CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN

CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN - opinii si comentarii DESCRIEREA SPECIILOR INDIGENE DE VIPERE ISTORICUL CERCETĂRILOR Bazele cercetărilor herpetologice din tară au fost puse de C. Kiritescu (1901-1930) care a făcut inventarul faunistic al reptilelor din România si a schiţat zoogeografia lor, insistând asupra unor probleme de sistematică. R.Martens (1921-1923) studiază un material colectat personal în România , interpretând in spiritul sistematicii moderne. Cercetările sale cuprind indicaţii interesante care au putut fi valorificate ulterior si de alţi herpetologi. R. Câlinescu (1931) introduce nomenclatura ternară după lista lui Martens si Muller, alcătuieşte pentru prima dată hărţi amănunţite de răspândire a reptilelor din tară si face analiza zoogeografică si ecologică a herpetofaunei. Publicaţiile Iui Băcescu (începând din 1933) reflectă o armonioasă îmbinare a însuşirilor de sistematician cu cele de ecolog vădind o adâncă cunoaştere a terenului si a biologiei reptilelor în natură. Studiile sale asupra sopârlei Eromias arguta de la Hanul Conachi , precum si asupra viperidelor si colubridelor din tară sunt deosebit de valoroase. Fauna de reptile din sudul Ddbrogei este amănunţit cercetată de LLepsi (1927). I. E. Funh (începând din1932) Funh si Martens (1959) au urmărit studiul variabilitătii si ecologiei – la diferite lacertide; pentru a le încadra în unităţile subspeciei corespunzătoare, indicând totodată afinităţile în comparaţie, cu rasele geografice vecine. St. Vancea (începând din 1934) folosind aceleaşi metode moderne ale sistematizării, a continuat studiul viperidelor iniţiat de Băcescu. B. Stugren (1955, 1957 -1960, 1961) s-a ocupat de particularităţile viperei de stepă din fânetele Clujului, de răspândirea reptilelor, din Transilvania si Dobrogea, de sistematica speciei Lacerta praticola într-o lucrare de sinteză a schiţat originea herpetofaunei din România in lumina glaciatiunii. Aplică pentru prima oară metode statistice din studiul variabilitătii reptilelor. B. Stugren si I.Ghira, (1987 , 1988) studiază distribuţia reptilelor pe zone altitudinale în Munţii Retezat si împreună cu B. Kiss (1981) studiază productivitatea secundară la sopârla de câmp. În 1961, Fuhn si Vancea publică în cadrul "Faunei R.P.Române", editată de Academia R.P.Română , un studiu monografic asupra reptilelor din România, în care tratează morfologia externă,.anatomia, ecologia, filogenia; răspândirea geografică si sistematică a acestor animale . Până la ora actuală acesta este cel mai.complet studiu despre reptilele din România.

BIOLOGIA SPECIILOR DE VIPERE Sistematica speciilor de vipere. Viperele fac parte din ordinul Serpentes, grup provenit din Sauria, cu următoarele caractere distinctive: absenta membrelor (sau cel puţin a celor anterioare) si a centurii, scapulare, lipsa pleoapelor mobile, lipsa deschiderii externe a urechii si a unui aparat auditiv funcţional, absenta arcului temporal superior si a scvamozalului, absenta lacrimalului jugalului, quadratojugalului, epipterigoidului si postfrontalului. Cutia craniană este complet

închisă prin procesele descendente ale frontalelor si parietalului. Sunt prezente articulaţiile vertebrale zigosfrene - zigantrice. Apofizele hemale ale vertebrelor caudale nu se unesc ventral. Familia Viperidae (Bonaparte -1840) are următoarele caractere generale primitive: dinţii pre maxilari, coronoidul, elementele centurii pelviene si plămânul stâng lipsesc. Câte un singur dinte canaliculat, situat pe maxilarele extrem de scurte de lungime egală, fără alţi dinţi si mobile, putând să se îndrepte perpenticular fată de epipterigoid. Palatinele si pterigoidele sunt de asemenea mobile. Ectopterigoidul este alungit, hipapofizele lungi; oasele prefrontale nu au proces anterior si nu sunt în contact cu oasele nazale; plăcile cefalice sunt adesea foarte modificate, deşi speciile generalizate posedă complexul colubriform al plăcilor cefalice (5 plăci mari). Ochiul este separat de solzii supralabiali prin solzi iniei.. Pupila este verticală. Plăcile ventrale .acoperă toată lungimea abdomenului. Nu există gheare în regiunea anala. Placa anală este întreagă. Coada este scurtă. De obicei pe spate există un desen închis în formă de. zig-zag. Viperele sunt ovovivipare. Sunt speciile cele mai periculoase pentru om, datorită veninului lor. Familia Viperidae ocupă un areal, vast în toate continentele cu excepţia Australiei. Unii autori includ în această familie si Crotaîinele, astfel că Viperidele cuprind 2 subfamilii : Viperinae si Crotalinae. Viperinele trăiesc in Africa si Eurasia si cuprind 10 genuri: ---Vipera (Europa , Asia , Africa) ---Bitîs (Africa) ---Causus (Africa) ---Echis (Africa , Asia) ---Atractaspis (Africa , Israel/Sinai) ---Cerastes (Africa , Asia ) ---Pseudocorastes (Israel., Iran ) ---Atheris (Africa) ---Eristicophis (Belucistan) ---Aseziops (sud-estul Asiei) Se cunosc în total 65 de specii. Crotalinele trăiesc în America si Asia si cuprind 6 genuri (Agkistrodea, Trimeresurus, Iachesis, Sisturus, Crotalus, Bothropa ) cu 91 de specii. Unii autori consideră genurile Bothropa si Trimeresurus ca subgenuri de Lachesis. Genul Vipera cuprinde 14 specii, care au următoarele caractere comune.: ---capul, în general mai muit sau mai puţin distinct de gât, acoperit de plăci diferite ca formă si dimensiuni, cele din regiunea s.upraoculară sunt mai mari decât cele din jur. : ---ochiul de mărime mijlocie cu pupilă eliptică vertical si separată de scuturile labiale superioare si de un număr variabil de plăcute. ---nările situate lateral si în contact cu placa rostrala sau separată de aceasta prin placa nasorostrală. ---corpul subcilindric , acoperit cu scvame carenate. ---coada scurtă. ---placa anală unică. ---glanda veninoasă de dimensiuni mici. Dintre aceste 14 specii, în Europa trăiesc doar 9 specii: 1. Vipera ammodytes (Linnaeus. 1758) ---V. a. ammodytes (Linnaeus , 1758) ---V. a. montandoni (Boulenger, 1904) ---V. a. meridionalis (Boulenger, 1903)

1758) ---V. Presiunea selecţiei în favoarea unei reduceri a lungimii corpului este importantă. din cauza presiunii selecţiei exercitată de prădătorii care . 1913) 2. bosniensis (Boettger. u. aspis (Linnaeus . 1968) ---V. raddei ( Boettger. 1768 ) ---V. xanthina ( Gray . 1879 ) cu subspeciile: ---V. 1889).dnaparte . a. I. a. Vipera berus (Linnaeus . 1958). la acestea se manifesta numeroase stadii ale evoluţiei Viperidelor care continuă încă la grupul lebetina . Aceasta a redus de la 21 la 19 numărul de solzi dorsali la mijlocul corpului. I.xanthina. latastei (Bosca . 1849 ). renardi ( Christoph . zinnikeri (Kramer. 1849). u. s. 1977) 6. caracterele morfologice tipice ale Viperinelor se accentuează progresiv de la Vipera ursini la Vipera ammodytes. de creştere a dimensiunilor corpului. contrar caracterelor şerpilor în general.ammodytes si nerecunoscută la grupul lebetina . ---V. evoluţia a acţionat frecvent asupra numărului ventralelor. a transcaucaziana (Boulenger. cantabrica ( Brana et Bas . x. gaditana (Saint-Girons . ---V. 1934) ---V. La viperele europene se observă o corelare pozitivă între lungimea corpului si numărul plăcilor ventrale. 1982) 8. Aparent la taxonii europeni. I. I. a plăcilor ventrale si a numărului de solzi ventrali de la mijlocul corpului. Vipera aspis (Linnaeus . Alături de această variaţie a plăcilor cefalice. Vipera latastei (Bosca . lebetinâ (Linnaeus . Existenta unei proeminente nazale (creşterea numărului de plăci apicale) este proprie grupului ursini . 1758 ) ---V. 1820) ---V. b. berus (Linnaeus .1879 ). Vipera seoanei (Lataste . obtusa ( Dwigubskij. Se presupune că mărimea taliei este în strânsă legătură cu numărul de ventrale. In ceea ce priveşte viperele din Europa . 1933) . mult mai rar asupra segmentării plăcilor cefalice si niciodată asupra câtorva caractere laolaltă. 1878). s. Caracteristicile morfologice ale viperelor. ---V. Vipera xanthina (Grav . ---V. Vipera ursini (B. dar numărul de plăci ventrale nu s-a modificat. u. că în cadrul speciilor asemănătoare. x. seoanei (Lataste . ruffoi (Bruno . este evidentă si o tendinţă dificil de interpretat. a. a numărului vertebrelor. 4. a formei capului si a corpului. 1835) ---V. a. 1758) ---V. 9.xanthina si culminează cu genul african Bitis. ursini (Bonaparte . 1935) 7. 1758 ) cu subspeciile : ---V. 1909) 5. Vipera lebetinâ (Linnaeus . 1890). cu subspeciile : ---V. 1835) ---V. Se observă pe de altă parte. schweizari (Werner. a.---V. De notat că la speciile politipice. francisciredi (Laurenti. 1849 ).s . 1758) ---V. 3. eriwanensis (T. ---V. populaţiile septentrionale sunt adesea mai mari si deţin un număr mai mare de plăci ventrale decât populaţiile meridionale. b. Vipera Kaznakovi (Nikolskij. rakosiensis ( Mehely. a. u. 1758) ---V. atrax (Meisner. Rous. 1832) ---V. balcanica (Buresch et Zonkov. 1894 ) . Coloritul viperelor europene este foarte variabil si tenta de fond se aseamănă uneori cu aceea a substratului. 1878) cu subspeciile : ---V. I.

berus bosniensis.descoperă prada cu ajutorul văzului. Vipera berus. are cariotip normal. H. confirmă clasificările tradiţionale bazate pe morfologia comparată. Vipera ammodytes este destul de departe de majoritatea celorlalte specii (50 până la 54% antigeni comuni). Studiul proteinelor serice prin intermediul electroforezei simple dă rezultate dificil deinterpretat din cauza variaţiilor individuale. de procesul parietal. aspis francisgiradi si v. se transformă în bare transversale la 3 taxoni care sunt. Kobel (1967) a demonstrat cum tipul clasic cu 36 de cromozomi ar fi putut apărea prin sciziune centrală urmată de inversiune pericentralâ. patru. ammodytes transcaucaziana. latastei. globulare si foarte bifidate. Coloritul dorsal este în medie mai constant în cadrul speciilor asemănătoare. Modalităţile de evoluţie ale proteinelor antigenice sunt aproape necunoscute. 14V +2 I + 20m) se regăseşte la numeroase colubride si practic la toate crotalinele si viperinele studiate. Ia Vipera aspis unde craniul unui individ mare se aseamănă mai mult cu cel al viperei ammodytes.al căror cariotip compus. puţin mai îndepărtată de Vipera ursini (45%) si mai apropiată de Vipera latastei (71%). modificările spectaculoase survenite la aceste ultime două specii. din acest punct de vedere. În cadrul viperelor. Aceste diferente considerabile nu sunt. Echis. kaznakovi. Singura diferenţă apreciabilă este forma maialungită a hemipenisului la Vipera berus. specie prin motive bine întemeiate intermediară între Vipera ammodytes si Vipera aspis. Craniul viperelor din Europa oferă puţine caracteristici interesante si puţine indicii care deosebesc o specie de alta. v. Hemipenisurile viperelor europene. Zigzagul dorsal. Totuşi forma net globuloasă a hemipenisului la Vipera lebetina. Cea mai mare parte a rezultatelor cercetărilor de: imunoelectroforeza si imunodifuziune asupra/comunităţilor antigenice ale veninurilor.E. în timp ce craniul unui individ mai mic se aseamănă mai mult cu cel de viperă berus. cu excepţia viperei ammodytes si viperei aspis. proporţia de antigeni comuni ai populaţiilor sau subspeciilor variază de la 61 la 100%. sugerează o tendinţă de îngrosare. Eristocophia. Cariotipul celor mai multe vipere europene (2n=36. oferă puţine variaţii la marea majoritate a speciilor. Asa cum Vipera latastei. rezultând tipul aspis cu 42 cromozomi. berus. În ceea ce priveşte comunitatea antigenică a veninurilor. genuri mai bine cunoscute. median şi posterior. este 2n =39. În cadrul aceleaşi specii. La aceste genuri. s-au produs independent si nu corespund unor mutaţii genetice importante. cel puţin la prima generaţie deloc verificate la hibrizi . Se poate lansa ipoteza că numai Vipera berus a conservat un caracter mai mult sau mai puţin primitiv. Vipera) derivă din viperele etiopiene. seoanei. Pe baza gradului lor evolutiv le considerăm în ordine : ursini. (Cerastes. care poate fi mai mult sau mai puţin lăţit si romboidal sau circular. palearctice. osul post orbital este. ammodytes. dar mai puţin diferenţiată de Vipera seoanei si Vipera berus (64-65%). din această cauză este dificil dea considera semnificaţia lor drept criteriu filogenetic. Totuşi imunoelectroforeza făcută plecând de la un ser de viperă aspis sugerează că această specie este net mai învecinată din acest punct de vedere de Vipera berus si Vipera latastei decât de Vipera ammodytes. de mici dimensiuni si bine sudiat. Totuşi sunt prezente fenomene de creştere alometrică. aspis. foarte apropiată de Vipera ursini si Vipera seoanei (71% din antigenii comuni ) este net îndepărtată de Vipera Kaznakovi (59%) si se găseşte si mai departe de Vipera latastei si Vipera ammodytes (53%). este îngăduit să presupunem că. mult diferenţiaţi din punct de vedere morfologic si ecologic : v. La trei genuri de . cu 11 V +8 I + 20m si confirmă interpretarea lui Kbbel despre omologia cromozomilor. La celelalte specii. ca de exemplu. al căror cariotip este 2n=42 cu 8V +14 I +20m. evoluate prin natura particulară a regiunii postorbitale a craniului. nu s-au găsit diferente semnificative.

