FII RESPONSABIL!

 Poartă masca de protecție!

- în sălile în care se desfăşoară activităţi didactice;
- în spaţiile secretariatului și ale altor compartimente funcţionale din cadrul universității;
- în timpul deplasării în universitate şi în timpul pauzelor dintre activităţile didactice, atunci
când te afli în interior;
- în timpul pauzelor, în aer liber, precum şi în spaţiile aglomerate, atunci când nu este
asigurată distanţa minimă de 1 metru între persoane.

 Poartă corect masca de protecţie! Acoperă nasul, gura şi bărbia!

 Spală-te des pe mâini!
 Tuşește sau strănută în pliul cotului sau într-un şerveţel!
 Salută-i pe ceilalţi fără să dai mâna cu ei! Nu vă strângeţi în braţe!
 Păstrează distanţarea fizică și evită aglomeraţiile!
BINE AȚI VENIT!
FUNDAMENTE ȘTIINȚIFICE ALE
JOCURILOR SPORTIVE - FOTBAL
Lector universitar doctor Palade Tudor
 Prezentarea disciplinei
▪ 14 cursuri online
▪ 14 lecții practice (Stadion Unefs-Rocar, str. Prașilei nr.47)
 Prezentarea disciplinei
Cursurile online

 se desfășoară pe platforma UNEFS-ILIAS;

 la secțiunea alocată disciplinei FOTBAL găsiți toate informațiile necesare (fișa disciplinei,
cursuri, cerințe, bibliografie etc.);
 în timpul cursului vă veți ține microfonul și camera închise;
 platforma înregistrează cât timp utilizatorul este activ în timpul cursului;
 prezența se generează automat;
 username-ul trebuie trecut în format NUME PRENUME;
 întrebările din partea dvs se vor adresa doar în momentele în care vi se va solicita acest
lucru
 Prezentarea disciplinei

Lecțiile practice

Se desfășoară pe stadionul Rocar-Anefs indiferent de condițiile meteo;

Echipament specific jocului de fotbal;

Realizarea și prezentarea proiectului pentru lecția practică;

Respectarea Protocolului Medical al UNEFS:

 Respectarea Protocolului Medical al UNEFS:

▪ Încercați (pe cât posibil) să veniți schimbați în echipament;

▪ Masca facială medicală va fi ținută pe față în interiorul vestiarelor;

▪ Dezinfectarea mâinilor și a materialelor înainte și după lecție;

▪ Păstrarea distanțării fizice pe timpul desfășurării lecțiilor (pe cât

posibil);
PREZENȚA LA ACTIVITATEA DIDACTICĂ

▪ ESTE OBLIGATORIE ACOPERIREA 100% A NUMĂRULUI DE ORE

(VOLUMUL DE ACTIVITATE)

▪ NERESPECTAREA PREVEDERILOR PRIVIND OBLIGATIVITATEA

FRECVENŢEI SE SANCŢIONEAZĂ CU NEACCEPTAREA STUDENTULUI
LA EVALUARE ŞI CU OBLIGAŢIA DE A REFACE ACTIVITĂŢILE
AFERENTE DISCIPLINEI
 RECUPERAREA ABSENȚELOR

▪ Studentul poate recupera 50% din numărul activităţilor de curs

sau lucrări practice;
▪ Recuperarea absențelor la curs se realizează prin redactarea
(scris de mână) a cursului la care s-a lipsit; o să vă creez un loc
special pe platformă unde veți putea încărca acele referate.
▪ Recuperarea absenţelor la lecțiile practice se realizează prin
prezența efectivă la lecția unei alte grupe în săptămâna în care
absența s-a efectuat.
 RECUPERAREA ABSENȚELOR
Student 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Student fără scutire Prezență obligatorie Recuperarea absențelor conform deciziei
frecvență (7 lecții) cadrului didactic titular
(7 lecții)
Student cu scutire de Prezență obligatorie Recuperarea Absențe care nu se
frecvență 30% (7 lecții) absențelor recuperează
conform (4 lecții)
deciziei cadrului
didactic titular
(3 lecții)

Student cu scutire de Prezență obligatorie Absențe care nu se recuperează

frecvență 50% (7 lecții) (7 lecții)
Student cu scutire de Absențe care nu se recuperează Prezență
frecvență 80% (11 lecții) obligatorie
(3 lecții)
 Cerințele disciplinei
Curs
• Prezența obligatorie la 50% din cursuri
• Punctualitate
Lecții practice
• Prezența
• Pregătirea și prezentarea corespunzătoare a temei date în cadrul
lecțiilor practice
• Promovarea verificării practico-metodice
• Punctualitate
 EVALUARE – FORMA PREZENȚIALĂ
Ponderea în notare,
La stabilirea notei finale se iau în considerare exprimată în %
{Total=100%}
- evaluarea la examen (evaluarea finala)
70 %
- evaluarea finală pentru lucrările practice (verificare practico-
metodică) 20 %
- testarea periodică în cadrul lecțiilor practice 10 %
EVALUAREA FINALĂ
Examen oral – 3 subiecte pe bilet (tehnică, tactică, regulament).
 EVALUARE – FORMA ONLINE
Ponderea în notare,
La stabilirea notei finale se iau în considerare exprimată în %
{Total=100%}
- evaluarea la examen (evaluarea finala)
70 %
- evaluarea finală pentru lucrările practice (verificare practico-
metodică) 20 %

- testarea periodică în cadrul lecțiilor practice

10 %
EVALUAREA FINALĂ

LUCRARE SCRISĂ (TEST GRILĂ) – 45 întrebări grilă cu unul sau mai multe răspunsuri corecte
 Promovarea examenului oral

Promovarea verificării practico-metodice

Realizarea și prezentarea proiectului pentru lecția practică

Prezența la cursuri și lecții practice

CE ESTE FOTBALUL?
FÓTBAL s. n. Joc sportiv cu mingea între două echipe de
câte 11 jucători, fiecare dintre jucători căutând să introducă
mingea în poarta celeilalte echipe, lovind-o cu piciorul sau
cu oricare altă parte a corpului, în afară de mâini.
– Din engl., fr. football.
Sursa: www.dexonline.ro
”Fotbalul – cel mai important lucru secundar din
lume!”
Discipline asociate

FUTSAL

FOTBAL DE PLAJĂ
BEACHFOOTBALL
Discipline asociate

MINIFOTBAL

FOTBAL-TENIS
Obiectul teoriei şi metodicii jocului de fotbal
Teoria şi metodica acestei discipline studiază fotbalul din următoarele puncte de
vedere:
▪ Ca disciplină sportivă
▪ Ca mijloc al educației fizice
▪ Ca disciplină științifică
▪ Ca sport complementar
▪ Ca mijloc asociat al kinetoterapiei
 Disciplină sportivă
• complexitate crescută
• angrenarea a milioane de sportivi şi spectatori, precum şi a unui număr
impresionant de specialişti, teoreticieni, antrenori, cercetători ştiinţifici,
medici, biologi, profesori, psihologi;
• jocul de fotbal a adus României recunoaștere la nivel internațional (echipe
de club și echipa națională).
 Mijloc al educației fizice

• multiplele valenţe instructiv-educative au determinat

cuprinderea fotbalului în programa şcolară de
educaţie fizică;
• formează deprinderi psihosomatice specifice, simple,
accesibile şi atractive, pe fondul unor solicitări fizice
şi psihice, cu un deosebit caracter educative;
• contribuie la întărirea sănătăţii, la dezvoltarea
multilaterală a capacităţilor psihice şi fizice, la
însuşirea unor deprinderi tehnice şi acţiuni tactice
necesare practicării fotbalului.
 Disciplină științifică
• are obiect de studiu propriu;
• dispune de noţiuni proprii;
• operează cu noţiuni teoretice şi metode de cercetare ştiinţifică;
• datorită evoluţiei jocului de fotbal, organizarea şi desfăşurarea procesului
de selecţie, pregătire şi perfecţionare nu se mai poate realiza fără un
suport ştiinţific teoretic şi practic adaptat permanent noutăţilor şi
tendinţelor acestei discipline sportive.
 Sport complementar
• majoritatea antrenorilor din celelalte discipline şi jocuri sportive (în special din
atletism, canotaj, lupte, handbal, baschet, volei, rugby, etc) utilizează fotbalul ca
mijloc de pregătire.
• prezintă avantajul că poate fi practicat şi sub forma unui joc simplificat ca număr
de jucători şi suprafaţă a terenului de joc.
• poate fi practicat nu numai în scopul îmbunătăţirii pregătirii fizice generale, ci şi
pentru odihna şi recreerea activă a sportivilor.
 Mijloc asociat al kinetoterapiei
• jocul de fotbal poate fi folosit în prevenirea,
corectarea deficienţelor fizice şi în
recuperarea kinetică posttraumatică de
exemplu, corectarea deficienţelor
funcţionale de postură, cifoze, lordoze,
scolioze uşoare, genu flexum, genu
recurvatum, genu varum, genu valgum,
picior plat, e.t.c
• utilizând jocul de fotbal, ca mijloc asociat
al kinetoterapiei, se pot induce efecte
diferite, profilactice sau terapeutice
• fotbalul răspunde în parte obiectivelor kinetoterapiei, cum ar fi:
 prevenirea, corectarea deficienţelor fizice şi recuperarea kinetică
posttraumatică;
 creşterea, prevenirea scăderii sau menţinerea capacităţii generale de efort a
organismului, chiar dacă aceasta este limitată de dereglări funcţionale
ireversibile;
 redobândirea amplitudinii de mişcare;
 formarea unui sistem de priceperi şi deprinderi specifice pentru
autoîntreţinere;
 ameliorarea forţei şi rezistenţei specifice şi generale;
 formarea capacităţii de relaxare;
 corectarea deficitului circulator şi respirator
 Obiectul disciplinei sportive fotbal
Problemele importante pe care le studiază fotbalul se referă la:
▪ conţinutul jocului de fotbal sub aspect fizic, tehnic, tactic, teoretic, psihologic;
▪ istoricul, evoluţia şi tendinţele jocului de fotbal modern;
▪ colaborarea cu celelalte jocuri şi discipline sportive, preluând anumite concepte, metode,
mijloace, etc;
▪ colaborarea cu alte discipline ştiinţifice (igiena, fiziologia, psihologia, pedagogia, sociologia
şi biomecanica, biochimia, cibernetica, statistica, matematica, etc.);
▪ studiul regulamentului de joc (Legilor jocului) care impune practicarea şi interpretarea
corectă a acestuia;
▪ principiile, metodele şi mijloacele pentru îmbunătăţirea performanţelor în jocul de fotbal.
Regulamentul jocului
de fotbal
LEGEA 1 – TERENUL DE JOC
Suprafaţa terenului de joc
Terenul de joc trebuie să aibă o suprafaţă în totalitate naturală sau, dacă
regulamentul competiţiei permite acest lucru, o suprafaţă în totalitate
artificială.
Marcajele terenului de joc
Terenul de joc trebuie să aibă formă
dreptunghiulară şi să fie marcat cu
linii continue. Cele două linii de
demarcaţie mai lungi reprezintă
liniile de margine. Cele două linii
mai scurte reprezintă liniile de
poartă. Terenul de joc este împărţit în
două jumătăţi de o linie mediană care
uneşte mijlocul celor două linii de
margine. Punctul de la centrul
terenului se află în mijlocul liniei
mediane. În jurul acestuia este trasat
un cerc cu o rază de 9,15 m
Dimensiuni
Liniile de margine trebuie să fie mai lungi decât liniile de poartă.
• Lungimea liniilor de margine : minim 90 m maxim 120 m
• Lungimea liniilor de poartă : minim 45m maxim 90m
Meciuri internaționale:
• Lungimea liniilor de margine : minim 100 m maxim 110 m
• Lungimea liniilor de poartă : minim 64m maxim 75m
Suprafața de poartă
Se trasează două linii perpendicular pe linia
de poartă, la 5,5 m de la partea interioară a
fiecărui stâlp al porţii. Aceste linii se vor
întinde în terenul de joc pe o distanţă de 5,50
m şi vor fi unite printr-o linie trasată paralel
cu linia de poartă. Spaţiul delimitat de aceste
linii şi linia de poartă se numeşte suprafaţa
de poartă.
Suprafața de pedeapsă
Se trasează două linii perpendicular pe linia
de poartă, la 16,50 m de la partea interioară a
fiecărui stâlp al porţii. Aceste linii se vor
întinde în terenul de joc pe o distanţă de
16,50 m şi vor fi unite printr-o linie trasată
paralel cu linia de poartă. Spaţiul delimitat
de aceste linii şi linia de poartă se numeşte
suprafaţa de pedeapsă.
În interiorul fiecărei suprafeţe de pedeapsă este marcat punctul loviturii
de pedeapsă la 11 m de la mijlocul liniei de poartă între cei doi stâlpi ai
porții.
În exteriorul fiecărei suprafeţe de pedeapsă se trasează un arc de cerc cu
raza de 9,15 m, care are ca centru punctul loviturii de pedeapsă.
Porțile
O poarta trebuie fixată la mijlocul
fiecărei linii de poartă. Distanţa
interioară dintre cei doi stâlpi este de
7,32 m, iar distanţa dintre partea
inferioară a barei transversale şi pământ
este de 2,44 m. Cei doi stâlpi și bara
transversală trebuie să fie albe (ALBI) și
să aibă aceeași lățime și grosime, care să
nu depășească 12 cm. Dacă bara
transversală s-a deplasat sau s-a rupt,
jocul trebuie oprit până când bară va fi
reparată sau reașezată la locul ei. Dacă
nu este posibilă repararea ei, jocul
trebuie oprit definitiv. Bara transversală
nu poate fi înlocuită de o frânghie sau Suprafața colțului de teren
orice material flexibil sau periculos. Suprafața colțului de teren este determinată de un sfert de cerc cu raza de 1 m trasat
Plasele porților pot fi fixate de porți și în interiorul terenului de joc, de la fiecare steag de colț.
pământ, în spatele porții. Ele trebuie să Steagurile
fie bine prinse pentru a nu jena portarul. La fiecare colţ al terenului de joc trebuie fixat un steag cu vârful suportului
neascuţit, care va avea o înălţime de cel puţin 1,50 m
Toate liniile trebuie să fie de aceeasi latime, care nu trebuie să depășească 12 cm.
Liniile de poartă trebuie să fie de aceeași latime ca si cei doi stâlpi ai porții și bara
transversală.
▪VIDEO LEGEA 1
https://www.youtube.com/watch?v=JZJMHv2cLrI&list=PLr2W6YLwTmKsL6YUW1mYcwbcMhs1ImOrm
Tehnologia Liniei de Poartă (GLT)
Sistemele GLT pot fi folosite pentru a se verifica dacă un gol a fost înscris
sau nu, pentru a sprijini decizia arbitrului.
Utilizarea GLT trebuie să fie specificată în regulamentul competiției. GLT
se aplică numai pentru linia de poartă și doar pentru a determina dacă un
gol a fost înscris sau nu.
Indicarea faptului că un gol a fost înscris trebuie să fie imediată și automat
confirmată în timp de o secundă de către sistemul GLT doar către oficialii
jocului (prin intermediul ceasului arbitrului, prin vibrare și semnal vizual)
VIDEO GLT
https://www.youtube.com/watch?v=kt1DEnG-gJ0
Asistenţa video la arbitraj (VAR)
La meciurile unde se utilizează asistenţa video la
arbitraj (VAR), trebuie să existe un studio de analiză
video şi cel puţin o zonă de analiză video pentru
arbitru.
Studioul de analiză video
Studioul de analiză video este o cameră unde îşi
desfăşoară activitatea arbitrul asistent pentru analiză
video (VAR), adjunctul VAR (AVAR) şi tehnicianul
video responsabil de reluări; acesta trebuie să se afle
pe stadion/în apropierea acestuia sau într-un loc mai
îndepărtat. În timpul meciului, accesul în studioul de
analiză video şi comunicarea cu arbitrul asistent
pentru analiză video, adjunctul acestuia, tehnicianul
video responsabil cu reluările sunt permise numai
persoanelor autorizate.
Zona de analiză video pentru arbitru

La meciurile unde se utilizează asistenţa video la arbitraj (VAR), trebuie să existe cel puţin
o zonă de analiză video pentru arbitru unde arbitrul să efectueze o „analiză la marginea
terenului”. Aceasta trebuie să fie:

• într-un loc vizibil în afara terenului de joc

• clar delimitată.
VIDEO VAR
https://www.youtube.com/watch?v=eQCYJyfDJVQhttps://www.youtube.com/watch?v=YdwOL08NfxQ
VĂ MULȚUMESC!
ISTORICUL JOCULUI DE
FOTBAL
CURSUL 2
• în toate jocurile practicate de populaţiile primitive, mingea
era cunoscută şi folosită foarte des. Aceasta era
reprezentată de o nucă de cocos, o sferă de lemn sau de
multe ori se confecţiona din piele de animal umplută cu păr,
paie, fân, muşchi, licheni;

• ele aveau, de regulă, caracter magic, deoarece direcţia

conducerii sau aruncării mingii, obstacolele peste care
JOCURILE CU
trebuia aruncată, ţintele ce urmau să fie atinse şi chiar MINGEA LA
mingea simbolizau pământul, soarele, luna, cerul,
fecunditatea;
POPOARELE
PRIMITIVE

• mingea şi jocurile cu mingea nu erau numai un corolar al

activităţii spirituale a populaţiilor primitive, ci şi al celei
materiale, fiindcă aveau ca obiectiv întărirea organismului,
astfel încât să poată face faţă rigorilor vânătorii şi
războiului, iar numai uneori aceste jocuri aveau un caracter
de întrecere şi de destindere.
• în Oceania se practicau jocuri cu mingea confecţionată dintr-
o nucă de cocos sau piele de cangur umplută cu fân, iar în
Asia se folosea o minge din piele de ren umplută cu muşchi
sau licheni;

• în Groenlanda eschimoşii practicau un joc folosind o minge

mare, porţile se aflau în unele cazuri la distanţe chiar de 16
km, reprezentând distanţa dintre două aşezări, iar la joc JOCURILE CU
participau atât bărbaţii, cât şi femeile şi copiii;
MINGEA LA
POPOARELE
• în Alaska se precizează că o aşezare omenească se împărţea
PRIMITIVE
în «oamenii mării» (apărau poarta dinspre mare) şi
«pământenii» (apărau poarta dinspre uscat) şi îşi disputau
un joc cu mingea.
Primele exemple cunoscute ale unui joc de echipă care implică folosirea
unei mingi, au apărut în urmă cu peste 3.000 de ani în vechile culturi
mezo-americane.

De altfel, pe actualul teritoriu al Mexicului s-au desfășurat în acea

perioadă mai multe astfel de jocuri ce purtau denumiri și aveau reguli
diferite. Dintre acestea, cel mai popular era Ollama (pok-ta-pok sau
ōllamaliztli) și avea următoarele caracteristici:
JOCURILE CU
MINGEA LA
POPOARELE
ANTICE
• era practicat de nobilii azteci (aprox. 1400 î.Hr.) pe un teren denumit
Tlachtli ce avea forma literei ”I” și era orientat în direcția nord-sud
sau est-vest;
• mingea era reprezentată de o piatră acoperită cu un strat de gumă
(arbore de cauciuc); avea o formă rotundă și era suficient de robustă
pentru a nu se deforma după contact;
• jucătorii foloseau coatele, genunchii și coapsele pentru a trimite
mingea la capătul terenului advers;
• mai târziu (aprox. 900 d.Hr.), o dată cu dezvoltarea jocului, scopul era
ca mingea să treacă printr-unul din cele două inele de piatră verticale JOCURILE CU
așezate pe fiecare parte a curții (vezi imaginea ...). Mingea reprezenta MINGEA LA
soarele, luna sau stelele, iar inelele reprezentau răsăritul, apusul sau
echinocțiul. Extrem de violent, jocul cauza adesea răni grave și, POPOARELE
ocazional, moarte. ANTICE
VIDEO POK TA POK
https://www.youtube.com/watch?v=h6BTnR_pZsY

JOCURILE CU
MINGEA LA
POPOARELE
ANTICE
• Educaţia fizică la popoarele antice este mai
dezvoltată iar jocurile cu mingea devin jocuri
sportive;

• Avem exemple de zone şi ţări unde se JOCURILE CU

practicau foarte mult jocurile cu mingea: MINGEA LA
POPOARELE
ANTICE
 în Egipt, mingea era confecţionată din piatră
sau gresie sfărâmicioasă şi avea un diametru
de 10 cm;
Cuju sau Tsu-chü, este un joc chinezesc antic inventat
în timpul dinastiei Han (206 Î.Hr. – 220 d.Hr.), ce este
recunoscut de FIFA ca „cea mai timpurie formă de
fotbal pentru care există dovezi” (fiind menționat
pentru prima dată ca un exercițiu într-o lucrare
militară chineză din secolele III-II î.Hr). Caracteristicile
acestui joc erau: JOCURILE CU
MINGEA LA
POPOARELE
ANTICE
• popularitate crescută în rândul militarilor și a membrilor
curții împăratului;
• o formă competitivă de cuju era folosită ca pregătire fizică
pentru cavalerii militari, în timp ce alte forme au fost jucate
pentru divertisment în orașele bogate;
• jocul era standardizat și au fost stabilite reguli clare: părțile
corpului care puteau fi folosite erau membrele inferioare,
pieptul, spatele și umerii; era interzisă lovirea mingii cu JOCURILE CU
mâna;
• în curtea regală a fost amenajat un teren ce purta denumirea
MINGEA LA
de ju chang, folosit special pentru jocurile de cuju; existau POPOARELE
câte șase porți la fiecare capăt ce aveau formă de semilună; ANTICE
• mingea era confecționată din păr și umplută cu pene;
• jocul a fost îmbunătățit în timpul dinastiei Tang (618 – 907
d.Hr.) prin înlocuirea mingii existente cu una umplută cu aer
și învelită cu două straturi de piele; terenul de joc avea fie
două porți (de obicei din bambus) unite în partea superioară
de o plasă, fie o singură poartă așezată în mijlocul terenului.
VIDEO Tsu-chü
https://www.youtube.com/watch?v=hgYSUZWfQDg

JOCURILE CU
MINGEA LA
POPOARELE
ANTICE
 japonezii au creat cele mai armonioase forme de
practicare a jocului cu mingea - kemari, încă din
sec. al-V-lea

JOCURILE CU
VIDEO KEMARI
MINGEA LA
POPOARELE
https://www.youtube.com/watch?v=1MGp_sQHQLc&t=6s ANTICE
 JOCURILE CU
 în Grecia evoluţia jocurilor cu mingea s-a realizat
în paralel cu istoria civilizaţiilor, tinerii practicând MINGEA LA
un joc mai violent, bărbătesc denumit sphera POPOARELE
episkyros (mingea de piatră). ANTICE
• Jocul se disputa între 2 echipe a câte 12-14
jucatori, se foloseau și mâinile, iar mingea trebuia
dusă dincolo de o linie albă (trasată în spatele
echipelor).
• Participau în special bărbații, însa și femeile
practicau acest sport.
 romanii, după cucerirea Greciei, la întoarcerea în
peninsulă au început să practice foarte mult jocurile
învăţate dar şi exerciţiile atletice. Aceştia practicau un
joc cu mingea denumit harpastum, foarte apropiat de
fotbalul modern.
JOCURILE CU
MINGEA LA
VIDEO HARPASTUM POPOARELE
https://www.youtube.com/watch?v=ijt732tSC54 ANTICE
• în Italia, se răspândise foarte mult o formă de
practicare a jocului cu mingea în care aceasta era
lovită atât cu piciorul, cât şi cu mâna (giuocco del
calcio). Se juca pe nisip, terenul având o lungime de
100m şi o lăţime de 30m, fiecare echipă avea câte 27
de jucători, iar porţile erau reprezentate de două
corturi viu colorate.

JOCUL DE FOTBAL
LA POPOARELE
MEDIEVALE
VIDEO CALCIO STORICO FIORENTINO
https://www.youtube.com/watch?v=obneC8zQNIQ
• în Franţa, se practicau jocuri în care mingea fiind
prea mare, era lovită numai cu piciorul. În funcţie de
regiunile ţării, aceste jocuri se numeau la soule,
mollat, choule.

JOCUL DE FOTBAL
LA POPOARELE
MEDIEVALE
• în Anglia, s-au petrecut evenimente importante
referitoare la jocul de fotbal încă din perioada
respectivă ţinând cont de faptul că romanii după
ocuparea Britaniei au încurajat dezvoltarea
harpastumului. Jocurile purtau denumirea de
folkfootball (ex.: Shrovetide Football).

