You are on page 1of 19

DARCONS ADRIPET MONTAJ

APROBAT

PLAN PREVENIRE SI PROTECTIE


DULGHER

Nivel MĂSURA PROPUSĂ


Nr. Locul de muncă / Factor de
de Competenţe
crt. risc Nominalizarea măsurii Termene
risc /răspunderi
0 1 2 3 4 5
1 F1. Organe de maşini în mişcare 3 MT. EM trebuie să fie astfel utilizate încât să-şi poată îndeplini funcţia, să fie Dulgher
(ax principal circular, curele reglate, întreţinute, fără ca personalul muncitor să fie expus vreunui risc când
antrenare, fulie motor electric, aceste operaţii sunt efectuate în condiţiile prevăzute de fabricant.
pânză circular, etc.) – afectare, MT. Se interzice înlăturarea, anihilarea deconectarea, schimbarea sau mutarea Şef ierarh. sup.
retezare membre superioare sau arbitrară a dispozitivelor de securitate, protectorilor şi a dispozitivelor de Dulgher
inferioare.. protecţie din dotarea EM.
MT. În timpul funcţionării EM este interzisă orice operaţii de întreţinere sau de Dulgher
intervenţie la organele de maşini aflate în mişcare.
MO. EM vor fi folosite numai de deservenţi calificaţi, instruiţi şi desemnaţi în Şef ierarh. sup.
acest scop, care cunosc bine metodele de lucru şi instrucţiunile proprii de Dulgher Permanent
securitate şi sănătate în muncă.
MT. Se interzice introducerea membrelor superioare sau inferioare în raza de Dulgher
acţiune a organelor de maşini în mişcare, precum şi înlăturarea deşeurilor sau
pieselor în timpul funcţionării maşinii.
MO. Lucrătorul trebuie să poarte salopeta închisă, strânsă pe corp, având Dulgher
mânecile strânse, iar părul trebuie prins sub şapcă / bască.
MT. Este interzis a se lucra cu EM dotate cu pânză circular, dacă acestea nu Şef ierarh. sup.
sunt prevăzute cu dispozitive de protecţie reglabile, capabile să acopere Dulgher
permanent, în timpul prelucrării, zona pânzei care iese din material.
MT. După oprirea maşinii, prin acţionarea butoanelor de comandă, este
interzisă frânarea pieselor în mişcare cu mâna, diverse obiecte sau cu bucăţi de Dulgher
material lemnos.
MT. Schimbarea treptei de viteză la sistemul de transmisie prin curele se va Dulgher
efectua numai cu EM oprit şi deconectat de la reţeaua de alimentare.
MO. Intervenţiile se vor efectua numai cu EM în stare de repaus şi decuplat de Dulgher
Permanent
la reţeaua de alimentare electrică.
2 F2. Autoblocarea / MT. Efectuarea, de către personal competent, a verificărilor iniţiale (după Director Permanent
autodeclanşarea unei mişcări instalare şi înainte de punerea în funcţiune), a întreţinerilor / verificărilor / Şef ierarh. sup.
funcţionale a echipamentelor de încercărilor periodice ale EM şi dispozitivelor de protecţie din dotarea acestora
muncă deservite (circular, sau a unor verificări / încercări speciale de fiecare dată când au apărut
polidisc, etc.). evenimente şi/sau circumstanţe excepţionale (modificări ale procesului de
muncă, accidente sau evenimente tehnice, fenomene naturale, perioade de
inactivitate, etc. care ar putea să diminueze securitatea conferită EM respectiv.
MO. Se va respecta graficul reviziilor si reparaţiilor EM în vederea funcţionării Şef ierarh. sup. Conf.
3
corespunzătoare a acestora, precum şi a evitării avariilor, incidentelor tehnice, Dulgher grafic
implicit a accidentelor.
MT. Utilajele trebuie să fie astfel utilizate încât să-şi poată îndeplini funcţia, să Dulgher Permanent
fie reglate, întreţinute, fără ca personalul muncitor să fie expus vreunui risc
când aceste operaţii sunt efectuate în condiţiile prevăzute de fabricant.
MT. Înainte de intrarea in schimb, deserventul va verifica buna funcţionare a Dulgher La
EM din dotarea punctului de lucru, interzicându-se utilizarea acestora dacă nu începutul
sunt în perfectă stare de funcţionare. schimbului
3 F3. Surprinderea de către MO. Operaţiile de încărcare-descărcare trebuie executate numai sub Şef ierarh. sup.
mijloacele auto de transport, supravegherea permanentă a şefului formaţiei de lucru, instruit special în acest Dulgher
neasigurate contra deplasărilor sens, care va stabili procedeul de lucru nepericulos.
accidentale (în timpul încărcării, MT. Căile de circulaţie trebuie menţinute în permanenţă libere, curate, Şef ierarh. sup.
descărcării materialelor de asigurate împotriva pericolului de alunecare, derapare. Dulgher
construcţii, etc.) sau de alte MO. Autovehiculul va fi adus la încărcat – descărcat numai după ce a primit Şef ierarh. sup.
mijloace auto aflate în circulaţie semnalul de la conducătorul de formaţie. Dulgher
(în timpul deplasării lucrătorului MT. Înainte de începerea operaţiilor de încărcare – descărcare a unui mijloc de Cond. auto
în incinta unităţii sau la punctele transport, acesta trebuie asigurat contra deplasărilor necomandate, prin Şef ierarh. sup. Permanent
de lucru). cuplarea sistemului de frânare de ajutor pe teren orizontal şi a sistemului de Dulgher
frânare de ajutor şi saboţi de oprire pe teren în pantă. Se interzice deplasarea
mijlocului de transport în timpul efectuării operaţiilor de încărcare –
descărcare.
MO. Distanţa liberă minimă între două mijloace de transport alăturate care se Şef ierarh. sup.
încarcă sau se descarcă va fi de 1 m pentru autocamioane. Dulgher
MO. Conducătorii auto sunt obligaţi să cunoască şi să respecte viteza de Cond. auto
circulaţie, indicatoarele de circulaţie şi mijloacele de avertizare din incinta
societăţii.
MO. Lucrătorii vor respecta regulile de circulaţie pe drumurile interioare, se Dulgher
vor asigura permanent faţă de mijloacele auto, ferindu-se din raza de acţiune a
utilajelor de descărcat.
MO. Conducătorul autovehiculelor sau utilajelor trebuie să semnalizeze acustic Cond. auto
manevra de mers înapoi.
MO. Când lipsesc trotuarele, lucrătorii vor circula pe partea stângă a căilor de Dulgher
circulaţie, în direcţia lor de mers.
MO. Traversarea căilor de circulaţie de către lucrători se va face numai prin Dulgher
locurile unde sunt indicatoare sau marcaje. Atunci când acestea lipsesc,
Permanent
traversarea se va face după ce în prealabil lucrătorii s-au asigurat că nu există
vreun pericol.
MT. Se vor respecta prevederile convenţiei de protecţia muncii încheiată între Şef ierarh. sup.
beneficiar şi executant privind circulaţia salariaţilor în incinta societăţii. Dulgher
4 F4. Deviere material lemnos în MO. Deservirea EM este permisă numai lucrătorilor calificaţi şi instruiţi Şef ierarh. sup.
momentul debitării, prelucrării, special pentru acest scop, care cunosc bine metodele de lucru şi instrucţiunile Dulgher
etc. datorită defecţiunilor din proprii de securitate şi sănătate în muncă.
