You are on page 1of 5

Conținutul se încarcă...

                       
 2012
 2011
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 802
din 28-10-2011
cu privire la instituirea Inspecţiei Sociale
Publicat : 04-11-2011 în Monitorul Oficial Nr. 187-191 art. 881
Versiune în vigoare din 20.07.2012 în baza modificărilor prin
HG513 din 18.07.12, MO149-154/20.07.12 art.559
 
În conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr. 547-XV din 25
decembrie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 42-44, art. 249), cu
modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la
ajutorul social (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 179, art. 625), cu
modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr.123 din 18 iunie 2010 cu privire la
serviciile sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 155-158, art. 541),
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se instituie Inspecţia Socială în subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei
Sociale şi Familiei.  
2. Se aprobă:
Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Sociale, conform
anexei nr. 1;
Structura Inspecţiei Sociale, conform anexei nr. 2.
3. Se stabileşte efectivul-limită al Inspecţiei Sociale în număr de 25 unităţi,
inclusiv 4 unităţi – personal de deservire tehnică.
4. Cheltuielile de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Sociale se efectuează din
contul şi în limitele alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat, precum şi din alte surse
conform legislaţiei în vigoare.
PRIM-MINISTRU                                                                               Vladimir  FILAT
Contrasemnează:
Ministrul muncii, protecţiei
sociale şi familiei                                                                            Valentina Buliga
Ministrul finanţelor                                                                     Veaceslav Negruţa
Nr . 802. C hişinău, 28 octombrie 2011.
              Anexa nr. 1
la Hotărîrea Guvernului nr.802
din  28 octombrie 2011
 
REGULAMENTUL
privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Sociale
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Prezentul Regulament stabileşte modul de organizare şi funcţionare, statutul,
misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile Inspecţiei Sociale (în
continuare – Inspecţia).
Inspecţia este autoritate a administraţiei publice din subordinea Ministerului
Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, cu sediul în municipiul Chişinău.
Inspecţia are statut de persoană juridică, dispune de ştampilă, precum şi de
conturi trezoreriale.
 
