ACADEMIA DE STIINPE SOCIALE SI POLITICE A REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA Psihologie clinica Colectiv de redactie: G. Ionescu (coordonator), |M. Bejat|, V. Paveleu Autori: C. Bakiceanu, H. Bejat, [M. Bejat], Elisabeta Chirtoc, Paula Constantinescu, Tamara Dobrin, L. Gavriliu, Aurelia Ionescu, G. Ionescu, E. Papadima, YV. Pavelou, T. Rudici, I. Voineseu EDITURA ACADEMIEIREPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA BUCURESTI, 1985E STIINTE SOCIALE SI POLITIC: A REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA Sinteze de psihologie contemporana 4 volume Coordonare general: Mihai Beniuc, Anatolie Chireev, Vasile Paveleu, Alexandru Rosca Secretariat stiintific : Jon Manzat, Adrian Neculau, Horia Pitariu, Mielu Zlate EI REPUBLICII SOCIALISTE HOMANIA EDITURA ACADEM BUCURESTICUPRINS ree Hibo0to se : uw CAPITOLUL 1, Obiectul si sareinile psihologiel cliniee (G.Joneseu) . 6 6 2. 13 1, I2voare etimologice si acceptiuni ale psihologiei clinice 13 2. Psihologia clined: nate controversaté ee cuprinde o ¥¢ litate general-acceptatd . . - 7 3. Noliunile de psihologie ,cliniex” 1 psihologie ,imedicala’” intre rigoarea semanticé $i utilizarea operational’... . . 18 4 asupra sferei si continutulul psihologiei clinice . - - 21 5, Asupra istoriel si orientirilor psihologiei clinice . ga 6. Gonexiuni si convergente intre psihologia clinica si psibiatrie. 26 7. Interferente si relatii intre psihologia clinicd si psihopatologie . 30 8. Relatiile psibologiei clinice cu psihologia social... 2. 2 32 9. Problemeale psihologiei clinice din Perspective psibopedngoy 34 10, Edueatia eticd si psihologia clinic’ . 37 Bibliografie . 2 ee oe a. 2 CAPITOLUL 11, Conéijia psihologied in medieina elinied (G. Ionescu)... - an 1, Caracterul traditional al relatiilor dintre psihologie si medicina clinied ilustrat prin unitatea somatopsihi : an 2 a personologici la implicarea clinica a psihologiel - 44 t 3, Relatii interprofesionale n_principalele domentt psthome cale. . 2 6 4, Statutul psihologuiut tn clinica si tn echipa terapeutica | >: 49 : 5. Problematica specificd a psihologului in clinic’... 5. 50 6. Psihologul ca psihometrician .. . . Ph e656e: 51 7, Psihologul ca dingnostician ©. 35 8, Psihologul ca psihoterapeut . . . . oe se 9. Psihologul ca cercetitor . 58 10, Direetile dezvoltii pathologies ‘lintee in unele tari din Europa ‘ Americal 59 Bibliogralie 2. ee 67 CAPITOLUL 111, Psthologia clinied 1 persoana umani (V. Pavelew, J. Gavriliu). . 69 1, Izvorul clinico-medical al teoriilor personalitatii 70 ' 2) Analiza cazurilor psibiatrice ea mijloc de descriere a tipuritor de personalitate . 2. i 3. Elemente si criterii In edificarea teoriflor personalitalil sh a 7 tipologiilor. . . 78 4. Persoana umani sub unghiul destructuraii si dezorganizarit psihice 2.2... ee fee BL Bibliografie . ee 82 1 CAPITOLUL IV. Psthologia familiel, Normalitate s1 psihopatologie familial (Aure- Tia Ionescu)... - ee ee 1, Familia ca domeniu de investigalie clinei . 2... . . 8hCAPITOLUL V. CAPITOLUL VI. CAPITOLUL VIL APITOLUL VILL, Timp si boats, Peoblematien timputi 2, Familia ca sistem, Gontributia teoriei generale a sistemelor Ia edificarea psihologiei familiei Homeostazia familiaki — parametru. al normali genezei familiale . 4, Interactiunea ins-familie din perspectiva sistemica 5. Familia ca mlerogrup ie de rol in famlile — parametru al normalitajii fami iti a ‘sano- ile parentate si psihopatologia familiala . Bibliografie | Metode de investigasie in psihologia elinted (H. Bejal M. Bejat) . « 1, Obiective si strategii ale psthodiagnosticului clinie 2) Metode de investigatie a functiilor si aptitudinilor psi 3, 4 Metode de investigatie a personalitatit Probleme ale psihodiagnosticulut In funelie de domeni de aplicare Pee eoccce ee Bibliografie | 0 ee Conjinutul psihologic al diagnosticului elinte (G. Toneseu) . . . « 4, Epistemologia clinicd gi validitatea diagnosticd . Diagnosticul medical si supozitia etiologica Diagnosticul medical si paradigmele patogenetice . Diagnostical medical si consensul sociocultural . Caraeterul epistemic al examindrit gi axioma diagnosticérit . 6. O premisi a diagnosticarii : aptitudinea ascultarii 7, Urgenta elucidarii diagnostice si dirijarea’relatiei_anamnes- tice 8, Modclarea si standardizarea relationatii in Seopul diagnosti cari. n deziderat al diagnosti fiei terapeutice . 40, Axiologie diagnosticd, realitate elinted si LL, Dingnosticul ea proces de personalizare a boli si de anuiare a personalitatit bolnavalut : 32, Dingnosticul plutidimenstonat — incereare de cuprindere a patologici omului total : clinice ; ‘oportusiitatea interven liogratile 2. ee Rol 1 pihotogutut tn expertiza eapacitiit de mune (EUisabeta Chirloc) : : aoa 1, Stabilirea gradului de ineapac psihi . . Stiri si procese psihice et potential invalids 3, Masuri si posibilitati de recuperare a bonavilor cu remisiune incompleti sau cu defect psihic Bibliografie | 0 ee din perspectiva psthomedicala Toneseu) : ee G. 4, Unitatea dialetiot timpulul si spatiulu :argumente din psi hopatologie. Meo gocte 2, Unitatea dialectic’ biecronometrica [oe 3, Dervoltarea nofiunii de timp si constiinta timpulut . .. +. a7 ot 92 95 96 99 100 100 102 104 12 14 47 417 118 119 120 121 133 124 127 130 132 134 136 137 139 139 ut 146 148 149 149 150 1524. Biocronometrie si heterocronie . .. . . 22 ibe 5, Biocronometrie si hipnologie . . sis 6, Timpul evenimentelor si constiinta subiectiva aduratelor . . 162 7, Biocronometrie si nosografie. .. 2... +++.) ++ > 164 8. Dismmezie si cronopatologie Dil 166 9. Aspecte cronopatologice in principalele boli psihice |... . 107 Bibliografie 00. 18 CAPITOLUL IX. Paihologie clinied diferengiala 66 178 A. Exogente si endogenie in psihopatologia elinied (7. Rudicd) . . 175 1, Importanta factorilor psihostressan{t sf frustyan{i in etioloxia si patogenia tulburdrilor psihice tee IT 2, Etologia plurifactoriali in patologia mintaki. 2... 5 176 3, Interconditionarea fenomenclor de frustrafie, conflict si stress ni palaneiel ge eee 7 meopeie 179 B, Poihologia holnavulul cu tulhurdri senzorie.motorii de origine central (1. Voineseu) . . - 5 180 1, Agnozille sub unghi neuropsihologic : . 