3 Permanent
material sau a implanturilor MT. Materialul lemnos care a mai fost întrebuinţat şi se prelucrează din nou, va Dulgher
metalice, beton, etc. fi bine curăţat de cuie, scoabe, sârme, etc. înainte de a fi introdus în EM de
prelucrare.
5 F6. Căderea liberă de obiecte 3 MO. Pentru executarea lucrărilor la înălţime trebuie să se ţină seama de Director
(scule, materiale, piese, etc.) de organizarea tehnologică prealabilă a lucrărilor la înălţime, de dotarea cu EIP Şef ierarh. sup.
la cote tehnologice superioare în specific a personalului care lucrează la înălţime şi de instruirea acestuia privind
timpul executării montării – utilizarea dotărilor colective şi individuale.
demontării schelei sau a lucrului MO. Lucrul la înălţime se va desfăşura numai sub supraveghere, de către o Director
de pe aceasta. persoană numită prin decizie de angajator, iar lucrul va fi permis numai dacă Şef ierarh. sup.
aceasta a verificat că s-au luat toate măsurile de securitate pentru prevenirea Permanent
accidentelor.
MO. Se interzice executarea concomitentă a lucrărilor la două sau mai multe Şef ierarh. sup.
niveluri diferite, aflate pe aceeaşi verticală, fără dispozitive de protecţie
corespunzătoare.
MO. Este obligatorie împrejmuirea zonei de lucru şi semnalizarea riscurilor de Şef ierarh. sup.
accidentare.
MO. Sculele utilizate în timpul lucrului la înălţime se vor purta în genţi, lădiţe, Dulgher
cutii sau truse închise astfel încât să se prevină pericolul de cădere, scăpare.
MO. Se interzice lăsarea pe ziduri a materialelor neintroduse în operă, a Dulgher
molozului sau sculelor la întreruperea lucrului
Permanent
MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Dulgher
scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie –
bocanci cu bombeu metalic, cască de protecţie.
6 F10. Producerea de flăcări, MT. Instalaţiile electrice vor fi revizuite periodic, conform unui grafic de Şef ierarh. sup.
flame, incendii provocate de revizii întocmit în acest sens.
defecţiuni în instalaţii electrice MT. Instalaţiile electrice din atelierul de tâmplărie vor fi de tip etanş la praf. Şef ierarh. sup.
sau datorită utilizării substanţelor MT. EM care produc scântei vor fi amplasate în afara atelierului de dulgherie, Şef ierarh. sup.
combustibile în procesul de iar cele acţionate electric vor fi legate la pământ. Dulgher
producţie (lemn, rumeguş, etc.). MO. Se interzice depozitarea în încăpere a unor cantităţi mai mari de materiale Şef ierarh. sup.
3 (lac, material lemnos, deşeu lemnos, etc.) decât cea necesară pentru durata unui Dulgher Permanent
schimb de lucru.
MT. Este interzisă păstrarea rezervoarelor, a bidoanelor cu combustibili lichizi, Şef ierarh. sup.
cu uleiuri, a vaselor cu vopsele, diluanţi, etc., în interiorul atelierului, cu Dulgher
excepţia locurilor anume prevăzute, ferite de surse de foc sau de încălzire.
MT. Deşeurile, reziduurile şi ambalajele inflamabile se vor depozita la distanţe Şef ierarh. sup.
de siguranţă faţă de clădiri şi alte materiale combustibile Dulgher
7 F11. Electrocutare prin atingere 3 MO. Este interzisă efectuarea oricăror improvizaţii la EM electrice sau Şef ierarh. sup. Permanent
directă sau indirectă a acţionate electric sau în dispozitivele de alimentare cu energie electrică, Dulgher
echipamentelor de muncă precum şi folosirea acelora care sunt necorespunzătoare.
electrice, tablouri electrice, MO. Exploatarea, întreţinerea, reglarea, depanarea, repararea şi prima punere Director
instalaţii electrice, etc. aflate sub în funcţiune a echipamentelor electrice trebuie făcută numai de personal Şef ierarh. sup. Permanent
tensiune. calificat, instruit şi autorizat pentru aceste operaţii la echipamentele respective.
Se interzice lucrătorilor care deservesc EM să execute reparaţii la maşini sau
instalaţii electrice.
MT. Instalaţiile electrice vor fi revizuite periodic, conform unui grafic de Director Conform
revizii întocmit în acest sens. Şef ierarh. sup. grafic
MT. Lucrătorul care deserveşte un EM acţionat electric va verifica zilnic: Dulgher Zilnic, la
- integritatea sistemului de închidere a carcaselor de protecţie (uşi capace, etc.); începutul
- starea de contact între bornele de legare la pământ şi conductorul de protecţie; lucrului
- modul de dispunere a cablurilor flexibile ce alimentează părţile mobile,
precum şi integritatea izolaţiei acestora;
- continuitatea legăturii la centura de împământare.
MT. Protecţia împotriva electrocutării, prin atingere indirectă la maşinile- Şef ierarh. sup. Permanent
unelte, va fi realizată conform prevederilor standardelor în vigoare din acest Dulgher
domeniu. Pentru maşini-unelte alimentate de la reţeaua de joasă tensiune cu
neutrul legat la pământ, protecţia principală trebuie să fie legarea la nul,
suplimentată de protecţia prin legare la pământ, iar pentru cele alimentate din
reţea electrică de joasă tensiune, izolată faţă de pământ, protecţia principală
trebuie să fie legarea la pământ, suplimentată obligatoriu de utilizarea unui
dispozitiv de deconectare automată în caz de defect.
MT. Este interzisa folosirea instalaţiilor sau a echipamentelor electrice Şef ierarh. sup. Permanent
improvizate sau necorespunzătoare.. Dulgher
MO. Intervenţia în instalaţiile si EM electrice se face numai de către personal Şef ierarh. sup.
calificat, autorizat şi instruit pentru operaţiile respective. Dulgher
MT. Punerea sub tensiune a tablourilor electrice de distribuţie va fi efectuată Şef ierarh. sup. Permanent
numai de personal autorizat în acest scop, interzicându-se personalului Dulgher
neautorizat să intervină la tablouri electrice, prize, ştechere, cordoane de
alimentare sau orice alte instalaţii auxiliare specifice.
MO. Se interzice îndepărtarea dispozitivelor de protecţie a echipamentelor de Şef ierarh. sup. Permanent
muncă, precum şi efectuarea oricărei intervenţii în timpul funcţionării acestora. Dulgher
MT. Se interzice conectarea echipamentelor de muncă electrice la prize defecte
sau fără legătură la pământ. Şef ierarh. sup. Permanent
MT. Înainte de începerea lucrului cu uneltele acţionate electric se va verifica Dulgher
starea izolaţiei cablului de alimentare, a ştecherului şi a prizei, precum şi Şef ierarh. sup. La
legătura la conductorul de nul de protecţie (prin intermediul contactului priză- Dulgher începutul
ştecher). lucrului
8 F12. Producerea de explozii (în 3 MT. Stabilirea de măsuri de securitatea şi sănătatea muncii şi situaţii de Director
zonele învecinate locului de urgenţă, concrete, pentru realizarea lucrărilor în locurile de muncă cu pericol Şef ierarh. sup.
muncă) datorită specificului deosebit.
instalaţiilor tehnologice existente MO. Se interzice accesul lucrătorilor în zona cu instalaţii tehnice (conducte, Dulgher
(vehiculare de substanţe etc.) care conţin transportă substanţe inflamabile sau combustibile, fluide sub Permanent
combustibile şi inflamabile sau presiune, fără acordul şefului ierarhic superior.
de fluide sub presiune). MO. În cazul sesizări unor scurgeri sau scăpări de lichide inflamabile sau Dulgher
combustibile, fluide sub presiune din conducte, lucrătorul se va îndepărta de
locul respectiv şi va anunţa imediat şeful ierarhic superior pentru luarea
măsurilor care se impun.