            4. Inspecţia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii
Moldova, cu legile în vigoare, cu decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile
Parlamentului, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, cu alte acte normative,
tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, ordinele ministrului
muncii, protecţiei sociale şi familiei, precum şi cu prevederile prezentului Regulament.
CAPITOLUL II
Misiunea, domeniile, funcţiile, atribuţiile,
drepturile şi obligaţiile Inspecţiei
            5. Inspecţia are misiunea inspectării modului de aplicare corectă şi unitară a
legilor şi a altor acte normative care reglementează acordarea ajutorului social,
ajutorului pentru perioada rece a anului şi serviciilor sociale.
            6. Domeniile de inspectare ale Inspecţiei sînt:
acordarea serviciilor sociale;
stabilirea ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului.
            7. Sînt supuse inspecţiei următoarele entităţi:
1) autorităţile publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniile specificate la pct. 6 al
prezentului Regulament;
2) persoanele fizice şi juridice cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul asistenţei
sociale;
3) prestatorii de servicii sociale, publici şi privaţi.
            8. Funcţiile de bază ale Inspecţiei
În activitatea sa Inspecţia îndeplineşte următoarele funcţii:
1) de inspecţie;
2) de comunicare;
3) de reprezentare.
            9. Atribuţiile Inspecţiei
Inspecţia are următoarele atribuţii:
1) pentru îndeplinirea funcţiei de inspecţie:   
a) asigură exercitarea inspecţiei asupra implementării prevederilor actelor
normative referitoare la acordarea ajutorului social, ajutorului pentru perioada rece a
anului şi a serviciilor sociale acordate de către prestatorii de servicii sociale, indiferent
de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare;
b) depistează şi constată încălcările prevederilor legale din domeniul supus
inspecţiei şi informează organele competente;
c) întocmeşte rapoartele scrise în care se consemnează constatările misiunii de
control efectuate, recomandările de îmbunătăţire a activităţii, propunerile de aplicare a
măsurilor legale, precum şi perioada în care abaterile constatate urmează a fi remediate;
2) pentru îndeplinirea funcţiei de comunicare:
asigură comunicarea cu autorităţile publice centrale şi locale şi cu persoanele fizice sau
prestatorii de servicii sociale;
elaborează strategia de comunicare internă şi externă privind activităţile specifice
inspecţiei;
comunică entităţilor supuse inspecţiei rezultatele controlului atît pentru
informarea acestora, cît şi pentru formularea de observaţii şi propuneri; 
transmite spre aprobare Ministrului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
raportul anual de activitate, publică în Raportul Social Anual şi pagina web a
Ministerului informaţia privind rezultatele activităţii;
realizează, în caz de necesitate, conform legislaţiei, schimbul de informaţii cu alte
autorităţi publice centrale şi locale, cu alte instituţii naţionale şi internaţionale cu
atribuţii în domeniu, sau, după caz, cu reprezentanţi ai societăţii civile, în vederea
creşterii eficienţei şi eficacităţii activităţii de inspecţie;
desfăşoară orice alte activităţi care contribuie la promovarea imaginii instituţiei;
3) pentru îndeplinirea funcţiei de reprezentare:
a) asigură reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate;
b) participă, în limitele posibilităţilor, la implementarea unor proiecte naţionale
sau internaţionale în domeniul său de competenţă, conform legislaţiei;
c) asigură apărarea şi reprezentarea intereselor proprii în instanţele de
contencios administrativ şi în alte instanţe judecătoreşti competente, potrivit legii;
d) reprezintă şi, după caz, îşi apără interesele patrimoniale în relaţiile cu terţii.
            10. Drepturile Inspecţiei
Inspecţia este în drept:
1) să solicite şi să primească, în condiţiile legii, de la autorităţile publice centrale
şi locale, de la persoanele juridice şi fizice documentele şi informaţiile necesare
exercitării atribuţiilor sale;
2) să aibă acces liber, în condiţiile legii, la dosarele solicitanţilor şi beneficiarilor
de ajutor social, ajutor pentru perioada rece a anului şi servicii sociale, în sediul
direcţiilor/secţiilor asistenţă socială şi protecţie a familiei;
3) să aibă acces liber, în condiţiile legii, la domiciliul solicitanţilor/beneficiarilor
de ajutor social, ajutor pentru perioada rece a anului şi servicii sociale, precum şi în
sediul prestatorilor de servicii sociale;
4) să aibă acces la bazele de date informaţionale, conform legislaţiei;
5) să înainteze, după caz, propuneri de îmbunătăţire a cadrului normativ din
domeniile supuse Inspecţiei. 
            11. Obligaţiile Inspecţiei
Inspecţia este obligată:
1) să efectueze imparţial, obiectiv şi calitativ inspectarea în domeniile sale de
competenţă, bazată doar pe prevederile legislaţiei în vigoare;
2) să păstreze, conform legislaţiei, confidenţialitatea, discreţia profesională şi
regulile deontologice ale funcţiei publice;
3) să înştiinţeze, conform legislaţiei, autorităţile şi instituţiile competente dacă, în
perioada derulării misiunii de inspecţie, constată abateri;
4) să respecte normele actelor legislative şi normative, precum şi cele prevăzute
de prezentul Regulament.
CAPITOLUL III
Organizarea activităţii Inspecţiei
            12. Personalul Inspecţiei se formează din:
1) inspectori şi alţi specialişti, care sînt funcţionari publici;
2) personalul tehnic.
            13. Inspecţia este condusă de şeful Inspecţiei.
            14. Numirea în funcţie, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de
serviciu ale conducerii Inspecţiei se face, în condiţiile legii, de către ministrul muncii,
protecţiei sociale şi familiei.
            15. Şeful Inspecţiei are următoarele atribuţii:
organizează, conduce şi coordonează activitatea Inspecţiei;
elaborează statul de personal şi schema de încadrare a Inspecţiei, conform legislaţiei;
numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează, în condiţiile legii,
raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, angajează, modifică, suspendă şi
încetează raporturile de muncă ale personalului contractual al Inspecţiei;
aprobă componenţa şi repartizarea inspectorilor care realizează misiunile de inspecţie;
organizează formarea profesională a personalului;
aprobă planul anual de activitate al Inspecţiei;
elaborează anual raportul de activitate şi îl prezintă spre aprobare Ministrului Muncii,
Protecţiei Sociale şi Familiei;
organizează examinarea petiţiilor;
examinează contestaţiile, dispunînd, după caz, anularea actelor întocmite de inspectori;
emite ordine, dispoziţii şi alte acte normative în domeniul său de competenţă şi
monitorizează executarea lor;
reprezintă Inspecţia în relaţiile cu organele similare din alte state, autorităţile publice,
persoanele juridice şi fizice.
            16. Şeful Inspecţiei este responsabil de exercitarea atribuţiilor de serviciu în
strictă conformitate cu legislaţia în vigoare.
17. Inspectorul este subordonat şefului şi în exerciţiul funcţiunii se supune
legislaţiei.
18. Atribuţiile funcţionarilor Inspecţiei se stabilesc prin fişa postului, aprobată de
şeful inspecţiei.
19. Salarizarea personalului Inspecţiei se efectuează conform legislaţiei în
vigoare.
20. În exercitarea atribuţiilor legale, inspectorii beneficiază de protecţie conform
legislaţiei.
21. Inspectorii au competenţa de inspecţie pe întreg teritoriul republicii.
22. În caz de nerespectare a obligaţiunilor prevăzute, inspectorii poartă
răspundere conform legislaţiei.
23. În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, inspectorul va purta legitimaţie şi
insignă cu însemnele specifice Inspecţiei, ale căror modele se aprobă prin ordinul
ministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei, la propunerea şefului Inspecţiei.
24. Nu se permite obstrucţionarea în orice mod a activităţii inspectorilor sociali,
precum şi implicarea în activitatea inspectorilor în timpul exercitării atribuţiilor ce se
impun în conformitate cu prevederile prezentului Regulament şi alte acte normative.
            25. Autorităţile publice, prestatorii de servicii sociale, familiile
beneficiare/solicitante de ajutor social sau ajutor pentru perioada rece a anului
inspectate au obligaţia de a pune la dispoziţie inspectorilor sociali documentaţia sau
informaţia necesară şi relevantă misiunii de inspecţie, conform legislaţiei.           
Anexa nr. 2
la Hotărîrea Guvernului nr.802
din  28 octombrie  2011
Structura Inspecţiei Sociale
Conducerea
Direcţia inspecţia prestaţiilor sociale
Direcţia inspecţia serviciilor sociale
Serviciul economic
Serviciul juridic
 
Serviciul resurse umane  substituit prin HG513 din 18.07.12, MO149-154/20.07.12
art.559

 
 20-07-2012

© Ministerul Justiției, 2020 - Sugestiile și propunerile pot fi expediate


la arij@justice.gov.md

You might also like