Maria STANCIU ISTRATE

DIN NOU DESPRE COMPUSELE CĂRTURĂREȘTI PENTRU DENUMIREA

ATRIBUTELOR DIVINITĂȚII ÎN VECHEA ROMÂNĂ LITERARĂ

1. În două contribuții anteriorare, dedicate cuvintelor în a căror alcătuire intră elementele

de compunere atot-, întrutot-, detot- 1 ne-am oprit asupra unor compuse care exprimă calități
excepționale ale ființei divine. Printre termenii analizați s-au numărat: atotputernic, atotţiitoriu,
în-tot-silnic, întrutotputernic, întrutotțiitoriu, de-toate-știutoriu etc. Am văzut atunci că toate
aceste compuse au apărut prin calchierea unui tipar slavon, alcătuit din adjectiv pronominal +
adjectiv, adaptat în română prin adăugarea unei prepoziții în poziție inițială. Unele dintre
calcurile apărute după acest tipar au fost întărite de modele latinești, care, asemenea celor
slavone, se reduc la un prototip grecesc.
2. În cele ce urmează ne vom opri la analiza câtorva calcuri subordonate unui alt tipar
calchiat, care a dus la apariția unor cuvinte compuse alcătuite dintr-un adverb și un adjectiv.
Finuța Hasan observă că adjectivele în a căror componență intră un adverb „au existat în latină și
sunt folosite și în limbile romanice”2. În română însă nu au apărut independent, ci prin calcuri
după slavonă, destul de numeroase în vechea română literară. Printre exemplele citate în FCLR
se numără: bine-cinstit, binre-spuietoriu „ascultător”, bine-ascultător, dreptslăvitor, curund-
scrietoriu, repede-scrietoriu, greu-înremos. „Numai câteva dintre adjectivele compuse întâlnite
în secolele al XVI-lea – al XVII-lea, la care adăugăm două formații de la începutul secolului al
XVIII-lea, identice ca structură, nu sunt, se pare calcuri: derept-grăitor (PO, 240/2), mult-
nedejduitor (SB 50), urechi bine-ascultătoare (Cantemir, I. I 108), limba binrevorovitoare (id.
ibid. 140). Ele au fost create probabil după modelul celorlalte compuse de acest tip, destul de
numeroase în epoca veche” 3 . Observând că în secolele următoare acest tip de compuse este
îmbogățit prin calcuri după alte limbi, autoarea constată că după modelul acestor calcuri „s-au
creat formații noi, mai ales cu bine, mult, nou și un participiu-adjectiv: bine-informat, mult-
stimat, mult-citat (...), nou-ales, etc., ceea ce demonstrează productivitatea acestui procedeu.

