Atunci când suntem membri ai unei familii disfuncționale, este ca și cum în timpul copilăriei și

socializării din cadrul familiei ni se oferă un scenariu și un rol, deși, după cum vom vedea mai
departe, în funcție de situație, putem juca încă alte două roluri adiționale. Dar, mai întâi, să
vedem care este structura unei familii disfuncționale care facilitează, pregătește scena pentru
drama care se va desfășura la infinit.
 Fiecare familie disfuncțională include o persoană cu nevoi speciale, victim, care în multe
cazuri poate fi un alcoolic, un dependent de sex, sau un dependent de droguri. Persoana ar
putea fi și o persoană cu dizabilități fizice sau psihice, sau are o anumită problemă care
necesită multă atenție. Într-o familie disfuncțională are loc o formă de abuz, emoțional,
fizic sau sexual. Această persoană poate fi, de exemplu, un tată care „lucrează mult” iar
atunci când vine acasă, are nevoie de atenție specială, cum ar fi liniște, curățenie, să fie
temele făcute, iar copiii și soția trebuie să se comporte într-un anumit fel pentru a-l
menaja. Astfel, acea persoană poate fi oricine sau orice set de circumstanțe care necesităă
atenție specială. În această familie, persoana acaprează mult tim și energie astfel încât
nevoile celorlalți nu mai sunt îndeplinite.
Copiii care cresc în familii difsuncționale sunt atât de preocupați nevoile persoanei speciale încât
încep să se pună pe locul doi, trei, și presupun că nevoile lor nu vor fi niciodată îndeplinite. Ei de
fapt, nici măcar nu știu ce nevoi au fiindcă sunt atenți la nevoile celorlalți (aceștia sunt viitorii
salvatori).
Familia disfuncțională merge ca pe ace în jurul persoanei speciale, pentru nu o deranja (exemplul
unui tată cu un temperament agresiv – ceilalți trebuie să aibă grijă să nu îl provoace, să nu îl agite
sau toată lumea va avea probleme).
 Un alt fenomen din familia disfuncțională este faptul că membrii familiei devin
dependenți de dramă și haos. Persoana cu nevoi special devine agresiv sau se duce și bea
și familia trebuie să învețe să facă față situațiilor de criză.
Dacă ai fost crescut într-o astfel de familie, realizezi că ești atras de relații în care nevoile tale nu
sunt îndeplinite sau există mereu o criză la orizont și te simți responsabil să repari totul.
Oamenii au tendința de a recrea tipare pe care le-au experimentat timpuriu în viață. O dependență
de haos este unul dintre acele tipare familiale. Când lucrurile sunt calme, te simți plictisit și
irelevant. Este ca și cum aștepți să se întâmple ceva rău. Așa că mereu suferi de anxietate, mai
ales când lucrurile merg bine.
 Un alt rezultat al faptului că ai crescut într-o familie disfuncțională este teama de
intimitate. Majoritatea oamenilor nici mă care nu știu ce este intimitate. Ei cred că a fi
intim înseamnă să te cerți. Singura implicare este atunci când există o ceartă. Altfel,
persoana cu nevoi speciale se duce undeva să se îmnbete sau să creeze o altă situație de
victimă. Toată lumea din jurul ei salvează situația și nimeni nu are parte de apropiere sau
intimitate reală. Astfel, acești indivizi atrag și sunt atrași la rândul lor de alte persoane
care nu știu cum să experimenteze intimitatea, care poate fi asemănată cu durerea, ceva
care trebuie evitat cu orice preț.
  Familiile disfuncționale au o atmosferă de imprevizibilitate – niciodată nu știi ce se va
întâmpla în continuare. Astfel, copilului îi este teamă să își aducă prietenii acasă fiindcă
tatăl ar putea fi beat sau să-și iasă din fire și să îl pună într-o situație jenantă.
 În familia disfuncțională există multe reguli. Problema centrală cu aceste reguli este că
sunt nespuse. Cea mai obișnuită regulă nevorbită este „Nu vorbi.” Copii trebuie văzuți
dar nu auziți. „Fii liniștit. Du-te în cameră. Nu-mi răspunde.” Acestea sunt mesaje tipice
într-o asemenea familie.
Copilul dobândește astfel sentimentul că nu este în regulă să fie el însuși, să își spună adevărul.