mai ales la femele. Vârful botului este surmontat de o proeminentă cărnoasă. cu multe pete mici grinegricioase.se găseşte în Italia în Alto Adige. Femelele sunt în general de culoare brun deschis sau cenuşiu cu pete brun . Partea inferioară. de dimensiuni mici. este sau redusă sau absentă la femele. nu prezintă diferente datorate sexului. lungimea medie a adulţilor: 65-75 cm.1912 – în Hertegovina si Fuhn. si indivizii din dimensiunile cele mai mari trăiesc în Tirolul meridional. 1986 lângă Resita) de melanism. Vipera berus. populaţia cu media cea mai mare a staturii . roşcat. Frontalul si parietalul nu sunt de regulă. Scvamele la jumătatea corpului sunt dispuse în 21 (excepţional20 sau 23) serii. ca si la multe alte specii. în raport cu plăcile din jur.vipere etiopiene Adenorhinos. Vipera ammodytes (vipera cu corn) are corpul relativ masiv. În general o singură serie completă (excepţional. Femelele sunt de regulă mai mari decât masculii. Bitiş. Prezintă două serii complete de plăci (câteodată una. Ornamentaţia este constituită dintr-o zonă (fisie) mediodorsală formată din pete romboidale care uneori formează un zig-zag de lărgime variabilă sau dau naştere unei "haine" din pete circulare sau în formă de ţesătură. Atheris. Statura urmează o climă crescătoare est-vest. Flavinismul este relativ frecvent. poate fi cenuşiu. pentru că prezintă caractere taxonomice destul de variabile si ocupă o zona extinsă. coada scurtă si capul net lărgit posterior. în mod obişnuit . având porţiunea sa superioară segmentată în 1-3 plăci mici. Frontalul si parietalele (sau cel puţin una din aceste plăci) de regulă mai mari. cu mari valenţe bioclimatice. distincte din cauza faptului că sunt substituite de plăci neregulate. au o ornamentaţie dorsală constituită din bare transversale scurte. Pe flancuri sunt aproape întotdeauna prezente numeroase pete închise dispuse în corespondentă cu axele fâşiei vertebrale. Plăcile ventrale în număr de 132 până la 169 (în general 133-163). dar recordul de statură aparţine ultimilor. brungălbui sau roşcată. Fac excepţie populaţiile din Caucaz si din N-E Turciei. a cărei bază este. în timp ce masculii sunt în general gri cu pete negre . Stralul este mult mai înalt decât lat si în acest caz nu ajunge la nivelul cantalului. Solzii subcaudali sunt în număr de 22-24 perechi (de obicei 22-35 Ia. mai mult sau mai puţin marcată si puţin variabilă. Lungimea minimă si maximă la adulţi: 54 -110 cm. în regiunea nucală. care. în mod obişnuit gri. capul lărgit posterior. mai ales pe flancuri si pe cap. Solzii la jumătatea corpului dispuşi în 21 de serii ( rar . situat deasupra plăcii rostrale şi acoperit de 5-20 (de obicei 7-18) mici scuame "apicale". Femelele sunt sărace sau lipsite de pigment întunecat. există pete de culoare închisă care poate fi continuă sau divizată. Banda închisă între ochi si coltul gurii. Irisul. Nasorostralul este sau divizat în două plăci suprapuse sau întregi si în general la nivelul cantalului. cu vârful plat. Cazuri atipice de colorit sunt semnalate pe unele insule adriatice. albinismul sau albinoticismul. Botul relativ mare. unită cu banda longitudinală medio-dorsală. Pe labialele inferioare.negricioase sau negre si mai rar portocaliu sau roşcat (roşu murdar) cu pete mai puţin întunecate de această nuanţă. dimpotrivă. gălbui. Capul prezintă. brun-gălbui. în timp ce masculii sunt mai pigmentaţi. o pată în formă de "V". Există semnalate în literatură doar două cazuri (Werner. Nara este situată în centrul plăcii nazale. întotdeauna prezentă la masculi. Vârful cozii este de cele mai multe ori portocaliu la populaţiile occidentale si verde gălbui la cele orientale. mai ales la populaţiile din Balcani. etc. vipera este probabil cel mai puţin evoluată. postorbitalul se învecinează cu paristalul fără însă a forma un os comun. două) de plăcute între partea inferioară a ochiului si supralabiale. Pare absent melanismul.femele si 29-44 la masculi). destul de rar trei) între marginea inferioară a ochiului si supralabiale. de forma unui con. Dintre cele trei genuri palearctice evoluate. cenusiu-verzui.

cele din populaţiile balcanice ating de regulă 40-48 cm. vârful cozii poate fi portocaliu. însă de regulă este imaculat. de 8087 cm. în formă de romburi comprimate si/sau triunghiuri isoscele. Numărăm de la 6 la 21 intercantale si intersupraoculare. două cantale din care cel posterior în legătură cu supraoculara. Lungimea minimă si maximă a adulţilor: 40-104 cm. iar în Marea Britanie. corpul relativ subţire. frontalul si parietalele sunt mai mari decât plăcile din jur. Plăcile ventrale 114-152 (în general 114-149 la masculi si 116-152 la femele). Este de regulă cea mai mică specie de viperă europeană. Plăcile subcaudale dispuse în 19-41 perechi (de obicei 26-41 la masculi si 19-30 la femele. Femelele sunt de regulă mai mari decât masculii. capul îngust. botul uşor ascuţit (mai ales la populaţiile orientale).19. de culoare deschisă. sub forma unei fîsii în zig-zag. dispuse pe regiunea medio-dorsală. Femelele sunt în general brune. 22. transformându -se în pete laterale de culoare închisă . Masculii dimpotrivă. De regulă o placă apicală. sau la unele populaţii montane orientale într-un rând si jumătate. fiind totuşi pătată cu pete mici. al porţii dorsale variază de obicei de la brun la cenuşiu. Coloritul de bază . gălbui închis sau roşcate (cu toate nuanţele posibile între aceste culori) si cu desenul de pe spate de regulă brun. Exemplarele de dimensiuni mari se găsesc în centrul continentului. în 1926 a fost găsit un exemplar de 85 cm. după o climă geografică crescândă N-E. lungimea medie a adulţilor: 5070 cm.de la vest la est. pentru ca apoi să se întrerupă. Nara este situată la partea inferioară a plăcii nazale. cresc ca număr în mod normal de la vest spre estul arealului. 20. Coloritul este variabil. continuându-se pe laturile gâtului 1-2 cm. deja din al doilea an de viată. Subocularele dispuse într-un singur rând. 40-50cm. dar mai accentuat decât fondul. care prezintă în general un dicromism sexual mai puţin accentuat. In Franţa au fost observate destul de rar femele mari. după o climă bioclimatică de la uscăciune la umiditate. 23-46 perechi (de obicei 2336 la femele si 3246 la masculi). sunt deţinute de o femelă găsită în munţii Harjedalen la 950 m altitudine (Suedia) de 104 cm si o femelă din Finlanda găsită la 68 grade N. Această schemă nu este totuşi valabilă si pentru populaţiile din Balcanii Centrali. sau 23). plăcile ventrale 132-158 (în general 136-157 si fără diferente statistice semnificative între sexe). acest model tipic este înlocuit cu bare medio-dorsale transversale. Ornamentaţia de bază constă de regulă dintr-o serie longitudinală de pete întunecate. Recorduri de lungime excepţionale. Există între 2-4 loreale. cu pete măslinii sau gălbui şi în general se prezintă mai puţin accentuat în regiunea mediodorsală. Regiunea vertebrală este acoperită de o fisie longitudinală continuă sau întreruptă de regulă . la fel crescătoare de la vest spre est). măslinii. Exemplarele melanice si melanotice trăiesc mai ales în habitatul montan. iar în populaţiile din Balcani foarte variabil. sunt de obicei gri cu desenul negru. Partea inferioară a corpului este anterior deschisă la culoare. De obicei continuă la viperele din Balcani si mai ales la cele din Extremul Orient asiatic. Pe ceafă se găsesc bare si pete întunecate dispuse simetric sau la fel cu cele de la Vipera berus sau cu ale unor populaţii de viperă aspis. si se înnegreşte spre coada. iar în unele locuri deţin majoritatea în populaţie. toate după O'Climâ crescătoare geografică . de 94 cm. Femelele sunt mai mari decât masculii. în formă de "X " în regiunea nucală si o bandă întunecată care porneşte de la postoculare si trece peste labiale superioare sau peste comisura gurii. Talia mijlocie sau mică. plăcile subcaudale. între 8-10 perioculare. între 8-9 labiale superioare si 8-10 labiale inferioare. Solzii la mijlocul corpului sunt dispuşi în 19-21 serii. lungimea medie a adulţilor. Vipera ursini (vipera de stepă). La cap se găseşte o pată puţin variabilă. Lungimea minimă si maximă â adulţilor: 30-63 cm.

cu expoziţie sudică si adăpostite de vânt. o mare parte din Balcani. uniform brun-negricios. devine foarte agresivă. În zona tării noastre în care predomină un climat temperat continental. Valea Cernei) si în pădurile de foioase (Corylus colurna si Syringa vulgaris de la poalele Mt. veninul lui nefiind toxic. în Moldova. trăieşte exclusiv în păşuni montane. putându-se ridica până la altitudinea de 2500m. încercând să muşte agresorul. Trăieşte în câmpie. iar la est până la insula Sachalin. constituită din pete circulare sau de obicei dintr-un zig-zag ondulat cu unghiuri (cu rare excepţii rotunjite).este de regulă gri sau alb-gălbuie cu sau fără pete mici închise la culoare. În . vânează mai mult în primele ore ale dimineţii si spre seară. este întâlnită prin grindurile din Delta Dunării. Flancurile pot fi şi imaculate. Vipera ammodytes trăieşte în pantele stâncoase (roci eruptive sau calcaroase cu arbuşti. Este un animal fricos. În tara noastră a fost semnalată lângă Cluj (dar se pare că această populaţie s-a stins). stepe cu vegetaţie zerică si în regiuni mlăştinoase. lângă laşi si în Delta Dunării. mult mai agresive. Ocupă biotopuri răzleţe în interiorul vastului sau areal. se caţără pe ramuri pentru a se însori. Nu se cunosc indivizi melanici. L. Exemplare melanotice sunt rare. Transcaucazia si Siria. animalul are si o activitate nocturna mai ales în regiunile cu un climat cald. de la nivelul mării până la 300 metri altitudine: în Italia. Italia de Nord. COMPORTAMENTUL VIPERELOR IN MEDIUL NATURAL Activitatea zilnică a viperelor are un maxim diurn si în general este condiţionată de necesităţile de termoreglare. Răspândirea viperei berus. este specia cea mai puţin studiată datorită faptului că trăieşte în locuri cu inversiune termică. Răspândirea viperei ammodytes. în zonele calcaroase. Persia si în unele regiuni din Rusia. Raspandita in Austria. însorindu-se pe bolovani. Se întâlneşte în Europa (la nord până la paralela 70. Alpii Albanezi si Bulgaria) si Asia septentrională si centrală. Este de asemenea întâlnită în apropierea pâraielor de munte. atât masculii adulţi cât si femelele în cadrul ciclului annual se adună pentru a forma asa numitele "ghemuri" în locurile de hibernare. brun-închisă. subspecia V.amontandoni este întâlnită doar în Dobrogea. rotunde sau alungite vertical (mai ales la femele). Bulgaria. Periodic. Atunci când condiţiile o permit. Asia Mica. În captivitate unele exemplare se "îmblânzesc" în timp ce altele. simţind apropierea omului de la o distantă destul de mare si refugiindu-se în adăpost. creşterea lui în captivitate fiind o problemă complexă. Preferă marginile de păduri si poienile. uneori se retrage imediat sub pietre/până la trecerea pericolului. Vipera stă nemiscată de obicei şi avertizează. omul de prezenţa ei prin sâsâit. Atunci când sunt deranjate. pe substrat ierbos sau calcaros în tara noastră. după cum vom arăta în continuare. albinosi sau albinotici. Partea inferioară a. Deplasările în teren ale viperelor sunt în general motivate de necesitatea procurării hranei sau de necesitatea termoreglării. Este un şarpe inofensiv pentru om. Răspândirea viperei ursini. Albania. Domogled – Băile Herculane ). bălăriile însorite si pantele muntoase. în dimineţile însorite masculii de viperă ammodytes pot fi întîlniti pe grohotişurile de calcare începând cu ora 8 dimineaţa. Dacă este prinsă. de pe malurile apelor (ex. iar la sud până la limita Munţilor Cantabriei si Pirenei.von Mehely (1911) semnalează un exemplar din Bosnia cu abdomenul imaculat si lateralul corpului. în general viperele se ascund contrar poveştilor în care vipera este descrisă ca un animal agresiv. sar să muşte chiar la câteva luni de captivitate.neagră. Femelele încep să apară mai târziu cu cîteva ore. Flancurile de obicei sunt acoperite cu pete închise. brun-roscată. Animal crepuscular si nocturn. În tara noastră. Turcia.corpului. când temperatura nu este atât de ridicată. România (SV si Dobrogea). Franţa. Se ascunde sub pietre cu uşurinţă. Grecia.

