Curs 7.

ANALIZA REZULTATELOR FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII

Scopul analizei indicatorilor de rezultate constă în reflectarea performanţelor financiare absolute ale
întreprinderii, atât din perspectiva volumului de activitate cât şi din perspectiva profitabilităţii activităţii.
Rezultatele pe care le generează o activitate lucrativă sunt, în general, diverse şi pot evidenţia modul de
utilizare al diferitelor tipuri de resurse angrenate în funcţionarea întreprinderii. Un lucru ştim însă cu
siguranţă şi anume că scopul tuturor activităţilor lucrative este obţinerea unui profit care să asigure
retribuirea furnizorilor de capital la un nivel mediu sperat de către aceştia. Ori sistemul indicatorilor de
rezultate tocmai acest lucru încearcă să-l măsoare şi anume finalitatea activităţilor lucrative, cuantificată la
diferite nivele de realizare.
O abordare sistemică a întreprinderii permite înţelegerea conversiei oricărei realizări din activitatea lucrativă,
în rezultate monetare. Acest considerent evidenţiază de fapt importanţa indicatorilor de rezultate în
aprecierea performanţelor realizate la nivel microeconomic
Analiza principalilor indicatori de rezultate utilizează în demersul său practic o serie de modele factoriale.
Construcţia acestora este orientată după modul în care anumite categorii de rezultate reacţionează la
modificarea volumului de activitate sau a altor factorii din mediul economic al întreprinderii.
Analiza indicatorilor de rezultate prin intermediul modelelor factoriale permite identificarea legăturilor
factorial-cauzale dintre indicatorii analizaţi şi factorii de influenţă ai acestora, cu scopul formulării unor
măsuri cât mai concrete de creştere a nivelului rezultatelor ce exprimă volumul activităţii şi a celora ce
exprimă profitabilitatea.

7.1. Clasificarea rezultatelor

Având în vedere că în ţara noastră s-a adoptat un sistem contabil similar cu cel continental, în care formarea
rezultatelor se realizează prin clasarea cheltuielilor după natura acestora, pot fi evidenţiate trei grupe
principale de indicatori ce caracterizează rezultatele întreprinderilor:
 indicatori de rezultate care exprimă volumul activităţii desfăşurate;
 indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activităţii sau a întreprinderii în ansamblul
său;
 indicatori de rezultate ce măsoară potenţialul de finanţare al întreprinderii.

Acest mod de separare al indicatorilor de rezultate permite o analiză diferenţiată a performanţelor unei
întreprinderi, performanţe care se pot manifesta în două planuri diferite :
 performanţe care ţin de extinderea volumului de activitate al întreprinderii şi care conduc la
creşterea cotei de piaţă a firmei sau la consolidarea poziţiei pe piaţă a acesteia, acest gen de
performanţă putând fi măsurată cu indicatorii de rezultate ce exprimă volumul;
 performanţe care se concretizează în creşterea nivelului de profitabilitate al întreprinderii şi care
nu întotdeauna sunt efectul creşterii volumului de activitate.

a) Indicatori de rezultate care exprimă volumul activităţii

Sistemul de indicatori care exprimă volumul oferă o imagine de ansamblu asupra finalităţii activităţii unei
întreprinderi, imagine care reflectă în formă valorică capacitatea de producţie şi comercializare a acesteia.
Indicatorii de rezultat care exprimă volumul sunt de mai multe tipuri, funcţie de anumite criterii, cum ar fi :
- stadiul activităţii la care se referă : producţie sau comercializare;
- nivelul de cuprindere al ieşirilor;
- gradul de extindere al rezultatului: global sau parţial.

Principalii indicatori care exprimă volumul sunt următorii :

- Producţia marfă fabricată (Qmf);
- Producţia vânduta (Qv);
1
 - Cifra de afaceri (CA);
- Producţia stocată (Qs) – Variaţia stocurilor;
- Producţia de imobilizări (Qi) – Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi
capitalizată;
- Producţia exerciţiului (Qe),
- Valoarea adăugată (VA),

b) Indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activităţii

Sistemul de indicatori care exprimă profitabilitatea, spre deosebire de cei care exprimă volumul, oferă o
imagine sintetică asupra eficienţei activităţii desfăşurate de întreprindere. Acesta este şi motivul pentru care
în literatura de specialitate aceşti indicatori sunt mult mai agreaţi pentru aprecierea activităţilor economice
sau a întreprinderilor în ansamblu.
Indicatorii de rezultat care exprimă profitabilitatea sunt de mai multe tipuri, ei putând fi diferenţiaţi după
diferite criterii cum ar fi :
- gradul de cuprindere care separă indicatorii în formă brută de cei în formă netă;
- structurarea indicatorilor de rezultate care exprimă profitabilitatea pe tipuri de activităţi derulate
la nivel de întreprindere (exploatare, financiară, extraordinară).

Indicatorii de rezultate care exprimă profitabilitatea pot fi grupaţi astfel :

- Rezultatul brut al exploatării (RBE),
- Rezultatul exploatării (RE),
- Rezultatul curent (RC),
- Rezultatul brut al exercitiului,
- Rezultatul net al exercitiului (Rn),

c) Indicatori de rezultate care exprimă potenţialul de finanţare

Această categorie de indicatori pune în evidenţă rezultatele întreprinderi care au relevanţă în plan monetar
dintre acestea cele mai importante fiind :

- Capacitatea de autofinanţare (CAF)

- Autofinanţarea (AF)
- Cash flow-ul (CF)

7.2. Analiza rezultatelor care exprimă volumul activităţii

Obiective:
 Aprecierea nivelului de realizare a indicatorilor de rezultate ce exprima volumul activităţii de producţie
şi comercializare, precum şi a tendinţei pe care aceştia o prezintă faţă de o bază de comparaţie relevantă;
 Evaluarea politicii şi a strategiilor adoptate de management privind creşterea volumului de activitate;
 Evaluarea efectelor induse de modificarea nivelului indicatorilor de volum asupra nivelului şi dinamicii
altor indicatori economico-financiari.

