CURS 3 Metodologia de remediere a siturilor contaminate

Sistemul de management al amplasamentelor contaminate cuprinde 4 faze:

1- identificarea și înregistrarea; 2- evaluarea preliminară; 3- evaluarea detaliată și 4 – remedierea.

Agenția pentru protecția mediului decide declararea sitului potențial contaminat ca sit
contaminat
- dacă concentrația unuia sau mai multor poluanți depășește valorile pragului de alertă pentru
folosința sensibilă a terenului;
- dacă concentrația unuia sau mai multor poluanți depășește valorile pragului de intervenție pentru
folosința mai puțin sensibilă a terenului.
• Prag de alerta - concentratii de poluanti in aer, apa, sol sau in emisii/evacuari, care au rolul de a
avertiza autoritatile competente asupra unui impact potential asupra mediului si care determina
declansarea unei monitorizari suplimentare si/sau reducerea concentratiilor de poluanti din
emisii/evacuari.
• Prag de interventie - concentratii de poluanti in aer, apa, sol sau in emisii/evacuari, la care
autoritatile competente vor dispune executarea studiilor de evaluare a riscului si reducerea concentratiilor
de poluanti din emisii/evacuari.
Prin folosință mai puțin sensibilă a terenurilor se înţelege toate utilizările industriale şi comerciale
existente, precum şi suprafeţele de terenuri prevăzute pentru astfel de utilizări în viitor.
Prin folosință sensibilă a terenurilor se înţelege zone rezidenţiale şi de agrement, zone utilizate în
scopuri agricole, ca arii protejate sau zone sanitare cu regim de restricţii.
În cazul în care există incertitudini asupra încadrării unei folosințe de teren, se vor considera
concentrațiile pragurilor de alertă și de intervenție pentru folosințele sensibile ale terenurilor.

Pentru siturile declarate contaminate, inclusiv pentru siturile contaminate orfane a căror utilizare
prezentă și viitoare este pentru o folosință sensibilă /mai puțin sensibilă a terenului, APM decide
remedierea sitului contaminat și ulterior monitorizarea postremediere dacă concentrațiile unuia sau
mai multor contaminanți depășește valorile pragului de intervenție pentru folosința mai puțin sensibilă a
terenului.
In vederea remedierrii, APM notifică deținătorul de teren/operatorul economic cu privire la
necesitatea efectuării remedierii prin emiterea Deciziei privind remedierea sitului contaminat; in baza
careia, acesta obligat sa elaboreze studiul de fezabilitate și proiectul de remediere.
În cazul siturilor contaminate orfane, APL, în calitate de deţinător al sitului contaminat are
obligaţia de a elabora studiul de fezabilitate și proiectul de remediere.
Siturile contaminate, din punct de vedere al dreptului de proprietate pot fi împărţite în următoarele
categorii:
- situri privatizate. O parte dintre complexele industriale moştenite din perioada socialismului
au fost privatizate după 1990. În acea perioadă, legislaţia de mediu de abia începea să se dezvolte şi prin
urmare acordurile de privatizare prevedeau obligaţii minime legale de mediu pentru unităţile privatizate.
Noii proprietari au cumpărat atît activele dar au preluat totodată şi problematica legată de contaminarea
istorică, răspunderea privind remedierea siturilor contaminate revine noilor proprietari, în conformitate
cu prevederile legislaţiei de mediu în vigoare.
- situri în proprietatea statului. Statul român deţine încă multe situri cunoscute ca fiind
contaminate sau potenţial contaminate. O parte dintre aceste situri sunt încă operaţionale (de exemplu
hale feroviare, unităţi miniere, etc.), iar altele au fost abandonate. Siturile proprietate de stat variază de
la mici dimensiuni până la complexe industriale.
 -siturile orfane/abandonate. Un sit orfan este considerat un sit care nu are un proprietar legal,
pe care a fost abandonată activitatea industrială. Siturile orfane reprezintă în general obiective industriale
deţinute anterior de stat, care în prezent se află în proprietatea unor firme private care au dat faliment şi
a căror satut juridic este incert, ele aflîndu-se într-o stare foarte proastă. Pe majoritatea acestor situri s-au
desfăşurat diferite activităţi poluante.
Tinand cont de prevederile legislatiei de mediu specifice şi de nivelul informaţiilor din inventar
s-a considerat necesară împărţirea siturilor în două categorii şi anume:
situri potenţial contaminate - siturile pentru care există informaţii despre activităţile anterioare
desfăşurate pe amplasament, dar nu există elaborat un raport de bilanţ de mediu nivel II şi /sau un raport
de evaluare a riscului.
situri contaminate.

Studiul de fezabilitate și proiectul de remediere se elaborează de către deținătorul de

teren/operatorul economic prin intermediul persoanelor fizice și juridice acreditate pentru desfășurarea
activităților din domeniul gestionării siturilor contaminate.
Pentru situl declarat contaminat în urma raportului de investigare detaliată și evaluare a riscului,
se impune instituirea unui regim de restricție de utilizare până la finalizarea lucrărilor de remediere, situl
contaminat respectiv reprezentând risc pentru sănătatea umană și mediu. Pentru aplicarea regimului de
restricție se realizează sisteme de bariere fizice și vizuale de avertizare și conștientizare, restricția de
utilizare se înscrie în documentele din cadrul APL. Sistemul de avertizare se amplasează la limita sitului
contaminat.
Studiul de fezabilitate stă la baza alegerii opțiunii tehnice, economice și de mediu optime pentru
remedierea sitului contaminat în cauză.
În cadrul studiului de fezabilitate se recomandă să se analizeze și să se fundamenteze minim două
scenarii/opțiuni tehnico-economice diferite pentru realizarea remedierii precum și analiza scenariului
fără aplicarea măsurilor de remediere.
Studiul de fezabilitate oferă printre altele, informaţiile necesare deținătorului de
teren/operatorului economic, precum și eventualilor finanţatori ai lucrărilor de remediere, despre
costurile estimative ale lucrărilor de remediere.
În cazul siturilor contaminate, deținătorul sau operatorul economic are obligația de a suporta
costurile de remediere a siturilor contaminate, conform principiului „poluatorul plătește”. În cazul în care
contaminarea este cauzată de mai mulţi operatori economici, ponderile de participare la costul total al
remedierii și monitorizării postremediere se stabiliesc în cadrul studiului de fezabilitate şi/sau al
proiectului de remediere.
Principiul poluatorul plăteşte, corelat cu responsabilităţile pe care le au din acest punct de vedere
atât proprietarul, cât şi utilizatorul, prevede necesitatea stabilirii unui cadru legislativ şi economic
conform căruia costurile aferente daunelor aduse mediului şi remedierii acestora trebuie suportate de
către cei care au cauzat poluarea.
Principiul poluatorul plăteşte este adoptat în România prin legea protecţiei mediului (Legea
nr.256/2006 pentru aprobarea OUG nr. 195/2005) şi Legea apelor nr.107/1996 cu modificările şi
completările ulterioare. Legea protecţiei mediului are o secţiune dedicată protejării solului şi subsolului
şi ea prevede obligaţia proprietarilor de terenuri şi a operatorilor de a menţine un mediu curat şi impune
ca aceştia să plătească eventuale daune aduse mediului prin poluare.
O.U.G. nr. 68/2007 (MO 446/29.06.2007) privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea
şi repararea prejudiciului adus mediului, Articolul 1, “stabileşte cadrul de reglementare al răspunderii de
mediu, bazată pe principiul <poluatorul plăteşte>, în scopul prevenirii şi reparării prejudiciului asupra
mediului”. Acest principiu este stipulat şi în articolul 19 al H.G. 1403/2007: „ Poluatorul are obligaţia de
a suporta costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi al ecosistemelor
terestre”.
În baza deciziei de remediere, deținătorul de teren/operatorul economic solicită emiterea
acordului de mediu pentru proiectul de remediere prin depunerea unei notificări la APM care a emis
decizia de remediere a sitului contaminat, încă din momentul elaborării studiului de fezabilitate. APM
derulează procedura de evaluare a impactului asupra mediului în vigoare și emite actul de reglementare
pentru opțiunea de remediere cu impactul cel mai mic asupra mediului.
În cadrul studiului de fezabilitate:
- se descriu scenariile/opțiunile de remediere,
-se prezintă principalii indicatori tehnico-economici utilizați,
-se descrie și se analizează impactul asupra mediului a scenariilor/măsurilor de remediere, inclusiv
măsurile de prevenire, reducere sau eliminare a impactului asupra mediului estimat în perioada de
realizare a lucrărilor de remediere,
-se descriu metodele și tehnologiile de remediere, inclusiv motivarea/justificarea alegerea opțiunii optime
de remediere.
Analiza opţiunilor de remediere prezentate în studiul de fezabilitate constă în următoarele:
a) alcătuirea unei liste cu scenarii/opțiuni de remediere care asigură îndeplinirea obiectivelor propuse;
b) evaluarea scenariilor din perspectiva cadrului strategic/fezabilității/impactului asupra mediului;
c) ierarhizarea scenariilor/opțiunilor de remediere pe baza unei analize cost-beneficiu;
d) selectarea scenariului optim/opțiunii optime care va fi ales/aleasă pentru remediere.
Evaluarea scenariilor/opțiunilor de remediere prezintă informații despre scenariile/opțiunile de
remediere luate în considerare și aplicabile pentru situația sitului contaminat incluzând cel puțin
următoarele:
a) scenariul/opțiunea zero – a nu se realiza lucrări de remediere – se ia în considerare
posibilitatea de atenuare naturală (restructurare pasivă/restaurare naturală);
Bioremedierea intrinseca cunoscută şi sub numele de atenuare naturală, se produce natural, fără
intervenţie umană, în solurile şi apele contaminate ca urmare a activităţii microrganismelor indigene care
se găsesc în arealele contaminate. Această tehnică implică monitorizarea strictă a degradării poluanţilor.
Bioremedierea intrinsecă este preferată în primul rând datorită costurilor mult mai scăzute. În același
timp, acțiunea naturii este foarte lentă și greu de controlat, ceea ce implică riscuri mari ale neintervenției
în anumite situații.
b) scenariul cu investiții minime/opțiunea 1– realizarea unui set minim de lucrări și măsuri de
remediere (de exemplu: intervenții la sursa de contaminare, întreruperea căii de migrare) care să conducă
la atingerea țintelor și obiectivelor de remediere;
c) scenariul cu investiții maxime/opțiunea 2 – realizarea unui set de lucrări și măsuri de
remediere complexe/combinate care să conducă la atingerea țintelor și obiectivelor de remediere.
Apoi se prezintă rezumatul analizei scenariilor/opțiunii de remediere care include și o descriere a
modului în care acestea au fost analizate, prezentarea principalilor indicatori tehnico-economici utilizați,
prezentarea comparativă a impactului asupra mediului, descrierea metodelor și tehnologiei de remediere
precum și motivarea/justificarea alegerii opțiunii optime de remediere. Se identifică metoda/metodele și
tehnologiile de remediere pentru scenariile/opțiunile de remediere studiate care pot conduce la
îndeplinirea obiectivelor și țintelor de remediere.
Pentru identificarea opțiunilor de remediere/scenariilor de remediere se iau în considerare
următoarele:
a) tipurile de legături dintre sursă – cale – receptor utile în vederea realizării simulărilor pentru
alegerea celui mai bun model geo-matematic privind remedierea sitului;
 Un concept cheie în gestionarea siturilor contaminate îl constituie modelul Sursă – Cale de
propagare – Receptor. Este un model simplu şi robust care identifică riscul asociat cu orice pericol
depistat. Premiza acestui model este aceea că un pericol de mediu presupune un risc doar în cazul în care
există o cale de propagare prin care pericolul se poate manifestă.
Astfel apar două noi definiţii: „sit contaminat istoric” şi „sit potenţial contaminat istoric”. Aceste
definiţii se bazează pe identificarea a cel puţin unui model „Sursă-Cale-Receptor” pe siturile unde în
trecut, au fost desfăşurate activităţi industriale. În urma procesului de evaluare a impactului şi/sau riscului
se constată dacă legătura poluantului are/nu are impact semnificativ asupra sănătăţii umane şi mediului.
Conceptul Sursă – Cale– Receptor cuprinde din 3 componente şi anume:
Sursa de contaminare, respectiv o substanţă biologică, chimică sau radiologică;
Calea de transfer prin care o substanţă poate ajunge la receptor.
Receptorul care poate fi afectat de un poluant;
Sursa de poluare poate fi definită ca fiind:
O substanţă chimică de sinteză sau naturală ;
Un organism biologic;
Un element radioactiv.
Calea de transport (transfer) poate fi orice mijloc natural sau artificial prin care substanţa poate
veni în contact cu un receptor. În accepţiunea prezentei strategii solul poate fi considerat una din caile de
transport.
Receptorul este definit ca fiind:
Populaţia;
Resursele de apa de suprafaţă (ex. râuri, lacuri şi Marea Neagră), respectiv apa subterană;
Un ecosistem care cuprinde un habitat sau o specie;
Terenul utilizat pentru activităţi agricole/transport/agrement;
Zone rezidenţiale/publice/comerciale/şantiere de construcţii;
Zona silvică, etc

