CAP 1: GENERALITAŢI CAPITALURI

Autofinan Noi aporturi

-ţare  în numerar 
Prin fonduri
proprii
Creşteri  Încorporarea
de capital rezervelor 

Credite Conversiune
bancare a datoriilor 

Surse de  Împrumuturi
finanţare obligatare

Datoriile
Prin comerciale
angajamente
la termen
Datorii
fiscale,
salariale şi
sociale

Finanţarea afacerii reprezintă totalitatea modalităţilor prin care agentul economic

reuşeşte să dispună în timp util de resursele financiare necesare realizării proiectelor 
propuse în condiţii de eficienţă maxinmă.
Scopul oricărei activităţi economice îl constituie maximizarea profitului.În acest
sens, procedează la analiza financiară a activităţii, stabilinduse punctele tari şi punctele
slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi
de dezvoltare într-un mediu concurenţial.
Astfel, devine de mare importanţă identificarea tipurilor de resurse de finanţare
care susţin activitatea economică respectivă.

3
 

Analizând datele din documentele contabile de sinteză, rezultă că pasivul

bilanţier, prin componenţa sa, evidenţiaza modul de finanţare sau de suţinere financiară
a activului şi exigibilitatea surselor de finanţare.
Astfel, categoria de pasiv corespunzătoare finanţării proprii a activului, asigurată
de proprietar, ca investitor, este denumita capitaluri proprii.
Capitalurile proprii cuprind:
- aporturile de capital;
- primele de capital;
- rezervele;
- rezultatul reportat;
- rezultatul exerciţiului financiar;
Sursele proprii sunt nerambursabile şi se utilizează conform legislaţiei in viguare
asigurând finanţarea permanentă a întreprinderii.
Finanţarea străină a activului se regăseşte în categoria datoriilor.În această
situaţie se află:
- creditele bancare si de la alte instituţii de credit;
-  împrumuturile din emisiunile de obligaţiuni;

- datoriile comerciale faţă de furnizori;

- Datoriile fiscale, salariale si sociale;
- Datoriile către asociaţi rezultate din operatiuni de capital si dividende;
- Alte datorii;
Având în vedere termenul de scadenţă al datoriilor, acestea pot fi:
• pe termen lung- împrumuturi
- datorii faţă de terţi

• pe termen scurt - credite comerciale

- credite bancare pe termen scurt

Sursele străine au caracter rambursabil şi sunt de regulă purtăoare de dobânzi,

asigurând finanţarea temporară a întreprinderii.
 În funcţie de sursele utilizate, există două căi de finanţare a afacerii:
- finanţarea prin fonduri proprii
- finanţarea prin angajamente la termen

4
 

Capital

Prime de capital

Rezerve din reevaloare

Sursele proprii de
finanţare ale
agentului
economic Rezerve

Rezultatul exerciţiului

Rezultatul raportat

Amortizare

Datorii faţă de terţi ( pasive şi stabile )

Surse împrumutate
Credite bancare pe termen scurt

Provizioane

Credite bancare pe termen lung

 Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni

5
 

CAP 2 : SELECTAREA SURSELOR STRĂINE DE FINANŢARE

Suresele străine de finanţare sunt:

-datorii pe termen scurt (mai puţin de un an )
-datorii pe termen mediu (durata de finanţare este de până la 5 ani )
Sursele pot fi grupate:
• Datorii faţă de terţi (passive stabile sau surse atrase temporar în circuitul economic
al agentului economic)
• Provizioane şi ajustări privind deprecierea activelor 
• Surse împrumutate pe termen scurt
• Surse împrumutate pe termen mediu si lung

2.1 Datorii faţă de terţi (pasivele stabile)

Rezultă din relaţiile contractuale ale societăţii cu terţii sa cu statul.

Sunt surse gratuite atrase temporar pentru finanţarea activităţii de exploatare.
Provin din decalajul favorabil de plăţi mai mare decat decalajul nefavorabil de
 încasări.
Sunt luate în calcul la valoarea cea mai mică din perioada de timp analizată.
 În mărime efectivă, ecestea se evaluează la nivelul soldurilor, datoriilor de
exploatare din bilanţ, care se regăsesc în planul de conturi la clasa 4- conturile de
datorii pe termen scurt
Ca mărime provizionate se estimează după doua metode:
• Analitică – pentru determinarea pasivelor stabile 1;
• Sintetică – pentru determinarea pasivelor simple 2;
Mărimea totală a pasivelor stabile provizionate se determină prin însumarea
pasivelor stabile 1 cu pasivele stabile 2.