ci mai ales de temperatura mediului. la speciile cu spermiogeneza vernală. În natură. prima năpârlire apare primăvara. Majoritatea viperelor sunt ovipare. însă speciile din ţara noastră fac parte din categoria speciilor vivipare. Cu cât greutatea corpului gras va fi mai mare cu atât este mai mare numărul de foliculi care se dezvoltă. Puii aflaţi în perioada de creştere năpârlesc mai repede de 3-4 ori pe an. vârstă. cu adăposturi bune. oviparitatea fiind considerată un caracter primitiv. ele având nevoie numai de un singur ciclu de hrănire. la masculii adulţi reprezintă între 100. astfel încât învelişul să se desprindă în totalitate de corp. Femelele gestante îsi petrec cea mai mare parte a timpului zilei însorindu-şi corpul. în schimb după năpârlire interesul pentru mâncare este deosebit. esenţiali: mediu. În biotopurile propice. iar masculii adulţi se mulţumesc cu numai 2 cicluri. adulţii intră primii în adăposturi iar din septembrie până în noiembrie în afara adăpostului nu mai pot fi întilnite decât exemplarele tinere. aproximativ 10-20 minute. apoi femelele reproductive si la urmă femelele neproductive cu juvenilii. Chiar şi pe un areal restrâns. starea sănătăţii. năpârlirilor depinde. Din observaţiile experimentale sa constatat că hrănirea nu este zilnică. Primăvara ies mai întâi masculii. Năpârlirea nu este influenţată de cantitatea de hrană. Hibernarea. pe când la femelele gestante numai 50-60%. Hibernarea necesită o temperatură optimă de 4°C. Trebuie menţionat un proces fiziologic care se produce cu câteva zile înainte. În condiţii optime actul în sine durează relativ puţin. Ciclurile de năpârlire tind să se sincronizeze cu cele de hrănire înainte de năpârlire viperele nu mănâncă.perioada de împerechere. Vitelogeneza la viperele europene este vernală şi depinde de rezervele lipidice ale femelei. La masculi se . Raţia anuală a unei vipere este destul de săracă. care trebuie să fie cu 3-4 grade mai ridicată si prin umiditate care se pare că accelerează procesul. asa cum am mai arătat constă în general din mamifere mici si şopârle. la femelele care îsi refac rezervele si la puii în creştere 200300%. fiind prenupţială la masculii de tip berus si post nupţială la cei cu reproducere de. Un animal se alimentează în 3-4 etape anuale. Juvenilii în creştere. luna iunie fiind practic singura lună când hrănirea este comună ambelor sexe. de trei factori. după care face post aproape o lună. indivizii unei populaţii dezvoltă activităţi diferite în cursul unei perioade. Toamna. în aceste zone aglomerările fiind rare. De remarcat este faptul că indivizii unei populaţii hibernează în acelaşi adăpost.130% din greutatea corporală.Şarpele în perioada de hibernare Reproducerea. Vipera adultă mănâncă 3-4 şoareci la un interval de câteva zile. tip aspis. Frecventa. În regiunile cu ierni reci. Nu s-au remarcat variaţii ale fenomenului datorate sexului. viperele hibernează izolat. Unele specii din zonele calde au rămas la acest stadiu. Victima este înghiţită întotdeauna cu capul înainte Năpârlirea. Starea de sănătate a animalului după unii autori este pusă în evidentă de o năpârlire completă. pus în evidenţă prin culoarea închisă a învelişului extern si totodată de opacizarea acestuia. Acest fapt se datorează probabil ciclurilor de hrănire care depind de şansa fiecărui individ. Mediul concură prin două componente: temperatura. masculii sunt cei care se deplasează in căutarea femelelor orientându-se după urna olfactivă pe care acestea o emană. care joacă un rol secundar. Hrănirea. aglomerările viperelor devin o regulă. Se poate constata că perioadele de alimentare atât la masculi cât şi la femele sunt aproape complementare. Hrana. care îsi refac rezervele pot avea chiar 5 cicluri de hrânire. În timpul perioadei de reproducere masculii nu se hrănesc. În zona plăcilor ventrale si a zonei orbitale.

cu toate că acesta este la început în cantitate mică si mult diluat. O explicaţie posibilă ar fi aceea că femelele stând mai mult timp la soare în timpul verii. curajos. Numărul de pui depinde de specie. Timpul de maturizare a unui pui de viperă. Dacă este deranjat. ci numai asupra duratei de gestaţie si a perioadei dintre gestatii. Vipera ammodytes 9-10. Odată veniţi pe lume. astfel Vipera monticola 1-2. După naştere. Puii de viperă. continuându-se până la începutul lunii iunie în funcţie de condiţiile climatice. puiul ştiind să-si caute hrana şi să o vâneze. au loc jocuri nupţiale urmate de împerechere si fecundare a femelelor adulte. La acest tip. Puii au majoritatea funcţiilor vitale. hrana jucând un rol major în creşterea si dezvoltarea acestora. Comportamentul puilor este dezinvolt. pe când cei cu o greutate de peste 9 g au procentul de mortalitate după naştere. probabil că sunt supuse agresorilor mai mult decât masculii. active imediat după naştere (excepţie făcând funcţia sexuală). Dacă naşterea a avut loc toamna târziu. este de 2-3 ani. Femelele europene de vipere îsi rezervă un an pentru vitelogeneza şi gestaţie si un an sau doi pentru refacerea rezervelor de lipide. puii de viperă îsi încep propria activitate independent de părinţii or. iunie. Femelele reproductive lasă pe sol substanţe aderente care atrag masculii. Ursini si la care spermatocitogeneza este vernală. (întodeauna după năpârlire) si tipul aspis unde spermatocitogeneza este continuă. Perioada de acuplare se întinde între sfârşitul lunii martie si sfârşitul lui mai. Asa cum s-a mai arătat ciclurile de hrânire la juvenili. au o mortalitate de 60%. acest procent poate fi şi mai mare. Din acest punct de vedere puii de Vipera ammodytes. sfarsitul lunii. Mortalitatea puilor după naştere diferă în funcţie de greutatea lor. Condiţiile de mediu nu acţionează asupra numărului de pui si nici asupra greutăţii puilor. Pentru reproducerea viperelor în natură este necesar un raport dintre masculi si femele de 5/1. Acesta este motivul pentru care greutatea la naştere a puilor este determinantă pentru supravieţuire. În acest timp femela asa cum s-a mai spus caută locuri însorite unde stă nemişcată timp îndelungat. În unele regiuni nordice. puii nu vor mânca decât în primăvara anului următor. Gestatia are o durată determinată de temperatura mediului. spermiogeneza are loc la sfârşitul verii în luna a treia si a noua si există două acuplări. puiul sâsâie puternic. Proporţia de femele gestante la o populaţie de viperă aspis este de 34% iar la o populaţie de viperă berus este de 50%. Biologii au constatat că temperatura corpului unei femele gestante de viperă este cu 2°C mai mare decât a celorlalţi indivizi. puii sunt înveliţi într-o membrană pe care o îndepărtează imediat. în greutate de mai puţin de 5 g. iar la Vipera berus între 85-121 zile. una toamna si alta primăvara la ieşirea din hibernare. Coloritul si desenul dorsal este complet. În această perioadă au loc jocurile nupţiale care de fapt sunt lupte rituale între masculi. In literatura de specialitate studiată nu am găsit date referitoare la această problemă. Ovulatia la femele se produce independent de condiţiile de mediu si se petrece la începutul lunii mai. El posedă capacitatea de a secreta venin. În perioada aprilie si începutul lui mai. în natură acest proces durează la Vipera aspis între 97-133 de zile. ADAPTABILITATEA ÎN CONDIŢII DE CAPTIVITATE . Naşterea puilor are loc între sfârşitul lunii august si începutul lui octombrie. sunt mai dese decât la adulţi. Acesta este modul de formare a „ghemelor”de şerpi. actul putând dura de la 15-20 minute la una două ore.remarcă două tipuri de cicluri sexuale: tipul berus care cuprinde speciile Berus. acuplarea este unica si are loc primăvara târziu. până ajunge la prima reproducere. Acuplarea este variabilă. căutându-si propriul teritoriu. Lungimea la naştere este cuprinsă între 13-15cm. iar rezervele lor de hrană sub forma grăsimii le conferă acestora o autonomie de câteva luni de zile. 0%. Ammodytes. mişcările lor find rapide si neprevăzute.

Prin repetarea experienţei s-a ajuns la concluzia că in 85% din cazuri. Lumina nu este absolut necesară. Temperatura joacă un rol determinant în procesul digestiei. Majoritatea speciilor europene de vipere încep să mănânce doar la 25°C. pentru că altfel aceasta ar fermenta si ar conduce la moartea animalului. una zilnică (ziua cald. singură Vipera berus acceptă hrana la 15°C si o digeră la 10°C. viperele regurgitează hrana. Acest parametru trebuie menţinut între 60-80% si de el depinde starea generala de sănătate a animalului. animalul alege hibernarea. se desfăşoară pe trei perioade de timp: una anuală (anotimpuri). cu neajunsuri mai mari sau mai mici. imitarea condiţiilor de mediu natural în terrarii sau incinte de creştere este diversă. Aceste modificări majore ale climei s-au produs totuşi. O umiditate anormală provoacă o năpârlire discontinuă si conduce în timp la diferite boli. în . Variaţiile de temperatură. Vipera aspis pusă să aleagă între a-si petrece iarna într-un terariu cu condiţii optime si un terariu exterior cu adăpost pentru hibernare. digestia la aproximativ 20°C iar activităţile specifice legate de reproducere se desfăşoară normal de la 20°C.5°C. Temperatura maximă suportată spontan este cuprinsă între 35-36. la amiază cald şi seara rece). Chiar dacă nu organizăm un substrat care să semene cu cel de pe care am recoltat animalul. Primavara în vederea desfăşurării în bune condiţii a ciclurilor sexuale (atât la masculi cât si la femelă) este indicat să se menţină o temperatură constantă mai mare de 20°C. În zilele cand viperele se însoresc practic ele folosesc numai radiaţia termică. pentru menţinerea în captivitate a viperelor trebuie creat un microclimat specific. rezultatul nu poate fi decât o copie. datorită posibilităţii remarcabile de adaptare. Numim substrat materialul pe care îl aşezăm în interiorul terariului ca asternut. peste această temperatură. apoi rămâne oscilantă în jurul acestei valori pe tot parcursul zilei. Este ştiut de alt fel că reptilele în general au simţul văzului destul de slab. La năpârlire.5°C. În concluzie. Deoarece majoritatea spatiilor de creştere artificială suferă cam de aceleaşi inconveniente.4°C (medie) si apoi aceasta trebuie să scadă treptat până la 30. Animalele sunt constrânse să-si modifice comportamentul. Substratul. într-un interval mare de timp care nu a solicitat individul. limitele de temperatură trebuiesc cât mai riguros păstrate. în prima zi după ingerarea prăzii temperatura trebuie să fie de 32. când stomacul este gol. vom sistematiza acest capitol după unii factori si unele elemente de mediu ce trebuie să intereseze pe crescător. Viperele europene îsi încep locomotia la 4°C. La hrănire funcţia de orientare către prada este preluată de simţul olfactiv şi de aparatul Jacobson. noaptea rece) si una diurnă (dimineaţa rece. ciclul de năpârlire. O singura idee trebuie subliniată înainte de a dezvolta acest capitol si anume că oricât ne-am strădui în a imita natura. ciclul sexual. şerpii. Temperaturile din timpul zilei ajută viperele să-si ridice temperatura corpului până la o anumită valoare. Din acest punct de vedere reptilele sunt rezistente si pot suplini lipsa umidităţii atmosferice prin folosirea vaselor de adăpat. a ales hibernarea. Temperatura. fiindu-le indiferente radiaţiile din spectrul vizibil. După scopul propus.Se cunoaşte că reptilele au supravieţuit marilor schimbări climaterice. În funcţie de temperatură se derulează majoritatea activităţilor fiziologice ale animalului. Deoarece reptilele au un sistem de termoreglare primitiv. Suprimarea variaţiei anuale de temperatură alterează: ciclul de hibernare. Sunt de remarcat anumite exigente proprii unor specii. dar nu departe de limitele naturale ale acestora. fiind cu puţin mai mică decât temperatura substratului. Noaptea temperatura animalului scade. Umiditatea. Iluminarea. totuşi este bine să respectăm unele reguli. ci specia.

