2.

SEMNE ŞI SIMPTOME ÎN AFECŢIUNILE SISTEMULUI

CARDIOVASCULAR

2.1. Dispneea
2.2. Durerea precordială
2.3. Palpitaţiile
2.4. Cianoza
2.5. Semne culese prin inspecţie
2.6. Semne culese prin palpare
2.7. Semne culese prin auscultaţie
2.8. Semne din partea altor sisteme

2.1 Dispneea reprezintă dificultatea de a respira, se caracterizează

prin sete de aer şi senzaţie de sufocare. Apare în insuficienţa cardiacă
stângă, în care scade rezerva cardiacă, cu incapacitatea inimii stângi de a
evacua întreaga cantitate de sânge primită de la inima dreaptă, deci stază în
circulaţia pulmonară, cu creşterea rigidităţii pulmonare şi scăderea
elasticităţii sale, fenomene care măresc efortul respirator şi duc la apariţia
dispneei.
Cauze ale insuficienţei cardiace stângi:
- hipertensiunea arterială
- valvulopatii mitrale sau aortice
- ateroscleroză coronariană
Dispneea cardiacă se caracterizează prin respiraţii frecvente
(polipnee) şi superficiale.
Tipuri de dispnee:
- dispneea de efort - apare în faza iniţială a insuficienţei cardiace
stângi
- dispneea de repaus - în fazele tardive ale insuficienţei cardiace
stângi
- ortopnee
 - dispnee vesperală
- astmul cardiac - apare în accese, de obicei noaptea, la câteva ore după
culcare, brusc, trezind pacientul care prezintă senzaţie de sufocare, tuse şi
nelinişte.
În formele severe apare edemul pulmonar acut în care simptomul
principal este dispneea paroxistică, cu ortopnee, însoţită de tuse productivă
cu spută spumoasă, rozată, chiar hemoptoică.
Intervenţii nursing
Dispneea apare la pacienţii cu insuficientă cardiacă, fiind expresia
congestiei venoase pulmonare, de aceea intervenţiile nursing sunt orientate
spre reducerea congestiei. De exemplu, se asigură poziţia şezândă, poziţie
care nu influenţează în mod direct respiraţia ci scade întoarcerea venoasă,
reducând astfel congestia venoasă pulmonară. Acest efect este mai evident
în caz de ortopnee şi dispnee paroxistică nocturnă. În timpul dispneei
pacientul este anxios, se teme să nu se sufoce, să nu moară, de aceea
trebuie intervenit rapid.

2.2. Durerea precordială

Cauze: - extracardiace
- embolii pulmonare
- pneumotorax
- pleurezie
- nevralgii intercostale
- zona zoster
- hernie diafragmatică
- litiază biliară
- leziuni ale coloanei vertebrale sau ale
- articulaţiilor vecine
- leziuni ale peretelui toracic
- cardiace
- pericardite
 - anevrism aortic
- aritmii cu ritm rapid
- cardiopatii ischemice cronice dureroase
- infarct miocardic acut
Caracteristicile durerii din angina pectorală:
- sediul durerii: retrosternal, mai rar precordial sau
predominent epigastrică, interscapulară
- iradierea durerii: cel mai frecvent umăr stâng şi pe faţa
internă a braţului, antebraţului şi ultimele două degete ale
mâinii stângi sau baza gâtului, mai rar în tot toracele
anterior, ambii umeri, interscapular, laterocervical stâng,
în mandibulă, dinţi, epigastru
- senzaţia dureroasă anginoasă este de constricţie sau
presiune retro sternală/precordială
- durata şi intensitatea durerii: relativ tipic accesul dureros
durează 3-5 minute
- condiţiile de apariţie ale durerii anginoase: efortul fizic,
expunerea la frig, frica, emoţiile intense pozitive sau
negative
- frecvenţa acceselor anginoase poate ţine de prezenţa
condiţiilor care declanşează durerea
- simptome asociate: transpiraţii, anxietate, dispnee, greţuri
- condiţii de încetare a accesului anginos: spontan, după
încetarea efortului sau după administrarea sublingual de
nitroglicerină în 1-3 minute
Caracteristicile durerii din infarctul miocardic:
- este mai intensă, mai atroce
- are aceleaşi sedii şi iradiere
- apare de obicei în repaus, adeseori noaptea
- durează ore sau chiar zile
- nu cedează la nitroglicerină.
 Intervenţii nursing
Asistenta medicală trebuie să evalueze atent durerea toracică,
ameliorarea durerii este un element esenţial din procesul de îngrijire.
Fiecare pacient are o reactivitate diferită la durere şi anxietatea poate duce
la accentuarea durerii. De exemplu, durerea toracică este foarte mare când
pacientul este acasă, dar poate fi mai mică în spital, unde ştie că se poate
interveni medicamentos. De obicei, orice durere precordiaiă este
interpretată ca infarct miocardic acut. Durerea are o serie de reacţii
asociate: anxietate, agitaţie, tahicardie. De aceea este important să se
intervină pentru ameliorarea durerii.
Durerea este expresia unui aport inadecvat de oxigen, de aceea se
vor lua măsuri de scădere a necesarului de oxigen. Aceasta se realizează
prin limitarea efortului fizic, menţinerea unui climat de linişte. Asistenta
medicală administrează tratamentul antialgic prescris de medic şi
urmăreşte efectul său. Se monitorizează tensiunea arterială, greţurile şi
vărsăturile, respiraţia. Oxigenoterapia ameliorează durerea prin creşterea
aportului de oxigen la nivelul miocardului. Alte măsuri pentru reducerea
durerii constau în asigurarea unei poziţii confortabile, asigurarea unui
mediu de calm şi linişte.