Metoda analitică  se foloseşte pentru estimarea surselor atrase din datorii cu
termene fixe de plată şi cu solduri crescătoare până în momentul plăţii acestora
(salarii, energie, contribuţii la sigurările sociale, TVA, impozit pe profit), denumite
passive stabile 1.
• Etapele parcurse pentru determinarea acestor passive:

6
 

1.) Alegerea trimestrului cu activitate minimă şi determinarea cheltuielilor 

aferente activităţii desfăşurate, potrivit formulei:
 
Cheltuieli totale estimate pe an x (volum producţie trimestru , volum producţie totală)

2.) Determinarea datoriilor zilnice:

Cheltuieli total trimestru / nr.zile
 
3.) Determinarea soldului la începutul unei luni din trimestrul ales:
Datoria zilnică x nr.zile din luna precedentă calculate până la plata care se va efectua în
luna curentă
 
4.) Calculul soldurilor din fiecare zi a lunii luate în calcul:
Sold initial + datoria zilnică * nr.zile calculate până la plată care se va efectua în luna
curentă
 
5.) Însumarea soldurilor din fiecare zi:
 Însumarea soldurilor zilnice ale tuturor datoriilor 

6.) Alegerea soldului zilnic total, cel mai mic din luna luată în calcul.

Metoda sintetică

1. se foloseşte pentru previzionarea surselor atrase din celelalte decalaje de plăţi

ale întreprinderii, care nu au termene fixe de plată şi care au sold variabil pe
parcursul unei luni, denumite pasive stabile 2.
2. dimensionarea pasivelor stabile se realizează în funcţie de :
- Nivelul zilnic al datoriei = nivelul trimestrial total al acestor datorii / 90
- Durata medie a decalajului de plăţi:

Aprovizionări trimestriale totale

Pasive stabile 2 = x durata medie a decalajelor 
90

Aplicaţie: Se cunosc următoarele date cu privire la aprovizionările totale

planificate pentru un trimestru şi durata medie a decalajului de plăţi:

7
 

Trimestru Aprovizionări trimestrile Durata medie de

 întârziere a plăţii
I 40.000 3
II 45.000 3
III 50.000 3
IV 55.000 3

Se cere: determinarea pasivelor stabile 2 şi a pasivelor stabile totale pentru fiecare

trimestru.

Trimestru Aprovizionări Durata Pasive Pasive Total

trimestriale medie stabile 2 stabile 1 pasive
stabile
I 40.000 3 133.33 306.83 1640.16
II 45.000 3 1500.00 306.83 1806.83
III 50.000 3 1666.67 306.83 1973.50
IV 55.000 3 1833.33 306.83 2140.16

2.2 Surse de finanţare împrumutate

În completarea surselor proprii şi atrase, întreprinderea apelează la sursele

 împrumutate.
 În funcţie de perioada de timp şi de natura utilizărilor pentru care s-a identificat
nevoia de surse străine, acestea pot fi împrumutate pe termen scurt sau lung.
Sursele străine de finanţare a afacerii sunt: creditul bancar (pe termen lung,
mediu şi scurt), împrumutul obligatar, leasing-ul, alte datorii pe termen scurt.

2.2.1 Surse împrumutate pe termne scurt

Pentru acoperirea nevoilor temporare de surse de finanţare întreprinderea

apelează la credite bancare de trezorerie.
Determinarea creditelor de trezorerie se fc conform planului de trezorerie
 întocmit la începutul fiecărui trimestru.
• Deficitul de trezorerie reprezintă nivelul noilor credite pe care agentul economic
le va solicita în trimestrul respectiv.

