4.

Politizarea ideii romanității românilor

-Ideea romanității nord-dunărene s-a îmbogățit cu două elemente noi în secolul

al XVI-lea.
 Primul este legat de începutul scrisului in limba română.
 Cel de-al doilea, de începutul politizării ideii originii romane a poporului
român. Astfel, romanitatea românilor devine un element component al
unei anumite ideologii politice a vremii, fie că este vorba de cea a
papalității, fie e cea a unor potentați laici. Și unii si alții susțineau
pretențiile politico-spirituale.
-Domnia lui Mihai Viteazu a marcat o epocă în istoria românilor, dar si în cea a
ideii romanității lor.
 Grație victoriilor strălucite obținute de domnul român împotriva oștilor
turco-tătare, românii au devenit cunoscuți in întreaga Europă.
 Stăpânirea lui Mihai Viteazu în Transilvania i-a atras însă ostilitatea
nobilimii maghiare, reflectată puternic în izvoarele vremii. Această
schimbare de atitudine a nobilimii maghiare se poate exemplifica cu un
caz tipic, cek al lui Ștefan Szamoskozy (1565-1612).
-Cuvintele dușmănoase la adresa românilor, după momentul Mihai Viteazu au
existat și la alți cronicari maghiari ai vremii. Cert este faptul că reprezentanții
nobilimii maghiare l-au urât pe Mihai Viteazu si poziția lor s-a reflectat atât in
actele oficiale ale vremii cât si in istografia maghiară.
-Nu toți reprezentanții nobilimii maghiare de la cumpăna secolelor XVI-XVII au
fost ostili românilor.
-In a doua jumătate a secolului al XVII-lea, rivalitatea austro-ungară se reflectă
și în mărturiile despre români. In acest contest apare și cronica lui Ioan Lucius in
1600 în Amsterdam.
 Autorul a urmărit istoria Croației si Dalamției dar a făcut si considerații
asupra vecinilor. Astfel ultimul capitol a fost consacrat exclusiv discutării
originii romane a poporului român. El nu a negat continuitatea poporului
român în dacia traiană, dar s-a susținut ca el a fost susținut sporit printr-
o imigrare provocată de către bulgarii de la sud la nord de Dunăre.
-Teoria lui Lucius a trecut neobservată timp de un secol. Abia în a doua
jumătate a secolului al XVII-lea, s-a descoperit valoarea ei documentară pentru
susținerea unor teorii care reprezentau arme ideologice în combinarea
revendicărilor politice ale românilor.
 Istoricul austriac I. Chr. Engel a urmat teoria lui Lucius în tipare noi,
falsificând, însă in bună parte prin eliminarea afirmării referinței
elementului uman în Dacia post-aureliană printr-o deplasare cronologică
si amintitei întâmplări romane din inițiativa bulgară adăugându-i-se
nuanța potrivită din „teoria exilatilor și răufăcătorilor” lansată de
istografia umanistă polonă.
 La rândul sau F. I. Sulzer l, ofițer de justiție al armatei austriece, susținea
într-o lucrare că românii nu se trag din coloniști romani și că poporul
români s-ar fi format in sudul Dunării de unde ar fi imigrant în secolul al
XII-lea
 Așa a apărut teoria imigraționistă, care a fost sistematizată în secolul al
XIX-lea de Robert Roesler. Datorită acestui fapt, a mai fost numită si
teoria reosleriană. Apariția lucrării lui Robert după realizarea dualismului
austro-ungar evidențiază caracterul interesat si neștiințific al acestei
teorii.
 Teoria reosleriană aduce argumente ca: dacii ar fi fost extrădați ca popor
în timpul războaielor cu romanii, romanizarea nu ar fi fost posibilă în
numai 163 de ani, toți locuitorii ar fi părăsit dacia in timpul retragerii
aureliene, poporul român s-ar fi format în sudul Dunării unde ar fi primit
influență slavă și ar fi devenit ortodocși, n-ar fi exista izvoarele istorice
care să ateste prezența românilor la nordul Dunării înainte de secolul al
XIII-lea, deci ar fi venit după maghiari în Transilvania.
 Teoria imigraționistă a fost combătută în mod viguros de istoricii români,
începând cu cei din Școala Ardeleană si până azi, precum și un însemnat
număr de mari istorici străini ca: E. Gibbon, Th. Momsen, J. Jung, C.
Patsch etc.
 Lucrarea lui Roesler a fost combătută mai întâi de istoricul român A. D.
Xenopol numită Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană; cu
următoarele argumente; elementul toracic reprezintă baza etnică a
poporului român, peste această bază s-a suprapus elementul roman;
migrațiile barbare au împins populația daco-romană spre munți,
prezența termenilor creștini de origine latină se explică prin
permanentele legături între populația romanizată din dreapta Dunării cu
cea din stânga ei; arheologia, toponimia, hidronomia aduc dovezi
incontestabile ale comunității dacilor și a daco-romanilor; poporul român
este i îmbinare a elementului tracic, roman și slav din care cel roman este
predominant si fundamental.