b) caracteristicile sitului contaminat care pot influența direct opțiunile pentru remediere (de exemplu:
locuințele din vecinătate care pot fi afectate de emisiile în aer – praf, mirosuri- rezultate în timpul
lucrărilor de remediere, spațiu insuficient pe sit pentru derularea lucrărilor, situri fără posibilitate de acces
la utilitățile necesare în timpul lucrărilor);
c) termenul în care se așteaptă ca remedierea să atingă obiectivele și țintele propuse pentru situl respectiv
(de exemplu: termen scurt - luni, termen lung - ani);
d) folosința propusă pentru situl contaminat după remediere;
e) eficiența și durabilitatea remedierii: monitorizarea mediului geologic (sol/subsol/apă subterană) în
perioada de execuție a lucrărilor de remediere, cât și în perioada postremediere realizată prin prelevări
de probe și analize de laborator pentru contaminanți specifici sitului;
f) sustenabilitatea remedierii – lucrările de remediere a sitului trebuie să se efectueze astfel încât să nu
conducă la contaminarea altor terenuri prin migrarea contaminanților sau datorită transportului solului
contaminat, iar opțiunea de remediere propusă să nu conducă la migrarea contaminantului dintr-un mediu
în altul (de exemplu: din sol/subsol în apă subterană sau din apa subterană în apa de suprafață);
g) costurile și beneficiile directe ale remedierii;
h) echilibru între nevoile de mediu, sociale și economice;
i) perioada de timp necesară pentru remediere este mai mare decât perioada de timp stabilită pentru
dezvoltarea propusă pe amplasamentul sitului care necesită remedierea;
j) costurile opțiunii de remediere pot să varieze semnificativ și trebuie echilibrate cu beneficiile aduse
mediului prin remediere.
 Conţinutul-cadru al proiectului de remediere
Proiectul de remediere conține informațiile necesare privind opțiunea de remediere recomandată
în studiul de fezabilitate și detalierea acesteia din punct de vedere tehnico-economic și de mediu.
Deținătorul de teren/operatorul economic transmite proiectul de remediere către APM care
analizează proiectul de remediere și stabilește dacă sunt necesare completări, sau în cazul în care proiectul
a suferit modificări, decide conform legislației de mediu în vigoare actualizarea/revizuirea actului de
reglementare sau confirmă valabilitatea acestuia, apoi informează deținătorul de teren/operatorul
economic cu privire la decizia luată.
Proiectarea lucrărilor de remediere, include după caz, următoarele faze:
a) nota conceptuală și tema de proiectare;
b) studiu de fezabilitate;
c) proiect de remediere (proiect tehnic de execuție);
d) avizarea lucrărilor de remediere.

Nota conceptuală justifică necesitatea și oportunitatea realizării lucrărilor de remediere.

Tema de proiectare exprimă intențiile investiționale și nevoile funcționale ale deținătorului de
teren/operatorului economic evidențiate în nota conceptuală. Tema de proiectare se elaborează de către
deținătorul de teren/operatorul economic prin intermediul expertului acreditat sau, după caz, de către
proiectanți/consultanți care prestează servicii de proiectare/consultanță în domeniu și sunt subcontractați
de către expert sau prin încredințare directă de către deținătorul de teren/operatorul economic.
Proiectul de remediere este documentația în care proiectantul dezvoltă, detaliază și după caz,
optimizează prin propuneri tehnice, scenariul/opțiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate.
Prin proiectul de remediere se definitivează sau se adaptează tehnologiile adecvate aplicabile
pentru realizarea obiectivului de investiții, la faza de proiectare, în condițiile respectării indicatorilor
tehnico-economici aprobați.
Proiectul de remediere conține două părți:
a) părți scrise care cuprind date generale privind investiția, descrierea generală a lucrărilor, memorii
tehnice pe specialități, caiete de sarcini, liste cu cantitățile de lucrări, graficul general de realizare a
investiției;
b) părți desenate, necesare pentru execuția lucrărilor de remediere care cuprind planșe de ansamblu
precum și planșe aferente specialităților: planșe de arhitectură, de structură, de instalații, de utilaje și
echipamente tehnologice, inclusiv planșe de dotări.
Implementarea proiectului de remediere trebuie să ia în considerare toate activitățile derulate pe
tot parcursul remedierii incluzând etapele de planificare, proiectare, de realizare efectivă a lucrărilor de
remediere cât și etapa de monitorizare în timpul realizării lucrărilor de remediere.
Programul de implementare trebuie să includă:
a) activitățile și subactivitățile propuse;
b) perioada estimativă de derulare a acestora;
c) definirea responsabilităților pentru fiecare activitate și subactivitate propuse;
d) indicatorii de monitorizare.

După finalizarea lucrărilor de remediere are loc verificarea amplasamentului de către autoritatea
competentă de control și inspecție în domeniul protecției mediului și întocmirea unui proces-verbal în
care se consemnează rezultatele verificării.
Procesul verbal/nota de constatare privind efectuarea lucrărilor de remediere și atingerea țintelor
și obiectivelor prevăzute în proiectul de remediere este transmis către APM.
 După finalizarea lucrărilor de remediere și îndeplinirea tuturor obiectivelor de remediere,
deținătorul terenului/operatorul economic completează Certificatul de încheiere a lucrărilor de
remediere,care este avizat de APM și care notifică APL asupra ridicării restricției în vederea reutilizării
terenului. APL transmite Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în raza căruia este situat situl
remediat notificarea emisă de APM, în vederea radierii din cartea funciară a restricției de utilizare.
În cazul în care prin procesul verbal se constatată că lucrările de remediere nu au fost efectuate
conform proiectului aprobat, iar obiectivele și țintele de remediere nu au fost atinse, APM nu avizează
Certificatul de încheiere a lucrărilor de remediere și solicită beneficiarului lucrări suplimentare.

În proiectul de remediere este specificat dacă situl contaminat își păstrează tipul de folosință
(sensibilă/mai puțin sensibilă) după remediere sau dacă se dorește schimbarea folosinței.
După finalizarea lucrărilor de remediere, în baza avizării certificatului de încheiere a lucrărilor
de remediere, APM modifică în lista judeţeană statutul sitului, din sit contaminat în sit remediat.
În funcție de folosința stabilită după realizarea proiectului de remediere și a monitorizării
postremediere, APM încadrează situl remediat astfel:
a) sit remediat „adecvat pentru orice folosință”, în cazul în care după remediere, concentrația unuia sau
mai multor contaminanți se situează sub valorile pragului de alertă pentru folosința sensibilă a terenului;
b) sit remediat „adecvat pentru folosința mai puțin sensibilă”, în cazul în care după remediere,
concentrația unuia sau mai multor contaminanți depășește valorile pragului de alertă pentru folosinţa mai
puțin sensibilă a terenului, dar nu atinge valorile pragului de intervenție pentru folosința mai puțin
sensibilă; în această situație, terenul intră sub interdicția oricărui tip de folosință sensibilă.
Metodele de remediere și domeniile de aplicare ale acestora sunt clasificate în funcție de natura
contaminantului și de tehnologiile existente.

Monitorizarea postremediere a sitului remediat utilizează indicatori/parametrii măsurabili

existenți din etapele anterioare și colectează noi date prin intermediul cărora să se poată stabili dacă
remedierea și-a atins obiectivele și țintele stabilite.
După finalizarea lucrărilor de remediere, deținătorul de teren/operatorul economic are obligația
să asigure monitorizarea postremediere a sitului cu scopul de a verifica eficiența și durabilitatea lucrărilor
de remediere. Monitorizarea postremediere începe în termen de 10 zile lucrătoare de la finalizarea
lucrărilor de remediere.
În proiectul de remediere este prevăzut un program de monitorizare postremediere care include:
a) definirea clară a obiectivelor de monitorizare;
b) alegerea parametrilor ce trebuie monitorizați, ținând cont de caracteristicile sitului;
c) frecvența de monitorizare și perioada estimativă de monitorizare postremediere;
d) perioada de raportare a datelor privind monitorizarea.

Monitorizarea postremediere are următoarele obiective:

a) să verifice dacă țintele de remediere au fost respectate;
b) să identifice orice tendință crescătoare a valorilor concentrațiilor pentru contaminanții monitorizați.

Etapele pentru monitorizarea postremediere sunt:

a) pregătirea planului de monitorizare postremediere;
b) realizarea lucrărilor monitorizării postremediere;
c) elaborarea raportului cu rezultatele monitorizării postremediere.
 Planul de monitorizare postremediere se bazează pe colectarea unui set complex de informații
care să permită verificarea îndeplinirii obiectivelor și țintelor de remediere ale sitului și evaluarea tuturor
caracteristicilor sitului remediat.
Monitorizarea postremediere se realizează prin:
a) prelevare de probe (sol/subsol, apă subterană), analizarea acestora și interpretarea rezultatelor obținute;
b) verificarea stării diverselor fenomene și procese de natură geologică/geotehnică (tasare, vibrații,
stabilitate, etc.);
c) comportarea în timp a lucrărilor de remediere.

La stabilirea planului și a perioadei de desfășurare a monitorizării postremediere se va ține cont

de tipul/tipurile de contaminanți, intensitatea contaminării identificate, rezultatele evaluării riscului,
opțiunea de remediere selectată și folosința sitului după remediere.
Pentru realizarea planului de monitorizare postremediere este obligatorie stabilirea și definirea
obiectivelor de monitorizare postremediere precum și termenul până la care este prevăzut a se realiza
aceste obiective.
Obiectivele de monitorizare postremediere prezintă o legătură directă cu obiectivele și țintele de
remediere. Acestea trebuie să fie specifice, măsurabile, realizabile şi relevante pentru proiectul vizat.
Obiectivele de monitorizare postremediere includ:
- obiective legate de verificarea eficienței și performanței metodelor de remediere aplicate, de
exemplu:
a) identificarea contaminării reziduale și nivelul la care poate să ajungă aceasta precum și tendința sa de
evoluție;
b) obiective legate de urmărirea schimbărilor apărute în timp, după remediere, asupra calității
componentelor mediului geologic;
c) obiective legate de riscurile pentru sănătate și mediu.
Obiectivele de monitorizare postremediere pot fi atinse dacă în urma interpretării rezultatelor
analizelor probelor din teren se constată că valoarea concentraţiei contaminanţilor prezenţi în mediul
geologic (sol, subsol, apa subterană) s-a menținut la valoarea stabilită în proiectul de remediere.

Planul de monitorizare postremediere trebuie să includă aplicarea unor metode de prelevare

adecvate pe o perioadă suficientă de timp și cu o frecvență clară, pentru a putea determina starea într-un
anumit moment și/sau tendință pe o perioadă din timp a unui anumit parametru de mediu.
Planul de monitorizare postremediere include următoarele informații:
a) factorii de mediu monitorizați (indicatori/parametrii monitorizați și metode de analiză utilizate);
b) cerințele pentru prelevarea probelor (reţeaua de monitorizare postremediere, numărul
punctelor de prelevare, localizarea punctelor de prelevare, tipul și adâncimea de prelevare a probelor,
metode de prelevare, detalii privind modul de prelevare, transport şi conservare a probelor);
c) descrierea pe scurt a echipamentelor de prelevare și testare necesare;
d) frecvența de monitorizare (stabilită de experți: lunar, trimestrial, semestrial, anual, etc.);
e) perioada de monitorizare (durata efectivă a procesului de monitorizare planificat);
f) perioada de raportare a datelor către APM (trimestrial, anual, etc.).
Planul de monitorizare trebuie conceput astfel încât să se obțină informații despre schimbările
caracteristicilor sitului (inclusiv a componentelor mediului geologic) apărute după remediere.
Frecvența de monitorizare se stabilește în funcție de opțiunea de remediere aplicată, iar planul de
monitorizare poate fi conceput pe termen scurt și lung.
 La stabilirea tipului de prelevare, a punctelor de prelevare, indicatorilor/parametrilor ce trebuie
monitorizați se va lua în considerare tipul și intensitatea contaminării stabilite în etapa de investigare
detaliată și evaluare a riscului.
Perioada de monitorizare postremediere se stabilește în funcție de metoda de remediere aplicată
și folosința viitoare a sitului remediat.
Monitorizarea postremediere pe termen scurt atestă calitatea lucrărilor de remediere de pe sit,
dacă acestea au fost efectuate conform celor prezentate în proiectul de remediere și dacă au fost aplicate
toate măsurile necesare pentru protecția mediului și a sănătății umane.
Planul de monitorizare postremediere trebuie să prezinte atât condițiile inițiale ale sitului
contaminat, cât și cele așteptate după acțiunile de remediere pentru a permite evaluarea conformității în
raport cu obiectivele de remediere.
Rezultatele monitorizării postremediere pe termen scurt trebuie să permită evaluarea tuturor
schimbărilor caracteristicilor sitului contaminat (fizice, chimice, litologice, hidrogeologice, după caz, în
funcție de specificul contaminării) și să conducă la adaptabilitatea planului de remediere dacă se constată
că obiectivele de remediere nu au fost atinse, respectiv la prelungirea perioadei de monitorizare
postremediere (monitorizare postremediere pe termen lung).
Concentrațiile contaminanților măsurate/determinate la momente diferite de timp oferă un mijloc
de evaluare cantitativă a performanței de remediere și a programului de monitorizare asociat.
Monitorizarea pe termen lung trebuie să includă identificarea tendințelor de variație a
concentrațiilor contaminanților, identificarea fluctuațiilor periodice ale acestora sau estimarea valorilor
concentrațiilor medii pe termen lung.
Pentru factorii de mediu care suferă modificări rapide se recomandă o perioadă minimă de
monitorizare de 1-2 ani după finalizarea remedierii. În această perioadă se verifică realizarea și
menținerea concentrațiilor sub valorile țintă de remediere, demonstrând absența oricărui efect de „recul”
(cu revenire la valorile mai ridicate decât cele preconizate, uneori cu revenire la valorile inițiale).
Perioada optimă pentru monitorizare se stabileste în funcție de specificitatea fiecărui sit remediat.
Obiectivele specifice de monitorizare postremediere a apelor subterane trebuie:
a) să demonstreze că obiectivele și țintele de remediere stabilite pentru apa subterană au fost
îndeplinite;
b) să permită determinarea stadiului în care se află contaminarea;
c) să identifice dacă s-au produs modificări ale debitului apei subterane;
d) să permită identificarea unor eventuali contaminanți toxici rezultați din procesul de degradare
al celor pentru care s-a aplicat remedierea;
e) să demonstreze că au fost îndeplinite obiectivele de remediere.