1
Vezi Maria Stanciu Istrate, Considérations sur les mots composés avec atot dès les premières traductions
roumaines jusqu’à l’époque moderne, în Actas del XXVI Congreso Internacional de Lingüística y de Filología
Románicas, 6–11 septiembre 2010, Valencia. [Proceedings of the 26th International Congress of Romance
Linguistics and Philology]. Ed. by Emili Casanova Herrero, Cesareo Calvo Rigual, 2013, tome III, p. 607‒616;
idem, Compuse inedite pentru denumirea atriutelor divinității în vechea română literară, în vol. Text și discurs
religios. Nr. 3/2011. Lucrările Conferinței naționale „Text și discurs religios”, ediția a III-a, Iași 12 – 13 noiembrie
2010, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011, p. 169 ‒ 176.
2
Vezi Fulvia Ciobanu și Finuța Hasan, Formarea cuvintelor în limba română, vol. I, Compunerea, p. 177.
3
Ibidem, p. 178.
1
Creațiile noi dintr-un adverb și un adjectiv în -tor, cu totul izolate, dau stilului o notă arhaică: Se
pomeni cu mult-pătimitorul Anichit. STĂNOIU, C. I. 188)”4.
3.1. Ne vom opri în continuare asupra compuselor alcătuite cu adverbul mult, despre care
Finuța Hasan, neavând certitudinea calchierii lor, consideră că au apărut prin analogie cu cele
calchiate. Cel mai vechi compus românesc cu adverbul mult pare a fi multmilostiv, atestat în cel
mai vechi text românesc, tradus din slavonă, respectiv Psaltirea Hurmuzachi:
„Că tu, Doamne, bunru și blându ești și multu milostiv tuturor cinre te cheamă” (PH, ps.
85: 5, 73r); „Mângâios și milostiv Domnul, în-lung-răbdătoriu, și e multu milostiv” (PH, ps.
144:8, 122r).
Compusul se regăsește și în celelalte psaltiri din secolul al XVI-lea în aceiași psalmi: „Că
tu, Doamne, dulce și blându și multu milostivu tuturoru ce cheamă-te” (PS, ps. 85: 5, 139r); „Că
tu, Doamne, dulce și blând și mult milostiv tuturor ce cheamă-te” (CP1, CP2, ps. 85: 4, 165r);
„Eftin și milostiv Domnul, în lungu răbdătoriu și multu milostiv” (PS, ps. 144: 8, 234v); „Eftin și
milostiv Domnul, în-lung-răbdătoriu și mult milostiv” (CP1, CP2, ps. 144: 8, 275v).
În următorul exemplu din PH, între cele două componente ale termenului este interpus
verbul a fi: „Mângâios şi milostiv e Domnul, în-lungu-rrebdător şi multu e milostiv (PH, ps. 102:
8, f. 85r). În celelalte psaltiri ale veacului însă regăsim forma întreagă: „Ieftin şi milostiv
Domnul, în lungu rebdătoriu şi multu milostivu” (PS, ps.102: 8, 166v); „Ieftin și milostiv
Domnul, în-lung-răbdătoriu și mult milostiv” (CP1, ps. 102: 8, 196v).
În sfârșit, într-unul dintre psalmii din PH, este întâlnit împrumutul cu același sens
preamilostiv, căruia îi corespunde în celelalte psaltiri analizate din secolul al XVI-lea mult-
milostiv:
Psaltirea Hurmuzaki Psaltirea Scheiană Coresi, Psaltirea Biblia de la
slavo-română București
„Și tu, Dumnezăul al „Și tu, Doamne Zeul „Și tu, Doamne, „Și Tu, Doamne
mieu, mângăios și mieu, eftinu și Dumnezeul mieu, eftin Dumnezăul mieu,
milostiv, în-lungu- milostivu, în lungu și milostiv, în-lung- milosârd și
răbdetoriu și prea rebdătoriu și multu răbdătoriu și mult milostiv, mult
milostiv” (Psalmul 85: milostvu și deadevăru” milostiv și deadevăr” îngăduitoriu și mult
17) (Psalmul 85: 15); (CP1, psalmul 85: 14; milostiv și
cf. în slavonă adevărat” (Ps. 85:
mnogomilostiv´); 14)

În secolul al XVI-lea, multmilostiv apare și în Evanghelia cu învățătură a lui Coresi

(1581): „şi vă întoarceţi cătră Domnul vostru, că milostiv şi ieftin iaste şi îndelung-răbdătoriu şi
mult-milostiv şi căiaşte-se de realele noastre” (CC2, 50).
4
Ibidem, p. 179.
2
 Termenul continuă să apară și în secolele următoare. L-am găsit atestat într-un fragment
liturgic, datat de Hasdeu cca 1600 : „Rogăm multu-milostiv Domnul” (CB II, 216/2); în Cheia
înțelesului (1678): „Ești îndelung-răbdătoriu și mult-milostiv, Doamne” (CÎ, 64v); în Parimiile lui
Dosoftei (1683): „Cărora fără număr sânt greşiţ, de biv iartă, Mântuitoriule, şi ne spodobeaşte
fără de osândă să ne-nchinăm la svânta ta înviere prin rugările a preacurata ta Maică, sângur
multmilostivule”.
Apare, de asemenea, atât în Psaltirea de la Bălgrad (1651): „Că tu, Doamne bun ești și
răbduriu și mult milostiv tuturor carii cheamă pre Tine” (PB, ps. 85: 5); „Îndurat și milostivu-i
Domnul; îndelung răbdătoriu și mult milostiv” (PB, ps. 144: 8); „Milos și milostivu-i Domnul;
îndelung-răbdătoriu și mult-milostiv” (PB, ps. 102: 8); cât și în Biblia de la București (1688):
„Căci Tu, Doamne, bun și blând și mult-milostiv la toți ceia ce Te cheamă pre Tine” (BB, ps. 85:
5, 409); „Îndurătoriu și milostiv Domnul, mult îngăduitoriu și mult milostiv” (BB, ps. 144: 8,
427). „Și Tu, Doamne Dumnezăul mieu, milosârd și milostiv, mult îngăduitoriu și mult milostiv
și adevărat” (BB, ps. 85: 14, 409); „Îndurătoriu și milostiv ‒ Domnul, mult îngăduitoriu și mult
milostiv” (BB, ps. 102: 8, 414).