Deoarece pentru producţia de venin. crescătoriile de vipere se vor amplasa cât mai izolat de localităţi. Prin construcţie. exigentele legate de eficientă intră de cele mai multe ori în conflict cu preferinţele animalului. Este bine să se folosească pietrişul de râu. în încăpere să nu poată evada sau să se ascundă. AMENAJAREA UNEI CRESCĂTORII DE VIPERE 1. circuitele de alimentare cu energie electrică se vor realiza astfel încât să se prevină accidentele de muncă şi incendiile.AMPLASARE ŞI DOTARE Amplasarea spaţiului de creştere. Alimentarea cu energie electrică a crescătoriei permite utilizarea aparaturii necesare procesului de producţie. uşoară. încăperile se vor păstra închise şi se vor afişa anunţuri de avertizare atât în interior cât şi în exterior. Materialele de construcţie. 6 mp sunt bune pentru expunere si observarea activităţii de reproducere. Viperele pot fi ţinute individual sau în comun. nisipul de râu şi cu precauţie. Încălzirea spaţiului este una din cerinţele de bază pentru buna desfăşurare a activităţii zilnice în camera de creştere a şoarecilor. crăpăturile existente în pereţi şi în pardoseală. Terariile din sticlă cu suprafaţa de 1. fantele. a viperelor. Organizarea spaţiului. de exemplu) care nu pot fi puse uşor în practică în cazul unui substrat necorespunzător. Pentru o bună încadrare de ansamblu si pentru asigurarea microclimatului corespunzător. dar ridică probleme de menţinere a curăţeniei. 4. Un spaţiu care este lipsit de pietre sau un substrat pe care învelişul animalului nu aderă. Dimensionarea crescătoriei trebuie să fie în deplină concordanţă cu volumul de muncă ce se va desfăşura în el pe tot parcursul anului.general se ajută de elemetele de decor pe care le găsesc în apropiere. Ferestrele vor fi prevăzute cu plase de protecţie iar pragurile uşilor vor fi înălţate cu cel puţin 60 cm. Pentru realizarea acestui deziderat. În spaţiul de creştere a viperelor se va elimina pe cât posibil utilizarea aparatelor alimentate prin cabluri şi prelungitoare. Compartimentele si dotările aferente depind de volumul zilnic a activităţii precum şi de numărul de vipere. Se vor elimina spaţiile de sub mobilier astfelîncât animalele ce pot ajunge accidental pe sol. În spaţiul de creştere se vor utiliza numai obiectele de mobilier strict necesare şi dacă este posibil acestea să fie suspendate de pereţi. expunere) spaţiul trebuie să asigure animalului minimul necesar locomoţiei. este necesar să se ia în considerare factorii de ordin topografic. se optează pentru o densitate mare şi o întreţinere uşoară. După scopul urmărit (producţie de venin. crescătoria trebuie să aibă cel puţin trei zone de activitate: spaţiul de creştere a şoarecilor. . Terariile din sticlă sunt casante şi nu asigură o securitate corespunzătoare. poate influenţa năpârlirii. trebuie să permită o spălare şi dezinfectare. Sistemul de ventilaţie trebuie prevăzut cu filtre pentru a nu permite vehicularea in laborator a agenţilor patogeni. mai cu seamă acelea din interiorul laboratorului. Cutiile din plastic (plexic) au avantajul că sunt mai puţin casante. Instalaţii. împiedicând îngurgitarea acestuia. trebuie aleasă în concordantă cu scopul propus si ţinând cont de tot complexul de factori de ordin general şi local. Crescătoria trebuie să aibă posibilităţi de acces cu mijloace auto. Se vor optura găurile. reproducere. Zona în care se poate amenaja o crescătorie de vipere în vederea colectării veninului acestora. spaţiul de creştere a viperelor şi spaţiul de extragere şi prelucrare a veninului. De asemenea trebuie avute în vedere şi măsurile de zooigienă (curăţirea fecalelor. materialul putându-se lipi. 2. de reproducere a acestora şi în spaţiul unde se face extragerea şi prelucrarea veninului. Instalaţiile sanitare sunt compuse din chiuvetă pentru spălarea cu apă a vaselor şi instrumentelor utilizate. talazul de brad care de multe ori se agaţă de şoarecele dat ca hrană. Iluminatul şi.

în afara celui care a muscat-o. Fiecare terariu a fost dotat cu o lampă (reflector foto).L. De reţinut este faptul că apa trebuie schimbată de fiecare dată cind îngrijitorul observă că animalul a transportat involuntar impurităţi sau fecale în aceste vase. pui de hamsteri. Aerisirea se asigură printr-o serie de orificii. De exemplu. Creşterea în laborator a şoarecilor albi va fi tratată într-un capitol separat. O altă constatare. În literatura de specialitate sunt date două tipuri de terarii: unul de laborator. important ce contribuie la menţinerea animalului în condiţii artificiale este hrana. aplicată. pentru a asigura necesarul de apă si umiditate în interiorul terariului. Terariile pentru vipere pot fi confecţionate din diverse materiale si în diferite modele. pui de broască. în funcţie de scopul urmărit. Pentru studiul nostru prezentăm trei variante care au fost deja experimentate. Accesul la animal se face prin intermediul unei uşi. Plasa montată lateral împiedică observarea. în fiecare cuşcă există un vas Petri cudiametrul de 15 cm. între 15 si 33°C. pietriş) a fost aşezat pe o folie de plastic pentru ca eventuala umezire a lui să nu degradeze P. în altă parte am văzut folosite pahare fixate de rama terariului. Apa potabilă este suficient de pură pentru a satisface exigentele viperei. care poate fi instalat în interiorul cuştilor. Terarii confecţionate din P.6 mp). Vasul trebuie să fie suficient de stabil pentru ca animalul să nu-l verse în mişcare. care corespunde cu jumătatea superioară a peretelui anterior. 1=50 cm. au fost folosite în cadrul Muzeului de Ştiinţe Naturale Deva. . făcute în jumătăţile superioare ale pereţilor cuştilor (anterior si posterior).50 mp) dotat cu instalaţii de: încălzire. un şoarece muscat de o vipera devine "proprietatea" acesteia. iluminare. umiditate si aerisire si unul exterior (de 2 . constă din bazine . Viperele în captivitate pot fi hrănite cu şoareci albi de crescătorie. O altă variantă. în cadrul crescătoriei experimentale din Vistea . cu pereţii de sticlă si/sau plasă de sârmă. Confecţionarea terariilor.nefiind nevoie de rame din cornier terariul va deveni mai uşor. pui de o zi de găină. care sunt instalate în interiorul terariilor. prin intermediul unui bec normal de 40 W. prin înveninare. Cert este că prada este refuzată de alt individ. şoareci sălbatici. Înregistrarea temperaturii si a umidităţii în terarii se face cu ajutorul unui termohidrograf. în captivitate aceasta trebuie asigurată de îngrijitor. Terariile mari sunt greu de stivuit. de dimensiuni: L=50 cm. Un alt aspect este faptul ca vipera îşi ucide prada înainte de a o consuma.A. nu este prea diversificat si de aceea nu. încercările de a hrăni viperele cu sopârle. de data aceasta confirmată ştiinţific este că proprietăţile fizico-chimice ale veninului depind în mare măsură de hrană. au un comportament blând.A. s-a ales această soluţie pentru ca terariile să poată fi suprapuse. sunt multe posibilităţi ceea modifica. Substratul (nisip.-ul. îngreunând construcţia. din acest punct de vedere. Cutiile cu colturi sunt greoi de curăţat si dezinfectat. Este posibil ca înveninarea să fie un stadiu pregătitor al alimentului (deocamdată acest aspect poate fi privit ca o ipoteză). care asigură cu ajutorul unui transformator cu cursor. Şoarecii albi (albinosi) sunt o soluţie optimă de hrânire deoarece aceste animale cu modificări genetice induse voluntar de cercetători.25 . Hrana. de dimensiuni mai mici (suprafaţa de 0. Apa este un element vital pentru orice animal. Asigurarea cu apa. În condiţiile naturale viperele îsi găsesc cu uşurinţă apa. de 18 mm grosime. În unele crescătorii am văzut tăvi din plastic care au o buna stabilitate.0. Din aceste considerente au rezultat soluţii tehnice mixte care răspund mulţumitor cerinţelor. o temperatură reglabilă. veninul este totodată o "amprentă". amenajat într-un mediu care să imite condiţiile naturale. a individului. Un alt factor. Meniul unei vipere chiar în condiţii naturale. O mică problemă apare la distribuirea porţiei si la înlocuirea apei stătute. economisindu-se astfel mai mult spaţiu în laborator.judeţul Cluj. Temperatura este verificată cu ajutorul unor termometre.L. ouă de găină nu au dat rezultate. în schimb îi conferă un plus de securitate.4 .

uscarea veninului se poate efectua absorbind apa. sub ele aşezându-se rezistente electrice . Păstrarea veninului. Congelatorul. în Braşov. la perioade regulate de timp. A treia variantă. o simplă oală de presiune si o etuvă sunt suficiente.F Bucureşti si a căror rezultate le prezentăm în acest material. permite animalului să ia o poziţie comodă. Încălzirea s-a realizat cu lămpi tip foto aşezate pe trepiede înalte de 30 cm si echipate cu becuri normale de 40-60 W. Capacele au fost realizate tot din profil metalic. Suprafaţa de aşezare de 255 cm2 fiind rotundă. experimentată. În cutie se aşează un substrat de nisip sau talaj de brad si un vas mic cilindric fixat de cutie printr-o brăţară pentru apa. Pentru controlul riguros al temperaturii am folosit un termostat electronic care a permis reglarea acesteia cu o tolerantă de +/. conferind. depinde de existenta în laborator a unui congelator capabil să coboare temperatura cel puţin până la 0°C. Instalaţia de uscare a veninului în mod curent . Pentru extragerea veninului si prelucrarea acestuia sunt necesare vase sterile . De asemenea.având h = 100 cm . Hrănirea viperelor se face în comun. Suprafaţa de asezare a fost realizată din tabla. de mică putere si cu o suprafaţă. Acest aparat permite uscarea veninului prin tehnica vidului. produsului calităţi superioare. este bine să se facă în fiole din sticlă închise sub vid si care se etichetează corespunzător.C. Avantajul metodei este că animalele au spaţiu suficient pentru locomoţie. DISPOZITIVE SI INSTRUMENTAR Instalaţia de ambalare în vid. au fost uscate la temperatura de 25°C printr-un procedeu chimic si apoi păstrarea s-a făcut într-un frigider obişnuit. Avantajul acestei metode de creştere este că permite o observare individuală a viperelor si o întreţinere bună a spatiilor. la temperaturi scăzute. Liofilizator. Majoritatea întreprinderilor de medicamente au în dotare astfel de instalaţii. 2. peste care s-a aşezat un substrat format din pietriş si roci de calcar. Într-o ladă cu dimensiunile 122/480/430 cm se pot aşeza până la 20 de cutii. Etuva. În principiu veninul este transformat din stare lichidă în stare solidă prin evaporarea apei datorită scăderii temperaturii punctului de fierbere într-o instalaţie de vidare. dar există si un dezavantaj prin faptul că metoda implică multă manoperă pentru întreţinere. dar exista si un dezavantaj prin faptul că nu mai poate fi făcută o urmărire individuală a viperelor. Menţinerea caracteristicilor veninului timp îndelungat. prin procedee chimice. Această instalaţie se poate astăzi procura relativ uşor interesându-ne la agenţii economici care utilizează acest procedeu în tehnologia lor.0. îşi pot alege o zonă de temperatură corespunzătoare. Aceste rezistente au fost confecţionate în laborator si au fost calculate încât să se încălzească până la o temperatură maximă de 35°C. radiantă mare. In acest congelator se mai păstrează si serul antiviperin pe care-fiecare crescătorie trebuie să-l posede.C. constă din baterii de creştere individuală a viperelor. fiind montate pe un sistem culisant pe role.APARATE. 30-35 de vipere. În interiorul acestui spaţiu pot fi crescute cca. după ce acesta a fost uscat. Realizarea sterilizării sticlăriei într-un laborator cu volum redus de activitate. industria alimentară utilizează frecvent astfel de procedee. în regim continuu de funcţionare. pe două rânduri.L = 200 cm şi l = 100 cm realizat din profil metalic cu pereţii din sticlă si protejaţi cu plasă metalică la exterior.5 °C. Este de remarcat faptul că probele de venin analizate de către I. Vasul de administrare a apei constă dintr-o tavă din material plastic de dimensiuni 25/40/3 cm. . Animalele un fost izolate în cutii confecţionate din material plastic având capacele din plexic transparent. Cutiile se aşează în lăzi confecţionate din PAL gros de 2 cm.

atunci când trebuiesc extraşi colţii care se mai rup în timpul operaţiei de "mulgere". se pot monitoriza mai multe puncte de citire a temperaturii. Acest instrument este foarte des utilizat pentru fixarea animalului pe masa de lucru. Deplasările în vederea colectărilor trebuiesc făcute în grup de cel puţin două persoane. aceea de a menţine o temperatură constantă într-o incintă. cu acest instrument îngrijitorul poate balansa provocator şoarecele până când vipera îl muşcă. inconvenientul rămâne preţul. Manevrarea animalelor proaspăt capturate fiind dificilă pentru o singură persoană. În acest caz. constă în identificarea biotopurilor specifice si a perioadei optime pentru recoltare. Noi am obţinut rezultate mulţumitoare (o mortalitate anuală de sub 5%) cu o schemă elementară de termostat. eprubete. Are o lungime de 320 mm . Una din dificultăţile în ceea ce priveşte recoltarea viperelor. Printre acestea se pot menţiona: sticlele. cu capătul îndoit ca şi la băţul utilizat în teren. Acest instrument se foloseşte pentru imobilizarea viperelor cu dimensiuni mici. Este utilizată. sau. Penseta mica. Se aseamănă cu o pensă chirurgicală cu o lungime de 200 mm şi cu capetele braţelor turtite pe o lungime de 50 mm. Are o lungime de 180 mm si este folosită la prinderea şoarecilor. În realitate este o tijă metalică cu diametrul de 5 mm şi în lungime de 450 mm. siringi gradate. 3. Cei care au cunoştinţe de electronică îsi pot concepe singuri un termostat care să satisfacă exigentele de încălzire a spatiilor de creştere a viperelor.ALCĂTUIREA BIOBAZEI DE VIPERE Colectarea viperelor din teren. Deoarece uneori este necesar să se stimuleze interesul viperei pentru hrană. în vârful căruia este pusă o sârmă de otel dreaptă. pense de teren. Ele pot fi de diferite forme si mărimi. Acest instrument este mai uşor de manevrat si foloseşte la fixarea animalului pe masa de lucru. . Materialele necesare recoltării sunt: saci de pânză groasă. resturile după năpârlire. carafele. băţ herpetologic. pentru diferite operaţii de lucru cu puii. zilnice si anualele temperatură. trebuie să . Acest unghi permite fixarea animalelor în teren cu mai multă uşurinţă fără să ne aplecăm. a puilor si a juvenililor. Complexitatea acestor scheme poate pleca de la utilizarea a trei tranzistori si până la folosirea unei scheme bazate pe un microprocesor. Persoanele trebuie să poarte încălţăminte adecvată : bocanci de munte sau cizme de cauciuc. lungă de 30-40 cm.. Nu trebuie neglijat nici comerţul cu astfel de aparate care pune la dispoziţie o diversitate de termostate cu afisaje electronice de temperatură. Băt herpetologic folosit în laborator. pentru a atenua zgomotul (pe stâncă ) si pentru a proteja animalul. Referitor la biotipurile specifice. Pensa de teren. capetele de fixare îndoite la un unghi de 45° dar si răsucite faţă de planul braţelor cu un unghi de 90°.50 cm. Penseta mare. pipete. Băt herpetologic folosit în teren.Balanţe si vase de măsurat. pe lângă funcţia de bază. Pensa herpetologică mică. Dispozitiv electronic de termostatare. şi spre deosebire de pensa mică are capetele îndoite într-un unghi de 45° fată de planul braţelor. Pensa de laborator. La capătul de prindere se ataşează un mâner scurt din lemn. Pentru cântărirea veninului trebuie folosită o balanţă de mare precizie. Lungimea pensetei este de 120mm. Substanţele în stare lichidă se porţionează cu ajutorul vaselor de măsurat din sticlă sau din material plastic. iar pe ultima porţiune (8 10cm) îndoită în unghi drept. cilindri. Lungimea acesteia este de 450 mm. de exemplu. care mai de care mai sofisticate. Un mâner de lemn de 40 . Este posibil să se introducă praguri de alarmare si avertizare şi chiar se pot crea electronic cicluri diurne. pahare Berzelius. pentru curăţat. Peste cârligul din sârmă este indicat să se aşeze un tub din PVC sau cauciuc. permitindu-ne apoi prindera acestuia cu mână. vasele Erlenmeyer.