8
 

• Excedentul de trezorerie reprezintă volumul creditelor ce urmează a se

rambursa în trimestrul următor.
Nvelul creditelor de trezorerie pentru un trimestru se determină potrivit formulei:
Credite de trezorerie = soldul iniţial al trimestrului(soldul final al trimestrului precedent) +
deficit de trezorerie – excedent de trezorerie
 
Exemplu:

Nr.crt. Explicaţii Tr.I Tr.II Tr.III Tr.IV

1. Stocuri, 30500 32000 33000 34000
cheltuieli şi
alte active
2. Cheltuieli 43600 45000 46000 47000
pentru
realizarea
producţiei
(plăţi)
I TOTAL 74100 77000 79000 81000
STOCURI ŞI
CHELTUIELI
(1+2)
3. Fond de 12540 12540 12540 12540
rulment
4. Surse atrase 2000 2050 2100 2150
(pasive
stabile)
5. Încasări din 49000 55000 52000 53000
vânzarea
producţiei
6. Credite de 4260 10560 7410 12360
trezorerie în
sold
II TOTAL 67800 80150 74050 80050
RESURSE
ŞI
 ÎNCASĂRI
(3+4+5+6)

9
 

7. Deficit de 6300 4950 950

trezorerie
(I-II)
8. Excedent de 3150
trezorerie
(II-I)

Creditul de trezorerie este purtător de dobândă, care se calculează potrivit

relaţiei:
Dobânda simplă = credit x procent dobândă x perioada de creditare simplă

Perioada de ramburasare a creditului este cea mai mică de un an, fapt care
implică identificarea perioadei pentru care se calculează dobânda (perioada de
creditare).

Număr luni acordate credit

Perioada de =
creditare 12

Aplicaţie: Socitatea primeşte un credit în sumă de 6000 lei, pe o perioadă de 3

luni, pentru care se percepe dobândă simplă de 12% pe an. Creditul urmează să fie
restituit în tranşe egale lunare.

Se cere: determinarea anuităţii şi componenţa acesteia.

Perioada Credit Dobândă Sumă Rată Anuitate

iniţial dobândă
1 6000 12% 180 2000 2180
2 4000 12% 120 2000 2120
3 2000 12% 60 2000 2060
total 5000 360 2000 6360

2.2.2. Surse împrumutate pe termen lung

10
 

Cele mai mari solicitări de fonduri din afara agentului economic sunt generate de
activităţile de investiţii. Pentru acoperirea nevoilor de resurse pe termen lung firmele se
adresează:
- sistemului bacar, în vederea obţinerii creditelor pe termen mediu şi lung;
- pieţei de capital, prin vânzarea de obligaţiuni.

Sursele împrumutate pe termen lung se regăsesc în conţinutul capitalurilor 

permanente ale întreprinderii şi sunt apelate în limita capacităţii de îndatorare a
societăţii comerciale.

CAP 3 : CREDITUL BANCAR

Creditul este operaţiunea prin care se pot obţine resurse, în schimbul unei
promisiuni de rambursare în viitor.
Rambursarea creditului se face eşalonat şi este însoţită de plata unei dobânzi.
Dobânda este suma de bani ce remunerează pe împrumutător.
 În relaţia de creditare sunt implicate două părţi principale:
• împrumutătorul ( instituţia financiară) care poartă denumirea de creditor 
• împrumutatul, adică debitorul

11
 

Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este

acceptat sunt foarte diverse şi într-o continuă evoluţie.
 În momentul acordării unui credit, instituţiile financiare ( în principal băncile) iau
 în considerare şi existenţa unor posibile riscuri.
 În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:
• riscul de nerambursare;
• riscul de imobilizare;
Riscul de nerambursare – constă în probabilitatea întârzierii plăţii, sau a
incapacităţii de plată datorită diferitelor conjuncturi nefavorabile la un momemnt dat
pentru debitori.
Riscul de imobilizare – apare la bancă în situaţia în care acesta nu reuşeşte să
gestioneze corect depozitele pe care le constituie şi creditele pe care le acordă.
Rezultă necesitatea ca banca să-şi întărească poziţia sa de creditor pe piaţă în
scopul unei ferme gesiuni a fondurilor ce îi sunt încredinţate. Acest lucru se realizează
prin solicitarea şi obţinerea de garanţii personale şi reale.
Ca urmare banca va proceda mai înainte de acordarea creditului la o analiză
atentă a posibilităţilor reale pe care le are debitorul sub diverse aspecte:
• umane (competenţă, moralitate);
• economice ( situaţia internaţională, naţională, cadrul profesional);
• financiare (situaţia financiară a debitorului, gradul de îndatorare existent la
momentul solicitării creditului, capacitattea de rambursare);
• juridice ( forma juridică, legăturile juridice cu alte întreprinderi – în cazul în care
dibitorul este o persoană juridică);
Prevenirea riscului este direct legată de procedurile de garantare a împrumuului.
Pentru anumite tipuri de credite sunt solicitate şi garanţii materiale.
Garanţia personala – este un angajament pe care şi-l ia o terţă persoană (
numită şi girant) de a plăti în locul debitorului în cazul în care la un moment dat acesta
se află în incapacitate de plată.
Garanţiile cuprind:
- reţinerea;
- gajul;
- ipoteca;
- privilegiul.

