Litosfera

Ganea Mihaela
Iordan David
Iosifescu Rareș
Movileanu Theea
Simion Alexandra
Stănescu Maria
Țoi David
Litosfera
Litosfera (din grecescul
lithos = piatră și sferă) este
partea solidă de la exteriorul
unei planete.
Informatii generale
In cazul Terrei, caracteristica principala care separa litosfera de astenosfera
este starea ei de agregare. Litosfera se afla intr-o stare solida, si deformarile
la nivelul acesteia se produc mai ales prin rupturi.
• Litosfera include: crusta (continentala sau oceanica) si exteriorul mantalei
superioare.
Grosimea litosferei variaza de la cativa km, in zonele de rift din oceane la 100-
150 km sub partile mai vechi ale bazinelor oceanice, grosimea crescand pana
la 250-300 km sub zonele placilor continentale. Litosfera pluteste pe stratul
inferior al pamantului numit astenosfera. Din cauza miscarilor de convectie
din interiorul astenosferei, litosfera este fragmentata in parti solide, numite
placi tectonice, care se misca independent una fata de cealalta. Aceste
miscari se numesc miscari tectonice.
 Informatii generale
Partea exterioara a litosferei cuprinde crusta terestra. Crusta oceanica are o
grosime de 5-10 km si este formata in principal din roci bazaltice. Crusta
continentala are o grosime de 20-70 km si e formata din roci mai putin dense
decat crusta oceanica. Temperatura crustei variaza de la temperatura mediului,
la suprafata acesteia, pana la ~900 grade la contactul cu mantaua superioara.
Intre crusta si mantaua superioara se afla o discontinuitate numita
discontinuitatea Mohorovicic. Aceasta e fost identificata in 1909 de un seismolog
din Croatia, care a remarcat cresterea brusca a vitezei undelor seismice in acest
punct.
!!! S-au efectuat diverse incercari de a ajunge prin forare la aceasta discontinuitate,
si de a colecta materiale din mantaua superioara, una dintre acestea fiind in 2005,
la 1416m sub Oceanul Atlantic.
Tipuri de litosferă
01
litosfera continentală
• se găsește în partea
exterioară și are o grosime
aproximativă între 40 și 200
de km
• Este alcătuit din partea
exterioară a mantalei terestre
și a scoarței continentale.
Are o grosime de aproximativ
120 de kilometri și este
alcătuită în esență din roci de
granit. Acest strat este
alcătuit din continente și
sisteme montane.
02
litosfera oceanică
• situată în bazine oceanice cu o grosime
cuprinsă între 50 și 100 km
• Este compus din mantaua exterioară a
Pământului și din scoarța oceanică. Grosimea
sa este mai subțire decât cea continentală: are
aproximativ 60 de kilometri. Este compus în
principal din bazalturi, iar în partea de jos se
formează lanțuri montane de până la 7 kilometri
grosime. Odată cu trecerea timpului, litosfera
oceanică devine din ce în ce mai densă datorită
răcirii astenosferei, devenind o manta litosferică.
Aceasta explică de ce litosfera oceanică este
mai tânără decât cea continentală.
 Cele mai importante plăci tectonice
a) Placa eurasiatică
 este situata în Europa și în cea mai mare
parte a teritoriului asiatic, o parte din
Oceanul Atlantic de Nord si Arctica (Asia
exclude Hindustanul, Asia de Sud-Est și
Siberia, Mongolia și China)
 este o placă tectonică în principal
continentală, cu limite divergente pe
creasta vestică a Atlanticului
 la sud prezintă o limită convergentă cu
plăcile africane, arabe și indiene, iar la est
cu diferite plăci continentale minore
 este o zonă de mare coliziune cu alte plăci,
care generează o mare activitate vulcanică
 această zonă integrează binecunoscuta
centură de foc
b) Placa Pacific
 alcatuieste intreaga centura de foc
 este una dintre cele mai mari placi oceanice
si se afla in contact cu alte 8 placi
 este o placă oceanică cu limite divergente de
creasta Pacificului care o separă de placa
Nazca
 la nord și vest are limite convergente cu
plăcile nord-americane, eurasiatice, filipineze
și australiene
c) Placa sud-americana
 include subcontinentul cu același nume și are limite
divergente față de creasta Atlanticului
 pe partea de vest prezintă limite convergente cu placa Nazca,
iar la sud-vest cu Antarctica și la nord interacționează cu placa
Caraibelor
 este foarte activa seismic
 are vulcani importanti
 Cele mai importante plăci tectonice
d) Placa nord-americana
 formeaza inelul de foc
 pe partea de vest se conecteaza
cu placa Pacificului
 include întreg subcontinentul
nord-american până în
Peninsula Yucatan, Groenlanda,
o parte a Islandei, zone din
vestul Atlanticului de Nord și
Arctica
a) Farfurie Africana
 este o placa de tip mixt care, in limita sa
nordica, a generat Alpii si Marea Mediterana,
in ciocnirea sa cu placa eurasiatica
 in vest oceanul se extinde si se spune ca in
Africa se formeaza treptat o deschidere, care
in viitor va produce o divizare a acestui
continent
a) Placa arabica
 este cea mai intinsa placa dintre cele
secundare
 este o placa de dimensiuni mici
 in limita sa vestica, Marea Rosie este in curs
de deschidere
Compozitia
• Litosfera este formată dintr-o crustă care poate ajunge de la un metru la 100 de
kilometri adâncime. În acest strat, elementele care îl alcătuiesc sunt, în principiu, roci
de piatră sau bazalt de grosime mare și foarte rigide.

