 Priza este distanțată de articulația de mobilizat, iar contrapriza este

proximal de articulația de mobilizat.

 Manevrele - mișcare lentă, progresivă pe toată amplitudinea posibilă, cu
insistare și presiune la capetele execuției mișcării
- întinderi capsulo-ligamentare prin manevre pasive speciale,
o manevră pasivă specială fiind ,, scuturarea’’ segmentelor
cu scop de relaxare
 Forța aplicată la nivelul maxim de amplitudine este dozată în funcție de
apariția durerii
 Viteza imprimată mișcării este în funcție de scopul urmărit: mișcarea
lentă și insistentă scade tonusul muscular, pe când mișcarea rapidă crește
tonusul
 Ritmul mișcării poate să fie simplu, în 2 timpi sau în 4 timpi, la capetele
cursei menținându-se întinderea
 Durata unei mișcări este de aproximativ 1-2 secunde, menținerea
întinderii 10-15 secunde

4. Mobilizarea autopasivă

 Pacientul poate fi instruit să-și mobilizeze un segment cu ajutorul altei

părți a corpului, direct sau prin intermediul unor instalații.
 Este o bună metodă de aplicat de bolnav la domiciliu. Câteva exemple
sunt:

- prin presiunea corpului, sau a unui segment al corpului, de exemplu în redorile

de genunchi se forțează flexia prin genuflexiune

- prin acțiunea membrului sănătos, de exemplu în hemiplegie, mâna sănătoasă

va mobiliza mâna bolnavă

- prin intermediu unor instalații

5. Mobilizarea pasivă mecanică

- Utilizarea unor aparate și sisteme de mobilizare tip Zender, adaptate pentru

fiecare articulație și tip de mișcare în parte.
- Aceste aparate permit mișcarea autopasivă sau o realizează prin motorașe
electrice.
6. Mobilizarea pasivo-activă

În cazul unei forțe musculare sub 2, când mușchiul se contractă, dar fără să
poată deplasa segmentul, mobilizarea pasivo-activă se indică pentru a ajuta
efectuarea unei mișcări, pentru reeducarea forței musculare.

B. MOBILIZAREA ACTIVĂ- implică contracția musculară proprie a

segmentului ce se mobilizează
 Hidrokinetoterapia se practică sub forma unor programe de exerciţii
corective desfăşurate în unităţi acvatice situate în spitale, sanatorii, staţiuni sau
în locaţii private special amenajate. Unităţile acvatice pot fi bazine cu apă
încălzită sau termală, căzi de baie obişnuite sau special construite, bazine situate
în aer liber, în care apa are calităţile necesare unui tratament corectiv, piscine
subterane termale, etc
A. Factorii mecanici sunt reprezentaţi de:
1. forţa ascensională- (rezultanta dintre forţa arhimedică şi greutatea
corpului, care determină scăderea aparentă a greutăţii corpului), oferă avantajul
mobilizării unor articulaţii care nu pot sau nu au voie să se mişte pe uscat (după
intervenţii chirurgicale articulare şi al renunţării la brancarde sau scaune cu
rotile, atât de necesare pe uscat.
2. rezistenţa apei – (mai poate fi vorba şi de mişcarea apei ,valurile
naturale sau artificiale, curgerea)- însoţeşte orice mişcare, ea fiind parte
integrantă a fiecărui exerciţiu acvatic. Când mişcarea se produce de sus în jos,
rezistenţa apei creşte, iar mişcarea este îngreunată. Când se execută de jos în sus,
mişcarea este facilitată. Cu cât viteza de execuţie este mai mare, cu atât creşte
rezistenţa prin frecare, realizând o mobilizare cu rezistenţă, ce are drept
consecinţe tonifierea musculară, creşterea mobilităţii şi a stabilităţii articulare.

3. presiunea hidrostatică este exercitată datorită greutăţii straturilor

superficiale de fluid.
Caracteristici:
 creşte cu adâncimea;
 variază direct proporţional cu densitatea fluidului;
 într-un plan orizontal este aceeaşi în oricare punct al planului;
 acţionează într-un punct din fluid din toate direcţiile cu aceeaşi
intensitate.
Datorită acestui ultim aspect ea exercită asupra tegumentelor o adevărată
presoterapie, favorizând resorbţia edemelor, creşterea întoarcerii venoase şi
secundar a debitului cardiac. Din acest motiv, HKT este recomandată cu
prudenţă pacienţilor cu insuficienţă cardiacă.
Presiunea hidrostatică scade circumferinţa toracelui cu 1-2 până la 4-6
cm şi circumferinţa abdominală cu 2,5-7 cm, ceea ce determină creşterea
presiunii intrapulmonare şi intraabdominale.
 La extremităţi are loc o micşorare volumului, mai ales la nivelul
segmentelor inferioare (până la 3,5%).
Asupra coloanei vertebrale presiunea este mare când utilizăm un cordon
prins de talie. Acestuia i se ataşează greutăţi, care vor trage în jos segmentele
inferioare, iar sub axile se fixează colaci gonflabili, ce asigură menţinerea
corpului la suprafaţă.

