Definirea şi conţinutul politicii financiare a întreprinderii

1.1 Politica financiară – definire şi concept

Conceptul de politică financiară poate fi definit atât din punct de vedere macroeconomic, fiind
un element constitutiv al puterii publice, cât şi din punct de vedere microeconomic.
În macroeconomie, politica financiară reprezintă o componentă a politicilor generale ale statului
obiectivul fiind crearea unui mediu propice de utilizare a mijloacelor financiare astfel încât să se
realizeze unele strategii ale dezvoltării economico-sociale.
Varietatea procedeelor şi tehnicilor utilizate au dus la apariţia câtorva categorii de politici cum
ar fi: politica fiscală, politica vamală, politica monetară, politica valutară şi politica cheltuielilor publice.
Din punct de vedere microeconomic, politica financiară reprezintă un element al
managementului companiilor. Politica financiară are un rol important, deoarece:
- urmăreşte şi controlează îndeplinirea obiectivelor de performanţă ale celorlalte funcţii;
- asigură şi alocă resursele financiare necesare;
- dimensionează pe criterii de eficienţă volumul celorlalte componente ale activității
întreprinderii.
- are drept scop maximizarea valorii întreprinderii și obţinerea unei rentabilităţi ridicate.
La nivel microeconomic, politica financiară se ocupă cu:
- selectarea proiectelor de investiţii care au o valoare actualizată netă pozitivă;
- asigurarea capitalurilor necesare desfăşurării întregii activităţi financiare şi de exploatare a
întreprinderii la cel mai mic cost;
- repartizarea profitului net între autofinanţare şi distribuire, astfel încât să nu existe conflicte
de interese între participantii direcţi şi indirecţi la activitatea firmei (acţionari, manageri, salariaţi,
creditori).
Totalitatea opţiunilor şi deciziilor adoptate pentru cea mai eficientă alocare a capitalurilor nu
reprezintă altceva decât politica financiară a întreprinderii.
Deoarece fiecare sursă de finanţare are un cost al său, rolul politicii de finanţare este de a
obţine un cost global al capitalului minim prin stabilirea unui raport optim între cele două surse,
proprii si împrumutate, ţinându-se cont şi de dependenţa acestora faţă de politica de dividend
adoptată.
Astfel, politica financiară microeconomică este rezultatul corelării celor trei politici: de investiţii,
finanţare şi dividend.
Odată ce a fost definită politica financiară a întreprinderii aceasta nu mai poate fi schimbată
decât prin actul de voinţă al proprietarilor, fiind obligatorie pentru toţi angajaţii.
În microeconomie, politica financiară vizează în esenţă finanţele private. Principalele
componente ale acestei politici sunt: profitabilitatea, finanţarea activităţii desfăşurate, distribuirea
profitului, structura capitalului, durata avansării capitalului şi dimensiunea acesteia:
Profitabilitatea se referă la obţinerea unui profit satisfăcător pentru cei care au investit capital.
Nu se ţine cont doar de masa profitului ci şi de rata acestuia în raport cu efortul financiar, care din
punctul de vedere al investitorului, îl reprezintă capitalul imobilizat. Astfel se utilizează rentabilitatea
financiară, un indicator care arată rezultatul net ce revine la o unitate monetară de capital propriu.
Finanţarea activităţii desfăşurate vizează constituirea resurselor financiare necesare pentru
iniţierea şi derularea unei activităţi. Finanţarea se poate face din două tipuri de surse: proprii şi
împrumutate. Resursele proprii se referă la participaţiile acţionarilor fondatori, profitul capitalizat,
creşterea de capital, iar sursele împrumutate sunt creditele bancare, creditul comercial, împrumuturile
obligatare şi obligaţiile curente de plată pînă la data scadenţei lor.