Monitorizarea postremediere a componentelor mediului geologic permite atât verificarea

îndeplinirii obiectivelor și țintelor remedierii, cât și identificarea unei potențiale contaminări reziduale
rămase sau reapariția contaminării după realizarea lucrării de remediere.

Seminar
1. Conținutul-cadru al studiului de fezabilitate pentru situri contaminate în vederea remedierii
Studiul de fezabilitate
A. PIESE SCRISE
1. Informații generale privind lucrările propuse pentru remediere:
1.1. Denumirea sitului propus pentru remediere
1.2. Sursele de finanțare
1.3. Date privind deţinătorul/operatorul economic
1.4. Date privind expertul acreditat care elaborează studiului de fezabilitate
2. Situația existentă și necesitatea realizării remedierii.
2.1. Concluziile studiului de prefezabilitate (în cazul în care a fost elaborat în prealabil) privind situația
actuală, necesitatea realizării remedierii și scenariile/opțiunile tehnico-economice identificate și propuse
spre analiză
2.2. Analiza situației existente privind contaminarea și identificarea deficiențelor care au condus la
apariția acesteia
2.3. Obiective de remediere care vor fi atinse prin realizarea remedierii
3. Identificarea, propunerea și prezentarea a minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economice pentru
realizarea remedierii (în cazul în care anterior prezentului studiu a fost elaborat un studiu de
prefezabilitate, se vor prezenta minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economice dintre cele selectate
ca fezabile la faza studiu de prefezabilitate).
Pentru fiecare scenariu/opțiune tehnico-economic(ă) se vor prezenta:
3.1. Particularități ale amplasamentului:
a) descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafața terenului, regim juridic -
natura proprietății sau titlul de proprietate, servituți, drept de preempțiune, zonă de utilitate publică,
informații/obligații/constrângeri extrase din documentațiile de urbanism, după caz);
b) zone învecinate, distanțe față de receptori;
c) rezultatele investigării detaliate și evaluării riscului (vor include sursele de contaminare existente în
zonă, căile de migrare și receptorii existenți);
d) date climatice și particularități de relief;
e) existența unor:
- rețele edilitare în amplasament care ar necesita relocare/protejare, în măsura în care pot fi identificate;
- existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor arii/zone naturale protejate sau de protecție
sanitară;
- terenuri care aparțin unor instituții care fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță
națională;

f) caracteristici geologice ale terenului afectat - extras din studiul geotehnic cuprinzând: date geologice,
hidrogeologice, geotehnice, hidrologice, date privind zonarea seismică, încadrarea în zone de risc
(cutremur, alunecări de teren, inundații)
3.2. Descrierea metodei de remediere și a tehnologiei aplicate:
a) caracteristici tehnice și parametrii specifici;
b) justificarea alegerii acesteia;
c) echiparea și dotarea specifice.

3.3. Costurile estimative ale lucrărilor de remediere:

a) costurile estimate pentru realizarea lucrărilor de remediere, cu luarea în considerare a costurilor unor
lucrări similare, ori a unor standarde de cost pentru lucrări similare corelativ cu caracteristicile tehnice
și parametrii specifici acestui tip de lucrări;
b) costurile estimative de monitorizare.

3.4. Studii de specialitate, în funcție de categoria și clasa de importanță a construcțiilor, după caz:
a) studiu geotehnic și/sau studii de analiză și de stabilitate a terenului;
b) studiu hidrogeologic și hidrologic;
c) studiu topografic;
d) alte studii, după caz.

3.5. Grafice orientative de realizare a remedierii

4. Analiza fiecărui scenariu/fiecărei opțiuni tehnico-economic(e) propus(e).
4.1. Prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referință și prezentarea scenariului
de referință
4.2. Analiza vulnerabilităților cauzate de factori de risc, antropici și naturali, inclusiv de schimbări
climatice, ce pot afecta realizarea remedierii
4.3. Situația utilităților și analiza de consum:
a) necesarul de utilități și de relocare/protejare, după caz;
b) soluții pentru asigurarea utilităților necesare.

4.4. Sustenabilitatea realizării lucrărilor de remediere:

a) estimări privind forța de muncă ocupată prin realizarea lucrărilor de remediere: în faza de realizare, în
faza de dezvoltare;
b) impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv impactul asupra biodiversității și a siturilor protejate,
după caz;
c) impactul lucrărilor de remediere raportat la contextul natural și antropic în care se integrează situl
contaminat, după caz.

4.5. Analiza cererii de bunuri și servicii, care justifică dimensionarea lucrărilor de remediere
4.6. Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară: fluxul cumulat,
valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate, sustenabilitatea financiară
4.7. Analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică: valoarea actualizată
netă, rata internă de rentabilitate și raportul cost-beneficiu sau, după caz, analiza cost-eficacitate
4.8. Analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor
5. Scenariul/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă).
5.1. Compararea scenariilor/opțiunilor propuse, din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al
sustenabilității și riscurilor
5.2. Selectarea și justificarea scenariului/opțiunii optim(e) recomandat(e)
5.3. Descrierea scenariului/opțiunii optim(e) recomandat(e) privind:
a) utilitățile necesare realizării lucrărilor de remediere;
b) soluția tehnică, cuprinzând descrierea din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcțional,
arhitectural și economic al principalelor lucrări de remediere, corelată cu nivelul calitativ, tehnic și de
performanță ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuși;
c) probe tehnologice și teste.
5.4. Principalii indicatori tehnico-economici aferenți lucrărilor de remediere:
a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a lucrărilor de remediere, exprimată în lei, cu TVA și,
respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general;
b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să
indice atingerea țintei remedierii - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și
reglementările tehnice în vigoare;
c) indicatori financiari, socio-economici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de obiectivele
şi țintele de remediere;
d) durata estimată de execuție a lucrărilor de remediere, exprimată în luni.
5.5. Prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcțiunii
preconizate din punct de vedere al asigurării tuturor cerințelor fundamentale aplicabile construcției,
conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice
5.6. Nominalizarea surselor de finanțare a lucrărilor de remediere, ca urmare a analizei financiare și
economice: fonduri proprii, credite bancare, alocații de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe
garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite
6. Urbanism, acorduri și avize conforme.
6.1. Certificatul de urbanism emis în vederea obținerii autorizației de construire
6.2. Extras de carte funciară, cu excepția cazurilor speciale, expres prevăzute de lege
6.3. Actul administrativ al autorităţii competente pentru protecția mediului, măsuri de diminuare a
impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu în
documentația tehnico-economică
6.4. Avize conforme privind asigurarea utilităților
6.5. Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
6.6. Avize, acorduri și studii specifice, după caz, în funcție de specificul lucrărilor de remediere și care
pot condiționa soluțiile tehnice
7. Implementarea lucrărilor de remediere.
7.1. Informații despre entitatea responsabilă cu implementarea lucrărilor de remediere
7.2. Strategia de implementare, cuprinzând: durata de implementare a lucrărilor de remediere (în luni),
durata de execuție, graficul de implementare a lucrărilor de remediere, eșalonarea lucrărilor pe ani,
resurse necesare
7.3. Strategia de monitorizare: etape, metode și resurse necesare
7.4. Recomandări privind asigurarea capacității manageriale și instituționale
8. Concluzii și recomandări.

B. PIESE DESENATE
 În funcție de categoria și clasa de importanță a lucrărilor, piesele desenate se vor prezenta la scări
relevante în raport cu caracteristicile studiului de fezabilitate, cuprinzând:
1. Plan de amplasare în zonă.
2. Plan de situație.
3. Alte planuri specifice, după caz.

2. Conținutul-cadru al proiectului de remediere

Conținutul-cadru al proiectului de remediere (PR)
Capitolul 1 – Introducere
1.1 Denumirea și scopul proiectului (cuprinde informații generale despre situl contaminat pe care urmează
a se realiza lucrările de remediere)
1.2 Abordare și context
1.3 Denumirea și locația sitului contaminat (denumirea sitului, localizarea (coordonate Stereo 70),
vecinătăți, cod de identificare a sitului (codul alocat de către APM/ANPM în cadrul Inventarului Național)
1.4 Datele de identificare şi contact ale expertului acreditat care a realizat proiectul de remediere
1.5 Date de identificare ale deținătorului/operatorului economic al sitului contaminat Informații privind
folosința prezentă și viitoare a sitului contaminat după realizarea remedierii
1.6 Rezultatele și concluziile investigării preliminare și investigării detaliate și evaluării riscului
(specificul activității care a produs contaminarea, tipul și natura contaminantului/contaminanților, modul
în care s-a produs contaminarea, când s-a produs contaminarea, delimitarea spațială (suprafață) și
cantitativă (volumul) contaminării, riscul asupra sănătății umane și mediului)
1.7 Modelul conceptual actualizat al sitului contaminat (prezentarea surselor de contaminare identificate,
a tipului și naturii contaminanților, căile de migrare ale contaminanților, receptorii identificați inclusiv
efectele generate asupra acestora)

Capitolul 2 - Obiectivele și țintele de remediere sunt stabilite în baza rezultatelor investigării detaliate și
a evaluării riscului, în funcție de caracteristicile sitului contaminat și iau în considerare tipul
contaminanților, natura și intensitatea contaminării, receptorii afectați sau potențial afectați, potențiala
expunere a receptorilor, sursele de finanțare și timpul de intervenție, folosința prezentă și viitoare a sitului,
etc.
2.1 Obiectivele de remediere pot fi:
(1) Obiective legate de schimbarea folosinței terenului, ca de exemplu:
a) reducerea până la o anumită limită a încărcării solului/subsolului cu contaminanți astfel încât să fie
atinsă o stare corespunzătoare pentru folosința ulterioară planificată;
b) atingerea valorilor țintelor de remediere pentru unul sau mai mulți contaminanți;
c) reducerea potențialului de migrare a contaminantului/contaminanților de la sursă, respectiv izolarea
sursei;
d) asigurarea protecției resurselor de apă și a sănătății umane prin prevenirea extinderii contaminării și
prin eliminarea sursei de contaminare;
e) reducerea concentrației și mobilității contaminanților.

(2) Obiective legate de riscurile pentru sănătatea umană și mediu:

a) reducerea nivelului de expunere;
b) reducerea toxicității contaminanților.
(3) Obiective legate de costurile remedierii.
(4)Obiective legate de timpul necesar pentru atingerea țintelor specifice remedierii.
2.2 Țintele de remediere
(1) Țintele de remediere se exprimă valoric/cantitativ și reprezintă nivelul limită al unor caracteristici
ale poluanților din sol și apă (concentrație, nivel toxicitate, etc) până la care se consideră ca au fost
atinse obiectivele de remediere.
(2) Plecând de la obiectivele și țintele de remediere deținătorul de teren/operatorul economic va analiza
opțiunile de remediere și tehnologiile de remediere aplicabile sitului.