JOCUL DE FOTBAL
VIDEO FOLKFOOTBALL
https://www.youtube.com/watch?v=KmoUaIT44Mc
LA POPOARELE
MEDIEVALE
• în America de Nord se practica o formă mai dură şi
mai spectaculoasă a fotbalului (fotbalul american de
astăzi), în care jucătorii aveau ca scop trimiterea
mingii în terenul de ţintă al adversarilor prin orice
mijloace. Acest joc este considerat strămoşul
fotbalului englez.
JOCUL DE FOTBAL
• în Scoţia se practica într-un centru care purta
LA POPOARELE
denumirea de Scone, desfăşurându-se anual un joc MEDIEVALE
dintre două echipe formate din bărbaţi căsătoriţi pe
de o parte, şi necăsătoriţi, pe de altă parte. Foarte
important de subliniat este faptul că în vremea
aceea şi femeile practicau jocul de fotbal.
• În această perioadă fotbalul a fost practicat la
început de foarte mulţi tineri din Anglia, care la
vremea respectivă studiau în şcoli, colegii şi
universităţi.
• Se cunoaşte faptul că Anglia este considerată
patria fotbalului care a dat omenirii forma actuală
a jocului.
JOCUL DE FOTBAL
ÎN PERIOADA
MODERNĂ
• În 1857 Thomas Hughes (judecător de curte) absolvent
al şcolilor din Rugby şi Oxford, publică o carte din care
rezultă o noutate în practicarea jocului de fotbal – rugby
(porţile au o nouă formă, ca cele de astăzi, mingea
putând fi controlată cu mâna şi cu piciorul).
JOCUL DE FOTBAL
• Şase ani mai târziu, în 1863, are loc despărţirea ÎN PERIOADA
definitivă a acestui joc în alte două forme: fotbal- MODERNĂ
rugby şi fotbal - asociaţie. Se cristalizează prima
formulă unificată a regulamentului de joc, constituindu-
se şi organul de conducere şi organizare, Football
Association (fotbal asociaţie).
• În anul 1866 se organizează primul joc de cupă la fotbal,
denumit Challenge, disputat în Anglia. Cu această ocazie s-a
stabilit ca echipele să fie alcătuite din 11 jucători, terenul să
aibă dimensiunile de 120/80 yarzi, durata jocului de 90 minute,
iar echipele să aibă echipamente de culori diferite.
• În 1898, la Londra, are loc primul joc de fotbal disputat
între două echipe feminine, iar în 1901 la o finală de cupă pe
stadionul Crystal Palace, între echipele Tottenham Hotspur
şi Sheffield United, s-a înregistrat un număr de 110820 JOCUL DE FOTBAL
spectatori.
ÎN PERIOADA
MODERNĂ
• Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (FIFA), JOCUL DE FOTBAL
a luat fiinţă în 21 mai 1904 la Paris, fiind forul
suprem de organizare şi conducere a fotbalului pe ÎN PERIOADA
plan internaţional. MODERNĂ
• Membrii fondatori au fost asociațiile naționale
din Belgia, Danemarca, Franța, Țările de Jos, Portugalia,
Spania (reprezentată de clubul de fotbal Madrid,
Federația Spaniolă a fost înființată abia în
1913), Suedia și Elveția. Tot în aceeași zi, Federația
Germană de Fotbal și-a declarat intenția de a se afilia
printr-o telegramă.
• Tabel cu anii înfiinţării Federaţiilor de Fotbal
în diverse ţări

1863 Anglia
1873 Scoţia
1873 Irlanda de Nord
JOCUL DE FOTBAL
1889 Olanda
1889 Danemarca ÎN PERIOADA
1893 Argentina MODERNĂ
1898 Italia
1901 Germania
1908 Franţa
1914 Brazilia
1914 Portugalia
1930 România
ISTORICUL REGULAMENTULUI DE JOC
Referitor la evoluţia regulamentului de joc putem vorbi despre obiceiuri (în epoca preistorică), cutume
(reguli nescrise) şi reguli scrise.

Spre exemplu, o cutumă a vremii prevedea următoarele:

• numărul jucătorilor din fiecare echipă era limitat;
• a fost delimitată forma dreptunghiulară şi mărimea terenului de joc (120/80 yarzi);
• s-a stabilit mărimea mingii (egală cu a unui cap de om) şi materialul din care se putea confecţiona
(înveliş din piele);
• au fost definite terenurile de ţintă (doi ţăruşi fixaţi la 1 m unul faţă de celălalt, la ambele capete ale
terenului);
• s-a precizat modul de marcare a unui punct (mingea trebuia să depăşească linia de ţintă printre cei doi
ţăruşi).

Lângă fiecare poartă se găsea un bărbat care, cu un topor sau un cuţit, înregistra fiecare punct prin
efectuarea unei crestături pe unul din ţăruşii ţintei respective. Acest lucru îl făcea un om special desemnat
care poate fi considerat precursorul arbitrului modern.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, existau în Anglia mai multe regulamente care erau diferite de
la o şcoală la alta (şcoala de la Eton, Harrow, Uppingham, Westminster, Winchester , Rugby etc).
Se impunea deci, apariţia unui singur regulament scris.

După discuţii prelungite, preşedintele de onoare al FIFA, Sir Stanley Rous (fost jucător şi arbitru
de fotbal), a spus «din dezordine a rezultat o uniformitate acceptată şi acceptabilă tuturor», ajungându-
se în sfârşit la un consens.
• 1860 - apare primul regulament cu 10 articole, iar în 1863 cel cu 13 articole. Forma definitivă a
regulamentului jocului de fotbal asociaţie are loc în 1883 când ia fiinţă International Football
Association Board, singurul organ abilitat cu modificarea regulilor de joc.
• 1872 - primul joc interţări disputat după un regulament unic, a avut loc între Anglia şi Scoţia.
• 1896 - drepturile arbitrilor se extind
• Regulamentul de joc a fost revizuit încă o dată, în 1891, înainte de a fi resistematizat şi de a fi
conceput în formă finală în 1938 (cele 17 articole au fost numerotate), activitate în care a fost
implicat şi Sir Stanley Rous.
DATE PRIVIND APARIŢIA JOCULUI DE
FOTBAL ÎN ROMÂNIA
• 1890 - doctorul stomatolog Iuliu Weiner, s-a întors din Anglia după ce și-a terminat studiile, aducând
în țară o minge de fotbal și regulile jocului scrise pe o hârtie;
• 1899 - fotbalul se practica la Bucureşti şi Arad, fiind adus în ţară de studenţii români care studiau
în Elveţia, Austria şi Ungaria;
• 1902 - are loc primul joc de fotbal desfăşurat în condiţii regulamentare, în Bucureşti, între două
echipe alcătuite numai din jucători străini.
Primele cluburi de fotbal din România au luat fiinţă în 1904 (F.C. Olimpia Bucureşti), 1906 (F.C.
United Ploieşti) şi în 1909 (C.A. Colentina Bucureşti).
• 1909 – ia ființă primul organ de conducere al activităţii fotbalistice din România denumit
“Asociațiunea Societăților Atletice din România” (A.S.A.R), organizând primul campionat de
fotbal 1909-1910 (Cupa A.S.A.R), între cele trei echipe existente câştigat de F.C. Olimpia.
• 26 octombrie 1909 s-a disputat primul joc internaţional între o selecţionată a celor trei echipe
româneşti şi Sporting Club Universitar din Cluj (oraşul Cluj aparţinea în acea perioadă de Imperiul
Austro-Ungar)
În următorii ani fotbalul în România a început să se practice şi să se dezvolte
la un nivel ridicat, înfiinţându-se mai multe cluburi de fotbal din Bucureşti,
cum ar fi, F.C. Colţea (1913), Venus, Tricolorul şi Gloria (1915).

• 1932 – se desfășoară prima ediţie a Diviziei A din campionatul nostru

(sistem divizionar, două serii a câte 7 echipe);
• 1933 - prima ediţie a Cupei României;
Performanţe europene la nivel de club:
• Steaua Bucureşti
1986 - câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni;
1987 - câștigătoare a Supercupei Europei; Tabel cu anii înfiinţării echipelor noastre mai reprezentative
1989 – finalistă a Cupei Campionilor Europeni; Anul înfiinţării Echipa
1916 Sportul Studenţesc
2006 – semifinalistă Cupa UEFA 1919 Universitatea Cluj
• Dinamo București 1920 Politehnica Timişoara
1923 Rapid Bucureşti
1984 – semifinalistă Cupa Campionilor Europeni 1945 U.T.A
1990 – semifinalistă Cupa Cupelor 1947 Steaua Bucureşti
1948 Dinamo Bucureşti
• Universitatea Craiova 1948 Universitatea Craiova
1983 – semifinalistă Cupa UEFA 1953 F.C. Argeş
1962 A.S.A. Târgu Mureş

La nivelul echipei naţionale, menţionăm participarea României la 5 Campionate Europene (1984-

Franţa, 1996-Anglia, 2000 – Belgia & Olanda, 2008 – Austri&Elveția, 2016 – Franța ) şi 7 Campionate
Mondiale (1930-Uruguay, 1934-Italia, 1938-Franţa, 1970-Mexic, 1990-Italia, 1994-SUA şi 1998-
Franţa).
România la Cupa Mondială 1930 -
https://www.youtube.com/watch?v=BnSfUFaYRok&feature=emb_logo

România la World Cup 94 -

https://www.youtube.com/watch?v=q3dtpy8gDZ0
REGULAMENTUL
JOCULUI DE FOTBAL
LEGEA 2 - MINGEA
Caracteristici și dimensiuni
Toate mingile trebuie să fie:
• De formă sferică;
• Confecționate dintr-un material corespunzător;
• De o circumferință între 70 cm și 68 cm;
• De o greutate între 450 g și 410 g la începutul meciului;
• De o presiune egală cu 0.6 – 1.1 atmosphere (600 – 1,100 g/cm2) la nivelul mării.
Dacă mingea se sparge sau se deteriorează în timpul jocului:
• jocul trebuie oprit;
• jocul se va relua, cu o nouă minge, printr-o minge de arbitru de pe locul în care se găsea prima
minge în momentul în care s-a deteriorat (a devenit necorespunzătoare);
Dacă mingea se sparge sau se deteriorează atunci când nu este în joc, înainte de executarea loviturii de
începere, a loviturii de la poartă, a unei lovituri de la colţ, a unei lovituiri libere, a unei lovituri de
pedeapsă sau a unei aruncări de la margine, jocul se va relua în mod corespunzător.
• Mingea nu poate fi înlocuită în timpul jocului decât cu permisiunea arbitrului.
VĂ MULȚUMESC!
CURSUL 3
TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL
CURSUL 3
 Tehnica jocului de fotbal reprezintă totalitatea
deprinderilor motrice specifice fotbalului (procedee
tehnice) desfășurate după legile activității nervoase
superioare și ale biomecanicii având la bază
capacitățile fizice ale jucătorilor, în vederea rezolvării
eficiente și oportune a situațiilor tactice în atac și în
apărare.
Caracteristici
Științifică ţinând cont de interdependenţa acesteia cu
alte discipline cum ar fi de exemplu,anatomia şi
biomecanica, fiziologia şi de perfecţionarea permanentă pe
baza corelării datelor furnizate de aceste ştiinţe

Evolutivă datorită noutăţilor apărute în realizarea execuţiilor

tehnice din jocul de fotbal. Odată cu dezvoltarea jocului de fotbal în
ansamblu, implicit s-a perfecţionat şi tehnica prin apariţia unor noi
procedee şi chiar a unor stiluri personale de execuţie.
Caracteristici
Accesibilă în special pentru copii şi începători,
concretizată în reducerea suprafeţelor de joc şi a
numărului de jucători, regulament simplificat,
minge mai mică şi mai uşoară ş.a.

Tehnica presupune necesitatea începerii

pregătirii timpurii cu referire la atragerea,
selecţia şi pregătirea generală a copiilor la o
vârstă fragedă, permiţând însuşirea corectă a
unui număr mai mare de procedee tehnice.
 Caracteristici
Tehnica de bază trebuie învăţată absolut
corect, ţinând cont de faptul că, vârsta
copilăriei favorizează însuşirea mai temeinică a
procedeelor tehnice precum şi corectarea celor
greşit însuşite, aspect care se realizează mai
dificil după o anumită vârstă.
Tehnica este totodată şi dificilă, datorită
faptului că mingea trebuie controlată cu
ambele membre inferioare alternativ.
Complexitatea tehnicii creşte o dată cu
apariţia adversarului şi cu creşterea
vitezei de deplasare şi execuţie cu şi fără
minge.
 Caracteristici

Anumite procedee tehnice de bază devin stereotipuri (se automatizează)

printr-o pregătire corespunzătoare, permiţând jucătorului să privească degajat
în terenul de joc eliberându-l pe acesta de urmărirea şi controlul permanent al
mingii.
Caracteristici

Tehnica jocului de fotbal este precisă, fină şi spectaculoasă, în

vederea controlului mingii în condiţii de criză de spaţiu şi timp, de
adversitate sporită, realizând execuţii de excepţie în timpul
competiţiilor oficiale.

https://www.youtube.com/watch?v=fS6jYr88yss
 Sistematizarea tehnicii

Tehnica jocului de fotbal se compune din:

• Elemente tehnice – forme generale motrice cu şi fără minge specifice

jocului de fotbal;

• Procedee tehnice – reprezentate de modalităţile concrete de realizare a

elementelor tehnice.
Sistematizarea tehnicii

Element tehnic

Procedeu Procedeu Procedeu

tehnic tehnic tehnic
 Sistematizarea tehnicii

Tehnica jocului Tehnica jocului

fără minge cu minge
 Variante
de alergări
Sărituri

Căderi
Tehnica jocului
fără minge Ridicări

Rostogoliri
 Tehnica jocului cu minge

Intrarea în posesia
Păstrarea mingii Transmiterea mingii Jocul portarului
mingii
• Preluarea mingii • Conducerea mingii • Lovirea mingii cu • Poziția
• Deposedarea de • Protejarea mingii piciorul fundamentală
minge • Mișcarea • Lovirea mingii cu • Deplasări în teren
înșelătoare capul • Prinderea
• Aruncarea de la • Blocarea
margine • Boxarea
• Devierea
• Repunerea mingii
în joc cu mâna
• Repunerea mingii
în joc cu piciorul
 Intrarea în posesia mingii

• Cu partea interioară a piciorului

• Cu partea exterioară a piciorului
• Cu partea interioară a piciorului
prin amortizare
• Cu șiretul plin prin amortizare
Preluarea • Cu coapsa prin amortizare
mingii • Cu pieptul prin amortizare
• Cu capul prin amortizare
• Cu talpa din ricoșare
• Cu partea interioară din ricoșare
• Cu partea exterioară din ricoșare

Video preluarea mingii -

https://www.youtube.com/watch?v=n3XSvLDRJww
 Intrarea în posesia mingii
Prin atac din față

Prin atac din lateral și prin

alunecare

Deposedarea
de minge Prin atac din spate și prin alunecare

Video deposedarea de minge - https://www.youtube.com/watch?v=JwzBIc-vTgM

 Păstrarea mingii

De pe loc

Protejarea
mingii

În timpul
conducerii

Video protejarea mingii - https://www.youtube.com/watch?v=CvrEh_77CLU

 Păstrarea mingii
Conducerea
mingii Cu
coapsa
Cu
interiorul Cu talpa
piciorului
Cu
șiretul
plin
Cu
exteriorul Cu capul
piciorului
 Păstrarea mingii
Cu
trunchiul

Mișcarea
înșelătoare

Cu Cu capul
piciorul (privirea)

Video mișcare înșelătoare - https://www.youtube.com/watch?v=QDIvGO4FU98

Transmiterea mingii • Cu interiorul piciorului (latul)
• Cu exteriorul piciorului
• Cu şiretul plin
• Cu şiretul exterior
• Cu şiretul interior
• Cu vârful piciorului(cu şpiţul)
• Cu călcâiul
• Prin deviere cu şiretul exterior sau exteriorul
Lovirea mingii cu piciorul piciorului
• Prin deviere cu şiretul interior sau interiorul
piciorului
• Cu genunchiul
• Aruncarea mingii cu piciorul
• Lovirea mingii din drop (demi-volé)
• Lovirea mingii din volé
• Lovirea mingii prin forfecare
Video lovirea mingii cu piciorul - https://www.youtube.com/watch?v=e5AQnlci1C8
 Transmiterea mingii

Lovirea mingii cu capul

De pe loc, cu un picior înainte

De pe loc,cu picioarele pe aceeaşi linie

Din săritură cu bătaie pe un picior

Din săritură cu bătaie pe ambele picioare

Din alergare

Din plonjon (de pe loc sau din alergare)

Video lovirea mingii cu capul - https://www.youtube.com/watch?v=D2-5_tr_x4Y
 Transmiterea mingii

Aruncarea mingii de la margine

• De pe loc
• Cu elan
 Tehnica jocului portarului
Poziția fundamentală
• Înaltă
• Medie
• Joasă

Deplasările în teren
• Porniri-opriri
• Cu pas adăugat
• Cu pas încrucişat
• Alergări înainte-înapoi(cu spatele)
• Schimbări de direcţie din alergare
• Întoarceri
• Sărituri pe un picior sau pe ambele cu şi fără elan
• Căderi-ridicări (plonjon)
Tehnica jocului portarului

• Venită din faţă, pe jos, fără plonjon

• Venită din lateral,pe jos, fără
plonjon
• Venită la înălţimea genunchiului,
fără plonjon
• Venită la înălţimea abdomenului,
fără plonjon
Prinderea mingii • Venită la înălţimea pieptului, fără
plonjon
• Venită cu traiectorie înaltă, fără
plonjon
• Venită pe jos, din lateral, cu plonjon
• Venită cu traiectorie înaltă, cu
plonjon
 Tehnica jocului portarului

La picior De pe loc, cu o mână

Devierea
Blocarea

sau cu ambele
mingii

mingii
Din drop
Din săritură, cu o mână
sau cu ambele
Din plonjon, cu o mână
sau cu ambele
Video devierea mingii - https://www.youtube.com/watch?v=Ny2S4YURXBA
 Tehnica jocului portarului
Boxarea mingii
• De pe loc şi din săritură
de pe loc - cu o mână
sau cu două
• Din săritură cu elan şi din
plonjon – cu o mână sau
cu două
Repunerea mingii în joc Repunerea mingii în joc cu
cu mâna piciorul
• Cu o mână prin lansare • Cu piciorul de pe sol- de
pe jos pe loc, din rostogolire
• Cu o mână prin aruncare • Cu piciorul din demi-volé
pe deasupra umărului • Cu piciorul din volé
• Cu o mână prin lansare
laterală
• Cu o mână prin rotarea
braţului
REGULAMENTUL JOCULUI DE FOTBAL

LEGEA 3 - JUCĂTORII
1. Numărul jucătorilor
Un joc se dispută între două echipe compuse fiecare din cel mult 11 jucători, dintre care unul
este portar. Un joc nu poate să înceapă sau să continue dacă una dintre echipe are mai puţin de
7 jucători.

2. Numărul de înlocuiri

Competiţii oficiale
Numărul de înlocuiri, maximum cinci, care pot fi efectuate în meciurile din cadrul unei
competiţii oficiale va fi stabilit de FIFA, confederaţie sau asociaţia naţională, fiind exceptate
competiţiile masculine şi feminine la care participă prima echipă a cluburilor din divizia
superioară sau echipele naţionale „A” de seniori, unde numărul maxim de înlocuiri este trei.

Regulamentul competiţiei trebuie să stipuleze:

• câţi jucători înlocuitori pot fi înscrişi pe foaia de joc, numărul acestora putând fi cuprins între
trei şi maximum 12
• dacă poate fi efectuată o înlocuire suplimentară în prelungiri (indiferent dacă echipa şi-a
epuizat sau nu numărul maxim permis de înlocuiri).
Alte meciuri
La meciurile dintre echipele naţionale „A”, pot fi înscrişi pe foaia de joc maximum 12 jucători
înlocuitori, din care pot fi utilizaţi maximum 6.
În toate celelalte meciuri, se poate efectua un număr mai mare de înlocuiri dacă:
▪ Echipele stabilesc de comun acord numărul maxim de înlocuiri.
▪ Arbitrul este informat înainte de meci.
În cazul în care arbitrul nu este informat sau echipele nu cad de acord înainte de meci, fiecărei echipe
îi este permisă efectuarea de maximum şase înlocuiri.
Reintroducerea pe teren a jucătorilor înlocuiţi
Reintroducerea pe teren a jucătorilor înlocuiţi este permisă numai la competiţiile de tineret, veterani,
pentru persoanele cu dizabilităţi şi fotbalul de bază, sub rezerva acordului asociaţiei naţionale,
confederaţiei sau FIFA.
Procedura de înlocuire
Numele jucătorilor înlocuitori trebuie să fie comunicate arbitrului înainte de începerea jocului.
Orice jucător înlocuitor care nu este inscris in raport la acel moment nu va putea să participe la joc.
La înlocuirea unui jucător cu un jucător înlocuitor, trebuie respectate următoarele
condiţii:
• arbitrul trebuie să fie informat înainte ca înlocuirea să aibă loc
• Jucătorul înlocuit:
• trebuie să primească permisiunea arbitrului de a părăsi terenul de joc, cu excepţia cazului în care se
află deja în afara acestuia, şi trebuie să părăsească terenul prin cel mai apropiat punct al liniei
terenului, cu excepţia cazului în care arbitrul indică faptul că jucătorul poate părăsi terenul direct şi
imediat pe la linia mediană sau printr-un alt punct (de exemplu, din motive de siguranţă / securitate
sau în caz de accidentare)
• jucătorul înlocuit nu este obligat să părăsească terenul pe la linia mediană şi trebuie să meargă
imediat în suprafaţa tehnică sau la vestiar şi nu va mai participa la joc, cu excepţia situaţiei în care
este permisă reintroducerea pe teren a jucătorilor înlocuiţi;
• dacă un jucător care urmează să fie înlocuit refuză să părăsească terenul, jocul va continua.
 Jucătorul înlocuitor va intra doar:
• când este o oprire a jocului
• pe la linia mediană
• după ce jucătorul înlocuit a părăsit terenul
• după ce a primit un semnal din partea arbitrului

Abateri și sancțiuni
Dacă un jucător înlocuitor începe un meci în locul unui jucător la începutul jocului fără ca
arbitrul să fie informat de această modificare:
 arbitrul va permite jucătorului înlocuitor să continue jocul
 nu va fi luată nicio sancţiune disciplinară împotriva jucătorului înlocuitor
 jucătorul titular poate trece în locul jucătorului înlocuitor
 numărul de înlocuiri nu este redus
 arbitrul va raporta incidentul organelor competente
Eliminarea jucătorilor și jucătorilor înlocuitori
Un jucător care a fost eliminat:
• înainte ca raportul arbitrului sa fie înmânat acestuia, nu mai poate fi înscris în raport;
• după începerea jocului, nu poate fi înlocuit.
Jucător ieșit în afara terenului de joc
Dacă, după părăsirea terenului de joc cu permisiunea arbitrului, un jucător reintră pe
terenul de joc fără permisiunea acestuia, arbitrul trebuie să:
• oprească jocul (dar nu imediat dacă jucătorul nu influenţează jocul sau este cazul
aplicării avantajului)
• avertizeze jucătorul pentru intrarea pe terenul de joc fără permisiunea sa
• dispună ca jucătorul să părăsească terenul de joc.
Dacă arbitrul oprește jocul, acesta trebuie reluat:
• cu o lovitură liberă indirectă din locul unde se afla mingea în momentul opririi
jocului sau
• în conformitate cu Legea 12 dacă jucătorul încalcă aceasta lege
Un jucător care depășește una dintre liniile care delimitează terenul de joc, intr-o
actiune de joc, nu se consideră că a comis o abatere.
 LEGEA 4 – ECHIPAMENTUL JUCĂTORILOR

1. Măsuri de siguranţă
▪ Jucătorii nu trebuie să utilizeze sau să poarte articole şi obiecte
periculoase.
▪ Sunt interzise toate tipurile de bijuterii (coliere, inele, brăţări,
cercei, curele şi benzi de piele sau de cauciuc), acestea trebuind
înlăturate. Nu este permisă acoperirea bijuteriilor cu bandă
adezivă.
▪ Jucătorii titulari trebuie verificaţi înainte de începerea meciului,
iar jucătorii înlocuitori înainte de intrarea pe teren.
 LEGEA 4 – ECHIPAMENTUL JUCĂTORILOR

2. Echipamentul obligatoriu
▪ Echipamentul obligatoriu al unui jucător este format din
următoarele articole separate:
tricou cu mâneci
şort
jambiere
apărători pentru tibie - trebuie să fie confecţionate dintr-un
material corespunzător pentru a asigura o protecţie adecvată şi
trebuie acoperite de jambiere
ghete.