cu precauţie. înainte de năpârlire. Moldova Veche . Poate rezista fără apă câteva zile. Lucrul cu viperele.doar în locurile ferite de vânt. putem afirma că după ieşirea din hibernare. având colţii scoşi (si putându-i mişca independent). pe când. din calcar. de asemenea nu prea mănâncă. cu multa atenţie . Govajdie. Odată asigurate condiţiiie de mediu. la Balsa în nişte chei foarte abrupte . Pescari . . Deşi am efectuat multe ieşiri în teren în aprilie . ramân agresive mult timp după capturare.Cheile Crivediei. pentru că vipera are gâtul foarte mobil. O mică neatenţie poate determina schimbarea poziţiei capului animalului care. Următoarea. Cealaltă persoană tine de corpul animalului pentru a nu se zbate. urmate de acuplare. am reuşit să cuprindem o aglomerare de 5 vipere ( patru masculi si o femelă ). Femelele sunt cele mai des observate. Balsa . nu am reuşit să colectăm decât puţine exemplare într-un singur loc. starea fiziologică şi apetitul fiecărui individ. Munţii Retezat . jud. viperele se vor găsi cu preferinţă în părţile expuse spre sud.mai). colţii veninoşi si poate foarte uşor să muşte de deget. În toate cazurile în care se manevrează viperele. odată imobilizat capul. Extragerea veninului presupune masarea glandelor veninoase dinspre înapoi spre înainte. adunaţi pentru împerechere.amintim că pe un masiv calcaros. Manevrarea animalului se face cu ajutorul băţului herpetologic sau cu mâna înmănusată. am reuşit să colectăm 12 exemplare. poate destul de uşor să muşte degetele celui care extrage. Unele dintre ele. dacă temperatura este scăzută. câteva luni de zile. Până în prezent nu există ser antiviperin . putând fi prins cu mâna. În perioada de reproducere.în ţară si o muşcătură poate fi fatală. pentru a dezechilibra. Perioada de reproducere (aprilie .mai 1990 (Turnu Severin . veninul Imunizarea naturală. care altfel poate musca. Apoi va fi pusă într-un loc mai accesibil. pe o suprafaţă de 25 m pătraţi. animalul. Caras . Pentru extragerea veninului este nevoie de două persoane: una prinde animalul de după cap si cu cealaltă mână îl pune să muşte cu colţii veninoşi într-o eprubetă sau un alt vas de sticlă. În sfârşit. pentru că vipera poate sări să muşte. Hunedoara). De exemplu. în primele zile după năpârlire este foarte lacom si înghite imediat şoarecele. este caracterizată la vipere prin deplasări în teren în căutarea partenerului. Odată prinsă de după cap. cu degetul mare si cu cel arătător. se face cu mâna îndepărtată de corp si miscând-o încontinuu. Aceasta manevră. în care nu prea se hrănesc. După această perioadă. este necesar hrănirea lor în funcţie de dimensiunea. din fericire un procent scăzut. iar fără hrană. viperele încep să vâneze intens . În apropierea locurilor de hibernare. direct cu pensa (în acest caz: cât mai aproape de cap ) sau poate fi prinsă de vârful cozii (cu atenţie) pentru a nu se întoarce să muşte. În majoritatea cazurilor acestea coincid cu locurile de hibernare. potecă.etapă este imobilizarea capului. drum sau loc drept. Întreţinerea viperelor nu necesită un efort atât de-mare ca în cazul şoarecilor. animalul nu mai prezintă pericol. animalul refuză hrana. pentru că deşi sunt slăbite. este necesar să se lucreze cu foarte mare grijă fără a se face mişcări bruşte sau a le lovi. În ceea ce priveşte perioada optimă pentru recoltare.Severin . în 4 ieşiri consecutive. ele vor începe să mănânce imediat. avem cele mai mari şanse. Îndepărtarea excrementelor din fiecare cuşcă se face prin punerea animalului într-o altă cutie închisă. pentru a-şi putea reface rezervele de lipide . întrucât le putem descoperi mult mai repede. imediat de după cap .ea poate fi studiată si pusă în sacul de pânza care fiind de culoare închisă o tine în întuneric si ea nu va musca. unde gestează. fără a-l brusca. iar în număr mare. La puii de viperă si la indivizii tineri este necesar să li se asigure o hrană corespunzătoare dimensiunii lor (pui mai mici şau mai mari de şoareci). Colectarea propriu-zisă constă din : imobilizarea animalului cu băţul herpetologic. O greşeală de câţiva milimetri îl poate costa viata pe cel care nu se conformează. Lipsa vegetaţiei este un avantaj mare pentru noi. care se face cu ajutorul pensei.jud. pentru că stau mai mult la soare.

dar nu o recomandăm. De regulă masculii se încaieră în prezenta femelelor aflate în călduri. Aici se menţin 9 zile. borcane cu diametrul de 25 cm si cu înălţimea de 30 cm. ulcerelor. etc : Veninul de viperă ammodytes a fost experimentat cu succes contra holerei. în special de Vipera aspis. Expulzarea . Poveştile. Acesta trebuie considerat comportamentul lui normal si nicidecum o consecinţă a infestări cu ectoparaziti. elefantiazisului etc. se bat adesea între ele destul de aprig. hemoragiei la menopauză. procurat de la atelierele de tâmplărie si hrană pentru şoareci. unii autori recomandă tipul de monta în grup de doua trei femele si un mascul. leprei. S. În cadrul laboratorului una dintre persoane a fost muscată de un adult de viperă ammodytes. sunt considerate în Orient. sau când animalele se bat între ele. aşternutul si hrana sunt în limitele corespunzătoare si se menţin astfel mereu constante. având la activ 5 muşcături de pui a aceleaşi specii. frica si ignoranţa manifestată de popoarele occidentale si în special cele de origine latină. iar masculii se folosesc pentru alte monte. în a 9-a zi fetusii se simt la palpare fiind bine dezvoltaţi. respectiv două cicluri oestrale. ori mai mult. simboluri falice de virilitate. mai ales cele cu pui. În orice caz. justifică abundenta tratatelor referitoare la acest subiect. lumina. Raportul cu omul. a scăpat fără prea mari urmări (o zi spitalizare. au apărut unele simptome generale (greaţă. 4. Astfel. iar abdomenul femelei este mult mărit. de pui de viperă nou născuţi sau de câteva luni. transpiraţie) care au dispărut a doua zi. în dilutii de la 1/100 (sau mai mici). Monta. liniştea. Şoarecele este un animal activ la întuneric. Bruno consideră (Retili d'ltalia. Comportament. anginei difterice. (care pot fi procurate de la Institutul V. etc. dar si femelele. vărsături. introduse în aceeaşi cuşcă. Stresul rezultat din deranjarea animalelor pentru a fi prinse. gesţatia si fătarea. nemurire transcendentă . Uneori vipera este mâncată pentru a fi dobândită imunitatea împotriva veninului ei. El îşi va petrece o parte din timp făcându-şi toaleta. Gestatia la femelă durează între 15-17 zile. De asemenea femelele. sau prudentă. icterului. hemofiliei. Prezenta fetusilor în uter poate fi sesizată prin simplu examen clinic (vizual) sau prin palpare începând din a 7-a zi după montă. chiar dacă ciclurile unei zile de întuneric si lumină sunt artificial inversate. Este cunoscută în literatura de specialitate această practică. influenţează negativ asupra ritmului biologic de creştere. Şoarecele se adaptează relativ repede dacă temperatura încăperilor. Manifestările agresive pot apărea fie între doi masculi sau doua femele cât si în cadrul cuplurilor de diferite sexe. talas. pneumopatiilor. după care femelele se separă în câte un borcan de maternitate. pentru că ser antiviperin nu aveau). până la umăr. 1977 ) că sunt necesare 7-15 doze pentru ca un individ să devină imun. rumeguş de conifere.ALCĂTUIREA BIOBAZEI DE ŞOARECI În vederea alcătuirii biobazei de şoareci sunt necesare următoarele: animale vii. Mâna muşcată sa umflat. înţelepciune. Medicina homeopată utilizează frecvent venin de viperă. Babes din Bucureşti si de la Institutul de Igienă Cluj Napoca). tetanosului. Monta poate avea loc în grup. În general şerpii. faţă de vipere. datorită exigentei medicilor de a o tine sub observaţie. se arată mai liniştite când sunt gestante si mai fricoase când se află în perioada de lactatie sau înainte de fătare. sau individual.Singura modalitate de a preîntâmpina o eventuala înveninare a fost aceea că personalul care lucrează direct cu animalele să se lase muscat. contra epilepsiei. cangrenelor. Actul fătării se realizează în circa 30 de minute. superstiţiile. la intervalul de 6 luni. de regulă 16 zile. care sunt introduşi într-un borcan.

. la intervale scurte...... determinând erecţia dintelui.....12 g la 30 zile....................... deşi s-au semnalat cazuri de monte reuşite si după vârsta de 2 ani.......... iar femelele............................... sărind în gol fără nici o precauţie. şoarecii masculi se menţin în stare de procreare până la vârsta de 1..........33 g Împerecherea animalelor bătrâne între ele a dus în multe cazuri la gestatii aparente si adesea condiţionate.........5-2 ani..........2 g la 7 zile. două rânduri de puncte albe pe abdomen care indica locul viitoarelor mamele.... VENINUL.27 g la 50 zile........... evident ca excepţii........ Lucrul cu şoarecii de laborator........ pentru că femelele nu-i vor mai îngriji......... La această vârstă ei nu au pâr pe corp.9 g la 19 zile......... APARATUL VENINOS Dinţii si aparatul veninos......................... timp în care femela îsi aranjează culcuşul din talas si se adapă din când în când... Un pui ajunge la reproducere în 2 luni. Înţărcarea are loc de regulă. Curăţenia este asigurată prin schimbarea stratului de talas periodic (odată la 4-6 zile )............................. execută o rotaţie în jurul propriei axe............8 g la 25 zile . femela intră în călduri si se dă la montă..... Dimpotrivă.......... urmată de spălarea si dezinfectarea fiecărui borcan................... PRODUCERE SI VALORIFICARE 1... ............ Temperatura..... dar se întrezăresc ca două pete sub pielea transparentă..... temperaturii si curăţeniei lor............ împerecherea femelelor bătrâne cu masculi tineri ridică proporţia fecundităţii la 53%....... Acesta formează atunci cu palatinul. fiind de 4 -10 la o fătare.... fiind introduşi în spatii separate de creştere pentru tineret........................ Tot acum le apar ochii si li se poate determina sexul..... 2..... deficiente în alăptare etc.. S-au semnalat cazuri cînd femela si-a mâncat puii în perioada de alăptare.......... Împerecherea femelelor tinere cu masculi bătrâni este cea mai nerentabilă (26% fecunditate)....... Puii nou-născuti ai şoarecelui sunt depuşi în culcuş de mama lor............ În a 8-a zi părul începe sa crească pe corp pentru ca după 14 zile blana să fie formată......... Se pare că acest lucru se datorează unor stări patologice.... fiind legat mobil de osul prefrontal.. EVOLUŢIA CREŞTERII ÎN GREUTATE A ŞOARECELUI la naştere.......... se deplasează înainte.fetusilor se produce ritmic................. si iese în afara extremităţii interioare a . care îi adună cu gura de prin diferite locuri ale borcanului......1.............. un unghi drept sau optuz... Apoi............ ochii sunt lipiţi........... Întreţinerea şoarecilor de laborator constă în asigurarea hranei......... masculii prezintă testicule sub forma unei pungi bilobate sub coadă.... la 24 ........25 de zile ( uneori si mai târziu ) când puii se separă complet de mama.. De regulă..... Numărul puilor nou născuţi diferă.5 g la 4 zile.............. pe timpul iernii se poate asigura cu ajutorul unei sobe de teracotă.............. Maxilarul.2........ ca urmare a tulburărilor în conţinutul hormonal... după 4 -5 zile........ Hrana este administrată odată la 24 ore si nu necesită manevrarea animalelor..... Femela rămasă fără pui intră în călduri în cel mult 4-5 zile.................. ... Cele mai bune rezultate le asigură înmulţirea şoarecilor tineri între ei (58%). Creşterea si înţărcarea puilor......... căci se zbat si adesea alunecă printre degete. Este necesar ca puii născuţi să nu fie atinşi de îngrijitor........................ de câteva minute... cu rezultate slabe (34%)................. în special în primele două săptămâni.......22 g la 40 zile.......... de fiecare dată când arcul format din osul transvers si pterigoid... După 15 zile puii devin vioi si atunci când sunt luaţi în mâna sunt destul de greu stăpâniţi......

