Emile Durkheim s-a născut în anul 1858,pe 15 aprilie,în localitatea Epinal,din sudul Franţei.

A absolvit
şcoală normal superioară şi şi-a dat două bacalaureate:unul în litere şi celălalt în ştiinţe.De asemenea,şi-
a dat doctoratul în filosofie cu teză “Despre diviziunea muncii sociale”.Câteva din realizariile sale
ştiinţifice,pe lângă numeroasele articole şi recenzii critice,sunt:”Regulile metodei
sociologice”,”Sinuciderea”,”Formele elementare ale vieţii religioase”.

Lucrarea de faţă publicată în 1897,are trei părţi,fiecare parte conţinând un număr diferit de
capitole,astfel:partea întâi,intitulată “Factori extra-social”,are patru capitole,după cum
urmează:Sinuciderea şi stările psihopatice,Sinuciderea şi stările psihologice
normale.Rasă.Ereditatea,Sinuciderea şi factorii cosmici şi Imitaţia,partea a doua”Cauze sociale şi tipuri
sociale”,cuprinde următoarele capitole:Sinuciderea egoistă,Sinuciderea egosita(continuare),Sinuciderea
altruistă,Sinuciderea anomică şi Formele individuale ale tipurilor de sinucidere şi ultima parte,care
poartă numele de “Sinuciderea ca fenomen social general “ descrie trei capitole denumite Elementul
social al sinuciderii,Raporturile sinuciderii cu alte fenomene sociale şi Consecinţe practice.

“Sinuciderea” prezintă un interes şi o valoare deosebită pentru cercetători şi nu numai,întrucât tratează

în mod direct un subiect tot mai des întâlnit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi anume creşterea raţei de
sinucidere.Scopul acestei lucrări este de a evidenţia conceptul de “analiza sociologica”,punând în prim-
plan condiţionarea socială a judecăţilor morale.

Durkhiem defineşte sinuciderea că fiind “orice caz de moarte care rezultă direct sau indirect dintr-un act
pozitiv sau negative săvârşit de victimă însăşi şi despre care această ştie ce rezultat va produce”.

Astfel, începem studiul celor trei ,analizându-le mod evident,pe rand.

Prima parte inaugurează capitolul despre sinucidere si stările psihopatice.Aici autorul evidenţiază
influenta pe factorii extra-sociali o au asupra sinuciderilor.Jousset Moreau de Tours identifica patru
tipuri de sinucidere si anume:sinuciderea maniaca,sinuciderea ,sinuciderea sinuciderea
impulsivă .Sinuciderea maniaca se datorează halucinaţiilor delirului,totul petrecându-se in mintea
bolnavului,imaginarul jucând rolul principal.Cum apare haluciniatia,imediat se naşte tentaţia de
suicid,iar daca in momentul următor încercarea a eşuat, sunt şanse ca bolnavul renunţe pentru
moment.Sinuciderea melancolica rezulta din starea de spirit a individului.Cu cat depresia si tristeţea
sapa mai adanc in suflet ,cu atat mai mult se naşte dorinta de a renunta la viata .Nimic nu are
sens,relaţiile cu cei din jur s-au slăbit considerabil,bolnavul creindu- propria lume a dezamăgirii, in care
bucuria si zambetul nu îşi au locul.Al treilea tip de sinucidere este sinuciderea obsesiva .In acest
caz,bolnavul nu îşi orientează scopul după ceva real imaginar,ci pur şi simplu îşi fixează în minte ideea
că trebuie să moară.Sinuciderea impulsivă,ultimul tip de sinucidere,este similară sinuciderii
obsesive ,numai că în acest caz apare brusc şi bolnavul nu îi poate rezista.

Ceea ce încearcă Durkhiem să arate,este faptul că nu orice sinucigaş este şi nebun.Un om nebun
niciodată nu şi-ar lua zilele dintr-un motiv obiectiv,intenţiile lui neavând legătură cu factorii
exteriori.Astfel,sinuciderea nu este o prelungire a stărilor psihopatice,pentru că după cum e şi
studiat,ţările cu cei mai puţini nebuni au rata cea mai mare a sinuciderilor.E adevărat că un om bolnav
ajunge mai uşor la sinucidere dar acest lucru nu se datorează în exclusivitate stării sale.

În capitolul doi al acestei prime părţi,Sinuciderea şi stările psihologice normale.Rasă.Erediatarea ,se

discută despre măsură în care rasă umană ar influenţa actele de sinucidere.Dacă e să acceptăm acest
concept şi să îl catalogăm că un motiv de suicid,atunci trebuie să convingem că sinuciderea este
ereditară,pentru că altfel nu are niciun caracter etnic.Studiile arată că dacă numărul sinuciderilor este
mai mare la un popor decât la altul,asta nu înseamnă că rasă e principalul factor. Asta s-ar putea datora
civilizaţiei poprului respectiv.Alt context în care are loc sinuciderea şi este văzută că pe ceva
ereditar,este familia.De cele mai multe ori,dacă unul din membrii unei familii se sinucide,în timp se
poate întâmplă că şi un alt membru(nu neapărat din generaţia actuală) să o facă,detaliul fiind acela că o
face la aceeaşi vârstă şi în acelaşi mod.Durkhiem prezintă în cartea să un tabel cu sinuciderea pe
vârste(la un million de subiecţi pe grup) din care rezultă faptul că rata sinuciderilor la copiii sub 16 ani
este foarte scăzută,iar la adulţi se face simţită odată cu înaintarea în vârstă.