Capitolul 3 - Descrierea opțiunii de remediere selectate

3.1 Descrierea metodei și tehnologiei de remediere propuse și modul de aplicare a acesteia (metoda in-
situ/ex-situ)
3.2 Descrierea lucrărilor necesare pentru pregătirea terenului înainte de începerea lucrărilor de
remediere
3.3 Denumirea/tipul utilajelor și echipamentelor utilizate
3.4 Materii prime/auxiliare folosite pentru remediere (tipul și natura materialelor,
substanțelor/preparatelor chimice utilizate pentru remediere)
3.5 Deșeuri sau reziduuri rezultate în urma procesului de remediere și modul de gestionare a acestora
3.6 Teste și analize necesare în timpul remedierii
3.7 Rezultatele așteptate.
Capitolul 4 - Programul privind monitorizarea prezintă programul de monitorizare propus atât în
perioada de realizare a lucrărilor de remediere, cât și postremediere, cu indicarea parametrilor ce trebuie
monitorizați, a zonei/zonelor din cadrul sitului care necesită monitorizarea, frecvența de monitorizare,
modul în care se vor colecta și centraliza rezultatele monitorizării, precum și scenariul/opțiunea de
remediere aplicată.
4.1 Monitorizarea în tipul lucrărilor de remediere
4.2 Monitorizare postremediere
Capitolul 5-Aspecte SSM luate în considerare de către deținătorul de teren/operatorul economic în
perioada realizării lucrărilor de remediere
5.1 Include aspectele privind sănătatea și securitatea în muncă luate în considerare de către deținătorul
de teren/operatorul economic după declararea sitului ca fiind contaminat, pe toata perioada de realizare
a lucrărilor de remediere, până la finalizarea acestora.
5.2 Aspectele privind sănătatea și securitatea în muncă precum și măsurile specifice de protecție pentru
sănătatea și securitatea în muncă se prezintă în cadrul studiului de fezabilitate, în proiectul de remediere,
cât și în programul de monitorizare postremediere.
5.3 Pe durata efectuării lucrărilor de remediere, planul de securitate și sănătate este actualizat în funcție
de observațiile efectuate pe amplasament.
5.4 Atât deținătorii de teren/operatorii economici, cât și antreprenorii generali și subcontractorii acestora
trebuie să se asigure de faptul că se vor respecta toate cerințele în domeniul securității și sănătății în
muncă aplicabile în funcție de metoda de remediere selectată/aplicată și în funcție de condițiile specifice
de pe amplasamentul vizat.

Capitolul 6 - Verificarea calității și recepția lucrărilor de remediere cuprinde date privind:

a) prezentarea documentelor și rapoartelor ce trebuie verificate;
b) descrierea modului în care se verifică calitatea lucrărilor de remediere realizate.
 Capitolul 7 - Graficul de implementare a lucrărilor de remediere care este prezentat sub formă tabelară,
indică activitățile și etapele de execuție, perioada estimativă de realizare a acestora cât și responsabilii.
7.1 Programul de implementare trebuie să ia în considerare toate activitățile derulate pe parcursul
remedierii incluzând etapa de planificare, proiectare, etapa de realizare efectivă a lucrărilor de remediere
precum și etapa de monitorizare în timpul execuției lucrărilor de remediere și în perioada de
postremediere.
7.2 Programul de implementare a lucrărilor de remediere trebuie să includă:
a) activitățile și sub-activitățile propuse;
b) perioada estimativă de derulare a acestora;
c) definirea responsabilităților pentru fiecare activitate și sub-activitate propusă;
d) indicatorii de monitorizare.

7.3 Programul de implementare este definitivat în cadrul studiului de fezabilitate și este anexă la proiectul
de remediere.
Capitolul 8 - Concluzii şi recomandări în care se regăsesc cele mai importante concluzii ale proiectului
de remediere, pornind de la ipotezele detaliate în secțiunea introductivă, prezentarea pe scurt a
scenariului/opțiunii de remediere propus/propuse și rezultatele așteptate.
Capitolul 9 – Anexe:
9.1 Plan de situație
9.2 Plan de încadrare
9.3 Modelul conceptual al sitului-reprezentare grafică
9.4 Avize/acorduri/autorizații obținute pentru aprobarea opțiunii de remediere selectate,
9.5 Dovada privind impunerea regimului de restricție de utilizare a sitului contaminat
9.6 Dovada proprietății, după caz
9.7 Atestatul expertului acreditat care a realizat proiectul de remediere.

3. Clasificarea metodelor de remediere și exemple de metode și tehnologii de remediere utilizate

în practica curentă în funcție de tipul contaminantului

Criteriu de Clasificarea Tehnologii Avantaje Dezavantaje

clasificare metodelor de
remediere
Clasificare Metode Evacuarea
după locul de „ex-situ” solului - eliminarea - costul ridicat al
aplicare (aplicabile în contaminat sau a rapidă și totală a transportului;
afara sitului) apei contaminate componentelor - riscul dispersării
din mediul lor contaminate; parțiale a
natural (prin - posibilitatea contaminanţilor în
excavare sau continuării timpul lucrărilor de
pompare), activității pe sit; evacuare, încărcare,
transportul - eficiență transport și descărcare;
acestora în afara ridicată de
sitului și tratarea remediere.
acestora în
 instalații - impunerea unor limite
specializate. de concentrații ale
Uneori, aceste contaminanților, înainte
metode pot de tratare;
include și - evitarea amestecului
readucerea pe sit de contaminanți, etc.
a materialului
decontaminat.
Metode aplicabile pe sit Evacuarea
solului și apelor - posibilitatea - echipamentele
contaminate din eliminării rapide utilizate pentru tratarea
mediul lor și totale a materialului
natural (prin componentelor contaminat, montate
excavare sau contaminate; pe sit trebuie să se
pompare). - posibilitatea adapteze condițiilor de
După evacuare continuării instalare și exploatare
materialul activității pe sit și impuse de deținătorul
contaminat nu eficiență ridicată terenului/operatorul
mai este de remediere; economic.
transportat în - reducerea
afara sitului, ci riscurilor care ar
este tratat pe sit putea să apară la
utilizând transportarea
instalații de materialului
remediere contaminat pentru
mobile. tratarea acestuia
într-o altă locație.

Metodele „in- situ”- aplicabile Realizarea

direct pe sit lucrărilor de - poate oferi - pe perioada aplicării
remediere direct posibilitatea de acestora este dificil de
pe sit fără a se remediere apreciat volumul de
apela la lucrări simultană atât a material contaminat
de evacuare solului, cât și a tratat, configurația
utilizând diverse apelor subterane; acestuia și eficiența
metode de - echipamentele procesului de
tratare locale utilizate pentru remediere.
aplicarea acestor
tehnologii sunt în
general ușor de
amplasat dar
presupun operarea
acestora de către
personal
specializat.
Clasificare în Metode fizice Metode bazate Tasarea, uscarea
funcție de pe imobilizarea - imobilizarea nu și înghețul sunt
principiile fizică a presupune factorii cu
tehnice de contaminaților, distrugerea influență
remediere fie prin izolare contaminanților defavorabilă
(etanșare, ci doar blocarea asupra lucrărilor
blocare migrării lor, fapt de etanșare.
hidraulică), fie ce reduce mult
prin stabilizare impactul
sau inertizare. contaminării
După locul de mediului;
aplicare sunt - ușurința punerii
considerate în aplicare, și
metode „in- costurile relativ
situ”. scăzute.
In anumite
condiții, se
recurge însă și la
imobilizarea
contaminanților
pe sit sau în afara
sitului.
Metode chimice Pentru eliminarea,
separarea, - gama extinsă de - utilizarea reactivilor
neutralizarea sau posibilităţi curative, chimici în procesele
transformarea aplicabile cu mijloace de remediere
contaminanților în tehnice cunoscute. generează însă riscul
urma unor reacții unor contaminări
chimice specifice. secundare şi a unor
Dintre acestea, cele accidente de muncă;
mai utilizate sunt: - costurile de
extracția chimică, remediere prin
oxidarea, reducerea, metode chimice se
declorurarea și situează aproape
precipitarea. întotdeauna la valori
ridicate.

Metode termice Ca principiu de bază

este extracția, - sunt utilizate pe - riscul formării
eliminarea sau scară largă, fiind furanilor şi dioxinelor
imobilizarea adecvate atât pentru în procesul de
contaminanților prin remedierea incinerare,
supunerea componentelor conducând la
materialului mediului geologic cât poluarea aerului;
contaminat la şi pentru eliminarea - riscul provocării
temperaturi ridicate. sau valorificarea
energetică a
……..dar sa nu uitam de METODELE BIOLOGICE !
 1

LACURILE ANTROPICE

Din necesităţi economice, s-au construit lacuri artificiale (antropice) pe

teritoriul ţării noastre încă din secolele XIV-XV, mai ales în zonele în care râurile
nu satisfăceau necesarul de apă al oamenilor. în secolele care au urmat, au fost
create noi lacuri de acumulare din necesităţi economice (hidroenergie, alimentări
cu apă, irigaţii, piscicultură, atenuarea viiturilor, regularizarea debitelor, recreere
și agrement).
Lacurile antropice au o veche tradiție în Romania. Ele au fost reprezentate
la început prin iazuri, helesteie, benturi, haituri, iar mai târziu, cu o larga
dezvoltare în secolul al XX-lea, prin lacuri de acumulare pentru alimentari cu apa
a populatiei, industriei, cu scop hidroenergetic, cu functionalitati mixte.
O clasificare a acestor unităţi lacustre se poate face numai în funcţie de
utilitatea economică şi sistemul de acumulare. Ne vom opri, în continuare, la cele
mai caracteristice tipuri de lacuri antropice:
Heleşteele şi iazurile sunt cele mai numeroase lacuri de acumulare din ţara
noastră, ele fiind proprii regiunilor cu umiditate deficitară.
Heleşteele sunt bazine cu apa amenajate, în special, pentru piscicultură. Au
formă pătrată sau dreptunghiulară (frecvent cu diguri de contur), suprafeţe relativ
mici (care variază de la câteva ha, și mai rar de 100 – 200 ha până la 400 - 500 de
hectare) şi adâncimi de 1-2 m.
Alimentarea lor poate fi diferita: din pânza freatică (prin izvoare), din
precipitații, din apele curgătoare ce au fost deviate printr-un canal. Unele au
caracter temporar, fiind golite la începutul iernii prin sisteme de evacuare.
Au fost amenajate în sectoarele joase și umede din zonele de câmpie și de
luncă, pe terenuri altădată mlăștinoase. Sunt întâlnite însă și în regiunile de deal
și podiș. Sunt răspândite în Câmpia Banato-Crişană (Cefa - 419 ha, Ivanda - 210
ha, Homorog, Ineu, Sântana, Topolia), în bazinele râurilor Argeş (Nucet),
Moştistea (Frăsinet), Ialomiţa (Bâlciureşti, Broşteni), Siret (Avereşti) ş.a. Ele au
fost amenajate special pentru crescătorii de peşte (crap).
Iazurile, cele mai numeroase lacuri de acumulare agropiscicole din
România, sunt ochiuri de apă de formă alungită și meandrată, care apar în lungul
văilor prin bararea acestora. Ele s-au format prin stăvilirea cu baraj de pământ a
unui curs de apă sau prin abaterea lui. Barajele sunt construite din pământ, beton
sau pământ cu planşe de beton. Au suprafețe cuprinse între 1 – 50 ha, dar pot
ajunge și la 400 – 500 ha (iazul Drăcșani din Câmpia Moldovei).
Iazurile sunt alimentate de râurile respective, din ploi şi din topirea
zăpezilor. Scopul iniţial în care au fost construite a fost, probabil, piscicultura.
Ulterior, utilitatea lor s-a extins: rezerve permanente de apă pentru animale şi chiar
pentru oameni (în perioadele de secetă), evitarea inundaţiilor, irigaţii, agrement,
 2

morărit ş.a. Frecvent au și rol de regularizare a scurgerii și de creare de rezerve