Acinul este de obicei mai înalt spre mijloc si se restrânge brusc spre partea anterioară. aceste elemente dau glandei aspectul interior al unui canal lung. Musculatura si glanda veninoasă. adoua dimpotrivă exercită o presiune asupra întregii suprafeţe a glandei. Această umflătură care a fost incorect denumită camera de rezervă a veninului. contractă fata interna a glandei si o presează de la interior spre exterior (deşi funcţia sa principală este de a ridica mandibula ). spatele glandei mucoase.botului. produs de celule. de-a lungul palatinului. Această glandă are o formă aproximativ triunghiulară si ocupă partea posterioară si laterală. este divizat în două : o parte care: comprimă. iar ceilalţi. 3. al căror epiteliu se aseamănă cu cel al celulelor excretoare cu care este în comunicare. curbată si una dreaptă. si are deci un rol foarte important în mecanismul de inoculare a veninului. în partea. La viperide trecerea veninului din canalul glandei în cel al dintelui veninos se produce perfect datorită tensiunii la care este supusă membrana în jurul dintelui veninos când acesta se află în erecţie. asezându-se de-a lungul palatinului. la baza coltului veninos. aproape cilindric. se uneşte cu osul posterior frontal si cu fata anterioară si: externă a maxilarului. Dinţii viperidelor sunt acoperiţi cu un: strat gros de smalţ si nu sunt implantaţi în alveole separate ci sudaţi cu osul. sau chiar 4 colţi. o funcţie valvulară.anterioară în două ramuri: una de care se fixează sub maxilar si alta care se înfige în partea externă şi inferioară. constituit dintr-un singur strat de celule. Tubulii glandulari sunt foarte ramificaţi. maxilarul descrie o mişcare de rotaţie în sens invers si dintele revine la poziţia iniţiala. în această teacă se termină canaliculul care provine de la glanda cu venin. si veninul poate. si în cea posterioara din tuberculi. Glanda este constituita din lobi subdivizati în lobuli care la rândul lor sunt separaţi unii de alţii prin septuri destul de subţiri. de a se amesteca cu saliva să pătrundă în canalul coltului veninos si de aici în rana. Această teacă este destul de mare pentru a acoperi tot coltul veninos atunci când acesta este în poziţie de repaos. Aceasta glandă are probabil. de ligamentul superior care. ----de ligamentul anterior care. din celule mucoase. sub membrana coltului veninos. epiteliale ale tubulilor. Osul pterigoid se divide. Rareori pe maxilar se găseşte un singur colt. Împreună. trecând pe deasupra canalul glandular. Prima. iar lumenul lor este acoperit de un epiteliu. fără a exista pericolul. . care se găseşte adăpostită aproape complet în faza postorbitală este menţinută în situ în unele ligamente: ----cel mai puternic. Glanda veninoasă. O ramificaţie a mucoasei bucale formează în jurul coltului veninos o teacă. care produce veninul. Este înconjurată de un strat de ţesut conjunctiv. Osul temporal anterior. este formată în partea anterioară. Chiar si dinţii care în timpul prinderii si ingestiei prăzii se rup si se desprind de os cu relativă uşurinţă. Veninul. sunt înlocuite de celule noi. de fiecare dată când aceste celule îsi completează secreţia. din ce în ce mai mici dinspre fată înspre spate sunt destinaţi ai înlocui pe primii. Când şarpele închide gura. ----de ligamentul posterior care uneşte extremitatea posterioară a glandei cu articulaţia pătratului cu mandibula. din care primii sunt funcţionali. unde se deschide printr-o singură pereche de pori. făcând parte din fata internă si superioară a glandei este prins de articulaţia osului pătrat cu squamesal. Glanda cu venin. este enervata de ramura maxilară a nervului trigemen si are legături strânse cu musculatura. o membrană. este înmagazinat în lumenul diferitelor conducte colectoare situate în. devenind subţire si formând un canal excretor care se continuă până la baza colţului veninos. găsindu-se în spatele si dedesuplul ochilor. Caracteristica glandei cu venin la Viperide este umflătura care se găseşte în partea distală a conductorului în apropierea punctului de eliminare. pot fi substituiţi. care îl maschează în parte. în mod normal se pot observa 2.

inodor. Si 10-2 %. C. Bellairs. în acest complex domeniu al veninului şerpilor si în special al viperidelor. H.sub vid) în acest mod poate fi păstrat timp îndelungat. cu gust uşor acid.A.Raudonat. Mangili. este parţial solubil în apă distilată si complet solubil în ser fiziologic. prin care este determinată deplasarea înainte a arcului pterigo-palatino-transvers deplasare care provoacă mişcarea de rotire a maxilarului în jurul prefrontalului si erecţia colţilor veninoşi.Schwick. filtrare pe gel de dextroză etc. E.Cu de la 10-2 la 10-3 %. care le-a transmis prin lucrarea sa Theriska e Alecsipharmaka. seinul (glanda principală) si mucoasă (glanda secundară umflătura caracteristică). în raport cu alte elemente care există în cantităţi mult mai scâzute: Ca 10-1 %. E. a demonstrat prezenta unei cantităţi crescute de sodiu. de enzime care sunt responsabile de acţiunile toxice ale veninului. Când o viperă se aruncă să muşte printr-o mişcare fulgerătoare . face ca mecanismul de injectare a veninului la Viperide să fie mai perfecţionat decât la toate celelalte familii de şerpi veninoşi . Veninul în soluţie. care poate deschide larg gura. qromatografie. oricare ar'fi concentraţia. Tensiunea puternică a membranei . după ce glanda este comprimată dinspre înapoi spre înainte . fără sa ridice colţul veninos întreaga fază de atac muşcătura si introducerea veninului se producem aproximativ 1/40 dintr-o secundă . G. printre care Vipera ammodytes si Vipera aspis.). Cu privire la compoziţia chimică. si M. A. R. G. restul este reprezentat de compuşi chimici de natură neproteică. chiar ani de zile. N.Boquet. fără.VENINUL Primele note despre veninul Viperidelor europene au fost găsite la medicul grec Kikandros din Colofone (Kojophon actualul Degirmendere în Lybia. este de aproximativ 70%. Putem spune că efectul veninului asupra organismului este deosebit de complex. Dintre cercetătorii care au efectuat cercetări în ultimii ani.n.Kochva. T. H. conţinutul de apă. se ştie că veninul are un conţinut ridicat de proteină.Donatelli. care se usucă rapid la temperatura camerei. cel al dintelui si cel al glandei.Detrait. în timpul coborârii mandibulei. 2. Phisalix. Veninul este injectat sub presiune prin acţiunea muşchiului temporar anterior care apasă puternic pe fiecare parte a seinului. J. Mecanismul muşcăturii si inocularea veninului în condiţii fiziologice optime .e. C. ci si prin contractarea muşchilor protractori ai. ci doar cu voinţa animalului. P 2x10-2 %. Veninul este un lichid limpede de regulă incolor. Asia Mică . Analiza componentelor anorganice a veninului la mai multe specii de vipere. care face să se unească cele două canale. O picătură de venin poate fi recoltată din vârful coltului veninos al animalului viu. foarte vâscos. se alterează rapid.Schlossberger. ca acţiunea temperaturii scăzute sau ridicate să-i modifice calităţile. la Vipera ammodytes). Zn si Mg de la 10-1 la 10-2 %. aceasta se produce nu numai prin intermediul contracţiei muşchilor depresori ai mandibulei care deschid larg gura ei . prin anii 200 -130 î. capul în poziţie ridicată si cu prima parte a corpului dispusă în "S" aproximativ orizontal . Studiul analitic al diferitelor fracţiuni.Bruno. Aceasta constituie de fapt 90-92% din greutatea uscată (după colectarea veninului din glanda. C.Glanda cu venin a viperidelor este deci de tip mixt: seroasă.Sella. Ag 10-5 % .Muic. După ce este uscat. amintim: D. Ridicarea maxilarului si a coltului veninos nu se produce în mod automat.Marcacci.Pozio.Duguy.. palatului.. M. facilitat de folosirea tehnicilor moderne si perfecţionate (electroforeza. în special cu fosfor si de ioni metalici si nemetalici.Hanut. L. G.Livres.W. P. fiind rezultatul .Reuss si mulţi alţii.J.) a permis identificarea unui mare număr. Viperidele iau o poziţie de apărare care constă îri a menţine corpul cât mai adunat. Pentru a nu-si pierde proprietăţile este necesar să fie liofilizat (uscat.

În urma acestui studiu s-au tras unele concluzii privind calitatea produsului si s-a obţinut primul buletin de analize oficial la veninul de viperă ammodytes în tara noastră. La şobolani.88 mg/kg. S-au folosit şoareci albi masculi. scăderea presiunii arteriale sistolice. rare hematii în lumen si masă sanguină hemolizată. S-au făcut observaţii. S-au folosit şobolani albi.'VENOM PROD" S.C. caracterizat prin acţiunea toxică asupra funcţiei unei structuri determinate. la animalele. S-a remarcat faptul că letalitatea a apărut în primele 24 de ore de la administrare si s-a manifestat până la 48 de ore. cu limite fiduciale cuprinse între 5. cu necroza fibrinoidâ. determinată pe baza probiturilor. La examenul microscopic.51 si 2. sau aparat. Examenul microscopic a pus in evidentă următoarele aspecte: . însumării diferitelor actiuni. cărora li s-au administrat intraperitoneal venin de viperă în doză unică.R. o probă de venin:de viperă pentru care sau efectuat următoarele studii: --toxicitatea acută ' --influenta veninului asupra rezistentei globulare a hematiilor de şoarece --electroforeză proteinelor în gel de poliacrilamidă. cu depozite fibrino-hematice pe drepţii abdominali si capsulele organelor abdominale: ficat. De exemplu. Toxicitatea acută a fost. anatomo-patologice si s-au prelevat probe de organe pentru observaţii histo-patologice atât la şoareci cât.35 mg/kg. cu rare hematii si cu mase hemolizăte.L. STUDII FARMACOLOGICE SI ANALITICE PRIVIND VENINUL DE VIPERĂ AMMODYTES Studiul s-a efectuat la comanda Nr. Se observă prezenta sângelui în cavitatea peritoneală.determinată pe şoareci si şobolani. Animalele au fost ţinute sub observaţie 14 zile. cu limite cuprinse între 1. cu ajutorul unui program pe calculator. către Institutul de Cercetări Chimico-Farmaceutice Bucureşti. vezicula seminală si prostată. veninul a fost administrat intraperitoneal. care au murit în primele 48 de ore si Ia animalele care au supravieţuit după perioada de observaţie de 14 zile. 2001 lansată de S. la rândul lor sunt legate de prezenta în: venin . sau a unui organ.120 g.58 si 6. în greutate de 18-22 g. cu greutatea cuprinsă între 80 .C.i specifice care. a fost de 1.R. care iniţial era atribuită acţiunii veninului asupra sistemului nervos.L.si la şobolani. "VENOM PROD" S. frecvenţi cilindri hialino-granulosi si lumen vascular dilatat. fi făcută pe baza unor actiun. În continuare prezentăm aceste rezultate: " S-a primit de la S. DL 50. vasodilatatie intensă.3317 din 16. La nivelul ficatului s-a observat intumescentă clară cu zone de necroză fibrinoidă. Veninul este în general. rinichi.acţiunii concomitente a diferitelor principii active. Intervalul de doze administrate a fost cuprins între 3. multiple citonecroze pe tubii distali. La animalele sacrificate după 30 minute de la administrare se evidenţiază faza incipientă a intoxicaţiei. tubii proximali cu distrofie vacuolarâ. Si la şobolani letalitatea s-a manifestat în general în primele 24 de ore de la administrare si nu a depăşit 48 de ore. La animalele moarte la 24-48 de ore se remarcă un hemoperitoneu cu cheaguri in zona pelvianâ. iar participarea renală este remarcabilă din primele minute ale inoculării.arbifentelor substanţe (vezi tabelul). 11.5 si 9 mg / kg. Un simptom determinat poate fi datorat. DL a avut valoarea 6.79 mg /kg.16 mg / kg. rinichii au prezentat capsula glomerulară îngroşată. Observaţiile s-au făcut la câteva minute de la administrare. masculi si femele. splina. O clasificare a veninurilor poate. Hemoperitoneul este prezent si la 14 zile de la injectare. în loturi omogene. se datorează cu certitudine acţiunii directe asupra miocardului cu eliberare de histazine .

