Afecțiunile respiratorii la copil.

"Ce reprezintă afecțiunile respiratorii?

Afecțiunile inflamatorii respiratorii reprezintă patologia cea mai frecventă la copil, în special la cei de
vârstă mică și care impune costuri, uneori mari, atât pentru sistemul medical, cât și pentru părinți.
Cauzele cele mai frecvente sunt infecțiile virale în peste 90% din situații, restul fiind bacteriene.
Localizările cele mai frecvente sunt la nivelul căilor respiratorii superioare și doar 5% au manifestare la
nivelul căilor respiratorii inferioare, acestea din urmă fiind și cele mai severe. Infecțiile de căi respiratorii
superioare includ: rinofaringită acută, adenoidită, faringoamigdalită, sinuzită și otită, iar cele inferioare:
penumonia, bronșita, bronșiolita.
Microorganismele virale sau bacteriene sunt factori determinanți, infecția neputând exista fără acestea,
pe când factorii favorizanți nu sunt obligatorii, motiv pentru care un organism se comportă diferit față de
altul în aceleași condiții de expunere.
Ce favorizează apariția afecțiunilor respiratorii?
Dintre factorii favorizanți, putem aduce în discuție statutul imunitar al organismului, care se referă la
sistemul de apărare atât de la nivelul căilor respiratorii, cât și cel general (de la nivelul întregului
organism).
Copilul se naște cu o imunitate transmisă de la mamă și care se menține în primele 4 – 6 luni. Ulterior, își
perfecționează propria imunitate, atât prin imunizarea așa zis fiziologică, cât și prin contactul cu diverse
microorganisme și/sau prin vaccinări.
În mod normal, un copil cu status imunitar indemn prezintă 6 – 7 infecții respiratorii / an din care 2-3 se
pot însoți de o alterare a stării generale cu răspuns mult mai sever din partea organismului. O parte din
acești copii pot să prezinte chiar și 12 infecții respiratorii / an, în special cei care intră pentru prima dată în
colectivitate. Aceștia vin în contact cu un mediu nou la care trebuie să se adapteze, lucru demonstrat și
de faptul că prelungirea timpului petrecut în colectivitate conduce la rărirea acestor situații.
De asemenea, copilul de vârstă mică și în special sugarul are „fiziologic” o imunitate redusă, dar și  o
particularitate anatomo-fiziologică a aparatului respirator, motiv pentru care riscul de infecții
respiratorii, în principal de căi respiratorii inferioare, este crescut.
Un alt factor favorizant îl reprezintă asocierea unor afecțiuni cronice, cum ar fi: boli cardiace, renale,
diabetul, mucoviscidoza, carențele nutriționale (anemie, rahitism, malnutriția).
Mediul favorizează acțiunea și respectiv reacția organismului adesea mai  severă la microorganisme, și
anume: poluarea, aglomerația, zona cu fum de țigară, umiditate crescută, mucegai, încăperi
nearisite.Infecțiile respiratorii sunt extrem de contagioase, transmiterea fiind pe cale aeriană, de aceea
răspândirea, mai ales în colectivitățile de copii (grădinițe, creșe) este crescută.
Când este cazul să ducem copilul la spital?
Manifestările sunt diverse, în funcție de localizarea infecției, iar semnele de gravitate care ar trebui să
alerteze părinții pentru a solicita ajutor medical sunt:
 Respirația îngreunată, zgomotoasă
 Efort respirator suplimentar
 Wheezing (șuierat)
 Vărsături rapide în jet
 Dificultăți de alimentație sau hidratare (refuz)
 Febră înaltă de peste 39 grade Celsius sau febra care nu cedează sub antitermice după 3 zile
 Copil apatic, hiporeactiv, somnolent
Cum se tratează afecțiunile respitatorii?
În cazul absenței acestor semne de mai sus, tratamentul este simptomatic: dezobstrucția nasului cu ser
fiziologic sau apă de mare și aspirația secrețiilor nazale cu pompița sau cu aspiratorul nazal, antitermice,
antalgice (dacă are dureri în gât); este extrem de importantă hidratarea corespunzătoare. Antibioticele nu
trebuie utilizate dacă nu au indicație strictă și nu există un aviz medical.
Cum pot fi prevenite afecțiunile respiratorii?
Pofilaxia infecțiilor respiratorii implică:
 Evitarea contactelor cu copii și adulți care prezintă infecții respiratorii
 Evitarea aglomerațiilor în perioada epidemiilor de infecții virale
 Aerisirea încăperilor
 Igienă strictă: spălatul mâinilor
 Alimentație bogată în legume și fructe care să aducă un raport crescut de vitamina C
 Vaccinarea antigripală în sezonul rece protejează doar de infecția cu virus gripal care este
răspunzătoare de un număr limitat de îmbolnăviri
De asemenea, trebuie știut că evoluția unei afecțiuni respiratorii este de 7 – 10 zile, urmată de o perioadă
de convalescență de 1 până la 3 săptămâni, timp în care copilul trebuie protejat, întrucât este extrem de
vulnerabil pentru alte infecții. Din acest motiv, trebuie respectate măsurile profilactice și evitate zonele
aglomerate, inclusiv colectivitățile școlare."