MO. Fumatul şi focul deschis sunt permise numai în locuri special amenajate Şef ierarh. sup.
(prevăzute cu scrumiere, vase cu apă, nisip sau pământ, respectiv amenajate cu Dulgher
mijloace tehnice şi pichete PSI), în locuri îndepărtate de materiale combustibile
(minim 10 m) sau inflamabile (minim 40 m).
MT. Se vor respecta prevederile convenţiei de protecţia muncii încheiată între Şef ierarh. sup.
beneficiar şi executant privind fumatul şi focul deschis, circulaţia salariaţilor în Dulgher
incinta societăţii precum şi executarea lucrărilor în instalaţii cu pericol
deosebit.
MT. Pentru efectuarea lucrărilor în zone cu risc de producere a exploziilor se Şef ierarh. sup.
vor utiliza numai scule şi unelte care nu produc scântei, iar lucrătorii vor purta Dulgher
numai îmbrăcăminte şi încălţăminte (de lucru şi personală) care să nu producă Permanent
descărcări electrostatice (să fie antistatice).
MO. Accesul persoanelor la locurilor de muncă cu pericol temporar sau Dulgher
permanent sau în zone cu risc ridicat şi specific, în afara sarcinilor de muncă,
este interzis.
9 F13. Temperaturi scăzute a MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Dulgher
aerului în anotimpul rece, scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie –
condiţii meteo defavorabile la bocanci, haină vătuită, căciulă.
lucrul în aer liber (ploi, ninsori, MO. Condiţiile de microclimat la locurile de muncă trebuie să asigure Director
etc.) sau curenţi de aer în timpul 3 menţinerea echilibrului termic al organismului uman, corespunzător activităţii Şef ierarh. sup. Permanent
deplasării sau lucrului în desfăşurate.
exterior – viroze, afecţiuni MO. Personalul care lucrează în microclimat rece (sub 5º C) va beneficia de Director
pulmonare reumatism pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare şi se va asigura ceai Şef ierarh. sup.
fierbinte, 0,5 –1 l / persoană.
10 F14. Afecţiuni ale organismului MO. Se vor aplica măsurile stabilite de reglementările în vigoare: reducerea Director
(insolaţii, deshidratare, timpului de lucru, pauze mai dese, administrare apă minerală, utilizare EIP Şef ierarh. sup.
insuficienţă cardio respiratorie) 3 corespunzător. Permanent
datorită temperaturii ridicate în MO. Personalul care lucrează în microclimat cald (peste 30º C) va beneficia de Şef ierarh. sup.
sezonul canicular. pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare.
11 F16. Producerea de calamităţi MO. Angajaţii au obligaţia să oprească lucrul la apariţia unui pericol iminent şi Dulgher
naturale (inundaţii, cutremure, să informeze conducătorul locului de muncă care va stabili măsuri concrete de
Permanent
viscol, etc.). prevenirea accidentelor tehnice şi de muncă în situaţii de urgenţă.
MO. Se interzice circulaţia şi staţionarea în zonele şi pe perioadele în care Dulgher
există riscul producerii acestor calamităţi (alunecări de teren, prăbuşiri de
3
copaci sau teren, viscol, etc.).
MO. Instruire personalului cu privire la Planul de intervenţie în situaţii de Şef ierarh. sup.
urgenţă, întocmit la nivelul unităţii.
Permanent
MT. Respectarea modului de acţiune, alarmare, intervenţie, salvare şi prim Dulgher
ajutor în situaţii de urgenţă.
12 F17. Explozii datorate 3 MO. În atelier se va menţine permanent în stare optimă de funcţionare Şef ierarh. sup. Permanent
acumulării de pulberi din lemn în instalaţiile de ventilaţie. Dulgher
suspensie (în cazul în care se MO. La sfârşitul schimbului se va efectua curăţenia în atelier pentru Şef ierarh. sup.
depăşesc limitele admise) la îndepărtarea pulberilor de lemn depuse. Dulgher
lucrul în incinte închise. MT. Instalaţiile electrice vor fi de tip etanş la praf. Şef ierarh. sup.
MT. EM care produc scântei vor fi amplasate în afara atelierului de dulgherie, Şef ierarh. sup.
iar cele acţionate electric vor fi legate la pământ. Dulgher
13 F19. Nerespectarea tehnologiilor MT. Lucrătorii trebuie să dispună de informaţii adecvate şi instrucţiuni scrise Şef ierarh. sup.
de lucru pentru activităţile referitoare la condiţiile de utilizare ale EM deservite, la tehnologiilor de lucru.
desfăşurate: la utilizarea MT. Respectarea cu stricteţe a tehnologiilor de lucru, a instrucţiunilor tehnice Dulgher
echipamente de muncă din de lucru pentru sculele, dispozitivele, utilajele utilizate în activitatea
dotare, la montarea şi desfăşurată .
demontarea schelei, etc.. MT. Sarcina de munca va fi executata conform tehnologiei stabilite, prin Şef ierarh. sup.
utilizarea obligatorie a mijloacelor de protecţie prevăzute, adecvate specificului Dulgher
lucrării, atât cele din dotarea EM cât si cele prevăzute ca mijloace individuale
de protecţie.
MT. Pentru menţinerea nivelului de securitate a EM şi a componentelor Şef ierarh. sup.
3 Permanent
acestora trebuie întocmite şi respectate instrucţiuni de exploatare, instrucţiuni Dulgher
proprii privind măsurile de securitate şi sănătate în muncă la exploatarea
acestora.
MT. Se interzice folosirea de improvizaţii la utilizarea echipamentelor de Şef ierarh. sup.
muncă. Dulgher
MT. Schela va fi montată sau demontată sub supravegherea unei persoane Şef ierarh. sup.
competentă şi de către angajaţi care au fost instruiţi corespunzător, cu Dulgher
respectarea planului de montare-demontare, a instrucţiunilor proprii de
securitatea şi sănătatea muncii în timpul montării, demontării şi a măsurilor de
prevenire a riscurilor de cădere a persoanelor sau a obiectelor de la înălţime.
14 F20. Dispunerea executării de 3 MO. Deserventul este obligat să refuze întemeiat executarea unei sarcini de Dulgher Permanent
operaţii care nu intră în sarcinile serviciu dacă aceasta l-ar pune în pericol de accidentare sau îmbolnăvire
de serviciu: executarea de profesională.
reparaţii, intervenţii, reglaje la MO. Se interzice să se impună salariatului să execute operaţii care nu intră în Director
echipamente de muncă (operaţie sarcinile de serviciu, pentru care nu este calificat, instruit, autorizat sau care Şef ierarh. sup.
neprevăzută prin sarcina de contravin reglementărilor legale şi instrucţiunilor proprii de securitatea şi
muncă), dispunerea executării sănătatea muncii.
operaţiilor într-o succesiune MO. Operaţiile de întreţinere şi reparare se vor executa numai de către salariaţi Şef ierarh. sup.
greşită, etc. calificaţi şi instruiţi special în acest scop. Dulgher
MO. Deservirea EM este permisă numai lucrătorilor calificaţi şi instruiţi Şef ierarh. sup.
special pentru acest scop, care cunosc bine metodele de lucru şi instrucţiunile Dulgher
proprii de securitate şi sănătate în muncă.
