CURSUL 14 – Organizarea puterilor in stat

 Puterea de stat, puterile publice

 Separatia puterilor, echilibrul puterilor, colaborarea puterilor
 Consacrarea separatiei puterilor in Constitutia Romaniei

Obiectivele Cursului 14
 Definirea puterii de stat
 Trasaturile generale ale puterii organizate statal
 Teoria clasica a separatiei puterilor in stat
 Separatia puterilor in Constitutia Romaniei

Concepte-cheie tratate:

Puterea de stat – forma de organizare statala a puterii poporului, organizare ce se realizeaza

prin mai multe grupe de organe de stat, cu functii si trasaturi clar definite si caracterizate prin
autonomie organizatorica si functionala, precum si prin echilibru reciproc si colaborare.

Teoria separatiei puterilor in stat – este o justificare ideologica a unui scop politic foarte
concret si anume slabirea puterii guvernantilor in ansamblu, limitandu-i pe unii prin altii.
Separatia comporta doua aspecte, si anume separatia parlamentului fata de guvern si separatia
jurisdictiilor in raport cu guvernantii, fapt ce permite controlul acestora prin judecatori
independenti.

Puterea de stat, puterile publice

Categoria cea mai des întâlnită în teoria şi practica sistemelor constituţionale este categoria de putere.
Ea apare în exprimări nuanţate, precum: puterea politică, putere de stat, puteri politice sau pur şi
simplu putere.
Uneori, categoria de putere este exprimată prin cea de suveranitate. Constituţia actuală a României,
prin art. 2, stabileşte că „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin
organele sale reprezentative şi prin referendum”.
Statul nu este altceva decât organizarea statală a puterii poporului, este instituţionalizarea acestei
puteri. Dacă vorbim despre stat sau putere (puteri) de stat, vorbim despre unul şi acelaşi lucru. De aici
identitatea între expresiile autorităţi statale şi autorităţi ale puterii sau funcţiile statului şi funcţiile puterii.
În legătură cu expresiile putere politică şi putere de stat, se impun, de asemenea, unele precizări. Ele
pot evoca aceleaşi noţiuni, dar pot fi folosite şi pentru a evoca noţiuni ce se află într-o strânsă legătură,
însă neconfundabile şi care privesc fenomenul general (complex) de putere. Astfel, dacă termenul
politic desemnează caracterul social al puterii, expresia putere politică desemnează puterea poporului,
a naţiunii. Termenul politic poate desemna caracterul puterii unor formaţiuni, asociaţii, al puterii
partidelor. Puterile statale au şi ele trăsături politice, iar termenul politic la rândul său este nuanţat
explicat. Pentru ca sistemul teoretic pe care-l construim să fie clar, vom folosi termenul putere politică
pentru a desemna puterea poporului, care are un conţinut mai larg decât organizarea sa statală, altfel
spus decât puterea (puterile) de stat. Puterea (puterile) de stat este partea instituţională a puterii
politice, dar nu-i epuizează sfera, găsindu-ne aici în relaţia de la întreg la parte. Într-o asemenea
viziune ştiinţifică, trăsăturile puterii politice se regăsesc în puterile statului, dar trăsăturile statului nu se
regăsesc în totalitate în ansamblul puterii politice.
Puterea statală, într-o explicaţie simplă, este forma de organizare statală a puterii poporului. Dacă
această organizare se realizează prin mai multe grupe (categorii, autorităţi, puteri) de organe de stat,
cu funcţii (împuterniciri) şi trăsături clar definite şi caracterizate prin autonomie organizatorică şi

1
funcţională, precum şi prin echilibru reciproc şi colaborare, suntem în prezenţa separaţiei, echilibrului
puterilor. Această stare este specifică sistemelor de guvernământ democratice.
Funcţia fundamentală a statului este de a exprima şi realiza, ca voinţă general obligatorie (voinţa de
stat), voinţa poporului.
Trăsăturile generale ale puterii organizate statal. Deosebirile de alte puteri
Înţelegem prin trăsături generale ale puterii de stat acele caractere esenţiale şi comune tuturor tipurilor
de putere de stat, care permit gruparea lor într-o noţiune generală şi care diferenţiază în acelaşi timp
puterea de stat de orice alt fenomen. Pot fi identificate următoarele trăsături generale ale puterii de
stat:
1) caracterul de putere;
2) putere de constrângere;
3) putere socială;
4) puterea de a exprima şi realiza voinţa ca voinţă de stat;
5) caracterul organizat;
6) suveranitatea.
[paginile 330-334]