2.3. Palpitaţiile
Palpitaţiile sunt bătăi ale inimii resimţite de pacient ca senzaţii
neplăcute, supărătoare, sub forma unor lovituri repetate în regiunea
precordială.
Cauze: - extracardiace - stări de excitaţie psihică
- febră
- abuz de excitante (tutun, cafea, alcool)
- anemii
- hipertiroidismul
- eforturi fizice mari
- unele medicamente (extracte tiroidiene,
 atropină, simpaticomimetice)
- unele tulburări digestive
- cardiace: - tulburări de ritm (aritmia extrasistolică,
fibrilaţia atrială, tahicardia paroxistică)
- stenoza mitrală
- hipertensiunea arterială
În cazul palpitaţiilor trebuie precizat:
- dacă apar izolat sau în accese
- dacă durează puţin sau un timp mai îndelungat
- dacă sunt regulate sau neregulate
- condiţiile de apariţie.

2.4. Cianoza
Cianoza reprezintă coloraţia violacee a tegumentelor şi mucoaselor
(obraji, nas, buze, degete) datorită creşterii hemoglobinei reduse în sângele
capilar. Cianoza este cel mai important simptom al insuficienţei cardiace
drepte. Mai poate apărea în:
- boli congenitale ale inimii
- insuficienta cardiacă globală
- cord pulmonar cronic.

2.5. Semne culese prin inspecţie

Inspecţia cuprinde: - inspecţia generală
- inspecţia regiunii precordiale
Inspecţia generală poate evidenţia:
• poziţia pacientului:
- ortopneea indică o insuficienţă cardiacă stângă
- poziţia genupectorală apare în pericardita exudativă
• culoarea tegumentelor şi a mucoaselor:
 paloarea apare în
- cardita reumatismală
 - endocardita subacută
- insuficienţa cardiacă
 cianoza apare în
- boli cardiace congenitale
- insuficienţă cardiacă globală

 turgescenţa venelor jugulare - semn de insuficienţă cardiacă

dreaptă
 artere hiperpulsatile („dansul arterial”) indică o insuficienţă
aortică sau hipertiroidism
 bombarea abdomenului prin
- ascită
- hepatomegalie de stază este un semn de insuficienţă
cardiacă dreaptă
 edeme declive (regiunea sacrată, membre inferioare), degete
hipocratice (endocardita subacută)
Inspecţia regiunii precordiale poate decela:
• bombarea regiunii precordiale (prin mărirea accentuată a inimii, mai ales
la copii şi adolescenţi)
• retracţia regiunii precordiale.

2.6. Semne culese prin palpare

Prin palpare se apreciază şocul apexian - în mod normal este în
spaţiul V intercostal stâng, pe linia medioclavicuiară.
Patologic, şocul apexian se deplasează:
- în jos şi spre stânga (în hipertrofia ventriculară stângă )
- numai spre stânga (în hipertrofia ventriculară dreaptă )
- freamătele (vibratil provocate de unele sufluri valvulare
mai intense şi mai aspre şi care dau o senzaţie tactilă
asemănătoare cu aceea percepută aplicând palma pe
spatele unei pisici care toarce)
 - palparea arterelor periferice (radială, humerală, carotidă,
femurală, tibială posterioară, pedioasă) permite aprecierea
elasticităţii, permeabilităţii arteriale.

2.7. Semne culese prin anscultaţie

La inima normală, prin auscultaţie se percep două zgomote:
- zgomotul I sau sistolic este surd şi prelungit datorat închiderii
valvelor atrioventriculare şi contracţiei miocardului, se aude mai bine la
vârf
- zgomotul II sau diastolic este mai scurt şi mai înalt datorat
închiderii valvelor sigmoide aortice şi pulmonare, se aude mai bine la bază.
Între zgomotul I şi zgomotul II este o pauză mică (sistola), iar între
zgomotul II şi zgomotul I al revoluţiei cardiace următoare este o pauză mai
mare (diastolă).
În stări patologice apar:
- modificări de zgomote (întărite, diminuate )
- zgomote supraadăugate (sufluri)
- tulburări de ritm.

2.8. Simptome din partea altor sisteme

• simptome respiratorii:
- tusea

- hemoptizia

• simptome digestive:
- dureri în epigastru şi hipocondrul drept

- greţuri, vărsături

- meteorism

• simptome nervoase: cefalee, vertij, tulburări vizuale şi auditive

• accidente motorii tranzitorii sau definitive (hemiplegii, afazii,
pareze)
 3. EXAMENE PARACLINICE

Date generale
Explorările cardiovasculare urmăresc:
- stabilirea capacităţii funcţionale şi a posibilităţilor de adaptare
la efort a inimii şi a vaselor sanguine
- evidenţierea tulburărilor funcţionale incipiente, precizarea
gradului şi intensităţii acestor tulburări
- stabilirea mecanismului prin care s-a instalat deficitul
funcţional.

