Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus

Theophilus Mozart) s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci

capitala unui principat-arhiepiscopat (germ. Fürstbistum) ce făcea parte
din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (după 1804
devenit Imperiul Austriac). Tatăl său, Leopold Mozart, a fost un talentat
violonist în orchestra de la curtea principelui-arhiepiscop de Salzburg,
apreciat și pentru aptitudinile sale pedagogice. În registrul de botez,
Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus
Theophilus. Mai târziu, în Italia, și-a luat numele de "Amadeus",
traducerea latină a lui „Theophilus” („Iubitor de Dumnezeu”).Încă de mic
copil, Mozart dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte
de a ști să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de
tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obține de
la arhiepiscopul Sigismund von Schrattenbach un concediu de trei
săptămâni, pentru „a arăta lumii acest miracol”. Turneul a durat în
realitate 9 ani. Prima apariție are loc la München, unde Wolfgang cântă
la clavecin în fața prințului elector de Bavaria, după care familia Mozart
pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în fața familiei imperiale.
Urmează un lung turneu
european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris și Versailles. Rămâne un
an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând
prin Franța, Elveția și Bavaria. Între decembrie 1769 și martie 1771
întreprinde un lung turneu în
Italia: Verona, Milano, Florența, Roma și Napoli au fost principalele
stațiuni de concerte. Peste tot, publicul era fascinat de talentul acestui
copil precoce, între timp devenit adolescent. Familia Mozart revine la
Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlinește 16 ani și pleacă
pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista
Martini (1706-1784), un renumit pedagog în arta compoziției. La
întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către
noul arhiepiscop din Salzburg, Hieronymus von Colloredo, cu un salariu
de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În
această funcție rămâne timp de șase ani, deși relațiile cu noul arhiepiscop
nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l ca angajat și interzicându-i
să părăsească orașul Salzburg. Nemaiputând suporta aceste
conveniențe sociale, Wolfgang Amadeus Mozart și-a dat demisia
în 1777 și a plecat, însoțit de mama sa, la München, unde a solicitat un
angajament la curtea principelui elector Maximilian al III-lea. Acesta însă
îl refuză. După o altă tentativă nereușită la Mannheim, se hotărăște să-și
încerce soarta la Paris, unde - în timpul turneului din 1763 - avusese mult
succes. Publicul parizian nu-și mai amintea însă de copilul minune de
atunci și Mozart se lovește de multe greutăți. La toate acestea se adaugă
moartea mamei, care îl însoțise peste tot. Starea lui morală se
ameliorează cu greu, compozițiile sale încep să fie apreciate la curțile
domnești. Lipsurile materiale îl constrâng totuși să părăsească Parisul și
iată-l la 15 ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între
timp compune opera Idomeneo, cu care înregistrează un mare succes.
Se decide totuși în 1781 să plece la Viena, capitala imperiului. Viena era
în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în
sfârșit independent și își creează un cerc de relații, conștient de faptul de
a fi un virtuoz fără egal al pianului. Înregistrează primul mare succes cu
opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuși împăratul Iosif al II-lea cu
cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Mozart dă
numeroase concerte publice și private, executând din propriile compoziții,
improvizează spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul
este în extaz. Redescoperă operele lui Bach și Händel, pe care le face
cunoscute publicului vienez.La 4 august 1782 s-a căsătorit cu Constanze
Weber. La 1785 a fost vizitat de tatăl său, Leopold, care - până atunci
foarte reticent - constată cu satisfacție reușita fiului său. A fost încântat să
audă din gura lui Joseph Haydn: "Fiul Dumneavoastră este cel mai mare
compozitor pe care l-am cunoscut". La sfârșitul unui concert
în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian,
împăratul Iosif al II-lea - prezent în sală - s-a ridicat în picioare agitându-și
pălăria și strigând "Bravo Mozart!". În această perioadă Mozart compune
într-un ritm neobișnuit, lucrează cu obstinație la cvartete dedicate lui
Haydn și la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Pierre
Beaumarchais, operă revoluționară, ca muzică și conținut istoric, reușind
să depășească dificultățile din partea nobilimii. Wolfgang Amadeus
Mozart a compus lucrări aparținând multor genuri
muzicale: opere, simfonii, concerte și sonate pentru pian, cvartete de
coarde și cvintete de coarde. Mozart a compus de asemenea muzică
religioasă, lucrări pentru pian solo, alte forme de muzică de cameră,
dansuri și divertismente. Lucrările lui Mozart sunt clasificate "K." sau "KV"
care corespund "Köchel Verzeichnis" (Catalogul Köchel), care este o
clasificare mai mult sau mai puțin cronologică a lucrărilor lui Mozart
realizată de muzicologul austriac Ludwig von Köchel.