15 F21. Efort static datorită poziţiei MO. O atenţie deosebită trebuie acordata organizării pauzelor pe parcursul zilei Director
ortostatice în timpul lucrului - de lucru. Şef ierarh. sup.
afecţiuni musculare şi ale MO. La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică, munca se va Director
3 Permanent
sistemului osos. organiza astfel încât sa permită aşezarea muncitorului, chiar şi numai pentru Şef ierarh. sup.
perioade scurte, în care scop se va asigura mijloacele necesare (scaune, bănci,
etc.).
16 F23. Efort dinamic şi ritm de MO. O atenţie deosebită trebuie acordata organizării pauzelor pe parcursul zilei Director
lucru mare la manevrarea de lucru. Şef ierarh. sup.
semifabricatelor din lemn, în MO. La efectuarea operaţiilor de manipulare şi transport prin purtare a Şef ierarh. sup.
timpul executării operaţiilor de maselor, se vor repartiza numai salariaţii care corespund din punct de vedere
montare sau demontare schelă, fizic. Se interzice manipularea frecventă şi prelungită a sarcinilor, fără
etc. – solicitarea sistemului efectuarea unor controale medicale periodice.
3 Permanent
muscular şi osos. MO. Pentru evitarea riscurilor determinate de efortul fizic, trebuie evitate: Dulgher
poziţiile vicioase, mişcările bruşte si extreme, mişcările repetitive.
MT + MO. La manipularea si transportul prin purtare al maselor se va ţine Şef ierarh. sup.
seama de următoarele elemente de referinţă: caracteristicile maselor, efortul Şef ierarh. sup.
fizic necesar, caracteristicile mediului de muncă, cerinţele activităţii şi de
factorii individuali de risc.
17 F24. Manevre şi reglaje greşite, 3 MT. EM trebuie utilizat numai pentru operaţiile şi în condiţiile pentru care a Şef ierarh. sup.
exploatarea defectuoasă a fost destinat, precizate în Cartea tehnică/ Manual de utilizare/Instrucţiuni de Dulgher
echipamentelor de muncă utilizare. Permanent
(circular electric, etc.), fără MO. EM vor fi deservite numai de către lucrători cu calificare corespunzătoare Şef ierarh. sup.
respectarea regimului de lucru şi instruiţi din punct de vedere al securităţii muncii. La fiecare EM va fi numit Dulgher
stabilit prin tehnologii, a un deservent care va răspunde de respectarea prevederilor de securitate
instrucţiunilor specifice aplicabile locului de muncă respectiv.
securitate şi sănătate în muncă. MT. Se interzice utilizarea EM fără aplicarea măsurilor de protecţie a muncii, Şef ierarh. sup.
stabilite în reglementările legale, instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate Dulgher
în muncă, cărţile tehnice ale echipamentelor de muncă, etc.
MT. La apariţia unei defecţiuni sau dacă în timpul lucrului apar zgomote şi/sau Dulgher
vibraţii peste limitele normale, deserventul va opri EM, îl va decupla de la
sursa de energie şi va anunţa conducătorul locului de muncă, pentru solicitarea
personalului desemnat pentru efectuarea remedierilor.
MO. În timpul lucrului lucrătorul trebuie să asigure permanent condiţiile Dulgher
optime pentru alimentarea EM şi evacuarea reperelor rezultate, fiind interzisă
formarea stivelor de materiale de prelucrat în gabaritul de lucru al EM.
MT. La blocarea EM sau a reperului prelucrat în EM, deserventul va opri Dulgher
alimentarea cu energie electrică şi numai după oprirea totală a organelor de
maşină în mişcare va interveni pentru deblocare.
MT. Sunt interzise intervenţiile pentru curăţire, reglare sau reparaţii în timpul Dulgher
funcţionării EM.
MO. În timpul lucrului deserventul trebuie să se concentreze asupra lucrului, Dulgher
fiind interzise discuţiile cu alţi lucrători sau părăsirea locului de muncă dacă
EM este în funcţiune.
MO. Curăţirea rumeguşului rezultat se va face numai cu EM oprit şi scos de Dulgher
sub tensiune.
MT. Reglarea EM se va face înainte de începerea lucrului, numai cu EM oprit Dulgher Permanent
şi cu toate subansamblurile în stare de repaus.
MT. Utilizarea EM se face numai cu respectarea parametrilor funcţionali Dulgher
prevăzuţi în cartea tehnică a EM.
MT. Înainte de intrarea in schimb, deserventul va verifica starea tehnică şi buna Dulgher
funcţionare a EM din dotarea punctului de lucru, interzicându-se utilizarea
acestora dacă nu sunt în perfectă stare de funcţionare.
MT. Se interzice înlăturarea sau anihilarea protectorilor şi a dispozitivelor de Dulgher
protecţie din dotarea EM.
18 F26. Deplasări cu pericol de 3 MO. Pentru executarea lucrărilor la înălţime trebuie să se ţină seama de Director Permanent,
cădere de la înălţime la organizarea tehnologică prealabilă a lucrărilor la înălţime, de dotarea cu EIP Şef ierarh. sup. când se
executarea montării – demontării specific a personalului care lucrează la înălţime şi de instruirea acestuia privind lucrează la
schelelor, în condiţii de utilizarea dotărilor colective şi individuale. înălţime
insecuritate, la utilizarea de MO. Locul de muncă la înălţime va fi permis numai dacă a fost amenajat şi Şef ierarh. sup.
schele, scări neconforme, etc. dotat din punct de vedere tehnic şi organizatoric astfel încât să prevină căderea
în gol a lucrătorilor.
MT. Toate golurile periculoase vor fi închise sau îngrădite cu parapeţi de Şef ierarh. sup.
protecţie. Dulgher
MT. Pasarelele, scările şi platformele de lucru trebuie prevăzute cu balustrade Şef ierarh. sup.
şi ţinute în stare de curăţenie. Dulgher
MT. Accesul la locul de muncă la înălţime se face numai pe scări montate Şef ierarh. sup.
definitiv sau pe scări mobile rezemate şi asigurate contra alunecărilor sau Dulgher
prăbuşirilor, fiind interzis accesul pe trasee alese arbitrar, necorespunzătoare
sau neamenajate.
MO. Este interzisă circulaţia pe ziduri, pentru circulaţie se vor folosi numai Şef ierarh. sup.
schele şi eşafodaje. Dulgher
MT. Golurile de uşi în zidurile exterioare trebuie închise, pentru a opri trecerea Şef ierarh. sup.
personalului muncitor prin ele.
MT. La executarea lucrărilor la înălţime sau în alte zone periculoase, Şef ierarh. sup.
personalul muncitor va fi dotat cu centuri de siguranţă legate de puncte fixe ale Dulgher
construcţiei. Permanent,
MT. Schelele, podinile şi scările utilizate vor fi standardizate, în stare bună, Director când se
îngrădite cu parapete de 1 m înălţime asigurate împotriva alunecării sau Şef ierarh. sup. lucrează la
deplasării şi vor fi construite din materiale rezistente la foc, interzicându-se înălţime
improvizaţiile.