Portarii pot purta pantaloni de trening.

Legea 4 – Echipamentul jucătorilor
 Legea 4 – Echipamentul jucătorilor
Abateri/Sancţiuni
Pentru orice abatere de la această lege:
▪ jucătorul care încalcă această lege trebuie trimis în afara terenului de joc de către
arbitru pentru a-şi pune în ordine echipamentul;
▪ orice jucător care a părăsit terenul de joc pentru a-şi pune în ordine echipamentul nu
va putea reintra în terenul de joc decât cu încuviinţarea arbitrului;
▪ arbitrul trebuie să controleze starea echipamentului înainte de a permite reintrarea
jucătorului în terenul de joc;
▪ Un jucător care a fost trimis afară din terenul de joc pentru că a încălcat această lege
şi care pătrunde (sau revine) pe ternul de joc fără încuviinţarea arbitrului, va fi
sancţionat cu avertisment (i se va arăta cartonaş galben).
Evoluția tricourilor de fotbal – video -
https://www.youtube.com/watch?v=qxXyodbGzVY&t=6s
VĂ MULȚUMESC!
TEHNICA JOCULUI FĂRĂ MINGE
CURSUL 4
 Cea mai mare parte a timpului regulamentar de joc (90 de minute plus timpul
adițional acordat de arbitru), jucătorii efectuează o serie de forme generale
motrice (specifice jocului de fotbal prin modul cum ele sunt executate), în care
mingea lipseşte:
• alergări (cu faţa, cu spatele, cu paşi adăugaţi, cu paşi încrucişaţi etc, în funcţie
de adversari, de coechipieri şi de minge);
• schimbări de direcţie foarte frecvente (în contextul în care fazele de joc se
succed cu o frecvenţă foarte mare într-o multitudine de succesiuni, diferite –
„nici o fază nu seamănă cu alta”);
• căderi (specificitatea acestora este dată de relaţia cu adversarul direct şi cu
mingea);
• ridicări de la sol (cerinţa de bază este aceea că acestea trebuie să se facă pe
direcţia de atac pentru a îndepărta mişcările în plus şi a creşte viteza de joc, sau
pe direcţia de apărare pentru a putea îndepărta pericolul cât mai repede);
• sărituri, opriri, întoarceri, rostogoliri specifice fotbalului prin fazele de joc
desfăşurate pe toată suprafaţa terenului şi cauzate de caracteristicile acestuia.
• Distanța parcursă de un jucător de fotbal aproximativ 11km (200m cu mingea la picior);
• 95-98% din timpul petrecut pe teren jucătorul nu are mingea;
• Mijlocașii centrali aleargă cel mai mult, fundașii centrali cel mai puțin;
• Mijlocașii laterali și atacanții se deplasează mai mult în sprint;
• Top 5 fotbaliști – viteză (2020)
5. Erling Haaland – 36.04 km/h
4. Kylian Mbappe – 36.08 km/h
3. Adama Traore – 36.25 km/h
2. Achraf Hakimi – 36.48 km/h
1. Alphonso Davies – 36.51 kmph
 TEHNICA JOCULUI CU MINGE

ELEMENTE TEHNICE DE INTRARE ÎN POSESIA MINGII

 PRELUAREA MINGII
Prin acest element tehnic jucătorul are posibilitatea de a intra în posesia mingii şi de a
continua acţiunea de joc, urmărindu-se modificarea direcţiei, a traiectoriei şi a vitezei mingii,
în scopul de a o utiliza cât mai convenabil.
Chiar dacă este un element tehnic cu minge foarte important, nu se poate spune că preluarea
reprezintă un factor dinamic al jocului. Astfel, folosirea exagerată, fără nici o justificare
tactică, nu favorizează continuitatea jocului ci, dimpotrivă, conduce la o frânare a lui.
La baza realizării tuturor procedeelor tehnice de preluare a mingii stau trei legi mecanice, şi
anume:
1. amortizarea;
2. ricoşarea,
3. contra-lovitura.
 • Cu partea interioară a
piciorului
• Cu partea exterioară a
piciorului

• Cu partea interioară a
piciorului prin
amortizare
• Cu șiretul plin prin
amortizare
Principiul
• Cu coapsa prin
amortizării
amortizare
• Cu pieptul prin
amortizare
• Cu capul prin
amortizare
• Cu talpa din ricoșare
• Cu partea interioară din
Principiul
ricoșare
ricoșării
• Cu partea exterioară
din ricoșare
 Preluarea mingii rostogolite cu partea interioară a piciorului
Descriere:
• jucătorul se plasează pe direcţia sosirii mingii, piciorul de sprijin este uşor flexat din genunchi,
umărul stâng este adus uşor înainte dacă preluarea se face cu piciorul drept (invers pentru piciorul
stâng), braţele ridicate lateral, membrul inferior drept răsucit din şold astfel încât axa longitudinală
a piciorului să fie perpendiculară pe direcţia de venire a mingii.
Utilizare:
• la intrarea în posesia mingii;
• la schimbarea direcţiei de joc;
• pentru pregătirea finalizării.
Greşeli:
• piciorul care execută mişcarea nu se aşează pe direcţia pe care urmează să transmită mingea;
• contactul cu mingea se face prin mişcări rigide.

https://www.youtube.com/watch?v=XVGtgRqTtFk
 Preluarea mingii cu coapsa prin amortizare

Descriere: membrul inferior este flexat din genunchi şi ridicat astfel încât
coapsa să fie paralelă cu solul, iar în clipa în care mingea întâlneşte coapsa
aceasta este lăsată în jos pentru a amortiza viteza până la căderea acesteia
pe pământ.
Utilizare:
• la intrarea în posesia mingii şi la continuarea altor execuţii de transmitere
fără a mai lăsa mingea să ia contact cu solul.
Greşeli:
• în momentul contactului cu mingea coapsa nu se retrage brusc înapoi;
• contactul nu se face în treimea inferioară a coapsei; mingea se aşteaptă cu
coapsa ridicată şi astfel este trădată intenţia execuţiei.
https://www.youtube.com/watch?v=ZCms9ihShWc
 Preluarea mingii cu pieptul prin amortizare
Există două cazuri în care se folosesc preluările cu pieptul prin amortizare:
a) La mingiile care vin cu traiectorie razantă - trunchiul este uşor înclinat înainte pentru ca atunci când
mingea ia contact cu pieptul să aibă posibilitatea să se retragă.
b) La mingiile care vin cu traiectorie înaltă - trunchiul este arcuit din şold, iar membrele inferioare uşor
flexate din genunchi. Când mingea întâlneşte pieptul jucătorului, acesta îşi extinde mai mult corpul,
contribuind astfel la amortizarea vitezei de venire a mingii.
Utilizare:
• schimbarea direcţiei de joc;
• în continuarea pregătirii altor execuţii de transmitere fără a mai lăsa mingea să cadă pe sol;
• la finalizare pentru obţinerea poziţiei celei mai bune de şut.
Greşeli:
• amortizarea nu se face printr-o mişcare bruscă de retragere a sternului şi de ducere a umerilor înainte;
• picioarele se găsesc pe aceeaşi linie, fapt ce periclitează echilibrul jucătorului.
 Preluarea mingii cu capul prin amortizare

Descriere: genunchii uşor flexaţi, braţele lateral, trunchiul şi capul uşor împinse înainte. În momentul
contactului cu mingea (pe mijlocul frunţii), capul se retrage şi concomitent se accentuează şi flexarea
unui genunchi.
Utilizare:
• la intrarea în posesia mingii şi în schimbarea direcţiei de atac;
• în pregătirea altor execuţii de transmitere a mingii fără ca aceasta să mai ia contact cu solul;
• pentru găsirea poziţiei optime de finalizare.
Greşeli:
• contactul cu mingea nu se face cu fruntea;
• nu există poziţie înaltă urmată de flexie bruscă a genunchilor şi a coapsei pe bazin.
 Preluarea mingii cu interiorul din ricoșare
Descriere:
• Mingea ricoşată din sol se loveşte de partea interioară a piciorului care, important,
trebuie să fie relaxat în momentul preluării.
Utilizare:
• în situaţiile premergătoare finalizării pentru a acoperi mingea cu o suprafaţă mai mare
de contact.
Greşeli:
• jucătorul ridică prea mult piciorul și mingea se va ridica;
• nu se apreciază corect momentul ricoșării mingii și astfel nu se va lovi mingea
 Preluarea mingii cu talpa din ricoşare

Jucătorul se aşează pe direcţia de venire a mingii şi ridică piciorul cu vârful în sus, creând astfel un
spaţiu în care aceasta să intre (dacă viteza mingii este mare se poate executa şi o amortizare sau un fel
de fază de joc, o împingere a piciorului care va trimite mingea înainte).
Utilizare:
• se frânează viteza de deplasare a mingii;
• la finalizare pentru înlăturarea mişcărilor înşelătoare.
Greşeli:
• jucătorul nu se aşteaptă ca mingea să ricoşeze din sol în talpa piciorului (este surprins) şi execută o
mişcare de apăsare pe ea;
• piciorul nu este relaxat
https://www.youtube.com/watch?v=YBZq1G1Gatg&t=76s
 OPRIREA MINGII

Element tehnic ce prezintă o modalitate de intrare în posesia mingii. Este

mai puțin folosită în jocul modern de azi, unde datorită necesității de a
conferi viteză fiecărei acțiuni de joc și de a evita pierderea mingii, posibilă
datorită adversității extreme a oponentului, se utilizează ”preluarea
orientată”

Procedeul tehnic cel mai întâlnit este oprirea mingii cu talpa

https://www.youtube.com/watch?v=780OWB3bjRQ
Succesiunea metodică (traseul metodic) al învăţării tehnicii jocului de fotbal:
1. simularea executării procedeului respectiv;
2. exerciţii din autopasă;
3. exerciţii cu partener;
4. exerciţii din minge oferită de partener.

Caracteristici:
• Exerciţiile pentru învăţare se execută în condiţii izolate de joc;
• Număr mare de repetări;
• Accent pe execuția corectă a mișcării.
 MIJLOACE PENTRU ÎNVĂȚAREA PRELUĂRII MINGII
Exercițiul 1 - Jucătorii sunt dispuşi în linie în faţa unui zid (perete) la o distanţă de 3 - 4 m având
fiecare câte o minge. Vor trimite mingea cu piciorul în zid, reprimire (intrare în posesie) executând
preluarea mingii cu interiorul piciorului (latul) și apoi cu exteriorul piciorului. Se execută câte 25 - 30
de repetări pentru fiecare jucător, după care se schimbă piciorul de preluare.
Ex. 2; Ex.3; Ex.4; Ex.5
 DEPOSEDAREA ADVERSARULUI DE MINGE

• Prin acest element tehnic se urmăreşte scoaterea mingii din posesia adversarului. El este
executat de toţi jucătorii indiferent de post, atunci când echipa se găseşte în apărare şi necesită
corectitudine sub aspect tehnic şi regulamentar (evitându-se astfel sancţiunile ce pot dezavantaja
întreaga echipă).
• În scop tactic:
- deposedarea cu rămânere în posesie (cea mai eficientă)
- pentru coechipier
- pentru adversar
Deposedarea este precedată de acţiunea tactică individuală de apărare – tatonarea.
Momentul optim pentru deposedare este atunci când adversarul îşi depărtează mingea de picior.
 Prin atac din față

Prin atac din lateral și prin

alunecare

Deposedarea
de minge Prin atac din spate și prin
alunecare
 Deposedarea de minge prin atac din faţă
Este un procedeu compus din trei grupe de mişcări:
a) o primă grupă constă în acţiunea de tatonare prin care jucătorul care deposedează se
apropie prudent de jucătorul cu mingea până în momentul în care adversarul îşi
depărtează mingea de picior;
b) după ce adversarul şi-a depărtat mingea de picior, începe a doua grupă de mişcări în
care se declanşează deposedarea, prompt, cu hotărâre, fără ezitare;
c) ultima grupă de mişcări coincide cu luarea contactului cu mingea şi cu adversarul. Cel
care efectuează deposedarea, aşează partea interioară a piciorului înaintea mingii,
lăsând în acelaşi timp greutatea pe piciorul de sprijin în aşa fel încât piciorul celălalt să
poată fi folosit şi pentru a doua intervenţie.
Concomitent cu aceste grupe de mişcări se imprimă greutatea corporală asupra
adversarului prin ducerea uşoară a umărului pe pieptul acestuia în scopul de a-l
dezechilibra pentru moment.
Întreaga acţiune se termină printr-o serie de manevre ale piciorului de execuţie prin
care mingea este scoasă din picioarele adversarului.
Utilizare:
• la intrarea în posesia mingii;
• în ideea de a temporiza acţiunea de atac a adversarului (prin faza de tatonare).
Greşeli:
• privirea este îndreptată spre mişcările pe care le face adversarul şi nu în primul rând
pe minge;
• poziţia braţelor pe adversar înaintea deposedării (se poate sancţiona);
• contactul cu adversarul are loc înainte de intervenţia la minge.
 Deposedarea de minge prin atac din spate

Descriere: se foloseşte când atacantul a depăşit apărătorul: prima acţiune a apărătorului este
de a ajunge din urmă jucătorul cu mingea; după ce a fost ajuns, deposedarea jucătorului de
minge se face prin interpunerea corpului între minge şi posesor (dacă distanţa la care se află
mingea permite acest lucru); dacă această distanţă este foarte mică se recurge la procedeul de
deposedare prin alunecare. Alunecarea se face sub forma unei mişcări continue şi curgătoare
astfel: jucătorul acţionând din direcţie oblică alunecă pe pământ pe partea laterală a
membrului inferior din interior care este puternic flexat şi din aşezat; membrul superior îndoit
susţine corpul în această poziţie, în timp ce piciorul opus este aruncat înainte, în faţă, pentru a
lua contact cu mingea.
Utilizare:
• la intrarea în posesia mingii pe terenurile alunecoase.
Greşeli:
• contactul se ia mai întâi cu adversarul şi apoi cu mingea;
• jucătorul se foloseşte de mâini pentru a-şi uşura execuţia
https://www.youtube.com/watch?v=yMdq9WPz4YY
 MIJLOACE PENTRU ÎNVĂȚAREA DEPOSEDĂRII ADVERSARULUI DE MINGE

Exercițiul 1 - În dreptul unei mingi statice, doi jucători faţă în faţă execută alternativ deposedare prin atac
din față, sprijinind apoi uşor trunchiul cu umărul înainte pe celălalt partener. Se execută 20-25 de repetări
Ex.2; Ex.3; Ex.4
REGULAMENTUL JOCULUI DE
FOTBAL

LEGEA 5 - ARBITRUL
• Fiecare joc este controlat de un arbitru care dispune de întreaga autoritate pentru a aplica Legile Jocului
în legătură cu meciul.
• Deciziile arbitrului asupra faptelor în legătură cu jocul, inclusiv dacă un gol a fost sau nu marcat și
rezultatul jocului, sunt definitive.
• Arbitrul nu își poate schimba o decizie atunci când realizează că este incorectă sau la sfatul unui alt
oficial.
Competențe și îndatoriri
• aplică Legile Jocului;
• controlează jocul în colaborare cu ceilalți oficiali de meci;
• îndeplineşte funcţia de cronometror, întocmeşte un raport asupra jocului și trimite autorităţilor
competente un raport, care cuprinde informaţiile cu privire la orice măsură disciplinară şi orice alte
incidente petrecute înainte, în timpul sau la sfârşitul jocului;
• controlează și/sau indică reînceperea jocului
Avantajul:
• lasă jocul să continue atunci când o abatere are loc și echipa împotriva căreia s-a comis o abatere
poate să obţină un avantaj şi să sancţioneze abaterea comisă iniţial dacă avantajul presupus nu se
realizează in acel moment sau în câteva secunde.
Măsuri disciplinare:
• ia măsuri disciplinare împotriva jucătorilor care au comis o abatere sancţionabilă cu avertisment sau
eliminare;
• are autoritatea să ia măsuri disciplinare din momentul cand intra pe terenul de joc pentru inspecția
dinaintea meciului până la părăsirea terenului de joc după terminarea meciului (inclusiv loviturile de
la punctul de pedeapsă)
• are autoritatea să arate cartonașe galbene și roșii de la intrarea pe terenul de joc la începutul meciului,
până după terminarea acestuia, inclusiv în timpul pauzei dintre reprize, reprizele de prelungiri și
loviturile de la punctul de pedeapsă/11 metri
• intervine la semnalizările celorlalți oficiali de meci în privinţa incidentelor pe care nu le-a văzut
Accidentări:
• lasă jocul să continue până când mingea nu va mai fi în joc, dacă un jucător este doar uşor accidentat;
• opreşte jocul dacă un jucător este accidentat grav şi dispune transportarea acestuia în afara terenului de
joc. Un jucător accidentat nu poate fi tratat pe terenul de joc și poate reveni pe terenul de joc numai după
ce jocul a fost reluat; dacă mingea este în joc, reintrarea trebuie să fie făcută pe la linia de margine, dar
dacă mingea este afară din joc, poate fi făcută pe la orice linie care delimitează terenul de joc.
Excepții la condiția de a părăsi terenul de joc sunt când:
o un portar este accidentat;
o un portar și un jucător de camp s-au ciocnit și au nevoie de îngrijiri;
o jucători coechipieri s-au ciocnit și au nevoie de îngrijiri;
o a avut loc o accidentare gravă;
o un jucător este accidentat ca urmare a unei abateri/atac fizic pentru care adversarul este avertizat sau
eliminat (ex: atac imprudent sau atac grosolan);
• se asigură că orice jucător care are o plagă ce sângerează părăsește terenul de joc. Jucătorul nu poate
reveni pe terenul de joc decât cu permisiunea arbitrului după ce acesta a constatat că sângerarea a fost
oprită și că nu există urme de sânge pe echipament.
 Echipamentul arbitrului
Echipament obligatoriu:
• Fluier(e);
• Ceas(uri);
• Cartonașe galbene și roșii;
• Carnețel (sau alt mijloc de a ține evidența meciului);
• Alt echipament:
Arbitrilor le este permis să folosească:
o Echipament de comunicare/Sistem de comunicare cu ceilalți
oficiali ai jocului– buzzer/steaguri cu bipuri, căști audio etc
o Spray cu spumă
• Arbitrilor și celorlalți oficiali de meci le este interzis să poarte
bijuterii și orice alt echipament electronic.
Semnalele arbitrului
VĂ MULȚUMESC!
ELEMENTE TEHNICE DE
PĂSTRARE A MINGII
CURSUL 5
 PROTEJAREA MINGII
• este elementul tehnic prin care jucătorul păstrează mingea ferind-o de intervenţia
adversarului;
• este combinată şi cu alte elemente tehnice (conducere, preluare, mişcare înşelătoare etc.),
fapt ce dă un caracter mai complex mişcării.
Procedee tehnice:
protejarea mingii de pe loc;
protejarea mingii din deplasare (în timpul conducerii).
 Protejarea mingii de pe loc
• se compune dintr-o succesiune de mişcări executate de atacant cu corpul şi cu picioarele.
Prima mişcare constă în aşezarea piciorului pe minge şi în tragerea acesteia înapoi cu talpa
printr-o singură manevră sau prin mai multe manevre scurte şi repetate, în timp ce corpul
jucătorului se roteşte pe piciorul de sprijin ajungând cu spatele la adversar. După întoarcere,
corpul jucătorului este încordat şi bine fixat pe ambele picioare, situaţie în care adversarul nu
poate exercita dezechilibrarea cu uşurinţă a posesorului de minge.
Un rol foarte important în acţiunea de protejare îl au membrele superioare care, fiind uşor
ridicate şi flexate din articulaţia cotului, ajută la mişcarea de întoarcere şi la menţinerea
echilibrului (în general, ajută acţiunea de protejare a mingii).
Utilizare:
• realizează păstrarea mingii când nu putem înainta spre poarta adversă (împotriva presingului);
• în situații de trageri de timp.
Greşeli:
• jucătorul care protejează este tentat să împingă adversarul, neglijând astfel controlul mingii.
https://www.youtube.com/watch?v=bwh9MnKMBZA
 Protejarea mingii în timpul conducerii
Descriere:
• este procedeul folosit de jucătorul care se deplasează cu mingea (conducere). Conducerea
mingii se efectuează cu piciorul opus direcţiei din care vine adversarul, iar jucătorul este
aproape jumătate întors spre cel care atacă astfel încât să se interpună între minge şi
adversar. Membrul superior dinspre adversar este uşor ridicat şi flexat din articulaţia
cotului în ideea ca adversarul să fie ţinut la o oarecare distanţă.
Utilizare:
• păstrarea mingii este realizată în scopul găsirii de soluţii cât mai eficiente la schimbarea
direcţiei de joc.
Greşeli:
• corpul nu are o poziţie medie pentru a avea o mai mare stabilitate;
• conducerea mingii se face cu piciorul de pe partea adversarului; mâinile se folosesc la
îndepărtarea adversarului (fault) şi nu la extinderea acţiunii de protejare.
https://www.youtube.com/watch?v=InvqGXICwsQ&t=136s
 MIJLOACE PENTRU ÎNVĂȚAREA PROTEJĂRII MINGII
Exercițiul 1 - Jucătorii sunt dispuşi câte 2 față în față la o distanţă de 1m având mingea între ei. Vor
executa alternativ protejarea mingii de pe loc. Se execută câte 20 - 25 de repetări pentru fiecare jucător.

Ex.2, 3, 4
 CONDUCEREA MINGII
• Reprezintă elementul tehnic indispensabil jocului individual, dar în contextul fotbalului
modern, caracterizat prin viteză şi cursivitate, ne vom strădui să limităm folosirea conducerii
mingii deoarece poate contribui la încetinirea jocului (mai ales dacă este folosită pe distanţe
mari fără scop tactic).
• Procedee tehnice:
Cu coapsa
conducerea mingii cu şiretul plin;
Cu
interiorul Cu talpa
conducerea mingii cu şiretul interior; piciorului
Cu șiretul
plin
conducerea mingii cu şiretul exterior; Cu
exteriorul Cu capul
conducerea mingii cu talpa; piciorului

conducerea mingii cu coapsa;

conducerea mingii cu capul.
 Conducerea mingii cu şiretul exterior

• mingea este împinsă de jucător cu partea exterioară a piciorului (în aceeaşi suprafaţă cu
care se execută lovirea mingii cu şiretul exterior). În timpul alergării, piciorul care
conduce mingea este îndreptat spre interior.
• trunchiul este ţinut drept sau puţin aplecat înainte şi uşor răsucit în jurul axei verticale, în
direcţia piciorului de sprijin.
• mişcările membrelor superioare sunt naturale, aşa cum cere alergarea.
• privirea jucătorului nu va rămâne doar la minge, ci el trebuie să vadă ce se întâmplă cu
coechipierii, cu adversarii şi care este contextul tactic în care se găseşte.
https://www.youtube.com/watch?v=ziXYzblzgzQ
 Conducerea mingii cu şiretul plin
• mingea este împinsă înainte cu mijlocul şiretului, iar vârful piciorului este puţin înclinat în
jos;
• trunchiul este ţinut drept sau puţin aplecat înainte şi uşor răsucit în jurul axei verticale, în
direcţia piciorului de sprijin.
• deosebirea constă, în cazul acestui procedeu, în faptul că axul longitudinal al piciorului nu-şi
schimbă poziţia în momentul atingerii mingii, rămânând mereu îndreptat înainte.
• genunchiul rămâne în tot timpul mişcării într-un plan paralel cu planul axei longitudinale a
corpului.
• pentru acest procedeu de conducere a mingii poziţia capului este aceeaşi
Utilizare:
• în scopul demarcării coechipierilor;
• în scopul schimbării direcţiei de atac;
• în scopul depăşirii adversarului;
• pentru finalizare.
Greşeli:
• prin loviturile aplicate mingii, jucătorul nu imprimă o mişcare de "retro", mingea
este atinsă de jucător cu piciorul încordat din gleznă;
• mingea este depărtată prea mult de picior;
• trunchiul este ţinut drept, rigid şi nu aplecat puţin înainte;
• ritmul mişcării de alergare este întrerupt în timpul conducerii mingii;
• privirea este tot timpul îndreptată asupra mingii.
 Conducerea mingii cu talpa

Descriere: procedeu mai rar întâlnit în joc, se utilizează pe distanţe scurte şi constă în rularea tălpii
pe minge, poziţia trunchiului şi a membrelor superioare fiind asemănătoare celorlalte procedee din
deplasare.
Utilizare:
• înainte de pasare şi de schimbare a direcţiei de joc;
• în faza pregătitoare finalizării.
Greşeli:
• mingea este împinsă cu talpa, neexecutându-se o rulare completă a acesteia;
• privirea concentrată mai mult asupra mingii;
• poziţia trunchiului înaltă şi rigidă.
 MIJLOACE PENTRU ÎNVĂȚAREA CONDUCERII MINGII
Exercițiul 1 – Jucătorii sunt dispuși liberi pe teren, fiecare cu minge și o vor conduce folosind
șiretul interior și exterior. Se execută acest exercițiu timp de 3-4 minute.

