MASS-MEDIA CA FACTOR DETERMINANT AL

COMPORTAMENTELOR AGRESIVE

Rusu Diana-Iulia, PIPP, An I

Una dintre schimbările semnificative ale mediului nostru social din secolele XX și XXI a
fost saturarea culturii și a vieții noastre cotidiene de către mass-media. Mass-media se referă la
diversitatea de tehnologii media care sunt menite pentru un public larg, prin comunicare de masă,
cum ar fi radio, televiziune, film (Todd, 2009). În cadrul acestui nou mediu creat, radioul,
televiziunea, filmele, videoclipurile, jocurile video, telefoanele mobile și internetul și-au asumat
roluri centrale în viața noastră de zi cu zi, dar și în viața copiilor noștri.

Este de necontestat faptul că această componentă majoră a societății moderne are un

impact enorm asupra sistemelor de valori, convingerilor și comportamentelor copiilor. În mod
tradițional, familia și școala serveau drept modele pentru copii, dar insinuarea media în aproape
toate aspecte vieții noastre le-a transformat într-un element esențial al educației (Matyjas, 2015).
Cu timpul, influența părinților și a profesorilor ca modele pentru copii a scăzut, ca rezultat direct
sau indirect al progresului tehnologic și al modificărilor în plan familial.

Din păcate, consecințele unui anumit element comun al mass-media au un efect deosebit
de dăunător asupra bunăstării și comportamentului copiilor. Este vorba, desigur, despre violența
cvasi omniprezentă în mass-media ultimilor ani. Huesmann (2009) subliniază faptul că
cercetările efectuate în acest sens, în ultima jumătate de secol, relevă faptul că expunerea la acte
de violență la televizor, în filme și, mai recent, în jocurile video, crește riscul de comportament
agresiv de partea spectatorului în aceeași măsură în care crește riscul de violență și pentru copiii
care trăiesc într-un mediu cu violență adevărată.

Când discutăm despre violența în mass-media fiecare persoană poate avea o reprezentare
diferită asupra conceptului. La fel cum va exista puțin consens al publicului larg în ceea ce
privește definirea agresivității și a comportamentului agresiv. Cu toate acestea, majoritatea
cercetărilor definesc violența din mass-media ca fiind caracterizată prin reprezentările vizuale ale
actelor de agresiune fizică ale unei persoane împotriva alteia. Un comportament agresiv se referă
la un act care are ca scop rănirea sau iritarea unei alte persoană, și poate fi de natură fizică sau
non-fizică.
 Comportamentele agresive la care se va face referire în continuare implică agresiunea
fizică și sunt cele care au un risc ridicat asupra societății. Huesmann (2009) atrage atenția asupra
faptului că actele de violență sau agresiune au rareori o cauză singulară, ci există, mai degrabă, o
multitudine de factori care converg și contribuie de-a lungul timpului la astfel de comportament.
Pe cale de consecință, influența violenței din mass-media trebuie tratată ca fiind doar unul din
numeroșii factori potențiali care pot contribui la riscul de violență și agresiune. Mediatizarea
violenţei nu constituie, aşadar, singura cauză a creşterii agresivităţii în rândul copiilor şi al
tinerilor (Albulescu, 2003).

Există o multitudine de studii efectuate asupra implicațiilor violenței prezente în

mijloacele media electronice ca amenințare directă asupra societății. Aceste teorii subliniază
faptul că expunerea la violența mediatică poate să aibă atât efecte pe termen scurt, cât și efecte pe
termen lung. Se poate discuta, așadar, despre efecte de termen scurt precum imitarea anumitor
comportamente, dar și despre efecte pe termen lung precum învățarea observațională sau
desensibilizarea (Huesmann, 2009).

În plus față de aceste teorii, există foarte multe experimente și meta-analize care au ca
scop observarea efectelor violenței din media asupra comportamentelor copiilor sau
adolescenților. De exemplu, studiul efectuat în Statele Unite de către Wendy Josephson, în care
cercetătoarea a distribuit aleatoriu 396 de băieți cu vârstele între șapte și nouă ani să urmărească
un film cu un conținut violent, respectiv un film non-violent înainte de a juca un meci de hochei
la școală, a relevat faptul că acei copii care au vizionat filmul violent se comportă, în general,
într-un mod violent imediat după vizionarea filmului. Un experiment similar legat de efectele
jocurilor video violente, efectuat de Irwin și Gross, a analizat nivelul de agresiune fizică între
băieți care tocmai se jucaseră un joc video violent și băieți care se jucaseră un joc video
nonviolent. Rezultatele au fost similare, cei care fuseseră expuși unor jocuri video violente au
fost mult mai agresivi din punct de vedere fizic față de colegi decât cei expuși unor jocuri
nonviolente.

Prin urmare, experimentele arată fără echivoc faptul că vizionarea de videoclipuri, filme,
desene animate sau emisiuni TV violente sau expunerea la jocuri video violente determină
creșterea riscului ca acel copil care observă sau este expuse să se comporte mult mai agresiv față
de alte persoane imediat după aceea.
 Evident, nu toate persoanele care observă sau sunt expuse unor acte de agresivitate din
spațiul media vor fi afectate în egală măsură de conținutul violent. Cercetările în acest sens au
arătat că efectele violenței media asupra copiilor sunt moderate de anumite caracteristici
situaționale, inclusiv de capacitatea de captare a atenției, de caracteristicile personale ale
spectatorului, inclusiv predispozițiile pentru agresivitate și caracteristicile contextului fizic și
uman în care copiii sunt expuși violenței (Huesmann, 2009).

Cu toate acestea, rămâne în continuare o întrebare validă legată de violența din mass-
media: este sau nu un pericol asupra sănătății copiilor? Luând în considerare studiile și
experimentele legate atât de efectele pe termen scurt, cât și de efectele pe termen lung, acest
pericol nu poate fi ignorat. În ceea ce priveşte prevenirea posibilelor influenţe negative asupra
copiilor, responsabilitatea revine în primul rând părinţilor, căci aceştia sunt direct implicaţi în
îndrumarea şi educarea lor (Albulescu, 2003).

În fine, riscurile pe termen scurt și pe termen lung ale expunerii violenței din mass-media
asupra comportamentelor copiilor sunt de necontestat. Deși nu toți copiii sunt afectați în egală
măsură și mulți dintre cei mai puțin expuși mijloacelor media vor dezvolta agresivitate, problema
trebuie în continuare analizată și abordată la nivelul societății. Începând cu părinții, ca factori de
control și autoreglare pentru copil, și până la profesioniștii din domeniul mass-media, care ar
trebui, așa cum punctează Ion Albulescu, să-și „asume o responsabilitate față de publicul căruia i
se adresează”.

Bibliografie:

Albulescu, I. (2003). Educația și mass-media. Cluj-Napoca: Dacia

Bandura, A., Ross D., Ross SA. (1963). Imitation of film-mediated aggressive models. J Abnorm
Soc Psych. 1963b; 67:3–11.

Huesmann, L.R. (2009). The Impact of Electronic Media Violence: Scientific Theory and
Research. J Adolesc Health 41(6 Suppl 1): S6–13, disponibil online la:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2704015/
Josephson WL. (1987). Television violence and children’s aggression: Testing the priming,
social script, and disinhibition predictions. J Pers Soc Psychol. 1987; 53:882–90.

Matyjas, B. (2015). Mass media and children. Globality in everyday life. Procedia - Social and
Behavioral Sciences 174 ( 2015 ) 2898 – 2904