36% pentru cea totala. cilindri hialini hematici. Analiza proteinelor din venin s-a realizat. în ciuda diferenţei de formă. Media rezultatelor obţinute a fost de 0.44% pentru hemolizâ parţială si 0. în greutate de 20-22 g. pentru a o "pregăti " în vederea digestiei si. şoarecilor albi masculi. distribuite între 12 000 si 70 000 Da. prin electroforeză în gel de poliacrilamidă (c=10%. --stomacul si intestinul prezintă depozite fibrinoide. coloraţie Coomasie Brilliant Blue R250). --focare de alveolo-bronsiolită hembragică prezente la toate animalele. în realitate el . nu si forma ei.44% pentru hemoliza totală. în mod secundar. Pentru aceasta s-a injectat animalelor de experienţă.pH 8.tulbure. Vipera foloseşte veninul pentru uciderea prăzii. au fost de 0. În preparatul nativ (N) se evidenţiază 8 benzi proteice.3% în fiecare eprubetâ s-a adăugat imediat după recoltare o picătura de sânge venos. acinii edematiati. cu zone de necroză fibrinoidă.7 si 0. benzile corespunzătoare maselor moleculare 70 si 66 kDa dispar (sugerând natura oligomeră a proteinelor respective) si se evidenţiază o fracţie importanta cantitativ. Când un şarpe flutură limba. distrofie si fibrinonecroze ale anselor renle. Mirosul este ajutat de mişcarea ritmică înainte si înapoi si în sus si în jos a limbii care "aspiră" si împinge mostrele de aer către partea de jos a camerei olfactive unde se găseşte organul lui Jacobson (cavitate sferică tapetată cu celule senzoriale si conexată prin intermediul nervilor. infiltrat cu limfomonocite. Eprubetele au fost agitate si apoi examinate la 3 si apoi la 24 de ore. T=10%. şarpele. va continua să-l urmărească atâta timp cât rămâne în câmpul lui vizual . este înlocuit cu un tampon de vată. doza de 1mg / kg corp. vasele porte dilatate. cu lobii olfactivi ai creierului). S-a notat concentraţia primei eprubete care reprezintă început de hemolizâ si prima eprubetă la care nu se mai observă sediment de eritrocite (la care hemoliza a fost totală). --edem interfascicular miocardic. --rinichiul prezintă edem si nicroze fibrinoide ale arteriolei glomerulare.3 . în 21 de eprubete s-a ralizat o scală de dilutii dintr-o soluţie de NaCI.5% NaCI pentru hemolizâ parţială si 0. S-a urmărit efectul specific al veninului asupra rezistentei globulare a hematiilor de şoareci. cu mobilitate electroforetica ridicată. Valorile normale. --ficat cu intumescentă. ce se estompează la supravieţuitorii de 5-6 zile. si ele sunt în concordantă cu efectul hemolitic evidenţiat in experimentul de toxicitate acută. submucoasâ cu marcată stază şi elemente glandulare cu distrofie mucoidâ. pentru regăsirea ei după ce a fost muscată. În concluzie se poate afirma că produsul testat a determinat aspecte cunoscute din cazuistica veninurilor. cuprinsă între 0. predomina serul sanguinolent. Administrarea s-a făcut intraperitoneal. tratarea proteinelor în condiţii denaturante-reducatoare (SDS-ME). Dacă de exemplu. probabil datorită unui proces de hemolizâ. Perceperea vizuală a prăzii este esenţială dar nu fundamentală. în laborator un şoarece oferit ca hrană unei vipere aflată în condiţii optime fiziologice. predominant la glomerulii din cortical. cordoane Bilroth îngustate prin hiperplazia pulpei albe. Stimulul care determină comportamentul de prădător este mişcarea prăzii. probabil. în lumen rare hematii. Utilitatea veninului. La animalele sacrificate după perioada de observaţie se conturează aspectul de glumerulonefroză --testicolul prezintă puternică stază limfo-spermatică si edem al celulelor spermatice . veninul îi poate servi ca mijloc de apărare. fixare cu pricat de sodiu. --splină cu limfadenosinuzită cataraiâ. Aceste rezultate demonstrează efectul marcat de scădere a rezistentei hematiilor la animalele tratate cu venin de viperă. mucoasă edematiată. cu intensitate variabilă Insa în funcţie de doza administrata.--edem meningocerebral la 24 de ore. obţinute pe animale netratate. --pancreas cu interstiţiu edematiat.

scrisă în bronz. şarpele "identifică” şoarecele. debili fizici sau bătrâni. era larg folosit un (antidot compus din aproxirnativ 60 de ingrediente (între care si zeama de carne de viperă). Moartea poate surveni după 4-6 ore. era expusă în apropierea templului lui Esculap din antica Romă. De regulă. odată localizată prin olfactie. Mişcarea prăzii si percepţia vizuală determină mişcarea rapidă a şoarecelui. un şoarece. Stadiile terminale se caracterizează prin amorţeală puternica . Dacă vipera este supusă unui stimul trofic intens. este lăsat liber. datorită inoculării veninului. dar tot asa de bine poate să fie periculoasă sau foarte periculoasă (din fericire într:un procent foarte redus din cazuri) pentru copii. sau. În general veninul celor 2 specii toxice de la noi (Vipera berus si Vipera ammodytes) mai mult sau mai puţin periculos pentru oameni. timide si în general fug la apropierea omului. etc. servindu-se doar de stimulul chimic.este muscată si concomitent ucisă prin constricţie. bolnavi .Fournier 1947. se propagă prin sol si avertizează şarpele. sfărâmate între două pietre de exemplu. stare acută de slăbiciune. Sunt mai curând rezervate. exercită o acţiune redusă sau locala asupra unei persoane adulte în perfectă stare fizică. vânătoarea are mai degrabă aspectul unei curse. Când prada scapă printr-o smucitură. La Viperide. care poate varia de la câteva minute la câteva ore.care ia imediat o poziţie de alertă. viperele urmează traseul prăzii. apoi localizează capul. împotriva muşcăturii şerpilor veninoşi si a altor animale. Reacţionează doar atunci când sunt deranjate sau lovite. imobilizat la o depărtare de chiar câţiva metri de (locul muşcăturii. Colubridele în general vânează aproape exclusiv mergând în căutarea prăzii care. Binot 1964). Un plasture din flori de Umbra iepurelui (Cytisus scoparius). după ce este muscat. H. vomă. care în acest timp poale fi deja mort. prada este imediat apucată cu botul si înghiţită când este încă agonizată. Cu ajutorul mirosului si al stimulului chimic. În antichitate. medicul împăratului roman Claudiu Cezar Nerone. După o perioadă de timp. somnolentă. după Andromaco din Creta. prin blocarea respiraţiei. Cura împotriva învenirării: Viperele noastre au. contra muşcăturii de viperă erau larg folosite frunzele de brusture (Arctium laposa) care au proprietatea de a modifica prin oxidare principiile constitutive ale veninului în virtutea unei acţiuni analoge cu aceea a hipermanganatului de potasiu. Începe acum căutarea şoarecelui. stimulul chimic este mai puternic. vipera colectează un stimul chimic. în momentul când acesta se găseşte destul de aproape. pe care înaintează-în zigzag până o găseşte. contrar celor ce se povestesc. unde datorită prezentei vibrizelor. Producerea acestui leac a cărui formulă. a continuat până în secolul XIX si era sub tutela Republicii Veneţia . L. zgomotul unui şoarece care umblă. asa cum a fost recunoscut de fitoterapia modernă (P. prin văz sau prin propagarea undelor mecanice . în timpul muşcăturii. În medicina populară. dar în general după 24 ore sau mai mult. un temperament blând. Dacă doza de venin a fost puternică. Actul de înghiţire de obicei decurge în 10-15 minute. insensibilitate generală si pierderea cunoştinţei. apar simptomele generale : dureri de cap. simptomatologia se agravează ulterior si presupune alterări ale funcţiei cardio-respiratorii. colubridul reincepe vânătoarea printr-o noua tentativă. care este analizat de o încăpere specială a organului lui Jacobson.dimpotrivă. tumori.miroase. aplicat pe muşcătură după ce a fost în . crampe mai mult sau mai puţin acute. înrosirea si cianozarea zonei în jurul locului muscat care se distinge prin două semne alăturate lăsate de colţi veninoşi. Acum. sete. Muşcătura unei vipere poate determina următoarele simptome: durere locală intensă.Leckerc 1954. Comportamentul prădător al unei vipere este diferit de cel al unui colubrid.

unul din principiile active ale plantei. După J. este foarte util. împotriva veninurilor de Vipera aspis si Naja naja. trebuie comprimat membrul respectiv deasupra muşcăturii.Phosalix. care are puterea de a strânge ţesuturile. diluând serul cu o soluţie salinoizotonicâ si luând toate precauţiile pentru a preveni eventualele fenomene anafilactice. C. în sfârşit. Este bine de amintit că serurile care se găsesc azi în comerţ îsi menţin proprietăţile timp de 4 ani. Următoarea activitate care solicită timp este aceea de colectare in teren a animalelor pentru biobaza de vipere. are. se pot injecta până la 50 ml ser intravenos. Dacă sunt menţinute în frigider (t = 4 . pentru a limita difuziunea rapidă a veninului în restul organismului pe căile intravenoase sau limfatice (legătura nu trebuie să fie strânsă) 3. care să fie injectată intramuscular în regiunea fesieră sau subcutanat . după 1-2 ore. ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE SI GRADUL DE OCUPARE A TIMPULUI ÎN CRESCĂTORIE Pare surprinzător faptul câ într-o crescătorie de creştere a viperelor cea mai mare parte a timpului să fie ocupat de creşterea şoarecilor. în fiecare stadiu de activitate al speciei si aparţinând diverselor populaţii situate în localităţile cele mai dispersate din tara în care se produce serul. Pentru ca un ser antiveninos să fie eficace (împotriva toxicităţii maxime a unui tip de venin). acid cromic 1% sau hippclorit de calciu 2% (în unele truse cu ser antiviperin se găseşte un tampon cu dezinfectant pentru a şterge regiunea muscată pe o suprafaţă de 5-7cm diametru). Menţinerea curăţeniei. dacă muşcătura (cum se întimplâ de cele mai multe ori) s-a produs la un membru. Plantago major). una sau mai multe fiole de 10 ml si de a le administra subcutanat sau intramuscular. În cazuri grave. datorită sulfatului de sperteină. care are o reală putere antiveninoasă. Se recomandă o a doua doză . măsurile care trebuiesc luate sunt următoarele : 1. capturate din habitate diferite. a încerca să nu se intre în panică. Descoperirea si folosirea metodelor moderne mai eficace împotriva muşcaturilor de şarpe este relativ recentă. În zilele noastre.6 C). acesta trebuie realizat cu ajutorul veninufui extras de la exemplare diferite. Dacă acestea sunt luate de mai multe ori pe teren (în cazul excursiilor scurte). încercând să se elimine prin stoarcere lichidele provenite din rană (rana se poate suge întrucât nu există pericolul de a fi înveninat prin gură decât în cazurile unor răni ale mucoasei bucale sau a limbii). sub controlul medicului. cu o lama dezinfectată empiric (în flacără).dezinfectia dacă este la îndemână. Calmotte au reuşit să vaccineze câteva rozătoare. hipertensivă si cardiotonicâ.Valnet (1964) si frunza de lavandă (Lavandula officinalis.prelabil incizatâ. neutralizează acţiunea veninului. hrânirea si adăparea şoarecilor. . prin pierderea controlului propriilor acţiuni si a evita mişcările care ar putea duce la oboseală. De asemanea frunza de pătlagină (Plantago lanceolata. perioada de garanţie trebuie redusă la un an. 5. Bertrand si A. Lieutaghi (1966) efecte favorabile împotriva muşcăturii de viperă. în condiţii fiziologice optime. de a frâna secreţiile si de a calma. M. în caz de muşcătură. Lavandula stoschas). necesitatea (în special în lipsa serului antiviperin) de a inciza locul muşcăturii. Este bine ca administrarea să fie făcută astfel: 5 ml în 4-5 puncte în apropierea muşcăturii si restul la baza membrului muscat. G. 2. printr-o tăietura în cruce. 4. procurarea de ser antiviperin .Kaufman. se va face cu permanganat de potasiu 1%. urmărirea acestora pentru a fi separaţi pentru reproducere si înmulţire consumă din totalul de timp ocupat peste 40%. Lavandula latifolia. După zece ani de experienţe (1883-1893). aproximativ 22%.în regiunea scapulo-humerală. prepară primul ser terapeutic antiveninos. după P. dar aceasta este realitatea.Calmette. mototolite si frecate pe rană. Doar în 1896 A.

Activităţile de marketing si cele contabile ocupă cea. 12mp poate fi găsit cu uşurinţă. pentru instrumentar si confecţionarea terariilor. Trebuie să deţinem 3 . fiind bine să ne concentrăm asupra realizării unui “optim” în ceea ce priveşte activitatea. soluţiile nu vin decât după o muncă intensă de cercetare si experimentare.000 $ din care 100 $ cheltuieli pentru achiziţionarea bibliografiei. Etapa de fermă mică.a ajuge la performantele unei mari crescătorii se pleacă de la stadiul de laborator în care se pot întreţine până la 50 de vipere. Având un număr de vipere cuprins între 100 si 200 ne putem concentra pentru obţinerea unei producţii mari folosind în acest sens exemplarele care dau mult venin. creşterea viperelor si laboratorul de prelucrare a veninului. se poate trece la următoarea etapă. Investiţia este de cuprinsă între 1. 450 $ pentru deplasările în teren. executarea prin autoutilare a diferitelor accesorii se estimează câ pot ocupa un minim de 4% din timp.Din luna mai si până la începutul lui iunie.000 $. agentul economic care a deschis un astfel de obiect de activitate. Atunci când considerăm că ne-am însuşit cunoştinţele de bază. în această etapă se închiriază un spaţiu în care se separă cele trei activităţi de bază : creşterea şoarecilor. asa că în această etapă nu se mai cheltuie pentru capturare. Producţia anuală poate ajunge la 10 -20 g . Din acest punct de vedere crescătorul îsi pierde multe ore în biblioteci sau în fata.2. Nu de puţine ori aceste expediţii sunt compromise de factorii meteorologici neprielnici.4 terarii mari si bateriile de creştere individuală să le folosim pentru creşterea puilor. timpii ocupaţi. extragerea veninului are o pondere de 11% din totalul timpului petrecut în crescătorie. trebuie să parcurgem trasee dificile în teren pentru indentificarea si capturarea animalelor.3 mz sau 3 lăzi de creştere individuală în care încap 20 de cutii. calitatea produsului. Deoarece în momentul de fată orice activitate trebuie caracterizată din punct de vedere al eficientei economice. Numărul de şoareci reproducători trebuie să crească la 50 .60. Multe din activităţile desfăşurate de crescător au un pronunţat caracter de noutate si asa cum am mai arătat bibliografia de specialitate fiind foarte săracă. Se consideră că deja stăpânim o metodă de înmulţire a viperelor. Atunci când cantitatea de venin este de . hrânirea si adăparea acestora. se confruntă cu problema găsirii pieţei de desfacere. analiza si ambalarea veninului. Pentru acest număr de animale este suficient un terariu mare cu suprafaţa de 2 . Cheltuielile în această etapă au o variabilitate ce depinde de experienţa fiecăruia dar nu se depăşeşte suma de 1. în care se vor pune 10 femele si 3-4 masculi ca reproducători. Restul de timp trebuie folosit pentru prelucrarea. Este etapa în care se fac cel mai uşor îmbunătăţiri si modificări pentru a realiza mai târziu o investiţie eficientă. Aproximativ 13% din timp este consumat pentru astfel de activităţi. ETAPELE DE DEZVOLTARE ALE UNEI CRESCĂTORII Etapa de laborator Pentru. Pentru şoareci dacă ne-am hotărât să ni-i creştem singuri sunt necesare 5 borcane de 10 I. Întreţinerea viperelor. In acest stadiu nu trebuie să ne intereseze atât de mult producţia. Recomandăm să se înceapă cu specia de viperă ammodytes care se adaptează uşor la condiţiile de captivitate. Considerăm că un spaţiu cu o suprafaţă de max.500 . terariilor pentru a găsi răspunsuri la problemele care îl frământă. în vederea capturării animalelor si 330 $ cheltuieli de amenajare . 7% din timp. celelalte mentinându-le pentru reproducere. Întreţinerea si repararea aparaturii.

