TEHNICI DE REALIZARE A CADASTRULUI 3D PRIN SCANARE

Cuprins
Pagina
Introducere................................................................................................................ 3 pag
Capitolul I. Conceptul de Cadastru 3D .................................................................
I.1. Nevoia unui Cadastru 3D...................................................................
I.2. Apariţia conceptului de Cadastru 3D ...............................................
I.3. Principiile generale ale Cadastrului 3D ........................................... 7 pag

Capitolul II. Etapele implementării Cadastrului 3D ............................................

II.1. Analiza cunoştinţelor şi a bazelor existente.....................................
II.2. Baze de date 3D şi GIS 3D pentru un Cadastru 3D.........................
II.3. Modele pentru Cadastrul 3D .............................................................
II.4. Realizarea Cadastrului 3D ............................................................... 17 pag

Capitolul III. Domenii de aplicaţie şi metode de lucru pentru culegerea datelor ..

III.1. Cadastrul petrolier…........................................................................
III.2. Cadastrul reţelelor edilitare …..........................................................
III.3. Cadastrul monumentelor..................................................................
III.4. Cadastrul căilor de comunicaţie terestre......................................... 7 pag

Capitolul IV. Tehnica scanării laser……………………………………………...

IV.1. Informaţii generale ………..............................................................
IV.2. Principii ale scanării laser ..............................................................
IV.3. Analiza erorilor ...............................................................................
IV.4. Scanarea laser în practică .............................................................. 23 pag

Capitolul V. Studiu de caz: Modelul 3D pentru instalaţii industriale..................

VI.1. (Numele subcapitolului)....................................................................
VI.2. (Numele subcapitolului).................................................................... max 10 p

Concluzii .................................................................................................................... 3-4 pag

Bibliografie.................................................................................................................
Anexe (figuri, tabele, poze, etc).................................................................................

1
 Introducere

Activitatea de cadastru a evoluat foarte mult în ultimele decenii, din punct de vedere al
conţinutului şi complexităţii. Dezvoltarea cadastrului s-a făcut pe masura punerii de acord cu
cerintele mereu crescânde ale societatii in ansamblu si cu perfectionarea mijloacelor tehnice si a
metodelor de lucru propii, sau a celor apartinand altor domenii pe care se sprijină sau cu care
colaboreaza.
Etimologia termenului cadastru nu este stabilita in mod cert. În acest sens există mai
multe ipoteze. O prima varianta atribuie termenului origine greaca, potrivit careia ar deriva din
cuvantul compus ,,katastikon" (prefixul ,,kata" inseamna de sus in jos, iar ,,stikon" are semnificatia
de registre de impunere, carte de insemnari, carte de comert). Potrivit altor opinii, termenul cadastru ar
deriva din cuvantul de origine latina ,,capitastrum", ceea ce ar insemna impozit pe capul familiei.
Denumirea apare intr-o forma apropiata, folosita cu intelesul actual intr-un document din anul
1185 gasit la Venetia.
Cunostinte si confirmari legate de activitatea organizata de masurare a terenurilor
exista si se refera in special la zonele in care pamantul era cultivat pentru agricultura, in lunca fluviului
Nil, in Mesopotamia si in Orientul Mijlociu. In Egiptul Antic s-au tinut evidentele loturilor repartizate
periodic pentru agricultori, iar obligatiile fata de faraoni erau platite dupa întinderea si calitatea
pamantului. Masuratorile erau de mare importanta, mai ales pentru gospodarirea vaii Nilului, deoarece
granitele dintre parcele erau sterse datorita revarsarilor anuale si era necesara refacerea lor. In Grecia
Antica impartirea pamantului s-a facut in moduri diferite in Sparta si Atena, iar populatia a fost
impartita in clase in functie de avere, lucru care a necesitat masurarea pamantului si aprecierea
capacitatii de productie, precum si tinerea unor registre de evidenta.
Data de nastere a cadastrului in Europa poate fi considerata 17 aprilie 1920, cand au inceput
lucrarile de masurare pentru principatul Milano aflat sub ocupatie austriaca. Considerat modelul tuturor
cadastrelor europene, a fost preluat de Franta sub Napoleon, de principatele italiene si statul papal, de
Belgia, Olanda, Luxemburg, cantoanele elvetiene, landurile germane si tot Imperiul Habsurgic.
Transilvania a beneficiat de rigurozitatea cadastrului austriac si prin urmare, astazi inca se mai
gasesc planuri cadastrale intocmite în timpul Imperiului Austro-Ungar.
De la apariţie şi până în prezent, definiţia şi însemnătatea cadastrului a evoluat, astrăzi prin
,,cadastru” înţelegându-se un sistem unitar si obligatoriu de evidenta tehnica, economica si juridica
prin care se realizeaza identificarea, inregistrarea si reprezentarea pe planuri cadastrale a tuturor
corpurilor de propietate, indiferent de destinatie si propietar.

2
 În contextul actual în care evoluţia tehnologiei se află pe o curbă exponenţial ascendentă, există
ramuri ale industriei şi construcţiilor pentru care reprezentările clasice 2D pe planuri cadastrale nu mai pot
reda fidel structurile şi formele construite. Dezvoltarea actuală în construcţii, instalaţii industriale şi edilitare
care devin mai mari, mai complexe şi mai precise impune şi un control mai exigent asupra lor. Astfel apare
nevoia unui nou mod de reproducere a realităţii. Aici vin în ajutor tehnologiile 3D, tot mai des întâlnite în
domenii diverse.
Spaţiul tridimensional este un model geometric al universului fizic în care trăim. Cele trei
dimensiuni sunt comun numite lungime, lăţime şi înălţime sau adâncime, deşi oricare trei direcţii
perpendiculare pot servi ca trei dimensiuni.
În spaţiul tridimensional geometria corpurilor şi obiectelor este redată fidel prin
folosirea unor procedee şi tehnici moderne de măsurare. Ulterior obiectele pot fi vizualizate
digital cu mare precizie. Corpurile suprapuse, care în vedere bidimensională ar apărea neclar
sau corpurile foarte complexe care prin tehnici 2D nu pot fi redate fidel, prin reprezentarea
tridimensională ele sunt reproduse digital conform realităţii.
Am ales să prezint această temă în lucrarea mea de licenţă doarece dezvoltarea
continuă a lumii moderne implică şi dezvoltarea tehnicilor şi metodelor de înregistrare şi de
ţinere a unei evidenţe a acesteia. Tehnicile care azi sunt în stadiul de concept sau sunt utilizate
sporadic pentru anumite nevoi imediate vor fi în viitor, din necesitate, utilizate la scară largă.
Aşa cum inventarierea proprietăţilor funciare şi implicit cadastrul în forma cunoscută de noi
azi a apărut cu secole în urmă din necesitatea de a impozita proprietatea, inventarierea în
formă 3D a construcţiilor moderne apare acum în mileniul III, odată cu explozia de forme
complexe, compuse şi suprapuse impuse de tehnologiile moderne.
Acest mileniu a venit spre noi cu viteză şi ne-a adus o cantitate mare de informaţii,
creaţii şi concepţii, care de multe ori ne impun adaptare şi progres. Această stare ne obligă să
ne schimbăm radical modul de a vedea lumea. Trebuie să ne schimbăm modul şi capacitatea
de abordare şi sinteză, pentru a vedea cât mai real această nouă lume, prin concepte
structurale de ansamblu şi în final prin structuri de imagine.
Robert Browning, scriitor englez care a trăit în secolul XIX afirma că „Progresul este
legea vieţii” iar Peter F. Drucker, scriitor austriac care a trăit secolul XX afirma că „ Inovaţia
este instrumentul specific al întreprinzătorilor, mijlocul prin care ei valorifică schimbarea ca o
oportunitate pentru o altă afacere sau pentru un alt serviciu”. Noi, cei care trăim în secolul
XXI, trebuie să vorbim despre tehnici şi tehnologii inovatoare azi pentru ca mâine să putem
spune că am contribuit şi noi la progresul societăţii.

3
 Datorită celor enunţate mai sus am ales să prezint în acestă lucrare de licenţă
conceptul de cadastru 3D şi modalităţi de realizare a acestuia prin tehnici de scanare. În
România acest concept de cadastru 3D şi tehnica scanării de care este strâns legat sunt încă rar
întâlnite şi foarte puţin tratate.
Deşi parcelele sunt reprezentate într-un spaţiu bidimensional, proprietatea asupra unei
parcele a fost întotdeauna cu referire la un spaţiu tridimensional. Un drept la proprietate se
referă la un spaţiu în 3D care poate fi folosit de proprietar şi nu este limitat doar la parcela
plată definită 2D, fără nici o înălţime şi adâncime. Dacă dreptul la proprietate s-ar limita
numai la suprafaţa în sine, folosinţa proprietăţii ar fi imposibilă. Deci, dintr-un punct de
vedere juridic proprietatea cadastrală a fost întotdeauna 3D. Întrebarea care se pune este dacă
tradiţionalul cadastru, care este bazat pe conceptul de parcele reprezentate bidimensional, este
adecvat pentru înregistrarea tuturor tipurilor de situaţii care apar în lumea modernă sau
cadastrul trebuie să progreseze la o abordare 3D?
Răspunsul poate fi extras din Declaraţia de la Bathurst (Australia) a Federaţiei
Internaţionale a Topografilor, care se află sub egida ONU, care încă din anul 2000 a afirmat
că „multe sisteme administrative din prezent nu sunt adecvate să acopere aria complexă a
drepturilor, restricţiilor şi responsabilităţilor în creştere în relaţia cu terenul. Multe din
cadastrele existente sunt încă bazate pe modelele care au origini cu secole în urmă iar aceste
modele trebuie reconsiderate şi adaptate lumii moderne. Aceste ipoteze ar trebui să
reconsidere modelul registraturii cadastrale în legătură cu problema dimensiunilor 2D şi 3D.”
În această lucrare voi prezenta conceptul de cadastru 3D cu trimiteri către concepte
care au fost deja enunţate în ţări precum Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Australia şi
Canada. Voi prezenta principalele domenii de aplicabilitate ale cadastrului 3D, cum ar fi
cadastrul petrolier, cadastrul reţelelor supraterane şi cadastrul monumentelor unde acesta este
absolut necesar precum şi tehnici de realizare a cadastrului 3D, dintre care voi detalia tehnica
scanării laser. În final voi aborda posibilitatea existenţei în viitor a unui cadastru 3D complet.
Ca studiu de caz în vederea susţinerii celor afirmate, voi prezenta o aplicaţie în domeniul
scanării cu laser, respectiv scanarea laser şi modelul tridimensional al unor instalaţii de pe o
platformă petrochimică. Voi prezentarea concret întrebuinţarea actuală a unui astfel de model
tridimensional în cazul unor instalaţii industriale. În concluzii voi încerca să extrag ideile
principale care trebuie reţinute în legătură cu o registratură 3D, cât de pregătiţi suntem să
gestionăm astfel de date, dacă putem avea o bază legală şi în România pentru un Cadastru 3D
şi care sunt direcţiile viitoare.

4
 Capitolul I
Conceptul de Cadastru 3D

I.1. Nevoia unui cadastru 3D

De-a lungul ultimelor două secole densitatea populaţiei a crescut considerabil făcând
utilizarea pământului mai intensă. Acest fenomen a cauzat o creştere a importanţei proprietăţii
care a schimbat felul în care oamenii se relaţionează cu pământul. Această relaţie în
schimbare a necesitat un sistem în care proprietatea asupra pământului să fie înregistrată clar
şi indisputabil. În aceşti termeni un astfel de sistem se referă la „cadastru” deşi există mai
multe sisteme cu nume diferite în lume cu responsabilităţi similare cum ar fi registratură
cadastrală, sistem cadastral, înregistrări ale terenurilor, registrul proprietăţilor sau carte
funciară. Nu există o formă unică a cadastrului. Astfel este imposibil de dat o definiţie
universală a cadastrului care este concis şi cuprinzător având caracteristicile distinctive ale
unei înregistrări tehnice a parcelelor din orice teritoriu dat dar şi înregistrări juridice indiferent
de natura fiscală a proprietăţii.
Descrierea făcută cadastrului de Federaţia Internaţională a Topografilor ( FIG –
International Federation of Surveyors ) în Declaraţia asupra Cadastrului spune: „ … o bază de
date a parcelelor, un sistem al informaţiilor despre parcele cu înregistrări referitoare la acestea
( drepturi, restricţii şi responsabilităţi ). De obicei include o descriere geometrică a pacelelor
legate de alte înregistrări care descriu natura intereselor asupra ei, proprietatea, valoarea şi
amenajările. Aceste date pot fi folosite în scopuri fiscale, scopuri legale, pentru a asista în
managerierea trenurilor şi ajută la protecţia şi monitorizarea mediului înconjurător.
În România sistemul care face posibilă adiministrarea parcelelor şi înregistrărilor
despre acestea este cadastrul general. Ca definiţie poate fi caracterizat ca fiind un sistem unitar
si obligatoriu de evidenta tehnica, economica si juridica prin care se realizeaza identificarea,
inregistrarea si reprezentarea pe planuri cadastrale a tuturor corpurilor de propietate, indiferent de
destinatie si propietar, de pe intregul teritoriu al tarii.
Iniţial, registratura cadastrală a fost adesea introdusă pentru a asista în taxarea terenurilor. Astăzi
cadastrul oferă şi îmbunătăţeşte eficienţa tranzacţilor cu terenuri şi le oferă siguranţă. Cadastrul este folosit
atât în sectorul public cât şi în sectorul privat pentru dezvoltarea proprietăţilor, pentru construcţii, pentru
planificare urbană şi rurală, pentru managementul parcelelor şi monitorizarea mediului înconjurător.
Aşadar cadastrul nu mai este relaţionat numai cu topografia şi cartografierea terenului. Proprietatea
individuală a început cu subdivizarea suprafeţelor în unităţi folosind graniţe 2D. Din acest motiv unitatea de

5
bază a cadastrului actual este parcela, care face harta cadastrală o hartă 2D. Pentru a asigura
completitudinea şi consistenţa, parcelele 2D nu au voie să se suprapună şi nu pot să apară goluri, creindu-se
astfel o partiţionare plană. Deşi parcelele sunt reprezentate bidimensional, proprietatea asupra
unei parcele a fost întotdeauna cu referire la un spaţiu tridimansional. Un drept la proprietate
se referă la un spaţiu 3D care poate fi folosit de proprietar şi nu este limitat doar la parcela
plată şi plană definită 2D, fără nici o înălţime şi adâncime. Dacă dreptul la proprietate s-ar
limita numai la suprafaţa în sine, folosinţa proprietăţii ar fi imposibilă. Deci, dintr-un punct de
vedere juridic proprietatea cadastrală a fost întotdeauna 3D.
Întrebarea care se pune este dacă tradiţionalul cadastru, folosit la scară largă azi, care
este bazat pe conceptul de parcele reprezentate bidimensional, este adecvat pentru
înregistrarea tuturor tipurilor de situaţii care apar în lumea modernă sau cadastrul trebuie să
progreseze la o abordare 3D?
Răspunsul poate fi extras din Declaraţia de la Bathurst (Australia) a Federaţiei
Internaţionale a Topografilor, aflată sub egida Naţiunilor Unite (ONU), care încă din anul
2000 a afirmat că „multe sisteme administrative din prezent nu sunt adecvate să acopere aria
complexă a drepturilor, restricţiilor şi responsabilităţilor în creştere în relaţia cu terenul. Multe
din cadastrele existente sunt încă bazate pe modelele care au origini cu secole în urmă iar
aceste modele trebuie reconsiderate şi adaptate lumii moderne. Aceste ipoteze ar trebui să
reconsidere modelul registraturii cadastrale în legătură cu problema dimensiunilor 2D şi 3D.”
Aşadar despre o proprietate tridimensională este vorba şi în cadastrul 2D, deşi specificaţia asupra
proprietăţii este făcută numai pentru parcela 2D. Discuţia despre sistem de Cadastru 3D în sine a apărut
numai în ultimii ani ( începând cu anul 2000 odată cu intrarea în mileniul III ) când s-a pus în discuţie
necesitatea cadastrului de a progresa odată cu dezvoltarea rapidă şi cerscândă a altor ramuri ale ştiinţei care
au dus la apariţia de construcţii şi sisteme foarte complexe.
Necesitatea de a înregistra toate tipurile de situaţii care au apărut deja în lumea modernă şi care
continuă să progreseze a făcut să apară ideea de cadastru 3D, respectiv ideea de a înregistra cât mai precis
formele complexe, suprapuse şi întrepătrunse existente, cu o acurateţe maximă pentru a putea fi utilizate
ulterior pentru diverse scopuri fie administrative, fie legale sau scopuri personale ale proprietarului în sine.
Sistemul de Cadastru 3D despre care vorbim azi este în stadiul de concept, sau este
utilizat sporadic pentru anumite nevoi imediate. În viitor el va fi utilizat la scară largă. Aşa
cum inventarierea proprietăţilor funciare şi implicit cadastrul în forma cunoscută de noi azi a
apărut cu secole în urmă din necesitatea de a impozita proprietatea, inventarierea în formă 3D
a construcţiilor moderne apare acum în mileniul III, odată cu explozia de forme complexe,
compuse şi suprapuse impuse de tehnologiile moderne.