pentru perioadele secetoase.
Sunt caracteristice regiunilor de câmpie, de deal și de podiș, unde pantele
râurilor sunt reduse, iar cursurile de apă au caracter intermitent. Iazurile au o largă
răspândire în Moldova, Câmpia Transilvaniei, Câmpia Română.
În trecut numărul iazurilor era mult mai mare. Numai în Câmpia Moldovei
sunt menţionate 330 iazuri, majoritatea dispărute prin colmatare sau drenare;
multe s-au transformat în mlaştini. în această zonă s-au păstrat circa 50 de iazuri,
mai cunoscute fiind: Tătărăşeni, Negreni, Hăneşti, Mânăştireni, Unţeni, Podul
Iloaiei, Drăcşani, Bulbucani, Paharnicu, Plopi, Huc, Coarnele Caprii, Toteşti ş.a.
Numeroase au fost iazurile şi în Câmpia Transilvaniei, înşirate în lungul
văilor Fizieş, Comlod, Căianul etc. Prin colmatare şi prin degradarea barajelor
cele mai multe iazuri au dispărut. Se menţin lacurile: Cătina, Ţaga, Geaca,
Sântejude, Tăul ştiucii (Săcălaia), Zău de Câmpie, Bujor, Tăureni etc.
În Câmpia Română se înşiră câteva iazuri pe văile din bazinele râurilor
Glavacioc (Cămineasca, Blejeşti), Călmăţuiul Teleormănean (Viişoara,
Broşteanca, Salcia), Mostiştea, Colentina (Fundeni, Cernica) ş.a.
Benturile sunt acumulări de mici dimensiuni (zeci de metri pătrați)
reprezentate prin gropi de formă pătrată sau dreptunghiulară, adânci de până la 5-
6 m, săpate în straturile argiloase impermeabile de la suprafața solului pentru
reținerea apei din ploi sau zăpezi. Sunt caracteristice Piemontului Cotmeana
(regiune cu resurse de apă superficiale foarte reduse și cu ape freatice situate la
adâncimi de peste 30-40 m în zonele interfluviale) și sunt utilizate pentru
satisfacera unor necesități gospodărești. Se găsesc și în alte zone ale țării,
executate în același scop dar având denumiri diferite (gâldane și gropane).
Haiturile sunt lacuri artificiale, cu caracter sezonier, amenajate pe râurile
de munte, în zonele cu exploatări forestiere, în spatele unor baraje de lemn,
prevăzute cu stăvilare, apa se acumulează şi apoi este evacuată brusc, în scopul
formarii unor unde capabile să poarte cu ele plutele sau lemnul depozitat.
Frecvenţa descărcării lor poate fi de două ori pe zi sau o dată la 2 - 3 zile, în funcţie
de volumul apei reţinute.
Au fost amenajate haituri pe văile râurilor Bistriţa, Sebeş, Lotru, Someşul
Rece, Iara, Argeş, Vişeu, Vaser etc.
În prezent s-a renunţat la transportul lemnului prin plutărit, unele dintre
haituri fiind transformate în păstrăvării.
Lacurile de interes hidroenergetic s-au format prin acumularea apei în
spatele unor baraje de diferite tipuri (din beton, din anrocamente cu miez de argilă).
Ele sunt caracteristice zonelor montane cu resurse bogate de ape curgătoare, au
suprafețe și volume de apă foarte variate.
Au fost construite în scopul asigurării debitelor constante turbinelor
hidroelectrice, precum şi pentru realizarea căderii necesare în conductele forţate,
începând cu anul 1960, când s-a realizat acumularea Izvorul Muntelui de pe valea
Bistriţei, numărul acestor unităţi acvatice a fost în continuă creştere.
 3

Pe unele cursuri de apă, lacurile sunt înşiruite, alcătuind salbe de lacuri, ca

de pildă cele de pe Bistriţa (8 lacuri), Argeş (10 lacuri), Sebeş (4 lacuri), Râul
Mare (4 lacuri), Someşul Cald (4 lacuri), Bârzava (3 lacuri), Olt (26 lacuri) ş.a.
Cea mai veche acumulare construită în scopul producerii energiei electrice
fiinţează pe râul Bârzava (lacul Văliug, intrat în exploatare în anul 1909), iar cea
mai mare în suprafaţa este acumularea Porţile de Fier I (32.000 ha).
Între lacurile de interes energetic construite pe râurile interioare amintim:
Izvorul Muntelui, Pângăraţi (pe Bistriţa), Vidraru, Vâlcelele, Ștefăneşti (pe Argeş),
Porţile de Fier I, Porţile de Fier II ( pe Dunăre), Gozna, Văliug, (pe Bârzava),
Poiana Uzului (pe Uz), Paltinu (pe Doftana), Vidra, Mălaia (pe Lotru), Făgăraş,
Cornetu, Strejeşti, Drăgăneşti - Olt (pe Olt), Fântânele, Tarniţa, Gilău (pe Someşul
Cald), Iovanu (pe Cerna), Tărtărău, Oaşa, Tău, Obrejii de Căpâlna, Petreşti (pe
Sebeş), Drăgan (pe Drăganul), Gura Apelor, Ostrovul Mic, Haţeg (pe Râul Mare),
Scorilo (pe Şucu), Poiana Mărului (pe Bistra Mărului), Poiana Ruscă (pe Râul
Rece) ş.a.
Lacurile pentru alimentarea cu apă potabilă şi industrială s-au
construit în apropierea centrelor industriale (Baia Mare, Hunedoara, Reşiţa, Roşia
Montană, Ocna de Fier etc.). Apa unora dintre lacuri este folosită şi în scopuri
hidroenergetice şi de agrement.
În afara lacurilor construite de om în mod conştient, în ţara noastră există
şi acumulări create indirect de către acesta, care au rezultat din acumularea apei
în denivelări artificiale ale scoarței terestre. Menționăm în acest sens lacurile
formate în ocnele părăsite și în urma unor lucrări de excavare, cum sunt cele
cantonate în concavităţile rezultate prin exploatarea unor materiale de construcţii
(argilă, balast, granit etc.).
Un număr însemnat de lacuri s-au instalat în exploatările de sare
abandonate (lacuri antroposaline) în regiunile salifere. Au suprafețe reduse, dar
adâncimi foarte mari (ce pot depăși 100 m) și un grad ridicat de mineralizare. Se
întâlnesc în zona cutelor diapire din interiorul şi exteriorul arcului carpatic: Sovata,
Ocna Dej, Ocna Mureş, Ocna Sibiului (Avram Iancu, Lacul fără Fund, Lacul
Mâţei), Turda (Lacul Ocnei, Carolina, Privighetoarea, Roman), Ocna Sugatag
(Lacul Roşu, Bătrân, Vrăjitoarei, Gavrilă), Slănic Prahova (Baia Miresii, Baia
Baciului, Baia Verde I, II, III), Telega (Lacul Mocanu, Baia Centrală, Stavrică)
ş.a. Multe dintre ele au fost introduse în circuitul balnear și turistic.
Majoritatea acestor lacuri provin din ocne vechi, care datează, în parte, din
secolul al VI-lea. Adâncimea lor depăşeşte uneori 150 m.
Lacurile formate în excavațiunile efectuate pentru cărămidării prin
acumularea apelor din precipitații sau prin interceptarea pânzei freatice sunt
caracteristice zonelor de fabricare a cărămizilor. Menționăm ca exemple, cele din
Câmpia Banatului (în vecinătatea localităților Timișoara, Jimbolia, Sînnicolau
Mare, Biled, Banloc, Lovin).
 4

BĂLŢILE ŞI MLAŞTINILE

Pentru cercetări mai minuţioase bălţile şi în special mlaştinile, fac obiectul

unei ramuri aparte a hidrologiei, cu statut practic de ştiinţă independentă
(Telmatologia).
Noţiunea de “baltă” este un termen românesc, neîntâlnit în alte ţări şi se
referă la o întindere de apă (sau chiar un lac) puţin adâncă, lipsită practic de maluri.
Acestea sunt de regulă precizate prin diferenţierele de mediu (lacustru şi
mlăştinos). În Delta Dunării astfel de maluri sunt conturate de o vegetaţie emersă,
dură, dominantă de un brâu de stuf.
Noţiunea de baltă este des folosită la noi în ţară cu sensuri destul de diferite.
Aşa de exemplu, când în urma unei ploi s-a adunat apă pe o mică porţiune de teren
fără scurgere, pe un drum sau chiar la marginea străzilor, spunem că s-a format o
baltă, o băltoacă. În mod curent, toate lacurile din lunca Dunării sunt numite de
localnici bălţi şi nu lacuri (balta Greaca, balta Suhaia, balta Potelu etc., astăzi
desecate). De asemenea, lunca Dunării în totalitatea ei, cu lacuri, gârle, suprafeţe
inundabile, era şi este numită baltă. Observăm deci că, în ultimul caz, nu mai este
vorba de un anume lac, ci de o regiune geografică, o unitate naturală cu mai multe
elemente: de relief, hidrografie, vegetaţie, faună şi chiar de utilitate economică.
Termenul de baltă are două semnificaţii în limbajul curent românesc şi
intrate ca toponime autohtone: primul este acela de toponim consacrat luncilor
inundabile, cu precădere cea a Dunării (când era în regim natural - Balta Ialomiţei,
Balta Brăilei); al doilea se referă la lacurile de luncă, ca tip genetic şi nu ca fază
de evoluţie a depresiunii lacustre.
După P. Gâştescu (1988), bălţile cu suprafeţe peste 2000 – 3000 ha se numesc
tot lacuri, acestea pentru ca denumirile să se integreze în termenii de circulaţie
internaţională, dar fără a se renunţa complet la denumirea de “baltă” .
Bălţile sunt localizate în depresiuni cu adâncime mică, în special în luncile
marilor râuri şi se caracterizează printr-o mare variabilitate morfohidrgrafică şi
geoecologică. Aici, adâncimile mici permit pătrunderea luminii până la fund, asfel
că, în cazul lor profondalul lipseşte. Pelagicul lor constituie o zonă trofogenă,
comparabilă cu cea a unui lac aflat în curs de eutrofizare.
În lunca Dunării, până în anii ’60 bălţile ocupau cca. 400 000 ha, dar
lucrările intense de desecare a acestora, în vederea redării lor circuitului agricol
au redus această suprafaţă în prezent la cca. 20 000 ha. Suprafeţe mari ocupate de
bălţi se întâlnesc în Delta Dunării, unde ocupă cca. 60% din total.
Bălţile din Delta Dunării alcătuesc un sistem complex şi se deosebesc între
ele prin vârsta şi evoluţia lor ecologică. Ansamblul ecosistemelor lacustre din
Deltă este fragmentat în bălţi propriu-zise, cu suprafeţe de câteva mii de ha şi
adăncimi de 3-4 m. Între acestea se întind stufărişuri cu statut practic de mlaştină,
dar şi grinduri mai înalte, bine zvântate (Letea, Caraoman etc.). Aici, în Delta
Dunării, stadiile diferite de evoluţie ecologică fac trecerea de la lacuri şi bălţi la
mlaştini.
 5

O primă etapă de tranziţie către mlaştini o reprezintă japsele, care sunt foste
lacuri îmbătrânite, invadate vara cu detritus mineral şi vegetal de macrofite, care
se acumulează, grăbindu-i colmatarea totală. Când colmatarea (eutrofizarea)
ocupă practic toată suprafaţa, iar apa are numai o prezenţă sezonieră sau terenul
este aproape zvântat se trece la ultimul stadiu de evoluţie-mlaştina.
Mlaştina reprezintă o formă avansată a bălţii către stadiu de climax, o formă
îmbătrânită a bălţii.
Mlastinile se formeaza in conditiile unui climat cu umiditate abundenta,
evaporatie scăzută și în prezența unui strat impermeabil lipsit de scurgere
superficială. În această situație rezultă un exces de apă care, de regula, se
acumulează în spațiile terestre cu forme negative de relief, unde se dezvoltă o
vegetașie hidrofilă și higrofilă ce favorizează ulterior procesul de turbifiere. Pop
E. considera mlaștina ,,o formațiune acvatica neaerisită, ale carei plante în loc sa
putrezeasca sau să se mineralizeze, după moarte se turbifică, aglomerându-se în
cele din urmă la fund, sub formă de zăcământ turbos,,. Sub influența conditiilor
hidroclimatice menționate, mlaștinile se pot forma în luncile râurilor, pe
interfluvii, pe terenuri împădurite, la baza versanților muntoși sau deluroși și pe
spațiul lacurilor colmatate.
Dacă ne referim la regimul termic, fotic şi biotic din bălţi trebuie să
menţionăm că acesta este foarte asemănător cu al lacurilor puţin adânci. Lumina
şi viaţa pătrund până pe fundul bălţilor, pe toată suprafaţa lor, grăbind, de fapt
eutrofizarea.
Pe glob, suprafaţa totală a mlaştinilor este apreciată la cca. 1 milion km2.
Datorită particularităţilor floristice şi faunistice, aceste mlaştini, încadrate generic
în zone umede, sunt considerate arii protejate.
Tipuri de mlaștini
În funcţie de localizarea lor, de modul de alimentare, de componenţa
vegetaţiei şi de producţia biologică, mlaştinile au fost împărţite în patru categorii:
oligotrofe, mezotrofe, eutrofe şi distrofe.
Dacă ne referim la aspectul lor general, mlaştinile pot fi plane (joase) cum
este cazul celor din lunci şi delte şi bombate (înalte),în cazul celor situate în afara
luncilor (pe interfluvii sau versanţi).
Mlaştinile eutrofe sunt localizate cu precădere în lunci şi delte. Cele mai
multe au provenit din bălţi şi lacuri care s-au colmatat cu aluviuni şi resturi
vegetale macrofite. Suprafața lor este plană sau joasă (concavă). Se alimenteaza
din precipitatiile atmosferice, din apele care se revarsă din albia minoră a râurilor
și din apele freatice bogate în săruri nutritive. Sub influența unui substrat
suprasaturat cu apă și bogat în substante hrănitoare se dezvolta o vegetație de baltă,
alcătuită din numeroase specii de fanerogame: Phragmites communis, Typha
latifolia, Glyceria fluitans, Carex vulpina, C. flava, C. acutiformis, Equisetum
palustre, E. limosum, Potentilla tormentilla, Comarum palustre, Lythrum
salicaria, Angelica silvestris, Ranunculus flammula, Galium palustre, etc. Pe
lângă vegetația ierboasă, în cuprinsul mlaștinilor eutrofe cresc și specii lemnoase:
 6

