Construcțiile incidente

Construcția incidentă = o informație, un comentariu sau o explicație suplimentară

Se caracterizează prin următoarele trăsături:
- este izolată grafic prin semne de punctuație (virgulă, paranteze sau linie de pauză);
- în general, are topică liberă, fiind introdusă în orice parte a enunțului principal;
- au topică fixă cele care se referă la vorbirea directă (zise profesorul; întrebă Maria);

Construcțiile incidente pot fi:

 cuvinte: Va veni, probabil, și Ana.

 grupuri de cuvinte: Vecina mea, de treabă femeie, m-a ajutat să deschid ușa.
 propoziții: Străbunicul, Dumnezeu să- l ierte, a fost veteran de război.
 fraze: Vom repeta mâine, le- a șoptit regizorul, înainte să plece.

 Două tipuri de construcții incidente:

 independente (nu se subordonează sintactic enunțului de bază)

(„Fata avea, era limpede, toată inițiativa.” – G. Călinescu)

 legate (depind de enunțul de bază), fiind introduse prin mărci de coordonare sau
de subordonare

(„Numai în grădina ursului, dacă-i fi auzit de dânsa, se află sălăți de aceste.” – Ion
Creangă)

! Construcțiile incidente sunt specifice oralității (vorbirea populară și familiară).

APLICAȚII
1) Notează, în caiet, construcțiile incidente din enunțurile de mai jos și precizează din ce
sunt alcătuite (cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții sau fraze).

 Am întâlnit-o aseară, la teatru (deși nu cred că e bine că îți spun asta).

 Ai discutat cu părinții tăi despre plecarea în excursie, nu?
 Maria era, nu știu cum să spun, mai implicată decât de obicei.
 Ah! Nu credeam că mă vei păcăli, ștrengarule...
 Ar fi bine să folosiți și varianta digitală a manualului, i-a sfătuit dirigintele.
 Ce surpriză mi-ai făcut, bată-te norocul să te bată!
 Fata – simpatică foc – l-a ajutat să completeze formularul.

2) Explică punctuația construcțiilor incidente identificate.

Construcțiile incidente pot fi:

 cuvinte: Vai, nu pot să cred!

 grupuri de cuvinte: Vecina mea, de treabă femeie, m-a ajutat să deschid ușa.
 propoziții: Străbunicul, Dumnezeu să- l ierte, a fost veteran de război.
 fraze: Vom repeta mâine, le- a șoptit regizorul, înainte să plece.

Din categoria construcțiilor incidente, fac parte:

formulele de adresare Ana, nu uita!
Nu cred, domnule director!
Dragă, nu te grăbi!
Tu, închide fereastra!
Măi, oprește-te la semafor!
grupul verbal care prezintă contextul comunicării — Ai văzut? a întrebat Ana.
adverbe și locuțiuni adverbiale care exprimă Am fost, fără îndoială, iertat.
necesitatea, probabilitatea sau aproximarea Va veni, probabil, și Ana.
Au fost, pe undeva, două sute.
cuvinte sau expresii prin care sunt transmise stări Aoleu! Ce multă lume e aici!
și sentimente Bună treabă! Felicitări!
Sper, Dumnezeu să ne ajute!, să reușim.
cuvinte sau construcții ce reprezintă automatisme Chiar așa, frate, de ce strigi?
verbale Zău, ai recitat extraordinar!
A spus că, din păcate, nu mai vine.
Am fost acolo și, știi, era închis.
Deși voiam să merg cu ei, era ceva, nu știu
dacă mă înțelegi, care mă oprea.

În vorbire, construcția incidentă are o intonație specială.

Incidenta este separată de restul enunțului prin virgule, linii de pauză sau paranteze.
Construcțiile incidente reprezintă un fenomen de oralitate populară sau cultă. Ele sunt
folosite în textele literare ca mijloc de reproducere a vorbirii.

Am citit astăzi, la școală, de pe scaunul autorului, tema la română, nu știu dacă ți-am spus despre
ea, era în manual la rubrica Provocări: o rețetă culinară, inspirată de un personaj din piesa de
teatru Take, Ianke și Cadâr. Colegii m-au aplaudat (drăguț din partea lor) și, firește, m-am
bucurat foarte mult.
— Ei bine, Didi, nu mă mir, toată lumea știe cât ești de creativă! Și – dacă-i vorba – cred că știi
și tu.
— Ești foarte ingenioasă, mi-a spus.
Apoziția

Apoziția = o funcție sintactică / construcție sintactică (cuvânt sau grup de cuvinte) care
exprimă o relație de echivalență de sens între aceasta și un substantiv bază. Poate fi eliminată din
enunt, precizând informații suplimentare.

Este obligatoriu postpusă substantivului bază (sau unor pronume sau numerale cu
valoare pronominală), pentru că, schimbându-se ordinea cuvintelor, se modifică și funcția
sintactică a cuvintelor. De exemplu, sunt apoziții cuvintele scrise italic în propozițiile următoare:
O voi vizita pe prietena mea, Mădălina. O voi vizita pe Mădălina, prietena mea.

Apoziția se desparte prin virgulă sau linie de pauză de restul propoziției sau este
precedată de semnul două puncte. Apoziția poate fi introdusă prin adverbe cu rol explicativ
(fără funcție sintactică): adică, anume, mai exact, respectiv etc.

Apoziția stă, de obicei, în cazul nominativ, indiferent de cazul substantivului bază (L-am
întâlnit pe prietenul meu, Andrei.), dar poate și să reia cazul substantivului bază (Am vorbit cu
Dan, cu prietenul tău.).

Apoziția se exprimă prin:

 substantiv: Sora mea, Elena, este profesoară.;

 pronume: Prietenul meu, adică el, mă ajută mereu.;
 numeral cu valoare pronominală: Celelalte case, a doua și a treia, sunt renovate.;
 adjectiv: El este neascultător, mai exact obraznic.;
 forme verbale nepersonale: A câștigat concursul muncind, adică trudind.(gerunziu)

Apoziția poate fi:

 simplă, când are un singur termen: Am întâlnit-o pe colega mea, Ana.;

 dezvoltată, când are doi sau mai mulți termeni: Acesta este Petre, colegul de bancă al
Inei. (cuvintele care determină apoziția colegul îndeplinesc funcție sintactică în structura
apozitivă: de bancă = atribut substantival prepozițional; al Inei = atribut substantival
genitival)