Instrumentele de analiză utilizate: contul de profit şi pierdere (CPP), soldurile intermediare de gestiune
(SIG).
Tipuri şi metode de analiză: analiză de tip orizontal, analiză factorială, metoda comparaţiei, metoda
substituţiei.

2
7.2.1 Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri poate fi definită ca fiind expresia valorică a tuturor afacerilor derulate de o întreprindere
într-o perioadă determinată de timp. Cu ajutorul ei se măsoară performanţa comercială a firmelor şi este
folosită drept criteriu pentru clasificarea acestora după dimensiunea afacerilor derulate.
Acest indicator poate juca rolul de barometru, atât pentru analistul intern cât şi pentru cel extern, atunci când
se urmăresc aspecte cum ar fi:
- dimensiunea întreprinderii;
- poziţia strategică deţinută în cadrul pieţei;
- politica de creştere promovată de managementul întreprinderii.

Nivelul şi dinamica cifrei de afaceri

Calculul unui indicator reprezintă practic, determinarea nivelului individual al acestuia la un moment dat. În
cazul cifrei de afaceri şi a indicatorilor de rezultate în general, putem identifica două metode pentru calculul
nivelului individual al acestora:
- metoda bazată pe volumul fizic al activităţii;
- metoda documentelor contabile de sinteză.

Metoda bazată pe volumul fizic al activităţii

Premisa metodei: fiecare unitate fizică de produs are un cost de obţinere, un preţ de comercializare, o marjă
de profit, etc.

Formula de calcul a cifrei de afaceri, potrivit acestei metode este următoarea:

CA = q  pv
unde: q – volumul fizic al activităţii;
pv – preţul de vânzare.

Avantajele metodei:
- face legătura între rezultatele fizice şi cele valorice;
- permite aprecierea rezultatelor pe produse şi activităţi;
- permite o analiză a factorilor care au determinat sau influenţat nivelul de realizare a rezultatelor.

Dezavantajele metodei:
- rezultatele pot fi calculate doar pentru grupe omogene de produse (care pot fi însumate
cantitativ);
- nu ţine cont de veniturile care nu sunt în legătură cu volumul fizic al activităţii (venituri
financiare, venituri extraordinare).

Metoda bazată pe situaţiile financiare anuale

Majoritatea indicatorilor de rezultate sunt reflectaţi în situaţiile financiare anuale, cele mai importante
documente de acest tip fiind:
- Contul de profit şi pierdere;
- Tabloul soldurilor intermediare de gestiune.

Această metodă de determinare a cifrei de afaceri este una globală care nu ţine cont de produsele sau de
activităţile care au contribuit la realizarea indicatorului, în schimb evidenţiază distinct perioada de timp pe
care o caracterizează indicatorul.
CA  Vm  Qv  Vsbv
unde: Vm – venituri din vânzarea mărfurilor;
3
 Qv – producţia vândută;
Vsbv – venituri din subvenţii de exploatare.

Imperfecţiunile metodei sunt imperfecţiunile sistemul contabil aplicat în economie la un moment dat.

Interpretarea nivelului absolut şi a dinamicii cifrei de afaceri

Nivelul absolut al cifrei de afaceri ne oferă informaţii despre dimensiunea afacerii derulată de o întreprindere
într-o perioadă de timp. Acest nivel deşi are, într-un anumit context, o capacitate informaţională ridicată,
această capacitate este mult mai bine pusă în valoare prin comparaţii cu o valoare de referinţă.
Analiza comparativ-cauzală a cifrei de afaceri este o analiză de tip postfactum, care vizează următoarele
aspecte:
- compararea nivelului realizat cu o bază de comparaţie considerată reprezentativă şi determinarea
abaterilor în plus sau în minus faţă de aceasta;
- identificarea factorilor de influenţă care au determinat abaterea.
Nivele bază de comparaţie pentru cifra de afaceri pot fi:
- nivelul realizat al indicatorului în perioada precedentă;
- nivelul programat sau bugetat al indicatorului;
- nivelul realizat de alte întreprinderi reprezentative şi comparabile ca dimensiune cu întreprinderea
analizată, etc.
Analiza dinamicii indicatorului reprezintă practic prima etapă a analizei comparativ-cauzale, iar rezultatele
acestei prime etape pot fi exprimate în diverse moduri după cum urmează:
a) Abaterea absolută a cifrei de afaceri, care cuantifică în mărimi absolute creşterea sau scăderea nivelului
realizat al acesteia faţă de o mărime luată ca bază de comparaţie.
CA  CA i - CA 0 - baza fixa;
CA  CA i - CA i -1 - baza in lant;
unde: i – perioada curentă;
0 – perioada bază de comparaţie;
i-1 – perioada precedentă.

Acest tip de apreciere a dinamicii cifrei de afaceri prezintă relevanţă în primul rând din perspectiva sensului
abaterii (pozitiv-negativ).

b) Indicele cifrei de afaceri evidenţiază în mod sintetic şi în expresie relativă, nivelul modificărilor absolute
în raport cu baza de comparaţie luată în calcul.