Sărind peste secole, vedem că multmilostiv este păstrat și în versiunea actuală a Bibliei:
„Că Tu, Doamne, bun și bland ești și mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine” (Ps.
85: 5); „Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat si milostiv esti; îndelung-răbdător și mult-milostiv
și adevărat” (Ps.86: 15); „Îndurat si milostiv este Domnul, îndelung-răbdător și mult-milostiv”
(Ps.103: 8); „Îndurat și milostiv este Domnul, îndelung-răbdător și mult-milostiv” (Ps.145: 8).

În sfârșit, multmilostiv apare consemnat în epoca modernă și în texte beletristice, de

fiecare dată însă cu trimitere la divinitate. Apare, de pildă, la Eminescu, Opere, VIII, piesa
Alexandru Lăpușneanu; „Scoate din stricăciune viaţa mea, multmilostive", precum și într-un
roman publicat la începutul secolului nostru de Petru Cimpoieșu: „Unul zicea: Bunule
Dumnezeu, îndelung răbdător şi multmilostiv, fă bine şi ajută-mi să pot lua femeile şi turmele
celuia de colo ‒ arătând către vecinul său ‒, şi nu lăsa să mi le ia pe ale mele el sau altcineva. Iar
celălalt zicea: Bunule Dumnezeu, îndelung răbdător şi multmilostiv, fă bine şi ajută-mi să pot lua
femeile şi turmele celuia de colo - arătînd către vecinul său -, şi nu lăsa să mi le ia pe ale mele el
sau altcineva. Aşa se pornea războiul între vecini, fiecare închinându-se aceluiaşi bun
Dumnezeu, îndelung răbdător şi multmilostiv” (Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni,
2001).

3.2. După cum se poate consta din exemplele expuse, termenul nu a fost transcris
întotdeauna legat, ceea ce indică faptul că nu toți editorii au văzut în el un cuvânt compus.
3.3. În originalul slavon care au stat la baza traducerilor românești, lui mult-milostiv îi
corespunde o structură identică, respectiv sl. mnogomilostivß, alcătuită din adverbul slavon
mnogo, tradus prin mult, și adj. milostivß păstrat neschimbat. Prin urmare, multmilostiv este un
compus apărut prin calchierea parțială a sl. mnogomilostivß. Cercetarea în paralel a psalmilor din
slavonă și greacă scoate la iveală corespondența dintre sl. mnogomilostivß și gr. πολυέλεος,
termeni cărora Miklosich le adaugă în Lexicon sintagma latinească valde misericors. La rândul
lui, sl. mnogomilostivß este un calc total după gr. πολυέλεος.
3
 3.4. Asemenea sl. mnogo, rolul pe care mult îl are în compusele în care apare este acela de a
marca valoarea de superlativ a adjectivului următor. Același sens, „foarte milostiv”, este
exprimat în Cazania lui Varlaam de un alt compus: întru-tot-milostiv „extrem de milos, plin de
compasiune”, calchiat după sl. v´semilosrßdß (lat. valde misericors, gr. πανελεήμων; v.
Miklosich, Lexicon.): „Pentr-aceea întru-tot-milostivul şi direptul giudeţ Dumnedzău plăti
amânduror cum să cade”; Caz. V., 7r)5.
4. În limba secolului al XVI-lea am mai înregistrat alte două compuse în care mult are
rolul de a marca gradul superlativ al adjectivului pe care-l precedă, ambele fiind calcuri după
slavonă: mult-plodit și mult-înflorit.
4.1. Mult-plodit cu sensul „fecund” este un calc atestat numai în Psaltirea slavo-română
a lui Coresi. În porțiunea slavonă a textului, lui mult-plodit îi corespunde mnogoplod´nß
„fecundus”. De remarcat faptul că traducătorul român a echivalat impropriu adverbul slavon
mnogo prin adjectiv, de unde a rezultat forma variabilă în număr multe:

Coresi, Psaltirea slavo- Psaltirea Hurmuzachi Coresi, Psaltirea slavo-română

română
oile lor multe plodite, Oile lor multu se-au ovcåìixß mnogoplodin
înmulțescu-se în ieșirile plodit mno(õwõsåìvßìisxodiwixìsvoix
sale” (Psalmul 143: 13) (Psalmul 143: 13) (Psalmul 143: 13)

4.2. Mult-înflorit „cu foarte multe flori” apare într-un alt text al lui Coresi, Cazania a
doua, și reprezintă foarte probabil un calc după sl. mnogocv™ñ´nß , înregistrat în Lexiconul lui
Miklosich (πολυαντής „floridus”): „Cum amu iaste alt rai, mult înflurit și cu bună mirosenie, așa
sânt și ceteniile cuvintelor dumnezeiești” (CC2, 352).
5. Căutând în Biblia de la București versetele în care este atestat mult-milostiv, ne-a atras
atenția un alt cuvânt compus cu adverbul mult, respectiv mult-îngăduitor, care apare în raport de
coordonare copulativă cu mult-milostiv:
„Și Tu, Doamne Dumnezăul mieu, milosârd și milostiv, mult îngăduitoriu și mult
milostiv și adevărat” (BB, ps. 85: 14, 409); „Îndurătoriu și milostiv ‒ Domnul, mult îngăduitoriu
și mult milostiv” (BB, ps. 102: 8, 414); „Îndurătoriu și milostiv Domnul, mult îngăduitoriu și
mult milostiv” (BB, ps. 144: 8, 427).
5.1. Tipărită în 1688 din inițiativa domnitorului Șerban Cantacuzino, Biblia de la București
a fost tradusă din greacă. Nicolae Milescu, traducătorul Vechiului Testament, a întrebuințat ca
text de bază Septuaginta, tipărită în 1597 la Frankfurt, pe care a confruntat-o cu traducerea

5
Vezi Stanciu Istrate, Compuse inedite, p. 171.
4
slavonă a acesteia, tipărită la Ostrog în 1581, cu două ediții din epocă ale Vulgatei și cu alte
traduceri din ebraică în limba latină6.
5.2. Mult-îngăduitoriu din Biblia de la București are drept corespondent în Septuaginta
compusul gr. μακρόθυμος, în Vulgata lat. longanimis (uneori și lat. patiens) și în Biblia slavonă
dlßgotrßp™livß:

Biblia de la București Septuaginta Vulgata Biblia de la Ostrog,

1581
„Îndurătoriu și οἰκτίρμων καὶ miserator et misericors wedrß i mls$ñivß g{´,
milostiv Domnul, ἐλεήμων ὁ Κύριος, Dominus patiens et dolgoñr´p™livß i
mult îngăduitoriu și μακρόθυμος καὶ multum misericors mnogomls$ñivß
mult milostiv” πολυέλεος.
(Psalmul 144: 8)
„Și Tu, Doamne καὶ σύ, Κύριε ὁ Θεός et tu Domine Deus I ñ¥ g{i b{e moi
Dumnezăul mieu, μου, οἰκτίρμων καὶ miserator et misericors wedrß i mls$ñivß,
milosârd și milostiv, ἐλεήμων, patiens et multae dlßgoñr´p™livß i
mult îngăduitoriu și μακρόθυμος καὶ misericordiae et verax mnogomls$ñivß, i
mult milostiv și πολυέλεος καὶ ∕sñinei
adevărat” (Psalmul 85: ἀληθινός
14)

„Îndurătoriu și οἰκτίρμων καὶ miserator et misericors wedrß i mls$ñivß g{´,

milostiv ‒ Domnul, ἐλεήμων ὁ Κύριος, Dominus longanimis et dlgoñrßp™livß i
mult îngăduitoriu și μακρόθυμος καὶ multum misericors mnogomls$ñivß
mult milostiv” πολυέλεος·
(Psalmul 102: 8)

