Portofoliu

Rusu Beatrice Maria

Prepararea soluțiilor procentuale
normale si molare
Filtrarea ca operație de laborator
Centrifugarea
PREPARAREA SOLUŢIILOR
DEFINIŢIE

Solutia este un amestec omogen de doua sau mai multe

componente.
Partile componente ale unei solutii sunt :
solventul (dizolvantul) = componenta care dizolva si care se
gaseste în cantitate mai mare;
solvatul (dizolvatul, solutul) = componenta care se dizolva si
care se gaseste în cantitate mai mica.

EXPRIMAREA CONCENTRAŢIEI SOLUŢIILOR

Concentratia unei solutii exprima raportul dintre substanta
dizolvata si solutie sau solvent. Exista numeroase moduri de
exprimare a concentratiei solutiilor, în functie de unitatile de
masura în care se exprima cele doua componente (dizolvatul
si solutia sau solventul)

Concentratia procentuală
Concentratia procentuala de masa: reprezinta cantitatea de
substanta dizolvata, exprimata în grame din 100 grame de
solutie

C%m=md/ms*100
ms=md+msolv.
Unde: c %m - concentratia procentuala de masa [%];
md - masa solutului [g];
ms - masa solutiei [g];

msolv. - masa solventului.

Concentratia procentuala de volum: exprima numarul de litri

de dizolvat din 100 l de solutie

C%v=Vd/Vs*100
Vs=Vd+Vsolv
Unde: c%v - concentratia procentuala în procente de volum;

Vd - volumul solvatului [l];

Vs - volumul solutiei [l];
Vsolv - volumul solventului [l].
Acest mod de exprimare a concentratiei se aplica atunci când
componentele solutiei sunt gaze
Concentratia procentuala volumetrica: reprezinta grame de
solut la 100 ml solutie

Concentratia molara (molaritatea)

Reprezinta numarul de moli de substanta dizolvata într-un
litru de solutie.Deci:
1 l solutie............Md ...........1 M
Vs l solutie..........md...........m
Concentratia molala (molalitatea)

Este definita ca fiind moli de solut la 1000 grame de solvent.

md/Md........... msolv g solvent
a................1000 g solvent
[moli/1000 g solvent]
unde: a - concentratia molala, [moli/ 1000 g solvent];
Md - masa molara a solutului, [g];
md - masa solutului, [g].
m=md/Md*Vs
[mol/l]
unde: m - concentratia molara [mol/l];
Md - masa molara a solvatului [g];

Concentratia normala (normalitatea)

Reprezinta numarul de echivalenti-gram de solut dintr-un
litru de solutie. Deci:
1 l solutie........... Ed g..........1 N
Vs l solutie...........md g..........n
n=md/Ed*Vs
[val/l]
unde: n - concentratia normala, [val/l];
Ed - echivalentul gram al solutului, [g];
Vs - volumul solutiei [l].
Concentratia molala (molalitatea)
Este definita ca fiind moli de solut la 1000 grame de solvent.
md/Md........... msolv g solvent
a................1000 g solvent
a=md*1000/Md*msolv
[moli/1000 g solvent]
unde: a - concentratia molala, [moli/ 1000 g solvent];
Md - masa molara a solutului, [g];
md - masa solutului, [g].
MODIFICAREA CONCENTRAŢIEI SOLUŢIILOR
Se realizeaza prin:
adaugare de apa (rezulta o scadere a concentratiei solutiei);
adaugare de solutii de aceeasi natura dar de concentratii
diferite (se poate obtine atât scaderea cât si cresterea
concentratiei solutiei) Calculele referitoare la solutiile
implicate în amestecul respectiv au la baza regula
amestecului, care este un sistem de doua ecuatii:
m1c1 + m2c2 +.+ mncn = mfcf
m1 + m2 +.+ mn = mf
unde: mi - cantitatile de solutii care se amesteca, [g];
ci - concentratiile procentuale de masa ale solutiilor care se
amesteca, [%];
i = 1,2,3,.,n
cf - concentratia procentuala de masa a solutiei finale, [%];
mf - masa solutiei finale obtinute, [g].
Ecuatia reprezinta bilantul dizolvatului din solutie iar ecuatia
reprezinta bilantul solutiei.
Concentratiile ci si cf se exprima în aceleasi unitati de masura.
La fel si cantitatile de solutii mi si mf se exprima în aceleasi
unitati de masura.
Daca modificarea concentratiei unei solutii se face cu apa
distilata, din ecuatia (9) se anuleaza termenul corespunzator
apei, deoarece concentratia ei este 0.
PARTEA EXPERIMENTALĂ