Ex.2, 3, 4
 MIŞCAREA ÎNŞELĂTOARE
• este elementul tehnic a cărui execuţie se bazează pe numeroase calităţi motrice şi
deprinderi tehnico-tactice de bază;
• Jucătorul trebuie să dispună de viteză de reacţie şi de execuţie, să posede tenacitate
în controlul mingii, capacitate de a anticipa mişcările adversarilor şi de a acţiona
într-un spaţiu restrâns;
• Cel mai important element (mecanismul de bază) în execuţia mişcărilor
înşelătoare este "jocul" (transferul) centrului de greutate de pe un picior pe
celălalt, în scopul surprinderii adversarului pe picior greşit şi pentru continuarea
mişcării în direcţia dorită.
Procedee tehnice:
• mişcarea înşelătoare cu trunchiul din poziţie statică şi din deplasare;
• mişcarea înşelătoare cu piciorul din poziţie statică şi din deplasare;
• mişcarea înşelătoare cu capul (cu privirea).
 Mişcarea înşelătoare cu trunchiul din poziţie statică şi din deplasare
• se execută prin înclinări dreapta-stânga, picioarele uşor depărtate, cu centrul de greutate
trecut alternativ de pe un picior pe celălalt
• mişcările trunchiului vor avea un caracter convingător pentru adversar numai în cazul în
care sunt executate rapid şi lasă impresia unor deplasări reale.
• scopul lor este acela de a fixa adversarul pe un picior şi dezechilibrându-l să se efectueze
depăşirea pe partea celuilalt picior.
Utilizare:
• la intrarea în posesia mingii şi la protejare;
• în cazul depăşirilor individuale.
Greşeli:
• corpul are o poziţie prea înaltă, neconvingătoare;
• viteza de trecere a centrului de greutate de pe un picior pe celălalt este mică şi adversarul
nu mai este surprins;
• nu este sesizat momentul dezechilibrului adversarului pentru a fi depăşit.
Video mișcarea înșelătoare cu trunchiul
 Mişcarea înşelătoare cu piciorul din poziţie statică şi din deplasare
• se execută prin mişcări ale piciorului care controlează mingea în aşa fel încât să fie
lăsată impresia de transmitere a acesteia într-o altă direcţie decât cea pe care şi-a
propus-o executantul.
Aceste mişcări ale piciorului care, controlează mingea poartă denumirea procedeului
respectiv:
• mişcări înşelătoare de lovire a mingii;
• mişcări înşelătoare prin călcare a mingii cu interiorul şi exteriorul tălpii piciorului;
• mişcări înşelătoare de pendulare simplă sau dublă pe deasupra mingii.
Utilizare:
• în situaţiile de intrare în posesia mingii şi păstrare a ei;
• pentru păstrarea şi transmiterea mingii;
• în depăşirile individuale.
Greşeli:
• rapiditatea reacţiilor nu este direct proporţională cu gradul de tehnicitate;
• poziţia corpului este înaltă;
• mişcările nu au expresivitate (neconvingătoare).
HTTPS://WWW.YOUTUBE.COM/WATCH?V=L8TAGWFP2SU

Video mișcarea înșelătoare cu piciorul

 Mişcări înşelătoare cu capul (privirea)

Descriere: exprimă poziţia privirii faţă de coechipieri şi adversar. În executarea acestui procedeu un
rol important îl are legătura dintre vederea periferică şi piciorul care realizează mişcarea, în sensul
că privirea este orientată spre o direcţie, iar execuţia se face rapid în altă direcţie.

Utilizare:
• în schimbarea direcţiei de joc;
• pentru surprinderea adversarului la finalizare.

Greşeli:
• privirea este îndreptată tot spre direcţia unde se transmite mingea şi astfel se trădează intenţia.
 MIJLOACE PENTRU ÎNVĂȚAREA MIȘCĂRII ÎNȘELĂTOARE
Exercițiul 1 - În dreptul unei mingi statice, fiecare jucător cu minge, execută la semnal sonor mișcare
înșelătoare cu trunchiul/piciorul alternativ o dată spre stânga și o dată spre dreapta. Se execută 20-25 de repetări

Ex 2, 3, 4
REGULAMENTUL JOCULUI DE
FOTBAL

LEGEA 6 – ALȚI OFICIALI AI JOCULUI

• La meciuri pot fi delegaţi, de asemenea, alţi oficiali de meci (doi arbitri asistenţi, al patrulea
oficial, doi arbitri asistenţi suplimentari, un arbitru asistent de rezervă, un arbitru
asistent pentru analiză video (VAR) şi cel puţin un adjunct VAR (AVAR)).

• Aceştia vor ajuta arbitrul să conducă meciul în conformitate cu Legile Jocului, dar decizia
finală va aparţine întotdeauna arbitrului.

• Cu excepţia arbitrului asistent de rezervă, oficialii de meci de teren ajută arbitrul cu

privire la abaterile asupra cărora au un unghi vizual mai bun decât arbitrul, având
obligaţia de a înainta un raport către autorităţile competente în legătură cu situaţiile
grave de comportament nesportiv sau alte incidente care s-au produs în afara câmpului
vizual al arbitrului şi al celorlalţi oficiali de meci.
Arbitrii asistenţi
Aceştia au sarcina de a semnaliza:
când mingea iese în întregime de pe terenul de joc şi care echipă are
dreptul la o lovitură de colţ, lovitură de poartă sau aruncare de la
margine;
când un jucător aflat în poziţie de ofsaid poate fi sancţionat;
când se solicită o înlocuire
la loviturile de pedeapsă, dacă portarul părăseşte linia de poartă
înainte ca mingea să fie lovită şi dacă mingea depăşeşte linia de
poartă;
dacă sunt delegaţi arbitri asistenţi suplimentari, arbitrul asistent se
poziţionează în dreptul punctului de pedeapsă;
are responsabilitatea de a urmări procedura de înlocuire;
poate intra pe terenul de joc pentru a se asigura că distanţa de 9,15 m
este respectată.
Cel de-al patrulea oficial
Printre responsabilităţile celui de-al patrulea oficial se numără:
urmărirea procedurii de înlocuire;
verificarea echipamentului jucătorilor titulari/jucătorilor
înlocuitori;
reintrarea unui jucător pe terenul de joc în urma
semnalului/aprobării arbitrului;
controlul mingilor de rezervă;
indicarea duratei minime a prelungirilor acordate de arbitru la
sfârşitul fiecărei reprize (inclusiv în prelungiri);
informarea arbitrului cu privire la comportamentul iresponsabil al
unei persoane din suprafaţa tehnică.
Arbitrii asistenţi suplimentari
Arbitri asistenţi suplimentari pot semnaliza:
• când mingea depăşeşte în întregime linia de poartă, inclusiv atunci când se înscrie un gol;
• care echipă are dreptul la o lovitură de colţ sau lovitură de poartă;
• la loviturile de pedeapsă, dacă portarul părăseşte linia de poartă înainte ca mingea să fie
lovită şi dacă mingea depăşeşte linia de poartă.
Oficialii de meci pentru analiză video
Arbitrul asistent pentru analiză video (VAR) este un oficial de meci care poate ajuta arbitrul în luarea unei decizii
pe baza reluărilor video, dar numai în cazul unei „erori clare şi evidente” sau „neobservării unui incident grav” în
legătură cu validarea sau nu a unui gol, acordarea sau nu a unei lovituri de pedeapsă, sancţionarea directă cu
cartonaş roşu (nu în urma unui al doilea avertisment), respectiv în cazul unei erori de identificare a unui jucător, în
situaţia în care arbitrul avertizează sau elimină un alt jucător din echipă şi nu pe cel vinovat de comiterea unei
abateri.

Adjunctul arbitrului pentru analiză video (AVAR) este un oficial de meci care ajută arbitrul asistent pentru analiză
video (VAR) în principal prin:

• urmărirea transmisiunii TV, când VAR este ocupat cu efectuarea unei verificări sau analize

• ţinerea unei evidenţe a incidentelor legate de asistenţa video la arbitraj, precum şi a problemelor tehnice şi de
comunicare

• facilitarea comunicării dintre arbitrul asistent pentru analiză video (VAR) şi arbitrul principal, în special prin
comunicarea directă cu arbitrul principal în cazul în care VAR efectuează o verificare sau o analiză; de exemplu,
anunţă arbitrul să oprească jocul sau să întârzie reluarea acestuia etc.

• contorizarea timpului care se pierde ca urmare a opririi jocului pentru efectuarea unei verificări sau unei analize

• transmiterea informaţiilor privind deciziile luate în cadrul asistenţei video la arbitraj către factorii implicaţi.
Semnalele arbitrului asistent
Video legea 6
VĂ MULȚUMESC!
ELEMENTE TEHNICE DE
TRANSMITERE A MINGII
CURSUL 6
 LOVIREA MINGII CU PICIORUL
• este cel mai des întâlnit element tehnic în jocul de fotbal;

Elementele componente ale mişcării de lovire sunt :

1. Elanul - sau avântul pe care-l ia jucătorul din locul de plecare până în momentul
aplicării loviturii. Depinde de distanţa la care vrem să transmitem mingea, precum şi
de forţa pe care vrem să o imprimăm.

2. Piciorul de sprijin- realizează două aspecte:

• direcţia piciorului de sprijin - asigură direcţia pe care o va urma mingea după ce a fost
lovită;
• poziţia piciorului de sprijin - asigură traiectoria şi înălţimea pe care o va urma mingea
după lovire.
3. Poziţia corpului în momentul lovirii - datorită elanului corpul continuă mişcarea
înainte până ce ajunge aproape de verticala mingii, aplecat şi cu umerii duşi uşor
înainte. În momentul în care jucătorul pregăteşte mişcarea de lovire, umerii şi
membrele superioare încep să pivoteze în direcţie opusă.

4. Piciorul care loveşte mingea - pendularea acestuia, respectiv curba pe care o face
faţă de poziţia piciorului de sprijin influenţează traiectoria şi distanţa până unde va fi
transmisă mingea. Lovirea propriu-zisă se face prin pendularea membrului inferior
din articulaţia şoldului, flexat din genunchi, urmată de extensia treptată a
genunchiului.
5. Imprimarea forţei corporale - lovirea mingii nu este o execuţie exclusivă a
piciorului, ci o mişcare complexă a întregului corp, care cere o bună coordonare a
tuturor segmentelor participante în realizarea execuţiei.

6. Mişcarea membrelor superioare - asigură şi ajută la menţinerea echilibrului şi

coordonării în momentul lovirii.
• Mijloacele pentru învăţare – respectă principiile generale pedagogice:de la simplu la
complex, de la uşor la greu, de la necunoscut la cunoscut etc.
https://www.youtube.com/watch?v=e5AQnlci1C8
Procedee tehnice:
1. Cu interiorul piciorului (latul)
2. Cu exteriorul piciorului
3. Cu şiretul plin
4. Cu şiretul exterior
5. Cu şiretul interior
6. Cu vârful piciorului(cu şpiţul)
7. Cu călcâiul
8. Prin deviere cu şiretul exterior sau exteriorul piciorului
9. Prin deviere cu şiretul interior sau interiorul piciorului
10. Cu genunchiul
11. Aruncarea mingii cu piciorul
12. Lovirea mingii din drop (demi-volé)
13. Lovirea mingii din volé
14. Lovirea mingii prin forfecare
 Lovirea mingii cu interiorul piciorului (latul)
Descriere:
• membrele inferioare sunt uşor flexate din genunchi; piciorul de sprijin se aşează lateral şi
lângă minge; piciorul de lovire este orientat cu vârful în afară, formând un unghi drept cu
direcţia în care transmitem mingea.
Utilizare:
• transmiterea mingii la distanţe scurte şi medii, precum şi în trasul la poartă atât din apropiere
(realizează o precizie foarte mare) cât și din lovituri libere.
Greşeli:
• aşezarea piciorului de sprijin cu vârful în afară;
• piciorul care execută lovirea nu este suficient răsucit în afară şi de aceea mingea capătă o
mişcare de rotaţie;
• piciorul de sprijin este aşezat înaintea mingii, lovirea mingii este scurtă, aspecte ce nu
asigură precizie şi forţă în lovitură.
https://www.youtube.com/watch?v=xJsolvvAmIk
 Lovirea mingii cu şiretul plin
• membrul inferior de sprijin uşor îndoit, se găseşte lângă minge şi lateral de ea. Membrul
inferior de lovire pendulează din articulaţia genunchiului, lovind mingea cu glezna încordată,
la mijlocul circumferinţei acesteia.
Utilizare:
• la finalizarea unor acţiuni, în trasul la poartă;
• în schimbarea direcţiei de joc;
• în situaţiile de contraatac;
• în situaţiile de apărare disperată.
Greşeli:
• glezna nu este încordată şi piciorul nu este bine întins în momentul lovirii;
• elanul nu se realizează în linie dreaptă;
• jucătorul nu se ridică în momentul lovirii pe vârful piciorului de sprijin;
• înclinarea trunchiului pe spate.
https://www.youtube.com/watch?v=HRJg8--y-Q0
 Lovirea mingii cu şiretul interior
Descriere:
• în general, poziţiile şi mişcările celor două picioare, rămân aceleaşi ca la execuţia lovirii cu
şiretul plin;
• Deosebirile constau în: orientarea piciorului cu vârful în afară, mingea fiind lovită puţin
lateral faţă de centru.
Utilizare:
• transmiteri la diferite distanţe sub formă de pasă lungă şi degajare;
• în centrări;
• la lovituri libere cu şi fără zid
Greşeli:
• elanul se face în linie dreaptă.
https://www.youtube.com/watch?v=vR2Grj1f0VE
 LOVIREA MINGII CU ŞIRETUL EXTERIOR
Descriere: poziţiile şi mişcările segmentelor corpului sunt asemănătoare cu ale celor două procedee
analizate anterior, cu deosebirea că vârful piciorului este îndreptat spre interior.
• Utilizare:
• se utilizează în pase (lansări);
• tras la poartă;
• lovituri libere peste zid.
• Greşeli:
• piciorul este răsucit exageratspre interior;
• piciorul de sprijin este aşezat cu vârful în direcţia unde se transmite mingea;
• glezna nu este încordată în momentul lovirii.

https://www.youtube.com/watch?v=XdL7EDKr_rk
https://www.youtube.com/watch?v=HonA5_bMQKQ
 Lovirea mingii din volé

Descriere: momentul cel mai important îl constituie înălţimea la care se află mingea atunci când este
lovită. Pentru a imprima mingii, care vine din aer, o traiectorie joasă, în momentul lovirii trunchiul va fi
aplecat înainte. Mingea se va găsi mai aproape de piciorul de sprijin, piciorul de lovire este orientat spre
înainte pentru a putea realiza un contact corect cu mingea, piciorul de sprijin asigurând echilibrul
corpului.
Utilizare:
• la repunerea mingii în joc de către portar;
• în degajările lungi;
• în trasul la poartă.
Greşeli:
• jucătorul nu aşteaptă mingea să cadă la înălţimea momentului optim de lovire;
• poziţia trunchiului, de cele mai multe ori, este spre înapoi, influenţând traiectoria mingii.
 MIJLOACE PENTRU ÎNVĂȚAREA LOVIRII MINGII CU PICIORUL
Exercițiul 1 - Jucătorii sunt dispuşi în faţa unui perete (panou) la o distanţă de 3-4 m având fiecare câte o
minge. Vor executa lovirea mingii cu interiorul piciorului (cu latul/șiretul plin), trimiţând-o în perete (panou)
şi reprimire (cu sau fără preluare). Se execută 20-25 repetări, după care se schimbă piciorul de lovire.
Ex.2, 3, 4
 LOVIREA MINGII CU CAPUL
Elementele comune tuturor procedeelor de lovire a mingii cu capul sunt:
• poziţia pentru luarea elanului;
• mişcarea trunchiului dinainte-înapoi (extensia-flexia trunchiului pe bazin) şi
revenirea pentru aplicarea loviturii;
• poziţia membrelor superioare;
• revenirea la poziţia normală;
• privirea.
Din punct de vedere • Lovirea mingii cu capul de pe loc
• Lovirea mingii cu capul din alergare
al poziţiei pe care o • Lovirea mingii cu capul din săritură cu bătaie
are jucătorul în pe un picior sau bătaie pe ambele picioare
• Lovirea mingii cu capul din plonjon
momentul lovirii

• Lovirea mingii cu capul - înainte (jos, razant,

cu boltă)
Din punct de vedere • Lovirea mingii cu capul – lateral
al direcţiei • Lovirea mingii cu capul - înapoi
 Lovirea mingii cu capul de pe loc
Descriere:
• poziţia iniţială este cu picioarele uşor depărtate (la nivelul umerilor) flexate din genunchi, trunchiul
înclinat înapoi, membrele superioare duse înaintea corpului puţin flexate din articulaţia cotului şi
relaxate, privirea urmăreşte traiectoria mingii cu corpul relaxat; lovirea începe cu revenirea bruscă a
trunchiului dinapoi-înainte prin extensia gleznelor şi genunchilor, precum şi contractării energice a
musculaturii abdominale şi a muşchilor cefei, membrele superioare execută o mişcare inversă cu
trunchiul (pendulare energică dinainte-înapoi), capul execută (în acelaşi timp cu trunchiul) o mişcare
înainte lovind mingea cu putere, muşchii gâtului fiind încordaţi.
• Un aspect important îl constituie momentul aplicării loviturii - fruntea va lua contact cu mingea în
momentul în care trunchiul în pendularea sa dinapoi-înainte, se apropie de verticală (trunchiul este în
avânt maxim).
Utilizare:
• în transmiterea mingii cu precizie la partener şi la finalizare.
Greşeli:
• extensia trunchiului pe bazin nu este suficient de amplă, iar flexia trunchiului pe bazin nu se face cu
mişcare bruscă pentru a se da intensitate (forţă) loviturii;
• lovirea nu se face cu fruntea.
https://www.youtube.com/watch?v=JnRED-oj-L0&t=124s
 Lovirea mingii cu capul din săritură
Descriere:
• din poziţia iniţială, se execută o uşoară genuflexiune a ambelor membre inferioare,
concomitent cu ducerea membrelor superioare înapoi; trunchiul uşor înclinat înainte.
Printr-o puternică balansare înainte a acestora şi extensia puternică a gleznelor şi
genunchilor, jucătorul se desprinde de pământ. Lovirea mingii are loc în punctul maxim al
săriturii.
Utilizare:
• în jocul aerian;
• în atac şi apărare în contextul crizei de spaţiu şi de timp.
Greşeli:
• lipsă de coordonare între desprindere şi momentul lovirii mingii;
• lovirea mingii cu ochii închişi;
• mingea nu este lovită cu fruntea;
• ignorarea dificultăţilor create de adversar (dezechilibru, teamă) fapt ce îngreunează
precizia execuţiei.
 LOVIREA MINGII CU CAPUL DIN PLONJON
Este procedeul cel mai dificil de executat în cadrul lovirii cu capul. Se realizează, de obicei, din alergare cu bătaie pe un picior. În
ansamblu, acest procedeu se compune din 6 faze: elanul, ghemuirea, bătaia, zborul, lovitura propriu-zisă şi aterizarea.
o Elanul reprezintă o alergare treptat accelerată pe o distanţă de 3-4 m în care ritmul nu trebuie întrerupt.
o Ghemuirea rezultă din coborârea centrului de greutate. Corpul, sprijinindu-se pe piciorul de bătaie, execută o uşoară flexie din
trunchi. Faza de ghemuire are rolul de a pune în tensiune lanţurile musculare care vor efectua contracţia "balistică" ce va proiecta
corpul spre minge.
o Bătaia constă dintr-o contracţie energică a lanţului muscular al triplei extensii. În acelaşi timp, lanţurile musculare antagoniste de
la trunchi şi membre inferioare îndeplinesc o activitate "de cedare" determinând, prin acţiunea lor şi cu marele aport al
analizatorului vizual care apreciază traiectoria mingii, direcţia corectă a capului, în îndeplinirea acţiunii. Rolul muşchilor
antagonişti nu se limitează numai la această acţiune; ei contribuie şi la solidarizarea capului, gâtului şi trunchiului într-un bloc unic
care să lovească mingea.
o Zborul se efectuează pe o traiectorie variată în funcţie de elan şi bătaie. Corpul este uşor aplecat înainte, cu membrele superioare
întinse lateral pentru menţinerea echilibrului, capul uşor flexat, iar privirea orientată către minge.
o Lovirea mingii se face cu fruntea, fiind osul cel mai plat, asigurând în felul acesta o suprafaţă de lovire mai mare. Forţa de şoc este
asigurată de inerţia de mişcare a corpului. În timpul zborului, muşchii antagonişti ai gâtului, pe baza informaţiilor furnizate de
analizatorul vizual, corectează direcţia capului pentru ca lovirea să se execute pe direcţia voită.
o Revenirea la sol se poate face prin cădere, cu învăluire (umăr, trunchi, coapsă, gambă), iar alteori cu amortizare pe braţe, piept,
coapsă, gambe, în funcţie de poziţia corpului după lovire.
Utilizare:
• în apărare - respingerea mingii;
• în atac - finalizare (tras la poartă).
Greşeli:
• nu se foloseşte elanul în efectuarea zborului;
• jucătorii sunt, de cele mai multe ori, preocupaţi de zbor şi aterizare şi nu de lovirea propriu-zisă a mingii;
• jucătorii ţin ochii închişi pe parcursul execuţiei.
 MIJLOACE PENTRU ÎNVĂȚAREA LOVIRII MINGII CU CAPUL
Exercițiul 1 – Jucătorii sunt dispuși liberi pe teren, fiecare cu minge o vor lovi cu capul din
autopasă. Se execută acest exercițiu timp de 2-3 minute.

Ex.2, 3, 4
 ARUNCAREA MINGII DE LA MARGINE

Acest element tehnic are două procedee şi anume:

• aruncarea mingii de la margine de pe loc;
• aruncarea mingii de la margine cu elan.
 Aruncarea mingii de la margine de pe loc cu picioarele pe aceeaşi linie

Descriere:
• Jucătorul ţine mingea cu ambele mâini cu degetele răsfirate. Urmează ducerea
membrelor superioare flexate din articulaţia cotului sus pe deasupra capului până
depăşesc axa verticală a corpului. Concomitent cu mişcarea membrelor superioare,
trunchiul este în extensie, iar membrele inferioare sunt flexate din articulaţia
genunchiului. Această succesiune de mişcări se execută cât mai relaxat, apoi
urmează flexia puternică a trunchiului cu deplasarea centrului de greutate spre
înainte, începând cu articulaţia gleznelor şi genunchilor şi continuând cu ducerea
rapidă a membrelor superioare dinapoi spre înainte jos.
• Mingea este aruncată când aceasta se află deasupra capului jucătorului, greutatea
corpului fiind repartizată uniform pe ambele membre inferioare pe toată durata
mişcării.
Utilizare:
• la aruncarea de la margine în prima fază nu există ofsaid;
• mingea fiind aruncată cu mâinile presupune o precizie mai mare şi posibilitatea
efectuării unor combinaţii tactice la distanţe mari faţă de linia de margine.

