1.

„Dacă nu renunțați la sentimentul

2. de îndreptățire, dacă nu sunteți dispus să vă schimbați, oamenii vor continua să
3. se răzbune pe dumneavoastră sau vă vor părăsi, iar dumneavoastră vă veți simți
4. în continuare nefericit.” Terapeutul le reamintește constant pacienților care vor fi
5. consecințele în cazul în care nu sunt dispuși să se schimbe.
Cele mai importante strategii terapeutice sunt cele care acționează la nivelul

relațiilor interpersonale și la nivelul relației terapeutice. Terapeutul îi încurajează

pe pacienți să fie empatici și să manifeste grijă față de ceilalți - să conștientizeze

răul pe care îl fac atunci când abuzează de puterea pe care o au asupra celorlalți.

La fel de importante sunt strategiile cognitiv-comportamentale, precum cele de

gestionare a furiei sau de dezvoltare a asertivității, prin care pacientul poate învăța

să își schimbe abordarea excesiv de agresivă față de ceilalți cu o abordare mai

asertivă. In cazul în care pacientul se află într-o relație amoroasă, este adesea

util să își aducă partenerul la câteva ședințe de terapie. Astfel, terapeutul poate

lucra cu cei doi pentru a opri comportamentul de îndreptățire al pacientului și

pentru a-1 ajuta pe partener să stabilească limite, în așa fel încât fiecare membru

al cuplului să găsească un echilibru între nevoile sale și nevoile celeilalte persoane.

Pacienții cu această schemă cognitivă și-au petrecut toată viața

concentrându-se preferențial pe trăsăturile lor pozitive și minimalizându-și

262 TERAPIA CENTRATĂ PE SCHEME COGNITIVE

defectele. Nu își percep în mod realist punctele tari și punctele slabe. Nu înțeleg

și nu acceptă faptul că au slăbiciuni umane și limitări firești, la fel ca oricine

altcineva. Terapeutul recurge la strategii cognitive pentru a-i ajuta pe pacienți

să dezvolte o percepție mai realistă asupra propriei persoane, prin care își iau

în considerare atât punctele tari, cât și cele slabe. Pe lângă aceasta, terapeutul

apelează la strategii cognitive pentru a disputa percepția conform căreia ei sunt

speciali și au drepturi speciale. Pacienții care au aceste sentimente de îndreptățire

trebuie să învețe să urmeze aceleași reguli ca oricine altcineva. Trebuie să îi trateze

pe ceilalți cu respect, ca pe niște egali. Terapeutul și pacientul analizează situații

din trecut în care pacientul s-a comportat într-o manieră prezumțioasă și s-a

confruntat cu urmări negative.

Terapeutul recurge la strategii experiențiale pentru a-i ajuta pe pacienți

să își dea seama că părinții lor s-au comportat excesiv de indulgent în copilărie.

Terapeutul intră în imageria dirijată în rol de Adult sănătos care confruntă în

mod empatie Copilul îndreptățit și îl învață principiile reciprocității. Ulterior,

pacienții intră în imageria dirijată în postura propriului mod de Adult sănătos.

Terapeutul este atent la comportamentele de îndreptățire care apar în

relația terapeutică și reacționează de fiecare dată prin intermediul confruntării

empatice. Reproduce figura parentală stabilind limite ori de câte ori pacientul

se comportă într-o manieră intimidantă sau degradantă sau își exprimă furia în

mod inadecvat. Terapeutul apelează la relația terapeutică pentru a-i sprijini pe

pacienți ori de câte ori recunosc că au vreun defect, îi privesc pe ceilalți oameni

ca fiind egalii lor sau au sentimente de inferioritate, li lăudă pe pacienți atunci

când aceștia manifestă empatie față de ceilalți și își exprimă aprecierea atunci

când pacienții își stăpânesc impulsurile distructive și furia nejustificată. In sfârșit,

terapeutul descurajează supralicitarea statutului social și a altor calități superficiale

în evaluarea propriei persoane și a celorlalți.