6
 I.2. Apariţia conceptului de Cadastru 3D
Presiunea asupra terenurilor în anumite zone, în special în centrele de afaceri, în
centrele comerciale şi în centrele industriale a dus la o suprapunere şi interconectare a
construcţiilor ( Figura 1.1. a) şi b) ).
Chiar şi atunci când drepturile la proprietate asupra acestor construcţii complexe sunt
stabilite prin legislaţiile existente, în descrierea şi înfăţişarea acestora apar probleme.
Provocarea este cum să fie înregistrate construcţiile suprapuse şi interconectate când sunt
proiectate la sol, pe un simplu plan cadastral, într-o registratură cadastrală care înregistrează
informaţii despre parcele 2D.
Proprietatea în aceste cazuri este localizată una peste alta sau o proprietate traversează
o altă proprietate subteran sau/şi suprateran. Asttfel apare nevoia ca registratura cadastrală să
se extindă în cea de-a treia dimensiune. Cadastrul trebuie să poată să stabilească regulile şi să
legifereze drepturile asupra proprietăţilor şi în cazurile amintite.
Interesul tot mai mare manifestat pentru un cadastru 3D la nivel mondial este cauzat
de o multitudine de factori printre care amintim:
- creşterea considerabilă a valorii proprietăţilor
- insuficienţa spaţiilor amplasate la sol în centrele intens populate sau industrializate
şi nu numai care sunt în dezvoltare continuă
- necesitatea de noi căi de acces, parcări, drumuri şi rute alternative este absolut
necesară în zonele intens populate, recurgându-se la amplasarea acestora subteran
sau suprateran, denivelate
- mulţimea de tunele, pasaje, cablaje şi conducte (apă, canalizare, electricitate,
telefonie, gaze, televiziune, carburanţi – Figura 1.1 c), etc.), parcări subterane,
clădiri construite peste drumuri şi autostrăzi, autostrăzi construite peste clădiri şi
chiar prin acestea, intersecţii de drumuri şi căi ferate denivelate şi multe alte cazuri
de construcţii etajate a crescut considerabil
- dezvoltarea arhitecturală modernă, nu din necesitate ci din propulsia dată de
evoluţia tehnologică şi ştiinţifică, finalitatea fiind formele din ce în ce mai
îndăzneţe, mai complexe şi mai curajoase.
- abordarea 3D în alte domenii ( 3D GIS – Sisteme Informatice Geografice,
planificare 3D, aparate şi instrumente pentru scanare 3D, softuri pentru prelucrarea
şi vizualizarea datelor 3D ) care fac abordarea unui cadastru 3D să fie realizabilă
din punct de vedere tehnilogic

7
 a) Clădirea Gate Tower, Osaka, Japonia b) Pasajul Pipera - Tunari, Bucureşti, România
O autostradă suspendată trece prin clădire Şoseaua traversează calea ferată Bucureşti - Contanţa

c) Peromidia, Năvodari, Constanţa, România

Complex industrial format dintr-o rafinărie şi o uzină petrochimică
Figura 1.1. Exemple de situaţii unde Cadastru 3D este necesar

Astfel, factorii care fac să se vorbescă despre un Cadastru 3D sunt reali, au început să
apară în urmă cu mulţi ani şi s-au înmulţit considerabil în ultimele două decenii. Trebuie să ne
schimbăm şi să ne adaptăm capacitatea de abordare şi sinteză, pentru a vedea cât mai real
această nouă lume, prin concepte structurale de ansamblu şi în final prin structuri de imagine.

8
 I.3. Principiile generale ale Cadastrului 3D
În concepţia registraturii bidimensionale o parcelă este o bucată de teren pe care o persoană sau
mai multe persoane, numite proprietari au drepturi de posesie, închiriere, concesie etc. Deşi proprietatea
asupra parcelei nu este explicit mărginită în a treia dimensiune, în cele mai multe ţări proprietatea ajunge
atât de departe cât are proprietarul interes, în timp ce altor persoane le este permis să folosească spaţiul de
deasupra sau de dedesupt atâta timp cât proprietarul nu poate obiecta rezonabil împotriva acestei folosinţe.

Figura 1.2. Ilustraţia extinderii spaţiale a drepturilor de proprietate asupra parcelei definită 2D

Termenii de bază folosiţi pentru descrierea cadastrului 3D sunt proprietate 3D, parcelă 3D.
Un cadastru 3D e un cadastru care înregistrează şi alocă drepturi şi restricţii nu numai pentru
parcele ci şi pentru unităţi tridimensionale de proprietate.
O unitate tridimensională de proprietate sau o proprietate 3D este acea cantitate mărginită de spaţiu
asupra căreia o persoană este proprietară cu acte şi drepturi legale. De fapt parcela tradiţională, cu doar o
persoană care foloseşte acea parcelă, este tot o proprietate 3D chiar daca nu are graniţe explicite. Totuşi
aceasta nu a cauzat niciodată probleme în ceea ce priveşte a 3-a dimensiune. Problemele apar însă în
situaţiile de proprietate 3D.
Situaţiile de proprietate 3D se referă la cazurile în care diferite unităţi de proprietate (având diferite
moduri de utilizare a spaţiului) sunt amplasate una deasupra celeilate sau constituie structuri chiar mai
complexe – sunt interconectate unele cu celelate. ( Figura 1.3. ) În aceste ipoteze proprietăţile 3D pot fi
numite şi proprietăţi stratificate. În situaţiile de proprietate asupra parcelelor 3D fiecare proprietar foloseşte
o cantitate de spaţiu ( un volum de spaţiu ) care este mărginit în 3 dimensiuni. Aceste volume sunt

9
poziţionale unul peste celălalt, toate pe aceeaşi parcelă plană de bază, volumele fiind localizate pe acceaşi
coloană în spaţiu, diferind doar graniţele inferioare şi superioare. Drepturile reale sunt atribuite diferitor
proprietari pentru diferite volume.

Figura 1.3. Exemplu de proprietate 3D

Structura geologică este foarte importantă în defalcarea proprietăţii în cea de-a treia dimensiune. În
zone cu structură geologică subterană solidă, un tunel la două zeci şi cinci de metri subteran nu va cauza
nici o inconvenienţă pentru proprietarul parcelei de la suprafaţă. Dar o asemenea construcţie în zone cu
structură geologică subterană instabilă nu ar fi posibilă şi ar putea dăuna proprietăţii de la suprafaţă.
Pentru a înregistra situaţiile de proprietăţi 3D în cadastrele curente, cadrul legal pentru acestea
trebuie adaptat de fiecare dată, funcţie de situaţia existentă.

Figura 1.4. Cum să se facă înregistrarea situaţiilor 3D în cadastrul 2D ?

10
 În cercetările de demarare a realizării unui Cadastru 3D trebuie avute în vedere trei direcţii care vor
determina nevoile, constrângerile şi posibilităţile de ralizare. Aceste direcţii sunt legate între ele şi ar trebui
să poată să răspundă la următoarele întrebări:
- Partea juridică: Cum poate fi stabilit cadrul legal pentru proprietăţile stratificate? Cum să
stabileşti graniţe ale proprietăţilor, altele decât tradiţionalele parcele 2D? Ce drepuri şi obligaţii
pot fi folosite şi cum pot fi ele puse în practică?
- Partea economică: cum să fie înregistrate drepturile şi obligaţiile asupra proprietăţii 3D şi cum
să fie ele luate în calcul la stabilitea taxelor aferente?
- Partea tehnică: ce sisteme din punct de vedere hardware, software şi a structuri lor de date sunt
necesare pentru a suporta baza de date în situaţiile de registratură a cadastrului 3D? Ce sisteme
sunt tehnologic posibile?
Cadastrul actual îşi serveşte bine scopurile în toate situaţiile (2D) şi are o fundaţie solidă în
societatea de azi bazându-se pe o istorie îndelungată. Din acest motiv nu este posibil să ne gândim la un
cadastru 3D în totalitate diferit de ceea ce există azi. Din această cauză toate cercetările trebuie să înceapă
cu registratura cadastrală existentă. Trebuie căutate părţile ei suficiente şi părţile în care trebuie extinsă şi
îmbunătăţită în cazul situaţiilor 3D.
Un rol important în implementarea unui Cadastru 3D îl au soluţiile şi resursele tehnice. În acest
sens bazele de date, care sunt esenţiale în stocarea şi manipularea unor cantităţi mari de date, trebuie să fie
adaptate pentru a putea modela şi relaţiona obiecte georeferenţiate 3D ( alinierea la un sistem de coordonate
definit ). În ceea ce priveşte o înregistrare de tipul unui GIS 3D trebuiesc dezvoltate metode eficiente pentru
structurile de date, organizarea datelor 2D şi 3D în acelaşi mediu, crearea bazei de date în sine şi updatatea
ei. Un rol important în societatea de azi îl are internetul şi transmiterea de date prin internet. Din acest motiv
şi această registratură cadastrală 3D ar trebui să fie introdusă într-o infrastructură geo-informatică (să poată
fi accesate anumite părţi ale bazei de date cu ajutorul internetului). Cadastrul trebuie să permită accesul la
informaţii a unui spectru larg de utilizatori (simpli cetăţeni, agenţi imobiliari, notari, specialişti GIS şi CAD,
topografi etc. ). Din acest motiv o altă problemă majoră este cum poate baza de date să fie accesibilă pentru
toţi utilizatorii. Aceste aspecte tehnice sunt doar cele mai importante, din acestea putând deriva şi alte
probleme. Rezolvarea acestora – crearea unei baze de date, organizarea într-un GIS 3D, accesul la
informaţii, posibilitatea accesării prin internet – ar constitui baza tehnică primară pentru partea tehnică a
cadastrului 3D.

11
 Capitolul II

Etapele implementării Cadastrului 3D

II.1. Analiza cunoştinţelor şi a bazelor existente

Multe tipuri de cadastre existente se bazează pe caracteristicile specifice fiecărei ţări,
cum ar fi moştenirea culturală, geografia fizică, folosinţele terenurilor, tehnologia etc. Tipul şi
forma cadastrului ( organizare, implementare tehnică etc. ) influenţează nevoile şi
posibilităţile pentru un Cadastru 3D.
În mod tradiţional, registratura cadastrală constă într-un set de hărţi conţinând parcele
cu numere cadastrale unice şi o carte funciară în care sunt înscrise informaţii despre
proprietatea asupra parcelei. Încă de la sfârşitul secolului trecut în ţările în dezvoltare, inclusiv
în ţara noastră, registraturile cadastrale au fost convertite în format digital. Informaţiile
spaţiale despre parcele nu mai sunt pe hârtie ci sunt în sisteme informatice geografice şi
aplicaţii CAD sau baze de date spaţiale mai complexe şi mai sofisticate. Informaţiile despre
proprietate şi alte informaţii, în zilele noastre, sunt înregistrate nu numai pe hârtie ci şi digital.
Legăturile fac posibile căutările spaţiale şi administrative şi combinarea rezultatelor acestora.
În sisteme mai avansate este posibilă căutarea părţilor spaţiale şi administrative în acelaşi
sistem integrat.
Cadastrul trebuie sa furnizeze date reale cu privire la:
- determinarea intinderii, configuratiei si pozitiei corpurilor de propietate, a destinatiei si
folosintei lor
- identificarea propietarilor de bunuri imobile si inscrierea lor in registrele cadastrale;
- stabilirea categoriei de terenuri dupa insusirile calitative
- inventarierea suprafetelor mecanizabile si nemecanizabile, a pantelor terenurilor
- bonitarea solurilor dupa gradul de fertilitate in functie de categoriile de folosinta agricole
- inventarierea terenurilor degradate care necesita lucrari de imbunatatiri funciare, a celor
care pot fi scoase din circuitul agricol, a terenurilor amenajate si ameliorate.
Scopul executarii lucrarilor de cadastru este sa puna la dispozitia celor interesati, in orice moment,
date reale si complete pentru:
- determinarea stadiului si evolutiei fondului funciar pe judete si pe tara
- stabilirea impozitului funciar
- cunoasterea fondului imobiliar - edilitar si starea acestuia
- intocmirea studiilor si proiectelor pentru sistematizarea teritoriului si localitatilor

12
 - obtinerea de date pentru intretinerea strazilor, drumurilor, cailor ferate, etc
- alegerea amplasamentelor obiectivelor industriale si social-culturale
- folosirea, amenajarea si regularizarea cursurilor de apa
- amenajarea si exploatarea rationala a padurilor
- protectia mediului
- solutionarea litigiilor cu privire la terenuri dintre propietari;
- realizarea bazei de date cadastrale necesare intocmirii SIT-urilor.
Cadastrul s-a dovedit a fi de-a lungul timpului un ansamblu de activitati tehnico-
organizatorice menite sa deserveasca administratia, pe propietarii bunurilor imobile in problemele
drepturilor reale de propietate, iar din alt punct de vedere, cadastral a constituit o institutie progresista care
a contribuit la dovedirea si garantarea propietatii.
Lucrarile de cadastru sunt importante pentru realizarea sistemelor informationale ale
teritoriului, capabile sa furnizeze rapid date reale administratiei publice locale si centrale, precum si altor
sectoare interesate.
Realizarea practică a cadastrului în forma actuală se face prin trei functii corespunzatoare celor
trei aspecte ale acestuia: tehnică, economică şi juridică. Realizarea practică a unui cadastru 3D trebuie
să pornească de la aceste funcţii şi să le cuprindă.
Functia tehnica are ca obiect urmatoarele lucrari:
- stabilirea si marcarea pe teren prin borne cadastrale a hotarelor teritoriiilor administrative
(comune, orase, municipii);
- identificarea si marcarea prin borne a limitelor intravilanelor localitatilor,
- delimitarea bunurilor imobile din cuprinsul unui teritoriu administrativ, a parcelelor din
cadrul acestora in functie de categoria de folosinta si de posesorii acestora;
- efectuarea masuratorilor pe teren si prelucrarea datelor cadastrale;
- intocmirea sau reambularea planurilor cadastrale;
- numerotarea cadastrala a sectoarelor cadastrale si a bunurilor imobile de pe intregul teritoriu
administrativ comunal, orasenesc sau municipal;
- intocmirea registrelor cadastrale si a situatiilor de sinteza;
- intretinerea cadastrului.
Documentele tehnice principale ale cadastrului sunt:
- dosarul lucrarilor de delimitate;
- planurile si hartile cadastrale;
- registrele si fisele cadastrale.

