PANSAMENTUL

de Tudor Arghezi
Un vagon de tramvai aglomerat. Apare un copil urmat de o femeie care-l împinge de la
spate. Pasagerii le fac loc amândoi. Doi tineri se scoală şi îi invită să stea jos pe scaun. Toată
lumea priveşte spre copil. Capul copilului este bandajat jur împrejur. Ce ar putea fi? -se întreabă
pasagerii. Un accident grav? Poate o boală necunoscută? Cineva i-ar fi spart capul? Sau ar fi
căzut ceva de sus şi l-ar fi lovit? Mult ar da pasagerii să afle adevărul
Nenorocitul copil e bandajat peste nas, peste urechi, i se vede numai un ochi. Ochiul e vioi.
De altfel copilul e cuminte, stă fără să plângă, rabdă durerile în tăcere.
    Mama se aşază pe scaun. Spre mirarea tuturor îi interzice copilului să ia loc alături.
    － Vei sta în picioare, îi spune ea supărată.
　　Publicul e revoltat. O doamnă ar dori neapărat să intervină, să pună capăt situaţiei.
    －Sunteţi mama copilului, nu-i aşa? întreabă ea pe un ton de anchetă.
 
Toată lumea aşteaptă. Ce va răspunde femeia? Şi mai ales ce va face? Va rămâne copilul
mai departe în picioare sau se va aşeza pe scaun? Mama nici nu se uită de unde vine întrebarea,
nici nu se gândeşte să răspundă. Mai mult: dă un ghiont copilului.
    － Ai vrea să fii pompier… Hai? Ai cerut voie? Şi-i mai dă un ghiont.
    Pasagerii sunt indignaţi. Ar învăţa ei minte pe mama denaturată, dar nu îndrăznesc.
   
Doamna milostivă revine cu altă întrebare.
    － Îl duceţi probabil la doctor?
    －  Dacă ar fi după mine, l-aş duce mai degrabă la tinichigiu. Cred că acesta l-ar ajuta mai
mult, răspunde femeia.
    Stupoare generală. Şi revolta izbucneşte.
    － Cum vorbiţi aşa despre un copil nenorocit, bolnav?
    Copilul nu se mişcă. Singurul ochi care se vede de sub bandaj râde. Mama înţelege că va
trebui să explice publicului ce se petrece, altfel va avea neplăceri.
 
－ Băieţaşul s-a jucat de-a pompieri şi în loc de cască şi-a tras o oală pe cap. A îndesat-o şi
acum n-o mai poate scoate. Toată familia a încercat s-o tragă fără rezultat. Am plecat să caut pe
cineva care ar putea să ne vină în ajutor. Nici eu nu ştiu cine ar fi acesta: un doctor, un meşter
tinichigiu…
    Şi pentru că ar fost grotesc să-l duc pe stradă cu oala în cap, i-am făcut acest bandaj uriaş.