180 t 2) Apraxiile sub unghi neuropsihologie | 5... ss 182 3. Afaziile sub unghi neuropsihologic . : 4 183, 2ubtiogratie —..rhr,rrtC:t~—<“‘“‘“<‘<‘ SS C. Deficienjele mintale sub unghiut sthotogletelince 91st nosogra- : fiei psiiairiee (G. Ioneseu) . . .. « .- 188, 1, Evolutia conceptiilor asupra deficienfelor mintale . . 188 2! Evolutia sinonimiilor si accep{iunilor nofionale asupra deficien- 190, sii si cstimarit morbigitatii deficien- ji {elor mintale : tee 192 Deficienjele mintale si datele psibologiel genetice |... 194 Patogenia deficienjelor mintale sub unghiul psihologiei gene- fice fe 193 : 6. Posibilitaitile evaluarii psihometrice $i deficientele psthice | 197 7, Man psihopatologice si tulburiri comportamentale tn relafie cu gradul deficien{el mintale . 198, 8. Insuficienta, counitiva. concomitenta si consecutiv deficien= {elor senzorio-neuro-motorit 205, 9. Deficientele mintale in relatie cu bolile psihice si manifestarite . comportamentale Be 5 oc oe 206 40, Deficienta mintala si delineventa oo Ot Bibliografle faa 2 D. Involutia senita sub unghiul psthotogiel elintee (C. Baldcconu) . 244 . 1. Principii generale de metodologie clinico-psihologic’ 2) Mecanisme genetice ale involutici psihice . . . . . - ‘ 3. Procesele organice ale involutiei psihice 4. Procesele operationale ale invohutici psihice 5. Procesele patologice ale involutiei psihice 6. Aspecte psihoterapentice in tulburdrile psihice ale seneseentel 222 Bibliografie 1 CAPITOLUL X. — Psihologie si suleidologie (G. Jonescu) . 1, Problematica general actuaki a fenomenului suieidar . . 2) Semnificafia $i natura fenemenului suicidar .CAPITOLUL NI. CAPITOLUL XI, 3. Asupra incidenfei si prevalentei fenomenului suicidar . . . Supozitil etiologice asupra suicidului. . 2... tt ‘Asertiuni patogenetice asupra manifestarilor autolitice |< . Garacteri Asupra evoluti Problematica psthologied a fenomenului homicidar . . . . |. Atitudinea socio-culturala fata de acjiunea suicidara . . . . | Aspecte ale responsabilititii profesionale gi juridice in fafa ac- telor autolitice 2... -- 2... 11, Masuri profilactice si programe terapeutice in manifestiile auto- Wtiee eee Faec- Psihologia actulul terapeutie (G. Ionescu). ee 1, Problematica psihologicd si evolufia fenomenului placebo tn rasaloina (olin ee Valoarea terapeuticd a efectului placebo». 2... || Faetori psihologici ai fenomenului placebo... 2... Asupra mecanismelor patogenetice ale fenomenului placebo . - Factori nespecifici ai agentilor psthofarmacologici . . . Problematic relatiei terapeutice in conditiile psibofarmacolo- giei clinice. . 7. Asupra compulsiei prescripliel psihofarmacologiee st impera- tivul cunoasterii clinice. .... 2. ss 7 8. Relatia terapeuticd si problematica transferential . Bibliografic 6. ee ee Metode psihoterapeutice din domeniul psthopatologiei elinice . . A, Pathoterapia psihanalltie’ (Z. Papadima)..... 2.5 1, Principii tooretice de bazi 2 ee 2) Metoda terapeutici ‘3x Indicaliile terapeutice ale psihanalizei . 1.1... Lo a a ee 2 Mie 4. Combinarea psihoterapiet de familie eu psitotarmacologia Wibliogtafle ee G, Consillerea psthologtes (M, Be; 1, Evolujia si diferentierea conceptului de consiliere psihologica 2 Consitierea psihologied in contextul psihoterapilor(asemindri si deosebiri; indicafii terapeutice) 2. ee ee Bibliografle . 2... ee bob oot sce eas oe VAPITOLUL XII, Soeloteraptle i ergoterapia, (Tamara Dobriny Paula Gonstent- eset). Boceoa 1. Socioterapiile in sistemul actiunilor terapeutice . . . . . « 2! Metodologia socioterapiilor . . 3. Obiectivele si scopurile socioterapiilor ; forme de realizare . . . 227 229 236 237 238 239 242 2m am 271 273 278 207 277 277 278 281 285 287 288 288 292 296 297 297 299 300CAPITOLUL XIV, CAPITOLUL XV. 4, Socioterapia familial. . Sooo nooo: 5. Unitatea socioterapie-ergoterapie |... fees: 6. Gerinje si principii ale demersului exgoterapeutic. Bibliogratie Psihoterapia in condifille psihofarmacologiel (G. Jonescu) . 1, Originile opozitiei intre psibofarmacologic si psihoterapie . Investifie narcisied si realitate farmacodinamica . . . . Stinja psihofarmacologicd si psihoterapia psibanali Psihofarmacologia si psiboterapia de grup... Psihofarmacologia si metodele psihoterapeutice moderne... Extinderea indicat prin intermediul psiho- farmacologi : — Tendinja actuald gencrali’ a (erapiei psibiatrice :”asocierea mijloacelor psihofarmacologice si psihoterapeutice . . 8, Asupra unor modalitai concrete de asociere a psihofarmaco- logiei cu psthoterapia . . 9. Relatia psihofarmacologie-psihoterapie in principaleleboli psthice 10, Influenta psihofarmacologiei si psihoterapiei asupra patomor- fozei psihozelor .. . . 11, Necesitatea prescriptiel psihofarmacclogice si responsabilitatca orientarii exclusiv psihoterapeutice . . . : ‘Tratamentul psihofarmacologie si contextul eocioterapeutic - | 3, Convergente farmaco-psiho-socioterapeutice. : “ 5. 6. Bibliografie ee Psihoigiena si psthoprotilaxia (M. Bejat) . . . . 1, Psihoigiena si psihoprofilaxia — delimitari semantice . . 2. Psihoigiena si psihoprofilaxia in perioadele critice ale vie (copie, pubertate, adolescent&, presenescenta, 1 senes- cenja) . 3, Psihoigiena si psiboprofilexia "iteltaior adaptative in alte situafii existenfiale. ... . . « : poe Mibliografie 6 oe 301 303 305 307 308 209 310 311 315. 316 37 318 319 322 326. 328 329 331 383 335 335. 