13
 Functia economica are ca obiect executarea urmatoarelor lucrari:
- incadrarea terenurilor agricole in clase de calitate;
- evidenta terenurilor agricole in functie de stadiul degradarii, a terenurilor amenajate prin
lucrari de imbunatatiri funciare;
- evidenta cladirilor dupa materialele de constructie, dotarea cu instalatii, confort, gradul de
uzura,etc.
Functia juridica trebuie sa asigure identificarea corecta a propietarilor de terenuri si
constructii si inscrierea acestora in documentele cadastrului general, pe baza dreptului si actului juridic
pe care se intemeiaza propietatea. Se asigura publicitatea imobiliara, adica ce detine fiecare
cetatean pe teritoriul tarii si cui apartine un anumit bun imobil.
Toţi aceşti factori influenţează şi nevoia pentru un cadastru 3D şi modalitatea în care cadastrul 3D
trebuie abordat. Toate datele pe care cadastrul actual le furnizează trebuie să poată fi furnizate şi prin
cadastrul 3D şi scopurile deservite de registratura actuală trebuie să fie deservite şi în noua abordare.
În cadastrul existent dreptul la proprietate stabilit pentru o parcelă se aplică tuturor
spaţiilor: de deasupra şi de dedesuptul suprafeţei parcelei, proprietatea asupra unei parcele nu
este limitată în cea de-a treia dimensiune. Un proprietar poate fi restricţionat să folosească
toată coloana aferentă parcelei, prin stabilirea unor limite ale proprietăţii sau prin legi de
restricţii. Când nu este stabilită nici o restricţie, se aplică regulile de ascensiune verticală şi
orizontală. Ascensiunea verticală însemnă că proprietarul parcelei deţine de asemenea toate
construcţiile care sunt fixate permanent pe suprafaţa parcelei. Ascensiunea orizontală
defineşte că părţi ale construcţiei care depăşesc limitele parcelei şi încalcă alte parcele
( suprateran sau subteran ) sunt părţi ale aceleaşi parcele. Atât ascensiunea verticală cât şi cea
orizontală sunt situaţii reale şi nu sunt stabilite şi limitate şi din aces motiv sunt într-un
oarecare conflict.
Multe ţări în lume se confruntă cu necesitatea de a înregistra proprietăţi 3D. O
întrebare indispensabilă este cum fac faţă alte ţări situaţiilor 3D în ceea ce priveşte aspectele
tehnice, legale şi organizatorice şi ce putem învăţa de aici?
Discuţia despre o registratură cadastrală 3D a început în multe ţări, după cum a
concluzionat o conferinţă de la Delft, în 2001, care a atras 80 de participanţi din 27 de tări.
Iată pe scurt câteva exemple de registraturi cadastrale ale situaţiilor 3D în lume:
Olanda
Drepturile la proprietate în Olanda trebuie se referă întotdeauna la o suprafaţă la sol.
Discuţiile despre cadastrul 3D au apărut odată cu apariţia sonstrucţiilor complexe care erau
ambigue în cadastrul existent. Este exemplul unor centre de afaceri din Haga unde

14
construcţiile sunt peste drum; a staţiei centrale din Haga unde se întâlnesc supraetajat staţii de
autobuze, tranvaie şi trenuri; tunele subterane pentru drumuri şi căi ferate şi conducte foarte
multe pentru utilităţi. Cu toate acestea nu există unităţi de proprietate 3D. Informaţii despre
proprietatea 3D se poate obţine numai analizând fiecare situaţie în parte şi stabilind drepturile
pentru fiecare separat.
Un exemplu pentru felul în care sunt înregistrate situaţiile de suprapunere este cel al
unei clădiri, centru de afaceri din Haga, care este construită peste drum – artera Utrechtse
Baan – după cum se poate vedea în Figura 2.1.

a) Clădire peste drum (Utrechtse Baan), Haga, Olanda

- Planul cadastral al clădirii din figura 2.1.

c) Reprezentarea cadastrului 2D (parcele şi clădiri) şi clădirea 3D

Figura 2.1. Cadastrul unei clădiri peste drum (Utrechtse Baan), Haga, Olanda

15
 Săgeata din figura a) arată direcţia din care este privită clădirea în a) şi c). În acest caz
firma Ing Vastgoed Belegging BV deţine toată construcţia care a fost împărţită pe trei numere
cadastrale: 1718, 1719, 1720. Municipalitatea deţine drepturi restricţionate de posesie asupra
parcelei 1719 iar firma Ing Vastgoed Belegging BV deţine drepturi nerestricţionate pentru
parcelele 1718 şi 1720 şi drept de superficie pentru parcela 1719. Aşadar pentru a descrie
dreptul la proprietate asupra unei clădiri aparţinând aceluiaşi proprietar a fost necesară
împărţirea proprietăţii în mai multe parcele.
Ideea principală în registratura olandeză în cazul de situaţii care necesită a treia
dimensiune este că acestea sunt întotdeauna proiectate la sol şi încă nu există o extindere
spaţială a drepturilor dar reprezentarea tridimensioanlă pentru vizualizare este posibilă.

Danemarca
În Danemarca există patru registraturi de bază pentru proprietăţi, administrate de
autorităţi diferite:
- registratura cadastrală administrată de Cadastrul şi Topografia Naţională, care e o
agenţie a Ministerului Mediului
- registratura pământului care administrează drepturile asupra proprietăţii terenurilor şi
este sub responsabilitatea Ministerului Justiţiei
- registratura clădirilor este menţinută de municipalităţi (275 în total)
- registratura evaluărilor cadastrale care este de asemenea menţinută de municipalităţi.
Toate acestea conţin informaţii despre o proprietate anume. Nici una din acestea însă
nu conţine informaţii despre situaţiile 3D. Deoarece în registratura curentă informaţiile despre
o proprietate nu sunt imediat accesibile doarece sunt menţinute în patru registraturi diferite, se
lucrează la interconectarea lor. Reorganizarea registraturilor care este primul pas în
îmbunătăţirea accesibilităţii la informaţii (atât în cazurile 2D şi în cazurile 3D), necesită
decizii la nivel politic.

Norvegia
Norvegia are o suprafaţă solidă din punct de vedere geologic, în contrast cu suprafaţa
Olandei de exemplu care este alcătuită numai din sedimente. În Norvegia tunelele subterane
pentru drumuri şi căi ferate nu influenţează valoarea economică a parcelelor de la suprafaţă.
Din acest motiv construcţiile subterane sunt mult utilizate. Proprietarii de la suprafaţă sunt
despăgubiţi numai în cazuri excepţionale când proprietatea le-a fost deteliorată în vre-un fel.
O comisie a stabilit în anul 1995 că trei tipuri de proprietăţi 3D trebuie facilitate:

16
 - volumele din subsol: parcări subterane, zone comerciale, tunele
- clădiri şi construcţii diverse care se ridică pe piloni sau prin alte mijloace deasupra
suprafeţei originale a pământului, de obicei drumui, căi ferate suspendate şi viaducte
- construcţii pe piloni în mare sau în ape dulci: platforme maritime, poduri
S-au definit şi caracteristicile unei proprietăţi de tip construcţie 3D într-o lege a
proprietăţilor construcţii:
- o proprietate construcţie 3D poate fi stabilită numai ca subdiviziune a unei proprietăţi
suprafaţă, şi poate traversa mai multe parcele
- o proprietate construcţie 3D poate fi stabilită şi numită în acest fel numai când
suprafaţa de la sol din care se subdivide poate fi folosită în scopuri relevante. De aceea
o construcţie ridicată direct la sol nu se poate încadra în această categorie a
proprietăţilor 3D
- rămâne la latitudinea părţilor de a stabili dacă înregistrează una din construcţii ca
subdiviziune a parcelei, dacă fac uz de proprietatea construcţie 3D sau aleg alte soluţii
cum ar fi servituţile
Municipalitatea Capitalei Oslo înregistrează deja proprietăţi 3D. Acest oraş a introdus
o abordare practică pentru a înregistra proprietăţile 3D atât în registrul cadastral cât şi ca titlu
de proprietate. Aceste proprietăţi au aceleaşi drepturi şi restricţii ca şi parcelele de la sol.
Această medodă a înregistrat mai ales proprietăţile subterane. În aceste cazuri 3D înregistrarea
şi planurile se fac doar după ce construcţia în sine a fost realizată. Prin măsurătorile
topografice, se realizează pe lângă planuri şi un „certificat de măsurători” pe care fiecare colţ
este definit prin coordonate spaţiale XZY, atât la nivelul inferior cât şi la nivelul superior.
Pentru luarea în evidenţă însă sunt înregistrate planurile, desenele şi arhitectura din
proiect. O parcelă 3D este identificată printr-un cod unic. Parcelele 3D pot fi identificate
deoarece numărul parcelei se termină cu 300. Numerotarea acestor parcele 3D se face în aşa
fel încât relaţiile cu parcela din care se subdivide sunt păstrate.
Astfel Norvegia nu a introdus un Cadastru 3D propriu zis dar a extins legislaţia
cadastrală existentă pentru a putea înregistra situaţiile care necesită înregistrări în cea de-a
treia dimensiune.

Suedia
În Suedia, înainte de Ianuarie 2004 nu a fost posibilă divizarea proprietăţii în
dimensiunea a treia. Aceasta a condus la structuri legale foarte stufoase. De exemplu spaţiul
pentru subteranul din Stockholm era garantat printr-un avantaj. Parcela dominantă la care se

17
referă avantajele era o mică proprietate formată dintr-un lift care coboară la staţia subterană
de tren. Nevoia unui cadastru 3D a fost influenţată şi de faptul că apartamentele dintr-un bloc
puteau fi deţinute numai în totalitate de o asociaţie a proprietarilor şi orice tranzacţie se raliza
prin aceasta.
Acestea au fost motivele majore care au generat apariţia în ianuarie 2004 a unei legi
care facilitează unităţile 3D de proprietate. Legea a fost pregătită de un comitet stabilit încă
din 1994 şi aprobat de Guvernul Suedez. Acesta a avut misiunea de a reolva prin lege toate
situaţiile care pot fi întâlnite. Concluzia principală a comitetului a fost că trebuie implementat
un sistem de proprietăţi 3D, similar proprietăţilor 2D.
Principala obiecţie adusă legii a fost că sistemul actual şi conceptul fundamental de
proprietate nu trebuie alterat radical deoarece numărul proprietăţilor 3D va fi mic în
comparaţie cu proprietăţile pentru care este suficientă registratura 2D. De aceea proprietăţile
3D noi au trebuit să fie incluse în structura cadastrului 2D. Criteriile pentru stabilirea
proprietăţilor 3D au fost:
- titlul de proprietate trebuie să fie definitiv
- titlul de proprietate trebuie pe cât posibil să fie independent de proprietatea de la sol,
din coloana parcelei în care este localizat
- proprietatea 3D trebuie să poată fi obiectul acordării de credite
- noile reguli trebuie să fie pe cât posibil în concordanţă cu principiile existente din
legea proprietăţii
- scopul final al proprietăţilor 3D este să reeze mai bune oportunităţi de dezvoltare
deoarece garantarea proprietăţii fie ea şi 3D este mai atractivă decât existenţa unor
restricţii şi subordonări către o altă parcelă.
Aşadar, în Suedia, există o lege clară pentru înregistrarea proprietăţilor în formă 3D,
care însă este foarte strâns legată de vechea registratură 2D. Proprietăţile 2D rămân, şi apar
proprietăţile 3D, în situaţiile speciale de suprapuneri, proprietarii având aceleaşi drepturi.

Australia
În Statul Queensland, Australia, registratura 3D a fost în mare măsură rezolvată. Încă
din 1997 este posibil să fie înregistrată o parcelă definită cu gemetrie 3D. Totuşi cadastrul
înregistrează pe hărţi numai amprenta la sol a acestor parcele şi acesta e un motiv pentru care
problema proprietăţilor 3D nu este încă finalizată.
Potrivit legii cadastrului (Land Title Act of Queensland), o parcelă standard (definită
în 2D dar implicând coloana 3D) este un lot (o colecşie de loturi) care este nelimitată în

18
înălţime şi adâncime. În afara acestor parcele nerestricţionate sunt definite patru tipuri de
parcele care au a treia dimensiune distrinctă:
- parcele construite, care sunt în general definite de etaje, ziduri şi compartimentări
- parcele restricţionate în înălţime sau adâncime printr-o distanţă stabilită. Graniţele care
restricţionează parcela trebuie să fie şi graniţele acesteia
- parcele volum, care sunt parcele complet îngădite de alte suprafeţe
- parcele diferenţă, care sunt parcele care rămân după ce o parcelă volum a fost extrasă
din ea.
Exemplu în acest sens este Stadionul de Cricket din oraşul Bisbane. Stadionul se
suprapune peste două străzi în nord strada Vulture şi în sud strada Stanley. Astfel au fost
stabilite proprietăţi 3D pentru aceste părţi ale construcţiei. Titlurile care stabilesc parcelele 3D
conţin informaţii 3D foarte detaliate. Există secţiuni tranversale şi grafice 3D.

Figura 2.2. Stadion de cricket din Bisbane suprapunându-se peste două străzi

Pentru un cadastru 3D complet, în Statul Queensland din Australia, unităţile 3D de

proprietate care sunt deja forte bine definite, descrise şi înregistrate, trebuie încorporate în
planurile cadastrale în format 3D, şi nu doar amprenta la sol cum se procedează.

Canada
În Columbia Britanică, Canada, un proprietar al unei parcele are dreptul de a subdivide
proprietatea sa în parcele spaţiale potrivit secţiunii 139 din Legea Pământului 1996. Parcelele

19
care pot fi astfel subdivizate sunt cele care nu au nici un fel de alte restricţii. Parcela spaţială
poate fi deasupra terenului sau subteran. Pentru fiecare astfel de parcelă trebuie întocmite
planuri cadastrale. Fiecare subdivizie parcelară 3D nouă trebuie să fie creată în limitele
parcelei convenţionale din care face parte. Pentru fiecare subdivizare se realizează o evaluare
geodezică şi trebuiesc notate coordonatele tuturor colţurilor subpercelelor în actul de
proprietate. Subparcelele nu pot fi vândute, dar pot fi închiriate sau date spre folosinţă.

Astfel dezvoltarea cadastrului 3D depinde de sistemul cadastral existent în fiecare ţară.

Totuşi obiectivul major şi comun este acela ca registratura cadastrală 2D existentă să fie adusă
la zi pentru a putea fi punctul de pornire spre o registratură 3D. Unele ţări au sau vor avea
foarte curând o registratură 3D: Norvegia, Suedia, Australia, Canada. Soluţiile diferă de la o
ţară la alta: amprenta proprietăţii 3D e limitată pe suprafaţa parcelei 2D (Columbia Britanică -
Canada) sau nu (Norvegia, Suedia, Queensland - Australia), proprietăţile 3D trebuie să fie
relaţionate la construcţii existente (Norvegia, Suedia) sau nu (Columbia Britanică – Canada,
Queensland – Australia).
Nici una din soluţiile prezentate şi care sunt existente nu reprezintă un Cadastru 3D
complet. În primul rând nu sunt menţinute descriei digitale ale proprietăţilor 3D în
registraturile cadastrale. Din acest motiv proprietăţile 3D nu pot fi vizualizate interactiv şi
geometria nu poate fi verificată. În al doilea rând proprietăţile 3D nu sunt încorporate în
bazele de date geografice, şi deci nu este posibilă căutarea situaţiilor 3D. unităţile 3D sunt
încorporate în datele cadastrale în acelaşi mod în care sunt şi cele 2D, ca o amprentă la sol.
Aşadar există un potenţial ridicat pentru un cadastru 3D.

II.2. Baze de date 3D şi GIS 3D pentru un Cadastru 3D

Cadastrul 3D va avea nevoie pentru stocarea şi manipularea informaţiilor şi
înregistrărilor de baze de date şi de GIS.
Baza de date 3D
Majoritatea bazelor de date pot stoca puncte (0D), linii (2D) şi poligoane (2D). Ele
sunt combinate pentru a descrie un spaţiu 3D dar nu există un tip de dată volum. Totuşi
volumele pot fi stocate cu geometria tehnicii curente. Obiectele 3D pot fi reprezentate ca
poliedre (mai multe poligoane, feţe plane) în două modalităţi: un set de poligoane sau
multipoligon (un obiect constând din mai multe poligoane).

20
 Figura 2.3. Cub care trebuie stocat în baza de date

În prima variantă ( definirea obiectelor 3D ca un set de poligoane ) se folosesc două

tabele: CORP (BODY) şi FAŢĂ (FACE):

BODY FACE
BID FID FID sdo_ordinate array
1 1 1 (lower face) x4, y4, z4, x3, y3, z3, x2, y2, z2, x1, y1, z1, x4, y4, z4
1 2 2 (side 1) x3, y3, z3, x4, y4, z4, x8, y8, z8, x7, y7, z7, x3, y3, z3
1 3 3 (side 2) x4, y4, z4, x1, y1, z1, x5, y5, z5, x8, y8, z8, x4, y4, z4
1 4 4 (side 3) x1, y1, z1, x2, y2, z2, x6, y6, z6, x5, y5, z5, x1, y1, z1
1 5 5 (side 4) x3, y3, z3, x2, y2, z2, x6, y6, z6, x7, y7, z7, x3, y3, z3
1 6 6 (upper face) x5, y5, z5, x6, y6, z6, x7, y7, z7, x8, y8, z8, x5, y5, z5

Tabel 2.1. Tabele reprezentând un cub 3D stocat în baza de date

În cea de-a doua variantă (definirea unui obiect multipoligon) un corp e stocat ca o
singură înregistrare.
În bazele de date utilizate actualmente sunt definite o mulţime de structuri topologice
2D care sunt utilizate în sisteme comerciale sau definite de useri. Există şi structuri topologice
3D însă doar o mică parte din ele sunt folosite şi nu sunt testate la scară largă. În 3D nu poate
fi vorba de folosirea unei singute structuri topologice. Trebuie definite mai multe structuri, în
funcţie de numărul obiectelor stocate şi de numărul şi natura relaţiilor necesare. Cantităţile
mari de date astfel stocate avţnd un grad mare de complexitate nu ar putea fi uşor de
manipulat şi ar servi cu dificultate alte aplicaţii. Structurile de baze de date 2D nu sunt direct
estensibile spre 3D. Structurile 2D sunt cel mai adesea construite în jurul termenului de
„linie” (cu însemnătate de margine, muchie). O linie este definită de exact de vecinătatea a

21
două noduri (de început şi sfârşit) şi exact două feţe vecine (stânga şi dreapta). Această
proprietate nu mai este valabilă dacă introducem cea de-a treia dimensiune. O linie poate avea
mai mult de două feţe vecine.
Un model de structură topologică 3D a fost gândit de dr. ing. Siyka Zlatanova de la
Universitatea Delft, Olanda (Figura 2.4.). În acest model rolul liniei ( = graniţă ) din 2D este
acum luat de fată ( = graniţă ) în 3D. Nodurile descriu feţe, feţele descriu corpuri. 1D, linia
primitivă nu este stocată ca parte a corpului, nu este muchie şi nici nu este stocată explicit în
acest model. Feţele comune sunt stocate doar o singură dată.

body face node

body_id: int face_id: int node_id: int
face_id: array_of_int node_id: array_of_int <ordered> X: int
seq_nod_id: array_of_int Z: int
Z: int

Figura 2.4. Structura unui model spaţial simplificat

Se pot defini o serie de figuri geometrice 3D posibile pentru a modela obiectele

spaţiale 3D:
- teraedru: cel mai simplu corp 3D
- poliedru: echivalentul poligonului din 2D, dar 3D. Este format din feţe care închid
un volum. Deoarece acesta poate avea găuri la interior şi la exterior, el poate
modela multe obiecte. Un dezavantaj este că nu poate defini părţi curbe.
- Poliedru combinat cu sferă şi cilindru: acesta este echivalentul geometriei
compuse din 2D. Acestea permit modelarea obiectelor în mod mai realistic
- Obiecte CAD: geometrie solidă, obiecte cu feţe curbe etc.
Pentru a putea funcţiona realistic, o bază de date 3D trebuie să aibă pe lângă conceptul
structurilor şi topologiilor şi următoarele funcţii:
- Funcţia pentru inserarea datelor: crearea datelor din multipoligoane 3D
- Funcţia de validare a datelor
- Funcţia care întoarce un Boolean: teste de puncte în poliedre şi teste de intersecţie
a poliedrelor
- Funcţii uzuale pentru a returna un scalar: arie, perimetru şi volum
- Funcţii binare pentru a returna un scalar: distanţe între două entităţi
- Funcţii unare pentru a returna geometrii simple: amprente 2D, centrul de greutate

22
 - Funcţii binare pentru a returna geometrii simple: linia care uneşte două centre de
greutate
Funcţii care să returneze geometrii complexe sunt încă în curs de implementare.
Pentru finalizarea unei structure de baze de date cu tipologii 3D trebuie avut în vedere
că efectuarea prea multor operaţii duce la încărcarea excerivă a serverului şi a sistemului şi
afectează performanţele. Totuşi efectuarea unor operaţii puţine va duce la disfuncţionalităţi şi
la multiplicarea eforturilor şi resurselor. Aşadar trebuie găsită varianta optimă pentru
funcţionalitatea bazei de date care este absolut necesară pentru menţinerea şi managerierea
cadastrului 3D.
Odată ce obiectele 3D au fost stocate în baza de date, acestea pot fi menţinute
împreună cu obiectele 2D într-o bază de date integrată.