B. Factori termici
Excitantul rece determină în prima fază o vasoconstricţie (bruscă în primul
minut şi mai lentă în următoarele 2), urmată de vasodilataţie, iar în faza a III-a
de o stagnare sangvină, cu cianozarea tegumentelor.
Excitantul cald determină o hiperemie activă şi o creştere a debitului sangvin
prin mecanism local şi reflex. Procedurile fierbinţi (peste 40° C) determină
iniţial reacţii paradoxale de vasoconstricţie, prin contracţia musculaturii netede a
vaselor.
Acţiunea fiziologică a termalităţii apei determină: vasodilataţie
periferică, vasoconstricţie capsulo-sinovială, acţiune antispastică şi
analgetică. Căldura produce şi scăderea tonusului muscular (a contracturii,
retracţiei). Astfel, mobilizarea se poate realiza mai uşor decât în aer.
Efectele obţinute sunt dependente de temperatura apei. Se recomandă ca
ea sa fie folosită la temperatura de indiferenţă (de confort), care este de 34º-35º
în apa dulce.

Proprietăţile chimice ale apei sunt:

 poate avea elemente minerale dizolvate (Ca, Fe, Mg, etc.);
 poate fi sulfuroasă sau cloro-sodică;
 nu poate avea substanţe organice vii sau în descompunere –
microorganisme sau amoniac, nitriţi, nitraţi, etc..

Materialele utilizate în imersie sunt:

 dispozitive fixe: masa de reeducare, planul înclinat, scaunele, parcursul
de reeducare, barele de sprijin, aparatele de tracţiune, suporturile pentru
imersie;
  dispozitive mobile pentru:
 plutire: pod plutitor, veste, colaci, flotoare gonflabile de tip colier
pentru articulaţii, covoraş plutitor, etc.;
 masaj: duşuri subacvale în jet sau vârtej;
 creşterea rezistenţei la mişcare: labe de scafandru, palmare, flotoare
pentru frânarea mişcării, combinezoane.

Avantaje ale HKT:

- În apă, conform principiului lui Arhimede, corpul pierde din greutate o parte
egală cu volumul de apă dislocuit
- temperatura apei sedează durerile;
- apa caldă relaxează musculatura;
- permite o mobilitate articulară mai bună;
- facilitează mişcările când se execută de jos în sus, iar de sus în jos
se creează o contra-rezistenţă ce trebuie învinsă.
Contraindicaţii:
 reumatismul articular acut, cu caracter infectios
 reumatisme degenerative în puseu acut;
 afecţiuni articulare acute;
 malformaţii cardiace;
 infecţii rino-sinuzale şi faringiene;
 hepatită;
 nefropatii;
 TBC pulmonar;
 epilepsie;
 afecţiuni dermatologice;
 ulcere varicoase;
 incontinenţă urinară;
 insuficienţă respiratorie severă;
 crize comiţiale;
 alergii la clor;
  sarcina, alăptarea, etc..
La înot, modificările adaptative ale aparatului respirator sunt evidente:

- dezvoltarea toracelui şi a muşchilor inspiratori;

- creşterea posibilităţilor de a reduce sau opri temporar frecvenţa
respiratorie, în scopul înaintării mai rapide;
- creşterea debitului respirator

Asupra sistemului cardiovascular:

- frecvenţa cardiacă atinge valori maxime

- debitul cardiac creşte
- volumul fluxului sanguin şi viteza de circulaţie a sângelui cresc şi
irigă abundent musculatura şi organele interesate în efort;

SPORTUL TERAPEUTIC

Metoda este utilizată sub mai multe aspecte:

- în primul rând, o serie de elemente de mișcare din sport pot constitui

tipuri de exerciții terapeutice cu caracter analitic ( spre excemplu
aruncarea la coșul de bachet, mișcarea de lovire din box etc.)
- în al doilea rând, executarea întregii suite de mișcări solicitate de un
sport determină un antrenament complex, utilizat mai ales ca terapie
ocupațională.
Prin sportul terapeutic se urmărește, în special creșterea coordonării și
controlului motor, precum și antrenamentul la efort dozat. Cele mai
indicate sporturi din acest punct de vedere sunt: tenisul de masă și de
câmp, golful, badminton-ul, baschetul, patinajul.
- în al treilea rând, prin practicarea sportului în mod regulat în timpul
liber și cu caracter competițional de către persoanele cu handicap.
Influența benefică a acestui sport terapeutic este deosebit de
importantă pentru astfel de persoane, având următoarele efecte:
- fiziologice ( controlul mișcărilor, creșterea ampl., forței, rezistenței)
- psihice ( încrederea în sine)
- sociale ( integrarea într-un colectiv, echipă)