3.1 Determinarea tensiunii arteriale

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele
circulant asupra pereţilor arteriali. Se deosebesc o tensiune arterială
maximă sau sistolică care corespunde sistolei ventriculare şi o tensiune
arterială minimă sau diastolică care corespunde sfârşitului diastolei.
Diferenţa dintre cele două valori se numeşte tensiune diferenţială.
Valoarea normală a tensiunii arteriale sistolice este de 110-130
mmHg, iar a tensiunii arteriale diastolice este de 65-85 mmHg.
Tensiunea arterială variază în funcţie de:
- vârstă
- sex
- efort muscular
- greutate corporală
- excitaţii psihice.
Condiţii necesare pentru măsurarea corectă a tensiunii arteriale:
- măsurarea tensiunii arteriale se face după 2-3 minute de la
prezentarea pacientului, după 2-3 minute de repaus, în
clinostatism şi ortostatism
- manşeta tensiometrului trebuie să fie puţin largă
 - dezumflarea camerei de presiune trebuie făcută foarte lent,
mai ales în cazul existenţei tulburărilor de ritm sau conducere
- pentru diagnostic sunt necesare trei seturi de determinări la
interval de cel puţin o săptămână
- înainte de determinare pacientul nu trebuie să consume cafea,
stimulente adrenergice, să nu fumeze.
Tensiunea arterială se determină cu ajutorul sfigmomanometrelor
(aparatul Riva -Rocci sau Vaquez-Laubry). Valoarea arătată de manometru
la apariţia primului zgomot indică tensiunea arterială maximă (sistolică).
Tensiunea arterială diastolică se notează în momentul când zgomotele
dispar complet sau devin mai asurzite. Hipertensiunea arterială poate fi
esenţială sau secundară.

3.2. Determinarea pulsului

Pulsul este o expansiune ritmică sincronă cu bătăile inimii şi se
percepe când se comprimă o arteră pe un plan dur (os).
Se palpează cu trei degete (index, mediu şi inelar) artera radială şi se
numără expansiunile timp de un minut.
Se studiază :
 frecvenţa şi ritmul
- normal frecvenţa este de 70-80 pulsaţii pe minut
- în stări patologice pulsul se accelerează (tahicardie) sau se
răreşte (bradicardie)
- pulsul bigeminat se caracterizează prin două pulsaţii - una
puternică şi alta slabă, urmată de o pauză mai lungă, apar în
extrasistole
- deficitul de puls apare în fibrilaţie atrială (bătăile cardiace
sunt mai numeroase decât pulsaţiile periferice)
 amplitudinea sau intensitatea
Se deosebesc:
• puls mic şi rapid (în colapsul vascular)
 • puls săltăreţ şi depresibil - în insuficienţa aortică (pulsul
CORRIGAN)
• egalitatea bătăilor.

3.3. Presiunea venoasă

Presiunea venoasă reprezintă presiunea exercitată de sângele venos
asupra pereţilor venelor.
Măsurarea presiunii venoase este indicată pentru aprecierea
insuficienţei cordului drept şi a gradului de umplere a patului vascular
venos.
Presiunea venoasă centrală se măsoară prin intermediul
cateterismului cardiac, iar presiunea venoasă periferică pe una din venele
superficiale mari ale membrelor, de obicei la plica cotului.
Măsurarea se face cu diferite aparate (manometrul cu apă tip
MORITZ-TABORA, manometrul CLAUDE). Valoarea normală a
presiunii venoase centrale este de 10-12 cm H20.
Presiunea venoasă creşte în :
- insuficienţa cardiacă dreaptă şi globală
- pericardite constrictive
Presiunea venoasă scade în :
- colapsul periferic.

3.4. Timpul de circulaţie

Timpul de circulaţie este perioada de timp (în secunde) în care o
substanţă parcurge un segment vascular.
Durata timpului de circulaţie este în funcţie de :
- viteza de circulaţie
- debitul cardiac
- volemie.
Se cercetează:
- timpul braţ-limbă
 - timpul braţ-plămân
- timpul braţ-braţ
Alungirea lor apare în:
- insuficienţa cardiacă
- pericardita constrictivă
- tahicardii paroxistice.
Scurtarea lor apare în cazurile când debitul cardiac creşte.

3.5 Electrocardiograma
Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei
fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac. Permite
diagnosticul unei suferinţe miocardice, coronariene sau boli de inimă care
evoluează clinic latent. În practica curentă se înregistrează 12 derivaţii
(conduceri):
- 3 derivaţii bipolare notate Dj, Du , Dm
- 3 derivaţii unipolare ale membrelor notate a VR, aVL, aVF
- 6 derivaţii precordiale notate V1 , V2 , V3 , V4 , V5 , V6
Pentru efectuarea electrocardiogramei pacientul se aşează în decubit
dorsal, relaxat fizic şi psihic. Electrozii se pun în contact cu membrele pe
regiuni nepăroase (prin intermediul unor fâşii de pânză udate cu soluţie
salină, iar cei de pe torace se fixează cu o curea).
Montarea electrozilor pe membre se face astfel:
- roşu - mâna dreaptă

- galben - mâna stângă

- verde - piciorul stâng

- negru - piciorul drept

Montarea electrozilor precordiali se face astfel:

- V1 - în spaţiul IV intercostal pe marginea dreaptă a sternului
- V2 - în spaţiul IV intercostal pe marginea stângă a sternului
- V3 - între V2 şi V4
- V4 - spaţiul V intercostal pe linia mediociaviculară stângă
- V5 - ia intersecţia de la orizontala dusă din V 4 şi linia axilară
anterioară stângă
 - V6 - la intersecţia dintre orizontala dusă din V 4 şi linia axilară
mijlocie stângă
Interpretare:
Pe o electrocardiogramă normală definim:
1) unde numite P, Q, R, S, T, U
2) segmente - reprezintă distanţa dintre două unde PQ, ST
3) intervale - unda P şi segmentul PQ
- unda QRS, segmentul ST şi unda T
Între două cicluri cardiace se înregistrează linia zero potenţial
(linie izoelectrică). Undele situate deasupra liniei izoelectrice sunt
pozitive (+), cele care se găsesc sub ea sunt negative (-). Unda P şi
segmentul PQ reprezintă expresia electrică a activităţii atriilor.
Undele QRS, segmentul ST şi unda T reprezintă expresia electrică a
activităţii ventriculare.

3.6. Alte metode grafice

1. Vectocardiografia este o metodă grafică derivată din
electrocardiogramă, care dă o reprezentare spaţială a activităţii
electrice a inimii.
2. Fonocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a
zgomotelor şi suflurilor produse de inimă în cursul unui ciclu
cardiac.
Zgomotele cardiace sunt captate de un microfon special cu
cristal piezoelectric care le transformă în semnale electrice şi după
filtrare şi amplificare sunt înregistrate pe hârtie.
3. Sfigmografia constă în înscrierea grafică a pulsului
arterial, în special a celui radial, dar şi carotidian.
4. FIebografia reprezintă înregistrarea pulsaţiilor venei
jugulare.
5. Apexograma reprezintă înregistrarea grafică a şocului
apexian.
 3.7. Ecocardiografia este o metodă de explorare bazată pe
înregistrarea ultrasunetelor străbătute şi reflectate la nivelul
cordului.

3.8. Cateterismul cardiac este o metodă de explorare a

cordului şi constă în introducerea unei sonde radioopace speciale
prin sistemul vascular periferic, permiţând recoltări de sânge şi
înregistrări de presiuni în cavităţile inimii.
Metoda permite:
- precizarea diagnosticului unor boli congenitale, prin
evidenţierea traiectelor anatomice (sonda fiind radioopacă, este
vizibilă radiologie)
- măsurarea presiunilor intracavitare, recoltări de probe
de sânge pentru dozarea oxigenului şi dioxidului de carbon,
efectuarea unor examene speciale: electrocardiograma şi
fonocardiograma intracavitară.
Cateterismul inimii drepte este cel mai frecvent, se face prin
una din venele de la plica cotului, pătrunzând în vena cavă
superioară, atnul drept, ventriculul drept, artera pulmonară, sub
control radioscopic.
Contraindicaţiile cateterismului cardiac:
- infarct miocardic acut
- reumatism articular acut
- insuficienţă cardiacă
- stări febrile
Complicaţiile cateterismului cardiac:
- tulburări de ritm
- tebră
- edem pulmonar
- accidente tromboembolice.
 3.9. Examenul radiologic al inimii
În mod obişnuit se efectuează:
- radioscopia - este un examen subiectiv, care nu permite
o comparaţie în timp
- radiografia - oferă o imagine obiectivă care permite
comparaţia în timp
- teleradiografîa (MRF )
- angiocardiografia este un examen care pune în evidenţă
cavităţile inimii şi marile vase cu ajutorul unei substanţe
radioopace, introduse prin cateterism. Este utilă în
diagnosticul cardiopatiilor congenitale.
La examenul radiologie al inimii se apreciază:
• poziţia
• mărimea
• forma
• marginea dreaptă alcătuită din două arcuri:
- cel superior format din vena cavă superioară
- cel inferior din atriul drept
• marginea stângă alcătuită din trei arcuri:
- superior dat de butonul aortic
- mijlociu ( concav) de artera pulmonară şi urechiuşa stângă
- inferiorf convex ) de ventriculul stâng
• pulsaţiile inimii cresc în insuficienţa aortică şi scad în
insuficienţa cardiacă.

3.10. Explorări funcţionale ale vaselor periferice

1. Proba mersului sau ridicarea pe vârful picioarelor
permit aprecierea claudicaţiei intermitente.
1. Ischemia plantară
- în mod normal ridicarea unui membru timp de 30
 secunde produce o uşoară paloare
- în obstrucţiile arteriale apare rapid o lividitate.
3. Eritroza declivă: - în mod normal coborârea membrului
ridicat sub nivelul patului readuce culoarea normală în 5-10
secunde.
În insuficienţele arteriale timpul este mult prelungit.
4. Timpul de umplere venoasă este revenirea la coborârea
piciorului a turgescenţei venelor colabate prin ridicarea membrului.
La individul normal are loc în 10 secunde, timpul este
prelungit în insuficienţa arterială.
5. Oscilometria măsoară oscilaţiile arteriale cu oscilograful
Pachon.
Valorile se înregistrează la ambele membre inferioare, dar şi
antebraţ şi braţ.
În mod normal valorile variază între 3-6 diviziuni la coapsă, 2-
4 diviziuni în treimea superioară a gambei şi 3-4 diviziuni la
membrele superioare. Metoda este limitată deoarece explorează
numai trunchiul arterial principal, nu şi circulaţia colaterală.
6. Arteriografia constă în injectarea intravenoasă a unei
substanţe
radioopace pentru evidenţierea sistemului arterial.
Arteriografia poate da relaţii asupra:
- sediului
- naturii
- întinderii leziunilor.
Substanţa radioopacă se injectează în artera brahială pentru
membrul superior, în artera femurală pentru membrul inferior şi în
aortă în caz de obstacol sus situat.
 4. PRINCIPII ŞI RAŢIONAMENTE NECESARE
PRACTICII NURSING