GIS 3D
Un sistem de baze de date 3D este parte a unei noi generaţii de sisteme informatice
geografice 3D. Pentru cadastrul 3D sunt necesare şi alte aspecte pestru GIS pe lângă baza de
date. Într-o bază de date geo informaţiile pot fi accesate numai cu ajutorul comenzilor
limbajului SQL la care rezultatele sunt secvenţe de caractere şi numere. Pentru o căutare şi
editare a obiectelor într-un mediu vizual, informaţiile spaţiale trebuie să poată fi accesibile cu
utilităţi vizuale.
GIS-ul 2D are limitaţii pentru anumite aplicaţii. De aceea nevoia pentru GIS 3D este
în creştere. Dezvoltarea în a treia dimensiune este motivată pe de o parte de nevoile
crescânde de informaţii 3D şi pe de altă parte de noile tehnologii (îmbunătăţirea tehnicilor de
colectare a datlor 3D, reconstrucţia 3D a obiectelor etc. ).
Pentru reprezentarea 3D mai multe abordări sunt disponibile:
- geometrie constructivă solidă, care este foarte potrivită pentru ajutarea calculatorului
care vede un întreg şi doar atât. Dezavantajul pentru modelarea obiectelor reale în
acest fel poate deveni foarte complexă
- reprezentare cu voxeli (pixeli spaţiali care sunt subdivizii spaţiale regulate), care sunt
foarte potriviţi pentru modelarea fenomenelor continue precum geologia, solul etc.
Dezavantajul major este că o rezoluţie mare necesită un volum foarte mare de spaţiu în
calculator. Un al dezavantaj este că supraţeţele nu sunt în totalitate drepte, au multe
componente curbe.
- subdivizii spaţiale neregulate (reţele de tetraedre), au dezavantajul că ar fi necesare
prea multe astfel de tetraedre pentru a construi un obiect

23
 - reprezentarea prin graniţe care are marele avantaj că este optimă pentru teprezentarea
obiectelor reale. Graniţele lumii reale pot fi observate, măsurate şi ridicate.
Dezavantajul acestei metode este că nu există graniţe unice şi identice şi modelarea lor
poate deveni complexă.

a) geometrie constructivă solidă b) voxeli (pixeli spaţiali)

c) subdivizii spaţiale neregulate d) reprezentarea prin graniţe

Figura 2.5. Modelarea 3D a corpurilor

Modelarea 3D are de obicei o cantitate mare de date, neceritând componente eficiente

de hard şi soft pentru vizualizare. Mai multe tehnici sunt dezvoltate pentru a îmbunătăţi
navigarea printre modele 3D, cum ar fi nivele diferite în detalii, grafică de rezoluţie mică şi
imagini ale obiectelor în locul geometriei obiectului. Aceste tehnici permit vizualizarea
detaliată a obiectelor apropiate şi foarte puţin detaliată când obiectele sunt în depărtare. O
problemă apare atunci când vin spre vizualizare şi datele 2D şi cele 3D. Pentru a permite o
vizualizare realistă se pot adăuga umbre, ceaţă, şi material geometriei (altele în afara culorii).

24
 Figura 2.6. Oraşul Portland, SUA, concept GIS 3D

Părţile care ţin de software pentru implementarea unui GIS au avansat mult în zilele
noastre. Cu toate acestea chiar dacă vizualizarea obiectelor tridimensional este posibilă,
funcţionalitatea unui sistem GIS 3D trebuie îmbunătăţită în editarea, structurarea,
manipularea, analiza şi interogarea geo-obiectelor 3D.

II.3. Modele pentru Cadastrul 3D

Termenul de „Cadaru 3D” poate fi interpretat în mai multe feluri, de la cadastrul 3D
complet în care parcelele sunt volume în spaţiul tridimensional la cadastrul actual în care se
pot menţine înregistrări ale situaţiilor 3D. Se disting trei concepte:
- Cadastrul 3D complet :
- Varianta 1: o combinaţie între parcele coloane infinite şi parcele cu volum definit
- Varianta 2: doar parcele cu volum definit, parcele care au graniţe în 3D
- Cadastru hibrid 2D+3D:
- Varianta 1: înregistrarea parcelelor 2D în toate cazurile şi adăugarea înregistrărilor
parcelelor 3D în cazul existenţei sau apariţiei acestora
- Varianta 2: înregistrarea parcelelor 2D în toate cazurile şi adăugarea înregistrărilor
asupra obiectelor fizice
- Marcaje 3D conectate la parcelele existente în registratura cutentă

25
 Cadastrul 3D complet
Acest model presupune introducerea conceptului de proprietate în spaţiul 3D pentru
toate tipurile de proprietăţi. Spaţiul este divizat în parcele cu volum. Toate drepturile asupra
proprietăţii s-ar relaţiona la volume. Un cadastru 3D complet necesită o schimbare în
modurile juridic şi tehnic de gândire. Se disting două variante pentru concptul de cadastru 3D
complet: în primul caz parcelele cu volum limitat sunt stabilite numai când este necesar, fiind
posibilă înregistrarea de parcele pe coloane infinite, acelaşi spaţiu care este definit şi prin
linitele 2D; în al doilea caz nu mai pot exista parcele de coloane infinite, fiecare proprietate
trebuind să aibă graniţele bine stabilite în cele trei dimensiuni.
Cadastru hibrid 2D+3D
Aceasta înseamnă păstrarea cadastrului în forma 2D şi înregistrarea situaţiilor care
necesită a fi definite 3D, acestea din urmă ar face parte din baza de date geografică a
cadastrului convenţional. Înregistrarea acestor proprietăţi 3D ar conferi o mai bună cunoaştere
şi înţelegere a lor dar nu şi un înveliş juridic: situaţia legală exactă trebuie stabilită în fiecare
caz pe baza documentelor existente (acte şi măsutători topografice). Înregistrarea situaţiilor
3D poate fi făcută în două feluri: în primul caz drepturile asupra unei proprietăţi 3D se referă
la un volum de spaţiu; în a doua variantă o proprietate 3D este un obiect fizic în sine, o
construcţie care ar fi înregistrată în baza de date geografică.
Marcaje 3D conectate la parcelele existente în registratura cutentă
Un „marcaj 3D” este înregistrat asupra unei parcele 2D. De adaugă referinţe despre
documente legale şi desene care ilustrează situaţia. Acest marcaj, sau această referinţă poate fi
implementată în mai multe moduri. Cea mai simplă soluţie este simpla marcare a situaţiilor
3D în registratura existentă şi astfel utilizatorul trebuie să consulte alte documente care
detaliază situaţia. O soluţie mai avansată este ca marcajul să fie însoţit de referinţe digitale,
adică acele documente să fie digitizate şi legate de parcela care prezintă cazuri speciale.
Diferenţa între cadastrul hibrit şi aceste marcaje este că panurile pentru situaţiile 3D pot fi
examinate numai pe o parcelă, nefiind posibilă vizualizarea integrată a tuturor situaţiilor
înregistrate. Aceste situaţii 3D pot fi doar vizualizate şi nu pot fi introduse în căutări din
moment ce documentele sunt doar legături externe ale bazei de date.
Cadastrul 3D complet este un pas prea mare în viitorul apropiat pentru multe
registraturi cadastrale, inclusiv pentru România, deoarece implică forme juridice noi şi
reconsiderarea conceptelor de bază. Din acest motiv o abordare hibridă are perspective
realiste de realizare, chiar în România, ea fiind abordată deja în alte state: Norvegia, Olanda,
Australia, Canada, Danemarca etc.

26
 II.4. Realizarea Cadastrului 3D
Realizarea cadastrului 3D poate fi abordată în trei feluri: marcaje 3D conectate la
parcelele existente în registratura cutentă, cadastrul hibrid şi cadastrul complet, după cum au
fost studiate anterior. Pentru că prima variantă presupune doar etichete asupra unei parcele
„speciale” cu legături externe în documente, cadastrul fiind tradiţional, voi prezenta exemple
de înregistrări în cadastrele hibrid şi complet.
Înregistrări cadastrale în varianta hibrid
Pentru varianta hibrid se pot da exemple reale de astfel de înregistrări, deoarece
cadastre hibrid sunt deja implementate în câteva tări.
- Înregistrarea de volume 3D: Figura 2.6. a) arată implementarea unei înregistrări a unui
volum 3D într-un cadastru 2D, cazul unui complex de clădiri din Haga. Extensia 3D a
reprezentării proprietăţii este aceeaşi cu limitele parcelei. Figura 2.6. b) arată implementarea
pentru cazul unui tunel de cale ferată subteran în Rijswijk. Descrierea 3D în toate cazurile
indică spaţiul pe care proprietarul este întăbulat.

a) Proprietate 3D volum – complex de clădiri Haga

a) Proprietate 3D volum – tunel de cale ferată subteran în Rijswijk

Figura 2.6. Realizarea proprietăţilor 3D volum într-un cadastru hibrid

27
 - Înregistrarea 3D a unor obiecte fizice: Figura 2.7. arată implementarea unei înregistrări
3D a unui obiect fizic, respectiv centrul de afaceri din Haga, care este construit peste
artera Utrechtse Baan, dat ca exemplu în cap. II.1.

Figura 2.7. Realizarea proprietăţilor 3D obiecte fizice într-un cadastru hibrid

Înregistrări cadastrale în varianta unui cadastru 3D complet

Deoarece un cadastru 3D complet nu există implementat, exemple reale nu pot fi date.
Se pot arăta doar modele conceptuale asupra unei partiţionări 3D a spaţiului în volume care ar
primi numere cadastrale şi ar fi deţinute cu titlu de proprietate (Figura 2.8). Aceste parcele 3D
ar fi descrise detaliat şi ar putea fi vizualizate interactiv.

Figura 2.8. Realizarea parcelelor 3D într-un cadastru 3D complet

Prototipul cadastrului 3D complet are un potenţial ridicat odată ce întelegerea

situaţiilor 3D a fost considerabil îmbunătăţită prin situaţiile cadastrului în varianta hibridă.
Conceptul de cadastru 3D se bazează pe o abordare integrată a aspectelor juridic (să permită
existenţa parcelelor volum), aspectelor cadastrale (să înregistreze parcelele volum) şi
aspectelor tehnice (ridicari topografice, hărţi, baze de date, sisteme informatice geografice).

28
 Capitolul III.
Domenii de aplicaţie şi metode de lucru pentru culegerea datelor

Domeniile în care este necesară o formă de Cadastru 3D sunt numeroase: exploataţii

pentroliere, reţele edilitare, căi ferate, drumuri, poduri, monumente, complexe comerciale,
industriale, rezidenţiale etc. Dintre toate acestea voi detalia domeniile cadastrelor: petrolier,
reţele edilitare, monumente şi căi de comunicaţie terestre.
Având în vedere posibiliăţile pentru existenţa unui Cadastru 3D, voi face referire la un
Cadastru 3D hibrid care este feja implementat în unele ţări şi care ar puatea fi implementat şi
în România; Cadastrul 3D complet fiind un sistem mult mai complex, care nu poate fi
implementat decât într-un viitor mai îndepărtat. Aceast cadastru hibrid înseamnă păstrarea
cadastrului în forma 2D aşa cu există el deja şi înregistrarea situaţiilor care necesită a fi
definite 3D, acestea din urmă ar face parte din baza de date geografică a cadastrului
convenţional. Înregistrarea acestor proprietăţi 3D ar conferi o mai bună cunoaştere şi
înţelegere a lor. Înregistrarea situaţiilor 3D poate fi făcută în două feluri: în primul caz
drepturile asupra unei proprietăţi 3D se referă la un volum de spaţiu; în a doua variantă o
proprietate 3D este un obiect fizic în sine, o construcţie care ar fi înregistrată în baza de date
geografică.

III.1. Cadastrul petrolier

Petrolul, sau ţiţeiul, face parte din zăcămintele de origine biogenă care se găsesc în
scoarţa pământului. Petrolul, este un amestec de hidrocarburi solide şi gazoase dizolvate într-
un amestec de hidrocarburi lichide. Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafaţă,
exploatarea se poate realiza prin cariere de suprafaţă, zăcămintele din profunzime sunt extrase
prin sonde de petrol (foraje de adâncime). O altă modalitate de extragere a petrolului este
extragerea din zăcămintele submarine cu ajutorul unor insule sau platforme de foraj.
Cadastru extractiv semnifică cadastrul de specialitate reprezentând un subsistem de
evidenţă şi inventariere sistematică a bunurilor imobile aferente operaţiunilor petroliere:
terenuri, construcţii şi instalaţii, sub aspect tehnic, economic, juridic şi alte informaţii
privind perimetrul instituit.
Oricare ar fi modalitatea de extragere a petrolului, o exploataţie petrolieră are un
număr foarte mare de instalaţii şi conducte prin care petrolul este extras şi condus spre punctul
de prelucrare. Alături de exploataţie se află şi rafinăria, unde petrolul este prelucrat şi sunt

29
extraşi diferiţi combustibili. În figurile 3.1. şi 3.2. se poate observa complexitatea unor astfel
de construcţii, indiferent dacă este vorba de o exploataţie marină sau la sol.

Figura 3.1. Platforma marină de extracţie petrol, Marea Neagră

Figura 3.2. Rafinăria RAFO Oneşti

Ridicarea topografică în aceste cazuri, este aproape imposibil de realizat atât cu staţii
totale, sisteme GPS sau fie şi ambele. Efortul în ridicarea acestor instalaţii ar fi uriaş, şi timpul
de lucru ar fi foarte îndelungat. Oricâte puncte ar fi ridicate prin metode clasice, ele nu vor
putea descrie niciodată în totalitate toate sistemele. Cantitatea foarte mare de conducte,
echipamente, instalaţii, construcţii speciale care se suprapun şi se întrepătrund, face
imposibilă redarea tuturor detaliilor pe un singur plan.

30
 Pentru exploataţiile petroliere singura modalitate relativ eficientă pentru a putea fi
vizualizate toate formele instalaţiilor este o reprezentare tridimensională. Prin reprezentarea
3D se pot vizualiza toate suprapunerile de instalaţii şi forma exactă a acestora care pe un plan
3D nu ar putea fi redate.

Figura 3.3. Produs al scanării 3D la o rafinărie

Tehnica de ridicare pentru aceste instalaţii este tehnica scanării laser. Pentru ridicarea
în totalitate a unui amplasament ar fi necesare şi în acest caz o multitudine de puncte din care
să se realizeze scanarea. În urma unei altfel de ridicări ar rezulta o cantitate foarte mare de
date care din punct de vedere tehnic ar fi greu de manipulat dar nu e imposibil. Singura
cerinţă este ca aparatura computerizată să fie de ultimă generaţie. Informaţiile obţinute se pot
amplasa pe un plan digital al parcelelor 2D, rezultând o construcţie 3D pe un plan 2D.
În cadrul cadastrului petolier reprezentarea 3D este singura modalitate de a reda
realitatea din teren.