5.3. Gr. μακρόθυμος este rar folosit în greaca clasică și cu oarecare frecvență în
Septuaginta și în Noul Testament grecesc. În versiunea online a Septuagintei am găsit 17
ocurențe pentru acest termen. Din punct de vedere morfologic, μακρόθυμος este un adjectiv
compus din μακρός „lung (în timp și în spațiu)” și substantivul θυμός, care însemna inițial
„suflu”. Același termen desemnează la Homer sufletul responsabil de toate trăirile emoționale, de
la durere la bucurie, de la mânie la iubire. Foarte frecvent este folosit cu sensul de „mânie”. Prin
urmare, sensul „răbdător”, cu care compusul μακρόθυμος apare înregistrat în greaca veche,
sintetizează înțelesul exprimat de elementele lui componente, respectiv „lung la mânie, căruia îi
ia foarte mult timp să se mânie, care poate îngădui sau îndura mult, care are multă răbdare”. În
fapt, termenul grecesc traduce fidel expresia ebraică erekh appayim „încet la mânie, căruia îi ia

6
Vezi Eugen Munteanu, Biblia de la București (1688) și manuscrisele contemporane, în „Dacoromania”,
nr. 7, 1988, p. 173‒194.
5
mult timp să se mânie”, alcătuită din erekh „lung în timp”, și forma de dual a lui ap, respectiv
appayim „mânie”7.
5.4. Lat. longanimis din Vulgata descompune elementele grecești și le recompune după
același tipar, traducând gr. μακρός prin adjectivul longus și gr. θυμός prin anima. Însă, cel mai
adesea, gr. μακρόθυμος este tradus în Vugata prin lat. patiens, -tis. Biblia slavonă, tipărită la
Ostrog, calchiază, la rândul ei termenul grecesc, traducând fiecare element al compusului prin
adverbul dlßgo și adjectivul trßp™livß „răbdător”. Termenul din urmă redă, de altfel, întregul
conținut semantic al compusului grecesc, însă traducătorul, respectând tiparul grecesc, îi adaugă
în poziție inițială adverbul sl. dlßgo „îndelung, de lungă durată, care durează mult timp”.
5.5. Cum explicăm compusul mult-îngăduitor? Elementele care îl alcătuiesc corespund
doar în parte cuvintelor care intră în alcătuirea lui μακρόθυμος. Ca adverb, mult are sensul „în
cantitate însemnată, în mare măsură; în mod intens, stăruitor; cu valoare mare; pe o distanță
mare; în timp îndelungat; de repetate ori”. Cel de-al doilea termen, adjectivul îngăduitor, nu
poate fi pus în relație de echivalență decât cu adj. sl. trßp™livß, cel mai adesea tradus în română
prin răbdător. Așa încât, originea directă a lui mult-îngăduitor pare a fi, mai degrabă, modelul
slavon, care în traducerile din secolul al XVI-lea, a fost calchiat în forma în-lung-răbdătoriu.
Psaltirea Psaltirea scheiană Coresi, Psaltirea Biblia de la Ostrog,
Hurmuzachi slavo-română 1581
„Mângâios și milostiv „Eftin și milostiv „Eftin și milostiv wedrß i mls$ñivß g{´,
Domnul, în-lung- Domnul, în lungu Domnul, în-lung- dolgoñr´p™livß i
răbdătoriu, și e multu răbdătoriu și multu răbdătoriu și mult mnogomls$ñivß
1
milostiv” (Psalmul milostiv” (Psalmul milostiv” (CP ,
144: 8) 144: 8) Psalmul 144: 8).
„Și tu, Dumnezăul al „Și tu, Doamne Zeul „Și tu, Doamne, I ñ¥ g{i b{e moi wedrß i
mieu, mângăios și mieu, eftinu și Dumnezeul mieu, mls$ñivß,
milostiv, în-lungu- milostivu, în lungu eftin și milostiv, în- dlßgoñr´p™livß i
răbdetoriu și pre rebdătoriu și multu lung-răbdătoriu și mnogomls$ñivß, i
milostiv” (Psalmul 85: milostvu și mult milostiv și ∕sñinei
17) deadevăru” (Psalmul deadevăr” (CP1,
85: 15) Psalmul 85: 14)
„Mângâios şi milostiv „Ieftin şi milostiv „Ieftin și milostiv wedrß i mls$ñivß g{´,
e Domnul, în-lungu- Domnul, în lungu Domnul, în-lung- dlgoñrßp™livß i
rrebdător şi multu e rebdătoriu şi multu răbdătoriu și mult mnogomls$ñivß
1
milostiv (Psalmul milostivu” (PS, milostiv” (CP ,
102: 8) ps.102: 8) psalmul 102: 8)

7
Îi mulțumesc și pe această cale colegului meu, Ștefan Colceriu, specialist în limbi clasice, cercetător la
departamentul de etimologie al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al Rosetti”, care mi-a oferit informațiile
necesare privitoare la situația acestui adjectiv în greaca veche.