• Așa-numita litosferă continentală este compusă în esență din minerale felsice, cum ar
fi granit sau roci magmatice care formează cuarț și feldspat.
• Acest strat de roci dense este alcătuit în principal din fier, siliciu, calciu, potasiu,
fosfor, titan, magneziu și hidrogen. În cantitate mai mică există carbon, zirconiu,
sulf, clor, bariu, fluor, nichel și stronțiu.

• La rândul său, scoarța litosferei oceanice este de tip mafic; adică pe baza unui mineral
silicat bogat în fier, piroxen, magneziu și olivină. Aceste roci sunt, de asemenea,
alcătuite din bazalt și gabru.

• Spre mantaua superioară predomină silicatul de fier și magneziu, iar în partea

inferioară există un amestec de oxizi de magneziu, fier și siliciu. Rocile sunt obținute
atât în ​stare solidă, cât și semi-topită, care sunt generate de schimbările de
temperatură care pot apărea în anumite zone.
Combustibili
fosili
RESURSELE ENERGETICE DE CĂRBUNI: sunt roci sedimentare, formate prin acumularea şi
trasnformarea complexă a resturilor vegetale în condiţii anaerobe. Cărbunii se împart
astfel: - superiori: antracit, huilă; - inferiori: cărbune brun, lignit, turbă; cel mai important
cărbune este huila. cele mai importante bazine de huilă se află în China, SUA (în Munţii
Appalachi), India şi Australia.
PETROLUL: Au valoare economica deosebita, intrucat ocupa primul loc in sursele de
energie.De asemenea, valoarea economica este data de valoarea de exploatare,fapt
pentru care cele mai rentabile sunt exploatarile supergigantice. Se găseşte în - Orientul
Apropiat şi Mijlociu (66% din totalul mondial), - America de Nord şi Centrală (8, 3%), -
America de Sud (8, 2%), - Africa(7, 2%), - Europa(6, 8%), - Oceania (0, 2%). Principalele
rezerve maritime si oceanice se găsesc în apele teritoriale statelor din regiunea Golfului
Persic, a Mării Nordului, a Golfului Mexic şi a Golfului Guineei.
GAZELE NATURALE: Sunt cantonate în scoarţa terestră, în zăcăminte singulare sau
asociate cu rezerve de petrol. Se clasifică în: gaz metan si gaz de sondă. Cantitatea netă
de gaz exploatat în anul 2004 a fost de 2.689 miliarde m³, din care 22% revine Rusiei,
20% Statelor Unite ale Americii, 6,8% Canadei, 3,6% Regatului Unit, 3% Algeriei și 17,2%
Indoneziei, Olandei, Uzbekistanului, Iranului, Argentinei, Mexicului, Arabiei Saudite,
Malaysiei și Germaniei, iar 0,6% Austriei.
 Resursele pentru industria chimică
SAREA

• este folosita in alimentatie si ca materie prima in industria chimica

• ele mai mari rezerve de sare sunt localizate in emisfera nordica, in bazinele mari
din Europa, America de N si Asia

SARURILE DE K

• sub forma de azotat de K sunt folosite pentruproductia de zacaminte potasice

• sunt localizate, in cantitate mica, in Rusia, Germania, Canada, SUA, China, Turcia
.

SULFUL

• este utilizat in industria grasamintelor chimice, in siderurgie, la rafinarea

petrolului si la prducerea firelor artificiale.

• detinute in cantitate de trei patrimi in Rusia, Canada, SUA, Polonia, Irak

 Caz particular:
Africa de Sud
Republica Sud-Africana este considerata
ca fiind cea mai mare producatoare de
aur din lume. Pe teritoriul ei se afla nu
mai putin de 750 de mine din care se
extrag aceste metale nobile. Este
notabila mina de la Tau Tona, pentru
adancimea ei de 3.400 metri.
Cel mai mare diamant
• In mina Premier, a fost descopreit la 26 ianuarie 1905 cel mai mare diamant din lume, in
greutate de 3.106 carate, respectiv 621,2 grame. A fost denumit Cullinan, dupa numele
proprietarului terenului pe care se gasea exploatarea, Sir Thoman Cullinan.
• In 1907, guvernul din Transvaal, existent la acea data, a hotarat sa ofere pretiosul trofeu
regelui britanic Eduard al VII-lea, dar si ca recunostinta pentru acordarea independentei
statului Transvaal.
• Diamantul fiind in stare bruta, regele Eduard al VII-lea l-a incredintat unui specialist,
pentru prelucrare. Acesta l-a spart in doua, obtinand Cullinan I si Cullinan II. Tot
prelucrand, au rezultat pana la urma noua piese principale numerotate de la I la IX si 96
briliante mai mici.
• Piesele principale se gasesc si astazi in posesia coroanei britanice.