Prepararea solutiei de NaCl din NaCl solid

Aparatura si reactivi

-balanta farmaceutica;
-densimetru;
-cilindrii gradatii;
-flacoane Erlenmayer;
-baloane cotate;
-spatula metalica;
-sticla de ceas;
-apa distilata;
-NaCl
Modul de lucru

Se vor prepara doua solutii Na Cl:

- solutia nr. 1 - concentratia c1%m, volum V1;
- solutia nr.2 - concentratia c2%m, volum V2.
În vederea obtinerii unui anumit volum de solutie de NaCl, de
concentratie procentuala data, se calculeaza masa de NaCl
solida necesara, conform relatiei (1). Masa solutiei care se
prepara se calculeaza cunoscând densitatea ρ a solutiei
respective. Masa apei distilate necesara dizolvarii NaCl solid
se calculeaza cu relatia (2) iar volumul de apa corespunzator
acestei mase se obtine admitând ca ρapa= 1 g/cm3 la 20˚C
Masa de NaCl se cântareste la balanta farmaceutica si se
introduce într-un balon cotat de capacitate adecvata.
Volumul de apa distilata se masoara cu un cilindru gradat si se
adauga peste NaCl solid. Se agita solutia pâna la dizolvarea
completa a NaCl solid.
Concentratia solutiei finale se verifica prin masurarea
densitatii acesteia cu ajutorul unui densimetru si compararea
valorii obtinute cu cea din Anexa 1, corespunzator
concentratiei care s-a impus a fi preparata.
Modificarea concentratiei solutiei

a) Prin amestecarea a doua solutii de concentratii

cunoscute:
Se vor utiliza cele doua solutii obtinute anterior (c1>c2)
pentru a prepara un anumit volum Vf de solutie de NaCl de
concentratie procentuala data cf.
Se utilizeaza regula amestecului (relatiile 9 si 10) pentru
calculul maselor necesare din solutiile 1 si 2. Cunoscând
densitatile celor doua solutii, se determina volumele necesare
pentru amestecare din cele doua solutii. Se masoara
volumele cu câte un cilindru gradat, se introduc într-un flacon
Erlenmayer agitându-se bine pentru omogenizare.

Se verifica concentratia solutiei finale de NaCl (cf) prin

masurarea densitatii ei cu un densimetru si compararea
valorii masurate cu cea gasita în Anexa 1, corespunzator
concentratiei finale preparate
b) Prin diluare cu apa distilata
Se foloseste una din solutiile preparate anterior. Utilizând
regula amestecului, se va calcula masa solutiei de NaCl,
respectiv masa apei distilate necesare diluarii. Apoi se va
proceda ca la punctul a).
Se calculeaza volumul de apa distilata necesara diluarii;
cunoscând densitatea solutiei de NaCl care se va dilua, se va
calcula volumul acesteia. Cele doua volume se vor masura cu
ajutorul cilindrilor gradati si se vor introduce într-un flacon
Erlenmayer, unde se vor agita pentru omogenizare.
Concentratia solutiei finale (cf) se verifica prin masurarea
densitatii ei si compararea valorii ei cu valoarea densitatii
corespunzatoare concentratiei finale preparate, din Anexa 1.

Filtrarea
1. Amestecarea și agitarea

Amestecarea și agitarea sunt operații care au rolul de a

produce omogenizarea amestecurilor de substanțe.
Prin amestecare se înțelege omogenizarea amestecului cu
ajutorul unui dispozitiv introdus in vasul de lucru,iar prin
agitare se înțelege mișcarea întregului vas cu amestec.
Amestecarea se poate realiza:

-Cu bagheta de sticlă (amestecare manuală)

-Cu amestecătoare sau agitatoare care se rotesc în
interiorul vasului,fiind acționate de un motor electric.
În titrările conductometrice, pH-metrice sau
potențiometrice se utilizează agitatoare magnetice

2.Încălzirea și răcirea
Încălzirea este o operație utilizată în laborator pentru
accelerarea reacțiilor chimice,a dizolvarii, sublimarii,
distilarii, topirii, uscarii, etc.
Dintre sursele de încălzire utilizate în laboratorfac parte:
-Lampa de spirt -cel mai simplu dispozitiv, ușor de
manipulat;dezavantajul este că nu se obține o flacără de
temperatură înaltă.
-Becul de gaz –cel mai folosit aparat de încălzire în
laborator; celemai utilizate sunt becurile de gaz de tip