336 343, 346PREPATA Relatiile psihologiei cu medicina, a ciror sorginte poate fi regiisit® in_pri- mele acte medicale, cunose actualmente o reevaluare clinicé impusi de excesiva orientare tehnick manifestaté in investigatie si terapeutici. A. devenit astfel evident’ nevoia de umanizare a relatiilor cu pacientul, de personalizare a actului medical si de revalorizare a examenului clinic in special. Bazindu-se pe o viziune integrativa, psihologia clinick pune in cen- trul preocuparilor sale omul aflat sub incidenta boli, abordindu-1 intr-o- perspectivi dinamick si comprehensiva, in istoria dezvoltirii lui psiho- individuale si sociale, din care desprinde semnificatii esentiale, car permit orientarea realisté asupra prezente si perspectivelor sale, fn orientarea sa aplicativi, lucrarea a cutat si réspundi scopului propus, acela de cunoastere aprofundaté a pacientului din perspectiva polii sale, a fenomenalului, in tendin{a continua de evidentiere a umamului, considerat aici drept corolar al esentialului. Pastrind ca aspect fundamental elementul relational, interpersonal, prihologia clinics depigeste faptul observatiei directe si individuale, pro- prin-zis clinice, recurgind la observatii mediate, indirecte, objimute prin. tehnici, teste si metode de laborator, care confer continut exploririi psihologiei paraclinice. Prin aceasta, psihologia clinici pistreazi ample relatii cu psihologia experimentali, psihofiziologia xi psihometria, Totodatd, prin directionarea sa esentialmente clinic, ea prezint& ample deschideri asupra fieciirui domeniu medical, a cirui problematics psihologic’ specific’ 0 abordeaz% in mod primordial. Din aceastis perspectivié lucrarea aduce preciziiri necesare chiar in. privinta sferei si continutului domeniului, intrucit, desi a depisit un secok de evolutie, dezvoltare si afirmare, ca domeniu aplicativ de cunoastere si cercetare, psihologia clinict isi continu procesul de cristalizare si deli- mitare. Totodati, pentru anumite domenii ale medicinii si in primul rind al etiopatogeniei si terapiei, psihologia clinicé prezintis noi valente, suscep- tibile de-a fi valorificate in'cadrul unor probleme epistemologice medicale ined neelucidate. Astfel, cu toate remarcabilele progrese inregistrate in cunoasterea cauzelor bolilor, rolul implicatiilor psihologice in complexele plurifactoriale etiologice este tot mai intens invocat, Sub acest unghi se mentioneaza ci nu numai in aria vast’ a bolilor psihosomatice, dar gi in privinta iatrogeniilor si conversiilor, elementul psihogen este tot mai eloc- vent subliniat si mai stiintific analizat. In timp ce contributia psihologiei clinice la descifrarea problemelor ctiopatogenice se inscrie in aria preocuparilor sale stiintifice, rolul stu in asistenta medical’ propriu-zisé se afl’ in prim-planul actiunilor sale prac- tice. Acestea devin cu atit mai necesare in situatiile in care, prin natura gi gravitaten sa, boala se instituie ca un moment de interogatie, ca o perioada. de anxioasd expectatie, e&reia psihologia clinic ii poate rispunde prindisponibilitati psihoterapeutice care-i revin prin continutul demersurilor sale si print voeatic. sti contributie a psihologie: clinice este cu atit mai necesard cu cit in situatia de boali, particulard si in fapt singular’ pentru pacient, el pitrunde intro Lume 2 semnelor de intrebare determinati printr-un proces de autounalizit, Trtit pe fundalul nesigurantei, al necunoaster si uneori al ignorantei, acest proces este susceptibil si determine aparit de noi simptome care Se pot constitui intr-o a doua boaki, de fapt o stare morbida secundara, expresie a triirii suferintei si reactiei insului ka ate: fiunea propriu-zisi, considerat’ ca boal’ primar’. De cele mai multe ori insii, este vorba de o potentare a simptomatologiei acesteia prin coeficien- tul de psihogenie, determinat de constiinga bolii ca atare, Diferit de la un ins la altul, in fanetie de natura, gravitatea sau momentul evolutiv al Doli, dar mai ales de structura personalititii pacientului, aceasti poten- fare psihogeneticd se inserie, de asemenea, in arin actiunilor de psihologie in faza actual a evolutici stiintelor medicale yi antropologice, a Aezvoltirii gindirii si conceptiilor filozofice, cind exist un consens privind unitaten somatopsibici, fenomenele yi stirile psihologice care insotese afectiunile somatice sint nu numai recunoscute, ci si investigate yi estimate in fiecare boalt xi in fiecare situatie clinic’ particular’. De fapt, implica {iile psihologiei asupra medicinii clinice, intotdeauna apreciate ca neindoiel- nice, at devenit actualmente axiomatice, find supuse studiului prin mumeroase programe stiintifice, in fiecare domeniu al bolilor somatic Intrucit orice hoalit, indiferent de natura sau gravitatea sa, constituie o experienti nogativis particulars, de cele mai multe ori unick si dramatic’, angajarea psihied a pacientului este profund si autenticd. Dack reactia psihologicd a pacientului este constanti in orice afectiune somatic, orien- tarea medicului asupra stirii psihice a pacientului trebuie si comporte o valoare axiomatic’. Desi preocupat de boalé, el nu rémine la nivelul feno- menal al acesteia, ¢i abordeaz% in mod primordial omul aflat sub incidenta suferintei, cu emotiile, anxietitile, frustratiile, cu trairile si reaegiile pe care hoala le dezvolth. Totodath, cunoasterea autentic’ a persoanei care prezintd acest proces, a structurii psihismului siu, susceptibil de a con- ditiona yi influenta toate componentele bolii, de la cele etiopatogenice la cole clinico-terapeutice si evolutiv-prognostice, se inscrie in dezideratul cunoasterii integrale, comprehensive, totale. Prin efieacitatea contributiei sale, psihologul clinician s-a dovedit un colaborator necesar nu numai in domenii medicale devenite traditio- nalo, ci si in altele noi, eum este psihofarmacologia, unde testarea actiunit substantelor psihotrope a devenit o activitate evasispecified a psihologiei re. (0 particularitate a relatiilor profesionale din domeniile psihomedicale const& in faptul e% spre deosobire de relatiile medicului eu. alfi specialisti angajafi in munea de investigatie, relatii mediate prin aparate ori prin produscle biologice recoltate, colaborarea cu psihologul implic’ rolatii directe, determinate de specificul abordirilor gi activititilor sale care sint nemijlocite si interpersonale. Comploxitatea domeniulni in care isi destijoar’ activitatea, bogiitia si noutatea mijloacelor investigatorii, precum si ecaracterul inedit al fie- chrui eax examinat confer’, psihologului clinician o activitate privilegiata in cereotare, domeniu in care gi-a asigurat o veritabili consacrare. Aceasta se datoreste faptului c& spre deosebire de alfi specialisti, psihologul nu 12face propriu-zis un examen si nici nu intreprinde o investigatie, ci desti- soar o explorare, ceea ce ii asigurd un statut particular in cercetare. Contributia psihologului clinician in domeniul cercetiirii medicale este regisit’ in toate ariile activitatii sale, de la eimpul vast al eauzelor tulburarii psihice si somatice, de la analiza factorilor genetici, eredo: miliali_ si psihosociali, 1a studiul incidentei si prevalentei diverselor enti- tli nozografice, al reactiilor insului la bald, al terapiei ca proces si al evaluarii rezultatelor terapiei, pind la elaborarea examenelor psihometrice si Validarea instrumentelor investigatiei sale specifice. Tn afara contributiei sale la aprofundarea cunoasterii simptomato- logici bolii si a conduitei insului in boali, psihologia clinied este implicath in sustinerea terapenticd si de sanogenez’ general, Intrucit orice a terapeutic se desfisourd pe un fundal psihologic, care-i confer: tioneazd valentele sanogenetice, este neindoielnic faptul c& interventiile terapeutice, indiferent. de natura lor, gisese resurse de valorificare in domeniul psihologiei clinice. De fapt, orice actiune farmacodinamied si in general acti cinetied poate fi potentat’ sau diminuath de factori subiectivi, evidentiati de psihologia cliniek, Pe lingd aceste aspecte psihologice, care acrediteazi eficacitatea itelor aclinni terapeutice, psihologia clinic’ si-a dezvoltat mijloace de tratament specifice, a ciror expresie o constituie metodele si procedecle psihoterapeutice. Printr-o judicioast selectie si aplicare practic%, aceste metode de tratament psihologic pot completa si poten{a efectul’ actului terapeutic specific, in orice domenin clinic, de la psihiatrie la chirurgie, de la dermatologie 1a stomatologie. : Activitatea psihologilor clinicieni mu se desfiyoark numai in aria investigatiei, asisten{ei sau a psihoterapiei, ci si prin participarea lor 1a instante decizionale in cadrul comisiilor de evaluare a capacititilor profe- siouale sau al comisiilor medico-legale, Toate acestea au ficut ca psihologia clinica sii fie apreciat’ de c&tre cei mai acreditati clinicieni contemporani 10 ystiintd fundamental in medicink” sau ea ,,0 stiin(& de bazd in medi- cind”, Totodat’, mai mult de jum&tate din numirul psihologilor practi- cieni isi desfisoari activitatea in domeniul medical, psihologia clinicé reprezentind cea mai mare specialitate dintre ramurile psihologiei aplicate. Intr-o privire generali asupra situatiei, directiilor si perspectivelor psihologiei clinice se poate constata c& interesul pentru cunousterea si asisten{a psiltologic’ a bolnavului este intens invocat si general manifestat. Totodat&, preocuparea medicilor pentru psihologie este dublat& de o gin- dire psihologic& izvoriti din practic’ si continuu stimulat’ de activitatea clinic’. Totodaté, prin problematica sa general’ psihologia clinicd realizeazi o reevaluare a eticii practicii medicale si o mai mare deschidere asupra relatiilor profesionale. Sub acest aspect, al normelor morale medicale, psihologia clinieS analizeazd in primul rind relafiile interpersonale dintre medic si bolnav, care insotese acesti protagonisti ai actului medical de la inifierea rela{iei anamnestice pind la incheierea actiunii terapeutice. Funda- mentat&, stimulat’ gi modelat& de sistemul social, psihologia medical, contribuie la crearea unui mediu moral cu un inalt continut umanitar, in care normele etice si deviné inerente valorilor profesionale, fiind tot atit de importante in cadrul activitSfii clinice ca si cunostintele stiintifice si -deprinderile tehnice. 13Capitolul I OBIECTUL Sf SARCINILE PSIHOLOGIEL CLINICE Marile schimbiiri sociale, ca si remarcabilele progrese medicale ale epocii noastre, au ipostaziat in medicin’ raporturi noi, particulare, concretizate prin trei axe directoare : bolnay-boali, bolnav-medicin’, bolnay-societate. fn analiza acestui complex relational, bomavul apare ca element, esenfial ce trebuie infeles atit prin prisma suferintei si stiirii sale, cit si a situatiei lui deosebite, uneori exceptionale ; de aici decurge variabilitatea infinit& a comportamentului si in situatia de boald si a aspectelor sale atitudinale. Firs 1 cunoaste progresele medicale ca atare, dar constient de exis- tenta lor, bolnavul are noi si inalte expectafii fafa de medicind, fath de institutia medical, ca atare, si fa{A de medic, dela care asteapt’ vinde- care; el consider’ interventia medical’ ca un fapt firese, iar boala ca pe un riu ce trebuie si poate fi inkiturat, Evolutia favorabila a boli a devenit pentru bolnav un fapt scontat, iar procesul de vindecare, find intéles ca © tap’ fireascd in evolutia afectiunii, mu mai pistreazi legitura, univoc’ in trecut, cu ideea de salvare, Agravarea, ca si cronicizarea, sint apreciate ‘ca eventualiti{i rare, improbabile, care nu sint corelate cu natura saw severitatea afectiunii, ci cu competente profesionale si orientiiri terapeu- tice inadecvate sau neinspirate. In plus, asistenta medical actualé este marcati de o expectatie disproportionat’ a pacientului si a familiei sale fat de posibilitatile terapeutice, in sensul e%, in virtutea progreselor efec- tive inregistrate in acest domeniu, s-au investit sperante exagerate care, in mod real, nu pot fi indeplinit Neconcordan{a expectatiilor pacientilor fati de nivelul posibilits- tilor terapeutice actuale a determinat o crizd a medicinii pe care aceasta caut& si o rezolve prin reanalizarea orient&rilor si revalorizarea resurselor sanogenetice. Pe acest fundal, reconsiderarea relatiilor medicinii eu psiho- logia apare nu numai ca necesark, ci si salutard, sinuoasa lor raportare regksindu-se actualmente pe un teren fertil de implicare. 1. Izvoare etimologice ale psihologiei elinice accepfiuni Situatd la confluenta psihologiei cu medicina, psihologia clinied ixi afl sorgintea in domeniul filozofici, psihopedagogiei si sociologiei ;- totugi, prin acest atribut adjectival, de clined, se doreste sublinierea caracterului ‘su medical, avind ca element de continu’ referin}% omul bolnav sau aflat in stare de suferinti. Intr-adovir, spre deosebire de psihologia medicald, care cuprinde o problematic’ mai ampli gi o arie mai oxtinst de preocu- piri, psihologia clinica are in vedere mai ales starea si situatia pacientului asupra ciruia intervine nemijlocit, ilustrindu-yi astfel caracterul sku prog- nant aplicativ. 