III.2. Cadastrul reţelelor edilitare

Prin reţele edilitare se înţelege o gamă largă de sisteme pentru: apă potabilă, apă
industrială, apă menajeră, apă pluvială, canalizare, termoficare, gaze, energie electrică,
telefonie, televiziune etc. Aceste reţele pot fi supraterane sau subterane în cele mai multe
cazuri. Într-un centru urban dezvoltat aceste reţele se intersectează la anumite nivele şi se
suprapun etajat. Reprezentarea tuturor reţelelor edilitare dintr-o singură zonă pe un plan
încarcă excesiv planul, de aceea fiecare categorie se reprezintă pe planuri separate. Printr-o
reprezentare 3D reţelele ar putea fi vizualizate pe nivele, pe un singur plan 3D digital.

31
 Modelul 3D al reţelelor supraterane se poate realiza oricând în perioada de exploataţie
însă modelul 3D al reţelelor subterane se poate realiza numai în cadrul procesului de execuţie
cînd reţelele sunt în tranşee, înainte de a fi acoperite.

Figura 3.4. Instalaţii la o staţie de tratare a apei

În cadrul cadastrului reţelelor edilitare, problema cea mai mare nu este constituită de
reprezentarea reţelelor în sine ci de ridicarea construcţiilor administrative ale acestora: puncte
termice, staţii de epurare, staţii de tratare a apei etc. Acestea au, ca şi în cazul rafinăriilor dar
la o scară mai mică, o mulţime de instalaţii şi echipamente pe diferite nivele. Modalitatea cea
mai precisă de reprezentare a acestora este reprezentarea tridimensională. Scanarea este şi în
acest caz cea mai bună metodă de ridicare pentru realizarea modelului 3D.

III.3. Cadastrul monumentelor

Problemele legate de cadastrul monumentelor sunt deosebit de complexe în primul
rând deoarece pentru realizarea acestuia este nevoie de formarea unei echipe multi-
disciplinare cu specialişti proveniţi din domenii extrem de diverse: geodezi, arhitecti,
arheologi, pictori, sculptori, restauratori, istorici, istorici de artǎ şi informaticieni. In plus,
lucrǎrile de cadastru pentru monumente istorice şi situri arheologice sunt legate de lucrǎrile de
conservare-restaurare a acestora.
Calitatea de monument este legatǎ de una din componentele artistice ale acestuia
(sculpturǎ, decoraţie arhitecturalǎ, picturǎ muralǎ) care nu poate fi reprezentatǎ pe un plan
cadastral dar a cǎrui inventariere şi identificare în evidenţǎ sunt de o importanţǎ covârşitoare

32
pentru calitatea de monument a bunului imobil şi apartenenţa acestuia la cadastrul de
specialitate corespunzǎtor.
Procesul de constituire a bazelor şi bǎncilor de date specifice cadastrului
monumentelor istorice capătă o importanţă crescândă în contextul tendinţelor care se
manifestǎ pe plan mondial de constituire de astfel de baze şi bǎnci de date. Astfel, baze de
date spaţiale de dimensiuni impresionante care se bazeazǎ pe hǎrţi digitale şi imagini satelitare
sau aeriene sunt în plinǎ dezvoltare şi au început deja sǎ fie utilizate în mod curent. Aceste
baze de date spaţiale sunt menite sǎ integreze informaţii eterogene, din surse diferite, în
formate diferite şi sǎ opereze în reţele de calculatoare complexe. Procesul de constituire a
bancilor de date pentru monumente istorice este în plina desfǎşurare. Ele stau la baza
implementǎrii unor sisteme informatice complexe dedicate patrimoniului cultural. Problema
documentaţiei referitoare la monumente istorice este recunoscutǎ ca o problema actualǎ şi
pentru rezolvarea cǎreia se alocǎ resurse importante.
Tehnologia de scanare laser 3D s-a dovedit extrem de utilǎ în domeniul monumentelor
istorice. Avantajul acestei tehnici de măsurare în cadrul cadastrului monumentelor este
reprezentat de rapiditatea efectuării măsurătorilor şi de calitatea rezultatelor, detaliile
arhitecturale sunt redate întocmai pentru transpunerea în plan digital a monumentului cu o
foarte mare precizie a detaliilor.
Cerinţa administrării eficiente a patrimoniului cultural naţional conduce la necesitatea
implementării operaţionale a sistemelor informatice geografice pe baza cadastrului de
specialitate considerat ca sistem informaţional specific. Pentru implementarea sistemelor
informatice geografice este necesară baza de date, care trebuie să cuprindă modelul 3D al
tuturor monumentelor.

III.4. Cadastrul căilor de comunicaţie terestre

Modernizarea, reabilitarea şi construcţia căilor de comunicaţie şi lucrările de artă ce
ţin de acestea, tuneluri, poduri, a cunoscut un mare avânt în ultimi ani, acestui domeniu i-au
fost alocate resurse importante atât financiare cât şi de tehnologie. Specificul construcţiei şi
modernizării căilor de comunicaţii presupune asistenţă topografică de specialitate în toate
fazele realizării acestor proiecte (drumuri, căi ferate, lucrări de artă), atât în faza de studii cât
şi la proiectare şi execuţie. Acest lucru este valabil şi în faza de exploatare şi modernizare a
infrastructurii căilor de comunicaţii.

33
 De importanţă majoră sunt lucrările de artă, parte integrantă a căilor de comunicaţie
rutiere şi feroviare, aceste lucrări presupun o atenţie deosebită din punct de vedere a lucrărilor
topografice şi geodezice.
Din multitudinea de tipuri de lucrări de artă specifice căilor de comunicaţii se disting –
în mod deosebit – tunelele, construcţii cu caracter special prin complexitatea soluţiilor de
proiectare, a dificultăţilor în timpul execuţiei dar şi prin necesitatea existenţei unor programe
speciale de întreţinere, urmărire în timp şi modernizare pe perioada exploatării. Tunelele
feroviare reprezintă ramura cea mai importantă a tunelelor pentru căi de comunicaţii atât prin
lungime, număr cât și prin diversitatea alcătuirii a tipurilor de teren străbătute şi a lucrărilor
topografice şi geodezice pe care le solicită.

3.5. Modelul 3D al unui pod

Noile tehnologii de scanare laser, care au revoluţionat tehnica măsurătorilor şi în

domeniul topografiei inginereşti, pot fi folosite cu succes în cazul ridicărilor efectuate la
modernizarea tunelelor, utilizarea lor aducând beneficii importante atât din punct de vedere
tehnic cât şi din punct de vedere economic. Utilizarea sistemelor de scanare laser în acest
domeniu ar putea duce la scurtarea timpului necesar achiziţionării datelor necesare proiectării,
îmbunătăţirea produselor necesare, fără a se face rabat de la preciziile necesare şi obligatorii
în acest domeniu.
Realizarea modelului 3D pentru lucrările de artă este foarte importantă, deoarece de
cele mai multe ori acestea sunt suprapuse peste alte proprietăţi sau se află în subteran, la
suprafaţă fiind alte proprietăţi. Din aceste motive reprezentarea în spaţiul tridimensional a
căilor de comunicaţie terestre ar face posibilă vizualizarea situaţiilor existente. În cazul căilor
de comunicaţii este necesară implementarea sistemului de cadastru 3D, care ar permite

34
înregistrarea podurilor, viaductelor şi tunelurilor ca proprietăţi 3D, deasupra sau dedesuptul
lor existând alte proprietăţi. Aşadar în cazul cadastrului căilor de comunicaţie terestră nu este
necesar un model 3D doar pentru vizualizare ci şi pentru înregistrarea proprietăţii 3D cu
regulile şi restricţiile care se aplică în fiecare caz.
Organizarea şi amenajarea teritoriului face parte din mai noua preocupare a dezvoltări
durabile, creând acea structura în care se pot implementa proiecte pe termen lung. Dar
organizarea şi amenajare teritoriului se bazează pe planuri şi harţi cadastrale care au la bază
lucrări topografice de anvergura, la care participa implicit geodezia, GPS-ul, cadastru cu
cadastrele de specialitate, iar acestea întregite cu GIS-ul puse la punct în cele mai mici detalii,
GISuri care trebuie sa fie funcţionale, accesibile din punct de vedere al utilizatorului şi
completabile cu date de inventariere şi evidenţă a fondului funciar întreg, file in cadastru
general al unui teritoriu administrativ-teritorial. Aici intervine ruptura, şi aici daca fiecare
cadastru de specialitate: agricol, forestier, al apelor, al îmbunătăţirilor funciare, imobiliară şi
al reţelelor edilitare etc. se întocmeşte şi mai ales se printează separat intervine nepotrivirea în
vecinătate - la confluenţa dintre cadastrele de specialitate. Organizarea digitală a planurilor
cadastrale şi măsutătorilor efecuate pe un teritoriu, cu evidenţierea clară a sitaţiilor speciale,
respectiv reprezentarea în 3D a cadastrelor care se suprapun altor proprietăţi ar facilita
organizarea şi amenajarea teritoriului.

35
 Capitolul IV
Tehnica scanării laser

IV.1. Informaţii generale

Începuturile măsurătorilor îşi au originea în determinarea distanţei dintre două puncte
din teren prin numărarea pașilor dintre puncte, următoarea etapă în evoluţia măsurătorilor a
fost utilizarea unui etalon, de la această metodă până la teodolite nu a mai fost decât un pas. În
anii 1970, metodele electro-optice de măsurare a distanţei (EDM) au revoluţionat întreaga
industrie de instrumente topografice, staţiile totale de azi fiind versiunea modernă a acestei
tehnologii.
În ultimul deceniu, sistemul global de poziţionare (GPS) a revoluţionat metodele de
poziţionare tridimensională a punctelor de pe suprafaţa terestră. În condiţiile în care știinţa și
tehnologia au cunoscut o continuă dezvoltare, echipamentele topografice au devenit tot mai
sofisticate. Cea mai recentă inovaţie în acest domeniu este tehnica de scanare laser terestră și
aeriană. La începutul acestui deceniu, un nou concept a revoluţionat modalitatea de
determinare rapidă a poziţiei spaţiale a obiectelor, acesta fiind bazată pe scanarea laser 3D.
Acest concept a fost preluat şi în măsurătorile topografice şi geodezice, deoarece prin
intermediul acestei tehnologii poate fi determinată automat geometria unui obiect, fără
ajutorul unui mediu reflectorizant, cu precizie și viteză ridicată. Rezultatul măsurătorilor este
reprezentat de o mulţime de puncte, numită în literatura de specialitate “nor de puncte”.
Scanarea laser descrie o metodă prin care o suprafaţă este eşantionată sau scanată prin
utilizarea tehnologiei laser. Ea analizează un mediu al lumii reale sau al unui obiect cu scopul
de a colecta informaţii de pe suprafaţa acestuia şi posibil din înfăţişarea lui (ex. culoare).
Informaţiile colectate pot fi apoi folosite pentru a construi reprezentări bidimensionale sau
modele tridimensionale, utilizabile într-o varietate mare de aplicaţii. Avantajul unei scanări
laser este faptul că poate înregistra un mare număr de puncte, la o precizie înaltă, într-o
perioadă relativ scurtă de timp. Este ca şi cum ai face o fotografie cu informaţii de adâncime.
Scanerele laser sunt instrumente cu linie de vedere, aşa încât pentru a asigura o acoperire
completă a unei structuri sunt necesare mai multe scanări din diferite poziţii.
Un echipament complet de scanare laser 3D este compus din: aparatul (instrumentul)
de scanare laser 3D, computer şi componenta soft de scanare, transfer şi prelucrare a datelor
preluate.
Tehnologia scanării laser actuale poate fi împărţită în doua categorii: statică şi
dinamică.

36
 Când scanerul este ţinut într-o poziţie fixă în timpul achiziţiei informaţiilor, poartă
numele de scanare laser statică. Avantajele utilizării acestei metode sunt date de precizia
înaltă şi densitatea relativ mare a punctelor. Toate scanările laser statice pot fi văzute ca şi
scanări laser terestre. Cu toate astea, nu toate scanările de suprafaţă pot fi clasificate ca şi
scanări laser statice.
În cazul scanărilor laser dinamice, scanerul este montat pe o platformă mobilă. Aceste
sisteme necesită sisteme de poziţionare adiţionale cum ar fi INS şi GPS, care face sistemul
mai complex şi mai costisitor. Exemple de scanari laser dinamice sunt scanările făcute dintr-
un aparat de zbor (scanări laser aeropurtate), scanările dintr-un autovehicul în mişcare sau
dintr-un aparat de zbor teleghidat (UAV).

Figura 4.1. Domeniul de aplicabilitate al sistemelor de scanare laser

Scanarea laser este o componentă de bază pentru introducerea cadastrului 3D. Prin
scanare laser se obţin informaţii absolute necesare în stabilirea graniţelor unei proprietăţi 3D.
Aşa cum în cadastru tradiţional întâbularea unei proprietăţi se realizează numai dacă există un
plan cadastral, tot aşa în cadastrul 3D întâbularea unei parcele 3D se poate sau se va putea
realize numai în urma unui model 3D a proprietăţii care să fie ataşat parcelei 2D.
Piaţa sistemelor de scanere laser terestră s-a dezvoltat în ultimii ani cu un real succes
și în privinţa aplicaţiilor de precizie ridicată, ele putând fi privite ca instrumente topografice şi
geodezice care îndeplinesc cerinţele prevăzute de aceste aplicaţi.

37
 Spectrul electromegnetic şi laserele
Fiecare culoare corespunde de fapt unei lungimi de undă diferită. Acest lucru se poate
demonstra prin proiectarea unei lumini albe printr-o prismă de sticlă şi astfel vedem un
curcubeu de culori. Undele din spectrul electromagnetic variază în mărime de la unde radio
foarte lungi (de mărimea unei clădiri), la unde gama ultra scurte, chiar mai mici decât
dimensiunea nucleului unui atom. Undele electromagnetice de frecvenţă înaltă au lungimi de
undă scurte şi energie mare şi viceversa, undele de frecvenţă joasă au lungimi de undă lungi şi
energie scăzută.
Un aparat care este capabil să genereze o undă de lumină utilizând doar o bandă
îngustă de spectru este numit laser. Un laser tipic emite lumina intr-o rază îngustă, cu
divergenţă scăzută, cu o lungime de undă bine definită (corespunzând unei anumite culori
dacă laserul operează în spectrul vizibil). Asta este în contrast cu o sursă de lumină cum ar fi
becul cu incandescent, care emite într-un unghi deschis şi solid şi peste un spectru larg de
lungimi de undă. Aceste proprietăţi pot fi descrise de termenul de coerenţă. Laserele sunt
asemănătoare cu tranzistorii, ei generează sau amplifică lumina aşa cum tranzistorii generează
şi amplifică semnalele electronice şi frecvenţele audio, radio sau ale microundelor.
Lumina laser are proprietăţi aparte, care o deosebesc de lumina din alte surse:
- Lumina laserului este generată sub forma unei raze laser. O astfel de rază laser are un
grad înalt (uneori chiar foarte înalt) de coerenţă spaţială, de aceea se propagă dominant într-o
direcţie bine definită cu o divergenţă moderată a razei. Termenul de coerenţă se referă la
faptul că semnalul electric in diferite locuri de-a lungul profilului razei oscilează cu o relaţie
rigidă a fazei. Această coerenţă este motivul pentru care o rază laser se poate propaga pe
distanţe lungi şi poate fi focalizată în puncte de mici dimensiuni
- Lumina laserului are de asemenea un grad înalt de coerenţă temporală care este
echivalentă cu o lungime de coerenţă mare. Lungimile de coerenţă mari implică o relaţie de
fază rigidă la intervale relativ mari de timp, care corespund cu distanţe mari de propagare
(deseori pe mulţi kilometri)
- Combinând o coerenţă temporală mare cu un timp sau lungime de coerenţă mare
rezultă o lungime îngustă de spectru de bandă (sau spectru de linie). Asta înseamnă că razele
laser vizibile au o anumită culoare pură, de ex. roşu, verde sau albastru, dar nu alb sau
purpuriu. De exemplu, majoritatea laserelor utilizate pentru aparaturi de măsură cu rază scurtă
şi medie au o lungime de undă de 1064nm (aproape cât infraroşu) sau 532nm (laser verde)
- În cele mai multe cazuri, lumina laserului este polarizată liniar. Asta înseamnă că un
câmp electric oscilează într-o anumită direcţie spaţială.