Greşeli:
• mingea este aruncată cu o singură mână;
• mingea nu este aruncată pe deasupra capului (este lăsată să cadă sau împinsă cu
două mâini);
• ambele picioare sau unul dintre ele nu se află pe sol în momentul aruncării
(jucătorul sare sau desprinde un picior complet de pe sol).
 MIJLOACE PENTRU ÎNVĂȚAREA ARUNCĂRII MINGII DE LA MARGINE

Exercițiul 1 - De pe loc, pase în doi cu ambele mâini de deasupra capului (distanţă de 8-10 m,
20-25 repetări pentru fiecare).
Ex.2, 3, 4
REGULAMENTUL JOCULUI DE
FOTBAL

LEGEA 7 – DURATA MECIULUI

1. Reprizele
Un meci cuprinde două reprize egale de câte 45 de minute, durata meciului putând fi redusă
numai dacă arbitrul şi cele două echipe convin astfel înainte de începutul meciului şi dacă
acest lucru este în conformitate cu regulamentul competiţiei.

2. Pauza dintre reprize

Jucătorii au dreptul la o pauză de maximum 15 minute între cele două reprize; între reprizele
de prelungiri este permisă o scurtă pauză în timpul căreia jucătorii se pot hidrata.
Regulamentul competiţiei trebuie să prevadă durata pauzei dintre reprize, aceasta putând fi
modificată numai cu permisiunea arbitrului.
3. Prelungiri pentru timpul pierdut
Arbitrul acordă prelungiri la sfârşitul fiecărei reprize pentru timpul pierdut în repriza respectivă
pentru:
• înlocuiri;
• examinarea şi/sau scoaterea de pe terenul de joc a jucătorilor accidentaţi;
• pierderea intenţionată de timp;
• sancţiuni disciplinare;
• pauzele de hidratare sau alte motive medicale permise de regulamentul competiţiei;
• orice alte cauze, inclusiv întârzierile semnificative în reluarea jocului (de exemplu,
manifestările de bucurie la marcarea unui gol).
Cel de al patrulea oficial indică durata minimă a prelungirilor acordate de arbitru după
scurgerea ultimului minut al fiecărei reprize. Durata prelungirilor poate fi mărită de arbitru, dar
nu scurtată. Arbitrul nu trebuie să compenseze erorile de cronometrare din prima repriză prin
modificarea duratei celei de-a doua reprize.
4. Lovitura de pedeapsă
În cazul în care trebuie executată sau repetată o lovitură de pedeapsă, repriza
respectivă este prelungită pentru a permite executarea acesteia.

5. Oprirea definitivă a meciului

Un meci oprit definitiv va fi rejucat în afară de cazul în care regulamentul
competiţiei sau organizatorii acesteia dispun altfel.
VĂ MULȚUMESC!
TEHNICA SPECIFICĂ
JOCULUI PORTARULUI

CURSUL 7
 ELEMENTE TEHNICE

• Poziția fundamentală
• Deplasări în teren
• Prinderea
• Blocarea
• Boxarea
• Devierea
• Repunerea mingii în joc cu mâna
• Repunerea mingii în joc cu piciorul
 ÎNALTĂ

MEDIE

POZIȚIA
FUNDAMENTALĂ JOASĂ
 POZIŢIA FUNDAMENTALĂ
Descriere:
În aşteptarea mingii, portarul trebuie să ia o poziţie cât mai
convenabilă pentru prinderea, boxarea, devierea cât şi pentru ieşirea
din poartă. Astfel, trunchiul este uşor aplecat înainte din şolduri,
picioarele depărtate la nivelul umerilor, genunchii flexaţi şi împinşi
înainte, membrele superioare lăsate în jos pe lângă corp, dar îndoite
din articulaţia cotului, la un unghi de aproape 45 grade, palmele
orientate în jos, privirea îndreptată în permanenţă spre minge.
Utilizare:
• uşurinţă și eficienţă în intervenții asupra mingii.
Greşeli:
• greutatea corpului nu este repartizată pe ambele picioare;
• corpul nu se află într-o poziţie joasă – genunchii nefiind flexaţi
suficient şi orientaţi pe direcţia mingii.
 DEPLASAREA ÎN TEREN
Descriere:
• Se compune din: mers (variante de mers) şi alergare (variante de alergare), pe fondul cărora
se pot realiza sărituri pe un picior sau pe ambele picioare, căderi, ridicări. Aceste deplasări sunt
condiţionate de adversar şi de distanţa la care trebuie să intervină portarul.
• Deplasările se fac dintr-o poziţie joasă, cu paşi mărunţi.
• Căderile şi ridicările de la pământ au o tehnică specială prin care mişcările inutile se înlătură
pentru a mări eficacitatea intervenţiei asupra mingii.
Utilizare:
• contribuie la rezolvarea cu eficienţă a celorlalte elemente tehnice cu minge din jocul
portarului (prinderea mingii, blocarea , boxarea, devierea şi repunerea mingii în joc).
Greşeli :
• nu se apreciază corect de către portar distanţa până la minge;
• nu se apreciază corect traiectoria mingii în situaţiile de deviere şi boxare;
• deplasarea se face cu paşi mari, fapt pentru care portarul nu poate efectua rapid eventualele
schimbări de direcţie.
https://www.youtube.com/watch?v=lpBF6gETKo8
 PRINDEREA MINGII
Prinderea mingii venită pe jos, din faţă, fără plonjon
• Este cunoscut faptul că mingea rostogolită sau venită razant cu solul poate fi prinsă în
două moduri:

A. Cu membrele inferioare paralele şi întinse (în extensie)

• Pentru a se realiza acest procedeu de prindere a mingii, portarul trebuie să-şi
întrebuinţeze, în mare măsură, tot corpul, membrele superioare au rolul cel mai
activ, fiind segmentele care realizează prinderea mingii. Până la prinderea mingii,
portarul adoptă o poziţie statică corespunzătoare prinderii mingiilor joase,
caracterizată printr-o aplecare mai mult sau mai puţin accentuată a trunchiului
înainte, în funcţie de modul cum vine mingea, cu membrele superioare întinse în
faţa picioarelor şi palmele orientate spre direcţia mingii.
B. Stând într-un genunchi (aparent):
 Până la prinderea mingii, portarul adoptă o poziţie
statică corespunzătoare prinderii mingiilor joase,
caracterizată printr-o aplecare mai mult sau mai
puţin accentuată a trunchiului înainte, în funcţie de
modul cum vine mingea

• Membrul inferior de sprijin este îndoit iar celălalt rămâne

în spatele trunchiului flexat din genunchi până aproape de
sol, răsucit lateral şi aşezat în apropierea genunchiului de
sprijin (fără a atinge, însă, solul).
• Membrele superioare se întind spre pământ, între cele
două picioare, întâmpină mingea şi o conduc cu rapiditate
şi cu uşurinţă de-a lungul palmelor şi antebraţelor spre
torace, respectiv până la abdomen, mingea fiind prinsă ca
într-un “cuib”.
Utilizare:
• poate reacţiona rapid la schimbarea direcţiei iniţiale a mingii, deviată din
denivelările terenului sau alte cauze;
• poate repune mingea în joc cu rapiditate, revenind cu uşurinţă la poziţia iniţială a
corpului.

Greşeli:
• genunchiul membrului inferior răsucit pe sol nu este aproape de cel de sprijin şi,
uneori, se găseşte mult prea avansat, îngreunând prinderea mingii.
 Prinderea mingii venită la nivelul pieptului, fără plonjon

• Portarul se ridică uşor pe vârful picioarelor, în extensie, o mână folosindu-se dedesubtul mingii, cealaltă
deasupra ei.
• Dacă mingea vine la înălţimea capului, a feţei, portarul va executa o săritură uşoară, blocând astfel
mingea tot la piept.
https://www.youtube.com/watch?v=x8HCiuDCQ88
 PRINDEREA MINGII CU TRAIECTORIE ÎNALTĂ, FĂRĂ PLONJON

Descriere: Utilizare:
• în declanşarea mai uşoară a contraatacului.
• Picioarele sunt depărtate, Greşeli:
genunchii uşor flexaţi. • deplasarea nu se face cu paşi mărunţi şi în poziţie
Membrele superioare sunt joasă;
ridicate oblic deasupra capului •• genunchii nu sunt bine întinşi;
nu există o coordonare perfectă între momentul
şi în sus. Degetele, răsfirate, prinderii mingii şi retragerea abdomenului;
cele mari aproape că se ating. • portarul stă pe călcâie în momentul prinderii mingii şi
Contactul cu mingea coincide nu se ridică uşor pe vârfuri, întâmpinarea mingii se
cu trecerea greutăţii pe piciorul face cu pieptul scos, îngreunând astfel amortizarea
din spate, iar privirea este mingii. Depărtarea coatelor de trunchi este prea mare;
îndreptată spre minge. • contactul cu mingea nu se ia cu ambele palme în
acelaşi timp;
• mingea nu se aduce la piept după prindere.
https://www.youtube.com/watch?v=Yw1UoaCMTis
PRINDEREA MINGII VENITĂ PE JOS, PRIN LATERAL, CU PLONJON
• Plonjonul este un alt element tehnic specific jocului portarului şi constă din
aruncarea corpului pentru a prinde sau respinge mingea, care vine cu forţă şi lateral
faţă de poziţia portarului.
• Plonjonul este indicat în toate cazurile în care portarul nu poate să prindă mingea din
poziţie statică sau din deplasare.
• Corpul rulează pe: gambă, coapsă, şold, partea laterală a toracelui şi braţul din
direcţia plonjonului. O palmă se interpune între minge şi poartă, iar cealaltă acoperă
mingea.
Utilizare:
• câştigare de spaţiu pentru intrarea în posesia mingii;
• eficienţă crescută la acţiunile de finalizare ale adversarului terminate cu şut puternic
şi prin surprinderea spre poartă.
Greşeli:
• contactul cu solul nu se face cu partea laterală a corpului;
• plonjonul se execută în direcţia barelor porţii – de aici şi pericolul de accidentare.
 BLOCAREA MINGII LA PICIOR ȘI DIN DROP
• Nu este vorba de un plonjon propriu-zis, întrucât nu există faza de “zbor”. Corpul, în
căderea laterală, se rostogoleşte la pământ. Solul este atins treptat de marginea
laterală a membrul inferior aflat în direcţia blocării, gamba , coapsa, şoldul, apoi
partea laterală a toracelui şi, în cele din urmă, de membrele superioare întinse şi
paralele spre minge.
• Mingea este prinsă în partea ei dinapoi de palma aflată jos, iar sus de palma aflată
deasupra, împiedicând astfel ricoşarea. Blocarea trebuie să se facă dintr-o direcţie
perpendiculară pe direcţia alergării.
• Se urmăreşte ghemuirea pe minge, aceasta rămânând pe sol în posesia portarului.
• Portarul trebuie să sesizeze momentul depărtării mingii de piciorul atacantului pentru
a realiza ieşirea din poartă şi momentul contactului mingii cu solul (în situaţii de
finalizare).
Utilizare:
• înlătură posibilitatea adversarului de a-şi pregăti momentul transmiterii mingii spre poartă
prin micşorarea unghiului faţă de poarta şi accelerarea execuţiei.

Greşeli:
• contactul cu mingea nu se realizează cu palmele, favorizând astfel ricoşarea mingii;
• portarul nu apreciază bine momentul când adversarul şi-a îndepărtat mingea de picior şi,
de cele mai multe ori, se accidentează.
 BOXAREA MINGII
Boxarea mingii din săritură
• Bătaia se realizează pe un picior concomitent cu extensia rapidă a membrului superior
(membrelor superioare), cu pumnul strâns (pumnii strânşi). În punctul maxim al săriturii se
execută lovirea mingii, privirea urmărind mingea.
Utilizare:
• acest procedeu este folosit frecvent în suprafaţa de poartă, unde numărul jucătorilor, care iau
parte la acţiune este foarte mare. Neexistând poziţie de ofsaid la cornere şi aruncarea de la
margine(în prima fază), prinderea mingii este mult mai dificil de realizat datorită
aglomerării jucătorilor în faţa porţii.
Greşeli:
• lipsa de coordonare între elan, mişcarea membrelor superioare şi lovirea mingii;
• lovirea mingii se realizează cu membrele superioare (membrul superior) în extensie, fapt ce
diminuează forţa de lovire.
https://www.youtube.com/watch?v=J_S0fvTAQ4M
 DEVIEREA MINGII
• Acest procedeu de schimbare a direcţiei mingii este unul din cele mai eficiente folosite de
portar.
• Mingea este împinsă cu partea proximală a palmei. De multe ori devierea mingii în acest
mod este urmată de un plonjon determinat de inerţia mişcării sau provocat de viteza
mingii, care presupune o rapidă intervenţie.
• Orice execuţie de acest fel este însoţită de o extensie mai mult sau mai puţin accentuată a
trunchiului.
Utilizare:
• când mingea nu poate fi prinsă este o intervenţie de ultim moment pentru a evita intrarea
mingii în poartă.
Greşeli:
• nu foloseşte deplasarea cea mai adecvată în îndepărtarea pericolului prin acest procedeu;
• în momentul contactului cu mingea, segmentul respectiv (mâna, picioarele) nu are forţa
necesară de a schimba direcţia mingii, consecinţă a aprecierii greşite a vitezei cu care vine
mingea.
https://www.youtube.com/watch?v=cS__fifYEQs
 REPUNEREA MINGII ÎN JOC CU MÂNA
• Aruncarea cu mâna asigură promptitudine şi precizie în circulaţia mingii, începând chiar de
la portar.
• În general, se deosebesc următoarele procedee de aruncare a mingii cu mâna:

1. aruncarea mingii de jos – prin lansare (ca la popice);

2. pe deasupra umărului (ca la handbal);
3. din lateral (prin) răsucirea trunchiului (ca la aruncarea discului);
4. prin rotarea membrului superior (serviciul “rotativ” volei/).
 REPUNEREA MINGII ÎN JOC PRIN ROTAREA BRAȚULUI
• Mingea este ţinută dinapoi, palma cu degetele uşor desfăcute. În momentul ridicării mingii
greutatea corpului se află pe piciorul din spate, iar piciorul opus întins înainte. Din această
poziţie, printr-o mişcare de rotare dinapoi spre înainte pe verticală, membrul superior
împreună cu mingea efectuează transmiterea mingii în direcţia dorită.
• În momentul aruncării, greutatea corpului trece pe piciorul din faţă, iar piciorul din spate,
datorită elanului, execută un pas înainte.
Utilizare:
• când între portar şi jucătorul de câmp se află un adversar;
• în situaţiile de accelerare a vitezei de joc.
Greşeli:
• aruncarea se realizează prin ducerea palmei pe lângă umăr, neavând în acest fel forţa de
transmitere;
• mingea părăseşte mâna înainte ca membrul superior să fie complet în extensie şi orientat
spre direcţia aruncării.
 REPUNEREA MINGII ÎN JOC CU PICIORUL

Repunerea poate fi executată de portar prin trei procedee:

• repunerea mingii de pe sol (de pe loc sau din rostogolire);
• repunerea mingii din demivole (drop);
• repunerea mingii din vole.
 REPUNEREA MINGII ÎN JOC DIN VOLÉ.
• Se efectuează un pas înainte cu piciorul opus celui care execută lovirea mingii.
Mingea este aruncată în sus până la nivelul pieptului.
• Piciorul care execută lovirea pendulează dinapoi-înainte cu vârful bine întins şi
glezna bine încordată.
• Membrul superior opus este întins către înainte, privirea urmărind mingea până la
degajarea ei.
Utilizare:
• repunerea mingii în joc la distanţe mari şi în situaţii de contraatac pentru surprinderea
adversarului în inferioritate numerică.
Greşeli:
• mingea este aruncată prea înainte şi în sus;
• contactul cu mingea se realizează cu piciorul relaxat şi glezna neîncordată;
• preocupat de lovire, portarul uită de prezenţa adversarului neprotejând mingea
corespunzător.
REGULAMENTUL JOCULUI DE
FOTBAL

LEGEA 8 – ÎNCEPEREA ȘI RELUAREA JOCULUI

• Lovitura de începere este procedeul de începere a ambelor reprize ale meciului, a ambelor
reprize de prelungiri, precum şi de reluare a jocului după înscrierea unui gol.
• Lovitura liberă (directă sau indirectă), lovitura de pedeapsă, aruncarea de la margine, lovitura de
poartă şi lovitura de colţ reprezintă alte modalităţi de reluare a jocului.
• Mingea de arbitru se utilizează pentru reluarea jocului atunci când arbitrul opreşte jocul, iar
Legile Jocului nu prevăd reluarea acestuia într-unul din modurile enumerate mai sus.
1. Lovitura de începere
Procedura:
• Echipa care câştigă tragerea la sorţi prin aruncarea unei monede decide fie poarta la care va ataca
în prima repriză, fie executarea loviturii de începere.
• În funcţie de cele de mai sus, echipei adverse îi revine fie lovitura de începere, fie decizia privind
alegerea porţii la care va ataca în prima repriză.
• Echipei care decide la care poartă atacă în prima repriză îi revine lovitura de începere în a doua
repriză.
• În a doua repriză, echipele schimbă terenul şi atacă la poarta opusă comparativ cu prima repriză.
• După marcarea unui gol de una din echipe, lovitura de începere revine echipei adverse.
La toate loviturile de începere:
Toţi jucătorii, cu excepţia celui care execută lovitura de începere, trebuie să se afle în
propria jumătate de teren
Adversarii echipei care execută lovitura de începere trebuie să se afle la o distanţă de
minimum 9,15 m de minge până când aceasta este în joc
Mingea trebuie să fie poziţionată pe punctul de la centrul terenului şi să fie imobilă
Arbitrul dă semnalul pentru lovitura de începere
Se consideră că mingea este în joc în momentul în care este lovită şi se mişcă în mod clar
Poate fi înscris un gol împotriva echipei adverse direct din lovitura de începere; dacă
mingea intră direct în poarta executantului loviturii, echipei adverse i se acordă lovitură de
colţ.
2. Mingea de arbitru
Procedura
• Mingea de arbitru se acordă portarului echipei în apărare în suprafaţa de pedeapsă a acesteia dacă, în
momentul în care jocul a fost oprit:
• mingea se afla în suprafaţa de pedeapsă sau
• mingea a fost atinsă ultima dată în suprafaţa de pedeapsă.
• În orice alte cazuri, arbitrul acordă mingea de arbitru unui jucător din echipa care a atins ultima dată
mingea, în locul unde a fost atinsă ultima dată de un jucător, o persoană străină/factor extern sau, aşa
cum prevede Legea 09.1, de un oficial de meci.
• Toţi ceilalţi jucători (din ambele echipe) trebuie să rămână la minimum 4 m (4,5 yds) de minge până
când aceasta este în joc.
Mingea este în joc în momentul în care atinge solul.
În cazul în care o minge de arbitru intră în poartă fără să fi atins cel puţin doi jucători, jocul este reluat
prin:
• lovitură de poartă dacă intră în poarta echipei adverse
• lovitură de colţ dacă intră în poarta echipei proprii.
VĂ MULȚUMESC!
Tactica jocului de fotbal
Cursul 8
 DEFINIŢIE:

 totalitatea acţiunilor individuale şi colective, ale jucătorilor unei echipe

desfăşurate atât în atac, cât şi în apărare, concepute şi organizate
eficient respectând legile jocului (regulamentul de joc) şi trăsăturile
conduitei sportive, în scopul obţinerii unui rezultat favorabil.
 CARACTERISTICILE TACTICII
 Tacticaeste raţională: pregătirea fiecărei acţiuni, prin anticiparea acesteia, duce la
executarea celor mai eficiente procedee tehnice sau acţiuni tactice;
 Tactica este intercondiţionată multiplu: fiind dependentă de valoarea capacităţii
motrice generale şi specifice, de nivelul de însuşire a tehnicii, de cunoştinţele
teoretice şi de profilul psihologic;
 Tactica este elastică: deşi pentru fiecare joc se adoptă un anumit plan tactic, acesta
se poate schimba în funcţie de diferite situaţii care pot interveni pe parcursul
desfăşurării competiţiei (condiţii meteo, valoarea adversarului, scor, etc);
 Tactica este evolutivă: determinată de noi tendinţe în plan teoretic şi metodic, de
apariţia unor noi procedee tehnice (stiluri personale), de modificări ale
regulamentului de joc.
SISTEMATIZAREA TACTICII

Faze

Forme Acțiuni
Atac/
Apărare

Sisteme Momente
de joc fixe
 FAZELE FORMELE
ATACULUI ATACULUI

•Intrarea în posesia •Contraatacul

mingii şi trecerea •Atacul rapid
din apărare în atac •Atacul pozițional
•Pregătirea şi •Atacul în circulație
desfăşurarea de jucători și minge
atacului
•Finalizarea atacului
ACŢIUNI TACTICE COLECTIVE DE ATAC:
•Pasa
•Schimbul de locuri (încrucişările)
•Un-doi-ul

ACŢIUNI TACTICE INDIVIDUALE DE ATAC:

•Demarcajul
•Depăşirea individuală
•Deplasarea pe poziţie viitoare
•Loviturile libere
 MOMENTE FIXE (FAZE FIXE) ÎN
ATAC:

Loviturile libere Aruncarea

Lovitura de Lovitura de Mingea de
– directe şi Cornerul de la
începere indirecte pedeapsă arbitru
margine
SISTEME DE JOC – VARIANTE PENTRU ATAC:
 1-4-3-3
SISTEME DE JOC – VARIANTE PENTRU ATAC:
 1-3-4-3
 FAZELE APĂRĂRII FORMELE APĂRĂRII

• Pierderea mingii şi lupta • Apărarea om la om

pentru recuperare • Apărarea în zonă
• Replierea rapidă, • Apărarea combinată
organizarea apărării şi
lupta pentru
recuperare
• Organizarea apărării
imediate, lupta pentru
recuperare şi apărarea
porţii
ACŢIUNI TACTICE COLECTIVE DE APĂRARE:
• Schimbul de adversari
• Marcajul dublu
• Presingul

ACŢIUNI TACTICE INDIVIDUALE DE APĂRARE:

• Marcajul
• Tatonarea
• Recuperarea mingii
 MOMENTE FIXE (FAZE FIXE) ÎN
APĂRARE:

Loviturile libere Aruncarea

Lovitura de Lovitura de Mingea de
– directe şi Cornerul de la
începere indirecte pedeapsă arbitru
margine
SISTEME DE JOC – VARIANTE PENTRU APĂRARE:
1-1-4-3-2
SISTEME DE JOC – VARIANTE PENTRU APĂRARE:
1-5-4-1
 PRINCIPIILE GENERALE ALE TACTICII:

 trecerea rapidă din apărare în atac şi din atac în apărare;

 concentrarea atenţiei tuturor jucătorilor la toate acţiunile din
teren pe toată durata jocului;
 reducera numărului de greşeli tehnico-tactice pe toată
durata jocului;
 efectuarea tuturor acţiunilor în timp util;
 anticiparea acţiunilor proprii, ale coechipierilor şi ale
adversarilor;
 acordarea sprijinului reciproc în atac şi în apărare;
 preocuparea permanentă pentru realizarea superiorităţii
numerice atât în atac cât şi în apărare;
 colaborarea permanentă între compartimente;
 toată echipa atacă, toată echipa se apără.
 Principii specifice (speciale) pentru atac:

 preocuparea permanentă pentru păstrarea mingii în vederea

pregătirii finalizării, înscrierii golului sau pentru temporizare;
 alternarea
procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice pentru
derutarea adversarului;
 acoperirea permanentă a direcţiilor principale de atac
(poziţii, culoare sau zone favorabile pregătirii finalizării);
 executarea în viteză cu adresă şi eficienţă a acţiunilor
tehnico-tactice;
 evitarea
conducerii excesive a mingii (folosirea doar în
scop tactic ofensiv);
 schimbarea tempoului în desfăşurarea acţiunilor tactice în
special în zona de finalizare.
 Principii specifice (speciale) pentru apărare:

 preocuparea continuă pentru îndepărtarea pericolului şi

intrarea în posesia mingii;
 asigurarea permanentă a echilibrului defensiv;
 realizarea
unei apărări „elastice” prin adaptarea
permanentă a formelor şi sistemelor de apărare la intenţiile
atacului advers.
Regulamentul jocului de fotbal

Legea 9 – Mingea în joc şi afară din joc

Mingea afară din joc
Mingea este afară din joc când:
• a depăşit în întregime linia de poartă sau linia de margine, pe sol sau în aer;
• jocul a fost oprit de arbitru.
• atinge un oficial de meci, rămâne în terenul de joc şi:
• una din echipe începe un atac promiţător
• mingea intră direct în poartă
• se schimbă echipa aflată în posesia mingii
În toate aceste situaţii, jocul se reia printr-o minge de arbitru , unde mingea
atinge un oficial de meci.
Mingea în joc

În orice alte cazuri, mingea este în joc, inclusiv atunci când

atinge un oficial de meci, ricoşează după ce a atins un
oficial de meci, un stâlp al porţii, bara transversală sau un
steag de la colţul terenului şi rămâne pe terenul de joc
Legea 10 – Stabilirea rezultatului meciului
1. Înscrierea unui gol
Se consideră că s-a înscris un gol în momentul în care mingea depăşeşte în
întregime linia de poartă, între stâlpii porţii şi sub bara transversală, cu
condiţia ca echipa care marchează golul să nu fi comis o abatere.
2. Echipa învingătoare
Echipa învingătoare este cea care marchează cele mai multe goluri. Dacă
niciuna dintre echipe nu înscrie niciun gol sau dacă cele două echipe
înscriu un număr egal de goluri, meciul se încheie la egalitate. În cazul în
care regulamentul competiţiei prevede că trebuie să existe o echipă
învingătoare după o partidă încheiată la egalitate sau după un joc tur-retur
încheiat la egalitate, singurele proceduri permise pentru stabilirea echipei
învingătoare sunt următoarele:
• regula golurilor înscrise în deplasare
• două reprize egale de prelungiri, de maximum 15 minute fiecare
• lovituri de departajare de la 11 m.
3. Loviturile de departajare de la 11 m
 arbitrul trage la sorţi folosind o monedă pentru a decide
poarta la care se execută loviturile de la 11 m, aceasta
putând fi schimbată numai din motive de siguranţă;
 arbitrul trage din nou la sorţi folosind o monedă, iar
echipa care câştigă tragerea la sorţi decide dacă
execută prima sau a doua lovitură;
 în timpul executării loviturilor de departajare toţi jucătorii
desemnaţi, cu excepţia celui care execută lovitura şi
celor doi portari, trebuie să rămână în interiorul cercului
de la centrul terenului;
 arbitrul ţine evidenţa loviturilor;
 în cazul în care portarul comite o abatere lovitura este
repetată;
 Cele două echipe execută alternativ loviturile;
 Dacă înainte de executarea celor cinci lovituri care îi revin
fiecărei echipe, una dintre ele a marcat mai multe goluri decât
ar putea marca cealaltă chiar dacă ar executa toate cele
cinci lovituri, nu se mai execută celelalte lovituri.
 Dacă după ce ambele echipe au executat cinci lovituri, scorul
este egal, se continuă execuţia loviturilor până când o echipă
a înscris cu un gol mai mult decât cealaltă din acelaşi număr
de lovituri.
VĂ MULȚUMESC!
Cursul 9
 ACŢIUNI TACTICE COLECTIVE DE ATAC

Acţiunile tactice colective de atac sunt, în esenţă, mijloace prin care se

realizează scopul final al atacului – marcarea golului.