CA i
I CA  x100 - baza fixa;
CA 0
CA i
I CA  x100 - baza in lant;
CA i-1

Dinamica cifrei de afaceri reflectată cu ajutorul indicelui este una calitativă şi este mai relevantă pentru
specialişti, asigurând o percepţie rapidă a nivelului modificării. Totuşi relevanţa informaţională se asigură
doar în condiţiile în care întreprinderile sunt comparabile ca dimensiune (o creştere cu 10% a unei cifre de
afaceri de 100.000 euro are o anumită semnificaţie informaţională, iar dacă aceeaşi creştere de 10% se aplică
la o cifră de afaceri de 1.000.000 de euro semnificaţia este cu totul alta).

c) Ritmul mediu de creştere a cifrei de afaceri, se referă la o perioadă de timp care include mai multe
perioade de gestiune, motiv pentru care mai este cunoscut şi sub denumirea de “ritm mediu anual”.
4
 Indicatorul poate fi calculat şi pentru o singură perioadă de gestiune, atunci când facem comparaţii pe
luni sau pe trimestre.
CA n
R CA  n -1 x100 - 100
CA 0
unde: n – numărul de ani luaţi în calcul (nr. de luni dintr-un an);

Influenţa timpului în derularea afacerilor

Timpul poate fi privit într-o dublă ipostază din perspectiva derulării unei afaceri şi anume:
 în procesul investiţional – timpul este o resursă care contribuie prin trecerea sa la obţinerea unui câştig
de către investitor;
 în procesul de exploatare – timpul are o dublă influenţă:
- contribuie la obţinerea rezultatelor (favorabile sau nefavorabile);
- este purtătorul unor influenţe negative sau pozitive induse, de cele mai multe ori, de factori
endogeni ai afacerii.

Dacă influenţele pozitive induse de trecerea timpului asupra cifrei de afaceri sunt binevenite şi de multe ori
independente de efortul întreprinderii, pe noi ne preocupă influenţele negative exercitate de acest fenomen,
cele mai importante dintre acestea putând fi:
- denaturarea rezultatelor de fenomenul inflaţionist;
- sezonalitatea rezultatelor;
- modificarea rezultatelor obţinute din activitatea de import-export ca urmare a creşterii sau diminuării
cursului de schimb valutar.
Aceşti factori de influenţă nu sunt generaţi de trecerea timpului dar sunt asociaţi cu acest fenomen, efectele
favorabile sau nefavorabile generate de aceşti factori fiind înregistrate la momente diferite în timp.
Inflaţia - este un fenomen negativ specific economiilor bolnave sau în recesiune. Acest fenomen denaturează
indicatorii de rezultate în sensul creşterii artificiale a nivelului absolut al acestora.
Efectele inflaţioniste care se regăsesc în cifra de afaceri şi în toţi indicatorii de rezultate, pot fi
eliminate prin deflatare, utilizând una dintre următoarele mărimi:
- indicele de creştere a preţurilor la întreprinderea analizată (ip);
- rata medie a inflaţiei a sectorului de activitate (rsi);
- rata medie a inflaţiei în economie (ri).

Modalităţi de deflatare:

1
CA pcc  CA pc - marimi absolute;
1  ip
 1  rCA 
R rCA    x100 - marimi relative;
 1  ip 

unde: CApcc – cifra de afaceri în preţuri convenţional constante;

CApc – cifra de afaceri în preţuri curente;
ip – indicele de creştere a preţurilor (rata inflaţiei);
RrCA – rata reală de creştere a cifrei de afaceri;
rCA - rata curentă de creştere a cifrei de afaceri (statistică).

Deflatarea asigură exprimarea datelor aferente perioadei de analiză în unităţi monetare constante aferente
anului luat ca bază de comparaţie (primul an). Această operaţiune permite comparabilitatea datelor în
termeni reali şi asigură validitatea concluziilor analizei.

5
Analiza factorială a cifrei de afaceri

Sistemul de factori care influenţează, predominant, cifra de afaceri

1.1. Asigurarea cu resurse
1.2. Potenţialul tehnic
I. Factori 1.3. Potenţialul productiv
interni
1.4. Potenţialul comercial
2.1. Concurenţa
II. Factori
2.2. Evoluţii în cadrul pieţei
externi
2.3. Modificări în mediul
economic al firmei
Modele de analiză factorială a cifrei de afaceri:
- umane
- materiale
- tehnice
- nivelul tehnic al mijloacelor fixe
- gradul de uzură fizică şi morală al utilajelor
- nivelul tehnologic
- nivelul de organizare al producţiei şi al muncii
- gradul de valorificare al resurselor
- nivelul calitativ al produselor oferite pe piaţă
- gradul de cunoaştere a nevoilor pieţei
- gama sortimentală oferită pe piaţă
- forţa de comercializare (reţeaua de distribuţie)
- promovarea şi susţinerea produselor pe piaţă
- politica de preţ
- serviciile oferite post-vânzare
- numărul concurenţilor
- avantaje ale concurenţei (calitate, preţ)
- produsele noi oferite pe piaţă
- modificarea veniturilor populaţiei
- schimbări socio-profesionale
- modificări demografice
- modificarea politicii fiscale
- modificarea nivelului mediu al ratei dobânzii
- modificarea cursului de schimb valutar

Analiza factorială a CA când baza sa de calcul este volumul fizic al vânzărilor

CA = q v  p

Obiectivele principale ale metodei sunt următoarele:

- determinarea abaterii absolute şi relative a indicatorului;
- identificarea factorilor de influenţă;
- determinarea nivelului şi a sensului influenţei factorilor;
- stabilirea măsurilor ce se impun a fi luate.
Modele de analiză:
q v q v

s s
CA CA
p p

p
Modelul teoretic Modelul practic

6
Influenţa determinată de modificarea volumului fizic al vânzărilor

Qf (q) = q1  gsf 0  p0  q 0  p0

Qf (q)  q 0  p0  I q - q 0  p0  q 0  p0  (Iq  1)
Qf (q)  (q1 )  p 0 - (q 0 )  p 0  (q )  p 0
Modificarea volumului vânzărilor este un factor direct de influenţă care determină variaţia nivelului absolut
al cifrei de afaceri în acelaşi sens cu modificarea sa şi proporţional cu preţul mediu din perioada bază de
comparaţie.