Cauzele apariției infecțiilor

Printre cei mai importanți factori favorizanți ai apariției infecțiilor se numără slăbirea sistemului imunitar,
ce reprezintă un lanț complex de reacții de apărare al întregului organism, depășirea unui prag critic de
contagiozitate cu declanșarea epidemiilor și pandemiilor.
Infecțiile căilor aeriene superioare nu sunt strict localizate la o anumită formațiune anatomică, motiv
pentru care intervin o serie de variabile în funcție de patologia altor segmente ale aparatului respirator, ba
mai mult, al altor aparate și sisteme interconectate, ca de exemplu existența unor malformații cardiace
sau pulmonare, neurologice, imunologice, genetice, tulburări de deglutiție, reflux gastroesofagian,
predispoziție la alergeni etc. Și factorii de mediu pot favoriza infecțiile respiratorii: poluarea, aglomerația,
umiditatea atmosferică excesivă, temperatura scăzută din mediu, tabagismul, carența alimentară în
elemente necesare unui sistem imunitar puternic.
Simptome frecvente

Anginele acute (faringita acută, tonsilita, faringoamigdalita)

Este important să deosebim clinic diferitele tipuri de angine. Anginele virale se prezintă cu semne
generale moderate: febră, anorexie, durere faringiană, tuse seacă, adenopatii regionale discrete și
nedureroase. Modificările locale constau în eritem difuz al mucoasei, uneori cu puncte hemoragice sau cu
vezicule (herpangina cu virusul Coxsackie grupa A); la acest tablou se pot asocia semne determinate de
afectarea căilor respiratorii superioare (rinită, conjunctivită). Anginele bacteriene debutează brusc cu
febră mare, frisoane, uneori stare toxică, dureri la deglutiție, vărsături, dureri abdominale. Aceste
simptome generale, în special disfagia, se pot intensifica până la imposibilitatea de alimentare cu trismus,
ca în flegmonul periamigdalian.
În cazul rinofaringitei acute (de etiologie virală), primele semne sunt reprezentate de strănut, obstrucție
nazală și rinoree. Concomitent sunt prezente semne generale a căror intensitate variază în funcție de
gravitatea infecției. Febra (39-40 0C) precede obișnuit semnele locale, etapa suprainfectării bacteriene și
durează 1-3 zile.
Adenoidita acută

În inflamația acută a amigdalei faringiene cauzată de exacerbarea virulenței florei rinofaringiene locale, în
condițiile unor factori favorizanți de climat și teren, debutul este brusc, de obicei cu febră 39-40 0C, de tip
invers (ascensiune febrilă matinală prin acumularea secrețiilor în timpul nopții). Starea generală este
variabilă, de obicei bună. Un simptom caracteristic este obstrucția nazală care provoacă dificultate în
respirație.
Rinoreea mucopurulentă anterioră și posterioară este un alt simptom important în adenoidita acută.
Complicațiile sunt reprezentate de otita medie catarală sau supurată, laringită, rinobronșită,
adenoflegmon cervical, abces retrofaringian.
Adenoidita subacută
În această formă este caracteristică persistența febrei câteva săptămâni, în puseuri, uneori cu aspect de
subfebrilitate, dar care menține aspectul de tip invers.
Adenoidita cronică

Recurența infecțiilor rinofaringiene, adenoiditelor acute și subacute duce la hipertrofia cronică a amigdalei
– vegetațiile adenoide, a căror grosime poate atinge la 2-3 cm, împiedicând trecerea aerului prin fosele
nazale și obstruând trompa lui Eustachio. Se ajunge la un grad de hipoxie cronică. Diagnosticul este
confirmat prin rinoscopie.
Sinuzitele

Sinuzita acută este întodeauna secundară unei rinite și debutează brusc, la 3-5 zile după aceasta, prin
febră 39-40 0C, durere facială, obstrucție nazală și rinoree mucopurulentă.
Sinuzita cronică. Bolnavul prezintă stare de subfebrilitate, obstrucție nazală variabilă cu rinoree
discontinuă, anorexie, adinamie. Simptomul dominant este tusea predominat nocturnă și rezistența la
tratamentul farmacologic obișnuit. Etmoido-antrita frecvent de origine alergică și suprainfectată secundar,
sinuzita maxilară izolată și pansinuzita anterioară cronică sunt adesea asociate deficitelor imune primare
și secundare (s. ataxie-telangiectazie), disfuncției muco-ciliare (sindromul Kartagener), fibrozei chistice.
Otita medie acută

Debutul este acut, deseori precedat de semnele unei infecții respiratorii acute. Febra este ridicată (39 0C),
oscilantă. Otalgia este paroxistică, pulsatilă și evoluează în pusee cu intervale în care durerea se
atenuează sau dispare complet.
În evoluție, apariția secreției seroase sau purulente în conductul auditiv extern se poate însoți de
scăderea febrei și de atenuarea simptomatologiei.
Otita medie cu exsudat (OME)

Prezintă exsudat endotimpanic la distanță de 3 luni de la episodul acut, după ce febra, otalgia și
hiperemia membranei timpanice au dispărut.
Factorii favorizanți sunt reprezentați de vegetațiile adenoide, alergia respiratorie, deficitele imunologice,
alterarea clearance-ului muco-ciliar. Determinarea etiologiei OME este dificilă. În 30-40% din cazuri, în
cultura din aspiratul endotimpanic se izolează germenii regăsiți în forma acută.
Laringita acută supraglotică (epiglotita)

Caracteristic epiglotitei este debutul neașteptat cu febră 39-40 0C și stare toxică. Simptomele de obicei
progresează rapid, astfel că imediat devin evidente disfagia, sialoreea și suferința respiratorie cu stridor.
În momentul debutului bolii, stridorul este absent. La examenul faringelui, se evidențiază epiglota
inflamată cu aspect de „cireașă roșie”. Laringita difterică sau crupul difteric este cel mai adesea
consecința extinderii descendente a unei angine sau rinite difterice. Apare mai ales la copiii mici între 1 şi
4 ani și este caracterizată de prezența falselor membrane pe toată suprafața laringelui. Agentul etiologic
este Corynebacterium diphteriae. Se caracterizează inițial prin tuse banală, voce răgușită, voalată,
ulterior afonie. Febra atinge progresiv 39 0C.
Laringotraheobronșita acută

Primele simptome sunt reprezentate de rinită, conjunctivită, tuse moderată, în evoluție apar răgușeala,
tusea care se accentuează în cursul nopții. Obișnuit, bolnavul este afebril, dar, în formele bacteriene,
febra poate crește.
Laringita spasmodică

Debutul este brusc în timpul nopții cu rinită catarală, conjunctivită, tuse spasmodică și metalică, stridor
marcat. Crizele de tuse care sunt recurente produc agitație. Nu există niciodată febră. Etiologia este
virală, determinată în special de virusurile paragripale. Dacă criza tusigenă se prelungește, apare dispnee
inspiratorie intensă și cianoză periorală. Accesul durează de la 15-30 de minute până la 2-3 ore. În ziua
următoare persistă răgușeala și tusea bitonală. Criza poate fi unică, uneori putându-se repeta în noaptea
următoare, dar este mai puțin intensă.
Laringita subglotică

Este mai frecvent întâlnită la copii și este caracterizată printr-o perioadă prodromală de 1-3 zile cu aspect
de rinofaringită acută; debutul crupului este avertizat de tuse profundă, metalică. Laringita și febra ridicată
sunt constante, în particular în infecțiile cu influenzae A și parainfluenzae. Apariția stridorului inspirator,
de obicei neașteptată, se produce în cursul nopţii şi este asociată cu suferinţa respiratorie. Evoluția
crupului este variabilă. Evoluția în formele obișnuite este de 24-48 ore, după care tabloul de insuficiență
respiratorie, stridorul, tusea scad în intensitate. Formele cu evoluție mai lungă (7-10 zile) se întâlnesc în
cazul asocierii manifestărilor bronșice.
Traheitele și traheobronșitele acute virale

Virusul influenzae A și B provoacă traheobronșită, în timp ce Mycoplasma pneumoniae determină

prevalent sindrom bronșitic.
În traheită, semnele clinice cuprind tuse uscată, paroxistică, jenă retrosternală în momentul când se
inspiră, în special la aer rece, și durere traheală care poate fi evidențiată prin presiunea anterioară a
traheei. Pot exista semne generale nespecifice ca febra, cefaleea, starea de rău. În traheobronșită,
manifestările clinice constau în tuse seacă adesea paroxistică, mult mai accentuată noaptea. Frecvent se
asociază febra, cefaleea, mialgiile, starea de rău și anorexia. Bolnavul acuză adesea jena retrosternală și,
după câteva zile de tuse, musculatura abdominală și cea a peretelui toracelui pot deveni dureroase.
Această durere musculară poare fi agravată de mișcările respiratorii și astfel poate fi simulată o pleurită.
Obiectiv se relevă faringe eritematos, prezența durerii traheale, tuse ușor provocată.
Traheita bacteriană este un sindrom relativ rar asemănător crupului viral. Este mai frecventă la copil, dar
poate afecta toate vârstele. În practică este important a se diferenția traheita bacteriană de crupul viral, ca
urmare a evoluției sale potențial rapide și necesității tratamentului antibiotic.

Bronșiolita acută

Debutul este de cele mai multe ori precedat de o infecție acută a căilor respiratorii superioare, uneori cu
febră moderată. Diagnosticul se bazează pe tabloul clinic (tuse, wheezing, polipnee, efort respirator
marcat) obișnuit, clar conturat, care apare la examenul clinic evidențiază torace globulos din cauza
hiperinflației pulmonare, geamat expirator, ficatul și splina se palpează la câțiva cm sub rebordul costal,
fiind împinse de diafragmul coborât prin emfizem pulmonar.
Pneumoniile

Pneumoniile pot fi cauzate de orice tip de agent infecțios: virusuri, bacterii, fungi și alți agenți (R.
rickettsii, Pneumocystis carinii). Aspectele clinice și radiologice nu permit un diagnostic etiologic cert,
acestea fiind doar orientative. Astfel, condensarea lobară poate fi dată de pneumococ sau de H.
influenzae, microabcesele pot fi cauzate de S. aureus sau de Klebsiella, pneumonia interstițială obișnuit
virală, uneori poate fi determinată de Haemophilus și de unele tulpini de Streptococcus viridans.  Pe de
altă parte, același agent patogen poate produce diferite tipuri de leziune la care corespund semne clinice
și radiologice diverse.
Debutul pneumoniei virale este gradual, cu febră moderată, manifestări generale ușoare, rinită și tuse
inițial uscată cu caracter paroxistic, apoi umedă. Perioada de incubație este variabilă de la câteva zile la
2-3 săptămâni. Aceste forme sunt adesea precedate de semne de localizare la nivelul căilor aeriene
superioare; alți membri din familie au avut în zilele precedente simptomatologie de tip „gripal”.
Pneumoniile bacteriene sunt procese inflamatorii predominante sau exclusive ale parenchimului pulmonar
produse în trei circumstanțe: infecție bacteriană primitivă (rară); complicație bacteriană a unei infecții
respiratorii de origine virală care alterează mecanismele de apărare ale plămânului; infecție recurentă în
fibroza chistică și în deficitele imune.
Procesul infecțios-inflamator poate interesa diverse structuri pulmonare și produce forme lobare
(pneumonia francă lobară) sau lobulare (bronhopneumonie) în funcție de caracteristicile bacteriilor, vârsta
și reactivitatea gazdei.