13Subliniem ins faptul c& atributul de ,,clinict decit o slab’ si poate aparenta legitur’ cu sensul siu etimologic ‘nikos sau lat. elinieus, bolnay la pat) intilnit initial la Plinius cel care-l utiliza spre a desemna ingrijirile acordate bolnavului imobilizat. Mentiondin, totodati, faptul ci in epoca Renasterii, akituri de aceas- ti acceptiune, notiunea de ,,clinic” era folositd in sens pedagogic, instruc tix, spre a ilustra Ined{émintul aplicativ desfagurat in spital, Tingé patut bolnavului. Accast® metod’ adoptata in formarea medical a fost urmati, on tot mai mult& vigoare pint in zilele noastre, cind intreg invatimintul clinie medical se desfigoar’ in spital, fiind ilustrat prin observatia, analiza si discutia eazurilor clinice. Pe ling evolutia sa semantic’ din domeniul medical, notiunii de clinic’ ii putem descifra si o sorginte filozofied, Astfel, eonstatiim e& John ‘Locke folosea notiunea de ,,clinick” in argumentarca sistemului situ filo- zofic si o considera definitorie in exprimarea ,,experientei_sensibile”. Pornind de aici, orientarea clinick ce a determinat revolutionarea cunoas: terii in medicina secolului al 17-lea a avut la baz metoda empiricd al cirei deziderat era observafia directd, imediaté gi nemijlocitd. In felul acesta, medicina clinied, prin orientarea sa pragmatick, sa afirmat in antitezt cu teoria, considerati ca desprinst de individual si coneret si cdltuzita de interpretarea scolasticx. Pe de alt parte, metoda clinied, in virtutea observatiei directe pe care o preconizeazil, se opune metodei experimentale, ce are la bazii cuned terea mijlociti, mediatd. Prin antiteza initial’ fath de teorie, ca si fat de experiment, ovien- farea clinied s-a dovedit a fi deosebit de fecundi pentru cunoastere, ea. impunindu-se atit in medicing, cit si in psihologie, subordonindu-si actul mnediat, investigator, tradus prin teste sau analize de laborator. Medicina clinied s-a afirmat nu numai prin studiul direct, concret si imediat al caurilor patologice, ci si prin analiza lor individuald, atit in situatin prezenti, cit si in viziune longitudinal’, Aceasté acceptiune a notiunii de clinied a fost preconizati de Littré (1873), pentru a defini medicina care vizeazi studiul individual al bolnavilor. Prin oportunitatea si utilitatea sa, noua metod’, de analizt individual a cazurilor, a fost aplicath ineX de Ia inceputul secolului nostru si in domeniul psihologiei, atit in investigarea bolnavilor, cit. si in afara ariilor patologiei, lirgirea sferei notiunii de psihologie clinick vizind astfel tendin{a de ,,a conota extensiunen spiritului clinie-si a metodei clinice asupra eazurilor individuale care nu sint neapirat medicale” (D. Lagache, 1961, p. 1). ati ei persist o anumit& confuzie intre notiunea de psihologie elinied (cultivat® in'studiile anglo-saxone) si aceea de metodd clinied (co vizeazis explorarea psihologie’ direetit si aprofundaté. a cazurilor individuale, normale si patologice), inifiat& si promovaté prin excelent’ de psihologia francezik, Dezvoltatd ca o replic& fata de analiza ci, precum si fatd de cercetarea experimental’ si de evaluarea sta~ , inetoda clinic’ nu are comun eu psihologia clinics (in afar de simpla omonimie) decit faptul ck ambele folosese analiza individual’ a cazurilor, procedeu comun, dealtfel, intrezii patologii. Faptul ci metoda clinied vizeazit, in afara cazurilor patologice, si pe cele considerate normale nu asigurit insit psihologiei clinice o sfer& mai larg’ decit psihologiei medi- cale, Aceasta cu atit mai mult cu cit, continutul unci notiuni no este tribu- tar elimologiei sale, ci domeniului faptic pe care-] ilustreaza ; astfel, psiho- 216logia clinick nu poate fi restrinsi 1a analiza psihologici direct’ a pacien- tilor internati, aria sa fiind extins’ si asupra problematicii medicale din afara stationarelor si din spitale, In acest context subliniem distinctia intre metoda clinied si psihologia clinicd, pentru a putea fi evitatt confuzia determinati de sinonimia termenilor. Metoda clined vizear% studiul individual al cazurilor normale patologice sau abordarea care permite intelegerea aprofundat® si intrin- see-comparativas a individualului, in raport cu conjuctura socioprofesio- nal si familial, cu experienta de via{i, cu motivatiile si expectatiile polnavului; metoda clinied este deci orientat’ spre studiul ,,singularului si simptomaticului, al diferentialului si comparativului” (P. Fedida, 1968, p. 911). In acest sens, metoda clinici este utilizati, mu numai in medicink unde a fost consacrata, ci si in psihologie, pedagogie ca si in domenii particulare de cunoastere si investigare, ca acelea ale personologici, psi hanalizei, psihoterapici, consilierii si orientitrii scolare si profesionale. Desigur, in tirile de limb’ englezi continutul notiunii de psihologie a fost extins, dincolo de ariile spitalului, asupra tuturor situatiilor clinic: atologice sau disfunctionale, susceptibile de-a fi investigate prin metoda clinicd ; in aceste (iri, sfera notiunii de psihologie clinie& ,,este cea mai vasti”, iar ,,domeniul clinie inglobeazi toate institutiile si consultatiile care xe ocupii, in seop terapeutie san profilactic, de subiecti bolnavi, fragili sau inadaptati? (W. J. Schraml, 1973, p. 91). Psihologia clinica este axati asupra ,,in{elegerii cazului particular al bolnavului, care-si trtieste boala cu temperamentul stu propriu, ct trecutal si istoria sa individual’, toate acestea conducind spre nuantarea unui diagnostic si instituirea unui tratament” (J. Favez-Boutonier, 1961, p. 321), Remareindu-se prin cercetarea individualului si particularului, A unicitéfii insului in boalil, psihologia clinics are in vedere, in egalé masuri, si situatia sa real, aria contextuald in care el se dezvolti si care il deter- mini. Tocmai de aceea, in afara ,,scopului stiintific” de a participa la stabilirea unui diagnostic, psihologia clinicd este orientat’ si asupra ,,s¢o- pului practic, de a consilia, de a vindeca, de a educa sau de a reeduca” (G. Chabalier, 1963, p. 496). Psihologia clinica isi inscrie deci printre dezideratele sale nu numai cunoasterca insului confruntat cu o boali, aflat intr-o situatie unicd si particular’, ci si terapia necesari, intr-o evaluare individualé, ea si orien- tarea lui ulterioarx, in ceea ce priveste reintegrarea socioprofesionali, Consideraté ca ,,ramurd a psihologiei” si analizaté din aceast’ perspectivil, psihologia clinick ,,reprezintS un corp de cunostinte si abiliti{i, orientat spre ajutorarea persoanelor cu probleme medicale si comportamentale, in scopul realizarii unei adaptari personale mai satisfiiedtoare, cu mai bune posibilitiiti de autoexprimare” (D, Shakow, 1980, p. 2990). 