia limfopoetică şi imunitară. lungime. Corticala este de origine mezodermică. se disting 3 zone care de la exterior spre interior sunt: -zona glomerulară.6. numite insulele Langerhans. Există şi celule parafoliculare identice cu celulele C de la tiroidă. ce reprezintă 75 % din celulele insulare şi sunt dispuse în zona periferică a pancreasului endocrin. Glandele paratiroide. Glandele paratiroide sunt învelite la exterior de o capsulă fibroasă proprie ce trimite în interior septuri conjunctive. Cordoanele glandulare se compun din 2 tipuri de celule: celule alfa. care este legat chimic de o proteină denumită tiroglobulina ce conţine hormonul tiroidian (tiroxina) şi alte substanţe iodate (diiodotironina şi triiodotironina).. Glandele suprarenale sunt 2 mase mici (10-12 g). Două corespund lobului stâng şi două corespund lobului drept al tiroidei.. ovoidale. (la femeie este puţin mai voluminoasă decât la bărbaţi). Lobulul timic prezintă o zonă corticală la periferie constituită din limfocite speciale numite timocite şi o zonă medulară spre interior mai deschisă la culoare în care se află celulele reticulare şi limfoblaşti. Glanda este alcătuită din 2 porţiuni: una situată la exterior în zona corticală. Timusul este un organ cu funcţie limfoidă şi endocrină. 3. având la adult o greutate de 40-60 g. El începe să se dezvolte în săptămâna 6 a vieţii intrauterine. aşezate perechi pe faţa posterioară a lobilor glandei tiroide. alcătuită din celule poliedrice. ce împart parenchimul tiroidian în lobuli. secretoare de calcitonină. cel mai activ fiind aldosteronul. astfel că după pubertate ea poate fi calcifiată în întregime. dispuse în cordoane paralele şi anastomozate. denumită corticosupraranală şi alta în partea internă denumită medulosuprarenală. dispuse în cordoane separate prin sinusuri venoase. de culoare galbenă-brună. legaţi printr-o porţiune numită istm. ca şi glandele sexuale. 3. După modul cum sunt dispuse cordoanele. ce secretă glucagonul şi celule beta. 32 .1. pe faţa anterioară a laringelui şi traheei.1. La exterior prezintă o capsulă fibroasă care trimite la interior septuri conjunctive. Glandele suprarenale.5 cm. retrosternal.3.7. de formă tringhiulară.1. Lobulii sunt alcătuiţi din vezicule sau foliculi tiroidieni. dintre care cel mai cunoscut este malatonina. puţine la număr. glanda suprarenală este învelită într-o capsulă fibroasă din care pleacă tracturi conjunctive în parenchimul glandular. în afara capsulei acesteia. Peretele foliculului este mărginit la periferie de o membrană bazală pe care spre interior sunt aşezate celule epiteliale tiroidiene.

stimulând controlul hipotalamic.Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei. 1985 2. dar care secretă adrenalina şi noradrenalina.Sistemul nervos şi organele de simţ. 1999 6. . . Medulosuprarenala. formând ele însele o unitate. frânând sau.Anatomia şi fiziologia omului. Ianculescu A. Bucureşti. pe care le varsă în reţeaua de capilare sinusoide. STUDIU INDIVIDUAL 1.C.1.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN -zona reticulată. foarte densă la acest nivel. 4. se mişcă. Căile ascendente ale măduvei spinării. mişcarea se realizează cu ajutorul a două sisteme: sistemul osos şi sistemul muscular.. Ifrim M. Unitatea dintre structură şi funcţie se realizează pe două căi: calea nervoasă şi cale umorală. Glandele sexuale. 1971 REZUMATUL CAPITOLULUI Raporturile care se stabilesc între organism şi mediul său ambiant constituie funcţiile de relaţie. Aceste două căi de reglare se influenţează reciproc. între care se află o bogată reţea capilară. Ed. În căutarea hranei sau pentru diferite activităţi corpul se deplasează. Ranga V. Servind şi pentru deplasarea organismului ele alcătuiesc aparatul locomotor.C. Bucureşti. 1973 4. Se poate afirma că fiecare organ are anumită structură funcţională. T.Anatomia şi fiziologia omului. Petricu I. de unde. pe căile nervoase motorii se transmit comenzile la organele efectoare (muşchi şi glande). Totalitatea celulelor interstiţiale secretă testosteronul. care se găsesc în ţesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi contorţi. Bucureşti. 3. 1969 5.Anatomia omului. Activitatea glandelor cu secreţie internă este controlată de sistemul nervos. {tiinţifică... 1983 3. Ed.8. Să ne gândim la dezvoltarea mare pe care o ia muşchii unu isportiv în raport direct cu activitatea lor. BIBLIOGRAFIE 1. Testiculul endocrin este reprezentat de celulele interstiţiale Leydig. . Pe de altă parte. Hipohiza. Medicală. hipotalamusul stabilind legături nervoase cu hipofiza posterioară şi legături vasculare cu hipofiza anterioară. {tiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. ca urmare a informaţiilor primite prin intermediul organelor de simţ. alcătuită din cordoane celulare anastomozate. Medicală. Ed. Mişcalencu D. III . Voiculescu I. La rândul lor glandele cu secreţie internă elaborează hormoni a căror concentraţie sanguină influenţează activitatea hipotalamică. care nu mai prezintă axoni. iar excitaţiile sunt transmise prin căile nervoase ale sensibilităţii la creier unde se transformă în senzaţii şi. 2. Ed. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. . muşchii nu se contractă şi nu pun în mişcare oasele decât dacă primesc impulsuri motorii pe care le elaborează sistemul nervos central. . şi colab. De asemenea. Aceste organe sunt excitate de anumiţi agenţi externi şi interni. Ed. prezintă cea mai mare dezvoltare la pubertate şi secretă hormonii 17-cetosteroizi (androgeni şi estrogeni).foliculina şi de celulele corpului galben care secretă progesteronul sau luteina. Mogoş Gh.. care secretă hormonii estrogeni .Atlas de anatomie umană. vol. 3. Nervii cranieni. Didactică şi Pedagogică. 2.Compendiu de anatomie şi fiziologie. . Bucureşti. Retina. Orice schimbare survenită în structura sa determină schimbări corespunzătoare în activitatea sa. Substanţa cenuşie a trunchiului cerebral. 33 . Analizatorul kinestezic. Sbenghe. Ed. Medicală. Hipotalamusul controlează strâns activitatea hipofizei anterioare care prin hormoniii săi tropi condiţionează activitatea celor mai multe glande endocrine. Maxim Gh. dimpotrivă. Ovarul endocrin este reprezentat de celulele tecii interne a foliculilor ovarieni. Este formată din cordoane celulare scurte ce reprezintă neuroni simpatici postganglionari. modificarea funcţiei unui organ influenţează structura organului respectiv. Bucureşti. Teodorescu-Exarcu I.