Modificarea volumului fizic al vânzărilor depinde de:

- nivelul capacităţilor de producţie existente şi gradul de utilizare al acestora;
- dimensiunea pieţei de desfacere şi structura consumatorilor;
- concurenţa existentă pe piaţă;
- competitivitatea produselor proprii (raportul calitate-preţ) în raport cu a produselor oferite de concurenţă;
- strategiile şi tehnicile de promovare utilizate;
- seriozitatea şi promptitudinea în raporturile cu beneficiarii;
- raportul dintre ritmicitatea producţiei şi ritmicitatea livrărilor.

Influenţa determinată de modificarea structurii fizice a vânzărilor

Qf (s) = q1  p0 - q1  gsf 0  p0

Qf (s)  q1  p0 - q 0  p0  Iq
Qf (s)  (q1 )  p rs - (q1 )  p 0  q1  (p rs  p 0 )

O creştere a ponderii vânzărilor de produse care au preţ unitar de comercializare mai mare decât preţul mediu
din perioada de bază va determina creşterea nivelului total al cifrei de afaceri pe seama structurii, iar o
creştere a ponderi vânzărilor de produse care au preţ unitar de comercializare mai redus decât preţul mediu
va determina reducerea nivelului total al cifrei de afaceri.

Influenţa determinată de modificarea preţului unitar de vânzare

Qf (s) = q1  p1 - q1  p0

Qf (s)  (q1 )  p1 - (q1 )  p rs   q1  (p1  p rs )

La stabilire preţului trebuie să avem în vedere:

- obiectivele strategice ale întreprinderii (maximizarea profitului sau întărirea poziţiei pe piaţă);
- situaţia financiară a întreprinderii (dacă poate sau nu să îşi permită menţinerea unui nivel scăzut al
preţului şi pe ce perioadă);
- nivelul costului unitar al produselor;
- tendinţele pieţei pe care activează întreprinderea (creştere, stagnare sau regres);
- faza în care se află produsul pe curba sa de viaţă (lansare, creştere, maturitate sau declin);
- concurenţa existentă pe piaţă şi poziţionarea produselor faţă de concurenţă.
Managementul întreprinderii nu poate modifica nivelul preţului după bunul său plac astfel încât să obţină o
cifră de afaceri mai mare pe seama preţului, pentru a realiza o astfel de operaţiune va trebui să capete
acceptul pieţei adică după majorarea preţului produsul să se vândă cel puţin la un nivel minim sperat.

7
Analiza factorială a CA pe bază de rate explicative

Această modalitate de analiză factorială prezintă avantajul că permite evidenţierea contribuţiei pe care o au
diferite categorii de resurse din întreprindere la realizarea volumului de activitate şi implicit la realizarea
cifrei de afaceri.
În acelaşi timp există şi serioase limite ale acestei modalităţi de analiză în sensul că abaterea indicatorului
este atribuită în totalitate influenţelor produse de doi sau trei factori care sunt luaţi în calcul în cadrul
modelului, făcându-se abstracţie de influenţa altor factori, care de asemenea au avut o contribuţie la
realizarea cifrei de afaceri, dar cuantificarea acestei influenţe trebuie să se facă prin alt model de analiză
factorială.

a) Modele bazate pe legătura dintre CA, modul valorificare a resurselor (umane şi tehnice) şi gradul de
realizare pe piaţă a producţiei obţinute

 modelul care urmăreşte contribuţia resurselor de muncă:

Qe CA
CA = Np x x
Np Qe
unde: Np – numărul de personal;
Qe - producţia exerciţiului;
Qe/Np – productivitatea muncii;
CA/Qe – gradul de realizare pe piaţă a producţiei obţinute;

 modelul care măsoară contribuţia resurselor tehnice:

Qe CA
CA = Mf x x
Mf Qe
unde: Mf – valoarea mijloacelor fixe existente în întreprindere;
Qe - producţia exerciţiului;
Qe/Mf – randamentul mijloacelor fixe;
CA/Qe – gradul de realizare pe piaţă a producţiei obţinute;

Factorii de influenţi specifici primelor două modele:

- un factor cantitativ (Np, Mf), care descrie volumul resursei pe care întreprinderea îl are la
dispoziţie pentru derularea activităţii;
- un factor calitativ (Qe/Np, Qe/Mf) care descrie nivelul de eficienţă al utilizării resursei;
- un al doilea factor calitativ (CA/Qe) care descrie forţa de comercializare a întreprinderii.

 modelul care măsoară contribuţia mixtă a celor două tipuri de resurse:

Mf Mfa Qe CA
CA = Np x x x x
Np Mf Mfa Qe
unde: Mfa – valoarea mijloacelor fixe active;
Mf/Np – dotarea tehnică a muncii;
Qe/Mfa – randamentul mijloacelor fixe active;

b) Modele bazate pe contribuţia patrimoniului şi a elementelor sale componente la realizarea CA

Ac CA
CA = AT x x
AT Ac
unde: AT – valoarea activului total (patrimoniul total);
Ac - active circulante;
Ac/AT – rata activelor circulante;
CA/Ac – viteza de rotaţie a activelor circulante;
8
 Premisa de bază a acestui model este că un nivel ridicat al cifrei de afaceri nu poate fi realizat de o
firmă mică care dispune de un patrimoniu nesemnificativ şi în plus patrimoniu respectiv trebuie să aibă o
structură adecvată şi să fie utilizat în mod eficient.