Ele se constituie din acţiunile coordonate a doi sau mai mulţi jucători, care
urmăresc depăşirea adversarului în vederea obţinerii unui jucător liber capabil
să finalizeze.
 PASA
 componenta tactică cea mai importantă pentru organizarea şi desfăşurarea atacului;
 constă în transmiterea conştientă a mingii de la un coechipier la altul, în timp util şi
în aşa fel încât jucătorul să o poată juca imediat, fără să fie nevoit să execute
mişcări în plus pentru preluare, finalizare etc.
Cerinţe:
 să înlăture mişcările în plus (inutile) ale coechipierului;
 să nu modifice viteza de deplasare a coechipierului;
 să nu modifice direcţia de deplasare a coechipierului.
 Clasificare
distanţă direcţie traiectorie poziția coechipierului

pasa înainte sau în

pasa scurtă pasa pe jos la picior
adâncime
pasa medie pasa în diagonală pasa semiînaltă pe poziție viitoare
pasa laterală (dreapta-
pasa lungă pasa cu boltă
stânga)
pasa înapoi
 Pasa lungă se foloseşte în raport cu scopul tactic urmărit în faza, forma şi sistemul
aplicat după cum urmează:

- Degajarea este executată de obicei de către portar sau unul din linia de fundaşi. Prin
degajarea lungă fără adversar (chiar în afara terenului) se rezolvă o situaţie limită la
propria poartă, prin care se oferă şi un moment de respiro în cazul când atacul
adversarului a fost insistent, furibund şi de mai lungă durată. Degajarea cu adresă însă,
spre un mijlocaş avansat sau a unui atacant demarcat perpendicular spre poată sau în
diagonal, poate constitui iniţierea şi finalizarea unui contraatac.
- Lansarea este specifică jucătorilor aflaţi în mijlocul terenului. Ea constă din
transmiterea mingii în adâncime spre un jucător atacant (fundaş de margine lansat pe
extremă) ce se lansează în diagonal neobservat de apărători.
Lansarea poate fi executată atât spre un jucător nemarcat, dar şi spre unul marcat. În
cel de-al doilea caz atacantul trebuie să primească mingea pe partea opusă acţiunii
apărătorului. În momentul primirii mingii, el o protejează cu corpul continuând
controlul mingii prin dribling urmat de finalizare.
 - Deschiderea reprezintă transmiterea mingii din zona centrală a terenului propriu spre un
jucător din culoarul de margine, deci oblic, spre marginile terenului. Deschiderea în zona de
finalizare nu este indicată, deoarece ar întârzia sau frâna finalizarea atacului.
Folosirea deschiderii din propria zonă sau din mijlocul terenului, respectiv prin lărgirea
frontului de atac creează în sistemul de apărare breşe, culoare secundare, prin care se pot
infiltra jucătorii liniei de atac şi finaliza direct din preluare sau în urma unor acţiuni tactice
culoarele desfăşurate rapid şi derutant.

- Centrarea constă în transmiterea mingii din culoarele margine spre interior, respectiv spre
suprafaţa de pedeapsă, de către înaintaşi sau fundaşi laterali urcaţi în atac. De obicei jucătorul
care a fost lansat, se află în luptă cu adversarul (corp la corp sau urmărit de aproape), timp în
care trebuie să menţină controlul mingii în viteză, dar şi să-şi pregătească centrarea. În funcţie
de situaţie (viteză, loc, direcţie de înaintare etc.) extrema poate centra spre zona din faţa porţii
de jos, la semiînălţime sau pe sus pentru lovitura cu capul. Şutul la poartă cu piciorul poate fi
efectuat şi fără preluarea sau prin deviere. Lovitura cu capul, la mingea venită din centrare,
poate fi şi ea efectuată prin deviere.
 Pasa la picior constă din transmiterea mingii direct la coechipier cu mare precizie şi pe partea
corpului liberă de marcaj (în caz că este marcat) la distanţă convenabilă (de mică, cel mult medie).
Cel care o primeşte dacă poate constitui un intermediar o poate transmite altui jucător chiar prin
deviere, conferind astfel continuitatea acţiunii (jocului) tactice întreprinse.

Pasa pe poziţie viitoare (la întâlnire) este una din acţiunile tactice cerute de jocul modern
desfăşurat în viteză. Nu puţini dintre jucători aşteaptă mingea pe loc, în vederea preluării, oferind
adversarilor posibilitatea să se apropie şi chiar să intervină prin deposedare. În acest caz atât
posesorul mingii, cât mai ales cel care trebuie să primească pasa, trebuie să-şi intuiască reciproc
intenţiile. Cel de-al doilea, va trebui să se demarce prin surprindere pe direcţii favorabile primirii
pasei pe poziţie viitoare.
Pentru reuşita paselor pe poziţii viitoare trebuie avute în vedere următoarele:
♦ să fie executate cât mai variat, folosind toate procedeele de lovire a mingii cu piciorul, cu capul,
şi a devierilor;
♦ să fie transmisă în timp util, cu intensitatea cea mai potrivită şi pe direcţia cea mai favorabilă
preluării, fără riscul de a fi interceptată;
♦ să fie precedată de mişcări înşelătoare pentru a nu se demasca intenţia;
♦ să fie executată cu procedeul tehnic cel mai adecvat situaţiei de joc.
https://www.youtube.com/watch?v=4ZhlJogoJ6M
 UN-DOI –ul (DĂ ȘI DU-TE)

Este un alt mijloc de realizare a tacticii colective de atac, prin care se poate
anihila intervenţia unui jucător. Depăşirea este realizată prin pasă la un
coechipier, apariţia în spatele adversarului cu pătrundere spre poartă,
reprimirea pasei şi şut. Acţiunea se desfăşoară pe spaţii reduse, chiar în
suprafaţa de pedeapsă contra apărărilor aglomerate, având la bază pasa pe
poziţie viitoare.
https://www.youtube.com/watch?v=WBJCjlvqUog&ab_channel=SikanaEnglish
 ACŢIUNI TACTICE INDIVIDUALE DE ATAC

DEMARCAJUL

Demarcarea este acţiunea pe care jucătorul în atac o

efectuează pentru a scăpa de sub marcajul
adversarului şi de a ocupa o poziţie nouă în care
poate acţiona mai liber.
 Demarcarea este o armă indispensabilă a atacului. Ea este necesară, deoarece
asigură spectaculozitatea jocului, îi dinamizează, îi măreşte ritmul, îl face mai
viu. Ea măreşte posibilităţile jucătorilor echipei în atac, mărind şansele de
reuşită în acţiunile lor ofensive. Prin demarcarea jucătorilor se creează o
continuitate a acţiunilor ofensive fără a fi stânjeniţi de adversar.
 În lupta dintre atac şi apărare se urmăreşte permanent crearea superiorităţii
numerice. Acesta se realizează în primul rând prin demarcare. În afară de
aceasta, o bună demarcare a atacanţilor are un efect psihologic nefavorabil
asupra apărătorilor adverşi. Ea creează derută, confuzie în apărarea adversă.
 Demarcarea trebuie însuşită de către toţi jucătorii pentru a şti să o folosească
atunci când echipa este în atac. Jucătorii apărători se demarcă, în special, pentru
a primi mingea de la portar şi pentru a iniţia şi continua acţiuni ofensive.
Jucătorii înaintaşi se demarcă în primul rând pentru a primi mingea de la
coechipieri şi pentru a finaliza, dacă se poate, printr-un număr cât mai mare de
goluri.
Demarcarea este de două tipuri: directă şi indirectă.

Demarcarea directă este o formă activă de acţiune a atacantului

determinată de voinţa, mișcările sale pentru a se desprinde de
adversar;
 Demarcarea indirectă se realizează fără voinţa activă a
atacantului datorită unei acţiuni reuşite a unui alt atacant
apropiat, care atrage spre el pe apărătorul direct al
coechipierului său.
Cerinţele pentru reuşita demarcării sunt:
 atacantul să fie în permanenţă atent la joc;
 viteza de demarcare să crească pe măsură ce mingea intră în posesia coechipierului şi
se apropie de poarta adversă;
 deplasarea să se facă în spaţiile libere, în vederea sprijinirii coechipierului cu mingea;
 săse facă la momentul oportun, pentru a nu trăda intenţia, realizând desprinderea de
adversar prin surprindere;
 să fie precedată de fentă.
ACŢIUNI TACTICE INDIVIDUALE DE APĂRARE
 MARCAJUL

 Marcajul adversarului reprezintă acţiunea tactică individuală prin care un

jucător al echipei în apărare împiedică adversarul direct să primească
mingea sau să se îndrepte direct spre poartă.
 Calitatea unui jucător în acţiunile de apărare nu este apreciată numai după
felul în care deposedează adversarul de minge ci, mai ales, şi după cum el
ştie să joace fără minge, adică să se aşeze corespunzător în teren, în funcţie
de poziţia adversarului, poziţia mingii şi poarta proprie.
 Întot timpul jocului, apărătorul trebuie să se plaseze în aşa fel în teren încât
şansa de a intercepta mingea să fie mai mare, închizând sau deviind drumul
adversarului spre poartă.
Pentru realizarea unui bun marcaj, apărătorul trebuie să respecte următoarele reguli:
 săse plaseze între adversar şi poarta proprie pe linia imaginară dintre adversar şi
mijlocul porţii, corectându-şi neîncetat poziţia, în aşa fel încât să poată cuprinde în
câmpul său vizual, atât mingea care circulă în diferite părţi ale terenului, cât şi pe
adversar;
 săse aşeze permanent în aşa fel încât adversarul să nu se poată îndrepta direct spre
poartă, ci numai ocolindu-l;
 săse plaseze şi să acţioneze astfel încât să oblige pe adversar să se deplaseze spre
marginea terenului;
 să se plaseze şi să acţioneze de aşa manieră încât să se afle în permanenţă de partea
piciorului cu care adversarul conduce mingea, iar în apropierea porţii de partea
piciorului cu care acesta şutează, încercând să scoată mingea, să o blocheze sa să o
devieze din traiectoria ei către poartă.
 Strict

Marcajul

Intercepție Supraveghere
Marcajul strict sau om la om - este atunci când adversarul
se găseşte între minge şi apărător şi distanţa dintre atacant
şi apărător este de până la un metru.
Marcajul la intercepţie - presupune situarea
apărătorului între adversar şi minge în aceeaşi linie sau
în lateral faţă de adversar, la o distanţă de circa 5 metri.
Marcajul la supraveghere - apărătorul se plasează pe
linia care îl uneşte pe atacant cu poarta, la o distanţă
mai mare de 5m faţă de atacant, la mijlocul terenului şi
din ce în ce mai mică cu cât se apropie de poartă.
VĂ MULȚUMESC!
CURSUL 10-11
 Importanţa fotbalului în prevenirea,
corectarea deficienţelor fizice şi în
recuperarea kinetică posttraumatică

• Activitatea sportivă de performanţă şi nu numai,

presupune o adaptare optimă a metodelor şi mijloacelor
utilizate în scopul realizării obiectivelor stabilite.
• În acest sens, ţinând cont de specificul fiecărei discipline
sportive, apar la sportivii angrenaţi în această activitate,
ca urmare a efortului prestat, o serie de deficienţe fizice şi
anumite probleme de natură traumatologică
• Jocurile sportive, prin mijloacele tehnico-tactice utilizate, pot veni
în sprijinul antrenorilor, profesorilor de educaţie fizică şi
kinetoterapeuţilor în rezolvarea acestor probleme obţinându-se
creşterea randamentului la jucători, elevi, pacienţi.
• Exerciţiul fizic face parte din categoria mijloacelor specifice
educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi kinetologiei medicale.
Nu de puţine ori, în cadrul lecţiilor de educaţie fizică sau chiar în
cadrul antrenamentului sportiv (la sfatul medicului specialist şi
sub îndrumarea unui cadru competent) se apelează la exerciţii
fizice specifice kinetoterapiei pentru rezolvarea unor probleme ce
ţin de domeniul kinetologiei medicale (de exemplu, corectarea
deficienţelor funcţionale de postură, cifoze, lordoze, scolioze
uşoare, genu flexum, genu recurvatum, genu varum, genu
valgum, picior plat, e.t.c). Astfel putem spune că jocurile sportive
(fotbalul), sunt considerate ca fiind mijloace asociate kinetologiei
medicale. Jocul de fotbal poate fi folosit în prevenirea, corectarea
deficienţelor fizice şi în recuperarea kinetică posttraumatică.
 Utilizând jocul de fotbal, ca mijloc asociat al kinetoterapiei, se pot
induce efecte diferite, profilactice sau terapeutice. Astfel putem
spune că fotbalul (jocurile sportive) răspunde în parte obiectivelor
kinetoterapiei, cum ar fi:

• prevenirea, corectarea deficienţelor fizice

şi recuperarea kinetică posttraumatică;
• creşterea, prevenirea scăderii sau
menţinerea capacităţii generale de efort a
organismului, chiar dacă aceasta este
limitată de dereglări funcţionale
ireversibile;
• prin programele kinetoprofilactice
primare, se pot redobândi sau perfecţiona
unele calităţi motrice, sau combinaţii ale
acestora;
• restabilirea aliniamentului normal al
corpului;
• redobândirea amplitudinii de mişcare;
• formarea unui sistem de priceperi şi
deprinderi specifice pentru
autoîntreţinere;
• ameliorarea forţei şi rezistenţei
specifice şi generale;
• recuperarea coordonării, controlului şi
echilibrului;
• reeducarea sensibilităţii;
• formarea capacităţii de relaxare;
• corectarea deficitului circulator şi
respirator.
• Poate fi utilizat atât în timpul şedinţei de kinetoterapie, în
timpul lecţiei de educaţie fizică de către copii cu deficienţe
fizice, în timpul antrenamentului sportiv, dar şi în timpul liber,
indiferent de vârstă.
• Jocul de fotbal, prin accesibilitatea şi atractivitatea sa, poate
contribui eficient la rezolvarea problemelor specifice
kinetologiei medicale. Ne referim aici la folosirea mijloacelor
tehnico-tactice, dar şi a jocurilor la două porţi pe terenuri de
dimensiuni normale sau reduse (handbal).
• Se recomandă adaptarea jocului de fotbal (conţinut, durată,
intensitate, condiţii de desfăşurare) în conformitate cu vârsta,
gradul deficienţei, după o prealabilă evaluare somato-
funcţională şi a activităţii psihice şi în mod special la
recomandarea medicului specialist.
 Competiţii speciale

• Federaţia Internaţională de Fotbal pentru Persoane cu

Deficienţe Motorii în colaborare cu Federaţia
Internaţională de Fotbal Asociaţie (FIFA), organizează din
1999 competiţii de fotbal pentru persoanele cu handicap
motor, cu respectarea unor reguli de bază ale jocului
adaptate la specificul acestor activităţi.
Condiţiile medicale speciale
•Purtarea de proteze nu trebuie permisă în timpul meciului.
Descrierea jocului
•Meciurile oficiale trebuie să înceapă între 2 echipe care să nu conţină mai mult de 7 jucători,
dintre care unul trebuie să fie portar.
•Toate echipele admise în competiţia internaţională trebuie să aibă un portar de rezervă.
•Un meci nu poate începe dacă echipele au mai puţin de 5 jucători şi un portar de rezervă.
•Dacă în timpul jocului un portar este eliminat de către arbitru, el trebuie să fie înlocuit de un
jucător de rezervă.
•Fiecare echipă poate efectua 7 înlocuiri ale jucătorilor (schimbări), dintre care una se referă la
portar.
•În orice moment din joc pot fi făcute maxim 2 scimbări.
•Toate schimbările cerute pot fi executate în timpul jocului doar cu permisiunea arbitrului
principal (de centru).
•Toţi jucătorii schimbaţi pot reveni în joc ori de câte ori este nevoie, putând înlocui orice jucător
de pe terenul de joc.

Durata partidei
•Durata meciului trebuie să fie de două reprize a câte 25 minute, cu o pauză de maxim 10 minute,
după prima repriză.
•Jocul poate fi oprit pentru „time-out”, dar nu mai mult de 1 minut pentru fiecare echipă pe
repriză.
Timpul suplimentar
•În situaţia în care după timpul regulamentar de joc scorul
este egal, atunci durata partidei se prelungeşte cu două
reprize de 10 minute în care se aplică regula golului de aur
(echipa care înscrie prima câştigă partida).
•După prima repriză de prelungire, echipele vor schimba
terenul şi vor începe jocul fără pauză.
•În timpul reprizelor de prelungire fiecare echipă are dreptul
la câte un „time-out” de 1 minut.
Regulile generale ale jocului
•Regula de ofsaid nu se aplică.
•Portarul nu are voie să părăsească zona de poartă în timpul jocului. În cazul în care acesta
părăseşte poarta, arbitrul va acorda penalty (lovitură de pedeapsă), iar portarul va fi eliminat de
pe teren primind cartonaşul roşu.
•Portarul are voie să poarte trening în timpul meciului.
•Pentru siguranţa jucătorilor nu este permisă intrarea la minge prin alunecare. Dacă un jucător
procedează altfel, arbitrul acordă lovitură liberă directă avertizându-l pe acesta printr-un
cartonaş galben.
•Portarii au voie să plonjeze pe sol cu membrele superioare întinse, dar să nu înceapă acţiunea
cu membrele inferioare.
•Portarul nu va fi atacat atunci când este în posesia mingii în zona de poartă, adică atunci când
acesta este cu mâinile pe minge atât în aer cât şi la nivelul terenului.
•În caz contrar arbitrul va acorda lovitură liberă indirectă pentru echipa în apărare.
•Lovitura liberă indirectă acordată echipei în atac din interiorul zonei de poartă va fi executată
din oricare punct de pe linia acestei zone peralele cu linia de poartă.
•Pot participa la aceste competiţii şi jucătorii care prezintă deficienţe la nivelul membrelor
inferioare (jucători de câmp) şi la nivelul membrelor superioare (portari).
Echipamentul jucătorilor (cârjele)
•Prin constucţia lor cârjele nu trebuie să prezinte un pericol pentru jucători.
•Sunt permise cârjele colorate (acestea trebuie să aibă culori diferite pentru ambele echipe).
•În timpul jocului cârjele nu vor fi folosite pentru a controla sau pentru a direcţiona mingea.
Orice contact intenţionat între cârje şi minge este sancţionat de arbitru printr-o lovitură liberă
directă.
Dimensiunile terenului şi ale porţii
•Terenul trebuie să aibă o formă dreptunghiulară cu lungimea cuprinsă între 55-70 metri şi
lăţimea cuprinsă între 30-60 metri.
•Lovitura de pedeapsă (penalty) se execută de la 7 metri distanţă făţă de mijlocul liniei de
poartă.
•Cercul de la centrul terenului are raza de 6 metri.
•Distanţa la care trebuie să stea jucătorii echipei adverse împotiva căreia s-a dictat lovitură
liberă directă sau indirectă, corner, este de 6 metri.
•Arcul de cerc de la corner (lovitura de la colţ) are raza de 1 metru.
•Lăţimea liniilor terenului trebuie să fie de 12 centimetri.
•Diametrul barelor porţii trebuie să fie tot de 12 centimetri.
•Poarta trebuie să aibă o lăţime de 5 metri şi o înălţime de 2,2 metri.
Şi prin aceste competiţii sportive de nivel internaţional sunt demonstrate accesibilitatea,
atractivitatea şi numărul foarte mare de practicanţi de vârste şi niveluri de pregătire diferite,
caracteristice jocului de fotbal actual.
ACCIDENTARILE/TRAUMATISMELE ÎN JOCUL DE
FOTBAL

ACCIDENTELE

• Se cunoaşte faptul că în jocul de fotbal întâlnim

aproximativ 29-36% din totalul traumatismelor sportive.
• Patologia specifică jocului de fotbal se grupează în trei
categorii şi anume:
• leziuni macrotraumatice;
• leziuni microtraumatice;
• leziuni hiperfuncţionale.
• Leziunile macrotraumatice pot fi acute sau
cronice. Cele acute sunt în principal caracterizate
de o instalare bruscă şi precisă într-un anumit
moment al desfăşurării al antrenamentului şi
jocului (ruptura musculară). Leziunile cronice au o
dublă origine: cronicizarea celor acute insuficient
tratate sau datorită leziunilor distrofice,
consecinţă directă a unor traumatisme repetate.
• Leziunile microtraumatice sunt acelea care
au drept cauză un traumatism de intensitate
minoră, dar repetat în cazul unor mişcări
monotipe care prin modificările de tip
distrofic la nivelul anumitor formaţii
anatomice pot genera substratul
microscopic al leziunii.
• Cauzele care le produc pot fi legate de terenul
de joc (îngheţat, denivelat, prea moale sau
prea dur), de condiţiile meteorologice
nefavorabile, de echipamentul
necorespunzător (crampoane improprii
terenului de joc etc.), de acţiunile adversarului
(atacă neregulamentar sau loveşte din cauza
unor carenţe tehnico-tactice etc.).
• Leziunile hiperfuncţionale sunt cauzate de anumite
modificări de ordin enzimatic, biochimic şi
histochimic, localizate la nivelul unor formaţii
anatomice, fără a exista elementul traumatic.
• Cele mai frecvente zone accidentate în jocul de fotbal
sunt: membrele inferioare, membrele superioare,
trunchiul, abdomenul, faţa şi capul, prezente în
această ordine.
https://www.youtube.com/watch?v=X27mTNyPqsw
 Traumatismele părţilor moi

