Romanul realist mitic - Baltagul, Mihail Sadoveanu

1.Caracterizarea personajului

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului, apare de-a lungul celor
șaisprezece capitole. Personaj rotund, îmbină mai multe trăsături precum inteligența,
hotărârea, respectul față de tradiții, perspicacitatea, intuiția. Personaj realist, reflectă tipul
de țărancă de la munte, soție de oier. Există puține diferențe între portretul moral de la
începutul romanului și cel din final, de aceea poate fi considerat un personaj static.

Modalitățile de caracterizare ale Vitoriei sunt directe și indirecte.

Naratorul îi conturează portretul fizic direct, prin tehnica detaliului semnificativ:

Nu mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire. Ochii îi străluceau ca-
ntr-o ușoară ceață în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe.

Ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duși
departe.

Portretul moral se compune din mai multe trăsături, acestea fiind conturate direct,
de către alte personaje, narator,autocaracterizare sau indirect, din fapte, limbaj, mediu,
relația cu alte personaje, nume.

Preotul Daniil evidențiează faptul că este superstițioasă, crede în vise și în semnele

oferite de păsările curții. (secvențe narative – întâlnirea cu preotul din prima parte,
contemplarea poziției cocoșului: Vitoria privi cu uimire la cucoşul cel mare porumbac, cum
vine fără nicio frică şi se aşează în prag. Inima-i bătu cu nădejde, aşteptând semnul cel bun.
Dar cucoşul se întoarse cu secera cozii spre focul din horn şi cu pliscul spre poartă. Cântă o
dată prelung şi se miră el singur.)
Aceeași trăsătură rezultă și indirect, din secvența întâlnirii cu baba Maranda.

Conservatorismul femeii rezultă indirect din relația cu fiica ei, Minodora. Ca mamă îi
interzice să se îndepărteze de tradiție (Îți arat eu ție coc, valț și bluză...! Nici bunică-ta, nici
bunică-mea n-am știut de acestea -și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu.)

Este o femeie puternică, hotărâtă. Trăsătura menționată rezultă indirect din

afirmația ei:

N-am să mai am hodină cum n-are părăul Tarcăului, pân ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan.

Dragostea față de soț rezultă indirect, din gesturile ei: S-a dărâmat în genunchi, și-a
rezemat fruntea de marginea sicriului. Limbajul paraverbal, reflectă indirect durerea cauzată
de pierderea soțului: Cu așa glas a strigat, încât prin toți cei de față a trecut un cutremur.
Trăsătura este punctată și direct, de către narator: Era dragostea ei de douăzeci și mai bine
de ani. Așa-i fusese drag în tinereță Lipan, așa-i era drag și acum, când aveau copii mari cât
dânșii.

Numele reprezintă o modalitate de caracterizare indirectă a personajului. Vitoria este

o învingătoare, ea a reușit să afle adevărul în legătură cu moartea lui Nechifor. În plus, ea se
răzbună, îl pedepsește pe ucigașul soțului cu lovitura de baltag.

O trăsătură definitorie a personajului este respectul față de tradiție. Aparținând lumii

arhaice, Vitoria transmite copiilor stima față de valorile acestei lumi.

O secvență narativă semnificativă este nunta întâlnită în drumul ei, la Cruci. Deși
sufletul ei este îndoliat, ea se comportă conform rânduielii: A primit plosca și a făcut
frumoasă urare miresei.

La Cruci a dat de nuntă. Fugeau săniile cu nuntaşii pe ghiaţa Bistriţei. Mireasa şi

druştele cu capetele înflorite; nevestele numai în catrinţi şi bondiţi. Bărbaţii împuşcau cu
pistoalele asupra brazilor, ca să sperie şi s-alunge mai degrabă iarna. Cum au văzut oameni
străini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni şi le-au ieşit înainte cu năfrămile de la
urechile cailor fâlfâind. Au întins plosca ş-au ridicat pistoalele. Ori beau în cinstea feciorului
de împărat şi a slăvitei doamne mirese, ori îi omoară acolo pe loc. Nunta s-a abătut cătră
drum. Vitoria a primit plosca şi a făcut frumoasă urare miresei.

O altă secvență narativă semnificativă este botezul de la Borca. Vitoria intră în

camera lăuzei, pune sub perna acesteia două bucăți de zahăr, iar pe fruntea copilului, o
bancnotă de 20 de lei. Astfel ea respectă regulile nescrise ale codului patriarhal referitoare la
cumetrie.

