Professional Documents
Culture Documents
Învățături Despre Aspectele Exterioare Ale Rugăciunii În Scrierile Lui Origen (II)
Învățături Despre Aspectele Exterioare Ale Rugăciunii În Scrierile Lui Origen (II)
Origen (II)
Capitolul XXXII din tratatul lui Origen Despre rugăciune este dedicat direcției (κλίμα) spre care
trebuie să fim orientați atunci când ne rugăm: „cine nu va recunoaşte îndată că răsăritul ne arată
ceea ce trebuie să cerem şi că într-acolo trebuie să ne îndreptăm, în semn că sufletul priveşte
spre răsăritul adevăratei lumini?” (Origen, Despre rugăciune, ΧΧΧΙΙ, 1, p. 288). Întotdeauna este
de preferat să ne rugăm către răsărit, nu către apus: „Iar dacă în mod raţional este de preferat
răsăritul, de ce să n-o facem pretutindeni la fel ?” (Origen, Despre rugăciune, ΧΧΧΙΙ, 1, p. 288).
Aceste lucruri sunt întărite și într-o altă omilie a lui Origen, scriind: „Spre exemplu, să plecăm
genunchii, rugându-ne, să ne întoarcem doar spre Răsărit, excluzând oricare alt punct al cerului
spre a ne face ascultate rugăciunile” (Origen, Omilii la Numeri, V, 1, în Homélies sur les
Nombres, I: Homélies I-X. Texte latin de W. A. Baehrens, Nouvelle édition par Louis Doutreleau,
s.j., d’après l’édition d’André Méhat et les notes de Marcel Borret, s.j., coll. Sources chrétiennes,
415, Les Éditions du Cerf, Paris, 1996, pp. 122-124).
În ceea ce privește îmbrăcămintea potrivită în timpul rugăciunii, Origen îndeamnă la bună cuviință
și simplitate: „Iată acum şi felul cum trebuie să ne rugăm: «vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în
tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire. Asemenea şi femeile în
îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit
şi din aur sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ, precum se cuvine unor femei care
se făgăduiesc temerii de Dumnezeu, făcându-și lor podoabă din fapte bune»” (Origen, Despre
rugăciune, II, 2, pp. 201-202).
Toate aspectele exterioare ale credinciosului în timpul rugăciunii nu sunt altceva decât mărturia
unei conștiințe a prezenței lui Dumnezeu și a sfinților în rugăciune: „Cele spuse adineauri le
putem argumenta pe baza Sfintei Scripturi în modul următor: Cel ce se roagă se cade să ridice
«mâini sfinte» (1 Timotei 2, 8), ceea ce înseamnă că va ierta tuturor greşelile lor (Matei 6, 14),
alungând din suflet patima mâniei şi nepizmuind pe nimeni. Tot astfel, pentru ca mintea să nu fie
stăpânită de gânduri străine, va trebui ca în timpul rugăciunii să uite tot ce nu este în legătură cu
rugăciunea. Ce ar putea fi mai fericit decât acest lucru? Tocmai despre aceasta ne învaţă Pavel
în întâia epistolă către Timotei, cu vorbele: «Vreau, aşadar, ca bărbaţii să se roage în tot locul,
ridicând mâini cucernice, fără de mânie şi fără de gâlceavă» (1 Timotei 2, 8). Cât despre femei,
ele trebuie să fie, mai ales la rugăciune, cuviincioase şi curate atât sufleteşte, cât şi trupeşte, dar,
în chip deosebit, trebuie să fie temătoare de Dumnezeu, alungând din inima lor orice gând
nestăpânit şi orice apucături femeieşti [...]. Ar mai putea fi pusă la îndoială fericirea unei femei
care se pregăteşte de rugăciune aşa cum o arată şi ţinuta?” (Origen, Despre rugăciune, IX, 1, pp.
217-218).
Locul, direcția, timpul și ținuta rugătorului înlesnesc împărtășirea harului dumnezeiesc, precum ne
lămureşte psalmistul când zice: „Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne!” (Psalmul 4,
6). Înălţarea sufletului spre lumina Duhului înseamnă depărtare de cele trupeşti, căci de la o
vreme nu numai că urmează Duhului, ci se şi uneşte intim cu Dumnezeu: «Către Tine ridic
sufletul meu» (Psalmul 24, 1). Cum, dar, nu se va lepăda de ceea ce este ca să devină un suflet
înduhovnicit? (Origen, Despre rugăciune, IX, 2, pp. 218-219).