4.1. Aspecte generale

4.2. Aspecte privind culegerea de date
4.3. Principii legate de dietă
4.4. Aspecte privind tensiunea arterială
4.5. Aspecte privind perfuzia tisulară
4.6. Aspecte privind hipotensiunea arterială
4.7. Intervenţii nursing

4.1. Aspecte generale

1) Toate celulele organismului necesită oxigen.
Oxigenarea celulară depinde de funcţiile inimii, plămânilor,
sistemului circulator şi de prezenţa adecvată a oxigenului în aerul
atmosferic.
2) Debitul cardiac reprezintă produsul dintre frecvenţa
cardiacă şi volumul sistolic.
3) Volumul sistolic reprezintă cantitatea de sânge
expulzată de ventricul la fiecare sistoiă.
4) Debitul cardiac creşte dacă umplerea ventriculară
creşte, dar până la o anumită valoare, peste această valoare
contractilitatea fibrelor miocardice scade şi astfel scade şi debitul
cardiac,
5)Debitul cardiac este influenţat de frecvenţa cardiacă,
umplerea ventriculară, contractilitatea fibrelor miocardice şi de
rezistenţa periferică.
6)Scăderea debitului cardiac afectează întregul organism.
Scăderea debitului cardiac determină, compensator, vasoconstricţie
selectivă (pentru asigurarea oxigenului creierului şi inimii în
detrimentul organelor abdominale şi zonelor periferice). Rezultatul
şuntării sângelui spre organele vitale este scăderea debitului urinar
şi tegumente reci.
Inima reacţionează prin creşterea frecvenţei (tahicardie), la fel
şi sistemul respirator (tahipnee), încercându-se astfel creşterea
oxigenului din circulaţie.
Dacă debitul cardiac continuă să scadă, anoxia cerebrală va
produce pierderea cunoştinţei, apoi comă, iar ischemia cardiacă va
determina aritmii şi angină pectorală.
Hipoxia tisulară prelungită determină producerea de acizi
metabolici, rezultaţi din metabolismul anaerob, care dacă nu este
corectat este urmat de moarte.
7) Activitatea fizică şi psihică cresc debitul cardiac, frecventa
cardiacă şi tensiunea arterială. Activităţile fizice repetate fac inima
mai capabilă de a se adapta la eforturi fizice mari. Atunci când
inima este incapabilă de a se adapta la eforturi fizice mari apare
durerea toracică, dispneea, ameţeli, iar tensiunea arterială şi pulsul
nu revin la normal după trei minute de la încetarea activităţii.
8) Inima depune un efort mai mare după mese copioase,
tensiunea
arterială creşte după ingestie crescută de lichide şi sodiu.
9) Cauzele durerii în cazul scăderii debitului cardiac sunt:
- ischemia rezultată prin scăderea oxigenării
 - congestia venoasă.
10) Efectele scăderii debitului cardiac asupra pacientului sunt:
- simptome fizice (durere, edeme, scădere ponderală,
fatigabilitate)
- modificarea condiţiilor de viaţă (social, sexual,
financiar, de muncă)
- modificări ale comportamentului.
11) Reducerea activităţii poate duce la conflicte între membrii
unui cuplu.

4.2. Aspecte privind culegerea de date

La un bolnav cu o afecţiune cardiovasculară, interviul trebuie
să precizeze:
 antecedentele heredocolaterale: existenţa unor boli cu
răsunet cardiovascular la descendenţi - hipertensiune
arterială esenţială sau secundară, diabet zaharat, accidente
coronariene sau cerebrale, ateroscleroză, arterite
 antecedentele personale patologice:
- reumatism articular acut,
- infecţii de focar - angine, sinuzite,
- diabet zaharat,
- bronşite cronice, astm, emfizem, pneumoconioze
- cauze frecvente de cord pulmonar cronic
- afecţiuni renale
 simptomele afecţiunii:
 durere precordială
- localizare
- intensitate
- caracter
- iradiere
- durată
 - factori declanşatori
- factori de ameliorare
- simptome de însoţire
 palpitaţii
- când apar ?
- la efort ?
- după abuz de alcool, cafea, tutun ?
- după medicamente ?
- în condiţii de stres ?
 dispnee
- tipul dispneei: respiratorie sau expiratorie
- apare în repaus, la efort sau în condiţii de
stres ?
- ce poziţie o ameliorează ?
- când apare ziua sau noaptea ?
 cianoza
- localizare
- intensitate
 paloare
 turgescenţa venelor jugulare
 oboseală la mers
 tuse
- când a apărut ?
- cât de frecventă este ?
- este sau nu urmată de expectoraţie ?
- apare în anumite poziţii ?
- accesele survin ziua sau noaptea ?
 edemul membrelor inferioare
 durerea cu sediul în gambă
- este continuă sau intermitentă ?
- apare la efort ?
 - este calmată de repaus ?
- este însoţită de impotenţă
funcţională ?
 condiţii de viaţă şi de muncă
 fumat
- de când ?
- ce fel de ţigări ?
- câte ţigări pe zi ?
- alţi membri ai familiei fumează ?
 alcool
- cât bea. ?
- ce tip de alcool ?
- zilnic sau ocazional ?
- de cât timp ?
 sedentarism
- efectuaţi o muncă sedentară ?
- mergeţi pe jos la serviciu ?
- practicaţi vreun sport ?
- staţi timp îndelungat în picioare ?
 mediu - lucraţi sau locuiţi în mediu poluat ? (praf,
pulberi, umezeală, frig, etc.)
 stres, anxietate
 alimentaţia
- în exces
- dezechilibrată