Separaţia puterilor, echilibrul puterilor, colaborarea puterilor

Teoria separaţiei puterilor este o teorie celebră, de largă audienţă şi frecvent invocată. Sub numele de
teorie a separaţiei puterilor în stat se ascund, în realitate, mai multe teorii referitoare la puterea de stat,
care analizează diverse modalităţi de exercitare a acesteia.
Teoria separaţiei puterilor a avut un rol aparte, poate decisiv, în promovarea sistemului reprezentativ,
adică în valorificarea democratică a relaţiei dintre deţinătorul suveran al puterii (poporul, naţiunea) şi
organizarea statală a puterii politice, în căutarea, în chiar organizarea statală şi funcţionarea puterii, a
garanţiilor exercitării drepturilor omului şi cetăţeanului. Este o teorie care a stat la baza elaborării
constituţiilor, afirmaţiile din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (1789), Franţa, stând mărturie
în acest sens. Astfel, potrivit Declaraţiei menţionate, o societate în care garanţia drepturilor nu este
asigurată, şi nici separaţia puterilor nu este determinată, nu are o constituţie.
Enunţată de către John Locke (Traité du gouvernement civil, 1690), teoria separaţiei puterilor este
definitivată şi explicată pe larg de către Montesquieu (Charles-Louis de Secondat, baron de la Brede et
de Montesquieu, născut în 1689) în celebra lucrare Despre spiritul legilor (1784). Montesquieu a făcut
din separaţia puterilor un eficient instrument al siguranţei cetăţenilor.
Rezultă din celebra lucrare Despre spiritul legilor că totul ar fi pierdut „dacă acelaşi om sau acelaşi
corp de fruntaşi, fie al nobililor, fie al poporului, ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe
cea de a aduce la îndeplinire hotărârile obşteşti şi pe cea de a judeca infracţiunile sau litigiile dintre
particulari”.
Teoria clasică a separaţiei puterilor în stat
Sintetizând teoria clasică a separaţiei puterilor, vom putea reţine mai multe idei. În orice societate
organizată în stat există trei funcţii: de edictare de reguli juridice sau funcţia legislativă; de executare a
acestor reguli sau funcţia executivă; de judecare a litigiilor sau funcţia jurisdicţională. Fiecare funcţie
este conferită unor organe distincte: puterea legislativă, adunărilor reprezentative; puterea executivă,
şefului statului, eventual şefului de guvern şi miniştrilor; puterea judecătorească, organelor judiciare.
La început, teoria separaţiei puterilor în stat interzicea doar ca cele trei funcţii să fie exercitate de acelaşi
organ. Pentru a înlătura pericolul despotismului, trebuia ca cele trei funcţii statale să fie divizate şi

2
distribuite între mai multe autorităţi, indiferent cum ar fi fost realizată această separaţie. Aceeaşi funcţie
putea fi exercitată de mai multe organe, important era însă ca acelaşi organ să nu poată exercita mai
multe funcţii.
Teoria separaţiei puterilor este în realitate o justificare ideologică a unui scop politic foarte concret:
slăbirea puterii guvernanţilor în ansamblu, limitându-i pe unii prin alţii. Se consideră că separaţia
puterilor comportă două aspecte bine conturate:
a)separaţia parlamentului vizavi de guvern;
b)separaţia jurisdicţiilor în raport cu guvernanţii, fapt ce permite controlul acestora prin judecători
independenţi.

Organizarea statală contemporană a puterii politice

Câteva consideraţii privind organizarea statală contemporană a puterii politice sunt importante. Două
constatări rezultă azi din teoria şi practica statală, şi anume: continuitatea unor structuri tradiţionale şi
transformarea funcţiilor acestora.
Cât priveşte menţinerea unor structuri tradiţionale, este simplu de observat că şi astăzi distincţia între
legislativ şi executiv rămâne o trăsătură fundamentală a regimurilor politice. Aceste structuri
tradiţionale au cunoscut şi cunosc o permanentă transformare. Aceste transformări s-au datorat
tendinţei de a se da executivului grija marilor decizii politice, Parlamentului rezervându-i-se rolul de
reflecţie şi de control al Guvernului. De asemenea, transformările se explică prin aceea că în fapt este
vorba de un echilibru al puterilor, şi nu de o separaţie care din start consideră potenţial antagoniste
parlamentul şi Guvernul.
[paginile 335-340]