La Borca a căzut într-o cumătrie. Le-au ieşit în cale oamenii, au apucat de căpestie caii
şi i-au abătut într-o ogradă. Erau aprinşi la obraz şi aveau plăcere să cinstească pe drumeţi şi
să-i ospăteze. Vitoria a trebuit să se supuie, să descarce, să intre la lehuză şi să-i puie rodin
sub pernă un coştei de bucăţele de zahăr şi pe fruntea creştinului celui nou o hârtie de
douăzeci de lei. S-a închinat cu paharul de băutură cătră nănaşi, a sărutat mâna preotului...

A treia secvență narativă sugestivă pentru trăsătura menționată este înmormântarea lui
Nechifor Lipan din ultimul capitol. Obiceiurile de înmormântare: la slujba de înmormântare,
preoții cântă Veșnica pomenire; vinul pentru stropit şi găina neagră care se dă peste groapă;
bocitul;
S-a făcut slujbă mare, cum puţine s-au mai văzut în Sabasa. Asupra rămăşiţelor
descoperie ale lui Nechifor Lipan bătea pieziş soarele auriu de aprilie. Preoţii au cerut lui
Domnul Dumnezeu pace pentru sufletul robului său, apoi au cântat cu glas înalt veşnica
pomenire. Vitoria a venit lângă cucoana Măria şi a rugat-o, cu glas pripit, să aibă ea grijă de
cele din urmă rânduieli şi mai ales să nu uite să ceară în clipa anumită vinul pentru stropit şi
găina neagră care se dă peste groapă. Bătrâna pe care a tocmit-o ajutoare le are toate în
traistă — numai să i le ceară. O roagă pe cucoana Măria să-i facă această mare binefacere,
căci ea trebuie să steie lângă soţul său în clipa asta de despărţire. Îl mai vede acuma o dată.
Pe urmă n-are să-l mai vadă până la învierea cea din veac.
Atuncea, apropiindu-se, şi-a pus mâna în creştet şi şi-a mânat broboada neagră pe ceafă.
Aducându-şi după asta degetele ca nişe gheare asupra frunţii, a părut că vrea să-şi smulgă
ochii. A strigat:
— Gheorghiţă! de ce m-ai lăsat! Cu aşa glas a strigat, încât prin toţi cei de faţă a trecut un
cutremur. S-a dărâmat în genunchi; şi-a rezemat fruntea de marginea sicriului. Cucoana
Măria s-a repezit spre dânsa ferind lumea cu palmele într-o parte şi într-alta. S-a aplecat, a
cuprins-o de umeri şi a tras-o la o parte. Vitoria s-a lăsat dusă. Apoi, desfăcându-se cu
uşurinţă, s-a întors iar lângă Lipan ş-a îngenunchiat.
— Să vie şi băietul! a ţipat ea.Băiatul era aproape. A venit, acoperindu-şi ochii cu braţul
drept. Nu ştia ce să spuie. Îi era ruşine să bocească faţă de bărbii, ca o femeie. Cucoana
Măria a săltat iarăşi în sus pe munteancă şi oamenii s-au grăbit să coase în cuie capacul
sicriului. Îndată l-au coborât şi s-a auzit huruitul bulgărilor de pământ. Vitoria s-a întors mai
liniştită şi a zvârlit şi ea asupra soţului său un pumn de ţărână.
La poarta ţintirimului au stat ajutor lângă Vitoria domnu Toma şi cucoana Măria. S-a
dat fiecăruia dintre cei care ieşeau, întru pomenirea mortului, un sfert de pâne ş-un păhărel
de rachiu. Bărbaţii şi femeile şopteau închinarea rituală: „Dumnezeu să-l ierte!”, deşertau
dintr-o dată băutura, apoi frângeaudin pâne o bucată cu care îşi astupau arsura plăcută a
gurii. Copiii râdeau şi se hârjoneau printre morminte. După ce făcură împărţeala pomenilor şi
a colivei, preoţii îşi scoaseră de pe ei odăjdiile. Mai aveau un crâmpei de slujbă, care nu era
dintre cele mai uşoare. Vitoria grăbi spre ei, ca să-i poftească la praznic, acasă la domnu
Toma.
Naratorul omniscient și omniprezent reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica
detaliului, acțiunile Vitoriei. La parastasul soțului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligentă și
calculată, ea reconstituie crima pe baza propriilor deducții și o povestește veridic celor
prezenți, ......ceea ce îi determină pe criminali să-și recunoască vina în fața satului și
autorităților.

George Călinescu definește personajul astfel: Vitoria e un Hamlet feminin, care

bănuiește cu metodă, cercetează cu disimulație, pune la cale reprezentațiuni trădătoare și
când dovada s-a făcut, dă drum răzbunării.