4.3. Principii legate de dietă

1) În funcţie de simptomele şi semnele prezente dieta poate fi
hipocaiorică şi cu restricţie de grăsimi (în obezitate), deodată şi cu
restricţie de lichide (în edeme).
 2) Se monitorizează natremia în cazul insuficienţei renale şi
dietei
hiposodate. Hipokalemia poate rezulta în cazul utilizării diureticelor.
3) Restricţia de sodiu poate fi:
- severă ( 250 mg/zi)
- strictă ( 500 mg/zi)
- moderată (1000 mg/zi)
- uşoară ( 2000-3000 mg/zi).
4) Ingestia crescută de sodiu determină retenţia apei.
Alimentele cu conţinut crescut de sodiu sunt: mezeluri,
slănină, brânză, telemea, murături, muştar, etc.
Medicamente cu conţinut de sodiu sunt: bicarbonat de sodiu,
antiacide, produse pentru igiena orală.
Alimente cu conţinut mediu de sodiu sunt: ouă, lapte,
hamburger, suc de roşii, cereale.
Alimente cu conţinut scăzut de sodiu sunt: fructe, pui, ficat,
pâine nesărată, legume proaspete, biscuiţi nesăraţi.
5) Alimente cu conţinut crescut de potasiu sunt: banane,
stafide,
portocale, ficat, pepsi, grâu.

4.4. Aspecte privind tensiunea arterială

1) Tensiunea arterială depinde de doi factori:
- debitul cardiac
- diametrul vaselor sanguine.
2) Tensiunea arterială este influenţată de sistemul nervos
simpatic şi
parasimpatic.
Sistemul nervos simpatic creşte tensiunea arterială prin
creşterea frecvenţei cardiace şi contracţiei ventriculare şi prin
controlul diametrului arterialelor.
 Sistemul nervos parasimpatic scade tensiunea arterială prin
relaxarea pereţilor vasculari şi stimulare vagală cu reducerea
frecvenţei cardiace.
3) Tensiunea arterială depinde de volumul sanguin circulant
(ex.
deshidratarea este însoţită de hipotensiune).
4) Contracţia vaselor sanguine determină creşterea
tensiunii, arteriale, în timp ce dilataţia vaselor sanguine determină
scăderea tensiunii arteriale.
5) Tensiunea arterială sistolică depinde de volumul cardiac
6) Tensiunea arterială diastolică depinde de rezistenţa
vasculară.

4.5. Aspecte privind perfuzia tisulară

1) Perfuzia tisulară depinde de volumul sanguin din
microcirculaţie.
2) Oxigenarea celulară este dependentă de următoarele
procese:
- schimburile gazoase (oxigen-dioxid de carbon) la
nivelul plămânilor
- schimburile gazoase la nivelul membranei alveolo-
capilare
- capacitatea hematiilor de transport a oxigenului
- capacitatea inimii de a pompa sânge în circulaţie
- capacitatea vaselor sanguine de transport a sângelui
spre periferie.

3) Hipoxemia (scăderea oxigenului sanguin) determină

hipoxie celulară cu lezarea ţesuturilor.
4) Obstrucţia vasculară poate fi rezultatul:
- trombilor
 - embolilor (gazoşi, grăsoşi)
- leziunilor vasculare (traumatisme)
- vasospasmelor
- compresiunilor extrinseci (edem)
- modificărilor de structură a pereţilor vasculari
(ateroscleroză).
5) Volumul arterial creşte în clinostatism şi scade în
ortostatism.
6) Volumul venos creşte în ortostatism, scade în clinostatism
(gravitaţia favorizează întoarcerea venoasă).
7) Imobilizarea prelungită predispune la tromboze şi embolii.

4.6. Aspecte privind hipotensiunea arterială

1) Hipertensiunea arterială este urmată de alterarea perfuziei
tisulare în toate organele.
2) Extremităţile sunt mai puţin vulnerabile la hipotensiune
decât inima, creierul plămânii şi rinichii.
3) În caz de febră/hipotermie apar modificări metabolice.
4) Scăderea perfuziei tisulare determină hipoxie celulară,
ischemie, tumefierea celulară şi în final moartea celulelor.
5) Hipotensiunea ortostatică (scăderea bruscă a tensiunii
arteriale la trecerea din clinostatism în ortostatism) se
asociază frecvent cu:
- scăderea volumului sanguin sau deshidratare
- imobilizare prelungită
- boală varicoasă
- medicamente (diuretice, antihipertensive,
vasodilatatoare, anti-psihotice şi medicamente
antiparkinsoniene ).
 6) Imobilizarea prelungită la pat determină hipotonie
musculară şi scăderea tonusului venos, predispunând la
hipotensiune ortostatică.