Bunsen şi Teclu

Părţile componente ale unui bec de gaz sunt: baza, tubul

vertical, orificiu de admisie a gazelor (duză), deschideri
(inele, discuri rotative) pentru reglarea debitului de aer
La aprinderea becului se închid parţial orificiile de admisie
a aerului şi se ţine chibritul aprins la aproximativ 5 cm de
gura tubului. Debitul gazului va fi reglat prin ajustarea
ventilului de gaz până ce flacăra are înălţimea dorită.În
cazul unei cantităţi corespunzătoare de aer, flacăra are

culoare albăstruie, uneori aproape incoloră, formînd un

con luminos la partea inferioară; aceasta este o flacără
oxidantă, fierbinte, a cărei temperatură maximă este
deasupra vârfului conului interior.
Becurile de gaz se pot folosi pentru încălzirea directă
în flacără (încălzirea eprubetelor), încălzirea pe sită de
azbest (dizolvare, distilare etc.) sau pe triunghi de porțelan
(calcinarea în creuzet sau capsulă de porțelan)
-Încălzirea electrică –cu ajutorul reșourilor și a plitelor
-Cuptoarele electrice
-Etuvele
-Băile de încălzire –realizează transmiterea căldurii prin
intermediul unor substanțe. Pot fi:

-băi de apă (temperatura de încălzire nu depășește 100°C)

-băi de ulei (realizează încălziri până la 250°C)
-băi de nisip.
Răcirea se poate realiza în mai multe moduri:
-în curent de apă
-în vase cu gheață sau amestecuri răcitoare
-cu ajutorul refrigerentelor
-cu ajutorul frigiderelor.
3. Mărunțirea și mojararea
Substanțele care se găsesc în laborator sub forma unor
cristale de dimensiuni mari trebuie
mărunțite.Transformările fizice (dizolvarea, sublimarea,
uscarea etc.) şi reacţiile chimice în care se folosesc
substanţe solide se desfăşoară mai repede atunci când
dimensiunile particulelor sunt mai mici.
Procedeul prin care se obţin particule de dimensiuni mici
se numeşte mărunţire.Mărunțirea se poate realiza prin:
compresiune (strivire), lovire, frecare, tăiere.
În laborator mărunțirea se realizează cu ajutorul
mojaruluicu pistil.
Materialul aflat în cantități mici este sfărâmat prin frecarea
pistilului de pereții mojarului. Operația se numește
mojarare.
Mojarul poate fi confecționat din porțelan, sticlă, agat sau
fontă.

Centrifugarea
Centrifugarea este o tehnică, metodă sau procedură care
separă mecanic sau fizic molecule sau particule cu densități
diferite și care sunt prezente și într-un mediu lichid. Piatra
sa de temelie este aplicarea forței centrifuge, aplicată de
un echipament numit centrifugă.

Prin centrifugare, componentele unei probe de fluid pot fi

separate și analizate. Printre aceste componente se
numără diferitele clase de molecule sau particule. Ca
particule, se face referire la diferite fragmente de celule, la
organele celulelor, chiar la diferite tipuri de celule, printre
altele
Centrifugarea este clasificată în funcție de utilitatea sa. În
pregătire, când se limitează la separarea componentelor
probei; și în analiză, atunci când urmărește, de asemenea,
să analizeze molecula sau particula separată. Pe de altă
parte, poate fi clasificat și pe baza condițiilor procesului.
Centrifugarea în diferitele sale tipuri a fost esențială pentru
avansarea cunoștințelor științifice. Utilizat în centrele de
cercetare, a facilitat înțelegerea proceselor biochimice și
biologice complexe, printre multe altele.

Baza centrifugării

Procesul de centrifugare se bazează pe faptul că moleculele

sau particulele care alcătuiesc o probă în soluție se vor roti
atunci când se rotesc într-un dispozitiv numit centrifugă.
Acest lucru determină separarea particulelor de mediul
înconjurător care le înconjoară pe măsură ce se așează la
Procesul se bazează în mod specific pe teoria sedimentării.
Conform acestui lucru, particulele care au o densitate mai
mare se vor depune, în timp ce restul substanțelor sau
componentelor mediului vor rămâne suspendate.
Moleculele sau particulele au propriile dimensiuni, forme,
mase, volume și densități. Prin urmare, nu toți reușesc să

sedimenteze în același mod, ceea ce se traduce printr-un

coeficient de sedimentare S diferit; și în consecință la o
rată de sedimentare diferită.
Aceste proprietăți sunt acelea care permit moleculelor sau
particulelor să fie separate prin forță centrifugă la o viteză
de centrifugare dată.
Forța centrifugă

Forța centrifugă va fi influențată de mai mulți factori care

vor determina sedimentarea: cei inerenți moleculelor sau
particulelor; caracteristicile mediului în care se găsesc; și
factori legați de viteze diferite.