O altă regulă este, „Să nu ai încredere! Să nu ai încredere în alți oameni, vecini, profesori. Noi nu
se spălăm rufele în public.” Acest tip de spălare pe creier transmite mesajul că oamenii sunt
inamicul, că trebuie să ne ferim de aceștia. Acesta este tipul de paranoia care permează familiile
difuncționale.
Cea ma devastatoare consecință a aceste condiționări este că acești copii nu învață niciodată să
aibă încredere în ei înșiși. Ei nu învață să aibă încredere în intuiția lor fiindcă atunci când soune
ceva despre felul în care se simt, imediat li se spune, „Taci din gură,” „Ești prost,” „Ești
nepolitcos” Deci ei nu pot avea încredere în propriile lor percepții cu privire la ce se întâmplă în
jurul lor.
 O altă caracteristică a familiei disfuncționale este că nu există o rezolvare a conflictului.
De exemplu, părinții se pot certa seara, iar a doua zi să nege totul, să pară chiar zâmbitori.
Când copii întreabă ce s-a întâmplat cu o seară înainte, ei spun că nu a fost nimic și nu se
mai vorbește despre incident. Așa că copilul primește mesaje confuze, ei învață să nu aibă
încredere în propria lor percepție a realității.
 Copilul este bombardat cu mesaje ca: „Să nu ai încredere în alți oameni. Să nu vorbești.
Să nu simți. Nu îți exprima sentimentele. Fii bun.” A fi un copil bun înseamnă să fii un
robot care umblă și se preface, cu un zâmbet pe față. Copiii utilizează foarte multă
energie pentru a se preface și pentru a-și reprima sentimentele.
 Copiii din familiile disfuncționale devin foarte confuzi, iar acesta este începutul
dependențelor lor. Este de fapt sursa comportamentului compulsiv fiindcă pentru a-și
reprima sentimentel, ei îi observă pe adulți, se uită la ei și văd ce fac pentru a-și reprima
sentimentele. Copiii observă totul.
Consumul excesiv de mâncare este cel mai comun comportament compulsiv. Copilul mănâncă
atunci când se simte trist sau supărat sau speriate. Așa că încep să se simtă amorțiți și disociați de
emoțiile lor. Aceasta este baza comportamentului adictiv: deconectarea de emoții și amorțirea.
 altă regulă familială legată de adicție este „să nu fii tu însuți.” În familia disfuncțională,
există un sine privat și un sine public. Sinele public este dedicat imaginilor, rolurilor,
fațadei unei fețe zâmbitoare. Acesta este sinele pe care familia dorește ca copilul să îl
afișeze în exterior. Sinele privat este format din tate sentimentel, temerile, nesiguranțele,
și secretele interioare. Pentru a suprima acest sine privat, copilul din familia
disfuncțională utilizează diverse substanțe.
  Unul dintre lucrurile care mențin acest sine privat ascuns de ochii lumii este rușinea,
fiindcă toate familiile disfuncționale sunt bazate pe rușine. Părinții spun: „SĂ-ți fie
rușine. Ar trebui să îți fie rușine de ce ai făcut. Mă faci de râs/de rușine în fața tuturor. Ce
vor crede ceilalți?” Aceste mesaje au scopul de a controla și manipula copilul, iar copilul
începe să se simtă rușinat de ceea ce este, de esența ființei lui. Copilul își asumă rușinea
secretului familiei, rușinea că tatăl este alcoolic, că mama are o tulburare mentală, că
fratele este retardat. Orice ar fi această rușine, copilul se identifică cu ea, ca și cum el ar fi
făcut ceva greșit.
Sinele public se distanțează din ce în ce mai mult de pe măsură ce copilul își ascunde sinele
privat , care include rușinea, și încearcă să salveze imaginea familiei. Copilul există doar
pentru a-și îndeplini rolul și pentru a menține imaginea familiei.
Triunghiul victimei
Trinunghiul victimei este baza pentru familii disfuncționale codependente și pentru adicții.
Jocul victimei implică o distorsiune cognitivă, atunci când percepțiile sunt confuze sau complet
incorecte, dar sunt acceptate fiindcă întăresc așteptările unui individ, scenariul acestora.