2. Psihologia clinied : notiune controversaté ce cuprinde o realitate general-aceeptata Studierea raporturilor dintre psihologia medical’ si psihologia clinicd, dificil’ si intrucitva fastidioast, nu_a fost incé realizatd, sinonimia in care cele douk notiuni sint utilizate fiind im mod conventional acceptats. O analizi a revistei studiilor din acest domeniu relev’s faptul ¢& nume- rosi autor (in special de limba englezii) folosese in mod constant nofiunea 17de psihologie clinic’, in timp ce alfii, in special de limbi francezsl, rusi si germans, preferd notiunea de psihologie medical. Clinicienii din aceast® iiltim categorie, acceptind si dezvoltind metoda clinics, au manifestat rezerve fati de notiunea de ,,psihologie clinick”, intrucit ,,in mod funciar sineretied, aceast’ notiune poate exprima (simultan, separat sau in mod contradictoriu) 0 atitudine metodologies, 0 filozofie, o aspiratie mai mult sau mai putin confuzi, un efort mai mult sau mai putin tenace spre wni- tatea psihologiei” (R. Zazz0, 1954, p. 314). In acelasi timp, nofiunea de psihologie clinick ,nu ar defini un now domeniu de eunoastere sum de prac: fied ort o nowk disciplin’ de cercetare, cum last si se cread’i unii autori” (P. B. Schneider, 1967, p. 3), astfel incit ,,putem aprecia ck ar fi de pre- { xt chutim un alt adjectiv in locul celui de clinic pentru a califiea acest domeniu al psihologie’” (J. Favez-Boutonier, 1961, p. 32 Manifestind rezerve fat de notiunea de ,,psihologie clinie’&” si optind pentru mentinerea aceleia de ,,psihologie medicali”, alti autori argumen- teazt ci ambiguitatea psihologiei clinice incepe ink de la numele su”, Intrucit ,adjectivul de clinied are pentru nespecialisti o conotatie medicals” (J. Guillaumin, 1968, p. 936). Pe de alt’ parte, ,,termenul de clinied, in problematic nu numai in raport cu medicina, si ¢i in interiorul psihologiet {rsiigi; in plus, singura justificare medical, mai ales psihiatrie’ a aplica- Hilor clinice ale psihologiei, nu numai ci nu este suficient& pentru a fonda conceptul in noua xa legitimitate, dar duce la interogarea medicinii psihia- trice asupra propriilor ei fundamente” (P. Fedida, 1968, p. 909). ‘Alti autori restring sfera notiunii de psihologie clinic’ intrucit, con- form opiniei lor, ,,aceasta se intereseaz’ mai ales de structura personalititit si acorda atentie mai mic colorlalte domenii” (J. Delay, P. Pichot, 1967, p. 33); pe de alt& parte, ei reduc domeninl psihologiei elinice 1a acela al Miilizatit metodei clinice, subliniind eX ,,psihologia clinic se detineste prin folosirea metodei clinice” (ibidem ). Se constati de aici et pastrind Renumirea de ,,psihologie clinick” exist riscul ca ,obiectul_ psthologiei Clinice si se transforme chiar in obiectul metodei clinice” (J. Favez-Bou- tonier, 1968, p. 450). ihologie, are un statut 3. Nofiunile de psihologie ,.clinied” si psihologie ,.medieali” intre rigoarea semanticd si utilizarea operafionald tn virtutea considerentelor mai sus amintite, numerosi clinicieni prefer’ notiunea de psihologie medicalé, devenit’ tradifionald si in virtutes prow tigiului stiintific al autorilor care au folosit-o, imbogitindui continutul. Teiradevir, a consaerarea psihologiei ,,medicale” au contribuit psihologi si mediei de renume mondial, ca : H. Lotze (1852), P. Janet (1926), B. Kret- fehmer (1956), A. Lamache (1960), D. Lagache (1961), J. Delay si P. Pi- shot (1964), N.S. Lebedinski gi V. N. Miasiseov (1966), P. B. Schneider (1969), P, Sivadon (1973) si altii, Hi au adus contributti esentiale dome, niului’ si au imbogitit continutal notiunii de psihologie medical’ care ‘auto astizi la fel de rispindita si do larg aeceptat’ ca si notiunea de psiho- logie clinic’. fn terminologia curent’ inst, cole dou’ nofiuni sint folosite prin analogic, ignorindu-se particularit%ile continutului lor, distinetia necesar’ dizolvindu-se in sinonimie. 18De cele mai multe ori se acord’ notiunii de psihologie medicalé o acceptiune mai larga decit aceleia de psihologie clinied, inscriindu-se in sfera ei, in afara problematicii cliniee concrete a persoanei bolnave, si ansamblul datelor, observatiilor si regulilor desprinse din activitatea practicd. Astfel, se consider’ ci ,,psihologia medical’ studiaz’ problemele teoretice si practice ale medicinei legate de psihologie, ca si problemele psihologice ale oamenilor bolnavi, care fac parte din sarcinile diagnosti- cului, tratamentului si profilaxiei bolilor” (M. 8. Lebedinski, V. N. Mia- siscey, 1966, p. 5). Cele doud aspecte, teoretic si aplicativ, sint prezente si in alte definitii ale psihologiei medicale, care ,apare ca un ansamblu de cunostinte si o practic’ centrat asupra omului bolnav, asupra reac- tillor sale la boali, ca si asupra omului bolnav in relatie psihologics eu medicul siu” (P. B. Schneider, 1967, p. 2). in alte acceptiuni ale nofiunii, se subliniazi importanta psihologie” medicale in instruirea si formarea medicilor, situatie in care ea ,,devine inainte de toate o disciplind de invdfémint care ofer’ medicului informatii si cunostinte suficiente, pentru ca el sii poaté intelege bolnavul ca persoani umanii ce sufer’ de o boali si ca si-l poatd trata mai bine, dupd datele iin{ifice obisnuite, dar tinind seama de aceastii cunoastere psihologici’” (PB. B. Schneider, 1969, p. 19). Pe ling’ aspectul teoretic-formativ, in alte definitii apare rolul ana- lizei si cercetarii stiintifice, psihologia medicalé find privit’ ca ,,domeniu al psihologiei aplicate, atayat colaborarii cu medicii in ceea ce priveste diagnosticnl, tratamentul, reabilitarea si prevenirea, cit si cercetarea unor domenii ca psihofarmacologia, psihosomatica si reactiile emotionale la boali” (R. M. Goldenson, 1970, p. 763). Cu