38
 IV.2. Principii ale scanării laser
O clasificare a sistemelor de scanere laser terestre este destul de problematică,
deoarece ar trebui definită baza acestei clasificări. Firmele producătoare scot pe piaţă –
constant – instrumente îmbunătăţite și există o gamă vastă de lucrări în care acestea sunt
utilizate.
Posibile clasificări se pot face după următoarele criterii:
- domeniul de măsurare al distanţelor
- mărimea câmpului de scanare (field of view - FOW)
- principiul sistemului de măsurare a distanţelor
- densitatea de achiziţionare a punctelor
- precizia determinării poziţiei spaţiale a punctelor
- domeniul de scanare, etc.
Pornind de la clasificarea sistemelor de scanare laser din punctul de vedere al modului
de măsurare a distanţei, se utilizează în prezent două tehnici de determinare a distanţei:
principiul triangulaţiei şi principiul măsurări bazată pe timp.

Măsurătoarea bazată pe principiul triangulaţiei

Principiul triangulaţiei este utilizat la măsurarea precisă a distanţei, utilizând sensori
de triangulaţie laser. Denumirea procedeului vine de la faptul că raza emisă, raza reflectată şi
distanţa între emiţătorul laser şi camera (senzorul) CCD formază un triunghi.
Triunghiurile stau la baza multor tehnici de măsurare. Ele erau deja utilizate pentru
măsurători geodezice de bază în Grecia antică şi pot încă fi întâlnite la camerele foto
moderne, bazate pe tehnologia tridimensională. Baza matematică a triunghiului
(trigonometria), care este la baza acestei tehnici de măsurare, a fost descoperită de filosoful
grec Thales (secolul V î.e.n.).

Figura 4.2. Principiul triunghiului

39
 Un scaner laser bazat pe teoria triunghiului utilizează acelaşi principiu pentru a colecta
mostre din mediul înconjurător. El trimite o rază laser şablon către obiect si solicită camera să
caute locaţia proiecţiei laser pe obiect. Emiţătorul laser şi camera sunt setate într-un unghi
constant, dând naştere la un triunghi între ele şi proiecţia laser pe obiect, de aici şi numele de
triunghi. Datorită acestei configuraţii, proiecţia laser schimbă câmpul de vedere al camerei în
funcţie de distanţa până la cameră.

Figura 4.3. Principiul scanării laser pe baza triunghiului

Analizând Figura 4.3. rezultă că, la latura triunghiului (D), distanţa dintre cameră şi
emiţătorul laser este cunoscută. Unghiul dintre emiţătorul laser (α) este de asemenea cunoscut.
Unghiul camerei (β) poate fi determinat privind către locaţia razei laser în câmpul de vedere
al camerei. Aceste trei informaţii determină total forma şi mărimea triunghiului şi conferă
adâncimea exactă a obiectului măsurat.
Poate fi demonstrat că, cu cât linia de bază este mai mare (D), cu atât are mai puţine
erori în coordonatele în pixeli în estimarea adâncimii. Cu toate astea, linia de bază nu poate fi
trasată foarte mare deoarece în acest caz, proiectorul laser şi camera ar avea un câmp de
vedere mai redus (FOV) şi pata laserului poate să nu fie surprinsă în imaginea camerei deloc.
Metode posibile de a descreşte incertitudinea în ceea ce priveşte adâncimea sunt:
- Descreşterea distanţei de la obiect la scanner → creşte efectele de umbră;
- Creşterea bazei triunghiulare (D) → creşte de asemenea efectele de umbră;
- Creşterea lungimii focale a lentilei → reduce câmpul de vizualizare;
- Descreşterea incertitudinii măsurării → mai mulţi pixeli in cameră;

40
 În cele mai multe cazuri, o linie laser, în loc de un singur punct laser, este folosit şi
împrăştiat de-a lungul obiectului cu scopul de a dobândi întregul obiect în plan 3D. Aceasta
înseamnă că unghiul emitentului laser se schimbă de asemenea, în timp ce se împrăştie pe
obiect. Din cauza limitărilor fizice de a folosi o bază mai largă şi a domeniului limitat de
vedere al camerei, triangulaţia este în general utilizată în aplicaţii care necesită o gamă largă
de operare care este mai mică de 10 metri. În comparaţie cu scanerele cu bătaie medie şi
lungă, scanere triangulare au foarte mare precizie în ceea ce priveşte ordinea de microni.
În practică, metoda activă a triunghiului a fost inventată pentru a rezolva problema
notorie a corespondenţei, întâlnită în tehnicile de măsurare pasive. Problema corespondenţei
poate fi susţinută după cum urmează: se dau două imagini I1 şi I2 dintr-o scena surprinsă din
două puncte de vedere, orientarea relativă a camerelor digitale şi o pereche de puncte
corespunzătoare între aceste imagini, putem calcula apoi punctul 3D corespunzător, folosind
principiul triunghiului. Astfel, problema corespondenţei constă în a găsi puncte de potrivire
între diferite imagini. Metoda triangulaţiei active utilizează lumina laserului pentru a rezolva
această problemă prin marcarea punctului 3D de pe obiect cu culoarea luminii laserului, astfel
încât să poată fi uşor de detectat în imagine.

Figura 4.4. Tehnici de proiecţie diferite utilizate în scanerele triunghiulare

Pentru a evita utilizarea şabloanelor mecanice, au fost impuse unele modificări

inovatoare. În loc de a muta / roti emitentul laser pentru a acoperi întregul obiect, pot fi
proiectate modele de puncte sau de linii, care acoperă întregul obiect dintr-o dată. Diferite
modele sunt folosite regulat, variind de la linia de modele obişnuite la modele codificate
spaţial care-şi modulează frecvenţa sau fazează în timp pentru a furniza o mai bună precizie.
Aceste modele codificate spaţial necesită scanarea sa fie la un obiect static. Principala
provocare în folosirea de scanere de observaţie bazate pe triangulaţie cu sisteme de proiecţie

41
bazate pe linii codate este separarea diferitelor direcţii de proiecţie pe obiecte care au salturi
bruşte în profunzime şi diferenţe de textură pe suprafaţa lor.

Principiul triangulaţiei este aplicat în două variante: sistemul cu o singură cameră şi

sistemul cu două camere.
Principiul triangulaţiei cu o singură cameră
Această metodă presupune emiterea unui fascicul laser de la instrument şi reflexia
acestuia de pe suprafaţa obiectului (de măsurat) spre o lentilă colectoare situată pe instrument,
la o distanţă cunoscută faţă de emiţător. Lentila focusează imaginea spotului laser reflectat,
care este detectată și colectată de o cameră (senzor) CCD. Poziţia spotului imagine pe pixelii
camerei este apoi procesată pentru a determina distanţa până la obiect. Unghiul fasciculului
laser emis este înregistrat de aparat iar distanţa între sursa laser și camera CCD este cunoscută
de la calibrarea instrumentului.
Distanţa de la instrument până la obiect (D) este determinată geometric din lungimea
bazei (b) și unghiurile înregistrate (α și β):

Principiul triangulaţiei cu două camere

O altă soluţie, bazată pe acelașii principiu, presupune utilizarea a două camere CCD,
amplasate la capetele bazei, spotul laser fiind generat de o sursă independentă, care nu are
funcţie de măsurare. Rezolvarea este identică cu cea de la cazul precedent.
Datorită limitărilor fizice de a crea o bază mare, scanerele laser care utilizează acest
principiu sunt utilizate preponderent pentru aplicaţii la mică distanţă și pentru scanarea de
obiecte de mici dimensiuni. Avantajele metodei constau în faptul că oferă o precizie de
măsurare a distanţei, care poate ajunge în domeniul micronilor.

42
 Minolta Vivid 910 3D WHITE LIGHT SCANNER- Rexcan III
Figura 4.5. Scanere laser bazate pe principiul triangulaţiei accesibile comercial

43
 Principiul măsurării bazată pe timp
Scanerele bazate pe timp sunt scanere active care măsoară o perioadă de timp între
două evenimente. În general, avem două timp bazate pe principii de scanare: scanere bazate
pe puls (timp-de-zbor) şi scanere bazate pe fază.
Principiul de scanare bazată pe impuls (timp de zbor)
Undele de lumină călătoresc cu o viteza constanta şi finită într-un anumit mediu. Prin
urmare, atunci când timpul de întârziere creat de deplasarea luminii de la o sursă la suprafaţa
ţintă reflectorizantă şi revenirea la sursă (dus-întors) poate fi măsurată, distanţă până la acea
suprafaţă poate fi evaluată folosind următoarea formulă:

Unde c = viteza luminii în aer

t = perioada de timp între trimiterea şi primirea semnalului
Valoarea acceptată în prezent pentru viteza luminii în vid este c = 299.792.458 m / s.
Dacă undele de lumină călătoresc în aer atunci un factor de corecţie egal cu indicele de
refracţie (în funcţie de densitatea aerului) trebuie să fie aplicat. Presupunând că viteza luminii
în aer este de aproximativ 300.000 m / s, se poate calcula că este nevoie de 3,33 nanosecunde
pentru a călători 1 metru. Prin urmare, pentru a ajunge la un punct de precizie de 1 mm,
trebuie să fim capabili să măsurăm o întârziere de aproximativ 3,33 picosecunde.
Scanerele pe bază de oră-de-zbor nu folosesc raze laser continui, dar fac uz de
impulsurile laser. Ele scanează din întregul lor câmp de vedere câte un punct o dată, prin
schimbarea gamei de căutare pe direcţie. Orientarea gamei de căutare a laserului este
schimbată de către o unitate de deviere. Scanări laser obişnuite tip timp-de-zbor 3D pot
măsura până la 2000 ~ 500000 de puncte în fiecare secundă.

Figura 4.6. Principiul scanerului laser bazat pe timp-de-zbor

44
 Avantajul de a folosi impulsurile pentru variaţia laserului este concentrarea ridicată a
puterii transmise de laser. Această putere face posibilă realizarea unui SNR (semnal / zgomot)
necesar pentru măsurători de înaltă precizie, la intervalele lungi (până la câteva sute de metri).
Dezavantajul este problema detectării exacte a orei de sosire a pulsului laser pierdut în
urmă ca urmare a naturii variabile a pragului optic de şi de atenuarea atmosferică.
Într-un sistem de timp-de-zbor, maxima frecvenţei de repetiţie a pulsului este dictată
de faptul că emiţătorul nu poate trimite un alt puls până când ecoul de la cel precedent nu a
fost primit. Scopul acestei restricţii este de a evita orice confuzie în impulsurile care sosesc de
la marcatorul intervalului de timp şi se numeşte registru maxim non-ambiguu. Registrul
maxim non-ambiguu depinde de durata şi frecvenţă pulsului.

OPTECH Ilris 3D LEICA ScanStation RIEGL LMS Z420i TRIMBLE GX 3D

Figura 4.7. Scanere laser de tip timp-de-zbor accesibile comercial

Principiul măsurării diferenţei de fază

Un alt principiu de măsurare bazat pe timp evită, folosind ceasuri de înaltă precizie,
modulând puterea razei laser. Lumina emisă (incoerentă) este modulată în amplitudine şi
proiectată pe o suprafaţa. Reflecţiile izolate sunt colectate şi un circuit măsoară diferenţa de
fază dintre formele de undă trimise şi primite, prin urmare, o întârziere de timp.
Este întâlnit şi sub denumirea de de phase difference sau phase comparison. Această
metodă este întâlnită şi la o serie de staţii totale.
Distanţa de la instrument la obiectul scanat este determinată în funcţie de diferenţa de
fază dintre semnalul emis și cel receptat:

unde: n - numărul de lungime de undă întregi,

λ – lungimea de undă,
- defazajul

45
 Fiind vorba despre o emitere continuă de unde laser, intensitatea laserului este
modulată de o funcţie bine definită, sinusoidală sau pătratică. Modulaţia semnalului este
repetată continuu cu o perioadă de timp Tp. Laserul emite continuu o lumină cu nivele
moderate de putere, timpul în care semnalul parcurge distanţa TL este determinat prin
măsurarea diferenţei de fază între semnalul emis şi cel recepţionat. Pentru o rezoluţie de
fază cunoscută (Δθ), rezoluţia domeniului se calculează: Δs = λ/2 Δθ .

Figura 4.8. Principiul de măsurare bazat pe fază

Scanerele obişnuite bazate pe fază îşi modulează semnalul, utilizând modulaţia

sinusoidală, modulaţie bazată pe amplitudine (AM) sau pe frecvenţă (FM), modulaţie
polarizantă sau pseudo-zgomot. În cazul semnalului modulat sinusoidal, lumina reflectată este
demodulată cu ajutorul a patru puncte model care sunt declanşate către unda emisă.
În general, acurateţea unui scaner bazat pe fază este limitată de:
- Frecvenţa semnalului sau a modulaţiei
- Acurateţea repetiţiei măsurătorii de fază în funcţie de forţa semnalului, de zgomot
- Stabilitatea oscilatorului de modulaţie;
- Turbulenţa din aer prin care se face măsurătoarea;
- Variaţiile în indexul refracţiei aerului;

46
 Leica HDS6100 Zöller + Fröhlich Imager 5006i
Figura 4.9. Scanere laser bazate pe fază accesibile comercial
IV.3. Analiza erorilor
Companiile de scanere laser publică precizia de scanere a laserelor lor pentru a ilustra
avantajele produselor lor speciale. Cu toate acestea, experienţa arată că, uneori, acestea nu ar
trebui să fie luate la valoarea nominală şi că precizia instrumentelor, care sunt construite in
serie limitata, variază de la instrument la instrument şi depinde de fiecare calibrare şi de
îngrijire, care a fost făcută în timpul utilizări instrumentului.
Fiecare set de puncte produse cu scaner laser conţine un număr considerabil de puncte,
care arată erori brute. În cazul în care produsul livrat este de tip set de puncte, acurateţea de
şedinţă nu poate fi garantată în aceeaşi măsură ca şi cea a unui instrument convenţional. Mulţi
cercetători au publicat deja lucrări despre teste de precizie ale scanerelor laser şi au efectuat
cercetări exigente în testarea cu scaner laser de precizie. Pentru a fi în măsură să descrie
sistematic erorile provenite din sursa pentru scanările laser, ei le-au împărţit în patru categorii:
instrumentale, legate de obiect, de mediu şi erori metodologice.

Erori instrumentale
Erorile instrumentale pot fi atât sistematice cât şi la întâmplare şi se datorează
designului scanerului. Erorile la întâmplare afectează cu precădere precizia măsurătorii
registrului şi locaţia unghiulară a laserelor puls de tip timp-de-zbor. Erorile sistematice pot fi
generate de nonlinearitatea unităţii de măsurare de timp sau de schimbările de temperatură la
echipamentele electronice care măsoară timpul, cauzând erori de registru pe lângă alte erori.
Propagarea razei laser
Divergenţa razei înseamnă lărgirea razei laser pe măsură ce aceasta străbate o distanţă.
Divergenţa razei are o mare influenţă asupra rezoluţiei setului de puncte ca şi incertitudinea
poziţionării unui punct măsurat.

47
 Se presupune că reflecţia laserului are o formă gaussiană. Pentru registre mari,
divergenţa este aproximativ lineară iar diametrul razei este exprimat ca şi poziţia care
încapsulează 86% din puterea totală a razei într-o distribuţie gaussiană.
Practic, această divergenţă de rază are un efect asupra locaţiei angulare a punctului
măsurat. Locaţia aparentă a observaţiei este de-a lungul liniei de centru a razei emise. Cu toate
astea, locaţia actuală a punctului se află undeva în amprenta proiectată. Această divergenţă de
rază are un anumit efect asupra locaţiei unghiulare a punctului măsurat. Conform
cercetătorilor Lichti şi Gordon , incertitudinea razei este aproximativ egală cu un sfert din
diametrul razei laser.