Producera veninurilor (si a celor de albine) este o activitate cu specific agricol în "Nomeclatorul activităţilor pentru constituirea obiectului de activitate al societăţilor comerciale". Cheltuielile unitare scad în acest caz la 15 .R. În cazul veninurilor lipsa tehnologiei de fabricaţie a medicamentelor specifice. Datorită relaţiilor de colaborare între ferme se poate realiza o cantitate mare de venin. acestea găzduind diferite specii de interes economic. în această valoare fiind inclusă si chiria pe spaţiu. iar veniturile realizate ca profit net sunt de peste 250. noastre sunt depăşite. Este o etapă la care nu s-a ajuns încă în tară si deci cunoştinţele.găsim în capitolul Agricultura. devenind o marfă atractivă pentru oportunişti. si documente oficiale de însoţire a produsului.animale de laborator si alte animale neclasificate în altă parte: rozătoare.20 $ / g.-uI de tarile occidentale. iepuri. dar lipsa unor documente de însoţire si a unui certificat de calitate a creat o opinie nefavorabilă. iar profitul net depăşeşte 1 miliard de lei / an. aceasta înseamnă: contracte ferme cu respectarea termenelor de livrare.000 000 lei/an. Etapa de fermă. alin. ambalarea produsului în. Există însă ferme în lume care au peste 30. face ca industria farmaceutică românească să nu solicite această materie primă deocamdată. Personalul necesar în această etapă este de 2 îngrijitori. Este etapa în care cheltuielile unitare scad . . Chiar înainte de '"89". ACTIVITATE COMERCIALA Asa cum se ştie. "Creşterea animalelor pentru blană-si a altor specii(se vor preciza speciile )" ----. sigilare si chiar păstrare. condiţiile cerute. 0128. mărind atractivitatea pentru clienţii externi. De aceea va trebui să dovedim prin activitatea noastră productivă o seriozitate deosebită în-ceea ce priveşte calitatea produsului si a relaţiilor comerciale. Investiţia este de 5000 $ . că veninul. În acest fel un eventual client are garanţia că în recipientul nostru se găseşte aceeaşi marfă pe care o arată eticheta si îi putem prezenta un certificat de analiză . reţelele de intermediari s-au simplificat.100 g. care mai persistă încă. la 30 $ / g . analize făcute după norme occidentale. Plăţile să se facă prin intermediul băncilor.drumul veninului devenind mai scurt. putem apela la un institut farmaceutic pentru analize. După deschiderea comercială datorată căderii "cortinei de fier".S. În acea perioadă am aflat. din care 3 se ocupă de îngrijirea viperelor si o persoană se ocupă de creşterea şoarecilor. (folosind instrumentele bancare puse la dispoziţie de acestea pentru garantarea tranzacţiei).S.500 g anual si are deja formată o piaţă proprie pentru desfacere. în mare parte sustras din crescătoriile ruseşti era vândut la un preţ foarte mic (20-30% din preţul oficial). Noi înţelegem prin noţiunea de fermă o crescătorie mai modestă în care se găsesc la un moment dat între 500 şi 1000 de vipere. în tară existau reţele comerciale de intermediere a veninului si care sub acoperiri oficiale legau U. Această fermă are o producţie de aproximativ 250 . Interesant de arătat este faptul că o astfel de fermă poate fi deservită de numai 4 persoane.000 de şerpi. preţul unui produs este reglat de cererea existentă pe piaţă la un moment dat.

Veninul este foarte cautat de fabricile de medicamente din Occident. numai timisoreanul Marius Buldur are documentele necesare pentru a incheia contracte cu fabricile de medicamente din tarile vestice. care ofera in jur de 2000 de euro pentru un singur gram. Cmed = 0. Din crescator de gaini. animalul intrând într-un stress care îi grabeste moartea. care insa nu pot vinde veninul pentru ca firmele occidentale incheie contracte doar cu crescatorii autorizati. PRODUCTIA DE VENIN Intervalul de timp dupa care se efectueaza o recoltare de venin este de 30 de zile. Condiţionarea vamală a veninurilor arată că produsul este permis la export sub două forme: ca medicament sub formă de doze.R. pe care o vom folosi încalcul este: Cmed = ( 25 + 50 ) / 2 = 37 mg. reptile. Cantitatea minima : Cmin. timisoreanului Marius Buldur i-a venit ideea de a o transforma intr-o ferma de vipere.Venom.obligă sa obţină toate: autorizaţiile în acest sens.04 din Anexe la Codul Vamal Secţiunea VI sau prezentat uscat în fulgi aparţinând poziţiei 30.L este una din acestea si a început să facă demersurile necesare. veninul isi pierde puritatea si nu mai poate fi folosit". Cantitatile prezentate mai jos se gasesc între limitele specifice speciei .hamsteri. insa daca ii pastreaza foarte mult. crescator de serpi Dupa ce cumparase o fosta crescatorie de gaini din Ortisoara. a citit tot ce a putut gasi despre vipere si a inceput sa faca rost de actele necesare pentru a-si incropi o crescatorie de serpi. Cantitatea medie teoretica. ~ 50 mg venin uscat.037 g. broaşte. Desi exista mai multi crescatori de vipere in România. ~ 25 mg venin uscat. Astfel a descoperit ca exista mai multi crescatori de vipere. S. Dupa ce a razbatut prin "jungla" legislativa si si-a intocmit . Si asta dupa ce. ARTICOLE Protejate prin lege in România. Singura fabrica de medicamente din România care foloseste veninul viperin pentru productia medicementoasa se afla la Iasi. prepeliţe. Acum este pe cale de a-si construi prima ferma de vipere din vestul tarii. A discutat apoi cu mai multi specialisti. insa achizitioneaza pretiosul lichid din strainatate. Cantitate de substanta uscata maxima produsa de o vipera ammodytes la o mulgere este: Cmax. a citit un anunt intr-o revista de specialitate.Prod S. Sunt crescatori care au experimentat un interval de timp mai scurt (14 zile) însa în acest caz s-a observat ca ciclurile de hranire. napârlire. in primavara anului trecut. povesteste Marius Buldur. dihori.C. "Exista persoane care au câteva sute de grame. aparţinând în acest caz poziţiei 30. repaus nu se mai respecta. câini. viperele pot deveni in scurt timp una din cele mai profitabile achizitii pentru afaceristii cu initiativa. De activitatea comecială se ocupă societăţile comerciale care au în statut acest obiect de activitate si se.01. Din punctul nostru de vedere recomandam intervalul lunar de recoltare. albine.

veninul isi face efectul in sase ore si am timp sa merg pana la Bekescsaba. mai spune barbatul. lichidul trebuie purificat.este insa nevoie de foarte multa migala. Dupa extragere. a mai spus Marius Buldur. cel mai apropiat loc de unde pot achizitiona antidotul". Am stat nopti in sir in genunchi. cresterea de soareci. fiind nevoie de o recoltare pe luna. Apoi. iar puii . De asemenea ferma nu trebuie sa aiba mai mult de 500 de serpi. "Am fost contactat si de persoane din tara care sunt interesate de afacere si astept in continuare noi oferte". A fost deja contactat deja de fabrici de medicamente din Ungaria.5 cm lungime si apar prin octombrie". pe baza unui contract. cea de-a doua pentru recoltarea veninului si alta pentru.cea mai raspândita specie din România . crescatorul de vipere marturiseste ca nu ii foloseste. sau hamsteri. Prin urmare. vaccinul nu se gaseste decât la Bucuresti. Veninul este cel mai des uzitat pentru producerea de vaccinuri folosite in medicina .zece la numar . in Ungaria. "Merita efortul. nu ataca omul decât daca sunt atacate. cu care se joaca ore in sir inainte de a-i ucide si. 75% din substanta eliminata de vipera fiind de fapt apa. De altfel. "Consuma doi soareci pe luna. desi 1-a achizitionat.documentatia. hrana principala pentru vipere. Leac pentru cancer Veninul viperin este folosit de fabricile de medicamente din întreaga lume ca ingredient principal pentru productia de medicamente. "Prima data când am recoltat venin a fost mai ciudat. a împrumutat zece vipere si puii acestora ii vor apartine. reptilele fiind foarte sensibile. pentru pastrarea puritatii. in general. incercand sa le inteleg comportamentul. Daca sunt muscat. Acum o fac cu mâinile goale si nu mi-e frica. o vipera produce doar 1. In urma cu câteva saptamâni Marius Buldur a inceput sa isi promoveze afacerea dând mai multe anunturi in presa scrisa si pe internet. Stiu un tip care a fost muscat de patru ori de vipere si nu si-a facut vaccin antiviperin niciodata. mai spune Marius Buldur. Daca nu au o temperatura stabila de 25 de grade Celsius. crescatorul a aflat ca.au aproximativ 2. chiar daca obtin doar 800 de euro pentru un gram". dupa cum spune Marius Buldur. Pentru o ferma e nevoie de trei incaperi : una pentru vipere. Legislatia in domeniu este si ea destul de ciudata. veninul este cristalizat. Germania si Italia care doresc sa semneze contracte cu crescatorul de vipere. fiind protejate de lege. fiind pastrat la o temperatura constanta cuprinsa intre 0 si -5 grade Celsius. Despre echipamentul de protectie. Recoltare de venin cu mâinile goale Intr-un singur an.. viperele nu pot fi luate din natura si tinute in captivitate. nu se hranesc si astfel scade calitatea veninului. Pentru cresterea celor zece vipere ammodites . explica crescatorul de vipere.5 grame de venin. Perioada de acuplare este in lunile mai iunie..

iar investitia se scoate în circa doua luni". deoarece un gram de venin costa între 800 si 1. trebuie hranite cu soareci de laborator. Cresterea viperelor. Lichidul se achizitiona ilegal de catre unele companii din Europa de Vest si inainte de caderea Cortinei de Fier. Deosebit de dificila este recoltarea si conservarea veninului pîna cind este vindut celor care au nevoie de el. altii venin. dar profitabila Tot mai multi ieseni se intereseaza de cresterea acestor serpi. sute de litri de venin iau calea Occidentului din Ucraina.R. o afacere veninoasa. dar si faptul ca multe persoane au ramas fara slujbe dupa privatizarea întreprinderilor i-au determinat pe cei mai multi sa înceapa diverse afaceri. Rusia si Tadjikistan. fara contract de la companii autorizate. tarile cu cea mai mare productie de venin din Europa.trebuie sa li se creeze un habitat propice. cangrena. Timida înca. altii doresc sa creasca vipere pentru venin. care sa dureze cel putin 2 ani. veninul de vipera era achizitionat din tarile fostului bloc comunist cu sume cuprinse intre 20 si 30% din valoarea reala de piata.. chiar daca este VENINOASA. "Cu 2. ne-a spus si dl Eugen Brutaru.C.000 de euro Cîstigurile foarte mici. (N. Oricum. Exista insa suspiciuni care planeaza asupra mai multor companii din Occident. ulcerul. afacerea cu viperele este deosebit de profitabila. De asemenea. veninul fiind folosit la produsele farmaceutice.S.homeopata. iar livrarile de venin le fac lunar". Anual.000 de euro. pentru ca veninul se vinde foarte scump. iar altii tehnologiile de crestere. tot pe baza de venin se produc o serie de medicamente folosite pentru a trata epilepsia. medic veterinar la Oficiul Judetean de Consultanta Agricola Iasi. Legislatia europeana insa a stabilit insa niste pedepse foarte dure pentru companiile care achizitioneaza veninul de vipera. iar o afacere de acest gen nu implica foarte mari cheltuieli". holera.000 de euro se poate începe afacerea cu 30^0 de vipere. cum ca acestea ar achizitiona si in prezent venin pe cai ilegale. care fie pot fi cumparati de la crescatorii de astfel de animale. afacerea cu vipere începe sa prinda contur în toata tara unii vînd vipere matca.) . dar numai pe baza de contract. ne-a declarat dl Marius Stefaniu.S. în speta. "Eu vînd gramul de venin cu 830 de euro. hemofilia. "Tot mai multi oameni vin sa se intereseze despre tehnologia cresterii viperelor. lepra si cancerul. Chiar daca la prima vedere cresterea viperelor pare simpla nu este deloc asa . fie îi creste cel care detine viperele. dupa dezmembrarea U. ne-a declarat dl Stefan Albu din Iasi. întrucît afacere se pare ca este deosebit de rentabila. iar gramul de venin se comercializeaza cu 800-1. posesorul tehnologiei de crestere a viperelor. tetanosul. Daca unii s-au apucat de crescut struti sau melci. Chiar si in 1991. Altii deja au venin de vînzare. icterul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful