Mai bine în Mâinile Domnului

Cuvintele acestea pline de înțelepciune dar și profetice au fost spune de împăratul lui Israel,
David.
David hotărase să facă numărătoarea poporului și pentru acest lucru a trimis pe cei mai de
nădejde slujitori în frunte cu Ioab. “După nouă luni și douăzeci de zile” (II Samuel 24, 8) s-au
întors cu rezultatul recensământului pe care l-au prezentat împăratului: “În Israel opt sute de mii
de oameni de război care scoteau sabia și în Iuda cinci sute de mii de oameni” (II Samuel 24, 9).
La auzul numărătoarei, David și-a dat seama că păcătuise împotriva Domnului, căzând imediat în
genunchi și cerând iertare.
A doua zi când s-a sculat David (II Samuel 24, 11-15) a fos pus în fața a trei urgii, trei pedepse
aspre din partea Domnului pentru păcatul său. Pedepse care au fost vestite prin gura prorocului
Gad: “șapte ani de foamete în țara ta, sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmașilor tăi care te vor
urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în țară?” (II Samuel 24, 13).
- Acum alege și vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite (II Samuel 24, 13).
O alegere și un răspuns avem de dat fiecare. Lumea și lucrurile ei sau pe Mântuitorul și Mâinile
Lui primitoare. David nu a stat prea mult pe gânduri, nu a văzut nici o scăpare așa că a strigat
către Domnul: “Mâna Ta să-mi fie într-ajutor căci am ales poruncile Tale!” (Psalmul 119, 173).
Dacă Împăratul David nu ar fi dat un răspuns în aceea zi Dumnezeu hotăra ce pedeapsă ar fi
potrivită din cele trei și cred că ar fi ales-o pe cea mai aspră.
Nici noi să nu stăm pe gânduri ci să facem alegerea mântuitoare. „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” (Evrei 3, 15)
Sunt într-o mare strâmtorare! Oh! mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui
sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor (II Samuel 24, 14). Imediat “Domnul a
trimis ciuma în Israel” (II Samuel 24, 15).
David aproape toată viața a fost ba disprețuit de frații săi, de soția sa, Mical, ba urât și urmărit de
împăratul Saul pentru a fi ucis, cu propriul fiu, Absalom a purtat război, cu popoarele vecine
deasemenea a purtat războaie. În tot acest timp David a văzut clar că Mâna Dumnezeului său l-a
apărat și călăuzit să nu cadă în mâinile oamenilor. El învățase din plin până în acest moment că
indiferent de situație soarta sa este în Mâna Domnului (Psalmul 37, 5) și doar brațul Său
puternic, Mâna Sa cea tare (Psalmul 89, 13) îi poate veni în ajutor.
Acum, împăratul David se afla înaintea unui proroc al lui Dumnezeu și înaintea unei alegeri.
Pentru o clipă nu știa ce să facă, ce să aleagă, dar imediat i-a venit cuvântul pe limbă și a zis
(Psalmul 39, 3): cel mai bine este în Mâna Domnului meu.
Înaintea unei mari strâmtorări s-a aflat și Mântuitorul nostru în grădina Ghestimani (Marcu 32,
36). Însă spre deosebire de David, Domnul Iisus nu a avut de ales în a cui mâini să cadă. Domnul
Iisus a băut tot paharul suferințelor. Mântuitorul nostru a căzut și în mâinile crude și sălbatice ale
oamenilor dar peste El și Dumnezeu a făcut să cadă nelegiuirea noastră a tuturor (Isaia 53, 6). Și
oamenii l-au primit în palmele lor (Marcu 14, 65) haine și Dumnezeu a găsit cu cale să-L
zdrobească prin suferință (Isaia 53, 10).
“Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească Domnul S-a căit de răul acela
și a zis îngerului care ucidea poporul: «Destul! Trage-ți mâna acum.» Îngerul Domnului era
lângă aria lui Aravna Iebusitul.” (II Samuel 24, 16)
Pe când Mântuitorul nostru era prins și legat în grădina Ghetsimani, dus la marele preot pentru a
fi judecat, scuipat, bătut, închis și lăsat flămând nimănui nu i s-a făcut milă de El, nimeni nu s-a
căit de răul și nedreptatea care I se făceau și să zică: Destul! Ajunge! Opriți această nelegiuire!
Dimpotrivă. După judecata lui Pilat, Iisus a fost “dat în mîinile lor ca să-și facă voia cu El” (Luca
23, 25). Iar voia lor, a oamenilor a fost necruțătoare, au arat cu biciul pe spinarea Domnului, au
tras brazde lungi pe ea (Psalmul 129, 3) iar în final L-au străpuns și “atârnat pe lemn” (II Timotei
2, 20), cel mai mare blestem și dispreț posibil al acelei vremi.
Ce pline de răutate pot fi uneori mâinile oamenilor și ce pline de dragoste sunt totdeauna Mâinile
Domnului Iisus.
E greu să te încrezi mereu în Mâna Domnului Iisus dar e o luptă care merită dusă, Dumnezeu
Însuși luptă pentru noi (Deut. 3, 22) și nimeni și nimic nu ne poate smulge din Mâna
Mântuitorului (Ioan 10, 28). Amin.

Valeriu Ionașcu