6
 5.6. Ce l-a determinat pe traducătorul Bibliei de la București să opteze pentru altă soluție de
traducere? Pe de o parte, sinonimia parțială a celor două adverbe, mult și lung, a făcut posibilă
traducerea sl. dlßgo corespondentul gr. μακρός prin mult. Pe de altă parte, este foarte posibil ca
în alegerea lui mult pentru traducerea primei părți a sl. dlßgotrßp™livß, traducătorul să fi fost
influențat și de termenul imediat următor în citatele analizate, respectiv mult-milostiv, în care
adverbul mult are rolul de a marca valoarea de superlativ a termenului imediat următor. Așadar,
are adverbul mult din componența lui mult-îngăduitor alt sens ori rol decât cel avut în alcătuirea
lui mult-milostiv? Probabil că nu, din moment ce în absența lui mult-milostiv în imediata
apropiere, în locul lui apare îndelung-răbdătoriu. În pasajele corespunzătoare din Septuaginta și,
respectiv, Biblia slavonă tipărită la Ostrog, lui îndelung-răbdătoriu îi corespund gr.
μακρόθυμος și sl. dlßgotrßp™livß:

Biblia de la București Septuaginta Biblia de la Ostrog

„Iară Tu, Dumnezăul nostru,
bun eşti şi dirept, îndelungu-
răbdătoriu şi cu milă
otcârmuind toate” (Solomon,
XV: 1)
„Până la o vreame îngădui-va
cel îndelung-răbdătoriu, și
apoi la el va răsări veselie”
(Sirah, I: 20)
ΣΥ δὲ ὁ Θεὸς ἡμῶν χρηστὸς
καὶ ἀληθής, μακρόθυμος
καὶ ἐν ἐλέει διοικῶν τὰ πάντα
(Solomon, XV: 1)
ἕως καιροῦ ἀνθέξεται
μακρόθυμος, καὶ ὕστερον
αὐτῷ ἀναδώσει εὐφροσύνη
(Sirah, I: 23)
B¥(e b{g na‚ß bl{gß i isñine
n$
esi, dolgo ñrßpelivß i
milosñivß rasmoñråå vså
(Solomon, XV: 1 );
do vremenei sßñrßpiñß dolgo
ñrßpeliv¥i , i naposl™d´
vozdast´ emu veselïe (Sirah, I)