MT. Locurile de muncă amplasate la înălţime şi căile de acces la şi de la Şef ierarh. sup.
aceste locuri de muncă trebuie marcate şi semnalizate permanent.
MO. Lucrul la înălţime se va desfăşura numai sub supraveghere, de către o Şef ierarh. sup.
persoană numită prin decizie de angajator, iar lucrul va fi permis numai dacă
aceasta a verificat că s-au luat toate măsurile de securitate pentru prevenirea
accidentelor.
MO. Pentru lucru la înălţime vor fi admişi numai lucrători apţi din punct de Şef ierarh. sup.
vedere medical cu viză corespunzătoare în fişa de securitate şi sănătate în Dulgher
muncă.
MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Şef ierarh. sup.
scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie – Dulgher
cască de protecţie, încălţăminte cu talpă antiderapantă, centură de siguranţă.
MT. Scările utilizate vor fi standardizate, rezistente şi uşoare, iar în timpul Director
lucrului, scările şi podinile se vor asigura împotriva alunecărilor, prăbuşirilor Şef ierarh. sup.
(cu cârlige la capetele superioare sau cu saboţi de fier sau cauciuc la capetele Dulgher
inferioare).
MT. Coborârea şi urcarea pe scări se va face numai cu faţa spre aceasta, Dulgher Permanent,
lucrătorul având în permanenţă mâinile în contact cu ramele longitudinale. când se
MO. Se va verifica, periodic, starea tehnică a scărilor şi podinilor, rezultatul Şef ierarh. sup. lucrează la
verificării consemnându-se într-un proces verbal. înălţime
MT. Se vor respecta prevederile convenţiei de protecţia muncii încheiată între Director
beneficiar şi executant privind circulaţia salariaţilor în incinta societăţii şi Şef ierarh. sup.
accesul în instalaţiile beneficiarului. Dulgher
19 F27. Utilizarea greşită a 3 MT. Se interzice înlăturarea, anihilarea deconectarea, schimbarea sau mutarea Şef ierarh. sup. Permanent
mijloacelor de protecţie din arbitrară a dispozitivelor de securitate, protectorilor şi a dispozitivelor de Dulgher
dotarea individuală sau a protecţie din dotarea EM.
echipamentelor de muncă MO. Periodic, personalul va fi instruit asupra modului corect de utilizare şi Şef ierarh. sup.
deservite. întreţinere a echipamentului individual de protecţie din dotare.
MO. Angajaţii au obligaţia să cunoască modul corect de utilizare al EIP din Dulgher
dotare şi să-l poarte pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă.
MO. Se interzice lucrul fără echipament individual de protecţie, prevăzut Dulgher
pentru fiecare categorie de lucrări, adecvat pericolelor existente şi stabilit prin
instrucţiuni proprii.
MT. Este interzisă utilizarea EM care nu sunt racordate electric la centura de Şef ierarh. sup.
împământare. Dulgher
MT. Dispozitivele de protecţie trebuie să asigure acoperirea părţii active a Şef ierarh. sup.
pânzei tăietoare, limitarea urmărilor fenomenului de recul, oprirea pătrunderii Dulgher
mâinii lucrătorului în zona de tăiere a pânzei.
20 F28. Nesincronizări de operaţii MO. Când încărcarea, descărcarea sau transportul materialelor se efectuează Dulgher şi
(întârzieri sau devansări) la, de doi sau mai mulţi salariaţi efortul repartizat pe o persoană nu trebuie să echipa de lucru
manipularea, în echipă, a depăşească limitele maxime admise. Manipulanţii trebuie să se asigure că pot
materialelor grele, lungi sau să prindă bine cu mâinile materialele respective. Dulgher şi
voluminoase, etc. 3 MO. În cazul în care o sarcină este încărcată, descărcată sau transportată, prin echipa de lucru Permanent
purtare, concomitent de către mai mulţi muncitori, aceştia vor ridica şi coborî Dulgher
sarcina numai la comanda conducătorului operaţiei.
MT. Salariaţii trebuie să-şi desfăşoare activitatea fără a pune în pericol pe
ceilalţi participanţi la procesul de producţie.
21 F29. Executarea de intervenţii la 3 MO. Se interzice orice intervenţie la EM, în vederea exploatării, reglării, Dulgher
echipamente de muncă (operaţie reparării, dacă aceste operaţii nu reprezintă sarcină de serviciu, salariatul
neprevăzută prin sarcina de trebuind să desfăşoare numai activităţi pentru care este calificat, autorizat şi
muncă) în vederea reparării sau instruit.
deservirii acestora sau deplasări MO. Salariaţii nu vor lucra în alte locuri de muncă, decât la acelea la care au Dulgher Permanent
la alte locuri de muncă, fără fost repartizaţi, respectând instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în
atribuţii de serviciu. muncă.
MO. Accesul persoanelor la locurilor de muncă cu pericol temporar sau Dulgher
permanent sau în zone cu risc ridicat şi specific, în afara sarcinilor de muncă,
este interzis.
MO. Salariatul este obligat să refuze întemeiat executarea unei sarcini de Dulgher
serviciu dacă aceasta l-ar pune în pericol de accidentare sau îmbolnăvire
profesională.
MO. Se interzice să se impună deserventului să execute operaţii care nu intră în Şef ierarh. sup.
sarcinile de serviciu, sau care contravin instrucţiunilor proprii de securitate şi
sănătate în muncă.
MO. Este interzis accesul la posturile de lucru sau comandă ale EM pentru Dulgher
salariaţii care nu au sarcini de muncă referitoare la acestea
22 F30. Staţionare, deplasare, MT. Se vor respecta prevederile convenţiei de protecţia muncii încheiată între Director
poziţionare în zone periculoase beneficiar şi executant privind circulaţia salariaţilor în incinta societăţii şi Şef ierarh. sup.
(căi de acces autovehicule, faţă accesul în instalaţiile beneficiarului. Dulgher
de organele de maşină în MO. Se interzice accesul personalului în locurile de muncă (zonele) Dulgher
mişcare, locuri de muncă unde se periculoase, fără acordul şefului ierarhic superior.
lucrează la cote tehnologice MO. Respectarea indicatoarelor de semnalizare (avertizare, interzicere, Dulgher
superioare, etc.). obligativitate) a riscurilor la locurile de muncă, precum şi indicatoarele de
circulaţie în incinta societăţii.
MO. Când lipsesc trotuarele, lucrătorii vor circula pe partea stângă a căilor de Dulgher
circulaţie, în direcţia lor de mers.
MO. Traversarea căilor de circulaţie de către lucrători se va face numai prin Dulgher
Permanent
locurile unde sunt indicatoare sau marcaje. Atunci când acestea lipsesc,
traversarea se va face după ce în prealabil lucrătorii s-au asigurat că nu există
vreun pericol.
MO. Se va respecta distanţa de siguranţă faţă de instalaţiile, utilajele de orice Dulgher
tip, mijloacele de transport existente la locul de muncă.
3 MT. Dacă locurile de muncă conţin zone periculoase datorate naturii Şef ierarh. sup.
proceselor de muncă, aceste locuri trebuie să fie echipate cu dispozitive care să
împiedice accesul angajaţilor, fără atribuţii de serviciu în zonele periculoase.
Zonele periculoase trebuie să fie clar semnalizate.