Salix repens, S. cinerea, S. fragilis, Rhamnus frangula, Betula pubescens, B.

verrucosa, Populus tremula. Aceste mlaştini sunt invadate de stuf, papură şi
vegetaţie submersă – brădiş. Aceste ecosisteme acvatice, aflate în evoluţie, tind
să se transforme în uscat. Muşchii verzi au de asemenea o mare dezvoltare.
În alimentarea lor cu apă, un rol important îl au apele subterane bogate în
săruri minerale, care favorizează dezvoltarea acestei vegetaţii bogate.
Mlaținile eutrofe se întâlnesc în zona climatului temperat și a climatului
subpolar de tundră. Astfel de mlaştini întâlnim în ţara noastră în luncile Dunării,
Someşului, Crasnei, Siretului, Prutului, Călmăţuiului, Colentinei şi în unele
depresiuni intramontane netede: Giurgeu, Ciuc, Ţara Bârsei, Făgăraş. Procesul de
turbificare este intraacvatic (sub apă), de aceeea turba rezultată din procesele
specifice care se desfăşoară sub apă este pământoasă.
În funcție de răspândirea lor geografică, mlaștinile eutrofe mai poarta și
denumiri populare, locale: în unele regiuni li se spune mlaștini, baltă, rovină,
marghină (marghilă) sau bahnă (Moldova de N), ploştină (în nordul Oltenia),
mocire (Maramureş), mârşiţă (M. Apuseni), rogoaze (Depr. Bârsei).
Mlaştinile oligotrofe (înalte sau bombate) sunt răspândite, în special, în
regiunile cu climat rece şi umed, cum ar fi la noi în ţară, în zonele montane, la
altitudini de 500-1500 m şi se numesc tinoave. Alimentarea se face din precipitaţii,
ape de condensare şi suprafreatice, sărace în săruri minerale. Infiltraţia scade de
la suprafaţă către adâncime, de la stratul de vegetaţie către rocile din bază, astfel
că umiditatea oscilează între 0,8 – 1,0.
În stratul superior, mai mult vegetal, se desfăşoară toate procesele
(evapotranspiraţie, scurgere, procese biologice) şi de aceea acesta este activ,faţă
de stratul inferior, inactiv, inert.
Din aceasta cauza, componența lor floristică este săracă. Vegetaţia
predominantă este reprezentată prin muşchi Sphangnum, pe seama căruia se
formează turba - varietate de cărbune inferior, o rocă sedimentară de culoare
cafenie-închisă sau neagră, care s-a format prin descompunerea lentă și
carbonizarea parțială a materialului vegetal acumulat în mlaștini neaerisite, care
se întrebuințează drept combustibil și, în special, ca îngrășământ natural.
La noi în ţară se întâlnesc tinoave în Carpaţii Orientali (P. Stampei, Munții
Harghita, depresiunea Dornelor, munții Maramureș, Gutâi, etc) și în M. Apuseni
(regiunea de izvoare a Someșului Rece și Someșului Cald, etc.). În M. Apuseni,
aceste mlaștini sunt numite molhașe, în Maramureș mlacă, iar în M. Sebeșului
marghile. Mușchiul Sphagnum se dezvoltă sub forma unui covor cu aspect
bombat, convex. În acest covor se dezvoltă și alte plante: Vaccinium vitis idaea,
Drosera rotundifolia, Carex pauciflora, Eriophorum vaginatum, etc.
Mlaștinile oligotrofe sunt raspândite în Europa nordică, Canada și Alaska.
Mlaştinile mezotrofe, ocupă o poziție de tranzitie intre cele oligotrofe și
eutrofe, atât prin poziţia în teren şi tipologia vegetală, cât și prin gradul de
mineralizare a apelor.
 7

Mlaştinile distrofe - reprezintă situaţii atipice faţă de caracterul general al

zonei, sunt cele care au o productivitate scăzută datorită cantităților mici de
substante biogene.
Regimul hidrologic al mlaştinilor reprezintă multe particularităţi specifice,
deoarece în depozitele de turbă, substanţa uscată reprezintă numai 3-13%, restul
fiind apă (87-97%).
În functie de legătură pe care o are cu zăcământul de turbă, apa se împarte în
două grupe: apă liberă (care circulă sub influența forței de gravitatie și este
separat de turbă) sau apă legată de zăcămâtul de turbă (capilară şi coloidală,
osmotică și apă de hidratare). Apa legată nu se elimină prin lucrări de desecare.
Apa liberă se prezintă sub forma unor lacuri, ochiuri de apă, canale, râulețe
etc, alimentate din ploi, zăpezi și din revarsarea râurilor.
Apa capilara circula prin golurile capilare aflate intre fibrele și particulele
de turbă, sub influența forțelor capilare.Poate fi îndepărtata din zăcământul de
turbă prin procesul de evaporare.
Apa coloidală face parte din amestecul coloidal și este compusă din apă și
din particule extrem de fine de turbă. Se poate reduce prin uscarea turbei.
Apa osmotică se afla în interiorul celulelor vegetale nedistruse și poate fi
îndepărtata numai prin distrugerea chimica a acestor celule.
Apa de hidratare intra în compozitia turbei ca orice compus chimic.
Regimul hidrologic al apei libere se caracterizează prin procesele de
alimentare cu apă, evaporaţie, circulaţia apei şi variaţia nivelului apei. Se
poate constata că în mare parte, toate aceste elemente au o repartiţie zonală,
condiţionarea de bază făcând-o regimul precipitaţiilor şi cel al temperaturii aerului.
Intervin azonal caracterul rocilor subiacente, densitatea şi alcătuirea păturii
vegetale, active etc.
Mlaștinile au mai multe surse de alimentare: precipitațiile atmosferice,
izvoarele și cursurile de apă care se revarsă periodic.
Mlaștinile oligotrofe au ca sursă principală în alimentarea lor precipitatiile
atmosferice. Apele de suprafață contribuie în procesul de alimentare cu o cantitate
foarte redusă.Aceste mlaștini se dezvoltă în condițiile climatului umed și poartă
numele de mlaștini ombrogene.
Mlaștinile eutrofe se alimentează, fie din apele subterane, fie din apa râurilor
și izvoarelor. Atunci când se alimenteaza în principal din apele subterane,
alcatuiesc tipul de mlaștini topogene, iar când în alimentarea lor predomina
sursele provenite din apele râurilor sau a izvoarelor alcatuiesc tipul de mlaștini
soligene.
Circulatia apelor depinde de permeabilitatea zăcămintelor de turbă și de
gradul de descompunere al acestora. Ea are loc prin infiltrarea apelor pe verticală
și prin șanțurile de desecare. Infiltrarea apelor este în funcție de calitatea turbei și
de grosimea acesteia. În mlaștinile cu Sphagnum (oligotrofe), cu grosimi de 1 –
2m, viteza de infiltrare va fi foarte activă în orizontul superior (2 – 3cm/sec) și
extrem de redusă (0,005 cm/sec) la adâncimea de 1m. În cazul mlaștinilor eutrofe,
 8

viteza de infiltrare a apelor este foarte mare în stratul superior (50 – 80cm/sec) și
scade brusc la adâncimea de 0,4 – 1m, unde turba este mai bine tasată și se află
într-un grad de descompunere avansat (0,01 – 0,02cm/sec).
Nivelul apelor din mlaștini variază de la un anotimp la altul, fiind influențat
de cantitatea de apă pe care mlaștinile o primesc prin sursele de alimentare și de
cantitatea de apă care se pierde prin șanțurile și canalele de scurgere. Primăvara
și toamna, când cad precipitații bogate, se înregistrează ape cu nivel maxim. Iarna
și vara când temperaturile apei scad sau respectiv cresc, în mlaștini se semnalează
ape cu nivel minim.
Structura comunităţilor de organisme din bălţi şi mlaştini este deosebit de
complicată, deoarece condiţiile ecologice sunt favorabile. Se pot întâlni:
- Plante cu flori: stuful, papura, pipirigul, rogozul, iarba mlaştinii, mana apei,
ţipirigul, limba broaştei, săgeata apei, buzduganul (ariciul de baltă),
crinul de baltă, stânjenelul galben, menta de apă, tătăneasa.
- Macrofite plutitoare: nufărul alb, nufărul galben, plutica, troscotul de apă,
ciulinul de baltă, piciorul cocoşului de baltă, stânjenelul galben,
menta de apă, tătăneasă;
- Plante submerse: broscariţa, brădişul, cosarul, ciuma bălţii.
- Nevertebrate: practic toate grupele acvatice care găsesc aici o hrană variată:
gasteropode, viermi, insecte şi larve, crustacei inferiori, ostracode
etc.

Răspândire și importanță economică

Mlaștinile și turbăriile se află răspândite în toate continentele ocupând o
suprafață de circa 350 mil. ha (după Katz) sau o suprafață de 100 mil. ha (după
Pop). Cea mai mare intindere o au în Europa și în Asia (zona de tundră și taiga,
bazinul mijlociu și inferior al fluviului Obi.
Din punct de vedere economic turbăriile prezintă importanţă energetică
(combustibil), medicină (fizioterapie sau nămoluri de turbă), agricultură
(amendamente, îngrăşăminte). Prin prelucrarea turbei se obțin diverse produse
chimice, de ex. prin distilarea ei se obține gudronul de turbă, iar prin uscarea
forțată și impregnarea ei cu petrol rezultă un foarte bun combustibil. Turba se
utilizează ca îngrăsământ în agricultură și horticultură, îmbunătățește structura
solului, crește capacitatea de reținere a apei. Solul devine mai aerisit și reține mai
bine elementele nutritive. Se folosește mai ales pentru îmbunătățirea solului în
grădini, spații verzi și pentru pregătirea substraturilor de creștere a plantelor.
Iar în construcții este folosită ca izolator termic (la geamuri, pivnițe etc), ca
așternut absorbant sau sub formă de plăci sau cărămizi de construcție. De
asemenea, fibrele și praful de turbă sunt adesea utilizate la ambalarea obiectelor
fragile.
Pe lâmgă acestea, zăcământul de turbă are o anumită importanță și în
medicină. În acest sens, turbăriile din jurul izvoarelor carbogazoase prezintă o
 9

serie de calități terapeutice. Turba este utilizată mai ales ca băi de nămol iar din
turba de Sphagnum se fabrică surogate de vată sau cărbune medicinal.
Valoarea terapeutică a turbăriilor de la Vatra Dornei, Borsec, Malnaș este
bine cunoscută și deosebit de apreciată. Multe zăcăminte de turbă prezintă o mare
importanță economică, cum ar fii cele de la Poiana Stampei, Pilugani, Călățele,
Miercurea Ciuc, Toplița etc.

13.1.
 CURS 6
Metalele grele în sol. Biodisponibilitatea metalelor .Influenţa proprietăţilor
solului asupra biodisponibilităţii metalelor
În scopul remedierii solurilor contaminate cu metalele grele, în ultimul timp din ce în ce mai mult
se utilizează fitoremedierea – tehnologie nouă în care se folosesc plante pentru decontaminarea solurilor
contaminate. Investigaţiile fundamentale şi aplicaţiile au arătat în mod clar că anumite specii de plante
au potenţial genetic pentru eliminarea, dizolvarea, iniţierea sau blocarea unui spectru larg de
contaminanţi, adică, elemente nocive.

Metalele grele sunt un grup de elemente cu proprietăți metalice (ductilitatea, conductivitatea,

stabilitatea cationilor, etc.), care au numărul atomic mai mare de 20 și densitatea mai mare de 5 g/cm 3.
Sunt cunoscute aproape 50 de metale grele, dar cele mai răspândite sunt Cd, Pb, Hg, As, Ag, Cr,
Ni, Cu, Zn. Toxicitatea unor elemente crește, de obicei, cu creșterea densității. Totuși, trebuie remarcat
faptul că o serie de metale grele sunt necesare pentru creșterea și dezvoltarea normală a organismelor
vegetale, precum Co, Cu, Fe, Mn, Mo și Zn. Pe de altă parte, metalele grele precum As, Cd, Hg, Pb sau
Se nu sunt necesare pentru că nu au nicio importanță fiziologică pentru plante. Metalele grele care
poluează cel mai frecvent plantele sunt: Cd, Cr, Cu, Hg, Pb și Zn.
Metalele sunt componente naturale ale solului iar contaminarea apare când activități industriale,
precum exploatarea minieră, topirea minereurilor, electroliza, gazele de eșapament, combustibilii,
folosirea îngrășămintelor și a pesticidelor, precum și a deșeurilor comunale cresc concentraţia acestora.