6. Celor două variante de traducere a gr. μακρόθυμος, respectiv mult-îngăduitoriu și

îndelung-răbdătoriu li se adaugă o a treia: mult-îndurătoriu, aflată și ea în raport de coordonare
copulativă cu mult-milostiv, ceea ce explică, probabil, prezența lui mult în poziție inițială:
„Domnul – mult-îndurătoriu și mult-milostiv și adevărat” (Numerii, XIV : 18); cf. Κύριος
μακρόθυμος καὶ πολυέλεος καὶ ἀληθινός (Septuaginta, Numerii, XIV : 18); cf. și: G´{ ñerp™liv$
i mnogo mls$ñivß i istinen$ (Biblia de la Ostrog, Numerii, XV).
6.1. Traducerea gr. μακρόθυμος prin sl. ñerp™liv$ în Biblia de la Ostrog, exclude influența
versiunii slavone în soluția adoptată de traducătorul român.
7. Așadar, cel puțin pentru limba textelor din secolul al XVII-lea, existau trei compuse
românești, mult-îngăduitor, mult-îndurător și îndelung-răbdător, apte a reda indirect atât
conținutul semantic, cât și tiparul gr. μακρόθυμος. Primele două calcuri românești, mult-
îngăduitor și mult-îndurător puteau fi influențate și de mult-milostiv, alături de care apar în
relație de coordonare copulativă și care, grație adverbului mult, exprimă o caracteristică
superlativă a ființei divine. Astfel, accentul se mută de la sensul „care îngăduie sau îndură timp
îndelungat”, la sensul „care este foarte îngăduitor sau foarte îndurător”, însușiri specifice lui
Dumnezeu.
7
 7.1. Dintre calcurile mult-îngăduitor, mult-îndurător și îndelung-răbdătoriu, în Biblia
actuală se păstrează numai forma îndelung-răbdător, înregistrată în 18 versete. De altfel, sl.
dlßgotrßp™livß s-a menținut și în versiunea sinodală rusească, tipărită la Moscova în 1876, care
derivă din versiunea slavonă tipărită în 1581 la Ostrog. Compusul în-lung-răbdător este un calc
lingvistic imperfect după sl. dlßgotrßp™livß, primele atestări fiind înregistrate în cel mai vechi
text românesc tradus din slavonă, respectiv Psaltirea Hurmuzachi. În secolul următor, acest calc
a suferit o modificare formală. Cele două elemente inițiale, prepoziția în și adjectivul lung, au
fost înlocuite de adverbul îndelung, care exprimă mai clar nuanța temporală a sl. dlßgo și a gr.
μακρός.
8. Cât privește Biblia românească actuală, în Cartea lui Neemia am găsit o traducere mai
apropiată pentru gr. μακρόθυμος. respectiv, sintagma negrabnic la mânie. Întorcându-ne în
timp, în Biblia de la București, în același verset găsim compusul mult-îngăduitoriu:
Biblia ortodoxă Biblia de la Septuaginta V ulgata
sinodală, 1988 București
„dar Tu, fiind „Și tu – Dumnezău καὶ σὺ ὁ Θεὸς tu autem Deus
Dumnezeu iubitor şi lăsând păcatele, ἐλεήμων καὶ propitius clemens et
iertător, negrabnic la milostiv fiind și οἰκτίρμων, misericors
mânie şi bogat în milă îndurătoriu, mult- μακρόθυμος καὶ longanimis et multae
şi îndurare, nu i-ai îngăduitoriu și mult- πολυέλεος, καὶ οὐκ miserationis non
părăsit (Neemia, IX: milostiv, și [nu]-i ἐγκατέλιπες αὐτούς dereliquisti eos
17) părăsiș pre ei”
(Neemia, IX: 17) (Neemia, IX: 17)
(Neemia, IX: 17)

9. Concluzii
Tiparul analizat, care a dus la apariția unor compuse adjectivale alcătuite din adverb +
adjectiv, a fost foarte bine reprezentat în limba veche. Topica nefirească pentru limba română a
acestui tipar îndreptățește afirmația potrivit căreia primele compuse de acest fel sunt calcuri
lingvistice după slavonă. Chiar dacă nu dispunem de foarte multe atestări ale compuselor cu
adverbul mult în poziție inițială, confruntarea traducerilor în care acestea apar cu originalul din
care provin, a scos la iveală faptul că și în aceste cazuri avem a face cu calcuri lingvistice după
slavonă, și nu cu creații analogice.

SIGLE, IZVOARE
BB Biblia, adecă dumnezeiasca Scriptură, Bucureşti, 1688.

Caz. V Varlaam, Carte românească de învăţătură, Iaşi, 1643; ed. J. Byck,

Bucureşti, 1943.

8
CB II B. P. Hasdeu, Cuvente den bătrâni, I–II, Bucureşti, 1879.

CC1 Coresi, Tâlcul Evangheliilor, [Braşov], cca 1567–1568.

CC2 Coresi, popa Iane, popa Mihai, Evanghelia cu învăţătură, Braşov, 1581

CP1 Coresi, Psaltire slavo-română, Braşov, 1577.

CP2 Coresi, Psaltire slavo-română, [Braşov, cca1583].

CÎ Varlaam, Cheia înţelesului, Bucureşti, 1678; ed. Rodica Popescu,

Bucureşti, 2000
Miklosich, Fr. Miklosich, Lexicon palaeslovenico-graeco-latinum. Emendatum
Lexicon auctum, Viena, 1862–1865.
PB Psaltire, Bălgrad, 1651.
PH Psaltirea Hurmuzaki, ms. rom. BAR 3077. Psaltirea Hurmuzaki,
studiu filologic, studiu lingvistic şi ediţie de I. Gheţie şi Mirela
Teodorescu, Bucureşti, 2005.

PS Psaltirea Scheiană, ms. rom. BAR 449. Psaltirea Scheiană comparată

cu celelalte psaltiri din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, ediţie de I.-
A. Candrea, Bucureşti, 1916.