You are on page 1of 1

Bulevardul Haussmann

Boulevard Haussmann este un bulevard din Paris, care se întinde de la intersecția dintre boulevard
des Italiens și boulevard Montmartre (unde se află stația de metrou Richelieu-Drouot) până la
avenue de Friedland, care se prelungește către vest.

Lung de 2.530 de metri, boulevard Haussmann traversează aproape în întregime arondismentele 9


și 8. Aici se află sediile centrale ale băncilor, magazine de lux, clădiri de birouri, cu chirii ridicate. A
fost construit în mare parte de zidarii din departamentul Creuse.

Istoric:
În contextul reconstrucției Parisului de la mijlocul secolului al XIX-lea, prefectul Haussmann a
conceput această axă de circulație ca o șosea diagonală care să unească primul cerc al Grands
boulevards cu cel al Mur des Fermiers généraux. El trebuia, prin urmare, să dispună distrugerea casei
în care s-a născut la colțul cu rue du Faubourg-Saint-Honoré.

La fel ca și predecesorul său Rambuteau, Haussmann și-a văzut activitatea recompensată încă din
timpul vieții prin atribuirea numelui său uneia dintre căile principale de circulație a cărei amenajare o
ordonase. Amenajarea bulevardului s-a finalizat după moartea lui. Astfel, abia în 1926, după douăzeci
de ani de muncă, bulevardul Haussmann a fost conectat în cele din urmă cu boulevard des Italiens,
făcând să dispară Passage de l'Opéra, unde hoinărea le Paysan de Paris, personajul romanului
suprarealist omonim scris cu doi. ani mai înainte de Louis Aragon.

Deschiderea secțiunilor

 Finalizarea deschiderii bulevardului Haussmann, în 1925.


 Secțiunea A: din rue Drouot și boulevard des Italien până în rue Laffitte, decret din 12
ianuarie 1922, deschisă în 1926.
 Secțiunea B: din rue Laffitte până în rue Taitbout și place Adrien-Oudin, decret din 24 iulie
1913, deschisă în 1926.
 Secțiunea C: din rue Taitbout și place Adrien-Oudin, până în rue La Fayette și rue de la
Chaussée-d'Antin, decret din 22 februarie 1868.
 Secțiunea D: între rue de la Chaussée-d'Antin și rue du Havre, decret din 27 decembrie 1865.
 Secțiunea E: între rue du Havre și rue de Miromesnil, decret din 16 iulie 1862.
 Secțiunea F: între rue de Miromesnil și rue du Faubourg-Saint-Honoré, decret din 17
octombrie 1857.
 Secțiunile E și F făceau parte anterior din bulevardul Beaujon.

You might also like