12
 

Dreptul de reţinere – asigură creditorului posibilitatea de a reţine un bun corporal

aparţinând debitorului, atât timp cât el nu a fost achitat în întrgimr, în anumite condiţii:
bunul deţinut de creditor să aibă legătură cu creanţa, iar aceasta să fie certă şi exigibilă.
Gajarea – este actul prin care debitorul remite creditorului un bun în garanţia
creditului.
Ipoteca – este actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra unui
imobil, fară deposedare şi cu publicitate. Acesta poate fi legala (prevăzută de
lege ), convenită (consimţită prin contract) şi judiciară ( acordată de organele
 judecătoreşti).
Privilegiul - este dreptul pe care îl acordă legea unor creditori de a fi mai întâi
plătiţi atunci când dispun de o garanţie asupra unei plăţi sau asupra întregii averi
a debitorului.
 În momentul în care agentul economic solicită un credit de la o instituţie
financiară trebuie să aibă în vedere şi durata pe care se acordă acesta.
 În funcţie de termenul de rabursare se diferenţiază o serie de tipuri de credite:
- credte pe termene foarte scurte;
- credite pe termen scurt;
- credite pe termen mijlociu şi lung;
Dobânda – este o caracteristică esenţială a creditului. Aceasta este menţionată
 în contractul de creditare. Poate fi:
- fixă;
- variabilă;
Dobânda fixă - presupune păstrarea nivelului ratei dobânzii convenit la
acordarea creditului pe toată perioada de rambursare a acestuia.
Dobânda variabilă – presupune modificarea periodică a ratelor de dobândă
( semestrială) în funcţie de nivelul dobânzii pe piaţă.
Ca modalitate de calcul, dobânda se poate determina ca dobândă simplă
şi ca dobândă compusă.
Formulele de calcul sunt următoarele:
Dobânda simpla D = C x d x n;
Unde: D = dobânda

d = rata de dobândă cu care se acrodă creditul

n = perioada de timp pe care se acordă creditul
Dobânda compusă D = C ( 1+d ) – C,

13
 

Unde: D = dobândă
d = rata de dobândă cu care se acordă creditul
n = perioada de timp pe care se acordă creditul

Aplicaţie: Se acordă un credit în valoare de 10.000 lei pe o perioadă de 2 ani, cu

o rată anuală a dobânzii de 12%, în regim de dobândă compusă. Care este
suma finală pe care debitorul trebuie să o restituie la sfârşitul perioadei de
creditare?
Sn = C ( 1+d)
Sn = 10.000 ( 1+0,2) = 14.400 lei
D = 10.000 x (1+0,12) – C = 12544 -10.000
D = 10.000 x 1,2544 – C = 12544 – 10.000
D = 2.544 lei

3.1. Împrumuturile obligatare

 Împrumuturile obligatare reprezintă o altă sursă străină de finanţare a afacerii
alături de creditul bancar (pe termen lung, mediu şi scurt), leasing – ul şi alte datorii pe
termen scurt.
 Împrumuturile obligatare se realizează prin emisiunea de obligaţiuni.
Obligaţiunea este un titlu de valoare care atestă un împrumut pe termen
lung. Cel ce deţine obligaţiunea are dreptul de a primi un venit cert numit
dobândă, indiferent de situaţia economico – financiară a emitentului.
Obligaţiunile pot fi:
- la purtător;
- nominative;
Cea mai mare parte a obligaţiunilor sunt la purtător. Asemenea acţiuni,
oobligaţiunea este un document care conţine următoarele date:
- numele firmei emitente;
- rata dobânzii;
- scadenţa – data la care obligaţiunea va fi răscumpărată;
- valoarea nominală a obligaţiunii;
- semnătura persoanei autorizate de emitent;
- imprimări speciale pentru împiedica falsificarea.