MO. Pe timpul efectuării probelor tehnologice este interzisă staţionarea Şef ierarh. sup.
personalului în apropierea conductelor la o distanţă mai mică decât distanţa de Dulgher
securitate stabilită prin instrucţiuni.
MO. Se interzice executarea concomitentă a lucrărilor la două sau mai multe Şef ierarh. sup.
niveluri diferite, aflate pe aceeaşi verticală, fără dispozitive de protecţie Dulgher
corespunzătoare.
MO. Lucrătorul nu trebuie să stea, în poziţia de lucru sau în repaus, în planul Dulgher
pânzei tăietoare şi în faţa acesteia.
Permanent
MO. Se interzice accesul salariaţilor care nu au sarcini de muncă, în zonele Dulgher
periculoase generate funcţionarea echipamentelor de muncă din dotare.
MO. Este interzis accesul persoanelor la locurilor de muncă cu pericol Dulgher
temporar sau permanent sau în zone cu risc ridicat şi specific, în afara
sarcinilor de muncă.
23 F32. Fixarea / poziţionarea 3 MT. Scările şi schelele folosite vor fi în bună stare şi asigurate împotriva Şef ierarh. sup.
defectuoasă a scărilor, schelelor, alunecării sau deplasării. Dulgher
le utilizează şi alunecarea, MO. Scările vor fi amplasate astfel să fie asigurată stabilitatea în timpul Dulgher
răsturnarea acestora în timpul utilizării. Alunecarea picioarelor scărilor portabile va fi împiedicată în timpul
exploatării. utilizării prin fixarea părţii superioare sau inferioare a lonjeroanelor.
MT. Scările utilizate vor fi standardizate, rezistente şi uşoare, iar în timpul Şef ierarh. sup.
lucrului, scările şi podinile se vor asigura împotriva alunecărilor, prăbuşirilor Dulgher
(cu cârlige la capetele superioare sau cu saboţi de fier sau cauciuc la capetele
inferioare).
Permanent
MT. Schela va fi montată sau demontată sub supravegherea unei persoane Director
competentă şi de către angajaţi care au fost instruiţi corespunzător, cu Şef ierarh. sup.
respectarea planului de montare-demontare, a normelor de securitatea şi Schelar
sănătatea muncii în timpul montării, demontării şi a măsurilor de prevenire a Dulgher
riscurilor de cădere a persoanelor sau a obiectelor de la înălţime.
MT. La începutul fiecărui schimb, înainte de urcarea lucrătorilor pe schelă se Şef ierarh. sup.
va verifica, de către conducătorul şi supraveghetorul locului de muncă
următoarele: poziţionarea corectă a schelei, faţă de zona de lucru; suportul de
aşezare a schelei; orizontalitatea şi verticalitatea schelei;fixarea corectă a
dispozitivelor de siguranţă (de blocare) a platformelor de lucru, a scărilor de
acces, a legăturilor la construcţie; starea tehnică a podinilor de lucru, a
balustrăzilor, a scărilor de acces la platformele de lucru, etc.
MT. Suprafaţa de teren pe care se montează schelele va fi nivelată, iar Şef ierarh. sup.
pământul egalizat şi tasat cu maiul. Odată cu nivelarea se va amenaja şi Schelar
Permanent
scurgerea apelor.
MT. Reazemele schelelor trebuie să asigure stabilitatea schelei, având o Şef ierarh. sup.
capacitate portantă satisfăcătoare, să nu permită scufundarea lor şi să fie Schelar
asigurate împotriva alunecării sau deformării proprii
MT. Schelele trebuie bine ancorate pe toata înălţimea lor de părţile solide ale Şef ierarh. sup.
construcţiei.
24 F34. Producerea de flăcări, 3 MO. Fumatul este permis numai în locuri special amenajate (prevăzute cu Şef ierarh. sup. Permanent
flame, incendii provocate de scrumiere, vase cu apă, nisip sau pământ), în locuri îndepărtate de materiale Dulgher
nerespectarea prevederilor legale combustibile (minim 10 m) sau inflamabile (minim 40 m).
în domeniul PSI (lucrul cu foc MO. Este interzis fumatul, focul deschis (lumânări, chibrituri, brichete, torţe,
deschis, fumatul,) sau datorită etc.) în locurile de depozitare a materialelor. Dulgher
manipulării greşite a substanţelor MT. Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile sau inflamabile se vor
combustibile (lemn, rumeguş, depozita la distanţe de siguranţă faţă de clădiri şi alte materiale combustibile. Şef ierarh. sup.
etc.). MO. Este interzisă aprinderea de focuri deschise, fără aprobarea şi controlul Dulgher
permanent al conducătorului locului de muncă.
MT. Deşeurile, reziduurile (cârpe, bumbac, hârtie îmbibate, etc.) şi ambalajele Dulgher
combustibile sau inflamabile, se vor depozita în recipiente speciale, la distanţe
de siguranţă faţă de clădiri şi alte materiale combustibile, în locuri special Şef ierarh. sup.
destinate acestui scop. Dulgher
MT. Se interzice folosirea EM electrice neomologate sau cu defecţiuni sau
improvizaţii.
MT. Se interzice lucrul cu hainele îmbibate cu substanţe inflamabile sau Dulgher
apropierea de surse de căldură cu foc deschis, în echipament de lucru.
MO. Căile de acces la mijloacele şi instalaţiile PSI trebuie să fie în permanenţă Şef ierarh. sup.
libere, degajate. Dulgher
MT. Este interzisă păstrarea rezervoarelor, a bidoanelor cu combustibili lichizi, Şef ierarh. sup.
cu uleiuri, a vaselor cu vopsele, diluanţi, etc., în interiorul atelierului, cu Dulgher
excepţia locurilor anume prevăzute, ferite de surse de foc sau de încălzire.
25 F35. Omiterea verificării stării 3 MT. Înainte de începerea lucrului, lucrătorul va controla starea tehnică a EM, a Dulgher Permanent
tehnice, a bunei funcţionări şi a dispozitivelor de comandă (oprire – pornire, schimbarea sensului de mişcare,
integrităţii echipamentelor de etc.), existenţa şi starea dispozitivelor de protecţie.
muncă cu care lucrează MT. Se interzice utilizarea EM care nu sunt într-o stare tehnică Şef ierarh. sup.
corespunzătoare, în conformitate cu instrucţiunile producătorului din cartea Dulgher
tehnică a maşinii şi cu instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă.
MT. Lucrătorul care deserveşte un EM acţionat electric va verifica zilnic: Şef ierarh. sup.
- integritatea sistemului de închidere a carcaselor de protecţie (uşi capace, etc.); Dulgher
- starea de contact între bornele de legare la pământ şi conductorul de protecţie;
- modul de dispunere a cablurilor flexibile ce alimentează părţile mobile,
precum şi integritatea izolaţiei acestora;
- continuitatea legăturii la centura de împământare.
MT. După pornirea echipamentelor de muncă, înainte de începerea lucrului, se Dulgher
vor executa câteva curse de mers în gol pentru verificarea funcţionării tuturor
comenzilor.
MO. Uneltele manuale vor fi verificate la începutul fiecărui schimb. Este Şef ierarh. sup.
interzisă utilizarea acelor unelte manuale care nu se prezintă într-o stare tehnică Dulgher
corespunzătoare.