Victima
 se simte neajutorată
 îi este milă de ea însăși
 îi învinovățește pe ceilalți pentru problemele ei. „Dacă nu erai tu, eram fericită.” Prin
faptul că victima îi învinovățește pe ceilalți și poate circumstanțele, ea își cedează
puterea. De aceea se simte neajutorată și fără putere.
 Lipsa puterii personale

 Victimele sunt persoanele care își plâng de milă: „De ce mi se întâmplă mie? De ce
trebuie să muncesc mai mult ca alții?” „Nimic nu îmi merge bine.”
 Cred că aproape toată lumea este împotriva lor.
 Se simt neajutorate și simt că nu au control asupra vieții lor.
 Se simt inferioare și nu se valorizează.
 Își stabilesc obiective joase și nici pe acestea nu se așteaptă să le îndeplinească

Comportament auto-handicapant, autosabotori

 Nu își duc până la capăt obiectivele
 Boala
Scuzele
Folosesc foarte multe scuze. Victima are scuze care se potrivesc în toate situațiile. Motivul
pentru scuze este că în mod conștient tu nu crezi că vrei să eșuezi. Însă la nivel de subconștient,
ai fost programat să eșuezi și te-ai antrnat să utilizezi scuzele pentru a raționaliza fiecare eșec
pentru a nu-ți asuma responsabilitatea pentru eșecurile tale.
Învinovățirea
Îi învinovățește pe alții pentru greșeli, probleme sau eșecuri. Unele victime îi învinovățesc pe
alții pentru faptul că viața lor este un dezastru: „Dacă nu erai tu.....” Faptul că îi învinovățește pe
ceilalți o face pe victimă să se simtă extrem de neajutorată, fiindcă oferă puterea alcuiva.
Dacă nu ai putere, atunci orice nu merge bine în viața ta, trebuie să fie vina altcuiva.
Neajutorarea
Victimele au de regulă abilități extraordinare când vine vorba de artă sau afaceri, și totuși simt că
ceva îi reține. Adesea este vorba despre droguri, alcool sau alte adicții. Victimele tind să aibă
personalități dependente, sunt vulnerabile și au nevoie de cârje psihologice (un indiciu puternic).
Mila și dragostea
Membrii familiei confundă dragostea cu mila. Ele trec prin viață părând slabe pentru a atrage pe
cineva care să îi salveze, adică să le fie milă de ele și să le salveze). Pentru o victimă, asta este
dragostea.
Salvatorul
 Salvatorul are o conștiință de victimă.
 Este persoana care are grijă de toți ceilalți, copilul care a crescut într-o familie
disfuncțională și care crede că este responsabilitatea ei de a rezolva problemele familiei
sau de a avea grijă de tatăl alcoolic.
 Sub exteriorul de ajutor, salvatorii se simt ca victime. Ei vor să nu se mai simtă ca
victime, motiv pentru care încearcă să salveze o altă victimă. Ei găsesc pe cineva puțin
mai slabi ca ei.
! Aici apare codependența. Fiecare persoană/rol devine dependent de celălalt pentru a le
satisface nevoile personale. Salavorul necesită ca victima să rămână neajutorată. Victima
depinde de salvator pentru a a-l ajuta.
 Victima și salvatorul continuă să devină din ce în ce mai dependenți. Salvatorul
încearcă să repare victima. Aceasta o face pe victimă să se simtă din ce în ce mai
neajutorată, și să nutrească resentimente.
! Aceste resentimente declanșează o inversare a rolurilor: victima devine tiranul. Însă tiranul
continuă totuși să se simtă ca o victimă.
 Salvatorul este o personalitate foarte dependentă care are o intensă nevoie de a fi necesar.
De exemplu: dacă într-o familie mama este salvatorul, ea va fi supraprotectivă și va
petrece și mai mult timp făcând lucruri pentru copil în loc să îl lase pe copil să facă
lucrurile singur. Salvatorul simte o plăcere enorme din a fi necesar și de a prelua poverile
altora.
  Distincția dintre asumarea responsabilității și a fi salvator – adevărata responsabilitatea
reflectă abilitatea individualui de a te simți puternic în rezolvarea propriilor probleme. De
regulă, salvatorul se simte neajutorat în schimbarea propriei lui vieți așa că el caută
puterea preluând problemele altora. Aceasta este de fapt o manipulare, fiindcă salvatorul
nu mai este atent la problemele salvatorlui. (mama martiră)
Tiranul
 Abuz fizic, emoțional, sexual, amenținarea cu retragerea iubirii, gratificării sexuale,
securității financiare, furia ascunsă sau agresiunea pasivă.