14
 

Rata cuponului ( rata dobânzii ) reprezintă o cotă procentuală din valoarea

nominală ce urmează să fie plătită în mod regulat deţinătorului obligaţiunii.
Dacă firma este autorzată legal să emită obligaţiuni, decizia pentru
emisiunea ecestor titluri este luată de Adunarea Generală a Acţionarilor.
Emisiunea şi vânzarea obligaţiunilor se face prin instituţii de credit care
poate să acţioneze ca intermediar, în nume propriu sau ca garant al emisiunii.
Dacă acţionează în nume propriu, instituţiile de credit cumpără obligaţiunile
respective.
Având în vedere necesităţile de finanţare ale afacerii, dar şi gradul de
lichiditate al pieţei financiare, se stabileşte mărimea împrumutului obligatar.
Valoarea de emisiune a obligaţiunilor poate fi egală cu valoarea nominală
(la paritate) sau mai mică decât aceasta (subpari) pentru a face împrumutul mai
atractiv în vederea mobilizării rapide de surse de finanţare.
Dacă valoarea de emisiune este mai mică decât valoarea nominală a
obligaţiunii, în urma vânzării acesteia, emitentul primeşte efectiv valoarea de
emisune, dar urmează să acorde dobânda şi să răscumpere titlul de valoare
nominală.
Diferenţa dinre valoarea nominală şi valoarea de emisiune formează prima
de emisiune, care acţionează ca posibilitate de ajustare a condiţiilor de emisiune,
specifice.
1.) VE= VN – Pe
Pe= VN – VE
Legend ă: VE – Valoarea de emisiune
VN – Valoarea nominală
Pe – Prima de emisune

VE = ∑n ( VN x d1) (1+ d2)-I + VR (1+ d2)-n

i=1

Legend ă : d1 – Dobânda la emisiune

d2 – Dobânda la răscumpărare

PR = VR – VN
VR = VN + PR
Legend ă: PR – Prima de răscumpărare
VR – Valoarea de răscumpărare

15
 

2.) VE = VN = ∑n ( VN x d1) ( 1+ d2)-I + (VN +PR) (1+ d 2)-n

i=1

De exemplu,
Un împrumut obligatar, cu o valoare nominală de 300 lei/ obligaţiune şi cu o
dobândă anuală de 10% , rambursabilă integral după 3 ani, poate fi ajustat la
condiţiile pieţei de capital care a oferit penru aceleaşi condiţii de împrumut, o
dobândă de 11% astfel:

30 30 330
Valoarea de = + +
Emisune (1,11)1 (1,11)2 (1,11)3

Rezultă că valoarea de emisiune este de 292,66 lei/ obligaţiune.

Prima de emisiune = 300-292,66 = 7,34 lei/ obligaţiune
Obligaţiunea poate fi emisă la valoarea ei nominală dar, pentru a o face mai
atractivă, poate fi rambursată, la scadenţă, la o valoare de rambursat mai mare. Se
obţine astfel, o primă de rambursare.
Prima de rambursare (P.R.) poate fi calculată astfel :

30 30 30 300+PR
300 = + + + de unde
(1,11)1 (1,11)2 (1,11)3 (1,11)4
PR = 44,04 lei/ obligaţiune

Există posibilitatea emisiunii unei obligaţiuni subpari şi rambursării ei suprapari,

care ar înregistra atât o primă de emisiune cât şi o primă de rambursare.
Rambursarea unui împrumut obligatar se poate face în mai multe modalităţi, în
funcţie de ceea ce prevede contractul de emisiune astfel:
- prin amortizări constante şi anuităţi variabile;
- prin anuităţi constante şi amortizări variabile;
- integral la scadenţă;
- prin răscumpărări la Bursă.