MT. Înainte de începerea lucrului cu EM portabile, acţionate electric se va Dulgher
verifica starea cablului de alimentare (să nu prezinte desizolări) a ştecherului şi
priza de alimentare (să fie prevăzute cu contacte de protecţie).
MO. Înainte de a începe lucrul, deserventul trebuie să verifice ca pe masa EM Dulgher
sau în gabaritul acestuia să nu se află scule, materiale, alte obiecte
26 F36. Neutilizarea mijloacelor de MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Dulgher
protecţie din dotarea proprie sau scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie
a echipamentelor de muncă (mănuşi şi încălţăminte de protecţie, salopete, basc sau basma, etc.).
deservite (ochelari de protecţie, MO. Angajaţii au obligaţia să cunoască modul corect de utilizare al EIP din Dulgher
mânuşi de protecţie, dotare şi să-l poarte pe toata durata îndeplinirii sarcinii de muncă.
Permanent
încălţăminte, ecrane de protecţie, MO. Zilnic, înainte de începerea activităţii, lucrătorul trebuie să verifice vizual Şef ierarh. sup.
apărători, etc.). 3 starea echipamentului individual de protecţie din dotare şi să solicite altul dacă
acesta nu mai corespunde scopului pentru care a fost acordat.
MT. Se interzice înlăturarea, anihilarea deconectarea, schimbarea sau mutarea Dulgher
arbitrară a dispozitivelor de securitate, protectorilor şi a dispozitivelor de
protecţie din dotarea EM.
Permanent
MO. Conducătorul locului de muncă are obligaţia de a verifica, înainte de Şef ierarh. sup.
începerea lucrului, dotarea muncitorilor cu EIP adecvat
27 F37. Desfăşurarea activităţii într- MO. Se interzice desfăşurarea activităţii de către salariaţi aflaţi într-o stare Şef ierarh. sup.
o stare psiho-fiziologică psiho-fiziologică necorespunzătoare, bolnavi, sub influenţa băuturilor Dulgher
necorespunzătoare. alcoolice, a stresului sau a căror stare fizică şi mentală este necorespunzătoare.
MO. Salariaţii sunt obligaţi să nu introducă sau să consume băuturi alcoolice în Dulgher
3 Permanent
incinta unităţii.
MO. Salariaţii trebuie să aibă controlul medical care să confirme aptitudinea de Şef ierarh. sup.
a presta meseria pentru care sunt angajaţi, în condiţiile existente la locurile de Dulgher
muncă deservite.
28 F8. Tăierea, înţeparea, vătămarea MO. Uneltele manuale vor fi verificate la începutul fiecărui schimb. Este Dulgher
mâinilor sau picioarelor datorită interzisă utilizarea acelor unelte manuale care nu se prezintă într-o stare tehnică
muchiilor tăietoare, ascuţite ale corespunzătoare.
sculelor şi uneltelor de mână MO. Sculele şi uneltele de mână vor fi păstrate în suporturi speciale şi Dulgher
utilizate, rugozităţii materialului orientate cu mânerele spre exterior pentru a exclude contactul cu părţile active
lemnos sau a altor materiale cu ale acestora.
2 Permanent
care lucrează. MT. Se interzice introducerea mâinilor în zona de acţiune a sculelor şi Dulgher
uneltelor deservite.
MO. Folosirea obligatorie a mânuşilor de protecţie şi a bocancilor cu bombeu Dulgher
metalic în timpul lucrului cu scule tăietoare, manipulării materialelor, maselor,
care au margini sau suprafeţe tăietoare sau care datorită naturii lor pot produce
leziuni ale mâinilor sau picioarelor.
29 F15. Slăbirea capacitaţii de 2 MO. Examinarea medicală a stării auzului personalului la angajare şi periodic. Medic întrep. Periodic
percepţie auditivă - hipoacuzie - MO. Efectuarea de măsurători pentru determinarea expunerii personală la Director Periodic şi
datorită zgomotului produs de zgomot a angajaţilor şi luarea măsurilor de reducere a acţiunii nocive a Resp. SSM permanent
echipamentele de muncă în zgomotului.
funcţiune. MO. Dacă expunerea zilnică la zgomot a lucrătorului depăşeşte 80 dB(A), Şef ierarh. sup. În cazul
acesta va fi dotat cu antifoane, pe care trebuie să-l poarte obligatoriu în cazul Resp. SSM depăşirii
depăşirii valorii de 85 dB(A). Dulgher ac. valori
30 F18. Pulberi, praf de lemn în MO. În atelier se va menţine permanent în stare optimă de funcţionare Şef ierarh. sup.
suspensie în aer – afecţiuni ale instalaţiile de ventilaţie.
Permanent
aparatului respirator sau ale MT. Este interzisă funcţionarea EM dacă acesta nu este racordat la instalaţia de Şef ierarh. sup.
ochilor. captare şi exhaustare în funcţiune sau dacă aceasta este necorespunzătoare. Dulgher
2
MT. După efectuarea primelor operaţii de prelucrare, conducătorul maşinii
Permanent
trebuie să verifice eficacitatea sistemului de captare şi evacuare a aşchiilor şi Dulgher
pulberilor de lemn rezultate, precum şi starea tehnică a racordurilor şi
tubulaturii instalaţiei de exhaustare.
31 F5. Recul la începerea procesului MO. Utilizarea EM se va face numai de personal bun cunoscător al Şef ierarh. sup.
de tăiere cu circularul a masei procedeului tehnologic. Dulgher
lemnoase, etc. MO. La repartizarea lucrărilor pe muncitori, Şef ierarh. sup.l va indica Şef ierarh. sup.
procedeul corect de lucru (nepericulos) şi măsurile corespunzătoare privind
1 Permanent
utilizarea utilajelor, instalaţiilor si sculelor din dotare.
MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Dulgher
scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie (şorţ
rezistent la uzură şi penetraţie).
32 F7. Proiectarea de particule MO. Este obligatoriu ca toate organele de maşini în mişcare să fie dotate cu Şef ierarh. sup.
(rumeguş, aşchii de lemn, etc. ) protectori, cu forme şi dimensiuni corespunzătoare, precum şi dispozitivele de Dulgher
în timpul prelucrării lemnului. protecţie în stare de funcţionare.
MO. Se interzice depozitarea pe EM a materialelor, sculelor sau reperelor de Dulgher
prelucrat.
1 MT. Materialul lemnos care a mai fost întrebuinţat şi se prelucrează din nou, va Dulgher Permanent
fi bine curăţat de cuie, scoabe, sârme, etc. înainte de a fi introdus în EM de
prelucrare.
MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Dulgher
scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie
(cască de protecţie, ochelari de protecţie).
33 F9. Temperatura scăzută a MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Dulgher
În
obiectelor metalice sau a celor de scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie
1 anotimpul
construcţii în anotimpul rece – (mânuşi de protecţie).
rece
degerături.
34 F22. Poziţii de lucru forţate sau MO. O atenţie deosebită trebuie acordata organizării pauzelor pe parcursul zilei Şef ierarh. sup.
vicioase la lucrul la înălţime, în de lucru.
timpul montării – demontării MO. Pentru evitarea riscurilor determinate de efortul fizic, trebuie evitate: Dulgher
schelei, în poziţie aplecată, etc. poziţiile vicioase, mişcările bruşte si extreme, mişcările repetitive. Permanent
producătoare de afecţiuni ale MO Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale ale corpului muncitorului şi Director
sistemului osos şi muscular. 1 asigurarea posibilităţilor de modificare a poziţie în timpul lucrului se fac prin Şef ierarh. sup.
folosirea echipamentelor de muncă corespunzătoare, organizarea locului de
muncă, optimizarea locului de muncă şi optimizarea fluxului tehnologic.
MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Dulgher Permanent
scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie –
genunchiere, centuri de siguranţă.
35 F25. Prinderea, strivirea 1 MO. La efectuarea operaţiilor de manipulare şi transport prin purtare a Şef ierarh. sup. Permanent
membrelor în timpul realizării maselor, se vor repartiza numai salariaţi care corespund din punct de vedere Dulgher
sarcinilor de serviciu – fizic.
manevrarea materialului lemnos MT. La manipularea şi depozitarea materialelor se vor respecta instrucţiunile Şef ierarh. sup.
în apropierea sculelor de proprii de securitatea şi sănătatea muncii privind manipularea, transportul şi Dulgher
prelucrare în mişcare, în timpul depozitarea materialelor, în funcţie de tipul, gabaritul, greutatea, forma, modul
manipulării elementelor de de ambalare, etc. ale acestora.
schelă, la deservirea EM din MO. Se interzice manipularea sau transportul prin purtare în acelaşi timp a Dulgher
dotare (datorită unor acţiuni maselor care sunt instabile între ele.
greşite ale executantului). MO. Se interzice manipularea şi transportul maselor care au margini sau Dulgher
suprafeţe tăietoare sau care datorită naturii lor pot produce leziuni ale mâinilor,
picioarelor fără utilizarea mănuşilor de protecţie, bocanci cu bombeu metalic.
MO. În timpul manipulării manuale a maselor salariatul trebuie să aibă Dulgher
vizibilitate.
MO. Se interzice transportul prin purtare a produselor care nu au sistemul de Dulgher
prindere corespunzător.
MO. Se interzice manipularea manuală a materialelor în locuri în care nu există Dulgher
spaţiu pe orizontală sau verticală corespunzător acestei activităţi.
MO. Când încărcarea, descărcarea sau transportul materialelor se efectuează de Dulgher
2 sau mai mulţi muncitori (lucru în echipă), lucrătorii se vor asigura, înainte de
începerea operaţiilor, că materialele respective se pot prinde bine cu mâinile.
MO. Uneltele manuale vor fi verificate la începutul fiecărui schimb. Este Dulgher
interzisă utilizarea acelor unelte manuale care nu se prezintă într-o stare tehnică
corespunzătoare.
MO. Lucrătorii vor fi instruiţi asupra modului corect de folosire a sculelor şi a Şef ierarh. sup.
riscurilor la care se expun prin folosirea acestora în mod necorespunzător. Dulgher
MO Este interzisă manevrarea reperelor de prelucrat sau prelucrate, Dulgher
transmiterea sau preluarea de obiecte pe deasupra organelor de maşină aflate în
mişcare.
MT. Nu este permisă frânarea pânzei tăietoare cu mâna, diverse obiecte sau Dulgher
bucăţi de materiale lemnos.
MT. Se interzice retezarea pieselor suprapuse la prelucrarea materialelor Dulgher
36 F31. Depozitarea MT. Scoaterea materialelor din stiva se va face astfel încât să se evite Dulgher
necorespunzătoare a prăbuşirea ei.
semifabricatelor sau a pieselor MT. Depozitarea materialelor se va face astfel încât să se evite pericolul de Dulgher
finite (neasigurarea contra răsturnare, alunecare, prăbuşire a lor, precum şi pericolul de accidentare,
căderii, alunecării, rostogolirii, incendii şi explozii.
răsturnării pe picioare a MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Dulgher
acestora). scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie – Permanent
1
bocanci cu bombeu metalic, mânuşi de protecţie, cască de protecţie.
MT. La depozitarea materialelor se vor respecta instrucţiunile proprii de Şef ierarh. sup.
securitatea şi sănătatea muncii privind manipularea, transportul şi depozitarea Dulgher
materialelor, în funcţie de tipul, gabaritul, greutatea, forma, modul de
ambalare, etc. ale acestora.
MO. Piesele prelucrate, materialele, deşeurile se vor aşeza în locuri bine Şef ierarh. sup.
stabilite pentru a nu împiedica mişcările lucrătorilor şi funcţionarea maşinii. Dulgher
37 F33. Cădere de la acelaşi nivel 1 MO. Căile de circulaţie, de acces, precum şi zonele din jurul EM se vor Şef ierarh. sup.
(prin împiedicare de cabluri menţine permanent în stare de curăţenie, libere de orice obstacol care ar putea Dulgher
electrice, furtunuri, alunecare pe împiedica desfăşurarea în condiţii de securitate a activităţilor şi vor fi marcate
pardoseală sau suprafeţe cu polei vizibil.
sau umede, etc.) – entorse, MT. Căile de circulaţie trebuie să aibă lăţimea corespunzătoare felului Şef ierarh. sup.
fracturi. circulaţiei, gabaritelor mijloacelor de transport şi dimensiunilor materialelor Dulgher
transportate.
MO. Permanent se va păstra lăţimea minimă impusă a căilor de circulaţie Şef ierarh. sup.
pentru asigurarea accesului şi evacuării personalului în condiţii de siguranţă. Dulgher Permanent
MT. Suprafeţele şi căile de circulaţie pentru persoane vor fi nealunecoase,
curate, eliberate de orice obstacol.
MO. Pentru circulaţie se vor folosi numai căi de circulaţie amenajate în acest Dulgher
scop.
MO. Folosirea obligatorie, pe toată durata îndeplinirii sarcinii de muncă, în Dulgher
scopul pentru care a fost acordat, a echipamentului individual de protecţie –
bocanci cu talpă antiderapantă.
MO. Traseul de deplasare, în timpul transportului prin purtare al maselor nu Dulgher
trebuie să fie cu obstacole, instabil sau alunecos.
MO. Se interzice lăsarea materialelor, a sculelor în dezordine. Dulgher
MO. La locurile de muncă se admite păstrarea numai a unor cantităţi de Şef ierarh. sup. Permanent
materiale necesare unui schimb de lucru. Dulgher
38 F38. Nerespectarea normelor de MO. Angajatul este obligat să utilizeze EIP din dotare adecvat şi curat, să Dulgher
igienă personală şi de igienă în utilizeze materialele igienico-sanitare puse la dispoziţie de angajator, să
muncă – infectare organism. depoziteze hainele proprii şi EIP /EIL separat, în locuri special amenajate şi să
desfăşoare activitatea astfel încât să evite expunerea propriei persoane la
pericole de contaminare cu agenţi biologici.
MO. Asigurarea de spaţii special amenajate pentru servirea mesei şi a apei Director
potabile. Şef ierarh. sup.
1 Permanent
MO. Asigurarea de spaţii dotate cu instalaţii igienico-sanitare adecvate şi Şef ierarh. sup.
substanţe antiseptice pentru ochi şi piele. Resp. SSM
MO. Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura Şef ierarh. sup.
supravegherea medicală adecvată a salariaţilor, efectuarea controalelor Resp. SSM
medicale periodice de către aceştia. Medic întrep.
MO. Lucrătorul trebuie să respecte regulile de igienă corporală şi de igienă în Dulgher
muncă.

MO. = măsură organizatorică


MT. = măsură tehnică
EM = echipament de muncă

Intocmit
Serviciul Extern

You might also like