7.2.2 Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată constituie un concept esenţial al analizei economice şi sociale realizate la nivel de
întreprindere. Ea reprezintă bogăţia creată de întreprindere şi face obiectul unei mize, atunci când se pune
problema repartizării ei între participanţii la activitatea întreprinderii (salariaţi, stat, împrumutători,
proprietari, etc.). Indiferent dacă aceşti participanţi sunt sau nu conştienţi, ei vor putea împărţi doar ceea ce a
rămas după achitarea obligaţiilor faţă de terţi (furnizorii de materii prime, servicii şi utilităţi).
Interesul manifestat de majoritatea analiştilor pentru acest concept nu este exagerat dacă avem în vedere că
proporţia din valoarea adăugată, care revine fiecăruia dintre grupurile de participanţi, este determinantă
pentru comportamentul lor faţă de întreprindere. În plus, având în vedere că valoarea adăugată la nivel
microeconomic constituie baza de calcul a produsului intern brut, se apreciază că modul de distribuire a
acesteia reprezintă unul din factorii cheie pentru explicarea crizelor macroeconomice

Metode de calcul a valorii adăugate

Calculul indicatorului se poate realiza prin două metode :

- metoda sintetică sau substractivă;
- metoda adiţională.

Metoda sintetică sau substractivă :

VA  (Qe  Ci )  Mc

unde : VA – valoarea adăugată;

Qe – producţia exerciţiului;
Ci – consumuri intermediare (cumpărări de la terţi);
Mc – marja comercială.

Consumurile intermediare reprezintă expresia valorică a tuturor elementelor utilizate în procesul de

producţie (materii prime, materiale, energie, combustibili, apă servicii externe, etc.), elemente care sunt
produse în alte unităţi economice, respectiv provin de la terţi.

Metoda adiţională :

VA  S  Am  Db  I  Pn
unde : S – salarii;
Am – amortizarea anuală;
Db – dobânzi plătite;
I – impozite si taxe;
Pn – profit net.

Această metodă de calcul a valorii adăugate porneşte de la modul de distribuire a valorii nou create în
întreprindere între participanţii la activitatea acesteia.

9
Capacitatea întreprinderii de a produce valoare adăugată

Această capacitate se apreciază cu ajutorul ratei valorii adăugate (RVA) calculată după formula:
VA
R VA  x100
Qe

Rata valorii adăugate ne arată în procente (mărimi relative) cu cât a contribuit întreprinderea la valoarea
producţiei pe care a obţinută. Cu cât nivelul acestei rate este mai ridicat cu atât capacitatea de prelucrare a
întreprinderii este mai superioară şi plusul de valoare pe care îl adaugă este mai substanţial.
Modificarea nivelului acestei rate poate fi determinată atât de modificarea randamentelor interne ale
întreprinderii cât şi de modificare preţurilor de aprovizionare la consumurile intermediare, principalii factori
de modificare fiind prezentaţi sintetic în tabelul următor:
Elemente ce ţin de variaţia Elemente ce ţin de variaţia Elemente ce ţin de
productivităţii întreprinderii preţurilor modificarea structurii
(elemente cantitative) (sortimentul
produselor)
 variaţia randamentului  variaţia preţului materiilor  producţia unor produse
materialelor (consumuri prime; mai mult sau mai puţin
specifice);  variaţia preţului purtătoare de valoare
 variaţia randamentului materialelor şi a altor adăugată.
serviciilor ; aprovizionări ;
 variaţia randamentului  variaţia preţului serviciilor.
utilajelor (mai buna utilizare a
capacităţii de producţie) ;

Repartiţia (distribuirea) valorii adăugate. Structura VA.

Valoarea adăugată generată de către întreprindere se repartizează între cinci părţi participante la activitatea
întreprinderii:
 Personalul salariat care primeşte salariile ;
 Statul care percepe impozitele (impozite şi taxe, inclusiv impozitul pe profit);
 Împrumutătorii care percep dobânzile pentru titlurile de credit (împrumuturi) pe care le-au consimţit
întreprinderii ;
 Proprietarii întreprinderii şi conducătorilor săi care au dreptul la o remunerare (dividende, participări la
profit, etc.);
 Întreprinderea care beneficiază de sursele de autofinanţare (profit nerepartizat şi amortizări).
Pentru aprecierea modului de distribuire a valorii adăugate se utilizează următoarele rate:
Cheltuieli de personal
Personal :
Valoare adaugata

Impozite si taxe
Stat :
Valoarea adaugata

Dividende si repartizar i
Grup şi asociaţi :
Valoare adaugata

Cheltuieli cu dobinzile
Împrumutători :
Valoare adaugata

Autofinant are
Întreprinderi :
Valoare adaugata
10
 În aceea ce priveşte tendinţa este recomandat ca ritmul de creştere a elementelor să respecte o
succesiune bine determinată şi anume: dividendele să crească aproximativ în acelaşi ritm cu autofinanţarea
(dependent de politica de investiţii), iar profitul net să crească mai repede ca orice alt element. Ar fi bine ca
remunerarea statului să se reducă, reflectând o reducere a presiunii fiscale şi implicit creşterea surselor de
dezvoltare ale întreprinderii. Ponderea ridicată a dobânzilor poate reflecta o gestiune financiară deficitară.
Creşterea în structură a cheltuielilor cu personalul reprezintă o creştere a consumului de muncă echivalat
valoric, în detrimentul surselor de dezvoltare ale întreprinderii şi al nivelului de remunerare al proprietarilor.
Din observaţii statistice pe mai multe economii dezvoltate au fost identificate următoarele structuri medii de
distribuire a VA:

FRANŢA (%) ELVEŢIA (%) SUA (%)

Personal 73,4 71,6 60,8
Dobânzi 3,7 2,6 5,3
Dividende 3,4 3,8 5,7
Amortizări 17,6 14,1 15,3

Analiza valorii adăugate

Analiza factorială a valorii adăugate urmăreşte punerea în evidenţă a factorilor de influenţă care prin acţiunea
lor modifică în timp nivelul indicatorului.