toate acestea, notiunea de psihologie medicalé a fost considerati ca nesatisfictoare, chiar de etre cei care o folosese intrucit, find ,,vagw si Vast... nu desemneazi o disciplina’ si nu defineste obiective, seopuri si metode specifice” (D. Lagache, 1961, p. 1). Intr-adevar, la o analizit semantic se constatd e% nici caracterul Siu traditional si nici ampla sa utilizare nu an putut inkitura ambiguitatea termenului de psihologie medicalé care, ,,desi foarte vechi, nu corespunde actualmente unui domeniu, al c&rui confinut si limite si fie recunoscute intr-o manieri univoc’’”” (P. Pichot, 1969, p. 234). Aceast’ ambiguitate a nofiunii de psihologie medical, are consecinte asupra definitiei sale care ,,este tributar’ valorii acordate fiecdruia din cei doi termeni care o constituie si importantei relative care li se confer” (P, Marchais, “1969, ’p. 248). Sub alt unghi, trebuie remareat faptul ci psihologia medical ser- ‘veste medicina pentru ca aceasta si-gi poat’ spori cficacitatea interven- jiilor sale; in virtutea acestui fapt, medicina constituie getiul proxim, iar psihologia, diferenta specifies, fapt ce impune discutiei nojiunea de medicind psihologicd, Aceasta ar reprezenta medicina faptelor psihice spre deosebire de acceptiunea propriu-zist a medicinii ca domeniu al faptelor somatice. in acest caz inst, notiunea de medicind psihologicé ax tinde spre sinonimie eu notiunea de psihiatric, ca si cu aceea de psihopatologie, care au insi un continut mult mai ferm statuat si mai net delimitat. fn aceeasi acceptiune in care folosim nofiunea de medicin’ psiholo- gicd, se inscrie, prin semantica sa, si notiunea de psihologie a medicinit (V. 'S&hleanu, A. Athanasiu, 1983, p. 10), care cuprinde problematica psihologic’ a ‘persoanei bolnave, a actului medical, ca si a medicului, cu Tolul si statutul su profesional, isAceste dou nojiuni, de medicind psihologicé si de psihologie a medi- cinii, condue, prin continutul lor, la coneluzia ci domeninl pe care-L ilustreazit ar constitui o ramuri a medicinii, in timp ce psikologia medicald (ca dealtfel si psihologia clinicd) este in mod explicit definiti ca ramurd aplicativ’s « psihologie’. Considerind c& psihologia medical este ,,o parte a psihologiei, si nu o parte a medicinii” (Cl. Veil, 1969, p. 2: preconizan B, Kretschmer (1956), M. S. Lebedinski si V. N. ‘Miasiscev (1966), mentioniim ci in aria ci se inscriu atit problematica psihologie’ a bolnavului, cit gi atitudinca omului sinatos fata de boul’ (din care decurge implicit psihologia medicului) si aceea ,a institutiilor si organismelor de ingrijire” (ibidem ). Acceptind ca incontestabil faptul ¢% psihologia medi excnta ei 0 psihologie clined, axaté incerca unele distinctii ale celor doud domenii, care, fri indoiali, pistreazis ample arii . Astiel, a ceda sensului etimologic al psihologie: cliniee, care-i restringe nepermis sfera, si inkiturind sinonimia dintre sta si metoda clinics (ce i-ar extinde sfera dincolo de ariile patologiei), considerim ci psihologia medicalé : al este in upra relatiei medic-bolnay, puter iacente bolnavului : psihologia mediului medicului si a personatului sanitar, psihologia r iilor profesionale din institutii medicale, formaren terapeutici, formarea psihologicé si formarea eticd a personalului medical ete. 3 prin aceasta, a renunja la caracterul aplicativ, psikologia medical pre- posibilitati de esentializare si teoretizare a datelor, faptelor lor izvorite din anal a, coneretii si imediata ; din acest punet de vedere, xe poate considera ci relatiile dintre psihologia medicalé si psihologia clinied sint aseminitoare acelora dintre psihopato- logie si psihiatrie, in eare prima, distantati de faptul individual, generali- zeark datele concrete ale cazului particular, de care cea de-a dowa xe preo- up in mod esential : - pstrind ca aspect. fundamental elementul relational, interper- sonal, psihologia medicali depieste aria observatiei imediate, directe si individuale, propriu-zis clinice, recurgind la observatii mediate, indirecte, obtinute prin tehni metode de laborator, care confer’ continut xplorarii psihologice paraclinice ; datorit® acestui fapt, — psihologia medicalé pastreaz’ ample relatii cu alte ramuri ale psihologiei, ca psihologia experimental%, psibofiziologia, psihodiagnoz etc., ea insisi afirmindn-se ca un domeniu aplicativ al psihologiei, spre deosebire de psihologia clinied, disciplin’ care, fiind mai ferm axati asupra pacientului, piistreazi, prin aceasta, rela{ii mai strinse cu psihosomatiea, psihoterapia si cu orice domeniu clinic medical a crui problematies psiho- Jogied 0 abordeaz% in mod primordial. Degi clare in formulare, aceste distinctii nu pot fi considerate actual- mente esenfiale, domeniul psihologiei clinice fiind in cea mai mare parte comun cu acela al psihologici medicale si numai cercetiri ulterioare le vor contura sferelo, le Vor imbog’ti continutul si vor aduce delimitari funda- mentale. Precizim, totodat%, ck opjiunea noastr’i pentru notiunea de psihologie clinied nu este bazati pe supozitii metodologice, ea avind ca unic scop sublinierea esentialului : cunoagterea aprofundati a pacientului din perspectiva ampli a fenomeualului, 20.4. Preciziiri asupra slerei si confinutului psihologiei elinice Fird indoiali cd delimitirile notionale, ca si definifiile operafionale, au con- turatsub anumite raporturi sfera si aw'schitat confinutul psihologiei clinice. Totusi, uncle preciziri sint necesare, cu atit mai mult eu cit psiholo- logia clinic, dup% aproximativ un secol de evolutic si dezvoltare, se afi intr-un proces de lent% cristalizare si continu’ delimitare. Una din cele mai complete aprecieri asupra sarcinilor si confinu- tului psihologici clinice subliniazi ci aceasta ,are ca obiect studiul me- canismelor mentale, in masura in care ele sint susceptibile de a con- tribui la mentinerea sau restabilirea sindtifii umane.” (A. Lamache, A- Burloud, P.Davost, 1960, p.42). Consideratd ca ,,0 disciplin’ fundamen- taki”, se subliniazd c& psihologia medical’ ,,este in acelasi timp clini si experimental, colectiv’ si individuali, normali gi patologica, profi lactic& yi terapeuticd” (ibidem ). Dupa cum se poate constata, psilologia