Simfonii
 Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, K. 16
 Simfonia nr. 2 în Si bemol major, K. 17 (falsă, atribuită lui Leopold
Mozart)
 Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, K. 18 (falsă, atribuită lui Carl
Friedrich Abel)
 Simfonia nr. 4 în Re major, K. 19
 Simfonia nr. 5 în Si bemol major, K. 22
 Simfonia nr. 6 în Fa major, K. 43
 Simfonia nr. 7 în Re major, K. 45
 Simfonia nr. 8 în Re major, K. 48
 Simfonia nr. 9 în Do major, K. 73/75a
 Simfonia nr. 10 în Sol major, K. 74
 Simfonia nr. 11 în Re major, K. 84/73q
 Simfonia nr. 12 în Sol major, K. 110/75b
 Simfonia nr. 13 în Fa major, K. 112
 Simfonie în Fa major, K. 75

 Simfonie în Fa major, K. 76/42a (îndoielnică)

 Simfonie în Re major, K. 81/73l (îndoielnică)
 Simfonie în Re major, K. 95/73n
 Simfonie în Do major, K. 96/111b
 Simfonie în Re major, K. 97/73m
 Simfonie în Fa major, K. 98 (îndoielnică)
 Simfonie în Si bemol major, K. Anh. 214 (îndoielnică)
 Simfonie în Si bemol major, K. Anh. 216 (îndoielnică)
 Simfonie în Sol major "Vechiul Lambach", K. Anh. 221/45a (Nr. 7a)
 Simfonie în Fa major, K. Anh. 223
 Simfonie în La minor "Odense", K. Anh. 220 (îndoielnică)

 Simfonia nr. 14 în La major, K. 114 (1771)

 Simfonia nr. 15 în Sol major, K. 124 (1772)
 Simfonia nr. 16 în Do major, K. 128 (1772)
 Simfonia nr. 17 în Sol major, K. 129 (1772)
 Simfonia nr. 18 în Fa major, K. 130 (1772)
 Simfonia nr. 19 în Mi bemol major, K. 132 (1772)
 Simfonia nr. 20 în Re major, K. 133 (1772)
 Simfonia nr. 21 în La major, K. 134 (1772)
 Simfonia nr. 22 în Do major, K. 162 (1773)
 Simfonia nr. 23 în Re major, K. 181/162b (1773)
 Simfonia nr. 24 în Si bemol major, K. 182 (1773)
 Simfonia nr. 25 în Sol minor, K. 183 (1773)
 Simfonia nr. 26 în Mi bemol major, K. 184 (1773)
 Simfonia nr. 27 în Sol major, K. 199 (1773)
 Simfonia nr. 28 în Do major, K. 200 (1774)
 Simfonia nr. 29 în La major, K. 201 (1774)
 Simfonia nr. 30 în Re major, K. 202 (1774)

 Simfonie în Re major, K. 111

 Simfonie în Re major, K. 126
 Simfonie în Re major, K. 196
 Simfonie în Do major, K. 208
 Simfonie în Re major, K. 135

 Simfonie în Re major, K. 204 (bazată pe Serenada nr. 5)