Centrifugele unde se efectuează procedura de

centrifugare.
În raport cu moleculele sau particulele, masa, volumul
specific și factorul de flotație sunt factori care influențează
sedimentarea.

În ceea ce privește mediul înconjurător, sunt importante

masa solventului deplasat, densitatea mediului, rezistența
la avans și coeficientul de frecare.
În ceea ce privește centrifuga, cei mai importanți factori
care influențează procesul de sedimentare sunt tipul
rotorului, viteza unghiulară, forța centrifugă și, în

consecință, viteza centrifugă.

Tipuri de centrifuge

Există mai multe tipuri de centrifuge prin care proba poate

fi supusă la viteze diferite de centrifugare.

În funcție de viteza maximă pe care o ating, exprimată în

accelerație centrifugă (forță centrifugă relativă g), pot fi
clasificate simplu ca centrifuge, având o viteză maximă de
aproximativ 3.000 g.
În timp ce se află în așa-numitul supercentrifugi, puteți
atinge o gamă mai mare de viteze apropiate de 25.000 g. Și
în ultracentrifuge, viteza este mult mai mare, ajungând la
100.000 g.
Conform altor criterii, există microcentrifuge sau
centrifugele de masă, care sunt speciale pentru efectuarea
procesului de centrifugare cu un volum mic de probă, ating
o gamă cuprinsă între 12.000 și 15.000 g.
Există centrifuge de mare capacitate care permit
centrifugarea unor volume mai mari de probe de mare
viteză, cum ar fi ultracentrifugele.
În general, trebuie controlați mai mulți factori pentru a
proteja rotorul și proba de supraîncălzire. Pentru aceasta,
au fost create ultracentrifuge cu condiții speciale de vid sau
refrigerare, printre altele.
Tipuri de centrifugare

Tipurile de centrifugare variază în funcție de scopul aplicării

lor și de condițiile în care se desfășoară procesul. Aceste
condiții pot fi diferite în funcție de tipul eșantionului și de
natura a ceea ce urmează să fie separat și / sau analizat.

Există un prim criteriu de clasificare bazat pe obiectivul sau

scopul per
formanței sale: centrifugarea pregătitoare și centrifugarea
analitică.
Centrifugare preparativă
Acesta primește acest nume atunci când centrifugarea este
utilizată în principal pentru a izola sau separa molecule,
particule, fragmente de celule sau celule, pentru utilizarea
lor ulterioară sau analiza. Cantitatea de probă care este
utilizată în general în acest scop este relativ mare.
Centrifugarea analitică

Centrifugarea analitică se efectuează pentru a măsura sau

analiza proprietățile fizice, cum ar fi coeficientul de
sedimentare și masa moleculară a particulelor stabilite.

Centrifugarea bazată pe acest obiectiv poate fi realizată

prin aplicarea diferitelor condiții standardizate; cum este
cazul, de exemplu, al uneia dintre tehnicile analitice de
ultracentrifugare, care permite analiza moleculelor sau
particulelor care sunt separate, chiar și în timp ce se
efectuează sedimentarea.
În unele cazuri specifice, poate fi necesară utilizarea
tuburilor de centrifugă cu cuarț. Astfel, ele permit trecerea
luminii vizibile și ultraviolete, deoarece în timpul procesului
de centrifugare moleculele sunt observate și analizate cu
un sistem optic.

Exact, există și alte criterii de clasificare în funcție de

caracteristicile sau condițiile în care se desfășoară procesul
de centrifugare. Acestea sunt: centrifugarea diferențială,
centrifugarea de zonă sau de bandă și centrifugarea
izopicnică sau de echilibru de sedimentare.
Centrifugarea diferențială

Acest tip de centrifugare constă în supunerea unei probe la

centrifugare, în general cu un rotor unghiular, pentru un
timp și o viteză specifică.

Se bazează pe separarea particulelor prin diferența lor de

viteză de sedimentare, care este direct legată de
dimensiunile lor. Cei care sunt din ce în ce mai mari S, se
așează la baza tubului; în timp ce cele mai mici vor rămâne
suspendate.

Separarea suspendată a precipitatului este vitală în acest

tip de centrifugare. Particulele suspendate trebuie
decantate sau îndepărtate din tub, astfel încât peleta sau
peleta să poată fi suspendată într-un alt solvent pentru
purificarea ulterioară; adică este centrifugat din nou.

Acest tip de tehnică nu este utilă pentru separarea

moleculelor. În schimb, poate fi folosit pentru a separa, de
exemplu, organite celulare, celule, printre alte particule.