Nivelul şi dinamica indicatorului

Abaterea absolută : VA = VA1 – VA0;

Abaterea relativă : IVA = (VA1/VA0)x100;
 IVA = IVA-100;

Primul model factorial ia în calcul contribuţia muncii la producerea valorii adăugate, baza de pornire a
modelului fiind următoarea formulă de calcul a VA:

VA
VA = T x , ştiind că : T = Nm x nh ; nh = nz x hz ;
T

unde : T- consumul de muncă în număr de ore lucrate pe an;

VA
- valoarea adăugată pe unitatea de timp de muncă consumată;
T
Nm - numărul de muncitori;
nh - numărul de ore lucrate de un muncitor pe an;
nz - numărul de zile lucrate de un muncitor pe an;
hz - numărul de ore lucrate de un muncitor pe zi.
În acest model se porneşte de la considerentul că nivelul absolut al valorii adăugate este o rezultantă a
acţiunii a doi factori direcţi de influenţă:
- un factor cantitativ, care este consumul total de muncă (T);
- un factor calitativ, care este valoarea adăugată obţinută pe unitate de consum de muncă (VA/T);
Modificarea în timp a nivelului valorii adăugate, ca urmare a acţiunii celor doi factori, numită şi abatere în
mărime absolută, se poate determina după următoarea formulă :

VA1 VA0
VA = T1 x - T0 x ,
T1 T0

11
Prin detalierea modelului factorial se poate ajunge la o structură arborescentă a factorilor de influenţă, care
conţine :

Factori de influenţă direcţi Factori de influenţă indirecţi Factori de influenţă indirectă

(acţionează direct asupra VA) de gradul I de gradul II
(acţionează prin intermediul (acţionează prin intermediul numărului
consumului total de muncă) de ore lucrate de un muncitor pe an)
 consumul total de muncă (T);  numărul de muncitori (Nm);  numărul de zile lucrate de un
 valoarea adăugată pe unitatea  numărului de ore lucrate de muncitor pe an (nz);
de consum de muncă (VA/T). un muncitor pe an (nh).  numărul de ore lucrate de un
muncitor pe zi (hz).

Căi de creştere a valorii adăugate :

a) Prin utilizarea extensivă a muncii

Utilizarea extensivă a muncii înseamnă de fapt un volum mai mare de timp de muncă alocat (un volum mai
mare de consum de muncă) în condiţiile în care valoarea adăugată realizată pe unitatea de consum de muncă
se păstrează nemodificată.
După cum s-a observat în figura anterioară timpul de muncă pe care întreprinderea îl are la dispoziţie poate fi
suplimentat, în vederea creşterii valorii adăugate, fie prin creşterea numărului de muncitori, fie prin creşterea
numărului de ore lucrate de un muncitor pe an.
La rândul său creşterea numărului de ore lucrate de un muncitor pe an se poate suplimenta prin creşterea
numărului de zile lucrate pe an sau prin creşterea numărului de ore lucrate pe zi.

b) Prin utilizarea intensivă a muncii

Utilizarea intensivă a muncii trebuie să conducă la creşterea valorii adăugate pe unitatea de consum de
muncă în condiţiile în care consumul total de muncă se păstrează nemodificat.
Utilizarea intensivă a muncii este echivalentă cu sporirea productivităţii muncii, ea conducând la creşterea
valorii adăugate deoarece fiecare unitate de produs are înglobată o valoare adăugată unitară, ori în condiţiile
în care pe unitatea de consum de muncă se produce mai mult înseamnă că şi valoarea adăugată va fi mai
mare.

c) Prin utilizarea extensivă şi intensivă a muncii

Dacă întreprinderea reuşeşte promovarea concomitentă a utilizării intensive şi extensive a muncii atunci
efectul nu poate fi decât benefic pentru rezultatele activităţii, unul dintre acestea fiind şi valoarea adăugată.

Al doilea model factorial ia în calcul capacitatea întreprinderii de a genera valoare adăugată, prin intermediul
producţiei pe care o realizează, baza de pornire a modelului fiind următoarea formulă :
Ci
VA = Qe x (1 - ),
Qe
Ci
unde: - valoarea consumurilor intermediare la un leu producţie a exerciţiului
Qe
Ci
(1 - ) - valoarea adăugată la un leu producţie a exerciţiului.
Qe

12
Abaterea în mărime absolută a valorii adăugate, pornind de la acest model, se poate determina astfel :
Ci1 Ci0
 VA = Qe1 x (1 - ) - Qe0 x (1 - )
Qe1 Qe0
unde : VA – valoarea adăugată;
Qe – producţia exerciţiului;
Ci – consumuri intermediare (cumpărări de la terţi);

Căi de creştere a valorii adăugate :

a) Creşterea producţiei exerciţiului

Pentru creşterea producţiei exerciţiului se impune a se acţiona asupra componentelor care o formează,
respectiv : producţia vândută (Qv), producţia stocată (Qs) şi producţia de imobilizări. Fiecare din
componentele care formează producţia exerciţiului este dependentă de alte elemente cum ar fi : randamentul
activităţii, preţurile de pe piaţă (de vânzare şi de achiziţie) şi structura producţiei.

b) Diminuarea consumurilor intermediare necesare realizării a 1 leu producţie a exerciţiului

Diminuarea consumurilor intermediare necesare pentru realizarea a 1 leu producţie a exerciţiului se poate
realiza doar în condiţiile în care modificarea nivelului producţiei exerciţiului devansează modificarea
nivelului consumurilor intermediare (IQe > ICi).
Menţinerea permanentă a acestei corelaţii este la rândul ei condiţionată de următorii factori :
- de structura valorică a producţiei exerciţiului, care trebuie să fie orientată spre produse la care costurile
intermediare la 1 leu producţie a exerciţiului să fie mai reduse decât media pe total produse;
- de preţul cu care se vând produsele;
- de costul de achiziţie a cumpărărilor externe.