4.7. Intervenţii nursing

În urma culegerii de date de la pacient, analizei lor se pot
stabili intervenţiile nursing şi deficienţele de îngrijire. Este
important să se stabilească priorităţile în planul de îngrijire.
Priorităţi, de exemplu, la pacientul spitalizat sunt ameliorarea durerii
şi anxietăţii, dispneei. Bolile cardiace duc la scăderea rezervei
cardiace, de aceea primele intervenţii nursing sunt orientate spre
scăderea necesarului de oxigen sau creşterea aportului de oxigen (de
exemplu oxigenoterapie sau tromboliză). Reducerea necesarului de
oxigen se obţine prin ameliorarea durerii, anxietăţii, repaus la pat şi
satisfacerea nevoilor fundamentale.
Asistenta medicală trebuie să stabilească un contact permanent
cu pacientul şi familia acestuia pentru reducerea anxietăţii şi fricii.

Intervenţii nursing în cazul edemelor

Reducerea edemelor se realizează prin restricţie de sodiu din
dietă, restricţie de lichide, repaus şi tratament diuretic. Se urmăreşte
balanţa hidrică şi diureza. Pacientul va fi cântărit zilnic, cu acelaşi
cântar, la aceeaşi oră (de obicei înainte de micul dejun) şi purtând
aceleaşi haine. Se urmăresc apariţia unor semne de deshidratare:
modificări ale tensiunii arteriale, debitului urinar şi turgorului.
Pacientul cu edeme necesită îngrijiri speciale ale tegumentului
pentru că există riscul de escare. Escarele pot fi prevenite prin
schimbarea frecventă a poziţiei pacientului.

Intervenţii nursing în cazul sincopei

 Sincopa apare ca urmare a scăderii bruşte a debitului cardiac
în caz de tulburări de ritm. Se asociază cu paloare, tegumente reci.
În acest caz se pune pacientul în decubit dorsal şi se ridică
membrele inferioare. Asistenta medicală va măsura tensiunea
arterială şi pulsul, pentru a face diagnosticul diferenţial cu stopul
cardiac (în sincopă pulsul şi respiraţia sunt prezente).

Satisfacerea nevoilor fundamentale

Satisfacerea nevoilor fundamentale, de ex. asigurarea
confortului, somnului şi odihna sunt componente esenţiale ale
planului de îngrijire la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare. La
procesul de îngrijire participă atât asistenta medicală cât şi pacientul
pentru a se asigura independenţa pacientului.

Nevoia de a comunica
În procesul de îngrijire trebuie să existe o comunicare
permanentă între asistenta medicală, pacient, familie şi alte persoane
implicate în procesul de îngrijire. Pacienţii cardiaci sunt foarte
anxioşi, stresaţi, unii necesită tratament temporar sau permanent
ceea ce duce la alterarea propriei imagini, modificări pe plan social,
familial. Prin informarea pacientului despre afecţiunea sa se poate
asigura liniştea şi confortul său.

Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură

Pacientul trebuie ajutat să se simtă confortabil. Ameliorarea
durerii şi disconfortului este esenţială. Se asigură o poziţie
corespunzătoare permanentă între pacient şi asistenta medicală. De
obicei pacienţii refuză să-şi schimbe poziţia de teama accentuării
durerii. Se evită zgomotele, se asigură o temperatură şi luminozitate
corespunzătoare în salon.
 Nevoia de a dormi şi a se odihni
Repausul la pat este o măsură importantă pentru reducerea
necesarului de oxigen. Repausul absolut la pat este necesar uneori,
pe o perioadă scurtă de timp, pentru a preveni complicaţiile.
Mobilizarea precoce este necesară, mai ales la persoanele în vârstă.
În cazul infarctului miocardic necomplicat repausul absolut la pat
este de 24 ore. În timpul repausului la pat se fac exerciţii active şi
pasive pentru a evita plictiseala pacientului şi asigurarea confortului.
Pacientul trebuie informat asupra necesităţii repausului la pat.
Pacientul trebuie supravegheat în timpul activităţilor din cursul zilei.

Nevoia de a bea şi de a mânca

De obicei, se preferă mesele în cantităţi mici şi lichidele. În
insuficienţa cardiacă dieta trebuie să fie desodată, cu restricţii de
lichide. Asistenta medicală joacă un rol important în furnizarea de
informaţii despre dietă.

Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre

Pacientul trebuie ajutat să-şi facă toaleta, având în vedere
restricţia de la efort fizic, prezenţa durerii, dispneei, asteniei. Uneori
pacientul se simte jenat când transpiră sau vomită şi necesită toaleta
gurii sau schimbarea hainelor. Pacientul consumă mai multă energie
la un duş decât la o baie, de aceea pacientul trebuie ajutat pentru
conservarea energiei.

Nevoia de a evita pericolele

Relaţia asistentă medicală - pacient să se bazeze pe încredere
pentru reducerea stresului şi anxietăţii. Prezenţa durerii şi a dispneei
duce la creşterea anxietăţii şi teama de moarte. Asistenta medicală
va discuta cu pacientul, se asigură un climat de linişte şi de calm. Se
furnizează informaţii despre afecţiune, manifestări clinice, tratament
pentru reducerea sentimentului de teamă şi izolare.