48
 Problema marginii mixte
Una dintre cele mai importante consecinţe ale divergenţei fasciculului laser este
problemei marginii mixte. Atunci când o rază laser loveşte marginea unui obiect, ea este
împărţită în două. O parte din rază reflectă prin prima parte a marginii, în timp ce cealaltă
merge mai departe pentru a lovi o altă suprafaţă. Rezultatul este că informaţiile de la un
impuls laser care este trimis înapoi la receptor provine de la două locaţii diferite în spaţiu.
Coordonatele pentru un astfel de punct, relativ la poziţia scanerului, vor fi calculate pe baza
unei medii a celor două semnale primite, şi, prin urmare, va pune punctul într-o locaţie
greşită.
Când se foloseşte o scanare de rezoluţie mare asupra unui obiect, şansele ca o rază să
lovească o margine sunt crescute, iar informaţiile rezultate vor consta în impurităţi sub
marginile obiectului. Se speră că scanerele cu o lărgime mai mică a razei să rezolve această
problemă, dar limita registrului rămâne pe măsură ce raza creşte în diametru cu cât distanţa
este mai mare.
Incertitudinea de registru
Incertitudinea de registru poate fi exprimată ca o funcţie a unui număr de parametri
bazată pe un tip de scaner laser şi principiul lui de lucru.
Pentru scanerul bazat pe principiul triangulaţiei, incertitudinea de registru poate fi
exprimată prin fromula:

Unde: - f este poziţia efectivă a punctului laserului (lungimea focală efectivă)

- D este linia de bază a triangulaţiei
- este incertitudinea poziţiei laserului – în funcţie de tipul senzorului de
punct al laserului, algoritmul de vârf al detectorului, diferenţa dintre
semnal si zgomot şi forma punctului de imagine a laserului
- Z este distanţa până la suprafaţă
Pentru un scanner de tip timp de zbor, ştim deja că precizia registrului este dependentă
de mecanismul de ceas. Aceasta ne aduce următoarea ecuaţie:

Unde: - este timpul de intensificare a impulsului

- SNR este puterea relaţiei semnal – zgomot

49
 Majoritatea scanerelor terestre cu rază medie şi lungă conferă o incertitudine de
registru de circa 5mm până la 50mm pe o rază de 50m. În faza de modelare aceste erori sunt
minimizate prin transformarea în valori medii sau prin potrivirea formelor primitive la setul
de puncte.
Incertitudinea angulară
Majoritatea scanerelor laser utilizează oglinzi rotative pentru a ghida semnalul laser
într-o anumită direcţie. O mică diferenţă de unghi poate cauza o eroare considerabilă de
coordonate când distanţa de la scanner creşte. Acurateţea unghiulară depinde de orice eroare
în poziţionarea oglinzilor şi acurateţea aparatului unghiular de măsurat. De vreme ce poziţia
fiecărui punct este greu de verificat, se cunosc puţine investigaţii ale acestei probleme. Aşa
cum a fost descris de Boehler, erorile pot fi detectate prin măsurarea distanţe scurte verticale
şi orizontale între obiecte (ex. sferele) care sunt localizate la aceeaşi distanţă de scanner şi
comparând acestea cu măsurătorile derivate din metode mai precise de şedinţă.
Erori ale axei TLC
În dezvoltarea procedurilor de calibrare a scanerului laser, a fost nevoie de un model
geometric al scanerului. De aceea sunt definite următoarele axe:
- Axa verticală: Aceasta este axa verticală care permite poziţionatorului să deplaseze
raza laser orizontal. În funcţie de tipul de scanner, panoramic sau camera-scaner,
aceasta este axa de rotaţie a capului scanerului sau axa ortogonală către axele celor
două oglinzi oscilante reciproc ortogonale
- Axa de colimare: Aceasta este axa care trece prin centrul oglinzii de scanare şi prin
centrul punctului laserului pe suprafaţa obiectului
- Axa orizontală: Aceasta este axa de rotaţie a oglinzii de scanare
Datorită toleranţelor manufacturării, aceste axe nu sunt perfect aliniate, conducând la o
eroare de colimare şi la o eroare a axei orizontale, de asemenea.

Erori legate de obiect

De vreme de scanerele măsoară reflecţia razei laser de la suprafaţă, avem de-a face cu
legile fizice ale reflecţiei şi cu proprietăţile optice ale materialelor. Reflecţia suprafeţei luminii
monocromatice arată în mod normal raze reflectate în multe direcţii.
Raza laser este afectată de absorbţia semnalului care circulă prin aer, reflecţia
materialului măsurat şi unghiul de incidenţă între raza laser şi suprafaţa măsurată.
Aceasta înseamnă că, pentru suprafeţe foarte întunecate (negre) care absorb cea mai
mare parte din spectrul vizibil, semnalul reflectat va fi foarte slab, prin urmare, punctul de

50
precizie va fi alterat de zgomot. Suprafeţe cu un grad ridicat de reflexie (adică suprafeţe
luminoase) conferă măsurători de registru mai fiabile şi mai precise. Cu toate acestea, dacă
reflectivitatea obiectului este prea mare (metalic, bandă retro reflectorizantă …), raza laser
este complet deviată în direcţia oglinzii şi va lovi o altă suprafaţă sau se va răspândi în aer
liber. Acest deviere rezultă din faptul că punctul măsurat nu coincide cu punctul în care se
îndreaptă laserul, ci este un alt punct sau nu este nici un punct. Acest tip de zgomot se
numeşte zgomot-pată.

Figura 4.10. Reflecţia pe suprafaţă lambertiană

Suprafeţele de înregistrare de diferite grade de reflectivitate conduc de asemenea la

erori sistematice de registru, uneori de mai multe ori mai mari decât deviaţia standard a unei
singure măsurători de registru.
Pe lângă efectele reflectorizante, un număr de materiale au un înveliş semitransparent
care permit razei laser să se refracte şi să se reflecte în materialul însuşi (i.e. lemn, marmură,
styropor). Aceste efecte conduc la o adăugare constantă cu măsurătorile de distanţă, care
trebuie să fie luată în calcul.

Figura 4.11. Efectele refracţiei pe materiale non-omogene, semitransparente

51
 Erori de mediu
Temperatura
Temperatura în interiorul scanerului poate fi mult deasupra temperaturii din atmosfera
din jur din cauza încălzirii interne sau a încălzirii care rezultă din radiaţii externe (de ex
soare). Această sursă externă de radiaţii ar putea încălzi o parte tripodul sau scanerul, care
face ca acea parte să crească în mărime, încet-încet distorsionând informaţiile din scaner.
Este important să fie scanată nu numai temperatura echipamentelor, dar şi temperatura
de suprafaţă. Când se scanează o ţintă înfierbântată, de exemplu, într-un mediu industrial,
radiaţiile de fundal cauzate de suprafaţa caldă reduc relaţia semnal-zgomot şi, odată cu astea,
precizia de registru a măsurărilor.
Atmosfera
Scanerele laser vor funcţiona corect numai atunci când sunt folosite într-un anumit
interval de temperatură. Chiar în acest interval pot fi observate devieri în măsurători, în
special în distanţa de măsurare.
Ca în toate operaţiunile de măsurare a distanţei pe bază de laser, erorile naturale
provin în primul rând de la variaţii de temperatură în atmosferă, presiune si umiditate care
afectează indicele de refracţie şi modifică lungimea de undă a energiei electromagnetice.
Aceasta înseamnă că viteza luminii laser este puternic dependentă de densitatea aerului.
Majoritatea software-ului de achiziţie de scanare cu laser pentru corectarea acestei refracţii
prevede setarea unui parametru de refracţie.
În general, scanere sunt prestabilite folosind parametrul atmosferic standard
ISO (15 ° C, 1013, 25 hPa). Atunci când se lucrează în diferite condiţii atmosferice decât cea
standard, aceşti parametri trebuie să fie adaptaţi. O diferenţă de temperatură de 10 ° C sau
presiune în aer de 35 hPa duce la o eroare de scanare de distanţă de 1mm/100m. În cazuri
terestre, acest efect nu poate afecta serios rezultatele pentru scanare pe distanţă scurtă sau
medie. Pentru măsurători de rază lungă sau scanări de înaltă precizie este imperativ să se
aplice corect parametrii atmosferici.
Radiaţia de interferenţă
Deoarece scanerele laser operează în bandă de frecvenţă foarte îngustă, precizia de
măsurare a registrului poate fi influenţată de radiaţii externe, de exemplu, de la sursele de
lumină puternică externe. Filtre speciale de interferenţă optică pot fi aplicate în unitatea
receptoare permiţând numai frecvenţelor corecte să ajungă la receptor.

52
 Distorsiunea mişcării
Deşi acest lucru este foarte rapid, scanarea la înaltă rezoluţie poate dura încă 20-30
minute pentru scanerele tip timp-de-zbor şi circa 10 minute pentru scanere de fază. În acest
timp scanerul este sensibil la vibraţii în jurul acesteia provocând deplasări.
Deoarece fiecare punct este prelevat la o altă dată, orice mişcare a obiectului sau a
scanerului va distorsiona datele colectate. Prin urmare, scanerul are nevoie să fie ridicat pe o
platformă stabilă pentru a minimiza vibraţiile. Subiectul în sine ar trebui să fie, de asemenea,
nemişcat. Scanerul se poate, de asemenea, mişca datorită schimbărilor de temperatură. De
exemplu, dacă soarele străluceşte pe de o parte a scanerului, picioare trepiedului pe acea parte
se pot dilata şi distorsiona uşor informaţiile scanate. Cele mai recente scanere, numite de
asemenea a staţii de scanare, au integrate un compensator cu axă duală care compensează
pentru orice deplasare a scanerului, în timpul procesului de scanare.

Erori metodologice
Erorile metodologice sunt erori cauzate de metoda aleasă de şedinţă sau de experienţa
utilizatorilor cu aceasta tehnologie. De exemplu, dacă utilizatorul setează densitatea reţelei
(rezoluţia) mai mare decât precizia per punct a scanerului laser, scanarea va fi oversamplată.
Prin oversemplarea unei scanări, este generat zgomot în plus şi timpul de prelucrare cerut va
creşte dramatic. O altă sursă posibilă de eroare ar putea fi alegerea greşită a scanerului. Prin
alegerea unui scanner cu un registru maxim de care este aproape de maximul registrului
obiectului de scanat, aceste scanări vor conţine măsurători mai puţin precise şi posibil şi
zgomot.
În funcţie de tehnica folosită pentru a înregistra mai multe seturi de puncte, sunt
introduse alte erori. Aceste erori apar în înregistrarea indirectă / geo-referinţă, precum şi în
înregistrarea directă / geo-referinţă.

IV.4. Scanarea laser în practică

Utilizând un scaner laser pentru a înregistra o clădire nu înseamnă doar a apăsa pe un
buton şi a aştepta zidurile să apară. Aceasta necesită cunoştinţe temeinice cu privire la
echipamente şi la procesul de scanare. Unii dintre paşii procesului de scanare sunt automate în
timp ce altele solicită muncă intensivă. Etapele care trebuie urmate în cadrul procesului de
scanare terestră sunt:
- Planificarea supravegherii

53
 - Studii de teren
- Achiziţia datelor
- Pregătirea datelor
- Înregistrarea datelor
- Prelucrarea datelor
- Controlul de calitate şi livrarea
Planificarea supravegherii
În prezent, nu există o procedură standard pentru a planifica şedinţa de scanare laser
terestră. Cu toate astea, planificarea studiului ar trebui cel puţin să conţină următoarele etape:
- Determinarea scopurilor şi a obiectivelor
- Analizarea zonei care urmează să fie supravegheată
- Determinarea tehnicilor şi echipamentelor de măsurare
- Managemenetul informaţional.
Rezultatul final trebuie definit în relaţie strânsă cu motivaţia înregistrării. Acest
rezultat final poate varia de la planuri în două dimensiuni şi ridicări la modele în trei
dimensiuni şi chiar animaţii tridimensionale. În unele cazuri, clientul poate dori numai setul
de puncte pentru a-l arhiva. Extrem de important este nivelul de detaliu (dimensiuni minime
ale particularităţilor) a rezultatului final deoarece ajută la determinarea rezoluţiei aşteptate
(i.e. densitatea punctului).
Studii de teren
Adunarea a cât mai multe informaţii posibile cu privire la obiectul care trebuie să fie
înregistrat conferă cunoaştere temeinică a complexităţii problemei si timp necesar pentru o
anumită sarcină. Note, rapoarte, harţi, fotografii, video sau filmul realizat pe site poate ajuta în
determinarea hazardelor posibile, atunci când este făcută înregistrarea obiectului, aşa cum
supravegherile anterioare ar putea să fi fost create prin alte mijloace de înregistrare (măsurare
manuală, staţii totale sau date GPS).
Nu numai construcţia propriu-zisă poate furniza informaţii utile, dar si împrejurimile.
Site-ul poate fi izolat prin obstrucţie, care limitează posibilele poziţii de configurare a
scanerului laser, sau ar putea exista chiar şi restricţii de timp la accesarea site-ului (de
exemplu, înregistrarea tunelurilor ). Indirect, poziţiile posibile de configurare a scanerului
laser determină valoarea minimă şi maximă a registrului în care scanerul poate să înregistreze.
Locaţiile optime pentru staţia de scanare ar trebui să fie alese pentru a garanta un
maxim de acoperire şi de precizie, reducând în acelaşi timp numărul de setări. Exactitatea de
măsurare depinde de diametrul amprentei de la un configurarea unui scanner dat, indicând

54
faptul că unghiul de incidenţă şi gama sa pe obiect sunt de mare importanţă, atunci când
determinarea poziţiei scanerului.
Faza pregătirii supravegherii include luarea deciziilor cu privire la ce tehnică de
înregistrare trebuie să fie folosită. Aceste tehnici pot fi împărţite în trei categorii: înregistrarea
utilizând resecţionarea 3D a obiectivelor scanate, înregistrarea prin configurarea scanerului
laser peste punctele de control cunoscute şi înregistrarea folosind constrângeri de la un set de
puncte la altul.
Achiziţia datelor
Setarea scanerului urmează în general o procedură similară celei de a seta o staţie
totală. Sunt respectaţi următorii paşi:
- Se aşează trepiedul: Se deschide trepiedul şi se extind picioarele. Se asigura că
trepiedul este aşezat pe un plan stabil. De obicei, scanerul va fi plasat la înălţimea ochiului.
Când podeaua trebuie să fie scanată, o poziţie chiar şi mai înaltă este binevenită deoarece
conferă un unghi de inclinare mai bun
- Se ataşează scanerul prin poziţionarea fixarea şi lui pe trepied;
- În funcţia de înregistrare, scanerul poate fi poziţionat deasupra unui punct de control
cunoscut
Se reglează înălţimea scanerului: prin schimbarea lungimii celor două picioare folosite
pentru a poziţiona trepiedul, se reglează suprafaţa superioară a trepiedului utilizând nivela
sferica. Bula de lichid ar trebui să fie înăuntrul cercului interior. Fii cât de precis posibil. La
poziţionare scanerului deasupra punctului de control, Această procedură ar trebui să nu
altereze punctul peste care era în pasul anterior.
Înainte de a porni scanerul, însuşi aparatul de scanat trebuie să fie conectat la un
laptop care poate primi şi stoca toate punctele care vin de la scaner şi să controleze
proprietăţile scanerului. Energia electrică poate fi furnizată scanerului folosind nişte baterii,
un generator de curent sau direct de la reţeaua de electricitate principală. Odată ce programul
de controlare a scanerului a stabilit conexiunea cu scanerul, trebuie specificaţi parametrii care
urmează să fie utilizaţi în cadrul procesului de scanare. Deşi majoritatea scanerelor de tip
performant pot scana în registru complet de 360°, acest lucru nu este întotdeauna necesar. De
aceea trebuie să defintă zona care urmează să fie scanată. Întrebarea cheie când se pune în
practică un proiect de scanare laser reprezintă alegerea rezoluţiei corecte. Rezoluţia este
definită ca şi distanţa dintre două puncte măsurate ulterior şi astfel determină densitatea
punctelor într-un set de puncte.