Tabel 1.
Sursele antropogene ale unor metale grele în mediul înconjurător [1]

Metal Surse
As Pesticide și protecția pădurilor
Coloranți și pigmenți, stabilizatori din plastic, placare,
Cd incinerarea materialelor din plastic care conțin Cd,
îngrășăminte fosfatice
Cr Prelucrarea pieilor, industria siderurgică, cenușa
Cu Pesticide, îngrășăminte
Hg Produse din minerit Au-Ag și arderea cărbunelui, deșeuri
medicale
Ni Apele uzate industriale, aparate de bucătărie, instrumente
chirurgicale, baterii, oțel aliat
Pb Emisii și arderea benzinei cu Pb, producția de baterii,
erbicide și insecticide
 Metalele grele din sol pot fi de origine naturală sau pot rezulta din activitățile umane. Originea
metalelor grele în sol este în principal geochimică, acest lucru însemnând că provin din litosferă, iar
concentrația lor în sol depinde de conținutul în roci din care provine substratul [2]. Totuși, în ultimul timp
dezvoltarea industriei și intensificarea agriculturii a dus la folosirea unor substanțe care pot contamina
solul, asfel încât, în unele zone concentrația de metale grele este crescută din cauza impactului antropic.
Polurea solului cu metale grele nu este ușor de definit și variază în funcție de tipul de sol. Astfel,
pe un anumit teren prezența unui compus într-o cantitate determinată nu induce perturbări în producția
vegetală, în timp ce în altele cauzează reducerea randamentului și calităţii. Se crede că toxicitatea
metalelor grele este adusă în prim-plan doar în cazul în care concentrația lor crește peste valori medii.
Cel mai frecvent, poluatorii mediului cu metale grele sunt instalații indusriale pentru prelucrarea
metalelor, existând un număr tot mai mare de topitori și centrale electrice din ale căror coșuri se emit
gaze cu mare conținut de metale grele în atmosferă și care apoi sub formă de precipitații contaminează
solul. Apele uzate folosite în metode tehnologice de prelucrare a metalelor conțin ,de asemenea, cantități
mari de elemente nocive, care ajung în cursurile de apă și apoi poluează solul. Acest lucru este valabil și
pentru sterilul depozitat în unele locuri și în acest mod se deteriorează suprafețele mari de terenuri
agricole care sunt apoi incapabile de utilizare agricolă.
Nivelul ridicat de metale grele în sol poate fi fitotoxic. Poluarea solului cu metale toxice provoacă
o creștere lentă a plantelor și poate duce la mobilizarea metalelor în apele care curg și care se depun lângă
corpurile de apă. În plus, terenurile goale sunt vulnerabile la efectele vântului, a eroziunii și răspândirea
contaminării cu praful din aer, în acest caz, este necesară remedierea terenurilor cu acoperirea vegetativă
pentru a minimaliza eroziunea solului și răspândirea poluării.
Metalele grele din sol, care se acumulează în plante intră în lanțul alimentar și cantitatea lor
excesivă poate fi toxică pentru oameni și animale. Multe metale grele și metaloizi sunt toxice și pot
provoca probleme grave chiar și la concentrații mici [3].
Tabel 2.
Efecte ale excesului de metale grele în mediul înconjurător [1]

Metal Efecte adverse

As (ca arsenat) este un analog de fosfat și prin aceasta interferează
As
procesele celulare de bază (fosforilarea oxidativă și sinteza ATP)
Modificări cancerigene, mutagene și teratogene; disfuncții
Cd endocrine; perturba reglamentarea de Ca în sistemele biologice;
cauzează insuficiență renală cronică și anemie
Cr Cauzează căderea părului
 Niveluri mai ridicate cauzează leziuni la creier și rinichi, ciroză
Cu hepatică și anemie cronică, precum și iritația stomacului și a
intestinelor
Anxietatea, boli auto immune, depresie, dificultăți cu echilibrul,
somnolență, oboseală, căderea părului, insomnia, iritabilitate,
Hg
pierderi de memorie, agitație, tulburări vizuale, tremur, ulcere,
deteriorarea creierului, rinichilor și plămânilor
Dermatită alergică, inhibarea poate cauza cancer pulmonar, nazal și
al sinusurilor, de asemena, cancerul de gât și stomac, infecția
Ni
sângelui, imunitate scăzută, neurotoxicitate, genotoxicitate, căderea
părului, toxicitatea plămânilor și rinichilor
Intoxicarea cu plumb cauzează probleme la copii, cum ar fi defect
în dezvoltare, reducerea inteligenței, pierderea memoriei pe termen
Pb
scurt, dificultăți de învățare și de coordonare, cauzează insuficiență
renală, risc crescut de dezvoltare a bolilor cardiovasculare
Zn Amețeli și oboseală

Biodisponibilitatea metalelor grele

În sol, metalele se pot afla în mai multe forme:

1. În soluția solului ca ioni metalici și complecși metalici solubili

2. Adsorbiți ca și componente anorganice de teren pentru schimb ionic

3. Legate de materii organice din sol

4. Cominate, ca oxizi, diroxizi, carbonați

5. Încorporați în structura minerală a silicaţilor.

Metalele grele se separă din sol prin extracție și apoi se determină cantitatea lor în aceste forme
[4].
Pentru a putea realiza fitoextracția, contaminanții trebuie să fie biodisponibili (capabili să se
absoarbă în rădăcină). Biodisponibilitatea depinde de solubilitatea metalelor în soluția solului, doar
metalele de punctul 1 și 2 sunt disponibile pentru utilizare în plante. Unele metale, precum sunt Zn și Cd,
apar sub formă greu solubilă și mai puțin biodisponibilă.
Biodisponibilitatea metalelor grele în solul contaminat este diferită, chiar și pentru aceleași
elemente, și în mare parte depinde de tipul solului și factorii meteorologici. De asemenea, este necesar
să se cunoască relația dintre biodisponibilitatea metalului greu și sursa de poluare. Sursele naturale de
metale grele apar datorită condițiilor meteorologice asupra minelor bogate în aceste metale (care sunt
create antropic). Sub influența factorilor de mediu, cum sunt pH-ul, oxigenul, apa, condiții meteorologice,
se ajunge la accelerarea unor serii de reacții complexe, ca dezolvare-depunere, oxido-reducere, adsobție-
desorbție. Din acest motiv concentrația metalelor grele în solurile din apropierea minelor este adesea mai
mare decât nivelurile lor inițiale din depozite.
Unele minereuri sunt surse de metale grele în sol, chiar dacă se află adânc în suprafața terenului.
Cele mai multe consecințe fatale pentru om sunt cauzate de poluarea antropică. Sursele acestei poluări
rezultă din minerit, topirea și prelucrarea minereurilor, irigarea apelor uzate cu conținut de metale grele,
utilizarea nămolurilor de epurare în agricultură, aplicarea pesticidelor și a îngrășămintelor chimice,
eliberarea de gaze de eșapament provenite de la autovehicule și din deșeuri municipale.
Principalii factori care influențează comportamentul metalelor grele în sol sunt pH-ul, potențialul
de electrod, conținutul și compoziția coloizilor și impactul climei, hidrologiei și biologiei.
Metalele grele din sol, în funcție de mecanismele de adoptare de către plante pot fi găsite în trei
forme:
1. Accesibile (abordabile)

2. Interșanjabile

3. Inaccesibile

Metalele grele accesibile au ioni liberi și ioni de chelare pe care plantele îi adoptă cu ușurință.
Metalele grele care sunt inaccesibile se află în alte forme și plantele le adoptă foarte greu. Între metalele
greu accesibile și cele inaccesibile se află metalele care sunt legate de materia organică, carbonați sau
oxizi de Fe-Mn, care se adoptă parțial în plante.
Având în vedere sursele principale de poluare a solului, metalele grele care provin din apele
industriale uzate care ajung pe suprafața solului, se absorb cu ușurință prin sistemul de rădăcină al
plantelor. De obicei, solurile astfel poluate au un conținut mic de metale grele și sunt adecvate pentru
remedierea prin fitoextracție. Când este vorba despre solurile contaminate ca urmare a activităților
miniere, stratul solului contaminat este foarte adânc și concentrația metalelor grele este foarte ridicată.
Fitoextracția nu poate fi aplicată în locuri unde metalele grele se găsesc la adâncimi mari pentru că planta
nu poate ajunge la această adâncime. Mai mult decât atât, în cazul în care concentrația de metale grele
din sol este prea mare, planta nu poate supraviețui, desi multe plante au un prag ridicat de toleranță pentru
metalele grele, dar rezistența plantelor la metale grele nu este nelimitată. În plus, pe siturile contaminate
condițiile de mediu sunt necesare pentru supraviețuirea plantelor care pot fi folosite pentru fitoextracție
și este unul dintre principalii factori de limite pentru aplicarea acestei metode.
 Metalele grele adesea se află în formă inaccesibilă. Cultivarea succesivă a plantelor în solurile
contaminate poate reduce conținutul de metale greu accesibile, adică să le treacă din formă inaccesibilă
în formă accesibilă. Dar acest proces are o durată foarte mare și din acest motiv trebuie să se găsească o
modalitate de activare a formei inaccesibile în scopul de a mări eficiența fitoexracției.
Există două moduri de îndepărtare a metalelor grele din sol cu ajutorul plantelor. Primul și
cel mai important mod este absorbția metalelor grele în rădăcina plantei și translocarea lor în părțile
de deasupra solului – tulpină și frunză. Al doilea mod este absorbția metalelor grele prin frunză și
îndepărtarea lor prin rădăcină. De obicei, metalele grele sunt integrate cu unele proteine sau peptide
în plante, așa că sunt acumulate în unele țesuturi și organe. Așa cum plantele cresc, astfel crește treptat
conținutul de metale grele acumulate. Hiperacumularea este realizata de unele plante speciale,
hiperacumulatori, și este una dintre teoriile de bază de fitoextracție.
Absorbția, achiziționarea și acumularea de metale grele cu ajutorul plantelor sunt procese
dinamice. La momentul creșterii plantelor aceste procese sunt echilibrate și pot fi efectuate cu schimbări
majore ale condițiilor externe. Când concentrația metalelor grele biodisponibile scade din cauza
absorbției, procesul de transformare din formă inaccesibilă în formă accesibilă se va accelera și
acumularea metalelor grele se va face în conformitate cu această creștere. Când cantitatea metalelor grele
biodisponibile nu mai poate fi acumulată în plante, conținutul în acestea nu va mai crește și acest lucru
constituie o altă constrângere a eficienței procesului de fitoextracție în îndepărtarea metalelor grele din
sol prin plante.

Influența proprietăților solului asupra biodisponibilității metalelor

Dinamica, adică comportarea elementelor în sol depinde de mulți factori, care pot afecta
mobilitatea și accesibilitatea lor pentru plante. Dintre acești factori pot fi evidențiați: pH-ul solului,
conținutul materiei organice și argilei în sol. De ex. As și Se sunt mai mobili în solul alcalin, în timp ce
Hg, Pb, Cd și Zn sunt mai mobili în solul acid. Pe lângă acești trei factori și alții pot afecta conținutul și
mobilitatea în sol, cum ar fi: compoziția mecanică și umiditatea solului, conținutul de CaCO 3 și oxizi
hidratați de Fe și Al.
Interacția chimică cu complexul solului este decesivă pentru conceptul de fitoremediere. În
principiu, sorbția particulei de sol reduce activitatea metalelor din sistem. Astfel, dacă e mai mare
capacitatea de schimb cationic în sol, este mai mare și sorbția și imobilizarea metalelor. La solurile acide,
desorbția de metale care sunt legate în soluția de sol stimulată din cauza participării ionilor legați de H +.
 pH-ul nu afectează doar biodisponibilitatea metalelor, ci și procesul de absorbție prin rădăcină.
Acest efect este specific pentru metale. De ex. Thlaspi Caerulescens, absorbția de Zn în rădăcină, depinde
într-o mică măsură de pH, în timp ce absorbția de Mn și Cd depinde mult mai mult de aciditatea solului
[5].
Valoarea pH-ului din sol are cea mai mare importanță la dinamica tuturor elementelor în sol. În
mediu acid se eliberează cantități mai mari de metale grele în sol, ceea ce poate fi toxic pentru plante.
Acest tip de toxicitate este de obicei tranzitorie, astfel în cazul solurilor nisipoase ușoare este mai mică,
iar în solurile argiloase grele este mai mare.
Tabel 3.
Influența pH-ului asupra conținutului metalelor grele în sol [6]

Cd Cr Cu Ni Pb Zn
pH
mg/kg
7,2 0,04 0,005 0,4 0,6 0,2 1,4
6,3 0,30 0,2 1,7 4,2 1,8 60,0
4,0 0,50 1,5 2,1 8,6 3,4 306,0
3,3 1,40 5,3 2,7 15,0 8,1 822,0