 Simfonie în Re major, K. 250 (bazată pe Serenada "Haffner")
 Simfonie în Re major, K. 310 (bazată pe Serenada "Posthorn")

 Simfonia nr. 31 în Re major "Paris", K. 297 (1778)

 Simfonia nr. 32 în Sol major "Uvertură în stil italian", K. 318 (1779)
 Simfonia nr. 33 în Si bemol major, K. 319 (1779)
 Simfonia nr. 34 în Do major, K. 338 (1780)
 Simfonia nr. 35 în Re major "Haffner", K. 385 (1782)
 Simfonia nr. 36 în Do major "Linz", K. 425 (1783)
 Simfonia nr. 37 în Sol major, K. 444 (1783)
 Simfonia nr. 38 în Re major "Praga", K. 504 (1786)

 Simfonia nr. 39 în Mi bemol major, K. 543 (1788)

 Simfonia nr. 40 în Sol minor, K. 550 (1788)
 Simfonia nr. 41 în Do major "Jupiter", K. 551 (1788)
 Simfonia nr. 42 în Re major "Für Amy", K. 552 (1788)
Serenade
 Serenada nr. 1 în Re major, K. 100
 Serenada nr. 3 în Re major "Antretter", K. 185
 Serenada nr. 4 în Re major "Colloredo", K. 203
 Serenada nr. 5 în Re major, K. 204
 Serenada nr. 6 în Re major "Serenata Notturna", K. 239
 Serenada nr. 7 în Re major "Haffner", K. 250
 Nocturnă în Re major pentru patru orchestre (Serenada nr. 8), K. 286
(1776-1777) (fiecare din cele "patru" orchestre este alcătuită din doi
corni francezi, două viori, violă și violoncel)
 Serenada nr. 9 în Re major "Posthorn", K. 320
 Serenada nr. 10 în Si bemol major pentru 12 suflători și contrabas
"Gran Partita", K. 361
 Serenada nr. 11 în Mi bemol major pentru suflători, K. 375
 Serenada nr. 12 în Do minor pentru suflători, K. 388
 Serenada nr. 13 în Sol major pentru cvartet de coarde și contrabas
"Eine Kleine Nachtmusik", K. 525

Muzică pentru vioară

 Sonata pentru vioară nr. 1 în Do major pentru claviatură și vioară, K. 6
 Sonata pentru vioară nr. 2 în Re major pentru claviatură și vioară, K. 7
 Sonata pentru vioară nr. 3 în Si bemol major pentru claviatură și
vioară, K. 8
 Sonata pentru vioară nr. 4 în Sol major pentru claviatură și vioară, K. 9
 Sonata pentru vioară nr. 5 Si bemol major pentru claviatură și vioară
(sau flaut), K. 10
 Sonata pentru vioară nr. 6 în Sol major pentru claviatură și vioară (sau
flaut), K. 11
 Sonata pentru vioară nr. 7 în La major pentru claviatură și vioară (sau
flaut), K. 12
 Sonata pentru vioară nr. 8 în Fa major pentru claviatură și vioară (sau
flaut), K. 13
 Sonata pentru vioară nr. 9 în Do major pentru claviatură și vioară (sau
flaut), K. 14
 Sonata pentru vioară nr. 10 în Si bemol major pentru claviatură și
vioară (sau flaut), K. 15
 Sonata pentru vioară nr. 11 în Mi bemol major pentru claviatură și
vioară, K. 26
 Sonata pentru vioară nr. 12 în Sol major pentru claviatură și vioară, K.
27
 Sonata pentru vioară nr. 13 în Do major pentru claviatură și vioară, K.
28
 Sonata pentru vioară nr. 14 în Re major pentru claviatură și vioară, K.
29
 Sonata pentru vioară nr. 15 în Fa major pentru claviatură și vioară, K.
30
 Sonata pentru vioară nr. 16 în Si bemol major pentru claviatură și
vioară, K. 31