You are on page 1of 1

ESEU MOTIVATIONAL

Deși epoca în care trăim oferă tinerilor numeroase oportunități și posibilități de a alege
între diverse specializări și domenii, am optat și pentru modulul psiho-pedagogic din cadrul
Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Ceea ce m-a făcut să urmez acest modul a fost faptul că înca din anii de liceu, obiecte
precum psihologia, filosofia, sociologia și sportul m-au pasionat și mi-au oferit informații despre
comportamentul uman , despre procesele mentale, experiențele și trăirile interioare ale
individului , despre problemele sociale des întîlnite în societatea contemporană și despre
interacțiunea dintre semeni. Un alt motiv pentru care am ales modulul DPPD a fost dragostea
mea pentru copii și dorința de a-i învăța pe cei mici sau pe cei mai mari lucruri noi , lucruri care
îi vor ajuta pe drumul vietii .
Participând la diferite activităti din domeniul vieții sociale, dar și din relațiile cu cei din
jur, mi-am dat seama de unele calități pe care le am și care mă fac potrivit, în opinia mea, pentru
cariera didactică. Aceste calități sunt: perseverența, luptând mereu pentru ceea ce-mi doresc și
nedescurajându-mă niciodată la prima piedică; calmul și înțelegerea de care dau dovada în
diferitele situații care mă întampină; spiritul altruist și afinitățile pentru problemele celorlalți, dar
și capacitatea de a lucra în echipă.
Cred că orice student își dorește în principal să urmeze o meserie în domeniul studiat.
Așadar, principala mea aspirație este, dupa terminarea Facultății de Educație fizică și Sport, de a
găsi un loc de muncă potrivit, în care să pot aplica cunoștințele acumulate.

În concluzie, cele mai importante argumente în favoarea deciziei mele de a participa la


acest curs psiho-pedagogic sunt: interesul deosebit acordat carierei didactice, dorința de a căpăta
noi compentențe încât să reușesc să predau pe viitor elevilor într-un mod profesionist , astfel
încât ei să înțeleagă cu ușurință și cu plăcere ceea ce îi voi învăța și satisfacțiile pe care acest
domeniu mi le poate aduce.

You might also like