Scopul acestei analize factoriale este de a scoate în evidenţă toţi factorii care pot influenţa nivelul valorii
adăugate, atât pe cei cu influenţă pozitivă (de creştere) cât şi pe cei cu influenţă negativă ( de reducere).
Managementul întreprinderii trebuie să limiteze acţiunea factorilor cu influenţă negativă şi să amplifice
acţiunea factorilor cu influenţă pozitivă.

7.3. Analiza rezultatelor care exprimă profitabilitatea activităţii

Profitabilitatea activităţilor lucrative este o trăsătură a stării de performanţă ce caracterizează aceste activităţi,
definind abilitatea lor de a genera profit.
Indicatorii care măsoară rezultatele cu relevanta în termeni de profitabilitate sunt evidenţiaţi de două
documente importante utilizate de analiza economico-financiara : “contul de profituri şi pierderi” şi “tabloul
soldurilor intermediare de gestiune”.

7.3.1 Analiza rezultatului brut al exploatării (RBE)

Rezultatul brut al exploatării reuşeşte să surprindă cel mai bine capacitatea activităţii de exploatare de a
genera profit, prin faptul că nu este afectat de principalele politici manifestate la nivel de întreprindere:
- politica de amortizare;
- politica financiară;
- politica fiscală a statului.

Se poate astfel afirma că acest rezultat are trei destinaţii majore:

- retribuirea capitalului investit (propriu sau împrumutat);
- retribuirea statului prin impozite directe (impozitul pe profit);
- menţinerea substanţei economico-productive a întreprinderii (autofinanţare);
13
Specific pentru acest indicator este faptul că rezultatul pe care îl evidenţiază se formează din raportarea
cheltuielile monetare ( care corespund unor plăţi efective) la veniturilor monetare (care sunt urmate de
încasări) şi exclude acele venituri şi cheltuieli care nu au relevanţă în plan monetar (venituri din provizioane,
cheltuieli cu amortizări şi provizioane).

Indicatorul se poate găsi într-o dublă ipostază :

- excedent brut de exploatare (EBE), atunci când avem un nivel pozitiv al indicatorului;
- deficit brut de exploatare (DBE), atunci când avem un nivel negativ al indicatorului;

Indicatorul poate fi calculat prin doua metode :

- metoda substractivă;
- metoda adiţională.

Metoda substractivă :

RBE  VA  Vsv  Ave  S  I  Ache

unde : RBE – rezultat brut din exploatare;
VA – valoarea adăugată;
Vsv – venituri din subvenţii;
Ave – alte venituri din exploatare;
S – salarii;
I – impozite şi taxe;
Ache – alte cheltuieli din exploatare.

Metoda adiţională :
RBE  RE  Amp  Pcd  Vpv  Vcd

unde : RBE – rezultat brut din exploatare;

RE – rezultatul exploatării;
Amp – cheltuieli cu amortizări şi provizioane;
Pcd – pierderi din creanţe şi debitori diverşi;
Vpv – venituri din provizioane;
Vcd – venituri din creanţe reactivate şi debitori diverşi.

Ananaliza factorială a rezultatului brut al exploatatării

VA RBE
Modelul facorial de analiză: RBE  Qex  
Qex VA

Factorii de influenţă ai modelului sunt:

Qex – producţia exerciţiului

RBE VA / Qex – rata valorii adăugate

 RBE / VA – ponderea RBE în valoarea adăugată.

Măsuri de creştere a RBE conform modelului prezentat;

14
a) creşterea volumului de activitate, în principal pe seama producţiei vândute, prin:
 utilizarea capacităţilor de producţie disponibile;
 diversificarea activităţilor cu legătură sau fără legătură;
 dezvoltarea de noi produse pe noi pieţe;
b) creşterea ratei valori adăugate:
- modificarea structurii producţiei în sensul creşterii produselor pentru care valoarea nou creată este
mai mare;
- externalizarea serviciilor şi funcţiunilor necesare întreprinderii, dar care nu crează valoare (servicii
auxiliare, de deservire, de administraţie);
- utilizarea celor mai bune tehnologii şi adecvarea nivelului calitativ al resurselor materiale cu cele
tehnice în vederea creşterii randamentelor de utilizare;
c) sporirea ponderii RBE în VA:
- adecvarea politicii de salarizare cu capacitatea întreprinderii de a crea VA, astfel încât indicele VA
să fie mai mare decât cel al cheltuielilor de personal (IVA > IChp);
- apelarea la firme de consultanţă tehnică, managerială şi contabilă (fiscală) pentru alegerea celor bune
decizii privitoare la reducerea cheltuielilor şi prelevările fiscale.

7.2 Analiza rezultatului exploatării (RE)

Rezultatul exploatării realizează o exprimare mai sintetică a performanţelor activităţii de exploatare a

întreprinderi deoarece rezultă prin deducerea ansamblului cheltuielilor de exploatare din ansamblul
veniturilor exploatării.
Rezultatul exploatării nu este afectat de politica financiară promovată de întreprindere sau de politica fiscală
a statului. În schimb acest rezultat poate lua valori diferite de la un agent economic la altul funcţie de politica
de amortizare şi de constituire a provizioanelor promovată de managementul întreprinderii.

Pentru calculul indicatorului se pot utiliza doua metode pe care le prezentam în cele ce urmează :

RE  RBE  Vpv  Vcd  Amp  Pcd

unde : RE – rezultatul exploatării;

RBE – rezultat brut din exploatare;
Vpv – venituri din provizioane;
Vcd – venituri din creanţe reactivate şi debitori diverşi;
Amp – cheltuieli cu amortizări şi provizioane;
Pcd – pierderi din creanţe şi debitori diverşi.