clinied nu are inc’ un cada bine delimitat si nici un continut ferm precizat si incontestabil statuat, fapt ce poate fi explicat prin aparitia continu a unor noi domenii ale cumoasterii antropologice, eu tot mai profunde implicatii in datele si obser- vatiile psiholegice. Intr-adevar, in continutul psihologiei clinice se inscriu, intr-o ampli problematies, atit observatii empirice, cit si date ale unor lize stiintifice, ca: ,,atitudinile bolnavului in fata boli si a mortii, fille dintre bolnav yi anturajul siu familial, fenomencle de transfer si contratransfer in relatiile terapeutice, joewl complex al cererilor, dorin- telor, ofertelor, ca xi beneficiul secundar, relatiile umane in spital ; pattern- urile’ si rolurile profesional ale echipei terapeutice, aspectele psihologice ale grefelor de organ ete.” (Cl. Veil, 1969, p. 255). La rindul ei, psihologia clinica giseste in noile domenii ale medicinii, si in primul rind ale etiopatogeniei si terapiei, noi valente susceptibile die a fi valorificate in cadrul unor probleme epistemologice medieale ined neclucidate. Astfel, cu toate remarcabilele progrese inregistrate in cunoas- terea eauzelor bolilor, rolul eaplicatiilor psihologice in elucidérile etiologice este tot mai intens invocat. Sub acest unghi trebuie mentionat ¢& nu nu- mai in aria vasti a maladiilor psihosomatice, dar gi in privinta iatrogenii- Jor si siilor, elementul psihogen este tot mai eloevent subliniat si {ob mai stiintifie analizat. Tn afara contributiei psihologiei clinice in domeniul etiopatogenici, rolul séu in asistenfa medicalé este unanim acceptat, in primul rind dato- rita faptului c& orice boal’ constituie un prilej de interogatic si anxioast expectatie, ciruia psihologia clinic’ ii poate rispunde prin demersurile psihoterapeutice, ca si prin vocatie. Ba are aceasté disponibilitate intrucit, in situatia de boali, particular’ si in fapt singular’, pacientul p&trunde intr-o ume a semnelor de intrebare care este determinat’ si introtinut’ de faptul c& insul devine obiect de analizi a propriului Eu. Acest proces de autoanaliz%, trait pe fundalul nesigurantei si deseori al ignorantei, este susceptibil s& determine apari{ia de noi simptome (care se pot constitui uncori intr-o a doua boald, de fapt o stare morbid’ secundard), expresii ale triirii si reactiei insului la afectiunea propriu-zisi, considorat& ca boald primara. De cele mai multe ori ins, este vorba de o potentare a simpto- matologiei acesteia prin coeficientul de psihogenie determinat de constiinta boli propriu-zise. Acest coeficient de psihogenie, diferit do la un ins la altul, 21este in functie de natura, gravitatea sau momentul evolutiv al bolii intr-o mai mare miisur’ de structura personalititii si experienta de boaki 2 pacientului. Dach primele axpecte legate de boali se inseriu eu predi- lectie in aria de competent& a medicinii, celelalte aspecte, legate de bol- nav, confer’ continut si legitimitate psihologici clinice. Tocmai de aceea. psihologia clinic’, centratit esentialmente pe relatia medic-bolnaw, ,;ples de la principiul e& practicianul trebuie si considere pacientul ca un subiect cu reactiile sale la boali si in relatie psihologic cu medicul sin” (P. Mar- chais, 1969, p, 249). Pe ling contributia la elucidarile etiopatogenice si in activitatea rent’ de asistenti, de aprofundare a cunoasterii simptomatologiei bolit si conduitei insului in boaki, psihologia clinie& este implicaté in suspinerew lerapenticé. Datorit& acestui fapt, continutul psihologiei clinice si medicale este determinat ,,de bolnav si boala sa, pe deo parte, si de funetia de ingri jire, pe de alta parte” (Ph. Jeammet, M. Reynaud, S. Consoli, 1980, p. 28). Fiind cunoscut faptul c% fiecare act terapeutic se destisoari pe un fundal psihologie care-i confer’ si conditioneaz’ valentele sanogenetice, precizim. c&, in ansamblu, interventiile terapentice, indiferent de natura lor, g&isese resurse de valorificare in domeniul psihologiei clinice. Orice actiune farma- codinamicé si in general activitatea farmacocineticd poate fi potenta sau diminuaia de factori evidentiati de psihologia clinic’. In atara acestor aspecte psihologice ce acrediteazit ef atea difer telor actiuni terapeutice, psihologia clinics si-a dezvoltat mijloace de tr tament specifice, a ciror expresie o constituie metodele psihoterapeutice- si demersurile socioterapeutice. Printr-o judicioasi selectie i aplicare practic, aceste metode de tratament psihologie pot completa si poten’ efectul actului terapeutie specific in orice domeniu clinic, de la psihiatr la chirurgie, de la endocrinologie la dermatologie. Prin aceste contributit terapeutice specifice, ca si prin abordavile sale psihodiagnostice, psihologia clinic’ apare intr-adevar ca o stiinth ,coneret’ si aproape de viata, care s-a dezvoltat din practic’ si este destinat’ unor sarcini practice ale pro- fesiei medicale” (E. Kretschmer, 1956, p. 1.). 5. Asupra istoriei_ si orientarilor psihologiei clinice O viziune retrospectiva asupra psihologiei clinice ea domeniu de asistenta, de invitimint si cercetare constati-frecvent aprecierea nefondatii, de cele mai multe ori eronata, asupra aparitiei si evolutici acesteia. Astfel, in ciuda numeroaselor date, explicite si detaliate asupra istoriei acestei stiimfe, cei mai mul{i cercetitori, firs informarca necesara, ii plascazd originea in epoca noastra, nu rareori la data propriilor studi. Constat&im astfel ci ,,psihologia medical’ este o disciplina relativ recenté” (P. Mar- chais, 1969, p. 248), iar ,,ca disciplin’ ce se poate invita yi ca domenin de cercetare, psihologia medicala este foarte tinird; ea nu are decit 20—30 de ani de existen{a” (P. B, Schneider, 1969, p. 24). Chiar gi cerce titorii care prefer’ notiunea de psihologie elinied in locul eclei de psiologie medicalé scotomizeazis istoria domeniului afirmind ci ,,psihologia clinica, ca disciplin’ stiinpificd este recent”, iar yer profesie este foarte tinkri” aR. de Traubenberg, 1968, p. 1015), desi este cunoscut faptul ci psihologi clinicieni existan inca de la sfirsitul secolului trecut. Tot astfel,. se afirmi cd ,,notiunea de psihologie clinic si domeniul de activititi pe 22