16
 

 În cazul în care contractul de emisiune prevede rambursarea prin

amortizări constante şi anuităţi variabile, societatea împrumutată va rambursa, în
fiecare an, tranşe egale de împrumut.
Rambursarea se face prin tragerea la sorţi a obligaţiunilor. În scopul
respectării egalităţii între deţinătorii de titluri, sunt concepute sisteme de repartiţie
proporţională a obligaţiunilor trase la sorţi.
Dobânda se calculează aplicând 10% la valoarea împrumutului rămas încă
de rambursat pentru fiecare an.
Amortizările anuale s-au calculat raportând valoarea totală a creditului
obligatar, la numărul de ani pentru care a fost contractat.
Anuiăţile se calculează adunând dobânda datorată în fiecare an cu
valoarea amortizării anuale constante.
 În cazul în care contractul de emisune prevede rambursarea prin anuităţi
constante şi amortizări variabile, trebuie ca rambursările anuale ale împrumutului
să varieze crescător şi compensator cu variaţia descrescătoare a dobânzii
anuale. În acest caz se folosesc modele matematice consacrate de calcul al
anuităţii constante.
Astfel, anuitatea constantă (a), se calculează folosind următoarea formulă
de calcul:

d
a = Π0 x ; Π0 = mărimea împrumutului obligatar 
1- (1+ d)-n
d = rata dobânzii
n = durata împrumutului

 În cazul exemplului de mai sus , dacă rambursarea se face prin anuităţi
constante şi amortizări variabile, rezultă că, aplicând formula de calcul
prezentată, valoarea anuităţii este: a = 20.000 x [0,1/(1- 0,62092)] = 5.275,95 lei.

Anul Împrumut Dobândă Amz.anuale Anuităţi

nerambursat constante
1 20.000,00 2.000,00 3.275,95 5.275,95
2 16.724,05 1.672,40 3.603,54 5.275,95
3 13.120,50 1.312,05 3.963,89 5.275,95

17
 

4 9.156,60 915.66 4.360,29 5.275,95

5 4.796,31 479,63 479,31 5.275,95
TOTAL 0 6.379,74 20.002,98 26.379,75

Amortizarea anuală se calculează ca diferenţă între anuitatea constantă şi

dobânda calculată la împrumutul nerambursat.
Analizând tabelul anterior, se constată că datorită aproximării calculelor 
anuităţilor şi dobânzilor există o diferenţă de 2,98 lei.
Comparând cu prima metodă de rambursare a împrumuului obligatar, se
constată că rambursarea în anuităţi constante presupune un cost mai mare
( valoarea totală a dobânzilor fiind de 6.379,74 lei faţă de 6.000 lei).
Aceasta se datorează faptului că amortizările mai mari sunt către sfârşitul
perioadei de rambursare.
Retragerea din circulaţie a obligaţiunilor la nivelul amortizărilor anuale de
capital se face, de asemenea, prin tragerea la sorţi.
• Rambursarea integrală a împrumutului în ultima zi a duratei acestuia este
cea mai folosită din motive de simplificare a gestiunii financiare.
• Răscumpărarea la Bursă prezintă inters pentru societatea emitentă de
obligaţiuni, atunci când cursul bursier al acestora este mai mic faţă de valoarea
de rambursat (formată din valoarea nominală + prima de rambursat). Există însă
limite legale privind numărul de obligaţiuni ce pot fi răscumpărate la Bursă.
Societatea împrumutată poate să lanseze la Bursă o ofertă publică de
schimb sau de cumpărare. Aceasta este o altă modalitate de răscumpărare la
Bursă a obligaţiunilor emise.

3.2. Leasing ( credit- bail )

Leasingul este o formă specială de încheiere a bunurilor imobiliare (sau

mobiliare), prin care chiriaşul exercită posesiunea asupra bunului închiriat, în
timp ce finanţarea achiziţiei acestuia este făcută de către societatea de leasing.
Societatea de leasing rămâne proprietară a bunului până la scadenţa
contractului.

18
 

Acesta se încheie, în general pe o perioadă lungă de timp ( aproximativ

70-80% din durata de viaţă economică a bunului achiziţionat prin acest sistem),
dar se poate conveni şi asupra unei durate mai scurte.
 În schimbul obţinerii avantajelor legate de posesiunea bunului achiziţionat
prin sistemul de leasing, firma plăteşte societăţii de leasing o chirie care
cuprinde:
- amortizarea bunului;
- dobânzile aferente fondurilor avansate de societatea de leasing pentru
cumpărarea bunului respectiv;
- marja de profit a societăţii de leasing.
Pe durata contranctului, la nivelul firmei care a achiziţionat un bun în
leasing, chiria se înregistrează ca o cheltuială de exploatare, iar la închirierea
acestuia valoarea reziduală se înregistrează la active.

19