Din cauza impactului mare al pH-ului asupra conținutului metalelor grele în sol ar trebui selectate
cu mare atenție culturile care vor fi cultivate. Într-o astfel de zonă calcificarea și creșterea pH-ului până
la aproximativ 6,5 reduce toxicitatea lor.
Odată cu creșterea valorii pH-ului în sol se modifică și nivelurile de toleranță ale metalelor grele
în soluția de sol, pentru unii dintre ei se poate vedea în tabelul 4.
Tabel 4.
Nivelele permise (pentru plante) de metale grele în soluția de sol la diferite valori ale pH-ului de teren
[6]

Zn Cu Ni Pb
pH
mg/kg
3 <20 15 ≤50 90
4 20 40 ≤50 200
5 40 100 <50 200
6 100 100 50 200
7 300 100 50 200

Materia organică a solului are o importanță mare la dinamica microelementelor și metalelor grele.
Prezența materiei organice în sol crește adsorbția acestor elemente. S-a constatat formarea unor
complecși ai compusilor organici cu aceste elemente, care stabilizează conținutul acestora în sol.
Stabilitatea complexelor de metale grele cu acizi fulvici scade în această ordine.
Cu˃Pb˃Fe˃Ni˃Mn˃Ca˃Co˃Zn˃Mg
Conținutul argilei, de asemenea, are o mare importanță la dinamica metalelor grele în sol. Legarea
lor în solul argilos este foarte mare. Ordinea de legare a metalelor grele cu argilă scade în această ordine:
Cu˃Ni˃Zn˃Cr˃Co˃Cd˃Pb
Cu toate acestea, se subliniază faptul că valoarea pH-ului poate influența posibilitatea de a
perturba această stabilitate. De asemenea și conținutul ridicat de sulfat în sol, la un potențial redox ridicat
sau scăzut poate reduce metalele grele în soluție.
Remedierea terenurilor ar trebui să elimine riscul pentru oameni și mediul înconjurător de
metalele toxice. Multe boli umane apar din cauza Cd, Se și Pb din sol. Animalele domestice și sălbatice
au fost intoxicate cu Se . În plus, solul care este contaminat cu Zn, Ni din minele de cupru și cu deșeurile
din topituri poate fi fitotoxice pentru anumite plante sensibile.
Una dinte cele mai mari probleme pentru sănătatea umană apare datorită contaminării cu Pb.
Expunera la Pb poate avea loc în mai multe moduri cum ar fi inhalarea aerului, prin alimente, apă, sol
sau praf. Expunerea excesivă la Pb poate duce la crize epileptice, retard mintal și tulburări de
comportament [7]. Pericolul de Pb este crescut datorită mobilității reduse a Pb în mediul înconjurător [8].

Potentialul de aplicare a fitoremedierii

Poluanți pot ajunge în două moduri la un sit de remediere. Fie că solul la locul în sine este poluat
și este necesară remedierea, fie că poluanții sunt transportați la locul de remediere și prin urmare trebuie
să fie trataţi la o anumită distanță de locul inițial poluat.
Există trei cauze principale pentru poluarea în situ. Prima este o concentraţie naturală ridicată în
elemente daunătoare plantelor. Al doilea motiv pot fi practicile agricole pe termen lung, care, treptat, au
cauzat o acumulare de valoari mari de Cd și P în sol prin intermediul îngrășămintelor artificiale. În cele
din urmă, poluarea în situ poate apărea printr-un singur eveniment: emisia radionucleizilor. Zonele
agricole din părțile centrale și nordice ale Europei au fost contaminate cu radionucleizi după accidentul
de la Cernobîl din 1986. O singură modalitate posibilă de tratare a acestui teren este de a elimina
radioactivi 137Cs și 90Sr cu SRWC dar în cazul cesiului radioactiv, absorbția este foarte scăzută [11].
Spre de deosebire de poluanți în situ, poluanții, de asemenea, pot fi transportați la un sit
de remediere. Exemplele includ deșeuri industriale și periculoase care sunt colectate în depozite.
Levigarea și eroziunea poluanților din aceste depozite de deșeuri pot fi reduse cu o bariera de vegetatie.
În acest caz, bariera vegetativa scade atât scurgerile de suprafață cât și curgerea apei prin substrat prin
evaporare și așa crește șansa ca poluantul să rămănă în depozit. Un alt tip de polaunți care sunt
transportați la locul de remediere sunt deșeurile organice. Aceste deșeuri organice trebuie considerate
nutrienți pentru plante care efectuează procesul de remediere. Exemplele de astfel de deșeuri care conțin
materii organice includ apele reziduale municipale (canalizare), nămol și levigat.

Fitoremedierea oferă o alternativă ieftină şi sigură faţă de tehnici convenţionale de curăţare a

terenurilor contaminate. Folosind capacitattea anumitor plante a elimina substanţele periculoase se
reduce riscul de contaminare a solului. Odată cu creşterea poluării globale, care este rezultatul intrării
metalelor grele în mediul înconjurător, plantele care pot „prelucra” metalelor grele, s-ar putea oferi
abordări eficiente şi ecologice pentru izolarea şi eliminarea acestor poluanţi.
Dezvoltatea în continuare a metodei de fitoremediere trebuie să se deplaseze spre comercializarea
sa.
Biodiversitatea plantelor care se folosesc pentru fitoremediere este foarte mare. Alegerea plantei
potrivite pentru fitoremediere este un pas foarte imporant pentru a se ajunge la un obiectiv final de
succes.
 STUDIU DE CAZ

FITOEXTRACTIA - CADMIU
 Fitoremedierea solului contaminat cu metale
include 2 procese principale:

Fitostabilizarea
- care consta în imobilizarea de metale în sol
sau de radacini, reducând astfel mobilitatea lor şi
biodisponibilitatea.

Fitoextractia
- care identifica procesul de absorbie a
contaminanilor din sol şi translocarea lor din
radacini în portiunea
deasupra solului din plante
 CADMIUL
Cadmiul (Cd) este un element omniprezent în sol.
La plante, Cd-ul se regăseşte în concentraţii de n.10-6-n.10-12, făcând parte din grupa
ultramicroelementelor, alături de: Se, Cs, Hg, Ag, Au, Ra (Trifu, 1997).
Cu toate acestea, Cd-ul nu prezintă nici o funcţie esenţială la plante (Lehoczky şi colab.,
2000), fiind toxic atât pentru plante, cât şi pentru animale şi om.
Concentraţii ale Cd-ului în sol, mai ridicate decât în condiţii naturale (>1mg kg-1 s.u., Alloway,
1995), au rezultat în urma activităţilor antropice precum industria metaliferă neferoasă,
industria minieră, producerea, utilizarea şi disponibilizarea bateriilor, a deşeurilor metalifere şi
a deşeurilor urbane, disponibilizarea reziduurilor rezultate din tratarea apelor de canalizare,
aplicarea pesticidelor şi a îngrăşămintelor fosfatice (Alloway, 1995).
Biodisponibilitatea ridicată a Cd-ul pentru plante, face ca acest element să pătrundă cu
uşurinţă în lanţul trofic şi deci în organismul uman. Odată pătruns în organismul uman, Cd-ul
este greu de eliminat şi, ca urmare, se acumulează în ţesuturi, timpul său de înjumătăţire fiind
de 10-30 de ani (Lehoczky şi colab., 1998). Cadmiul este considerat ca fiind unul dintre
elementele cancerigene. Ingerarea cronică a acestui element duce la perturbări ale structurii si
funcţiei renale, în timp ce expunerea prin inhalare este răspunzătoare de cancer pulmonar şi
disfuncţii renale.
câteva studii sunt prezente în literatura de specialitate, cele mai multe
dintre ele sunt cu privire la utilizarea de plop si salcie pentru solul
poluat cu cadmiu.
plante, cum ar fi muştarul, pennycress alpine şi talpa - gâştei s-
au dovedit a fi de succes la hiperacumularea contaminanilor la sit-uri
de deşeuri toxice.
Plantele lemnoase

•Pot fi folosite pentru fitoremediere

•Există mai multe plante lemnoase ce pot fi folosite în
această tehnică.
•A fost aleasă pentru studiu specia Salix.

Plantele din genul salix sunt cunoscute în

România sub numele generic de salcie, respectiv
răchită. Numele popular de "salcie" provine în
limba română din latinescul salix.
 Salix
Inalt potential pentru fitoremediere

 S. viminalis si alte clone

 S.caprea si S.cinerea cresc , de obicei, pe soluri poluate
 exista multi hibrizi naturali
 tehnologia de cultura este usoara
 Salciile sunt specii care cresc repede, au o longevitate
Inmultirea speciei redusa, lastaresc bine si butasesc usor.

Răchita (Salix Viminalis L.), sau mlaja, este o salcie cu

caracteristici energetice, utilizată în producția de biomasă,
având următoarele caracteristici principale:
3 – 3,5 cm creștere/zi
rezistență la boli și la condițiile climatice
putere calorică de până la 4,900 kcal/kg
ciclul de viață al unei culturi este de 25-30 de ani
0% substanțe poluante
productivitate crescută
 Cultura hidroponica

sau cultura plantelor “fara sol” - presupune ca radacinile plantelor sa fie scufundate intr-o solutie nutritiva p
Indice de
toleranta
 Preluarea
cadmiului
Hidroponic
Cd poate fi absorbit pana la 80% in decurs de 20 zile in functie de specie

Experiment in vase
30% din Cd disponibil a fost indepartat in 90 de zile

Teoretic....
In camp
•Concentratia din sol (0-10 cm) poate fi redusa de la 12 la 3 mg Cd/kg în aprox. 24
ani
Plantele lemnoase pot decontamina solurile
poluate, dar

• aceasta nu este o tehnologie aplicată pe

scară largă,
• este necesară testarea în câmp.
Baraje permanente
 Baraj absorbant plutitor

Ideal pentru absorbtia

suprafetelor de ulei si de
carburanti de pe suprafata
apelor (canale, fluvii, mari,
bazine portuare).

* Barajele pentru ulei

DENSORB sunt hidrofobe
si plutitoare pe suprafata
apei. Sunt compuse din PP
absorbanta si invelite intr-o
plasa de nylon. Sunt
prevazute cu o funie
rezistenta pentru tractiune
 Baraje absorbante plutitoare din PP
 Au capacitatea de a absorbi produsul petrolier de la suprafata apei si chiar
solului. Cu o capacitate de absorbtie foarte mare, acestea pot sa absoarba
de pana la 25 - 30 ori greutatea lor.
De asemenea, mai trebuie mentionat ca aceste tipuri de baraj nu sunt
toxice pentru om sau mediul inconjurator si plutesc pe suprafata apei chiar
si cand sunt saturate.
Barajele absorbante din polipropilena se pot utiliza la mai multe operatii de
depoluare iar la finalizarea lucarilor pot fi incinerate fara probleme,
cantitatea de cenusa obtinuta fiind foarte mica.
Baraj plutitor
 SKIMMERE
- sunt utilizate in cazul poluarilor pe apa si au rolul de a aduna produsul petrolier de la
suprafata apei.

-au o rata de recuperare a produselor petoliere cuprinsa intre 15 gpm pana la 320
gpm.
Dispozitive colectare tip
"Skimmer" pentru hidrocarburi
 Presa de mana
 Confectionata din otel inoxidabil, se ajusteaza automat pentru baraje,
lavete si pernite din PP.
Presa este un mod economic si rapid de a recupera produsul petrolier din
absorbanti, dar si de a refolosi aceste produse - baraje, lavete, pernite - la
mai multe operatiuni de depoluare.
Presa se va atasa la un recipient cu un volum de cel putin 200 litri, dupa
care produsele absorbante reutilizabile vor fi trecute printre rolele sale. Un
dispozitiv de ghidare se afla atat la partea de introducere a materialelor
absorbante cat si la partea de iesire a acestora dintre rolele presei.
 este foarte usor de utilizat si transportat in teren, greutatea sa fiind de
numai 40 kg.
  In aceasta gama se inscriu produsele
GLOBAL PEAT/ENVIROPEAT (absorbanti
Absorbanti naturali naturali pe baza de turba).
GLOBAL PEAT/ENVIROPEAT este un
pe baza de turba produs natural, obtinut din muschi de
turba din genul Sphagnum, uscat pana
la cca 6-10% umiditate, ceea ce
faciliteaza absorbtia hidrocarburilor prin
incapsularea lor in celula, permitand
astfel dezvoltarea proceselor biochimice
de biodegradare a poluantilor.
Capacitatea de absorbtie pentru
hidrocarburi este de 8 -10 ori greutatea
sa.
In cazul utilizarii GLOBAL
PEAT/ENVIROPEAT la depoluarea cu
hidrocarburi, raspandirea lui pe
suprafata poluata constituie prima
procedura din cadrul tehnologiilor de
depoluare a apelor si solurilor.
Absorbanul biodegradabil GLOBAL
PEAT/ENVIROPEAT este mijlocul ideal
de interventie rapida avand in vedere
simplitatea si eficacitatea metodei in
caz de poluare a apei si solului, acesta
incapsuland practic instantaneu
depoluarea cu spill sorb