Electricitatea

Electricitatea este un set de fenomene fizice asociate cu prezența și deplasarea sarcinilor

electrice. Energia electrică produce efecte bine-cunoscute, cum ar fi: fulgerul, electricitatea
statică, inducția electromagnetică și curentul electric.

În domeniul energiei electrice, sarcina produce câmpuri electromagnetice care

acționează asupra altor sarcini. Energia electrică apare ca urmare a mai multor tipuri de
fizică:
 sarcină electrică: o proprietate a unor particule subatomice, care
determină interacțiunile lor electromagnetice.
 curentul electric: o mișcare sau flux de particule încărcate electric, măsurat în amperi;
 câmp electric: câmp electromagnetic produs de o sarcină electrică, chiar atunci când nu
este în mișcare (de exemplu, nu există curent electric). Câmpul electric exercită o forță
asupra altor sarcini din vecinătatea sa.
 potențialul electric: capacitatea unui câmp electric de a face lucru mecanic pe o sarcină
electrică, măsurată în volți;
 electromagneți: curenții electrici generează câmpuri magnetice, iar variația câmpurilor
magnetice generează curent electric.

În electrotehnică, electricitatea este utilizată pentru:

 energie electrică, unde curentul electric este folosit pentru a pune în funcțiune
echipamente;
 electronică, care se ocupă cu circuite electrice care implică componente electrice active,
cum ar fi: tuburi vidate, tranzistoare, diode și circuite integrate.

Istoria electricitatii si cine a descoperit-o

Unii consideră că Benjamin Franklin este cel care a descoperit electricitatea, dar experimentele
acestuia au ajutat doar la stabilirea unei legături între fulger și electricitate, nimic mai mult.

Cu mult înainte de a exista orice cunoștințe de energie electrică, oamenii erau conștienți de
fenomenul curentării din cauza peștilor electrici. Texte antice egiptene datând din 2750
î.Hr. menționează acești pești ca „Tunătorii Nilului”, și îi descriau ca „protectorii” tuturor
celorlalte specii de pește. Peștii electrici au fost din nou consemnați milenii mai târziu de către
naturaliști și medici antici greci, romani și arabi. Probabil cea mai veche și mai apropiată
abordare a descoperirii identității fulgerelor, și a electricității din orice altă sursă, este atribuită
arabilor, care înainte de secolul al XV-lea aplicaseră cuvântul arab pentru „fulger” (raad), și
unor pești electrici.
 Thales din Milet a făcut o serie de observații privind electricitatea statică în jurul anului 600 î.Hr.,
din care el a ajuns să creadă că frecarea făcea chihlimbarul să fie magnetic, spre deosebire de
minerale, cum ar fi magnetita, care nu avea nevoie de nicio frecare. Thales se înșela în credința
sa că atracția ar fi datorată unui efect magnetic, dar mai târziu știința avea să demonstreze o
legătură între magnetism și electricitate. Conform unei teorii controversate, parții fi avut
cunoștințe de galvanizare , după descoperirea în 1936 a bateriei de la Bagdad, care seamănă cu
o celulă galvanică, însă este incert dacă artifactul ar fi fost de natură electrică.

Thales, cel mai vechi cercetător cunoscut al electricității

În anul 1752, Ben Franklin a efectuat celebrul său experiment cu un zmeu şi o cheie în condiţii de
furtună. Prin acesta el a dovedit, pur și simplu, că fulgerele și micile scântei electrice reprezintă
același lucru.

Benjamin Franklin

În anul 1831 Michael Faraday a creat dinamul electric (un generator de energie) prin care a
obținut curent electric într-un mod continuu și practic. Invenția lui Faraday a constat dintr-un
magnet care se deplasa într-o bobină din sârmă de cupru şi care a generat în acest fel un mic
curent electric care se deplasa prin firul bobinei. Această descoperire a creat condiţiile pentru ca
americanul Thomas Edison şi omul de ştiinţă britanic Joseph Swan să inventeze fiecare în parte,
în țările lor, becul cu filament incandescent în jurul anului 1878. În acea perioadă existau becuri
luminoase, dar becul incandescent a fost primul bec electric care lumina ore în șir.

O replică a primului bec cu filament incandescent inventat

de Edison.
Swan şi Edison au înființat mai târziu o societate pentru a realiza prima aplicaţie practică pentru
lampa cu incandescență, Edison folosind generatorul său de curent continuu pentru a ilumina
primele felinare electrice din New York în septembrie 1882.

Mai târziu, la sfârşitul anilor 1800 și la începutul anilor 1900, inginerul şi inventatorul sârbo-
american Nikola Tesla a contribuit decisiv la apariţia aplicaţiilor comerciale ale electricităţii. El a
lucrat împreună cu Edison și mai târziu a obţinut progrese revoluționare în electromagnetism.

În concluzie, nu a existat doar o singură persoană care a descoperit electricitatea. Deşi conceptul
de electricitate a fost cunoscut de mii de ani, studiul științific şi aplicaţiile comerciale ale acesteia
au fost realizate de mai multe genii care au lucrat în același timp la aceste probleme.