• Contuzia este o afecţiune traumatică

frecvent întîlnită, care reprezintă
aproximativ 32% din totalul
traumatismelor survenite la fotbalişti.
Reprezintă strivirea într-o măsură mai
mare sau mai mică a părţilor moi – piele,
ţesut adipos, muşchi- prin lovire sau
presare.
• Plăgile reprezintă secţionarea pielii, cu
sau fără interesarea ţesuturilor
subiacente. Acestea se produc prin
contactul părţilor moi cu corpuri străine
ascuţite (de pe terenurile de joc sau din
jurul lor), dar mai ales prin lovirea cu
ghetele sau cu crampoanele.
• Leziunile musculare sunt produse de o
contracţie bruscă a unui muşchi în
anumite situaţii favorizante şi reprezintă
10,25% din totalul traumatismelor
fotbalistice.
• Leziunile tendoanelor pot surveni brusc, în
urma unui traumatism iniţial, sau lent, în
urma producerii unor modificări
dismetabolice locale, printr-o
suprasolicitare a segmentului respectiv.
 Traumatismele articulaţiilor
• Entorsele sunt leziuni traumatice ale aparatului
capsulo-ligamentar articulat, prin punerea lui sub
tensiune forţată în timpul unei mişcări exagerate
ca amplitudine sau greşite din punct de vedere al
direcţiei. Cea mai afectată articulaţie la fotbalişti
este articulaţia gleznei (46,8% din totalul
entorselor), urmată de cea a genunchiului
(26,6%), la nivelul metatarsienelor şi altele.
• Luxaţiile apar atunci când extremităţile
osoase care alcătuiesc o articulaţie sunt
îndepărtate prin traumatism de le
raporturile lor normale şi sunt menţinute în
această poziţie.
• Faţă de entorsă, luxaţia traumatică implică
încă două elemente de gravitate şi anume:
dislocarea permanentă a suprafeţelor
articulare şi leziuni articulare şi periarticulare
extinse.
• Disjuncţiile şi diastazisurile sunt două
afecţiuni traumatice care interesează
articulaţiile fixe. Disjuncţia echivalează cu
entorsa şi se rezumă la o simplă forţare a
aparatului capsuloligamentar. Diastazisul
echivalează cu luxaţia, capetele segmentelor
osoase schimbându-şi raporturile
anatomice.
 Leziunile meniscurilor genunchilor
• Meniscurile sunt formaţiuni
fibrocartilaginoase care se găsesc în
cavitatea articulară şi se interpun între
condilii femurali şi platourile tibiale.
Majoritatea rupturilor de menisc intern se
produc în urma unei forţe interne, care
impune genunchiului semiflectat o mişcare
de extensie bruscă cu rotaţie internă.
 Traumatismele osului şi
periostului

• Periostita acută traumatică este de cele mai

multe ori rezultatul unei lovituri directe asupra
unei regiuni în care osul este acoperit cu puţine
straturi moi. Periostita dinamică a pubisului este
cauzată de microtraumatismele repetate
survenite la ecest nivel, ca urmare a solicitărilor
mecanice consecutive ale membrelor inferioare.
• Fisurile osoase sunt leziuni care implică numai o
porţiune variabilă a acestora, corticala rămânând
de obicei, întreagă. Se produc când forţa
traumatizantă are o intensitste medie, iar la
fotbalişti se întâlnesc mai frecvent la nivelul tibiei,
peroneului, maleolelor acestora, metatarsienelor
şi falangelor.
• Fracturile caracterizate prin întreruperea
continuităţii oaselor se datorează agenţilor
traumatici interni sau externi, de forma unor
lovituri, tasări, mişcări bruşte contrariate,
forfecări, rotări ş.a. Fracturile pot fi închise şi
deshise, după cum traiectul fracturii pătrunde sau
nu în spaţiul articular.
• Traumatismele craniocerebrale se întâlnesc mai
rar în jocul de fotbal dar prezintă un mare interes
datorită gravităţii şi efectelor pe care le pot avea,
ţinând cont de viteza şi masa agentului
traumatizant, de felul corpului contondent, de
durata şi direcţia factorului traumatizant. Ele pot fi
deschise şi închise, gravitatea lor fiind determinată
de afectarea substanţei nervoase. Cele mai
frecvente forme clinice întâlnite la fotbalişti sunt:
comoţia cerebrală şi contuzia cerebrală.
• Traumatismele toracelui sunt relativ
frecvent întâlnite la fotbalişti datorită lovirii
de către adversar cu o parte a corpului,
căderii jucătorului în urma unei sărituri la
minge, căderii adversarului peste toracele
jucătorului căzut, rănirilor cu un corp ascuţit
de către adversar (crampoanele
adversarului). Frecvent se întâlnesc
contuziile simple toracice,compresia
toracică, contuzia acestuia cu fracturare a
una-două coaste.
• Traumatismele abdomenului se
produc în cazul lovirii abdomenului de
către adversar cu pumnul sau piciorul,
izbirea abdomenului de către minge,
strivirea abdomenului sub greutatea
adversarului căzut peste el.
• Traumatismele aparatului urogenital
pot fi produse de diferiţi agenţi cu
acţiune directă sau indirectă. Se
întâlnesc la nivelul rinichiului, vezicii
urinare, în regiunea perinoescrotală
(foarte dureroase).
• Afecţiunile hiperfuncţionale (de
suprasolicitare) ale aparatului
locomotor sunt rezultatul
suprasolicitărilor acestuia în anumite
condiţii şi pe fondul unor tulburări
generale. Formele clinice ale acestor
afecţiuni la nivelul aparatului locomotor
sunt: miozita, tendinita, ligamenita,
meniscita, capsulita, aponevrozita.
https://www.youtube.com/watch?v=pzZJwvm0pKQ
VĂ MULȚUMESC!
Mijloace tehnico-tactice specifice
fotbalului folosite pentru prevenirea,
corectarea deficienţelor fizice şi
recuperarea posttraumatică
Cursul 12
La nivelul coloanei vertebrale, capului și gâtului
 CIFOZA
Cifoza - (din greacă kyphosis = cocoașă) este o deformare a coloanei vertebrale în plan
sagital prin curbarea antero-posterioară a acesteia cu concavitatea anterior și convexitatea
posterior. Poate interesa diferite segmente ale coloanei vertebrale, dar este mai frecvent
localizată în regiunea dorsolombară.
MISCARE COMPENSATORIE:

Extensia trunchiului, ducerea capului si gatului spre inapoi

 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE
1. Din stând, preluarea mingii cu capul şi lovirea mingii cu capul înapoi,
din autopasă, cu accentuarea extensiei trunchiului pe bazin; (la partener, la
perete, la panou etc).
2. Acelaşi exerciţiu, dar din minge oferită de la partener care se află la o
distanţă de 3-5 m (mingea se oferă cu ambele mâini de la nivelul
abdomenului).
3. Tot din minge oferită, distanţa între parteneri de 5 m, acelaşi exerciţiu la
care se adaugă după preluare o conducere scurtă pe 3-5m. şi şut la poartă.
4. Din stând, aruncarea mingii de la margine, prin accentuarea ducerii
înapoi a membrelor superioare întinse, mingea fiind prinsă cu ambele
mâini deasupra capului şi efectuarea unei extensiei ample a trunchiului pe
bazin ( la perete, panou, partener etc.)
5. Aceleşi exerciţiu, dar după aruncare, partenerul execută direct o pasă cu
capul înapoi cu accent pe o extensie amplă a trunchiului pe bazin la un alt
partener care finalizeză acţiunea cu şut la poartă. (se lucrează pe grupe de
trei, schimbându-se rolurile după 8-10 repetări).
6. Din stând, prinderea mingii oferite de partener deasupra capului
(tehnica portarului) cu membrele superioare întinse exagerând mişcarea
spre înapoi pentru realizarea unei extensii mai ample a trunchiului pe
bazin. Se poate executa din poziţiile aşezat, pe genunchi, stând, distanţa
între parteneri fiind de maxim 5 m, deoarece ne interesează corectitudinea
execuţiilor.
7. Acelaşi exerciţiu, numai că mingea este boxată simultan cu ambii
pumni sau alternativ cu un pumn pe spate (tehnica portarului). Se pot
folosi cele trei poziţii enumerate mai sus.
8. Idem dar cu devierea mingii simultan cu ambele mâini sau alternativ cu
o mână pe spate (tehnica portarului).
Pentru exerciţiile 6,7,8 se pot folosi porţi de dimensiuni normale sau mai
mici (handbal).
9. Repunerea mingii cu mâna (tehnica portarului) prin procedeele de
aruncare de la umăr ca la handbal şi prin rotarea braţului ca la volei, în
care se urmăreşte obţinerea unei extensii ample a trunchiului pe bazin. Se
execută din stând cu şi fără elan la partener.
10. Joc la două porţi cu accent pe extensia amplă a trunchiului pe bazin
în executarea acţiunilor tehnico-tactice prezentate în cadrul exerciţiilor 1-
9. Se pot folosi terenuri de dimensiuni normale sau reduse (handbal).
 MIJLOACE UTILIZATE PENTRU CORECTARE

https://www.youtube.com/watch?v=wkbdFL2flTk

https://www.youtube.com/watch?v=Bj2vsyb7_UQ

https://www.youtube.com/watch?v=_l7FdIBL0lo
 LORDOZA

Este o deviație a coloanei vertebrale, în plan sagital cu

convexitatea anterioara, prin accentuarea curburilor
fiziologice. In cazul lordozei lombare bazinul prezinta o
anteversie accentuata tinzand spre orizontalizare.
Abdomenul este proeminent iar membrele inferioare
sunt intinse din genunchi sau in hiperextensie.
 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE
1. Din stând se execută preluarea mingii prin amortizare cu şiretul plin
şi cu coapsa din autopasă, cu accentuarea flexiei trunchiului pe bazin.
2. Acelaşi exerciţiu, dar din minge oferită de partener; (alternativ, 8-10
repetări, distanţă 3-5 m)
3. Idem, dar după preluare se execută conducerea mingii cu şiretul
plin, cu trunchiul într-o flexie mai accentuată pe bazin pentru finalizare cu
piciorul; (alternativ, 8-10 repetări, conducere pe o distanţă de 8-10 m)
4. Stând, lovirea mingii cu piciorul din vole cu accentuarea flexiei
trunchiului pe bazin în momentul contactului cu mingea (din autopasă, se
execută cu ambele picioare)
5. Acelaşi exerciţiu, dar din minge oferită de partener cu introducerea
unui jucător pe postul de portar (se lucrează pe grupe de trei, se execută
cu ambele picioare, după 8-10 repetări se inversează rolurile).
6. Din stând, lovirea mingii cu capul de pe loc şi din săritură cu
accentuarea flexiei trunchiului pe bazin în timpul execuţiei (la perete,
panou sau la poartă din autopasă).
7. Acelaşi exerciţiu dar din minge oferită de partener şi cu introducerea unui
jucător pe postul de portar (se lucrează pe grupe de trei şi după 8-10 repetări
se inversează rolurile).
8. Din stând, de pe loc şi din săritură, prinderea mingii oferite de partener la
nivelul abdomenului (tehnica portarului), cu accentuarea flexiei trunchiului
pe bazin (după 8-10 repetări se inversează rolurile).
9. Din stând, blocarea mingii statice şi din mişcare (tehnica portarului),
printr-o ghemuire mai accentuată a portarului evidenţiată prin flexia mai
amplă a trunchiului pe bazin (după 8-10 repetări se inversează rolurile).
10. Din stând, repunerea mingii cu piciorul din vole (tehnica portarului), cu
accentuarea flexiei trunchiului pe bazin în momentul contactului cu mingea
(cu partener, se execută cu ambele picioare cu şi fără elan).
11. Din stând, repunerea mingii cu mâna (tehnica portarului), prin
procedeele de aruncare ca la popice (lansare pe jos) şi de aruncare ca la
handbal (lansare de la umăr), cu accentuarea flexiei trunchiului pe bazin
după eliberarea mingii (cu partener, se execută cu ambele membre
superioare cu şi fără elan).
12. Joc la două porţi cu accentuarea flexiei trunchiului pe bazin în
executarea acţiunilor tehnico-tactice prezentate în cadrul exerciţiilor 1-11.
Se pot folosi terenuri de dimensiuni normale sau reduse (handbal).
MISCARE COMPENSATORIE:

Flexia trunchiului pe bazin

 MIJLOACE UTILIZATE PENTRU CORECTARE

https://www.youtube.com/watch?v=ZwwK6CV3v_w

https://www.youtube.com/watch?v=gwXWc3RFxk0
La nivelul coloanei vertebrale, capului și gâtului
 SCOLIOZA
Scolioza este o deformare permanenta a coloanei vertebrale, legata de o torsiune a vertebrelor una fata de
cealalta, in cele trei planuri ale spatiului (sus-jos, dreapta-stanga, fata-spate). Apare mai ales in copilarie si
adolescenta, dar poate aparea si la varsta adulta.

Scolioza în C Scolioza în S
 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Scolioza în ”C”

Îndoire laterală a trunchiului

 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

Scolioza în C
1. Din stând, preluare pe coapsă (lovire cu coapsa), cu ridicarea mai exagerată a acesteia (pentru ridicarea şoldului coborât), din minge oferită
de partener şi din autopasă lovirea mingii cu capul înspre lateral accentuându-se îndoirea laterală a trunchiului pe partea umărului ridicat opus
coapsei care execută preluarea; (după 8-10 repetări se inversează rolurile, distanţă de 5 m între parteneri).

2. Acelaşi exerciţiu, la care se adaugă finalizarea cu capul la poartă; (se lucrează pe grupe de trei, după 8-10 repetări se inversează rolurile).

3. Din stând, preluarea mingii cu şiretul plin prin amortizare cu ridicarea mai amplă a piciorului (pentru ridicarea şoldului coborât), din minge
oferită de partener şi apoi din autopasă boxarea mingii mai exagerată în lateral cu pumnul de la nivelul membrului superior opus piciorului
care a executat preluarea al cărui umăr este coborât, prin îndoire laterală pentru ridicarea mai amplă a umărului coborât;

( după 8-10 repetări rolurile se inversează, distanţă între parteneri de 5m).

4. Din stând repunerea mingii cu piciorul din vole cu îndoire laterală (tehnica portarului), pentru ridicarea mai amplă a şoldului coborât; (cu
partener, se execută numai cu piciorul de pe partea şoldului coborât).

5. Din stând, repunerea mingii cu mâna prin lansare laterală pe deasupra capului (tehnica portarului), cu accentuarea ridicării umărului
coborât; (cu partener, se execută numai cu membrul superior care are umărul mai coborât).
 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Scolioza în ”S”

Ridicarea umărului și șoldului coborât

 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

Scolioza în S
1. Din stând, preluare pe coapsă (lovire cu coapsa), şi cu şiretul plin prin amortizare, cu ridicarea mai amplă a piciorului (pentru ridicarea
şoldului coborât), din minge oferită de partener şi din autopasă lovirea mingii cu capul înspre lateral prin îndoirea laterală a trunchiului mai
amplă pentru ridicarea umărului coborât de acceaşi parte cu şoldul coborât; (după 8-10 repetări se inversează rolurile, distanţă de 5 m între
parteneri).

2. Din stând, lovirea mingii cu coapsa (genunchiul), cu ridicarea mai amplă a şoldului coborât, din minge oferită de partener şi apoi din
autopasă boxarea mingii mai exagerată în lateral cu pumnul de la nivelul membrului superior de aceeaşi parte cu membrul inferior care a
executat lovirea mingii, prin îndoirea laterală a trunchiului pentru ridicarea mai amplă a umărului coborât; ( după 8-10 repetări rolurile se
inversează, distanţă între parteneri de 5 m).

3. Din stând, repunerea mingii cu piciorul din vole cu îndoire laterală (tehnica portarului) pentru ridicarea mai amplă a şoldului coborât; (cu
partener, se execută numai cu piciorul de pe partea şoldului coborât).

4. Din stând, repunerea mingii cu mâna prin lansare laterală pe deasupra capului (tehnica portarului), cu accentuarea ridicării umărului
coborât; (cu partener, se execută numai cu membrul superior care are umărul mai coborât).

5. Variante pentru exerciţiile 1, 2, 4-9, în care se pot introduce conducerea mingii, mişcarea înşelătoare, finalizare la poartă cu piciorul, pasa,
un-doi-ul şi altele.
 MIJLOACE UTILIZATE PENTRU CORECTARE

https://www.youtube.com/watch?v=lyIT_jC-SCk

https://www.youtube.com/watch?v=Z_pKJyWKu5Q
Deficienţele capului şi gâtului
 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Extensia capului și gâtului

Înclinarea anterioară a
capului și gâtului
 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

Înclinarea anterioară a capului şi gâtului

1. Din stând, se execută lovirea mingii cu capul spre înapoi din autopasă cu accentuarea extensiei trunchiului pe
bazin şi a ridicării capului şi gâtului la nivelul axei verticale a corpului; (la perete, panou, poartă).
2. Acelaşi exerciţiu, dar din minge oferită de partener; (alternativ, distanţă 5 m între parteneri, la perete, panou,
poartă).
3. Din stând, aruncarea mingii de la margine cu două mâini de deasupra capului după o prealabilă accentuare a
extensiei trunchiului pe bazin cu membrele superioare întinse şi a ridicării capului şi gâtului cât mai mult posibil;
(cu partener, alternativ).
4. Din stând, prinderea mingii venită cu boltă (tehnica portarului), din autopasă sau din minge oferită de partener, cu
două mâini deasupra capului prin accentuarea extensiei trunchiului pe bazin şi a ridicării capului şi gâtului la nivelul
axei verticale a corpului.
5. Din stând, boxarea mingii cu ambii pumni spre înapoi (tehnica portarului), din autopasă sau din minge oferită de
partener, cu două mâini deasupra capului prin accentuarea extensiei trunchiului pe bazin şi a ridicării capului şi
gâtului la nivelul axei verticale a corpului.
 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Flexia capului și gâtului

Înclinarea posterioară a
capului și gâtului
 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

Înclinare posterioară a capului şi gâtului

1. Din stând, se execută lovirea mingii cu capul spre înainte din autopasă cu accentuarea flexiei trunchiului pe bazin şi a coborârii capului şi
gâtului la nivelul axei verticale a corpului; (la perete, panou, poartă).
2. Acelaşi exerciţiu, dar din minge oferită de partener; (alternativ, distanţă 5 m între parteneri, la perete, panou, poartă).
3. Din stând, aruncarea mingii de la margine cu două mâini de deasupra capului după o prealabilă accentuare a flexiei trunchiului pe bazin cu
membrele superioare întinse şi a coborârii capului şi gâtului cât mai mult posibil; (cu partener, alternativ).
4. Din stând, prinderea mingii la nivelul abdomenului şi pieptului (tehnica portarului), din autopasă sau din minge oferită de partener, prin
accentuarea flexiei trunchiului pe bazin şi a coborârii capului şi gâtului la nivelul axei verticale a corpului.
5. Din stând, boxarea mingii cu ambii pumni spre înainte (tehnica portarului), din autopasă sau din minge oferită de partener, cu două mâini
deasupra capului prin accentuarea flexiei trunchiului pe bazin şi a coborârii capului şi gâtului la nivelul axei verticale a corpului.
6. Variante pentru exerciţiile 1-10 în care se pot introduce conducerea mingii, mişcarea înşelătoare, finalizare la poartă cu piciorul, pasa, un-
doi-ul şi altele.
7. Joc la două porţi cu accent pe extensia trunchiului pe bazin şi ridicarea capului şi gâtului la nivelul axei verticale a corpului (înclinare
anterioară) şi pe flexia trunchiului pe bazin şi pe coborârea capului şi gâtului la nivelul axei verticale a corpului (înclinare posterioară)
prin executarea acţiunilor tehnico-tactice prezentate în exerciţiile 1-10. Se pot folosi terenuri de dimensiuni normale sau reduse (handbal).
Legea 12 – Faulturi și comportament nesportiv
1. Lovitura liberă directă
Se acordă o lovitură liberă directă când arbitrul consideră că un jucător a comis
una din următoarele abateri împotriva unui adversar din neglijenţă sau
imprudenţă sau utilizând forţă excesivă:
• atacă adversarul
• sare la adversar
• loveşte sau încearcă să lovească adversarul cu piciorul
• împinge adversarul
• loveşte sau încearcă să lovească adversarul (inclusiv cu capul)
• atacă prin alunecare sau atacă un adversar
• pune piedică sau încearcă să pună piedică adversarului. În caz de contact
fizic, abaterea este sancţionată cu lovitură liberă directă sau cu lovitură de
pedeapsă.
Se acordă o lovitură liberă directă dacă un jucător comite una din următoarele
abateri:
• joacă în mod deliberat mingea cu mâna (cu excepţia portarului în suprafaţa
proprie de pedeapsă)
• ţine un adversar
• împiedică înaintarea unui adversar prin contact fizic
• scuipă un adversar.

Jucarea mingii cu mâna (henţ) reprezintă o acţiune deliberată a unui jucător de a

atinge mingea cu mâna sau cu braţul. Se va ţine cont de următoarele elemente:
• mişcarea mâinii către minge (nu a mingii către mână)
• distanţa dintre adversar şi minge (jucătorul poate fi luat prin surprindere de
minge)
• poziţia mâinii nu presupune neapărat comiterea unei abateri
2. Lovitura liberă indirectă
Se acordă o lovitură liberă indirectă dacă un jucător:
• joacă periculos
• împiedică înaintarea unui adversar, fără a avea contact fizic cu acesta
• protestează folosind un limbaj şi/sau gesturi agresive, ofensatoare sau
ireverenţioase sau comite alte abateri de limbaj
• împiedică portarul să dea drumul mingii din mâini sau loveşte sau încearcă să
lovească mingea atunci când portarul se pregăteşte să dea drumul mingii
Se acordă lovitură liberă indirectă dacă portarul comite una din abaterile de mai jos în
interiorul suprafeţei de pedeapsă proprii:
• se află în posesia mingii şi ţine mingea în mâini mai mult de şase secunde înainte de
a-i da drumul
• atinge mingea cu mâinile după ce:
➢ i-a dat drumul şi înainte de a fi atinsă de alt jucător
➢ i-a fost trimisă intenţionat cu piciorul de un coechipier
➢ a primit-o direct dintr-o aruncare de la margine efectuată de un coechipier.
3. Sancţiuni disciplinare
Arbitrul este abilitat să ia măsuri disciplinare de la intrarea pe terenul de joc
pentru inspecţia de dinaintea meciului şi până la părăsirea acestuia după
sfârşitul meciului (inclusiv loviturile de departajare de la 11 m). Dacă, înainte
de intrarea pe terenul de joc la începutul meciului, un jucător comite o abatere
care se sancţionează cu eliminare, arbitrul este abilitat să interzică jucătorului
să ia parte la meci.
Un jucător care comite o abatere care se sancţionează cu avertisment sau
eliminare, pe terenul de joc sau în afara acestuia, împotriva unui adversar,
coechipier, oficial de meci sau orice altă persoană sau nu respectă Legile
Jocului, va fi sancţionat în funcţie de abaterea comisă.
Cartonaşul galben indică un avertisment, iar cartonaşul roşu o eliminare.
Cartonaşul roşu sau galben nu poate fi arătat decât unui jucător, jucător
înlocuitor sau jucător înlocuit.
Abateri sancţionate cu avertisment
Un jucător este avertizat dacă se face vinovat de una din următoarele abateri:
• întârzie reluarea jocului
• protestează verbal sau prin gesturi
• intră, reintră sau iese în mod deliberat de pe terenul de joc, fără permisiunea
arbitrului
• nu respectă distanţa regulamentară la reluarea jocului printr-o lovitură de
colţ, lovitură liberă sau aruncare de la margine
• comite în mod repetat abateri („în mod repetat” nu implică o limită cu
privire la numărul sau tipul abaterilor)
• dă dovadă de comportament nesportiv.
Abateri sancţionate cu eliminare
Un jucător, un jucător înlocuitor sau un jucător înlocuit este eliminat din joc dacă se
face vinovat de una din următoarele abateri:
• împiedică echipa adversă să înscrie un gol sau împiedică o ocazie clară de înscriere a
unui gol a echipei adverse, jucând în mod deliberat mingea cu mâna (cu excepţia
portarului aflat în propria suprafaţă de pedeapsă)
• împiedică un adversar să înscrie un gol sau împiedică o ocazie clară de înscriere a
unui gol de către un adversar a cărui direcţie generală de deplasare este către poarta
jucătorului vinovat, prin comiterea unei abateri care se sancţionează cu lovitură liberă
(în afară de cazul în care se aplică prevederile secţiunii următoare)
• comite un fault grosolan
• scuipă un adversar sau o altă persoană
• are un comportament violent
• foloseşte un limbaj şi/sau gesturi agresive, ofensatoare sau ireverenţioase
• primeşte un al doilea avertisment în acelaşi meci.
VĂ MULȚUMESC!
Mijloace tehnico-tactice specifice
fotbalului folosite pentru prevenirea,
corectarea deficienţelor fizice şi
recuperarea posttraumatică
Cursul 13
La nivelul membrelor superioare, toracelui si abdomenului

