METODE DIDACTICE UTILIZATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

ACTUAL
Edu. Cîrstescu Danisia, Gr. P.P. Vis de Copil, Tg-Jiu

Metodele constituie instrumente de prim rang în mâna educatorului, este calea

eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care
reuneşte într-un tot familiar eforturile cadrului didactic şi ale copiilor.
Plecând de la o literatură în domeniu (Palmade, Cerghit, Mucchielli) metodele
didactice sunt împărţite din punct de vedere istoric în:
 metode tradiţionale/clasice: expunerea, conversaţia, exerciţiul,
demonstraţia, observaţia;
 metode moderne: algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, instruirea
programată, studiul de caz, metode de simulare, proiectul/tema de cercetare.
Rolul metodelor didactice moderne este acela de a crea un context situaţional,
astfel încât cel care învaţă să fie angajat şi să participe în mod activ la realizarea
obiectivelor predării, să asigure transformarea lui în subiect al propriei formări; aceste
metode se caracterizează printr-o permanentă deschidere la înnoire, la inovaţie.
Astfel, sunt preferate metodele moderne euristice de predare-învăţare,
deoarece acestea pun accentul pe următoarele capacităţi (I.Albulescu, 2000, p.99):
 capacitatea de pune întrebări şi de a construi răspunsuri;
 cultivarea unor deprinderi, priceperi şi calităţi intelectuale;
 dezvoltarea gândirii critice şi creativităţii;
 aplicarea unor concepte sau algoritmi de calcul în proiecte sau
lucrări, în contexte diferite;
 formarea de opinii, mentalităţi sau comportamente dezirabile.
Cheia unei astfel de abordări a demersului didactic îl reprezintă plasarea
preşcolarului în postura de agent al descoperirii de soluţii, al instrucţiei şi educaţiei.
Schimbarea de comportament sau de mentalitate nu poate fi atinsă decât în mică
măsură dacă preşcolarul ascultă sau reproduce mecanic nişte cunoştinţe care oricum
nu sunt înţelese sau acceptate ca utile. Desigur nu în orice context, pentru orice
unitate de învăţare metodele tradiţional expozitive pot fi eliminate. Dimpotrivă există
obiective operaţionale care nu pot fi atinse prin încercările copiiilor de descoperire.
Există conţinuturi prea vaste, care nu pot fi descoperite de preşcolari prin activităţi de
investigare proprie.
1. Algoritmizarea - metodă care se bazează pe folosirea algoritmilor în actul
predării cu scopul de a familiariza ii cu o serie de scheme procedurale (modele
de acţiune), logice sau de calcul, care îi vor ajuta să rezolve o serie largă de
sarcini de instruire. Ea constă în formarea unor deprinderi de gândire şi
acţiune, de rezolvare de probleme sau luare de decizii generale şi stabile, care
vor permite elevilor rezolvarea unor sarcini din ce în ce mai complexe.
Algoritmii reprezintă un număr de indicaţii care prescriu succesiunea de
operaţii care trebuie parcurse pentru obţinerea unui rezultat.
Ei pot fi grupaţi în mai multe categorii: de rezolvare, de sistematizare a
materiei, de consolidare a cunoştinţelor , de identificare, de creaţie

2. Problematizarea – are în vedere crearea unei situaţii problemă (situaţie

conflictuală, contradictorie, ce rezultă din punerea faţă în faţă a două realităţi
incompatibile între ele) cu scopul de a pune preşcolarii în situaţia de a alege soluţii
pentru rezolvarea ei.
 Problema didactică se caracterizează prin: reprezintă pentru copiii o dificultate
cognitivă care necesită efort de gândire pentru a fi depăşită; trezeşte interesul,
mobilizează la efort, declanşează dorinţa de a cunoaşte;
golul din cunoştinţele copiilor va fi umplut prin rezolvarea ei; efortul lor va viza
depăşirea zonei de necunoscut prin descoperirea de cunoştinţe şi procedee de acţiune;
soluţionarea problemei se bazează pe cunoştinţe şi deprinderi dobândite anterior.
3. Brainstorming-ul - având semnificaţia de furtună în creier, efervescenţă, aflux
de idei, stare intensă de creativitate, asalt de idei, una din cele mai răspândite
metode de stimulare a creativităţii. Preşcolarii sunt provocaţi să participe activ la
producerea de idei, se dezvoltă capacitatea de rezolvare a unei probleme prin
căutarea de soluţii cât mai originale, se dezvoltă atitudinea creativă şi este
favorizată exprimarea personalităţii, este stimulată participarea tuturor elevilor la
activitatea de producere a ideilor, chiar şi a celor mai timizi, este stimulată
căutarea soluţiei optime prin alegerea din mai multe variante posibile.
4. Instruirea programată asistată de calculator – asigură o învăţare activă, o
informare operativă asupra rezultatelor învăţării, utilizându-se în sarcini de
rezolvare a problemelor matematice, jocul matematic, jocuri didactice de
educarea limbajului, jocuri de perspicacitate, de atentie sau jocuri de reconstituire.
5. Studiul de caz – confruntarea directă a grupului de copii cu o situaţie reală,
autentică, luată drept exemplu pentru un set de situaţii şi evenimente
problematice. Sunt frecvente manifestările comportamentale neconforme cu
regulile şi normele etice, abaterile de la regulile grupei care constituie subiecte ce
pot fi analizate, iar comportamentele negative se pot îndrepta prin utilizarea
acestei metode („Prietenul la nevoie se cunoaşte”, „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i
face !”).
6. Proiectul/tema de cercetare – utilizată în diferite forme şi integrată în diverse
activităţi instructiv-educative: efectuarea de investigaţii în mediul înconjurător,
proiectarea şi confecţionarea unor modele materiale în procesul instructiv-
educativ, participarea copiilor la elaborarea unor proiecte de amplasare a unor
diferite obiective, elaborarea unei lucrări bazate pe cercetarea şi activitatea
practică desfăşurată cu copiii pe o perioadă mai îndelungată şi finalizată într-un
produs util.
Orice strategie este concomitent tehnică şi artă educaţională. Privită în acest fel,
ea devine componentă a "stilului de predare" propriu fiecărui educator. Deducem din
toate acestea că strategiile didactice ocupă un loc central în cadrul tehnologiei
didactice, alegerea şi folosirea lor depinzând în mod hotărâtor de pregătirea şi
personaIitatea profesorului.
Un bun cadru didactic este acela care este capabil de o mare varietate de stiluri
didactice, având astfel posibilitatea să-şi adapteze munca sa diferitelor circumstanţe,
să confere predării flexibilitate şi mai multă eficienţă. Un stil modern şi actual este cel
creativ; unele cadre didactice dovedesc mai multă flexibilitate decât alţii în
comportamentui lor didactic, aceştia sunt receptivi la ideile şi experienţele noi,
manifesta îndrazneala, mai multă independentă în gândire şi acţiunea didactică cu
capacitatea de a-şi asuma riscuri şi sunt dispuşi să încerce noi practici, noi procedee.

Bibliografie:
Breben Silvia, Goncea Elena, Ruiu Georgeta, Fulga Mihaela – Metode
interactive de grup-ghid metodic, Editura Arves, 2002;
Gluiga Lucia, Spiro Jodi – Învăţarea activă, Ghid pentru formatori şi
cadre didactice, Bucureşti, 2001.

2
3