Nevoia de a dormi şi a se odihni

Somnul poate fi perturbat datorită bolii, monitorizării şi
schimbării mediului familiar. Pentru a se asigura un somn normal
asistenta medicală poate interveni prin ameliorarea durerii, anxietăţii
şi planificarea intervenţiilor la orele când pacientul nu doarme.
Nevoia de a elimina
Repausul la pat predispune la constipaţie, de aceea se
administrează laxative. Se foloseşte plosca, pentru a reduce la
minim consumul de oxigen. Dieta trebuie să fie bogată în fibre
vegetale şi lichide.
Se monitorizează numărul micţiunilor şi diureza, mai ales în
cazul tratamentului diuretic.

Suportul familiei
Bolile cardiace pot determina anxietate şi teama în rândul
membrilor familiei pacientului. Adesea ei se simt izolaţi, lipsiţi de
ajutor, speriaţi şi adesea se simt vinovaţi de apariţia bolii. Familia
pacientului necesită informaţii şi sprijin. Familia va fi ajutată să-şi
exprime sentimentele. Familia poate furniza informaţii despre
obiceiurile pacientului. Familia va fi implicată în procesul de
îngrijire, de educaţie şi recuperare.

Recuperarea pacientului
Pacienţii care au suferit un infarct miocardic sau o intervenţie
chirurgicală sunt incluşi într-un program de recuperare. Recuperarea
trebuie începută cât mai curând posibil, din faza acută. Prima etapă
a acestui proces începe cu evaluarea nevoilor pacientului, stării
fizice şi psihice, nivelului de cunoştinţe. Trebuie identificate
deficienţele pacientului pentru a se lua măsurile corespunzătoare.
Pacientul şi familia trebuie informaţi despre:
- perioada spitalizării
- manifestările clinice ale bolii
- tratamentul medicamentos (doze, nume, efecte
adverse)
- factorii de risc cardiovasculari
- nivelul activităţii pe care îl poate desfăşura
- tratamentul de urgenţă
- activitatea sexuală
- modul de determinare a pulsului
Asistenta medicală este de obicei cea mai apropiată persoană
implicată în educaţia pacientului. Informaţiile trebuiesc furnizate în
termeni accesibili pacientului. Se pot folosi materiale scrise sau
audiovizuale despre afecţiunea sa. Activitatea fizică poate influenţa
unii factori de risc ca de ex. nivelul colesterolului, tensiunea
arterială şi greutatea corporală. Nivelul activităţii fizice trebuie
crescut treptat începând de la exerciţii pasive şi crescute ulterior în
funcţie de severitatea bolii.

Exemplu de plan de recuperare în angina pectorală

Educaţie
Scop:
- furnizarea de informaţii care îi permit asumarea
responsabilităţii
în procesul de îngrijire
- pacientul să-şi cunoască tratamentul şi manifestările
clinice
Evaluarea:
- cunoştinţelor preexistente
 - stilului de viaţă şi factorilor de risc
- capacităţii de învăţare
- importanţei implicării pacientului în diferite
activităţi Mijloace:
- informaţiile trebuie furnizate în termeni accesibili
pacientului
- se folosesc mijloace audiovizuale, articole, broşuri
- sfătuirea pacientului
Informaţii despre spitalizare:
- investigaţii
- mijloace de monitorizare cardiacă
- tratament perfuzabil
- repaus la pat
- telefoane, ore de vizită
- medicul curant
Informaţii despre boală:
- anatomia şi fiziologia inimii
- modul de apariţie a bolii coronariene
- infarct miocardic: simptome, factori de risc
Recomandări la externare:
- reluarea unor activităţi: condus maşina, munca, activitatea
sexuală
- program de exerciţii
- dietă
- modificarea factorilor de risc, de ex. fumat
- controale medicale periodice
- tratament medicamentos
- implicarea familiei în planul de îngrijire
- terapie de grup
Activitate
Scop:
 - restabilirea capacităţii de efort fizic prin mobilizare
precoce şi
gradată
Evaluare:
Activităţile vor fi individualizate în funcţie de:
- severitatea bolii
- afecţiuni asociate
- capacitatea de efort anterioară îmbolnăvirii
- modul de apariţie al bolii
Mijloace:
Orice exerciţiu fizic trebuie individualizat şi monitorizat atent.
Mobilizarea precoce este indicată în afecţiunile fără complicaţii,
după cum urmează:
- în prima zi - repaus la pat; alimentaţie pasivă; mişcări
pasive ale membrelor inferioare; se supraveghează
pacientul în timpul toaletei
- a doua zi - toaleta nu se mai supraveghează; plimbări 20
minute, de două ori pe zi; mişcări active ale membrelor
inferioare
- a treia zi - plimbări o oră, de două ori pe zi; poate merge
la toaletă
- a patra zi - poate urca scări
Nivelul activităţii fizice:
Acesta trebuie crescut treptat atât ca distanţă cât şi ca timp;
- săptămâna a-2-a - plimbare pe o distanţă de aproximativ
1km, crescându-se distanţa cu 50-100 m; urcarea scărilor
de 4-5 ori pe zi; se urmăreşte pacientul să nu apară
oboseala
- săptămâna a-3-a - se reia anumite activităţi ca de ex.
grădinărit, cumpărături; se creşte distanţa parcursă cu
250-300 m
 - săptămâna a-4a - se evită muncile grele; pacientul îşi reia
activitatea normală
- lunile 2-5 - nivelul activităţilor se creşte progresiv, cu
excepţia muncilor grele.
Dacă apare durere toracică, modificări ale respiraţiei, ameţeli,
oboseală se opreşte efortul fizic.