55
 Odată ce este determinat câmpul de vedere şi este setată rezoluţia corectă, scanarea
propriuzisă poate fi pornită. Procesul de scanare este aproape complet automatizat. După ce se
apasă butonul de control în controlul de scanare sau în software direct de pe controlul de
scaner, scanerul se mută la punctul de plecare şi începe colectarea punctelor. Aceste puncte
sunt stocate de la sine de laptop sau în memoria internă a scanerului. Când un laptop este
conectatla scaner, punctele scanate sunt vizualizate direct în trei dimensiuni pe ecran şi oferă
o privire de ansamblu asupra zonei care a fost deja scanate. După scanare, este o bună practică
de a se verifica scanarea pentru obstacolele neprevăzute care cauzează zonele oclusive în
datele scanate. Când obiectivele artificiale şi / sau naturale sunt utilizate pentru a înregistra
scanările în faza de înregistrare (ţinte de vizare), aceste obiective trebuie să fie etichetate şi
măsurate foarte precis.
Pregătirea datelor
Înapoi la birou, datele sunt analizate şi comparate cu schiţele şi notiţele de pe teren.
Este recomandat a începe lucrul la o copie a scanării originale şi să se păstreze originalele ca
rezervă. Diferite tipuri de scanere stochează informaţiile din setul de puncte în formate
diferite. În scopul arhivării, este important ca formatul de fişier să fie uşor accesibil şi uşor de
recunoscut. În cazul în care poate fi accesat direct, fără nici o decodificare, mai târziu, acesta
poate fi uşor convertit în orice alt format citibil de către un alt software adecvat. Formatul de
fişier ar trebui de asemenea să conţină datele în formatul său cel mai rudimentar, în loc de a
folosi pe cel mai căutat format de reprocesare. Întotdeauna este bine a fi adăugat un fişier
metainformaţie la fişierele de rezervă care conţin schiţa terenului, notiţe de teren şi toate
datele deja colectate în stadiul pregătirilor procesului de scanare.
Înainte de prelucrarea seturilor de puncte, scanările afectate de condiţiile de mediu
extreme sau de scanări eronate datorita greşelilor umane sunt eliminate din setul de date.
Scanările care nu sunt eliminate trebuie să fie puse prioritare în funcţie de "cele mai bune
şedinţe". Acest lucru se face folosind notiţele si schiţele de pe teren. În unele cazuri, este, de
asemenea, necesar a se curăţa unele scanări înainte de faza de înregistrare. Atunci când
obiectivele sunt plasate foarte departe de scaner sau din cauza unor condiţii de mediu,
scanările fine ale ţintei pot fi pline de impurităţi. Aceste impurităţi trebuie să fie eliminate
înainte de înregistrarea scanărilor, pentru că va afecta nivelul de precizie.
Înregistrarea şi geo-referenţierea datelor
În majoritatea cazurilor, obiectul care urmează să fie scanat este prea mare pentru a fi
scanat dintr-o singură poziţie. De aceea, este necesară scanarea din multiple poziţii. Poziţia
fiecărei scanări este definită în sistemele de coordonate a scanerului. Pentru a putea alinia

56
diferite poziţii de scanare, este necesar să se cunoască poziţia şi orientarea exactă a acestor
sisteme de coordonate a scanerului conform cu un sistem de coordonate local/global al
terenului. Direct legată de aliniere sau de înregistrare este geo-referinţa întregului set de date.
Georeferinţa înseamnă, în afară de alinierea scanărilor, şi geo-referinţa setului de date la un
sistem fix de coordonate.
Tehnicile de înregistrare şi geo-referenţiere:
- Înregistrarea de tip ţintă la ţintă: Locurile care sunt uşor accesibile, nu reprezintă o
problemă pentru plasarea obiectivelor.
- Înregistrarea set de puncte la set de puncte: metodă de a înregistra două seturi de
puncte, prin utilizarea suprapunerii seturilor de puncte. Dacă două seturi de puncte, au o
suprapunere suficientă (în general 30 - 40%), o tehnică numită procesare iterativă a punctului
închis sau PCI poate fi folosită pentru a alinia ambele seturi de date.
- Înregistrarea de tip suprafaţă la suprafaţă: tehnică de a se alinia seturile de date prin
potrivirea suprafeţelor geometrice a două scanări. Când toate scanările sunt transformate în
suprafeţe, înregistrarea suprafaţă-la-suprafaţă poate fi folosită pentru a alinia scanări diferite.
- Înregistrarea directă şi geo-referenţierea: înregistrarea directă se referă la faptul că
poziţia şi orientarea scanerului este calculată direct. Uneori, un reflector special este fixat în
partea de sus a axei de rotaţie verticale a scanerului. Poziţia exactă a acestui reflector asupra
poate fi determinată printr-o procedura de calibrare. Dacă această poziţie este cunoscută,
obiectivul reflectorizant poate fi măsurat utilizând o staţie totală. O altă metodă de
determinare a poziţiei scanerului este prin ridicarea unui receptor GPS la scaner. Când se cere
geo-referinţă, poziţia măsurată a obiectivelor reflectorizante poate fi transformată într-un
anumit sistem de coordonate cunoscute, utilizând tehnici generale de şedinţă.

Prelucrarea datelor
Procesarea setului de puncte înseamnă procesul de transformare a înregistrării brute a
setului de punte într-un produs finit. Aceste produse finite apar într-o mare varietate de
formate: set de puncte de date curăţate, reprezentări standard în două dimensiuni (de exemplu,
planuri, elevaţii, secţiuni transversale), modele 3D complet texturate pentru a concepe
animaţii. De multe ori, scanner companii arată video-clipuri impresionante cu seturi de puncte
care se transformă modele texturate complet în mai puţin de o secundă. Cu toate acestea, în
realitate, acest proces este încă foarte mare consumator de timp şi este în principal un proces
manual. În figura de mai jos, o vedere de ansamblu este dat cu diferitele etape în procesul de
scanare cu laser şi cu gradul lor de automatizare.

57
 În general, procesarea tridimensională a unui set de puncte poate fi împărţită în două
categorii. Produsele finite pot fi extrase direct din setul de puncte fără o prelucrare ulterioară,
sau prin crearea la început a un model tridimensional de suprafaţă din setul de puncte şi
extragerea produsului finit de la acest model de suprafaţă. Care este metoda aleasă depinde
foarte mult de pe produsul finit solicitat. De exemplu, atunci când doar un număr limitat de
secţiuni transversale sunt necesare, este mai bine să fie extrase în mod direct din setul de
puncte. Cu toate acestea, atunci când sunt necesare mai multe secţiuni, cea de-a doua metodă
este mai eficientă pentru că există instrumente automate pentru a genera mai multe secţiuni
transversale de la un model îmbinat. În plus, modelul de pe teren conferă mai multă valoare şi
înţelegere mai uşoară decât o simplă înregistrare brută a unui set de puncte.
Rezultatul unei achiziţii de scanare este un număr mare de puncte în spaţiu, fiecare
având coordonate x, y, z şi de obicei o valoare de reflecţie laser. Unele scanere chiar conferă
informaţii despre culoare sub formă de valori RGB. Setul de puncte poate fi reprezentat prin
redarea tuturor acestor puncte pe un ecran, dar asta conferă o impresie foarte haotică şi
utilizatorul va avea dificultăţi în a distinge structura de setul de puncte. Când fiecărui punct i
se dă valoarea de reflecţie sau valoarea de culoare, structura per ansamblu devine evidentă.
Din moment ce majoritatea scanerelor laser scanează o reprezentare formată din linii
şi coloane, o modalitate de a reprezenta un set de puncte este foarte simplă, prin intermediul
unei hărţi în adâncime. O hartă în adâncime este o structură de forma unei matrice
(bidimensionale) în care fiecare pixel reprezintă distanţa unui punct tridimensional până la
obiectiv sub forma unei scări de gri. Deoarece acest tip de reprezentare încorporează
informaţii învecinate, este de mare ajutor în algoritmele de procesare a seturilor de puncte şi
este cunoscut ca şi set de puncte organizat.
Prin utilizarea algoritmi complecşi de unire (triangulaţie), puncte vecine pot fi
conectate pentru a forma suprafeţe. Aceasta oferă o reprezentare mai aproape de realitate,
deoarece structurile de suprafaţă sau de legătură nu sunt transparente, prin urmare, punctele
aflate în spatele altora nu pot fi văzute. Prin calcularea direcţiilor naturale locale de suprafaţă,
poate fi utilizată mascarea artificială pentru a evidenţia detaliile de suprafaţă.
Pachetele de programe dezvoltate pentru prelucrarea informaţiilor preluate cu sisteme
de scanare laser pot fi împărţite în trei categorii :
- pachete de programe utilizate pentru sisteme de scanare statice – conţin modul de
registraţie şi modul de interpretare. Exemple: SceneVision-3D, produs de 3rdTech
Inc., Bentley CloudWorx, produs de Bentley Systems Inc., Faro Scene, produs de Faro
Technologies, IsiTE Studio produs de I-SiTE, Cyclon produs de Leica, RiSCAN PRO

58
 şi Phidias produs de Riegl, RealWorks Survey produs de Trimble Navigation, LFM
Modeller produs de Z+F;
- pachete de programe utilizate pentru sisteme de scanare dinamice – pe lângă modulele
de registraţie şi de interpretare, trebuie să conţină module de prelucrare a informaţiilor
de poziţie GPS şi a informaţiilor de la platforma inerţială. Exemple : I-SiTE Studio
produs de I-SiTE, RiSCAN PRO şi Phidias produs de Riegl, RealWorks Survey
produs de Trimble Navigation ;
- pachete de programe utilizate pentru sisteme de scanare aeriene – conţin în plus şi
modul pentru planificarea misiunilor de zbor. Exemple : Flip7 produs de Fugro,
AeroOffice şi WinMPproduse de IGI, Fpes şi Ascot, produse de Leica, Phidias produs
de Riegl, RealWorks Survey produs de Trimble Navigation.
Un prim pas în procesul de conexiune este eliminarea impurităţilor informaţionale din
setul de puncte. Dacă zgomotul a fost introdus din cauza vântului, suprafeţelor cu reflecţie
precară, etc., conexiunea va conţine triunghiuri ce leagă aceste puncte cu impurităţi de puncte
clare. Rezultatul va consta într-o conexiune plină de pete. Prin urmare, este important să se
elimine aceste puncte de zgomot din primul pas. Algoritmi automaţi care elimina punctele
zgomot.
Când forma unui obiect tridimensional este ştiută dinainte şi poate fi descrisă prin
forme geometrice de bază, poate fi detectată automat de la un set de puncte. Când se
potriveşte acestor forme geometrice pe setul de puncte, algoritmul presupune că este o formă
ideală. De exemplu, scanarea unei centrale petrochimice poate fi uşor convertită într-un model
tridimensional, presupunând că toate ţevile au o secţiune transversală circulară iar piesele de
conectare au de asemenea o formă specifică. Majoritatea acestor aplicaţii sunt puse în practică
în industria petrochimică.
Controlul de calitate şi livrarea
Calitatea începe cu o comprehensiune totală a specificaţiilor proiectului. Acest lucru
permite o alegere corectă a scanerului, o rezoluţie corectă a scanării, o metodă de înregistrare
adecvată şi aşa mai departe. Documentarea adecvată la faţa locului asigură atingerea unei
calităţi optime. Schemele ajutătoare, fotografiile de referinţă, dimensiunile verificate vor fi
folosite în etapele de procesare ulterioare. În general, obiectivul ar trebui să fie ca rezultatele
înregistrării să fie de zece ori mai mici decât precizia cerută. Având asta în minte, există multe
alte elemente care ar putea avea un efect asupra preciziei; aşa că este întotdeauna de dorit să
se ţintească spre cele mai bune rezultate ale înregistrării.

59
 Deciderea asupra metodei de
supraveghere şi asupra echipamentului

Efectuarea scanării pentru Organizarea unei reţele de

fiecare poziţie de scanare supraveghere

Nu
Controlul calităţii Recepţionarea obiectivelor

Da Da

Următoarea poziţie de scanare Următoarea poziţie de scanare

şi efectuarea scanării şi efectuarea observaţiilor

Verificarea finală înaintea

Nu
părăsirii terenului

Efectuarea calculelor
Pregătirea datelor înaintea
înregistrării
Da

Înregistrarea

Da

Procesarea setului de
Nu
puncte (modele 3D)

Pregătirea datelor înaintea

Nu
înregistrării

Produsul finit

Livrarea Răspunsul din partea

Pregătirea datelor înaintea produsului clientului
înregistrării Da final

Da

Figura 4.12. Schema de control a calităţii Dezvoltarea proiectului şi arhivarea acestuia

procesului de scanare cu laser
60
 Capitolul V.
Studiu de caz: Modelul 3D pentru instalaţii industriale

VI.1. Prezentarea problemei şi alegerea metodelor de lucru

În urmă cu mulţi ani, măsurarea oricărui obiect din categoria instalaţiilor industriale se
realiza exclusiv cu ajutorul teodoliţilor sau a staţiilor totale. O dată cu creşterea utilizării
instrumentelor 3D CAD, a crescut şi nevoia de măsurător tridimensionale mai bune şi mai
fidele (creşterea acurateţei). În acelaşi timp, atenţia companiilor de inginerie în statele
dezvoltate s-a orientat treptat de la instalaţiile ecologice (în care nu erau necesare măsurători)
către proiectele de reabilitare sau extindere. Scopul acestor proiecte constă în:
- Înlocuirea conductelor existente, pompe, vase,
- Lărgirea şi relocalizarea traseelor conductelor.
- Înlocuirea valvelor (de control).
- Creşterea presiunii, a temperaturii pe timpul procesului.
Utilizarea metodelor clasice de măsură utilizând staţia totală nu a fost soluţia optimă
datorită unor dezvantaje:
- Toate punctele care trebuie măsurate trebuie definite exact de către contractantul de
inginerie înainte de campania de măsurare pe teren, cu riscul omiterii unora dintre ele şi
necesitatea de a ne întoarce de câteva ori pe teren.
- Toate obiectele trebuie să fie în raza de acţiune; de aici şi nevoia de eşafodaj.
- Măsurătorile punctelor sunt lente şi costisitoare (în materie de timp).
- Aceste campanii de măsurători împovărătoare durează prea mult până ce sunt
disponibile nişte date concrete pentru a începe faza de inginerie.
- Nu este realist să se măsoare şi să se raporteze “spaţiile libere” din unit-urile existente.
Totuşi, acest spaţiu liber disponibil reprezintă cea mai valoroasă informaţie în cazul
proiectelor de-bottlenecking.
- Doar punctele tridimensionale pot fi importate într-un design 3D.
Pe de o parte, fotogrametria stereo clasică era consumatoare de timp, şi unele
neajunsuri cum ar fi lipsa unei surse de lumină, efecte de strălucire, umbre, conducte metalice
fără textură, au limitat utilitatea ei în măsurarea de proiecte industriale mari. Pe de altă parte,
în zilele noastre există fotogrametric digital software şi hardware cu terminal de înaltă calitate
pentru a duce la bun sfârşit cu succes proiecte industriale. Ele urmăresc modele matematice
puternice; fac uz de imagini convergente şi procesare semi-/total- automatizată.

61
 Minimizarea riscului prin utilizarea scanării laser
- Informaţii digitale precise şi sigure, disponibile să circule de la design la asamblare
- Timp redus de supraveghere
- Erorile de inginerie sunt extrem de reduse mulţumită disponibilităţii unui număr mai
mare de puncte tridimensionale precise.
- Erorile de fabricaţie sunt reduse mulţumită preciziei ingineriei care permite chiar şi
reprezentarea părţilor mai mici.
- Activităţile specifice pentru teren pot fi aproape eliminate mulţumită preciziei obţinute
în timpul stadiilor precedente.
- Doar o campanie de măsurători bine definită, ce acumulează mai multe informaţii
decât este imediat necesar. Documentele de date tridimensionale ale scanării site-ului permite
utilizatorului să obţină dimensiunile imediat şi fără să trebuiască să se întoarcă pe teren pentru
mai multe informaţii.
- Întregul plan de proiect este îmbunătăţit mulţumită revizuirilor de mai bună calitate şi
circulaţiei informaţiei.
- Eliminarea lucrărilor efectuate din nou şi activităţi specifice pentru teren ce conduce la
controlul şi limitarea scăderii timpului de lucru.
- Asemenea eliminări ale lucrărilor efectuate din nou s-a spus până acum în mod regulat
că reprezintă până la 10 procente sau mai mult din întregul cost al proiectului. Spre deosebire
de aceasta, costurile unei supravegheri ca atare (aşa cum este) sunt de obicei mai mici decât 1
procent din costurile proiectului. Cu alte cuvinte, investind mai mult în scanarea laser cu
înaltă definiţie va duce la o reducere substanţială a lucrărilor efectuate din nou: aproximând
un cost de 2 procente pentru scanarea laser şi lucrări efectuate din nou de 4 procente, reduce
costul total al proiectului cu 5 procente.
- construcţia cu o suprafaţă mai netedă va avea ca rezultat reducerea timpului de lucru.
- Întrucât măsurătorile sunt făcute de la distanţă, echipele de măsurători pot alege cele
mai potrivite locaţii pentru scanare.
- Mulţumită rapidităţii scanării laser, expunerea la riscuri este de asemenea foarte
diminuată.
Fiind vorba de instalaţii petrochimice, exită şi factori de risc pe care nu trebuie să îi
neglijăm: mediul are substanţe toxice şi imflamabile şi deoarece scanerul tridimensional nu
are un nivel de izolare care să garanteze un nivel scăzut de aprindere sau explozie este
obligatoriu să se folosească o monitorizare constantă de gaz.

62
 Scanerul ales pentru acestă operaţiune este Leica HDS3000. Acesta are următoarele
caracteristici tehnice:
- Câmp de vedere maxim 360° x 270°, servo motor pentru scanare 360°
- Selectare totală a câmpului de vedere şi a densităţii punctelor scanate
- Cameră foto integrată
- Calibrare digitală a camerei pentru suprapunerea automată a layerelor cu fotografii
- Mărimea puncului < 6 mm la o distanţă de până la 50 m
- Acurateţea poziţionării < 6 mm la o distanţă de până la 50 m
- Buton QuickScan pentru o definire rapidă a câmpului de lucru
- Precizie a distanţei până la 4 mm
- Precizie a unghiurilor orizontale şi verticale până la 60 micro-radiani
- Precizia de modere a suprafeţei de până la 2 mm
- Precizia de achiziţie a punctelor 1,5 mm
- Scanare laser în culoarea verde
- Distanţa optimă pentru scanare 1-100 m
- Până la 4000 puncte pe secundă (depinzând de rezoluţie şi de câmpul de lucru selectat)
- Comunicare: protocol static de interent ( Static Internet Protocol (IP) Address )
- Pentru fotografiere rezoluţia pixelilor poate fi scăzută, medie sau ridicată (Low,
Medium, High)
- Indicatori de stare: 3 LED-uri care indică dacă sistemul este pregătit, dacă laserul este
pornit şi starea de lucru
- Alimentare cu acumulatori 12V cu autonomie de până la 6 ore în condiţii de
temperatură normale, cu 5 LED-uri pentru a indica gradul de încărcare
- Temperatută optimă de funcţionare : 0°C to 40°C
- Procesor 1.4 GHz Pentium M, RAM 512 MB şi sisteme de operare Windows XP

63
Figura 5.1. Leica HDS3000

64