 Folosirea vinovăției pentru a-i controla și manipula.
 Tiranul este acel aspect al victimei care atacă fiindcă se simte inferior, neajutorat, și
lipsit de control.
 Tiranul transformă teama în furie și dă vina pe orice și oricine pentru problemele lui.
Acesta este uul din motivele pentru care își dă puterea. El nu își asumă
responsabilitatea și o oferă tuturor celor din jurul lui.
 Apoi el atacă fiindcă este furios pe abuzul pe care consideră că îl suferă. Însă, de fapt,
el este cel care care abuzează și inconștient îi încurajează pe ceilalți să îl atace la
rândul lor.
 Adesea, tiranul a fost el însuși o victimă atunci când era copil și a fost persecutat de
un adult sau alt frate din familie. El învață astfel tehnica de a-și vărsa furia și
frustrarea asupra altora care sunt mai vulnerabili ca el. Deși apare adesea sub masca
disciplinei, este de fapt o modalitate a unei persoane slabe de a se simți puternică.
Dinamica triunghiului
Tiranul îl persecută pe salvator. Apoi, salvatorul se simte ca o victimă. Tiranului îi este milă de
victimă, și se transformă în salvator. Victima simte resentimente pentru că se simte neajutorată și
că are nevoie să fie salvată, și îl persecută pe salvator. Ei se învârt în același cerc vicios,
mutându-se de pe o poziție, pe alta.
Aici granițele individuale devin difuze. Granițele personale difuze sunt caracteristice familiilor
disfuncționale; oamenii nu știu cine sunt, și își confundă identitățile. Granițele sunt difuze fiindcă
membrii familiei se mută dintr-o poziție a triunghiului în alta. În unele familii, ei trec din rolul de
victimă în cel de salvator. În altele, din victimă în tiran, certându-se constant.
Codependența aproape întotdeauna duce la dependențe. Scopul este fuga de emoții, amorțirea
durerii.
 Sentimentele obișnuite sunt cele de lipsă de control și lipsă de putere
 Relații nesănătoase – dependența de dependență
 Țigară, alcool, mâncare
 Muncă
 Jocuri de noroc
 Sex, cheltuieli
 Ieșirea din triunghi
Sistematizand, pentru iesirea din victima, ar fi importante:
1. intarirea stimei de sine prin constientizarea si asumarea punctelor forte;
2. identificarea obiectivelor si a comportamentelor pe care le doresti de la tine si apoi asumarea
lor in practica prin exersare initiala la nivel mintal si apoi cu persoane mai putin intimidante;
3. constientizarea si asumarea limitelor, doar ca vulmerabilitate, nu ca neputinta;
4. constientizarea de intelegerea propriilor sabotori cognitivi auto-devalorizanti si terifianti dar si
a emotiilor atrase de acestia, urmata de modificarea constienta a discursului interior prin alegeri
ceva mai constructive despre sine si ceilalti;
5. asumarea centrarii pe solutii si traducerea pe comportamnete directe (nu izolare/retragere sau
comunicare indirecta sau evitare).
Soluții:
1. Atunci când observăm că suntem invitați să intrăm într-un rol, pur și simplu nu dăm curs.
Evităm să ne lăsăm purtați de val și oprim acolo jocul, transformând interacțiunea în una reală.
2. Putem oglindi intenția celuilalt, comportandu-ne și noi asemănător. Astfel schimbul nu
are loc și probabil că se va opri, având în vedere că nimeni nu obține nimic.
3. Menținerea unei poziții neutre poate fide ajutor. Fie să încercăm să tratăm persoana din
fața noastră ca pe o ființă umană care este capabilă să își aranjeze singură viața.
Modificări
Victima
Neajutorare – Asertivitate
Milă de sine – Stimă de sine
Învinovățire – Putere personală
Vinovăție – nejutorarea – stima de sine scăzute mențin cercul victimei – iertare (de sine, pentru
faptul că exiști, că nu ești perfect și iertarea celorlalți)
Aprobarea din partea celorlalți – Aprobarea din interiorul tău