În capitolul al treilea-Sinuciderea şi factorii cosmici,Emile Durkhiem se axează pe doi factori cosmici

care ar putea influenţa sinuciderea şi anume clima şi temperatură anuală.Astfel,s-a încercat o ordine a
anotimpurilor în care sinuciderea îşi face simţită prezenţa după cum urmează:vară,primvara,toamnă şi
iarnă.Concluzia ar fi că pe timp călduros oamenii sunt mai predispuşi la suicid,însă din diferite studii a
rezultat faptul între variaţia de temperatură şi rată sinuciderilor nu există nicio legătură.Lucrul
important îl reprezintă viaţă socială a fiecărui individ.Cu cât este mai intensă,cu atât poate deveni mai
stressanta şi sinuciderea să apăra mai repede.
Imitaţia este ultimul capitol al primei părţi.Acest concept se leagă mai mult de psihologia socială,având
loc între indivizii între care nu există niciun fel de legătură socială.

Partea a două a acestei cărţi tratează cele trei tipuri de sinucidere:sinuciderea egoistă,sinuciderea
altruistă şi sinuciderea anomică.

În studiul sinuciderii egoiste,autorul se foloseşte de o temă cu rezonanţă puternică în acea vreme şi

anume religia.Studiile realizate arată că rată sinuciderilor la protestanţi este mai mare deact la catolici
sau la orice alt cult.Protestantul se simte constrâns,neputând să îşi exprime liber punctul de
vedere,omul ajungând la săvârşirea acestui act întrucât biserică nu mai are o solidaritate aparte.De
asemenea,alt studiu arată că bărbaţii sunt cei care se sinucid mai mult decât femeile.Întrucât bărbaţii
sunt mai activi în societate şi au o viaţă socială mai intensă,şansele că ei să pice în extremă cealaltă sunt
mult mai ridicate decât la femei care,trăiesc mai mult în afară vieţii commune,nefiind influenţate de
această.Un alt termen de care Durkhiem se foloseşte,este familia.Ideea rezultată este:cu cât familia este
mai unită,cu atât şansele de sinucidere sunt mai mici.Un mic studiu arată că văduvii se sinucid mai mult
decât cei căsătoriţi,dar mai puţin decât celibatarii,căsătoriile prea din timp influenţează actul
sinuciderii,bărbaţii fiind cei mai dispuşi la această,iar după 20 de ani persoanele căsătorite se sinucid mai
rar decât celibatarii.

Aşadar,sinuciderea egoista ,depinde foarte mult de locul pe care omul il ocupa într-o ierarhie,indiferent
daca este vorba de biserica ,familie sau societate.

Al doilea tip de sinucidere tratat este sinuciderea anomica.Aceasta este opusul sinuciderii egoiste,omul
ajungând sa fie dependent de societatea in care trăieşte,venerând-o la maximum.Nu omul este
important ,ci ceea ce este in exterior lui.

Ultimul tip de sinucidere este sinuciderea anomică. Premiza de la care se pleaca este aceea ca orice fel
de anomie(familiala,industriala,economica),favorizează rata creşterii sinuciderilor.Atunci când
societatea trece prin transformări radicale si puterea individului scade , sunt şanse sa existe riscul
sinuciderii.E de apreciat insa ca nu trebuie neapărat existe o diferenta de contrast intre ceea ce se
intampla ,pentru ca la fel de bine cum exista criza economica ,tot aşa se poate vorbi de echilibru
material bun,iar rezultatele cazul sinuciderii pot fi aceleasi .Deci,nu putem spune ca lipsa
banilor,sărăcia,sunt factori care determina aceste acte.
 De asemenea,tot în această parte,Durkhiem tratează într-un alt capitol,formele individuale de
sinucidere.Aşa cum am menţionat mai sus,există mai multe tipuri de sinucidere,dar există şi metode
diferite prin care acestea au loc.Faptul că un om a decis să se sinucidă,duce la existenţa unor
motive,nefiind vorba în prim plan de modul în care acesta vrea să îşi ia viaţă.

Partea a treia a acestei cărţi şi de asemenea şi ultima,tratează câteva aprecieri cu privire la

sinucidere,dar şi la omucidere.Această din urmă are un alt mod de manifestare decât
sinuciderea,existând o serie de diferenţe.Astfel,într-o societate în care omuciderea este des
practicată,rată sinuciderilor este mai scăzută,dacă la oraşe oamenii se sinucid mai des,în cazul satelor
omuciderea ocupă locul frontal;legat de culturile religioase,protestanţii se sinucid mai des,dar la catolici
rată omorurilor este mai ridicată.

În concluzie,ceea ce a vrut Durkhiem să arate este faptul că omul,că fiinţă umană,este influenţat de
diferiţi factori în luarea unei hotărâri aşa de dramatice cum este sinuciderea.De asemenea el a tratat în
mod analitic şi nu numai tipurile de sinucidere şi contrastele dintre acestea.

Ce pot spune din punct de vedere personal,este că lucrarea de faţă tratează într-un mod excepţional
acest subiect atât de răspândit şi în zilele noastre.Nu de multe ori am stat să mă gândesc de ce oamenii
ajung în această situaţie disperată în care îşi iau viaţă,fără a se mai gândi la consecinţe.Trist este faptul
că,dacă înainte sinuciderea era mai rar întâlnită la copiii sub 16 ani,astăzi se întâmplă exact contrariul.