Deficienţele toracelui şi abdomenului

 UMERII - CARACTERISTICI
 Forma normală a umerilor este asigurată de poziţia omoplatului, a claviculelor, relieful musculaturii laterale a gâtului, forma musculaturii care
îmbracă articulaţia scapulo – humerală.
 Umerii pot fi largi, cu un diametru biacromial crescut, corespunzând unui torace bine dezvoltat, sau înguşti cu diametrul biacromial mic.
 Băieţii au diametrul biacromial mai mare cu 3 – 5 cm decât cel al fetelor.
 Poziţia umerilor este diversă, ea este consecinţa combinaţiei a trei factori: mobilitatea articulară crescută, insuficienţa musculară şi lipsa de
control.
 În perioada de creştere umerii prezintă cele mai frecvente deficienţe datorită unei mari mobilităţi articulare şi a insuficienţei musculare.
 Umerii pot fi:
 largi sau înguşti;
 coborâţi (căzuţi);
 înalţi (ridicaţi, ţepoşi);
 adduşi în faţă;
 împinşi înapoi;
 asimetrici prin ridicare sau coborâre;
 proiectaţi înapoi sau înainte
 UMERI COBORÂȚI
 Această deficiență constă în proiecția umerilor înainte și căderea lor , prin înclinarea în jos
a claviculelor, ceea ce face ca toracele să fie îngust în partea superioară. Aceste deficiențe
ale umerilor sunt întotdeauna asociate, fiind frecvente la ambele sexe.
 UMERI COBORÂȚI

 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Ridicarea brațelor sus

 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

1. Din stând, aruncarea mingii de la margine cu două mâini de deasupra capului cu accentuarea ducerii
membrelor superioare întinse înapoi; (cu partener, alternativ).
2. Din stând, prinderea mingii venită cu boltă deasupra capului cu două mâini cu şi fără desprindere de la
sol(tehnica portarului) prin accentuarea ducerii membrelor superioare întinse înapoi; (cu partener, alternativ).
3. Din stând, boxarea mingii cu ambii pumni(tehnica portarului) spre înainte sus sau înapoi, prin accentuarea
ridicării şi întinderii membrelor superioare (cu partener, alternativ).
4. Din stând, repunerea mingii cu mâna prin lansare rotativă ca la volei (tehnica portarului), prin accentuarea
întinderii membrelor superioare şi a continuării mişcării lor spre înainte jos (cu partener, se execută cu membrele
superioare alternativ).
UMERI PROIECTAȚI POSTERIOR

 Această deficiență constă în proiecția

umerilor înapoi (hiperextensie) atribuind
trunchiului o atitudine lordotică
 UMERI PROIECTAȚI POSTERIOR

 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Ducerea brațelor înainte și flexia trunchiului

 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

1. Din stând, aruncarea mingii de la margine, cu şi fără elan, cu accent pe întinderea

membrelor superioare şi pe mişcarea lor spre înainte jos după eliberarea mingii, (cu
partener, alternativ).
2. Din stând, prinderea mingii la nivelul abdomenului şi pieptului (tehnica portarului), cu
accent pe ducerea umerilor spre înainte în momentul contactului cu mingea, (cu partener,
alternativ).
3. Din stând, repunerea mingii cu mâna prin lansare pe jos şi prin lansare laterală, (tehnica
portarului), cu accent pe ducerea umerilor spre înainte după eliberarea mingii.
UMERI PROIECTAȚI ANTERIOR

 Această deficiență constă în proiecția

umerilor anterior (hiperflexie) atribuind
trunchiului o atitudine cifotică
 UMERI PROIECTAȚI POSTERIOR
 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Ducerea brațelor lateral/înapoi –

extensie – extensia trunchiului;
 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

1. Din stând, aruncarea mingii de la margine, cu şi fără elan, cu accent pe întinderea

membrelor superioare şi pe mişcarea lor spre înapoi înainte de eliberarea mingii, (cu
partener, alternativ).
2. Din stând, prinderea mingii cu două mâini deasupra capului (tehnica portarului), cu accent
pe ducerea umerilor spre înapoi în momentul contactului cu mingea, (cu partener,
alternativ).
3. Din stând, boxarea mingii cu ambii pumni (tehnica portarului), spre înapoi, cu accent pe
ducerea umerilor spre înapoi în momentul contactului cu mingea, membrele superioare
fiind întinse (cu partener, alternativ).
 MIJLOACE UTILIZATE PENTRU CORECTARE

https://www.youtube.com/watch?v=kNYaDwTXABs

https://www.youtube.com/watch?v=YWaQaXN2kvM

https://www.youtube.com/watch?v=5hqMBcg-52Y
 OMOPLATUL - CARACTERISTICI
 Omoplatul prezintă cele mai frecvente abateri de la normal. Din cercetări rezultă că mai mult de 50% din
şcolarii mici prezintă deficienţe ale omoplaţilor.
 Forma, dimensiunile şi poziţia omoplaţilor se modifică permanent pe parcursul perioadei de creştere; la început
sunt mai mici, mai puţin reliefaţi şi mai depărtaţi de coloana vertebrală.
 Poziţiile sau atitudinile defectuoase ale omoplaţilor se apreciază în raport cu coloana vertebrală sau cu
toracele.
a. Astfel, pot fi apropiaţi în mod egal sau inegal de coloana vertebrală, în totalitate sau basculaţi, vârfurile
fiind orientate spre exterior (depărtaţi sau apropiaţi; ridicaţi sau coborâţi; desprinşi sau lipiţi de torace; basculaţi în
sus sau în afară; asimetrici - după poziţia umerilor şi forma toracelui). Ei pot fi situaţi la acelaşi nivel sau unul mai
sus şi celălalt mai jos;
b. În raport cu cutia toracică ei pot fi lipiţi sau desprinşi în totalitate - scapulae alatae, sau numai vârfurile lor.
OMOPLAȚI APROPIAȚI DE COLOANA VERTEBRALĂ
OMOPLAȚI APROPIAȚI DE COLOANA VERTEBRALĂ

 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Ducerea brațelor înainte - flexia trunchiului

 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

1. Din stând, prinderea mingii la nivelul abdomenului şi pieptului (tehnica portarului), cu

accent pe ducerea umerilor spre înainte în momentul contactului cu mingea, având loc o
ghemuire mai evidentă, (cu partener, alternativ).
2. Din stând, blocarea mingii la nivelul solului, (tehnica portarului), cu accent pe ducerea
umerilor spre înainte în momentul contactului cu mingea, având loc o ghemuire mai
evidentă, (cu partener, alternativ).
3. Din stând, repunerea mingii cu mâna prin lansare laterală, (tehnica portarului), cu accent
pe ducerea umerilor înainte şi pe continuarea mişcării spre înainte jos cu membrele
superioare întinse, (cu partener, alternativ).
OMOPLAȚI ASIMETRICI PRIN RIDICARE
 OMOPLAȚI ASIMETRICI PRIN RIDICARE

 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Ridicarea brațului (corespunzător omoplatului căzut) sus

 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

1. Din stând, boxarea laterală a mingii peste cap (tehnica portarului) cu pumnul de pe partea
umărului coborât, accentuându-se ridicarea acestuia şi întinderea membrului superior
respectiv, (perete, panou, partener)

2. Din stând, repunerea mingii cu mâna, prin lansare rotativă ca la volei (tehnica portarului),
cu accent pe ridicarea umărului şi pe îndoirea laterală a trunchiului, (perete, panou,
partener).
TORACE ÎNFUNDAT

Se recuperează chirurgical
 TORACE ÎNFUNDAT - CARACTERISTICI
• Pectus excavatum, cunoscut sub denumirea de stern înfundat sau stern în pâlnie, este cea mai frecventă
malformație congenitală a cutiei toracice în care o parte din coaste și sternul se dezvolta anormal, producând o
depresiune mai mult sau mai putin profundă în partea inferioară a sternului.
• Pectus excavatum apare la 1: 400 de copii, fiind mai frecvent la băieți. Deși malformația este observată frecvent
la naștere, aspectul de stern înfundat se agravează și devine mult mai vizibil în perioada adolescenței, în
contextul creșterii rapide, când circumferința toracelui se mărește cu aproape 50%.
 MIJLOACE UTILIZATE PENTRU CORECTARE

 https://www.youtube.com/watch?v=bBUq7Aer7vg

 https://www.youtube.com/watch?v=jivmf0Xsdw4
 TORACE PROEMINENT
În cadrul acestei deficiențe se întâlnesc toracele globulos și toracele în carenă.
Torace globulos Torace în carenă
Poate fi determinat de cifoza toracală. Are aspect bombat. Sunt prezente forme congenitale și forme dobândite, acestea
din urmă având etiologie necunoscută până în prezent.
 TORACE ÎN CARENĂ - CARACTERISTICI
• Pectus carinatum este o dezvoltarea excesivă a cartilajului care forțează sternul să iasă înainte;
• Apariția pectus-ului carinatum pare să fie mai frecventă la băieți decât la fete în perioada pubertății 11-14 de
ani, când organismul trece printr-un puseu de creștere;
• Persoanele cu pectus carinatum dezvoltă de obicei, inima si plămânii normali, dar deformarea poate împiedica
acestea să funcționeze optim;
• Unii copii cu pectus carinatum pot avea de asemenea și scolioză. În afară de posibilele consecințe fiziologice,
deformările pectus pot avea un impact psihologic semnificativ;
• Unii oameni, în special cei cu cazuri mai blânde, vor trăi fericiți cu pectus carinatum. Pentru alții, însă, forma de
piept poate afecta imaginea de sine și încrederea, eventual întreruperea conexiunilor sociale și cele care îi
determină să se simtă inconfortabil în întreaga adolescență și la maturitate.
Rolul kinetoterapiei:
- Combaterea contracturii musculare toracice și mărirea elasticității cutiei toracice;
- Tonifierea musculaturii respiratorii;
 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

Jocuri la două porţi, în care se folosesc acţiuni tehnico-tactice importante pentru corectarea
acestor deficienţe şi anume: preluarea, conducerea, lovirea mingii cu piciorul şi cu capul,
aruncarea de la margine, jocul portarului, pasa, un-doi-ul şi altele. Se pot folosi terenuri de
dimensiuni normale sau reduse (handbal).
Legea 13 – Loviturile libere
1. Tipuri de lovituri libere
Loviturile libere directe şi indirecte se acordă echipei adverse jucătorului care se face
vinovat de o abatere.
Semnalul pentru lovitura liberă indirectă
 Arbitrul semnalizează acordarea unei lovituri libere indirecte prin ridicarea braţului
deasupra capului; semnalul este menţinut până în momentul în care lovitura este
executată și mingea atinge alt jucător, iese afară din joc sau este clar că nu poate fi
marcat direct un gol.
Mingea intră în poartă
 Dacă, dintr-o lovitură liberă directă, mingea intră direct în poarta adversă, se acordă
gol.
 Dacă, dintr-o lovitură liberă indirectă, mingea intră direct în poarta adversă, se
acordă lovitură de poartă.
 Dacă, dintr-o lovitură directă sau indirectă, mingea intră în poarta proprie, se acordă
lovitură de colţ.
2. Procedura

Toate loviturile libere sunt executate din locul unde s-a produs abaterea, cu
următoarele excepţii:
• Loviturile libere indirecte acordate echipei în atac pentru o abatere produsă
în suprafaţa de poartă a echipei adverse sunt executate din punctul cel mai
apropiat de pe linia suprafeţei de poartă paralelă cu linia porţii.
• Loviturile libere acordate echipei în apărare în propria suprafaţă de poartă
pot fi executate din orice punct al acesteia.
Mingea:
• trebuie să fie imobilă, iar executantul nu are voie să atingă mingea din nou
înainte ca aceasta să fie atinsă de un alt jucător
• este considerată în joc atunci când este lovită şi se mişcă în mod clar
Până când mingea este în joc, toţi adversarii trebuie să rămână:
• la minimum 9,15 m de minge, în afară de cazul în care se află pe propria
linie de poartă, între stâlpii porţii
• în afara suprafeţei de pedeapsă pentru loviturile libere acordate în interiorul
suprafeţei de pedeapsă a echipei adverse.
În cazul în care trei sau mai mulţi jucători ai echipei în apărare formează un
„zid”, toţi jucătorii echipei în atac trebuie să rămână la minimum 1 m (1 yd)
faţă de „zid” până când mingea este în joc.
3. Abateri şi sancţiuni

 Dacă, la execuţia unei lovituri libere, un adversar este la o distanţă mai mică
de minge decât distanţa regulamentară, lovitura este repetată, în afară de cazul
în care poate fi aplicată regula avantajului; dar, dacă un jucător execută rapid
lovitura liberă şi un adversar care se află la o distanţă mai mică de 9,15 m de
minge o interceptează, arbitrul lasă jocul să continue. Cu toate acestea, un
adversar care împiedică în mod deliberat executarea rapidă a unei lovituri
libere trebuie să fie avertizat pentru întârzierea reluării jocului.
 Dacă, după ce mingea este în joc, executantul atinge mingea din nou înainte ca
aceasta să fie atinsă de un alt jucător, se acordă o lovitură liberă indirectă.
VĂ MULȚUMESC!
Mijloace tehnico-tactice specifice
fotbalului folosite pentru prevenirea,
corectarea deficienţelor fizice şi
recuperarea posttraumatică
Cursul 14
La nivelul membrelor inferioare (articulația genunchiului)

Genu varum

Genu valgum
 GENU FLEXUM - CARACTERISTICI

 Corespunde unei atitudini a articulației care nu se poate

extinde complet, dintr-un motiv congenital sau dobândit;
 Genu flexum poate proveni din diferiți factori, inclusiv:

Inegalitatea lungimii picioarelor;

Poziționare proastă a șoldului (flexie excesivă);
Imobilizarea genunchiului, menținut flectat pe o perioadă
lungă de timp (vindecarea unei leziuni);
Rigiditate articulară din cauza unei boli (artrita) sau a unei
traume (fractură, entorsă, ruptură).
 GENU FLEXUM

 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Extensia genunchiului
 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

1. Din stând, preluarea mingii cu partea interioară şi exterioară a piciorului, cu accent pe o suprafaţă mai mare
de contact (acoperirea mingii); (cu partener, se execută cu ambele picioare alternativ).
2. Din stând, lovirea mingii cu piciorul prin procedeul cu şiretul plin de pe sol, demivole, vole, cu accent pe
extensia genunchilor după lovire, din autopasă sau cu partener. (se execută cu ambele picioare alternativ).
3. Din stând, lovirea mingii cu capul de pe loc cu picioarele pe aceeaşi linie şi din săritură cu bătaie pe ambele
picioare cu accent pe extensia genunchilor în momentul contactului cu mingea, din autopasă sau cu partener.
4. Din stând, aruncarea mingii de la margine cu picioarele pe acceaşi linie cu accent pe extensia genunchilor în
momentul eliberării mingii, (cu partener, alternativ).
5. Din stând, prinderea mingii din săritură deasupra capului cu bătaie pe ambele picioare (tehnica portarului),
cu accent pe extensia genunchilor în momentul desprinderii de la sol, din autopasă sau cu partener.
6. Din stând, repunerea mingii cu piciorul prin procedeul cu şiretul plin (tehnica portarului), de pe sol, din
demivole şi vole, cu accent pe extensia genunchilor în momentul lovirii mingii. (cu partener, se execută cu
ambele picioare alternativ).
MIJLOACE UTILIZATE PENTRU CORECTARE

https://www.youtube.com/watch?v=2tpOOX4CDR4

https://www.youtube.com/watch?v=2tpOOX4CDR4&ab_channel=ManualTherapiesOnline
GENU RECURVATUM - CARACTERISTICI

 Corespunde unei deformări a articulației genunchiului, astfel încat

genunchiul este hiperextins în raport cu coapsa;
 Un genunchi hiperextins apare adesea după evenimente cu impact ridicat,
cum ar fi aterizarea puternică după un salt sau oprirea bruscă în timpul
alergării;
 Datorită naturii acestei leziuni, sportivii sunt cei mai expuși riscului, în special
cei implicati în sporturi de contact, sporturi care pun presiune foarte mare pe
genunchi (volei,fotbal,baschet) sau sporturi extreme.

Genu recurvatum se considera când extensia genunchiului este mai mult de

10 grade.
 GENU RECURVATUM

 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Flexia genunchiului
 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

1. Din stând, preluarea mingii cu şiretul plin şi cu coapsa prin amortizare, din autopasă sau din minge oferită de partener, cu
accent pe flexia genunchilor în momentul contactului cu mingea. (ridicarea mai amplă a piciorului de execuţie, se execută cu
ambele picioare alternativ).
2. Din stând, lovirea mingii cu şiretul plin de pe sol, din demivole şi vole, cu accent pe flexia genunchilor în faza de elan, din
autopasă sau din minge oferită de partener. (se execută cu ambele picioare alternativ).
3. Din stând, lovirea mingii cu capul de pe loc cu picioarele pe acceaşi linie şi din săritură cu bătaie pe ambele picioare, din
autopasă sau din minge oferită de partener, punându-se accentul pe flexia genunchilor în faza pregătitoare lovirii.
4. Din stând, aruncarea mingii de la margine cu picioarele pe aceeaşi linie, punându-se accentul pe flexia genunchilor în faza
premergătoare aruncării; (cu partener, alternativ).
5. Din stând, prinderea mingii (tehnica portarului) la nivelul solului, genunchilor şi abdomenului, accentuându-se flexia
genunchilor în momentul contactului cu mingea; (cu partener, alternativ).
6. Din stând, repunerea mingii cu mâna (tehnica portarului), prin lansare de jos accentuându-se flexia genunchilor în momentul
eliberării mingii; (cu partener, se execută cu ambele membre superioare alternativ).
7. Din stând, repunerea mingii cu piciorul (tehnica portarului) de la nivelul solului din demivole şi vole, cu şiretul plin, punându-
se accent pe flexia genunchilor în faza pregătitoare lovirii; (cu partener, se execută cu ambele membre inferioare alternativ).
MIJLOACE UTILIZATE PENTRU CORECTARE

https://www.youtube.com/watch?v=bwlL0PQs29g

https://www.youtube.com/watch?v=6J4JaqonqvU&t=42s

https://www.youtube.com/watch?v=wDZyw9ZbcQA
 GENU VARUM - CARACTERISTICI

 Reprezintă o deviere în plan frontal a genunchiului, cu

tendința poziționării gambei spre interiorul axei
membrului inferior și cu proeminența genunchiului
spre exterior;

 Popular, această afecțiune este cunoscută sub numele

de ”genunchi în O” sau ”în paranteză”.
 GENU VARUM

 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Ducerea (rotirea) genunchiului spre interior

 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

1. Din stând, preluarea mingii cu şiretul exterior şi cu partea externă a piciorului, punându-se
accent pe o suprafaţă mai mare de contact; (cu partener, se execută cu ambele picioare
alternativ).
2. Conducerea mingii cu partea externă a piciorului (10-15 m, se execută cu ambele picioare
alternativ).
3. Din stând, lovirea mingii cu şiretul exterior şi cu exteriorul, din autopasă sau cu partener,
executându-se cu ambele picioare alternativ; (perete, panou, poartă).
4. Din stând, repunerea mingii (tehnica portarului), cu şiretul exterior de pe sol, din demivole
şi vole; (cu partener, se execută cu ambele picioare alternativ).
MIJLOACE UTILIZATE PENTRU CORECTARE

https://www.youtube.com/watch?v=ZBJaUdaRlI8

https://www.youtube.com/watch?v=QXI4_-kCGOM

https://www.youtube.com/watch?v=ewqEStquFf0
 GENU VALGUM - CARACTERISTICI

 Deviație a gambei spre exteriorul axei membrului

inferior cu proeminența genunchiului spre interior;

 Dacă deviația este marcată, genu valgum, denumit în

mod curent genunchi în X, poate împiedica mersul;

 Este adesea un factor de gonartroză

(artroza genunchiului), deoarece presiunile nu se
exercită pe locurile obișnuite.
 GENU VALGUM

 MIȘCARE COMPENSATORIE:

Ducerea (rotirea) genunchiului spre exterior

 MIJLOACE SPECIFICE FOTBALULUI UTILIZATE PENTRU CORECTARE

1. Din stând, preluarea mingii cu şiretul interior şi cu partea internă a piciorului, punându-se
accent pe o suprafaţă mai mare de contact, (cu partener, se execută cu ambele picioare
alternativ).
2. Conducerea mingii cu partea internă a piciorului (10-15 m, se execută cu ambele picioare
alternativ).
3. Din stând, lovirea mingii cu şiretul interior şi cu interiorul, din autopasă sau cu partener,
executându-se cu ambele picioare alternativ; (perete, panou, poartă).
4. Din stând, repunerea mingii (tehnica portarului), cu şiretul interior de pe sol, din demivole
şi vole; (cu partener, se execută cu ambele picioare alternativ).
MIJLOACE UTILIZATE PENTRU CORECTARE

https://www.youtube.com/watch?v=OuAMtOx5B6E

https://www.youtube.com/watch?v=IKJWKJQXTuY
 TEMATICA PENTRU EXAMEN
Tehnica jocului
Definiție
Caracteristici
Sistematizare
Tehnica jocului fără minge
Tehnica jocului cu minge
 Toate procedeele tehnice de intrare, de păstrare și de transmitere a mingii (definiție,
descriere biomecanică, utilizare tactică și greșeli frecvente)
Tehnica portarului
Tactica jocului
Definiție
Caracteristici
Sistematizare
Acțiunile tactice colective și individuale de atac și de apărare: pasa, un-doi-ul,
demarcajul, marcajul
• Importanţa fotbalului în prevenirea, corectarea deficienţelor fizice şi în recuperarea kinetică
posttraumatică

• Competiţii speciale

• ACCIDENTARILE/TRAUMATISMELE ÎN JOCUL DE FOTBAL

• Mijloace tehnico-tactice specifice fotbalului folosite pentru prevenirea, corectarea

deficienţelor fizice şi recuperarea posttraumatică:
– la nivelul coloanei vertebrale, capului și gâtului;
– la nivelul membrelor superioare, toracelui și abdomenului;
– la nivelul spatelui, bazinului și membrelor inferioare.
Regulamentul jocului de fotbal

Legile 1-10 și 12te cele 17 Legi ale Jocului

Informații legate de examenul final
 Informații legate de examenul final

 Timp lucru: 80 minute

 45 de întrebări grilă
 Întrebările pot avea 1, 2 sau 3 răspunsuri corecte
 Testul este construit astfel încât să-l parcurgeți O SINGURĂ DATĂ!
 Intrați și susțineți testul doar cu grupa voastră, la ora la care sunteți programați!
 N-o să vă puteți întoarce la întrebarea anterioară
 Atât întrebările cât și răspunsurile vă vor fi prezentate într-o formă aleatorie: ex.
Întrebarea 1 va fi Întrebarea a 21-a pentru altcineva; răspunsul a va fi c pentru
altcineva
 Veți intra în același timp pe un Google Meet pe care o să vi-l creez în
dosarul EVALUARE
 Pe tot parcursul examenului veți avea camerele pornite. În caz de
suspiciune de fraudare o să vă rog să rămâneți și cu microfoanele
deschise.
 Examenul va fi înregistrat

 Tentativa de a copia se pedepsește cu EXMATRICULAREA din UNEFS!

EVALUARE
 Exemplu calcularea notei finale

Nume prenume Proiect LP Verif. PM Examen Final

Georgică Marinică 8 = 0,8 6 = 1,2 7 = 4,9 0,8+1,2+4,9 = 7

Costel Georgel 9 = 0,9 8 = 1,6 10 = 7 0,9+1,6+7 = 9,5(10)

”Fotbalul

Sport însumând o chintesență

De scheme și simboluri,
Ce-ți umple-un gol în existență
Paradoxal...cu goluri”

Definiție epigramatică de George Petrone

VĂ MULȚUMESC!

Baftă la examen!