Arcul de Triumf din Chișinău

Arcul de Triumf (numit un timp Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic — Arcul Victoriei și
Arcul Biruinței) este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul
monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău, parte a Ansamblului Catedrala
Nașterii Domnului. A fost construit în anii 1840–1841, pentru a comemorarea victoriei armatei
ruse în războiul ruso-turc din 1828–1829. În interiorul arcului se află un clopot gigant cu
greutatea de 6,4 tone, care a fost turnat din metalul tunurilor turcești capturate în război.

Arcul are în plan formă de pătrat și dispune de două niveluri. Înălțimea monumentului este
de 13 m. Capitelurile celor patru piloni ai construcției au fost sculptate în stil corintic. Nivelul
superior este decorat în stil clasic. Pe partea frontală este montat un orologiu mecanic, luminat în
timpul nopții, care însă nu anunță prin sunet ora exactă. Ornamentele și capitelurile sunt
executate în ceramică.

Primele ceasuri pe arcada au apărut în anul 1842. Ele au fost aduse de la Odesa, iar șapte ani
mai târziu, un vânt puternic a smuls cadranul, iar mecanismul a funcționat pînă în anul 1881, și a
trebuit să fie înlocuit. Noul mecanism a fost achiziționat în Austria. Ceasul real a lucrat fără
reparații pînă la începutul războiului, cînd a fost lovit de bombardamentele din anul 1941.

În 1945, pe pereții Arcului

au fost instalate plăcuțe cu
numele luptătorilor armatei
sovietice și a cetățenilor
Moldovei, care au luptat pe
teritoriul Basarabiei în cel de-al
Doilea Război Mondial și au
primit distincția de "Erou al
Uniunii Sovietice". Plăcuțele au
fost scoase în 1991, după
obținerea independenței.

Arcul de triumf din Chișinău se află pe axa de simetrie a ansamblului arhitectural ce mai

cuprinde și Catedrala Nașterii Domnului, Clopotnița acesteia, Piața Marii Adunări

Naționale și Casa Guvernului din Chișinău.
 Catedrala Nașterea Domnului

Catedrala Nașterea Domnului este o catedrală ortodoxă din Chișinău ce se află în apropierea
pieței Marii Adunări Naționale și aparține Bisericii Ortodoxe din Moldova. Clădirea catedralei
este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor
de istorie și cultură a municipiului Chișinău la inițiativa Academiei de Științe. Primul post de
radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la
Catedrala Mitropolitană pe 8 octombrie 1939.

Inițiativa înălțării Catedralei îi aparține mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812–

1821), locul amplasării sale fiind indicat în primul plan urbanistic al Chișinăului din 1817.
Construcția s-a realizat pe timpul succesorului său, între anii 1832–1836 de către arhiepiscopul
Dumitru Sulima (1821–1844). Este construită din piatră și cărămidă, cu trei altare: central –
Nașterea Domnului, laterale (inchinate initial ): cel sudic – Sf. Alexandru Nevski, cel nordic –
Sf. Nicolai Mirlikysky. Astăzi cele două altare laterale sunt închinate binecredinciosului voievod
Ștefan cel Mare și Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare la care orașul Chișinău își
aniversează hramul – 14 octombrie. Arhitectul locașului sfânt este Avraam Melnikov, maestru al
stilului empir rus.

Ansamblul catedralei este alcătuit din: biserică sau catedrala propriu-zisă, o clopotniță cu
patru niveluri și de Porțile Sfinte. Lucrările edilitare scot în evidență preocuparea pentru crearea
centrului urban, iar un rol deosebit în compoziția sa arhitectural-spațială trebuia să-l joace
catedrala orașului. În planul din 1817, în centrul orașului era deja indicată amplasarea catedralei,
cu un plan cruciform.

Catedrala. Arhitectura este în stil neoclasic târziu, numit și empir, cu folosirea pentru
coloane a formelor elene antice. A fost construită în stil eclectic, o combinare a planului bizantin
cruce greacă înscrisă cu principiile renascentiste de tip central. Are o compoziție simetrică, în
plan reprezentînd un pătrat cu latura de 27 m, prin alipirea la corpul cubic a patru porticuri a câte
șase coloane dorice, fiind obținut un plan cruciform, cu fațadele soluționate identic.

Cupola, surmontată de un tambur cilindric, este susținută de patru piloni pătrați în secțiune,
care preiau greutatea prin intermediul a patru arce dublouri și a patru pendantivi. Învelitoarea
cupolei parabolice, cu coastele radiare, era din tablă de fier. Prin tamburul larg, de 13 m lărgime,
cu 12 ferestre, interiorul este inundat de lumină. Suprafețele interioare ale pereților și bolților au
fost pictate cu subiecte biblice și evanghelice. Părțile tencuite sugerau impresia dalelor din
marmură.

Catedrala a suferit în timpul celui de al doilea război mondial, turla și cupola, interioarele
fiind reconstruite cu abateri de la formele inițiale
 Clopotnița. A fost construită concomitent cu
catedrala, amplasată la 40 m distanță de ea,
simetric cu catedrala și față de centrul geometric
al cartierului catedralei. Are patru niveluri, trei
prismatice, cu latura în retragere succesivă, iar al
patrulea sub forma unui foișor circular în plan,
pentru camera clopotelor, acoperit cu o cupolă.
La primul nivel se afla o capelă, intrarea în care
avea loc printr-un portic cu două coloane,
amplasat în latura sudică. Porticuri identice
împodobeau fiecare fațadă a clopotniței,
realizându-se o repetare, la o scară micșorată a
compoziției catedralei, armonizând cu aceasta și
prin forma cupolelor. A fost demolată în anii ’60
ai secolului al XX-lea și reconstruită în 1998 după
imaginile de epocă. Porțile Sfinte. Pentru cel mai
mare clopot, ferestrele camerei clopotelor s-au
dovedit a fi prea mici. Pentru a găzdui clopotul mare s-a luat decizia de a fi construită o
clopotniță specială, autorul acesteia fiind arhitectul Luca Zaușkevici, în care a fost comasată
funcția de clopotniță cu cea a porții de intrare. Clopotnița-poartă a obținut forma Arcului de
triumf, amplasat la intrarea pe teritoriul scuarului catedralei din direcția Mitropoliei (distrusă în
anii războiului).

Este o construcție în spiritul stilului empire, particularitatea arcului din Chișinău rezidă în
soluționarea trecerii în patru direcții, obținând patru fațade identice, cu patru piloni. În plan este
pătrată, cu pilonii de la colțuri împodobiți pe două fațade exterioare cu câte o pereche de coloane
corintice. Partea superioară este un atic, care se sprijină pe acești patru piloni, care corespunde
camerei clopotelor, unde atârnă clopotul greu de 400 puduri.