Lector univ. Maxim Gheorghe 34 . dr.Autori: Conf. Raveica Gabriela.

Căile de conducere ale măduvei spinării 35 .ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Figura 21.

dr. 22. Raveica Gabriela.faţa anterioară 36 . Trunchiul cerebral .Autori: Conf. Lector univ. Maxim Gheorghe Figura.

faţa posterioară 37 .ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Figura. 23. Trunchiul cerebral .

Secţiune prin mezencefal Figura 25.faţa superioară (sus).Autori: Conf. Cerebelul . Maxim Gheorghe Figura 24. Raveica Gabriela. dr. faţa inferioară (jos) 38 . Lector univ.

ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Figura 26a. Regiunea habenulară şi faţa superioară a talamusului Figura 26b. Hipotalamusul 39 .

Maxim Gheorghe 40 . Raveica Gabriela. Lector univ.Autori: Conf. dr.

ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Figura 28a. Faţa medială a emisferei cerebrale Figura 28b. Faţa bazală (inferioară) a emisferei cerebrale 41 .

42 . dr. Raveica Gabriela. Maxim Gheorghe Figura 29a. Zonele senzoriale de pe faţa internă a emisferei cerebrale drepte. Cortexul feţei externe a emisferei cerebrale stângi (Brodmann) Figura 29b.Autori: Conf. Lector univ.

vedere sagitală Figura 31.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Figura 30. Schema structurii nervului spinal (rahidian) 43 . Ventriculii encefalului .

dr. Maxim Gheorghe Figura 32. Raveica Gabriela. Structura epidermului în regiunea palmară 44 .Autori: Conf. Lector univ.

corpusculii Ruffini 45 .discurile tactile Merkel.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Figura 33. Tipuri de receptori cutana]i: A .corpusculii Krause. C . D . B corpusculii Meissner.

Legăturile fibrelor nervoase terminale cu fibrele musculare sacciforme şi cu fibrele musculare nucleare în lanţ 46 . Maxim Gheorghe Figura.corpusculul Vater Paccini. Raveica Gabriela.Autori: Conf. B . Tipuri de receptori kinestezici: A . 34. Lector univ. dr.corpusculul tendinos Golgi Figura 35. C .fusul neuromuscular.

Secţiune sagitală prin global ocular Figura 37.ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Figura 36. Structura retinei vizuale 47 .

dr. 48 . Secţiune prin melcul osos (sus). Maxim Gheorghe Figura. Raveica Gabriela. Lector univ. 38.Autori: Conf.

Secţiune transversală prin melc Figura 39b. Structura organului Corti 49 .ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN Figura 39a.

Raveica Gabriela.Autori: Conf. Secţiune prin creasta ampulară 50 . Lector univ. Maxim Gheorghe Figura 40a. dr. Secţiune prin macula vestibulară Figura 40b.

ANATOMIA SISTEMULUI NER VOS ŞI ENDOCRIN 51 .