RE  V exp  Ch exp

unde : RE – rezultatul exploatării;

Vexp – venituri din exploatare totale;
Chexp – cheltuieli din exploatare totale.

Rezultatul exploatării (sau rezultatul net al exploatării) se deosebeşte esenţial de rezultatul brut al
exploatării ca urmare a efectelor politicii de amortizări şi provizioane promovată de managementul
întreprinderii.

Opţiunile manageriale privind politica de amortizare se referă la:

- alegerea uneia din metodele de amortizare stabilite prin lege;
- utilizarea unor durate de amortizare mai scurte sau mai lungi (derogatorii), decât cele stabilite legislativ;
- adaptarea la inflaţie a valorii imobilizărilor corporale.

15
Modele de analiză factorială a rezultatului exploatării

Analiza factorială a RE când baza sa de calcul este volumul fizic al vânzărilor

Dacă pornim de la considerentul că fiecare unitate fizică produsă şi comercializată are încorporat în preţul
său de vânzare o marjă de profit atunci profitul din exploatare (Pe) se poate calcula după relaţia :

Re = q v  p  q v  c sau Re = q v  (p  c)

unde : qv - cantitatea de produse vândută;

p - preţul unitar de vânzare al produselor;
c - costul unitar al produselor vândute.

Analizând în dinamică evoluţia profitului aferent vânzărilor se poate determina abaterea în mărime absolută
a nivelului acestuia după relaţia :

Re = q v1  ( p1  c1 )  q v 0  ( p0  c0 )

Modelul factorial de analiză:

qv

s
 Re
c

p

1) Influenţa determinată de modificarea volumului fizic al vânzărilor

Re (q) = q v1  [ s 0 ]  ( p0  c0 )  q v 0  ( p0  c0 )

Modificarea volumului vânzărilor este un factor direct de influenţă care determină modificarea profitului în
acelaşi sens cu modificarea sa şi proporţional cu profitul mediu pe unitatea de produs.
Modificarea volumului fizic al vânzărilor este determinat de :
- concurenţa existentă pe piaţă;
- raportul calitate-preţ faţă de cel al concurenţei;
- strategiile şi tehnicile de promovare utilizate;
- seriozitatea şi promptitudinea în raporturile cu beneficiarii;
- raportul dintre ritmicitatea producţiei şi ritmicitatea livrărilor.

2) Influenţa determinată de modificarea structurii vânzărilor

Re (s) = q v1  ( p0  c0 )  q v1  [ s0 ]  ( p0  c0 )

Influenţa exercitată de modificarea structurii vânzărilor se explică prin proporţia diferită de vânzare a
produselor de la o perioadă la alta. Astfel o creştere a ponderii vânzărilor de produse care încorporează o
marjă de profit mai mare va determina sporirea masei totale a profitului după cum o creştere a ponderi
vânzărilor de produse cu un nivel al profitului unitar mai redus decât profitul mediu unitar va determina
reducerea masei totale de profit.
16
3) Influenţa determinată de modificarea costului unitar

Re (s) = q v1  ( p0  c1 )  q v1  ( p0  c0 )

Costul unitar este principalul factor prin care managementul întreprinderii poate acţiona pentru sporirea
profitului aferent fiecărei unităţi fizice de produs.

Măsuri de reducere a costului unitar :

- raţionalizarea consumurilor care asigură reducerea consumurilor specifice pe unitatea fizică de produs;
- reducerea cheltuielilor de aprovizionare şi depozitare;
- utilizarea unor înlocuitori mai ieftini şi comparabili calitativ.
- creşterea productivităţii muncii;
- reducerea cheltuielilor fixe.

3) Influenţa determinată de modificarea preţului unitar de vânzare

Re (s) = q v1  ( p1  c1 )  q v1  ( p0  c1 )

Preţul unitar de vânzare este un factor care produce o influenţă independentă de efortul întreprinderii
deoarece nivelul acestuia este stabilit pe piaţă ca raport între cererea şi oferta de produse.

Analiza factorială a RE pe bază de rate explicative

Acest tip de analiză factorială a nivelului absolut al rezultatului exploatării este utilă mai ales pentru
întreprinderile care au o activitate diversificată, nomenclatorul acestora nefiind omogen.
M M Qe CA RE
RE  N p x f x fa x x
N p M f M fa Qe CA
Factorii de influenţă ai rezultatului exploatării, aferenţi acestui model, sunt :
- asigurarea cu personal din punct de vedere cantitativ, structural şi de calificare (Np);
- gradul de înzestrare tehnică a muncii ( Mf /Np);
- ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace fixe (Mfa/Mf);
- randamentul utilizării mijloacelor fixe active (Qe/Mfa);
- gradul de valorificare pe piaţă a producţiei obţinute (CA/Qe);
- profitabilitatea vânzărilor (RE/CA).

Resursele de muncă şi capitalul fix reprezintă practic principalele resurse necesare derulării procesului
productiv, de modul de asigurare şi de gradul de utilizare a acestora depinzând, în mare măsură, nivelul
volumului de producţie al întreprinderii.
La un nivel dat al capacităţilor de producţiei, cu cât gradul de valorificare pe piaţă a producţiei obţinute se
apropie mai mult de gardul de utilizare a capacităţilor de producţie, capacitatea de comercializare a
întreprinderii este mai ridicată şi creează premise pentru un nivel sperat al profitabilităţii.
Marja de profitabilitate a vânzărilor influenţează în mod direct masa profitului din exploatare, nivelul
acesteia fiind în directă corelaţie cu gradul de prelucrare al întreprinderii, cererea existentă pe piaţă şi politica
comercială promovată.

17