Consacrarea separaţiei puterilor în stat în Constituţia României

Examinând dispoziţiile Constituţiei României, putem constata că ea consacră echilibrul puterilor în stat
în conţinutul şi semnificaţia sa ştiinţifică şi, desigur, modernă. Mai multe argumente sunt pertinente şi,
desigur, convingătoare.
a)Articolul 1, alineatul 4, prevede o separaţie clară a puterii: „Statul se organizează potrivit
principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul
democraţiei constituţionale”.
b)Cele trei puteri clasice se regăsesc exprimate în Constituţie: legislativul în normele privitoare la
Parlament (art. 61şi urm); executivul în normele privitoare la Preşedintele României şi Guvern (art. 80
şi, respectiv, 102); justiţia în normele privitoare la autoritatea judecătorească (art. 124 şi urm).
c) Ordinea reglementării în Constituţie a puterilor este ordinea clasică, firească. Constituţia dă
expresie juridică realităţilor şi activităţilor politice statale în succesiunea lor firească.
d)Având în vedere legitimitatea împuternicirilor Parlamentului, compoziţia sa numeroasă şi larg
reprezentativă, Constituţia asigură acestuia o anumită preeminenţă în raport cu celelalte autorităţi
statale. Astfel, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării (art. 61), el are funcţii de formare,
alegere, numire, învestire a altor autorităţi statale şi, desigur, funcţii de control. Fireşte, se poate
adăuga caracterizarea dată de art. 58, potrivit căreia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al
poporului român, deşi utilizarea termenului suprem poate fi privită cu multe rezerve de ordin ştiinţific în
contextul teoriei separaţiei/echilibrului puterilor în stat. Trebuie să observăm că echilibrul puterilor îşi
găseşte semnificaţii şi în organizarea şi funcţionarea autorităţii legiuitoare. Chiar structura bicamerală a
Parlamentului exprimă echilibrul în exercitarea puterii legislative. De altfel, acesta este şi singurul
argument solid al bicameralismului Parlamentului faţă de faptul că România este un stat naţional
unitar.

3
 e)Raporturile constituţionale dintre autorităţile publice se caracterizează prin implicări reciproce
ale unora în sfera de activitate a celorlalte, implicări ce semnifică echilibru prin colaborare şi control.
Ca o concluzie la cele precizate mai sus, se poate preciza ca ne aflam în prezenţa unei conlucrări a
structurilor statale în realizarea voinţei poporului. Această conlucrare presupune: competenţe clar
delimitate prin Constituţie, autonomie organizatorică şi funcţională, control reciproc fără imixtiune,
garanţii constituţionale ale îndeplinirii mandatului şi ale respectării drepturilor cetăţenilor.
[paginile 340-342]

Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării finale:

 Puterea de stat, puterile publice
 Trasaturile generale ale puterii organizate statal
 Teoria separatiei puterilor in stat
 Consacrarea separatiei puterilor in stat in Constitutia Romaniei

APLICAŢII

Exerciţii rezolvate

1. Identificati trasaturile generale ale puterii organizate statal

a.) puterea de stat este o putere politica
b.) puterea de stat este o putere de constrangere
c.) puterea de stat este si exista numai ca putere organizata
d.) suprematia si independenta puterii in exprimarea si realizarea vointei guvernantilor ca
vointa de stat
e.) caracterul social al puterii statale

A.) a, c, d, e
B.) a, b, c, d
C.) b, c, d, e

2. Precizati prin ce se deosebeste puterea de stat fata de puterea politica

a. puterea de stat are uncontinut mai restrans decat puterea politica
b. puterea de stat este o parte institutionala a puterii politice
c. trasaturile statului nu se regasesc in totalitate in ansamblul puterii politice
d. puterea de stat este forma de organizare a puterii poporului
e. functia fundamentala a statului este de a exprima si de a realiza ca vointa generala
obligatorie vointa poporului

A.) a, b, e
B.) a, b, c
C.) a, c, d

Răspuns corect:1-C; 2-B