Monarhia are o lungă tradiție în România, domnitorii Principatelor Române având rangul prinților sau

regilor din vestul Europei.

În forma ei modernă, monarhia românească a luat naștere în 1859, odată cu unirea Principatelor Valahiei
și Moldovei sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta nu avea, însă, descendență regală, astfel încât
adevărata conectare a României cu familiile regale europene de lungă tradiție s-a făcut în 1866, odată cu
urcarea pe Tron a Domnitorului Carol I (din 1881, Majestatea Sa Regele Carol I al României).

Încă de la început, monarhia românească a fost o monarhie constituțională modernă, funcționând pe

baza unei legi fundamentale care garanta drepturile și libertățile românilor.

Adoptată la scurt timp după urcarea pe Tron a Domnitorului Carol I, Constituțiunea Principatelor Unite de
la 1 iulie 1866 reprezintă prima lege fundamentală modernă a României (folosirea denumirii exacte este
importantă, fiindcă constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua și luna adoptării, nu doar anul). Deși
țara se afla încă sub suzeranitate otomană, această constituție are, printre altele, meritul de a nu pomeni
nimic, în textul său, despre puterea suzerană.[1][2]

Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei și-au proclamat independența la 10 Mai 1877. La această dată
(la care se aniversau 11 ani de la prima sosire în București a Domnitorului), Carol I a semnat Declarația de
Independență a statului, ce fusese citită în Parlament cu o zi înainte, de către Mihail Kogălniceanu.
Conform Constituției, puterea legislativă a statului era exercitată în comun de către Domnitor și de către
cele două adunări parlamentare (Adunarea Deputaților și Senatul), astfel încât nici un act al
Parlamentului nu devenea lege decât după ce primea sancțiunea domnească, era promulgat și publicat în
Monitorul Oficial - Domnitorul putând refuza sancțiunea sa.

Noul stat apărut pe harta Europei la 10 Mai 1877 s-a numit „România” (până atunci țara nu avea
personalitate internațională, fiindcă politica externă a Principatelor era dusă de turci).

Independența declarată a fost cucerită efectiv în războiul ce a urmat (1877-1878), război în care trupele
Domnitorului Carol s-au aflat în alianță cu cele ale Imperiului Rus (Domnitorul României și Țarul Rusiei
erau rude).

La 10 Mai 1881, România devine Regat, iar Majestatea Sa Carol I este încoronat ca Rege al României.
Acest fapt sublinia creșterea importanței statului român pe scena internațională